I.2.

Simptomele depresiei

Simptomul este o manifestare, tulburare funcţionalǎ sau senzaţia anormalǎ resimţite

de o fiinţǎ care pot indica prezenţa unei boli. Dispoziţia depresivǎ reprezintă o schimbare
calitativǎ faţǎ de funcţionarea precedentǎ constatabilǎ în cea mai mare parte a zilei, aproape în
fiecare zi. Aceasta este indicatǎ fie prin relatare subiectivǎ, fie prin observaţia celor din jur.
Un simptom relevant în identificarea depresiei este dispoziţia caracterizatǎ de
tristeţe, deprimare, neadaptare, descurajare, supǎrare la care se mai pot adǎuga plângeri de
lipsa sentimentelor, de stǎri de anxietate. Aceastǎ dispoziţie poate fi relatatǎ de subiect sau
observatǎ din expresia facialǎ sau din conduitǎ. Unii indivizi acuzǎ dureri somatice, mai mult
decât sentimente de tristeţe, descriu sau manifestǎ creşterea instabilităţii (furie persistentǎ,
tendinţǎ de a rǎspunde cu mânie, de a-i blama pe alţii, de a exagera frustrǎrile).
De asemenea, pierderea interesului sau a plǎcerii este un simptom des întâlnit în
episodul depresiv. Acesta se manifestǎ prin dezinteresul faţǎ de activitǎţile anterior plǎcute,
retragerea socialǎ sau neglijarea profesiei, dar şi printr-o reducere a nivelelor intereselor sau
dorinţelor sexuale.
Apar schimbǎri în sfera apetitului, unii pacienti afirmǎ cǎ trebuie sǎ depunǎ efort
pentru a mânca, alţii dimpotrivǎ, descriu o creştere semnificativǎ a poftei de mâncare şi chiar
o direcţionare spre anumite alimente (de exemplu dulciuri).
Pot apărea perturbǎri ale somnului, care pot lua forma insomniei sau a hipersomniei.
Insomnia iniţialǎ se manifestǎ prin trezire în timpul nopţii şi dificultǎţi în reluarea somnului,
care poate fi urmatǎ de o insomnie terminalǎ când individul se trezeşte mult prea devreme şi
nu poate adormi. Hipersomnia se manifestǎ prin episoade prelungite de somn noaptea sau
ziua.
Un alt simptom este reprezentat de schimbǎri în psihomotricitate care includ stǎri de
agitaţie - subiectul nu poate sta liniştit, se mişcǎ, se plimbǎ, îşi frǎmântǎ mâinile, îşi freacǎ sau
îşi scarpinǎ pielea sau hainele - sau retardare - încetinirea vorbirii, mişcǎrilor. Agitaţia sau
retardul psihomotor trebuie sǎ fie destul de severe deoarece numai astfel pot fi observate de
cei din jur.
În depresie, se manifestă diminuarea energiei, obosealǎ. Acestea sunt simptome
frecvent întâlnite, subiectul preluând o stare de epuizare fǎrǎ sǎ fi depus un efort fizic major.
Cele mai mici sarcini par sǎ solicite efort substanţial, adesea se resimte o diminuare a
eficienţei rezolvǎrii sarcinilor.
 Sentimente de culpabilitate şi de devalorizare sunt alte simptome frecvente în depresie.
Acestea pot cuprinde evaluǎri negative nerealiste ale unor preocupǎri legate de valoarea sau
vinovǎţia personalǎ sau în meditaţii pe seama unor eşecuri minore din trecut. Subiecţii
interpreteazǎ greşit (negativ) orice eveniment, punându-l pe seama defectelor personale care
nu sunt întotdeauna reale; sunt exagerat de responsabili şi se culpabilizeazǎ pentru orice se
întâmplǎ. Se autoblameazǎ pentru existenţa bolii, pentru eşecul intervenit în domeniile social,
personal sau/şi profesional.
Pot apărea manifestări ca slǎbirea abilitǎţii de gândire, concentrare sau decizie şi
dificultǎţi de atenţie. Intelectualii sunt cei mai afectaţi de acest simptom, ei neputând
funcţiona adecvat, la fel şi copiii cǎrora le pot scade performanţele şcolare pe fondul unei
slabe concentrǎri. Vârstnicii sunt cel mai adesea afectaţi de dificultǎţi de memorie.
În depresie sunt frecvente gândurile despre moarte, ideaţia suicidarǎ si încerǎrile de
sinucidere. Asemenea gânduri pornesc de la credinţa cǎ celorlalţi le-ar fi mai bine dacǎ
subiectul în cauzǎ ar fi mort, ajungându-se la planuri de suicid sau chiar la tentative. Totuşi
motivaţia suicidului poate include dorinţa individului de a renunţa, de a se da bǎtut în faţa
obstacolelor percepute ca insuportabile sau de a pune capǎt unei dureri emoţionale intense
perceputǎ ca fiind fǎrǎ ieşire.
Persoanele depresive se prezintǎ adesea cu lamentaţii, iritabilitate, anxietate, fobie,
meditaţie obsesivǎ, îngrijorare excesivǎ în legǎturǎ cu sǎnǎtatea fizicǎ, unii dintre ei având
atacuri de panicǎ, dificultǎţi în relaţiile intime şi în funcţionarea socialǎ. Acestea din urma pot
fi probleme maritale, educaţionale, ocupaţionale, probleme legate de abuzul de alcool sau alte
substanţe sau de creşterea apelurilor la serviciile medicale. Simptomatologia depresiei este
utilǎ pentru clasificarea, evaluarea şi diagnosticarea sa.
Dintre toate noţiunile de semiologie psihiatricǎ şi psihopatologie clinicǎ, aceea de
depresie este cea mai frecvent utilizatǎ şi include o fenomenologie clinicǎ extrem de variatǎ,
de la schimbǎrile de dispoziţie compatibile cu viaţa „normalǎ” pânǎ la manifestǎrile psihotice,
care evolueazǎ atât cu perturbarea stǎrii afective, cât şi cu diminuarea frapantǎ a posibilitǎţilor
cognitive, psihomotorii şi perceptive. În plus, termenul de depresie este folosit şi în alte
domenii decât cele ale psihopatologiei şi clinicii psihiatrice.
În neurofiziologie, depresia indicǎ o reducere a activitǎţii electrofiziologice. În
farmacologie, depresia exprimǎ efectul anumitor substanţe (psiholeptice) de reducere a
responsivitǎţii senzoriale şi psihice. Aceastǎ acţiune farmacodinamicǎ a constituit chiar un
criteriu taxonomic în funcţie de care psihotropele erau împǎrţite în stimulante si deprimante.
În fiziopatologie, depresia constituie expresia dezechilibrului între anumiţi neurotransmiţǎtori
şi modulatori ai impulsului neuronal sau o perturbare a mecanismelor neuronale receptoare.
Totodatǎ, depresia prezintǎ o accepţiune distinctǎ şi este diferit definitǎ în funcţie de
orientarea psihologicǎ sub care este privitǎ. Astfel, psihanaliza vede depresia ca o deturnare a
agresivitǎţii spre sine. Teoria comportamentistǎ considerǎ depresia ca un defect de
condiţionare sau ca o lipsǎ de abilitate de învǎţare, survenitǎ în urma unor eşecuri repetate.
Psihologia academicǎ apreciazǎ depresia ca o tulburare cognitivǎ ce determinǎ o imagine de
sine negativǎ şi o viziune distorsionatǎ, pesimistǎ asupra lumii.
Dispoziţia depresivǎ reprezintǎ o schimbare calitătivǎ faţǎ de funcţionarea
precedentǎ, constatabilǎ „în cea mai mare parte a zilei, aproape în fiecare zi”1 timp de
minimum douǎ sǎptǎmâni. Se precizeazǎ faptul cǎ aceastǎ dispoziţie depresivǎ este indicatǎ
fie prin relatare subiectivǎ, fie prin observaţia celor din jur.
Sindromul depresiv se caracterizeazǎ prin apariţia bruscǎ a unei stǎri de depresie şi
de anxietate cu nelinişte psihomotorie. Bolnavii sunt agitaţi, panicaţi, vorbesc mult, nu-şi
gǎsesc locul, prezintǎ frecvent idei delirante de autoacuzare, de umilire, hipocondrice sau
chiar de urmǎrire şi influenţǎ. Uneori ideile delirante pot fi însoţite de halucinaţii auditive şi
vizuale, survenite pe fondul de dispoziţie depresivǎ. În unele forme de depresie accentuatǎ,
modificǎrile tensiunii arteriale pot produce tulburǎri de conştiinţǎ de tip delirant-oniroid în
cursul cǎrora bolnavul nu mai percepe clar mediul exterior, prezintǎ false recunoaşteri,
halucinaţii, dezorientare în timp şi spaţiu; dupǎ risipirea episodului confuzional ei nu
pǎstreazǎ amintirea acestei stǎri (amnezia lacunarǎ) sau o reproduc fragmentar. Sindromul
depresiv poate dura doua-trei sǎptǎmâni şi are tendinţa sǎ recidiveze. Uneori survine
consecutiv administrǎrii timp îndelungat a medicamentaţiei hipotensive rezerpinice.
Sindromul depresiv are ca simptome cardinale dispoziţia depresivǎ, încetinirea
proceselor de gândire şi inhibiţia activitǎţii.
Manifestǎrile clinice propriu zise ale episodului depresiv sunt exprimate prin
simptome esenţiale si facultative: reducerea capacitǎţii cognitive – dificultǎţi de concentrare,
de mobilizare voliţionalǎ şi deliberare. Pacientul acuzǎ faptul cǎ gândirea sa e trenantǎ,
vâscoasǎ, laborioasǎ, dar neclarǎ şi ineficace, cu o sǎrǎcire a temelor şi o reducere a
conţinuturilor; temeri relativ constante ce au ca axe majore subapreciere, autominimălizare,
incapacitate şi culpabilitate; sentimente de inadecvare personalǎ – ideea de pǎcat e legatǎ de
sentimentul religios; pierderea sau reducerea stimei de sine – autoevaluarea negativǎ,

1
Manual de diagnostic si statistica medicală – DSM-IV A.P.A. – Asociatia Psihiatrilor liberi din Romania,
Bucuresti, 2000
 subaprecierea, inadecvarea, culpabilitatea; inhibiţia psihomotorie – astenia, asociaţii ideative
lente, reducerea amplitudinii şi a ritmului mişcǎrii, hipomimia cu reducerea expresivitǎţii
mimice; indiferenţa afectivǎ – incapacitatea pacientului de a trǎi satisfacţii sau de a încerca
sentimente agreabile, în faţa unor situaţii de naturǎ sǎ confere o stare afectivǎ pozitivǎ;
anestezia psihicǎ dureroasǎ – pacienţii nu sunt capabili de trǎirea unor sentimente afective
negative, de a resimţi tristeţea, doliul sau disperarea; dificultatea de deliberare, indecizia şi
ezitarea; deznǎdejdea sau disperarea – intensitatea şi severitatea tulburǎrilor depresive, risc
suicidar deosebit; insomnia, hipersomnia; reducerea apetitului, pierderea ponderalǎ;
constipaţia; cefaleea – „singurul simptom al unei depresii”; algiile – justificarea inhibiţiei
psihomotorii.
1.1.1 Simptome ale depresiei

Principalele simptome ale bolii depresive arată urmatoarele caracteristici (Stiemerling, 2011,
p 11-13):
1. perturbarea dispoziției bazale, anume o tristețe continuă, incapacitatea de a se mai bucura și
de a spera, astfel încât lumea nu mai e interesantă, devine gri și lipsită de provocare. „Unii se
manifestă apatic, alții sunt disforici, iritabili, morocănoși, prost-dispuși” ceea ce ingreunează
relationarea interpersonală.
2. inhibiția gândirii, sunt activate procesele cognitive neproductive și monotone, ramânând
centrați pe propria boală, problemă, având o capacitate ideatică redusă.
3. scăderea inițiativei, inhibiția psihomotorie, la nivelul capacității de inițiativă se constată o
diminuare severă, însoțită de o lipsă de energie şi vivacitate, neavând chef să facă nimic sau
să se implice în vreo activitate. Mișcarea e îngreunată, încetinită, lipsită de spontaneitate sau
elan. La polul opus, în varianta maniacală, se constată o psihomotricitate agitată, o continuă
mișcare şi neliniște, având uneori activități fără sens.
4. afectarea vitalității, prejudiciându-se sentimentul vital, marcând constant dureri difuze,
senzații de apărare, o greutate a corpului apăsătoare, anume perturbarea relației cu propria
corporalitate.
5. simptome vegetative, uneori fiind elementul unic de depistare a unei depresii mascate,
simptomatologia constă în: tulburări intestinale, senzația de presiune abdominală sau de
apăsare la nivelul capului, uscăciunea gurii, brahicardie sau tahicardie, extrasistole, dureri de
cap, stomac, pierderea apetitului alimentar, transpirații sau frisoane, scădere ponderală, etc.
6. tulburări ale somnului, oscilații diurne, suicidalitate, cea mai des întâlnită, insomnia, se
poate manifesta la adormire, la trezire sau pe parcusul somnului, dând o indispoziție
„matinală” și o stare copleșitoare, de proastă dispoziție și oboseală constantă.
Terminologia medicală desemnează conceptul de sindrom depresiv ca un complex
simptomatic ce asociază un ansamblu din caracteristicile menționate mai sus.
În cazul unei situații izolate a dispoziției depresive nu se poate vorbi de suficiente date
care să diagnosticheze o depresie, căci este necesar să existe mai multe semne caracteristice la
unul și același pacient. Cercetarea în acest domeniu, concluzionează că există trei forme
diferite, diferențiate prin simptome principale:

Sindromul depresiei inhibate este definit de o dispoziție tristă, inhibiție psihomotorie

și de gândire, acel „nici să fiu trist nu pot”.
Sindromul depresiei cu afectarea vitalității este definit in plus fată de cel de mai sus cu
tulburarea vitalității şi de simptome vegetative.
Sindromul depresiei agitat-anxioase este definit de dispoziție depresivă, anxietate şi
agitație psihomotorie.
În general, faza acută a unei tulburări depresive poate să dureze zile, saptămâni, luni sau chiar
mai mult de jumătate de an. Uneori pacienții se declară depresivi, în urma unor episoade
scurte de o zi sau câteva zile sau câteva săptămâni, însă e vorba de o situație tranzitorie și e
greu de stabilit dacă e vorba despre o indispoziție în punctul trist sau despre tulburarea în
forma ei completă considerând doar această declarație a pacientului.
Simptomele fazei depresive pot avea următoarele manifestări (Tudose, Tudose,
Dobranici, 2011, p 451-452):
 sentimente de inutilitate, de lipsă de speranță, de neajutorare
 indiferență față de orice
 sentimentul de vină nejustificată
 tristețe prelungită, accese inexplicabile de plâns, irascibilitate sau iritabilitate
 activitățile ce altădată îi făceau plăcere (sexul, socializare, munca, hobby-urile) nu-i mai atrag
interesul
 incapacitatea de a se concentra sau a-și aminti detalii
 idei de moarte, incercări de suicid
 apetit pierdut sau, din contră, apetit exagerat
 letargie, oboseală persistentă
 insomnie sau nevoie crescută de somn
 dureri, constipație, afecțiuni somatice fără cauză obiectivă
Se poate concluziona că depresia afectează mai multe funcții psiho-biologice ale individului
(Gilbert, 2011, p 29):
 funcția motivațională, prin apatia instaurată si prin dezinteresul rezultat din lipsa de sens a
vieții și a viitorului
 funcția emoțională, prin reducerea emoțiilor pozitive și prin incapacitatea de a simți orice
plăcere în corelație cu sporirea trăirilor negative, a furiei, resentimentelor, rușinii, vinei ori
invidiei
 funcția cognitivă, prin deteriorarea atenției şi concentrarii și reducerea conținutului cognitiv
sau direcționarea acestuia înspre ruminații negative despre sine, lume, viață
 funcția comportamentală, inactivitate şi retragere socială sau din contră prin agățarea de
anumite persoane cu care își manifestă o agitație psihomotorie
 funcția biologică, prin somn defectuos sau somatizări organice
Anhedonismul pare a prelua o semnificație importantă din această tulburare afectivă,
prin pierderea interesului și motivației sau prin pierderea plăcerii. În depresie e preluat ca
sindrom axial, cu o frecvență ridicată, însă având un caracter subiectiv, se consideră potrivit
să nu se confunde cu diminuare afectivă (Doron, Parot, 2006, p 68-69). Imediat după
instaurarea unei stări apatice și lipsită de implicare, cea mai des întâlnită manifestare este cea
vegetativ somatică însoțită de reducerea energiei vitale. Tudose (Tudose, Tudose, Dobranici,
2011, p 440) definește anhedonia ca un ansamblu de simptome ce grupează „dificultățile
pacientului de a resimți plăcere sau interes” pentru activități agreabile sau pentru relații
sociale.
Printre factorii primari de risc pentru depresie, se pot considera următorii parametri
(Tudose, Tudose, Dobranici, 2011, p 454):
 episoade anterioare de depresie
 istoric familial de boală depresivă
 tentative de suicid
 sex feminin (femeile suferă de depresie de două sau trei ori mai mult decât bărbații) [Gilbert,
2011, p 39]
 vârstă (debutul se apreciază sub 40 de ani)
 perioadă postpartum
 comorbiditate medicală
 lipsa unui suport social
 situații stresante de viață
 consum obișnuit de alcool, medicamente
 Manifestǎri clinice întâlnite în depresii:
 76 - 100% - tristeţe, absenţa bucuriei, anxietate, tensiune, lipsa de energie, dezinteres,
hipoprosexie, ideile de insuficienţǎ;
 51 -75% - disperare, agresivitate, iritabilitate, alterarea comportamentului social,
indecizia, modificarea percepţiei timpului, ideile de suicid, încetinirea psihomotorie,
absenţa relaţiilor sociale, diminuarea libidoului, trezirea precoce, incapacitate de
adormire, somn superficial întrerupt, inapetenţǎ, modificarea greutǎţii, algii;
 26 – 50% - sentimente de culpabilitate, hipocondrii, agitaţie psihomotorie, maleza
matinalǎ, constipaţie; 1 – 25% - idei de sǎrǎcie, idei de persecuţie, delir de
culpabilitate, delir hipocondric, malezǎ vesperalǎ.
Depresia văzută din „exterior” şi din „interior”
Scurtă caracterizare a depresiei
Nu mi-am propus să fac un inventar al definițiilor depresiei, voi enumera doar principalele sale
caracteristici (cf. Holdevici, 2007, p.319):
- Trăirea sentimentului de tristețe;
- Plâns frecvent;
- Sentimente de culpabilitate;
- Iritabilitate;
- Anxietate;
- Tensiune psihică;
- Subiectul nu se mai bucură de activitățile normale;
- Nivelul energiei psihice e redus şi orice acţiune, cât de mică, presupune un efort;
- Tendinţă de retragere;
- Pacienţii petrec mult timp în pat sau în fotoliu;
- Activități obișnuite şi agreabile, cum ar fi lectura ziarelor sau vizionarea unor programe Tv
devin dificile şi plictisitoare pentru că subiectul nu se mai poate concentra;
- Subiectul se preocupă de cât de rău se simte sau de dificultățile insolubile care îl aşteaptă;
- Somnul este dificil;
- Apetitul scade;
- Nevoile sexuale se diminuează.