Săptămâna Sfintelor Patimi în Itinerarium Egeriae

O etapă importantă în istoria pelerinajului creștin îl constituie Itinerarium Egeriae,

jurnalul unei doamne (Egeria, sau Eteria) care, probabil între anii 381 și 384 a întreprins o astfel
de călătorie și care vroia să reconstituie câteva dintre etapele mai importante din istoria
mântuirii: ținta finală fiind Ierusalimul, fiind descris în amănunt și ciclul liturgic care se
desfașoară aici. Pe lânga motivele originare ale unei vizite la locurile din Vechiul și Noul
Testament, și rugăciunile consacrate Domnului, se adaugă altele: prezența unui ghid (deductores
sancti) care o însoțeste pe Egeria; vizita la așezările monastice și întâlnirea cu monahii; vizita la
mormintele martirilor care constituie o caracteristică importantă a pelerinajului creștin fie în
Orient, fie în Occident.
În toate etapele vizitei întreprinse de Egeria se poate observa strânsa conexiune dintre
pelerinaj și celebrarea liturgică, pe de o parte și între pelerinaj și lectura textelor creștine, pe de
alta: “Am celebrat și aici (pe muntele Horeb) Euharistia, am făcut o rugăciune foarte arzătoare și
a fost citit și pasajul corespunzător din Cartea Regilor; pentru noi, dorința maximă era aceea că,
odată ajunși la locul cu pricina, se citea întotdeauna un pasaj din Biblie”.
Această continuă corelare între pelerinaj, lectură biblică și actul cultural avea o
semnificație cu totul particulară la Ierusalim, reevocând dramatic victoria lui Hristos, exact pe
locurile în care s-a desfășurat și-i oferea pelerinului posibilitatea să retrăiasca aceleași etape din
viața Mântuitorului Hristos, în lumina lecturilor biblice. Prin acest proces de ritualizare a dramei
Patimilor și Învierii, pelerinajul interior și cel exterior se contopesc într-o singură experiență,
care a stimulat interesul pentru Țara Sfântă și care a atras mulţi credincioși.
Săptămâna Sfintelor Patimi
Perioada Triodului, dimpreună cu sărbătoarea Sfintelor Paști, reprezintă pentru toți
creștinii un reper al viețuirii și prăznuirii Jertfei și Învierii lui Hristos. Această perioadă deosebit
de importantă din viața bisericească este un timp de intensă trăire duhovnicească, de o puternică
încărcătură harică și cultică. Încă de la începuturi întreaga învățătură a creștinismului era
străbătută de mesajul și bucuria Învierii Mântuitorului, iar credincioșii trăiau an de an Nașterea,
Viețuirea, Patimile, Mortea și Învierea lui Hristos ca pe o singură realitate mântuitoare.
Credincioșii puteau simți bucuria Învierii, trecând mai înainte prin impresionantele
evenimente ale pătimirii, răstignirii și îngropării celebrate în Săptămâna Patimilor.
 În Săptămâna Patimilor caracterul comemorativ-istoric al slujbelor săvârşite la Ierusalim
se accentua, deoarece acestea deveneau un fel de reconstituire a tuturor momentelor şi
episoadelor importante ale vieţii şi activităţii Mântuitorului din ultimele cinci zile înainte de
moartea pe Cruce. Procesiunile religioase urmăreau aproape pas cu pas, drumul stabatut de Iisus
şi ucenicii Săi, oprindu-se la toate bisericile construite în acele locuri. Slujbele erau
impresionante prin cântări, lecturile biblice şi rugăciunile care se citeau.
Luni, marţi şi miercuri slujba începea de la primul cântat al cocoşului şi dura până la ziua
în biserica Învierii. La ceasul al nouălea, în biserica mare de pe Golgota se cântau imne,
antifoane alternativ cu rugăciunile, până la primul ceas din noapte.
Marţi seara se mergea şi la biserică de pe Muntele Măslinilor, unde episcopul citea din
Evanghelie marea cuvântare adresată de Iisusu ucenicilor Săi.
Joi şi Vineri, procesiunile liturgice erau mult mai lungi şi astfel, mai obositoare. Joia se
făcea slujbă obişnuită, iar apoi Liturghie, la care se împărtăşeau toţi credincioşii. Era singura dată
din an când se oficia liturghie la biserica Crucii, căci în acest moment se comemora Cina cea de
Taină. Către miezul nopţii se făcea slujba la biserica Învierii din vârful Muntelui. Se cobora apoi
la biserică de la poalele Ghetsimanilor, unde se făcea rugăciune. Spre sfârşitul nopţii procesiunea
pleca spre Ierusalim şi ajungea pe Golgota, la locul Crucii, unde se citea textul din Evanghelie.
În Vinerea Mare slujbele începeau dimineaţa şi se sfârşeau noaptea târziu. Ritualul
începea la bisericuţa Crucii şi continuă în atriumul deschis dintre biserică Învierii şi Martyrion,
în faţa Crucii. De la cruce se mergea la biserica mare, Martyrion şi apoi la biserica Învierii. Se
citea din Evanghelie şi se înălţau rugăciuni. Existau şi credincioşi care rămâneau în biserica
Învierii, la priveghere, întreaga noapte.
Sâmbăta constituia un moment de relaxare, se făceau mai puţine slube, iar credincioşii se
pregăteau pentru Înviere.
Implicaţiile liturgice ale minunii Învierii sunt multiple, ceea ce face ca însuşi rânduielile
pascale să capete un caracter mai solemn şi de deplinătate a bucuriei creştine.