IULIA PASARIN – CABINET DE PSIHOLOGIE, BUCURESTI

iulliapasarin@gmail.com
0728.967.011

SUPOR DE CURS

CONSILIERE PSIHOLOGICA ȘI PSIHOTERAPIE

IN TULBURĂRILE ANXIOASE SI DEPRESIVE

CURS INTENSIV ADRESAT PSIHOLOGILOR, PSIHOTERAPEUTILOR

www.iuliapasarin.ro
 Introducere
Anxietatea si depresia nu sunt cauZe, ci efecte, raspunsuri la unele evenimente de viata.
Ele oglindesc supraincarcarea sistemului nervos si de cele mai multe ori vin mana in mana.
A trece peste prin metoda ascunderii sub pres, nu este o solutie. A cere ajutor nu este o
slabiciune. Fiecare dintre noi s-a aflat cel putin o data in viata intr-o situatie de vulnerabilitate in
care a avut nevoie de ghidare, de sustinere, de ajutor.
Depresia este o suferința a sufletului, mintii si corpului care ocupă locul 4 ca incidență în
rândul bolilor, clasificare facută de OMS. Preconizările făcute arată ca în 2030 depresia va fi pe
locul 2 în lume ca rată de incidența după bolile cardiovasculare, aspect extrem de ingrijorător.
Depresia nu este um „moft”, ea reflectă suferința profundă a sufletului, rănile adanci pot
avea rădăcinile la nivel transgenerațional, dar și la nivelul perioadei intrauterine (cand mama se
confruntă cu gânduri și emoții negative, când sarcina nu este dorită, când se dorește înlăturarea
copilului), al copilăriei, adolescenței, al mediului în care creștem, al modelelor care ni se oferă de
la familia de origine, până la sistemul educațional, mediul social.
In analiza factorilor predispozanți, declanșatori și de menținere ai depresiei niciun aspect
nu trebuie neglijat începand de la bagajul transgenerațional, perioada intrauterină, experiențe
personale până la mediu de viață și sistem de credințe.
Convingerile noastre de viata, de cele mai multe ori mostenite pot fi factori declansatori
si intretinatori ai tulburarii anxios – depresive.

Definitii si criterii
De-a lungul timpului psihiatrii şi psihologi au dat diferite definiţii tulburării depresive, au
clasificat-o și încadrat-o în după anumite criterii în anumite grupe de tulburări.
In primul rând subliniem că tristețea nu este același lucru cu depresia. Momente de
tristețe avem fiecare dintre noi. Fie că este dată de o indispoziție temporară - o zi proastă am
avut cu toții sau o ceartă cu o anumită persoană ori o sensibilitate la condițiile meteo – sau de o
reacție la o situație – boală, accident, decesul unei pesoane unde avem de-a face cu travaliul de
doliu – fiecare dintre noi am trecut printr-o stare de tristețe.
Depresia este mai mult de atât. Este o inundare a cognitivului cu emoții și gânduri
distorsionate și disfuncționale, o prăbușire a persoanei în interior prin autoizolare, devalorizare,
neîngrijire, afectarea imaginii și stimei de sine în mod dramatic. Depresia este un diagnostic, nu
o stare. Și totuși, depresia nu este dușmanul nostru. Ea este simptomul durerii sufletești, a unei
situații de criză interoară în care nu ne mai putem accesa resursele interioare și nu mai putem
face față situației.

Clasificarea tulburărilor depresive conform DSM-5

Noua clasificare a tulburărilor depresive conform DSM-5 este următoarea:
1. Tulburarea cu perturbare afectivă de tip disruptiv
Principala caracteristică a tulburării cu perturbare afectivă de tip disruptiv este
considerată iritabilitatea persistentă, cronică și severă. Această iritabilitate severă are două
maifestări clinice principale:
a. accesele colerice frecvente care apar ca răspuns la sentimente de frustrare și pot fi
verbale sau comportamentale, care se pot manifesta prin violență asupra unor
bunuri materiale, autoagresiune sau agresarea altor persoane. Pentru a se pune
 diagnostic de tulburare cu perturbare afectivă de tip disruptiv aceste accese
colerice trebuie să aibă o frecvență medie de trei sau mai multe ori pe săptămână
într-o perioadă de cel puțin 1 an și să se manifeste în minim 2 circumstanțe – ex.
acasă și la scoală – și trebuie să fie inadecvate pentru nivelul de dezvoltare.
b. prezența cronică și persistența a unei stări de dispoziție iritabile sau furiose între
accesele colerice severe. Această stare de dispoziție iritabilă sau furioasă trebuie
să reprezinte o caracteristică specifică copilului, să fie prezentă cea mai mare
parte din zi, aproape în fiecare zi și să fie remarcată de persoanele din anturajul
copilului.
Pentru a se lua în calcul diagnosticul de tulbuare cu perturbare afectivă de tip
disruptiv este nevoie ca simptomele să fi apărut înainte de vârsta de 10 ani, iar
diagnosticul nu trebuie folosit la copii cu vârsta mai mică de 6 ani.
2. Tulburarea depresivă majoră (inclusiv episodul depresiv major)
Simptomele din criteriile pentru tulburarea depresivă majoră includ: dispoziție
depresivă în cea mai mare parte a zilei, în fiecare zi; diminuare marcată a interesului
sau plăcerii pentru toate sau aproape toate activitățile, cea mai mare parte a zilei,
aproape în fiecare zi; oscilații ale greutății semnificative; tulburări de somn; agitație
sau lentoare psihmotorie aproape în fiecare zi; fatigabiliate; tulburări cognitive –
tulburări ale atenției, tulburări ale memoriei (în special ale memoriei de fixare,
tulburări de calcul; gânduri recurente de moarte - trebuie să fie prezente aproape în
fiecare zi pentru a fi considerate prezente, cu excepția modificării greutății corporale
și a ideației suicidare. Elementele esențiale ale unui episod depresiv major îl
constituie o perioadă de cel puțin două săptămâni în cursul căreia există fie dispoziție
depresivă, fie pierderea interesului sau a plăcerii pentru aproape toate activitățile, iar
persoana trebuie să prezinte cel puțin patru simptome suplimentare dintr-o listă care
include: modificări ale apetitului sau greutății corporale, somnului sau activității
psihomotorii; energie scăzută; sentimente de inutilitate sau vinovăție; dificultate în
gândire, concentrarea sau luarea deciziilor; sau gânduri recurente de moarte ori, idei
planuri sau tentative de suicid”. De asemenea, pentru încadrarea în acest diagnostic
este nevoie ca persoana să sufere o detresă semnificativă pe plan social, profesional
sau în alte domenii de funcționare.
3. Tulburarea depresivă persistentă (distimia)
Principala trăsătură a tulburării depresive persistente (distimiei) este prezența unei
dispoziții depresive, cea mai mare parte a zilei, mai multe zile da decât nu, timp de
cel puțin 2 ani sau cel puțin 1 an în cazul copiilor și adolescenților. Acestă tulburare
reprezintă o asociere într-un singur diagostic a tulburării depresive majore cronice și a
tulburării distimice definite în DSM-IV. Depresia majoră poate preceda tulburarea
depresivă persistentă, iar în cursul tulburării depresive persistente pot surveni
episoade depresive majore. Persoanele ale căror simptome întrunesc criteriile pentru
tulburarea depresivă majoră timp de 2 ani trebuie diagnosticați atât cu tulbuare
depresivă persistentă, cât și cu tulburare depresivă majoră.
4. Tulburarea disforică premenstruală
Trăsăturile esențiale ale tulburării disforice premenstruale sunt prezența unei
dispoziții labile, a iritabilității, disforiei și simptomelor anxioase care survin în mod
repetat în timpul fazei premenstruale a ciclului menstrual și apar în jurul debutului
menstruației sau la scurt timp după. Aceste simptome pot fi acompaniate de simptome
comportamentale și somatice. Simptomele trebuie să fi survenit în cursul celor mai
multe cicluri menstruale din ultimul an și trebuie sa aibă un efect negativ asupra
activității profesionale sau funcționării sociale. Intensitatea sau modul de exprimare a
simptomelor însoțitoare ar putea fi strâns legale de fondul social și cultural al femeii
afectate, de aspecte familiale, precum și de factori mai specifici precum convingerile
religioase, toleranța socială și probleme legate de statutul de femeie.
5. Tulburarea depresivă indusă de substanțe sau medicamente
Elementele de diagnostic ale tulburării depresive indusă de substanțe / medicamente
includ simptomele unei tulburări depresive, precum și tulburarea depresivă majoră;
însă, simptomele depresive se asociază cu ingestia, injectarea sau inhalarea unei
substanțe (drog, substanță toxică, medicament psihotrop sau alt tip de medicament),
iar simptomatologia depresivă persistă după durata obișnuită a efectelor fiziologice,
intoxicației sau sindromului de servraj.
6. Tulburarea depresiva secundară unei afecțiuni medicale
Elementul esențial al tulburării depresive secundare unei afecțiuni medicale îl
constituie o perioadă semnficativă și persistentă caracterizată prin dipsoziție
depresivă sau diminuare marcată a intersului sau plăcerii pentru toate sau aproape
toate activitățile, simptome care domină tabloul clinic și despre care se consideră ca
reprezintă efectul fiziologic direct al unei afecțiuni medicale. Pentru a determina dacă
perturbarea dispoziției este consecința unei afecțiuni medicale, medicul trebuie sa
stabilească în primul rând prezența unei afecțiuni medicale generale. Apoi, medicul
trebuie să stabilească faptul că perturbarea dispoziției este asociată din punct de
vedere etiologic cu afecțiunea medicală generală printr-un mecansim fiziologic.
Pentru a stabili acest lucru este necesară o evaluare atentă și minuțioasă a numeroși
factori. Cu toate că nu există criterii infailibile pentru a determina dacă relația dintre
pertrubarea dispoziției și afecțiunea medicală generală este una etiologică, câteva
considerente vor fi orientative: 1 – prezența unei asocieri temporare între debutul,
exacerbarea sau remisiunea afecțiunii medicale generale și debutul, exacerbarea sau
remisiunea perturbării afective; 2 – prezența unor elemente care sunt atipice pentru
tulburările afective primare (vârsta de debut și evoluția atipică sau absența istoricului
familial).
Există asocieri certe, precum și unele corelații neuroanatomice, între depresie și
accidentul vscular cerebral, boala Huntington, boala Parkinson și traumatismele
cerebrale. Printre afecțiunile neuroendocrine cel mai strâns asociate cu depresia se
află boala Cushing și hipotiroidismul. Există numeroase alte afecțiuni despre care se
crede că sunt asociate cu depresia, precum scleroza multiplă.
7. Altă tulburare depresivă specificată
Această categorie se aplică tablourilor clinice în care predomină simptomele
caracteristice unei tulburări depresive, care determină o suferință sau o deteriorare
semnificativă clinic în domeniul social, profesional sau alte domenii importante de
funcționare, dar nu sunt întrunite toate criteriile pentru niciuna dintre tulburările din
clasa tulburărilor depresive. Această categorie – altă tulbuare depresivă specificată –
se utilizează în situațiile în care medicul precizează motivul pentru care tabloul clinic
nu îndeplinește criteriile de diagnostic ale niciunei tulburări depresive specifice.
Aceasta se realizează prin înregistrarea „altă tulburare depresivă specificată” urmată
de motivul particular – ex. episod depresiv de scurtă durată. ățșîâ
 Exemple de tabloruri clinice care pot fi înregistrate utilizând termenul „altă tulburare
depresivă specificată” includ următoarele: a) depresie recurentă de scurtă durată în
care prezența concomitentă a unei dispoziții depresive și a cel puțin patru simptome
de depresie timp de 2-13 zile, cel puțin o dată pe lună – fără legătură cu ciclul
menstrual – cel puțin 12 luni consecutive, la o persoană al cărei tablou clinic nu a
întrunit niciodată criteriile pentru o altă tulburare depresivă sau bipolară și nu
îndeplinește în prezent criteriile pentru nicio tulburare psihotică activă sau reziudală;
b) epsidod depresiv de scurtă durată (4-13 zile) în care avem afect depresiv și cel
puțin patru dintre cele opt simptome ale unui episod depresiv major, asociate cu
suferință sau deteriorare semnificativă clinic ce persistă peste 4 zile, dar mai puțin de
14 zile, la o persoană a carei tablou clinic nu a întrunit niciodată criteriile pentru o
altă tulburare depresivă sau biopolară și nu îndeplinește în prezent criteriile pentru
nicio tulburare psihotică activă sau reziudală, și nu intrunește criteriile pentru depresie
recurentă de scurtă durată; c) episod depresiv cu simptome insuficiente – aici avem
de-a face cu un afect deprrsiv și cel puțin unul dintre cele opt simptome ale unui
episod depresiv major, asociate cu suferință sau deteriorare semnificativă clinic ce
persistă de cel puțin 2 săptămâni, la o persoană al cărei tablou clinic nu a întrunit
niciodată criteriile pentru o altă tulburare depresivă sau bipolară, nu îndeplinește în
prezent criteriile pentru nicio tulburare psihotică activă sau reziduală, și nu intrunește
criteriile pentru tulburare mixtă anxioasă și depresivă.
8. Tulburarea depresivă nespecifică
In această categorie se încadrează tablourile clinice în care simptomele caracteristice
unei tulburări depresive care determină o suferință sau deteriorare semnificativă clinic
în domeniul social, profesional sau alte domenii importante de funcționare
predomină, dar nu sunt întrunite toate criteriile pentru niciuna dintre tublurările din
clasa tulburărilor depresive. Această categorie se utilizează în situațiile în care
medicul nu precizează motivul pentru care nu sunt întrunite criteriile unei tulburări
depresive specifice, și include tablourile clinice pentru care nu există suficiente
informări pentru a stabili un diagnostic mai exact – de ex. în secțiile de primiri
urgențe.

Episodul depresiv major implică îndeplinirea unor unor criterii:

A. Cinci sau mai multe dintre următoarele criterii care să fie prezente minim 2 săptămâni
şi reprezintă o modificare faţă de nivelul anterior de funcţionare; cel puţin unul dintre
cele 5 simptome este fie dispoziţie depresivă, fie pierderea interesului sau plăcerii:
1. Dispoziţie depresivă cea mai mare parte a zilei, aproape în fiecare zi, fie indicată
prin relatarea personală, fie observată de alte persoane;
2. Diminuarea marcantă a interesului sau plăcerii pentu toate sau aproape toate
activităţile, cea mai mare parte a zilei, aproape în fiecare zi (indicată prin relatarea
personală sau observată de alte persoane);
3. Scăderea ponderală semnificativă sau creştere în greutate (modificarea greutăţii
corporale cu peste 5% într-o lună), sau diminuare ori creştere a apetitului aproape
în fiecare zi;
4. Insomnie sau hipersomnie aproape în fiecare zi;
5. Agitaţie sau lentoare psihomotorie aproape în fiecare zi (observată și de alte
persoane nu doar percepţia subiectivă);
 6. Fatigabilitate sau lipsă de energie aproape în fiecare zi;
7. Sentimente de inutilitate sau vinovăţie excesivă ori inadecvată aproape în fiecare
zi (nu doar autoreproş sau vinovăţie în legătură cu faptul de a fi bolnav)
8. Diminuarea capacităţii de gândire sau concentrare ori indecizie, aproape în fiecare
zi (indicată fie prin relatare personală, fie observată de alte persoane);
9. Gânduri recurente de moarte (nu doar teama de moarte), ideaţie suicidară
recurentă fără un plan anume sau tentativă de suicid ori un plan specific pentru
comiterea suicidului.
B. Simptomele cauzează suferinţă sau deteriorare semnificativă clinic în domeniul
social, profesional sau în alte arii importante de funcţionare.
C. Episodul nu poate fi atribuit efectelor fiziologice ale unei substanţe sau ale unei
afecţiuni medicale.
Nota: criteriile A-C reprezintă un episod depresiv major.
Nota: reacţiile la o pierdere semnficativă – doliu, pierderi financiare, pierderi în urma
unui dezastru natural, afecţiune gravă sau dizabiliate – pot include sentimente de
tristeţe profundă, ruminaţii asupra pierderii, insomnia, apetitul diminuat și scăderea
ponderală menţionate la criteriul A și pot fi asemănătoare unui episod depresiv sever.
Pentru a diferenţia doliul de un episod depresiv major, trebuie reţinut ca în cazul
doliului afectul predominant constă în sentimente de vid interior și pierdere, pe când
în epsisodul depresiv major există o dispoziţie depresivă persistentă și incapacitatea
de a întrevede în viitor fericire sau plăcere.
D. Apariţia episodului depresiv major nu poate fi mai bine explicată de o tulburare
schizoafectivă, schizofrenie, tulburare schizofreniformă, tulburare delirantă sau de alte
tulburări specificate şi nespecificate din spectrul schizofreniei şi altor tulburări psihotice.
E. Nu a exisat niciun episod maniacal sau hipomaniacal.
Acest criteriu nu se aplică dacă toate epsioadele de tip maniacal sau hipomaniacal sunt
induse de o substanţă sau pot fi atribuite efectelor fiziologice ale unei afecţiuni medicale.
Criteriile D şi E se aplică în tulburarea depresivă majoră.
Pentru a vorbi de tulburare depresivă majoră este nevoie să fi existat cel puţin două
episoade depresive majore cu o perioadă de remisie totală sau parţială, de cel puţin două
săptămâni.
Elemente estențiale ale unui epsidod depresiv major pe lângă criteriile de diagnostic
menţionate mai sus:
 o perioadă de cel puţin două săptămâni în cursul căreia există fie dispoziție
depresivă, fie pierderea interesului sau a plăcerii pentru aproape toate activităţile;
 persoana trebuie să prezinte cel puţin patru simptome suplimentare dintr-o listă
care include: modificări ale apetitului sau greutăţii corporale, somnului sau
ativităţii psihomotorii; energie scăzută; sentimente de inutiliate sau vinovăţie;
dificultate în gândire, concentrarea sau luarea deciziilor; sau gânduri recurente de
moarte ori, idei planuri sau tentative de suicid”.
 este nevoie ca persoana să sufere o detresă semnificativă pe plan social,
profesional, sau în alte domenii de funcţionare.
 Specificatori
Specificatoii sunt mentionați prin indicația „se specifică” în setul de criterii. Prin
specificatori se poate defini un subgrup mai omogen de indivizi care prezintă tulburarea
depresivă, de exemplu, și care au în comun anumite elemente, de exemplu cu elemente mixte.
Specificatoii nu se exclud reciproc și pot fi utilizați mai mult de un specificator.
In codificarea tulburării depresive majore vom ține seama de prezența unui episod unic
sau recurent, severitatea episodului actual, existența elmentelor psihotice și de prezenta sau
absența remisiunii. Severitatea epsiodului actual și elementele psihotice sunt indicate numai dacă
sunt îndeplinite toate criteriile pentru un episod depresiv major. Specificatorul remisiune este
inidcat numai dacă nu sunt întrunite toate criteriile pentru un episod depresiv major.
Codurile utilizate sunt:
 după specificatorul severiate / evoluție: ușor; moderat; sever; cu elmente psihotice; în
remisiune parțială; în remisiune completă; nespecificat.
 după specificatorul episod unic / episod recurent.
In codul de diagnostic vom găsi termenii notați în următoarea ordine: tulburare depresivă
majoră, episod unic sau recurent, specificatori de severitate / elemente psihotice/remisiune,
urmați de cât mai mulți dintre specificatorii de mai jos fără codurile care se aplică episodului
actual.
A se specifica:
Cu disconfort anxios – definit ca prezența a cel puțin două dintre următoarele simptome,
majoritatea zilelor din cursul unui episod depresiv major sau al unei tulburări depresive
persistente (distimie): sentiment de stat „ca pe ghimpi” sau de tensiune; sentiment de neliniște
neobișnuit; dificultate de concentrare din cauza îngrijorării; teama că se poate întâmpla ceva rău;
senttimentul de pierdere a autocontrolului.
A se specifica severitatea actuală: ușor – 2 simptome; moderat – 3 simptome; - moderat-
sever – 4-5 simptome; sever – 4-5 simptome și agitație motorie.

Cu elemente mixte înseamnă:

A. cel puțin trei din următoarele simptome maniacale / hipomaniacale sunt prezente
aproape în fiecare zi, în majoritatea zilelor din cursul unui epusod depresiv major:
1. dispoziție crescută, expansivă,
2. stimă de sine exagerată sau grandoare,
3. pacientul este mai vorbareț decât în mod obișnuit sau se simte presat să vorbească
permanent,
4. fuga de idei sau senzația subiectivă că gândurile sunt accelerate,
5. creșterea energiei și activității orienate spre un scop,
6. implicare excesivă în activități care au potențial crescut de consecințe nedorite
(cumpărături excesive, dezinhibiție sexuală, investiții financiare nesăbuite),
7. scăderea nevoii de somn.
B. Simptomele mixte sunt observabile de către alte persoane și repezintă o modificare
față de comportamentul obișnuit al persoanei
C. In cazul persoanelor care îndeplinesc toate criteriile pentru manie sau hipomanie,
diagnosticul ar trebui să fie tulburare bipolară I sau tulburare bipolară II.
D. Simptomele mixte nu pot fi atribuite efectelor fiziologice ale unei substanțe (drog,
medicament sau diverse tratamente).
 S-a constatat faptul că elementele mixte asociate unui episod depresiv major
reprezintă un factor de risc semnificativ pentru dezvoltarea tulburării bipolare I sau a
tulburării bipolare II. Drept urmare, notarea prezenței acestui specificator este utilă
din punct de vedere clinic pentru planificarea tratmentului din monitorizarea
răspunsului la tratament.
Cu elemente melancolice
A. Unul din următoarele este prezent în cursul celei mai severe perioade a episodului
actual:
1. Pierderea plăcerii pentru toate sau aproape toate activitățile;
2. Lipsa de reactivitate la stimuli de obicei plăcuți;
B. Trei sau mai multe din următoarele:
1. O dispoziție depresivă distinctă, manifestată prin deznădejde profundă, disperare
și/sau morozitate, ori prin așa-numita senzație de vid interior;
2. Depresie care de regulă este mai severă dimineața;
3. Trezire dimineața devreme cu cel puțin 2 ore înainte de ora obișnuită de trezire;
4. Agitație sau lentoare psihomotorie marcată;
5. Anorexie sau scădere ponderală semnificativă;
6. Sentimente de vinovăție excesive sau inadecvate.
Cu elmente atipice
Acest specificator poate fi aplicat atunci când următoarele elemente predomină în
majoritatea zilelor din cursul episodului depresiv major actual sau cel mai recent, ori în
majoritatea zilelor din cursul tulburării depresive persistente:
A. Reactivitate a dispoziției (dipoziția se îmbunătățește ca răspuns la evenimente
pozitive sau potențial pozitive).
B. Două sau mai multe din următoarele:
1. Creștere ponderală sau creștere a apetitului semnificativă;
2. Hipersomnie;
3. Paralizie „ca de plumb” (senzație de greutate, „de plumb”, la nivelul brațelor și
membrelor inferioare);
4. Tipar persistent de sensibiliate la respingerea interpersonală (care nu se limitează
la episoadele de perturbare a afectului) ce determină o deteriorare socială sau
profesională semnificativă.
C. In cursul aceluiași episod nu sunt întrunite criteriile pentru specificatorul „cu
elemente melancolic” sau „cu elemente catatonice”.
Cu elemente psihotice:
 congruente cu dispoziția: conținutul tuturor ideilor delirante și halucinațiilor
corespunde cu temele tipice dispoziției depresive, precum sentiment de inadecvare,
vinovăție, boală, moarte negativism sau pedeapsă meritată.
 incongruente cu dispoziția: conținutul ideilor delirante sau al halucinațiilor nu
corespunde tematicii tipice pentru dispoziția depresivă, precum sentiment de
inadecvare,vinovăție, boală, moarte, negativism sau pedeapsă meritată, sau conținutul
este un amestec de teme cogruente și incongruente cu dispoziția.
Cu elemente catatonice – acest specificator poate fi aplicat unui epsisod depresiv dacă
elementele catatonice sunt prezente în cea mai mare parte a episodului. Acest specificant este
caracterizat printr-o tulburare psihomotorie marcată care poate implica imobilitate motorie,
activitate motorie excesivă, negativism, mutism, bizarerii ale mişcărilor voluntare, ecolalie sau
ecopraxie. Imobilitatea motorie se poate manifesta prin catalepsie (flexibilitate ceroasă) sau
stupor. Activitatea motorie excesivă este, evident, lipsită de scop și nu este influenţată de stimulii
externi. Poate exista un negativism extrem, care se manifestă prin menţinerea unei posturi rigide
contra tuturor încercărilor de a fi mobilizat sau opoziţie la toate ordinele date. Bizareria
mişcărilor voluntare se manifestă prin asumarea unor posturi inadecvate sau stranii ori prin
grimase notabile. Ecolalia (repetarea patologică, asemenea unui papagal şi, evident, fără sens, a
cuvintelor sau experesiilor abia spuse de o altă persoană) și ecopraxia (imitarea repetitivă a
mişcărilor unei alte persoane) sunt adesea prezente.
Acest specificator este dominat de următoare le semne: stupor (lipsa oricărei activităţi
motorii); catalepsie (inducerea pasivă a unei posturi și menţinerea ei împotriva forţei
gravitaţionale); flexibiliate ceroasă (lipsa de reacţie sau chiar rezistenţa la poziţionarea de către
eximinator); mutism (lipsa răspunsului verbal sau un răspuns foarte slab – în absenaţa afaziei sau
lezării unui organ implicat în receptare și răspuns); negativism (opoziţie sau lipsa raspunsului la
comenzi sau stimuli externi); posturare (menţinerea spontană și activă a unei posturi impotriva
forţei gravitaţionale); manierisme (caricaturizarea particulară, de circumstanţă a unor acţiuni
normale); stereotipii (mişcări repetitive, anormal de frecvente, lipsite de scop); agitaţie,
neinfluenţată de factori externi; grimase faciale; ecolalie (imitarea discursului unei persoane);
ecopraxie (imitarea mişcărilor unei persoane).
Cu debut peripartum poate fi aplicat episodului actual de depresie majoră sau episodului
cel mai recent, dacă episodul actual nu întrunește toate criteriile pentru un episod depresiv major,
în cazul în care debutul simptomelor afective are loc în timpul sarcinii sau în primele 4
săptămâni după naștere.
Episoadele afective cu debut peripartum se pot prezenta cu sau fără elemente psihotice.
Infanticidul se asociază cel mai adesea cu episoade psihotice postpartum caracterizate prin
halucinații ce comandă uciderea copilului, sau idei delirante că nou-născutul este posedat, dar
simptomele psihotice pot surveni și în episodele afective severe postpartum fără astfel de idei
delirante sau halucinații.
Cu tipar sezonier – acest specificator se aplică numai pentru episoadele recurente.
A. Există o relație temporală intre debutul episoadelor depesive majore din tulburarea
depresivă majoră și o anumită perioadă a anului (toamnă, iarnă). Nu sunt incluse
cazurile în care există un efect evident al factorilor de stres psihosociali legați de
anotimp (șomaj sezonier în unele domenii de activitate).
B. Remisiunile complete sau trecerile de la depresie majoră la mania sau hipomanie
survin, de asemenea, într-o anumită perioadă a anului (depresia dispare primăvara).
C. In ultimii doi ani au existat două episoade depresive majore care demonstează relațiile
temporale sezoniere definite mai sus și nu au existat episode depresive majore fără
tipar sezonier în cursul aceleiași perioade.
D. Episoadele depresive majore sezoniere (așa cum au fost descrise mai sus) depășesc
substanțial ca număr episoadele depresive majore fără tipar sezonier care au survenit
în cursul vieții pacientului.
A se specifica dacă:
 In remisiune parțială – simptomele ultimului episod depresiv major sunt prezente,
însă nu sunt întrunite toate criteriile, sau există o perioadă de timp cu durată mai
scurtă de 2 luni fără simptome semnificative ale unui episod depresiv major după
sfârșitul unui astfel de episod.
  In remisiune completă – în ultimele 2 luni nu au fost prezente semne sau
simptome semnificative ale tulburării.
A se specifica severitatea actuală:
Severitatea are la bază numărul de simptome aparținând criteriilor, severitatea acestor
simpotome și gradul de dizabilitate socială.
 Ușor – sunt prezente puține sau niciun simptom în exces față de cele necesare
pentru stabilirea diagnosticului, intensitatea simptomelor creează doar o
deteriorare minoră în funcționalitatea socială au profesională.
 Moderat – numărul simptomelor, intensitatea acestora și/sau deteriorarea
funcțională sunt între cele menționate pentru „ușor” și „sever”
 Sever – numărul de simptome este considerabil în exces față de cel necesar pentru
a stabili diagnosticul, intensitatea simptomelor creează un disconfort considerabil
și imposibil de gestionat, dar simptomele afectează semnificativ funcționarea
socială sau profesională.

Alături de tulburările de dispoziţie persoana care suferă de depresie (fie că vorbim de

episod depresiv major sau tulburare depresivă majoră, diferenţa constă în numărul simptomelor,
intensitatea și durata acestora) se confruntă adesea cu tulburări din sfera proceselor cognitive –
hipoprosexie, tulburări mnezice (este afectată în special memoria de fixare), orientare temoro-
spaţială, tulburări de comunicare, de organizare, în a lua decizii, dificultăţi de a face calcule, dar
şi de abstractizare.

Manifestarile depresiei
Ca tipuri de manifestari prezente în depresie mentionez:
1. Fiziologice, psihosomatice prezente în majoritatea timpului
 Constipație,
 Senzația de gură uscată,
 Dureri de cap,
 Tulburări gastro-intestinale, cardiace – palpitații, senzatie de disconfort cardio-
respirator (fără a exista un diagnostic în acest sens, analizele fiind bune),
 Senzație de “zapaceală”, amețeală,
 Plâns facil, spontan.
2. La nivelul proceselor cognitive:
 Vorbirea - persoanele care suferă de depresie au și dificultăți de vorbire și exprimare
– vorbire monosilabică, voce slabă, lipsită de fortă, monotonă, cursivitatea vorbirii
este afectată, își găseste cuvintele cu dificultate, discursul este greoi și sărcăcios,
 Memoria – scăderea capacității de a retine și reda informații (lipsa “chefului”,
lentoarea gândirii, lipsa motivației),
 Capacitatea de concentrare.
3. La nivelul stilului cognitiv (al cognitiilor) intalnim:
 Gânduri automate disfuncționale - care apar spontan și par a fi plauzibile - și
convingeri dezadaptative.
 Gândurile dezadaptative reflecta moduri distorsionate de a vedea lumea, de a
interpreta compotamente proprii și ale celor din jur și sunt asociate cu emoții negative
precum tristețea, anxietatea, furia, disperarea.
  Convingerile dezadaptative reprezintă credințele pe care le aveti despre ce trebuie
să faceti, să spuneți, sa gândiți.
Exemple: “toata lumea crede că sunt un ratat”, “nimic nu îmi reusește”, “toată lumea mă
urăste”, “nu sunt bun de nimic”, “am aceasta problemă de multă vreme și ea persista, iar asta
inseamnă că nu sunt în stare să mă schimb”, “nu ar trebui sa fiu depresiv”.
4. La nivelul trăirilor și emoțiilor întâlnim:
 Tristețe,
 Furie,
 Agresivitate – verbală, non-verbală -, agresivitate indreptată asupra altora sau a propriei
persoane (și somatizarea este tot o autoagresare a propriei persoane, o pedepsire a
neputinței de a fi conform a ceea ce “trebuie”),
 Disperare,
 Sentimentul de neputință, de neajutorare, descurajare.
5. La nivel comportamental
 Retragere socială (persoana depresivă este abătută, retrasă, nu are chef ne nimic, vrea să
fie lasată în pace, nu se implica în nicio activitate socială, recreativă și adeseori nu mai
poate nici să meargă la munca din cauza oboselii, lentoarei psihomotorii, dificultății de
concentrare, tulburărilor de memorie – care apar frecvent în depresie).
 Agitație psihomotrică (mișca piciorul și nu se poate stăpâni) și / sau letoare
psihomotrică (se mișcă cu greutate, pentru fiecare mișcare depune mare efort, chiar și
pentru a merge, pentru a se ridica, pentru a-si pregăti de mâncare).

Doi factori importanți și care sunt prezenți în episodul depresiv (si în tulburarea derpesivă)
sunt reducerea importanţei acţiunilor pozitive „ceea ce am făcut este foarte ușor, orice putea
sa o facă”, lipsa recompenselor și imagine de sine negativă - persoanele depresive deseori se
concentrează pe neajunsurile lor și le exagerează, iși văd doar defectele și chiar inventează unele,
reduc importanta trăsăturilor pozitive, a calitătilor pe care le au. Persoanele depresive pot crede
că sunt imposibil de iubit, că sunt urâte, proaste, slabe, incapabile.
Netratarea depresiei și neîntreruperea gândurilor disfuncționale, a convingerilor dezadaptative, a
ruminațiilor, a comportamentelor care intrețin starea depresiva pot duce la agravarea depresiei, la
incapacitatea de a funcționa pe plan socioprofesional, personal, inclusiv lipsa interesului fata de
autoingrijire – vestimentație, aspect, igiena.

Delimitări conceptuale, teorii şi definiţii ale anxietatii

De-a lungul timpului psihiatrii și psihologii au încercat să surprindă principalele aspecte
ale tulburărilor anxioase, să le clasifice și să le definească.
Carol Friedman (2000) spune că „tulburările anxioase sunt printre cele mai frecvente
tulburări psihice, care conduc la tulburări serioase în funcționarea socială, interpresonală și
ocupațional-profesională”, și aduc „multă suferință și trăiri dezagreabile și disconfortante cu
consecințe majore în planul calității vieții”.
In accepțiunea lui Glender (2004, pg. 139) tulburările anxioase sunt stări anormale ce au
ca principale caracteristici clinice „simptomele somatice și mintale ale anxietății și care nu sunt
secundare unei boli cerebrale organice sau altei tulburări psihice”.
Tulburările anxioase specifice seamănă cu tulburarea anxioasă generalizată – unde avem
manifestări fizice (iritabilitate, senzația că „ceva rău plutește în aer”, sentimentul că urmează să
se întâmple ceva rău, neliniște) și somatice – digestive (senzația de gura uscată, dificultatea de a
înghiții, flatulența, borborisme), respiratorii (senzație de constricție toracică, hiperventilație),
cardiovasculare (palpitații, senzație de disconfort sau durere precordială), genitourinare (micțiuni
frecvente) -, cu deosebirea principală că simptomele tulburărilor anxioase specifice apar numai
în anumite circumstanțe. Cele două trasături principale care caracterizează anxietatea fobică sunt:
persoana evită circumstanțele provocatoare de anxietate și resimte o anxietate anticipatorie din
perspectiva de a întâlni astfel de situații. Circumstanțele provocatoare de anxietate includ situații
(locuri aglomerate), obiecte (tăioase), animale / insecte (păianjeni) și de fenomene ale naturii
(tunet). Teoretic, în scop didactic se delimitează 3 sindroame fobice parincipale: fobia simplă,
fobia socială, agorafobia.
Fobia simplă este descrisă ca o stare trăită de o persoană care este în mod adecvat
anxioasă în prezența unui anumit obiect sau a unei anumite situații pe care ea tinde să o evite.
Pusă în fața acelui obiect / situații persoana poate manifesta întreaga gamă de simptome
anxioase (Friedman, Psihiatrie, p.140). Ca mecanism de apărare apare evitarea stimulului,
perspectiva întâlnirii cu obiectul sau situația anxiogenă provocând o trăire anxioasă anticipatoire.
În caracterizarea fobiilor simple se adaugă și numele stimulului – fobia de păianjen, fobia de
înălțimi, fobia de spații înguste. S-a observat că majoritatea fobiilor simple întâlnite la adulți sunt
o continuare a fobiilor din copilărie, foarte puține fobii debutând în viața adultă.
Fobia anxioasă apare la o persoană care devine în mod inadecvat anxioasă în situații în
care este observată și ar putea fi criticată. Aceste persoane evită conversațiile, expunerile în
locuri unde ar putea atrage atenția. și aici avem de-a face cu o anxietate anticipatorie pe care
persoana o resimte gândindu-se că este invitată la o petrecere, restaurant sau că trebuie să
participe la seminarii, ședințe sau alte ocazii în care este nevoită să vorbească în public sau,
uneori, să scrie sau să mănânce în fața altor persoane. În cazul fobiilor sociale există riscul cel
mai mare de consum de substanță –alcool, anxiolitice, tranchilizante pentru a ameliora stările
anxioase. Principalul gând irațional pe care persoanele care dezvolta anxietate socială îl au este
teama de a nu fi evaluați negativ, criticați, de a nu se face de râs.
Agorafobia. Persoanele care suferă de agorafobie sunt anxioase atunci când sunt departe
de casă, în aglomerații sau în locuri din care se iese cu dificulate sau se poate ajunge la ei cu
dificultate în cazul în care au nevoie de ajutor. De regulă aceast tip de anxietate este insoțită sau
apare ca urmare a unui atac de panică pe care persoana l-a suferit (Glender, 2004, pg. 154).
DSM-5 cuprinde în spectrul tulburărilor anxioase „acele tulburări care au în comun frica
excesivă și anxietatea precum și perturbările de comportament asociate”. Tulburările anxioase
„se diferențiază unele de altele prin tipurile de obiecte sau situații care induc frica, anxietatea sau
comportamentul evitant precum și prin ideația asociată”. Același manual specifică faptul că
„tulburările anxioase diferă de frica și anxietatea normale, specifice etapelor de dezvoltare, prin
faptul că sunt excesive sau persistă după finalizarea etapelor de dezvoltare corespunzătoare”.

Normal și patologic
De-a lungul timpului termenii de anxietate și frică au fost confundați, frica normală fiind
asimilată anxietății și invers. Carol Fridman face următoarele precizari (2000, pg. 185):
„Anxietatea normală este un răspuns adaptativ la o situație ce pune în pericol integritatea și
echilibrul ființei umane. Anxietatea patologică, prin intensitate și durată, este un răspuns
inadecvat la o anumită situație sau eveniment existențial. Anxietatea normală este resimțită atât
în plan psihic ca o stare neplăcută de teamă și disconfort, cât și în plan somatic cu o intensă
componentă vegetativă de fenomene foarte dezagreabile. Anxitatea este un semnal de alarmă
care ne avertizează de un pericol iminent de natură conflictuală, punand în stare de alertă
persoana respectivă.
Teama este un răpsuns la o amenințare concretă, cunoscută și neavând caracter
conflictual”.
Manual de Diagnostic și Clasificare Statistică a Tulburărilor Mintale (DSM-5) definește
frica ca fiind un răspuns emoțional la un pericol iminent real sau presupus, în timp ce anxietatea
ar consta în anticiparea unui pericol. De asemenea, același manual subliniază faptul că „cele
două stări se pot suprapune, dar pot fi și diferite, frica fiind mai frecvent asociată cu creșteri
rapide ale stimulării vegetative, necesară în condiții de luptă sau fugă, cu alte cuvinte de pericol
imediat și cu un comportament de salvare, iar anxietatea se asociază mai ales cu tensiune
musculară și vigilentă, necesare pregătirii pentru un pericol așteptat, precum și cu un
comportament precaut și evitant”.

Percepția și investirea unui eveniment

Modul de percepere a unui eveniment depinde de natura evenimentului, de resursele și
mecanismele de apărare și adaptare de care dispune Eul ce realizează un echilibru adaptativ între
lumea externă și lumea internă a pulsiunilor (sexuale, agresive și de dependență). Fie că
dezechilibrul este extern (între presiunile exterioare și Eul personal), fie că este intern (între
pulsiunile mai sus evocate și conștiință) – acesta produce un conflict. Conflictele pot fi de natură
externă (interpersonale) și de natura internă, intrapsihică (intrapersonale). De regulă ele sunt
interdependente, dar cele dominante sunt conflictele externe, deoarece omul este o ființă socială
prinsă în menghinea dintre biologic și social. Cea mai importantă sursă de anxietate este
conflictul intrapsihic (Carol Friedman, 2000, pg. 186).
Tulburările anxioase în special fobia socială, agorafobia pot sta la baza dezvoltătii unor
dependențe de substanță sau de o persoană. Pentru a depășii anxietatea unele persoane au apelat
la alcool, pastile sau la ajutorul unei persoane care să o însoțească atunci când iese din casă, când
trebuie sa meargă la diferite evenimente pentru a-i da o stare minimă de confort psihic și
emoțional.
In cazul dezvoltării dependențelor de o substanță cel mai adesea de alcool sau pastile
anxiolitice persoana alunecă fără sa observe în această capcană din dorința de a se dezinhiba, de
a aparține normalității, de a fi ca ceilalți.
Când vorbim despre dependența de o persoană care să însoțească permanent persoana
anxioasă în afara cadrului de confort, ne putem întreba dacă nu cumva aceste beneficii secundare
de a controla, de a-i sta cineva la dispoziție nu întretin simptomele specifice anxietății sociale,
agorafobiei și dacă la baza nu avem un nucleu nevrotic al personalității.
 Clasificarea și criteriile de diagnostic ale tulburăriilor anxioase

Manual de Diagnostic și Clasificare Statistică a Tulburărilor Mintale (DSM-5) și

Clasificarea Internațională a Bolilor și problemelor de sănătate - ediția 10 (ICD- 10) sunt
ghidurile medicale pe baza cărora se face evaluarea și diagnosticarea / psihodiagnosticarea în
medicină, psihologie clinică și psihoterapie.
DSM-5 vine cu noutăți în ceea ce privește clasificarea tulburărilor anxioase care față de
DSM-IV separă tulburarea obsesiv-compulsivă de tulburările anxioase, chiar dacă recunoaște
stubstratul anxios al tulburării.

Clasificarea tulburărilor anxioase pe baza ghidurilor medicale

Clasificarea tulburărilor anxioase conform ICD-10
Manualul de Clasificare Internațională a bolilor și problemelor de sănătate - ediția 10
(ICD- 10) include tulburările anxioase în spectrul tulburărilor nevrotice corelate cu stresul și
tulburări somatoforme. Clasificarea menționată în cadrul tulburărilor nevrotice corelate cu stresul
și tulburări somatoforme, aria tulburărilor anxios-fobice cuprinde:
 Agorafobia - fără tulburare de panică / cu tulburare de panică,
 Fobii sociale,
 Fobii specifice (izolate),
 Alte tulburări anxios-fobice,
 Tulburări anxios-fobice nespecificate.

În grupul tulburărilor anxios-fobice, anxietatea “este evocată numai (sau predominant) de

unele situații sau obiecte (externe Subiectului), bine definite, care nu sunt în mod obișnuit
periculoase. Ca rezultat, aceste situații sau obiecte sunt, în mod caracteristic, evitate sau îndurate
cu groază. Anxietatea fobică este nediferențiabilă - subiectiv, fiziologic și comportamental - de
alte tipuri de anxietate, și poate varia în severitate de la ușoară stânjeneala la teroare.
Preocuparea Subiectului se poate focaliza pe simptome individuale, ca palpitații sau senzația de
leșin, și este asociată adesea cu temeri secundare de moarte, pierderea controlului sau de a
înnebuni. Anxietatea nu dispare la cunoașterea faptului ca alți oameni nu privesc situația în
chestiune drept periculoasă sau amenințătoare. Mai mult, contemplarea perspectivei de a intra
într-o situație fobică generează de obicei anxietate anticipatorie” (ICD-10, 1998, pg. 53).
Atunci când teama se manifestă față de anumite obiecte sau în anumite situații ( de ace,
sânge, spitale), atunci discutăm despre prezența unei fobii specifice (ICD-10, 1998, pg. 53).
Fobiile specifice (izolate) sunt definite ca fiind „fobii limitate la situații cu specificacitate
particulară, cum ar fi proximitatea unor animale obișnuite, înălțimi, furtună cu trăznete,
întuneric, zbor, spații închise, urinarea sau defecarea la toaletele publice, consumarea anumitor
alimente, cabinetul stomatologic, vederea sângelui sau a leziunilor, și teama de a se expune la
anumite boli. Deși situația declanșantă e distinctă, contactul cu ea poate provoca panică, ca în
agorafobie sau fobia socială. Fobiile specifice iau naștere de obicei în copilărie sau viața adultă
timpurie, și dacă rămân netratate, pot persista decenii în șir. Seriozitatea handicapului rezultat
depinde de cât de ușor este pentru Subiect să evite situația fobică. Teama de obiectul fobic tinde
să ramână fixă, în contrast cu agorafobia. Boala de iradiere și infecțiile veneriene sunt subiecte
comune ale bolii fobice, și, mai recent, SIDA”.
Pentru a vorbi despre fobie specifică este nevoie sa fie îndeplinite toate criteriile
următoare:
 (a) „Simptomele, psihologice sau vegetative, trebuie să fie manifestări primare ale
anxietății, și nu secundare altor simptome ca deliruri sau gânduri obsesive;
(b) Anxietatea trebuie să fie limitată la prezența situațiilor sau obiectelor particulare;
(c) Situațiile fobice sunt evitate ori de câte ori este posibil”.

Clasificarea tulburărilor anxioase și criterii de diagnostic conform DSM-5 –

actualități
In DSM-5 vedem o schimbare semnificativă a clasificării tulburărilor anxioase, astfel:
1. Tulburarea anxioasă de separare este caracterizată în principal de trăirea fricii sau
anxietății excesive în legătură cu separarea de casă sau de persoanele de atașament și are
următoarele criterii de diagnostic:
A. „Frica și anxietate excesive și inadecvate pentru stadiul de dezvoltare al individului
față de situația de separare în raport cu persoanele de atașament, evidențiate prin cel puțin 3 din
următoarele manifestări: 1 - disconfort major recurent trăit de individ când anticipează sau
trăiește despărțirea de casă sau de persoanele cele mai importante pentru el; 2 – preocupare
majoră traită și persistentă în legatură cu pierderea persoanelor de atașament, sau posibilitatea ca
acestea sa sufere – să se îmbolnăvească, să fie rănite – sau să treacă în neființă; 3 – preocupare
majoră și persistentă trăită în legatură cu un potențial eveniment neplăcut care ar putea cauza
separare de persoana de atașament (ex. să se rătăcească, să fie răpit, să aibă un accident, să se
îmbolnăvească); 4 - evitarea sau refuzul de a ieși din casa din cauza fricii de separare (ex. să
meargă la școală, serviciu sau altundeva); 5 - frica excesivă și permanentă sau evitarea de a
rămâne singur – acasă sau în alte locuri – fără persoana de atașament; 6 - evitarea sau refuzul de
a dormi în afara casei sau de a se culca dacă nu se afla în apropierea persoanei de atașament; 7 -
coșmaruri repetate având ca tema separarea; 8 - acuze psihosomatice – cefalee, senzație de
greața, vărsături – atunci când este separat de persoanele de atașament sau când se estimează
acest lucru”.
B. Disconfortul, perturbarea este persistentă, cu durată de cel puțin 4 săptămâni la copii și
adolescenți și de peste 6 luni la adulți.
C. „Perturbarea cauzează disconfot semnificativ clinic sau deficit în domeniile social,
academic, profesional, sau în alte arii importante de funcționare”.
D. „Perturbarea nu este mai bine explicată de altă tulburare mintală, cum ar fi refuzul de a
părăsi casa din cauza rezistenței excesive la schimbare din tulburările din spectrul autist; ideile
delirante sau halucinațiile privind separarea din tulburările psihotice; refuzul de a ieși din casă
fără sa fie însoțit de o persoană de încredere în cazul agorafobiei; preocuparea privind
îmbolnăvirea sau alte nenorociri care se pot abate asupra persoanelor apropiate în tulburarea
anxioasă generalizată; sau preocuparea de a avea o boală în tulburarea nosofobică”.

2. Mutismul selectiv apare în special la copii și se manifestă prin lipsa inițierii unei
conversații sau refuzul de a răspunde când li se vorbește. Criterii de diagnostic:
A. „Incapacitate constantă de a vorbi în situații sociale în care este de așteptat ca persoana
să vorbească (ex. la școala), deși în alte situații vorbește.
B. Perturbarea influențează rezultatele școlare și profesionale sau comunicarea socială.
C. Durata perturbării este de cel puțin o lună (nu se limitează la prima luna de școală).
D. Incapacitatea de a vorbi nu este cauzată de lipsa cunoașterii sau de disconfortul de a
vorbi în limbajul cerut de situația socială respectivă.
 F. Perturbarea nu este mai bine explicată de o tulburarea de comunicare (ex. tulburarea de
fluența verbală cu debut în copilărie) și nu apare exclusiv în cadrul unei tulburări din spectrul
autist, schizofrenie sau alte tulburări psihotice”.

3. Fobia specifică. Stabilirea diagnosticului de fobie specifică implică prezența unui

element esențial acestei tulburări și anume, frica sau anxietatea limitată la prezența unei situații
sau obiect particular care poate fi numit stimul fobic. Criteriile de diagnostic pentru fobie
specifică sunt:
A. „Frică sau anxietate marcată privind un obiect sau o situație particulară (ex. de zbor,
înălțime, animale, injecție, vederea sângelui).
B. Obiectul sau situația fobică provoacă aproape întotdeauna frică sau anxietate imediată.
C. Obiectul sau situația fobică este evitată conștient sau suportată cu frică sau anxietate
intensă.
D. Frica sau anxietatea este disproporționată față de pericolul real pe îl implică obiectul
sau siutația repsectivă și față de contextul socio-cultural.
E. Frica, anxietatea sau comportamentul de evitare este persistent, având de obicei o
durată de cel puțin 6 luni.
F. Frica, anxietatea sau comportamentul evitant cauzează disconfort semnificatv clinic
sau deficit în domeniile social, profesional sau în alte arii importante de funcționare.
G. Perturbarea nu corespunde mai bine simptomelor altei tulburări mintale cum ar fi:
frica, anxietatea și evitarea situațiilor asociate cu simptome de panică sau cu alte simptome care
provoacă incapacitate (ca în agorafobie); obiecte sau situații legate de obsesii (că în tulburarea
obsesiv-compulsivă); rememorarea evenimentelor traumatizatne (ca în tulburarea de stres
posttrauamtic); părăsirea casei sau a persoanelor de atașament (ca în tulburarea anxioasă de
separare); sau frică de situații sociale (ca în tulburarea anxioasă socială)”.

4. Tulburarea anxioasă socială (fobia socială) are ca element principal teama

indivizilor de a apărea în public, teama de evaluare negativă, de felul în care sunt percepuți de
ceilalți.
A. „Frică sau anxietate marcată şi persistentă de una sau mai multe situații sociale în care
individul ar putea fi expus evaluării de către ceilalți. Astfel de exemple sunt interacțiunile
sociale (ex. să susțină o conversație, să întâlnească persoane necunoscute), să fie observat (în
timp ce mănâncă, bea) sau să apară în fața unui public (să țină un discurs) .
B. Persoana se teme că ar putea fi trădata de simptome psihofiziologice, comportamentale
și că ar putea fi apreciată negativ (să fie umilit sau pus în dificultate).
C. Situațiile sociale provoacă aproape întotdeauna frică sau anxietate.
D. Situațiile sociale sunt evitate sau suportate cu frică sau anxietate intensă.
E. Frica, anxietatea sunt disproporționate față de pericolul reprezentat de situația socială
și față de contextul socio-cultural.
F. Frica, anxietatea sau evitarea este persistentă și durează de regulă cel puțin 6 luni.
G. Frica, anxietatea sau evitarea cauzează disconfort sau deficit semnificativ clinic în
domeniile social, profesional sau în alte domenii importante de funcționare.
H. Frica, anxietatea sau evitarea nu pot fi atribuite efectelor fiziologice ale unei substanțe
(abuz de drog, medicamenete) sau unei afecțiuni medicale.
 I. Frica, anxietatatea sau evitarea nu este mai bine explicată de simptomele altei tulburări
ințiale, cum ar fi tulburarea de panică, tulburarea dismorfică corporală sau tulburări din spectrul
autist.
J. Dacă este prezentă o altă condiție medicală (ex. boala Parkinson, obezitate, desfigurare
ca urmarea a arsurilor sau leziune), frica, anxietatea sau evitarea trebuie să fie evident lipsită de
legatura cu afecțiunea sau să fie excesivă”.

5. Tulburare de panică
A. „Atacuri de panică imprevizibile, recurente. Un atac de panică reprezintă apariția
bruscă a unei frici intense sau a unui disconfort intens care atinge un punct culimant în decurs de
câteva minute, iar în acest interval se manfiestă patru (sau mai multe) din următoarele simptome:
1 - palpitații, bătăi puternicce ale inimii sau accelerarea frecvenței cardiace; 2 - transpirații; 3 -
tremor sau frisoane; 4 - senzație de respirație dificilă (dipsnee) sau de sufocare; 5 - senzație de
asfixie; 6 - dureri sau confort precordial; 7 - greață sau disconfort abdominal; 8 - senzație de
amețeală, instabiliate, cap gol sau lipotimie; 9 - senzație de frig sau de caldură; 10 - parestezii
(senzații de amorțeală, furnicături); 11 - derealizare (sentimentul irealitatii) sau depersonalizare
(detașarea de sine); 12 - frica de a pierde controlul sau a „innebuni”; 13 - frica de moarte.
B. Cel puțin unul din atacurile de panică a fost urmat, timp de cel puțin o lună de una sau
ambele din următoarele: 1 - preocupare sau îngrijorare persistentă privind apariția unui nou atac
de panică sau a consecințelor acestuia (ex. pierderea controlului, apariția unui infarct,
posibilitatea de a „înnebuni”); 2 - o schimbare semnificativ dezadaptativă a comportamentului
provocată de atac (ex. un comportament menit sa evite producerea atacurilor de panică, cum ar fi
evitarea efortului fizic sau a situațiilor necunoscute).
C. Perturbarea nu poate fi atribuită efectelor fiziologice ale unei substanțe (ex. un drog de
abuz, un medicament) sau a unei afecțiuni medicale (ex. hipertiroidism, boli cardiopulmonare).
D. Perturbarea nu este mai bine explicată de o altă tulburare mintală (ex. atacurile de
panică nu apar doar ca răspuns la situațiile sociale anxiogene, așa cum se întâmplă în tulburarea
anxioasă socială; ca răspuns la obiecte sau situații fobie particulare, ca în fobia specifică; ca
răspuns la obsesii, ca în tulburarea obsesiv-compulsivă; ca răspuns la rememorarea
evenimentelor traumatizatne, ca în tulburarea de stres posttraumatic; sau ca răspuns la
despărțirea de persoanele de atașament, ca în tulburarea anxioasă de separare)”.

6. Agorafobia are ca element principal de diagnostic prezența fricii sau anxietății

marcate declașate de expunerea reală sau anticipată la o gamă de situații și are următoarele
criterii de diagnostic:
A. „Frica sau anxietate marcate privind două (sau mai multe) din următoarele cinci
situații: 1 - utilizarea transportului public (ex. atutomobile, autobuze, trenuri, vapoare, avioane);
2 - prezența în spații deschise (ex. parcari, piețe, poduri); 3 - prezența în spații închise (ex.
magazine, teatre, cinematografe); 4 - statul la rând sau în mulțime; 5 - ieșirea singur în afara
casei;
B. Individul se teme sau evită aceste situații deoarece se gândește ca poate fi dificil să
scape sau poate lipsi ajutorul în eventualitatea dezvoltării unor simptome de panică sau a altor
simptome care determină incapacitate sau jenă (ex. frica de a cădea la vârstnici; frica de
inconștiență).
C. Situațiile agorafobice provoacă aproape întotdeauna frică sau anxietate.
 D. Situațiile agorafobice sunt evitate activ, necesită prezența unei companii sau sunt
suportate cu frică sau anxietate intense.
E. Frica sau anxietatea este disproporționată față de pericolul actual pe care îl presupune
situația agorafobică și contextul socio-cultural
F. Frica, anxietatea sau evitarea sunt persistente, și în mod tipic durează cel puțin 6 luni.
G. Frica, anxietatea sau evitarea cauzează disconfort sau deficit semnificative clinic în
domeniile social profesional sau în alte domenii importamte de funcționare.
H. Chiar dacă este prezentă o altă afecțiune medicală (ex. boala inflamatorie, intestinală,
boala Parkinson), frica, anxietatea sau evitarea sunt clar excesive.
I. Frica, anxietatea sau evitarea nu pot fi mai bine explicate de simptomele altei tulburări
mintale – de exemplu simptomele nu sunt limitate la fobie specifică, forma situațională; nu
implică doar locuri publice (ex. ca în tulburarea anxioasă socială); și nu sunt legate exlusiv de
obsesii (ca în tulburarea obsesiv-compulsivă), de presupuse defecte sau imperfecțiuni ale
aspectului fizic (ca în tulburarea dismorfică corporală), de amintirile evenimentului traumatizant
(ca în tulburarea de stres posttraumatic) sau de frica de separare (ca în în tulburarea anxioasă de
separare)”.

7. Tulburarea anxioasă genealizată are ca element principal prezent anxietatea și

îngrijorarea (inclusiv îngrijorarea aticipatorie) excesive cu privire la diferite evenimente sau
activități). Criteriile de diagnostic ale tulburării de anxietate generalizată sunt:
A. „Anxietate și îngrijorare (anticipare anxioasă) excesive, prezente majoritatea zilelor,
timp de cel puțin 6 luni, cu privire la unele evenimente sau activități (cum ar fi performanțele la
serviciu sau la școală).
B. Individului îi este dificil să-și controleze îngrijorarea.
C. Anxietatea și îngrijorarea se asociază cu trei sau mai multe din următoarele 6
simptome (dintre care cel puțin câteva simptome au fost prezente majoritatea zilelor, în utlimele
6 luni): 1 - neliniște sau senzație de nerăbdare sau de a fi la limită; 2 - obosește ușor; 3 -
dificultăți de concentrare sau senzație de golire a minții. 4 - iritabilitate. 5 - tensiune musculară. 6
- perturbări ale somnului (dificultăți de adormire sau de a menține somnul, sau neliniște, somn
nesatifăcător).
D. Anxietatea, îngrijorarea sau simptomele somatice cauzează disconfort semnificativ
clinic sau deficit în domeniile social, profesional sau în alte arii importante de funcționare.
E. Perturbarea nu poate fi atribuită efectelor fiziologice ale unei substanțe (ex. un drog de
abuz, un medicament) sau altei afecțiuni medicale (ex. hipertiroidism).
F. Perturbarea nu este mai bine explicată de altă tulburare mintală (ex. anxietatea sau
îngrijorarea privind declanșarea unor atacuri de panică în tulburarea de panică, evaluarea
negativă, în tulburarea anxioasă socială – fobia socială, contaminarea sau alte obsesii în
tulburarea obsesiv-compulsivă, separarea de persoanele de atașament în tulburarea anxioasă de
separare, amintirea evenimentelor traumatizatne în PTSD, creșterea în greutate în anorexia
nervoasă, acuzele somatice în tulburarea cu simptome somatice, imperfecțiuni ale aspectului
fizic în tulburarea dismorfică corporală, frica de a avea o boală gravă în tulburarea nosofobică,
sau conținutul ideilor delirante în schizofrenie sau tulburarea delirantă)”.

8. Tulburarea anxioasă indusă de substanțe sau medicamente are următoarele criterii

de diagnostic:
A. „Atacul de panică sau anxietatea domină tabloul clinic.
 B. Sunt prezente dovezi din istoric, examenul clinic sau rezultatele analizelor de laborator
ca sunt îndeplinite următoarele condiții: 1 - simptomele descrise la criteriul A s-au dezvoltat pe
parcursul sau la scurt tip după intoxicația sau sevrajul la o substanța sau după expunerea la un
medicament. 2 - substanța sau medicamentul implicat este capabil să producă simptomele de
criteriul A.
C. Perturbarea nu este mai bine explicată de o tulbuare anxioasă care nu este indusă de
substanțe sau medicamente. Dovezile prezenței unei tulburări anxioase independente pot
cuprinde următoarele: simptomele preced debutul consumului de substanțe sau medicamente;
simptomele persistă o perioada semnificativă de timp (ex. aproximativ o lună) după încetarea
servrajului acut sau a intoxicației severe; sau sunt prezente alte dovezi care sugerează existența
unei tulburări anxioase independente, care nu a fost indusă de substanțe sau medicamente (ex.
istoric de episoade recuente fără legatură cu substanțe sau cu medicamente).
D. Perturbarea nu apare exclusiv pe parcursul unui delirium.
E. Perturbarea provoacă disconfort semnificativ clinic sau deficit în domeniile social,
profesional sau în alte arii importante de funcționare”.

9. Tulburarea anxioasa secundară unei afecțiui medicale – criterii de diagnostic:

A. „Atacurile de panică sau anxietatea domină tabloul clinic.
B. Sunt prezente dovezi din istoric, examenul fizic sau rezultatele analizelor de laborator
ca perturbarea este consecința fiziopatologică directă a unei afecțiuni medicale.
C. Perturbarea nu poae fi mai bine explicată de o altă tulburare mintală.
D. Perburbarea nu apare exclusiv pe parcursul unui delirium.
E. Perturbarea cauzează diconfort semnificativ clinic sau deficit în domeniile social,
profesional sau în alte arii importante de funcționare”.

10. Altă tulburare anxioasă specificată

Categoria „altă tulburare anxioasă specifică” se aplică tablourilor clinice în care
simptomele caracteristicile unei tulburări anxioase care cauzează disconfort seminifcativ în
domeniile social, profesional sau în alte arii importante de funcționare, predomină, dar nu
îndeplinesc criteriile pentru niciuna din clasa de diagnostic a tulburărilor anxioase. Exemple de
tablouri clinice care pot fi înregistrate în categoria „altă tulburare anxioasă specifică” – atacuri
cu simptomatologie limitată; anxietate generalizată nemanifestată în majoritatea zilelor.

11. Tulburarea anxioasă nespecifică

Această categorie include tulburările cu anxietate sau evitare fobică notabilă care nu
satisfac criteriile pentru nici o tulburare anxioasă specifică, dar în care sunt prezente simptome
caracteristice unei tulburări anxioase care cauzează disconfort seminifcativ în domeniile social,
profesional sau în alte arii importante de funcționare.
Aceasta categorie de diagnostic se utilizează în situațiile în care medicul nu menționează
motivul particular pentru care nu sunt îndeplinite criteriile pentru nici o tulburare anxioasă
specifică și cuprinde acele tablouri pentru care nu sunt disponibile suficiente informații pentru a
stabili un diagnostic mai specific.
 Fobia specifică sau situațională – criterii psihodiagnostice și specificatori
Tema de față are în prim-plan fobia specifică, respectiv reacția anxioasă dezvoltată față
de situațiile cu potențial conflictual și probabilitatea de a degenera în manifestări verbale de
agresivitate.
Psihodiagnosticul de fobie specifică a fost pus pe baza următoarelor simptome manifeste:
 Anxietate marcată faţă de o situaţie – teama de situații cu potențial conflictual, în
special cu manifestarea agresiviăţii verbale și paraverbale – tonalitate ridicată până la
ţipat, răstirea la celălalt.
 Situația descrisă provoacă întotdeauna anxietate, disconfort psihic și somatic cu
manifestări clinice – tremor, senzaţie de ameţeală, disconfort gastrointestinal și
cardiovascular.
 Situaţia este evitată, iar dacă nu se poate este cu greu suportată.
 Anxietatea marcată trăită în legatura cu situaţia și anxietatea anticipatorie îl face pe
client să facă tot posibilul să aplaneze situaţia cu un consum emoţional foarte mare.
Debut și evoluţie
Am dezvoltat acest tip de fobie situaţionala ca urmare a certurilor la care am participat
fără voia mea în copilărie și care s-au reactivat mai târziu în relaţia cu barbaţii în special,
indiferent de context – serviciu, pe stradă, acasă.
Specificatori
Specificatorii sunt mentionați prin indicația „se specifică” în setul de criterii. Prin
specificatori înțelegem un subgrup mai omogen de indivizi care prezintă manifestări specifice
fobiei specifice, de exemplu, și care au în comun anumite elemente - anxietatea în legatura cu un
obiect, situaţie, fenomen al naturii. Specificatorii nu se exclud reciproc și pot fi utilizați mai mult
de un specificator.
In codificarea fobiei specifice vom ține seama de prezența uneia sau mai multor situaţii
fobice întâlnite la persoană.

Manifestările anxietăţii
Tipuri de manifestări prezente în tulburările anxios-fobice:
1. Fiziologice, psihosomatice prezente în majoritatea timpului
 Tulburări musculare (contracturi, spasme, încleştarea dinţilor, schimbarea
tonului vocii, clănţănitul dinţilor, voce nesigură, creşterea tonusului muscular).
 Tulburări senzoriale (ţiuituri în urechi, vedere înceţoşată, senzaţii de slăbiciune ,
furnicături, înţepături).
 Simptome cardiovasculare (tahicardie, palpitaţii, dureri în piept, perceperea
vibraţiei vaselor, senzaţie de leşin, impresia de oprire a inimii).
 Simptome respiratorii (presiune sau constricţie în piept, senzaţii de înecare,
dispnee, oftat).
 Simptome gastrointestinale (dificultăţi la înghiţire, dureri abdominale, senzaţii
de arsură, de balonare, borborisme, greaţă, vomă, diaree sau constipaţie).
 Simptome genitourinare (urinări frecvente, senzaţie de urinare imperioasă,
amenoree, menoragie, frigiditate / impotenţă, ejaculare prematură, pierderea
libidoului).
 Simptome vegetative (senzaţie de gură uscată, valuri de caldură, înroşirea
tegumentelor, paloare, tendinţa de transpiraţie, stare de “zăpăceală”, tensiune,
cefalee, “piele de găină” – piloreacţie – , vertij).
 2. La nivelul proceselor cognitive:
 Blocaj mental,
 Dificultăţi de vorbire,
 Dificultati de concentrare ,
 Derealizare,
 Depersonalizare,
 Tulburări de memorie.

3. La nivelul stilului cognitiv (al cognițiilor) întâlnim:

 gânduri disfuncţionale, predicţii catastrofale care declanşează şi amplifică frica
spre deosebire de frica pe care cercetătorii – psihologi, neurologi, etologi – au
definit-o ca pe o emoţie declanşată de o ameninţare specifică și reală, anxietatea
se maifestă în afara unui pericol real. Aceasta este și principala diferenţă dintre
cele două emoţii. În trăirea anxioasă teama este anticipativă, apar gânduri
referitoare la lucruri negative care se pot întâmpla. Îngrijorarea poate ajunge să fie
prezentă în gânduri şi comportament în marea majoritate a zilei, să perturbe buna
funcţionare a persoanei.

4. La nivelul trăirilor și emoțiilor întâlnim:

 Agitaţie,
 Irascibilitate,
 Neliniște interioară.

5. La nivel comportamental
 Evitarea situaţiei anxiogene,
 Nervozitate,
 Nelinişte,
 Tremorul mâinilor,
 Încruntare,
 Spasme ale tendoanelor,
 Aspect tensionat,
 Atac de panică.

FACTORI IMPORTANȚI ÎN REUȘITA DEMERSUL TERAPEUTIC:

 Dorința clientului de a face schimbarea,
 Compatibilitatea client – psihoterapeut,
 Implicarea activă a clientului în demersul terapeutic,
 Urmarea instrucțiunilor psihoterapeutului,
 Efectuarea temelor pentru acasă care au ca scop valorificarea timpului dintre ședințe,
 Comunicarea deschisă client – psihoterapeut și psihoterapeut – client.

PSIHOTERAPIA tulburarii anxioase si depresive are ca obiective generale (care sunt

personalizate în functie de resursele și nevoile fiecărui client):
  identificarea factorilor declanșatori și a celor care intrețin starea și comportamentul
depresiv,
 stoparea gândurilor negative și inlocuirea lor prin restructurare cognitivă (restraucturarea
convingerilor disfuncționale – de exemplu „Nu sunt în stare de nimic”, „Sunt un ratat”),
 imbunătățirea imaginii de sine și cresterea stimei de sine, autovalorizarea,
 exteriorizarea agresivității, furiei prin metode controlate,
 rezolvarea problemelor din trecut și vindecarea emoțională,
 vindecarea copilului interior (atunci când originea se află în experiente din copilărie),
 găsirea stări de bine și echilibru.

Relatia sau alianta terapeutica

Psihoterapia integrativă acordă o importanță deosebită relației terapetuice ca fiind „co-
creată la un nivel de experiență verbal, conștient, explicit și la un nivel de experiență inconștient,
implicit, non-verbal”. Evans și Gilbert (2005) consideră că un loc central în psihterapia
integrativă este “concentrarea pe co-creație a relației terapeutice ca un eveniment interacțional
la care ambele părți participă. Nu este o relație unilaterală, unde o parte „acționează„ în timp
ce cealaltă parte este doar un recipient pasiv care primește și înmagazinează informații și
sugestii, ci mai degrabă este construit un proces relațional în colaborare ce evoluează constant,
la care ambii actori implicați în demersul terapeutic, terapeut și client, contribuie. Vindecarea și
schimbarea au loc numai în și prin relația co-construită, terapeutul și clientul, evoluând de-a
lungul timpului, atât individual, cât și interacțional, relațional. Relația terapeutică este văzută
ca un proces dinamic între două persoane în interacțiune reciprocă în cabinetul de terapie,
întotdeauna o întâlnire unică datorită individualității persoanelor implicate. Este foarte mult o
vedere bilaterală a procesului terapeutic, recunoscând că și clientul va avea un impact asupra
terapeutului în mod constant. De aceea putem spune că relația terapeutică este reciprocă, dar
nu simetrică.”Reciprocitatea nu implică și simetrie, egalitate a influenței „influența reciprocă
nu implică influența egală, relația analitică poate fi mutuală fără a fi simetrică” (Aron, 1991).
Reciprocitatea se referă la faptul că exista o „o conștientizare a faptului că două persoane nu pot
fi într-o întâlnire unul cu celalalt fără a avea impact sau a fi influențat de către celălalt”. -
Maroda (1991).

Tulburarea Depresiv Anxioasă Mixtă (in cercetare)

Criterii de diagnostic
A. Dispoziţie disforică recurentă sau persistentă durand cel puţin 1 lună.
B. Dispoziţia disforică este acompaniată timp de cel puţin 1 lună de patru (sau mai multe)
dintre următoarele simptome:
1. dificultate in concentrare sau senzaţia de vid mental;
2. perturbare de somn (dificultate in a adormi sau in a rămane adormit, ori somn
agitat, nesatisfăcător);
3. (2)fatigabilitate sau energie scăzută;
4. iritabilitate;
5. aprehensiune;
6. uşor de mişcat pană la lacrimi;
7. hipervigilitate;
 8. se aşteaptă la tot ce este mai rău;
9. disperare (pesimism pervaziv in legătură cu viitorul;
10. stimă de sine scăzută sau sentimente de inutilitate.
C. Simptomele cauzează o detresă sau deteriorare semnificativă clinic in funcţionarea
socială, profesională sau in alte domenii de funcţionare importante.
D. Simptomele nu se datorează efectelor fiziologice directe ale unei substanţe (de ex., un
drog de abuz, un medicament) sau ale unei condiţii medicale generale.
E. Oricare dintre următoarele:
nu au fost satisfăcute niciodată criteriile pentru tulburarea depresivă ma joră, tulburarea
distimică, panică sau anxietatea generalizată; actualmente nu sunt satisfăcute criteriile pentru
oricare altă tulburare afectivă sau anxioasă (inclusiv o tulburare afectivă sau anxioasă, in
remisiune parţială);

Simptomele nu sunt explicate mai bine de oricare altă tulburare mentală

Deblocheaza sau “sparge gheata” cu ajutorul cardurilor metaforice, tehnici proiective.

 INSTRUMENTE UTILIZATE ÎN EVALUARE
- chestionare, scale, tehnici proiective –
Prezentate in anexa

 Scala de auto-acceptare
 Scala hamilton de evaluare a anxietatii
 Interpretarea scalei stimei de sine
Mmse (mini mental state examination)
 Scala pentru depistarea abuzului si traumei
 Scala de evaluare psihiatrică p. Pichot, j.e. Overall, d.rgorham, se prezintă asfel:
 Chestionarul tulburarilor dispozitiei
 Scala de evaluare globală a funcţionării
 Tehnici proiective

NEO PI-R cu licenta testcentral.ro

Sistem de evaluare clinciacu licenta rtsclus.ro

DESEN
Calitatea liniilor
Liniile negre, întunecate, încărcate sugerează agresivitate.
Cele vagi, neclare sugerează retragere, incertitudine, slăbiciune.
Liniile schiţate, exceptând artiştii, sugerează anxietate, incertitudine, timiditate.
Linii groase indică bariere fizice faţă de mediu; tipice pentru tendinţe schizoide.
Neatenţia faţă de calitatea liniei, liniile care sunt desenate neângrijit şi cu un mare grad de
impulsivitate sugerează tendinţe de acting- out. Din contră, liniile care chiar dacă sunt înnegrite,
arătând furie, dar sunt desenate cu precizie, grijă, control sugerează un mare grad de auto-
control.
Accentuarea liniei de mijloc (figuri cu accentuare a nasului, cravatei, nasturilor, prohabului
şi şireturilor) sugerează probleme de imagine corporală şi chiar frici legate de sfărâmare,
împărţire interioară.
Simetria liniei sugerează control şi logică, şi cu cât simetria este mai accentuată, cu atât mai
mult implicaţia este de rigiditate şi compulsii. Din contră, impulsivitatea sau lipsa de simetrie
sugerează tendinţe acting-out.
Precizari
Intr-un mod general se poate spune ca o predominanta de culori calde (rosu, portocaliu, roz,
galben) reflecta un temperament, mai degraba extrovertit, cautand contactul si schimbarea, in
timp ce o folosire privilegiata a culorilor reci (albastru, verde, gri, negru) indica o tendinta spre
introversiune si mai mult rezerva si timiditate.

Lipsa culorii in desen poate insemna un gol afectiv sau o problema de exteriorizare a
afectivitatii. De altfel, proportia de suprafata alba si de suprafata colorata dezvaluie a anumita
importanta.
Intr-adevar, parte de foaie lasata alba este un spatiu nelocuit, gol. Acest spatiu este in acelasi
timp liber si imperceptibil. Exprima lipsa de comunicare, linistea, visul. Portiunile albe foarte
importanta pot indica importanta vietii interioare. Tendinta de a se refugia in vis sau o dificultate
care are o influenta solida asupra realului, dar va trebui sa se tina cont de varsta si sa se utilizeze
aceasta informatie cu prudenta. O parte importanta a desenului lasata in alb poate sa reprezinte in
mod simbolic interdictia, un domeniu tabu sau trecut sub tacere. Un spatiu alb mare intre doua
personaje arata o distanta simbolica.
Cand albul, indice de interiorizare si de reflectie, dispare sistematic sub culoare si toata suprafata
este folosita intr-un mod excesiv si repetitiv, putem elabora ipoteza conform careia, copilul are
tendinta de a adera intru totul la mediul inconjurator, si actioneaza cu ardoare pe moment, fara a
se aseza la departarea necesara.
Densitatea umpluturii depinde la copil si de perioada pe care o traverseaza. Adesea, umplerea
sistematica cu diferite elemente ca ploaia, zapada, confetii sau diferite pete, are un efect
rasunator asupra lui. El ia in posesie totalitatea spatiului facand sa dispara vidul care contine in el
insusi problema absentei, a neantului sau a infinitului. Posedarea vidului, inzestrarea lui cu corp,
locuirea in el asigura si da senzatia de stapanire a lumii. Dar acest fenomen, cand este folosit
adesea, este expresia tensiunii sau a nelinistii. O serie de desene va permite gasirea motivului.
Folosirea spatiului
Inconstient, folosind spatiul care reprezinta foaia de hartie in acelasi fel in care locuim: spatiul
inconjurator. Anumitor persoane le place sa ocupe tot spatiul. Altii nu indraznesc, isi masoara
sau isi inhiba gesturile. Acest lucru are repercusiuni asupra scrisului cat si asupra desenului, care
poate sa umple toata foaia sau doar un spatiu minuscul. Pune in posesie pe spatiul grafic cum
pune stapanire si pe spatiul din jurul nostru.
Acest lucru reflecta deci, modul de a se afirma si de a lua in considerare mediul.

Jumatatea de sus a foi. Din toate timpurile, oamenii s-au intors spre cer si au situat la inaltime
notiunile de spirit, de ideal si de divin. Cerul si in susul paginii corespunde notiunii de “dincolo
de sine”, unde gasim valorile superioare greu de atins. Este lumea visului, a imaginarului si a
spiritualitatii.
Jumatatea de jos a foi Partea inferioara a paginii se opune luminii care vine de sus, deci josul
paginii reprezinta lumea obscura a impulsurilor inconstiente. Este domeniul Pamantului, al
echilibrului, al concretului. Josul paginii este in raport cu viata de toate zilele. Se spune “a fi cu
picioarele pe pamant”, dar ne sprijinim pe sol, pamantul mama hranitor si vegetativ, element
static si regenerator.
Stânga desenului reprezinta partea sinelui, în timp ce partea dreapta este cea a mediului social.
Privire spre stânga: introspecţie, preocupare pentru sine. Privire spre stanga: extroversie, dorinta
de a socializa

Linia de contur a desenului este asemeni unui hotar care imprejmuieste ceva. O linie subtire
denota feminitate, sensibiliate, dar si nesiguranta. O linie groasa poate insemna introversie,
dorinta de izolare.
 TEHNICI UTILIZATE ÎN TERAPIE – PREZENTARE

Metode și tehnici utilizate în interveția psihoterapeutică:

1. METODA ASOCIATIILOR LIBERE îsi are originea în psihanaliza freudiană și este
utilizată pentru descoperirea conflictelor inconsitente. A fost metoda prin care pornind de la „nu
stiu cu ce sa încep” am ajuns sa fac conexiuni care m-au surprins și pe mine. Insight-urile oferite
de acestă metodă m-au ajutat să îmi conturez obiective pe care să lucrez pentru ca am
constientizat „problemele” care mă chinuiau și pe care le-am putut pune în cuvinte. Produsele
asociațiilor au fost amintiri, imagini, sentimente, dorinte, acuze, reproșuri prin care am adus din
inconștient in constient continuturi reprimate, eliberându-mă astfel de efectele lor.
2. SCAUNUL AUXILIAR este o tehnică utilizată inițial in psihodramă și integrată și de
alte orientări psihoterapeutice datorită eficientei sale. Aceasta tehnica se foloseşte un scaun ca
element “auxiliar” pentru client, ajutându-l într-un mod specific în dezvoltarea acţiunii sale
psihodramatice. Scaunul ocupă un spaţiu bine definit, care va fi ocupat: de un interlocutor
imaginar în cazul “scaunului gol” sau de protagonist în cazul “scaunului înalt”. Scaunul gol se
foloseşte când clientul / protagonistul trebuie să spună lucruri spre un altul pe care şi-l
imaginează că ocupa spaţiul oferit de scaun. Elementul concret, dar gol, reprezentat prin scaun,
ajută clientul în umplerea spaţiului cu tot ceea ce el vede în cel imaginat: este un spaţiu unde pot
fi aduse percepţii, proiecţii, temeri, dorinţe ale clientului. Scaunul gol poate fi folosit și pentru
întâlniri cu persoane moarte sau niciodata născute (de ex. fiul dorit, dar niciodată avut), dar și
pentru cei prezenţi şi semnificativi în lumea intrapsihică a clientului. Tehnica scaunului gol are
valoare simbolică atât pentru obiecte, cât şi pentru locuri din viaţa cotidiană şi este folosită
deseori în reprezentaţiile teatrale pentru simbolizarea prezenţei unor persoane semnificative,
dispărute sau aflate la distanţă.
Scaunul înalt este folosit atunci când protagonistul trăieşte sentimente de inferioritate
şi/sau de subordonare faţă de o anumită persoană, ambient sau situaţie. Din punct de vedere
tehnic se aşează un scaun pe un plan mai înalt: pe acesta clientul experimentează un raport “de
sus în jos” cu persoane care în realitate trăiesc ca “superiori”, “undeva sus, “deasupra”. Această
tehnică foloseşte simbolismul spaţial pe care îl întâlnim chiar și în realitatea cotidiană. Ne
întâlnim cu expresii ca: “a fi cu un nivel mai sus”, “a urca scara socială”, “a te uita de sus în jos”,
“a cădea de sus” etc; sau cu spaţii ca tronul regal, centrul puterii, sediul judecatorului, altarul,
catedra s.a.m.d. A fi sus din punct de vedere spaţial conduce la apariţia unor trăiri asemănătoare
şi în planul vieţii psihice, afective, sociale. Scaunul înalt îl ţine pe client în “aici şi acum”,
devenind el însuşi creatorul propriilor alegeri și trăiri.
Initial am experimentat metoda scaunului gol pentru a comunica parintilor, mie ce simteam, dar
la propunerea psihoterapeutului am experimentat și metoda scaunului inalt care mi-a readus in
memoria cognitiva și emotionala felul in care ma simteam in relatie cu parintii, in special cu
tatal, felul in care percepeam autoritarea. Ulteror, i-am dat jos dupa piedestal și i-am asezat la
nivelul meu. A fost un exercitiu care s-a desfasurat pe parcursul catorva sedinte pentru ca m-a
luat ceva timp sa ma situez pe plan de egalitate cu ei.
3. STATUIA/ SCULPTURA relației cu tata – tehnica inspirata tot din psihodrama și
integrata și in alte orientari psihoterapeutice pentru ca folosește intr-un mod original proiectia,
metafora și simbolistica.
Sculptura – este o imagine statica în care subiectul “modeleaza” pe cineva pentru a
exprima forma sentimentului dorit. Aceasta tehnica implica persoana intr-o munca mentală
intense menită să clarifice sentimentele interioare pentru a putea fi transferat apoi în exterior,
intr-o forma expresiva eficace (www.psihodramaclasica.ro).
Cand psihoterapeutul mi-a prezentat aceasta tehnica și m-a invitat sa folosesc propirul
corp și elemente de recuzita pentru a „modela” ceea ce simt, ruperea unui lant a fosc ceea ce mi-
am imaginat ca se intampla in relatia cu tata, sentimentul de descatusare. In relatia cu mama am
repezentat o floare care isi permite sa lase petalele să se deschidă, se eliberează, respiră.
4. IMAGERIE VIZUALA / GHIDATA – călătoria catre copilul interior (dupa M.
Hunter, pg. 5-6). Este o tehnica cunoscuta in special din lucrarile lui Milton Erikson prin care
clientul este „dirijat” in imaginar catre anumite momente din viata lui și care ii poate perminte
„reparearea” unor experiente din trecut, recadrarea lor.
Tehnica imageriei vizuale / hidate implica o prezentare a ceea ce se va intamla. O discutie
in care aflam despre un loc preferat, despre frici pentru a le putea evita.
Pasii sunt: invitatia catre client de a se simtii comod, in siguranta, pregatit pentru o
calatorie. Sunt adaugate informatii kinestezice, vizuale, auditive pentru completarea tabloului.
Indemnul la curiozitate (ex. sub copac este o bancuta, iar pe ea un copil; apropiete și vezi cine
este copilul). Interactiunea cu mediul și personajul.
Scopul este retrairea, expunerea constienta, relatia reparatorie care sunt pasii spre
vindecare.
5. JURNAL PSIHOTERAPEUTIC are scopul de a face persoana consttienta de ceea ce
simte prin concentrarea pe sine in fata unei coli albe care nu il judeca și care ii reflecta gandurile,
trairile. Scrisul de mana are de asemenea un anumit impact asupra psihicului persoanei, in impact
care invita la autoanalzia, care ofera oglindirea, dar și asumarea unor angajamete. Jurnalul este
„dovada” evolutiei in timp a clientului pentur ca ii arata de unde a pronit și unde se afla.

6. SCHIMBAREA SISTEMULUI DE CREDINTE / CONVINGERI

Am invatat sa trec de la nu merit, nu am voie sa fiu trista, la merit, vreau și pot, la am
voie sa imi traiesc emotiile, am voie sa fiu eu.

8. RELAXAREA MUSCULARĂ (JACOBSON)

Este o tehnică de relaxare frecvent utilizată care constă în contractarea și destinderea
progresivă a muşchilor. În măsura în care se avansează în acest demers, se ajunge la o destindere
mare a muşchilor, în condiţiile unei contracţii iniţiale foarte mici.
Relaxarea, în concepţia lui Jacobson, constă în exerciţii care fac să se realizeze calmul în
sfera psihică prin obţinerea prealabilă a acestuia în sfera somatică, prin decontracţia musculară.
Tehnica este una „activă” și m-a ajutat sa îmi distrag atentia și sa îmi dau seama ca mintea
controleaza trupul și un trup relaxat duce la relaxarea psihica.
Obiectivul îl reprezintă obţinerea, prin propriile mijloace a unei stări de relaxare şi
destindere musculară, prin intermediul unor exerciţii repetate. Poziţia recomandată pentru
practicarea exerciţiilor este decubitus dorsal (culcat pe spate).
“Principiul care guvernează această tehnică este următorul:
a. contractarea puternică a unui grup de muşchi şi concentrarea asupra senzaţiilor de
tensiune;
b. destinderea progresivă a grupului de muşchi contractat anterior și concentrarea asupra
senzaţiilor de destindere;
c. repetarea de două ori, pentru fiecare grup muscular, a exerciţiului.
 În timpul contractării se inspiră, iar în timpul destinderii se efectuează expiraţia profundă
a aerului.
Descrierea tehnicii
„1. Închideţi ochii, respiraţi calm, lent și regulat;
2. Închideţi mâna dreaptă (strângeţi pumnul), îndoiţi-o spre antebraţ… Contractaţi-vă
puternic musculatura mâinii (simţiţi tensiunea), apoi lent, destindeţi-vă complet mâna
(concentraţi-vă asupra diferenţei dintre senzaţia de tensiune şi cea de destindere a mâinii);
3. Contractaţi-vă antebraţul drept… Îndoiţi antebraţul până când mâna atinge umărul …
Tensionaţi muşchii (simţiţi tensiunea), apoi relaxaţi braţul (apreciaţi destinderea muşchilor
braţului);
4. Închideţi mâna stângă, îndoiţi-o spre antebraţ…
Contractaţi-vă puternic musculatura mâinii (simţiţi tensiunea), apoi lent, destindeţi-vă complet
mâna (concentraţi-vă supra diferenţei dintre senzaţia de tensiune şi cea de destindere a mâinii);
5. Contractaţi-vă antebraţul stâng… Îndoiţi antebraţul până când mâna atinge umărul…
Tensionaţi muşchii (simţiţi tensiunea), apoi relaxaţi braţul (apreciaţi destinderea muşchilor
braţului);
6. Concentraţi-vă acum asupra muşchilor frunţii…
Contractaţi aceşti muşchi ridicând sprâncenele până când se pliază pielea pe frunte (simţiţi
tensiunea), apoi relaxaţi muşchii (apreciaţi destinderea);
7. Contractaţi regiunea ochilor şi a pleoapelor… Închideţi ochii cât de strâns puteţi
(simţiţi tensiunea), apoi progresiv, deschideţi-i (apreciaţi destinderea);
8. Contractaţi musculatura gâtului… Aplecaţi capul înainte până când bărbia atinge gâtul (simţiţi
tensiunea), apoi, progresiv, destindeţi muşchii gâtului (apreciaţi destinderea);
9. Contractaţi muşchii umerilor… ridicaţi umerii la maximum, lăsând capul în jos (simţiţi
tensiunea), apoi relaxaţi muşchii (apreciaţi destinderea);
10. Concentraţi-vă acum pe torace și abdomen… Inspiraţi puternic, contractându-vă
toracele spre interior… Expiraţi, contractându-vă toracele spre exterior (simţiţi senzaţia din
torace şi abdomen), apoi destindeţi-vă: inspiraţi şi expiraţi normal;
11. Concentraţi-vă asupra coapsei drepte… Contractaţi-vă muşchii, ridicând piciorul…
Menţineţi tensiunea (simţiţi această tensiune), apoi relaxaţi, coborând piciorul (apreciaţi senzaţia
de
destindere din coapsă);
12. Contractaţi-vă piciorul și gamba drepte… Ridicaţi piciorul și îndreptaţi-l cu forţă spre
sol (simţiţi tensiunea), apoi relaxaţi muşchii (apreciaţi senzaţia de destindere);
13. Concentraţi-vă asupra coapsei stângi… Contractaţi-vă muşchii, ridicând piciorul…
Menţineţi tensiunea (simţiţi această tensiune), apoi relaxaţi, coborând piciorul (apreciaţi senzaţia
de destindere din coapsă);
14. Contractaţi-vă piciorul și gamba stângă… Ridicaţi piciorul și îndreptaţi-l cu forţă spre
sol (simţiţi tensiunea), apoi relaxaţi muşchii (apreciaţi senzaţia de destindere);
15. Simţiţi acum destinderea muşchilor din întregul corp: mâinile, braţele, faţa, gâtul și
umerii, toracele şi abdomenul, gambele și picioarele. Exerciţiul, după cum se poate observa, este
simplu şi durează între 10 și 20 de minute. Se recomandă să fie practicat o dată sau de două ori
pe zi”.
 9. Relaxarea prin respiraţie
Funcţia respiratorie are un rol important în funcţionarea organismului uman şi reprezintă
o particularitate importantă, prin faptul că este singura funcţie cu dublu control: involuntar și
voluntar.
Copiii se nasc cu această capacitate de a respire corect, însă, în condiţiile unui regim de
viaţă sedentar, se produc dereglări ale acesteia, dreglări care se repercutează asupra stării
generale a organismului, inclusiv asupra vieţii psihice. Gimnastica respiratorie poate fi un
remediu al acestei situatii acesta avand rolul de a creştere nivelul energetic şi de a asigura o buna
functionare a diverselor aparate și sisteme ale organismului, dar are și capacitatea de a contribui
la autoreglarea stărilor psihice.
Cercetările au arătat ca între respiraţie și relaxare există o legătură incontestabilă. Este
demonstrat faptul că în stările de destindere și relaxare musculară respiraţia devine din ce în ce
mai lentă și mai profundă. „Din punct de vedere fiziologic, respiraţia controlată, ritmică amplă şi
profundă conduce la eliberarea de către creier a endorfinelor, compuşi biochimici cu efect
euforizant și analgezic, ce atenuează trăirile psihice negative și sensibilitatea la durere. Cele două
faze ale ciclului respirator – inspiraţia și expiraţia – reprezintă cele două stări ale organismului,
respectiv activismul (tensiunea psihică) şi relaxarea. Dacă realizăm o expiraţie lentă, profundă şi
ne concentrăm asupra acestei faze, vom reuşi destul de repede să trăim senzaţiile de destindere,
linişte și relaxare”.
Curtis (1987) precizează câteva indicaţii metodice pentru intrarea într-o stare de relaxare
utilizând tehnica respiratorie:
a. „Respiraţi normal. Observaţi ciclul respirator în mod pasiv. Cu alte cuvinte, lăsaţi
corpul să respire singur, autoobservându-vă calm respiraţia.
b. Ignoraţi inspiraţia; nu vă gândiţi deloc la ea. Permiteţi organismului să inspire de la
sine, fără a conştientiza actul respirator.
c. Concentraţi-vă atenţia asupra expiraţiei, gândiţi-vă şi vizualizaţi expiraţia.
d. Simţiţi şi trăiţi senzaţiile specifice expiraţiei: senzaţia de scufundare, de liniştire, de
greutate, de relaxare.”

Netratate acestea conduc la urmatoarele risucuri:

 Dependente
 Tulbuari de personalitate
 Episod psihotic si delir
 Demente
 BIBLIOGRAFIE

1. Evans Kenneth R., Gilbert Maria C. – „Introducere în psihoterapia integrativă”, Ed. Liber
Mundi, Craiova, 2010
2. Maria Gilbert și Vanja Orlans ” Psihoterapie integrativă. 100 de puncte cheie și tehnici”,
Editura LIBER-MUNDI, Bucureşti, 2013
3. Manual de Diagnostic și Clasificare Statistica a Tulburarilor Mintale, ed. Calipso, Bucuresti,
2016
4. R. Leahy, S.J. Holand – „Planuri de tratament şi intervenţii pentru depresie și anxietate”,
editura ASCR, Cluj, 2010
5. Holdevici – „Tratat de psihotearpie cognitiv-comportamentală”, editura Trei, Bucureşti,
2009
6. Gorgos, Dicţionar enciclopedic de psihiatrie, Bucureşti, Edit. Medicală, 1987
7. ICD-10, OMS, Editura All, Bucuresti, 1998
8. Ion Dafinoiu, Jeno-Laszlo Vargha, “Psihoterapii scurte”, Ed. Polirom, Iasi, 2005
9. Ion Dafinoiu, Jeno-Laszlo Vargha, “Hipnoza clinica”, Ed. Polirom, Iasi, 2003
10. Ion Dafinoiu, “Psihoterapia integrativa”, Ed. Polirom, Iasi, 2001
11. Irina Holdevici, „Tratat de psihoterapie cognitiv-comportamentala”, Ed, Trei, Bucuresti,
2009
12. Irina Holdevici, „Psihoterapii scurte”, Ed. Ceres, Bucuresti, 2000
13. Irina Holdevici, „Psihoterapia tulburarilor anxioase”, Ed. Ceres, Bucuresti, 1998
14. Robert L. Leahy și Stephen J. Holland,.”Planuri de tratament și interventii pentru depresie și
anxietate”, ed. ASCRED, Cluj-Napoca, 2009
15. Angela Ionescu, „Psihoterarpie – notiuni introductive”, Ed. Fundatiei Romania de Maine,
Bucuresti, 2003