TULBURARILE AFECTIVE

Sectiunea tulburarilor afective este impartita dupa cum

urmeaza:
Episoadele afective:
Episodul depresiv major
Episodul maniacal
Episodul mixt
Episodul hipomaniacal
Tulburarile depresive:
Tulburarea depresiva majora
Tulburarea distimica
Tulburarea depresiva fara alta specificatie
Tulburarea de adaptare
Tulburarile bipolare
Tulburarea bipolara I
Tulburarea bipolara II
Tulburarea ciclotimica
Tulburarea bipolara fara alta specificatie

Tulburarile
afective
sunt
impartite
in
tulburari
depresive(,,depresia monopolara,,) tulburari bipolare si doua
tulburari bazate pe etiologie- tulburarea afectiva datorata unei
conduit medicale generale si tulburarea afectiva indusa de o
substanta.

Tulburarile depresive (tulburarea depresiva majora, tulburarea

distimica si tulburarea depresiva fara alta specificatie ) se
disting de tulburarile bipolare prin faptul ca nu exista istoric de
episod maniacal, mixt sau hipomaniacal. Tulburarile bipolare
implica prezenta sau istoric de episoade maniacale, mixte sau
hipomaniacale, acompaniate de regula de prezenta sau un
istoric de episoade depressive majore.`
KRAEPELIN (1899) si WEYGANDT (1902) au caracterizat
sindromul depresiv printr-o triada simptomatica constituita
din: tristete si incetinirea proceselor gandirii si lentoarea
psihomotorie. Sindromul depresiv poate fi considerat ca o
prabusire a trairilor affective bazale cu pierderea sentimentelor
de autostima, pessimism, intunecarea orizonturilor si disperare.
Aceste fenomene pot fi traite uneori de pacient sub forma
unei ,,tristeti vitale sau ,,anestezie psihica dureroasa .
Incetinirea activitatii ideative se manifesta prin monoideism, ruminatii, dificultati decizionale care pot merge pana la
incapacitatea efectuarii unor actiuni autentice, pe acest fundal
dominat de o dispozitie trista cu sentimental autodevalorizarii
propriei personalitati pe care si-o traieste la dimensiuni
restranse fara posibilitati de proiectare in viitor, forandu-si
memoria cu scopul de a descoperi unele evenimente sau fapte
pe care le deformeaza , transformandu-le in idei delirante de
autoacuzare, culpabilitate, nevrednicie, inutilitate, incurabilitate
si altele care uneori pot merge pana la negatie , imortatlitate si
enormitate. ( Sindromul Cotard).
Aceste idei delirante micromanice, dublate de o dispozitie
trist-dureroasa pot favoriza si genera conduitele autolitice. In
plus, depresivul percepe timpul intim ca fiind ,,incremenit si
desincronizat de timpul real, ceea ce marcheaza ansamblul
trairilor depressive.
Datorita acestor aspect, comunicarea cu pacientii cu
sindroame depressive de intensitate medie sau majora este
destul de dificila, iar uneori printr-o vorbire lenta, de tonalitate

joasa cu propozitii scurte comunica gandurile si angoasele lor

penibile.
In cazurile grave depresivii se desprind din ce in ce mai
mult de lume, toate incercarile de
a comunica cu ei ii
deranjeaza si le adanceste sentimental neputintei si
autodevalorizarii, in tipm ce gandurile lor se concentraza tot
mai mult asupra sferei lor interioare. De multe ori, insa ei se
simt usurati dup ace au reusit sa vorbeasca despre cauzele
depresiei, anxietate , disperare si impulsurile lor autolitice.
Psihiatrul care cunoaste si intelege starea in care se afla
pacientul depresiv, este destul de frecvent singura lui fiinta
confidenta, dar pentru a ajunge la aceasta postura depresivul
trebuie sa simta ca medical cunoaste exact starea lui psihosomatica, transpunandu-se in situatia lui (empatia).
In acelasi timp, lentoarea psihomotorie se exprima prin
hipochinezie, hipomimia, care poate merge pana la ,,amimie,
bradilalie si in general inertie psihomotorie.
Multi artisti au fost atrasi defizionomia si pozitia
garbovita a depresivilor ( ,,Melancolia lui Durer si
,,Deluzionatul a lui Hodler).
Hipomimia, obrajii molesiti, ridurile lungi si adanci,
buzele stranse cu comisurie cazute, privirea sobra, fixa, trista,
dureroasa, atintita in joss i ochii uscati ce dau impresia ca ar
tainui un secret greu si penibil de suportat, sunt toate
caracteristici ale faciesului depresiv care impreuna cu pozitia
garbovita de anestzia psihica dureroasa fac ca pacientii
depresivi sa para mai batrani decat sunt in realitate.
Frecvent, sindromul depresiv este acompaniat, pe langa
indispozitia trista si de anxietate, caracterizata printr-o stare de
discomfort, tensiune si teama difuza nemotivata si nedefinita
prcis, dar profunda, care uneori poate sa duca la ,,anestezia
psihica dureroasa, care-l fac pe bolnav sa nu se mai poata
bucura de nimic, simtindu-se incapabil de a avea sentimente, in

timp ce veselia celor din jur accentueaza si mai mult tristetea,

anxietatea , disconfortul si durerea morala.
Intrucat, sindromul depresiv este constituit dintr-o
simptomatologie polimorfa cu fenomene depressive sau
somatice, cu instalarea paralela sau tardiva, dar si cu idei
delirante micromanice si altele, el nu permite decat deductia
discrete spre originea naturii sale si nicidecum o certitudine,
certitudine diagnosticata care trebuie cautata
printr-o
anamneza complete, studio longitudinal si alte investigatii
clinicesi paraclinice.
In mod obisnuit, sindromul depresiv este constituit dintr-o
dispozitie depresiva care implica o viziune pesimista asupra
lumii si a propriei persoane, la care se adauga o diminuare
globala a fortelor pulsionale, proceselor intelectuale si ale
activitatilor motrice. Frecvent la acest sindrom axial al depresiei
se asociaza o serie de alte simptome commune cu anxietatea,
tulburarile de somn, digestive si altele.
In general, sindromul depresiv se caracterizeaza printr-un
bogat polimorfism symptomatic pe care KIELHOLZ il divide in
siptome cardinal si accesorii.
Din grupa simptomelor cardinal fac parte:
- Dispozitia tris- dureroasa care poate merge pana la
,,anestezia psihica si morala sau la asa zisa ,,tristete
vitala dominate de pessimism, discomfort intern,
anxietate, descurajare, insatisfactie si mai rar sentimente
dureroase de monotonies i indiferenta afectiva .
Alteori depresivul traieste un sentiment penibil al
incapacitatii de a resimti dragostea, ura sau teama, ceea
ce-I dau impresia lipsei de sensibilitate si de modulare
afectiva adecvata situatiilor conjuncturale.
Aceasta ,, anestezie emotional-afectiva dominate de
neputinta de a se ,,emotiona si de a nu mai avea sentimente
pentru cei din jur, de a nu-l atrage si de a nu se putea bucura
de nimic, pune depresivul intr-o stare de disperare, cu

pierderea gustului vietii si un camp al constiintei axat pe

regret, pessimism si o intunecare tot mai intense a viitorului
apropiat , ceea ce-l face sa se simta ,,tintuit sau
,,incremenit definitive in ,,nefericirea sa, sa prefere moartea
in locul vietii.
In asemenea situatii , facandu-si bilantul in fata
insuficientelor sale, depresivul se poate autoacuza: ,, sunt
vinovat ca nu-mi iubesc familia, ca nu pot iubi pe nimeni, sunt
responsabil de boala mea care se datoreaza lipsei mele de
vointa, sunt bolnav , cu certitudine incurabil, nu mai exista
nici o solutie, nu se mai poate face nimic pentru mine, am
ajuns o povara pentru familie, etc, la care aduce argumente
legate de unele ,,erori sau ,,greseli din trecut pe care le-a
neglijat atunci, car carrora in present le da dimensiuni pana la
enormitate.
In acest context al acestor trairi depresiv-dureroase,
depresivul prefer si cauta moartea ca o obligatie, ca o
pedeapsa necesara sau ca o singura solutie salvatoare.
Dorinta de moarte poate fi exprimata atat prin refuzul
alimentar, cat mai ales prin preocupari sau conduite
suicidare.

Sindromul maniacal
Episodul maniacal
Mania este definitaca o stare de exaltare psihomotorie si
dezinhibitie a pulsiunilor instinctive-afective.
Aspectul general: tinuta este neglijenta, extravaganta(pene,
medalii, farduri stridente, etc), iar mimica foarte mobile,
expresiva.
Pe plan perceptual pot apare iluzii, false recunoasteri, chiar
halucinatii.

Atentia se caracterizeaza printr-o hipoprosexie voluntara (de

concentrare).
Memoria este de tipul hipermneziei selective.
Orientarea este corecta in toate planurile.
Gandirea de aspect tahipsihic (logoree, fuga de idei), iar
continutul traduce starea de satisfactie cu idei delirante de
gradoare, de imbogatire, erotice, etc
In sfera activitatii stare hipertimicade la euforie pana la furoul
maniacal.
Limbajul vorbit si scris, fluxul ideativ accelerat, logoree,
graforee.
Pe planul instinctualitatii sexuale se constata o dezinhibitie.
Activitatea se caracterizeaza prin hiperactivitate, de multe ori
polipragmatica sau poate culmina prin mare agitatie (furia
maniacala) care astazi este mare.
Criteriile de diagnostic ale episodului maniacal:
A. O perioada distincta de dispozitie expansiva sau iritabila,
anormal de ridicata si persistenta cel putin o saptamana.
B. In timpul perioadei de tulburare a dispozitiei , cel putin 3
din urmatoarele simptome au persistat (4 daca dispozitia
este numai iritabila) si au fost prezente intr-un grad
semnificativ:
1. Stima se sine exagerata sau grandoare
2. Scaderea necesitatii de somn(se reface dupa 3 ore)
3. Logoree, constrangere de a vorbi continuu
4. Fuga de idei, accelerarea gandirii
5. Distractibilitate, atentia usor de distras de stimuli externi
nesemnificativi
6. Cresterea activitatii orientate spre un scop (social,
serviciu, scoala, sexual0sau agitatie psihomotorie
7. Implicarea excesiva in activitati (indiscretii sexuale,
cumparaturi necontrolate, investitii in afaceri nesabuite).
C. Simptomele nu intrunesc criteriile pentru episodul mixt

D. Perturbareaeste sufficient de severa pentru a acuza o

deteriorare marcata in activitatea profesionala sau sociala,
in relatiile cu altii, sau a necesita spitalizare pentru
prevenirea vatamarii personale sau a altora.
E. Simptomele nu sunt efectele directe psihologice produse
de substante sau de conditii medicale generale
(hipertiroidism).

A. Sindromul maniacal in functie de intensitate si

gravitate
a) Stare hipomaniacala
In unele cazuri sindromul nu are importanta clinica, nu
necesita tratament. Buna dispozitie, cresterea
activitatii, diminuarea necesitatii de somn duce la
modificari comportamentale dependente de
personalitatea bolnavului.Persoanele creative pot sa
realizeze importante opera in aceste episoade. In unele
cazuri, atat bolnavul cat si anturajul considera ca o
schimbare pozitiva episodul maniacal.
In alte cazuri, predomina iritabilitatea, scaderea simtului
critic, ceea ce provoaca problem importante atat in
familia, cat si ambianta bolnavului.
In hipomanie elementele definitorii ale maniei sunt
de intensitate redusa, pacientul fiind capabil de
performante superioare in activitati.

Criterii de diagnostic pentru episodul

hipomaniacal:
A. Op erioada distincta de dispozitie crescuta, expansiva
sau iritabila persistenta, durand cel putin 4 zile si
care este net diferita de dispozitia nondepresiva
uzuala.
B. In cursul perioadei de perturbare afectiva au
persistat 3 sau mai multe din urmatoarele

simptome( 4 daca dispozitia este numai iritabila) si

au fost prezente intr-un grad semnificativ:
1. Stima de sine exagerata sau grandoarea
2. Scaderea necesitatii de somn(se simte reconfortat
dupa numai 3 ore de somn).
3. Mai locvace decat in mod habitual sau presiunea
de a vorbi continuu.
4. Fuga de idei sau experienta subiectiva ca
gandurile sunt mai accelerate.
5. Distractibilitatea (adica atentie prea usor de atras
de stimuli externi neimportanti sau irelevanti.
6. Cresterea activitatii orientate spre un scop ( fie in
societate, la serviciu sau la scoala ori din punct de
vedere sexual) sau agitatie psihomotorie.
7. Implicarea excesiva in activitati placate care au un
inalt potential de consecinte indezirabile (de ex.
persoana se angajeaza in efectuarea de
cumparaturi excesive, in indiscretii sexuale, in
investitii in afaceri nesabuite).
C. Episodul este asociat cu o modificare fara echivoc in
activitate care nu este caracteristica persoanei atunci
cand nu prezinta simptome.
D. Perturbarea dispozitiei si modificarea in functionare
sunt observabile de catre altii.
E. Episodul nu este destul de sever pentru a cauza o
deteriorare semnificativa in functionarea sociala sau
profesionala, ori pt. a necesita spitalizarea si nu
exista elemente psihotice.
F. Simptomele nu se datoreaza efectelor fiziologice
directe ale unei substante (drog, medicament) ori
unei conditii medicale generale (hipertiroidie).
b )Stare maniacala medie
Este caracterizata de cresterea marcata a activitatii si
diminuarea simtului critic.Caracterul pathologic este evident si
in ambianta si legaturile interpersonale ale bolnavilor.
c) Stare maniacala severa

Internarea in spital este necesara deoarece

comportamentul bolnavului poate sa conduca la stari auto si
heteroagresive, astfel, lipsa criticii, hiperactivitatea ,
agresivitatea constituie un pericol vital atat pentru bolnav cat si
pentru anturaj.
d) Stare maniacala cu simptome psihotice
Accentuarea activitatii sistemului nervos face imposibil
prelucrarea corecta a informatiilor coerente. Apar tulburari de
perceptive ( iluzii, halucinatii) , idei delirante. Simptomele
psihotice au caractere holotimice ( de ex. supraaprecierea
Eului, idei delirante despre puterea, influenta, conditia
materiala sau menirea religioasa a bolnavului). Ideile delirante
maniacale (de grandoare, de bogatie, megalomanice) sunt
variabile. Ele nu sunt atat de sistematice ca si cele paranoide.
e) Tulburarea schizoafectiva de tip maniacal
Elementul essential al tulburarilor schizoaffective de tip
maniacal il constituie o perioada neintrerupta de maladie in
cursul careia, la un moment dat exista un episode manical
concomitant cu simptome care satisfac criteriul pentru
schizofrenie.
Durata episodului maniacal trebuie sa fie de cel putin o
saptamana, iar simptomele psihotice trebuie sa aiba o durata
de cel putin o luna pt. a satisfice criteriile pt . schizofrenie.
Astfel durata minima a unui episode schizoafectiv este
deasemenea de o luna.
Este forma cea mai grava a sindromului maniacal, fiind
caracterizata prin tulburari de perceptive si idei delirante
heterotimice.

TULBURARILE AFECTIVE CU EVOLUTIE EPISODICA

1. Tulburari afective bipolare:
a) Tulburare bipolara de tip I

-se caracterizeaza printr-o evolutie alternative de episoade

depressive si maniacale, separate prin interval libere.Si aici,
putem intalni doua tipuri:
1. cicluri depresie-manie cu interval libere, adica cand un
episode depresiv inaugureaza tulburarea, fiind urmat de o
excirtatie maniacala care precede intervalul liber inaintea
survenirii unul nou episode, aici depresia constituie o faza
severa a tulburarii cu o predominanta a simptomelor anxioase,
iar trecerea la episodul maniacal se face printr-un viraj abrupt.
2. cicluri manie depresie cu intervale libere, situatie in care
tulburarea se instaleaza printr-un episode maniacal urmat de
unul depresiv si apoi de un interval liber. Aici episoadele
maniacale sunt severe, iar virajul spre depresie se face in mod
lent-progresiv, cu o intensitate moderata si o prevalenta a
lentorii psiho-motorii.
b) Tulburare bipolara de tip II
- se caracterizeaza prin instalarea unei depresii secondata de
stari hipomaniacale, care uneori pot evolua spre episoade
maniacale severe, transferand acest tip II in cadrul tipului I, dar
majoritatea pacientilor raman in categoria tipului bipolar II, ale
carei caracteristici clinice sunt: depresia ciclica manifestata
prin: pierderea energiei, prezenta in familiile lor a bipolarilor de
tip II si frecvent, consumul abuziv de alcool sau alte substante,
iar o parte dintre ei avand si trasaturi dizarmonice antisociale.
Criterii de diagnostic:
- Prezenta sau in istoric a unuia sau mai multor episoade
depresive majore
- Prezenta sau in istoric a cel putin un episod hipomaniacal
- Nu exista niciodata un episod mixt sau maniacal.

c) Tulburarea afectiva bipolara de tip III

-se refera mai ales la pacientii cu depresii recurente, proveniti

din familii cu antecedente bipolare.
Se poate concluziona ca aceasta tulburare se
caracterizeaza prin doua sau mai multe episoade pe
parcursul carora atat dispozitia cat si nivelele de activitate ale
pacientului sunt profund perturbate, tulburarea constand
cand dintr-o elevare a dispozitiei cu o augmentare a energiei
si activitatii (hipomanie sau manie), cand in sensul
accentuarii indispozitiei si al diminuarii energiei si activitatii.
In cadrul acestei tulburari este cuprinsa boala sau
psihoza maniaco-depresiva cu exceptia ciclotimiei.
d) Ciclotimia
In esenta este vorba despre o forma a tulburarii bipolare,
in care intensitatea simptomatologiei este mica, deseori chiar
subclinical. Fluctuatia periodica a dispozitiei pare a fi o
trasatura stabile a personalitatii. In aceste cazuri persoanele
din ambianta si chiar pacientul formuleaza teorii asupra
cauzelor care duc la perioade variabile de epuizare psihica si
fatigabilitate.. Aproximativ 1% din populatia generala sufera
de ciclotimie, iar la femei este de 1,5 ori mai frecvent decat la
barbati. Ciclotimia are aceeasi baza genetica cu tulburarea
bipolara.

Tulburarile afective cu evolutie ondulanta cronica

Distimia (depresia nevrotica)- are ca element esential o
perturbare cronica a afectivitatii, adica o stare de indispozitie
depresiva (sau iritabila la copii si adolescenti) pentru cea mai
mare parte a zilei, pentru cel putin doi ani.(un an la copii si
adolescenti).
Criterii de diagnostic:

- Dispozitie depresiva sau iritabila la copii si adolescent

pentru cea mai mare parte a zilei, timp de mai multe zile,
pt cel putin 2 ani.
- Prezenta in timp ce este depresiv a cel putin 2 din
urmatoarele simptome:
1. Apetit redus sau exagerat
2. Insomnia sau hipersomnie
3. Energie redusa sau fatigabilitate
4. Stima de sine redusa
5. Concentrare redusa si \sau dificultati in a lua decizii
6. Sentimente de disperare