Depresia

Depresia – Date generale
Depresia poate afecta pe oricine, de la tânăr la bătrân și este una dintre cele mai răspândite boli
în întreaga lume. Organizația Mondială a Sănătății (OMS) estimează că aproximativ 350 de
milioane de oameni de toate vârstele sunt afectați, fiind a treia cauză de dizabilitate la nivel
global în 2004, iar pana în 2020 va deveni principala cauza.
Statisticile arată că 15 % dintre noi suferim de depresie la un anumit moment pe parcursul vieții.
Deși există tratament, iar medicatia antidepresivă poate fi eficientă în 60-80% din cazurile de
depresie, doar 25% dintre cei afectați urmează un tratament eficient. Motivele: lipsa de resurse,
lipsa personalului medical specializat, stigma socială asociată bolilor psihice, evaluarea
inadecvată.
Depresia poate duce la suicid. La nivel global OMS estimează că aproximativ 1 milion de oameni
se sinucid în fiecare an, iar un procent însemnat dintre aceștia suferă de depresie. Mai mult, pentru
fiecare persoană care comite suicid, există 20 sau mai multe care au tentative de suicid.
Depresia este o boală care debutează frecvent în anii tinereții, având un risc mare de recurență
(posibilitatea reapariției episoadelor depresive de-a lungul vieții). Vârsta medie de debut a
depresiei este în jur de 40 de ani, 50% dintre persoanele afectate având debutul bolii între 20 și 50
de ani. Depresia poate aparea încă din copilarie și până la vârste înaintate. În ultimul deceniu
studiile au arătat o creștere a incidenței depresiei la persoanele sub 20 de ani, probabil în asociere
cu creșterea consumului de alcool sau droguri la această categorie de vârstă.
Indiferent de țară, cultură, standard socio-economic s-a observat că numărul femeilor care suferă
de depresie este mai mare decât cel al bărbaților. Este de 2 până la 3 ori mai frecventă la femei
decât la bărbați. Conform OMS, 1 până la 2 mame din 10 fac depresie după naștere, fiind afectată
capacitatea mamei de a avea grijă de copil și implicit creșterea și dezvoltarea ulterioară a copilului.
*******************************************
Asociatia INOMEDICA nu desfasoara in acest moment programe pentru tratamentul gratuit al

depresiei.
Programele anterioare au presupus parteneriate cu institutii de invatamant superior de prestigiu si

traditie din Romania, Universitatea Babes-Bolyai din Cluj Napoca si Universitatea de Vest din
Timisoara.
In cazul in care sunteti interesat de un astfel de program pentru tratamentul gratuit al depresiei va
rugam sa consultati periodic aceasta pagina sau sa va abonati la newsletter-ul nostru disponibil aici.
*******************************************
Cauzele depresiei
Factori de risc pentru apariția depresiei
 istoric de depresie sau tulburare afectivă bipolară în familie

 evenimente traumatice in copilărie (decesul unui părinte, abuz, abandon, divorţ,
violenţă)
 este de 2 până la 3 ori mai frecventă la femei decât la barbaţi
 divorţul sau lipsa unei relaţii interpersonale apropiate
 şomajul: risc de 3 ori mai mare de a prezenta simptome depresive
 asocierea cu alte boli cronice
 -expunerea la violenţe, catastrofe naturale
 dezavantaje socio-economice: nivel scăzut al educaţiei, sărăcia
Depresia este rezultatul unei interacţiuni de factori sociali, psihologici şi biologici, la

care se adaugă factori economici, dezastre naturale, conflicte.
1. Cauze biologice
Studiile au arătat modificări ale concentraţiilor unor substanţe existente la nivel

cerebral, substanţe numite neurotransmiţători. Dintre acestea cele mai frevent asociate
cu apariţia simptomelor depresive sunt noradrenalina şi serotonina. Alte substanţe
implicate sunt: dopamina, acetilcolina, acidul gama aminobutiric, glutamatul.
Neuronii sunt celule specializate în recepţionarea şi transmiterea

informaţiilor. Neurotransmiţătorii sunt substanţe chimice care mediază transmiterea
mesajelor de la un neuron la altul. Fiecare neuron are un corp celular care conţine toate
elementele specifice unei celule normale. De la nivelul corpului neuronal pleacă
numeroase ramificaţii mici numite dendrite şi o ramificaţie mai mare numită axon.
Când un neuron primeşte un semnal se activează şi este transmis un semnal electric
dinspre corpul neuronal spre capătul axonului, acolo unde sunt stocaţi
neurotransmiţătorii. Semnalul electric eliberează anumiţi neurotransmiţători la nivelul
spaţiului dintre axonul neuronal şi dendritele următorului neuron, spaţiu numit sinapsă.
Neurotransmiţătorii de la nivelul sinapsei se leagă apoi de receptorii situaţi la nivelul
dendritelor neuronului vecin şi astfel mesajul este transmis mai departe. Eliberarea
neurotransmiţătorului la nivelul sinapsei poate inhiba sau activa neuronul următor.
Neurotransmiţătorii se pot lega şi la nivelul receptorilor situaţi la nivelul aceluiaşi axon
din care au fost eliberaţi modulându-şi astfel propria acţiune. După ce o anumită
cantitate de neurotransmiţător a fost eliberată în fanta sinaptică, acesta este
apoi recaptat la nivelul butonului axonal, iar anumite enzime descompun molecule de
neurotransmiţător rămase în fanta sinaptică.
Teoria monoaminelor (serotonina, noradrenalina, dopamina)
Studiile timpurii au arătat că anumite medicamente care cresc nivelele sinaptice de

serotonină şi noradrenalină, au efect antidepresiv. Pornind de la această descoperire a
aparut ipoteza că nivelele scăzute de serotonină şi noradrenalină pot duce la apariţia
depresiei. Ulterior s-au descoperit alte medicamente antidepresive care creşteau atât
nivelele de serotonină şi noradrenalină cât şi pe cele de dopamină, cu mult mai puţine
efecte adverse decât cele iniţiale. Totuşi, nivelul scăzut al monoaminelor nu a putut
explica in totalitate apariţia simptomelor depresive.
Teoria neuroplasticităţii
În ultima vreme cercetătorii consideră că un rol la fel de important îl au circuitele

neuronale de la nivel cerebral, conexiunile neuronale din anumite arii cerebrale şi
creşterea neuronală, toate constituind ceea ce se numeşte neuroplasticitate. Astfel,
anumite zone cerebrale sunt implicate în reglarea dispoziţiei. Acestea sunt amigdala,
talamusul, hipocampul şi cortexul cerebral. Depresia pare să fie cauzată de alterarea
neuroplasticităţii la nivelul acestor zone.
Amigdala este o structură neuronală care face parte din sistemul limbic (un grup de
formaţiuni situate profund la nivel cerebral), implicat în reglarea emoţiilor cum ar fi
plăcerea, furia, frica. Când o persoană este depresivă se pare ca există o activitate
crescută la acest nivel. Talamusul este zona cerebrală care primeşte majoritatea
informaţiilor senzoriale pe care le transmite apoi către cortexul cerebral, fiind implicat
în reacţiile comportamentale, funcţiile de învăţare, gândire. Hipocampul face parte la
fel ca amigdala din sistemul limbic şi are un rol major în procesele de memorie şi în
reacţiile emoţionale legate de anumite evenimente stresante din trecut. Se pare că
hipocampul este mai mic ca dimensiuni la anumite persoane depresive, expunerea
ulterioară la evenimente stresante fiind afectată.
Studii recente care au folosit rezonanţa magnetică și reconstrucții volumetrice ale

structurilor cerebrale au arătat că hipocampul persoanelor depresive are un volum mai
mic decât cel al persoanelor fără simptome depresive. Aceleași cercetări sugerează
faptul că după administrarea anumitor antidepresive aceste volume se egalizează, odată
cu remiterea simptomelor depresive. În acest proces de “reparare” sunt implicate
substanțe numite neurotrofine care au numeroase roluri printre care și acela de formare
de noi structuri neuronale. Există studii (unele efectuate chiar în țara noastră) care
semnalează faptul că și aceste neurotrofine sunt scăzute la pacienții depresivi si astfel
procesul de reparare și regenerare al neuronilor este blocat.
2. Cauze genetice
Depresia nu este cauzată de o genă anume, dar se consideră că apariţia ei este influenţată
de mai multe gene. Pentru a afla rolul pe care îl joacă genele în apariţia depresiei s-au
făcut studii bazate pe gemeni si pe adopţii.
Gemenii monozigoţi (gemeni identici) au 100% aceleaşi gene, iar cei dizigoţi au doar
50% gene comune. Astfel dacă depresia are cauză genetică, geamănul monozigot al
unui pacient are un risc mult mai mare decat geamănul dizigot al pacientului. Exact
acest lucru se întâmplă şi în cazul depresiei, iritabilitatea fiind estimată la 40-50%.
Acelaşi lucru se observă şi în studiile pe adopţii, estimându-se că riscul unei persoane
adoptate de a face depresie este mai mare dacă parintele său biologic are depresie.
Rudele de gradul 1 ale celor care au depresie au un risc de 2 – 3 ori mai mare de a face
de-a lungul vieții depresie şi de până la 2,5 ori mai mare de a face tulburare bipolară
faţă de populaţia generală. Jumătate dintre pacienţii cu tulburare bipolară au cel puţin
un părinte cu o tulburare afectivă, cel mai adesea aceasta fiind tulburare depresivă
majoră. Studiile au arătat că dacă un părinte are tulburare bipolară, riscul copilului este
de 25% de a face o tulburare afectivă. Daca ambii părinţi au tulburare bipolară, riscul
copilului de a face o tulburare afectivă este de 50% până la 75%.
3. Cauze psihosociale
Stresul reprezintă un factor important în apariţia depresiei. Aproape toţi ne confruntăm

cu evenimente stresante de-a lungul vieţii, însă majoritatea dintre noi nu facem depresie.
O explicaţie ar fi că materialul genetic al fiecăruia ne influenţează foarte mult răspunsul
la stres. Dacă odată cu anumite vulnerabilitaţi genetice şi/sau biologice apar şi
evenimente stresante, poate apărea depresia.
Cele mai frecvente evenimente de viaţă stresante asociate depresiei sunt: pierderea în
copilărie a unui părinte sau abandonul parental, trauma emoţională, divorţul sau
pierderea locului de muncă.
Pierderea unui părinte în timpul copilăriei creşte semnificativ riscul apariţiei depresiei
la adult, în special dacă pierderea părintelui a avut loc înaintea varstei de 11 ani.
Divorţul parental în copilăria timpurie a fost de asemenea asociat cu o creştere a riscului
de depresie la adult. Un alt element de risc este abuzul fizic sau sexual în copilărie.
Femeile cu istoric de abuz sau neglijare în copilărie au un risc de 10 ori mai mare de a
face depresie.
Şomajul reprezintă un factor precipitant important fiind asociat cu un risc de 3 ori mai
mare pentru apariţia depresiei. S-a observat că poate fi asociat şi cu suicidul. Creşterea
cu 1% a şomajului este asociată cu o creştere de 0,79% a suicidurilor la persoanele cu
vârsta mai mică de 65 de ani.
Sărăcia, gradul de îndatorare, pierderile financiare importante datorate crizei economice
sunt de asemenea factori de risc asociaţi apariţiei depresiei.
Declanşarea unei depresii este deseori asociată unui factor psihotraumatizant sau
stresant. Episoadele ulterioare nu sunt mereu asociate unor psihotraume. Se consideră
că modificările biologice apărute după primul episod de depresie, vor fi cele care vor
conduce la apariţia altor episoade de-a lungul vieţii.
4. Depresii secundare
Depresia poate apărea secundar unei afecţiuni somatice sau unui tratament.Cele mai
frecvente situaţii sunt: anumite boli endocrine cum ar fi hipotiroidia, diabetul zaharat,
infarctul de miocard, bolile neoplazice (cancerul), dar şi tratamentul cu anumite
medicamente cum ar fi interferonul.
Simptomele depresiei
Depresia este rezultatul unei interacțiuni de factori sociali, psihologici și biologici, la care se
adaugă factori economici, dezastre naturale, conflicte etc.
Depresia sau episodul depresiv reprezintă o combinație de mai multe simptome emoționale, fizice,
comportamentale și cognitive:
- prezente în cea mai mare parte a zilei
- aproape în fiecare zi
- timp de cel puțin 2 săptămâni
- prezente de curând sau în mod evident agravate în comparație cu starea de dinainte a persoanei
respective
- produc o deteriorare semnificativă în domeniul social, profesional sau în alte domenii de

funcționare ale individului. La unele persoane această afectare a funcționării poate fi resimțită doar
ca necesitând un efort suplimentar
- pot fi relatate de persoana în cauză sau pot fi observate de cei din jur.
1. Elementul principal este dispoziția depresivă, tristă, aparent fără motiv, prezentă în cea mai
mare parte a timpului. La copii și adolescenți, această stare poate fi mai degrabă de iritabilitate
decât de tristețe. Persoana care suferă de depresie se simte tristă, disperată, descurajată, lipsită de
putere, “fără chef”.
2. Diminuare marcată a interesului sau plăcerii pentru toate sau aproape toate activitățile. Toate
domeniile de activitate pot fi afectate. Unele persoane relatează ca nu mai sunt interesate de
hobbiuri, de activitățile pe care anterior le considerau plăcute, distractive. Se retrag social și
neglijează din ce în ce mai mult activitățile obișnuite care anterior erau considerate plăcute. De
exemplu: nu mai merg la film, la cumpărături, nu mai citesc, nu se mai joacă cu copiii, nu mai
merg la tenis, etc. Frecvent afirmă: “nu-mi mai pasă de nimic acum”, “nu mă mai interesează
nimic”.
3. Modificarea greutății corporale cu mai mult de 5% pe parcursul unei luni. Poate fi o pierdere
semnificativă în greutate (deși nu ține nici un fel de dietă) sau o creștere semnificativă în
greutate. Apetitul este de regulă scăzut, dar unele persoane pot avea un apetit crescut, uneori cu
tendințe spre anumite alimente, cum ar fi dulciurile.
4. Tulburări de somn. Cel mai des este întalnită insomnia. Persoanele se trezesc din somn în
cursul nopții și nu mai pot adormi sau se trezesc prea devreme dimineața și nu mai pot adormi
sau le este greu sa adoarmă inițial. Mai rar, dorm mai mult decât de obicei noaptea si le este greu
să se trezească dimineața sau dorm mai mult pe timpul zilei decât de obicei. Somnul este
considerat neodihnitor, indiferent de durata lui.
5. Modificări ale comportamentului motor: agitație sau lentoare psihomotorie. Agitația se

manifestă prin incapacitatea de a sta liniștit, calm, mersul de colo colo, frământatul mâinilor,
frecarea hainelor etc. Lentoarea psihomotorie este prezentă în vorbire, gândire sau în mișcările
corpului.
6. Oboseala sau lipsa de energie. Chiar și cele mai mici sarcini par a necesita un efort considerabil.
7. Sentimente de inutilitate sau vinovăția excesivă sau inadecvată, cum ar fi preocupări excesive
referitoare la culpabilitate în legatură cu evenimente minore din trecut sau aprecieri negative
excesive față de propria persoană.
8. Diminuarea capacității de a gândi sau de a se concentra sau de a lua decizii. Persoanele se

plâng în special de probleme de memorie sau concentrare chiar pentru efectuarea unor sarcini
ușoare.
9. Gânduri “negre”, de moarte sau de suicid. Acestea apar frecvent la persoanele depresive și pot
fi doar idei tranzitorii de 1-2 minute până la planuri reale pentru comiterea suicidului. La nivel
global aproximativ 1 milion de oameni se sinucid în fiecare an, iar un procent însemnat dintre
aceștia suferă de depresie. Mai mult, pentru fiecare persoană care comite suicid, există 20 sau
mai multe care au tentative de suicid.
10. Simptome asociate cum ar fi dureri de cap, dureri de stomac, dureri articulare, anxietate, atacuri
de panică, preocupări excesive față de propria sănătate fizică, fobii, dificultăți în relațiile intime,
libidou scăzut, abuz de alcool sau alte substanțe.
Dacă prezinți aceste simptome depresive nu ezita să consulți un medic cât mai curand!
Tipurile depresiei
Tulburările afective includ tulburările care au ca element predominant o perturbare a dispoziției.
Ele sunt împărțite în tulburări depresive, tulburări bipolare și tulburări afective datorate unor alte
boli sau induse de consumul unor substanțe. Tulburările depresive includ tulburarea depresivă
majoră și tulburarea distimică.
Tulburarea depresivă majoră se caracterizează prin prezența unuia sau mai multor episoade
depresive fără prezența simptomelor maniacale.
Tulburarea bipolară se caracterizeaza prin prezența atât a episoadelor depresive cât și a

episoadelor maniacale, separate de perioade de dispoziție normală. Episoadele maniacale
reprezintă perioade de dispoziție crescută, expansivă sau iritabilă anormală și persistentă, stimă de
sine exagerată, grandoare, hiperactivitate, presiunea de a vorbi, scaderea nevoii de somn.
În funcție de numărul și severitatea simptomelor, episoadele depresive pot fi ușoare, moderate sau
severe. Un individ cu simptome depresive ușoare prezintă o deteriorare minoră în funcționarea
profesională sau în activitățile sociale uzuale. În timpul unui episod depresiv sever, funcționarea
profesională și activitățile sociale sunt profund afectate. De asemenea, episodele depresive severe
pot fi însoțite de simptome psihotice: idei delirante sau halucinații. Ideile delirante reprezintă idei
care nu corespund realității și care domină gândirea în pofida dovezilor aduse împotriva lor, în
timp ce halucinațiile sunt tulburări de percepție constând în perceperea unui obiect sau a unui
fenomen fără ca acesta să existe în realitate.
Tulburarea distimică se caracterizeaă prin cel puțin 2 ani de dispoziție depresivă prezentă în cea
mai mare parte a timpului, însoțită de simptome depresive ușoare, care nu pot fi clasificate ca
aparținând unui episod depresiv major.
O categorie aparte este depresia postpartum care apare în primele 4 săptămâni după naștere.
Simptomele frecvente sunt: fluctuații de dispoziție, plâns facil, preocupări exagerate referitoare la
starea copilului sau dezinteres față de copil. Conform OMS, 1 până la 2 mame din 10, fac depresie
după naștere, fiind afectată capacitatea mamei de a avea grijă de copil și implicit creșterea și
dezvoltarea ulterioară a copilului.
Evolutia depresiei
Fiecare pacient care suferă de o tulburare de dispoziție trece prin mai multe etape în drumul către
ameliorarea afecțiunii. Depresia trebuie tratata eficient inca de la primul episod deoarece
consecinta unui tratament inadecvat este remisiunea incompleta, ceea ce poate duce la modificari
structurale cerebrale, rezistenta terapeutica secundara si la consecinte somatice. De aceea este
foarte important să consultati medicul inca de la primele simptome ale depresiei!
Instalarea depresiei se poate produce brusc sau treptat. Perioada prodromala reprezintă perioada
care anunta aparitia si instalarea unui episod depresiv (este perioada in care simptomele se
accentueaza) și este prezenta la peste 50% dintre pacientii cu episoade depresiv. Deoarece tipurile
si manifestarile depresiei sunt multiple si variaza de la o persoana la alta, la fel variaza si perioada
prodromala. Unele persoane experimenteaza o gama larga de simptome in lunile dinaintea
instalarii tulburării de dispozitie, printre care se numără simptome minore de depresie, tulburări
ale somnului, tulburări de alimentatie, anxietate, uneori atacuri de panica.
Alte persoane pot dezvolta simptome severe mult mai rapid, in principal in cazul in care tocmai au
trecut printr-o situație psihotraumatizantă.
Câteva cifre despre evoluția depresiei:
- durata medie a unui episod depresiv este de aproximativ 6 luni, cu un maximum efect de
recuperare in primele 3 luni de tratament
- 80% dintre persoanele care sufera pentru prima data de o tulburare de dispozitie, sunt predispuse
la cel putin inca o astfel de tulburare de-a lungul vietii
- 15-20% dintre pacienti ajung sa dezvolte un episod depresiv cronicizat, cu simptome persistente
pentru aproximativ 2 ani
- 5-10% dintre persoanele aflate la un prim episod depresiv major ajung sa dezvolte tulburare
bipolară
Etapele tratamentului antidepresiv
Antidepresivele fac parte din tratamentul de bază pentru depresia moderată, severă sau pentru
depresia ușoară care persistă mai mult de 3 luni. Ca un rezultat al naturii sale recurente, tratamentul
pentru depresie presupune 3 etape:
1. Etapa acută – cu scopul de a induce remisia simptomatologiei
2. Etapa de continuitate – presupune menținerea remisiei și a prevenirii unei recăderi
3. Etapa de mentenanță – prevenirea apariției unui nou episod depresiv. Tratamentul de

mentenanță este recomandat pacienților cu un risc crescut de recurență și poate să dureze de la
câteva luni până la o perioadă de 1 – 2 ani.
Răspunsul la tratament în cazul primelor episoade depresive reprezintădin punct de vedere calitativ
o reducere semnificativă a simptomelor și recâștigarea speranței la viață iar din punct de vedere
cantitativ o îmbunătățire cu 50% a rezultatelor pe diferitele scale de depresie.
Remisia presupune o reducere a simptomelor până se ajunge la o “stare de bine”. Există un raport
direct între numărul de episoade depresive, calitatea remisiunii la fiecare dintre aceste episoade și
conservarea protecției sinaptice. Se consideră în general că pentru primele 3 episoade, dacă
remisiunea a fost de bună calitate și intervalul între episoade a fost de minimum 9 luni, sinapsa
poate fi considerată înca plastică, având astfel șansa unei recuperări complete.
Remisia completă în cazul unui prim episod depresiv major presupune că persoana resimte o
reducere la minim a simptomelor și o reîntoarcere la viața normală. Remisia este completă în cazul
în care pacientul nu mai prezintă simptome tipice depresiei timp de cel puțin 2 luni.
Dacă vă aflați la primele episoade depresive aveți o șansă mare să experimentați o remisie
completă în cazul unui tratament corect, de specialitate.
Remisia parțială apare atunci când persoana cu tulburare de dispoziție nu mai îndeplinește
criteriile episodului depresiv major și are simptome minime pentru o perioadă de cel puțin 2 luni.
Factorii de risc ai remisiei parțiale sunt: severitate crescută, cronicizarea tulburării, alte boli
asociate.
Remisia incompletă constă în ameliorarea unor simptome care însă nu dispar complet. Este
asociată cu: creșterea riscului de revenire a tulburării, scăderea capacității de funcționare la locul
de munca sau în mediul social, creșterea riscului de suicid. Remisia incompletă presupune riscuri
precum:
 Apariția de recidive frecvente (episoade depresive multiple)
 Rezistență terapeutică
 Modificarea raportului neurobiologic și neurobiochimic la nivel cerebral
 Complicații somatice
Recuperarea înseamnă menținerea remisiei și după un prim episod depresiv apare:
 după ce pacientul a avut o remisie completă timp de aproximativ 6 luni
 nu s-au mai inregistrat noi episoade depresive după 2-3 luni de la ultimul episod, la un pacient
care nu se mai află sub tratament
Multe dintre persoanele care au avut un episod major depresiv, la finalul perioadei de recuperare
pot avea încă simptome reziduale. Acestea constau în tulburări ale somnului, oboseală și lipsa
interesului și a implicării în activitățile din jur. Simptomele reziduale apar ca urmare a existenței
unei comorbidități, a unor simptome depresive reziduale și a unui raspuns inadecvat la tratament.
Revenirea tulburării reprezintă înrăutățirea simptomelor după răspunsul la tratament sau chiar
remisie.
Factorii de risc care favorizează reapariția depresiei sunt:
 instalarea episodului depresiv la o vârstă fragedă (sub 20 de ani)
 instalarea depresiei la o vârstă înaintată
 depresia cronică (un episod care durează peste 2 ani)

 afecțiuni comorbide (tulburări de personalitate, abuzul de substanțe, anxietate)
Recurența presupune apariția simptomelor depresive în cadrul unui nou episod depresiv major.
Recurența apare după 2-3 episoade depresive (cu cât suferiți mai multe episoade depresive, cu atât
mai probabilă este apariția recurenței) și de aceea este important să vă prezentați la timp la medicul
psihiatru, pentru a primi tratamentul adecvat.
Cum sa lupti cu gandurile suicidare?

Cum sa lupti cu gandurile suicidare?
Multe persoane experimenteaza de-a lungul vietii ganduri legate de moarte. Aceste ganduri reflecta
mai degraba faptul ca suferinta ta emotionala este mai mare decat ii poti face fata in acest moment.
Poate ca esti coplesit de un esec personal, te simti fara valoare…sau poate ca ti-ai pierdut speranta.
Dar oare sinuciderea nu e de fapt o solutie permanenta pentru niste probleme sau dureri temporare?
Sau oare ceea ce simti astazi s-ar putea sa nu mai simti maine? Poate ca tocmai luarea propriei
vieti ar putea fi acel lucru care nu mai poate fi reparat. Odata ce ai recurs la acest gest, nu mai e
cale de intoarcere. Foarte multi oameni care ajung sa incerce sa se sinucida nu-si doresc cu adevarat
sa moara (dovada o reprezinta marturiile celor care au recurs la acest gest si au reusit sa
supravietuiasca). De cele mai multe ori ei isi doresc de fapt sa puna capat durerii sau sa gaseasca
solutii la problemele cu care se confrunta.
Impulsul suicidar este ceva trecator, chiar daca in timpul crizei emotionale ai impresia ca acesta
stare este pentru totdeauna. Poate ca ai nevoie de timp sa iei o decizie buna pentru tine! Asteapta,
nu actiona impulsiv! De multe ori, pacientii care se adreseaza unui cabinet de psihiatrie cu aceasta
problema, dupa ce urmeaza un tratament ajung sa creada ca viata este pretioasa si isi manifesta
multumirea ca si-au dat o sansa. Si tu meriti sansa asta!
Din cauza unor probleme de viata este posibil ca tu sa nu reusesti sa gandesti corect in momentul
acesta si vezi doar o fateta negativa a realitatii. Este posibil sa se fi produs un dezechilibru in
creierul tau. Fa un pas inapoi si analizeaza-te! Ce se petrece in mintea ta? Vor fi rezolvate
problemele tale luandu-ti viata? Fii sincer cu tine!
A avea ganduri trecatoare de moarte este diferit de a-ti planifica in mod activ sinuciderea. Daca
esti in cea de-a doua faza, impartaseste cuiva apropiat intentiile tale si cere ajutor imediat! Riscul
este mai mare daca ai incercat si in trecut sa iti iei viata. Cere sprijinul unui psihiatru, a unui
psihoterapeut sau apeleaza la numere pentru interventie in criza suicidara. Suicidul nu este
niciodata solutia potrivita, iar a cere ajutor poate fi ceea ce te poate salva.
Reaminteste-ti lucrurile pentru care merita sa lupti! Scrie pe o foaie toate acele lucruri pentru
care iti doresti sa traiesti. Scrie toate lucrurile si persoanele pe care le iubesti, care iti plac, care iti
aduc multumire, satisfactie, toate dorintele si obiectivele tale. Poate ca in ultima vreme ai pus
aceste lucruri in umbra, insa le poti scoate la lumina!
Promite-ti tie ca nu vei face nimic care sa te puna in pericol! Ia acest angajament fata de tine!
Poti sa o faci in scris, dandu-i forma unui contract cu propria persoana. Poti alege sa faci acest
contract in prezenta cuiva (a unui psihoterapeut, a unui prieten, rude, etc), astfel angajamentul tau
sa creasca.
Fa distinctia intre ganduri si actiuni! Gandurile si comportamentele tale sunt doua lucruri
diferite. Ajuta-te sa pui distanta intre gandurile legate de moarte si actiunile tale. Foloseste-te de
ratiune pentru a te indeparta de gandurile negative!
Evita consumul de alcool sau droguri! Consumul acestora iti pot intensifica gandurile si
impulsurile suicidaresi te pot face sa iei decizii pe care sa le regreti ulterior.
De asemenea, ai in vedere sa iti faci casa cat mai sigura pentru tine. Indeparteaza armele, pastilele
si oricare alte mijloace care ar putea sa conduca la moarte (astfel vei putea preveni luarea unei
decizii gresite in timpul unei crize).
Reaminteste-ti ca nu esti singur! Poti suna oricand la numarul pentru gestionarea crizelor suicidare:
0800801200
Scale de evaluare a depresiei

Scale de evaluare a depresiei
Scalele de evaluare a depresiei au ca scop măsurarea severităţii tulburării sau măsurarea gradului
de funcţionare a subiectului.
Scalele pot fi completate de către subiect (autoevaluare) sau de către un evaluator (clinician,
cercetător) cu experienţă în domeniul respectiv.
Scalele constituie evaluări obiective, însă cele de autoevaluare, au un grad de subiectivism. Scalele
de autoevaluare prezintă avantajul legat de timp şi totodată oferă în cel mai înalt grad informaţii
referitoare la experienţa subiectului însuşi. Iată o scurtă prezentare a celor mai folosite scale în
evaluarea depresiei.
Scale de autoevaluare
 Scala de anxietate şi depresie HADS (Hospital Anxiety and Depression Scale) este un instrument de
autoevaluare, care conţine două subscale, una pentru evaluarea anxietăţii (şapte itemi) şi una pentru
evaluarea depresiei (şapte itemi). Scorurile celor două subscale sunt înregistrate separat.Scala de
anxietate şi depresie HADS este uşor de aplicat, bine primită de către subiecţi, s-a dovedit a avea
performanţe bune în evaluarea severităţii simptomatologiei la persoane cu afecţiuni somatice, psihiatrice,
precum şi în populaţia generală.Scala de anxietate şi depresie HADS este tradusă în toate limbile europene
şi în multe limbi asiatice şi africane.Pentru a completa această scală este necesar un interval de timp scurt
(câteva minute).
 Scala de depresie Zung (Zung Self-Rating Depression Scale) este o scală de autoevaluare, care conţine 20
de itemi referitori la depresie. De menţionat că 4 dintre aceştia se referă la simptome somatice. Este o
scală scurtă, simplă, uşor de administrat. Se cere pacienţilor să evalueze fiecare item corespunzător cu
starea lor la momentul respectiv. Pentru fiecare item sunt patru variante de răspuns, echivalente unor
grade diferite de severitate legate de frecvenţa apariţiei simptomelor: rar sau niciodată, uneori, destul de
des, foarte des sau totdeauna. Evaluarea este cantitativă şi transversală.
 Inventarul de depresie Beck (Beck Depression Inventory) este o scală de autoevaluare care îşi propune
măsurarea simptomelor şi atitudinilor caracteristice ale depresiei, deci o evaluare cantitativă.
Instrumentul reflectă teoria cognitivă asupra depresiei.
 Scala de evaluare Caroll (Caroll Rating Scale) este o versiune de autoevaluare derivată din Scala de
depresie Hamilton.
Scale aplicate de către un evaluator
 Scala de evaluare a depresiei Hamilton (Hamilton Depression Rating Scale) reprezintă “golden standard”-
ul pentru scalele de depresie, neavând rival în psihiatria generală. Este cea mai utilizată scală pentru
descrierea gradului de severitate şi evoluţia sub tratament, precum şi ca referinţă pentru alte instrumente.
Hamilton îşi descrie scala de depresie ca un instrument pentru evaluarea simptomelor pacienţilor
diagnosticaţi cu depresie şi nu ca instrument diagnostic. Cea mai utilizată versiune este cea cu 17 itemi.
 Scala de evaluare a depresiei Montgomery-Åsberg (Montgomery-Åsberg Depression Rating Scale) a fost

construită pentru a fi sensibilă la schimbare, adică pentru a măsura efectul tratamentului. Această scală
este orientată cu precădere asupra simptomelor psihice, spre deosebire de Scala de depresie Hamilton.
Lipsa itemilor referitori la simptomele somatice o recomandă la persoanele depresive cu afecţiuni
somatice.
Tratament depresie – Date generale

Care sunt principale elemente în abordarea persoanei cu depresie?
 Siguranţa persoanei
 Evaluarea completă a stării psihice dar şi fizice
 Elaborarea unui plan terapeutic imediat şi pe termen mai lung
Tratament depresie
Când se recomandă tratament medicamentos?
Tratamentul medicamentos este prescris de medicul psihiatru, în urma unei evaluări complete, în
funcţie de severitatea depresiei.
Când se recomandă tratament psihoterapeutic?
Psihoterapia se poate recomanda ca unic tratament în depresiile uşoare.
Se recomandă asocierea dintre farmacoterapie şi psihoterapie, întrucât se obţin rezultate mai bune.
Pentru cazurile de depresie moderată sau severă se recomandă începerea tratamentului
medicamentos şi apoi a psihoterapiei. În acest fel farmacoterapia pregăteşte persoana depresivă
pentru abordarea psihoterapeutică. Psihoterapia este recomandată de către medicul psihiatru.
Psihoterapeutul poate fi medic psihiatru, psiholog sau chiar alte persoane dacă au parcurs o formare
agreată.
Când se impune spitalizarea unei persoane cu depresie?
 pentru o evaluare completă
 în cazul în care există riscul de suicid
 atunci când persoana nu mai poate funcţiona
Alte sfaturi
Este foarte important ca orice abordare a pacientului cu depresie să cuprindă și sfaturi legate de
activitatea fizică precum și despre alimentație. Există numeroase dovezi care atestă rolul benefic
al activității fizice în tratarea depresiei precum despre diverse tipuri de alimentație (de exemplu
alimentația mediteraneană)
Psihoterapia
Depresia poate fi abordată psihoterapeutic prin numeroase metode. În principal depresia se poate
trata prin terapii de scurtă durată, cum sunt: terapia cognitiva, terapia interpersonală, terapia
comportamentală. În funcţie de tipul depresiei şi de profilul persoanei cu depresie se pot
recomanda şi terapii de orientare psihanalitică, terapii familiale precum şi alte tipuri.
Eficacitatea psihoterapiei în depresie este larg recunoscută. Psihoterapia contribuie atât la

îmbunătăţirea calităţii vieţii pacienţilor cât şi la reducerea costurilor totale legate de tratament prin
scăderea numărului de episoade. Psihoterapia ca singură metodă de tratament reprezintă o strategie
importantă, aplicată la un grup relativ mic de pacienţi cu depresie uşoară şi moderată.
Ea este o abordare esenţială pentru pacienţii care nu pot lua medicamente.
Combinarea psihoterapiei cu medicaţia antidepresivă s-a dovedit a avea rezultate superioare

fiecărei abordări luate separat. Psihoterapia augmentează efectul medicaţiei antidepresive şi
reprezintă un factor care duce la creşterea complianţei la tratament.
Psihoterapia nu este doar eficientă în depresie ci poate reduce costurile prin ameliorarea
invalidităţii asociate depresiei
Terapia cognitiv-comportamentală a fost cea mai studiată şi s-a dovedit a fi cea mai eficientă în
depresie. Este o metodă structurată şi constă în general din 12-16 şedinţe.
Psihoterapia si realitatea virtuala
Psihoterapia si realitatea virtuala
Ce este Realitatea Virtuala?
Incepand cu anul 1986, cand Jaron Lamier a folosit pentru prima oara termenul, Realitatea Virtuala
a descris o colectie de dispozitive tehnologice: un computer capabil de o vizualizare interactiva
tridimensionala, un dispozitiv care se pune pe cap si eventual manusi senzoriale echipate cu un
aparat de urmarire a miscarilor oculare (eye tracker).
Realitatea Virtuala este o colectie de tehnologii care permite oamenilor sa interactioneze eficient
cu o baza de date 3D computerizata, in timp real, folosind simturile lor naturale. Ce deosebeste
insa Realitatea Virtuala de alte medii de comunicare moderne este simtul prezentei, un fenomen
neurospihologic descris ca un sentiment de a fi, de a trai intr-o lume care exista in afara propriului
sine.
Simtul prezentei poate fi identificat cu ceea ce definea Mihaly Csikszentmilaly ca fiind o stare de
flux, o simtire a necesitatii prezentului, o implicare deplina in prezent si in procesul unui activitati
care se desfasoara acum si aici. Starea de flux sta la baza psihologiei pozitive si se concentreaza
complet pe motivatie. Este o imersiune a mintii singulara canalizata pe efectuarea sarcinii.
In anii 90, tehnologiile Realitatea Virtuala au fost aplicate in arii variate ale medicinei, iar
dezvoltarea vizualizarii tridimensionale a facilitat chirurgia laparoscopica. Apoi, aplicatiile au fost
folosite in reabilitarea pacientilor cu dizabilitati fizice sau pentru cei surdo-muti, care au putut
purta conversatii verbale folosind o manusa cu senzori care le capta gesturile si care mai apoi erau
interpretate de un computer, ca un sistem lingvistic.
Cum functioneaza Realitatea Virtuala in psihoterapie?
A fost doar o chestiune de timp pana cand Realitatea Virtuala a inceput sa isi puna amprenta si in
campul vast si generos al psihoterapiei. Realitatea Virtuala este o terapie de expunere deosebita
pentru ca ea nu este nici in practica si nici in imaginatie, ci intr-o realitate virtuala. Tehnologia
Realitatea Virtuala merge un pas mai departe inlesnind interactiunea dintre om si o interfata de
computer si poate fi accesata pe internet sau din cabinetul psihoterapeutului.
Observatia ca anumiti stimuli virtuali genereaza o anxietate reala insotita de simptome fiziologice
a condus la integrarea acestor aplicatii moderne in spectrul tehnicilor interventiilor
psihoterapeutice, indiferent de orientarea psihoterapeutului. Realitatea Virtuala este mai mult decat
o tehnologie, ea este o interfata de comunicare si o experienta convingatoare.
Incepand cu anul 2000, aplicatiile Realitatea Virtuala au fost in mod sistematic folosite in domeniul
psihoterapiei si s-au dovedit foarte eficace in tratamentul variat al fobiilor specifice.
Specialistii cad de acord ca pentru tratarea fobiilor trebuie cautata o situatie provocatoare de
anxietate intrucat evitarea amplifica notiunea ca stimulul este periculos si astfel previne experienta
corectiva. Deoarece evitarea unei situatii neplacute intareste fobiile, fiecare experienta virtuala
diminueaza anxietatea printr-un proces de habituare. A fi capabil sa experimentezi si sa tolerezi
anxietatea este o parte esentiala a terapiei. Astfel expunerea care implica Realitatea Virtuala merge
un pas mai departe decat confruntarea imaginara, folosita de tehnicile clasice psihoterapeutice,
intrucat prezinta un mediu interactiv si explorabil.
Realitatea Virtuala procura un mediu sigur pentru clientii expusi situatiilor fobice fara ca acestia
sa isi piarda confidentialitatea sau sa existe riscul sigurantei personale, asa cum ar fi existat prin
expunerea in vivo. Astfel, mediul virtual permite clientului sa experimenteze diverse situatii
anxiogene pentru el in mediul sigur si confortabil al cabinetului psihoterapeutului.
Rezultate stiintifice
Desi Realitatea Virtuala in psihoterapie are aplicatii in mai multe domenii clinice, ea are rezultate
foarte bune in fobii, stresul post traumatic (Riva et al, 2003), alcoholism (Lee at al, 2007) sau chiar
tulburari de alimentatie (Garcia et al, 2013). Realitatea virtuala este o tehnologie, o interfata de
comunicare si o experienta artificiala. Aceste noi aspecte ale mediului clinic pot fi integrate pentru
a imbunatati abordarile psihoterapeutice actuale. Asa cum au aratat Opris et al (2011) intr-o meta-
analiza privind expunerea la realitatea virtuala in cazul tulburarilor de anxietate, terapia prin
realitate virtuala a avut un impact puternic asupra situatiilor de viata reale.
Tart (1990) a descris realitatea virtuala ca fiind un model de constiinta care ofera posibilitati
interesante pentru dezvoltarea unui diagnostic clinic, inductiv sau psihoterapeutic.
Rothbaum et al (2003) au gasit ca in cazul stresului post traumatic a fost obtinuta o diminuare a
simptomelor in proportie de 15% – 67% dupa numai 6 luni de tratament.
In cazul fricii de avion, 20% dintre clientii care au folosit tehnica imageriei, 80% dintre cei care
au folosit tratament cu Realitatea Virtuala si 100% dintre cei care au folosit atat Realitatea Virtuala
cat si biofeedback au fost capabili sa zboare din nou cu avionul dupa 8 saptamani de terapie. O
serie de studii germane ale Universitatii din Wurzburg au aratat eficacitatea Realitatea Virtuala:
chiar si expunerea pe termen scurt la Realitatea Virtuala intr-o singura sesiune este folositoare in
a trata frica de avion.
Cum ajuta Realitatea Virtuala clientul?
Chiar adaca aceasta intrebare are multe variante de raspuns, in general, schimbarea vine din
concentrarea intensa pe o experienta particulara. Prin explorare, clientul poate retrai multe dintre
elementele semnificative asociate cu ea si sa le faca disponibile pentru o reorganizare din
perspectiva lui. Intr-un fel, clientul are posibilitatea de a-si nara din nou povestea, asa cum doreste.
Astfel, specialistii considera ca pe baza acestui model, avem abordarea bazata pe insight tipica
psihanalizei, reorganizarea schemei scopurilor din terapia cognitiva, analiza functionala din
activarea comportamentala, focusarea pe relatiile interpersonale din terapia interpersonala, sau
imbunatairea constientizarii experientei din terapiile experientiale.
In cele din urma, Realitatea Virtuala poate fi descrisa ca un sistem imaginar avansat: o forma
experientiala de imagerie care este la fel de eficienta ca si realitatea in inducerea unor raspunsuri
de tip emotional.
In psihoterapia orientata pe resurse si solutii, incurajam clientul ca atunci cand un lucru

functioneaza, sa faca mai mult din acel lucru si evident, daca acel lucru nu merge, sa faca ceva
diferit. A face ceva diferit in psihoterapie, inseamna inclusiv a incerca metode noi de asistare a
clientului pentru ca acesta sa beneficieze din plin de ajutorul nostru.
Realitatea Virtuala poate juca un rol important in psihoterapie ca o forma particulara de tehnica
suportiva, contribuind la relatia terapeut-client precum si la imbunatatirea mediului terapeutic.
Astfel Realitatea Virtuala poate veni in sprijinul acceptarii, al lucrului orientat catre solutii, al
respectului pentru mecanismele de coping ale clientului, al concentrarii pe punctele forte, luarea
de decizii si autonomia acestuia.
In acest sens, experienta virtuala este un mediu de imputernicire in plus pe care psihoterapia il
ofera deja clientilor.
Bibliografie selectiva:
Eichenberg, C. (2009) Applications of Virtual Realities in psychotherapy: possibilities, limitations

and effectiveness;
Garcia et al (2013) Virtual reality based treatments in eating disorders and obesity, Journal of
contemporary psychotherapy;
Herbelin et al (2002): Sense of Presence in Virtual Reality
Exposures Therapy, Virtual reality Laboratory, Federal Institute of Technology;
Krijn, M et al (2003) Virtual reality exposure therapy of anxiety disorders, Clinical Psychology
Review;
McLay R., et al (2011) A randomised, controlled trial of virtual reality-graded exposure therapy
for PTSD in active duty service members with combat-related PTSD, Cyberpsychology, behaviour
and social networking;
Opriş, D., Pintea, S., García-Palacios, A., Botella, C., Szamosközi, Ş. & David, D. (2012). Virtual
reality exposure therapy in anxiety disorders: a quantitative meta-analysis, Depression and
Anxiety, 29(2), 85-93
Parsons, A, Rizzo, A., (2007) Affective outcomes of virtual reality exposure therapy for anxiety
and specific phobias: a meta- analysis, Journal of behaviour therapy and experimental psychiatry;
Riva, G. (2003) Virtual environments in clinical psychology, Psyhoctherapy: theory, research,
practice, training, 2003;
Riva et al (2003) Six-month follow-up of In-patient experiential cognitive therapy for binge eating
disorders, Cyberpsyhcology & Behavior, Volume 6;
Riva, G (2005) Virtual Reality in Psychotherapy: Review (Cyber Psychology and Behavior);
Rizzo, A., Pair, J (2004): A virtual reality exposure therapy application for Iraq war veterans with
PTSD: from training to toy to treatment;
Wallach, E. et al (2007) Virtual reality assisted treatment of flight phobia, Israel Psychiatry related
Science, vol 44;
Tratamentul medicamentos
Tratamentul medicamentos de bază al depresiei constă în antidepresive. Un procent de 60 până la
80% dintre persoanele cu depresie răspund la un antidepresiv, dacă acesta este prescris în doza
optimă. Durata până la obţinerea unui răspuns poate fi de 2 până la 6 săptămâni.
În cazul depresiei cu simptome de anxietate, se asociază un tratament cu anxiolitice, însă acesta

trebuie să aibă o durată delimitată.
Pentru depresiile care răspund greu la antidepresive se poate asocia un timostabilizator.
În cazul depresiilor cu simptome psihotice se asociază un antipsihotic.
În anumite cazuri bine selecţionate se poate recurge la electroconvulsoterapie.
Cum se alege tratamentul antidepresiv?
De multe ori reapariţia depresiei se datorează întreruperii tratamentului antidepresiv. Alteori

întreruperea a fost convenită cu medicul psihiatru, după dispariţia depresiei. Dacă persoana
respectivă a răspuns bine la un antidepresiv şi nu a prezentat efecte neplăcute, se va recurge, în
cazul în care apare un nou episod, la acelaşi tratament.
Medicul psihiatru ţine cont de mai mulţi factori atunci când alege un antidepresiv şi de aceea este
important să aibă toate informaţiile necesare de la persoana cu depresie şi de la anturajul acesteia.
Factorii importanţi în alegerea unui tratament sunt:
 starea de sănătate fizică a persoanei cu depresie şi alte tratamente pe care aceasta le urmează
 efectele secundare cunoscute ale antidepresivului, corelate cu problemele pe care persoana cu

depresie le poate avea
 evitarea apariţiei unor interacţiuni medicamentoase nedorite, la persoanele care iau şi alte
tratamente
 riscul suicidar. Pentru persoanele care au avut tentative de suicid sau au idei de suicid se vor
alege medicamente care, în supradoză, au risc mai mic de efecte secundare grave, cum ar fi
aritmiile cardiace
 preferinţa persoanei cu depresie
 accesul la tratament şi costul acestuia
Ce trebuie să cunoaştem despre tratamentul antidepresiv?
În cazul antidepresivelor dozele se cresc lent, până la o doză minimă eficientă
Doza eficientă se menţine pe o perioadă de aproximativ 4 săptămâni pentru a putea evalua dacă
antidepresivul este cu adevărat eficient. Acest interval este necesar întrucât antidepresivele au o
perioadă de latenţă înainte de a se observa efecte semnificative.
După ce s-a obţinut o ameliorare importantă, tratamentul se continuă pe o perioadă de minim 6

luni, de preferat peste 9 luni, în funcţie de severitatea depresiei şi de numărul de episoade
depresive.
Dacă evoluţia este favorabilă, după această perioadă de 6-9 luni tratamentul antidepresiv se poate
scădea treptat.
Un aspect foarte important este legat de tratamentul de întreţinere, care trebuie luat în considerare
atunci când au existat mai multe episoade depresive. Rolul tratamentului de întreţinere este cel de
a preveni apariţia unor noi episoade.
Tratamentul antidepresiv creează dependenţă?
Nu, tratamentul cu antidepresive nu provoacă dependenţă.
Tratamentul adjuvant cu anxiolitice poate însă să conducă la apariţia dependenţei, dacă se

prelungeşte pe o perioadă de peste două luni. Majoritatea persoanelor nu dezvoltă dezvoltă
dependenţă.
Dependenţa se manifestă prin faptul că medicamentul respectiv nu îşi mai face efectul la aceeaşi
doză şi persoana în cauză are tendinţa să crească doza. În cazul apariţiei dependenţei, la
întreruperea bruscă a anxioliticului apare sindromul de sevraj, manifestat în special prin tensiune,
nelinişte, tremor, stare de disconfort.
Ce trebuie să întrebe persoanele cu depresie?

Medicul psihiatru trebuie să explice beneficiile tratamentului prescris, riscurile întreruperii
acestuia, dar şi efectele secundare care pot să apară.
Consumul de alcool poate accentua depresia şi interferează cu tratamentul.
Care sunt principalele tratamente antidepresive?
Cele mai prescrise antidepresive sunt inhibitoarele selective de recaptare a serotoninei, pe scurt
ISRS. Ele se prescriu de primă intenţie, în majoritatea cazurilor de depresie. ISRS au mai puţine
efecte secundare decât tratamentele clasice şi mai puţine contraindicaţii. În cazul depresiilor mai
severe sau a celor care nu au răspuns la tratamentul cu ISRS, se recomandă antidepresivele cu
acţiune duală, pe serotonină şi noradrenalină.
Antidepresivele clasice: triciclice şi tetraciclice sunt tratamente eficiente, dar au mai multe efecte
secundare, astfel încât se recomandă în cazurile mai dificile.
Antidepresivele inhibitoare de monoaminoxidază (IMAO) se recomandă cu multă precauţie

datorită riscului de interacţiuni cu alte medicamente sau alimente.
Există și alte antidepresive cu mecanisme de acțiune mai complexe cum ar fi: Tianeptina,
Bupropiona, Agomelatina
Medicamente antidepresive
Inhibitori selectivi ai Forma de prezentare Doza Principalele efecte adverse

recaptarii serotoninei
(ISRS)
Citalopram - tb 10,20, 40 mg 20-60 mg/zi - dispepsie, greaţă, diaree, constipatie-

somnolenta sau insomnie, cefalee, tremor,
ameteli- disfunctii sexuale
Escitalopram - tb 10,20 mg- solutie orala 10-20 mg/zi - dispepsie, greaţă, diaree, constipatie,-
somnolenta sau insomnie, cefalee, tremor,
Fluoxetina - tb 10 mg- cp 10, 20,40 mg- 20-80 mg/zi - dispepsie, greaţă, diaree, constipatie,-
solutie orala somnolenta sau insomnie, cefalee, tremor,
Fluvoxamina - tb 25,50,100 mg 100-300 - dispepsie, greaţă, diaree, constipatie,-
mg/zi somnolenta sau insomnie, cefalee, tremor,
Paroxetina - tb 10,20, 30, 40 mg- solutie 20 – 50 mg/zi - dispepsie, greaţă, diaree,

orala constipatie,somnolenta sau insomnie,
ameteli, tremor, cefalee,- disfunctii sexuale
Sertralina - tb 25, 50, 100 mg- solutie 50 – 200 - dispepsie, greaţă, diaree, constipatie,
orala mg/zi cefalee, somnolenta sau insomnie-
disfunctii sexuale
Inhibitori ai Forma de prezentare Doza Principalele efecte adverse

recaptarii de
norepinefrina –
dopamina (IRND)
Bupropion - tb 75, 100 mg- tb cu 225-450 - insomnie, tremor, agitatie,

eliberare prelungita 100, 150 mg/zi ameteli, constipatie, scaderi in greutate,
mg anorexie- transpiratii, rash, hipertensiune
Amplificatori Forma de prezentare Doza Principalele efecte adverse

selectivi ai recaptarii
de serotonina
Tianeptina - tb 12,5 mg 25-50 mg/zi - cefalee, ameteli, neliniste,sedare,

insomnie,
Antidepresive Forma de prezentare Doza Principalele efecte adverse

noradrenergice si
specific
serotoninergice
Mianserin - cp 10, 30 mg 30- 90 mg -somnolenta, cresterea enzimelor

hepatice, icter,- ginecomastie,galactoree,
ameteli,-
hipotensiune,poliartropatii, hipersudoratie,
tremor, eruptii cutanate
Mirtazapina - tb 15, 30, 45 mg 15- 45 mg/zi - constipatie, sedare, ameteli, confuzie,

hipotensiune, cresteri in greutate
Inhibitori ai Forma de prezentare Doza Principalele efecte adverse
recaptarii de
serotonina –
norepinefrina (IRSN)
Duloxetina - cp 20, 30, 60 mg 40-60 mg/zi - cefalee, ameteli, neliniste, sedare,

insomnie,- disfunctii sexuale-
hipertensiune
Milnacipram - cp 15, 25,50 mg 30-200 mg/zi - cefalee, ameteli, neliniste,sedare,

insomnie,- somnolenta sau insomnie,-
disfunctii sexuale
Venlafaxina - cp 37,5 , 75, 150 mg- tb 25, 75-225 mg/zi - cefalee, ameteli, neliniste, sedare,
37,5, 50, 75, 100 mg insomnie,- disfunctii sexuale-
hipertensiune
Forma de prezentare Doza Principalele efecte adverse

Agonist
melatoninergic si
antagonist
serotoninergic
Agomelatina - tb 25 mg 25-50 mg/zi - cefalee, ameteli, sedare, tremor,

anxietate- dispepsie, constipatie, greata-
valori crescute aletransaminazelor
Antagonist Forma de prezentare Doza Principalele efecte adverse
serotoninergic si
inhibitor al
recaptarii
serotoninei (SARI)
Trazodona - tb 50,100,150,300 mg 150-600 - cefalee, ameteli, sedare, tremor-

mg/zi hipotensiune, sincopa

Triciclice si
tetraciclice
Amitriptilina - cp 25,50, 100 mg 150-300 - Oboseala, slabiciune musculara, ameteli,

mg/zi sedare, cresteri in greutate- diaree,
constipatie, retentie urinara, tulburari de
vedere- cefalee, anxietate, nervozitate,
neliniste,- disfunctii sexuale, transpiratii
Clomipramina - cp 25, 50, 75 mg 100-200 - Oboseala, slabiciune musculara, ameteli,

mg/zi sedare, cresteri in greutate- diaree,
Doxepina - cp 10, 25,50, 75,100,150 75-150 mg/zi - Oboseala, slabiciune musculara, ameteli,
mg sedare, cresteri in greutate- diaree,
Imipramina -tb 10,25,50 mg-cp 150-300 - Oboseala, slabiciune musculara, ameteli,

75,100,125,150 mg mg/zi sedare, cresteri in greutate- diaree,
Nortriptilina - cp 10, 25,50, 75 mg- sol. 50-150 mg/zi - Oboseala, slabiciune musculara, ameteli,
orala sedare, cresteri in greutate- diaree,
Inhibitorii Forma de prezentare Doza Principalele efecte adverse

monoamin-oxidazei
(IMAO)
Fenelzin - tb 15 mg 30-60 mg/zi - cefalee, ameteli, neliniste, sedare,

insomnie, anxietate, tulburari de vedere-
greturi, varsaturi,dispepsie,-hipotensiune
ortostatica
Isocarboxazid - tb 10 mg 40-60 mg/zi - Oboseala, slabiciune musculara, sedare,

ameteli, tulburari de vedere sedare,
cresteri in greutate- tremor, transpiratii-
disfunctii sexuale,-hipotensiune, sincopa
Moclobemid - tb 100, 150 mg 300-600 - cefalee, ameteli, neliniste,sedare,

mg/zi insomnie, anxietate- greturi,
varsaturi, dispepsie,- galactoree-
hipertensiune
Seleginina - cp 5 mg- tb 5 mg 10 mg/zi - diskinezie, halucinatii, ameteli, confuzie,

dureri abdominale, cefalee
Tranilcipromina - tb 10 mg 20-60 mg/zi - cefalee, ameteli, neliniste, sedare,

insomnie, anxietate- greturi,
varsaturi, dispepsie,- hipertensiune
Alte medicamente pentru depresie

Alte medicamente pentru depresie
Tranchilizante – benzodiazepine
Denumire Forma de prezentare Doza Principalele efecte

adverse
Clonazepam -tb 0.5, 1,2 mg 1-6 mg/zi -somnolenta, astenie,

ameteli, tulburari
digestive, ataxie-
diminuarea atentiei,
cresterea latentei
reactiilor motorii,
farmacodependenta
Diazepam - cp 2,5, 10 mg- fiole 4-40 mg/zi - somnolenta,

10mg/2ml astenie,ameteli, tulburari
digestive, ataxie-
cresterea latentei
reactiilor motorii,
farmacodependenta
Alprazolam -tb 0.25, 0.5, 1, 2 mg 0,5-10 mg/zi somnolenta,

astenie,ameteli, tulburari
digestive, ataxie-
cresterea latentei
reactiilor motorii,
farmacodependenta
Lorazepam -tb 0.5, 1, 2 mg- fiole 1-6 mg/zi - somnolenta,
2mg/ml, 4mg/ml astenie,ameteli, tulburari
digestive, ataxie-
cresterea latentei
reactiilor motorii,
farmacodependenta
Midazolam -fiole 5mg/ml, 1mg/ml, 5-50mg/zi - somnolenta,

2ml, 5ml,10 ml- cp 7.5mg astenie,ameteli, tulburari
digestive, ataxie-
cresterea latentei
reactiilor motorii,
farmacodependenta
Bromazepam -cp 1.5, 3 mg 1,5-9 - somnolenta,

digestive, ataxie-
cresterea latentei
reactiilor motorii,
farmacodependenta
Nitrazepam - tb 2.5, 5 mg 2,5-10 mg/zi - somnolenta,

digestive, ataxie-
cresterea latentei
reactiilor motorii,
farmacodependenta
Zolpidem -tb 5, 10mg 5-10 mg/zi - somnolenta,

digestive, ataxie
Zopiclona -cp 7.5 mg 10 mg - somnolenta,

digestive, ataxie,-
amnezie
Forma de prezentare Doza Principalele efecte

Tranchilizant adverse
Nonbenzodiazepinic
cu valente
antidepresive
Buspirona -tb 5,10,15,30 mg 20-30 mg - cefalee, ameteli,

neliniste, sedare
Medicație adjunvantă

Stabilizatori ai
dispozitiei
Carbonat de litiu -tb 250, 450 mg 600-1200mg/zi - sete, poliurie, tremuraturi,

iritatie digestiva, astenie,
greturi,
confuzie, convulsii,hipotiroidie
Acid valproic - cp 150, 200, 300,500 max 60 mg/kg/zi - greata,

mg- capsule 1000 mg- varsaturi,epigastralgii,
sol. interna 200 mg/5ml ocazional tremor, pierderea
temporara a parului, castig in
greutate, cresterea fosfatazei
alcaline si a transaminazelor
serice

Hormoni tiroidieni
Levotiroxina -cp 25, 50,100,200 mcg 25-50 μg/zi - aritmii cardiace,

decompensare cardiaca,
hipertiroidism
Tratamente alternative depresie

Tratamente alternative depresie
Unul dintre cele mai recunoscute şi utilizate tratamente alternative este extractul de sunatoare.
Care sunt tratamentele complementare?

Pe lângă un antidepresiv, se pot recomanda şi alte tratamente care să contribuie la ameliorarea
stării persoanei cu depresie. Aceste tratamente sunt utile şi uneori chiar necesare până când
tratamentul antidepresiv intră în acţiune.
Principalele tratamente sunt: anxioliticele şi hipnoticele.
Anxioliticele sunt medicamente care scad anxietatea (teama, încordarea) şi iritabilitatea, frecvent
întâlnite la persoanele cu depresie. Majoritatea anxioliticelor sunt din clasa benzodiazepinelor
(bromazepam, clonazepam, alprazolam, lorazepam). Tratamentele cu anxiolitice benzodiazepinice
este recomandat pe o perioadă relativ scurtă de timp – nu mai mare de una sau două luni.
Hipnoticele sunt medicamente care favorizeză instalarea şi menţinerea somnului.
În cazul depresiilor severe, se pot recomanda şi antipsihotice – medicamente care se adresează

simptomelor de severitate, atunci când persoana în cauză îşi pierde contactul cu realitatea.
Dacă episoadele depresive sunt foarte frecvente (de exemplu patru episoade pe an) sau sunt
rezistente la tratamentul antidepresiv, se pot asocia şi medicamente stabilizatoare ale dispoziţiei
(timostabilizatoare).
Electroconvulsoterapia
Această metodă are indicaţii restrânse şi precise. Se recomandă în: episoadele depresive severe cu
risc mare de suicid, când pacientul se pune în pericol refuzând să se alimenteze, în cazurile
rezistente la tratamentul antidepresiv sau atunci când tratamentul antidepresiv este contraindicat.
Există destul de puţine contraindicaţii pentru ECT: tumori intracraniene, infarct miocardic recent,
hipertensiune arterială severă necontrolată. Principalele efecte secundare sunt: alterări tranzitorii
ale memoriei, aritmii cardiace, stare apneică prelungită. Există şi un risc de deces, care în funcţie
de studii se situează între: 1/1000 – 1/10.000 de aplicaţii.
Persoanele cărora li se propune ECT trebuie să fie corect informate şi evaluate din punct de vedere
medical, pentru a exclude situaţiile în care acest tratament este contraindicat.
În general se recomandă 3 şedinţe de ECT pe săptămână şi un total de aproximnativ 6-12 şedinţe

de ECT. În timpul aplicării ECT pacientul este monitorizat în permanenţă.
ECT nu este un tratament de întreţinere. Această metodă de tratament este foarte eficace (77-90%
din cazurile de depresie majoră), este relativ inofensiv şi are un efect imediat. După ameliorarea
depresiei se va trece la un alt tip de abordare terapeutică.
Tratament gratuit pentru depresie

Asociatia INOMEDICA nu desfasoara in acest moment programe pentru tratamentul gratuit al depresiei.
Programele anterioare au presupus parteneriate cu institutii de invatamant superior de prestigiu si traditie

din Romania, Universitatea Babes-Bolyai din Cluj Napoca si Universitatea de Vest din Timisoara.
In cazul in care sunteti interesat de un astfel de program pentru tratamentul gratuit al depresiei va rugam
sa consultati periodic aceasta pagina sau sa va abonati la newsletter-ul nostru disponibil aici.
Tulburarea excitatiei sexuale feminine

Tulburarea excitatiei sexuale feminine
Tulburarea excitatiei sexuale feminine este o afectiune relativ frecvent intalnita in depresie.
Prevalenta acestei tulburari este, in general, subestimata. Exista in SUA un studiu al cuplurilor cu
mariaj fericit din punct de vedere subiectiv(1), in care 33% dintre femei au descris probleme de
excitatie.
Diagnosticarea tulburarii excitatiei sexuale feminine ia in considerare stimularea sexuala. Daca

aceasta este inadecvata ca focalizare, intensitate sau durata atunci acest diagnostic nu trebuie
pus(1).
Cauze
Dificultatea obtinerii sau mentinerii excitatiei sexuale poate reflecta stari conflictuale in cuplu,
reliefate de simptome psihologice feminine neexprimate verbal (vinovatie, anxietate, frica).
Frica de durere, de infectie/boala genitala sau de sarcina se pot numara printre cauzele acestei
tulburari (3).
Modificari ale nivelurilor sanguine ale estrogenilor, hormonilor tiroidieni sau ale prolactinei sunt
semnificativ corelate cu aparitia tulburarii excitatiei sexuale feminine.
Alte afectiuni, cum ar fi depresia, anxietatea generalizata, incontinenta urinara, sindromul

colonului iritabil sau diabetul zaharat pot cauza tulburarea excitatiei sexuale feminine.
Tulburarile de personalitate de tip schizoid, antisocial, narcisist sau histrionic pot fi la originea
tulburarii de excitatie sexuala a femeii. In aceste cazuri actul sexual este privit ca o performanta
sau ca satisfacerea unei necesitati fiziologice, fara sentimente atasate. Femeile cu aceste tipuri de
personalitate sunt frecvent ostile partenerului si au deseori cerinte sexuale exagerate, care in final
conduc la promiscuitate si infidelitate(3).
Si nu in ultimul rand, abuzul fizic sau sexual, in copilarie sau in viata adulta ori abuzul de alcool
pot fi cauze importante ale acestei tulburari.
Factori de risc
1. Temperamentali: acestia includ cognitii disfunctionale si atitudini negative fata de activitatea
sexuala, insusite in copilarie. Inhibitia sexuala sau predilectia scazuta pentru acest tip de activitate
pot genera ulterior tulburarea excitatiei sexuale feminine.
2. Factori de mediu: dificultatile relationale, functionarea deficitara a partenerului de cuplu,

relatiile cu parintii sau evenimentele stresante majore din copilarie pot afecta viata sexuala a femeii
adulte.
Criterii de diagnostic conform DSM V – Manualul de Diagnostic si Statistica a Tulburarilor

Mentale(2) al Asociatiei Psihiatrilor Americani:
A. Absenta sau reducerea semnificativa a interesului/excitatiei sexuale, manifestata prin cel putin
3 dintre urmatoarele:
1. Interes absent/redus pentru activitatea sexuala;
2. Ganduri sau fantezii erotice/sexuale reduse sau absente;
3. Initiativa sexuala redusa/absenta si non-responsivitate la initiativele sexuale ale partenerului;
4. Excitare sexuala sau placere redusa/absenta in timpul activitatii sexuale, in aproape toate ori in
toate contactele sexuale (in 75-100% din cazuri), in anumite contexte situationale sau in toate
contextele;
5. Interes sexual sau excitatie redus(a)/absent(a), ca raspuns la stimuli erotici sau sexuali, interni
ori externi, de natura verbala, scrisa, vizuala;
6. Senzatii genitale sau nongenitale reduse/absente in timpul activitatii sexuale, in aproape toate
ori in toate contactele sexuale (in 75-100% din cazuri), in anumite contexte situationale sau in toate
contextele.
B. Simptomele de la criteriul A au persistat cel putin 6 luni.
C. Simptomele de la criteriul A cauzeaza pacientei o suferinta semnificativa clinic.
D. Disfunctia sexuala nu este mai bine explicata de o tulburare mentala non-sexuala, nu este o
consecinta a violentei domestice sau a altor stresori semnificativi si, nu poate fi atribuita efectelor
unei substante sau medicament, ori unei alte boli.
Factori de influenta
In evaluarea acestei tulburari trebuie luate in considerare 5 grupe de factori importanti pentru
diagnostic si tratament:
1. Factori legati de partener: probleme sexuale, starea lui de sanatate;

2. Factori relationali: dificultati de comunicare, descrepanta dintre dorintele sexuale ale
partenerilor;
3. Factori de vulnerabilitate individuala: imagine de sine deteriorata, istoric de abuz emotional sau
sexual, alte afectiuni psihiatrice (depresie, anxietate), stresori importanti (pierderea locului de
munca, doliu, faliment etc.);
4. Factori culturali sau religiosi: inhibitii legate de interzicerea activitatii sexuale, atitudinea fata
de sexualitate;
5. Factori medicali relevanti pentru evolutie, prognostic si tratament.
Evolutie
Tulburarea excitatiei sexuale feminine poate sa fie constatata de la primele experiente sexuale.
Acest tip de tulburare este definit de criteriile A3, A4 si A6 de mai sus.
Daca tulburarea survine dupa o perioada in care activitatea sexuala a fost estimata ca normala,
atunci aceasta tulburare este considerata dobandita.
Schimbari adaptative sau tranzitorii in activitatea sexuala pot aparea ca urmare a relatiei cu
partenerul sau ca urmare a unor evenimente personale ori interpersonale. De aceea este necesar ca
persistenta acestor schimbari sa fie de minim 6 luni pentru a fi diagnosticata tulburarea excitatiei
sexuale, in contextul satisfacerii celorlalte criterii de diagnostic.
Tratament
Pentru tulburarea excitatiei sexuale feminine nu exista un tratament medicamentos specific.
Psihoterapiile sunt solutii terapeutice eficiente. Se poate recurge la:
1. Terapie de cuplu;
2. Terapie de grup, in care pacienta isi poate impartasi sentimentele altor participante, cu o
patologie similara;
3. Terapie suportiva, atunci cand tulburarea de excitatie este de ordin reactiv;
4. Hipnoterapia pentru relevarea si depasirea traumelor;
5. Terapie cognitiva, pentru constientizarea cognitiilor centrale de tip dezadaptativ.
Concluzii
Tulburarea excitatiei sexuale feminine este o patologie destul de frecventa. Exista in literatura
psihiatrica studii in care prevalenta acesteia atinge pana la 50% dintre femei.
Chiar daca aceasta tulburare afecteaza sexul feminin, tratamentul este cel mai frecvent al cuplului.
Suportul emotional si comportamental al partenerului este esential pentru remisiunea simptomelor.
Note:
(1) Kaplan&Saddock, Manual de buzunar de Psihiatrie Clinica, Editura Medicala, Editia a treia,
Bucuresti, 2009, 2015;
(2) DSM V, American Psychiatric Publishing, Washington DC, London England, 2013;
(3) Tratat de psihopatologie si psihiatrie pentru psihologi, F. Tudose, C. Tudose, L. Dobranici,
Editura Trei, 2011.
Depresia si disfunctia erectila

Depresia si disfunctia erectila
Disfunctia erectila – cunoscuta si ca impotenta – este o afectiune frecvent intalnita la pacientii care
sufera de depresie. Se estimeaza ca 10-20% dintre barbatii depresivi sufera si de disfunctie erectila.
Aceasta este dobandita, ca urmare a modificarilor in neurobiochimia creierului din cursul
episodului depresiv.
In lumea medicala s-a renuntat la utilizarea termenului “impotenta”, din cauza conotatiilor
depreciative si malitioase ale acestuia. Totusi, acest termen descrie cu acuratete sentimentele de
neputinta, neajutorare si scadere a stimei de sine, pe care le au pacientii cu disfunctie erectila.(1)
Cauze
Disfunctia erectila din depresie are in special o cauza psihogena, adica este determinata de
modificari psihice. Ideile de inutilitate si incapacitate, pesimismul profund, lipsa de speranta si
inabilitatea de a resimti placere (denumita si anhedonie), fac ca pacientul depresiv sa nu manifeste
interes pentru sex si, in consecinta, sa nu aiba erectii sau sa aiba erectii incomplete, insuficiente
pentru un act sexual complet si satisfacator pentru partenera/partener.
Exista si alte cauze care pot genera disfunctie erectila: diverse intoxicatii, boli, accidente etc.
Criterii de diagnostic
Cele mai importante criterii in definirea disfunctiei erectile, utilizate de Manualul de Diagnostic si
Statistica a Tulburarilor Mentale(2) – DSM V – al Asociatiei Psihiatrilor Americani sunt:
A. Cel putin unul dintre urmatoarele 3 simptome trebuie sa fie resimtit (experientat) in aproape
toate sau in toate activitatile sexuale (75-100% dintre actele sexuale), in unele contexte sau in orice
context:
1. Dificultate insemnata in obtinerea unei erectii in timpul actului sexual.
2. Dificultate accentuata in mentinerea unei erectii, necesara intretinerii unui raport sexual.
3. Scadere evidenta a rigiditatii penisului.
B. Simptomele de mai sus cauzeaza persoanei o suferinta pronuntata.
Aceasta suferinta poate fi usoara, moderata sau severa, dupa cum este apreciata de catre pacient si
medic.
Evolutie
Fara un tratament adecvat, disfunctia erectila aparuta pe fondul unui episod depresiv nu se remite.
Exista si un cerc vicios in care episodul depresiv antreneaza disfunctia erectila, care odata
constientizata accentueaza depresia.
Disfunctia erectila este o problema in rezolvarea careia care ar trebui implicati ambii parteneri.
Suportul moral de care beneficiaza pacientul are o insemnatate cruciala in tratarea acestei afectiuni.
Tratament
In majoritatea cazurilor, disfunctia erectila se remite complet sub tratament medicamentos

antidepresiv. Exista si cazuri in care medicatia antidepresiva poate induce disfunctie erectila. In
aceste situatii medicul trebuie sa prescrie un antidepresiv care nu are un astfel de efect secundar.
Pentru situatiile in care disfunctia erectila intretine depresia, se pot utiliza medicamente de tip
sildenafil, tadalafil, vardenafil etc. Imbunatatirea functiei erectile conduce adesea la ameliorarea
depresiei.
Psihoterapia este o solutie de tratament la care se apeleaza tot mai frecvent.

Se poate recurge la(3):
• consiliere de cuplu sau de relatie;
• terapie psihanalitica;
• reducerea anxietatii;
• terapie cognitiv-comportamentala.
In prezent este larg acceptata ideea ca cele mai durabile rezultate in tratarea disfunctiei erectile se
obtin combinand terapia medicamentoasa cu psihoterapia, pe fondul unui suport emotional
semnificativ din partea partenerului de viata.
Concluzii
Desi pare grava prin implicatiile sexuale, emotionale si relationale, disfunctia erectila din depresie
este o afectiune care poate fi tratata si se remite in cele mai multe dintre cazuri. Doar existenta
altor afectiuni grave poate duce la un esec al tratamentului, insa aceste cazuri sunt foarte rare.
Note:
(1) Kaplan&Saddock’s Synopsis of Psychiatry, 11th Edition, Wolters Kluwer, 2014, p. 576;
(2) DSM V, American Psychiatric Publishing, Washington DC, London England, 2013, p.426;
(3) Tratat de psihopatologie si psihiatrie pentru psihologi, F. Tudose, C. Tudose, L. Dobranici,
Editura Trei, 2011, p. 553
Depresia si anorexia
5.00 / 5 5
 1/5
 2/5
 3/5
 4/5
 5/5
1 vot, 5.00 rating mediu (92% scor)

Depresia si anorexia
Totul poate incepe cu bune intentii: dorinta de a slabi si de a-si controla greutatea. Dar pentru unele
persoane aceste intentii merg pe o traiectorie gresita, evoluand spre anumite tulburari de conduita
alimentara.
Anorexia este una dintre cele mai comune tulburari de comportament alimentar, caracterizata prin
restrictii alimentare autoimpuse, refuzul de a pastra o greutate corporala la un nivel minim normal
pentru varsta si inaltimea sa, frica intensa de a lua in greutate, imaginea distorsionata a greutatii
sau a formei corporale. In unele cazuri persoanele cu anorexie se pot angaja in comportamente de
mancat compulsiv sau de evacuare fortata (varsaturi, abuzul de laxative, diuretice, exercitii fizice
intense).
De ce unele persoane prezinta riscul de a dezvolta aceasta tulburare nu este inca foarte clar.
Depresia poate fi un factor, sustin unele studii. Unele persoane raporteaza ca depresia lor a inceput
inainte de tulburarea de conduita alimentara. Anorexia poate deveni o modalitate de adaptare la
evenimentele de viata stresanta, pacientul concentrandu-si atentia asupra greutatii si alimentelor
pentru a scapa de sentimentele intolerabile (accentuate de depresie).Atunci cand pacientul are
impresia ca lucrurile din viata lui ii scapa de sub control, acesta are tendinta sa manance mai putin,
pentru a dobandi sentimentul de control. De asemenea, acestia pot manca mai putin pentru a-si
manifesta sentimentele negative fata de o persoana semnificativa. Autoinducerea varsaturilor apare
de cele mai multe ori pe un fond emotional negativ, avand rolul de distragere de la gandurile
nelinistitoare cat si de reglaj emotional. Stima de sine scazuta, problemele de identitate cat si
dificultatile emotionale din cadrul depresiei pot conduce la dezvoltarea anorexiei.
Pe de alta parte, depresia poate fi nu doar cauza, ci si efectul unei alimentatii deficitare. Se pare ca
persoanele cu anorexie nervoasa sunt de multe ori susceptibile de a dezvolata depresie secundara.
De cele mai multe ori depresia nu este o tulburare separata, ci un rezultat al schimbarilor fizice si
biologice pe care anorexia le produce in creier si corp. Oboseala, epuizarea, malnutritia, starea de
ingrijorare si obsesia legata de greutatea si forma corporala pot face pe cineva mai deprimat. La
nivel biologic, malnutritia afecteaza capacitatea creierului de a produce neurotransmitatorii
responsabili de emotiile pozitive (serotonina si noradrenalina). Ba chiar mai mult, anumite
cercetari au pus in evidenta faptul ca persoanele cu anorexie nervoasa sufera o pierdere a materiei
cenusii din creier (care este partea activa a cortexului). Pentru ca anorexia nervoasa are efecte
asupra tesutului cerebral, sunt afectate atentia, memoria, capacitatea de luare a deciziilor si de
rezolvare a problemelor.
Rezultatele altor cercetari efectuate sugereaza ca factorii genetici influenteaza semnificativ

predispunerea la anorexia nervoasa si contribuie substantial la comorbiditatea observata intre
anorexia nervosa si depresie majora.
Ce putem face?
S-a constatat: cu cat trece mai putin timp intre debutul acestor tulburari si inceputul unui tratament,
cu atat este mai favorabil rezultatul. Asadar, se impune necesitatea de a cere sprijin de specialitate
cat mai devreme. Tratamentul farmacologic si psihoterapia sunt principalele abordari.
Atunci cand anorexia coexista cu depresia se recomanda tratamentul antidepresiv. Obiectivele

tratamentului se vor stabili impreuna cu fiecare pacient in parte in functie de evaluarea acestuia,
care are in vedere complicatiile medicale, riscul de suicid, motivatia pentru recuperare, indicele de
masa corporala, tulburarile comorbide, stresul din mediu, etc. Un aspect important este asigurarea
stabilitatii medicale prin evaluarea regulata a starii pacientului. Se are in vedere normalizarea
alimentatiei si a greutatii prin reabilitarea nutritionala, cat si managementul simptomelor de mancat
compulsiv, a vomismentelor si exercitiilor fizice excesive. Simptomele de tip depresiv vor fi
diminuate odata ca revenirea la o alimentatie echilibrata. Odata cu reducerea simptomelor
depresive se observa normalizarea obiceiurile alimentare cat si o imbunatatire a atitudinii
pacientilor fata de mancare.
Psihoterapiile care si-au dovedit eficienta sunt terapiile cognitiv-comportamentale, terapiile

cognitiv-analitice, terapiile interpersonale si terapiile de familie. Interventia psihoterapeutica
trebuie sa aiba in vedere atat ameliorarea simptomelor de tip depresiv cat si ajutarea pacientilor sa
faca fata evenimentelor de viata si starilor afective in mod direct si eficient, fara a permite acestora
sa le influenteze alimentatia. De asemenea, se are in vedere diminuarea sentimentelor de
ineficienta, cresterea increderii in sine, motivarea lor pentru schimbare.
Persoanelor cu anorexie si depresie le este greu sa faca pasi in cautarea ajutorului si de aceea
acestia au nevoie de sprijin exterior din partea familiei, a prietenilor, a specialistilor in sanatate
mintala (medici psihiatri si psihoterapeuti).
Depresia si tulburarile alimentare

5.00 / 5 5
 1/5
 2/5
 3/5
 4/5
 5/5
4 voturi, 5.00 rating mediu (96% scor)
Depresia si tulburarile alimentare
Peste jumatate dintre persoanele care sufera de tulburari alimentare sufera si de o forma de
depresie. Femeile sunt mai susceptibile sa sufere de depresie, tulburare alimentara si respect de
sine scazute, precum si o imagine de sine negativa. Teama de a fi gras si obsesia controlului,
precum si asocierea slabiciunii corporale cu frumusetea fzica induse de mass media sunt larg
raspandite in societatea zilelor noastre.
Acest fapt a impins multe femei, in special tinere si adolescente catre comportamente auto-
distructive. Tulburarile alimentare afecteaza psihicul unei persoane, sanatatea si nivelul de
functionare in general. Acestea sunt boli serioase, fiind socotite bolile mentale cu rata mortalitatii
cea mai ridicata. Ele presupun amenintari serioase asupra sanatii fizice si mentale a unei persoane,
incepand cu probleme dentare, cardiace si gastrointestinale si nu rareori moartea. Urmarirea cu
asiduitate a slabiciunii fizice ca si criteriu de frumusete, care este antreul anorexiei, pare sa isi aiba
originile in tranzitiile culturii catre un ideal de frumusete scheletic. Comportamentul auto-
distructiv este din nefericire sprijinit cultural.
Ca si persoanele anorexice, si persoanele bulimice au o preocupare constanta fata de mancare si

fata de obsesia de a slabi. In mod popular, multi oameni au impresia ca persoanele care au o
problema cu mancarea sunt si foarte slabe, bulimicii “ascunzandu-se” mai bine decat anorexicii.
Desi nu departe de adevar, exista si cazuri in care cineva care sufera de una dintre aceste tulburari
pare sa aiba o greutate normala.
Mituri despre bulimie si anorexie.
1) Cei care au o greutate normala nu sufera de tulburari alimentare. Fals. Exista cazuri in care
greutatea unei persoane nu este edificatoare pentru diagnosticarea unei tulburari alimentare.
Persoanele bulimice par sa aiba uneori o greutate normala sau uneori peste. Cei care mananca
compulsiv au de cele mai multe ori o greutate peste normal.
2) Barbatii nu au tulburari alimentare. Fals. Desi intr-un numar mai redus (1 din 4 cazuri) si barbatii
sunt expusi tulburarilor alimentare.
3) Tulburarile alimentare sunt o alegere constienta. Fals. Desi multi oameni aleg constient un
anumit stil de viata, tulburarile alimentare sunt o boala care se dezvolta in timp si a caror aparitie
e cauzata atat de factori biologici, sociali, psihologici si interpersonali.
Cum ne putem da seama?
Sunt destul de dificil de diagnosticat si multe paciente ajung la doctor nu din cauza anorexiei ci
din cauza amenoreei (lipsa menstruatiei). Uneori, persoanele care sufera de bulimie pot avea semne
sau un comportament distinctiv. Se duc la toaleta imediat dupa ce mananca, de obicei dau drumul
la jetul de apa pentru a acoperi zgomotul varsaturii, isi produc starea de voma prin introducerea
degetelor pe gat (un semn specific este Semnul Russell care sunt calusuri – bataturi- pe fata dorsala
a mainii, determinate de frecarea mainii de incisivi in cursul declansarii varsaturii), au ochii
injectati dupa ce vin de la baie, fata si gatul umflate, evita mesele in familie, vorbesc necontenit
despre continutul caloric al alimentelor, isi taie uneori mancarea in bucatele foarte mici, atunci
cand mananca, o masa dureaza foarte mult (peste o ora), sunt foarte emotionale, au frisoane
frecvente, pierderea parului, dureri cronice in gat.
Ce pot face cei din jur?
Mesaje de genul “mananca si tu ceva ca esti pielea si osul” sau “mai lasa mancarea aia ca te-ai
rotunjit” sunt daunatoare in egala masura mai ales pentru tinerele fete sau adolescente. Terapia de
familie (orientata pe solutii sau cognitiv comportamentala) impreuna cu un tratament
medicamentos (daca este cazul in cazul inanitiei). Nu ii criticati sau judecati pe cei care sufera de
aceste tulburari. Nu a fost alegerea lor sa se imbolnaveasca, dar ii puteti ajuta oferind sprijin in
cadrul terapiei de familie. Nu fortati persoana sa manance- vindecarea nu este o lupta pentru
control. Nu faceti comentarii despre continutul caloric, greutatea persoanei, felul in care arata (nu
o complimentati daca este slaba ca “arata precum o manechina!”), sprijiniti demersul persoanei
daca aceasta cauta ajutor specializat, ajustati-va asteptarile (nu exista recuperare perfecta sau
rapida), asigurati-o ca nu este singura in lupta ei cu tulburarea alimentara.
Depresia si tulburarea bipolara

4.50 / 5 5
 1/5
 2/5
 3/5
 4/5
 5/5

Depresia si tulburarea bipolara
Depresia din tulburarea bipolara sau depresia bipolara se refera la episodul depresiv care apare in
cursul evolutiei tulburarii bipolare. Este o depresie deseori mai severa si mult mai dificil de tratat.
Tulburarea bipolara consta dintr-o succesiune de episoade manicale, hipomaniacale, mixte si

depresive.
Cea mai folosita schema de diagnostic este cea a Asociatiei Americane de Psihiatrie – Manualul
diagnostic si statistic. Potrivit acestuia se descriu doua tipuri principale de tulburare
bipolara. Pacientii cu tulburare bipolara tip I au cel putin un episod manical in antecedente. Unii
pacienti au avut si episoade depresive in antecedente, iar majoritatea pacientilor vor prezenta
ulterior episoade maniacale si depresive. Pot sa apara si episoade hipomaniacale sau mixte precum
si o anumita labilitate emotionala interepisodica. Pacientii care indeplinesc crietriile pentru
tulburare bipolara de tip II prezinta doar episoade depresive si episoade hipomaniacale. Acestia nu
au in evolutie episoade de manie.
Criteriile de diagnostic ale Organizatiei Mondiale a Sanatatii sunt similare celor americane, dar in
clasificarea OMS nu exista o diferenta intre tulburarea bipolara I si tulburarea bipolara II.
Depresia si anxietatea ingreuneaza diagnosticul tulburarii bipolare
Diagnosticarea tulburarii bipolare poate fi dificila si uneori poate trece mult timp de la aparitia
primelor semne de boala si pana la instituirea tratamentului. Amanarea diagnosticului si deci a
tratamentului se datoreaza variabilitatii formelor clinice si a formelor de debut.
Cele mai frecvente diagnostice initiale sunt de:
 tulburare depresiva
 tulburare anxioasa
 schizofrenie.
La aproximativ o treime dintre pacienti intervalul dintre prima consultatie psihiatrica si

diagnosticul de tulburare bipolara este mai mare de 10 ani. Cei care au fost diagnosticati gresit au
fost consultati in medie de 4 medici si au primit in medie 3.5 alte diagnostice.
Factorii principali care duc la o diagnosticare tardiva includ:
 suprapunerea simptomatologiei, in special cu depresia unipolara (tulburarea depresiva) – adica prezenta

simptomelor comune, asemanatoare
 comorbiditatile: tulburarile de anxietate, abuzul de substante
 aparitia tarziu in cursul evolutiei a simptomelor maniacale sau hipomaniacale la pacientii care au avut un
istoric de episoade depresive recurente.
In special la persoanele tinere succesiunea tabloului clinic si a diagnosticelor este deseori de:
anxietate, depresie si apoi aparitia maniei.
Se estimeaza ca aproximativ 35 pana la 45% din pacientii cu tulburare bipolara I sunt diagnosticati
initial cu depresie unipolara (tulburare depresiva).
Este important sa se excluda posibilitatea unui diagnostic de tulburare bipolara in cazul pacientilor
care prezinta initial doar simptome depresive pentru stabili conduita terapeutica optima. Astfel, un
tratament doar cu antidepresive (monoterapie) la pacientii cu tulburare bipolara poate precipita un
episod maniacal in 30-40% din cazuri. Pentru a evita aceasta, ghidurile terapeutice actuale
recomanda asocierea antidepresivelor cu stabilizatori ai dispozitiei pentru tratamentul pacientilor
cu tulburare bipolara.
Exista numeroase instrumente diagnostice care ajuta la stabilirea si confirmarea diagnosticului.
Dintre acestea, Chestionarul pentru tulburări de dispoziţie (Mood Disorder Questionnaire, MDQ)
este extrem de util in depistarea tulburarilor bipolare.
Chestionarul pentru tulburări de dispoziţie a fost elaborat de o echipă de specialişti, care au dorit
să identifice o cale de depistare rapidă şi cât mai corectă a tulburărilor bipolare. MDQ este un
instrument de autoevaluare, care poate fi aplicat într-un răstimp foarte scurt (5 minute). MDQ este
un chestionar folosit mai mult pentru screening. Acest instrument de screening îi oferă atat
persoanei in cauza cat si membrilor familiei si psihiatrului informaţia că persoana respectivă ar
putea avea o tulburare bipolară. Astfel, în cazul în care se obţin rezultate pozitive, se recomandă o
evaluare completă şi aprofundată. MDQ cuprinde 13 întrebări, la care se răspunde prin da sau nu,
întrebări referitoare la simptome sau comportamente hipomaniacale sau maniacale. În plus sunt
întrebări referitoare la posibilele consecinţe ale acestor simptome, de natură familială, financiară,
legală.
Aspecte epidemiologice
Tulburarea bipolară este la fel de răspândită la femei şi bărbaţi. Totuşi, tulburarea bipolară de tip
II, în care predomină episoadele de tip depresiv, pare să fie mai frecvent întâlnită la femei. De
asemenea, femeile cu tulburare bipolară au un risc crescut de recădere în perioada postpartum.
Tulburarea bipolară poate debuta la orice vârstă. Debutul cel mai frecvent se situează la vârsta
adolescenţei: 15-20 ani (vârsta medie 19 ani). Debutul la 30 de ani, sau mai târziu este mai puţin
frecvent (doar 16%). Debutează rar după 40 de ani şi dacă totuşi apare, trebuie suspectate cauze
organice. Debutul tulburării bipolare este ceva mai târziu la femei decât la bărbaţi. Astfel, 48%
dintre bărbaţi au un debut sub 25 de ani, iar 80% sub 30 de ani, pe când 33% dintre femei au un
debut sub 25 de ani şi 63% sub 35 de ani.
Pentru tulburările bipolare vârsta medie a primei prezentări la medicul specialist este între 20 şi 40
de ani, iar vârsta medie la prima spitalizare este de 26 de ani. Pentru tulburarea bipolară de tip I
vârsta medie de prezentare este de 20 de ani atât la bărbaţi cât şi la femei.
Pacienţii cu tulburare bipolara au o mortalitate crescuta în comparaţie cu populaţia generală. Cele

mai frecvente cauze de deces au fost cele legate de bolile cardiovasculare (31%), de suicid (19%)
şi de cancer (14%).
Suicidul si depresia bipolara
Aproximativ 25-50 % dintre pacienţii cu tulburare bipolară prezinta tentative de suicid. Una din 5
tentative la pacientii bipolari sunt reusite, in timp ce in populatia generala 1 din 10-20 sunt reusite.
Un procent de 10 până al 15% dintre pacienţii cu tulburare bipolară de tip I sau II se sinucid.
Este greu de estimat riscul de suicid, dar acesta este mai mare la pacienţii cu:
 tentative anterioare de suicid

 ideaţie suicidară persistentă
 simptome durabile de depresie, anxietate, iritabilitate.
Cele mai multe tentative au loc in timpul episoadelor depresive.
Riscul genetic si legatura cu depresia
Din punct de vedere al riscului genetic există o legătură între tulburarea bipolară şi depresia majoră.
Astfel, tulburarea bipolară are o prevalenţă mai mare la rudele persoanelor cu depresie majoră
decât la rudele celor fără tulburare de dispoziţie.
Studiile familiale arată că minimum 60% dintre pacienţi au un istoric de tulburare afectivă, iar
riscul este mai mare dacă există tulburări afective majore la părinţi. Dacă un părinte are o tulburare
afectivă majoră, copiii au un risc de 20-25% de a fi afectaţi .Dacă ambii părinţi au o tulburare
afectivă, iar unul este bipolar: copiii au un risc de 50-75% să aibă o tulburare afectivă
Tulburarea bipolara la femei
Alţi factori de risc sunt reprezentaţi, la femei, de ciclul reproductiv şi de perioada post-partum. La
femei, tulburarea bipolară poate fi asociată cu evenimente ale ciclului reproductiv şi cu starea post-
partum. Dintre femeile cu tulburare bipolară, 66% pot prezenta exacerbări ale simptomatologiei în
perioada premenstruală şi menstrual. O pătrime dintre femeile cu tulburare bipolară prezintă
depresie în perioada premenstruală.
În perioada post-partum femeile cu risc de tulburare bipolară prezintă şi un risc crescut de debut
al bolii, iar cele care suferă de această afecţiune au o probabilitate mai mare de recădere.
Tulburarea bipolara si anxietatea
Tulburările de anxietate sunt întâlnite la peste 50% dintre pacienţii cu tulburare bipolară.
Comorbiditatea (coexistenta a doua sau mai multe afectiuni) cu tulburări de anxietate este mai
frecventă in cazul persoanelor cu:
 debut timpuriu
 recuperare parţială
 perioade reduse de eutimie (dispozitie normala)
 o slabă funcţionare
 o calitate a vieţii redusă
 un risc mai mare de tentative de suicid.
Cele mai des întâlnite sunt tulburarea de panică şi agorafobia: 20%, fobia socială: 16%, fobia
simplă: 10%, tulburarea obsesiv-complusivă:9%.
Alta tulburare de anxietate coexistenta cu tulburarea bipolară este tulburarea de stres post-
traumatic. La aceşti pacienţi au fost identificate, ca factori de risc, psihotraumele din copilărie
(abuzuri). Pacienţii bipolari care au suferit abuzuri în copilărie au un risc mai mare de a dezvolta
tulburări anxioase şi tulburări legate de consumul de alcool.
Tulburarea bipolara si tulburarile de personalitate
Tulburările de personalitate sunt frecvent asociate tulburării bipolare. Dintre acestea, cel mai des
întâlnită în tulburarea bipolară este tulburarea de personalitate de tip borderline.
Tulburarea bipolara la copii si adolescenti
Prevalenţa tulburării bipolare la copii şi adolescenţi este de aproximativ 1%. Deşi au fost descrise
simptome maniacale la copii, este dificil de pus un diagnostic de tulburare bipolară înainte de 10
ani. La copii ţii adolescenţi se asociază frecvent ADHD (Tulburarea de deficit de atenţie şi
hiperactivitate).
Calitatea vietii si povara reprezentata de depresia din tulburarea bipolara
Tulburarea bipolară are un impact semnificativ asupra întregii vieţi a pacientului care suferă de
această afecţiune. Având în vedere faptul că pacienţii cu tulburare bipolară prezintă simptome cea
mai mare parte a unui an, aceştia au o slabă calitate a vieţii.
Scăderea calităţii vieţii este mai marcată în cazul pacienţilor bipolari decât în cazul pacienţilor
depresivi sau chiar cu afecţiuni somatice cronice. Simptomele depresive sunt in mod special
corelate cu scăderea randamentului şi afectarea calităţii vieţii. Unii pacienţi consideră că în timpul
fazei de hipomanie sau manie au o slabă calitate a vieţii şi nu raportează mereu o stare de bine sau
de euforie.
Cea mai grava consecinta a scăderii calităţii vieţii este rata mare de suicid. Tentativele de suicid
sau suicidul sunt associate episoadelor depresive sau, uneori, consecutive unor episoade depresive
recurente, prelungite şi severe.
Alte consecinţe ale tulburării bipolare sunt scăderea productivităţii şi rata mare de şomaj. Acestea
au efect nu doar asupra indivizilor şi familiilor lor, ci şi asupra societăţii, fiind considerate drept
costuri indirecte ale tulburării bipolare
Impactul tuburării bipolare asupra rudelor pacienţilor
Tulburarea bipolară constituie o povară importantă pentru pacienţii care suferă de această boală.
Pe de alta parte si persoanele care îngrijesc pacienţi cu tulburare bipolară (sau alte boli psihice
severe) trăiesc anumite experienţe care pot fi reunite şi ele sub denumirea de povară (“burden”).
Această povară se referă la dificultăţile şi problemele care pot afecta aparţinătorilor pacienţilor
psihiatrici. Printre cele mai importante consecinţe asupra sănătăţii şi vieţii aparţinătorilor se
numără şi un nivel crescut de stres, precum şi un risc crescut de depresie.
In cazul tulburării bipolare, natura episodică a acesteia face ca impactul asupra aparţinătorilor să
fie considerabil. Episoadele de boala au un impact foarte dăunător asupra carierei pacientului,
asupra relaţiilor profesionale, sociale şi familiale ale acestuia, asupra situaţiei financiare, asupra
funcţionării sociale în general. Un aspect important îl reprezintă posibilele consecinţe negative
care pot decurge din agresivitatea frecvent întâlnită la pacienţii cu manie.
Important este si faptul ca pacienţii cu tulburare bipolară prezintă deseori simptome interepisodice
de intensitate mai mica dar cu impact semnificativ asupra funcţionării psihosociale, care se
corelează cu impactul asupra familiei.
Grija manifestata de cei din jurul unui astfel de pacient este corelată cu educaţia, cultura şi mediul
social din care familia respectivă face parte. În general aparţinătorii sunt implicaţi în îngrijirea unui
pacient în contextul unor relaţii de bună calitate şi/sau datorită sentimentelor de datorie faţă de
acesta. Atunci când se încearcă evaluarea impactului asupra aparţinătorilor trebuie să se ţină cont
de mai multe aspecte: natura relaţiilor (aşa cum este percepută de profesionişti), contextul social
şi cultural, perspectiva aparţinătorilor (modul în care percep ei relaţia cu pacientul), modul în care
aparţinătorii înţeleg boala psihică, experienţele şi asteptarile aparţinătorilor faţă de serviciile
medicale.
Atunci când se efectuează evaluarea impactului asupra persoanei care îngrijeşte un pacient
psihiatric, printre consecinţele cel mai des invocate se numără: tulburările de comportament,
pierderile economice (pierderea serviciului, scăderea veniturilor), problemele psihologice legate
de sentimentul de pierdere şi de schimbare a relaţiilor cu persoana bolnavă, consecinţele sociale
(diminuarea interacţiunilor sociale, izolarea).
Povara perceputa ca fiind cel mai geu de suportat, de către parteneri, s-a referit la igiena deficitară,
iritabilitatea, retragerea socială a pacienţilor. In acest sens, episoadele depresive sunt mai greu
tolerate de către aparţinători.
Depresia aparuta la apartinatorii persoanelor cu tulburare bipolara
Un aspect extrem de important al impactului asupa celor din jur, îl constituie depresia care poate
să se dezvolte la aparţinători, mai precis la persoana care îngrijeşte pacientul. Apariţia unei depresii
sau alte patologii psihiatrice la aparţinător are consecinţe nefavorabile şi asupra pacientului. Pe de-
o parte depresia aparţinătorului impune un stres asupra pacientului, iar pe de altă parte un
aparţinător deprimat este mai puţin eficient.
Impactul asupra statutului economic
Povara tulburări bipolare se referă la impactul psihologic, dar şi economic asupra aparţinătorilor.
Familia pacienţilor cu boli psihice majore, inclusiv tulburarea bipolară, are cheltuieli mari şi
totodată venituri reduse datorită scăderii funcţionării şi a randamentului profesional atât al
pacienţilor cât şi al celor care îi îngrijesc. Impactul economic este datorat unor factori multipli.
Printre factorii mai evidenţi se numără cheltuielile făcute pentru a asigura susţinerea pacientului
cu tulburare bipolară. Pe de altă parte, persoana care îngrijeşte un pacient cu tulburare bipolară
poate fi nevoită să îşi ia mai mult concediu, să lucreze cu jumătate de normă, să refuze poziţii care
ar cere o mai mare disponibilitate din partea lor.
Partenerii pacienţilor cu tulburare bipolară invocă probleme practice referitoare la faptul că trebuie
să renunţe la serviciu, scăderea veniturilor, restrângerea vieţii sociale. Dintre problemele de natură
psihologică se remarcă un sentiment de pierdere şi pierdere a echilibrului relaţiei.
Interventii menite sa diminueze impactul asupra apartinatorilor
Diminuarea poverii resimtite de apartinatori se bazeaza pe o triada:
 informaţie
 psihoeducaţie – cum sa actioneze, ce sa faca, la cine sa apeleze
 susţinere – terapii suportive
Aceste trei obiective vizeaza atât pacienţii cât şi aparţinătorii.
In cazul famililor pacienţilor cu tulburare bipolară (ca şi în cazul celor cu schizofrenie) există un
nivel crescut al emoţiilor exprimate (EE). Acestea sunt reprezentate de atitudini critice, ostile sau
de implicare emoţională excesivă.
De aceea psihoeducaţia, precum şi anumite forme de psihoterapie de familie s-au dovedit a fi

extreme de utile.
Depresia si afectiunile endocrine
4.00 / 5 5
 1/5
 2/5
 3/5
 4/5
 5/5

Depresia si afectiunile endocrine
In cursul afecțiunilor endocrinologice pot apărea frecvent simptome psihice. De multe ori
simptomele psihice pot fi primele manifestări ale unei boli endocrine desi nu sunt recunoscute și
evaluate ca atare. Astfel, depresia se numara printre cele mai frecvente manifestari psihice, care
insotesc afecțiunile endocrine.
Cele mai des întâlnite simptome psihiatrice în disfuncțiile endocrine includ: tristețe, apatie,
iritabilitate, plâns facil, labilitate emoțională, anxietate (senzație de teamă, frică), disfuncții
cognitive (capacitate scăzută de concentrare, tulburări de atenție, dificultăți în elaborarea unor
planuri, scăderea capacității de a memora lucruri noi sau de a-și aminti anumite evenimente) sau
chiar o stare confuzională (caracterizată prin alterarea conștiinței și atenției, dezorientare,
halucinații vizuale sau auditive).
Cele mai frecvente tulburări endocrine în care putem întâlni aceste simptome sunt:
1. Afecțiuni ale tiroidei:

Hipotiroidia reprezintă un sindrom complex cauzat de lipsa sau deficitul acțiunii hormonilor
tiroidieni asupra metabolismelor proteinelor, glucidelor si grasimilor. Hormonii tiroidieni cresc
metabolismul organismului, consumul de energie si intensifica arderile din interiorul celulei. De
asemenea intervin in procesele de crestere si diferentiere celulara si in functionarea unor aparate
si sisteme precum aparatul locomotor, aparatul cardiovascular, sistemul respirator si sistemul
nervos central. În funcție de organul afectat (glanda tiroidă, glanda hipofiză, hipotalamusul),
hipotiroidia poate fi primară, secundară sau terțiară. Pe lângă simptomele specifice precum
tegumentele infiltrate (un aspect umflat), păr uscat, unghii friabile, constipație, atrofie și slăbiciune
musculară, dureri articulare, anemie pot apărea si simptome caracteristice unei depresii. De obicei
acestea pot debuta prin lentoare motorie și psihică apoi, treptat, se poate ajunge la iritabilitate,
labilitate emoțională, fatigabilitate (senzația de oboseală și de lipsă de energie), creștere în greutate
(în condițiile unei alimentații normale) și somnolență. Odată constatate aceste simptome, atât de
către medicul generalist cât și de către endocrinolog sau psihiatru, este necesară efectuarea unor
serii de analize și explorări specifice endocrinologiei cum ar fi dozările hormonale și ecografia
tiroidiană. În funcție de rezultatele acestor analize pacientului îi va fi recomandat, după caz, un
tratament adecvat.
2.Afecțiuni ale glandelor suprarenale
Sindromul Cushing este o afecțiune determinată de excesul hormonilor glucocorticoizi. Acesta se

poate datora fie unei administrări excesive a acestor hormoni ca tratament, fie unor modificări ale
funcțiilor glandelor suprarenale (glandele care secretă acești hormoni) sau a hipofizei( glandă care
reglează secreția celorlalte glande endocrine, inclusiv a suprarenalelor). În cadrul acestui sindrom
cea mai des întîlnită afecțiune o reprezintă boala Cushing. Aceasta este mai frecventă la femei,
apare în jurul vârstei de 20-40 ani, și se manifestă prin creștere în greutate, hiperpilozitate, tulburări
menstruale, hipertensiune arterială, astenie musculară. În aproximativ 40% din cazuri pot apărea
și simptome psihice precum iritabilitate, tulburări de memorie și concentrare, anxietate, insomnii
(instalare grea a somnului, treziri frecvente în timpul nopții), scăderea libidoului, impotență sau
chiar stări depresive cu idei de inutilitate și idei suicidare.
În cadrul afecțiunilor glandelor suprarenale există și cazuri în care pot exista manifestări
determinate de o insuficiență cronică a acestei glande. Dintre acestea, cea mai frecvent întâlnită
este boala Addison. Hipotensiunea arterială, lipsa poftei de mâncare, greața, vărsăturile,
slăbiciunea musculară, scăderea în greutate și închiderea culorii pielii sunt cele mai frecvente
simptome întalnite în această afecțiune. Pe lânga acestea, în aproape toate cazurile de boală
Addison apare o profundă astenie fizică, psihică și sexuală, insoțită de stari depresive.
Diagnosticarea afecțiunilor glandelor suprarenale se face prin corelarea simptomelor clinice cu

rezultatele unor analize hormonale specifice, a hemoleucogramei (determinarea valorilor în sânge
a globulelor roșii, albe și a trombocitelor) dar și a unor analize de laborator ce constau în
determinarea electroliților (sodiu, potasiu, calciu). Abia după stabilirea cauzei se poate pune un
diagnostic cert și stabilirea unei conduite terapeutice.
3. Afecțiuni ale pancreasului

Diabetul zaharat este un sindrom complex cauzat de tulburarea secretiei de insulina de catre
pancreas (pancreasul este o glanda a organismului ce produce un hormon numit insulina care ajuta
la utilizarea glucozei de catre tesuturi si astfel scade cantitatea de glucoza din sange) sau de
rezistenta celulelor periferice ale organismului la actiunea insulinei. Diabetul zaharat se
caracterizeaza printr-o serie de tulburări metabolice care se exprimă prin hiperglicemie (o cantitate
crescută de zahăr în sânge). Pentru a se putea pune diagnosticul de diabet zaharat este nevoie ca
valoarea glicemiei sanguine determinate a jeun (dimineata pe nemâncate, cu un post alimentar de
minim 8 ore) să fie de peste 126 mg/dl în condițiile în care valorile normale ale acesteia sunt
cuprinse între 60 și 110 mg/dl. Există și situații în care rezultatul glicemiei se încadrează între 110
și 126 mg/dl. În acest caz sunt necesare investigații suplimentare pentru a a se stabili dacă este
vorba despre diabet zaharat. Diabetul zaharat este clasificat în 4 categorii: tip 1 (cunoscut și ca
diabet insulinonecesitant), tip 2, diabet gestațional (care debutează în timpul sarcinii) și diabetul
datorat altor cauze. Legătura dintre depresie și diabet este încă neclară. Depresia afectează
aproximativ 25% dintre pacienții cu diabet și este întâlnită atât in diabetul de tip 1 cât și în cel de
tip 2.
Depresia are o importanță suplimentară în diabetul zaharat datorită asocierii sale cu o complianță
(complianța la tratament reprezintă disponibilitatea pacientului de a respecta indicatiile medicului
curant si a tratamentului prescris) scăzută la tratament, cu un control slab al glicemiei (un control
bun al glicemiei la un pacient cu diabet zaharat este obtinut atunci cand acesta isi urmeaza regimul
dietetic, isi administreaza medicatia antidiabetica sau insulina in functie de prescriptia medicala si
de valorile glicemiei. De asemenea acest lucru se poate reflecta si in urma efectuarii unei analize
sanguine specifice precum hemoglobina glicozilata, notata pe buletinele de analize HbA1c.
Valorile acestei analizereflectă media glicemiei în ultimele 3 luni) precum și cu un risc crescut de
complicații cardiovasculare. Simptomele depresive pot scădea capacitatea de autoîngrijire,
pacientul nu mai respectă regimul dietetic și exercițiile fizice sau nu își mai ia medicamentele
prescrise, ceea ce determină variatii ale glicemiei.
Pacienții diagnosticați cu diabet (tip 1 sau 2) au un risc de a dezvolta depresie, iar cei diagnosticați
cu tulburare depresivă prezintă riscul de a dezvolta diabet, mai ales cel de tip 2.
Tratamentul antidepresiv asociat cu cel antidiabetic reprezintă o strategie eficace, iar regimul
trebuie întotdeauna personalizat. Menținerea unui bun control al glicemiei prin regim dietetic,
insulină sau medicamente antidiabetice reprezintă baza tratamentului și prevenirea instalării
simptomelor depresive.
În concluzie, stabilirea unui diagnostic, indiferent de specialitatea medicală, implică efectuarea

unor seturi de analize, explorări, investigații și aplicarea unor teste sau scale. Frecvent, în practica
medicală, pentru diagnosticarea unei afecțiuni, este necesară colaborarea între diferitele
specialități.
În situațiile în care cauzele somatice ale simptomelor depresive sunt eliminate și se întrunesc și
celelalte criterii, se stabilește diagnosticul de depresie. În acest caz, în funcție de intensitatea
depresiei (stabilită prin evaluări psihiatrice specifice), este instituit un tratament bazat pe
medicamente antidepresive asociat uneori cu anxiolitice (medicamente care scad
teama/anxietatea) sau inductoare ale somnului (medicamente care ajută instalarea somnului,
cunoscute in limbajul popular ca și somnifere).
În situațiile în care simptomele specifice depresiei sunt însoțite de manifestările mai sus enumerate
se impune efectuarea unor explorări suplimentare. În funcție de rezultatele obținute se stabilește
un diagnostic și se recomanda un tratament. Frecvent, în afecțiunile endocrine, tratamentul constă
în administrarea unor preparate hormonale, dar există și situații în care se impune un tratament
chirurgical. Medicația psihotropă (cu acțiune pe sistemul nervos central), în special cea
antidepresivă și anxiolitică, se poate administra în bolile endocrine, dar numai după o riguroasă
evaluare a riscurilor de interacțiuni medicamentoase.
Așadar, atunci când apar manifestări psihice precum stari de tristețe, apatie, labilitate emotionala,
iritabilitate, nervozitate, lipsă de energie, scădere sau creștere în greutate, tulburări de memorie și
concentrare, stări de frica/teamă, tulburari ale somnului, care persistă o perioadă de timp, au o
intensitate semnificativa sau crescândă și afectează viața unei persoane, este necesară consultarea
unui medicului de familie, care poate indruma catre medicul specialist. Prezentarea cât mai
timpurie la medicul psihiatru poate influența rapiditatea diagnosticării și tratării afecțiunii în cauză,
prevenindu-se astfel o multitudine de complicații neplăcute
Depresia si bolile cardiovasculare

5.00 / 5 5
 1/5
 2/5
 3/5
 4/5
 5/5

Depresia si bolile cardiovasculare
Depresia reprezintă o problemă majoră de sănătate publică la nivel mondial și o cauză importantă
de morbiditate. Organizația Mondială a Sănătății (OMS) preconizează că până în anul 2020
depresia va fi a doua cauză de morbiditate în lume. Mai mult de atât, depresia este prezentă la
aproximativ 20% dintre pacienții cu boli cardiace. Asocierea dintre depresie și diferite afecțiuni
cardiovasculare (Hipertensiune arterială esențială, Tulburări de ritm și de conducere cardiacă,
Insuficiență cardiacă, Infarct miocardic, Angină Instabilă) are un impact negativ asupra evoluției
ambelor patologii conducând la rezultate terapeutice mai slabe, creșterea ratei apariției
complicațiilor cardiovasculare, scăderea calității vieții, spitalizări mai frecvente. Astfel, depistarea
precoce a depresiei și inițierea unui tratament antidepresiv adecvat la pacienții cu afecțiuni
cardiovasculare sunt aspecte foarte importante pentru îmbunătățirea calității vieții pacientului și
prevenirea instalării complicațiilor.
Ce este depresia? Care sunt semnele si simptome depresiei ?

Depresia este o afecțiune severă, în general cu o evoluție cronică care ne limitează funcționarea în
aproape toate domeniile de activitate. Principalele manifestări ale depresiei sunt: dispoziție
depresivă, diminuarea interesului și a plăcerii și oboseală. Pacienții care au suferit recent un
eveniment cardiovascular prezintă un risc mai mare de apariție a depresiei decât populația
genereală. La acești pacienți este importantă identificarea următoarelor manifestări ale depresiei:
 dificultăți de concetrare,
 tulburări de somn,
 reducerea apetitului alimentar,
 anxietate, tensiune interioară, iritabilitate,
 oboseală,
 pesimism (gânduri de vinovăție, de inferioritate)
În anumite cazuri mai severe, pacienții descriu existența unor idei de inutilitate și incurabilitate
uneori chiar și idei sau gânduri recurente de autovătămare sau suicid.
Cine stabilește diagnosticul? Cine monitorizează evoluția pacienților depresivi cu afecțiuni

cardiovasculare asociate?
Un procent semnificativ dintre pacienții care suferă de depresie, cu sau fără afecțiuni
cardiovasculare asociate nu sunt diagnosticați la timp sau nu primesc îngrijirile terapeutice
adecvate. De aceea medicul de familie deține un rol cheie în depistarea precoce a simptomelor
depresive și îndrumarea acestor pacienți către un serviciu de psihiatrie. În mod particular, la
pacienții cu antecedente cardiovasculare medicul cardiolog poate fi cel care recomandă o evaluare
psihiatrica în vederea stabilirii unui diagnostic de depresie.
Care este conduita terapeutică recomandată la pacienții depresivi cu afecțiuni

cardiovasculare asociate?
Cea mai utilizată și eficientă abordarea terapeutică s-a dovedit a fi asocierea dintre tratamentul
psihologic și cel farmacologic
Tratamentul psihologic
Poate fi reprezentat de una dintre următoarele forme de psihoterapie: terapia cognitiv
comportamentală sau interpersonală. În anumite cazuri consilierea suportivă s-a dovedit a fi cea
mai bună metodă de tratament psihologic.
Tratamentul farmacologic
Dintre agenții farmacologici utilizați în mod curent în tratamentul depresiei, inhibitorii selectivi ai
recaptării serotoninei (SSRI) par să aibă cel mai bun profil de siguranță în ceea ce privește apariția
efectelor adverse. Cu toate acestea, aceștia ar trebui să fie utilizați cu precauție la pacienții cu
afecțiuni cardiovasculare asociate datorita efectului pe care îl au asupra agregării plachetare,
crescând riscul apariției unei hemoragii, în special atunci când sunt administrate concomitent cu
medicația anticoagulantă. Medicii care oferă îngrijire pacienților cu afecțiuni cardiace trebuie să
fie familiarizați cu manifestările depresiei și să-i conștientizeze pe aceștia de prezența acestei
afecțiuni. Acest lucru este important, deoarece depresia influențează in mod negativ evoluția
afecțiunii cardiace, și de asemenea, afectează toate aspectele vieții unui pacient, inclusiv familie și
relațiile personale, educație, carieră, activitatea și starea generală de sănătate.
Depresia ante si post-partum la barbati

4.92 / 5 5
 1/5
 2/5
 3/5
 4/5
 5/5

Depresia ante si post-partum la barbati
Pe scena din timpul spectacolului sarcinii, femeile sunt, fără doar și poate, vedete. Ele poartă, la
propriu, un om înăuntru. Sunt creatoare de oameni. Lor li se acordă cea mai mare atenție, și…pe
bună dreptate. Femeile sunt cele care poartă în jur de 10-30 de kilograme, în plus, timp de nouă
luni. Lor li se umflă gleznele și le cresc picioarele cu două numere, de ajung să poarte numai șlapi
brazilieni. Ele sunt cele care ajung să cunoască, mai bine decât instalatorul, componentele vasului
de veceu. Ele sunt cele care renunță, cu lacrimi în ochi, la delicatesele (stridii, brânză cu mucegai
albastru, sushi sau Cosmo) care le încântau papilele gustative, până atunci. Nu mai vorbim de
punctul culminant, în care ajung să simtă că se rup în două, eliberând prețioasa comoară care le-a
locuit burtica timp de nouă luni, fără ca măcar să plătească chirie.
În sfârșit! Este minunat să fii mamă! Ce se întâmplă, însă după ce se săvârșește taina nașterii?
Mentalitatea populară insistă că mama ar trebui să se simtă copleșită de o bucurie nemărginită.
Adevărul este că, de cele mai multe ori, nu este așa, iar mama cade într-o tristețe soră cu depresia.
Și chiar asta și este. Depresia post-partum.
S-au scris râuri de cerneală pe tema depresiei. S-a vorbit mult și despre depresia post-partum și, în
general, cele mai multe reviste abordează tema depresiei la femei. Ce putem spune nou despre
depresie? Probabil că nu multe, însă azi aș dori să abordez un aspect mai puțin comun al depresiei,
și anume, depresia ante și post-partum la bărbați (da, ați citit bine!).
Depresia ante și post-partum la femei este pusă și pe seama fluctuațiilor hormonale, dar și pe seama
schimbărilor sociale și a lipsei de suport. Specialiștii nu au căzut de acord că există un singur factor
cauzator, ci un cumul de factori. După naștere apare o scădere dramatică a hormonilor(estrogen și
progesteron), care contribuie la depresia postpartum. Alți hormoni produși de glanda tiroidă pot
scădea dramatic, inducând o stare de depresie și oboseală. Schimbări ale volumului de sânge,
tensiunii arteriale, sistemului imunitar si ale metabolismului pot contribui, de asemenea, la
oboseală și schimbări afectiv-emoționale. Lipsa unui sprijin social, lipsa de somn, sentimentele de
inadecvare și de îngrijorare pentru felul în care arată, sau pentru felul în care poate avea grijă de
copilul ei, sunt alți factori care duc către depresia post partum.
Este lucru știut că mamele sunt mai expuse riscului de a face depresie ante și post-partum, dar cine
se ocupă de tați? Mulți cred că bărbații suferă de depresie postnatală în conjuncție cu depresia
partenerei, însă ei experimentează această despresie independent de cea a partenerelor.
Un studiu publicat în 2010, în Journal of the American Medical Association, șiefectuat pe 28,000
de bărbați, a găsit că în jur de 8-10% dintre tați experimentează o stare depresivă în timpul sarcinii
partenerei. Specialiștii sunt de părere că riscul bărbatului de a face depresie se dublează în primele
nouă luni de la nașterea copilului.
Cercetătorii opinează că îngrijorarea în legătură cu paternitatea iminentă, precum și anxietatea sunt
factorii majori cauzatori de depresie ante și postpartum la bărbați. Există însă unele studii care
atestă faptul că unii bărbați au un nivel crescut de estrogen și un nivel scăzut de testosteron, după
ce li se naște copilul. Biologii cred că deși acesta este felul naturii de a face bărbații să aibă grijă
de nou-născut, un nivel scăzut de testosteron aducând cu sine și un nivel scăzut de agresivitate, tot
acesta este și motivul pentru care unii bărbați se pot simți deprimați. Alți doi factori care contribuie
la instalarea depresiei postpartum la bărbați sunt: lipsa de somn (care vine cu dureri de cap, stări
confuzionale, iritabilitate, dureri musculare, tensiune arterială crescută etc) și anxietatea.
Vestea sarcinii în sine poate fi un trigger pentru depresia la bărbați. Dacă partenera este însărcinată,
dar bărbații acuză lipsă de apetit, lipsă de energie, lipsă de interes sexual, îngrijorare, anxietate și
insomnie, s-ar putea să aibă depresie ante-partum. Unul dintre motivele generatoare de depresie
ante-partum la bărbați este îngijorarea de a face față în noul rol de tată, presiunea de a se muta într-
o casă mai mare, de a procura mai multe venituri, îngrijorarea reală că relația s-ar putea schimba,
atitudinile față de paternitate și masculinitate (bărbații vorbesc mai puțin despre felul în care simt
și e important pentru ei să dea impresia că se descurcă în orice împrejurare), schimbare în dinamica
familială (unii se pot simți lăsați pe dinafara din diada mamă-copil și ar putea avea resentimente
față de copil), așteptări nerealiste față de relația sexuală, mai ales imediat după naștere, sentimente
de nesiguranță în legătură cu rolul protector pe care îl au față de parteneră, lipsa oportunităților de
a forma o legătură fizică cu bebelușul după naștere.
Așadar, dragi bărbați, dacă vă simțiți copleșiți de noul rol de tătic și vă vine uneori să plângeți de
oboseală, în timp ce legănați bebelușul, care nu doarme de trei zile din cauza colicilor, nu vă
panicați prea tare! S-ar putea să aveți depresie postpartum, chiar dacă nu ați născut. Și pentru asta
există psihoterapie.
Depresia si suicidul
3.80 / 5 5
 1/5
 2/5
 3/5
 4/5
 5/5

Depresia si suicidul
Suicidul include o serie de gesturi sau acțiuni pe care o persoană le întreprinde pentru a-și provoca
moartea. Acest fenomen este unul semnificativ. Niciuna din structurile sociale umane cunoscute
nu a tratat cu indiferență gestul suicidar, nici din punct de vedere moral, nici din punct de vedere
legislativ. În fapt, pentru majoritatea persoanelor, suicidul este o situație care trezește sentimente
puternice: frică, milă, indignare dar nu indiferență.
În lume, cineva moare prin suicid la fiecare 40 de secunde.
Suicidul este și o problema importantă de sănătate la nivel mondial, în special în ceea ce privește
adolescenții și tinerii adulți, la această grupă de vârstă reprezentând a treia cauză de moarte. Mai
mult de jumatate din cei care se sinucid au mai puțin de 45 de ani. În Romania, statisticile publicate
de OMS (Organizatia Mondiala a Sanatatii), plasează suicidul la 21:100.000 bărbați și 3,5:100.000
femei (2009).
Se consideră că până la 90% dintre cei care se sinucid au o afecțiune psihică, chiar dacă acest act
este uneori prima manifestare a acelei afecțiuni.
Dintre tulburările psihice, cel mai frecvent asociate cu suicidul sunt: depresia, schizofrenia, abuzul
de alcool și anxietatea marcată. Atunci când una sau mai multe din aceste boli se asociază, riscul
ca o persoană să recurgă la suicid crește semnificativ.
Exista multe idei preconcepute la nivel social privind suicidul, idei care nu corespund realității. O
parte din cele mai frecvente sunt:
 cei care vorbesc despre intenția de a se sinucide, o fac doar pentru a atrage atenția sau pentru a-i
manipula pe ceilalți. FALS – de multe ori cei care se gândesc la suicid vorbesc despre asta, fie cu membrii
familiei, fie cu prieteni, fie cu profesioniști din domeniul medical. Aceste persoane sunt într-o situație
dificilă și resimt o durere sufletească pe care nu știu cum să o oprească și astfel caută ajutor la ceilalți.
 persoanele care doresc să se sinucidă sunt convinse că vor să moară. FALS – de cele mai multe ori nu
încearcă decât să oprească o durere pe care nu o mai pot suporta. Pur și simplu în acel moment nu văd
altă soluție.
 persoanele care vor să se sinucidă nu caută ajutor. FALS – de foarte multe ori astfel de persoane caută
ajutor, dar, în cele mai multe cazuri, în mod timid datorită prejudecăților celorlalți privitoare la suicid ți
la tulburările psihice.
 odată ce o persoană s-a hotărât să se sinucidă, nu se poate face nimic pentru a-i schimba decizia. FALS –
de multe ori este doar o dorință de a opri o durere sufletească pentru care nu găsește altă soluție, dar
dacă i se oferă o alternativă o poate accepta.
 persoanele care încearcă să se sinucidă sunt slabe. FALS – până la 90% din cei care încearcă să se
sinucidă suferă de o tulburare psihică, care presupune și un dezechilibru biochimic la nivelul creierului,
dezechilibru care poate fi tratat.
 persoanele aflate în suferință, care au idei de suicid nu ar trebui întrebate despre asta pentru că e posibil
să li se dea idei. FALS – de multe ori cei cu idei de suicid doresc să vorbească despre asta pentru a mai
scădea din tensiunea interioară provocată de gândurile respective. În plus, astfel se poate afla cât de
serioase sunt intențiile suicidare ale persoanei respective și se poate acorda ajutor.
 persoanele care încearcă să se sinucidă și supraviețuiesc, nu vor mai incerca altă dată. FALS – din contră,
multe din aceste persoane vor încerca din nou să se sinucidă.
 suicidul survine întotdeauna fără semne de avertizare. FALS – la majoritatea celor care încearcă să se
sinucidă există semne care anunță gestul.
Există multe semne care pot anunța suicidul la o persoană. Până la 75% din cei care se sinucid
prezintă cel puțin unul din acestea:
 se simt deprimați sau triști în majoritatea timpului

 scriu sau vorbesc mult despre suicid, despre moarte sau spun mereu ca și-ar dori să fie morți
 tind să se retragă față de familie și prieteni
 se simt lipsiți de speranță sau neajutorați
 se simt “o piatră de moară” pentru ceilalți
 se simt “prinși în cușcă” – fără nicio ieșire dintr-o situație pe care o consideră de nesuportat
 sunt foarte impulsivi
 sunt foarte iritabili și agitați
 și-au pierdut interesul față de majoritatea activităților
 au rezultate mult mai slabe la serviciu sau la școală față de performanța obișnuită
 insomnie
 abuz de droguri sau alcool
 au activități “finale” de tipul: scriu un testament, dau lucruri la care țin foarte mult, își reglează
probleme financiare etc.
 au sentimente excesive de vinovăție sau rușine
În ceea ce îi privește pe profesioniștii din domeniul medical, este recomandat ca aceștia să afle
despre intenții privitoare la suicid, de la toți cei care au diagnosticul de depresie, tulburare bipolară,
schizofrenie, tulburări legate de consumul de alcool sau tulburări legate de consumul de substanțe
ilicite. Aceleași recomandări sunt valabile și pentru cei cu durere cronică sau cei care au suferit un
eveniment negativ semnificativ (pierderea cuiva drag, divorț, pierderea locului de muncă,
probleme legale importante etc.).
Legislația din România (Legea 487/2002) precizează că cei care au risc de a-și face rău pot fi
internați într-un serviciu psihiatric pentru perioada cât acest risc este semnificativ. Internarea este
recomandată atât pentru a proteja persoana respectivă, cât și pentru a-i oferi posibilitatea de a primi
ajutorul de care are nevoie.
Depresia la copii si adolescenti

4.40 / 5 5
 1/5
 2/5
 3/5
 4/5
 5/5

Depresia la copii si adolescenti
Doar pentru că un copil sau adolescent pare deprimat sau trist, nu înseamnă neapărat că are
depresie. Dar atunci cand aceste simptome devin persistente și interferează cu activitățile sociale,
scolare și viața de familie, ne putem gândi la un episod depresiv.
Depresia poate apărea până la 1% dintre preșcolari, 2-3% dintre școlari și 5-8% dintre adolescent.
Repartiția pe sexe este egală până în jurul vârstei de 15 ani când fetele sunt de două ori mai afectate
decât băieții.
Dacă la adolescent tabloul clinic al depresiei este superpozabil cu cel de la adult la copil
particularitățile dezvoltării influențează și modifică aspectul clinic al acestor
manifestări.Exprimarea depresiei la copii, ia aspectul iritabilităţii şi nemulţumirii, al tristeţii, cu
scăderea performanţelor şcolare și scăderea apetitului, al autoînvinovăţirii şi dorinţei de moarte,
cu frecvente gesturi suicidare, pierderea energiei, insomnie sau hipersomnie.
La prescolar următoarele simptome pot reflecta tristețea:
 apatia, copilul refuză să se joace;

 refuzul alimentației;
 plânge și țipă cu ușurință, este ușor iritabil;
 stagnează în greutate, motivat sau nu de diaree, vărsături sau inapetență;
 are uneori enurezis, encoprezis, dureri abdominale, diaree sau vărsături;
 copilul pare nemulțumit, în nesiguranță și nefericit, râde și zâmbește rareori;
 adesea jocul lui este distructiv.
La școlar statusul depresiv se poate manifesta prin:
 scade puterea de concentrare a atenției, copilul pare „fără chef”, „se plictisește”;
 scad performanțele școlare și poate apărea refuzul școlar;
 copilul este iritabil, fără chef de joacă, preferă să stea singur, îi repede pe ceilalți dacă îl deranjează;
 manifestă incapacitate de a se descurca în situații frustrante, „se retrage într-un colț”, „plânge
neputincios”, sau dimpotrivă devine violent, „țipă, lovește sau vorbește urât” (adesea, copiii pot fi chiar
agresivi verbal);
 simptome psihosomatice: cefalee şi dureri abdominale sau tulburări vegetative însoțite de anxietate;
 afirmă „că vor să moară” dar tentativele de suicid sunt rare la aceasta vârsta;
La adolescent simptomatologia esteadesea similară cu a adultului. Adolescentul poate recunoaște

și înțelege că este depresiv:
 se plânge de pierderea interesului și plăcerii, de lipsa de energie;
 tulburările de apetit și de somn sunt frecvente;
 are frecvent sentimente de inutilitate, nefericire și eșec;
 ideile suicidare sunt adesea prezente precum și tentativele de suicid.
Factorii cauzali în tulburările afective la copil şi adolescent pot fi grupați în:
 factori predispozanți sau de vulnerabilitate (factori genetici, biologici, de mediu)

 factori precipitanți sau „trigger” (evenimente negative de viată).
Diagnosticul de depresie va fi formulat pe baza observației clinice directe și a interviului cu

pacientul, al istoricului obținut de la părinți, examenului psihologic, chestionarelor specifice. Se
vor exclude tulburările somatice care se pot însoți de simptome asemănătoare celor din depresie
(de ex. adinamie, apatie, tulburări de apetit sau tulburări de somn).
Copilul sau adolescentul cu depresie poate poate beneficia de tratament psihoterapic şi

psihofarmacologic adecvat, în funcție de forma clinică şi de severitate. Consilierea familiei
constituie o primă etapă a tratamentului, importantă la copii şi adolescenți.
Depresia si simptomele fizice

4.80 / 5 5
 1/5
 2/5
 3/5
 4/5
 5/5

Depresia si simptomele fizice
Într-o lume în care stres-ul, oboseala, ritmul accelerat al activităţilor cotidiene sunt resimţite din
ce în ce mai mult, ne întâlnim tot mai des cu fenomenul de somatizare, care în termeni generali
reprezintă apariţia sau agravarea unor suferinţe fizice, somatice, sub influenţa factorilor emoţionali
sau de stres.
Răspunsul fizic al organismului în condiţii de stres poate semăna cu o boală somatică, fără ca
aceasta să poată fi întotdeauna identificată prin investigaţii de specialitate.
Ce este bine să ştiţi:
Există o serie de boli care au atât o componentă fizică, cât şi una psihică. Spre exemplu
sunt afecţiuni medicale care sunt înrăutăţite de factorii de stres sau chiar de anumite afecţiuni
psihice deja existente. Afecţiuni precum psoriazisul, eczemele pielii, boala ulceroasă,
hipertensiunea arterială sunt doar câteva dintre bolile care se acutizează sau pot răspunde mai greu
la tratament, în condiţii de stres.
Răspunsul organismului în perioadele de tensiune emoţională poate fi diferit de la o persoană la

alta, printre altele în funcţie de trăsăturile de personalitate, experienţele negative anterioare,
mecanismele proprii de apărare, sau chiar de existenţa unor boli psihice. Printre cele mai frecvente
afecţiuni psihice care pot influenţa apariţia simptomelor fizice în anumite condiţii de stres se
numără şi tulburarile legate de depresie şi anxietate.
Ce este recomandat să faceţi:
Dacă sunteţi o persoană mai sensibilă, care are tendinţa să se îngrijoreze din aproapre orice, sau
dacă se întâmplă să fi avut de-a lungul vieţii un episod de depresie sau de anxietate, trebuie să
acordaţi o mai mare atenţie problemelor medicale precum cele amintite mai sus, care pot apărea
sau se pot agrava în momentele când traversaţi situaţii stresante.
De multe ori se poate întâmpla ca o stare accentuată şi prelungită de oboseală, tensiune psihică
acumulată sau lipsa suficientă de odihnă să favorizeze apariţia atât a unor simptome fizice, dar şi
psihice. De multe ori acestea se pot suprapune şi influenţa reciproc.
De exemplu o stare de tensiune permanentă poate contribui la dezvoltarea bolii ulceroase dar în
acelaşi timp şi la apariţia simptomelor de depresie, care poate fi în prima fază mascată de aceste
stări de stres, epuizare şi oboseală. O dată depistată la timp şi tratată, depresia poate influenţa
favorabil răspunsul la tratament al ulcerului.
De aceea este important ca atunci când observaţi orice schimbare a stării dvs. atât fizice cât şi
psihice să faceţi următoarele:
 Încercaţi să identificaţi cât mai multe dintre schimbările suferite de organismul dvs. faţă de perioada
când vă simteaţi bine
 Întrebaţi familia sau rudele apropiate dacă au observat anumite schimbări la dvs. pe care poate dvs. nu
le-aţi observat
 Rugaţi medicul de familie să va îndrume către medicul specialist potrivit pentru investigarea
problemelor medicale
 Mergeţi la un control psihiatric pentru a putea discuta tulburările psihice pe care le aveţi şi pentru a
putea primi informaţii medicale de la un profesionist, dar şi pentru a primi, dacă este cazul, tratament
specific pentru afecţiunea dvs. psihică.
Nu uitaţi că orice conflict psihic de durată poate duce la îmbolnăviri medicale severe, uneori
ireversibile.
Depresia şi calitatea vieţii
5.00 / 5 5
 1/5
 2/5
 3/5
 4/5
 5/5
1 vot, 5.00 rating mediu (92% scor)

Calitatea vieţii este un concept vast, care înglobează o multitudine de factori: personali, sociali,
financiari.
Calitatea vieţii este strâns legată de sănătate. Astfel că o anumită afecţiune, cum este şi cazul
depresiei, are un impact important asupra calităţii vieţii persoanelor în cauză, dar şi asupra celor
apropiaţi acestora.
Nu doar specialiştii, dar şi pacienţii acordă din ce în ce mai multă importanţă calităţii vieţii. Există
două perspective asupra calităţii vieţii:
- a subiectului implicat
- obiectivă, din afară, adică perspectiva celor din jur.
Din punct de vedere subiectiv se poate vorbi de o stare de bine fizică şi psihică, de un sentiment
de împlinire personală, de satisfacţie, de o bună funcţionare socială şi profesională.
Având în vedere că depresia este o afecţiune care poate avea o durată destul de mare, un aspect
important legat de calitatea vieţii este acela al ameliorării funcţionării psihologice şi sociale, prin
intervenţia terapeutică.
Desigur, depresia se poate vindeca, dar până la atingerea acestui ţel se pot ameliora unele aspecte
legate de calitatea vieţii. Rezultatele unui tratament nu sunt înregistrate în acelaşi mod de către
medic şi pacient.
Chiar în cazul unei evoluţii considerate bune de către medic, unii pacienţi pot avea aşteptări diferite
şi deci un grad de insatisfacţie legat tocmai de calitatea vieţii. În sensul că simpla ameliorare a
simptomatologiei nu conduce neapărat şi la o stare de bine – cea pe care şi-o doreşte cel care suferă
de depresie.
Deci cea mai bine plasată pentru a evalua calitatea vieţii este persoana depresivă. Desigur,
aparţinătorii, precum şi specialiştii au un rol important.
Unul dintre aspectele importante ale calităţii vieţii persoanei depresive este legat de impactul
afecţiunii asupra funcţionării acesteia. Multe dintre simptomele depresiei: scăderea interesului şi
a plăcerii, lentoarea, oboseala, insomnia, dificultatea de concentrare – au un impact negativ asupra
funcţionării persoanei suferinde. Aceste aspecte afectează capacitatea persoanei de a munci, de a
petrece timp cu cei apropiaţi, de a se distra, de a resimţi satisfacţie, mulţumire.
Astfel, viaţa socială este afectată într-o mare măsură la persoanele cu depresie, fapt care poate
determina accentuarea insatisfacţiei şi a sentimentelor de incapacitate.
Studiile confirmă impactul important al depresiei asupra calităţii vieţii. Persoanele cu depresie au
o stare psihică şi fizică proastă, petrec mai puţin timp cu prietenii, au probleme de cuplu, probleme
financiare, risc mai mare de a consuma abuziv alcool, risc de a consuma droguri şi cel mai
important există riscul unei tentative de suicid.
Depresia si viata profesionala

4.00 / 5 5
 1/5
 2/5
 3/5
 4/5
 5/5
Depresia si viata profesionala
Societatea actuală este în continuă dezvoltare iar globalizarea a creat o piaţă a muncii dinamică şi
cu deschidere internaţională. În fiecare zi încercăm să ne depăşim propriile limite pe de o parte
pentru reuşita personală, iar pe de altă parte pentru a rămâne competitivi şi activi în piaţa muncii.
Conform unui studiu din Marea Britanie angajaţii care petrec mai mult de 11 ore pe zi la locul de
muncă au o şansă de două ori mai mare de a dezvolta depresie în comparaţie cu colegii lor care nu
efectuează ore suplimentare. Această legătură pare a fi independentă de alţi factori precum locul
de muncă, legăturile interpersonale de la locul de muncă, stilul de viaţă consumul de alcool, tutun
sau droguri.
În acelaşi timp anumite caracteristici ale unui loc de muncă pot precipita apariţia semnelor
depresiei. Lipsa controlului, dreptul scăzut la decizie şi aşteptările crescute sunt considerate riscuri
pentru dezvoltarea depresiei. Probabil cel mai important risc îl reprezintă lucrul cu publicul.
Cercetătorii consideră că există o relaţie direct proporţională între lucrul cu publicul şi riscul
apariţiei depresiei. Astfel cu cât expunerea este mai prelungită pe parcursul unei zile cu atât riscul
este mai ridicat. Această relaţie pare a fi mai puternică în cazul femeilor decât în cazul bărbaţilor.
De fapt femeile în general par a fi mai predispuse la dezvoltarea depresiei şi datorită principiilor
mişcării feministe din ziua de azi. Un studiu efectuat în Germania arată că femeile care se împart
între carieră şi familie sunt supuse unei presiuni extraordinare. Astfel o femeie din 7 este
vulnerabilă la depresie. În contrast, bărbaţii nu par a fi afectaţi atât de mult de acest aspect.
Mergând pe principiul celor de mai sus s-a realizat o listă a ”job-urilor deprimante”. Printre cele
mai deprimante locuri de muncă se află serviciile de asistenţă la domiciliu şi persoanele care au în
îngrijire copii. Tot în top se află şi asistenţii sociali, care prin prisma situaţiilor dificile pe care le
evaluează zilnic sunt consideraţi a avea un risc crescut de a dezvolta depresie. Tot aici poate fi
inclus personalul medical şi cadrele didactice.
Aceleaşi studii care au urmărit să evidenţieze factorii de risc pentru depresie au evidenţiat şi
anumite principii care pot preveni apariţia ei. De exemplu suportul social şi formarea unor legături
interpersonale la locul de muncă pot proteja împotriva dezvoltării unor tulburări psihice. În această
categorie putem introduce binecunoscutul ”team building” prin care marile corporaţii creează, cu
resurse minime, structuri sociale durabile în interiorul instituţiei.
De asemenea este bine de cunoscut şi de respectat o directivă a Uniunii Europene, care prevede un
număr maxim de 48 de ore de lucru pe săptămână şi recomandă repaus cel puţin 11 ore într-o zi.
Această recomandare este făcută plecând de la ample studii epidemiologice.
Ce putem face?
 Păstrarea unui echilibru între orele de lucru sau suplimentare şi orele de repaus.
 Cultivarea şi consolidarea relaţiilor interpersonale atât la locul de muncă cât şi în viaţa personală
 Nu neglijaţi activităţile care vă fac plăcere
 În situaţia în care starea de tristeţe persistă, nu ezitaţi să apelaţi la ajutor de specialitate, întrucât
depresia este o afecţiune care are un impact considerabil asupra calităţii vieţii.
Depresia şi alte boli

3.50 / 5 5
 1/5
 2/5
 3/5
 4/5
 5/5

Depresia este frecvent intalnita in randul oamenilor cu afectiuni medicale. Depresia ce se asociaza
si cu alte patologii (boli) este legata cu un risc de morbiditate si mortalitate crescut. Din motive
medicale, se inregistreaza o slaba complianta la tratament, inrautatirea simptomelor somatice si
adesea, o scadere a statutului functional (persoana respectiva nu mai functioneaza normal in
familie sau la serviciu).
Afectiunile Psihiatrice
Principalele comorbiditati (boli) psihiatrice sunt:
 Anxietatea
 Problemele de alimentatie
 Tulburarile de personalitate
 Schizofrenia
 Dependenta sau abuzul de alcool sau de alte substante
STIATI CA:
1. 60% dintre persoanele cu Depresie Majora sufera de asemenea si de simptome ale anxietatii.
2. De asemenea, dezvoltarea unui episod depresiv este de 9 ori mai mare la pacientii cu anxietate
decat la restul pacientilor.
3. 90% dintre persoanele cu Depresie Majora sufera de asemenea si de tulburari ale somnului.
Cele mai intalnite tipuri de anxietate: Tulburarea Generala Anxioasa; Agorafobia si fobia de
societate; Tulburari de Panica; Tulburari Obsesiv Compulsive; Tulburari Post-traumatice de Stres.
Implicatii clinice:
- Cresterea severitatii simptomelor, o incidenta crescuta de suicid
- O scadere a raspunsului la tratament, cronicizare
Agorafobia – simptome de anxietate si panica, asociate cu locuri si situatii in care evadarea poate
sa fie dificila (multime de oameni, locuri publice, calatoritul singur departe de casa); acest lucru
duce la evitarea zonelor care provoaca panica.
Tulburari de panica – atacuri de panica recurente, fara a avea o cauza reala.

Atac de panica – perioada de teama intensa, caracterizata printr-o constelatie de simptome
(palpitatii, transpiratie, tremor, dificultate in a respira), care se dezvo0lta rapid, atinge apogeul
intensitatii in aproximativ 10 minute si nu dureaza mai mult de 20 – 30 de minute. Atacurile de
panica apar fara a fi legate de o cauza reala.
Tulburare Obsesiv Compulsiva – o afectiune cronica, adesea asociata cu anxietatea si depresia;

este caracterizata prin obsesii si/sau constrangere (cu scopul neutralizarii anxietatii). Aceasta
tulburare obsesiv compulsiva intervine in viata sociala a individului si nu este necesar legata de o
alta afectiune psihiatrica. La un anumit moment, persoana afectata de aceasta tulburare va
recunoaste simptomele ca fiind excesive.
Exemplu de tulburare obsesiv compulsiva: nevoia unei personae de a verifica de mai multe ori
daca o usa este inchisa corect; nevoia unei persoane de a se spala pe maini de 100 de ori pe zi.
Tulburari Post-Traumatice de Stres – neplaceri psihologice care apar dupa un eveniment

traumatizant, caracterizat prin retrairea, involuntara, a unor elemente ale evenimentului.
Tulburarea Generala Anxioasa – aceasta tulburare este caracterizata prin “grija excesiva”
combinata cu simptome de tensiune fizica si psihica. Tulburarea de Panica este diferita de
Tulburarea Generala Anxioasa prin faptul ca prima este intermitenta si de o mult mai mare
intensitate.
Abuzul comorbid de substante este prezent in foarte multe dintre cazurile de depresie.
Intre 30 – 60% dintre pacienti cu abuz/dependenta de substante au tulburari de dispozitie si de

anxietate. De asemenea, aproximativ 1 din 3 oameni cu tulburari de dispozitie au raportat si un
abuz de substante in istoricul lor medical.
Implicatii clinice:
In cazul persoanelor care abuzeaza de substante diagnosticarea este mult mai dificila, raspunsul la
tratament este scazut, iar riscul de cronicizare este crescut. De asemenea exista si un risc de suicid,
o scadere a compliantei si o alterare a planului medicamentos.
Tulburarile alimentare asociate
Infometarea duce la simptome ale depresiei, in timp ce tulburarea depresiva exacerbeaza

tulburarile de alimentatie.
Implicarile Clinice: cresterea mortalitatii si a ratei suicidului in ambele cazuri.
Afectiuni Somatice
Pacientii cu depresie sunt supusi unui risc de 1.8 ori mai mare de a dezvolta o afectiune medicala
in decursul unui an de la diagnosticarea tulburarii depresive.
Exemplu : un pacient care sufera de depresie si prezinta o angina instabila, are un risc de deces de
trei ori mai mare decat un pacient care nu sufera de depresie.
Principalele afectiuni somatice asociate cu depresia sunt:
 Neurologice (epilepsie, accident cerebral, scleroza multipla, Alzheimer, Parkinson)

 Endocrine (diabet, hipotiroidism)
 Cardiovasculare
 Neoplasm
 HIV
 Obezitate
Depresia si sărbatorile
5.00 / 5 5
 1/5
 2/5
 3/5
 4/5
 5/5

Teoretic am asocia sărbătorile cu bucuria, veselia, în general cu starea de bine, dar nu întotdeauna
acesta este tabloul. Există suficient de multe persoane pentru care sărbătorile sunt asociate cu
tristeţea, singurătatea, apăsarea, depresia. Depresia este o emoţie legată de renunţare, de
incapacitatea de a mai dori a face ceva. Motivele pentru care oamenii pot intra în depresie sunt
extrem de diferite:
 singurătatea reală sau percepută
Există persoane singure în sensul strict al termenului (nu au un partener), la fel cum există persoane
care, deşi au un partener se simt extrem de singure, neînţelese, nevalorizate de către
acesta.”Singurătatea în doi” este un motiv serios al depresiei. Din păcate există un număr
semnificativ, deloc de neglijat al celor care se simt singuri în cuplu sau în familie. Evident, depresia
îşi face loc într-o relaţie cenuşie, plată, unde comunicarea a devenit amintire, unde valorizarea este
absentă de ceva vreme, acolo unde partenerii au aşteptări diferite, dorinţe distincte şi încep adesea
să preţuiască absenţa celuilalt mai mult decât prezenţa. Este un tablou pe cât de trist pe atât de
adevărat – tablou care, din nefericire, defineşte viaţa mai multor cupluri decât ne-am putea
imagina.
 presiunea ideii de sărbătoare asociată cu starea de bine şi fericirea
Această presiune este dată şi de imaginea feerică prin care este mediatizat Crăciunul. „Fericirea de
reclamă” nu are legătură cu viaţa reală. Ne gândim adesea că va fi o perioadă dacă nu excepţională,
măcar bună şi tihnită, ignorând stresul acumulat, oboseala accentuată, distanţa faţă de unele
persoane dragi, dar şi tensiunile care pot apărea. Depresia „intră pe uşă” tocmai prin diferenţa pe
care o resimţim între ceea ce ne-am imaginat, ceea ce ne-am proiectat şi realitatea care poate
contrazice uneori brutal această proiecţie.
Nu avem butoane pentru a seta pe starea de fericire sau pentru a ne anula depresia! Ghinion,
psihicul nostru nu funcţionează la fel de uşor precum calculatorul. Nu avem comutări automate,
nu ne setăm automat fiindcă nu suntem roboţi, în schimb avem avantajul fantastic de a gândi şi
mai ales de a simţi. Aici de fapt se găseşte şi soluţia: putem gândi şi simţi altfel – mai pozitiv, mai
optimist.
Imaginea idilică a reclamelor de sărbători unde vedem familii fericite, cupluri minunate, copii
extraordinari – nu este în totalitate potrivită cu realitatea, aşa cum, poate, unii şi-ar dori să fie.
Viaţa nu este o reclamă de la început şi până la sfârşit, în care toată lumea zâmbeşte, glumeşte şi
câştigă. Viaţa este complexă şi are un „evantai de culori” diferite. Măsura în care ne simţim
deprimaţi (gradul depresiei) se corelează cu diferenţa dintre cum ne imaginăm că ar putea fi
(adesea idilic, „fericirea din reclame”) şi cum este (realitatea). Presiunea că ar trebui să ne simţim
într-un fel – şi anume foarte bine sau măcar bine – şi nu ne simţim, poate induce starea depresivă.
 presiunea financiară
Inclusiv presiunea financiară poate contribui la adâncirea frustrării şi a stării depresive, cunoscut
fiind faptul că oamenii îşi doresc să marcheze momentele importante prin a oferi şi a-şi oferi
cadouri. Presiunea financiară este la fel de reală pentru o persoană care se află în dificultatea de a
pregăti o masă tradiţională de sărbători, precum şi pentru o altă persoană care doreşte
achiziţionarea unor articole de lux. Oameni diferiţi au presiuni financiare diferite, iar prin urmare,
motivele de depresie sunt diferite.
Ce putem face?
 Putem să ne concentrăm pe prezent, să trăim cât putem de frumos prezentul, să evităm amintirile
din trecut dacă acestea sunt dureroase.
 Concentrarea pe propria nefericire constituie o pierdere de timp şi energie.
 Putem găsi oricând persoane pe care le putem ajuta, simţindu-ne astfel utili.
 Putem multiplica acele activităţi care ne fac plăcere: plimbări, muzică, lectură … orice.
Depresia sezonieră
3.67 / 5 5
 1/5
 2/5
 3/5
 4/5
 5/5
Fiecare anotimp al anului aduce cu sine, pe lângă schimbările climatice caracteristice, și o serie de
schimbări resimțite de organismul uman. Dintre acestea, sezonul rece își pune cel mai mult
amprenta asupra stării noastre fizice, dar mai ales psihice. Odată cu venirea iernii zilele se
scurtează, și proporțional cu acestea, și cantitatea de lumină naturală pe care o primim. Astfel
ritmul circadian al organismului, cel care reglează ritmul somn-veghe, se schimbă. De asemenea,
începem să avem din ce în ce mai puțină energie, simțim nevoia să dormim mai mult și să mâncăm
mai mult, iar dispoziția poate deveni ușor iritabilă sau se poate ajunge chiar la o stare depresivă.
Pot să mai apară stări de amețeală, dureri de cap sau slăbiciune musculară. Majoritatea acestor
simptome apar de obicei intermitent pe parcursul iernii, sunt scăzute ca intensitate și se remit
spontan în câteva zile, fără vreo intervenție medicamentoasă sau psihoterapeutică.
Există însă anumite persoane la care aceste stări pot continua, se pot agrava și pot merge până la
simptome caracteristice unei depresii. Toate aceste manifestări, ce apar la o persoană care în restul
anului are o stare psihică normală, fac parte din Depresia sezonieră sau depresia de iarnă, iar în
literatura de specialitate este cunoscută ca Tulburare afectivă sezonieră. Indiferent de multiplele
denumiri cu care această tulburare este cunoscută caracteristicile sunt comune. Cel mai adesea,
persoanele cu depresie sezonieră vor resimți o stare de tristețe insoțită de apatie, lipsa energiei,
lipsa plăcerii pentru anumite activități care anterior erau considerate plăcute și relaxante.
Tristețea apare mai ales în cursul dimineții, iar pe parcursul zilei, odată cu activitățile obișnuite,
această stare se poate ameliora. Pofta de mâncare este de asemenea afectată, majoritatea
persoanelor având un apetit crescut, în special de mâncăruri dulci, lucru care poate duce la creștere
în greutate. Există însă și situatii în care pofta de mâncare poate fi scazută. Spre seară și înainte de
culcare pot apărea anumite gânduri care în general au un caracter negativ și pesimist, persoana
având sentimente de inutilitate, incapabilitate sau chiar vinovăție, deși acestea nu reflectă în
totalitate realitatea. Toate aceste gânduri pot influența și calitatea somnului, generând uneori
insomnii de adormire (dificultatea de a adormi) sau de trezire (trezirea involuntară cu câteva ore
mai devreme decât cea obișnuită). Pe tot parcursul zilei poate exista și o stare de anxietate, stare
pe care persoana o resimte ca pe o teamă, îngrijorare, neliniște. Toate acestea produc un disconfort
general, iritabilitate, irascibilitate și uneori chiar nevoia de singurătate, de izolare.(1)
Cercetările în domeniu nu au găsit o anumită cauză care să explice aparitia depresiei sezoniere.
Există însă o serie de factori care, cumulați, ar putea favoriza apariția acestei depresii. Printre
aceștia, cei mai importanți sunt modificarea ritmului circadian cauzat de scăderea cantității de
lumină solară și modificarea unor substanțe ce au rolul de a transmite informațiile în interiorul
creierului uman. Aceste substanțe se numesc neurotransmițători. Studiile s-au concentrat în special
asupra melatoninei și serotoninei. Melatonina este un hormon care are rolul de a stimula somnul,
iar secreția melatoninei este controlată în special de lumină. Mai exact, lumina scade producția
acestui hormon în organism. Așadar, cu cât zilele sunt mai scurte și lumina este mai puțină, cu atât
va crește secreția de melatonină și implicit și nevoia de somn. Al doilea neurotransmițător implicat
este serotonina. În cazul acestuia, s-a descoperit că pe durata iernii, producția acestuia tinde să
scadă. Activitatea serotoninei este strâns legată de simptomele afective din cadrul depresiei
sezoniere (tristețe, apatie, lipsa plăcerii, labilitate emoțională).(2)
Depresia sezonieră afectează 1.2-9.7% din populație în zonele cu climă temperată și este mai
frecventă la persoanele de sex feminin. Deși sunt citate cazuri și la adolescenți, de obicei apare
după vârsta de 20 de ani și este mai des întâlnită în țările nordice. Posibilitățile de tratament sunt
variate și sunt orientate, în general, asupra factorilor declanșatori. Principalele metode terapeutice
sunt psihoterapia (în special cea cognitiv-comportamentală), terapia cu lumină (fototerapie),
medicația antidepresivă, suplimente cu melatonina. Alegerea metodei de tratament se face în
funcție de necesitățile fiecărui pacient. (3)
1.Eagles, John M. “SAD—help arrives with the dawn?” Lancet. 358.9299 (22 Dec 2001): 2100.
Allen, J.M., Lam, R.W., Remick, R.A. and Sadovnick, A.D. Depressive symptoms and family
history in seasonal and nonseasonal mood disorders.” American Journal of Psychiatry. 150
(1993):443-448.
2. Wehr, Thomas A., Wallace C. Duncan, Leo Sher, Daniel Aeschbach, et al. “A circadian signal
of change of season in patients with seasonal affective disorder.” Archives of General Psychiatry.
58.12 (Dec 2001): 1108.
3. Partonen, Timo and Jouko Lonngvist. “Seasonal affective disorder.” Lancet. 352.9137 (24
Oct1998): 1369-1374.
Depresia și alcoolul de sărbători

4.12 / 5 5
 1/5
 2/5
 3/5
 4/5
 5/5
Sărbătorile de iarnă sunt cele mai aglomerate,

neliniștite și pline de bucurie zile ale anului. În această perioadă oamenii din toată lumea se
pregătesc pentru una dintre cele mai importante și fericite sărbători de iarnă – Crăciunul. Copiii se
gândesc cu bucurie la această zi și abia așteaptă să deschidă cadourile pe care le vor primi de la
Moș Crăciun; adulții sunt încântați de zilele libere de la muncă, de petrecerile de Crăciun, de timpul
pe care îl vor petrece cu familia și prietenii, de atmosfera cu cântece și filme de Crăciun. Toată
lumea ar trebui să se simtă fericită în perioada sărbătorilor de iarnă și mai ales de Crăciun!
Realitatea zilelor de Crăciun este că uneori sunt prea multe de făcut și prea puțin timp, prea multe
de cumpărat și insuficienți bani. În același timp, unii trăiesc experiența faptului că sunt departe de
familie, că nu au o persoană dragă apropiată cu care sa împărtășească sau nu au prieteni și sunt
singuri de Crăciun sau, deși sunt înconjurați de familie și prieteni, se simt ca și cum ar fi singuri.
Pentru mulți scăderea temperaturii specifică iernii, scurtarea zilei în favoarea nopții combinate cu
stresul de sărbători și așteptările prea mari, consumul de alcool, pot accentua starea de anxietate și
depresie. Cu cât încearcă să lupte mai mult, cu atât se simt mai triști și mai deprimați.
Pentru “a intra în spiritul sărbătorilor”, pentru “a se simți mai bine”, pentru “a uita de probleme”,
unele persoane încep să consume alcool. Consumul de alcool determină inițial, în funcție de
persoana și de cantitatea consumată, o stare de bună dispoziție, relaxare musculară, scăderea
inhibițiilor, creșterea încrederii în sine, problemele par mai îndepărtate și mai ușor de rezolvat, iar
starea de anxietate și tristețe par să scadă. O dată cu continuarea consumului de alcool sentimentele
de tristețe, de fapt, se accentuează, apar problemele de memorie și atenție, ceilalți devin enervanți,
apare iritabilitatea și agitația sau somnolența. Dependența de alcool apare când consumul de alcool
devine zilnic, în cantități în general mari, când consumul este necesar încă de dimineata pentru a
începe o nouă zi, când aproape întreaga activitate este organizată în jurul alcoolului și s-a pierdut
capacitatea de a controla cantitatea și frecventa consumului. Frecvent, reluarea consumului de
alcool la un pacient dependent de alcool aflat în abstinență apare de sărbători, la masa de Crăciun
sau de Anul Nou, cu familia sau prietenii: “doar un paharel, ce rău poate să-ți facă?”.
Dependența de alcool se asociază frecvent cu depresia, cercetătorii au arătat că 78% din bărbații
dependenți de alcool fac depresie, iar 66% din femeile deprimate devin dependente de alcool: ”mă
simt trist și beau ca să mă simt mai bine”, “mă simt vinovat că am băut atât de mult și i-am supărat
pe cei dragi”. Sentimentele de culpabilitate din depresie și consumul de alcool pot duce la actiuni
extreme cum ar fi suicidul.
Ce poti sa faci?
Dacă te regăsești în paragrafele de mai sus, te simți trist și/sau consumi alcool nu ezita să vorbești
cu un specialist sau cere ajutorul unui prieten bun. Dacă cineva drag ție din familie sau prieten
suferă de depresie și/sau are un consum problematic de alcool oferă-i sprijinul tău sau îndrumă-l
către un specialist.
Depresia la copil si adolescent

3.20 / 5 5
 1/5
 2/5
 3/5
 4/5
 5/5

Depresia la copil si adolescent
Particularităţile dezvoltării la copil influenţează aspectul clinic.
Depresia, la copii, se exprima prin tristete dar si prin:
 iritabilitate
 nemulţumire
 scăderea performanţelor şcolare
 autoînvinovăţire şi dorinţa de moarte, cu frecvente gesturi suicidare.
Suicidul la copii şi adolescenţi a crescut ca incidenţă în ultimii ani, devenind a patra cauză de deces
la copiii între 10 şi 15 ani şi a treia cauză la cei între 15-25 de ani
Epidemiologia depresiei la copii si adolescenti
 0,3% dintre prescolari sufera de depresie majoră (intrunesc criteriile necesare acestei boli)
 Intre 0,4 si 3% dintre scolari (copii mari) sufera de depresie majora si 10-15% dintre acestia prezinta
trairi depresive
 Intre 0,4 si 6,4% dintre adolescenti sufera de depresie majora
 33% dintre copiii de 12- 13 ani prezinta ideatie si gesturi suicidare
Conceptul de depresie la copil şi adolescent – din perspectiva dezvoltării
Conceptul de depresie la copil şi adolescent imbraca diferite aspecte si include:
 trăirea depresivă;
 comportamentul depresiv
 gândirea depresivă
Trăirile şi comportamentul depresiv la copil si adolescent
Exista anumite aspecte specifice ale apariţiei şi dezvoltării emoţionalităţii la copil, cu mascarea
tristeţii şi transformarea ei în trăirea depresivă, traire care modeleaza comportamentul şi duce la
instalarea adevăratei tulburări depresive.
Se face astfel diferenţierea între:
 emoţiile si sentimentele depresive la copil

 comportamentul depresiv
 gândurile şi interpretările depresive
 reacţia de doliu la copil şi adolescent.
Emoţiile depresive şi tristeţea la copil:
 tristeţea este o condiţie firească a emoţionalităţii umane şi care marchează existenţa noastră zilnică;
 deşi a trăit această stare şi la 1 an şi la 3 ani, doar la 6 ani copilul poate să o exprime verbal, spunând
despre el că „este trist”;
 cei mai mici au numai comportamentul non-verbal modificat în sens depresiv şi sunt incapabili, prin lipsa
experienţei şi a capacităţii de introspecţie, dar şi prin lipsa unui vocabular adecvat, să găsească cuvântul
potrivit pentru ceea ce simt.
Comportamentul depresiv
La copiii mici, acesta este în principal non-verbal şi exprimat prin
 plâns,
 expresie facială modificată, cu tristeţe,
 modificarea apetitului, cu refuzul alimentaţiei,
 modificări de somn,
 agitaţie.
Aceste atitudini sunt uşor de recunoscut şi copilul este caracterizat de ceilalţi ca fiind: „îmbufnat”,
„trist”, „face pe supăratul”, „ţâfnos”, „nemulţumit”;
Nu orice ţipăt este semn de tristeţe. Nou născutul ţipă şi plânge imediat după naştere şi apoi destul
de frecvent în primul an de viaţă. Calitatea ţipătului însă diferă, iar mamele percep diferenţa dintre
ele: durere, foame sau disconfort.
Tristeţea la sugar apare când este separat de mamă din diferite motive, iar cel mic devine apatic,
refuză hrana, e mai puţin vioi şi plânge mai frecvent.
La preşcolar, plânsul şi ţipătul încep să diminueze ca frecvenţă, „nu mai plânge pentru orice”.
Plânsul ca „protest”, însă, se menţine şi dispare cel datorat durerilor fizice; tristeţea se poate
acompania de plâns, dar calitativ este altfel de această dată, mai reţinut, nu aşa zgomotos. De altfel,
preşcolarul îşi poate trăi tristeţea în linişte, izolat într-un colţ, poate sta singur, departe de ceilalţi
copii, neparticipând la jocul lor. Uneori se ascunde pentru a nu fi văzut, nu se mai joacă sau poate
deveni instabil, irascibil şi nemulţumit în condiţii în care altfel s-ar fi simţit bine. Crizele de mânie
nejustificată sunt destul de frecvente; copilul se înfurie uşor, ţipă, loveşte, sparge, îşi îmbrânceşte
mama, nemulţumit, deşi aceasta „nu mai ştie ce să facă să-l liniştească”.
La copilul mai mare şi la adolescent apare şi comportamentul autodistructiv: tentative de suicid

prin ingestie de medicamente, secţionarea venelor, aruncarea de la înălţime sau strangularea.
Gândurile si interpretările depresive
La copilul mai mare şi la adolescent, pot apărea frecvent interpretări nerealiste, false, negative,
despre el însuşi sau despre posibilităţile lui în viitor. Astfel de „gânduri negre” sunt fireşti la copilul
mai mare sau la adolescentul aflat în preajma unor examene sau concursuri care-i vor schimba
poate existenţa; el ştie ce importante sunt deciziile acum, că de ele depinde viitoarea traiectorie
profesională şi socială. Lipsa de suport din partea familiei, existenţa unor predispoziţii genetice, a
unor trăsături de personalitate specifice sau conştientizarea unor deficite poate declanşa depresia.
Copilul mai mic, de 7-8 ani poate trăi si el sentimente de devalorizare o dată cu începerea şcolii şi
schimbarea mediului. Competiţia cu ceilalţi, conflictele de la şcoală, notele mai mici, existenţa
unui deficit cognitiv sau senzorial, îi pot modifica stima de sine şi astfel pot apare primele trăiri
negative, sentimentul că pe el „nu-l place doamna învăţătoare, că lui îi dă numai insuficient, că el
nu este ca ceilalţi”.
La pubertate, când „încep să vadă lumea” pot apărea spaime legate de viitor şi de posibilităţile lui
de a face faţă.
Diferenţierea între trăirea depresivă patologică şi „gândurile negre” pe care şi le poate face orice
copil o face intensitatea şi persistenţa acestora în timp, cât şi măsura în care sunt afectate celelalte
activităţi.
Reacţia de doliu
La copiii care şi-au pierdut unul dintre părinţi exista anumite caracteristici ale acestei reacţii:
 perioadă de tristeţe şi nefericire, plâns, iritabilitate, cu durata de la câteva zile la câteva luni
 copiii mai mici sunt mai predispuşi la enurezis şi la crize de mânie faţă de cei mai mari, fetele mai
frecvent decât băieţii;
 tulburările de somn sunt frecvente
 performanţele şcolare scad temporar
 evoluţia este de obicei favorabilă la aceşti copii dar depinde şi de suportul social oferit acestora, de
modificările importante materiale ce pot apărea
 un număr mic dintre copiii cu reacţie de doliu pot ajunge să se învinovăţească de moartea părintelui sau
să-l învinovăţească pe cel care trăieşte – intervenţia familiei poate fi eficace în astfel de cazuri;
 adulţii care au avut o reacţie de doliu în copilărie sunt mai predispuşi la depresie
Particularitati ale diagnosticului depresiei la copii si adolescenti
Criteriile diagnostice ale depresiei la copil sunt similare celor de la adult. Majoritatea autorilor nu
consideră ca depresia apăruta în copilărie sau adolescenţă este o entitate separate, ci doar ca aceasta
are un debut precoce. In clasificarile internationale criteriile depresiei la copil si adolescent sunt
aceleasi cu cele de la adult. Pentru mai multe detalii clickaici.
Exista unele particularitati generale ale depresiei, mai frecvent intalnite la copii si adolescenti:
 iritabilitate
 scădere în greutate
 insomnie sau hipersomnie (nevoie crescuta de somn)
 agitaţie psihomotorie sau lentoare psihomotorie
 pierderea energiei
 sentimente de vinovăţie.
Primele două simptome sunt considerate criterii importante la copil şi nu apar neapărat şi la adult.
Caracteristicile depresiei la copilul preşcolar
La copilul prescolar intalnim următoarele simptome care reflectă tristeţea:
 apatia, refuzul alimentaţiei, copilul refuză să se joace

 plânge şi ţipă cu uşurinţă, este uşor iritabil
 stagnează în greutate, motivat sau nu de diaree, vărsături sau inapetenţă
 are uneori enurezis (urinarea in alte locuri decat toaleta; enurezisul care apare noaptea este definit
caurinarea incontrolabila ce apare in timpul somnului copilului]), encoprezis (eliminarea scaunului in alte
locuri in afara de toaleta, cum ar fi chilotei sau pe podea), dureri abdominale, diaree sau vărsături
 copilul pare nemulţumit, în nesiguranţă şi nefericit, râde şi zâmbeşte rareori
 adeseori are şi uşoare întârzieri în dezvoltare
 adesea jocul lui este distructiv, „aruncă tot”, rupe sau sparge şi obiecte care nu-i aparţin
 in unele cazuri se pot constata: neglijare afectivă, lipsa unor îngrijiri adecvate sau abuz (fizic, psihic sau
sexual).
Caracteristicile depresiei la copilul scolar
Tabloul depresiv la această vârstă include atat elemente anxioase cât şi depresive:
 iniţial apar simptome psihosomatice (simptome care seamana cu cele din anumite boli somatice, dar
care se datoreaza problemelor psihice): cefalee şi dureri abdominale sau anxietate insotita de tulburari
vegetative cum ar fi palpitatii, transpiratii etc
 scade puterea de concentrare a atenţiei, copilul pare „fără chef”
 scad performanţele şcolare şi poate apărea refuzul şcolar
 copilul este iritabil, fără chef de joacă, preferă să stea singur, îi repede pe ceilalţi dacă îl deranjează
 manifestă incapacitate de a se descurca în situaţii frustrante, „se retrage într-un colţ”, „plânge
neputincios”, sau dimpotrivă devine violent, „ţipă, loveşte sau vorbeşte urât”
 destul de rar, în cadrul depresiei copilului se pot întruni simptome descrise in clasificarile internationale:
 apatie, pierderea apetitului
 lentoare motorie şi verbală
 scăderea imaginii de sine; aceasta se poate aprecia prin întrebări indirecte, copilul nu poate relata
spontan acest aspect.
 adesea, copiii pot fi chiar agresivi verbal şi aduc o bogăţie de argumente când se ceartă, putându-se
identifica uneori zona de conflict generatoare de disconfort afectiv şi depresie
 tentativele de suicid sunt foarte rare la această vârstă deşi, întrebaţi fiind, afirmă „că vor să moară”
 copiii nu folosesc termenul de trist sau deprimat, când sunt întrebaţi despre interesul pentru activităţile
zilnice care le făceau plăcere înainte, ei afirmă că: „nu au chef”, „se plictisesc” sau că nu le mai place ce
făceau
 aspectul copiilor depresivi este particular, par „nefericiţi”, „amărâţi” fără energie şi vitalitate
 rareori pot apărea halucinaţii auditive (persoana aude zgomote sau voci care nu exista in realitate)
terifiante, care înspăimântă copilul.
De menţionat faptul ca anxietatea poate adesea însoţi depresia la copil, aşa cum şi depresia este
prezentă în tulburările anxioase.
Caracteristicile depresiei la adolescent
Simptomatologia la adolescent este adesea similară cu a adultului. Adolescentul poate recunoaşte

şi înţelege că este depresiv:
 se plânge de pierderea interesului şi plăcerii, de lipsa de energie

 tulburările de apetit şi de somn sunt frecvente
 tulburările de somn pot determina oboseala din timpul zilei
 este adesea îngrijorat „de cum arată” şi cele mai mici semne, precum acneea, pot crea un mare
disconfort;
 are frecvent sentimente de inutilitate, nefericire şi eşec
 ideile suicidare sunt adesea prezente, precum şi tentativele de suicid;
 apariţia halucinaţiilor şi iluziilor auditive (perceptia modificata a zgomotelor) in concordanta cu starea de
dispozie cât şi anhedonia (incapacitatea de a resimti placerea) confirmă diagnosticul de depresie majoră
Adolescentul vulnerabil, predispus tulburărilor psihice prin încărcătura genetică (rude cu

depresie), prin condiţiile familiale defavorizante în care trăieşte, adolescentul cu eşec şcolar, supus
şi altor factori stresanţi, poate prezenta un tablou complet depresiv şi să întrunească toate criteriile
de diagnostic.
Caracteristicile comportamentului suicidar la copil şi adolescent
Adolescentul care are un comportament suicidar, prezinta o modificare a percepţiei „conflictelor”

sau „a pierderii”, are propria lui „filozofie despre viaţă şi moarte”, pe care şi-o exprimă în relaţiile
din familie sau cu cei de-o vârstă.
Un anumit subgrup de adolescenţi apelează la acest gest după un conflict mai important cu familia,
după un conflict cu legea sau in cadrul şcoalii. Anticiparea pedepsei sau umilinţei precipită gestul
suicidar.
Se intalneste o exacerbare a comportamentului suicidar printre adolescenţi, după mediatizarea unor

evenimente similare.
Profilul psihologic al acestor adolescenţi arată faptul că 50% dintre sinuciderile complete au fost
precedate de „verbalizarea intenţiei” (scrisori, cuvinte de ameninţare); de aceea toate semnele care
pot anticipa un astfel de gest trebuie luate în serios şi considerate un semnal de alarmă.
Riscul de suicid creşte atunci când:
 adolescentul are acces la arme, la substanţe toxice cu efect letal

 adolescentul premeditează, când planul include precauţii deosebite (de a nu fi surprins şi împiedicat să
ducă la bun sfârşit gestul)
 scenariul include „legăminte şi jurăminte” cu prietenii care obligă la respectarea unor „coduri”
 supravegherea şi suportul familiei lipseşte.
Adolescentul cu gesturi suicidare este un adolescent care a trait într-un mediu psihosocial
neadecvat, nesuportiv, uneori chiar abuziv, iar acest comportament este considerat ca fiind „soluţia
salvatoare”.
Etiologia depresiei la copil si adolescent
Factorii genetici
În tulburările afective, 50% reprezintă rolul factorilor genetici şi 50% al celor de mediu.
Riscul de a face depresie este de 15-45%, când unul dintre părinţi este depresiv. Riscul creste când
amândoi parintii au tulburări depresive.
Vârsta de debut este un important indicator de predicţie – cu cât vârsta la care a debutat tulburarea
la părinţi a fost mai mică, şansa ca urmaşii să facă boala este mai mare.
Istoricul familial în tentativele de suicid la adolescenţi arată o rată crescută de tentative de suicid
sau suicid în familiile acestora:
 23-38% rată de suicid complet;

 5-22% rată de suicid incomplet.
Atât factorii genetici cât şi cei de mediu contribuie la creşterea ratei de suicid. Genetica joacă un
rol important dar, fără îndoială, la fel de importanţi sunt şi factorii de mediu la copii şi adolescenţi.
Eşecurile în familie, la şcoală sau între prieteni reprezintă experienţe de viaţă importante pentru
adolescent şi pot avea uneori o influenţă mai mare decât factorii genetici în dezvoltarea depresiei.
Particularităţi cognitive şi de comportament la copiii şi adolescenţii cu depresie
Copiii liniştiţi, tăcuţi, introverţi, cu dificultăţi de adaptare la situaţii noi sunt mai predispuşi
emoţional la stări depresive atunci când apar schimbări majore în vieţile lor.
La copiii şi adolescenţii cu depresie, au fost observate distorsiuni cognitive şi mecanisme negative

de atribuire. Copiii tind să atribuie vinovăţia unor cauze externe. Dezvoltarea acestui model
cognitiv negativ nu este bine cunoscută. Este posibil ca el să fie împrumutat din modelul
familial. Teoria distorsiunii cognitive propusă de Beck poate fi aplicată şi la copii: „copilul care a
învăţat să observe numai informaţiile negative va ajunge să aibă o viziune negativă şi despre el
însuşi, despre viitor şi viaţă în general, ceea ce va creşte riscul de apariţie al depresiei”. Această
distorsiune de gândire va degenera în „gândirea catastrofică” şi în generalizarea evenimentelor
negative.
Noţiunea de „neajutorare învăţată”, propusă de Martin Seligman, descrie tocmai experienţele

cognitive ale unei persoane care percepe evenimentele neaşteptate şi necontrolate ca pe o cauză
generatoare de nefericire şi insucces.
Altă formă de distorsiune cognitivă a celor cu tendinţe depresive este convingerea că ei sunt
vinovaţi de apariţia unor evenimente neaşteptate.
Când starea depresivă s-a rezolvat, persistenţa acestui stil de gândire predispune la noi episoade.
Stilul cognitiv negativ, în condiţiile unor evenimente de viaţă nefavorabile, se asociază cu apariţia
tulburărilor depresive.
Particularităţi cognitive şi de comportament la copiii şi adolescenţii cu tendinte suicidare
 prezinta distorsiuni cognitive şi „stil negativ de atribuire”.

 dovedesc o flexibilitate mai scăzută în găsirea soluţiilor
 anticipează mult mai mult consecinţele negative
 sunt centraţi pe propria problemă, fiind incapabili de a gândi efectiv o altă strategie.
Sentimentul de neputinţă, „senzaţia că sunt incapabili”, „că nu sunt buni de nimic” îi domină pe
adolescenţii cu ideaţie suicidară şi tentative de suicid.
Imaginea de sine şi încrederea în sine sunt mult diminuate la adolescenţii cu tentative de suicid.
Factori familiali
Sugarii şi copiii mici, care sunt neglijaţi sau deprivaţi afectiv, au un risc mai mare de a dezvolta
stări depresive, caracterizate prin apatie şi lentoare în mişcări, cu scăderea în greutate.
Copiii care trăiesc în condiţii defavorabile din punct de vedere economic, dar şi afectiv, prin lipsa
de valorizare şi stimulare, sunt predispuşi la apariţia trăirilor de inutilitate.
Riscul de tulburări afective creşte în:
 familiile dezorganizate, conflictuale, cu un statut socio-economic scăzut

 familiile cu unul dintre părinţi afectat de depresie şi care oferă un model cognitiv negativ, modele de
adaptare care nu sunt eficiente.
Evenimentele de viaţă neaşteptate şi dureroase
 70% dintre copiii şi adolescenţii cu depresie au avut mai multe evenimente de viaţă negative că în
ultimele 12 luni
 riscul de a face gesturi suicidare creşte la cei care au suferit o pierdere prin divorţul părinţilor, prin eşec
al relaţiilor interpersonale sau prin decesul unuia dintre părinţi sau rude apropiate. Acest risc exista la
1/2-1/3 dintre adolescenţii cu tentative de suicid.
 o altă categorie de evenimente asociate cu tentativele de suicid sau cu suicidul la adolescenţi este
constituită din: abuz(fizic sau sexual) şi conflicte cu autoritatea (cu poliţia sau la şcoală).
Factorii biologici
La copii şi adolescenţi au fost mai mult studiate dereglarile hormonale, ale somnului,
neurotransmitatorii (substante prin intermediul cărora se face transmiterea impulsurilor nervoase
in cadrul sistemului nervos), in special serotonina.
Bolile virale sau microbiene grave
Stările post-infecţioase pot determina, la copii şi adolescenţi, o perioadă de câteva săptămâni sau
luni de zile de comportament depresiv (ex. în mononucleoza infecţioasă).
Particularitati etiologice ale comportamentului suicidar la copii şi adolescenţi

 caracteristicile parintilor: de obicei aceşti copii provin din părinţi cu boli psihice sau tulburări de
personalitate, cu dificultăţi materiale
 modul in care au fost educati:este inadecvat, inconsecvent sau rigid
 modelul de comunicare în familie: este sărac în emoţii şi informaţii; părinţii nu sesizează trăirile
adolescentului, nu pot intui nevoile acestuia iar, uneori, sunt chiar nepăsători în faţa ideilor suicidare ale
adolescentului
 izolarea socială a copilului: în anumite situaţii copilul se află departe de casă sau este izolat de prieteni
sau restul familiei care ar putea să-i ofere suport
 copilul sau adolescentul cu gesturi suicidare prezinta o rată mare de depresie şi antecedente de
comportament deviant (acte antisociale, uz de droguri)
 bolile somatice: adolescentii cu boli maligne sunt predispuşi la gesturi suicidare
 contactul cu alte persoane cu idei sau tentative de suicid: există o componentă de tip „contagios” în
actul suicidar. De obicei există în jurul celui ce face acest gest şi alţii care au încercat. De mentionat ca
programele radio-tv, în loc să scada, cresc rata suicidului în populaţia infantilă
Principii de tratament
Consilierea familiei
Constituie o primă etapă a tratamentului, importantă la copii şi adolescenţi. Familia instruită va

putea interveni pentru:
 îndepărtarea factorilor stresanţi, care perturbă emoţional copilul

 a putea ajuta copilul să-şi depăşească dificultăţile şcolare.
Parintii vor menţine un contact permanent cu profesorii şi educatorii, fiind atenţi dacă copilul a
fost răsplătit pentru eforturile sale
Psihoeducaţia familiei este necesară atunci când unul dintre părinţi este bolnav, sau dacă în familie
există un grad crescut de „exprimare a emoţiei”, cu atmosferă tensivă, ostilă, critică;
Familia va fi ajutată să depăşească impactul cu boala copilului, va fi ajutată să-şi găsească

echilibrul, vor fi ajutaţi să înveţe tehnici „de rezolvare a problemelor” şi „modalităţi de comunicare
a emoţiei” în 4 arii de abordare şi anume:
 ascultarea activă
 cum să reacţioneze în condiţii de feedback negativ
 cum să reacţioneze în condiţii de feedback pozitiv;
 cum să ceară schimbarea de comportament a altui membru din familie.
Psihoterapiile
Cel mai frecvent recomandate sunt:

 Terapia cognitiv-comportamentală;
 Terapia raţional emotivă;
 Terapia interpersonală;
Terapia cognitiv-comportamentală (TCC)
Este o intervenţie care promovează modificări emoţionale şi de conduită prin învăţarea copiilor
cum să abordeze şi cum să se descurce cu problemele, cum să înveţe noi stiluri de adaptare
Modalităţile asociate TCC pot fi:
 tehnicile de relaxare
 psihoterapia suportivă
 tehnicile de autocontrol
 tehnicile de automodelare.
Terapia interpersonală
Este o tehnică de intervenţie scurtă, axată pe abilităţile de relaţionare ale pacientului, pe capacităţile
sale de a iniţia şi continua relaţionarea socială. Are ca obiective:
 scăderea simptomelor depresive, îmbunătăţind funcţionarea interpersonală

 îmbunătăţirea abilităţilor de comunicare interpersonală – prima etapă vizează observarea patternului
interpersonal, care determină gândirea depresivă, iar cea de-a 2-a etapă vizează învăţarea şi dezvoltarea
altor strategii de comunicare
Invatarea si modelarea unor relaţii interpersonale de calitate previn recidivele depresive.
Evoluţia si prognosticul depresiei la copil si adolescent
Depresia majoră la tineri are o evoluţie pe termen lung, cu afectare a funcţionării sociale şi un risc
crescut pentru suicid.
 copiii cu depresie majoră repetă episoadele la un interval de 32 de luni

 92% dintre copiii prepuberi cu depresie majora se remit în 18 luni
Cei cu debutul depresiei majore în copilărie pot evolua catre:
 tulburare bipolara (tulburare afectiva caracterizata prin episoade expansive si episoade depresive)
 abuz de substanţe;
Tentativa de suicid este un comportament cu risc crescut, indiferent de tipul de tulburare de

dispoziţie în care apare. Un sfert (25%) dintre aceşti copii recurg la aceeaşi manieră cu proxima
ocazie.
Comportamentul suicidar care se asociază cu depresia, consumul de substanţe toxice şi accesul la
arme, subliniaza necesitatea unei supravegheri protective a adolescenţilor cu aceste riscuri, pentru
prevenirea suicidului complet.
Depresia la varstnici
Depresia la varstnici
De ce este mai greu de recunoscut?
Depresia persoanelor varstnice este mai greu de recunoscut datorita:
 comorbiditatilor somatice prezente la aceasta varsta

 ideei gresite ca in aceasta perioada a vietii persoanele sunt inclinate sa fie triste.
Cateva date:
 depresia la persoanele varstnice are o prevalenta de 15%, depresia severa de 2-3 %, iar sindroamele
depresiv-anxioase de 4%
 40% dintre depresiile prezente la persoanele varstnice nu sunt diagnosticate
 doar o persoana varstnica din sapte (1 din 7), cu simptomatologie depresiva, primeste tratament
adecvat – cuantidepresive
 persoanele varstnice cu depresie primesc mai degraba tranchilizante
De ce este important sa recunoastem depresia la persoanele varstnice?
Depresia poate avea o influenta importanta asupra vietii persoanei varstnice si conduce la
reducerea activitatilor si pierderea autonomiei, pana la o stare de dependenta fata de persoanele
apropiate.
In astfel de cazuri impactul depresiei persoanei afectate asupra celor din jur este considerabil. Mai
multe poti citi aici.
De ce apare depresia la persoanele varstnice?
Varsta in sine nu reprezinta un factor de risc pentru depresie
Exista in schimb o serie de factori care apar cu inaintarea in varsta si care reprezinta factori de risc:
1. pierdeile, in special pierderea partenerului si deci singuratatea
Doliul se poate complica, aparand depresia.

 Episodul depresiv apare in 30-60% din cazuri la o luna dupa pierderea parenerului, iar pentru 15% poate
sa apara pana la doi ani de la pierderea suferita
 Apar reactii depresive si la datele de aniversare a doliului.
Impactul acestor pierderi depinde de resursele psihice ale persoanei, de personalitatea sa, de
sustinerea pe care o are din partea celor din jur.
2. afectiunile somatice co-existente (comorbide).
Exista o corelatie stransa intre depresie si patologia somatica a varstnicului. Afectiunile somatice
si depresia se potenteaza reciproc si ridica probleme legate de modalitatile de tratament.
 Cei care isi revin cel mai greu dupa un episod depresiv major, sunt cei care au si afectiuni somatice sau
care au o stare somatica precara.
 Pe de alta parte depresia se insoteste de o pierdere a motivatiei de se vindeca de bolile somatice,
precum si o slaba aderenta la tratament
 Exista medicamente care pot determina o depresie secundara sau pot interfera cu metabolismul
antidepresivelor cum ar fi: betablocante, antihipertensive, corticoizi.
Dintre depresiile secundare [depresia secundara se datoreaza unor afectiuni somatice] trebuie
retinute in mod special 3 cauze
 boala Parkinson
 dereglarile tiroidiene
 alimentatia dezechilibrata, care conduce la carente de vitamine
Exemple de boli somatice care pot determina aparitia unei depresii secundare
 anemiile
 alimentatia dezechilibrata, care conduce la carentele de vitamine
 bolile cardiovasculare
 Infarctul de miocard
 Insuficienta cardiaca
 bolile neurologice
 Boala Parkinson
 Accidentele vasculare cerebrale
 Tumorile cerebrale
 dementele
 bolile neoplazice
 bolile endocrine
 Hipo si hipertiroidia
 Hipo si hiperparatiroidia
 Insuficienta glandelor suprarenale
 Hipercorticismul
 bolilele infectioase cronice
Exemple de substante si medicamente care favorizeaza aparitia depresiei

 alcoolul
 tranchilizantele si sedativele – mai frecvent folosite benzodiazepinele
 antiinflamatoare nesteroidiene
 corticoizii
 medicatie cardio-vasculara
 Clonidina
 Diuretice
 Propranolol
 Digoxina
 antiparkinsoniene
 cimetidina
3. factorii sociali joaca un rol important in aparitia depresiei la varstnic:
 pierderea pozitiei sociale

 lipsa suportului social
 singuratatea,
 izolarea sociala
 izolarea profesionala (pensionarea)
 problemele financiare
 schimbarile de domiciliu
4. episoadele depresive anterioare cresc riscul unor noi episoade la persoanele varstnice
5. riscul genetic: daca persoana varstnica are rude cu depresie
6. deficitele senzoriale pot favoriza aparitia unei depresii: afectarea auzului, a vazului. Astfel:
deficitul senzorial duce la izolare sociala si pierderea capacitatii de a desfasura anumite activitati
care ii fac placere.
Diagnosticul depresiei la persoanele varstnice
Criteriile diagnostice sunt cele descrise la persoanele adulte. Pentru mai multe detalii click aici.
La persoanele varstnice depresia poate fi dificil de diagnosticat intrucat:
 pe de-o parte anumite simptome sunt atribuite in mod eronat imbatranirii normale: dezinteresul,
fatigabilitatea, scaderea apetitului alimentar, tulburarile somnului, lentoarea psihomotorie, tulburari ale
memoriei
 pe de alta parte este posibil ca la persoanele in varsta dispozitia depresiva sa se manifeste intr-o masura
mai atenuata, mai putin evidenta
Particularitati ale depresiei la persoanele varstnice
In cazul depresiei „mascate” simptomatologia depresiva propriu-zisa este pe planul doi.

Manifestarile somatice diverse sau acuzele persistente precum si modificarile functiilor fiziologice
(somn, alimentatie, sexualitate) pot fi confundate cu anumite boli somatice.
Depresia acestor persoane poate fi complicata si de:
 tulburari de comportament,
 consum abuziv de alcool,
 opozitionism,
 neliniste sau chiar agitatie psihomotorie
In unele cazuri, datorita dificultatilor de diagnostic, persoana poate ajunge la psihatru chiar dupa
ani de zile. La randul sau, pacientul neaga sentimentele de tristete si pune in fata acuzele somatice.
Clinic, in 60% dintre cazuri este vorba de acuze somatice si in 30% dintre cazuri acesta traire
(somatizarea) este simptomul initial al bolii.
Plangerile se refera la intregul sistem si raman vagi, exprimand o stare de rau general. Poate fi
vorba de:
 sistemul cardio-vascular,
 sistemul gastro-intestinal,
 sistemul genito-urinar,
 sistemul osteo-articular si muscular,
 tulburari de memorie si de concentrare
 tulburari ale somnului (foarte frecvente).
Persoana poate deveni: iritabila, nerabdatoare, ostila, chiar agresiva.
Sau pe de alta parte, lentoarea si anhedonia pot domina tabloul. In aceste cazuri persoana se
prezinta cu: pierderea marcata a interesului, fatigabilitate, dificultati de concentrare. Riscul este ca
acest dezinteres sa fie considerat normal, datorat imbatranirii.
Anxietatea poate si ea masca o stare depresiva si deci sa complice tabloul clinic. Senzatia de a se
speria „din nimic”, imposibilitatea de a se calma, va duce la o dependenta crescuta fata de anturaj,
si la o desocializare pana la refuzul de a iesi din casa.
Preocuparile pentru afectiunile somatice pot fi expresia unei stari depresive subiacente, fara nici o
leziune organica, dar pot si coexista cu afectiuni somatice de gravitati diferite. Pacientul, deprimat,
risca sa investeasca mai mult simptomele somatice si sa treaca pe langa cele care invoca depresia.
La persoanele varstnice care au afectiuni somatice: 25% dintre barbati si 30% dintre femei prezinta
si o depresie.
Tulburarile cognitive fac parte integranta din tabloul depresiei. In cazul pseudodementei, afectarea
functiilor cognitive (atentia, memoria) reprezinta insa principalele elemente ale tabloului clinic.
Se remarca:
 probleme de concentrare,
 de judecata,
 de memorie,
 un grad de dezorientare in timp si in spatiu.
Tabloul clinic este asemanator cu cel al unei demente, dar simptomele nu sunt legate de leziuni
cerebrale ireversibile. O examinare amanuntita face diagnosticul diferential dintre aceasta forma
de depresie cu deficite cognitive (pseudodementa) si dementa. Diagnosticul corect este important
pentru stabilirea tratamentului si evaluarea prognosticului.
Coexistenta acestor doua sindroame: depresie si deficit cognitiv, poate sugera un tablou clinic de
dementa, dar tulburarile nu sunt legate de leziuni cerebrale ireversibile.
Relatiile cauzale in cazul coexistentei unei depresii si a unei demente pot fi descrise astfel:
 depresia, in special depresia cu deficit cognitiv marcat (pseudodementa) favorizeaza aparitia ulterioara a
unei demente
 depresia este secundara unei demente
 cele doua sindroame pot coexista
Cum se poate recunoaste depresia de tip pseudodementa?
Pacientul cu depresie:
 vine singur la consultatie si se plange de problemele legate de memorie

 are multe alte plangeri somatice
 uitarea se datoreaza dezinteresului, lipsei de concentrare, persoana raspunde frecvent „nu stiu”
 resimte fatigabilitate, dezinteres, lentoare psihomotorie, dificultati de concentrare si de atentie,
anhedonie [pierderea capacitatii de a resimti placerea]
 prezinta tulburari de somn si de apetit
 poate avea rude cu depresie
 depresia se amelioreaza sub un tratament antidepresiv
Pacientul depresiv Pacientul cu dementa

(pseudodementa)
Are in istoric episoade de Nu are in istoric episoade de

depresie depresie
Se plange de problemele de Neaga sau minimalizeaza
atentie si memorie problemele de atentie si
memorie
Pacientul raspunde cu greutate, Persoana incearca sa raspunda,

nu este interesat, raspunde uneori incearca sa mascheze
frecvent cu „nu stiu” problemele de memorie
Dispozitie depresiva Dispozitie indiferenta, uneori

schimbatoare
Raspunde la tratament Necesita tratament specific

antidepresiv problemelor cognitive
Suicidul la persoanele varstnice
Rata suicidului la persoanele in varsta este de 3 ori mai mare decat in populatia generala.
La persoanele in varsta, tentativa de suicid este mai rar un „strigat de ajutor”, asa cum putem intalni
la persoanele mai tinere. Deci, dorinta de a muri este mai frecventa la persoanele varstnice cu
depresie.
Suicidul la persoanele varstnice:
 este mai violent,

 rata suicidului reusit este mult mai mare dupa 65 de ani: la persoanele in varsta din 10 tentative doar
una singura esueaza!
 riscul devine mai crescut la varste intre 70 si 80 de ani.
 riscul este de 4 ori mai mare la barbati.
Putem intalni comportamente de risc la varsnicul cu depresie: neglijeaza igiena alimentara, refuza
sa ia tratamentul sau intrerupe un tratament important.
Anxietate – Date generale

Date generale despre anxietate
Introducere
Anxietatea si depresia se asocieaza frecvent. In clinica, sindroamele anxios-depresive acopera cea

mai mare parte dintre cazuri.
Uneori sindromul primar este de natura depresiva, iar anxietatea este un simptom asociat, dar
prezenta sa are consecinte practice atat in privinta evolutiei cat si a tratametului. Se vorbeste in
aceste cazuri de o depresie anxioasa.
In alte cazuri, simptomele anxioase si cele depresive coexista, au o intensitate redusa si nu justifica
un diagnostic separat de depresie sau anxietate. Sunt cazuri frecvent intalnite in practica medicilor
de familie, dar si in cabinetele de psihiatrie. Este vorba de tulburarea mixta anxioasa si depresiva.
O alta situatie este intalnita la pacientii cu tulburari de anxietate care dezvolta ulterior o depresie.
Uneori simptomele anxioase sunt chiar mai evidente decat cele de depresie, putand conduce la
intarzierea diagnosticului corect.
Studiile longitudinale au aratat ca persoanele care au prezentat anxietate semnificativa, netratata,

au dezvoltat ulterior depresii.
Definitii
 Anxietatea = răspunsul la o ameninţare necunoscută, o stare de asteptare a unui pericol iminent sau o
incertitudine plina de teama a viitorului imediat
 Frica = răspunsul la o ameninţare cunoscută, bine definită
 Angoasa = anxietate (psihologica) + „echivalente somatice” sau simptome somatice (hipertensiune
arteriala, palpitatii, transpiraţii, tremor etc.)
 Anxietatea normala constituie un semnal de alarmă avand rol adaptativ in situatiile de stres
Comorbiditatea anxietate-depresie
Coexistenta anxietatii si depresiei este extrem de frecventa. Astfel, cam o treime dintre persoanele
care prezinta anxietate generalizata sau tulburare de panica (atacuri de panica repetate) vor
prezenta si o simptomatologie depresiva la un moment dat. Pe de alta parte aproximativ doua treimi
dintre persoanele cu depresie intrunesc criteriile unei tulburari de anxietate.
Studiile au aratat ca intre 50 si 70% dintre persoanele care sufera de depresie au fost tratate si
pentru anxietate, de-a lungul evolutiei afectiunii lor.
Riscul de a dezvolta un episod depresiv major este de 9 ori mai mare la persoanele care sufera sau
au suferit de fobie simpla, de 11 ori mai mare la cei cu tulburare obsesiv complusiva, de 15 ori mai
mare la cei cu agorafobie, de 19 ori mai mare la cei cu tulburare de panica.
Totodata existenta unui episod depresiv major in istoricul unei persoane cu atacuri de panica,
reprezinta un factor de evolutie nefavorabila a tulburarii de panica.
Peste 40% dintre persoanele care suferit un episod depresiv vor prezenta tulburari de anxietate si
25% dintre persoanele cu anxietate vor prezenta cel putin un episod depresiv. O cincime (20%)
dintre persoanele deprimate au prezentat atacuri de panica.
Studiile efectuate in randul persoanelor care sunt consultate in cabinetul medicului de familie arata
ca in aproximativ 70% din cazuri depresia se asociaza cu axietatea. De remarcat ca agravarea
depresiei antreneaza si accentuarea simptomatologiei anxioase si viceversa.
Comorbiditatea anxietate- depresie are un impact negativ asupra
 gravitatii afectiunii persoanelor in cauza,

 evolutiei afectiunilor,
 adaptarii sociale,
 raspunsului la tratament.
Comorbiditatea dintre tulburarile de anxietate si alcool
Anxietatea este corelata cu un consum abuziv de alcool sau chiar cu dependenta de alcool.
Consumul abuziv de alcool poate fi trait ca anxiolitic, actionand pe simptomele anxioase
preexistente. Pe de alta parte, consunsumul excesiv de alcool poate conduce la aparitia unor
tulburari de anxietate sau la depresie.
Aproximativ 25% dintre persoanele care solicita consultatii pentru tulburarile anxioase sunt
persoane cu un consum excesiv de alcool. Dintre acestia, 7-18% prezinta atacuri de panica.
Tulburarile de anxietate si riscul de suicid
Tulburarile de anxietate constituie un factor de risc pentru suicid si in special atunci cand se
asociaza cu depresia. Riscul cel mai mare este intalnit la persoanele care prezinta tulburare de
panica.
Prevalenţa:
 Femei – 30,5%
 Barbati – 19,2%
Anxietate – Factori de risc

Anxietate – Factori de risc
Factori socio-demografici
 preponderenta femeilor
 varsta: tulburarile de anxietate apar mai ales la 20-30 de ani, cu o frecventa maxima intre 25 si 44 de ani
 statut marital: atacurile de panica sunt mai frecvente la persoanele separate sau divortate
 factori socio-culturali:
 tulburarea de panica apare mai ales la: conditii sociale si economice dificile, o slaba functionare sociala
 Diferentele etnice si cele de mediu (urban, rural) dau o coloratura diferita acestor tulburari de panica.
 evolutie: mediul sociocultural defavorabil influenteaza negativ evolutia tulburarii de anxietate
Factori care predispun la aparitia simptomelor sau tulburarilor de anxietate
 consumul de substante poate declansa aceste simptome: alcool, cafea, cannabis, cocaina, alte stimlante
 factorii psihotraumatizanti, evenimentele de viata – in special in ultimul an si in ultima luna inainte de
apariatia tulburarii de anxietate
 personalitatea – anumite tipuri de personalitate au un risc crescut de a dezvolta tulburari de anxietate,
ca de exemplu personalitatile de tip anxios-evitant
 factori familiali – exista un risc genetic in special in cazul atacurilor de panica
De remarcat ca in cazul tulburarilor de anxietate exista un risc crescut de aparitie pentru:
 bolii ulceroase (20%)

 bolilor cardiovasculare
Atacul de panica
Atacul de panica este o anxietate episodica paroxistica. Este ilustrat de o perioadă delimitată de
frică intensă şi disconfort, care atinge un maxim în aprox. 10 minute şi se însoţeşte de 4 sau mai
multe din următoarele:
 palpitaţii
 transpiraţii
 tremor
 dispnee, senzaţie de sufocare
 nod în gât
 durere/disconfort toracic
 greaţă/disconfort abdominal
 ameţeală, leşin
 derealizare, depersonalizare ( persoana traieste sentimentele si experientele sale ca detasate,
indepartate, ca si cand nu i-ar apartine. Obiectele si oamenii par ireali, distanti, artificiali, fara culoare,
fara viata )
 frica de-a pierde controlul sau de-a înnebuni
 frica de moarte
 parestezii, amorţeli, furnicături
 frisoane sau senzaţie de căldură
Atacurile de panica pot apărea : din senin sau legat de anumite situaţii
Aparitia acestor crize este in general urmata de teama persistenta a altor atacuri de panica, adica a
anxietatii anticipatorii. Vorbim in acest caz de Tulburarea de panica. Ea se insoteste deseori si
de trairi depresive. Atunci cand o Tulburare de panica se suprapune cu un sindrom depresiv, nu
este vorba doar de o simpla adunare a doua afectiuni, ci de o configuratie particulara, cu evolutie
mai severa.
Agorafobia si alte fobii

Agorafobia si alte fobii
Agorafobia este anxietatea legată de locuri sau situaţii din care scăparea/ieşirea poate fi dificilă
sau în care ajutorul nu este la îndemâna în cazul în care subiectul ar avea un atac de panică.
Tipic: situaţii în care subiectul este singur în afara casei, într-o mulţime, la rând, pe un pod, într-
un mijloc de transport.
Situaţiile sunt evitate sau suportate cu greu/efort/anxietate sau subiectul are nevoie de prezenţa
unei alte persoane.
Fobia simpla
 Frica marcată şi persistentă, excesivă şi nerezonabilă declanşată de prezenţa sau anticiparea unei
situaţii/obiect
 Expunerea la stimulul fobic determină un răspuns imediat de anxietate – atac de panică
 Persoana in cauza recunoaşte că teama este excesivă şi nerezonabilă
 Situaţia fobică este evitată/suportată greu
Tipuri:
 animal (paianjeni, serpi, insecte etc)

 de mediu: înălţimi, furtuni, apă
 sânge/injecţie: formă frecvent familială
 situaţională: avion, lift, spaţii închise
 altele
Fobia sociala
Frica marcată şi persistentă de situaţii sociale în care subiectul vine în contact cu persoane
necunoscute sau este supus unei posibile observaţii (critici)
 Subiectul se teme că va acţiona într-un mod care va fi umilitor sau jenant
 Expunerea la respectiva situaţie socială provoacă anxietate – atac de panică
 Persoana in cauza recunoaşte că frica este excesivă şi nerezonabilă
 Situaţiile respective sunt evitate
Tulburarea obsesiv-complusiva
Tulburarea obsesiv-complusiva
Obsesii:
 gânduri, impulsuri, imagini recurente şi persistente, care sunt trăite ca intruzive şi inadecvate şi
determină la subiect, anxietate marcată sau suferinţă
 gândurile, impulsurile, imaginile nu reprezintă griji excesive referitoare la probleme reale
 subiectul încearcă să ignore/suprime/neutralizeze cu alte gânduri/acţiuni
 subiectul recunoaşte că acestea sunt produsul propriei minţi
Compulsii
 comportamente repetitive (spălarea mâinilor, ordine, verificare) sau acte mentale repetitive (rugăciuni,
numărătoare) la care subiectul se simte obligat să recurgă, ca răspuns la obsesii sau conform unor regulii
care trebuiesc aplicate strict
 comportamentele sau actele mentale ar ajuta la prevenirea sau reducerea suferinţei/a unei situaţii de
temut
 aceste comportamente sunt excesive
 Subiectul recunoaşte că obsesiile/compulsiile sunt excesive sau nerezonabile
Obsesiile/ compulsiile provoacă suferinţă, consumă
Tulburarea de stres post-traumatic

Tulburarea de stres post-traumatic
 Persoana a fost expusa unui eveniment traumatic:

 a trăit, a fost martor sau a fost confruntat cu evenimente care implicau moartea, rănirea gravă sau
ameninţă integritatea sa sau a altor persoane
 răspunsul persoanei a implicat frica intensă, terifiantă, sentimente de neajutorare/neputinţă
Ex: război, agresiune fizică/sexuală, jaf, răpire, ostatic, tortură, prizonier, dezastre naturale sau
provocate de om
 Evenimentul traumatic este retrăit:

 imagini, gânduri recurente, intruzive legate de eveniment
 vise recurente
 “flashback”-uri – sentiment de retrăire
 suferinţă psihologică intensă legată de tot ceea ce aduce aminte de eveniment
 reactivitate vegetativă
 Evitarea persistentă a stimulilor asociaţi cu trauma şi scăderea reactivităţii generale:
 evitarea gândurilor, locurilor
 nu-şi poate aminti anumite evenimente legate de traumă
 sentimente de detaşare
 scăderea interesului, a reactivităţii afective, nu poate privi în viitor
 Excitabilitate persistentă
 tulburări de somn
 iritabilitate
 tulburări de concentrare
 vigilenţă crescută, se sperie uşor
 Durata tulburării este de peste o lună; poate apare după o anumită perioadă
Tulburarea anxioasa generalizata

Tulburarea anxioasa generalizata
Îngrijorare şi anxietate excesivă, în majoritatea zilelor, timp de min. 6 luni, legat de evenimente şi
activităţi uzuale: şcoală, serviciu
 Subiectul poate cu greu să-şi controleze îngrijorarea

 Anxietatea este asociată cu: nelinişte, tensiune, fatigabilitate, tulburări de concentrare, iritabilitate,
tulburări de somn, hipertonie musculară
Aceasta anxietate persistenta este aproape zilnica, de-a lungul a mai multor luni. Persoana traieste
intr-o anticipare negativa: se asteapta la nenorociri, se simte la limita puterilor, are probleme de
concentrare.
Anxietate – Principii de tratament

Anxietate – Principii de tratament
 Diagnosticul corect: al tulburării anxioase şi al comorbidităţilor psihiatrice şi somatice

 Stabilirea tratamentului medicamentos adecvat
 Psihoeducaţie
 Psihoterapie
 Alegerea unui antidepresivpentru un anume pacientimplicămai mulţi parametrii:
 tipulde anxietate
 vârsta, sexul şi starea generală de sănătate
 existenta comorbidităţilor, interacţiunile medicamentoase,
 costul, accesul la tratament
 pacientul trebuie sa devina un partener, fapt care asigura aderenţa la tratament
 Plan terapeutic:
 Faza acută: săptămâni
 Faza de menţinere: luni
 Prevenirea recăderilor: luni/ani
 Managementul stilului de viaţă:
 Reducerea sau intreruperea consumului de cafeină, alcool, stimulante
 Exerciţiu fizic
 Angajarea pacienţilor într-un program terapeutic şi educaţional

 Probleme importante de discutat cu pacientul:
 beneficiile şi riscurile intreruperii sau nerespectarii tratamentului
 durata tratamentului
 alcoolul interferează cu evoluţia afectiunii şi cu tratamentul
 tulburările de anxietate se pot trata!
 există suficiente opţiuni terapeutice
Cum pot ajuta un depresiv?

Depresivul şi cei din jurul său
Familia sau prietenii unei persoane cu depresie pot consulta medicul separat sau împreună cu
persoana suferindă. Întrebările acestora sunt mai puţin clare decât în cazul afecţiunilor somatice
mai ales datorită faptului că depresia este mai puţin cunoscută şi înţeleasă.
Dacă cei din jurul unei persoane cu depresie nu solicită informaţii de la medic, acesta ar trebui să
solicite o întâlnire cu aceștia, evident cu acordul persoanei suferinde. Această întâlnire este o
ocazie pentru a lămuri multe neclarităţi şi poate contribui la buna evoluţie a bolii.
Ce se întâmplă?
În cazul în care se confirmă diagnosticul de depresie cei din jur trebuie să înţeleagă că persoana
respectivă are o afecţiune, o boală ca oricare alta, caracterizată prin anumite manifestări şi care
beneficiază de un tratament specific.
Este important, pentru membrii familiei și prieteni să înţeleagă natura depresiei şi în primul rând
că nu este vorba de o simplă stare de tristeţe.
Care este cauza depresiei?
Răspunsul la această întrebare este complex şi deşi tratamentul este bine cunoscut, cauzele ei nu
sunt în întregime clarificate.
Astfel, evenimentele psihotraumatizante pot favoriza apariţia unei depresii, dar nu pot fi
considerate responsabile în întregime de declanşarea acesteia. Unele persoane sunt mai vulnerabile
decât altele şi deci mai expuse la apariţia unei depresii. Un alt factor important este cel genetic şi
deci se discută și despre alţi membri ai familiei care au avut episoade depresive.
Depresia se poate vindeca?

Atât persoana care suferă de depresie cât şi anturajul unui depresiv trebuie să ştie că în general
depresia se poate vindeca prin abordările terapeutice actuale. Depresia este o afecţiune foarte
răspândită și o bună parte dintre persoanele afectate se vindecă fără recidivă. Fie că se vindecă, fie
că are o remisiune de bună calitate, persoana afectată revine la nivelul de funcţionare anterior.
Cum să convingi o persoană cu depresie să accepte un consult de specialitate?
Cei din jurul unei persoane cu depresie pot fi primii care să observe că acesta nu mai este ca înainte.
În cazul în care există motive clare de tristeţe, dar persoana pare excesiv de afectată este bine să
se propună obţinerea unui aviz medical. Într-o primă etapă se poate cere părerea medicului de
familie, care poate recomanda un consult psihiatric. Continuă să existe o mare reticenţă atât în
rândul persoanelor suferinde cât şi a celor din jurul lor să apeleze la psihiatru, ceea ce poate întârzia
un diagnostic corect şi un tratament necesar.
În cazul în care starea persoanei devine gravă şi există riscul unei tentative de suicid, cei din jurul
acesteia trebuie să apeleze la serviciul de ambulanţă.
Cum pot contribui aparţinătorii la diagnosticul corect?
Familia sau prietenii pot observa, la persoana depresivă, o pierdere a interesului, a plăcerii, o
scădere a randamentului, tendinţa la izolare, care se accentuează progresiv. Ei mai pot remarca
faptul că persoana respectivă are o viziune sumbră asupra vieţii, că vorbeşte despre sentimente de
incapacitate şi de vinovăţie. Ideile legate de moarte sau chiar de suicid constituie o urgenţă. Multe
din persoanele care au recurs la un astfel de gest au vorbit cu cei din jurul lor despre dorinţa de
moarte.
Anturajul unui depresiv trebuie să înţeleagă posibila gravitate a acestor sentimente şi să apeleze la
ajutor medical.
Depresia este însoţită de manifestări fizice, utile în diagnosticarea şi evaluarea corectă. Membrii
familiei sau prietenii sunt deseori îngrijoraţi de tulburările de somn, de apetit alimentar şi sexual.
Ei pot astfel aduce o contribuţie importantă prin identificarea şi descrierea intensităţii lor. Ei pot
relata și dacă persoana suferindă a mai avut episoade de depresie: stări similare, care au necesitat
tratament de specialitate. O informaţie extrem de utilă este cea referitoare la tratamentul urmat
anterior.
Tot cei din jurul persoanei afectate pot relata cu mai multă acurateţe dacă aceasta a avut episoade
expansive (manie, hipomanie), fapt care ar conduce la alt diagnostic şi la altă conduită terapeutică.
Totodată membrii familiei pot confirma dacă şi alte persoane din familie au prezentat episoade de
depresie sau de manie.
Tratament medicamentos sau psihoterapie?
Tratamentul depresiei include în principal două abordări: terapia antidepresivă şi psihoterapia, care
pot fi recomandate separat sau combinat, în funcţie de natura depresiei. Cei din jurul unei persoane
depresive pot da uneori sfaturi mai puţin inspirate, cum ar fi: “încearcă ceva stimulant: vitamine,
cafea etc.”, „ai nevoie doar de somn, ia sedative”, „ai nevoie de o schimbare în viaţa ta”, „ai nevoie
de vacanţă”. Există uneori o neîncredere în tratamentul medicamentos. Această reţinere poate fi
legată de faptul că o afecţiune a sufletului nu ar putea fi abordată cu medicamente sau de teama de
a fi prea sedat sau „drogat”, de a deveni dependent de medicamente.
Medicul psihiatru este acela care trebuie să explice atât persoanei depresive, cât şi familiei rolul
tratamentului medicamentos, necesitatea acestuia, beneficiile dar şi posibilele efecte nedorite.
Deşi abordarea psihoterapeutică pare lipsită de riscuri, asemenea oricărui tratament ea poate fi utilă
dacă este aplicată adecvat. Psihoterapiile sunt extrem de variate, astfel încât succesul depinde de
indicaţia corectă: metoda potrivită persoanei în cauză şi totodată severităţii bolii. În cazul unei
depresii severe se impune tratamentul medicamentos însoţit eventual de o terapie de susţinere.
Ulterior, odată cu evoluţia favorabilă pot fi posibile şi alte abordări. Psihoterapia ca unic tratament
se poate recomanda pentru depresiile uşoare sau eventual moderate.
Un tratament specific, recomandat în cazurile de depresie severă, este terapia electroconvulsivantă.

Aceasta se aplică în centre specializate, conform unor protocoale bine stabilite. Este un tratament
foarte eficient, punctual, bine tolerat, destinat cazurilor corect selecţionate, pentru a ameliora
simptomatologia depresivă severă, urmând ca apoi să se recomande un alt tratament.
Electroconvulsoterapia se recomandă la persoanele depresive cu risc suicidar mare, care nu
răspund la tratamentul antidepresiv sau la care antidepresivele sunt contraindicate.
Tratament ambulatoriu sau în spital?
Un alt aspect extrem de important este legat de alegerea modalităţii de tratament: în ambulatoriu
sau în spital. Această decizie trebuie discutată şi negociată nu doar cu persoana depresivă, dar şi
cu familia sau prietenii. Din nou, decizia depinde de severitatea depresiei. Atunci când depresia
este severă şi mai ales când există un risc de suicid, internarea este necesară sau chiar obligatorie.
În cazurile în care riscul suicidar este mare, se poate impune internarea în regim nonvoluntar,
conform legii 487/2002.
Un alt motiv pentru spitalizare este posibilitatea unor investigaţii amănunţite şi mai complexe, mai
ales în cazul unei persoane la primul episod depresiv şi în special după 40-50 de ani, când se pune
mai mult problema unei afecţiuni somatice însoţită de depresie.
Ce să facă sau să nu facă familia/prietenii?
Susţinerea celor din jur este esenţială pentru succesul tratamentului, indiferent care este acela. De
multe ori aparţinătorii se întrebă ce să facă, în ce mod să se poarte, ce să spună sau să nu spună
persoanei depresive.
Ce mai bună atitudine este cea echilibrată, astfel încât depresivul să nu simtă nici respingere, dar
nici faptul că suferinţa sa este banalizată.
Astfel, fraze de genul: „ţine doar de voinţa ta”, „fă şi tu un efort”, „cu timpul trece, o să fie mai
bine”, „analizele sunt bune, nu ai nimic”, „dacă ai avea o boală gravă ar fi de înţeles”, „nu-ţi
lipseşte nimic, de ce te plângi” sunt de natură să accentueze izolarea şi chiar suferinţa depresivului.
O mai buna înţelegere a bolii poate evita asemenea atitudini. De exemplu, voinţa este afectată în
depresie, iar persoana respectivă nu poate face mai mult.
Cât durează depresia?
Este o întrebare pe care atât depresivul cât şi membrii familiei o pun frecvent. Un episod depresiv
poate dura 6 luni, dar cu un tratament adecvat durata poate fi redusă la 2 sau 3 luni. În primele 4
săptămâni de tratament se poate observa, atunci când tratamentul este eficient, o ameliorare
semnificativă a stării depresivului. Apoi, în următoarele săptămâni persoana cu depresie continuă
să facă progrese, revenind la gradul de funcţionare anterior. În funcţie de severitatea depresiei şi
de numărul de episoade depresive se stabileşte şi durata tratamentului. În general, tratamentul
medicamentos al unui episod depresiv este de 6 până la 12 luni.
Ce se întâmplă după?
În primul rând, este bine de ştiut că întreruperea prematură a tratamentului, fără consultarea
medicului psihiatru, poate duce la recădere, adică la revenirea aceluiaşi episod depresiv. Pe de altă
parte, după o perioadă de remisiune, poate apărea recidiva, adică un alt episod depresiv.
Desigur că nu pot trăi mereu cu frica unui nou episod. Dar pot folosi ceea ce au observat şi învăţat
pentru a depista la timp, alături de persoana vizată, primele semne de depresie. Astfel vor putea
recurge din timp la un ajutor specializat.
Recomandarile psihoterapeutului
Recomandarile psihoterapeutului
Cat de importanta este prezenta si sustinerea apropiatilor pentru o persoana predispusa la

depresie?
Oamenii sunt, prin excelenta, fiinte sociale. Sprijinul social este deosebit de important in
recuperarea unei persoane cu depresie, desi uneori acestora le este greu sa ceara ajutor. Conexiunea
sociala are rolul de a atenua sentimentul de izolare pe care il da depresia.La nivel evolutionist, in
mediul ancestral, oamenii care se izolau si se departau prea mult de trib, isi diminuau sansele de
supravietuire. Desi in zilele noastre solitudinea este lipsita de pericole, izolarea emotionala inca
poate ameninta starea de sanatate mentala a unei persoane.
Cum sa ne comportam cu o astfel de persoana?
In primul rand trebuie inteles faptul ca depresia este o boala, ea nu este doar o tristete trecatoare,
o stare de delasare sau lipsa de vointa, din care persoana deprimata nu vrea sa iasa. A iesi din
depresie nu este legat de vointa. Defapt in depresie vointa este diminuata. Depresia trebuie
abordata imediat, iar prietenii si rudele sunt prima linie de aparare impotriva bolii. O persoana
depresiva, singura, are sanse mai mici sa isi revina. Cum ne putem comporta? Sa ne pastram calmul
si sa realizam ca simptomele nu au legatura cu noi.
Ce ii spunem, ce nu ii spunem?
Comunicarea cu o persoana depresiva poate fi frustranta deoarece acestia s-ar putea sa nu aiba
dorinta de a exprima ceea ce li se intampla sau ceea ce simt. Sa nu minimimalizam niciodata ceea
ce simte. Sa nu ii spunem “Lasa, o sa treaca, e doar o faza!” Sa nu ii spunem “Nu ai nimic, altora
li s-au intamplat lucruri si mai rele”. Ce putem sa ii spunem? “Cum te pot ajuta?”, “Nu esti singur”,
“Te poti sprijini si ai incredere in mine”, “Exista speranta de vindecare si vom trece prin asta
impreuna”. In primul rand, sa ii recunoastem starea, sa ii validam emotiile, sa o facem sa se simta
sprijinita si respectata. Sa inteleaga faptul ca nu o criticam sau judecam pentru ceea ce i se
intampla. Depresia nu se intampla din vina persoanei afectate. Nu va feriti sa adresati intrebari
legate de siguranta personala daca aveti banuiala ca depresivul doreste sa isi faca rau. Intrebarile
care reflecta o ingrijorare sincera sunt bine primate de persoana depresiva.
Ii acceptam momentele de retragere, de singuratate, o incurajam sa iasa, daca refuza?
Oamenii depresivi au oricum tendinta de a se izola, insa depresia se poate manifesta in feluri
variate. Uneori, depresivii mananca mai mult sau, dimpotriva, mai putin, slabesc sau se ingrasa
brusc, consuma mai mult alcool, se simt fara speranta si fara ajutor, pierd interesul pentru lucruri
care ii faceau placere inainte, pot fi coplesiti de tristete sau pot fi furiosi. Unui depresiv ii putem
arata ca ii respectam si acceptam spatiul si granitele personale, insa in acelasi timp, ca ne pasa de
el. Este de dorit sa se intervina atunci cand suntem ingrijorati. Pentru a putea ajuta o persoana
depresiva, ne trebuie tarie si stabilitate emotionala, pentru ca ne putem lovi frecvent de refuzul de
a sta de vorba, de a iesi din camera etc. O persoana, fie ea si depresiva, nu poate fi fortata sa faca
lucruri impotriva vointei ei, dar putem incerca sa o convingem.
Cum sa-i sugeram psihoterapia?
Datorita prejudecatilor, oamenii, chiar si cei fara depresie, sunt reticenti fata de psihoterapeuti,
acestia fiind asociati cu stigma pe care o poarta, din nefericire, persoanele cu afectiuni psihice.
Psihoterapia poate aduce beneficii tuturor, nu numai persoanelor depresive. Ea poate gasi sursa
anxietatilor, poate identifica mecanisme de adaptare mai bune pentru a face fata acestor anxietati
sau solutiile pentru a avea o viata mai buna. Ii putem vorbi despre psihoterapie ca despre o solutie
pentru ce i se intampla in momentul de fata. Asa cum oamenii se duc la stomatolog pentru
probleme dentare, tot asa, ei pot gasi ajutor pentru problema lor, la un psihoterapeut (psiholog sau
psihiatru). In functie de severitatea depresiei, este recomandat ca un plan terapeutic medicamentos
sa insoteasca psihoterapia, pentru rezultate optime.
Provocari in tratamentul depresiei

PROVOCĂRI ACTUALE ÎN TRATAMENTUL MEDICAMENTOS ŞI RECUPERAREA
FUNCŢIONALĂ A PACIENŢILOR CU TULBURARE DEPRESIVĂ
Datele actuale ale psihiatriei clinice şi biologice converg în susţinerea ipotezei că tulburarea
depresivă reprezintă un veritabil model pentru o boală de sistem. Acest fapt scoate în evidenţă
faptul că pe lângă modificările transmisiei biochimice la nivel cerebral şi a potenţialelor modificări
structurale de la acest nivel sunt perturbate şi disfuncţionale o serie întreagă de subsisteme care
susţin homeostazia organismului şi a căror disfuncţionalitate potenţează dezvoltarea
comorbidităţilor somatice ale depresiei:
 subsistemele metabolice, care reglează suportul energetic al funcţionării cerebrale, legat de receptorii
insulinici şi strâns corelat cu apariţia diabetului zaharat şi a obezităţii, care la rândul său este în strânsă
interdependenţă cu mecanismele psihoendocrine perturbate de hiperactivitatea axei hipotalamo-
hipofizo-cortico-suprarenaliene, ce are drept consecinţă o hipercortizolemie endogenă, ce amplifică la
rândul ei riscul pentru boli cardio-vasculare, diabet zaharat, sindrom metabolic, obezitate, osteoporoză,
suferinţe gastro-intestinale;
 sistemele endoteliale, responsabile de controlul perfuziei vasculare atât la nivel cerebral, cât şi la nivel
cardiac sau renal, contribuie la apariţia accidentelor vasculare acute, atât în teritoriul cardica, cât şi în
teritoriul cerebral;
 sistemul imunitar în depresie are o reactivitate scăzută, depresia favorizând apariţia infecţiilor virale sau
microbiene, precum şi a unor mecanisme specifice ce declanşează veritabile agresiuni autoimune cu
potenţial neurodegenerativ, depresia la persoanele cu vulnerabilitate genetică putând fi o fază
prodromală în boala Parkinson, scleroza multiplă sau demenţa Alzheimer;
 sistemul de reglaj al ritmicităţii circadiene, legat de buna funcţionare a glandei pineale şi de nivelul
secreţiei de melatonină, poate fi un factor important în menţinerea homeostaziei sau, din contră, atunci
când este perturbat, un factor ce agravează disfuncţionalităţi multiple multisistemice.
Argumentele epidemiologice sugerează faptul că tulburarea depresivă reprezintă o veritabilă

problemă de sănătate publică, fiind considerată în momentul actual drept a patra cauză de
dizabilitate, cu o creştere importantă a prevalenţei pentru întreaga populaţie în ultimele două
decenii. Riscul apariţiei unei tulburări depresive pe parcursul vieţii este estimat de Organizaţia
Mondială a Sănătăţii la 15%, iar trendul ascendent al prevalenţei acestei tulburări determină în
prognoza pentru anul 2020 situarea pe al doilea loc ca morbiditate, invaliditate şi dizabilitate, după
bolile cardiovasculare. O altă direcţie epidemiologică importantă este legată de evidenţele ce susţin
că tulburarea depresivă este un factor independent de risc şi evoluţie pentru orice afecţiune
somatică, dar mai ales pentru cele cu risc vital (infarct miocardic, boli oncologice, stroke).
Demonstrarea prezenţei unui dezechilibru între neurogeneză şi distrucţie neuronală la nivelul

structurilor cerebrale implicate în cogniţie (în special la nivelul hipocampului) în tulburarea
depresivă a adus în prim-plan vulnerabilitatea cognitivă generată de această afecţiune,
vulnerabilitate ce contribuie la amplificarea dizabilităţilor somatice prin dizabilităţi de tip cognitiv.
Întârzierea abordării terapeutice medicamentoase, din datele noastre în medie cu aproximativ 3 ani
de la apariţia primelor simptome depresive, proces augmentat de masca somatică a depresiei în
unele cazuri creşte riscul pentru pierderi neuronale în structurile hipocampale, precum şi pentru
tulburări multisistemice ce favorizează modificările structurale cerebrale la nivelul cortexului
frontal, hipocampului şi amigdalei cerebrale, toate favorizând dizabilitatea cognitivă. Un alt factor
important ce anticipează o evoluţie defavorabilă este reprezentat de inadecvanţa terapeutică prin
care din punct de vedere psihofarmacologic înţelegem utilizarea unor substanţe antidepresive al
căror mecanism de acţiune nu se suprapune peste mecanismul etiopatogenic al depresiei, crescând
semnificativ numărul cazurilor cu remisiuni incomplete, remisiuni ce sunt responsabile de
creşterea explozivă a comorbidităţilor somatice.
Utilizarea inadecvată a unor substanţe antidepresive favorizează în unele circumstanţe, probabil

corelate cu vulnerabilitatea genetică, virajul dispoziţional de tip euforic, iar prezenţa elementelor
psihotice şi, mai ales excesul utilizării terapiilor cu substanţe antipsihotice pot amplifica
consecinţele cerebrale şi somatice ale depresiei.
Apariţia unor noi molecule cu mecanisme antidepresive ce pot avea acţiuni convergente şi
multisistemice poate conduce la îmbunătăţirea semnificativă a prognosticului acestei afecţiuni,
astfel blocanţii receptorilor glico-corticoizi, agoniştii de tip dopaminic sau modulatorii de tip mixt
melatoninic-serotoninic deschizând o nouă perspectivă în abordarea clinică şi terapeutică a acestei
maladii, cu reducerea comorbidităţilor somatice, neuroprotecţie şi cardioprotecţie superioare,
putând ameliora semnificativ calitatea recuperărilor funcţionale şi calitatea vieţii pacienţilor.
Prof. Dr. Dragos Marinescu – Universitatea de Medicina si Farmacie Craiova
Depresia si comorbiditatile
Conceptul de comorbiditate își are originea în lucrările de epidemiologie medicală, fiind introdus
de Feinstein în 1970, cu referire la orice fenomen clinic relevant separat de boala primară și care
se produce în timp ce pacientul suferă de boala primară.
Studiile epidemiologice largi au evidențiat prezența acestor comorbidități în psihiatrie chiar dacă
probabilitatea de a căuta ajutor pentru fiecare dintre diagnostice este independentă (fenomen
numit “Berkson’s bias”). Comorbiditatea nu se referă doar la faptul că o persoană cu o tulburare
poate avea o altă tulburare ci că acea a doua tulburare ar putea surveni mai probabil decât prin
simpla întâmplare. Este mai curând o corelare decât o concomitență chiar dacă termenul ar putea
presupune oricare dintre cele două variante. Aceste observații ar putea fi o dovadă că actualele
sisteme de diagnostic impun delimitări categoriale care nu ar exista în realitate. Așa că se poate
spune că tulburările psihice sunt corelate semnificativ și faptul de a întruni criteriile unei tulburări
poate prezice că vor fi îndeplinite criteriile și pentru o altă tulburare.
Depresia este prezentă în procente mai mari decât la populația generală (3-5 %) în cazul unor
pacienți cu afecțiuni somatice (ex. boli renale terminale 5-8%, boală coronariană 18 – 25%, diabet
zaharat 15%, boală Parkinson, hipotiroidie, astm, lupus eritematos sistemic sau HIV). Există multe
date din studii epidemiologice, biologice, clinice care susțin existența unui raport bidirecțional
între depresie și tulburările psihiatrice sau medicale comorbide. Se acumulează tot mai multe
observații privind legăturile dintre simptomele psihice și cele somatice la pacienții cu boli cronice,
prezența unor factori etiologici sau verigi fiziopatologice comune acestor afecțiuni. Totuși nu
simpla prezența a unei boli cronice este cea care duce la depresie ci ar fi vorba de verigi
fiziopatologice comune (de ex. în limfom procentul depresiei este de doar 1% iar în cancerul
pancreatic de 50% .
Când ne gândim la depresie, avem în vedere o tulburare care nu se oprește la nivelul creierului atât
ca mecanisme de producere cât și ca răsunet al tulburării. Funcționarea cerebrală poate influența
sau poate fi influențată de diferite procese patologice care se produc în corp (inflamație, modificări
glicemice, infecții, etc.).
Prezența depresiei poate afecta negativ evoluția unor afecțiuni somatice (ex. infarct miocardic,
faze terminale ale unor boli renale, diabetul zaharat sau cancerul). Unii pacienți nu își dau seama
că au depresie chiar în prezența unei simptomatologii clinic semnificative. Uneori este greu de
diferențiat răspunsul la stresul unei boli medicale de unele simptome depresive. Încă nu se cunosc
în totalitate mecanismele care produc aceste efecte și nici dacă un tratament adecvat ar putea
modifica evoluția afecțiunii medicale.
Complexitatea prezentării simptomatice comorbide, psihiatrice sau somatice, poate face dificilă
diagnosticarea depresiei. Uneori poate fi dificil de delimitat cauza unor simptome care ar putea fi
atât somatice cât și psihice (cum ar fi astenia, inapatența, insomnia, etc). Se poate produce
amplificarea simptomelor somatice în prezența depresiei comorbide. Prezența mai multor
suferințe somatice concomitente ar putea crește în plus riscul de depresie
Depresia si comorbiditatea psihiatrica

Comorbiditatea poate fi socotită mai curând o regulă decât o excepție în cazul depresiei
majore. Doctorii ar trebui să analizeze posibilitatea ca pacientul pe care îl consultă să aibă o
tulburare comorbidă, iar pentru depresie cele mai probabile asocieri psihiatrice ar fi cu anxietatea,
uzul de substanțe, tulburarea bipolară sau tulburările psihotice. Diagnosticul trebuie să fie urmat
de o tratare concomitentă a tulburărilor comorbide pentru a evita costuri de îngrijire crescute,
rezistența la tratament și recăderile frecvente.
Adulții cu un diagnostic de depresie majoră vor întruni pe parcursul vieții cel puțin încă un
diagnostic psihiatric în trei sferturi dintre cazuri, cele mai frecvente fiind tulburările de anxietate
și abuzul de substanțe.0=
Depresia și anxietatea
Există un procent important de comorbiditate între depresie și tulburările de anxietate; mai mult
de jumătate dintre subiecții care întrunesc criteriile de tulburare depresivă majoră sau distimie vor
întruni criteriile pentru o tulburare de anxietate și mai mulți dintre ei care au tulburare de anxietate
vor întruni criteriile de tulburare depresivă majoră sau distimie. Toate tipurile de tulburări de
anxietate sunt înalt comorbide cu depresia. Această asociere ar putea fi datorată unor factori
genetici comuni (în particular depresia majoră și tulburarea de anxietate generalizată) sau unor
experiențe traumatice comune. Cu toate acestea există date care relevă că depresia majoră și
tulburările de anxietate se transmit independent. Tulburările de anxietate pot precede sau urma
apariția depresiei.
Ca și în cazul altor asocieri comorbide, combinația depresie – tulburări de anxietate este asociată
cu afectare socială și ocupațională mai importantă, iar în particular o creștere a ideației și
comportamentului suicidar.
Există o legătură strânsă între depresia majoră și distimie. În evoluția distimiei apar frecvent
episoade depresive suprapuse, fenomen numit depresie dublă.
Depresia și utilizarea de substanțe psihoactive
Această comorbiditate poate include mai multe tipuri de situații. De exemplu poate fi o persoană
care are depresie și care ajunge să aibă și o tulburare de uz de substanțe prin încercarea de
”automedicație” pentru a ameliora temporar unele simptome supărătoare. Poate exista o altă
situație în care uzul de substanțe ca tulburare principală ajunge să producă secundar prin efecte
toxice o afectare cerebrală, psihologică, socială care se va traduce prin depresie. Situațiile din
clinică au dus la polarizarea acestor puncte de vedere cu toate că relațiile sunt mult mai complexe.
La utilizatorii cronici uneori poate fi greu de delimitat ce simptome sunt produse de depresie și ce
este determinat de substanțe. În practică trebuie să evaluăm istoricul și să găsim o perioadă de
câteva luni în care să nu fi existat consumul de alcool sau droguri. Se urmărește prezența în acea
perioadă a simptomelor depresive sau se încearcă corelarea apariției simptomelor în timp cu
perioadele de uz de substanțe. Recăderile în cazul combinării celor două afecțiuni ar putea fi destul
de frecvente deoarece vorbim de combinația a două afecțiuni care fiecare are risc de recădere. Cei
cu o simptomatologie mai severă riscă mai frecvent o revenire a uzului de substanțe .
În evaluarea cazurilor de depresie rezistentă la tratament se recomandă investigarea posibilității ca

pacientul să aibă o tulburare de uz de substanțe psihoactive.
În trecut se folosea tratamentul secvențial, tratând pe rând tulburările. În prezent se preferă ca

tulburările să fie tratate concomitent. Ar fi greu de încercat întreruperea substanțelor în prezența
unui fond depresiv. Astfel că trebuie tratată depresia și în paralel să înceapă și tratamentul pentru
uzul de substanțe.
Depresia și tulburările de personalitate
Inițial s-a acordat mai multă atenție trăsăturilor de personalitate care ar fi asociate mai frecvent cu
depresia, ulterior s-a observat asocierea frecventă a tulburărilor de personalitate cu depresia.
Dificultatea de evaluare este dată de faptul că se încearcă o diagnosticare pe baza descrierilor unor
persoane care au ca și caracteristică percepții de sine deformate, inadecvate, deformări prezente
atât în tulburările de personalitate cât și în depresie. Pacienții își caracterizează personalitatea ca
”mai patologică” atunci când sunt depresivi decât în perioadele fără depresie.
Asocierea depresiei cu tulburările de personalitate poate duce la producerea unei rezistențe la

tratament sau risc mai mare de recădere. În asemenea situații ar fi mai utilă psihoterapia.
Depresia și demența
Depresia poate fi prezentă în 20-40 % dintre cazurile de demență, cu procente egale între femei și
bărbați. Diagnosticul este dificil de pus deoarece unele simptome din demență sunt asemănătoare
cu depresia (apatia, pierderea interesului și retragerea socială) iar deficitele cognitive împiedică
verbalizarea (ex. tristețe, lipsă de speranță, vinovăție etc.). Atenția ar trebui îndreptată spre
simptomele depresive cu apariție relativ recentă, de cel mult câteva luni și nu doar a vedea dacă
este depresie sau demenţă.
Depresia poate creşte riscul de apariţie al demenţei iar riscul cel mai mare ar fi la cei care au
dezvoltat episoade multiple din tinereţe.
Tratamentul este important atât pentru ameliorarea simptomelor depresive ci și pentru ameliorarea
abilităților funcționale
Depresia si comorbiditatea somatica

Având în vedere relația dintre cele două patologii (psihică și somatică) ar trebui ca analiza evoluției
și prognosticului uneia dintre afecțiuni să aibă în vedere și influența pe care o poate produce
cealaltă afecțiune comorbidă. Riscul depresiei la pacienții cu afecțiuni somatice cronice este mai
mare iar probabilitatea crește cu cât e mai gravă afecțiunea somatică. Cu toate acestea, depresia
este diagnosticată doar la 1/3 – 1/2 dintre aceste cazuri. În fața unui pacient cu o posibilă
comorbiditate depresie – condiție somatică, ar trebui lămurit dacă tulburarea somatică ar putea
induce depresia prin mecanisme biologice, prin afectare psihologică sau ca efect al unor tratamente
sau dacă cele două afectări se asociază din pură coincidență.
Prezența celor două afecțiuni crește suferința pacientului dar influența pe care o are o afecțiune
asupra celeilalte variază mult în funcție de pacient. Povara simptomelor specifice bolii somatice
este mai importantă la cei care au depresie comorbidă (amplificarea simptomelor). Ar putea crește
durata spitalizării psihiatrice sau a celei pentru cauza somatică alături de o cerere sporită de servicii
medicale, fiind astfel o cauză de creștere a costurilor de îngrijire. Depresia poate avea o influență
negativă asupra aderenței atât la tratamentul medicamentos cât și la măsurile nefarmacologice
necesare în managementul unei tulburări somatice comorbide, scade adaptarea la simptomele bolii
somatice, poate crește riscul de afectare funcțională, morbiditatea sau mortalitatea celor cu
probleme medicale. Tratamentul adecvat al depresiei a dus la ameliorarea afectării funcționale. Pe
scurt depresia contribuie biologic la afecțiunea somatică, poate produce sau exacerba simptomele
somatice sau poate influența comportamentul. Trebuie investigate și posibile cauze medicale sau
farmacologice de producere a depresiei la astfel de pacienți. Simptomele depresive ar putea fi
induse de apnea de somn, de deficitul de vitamina B12 sau D, hipo sau hipertiroidie sau
medicamente (de ex. betablocante, statine, isotretinoin).
Depresia și reacția inflamatorie
Așa cum atunci când suntem afectați de o viroză, simptomele neplăcute pe care le avem (febră,
curbatură, astenie. etc.) sunt reflectarea răspunsului organismului la infecție, așa si activarea
sistemului imun care apare în inflamație poate conduce la un tablou clinic tipic depresiv (de ex.
reacțiile depresive la aproximativ jumătate dintre cei care fac tratamente cu interferon pentru
infecții virale hepatice). Sunt demonstrate corelații între nivelul citokinelor (parte a reacției
inflamatorii) și modificări de dispoziție, de somn, dereglări în funcționarea axei
hipotalamohipofizare sau în secreția unor monoamine cerebrale.
Reacții inflamatorii se pot produce chiar la stimuli psihosociali minori sau la expunerea la altitudini
mari, deci situații percepute de organism ca stresori. Reacția este mult amplificată dacă persoanele
au căpătat o sensibilitate mai mare la stres în urma unor expuneri repetate la evenimente traumatice
în copilărie. Depresia e o condiție heterogenă și e posibil ca diferitele combinații depresie –
afectare somatică să aibă răspunsuri inadecvate la tratamentul psihiatric și chiar răspunsul placebo
în astfel de cazuri să fie mai mic.
Depresia și diabetul zaharat
Incidența depresiei este dublă față de cea la persoanele fără diabet zaharat iar simptomatologia
depresivă poate fi observată la cel puțin un sfert dintre diabetici. Depresia se presupune că este o
urmare a unor factori biologici și psihosociali care se adaugă suferinței produse de o boală cronică.
La pacienții cu depresie și diabet s-a observat o incidență crescută a unor simptome caracteristice
diabetului (amplificare simptomatică) dar care nu s-au putut corela cu valorile glicemiei sau
nivelurile hemoglobiei glicozilate. Se remarcă la această populație aderența mai mică la regimul
de control glicemic și la tratament. Drept urmare există riscul apariției premature a complicațiilor
diabetului cum ar fi disfuncția sexuală, afectarea renală, retiniană, vasculară sau neuropatia.
Aplicarea unui tratament antidepresiv sau psihoterapia a dus la ameliorarea controlului glicemic
pe lângă beneficiile direct asupra depresiei.
Depresia și boala coronariană
Prevalența depresiei după un infarct miocardic sau un sindrom coronarian acut este de aprox. 33%.
Prezența depresiei prezice apariția cu frecvență mai mare a unor evenimente coronariene acute fără
se putea face corelații directe cu aterogeneza (de ex. depresia crește la dublu riscul de dezvoltare
al bolii coronariene, existând corelare între severitatea depresiei și riscul producerii bolii
coronariene). Ar putea fi vorba de o acțiune trombogenică, o influență asupra aterogenezei prin
creșterea factorilor de risc cum ar fi consumul de tutun. Chiar dacă verigile fiziopatologice încă
nu sunt lămurite în totalitate, observația clinică arată importanța prognostică a prezenței depresiei
atât înainte de evenimente acute coronariene cât și după producerea acestora, putând influența
evoluția după evenimentul coronarian sau crește riscul producerii unor noi evenimente coronariene
sau a mortalității din orice cauză. Depresia are un efect mai important asupra calității vieții și stării
de sănătate decât angina, artrita, astmul sau diabetul. La pacienții aflați după un accident
coronarian recent, prezența depresiei este asociată cu creșterea durerii, limitare fizică mai
importantă și o scădere mult mai mare a calității vieții. Se știe că depresia este asociată cu fumatul,
lipsa activității fizice, obezitate, hipertensiune arterială sau diabet, fiecare fiind un factor de risc
mai mult sau mai puțin important în boala coronariană. Totuși efectul depresiei asupra bolii
coronariene nu se produce doar prin intermediul acestor factori de risc. Se pare că ar fi implicate
verigi fiziopatologice care au ca rezultat accidentele coronariene, o posibilă verigă fiind dereglarea
controlului vegetativ al activității cardiovasculare. Sunt implicate de asemenea mecanisme
proinflamatorii și procoagulante.
Efectele depresiei se observă nu numai în cazul prognosticului vital (supraviețuire) ci și asupra

calității vieții, funcționării cotidiene sau a severității manifestărilor clinice, unde se observă o
amplificare simptomatică cu mai multe acuze de durere toracică sau oboseală (după ce au fost
efectuate investigații cardiace amănunțite). În caz de depresie comorbidă, pacienții cu boală
coronariană au avut evoluție nefavorabilă fiind plasați în treimea cu evoluția cea mai defavorabilă
din lotul studiat. De aceea se recomandă diagnosticarea adecvată a depresiei, tratament adecvat și
cunoașterea faptului că prezența depresiei la un pacient cu afectare coronariană complică
managementul factorilor de risc ai bolii coronariene. Tratamentul să aibă în vedere
contraindicațiile claselor de antidepresive, inițial fiind utile ISRS. Psihoterapiile cu cele mai bune
rezultate sunt terapia cognitiv-comportamentală, terapia interpersonală și terapia cu rezolvare de
probleme care pot fi aplicate și la telefon. Se încearcă educarea pacienților, recomandarea de
menținere a tratamentului pe termen de 12 luni chiar și în caz de răspuns inițial bun și reevaluarea
frecventă.
Depresia și insuficiența cardiacă congestivă (ICC)
Această comorbiditate a fost mai puțin studiată. Totuși este o situație frecventă iar prevalența
crește odată cu trecerea la clase mai mari de severitate a ICC iar creșterea este mai rapidă la
pacienții mai tineri. Depresia este factor de risc al mortalității prin ICC iar mecanismul
fiziopatologic principal ar fi dereglarea mecanismelor de control vegetativ al activității cardiace.
Depresia și accidental vascular cerebral (AVC)
Depresia crește riscul relativ de AVC (mai ales ischemic) de trei ori. De asemenea s-a sugerat că
producerea AVC în teritorii cerebrale cum ar fi lobul frontal sau ganglionii bazali stângi ar duce
la producerea depresiei în primele luni după accident.
Prezența depresiei afectează refacerea funcțională ca și în cazul altor afecțiuni somatice și dublează
sau triplează riscul de mortalitate a pacienților cu AVC.
Depresia și cancerul
Există diferențe importante între tipurile de cancer și interacțiunea acestora cu depresia.
Nu s-a stabilit clar în ce măsură depresia prezice incidența cancerului; unul din trei are depresie
ușoară până la moderată iar unul din patru are depresie majoră. Factorii de risc indiferent de tipul
de cancer sunt reprezentați de durerea puternică, evoluția rapidă a cancerului și prognosticul
negativ.
Chiar dacă nu sunt stabilite mecanismele, tot mai multe observații atrag atenția asupra legăturii
dintre depresie și lipsa de speranță, evoluția mai rapidă a cancerului și supraviețuire mai scurtă. Se
ajunge la scăderea toleranței la tratamentele dureroase și mutilante, scăderea aderenței la
tratamentul medicamentos, scăderea imunității sau dereglări neuroendocrine. Tratamentele
antidepresive și-au demonstrat utilitatea în tratamentul durerii, reducerea depresiei și ameliorarea
calității vieții.
Depresia și afectarea tiroidiană
În evaluarea pacientului depresiv trebuie să fie inclusă testarea funcției tiroidiene. În cazul unei
disfuncții tiroidiene se va folosi judecata clinică în legătură cu tratamentul antidepresiv. Adesea
nu e suficient să avem ca obiectiv doar normalizarea timiei prin tratamentul corector al disfuncției
tiroidiene. Dacă nu există evidențe clare privind antecedente depresive, se poate iniția tratamentul
antidepresiv pentru tabloul depresiv după ce se atinge eutiroidia pentru un interval de 6 săptămâni.
Depresie și durere
În tabloul depresiv sunt prezente adesea acuze somatice dureroase, denumite uneori sindrom
depresie – durere. Prevalența durerii la depresivi și a depresiei la pacienții cu durere cronică sunt
mai mari decât cele pentru fiecare condiție luată individual. Această asociere reflectă coexistența
frecventă cu legătură bidirecțională (influență reciprocă), verigi fiziopatologice comune, răspuns
la tratamente similare. Amplificarea simptomatică produsă de depresie asupra durerii cronice duce
la mai multe acuze dureroase, o intensitate crescută a durerii și o durată mai lungă a
durerii. Durerea restrânge capacitatea de angajare în activități (de la muncă la interacțiuni sociale)
ceea ce duce la o degradare fizică și emoțională numită decondiționare fizică și mentală. Studiile
raportează observații contradictorii în legătură cu influența comorbidității asupra răspunsului
antidepresiv. Se sugerează că aceste cazuri ar fi mai severe și necesită multiple modalități de
tratament.
Precizari legale
Prin accesarea acestui website, înțelegeți faptul că tot conținutul este adresat populației din
România. Deoarece practicile medicale pot fi diferite de la o tara la alta, conținutul site-ului poate
să nu fie adecvat locuitorilor din afara României.
Site-ul precum și informația disponibila sunt oferite așa cum sunt, fără nici un fel de garanție din
partea deținătorului site-ului si/sau a autorilor articolelor publicate. S-au făcut eforturi susținute
pentru ca site-ul să conțină informație de ultimă ora și de cea mai bună calitate.
Utilizarea acestui site, a materialelor si informatiilor existente se face pe propria raspundere si

fiecare utilizator este responsabil pentru orice consecinta derivata din aceste activitati.
Site-ul si continutul acestuia nu se substituie unui consult de specialitate si nu reprezinta un posibil

tratament.
Initiatorul proiectului www.depresiv.ro, Asociatia Centrul pentru Inovare in Domeniul Medical –

Inomedica, este Operator de Date cu Caracter Personal numarul 30319.
Intrebari?
Intrebari si raspunsuri despre depresie
Daca nu ai gasit deja solutii pentru toate intrebarile tale, poti verifica istoricul raspunsurilor oferite
mai jos sau ne poti scrie in aceasta sectiune.
Unul dintre specialistii nostri psihiatri si/sau psihologi va raspunde periodic.
Intrebarea va aparea in lista de mai jos doar dupa ce echipa va oferi raspunsul.
Echipa Depresiv.ro
MATERIALUL A FOST PRELUAT SI PROCESAT DE PE SITE
CU TOT DRAGUL SI DEDICAREA
CoCoPavel

Depresia

Încărcat de

Informații document

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Depresia

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Depresia – Date generale

Asociatia INOMEDICA nu desfasoara in acest moment programe pentru tratamentul gratuit al

Programele anterioare au presupus parteneriate cu institutii de invatamant superior de prestigiu si

 istoric de depresie sau tulburare afectivă bipolară în familie

Depresia este rezultatul unei interacţiuni de factori sociali, psihologici şi biologici, la

Studiile au arătat modificări ale concentraţiilor unor substanţe existente la nivel

Neuronii sunt celule specializate în recepţionarea şi transmiterea

Studiile timpurii au arătat că anumite medicamente care cresc nivelele sinaptice de

În ultima vreme cercetătorii consideră că un rol la fel de important îl au circuitele

Studii recente care au folosit rezonanţa magnetică și reconstrucții volumetrice ale

Stresul reprezintă un factor important în apariţia depresiei. Aproape toţi ne confruntăm

- prezente în cea mai mare parte a zilei

- timp de cel puțin 2 săptămâni

- produc o deteriorare semnificativă în domeniul social, profesional sau în alte domenii de

5. Modificări ale comportamentului motor: agitație sau lentoare psihomotorie. Agitația se

8. Diminuarea capacității de a gândi sau de a se concentra sau de a lua decizii. Persoanele se

Tulburarea bipolară se caracterizeaza prin prezența atât a episoadelor depresive cât și a

Câteva cifre despre evoluția depresiei:

Etapele tratamentului antidepresiv

1. Etapa acută – cu scopul de a induce remisia simptomatologiei

2. Etapa de continuitate – presupune menținerea remisiei și a prevenirii unei recăderi

3. Etapa de mentenanță – prevenirea apariției unui nou episod depresiv. Tratamentul de

 Apariția de recidive frecvente (episoade depresive multiple)

 Modificarea raportului neurobiologic și neurobiochimic la nivel cerebral

Recuperarea înseamnă menținerea remisiei și după un prim episod depresiv apare:

 după ce pacientul a avut o remisie completă timp de aproximativ 6 luni

Factorii de risc care favorizează reapariția depresiei sunt:

 instalarea episodului depresiv la o vârstă fragedă (sub 20 de ani)

 instalarea depresiei la o vârstă înaintată

 depresia cronică (un episod care durează peste 2 ani)

Cum sa lupti cu gandurile suicidare?

Scale de evaluare a depresiei

Scale aplicate de către un evaluator

 Scala de evaluare a depresiei Montgomery-Åsberg (Montgomery-Åsberg Depression Rating Scale) a fost

Tratament depresie – Date generale

 Evaluarea completă a stării psihice dar şi fizice

 Elaborarea unui plan terapeutic imediat şi pe termen mai lung

Când se recomandă tratament medicamentos?

Când se recomandă tratament psihoterapeutic?

Psihoterapia se poate recomanda ca unic tratament în depresiile uşoare.

Când se impune spitalizarea unei persoane cu depresie?

 pentru o evaluare completă

 în cazul în care există riscul de suicid

 atunci când persoana nu mai poate funcţiona

Eficacitatea psihoterapiei în depresie este larg recunoscută. Psihoterapia contribuie atât la

Ea este o abordare esenţială pentru pacienţii care nu pot lua medicamente.

Combinarea psihoterapiei cu medicaţia antidepresivă s-a dovedit a avea rezultate superioare

Ce este Realitatea Virtuala?

Cum functioneaza Realitatea Virtuala in psihoterapie?

Cum ajuta Realitatea Virtuala clientul?

In psihoterapia orientata pe resurse si solutii, incurajam clientul ca atunci cand un lucru

Eichenberg, C. (2009) Applications of Virtual Realities in psychotherapy: possibilities, limitations

Herbelin et al (2002): Sense of Presence in Virtual Reality

Exposures Therapy, Virtual reality Laboratory, Federal Institute of Technology;

În cazul depresiei cu simptome de anxietate, se asociază un tratament cu anxiolitice, însă acesta

Pentru depresiile care răspund greu la antidepresive se poate asocia un timostabilizator.

În cazul depresiilor cu simptome psihotice se asociază un antipsihotic.

În anumite cazuri bine selecţionate se poate recurge la electroconvulsoterapie.

Cum se alege tratamentul antidepresiv?

De multe ori reapariţia depresiei se datorează întreruperii tratamentului antidepresiv. Alteori

Factorii importanţi în alegerea unui tratament sunt:

 efectele secundare cunoscute ale antidepresivului, corelate cu problemele pe care persoana cu

 preferinţa persoanei cu depresie

 accesul la tratament şi costul acestuia