Depresia

Date generale
Depresia poate afecta pe oricine, de la tânăr la bătrân și este una dintre cele mai
răspândite boli în întreaga lume. Organizația Mondială a Sănătății (OMS) estimează
că aproximativ 350 de milioane de oameni de toate vârstele sunt afectați, fiind a treia
cauză de dizabilitate la nivel global în 2004, iar pana în 2020 va deveni principala
cauza.
Statisticile arată că 15 % dintre noi suferim de depresie la un anumit moment
pe parcursul vieții. Deși există tratament, iar medicatia antidepresivă poate fi eficientă
în 60-80% din cazurile de depresie, doar 25% dintre cei afectați urmează un tratament
eficient. Motivele: lipsa de resurse, lipsa personalului medical specializat, stigma
socială asociată bolilor psihice, evaluarea inadecvată.
Depresia poate duce la suicid. La nivel global OMS estimează că aproximativ 1
milion de oameni se sinucid în fiecare an, iar un procent însemnat dintre aceștia suferă
de depresie. Mai mult, pentru fiecare persoană care comite suicid, există 20 sau mai
multe care au tentative de suicid.
Depresia este o boală care debutează frecvent în anii tinereții, având un risc
mare de recurență (posibilitatea reapariției episoadelor depresive de-a lungul vieții).
Vârsta medie de debut a depresiei este în jur de 40 de ani, 50% dintre persoanele
afectate având debutul bolii între 20 și 50 de ani. Depresia poate aparea încă din
copilarie și până la vârste înaintate. În ultimul deceniu studiile au arătat o creștere a
incidenței depresiei la persoanele sub 20 de ani, probabil în asociere cu creșterea
consumului de alcool sau droguri la această categorie de vârstă.
Indiferent de țară, cultură, standard socio-economic s-a observat că numărul
femeilor care suferă de depresie este mai mare decât cel al bărbaților. Este de 2 până
la 3 ori mai frecventă la femei decât la bărbați. Conform OMS, 1 până la 2 mame din
10 fac depresie după naștere, fiind afectată capacitatea mamei de a avea grijă de copil
și implicit creșterea și dezvoltarea ulterioară a copilului.

1
 Cauzele depresiei
Factori de risc pentru apariția depresiei

 istoric de depresie sau tulburare afectivă bipolară în familie

 evenimente traumatice in copilărie (decesul unui părinte, abuz, abandon, divorţ,
violenţă)
 este de 2 până la 3 ori mai frecventă la femei decât la barbaţi
 divorţul sau lipsa unei relaţii interpersonale apropiate
 şomajul: risc de 3 ori mai mare de a prezenta simptome depresive
 asocierea cu alte boli cronice
 -expunerea la violenţe, catastrofe naturale
 dezavantaje socio-economice: nivel scăzut al educaţiei, sărăcia

Depresia este rezultatul unei interacţiuni de factori sociali, psihologici şi

biologici, la care se adaugă factori economici, dezastre naturale, conflicte.

1. Cauze biologice

Studiile au arătat modificări ale concentraţiilor unor substanţe existente la nivel

cerebral, substanţe numite neurotransmiţători. Dintre acestea cele mai frevent asociate
cu apariţia simptomelor depresive sunt noradrenalina şi serotonina. Alte substanţe
implicate sunt: dopamina, acetilcolina, acidul gama aminobutiric, glutamatul.
Neuronii sunt celule specializate în recepţionarea şi transmiterea
informaţiilor. Neurotransmiţătorii sunt substanţe chimice care mediază transmiterea
mesajelor de la un neuron la altul. Fiecare neuron are un corp celular care conţine
toate elementele specifice unei celule normale. De la nivelul corpului neuronal pleacă
numeroase ramificaţii mici numite dendrite şi o ramificaţie mai mare numită axon.
Când un neuron primeşte un semnal se activează şi este transmis un semnal electric
dinspre corpul neuronal spre capătul axonului, acolo unde sunt stocaţi
neurotransmiţătorii. Semnalul electric eliberează anumiţi neurotransmiţători la nivelul
spaţiului dintre axonul neuronal şi dendritele următorului neuron, spaţiu
numit sinapsă. Neurotransmiţătorii de la nivelul sinapsei se leagă apoi
de receptorii situaţi la nivelul dendritelor neuronului vecin şi astfel mesajul este
transmis mai departe. Eliberarea neurotransmiţătorului la nivelul sinapsei poate inhiba
sau activa neuronul următor. Neurotransmiţătorii se pot lega şi la nivelul receptorilor
situaţi la nivelul aceluiaşi axon din care au fost eliberaţi modulându-şi astfel propria
acţiune. După ce o anumită cantitate de neurotransmiţător a fost eliberată în fanta
2
sinaptică, acesta este apoi recaptat la nivelul butonului axonal, iar anumite enzime
descompun molecule de neurotransmiţător rămase în fanta sinaptică.
Teoria monoaminelor (serotonina, noradrenalina, dopamina)
Studiile timpurii au arătat că anumite medicamente care cresc nivelele sinaptice
de serotonină şi noradrenalină, au efect antidepresiv. Pornind de la această descoperire
a aparut ipoteza că nivelele scăzute de serotonină şi noradrenalină pot duce la apariţia
depresiei. Ulterior s-au descoperit alte medicamente antidepresive care creşteau atât
nivelele de serotonină şi noradrenalină cât şi pe cele de dopamină, cu mult mai puţine
efecte adverse decât cele iniţiale. Totuşi, nivelul scăzut al monoaminelor nu a putut
explica in totalitate apariţia simptomelor depresive.
Teoria neuroplasticităţii
În ultima vreme cercetătorii consideră că un rol la fel de important îl au
circuitele neuronale de la nivel cerebral, conexiunile neuronale din anumite arii
cerebrale şi creşterea neuronală, toate constituind ceea ce se numeşteneuroplasticitate.
Astfel, anumite zone cerebrale sunt implicate în reglarea dispoziţiei. Acestea sunt
amigdala, talamusul, hipocampul şi cortexul cerebral. Depresia pare să fie cauzată de
alterarea neuroplasticităţii la nivelul acestor zone.
Amigdala este o structură neuronală care face parte din sistemul limbic (un
grup de formaţiuni situate profund la nivel cerebral), implicat în reglarea emoţiilor
cum ar fi plăcerea, furia, frica. Când o persoană este depresivă se pare ca există o
activitate crescută la acest nivel. Talamusul este zona cerebrală care primeşte
majoritatea informaţiilor senzoriale pe care le transmite apoi către cortexul cerebral,
fiind implicat în reacţiile comportamentale, funcţiile de învăţare, gândire. Hipocampul
face parte la fel ca amigdala din sistemul limbic şi are un rol major în procesele de
memorie şi în reacţiile emoţionale legate de anumite evenimente stresante din trecut.
Se pare că hipocampul este mai mic ca dimensiuni la anumite persoane depresive,
expunerea ulterioară la evenimente stresante fiind afectată.
Studii recente care au folosit rezonanţa magnetică și reconstrucții volumetrice
ale structurilor cerebrale au arătat că hipocampul persoanelor depresive are un volum
mai mic decât cel al persoanelor fără simptome depresive. Aceleași cercetări
sugerează faptul că după administrarea anumitor antidepresive aceste volume se
egalizează, odată cu remiterea simptomelor depresive. În acest proces de “reparare”
sunt implicate substanțe numite neurotrofine care au numeroase roluri printre care și
acela de formare de noi structuri neuronale. Există studii (unele efectuate chiar în țara
noastră) care semnalează faptul că și aceste neurotrofine sunt scăzute la pacienții
depresivi si astfel procesul de reparare și regenerare al neuronilor este blocat.

3
2. Cauze genetice

Depresia nu este cauzată de o genă anume, dar se consideră că apariţia ei este

influenţată de mai multe gene. Pentru a afla rolul pe care îl joacă genele în apariţia
depresiei s-au făcut studii bazate pe gemeni si pe adopţii.
Gemenii monozigoţi (gemeni identici) au 100% aceleaşi gene, iar cei dizigoţi
au doar 50% gene comune. Astfel dacă depresia are cauză genetică, geamănul
monozigot al unui pacient are un risc mult mai mare decat geamănul dizigot al
pacientului. Exact acest lucru se întâmplă şi în cazul depresiei, iritabilitatea fiind
estimată la 40-50%. Acelaşi lucru se observă şi în studiile pe adopţii, estimându-se că
riscul unei persoane adoptate de a face depresie este mai mare dacă parintele său
biologic are depresie. Rudele de gradul 1 ale celor care au depresie au un risc de 2 – 3
ori mai mare de a face de-a lungul vieții depresie şi de până la 2,5 ori mai mare de a
face tulburare bipolară faţă de populaţia generală. Jumătate dintre pacienţii cu
tulburare bipolară au cel puţin un părinte cu o tulburare afectivă, cel mai adesea
aceasta fiind tulburare depresivă majoră. Studiile au arătat că dacă un părinte are
tulburare bipolară, riscul copilului este de 25% de a face o tulburare afectivă. Daca
ambii părinţi au tulburare bipolară, riscul copilului de a face o tulburare afectivă este
de 50% până la 75%.
3. Cauze psihosociale

Stresul reprezintă un factor important în apariţia depresiei. Aproape toţi ne

confruntăm cu evenimente stresante de-a lungul vieţii, însă majoritatea dintre noi nu
facem depresie. O explicaţie ar fi că materialul genetic al fiecăruia ne influenţează
foarte mult răspunsul la stres. Dacă odată cu anumite vulnerabilitaţi genetice şi/sau
biologice apar şi evenimente stresante, poate apărea depresia.
Cele mai frecvente evenimente de viaţă stresante asociate depresiei sunt:
pierderea în copilărie a unui părinte sau abandonul parental, trauma emoţională,
divorţul sau pierderea locului de muncă.
Pierderea unui părinte în timpul copilăriei creşte semnificativ riscul apariţiei
depresiei la adult, în special dacă pierderea părintelui a avut loc înaintea varstei de 11
ani. Divorţul parental în copilăria timpurie a fost de asemenea asociat cu o creştere a
riscului de depresie la adult. Un alt element de risc este abuzul fizic sau sexual în
copilărie. Femeile cu istoric de abuz sau neglijare în copilărie au un risc de 10 ori mai
mare de a face depresie.
Şomajul reprezintă un factor precipitant important fiind asociat cu un risc de 3
ori mai mare pentru apariţia depresiei. S-a observat că poate fi asociat şi cu suicidul.
Creşterea cu 1% a şomajului este asociată cu o creştere de 0,79% a suicidurilor la
persoanele cu vârsta mai mică de 65 de ani.
Sărăcia, gradul de îndatorare, pierderile financiare importante datorate crizei
economice sunt de asemenea factori de risc asociaţi apariţiei depresiei.

4
 Declanşarea unei depresii este deseori asociată unui factor psihotraumatizant
sau stresant. Episoadele ulterioare nu sunt mereu asociate unor psihotraume. Se
consideră că modificările biologice apărute după primul episod de depresie, vor fi cele
care vor conduce la apariţia altor episoade de-a lungul vieţii.
4. Depresii secundare

Depresia poate apărea secundar unei afecţiuni somatice sau unui tratament.Cele
mai frecvente situaţii sunt: anumite boli endocrine cum ar fi hipotiroidia, diabetul
zaharat, infarctul de miocard, bolile neoplazice (cancerul), dar şi tratamentul cu
anumite medicamente cum ar fi interferonul.

Simptomele depresiei
Depresia este rezultatul unei interacțiuni de factori sociali, psihologici și
biologici, la care se adaugă factori economici, dezastre naturale, conflicte etc.
Depresia sau episodul depresiv reprezintă o combinație de mai multe simptome
emoționale, fizice, comportamentale și cognitive:
- prezente în cea mai mare parte a zilei
- aproape în fiecare zi
- timp de cel puțin 2 săptămâni
- prezente de curând sau în mod evident agravate în comparație cu starea de
dinainte a persoanei respective
- produc o deteriorare semnificativă în domeniul social, profesional sau în alte
domenii de funcționare ale individului. La unele persoane această afectare a
funcționării poate fi resimțită doar ca necesitând un efort suplimentar
- pot fi relatate de persoana în cauză sau pot fi observate de cei din jur.
Elementul principal este dispoziția depresivă, tristă, aparent fără motiv,
prezentă în cea mai mare parte a timpului. La copii și adolescenți, această stare poate fi
mai degrabă de iritabilitate decât de tristețe. Persoana care suferă de depresie se simte
tristă, disperată, descurajată, lipsită de putere, “fără chef”.
Diminuare marcată a interesului sau plăcerii pentru toate sau aproape toate
activitățile. Toate domeniile de activitate pot fi afectate. Unele persoane relatează ca nu
mai sunt interesate de hobbiuri, de activitățile pe care anterior le considerau plăcute,
distractive. Se retrag social și neglijează din ce în ce mai mult activitățile obișnuite care
anterior erau considerate plăcute. De exemplu: nu mai merg la film, la cumpărături, nu
mai citesc, nu se mai joacă cu copiii, nu mai merg la tenis, etc. Frecvent afirmă: “nu-mi
mai pasă de nimic acum”, “nu mă mai interesează nimic”.
Modificarea greutății corporale cu mai mult de 5% pe parcursul unei luni. Poate
fi o pierdere semnificativă în greutate (deși nu ține nici un fel de dietă) sau o creștere
5
semnificativă în greutate. Apetitul este de regulă scăzut, dar unele persoane pot avea un
apetit crescut, uneori cu tendințe spre anumite alimente, cum ar fi dulciurile.
Tulburări de somn. Cel mai des este întalnită insomnia. Persoanele se trezesc
din somn în cursul nopții și nu mai pot adormi sau se trezesc prea devreme dimineața și
nu mai pot adormi sau le este greu sa adoarmă inițial. Mai rar, dorm mai mult decât de
obicei noaptea si le este greu să se trezească dimineața sau dorm mai mult pe timpul zilei
decât de obicei. Somnul este considerat neodihnitor, indiferent de durata lui.
Modificări ale comportamentului motor: agitație sau lentoare psihomotorie.
Agitația se manifestă prin incapacitatea de a sta liniștit, calm, mersul de colo colo,
frământatul mâinilor, frecarea hainelor etc. Lentoarea psihomotorie este prezentă în
vorbire, gândire sau în mișcările corpului.
Oboseala sau lipsa de energie. Chiar și cele mai mici sarcini par a necesita un
efort considerabil.
Sentimente de inutilitate sau vinovăția excesivă sau inadecvată, cum ar fi
preocupări excesive referitoare la culpabilitate în legatură cu evenimente minore din
trecut sau aprecieri negative excesive față de propria persoană.
Diminuarea capacității de a gândi sau de a se concentra sau de a lua decizii.
Persoanele se plâng în special de probleme de memorie sau concentrare chiar pentru
efectuarea unor sarcini ușoare.
Gânduri “negre”, de moarte sau de suicid. Acestea apar frecvent la persoanele
depresive și pot fi doar idei tranzitorii de 1-2 minute până la planuri reale pentru
comiterea suicidului. La nivel global aproximativ 1 milion de oameni se sinucid în fiecare
an, iar un procent însemnat dintre aceștia suferă de depresie. Mai mult, pentru fiecare
persoană care comite suicid, există 20 sau mai multe care au tentative de suicid.
Simptome asociate cum ar fi dureri de cap, dureri de stomac, dureri articulare,
anxietate, atacuri de panică, preocupări excesive față de propria sănătate fizică, fobii,
dificultăți în relațiile intime, libidou scăzut, abuz de alcool sau alte substanțe.

6
 Tipurile depresiei
Tulburările afective includ tulburările care au ca element predominant o
perturbare a dispoziției. Ele sunt împărțite în tulburări depresive, tulburări bipolare și
tulburări afective datorate unor alte boli sau induse de consumul unor substanțe.
Tulburările depresive includ tulburarea depresivă majoră și tulburarea distimică.
Tulburarea depresivă majoră se caracterizează prin prezența unuia sau mai
multor episoade depresive fără prezența simptomelor maniacale.
Tulburarea bipolară se caracterizeaza prin prezența atât a episoadelor depresive
cât și a episoadelor maniacale, separate de perioade de dispoziție normală. Episoadele
maniacale reprezintă perioade de dispoziție crescută, expansivă sau iritabilă anormală
și persistentă, stimă de sine exagerată, grandoare, hiperactivitate, presiunea de a vorbi,
scaderea nevoii de somn.
În funcție de numărul și severitatea simptomelor, episoadele depresive pot fi
ușoare, moderate sau severe. Un individ cu simptome depresive ușoare prezintă o
deteriorare minoră în funcționarea profesională sau în activitățile sociale uzuale. În
timpul unui episod depresiv sever, funcționarea profesională și activitățile sociale sunt
profund afectate. De asemenea, episodele depresive severe pot fi însoțite de simptome
psihotice: idei delirante sau halucinații. Ideile delirante reprezintă idei care nu
corespund realității și care domină gândirea în pofida dovezilor aduse împotriva lor, în
timp ce halucinațiile sunt tulburări de percepție constând în perceperea unui obiect sau
a unui fenomen fără ca acesta să existe în realitate.
Tulburarea distimică se caracterizeaă prin cel puțin 2 ani de dispoziție
depresivă prezentă în cea mai mare parte a timpului, însoțită de simptome depresive
ușoare, care nu pot fi clasificate ca aparținând unui episod depresiv major.
O categorie aparte este depresia postpartum care apare în primele 4 săptămâni
după naștere. Simptomele frecvente sunt: fluctuații de dispoziție, plâns facil,
preocupări exagerate referitoare la starea copilului sau dezinteres față de copil.
Conform OMS, 1 până la 2 mame din 10, fac depresie după naștere, fiind afectată
capacitatea mamei de a avea grijă de copil și implicit creșterea și dezvoltarea
ulterioară a copilului.

7
 Evolutia depresiei
Fiecare pacient care suferă de o tulburare de dispoziție trece prin mai multe
etape în drumul către ameliorarea afecțiunii. Depresia trebuie tratata eficient inca de la
primul episod deoarece consecinta unui tratament inadecvat este remisiunea
incompleta, ceea ce poate duce la modificari structurale cerebrale, rezistenta
terapeutica secundara si la consecinte somatice. De aceea este foarte important
să consultati medicul inca de la primele simptome ale depresiei!
Instalarea depresiei se poate produce brusc sau treptat. Perioada
prodromala reprezintă perioada care anunta aparitia si instalarea unui episod depresiv
(este perioada in care simptomele se accentueaza) și este prezenta la peste 50% dintre
pacientii cu episoade depresiv. Deoarece tipurile si manifestarile depresiei sunt
multiple si variaza de la o persoana la alta, la fel variaza si perioada prodromala.
Unele persoane experimenteaza o gama larga de simptome in lunile dinaintea
instalarii tulburării de dispozitie, printre care se numără simptome minore de depresie,
tulburări ale somnului, tulburări de alimentatie, anxietate, uneori atacuri de panica.
Alte persoane pot dezvolta simptome severe mult mai rapid, in principal in
cazul in care tocmai au trecut printr-o situație psihotraumatizantă.
Câteva cifre despre evoluția depresiei:
- durata medie a unui episod depresiv este de aproximativ 6 luni, cu un
maximum efect de recuperare in primele 3 luni de tratament
- 80% dintre persoanele care sufera pentru prima data de o tulburare de
dispozitie, sunt predispuse la cel putin inca o astfel de tulburare de-a lungul
vietii
- 15-20% dintre pacienti ajung sa dezvolte un episod depresiv cronicizat, cu
simptome persistente pentru aproximativ 2 ani
- 5-10% dintre persoanele aflate la un prim episod depresiv major ajung sa
dezvolte tulburare bipolară

8
 Solutii pastoral catehetice la depresie
Considerată drept o suferinţă cu consecinţe grave pe termen lung, în special
acolo unde nu este tratată, depresia creează mari neajunsuri, atât la nivel individual,
cât şi în cadrul familiei. Psihiatrii ne recomandă şedinţe de consiliere şi, obligatoriu,
mai ales în depresiile cronice, tratamentul cu antidepresive. Pentru a nu ajunge ca
această stare depresivă să ne domine viaţa şi chiar să ne ducă spre gânduri de suicid,
Biserica ne îndeamnă la rugăciune, la spovedanie sinceră, prin care putem să-L
regăsim pe Dumnezeu, pentru ca astfel să redescoperim sensul vieţii.
Din punct de vedere medical, la baza stărilor depresive pot sta diferite cauze,
pornind de la o dezamăgire, o frustare, pierderea unei persoane dragi sau, pur şi
simplu, stresul cotidian. În multe cazuri însă, depresia poate fi atât de puternică încât
domină viaţa persoanei afectate şi poate duce chiar la gânduri de suicid. Psihiatrii
consideră că ajunsă în acest stadiu depresia reprezintă o boală gravă, care trebuie în
mod obligatoriu tratată. "Depresia poate lua mai multe forme, în funcţie de motivele
reale care au stat la baza declanşării ei. Astfel, foarte des ne confruntăm cu depresia
nevrotică, care apare ca reacţie la anumite evenimente (moartea cuiva drag sau o
pierdere însemnată) sau ca urmare a suprasolicitării, dar şi cu depresia psihică,
generată de tulburări la nivelul neurotransmiţătorilor. Gândurile de sinucidere sunt
foarte comune în cazul depresiei şi este foarte bine atunci când pacientul recunoaşte
acest lucru, acesta constituind un semn sigur al nevoii de ajutor", explică dr. Gabriel
Crumpei, medic primar psihiatru.
Potrivit medicilor, simptomele bolii pot lua forme dintre cele mai variate:
pierderea interesului pentru bucuriile vieţii, lipsa motivaţiei în tot ceea ce facem,
oboseala mare, agitaţie şi nelinişte, pierderea sau mărirea apetitului, cu creşterea sau
scăderea în greutate, insomnii sau somn excesiv, pierderea sentimentului de afecţiune,
pierderea încrederii în sine, evitarea oamenilor, iritabilitate accentuată. Depresivul se
simte nefolositor, neajutorat şi fără nici o speranţă sau se simte rău într-o anumită
parte a zilei, în special dimineaţa.

9
 Antidepresive, numai la indicaţia medicului.

În formele ei uşoare, depresia poate fi tratată cu succes de medicul de familie,

care, în funcţie de circumstanţe şi de simptome, poate recomanda un tratament cu
tablete antidepresive sau un tratament prin consiliere. "Simpla expunere verbală a
sentimentelor este de mare ajutor, oricât de bolnav ai fi. De asemenea, discuţia cu un
psihoterapeut sau cu un consilier de specialitate, care pot asculta şi înţelege şi care nu
îl vor judeca niciodată pe pacient, poate aduce o uşurare imensă şi poate spori
sentimentul de autoapreciere al persoanei suferinde, diminuat mult din cauza
depresiei", precizează medicul psihiatru.
Antidepresivele sunt recomandate numai în cazul în care depresia este severă
sau se prelungeşte. Rolul lor este acela de a alunga anxietatea şi de a face ca persoana
care suferă de depresie să revină la starea normală. Aceste medicamente nu trebuie
administrate mai mult de câteva luni. Doctorul va face un control regulat şi va ajusta
dozele în cazul în care se înregistrează efecte secundare. "Antidepresivele, spre
deosebire de aspirine, îşi încep acţiunea târziu, iar pacientul trebuie să aştepte o
săptămână sau chiar două până va observa o îmbunătăţire a situaţiei (un somn bun, un
sentiment de uşurare şi lipsa anxietăţii). Dacă bolnavul începe să se simtă mai bine, la
indicaţia medicului trebuie să înceteze imediat să mai înghită antidepresive, deoarece
abuzul poate duce din nou la depresie", subliniază psihiatrul Gabriel Crumpei.
Colaborarea cu familia este foarte importantă

Demersul de a ajuta un bolnav de depresie este unul sinuos pentru preot, de

aceea colaborarea cu familia constituie cheia întregii încercări de a-l readuce pe
drumul cel bun. Mentalitatea românească, de a stigmatiza orice suferinţă, orice stare
de anormalitate, la fel ca şi atitudinea angajatorilor, în contextul economic actual, faţă
de proprii angajaţi, determină ostilitate şi din partea familiilor, astfel că preoţii, de
multe ori, duc mai multă muncă de convingere cu acestea, decât cu bolnavii
respectivi. "Îmi amintesc de un caz de depresie gravă la un şofer de tir. O situaţie
teribilă, numai la gândul că acel om merge pe autostradă şi poate să se întâmple o
nenorocire. Încet-încet, cu ajutorul familiei (a fost un caz fericit), al firmei la care
lucra, l-am ajutat. A intrat în concediu medical o perioadă, iar acum şi-a revenit, se
împărtăşeşte, se spovedeşte, conduce din nou, se opreşte, îşi ia tratamentul, îşi face
rugăciunea. A intrat într-o anumită rânduială firească, în care omul este susţinut de
harul lui Dumnezeu", povesteşte părintele Radu Mureşan.
Numai cu răbdarea lui Hristos îi putem ajuta pe aceşti bolnavi

10
 Depresia, ca boală de natură psihică şi spirituală, implică o serie întreagă de
aspecte. Pe lângă dificultatea cu care preotul, medicul sau psihiatrul reuşesc să se
apropie de aceşti bolnavi, să discute cu ei, intervine şi permanenta negare a bolii de
însăşi persoana în cauză. Toţi cei din jur sunt potenţiali duşmani. "Numai cu răbdarea
lui Hristos îi putem ajuta pe aceşti bolnavi. Iar colaborarea cu un psihiatru creştin,
care să stea de vorbă cu acel bolnav, nu numai să-i dea medicamente, e foarte
importantă", susţine părintele Radu Mureşan, lector în cadrul Facultăţii de Teologie
Ortodoxă "Justinian Patriarhul", Bucureşti. Potrivit acestuia, pentru ca preoţii să poată
înţelege întreaga dimensiune a acestei boli, dar şi a altor afecţiuni de care suferă
credincioşii şi pe care le mărturisesc la spovedanie, un curs de medicină pastorală în
facultăţile de teologie ortodoxă ar fi extrem de necesar.
"Majoritatea persoanelor care mint la spovedanie ajung la depresie"

Preoţii consideră că, dincolo de explicaţiile pe care ni le dă medicina,

resorturile acestei boli sunt mult mai profunde, depresia fiind, înainte de toate, o boală
a sufletului. Aceasta apare în special la acele persoane care nu au fost sincere cu ele
însele, care s-au păcălit în mod continuu şi care au tratat Taina Spovedaniei cu
superficialitate.
"Persoanele acestea nu au o legătură personală cu Domnul nostru Iisus Hristos.
Chiar dacă se spovedeşte, nu este sinceră. Majoritatea persoanelor care mint la
spovedanie ajung la depresie, pentru că nu-şi descarcă sufletul. Şi dacă sufletul
rămâne bolnav, lucrurile se acutizează şi se transferă şi către psihicul omului",
consideră părintele Mureşan.
Persoanele aflate în depresie percep realitatea distorsionat, au anumite
sensibilităţi şi interpretează tot timpul lucrurile. De aceea, e foarte important ca ei să
fie ascultaţi şi înţeleşi. Or, duhovnicii şi preoţii, în general, au, în aceste cazuri, un rol
capital. "Cu ajutorul lui Dumnezeu, trebuie să reuşeşti să le obţii încrederea şi să nu-i
judeci. Apoi, încet-încet îi vei îndruma către un psihiatru, pentru un tratament de
specialitate. Medicamentele, coroborate cu Taina Sfântului Maslu, cu slujbele
Bisericii, cu spovedania şi împărtăşania curată, îi pot ajuta pe bolnavi. O persoană în
depresie Îl poate găsi pe Dumnezeu, dacă are cine I-l oferi. Dar omul acesta trebuie să
aibă încredere în tine, ca preot, să simtă că-l iubeşti şi că vrei să-l ajuţi", explică
preotul Radu Mureşan.
Există şi cazuri în care starea depresivă se instalează după moartea cuiva drag.
Pentru aceşti oameni, primul ajutor ar trebui să vină tot de la preot, prin chiar slujba şi
predica de la înmormântare. "Predica de la înmormântare nu trebuie să fie una tragică,

11
în care oamenii să cadă în disperare. Preotul trebuie să dea speranţă, să vorbească
despre ţinta şi scopul vieţii", subliniază părintele.
În viaţa fiecărui om există momente dificile, care generează în sufletul omului
o stare de profundă tristeţe. Moartea unei rude, un eşec profesional ori un moment de
cumpănă reprezintă situaţii în care psihicul nostru este pus la încercare. De multe ori,
starea de tulburare interioară, angoasa şi lipsa motivaţiei în activităţile zilnice se
prelungesc mai mult decât ar trebui, provocând şi mai multe probleme. Ne simţim
părăsiţi, loviţi de soartă, fără un scop în viaţă şi fără motive de a trăi. Când această
stare nu dispare, când nu vindecăm aceste răni, putem vorbi de o boală, şi anume
depresia sau tristeţea, cum o numesc teologii. Un studiu recent al Organizaţiei
Mondiale a Sănătăţii arată că depresia va fi, în 2010, a doua boală de pe planetă,
devansând cancerul. Această preconizare este înfricoşătoare, căci starea depresivă este
extrem de periculoasă pentru psihicul omului. De aceea, este absolut necesar să ştim
cum putem preveni această boală, considerată şi păcat, şi cum putem să ne vindecăm
de ea, în cazul în care aceasta s-a instalat deja în noi.
Este destul de dificil să determinăm cauzele stării depresive. Medicii de
specialitate arată că, de multe ori, depresia are la bază o stare de profundă tristeţe,
provenită de la o cumpănă în viaţă. „Cu toate că se consideră că depresia este o stare
de tristeţe extremă, există o foarte mare diferenţă între depresia clinică şi starea de
tristeţe. Tristeţea constituie o reacţie umană naturală faţă de circumstanţe percepute ca
defavorabile. Fiecare individ experimenează tristeţea într-un anumit moment al vieţii
sale. Lucurile se schimbă însă în cazul depresiei“, ne arată dr. Gabriel Crumpei, medic
primar psihiatru la Ambulatorul de specialitate al Spitalului „Sf. Spiridon“ din Iaşi şi
doctor în psihologie.
Păcatul, una dintre cauzele depresiei

Pe lângă aceste cauze, se crede că depresia ar avea la bază şi un factor de care

se ţine seama mai puţin, şi anume cel spiritual. Când viaţa unui om este stăpânită de
vicii şi păcate, se consideră că acel om poate cădea foarte repde într-o stare depresivă.
„Ca moralişti, ca preoţi, ca duhovnici, observăm un lucru dramatic în lumea
contemporană, şi anume că lumea aceasta este tot mai frământată, tot mai bulversată
şi mai împrăştiată, că omul zilelor noastre este tot mai frământat şi mai tulburat, un
om scindat lăuntric. Sf. Maxim Mărturisitorul spunea că «păcatul sfâşie firea umană, o
scindează». De aceea este omul atât de neîmpăcat cu Dumnezeu, cu semenii şi chiar
cu el însuşi. Rănile păcatului, şi urmările nefaste ale acestuia, şi ale patimilor, care nu
sunt altceva decât cronicizarea păcatelor, se încrustează adânc în viaţa sa. Dacă

12
păcatul este o greşeală izolată, patima este un păcat cronicizat. Cred că nu exagerez
când spun că depresia este o formă de cancer moral. Depresia, cu efectele ei mai
dramatice, cum ar fi deznădejdea, disperarea sau sinuciderea, poate fi considerată
consecinţă al patimilor. Sf. Părinţi vorbesc despre un catalog al patimilor, despre
şapte, respectiv opt patimi generale, tristeţea sau depresia ocupând un loc special.
Ultima cauză a tuturor acestor împrăştieri ale omului sau divizări la nivelul eu-lui, al
relaţiilor cu semenii sau cu aproapele, o constituie căderile de natură religioasă“, ne-a
mai spus părintele Ioan Cristinel Teşu.
Îi părăseşte Dumnezeu pe depresivi?

Considerată un păcat, depresia sau tristeţea poate afecta grav sufletul

creştinului. Ea poate duce la o stare de deznădejde şi chiar la suicid, ceea ce reprezintă
păcate foarte grave. Omul deznădăjduit consideră că Dumnezeu nu-l mai ajută, că este
o victimă a fatalismului. „Nu trebuie să credem că Dumnezeu, în astfel de momente,
se îndepărtează de noi, că îşi întoarce spatele sau ne refuză. Parabola biblică a fiului
risipitor ne demonstrează un mare adevăr al vieţii noastre creştine, acela că Dumnezeu
este Părintele nostru cel Bun şi Iubitor, Care ne poartă de grijă în fiecare clipă din
viaţă, că Dumnezeu este fratele nostru mai mare şi bun, care ne luminează drumul în
viaţă prin sfaturile sale. În lumea noastră este foarte greu să găsim prieteni sinceri,
oameni apropiaţi de sufletul nostru, care să nu aibă nici un interes cu noi, cu care să
întemeiem o relaţie de prietenie duhovnicească. Este foarte greu, iar dacă Dumnezeu
are un interes cu noi, acela nu este altul decât mântuirea sufletului nostru. Cred că
toate aceste momente sau toate aceste clipe de tristeţe, deznădejde şi disperare - şi să
nu uităm că, aşa cum ne învaţă Sfinţii noştri Părinţi, aceste momente pot dura de al
câteva clipe, secunde sau minute şi până la ani îndelungaţi sau chiar o viaţă de păcat
sau de patimă - nu sunt momente în care Dumnezeu ne-a părăsit, pentru că El nu ne
părăseşte niciodată. Oricât de adânciţi am fi în păcate, Dumnezeu aşteaptă cu
dragoste, bunătate şi răbdare întoarcerea noastră, până în ultima clipă a vieţii noastre,
aşa cum ne demonstrează Biblia şi Sfinţii Părinţi. Aceste momente trebuie mai
degrabă înţelese ca momente în care, noi, din cauza păcatelor şi a patimilor în care
suntem târâţi, cu voia noastră ne îndepărtăm mult de Dumnezeu, refuzând relaţia sau
legătura cu El în acest dialog, prin această vorbire sinceră şi intimă pe care o
reprezintă rugăciunea“, ne arată părintele Teşu.

13
Slujbele religioase vindecă tristeţea

Fiind considerată un păcat, preoţii recomandă anumite remedii spirituale, care

au la bază rugăciunea şi practicarea virtuţilor. Desigur, orice boală are un tratament
medicamentos, iar în cazul nostru există şi o psihoterapie, care poate fi realizată şi de
preot. Mai mult decât atât, viaţa unui depresiv se poate schimba prin includerea
acestuia într-o comunitate, cum ar fi cea dintr-o parohie. „Aş dori să amintesc
cuvintele Sfântului Ioan Scărarul, care descrie cele 30 de trepte ale urcuşului
duhovnicesc spre mântuire, spre unirea cu Dumnezeu, nişte cuvinte pe care, dacă
oamenii cu astfel de probleme le-ar sădi în sufletele lor, cu siguranţă lumea ar arăta
altfel: rugăciunea este securea împotriva deznădejdii, este armă împotriva tristeţii.
Trebuie să conştientizăm gravitatea acestei boli, a acestei patimi şi să încercăm, în
mod personal, să luptăm împotriva ei, prin credinţă statornică, prin rugăciune
stăruitoare. În acelaşi timp, să nu uităm un lucru foarte important, şi anume că întregul
nostru cult bisericesc, este un remediu sau un mijloc foarte important pentru
vindecare. rugăciunea comună sau cea eclesială, care se săvârşesc în Sfânta Biserică,
constituie un mijloc foarte eficient de luptă împotriva tristeţii sau a depresiei.
Statisticile medicale arată că omul depresiv sau trist are tendinţa de a se autoizola, de
a se interioriza, refuză comunicarea cu semenii, cu cei din jurul său şi începe să îşi
depene, în minte, tot felul de scenarii negativiste, pesimiste în legătură cu viitorul ori
cu prezentul său, în legătură cu viaţa sa, în general. Or, în astfel de momente,
psihologia şi psihiatria recomandă omului aflat în depresie să încerce să comunicie, să
încerce să se exteriorizeze, să-şi împărtăşească toate aceste stări negative, aceste
deziluzii, eşecuri sau înfrângeri din viaţa sa unor persoane apropiate şi, în special,
duhovnicului care, prin harul primit la hirotonie, are puterea de a lega şi dezlega, în
faţa lui Dumnezeu, păcatele semenilor şi de a uşura sufletul. Cred că, dacă am avea
duhovnici mai mulţi, cu mai multă experienţă şi implicare, problemele acestea s-ar
rezolva, astfel încât psihoterapeuţii ar şoma. Eu aş recomanda ca în astfel de momente
de tristeţe să frecventeze biserica, să meargă la o slujbă, să meargă la o Sfântă
Liturghie şi vor descoperi acolo un lucru foarte important, şi anume că atât în
rugăciunea comunitară, cât şi în cea personală nu sunt singuri, abandonaţi, ci în
comuniune cu ceilalţi semeni, alcătuind poporul lui Dumnezeu, că noi suntem fraţi şi
surori întru Domnul şi că împreună rugându-ne lui Dumnezeu, putem fi de folos unii
altora.“, ne-a spus pr. Ioan Cristinel Teşu.

14
Să ne cunoaştem bine în interior

„Îndemn pe toţi oamenii să conştientizeze starea lor duhovnicească, să dea

dovadă de eroism şi să pătrundă în propriul suflet. S-ar putea să găsească lucruri
frumoase sau bune, multe virtuţi sau fapte bune şi să le continue, dar s-ar putea să
găsească şi umbre şi lucruri negative. Cred că de aceea evită omul de astăzi dialogul
cu el însuşi, din teama de a găsi aceste lucruri. Dar trebuie să-şi facă acest examen de
conştiinţă, pentru a se cunoaşte mai bine şi a vedea cum, prin ajutorul lui Dumnezeu,
poate să descopere lucrurile bune sau rele şi să-şi îmbunătăţească viaţa duhovnicească.
Rugăciunea ne dă sentimentul că niciodată nu suntem abandonaţi, că indiferent din ce
colţ al lumii suntem, nicidată nu suntem străini şi singuri, ci dimpotrivă, Dumnezeu
este alături de noi. Cred că fiecare dintre noi trebuie să-şi revizuiască sistemul de
valori, să încerce să aşeze la temelia vieţii sale o credinţă neşovăielnică, statornică şi o
rugăciune stăruitoare, pentru că în viaţa unui om, cred eu, rugăciunea şi credinţa sunt
adevărate barometre ale vieţii religioase, spirituale. Un om care se bazează pe credinţă
şi se întăreşte cu rugăciunea nu este atât de vulnerabil, aşa cum este omul modern,
care are alte valori decât cele spirituale, iar o simplă adiere de vânt, care înseamnă
periclitarea acestor pseudo-valori pe care el le-a aşezat la temelia vieţii sale, îl aruncă
într-o stare de depresie sau de tristeţe“, spune pr. Ioan Cristinel Teşu.
Rugăciunea trebuie însoţită de un tratament

Chiar dacă rugăciunea şi slujbele religioase au efect benefic asupra celui

cuprins de o stare depresivă, medicii recomandă şi un tratament ori psihoterapie.
„Alegerea tratamentului se stabileşte în urma evaluării. Există o mare varietate de
antidepresive şi psihoterapii care pot fi utilizate pentru tratarea tulburărilor depresive.
Persoanele care prezintă forme mai uşoare pot fi vindecate numai prin aplicarea unei
psihoterapii, fără a se recurge şi la medicaţie. Cei cu tulburare depresivă moderată sau
severă beneficiază de antidepresive. Cei mai mulţi au nevoie de un tratament
combinat: medicaţia, pentru a scăpa de anumite simptome, şi psihoterapia, pentru a
învăţa cum să se descurce cu depresia. În funcţie de diagnosticul stabilit şi de gradul
de severitate al depresiei, psihiatrul poate prescrie medicamente sau poate aplica
pacientului metode psihoterapeutice. Terapia electroconvulsivă (ECT) este folositoare
în cazul indivizilor care nu pot lua antidepresive, iar depresia pe care o prezintă este
atât de gravă încât ameninţă viaţa. Electrozii sunt plasaţi în zone speciale ale capului,
pentru a trimite impulsuri electrice. Persoanele care primesc ECT nu experimentează
în mod conştient stimularea electrică. Există mai multe tipuri de medicaţie

15
antidepresivă utilizată în tratarea tulburărilor depresive: antidepresive triciclice,
inhibitori de monoaminoxidază (I.M.A.O.) şi inhibitori selectivi ai recaptării
serotoninei, ai noradrenalinei sau a ambelor (serotonina şi nonradrenalina).
În unele situaţii, doctorul va încerca administrarea unei varietăţi de
antidepresive înainte de a decide care este cea mai eficientă medicaţie sau combinaţie
de medicamente şi în ce doze trebuie prescrise.
Pacienţii sunt tentaţi, de multe ori, să întrerupă medicaţia prescrisă. Ei observă
că se simt mai bine, drept urmare se gândesc că nu mai au nevoie de medicamente.
Sau, din contră, se pot gândi că medicamentele pe care le iau nu-i ajută în nici un fel.
Este foarte important să iei medicamentele prescrise, chiar dacă, în unele cazuri,
efectele secundare îşi fac mai repede simţită prezenţa decât activitatea
medicamentului în cauză. Nu trebuie să iei nici o decizie majoră în privinţa
medicamentului, fără să te consulţi cu medicul specialist“, ne-a explicat dr. Crumpei.
Depresia clinică

Medicii specialişti consideră depresia o boală extrem de periculoasă. Ea se

manifestă în diferite forme şi are anumite efecte devastatoare pentru psihicul
bolnavului. „Pentru o mai bună clarificare a diferenţelor dintre tristeţea normală şi
starea depresivă, vom folosi criteriile specifice de diagnosticare a depresiei clinice.
Persoana care suferă de tulburări depresive trebuie fie să prezinte o stare depresivă, fie
să aibă o lipsă de interes faţă de activităţile zilnice pe o perioadă de cel puţin două
săptămâni. Aceste schimbări trebuie să reprezinte modificări serioase comparativ cu
stările de spirit normale şi să agraveze buna funcţionare în viaţa de zi cu zi. O stare
depresivă ce survine în urma consumului de alcool, de droguri sau de medicamente
prescrise pentru alte boli nu constituie o tulburare depresivă majoră. Tulburările
depresive se caracterizează, în general, prin instaurarea stării depresive de-a lungul
întregii zile, pe parcurs de minim 2 săptămâni, indicată fie de observaţii subiective
(sentimente de tristeţe sau de goliciune emoţională) fie de remarcile făcute de cei din
jur. Copiii şi adolescenţii prezintă o mare irascibilitate aproape în orice moment al
zilei. Apoi, apare o diminuare a interesului şi a plăcerii din orice activitate care înainte
reuşea să trezească atât interesul, cât şi atenţia. Apar schimbări semnificative
înregistrate în privinţa greutăţii (anorexie, bulimie), dar şi insomnie sau a hipersomnie
zilnică (sau survenită aproape în fiecare zi). Depresivii sunt agitaţi sau, din contră,
apare o încetineală a mişcărilor. Oboseala şi lipsa de energie se resimt aproape în
fiecare zi. Ceea ce e şi mai grav este că se resimt sentimente de desconsiderare şi
învinovăţire, abilităţi scăzute de gândire şi de concentrare survenite aproape în fiecare

16
zi şi gânduri suicidare recurente, lipsite de un plan specific sau încercări suicidare sau
planuri detaliate privind luarea propriei vieţi“, ne-a arătat dr. Gabriel Crumpei.
Pierdem pe cineva drag, ne despărţim de o persoană iubită sau pur şi simplu rămânem
fără loc de muncă. În viaţa fiecărui om există motive mai importante sau mai puţin
semnificative care îl fac să cadă într-o stare de deznădejde. Iar când aceasta pune
stăpânire pe el este bine să se ridice repede, să îşi revină, cu tot sprijinul pe care îl
poate primi. Căci căderea în deznădejde pentru mai mult timp poate fi un pericol atât
pentru sănătatea fizică a unei persoane, dar mai ales pentru cea psihică, adică pentru
suflet.
Experţii psihologi sunt de părere că până la 30% din populaţia ţărilor dezvoltate
suferă de o formă a acestei afecţiuni suficient de serioasă pentru a avea nevoie de
ajutor. În fiecare an, oamenii folosesc miliarde de tranchilizante şi antidepresive.
Stările de depresie se caracterizează prin simţăminte de tristeţe şi deznădejde, însoţite
adesea de reducerea activităţii fizice. În aceste momente, cel mai important lucru, din
punctul de vedere al psihologilor, este comunicarea cu persoanele aflate în această
stare. "Chit că avem mijloace de comunicare multiple, oamenii sunt tot mai singuri.
Resursele tot mai scăzute ale oamenilor pot duce la stări de depresie", spune prof. dr.
Mihai Aniţei, preşedintele Colegiului Psihologilor din România.
În ţara noastră însă, nu foarte multe persoane sunt obişnuite să treacă pragul
cabinetelor de psihoterapie. De altfel, odată urmată această cale, se vor pune în joc
mulţi bani, atât pentru terapia propriu-zisă, cât şi pentru achiziţionarea
medicamentelor pentru o perioadă mai lungă sau mai scurtă de timp. Oamenii cu
suflete epuizate, aşa cum sunt numiţi metaforic de către psihologi, mai au însă o uşă
unde pot să bată pentru ajutor. Cea a preoţilor.
Deznădejdea vine în urma unei leneviri
Părintele Paisie Olaru de la Mănăstirea Sihăstria spunea că "deznădejdea,
disperarea reprezintă cel mai mare păcat". El îndemna oamenii să nu spună că nu se
vor mântui, că atunci degeaba se mai roagă. "Tu să spui aşa: "De unde-s gândurile
astea? Eu, cu ajutorul Măicuţei Domnului, am să mă mântuiesc". Ce-i aia disperare?
Vii la spovedanie, spui şi te ridici iar. Spovedania e al doilea botez. Prin Taina
Spovedaniei te ridici iar. Şi tot timpul asta faci: cazi şi te ridici. Nu te laşi în
disperare." Părintele Paisie era de părere că, odată ajuns la o stare de deznădejde,
omul se poate ridica prin rugăciune, prin spovedanie, prin mers la biserică, prin
împărtăşanie măcar o dată la o lună: "Şi nu te teme, că nu te duci în iad. Vinerea
posteşte până când ţi-e foame. Mai citeşte câte o carte, spune mereu "Doamne
Iisuse..."".

17
 DESPRE DEZNĂDEJDE

Deznădejdea apare ca urmare a unei leneviri şi pasivităţi a întregii noastre

fiinţe, care întotdeauna ne împinge mai degrabă "în jos" decât "în sus" - care încearcă
mereu să ne convingă că nici o schimbare nu este posibilă şi, deci, nu este nici de
dorit. "De fapt, este vorba de un cinism înrădăcinat, care la orice schimbare
duhovnicească răspunde pentru ce? Şi face din viaţa noastră o teribilă risipire
sufletească. Este cauza tuturor păcatelor pentru că otrăveşte energia duhovnicească de
la însuşi izvorul său", spunea părintele prof. Alexander Schmemann. De altfel, toţi
Sfinţii Părinţi au considerat deznădejdea ca fiind cea mai mare primejdie pentru suflet.
"Deznădejdea este imposibilitatea pentru om de a vedea ceva bun sau pozitiv, este
reducerea la negativism şi pesimism a tot ceea ce există. Aceasta este, cu adevărat, o
forţă demonică în noi, pentru că fundamental Satana este un înşelător. El îl înşală pe
om asupra lui Dumnezeu şi a lumii, el ne umple viaţa cu întuneric şi nihilism.
Deznădejdea este sinuciderea sufletului, pentru că atunci când omul este cuprins de ea
devine incapabil să vadă lumina şi să o dorească", mai adaugă părintele Schmemann.
În cartea sa "Calea asceţilor", Tito Colliander scrie despre "timpurile
întunecate", acele timpuri de depresie spirituală şi de abandonare prin care aproape
fiecare om trece măcar o dată în viaţă. "Vremea se schimbă de la noros la senin şi apoi
înapoi la ploaie; asemenea este cu natura umană. Trebuie să ne aşteptăm ca soarele să
fie acoperit de nori câteodată. Până şi Sfinţii au avut propriile lor ore, zile şi săptămâni
întunecate. Ei spun apoi că "Dumnezeu i-a părăsit" pentru a cunoaşte cu adevărat cât
de sărmani sunt în singurătate, fără ajutorul Lui", se arată în "Calea asceţilor". Aceste
timpuri întunecate, atunci când totul pare fără sens şi în zadar, atunci când oamenii
sunt înconjuraţi de îndoieli şi tentaţii, pot da însă, până la final, un sens bun existenţei.
Pentru că, aşa cum spune psihologul Gabriela Clement, pentru a merita să fie
trăită, viaţa trebuie să aibă sens şi valoare. Altminteri, se poate instala o "goliciune"
cronică, un simţământ de disperare. Prin urmare, trebuie să căutăm şi să găsim raţiuni
pentru a trăi şi norme după care să ne ghidăm viaţa.
Această căutare este de natură să ne conducă spre o creştere spirituală, care
poate oferi răspunsuri anxietăţii, temerilor, resentimentelor şi, în general, deznădejdii.

18
Sfatul psihologului

"Contaţi pe sprijinul celor apropiaţi, care vă iubesc şi vă înţeleg problemele şi

au timp şi răbdare să vă asculte până la capăt. Nu v-ar face deloc bine să consumaţi
alcool mai mult decât de obicei pentru a face faţă situaţiei dificile în care vă aflaţi.
Realitatea este tot acolo şi nu poate fi evitată la nesfârşit. Străduiţi-vă să nu luaţi
decizii importante (să divorţaţi, să vă abandonaţi domiciliul, să vă schimbaţi sau să
renunţaţi la serviciu), care ar putea avea repercusiuni neplăcute, grave asupra
viitorului dumneavoastră", ne sfătuieşte psihologul Gabriela Clement.
Nici ninivitenii nu şi-au pierdut speranţa

Vreţi să ştiţi cum o cetate întreagă s-a mântuit? Oraşul ninivitenilor a aflat
mântuirea pentru că nu a deznădăjduit. Cu toate că hotărârea lui Dumnezeu era:
Patruzeci de zile mai sunt şi Ninive va fi distrusă! (Iona 3, 4), oamenii nu şi-au pierdut
nădejdea şi îndrăzneala. Şi aceasta, cu toate că Dumnezeu nu le-a spus că se vor
mântui dacă se pocăiesc. Deznădejdea izvorăşte din necredinţă şi viaţă păcătoasă
moştenită şi susţinută de voinţa omului. Ea începe mai întâi cu o stare de tristeţe şi
mâhnire sub diferite forme şi, dacă mâhnirea nu trezeşte în suflet sentimente de
pocăinţă, ea duce la deznădejdea marilor păcate. Sau, altfel spus, dacă barca este
primejduită de furtună, să o salvăm înainte să se scufunde. Căci, aşa cum barca se
scufundă atunci când sunt valuri mari, la fel şi sufletul se îneacă în valurile tristeţii
dacă nu este cineva pe aproape care să-i ofere ajutor.

19
 BIBLIOGRAFIE

 MARINELA BOJIN TERAPEUTICA BOLILOR SPIRITUALE editura

SOPHIA Bucureşti 2006
 JEAN CLAUDE LARCHET TERAPEUTICA BOLILOR MINTALE
 PROF. DIMITRI MELEHOV PSIHIATRIA ŞI PROBLEMELE VIEŢII
DUHOVNICEŞTI editura SOPHIA
 MARELE DICŢIONAR AL PSIHOLOGIEI editura 3
 DR. DMITRI AVDEEV PROBLEME ACTUALE ALE PSIHOTERAPIEI
ORTODOXE editura SOPHIA
 Arhim. SIMEON KRAIOPOULOS TAINA SUFERINŢEI editura
BIZANTINA BUCURESTI
 SFÂNTA SCRIPTURĂ
 SFÂNTUL IOAN GURĂ DE AUR, PROBLEMELE VIEŢII
 TEOLOGIA MORALĂ ORTODOXĂ
 SFÂNTUL IOAN GURĂ DE AUR, DESPRE POCĂINŢĂ,
 ATANASIE ANASTASIU POVĂŢUIRE CATRE POCĂINŢĂ
 ANDREI ARHIEPISCOPUL ALBA IULIEI SPIRITUALITATE
CREŞTINĂ
 DIMITRI MELEHOV, PSIHIATRIA ŞI PROBLEMELE VIEŢII
DUHOVNICEŞTI
 MITROPOLIT HIEROTEHOS VLACHOS, PSIHOTERAPIA
ORTODOXĂ

20
 CUPRINS

1. DATE GENERALE DEPRESIE………………...1

2. CAUZELE DEPRESIEI…………………....... ….2
2.1 CAUZE BIOLOGICE…………………………..2
2.2 CAUZE GENETICE……………………………4
2.3 CAUZE PSIHOSOCIALE……………………...4
2.4. DEPRESII SECUNDARE……………………..5
3. SIMPTOMELE DEPRESIEI…………….............5
4. TIPURILE DEPRESIEI…………………............7
5. EVOLUŢIA DEPRESIEI………………………..8
6. SOLUŢII PASTORAL CATEHETICE
LA DEPRESIE……………………………………...9
7. DESPRE DEZNĂDEJDE………………………18
8. BIBLIOGRAFIE………………………… ……..19

21
22