Sfânta Evanghelie după Ioan cuprinde întreaga esență a perihorezei, atât a relației de

coexistență în iubire din Sfânta Treime, cât și cea de unitate a firilor în Persoana Mântuitorului
Hristos. Acest model desăvârșit de legătură este o taină dumnezeiască, pe care omul trebuie să o
discearnă în profunzimea spiritului. Fiecare Persoană a Sfintei Treimi o cunoaște pe cealaltă în
Sine, neputând exista individualism în mișcarea interioară de comuniune. Sfântul Ioan arată
această stare, nu ca o amestecare, ci în sensul unei reciprocități profunde, fără fuziune și
dezordine. Aceasta înseamnă că cele trei Persoane sunt unite într-un asemenea fel, încât ele sunt
Dumnezeu, dar în același timp rămân distincte și separate într-o angrenare de permeabilitate,
capabilă să păstreze diferența în unitate. Întregul text al Evangheliei este guvernat de asumarea
treimică, în perfectă reciprocitate.
Ideea perihorezei din a patra Evanghelie însumează o descriere sublimă, Tatăl devenind
sferă spirituală în care se integrează toți credincioșii, dar mai important, fiecare persoană devine
sfera spirituală în care Tatăl și Fiul se află în unire desăvârșită. Mântuitorul apare ca Mesia cel
adevărat, cel promis poporului Israel, cel aflat într-o permanentă vorbire cu Dumnezeu. Tatăl îl
iubește pe Fiul, iar Fiul îl iubește pe Tatăl. Ei se cunosc și se experimentează reciproc. Paginile
Evangheliei concep relația de care Tatăl și Fiul se bucură din veșnicie.