UNIVERSITATEA ECOLOGICA

FACULTATEA DE PSIHOLOGIE

ANUL III INVATAMANT FRECVENTA

DUMITRU DANIELA

REFERAT LA DISCIPLINA PSIHOPATOLOGIE

Lector Universitar Doctor RADU MIHAITA IONESCU

București
2019
ANXIETATEA

Anxietatea este una dintre cele mai comune stări cu care se confrunta societatea in ultimele
decenii. Ce este important însă, să facem diferenţa dintre sentimentele normale de anxietate
şi o tulburare de anxietate care necesită îngrijiri de specialitate.
Anxietatea este o stare afectivă caracterizată printr-un sentiment difuz de insecuritate, de
neliniște, în legătură cu un pericol potențial sau perceput. În unele cazuri, pericolul care
induce starea de anxietate nu este conștientizat de cel afectat, aceasta resimțind o stare de
neliniște fără a putea numi pericolul față de care resimte această neliniște. Atunci când nu
este conștentizată, anxietatea poate lua forma unor simptome exclusiv fizice, din această
cauză, cei afectați putând ajunge să creadă că suferă de o afecțiune organică. Anxietatea
resimțită exclusiv prin simptome fizice face parte din categoria tulburărilor psiho-somatice.
Persoanele care au anxietate tind sa se astepte tot timpul la dezastre si nu se pot opri sa se
ingrijoreze in legatura cu sanatatea, banii, familia, slujba sau scoala. Adesea aceste griji
sunt nerealiste sau disproportionate fata de situatie. Viata zilnica devine o grija permanenta
si permanenta frica.
Cu siguranta are legatura cu gandirea persoanei si cu tot ce tine de el ca fiinta sociala :
scoala, locul de munca, relatiile sociale.

Simptomele in anxietate :

In cele din de anxietate, cum sunt atacurile de panica, tulburari obsesiv- compulsive si fobii, sau
urma anxietatea interfereaza cu cu gandirea persoanei si cu functionarea sociala, incluzand slujba,
scoala, activitatile sociale si relatiile. Simptomele in anxietate Anxietatea afecteaza felul in care
gandeste persoana, dar in acelasi timp anxietatea poate conduce la simptome fizice. Simptomele de
anxietate generalizata includ: tensiune si ingrijorare excesiva un punct de vedere nerealist asupra
problemelor lipsa de odihna iritabilitatedepresie tensiune musculara dureri de cap transpiratii
dificultati de concentrare greturi nevoia frecventa de a merge la baie oboseala insomnie tremuraturi
In plus, persoanele care au anxietate generalizata adesea au si o alta tulburare sufera de depresie,
abuz de substante sau alcool. Cauzele anxietatii generalizate Cauzele exacte ale anxietatii
generalizate nu sunt cunoscute, dar se pare ca la geneza bolii stau mai maulti factori: factori genetici,
chimia creierului si stressul din mediu. Factorii genetici in anxietate: Istoricul familial are un rol in
cresterea probabilitatii ca o persoana sa dezvolte anxitetate. Aceasta inseamna ca tendinta spre
anxietate se poate mosteni in cadrul familiei. Chimia creierului: Anxietatea generalizata se asociaza
cu nivele anormale de neurotransmitatori in creier. Neurotransmitatorii sunt mesageri chimici care
ajuta la transmiterea informatiei de la o celula nervoasa la alta. Daca neurotransmitatorii sunt
dezechilibrati atunci mesajele din creier nu se pot transmite normal. Acest lucru poate modifica felul
in care creierul reactioneaza la anumite situatii si poate duce la anxietate. Factorii de mediu:
Traumele psihice si evenimentele stressante, cum sunt abuzul, moartea cuiva iubit, divortul,
schimbarea slujbei sau scolii, pot duce la anxietate generalizata. Utilizarea sau incetarea utilizarii
unor substante care produc dependenta, cum sunt alcoolul, cafeina si nicotina pot sa agraveze
anxietatea. Informatii suplimentare despre anxietate: anxietatea poate conduce la simptome fizice.
Simptomele de anxietate generalizata includ: tensiune si ingrijorare excesiva un punct de vedere
nerealist asupra problemelor lipsa de odihna iritabilitate tensiune musculara

București
2019
-

dureri de cap transpiratii

Tratamentul in anxietate

Tulburarile de anxietate sunt produse de o combinatie de factori de mediu. In cele mai multe cazuri
anxietatea poate fi tratata. Succesul tratamentului difera de la o persoana la alta. Unele persoane
raspund la tratament dupa cateva luni, altele au nevoide de tratament timp de un an sau doi. Uneori
tratamentul este complicat de faptul ca persoanele care sufera de anxietate sufera in acelasi timp si
de depresie sau abuz de substante. Din acest motiv tratamentul este individualizat. Desi tratamentul
este individualizat, exista o serie de abordari standard care sunt eficace. De obicei psihoterapeutii
folosesc o combinatie intre aceste metode de psihoterapie. Psihoterapia comportamentala Scopul
psihoterapiei comportamentale este modificarea si controlarea comportamentului nedorit. Persoana
invata sa se descurce in situatii dificile, prin expunere controlata la factorii care produc anxietate.
Psihoterapia cognitiva Scopul psihoterapiei cognitive este schimbarea tiparelor neproductive sau
intruzive. Persoana isi examineaza sentimentele si invata sa separe gandurile realiste de cele
nerealiste. Ca si in cazul psihoterapiei comportamentale, persoana care sufera de anxietate este
activ implicata in propria vindecare. Psihoterapia cognitiv- comportamentala sau CBT Multi
psihoterapeuti folosesc o combinatie de tehnici cognitive si comportamentale, adesea cunoscute sub
numele de psihoterapie cognitiv- comportamentala. Tehnicile de relaxare Tehnicile de relaxare ajuta
persoana sa isi dezvolte capacitatea de a face fata stressului si simptomelor fizice care contribuie la
anxietate. Aceste tehnici include tehnicile de respiratie si relaxarea musculara progresiva.
Hipnoterapia Prin hipnoterapie si psihoterapie ericksoniana sunt abordate aspectele ilogice ale
anxietatii, aspectele legate de faptul ca persoana stie ca anxietatea sa este irationala, si cu toate
acestea nu o poate controla. Sunt folosite in special metode de imagerie ghidata si interventii
metaforice. Medicatia Uneori medicatia este utila in tratamentul anxietatii, si se foloseste cel mai
frecvent impreuna cu psihoterapia. Se pot prescrie antidepresive sau anxiolitice pentru a ameliora
unele simptome mai severe. Medicatia se foloseste pe termen scurt sau pe termen lung, in functie
de necesitatile personale. Alegerea psihoterapeutului Anxietatea poate fi tratata de psihoterapeut si
psihiatru. Atunci cand faceti o programare la psihoterapeut puteti intreba: Ce pregatire si experienta
are pentru tratamentul tulburarilor de anxietate? Care este abordarea pe care o foloseste in
tratamentul anxietatii? Care va fi frecventa si durata sedintelor de psihoterapie? In ce zile si la ce ore
se poate face o programare? Care este costul unei sedinte de psihoterapie? Daca psihoterapeutul nu
va poate raspunde la intrebari sau daca nu va simtiti confortabil in timpul discutiei, cautati pe
altcineva.

Anxietate si depresie

Ce putem face daca avem atat anxietate, cat si depresie?

București
2019
Cei mai multi oameni se simt uneori anxiosi sau depresivi. Daca pierdem pe cineva drag, daca
suntem concediati, daca trecem printr-un divort sau orice alta situatie dificila poate duce la
sentimente de tristete, singuratate, teama, anxietate sau nervozitate. Aceste sentimente sunt reactii
normale la factori stresanti. Unele persoane au insa astfel de sentimente in fiecare zi, fara motiv
aparent, si aceasta face dificila indeplinirea activitatilor zilnice. Daca vi se intampla asa, atunci
probabil suferiti de depresie, de anxietate, sau de amandoua. Nu este ceva neobisnuit ca persoanele
care sufera de anxietate sa sufere si de depresie, sau invers. De fapt, aproape jumatate din
persoanele diagnosticate ca avand o tulburare de anxietate au in acelasi timp depresie. La fel,
majoritatea persoanelor diagnosticate cu depresie majora au in acelasi timp si anxietate. Dar
ambele, anxietatea si depresia, pot fi tratate. O tulburare de anxietate este o afectiune care face
parte dintr-un grup de afectiuni caracterizate de anxietate sau frica persistenta, incontrolabila si
irationala. In aceasta categorie se afla anxietatea generalizata, tulburarea sau sindromul obsesiv-
compulsiv, atacurile de panica, sindromul de stress postraumatic, anxietatea sau fobia sociala si
fobiile specifice. Depresia este situatia in care persoana se simte descurajata, trista, fara speranta,
nemotivata sau cu o lipsa de interes general pentru viata. In caz de depresie majora aceste
simptome sunt foarte pronuntate. Exista mai multe tipuri de depresie: depresia majora, distimia si
tulburarile bipolare. Toate aceastea pot coexista cu anxietatea. Multe persoane care au depresie
majora au un istoric de anxietate. Nu exista vreo dovada ca anxietatea ar cauza depresia sau invers,
dar exista multe persoane care sufera atat de anxietate cat si de depresie. Depresia si anxietatea pot
fi tratate prin psihoterapie, psihoterapia fiind adaptata nevoilor personale, functie de
simptomatologia anxietatii si depresiei. Psihoterapia integrativa, hipnoterapia si psihoterapia
cognitivcomportamentala par a fi adecvate pentru psihoterapia ambelor afectiuni: anxietatea si
depresia.

Anxietate si insomnie

Somnul este important pentru sanatate. Multi dintre noi se rasucesc in pat si privesc mereu ceasul
atunci cand nu putem dormi. Pentru unele persoane insa noptile de insomnie sunt ceva obisnuit.
Foarte multe persoane sufera de insomnie cronica. De multe ori insomnia este produsa de stress si
anxietate. Anxietatea exacerbeaza insomnia. Ce este anxietatea? Anxietatea cuprinde un grup de
tulburari cu simptome de tipul anxietate nejustificata, frica, teama, ingrijorare. In acest grup se
inscriu anxietatea deneralizata, tulburarea obsesiv- compulsiva, atacurile de panica, stressul
posttraumatic si fobiile specifice. Tulburarile de anxietate sunt probleme de sanatate serioase, dar
care din fericire pot fi tratate. Ce este o tulburare a somnului? Tulburarile de somn se caracterizeaza
prin tipare anormale ale somnului care interfera cu functionarea fizica, mentala si emotionala.
Stressul si anxietatea pot duce la insomnie sau alte probleme legate de somn. Insomnia este
termenul clinic pentru dificultatile de adormire, trezirea prea devreme dimineata sau trezirea fiind
obosit. Alte tulburari de somn sunt apneea sau sforaitul puternic datorat obstructionarii cailor
aeriene, somnabulismul, si narcolepsia sau adormirea spontana. Anxietatea duce la insomnie sau
insomnia duce la anxietate? Ambele variante sunt posibile. Anxietatea poate duce la probleme de
adormire sau la trezirea pre devreme, dar si insomnia poate duce la anxietate. Lipsa de somn
stimuleaza acele parti ale creierului care sunt asociate cu depresia, anxietatea si alte tulburari
psihice. Cercetarile arata ca insomnia este prezenta si in majoritatea afectiunilor psihiatrice. Pentru
persoanele care au anxietate insomnia este parte a cercului vicios in care se afla. Uneori si
antidepresivele care sunt prescrise pentru depresie pot cauza insomnie. Studiile arata ca persoanele
care au insomnie cronica au risc crescut de aparitie a unei tulburari de anxietate. Deprivarea de
somn duce la sentimente si emotii negative. Nouazeci la suta din persoanele care au insomnie sufera

București
2019
si de o alta problema de sanatate. Persoanele care au insomnie au un risc crescut de boala cardiaca,
palpitatii, hipertensiune arteriala, infarct miocardic, atac vascular cerebral si diabet zaharat.
Psihoterapia anxietatii si insomniei

București
2019
Optiunile de tratament pentru anxietate si insomnie include psihoterapia integrativa, psihoterapia
cognitivcomportamentala, hipnoterapia, tehnicile de relaxare si medicatia. De multe ori se
recomanda o combinatie de tehnici si metode de psihoterapie.

Anxietatea sau fobia sociala

Anxietatea sociala, cunoscuta si sub numele de fobie sociala, se caracterizeaza prin frica intensa de a
fi privit si evaluat negativ de catre ceilalti in situatii sociale. Unele persoane cu anxietate sociala se
simt foarte rau atunci cand trebuie sa apara sau sa vorbeasca in public. Pentru unii este foarte dificil
sa comande mancare la restaurant, sa semneze ceva in public sau sa dea un telefon. Desi persoanele
care au anxietate sau fobie sociala stiu ca frica lor este excesiva si nerezonabila, se simt neajutorati
in fata sentimentelor de anxietate, de teama. Persoanele cu anxietate sociala se tem ca s-ar putea
comporta astfel incat sa fie umiliti sau jenati in fata altora. Anxietatea poate interfera cu rutina
zilnica, ocupatia persoanei, sau viata sociala. Poate fi dificil sa termine scoala, sa mearga la un
interviu pentru slujba si sa isi gaseasca un partener. Simptomele fizice ale anxietatii sau fobiei sociale
includ: roseata fetei transpiratii tremuraturi greturi palpitatii ameteli durere de cap Adesea
anxietatea sociala este selectiva. Multe persoane se tem de anumite interactiuni sociale cum sunt a
da un telefon sau a vorbi cu un vanzator in magazin, sau a tine un discurs, in timp ce in alte situatii se
pot comporta absolut normal. Alte persoane pot avea dificultati in acetivitatile zilnice in care ar
putea fi observati de altii, cum este sa aiba o conversatie cu un strain sau o persoana care are
autoritate, sa participe la sedinte sau la orele de clasa, sa aiba o intalnire, etc. De obicei anxietatea
sociala debuteaza in copilarie sau adolescenta. Copiii cu anxietate sau fobie sociala adesea au
comportament de agatare, crize sau mutism. Tratametul anxietatii sau fobiei sociale este in primul
rand prin psihoterapie, adaptata nevoilor persoanei, respectiv psihoterapie individualizata, incluzand
psihoterapia integrativa, psihoterapia cognitivcomportamentala, hipnoterapia, tehnicile de relaxare,
imageria ghidata, psihoterapia psihodinamica.

Teorii supra anxietatii

Sigmund Freud spunea ca anxietatea este un semnal al pericolului si o cauza a comportamentului

defensiv. Freud credea ca sentimentele de anxietate apar datorita conditionarii clasice si
experientelor traumatice. Anxietatea este mentinuta datorita conditionarii operante: atunci cand
vedem sau intalnim ceva care se asociaza cu o experienta traumatica anterioara apar din nou la
suprafata sentimentele de anxietate. Suntem usurati pe moment atunci cand ne indepartam de
situatia care declanseaza anxietate sau frica, dar data viitoare cand ne vom afla in aceeasi situatia
anxietatea va fi si mai mare, dorind din nou sa scapam de acea situatie, astfel ca simptomele se
accentueaza progresiv, situatie cunoscuta sub numele de intarire negativa. In acest fel pot apare
fobiile simple dar si tulburarea de anxietate generalizata. Teoriile moderne sustin ca anxietatea are
la baza o componenta de mediu, respectiv factori stressanti si traumatizanti din mediu, precum si
predispozitia genetica si dezechilibrele chimice de la nivelul creierului. Ultimele cercetari indica ca
dezechilibrele chimice din creier sunt rezultatul, si nu cauza comportamentului si sentimentelor
negative din anxietate. Prin invatarea unor tipare de gandire si comportament sunt stimulate
anumite conexiuni dintre celulele creierului, care duc apoi la modificari ale substantelor chimice din
creier. Astfel sunt intarite tiparele negative, si se creaza un cerc vicios care se auto- intretine.

București
2019
De ce serotonina produce anxietate

București
2019
Serotonina pare sa fie substanta chimica cea mai importanta intr-o mare varietate de tulburari ale
dispozitiei. Cu toate acestea mecanismul prin care ea actioneaza este inca necunoscut. Multa vreme
s-a crezut ca supra-activitatea sistemului serotoninei poate duce la depresie si anxietate. Dar noile
modele sustin ca ne gandim la ceva ce se va intampla si cream astfel anumite reflexe daca gandurile
sunt repetate. Apare astfel un mecanism al invatarii prin reflexe sau automatisme. Ca urmare
secretia de serotonina este rezultatul reflexului sau automatismului. Atunci cand serotonina scade,
de exemplu in depresie sau anxietate, nu mai exista capacitatea momentana de evitare a reflexului
sau automatismului. Din acest motiv se recomanda uneori medicamente care sa duca la cresterea
serotoninei, pentru a reinstala accesul la alte reflexe si a reechilibra situatia.

Sindromul se stress postraumatic

Sindromul de stress postraumatic este o afectiune care apare dupa eveniment terifiant. Adesea
persoanele cu sindrom de stress postraumatic au ganduri si emotii terifiante persistente sau apare o
amorteala emotionala. Evenimentele care pot duce la sindrom de stress postraumatic sunt
accidentele serioase, cum sunt accidentele de masina sau de tren, dezastrele naturale ca de exemplu
inundatii, incendii, cutremure, atacuri violente, violul, tortura, captivitatea, experientele de razboi,
etc. Evenimentul care declanseaza sindromul de stress postraumatic este ceva ce a amenintat viata
persoanei sau a cuiva apropiat, sau poate fi ceva la care a fost martor, de genul unei distrugeri in
masa sau a unui accident de avion. Indiferent de cauza, persoanele cu sindrom de stress
postraumatic retraiesc trauma in mod repetat, sub forma cosmarurilor sau amintirilor necontrolabile
din timpul zilei. Simptomele include insomnie, depresie, sentimente de detasare, pierderea
interesului in activitatile care altadata le faceau placere, iritabilitate, violenta, agresivitate. Sindromul
de stress postraumatic poate apare la orice varsta, inclusiv la copil. Se poate asocia cu depresia,
abuzul de substante sau anxietatea. Simptomele pot fi usoare sau severe. In general simptomele
sunt mai severe daca evenimentul trauametic s-a datorat unei persoane, de exemplu simptomele
sunt de obicei mai severe in caz de viol comparativ cu inundatiile sau cutremurele. Nu toate
persoanele care au trait un eveniment traumatic ajung sa aiba sindrom de stress postraumatic.
Sindromul de stress postraumatic este diagnosticat numai daca simptomele mentionate dureaza mai
mult de o luna. La persoanele care fac sindrom de stress postraumatic simptomele debuteaza de
obicei in primele 3 luni dupa evenimentul traumatic si evolutia este variabila. Unele persoane se
vindeca in 6 luni, la altii simptomele dureaza mai mult. Uneori simptomatologia poate dura cativa
ani. Tratamentul sindormului de stress postraumatic este prin psihoterapie si medicatie. Se prescriu
antidepresive si anxiolitice pentru simptomele de depresie si insomnie. Psihoterapia este de tip
integrativ, cognitiv-comportamentala, hipnoterapie. Sprijinul acordat de familie si prieteni poate
garbi insanatosirea. Anxietatea existentiala Unii psihologi sustineau ca anxietatea este o reactie la
nefiinta, respectiv la trauma mortii. Conform acestei pareri omul ajunge sa realizeze ca apare un
punct la care ar putea inceta sa existe, respectiv ar putea muri, si din acest moment apare
anxietatea. Astfel, dupa Freud, religia devine un mecanism de adapater ca raspuns la aceasta
anxietate. Ruminatiile filozofice ar fi o parte a acestui tip de anxietate, respectiv tulburarea obsesiv-
compulsiva. Anxietatea de testare Anxietatea de testare este teama sau nervozitatea simtita de
studentii care au de dat un examen. Studentii care sufera de anxietate de testare ar putea avea
urmatoarele simptome: asocierea rezultatului testarii cu valoarea personala, jena in fata unui
profesor, teama de indepartare data de parinti sau prieteni, presiunea timpului, teama de pierdere a
controlului. Anxietatea de testare apare ca urmare a fricii de evaluare negativa si din acest motiv
este considerata de unii specialisti un subtip al anxietatii sau fobiei sociale.

București
2019
Tipuri speciale de anxietate

București
2019
Anxietatea fata de straini Anxietatea la intalnirea cu un strain este un stadiu normal al dezvoltarii
copilului. In aceste cazuri nu este vorba despre o anxietate in sens clasic. La adult frica de alti oameni
se incadreaza in categoria anxietatilor.

București
2019
1. Scurt istoric

Interviul motivațional a fost conceput atunci când Bill Miller, un psiholog din
SUA, a discutat cu colegii lui din Norvegia ce fel de abordări terapeutice
funcționează pentru persoanele cu probleme de alcool. Procesul de descoperire a
acestui inteviu parcurge aceleași etape ca și tehnica în sine, mai exact un proces
treptat de ascultare, reflectare pentru o bună înțelegere și clarificări aduse. Odată ce
forma interviului a fost estetizată, aceasta a fost supusă unei analize academice
detaliate și comparată cu diverse modele teoretice referitoare la procesele
interpersonale și schimbarea comportamentului.
Tehnica finală rezultată a fost descrisă într-un manual împreună cu Steve
Rollnick, un psiholog sud-african care lucra în Țara Galilor.

2. Ce este interviul motivațional?

Interviul motivațional este o tehnică, un stil de consiliere concentrată pe

pacient ce are scopul de a ajuta pacienții să exploreze și să rezolve ambivalența

București
2019
acestora referitoare la schimbarea comportamentală. Acesta combină elemente de
stil (căldură și empatie) cu cele de tehnică (ascultare reflectivă focalizată și
dezvoltarea discrepanței).
De asemenea, interviul este o metodă clinică abilitată și nu doar un set de
tehnici care pot fi învățate cu ușurință. Este o metodă de a fi mai aproape de oameni
și prezintă o probabilitate destul de mare de a fi diferită de felul în care aceștia au
fost tratați de către cei din jur în trecut. A fost creat pentru a soluționa problemele
motivaționale care împiedică schimbarea pozitivă a comportamentului.
Un principiu esențial al tehnicii este reprezentat de faptul că motivația
pacientului pentru schimbare este îmbunătățită dacă există un proces blând de
negociere în care pacientul se pronunță asupra beneficiilor și a costurilor implicate.
Un principiu puternic al acestei abordări este că un conflict nu este util și că o
relație de colaborare dintre pacient și terapeut, în care rezolvă problema împreună,
este esențial.
Rollnick și Miller (1995) au definit comportamente specifice, care ar putea fi
predate terapeuților, comportamente care ar putea duce la o mai bună alianță
terapeutică și la un rezultat mai bun (Fig. 1).

Fig. 1. Abilitățile unui bun terapeut motivațional

 Înțelege cadrul de referință al celeilalte persoane;

 Filtrează gândurile pacientului astfel încât declarațiile care încurajează
schimbarea să fie amplificate și declarațiile care reflectă opusul să fie atenuate;
 Obține de la pacient declarații care încurajează schimbarea, cum ar fi declarații
legate de recunoașterea problemelor, preocupare, dorință, intenția și capacitatea
de a schimba;
 Îmbină procesele folosite în interviul motivațional cu cele din procesul schimbării;
 Încurajează acceptare și afirmarea;
 Afirmă libertatea de alegere și auto-orientare a pacientului.
Sursă: J. Treasure, Motivational interviewing – Advances in Psychiatric Treatment (2004), p. 332

Primii patru itemi din Fig. 1 examinează motivele care susțin comportamentul
și urmăresc să ajute pacientul să schimbe balanța decizională a argumentelor pro și
contra în direcția schimbării. Ultimii doi itemi acoperă aspecte interpersonale
relaționale.
Interviul motivațional urmărește ca procesul terapeutic să exprime căldură și
respect pentru ca inițiativa schimbării să vină din partea pacientului. Procesul
intervenției motivaționale este ilustrat în Fig. 2.

Fig. 2. Cum funcționează terapia motivațională

București
2019
Sursă: J. Treasure, Motivational interviewing – Advances in Psychiatric Treatment (2004), p. 333

Acest proces țintește în două direcții: creșterea importanței schimbării și

consolidarea încrederii pacientului asupra faptului că schimbarea poate avea loc.
Interviul motivațional ajută la schimbarea tiparelor de comportament care au devenit
obișnuință.

3. Cele patru principii centrale ale interviului motivațional

1. Exprimarea empatiei pentru a transmite înțelegerea punctului de vedere a

pacientului și a acțiunilor implicite.Empatia poate fi generată atunci când consilierul
dezvoltă și întelege cum decurge procesul schimbării și că ambivalența este
normală. Emaptia poate fi comunicată prin ascultarea reflectivă.
2. Evidențierea discrepanței dintre valorile cele mai profunde ale pacientului și
comportamentul lui actual.Discrepanșa poate fi definită ca acea senzație
neconfortantă pe care o ai atunci când nu te afli acolo unde ți-ar placea să fii. Un alt
principiu al interviului motivațional este acela că motivația se dezvoltă ca sens al
discrepanței între comportamentul prezent și scopurile importante propuse sau
create. De aceea, consilierul ar trebui să încurajeze examinarea discrepanțelor. Este
esențial ca afirmațiile legate de discrepanțe să fie făcute de client, nu de consilier.
3. Evitarea rezistenței prin răspuns cu empatie și înțelegere și nu prin
confruntare.Argumentarea - chiar în forma ei de persuasiune - în cazul unui client
ambivalent produce invariabil un client defensiv, care nu este un succes

București
2019
motivațional. Consilierul trebuie să evite argumentarea tot timpul și să fie în stare să
evite pericolul de a fi atras într-o discuție de tip confruntare-negare.
4. Întarirea încrederii în eficacitatea proprie prin clădirea încrederii pacientului în
faptul că schimbarea este posibiă. Consilierul trebuie să dea clientului încredere și
speranță prin oferirea de strategii alternative de schimbare. Afirmațiile legate de
încrederea în eficacitatea proprie trebuie făcute de către client și trebuie întotdeauna
întărite și încurajate de către consilier.

4. Procesul schimbării

Modelul trans-teoretic "Ciclul schimbării", al lui Prochaska si DiClemente

oferă structura cea mai potrivită pentru a intelege modul în care indivizii trec printr-
un număr de cicluri repetitive înainte de a ajunge la o schimbare.
În anul 1977 James O. Prochaska a elaborat și dezvoltat modelul
transteoretic al schimbărilor comportamentale, model care ulterior prin colaborare cu
Carlo C. DiClemente a fost îmbunătățit. Lucrând în context terapeutic cu o serie de
persoane dependente de nicotină (țigări) Prochaska şi DiClemente au putut observa
cum aceste persoane au parcurs o serie de etape destul de bine evidențiate până ce
au reșit să se elibereze de dependența de țigări. Etapele au fost suficient de bine
conturate astfel încât să fie delimitate clar prin caracterisiticile specifice pe care le
avea fiecare dintre ele (Buzea, C. M., Milicescu, V. M.,& Ranga, 2011).
În timp, s-a putut construi un model inițial ca explicație a modului în care, în
context terapeutic, persoanele dependente de țigări au reuși să renunțe la acestea.
Ulterior s-a constatat că acest model poate fi extins asupra oricărei persoane
– cu comportament adictiv sau nu, fie că se află sub îndrumare terapeutică sau nu –
în ceea ce privește schimbările comportamentale în general (OLSEN, C. G., &
BOSWORTH, M. F., 2000).
Pornindu-se de la acest model al schimbării comportamentale, s-a putut crea
un procedeu terapeutic de intervenție folosit la început în toxicodependență (interviu
motivațional) cu preponderență în țările care se confruntă cu astfel de probleme
generalizate. Ulterior, acest procedeu a fost implementat și în alte paliere
comportamentale cum ar fi cel școlar, medical și nu numai.
Interviul motivațional stipulează adaptarea strategiilor terapeutice stadiului
schimbării în care se află clientul. Ca urmare, identificarea stadiului este esențială
pentru alegerea celor mai eficiente modalități terapeutice. În contrapondere,
ignorarea diferențelor existente între stadiile schimbării poate duce la aplicarea unor
metode greșite cu șanse de eșec în rezolvarea problemelor comportamentale ale
clientului, sau chiar la agravarea situației deja existente (OLSEN, C. G., &
BOSWORTH, M. F., 2000).
Acest model poate fi reprezentat grafic sub forma unui cerc împărțit în 4
stadii, în care precontemplarea este punctul de plecare de la care poate porni

București
2019
schimbarea, iar determinarea se află la interfața dintre contemplare și acțiune
(Buzea, C. M., Milicescu, V. M.,& Ranga, R., 2011).

Sursă:

Modelul poate fi reprezentat sub forma unui cerc pentru că de obicei o

persoană traversează de mai multe ori acest proces până la stabilizarea schimbării.
Prochaska și DiClemente au descoperit că fumătorii recădeau de 3 până la 7 ori
până reușeau să se lase de fumat. Acest model, dintr-o perspectivă realistă asupra
transformării umane, consideră recăderea ca o etapă necesară în procesul
schimbării (Mitrofan, 2008)

1. Precontemplarea este punctul de plecare pentru orice persoană care

începe să facă o schimbare în primul rând față de ea însăși. În acest stadiu, starea
în care se află o persoană nu reprezintă o problemă pentru ea, este împăcată și
mulțumită cu ceea ce este ea în acel moment (Brug et.al., 2004).

De exemplu, toxicodependenții care ajung în cabinetul de consiliere în faza de

precontemplare nu vin din proprie inițiativă ci în general ajung aici la îndemnurile sau
la presiunile unor persoane apropiate. În acest moment comportamentul lor
reprezintă o problemă pentru cei din jurul lor și nu pentru ei. Nu prezintă nici o
motivație pentru a se schimba în vreun sens pozitiv și preferă să se complacă mai
departe în starea deja existentă.
Un aspect foarte important de care trebuie să se țină cont este ritmul personal
al fiecărui individ. Fiecare persoană are un ritm propriu de creștere sau schimbare.
Orice forțare sau încetinire a acestui ritm poate avea efecte negative în procesul
schimbării acelei persoane. În această etapă, terapeutul poate câștiga încrederea
clientului prin respectarea opțiunilor și prin oferirea de informații suplimentare
referitoare la efectele negative .Uneori , aparent terapeutul pare sa incurajeze
comportomentul negativ, insa aceasta metoda este menita sa construiasca o relatie
solida , bazata pe incredere si respect intre terapeut si client.

București
2019
 Tot în această etapă, psihoterapeutul poate oferi feed-back-uri privind situația
lui actuală (pe baza unor teste psihologice), pentru ca acesta să conștientizeze
riscurile la care se expune în continuare.

5. Contemplarea .Următorul stadiu al acestui model este contemplarea.

În această perioadă ambivalența emoțională este caracteristică. Acum, chiar dacă
clientul încă se mai simte foarte atașat de beneficiile comportamentului negativ,
totuși o parte din el ar dori să renunțe la acesta. De aceea se spune că în perioada
de contemplare persoana în cauză “vrea și nu prea vrea” să renunțe la acesta.
Trecerile bruște de la starea de motivație pentru schimbare la cea pentru
perpetuarea comportamentului negativ poate fi destul de stresantă atât pentru client
cât și pentru terapeut. În acest stadiu foarte mulți clienți așteaptă o informație care
să îi determine să facă o schimbare pentru că ei vor spera că informația va fi cea
care va decide pentu ei. Există posibilitatea ca unele persoane contemplatoare să
intre într-o așteptare foarte lungă și total neproductivă. Persoana va fi cea care va
lua decizia și nu informația. Totuși, este adevărat că există posibilitatea ca anumite
informații relevante din punct de vedere personal să aibe un impact puternic asupra
contemplatorului și să îi declanșeze acestuia impulsul necesar începerii schimbării.
În această etapă terapeutul poate folosi tehnici specifice interviului motivațional care
pot fi folosite cu scopul creșterii conștientizării și stimulării conflictului motivațional
până clintul ajunge într-un punct decizional (Mitrofan, 2008). În momentul în care
persoana s-a decis să facă următorul pas către stoparea comportamentului negativ,
putem spune că ne aflăm în etapa determinării, când clientul este pregătit pentru
acțiune.

6. Determinarea. Din nou, schimbarea nu se va produce brusc ci chiar și în

această etapă va fi nevoie de răbdare din partea tuturor părților implicate și
respectarea ritmului propriu. În acest moment rolul terapeutului este acela de a-l
ajuta pe client să își întărească decizia luată și să îl ajute să găsească cele mai
acceptabile și accesibile modalități de punere în practică a deciziei luate. Cu toate
acestea, problema ambivalenței va rămâne mai departe ca și o caracteristică a
acestei persoane și se va manifesta mai mult sau mai putin intens in funcție de
situațiile în care se află clientul. Ca urmare, terapeutul va folosi și în continuare
strategii de rezolvare a ambivalenței (Buzea, C. M., Milicescu, V. M.,& Ranga, R.,
2011). Acțiunea apare în momentul în care decizia pentru schimbare a fost luată. În
această etapă, persoana se va angaja în diferite acțiuni care vor avea ca scop
relizarea schimbării. Rolul terapeutului este acela de a monitoriza progresele
clientului și de a-i oferi suport și de a-l ajuta să dezvolte încrederea în sine. Etapa
acțiunii este marcată și de posibilitatea ca persoana aflată în terapie să își manifeste
dorința de a întrerupe ședințele de terapie pentru că simte că el și-a rezolvat
problema. În cazul în care nu sunt probleme în punerea în practică a planului de
acțiune, ședințele pot fi rărite, dar terapia trebuie să continue pentru că renunțarea la
comportamentul adictiv necesită o asistență de specialitate mai îndelungată. În mod
normal, stadiul acțiunii durează 3-6 luni pentru a fi complet, pentru că este nevoie de
timp pentru a stabiliza un nou patern comportamental.

București
2019
 7. Mentinerea .După stadiul acțiunii, urmează acela de menținere și
constă în stabilizarea noului comportament. După încheierea stadiului acțiunii,
urmează cel al menținerii. Acesta constă în stabilizarea noului comportament. În
această etapă terapeutul se va axa mai mult pe strategii de preîntâmpinare a
(re)căderii. Pentru că în această perioadă există șanse mari de recădere, terapeutul
trebuie să dezvolte continu și să întrețină strategii de rezistență la pulsiuni (Buzea
et.al., 2011). Testul în schimbarea comportamentală îl reprezintă menținerea
comportamentului timp de câțiva ani. Dar, atât în stadiul acțiunii, cât și al menținerii,
se poate întâmpla ca persoana să recadă la vechiul comportament.

8. Recaderea. Recăderea poate să apară din diverse motive. Uneori

clientul experimentează o pulsiune puternică la care nu poate face față sau în viața
acestuia apare o situație dificilă care să îl determine să reînceapă. Persoana care
recade se întoarce de cele mai multe ori la terapeut demoralizat, cu o stimă de sine
foarte scăzută și cu teama ca nu va putea scăpa de vechiul comportament. În
această etapă, terapeutul trebuie să stimuleze restabilirea stimei de sine, să creeze
strategii de creștere a motivației pentru schimbare și de a-i reîntări decizia pentru
acțiune și menținere. Din acest punct pot exista două variante pentru client. Fie va
urma o serie de recăderi până la stabilizarea definitivă a stării de menținere, fie va
intra într-un ciclu de acțiune și recădere, fără a mai putea face vreo schimbare
semnificativă în viața sa.

5. Concluzii

În concluzie, interviul motivațional prezintă numeroase aplicații în cadrul

psihiatriei și este deosebit de util în cadrele în care există rezistență la schimbare.
Principiile interviului motivațional sunt simple, dar în practică sunt mai puțin ușor de
utilizat deoarece este nevoie de un control riguros al calității pentru a adera la
spiritual și scopul procesului.
Cu toate acestea, odată ce competența generală este integrată cu succes,
îmbunătățită constant și menținută, aceasta poate fi integrată cu success în
numeroase situații.
Practicanții care urmăresc implicațiile modelului trans-teoretic al schimbării
sunt considerați flexibili prin folosirea acestuia în intervenții. Aceștia pot folosi o
practică bazată și pe interviul motivațional pentru pacienții care sunt indeciși atunci
când vine vorba despre schimbare (în precontemplare și contemplare) și mai târziu
să treacă la un stil de terapie bazat mai mult pe tehnici cognitiv-comportamentale
atunci când persoana este este de acord cu schimbarea. Acesta este considerat
momentul în care intră în joc arta și judecata terapiei.
București
2019
BIBLIOGRAFIE
1. Prochaska, J. O., & DiClemente, C. C. (1984), The transtheoretical approach:
Crossing traditional boundaries of therapy. Dow Jones-Irwin.
2. J. Treasure, Motivational interviewing – Advances in Psychiatric Treatment
(2004), vol. 10, p. 331-337.
3. W., R., Miller, S., Rolnick, Interviul motivațional. Pregătirea pentru schimbare,
Editura Agenția Națională Antidrog, p. 284-288
4. Motivational Interviewing Training New Trainers Manual, September 2014

5. Treasure, J. (2004). Motivational interviewing. Advances in Psychiatric

Treatment, 10(5), 331-337.

6. OLSEN, C. G., & BOSWORTH, M. F. (2000). A'Stages of Change'Approach to

Helping Patients Change Behavior.

7. Buzea, C. M., Milicescu, V. M.,& Ranga, R. (2011). TEORII DE SCHIMBARE A

COMPORTAMENTULUI CU APLICABILITATE ÎN SĂNĂTATEA ORALĂ. Romanian
Journal of Stomatology, 57(3).

București
2019