Depresia aspecte teoretice

"O terapie veche de cand lumea" - orice om este gata sa vina in ajutorul celuilalt atunci
cand acesta are nevoie, ajutandu-l sa depaseasca momentele dificile prin care trece. Imparatul
roman Marc Aureliu spunea: Daca vreun obiect exterior te deranjeaza, nu el, ci judecata ta
asupra lui te tulbura. Nu depinde decat de tine sa stergi aceasta judecata.
Depresia este una din cele mai frecvente afectiuni psihice de la ora actuala, cu incidenta
relativ egala la femei si la barbati. Depresia cuprinde o gama larga de semne si simptome si se
poate manifesta de la forme foarte usoare, cum sunt "starile proaste", la forme foarte grave, cu
tentative de suicid.
Depresia este o boala psihica ce este caracterizata printr-o modificare profunda a starii
timice, a dispozitiei, in sensul tristetii, a suferintei morale si a incetinirii psihomotorii. Este
insotita de impresia dureroasa de neputinta globala, trairea sentimentului de tristete, plans
frecvent, sentimente de culpabilitate, iritabilitate, anxietate, tensiune psihica, tendinta de
retragere, lipsa de energie, dificultati de concentrare, scaderea apetitului, somn dificil.
Episodul depresiv poate avea intensitate usoara, moderata, sau severa. Subiectul vireaza
dispozitional spre depresie, scade interesul general si bucuria, se reduce energia, ajungandu-se la
fatigabilitate crescuta si activitate diminuata. Alte simptome comune sunt: reducerea capacitatii
de concentrare a atentiei, reducerea stimei de sine, idei de vinovatie, viziune trista si pesimista
asupra viitorului, idei sau acte de autovatamare sau de suicid, somn perturbat, apetit diminuat.
Dispozitia scazuta de la o zi la alta este independenta de circumstante. Pentru episoadele
depresive, indiferent de gradul de severitate, este necesara pentru stabilirea diagnosticului o
perioada de minimum doua saptamani, dar pot fi acceptate perioade de timp mai scurte daca
debutul este rapid, iar simptomele sunt deosebit de severe. Alte simptome, cu colorit somatic,
cum ar fi pierderea interesului sau placerii pentru activitati placute, lipsa reactiei emotionale la
bucurii, trezirea matinala, cu doua ore mai devreme ca de obicei, lentoare sau agitatie
psihomotorie, scaderea apetitului, pierderi in greutate cu 5% procente din greutatea initiala, sunt
luate In considerare numai daca sunt prezente cel putin patru simptome de acest tip.
Gradul de severitate (usor, mediu, sever) sunt specificate pentru a acoperi o paleta mai
larga de stari, intalnite la diferite niveluri de practica psihiatrica. Subiectii cu episoade depresive
usoare apar, de obicei, in cabinetele de medicina generala, in timp ce spitalele de psihiatrie se
ocupa de pacientii care sufera episoade severe.
Criteriile de diagnostic pentru episodul depresiv major, conform DSM - IV sunt
urmatoarele (individul trebuie sa experimenteze cel putin 4 simptome aditionale dintre acestea
pentru a fi diagnosticat ca avand un episod depresiv):
1. Dispozitie depresiva cea mai mare parte a zilei.
2. Diminuare marcata a interesului sau placerii pentru toate sau aproape toate activitatile,
cea mai mare parte a zilei.
3. Pierdere semnificativa in greutate, desi nu tine dieta, ori luare in greutate (de ex. o
modificare de mai mult de 5% din greutatea corpului intr-o luna) ori scadere sau crestere
a apetitului.

4.
5.
6.
7.

Insomnie sau hipersomnie.

Agitatie sau lentoare psihomotorie.
Fatigabilitate sau lipsa de energie.
Sentimente de inutilitate sau de culpa excesiva ori inadecvata (care poate fi deliranta), nu
numai autorepros sau culpabilizare in legatura cu faptul de a fi suferind.
8. Diminuarea capacitatii de a gandi sau de a se concentra ori indecizie
9. Ganduri recurente de moarte (nu doar teama de moarte), ideatie suicidara recurenta fara
un plan anume, ori o tentativa de suicid sau un plan anume pentru comiterea suicidului.
In cele mai multe sisteme de clasificare, sindromul depresiv presupune, pe langa
dispozitia depresiva, prezenta simptomelor asociate, mai ales un stil propriu de a gandi, pierderea
sentimentului de bucurie (anhedonie), simptome somatice, pierderea energiei, somn scurtat.
Dispozitia depresiva, cu aspect de hipertimie negativa, poate imbraca aspectul tristetii
exagerate, al tensiunii afective, dispozitiei melancolice, anxietatii, nelinistii interioare, disforiei,
indiferentei posace, anesteziei psihice dureroase. Persoana depresiva este lipsita de speranta,
descurajata.
Activitatea depresivului sufera prin lipsa elanului si dificultatea demarajului, miscarile
sunt lente, fara vlaga, tinuta este caracteristica (aplecat inainte, ca un batran, lasand impresia ca o
cruce mult prea grea purtata pe umeri il Inconvoaie), vocea este soptita, monotona. Energia
scazuta, oboseala si extenuarea sunt obisnuite, chiar fara depunerea unui efort fizic deosebit
(pana si spalatul sau imbracatul pot fi extenuante, consumandu-se pentru aceste activitati
obisnuite de doua ori mai mult timp ca de obicei). In general, pacientii cu depresie majora au
tendinta de a interpreta gresit evenimentele obisnuite de fiecare zi, neutre sau banale, socotindule dovada defectelor proprii, avand un sentiment exagerat de responsabilitate pentru
evenimentele ulterioare. Autoinvinuirea de a fi bolnav si de a nu reusi sa faca fata
responsabilitatilor ocupationale sau interpersonale este un rezultat obisnuit al depresiei.
Modificarile psihomotorii includ fie neliniste (incapacitatea de a sta intr-un loc, graba,
framantare, maini nelinistite, tragerea sau frecarea pielii, a imbracamintei sau a altor obiecte),
sau lentoarea (incetinirea vorbirii, a gandirii, a miscarii corpului, pauze lungi inainte de a
raspunde, discurs scazut in volum si modulatie pana la mutism). Acesti subiecti sunt usor de
distras, se plang de dificultati de memorare si de concentrare.
Simptomele somatice au o gama foarte variata, de la tulburari generale (perturbarea
ritmului nictemeral, diverse algii, cefalee, dureri articulare, musculare, vertebrale, abdominale,
inapetenta, scadere in greutate, tegumente uscate, lipsite de elasticitate), pana la tulburari
cardiace, respiratorii, digestive, sexuale, urogenitale.
Tablou clinic.
Depresia are, de regula, un debut insidios, o evolutie trenanta, lunga, de aproximativ 8-9
luni. Pericolul de suicid se apreciaza a fi foarte ridicat. Debutul depresiei se leaga de cel putin
cinci domenii de factori: declansatori (pierderea reala a unei persoane, pierderi de bunuri
materiale, situatii de abandon, conflicte familiale, divort, rejectie, separare), factori determinanti,

factori favorizanti (resursele sociale reduse sau inadecvate de coping de a face fata multiplelor
solicitari din mediul de viata, nu fiindca sunt conditiile externe deosebite, ci pentru ca se reduce
capacitatea de a face fata stresului, de a-si tampona trairile negative), factori de risc, de
vulnerabilitate sau predispozanti (nivelul cognitiv de procesare, reprezentarea imaginii de sine,
calitatea mediului familial, bolile medicale, dar mai ales bolile afective familiale - mecanism
poligenic de transmisie) si factori de mentinere, care au rolul de a mentine simptomatologia,
acest rol putand fi jucat de factorii din oricare dintre categoriile anterioare.
O evaluare psihodiagnostica trebuie sa includa o istorie completa a simptomelor:

cand au inceput, cat au durat, cat de severe au fost, daca pacientul le-a mai avut, daca au
mai fost prezente, ce tratament a urmat, etc;
pacientul consuma alcool sau droguri, a avut sau are ganduri de suicid;
au existat cazuri In familie, au fost tratate sau nu.
Diagnosticul diferential se impune cu tulburarile de dispozitie datorate unei stari
medicale generale (scleroza multipla, atac de hipotiroidism, etc.), pe baza anamnezei,
examenului clinic general si a examinarilor de laborator. Se va exclude si tulburarea
dispozitionala indusa de anumite substante, exceptand situatia In care abuzul de droguri,
medicamente, etc. este secundar tulburarii afective. Daca insa, depresia apare numai in contextul
sevrajului la cocaina, se stabileste diagnosticul de Tulburare a dispozitiei cu caracteristici
depresive, indusa de sevrajul la cocaina.
Terapia cognitiva porneste de la premisa ca starea depresiva rezulta din modul lipsit de
logica in care pacientii gandesc despre ei insisi, despre lumea exterioara si despre viitor, ceea ce-i
determina sa adopte comportamente autoblocante si autodistructive. Aron Beck a dezvoltat
terapia cognitiva in depresii; el a emis ipoteza ca gandurile negative au un rol central in
mentinerea depresiei, ceea ce implica faptul ca depresia poate fi tratata prin psihoterapie, ajutand
pacientii sa-si identifice si sa-si modifice gandurile negative. Prin prisma modelului cognitiv,
depresia este definita ca fiind expresia viziunii negative a pacientului despre sine, despre viitorul
sau si despre experientele sale (triada cognitiv negativ).
Gandurile negative automate in depresie isi au originea in atitudinile dobandite in prima
copilarie si ulterior. Ele au ca principale teme autodeprecierea, sentimentul esecului, respingerea
de catre ceilalti, exagerarea dificultatilor, standarde personale foarte ridicate.
Obiectivul psihoterapiei cognitive este sa contracareze gandurile, amintirile si
convingerile negative care mentin depresia si fac persoana vulnerabila la viitoare episoade
depresive. Pacientul este invatat sa gandeasca mai rational si sa gaseasca solutii la problemele
sale.
Terapia cognitiva lucreaza la un nivel constient si de aceea necesita o alianta terapeutica
stransa intre terapeut si pacient, numita uneori relatie colaborativa. Transferul (important in
psihoterapia psihanalitica si psihanaliza) nu are nici o importanta in acest tip de terapie, iar
terapeutul joaca un rol activ (pune intrebari, ofera sugestii, educa pacientul, da teme pentru
acasa, etc.), fiind in permanenta centrat pe niste obiective.

Premiza acestui tip de terapie este aceea ca sentimentele, emotiile si comportamentele

cuiva sunt influentate de modul de a gandi al acestuia, in momentul prezent. De aceea, terapia
cognitiva este putin sau deloc interesata de trecutul clientului. Mai degraba, ceea ce intereseaza
este modalitatea de a gandi in prezent, pentru ca daca cineva ar reusi sa isi schimbe modul de a
gandi, va reusi sa isi schimbe si modul in care simte si se comporta. Si exact asta este ceea ce
incearca terapia cognitiva sa realizeze, o schimbare a modului de a gandi, nu numai pe durata
terapiei, dar si dupa terminarea acesteia.
Terapia cognitiva se concentreaza asupra gandurilor automate si a schemelor. Gandurile
automate sunt acelea care apar imediat ce apare un anumit stimul (de exemplu, suna telefonul si
primul gand este S-a intamplat ceva grav!). Ele sunt specifice si concrete, considerate
plauzibile si sunt specifice unei anumite persoane. Schemele sunt niste complexe sau unitati de
ganduri si credinte pe baza carora un individ isi planifica si isi conduce viata. Gandurile
automate sunt derivate din scheme si sunt mai usor de identificat intr-o perioada scurta de timp.
Erorile de gandire pot fi clasificate in trei erori majore si patru distorsiuni specifice.
Erorile majore sunt: polarizarea, personalizarea si suprageneralizarea. Distorsiunile specifice
sunt: abstractizarea selectiva, diminuarea, inferenta arbitrara si catastrofizarea. Polarizarea se
refera la tendinta de a vedea toate lucrurile ca fiind ori bune, ori rele.
Personalizarea tendinta de a vedea totul in jur ca avand legatura cu persoana noastra.
Suprageneralizarea tragerea unor concluzii exagerate.
Abstractizarea selectiva concentrarea pe un detaliu si ignorarea contextului.
Diminuarea incapacitatea de a accepta laudele celorlalti.
Inferenta arbitrara a sari direct la concluzii, fara a lua in calcul toate datele.
Catastrofizarea a te gandi la ce e mai rau, a exagera impactul negativ al unei situatii.
Odata identificate aceste erori de gandire, terapia cognitiva incearca sa le darame si
practic sa impiedice clientul sa mai aiba ganduri automate. Pentru a realiza acest lucru, terapeutul
este cat se poate de activ, ofera analogii, da exemple din propria-i experienta, foloseste umorul.
Uneori, terapeutul propune pacientului tot felul de experimente menite a testa validitatea
gandurilor automate.
In final se genereaza modalitati alternative de a gandi. De exemplu, daca un pacient face
adesea eroarea de gandire numita personalizare, alternativa o reprezinta modalitatea de gandire
numita decentrare, adica perceperea evenimentelor ca neavand nici o legatura cu persoana
pacientului. Pacientul este invatat sa continue si dupa terminarea terapiei identificarea si
corectarea gandurilor automate.