NEVROZELE

BĂLĂCEANU NICOLETA
ANUL III
Nevroza: definiție, stări de nevrozitate,
tratament

Ce este nevroza?
Nevroza reprezintă o tulburare mentală care implică stresul cronic, rezultând într-un
deficit de funcționare.

Nevroza nu trebuie confundată cu psihoza, care se referă la pierderea contactului

cu realitatea.

Nevrozele se caracterizează prin anxietate, depresie sau alte sentimente de

nefericire sau de suferință, care nu sunt în concordanță cu circumstanțele vieții unei
persoane. Ele pot afecta funcționarea unei persoane în aproape orice domeniu al
vieții, relații sau activități externe, dar acestea nu sunt suficient de grave pentru a
face posibilă incapacitatea persoanei. Pacienții afectați, în general, nu suferă de
pierderea simțului realității, observată la persoanele cu psihoze.

Simptomele nevrozei
Simptomele nevrozei pot implica:

• anxietate, tristețe sau depresie, furie, iritabilitate, confuzie mentală, sentiment scăzut
de valoare personală;
• simptome comportamentale: apariția fobiilor, vigilență, acte impulsive și compulsive,
letargie;
• probleme cognitive: gânduri deranjante sau neplăcute, obsesii, negativism și cinism.

Anumite stări de nevrozitate implică dependențe, agresivitate, perfecționism, izolare

socială și comportamente socio-culturale necorespunzătoare.

Nevroza poate fi definită ca o „abilitate slabă de adaptare la mediul înconjurător, o

incapacitate de a schimba tiparele rutiniere și incapacitatea de a dezvolta o
personalitate mai complexă și mai satisfăcătoare”.

Stări de nevrozitate – Teorii

O viziune influentă a tradiției psihanalitice constă în faptul că nevrozele apar din
cauza unui conflict intern, de natură psihică (conflictul dintre diferiți factori de
motivație, impulsuri și motive care aparțin diferitelor componente ale minții).
Centrul teoriei psihanalitice, fondat de neurologul austriac Sigmund Freud, este
definit de existența postulată a unei părți inconștiente a minții care, printre alte
funcții, acționează ca un depozit pentru gândurile, sentimentele și amintirile
reprimate, deranjante sau inacceptabile pentru partea conștientă a minții.

Aceste informații mentale reprimate sunt de obicei impulsuri sexuale sau

agresive, amintiri dureroase legate de o traumă emoțională sau o dorință
neîndeplinită din copilărie. Anxietatea apare atunci când aceste „gânduri”
inacceptabile și reprimate amenință să acceseze partea conștientă a minții.
Determinată de anxietate, partea conștientă a minții (ego-ul) încearcă să deturneze
apariția conștientă a acestora prin utilizarea unor mecanisme de apărare, cum ar fi
represiunea, respingerea sau dezvoltarea unor reacții. Simptomele nevrotice încep
adesea când un mecanism de apărare, aparent indestructibil, își pierde din putere,
permițând acelor informații inacceptabile să pătrundă în partea conștientă a
creierului.

O altă viziune proeminentă, asociată cu psihologia comportamentală, prezintă

nevroza ca fiind un răspuns automat și inadecvat la stres.

Stări de nevrozitate – Tipuri

Tulburări obsesiv-compulsive
Acestea se caracterizează prin prezența unor gânduri nedorite, conștiente, dificil de
îndepărtat, sau prin necesitatea de a efectua în mod repetat acțiuni inutile sau
nejustificate. Ideile obsesive pot include gânduri recurente violente sau obscene;
comportamentul compulsiv include ritualuri precum spălarea repetată a mâinilor
sau verificarea ușilor de câteva ori înainte de a părăsi locuința. Clomipramina s-a
dovedit eficientă în tratarea multor pacienți cu tulburări obsesiv-compulsive.

Tulburări somatoforme
Aici întâlnim așa-numitele nevroze isterice care se manifestă prin simptome fizice,
precum orbire, paralizie sau surzenie (necauzate de boli organice).

Tulburări de anxietate
Anxietatea este o caracteristică principală, manifestându-se fie prin episoade scurte,
fie prin anxietate acută sau printr-o senzație cronică de teamă constantă.
Persoanele care suferă de atacuri de anxietate pot întâmpina tulburări digestive,
transpirație excesivă, dureri de cap, palpitații ale inimii, neliniște, insomnie, tulburări
ale poftei de mâncare și dificultate de concentrare. Fobia, un tip de tulburare de
anxietate, este reprezentată de temeri excesive care sunt declanșate de situații sau
obiecte specifice. Unii factori de declanșare sunt spațiile deschise sau închise, focul,
locuri înalte, murdărie și bacterii.

Depresia
Atunci când nu este nici severă, nici prelungită, depresia este privită ca o nevroză. O
persoană deprimată se simte tristă, fără speranță și pesimistă. Aceasta poate fi
apatică, ușor obosită, încetinită în gândire și acțiuni, cu un apetit redus și dificultăți
de a dormi.

Tulburarea de stres post-traumatic

Acest sindrom apare la persoanele care au suferit un eveniment extrem de
traumatizant, precum un dezastru natural, tortură sau încarcerare. Simptomele
includ coșmaruri, o anxietate difuză și auto-învinuire. Tulburarea de depersonalizare
constă în percepția asupra lumii sau a sinelui ca fiind „ciudat/ă”, alterat/ă, ireal/ă sau
mecanic/ă.

Stări de nevrozitate – Tratament

Psihiatrii și psihoterapeuții tratează nevrozele într-o varietate de moduri. Abordarea
psihanalitică presupune ajutarea pacientului să își conștientizeze impulsurile
reprimate, sentimentele și amintirile traumatice, care stau la baza simptomelor sale.
Astfel, pacientul își va îmbunătăți viața printr-o înțelegere mai bună și mai profundă
a sinelui.

Altă metodă constă în recondiționarea unui pacient printr-un proces cunoscut sub
numele de desensibilizare: cineva care se teme de înălțimi, de exemplu, ar putea fi
expus (progresiv) la înălțimi mai mari pe perioada mai multor săptămâni.

Alte abordări de învățare includ modelarea unui comportament mai eficient, în

cadrul căruia pacientul învață prin exemplu.

Abordările cognitive și interpersonale includ discutarea gândurilor și a percepțiilor

care contribuie la simptomele nevrotice ale pacientului. Acestea se înlocuiesc cu
interpretări mai realiste ale evenimentelor externe și cu răspunsuri interne adecvate
la acestea.
Mulți psihiatrii preferă abordări fizice, precum medicamente psihotrope (inclusiv
medicamente anti-anxietate, antidepresive și antipsihotice) și terapie
electroconvulsivă (electroșocuri). Mulți psihiatri susțin combinațiile acestor
abordări.