Tulburarea obsesiv-compulsivă

Tulburarea obsesiv-compulsivă reprezintă o afecțiune psihiatrică relativ frecventă care

afectează semnificativ calitatea vieții și nivelul de funcționare al persoanelor afectate. Este
caracterizată prin prezența gândurilor obsesionale (idei, imagini, impulsuri deranjante, care
intră „forțat” în mintea individului) și a actelor compulsive recurente (comportamente
recurente, repetate la nesfârșit, care sunt neplăcute și fără sens, dar pe care individul afectat se
simte constrâns să le facă).
TOC debuteaza cel mai frecvent în copilărie sau la adultul tânăr și foarte rar apare
după vârsta de 35 de ani. De obicei, persoanele afectate sunt conștiente de absurdul
simptomatologiei și se simt rușinate de această afecțiune, ascund lucrul acesta față de cei din
jur și apelează târziu la specialiști din domeniul sănătății mintale.

Care sunt factorii care favorizeaza aparitia TOC

Tulburarea obsesiv-compulsiva prezinta tendinta de transmitere ereditara, insa ea
se poate manifesta si in cazul in care nu exista istoric familial de:
 Boala obsesiv-compulsiva
 Sindromul Tourette
 Tulburarea de hiperactivitate si deficit de atentie (ADHD)
 Abuz sau dependenta de anumite substante - droguri.
Cercetarile din domeniu sugereaza ca la baza aparitiei TOC sta un cumul de factori:
genetici, neurobiologici, comportamentali, cognitivi si/ sau de mediu.
De asemenea, anumite traume suferite in copilarie pot face parte din categoria factorilor de
risc.
Cum se manifesta tulburarea obsesiv-compulsivă
Din cauza stigmatizării, durează în medie opt ani de la debutul bolii până când
pacientul se adresează unui profesionist. Debutul este de obicei treptat, rar se întâmplă să se
instaleze brusc, și este caracterizat prin apariția obsesiilor și/ sau compulsiilor.
În psihiatrie, noțiunea de „obsesie” sau „gând obsesiv” este diferită de ceea ce
înțelegem în limbajul cotidian și se referă la niște elemente intruzive sub formă de gânduri,
imagini sau impulsuri, pe care pacientul le recunoaște ca fiind în contrast cu felul său de a fi
sau principiile sale morale, care sunt repetitive și persistente, neplăcute și involuntare,
provocând disconfort sau o tensiune psihică importantă. Individul încearcă să le ignore, să le
suprime sau să le neutralizeze prin anumite comportamente sau gânduri (compulsii).
Cele mai frecvente obsesii sunt:
 frica de contaminare/ murdărire;
 îndoieli persistente (legate de închiderea ușii, a aragazului, a apei etc.);
 gânduri/ imagini violente sau cu conținut sexual;
 frica de a face rău cuiva (accident cu mașina, înjunghiere etc.);
 legate de simetrie (disconfort dacă lucrurile nu sunt aranjate simetric);
 religioase/ spirituale (dubitații repetitive legate de „bine și rău”);
 superstiții (numere sau culori norocoase);
Compulsiile sau ritualurile sunt comportamente repetitive sau acte mentale pe care
individul se simte constrâns să le efectueze ca răspuns la o obsesie sau conform unor reguli
rigide. Aceste acțiuni sunt îndeplinite pentru a reduce disconfortul creat de o obsesie și pentru
a preveni un eveniment temut, dar sunt în mod evident excesive sau necorelate realistic cu
îngrijorarea, lucru de care este conștient și pacientul.
Cele mai frecvente compulsii sunt:
 spălatul excesiv/ curățenia;
 verificările repetate;
 gânduri/ acțiuni repetitive de neutralizare a unui alt gând;
 ordonare/ rearanjare;
 compulsii religioase (rugat excesiv, penitențe excesive);
 număratul în gând, evitarea anumitor numere etc.
Spectrul de simptome este mult mai larg, însă ceea ce le definește pe toate este
impactul asupra calității vieții și funcționalității pacientului și faptul că sunt consumatoare de
timp (minimum o oră/ zi).
Severitatea simptomelor variază de la un disconfort minim până la incapacitatea de a
funcționa zilnic, iar capacitatea individului de a conștientiza caracterul anormal al acestora
este la rândul ei variabilă. De multe ori, există tendința de a evita situațiile sau contextele care
declanșează simptomele.

Care este tratamentul afectiunii

Tratamentul afectiunii poate fi efectuat prin:
 Psihoterapie, terapie cognitiv-comportamentala
 Tratamentul medicamentos cu inhibitori selectivi ai recaptarii de serotonina

Este necesar ca tratamentul farmacologic si cel cognitiv-comportamental sa fie

asociate in paralel pentru o perioada de timp mai indelungata, pentru cresterea sanselor de
control ale tulburărilor psihice specifice afectiunii de obsesie și compulsie.