Cum recunoastem depresia?

Depresia nu reprezintă doar o stare de tristețe trecătoare. Depresia este o boală

care poate afecta pe oricine și oricând. Depresivul poate prezenta variate
simptome emoționale, cognitive, fizice sau comportamentale.

Cum recunoastem depresia? Principalele simptome ale depresiei sunt:

 Starea depresivă

 Pierderea interesului și a plăcerii pentru activități care înainte erau

apreciate

 Schimbări ale apetitului alimentar

 Dereglarea somnului (de cele mai multe ori insomnie)

 Agitație sau lentoare psihomotorie

 Scăderea energiei, oboseală, epuizare fizică

 Senzația de inutilitate și sentimente de vinovăţie

 Scăderea capacității de concentrare, nehotărâre, dificultate în a lua hotărâri

 Pesimism până la gânduri de moarte sau de suicide

Pentru a vorbi de depresie, adică de boală (denumită şi tulburare depresivă

majoră), simptomele trebuie să aibă anumite caracteristici:

 sa fie prezente în cea mai mare parte a zilei

 aproape în fiecare zi

 timp de cel puțin 2 săptămâni

  să fi apărut relativ de curând sau să fie în mod evident agravate, în
comparație cu starea de dinainte

 pot fi relatate de persoana în cauză sau pot fi observate de cei din jur

 să determine o afectare semnificativă a funcţionării în domeniul social,

professional, familial sau în alte domenii. La unele persoane această
afectare a funcționării poate fi sesizată doar ca necesitând un efort
suplimentar.

Depresia nu se datorează consumului de substanțe (cum ar fi droguri,

medicamente) şi nici altor afecțiuni medicale pihiatrice sau generale, dar poate
coexista cu acestea. De amintit că toate aceste situaţii pot agrava evoluţia unei
depresii.

În cadrul tulburării depresive, nu a existat niciodată, în istoricul pacientului, un

episod maniacal. Atunci când a existat un episod maniacal sau hipomaniacal
vorbim de tulburare bipolară.

Pentru evaluarea depresiei există mai multe scale de evaluare, fiecare dintre
acestea fiind compusă dintr-o lista de simptome. Fiecare simptom este analizat pe
baza unor reguli exacte.

Scalele pot fi aplicate de către persoane cu experienţă, însă există şi scale

completate de către persoanele cu depresie. Acestea din urmă se numesc scale
de autoevaluare.

Pentru a veni în ajutorul persoanelor care consideră că prezintă simptome de

depresie, au fost concepute instrumente de screening, adică instrumente care pot
orienta persoanele suferind de depresie. Astfel, dacă se obţin scoruri peste
anumite valori persoana este sfatuită să se adreseze unui medic de specialitate.
Depresia şi alte boli

Depresia este frecvent intalnita in randul oamenilor cu afectiuni medicale.

Depresia ce se asociaza si cu alte patologii (boli) este legata cu un risc de
morbiditate si mortalitate crescut. Din motive medicale, se inregistreaza o slaba
complianta la tratament, inrautatirea simptomelor somatice si adesea, o scadere
a statutului functional (persoana respectiva nu mai functioneaza normal in familie
sau la serviciu).

Afectiunile Psihiatrice

Principalele comorbiditati (boli) psihiatrice sunt:

 Anxietatea

 Problemele de alimentatie

 Tulburarile de personalitate

 Schizofrenia

 Dependenta sau abuzul de alcool sau de alte substante

STIATI CA:

1. 60% dintre persoanele cu Depresie Majora sufera de asemenea si de simptome

ale anxietatii.

2. De asemenea, dezvoltarea unui episod depresiv este de 9 ori mai mare la

pacientii cu anxietate decat la restul pacientilor.

3. 90% dintre persoanele cu Depresie Majora sufera de asemenea si de tulburari

ale somnului.

Cele mai intalnite tipuri de anxietate: Tulburarea Generala Anxioasa; Agorafobia si

fobia de societate; Tulburari de Panica; Tulburari Obsesiv Compulsive; Tulburari
Post-traumatice de Stres.
Implicatii clinice:

– Cresterea severitatii simptomelor, o incidenta crescuta de suicid

– O scadere a raspunsului la tratament, cronicizare

Agorafobia – simptome de anxietate si panica, asociate cu locuri si situatii in care

evadarea poate sa fie dificila (multime de oameni, locuri publice, calatoritul singur
departe de casa); acest lucru duce la evitarea zonelor care provoaca panica.

Tulburari de panica – atacuri de panica recurente, fara a avea o cauza reala.

Atac de panica – perioada de teama intensa, caracterizata printr-o constelatie de

simptome (palpitatii, transpiratie, tremor, dificultate in a respira), care se
dezvo0lta rapid, atinge apogeul intensitatii in aproximativ 10 minute si nu dureaza
mai mult de 20 – 30 de minute. Atacurile de panica apar fara a fi legate de o cauza
reala.

Tulburare Obsesiv Compulsiva – o afectiune cronica, adesea asociata cu

anxietatea si depresia; este caracterizata prin obsesii si/sau constrangere (cu
scopul neutralizarii anxietatii). Aceasta tulburare obsesiv compulsiva intervine in
viata sociala a individului si nu este necesar legata de o alta afectiune psihiatrica.
La un anumit moment, persoana afectata de aceasta tulburare va recunoaste
simptomele ca fiind excesive.

Exemplu de tulburare obsesiv compulsiva: nevoia unei personae de a verifica de

mai multe ori daca o usa este inchisa corect; nevoia unei persoane de a se spala
pe maini de 100 de ori pe zi.

Tulburari Post-Traumatice de Stres – neplaceri psihologice care apar dupa un

eveniment traumatizant, caracterizat prin retrairea, involuntara, a unor elemente
ale evenimentului.

Tulburarea Generala Anxioasa – aceasta tulburare este caracterizata prin “grija

excesiva” combinata cu simptome de tensiune fizica si psihica. Tulburarea de
Panica este diferita de Tulburarea Generala Anxioasa prin faptul ca prima este
intermitenta si de o mult mai mare intensitate.
Abuzul comorbid de substante este prezent in foarte multe dintre cazurile de
depresie.

Intre 30 – 60% dintre pacienti cu abuz/dependenta de substante au tulburari de

dispozitie si de anxietate. De asemenea, aproximativ 1 din 3 oameni cu tulburari
de dispozitie au raportat si un abuz de substante in istoricul lor medical.

Implicatii clinice:

In cazul persoanelor care abuzeaza de substante diagnosticarea este mult mai

dificila, raspunsul la tratament este scazut, iar riscul de cronicizare este crescut.
De asemenea exista si un risc de suicid, o scadere a compliantei si o alterare a
planului medicamentos.

Tulburarile alimentare asociate

Infometarea duce la simptome ale depresiei, in timp ce tulburarea depresiva

exacerbeaza tulburarile de alimentatie.

Implicarile Clinice: cresterea mortalitatii si a ratei suicidului in ambele cazuri.

Afectiuni Somatice

Pacientii cu depresie sunt supusi unui risc de 1.8 ori mai mare de a dezvolta o
afectiune medicala in decursul unui an de la diagnosticarea tulburarii depresive.

Exemplu : un pacient care sufera de depresie si prezinta o angina instabila, are un

risc de deces de trei ori mai mare decat un pacient care nu sufera de depresie.

Principalele afectiuni somatice asociate cu depresia sunt:

 Neurologice (epilepsie, accident cerebral, scleroza multipla, Alzheimer,

Parkinson)

 Endocrine (diabet, hipotiroidism)

 Cardiovasculare

 Neoplasm
  HIV

 Obezitate

Cum pot ajuta un depresiv?

3.83 avg. rating (76% score) - 30 votes

Depresivul şi cei din jurul său

Familia sau prietenii unei persoane cu depresie pot consulta medicul separat sau
împreună cu persoana suferindă. Întrebările acestora sunt mai puţin clare decât în
cazul afecţiunilor somatice mai ales datorită faptului că depresia este mai puţin
cunoscută şi înţeleasă.

Dacă cei din jurul unei persoane cu depresie nu solicită informaţii de la medic,
acesta ar trebui să solicite o întâlnire cu aceștia, evident cu acordul persoanei
suferinde. Această întâlnire este o ocazie pentru a lămuri multe neclarităţi şi
poate contribui la buna evoluţie a bolii.

Ce se întâmplă?

În cazul în care se confirmă diagnosticul de depresie cei din jur trebuie să

înţeleagă că persoana respectivă are o afecţiune, o boală ca oricare alta,
caracterizată prin anumite manifestări şi care beneficiază de un tratament
specific.

Este important, pentru membrii familiei și prieteni să înţeleagă natura depresiei şi

în primul rând că nu este vorba de o simplă stare de tristeţe.
Care este cauza depresiei?

Răspunsul la această întrebare este complex şi deşi tratamentul este bine

cunoscut, cauzele ei nu sunt în întregime clarificate.

Astfel, evenimentele psihotraumatizante pot favoriza apariţia unei depresii, dar

nu pot fi considerate responsabile în întregime de declanşarea acesteia. Unele
persoane sunt mai vulnerabile decât altele şi deci mai expuse la apariţia unei
depresii. Un alt factor important este cel genetic şi deci se discută și despre alţi
membri ai familiei care au avut episoade depresive.

Depresia se poate vindeca?

Atât persoana care suferă de depresie cât şi anturajul unui depresiv trebuie să ştie
că în general depresia se poate vindeca prin abordările terapeutice actuale.
Depresia este o afecţiune foarte răspândită și o bună parte dintre persoanele
afectate se vindecă fără recidivă. Fie că se vindecă, fie că are o remisiune de bună
calitate, persoana afectată revine la nivelul de funcţionare anterior.

Cum să convingi o persoană cu depresie să accepte un consult de specialitate?

Cei din jurul unei persoane cu depresie pot fi primii care să observe că acesta nu
mai este ca înainte. În cazul în care există motive clare de tristeţe, dar persoana
pare excesiv de afectată este bine să se propună obţinerea unui aviz medical. Într-
o primă etapă se poate cere părerea medicului de familie, care poate recomanda
un consult psihiatric. Continuă să existe o mare reticenţă atât în rândul
persoanelor suferinde cât şi a celor din jurul lor să apeleze la psihiatru, ceea ce
poate întârzia un diagnostic corect şi un tratament necesar.

În cazul în care starea persoanei devine gravă şi există riscul unei tentative de
suicid, cei din jurul acesteia trebuie să apeleze la serviciul de ambulanţă.

Cum pot contribui aparţinătorii la diagnosticul corect?

Familia sau prietenii pot observa, la persoana depresivă, o pierdere a interesului,

a plăcerii, o scădere a randamentului, tendinţa la izolare, care se accentuează
progresiv. Ei mai pot remarca faptul că persoana respectivă are o viziune sumbră
asupra vieţii, că vorbeşte despre sentimente de incapacitate şi de vinovăţie. Ideile
legate de moarte sau chiar de suicid constituie o urgenţă. Multe din persoanele
care au recurs la un astfel de gest au vorbit cu cei din jurul lor despre dorinţa de
moarte.

Anturajul unui depresiv trebuie să înţeleagă posibila gravitate a acestor

sentimente şi să apeleze la ajutor medical.

Depresia este însoţită de manifestări fizice, utile în diagnosticarea şi evaluarea

corectă. Membrii familiei sau prietenii sunt deseori îngrijoraţi de tulburările de
somn, de apetit alimentar şi sexual. Ei pot astfel aduce o contribuţie importantă
prin identificarea şi descrierea intensităţii lor. Ei pot relata și dacă persoana
suferindă a mai avut episoade de depresie: stări similare, care au necesitat
tratament de specialitate. O informaţie extrem de utilă este cea referitoare la
tratamentul urmat anterior.

Tot cei din jurul persoanei afectate pot relata cu mai multă acurateţe dacă
aceasta a avut episoade expansive (manie, hipomanie), fapt care ar conduce la alt
diagnostic şi la altă conduită terapeutică.

Totodată membrii familiei pot confirma dacă şi alte persoane din familie au
prezentat episoade de depresie sau de manie.

Tratament medicamentos sau psihoterapie?

Tratamentul depresiei include în principal două abordări: terapia antidepresivă şi

psihoterapia, care pot fi recomandate separat sau combinat, în funcţie de natura
depresiei. Cei din jurul unei persoane depresive pot da uneori sfaturi mai puţin
inspirate, cum ar fi: “încearcă ceva stimulant: vitamine, cafea etc.”, „ai nevoie
doar de somn, ia sedative”, „ai nevoie de o schimbare în viaţa ta”, „ai nevoie de
vacanţă”. Există uneori o neîncredere în tratamentul medicamentos. Această
reţinere poate fi legată de faptul că o afecţiune a sufletului nu ar putea fi
abordată cu medicamente sau de teama de a fi prea sedat sau „drogat”, de a
deveni dependent de medicamente.
Medicul psihiatru este acela care trebuie să explice atât persoanei depresive, cât
şi familiei rolul tratamentului medicamentos, necesitatea acestuia, beneficiile dar
şi posibilele efecte nedorite.

Deşi abordarea psihoterapeutică pare lipsită de riscuri, asemenea oricărui

tratament ea poate fi utilă dacă este aplicată adecvat. Psihoterapiile sunt extrem
de variate, astfel încât succesul depinde de indicaţia corectă: metoda potrivită
persoanei în cauză şi totodată severităţii bolii. În cazul unei depresii severe se
impune tratamentul medicamentos însoţit eventual de o terapie de susţinere.
Ulterior, odată cu evoluţia favorabilă pot fi posibile şi alte abordări. Psihoterapia
ca unic tratament se poate recomanda pentru depresiile uşoare sau eventual
moderate.

Un tratament specific, recomandat în cazurile de depresie severă, este terapia

electroconvulsivantă. Aceasta se aplică în centre specializate, conform unor
protocoale bine stabilite. Este un tratament foarte eficient, punctual, bine tolerat,
destinat cazurilor corect selecţionate, pentru a ameliora simptomatologia
depresivă severă, urmând ca apoi să se recomande un alt tratament.
Electroconvulsoterapia se recomandă la persoanele depresive cu risc suicidar
mare, care nu răspund la tratamentul antidepresiv sau la care antidepresivele
sunt contraindicate.

Tratament ambulatoriu sau în spital?

Un alt aspect extrem de important este legat de alegerea modalităţii de

tratament: în ambulatoriu sau în spital. Această decizie trebuie discutată şi
negociată nu doar cu persoana depresivă, dar şi cu familia sau prietenii. Din nou,
decizia depinde de severitatea depresiei. Atunci când depresia este severă şi mai
ales când există un risc de suicid, internarea este necesară sau chiar obligatorie. În
cazurile în care riscul suicidar este mare, se poate impune internarea în regim
nonvoluntar, conform legii 487/2002.

Un alt motiv pentru spitalizare este posibilitatea unor investigaţii amănunţite şi

mai complexe, mai ales în cazul unei persoane la primul episod depresiv şi în
special după 40-50 de ani, când se pune mai mult problema unei afecţiuni
somatice însoţită de depresie.

Ce să facă sau să nu facă familia/prietenii?

Susţinerea celor din jur este esenţială pentru succesul tratamentului, indiferent
care este acela. De multe ori aparţinătorii se întrebă ce să facă, în ce mod să se
poarte, ce să spună sau să nu spună persoanei depresive.

Ce mai bună atitudine este cea echilibrată, astfel încât depresivul să nu simtă nici
respingere, dar nici faptul că suferinţa sa este banalizată.

Astfel, fraze de genul: „ţine doar de voinţa ta”, „fă şi tu un efort”, „cu timpul
trece, o să fie mai bine”, „analizele sunt bune, nu ai nimic”, „dacă ai avea o boală
gravă ar fi de înţeles”, „nu-ţi lipseşte nimic, de ce te plângi” sunt de natură să
accentueze izolarea şi chiar suferinţa depresivului.

O mai buna înţelegere a bolii poate evita asemenea atitudini. De exemplu, voinţa
este afectată în depresie, iar persoana respectivă nu poate face mai mult.

Cât durează depresia?

Este o întrebare pe care atât depresivul cât şi membrii familiei o pun frecvent. Un
episod depresiv poate dura 6 luni, dar cu un tratament adecvat durata poate fi
redusă la 2 sau 3 luni. În primele 4 săptămâni de tratament se poate observa,
atunci când tratamentul este eficient, o ameliorare semnificativă a stării
depresivului. Apoi, în următoarele săptămâni persoana cu depresie continuă să
facă progrese, revenind la gradul de funcţionare anterior. În funcţie de severitatea
depresiei şi de numărul de episoade depresive se stabileşte şi durata
tratamentului. În general, tratamentul medicamentos al unui episod depresiv este
de 6 până la 12 luni.

Ce se întâmplă după?
În primul rând, este bine de ştiut că întreruperea prematură a tratamentului, fără
consultarea medicului psihiatru, poate duce la recădere, adică la revenirea
aceluiaşi episod depresiv. Pe de altă parte, după o perioadă de remisiune, poate
apărea recidiva, adică un alt episod depresiv.

Desigur că nu pot trăi mereu cu frica unui nou episod. Dar pot folosi ceea ce au
observat şi învăţat pentru a depista la timp, alături de persoana vizată, primele
semne de depresie

Persoanele predispuse la depresie

Unele persoane au o predispoziţie spre această boală şi ele pot fi recunoscute

destul de uşor, cu ajutorul unor criterii stabilite în urma unui studiu publicat
în American Journal of Public Health.

Desigur, nu este obligatoriu ca toate aceste persoane să devină depresive, aşa

cum boala se poate manifesta şi la persoane care nu îndeplinesc criteriile.

Potrivit psihologilor, printre persoanele cel mai expuse la această tulburare se

numără minorităţile sexuale: homosexuali, transsexuali etc.

Din cauza stigmatizării lor, mulţi manifestă semne de depresie şi anxietate, sunt
izolaţi şi unii din ei au fost expuşi în trecut la diferite traume. În cazul lor, stilul de
viaţă, care include discriminare şi uneori violenţă, este cel care îi predispune la
depresie.

O altă categorie vulnerabilă sunt adolescenţii care au o rudă care lucrează în

cadrul armatei. Potrivit studiilor, ei sunt mai deprimaţi şi se gândesc mai des la
sinucidere decât alţi tineri.

Tulburarea este deseori întâlnită şi în rândul veteranilor, mai ales al militarilor

care au lipsit mult timp de acasă, fiind în misiune în străinătate.
O altă categorie cu risc mare de depresie este cea a artiştilor, a persoanelor
creative, cum a fost şi cazul lui Robin Williams. Mulţi scriitori celebri au suferit de
depresie: Charles Dickens, Tennessee Williams, Eugene O’Neil, Ernest Hemingway,
Lev Tolstoi,Virginia Woolf, Sylvia Plath sunt doar câteva exemple.

Aceste persoane sunt mai sensibile şi văd viaţa într-un mod original, unic, greu de
înţeles. Dar nu este vorba doar de asta. Ei se confruntă deseori cu respingere din
partea altora, nu sunt susţinuţi, se simt singuri, izolaţi şi nu primesc ajutorul şi
încurajarea de care ar avea nevoie pentru educaţie şi carieră, deoarece arta nu
este o alegere banală, considerată firească, la fel ca alte meserii.

De asemenea, persoanele introvertite sunt mai expuse acestui risc de depresie.

Potrivit unui studiu realizat în 2002 şi publicat în Journal of Psychiatric
Research, 74% dintre persoanele depresive monitorizate erau introvertite. În
plus, perfecţionismul este o altă trăsătură de personalitate care presupune un risc
mai mare de depresie şi anxietate.

La acest risc major sunt expuse şi femeile divorţate de peste 45 de ani, care au
doar studii medii şi şomerii, avertizează Centrul pentru Prevenirea şi Controlul
Bolilor din Statele Unite, care publică o statistică îngrijorătoare: unul din 10
americani suferă de depresie.

Ce legătură este între depresie şi tentativele de sinucidere?

Există multe mituri legate de depresie, iar unul din cele mai populare este cel
potrivit căruia numai persoanele depresive se sinucid. Desigur, în cazul unei
depresii majore, sau clinice, cum este numită această criză, există un risc de
suicid de 6%, mult mai mare ca în cazul unor persoane care nu suferă de această
tulburare, unde riscul este de doar 1%.

Potrivit unui studiu la care au luat parte 331 adulţi, 43% au declarat că toate
persoanele care s-au sinucis sufereau probabil de depresie.
Din păcate, în realitate, riscul acesta apare şi la persoane care au o formă mai
uşoară de depresie, iar rudele şi prietenii nu vor bănui pericolul, în lipsa unor
simptome serioase. Astfel, boala va rămâne fără tratament şi se va agrava.

În cazul sinucigaşilor, potrivit unei cercetări, aproximativ 13% dintre aceştia nu

sufereau de depresie majoră, ci aveau alte boli: schizofrenie, alcoolism, atacuri de
panică sau alte tulburări psihice.

Potrivit psihologilor, deseori, în cazul persoanelor depresive, tentativele de

sinucidere apar abia după ce starea lor se ameliorează, pentru că abia atunci
capătă suficientă energie pentru a acţiona în această direcţie.

Cu toate acestea, cei mai mulţi bolnavi nu ajung la tentative de sinucidere şi

mulţi nici nu se gândesc la acest lucru. De asemenea, potrivit statisticilor, pentru
fiecare sinucidere sunt necesare 25 de tentative, deci de multe ori acest gest
disperat nu reprezintă şi cauza morţii bolnavului.

De cele mai multe ori, tentativa de sinucidere apare brusc, este un impuls, nu
ceva premeditat şi de aceea poate fi deseori oprită. Potrivit unui studiu, 87%
dintre cei care au vrut să se sinucidă s-au decis să facă acest gest cu doar o zi
înainte, 71% cu o oră înainte şi 24% cu 5 minute înainte de tentativă.

Declaraţia lui Ken Baldwin, care a încercat să se omoare aruncându-se de pe

Podul Golden Gate, este emoţionantă şi ilustrează foarte bine ce se petrece în
mintea unei persoane deprimate: „Imediat ce am sărit în gol mi-am dat seama
că toate problemele din viaţa mea, despre care credeam că sunt imposibil de
rezolvat, puteau fi de fapt îndreptate, cu o singură excepţie – faptul că sărisem
în gol de pe pod”.