MINISTERUL EDUCAŢIEI NAȚIONALE

Şcoala Postliceală Sanitară „CHRISTIANA”

Localitatea PITEŞTI Judeţul ARGEŞ

PROIECT DE CERTIFICARE
CALIFICAREA PROFESIONALĂ: ASISTENT MEDICAL GENERALIST

COORDONATOR,
Prof. Instr. Gr.I: Mihaela STĂNESCU

ABSOLVENT,
BARBU M. Cristinel Florentin

PROMOŢIA 2018
1
 MINISTERUL EDUCAŢIEI NAȚIONALE
Şcoala Postliceală Sanitară „CHRISTIANA”
Localitatea PITEŞTI Judeţul ARGEŞ

TEMA PROIECTULUI PENTRU EXAMENUL DE ABSOLVIRE

ANXIETATEA DIAGNOSTIC DE NURSING ÎN CADRUL

NEVOII DE A EVITA PERICOLELE

COORDONATOR,
Prof. Instr. Gr.I: Mihaela STĂNESCU

ABSOLVENT,
BARBU M. Cristinel Florentin

PROMOŢIA 2018

2
 CUPRINS

ARGUMENT p.04
CAPITOLUL I – PARTEA TEORETICĂ p.09
I.1.Noţiuni de anatomie și fiziologie a sistemului nervos p.09
I.2. Nevoia de a evita pericolele p.18
1.2.1. Definiție – generalități p.18
I.2.2. Independența în cadrul nevoii p.18
I.2.3. Dependența în cadrul nevoii p.21
I.3. Anxietatea p.22
I.3.1. Definiţie şi caracterizare generală p.22
I.3.2. Rolul anxietăţii p.24
I..3..3. Incidenţă p.26
I.3.4. Clasificarea anxietăţii. p.26
I.3.5. Tulburarea anxios-fobică p.28
I.3.6. Anxietatea generalizată p.33
I.3.7. Evaluarea anxietǎţii p.36
I.3.8. Managementul terapeutic p.38
I.3.9. Teoriile psihinalitice p.41
I.3.10.Securitatea pacientului p.43

CAPITOLUL II – PARTEA PRACTICĂ

2.1.CAZUL NR. 1 p.45
2.1.CAZUL NR. 2 p.62

BIBLIOGRAFIE p.84
ANEXE p.85

3
 Motto: Secretul vieții nu este să ai tot ceea ce îți dorești, ci să-ți dorești tot ceea ce ai.
Viața este ca o ploaie de sentimente. Niciodată nu poți ști care picatură îți va atinge sufletul.
Necunoscut
ARGUMENT

Proiectul ˝Anxietatea diagnostic de nursing în cadrul nevoii de a evita pericolele˝, este

structurat în două capitole acestea sunt : Capitolul I – Partea teoretică și Capitolul 2 – Partea
practică.
Deoarece aceast proiect are ca scop principal ameliorarea anxietǎţii, în cele ce urmeazǎ
voi descrie pe larg tulburarea anxioasǎ. Predescu o defineşte ca o “afecţiune psihicǎ determinatǎ
în principal de factori psihotraumatizanţi al cǎrei nucleu simptomatologic este reprezentat de
sindromul anxios”. Alţi autori o definesc ca o teamǎ difuzǎ fǎrǎ obiect bine precizat.
Aceasta a avut o istorie contradictorie din momentul desprinderii sale de marele grup al
neurasteniei.Au fost discutate îndelung atât identitatea cât şi limitele sale în raport cu alte
afecţiuni psihice, îndeosebi nevrotice, dar şi cu unele boli somatice. Levitt (1968) considerǎ
fenomenul anxios drept un “construct”, o variabilǎ intermediarǎ şi mai puţin un sindrom real şi
independent.
W. Mayer-Gross, E. A. Popov, Kerbikov, Ghiliarovski şi Şcoala Româneascǎ au susţinut
cǎ nu se pot fac distincţii nete între nevroza anxioasǎ obsesionalǎ şi compulsivǎ, nevroza fobicǎ,
deoarece existǎ un anumit grad de suprapunere simptomaticǎ între ele. De asemenea au şi
caracteristici comune cum ar fi modul parazitar, caracterul de intruziune, lupta pe care o duce
bolnavul sǎ le înlǎture din centrul conştiinţei sale. În ciuda elementelor comune pe care le au,
aceste tulburǎri se disting printr-o simptomatologie aparte.
Nevroza sau tulburarea anxioasǎ debuteazǎ în general la vârsta tânǎrǎ, pânǎ la 40 de ani,
mai mult sau mai puţin acut mai ales în formele dominante de paroxisme anxioase. În unele
cazuri, apariţia bolii este precedatǎ de evenimente sau experienţe semnificative. Anxietatea se
caracterizeazǎ prin atacuri de panicǎ incontrolabile, indezirabile şi determinǎ un sentiment de
neajutorare, dar şi o scǎdere a stimei de sine. Multe din evenimentele declanşatoare pot fi legate
de ameninţarea fizicǎ, de expunerea la pericole, de o situaţie subiectivǎ de insecuritate; la femei
tulburarea anxioasǎ se declanşeazǎ adesea în timpul sarcinii sau dupǎ naştere. Alteori experienţa
actualǎ declanşatoare poate fi minorǎ, dar se înscrie într-un şir de traumatisme psihice şi capǎtǎ o
4
semnificaţie deosebitǎ în raport cu gradul de evoluţie a eului, cu momentul existenţial şi cu
reacţiile ambianţei. Un rol important în apariţia anxietǎţii îl poate avea surmenajul determinat de
o muncǎ istovitoare, lipsa de somn sau de odihnǎ. Simptomul principal este teama persistentǎ
care apare concomitant de condiţiile de mediu, iar simptomele comune sunt nervozitatea,
tremorul, tensiunea muscularǎ, transpiraţia, ameţeala, palpitaţiile, disconfortul epigastric.
Semnele obişnuite sunt tensiune motorie, hiperactivitate vegetativǎ, expectaţii apprehensive,
vigilenţǎ exageratǎ.
Anxietatea este definitǎ ca “o stare de nelinişte în care predominǎ perceperea unei situaţii
care, deşi în general nedeterminatǎ, s-ar putea dovedi dezagreabilǎ, ba chiar periculoasǎ” (J.
Postel, p.65). Pentru P. Pichot “anxietatea este o stare emoţionalǎ care constǎ pe plan
fenomenologic din trei elemente fundamentale: perceperea unui pericol iminent, o atitudine de
aşteptare în faţa acestui pericol, un sentiment de dezorganizare legat de conştiinţa unei neputinţe
totale în faţa acestui pericol” (apud J. Postel, p.66).
În lucrarea care urmează m-am referit asupra cunoştinţelor în ceea ce priveşte anxietatea
.Omul de rând din societatea noastră este prea puţin conştient de importanţa pe care o are
anxietatea în viaţa noastră. Ea poate fi un factor determinant în viaţa noastră fără a şti lucrul
acesta. Gradul de conştientizare al acestui efect nu indică nicidecum vigoarea şi importanţa ei.
Unii nevrotici sunt pe deplin conştienţi că sunt hăituiţi de anxietate. Manifestările acesteia
variază extrem de mult : aceasta poate să apară dacă anxietate difuză, sau dimpotrivă, sub forma
unor atacuri de anxietate, poate fi asociată unor situaţii sau activităţi bine definite, cum ar fi
convorbiri importante cu o personă influentă; poate cu un conţinut bine determinat, cum ar fi
teama de a înebuni. Alţii sesizează că au o anxietate pe moment cunoscând sau nu condiţiile care
le provacă, dar fără a-i atribui vreo importanţă. În sfârşit există persoane nevrotice conştiente
doar de faptul că au stări depresive, stări de imperfecţiune, tulburări ale vieţii sexuale şi altele de
felul acesta, dar care nu sunt deloc conştiente că au sau au avut vreodată stări de anxietate. De
obicei primele declaraţii în cabinetul terapeutului sunt inexacte. Terapia acestor persoane duce la
descoperirea, în pofida aparenţelor, a unei anxietăţi la fel de intense, dacă nu cumva mai intense.
Un anxios ar da orice spre a scăpa de anxietatea sa spre a evita senzaţia aceasta. Sunt şi
multe inactive, principalul fiind faptul că anxietatea intensă este unul dintre cele mai chinuitoare
afecte pe care le putem trăi.

5
 Anumite elemente ale afectului sunt insuportabile pentru individ. Unul dintre acestea este
senzaţia de neputinţă. În faţa unui pericol anxiosul se simte disperat, ceea ce este insuportabil
pentru acele persoane pentru care puterea,superioritatea, ideea de a fi stăpâni pe situaţie este un
ideal prevalent. Această reacţie ei o resimt ca pe o demonstraţie de slăbiciune sau laşitate.
Un alt aliment al anxietăţii este în aparenţa ei iraţionalitate. Este de neîndurat pentru că se
simt în pericol fiind înghiţiţi de forţe iraţionale contrastante, ei care s-au antrenat pentru a
exercita asupra lor un strict control intelectual.
Ultimul element al anxietăţii este avertismentul că ceva în noi este dereglat. Cu cât mai
disperată este persoana, cu atât mai mult că se simte prinsă în plasa încâlcită a fricii sale şi a
mecanismului de apărare şi cu atât mai mult se agaţă de iluzia sa că are dreptate şi că este
perfectă în toate, respingând instinctiv orice insinuare că ceva este în neregulă cu sine şi că este
nevoie de o schimbare.
A te teme de privirea celorlalţi, a te simţi inferior şi a evita situaţiile care intimidează sunt
care-şi au originea tot concepţiile perfecţioniste asupra existenţei. Fobiile sociale stânjenesc viaţa
a milioane de indivizi care trăiesc cu spaima de a se trezi expuşi privirii celorlalţi, îşi
programează existenţa în aşa fel încăt să evite o asemenea eventualitate şi sfârşesc foarte frecvent
prin a rămâne izolaţi şi în depresiune.
Persoanele având acest tip de anxietate se tem tot atât de mult de părerea negativă a
celorlalţi, cât şi de criticile pe care aceştia le pot exprima cu voce tare. Ele au foarte adesea un
sentiment de inferioritate şi de umilinţă. Izolarea corelaţională care rezultă din disperarea lor, îi
demoralizează şi poate împinge spre extremităţi ca alcoolul, drogul, sinuciderea.
Tulburările anxioase sunt foarte frecvente, reprezentând până la jumătate din toate
afecţiunile mentale existente într-o comunitate. Ele pot afecta persoanele de orice vârstă,
începând chiar din cursul copilăriei. Femeile par să fie mai afectate decât bărbaţii, dar cifrele
exacte sunt greu de stabilit, deoarece mulţi dintre pacienţi, mai ales cei de sex masculin, nu
solicită ajutor medical.
Copiii care suferă de atacuri de panică pot fi palizi, letargici şi obosiţi. Ei pot prezenta şi
tulburări de somn, generatoare de iritabilitate.Cel puţin 10% din populaţie va avea un atac de
panică la un moment dat al vieţii lor, iar într-o perioadă de mai multe luni sau ani, mai mult de
trei la sută vor prezenta atacuri repetate. Grupa de vârstă cea mai afectată este cea cuprinsă între
25-44 de ani.
6
 Circa unul din 200 de bărbaţi şi două până la trei din 100 de femei, suferă de forme
severe de socio-fobie.Femeile par să sufere mai frecvent de atacuri de panică decât bărbaţii.
Astfel de atacuri includ şi sociofobia, în care pacienţii se izolează de restul oamenilor.
Cunoaşterea şi diagnosticul afecţiunilor nu pot constitui un scop în sine. Istoria arată că
medicina îşi are originea nu în speculaţii fiziologice sau în anumite cunoştinţe teoretice, ci în
instinctul de conservare al individului şi în tendinţa de ajutor reciproc în cazuri de accidente sau
boli, tendinţă izvorâtă din viața socială. Deci " a vindeca sau cel puţin a uşura suferinţa" a fost
dintotdeauna scopul practicilor medicale.
Ȋn medicina modernǎ ne confruntǎm din ce ȋn ce mai mult cu medicul de tip medic –
robot, aspect determinat de tehnica modernǎ, ȋn detrimentul medicului care a “dezertat” de la
menirea lui principalǎ cunoscutǎ ȋnainte de tehnologizarea medicinei, aspect ce este resimtit
uneori ca negativ de cǎtre pacient.
Anxietatea reprezintǎ o problematicǎ interesantǎ atât pentru oamenii de ştiinţǎ, pentru
specialişti, cât şi pentru indivizii comuni, aceasta deoarece stǎrile anxioase sunt resimţite de
fiecare om pe parcursul vieţii sale, având o intensitate mai micǎ sau mai mare, putându-se ajunge
la patologic în momentul în care aceasta afecteazǎ funcţionarea individului pe toate planurile.
Anxietatea poate fi o tulburare de sine stǎtǎtoare, dar, în acelaşi timp, se poate manifesta
şi în cadrul tulburǎrilor fobice, obsesiv-compulsive, tulburǎrilor acute de stres, dar şi în cele de
stres posttraumatic.
Anxietatea are o istorie destul de controversatǎ, deoarece existǎ mai multe teorii care
contribuie la stabilirea etiopatogeniei, la definirea cât mai exactǎ, la realizarea clasificǎrii,
diagnosticǎrii şi a tratamentului sǎu. Câteva dintre ele sunt teoriile biologice, teoria psihanaliticǎ,
teoria existenţialǎ, teoria comportamentalǎ şi cea cognitivǎ. Teoriile biologice s-au dezvoltat în
urma studiilor preclinice asupra modelelor de anxietate la animale şi în urma cercetǎrilor
fundamentale neurochimice şi ale acţiunii medicaţiei psihotrope. Principalii factori implicaţi în
etiopatogenia tulburǎrii anxioase sunt reprezentaţi de reactivitatea sistemului nervos central care
precede manifestǎrile periferice, de intervenţia neurotransmiţǎtorilor. În cadrul conceptului
biologic despre anxietate existǎ douǎ tendinţe: modificǎrile biologice reflectǎ conflicte
psihologice şi modificǎrile biologice preced şi determinǎ conflicte psihologice.
Obiectivul final al oricărei relații echipa medicală - pacient este de a îmbunătăți starea de
sănătate a pacientului dar și de a ȋmbunǎtǎții constant serviciile medicale.
7
 Pe perioada stagiului clinic efectuat în spital, am întâlnit numeroşi pacienţi care prezentau
această problemă, am selectat dintre aceştia un număr de doi pacienţi, pentru a-mi aprofunda
cunoştinţele despre această afecţiune, fiindu-mi necesare pentru elaborarea Proiectului de
absolvire.
În timpul stagiului clinic am acordat îngrijirile necesare acestor pacienţi, alături de
asistenta de salon, pentru a contribui la asigurarea stării de independenţă, ajutând astfel pacienţii
să-şi satisfacă singuri nevoile fundamentale afectate.

8
 CAPITOLUL I – PARTEA TEORETICĂ

I.1.NOŢIUNI DE ANATOMIE ȘI FIZIOLOGIE A SISTEMULUI NERVOS

Sistemul nervos îndeplineşte două funcţii esenţiale: integrarea organismului în mediul
înconjurător şi coordonarea activităţii tuturor ţesuturilor, organelor şi sistemelor care constituie
organismul.
Sistemul nervos al vieţi de relaţie – SN – somatic care asigură legătura dintre organism şi
mediu extern, transformând excitaţiile, în funcţie de natură şi intensitatea stimulilor, în reacţii de
apărare sau de adaptare. Vezi anexa nr.1.
Reglarea nervoasă a funcţiilor corpului se bazează pe activitatea centrilor nervoşi care
prelucrează informaţiile primite şi apoi elaborează comenzi ce sunt transmise efectorilor. Din
acest punct de vedere, fiecare centru nervos poate fi separat în două compartimente funcţionale:
• Compartimentul senzitiv, unde sosesc informaţiile culese la nivelul receptorilor;
• Compartimentul motor, care transmite comenzile la efectori.
Aşadar, fiecare organ nervos are două funcţii fundamentale: funcţia senzitivă şi funcţia
motorie.
La nivelul emisferelor cerebrale mai apare şi funcţia psihică. Separarea funcţiilor
sistemului nervos în funcţii senzitive, motorii şi psihice este artificială şi schematică.
În realitate, nu există activitatea senzitivă fără manifestări motorii, şi viceversa, iar stările
psihice rezultă din integritatea primelor două. Toată activitatea sistemului nervos se desfăşoară
într-o unitate, în diversitatea ei extraordinară.
Mecanismul fundamental de funcţionare a sistemului nervos este actul reflex. Reflexul
reprezintă reacţia de răspuns a centrilor nervoşi la stimularea unei zone receptoare. Răspunsul
reflex poate fi excitator sau inhibitor.
Prin centrii unui reflex se înţelege totalitatea structurilor din sistemul nervos central care
participă la actul reflex respectiv.
Creierul este format din milioane de celule nervoase sau neuroni. Neuronii trimit şi
primesc mesaje din corp şi pentru a transmite informaţii utilizează neurotransmiţători, adică
substanţe chimice speciale care se găsesc în creier.

9
 Fig. nr.1.1 Structura neuronului

Sistemul nervos central are trei nivele majore, cu atribute funcţionale specifice: nivelul
măduvei spinării, nivelul subcortical şi nivelul cortical.
Scoarţa cerebrală – este segmentul cel mai evoluat al nevraxului, centrul integrator al
senzaţiilor, motricităţii, conştiinţei, voinţei, învăţăturii, memoriei, stărilor emoţionale şi
comportamentale.
Structura şi funcţional, scoarţa cuprinde două formaţiunii distincte:
a) Sistemul limbic – formaţiuni veche filogenetic, este constituit din două straturi de celule
nervoase:
• Stratul granular – senzitiv şi stratul piramidal – motor.
• Stratul funcţional, unde deosebim:
- Paleocortexul – creierul olfactiv, constituit din bulbii, tracturile şi trigonul olfactiv, care
are funcţii legate de simţul primar al mirosului (zona olfactivă primară).
- Arhicortexul – creierul de comportament, care este constituit mai ales din formaţiunile
hipocampice. Arhicortexul este centrul de reglare a unor reacţii vegetativă. În corelaţie cu
hipotalamusul, determină comportamentul emoţional şi instinctual, reglarea aportului alimentar
şi a unor mişcări legate de actul alimentaţiei (supt, deglutiţie, masticaţie), reglarea activităţii
10
sexuale şi menţinerea atenţiei.

b) Neocortexul – formaţiune nouă filogenetic, este constituit şase straturi de celule:

• Molecular
• Granular extern
• Piramidal extern
• Granular intern
• Piramidal intern
• Fusiform

Fig.1.2.
Pentru a înțelege în plan evolutiv dezvoltarea Creierului uman, pe parcursul a milioane de
ani, trebuie precizat că mai întâi, în Epoca reptilelor, exista un creier primitiv, programat doar să
regleze funcțiile vitale de bază (respirația, metabolismul) și să controleze mișcările, reacțiile
stereotipe. Ulterior, în milioane de ani de evoluție au apărut Centrii emoționali din care după alte
milioane de ani s-a dezvoltat “Neocortexul” rațional. Creierul emoțional a existat cu mult timp
înaintea Creierului rațional. Din punct de vedere filogenetic, pe măsură ce am evoluat de la
reptile la maimuțe și apoi la oameni, s-au produs anumite transformari calitative: apariția
Bulbului olfactiv (a condus la dezvoltarea și rafinarea mirosului), dezvoltarea Sistemului limbic
11
(a dezvoltat și perfecționat în timp mecanismele de memorare și învățare), a Nucleului
amigdalian (sediul emoțiilor și afectivității) și din acestea mai apoi a aparut Neocortexul (cel care
a dat trăsătura distinctiv umană), toate acestea, în timp au condus la o bună capacitate a
procesului de gândire.
La Homo sapiens, pentru prima dată, Neocortexul a permis înțelegerea și conștientizarea
percepțiilor senzitive, emoționale. Gândirea, crearea de strategii de supraviețuire, planificarea pe
termen lung, multiple activități mentale, generalizarea, particularizarea, relațiile interpersonale,
creativitatea, etc., toate acestea au devenit posibile datorită dezvoltării și specializării
Neocortexului. De asemenea, Neocortexul a permis multiple nuanțări în viața emoțională,
interacționând cu Sistemul limbic și Nucleul amigdalian, participând astfel la dezvoltarea
sentimentului de iubire și afecțiune maternă.
De retinut rolul nucleului amigdalian care, în momente de criză, când reacția impulsivă o
depășește pe cea logică, rațională, preia controlul și devine un fel de santinelă psihologică, un
serviciu de urgență care identifică rapid sursa de disconfort, identifică primejdia și prin
intermediul unei rețele neurale extinse, transportă informația de urgență la celelalte nivele ale
creierului, declanșând reacții specifice rapide, chiar înaintea Cortexului. Cu toate acestea,
activitatea Nucleului amigdalian este supervizată de Lobii prefrontali, care modelează și
eficientizează emoțiile. Astfel, Lobul prefrontal stâng poate anula emoțiile negative, iar Lobii
prefrontali drepți sunt sediile emoțiilor negative (frica și agresivitatea). Deci, Nucleul amigdalian
propune iar Lobul prefrontal stâng dispune. Această legatură prefrontală-limbică este extrem de
importantă pentru reglarea fină a emoțiilor, pentru luarea deciziilor din momentele cheie ale
vieții. De asemenea, legăturile neurale dintre Nucleul amigdalian, structurile limbice aferente și
Neocortex sunt căile de cooperare dintre Minte și Suflet, dintre Gând și Sentiment. Aceste
circuite neurale explică de ce Emoția este atât de importantă într-o gândire eficientă, clară, în
luarea deciziilor înțelepte. Sentimentele sunt practice indispensabile pentru deciziile raționale, ne
arată drumul cel bun, lăsând ca ratiunea seacă să decidă cum este mai bine. Aceasta este o formă
de echilibru dintre Emoție și Rațiune. In concluzie, avem două feluri de inteligență-ratională și
emoțională. Modul de reușită în viață este determinat de ambele, nu contează numai QI ci și QE,
Inteligența Emoțională. Intelectul nu poate funcționa la capacitate maximă fără QE. Trebuie să
armonizam Mintea si Sufletul.
Este poate cea mai importantă descoperire a neurobiologiei și psihologiei umane.
12
Dezvoltând cu atenție la noile generații Inteligența Emoțională, modelând comportamentul
urmașilor noștrii, le asiguram calitățile ultranecesare și comportamentele adecvate pentru o
Evoluție în concordanță cu vibrațiile pozitive Universale, în armonie cu Natura. Altfel,
menținerea coordonatelor actuale ale dezvoltării civilizației umane în condițiile unei crize
mondiale generatoare de manifestări violente și sincope emoționale poate duce la autodistrugere.
Fară inteligența emoțională, sunt create condițiile ideale pentru dezvoltarea cu precădere a
egoismului, violenței, care par să-și aibă rădăcinile bine înfipte în existența cotidiană anonimă a
omului rațional, pragmatic. Inteligența emoțională face legatura între Sentimente, Caracter și
Instinctele morale. Si nu întâmplator autocontrolul stă la baza Voinței și Caracterului, Altruismul
modelează capacitățile afective, facilitând puterea de a citi, simți emoțiile celorlalți semeni,
eliminând indiferența și egoismul… Calitățile și atitudinile morale precum Compasiunea,
Autoînfrânarea, Empatia sunt esențiale pentru Evoluția Speciei Umane.
Zonele senzitive – sunt arii senzitive (înzestrat cu sensibilitate sau sensibil) şi senzoriale
(care este în legătură cu sistemul nervos şi cu organele de simţ) în care predomină celulele
granulare.
Din punct de vedere fiziologic, neocortexul cuprinde zone senzitive (neocortexul
receptor), motorii (neocortexul efector) şi de asociaţie.
• Ariile senzitive – sau somestezice situate în girusul postcentral din lobul parietal, sunt
zonele unde se proiectează fibrele sensibilităţilor cutanate şi proprioceptive. Fibrele
sensibilităţii tactile, termice, dureroase şi proprioceptive proiectează amestecat.
Reprezentarea grafică schematică a proiecţiei anumitor regiuni ale corpului în aria
somestezică primară, în funcţie de densitatea fibrelor senzitive, se numeşte homunculus
senzitiv.
• Ariile senzoriale – sunt arii speciale unde se proiectează fibrele vizuale (aria vizuală),
auditive (aria auditivă) şi olfactive (aria olfactivă).
Zonele motorii – cuprind arii ale motricităţii:
• Aria motricităţii voluntare – este localizată la girusul precentral al lobului frontal. De
aici iau naştere căile descendente piramidale.
• Aria premotorie – reprezintă originea fibrelor nervoase care, după sinapsa din corpii
striaţi, ajung nucleii din trunchiul cerebral de unde pornesc căile extrapiramidale.
Reprezentarea grafică schematică a proiecţiei diferitelor regiuni ale corpului pe suprafaţa
13
ariei motorii principale, în funcţie de densitatea fibrelor motorii şi de mărimea suprafeţei de
proiecţie, poartă numele de homunculus motor.
Zonele de asociaţie – sunt situate în:
• lobul frontal – pentru funcţii psihice şi de comportament
• lobul temporal – pentru reacţii emoţionale, memorie auditivă, activitate sexuală
• zona parieto-occipitală – de integrare superioară a activităţii somatice.
Funcţiile acestora fac parte din activitatea nervoasă superioară neocortexului.
Aferenţele şi eferenţele vegetative proiectează, de asemenea, în ariile somestezice şi în
aria premotorii.
În zonele corticale există numeroase fibre de legătură care asigură unitatea funcţională a
cortexului. Datorită acestora, stimularea zonelor senzitive determină răspunsuri motorii sau
vegetative adecvate, realizând o unitate senzitivo-motorie.

1.2. FIZIOLOGIA SCOARŢEI CEREBRALE

La baza sistemului nervos stau actele reflexe. Se descriu două categorii de reflexe:
1. Reflexe necondiţionate – înnăscute şi comune tuturor indivizilor, sunt constante şi
invariabile. Arcurile lor reflexe există de la naştere şi se închid la nivele inferioare ale
nevraxului. Unele reflexe necondiţionate sunt simple (clipit, tuse, strănut, secreţie
salivară etc.), altele sunt complexe (lanţuri de reflexe) şi stau la baza formării instinctelor
(alimentar, de reproducere, de apărare, matern etc.).
2. Reflexe condiţionate – dobândite în cursurile vieţii, sunt temporare şi individuale.
Arcurile lor reflexe se închid la nivelul cortexului. Reflexele condiţionate se formează pe
baza celor necondiţionate, prin coincidenţa repetată în timp a doi excitanţi, unul
necondiţionat (EN) şi unul condiţionat (EC).
Mecanismul formării unui reflex condiţionat constă în stabilirea unei legături funcţionale
temporare între focarele de excitaţie corticală ale celor doi excitanţi care coincid.
Excitaţia – este procesul cortical, activ, care provoacă, menţine sau intensifică activitatea
nervoasă. Are un efect pozitiv asupra organismului.
Inhibiţia – este, de asemenea, un proces activ care se manifestă prin diminuarea sau
încetarea unor activităţi corticale:

14
 • Inhibiţia externă – necondiţionată sau înnăscută, este caracteristică reflexelor
necondiţionate şi apare sub acţiunea unui excitant extern, fără o pregătire prealabilă a
scoarţei;
• Inhibiţia internă – condiţionată sau dobândită, este caracteristică scoarţei cerebrale şi
apare numai după o pregătire a acesteia. Excitantul care o provoacă este cel care a produs
anterior reflexul condiţionat.
Excitaţia se poate transforma în inhibiţie şi invers, proces de mobilitate denumit
dinamică corticală.
În cadrul dinamicii corticale deosebim:
- Iradierea – constă în extinderea excitaţiei sau a inhibiţiei dintr-o zonă corticală în zone
vecine legate funcţional de prima. Mărimea procesului de iradiere depinde de intensitatea
stimulului.
- Concentrarea – este un proces activ, opus fenomenului de iradiere. El constă în
revenirea excitaţiei sau inhibiţiei la zona iniţială.
- Inducţia reciprocă – constă în faptul că un focar de excitaţie provoacă inhibiţie în jurul
lui, în timp ce un focar de inhibiţie provoacă în jurul lui o zonă de excitaţie. Ea tinde să limiteze
extinderea excitaţiei sau a inhibiţiei, iar această interdependenţă rezultă un echilibru funcţional
între cele două procese,
Activitatea nervoasă superioară
Activităţile cerebrale se grupează în:
• Activităţi de cunoaştere (cognitive) care se grupează în:
- Învăţarea – reprezintă procesul de acumulare conştientă de informaţii şi dobândire de
experienţă. Acumulările de noi cunoştinţe ereditare. Ele se mai dobândesc în timpul vieţii prin
interacţiunea permanentă cu factorii de mediu natural şi social. Învăţarea se desfăşoară în timpul
stării de veghe şi necesită activitatea diencefalului, a sistemului limbic şi a neocortexului.
Cortexul prelucrează datele furnizate de receptori şi le fixează în memorie.
Substratul elementar al învăţăturii este reprezentat de conexiunile sinaptice al căror
număr creşte o dată cu vârsta şi cu acumularea de noţiuni noi.
Învăţarea este influenţată de factorii ambianţi, de prezenţa unor stimuli suplimentari şi de
o motivaţie corespunzătoare. În cazul neîntinării apare inhibiţia de stingere. De aici reiese rolul
important al repetiţiei.
15
 - Memoria – reprezintă capacitatea sistemului nervos de a reţine activ, de a recunoaşte şi
evoca selectiv informaţii şi experienţe anterioare. În memorare sunt implicate ariile de asociaţie
pre-frontale şi parieto-occipitale, sistemul limbic şi structuri din diencefal şi mezencefal.
Cercetările au demonstrat că în timpul proceselor de memorare se intensifică sinteza de proteine
şi ARN în neuroni.
Ea se împarte în 3 feluri:
a) Memoria instantaneee – este capacitatea sistemului nervos de a înregistra şi
reproduce imediat evenimente, impresii sau imagini care au avut loc cu câteva secunde sau
minute mai înainte.
b) Memoria de scurtă durată – asigură conservarea informaţiei pe durata de ore sau
zile.
c) Memoria de lungă durată – este permanentă şi asigură depozitarea informaţiei pe
durată îndelungată.

Grafic 1.1. Echilibrul sistemului nervos

- Inteligenţa – Capacitatea de învăţare depinde de nivelul de inteligenţă. Ea este definită

drept capacitatea intelectuală înnăscută de înţelegere, rezolvare şi adaptare la noi probleme şi
condiţii de viaţă şi implică şi factorii de mediu social-cultural. Stabilitatea nivelului de
inteligenţă are deosebită importanţă socială şi se determină prin teste specifice (IQ).

16
 - Gândirea umană – Reprezintă forma cea mai înaltă a cunoaşterii, care oferă
posibilitatea acţiunilor viitoare. Pe baza informaţiilor acumulate, gândirea realizează reflectarea
lumii materiale sub formă de idei, noţiuni, asocieri logice, judecăţi etc. Gândirea implică, pe
lângă integritatea morfo-funcţională a SNC, numeroase procese nervoase, ca: excitaţia şi
inhibiţia, iradierea şi concentrarea, inducţia reciprocă, memorizarea, analiza şi sinteză,
generalizarea şi abstractizarea, formarea legăturilor temporare etc. Trăsăturilor gândirii sunt
corelarea, integritatea şi prelucrarea informaţiilor. Substratul material al gândirii este reprezentat
de ariile de asociaţie frontale, parietale şi temporale.

• Activităţi afective
- Emoţiile – sunt procese afective de durată scurtă, precum bucuria, mânia, frica,
plăcerea şi neplăcerea. Se exprimă somatic şi vegetativ. Modificările somatice se exprimă prin:
mimică, plâns, râs, gesturi, voce, tonus muscular, urmate uneori de atac sau fugă.
Emoţiile se exprimă şi prin activităţi viscerale: tahicardie sau bradicardie, modificări de
tensiune arterială, secrete sudorală şi endocrină, modificări în motilitatea tubului digestiv.
Expresiile moţionale au la om o semnificaţie socială, ele reflectând starea afectivă a persoanei,
prin gesturi, mimică şi tonul vorbirii.
Substratul fiziologic al emoţiilor cuprinde lobul frontal, sistemul limbic şi hipotalamusul.
- Motivaţia – reprezintă un proces nervos complex care stă la baza tuturor actelor de
comportament. Motivaţia activează şi direcţionează un anumit tip de comportament. Motivaţiile
de ordin biologic determină comportamentul alimentar, conservarea individului, comportamentul
sexual şi de îngrijire a urmaşilor.
La om există şi motivaţii de ordin psihic şi social. Motivarea idealului de comportament
în dezvoltarea copilului este de ordin afectiv, proiectată asupra tatălui, mamei, educatorului sau
asupra unor membri din grupul social în care copilul se dezvoltă.
• Activităţile volitive
- Voinţa – reprezintă o formă de activitate nervoasă conştientă. La originea oricărui act
voluntar se află un impuls, o motivaţie, mai veghe sau mai recentă. În elaborarea unor activităţi
voluntare un rol deosebit îl are lobul prefrontal, ca sediu de integrare superioară a personalităţii şi
comportamentului individului. Voinţa reprezintă pentru individ puterea de a lua decizii, dar şi
perseverenţa de a le duce la îndeplinire.
17
 1.2. NEVOIA DE A EVITA PERICOLELE

1.2.1. Definiţie – generalităţi

Nevoia de a evita pericolele reprezintă necesitatea individului de a se proteja împotriva
agenţilor nocivi interni sau externi (fizici, chimici, patogeni etc.) pentru a avea o stare de bine
(uneori chiar pentru a supravieţui).
De-a lungul vieţii, fiecare individ este expus la diferite agresiuni fizice sau psihice,
împotriva cărora trebuie să se apere pentru a-şi menţine integritatea fizică şi psihică. Această
apărare este posibilă atât prin mecanismele naturale ale individului (termoreglarea, imunitatea)
cât şi prin capacitatea individului de a-şi menţine integritatea fizică şi psihică (acumulare de
cunoştinţe despre sine, despre cei din jur şi despre mediu, prin educaţie şi autoeducaţie).
Fiecare persoană are nevoie de siguranţă şi de certitudinea că este ferită de pericole.
Aceste pericole, de tot felul, vizibile sau invizibile, mai mari sau mai mici, actuale sau potenţiale,
se află în mediul înconjurător şi ne fac vulnerabili. Vulnerabilitatea este cu atât mai mare cu cât
mediul prezintă mai multe condiţii de risc şi cu cât individul este mai predispus de a fi afectat de
aceste condiţii.

1.2.2. Independenţa în satisfacerea nevoii de a evita pericolele

Spaţiul în care trăim poate fi sursă de confort şi sănătate sau, dimpotrivă, sursă
generatoare de riscuri. Aceste surse cuprind condiţiile igienice, asigurarea spaţiului necesar
pentru fiecare persoană în parte, minimum de utilităţi şi aşezarea obiectelor în spaţiul locativ,
precum şi asigurarea protecţiei faţă de potenţiali agenţi nocivi sau traumatici.
Locuinţa reprezintă „oaza” în care ne petrecem, dacă nu cele mai frumoase momente ale
vieţii, cel puţin cele mai sigure şi mai confortabile. Ea ne oferă o parte importantă a conceptului
de „acasă”. Locuinţa ar trebui să asigure o securitate maximă şi să deţină o serie de caracteristici
obligatorii:
- să ofere spaţiu suficient şi corect împărţit (cameră de zi, dormitor, bucătărie, baie);
- să fie aerisită, dar izolată termic şi uscată;
- să fie dotată cu apă curentă şi încălzire eficientă;
- să fie izolată fonic;
- mobilierul să fie adecvat (exemplu: scaunele prea înalte pot favoriza accidente);
18
 - mobilierul să fie astfel aşezat încât să nu devină obstacol pentru locatari;
- să prezinte protecţie la sursele de electricitate sau de gaze;
- obiectele casabile şi tăioase trebuie aşezate în locuri sigure;
- să fie curată şi igienizată periodic.
Locuinţa corespunzătoare limitează accidentele şi îmbolnăvirile.
Locul de muncă trebuie să confere aceleaşi condiţii. În cazul în care lucrează mai multe
persoane într-o încăpere, trebuie să existe spaţiu suficient pentru fiecare persoană.
Instituţiile pentru copii şi bătrâni vor fi amenajate astfel încât să respecte în totalitate
regulile de securitate raportate la gradul de risc pe care îl determină vârsta subiecţilor.
➢ Manifestări de independenţă
• Integritate = însuşirea de a fi integru şi incoruptibil; însuşirea de a fi sau de a rămâne
intact, întreg.
• Integritatea fizică include cunoaşterea şi aplicarea măsurilor de prevenire a accidentelor,
a îmbolnăvirilor, a agresiunilor fizice, chimice, precum şi a agresiunilor umane sau
animale
• Integritatea psihică presupune folosirea metodelor de relaxare, destindere şi control
emoţional dar şi practicarea unui crez, obicei, religii.
• Securitate = faptul de a fi la adăpost de orice pericol; sentiment de încredere şi de linişte
pe care îl dă cuiva absenţa oricărui pericol; protecţie, apărare.
• Securitatea socială implică atât evitarea poluării fonice, chimice, microbiene cât şi
asigurarea unui mediu salubru, a mediului de siguranţă şi a protecţiei sociale.
➢ Factori care influenţează satisfacerea nevoii
Factorii care conferă siguranţă şi protecţie individului sunt grupaţi în:
a. biologici:
- vârsta: copilul are nevoie de protecţie, adultul are cunoştinţe şi abilităţi de a se
autoapăra iar vârstnicul/bătrânul se adaptează situaţiilor prin măsuri particulare de
autoapărare;
- termoreglarea şi imunitatea (naturală sau dobândită);
b. psihologici: emoţiile, anxietatea, stresul (contribuie la adaptarea şi implicit la
autoapărarea individului faţă de diferite forme psiho-agresive);

19
 c. sociologici:
- condiţii de mediu: temperatura intre 18 - 24°C, umiditate aproximativ 60%,
luminozitate potrivită, zgomote < 120 decibeli, compoziţie chimică şi bacteriologică
minimă locul de muncă;
- locul de muncă: măsuri de protecţie contra pericolelor (norme generale şi speciale de
protecţia muncii);
- protecţia socială: prevenirea accidentelor şi a îmbolnăvirilor, facilitarea de contractare
de asigurări sociale; utilizarea de metode educative: informaţii, publicitate etc.;
- clima, cultura, religia, educaţia (familială, şcolară etc.)
Vârsta reprezintă unul din principalii factori responsabili de accidente. De la naştere şi
până la vârsta când devine conştient de pericolele din jur, copilul trebuie supravegheat în
permanenţă pentru că este expus continuu la pericolele din jur.
Vârstnicul îşi pierde din abilitatea de a se feri de agenţii agresori din cauza încetinirii
capacităţii de reacţie, dar şi a reducerii acuităţii senzoriale.
Deprivarea senzorială poate fi congenitală (surdomutitate, cecitate vizuală, etc.) sau
dobândită pe parcursul vieţii în urma unor boli sau traumatisme. Ea apare şi ca o manifestare de
tip degenerativ la persoanele vârstnice.
Lipsa cunoştinţelor reprezintă, de multe ori factor de risc asupra siguranţei personale. De
exemplu, adăpostirea sub copaci înalţi pe timp de furtună cu descărcări electrice sau
improvizarea unor circuite electrice pot conduce la accidente fatale.
Deficienţele locomotorii îngreunează deplasarea şi favorizează căderile şi lovirile.
Tulburări psihice determină comportamente inadecvate protecţiei persoanelor din jur, dar
şi autoprotecţiei. Agresivitatea, detaşarea de la realitatea înconjurătoare, interpretarea eronată a
unor evenimente, etc., sunt factori care conduc la apariţia riscului crescut de incidente şi
accidente.
Detresa imunitară este recunoscută ca principala cauză de apariţie a îmbolnăvirilor.
Scăderea factorului imunitar pune în pericol sănătatea persoanelor, mai ales atunci când vin în
contact cu germeni patogeni. Dacă un organism puternic, cu imunitate solidă poate face faţă uşor
agresiunii germenilor infecţioşi, un organism cu debilitate este vulnerabil şi se îmbolnăveşte
uşor.

20
 Posibilitatea de a evita pericolele favorizează menţinerea integrităţii fizice şi psihice prin
circulaţie şi respiraţie corespunzătoare, alimentaţie şi eliminări adecvate, mobilitate şi postură
bune, odihnă recuperatorie, integritate tegumentară, comunicare eficientă şi satisfacere spirituală.

1.2.3. Dependenţa în satisfacerea nevoii

Când nevoia de a evita pericolele nu este satisfăcută, pot surveni mai multe probleme:
1. Vulnerabilitatea faţă de pericole
2. Afectarea fizică şi psihică
3. Anxietate
4. Durere
5. Stare depresivă
6. Pierderea stimei de sine
7. Pierderea imaginii de sine
8. Pierdere, separare
9. Frica

21
 I.3. ANXIETATEA

I.3.1 Definiţie şi caracterizare generalǎ

Anxietatea poate fi descrisă ca o stare afectivă vagă, difuză, de nelinişte, de apăsare, de
tensiune, de îngrijorare, de teamă nemotivată, fără un obiect precizat sau disproporţionată cu
factorii obiectivi care o determină. In mod categoric, este dătătoare de disconfort psihic.
Tulburare emoţională care se traduce printr-un sentiment nedefinit de nesiguranţă. Dacă
există o anxietate "normală" care ameliorează învăţătura şi performanţele, anxietatea poate
deveni şi patologică: subiectul este atât de profund marcat încât nu mai poate sa se controleze.
Frica și anxietatea reprezintă reacții afective la un pericol potențial sau actual. Este
foarte important să se diferențieze corect anxietate și frica, deoarece intervențiile de îngrijire sunt
influențate de diagnosticul de îngrijire. Persoanei îi este frică de durere, frică de a-și pierde
controlul, frică de intervenții chirurgicale. Anxietatea este relatată la câteva situații și nu este
întotdeauna asociată cu o amenințare specifică.
În general, anxietatea reprezintă o reacție mai primitivă la o amenințare. De exemplu, un
copil poate reacționa la un pericol într-o manieră mai degrabă de anxietate decât de frică.
Anxietatea are loc când o amenințare este percepută dar persoana nu poate înțelege sau identifica
sursa. Invers, frica este reacția la o amenințare clară, identificată.
În rezumat, frica este o reacție la o amenințare identificată, pe când amenințarea specifică
este mai puțin evidentă în anxietate. Carpenito (1987) sugerează că frica și anxietatea deobicei
coexistă iar în acest caz se poate formula diagnosticul de îngrijire ca „Frică/Anxietate relatate la
...”, diagnostic la care se vor lua în considerare îngrijirile directe sau indirecte.
Anxietatea comportă trei caracteristici principale: presentimentul unui pericol vag şi
iminent, reacţii psihice variate (senzaţie de sufocare, palpitaţii,transpiraţie, uscarea gurii, vertije,
tremurături, tulburări de tranzit), impresia penibilă a neputinţei sau slăbiciunii în faţa pericolului,
fiecare simptom întărind sentimentul de punere în gardă. Clasic, termenul de anxietate este dat
laturii psihice a tulburării, în timp ce laturii somatice i se rezervă termenul de angoasă.
Bolnavul poate fi agitat, poate merge fară ţintă sau poate rămâne pironit pe loc de panica
ce creşte in el. Durata unei crize de anxietate este, în general, de una-doua ore.Când crizele se
repetă la un subiect care prezintă un fond anxios permanent, se vorbeste de nevroză de angoasă.

22
 Definirea nevrozelor este o problemǎ nerezolvatǎ încǎ, fiecare autor propunând o
definiţie şi un punct de vedere propriu, dar în acelaşi timp pǎstrând o convergenţǎ de sensuri.
Astfel V. Predescu a definit nevrozele ca fiind “un grup de reacţii şi dezvoltǎri patologice
determinate psihogen, exprimate clinic printr-un complex de tulburǎri psihice cu rǎsunet somatic
care este trǎit în mod conştient şi penibil de bolnav” (1998, p.766).
Cu aceastǎ problemǎ se confruntǎ şi clasificarea nevrozelor pentru cǎ, pânǎ în present ,
nu existǎ o privire unitarǎ asupra ei, ci fiecare autor a cǎutat sǎ fundamenteze un caz propriu. De
aceea voi reproduce câteva clasificǎri dupǎ manualele de mare circulaţie şi dupǎ unele lucrǎri
monografice mai recente.
Autorii englezi Henderson şi Gillespie în capitolul “Tipul de reacţii psihonevrotice”
deosebesc: starea de slǎbiciune iritativǎ (neurastenia); starea de fricǎ cuprinzând “nevroza
anxioasǎ” şi “isteria anxioasǎ”; isteria şi psihonevrozele obsesiv- compulsive. Kolb, în ultima
ediţie a tratatului sǎu (1977) clasificǎ nevrozele în: tulburǎri anxioase, tulburǎri isterice (de tip
conversiv şi diasociativ), tulburǎri fobice, tulburǎri obsesiv-compulsive, tulburǎri depresive,
depersonalizare, hipocondriace.
Deoarece aceastǎ lucrarea are ca scop principal ameliorarea anxietǎţii, în cele ce
urmeazǎ voi descrie pe larg tulburarea anxioasǎ. Predescu o defineşte ca o “afecţiune psihicǎ
determinatǎ în principal de factori psihotraumatizanţi al cǎrei nucleu simptomatologic este
reprezentat de sindromul anxios” (p.813, 1998). Alţi autori o definesc ca o teamǎ difuzǎ fǎrǎ
obiect bine precizat.
Aceasta a avut o istorie contradictorie din momentul desprinderii sale de marele grup al
neurasteniei.Au fost discutate îndelung atât identitatea cât şi limitele sale în raport cu alte
afecţiuni psihice, îndeosebi nevrotice, dar şi cu unele boli somatice. Levitt (1968) considerǎ
fenomenul anxios drept un “construct”, o variabilǎ intermediarǎ şi mai puţin un sindrom real şi
independent.
W. Mayer-Gross, E. A. Popov, Kerbikov, Ghiliarovski şi Şcoala Româneascǎ au susţinut
cǎ nu se pot fac distincţii nete între nevroza anxioasǎ obsesionalǎ şi compulsivǎ, nevroza fobicǎ,
deoarece existǎ un anumit grad de suprapunere simptomaticǎ între ele. De asemenea au şi
caracteristici comune cum ar fi modul parazitar, caracterul de intruziune, lupta pe care o duce
bolnavul sǎ le înlǎture din centrul conştiinţei sale. În ciuda elementelor comune pe care le au,
aceste tulburǎri se disting printr-o simptomatologie aparte.
23
 Nevroza sau tulburarea anxioasǎ debuteazǎ în general la vârsta tânǎrǎ, pânǎ la 40 de ani,
mai mult sau mai puţin acut mai ales în formele dominante de paroxisme anxioase. În unele
cazuri, apariţia bolii este precedatǎ de evenimente sau experienţe semnificative. Anxietatea se
caracterizeazǎ prin atacuri de panicǎ incontrolabile, indezirabile şi determinǎ un sentiment de
neajutorare, dar şi o scǎdere a stimei de sine. Multe din evenimentele declanşatoare pot fi legate
de ameninţarea fizicǎ, de expunerea la pericole, de o situaţie subiectivǎ de insecuritate; la femei
tulburarea anxioasǎ se declanşeazǎ adesea în timpul sarcinii sau dupǎ naştere. Alteori experienţa
actualǎ declanşatoare poate fi minorǎ, dar se înscrie într-un şir de traumatisme psihice şi capǎtǎ o
semnificaţie deosebitǎ în raport cu gradul de evoluţie a eului, cu momentul existenţial şi cu
reacţiile ambianţei. Un rol important în apariţia anxietǎţii îl poate avea surmenajul determinat de
o muncǎ istovitoare, lipsa de somn sau de odihnǎ. Simptomul principal este teama persistentǎ
care apare concomitant de condiţiile de mediu, iar simptomele comune sunt nervozitatea,
tremorul, tensiunea muscularǎ, transpiraţia, ameţeala, palpitaţiile, disconfortul epigastric.
Semnele obişnuite sunt tensiune motorie, hiperactivitate vegetativǎ, expectaţii apprehensive,
vigilenţǎ exageratǎ.
Anxietatea este definitǎ ca “o stare de nelinişte în care predominǎ perceperea unei situaţii
care, deşi în general nedeterminatǎ, s-ar putea dovedi dezagreabilǎ, ba chiar periculoasǎ” (J.
Postel, p.65). Pentru P. Pichot “anxietatea este o stare emoţionalǎ care constǎ pe plan
fenomenologic din trei elemente fundamentale: perceperea unui pericol iminent, o atitudine de
aşteptare în faţa acestui pericol, un sentiment de dezorganizare legat de conştiinţa unei neputinţe
totale în faţa acestui pericol” (apud J. Postel, p.66).

I.3.2.Rolul anxietăţii
În lucrarea care urmează m-am referit asupra cunoştinţelor în ceea ce priveşte anxietatea
.Omul de rând din societatea noastră este prea puţin conştient de importanţa pe care o are
anxietatea în viaţa noastră. Ea poate fi un factor determinant în viaţa noastră fără a şti lucrul
acesta. Gradul de conştientizare al acestui efect nu indică nicidecum vigoarea şi importanţa ei.
Unii nevrotici sunt pe deplin conştienţi că sunt hăituiţi de anxietate. Manifestările acesteia
variază extrem de mult : aceasta poate să apară dacă anxietate difuză, sau dimpotrivă, sub forma
unor atacuri de anxietate, poate fi asociată unor situaţii sau activităţi bine definite, cum ar fi
convorbiri importante cu o personă influentă; poate cu un conţinut bine determinat, cum ar fi
24
teama de a înebuni. Alţii sesizează că au o anxietate pe moment cunoscând sau nu condiţiile care
le provacă, dar fără a-i atribui vreo importanţă. În sfârşit există persoane nevrotice conştiente
doar de faptul că au stări depresive, stări de imperfecţiune, tulburări ale vieţii sexuale şi altele de
felul acesta, dar care nu sunt deloc conştiente că au sau au avut vreodată stări de anxietate. De
obicei primele declaraţii în cabinetul terapeutului sunt inexacte. Terapia acestor persoane duce la
descoperirea, în pofida aparenţelor, a unei anxietăţi la fel de intense, dacă nu cumva mai intense.
Un anxios ar da orice spre a scăpa de anxietatea sa spre a evita senzaţia aceasta. Sunt şi
multe inactive, principalul fiind faptul că anxietatea intensă este unul dintre cele mai chinuitoare
afecte pe care le putem trăi.
Anumite elemente ale afectului sunt insuportabile pentru individ. Unul dintre acestea este
senzaţia de neputinţă. În faţa unui pericol anxiosul se simte disperat, ceea ce este insuportabil
pentru acele persoane pentru care puterea,superioritatea, ideea de a fi stăpâni pe situaţie este un
ideal prevalent. Această reacţie ei o resimt ca pe o demonstraţie de slăbiciune sau laşitate.
Un alt aliment al anxietăţii este în aparenţa ei iraţionalitate. Este de neîndurat pentru că se
simt în pericol fiind înghiţiţi de forţe iraţionale contrastante, ei care s-au antrenat pentru a
exercita asupra lor un strict control intelectual.
Ultimul element al anxietăţii este avertismentul că ceva în noi este dereglat. Cu cât mai
disperată este persoana, cu atât mai mult că se simte prinsă în plasa încâlcită a fricii sale şi a
mecanismului de apărare şi cu atât mai mult se agaţă de iluzia sa că are dreptate şi că este
perfectă în toate, respingând instinctiv orice insinuare că ceva este în neregulă cu sine şi că este
nevoie de o schimbare.

Fig.1.3.1 Elemente ale anxietății

25
 A te teme de privirea celorlalţi, a te simţi inferior şi a evita situaţiile care intimidează sunt
care-şi au originea tot concepţiile perfecţioniste asupra existenţei. Fobiile sociale stânjenesc viaţa
a milioane de indivizi care trăiesc cu spaima de a se trezi expuşi privirii celorlalţi, îşi
programează existenţa în aşa fel încăt să evite o asemenea eventualitate şi sfârşesc foarte frecvent
prin a rămâne izolaţi şi în depresiune.
Persoanele având acest tip de anxietate se tem tot atât de mult de părerea negativă a
celorlalţi, cât şi de criticile pe care aceştia le pot exprima cu voce tare. Ele au foarte adesea un
sentiment de inferioritate şi de umilinţă. Izolarea corelaţională care rezultă din disperarea lor, îi
demoralizează şi poate împinge spre extremităţi ca alcoolul, drogul, sinuciderea.

1.3.3. Incidenţă
Tulburările anxioase sunt foarte frecvente, reprezentând până la jumătate din toate
afecţiunile mentale existente într-o comunitate. Ele pot afecta persoanele de orice vârstă,
începând chiar din cursul copilăriei. Femeile par să fie mai afectate decât bărbaţii, dar cifrele
exacte sunt greu de stabilit, deoarece mulţi dintre pacienţi, mai ales cei de sex masculin, nu
solicită ajutor medical.
Copiii care suferă de atacuri de panică pot fi palizi, letargici şi obosiţi. Ei pot prezenta şi
tulburări de somn, generatoare de iritabilitate.Cel puţin 10% din populaţie va avea un atac de
panică la un moment dat al vieţii lor, iar într-o perioadă de mai multe luni sau ani, mai mult de
trei la sută vor prezenta atacuri repetate. Grupa de vârstă cea mai afectată este cea cuprinsă între
25-44 de ani.
Circa unul din 200 de bărbaţi şi două până la trei din 100 de femei, suferă de forme
severe de socio-fobie.Femeile par să sufere mai frecvent de atacuri de panică decât bărbaţii.
Astfel de atacuri includ şi sociofobia, în care pacienţii se izolează de restul oamenilor.

I.3.4. Clasificarea anxietǎţii

V. A. Ghiliarovski enumera urmǎtoarele nevroze: neurastenia; isteria; psihastenia şi
nevroza stǎrilor obsesive la care mai adǎuga diversele forme clinice ale nevrozelor la copii.
Christozov (1961) în baza unui studiu efectuat pe 908 paciente, deosebeşte: neurastenia;
isteria; nevroza obesesivo-fobicǎ; nevroza anxios-hipocondricǎ.

26
 P. Bernard şi Ch. Brisset clasfică nevrozele în: nevroza anxioasǎ (starea de anxietate
cronicǎ sau constituţionalǎ, sau personalitatea anxioasǎ), nevroza fobicǎ, isteria, nevroza
obsesionalǎ.
În tratatul american de psihiatrie (Comprehensive Textbook of Psychiatry, 1980, apud
V. Predescu, p. 767) editat de Kaplan, Freedman şi Sadock, nevrozele sunt intitulate “tulburari
nevrotice” şi cuprind: tulburarea fobicǎ; starea anxioasǎ; tulburarea obsesivo- compulsivǎ;
tulburǎri somato-forme (cuprind nevroza istericǎ, de conversiune, nevroza hipocondricǎ);
tulburǎri disociative.
Din expunerea schematicǎ a acestor clasificǎri se poate conchide cǎ autorii cu concepţii
diferite.Astfel, V. Predescu, în colaborare cu psihiatrii români de prestigiu, a propus urmǎtoarea
clasificare a nevrozelor: neurastenia (nevroza astenicǎ), nevroza anxioasǎ, nevroza fobicǎ,
nevrozele obsesiv-compulsive, nevrozele mixte (motorii), nevroza istericǎ. În sistemul actual
internaţional de clasificare D.S.M.-IV, nevrozele şi-au schimbat nomenclatorul oficial în
tulburǎri şi sunt clasificate astfel: tulburarea anxioasǎ generalizatǎ, tulburarea de panicǎ şi
agorafobia, tulburarea obsesiv-compulsivǎ, tulburarea distimicǎ, tulburarea de conversie,
tulburarea de depersonalizare, hipocondria, tulburǎri sexuale.
Deoarece au existat numeroase controverse în ceea ce priveşte clasificarea nevrozelor,
implicit, ele se întâlnesc şi în clasificarea tulburǎrilor anxioase. Astfel, în literatura de specialitate
se gǎsesc urmǎtoarele taxonomii:
1. D.S.M. III clasifică tulburările de anxietate în anxietate generalizată şi atacuri de panică
(apud V. Predescu, 1998, p.767). Această delimitare este făcută în funcţie de trăsăturile
clinice, evoluţie, istoric familial, răspunsul la tratament.
2. Dan Prelipceanu clasifică tulburările anxioase în: tulburare de panică cu sau/şi fără
agorafobie; fobii specifice; fobia socială; tulburare obsesiv-compulsivă; tulburare acută
de stress; tulburare de stress posttraumatic; tulburare de axietate generalizată (2003,
p.120).
3. în D.S.M. IV-1994 (apud Florin Tudose, 2002, p.169) tulburarea de anxietate este grupată
în următoarele categorii: tulburări anxioase-fobice (fobia specifică, fobia socială,
agorafobia); atacul de panică; tulburarea anxioasă generalizată;tulburarea obsesiv-
compulsivă; reacţia acută la stress; tulburarea de stress posttraumatic.

27
 4. I.C.D.( Clasificarea Internațională Statistică) a reţinut din clasificarea anterioară
următoarele categorii: tulburări anxios-fobice; alte tulburări anxioase; tulburarea obsesiv-
compulsivă; reacţia la stress sever; tulburarea de adaptare.
Chiar dacă în această cercetare urmăresc cu precădere ameliorarea anxietăţii generalizate,
consider că este necesară abordarea detaliată a tuturor formelor de anxietate: tulburarea de
panică, tulburări anxios-fobice, tulburarea obsesiv-complsivă, reacţia acută la stress şi tulburarea
de stress posttraumatic.
Tulburarea de panică se caracterizează prin apariţia neaşteptată şi spontană a atacurilor de
panică recurente care survin cel mai adesea brusc, însoţite de o stare de nelinişte sau de un
sentiment de frică, iar acestora li se asociază semne şi simptome fizice şi cognitive. Atacurile de
panică pot include trăiri de depersonalizare, de derealizare, senzaţia de leşin, frica de moarte, de
a nu înnebuni, de a pierde controlul, însoţite de fantasme referitoare la moarte sau evenimente
dezastruoase, înspăimântătoare. Printre simptomele somatice se regăsesc: greţuri, diaree,
micţiuni frecvente, tahicardie, tremor, senzaţia de sufocare sau de ameţeală.
Atacul de panică poate dura zeci de minute, mai rar până la o oră, frecvenţa lor variind în
limite largi de la câteva pe lună, la câteva pe zi. Atacul de panică se regăseşte în cadrul celorlalte
tulburări: anxietate generalizată, fobie, tulburarea obsesiv-compulsivă, reacţia acută la stress, dar
şi în sevrajul din toxicomanie.

Fig.1.3.2..Atac de panică
I.3.5. Tulburarea anxios-fobică.
Fobia este starea de frică obsedantă, chinuitoare, fără justificare. Bolnavul îşi dă seama că
ideea fobică este ilogică, nereală, dar nu poate s-o înlature din gândirea sa.
Această teamă este recunoscută ca fiind patologică sau neîntemeiată de către pacient care
adoptă o conduită de evitare. Aceasta constă în faptul că subiectul caută protecţie în prajma
28
obiectului sau a situaţiei fobogene, iar în cazl in care mediul nu este securizant, îl evită. Fobiile
sunt împărţite în trei grupe principale: fobii specifice, fobii sociale şi agorafobia.
Fobiile specifice reprezintă teama de anumite obiecte sau sitaţii care provoacă teroare.
Cele mai frecvent întâlnite sunt: frica de spatii închise (claustrofobia), frica de locuri la înălţime
(acrofobie), teama de animale (zoofobia), frica de boli (nozofobie), frica de moarte (tanatofobia).
Fobiile specifice sunt definite ca fiind frica produsă de prezenţa sau anticiparea prezenţei unui
obiect sau a unei situaţii specifice. Obiectul / situaţia sunt evitate sau sunt suportate cu un
distress marcat, iar frica apărută este recunoscută de subiect ca excesivă, inadecvată şi produce o
afectare semnificativă a vieţii.
Pentru a fi diagnosticat cu fobie specifică, un individ, trebuie să îndeplinească conform
I.C.D. următoarele criterii:
– simptomele psihologice sau vegetative trebuie să fie manifeste primare ale anxietăţii şi nu
secundare altor simptome ca idei delirante ori gânduri obsesive;
– anxietatea trebuie să fie limitată la prezenţa situaţiilor sau obiectelor particulare;
– situaţiile fobice sunt evitate ori de câte ori este posibil.
Factorii implicaţi în apariţia acestei tulburări sunt:
➢ Factori comportamentali: imitarea reacţiei unui părinte, avertizarea de către o altă
persoană asupra pericolului reprezentat de anumite obiecte sau situaţii;
➢ Factori psihanalitici: Freud a conceput fobia ca rezultatul conflictelor centrate pe
complexele oedipiene. Odată cu maturizarea sexuală apare o anxietate numită frica de
castrare; când aceasta nu mai poate fi reprimată apar defense auxiliare, care la pacienţii
fobici sunt reprezentate de substituţie. Astfel, conflictul sexual este transferat de la
persoana iniţială la un obiect neimportant care este investit cu puterea de a declanșa multe
afecte, inclusive anxietate;
➢ Factori genetici: fobiile specifice au tendinţa de agregare familială, mai ales cele faţă de
sânge, injecţii, injurii / lovituri fizice.
Această tulburare poate fi ameliorată sau chiar vindecată cu ajutorul psihoterapiilor, fiind
necesare şi medicamente ca anxioliticele (care reduc panica şi anxietatea), antidepresivele (care
sunt utile pentru controlul reacţiilor de panică) şi benzodiazepine. Cel mai eficace tratament este
terapia comportamentală prin care pacientul descrie obiectul sau situaţia ce îi provoacă fobie.
Apoi I se aplică următoarele tehnici: desensibilizarea sistematică şi/sau imersia. Prima este o
29
formă de terapie cu expunere progresivă, în care pacientul învaţă mai întâi relaxarea şi controlul
reacţiilor fizice; apoi el îşi imaginează obiectul de care îi este frică şi cu timpul se obişnuieşte cu
prezenţa acestuia în preajma sa. În ultimii ani s-a dezvoltat terapia realitate-virtuală prin care
pacientul ia contact cu obiectul anxiogen în casca de realitate virtuală. Cu ajutorul imersiei
pacientul este expus “in vivo” direct şi imediat celui mai puternic stimul declanşator al fobiei.
Rămâne în această stare până când anxietatea I se reduce la nivelul anterior. Se poate folosi şi
terapia cognitivă care, prin tehnicile ei, schimbă gândurile distorsionate care duc la anxietate cu
gânduri mai realiste.
Anxietatea socială, cunoscută şi sub numele de fobie socială, se caracterizează prin frica
intensă de a fi privit şi evaluat negativ de către ceilalţi în situaţii sociale. Unele persoane cu
anxietate socială se simt foarte rău atunci când trebuie să apară sau să vorbească în public. Pentru
unii este foarte dificil să comande mâncare la restaurant, să semneze ceva în public sau să dea un
telefon.
În cazul în care această fobie se extinde la toate situaţiile sociale, ea devine generalizată
cu un grad extrem de disfuncţionalitate şi este foarte dificil de diferenţiat de tulburarea anxioasă
generalizată.
Conform I.C.D. diagnosticul de fobie socială este dat celor care prezintă următoarele:
– frică marcată sau evitare marcată de a fi în centrul atenţiei sau de a se comporta într-un
mod jenant sau umilitor în siuaţii sociale;
– cel puţin două simptome de anxietate şi un simptom dintre: roşeaţă, tremurături, frica de a
vomita, senzaţii de micţiune/defecaţie imperioasă în situaţiile de care îi este teamă;
– există un disconfort semnificativ cauzat de simptome sau de comportamentul de evitare
pe care individul le recunoaşte ca fiind iraţionale şi exagerate;
– simptomele sunt restrânse sau predominante în situaţiile fobice sau în aşteptarea lor;
– simptomele nu sunt secundare unei alte boli psihice şi sunt adecvate culturii în care
trăieşte individul.
Fobia socială se complică prin apariţia tulburării depresive, altor tulburări anxioase,
abuzului şi dependenţei de alcool şi/sau droguri.
Factorii implicaţi în apariţia fobiei sociale sunt:
➢ factori genetici;
➢ experienţele învăţate;
30
 ➢ inhibiţia comportamentală;
➢ rolul părinţilor, a relaţiilor parentale şi a relaţiilor dintre fraţi;
➢ factori biologici.
Tulburarea fobică socială duce la un comportament dezadaptativ al individului, deoarece
evitarea situaţiilor sociale neplăcute devine o rutină zilnică în timp, iar funcţionarea normală a
subiectului pe plan social, familial este periclitată.
Agorafobia este teama de a trece sau de a traversa anumite străzi sau pieţe publice
(Westphal) sau teama de a ieşi în locurile publice cum ar fi străzi, magazine, mijloace de
transport (Marks). Conform D.S.M.-IV, anticipator reprezintă anxietatea resimţită de subiect
atunci când se află în locuri sau situaţii din care ar fi dificil sau jenant să iasă sau în care nu
dispune de un ajutor din exterior în cazul producerii unui atac de panică situaţional sau
neaşteptat.
Subiectul anticipator evită străzile circulate, teatrele, bisericile, uneori refuzând să îşi
părăsească casa (domiciliul). Majoritatea agorafobiilor survin în urma unuia sau mai multor
atacuri de panică care anticipa sunt spontane, în situaţii fără pericole, astfel încât nu li se
cunoaşte factorul declanşator. De aceea, pacienţii se tem de un nou atac de panică în mod
anticipativ (anxietate anticipatory) şi evită locurile sau situaţiile anxiogene (unde ei ştiu că a avut
loc un atac de panică).
Agorafobia se poate grefa pe o personalitate anxiofobică, pasivă şi dependentă, sau
poate apărea reacţional, factorii declanşatori putând fi decelaţi. Subiecţii cu agorafobie dezvoltă
adesea şi depresie, oboseală, tensiune, obsesii, iar evoluţia acestei boli este mai severă atunci
când este asociatǎ cu abuzul de alcool sau/şi droguri. Tratamentul medicamentos pentru
vindecarea agorafobiei constă în benzodiazepine asociate cu antidepresive, iar în ce priveşte
psihoterapia, cea cu cele mai rapide şi eficiente rezultate este cea cognitiv-comportamentală.
Tulburarea obsesiv-compulsivă se caracterizează prin prezenţa unor simptome
obsesive şi compulsive, precum şi a unor grade diferite de anxietate, depresie sau de
personalizare. Obsesiile sunt idei, gânduri, impulsuri sau reprezentări şi persistente intruzive.
Subiectul recunoaşte că acestea sunt un produs al propriei minţi, că nu-i sunt impuse din exterior,
încearcă să le înlăture, dar nu poate şi devine anxios.
Compulsiile sunt comportamente repetitive care se suprapun unui scop şi care au un
caracter stereotip din acest motiv fiind numite şi ritualuri compulsive. Scopul acestor ritualuri
31
este de a neutraliza, de a suprima obsesiile şi de a preveni sau reduce anxietatea. Subiectul
obsesiv-compulsiv încearcă să scape de obsesiile sale prin aceste rtualuri, reprezentând o formă
de apărare strategică conştientă, dar insuficientă şi rezultată de fapt dintr-o gândire deficitară.
Principalele teme obsesive sunt: contaminarea, îndoiala obsesivă, ordinea şi simetria,
imagini cu conţinut agresiv, terifiant, imagini cu temă sexuală şi obsesii pe teme religioase,
morale. Aceste teme se pot modifica în timp uneori obsesiile vechi fiind complet înlocuite de
unele noi, alteori adăugând noi obsesii la cele deja existente.
Anxietatea este o componentă importantă a tulburării obsesiv-compulsive; unele
ritualuri sunt urmate de o reducere a anxietăţii, în timp ce altele duc la o creştere a acestora.
Tulburarea obsesiv-compulsivă se poate asocia cu tulburarea depresivă majoră, cu fobiile, cu
tulburarea de somn, cu tulburări ale comportamentului alimentar şi cu consumul de droguri.
Pentru tratarea acestei tulburări există: tratament medical (antidepresive, anxiolitice,
benzodiazepine) şi psihoterapii (familială, cognitiv-comportamentală, desensibilizarea
sistematică, prevenirea răspunsului). Reacţia acutǎ la stress este o stare acutǎ de anxietate pe care
individul o trǎieşte în confruntarea cu un eveniment stresant, copleşitor, care depǎşeşte
capacitatea sa de adaptare. Astfel, ea survine în urma unui eveniment traumatic unde rǎspunsul
persoanei a implicat fricǎ intensǎ, neajutorare sau oroare. Persoana care suferǎ de tulburare acutǎ
la stress prezintǎ de regulǎ urmǎtoarele simptome:
– o senzaţie subiectivǎ de amorţealǎ, detaşare sau absenţa responsivitǎţii emoţionale;
– diminuarea conştientizǎrii mediului înconjurǎtor;
– derealizare,depersonalizare;
– amnezie disociativǎ;
– evenimentul traumatic este retrǎit persistent;
– evitarea persistentǎ a stimulilor care produc rememorǎri ale traumei;
– alterarea funcţionǎrii sociale, ocupaţionale sau în alte domenii importante de activitate.
Tulburarea persistǎ minim douǎ zile şi maximum patru sǎptǎmâni şi apare în intervalul
de patru sǎptǎmâni de la producerea evenimentului traumatic. Dacǎ simptomele se prelungesc
peste o lunǎ, aceasta se transformǎ în tulburare de stress posttraumatic.
Tulburarea de stress posttraumatic este o suferinţǎ care se instaleazǎ de obicei
insidios, în aparenta sǎnǎtate a individului, fiind însoţitǎ de modificǎri biologice (Ornstein,
2000), intens studiate în ultimii ani la veteranii diferitelor conflicte militare şi la victimele actelor
32
de violenţǎ interpersonalǎ. Cei care suferǎ de aceastǎ tulburare prezintǎ halucinaţii (flash-back-
uri care dau senzaţia pacientului cǎ retrǎieşte trauma), hiperreactivitate în sistemul vegetativ,
comportament de evitare a oricǎrei situaţii care ar putea readuce trauma în memorie, iritabilitate
crescutǎ, dificultatea inducerii somnului, izbucniri de furie, dificultǎţi de concentrare,
hipervigilitate. Evoluţia tulburǎrii de stress posttraumatic poate fi acutǎ, cronicǎ, tardivǎ,
intermitentǎ sau rezidualǎ. Pentru o parte din pacienţie cel mai eficient tratament este timpul. Cei
care nu reuşesc sǎ treacǎ peste evenimentul posttraumatic au nevoie de un tratament
psihoterapeutic, preferabil cognitiv-comportamental, dublat de farmacoterapie.

I.3.6. Anxietatea generalizatǎ

“Tulburarea anxioasǎ generalizatǎ reprezintǎ senzaţia de anxietate excesivǎ, de teamǎ
nejustificatǎ, ca de expectaţie a unor evenimente neplǎcute resimţitǎ aproape permanent, pe o
perioadǎ de cel puţin şase luni” (R. şi V. Chiriţǎ, 2002, p. 37).
Anxietatea generalizatǎ cuprinde mai multe manifestǎri psihice, vegetative şi
psihomotorii. Dispoziţia anxioasǎ este perceputǎ ca o ameninţare, ca un pericol teoretic nedefinit
de care pacientul nu poate scǎpa. Ea este acompaniatǎ de senzaţia de neajutorare, de supǎrare
fǎrǎ motiv şi fǎrǎ obiect, de iritabilitate. Aceastǎ trǎire neplǎcutǎ, penibilǎ este însoţitǎ de o alertǎ
accentuatǎ şi de supraatenţie involuntarǎ.
Funcţiile mentale cognitive sunt interferate, se vorbeşte de o deformare perceptualǎ în
anxietate, cu tendinţa inconştientǎ de a selecta informaţiile referitoare la pericole sau la
problematica personalǎ, ceea ce îi face pe bolnavi sǎ greşeascǎ adesea sarcinile date.
Supravigilitatea şi nivelul crescut de alertǎ tind sǎ scadǎ capacitatea atenţiei, având drept
consecinţǎ distractibiliatatea, nerǎbdarea, dificultǎţile de concentrare şi tulburǎri de evocare,
lipsa de interes şi pierderea atracţiei pentru distracţiile favorite.
Starea de anxietate este exprimatǎ printr-o mimicǎ oarecum caracteristicǎ, o stare de
tensiune resimţitǎ fizic, incapacitate de relaxare, instabilitate, uşoare mişcǎri de nervozitate a
mâinilor, mişcǎri necontrolate ale feţei. La anxietatea fizicǎ se adaugǎ de cele mai multe ori
componente somatice, ca urmare a activǎrii vegetative cum ar fi: tahicardie, variaţii ale tensiunii
33
arteriale, palpitaţii, senzaţie de uscǎciune a gurii, transpiraţii. Alte tulburǎri privesc aparatul
digestiv: inapetenţǎ, pierderea plǎcerii de a mânca, greţuri, dureri epigastrice, constipaţie sau
aparatul genital: micţiuni frecvente, amenoree, frigiditate, impotenţǎ, ejaculare precoce.
Creşterea tensiunii musculare şi hiperexcitabilitatea se manifestǎ prin tremurǎturi, trepidaţie
internǎ, zvâcnituri, contracturǎ şi dureri musculare, fatigabilitate, incapacitate de a se relaxa,
parestezii. Tensiunea muscularǎ exageratǎ poate fi resimţitǎ dureros în regiunea cervicalǎ fiind
apreciatǎ drept “cefalee”. Un alt tip de cefalee psihogenǎ anxioasǎ este însoţitǎ de zvâcnituri,
paloare, înroşirea feţei, transpiraţii, ameţeli. Componentele somatice ale stǎrilor anxioase pot fi
percepute în mod predominant, lǎsând impresia unei suferinţe fizice. Fixarea asupra acestora şi
ignorarea stǎrii afective de fond sunt mai caracteristice persoanelor cu nivel cultural scǎzut.
Anxietatea generalizatǎ se poate însoţi de un grad de emotivitate, de tulburǎri de somn,
fiind caracteristice insomnia de adormire, somnul neodihnitor şi visele terfiante. Denumitǎ şi
anxietate liberǎ, flotantǎ ea are variaţii de intensitate cu exacerbǎri vesperale. Ca frecvenţǎ
simptomele se ordoneazǎ astfel: dispoziţie anxioasǎ, tulburǎri de somn, palpitaţii, transpiraţii,
slǎbiciunea membrelor şi încordarea în piept.
Anxietatea reprezintǎ una dintre cele mai întâlnite emoţii umane, iar anxietatea
patologicǎ este una dintre cele mai frecvente boli. Se considerǎ cǎ aproximativ 25% din
populaţia generalǎ a întrunit, cel puţin o datǎ în viaţǎ, criteriile pentru una dintre tulburǎrile
anxioase. Aceastǎ afecţiune este mai des întâlnitǎ la femei decât la bǎrbaţi, statutul socio-
economic scǎzut reprezentând un factor de risc pentru apariţia anxietǎţii. Prognosticul tulburǎrii
anxioase generalizate depinde de nivelul funcţionǎrii sociale anterioare, de suportul social şi de
complianţa la tratament. Anxietatea generalizatǎ se complicǎ adesea cu abuzul şi dependenţa de
droguri şi cu alte tulburǎri anxioase.
Majoritatea tulburǎrilor anxioase generalizate au ca factor declanşator situaţii
psihotraumatizante care au ca trǎsǎturǎ comunǎ ameninţarea şi insecuritatea. Dacǎ unele sunt
manifeste, clare şi uşor de recunoscut, altele sunt mai opace şi rezultǎ din tensiunea exageratǎ a
relaţiilor familiale încordate. În asemenea cazuri declanşarea stǎrii anxioase se poate produce sub
presiunea proceselor de maturizare, de desprindere la copii, adolescenţi sau tineri sau a
accentuǎrii nevoilor de autoîmplinire, de independenţǎ sau de gǎsire a unor modalitǎţi proprii de
expresie emoţionalǎ în cadrul cuplului sau al altor relaţii interpersonale.

34
 Înţelegerea situaţiilor devine posibilǎ abia când se cunosc aspiraţiile, tendinţele şi în
raport cu ele, neîmplinirile şi frustrǎrile resimţite.
Anxioşii sunt persoane introvertite, puţin stabile emoţional, mai puţin independente, la
care se observǎ o stimǎ de sine scǎzutǎ, predispoziţie cǎtre culpabilitate, mai puţinǎ curiozitate şi
interes scǎzut pentru cǎutarea senzaţiilor plǎcute. De asemenea Eul lor real este în discordanţǎ cu
Eul ideal, ceea ce denotǎ un nivel scǎzut de autoacceptare (Boud şi Lader).
Pentru Mayer-Gross pe prim plan trece nesiguranţa de sine, îndoiala faţǎ de capacitǎţile
de asimilare, o privire pesimistǎ cu anticiparea unor greşeli, eşecuri, autoblamare pentru
insuficienţe presupuse sau reale. Dupǎ H. Ey bolnavii au o anumitǎ nesiguranţǎ de sine cu cereri
neîncetate de ajutor şi nevoie crescutǎ de dependenţǎ.
Roth (1959) observǎ cǎ în fizic, ca şi alurǎ, ei par mai tineri, unii au o personalitate
strǎlucitoare, tinereascǎ şi plinǎ de vitalitate, ceea ce le creeazǎ greutǎţi celor din jur de a le
accepta plângerile. Datoritǎ nevoilor crescute de suport, fricii de schimbare şi anxietǎţii de
separaţie sunt foarte statornici în cǎsǎtorie chiar dacǎ dificultǎţile în sexualitate sunt frecvent.
Multe din trǎsǎturile de personalitate de mai sus ar putea fi rezultatul unor structurǎri
caracteriale distorsionate şi de personalitate produse de experienţele negative din copilǎrie.
Wilkinson şi Latif (1974) au descris trei tipuri de personalitate predispusǎ la anxietate:
personalitate dependentǎ imaturǎ, care se sprijinǎ prea mult pe suportul parental chiar şi la vârsta
maturitǎţii, chiar dupǎ cǎsǎtorie.
Pierderea sprijinului pǎrintesc poate declanşa stǎri de anxietate şi panicǎ. Ea este
rezultatul fie al supraprotecţiei sufocante, fie al educaţiei despotice cu un tatǎ extrem de rigid. În
majoritatea cazurilor dependenţa este centratǎ asupra mamei, iar ei se simt slabi şi insecurizaţi în
interior când se confruntǎ cu situaţii noi şi responsabilitǎţi;
– bǎrbaţii a cǎror stimǎ de sine este bazatǎ pe înfǎţişarea fizicǎ şi pe succesul social, lǎudaţi
exagerat de familie. O boalǎ serioasǎ sau amaneniţarea bunǎstǎrii poate duce la stǎri de
anxietate;
– copiii crescuţi într-o atmosferǎ anxioasǎ, cu pǎrinţi bolnavi cronic, înspǎimântaţi, grijulii
pot sǎ prezinte cu uşurinţǎ manifestǎri anxioase.
Având în vedere cǎ simptomele somatice pot trece pe primul plan, numeroşi anxioşi se
adreseazǎ întâi medicului generalist sau de altǎ specialitate. Prezenţa unor semne psihice,
psihomotorii sau de activitate autonomǎ orienteazǎ diagnosticul, deşi rareori un bolnav are toate
35
simptomele odatǎ. În identificarea lor este utilǎ aplicarea Scalelor de Anxietate (Taylor,
Hamilton) care permit şi o evaluare cantitativǎ.
În orice stare de anxietate o importanţǎ deosebitǎ o are examinarea amplǎ pe plan
somato-neurologic, paraclinicǎ, aceasta pentru a elimina unele boli de substrat. Ea constituie
baza atitudinii terapeutice. Este necesar sǎ se facǎ diferenţierea dintre anxietatea psihogenǎ şi cea
din alte afecţiuni psihopatologice, cum ar fi psihozele, psihopatiile, stǎrile toxicomanice şi stǎrile
demenţiale.
Conform ICD diagnosticul de tulburare de anxietate generalizatǎ se pune în condiţiile ce
urmeazǎ. Suferindul trebuie sǎ aibǎ simptomele primare ale anxietǎţii mai multe zile, cel puţin
câteva sǎptǎmâni în şir. Aceste simptome trebuie sǎ cuprindǎ urmǎtoarele elemente:
aprehensiune (temeri despre viitoare nenorociri, dificultǎţi de concentrare); tensiune (frǎmântare
permanentǎ, cefalee tip tensiune, tremurǎturi, incapacitate de relaxare); hiperactivitate vegetativǎ
(ameţeli, transpiraţii, tahicardie, gurǎ uscatǎ). Apariţia pentru câteva zile a altor simptome în
special a depresiei nu exclude tulburarea de tip anxietate generalizatǎ ca diagnostic principal.

I.3.7. Evaluarea anxietǎţii

Scala Hamilton de anxietate a fost conceputǎ pentru a evalua simptomele anxietǎţii atât
somatice, cât şi cognitive. Ea acoperǎ o gamǎ limitatǎ de simptome cerute de diagnosticul de
tulburare anxioasǎ generalizatǎ din D.S.M.-IV şi nu include anxietatea episodicǎ din tulburarea
de panicǎ. Existǎ 14 itemi, fiecare dintre ei evaluaţi de la 0-4 în funcţie de severitate, cu un scor
total ce variazǎ de la 0-56. Un scor de 14 a fost sugerat ca fiind pragul pentru o anxietate clinic
semnificativǎ, iar scorul de 5 şi mai puţin sunt tipice pentru indivizii dintr-o anumitǎ comunitate.
Aceastǎ scalǎ a fost adeseori folositǎ pentru monitorizarea rǎspunsului la tratament.
Itemii acestei scale sunt:
1. stare anxioasǎ (îngrijorare, aşteptarea a tot ceea ce poate fi mai rǎu, teama de ceea ce
urmeazǎ, irascibilitate);
2. tensiune (senzaţia de tensiune, oboseşte uşor, reacţie de tresǎrire, îi dau lacrimile uşor,
senzaţie de nelinişte, incapacitate de a se relaxa);
3. teamǎ (de întuneric, de persoane necunoscute, de singurǎtate, de animale, de trafic sau de
aglomeraţie);

36
4. insomnie (adoarme cu dificultate, somn intermitent, somn neodihnitor şi obosealǎ la
trezire, coşmaruri, spaime nocturne);
5. intelectual (dificultǎţi de concentrare, memorie slabǎ);
6. stare depresivǎ (pierderea interesului, lipsa plǎcerii în exercitarea hobby-urilor, depresie,
oscilaţii dispoziţionale nocturne);
7. somatic – muscular (dureri, spasme, blocaje, scrâşnete din dinţi, voce tremuratǎ, tonus
muscular crescut);
8. somatic – senzorial (tinnitus, vedere înceţoşatǎ, senzaţii de cald şi de frig, senzaţie de
slǎbiciune, înţepǎturi);
9. simptome cardiovasculare (tahicardie, palpitaţii, dureri în piept, senzaţii de leşin);
10. simptome respiratorii (apǎsare sau greutate în piept, senzaţii de sufocare, oftat);
11. simptome gastrointestinale (dificultǎţi la înghiţire, dureri abdominale, senzaţii de arsurǎ,
balonare, greaţǎ, vomǎ, tulburǎri intestinale, pierdere în greutate, constipaţie);
12. simptome urogenitale (frecvenţa şi urgenţa micţiunii, amenoree, apariţia frigiditǎţii,
ejaculare precoce, pierderea libidoului, impotenţǎ);
13. simptome autonome (uscǎciunea gurii, congestionare, paloare, tendinţa de a transpira,
vertij, migrene datorate tensiunii);
14. comportamentul la interviu (neastâmpǎr, agitaţie, încruntare, expresie încordatǎ sau
respiraţie precipitatǎ, paloare facialǎ, înghiţire în sec, spasme ale tendoanelor, pupile
dilatate).
Punctajul este de la 0-4:
– 0 - absent,
– 1 - slab (se manifestǎ neregulat şi pentru perioade scurte),
– 2 - moderat (se manifestǎ relativ constant şi dureazǎ mai mult),
– 3 - sever (se manifestǎ continuu şi dominǎ viaţa subiectului),
– 4 - foarte sever (se manifestǎ ca un handicap).

37
I.3.8. Managementul terapeutic
Tratamentul pentru anxietatea generalizatǎ poate fi medicamentos, terapeutic, dar şi
combinat în funcţie de severitatea tulburǎrii. Tratamentul medicamentos reduce simptomele de
anxietate prin modificarea activității unor neurotransmițători, la nivelul sistemului nervos central
sau periferic (beta-blocantele).

Fig.1.3.3. Acțiunea medicației asupra neuronilor

Neurotransmițătorii sunt niște mesageri chimici pe care celulele neuronale le utilizează
pentru a comunica între ele sau pentru a coordona activitatea organelor interne și a mușchilor.
Într-adevăr, studiile clinice au arătat că în tulburările de anxietate există anumite disfuncții ale
activității unor neurotransmițători, precum serotonina, noradrenalina sau GABA. Însă
medicamentele nu pot corecta strict circuitele neuronale alterate în anxietate, ci acționează global
asupra întregului sistem nervos. Din acest motiv, medicamentele sunt însoțite adesea de efecte
secundare foarte variate, somatice sau psihologice, precum: stări de amețeală, lipsă de energie,
greață, confuzie, dificultăți de concentrare, tulburări de vedere etc. Când sunt utilizate pe termen
lung, medicamentele pot produce o toleranță crescută, ceea ce înseamnă că dozele trebuie mărite
pentru a se putea obține același efect sau pot crea stări de dependență. De asemenea, întreruperea
bruscă a tratamentului poate induce stări de sevraj sau pot provoca reapariția simptomelor de
anxietate. Din aceste motive, tratamentul medicamentos trebuie urmat sub supravegherea atentă
a unui medic psihiatru.

38
 ➢ Tratamentul medicamentos constǎ în prescrierea:
– anxioliticelor care reprezintǎ o clasǎ de substanţe ce se distinge prin diminuarea
anxietǎţii, reducerea stǎrii de tensiune psihicǎ, acţiune asupra stǎrilor de agitaţie
psihomotorie, ameliorarea tulburǎrilor de comportament, echilibrarea reacţiilor
emoţionale;
– tranchilizantelor al cǎror principal efect terapeutic este reducere anxietǎţii, motiv pentru
care mai sunt denumite şi medicamente anxiolitice. Principalele tranchilizante sunt:
meprobamat, atarax, napotoh, serax, rudotel
– beta-blocantelor care au ca principal efect diminuarea anxietǎţii însoţite de tulburǎri
somatice şi care sunt indicate de psihiatru în: stǎri de anxietate cu sau fǎrǎ simptome
somatice, depresie endogenǎ, alcoolism, dependenţǎ de drog şi sevraj, tratamentul unor
forme rezistente de schizofrenie. Principalul reprezentant al acestei clase este
propanololul.
Medicamentele sunt tratamentul de elecţie, uneori se folosesc singure, alteori în asociere
cu terapia cognitiv-comportamentalǎ sau alte tehnici de psihoterapii. Anxietatea se trateazǎ în
general cu o terapie combinatǎ, uşor accesibilǎ. Pentru a realiza un tratament complex şi eficient
este utilǎ combinarea tehnicilor de relaxare cu informarea pacientului asupra originii
simptomelor şi învǎţarea tehnicilor de controlare a anxietǎţii provocate de gândurile parazite.
➢ Tratamentul prin psihoterapie cognitiv-comportamentală
Psihoterapia cognitiv-comportamentală (adesea prescurtată CBT din engleză cognitive-
behavioral therapy) este poate cea mai bine validată formă de psihoterapie pentru tulburările de
anxietate, fiind adesea recomandată ca intervenție standard în aceste tipuri de probleme mentale.
Pe scurt, psihoterapia cognitiv-comportamentală presupune modificarea stilului de gândire și a
modului în care oamenii acționează în fața situațiilor stresante.
Persoanele cu probleme de anxietate se percep excesiv de vulnerabile în fața anumitor
situații (ex. vorbitul în public, apariția unui atac de panică, declanșarea unei obsesii, eșecul la un
examen, prezența unui câine etc.) și sunt dominate de nevoia de a evita contactul cu aceste
lucruri (ex. refuzul de a vorbi în public, evitarea efortului fizic, realizarea unui ritual, absența de
la examen, ocolitul parcurilor etc.). Mai mult, aceste persoane nu reușesc să își controleze
eficient reacțiile de anxietate/frică (ex. tremurul măinilor, bătăile accelerate ale inimii, respirația

39
agitată, transpirația abundentă etc.), ceea ce îi face deseori să simtă că și-au pierdut complet
controlul.
Prin urmare, psihoterapia cognitiv-comportamentală urmărește corectarea factorilor care
determină apariția simptomelor de anxietate sau care favorizează cronicizarea anxietății pe
termen lung. Prin psihoterapie, oamenii învață cum să își controleze anxietatea prin strategii
eficiente de relaxare, învață cum să își observe gândurile și comportamentele care nu fac decât să
le alimenteze anxietatea pe termen lung și învață cum să înlocuiască aceste gânduri și
comportamente ineficiente cu noi tipare de gândire și acțiune. În continuare vă prezentăm pe
scurt principalele tipuri de intervenție care sunt utilizate pe parcursul psihoterapiei cognitiv-
comportamentale:
Psihoeducație. Persoanele învață despre anxietate în general și, în mod personalizat,
despre tipul de anxietate care le deteriorează viața; învață cum s-a dezvoltat anxietatea lor și cum
trebuie abordată, în mod eficient, pentru a o reduce; învață cum să-și monitorizeze simptomele și
să observe contextele în care acestea se agravează sau, dimpotrivă, se ameliorează; descoperă
cum propriile gânduri și acțiuni pot accentua sau reduce anxietatea.

Fig.1.3.4. Efectul psihoterapiei cognitiv-comportamentale asupra creierului

Nu există îndoială că CBT poate reduce simptomele de anxietate, însă până recent nu se
știa dacă acest efect poate fi identificat și la nivelul creierului. Este firesc să ne așteptăm la acest
lucru, căci mintea și creierul fac parte dintr-un sistem unitar, însă metodele de cercetare nu au
permis decât în ultimele două decenii investigarea activității cerebrale în relație cu procesele de
gândire relevante pentru problema anxietății. Pe scurt, rezultatele arată că psihoterapia cognitiv-
40
comportamentală normalizează activitatea creierului în circuitele neuronale care prezintă
disfuncții în tulburările de anxietate.
Mai exact, psihoterapia corectează funcționarea circuitelor cerebrale implicate în
detectarea pericolelor, declanșarea reacțiilor de anxietate și controlul anxietății. Prin urmare, este
important de reținut că atât prin medicație, cât și prin psihoterapie, putem modifica circuitele
neuronale care înregistrează disfuncții în anxietate, însă cele două tratamente acționează asupra
unor circuite cerebrale diferite.

I.3.9. Teoriile psihanalitice.

Conform concepţiilor definitivate de S. Freud, anxietatea este un semnal pentru pericolul
penetrǎrii în inconştient a dorinţelor infantile inacceptabile, reprimate, de naturǎ sexualǎ. Dacǎ
mecanismele de apǎrare nu reuşesc sǎ neutralizeze pericolul apare anxietate simptomaticǎ.
Teoria psihanaliticǎ afirmǎ cǎ, prin percepţia anxietǎţii ca o tulburare, se pierde din vedere
semnificaţia de semnal şi existǎ pericolul ignorǎrii cauzelor subiacente. Astfel, scopul
intervenţiei psihanalitice, nu e în primul rând eliminarea anxietǎţii, ci creştere toleranţei la
aceasta, pentru a putea percepe adecvat semnalul şi conflictul subiacent.
➢ Teoria existenţialǎ. Conceptul central al acestei teorii se referǎ la faptul cǎ o persoanǎ
poate deveni conştientǎ la un moment dat de un sentiment de inutilitate al vieţii sale;
acesta poate deveni atât de profund încât sǎ depǎşeascǎ ideea unei morţi inevitabile.
Anxietatea reprezintǎ rǎspunsul persoanei la acest vid al existenţei.
➢ Teoria comportamentalǎ.Conform acestei teorii, anxietatea reprezintǎ un rǎspuns
condiţionat la stimuli specifici de mediu sau un rǎspuns de imitare a reacţiilor anxioase
ale pǎrinţilor (teoria învǎţǎrii sociale). Comportamentaliştii au încercat sǎ explice apariţia
anxietǎţii prin mai multe modele:
– modelul condiţionǎrii clasice care implicǎ asocierea unui stimul nociv (necondiţionat),
cu un stimul iniţial neutru (o situaţie socialǎ, un obiect). Dupǎ apariţia acestei
condiţionǎri apare comportamentul de evitare a stimulului pentru a preveni apariţia
anxietǎţii. Lipsa majorǎ a acestui model este cǎ la majoritatea pacienţilor nu se poate
determina stimulul nociv;
– “frica de fricǎ” reprezintǎ frica de apariţie a anxietǎţii şi condiţionarea interoceptivǎ. Cel
mai temut lucru pentru individul cu tulburare anxioasǎ este apariţia anxietǎţii şi nu
41
 situaţia fobicǎ în sine. S-a sugerat cǎ apariţia anxietǎţii este rezultatul unui process de
condiţionare internǎ. Astfel, stimulii interni iniţial indiferenţi (ameţealǎ uşoarǎ) pot prin
condiţionare sǎ devinǎ factorii declanşatori pentru anxietate. Ca rezultat, individul îşi va
supraveghea atent reacţiile interne, în cǎutarea unor indicii ale apariţiei posibilei
anxietǎţi. Modelul nu poate însǎ explica identitatea dintre stimulii condiţionaţi şi
simptomele rǎspunsului condiţionat;
– interpretarea catastroficǎ: anxietatea este produsǎ de interpretarea greşitǎ a senzaţiilor
corporale. Astfel palpitaţiile pot fi interpretate ca un infarct miocardic. Modelul nu
justificǎ însǎ apariţia anxietǎţii la indivizii care nu au raportat anterior anxietǎţii nici un
simptom fizic sau psihic;
– sensibilitatea la anxietate. Acest model postuleazǎ cǎ indivizii care prezintǎ o mare
sensibilitate la anxietate sunt predispuşi la a interpreta eronat propriile senzaţii. Se pare cǎ
sensibilitatea la anxietate reprezintǎ o trǎsǎturǎ ce reflectǎ credinţe eronate despre
simptomele anxioase. Aceasta apare înaintea anxietǎţii şi predispune la anxietate.
Teoriile cognitive au o mare importanţǎ, depǎşind teoria învǎţǎrii prin introducerea
modelului de pattern cognitiv. Conform acestei teorii un pacient care suferǎ de o tulburare
anxioasǎ are tendinţa de a supraestima gradul de pericol al unei anumite situaţii şi în acelaşi timp
de a-şi subaprecia abilitatea şi capacitatea de a face faţǎ acelei ameninţǎri fizice sau psihice
percepute de el. Dupǎ cum se observǎ, aceste teorii nu sunt contradictorii, ci sunt complementare
şi fiecare dintre ele are ca obiectiv principal gǎsirea unei metode cât mai eficace de tratament.
Particularitate principalǎ a tulburǎrii anxioase constǎ în teama şi îngrijorarea excesivǎ a
pacientului, care se manifestǎ aproape tot timpul şi dureazǎ mai mult de şase luni. Subiectul
afirmǎ cǎ nu-şi poate controla anxietatea şi prezintǎ cel puţin trei din urmǎtoarele simptome:
senzaţia cǎ se aflǎ la capǎtul puterilor, nelinişte, fatigabilitate, senzaţia de vid mental, tulburǎri de
somn, dificultǎţi de concentrare a atenţiei şi încordare muscularǎ.

42
1.3.10. Securitatea pacientului
1. Asigurarea satisfacerii nevoilor fundamentale
Oxigenul necesar respiraţiei este asigurat prin aerisirea corespunzătoare a camerei.
Asistentul medical are responsabilitatea să aerisească salonul, în primul rând dimineaţa, dar şi în
cursul zilei, de câte ori este nevoie.
Umiditatea adecvată a aerului asigură confortul în respiraţie. Un aer corespunzător
prezintă între 60 % şi 70 % umiditate. Administrarea oxigenului, ca formă de terapie, se face
având grijă să se asigure umidificarea acestuia prin barbotare.
Temperatura din mediul ambiant poate fi o alegere personală, dar confortul este asigurat
între 18oC şi 24oC. Asistentul medical are grijă ca temperatura din salon să fie adecvată şi să se
producă curenţi de aer.
Nutriţia corectă nu înseamnă numai cantitatea şi calitatea de conţinut a alimentelor, ci şi
păstrarea acestora în condiţii corespunzătoare, astfel încât să se prevină alterarea şi contaminarea
lor. De aceea frigiderul este indispensabil. De asemenea, depozitarea şi manipularea alimentelor
trebuie să respecte normele sanitare. Locul unde se serveşte masa trebuie să fie adecvat iar
resturile alimentare îndepărtate, urmând circuitul corect.
Fiecare pacient va avea tacâmuri, pahare şi căni personale pe care le va folosi la servitul
mesei sau la administrarea medicamentelor pe cale orală.
2. Reducerea riscului de accidente
Asigurarea iluminatului previne căderile, lovirile sau alte tipuri de accidente, mai ales pe
timpul nopţii sau în zonele neluminate natural (săli de baie, coridoare, etc.).
Evitarea dezordinii. Obiectele aruncate la întâmplare constituie obstacole ce favorizează
căderile şi lovirile. Dacă mobilele şi obiectele din încăpere au un loc potrivit, riscul de accidente
scade.
Securizarea spaţiului împotriva intruşilor. În secţiile de spital trebuie să existe pază sau
sisteme de securitate pentru a preveni intrarea persoanelor indezirabile (hoţi, vânzători ambulanţi
etc.).
Butonul de panică, ce este declanşat în cazul unui incident nedorit poate fi folosit şi în
cazul unei alarme medicale.
Pentru prevenirea incendiilor există detectoare de fum, optice sau cu ionizare, care
avertizează personalul prin declanşarea unei sirene-alarmă. Există, de asemenea, detectoare de
43
gaz, detectoare de inundaţii sau depăşirea unui anumit nivel al apei (de exemplu în cazul
piscinelor sau bazinelor de tratament).
Dispozitivele de monitorizare sau comunicare pot fi sub formă de pandantiv, inel, brăţară,
etc. Ele sunt purtate permanent şi au rol de a monitoriza copii, bătrâni sau anumite persoane cu
dizabilităţi. Sunt sisteme de detecţie video a căderilor persoanelor şi, dacă se întâmplă ceva
anormal, transmit automat sau la acţionarea unui buton, un semnal de alarmă.
Unele persoane, cum ar fi persoanele inconştiente sau bătrânii cu pierderi de memorie au
nevoie de monitorizarea funcţiilor vitale ale (puls, tensiune, ritm respirator, etc.).
3. Reducerea riscului de transmitere a agenţilor patogeni şi a paraziţilor.
În afară de regulile de igienă generală care trebuie respectate la domiciliu şi la locul de
muncă, în comunităţile de copii, bătrâni sau în spitale se impun reguli stricte pentru prevenirea
transmiterii germenilor. Măsurile ce trebuie luate în acest sens sunt măsuri antiepidemice şi
sunt grupate în funcţie de factorii epidemiologici principali (sursă de infecţie, cale de transmitere
şi masă receptivă) şi secundari:
Nu aștepta să treacă anxietatea ca să-ți continui viața. Acționează pentru a îndeplini
obiective concrete, separă panica în frici concrete și învață să găsești resurse în tine și în jur
pentru a atinge obiectivele și pentru a-ți gestiona fricile.

44
 CAPITOLUL II - PARTEA PRACTICĂ

2.1. CAZUL NR. 1

UNITATEA SANITARĂ: SPITALUL DE URGENŢĂ

JUDEŢUL: ARGEŞ
SECŢIA : CARDIOLOGIE

CULEGEREA INFORMAŢIILOR

INFORMAŢII SOCIALE
NUME : M
PRENUME : S
VÂRSTA : 55 ani
SEX : M
OCUPATIA: angajat
DOMICILIUL: com. Bradu, judeţul Argeş
NAŢIONALITATE : română
RELIGIE : ortodoxă
SITUATIE FAMILIALA: satisfăcătoare
DATA INTERNĂRII : 20.05.2018
DATA EXTERNĂRII: 28.05.2018
MOTIVELE INTERNĂRII: Durere precordială cu debut de la ora două, cunoscut cu I.M.
anterior recent, iradiată în umarul şi braţul stâng, în regiunea cervicală, anxietate, transpiraţii
reci, ameţeli.
ISTORICUL BOLII : Pacientul este adus în secţia cardiologie a Spitalului Judeţean, fără a
depune efort, apare o durere intensă în regiunea precordială care un cedează la medicaţie, este
cunoscut cu HTA, se internează pentru efectuarea de tratament şi investigaţii.
DIAGNOSTIC LA INTERNARE : I.M. anteroseptal , insuficienta cardiaca cl II, FIA .
ANTECEDENTE HEREDO-COLATERALE: neagă
ANTECEDENTE PERSONALE: bolile copilariei.
45
 INFORMAŢII FIZICE :
ÎNĂLŢIME : 1,75 cm.
GREUTATE : 88 kg.

CAP
Aspectul şi culoarea tegumentelor: cianotice, acoperite de transpiraţii reci.
Aspectul limbii: normal
Aspectul dintilor: prezintă carii dentare
Aspectul buzelor: cianotice
Aspectul nasului: cârn
Aspectul parului: bine îngrijit, cărunt, scurt
Probleme vizuale – nu are
Probleme auditive – nu are

TRUNCHIUL
Semne particulare : nu prezintă.
Aspectul şi culoarea tegumentelor : cianotice, prezintă transpiraţii.
Aparatul respirator: prezintă murmur vezicular prezent bilateral, sonoritate pulmonară
prezentă, dispnee de efort , R=23 r/min, TA=90/70 mm Hg, P=110 p/min.
Aparatul cardio-vascular: durere precordială, frecătură pericardică.
Aparatul digestiv : distensie abdominală.
Aparat uro-genital : micţiuni fiziologice în număr de 4-5/zi.
Sistem osteo-articular : integru anatomo-funcţional.

MEMBRELE :
Semne particulare : nu prezintă .
Aspectul şi culoarea tegumentelor : tegumente cianotice, acoperite de transpiraţii.
Mobilitate articulară : furnicături în extremităţi.
Probleme în legătură cu mersul : nu prezintă
Stângaci – da
Dreptaci – nu
46
Se scoală – singur – da
– ajutat –

OBIŞNUINŢE ÎN LEGĂTURĂ CU ALIMENTAŢIA

Regim – hiposodat, hipocaloric.
Apetit – normal
Nr. de mese – 3 mese/zi şi 3 gustări uşoare
Alimente preferate – supe, piureuri
Lichide preferate – compoturi, ceaiuri.
Alimente pe care nu le poate consuma – se evită alimentele grase şi cele care produc gaze.
Mod de servire a mesei – singur – da ajutat – nu
– în salon – nu în sala de mese – da

OBIŞNUINŢE PRIVIND IGIENA

Toaleta zilnică: – Se spală pe dinţi- singur
Se rade – singur
Se piaptănă – singur
Se îmbracă/ dezbracă – singur

OBIŞNUINŢE PRIVIND ELIMINĂRILE

Scaune : frecvenţa – 1 scaun / zi ;
- culoare: maronie;
- aspect: omogen .
- miros:fecaloid
- cantitate:200-250g/zi
- W.C.:nu - foloseşte plosca
Urină : frecventa - 5 micţiuni/zi,
- culoare : galben deschis ;
- miros : caracteristic .
- cantitate: 1500ml
- W.C.:nu - foloseşte plosca.
47
 OBIŞNUINŢE PRIVIND ODIHNA:
Probleme privind somnul : doarme 1-2 ore în timpul zilei, are somn agitat noaptea, din cauza
durerilor, noaptea se trezeşte pentru a micţiona.
Activitate sexuală: în funcţie de vârstă .
Activitate fizică: moderată .

COMPORTAMENTUL PACIENTULUI
Îi place să fie singur: da cu alţii: –
Atitudinea în timpul culegerii datelor: anxietate legată de boală, coopererează cu cadrele
medicale.
Atitudinea familiei faţă de bolnav: este sprijinit moral şi financiar de familie şi prieteni.
Atitudinea personalului medical: atitudine de înţelegere, empatie, îl încurajează cu privire la
evoluţia bolii.
Modul de a petrece timpul liber : citeşte cărţi.

INFORMAŢII MEDICALE
Grupa sanguină : A1
RH : negativ

Alergii : - alimente : nu prezintă

- medicamente : nu prezintă
- animale : nu prezintă
Impresii de la spitalizările anterioare: bune
Tratament actual:
Clexane f
Diazepam cp
Plavix 75 mg
Preductal 20 mg
Betaloc Zok 100 mg
48
 Sortis 10 mg
Trombostop2mg
Perfalgan soluţie perfuzabilă 100 ml
Investigaţii
TGO-36u.i/ml
TGP-23u.i/ml
Uree- 36mg/de
Glucoza-96mg/dl
Creatinină-1.19mg/dl
Bilirubină T-0,99 mg/dl
Bilirobina D -0,28 mg/dl
Amiloza – 45U/L
Troponina - 4,8mg/dl
Acid uric7.8 mg/dl
CK275 U/ L
INR
INVESTIGAȚII:
EKG - aspect de infarct miocardic acut anteroseptal cu evolutie rapid favorabila dupa
tromboliza eficienta. Tahicardie ventriculara neparoxistica si reducerea rapida a
supradenivelarii ST
Ecografie cord: F.E > 55%,F.S.> 25%, achinezie apicala. Raport E/A=2,2
Examen radiologic: RX pulmonar-ITN. Arcul ventricular stang alungit

49
 Nevoia Diagnosticul de Intervenţiile
Obiectivul Evaluarea
Problema nursing Autonome şi Delegate
1.Nevoia de a Alterarea stării de Ca pacientului Pacientul este adus în secţia de cardiologie cu În data de 20.05.2018 la
evita pericolele confort cauzată M.S să i se targă, fară a i se permite vreo mişcare. ora:14 , la internare,
de , necrozarea amelioreze -asigur un climat de linişte, salon bine pacientul M.S. prezintă
Durerea miocardului, durerea, să se încălzit,aerisit, poziţie cât mai comodă în pat, durere precordială care
precordială datorită obliterării combată repaus absolut la pat în prima săptamână. radiază în umărul şi
unei ramuri într-un timp cât -măsor şi notez în F.O. funcţiile braţul stâng.
coromariene, mai scurt, să se vitale:TA=170/90mmHg, R=23/min, P=88p/min. -în data de 20.05.2018
manifestată prin prevină apariţia -pregătesc materialele necesare pentru ora16:30 , după
facies crispat, complicaţiilor pe administrarea medicaţiei. administrarea medicaţiei
transpiraţii reci, durata - observ şi notez caracteristicele şi a intervenţiilor
tahicardie. spitalizării. durerii.(localizată precordial, iradiază în umărul acordate, durerea a
şi braţul stâng, a apărut fără a depune efort fizic). scăzut în intesitate.
-informez pacientul asupra evoluţiei durerii.
D. administrez la indicaţia medicului:
Preductal 20 mg 3cp/zi,per os,
Betaloc Zok 100 mg 2cp/ zi
Perfalgan soluţie perfuzabilă 100 ml
Plavix - 1 tb./zi, per os
Sortis- 2tb./zi.

50
2.Nevoia de a Alterarea ritmului Ca pacientul -supraveghez, măsor, notez funcţiile vitale în În data de 21.05.2018 în
avea o bună cardiac şi M.S. să prezinte F.O. din oră în oră. TA=90/70mmHg, R=23/min, urma tratamentului
circulaţie. respirator cauzat o bună respiraţie, P=110p/min. tahicardia, tahipneea şi
de obliterarea circulaţie şi să se -pregătesc materialele, instrumentele. tensiunea arterială au
Circulaţie unei ramuri evite -pregătesc pacientul pentru EKG. zilnic în prima fost reduse, obiectiv
inadecvată. coronariene, complicaţiile pe săptămână. realizat.
manifestată durata -pregătesc fizic şi psihic pacientul pentru
prin:tahicardie, spitalizării. efectuarea examenelor de laborator şi a
tahipnee şi investigaţiilor paraclinice.
hipotesiune,ciano -pentru prevenirea complicaţiilor
za tegumentelor. tromboembolitice administrez tratamentul
prescris de medic.
-pregătesc materialul şi instrumentele necesare
pentru prevenirea hiperexcitabilităţii
miocardului.
D. -administrez tratamentul:
Trombostop 1 cp/zi, per os
Clexane 1 f/zi, s.c.
Plavix - 1 tb./zi, per os
Betaloc Zok 100 mg 1cp/ 2xzi, per os

51
3.Nevoia de a Imobilitatea Ca pacientul -asigur repaus la pat timp de o săptămână. -În data de 20.05.2018
se mişca şi a se cauzată de M.S. să prezinte -începând din primele zile face mişcări pasive pacientului M.S. la
menţine intr-o obliterarea unei tonus şi să-şi ale degetelor de la mâini şi la picioare. internarea i se
buna postura. ramuri păstreze forţa -treptat se permite schimbarea poziţiei în pat, recomandă repaus
coronariene musculară pe mişcari active ale membrelor. absolut la pat.
Imobilitatea manifestată prin durata -mobilizarea se face progresiv. -În data de 24.05.2018
diminuarea spitalizării. -şederea pe marginea patului, în fotoliu, ridicarea pacientului M.S i se
mobilităţii fizice. din pat, totul se face sub controlul pulsului şi permite schimbarea
tensiunii arteriale. poziţiei în pat, şi poate
-se fac fricţiuni cu alcool. mişca singur membrele.
-planific un program de exerciţii în funcţie de -În data de 26.05.2018
cauza imobilizarii şi capacitatea pacientului. pacientul M.S. prezintă
-schimb pozitia la fiecare 2 ore. tonus ridicat şi o stare de
-masez regiunile predispuse la escare cu talc. bine.
-învaţ pacientul să facă exerciţii de respiraţie
profunde.
- administrez medicaţia prescrisă de medic.
-pregătesc fizic pacientul în vederea oricăror
tehnici de îngrijire.
-redau încrederea pacientului că imobilitatea este
o stare trecatoare şi că
îşi va putea relua mersul.

52
 -ajut pacientul în satisfacerea nevoilor sale, îl
servesc la pat cu cele necesare.
D. -administrez tratamentul:
Trombostop 1 cp/zi, per os
Clexane 1 f/zi, s.c.
Plavix - 1 tb./zi, per os
Sortis- 2tb./zi
Preductal 20 mg 1cp/ 3xzi,per os,
Betaloc Zok 100 mg 1cp/ 2xzi
4.Nevoia de a Deficit total în Ca pacientul -asigur un climat de linişte, salon aerisit,încalzit Pe perioada spitalizării în
fi curat şi a-şi autoîngrijire M.S. să prezinte şi îngrijit, secţia cardiologie,
proteja cauzat de tegumente şi -schimb lenjeria atât a patului cât şi a pacientului pacientul M.S. prezintă
tegumentele şi incapacitatea de a mucoase de câte ori este nevoie, tegumentele şi
mucoasele. se mişca integre,curate şi -baia se face parţial la pat fără să se obosească mucoasele integre,
manifestat să se prevină bolnavul, în primele zile fără să fie ridicat din obiectiv realizat.
Tegumentele şi prin:transpiraţii complicaţiile pe pat,
mucoasele reci şi tegumente durata -folosesc mijloace de prevenire a escarelor.
modificate. cianotice. spitalizării. -pregătesc materialele pentru baie,
-ajut pacientul în funcţie de starea sa generală să
se îmbrace, să se pieptene, să-şi facă toaleta
bucală,să-şi taie unghiile.
-conştietizez pacientul în legătură cu importanţa

53
 menţinerii curate a tegumentelor, pentru
prevenirea îmbolnăvirilor,
-îi explic necesitatea tuturor investigaţiilor
efectuate,
-pentru activarea circulaţiei sanguine după
spălarea corpului, fricţionez cu alcool mentolat,
îndeosebi regiunile predispuse la escare.
D. Trombostop 1 cp/zi, per os
Clexane 1 f/zi, s.c.
Plavix - 1 tb./zi, per os
5. Nevoia de a Alterarea starii de Ca pacientul M.S -creez un mediu psihologic adecvat. -În data de 20.05.2018,
evita pericolele confort cauzată să demonstreze -se evită discuţiile cu voce tare, vizitele lungi şi la internare pacientul
de insuficiente absenţa semnelor nu se comunică veştile rele. M.S prezintă anxietate
Anxietatea cunoştiinţe despre de anxietate în -invaţ pacientul să-şi pastreze repausul psihic si severă.
boală manifestată termen de 24 ore. fizic. -În data de 21.05.2018 în
prin: agitaţie, -ajut pacientul să stabilească legături cu alţi urma discuţiilor şi a
frică, neliniște, pacienţi cu evoluţie favorabilă. sprijinului acordat de
transpiraţii, -diminuez stimulii auditivi şi vizuali: radio, cadrele medicale,
palpitaţii. zgomote, lumină. pacientului M.S
-învaţ pacientul tehnici de relaxare. i s-au diminuat semnele
-stau în preajma pacientului la nevoie, anxietăţii
-sugrez utilizarea gândurilor pozitive. (frica,agitaţie,palpitaţii,n

54
 -verific cum a înţeles învaţămintele,informaţiile elinişte,transpiraţie).
date. -În data de 22.05.2018
-permit unui membru al familiei să stea lângă pacientul prezintă
persoană, până când panica va ceda. dispariţia totală a
-fac masaj al spatelui, al mâinilor, picioarelor. semnelor de
-evit să ating pacientul fără permisiunea lui. anxietate,obiectiv
D. -administrez la nevoie şi la indicaţia realizat.
medicului Diazepam 1 cp, per os.
6.Nevoia de a Alterarea Ca pacientul M.S -asigur un climat de linişte, ceai calduţ seara, În data de 21.05.2018
dormi si a se programului de să prezinte un identific cauzele care duc la insomnie. pacientul M.S prezintă
odihni somn cauzată de orar de somn din -învaţ pacientul să faca exerciţii de relaxare, insomnie.
obliterarea unei punct de vedere exerciţii de respiraţie câteva minute înainte de -pe toata perioada
Insomnia ramuri calitativ şi culcare. spitalizarii, pacientului
coronariene cantitativ. -ofer o cana cu lapte cald înainte de culcare, o M.S. i s-a asigurat un
manifestate prin baie caldă. orar de somn
durere, agitaţie şi -observ şi notez calitatea, orarul somnului, corespunzator.
nelinişte. gradul de satisfacere a celorlalte nevoi.
-învaţ pacientul care se trezeşte devreme, să se
ridice din pat câteva minute, să citeasca, să
asculte muzică, apoi să se culce din nou.
-întocmesc un program de odihnă corespunzator
organismului.

55
 D. -administrez la nevoie şi la indicaţia
medicului
Diazepam 1 cp, per os.
7.Nevoia de a Alterarea starii de Ca pacientului -asigur regim hiposodat, hipocaloric. -În data de 21.05.2018
bea şi a mânca. nutriţie cauzată M.S sa i se -mesele vor fi fracţionate pentru a se evita pacientul M.S. prezintă
de IMA. asigure un aport consumul de cantitaţi mari la o masă. inapetenţă datorită bolii.
manifestată prin caloric -treptat se trece la alimentatia activa la pat. -În data de 23.05.2018
Alimentaţie inapetenţă. corespunzator -regimul alcatuit din lichide, piureruri, date lent pacientul M.S. se
prin deficit. din punct de cu linguriţa, ceaiuri, compoturi, supe, lapte, oua alimentează oral.
vedere cantitativ moi iar alimentele care produc gaze se evită. -Pe toata perioada
şi calitativ. -se interzice total fumatul. spitalizarii, pacientului i
-asigur un climat cald,încurajez pacientul şi îi se asigură o alimentaţie
explic scopul intervenţiilor. corespunzatoare
-explorez gusturile şi obiceiurile alimentare ale calitativă şi cantitiv.
pacientului. -Pacientul respectă
-fac bilanţul lichidelor ingerate şi eliminate, orarul meselor.
servesc pacientul cu alimente la temperaturi
moderate, la ore regulate şi prezentate atrăgător. Obiectiv realizat.
D. regim hiposodat, hipocaloric
8.Nevoia de a- Alterarea Ca pacientului -asigur un climat de linişte, schimb lenjeria de În data de 22.05.2018
şi menţine temperaturii M.S să i se pat şi de corp ori de câte ori este nevoie. pacientul M.S prezinta
temperatura normale a combata febra şi -observ faciesul bolnavului. febra moderată 38,8 ºC

56
corpului în corpului cauzată să se evite -pregatesc materialele şi instrumentele necesare .
limite normale de oblitarea unei complicaţiile. pentru măsurarea şi notarea temperaturii=38,8 În data de 23.05.2018
ramuri grade celsius. pacientul M.S. prezintă
Hipertermia. coronariene -administrez lichide cu linguriţa, ceaiuri calduţe afebrilitate care se
manifestată prin şi siropuri. menţine pe tot parcursul
transpiraţii reci. -se iau masuri pentru prevenirea dezidratării. spitalizării.
-se hidartează pacientul pe cale orală.
-asigur lenjerie din bumbac.
-încalzesc pacientul în caz de frisoane.
-administrez medicaţia recomandată de medic:
antitermice, antibiotice.
-menţin igiena tegumentelor.
-pregatesc psihic pacientul, înaintea tehnicilor de
recoltare şi examinare.
-calculez bilanţul ingesto-excreto pe 24 ore.
-aplic comprese reci, pungi cu gheaţă, fricţiuni.
D. -administrez antitermice:
Perfalgan soluţie perfuzabilă 100 ml, 2/zi
9. Nevoia de a Deficit în Ca pacientul -explorez nivelul de cunostiinţe al pacientului 23. 05.2018
învăţa cum se menţinerea să-şi exprime privind boala,modul de manifestare, măsurile -pacientul îşi exprimă
păstrează sănătăţii cauzat interesul de a preventive şi curative, modul de participare la interesul de a învăţa şi de
sănătatea. de anxietate, lipsa învăţa în termen intervenţii şi la procesul de recuperare. a primi informaţii noi

57
 de motivaţie şi 2 zile -identific manifestările de dependenţă, sursele de despre boală, tratament
Cunoştinţe pregătire psihică. Să-şi exprime dificultate, interacţiunile lor cu alte nevoi. şi satisfacerea nevoilor
insuficiente acceptul de a -stimulez dorinţa de cunoaştere. sale, obiectiv realizat.
primi informaţii -motivez importanţa acumulării de noi
despre boală, cunoştiinţe,
tratament şi - conştientizez pacientul asupra propriei
satisfacerea resposabilităţi privind sănătatea,
nevoilor sale în -organizez activitaţi educative, folosind metodele
termen de două de învăţământ cunoscute:expunerea, conversaţia,
zile. demonstraţia respectând principiile pedagogice,
-verific dacă a înteles corect mesajul transmis şi
dacă şi-a însuşit noile cunoştiinţe,
-identific obiceiurile şi deprinderile greşite ale
pacientului,corectez deprinderile dăunătoare
sănătăţii,
-ţin lecţii de formare a deprinderilor igienice,
alimentaţie raţională, mod de viaţă echilibrat,
întocmesc programe de recuperare şi reeducare a
bolnavilor cu deficienţe senzoriale şi motorii,
încurajez şi ajut la dobândirea noilor deprinderi.

58
59
 EVALUAREA CAZULUI NUMARUL 1

Pacientul M.S. se prezintă în data de: 20.05.2018 la serviciul de urgenţă al Spitalului

Judeţean acuzând dureri precordiale de intensitate mare, palpitaţii, transpiraţii reci, ameţeli.
În urma unui examen clinic se hotărăşte internarea pacientului în secţia de cardiologie,
sub îndrumarea medicului Blăjan Daniel.
Pe perioada spitalizarii se fac multiple investigaţii: EKG, analize:de sânge,urina,ecografie,
ecocardiograma, în urma cărora se stabileşte diagnosticul de I.M. anteroseptal , insuficienta
cardiaca cl II, FIA .
Pe perioada spitalizarii am efectuat urmatoarele îngrijiri de nursing:
- am pregatit materialele si instrumentele pentru recoltarea sângelui,
- am asigurat un salon bine îngrijit şi aerisit,
- am shimbat lenjeria ori de câte ori a fost nevoie,
- am asigurat un climat linistit pacientei, să aibă un psihic ridicat,
- m-am asigurat că pacientul urmează tratamentul prescris de medic.
Pe perioada spitalizarii pacientul urmează tratamentul cu: Clexane, Plavix, Sortis,
Trombostop, Diazepam, Preductal 20 mg, Betaloc Zok 100 mg, Perfalgan, în urma căruia
simptomatologia IMA. cedează, TA. revine la normal, iar pacientul se externează cu următoarele
recomandări:
- trebuie să urmeaze tratament medicamentos conform Rp.,
- evitare efort, frig, umezeală,
- suprimarea fumatului pasiv şi activ,
- prezentare la control periodic,
- păstrarea unui regim hiposodat, normocaloric.

60
 Dialog de externare
Nume: M
Prenume: S
Data externării: 28.05.2018
Destinaţia la externare: acasă – com. Bradu, jud. Argeş
Situaţia de acasă: satisfăcătoare
Capacitatea de a se îngriji: pacientul se poate îngriji singur
Reguli la externare:
- trebuie să urmeze tratament medicamentos conform Rp.,
- evitare efortului, frigului, umezeala,
- prezentare la control periodic,
- păstrarea unui regim hiposodat, normocaloric.
Impresii la spitalizare: bune
Mijloc de transport: este asigurat de familie.
Obiectivele propuse - au fost atinse.
S-a discutat cu pacientul în ceea ce privesc recomandările - da..

61
 2.2. CAZUL NR. 2

UNITATEA SANITARĂ : Spitalul Judeţean-Argeş

LOCALITATEA : Piteşti
SECŢIA : Psihiatrie

CULEGEREA INFORMAŢIILOR

INFORMAŢII SOCIALE
NUME : S.
PRENUME :D.C.
DOMICILIU : Topoloveni
OCUPAŢIE : salariat
NIVEL DE INSTRUIRE: studii superioare
RELIGIE : Ortodoxă
NAŢIONALITATE : Română
CONDIŢII DE VIAŢĂ ŞI DE MUNCĂ :casătorită, nu are copii, locuieşte cu părinţii
DATA INTERNĂRII : 08.01.2018
DATA EXTERNĂRII :16.01.2018
MOTIVELE INTERNĂRII :Dispoziţie depresivă, anxietate, ideaţie suicidară, insomnii mixte,
tremurături necontrolate ale mâinilor.
ISTORICUL BOLII : Pacienta a fost adusă de Ambulanţă, însoţită de familie pentru
simptomatologia sus menţionată.
DIAGNOSTIC LA INTERNARE : Episod depresiv sever, cu simptome psihoptice, nespecificat
ca producându-se în perioada postnatală
DIAGNOSTIC LA EXTERNARE : Episod depresiv sever cu ideaţie suicidară
MEDICUL CARE ÎNGRIJEŞTE : Marinescu Gabriel Cristian
ANTECEDENTE HEREDO – COLATERALE :neagă
ANTECEDENTE PERSONALE: - fiziologice: menarhă la 13 ani, ciclu menstrual regulat, flux
moderat cu durata de 4-5 zile, nedureros, N=0, AV=1.
- patologice: supraponderală
62
 INFORMAŢII FIZICE
GREUTATE : 89 kg
ÎNĂLŢIME :1.61 m
CAP
ASPECTUL ŞI CULOAREA TEGUMENTELOR :palide
ASPECTUL ŞI CULOAREA GURII :albicioasă
ASPECTUL ŞI CULOAREA BUZELOR :subţiri
ASPECTUL ŞI CULOAREA LIMBII :albicioasă
ASPECTUL ŞI CULOAREA DINŢILOR : dentiţie incompletă
ASPECTUL ŞI CULOAREA NASULUI :mic
ASPECTUL ŞI CULOAREA PĂRULUI :nespălat
PROBLEME AUDITIVE :nu prezintă
PROBLEME VIZUALE :nu prezintă
SEMNE PARTICULARE :nu prezintă

TRUNCHI
SEMNE PARTICULARE :nu prezintă
ASPECTUL ŞI CULOAREA TEGUMENTELOR :palide
APARAT RESPIRATOR :murmur vezicular prezent, R=18
APARATCARDIOVASCULAR :zgomote cardiace ritmice T.A=140/90 ;P=80 bat/minut
APARAT DIGESTIV :abdomen nedureros la palpare
APARAT UROGENITAL :micţiuni fiziologice
APARAT OSTEO – ARTICULAR :integru
SISTEM GANGLIONAR – LIMFATIC :nepalpabil
S.N.C. : orientat temporo-spaţial
R.O.T. : prezente bilateral

MEMBRE
SEMNE PARTICULARE :nu prezintă
ASPECTUL ŞI CULOAREA TEGUMENTELOR :palide
MOBILITATE ARTICULARĂ :scăzută
63
PROBLEME ÎN LEGĂTURĂ CU MERSUL : - teren plat : nu prezintă
- scări : nu prezintă
STÂNGACE / DREPTACE - dreptace
SE SCOALĂ : - ajutat : da - singur

OBIŞNUINŢE ÎN LEGĂTURĂ CU ALIMENTAŢIA

REGIM :hiposodat, hipocaloric
APETIT :crescut
NR. DE MESE :5-6/zi
ALIMENTE PREFERATE :dulciurile şi cartofii prăjiţi
BĂUTURI PREFERATE :cola
ALIMENTE PE CARE NU LE POATE CONSUMA : nu prezintă
MOD DE SERVIRE A MESEI :în sala de mese,singură

OBIŞNUINŢE DE IGIENĂ PERSONALĂ

TOALETA : - singur - ajutat :da
SE SPALĂ PE DINŢI : - singur :da - ajutat
SE PIAPTĂNĂ : - singur -ajutat :da
SE ÎMBRACĂ : - singur - ajutat :da
SE DEZBRACĂ :- singur - ajutat :da

OBIŞNUINŢE PRIVIND ELIMINĂRILE

SCAUN : - frecvenţă : 1-2/zi URINA : - frecvenţă :5-6/zi
- miros :fecaloid - miros :caracteristic
- aspect : omogen - aspect :normal
- cantitate : 1-2/zi - cantitate : 1600 ml/zi

OBIŞNUINŢE PRIVIND ODIHNA

PROBLEME PRIVIND SOMNUL :insomnii repetate
UTILIZEAZĂ SEDATIVE :da
ACTIVITATE SEXUALĂ :redusă
ACTIVITATE FIZICĂ :redusă
64
 COMPORTAMENTUL PACIENTULUI
ÎI PLACE SĂ FIE SINGUR : da CU ALŢII : nu
ATITUDINEA ÎN TIMPUL CULEGERII DATELOR :comunică, spunând tot ce are pe suflet
ATITUDINEA FAMILIEI FAŢĂ DE BOLNAV :tot timpul alături de ea
ATITUDINEA PERSONALULUI MEDICAL :o încurajează tot timpul
MOD DE A PETRECE TIMPUL LIBER : foloseşte internetul

INFORMAŢII MEDICALE
GRUPA SANGUINĂ :AB4
ALERGII : - alimente : nu prezintă
- medicamente : nu prezintă
- animale : nu prezintă
- altele : nu prezintă
IMPRESII DE LA SPITALIZĂRILE ANTERIOARE :nu tocmai bune
TRATAMENTUL ACTUAL :
Cipralex 10 mg, 1cp S
Prazolex 0,5 mg 2x3∕zi
Omez 1D
Imovane 7,5 mg 1S
Olanzapină 5mg 1S
INVESTIGAŢII EFECTUATE : Glucide 98mg/dl
TGO 18 u/l
TGP 15 u/l
Trigliceride 239 mg/dl
Hemoleucograma 12,3 g/dl
Examen psihic : - anxitate difuză
- ţinută neîngrijită,
- nelinişte psihomotorie,
- suspiciozitate, interpretativitate
- stimă de sine scăzută
- insomnii mixte,
65
- dispoziţie depresivă,
- ideaţie suicidară.

66
 DIAGNOSTIC
NEVOIA INTERVENŢII
DE OBIECTIVE EVALUARE
PROBLEMA AUTONOME ŞI DELEGATE
NURSING
1.Nevoia de a Alterarea -Ca pacienta să -Determin pacienta să practice afirmaţii despre 08.01.2018
evita pericolele conceptului de gândească sine: sunt capabilă, sunt sănătoasă, sunt calmă, Pacienta prezintă la
sine cauzată de pozitiv în termen arăt bine; internare o stare
Stare depresivă boală de 4 zile; -Sugerez să se întâlnească cu o persoană care au depresivă din cauza
manifestată prin - pacienta să fie acelaşi dignostic; bolii pe care o are;
stare depresivă , echilibrată psihic -Limitez atenţia acordată gândurilor triste; 11.01.2018
idei de suicid. pe durata -Arăt calm,căldură,pentru a fi de acord cu În urma îngrijirilor
spitalizării; sentimentele persoanei; acordate, şi a
-Determin pacienta să practice exerciţii fizice; medicaţiei
-Felicit pacienta dacă execută activităţi ; făcute,starea
-După ce ascult pacientă, limitez expresia pacientei este
sentimentelor negative; bună,începe să
-Identific cu pacienta situaţiile şi evenimentele gândească pozitiv;
care sunt cele mai ameninţătoare pentru ea; Obiectiv realizat
-Familiarizez persoana cu mediul nou;
furnizez exerciţii scurte,precise asupra
îngrijirilor programate;

67
 D: Administrez la indicaţia medicului:
Cipralex 10 mg, 1cp S
Prazolex 0,5 mg 2x3∕zi
Imovane 7,5 mg 1S
Olanzapină 5mg 1S
Cale: per os
2.Nevoia de a bea Alterarea stării de -Ca pacienta să- -Explorez gusturile pacientei la diferite categorii 09.01.2018,
şi a mânca nutriţie cauzată de şi diminueze de alimente; Pacienta a înţeles
obişnuinţele aportul cotidian -Invăţ pacienta valoarea energetică a alimentelor necesitatea
Alimentare şi alimentare de alimente pe şi necesarul în funcţie de activităţile fizice şi diminuării aportului
hidratare deficitare zi; vârsta,stare fiziologică, activitatea pacientei, de alimente ,acest
inadecvată manifestată prin -Ca pacienta să forma bolii; lucru fiind în
prin surplus ingestie de consume o -Asigur o igienă riguroasă a pacientei şi a favoarea sănătăţii
alimente ce cantitate de lenjeriei de pat; sale.Pacienta
depăşesc nevoile alimente în -Ajut şi încurajez pacienta în îndeplinirea cooperează şi
organismului. concordanţă cu nevoilor fundamentale; respectă regimul
nevoile de -Monitorizez funcţiile vitale; impus,astfel în data
energie,activitate -Sfătuiesc pacienta să consume un regim de
,vârstă condiţii alimentar hipocaloric,cu o mie de 11.01.2018,
de viaţă calorii/zi,(100g glucide pe zi,35g lipide/zi,75g pacienta consumă o
intermitentă de o proteine/zi), hiposodat şi normohidric(2,5l/zi); cantitate de alimente
zi; -Scot din alimentaţie produsele rafinate în concordanţă cu

68
-Ca pacienta să (ciocolată cacao,frişcă,unt,carne nevoile sale
prezinte o stare grasă,conserve,braânzeturi grase) energetice şi cu
de bine pe -Fără restricţie administrez legume şi fructe boala să.
perioada proaspete ,carnea slabă,laptele degresat,ouăle Obiectivul a fost
spitalizării. fierte tari; realizat.
-Stabilesc un program de activitate fizică a
pacientei:exerciţii fizice moderate,mers pe jos
60-90 minute/zi,evitarea eforturilor fizice
mari,care cresc apetitul;
-Măsor zilnic greutatea corporală o notez în foaia
de temperatură;
-Suplinesc pacienta în cazul apariţiei unor
manifestări de dependenţa în satisfacerea
nevoilor sale;
-Educ pacienta pentru ai conştientiza că,prin
respectarea alimentaţiei şi a programului de
activitate zilnică,poate înlătura surplusul de
greutate şi prevenii complicaţiile ;
D: Administrez la indicaţia medicului:
Psihoterapie
Omez 1D

69
3.Nevoia de a Alterarea stării de -Ca pacienta să- -Asigur un mediu de protecţie psihică adecvată 08.01.2018
evita pericolele confort cauzată de şi exprime stării de boală a pacientei prin înlăturarea La internare
ameninţarea diminuarea excitanţilor psihici; pacienta prezintă o
Anxietatea integrităţii fizice şi anxietăţii în -Aplic tehnici de psihoterapie adecvate; anxietate extremă
psihice, termen de 2 zile; -Asigur condiţiile de mediu adecvate (cameră cauzată de
manifestată prin -Ca pacienta izolată, aerisită, temperatură adecvată); ameninţarea
agitaţie, să-şi exprime -Incurajez pacienta să comunice cu cei din integrităţii fizice şi
nelinişte,interpreta dispariţia jur,să-şi exprime emoţiile,nevoile,frica opiniile; psihice;
tivitate, semnelor -Invăţ pacienta să folosească tehnici de 12.01.2018
suspiciozitate anxietăţii în autoapărare; În urma medicaţiei
termen de 4 zile -Identific împreună cu pacienta cauza anxietăţii primite şi
-Ca pacienta să şi/sau factorii declanşatori:metode de încurajărilor făcute
prezinte o stare investigare,tratament,etc.; de către echipa
de bine psihic şi -Furnizez explicaţii clare şi deschise asupra medicală, starea de
fizic pe durata îngrijirilor programate; anxietate a pacientei
spitalizării. -Ajut pacienta să-şi recunoască anxietatea; a fost ameliorată;
-Creez un climat de înţelegere empatică; 16.01.2018
-Asigur un climat de calm şi securitate ; Pacienta este
-Respect tăcerile şi plângerile pacientei; externată la cerere.
-Diminuez stimuli auditivi şi vizuali:zgomote şi
lumină intensă; Obiectiv nerealizat.
-Răspund la întrebările pacientei;

70
 -Identific cunoştinţele pe care le are pacienta
pentru a-şi diminua anxietatea;
-O învăţ tehnici de relaxare;
-Stau în preajma pacientei,la nevoie;
D: Administrez la indicaţia medicului:
Cipralex 10 mg, 1cp S
Prazolex 0,5 mg 2x3∕zi
Omez 1D
Imovane 7,5 mg 1S
Olanzapină 5mg 1S
Cale: per os
4. Nevoia de a se Necoordonarea - Pacienta să - Pregătesc psihic pacienta în vederea oricărei 08.01.2018
mişca şi a avea o mişcărilor cauzate demonstreze tehnici de îngrijire Pacienta prezintă
bună postură de anxietate absenţa - Redau încrederea că starea sa se va ameliora tremurături
manifestate prin tremurăturilor în - Liniştesc pacienta necontrolate ale
Necoordonarea tremurături termen de 24 ore. -Asigur un climat de calm şi securitate mâinilor.
mişcărilor necontrolate ale -Planific un program de exerciţii pasive 11.01.2018
mâinilor. împreună cu pacienta; Starea pacientei s-a
-Invăţ pacientă care este postura adecvată şi cum îmbunătăţit,tremurăt
să-şi efectueze exerciţii musculare active; urile au dispărut.
-Planific un program de exerciţii pasive
împreună cu pacienta;

71
 -Invăţ pacientă care este postura adecvată şi cum
să efectueze exerciţii musculare active;
- Ajut la nevoie pacienta pentru a-şi satisface
nevoile şi o servesc la pat cu cele necesare;
-Asigur igiena tegumentelor şi a lenjeriei de pat
şi de corp;
D.Psihoterapie
Administrez la indicaţia medicului
Cipralex 10 mg, 1cp S
Prazolex 0,5 mg 2x3∕zi
Imovane 7,5 mg 1S
Olanzapină 5mg 1S
Cale, per os
5. Nevoia de a Culpabilitate din Diminuarea - evalueaz gradul de afectare și identific Gradul de
acționa conform cauza stresului și gradului de factorii stresori; culpabilitate a fost
propriilor a insuficientelor culpabilitate în - asigur un mediu securizant și de protecție; diminuat în termen
convingeri şi cunoștințe termen de două - pregătesc pacienta pentru toate tehnicile de de două zile.
valori, de a manifestată prin zile. investigații și tratament; La externare
practica religia sentiment de Refacerea - comunic cu pacienta și o lămuresc asupra pacienta este
vinovăție, echilibrului stării sale; echilibrată psihic.
Culpabilitate depresie, poziție psihic pe durata - răspund la întrebările pacientei și facilitez
inadecvată- spitalizării. menținerea încrederii în echipa de îngrijire;

72
 aplecată, mișcări - încurajez pacienta să-și exprime
lente. sentimentele;
- stabilesc împreună cu pacienta activități care
să-i redea sentimentul utilității și încrederea
în convingerile personale;
- supraveghez pacienta și urmăresc efectul
terapiei;
- facilitez legătura cu persoanele apropiate;
D: Administrez la indicaţia medicului:
Cipralex 10 mg, 1cp S
Prazolex 0,5 mg 2x3∕zi
Imovane 7,5 mg 1S
Olanzapină 5mg 1S
Cale: per os
6.Nevoia de a Alterarea imaginii Ca pacienta să -După ce ascult pacientă, limitez expresia La internare
evita pericolele de sine cauzată de exprime sentimentelor negative; pacienta prezintă o
greutatea sentimente -Identific cu pacienta situaţiile şi evenimentele pierdere a imaginii
Perturbarea corporală pozitive legate care sunt cele mai ameninţătoare pentru ea; de sine din cauza
imaginii de sine manifestată prin de imaginea de -Permit să-şi exprime negarea,la început, pentru greutăţii corporale
sentiment de sine în termen de a o ajuta să se adapteze; inadecvate.
frustrare,percepere 3 zile -Ajut pacienta să se pună în valoare prin modul 10.01.2018
a negativă a în care își alege îmbrăcămintea; În urma discuţiilor

73
 propriului corp şi -Explic pacientei că e normal să resimtă purtate de către
a funcţiilor sale . mânie,frustrare sau depresie în această situaţie; asistenţi şi cadrele
-Ajut pacienta să accepte situaţia, explicându-i medicale,pacienta
că aspectul fizic nu-i diminuează valoarea exprimă sentimente
umană; pozitive legate de
-Determin pacienta să participe, pe cât posibil,la propria imagine.
îngrijirile sale pentru a-i dă sentimentul de
control al situaţiei; Obiectiv realizat
-Planific împreună cu pacienta îngrijirile
cotidiene, care să-i redea progresiv
independenţa;
D: Administrez la indicaţia medicului:
Cipralex 10 mg, 1cp S
Prazolex 0,5 mg 2x3∕zi
Olanzapină 5mg 1S
Cale: per os
7. Nevoia de a Alterarea stimei Pacienta să aibă -evaluez gradul de afectare a stimei de sine; Pacienta are
acționa conform de sine din cauza încredere în - identific împreună cu pacienta factorii stresori încredere în propria
propriilor situației de criză, propria persoană și stabilesc metode pentru diminuarea efectului persoană.
convingeri şi stresului, în termen de 4 acestora; Obiectiv realizat
valori, de a insuficientelor zile. - asigur un mediu securizant și de protecție;
practica religia cunoștințe - asigur orientarea temporo/spațială (calendar,

74
 manifestată prin ceas, discuții adecvate);
Scăderea stimei anxietate, - încurajez pacienta să-și exprime sentimentele și
de sine inutilitate, nevoile;
dezorientare, - motivez pacienta pentru creșterea interesului
dezinteres față de față de propria persoană;
propria persoană, - lămuresc pacienta de confidențialitate;
depresie - pregătesc pacienta pentru toate tehnicile de
investigații și tratament;
- participă la examinarea bolnavei.
- favorizez comunicarea cu pacienta;
- răspund la întrebările pacientei;
- manifest solicitudine față de pacientă;
- supraveghez pacienta și urmăresc efectul
terapiei;
- facilitez practicarea unor rituri;
D: Administrez la indicaţia medicului:
Cipralex 10 mg, 1cp S
Prazolex 0,5 mg 2x3∕zi
Olanzapină 5mg 1S
Cale: per os

75
8.Nevoia de a Alterarea modului -Ca pacienta să -Pacienta nu va fi lăsată în timpul zilei să se 08.01.2018
dormi şi a se de somn cauzat de beneficieze de un odihnească prea mult timp; Pacienta prezintă
odihni boală manifestat somn -Se va afla de la pacientă motivele neliniştirii din la internare insomnie
prin dificultate de corespunzător timpul nopţii; cu treziri frecvente şi
Insomnia a adormi, somn calitativ şi -Vor fi înlăturaţii factorii iritanţii; dificultate în
agitat. cantitativ în -Invăţ pacienta să practice tehnici de relaxare, adormire;
termen de 2 zile; exerciţii respiratorii câteva minute înainte de 11.01.2018
culcare; În urma medicaţiei
-Ofer pacientei o cană cu lapte cald înainte de primite, pacienta
culcare; beneficiază de un
-Identific nivelul şi cauza anxietăţii; somn corespunzător
- Observ şi notez calitatea,orarul calitativ şi cantitativ.
somnului,gradul de satisfacere a celorlalte nevoi;
- Întocmesc un program de odihnă corespunzător Obiectiv realizat.
organismului;
-Educ aparţinătorii să respecte orele de vizită;
-Sfătuiesc pacienta să urineze înainte de culcare;
- Urmăresc efectul terapeutic al medicaţiei.
D: Administrez la indicaţia medicului:
Imovane 7,5 mg 1S
Olanzapina 5mg 1S
Cale: per os

76
9.Nevoia de a fi Deficit parţial de -Ca pacienta să -Ajut pacientă, în funcţie de starea generală, să 08.01.2018
curat, îngrijit, de autoîngrijire prezinte îşi facă un duş sau toaleta pe regiuni ; La internare pacienta
a proteja cauzat de boală tegumente şi -Pregătesc materiale pentru toaletă; prezintă carenţe de
tegumentele şi manifestat prin mucoase curate -Ajut pacienta să se îmbrace, să se pieptene,să-şi igienă din cauza
mucoasele; dezinteres faţa de pe durata facă toaleta cavitaţii bucale, să-şi taie unghiile; bolii;
măsurile de igienă spitalizării; -Pentru efectuarea toaletei pe regiuni, pregătesc 16.01.2018
Carenţe de igienă salonul şi materialele, protejez pacientă cu În urma îngrijirilor
paravan, şi o conving cu tact şi cu blândeţe să acordate de către
accepte; asistentă medicală,
-Identific, împreună cu pacienta cauzele şi pacienta prezintă
motivaţia preocupării pentru aspectul fizic şi tegumente şi
îngrijirile igienice; mucoase curate.
-Ajut pacienta să-şi schimbe atitudinea faţa de
aspectul său fizic şi faţă de imaginile igienice; Obiectiv realizat.
-Conştientizez pacienta în legătură cu importanţa
menţinerii curate a tegumentelor, pentru
prevenirea îmbolnăvirilor
D. psihoterapie
10.Nevoia de a fi Alterarea imaginii -Ca pacienta să -Ascult pasiv pacienta pentru a-i permite să-şi 08.01.2018
preocupat în corporale cauzată fie conştientă de exprime sentimentele privind dificultatea de a se Pacienta prezintă
vederea realizării de boală propria sa realiza; alterarea imaginii
manifestată prin valoare şi -Ajut pacienta să identifice motivele corporale .

77
Devalorizarea incertitudine în competenţa; comportamentului său,apreciez posibilităţile 16.01.2018
ceea ce priveşte -Ca pacienta să- fizice şi intelectuale; În urma discuţiilor
propria valoare, şi recapete -Sesizez orice formă de interes pentru o anumită purtate cu asistenţa
descurajare,disper interesul faţă de activitate şi o antrenez în desfăşurarea ei; medicală, pacienta
are,obsedare de sine şi de alţii în -Indrum spre acele activităţi care sunt atractive începe să-şi recapete
problemele sale termen de 2 zile pentru pacienta şi totodată utile; interesul faţă de sine
-Observ şi notez orice schimbare în şi de alţii, fiind
comportamentul pacientei; conştientă de propria
-Aplic tehnici de îngrijire adaptate nevoilor sa valoare şi
pacientei; competenţă;
-Identific cu pacienta factorii care o împiedică să
se realizeze :limite economice,starea de sănătate; Obiectiv realizat.
-Cunosc aspiraţiile,sentimentele ,interesele şi
capacităţile pacientei;
-O ajut în reevaluarea capacitaţilor şi aspiraţiilor
sale ;
-O susţin în stabilirea unor proiecte ;
-Ajut pacienta să se adapteze la noul rol pe care
îl are sau la statutul său;
-O ajut să realizeze o percepere justă a realităţii,
să se integreze în colectiv ;
- Observ reacţiile de satisfacţie sau de

78
 nemulţumire ale pacientei;
-Explic necesitatea cunoaşterii mediului în care
trăieşte şi a celor din jur;
D. psihoterapie
Cipralex 10 mg, 1cp S
Prazolex 0,5 mg 2x3∕zi
Omez 1D
Imovane 7,5 mg 1S
Olanzapină 5mg 1S
11.Nevoia de a se Deficit al -Ca pacienta să- -Educ pacienta privind importanţa vestimentaţiei 08.01.2018
îmbrăca şi capacităţii de a se şi exprime în identificarea personalităţii; La internare pacienta
dezbrăca îmbrăca şi interesul de a se -Explic legăturile dintre ţinuta prezintă un
dezbrăca cauzată îmbrăca în vestimentară,imagine şi stima de sine; dezinteres total legat
Dezinteresul de starea termen de 2 zile; -Notez zilnic interesul pacientei pentru a se de ţinuta să
pentru ţinuta depresivă -Ca pacienta să îmbrăca şi dezbrăca; vestimentară.
vestimentară manifestată prin se îmbrace -Supraveghez cu ce se îmbracă; 16.01.2018
dificultate în a se adecvat zilnic în -Încurajez pacienta; În urma îngrijirilor
îmbrăca şi termen de 2 zile; -Evaluez gradul de confuzie şi observ acordate şi a
dezbrăca, schimbările de comportament,orientând-o sfaturilor date de
dezinteres faţă de regulat în timp şi spaţiu; către asistentă
ţinuta -Solicit pacientei să se îmbrace,vorbindu-i medicală,pacienta şi-
vestimentară. clar,distinct,cu respect şi răbdare,respectând a schimbat părerea

79
 ritmul acesteia; despre felul cum
-Explic gesturile pe care trebuie să le facă pentru arată şi acordă
a se îmbrăca, în limbaj inteligibil; atenţie
-Aşez obiectele în cameră în aceeaşi ordine tot vestimentaţiei.
timpul,iar hainele în ordinea folosirii lor şi solicit
pacientei la dezbrăcare să le pună în ordine Obiectiv realizat.
inversă;
D. psihoterapie
12. Nevoia de a Cunoştinţe - Pacienta să - explorez nivelul de cunoştinţe al pacientei 09.01.2018
învăţa cum să-şi insuficiente asupra acumuleze noi privind boala să, modul de manifestare, măsurile Pacienta manifestă
păstreze sănătatea bolii cauzate de cunoştinţe în preventive, modul de participare la procesul de interesul de a
lipsa de termen de 2 zile. recuperare dobândi cunoştinţe
Cunoştinţe informaţii, - motivez importanţa acumulării de noi privind afecţiunea sa
insuficiente manifestate prin cunoştinţe şi măsurile de
cerere de - conştientizez pacienta asupra propriei prevenire.
informaţii, responsabilităţi privind sănătatea 11.01.2018
manifestarea de - organizez activităţi educative, folosind Pacienta a acumulat
interes privind metodele de învăţământ cunoscute: expunerea, noi cunoştinţe,
modalităţile de conversaţia, demonstraţia atitudini, obiceiuri şi
evitare a - identific obiceiurile şi deprinderile greşite ale deprinderi noi în
reapariţiei bolii. pacientei termenul stabilit.
- corectez deprinderile dăunătoare sănătăţii

80
- ţin lecţii de formare a deprinderilor igienice,
alimentaţie raţională, mod de viaţă echilibrat.

81
 EVALUAREA CAZULUI NR. 2

Pacienta S.D.C.,în vârstă de 23 de ani,cu domiciliul în:judeţul Argeş, Topoloveni, s-a

internat în data de 08.01.2018 până în data de 16.01.2018 din următoarele motive: Dispoziţie
depresivă, anxietate, ideaţie suicidară, insomnii mixte, tremurături necontrolate ale mâinilor.
Pe baza examenului psihologic şi a examenului clinic,s-a confirmat diagnosticul de
Episod depresiv sever cu ideaţie suicidară. Pe perioada spitalizării a urmat tratament cu: Cipralex
10 mg, 1cp S, Prazolex 0,5 mg 2x3∕zi, Omez 1D, Imovane 7,5 mg 1S, Olanzapină 5mg 1S.
Pacientei i s-au acordat următoarele îngrijiri:
-I s-au măsurat,notat funcţiile vitale şi vegetative în F.O;
-I s-a asigurat confort în salon;
-I s-a asigurat un regim hiposodat,hipocaloric;
-I s-a recomandat plimbări în aer liber timp de 30 min în fiecare zi;
-I s-a recoltat sânge pentru analizele de laborator;
-I s-a administrat tratamentul medicamentos prescris de medic;
Pacienta s-a externat pe data de 16.01.2018 la cererea mamei şi pe răspunderea ei, cu
recomandările:
- continuarea tratamentului conform rețetei;
- concediu medical la externare 10 zile
- control periodic în ambulatoriu.

82
 DIALOG LA EXTERNARE

NUME:S
PRENUME:D.C.
DATA EXTERNĂRII:16.01.2018
DESTINAŢIA LA EXTERNARE: judeţul Argeş, Topoloveni.
SITUAŢIA ACASĂ:Bună
CAPACITATE DE A SE ÎNGRIJI:va fi ajutată de către mamă.
REGULI LA EXTERNARE: - evitarea efortului fizic mare şi a stresului;
− păstrarea regimului alimentar cu stricteţe
− revenirea la control;
− evitarea consumului de alcool
− efectuarea de exerciţii fizice în mod regulat
− somn odihnitor.
IMPRESIE DE LA SPITALIZARE:nesatisfăcătoare
MIJLOC DE TRANSPORT: autoturismul personal
S-a discutat cu mama acesteia în ceea ce privesc recomandările:acestea au fost înţelese.

83
 BIBLIOGRAFIE

1. Albu M.R., Anatomia şi fiziologia omului – Editura Corint, Bucureşti 1997

2. Borundel C., Medicina internă – Editura ALL, Bucureşti, 1996
3. Brukner I., Semiologie medicală – Editura Medicală, Bucureşti 2002
4. Chiru F., Chiru G., Morariu L., Îngrijirea omului bolnav şi a omului sănătos, EdituraCison,
Bucureşti, 2001
5. Chiru F., Simion S., Marcean C., Iancu E., Urgenţe medicale. Manual-Sinteză pentru
asistentele medicale. Editura RCR Print, Bucureşti, 2003
6. Marcean C.,Tratat de nursing. Îngrijirea omului bolnav şi sănătos, Editura medicală,
Bucureşti, 2010
7. Negru T., M. G. Şerban Fiziopatologie – Manual pentru Şcoli Sanitare Postliceale,
Bucureşti, 1995;
8. Titircă L., Ghid de nursing - Ediţia V, Editura Viaţa Medicală Românească,
Bucureşti 2001
9. Titircă L., Tehnici de evaluare şi îngrijiri acordate de asistenţii medicali – Nursing - Editura
Viaţa Medicală Românească, Noiembrie 2000
10. Titircă L., Manual de îngrijiri speciale acordate pacienţilor, - Editura Viaţa Medicală
Românească, 2000;
11. Titircă L. , Urgenţe medico – chirurgicale. Sinteze. Editura Medicală,Bucureşti, 1994
12. Tudose F. şi C.; Dobranici, L , Psihopatologie şi psihiatrie pentru psihologi, Ed. Info
medica, Bucureşti, 2002
13. http://www.depresiv.ro/tulburari-de-anxietate/date-generale-despre
anxietate?gclid=CMuNubXykMUCFXKWtAodBiUANw
14. http://www.faraeticheta.org/news/61/Cercul-vicios-al-anxietatii.html
15. http://www.tratamentanxietate.ro/

84
ANEXA NR 1

85
86
ANEXA NR. 3.

87
ANEXA NR.4.

DEPRESIE ANXIETATE

88
ANEXA NR 5

89
 Anexa nr.6 Cercul amxietății

Inactivitatea este unul dintre factorii favorizanți pentru dezvoltarea tulburărilor de

anxietate. Dar este și unul dintre principalii factori de menținere și agravare a anxietății.
Inactivitatea poate fi punctul de intrare într-un cerc vicios, reprezentat schematic în figura
alăturată. Am figurat și posibilitățile de ieșire din acest cerc al inactivității – vinovației – panicii
– neajutorării.

90
 ANEXA NR. 7 MĂSURAREA ŞI NOTAREA PULSULUI
Puls arterial – senzaţia de şoc percepută la palparea unei artere superficiale, comprimată
incomplet pe un plan rezistent.
Formarea pulsului arterial: sincron cu sistolele ventriculare, pereţii arteriali sunt destinşi
ritmic prin volumul de sânge expulzat din ventriculul stâng şi aortă; destinderea pereţilor arteriali
se propagă o dată cu coloana de sânge sub formă de undă pulsatilă.
Calităţile pulsului: frecvenţă (rapiditate); ritmicitate (regularitate); amplitudine
(intensitate); volum (tensiune); celeritate.
Scop: obţinerea informaţiilor cu privire la starea anatomo-funcţională a inimii şi vaselor.
Materiale necesare: ceas secundar sau cronometru; creion, pix (culoare roşie);
- foaie de temperatură.
Etape de execuţie:
a) Pregătirea bolnavului (psihică şi fizică):
- Se anunţă bolnavul că i se va măsura pulsul.
- Se explică bolnavului modul de măsurare (o stare emotivă îi poate modifica valoarea pulsului).
- Bolnavul este menţinut în stare de repaus fizic şi psihic 5-10 minute cu braţul sprijinit, pentru
relaxarea muşchilor antebraţului.
b) Executarea tehnicii:
I. Măsurarea în artera radială.
II. Măsurarea în aceeaşi succesiune de timpi, în alte
artere: carotidă, cubitală, humerală, femurală, poplitee, tibială
posterioară, pedioasă.

a) carotidă b) cubitală c) humerală

d) femurală e) poplitee f) tibială posterioară g) pedioasă

- Spălarea mâinilor.
- Se reperează şanţul radial pe extremitatea distală a antebraţului, în continuarea policelui.

91
- Se poziţionează degetele palpatoare pe traiectul arterei şi cu ajutorul policelui se îmbrăţişează
antebraţul.
- Se exercită o uşoară presiune asupra peretelui arterial cu vârful degetelor (index, mediu şi
inelar) de la mâna dreaptă şi se percep zvâcniturile pline ale pulsului.
- Se numără zvâcniturile percepute urmărind secundarul cronometrului timp de un minut
c) Notarea cifrică în carnetul propriu:
- Se notează în carnetul propriu: numele şi prenumele bolnavului; salonul şi patul; data; va
Măsura. (D-, S-).
d) Notarea grafică (în foaia de temperatură a bolnavului):
- Pentru fiecare linie subţire orizontală a foii de temperatură se socotesc patru pulsaţii.
- Pe ordonată se notează frecvenţa (numărul zvâcniturilor pe minut) iar pe abscisă timpul când s-
a măsurat.
- Se notează un punct roşu la intersecţia frecvenţei şi a timpului.
- Se unesc punctele notate cu o linie roşie şi se obţine curba pulsului.
e) Reorganizarea locului de muncă: - Foaia de observaţie se aşază
în dosarul salonului.
f) Interpretarea frecvenţei pulsului: - Frecvenţa pulsului variază
fiziologic în funcţie de vârstă, emoţii, efort etc.
I. Variaţii fiziologice ale frecvenţei pulsului:
- puls tahicardic (accelerat) în: ortostatism, efort fizic şi psihic, emoţii puternice, în cursul
digestiei;
- puls bradicardic (rărit) în: decubit, stare de repaus, linişte psihică.
II. Variaţii patologice ale calităţilor pulsului:
- frecvenţa – puls tahicardic sau bradicardic;
- ritmicitatea – puls ritmic sau aritmic;
- amplitudinea – puls cu amplitudine mică, filiform sau puls cu amplitudine crescută;
- volum (tensiunea) – puls dur sau puls moale;
- celeritatea – puls săltăreţ (creştere rapidă a tensiunii urmată de o cădere bruscă) sau puls tard
(cădere lentă).

92
 Anexa nr.8. MĂSURAREA ŞI NOTAREA TENSIUNII ARTERIALE
Tensiunea arterială – presiunea exercitată de sângele circulant asupra pereţilor arteriali.
Factorii determinanţi: debitul cardiac, forţa de contracţie a inimii, elasticitatea şi
calibrul vaselor, vâscozitatea sângelui.
Tensiunea arterială:
- sistolică (tensiune arterială maximă) = 140 mm Hg – forţa de contracţie a inimii va fi mai mare
în sistolă;
- diastolică (tensiune arterială minimă) = 80 mm Hg – forţa de contracţie a inimii va fi mai mică
în diastolă.
Tensiunea diferenţială (de importanţă diagnostică) - diferenţa dintre T.A. maximă şi T.A.
minimă.
Valorile tensiunii arteriale variază în funcţie de: tonusul neurovegetativ, starea glandelor
endocrine, starea vaselor, volumul sângelui circulant şi al urinei.
Scop: descoperirea modificărilor morfofuncţionale ale inimii şi vaselor.
Materiale necesare: tavă de instrumente medicale;
- tensiometru cu mercur (Riva-Rocci) sau sfigmomanometru;
- stetoscop biauricular; creion, pix, stilou (cu culoare albastră);
- foaie de temperatură; tampon d vată cu alcool.
Etape de execuţie:
a) Pregătirea materialelor:
- Adunarea şi transportul materialelor necesare la locul examenului.
- Verificarea stării de funcţionare a instrumentelor şi aparatelor.
b) Pregătirea bolnavului (psihică, fizică):
- Bolnavul este informat asupra scopului investigaţiei.
- Se explică măsurile necesare pentru o măsurare corectă: 15 minute repaus înainte de măsurare;
efectuarea măsurării se face după cel puţin 3 ore de la servirea mesei.
c) Execuţia tehnicii propriu-zisă:
I. Cu aparatul Riva-Rocci
- Spălarea mâinilor.
- Se aşază manometrul (cel cu mercur) pe noptieră, într-o poziţie fără vizibilitate pentru bolnav.
- Se aplică strâns manşeta pe braţul sprijinit şi în extensie.
- Se fixează cu mâna stângă membrana stetoscopului pe artera humerală, sub marginea inferioară
a manşetei şi olivele în urechi.
Măsurarea tensiunii arteriale
- Cu mâna dreaptă se pompează aer în manşeta pneumatică cu para de cauciuc, până la dispariţia
zgomotelor pulsatile.
- Privind manometrul, se decomprimă progresiv aerul din manşetă cu ajutorul ventilului pompei
de aer, până când se aude zgomotul pulsului şi se observă gradaţia din momentul dat de
zgomotul trecerii primei unde pulsatile.
- Se memorează valoarea tensională – tensiunea maximă – indicată de manometru.
- Se continuă decomprimarea, ascultând zgomotele pulsului şi urmărind gradaţiile manometrului
până la dispariţia ultimei unde pulsatile.
- Se memorează a doua valoare tensională – tensiunea minimă – indicată de manometru.
- Se îndepărtează manşeta de pe braţ.

93
 ÎI. Cu aparatul Pachon
- Se execută cu aceeaşi succesiune de timpi.
- Citirea valorilo T.A. se face pe cadranul manometrului Pachon.
d) Reorganizarea locului de muncă:
- Se aşază tensiometrul şi stetoscopul pe tava medicală.
- Se aşază bolnavul în poziţie comodă.
- Spălarea mâinilor.
- Se dezinfectează membrana stetoscopului cu tampoane de vată cu alcool.
- Se aşază aparatul în dulapul pentru instrumente şi materiale medicale.
e) Notarea cifrică:
- În carnetul propriu se notează cifric valorile tensiunii măsurate, numele şi prenumele
bolnavului, salonul, data.
f) Notarea grafică
- Se notează grafic în foaia de temperatură cu culoare albastră (creion, pix, stilou), haşurat.
- Se socoteşte pentru fiecare linie orizontală a foii de temperatură o unitate coloană de Hg.
Deasupra liniei groase se notează tensiunea arterială maximă, iar tensiunea arterială minimă
dedesubt.
g) Interpretarea rezultatelor
- Valorile normale şi patologice ale T.A. în funcţie de vârstă.

94