Săptămâna Sfintelor Patimi și Învierea Domnului în Itinerarium Egeriae

Printre pelerinii din a doua jumătate a secolului al patrulea o întâlnim pe peregrina

Egeria. Se presupunea că aceasta făcea parte dintr-o comunitatea monahală de surori sau
fecioare, că era originară cel mai probabil din Galicia, locul în care se afla şi mănăstirea sau
comunitatea căreia se adresează în Itineraiul de călătorie. Se mai presupune că fusese o doamnă
din înalta societate a lumii romane de atunci, pentru că și-a permis o călătorie costisitoare prin
Egipt, Arabia, Palestina, Mesopotamia şi Asia Mică.
Pelerinaj Egeriei la Locurile Sfinte are loc între anii 380-386. Jurnalul său de călătorie,
Itinerarium Egeriae şi slujbele pe care le descrie sunt datate pentru anii 382-383.
Procesul de ritualizare a dramei Patimilor și Învierii este descris de Egeria. În Itinerariu
pelerinajul interior și cel exterior se contopesc într-o singură experiență, care a stimulat interesul
pentru Țara Sfântă și care a atras mulţi credincioși.
În primele trei zile din Săptămâna Patimilor, respectiv luni, marţi şi miercuri slujba
începea de la primul cântat al cocoşului şi dura până la ziua în biserica Învierii. La ceasurile al
treilea şi al şaselea se urma rânduiala din timpul Păresimilor. La ceasul al nouălea, în biserica
mare de pe Golgota se cântau imne, antifoane alternativ cu rugăciunile, până la primul ceas din
noapte. În seara de marţi se mergea și la biserică de pe Muntele Măslinilor, unde episcopul citea
din Evanghelie marea cuvântare adresată de Iisus ucenicilor Săi, înainte de Patimi. Miercuri
seara, la biserica Învierii, unul dintre preoţi citea din Evanghelie textul care relatează tocmeala
dintre Iuda şi evrei pentru vinderea lui Iisus.
Caracterul dramatic al suitei de slujbe din Săptămâna Sfintelor Patimi atingea punctul
culminant în zilele de Joi şi Vineri, când procesiunile liturgice erau mult mai lungi şi astfel, mai
obositoare. Joia era singura dată din an când se oficia Liturghia la biserica Crucii, căci în acest
moment se comemora Cina cea de Taină. Către miezul nopţii se făcea slujba la biserica Învierii
din vârful Muntelui. Spre sfârşitul nopţii procesiunea pleca spre Ierusalim şi ajungea pe Golgota,
la locul Crucii, unde se citea textul din Evanghelie.
În Vinerea Patimilor slujbele începeau dimineaţa şi se sfârşeau noaptea târziu. Se citea
din Evanghelie şi se înălţau rugăciuni. Existau şi credincioşi care rămâneau în biserica Învierii, la
priveghere, întreaga noapte.

1
 Privegherea pascală nu este descrisă de Egeria. Ea se rezumă la a ne transmite că sâmbătă
noaptea, se mergea cu imne şi cântări la Anastasis, unde se citea textul din Evanghelie cu
relatarea Învierii.
În Duminica Paştilor, după sfârşitul Vecerniei din Biserica Învierii, se mergea la biserica
de pe Sion. Aici erau intonate imne potrivite cu ziua şi locul, se făcea o rugăciune şi se citea din
Evanghelie. După aceasta, se făcea din nou o rugăciune, se binecuvântau catehumenii, apoi
credincioşii, şi se reîntorceau toţi acasă, târziu, „cam pe la ceasul al doilea din noapte”,
aproximativ orele 19-20.
În lunea şi marţea următoare se mergea în procesiune la Martyrion. Apoi se mergea în
cântări de imne la Biserica Învierii. Miercuri se pornea în procesiune la biserica de pe Muntele
Măslinilor (Eleona), joi la Biserica Învierii, vineri în biserica de pe Sion, sâmbătă la locul din
faţa Crucii, iar a opta zi, adică duminică, din nou la biserica mare, adică la Martyrion. Aceast
ritual se repeta în toate cele opt zile.
Pelerinajul este un fenomen religios cu dimensiuni foarte largi în timp şi spaţiu, care
decurge dintr-o experienţă religioasă. Originile sale se pierd în timp, iar ca extindere geografică,
este aproape planetar. A pleca în pelerinaj este un act important în viaţa oricărui credincios Mulţi
pleacă pentru a vedea frumuseţea locurilor, însă credinţa puternică a preoţilor care însoţesc
grupul, rugăciunile, pacea sufletească şi credinţa care domnesc în timpul pelerinajului îi face să
regăsească în sufletul lor o scânteie a credinţei.
Am rămas impresionat de jurnalul de călătorie al Egeriei mai ales că fiecare dintre
creştini visează să ajungă la Locurile Sfinte.