INTRODUCERE

Dintotdeauna oamenii au avut “neliniști”. Încă de la Adam, toată activitatea omului

este clădită pe neliniște, pe speranță, hotărâre, acțiune și realizarea acestora. Dorința de a
înțelege și a opta între libertățile și posibilitățile pe care le are, necunoașterea viitorului,
conștiința posibilității înbolvăvirii, conștiința apropierii trecerii în neant, finitudinea
existenței, drama privind scopul existenței individului pe pământ pot produce stări de neliniște
și stări psihice care pot duce la anxietate.
Kierkegaard consideră că anxietatea dă naștere îndoielii și disperării datorate, în
principal păcatului, omului păcătos. Originea cuvântul vine din daneză și este Angest. A fost
tradus în germană prin Angst, în engleză cu anxiety, în franceză cu angoisse. Aceste cuvinte
s-au impus, în principa datorită teoretizărilor lui Heidegger și Sartre, semnificația anxietății, în
opinia lui Kieregaad, fiind fior de spaimă față de ceva nedefinit, nedeterminabil. Noțiunea nu
se confundă cu conceptual de frică, deoarece aceasta apare datorită unui eveniment concret,
individual.
Dorința de a ști despre “ce va fi” îl face pe om să se gândească la viitor, să încerce să
anticipeze acțiuni, obstacole și problem positive sau negative care pot apărea în viitor. De
exemplu, spălatul pe mâini și distanțarea socială duc individual la o stare de bine, la obținerea
unei gândiri positive cu privire la protecția individuală și a familiei. Totuși, aceste activități
vin din îngrijorarea și presimțirea că ni s-ar putea întâmpla ceva rău. Îngrijorarea excesivă
duce la scenarii catastrofice și devine anxietate, pentru că ne inducem ideea că nu le putem
face față. Lanțul îngrijorărilor continue, fără speranța “luminiței de la capătul tunelului” poate
devein catastrofal pentru sănătatea noastră mentală.

Figura 1. Lanțul îngijorărilor1

1
După https://www.psychologytools.com/assets/

1
 Când neliniștile noastre devin exaggerate, nu le mai putem controla și apar simptome
fizice, cum sunt: tensiune musculaă, dureri musculare, lipsa putinței de relaxare, dificultăți de
concentrare, dificultăți legate de somn, oboseală aproape permanentă.
Actualmente, anxietatea datorată nesiguranței vine din întâmplările catastrofice la care
suntem martori zilnic datorită mass-media. Deși nesiguranța este, de obicei, neutră, anxietatea
tratează nesiguranța ca un scenariu rău (Robert Leavy)2. Vrem previzibilitate, vrem să fim
siguri că lumea evoluează în siguranță, iar scenariile catastrofice sunt departe de noi. Dacă
apar schimbări în “grădina noastră”, încep neliniștile, care pot duce la consecințe psihologice
grave (Daniel Freeman)3.
Lucrarea reprezintă o sinteză a investigațiilor prezente în literatura de specialitate care
vizează problematica factorilor care stau la baza anxietății și influiența bolilor, cu deosebire a
pandemiei care bântuie actualmente omenirea : Covid-19.
Lucrarea este structurată în 3 capitole

2
https://cdc.gov
3
https://www.theguardian.com
2
 CAPITOLUL 1. TULBURĂRILE ANXIOASE ȘI ATACUL DE PANICĂ

denisailies82@gmail.com

lenunovac18@gmail.com

1.1. Tulburările anxioase

1.1.1. Anxietatea. Definiții

Stările emoționale reprezintă o funcție mediată prin intermediul bulbului rahidian.

Aceste stări sunt acțiuni de inițiere a organismului în vederea pregătirii unei strategii de
adaptare potrivită, la apariția unei situații neobișnuite.
În stare de alertă, organismul își ascute simțurile și devine capabil să observe lucruri
neobișnuite pe care, altfel, nu le-ar putea observa. Dacă situația o cere, subiectul va fi capabil
să identifice modalitatea cea mai bună de a răspunde pericolului. Subiectul anxios identifică
mult mai ușor diverse evenimente creatoare de anxietate.
După dicționarul Larousse, versiunea psihiatrie și psihopatologie clinică (1988, p66),
anxietatea este o stare în care predomină neliniștea prin care o situație dezagreabilă devine
periculoasă, în mintea subiectului.
După Enăchescu (2005), anxietatea reprezintă o stare psihopatologică de neliniște
reprezentată printr-un sentiment de pericol care trebuie să apară în mod iminent. Acest
sentiment nu este determinat obiectual ci reprezintă senzația unui unui eveniment periculos
care urmează să se producă (așa crede subiectul).
Sentimentul anxios implică elaborarea unor scenarii fantasmagorice, prin care acesta
este amplificat până la proporțiile unei drame.
Anxietatea este o tulburare de afectivitate manifestată prin stări de îngrijorare și teamă
autocreate, adică fără un obiect real, fără cauze fizice provocatoare (Popescu – Neveanu,
1978).

3
 O altă definiție a anxietății pornește de la ideea că subiectul anxios este într-o
permanentă stare de alertă în așteptarea unui pericol imediat, pericol pe care nu îl poate evita,
aflându-se în imposibilitate de a acționa împotriva acestui pericol.
Sentimentului anxios i se asociază propriile idei care implică o activitate și o viață
dezorganizată.
Trebuie făcută distincție între anxietate și teamă. Teama reprezintă o emoție
asemănătoare anxietății, dar care este legată de un pericol real, obiectiv, pe cale să se producă
Anxietatea este întâlnită la majoritatea sindroamelor nosomorfice, ea fiind unul dintre
factorii generatori al nevrozelor.
După I. Mitrofan (1999) anxietatea este o stare de neliniște, teamă fără obiect care
poate fi însoțită de agitație, iritabilitate, tensiune intrapsihică, simptome somatice. R Rășcanu
și colab (1999), anxietatea reprezintă sentimentul că există permanent un pericol, preciiat
difuz în mintea individului, cu repercursiuni imediate. De asemenea, Lader (1977) definește
anxietatea ca fiind “o stare afectivă neplăcută având calităţile subiective ale fricii, asociată cu
sentimentul unui pericol, ameninţarea fiind difuză, disproporţionată în raport cu intensitatea
emoţiei, sau aparent, această ameninţare lipseşte”.
Walter Cannon (1920)4 a făcut o cercetare asupra modificărilor care se creează în
organism atunci când subiectul este în stare de furie sau teamă intense. Cercetătorul citat
stabilește că, în aceste situații apare un ansamblu de manifestări, apărute în condiții limită și
generate de producerea aproape instantanee cu stările anxioase, care produc o mare cantitate
de energie (“răspuns de fugă, sau de luptă””).
Dacă se analizează reacția de panică indusă de stările de anxietate sau de situații reale,
se observă că apar modificări complexe a nivelul organismului. Aceste modificări se produc
simultan și creează un ansamblu de reacții imediate la situația periculoasă.
- energia intensă creată de panică la nivelul mușchilor implică o reacție pe măsură din partea
inimii care trebuie să pompeze mai mult sânge, deci presiunea acestuia crește. Aceasta face ca
organele cum sunt ficatul sau stomacul să beneficieze de mai puțin sânge;
- nivelul zahărului din sânge, care reprezintă combustibilul acestuia, crește mult în situațiile
specificate, deoarece acesta este nevoie să fie digerat rapid. Aceasta duce la întârzierea
digestiei altor tipuri de hrană
De asemenea, pentru a crește intensitatea digestiei zahărului, saliva devine mai bogată
în enzime, fapt care determină o senzație de uscăciune a gurii.

4
http://www.umfcv.ro/ccop-ce-este-anxietatea

4
- pentru a face posibilă eliberarea energiilor suplimentare ale organismului, este necesară
generarea unei cantități mari de oxigen în sânge;
Ca efect al eliberării energiei suplimentare, apar modificări ale compoziției sângelui,
dilatarea pupilelor, etc.
În majoritatea cazurilor actuale de anxietate, organismul nu mai reacționează prin
luptă sau prin fugă, dar generează energiile și manifestările arătate. Deoarece pericolul nu este
real, energiile eliberate nu se consumă complet și produce alte efecte de ordin psihic, dar și
fizic.
Reacția de panică este cercetată și de Selye (1946), care studiază un grup de animale
supuse stresului continuu, în comparație cu stresul generat de diverse situații bruște de stres.
Acesta constată că organismul supus unui stres continuu se adaptează pe termen lung situației
de stres (“sindromul adaptării generale”).
Concluzia este că organismul, în situații de stres îndelungat produce mai multă
andrenalină care îl antrenează în luarea unor decizii de urgență în depășirea situației create.
Aceasta poate induce o stare de calm aparent, exterior, în interiorul organismului producându-
se o adevărată furtună.
Solomon (1963) și Schachter (1964) ajung la concluzia că situațiile de anxietate pe
termen lung afectează sistemul imunitar al organismului, subiecții fiind mai expuși la diverse
boli.
Spielberger (1993) definește stările de anxietate ca stări emoționale neplăcute
caracterizate prin teamă, supărare, stare tensională activate de către sistemul nervos. După
Satir, stările de anxietate, de periculozitate sunt resimțite prin fenomene fizice în organism,
cum sunt: dureri de stomac, supărare, teamă, contracții musculare, ritm respiratoriu dereglat,
amețeli iar, psihologic, este tradusă prin autoapreciere diminuată, de genul. “ Eu nu trebuiesc
nimănui. Nimeni nu mă iubeşte. Eu nu pot face nimic”.
Bălcescu și Nicolau definesc anxietatea drept “o stare afectivă negativă, aflată în
strânsă legătură cu disconfortul creat de instalarea unei stări de motivaţie” motivate de teama
de a fi respins. Manifestările de tipul anxios se manifestă, astfel, prin; timiditate, neîncredere,
încordare, îngrijorare.
De asemenea se constată că anxietatea produce modificări fiziologice și modificări
importante privind interpretarea evenimentelor din viața cotidiană. Nivelul de alertă generat
de caste interpretări personale poate fi generat de factori cognitive și sociali.
Sunt autori N. Sillamz, (1996,p.29-30), Golu (2000, p.467-469), Micluța (2000)
consideră anxietatea și angoasa identice, având ca argument că ambele se resimt atât pe plan

5
psihic, cât și pe plan fizic. Când predomină manifestările somatice, starea trebuie definită ca
angoasă, iar când neliniștile sunt trăite de către individ mai ales pe plan psihic, starea trebuie
considerate anxietate.
Unii autori, C. Păunescu (2000), Rășcanu (2000), Ferguson (1997), Waren ș.a (1997),
etc. consideră că izvorul angoasei trebuie căutat în reprimarea agresivității, în experiențele
dureroare trăite în copilărie, de abuzurile asupra copilului.
Micluța (2000) și Brissaud consideră angoasa ca fiind o manifestare somatică cu
origine bulbară, iar anxietatea ca o manifestare cu origine cerebrală, trăită în plan psihologic.
Sims&Snaith (1988) consideră anxietatea o stare psihică, caracterizată prin:
- anticipare pesimistă, catastrofică, a evenimentelor;
- emoții (frica, spaima, panica ) predilect negative;
- manifestări de iritabilitate și alte manifestări ale sistemului vegetative;
- incapacitate de concentrare;
- incapacitate de relaxare.
Unul dintre cei mai cunoscuți cercetători în tulburările de anxietate, D. Barlow (1988),
face afirmă că anxietatea și frica nu sunt manifestări identice, deoarece frica este primitive, se
declanșează automat atunci când apare un pericol real sau imaginar. Frica este un act
fundamental în evoluția omului și a dus la supraviețuirea acestuia de-a lungul istoriei. În
comparative, anxietatea reprezintă un complex de emoții care include frica, nervozitatea,
neliniștea, nervozitatea.
Barlow definește anxietatea ca fiind “un process cognitive-afectiv fragmentat, ]n care
persoana nu poate nici prezice, nici controla evenimetele cu potential negative sau traumatic,
ce o afectează.”
În concluzie, anxietatea și angoasa sunt considerate ca două manifestări intrinseci,
fațete ale aceleași stări.

1.1.2. Anxietatea, stare și trăsătură a finite umane.

În prezent cercetătorii abordează anxietatea din două perspective fundamentale:
- anxietatea – stare, care poate fi generată de stări emoționale, care pot fi trecătoare și
- anxietatea-trăsătură, care este definită ca o însușire individuală manifestată printr-o
predispoziție de a resimți, în prezența unor stimuli anxiogeni sau nu, stări de frică și
predispoziție de a dezvolta temeri profunde.
În dicționarul Larousse (2018) se afirmă faptul că un nivel ridicat de anxietate-
trăsătură are un character pathologic.

6
 Reacțiile emoționale sunt temporare, deoarece sunt expresii generate de condițiile de
mediu. Aceste reacții pot fi controlate cercetând trăirile corespunzătoare unei situații
ambientale (Spielberger și colab, 1970), ceea ce face ca:
Anxietatea-stare, reprezentată printr-un complex de trăiri comportamentale, cognitive
și vegetative, să fie asimilată atacului de panică (anxietate acută).
Anxietatea-trăsătură, cu o manifestare constantă care permite predicția manifestărilor
psihice trăite, să fie asimliată anxietății cornice.
Acest tip de anxietate duce la stări accentuate de stress, care pot duce la modalități de
evaluare catastrofice a realității (Spielberger, 1966).
Anxietatea –stare se manifestă prin (Sims & Snaith, 1988):
- frică, spaimă, panică (adică emoții negative),
- capacitate scăzută de relaxare sau concentrare;
- o anticipare negativistă, pesimistă evenimentelor;
- iritabilitate crescută.

1.1.3. Anxietatea la copii și tineri

Cercetătorii susțin că studiul anxietății, în general al tulburărilor afective la copii este
foarte dificil, datorită labilității afective la vârsta copilăriei și nivelului scăzut al exprimării
prin limbaj ale trăirilor acestora. Cecetătorii afirmă că , în principal, nivelul anxietății la copii
tine condițiile de mediu.
Principalul motiv al apariției anxietății la copii îl reprezintă lipsa afectivității. Un copil
care nu primește destulă afecțiune și căldură sufletească va devein neliniști, ostil, anxios. Un
copil acceptă privațiuni numeroase dacă este la numitor comun, sufletește, cu cei care îl cresc.
Dacă nu se tine cont de dorințele copilului, de frustrările lui, de stările de gelozie se va
produce, ca effect, ostilitate și anxietate.
Copilul este dependent de mediul familial, în principal, dar și de mediul ambiant, de
mediul școalar, etc. Neîmplinirea trebuințelor biologice, affective, spirituale și intelectualec
pot duce la crearea unor stări proprii ale realității, fapt care îi duce spre anxietate, indaptare la
mediu. Un copil “cocoloșit”, hiperprotejat, se va adapta mai greu la condițiile de mediu ale
vieții reale.
Frica este, de asemenea, unul dintre factorii principali care pot produce anxietate la
copil și, apoi la adultul care se va dezvolta. Amenințările, pedepsele, stresul zilnic din mediul
școlar și cotidian, scenele violente la care poate fi martor, frica de microbe, de accidente, etc.
pot produce stări de stress accentuate, care, mai apoi, pot duce la anxietate.

7
1.2. Cauzele anxietății

Stările de anxietate sunt însoțite de fenomene de natură organică și funcțională , cum

sunt: palpitații, respirație greoaie, transpirație, etc și reprezintă un simptom în nevrozele
obsesive, în melancoliile anxioase, în psihozele de debut, în afecțiuni cardiace, endocrrine, etc
(Popescu –Neveanu, 1978)

Ca reacţie afectivă specifică, anxietatea este asociată cu reacţii neurovegetative

diferite, ca de exemplu dificultăţi cardiace şi respiratorii, dispnee, puls accelerat, scăderea
tonusului muscular sau spasme musculare, reacţii descrise asemănător şi în stările de stres.

Printre cauzele apariției anxietății, sunt considerate:

1. Copilăria. Mulți autori consideră un început al anxietății în copilărie, datorită unor factori
generatori, cum sunt: labilitate afectivă, exprimare limitată prin limbaj, trăiri afective intense.

La începutul copilăriei, caracteristice stării de anxietate sunt intensitatea, variabilitatea,

superficialitatea trăirilor. În perioada copilului înainte de grădiniță, printre cauzele anxietății
pot fi considerate labilitatea și comunicarea afectivă, capacitatea scăzută de stăpânire a
emoțiilor. În perioada școlară și pubertate trebuie luate în considerare, ca și cauze ale
annxietății, adaptarea afectivă la mediu, ambianță, succesele în procesul instructiv-educativ,
etc.

Se consideră că principalele cauze ale apariției anxietății la copil sunt lipsa de

afecțiune, de căldură sufletească, diversele traume, problemele familiale, dorințele
neîmplinite, gelozia.

Zlate (1999) consideră una dintre cauzele anxietății ca fiind orientarea gândirii
(gândire pozitivă, gândire negativă). În general, persoanele care gândesc negativ sunt
anxioase, nefericite, îngrijorate. Acestea se gândesc la eșec, anticipează eșecul, se consideră
inferiori, fapt care îi împiedică să își valorifice potențialul.

2. Evenimentele de viață. Experiențele traumatizante, stresante, din viața de zi cu zi,

conflictele interpersonale, riscurile asumate, reprezintă unul dintre factorii sociali ai anxietății.

3. Abuzurile emoționale. Sunt asociate cu dezvoltarea disfuncțională în plan socio-emoțional

și pot produce simptome anxioase.

8
4. Factorii psihologici. Reprezintă unul dinte factorii fundamentali al stărilor de anxietate.
Dezvoltarea și menținerea stărilor de anxietate are loc datorită unor mecanisme psihice cum
sunt : factorii cognitivi și activitatea de învățare. Acestea pot produce evenimente emoționale:
îngrijorare, frică, atacul de panică, anxietate.

a) Factorii cognitivi joacă un rol mediator între răspunsurile pe care le dăm

reacționând la evenimentele din mediu, prin evenimente cognitive de tipul: atenție, percepție,
memorie. Aceste răspunsuri la mediu pot predispune la interpretări catastrofice ale
experiențelor trăite.

Controlul evenimentelor din mediul în care trăiește și lucrează persoana este unul
dintre factorii cognitivi determinanți ai anxietății (Barlow, 1991). Cei care au un control
limitat al evenimentelor trăite percep distorsionat relația cauză-efect, fapt care influențează
mecanismele emoționale.

Cercetătorii abordează, datorită importanței acesteia, relația dintre anxietate și

controlul evenimentelor din mediul de viață al individului. Dacă o persoană este capabilă,
instinctiv sau nu, să controleze evenimentele din mediul său de viață, predispoziția spre
anxietate este mult diminuată în raport cu cei care nu reușesc acest lucru. Controlabilitatea
evenimentelor duce, deci, la controlul manifestărilor anxioase, în timp ce lipsa controlabilității
duce la apariția atacurilor de panică și, în final, la anxietate. Dacă o persoană crede, conștient
sau nu, că situațiile pe care le trăiește sunt controlabile, aceasta se va simți în stare să își
realizeze sarcinile, iar stările anxioase nu se vor accentua.

b) Activitatea de învățare joacă un rol important în determinările anxioase, deoarece

este o manifestare de tip pavlovian. Prin învățare, individul asociază un stimul necondiționat
cu unul condiționat (D. Barlow). Atunci când o persoană experimentează un eveniment
traumatic apare o frică intensă, irațională care reprezintă un semnal de alarmă și este reținută
(învățată) de către subconștient. Barlow propune trei tipuri de alarmă generate de frică, în
conformitate cu schema din figura 2, conform cărora la persoanele vulnerabile psihic sau
bilogic, în condiții de stres, crește probsbilitatea apariției unei stări de alarmă (frică) deja
învățată de către subconștient. Se observă complexitatea proceselor implicate și legăturile
relaționale dintre factorii generatori ai anxietății.

9
 Modelul de achiziţie a manifestărilor specific anxioase (D. Barlow, 1998)

5. Interpretarea catastrofică a situațiilor trăite (pag. 19)

Capitolul 2

10
Coronavirusul și impactul emoțional

Coronavirusul și sănătatea mintală

Cum ne imbolnavește frica de Coronavirus?

Bibliografie

American Psychiatric Association. (2013). Diagnostic and statistical manual of mental

disorders (5th ed.).
Leahy, R. L., Holland, S. J. F., & McGinn, L. K. (2012). Treatment plans and interventions
for depression and anxiety disorders. New York, NY: Guilford Press.
Liga Romană pentru Sănătate Mintală (2013). Tulburările de Sănătate mintală la copii și
adolescenți.
Salvați Copiii (2009). Tulburările de anxietate la copii și adolescenți.
Studi Cognitivi: An Affiliated Training Center of Albert Ellis Institute, 2020.

https://www.regamed.ro/self-help/

11
12