Sunteți pe pagina 1din 102

UNIVERSITATEA „HYPERION”

FACULTATEA DE PSIHOLOGIE - SOCIOLOGIE

ŞI ŞTIINŢE POLITICE

Specializarea: Psihologie - Sociologie

LUCRARE DE LICENŢĂ

COORDONATOR ŞTIINŢIFIC, ABSOLVENT

Bucureşti

- 2007 -

1
Strategii psihoterapeutice aplicate în tratamentul
anxietăţii şi depresiei

2
CUPRINS

INTRODUCERE
1. CONSIDERAŢII TEORETICE
Capitolul I - Consideraţii teoretice despre depresie
1.1Conceptul de boala psihica.................................................5
1.2 Familiarizarea cu termenul de schimbare de dispoziţie.7
1.3 Ce este depresia şi cum se manifesta ea?.........................7
1.4 Depresia clinică
1.4.1 Definiţie.................................................................8
1.4.2 Mania....................................................................9
1.4.3 Clasificare................ ....................................9
1.4.4 Tulburările afective după DSMIV
\ 1.4.5 Suicidul….……………………………...............10
1.4.6 Suicidul în depresie...................................13
Capitolul II - Anxietatea
2.1. Caracterizare generală……................................15
2.2 Anxietatea şi stressul cronic..............................16
2.3 Tulburările anxioase. Clasificare………………..18
2.4 Fobiile………………………………………………..19
2.5 Psihoterapia anxietăţii şi a depresiei
2.5.1 Psihoterapia cognitiv-comportamentală a
depresiei......................................................................................................22
2.5.2 Psihoterapia cognitiv-comportamentală a
tulburărilor anxioase.................................................................................25
3
Capitolul III - Personalitatea
3.1. Consideraţii teoretice...................................28
3.2. Teorii ale personalităţii.................................33
3.3 Dimensiuni ale personalităţii........................34

2. CONSIDERAŢII METODOLOGICE

Capitolul 1 – Metodologia cercetării


2.1.1 Obiectivele cercetării ..........................................................35
2.1.2 Ipotezele cercetării ..............................................................36
2.1.3 Eşantionarea ………………………………………………….. 37
2.1.4 Variabilele cercetării............................................................38
2.1.5 Instrumente utilizate ...........................................................39
2.1.6 Prelucrarea statistică a datelor şi interpretarea
Rezultatelor....................................................................................45
Capitolul 2
CONCLUZII………………………………………………............................. 63

Studii de caz...................................................................................68
BIBLIOGRAFIE
Anexa 1 – Testul Eysenck
Anexa 2 – Inventarul de personalitate California
Anexa 3 – Scala de depresie Hamilton
Anexa 4 – Scala de depresie Beck

4
Introducere

Tulburările mentale ating fiecare particică din experienţa umană. Ele pot influenţa
modul în care oamenii gândesc, simt şi funcţionează toate acestea având repercursiuni
în relaţiile cu semenii. Limita dintre normal şi anormal poată să apară ca fiind lată, dar
destul de des ea este foarte subţire. Trebuie înţeles că psihologia anormală se referă la
oameni ca noi toţi care se luptă cu probleme fundamentale şi profunde care implică
emoţii, relaţii şi identitate personală.
Dorim ca dumneavoastră să vă înfruntaţi propriile dumneavoastră încercări
psihologice şi acelea ale altor oameni cu nivele egale şi ample de compasiune. Scopul
principal al acestei lucrări a fost foarte ambiţios din start. Am vrut să prindem şi să
descriem graniţa cunoaşterii dintre normal şi anormal cu privire la tulburările mentale.
Această lucrare doreşte să atingă unele probleme foarte cunoscute, pentru care s-au
făcut nenumarate cercetări şi s-au emis multe teorii – depresia şi anxietatea – dar pentru
care orice cercetare ulterioară, formulare de ipoteze, experimente şi noi teorii sunt foarte
importante pentru întregirea tabloului de simptome şi ameliorarea acestora. Câteva din
cele mai simple emoţii nu cer prea multe descrieri. Noi toţi ştim cum este să fi furios
sau trist. Multe dintre sentimentele noastre sunt de moment ca teama care ne prinde
când ne uităm la un film de groază sau amuzamentul care îl experimentăm când
ascultăm un comic. Altele pot sa fie relativ de mai lungă durată precum durerea pe care
o simţim când un prieten apropiat se duce. Cele mai multe fluctuaţii emoţionale,
incluzând şi cele neplăcute, reprezintă o parte a experienţei normale. Din nefericire
anumiţi oameni experimentează fluctuaţii extreme ale emoţiilor care devin persistente.
În primul capitol vom discuta pe larg despre aceste tulburări depresive.
Tulburările de anxietate pe care le vom discuta în capitolul doi, joacă un rol
important în studiul comportamentului anormal pentru mai multe motive. Probabil cel
mai important motiv este magnitudinea problemelor. Luate împreuna, aceste forme
diferite de tulburări de anxietate incluzând fobiile, obsesiile, compulsiile şi îngrijorarea
extremă, reprezintă cel mai comun tip de comportament anormal. În anumite studii se
arată că 17% din adulţii populaţiei SUA au cel puţin un tip de tulburare de anxietate (
Kessler, 1994 ).

5
Tulburările de anxietate au în comun câteva similitudini cu schimbările de
dispoziţie. Dintr-un punct de vedere descriptiv ambele categorii sunt definite ca
răspunsuri emoţionale negative. Sentimente ca vina, îngrijorarea şi furia acompaniază
frecvent anxietatea şi depresia. Mulţi pacienţi care sunt depresivi sunt de asemenea şi
anxioşi şi similar mulţi pacienţi anxioşi sunt de asemenea deprimaţi. Relaţia strânsă
între simptomele anxietăţii şi cele ale depresiei sugerează că aceste tulburări pot avea
caracteristici etiologice comune. De fapt, clinicienii şi cercetătorii s-au focalizat pe
consideraţii similare când au investigat aceste tulburări. Viaţa plină de evenimente
stresante pare să joace un rol important în ambele categorii – depresia şi anxietatea.
Factorii cognitivi sunt de asemenea importanţi în ambele tipuri de probleme. Din punct
de vedere biologic anumiţi neurotransmiţători ca serotonina, sunt implicaţi în etiologia
mai multor tipuri de tulburări de anxietate precum şi de dispoziţie.
Capitolul trei face o desciere eclectică a personalităţii, acesta fiind un concept eluziv
care în mod larg este bazat pe observaţii asupra comportamentelor interpersonale. Mulţi
dintre noi găsesc folositor să facă diferenţa între oameni care sunt agresivi şi cei care nu
sunt; oameni care sunt prietenoşi şi deschişi şi cei care un sunt; oameni care sunt
temători şi cei care nu sunt. Combinaţia de trăsături sau caracteristici care, luate ca un
întreg descriu comportamentul unei persoane, se consideră ca fiind personalitatea
respectivei persoane.
Ideea de la care s-a pornit în această lucrare a fost aceea de a observa cum anumite
trăsături de personalitate pot conduce o persoană spre depresie şi anxietate şi ce remedii
psihologice pot exista pentru a ameliora aceste stări. Am ales ca trăsături de
personalitate, acceptarea de sine, toleranţa şi autocontrolul pe care le-am definit în
capitolul trei , am scos în evidenţă şi personalitatea ca întreg. Pentru demonstarea
ipotezelor au trebuit alese loturi de subiecţi atât din viaţa de zi cu zi precum şi subiecţi
monitorizati în spitale de psihiatrie. Loturile conţin câte 15 subiecti fiecare cărora le-au
fost aplicate teste de depresie, anxietate şi personalitate, am făcut corelaţia între acestea,
iar rezultatele acestei aplicaţii statistice confirmă ipotezele lucrării. Subiecţii mai
“interesanţi” au fost monitorizaţi îndeaproape, au fost intevievaţi de mai multe ori,
interviuri din care au rezultat şi studiile de caz. S-au subliniat pe scurt teoria împreună
cu tehnicile psihoterapiei cognitiv-comportamentale considerate a fi de un real folos în
ameliorarea stării de sănătate a persoanelor suferinde. Ajungând în acest punct doresc

6
să mulţumesc doamnei profesoare Odette Dimitriu pentru buna coordonare şi ajutorul
nepreţuit pe care mi l-a oferit în desfăşurarea şi finalizarea acestei lucrări.

Capitolul 1

1.1 Conceptul de boală psihică

Boala psihică trebuie considerată ca interesând întreaga fiinţă umană în


complexitatea ei biologică, psihologică, axiologică şi socială.
După Lăzărescu M., boala psihică constă într-o denivelare ( simplificare ),
dezorganizare ( destructurare ), dezechilibrare ( dizarmonie ) a vieţii psihice conştiente a
persoanei. Boala psihică este şi va rămâne o dimensiune ( poate cea mai tragică ) a
fiinţei umane şi prin aceasta ea va cuprinde întotdeauna tot ceea ce alcătuieşte umanul
din noi. Dar ea va fi şi absentă libertăţii interioare a subiectului, incapacitatea de a se
adapta armonios în mijlocul colectivităţii şi imposibilitatea de a crea pentru semeni, prin
ei şi cu ei. În acest sens, boala va dezorganiza esenţa umană în tot ce are ea definitoriu.
1.2 Familiarizarea cu termenul de schimbare de dispoziţie
Câteva dintre cele mai simple emoţii au nevoie de o mică descriere. Noi toţi ştim
cum este să te simţi furios sau trist. Cele mai multe sentimente sunt de moment precum
groaza care ne prinde după ce ne uităm la un film de groază ori amuzamentul pe care-l
simţim când ascultăm un comediant. Altele pot fi relativ de lungă durată cum ar fi
durerea pe care o suferim când un prieten apropiat dispare. Cele mai multe fluctuaţii
emoţionale, incluzând faptul că multe sunt neplăcute, reprezintă o parte a experienţei
normale.
1.3 Ce este depresia şi cum se manifestă ea?
Depresia majoră este cauza cea mai importantă a dizabilităţilor în toata lumea,
fiind măsurată pe ani de viaţă trăiţi cu o afecţiune severă. Magnitudinea acestei
probleme este cu adevărat uluitoare. În acord cu datele din Jurnalul global de studiu al
bolii, depresia acontează mai mult de 10% din toate dizabilităţile. Experţii prevăd că va
deveni o problemă şi mai mare prin anii 2020 ( Lopez şi Murray, 1998 ). Generaţiile
tinere experimentează rate mai înalte ale depresiei decât predecesorii lor, iar cei care
devin deprimaţi o fac la o vârsta mai timpurie ( Burke şi Regier, 1996 ). Deşi depresia
7
este foarte comună şi răspunde bine la tratament, de multe ori trece neobservată. Cei
mai mulţi oameni deprimaţi nu primesc tratament adecvat. Starea depresivă este în mod
clar una dintre cele mai importante depăşind chiar şi problemele de sănătate cu care se
confruntă societatea.
Psihopatologii folosesc mai mulţi termeni ca să descrie problemele care sunt
asociate cu sistemele de răspuns emoţional. Acest limbaj poate deveni confuz deoarece
majoritatea dintre noi deja folosim aceste cuvinte în vocabularul de zi cu zi. De aceea
trebuie să definim aceşti termeni aşa cum sunt folosiţi în psihopatologie astfel totul să
fie clar.
„Emoţia” se referă la o stare de excitaţie care este definită de stări subiective, de
sentimente cum ar fi tristeţea, furia sau dezgustul. Emoţiile sunt adesea acompaniate de
schimbări fiziologice cum ar fi ritmul cardiac şi cel al respiraţiei.
“Afectul” se referă la tipare comportamentale observabile care sunt asociate cu
aceste sentimente subiective. Oamenii exprimă afectul prin schimbări ale expresiei lor
faciale, extreme ale vocii şi mişcări ale mâinilor şi corpului.
„ Dispoziţia” se referă la un răspuns emoţional susţinut care în forma extremă poate
colora percepţia unei persoane despre lume ( A.P.A., 1994 ). Tulburările discutate sunt
în mod primar asociate cu două stări specifice: depresia şi buna dispoziţie.

1.4 Depresia clinică

1.4.1 Definiţie
Definiţia de cea mai largă generalitate consideră depresia ca o prăbuşire a dispoziţiei
bazale, cu actualizarea trăirilor neplăcute, triste şi ameninţătoare. Sindromul depresiv
are drept componente definitorii dispoziţia depresivă, încetinirea proceselor gândirii şi
lentoare psihomotorie, la care se adaugă o serie de simptome auxiliare de expresie
somatică. Dispoziţia depresivă este trăită ca „tristeţe vitală” ( Schneder K. ), pierderea
sentimentelor, golire şi nelinişte interioară, conţinut perceptual cenuşiu, nebulos uneori.
Depresia se poate referi, ori la o stare ori la un sindrom clinic, o combinaţie de
simptome comportamentale, cognitive şi emoţionale. Sentimentele asociate cu o stare
de depresie adesea includ dezamăgire şi disperare. Deşi tristeţea este o experienţă

8
universală, depresia profundă nu este. Oamenii care sunt într-o stare de depresie severă
descriu sentimentul ca fiind copleşitor, sufocant sau de amorţeală. În sindromul
depresiei, care este de asemenea numit depresie clinică, o stare de depresie este
acompaniată de câteva alte simptome ca de exemplu: oboseala, pierderea energiei,
dificultăţi de somn şi schimbări în apetit. Depresia clinică, de asemenea implică o
varietate de schimbări în gândire şi comportament. Persoana poate experimenta
simptome cognitive cum ar fi vina extremă, sentimente de nimicnicie, probleme de
concentrare şi gânduri de suicid. Simptomele comportamentale se pot întinde pe o gamă
largă pornind de la inactivitate extremă până în partea total opusă.
Depresivul trăieşte o stagnare a timpului intim imanent, care se desincronizează de
timpul real, această oprire a timpului trăit marchează ansamblul tulburărilor depresive,
bolnavul prezentând o incapacitate de acţiune autentică ( Tatossian A. ).
Depresia este cel mai frecvent întâlnit fenomen psihopatologic în practica
psihiatrică şi nu numai în aceasta.

1.4.2 Mania
Ca opusul depresiei, de asemenea implică o disturbare a dispoziţiei care este
însoţită de simptome adiţionale. Euforia sau buna dispoziţie exagerată este starea
emoţională opusă unei stări depresive. Este caracterizată de un sentiment exagerat de
bună stare emoţională şi fizică. Simptomele maniei care acompaniază frecvent o stare
de bună dispoziţie includ: stare de autoapreciere exagerată, necesitate de somn redusă,
distragere, nevoia de a vorbi într-una şi sentimentul subiectiv al gândurilor care îţi trec
prin cap mai repede decât pot fi exprimate. Mania este prin urmare un sindrom în
acelaşi sens în care depresia clinică este un sindrom. Dezordinile dispoziţionale sunt
definite în termen de episoade-perioade de timp discrete în care comportamentul
persoanei este dominat fie de o stare depresivă sau una maniacală. Din nefericire
majoritatea oamenilor cu o dezordine de stare experimentează mai mult decât un episod.

1.4.3 Clasificare
Kielhoz stabileşte o clasificare în care îmbină criteriul nosologic cu cel etiologic. Se
descriu astfel:
1. depresii somatogene: organice, simptomatice

9
2. depresii endogene: schizoafective, bipolare, unipolare, involuţionale
3. depresii psihogene: nevrotice, depresia de epuizare, reactivă
După gradul de intensitate a depresiei se poate descrie o depresie nevrotică şi o
depresie psihotică.
Depresia de intensitate nevrotică este declanşată psihogen şi se manifestă sub
aspectul unor stări de tristeţe prelungită, lipsă de iniţiativă, intoleranţă la frustrare,
scăderea apetitului alimentar, insomnii, tulburări de dinamică sexuală, iritabilitate, la
care se adaugă anxietatea. Depresia nevrotică apare în reacţiile de intensitate nevrotică,
neurastenie, nevroza depresivă, în decompensările personalităţii psihastenice, isterice,
afective, în stări de epuizare şi depresii simptomatice.
Depresia de intensitate psihotică – în depresia psihotică, fiecare din elementele
constitutive ale sindromului depresiv ating intensitatea maximă, modificând
personalitatea şi comportamentul în sens psihotic.
Dispoziţia depresivă este trăita ca un vid, ca o lipsă totală a contactului şi
rezonanţei afective cu lumea pe care subiectul o resimte dureros; aceasta „anestezie
afectivă” se manifestă ca un veritabil baraj în faţa exprimării sau perceperii
sentimentelor proprii, care-l duce pe pacient la pierderea interesului pentru lucruri şi
oameni.
Încetinirea proceselor gândirii se manifestă prin bradipsihie şi sărăcirea
conţinutului ideativ, hipoprosexie. Nemaiputându-şi imagina viitorul, pacientul pierde
orice dimensiune a realităţii, are stări de derealizare şi depersonalizare.
Pe plan psihomotor, pacientul poate prezenta o inhibiţie profundă, mergând până
la imposibilitatea de a se deplasa.
Atunci când depresia se însoţeşte de anxietate, tensiunea psihică insuportabilă se
poate manifesta printr-o nelinişte motorie, agitaţie, atingând paroxismul în raptusul
depresiv, care se însoţeşte de acte impulsive, auto- şi mai rar heteroagresive.
Complicaţia cea mai de temut a depresiei este suicidul.

1.4.4 Clasificarea tulburărilor afective după DSM IV:


1. Tulburări depresive ( „depresia monopolară” ):
a. Tulburarea depresivă majoră se caracterizează printr-unul sau mai multe
episoade depresive majore ( adică, cel puţin doua săptămâni de dispoziţie

10
depresivă sau de pierdere a interesului acompaniată de cel puţin patru
simptome suplimentare de depresie);
b. Tulburarea distimică se caracterizează prin cel puţin doi ani de dispoziţie
depresivă mai multe zile da decât nu, acompaniată de simptome
depresive care nu satisfac criteriile pentru un episod depresiv major.
c. Tulburarea depresivă fără altă specificaţie este inclusă pentru codificarea
tulburărilor cu elemente depresive care nu satisfac criteriile pentru
tulburarea depresivă majoră, tulburarea distimică, tulburarea de adaptare
cu dispoziţie depresivă sau tulburarea de adaptare cu dispoziţie anxioasă
şi depresivă ( sau simptome depresive despre care există o informaţie
inadecvată sau contradictorie ).
2. Tulburări bipolare:
a. Tulburarea bipolară I se caracterizează printr-unul sau mai multe
episoade maniacale sau episoade mixte, acompaniate de regulă de episoade
depresive majore.
b. Tulburarea bipolară II se caracterizează printr-unul sau mai multe
episoade depresive majore, acompaniate de cel puţin un episod hipomaniacal.
c. Tulburarea ciclotimică se caracterizează prin cel puţin doi ani de
numeroase perioade de simptome hipomaniacale care nu satisfac criteriile pentru un
episod maniacal şi numeroase perioade de simptome depresive care nu satisfac
criteriile pentru un episod depresiv major.
d. Tulburarea bipolară fără altă specificaţie este inclusă pentru codificarea
tulburărilor cu elemente bipolare care nu satisfac criteriile pentru nici
una din tulburările bipolare specifice, aşa cum sunt acestea definite în
aceasta secţiune ( sau simptome bipolare despre care există informaţii
insuficiente sau contradictorii ).
3. Tulburări bazate pe etiologie
a. Tulburarea afectivă datorată unei condiţii medicale generale se
caracterizează printr-o perturbare persistentă şi notabilă de dispoziţie, considerată a
fi consecinţa fiziologică directă a unei condiţii medicale generale.
b. Tulburarea afectivă indusă de o substanţă se caracterizează printr-o
perturbare persistentă şi notabilă de dispoziţie, considerată a fi consecinţa

11
fiziologică directă a unui drog de abuz, a unui medicament, a unui alt tratament
somatic pentru depresie sau a expunerii la un toxic.
c. Tulburarea afectivă fără altă specificaţie este inclusă pentru codificarea
simptomelor afective care nu satisfac criteriile pentru nici o tulburare
afectivă specifică şi în care este dificil să se aleagă între tulburarea
depresivă fără altă specificaţie şi tulburarea bipolară fără altă specificaţie
( de ex., agitaţia acută ).

1.4.5 Suicidul
Suicidul semnifică „orice caz în care moartea rezultă direct sau indirect dintr-un act
pozitiv sau negativ, făcut de victima însăşi, care ştie că trebuie să producă acest
rezultat” ( Durkheim E. ).
Suicidul comportă şi o definiţie operaţional-psihologică în virtutea căreia „suicidul
este un act uman de încetare din viaţă, autoprodus şi cu intenţie proprie” ( Shneidman
Es, 1980 ).
Ionescu G. Descrie mai multe instanţe ale fenomenului suicidar
1. ideea de suicid voleitară reprezintă o dorinţă tranzitorie de
autodistrugere, cu proiecţia teoretică a actului fără punerea sa în practică,
dorinţa fiind generată numai de încărcătura afectivă de moment.
2. şantajul cu suicidul apare la persoanele cu o structură psihică labilă sau
la persoane cu un coeficient scăzut de inteligenţă cu scopul de a obţine
mai multe drepturi, un plus de libertate. Îl întâlnim mai frecvent la femei
şi adolescenţi.
3. tentativele suicidare sunt sinucideri ratate din motive tehnice şi pare a
avea cel mai adesea semnificaţia unei nevoi crescute de afecţiune şi
atenţie din partea anturajului, faţă de care subiectul se simte izolat,
subestimat, respins. Tentativa de sinucidere poate fi repetată şi trebuie
privită cu multă atenţie deoarece poate reuşi.
4. sindromul presuicidar se caracterizează prin restrângerea câmpului de
conştiinţă şi afectivitate şi înclinaţia către fantasmele suicidului.
5. suicidul disimulat ( travestit ) este o acoperire, o disimulare a actului
suicidar sub aspectul unui accident. Individul alege această modalitate de

12
a se sinucide pentru a nu-şi culpabiliza rudele şi prietenii sau pentru a-i
proteja de reacţia anturajului.
6. raptusul suicidar este rezultatul unei tendinţe greu reprimabile de
dispariţie, a unui impuls nestăpânit. Persoana „se aruncă în suicid”,
folosind orice mijloc are la îndemână.
7. suicidul cronic ( parasuicidul ) constituie de fapt echivalentele suicidare
din care menţionăm automutilările, refuzul alimentar, refuzul
tratamentului, conduite de risc şi aşa-numitele sinucideri cronice
( alcoolismul şi toxicomaniile ).
8. conduita suicidară presupune organizarea comportamentului în vederea
acestui scop, un fel de „regie” a actului suicidar. Individul îşi vizitează
locurile din copilărie, foştii prieteni, îşi scrie testamentul, după care se
sinucide.

1.4.6 Suicidul în depresie


Riscul suicidar este prezent la orice pacient cu depresie fără să fie însă corelat cu
severitatea depresiei. Cel mai frecvent poate apărea la începutul şi finalul episodului
depresiv.
Gradul de angajament într-o criză suicidară ( în ordine crescătoare a gravităţii )
1. idei suicidare
- gândul la moarte
- preferinţa de a fi mort
- gândul la suicid
- gândul de a putea comite suicid
2. planificarea unui gest
- proiectarea unei modalităţi de suicid
- alegerea unei modalităţi de suicid
- pregătirea suicidului
- dispoziţii legale ( testament sau scrisori )
- dispunerea de mijloc suicidar ( stoc de medicamente, arme în
casă )
- procurarea unei arme

13
3. calitatea relaţiei medic-bolnav şi capacitatea pacientului de a se putea confesa

Simptomatologia actuală:
- durere morală şi suferinţă;
- idei de depreciere, lipsa de demnitate, de culpabilitate;
- pesimism, disperare, insomnie persistentă;
- tendinţa la retragere;
- agitaţie, confuzie;
- anxietate;
- agresivitate şi ostilitate;
- idei delirante şi halucinaţii;
- alterarea capacităţilor de adaptare;
- efectul tratamentului asupra simptomatologiei (dezinhibiţie );
- comorbiditate;
Depresia mascată este definită ca boală depresivă în care simptomele somatice
ocupă primul plan sau în care simptomele psihice sunt în plan secund.
Depresia în bolile somatice – simptome depresive semnificative clinic sunt
decelabile la aproximativ 12 până la 36% dintre pacienţii cu alte afecţiuni
nonpsihiatrice. Pe de altă parte, cei mai mulţi pacienţi cu o suferinţă somatică nu au
depresie.
Dacă este prezentă o tulburare depresivă, atunci aceasta trebuie privită ca o
condiţie independentă care trebuie tratată separat.
Nu este corectă atitudinea unor medici care consideră că este bine să trateze în
primul rând şi/sau numai tulburarea somatică şi, apoi, „după rezolvarea acesteia” să
orienteze bolnavul către un psihiatru.
Depresia trebuie şi ea căutată şi investigată; astfel că nu se recomandă realizarea
unui diagnostic prin excludere.
Atunci când o tulburare depresivă apare împreună cu o suferinţă somatică, sunt
câteva explicaţii posibile:
- suferinţa medicală generală provoacă în mod biologic depresie; de
exemplu hipotiroida determină depresie;

14
- suferinţa somatică declanşează depresia la persoane vulnerabile genetic
pentru depresie; de exemplu boala Cushing poate precipita un episod
depresiv major;
- suferinţa somatică produce psihologic depresia; de exemplu un pacient
cu cancer devine depresiv în mod reactiv, ca o reacţie la prognostic, la
durere şi invaliditate;
- suferinţa somatică şi depresia nu sunt corelate, sunt independente;
Este important ca practicianul să facă aceste diferenţe.

Capitolul 2

2.1. Anxietatea
2.1.1 Caracterizare generală
Anxietatea este frecvent întâlnită de-a lungul vieţii, contribuie la activarea
mecanismelor de alertă ale organismului şi la pregătirea pentru acţiune. Astfel, în faţa
unei situaţii nou apărute, anxietatea îl ajută pe om să se adapteze mai bine.
Anxietatea, teama şi instinctul de a fugi sunt mecanisme de apărare împotriva unui
pericol. Temerile nu mai sunt considerate normale când ele devin cvasipermanente şi
împietează asupra vieţii cotidiene. Anxietatea patologică este dinstinctă de neliniştea sau
teama obişnuită, resimţită de orice subiect în faţa unei situaţii noi sau cu un grad de
dificultate sporit, al cărei răsunet asupra activităţilor este pozitiv ( concentrare,
mobilizare a forţelor ).
Anxietatea prezintă următoarele caracteristici:
a) este nemotivată;
b) se referă la un pericol iminent şi nedeterminat, faţă de care
apare o atitudine de aşteptare ( stare de alertă );
c) este însoţită de convingerea neputinţei şi dezorganizării în faţa
pericolului;
d) asocierea unei simptomatologii vegetative generatoare de
disconfort somatic; se declanşează astfel un cerc vicios prin
care anxietatea se autoîntreţine.
15
Anxietatea nevrotică – toate stările nevrotice au ca element comun prezenţa
anxietăţii, care ocupă de obicei un loc important în tabloul simptomatologiei.
Anxietatea psihotică – apare ca însoţitor al depresiei sau independentă de aceasta,
ca în schizofrenie şi psihozele organice. Ea determină perturbări majore vegetative ale
instinctului alimentar şi ritmului hipnic.
Raptusul anxios poate apărea în reacţii acute de şoc sau psihoze, ca o izbucnire
impulsivă manifestată printr-o bruscă şi intensă accentuare a stării anxioase, bolnavul
putând face tentative suicidare sau mai rar acte heteroagresive.

2.1.2 Anxietatea şi stressul cronic


Barnet ( 1985 ) arată că anxietatea este o teamă difuză, fără obiect bine precizat,
adesea însoţită de acuze somatoforme: presiune toracică, tahicardie, transpiraţie,
cefalee, tendinţa imperioasă de a urina.
Fobia reprezintă teama cu obiect bine precizat.
Autorii disting:
a) anxietatea situaţională ( se apropie mai mult de fobie; frica de examene,
anxietate precompetiţională, etc. );
b) anxietate difuză, peristentă care este de fapt anxietatea cronică.
Gellhorn ( 1965 ) consideră că această anxietate cronică se datorează acţiunii
repetate a unor stimuli anxiogeni care alterează sistemul nervos autonom producănd
descărcări masive de adrenalină.
Stimulii care produc o astfel de anxietate se numesc stresori.
Pentru ca un eveniment să se dovedească stresant trebuie să avem în vedere:
natura evenimentului, resursele adaptative de a-i face faţă şi gradul de adecvare al
mecanismelor de apărare ale ego-ului.
Dacă aceste mecanisme adaptative sunt inadecvate,va apare anxietatea care îl va
determina pe individ să-şi mobilizeze resursele adaptative.
Stressul psihic cronic rezultă dintr-un conflict permanent între seturi de atitudini
şi convingeri contradictorii. De plidă, în cazul anxietăţii de examen, convingerea
inconştientă este că studentul va pierde examenul, ceea ce va atrage după sine
dezaprobarea celorlalţi. Această convingere este în conflict cu cealaltă convingere
conform căreia studentul a studiat suficient şi are capacitatea de a promova examenul.

16
Aceşti stresori declanşează răspunsuri neoroendocrine mediate de hipotalamus şi
glanda pituitară care, la rândul lor, prin intermediul hormonului adrenocoritcotrop,
stimulează activitatea glandelor suprarenale determinându-le să secrete adrenalină şi
cortizon.
Aceşti hormoni produc efectele fizice şi emoţionale specifice anxietăţii şi
stresului cronic.
Freud ( 1926 ) a considerat iniţial că anxietatea reprezintă rezultatul refulării
impulsurilor instinctive. Mai târziu ( 1936 ) el a inversat relaţia dintre anxietate şi
refulare, considerând că anxietatea este cauza refulării impulsurilor inacceptabile.
Horney ( 1937 ) consideră că anxietatea se datorează reprimării ostilităţii
copilului care nu-şi poate permite să exprime agresivitatea atâta timp cât este neajutorat
şi izolat într-o lume duşmănoasă.
Rank ( 1952 ) consideră că originea anxietăţii ar fi trauma suferită de copil la
naştere, anxietateea de separare fiind prima experienţă afectivă a noului născut.
Sullivan ( 1953 ) consideră că anxietatea rezultă din teama copilului de
dezaprobarea mamei.
Rado ( 1962 ) a arătat că starea psihică a mamei poate influenţa starea afectivă a
fătului astfel încât fricile şi sentimentul de culpabilitate ale mamei pot constitui cauze
primare ale tuturor disfuncţiilor în sfera comportamentului copilului.
Reacţia la stress are trei componente:
1. stimulul;
2. evaluarea acestuia;
3. răspunsul emoţional şi fiziologic la acesta.
Reacţia la stresul cronic variază, printre altele, şi în funcţie de vârsta individului.
Astfel,la copii apar mai mult tulburări în sfera conduitei ca:
- onicofagie;
- enurezis;
- tulburări de comportament;
- suptul degetului.
La adolescenţi anxietatea se manifestă prin:
- lipsa încrederii în sine;
- sentimentul inadecvării personale;
- timiditate;
17
- tendinţa de retragere;
- înclinaţia spre masturbare.
La adulţii tineri anxietatea este asociată frecvent cu nivele de aspiraţie excesiv de înalte
şi cu stabilirea unor scopuri imposibile. Eşecul este asociat cu scăderea autostimei,
retragerea în sine şi susceptibilitate crescută la stresori din mediu, care produc atât
anxietate, cât şi reacţii de tip depresiv.
La vârstnici anxietatea este frecvent asociată cu:
- nemulţumire şi supărare refulată;
- teama de a fi abandonaţi şi de a rămâne singuri îi împiedică să-şi
exprime deschis nemulţumirile.
În anumite limite anxietatea este un fenomen normal pentru că ea transmite
ego-ului semnale că trebuie să declanşeze mecanismele de apărare.
Anxietatea cronică este un fenomen patologic pentru că ameninţarea este
percepută doar la nivel inconştient. ( Stimulul real anxiogen a dispărut demult, dar
individul pare să nu fie conştient de acest lucru ). Astfel, subiectul crede că trebuie să-şi
menţină nivelul subconştient de vigilenţă, ceea ce pe plan conştient se traduce în
anxietate.
Laughlin ( 1967 ) este de părere că anxietatea reprezintă o sumă a tuturor
problemelor psihologice ale individului, ea reprezentând expresia unui conflict
persistent între tendinţele inconştiente şi solicitările pe care i le pune în faţă conştiinţa.
Conflictul este reprimat, acesta cauzând, la rândul său, simptome emoţionale,
ceea ce produce un cerc vicios.

2.1.3 Tulburări anxioase. Clasificare după DSM-IV:


1. Tulburările anxioase fobice:
- Agorafobia este anxietatea referitoare la, sau evitarea de locuri sau
situaţii din care scăparea poate fi dificilă ( sau jenantă ) sau în care
ajutorul poate să nu fie accesibil, în eventualitatea unui atac de panică
sau de simptome similare panicii;
- Fobia specifică se caracterizează printr-o anxietate semnificativă clinic
provocată de expunerea la un obiect sau situaţie temută, ducând adesea la
un comportament de evitare;

18
- Fobia socială se caracterizează printr-o anxietate semnificativă clinic
provocată de expunerea la anumite tipuri de situaţii sociale sau de
funcţionare, ducând adesea la un comportament de evitare.
2. Atacuri de panică. Un atac de panică este o perioadă discretă în care există
debutul brusc al unei aprehensiuni, frică sau terori intense, asociate adesea cu
senzaţia de moarte iminentă. În cursul acestor atacuri sunt prezente simptome,
cum ar fi scurtarea respiraţiei, palpitaţii, durere sau disconfort precordial,
senzaţii de sufocare sau de strangulare şi frică de „a nu înebuni” sau de a pierde
controlul.
3. Tulburarea anxioasă generalizată se caracterizează prin cel puţin şase luni de
anxietate şi preocupare excesivă şi persistentă
4. Tulburarea obsesiv-compulsivă se caracterizează prin obsesii ( care cauzează o
anxietate sau detresă mascată ) şi/sau prin compulsii ( care servesc la
neutralizarea anxietăţii ).
5. Reacţia acută la stress se caracterizează prin simptome similare celor ale
stresului posttraumatic care apar imediat, ca urmare a unui eveniment traumatic
extern
6. Tulburarea de stress postraumatică se caracterizează prin reexperientarea unui
eveniment traumatic extrem, acompaniată de simptome de excitaţie crescută şi
de evitare a stimulilor asociaţi cu trauma.
2.1.4 Fobiile
În contrast cu ambele anxietăţi difuze, care reprezită un amestec de emoţii
negative şi atacuri de panică, care sunt în mod frecvent neaştepate, fobiile sunt
persistente, iraţionale, temeri îngust definite care sunt asociate cu un obiect specific sau
o situaţie. Evitarea este un component important în definirea fobiilor. O teamă nu este
considerată fobică dacă persoana evită contactul cu sursa fricii sau experimentează o
anxietate intensă în prezenţa stimulului.
Fobiile sunt de asemenea iraţionale sau nerezonabile. Evitând numai şerpii care sunt
veninoşi sau numai armele care sunt încărcate nu ar trebui considerate lucruri fobice.
Cele mai multe tipuri de fobii directe implică teama de obiecte specifice sau situaţii.
Diferite tipuri de fobii specifice au fost în mod tradiţional denumite în acord cu
denumirea lor în greacă. Exemple de fobii specifice tipice includ frica de înălţimi

19
( acrophobia ), frica de spaţii închise ( claustrofobia ), frica de animale mici (zoofobia ),
frica de sânge sau rănire şi frica de călătorie cu avionul.
Anumiţi oameni experimentează o frică marcată când sunt forţaţi să se implice
în anumite activităţi, ca de exemplu discursuri publice, iniţierea unei conversaţii,
mâncatul în restaurante sau folosirea toaletelor publice care ar putea să implice
observarea lor sau evaluarea de către alţi oameni. Încercări de a evita aceste situaţii
temute cauzează deranj în viaţa socială şi activităţile ocupaţionale ale persoanei. De
exemplu, un tânăr care a fost tratat de unul din autorii acestui text era speriat să urineze
în toaletele publice. Îşi plănuia orarul zilnic cu mare grijă în aşa fel încât să fie
întotdeauna lângă o toaletă cu o uşă ce se putea închide. De asemenea, nu putea să
meargă la film sau să mănânce în restaurante decât dacă se întâmplasă aibă toalete de o
singură persoană care se puteau închide din interior.
Deci cea mai complexă şi incapacitantă forma de tulburare fobică este
agorafobia, care în mod literal înseamnă “frica de piaţă ( sau locuri de adunare )” şi este
în mod uzual descrisă ca frica de spaţii publice. Un caz clinic ne dă o scurtă descriere a
tipurilor de probleme experimentate de o persoană suferindă de agorafobie. Frica devine
în mod normal mai intensă pe cât distanţa între persoană şi împrejurimile sale familare
se măreşte, sau pe cât căile de scăpare sunt închise. În acest sens agorafobia este cumva
diferită de alte fobii deoarece nu este atât de mult o teamă de a fi aproape de un obiect
specific sau situaţie ( de exemplu, animale, cuvântări publice ) pe cât este teama de a fi
separat de semnalele asociate cu siguranţa. Situaţiile tipice care cauzează probleme
includ străzi aglomerate şi magazine, spaţii publice închise ca de exemplu teatrele şi
bisericile, călătoria cu transportul public, condusul automobilului pe poduri, în tunele
sau pe autostrăzi aglomerate. În oricare din aceste situaţii, prezenţa unui prieten de
încredere poate ajuta persoana agorafobică să se simtă mai confortabil. În cele mai
extreme forme ale aceste tulburări, pacienţii agorafobici nu sunt capabili să se
aventureze din casele proprii. Anumiţi oameni cu agorafobie sunt în stare să viziteze
locuri publice ( de exemplu mall-uri sau teatre ), dar trebuie să rămână lângă ieşiri în
aşa fel încât ieşirea să nu fie uşor de blocat. Senzaţiile de disconfort experimentate de
oameni cu agorafobie sunt similare cu cele care au fost deja descrise pentru alte
tulburări de anxietate. Ele variază de la sentimente vagi de aprehensiune la senzaţii
fizice specifice şi atacuri de panică depline. Persoanele cu agorafobie se tem frecvent că
vor experimenta un <atac> cu aceste simptome care ori îi va incapacita ori îi va pune
20
într-o situaţie jenantă şi că nu vor putea beneficia de ajutor. Mulţi pacienţi spun că sunt
înspăimântaţi de ameţeală, pierderea echilibrului, palpitaţii. În anumite cazuri,
experienţe precedente de acest tip au declanşat o teamă persistentă de repetare a
episoadelor.
Anumiţi clinicieni au sugerat că “frica de frică” este principalul punct în
agorafobie ( Goldstein and Chambless, 1978; Klein, 1981 ). Evenimentul crucial care
declanşează temeri repetate este adesea un atac de panică neaşteptat, terifiant. Urmarea
unei asemenea experienţe, persoana poate deveni în mod acut conştientă de senzaţii
corporale interne care pot semnaliza pornirea unui alt atac. Frica de pierderea
controlului asupra acestor experienţe interne conduce apoi în mod paradoxal la o mai
mare creştere a anxietăţii. Acest concept a fost extins să includă frica de anumite emoţii
puternice, variate, incluzând mânia şi depresia precum şi anxietatea ( Williams,
Chambless and Ahrens, 1997 ).

2.5 Psihoterapia anxietăţii şi a depresiei


2.5.1 Obiectivul psihoterapiilor
Obiectivul psihoterapiilor este, în general, acela de a înţelege comportamentul
pacientului şi a-l ajuta să-şi modifice acest comportament, astfel încît dificultăţile
existenţiale ale acestuia să fie diminuate sau chiar înlăturate. Psihoterapeutul are rolul
de a elibera pacientul de anxietate, depresie sau alte trăiri afective care îl împiedică pe
acesta să se adapteze optim la mediu, perturbîndu-i comportamentul şi avînd efecte
negative chiar şi asupra celor din jur, afectînd activitatea profesională, relaţiile
interpersonale, viaţa sexuală, imaginea de sine, etc.
Psihoterapia se bazează pe faptul că modul în care un individ îşi va percepe şi
evalua starea sa precum şi strategiile adaptative pe care le foloseşte, joacă un anumit rol
în evoluţia tulburării, aceste strategii trebuind să fie modificate în cazul în care dorim ca
afecţiunea să evolueze favorabil.
De psihoterapie pot beneficia şi persoanele care, deşi sunt realizate pe majoritatea
planurilor, au impresia că nu au trăit la nivelul aşteptărilor lor şi nu şi-au realizat
potenţialul psihic la nivel maximal.Vorbind despre normalitate, ştim foarte bine că nu
există un model standard al acesteia şi că modalităţile de adaptare a omului la mediu
sunt foarte variate. Astfel, o soluţie psihoterapeutică eficientă pentru un pacient, se

21
poate dovedi a fi ineficientă pentru altul, terapeutul trebuind să aibă în vedere pacientul
şi realitatea situaţională a acestuia şi să încerce să-i deblocheze propriile disponibilităţi,
optimizînd propria configuraţie a personalităţii acestuia, astfel încât să-şi poată rezolva
problemele într-un mod matur şi realist. Să încercăm să schiţăm, de exemplu, portretul
personalităţilor depresive: dau dovadă de pesimism, în orice situaţie s-ar afla, ei reuşind
să vadă doar latura sumbră a acesteia şi posibilele riscuri, supraevaluînd aspectul
negativ şi minimizîndu-l pe cel pozitiv. De obicei, dispoziţia lor este tristă şi posacă,
chiar şi atunci cînd evenimentele neplăcute lipsesc. Nu sunt în stare să resimtă plăcerea,
nici măcar în situaţiile care, în mod obişnuit, sunt considerate ca fiind agreabile
(întîmplări fericite, zile de vacanţă, etc.). Chiar şi atunci cînd sunt apreciaţi de către
ceilalţi, ei au sentimente de incapacitate, de culpabilitate, simt că nu sunt „la înălţime”.
În general, găsim la personalităţile depresive o triplă viziune negativă: asupra propriei
persoane, asupra lumii şi asupra viitorului. Pentru acest tip de pacienţi au fost
elaborate, recent, terapiile numite cognitive, acestea considerînd depresia ca fiind legată
de anomalii în prelucrarea de către pacient a informaţiei. Pacientul este, astfel, ajutat să-
şi reconsidere viziunea atît de pesimistă asupra lumii şi asupra sa, este mobilizat să se
antreneze în activităţi agreabile, pe măsura lor. Ne-am permite să dăm cîteva „sfaturi”
privind lupta împotriva depresiei: încercaţi ca în orice situaţie să vedeţi „jumătatea
plină” a paharului, nu „jumătatea goală” aşa cum sunteţi obişnuiţi; chiar dacă aveţi
tendinţa de a respinge activităţile şi ocaziile care v-ar putea procura plăcere, de teama de
a nu fi la înălţimea situaţiei, încercaţi, totuşi să vă implicaţi în ele, încercaţi să vă
angrenaţi în cît mai multe activităţi agreabile; încercaţi să vă exprimaţi emoţiile
negative, în loc să staţi îmbufnaţi; încercaţi să vorbiţi despre gândurile voastre sumbre,
în loc să vă frămîntaţi de unul singur; încercaţi să puteţi cere ceva, în loc să vă văitaţi.

2.5.1 Psihoterapia cognitiv-comportamentală a depresiei


Printre cei mai influenţi pionieri ai terapiei cognitive se numară Beck si Ellis, care
au susţinut punctul de vedere conform căruia majoritatea tulburărilor psihice au la baza
modele cognitive eronate, remedierea acestora putându-se realiza prin corectarea lor.
Ambii autori , formaţi iniţial ca psihanalişti au propus tehnici de corectare a
cogniţiilor eronate, şi-au concentrat eforturile asupra problemelor prezente ale

22
pacienţilor şi nu asupra unor psihotraume aparţinând trecutului şi au recomandat
utilizarea unor sarcini de natură cognitivă.
Terapia cognitivă a lui Beck porneşte de la premisa că afectivitatea şi
comportamentul unui individ depind în mare masură de modul în care acesta îşi
structurează lumea interioară în schema cognitivă, tehnicile terapeutice fiind menite să
identifice şi să corecteze gândurile distorsionate şi convingerile disfuncţionale care stau
la baza acestora, iar succesele obţinute de pacienţi în tratarea depresiei nu pot fi
neglijate.
Psihoterapia cognitivă a depresiei elaborată de Beck porneşte de la supoziţia că
persoanele depresive se angajează într-un demers eronat de procesare a informaţiilor şi
de raţionament şi se încadrează în grupul celor care se conduc după scheme cognitive
prin intermediul cărora se autosabotează.
Subiecţii depresivi trăiesc ceea ce Beck denumeşte triada cognitivă, în cadrul
căreia ei nutresc sentimente de neajutorare în raport cu ei înşişi, cu lumea şi cu viitorul.
Obiectivul terapeutului cognitivist este să-l ajute pe individ să corecteze aceste idei
distorsionate si să-i îmbunătăţească stilul de procesare informaţională şi de gândire.
Procesele terapeutice sunt structurate şi limitate în timp şi debutează cu
recunoaşterea legăturilor dintre cogniţie şi afect, legături care se monitorizează riguros.
Urmează apoi strângerea de dovezi împotriva cogniţiilor disfuncţionale şi înlocuirea
acestora cu gânduri mai realiste şi mai adaptative. Pe lângă evidenţierea şi combaterea
cogniţiilor negative, pacientul primeşte şi sarcini pentru acasă, sarcini ce nu reprezintă
altceva decât o formă rudimentară de terapie comportamentală.
Psihoterapia depresiei, prin metode de acest gen, presupune existenţa unui
psihoterapeut calificat şi subtil care să ghideze pacientul.
Evaluarea în terapia cognitiv-comportamentală:
Sheldon ( 1995 ) subliniază faptul că pentru terapeut este important să
investigheze următoarele aspecte în terapia cognitiv-comportamentală:
1. obţinerea descrierii generale a problemei principale, văzută din cât mai multe
puncte de vedere;
2. terapeutul trebuie să investigheze pe cine afectează cel mai mult problema, în ce
fel să obţină elemente concrete ( exemple );

23
3. culegerea de informaţii cu privire la originile problemei şi evoluţia acesteia în
timp ( când a apărut, ce modificări au avut loc pe parcurs şi ce factori au afectat
evoluţia acesteia );
4. identificarea părţilor componente ale unei probleme mai complexe, precum şi a
modului în care acestea interacţionează unele cu altele;
5. evaluarea motivaţiei pentru schimbare. Terapeutul trebuie să afle dacă pacientul
sau familia acestuia au facut vreun efort pentru a rezolva problema lor şi, dacă
nu, ce anume i-a impiedicat să o facă;
6. identificarea modelelor de gândire ( gânduri, imagini, dialoguri interioare ),
precum şi a reacţiilor emoţionale care însoţesc problema-simptom;
7. terapeutul trebuie să obţină şi o impresie cu caracter subiectiv în legătură cu ceea
ce este în neregulă cu pacientul.
Concluziile preliminarii desprinse de către terapeut în legătură cu problema-
simptom trebuiesc revăzute şi discutate împreună cu pacientul ( clientul ), pentru a fi
depăşite toate neînţelegerile.
Pacienţii îşi descriu de cele mai multe ori problemele din punctul lor de vedere
subiectiv, din perspectiva comportamentului celorlalte persoane asupra lor bazându-se
pe anumite presupuneri referitoare la intenţiile celorlalţi ( “ea mă cicăleşte în fiecare
seară special ca să mă enerveze” ).
Există şi cazuri în care pacientul ( clientul ) are pur şi simplu dificultăţi în a-şi
aprecia propriul comportament, cum ar fi, de pildă, o persoană agresivă, care dă mereu
vina pe ceilalţi, deşi nimeni nu intenţionează să o priveze de vreun drept.
Sheldon ( 1995 ) prezintă un model sistematizat de fişă pentru notarea unor date
care să-l lămurească mai bine pe psihoterapeut în ce constă problema şi care sunt
elementele care o compun. Aceasta fişă cuprinde date referitoare la gânduri, expectaţii,
comportamente şi interpretări ale acestora. Este relativ simplu de completat de către
pacient şi, pe baza analizării ei, aceştia vor putea sesiza ce elemente se combină între ele
şi ce elemente nu se potrivesc, astfel încât în cele din urmă să rezulte cât mai clar cu
putinţă modul de funcţionare a sistemului pe care îl reprezintă problema-simptom.

24
2.5.2 Psihoterapia cognitivă a tulburărilor anxioase
Terapia cognitivă a tulburărilor anxioase este limitată în timp, focalizată pe
problemă şi bazată pe modelul cognitiv al anxietăţii. Tratamentul implică o colaborare
între terapeut şi client, ambii fiind angajaţi în procesul rezolvării de probleme. Pe
parcursul terapiei se realizează evaluări permanente, precum şi o serie de experimente în
plan comportamental pentru a se verifica în ce măsură simptomele s-au ameliorat sau au
dispărut şi pentru a adresa provocări gândurilor negative disfuncţionale.
Un rol important îl au şi temele pentru acasă, teme în cadrul cărora clientului i se
cere să îndeplinească anumite sarcini între şedinţele de lucru cu terapeutul.
Metodele sau strategiile utilizate suntatât cognitive, cât şi comportamentale. Cele
cognitive se referă la identificarea gândurilor şi convingerilor negative automate prin
intermediul rememorării unor situaţii, a analizei comutărilor i sfera emoţională, a
jocului de rol, a tehnicii imaginaţiei dirijate, a sarcinilor de expunere la situaţii
anxiogene, a jurnalelor şi chestionarelor.
Se utilizează şi metoda descoperiri dirijate pentru a determina semnificaţia şi
natura gândurilor automate disfuncţionale care stau în spatele acestora.
Se procedează apoi la verificarea veridicităţii gândurilor negative, a convingerilor
şi supoziţiilor disfuncţionale prin tehnici de contraargumentare şi verificarea dovezilor,
procesul încheindu-se cu înlocuirea acestora cu gânduri mai realiste.
Tehnicile comportamentale sunt îndreptate mai ales în direcţia reducerii
simptomelor, printre acestea numărându-se relaxarea, hipnoza, tehnicile de expunere la
stimuli anxiogeni, tehnici de distragere.
Trebuie subliniat însă faptul că metodele comportamentale nu vor da rezultatul
scontat dacă nu se va reuşi restructurarea stilului de gândire care generează tulburările
anxioase.
Durata totală a terapiei este între 10 şi 15 şedinţe, care se desfăşoară
săptămânal, şi au o durată cuprinsă între 45 şi 60 de minute fiecare.
În cazul unor situaţii mai complexe, cum ar fi, de pildă, problemele multiple:
anxietate combinată cu tulburări de personalitate sau cu depresie majoră, este necesar un
număr mai mare de şedinţe, precum şi un tratament psihiatric adecvat.

25
După remiterea simptomelor se încheie terapia prin intermediul şedinţelor
săptămânale, pacienţii fiind invitaţi să se prezinte la control de 2-3 ori la interval de 5-6
luni.
Structura unei şedinţe de psihoterapie implică ( Wells, 1999 ):
1. Revederea datelor obţinute prin intermediul metodelor de
autoevaluare şi verificarea reacţiei pacientului faţă de şedinţa
anterioară se psihoterapie.
2. Stabilirea planului sau a agendei de lucru.
2.1. Verificarea îndeplinirii temelor pentru acasă:
- reacţii la lectura bibliografiei pe teme de psihoterapie
cognitivă;
- feedback-uri legate de monitorizarea gândurilor;
- rezultatele miniexperimentelor din sfera
comportamentală;
- probleme care au apărut la îndeplinirea temelor pentru
acasă.
2.2. Identificarea gândurilor negative automate şi a supoziţiilor
disfuncţionale şi testarea gradului lor de veridicitate:
- reamintirea unui episod recent când subiectul s-a
simţit anxios;
- întrebări cu caracter provocatot adresate gândurilor
negative şi aducerea de contraargumente împotriva
acestora;
- experimente în sfera comportamentală;
- identificarea distorsiunilor cognitive.
2.3. Discutarea unor probleme legate de gândurile negative,
simptomele şi comportamentele de evitare:
- efectele comportamentale de evitare asupra
simptomelor;
- rolul comportamentelor de evitare care
împiedică procesul de infirmare a gândurilor
negative;

26
- influenţa evaluării pericolului asupra
comportamentului;
- efectele gândurilor negative asupra stărilor
emoţionale.
2.4. Trasarea unor noi sarcini pentru acasă:
- notarea unor noi sarcini pentru acasă;
- expunere cu renunţarea la comportamentele de
asigurare.
3. Solicitarea unor feedback-uri legate de modul de îndeplinire a
temelor pentru acasă.
4. Implementarea în practică a unor strategii specifice terapiei
cignitiv-comportamentale.
5. Trasarea efectiva a noilor teme pentru acasă.
6. Rezumatul şedinţei de psihoterapie şi obţinerea unor
feedback+uri de la pacient.
Medode folosite în terapia cognitiv-comportamentală:
1. Metoda dialogului socratic;
2. Metode de evidenţiere a gândurilor negative automate;
3. Jocurile de rol;
4. Administrarea de feedback-uri audio-vizuale;
5. Manipularea comportamentelor de asigurare;
6. Tehnica inducerii simptomelor;
7. Strategii cognitive de reatribuire;
8. Identificarea distorsionărilor cognitive;
9. Analiza costurilor şi beneficiilor;
10. Descoperirea unoe cauze alternative pentru diverse
evenimente;
11. Metoda informării;
12. Contraargumentare în cadrul jocului de rol;
13. Tehnica manipulării imaginilor;
14. Antrenamentul mental;
15. Strategii de reatribuire în plan comportamental;
16. Tehnica expunerii;
27
Capitolul 3
3.1 Personalitatea – consideraţii teoretice
Studiul ştiinţific al personalităţii umane relevă o situaţie oarecum paradoxală: deşi
personalitatea reprezintă preocuparea esenţială a psihologiei, însăşi obiectul ei de
studiu,totuşi psihologii nu au ajuns la un consens în privinţa structurii şi dinamicii
acesteia. Există o diversiune de concepţii, teorii şi moduri de abordare a personalităţii
umane,fiecare insistând asupra unor aspecte şi neglijând sau tratând insuficient altele.
Deşi au existat preocupări pentru studiul personalităţii şi chiar lucrări care au în
titlul lor termenul de personalitate,despre “elaborarea unei personologii sau unei ştiinţe
integrate a personalităţii se poate vorbi începând de abia cu deceniul al treilea al
secolului nostru” ( Sima, T, 2005 ).
Problema care se pune este dacă personalitatea este o determinare ( ontică ) a
omului, care ţine de natura fiinţei umane având, astfel, o existenţă reală sau ea este un
construct, un concept inventat de psihologi. Este deci, necesară o diferenţiere între
personalitatea ca realitate psihologică şi conceptul de personalitate.
Referindu-se la personalitate ca realitate, Susan Cloninger ( 1998, p. 1 ) arată ca
cel mai adesea personalitatea este definită ca fiind “funcţionarea psihologică a unei
persoane individuale”. O poziţie asemanătoare adoptă şi M. Zlate ( 1994, p. 51 ) care
arată că personalitatea este “totalitatea psihologică ce caracterizează şi individualizează
un om particular”. Atunci când se vorbeşte despre personalitatea cuiva, se face referire
la ceva ce există in societate, în mod obiectiv, la omul concret,viu, aşa cum se manifestă
el în viaţa socială, în relaţiile cu alţii, în acţiunile şi faptele sale.
G.Allport ( 1981 ) consideră personalitatea umană ca fiind o entitate obiectivă,
existentă realmente. El arată că personalitatea înseamnă ceea ce o persoană este în mod
real, indiferent de modul în care ceilalţi îi percep calităţile sau de metodele prin care
aceste calităţi sunt studiate. Astfel, în încercarea de circumscriere cognitivă a
personalităţii ca realitate obiectivă, Allport vorbeşte de două modalităţi principale de
definire a personalităţii:
1) definiţii de tip „omnibus” ce includ în structura personalităţii elemente
diverse, înnăscute şi dobândite precum dispoziţii, impulsuri, tendinţe, dorinţe,instincte,

28
etc., fără să fie însă evidenţiată şi menţionată necesitatea integrării lor într-o structură de
ansamblu unitară,coerentă;
2) definiţii structural-existenţialiste, care încearcă să surprindă anumite
elemente sau factori cu rol esenţial, fundamental în structura, definirea şi caracterizarea
personalităţii umane.
Definiţiile date personalităţii aparţinând ambelor tipuri menţionate mai sus
sunt definiţii formulate în termeni de „structură internă” şi ar putea fi calificate drept
“esenţialiste”. Astfel de definiţii se întâlnesc la mai mulţi autori. Potrivit acestora
personalitatea este:
- “organizarea mai mult sau mai puţin durabilă a caracterului,
temperamentului, inteligenţei şi fizicului unei persoane” care „determină
adaptarea sa unică la mediu” ( Eysenck, 1951 );
- “agregatul organizat de procese şi stări psihice aparţinând individului”
( R.Linton, 1968 );
- „organizarea dinamică în cadrul individului a acestor sisteme psihofizice
care determină gândirea şi comportamentul său caracteristic” ( G.Allport,
1981 );
- „ceva unic şi stabil în individ care permite explicarea conduitei lui în
anumite situaţii” ( Huber, 1992 ).
Analizând definiţiile de mai sus, se pot evidenţia câteva din particularităţile
esenţiale definitorii ale personalităţii umane, înţeleasă ca realitate psihologică
( Dumitru, 2001 ):
1. Personalitatea este o totalitate organizată, un sistem care
include mai multe elemente ( subsisteme ) psihofizice,
structurate diferenţial-concret, în plan individual şi/sau
tipologic;
2. Personalitatea umană presupune o organizare dinamică
existentă în organismul uman;
3. Personalitatea este o individualitate structurată care
determină în chip caracteristic gândirea şi
comportamentul omului ca fiinţă concretă.
Concluzionând, se poate spune că personalitatea este „realitatea complexă şi
dinamică a fiecăruia dintre noi” ( Zlate, 1994, p.55 ), ansamblu organizat al proceselor,
29
starilor şi funcţiilor psihice ale individului, caredetermina modul sau propriu dea gândi,
simţi şi acţiona, adică modul său de a fi.
În ceea ce priveşte conceptul de personalitate, complexitatea sa semantică
determină rezistenţa sa la încadrarea într-o definiţie strictă. Linton consideră că
„individul şi mediul său constituie o configuraţie dinamică, ale cărei părţi sunt atât de
strâns legate şi atât de constat interactive încât este foarte greu să spunem unde se pot
trasa linii de demarcaţie”. De aceea – continuă Linton – “principala problemă pe care o
ridică definirea personalităţii este una de delimitare” ( Linton,1968, p. 117 ).
Majoritatea celor care s-au ocupat de studiul personalităţii umane sunt de acord că
termenul personalitate derivă din cuvântul “persona” (de origine etruscă), utilizarea sa
iniţială referindu-se la masca folosită de actori în teatrul antic. Sensul conceptului a
evoluat de la cel de prsonaj ( întăi din teatru ) spre cel de persoană pe scena vieţii, ca
apoi să capteze valenţe polisemantice ( Şchiopu, 1997 ).
Stőetzel ( 1963 ) identifică patru sensuri ale termenului personalitate şi anume:
a. Aspectul exterior al omului ( amintind de sensul originar al cuvântului,
acela de mască );
b. Rolul jucat de actor sau de om în viaţa cotidiană, funcţia îndeplinită de el
în societate;
c. Actorul sau persoana care joacă rolul - omul cu toate caracteristicile sale,
inclusiv cele morale, care îndeplineşte o funcţie socială;
d. Ceea ce determină şi conferă omului, calităţile sale, capacităţile de
acţiune ale acestuia ( Stőetzel, 1963, p. 140 ).
Plecând de la aceste patru sensuri, S.Chelcea ( 1994 ) consideră că personalitatea
umană poate fi definită atât „din exterior” ca efect produs de un individ asupra celorlalţi
– ansamblul trăsăturilor şi conduitelor umane care provoacă răspunsuri
psihocomportamentale din partea altora – cât şi „din interior” ca ansamblu structurat de
elemente biologice, psihologice şi sociomorale achiziţionate în procesul socializării
individului.
În psihologie s-au impus cu deosebire două accepţiuni ale termenului
personalitate: aceea referitoare la persoana concretă, care îndeplineşte un rol, o
activitate socială, şi aceea de peersoană valoroasă care prin calităţile şi acţiunile ei
influenţează pozitiv desfăşurarea vieţii sociale.

30
Conceptul de personalitate desemnează “individualitatea umană ca ansamblu
unitar,structurat ierarhic, al trăsăturilor şi manifestărilor psihocomportamentale,
persoana umană considerată în contextul social în care trăieşte şi îşi desfăşoară
activitatea, evaluată după criterii ( standarde ) valorice” ( Dumitru, 2001, p. 17 ).
Termenii „persoană” şi „personalitate” includeau încă în accepţiunile lor iniţiale,
originare, sensurile de individualitate şi valoare socială a omului. Particularităţile şi
trăsăturile psihice individuale ale persoanei conferă acsteia o anumită valoare, tocmai
prin modul lor de structurare,de diferenţiere şi integrare într-o formulă unică. Din acest
motiv, personalitatea este organizarea superioară a caracteristicilor persoanei,este
„persona plus o notă de valoare” ( Zlate,1994, p. 54 ).
M.Zlate ( 1994 ) identifică trei accepţiuni ale noţiunii de personalitate
a) accepţiunea antropologică – se referă la natura şi esenţa fiinţei umane.
Potrivit acesteia, esenţa umană o constituie ansamblul relaţiilor sociale, reglementate de
anumite norme şi valori pe care individul le „transformă în interioritatea sa, le
sedimentează şi le solidifică în sine, transformându-le într-un bun propriu” ( Zlate,
1994, p. 56 ). Calitatea mediului social în care trăieşte individul determină calitatea
personalităţii sale;
b) accepţiunea psihologică – potrivit căreia personalitatea este un „ansamblu
de condiţii interne” cu rol de mediere şi filtrare a solicitărilor externe la care este supus
omul în decursul existenţei sale. Aceste „condiţii interne” se structurează prin
diferenţiere şi integrare, în mod particular, la nivelul fiecărei personae, cristalizându-se
sub forma unor însuşiri sau trăsături psihice relativ stabile, care permit anticiparea a
ceea ce va face un individ într-o situaţie dată;
c) accepţiunea axiologică – are în vedere omul ca valoare recunoscută, ca
fiinţă care realizează şi creează valori, capabilă de autorealizare.
Toate elementele structurale ale personalităţii formează un ansamblu unitar, un
sistem cu un anumit coeficient de integrare şi coerenţă internă. La nivelul omului,
biologicul, psihologicul şi socioculturalul sunt indisociabile, astfel încât „abordarea
personalităţii trebuie să fie cu necesitate integrativă şi integrală” ( Popescu-Neveanu,
1988 ).
Sintetizând, I.Al.Dumitru ( 2001 ) consideră că personalitatea reprezintă o
unitate bio-psiho-socioculturală, un mod particular de structurare la nivelul persoanei a
acestor elemente. Totodată, personalitatea este o individualitate puternic
31
conturată,impunătoare prin activitatea sa, care-i conferă o valoare deosebită recunoscută
şi apreciată de ceilalţi.
M.Golu ( 1993 ) consideră că în psihologia personalităţii pot fi identificate patru
orientări principale, şi anume:
1. Orientarea biologistă – are la bază ideea potrivit căreia personalitatea este
rezultatul interacţiunii dintre zestrea genetică, experienţa timpurie a individului şi cadrul
evolutiv al organismului său;
2. Orientarea experimentalistă – porneşte de la ideea că există similitudini în
funcţionarea psihologică a oamenilor,astfel încât indivizii trebuie studiaţi şi interpretaţi
în termenii unor procese psihice relativ uniforme, generate de aceleaşi legi: în cadrul
acestei orientări, o deosebită dezvoltare a cunoscut şi psihologia cognitivă,care pune
accentul pe modul de procesare şi interpretare a informaţiei, pe stilul cognitiv al
persoanei;
3. Orientarea psihometrică – se concentrează pe studiul trăsăturilor de
personalitate, exprimabile sub forma unor atribute ce caracterizează persoana aflată într-
o anumită situaţie;
4. Orientarea socioculturală şi antropologică – se întemeiază pe ideea că
personalitatea poate fi pe deplin înţeleasă numai luând în considerare contextul
sociocultural în care individul trăieşte şi se dezvoltă.
Personalitatea este un concept eluziv care este în mod larg bazat pe observaţiile
noastre asupra comportamentelor interpersonale. Mulţi dintre noi găsesc folositor să
distingă între oamenii care sunt agresivi şi cei care nu sunt, oamenii care sunt prietenoşi,
care se exteriorizează şi cei care nu sunt aşa,oameni care sunt temători şi cei care nu
sunt. Combinaţia de caracteristici de personalitate luate ca un întreg descriu
comportamnetul unei persoane şi este considerat ca fiind personalitatea lui sau a ei.
DSM defineşte personalitatea ca: „căi de percepţie relative la şi gândind despre mediul
înconjurător şi eul cuiva, care sunt exprimate într-o scală largă de contexte importante
social şi personal”( APA 1994 ). Fără de aceste consistenţe presupuse în
comportamentul cuiva ar fi dificil să ne gândim despre şi să organizăm lumea noastră
socială. Când trăsăturile de personalitate aduc o persoană în conflict repetat cu alţii,
personalitatea individului poate fi considerată tulburare.

32
3.2. Teorii ale personalităţii
Există mai multe teorii ce constau în modalităţi diferite de abordare a
personalităţii, ca rezultat al perspectivelor şi direcţiilor variate de cercetare a acesteia.
Dincolo de aceasta, orice teorie a personalităţii dispune de două nivele: nivelul
constructelor teoretice – entităţi abstracte, ce nu pot fi observate direct, create de autorii
lor pentru a descrie şi explica în manieră deterministă structura şi dinamica
personalităţii şi nivelul observaţiilor empirice directe – ceea ce persoana face, modul
cum ea se comportă în situaţii diverse.
Între cele două nivele de analiză a personalităţii, există relaţii de interdependenţă:
ipotezele teoretice sunt supuse testării empirice, iar observaţiile empirice contribuie la
îmbogăţirea conţinutului ideatic al constructelor teoretice.
Varietatea tipurilor de abordare a personalităţii derivă din modul în care sunt
văzute aceste două nivele. Astfel, se difrenţiază două tipuri majore de abordare a
personalităţii: abordarea sistemică – oarecum statică, punând accent pe structura de
ansamblu a personalităţii considerată ca sistem, şi abordarea funcţionalistă –
predominant dinamică, evidenţiind aspectele de dezvoltare a personalităţii în contextul
interacţiunii sale cu mediul.
Indiferent de modalitatea de abordare, sistemică sau funcţionalistă, toate poziţiile
teoretice privind personalitatea converg către aceeaşi idee: a explica personalitatea
înseamnă a descoperi cauzele comportamentului, ca expresie a acesteia. Din aceste
raţiuni este necesară postularea la trei întrebări:
a. Care sunt unităţile descriptive ale personalităţii, aria răspunsurilor,
conturând domeniul descrierii personalităţii?
b. Care sunt procesele prin care personalitatea se adaptează solicitărilor,
marcând dinamica personalităţii?
c. Care sunt schimbările pe care le implică evoluţia personalităţii,
conturându-se domeniul dezvoltării personalităţii ( Cloninger,1993, p.2)
Astfel cei 3 „D” ai personalităţii ( descriere, dinamică, dezvoltare ) sunt esenţiali
în orice abordare a personalităţii: ei vor primi interpretări diferite în cadrul diverselor
teorii ale personalităţii.

33
Descrierea personalităţii presupune identificarea unor unităţi de analiză a
acesteia. Dintre acestea, cele mai des utilizate sunt tipul, trăsătura şi factorul de
personalitate. Caracteristicile acestora sunt prezentate în tabelul nr.1.

Tabel nr.1. Unităţi descriptive ale personalităţii şi caracteristicile lor.

Unităţi descriptive Caracteristici


Tipul - grad înalt de generalitate
- grupează indivizii pe baza
similarităţilor
- descriere calitativă
Trăsătura - individualizeză persoana
- relativă stabilitate
- grad de particularizare
Factorul - poziţie mediană între general
şi particular
- descriere cantitativă
- calităţi cuantificabile

Dinamica personalităţii se referă la procesele şi mecanismele psihice prin care


acestea se exprimă, focalizându-se asupra motivaţiei ca factor principal, cu rol
dinamogen.
Dezvoltarea personalităţii se referă la construirea unor modele ce explică
formarea structurilor de personalitate schimbările survenite în evoluţia existenţială a
omului.
3.3 Dimensiuni ale personalităţii
Unele teorii au în vedere mai mult dimensiuni ale personalităţii pe care le
consideră esenţiale, altele dimpotrivă se opresc asupra unei singure dimensiuni apreciată
fiind ca având rol fundamental în înţelegerea şi interpretarea personalităţii.
Termenul dimensiune sugerează faptul că personalitatea unui individ, exprimată
în comportamentul său observabil, poate fi plasată într-un anumit punct sau interval al
unui continuum de determinări ( Dumitru, 2001 ).
Dacă admitem că există situaţii care se întrepătrund în anumite tipare
comportamentale, cum ar trebui acestea să fie descrise?
34
Experţii nu agrează ideea de dimensiuni de bază ale personalităţii. Anumite teorii
ale personalităţii normale sunt relativ simple folosind doar trei sau patru dimensiuni.
Altele sunt mult mai complicate şi presupun poate şi 30 sau 40 dimensiuni. O poziţie
larg acceptată este cunoscută ca fiind cea a modelului de personalitate în cinci
dimensiuni ( Costa and McCrea, 1992; Wiggins and Trapnell, 1997 ).
Neuroticismul este în general asimilat cu stabilitatea emoţională, în mod special
exprimarea emoţiilor negative, ca de exemplu anxietatea, depresia şi mânia. Acest
model a fost de asemenea numit afectivitate negativă ( Watson and Clarck, 1997 ).
Extraversia descrie nivelul de activitate al unei persoane, în special interesul în
interacţiunea cu alte persoane şi uşurinţa cu care persoana îşi exprimă emoţiile pozitive.
Deschiderea la experienţă implică dorinţa persoanei de a lua în considerare şi de a
explora idei nefamiliare, sentimente şi activităţi. Agreabilitatea descrie dorinţa de a
coopera şi empatiza cu alte persoane. Conştientizarea este o reflectare a insistenţei unei
persoane în urmărirea ţelurilor, abilitatea de a organiza activităţi şi dependinţa de
completare a sarcinilor datorate.
Luate ca un întreg aceste cinci dimensiuni ne pot da o relativă decriere
comprehensivă despre comportamentul oricărei persoane.
2. Consideraţii metodologice
2.1.1. Obiectivele cercetării
Obiectivele metodologice ale acestei lucrări sunt alegerea anumitor trăsături de
personalitate prin selecţionarea unor itemi din chestionarul de personalitate C.P.I.
care ulterior au fost coroborate cu chestionare care urmăresc gradul de depresie şi
anxietate al subiecţilor.
Obiectivele aplicative s-ar dori a fi folositoare şi să contribuie la optimizarea
comportamentului persoanelor cu un grad scăzut de toleranţă, autocontrol şi
apreciere de sine reuşind printr-o psihoterapie adecvată să înveţe să-şi transforme
gândurile iraţionale în gândire pozitivă aceasta având repercursiuni pozitive în
comportament, însoţite de stare de bine, imagine de sine bună, stingând încetul cu
încetul depresia şi anxietatea care însoţesc aceste stări.

2.1.2 Ipoteze de lucru


Ipotezele acestei lucrări sunt următoarele:

35
a) Cu cât acceptarea de sine a subiecţilor investigaţi este mai crescută,
cu atât diminuează simptomele lor anxioase şi depresive.
b) Cu cât toleranţa unei persoane este mai crescută cu atât scade
anxietatea şi depresia.
c) Cu cât autocontrolul unei persoane este mai mare cu atât va diminua
simptomatologia anxietaţii şi depresiei.
d) Presupunem că există o corelaţie între depresie şi anxietate la
subiecţii investigaţi.
e) Presupunem că există o relaţie semnificativă între neuroticism şi
anxietate/depresie la subiecţii investigaţi în această lucrare.

2.1.3 Eşantionarea
Subiecţii aleşi pentru această aplicaţie sunt împărţiţi în două loturi distincte.
Primul lot se numeşte lot martor, subiecţii fiind aleşi la întâmplare, iar cel de-al
doilea lot conţine subiecţi selecţionaţi din spitale de psihiatrie cu un diagnostic
dinainte stabilit de medicul psihiatru. Loturile conţin câte 15 subiecţi fiecare, cu
vârste cuprinse între 22 de ani şi 65 de ani, de naţionalitate română.

2.1.4 Variabilele cercetării


În lucrarea de faţă s-au folosit ca variabile de cercetare trăsăturile de personalitate
– autocontrolul, acceptarea de sine şi toleranţa; anxietatea, depresia şi nevrotismul, care
au fost testate cu chestionare de personalitate – CPI şi Eysenck – şi teste de depresie şi
anxietate – Beck şi Hamilton cu ajutorul cărora încercăm să confirmăm ipotezele acestei
lucrări.

2.1.5 Instrumente utilizate


Interviul ca interacţiune psihologică şi socială
Conversaţia reprezintă o activitate distinctiv umană şi un tip de interacţiune
psihologică şi socială. Interviul personal faţă în faţă, cel mai răspâdit procedeu de
intervievare, presupune interacţiunea dintre două persoane. Una dintre principalele
supoziţii ale interviului este consistenţa relaţiei dintre vorbă şi faptă, dintre atitudinea
exprimată verbal şi comportament.
36
Avantajele şi dezavantajele utilizării interviului
Kenneth D. Bailey ( 1978-1982, 183 ) prezintă atât avantajele, cât şi dezavantajele
interviului, semnalând mai multe avantaje decât dezavantaje. Ca avantaje sunt
enumerate:
 Flexibilitatea, posibilitatea de a obţine răspunsuri specifice la fiecare întrebare;
 Rata mai ridicată a răspunsurilor, asigurată de obţinerea răspunsurilor şi de la
persoanele care nu ştiu să citească şi să scrie, ca şi de la persoanele care se simt
mai protejate când vorbesc decât când scriu;
 Observarea comportamentelor nonverbale, fapt ce sporeşte cantitatea si calitatea
informaţiilor;
 Asigurarea standardizării condiţiilor de răspuns, lucru imposibil de realizat în
cazul chestionarelor poştale;
 Asigurarea controlului asupra succesiunii întrebărilor, fapt ce are consecinţe
pozitive asupra acurateţei răspunsurilor;
 Colectarea unor răspunsuri spontane, ştiut fiind că primele reacţii sunt mai
semnificative decât cele realizate sub control normativ;
 Asigurarea unor răspunsuri personale, fără intervenţia altora;
 Asigurarea răspunsului la toate întrebările şi prin acesta furnizarea informaţiilor
pentru testarea tuturor ipotezelor cercetării;
 Precizarea datei şi locului convorbirii, fapt ce asigura comparabilitatea
informaţiilor;
 Studierea unor probleme mai complexe prin utilizarea unor formulare,
chestionare sau ghiduri de interviu mai amănunţite, cu mai multe întrebări, de o
mai mare subtilitate.
Ca orice tehnică de cercetare, interviul are o serie de dezavantaje şi limite intrinseci.
Keneth D Bailey le ordonează astfel;
 Costul ridicat nu numai al orelor de intervievare, dar şi al celorlalte etape şi
momente ale proiectării şi realizării cercetărilor de bază de interviu;
 Timpul îndelungat necesar pentru identificarea persoanelor incluse în
eşantion, pentru obţinerea acordului şi desfăşurarea convorbirii, uneori fiind
necesare mai multe vizite la aceiaşi adresă;
 Erorile datorate operatorilor de interviu în ceea ce priveşte punerea
întrebărilor şi înregistrarea răspunsurilor, “efectul operator”;
37
 Imposibilitatea consultării unor documente în vederea formulării unor
răspunsuri precise;
 Incoveniente legate de faptul că se cere indivizilor să răspundă indiferent de
dispoziţia lor psihică, de starea de oboseală, etc.;
 Neasigurarea anonimatului, fiind cunoscute adresa şi numărul de telefon ale
persoanelor care urmează să fie intervievate;
 Lipsa de standardizare în formularea întrebărilor, ceea ce limitează
comparabilitatea informaţiilor;
 Dificultăţi în accesul la cei care sunt incluşi în eşantion.
Atât avantajele, cât şi dezavantajele sunt relative, trebuind să fie judecate în
raport cu alte metode şi tehnici de cercetare în ştiinţele socioumane şi mai ales în
funcţie de diferitele procedee şi tipuri de interviuri.

Observaţia
A observa înseamnă a cunoaşte, a examina un obiect sau un proces, a face
constatări şi remarci ( critice ) referitoare la ceea ce ai privit cu atenţie. Acesta
este sensul termenului de “observaţie” la nivelul simţului comun. A observa
înseamnă nu numai a înregistra, ci şi “a inventa” şi “a construi realitatea” – cum
spunea Edgar Morin ( 1981 ). Percepţia, procesul psihic pe care se bazează
observaţia, “pune în acţiune memoria, inteligenţa, atenţia, imaginaţia,
receptivitatea emoţională”, etc.( Kohn şi Negre, 1991, 15 ). Rezultă de aici
implicarea subiectului cunoscător în actul observaţiei: personalitatea şi factorii
socioculturali sunt prezenţi în procesul observării şi în produsul acestui proces,
observaţia.
În ştiinţele socioumane observaţia este înainte de orice observarea omului de
către om, fapt ce o particularizează faţă de observaţia din ştiinţele naturii, fiind
vorba de un raport între două persoane care “îşi dau seama” şi acţionează ca
atare.

Avantajele recursului la metoda observaţiei constau:

38
 În superioritatea acesteia faţă de anchetă sau faţă de studiul
documentelor când se studiază comportamentul nonverbal;
 Înregistrează comportamentele în condiţii naturale de desfăşurare a lor;
 Este slab reactivă în comparaţie cu experimentul sau cu ancheta pe
bază de chestionar sau de interviu;
 Elimină în bună măsură artificializarea studiului vieţii sociale;
 Permite analize longitudinale prin înregistrarea comportamentelor un
timp mai îndelungat, luni sau ani de zile, dacă ne referim la observaţia
participativă

Dezavantaje;
 Un control redus asupra variabilelor externe care pot afecta datele
cercetării;
 Dificultăţi de cuantificare;
 Limitarea la studiul unor eşantioane mici;
 Dificultatea de a pătrunde în anumite medii ( agenţii guvernamentale,
servicii secrete, cluburi selecte, etc )
 Dificultatea de a studia comportamente intime ( de exemplu,
comportamentul sexual poate fi studiat cu ajutorul interviului, chiar
telefonic, dar nu prin metoda observaţiei ).

Chestionarul
Chestionarul de cercetare reprezintă o tehnică şi, corespunzător, un instrument de
investigare constând dintr-un ansamblu de întrebări scrise şi, eventual, imagini grafice,
ordonate logic si psihologic, care, prin administrarea de către operatorii de anchetă sau
prin autoadministrare, determină din partea persoanelor anchetate răspunsuri ce
urmează a fi înregistrate în scris.
EPI ( vezi anexa 1 ) construit în 1964 de către H.J.Eysenck şi S.B.G.Eysenck
urmând primului chestionar de personalitate elaborat de H.J.Eysenck ( Maudsley
Medical Questionnaire – MMQ – 1952 ). Pe baza unei liste cu 39 de puncte referitoare
la situaţia socială, la trăsăturile de personalitate şi la simptomele psihopatologice,
Eysenck le-a cerut medicilor de la Spitalul Maudslay să evalueze pacienţii internaţi în

39
clinică. Astfel au fost evaluaţi peste 700 de pacienţi, iar datele au fost supuse analizei
factoriale, relevându-se patru factori dintre care doi sunt fundamentali. Primul factor
acoperă aproximativ 14% din varianţa totală şi are ca principale caracteristici o
personalitate slab organizată, absenţa integrării acesteia, capacitate scăzută de
adaptabilitate, absenţa spiritului de echipă, lipsa de energie, tonus muscular slab, factor
pe care Eysenck l-a denumit neuroticism ( N ) sau în termeni dihotomici – stabilitate vs.
instabilitate emoţională. Al doilea factor acoperă 12% din varianţa totală şi este unul
bipolar care opune grupul simptomelor isterice grupului de simptome distimice. Această
dimensiune denumită de Eysenck extraversiune vs. introversiune ( E ), corespunde celei
descrise de Jung încă din 1921.
Chestionarul este alcătuit din 57 itemi grupaţi în trei scale ( extraversiune –
introversiune E; neuroticism – stabilitate emoţională N; disimulare- dezirabilitate
socială L ). Ultima scală ( L ) a fost construită pentru a evalua gradul de dezirabilitate
a răspunsurilor date de subiecţi şi prin aceasta, indirect pentru a stabili validitatea
protocolului obţinut. Itemii chestionarului sunt prezentaţi sub formă dihotomică,
subiectul trebuind să aleagă între două posibilităţi de răspuns ( Da/Nu ). Scalei L îi
corespund 9 itemi ( Da – 6,24,36, Nu -12,18,30,42,48,54 ), scalei E îi corespund 15
itemi ( Da – 1,3,8,10,13,17,22,25,27,39,44,46,49,53,56 ), iar scalei N îi corespund 23
itemi ( Da – 2,4,7,9,11,14,16,19,21,23,26,28,31,33,35,40,43,45,47,50,52,55,57 ).
Deoarece întrebările sunt redactate într-un limbaj accesibil şi nu ridică probleme de
înţelegere, poate fi aplicat subiecţilor începând de la 16-18 ani, poate fi de asemenea
individual sau colectiv ( în studiul de faţă s-a recurs la aplicarea colectivă a probei ).
Cotarea rezultatelor se face utilizând grila de răspuns sau dacă se recurge la
aplicarea computerizată, cotarea ca fi realizată automat de calculator.
Datorită faptului că cele trei scale au un număr diferit de itemi, la unii itemi
cotându-se cu un punct răspunsurile “Da” iar la alţii răspunsurile “Nu”, cotele brute
obţinute pe scale prin însumarea punctelor acumulate trebuie transformate în cote
standard, pentru a putea realiza comparaţia adecvată a rezultatelor cantitative. Astfel,
cote standard mai mari de 6 la scala E sunt semnificative pentru extraversiune şi mai
mici de 4 pentru introversiune. Pentru scala N, cote standard mai mari de 6 sunt
reprezentative pentru neuroticism şi mai mici de 4 pentru stabilitate emoţională. Cotele
standard la scala L mai mari de 5 pun sub semnul întrebării rezultatele obţinute la

40
celelalte două scale ( aceasta nu înseamnă însă, ca o cotă mai mică de 4 este garanţia
unei sincerităţi totale a subiectului ).
Proba – forma A – a fost adaptată şi pentru populaţie românească, într-un studiu
realizat de S. Tăciulescu. S-a constatat că în ceea ce priveşte scorurile la scala E nu
există diferenţe semnificative între sexe, însă în ceea ce priveşte scorurile obţinute la
scala N s-au evidenţiat diferenţe semnificative. Datorită acestui aspect, s-au elaborat
două etaloane diferenţiate pe sexe pentru populaţia românească.
S-a folosit următorul consemn de introducere în sarcină:
„Chestionarul cuprinde întrebări referitoare la modul în care vă comportaţi, în care
acţionaţi sau la unele sentimente ale dv. După fiecare întrebare există un spaţiu liber
rezervat pentru a răspunde cu <Da> sau <Nu>. Nu există răspunsuri corecte sau greşite,
chestionarul de faţă nefiind un test de aptitudini. Încercaţi să vă hotărâţi dacă răspunsul
<Da> sau <Nu> reprezintă felul dvs. obişnuit de a acţiona sau simţi şi marcaţi cu o
cruce unul din cele două răspunsuri posibile. Încercaţi să lucraţi repede, nu pierdeţi prea
mult timp cu vreo întrebare.
Vă asigurăm că răspunsurile sunt confidenţiale. Va mulţumim.” ( vezi Anexa 3 ).
În administrarea probelor s-au respectat toate cerinţele aferente ce ţin de vârstă,
instructaj, mod de administrare.

CPI ( vezi anexa 2 )


- chestionar de personalitate ( inventarul de personalitate Kalifornia ) – H. Gough
- esenţa unui chestionar de personalitate e descrisă de autor: “ pentru mine
principiul primar si cardinal e că testele sunt făcute pentru a fi utilizate, iar un
principiu secundar e că ele trebuie utilizate în înţelegerea analizei cazului
individual”. Autorul resimţea nevoia unui instrument de evaluare centrat pe
persoana care să-l ajute să înţeleagă persoana vie şi normală. Pleacă în
construirea unui astfel de instrument de la studiul liber cotidian şi contemporan.
Argumentul său: doreşte să evalueze tocmai constructul aşa cum e definit el
cultural cu toate conotaţiile sale subtile şi cu denotaţia sa formală considerând că,
constructele populare sunt universale cultural şi în timp.
Scopul fundamental: să reuşească o predicţie asupra comportamentului
individual şi nu să justifice o anumită teorie asupra personalităţii umane.

41
Premiza de la care porneşte în construirea scalelor unui chestionar de
personalitate e că fiecare scală construită trebuie să reflecte cât mai fidel posibil un
aspect, o temă a comportamentului interpersonal – o trăsătură de personalitate.
În 1948 elaborează primele scale de personalitate în aceiaşi manieră în care
urmează să le publice în 1951.
Prima ediţie a CPI-ului din 1951 conţinea 15 scale.
În 1957 elaborează prima formă a CPI-ului cu 18 scale.
În 1987 apare forma lărgită care conţine 18 scale şi e foarte utilizată în
diagnostic.
Cele 18 scale sunt împărţite în 4 grupe diferite, fiecare grupă având o
semnificaţie psihologică proprie.
1. primele 6 scale care măsoară afirmarea persoanei, siguranţa şi imaginea de sine,
adecvarea interpersonală. Arată şi temperamentul în maniera introvert-extravert.
2. următoarele 6 scale măsoară opţiunile valorice şi maturitatea socială
3. următoarele 3 scale exprimă nivelul motivaţional; potenţialul de realizare
personală şi de focalizare pe valorile intelectuale
4. ultimele 3 scale exprimă modalităţile intelectuale care modelează un stil
personal, propriu
Pentru obiectivele acestei lucrări am ales trei scale şi anume: Acceptarea de
sine, Autocontrolul şi Toleranţa.
Scala care măsoară acceptarea de sine ( Sa ) – măsoară simţul valorii
personale, acceptarea de sine, capacitatea de a gândi şi acţiona independent
- scor peste 70: sincer, inteligent, spiritual, pretenţios, centrat pe sine, fluent în
vorbire, siguranţă de sine.
- bărbat cu scor de 70: orgolios, oportun, imaginativ, încrezător, rafinat,
intreprinzător, înfigăreţ, sofisticat.
- Femeie cu scor de 70: orgolioasă, decisă, dominantă, revendicativă, sarcastică,
spirituală
- Scor sub 30: conservator, liniştit, ordonat, comod, convenţional, pasiv în acţiune,
limitat în interese, autoculpabilizant
- bărbat cu scor de 30: banal, nechibzuit, supus, aspru, indiferent, tensionat,
negativist, interese limitate

42
- femeie cu scor de 30: gentilă, modestă, răbdătoare, precaută, sfioasă, discretă,
împăciuitoare, nepretenţioasă
Scala care măsoară autocontrolul ( Sc ) - măsoara gradul de libertate al
omului faţă de impulsivitate, centrarea pe sine, restrângerea manifestărilor iraţionale cu
precădere a agresivităţii, evitarea conduitelor antisociale/agresive, gradul şi adecvarea
autoreglării şi autocontrolului, stăpânirea impulsivităţii, capacitatea de autodisciplină
- bărbat cu scor de 70: logic, precis, sârguincios, cumpătat, fidel, amabil, demn de
încredere
- femeie cu scor de 70: modestă, conservatoare, calmă, gentilă, răbdătoare,
rezervată
- bărbat cu scor de 30: încăpăţânat, încrezut, cusurgiu, impulsiv, nerealist,
înfigăreţ, coleric, individualist
- femeie cu scor de 30: impulsivă, rebelă, arogantă, agresivă, obositoare,
sarcastică, colerică, neinhibată
Scala care măsoară toleranţa ( To) - prezintă atitudinile sociale permisive,
absenţa prejudecăţilor în abordare, capacitatea de a-i accepta pe ceilalţi aşa cum sunt,
flexibilitate, interes pentru estetic, negarea resentimentelor, afirmarea echilibrului şi a
siguranţei de sine.
- bărbat cu scor de 70: binevoitor, generos, iertător, cumpătat, independent,
tandru, altruist
- femeie cu scor de 70: intuitivă, eficientă, calmă, matură, responsabilă
- bărbat cu scor de 30: rece, sâcâitor, orgolios, superficial, plângăcios, cusurgiu,
egocentric
- femeie cu scor de 30: aspră, arogantă, infantilă, supărăcioasă, obositoare,
sarcastică ( vezi Anexa 4 )
Consider că cele patru probe utilizate acoperă câmpul de interes al prezentului
studiu în vederea realizării obiectivelor propuse.

43
Scala de depresie Beck ( B.D.I. ) - ( vezi anexa 4 )
Inventarul de depresie Beck ( Beck, Ward, Mendelson, Mock si Erbaugh, 1961 )
este menit să masoare severitatea depresiei, fiind unul dintre cele mai frecvent folosite
în cercetarea clinică, îndeosebi atunci când se apreciaza efectul antidepresiv al
psihoterapiei. Scala a fost concepută într-o manieră originală ca fiind o modalitate de
observare prin intermediul căreia psihiatrul/psihologul clinician citeşte cu voce tare
fiecare item, cerând pacientului să selecteze formularea care i se potriveşte cel mai bine.
Cu toate acestea, s-a arătat că scala este aplicabilă pacienţilor depresivi şi sub forma de
chestionar ( Beck si colab., 1975 ).
Scala de depresie Beck este, în fapt, un chestionar care cuprinde 13 grupuri de afirmaţii
cu privire la absenţa, respectiv prezenţa următoarelor acuze depresive:
1. tristeţe/nefericire;
2. pesimism/sentiment de descurajare în viaţa;
3. sentiment de eşec în viaţă;
4. pierdere a plăcerii de a face anumite lucruri care înainte reprezentau o sursă de
satisfacţii;
5. Sentiment de vinovăţie/lipsa de valoare personală;
6. Dezamăgire de sine;
7. Tendinţe suicidare;
8. Pierdere a interesului cu privire la alţi oameni;
9. amânare/imposibilitate de luare a deciziilor;
10. preocupări cu privire la propria înfăţişare/aspect inestetic;
11. nivel energetic scăzut;
12. fatigabilitate;
13. pierderea poftei de mâncare.
Răspunsurile la fiecare afirmaţie se dau pe o scală de la 0 ( absenţa simptomului )
la 3 ( manifestarea severă a simptomului ), 1 şi 2 reprezentând grade intermediare de
intensitate a simptomelor depresive.
2.5.5 Scala de anxietate Hamilton ( H.A.S. )- ( vezi anexa 3 )
Scala de anxietate Hamilton este menită să măsoare severitatea anxietăţii, fiind, de
asemenea, frecvent utilizată în cercetările clinice. Scala oferă garanţii de fidelitate, iar
procedura este identică.

44
2.6 Prelucrarea statistică a datelor şi interpretarea rezultatelor

ANALIZA STATISTICĂ

Analiza statistică a fost realizată pe două eşantioane, unul de control şi unul ţintă, ce au
completatat următoarele chestionare: CPI, Eysenck, Beck şi Hamilton.
Datele au fost sistematizate în următoarele tabele, diferenţiate pe baza eşantionului:

Tabel 1 (eşantion de control, 1)


Nr. CPI Eysenck Beck Hamilton
subiect
Acc. de Autocontrol Toleranţă Extraversie Depresie Anxietate
sine
1 15 43 24 14 0 5
2 19 33 18 10 5 15
3 19 21 15 12 2 14
4 21 24 17 16 1 4
5 9 20 14 13 8 7
6 23 29 18 13 3 7
7 18 16 11 11 15 16
8 20 28 13 12 1 4
9 23 15 14 19 13 37
10 22 29 16 16 10 8
11 22 29 16 16 10 8
12 20 26 20 15 5 14
13 21 32 15 11 0 22
14 18 16 11 11 14 16
15 23 29 18 13 3 7

Tabel 2 (eşantion ţintă, 2)


Nr. CPI Eysenck Beck Hamilton
subiect
Acc. de Autocontrol Toleranţă Extraversie Depresie Anxieta
sine te
45
Nr. CPI Eysenck Beck Hamilton
subiect
1 11 30 9 4 16 23
2 17 26 16 7 17 2
3 23 27 15 12 7 18
4 16 24 16 8 18 20
5 14 19 11 7 20 38
6 13 18 7 10 32 37
7 18 11 11 18 18 16
8 6 22 9 16 29 30
9 15 16 11 12 32 41
10 13 27 14 10 14 31
11 11 24 9 4 16 23
12 16 6 2 10 28 38
13 15 16 11 6 32 41
14 21 18 16 13 6 15
15 17 11 15 8 15 4

Vom analiza pentru început descriptiv univariat seriile corespunzătoare scorurilor


obţinute pentru variabilele avute în vedere.
Se vor calcula următorii indicatori statistici de tendinţă centrală şi variaţie:

Indicatorii au fost calculaţi cu ajutorul aplicaţiei SPSS rezultând următoarele tabele:

Acceptarea de Media 19.53 .951


sine
95% Interval de confidenta Limita inf. 17.49
pentru medie
Limita sup. 21.57
Mediana 20.00
Varianta 13.552
Abaterea standard 3.681
Minim 9
Maxim 23
Amplitudinea 14
Amplitudinea intercuartila 4
Asimetria -1.830 .580

46
Autocontrol Media 26.00 1.952
95% Interval de confidenta Limita inf. 21.81
pentru medie
Limita sup. 30.19
Mediana 28.00
Varianta 57.143
Abaterea standard 7.559
Minim 15
Maxim 43
Amplitudinea 28
Amplitudinea intercuartila 9
Asimetria .364 .580
Toleranţa Mean 16.00 .878
95% Interval de confidenta Limita inf. 14.12
pentru medie
Limita sup. 17.88
Mediana 16.00
Varianta 11.571
Abaterea standard 3.402
Minim 11
Maxim 24
Amplitudinea 13
Amplitudinea intercuartila 4
Asimetria .641 .580
Extraversie Mean 13.47 .646
95% Interval de confidenta Limita inf. 12.08
pentru medie
Limita sup. 14.85
Mediana 13.00
Varianta 6.267
Abaterea standard 2.503
Minim 10
Maxim 19
Amplitudinea 9
Amplitudinea intercuartila 5
Asimetria .676 .580
Depresie Mean 6.00 1.359
95% Interval de confidentă Limita inf. 3.08
pentru medie
Limita sup. 8.92
Mediana 5.00
Varianta 27.714
47
Abaterea standard 5.264
Minim 0
Maxim 15
Amplitudinea 15
Amplitudinea intercuartila 9
Asimetria .519 .580
Anxietate Mean 12.27 2.243
95% Interval de confidenta Limita inf. 7.45
pentru medie
Limita sup. 17.08
Mediana 8.00
Varianta 75.495
Abaterea standard 8.689
Minim 4
Maxim 37
Amplitudinea 33
Amplitudinea intercuartila 9
Asimetria 1.769 .580

Din tabelul de mai sus interpretăm astfel distribuţiile seriilor de date:


Acceptarea de sine – distribuţie omogenă simetrică, media este aproximativ egală cu
mediana,
– media indică o tendinţă spre valori crescute a acceptării de sine
Autocontrolul – distribuţie omogenă cu uşoară asimetrie spre stânga, deci o
tendinţă spre valori mari,
– media indică o tendinţă spre valori ridicate a autocontrolului
Toleranţa – distribuţie simetrică
– tendinţă spre valori mai reduse ale toleranţei
Extraversia – distribuţie aproximativ simetrică cu foarte redusă asimetrie spre
dreapta,
– tendinţă spre valori medii ale extraversiei
Depresia – distribuţie cu asimetrie spre dreapta ceea ce indică tendinţa spre
valori reduse,
– media are valoare foarte scăzută ceea ce indică un lot normal din
punct de vedere psihic

48
Anxietatea – distribuţie asimetrică spre dreapta deci tendinţă spre valori reduse,
– valoarea mediei se încadrează în intervalul anxietăţii slabe, ceea ce
este normal pentru contextual socio-economic în care trăim

Lotul ţintă (lotul 2)


Acceptarea Mean 15.07 1.071
de sine
95% Interval de confidenta pentru Limita inf. 12.77
medie
Limita sup. 17.36
Mediana 15.00
Varianta 17.210
Abaterea standard 4.148
Minim 6
Maxim 23
Amplitudinea 17
Amplitudinea intercuartila 4
Asimetria -.172 .580
Boltirea .923 1.121
Autocontro Mean 19.67 1.783
l
95% Interval de confidenta pentru Limita inf. 15.84
medie
Limita sup. 23.49
Mediana 19.00
Varianta 47.667
Abaterea standard 6.904
Minim 6
Maxim 30
Amplitudinea 24
Amplitudinea intercuartila 10
Asimetria -.411 .580
Boltirea -.573 1.121
Toleranţa Mean 11.47 1.028
95% Interval de confidenta pentru Limita inf. 9.26
49
medie
Limita sup. 13.67
Mediana 11.00
Varianta 15.838
Abaterea standard 3.980
Minim 2
Maxim 16
Amplitudinea 14
Amplitudinea intercuartila 6
Asimetria -.783 .580
Boltirea .682 1.121
Extraversie Mean 9.67 1.045
95% Interval de confidenta pentru Limita inf. 7.43
medie
Limita sup. 11.91
Mediana 10.00
Varianta 16.381
Abaterea standard 4.047
Minim 4
Maxim 18
Amplitudinea 14
Amplitudinea intercuartila 5
Asimetria .541 .580
Boltirea -.094 1.121
Depresie Mean 20.00 2.238
95% Interval de confidenta pentru Limita inf. 15.20
medie
Limita sup. 24.80
Mediana 18.00
Varianta 75.143
Abaterea standard 8.668
Minim 6
Maxim 32
Amplitudinea 26
Amplitudinea intercuartila 14
Asimetria .123 .580
Boltirea -.998 1.121
Anxietate Mean 25.13 3.301
95% Interval de confidenta pentru Limita inf. 18.05
medie
Limita sup. 32.21
Mediana 23.00
50
Varianta 163.410
Abaterea standard 12.783
Minim 2
Maxim 41
Amplitudinea 39
Amplitudinea intercuartila 22
Asimetria -.391 .580
Boltirea -.848 1.121

Din tabelul de mai sus interpretăm astfel distribuţiile seriilor de date:


Acceptarea de sine – distributie omogenă simetrică,
– media indică o tendinţă spre valori medii ale aceptării de sine
Autocontrolul – distributie omogenă cu usoara asimetrie spre dreapta, deci o
tendinţă pre valori mai mici,
– media indică o tendinţă spre valori normale a autocontrolului
Toleranţa – distribuţie simetrică
– tendinţă spre valori crescute ale toleranţei
Extraversia – distribuţie aproximativ simetrică cu foarte redusă asimetrie spre
stânga,
– tendinţă spre valori reduse ale extraversiei
Depresia – distributie cu asimetrie spre stânga ceea ce indică tendinţa spre
valori ridicate,
Anxietatea – distribuţie asimetrică spre stânga deci tendinţă spre valori crescute,

Analiza descriptivă pentru date grupate.


Analiza datelor grupate se va realiza doar pentru scorurile obţinute la testul Hamilton,
de anxietate, şi la testul Beck, de depresie, doar acolo putând realiza gruparea datelor pe
intervale.
Intervalele sunt considerate astfel:
Anxietate
1- (0-7) - normală
2- (8-17) - slabă
3- (18-25) – moderată

51
4- (>26) - severă

Depresie
1- (0-9) – absentă
2- (10-19) – redusă
3- (20-25) – moderată
4- (>26) - severă

Anxietate

anxi deprsin
nt t
N Valid 15 15
Mediana 2.00 1.00
Modul 2 1
Asimetria 1.205 .788
Boltirea 1.800 -1.615
Frecvenţ Procent Procent Cumulativ
ă
Valid 1 6 40.0 40.0
2 7 46.7 86.7
3 1 6.7 93.3
4 1 6.7 100.0
Total 15 100.0
Frecvenţ Procent Procent Cumulativ
ă
Valid 1 10 66.7 66.7
2 5 33.3 100.0
Total 15 100.0

Lotul 2

anxi deprsin
nt t
N Valid 15 15
Mediana 3.00 2.00
Modul 4 2
52
Asimetria -.892 .239
Boltirea -.435 -1.457
Frecvenţ Procent Procent Cumulativ
ă
Valid 1 2 13.3 13.3
2 2 13.3 26.7
3 4 26.7 53.3
4 7 46.7 100.0
Total 15 100.0
Frecvenţ Procent Procent Cumulativ
ă
Valid 1 2 13.3 13.3
2 7 46.7 60.0
3 1 6.7 66.7
4 5 33.3 100.0
Total 15 100.0

53
Se observă o distribuţie bimodală pentru distribuţia lotului 2. Considerând că ar exista o
diferenţiere pe gen vom compara influenţa acestuia asupra scorurilor obţinute.

Am aplicat analiza comparativă pentru eşantioane independente, testul Levene.

Analiza comparativă.

S-au comaparat cele două loturi pentru a se verifica dacă există o diferenţă
semnificativă între starea lor de anxietate şi depresie. Astfel putem spune că lotul ţintă
corespunde unei populaţii statistice cu probleme psihice.
Am aplicat testul Levene de comparaţia eşantioanelor independente.

l N Med Abaterea Eroarea medie


o ia standard standard
t
Acceptarea 1 1 19.5 3.681 .951
de sine 5 3
2 1 15.0 4.148 1.071
5 7
autocontro 1 1 26.0 7.559 1.952
l 5 0
2 1 19.6 6.904 1.783
5 7
toleranta 1 1 16.0 3.402 .878
54
5 0
2 1 11.4 3.980 1.028
5 7
Extraversi 1 1 13.4 2.503 .646
a 5 7
2 1 9.67 4.047 1.045
5
Depresia 1 1 6.00 5.264 1.359
5
2 1 20.0 8.668 2.238
5 0
Anxietatea 1 1 12.2 8.689 2.243
5 7
2 1 25.1 12.783 3.301
5 3

Independent Samples Test


Levene' t-test for Equality of Means
s Test
for
Equalit
y of
Varianc
es
F Si t df Sig. Mean Std. 95%
g. (2- Differen Error Confidenc
tail ce Differen e Interval
ed) ce of the
Differenc
e
Lower Upp
er
Acceptarea Equal . . 3.1 28 .004 4.467 1.432 1.533 7.40
de sine varianc 211 65 19 0
es 0
assume
55
d

Equal 3.1 27.6 .004 4.467 1.432 1.531 7.40


varianc 19 10 2
es not
assume
d
Autocontro Equal . . 2.3 28 .024 6.333 2.643 .919 11.7
l varianc 022 88 96 48
es 3
assume
d
Equal 2.3 27.7 .024 6.333 2.643 .917 11.7
varianc 96 73 50
es not
assume
d
Toleranţa Equal . . 3.3 28 .002 4.533 1.352 1.764 7.30
varianc 458 50 54 2
es 4
assume
d
Equal 3.3 27.3 .002 4.533 1.352 1.761 7.30
varianc 54 38 5
es not
assume
d
Extraversi Equal 2.5 . 3.0 28 .004 3.800 1.229 1.283 6.31
a varianc 23 12 93 7
es 3
assume
d
Equal 3.0 23.3 .005 3.800 1.229 1.260 6.34
varianc 93 44 0
es not
56
assume
d

Depresia Equal 3.5 . - 28 .000 -14.000 2.619 -19.364 -


varianc 22 07 5.3 8.63
es 1 46 6
assume
d
Equal - 23.0 .000 -14.000 2.619 -19.416 -
varianc 5.3 90 8.58
es not 46 4
assume
d
Anxietatea Equal 3.7 . - 28 .003 -12.867 3.991 -21.042 -
varianc 42 06 3.2 4.69
es 3 24 2
assume
d
Equal - 24.6 .004 -12.867 3.991 -21.092 -
varianc 3.2 61 4.64
es not 24 2
assume
d
Conform output-ului obţinut din SPSS se observă diferenţe semnificativ de mari între
valorile corespunzătoare caracteristicilor măsurate pe cele două loturi. Pragul de
semnificaţie este mai mic decât 0,05.

Pentru atributele de personalitate lotul 1 are valori mai mari decât lotul 2.

Pentru anxietate si depresie lotul 2 are valori mult mai mari decât lotul 1.

În concluzie se poate spune ca lotul 2 corespunde persoanelor cu probleme psihice.

Analiza de corelaţie.
În ipoteza că există o relaţie semnificativă între atributele de personalitate şi anxietate,
respectiv depresie.

57
Am aplicat testul de corelaţie bivariat calculând coeficientul de corelaţie Pearson şi
semnificaţia acestuia.

Lotul 1

accsi beck hamilto


ne n
Acceptare Pearson 1 -.048 .227
de sine Correlation
Sig. (2-tailed) .865 .415
N 15 15 15

autoc beck hamilt


trl on
Autocontro Pearson 1 -.678(**) -.464
l Correlation
Sig. (2-tailed) .005 .081
N 15 15 15
** Correlation is significant at the 0.01 level (2-tailed).

tolera beck hamilt


nt on
Toleranta Pearson 1 -.594(*) -.334
Correlation
Sig. (2-tailed) .019 .224
N 15 15 15
* Correlation is significant at the 0.05 level (2-tailed).

extrave beck hamilt


rs on
Extraversi Pearson 1 .179 .191
a Correlation
Sig. (2-tailed) .524 .496
N 15 15 15

Se observă că toleranţa şi autocontrolul corelează la un nivel mediu, dar semnificativ, cu


starea de depresie. Relaţia este inversă, adică creşterea valorilor toleranţei şi
autocontrolului duc la scăderea valorilor anxietăţii şi depresiei.
58
Lotul 2
accsin beck hamilt
e on
Acceptare Pearson 1 -.526(*) -.406
a de sine Correlation
Sig. (2-tailed) .044 .134
N 15 15 15
* Correlation is significant at the 0.05 level (2-tailed).

autoct beck hamilt


rl on
Autocontro Pearson 1 -.403 -.194
l Correlation
Sig. (2-tailed) .136 .489
N 15 15 15

toleran beck hamilt


t on
Toleranta Pearson 1 -.636(*) -.635(*
Correlation )
Sig. (2-tailed) .011 .011
N 15 15 15
* Correlation is significant at the 0.05 level (2-tailed).

extrver beck hamilt


s on
Extrversi Pearson 1 .035 -.016
a Correlation
Sig. (2-tailed) .903 .956
N 15 15 15
În cadrul lotului ţintă se observă că relaţia dintre accepatrea de sine şi depresie este de
nivel mediu dar semnificativă. Nivelul de semnificatie fiind de 0,05. Relaţia este
negativă indicând scăderea depresiei odată cu creşterea acceptării de sine.
Toleranţa corelează mai puternic atât cu depresia cât si cu anxietatea. Relaţia este
negativă indicând scăderea depresiei şi anxietăţii odată cu creşetreea valorii toleranţei.
Există corelatie medie şi între acceptarea de sine şi anxietate dar semnificaţia mică a
acesteia poate fi pusă pe seama volumului foarte mic al eşantionului.
59
În concluzie putem spune că există o strânsă relaţie între valorile atributelor de
personalitate şi depresie, respectiv anxietate. Relaţia este negativă indicând că o creştere
a valorilor trăsăturilor de personalitate analizate reduc nivelul depresiei si anxietăţii.

Corelaţie nevrotism-depresie şi anxietate

Depresie Anxietate
Pearson
.354 .023
Correlation
Neuroticism
Sig. (1-tailed) .098 .468
N 15 15
Se observă că există o relaţie pozitivă între neuroticism şi depresie, creşterea gradului
de neuroticism duce la creşterea gradului de depresie. Coeficientul de corelaţie este
aproximativ mediu (0,354), dar cu semnificaţie statistică redusă, prag de semnificaţie
0,1>0,09>0,05.
Semnificaţia redusă poate fi pusă pe seama lotului mic de subiecţi.

Corelaţie anxietate-depresie

beck hamilton
Pearson
1 .437
Correlation
beck
Sig. (1-tailed) .052
N 15 15

Coeficient de corelaţie mediu, 0,437, cu nivel de semnificaţie statistică de aproximativ


0,05.
Se confirmă existenţa unei relaţii pozitive între anxietate şi depresie.
Presupunem că există diferenţe de gen între valorile anxietăţii şi depresiei, bărbaţii
având valori mai reduse decât femeile.
Pentru verificarea acestei ipoteze vom aplica testul de contingenţă a distribuţiilor pe
intervale ale seriilor de date corespunzătoare depresiei şi anxietăţii în funcţie de gen. Se
va calcula coeficientul de contingenţă

60
Anxietate* gen
Crosstabulation Count
gen
Total
f m
1 0 2 2
Anxietate 2 1 1 2
3 3 1 4
4 7 0 7
Total 11 4 15
Approx.
Value
Sig.
Contingency Coefficient .604 .035
N of Valid Cases 15
a Not assuming the null hypothesis.
b Using the asymptotic standard error assuming the null hypothesis.

Depresia * gen
Crosstabulation Count
gen
m Total
f

1 0 2 2
2 5 2 7
deprsint
3 1 0 1
4 5 0 5
Total 11 4 15
Approx.
Value
Sig.
Contingency Coefficient .582 .053
N of Valid Cases 15
a Not assuming the null hypothesis.
b Using the asymptotic standard error assuming the null hypothesis.

61
Conform output-ului obţinut rezultă o grupare semnificativă a femeilor în cadrul
intervalelor cu valori crescute ale anxietăţii, respectiv depresiei. Diferenţa existentă
între femei şi bărbaţi este semnificativă la un nivel de 0,05 (95%).
Concluzionăm astfel că ipoteza noastră se confirmă.

Capitolul 2
Concluzii:
Această lucrare doreşte să atingă unele probleme foarte cunoscute, pentru care s-au
făcut nenumărate cercetări şi s-au emis multe teorii – depresia şi anxietatea – dar pentru
care orice cercetare ulterioară, formulare de ipoteze, experimente şi noi teorii sunt foarte
importante pentru întregirea tabloului de simptome şi găsirea de noi strategii
psihoterapeutice menite să amelioreze aceste stări ( tulburări ).
În primul capitol s-a discutat pe scurt despre depresie şi anxietate. Depresia este
cauza cea mai importantă a dizabilităţilor în toată lumea, ea fiind masurată pe ani de
viaţă trăiţi cu o afecţiune severă. Cei mai mulţi oameni deprimaţi un primesc tratament
adecvat şi nici un sunt educaţi în a căuta ajutorul unui psihoterapeut, care prin aplicarea
anumitor metode, strategii şi nu în ultimul rând şi cel mai important, cuvântul, reuşesc
să amelioreze sau chiar să facă să dispară această stare de dispoziţie foarte incomodă
pentru individ.

62
Definiţia de cea mai largă generalitate consideră depresia ca o prăbuşire a
dispoziţiei bazale, cu actualizarea trăirilor neplăcute, triste şi ameninţătoare. Sindromul
depresiv are drept componente definitorii dispoziţia depresivă, încetinirea proceselor
gândirii şi lentoare psihomotorie, la care se adaugă o serie de simptome auxiliare de
expresie somatică. Dispoziţia depresivă este trăită ca “tristeţe vitală”, pierderea
sentimentelor, golire şi nelinişte interioară, conţinut perceptual cenuşiu, nebulos uneori.
Pe de altă parte, tulburările de anxietate pe care le vom discuta în capitolul doi, au
în comun câteva similitudini cu schimbările de dispoziţie. Dintr-un punct de vedere
descriptiv ambele categorii sunt definite ca răspunsuri emoţionale negative. Sentimente
ca vina, îngrijorarea şi furia, acompaniază frecvent anxietatea şi depresia. Mulţi pacienţi
care sunt depresivi sunt de asemenea şi anxioşi şi similar, mulţi pacienţi anxioşi sunt de
asemenea şi deprimaţi.
Relaţia strânsă între simptomele anxietăţii şi cele ale depresiei sugerează că aceste
tulburări pot avea caracteristici etiologice comune, de fapt clinicienii şi cercetătorii s-au
focalizat pe consideraţii similare când au investigat aceste tulburări.
Viaţa plina de evenimente stresante pare să joace un rol important în ambele categorii –
depresia şi anxietatea. Factorii cognitivi sunt de asemenea importanţi în ambele tipuri
de probleme. Din punct de vedere biologic anumiţi neurotransmiţători ca serotonina,
sunt implicaţi în etiologia mai multor tipuri de tulburări de anxietate precum şi de
dispoziţie.
În capitolul trei vom face o descriere a personalităţii şi vom alege ca faţete ale
personalităţii – accceptarea de sine, autocontrolul şi toleranţa – deoarece se pare că
structura de personalitate a unui individ joacă un rol foarte important în dezvoltarea
acestor tulburări foarte răspândite ca depresia şi anxietatea.
Combinaţia de trăsături sau caracteristici care luate ca un întreg descriu
comportamentul unei persoane se consideră ca fiind personalitatea respectivei persoane.
Ideea de la care s-a pornit în această lucrare a fost aceea de a observa cum anumite
trăsături de personalitate pot constitui baza pe care se pot dezvolta depresia şi/sau
anxietatea.
Pentru formularea ipotezelor s-au ales două loturi de subiecţi atât din viaţa de zi
cu zi ( lotul martor ), precum şi subiecţi monitorizaţi ( aflaţi sub tratament psihiatric ) în
spitalele de psihiatrie. Loturile conţin câte 15 subiecţi fiecare, cărora le-au fost aplicate

63
teste de depresie, anxietate şi personalitate, s-a facut corelaţia între aceste teste, iar
rezultatele finale ale aplicaţiei statistice confirmă ipotezele de lucru.
Subiecţii mai „interesanţi” au fost urmăriţi îndeaproape, au fost intervievaţi de
mai multe ori, interviuri din care au rezultat şi studiile de caz descrise. S-au subliniat pe
scurt teoria împreună cu tehnici psihoterapeutice cognitiv-comportamentale considerate
a fi de un real folos în ameliorarea stării de sănătate a persoanelor atinse de aceste
afecţiuni – depresia şi anxietatea.
Ajungând în acest punct, doresc să mulţumesc doamnei profesoare Odette
Dimitriu pentru buna coordonare şi ajutorul nepreţuit pe care mi l-a oferit, în calitate de
psiholog clinician şi psihoterapeut, în desfăşurarea şi finalizarea acestei interesante
lucrări.
După aplicarea statistică s-a observat că la lotul de control există o tendinţă spre
valori crescute a acceptării de sine, autocontrolului, dar o tendiţă spre valori reduse ale
toleranţei precum şi valori reduse ale depresiei şi anxietăţii.
La lotul de ţintă, pacienţii au valori medii ale acceptării de sine, valori mai mici
ale autocontrolului şi tendinţă spre valori crescute ale toleranţei precum şi valori ridicate
la depresie şi anxietate.
De aici rezultă că există o diferenţă semnificativă între starea de anxietate şi
depresie ale celor două loturi, adică lotul ţintă corespunde unei populaţii statistice cu
tulburări depresive.
Trebuie menţionat faptul că datele din această lucrare nu permit generalizări.
Prin urmare, se impune necesitatea utilizării psihoterapiei cognitiv-comportamentale
deoarece aceasta pune accent pe relaţia psihoterapeut- pacient, în scopul producerii unor
modificări pozitive şi semnificative în modul de a gândi, a simţi şi a se comporta al
pacientului. Sarcina prioritară a terapeutului este aceea de a stabili un cadru terapeutic
adecvat care să permită găsirea soluţiei optime la problema pacientului.
Rolul cel mai important în relaţia psihoterapeut-pacient îl joacă empatia, adică
modul în care poţi vedea şi experimenta lucrurile din perspectiva celuilalt, precum şi
diverse tehnici psihoterapeutice pe care le vom menţiona pe scurt.
- tehnici comportamentale: inhibiţia reciprocă, inhibiţia condiţionaiă, aversiunea
condiţionată, desensibilizarea sistematică, imersia, antrenamentul asertiv.
- Tehnici de relaxare: relaxarea analitică, antrenamentul autogen, sofrologia,
hipnoza, etc.
64
- Tehnici cognitiv-comportamentale: identificarea şi modificarea gândurilor
negative
- Tehnici raţional-emoţionale: ABC-ul tulburărilor emoţionale şi al relaţiilor
interpersonale.
În încheiere putem afirma că tulburările mentale ating fiecare particică din
experienţa umană. Ele pot influenţa modul în care oamenii gândesc, simt şi
funcţionează toate acestea având repercursiuni în relaţiile cu semenii. Limita dintre
normal şi anormal poată să apară ca fiind lată, dar destul de des ea este foarte subţire.
Trebuie înţeles că psihologia anormală se referă la oameni ca noi toţi care se luptă cu
probleme fundamentale şi profunde care implică emoţii, relaţii şi identitate personală.
Dorim ca dumneavoastră să vă înfruntaţi propriile încercări psihologice şi acelea
ale altor oameni, cu nivele egale şi ample de compasiune. Scopul principal al acestei
lucrări a fost foarte ambiţios din start. Am vrut să prindem şi să descriem graniţa
cunoaşterii dintre normal şi anormal cu privire la tulburările mentale.
Concuziile cercetării de faţă sunt următoarele:
- În ipoteza că există o relaţie semnificativă între atributele de personalitate şi
anxietate, respectiv depresie, am aplicat testul de corelaţie bivariat calculând
coeficientul de corelaţie Pearson şi semnificaţia acestuia, de unde se observă că
toleranţa şi autocontrolul corelează la un nivel mediu, dar semnificativ, cu starea
de depresie. Relaţia este inversă, adică creşterea valorilor toleranţei şi
autocontrolului duc la scăderea valorilor anxietăţii şi depresiei.
- În cadrul lotului ţintă se observă că relaţia dintre acceptarea de sine şi depresie
este de nivel mediu, dar semnificativă. Nivelul de semnificaţie fiind de 0,05.
relaţia este negativă indicănd scăderea depresiei odată cu creşterea acceptării de
sine.
- Toleranţa corelează mai puternic atât cu depresia cât şi cu anxietatea. Relaţia
este negativă indicând scăderea depresiei şi anxietăţii odată cu creşterea valorii
toleranţei.
- Există corelaţie medie şi între acceptarea de sine şi anxietate , dar semnificaîia
mică a acesteia poate fi pusă pe seama volumului foarte mic al eşantionului.
- În concluzie, putem spune că există o strânsă relaţie între valorile atributelor de
personalitate şi depresie, respectiv anxietate. Relaţia este negativă indicând că o

65
creştere a valorilor trăsăturilor de personalitate analizate reduc nivelul depresiei
şi anxietăţii.
- Presupunînd că există diferenţe de sex între valorile anxietăţii şi depresiei,
bărbaţii având valori mai reduse decât femeile, în urma aplicaţiei statistice,
aceste diferenţe există la un nivel de 0.05 ( 95% ).
- Se observă că există o relaţie pozitivă între neuroticism şi depresie, creşterea
gradului de neuroticism duce la creşterea gradului de depresie. Coeficientul de
corelaţie este aproximativ mediu (0,354), dar cu semnificaţie statistică redusă,
prag de semnificaţie 0,1>0,09>0,05.
Semnificaţia redusă poate fi pusă pe seama lotului mic de subiecţi.
- Corelând anxietatea şi depresia la subiecţii investigaţt s-a constatat un coeficient
de corelaţie mediu, 0,437, cu nivel de semnificaţie statistică de aproximativ
0,05.
Se confirmă existenţa unei relaţii pozitive între anxietate şi depresie.

66
Cazuri clinice
Prezentare de caz - Tulburare de adaptare cu dispozitie mixtă, anxioasă şi depresivă
Subiect: Vasile M., în vârstă de 47 de ani, căsătorit, fără copii, studii superioare, se
prezintă la cabinet, din proprie iniţiativă, cu diagnosticul F 43.2 (tulburare de
adaptare), stabilit de medicul psihiatru.
În luna mai a anului 2005, pacientul este avansat în funcţia de director executiv la
firma la care lucra, din punct de vedere ierarhic fiind al treilea om în conducerea
firmei. Odată cu avansarea, Vasile a fost nevoit să se mute în capitală, din oraşul în
care locuia împreună cu soţia de 5 ani. Soţia sa nu a putut să-si urmeze soţul în
Bucureşti datorită serviciului, fapt pentru care soţul, care primise şi o locuinţă de
serviciu odata cu noua funcţie, venea acasa săptămânal sau chiar de două ori pe
săptămână, chiar dacă uneori, în timpul săptămânii, doar pentru câteva ore.
Vasile M. a primit cu entuziasm această funcţie, pe care de altfel şi-o dorea foarte
mult şi pentru care muncise şi mai mult, şi a simţit că munca sa a fost apreciată la
justa valoare. Mai mult decât atât, el a plecat hotarât să pună în aplicare ideile sale
măreţe privind prosperitatea firmei şi să rezolve multe din problemele cu care s-a
confruntat de-a lungul anilor de când lucra în firma, convins fiind că numai de la acel
nivel se puteau rezolva.
Despărţirea de colegi, subalterni şi colaboratori s-a realizat cu mare dificultate, Vasile
regretând că nu-şi poate lua în capitală toată echipa cu care a lucrat.
Nu mică i-a fost surpriza când, după câteva săptămâni a constatat că ceea ce a găsit la
sediul central al firmei nu era nici pe departe aşa cum îşi imagina: oameni reci,
distanţi, dezinteresaţi, comozi, slab pregătiţi, fără iniţiativă. Toate proiectele, planurile
pe care şi le făurise le-a văzut năruindu-se înainte de a le putea susţine în faţa
conducerii. Mai mult, colegii nu vedeau cu ochi buni numirea sa în funcţia de
conducere la care de altfel fiecare aspira şi nu au ezitat să-i spună în faţă acest lucru
sau să-i "demonstreze prin comportamentul lor", să-i "saboteze deciziile", să-l
"vorbească de rău şefilor".
În acea perioada, frământat de gânduri, dorind "cu disperare" să evite eşecul, Vasile
începe să aibă tulburări de somn (insomnii mixte), face abuz de tutun (ajungând sa
fumeze trei pachete de tigări pe zi) şi cafea, iar uneori chiar de alcool. Relaţiile
interpersonale cu colegii se deteriorau tot mai mult, Vasile simţindu-se pe zi ce trecea
tot mai îngândurat, abătut, trist. Soţiei nu-i povesteşte nimic din ceea ce se întâmpla
cu el şi-şi răreste vizitele acasă pe motiv că are foarte mult de lucru.

67
Pacientul acuză dureri somatice de tot felul, de la furnicături, până la dureri toracice şi
senzaţii de "gheară la inimă", moment în care se internează la o secţie de cardiologie,
crezând că este vorba despre un preinfarct. Abia atunci îi telefonează soţiei şi o
cheamă la spital. Rezultatele analizelor, inclusiv EKG, infirmă diagnosticul de
preinfarct, medicii specialişti concluzionând că este vorba doar de stress şi-i
recomandă odihna şi linişte.
După o săptămâna de concediu se întoarce la serviciu, dar atmosfera este aceiaşi.
Pacientul devine tot mai nervos, tensionat, anxios, cu dispoziţii depresive, manifestă
iritabilitate, fatigabilitate, cefalee şi acuze somatice. La insistenţele soţiei se
internează într-o secţie de psihiatrie, unde i se stabileşte diagnosticul de "tulburare de
adaptare". În spital, pacientul primeşte tratament medicamentos, probabil
antidepresive şi anxiolitice, medicamente pe care pacientul nu le poate denumi.
După externare şi concediu medical se întoarce la serviciu, aparent vindecat. Vasile
recunoaşte că nu putea fi vorba despre randament în activitate. Unii colegi sau şefi îi
dădeau spre rezolvare sarcini simple, ceea ce l-a determinat să "înteleagă" că le era
milă de el, în timp ce alţii îl priveau cu superioritate, "din postura omului sănătos" şi-l
întrebau, pe un ton zeflemitor: "Aţi mai venit pe la muncă, că nu prea v-am văzut?"
sau "dar puteţi munci?". Datorită numeroaselor zile de absentţă şi a eficienţei scăzute,
unii şefi i-au sugerat faptul că ar fi mai bine să părăseasca firma.
La prima întâlnire, pacientul prezintă motivele pentru care cere "ajutor de
specialitate", istoricul apariţiei tulburării, într-o manieră coerentă, concisă, acoperind
în general întreaga istorie a problemei sale.
Pacientul încheiase tratamentul medicamentos prescris de medicul psihiatru la
solicitarea sa, menţionând faptul că nu doar oamenii din jurul său sunt responsabili
pentru problemele sale, ci şi el, datorită unui dezechilibru între expectaţiile prea mari
cu care a plecat să-şi preia funcţia şi realitatea cu care s-a confruntat la sediul central
al firmei, dar şi modului neadecvat în care a reacţionat la "respingerile colegilor", ceea
ce l-a determinat să solicite psihoterapie, în care, de altfel, îsi pusese mari speranţe.
Pacientul a fost informat că terapeutul nu-i va rezolva problemele, ci îl va ajuta să le
rezolve singur şi chiar va învăţa să facă faţă pe viitor situaţiilor stresante.
Scopul acestei întâlniri a fost nu numai evaluarea pentru a stabili dacă pacientul este
potrivit pentru psihoterapie, ci şi stabilirea relaţiei psihoterapeutice, care s-a realizat
aproape spontan, favorizată fiind şi de dorinţa de cooperare a pacientului.

68
I-am solicitat pacientului să-mi confirme dacă am înţeles bine problemele prezentate,
folosind tehnica reformulării, stabilind împreună cu acesta lista de probleme -
simptome şi probleme de viaţă:

Simptome
- comportamentale: tonus scăzut al activităţii, tendinţă de izolare
- motivaţionale: lipsa interesului
- afective: tristeţe, anxietate, ruşine, vinovăţie
- cognitive: capacitate scazută de concentrare, autocritică, ruminaţii interioare
- somatice: insomnii, cefalee
Lista de probleme
- probleme practice: dificultăţi la serviciu
- probleme interpersonale: dificultăţi de comunicare, relaţii negative cu colegii (de
respingere)
- probleme intrapersonale: stima de sine scăzută
În cadrul acestei întâlniri au fost identificati stresorii care au declanşat tulburarea de
adaptare, s-au stabilit obiectivele generale ale psihoterapiei şi au fost propuse câteva
tehnici şi strategii psihoterapeutice.
Agentul stresor important care a favorizat apariţia tulburării de adaptare a fost
schimbarea locului de muncă, ceea ce a atras după sine schimbarea echipei de lucru,
schimbarea domiciliului şi separarea temporară de soţie.
Obiectivul general al psihoterapiei: rezolvarea psihologică a situaţiei imediate,
precum şi ajutarea pacientului să revină măcar la nivelul de funcţionare pe care l-a
avut înainte de instalarea tulburării..
Obiective specifice:
- identificarea şi modificarea schemei cognitive care directionează organizarea şi
procesarea informaţiilor, precum şi interpretarea experienţei de viată;
- cunoaşterea şi modificarea modului de raportare a pacientului la ceilalţi;
- achiziţionarea de abilităţi de a face faţă existenţei.;
- generarea unor alternative pentru gândurile negative automate, modalităţi de a
percepe realitatea şi comportamentul.

69
Strategii şi tehnici psihoterapeutice:
- Tehnici cognitive:
+ precizarea sensului termenilor;
+ adresarea de întrebări cu caracter provocativ pentru verificarea gândurilor negative
şi a supoziţiilor disfuncţionale;
+ identificarea unor alternative şi opţiuni de viaţă;
+ imaginarea consecinţelor;
+ transformarea unui eveniment negativ într-un avantaj;
+ tehnica descoperirii dirijate;
+ provocarea şi modificarea gândurilor negative disfuncţionale.
- Tehnici comportamentale:
+ realizarea unor orare şi programe;
+ monitorizarea activităţilor după indicatorii eficienţă şi plăcere;
+ jocul de rol;
+ tehnici de relaxare;
+ sarcinile pentru acasă
De asemenea, pacientul a fost de acord să i se administreze câteva teste, o parte la
cabinet, iar o parte ca temă pentru acasă:
- Chestionarul de stres bazat pe scala Holmes si Rahe;
- Interviul - program pentru alcool Cage;
- S.A.A.S.T. - Testul de screening pentru alcool autoadministrat;
- Testul Fargerstrom – dependenţă de nicotină;
- Scala Horn-Waingrow - motivaţie pentru fumat;
- ASQ - Chestionar pentru evaluarea anxietăţii;
- Scala de anxietate Hamilton;
- Chestionar pentru comportamentul bolnavului - tulburări somatoforme şi măsurarea
durerii şi a fenomenelor asociate;
- Scala de impact a situaţiilor critice;
Pe timpul interviului am parcurs şi scala de depresie Hamilton.
Rezultatele evaluării psihologice sunt prezentate în cele ce urmează.
Pacientul prezintă o criza medie de viatţă (270 de puncte la chestionarul de stres),
sentimente de anxietate (gânduri iraţionale anxioase, simptome somatice ale
anxietăţii, deşi nu exprimă întreaga anxietate în comportament) cu dispoziţie
depresivă medie (tristeţe, deprimare, sentimente de singurătate) cu somatizare

70
puternică a afectelor. Pacientul afirmă existenţa tulburării şi este preocupat de
simptome (dar nu prezintă tulburări fobice), fiind responsabil pentru sănătatea lui şi
nevoia de tratament. De asemenea, nu neagă problemele din viaţa sa şi nu are tendinţa
de a-i acuza pe alţii de situaţia în care se află. Se caracterizează prin sentimente de
furie şi neînţelegeri personale şi prezintă uşoare dificultăţi de a-şi exprima
sentimentele. Compensează prin consum de alcool (maxim 200 ml. de alcool) şi
consum exagerat de tutun.

Scor
Minim Mediu Maxim
Test
Chestionar
x
de stres
Cage x
SAAST x
Fagerstrom x
Reducerea sentim. neg. x
Plãcerea relaxãrii x
Stimulare x
Horn-
Dependenþã x
Waingrow Obiºnuinþã/automatism x
Stimulare
x
senzoriomotorie
Hamilton x
Anxietate
x
generalã
Anxietate
x
cognitivã
ASQ
Anxietate
x
somaticã
Anxietate
x
comportamentalã
Anxietate
x
generalã
Anxietate
x
Hamilton cognitivã
Anxietate
x
somaticã
Indice global x
Impact situaþii critice Intruziune x

71
Negare / evitare x
Ipohondrie x
Convingerea
x
bolii
Acuze
psihologice / x
Tulburãri somatoforme – evaluarea somatice
durerii ºi fenomenelor asociate Tulburare
x
afectivã
Negare x
Iritabilitate x
Inhibiþie
x
afectivã

Tot în cadrul acestei întâlniri, împreună cu pacientul am evaluat resursele pacientului -


repertoriul de disponibilităţi şi abilităţi pe care le are pentru a face faţă situaţiei
dificile în care se află -, respectiv susţinerea din partea soţiei, disponibilitatea,
motivaţia pentru schimbare, existenţa unui echilibru între factorii care au contribuit la
instalarea tulburării: pacientul însuţi, ceilalţi şi mediul.
De comun acord cu pacientul s-a stabilit că şedinţele să aibă loc de două ori pe
săptămână în zilele de marţi şi vineri, cât timp era în concediu medical (două
săptămâni), iar apoi întâlnirile să aibă loc săptămânal (sâmbăta), punându-se accent pe
participarea activă a pacientului şi pe rolul deosebit al sarcinilor, temelor pentru acasă,
astfel încât intervenţia psihoterapeutică să nu depăşească 10 sedinţe.
Concluzionând că nu prezintă nici un risc (ideaţie suicidară, lipsa de speranţă),
pacientului i s-au trasat primele sarcini pentru acasă:
- stabilirea unui program strict de muncă, odihnă, masă, plimbări, activităţi realizate
împreună cu soţia sau singur când aceasta nu era disponibilă - trezirea interesului

Ziua Ora Activitatea planificatã Activitatea realizatã

- monitorizarea activităţilor şi a dispoziţiei într-o agendă personală;

Ziua Ora Activitatea Dispoziþia Intensitatea (de la 0 la 100)

72
- pacientul a fost încurajat sa reia legaturile cu vechii prieteni.
La sfârsitul întâlnirii i-am cerut pacientului să rezume ceea ce a înţeles şi să spună
dacă are ceva de obiectat.
Prima şedinţă
Şedinţa a debutat cu discutarea chestionarelor completate la prima întâlnire şi a celor
rezolvate ca temă pentru acasă şi cu trecerea în revistă a ceea ce s-a întâmplat în viaţa
pacientului de la prima întâlnire.
Astfel am aflat că Vasile a reuşit să îşi planifice timpul şi activităţile încât să nu existe
perioade de activitate intensă sau perioade lungi de inactivitate, de monotonie,
plictiseală, dar motivaţia acestuia a fost pentru "ca să nu mai mă gândesc la ceea ce mi
s-a întâmplat". Activităţile au fost astfel planificate încât să determine o dispoziţie
"placută", în marea lor majoritate fiind de loisir, pacientul nereuşind să-şi exprime clar
stările afective trăite în timpul desfăşurării unei activităţi.
Pacientul a relatat că nu a luat legatura, nici macar telefonic, cu prietenii săi. Întrebat
fiind care au fost motivele pentru care nu a facut acest lucru, Vasile a răspuns: "...de
ruşine. Nici măcar colegii nu i-am sunat. Vor crede că sunt incompetent. ...şi şi-au pus
atâtea speranţe în mine..."
Din discuţia cu pacientul a reieşit şi o uşoară neîncredere în sine "nu ştiu dacă voi
putea vreodata să dau ochii cu ei..."(foştii colegi).
Vasile s-a plâns şi de faptul că noaptea are somnul agitat şi nu reuşeşte să se
odihnească, iar dacă se trezeşte se chinuie să adoarmă, deranjându-şi soţia.
L-am rugat pe pacient să propună o temă asupra căreia să lucrăm. Şedinţa a continuat
în direcţia identificării stărilor emoţionale pe care pacientul le-a simţit cu fiecare
activitate desfăşurată.
Am aflat astfel că o plimbare prin oraş îi creează o stare anxioasă, "de nelinişte la
gândul că m-aş putea întâlni cu vreun cunoscut", activităţile casnice îl obosesc, s-a
simtit frustrat atunci când a mers să plătească factura de gaz şi calculatoarele s-au
blocat când mai era doar o persoana înaintea sa la rând sau trist, singur când soţia a
fost nevoită să lucreze peste program în seara când aveau bilete la un spectacol de
muzica populară.
Cu toate că a căutat doar activităţi care să-i creeze o "stare de bine", pacientul nu a
reuşit săse relaxeze, răpunsuri comportamentale anxioase sau depresive persistând
încă

73
După analizarea împreună cu pacientul a stărilor emoţionale care au însoţit activităţile
desfăşurate de acesta, am scos în evidenţă şi gândurile negative automate, pe care le-
am propus a fi tema sedinţei viitoare.
Sedinţa s-a încheiat cu o tehnică de relaxare, adaptată dupa ciclul inferior al
antrenamentului autogen al lui Schultz şi cu prezentarea temei pentru acasă:
- monitorizarea activităţilor, stărilor emoţionale asociate şi a gândurilor negative
automate (scala de la 0 la 100 a fost propusa de pacient);

Zi Orã
Descrieţi evenimentul care a
produs emoţia neplãcutã
Situaţie Descrieţi şirul ideilor,
gândurilor, amintirilor pe care
vi le produce emoţia neplãcutã
Precizaţi emoţia
Emoţie Evaluaţi intensitatea emoţiei
(de la 0 la 100)
Notaţ gândurile automate care
precedã, însoţsc sau urmeazã
Gânduri dupã emoţia respectivã
automate Evaluaţi-vã gradul de
convingere în gândurile
automate (de la 0 la 100)

- exersarea relaxării (relaxare musculară, respiraţie profundă);


- plimbări uşoare seara, de 30 - 60 de minute, fără exerciţii fizice obositoare, pentru
un somn odihnitor, dormitorul foarte bine aerisit înainte de culcare, fără televizor în
cameră în care doarme, un ceai înainte de culcare (eventual de tei, fără mâncare sau
cafea), iar daca noaptea se trezeşte, mai bine să facă ceva prin casă decât să se agite în
pat (să facă ordine printre lucruri, documente sau alte activităţi care nu deranjează pe
cei din jur - soţie, vecini- şi pe care le amâna de mai mult timp)
Şedinşele 2 - 3 - 4 - 5
Obiectivele şedinţelor:
- evidenţierea distorsionărilor cognitive care stau la baza gândurilor negative şi
reprezintă indicatori ai modului în care acţionează schemele cognitive distorsionate şi

74
generarea de noi opţiuni în ceea ce priveşte cogniţiile, modul de percepere a realităţii
şi modelele de comportament;
- întărirea EU-lui;
- reducerea anxietăţii şi a stărilor depresive.
Şedinţele au început cu discutarea temelor pentru acasă, pacientul fiind încurajat
pentru îndeplinirea sarcinilor trasate.
Pentru distorsionarile cognitive surprinse, de genul "Vor crede că sunt incompetent", "
şi-au pus atâta speranţă în mine ... nu sunt bun de nimic", pacientul a fost provocat să
aducă dovezi menite să ateste că afirmaţiile sale sunt adevarate. Nereuşind să ateste
veridicitatea gândurilor sale negative, pacientul a ţinut să sublinieze caracterul
nerealist al acestora şi consecinţele negative asupra comportamentului sau.

P. - "...............Am vrut să mă duc la librarie, dar m- am întors acasă înainte de a


ajunge acolo, pentru că m-am temut să nu mă întâlnesc cu cineva cunoscut.
T. - Daăa am înţeles eu bine, dvs. aţi plecat să vă plimbaţi prin oraş şi aţi vrut să vă
cumpăraţi o carte...
P. - Nu neaparăt să cumpăr. Îmi place foarte mult să intru în librării şi să răsfoiesc
cărţile nou-apărute. Dacă este ceva ce-mi place, cumpăr.
T. - Ce cărţi preferaţi să citiţi? Aveţi autori preferaţi?
P. - Îmi plac romanele clasice din literatura rusă şi britanică, dar îmi plac ş Petre
Ţuţea, Liiceanu şi mai ales Patapievici.
T. - Aţi spus că nu aţi intrat la librărie...
P. - Nu, n-am mai ajuns.
T. - Cât timp a durat plimbarea dvs.?
P. - Cred că maxim 20 de minute.
T. - Ce v-a determinat să renunţaţi la ideea de a merge la librărie sau de a vă
continua plimbarea?
P. - Mi-a fost teamă, deşi dacă mă gândesc bine, erau şanse de 1% să mă întâlnesc cu
cineva cunoscut.
T. - Şi ce credeţi că s-ar fi întâmplat dacă vă întâlneaţi cu cineva cunoscut?
P. - Cum puteam să-i spun?
T. - Ce anume să-i spuneţi?
P. - De ce sunt acasă în acea perioadă. Îmi era ruşine să-i spun că sunt bolnav. Eu nu
pot să mint şi nu găseam alt motiv pentru a-i explica ce caut în oraş.

75
T. - Credeţi că ar fi fost mai bine dacă puteaţi să minţiţi? V-aţi fi simtit mai liniştit?
P. - Nu, nu cred.
T. - Dvs. v-aţi prezentat la cabinet cu un diagnostic pus de medicul specialist.
P. - Da. Tulburare de adaptare.
T. - Vă este ruşine cu acest diagnostic?
P. - Da.
T. - Dacă aţi fi avut ulcer sau pneumonie sau orice altceva, v-ar fi fost ruşine cu un
astfel de diagnostic?
P. - Nu, categoric nu.
T. - Există un alt diagnostic de care v-ar fi ruşine?
P. - În afară de unul legat de o problema psihică?... Nu, nu.
T. - Spuneţi-mi, vă rog, în opinia dvs. cu ce diferă un diagnostic psihiatric de unul din
chirurgie, endocrinologie sau cardiologie?
P. - Acum, când mă întrebaţi, realizez că este vorba doar de un simplu diagnostic, o
boală ca toate celelalte care, spre norocul meu, se poate trata........."

Pentru întărirea EU-lui, am folosit ca metodă principală antrenamentul autogen -


ciclul inferior - pe care pacientul şi l-a însuşit şi îl utiliza zilnic acasă. În cadrul
acestuia i-au fost administrate pacientului sugestii cu caracter general de întărire a
EU-lui: "Mă simt bine în propriul corp", "Simt o fortă puternică în mine", "Elimin
toată oboseala, toata tensiunea", precum şi metafore terapeutice: "...scapi de greutatea
pe care o ai pe umeri" etc.
De asemenea, în cadrul relaxarii am folosit tehnica imaginării consecinţelor, prin care
pacientul a fost provocat să-şi imagineze problemele şi îngrijorările, temerile sale.
Pacientului i s-a cerut să-şi imagineze o întâlnire cu Florin, un fost coleg, pentru a
infirma construcţia verbala distorsionată "vor crede că sunt incompetent". Vasile şi-a
imaginat discuţia cu Florin pe două direcţii: una în care Florin îl înţelegea şi nu
dezaproba comportamentul său şi cealaltă în care Florin dezaproba faptul că Vasile "a
pus prea mult la suflet" comportamentul colegilor de la Bucureşti şi mai ales grijile pe
care şi le făcea în legătură cu ceea ce gândeau cunoscuţii despre el.
În urma acestor exerciţii de imaginare Vasile a sunat câţiva cunoscuţi şi le-a cerut să
se întâlnească. Astfel, Vasile a scăpat de sentimentul de ruşine şi vinovăţie faţă de
colegi şi şi-a recâştigat încrederea în sine, iar stările de anxietate şi depresie s-au redus
simţitor.

76
Pacientul a renunţat la a mai bea, doar câte un pahar de vin din când în când,
împreuna cu soţia sau cu prietenii, iar numarul de tigări s-a redus de la trei pachete pe
zi la maxim 15 tigari pe zi.
De asemenea, somnul nocturn a devenit foarte odihnitor, iar simptomele somatice au
disparut.
Pacientul a primit ca sarcini pentru acasa sa-si evalueze activitatile cotidiene sub
aspectul eficientei personale (pe o scala de la 0 la 10), precum si al placerii pe care
acestea i-o produc (pe o scala de la 0 la 100), prioritare fiind activitatile care puteau
reduce anxietatea si starile depresive, si sa respecte cu strictete planificarea
activitatilor si monitorizarea gândurilor negative automate.
Sedinta a 6-a
Pacientul se prezinta la aceasta sedinta revoltat de faptul ca sefii sai s-au hotarât sa-l
dea afara de la serviciu pe motiv de incompetenţă. Daca la începutul terapiei pacientul
se caracteriza prin anxietate şi depresie, ruşine, vinovaţie, îngrijorat de ceea ce
gândeau alţii despre el, acum Vasile era deranjat că ceilalţi îl considerau incompetent,
mai mult decât faptul ca îsi pierdea serviciul.
Aceasta a fost şi tema principală a şedintei psihoterapeutice, în care am folosit metoda
transformării unui eveniment negativ într-un avantaj şi tehnica rezolvării problemelor:
Definirea problemei:
+ problema - pierderea serviciului;
+ cauze - incompetenţă, boală, rea-voinţă;
+ consecinţe - scăderea stimei de sine sau a celorlalţi.
Inventarierea solutiilor posibile:
+ să-l roage pe director să-i mai acorde o şansă pentru rămânerea în funcţie;
+ desfacerea contractului de muncă;
+ demisie;
Evaluarea soluţiilor (au fost evaluate fiecare soluţie în parte, în funcţie de avantaje şi
dezavantaje, consecinţe pe termen scurt şi lung, pentru sine şi pentru cei din familie,
implicaţii concrete).
Luarea unei decizii - Vasile a hotarât sa-si dea demisia.
Vasile urma sa puna în aplicare, ultimele doua etape ale rezolvarii problemei:
Executarea deciziei - precizarea sarcinilor legate de aplicarea deciziilor si fixarea unui
planning.
Evaluarea rezultatelor - evaluarea rezultatelor actiunii, în functie de obiectivele vizate

77
si de problema definita în prealabil.
Ca tema pentru acasa pacientul a primit sarcina de a întocmi o lista cu proiectele
pentru viitor, în functie de prioritati.
Şedinţa a 7-a
Şedinţa s-a axat pe discutarea deciziei pacientului de a renunta la serviciu si a listei de
proiecte si prioritati, precum si a starilor afective ce însotesc aceste proiecte. De
asemenea, prin discutiile purtate am explorat posibilele evenimente de viata, ale caror
gânduri asociate i-ar fi putut destructura încrederea în sine sau în ceilalti.

Prioritate Proiect
I Cerere de ordonanţã
II Reîntregirea familiei
III Petrecerea timpului alãturi de soţie
IV Reluarea legãturilor cu prietenii
Excursii, drumeţii, teatru,
V
cinematograf etc.
VI Bani de ordonanţã
VII Construirea unei case
VIII Adopţia unui copil

Sedinta a 8-a si a 9-a


Ultimele şedinţe au avut drept obiectiv prevenirea recăderilor, pentru ca pacientul să
nu revină la modelele de comportament care au determinat intervenţia
psihoterapeutică.
S-a lucrat la formarea unor noi abilităţi de a face faţă stresului şi la exersarea vechilor
abilităţi şi deprinderi, folosind jocul de rol şi tehnica imageriei dirijate (i s-a cerut
pacientului să-si imagineze că rezolva cu succes o anumită situaţie stresantă),
pacientul fiind încurajat să păstreze achiziţiile dobândite, subliniindu-se succesele sale
trecute sau viitoare
Sedinta a 10-a
În cadrul ultimei întâlniri am realizat o trecere în revistă a tuturor şedinţelor de
psihoterapie, am discutat despre abilităţile şi deprinderile pe care Vasile le are formate

78
şi dezvoltate armonios pentru a face faţă pe viitor situaţiilor problematice, dar mai
ales pentru a anticipa şi a aprecia în mod corect, realist un pericol, o situaţie stresantă.
De asemenea, am discutat despre eficienţa psihoterapiei, raportul dintre aşteptările
iniţiale ale lui Vasile legate de procesul psihoterapeutic şi succesul terapiei, şi despre
detaliile relaţiei psihoterapeutice.
În încheiere Vasile a primit asigurarea că, ori de câte ori va avea nevoie de ajutor, i-l
voi acorda cu plăcere, menţionând că din cât am reuşit să-l cunosc în cele 2 luni nu
cred ca va fi nevoie, dar să nu ezite sa apeleze la psihoterapie, chiar şi pentru creşterea
performanţelor proprii, iar eu am obţinut promisiunea că mă va ţine la curent cu
"reuşitele sale". Ceea ce s-a şi întâmplat, Vasile fiind în prezent în căutarea unui teren
pentru construirea casei.

Femeie, 51 ani, lucrător comercial


Anamneză
Femeia în varstă de 51 de ani abandonată la naştere, părinţii nefiind căsătoriţi, a fost
înfiată de o familie fără copii. Ulterior părinţii adoptivi au avut 2 copii, unul dintre ei
decedând la vârsta de 2 ani.
După o copilarie zbuciumată, cu abuzuri fizice din partea mamei, reuşeşte să-şi
termine liceul şi se căsătoreşte. Din aceasta căsătorie rezultă un copil. Mariajul se
dovedeşte a fi foarte greu, femeia suferind şi de aceasta dată de abuzuri fizice şi
psihice din partea soţului. Iese din aceasta căsătorie, implicându-se emoţional în
urmatoarea relaţie. Se căsătoreşte cu un bărbat care are 2 copii dintr-o căsătorie
anterioară. Din această relaţie nu rezultă nici un copil.
Are mai multe tentative de suicid, dintre care cea mai recentă a fost foarte mult
gandită. A stat în comă două zile.
Starea de sănătate
Suferă de angină pectorală, AVC, blocaj renal, artrită, a fost internată în spital de boli
nervoase datorită unui episod psihotic ce a urmat unui episod maniacal.
Examen psihologic
Inventarul de depresie Beck arată o dispoziţie depresivă subiectivă redusă
Scala de evaluare pentru depresii Hamilton arată la depresie: sentimente de tristeţe; la
vinovaţie: autoreproşuri; suicid: tentative de suicid; insomnie tardivă: se trezeşte

79
devreme şi nu mai poate adormi; activitate şi interese: scăderea interesului pentru
activităţile plăcute şi activităţi sociale; agitaţie psihomotorie, nelinişte însoţită de
anxietate; simptome genitale: tulburări menstruale; simptome obsesionale: idei
obsesive de suicid.
Concluzii
Femeia suferă de o tulburare de personalitate obsesiv-compulsivă, tulburare maniaco-
depresivă cu episoade psihotice. Nu a acceptat niciodată tratament psihiatric şi nu ia
medicamente.

Femeie, 27 de ani, asistentă medicală la spitalul CFR2


Anamneză
Are o soră care se va căsători peste o lună, parinţii au avut o căsnicie fericită, se
comportă frumos cu ea. A fost crescută de bunici, la ţară, pâna la vârsta de 10 ani,
după care mama şi-a abandonat serviciul pentru a avea grijă de ea şi de sora acesteia.
Tatăl a muncit foarte mult şi nu a putut petrece mult timp cu ea.
A avut un prieten cu care urma să se căsătorească. Relaţia a durat doi ani şi jumătate
după care, spune ea, prietenul a rupt această relaţie, inexplicabil. După despărţire, au
apărut anumite semne somatice şi psihice cum ar fi: poftă de mâncare scăzută, idei de
suicid, atacuri de panică, stări de leşin, simte că nu mai are aer, insomnie, palpitaţii,
ameţeli.
S-a izolat de oameni, nu mai are prieteni.
Starea de sănătate
Palpitaţii, ameţeli, insomnie, tulburări menstruale
Examen psihologic:
La inventarul de depresie Beck a obţinut un scor de 20 de puncte ceea ce ne arată o
dispoziţie depresivă subiectivă moderată.
La aplicarea scalei de evaluare pentru depresii Hamilton s-a constatat dispoziţie tristă,
pesimism privind viitorul, sentimente de tristeţe, plâns frecvent, simte că viaţa nu mai
merită trăită, neliniştită şi tulburată în timpul nopţii, scăderea interesului pentru
activităţi plăcute şi sociale, scăderea randamentului, apatie, nelinişte însoţită de
anxietate, simptome respiratorii ( dispnee ), simptome cardio-vasculare
( palpitaţii ), cefalee, scăderea apetitului sexual, tulburări menstruale, scăderea în

80
greutate, simptome obsesionale ( nu poate accepta ideea că s-a despărţit de prieten şi
continuă să-l caute ).
Concluzii:
Pacienta suferă de tulburare depresiv-anxioasă cu fenomene conversive, tulburare
somatoformă.
Deoarece aceste simptome durează de mai bine de un an, pacienta are nevoie de ajutor
psihologic ( consiliere psihologică şi/sau terapie ).

Femeie, 52 ani, de profesie macaragiu


Anamneză
Este căsătorită de 30 de ani, locuieşte cu soţul şi soacra, are 3 copii dintre care unul
căsătorit. A lucrat la „Faur” 25 de ani. A ieşit la pensie în anul 2004. Spune că era
foarte stresată la locul de muncă deoarece trăia în permanenţă cu teama de a nu le face
rău colegilor. Teama ei era să nu cadă încărcătura de pe macara peste colegi.
A avut un frate care a murit în urmă cu şapte ani, iar acest lucru a afectat-o foarte
mult.
Starea de sănătate:
A suferit o operaţie de fibrom în 2002
Primul control psihiatric l-a făcut pe 11.08.2006. S-a prezentat la control deoarece
prezintă urmatoarele semne somatice:
- tremurat în picioare, după care în tot corpul
- dificultate în a adormi, iar somnul îi este foarte agitat
- frica de moarte
Examen psihologic
În urma observaţiei directe am constatat lentoare în gândire, începe o idee pe
care ulterior o uită, agitaţie psihomotorie.
Scorul obţinut în urma aplicării inventarului de depresie Beck este de 11 puncte, ceea
ce arată o dispoziţie depresivă subiectivă redusă.
După aplicarea scalei de evaluare pentru depresii Hamilton am constatat ca are o
dispoziţie tristă, pesimism privind viitorul, sentimente de tristeţe, fără tentative
suicidare, dificultate de a adormi, neliniştită şi tulburată în timpul nopţii, sentimentul
incapacităţii, neatenţie, scăderea interesului pentru activităţi plăcute şi sociale,
incapacitatea de a muncii, lentoare în gândire, în vorbire, teama de moarte, palpitaţii,

81
cefalee, preocupare faţă de boală, simptome agravate dimineaţa şi seara ( tremur al
picioarelor, atacuri de panică ), idei obsesive împotriva cărora pacienta luptă.
Concluzii:
Pacienta suferă de tulburare depresivă anxioasă cu fenomene conversive.
Trebuie ţinută sub observaţie psihiatrică deoarece este foarte probabil să sufere un
episod psihotic.

Femeie, 52 de ani, pensionată pe caz de boală


Anamneză:
Clienta este căsătorită, are doi copii căsătoriţi. În urma cu 18 ani a născut un copil
care a decedat după nouă ore. A suferit o operaţie de ulcer, fibrom şi extirparea unui
nodul benign de la sân. Are un soţ care nu o iubeşte, foarte distant, pacienta suferind
acut de lipsă de afecţiune.
Starea de sănătate:
Suferă de ulcer duodenal cu nişă de care a şi fost operată, precum şi de o operaţie de
extirpare a ovarelor şi altă operaţie de extirpare a unui nodul de la sân.
Examen psihologic:
În urma aplicării inventarului de depresie Beck s-a obţinut un scor de 24 de puncte
ceea ce ne arată o dispoziţie depresivă subiectivă relativ crescută.
La aplicarea scalei de evaluare pentru depresii Hamilton s-a constatat dispoziţie tristă,
pesimism privind viitorul, sentimente de tristeţe, plâns frecvent, neliniştită şi tulburată
în timpul nopţii, scăderea interesului pentru activităţi plăcute şi sociale, scăderea
randamentului, apatie, nelinişte însoţită de anxietate, simptome respiratorii ( dispnee ),
simptome cardio-vasculare ( palpitaţii ), cefalee, creştere în greutate, idei
obsesionale ( are în permanenţă impresia că cei din jurul ei nu o iubesc şi vor să-i facă
rău )
Concluzii:
Clienta suferă de o tulburare de personalitate organică, tulburare depresiv anxioasă.
Recomandarea este psihoterapie de lunga durată deoarece are nevoie de stabilitate pe
care nu o găseşte la cei din anturajul ei ( soţ, soacră, socru ).
Femeie, 48 de ani, operator chimist
Anamneză

82
Pacienta în vârstă de 48 de ani, a terminat 10 clase la Liceul Industrial Electroaparataj
şi şcoala profesională de 2 ani, operator chimist ( pielărie, cauciuc şi mase plastice ).
A fost căsătorită din anul 1976. are un băiat născut în acelaşi an.
A lucrat la Tricodava, secţia nasturi şi mase plastice, aparţinând Institutului de
cercetare şi inginerie tehnologică în perioada 1975-1978.
Din anul 1978 se transferă la Nufărul din cartierul Pantelimon, cu funcţia de primitor-
distribuitor. Tot în acest an pacienta relatează că a suferit o traumă majoră deoarece
soţul a ameninţat-o cu cuţitul după mai multe lovituri aplicate cu pumnul. Motivul,
spune ea, ar fi fost relaţia extraconjugală pe care soţul o avea cu altă femeie. Acest
scandal a fost auzit de vecinii din bloc, unul dintre ei chemând poliţia, aceştia
arestându-l pe agresor pentru tentativă de omor ( femeia era deja tăiata pe mâini ) şi
port de armă albă. A primit o condamnare de 6 luni închisoare fără drept de vizite.
Căsnicia s-a încheiat în anul 1981, iar în anul 1988 soţul clientei a fost lovit mortal de
o maşină, acesta fiind în stare de ebrietate. După episodul agresiv, pacienta a suferit o
depresie în sensul că plângea foarte mult, avea insomnie, iar apetitul alimentar era
foarte scăzut, iar după moartea accidentală a fostului soţ, depresia a devenit majoră,
era insoţită de anxietate, palpitaţii, stări de leşin.
In anul 1990 a fost trecută în somaj de societatea la care lucra, sora acesteia angajând-
o la Banca Naţională ca muncitor necalificat. A mai avut o relaţie cu un barbat însurat
timp de doi ani şi jumătate.
Prima vizită la psihiatru a făcut-o în anul 1992 când a început să audă voci care-i
spuneau ce să facă şi care totodata vorbeau între ele despre pacientă, că nu este bună
de nimic, că n-a făcut lucrurile cum trebuie, că scrumiera nu este pusă în aceiaşi
poziţie pe masă, etc. La început le auzea numai noaptea, după care a început să le
audă şi ziua, dar numai când se afla singură în încăpere.
La un moment dat, femeia nu mai recunoştea nici persoanele din anturajul ei. Băiatul
acesteia s-a alarmat deoarece nu-l mai recunoştea nici pe el, avea senzaţia că este
urmarită în permanenţă de cineva, apăreau umbre peste tot. Povesteşte că într-o zi a
bătut cineva la uşă, a deschis dar nu era nimeni, după care băiatul ei ar fi trecut prin
zid şi ar fi ajuns în sufragerie. Alta problemă care o agasa era în legatură cu banii. In
mometul în care punea capul pe pernă, avea impresia că prin „transparenţa banilor”,
intra cineva şi ieşea de acolo ajungând în perna ei după care în capul ei. A urmat un
tratament cu antipsihotice, dar după externarea din spital uita să le ia sau refuza să le
ia pentru ca se simţea foarte rău din cauza lor şi episodul psihotic revenea.

83
Înainte de apariţia vocilor spune că simte nişte furnicături în tot capul, parcă ceva ii
merge prin cap, îşi simte capul prins ca într-o centură stransă foarte tare şi apoi apar
îngerii să-i aline durerea.
În 2005 a avut iar o cădere psihică, a fost internată timp de 2 luni la spitalul de boli
nervoase nr.noua, şase luni fiind ţinută la secţia de izolaţi.
A primit medicamentul Zaiprexa, un antipsihotic pe care îl ia şi în prezent şi se simte
foarte bine. De un an vocile au încetat. S-a angajat femeie de serviciu la un restaurant,
dar după două luni a renunţat deoarece datorită stresului şi a oboselii simte că s-ar
apropia iar un episod psihotic, apărând iar furnicăturile în interiorul capului.
Este luată în evidenţă la Policlinica de Psihiatrie Iancului de doamna doctor Sandra
Gurău. A căpătat şi o fobie de spital.
Concluzie:
Pacienta suferă în prezent de schizofrenie paranoidă. Din istoric putem observa că
suferinţa ei a debutat cu un episod depresiv uşor după care a avut o depresie majoră,
în timp apărând episoadele psihotice în care apar halucinaţii atât auditive cât şi
vizuale, se simte în permanenţă urmărită. In momentul în care boala intră în regresie,
pacienta revine la normal şi işi poate relua activităţile sociale cu toate că este foarte
rezervată, nu mai are încredere în oameni, iar privirea era lipsita de expresivitate. Nu
a urmat nici o formă de terapie, dar simte că îşi poate controla boala, nu-i mai este
frică de ea, iar când are probleme vorbeşte cu familia şi cu medicul ei psihiatru.
La inventarul de depresie Beck a obţinut un scor de 24 de puncte ceea ce ne arată o
dispoziţie depresivă subiectivă moderată.

Bibliografie

84
Allport, G., Structura şi dezvoltarea personalităţii, Ed. Didactica şi Pedagogică,
Bucureşti, 1981.
A.T.Beck, Cognitive therapy and the emotional disordes, New York, International
Universities Press Inc., 1976.
Blanchet, Alain, Ghiglione R., Massonnat, J. Si Trognon, A., Les Techniqes d’enqete
en sciences sociales. Observer, intervierwier questionner, Paris: Bordas, 1987.
Brinster,P., Terapia cognitiva, Bucuresti, Editura Teora, 1997.
Chelcea, S., Metodologia cercetării sociologice, Ed. Economică, Bucureşti, 2004.
Chelcea, S., Personalitate şi societate în tranziţie, Societatea Ştiinţă şi Tehnică S.A.,
Bucureşti, 1994.
Cloninger,C.S., Personality:Description, Dinamics and Development,
W.H.Freedman&Co., New York, 1998.
Diagnostic and Statistical Manual of Mental Disordes ( Third Edition – Revised ),
DSM III, Washington DC, American Psychiatric Association, 1987.
Dimitriu, Odette, Empatia în psihoterapie, Ed. Victor, Bucureşti, 2004.
Dimitriu, Odette, Tehnici psihoterapeutice, Ed. Victor, Bucureşti, 2004.
Dumitru, I.Al., Personalitate-atitudini şi valori, Ed. De Vest, Timişoara, 2001.
Ellis.A, Reason and emotion in psychotherapy, New York, Lyle Stuart, 1962.
Ellis.A., The Evolution of Rational-Emotive Therapy ( RET ), and Cognitive Behavior
Therapy ( BCT ), în: J.K.Zeig, „The Evolution of Psychotherapy”, New York,
Brunner/Mazel, 1987.
Eysenck, H.J., Dimension of personality, Routledge&Kegan Paul Limited, London,
1951
Eysenck, H.J., Handbook of abnormal psychology – an experimental approach,
Pitman Medical Publishing Co. Ltd, London, 1960.
Golu, M., Dinamica personalităţii, Ed. Geneze, Bucureşti, 1993.
Holdevici, Irina, Psihoterapia anxietăţii, Abordări cognitiv comportamentale, Ed.
Dual Tech, Bucureşti, 2002.
Holdevici, Irina, Tendinţe moderne în psihoterapie, Ed. Academiei Romane,
Bucureşti, 2002.
Huber, W., Introduction a la psychologic de la personalite, Mardaga, Bruxelles, 1992.
Linton, R., Fundamentul cultural al personalităţii, Ed. Ştiinţifică, Bucureşti, 1968.
Sadock, B.J., M.D. si Sadock, Virginia A., Manual de buzunar de psihiatrie clinică,
Ed. Medicală ( Editia a-III-a ), Bucureşti, 2001.

85
Sima, T., Elemente de personologie, Ed. Victor, Bucureşti, 2004.
Tănase, Maria, Curs „Inventarul de personalitate California”, Universitatea
Hyperion, Bucureşti, 2006.
Thomas F. Oltmanns, Robert E. Emery, „Abnormal Psychology”, University of
Virginia, U.S.A, 2001.

ANEXA 1

Testul Eysenck

Forma A

Instrucţiuni

Chestionarul cuprinde 57 de întrebări, care se referă la modul în care vă


comportaţi, în care actionaţi.
Nu există întrebări juste sau nejuste, acest chestionar nefiind un test de
inteligenţă sau de aptitudini, ci doar o masură a modului în care dvs. vă comportaţi.
Nu omiteţi nici o întrebare şi răspundeţi printr-un sigur răspuns.

1. Vă place să treceţi prin situaţii care vă dau emoţii?


2. Simţiţi adesea nevoia de prieteni care să vă înţeleagă, să vă consoleze?
3. De obicei sunteţi nepăsător?
4. Suportaţi greu un refuz?
5. Vă gândiţi mult înainte de a face ceva?
6. Dacă vă angajaţi să faceţi un lucru, vă ţineţi promisiunea indiferent de
urmări?
7. Cei din jur consideră că sunteţi un om cu toane, schimbător?
8. Acţionaţi şi vorbiţi rapid, fără să staţi prea mult pe gânduri?
9. Vi se întâmplă vreodată să fiţi nefericit fără un motiv serios?

86
10. Aţi face orice atunci când sunteţi pus la ambiţie?
11. Vă simţiţi dintr-o dată timid când trebuie să intraţi în vorbă cu o persoană
necunoscută care vă atrage?
12. Vi se întâmplă, în diverse ocazii, să vă pierdeţi calmul şi să vă enervaţi?
13. Acţionaţi deseori după inspiraţia din acel moment?
14. Vi se întâmplă deseori să fiţi necăjit de lucruri pe care n-ar trebui să le
faceţi sau spuneţi?
15. Preferaţi în general tovărăşia cărţilor decât a oamenilor?
16. Vă simţiţi cu uşurinţă jignit?
17. Vă place mult să ieşiţi în oraş?
18. Vi se întâmplă să aveţi gânduri şi idei care n-aţi vrea să fie cunoscute de
alte persoane?
19. Vă simţiţi uneori plini de energie, iar alte ori apatic, abătut?
20. Preferaţi să aveţi prieteni puţini?
21. Aveţi obiceiul de a visa cu ochii deschişi, de a vă lăsa purtat de gânduri?
22. Dacă cineva ţipă la dvs. îi răspundeţi pe acelaşi ton?
23. Vă încearcă deseori sentimente de vinovăţie?
24. Se poate spune că modul dvs. de a trăi este bun şi că poate fi dat ca
exemplu?
25. La o petrecere puteţi să vă distraţi foarte bine?
26. Vă apreciaţi ca fiind câteodată molatic, câteodată extrem de nervos?
27. Sunteţi considerat un om plin de viaţă?
28. După ce aţi realizat un lucru important rămâneţi cu impresia că l-aţi fi
putut face mai bine?
29. Când sunteţi într-un grup de persoane rămâneţi majoritatea timpului tăcut?
30. Bârfiţi câteodată?
31. Aveţi noaptea gânduri care vă împiedică să dormiţi?
32. Dacă aveţi nevoie de o lămurire mai degrabă întrebaţi pe cineva decât să
căutaţi într-o carte?
33. Aveţi palpitaţii la inimă?
34. Vă plac activităţile care cer o atenţie deosebită?
35. Aveţi uneori frisoane sau tremurături?
36. Dacă aţi putea intra într-un cinematograf fără să plătiţi şi ştiind că nu veţi
fi prins, aţi face-o?

87
37. Vă displace să fiţi într-un grup de oameni care-şi fac farse, glume?
38. Vă enervaţi uşor?
39. Vă plac situaţiile în care trebuie să acţionaţi repede?
40. Vă tulbură imaginea unor lucruri rele care vi s-ar putea întâmpla?
41. Sunteţi în general comod în felul dvs. de a vă mişca?
42. Vi s-a întâmplat vreodată să întârziaţi la o întâlnire sau la serviciu?
43. Aveţi multe vise urâte sau coşmaruri?
44. Vă place atât de mult să vorbiţi încât uneori vă adresaţi cu uşurinţa unor
persoane necunoscute?
45. Aveţi junghiuri şi dureri?
46. Aţi fi foarte nefericit dacă cercul de prieteni ar lipsi în majoritatea
timpului?
47. Vă consideraţi o persoană nervoasă?
48. Printre oamenii pe care îi cunoaşteţi vă sunt unii antipatici?
49. Credeţi că aveţi suficientă încredere în dvs.?
50. Sunteţi cu uşurinţă jignit de criticile la adresa dvs. sau a munci dvs.?
51. Vă este greu să vă distraţi bine la o petrecere?
52. Aveţi deseori sentimente de inferioritate?
53. Puteţi să antrenaţi cu uşurinţă o petrecere în general plicticoasă?
54. Vi se întâmplă căteodată să vorbiţi despre lucruri despre care nu ştiţi
nimic?
55. Vă faceţi griji legate de sănătatea dvs.?
56. Vă place să faceţi glume, farse altora?
57. Suferiţi de insomnii?

88
Foaie de răspuns – EPI
Forma:
Nr. DA NU 41.
1. 42.
2. 43.
3. 44.
4. 45.
5. 46.
6. 47.
7. 48.
8. 49.
9. 50.
10. 51.
11. 52.
12. 53.
13. 54.
14. 55.
15. 56.
16. 57.
17.
18.
19.
20.
21.
22.
23. L
24. NB
25. E
26. NB
27. N
28. NB
29.
30.
31.
32.
33.
34.
35.
36.
37.
38.
39.
40.

89
Etalon test Eysenck
Scala minciună (L)
DA: 6, 24, 36.
NU: 12, 18, 30, 42, 48, 54.
Dacă L>5, atunci profilul se invalidează.

Scala Extraversie (E)


DA: 1, 3, 8, 10, 13, 17, 22, 25, 27, 39, 44, 46, 49, 53, 56.
NU: 5, 15, 20, 29, 32, 34, 37, 41, 51.
Daca E>7, atunci profilul denotă extraversie.
Daca E<3, atunci profilul denotă introversie.
Daca E = 4, 5, 6, atunci profilul denotă ambiversie.

Scala Nevrotism (N):


DA: 2, 4, 7, 9, 11, 14, 16, 19, 21, 23, 26, 28, 31, 33, 35, 38, 40, 43.
NU: -.
Daca N>15-16, atunci sunt prezente elemente simptomatice ale nevrotismului.

Etalonul Masculin

E –A E–B E- A+B N –A N–B N – A+B


10 18-24 19-24 35-48 19-24 18-24 36-48
9 16-17 18 33-34 17-18 16-17 32-35
8 15 17 31-32 15-16 14-15 26-31
7 14 16 29-30 13-14 12-13 24-25
6 12-13 14-15 26-28 10-12 10-11 19-23
5 10-11 13 23-25 8-9 8-9 16-18
4 9 11-12 20-22 6-7 6-7 12-15
3 8 10 17-19 5 5 10-11
2 6-7 8-9 15-16 4 3-4 7-9
1 5 6-7 13-14 2-3 2 5-6
0 0-4 0-5 0-12 0-1 0-1 0-4
Etalonul Feminin

E –A E–B E- A+B N –A N–B N – A+B


10 18-24 19-24 36-48 21-24 20-24 39-48
9 16-17 17-18 32-35 18-20 18-19 35-38
8 15 16 30-31 16-17 16-17 31-34
7 13-14 14-15 26-39 14-15 14-15 28-30
6 11-12 13 24-25 12-13 12-13 24-27
5 10 12 21-23 10-11 10-11 20-23
4 9 11 19-20 8-9 8-9 16-19
3 7-8 9-10 17-18 6-7 7 13-15
2 6 8 15-16 4-5 5-6 10-12
1 5 7 12-14 3 3-4 7-9
0 0-4 0-6 0-11 0-2 0-2 0-6

ANEXA 2

CPI

Instrucţiuni

Acest caiet conţine o serie de afirmaţii. Citindu-le unele după altele, decideţi ce credeţi despre
întrebare şi apoi indicaţi răspunsul dvs. pe foaia destinată acestui scop.
Dacă sunteţi de acord cu o anumită afirmaţie, dacă consideraţi că ea este adevarată în cazul
dvs., indicaţi cu un “X” răspunsul ADEVARAT (A).
Dacă nu sunteţi de acord, sau dacă afirmaţia nu este adevarată în cazul dvs., notaţi cu un “X”
răspunsul FALS (F).
Notând răspunsurile, fiţi atenţi ca numărul fiecarei afirmaţii (item) să corespundă numărului
de pe foaia de răspuns. Trebuie să indicaţi ADEVARAT sau FALS pentru fiecare frază,
chiar dacă în unele cazuri nu sunteţi absolut sigur de poziţia dvs

Acceptarea de sine, autocontrolul şi toleranţa

1. L-am privit pe tatăl meu ca fiind omul ideal (3 )


2. Omul simte nevoia să se laude puţin din când în când ( 4 )
3. Într-un grup, de obicei, prefer să fac ceea ce doresc ceilalti, decat să propun eu ceva ( 7 )
4. De mai multe ori pe săptămână am impresia că mi se va întâmpla ceva îngrozitor ( 15 )
5. Am avut experienţe de viaţă foarte ciudate şi bizare ( 20 )
6. Viaţa mea cotidiană este plină de fapte care îmi trezesc interesul ( 21 )
7. Atunci când aud de succesul unei persoane pe care o cunosc bine resimt acest lucru ca
pe un eşec propriu ( 27 )
8. Se spune adesea că “mă aprind repede” ( 29 )
9. Mă îndoiesc că aş fi corespunzător pentru un post de conducere ( 31 )
10. În general aş prefera să am ca tovaraşi de muncă femei ( 33 )
11. Câteodată pretind că ştiu mai mult decât cunosc în realitate ( 42 )
12. Câteodată îmi vine să sparg totul ( 44 )
13. Femeilor n-ar trebui să li se permită să bea în bufete ( 47 )
14. Majoritatea oamenilor n-ar ezita să mintă dacă acest lucru le-ar aduce avantaje ( 48 )
15. Cred că mi-ar place să mă bucur de autoritate asupra celorlalţi ( 53 )
16. Îmi este greu să mă concentrez asupra unei sarcini sau asupra unei lucrări ( 54 )
17. Mi s-a întâmplat să evit o persoană pentru că mi-a fost teamă să nu spun ceva sau să fac
ceva de care mai târziu să-mi pară rău ( 57 )
18. Am întâlnit adesea aşa-zişi “experţi” care nu ştiau mai mult decât mine ( 60 )
19. Uneori îmi vine să înjur ( 66 )
20. Sunt convins că nu există decât o singură modalitate adecvată de a-ţi educa copiii ( 67 )
21. Dezaprob comportarea acelora care, la o petrecere, beau peste masură ( 69 )
22. Din când în când îmi place să mă laud cu realizările mele ( 78 )
23. Trebuie să admit că am încercat adesea să fac după capul meu, fără să mă intereseze ce
doresc ceilalţi ( 81 )
24. Majoritatea discuţiilor şi a certurilor în care am fost implicat se refereau la probleme de
principiu ( 86 )
25. Cel puţin o dată pe săptămană simt valuri de căldură fără un motiv evident ( 89 )
26. Câteodată mă gândesc la lucruri prea urâte pentru a putea fi spuse ( 91 )
27. Când sunt provocat, aş face orice, indiferent de risc ( 93 )
28. Aşa cum stau lucrurile mi-e destul de greu să sper că vreodată voi reuşi să devin cineva
( 94 )
29. Îmi place să fiu în centrul atenţiei generale ( 102 )
30. Mi-ar place să văd o corida în Spania ( 104 )
31. Mi-e greu să găsesc subiecte de conversaţie adecvate atunci când sunt într-o societate
( 111 )
32. Îmi fixez scopuri înalte şi consider că alţii ar trebui să facă la fel ( 112 )
33. Simt uneori dorinţa să mă bat cu cineva ( 114 )
34. Uneori am acelaşi vis, care se repetă mereu ( 115 )
35. Nu-l condamn pe acela care vrea să ia tot ce poate în această lume ( 117 )
36. Nu spun întotdeauna adevărul ( 120 )
37. Am fost un elev care învăţa greu ( 121 )
38. Îmi place poezia ( 122 )
39. Mă îndrăgostesc repede, dar nu pentru mult timp ( 132 )
40. Îmi vine greu să mă desfăşor la o petrecere, chiar dacă alţii o fac ( 134 )
41. Mulţi oameni îşi fac prieteni în speranţa că aceştia le-ar putea fi utili ( 136 )
42. Nu am avut bâlbâieli aproape niciodată ( 138 )
43. Nu văd nici un rău în a ocoli legea, cu condiţia ca aceasta să nu fie într-adevar violată
( 139 )
44. Majoritatea oamenilor ar fi in stare să se folosească mai degrabă de mijloace îndoielnice
pentru a obţine un câştig sau un avantaj decât să-l piardă ( 142 )
45. Mi-ar plăcea să port haine scumpe ( 146 )
46. Înainte de a lua o decizie examinez problema din toate punctele de vedere ( 149 )
47. Am gânduri ciudate şi bizare ( 151 )
48. Am observat deseori că îmi tremură mâna atunci când încerc să fac ceva ( 158 )
49. Viaţa mea de familie a fost întotdeauna fericită ( 168 )
50. Adesea acţionez sub impulsul momentului,fără să reflectez ( 170 )
51. Nu mi-e chiar aşa frică de şerpi ( 172 )
52. Felul meu de a fi poate fi uşor înţeles greşit de către alţii ( 173 )
53. Nu judec niciodată pe nimeni până nu cunosc exact faptele ( 174 )
54. Mă întreb adesea care ar putea fi motivul ascuns pentru care o persoană se poartă drăguţ
cu mine ( 176 )
55. Sunt sigur că îmi lipseşte încrederea în forţele proprii ( 177 )
56. Majoritatea oamenilor se bucură pe ascuns de necazurile altora ( 178 )
57. Îmi place să-mi asum răspunderea atunci când particip la o lucrare colectivă (179)
58. Prefer să mă lipsesc de ceva decât să cer o favoare (182 )
59. Uneori simt că ar trebui să mă dojenesc sau să fiu criticat pentru faptele mele ( 183 )
60. Am avut prea mult parte de necazuri ( 184 )
61. Adesea fac ce imi place în acel moment, chiar dacă trebuie să sacrific pentru asta un
scop mai îndepărtat ( 185 )
62. Îmi amintesc că m-am prefăcut bolnav pentru a ieşi dintr-o încurcătură ( 191 )
63. Cred că uneori mi-ar place să boxez ( 196 )
64. Uneori râd de o glumă vulgară ( 197 )
65. Înainte să fac ceva încerc să prevăd reacţiile prietenilor mei ( 198 )
66. Adesea oamenii m-au invidiat pentru ideile mele bune doar pentru că nu le-au avut
înaintea mea ( 206 )
67. Îmi place să merg la petreceri la care lumea se distrează zgomotos ( 208 )
68. Majoritatea oamenilor sunt cinstiţi mai ales de teama de a nu fi prinşi ( 209 )
69. Adeseori, când sunt singur, meditez asupra unor probleme abstracte ca liberul arbitru,
binele şi răul, etc ( 211 )
70. Din când în când sunt foarte obosit pentru că m-am apucat de prea multe lucruri deodată
( 216 )
71. Majoritatea oamenilor le place să se expună pentru a ajuta pe alţii ( 219 )
72. Încerc cu orice preţ să evit încurcăturile ( 223 )
73. Îmi este greu să găsesc un subiect de conversaţie cu un necunoscut ( 227 )
74. Dacă am ocazia, sunt înclinat să fac paradă, într-o formă sau alta, de talentele mele ( 231
)
75. Unii afirmă că viitorul este foarte nesigur pentru ca sa ne putem permite să facem
planuri serioase ( 237 )
76. Un om care crează ispită lăsând nesupravegheate lucruri valoroase este la fel de vinovat
de furt ca şi cel care le fură ( 241 )
77. Adesea sunt sâcâit de gânduri inutile, care persistă în mintea mea ( 243 )
78. Când un barbat este în compania unei femei, rar face abstacţie de diferenţa de sex
( 247 )
79. Trebuie să recunosc că dacă mă înfurii îmi pierd cumpătul ( 248 )
80. Îmi plac petrecerile mari şi gălăgioase ( 251 )
81. Am adesea senzaţia că am făcut ceva rău sau necinstit ( 257 )
82. În şcoală îmi este foarte greu să vorbesc în faţa clasei ( 258 )
83. Mulţi oameni ar fi în stare să mintă dacă prin aceasta obţin un avantaj ( 266 )
84. Prefer să povestesc decât să ascult ( 267 )
85. Mă cert rar cu membrii familiei mele ( 276 )
86. Îmi vine greu să mă comport natural în prezenţa unor necunoscuţi ( 284 )
87. Refuz să particip la anumite jocuri pentru care nu am aptitudini ( 285 )
88. Niciodată n-am intreprins ceva periculos doar de dragul riscului ( 286 )
89. Cred că mi-ar fi plăcut să fac parte dintr-un club de motociclism ( 291 )
90. La şcoală îmi făcea multă plăcere când una din compunerile mele era citită în faţa clasei
( 292 )
91. Consider că adesea am fost pedepsit fără motiv ( 294 )
92. Mi-ar fi plăcut să fiu actor de teatru sau de cinema ( 296 )
93. Uneori simt o dorinţă puternică să fac ceva rău sau şocant ( 297 )
94. Am adesea senzaţii de amorţeală, arsuri, furnicături sau înţepături în diverse părţi ale
corpului ( 298 )
95. Toate maşinile poliţiei trebuie să aibă un semn distinctiv pentru a fi uşor recunoscute la
distanţă ( 300 )

CPI – foaie de răspuns


Completaţi toate datele cerute! Răspundeţi pentru Adevarat (A) sau Fals (F) marcând un X în
căsuţa adecvată, ca în exemplul următor:
A
1 2
F

A
1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 22 23 24 25 26 27 28 29 30
F
A
61 62 63 64 65 66 67 68 69 70 71 72 73 74 75 76 77 78 79 80 81 82 83 84 85 86 87 88 89 90
F
A
121122123124125126127128129130131132133134135136137138139140141142143144145146147148149150
F
A
181182183184185186187188189190191192193194195196197198199200201202203204205206207208209210
F
A
241242243244245246247248249250251252253254255256257258259260261262263264265266267268269270
F
A
301302303304305306307308309310311312313314315316317318319320321322323324325326327328329330
F
A
361362363364365366367368369370371372373374375376377378379380381382383384385386387388389390
F
A
421422423424425426427428429430431432433434435436437438439440441442443444445446447448449450
F
A
481482483484485486487488489490491492493494495496497498499500501502503504505506507508509510
F
A
541542543544545546547548549550551552553554555556557558559560561562563564565566567568569570
F
A
601602603604605606607608609610611612613614615616617618619620621622623624625626627628629630
F
A
661662663664665666667668669670671672673674675676677678679680681682683684685686687688689690
F
A
721722723724725726727728729730731732733734735736737738739740741742743744745746747748749750
F
A
781782783784785786787788789790791792793794795796797798799800801802803804805806807808809810
F
A
841842843844845846847848849850851852853854855856857858859860861862863864865866867868869870
F
A
901902903904905906907908909910911912913914915916917918919920921922923924925926927928929930
F
ANEXA 3

Scala de depresie Hamilton

1. Starea depresiva (tristete, deznadejde, lipsa de interes)


0 – lipseste
1 – pesimism, tristete, deznadejde
2 – Accese de plans ocazionale
3 – accese de plans frecvente
4 – pacienutl dezvolta aceste stari numai in timpul comunicarii (verbale si non-verbale)

2. Sentimente de vinovatie
0 – lipsesc
1 – autorepros, a acea senzatia ca a dezamagit anumite persoane
2 – idei de vina sau meditatie asupra greselilor din tercut sau a actiunilor imorale
3 – boala actuala este pedeapsa
4 – aude voci acuzatoare sau denuntatoare sau / si are halucinatii vizuale
inspaimantatoare. Iluzii de vina.

3. Ideea de “suicid”
1 – lipseste
2 – simte ca viata nu trebuie traita
3 – isi doreste sa fie mort sau orice gand despre o posibila idee de suicid
4 – tentative de suicid

4. Insomnie (seara devreme)


0 – nu exista nici o dificultate de a adormi
1 – se plange de dificultati de a adormi
2 – se plange de dificultati de a adormi in timpul noptii

5. Insomnie (mijlocul noptii)


0 – nu exista dificultati de a adormi
1 – pacientul se plange de neliniste si de deranj in timpul noptii
2 – plimbari in timpul noptii (fiecare sculare din pat primeste 2 puncte, in afara de
satisfacerea nevoilor organice)

6. Insomnie (dimineata)
0 – nu exista dificultati
1 – se trezeste dimineata devreme, dar se culca la loc
2 – nu mai poate dormi odata sculat din pat

7. Munca si activitati
0 – nu exista dificultati
1 – sentimente si ganduri de incapacitate asociate cu activitati ca: munca si hobby-uri
2 – pierderea interesului in activitati (munca si hobby-uri) declarate de pacient sau
observate indirect prin: neatentie, indecizie (pacientul simte ca trebuie sa se apuce de o
activitate / munca)
3 – scadere a timpului actual folosit pentru activitati sau scadere a productivitatii in
munca (in cazul spitalizarii, acest scor se acorda daca pacientul isi petrece mai putin de
3 ore/zi in activitati – munca in interiorul spitalului sau hobby-uri, fara sa desfasoare
munca de garda)
4 – oprirea din munca datorata bolii in curs (in cazul spitalizarii, acest scor se acorda
daca pacientul nu se angajeaza in nici o activitate in afara de munca de garda sau
pacientul nu reuseste sa desfasoare munca de garda neasistat)

8. Retardare (scadere a ritmului ideativ si a ritmului vorbirii, afectarea abilitatii de


concentrare, activitate motorie scazuta)
0 – ritm de vorbire si ideativ normal
1 – o usoara incetinire in timpul interviului
2 - incetinire evidenta in timpul interviului
3 – interviu dificil
4 – interviu imposibil

9. Agitatie
0 – nu exista
1 – lipsa de nervozitate
2 – se joaca cu mainile, parul, neliniste evidenta
3 – se misca mereu, nu poate sta linistit
4 – isi frange mainile, isi maninca unghiile, se trage de par, este grabit

10. Anxietate la nivel psihic (psihic anxios)


 tensiune si iritabilitate subiectiva, pierderea concentrarii
 manifesta ingrijorare in probleme minore
 teama
 frica exprimata fara a fi intrebat
 sentiment de panica
 sentiment de nerabdare
0 – lipsesc
1 – slabe
2 – moderate
3 – severe
4 – reduc pacientul la neputinta
11. Anxietate la nivel somatic
 simptome patologice ce insotesc anxietatea cum ar fi:
o la nivel gastro-intestinal: gura uscata, indigestie, diaree, crampe, stare de
voma
o la nivel cardio-vascular: palpitatii, dureri de cap
o la nivel respirator: hiperventilatie, oftaturi, suspine
o frecventa urinarii
o transpiratii
o ameteli, vedere incetosata
o tiuit in urechi

0 – lipsesc
1 – slabe
2 – moderate
3 – severe
4 – reduc pacientul la neputinta

12. Simptome somatice: gastro-intestinale


0 – nu apar
1 – pierderea apetitului dar mananca fara isistenta personalului
2 – dificultati in hranire fara indemnurile personalului]

13. Simptome somatice generale


0 - nu apar
1 – senztie de greutate in membre, spate sau cap, dureri de spate, de cap, musculare,
pierderea energiei
2 – orice simptom evident primeste acest scor

14. Simptome genitale


 pierderea libidoului, tulburari de menstruatie
0 – nu apar
1 – slabe
2 – severe

15. Hipocondrie
0 – lipseste
1 – se retrage (fizic) de la sine
2 – preocupare pentru starea de sanatate
3 – convingerea puternica a existentei unei boli fizice
4 – iluzii hipocondriace

16. Pierderea greutatii


0 – nici o pierdere in greutate
1 – pierdere probabila de greutate asociata bolii prezente
2 – pierdere sigura de greutate (parerea pacientului)

17. Autoanaliza
0 – constientizeaza starea depresiva si boala
1 – constientizeaza boala, dar o atribuie mancarurilor proaste, suprasolicitarii, nevoii de
odihna etc.
2 – neaga ca ar fi bolnav
Interpretarea reazultatelor:

0-7: depresie normala


8-17: depresie slaba
18-25: depresie moderata
Peste 26: depresie severa
Foaie de răspuns – HAMILTON

1. Stare depresivă

2. Sentimente de vinovăţie

3. Ideea de “suicid”

4. Insomnie (seara devreme)

5. Insomnie (mijlocul nopţii)

6. Insomnie (de dimineaţă)

7. Muncă şi activităţi

8. Retardare

9. Agitaţie

10. Anxietate la nivel psihic

11. Anxietate la nivel somatic

12. Simptome somatice: gastro-intestinale

13. Simptome somatice: generale

14. Simptome genitale

15. Hipocondrie

16. Pierderea greutăţii

17. Autoanaliza
TOTAL

102