Cinstirea Maicii Domnului în cultul

divin ortodox

Introducere

În tradiţia celor două mari Biserici istorice s-a menţinut constant, chiar şi după
nedorita despărţire de la 1054 rânduiala Bisericii celei una primită chiar de la Sfinţii
Apostoli de a-i dedica Maicii Domnului, Sfintei Fecioare Maria, un cult cu totul deosebit
care între timp s-a amplificat ocupând un spaţiu considerabil în programul liturgic. Orice
credincios care participă consecvent la programul liturgic poate realiza că majoritatea
cântărilor bisericeşti, în care sunt preaslăvite Persoanele Prea Sfintei Treimi, se încheie cu
cuvintele: şi acum şi pururea şi în vecii vecilor, după care se rosteşte un imn sau un
tropar dedicat Sfintei Fecioare Maria. Datorită abundenţei de cântări şi rugăciuni dedicate
ei, Biserica Romano-Catolică s-a şi autodefinit ca fiind o biserică mariană. Este adevărat
că şi în Biserica Ortodoxă, cultul Sfintei Maria are cam aceeaşi pondere. Foarte elocvent
este şi faptul că cea dintâi sărbătoare a anului bisericesc este dedicată Sfintei Maria (8
septembrie-naşterea), iar ultimul praznic din cursul anului liturgic este închinat tot ei (15
august-adormirea). Din textele liturgice utilizate în cadrul cultului se poate observa
adaptarea de către tradiţia bisericească a unor texte biblice chiar dacă puţine dintre ele fac
aluzie directă la Sfânta Maria, de fapt nu la numele său care nu este amintit în nici un text
din primul Testament, ci mai curând la rolul unei fecioare, descendentă a Evei, şi nu
numai, prin care se va realiza întruparea Fiului lui Dumnezeu1.
Învăţătura despre preacinstirea Maicii Domnului este un capitol impresionant din
mariologia ortodoxă şi implicit din teologia misionară. Această învăţătură este în strânsă
legătură cu doctrina despre Fiul lui Dumnezeu întrupat şi cu învăţătura despre mântuirea
noastră în şi prin Hristos Iisus. Astfel, mariologia, hristologia şi soteriologia – trei
dogme de bază ale Bisericii noastre – se constituie ca un minunat triptic din tezaurul
doctrinar al învăţăturii ortodoxe2.
Cărţile de cult cuprind o parte însemnată din tezaurul Sfintei Tradiţii, constituind o
mărturie practică a dogmelor creştine ale Bisericii Ortodoxe. Dacă dogmele creştine au
fost consfinţite în focul Sinoadelor ecumenice, cântările din cărţile de cult vin să-şi aducă
aportul lor substanţial predicând aceste adevăruri revelate tuturor creştinilor în cadrul
rânduielilor liturgice. Astfel, Cărţile de cult cuprind învăţături dogmatice ca: dogma
Sfintei Treimi, Hristologia şi Soteorologia, Mariologia..., inclusiv problema Parusiei şi a
Înfricoşatei judecăţi. Cântările din Cărţile de cult scot în relief urmările grele ale
păcatului strămoşesc precum şi necesitatea Întrupării Fiului lui Dumnezeu, urmată de
jerfta Mântuitorului pe Cruce care aduce împăcarea omului cu Dumnezeu, răscumpărarea
omului sau mântuirea3.
La originea cultului sfinţilor şi al Maicii Domnului, în special, stă acel eveniment
hotărâtor sau lucrarea prin care Dumnezeu împlineşte dorinţa Sa de a săvârşi toate în
Hristos, Cuvântul Său veşnic ( Efeseni 1, 9 – 10; Coloseni 1, 20 ). Acest "eveniment"
este, aşadar Hristos Dumnezeu-Întrupat din Fecioara Maria4.

1
Pr.Prof.Dr. Petre Semen, Semnificaţia fecioriei şi a maternităţii în gândirea iudaică şi creştină –
Preacinstirea Sfintei Fecioare Maria,în Analele științifice al Universității ”Al I.Cuza” Iași, tom X,
Teologie Ortodoxă, 2005, p. 151
2
Pr. Asistent Nicolae V. Dura, Maicii Domnului i se cuvine preacinstire, "Studii Teologice", nr.
4, 1987, p.84 – 85
3
Pr. Drd. Nicolae Alexa, Învăţătura despre Fecioara Maria în cărţile de cult, în "B. O. R.", nr. 9
-10, 1980, p. 982
4
Pr. Adrian Lucian Dinu, Maica Domnului în teologia Sfinţilor Părinţi, Ed. Trinitas, Iaşi 2004,
p. 223
 Maica Domnului face parte din sistemul nostru teologic, axact aşa cum face parte
Dumnezeu din el, Iisus, mântuirea, minunile, învierea şi viaţa de apoi. Ea face parte din
sistem în măsura în care prin ea ni se dezvăluie o parte din intenţiile lui Dumnezeu, cu
lumea, intenţii dezvăluite în întregime prin Iisus şi prin opera Lui de răscumpărare5.
Cea mai caracteristică trăsătură a piozităţii bisericeşti o constituie în mod
neîndoielnic venerarea Maicii Domnului. În cultul ortodox, cu toată bogăţia şi varietatea
alcătuirii lui, nu se poate afla vreo rânduială oarecare, oricât ar fi de mică şi particulară, în
care să nu se afle adresarea către Născătoarea de Dumnezeu, fie pentru preamărirea ei,
fie pentru a o ruga să ne ajute şi să mijlocească pentru noi, fie prentru a-i mulţumi pentru
astfel de mijlociri şi ajutor.
Venerarea Maicii Domnului are o bază trainică în Tradiţia Vechii Bisericii
Ecumenice. Este suficient să amintim că venerarea Maicii Domnului s-a menţinut în
comunităţi, care s-au desprins de Biserică în perioada Sinoadelor Ecumenice, între care şi
în comunităţi care nu aveau un interes deosebit să menţină această venerare, de exemplu:
nestorienii, monofiziţii şi altele asemenea lor. Bineînţeles că se întâlnesc doar rudimente
sau mai precis resturi ale venerării Maicii Domnului, rudimente care nu au avut o
evoluţie deplină, datorită înseşi logicii ereziilor amintite. Însă este cu atât mai
demonstrativ faptul că ele s-au menţinut împotriva acestei logici.
Biserica Ortodoxă, credincioasă Tradiţiei sale străvechi, nu găseşte cuvinte să
cânte îndeajuns pe Maica Domnului, şi nu cunoaşte limite pentru preamărirea ei. Pentru
Biserica Ortodoxă Maica Domnului este "mai presus decât toate făpturile cerşti şi
pământeşti", este "mai cinstită decât Heruvimii şi mai preamărită decât Serafimii".
Potrivit cu aceasta şi ocrotirea Fecioarei Maria, după însemnătatea şi puterea ei, iese din
rândul altor ocrotiri. Noi cântăm: "Ocrotirii omeneşti ( iar asemenea ocrotire este şi a
tuturor sfinţilor ) nu mă încredinţa, ci tu însăţi apară-mă şi mă miluieşte". În slujba de la
Adormirea Născătoarei de Dumnezeu ( în care preamărirea Maicii Domnului se poate
spune că atinge apogeul ) se spune direct: "Mărirea ta este mărirea cea plăcută lui

5
+Antonie Plămădeală, episcop – vicar patriarhal, Maica Domnului în teologia şi viaţa ortodoxă,
în "B.O.R.", nr. 9 – 10, 1978, p. 1115
Dumnezeu", adică cea care se cuvine lui Dumnezeu, care este proprie numai lui
Dumnezeu6.
Tradiţia Bisericii Ortodoxe, odată cu mulţimea şi frumuseţea de negrăit a
numirilor date Sfintei Fecioare Maria, a imnelor şi rugăciunilor adresate Sfintei Fecioare,
ne oferă o mulţime de învăţături dogmatice, morale şi istorice legate de preaslăvirea
Maicii Domnului nostru Iisus Hristos7.
Venerarea Maicii Domnului nu se întemeiază pe un singur reper din existenţa
Preacuratei, ci se ţine seama de faptul că întreaga sa viaţa se alcătuişte dintr-un lung şir de
trepte ale unui neîntrerupt urcuş de pe pământ la cer. În viaţa Maicii Domnului pot fi
distinse o seamă de evenimente cărora Biserica le consacră prăznuiri şi rugăciuni speciale
şi care marchează reperele spoririii sale duhovniceşti şi ale preaslăvirii Sale. Ele sunt:
Naşterea Maicii Domnului, Intrarea în Biserică, Bunavestire ( şi legată de aceasta vizita
pe care i-a făcut-o Elisabetei ), Naşterea Domnului, apoi un şir de evenimente legate de
viaţa sa pământească, de la fuga în Egipt, până la şederea la picioarele Crucii, Învierea şi
Înălţarea Domnului, Cincizecimea şi Adormirea8. Imnolografia bisericească, departe de a
fi ţesută din exagerări poetice, ea conţine învăţătura ortodoxă cea mai autentică, păstrată
şi predicată zilnic prin cult credincioşilor în formă concentrată9.

Cinstirea Maicii Domnului în cultul divin ortodox

6
+ Mitopolitul Serghie Stragorodski, Venerarea Maicii Domnului după învăţătura Bisericii
Ortodoxe, în "Mitropolia Banatului", nr. 9 – 10, 1974, p. 198-199
7
Pr. Drd. Constantin I. Duţu, Sfânta Fecioară Maria în opera omiletică a Cuviosului Andrei
Criteanul şi a Sfântului Ioan Damaschin, în „Studii Teologice”, nr. 1 -2, 1980, p. 15
8
Serghie Bulgakov, Rugul care nu se mistuie, trad. de Boris Buzilă, Ed. Anastasia, Bucureşti
2001, p. 99
9
Pr. Prof. D. Stăniloae, Maica Domnului ca mijlocitoare, în „Ortodoxia”, nr. 4, 1952, p. 94
 Cuvintele "cult", "cultic" sau altele de acest fel desemnează astăzi mai ales o serie
de practici sau acte îndreptate către Dumnezeu şi sfinţi, prin care se exprimă participarea
la o viaţă comunitară şi credinţa întru el.
Cultul Maicii Domnului s-a desfăşurat şi se desfăşoară în Biserică prin lucrarea
Duhului Sfânt. Acest cult se raportează mereu la Mântuitorul Hristos, Capul Bisericii, şi
la sfinţii Săi. În acest sens Sfânta Scriptură şi Sfânta Tradiţie sunt fundamentul şi viaţa
Bisericii, deci şi al cultului Maicii Domnului. Din Sfânta Tradiţie face parte şi învăţătura
despre Maica Domnului care s-a dezvoltat treptat ajungând la bogăţia şi frumuseţea de
astăzi10.
Biserica Ortodoxă venerează în Fecioara Maria pe "Maica lui Dumnezeu, care fără
a se substitui Unicului Mijlocitor, mijloceşte înaintea Fiului pentru toţi credincioşii.
Iubirea şi veneraţia faţă de Fecioara este sufletul pietăţii ortodoxe, inima ei, ceea ce
încălzeşte şi însufleţeşte trupul întreg"11.
Cinstirea de care Sfânta Fecioară s-a bucurat din partea creştinilor a început încă
din timpul vieţii ei, persoana ei fiind întotdeauna asociată în chip firesc cu aceea a
dumnezeescului său Fiu şi înconjurată de dragostea şi respectul celor din preajma Lui.
Dar în primele trei secole cinstirea aceasta se manifestă în chip latent şi sub forme mai
discrete, mai ales în cultul particular al creştinilor din Biserica Ierusalimului şi din jurul
mormântului Maicii Domnului12.
Literatura creştină din primele trei secole se ţine în privinţa Sfintei Maria în mod
strict de datele Noului Testament. Referinţele ei nu sugerează ideea despre un cult adus în
cinstea ei13.
Importanţa şi rolul deosebit al Sfintei Fecioare au fost pe deplin înţelese de
creştinătatea primară. Pe de o parte, în jurul persoanei Sfintei Fecioare, Biserica creştină

10
Pr. Adrian Lucian Dinu, op. cit., p. 224-225
11
Diac. mag. Constantin Voicu, Maica Domnului în teologia Sf. Ioan Damaschin, în "Mitropolia
Olteniei", nr. 3 – 4, 1962, 165
12
Pr. Prof. Ene Branişte, Cinstirea Maicii Domnului în cultul ortodox şi formele ei de exprimare,
în "Ortodoxia", nr. 3, 1980, p. 522
13
Diac. mag. Constantin Voicu, op. cit., p. 166
primară, în sinoade şi prin mărturiile Sfinţilor Părinţi, a ştiut să ducă lupta de apărare şi
afirmare a învăţăturii adevărate împotriva celor care, rătăcind de la dreapta credinţă,
căutau să diminueze sau să nege total prerogativele Maicii Domnului ca Născătoare de
Dumnezeu şi pururea Fecioară, elemente esenţiale pentru hristologie şi soteriologie. Pe
de altă parte însă, credinţa şi pietatea creştină au înconjurat persoana Sfintei Fecioare cu o
evlavie deosebită, cu o cinstire de care nu s-a învrednicit nici una dintre creaturile văzute
sau nevăzute, dând expresie unui cult de preacinstire împodobit cu imne şi cântări alese,
plin de apelative, care vădesc cu prisosinţă vrednicia şi prerogativele speciale de care se
bucură Sfânta Fecioară Maria14.
Dacă în primele trei secole cinstirea Maicii Domnului s-a manifestat în forme mai
discrete, căci pe lângă atmosfera de taină în care s-a dezvoltat atunci întregul cult creştin
mai era şi primejdia unei confuzii între cultul foarte proaspăt al Maicii Domnului şi cultul
atâtor zeităţi păgâne15, o dată cu acordarea libertăţii creştinilor ( anul 313 ), cultul ei
public s-a făcut simţit tot mai mult. Începând cu secolul al IV – lea se constată existenţa a
tot mai multe forme de exprimare a acestui cult: "Cine este mai de cinste decât Maica
Domnului?"16 se întreba odinioară Sfântul Ambrozie, arătând, totodată, amploarea
venerării ei. Ca o sămânţă care a aşteptat prea mult timp în pământ pentru ca să răsară la
lumină, îmboldită de o cauză externă, aşa şi cultul Maicii Domnului a luat o dezvoltare
explozivă şi mereu crescândă mai ales din prima jumătate a secolului al V – lea, datorită
ereziei dioprosopiste a lui Nestorie, care susţinea că, deoarece în fiinţa lui Hristos ar
exista două persoane deosebite ( dumnezeiască şi omenească ), Sfânta Fecioară Maria nu
a născut decât pe omul Hristos şi nu poate fi numită Născătoare de Dumnezeu, ci numai
Născătoare de om ( ανθρωποτόκος ) sau, cel mult, Născătoare de Hristos17.

14
Pr. Prof. Mircea Chialda, Preacurata Fecioara Maria, Maica Domnului, în "Studii Teologice",
nr. 5 – 6, 1981, p. 325 - 326
15
Pr. Asistent Dr. Alexandru Moisiu, Ce învaţă Fericitul Augustin despre Maica Domnului, în
"Mitropolia Ardealului", nr. 3 – 4, 1960, p. 232
16
Sfântul Ambrozie, De virginibus, II, 2, 7, P.L., 16, 220 B, apud. Pr. Adrian Lucian Dinu, op.
cit, p. 226
17
Pr. Prof. Ene Branişte, op. cit., p. 523
 Sinodul III ecumenic ( Efes 431 ) a condamnat erezia lui Nestorie după ce Sfântul
Chiril a înfăţişat cu o uimitoare precizie doctrina ortodoxă. Formulând principiul
dogmatic despre «unul născut Fiu al lui Dumnezeu», s-a lămurit totodată şi rolul Sfintei
Fecioare Maria ca Maica Domnului, în sensul deplin al cuvântului «teotokos». Totodată
s-a mai precizat, că Născătoarea de Dumnezeu a fost înainte şi a rămas şi după aceea
pururea fecioară, pentru că Naşterea Domnului din ea s-a făcut asemnea în mod
dumnezeesc. Astfel pe lângă calitatea de Maică a Domnului, Sf. Maria i s-a mai adăugat
şi cea de «pururea fecioară», precum şi aceasta reiese din Sf. Scriptură. Aşa zişii «fraţi»
ai Domnului nu sunt decât verii săi; dar din lipsă de noţiune specifică, evreii întrebuinţau
şi pentru calitatea de văr termenul de frate18.
Maica Domnului s-a învrednicit de o mărire, cinste şi închinare, mai presus decât a
tuturor sfinţilor, pentru că ea, născând pe Dumnezeu-Mântuitorul, este „pricinuitoarea sau
începătoarea mântuirii noastre”, cum o numeşte Sfânta Tradiţie consemnată în cărţile de
slujbă. De aceea la toate slujbele divine, se rosteşte sau se cântă stihul: „Prea Sfântă
Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pre noi”. Cuvintele „miluieşte-ne pre noi” au
înţelesul de „scapă-ne, slobozeşte-ne” de ispite, de necazuri, primejdii, pentru ca, primind
ajutorul Maicii Domnului, prin mijlocirea către Fiul ei, să putem ajunge la mântuire,
lucrare săvârşită de Iisus Hristos, cu conlucrarea credincioşilor, prin credinţă şi fapte
bune. Nu Maica Domnului ne aduce mântuirea, ci Fiul său, Mântuitorul, Cel născut din
ea19.
Cultul Maicii Domnului cuprinde trei mari momente principale poruncite de
Biserică: supravenerarea datorită chemării ei speciale şi unice pe care Dumnezeu a făcut-
o Fecioarei Maria în planul iconomiei divine; invocarea ei în rugăciune pentru ca să
mijlocească la Fiul ei şi Dumnezeul nostru pentru noi şi imitarea ei, căci este modelul
suprem al vieţuirii în Hristos20, este “prototip şi inspiraţie”21, este icoana de smerenie şi
curăţie dumnezeiască pentru toţi creştinii. Deci acest cult al Maicii Domnului a fost
18
Pr. Dr. M. Şesan, Despre cinstirea Maicii Domnului, în " Mitropolia Moldovei şi Sucevei", nr.
7 – 8, 1958, p. 603 - 604
19
Pr. Prof. Nicolae Petrescu, Despre supracinstirea Maicii Domnului şi chemarea ei în ajutor, în
„Mitropolia Olteniei”, nr. 5 – 6, 2000, p. 117
investit cu autoritate de dogmă de “ Biserica Dumnezeului celui viu, stâlp şi temelie a
adevărului” ( I Tim. 3, 15 )22.
În pietatea ortodoxă, cultul Maicii Domnului ocupă o parte foarte însemnată.
Preasfânta Fecioară Maria este "mai cinstită decât herumvimii şi mai mărită fără de
asemănare decât serafimii". Ea este ridicată de Dumnezeu prin har, deasupra oricărei alte
făpturi. Astfel că, de unde tuturor celorlalţi sfinţi, inclusiv îngerilor, Biserica le aduce
cultul de venerare, Preasfintei Fecioare îi aduce pe acela de supravenerare, care, se-
nţelege, este totuşi un cult esenţial deosebit de cultul de adorare, cuvenit exclusiv lui
Dumnezeu.
Această cinstire specială pe care o aducem Preasfintei Născătoare de Dumnezeu îşi
are temeiul în chemarea cu totul aparte pe care Dumnezeu a încredinţat-o Preasfintei
Fecioare în planul iconomiei divine. Chemarea Mariei, scrie Sfântul Ioan Damaschin, era
de a mijloci venirea lui Dumnezeu în lume ( Evr. 1, 6 ) “trupeşte”, după expresia
Sfântului Apostol Pavel din Col. 2, 6 şi Biserica pune preacinstirea Fecioarei în raport cu
chemarea ei la maternitatea dumnezeiască23.
Cultul Prea Curatei Fecioare are un profund caracter duhovnicesc, aceasta pentru
că întruparea Domnului este de la Duhul, ea se face Născătoare de Dumezeu prin lucrarea
Duhului și rămâne veșnic Fecioară, păzită de Duhul. Cu prezența ei, Maica Domnului a
pătruns cerurile dar a umplut și cultul divin, viața Bisericii și viața credincioșilor, așa
încât se poate vorbi de o omniprezență a ei: ”Maica Domnului este omniprezentă în cultul
ortodox. Ea e prezentă în Liturghie, în toate slujbele celelalte și în pietatea privată în
aceeași măsură”24.

20
Pr. Conf. Dr. Ilie Moldovan, Învăţătura Sfintei Scripturi despre Preacurata Fecioara Maria şi
implicaţiile ei religios – morale, în „Ortodoxia", nr. 3, 1980, p. 484
21
Pr. Prof. Dr. Constantin Galeriu, Maica Domnului“ Povăţuitoarea”, în „Ortodoxia”, nr.3,
1980, p.464
22
Pr. Prof. Dr. Ion Bria, Dicţionar de teologie ortodoxă, A – Z, E.I.B.M.B.O.R., Bucureşti 1981,
p. 248
23
Drd. Pintea Dumitru, Învăţătura Sfântului Ioan Damaschin despre Maica Domnului, în
„Ortodoxia”, nr. 3, 1980, p. 516.
 Temeiul acestui cult deosebit al Preasfintei Fecioare îl constituie calitatea ei de
Născătoare de Dumnezeu pururea fecioară. Mărind pe Fecioara, cântările liturgice arată şi
temeiul cultului ei: " Născătoare de Dumnezeu Fecioară, bucură-te, cea plină de dar,
Marie, Domnul este cu tine; binecuvântată eşti tu între femei şi binecuvântat este rodul
pântecelui tău, că ai născut pe Mântuitorul sufletelor noastre.... Bucură-te Mireasă
pururea Fecioară... care fără stricăciune pe Dumnezeu Cuvântul ai născut, pe tine cea cu
adevărat Născătoare de Dumnezeu, te mărim." Prin bunăvoinţa dumnezeiască, ea, cea
mai curată fiinţă umană, a fost aleasă să slujească lui Dumnezeu ca mamă în întruparea
Fiului Său pentru mântuirea lumii; iar credincioşii cinstind-o pentru cinstea cu care
Dumnezeu însuşi a învrednicit-o, au şi motiv de mare şi veşnică recunoştinţă faţă de
Fecioara, pentru că ea, în numele tuturor oamenilor, a răspuns afirmativ la iniţiativa
dumnezeiască de mântuire şi pentru că ea, prin rugă necurmată, neîncetat mijloceşte la
Fiul său pentru dăruirea către toţi a harului mântuitor şi a tot ajutorul dumnezeiesc25.
În semn de supracinstire a Fecioarei Maria, Biserica Ortodoxă aşează icoana ei,
alături de icoana Mântuitorului, în dreapta Lui, alături de Uşile Împărăteşti 26. Legat de
iconografie trebuie semnalat faptul că icoana Maicii Domnului se regasește în mai multe
locuri în Biserică, atât pe catapeteasmă, în naos, uneori și în pronaos și chiar în pridvor.
Întregul program iconografic după care sunt pictate bisericile ortodoxe, într-o
corespondență sau conformitate cu întregul cult, o arată pe Maica Domnului totdeauna
alături de Mântuitorul și fundamentează o "teologie liturgică a prezenței personale", care
întregește viziunea generală personalistă a credinței, cultului și spiritualității ortodoxe.
Dialogul personal și comunitar, ce se desfațoară liturgic în Biserică este favorizat și
încălzit de rugăciunile, imnele și icoanele închinate Maicii Domnului, pentru că de la

24
+Antonie Plămădeală, episcop – vicar patriarhal, op. cit., p. 1121, apud. Pr. Conf. Dr. Viorel
Sava, Învățătura despre Maica Domnului și reflectarea ei în cultul și iconografia ortodoxă, în Analele
Științifice ale Universității ”Al. I. Cuza”, tom IV, Teologie Ortodoxă, 1997 – 1998, p. 65
25
Prot. Dr. Isidor Todoran, Consideraţii mariologice, în "Mitropolia Ardealului", nr. 3 – 4, 1958,
p. 218
26
Pr. Prof. Nicolae Petrescu, op. cit., p. 117
Prea Sfânta Născătoare de Dumnezeu învață credincioșii ce este dragostea față de Hristos,
cum se intră și se persistă în dialogul de rugăciune și har cu El27.
Cinstirea Maicii Domnului în cultul public al Bisericii s-a manifestat, încă de la
început, prin mai multe forme sau modalităţi de expresie, dintre care cea dintâi ca
importanţă este instituirea de sărbători sau zile anumite din cursul anului bisericesc,
consacrate pomenirii şi cinstirii ei deosebite28.
Preasfânta Fecioară este sărbătorită în mod deosebit de mai multe ori în cursul
anului bisericesc, prin praznice care amintesc diferite momente importante ale participării
ei la procesul mântuirii oboective săvârşite de Mântuitorul Iisus Hristos, precum şi unele
minuni săvârşite după mutarea la viaţa veşnică.
Din punct de vedere al importanţei lor, sărbătorile Maicii Domnului se împart în
două categorii: sărbători mari, trecute de Biserică între „praznice împărăteşti” şi sărbători
de mai mică importanţă. Ele sunt numeroase de-a lungul anului bisericesc şi ne arată
gradul superior de cinstire acordată Maicii Domnului29.
În ce priveşte locul pe care Născătoarea de Dumnezeu îl ocupă în liturghia şi în
evlavia Bisericii, cuvântul care caracterizează acest loc este atotprezenţa 30. Astfel, din
cele douăsprezece mari sărbători, numite praznice împărăteşti, cinci sunt închinate Maicii
Domnului:
1. Naşterea Maicii Domnului ( 8 septembrie );
2. Intrarea în Biserică a Maicii Domnului ( 21 noiembrie );
3. Întâmpinarea Domnului, sărbătoare închinată Maicii Domnului şi
sărbătoare a Domnului ( 2 februarie );
4. Bunavestire ( 25 martie );

27
Pr. Conf. Dr. Stefan Buchiu , Întrupare și unitare, Restaurarea cosmosului în Iisus Hristos,
Editura Libra, București, 1997, p. 101
28
Pr. Prof. Ene Branişte, op. cit., p. 523
29
Livius Ioan Jebelean, Maica Domnului în evlavia credincioşilor ortodocşi, în „Mitropolia
Banatului”, nr. 1, 1986, p. 36
30
Alexis Kniazev, Maica Domnului în Biserica Ortodoxă, trad. de Lucreţia Maria Vasilescu, Ed.
Humanitas, Bucureşti, 1998, p. 17
 5. Adormirea Maicii Domnului ( 15 August ).
Celebrând Naşterea Maicii Domnului, Biserica scoate în evidenţă sfinţenia sa
aleasă încă de la naştere, în virtutea căreia a devenit cu putinţă urcuşul său către
maternitatea divină. Biserica prăznuieşte şi naşterea Sfântului Ioan Botezătorul ca pe una
care s-a umplut de har, asemeni maternităţii divine. O face pentru a mărturisi că o naştere
sfântă – cea pe care o sărbătoreşte – nu trebuie privită ca rod al unei "imaculate
zămisliri", urmată de despovărarea de păcatul originar, ci doar ca începutul unei vieţi
sfinte, sporind mereu în sfinţenie. Puritatea şi sfinţenia pruncului, datorate necunoaşterii
păcatului şi unei selecţii divine de un fel deosebit, trebuiau să se călească, să se
desăvârşească şi să sporească în putere, iar absenţei păcatului să-i ia locul eficienta lui
înlăturare31.
La Sărbătoarea Naşterii Maicii Domnului, Troparul de la slujba Utreniei spune:
„Naşterea ta, Născătoare de Dumnezeu, a adus bucurie întregii lumi, căci prin tine s-a
arătat Soarele dreptăţii, Hristos Dumnezeul nostru, Cel ce ne-a izbăvit din moarte şi ne-a
dăruit binecuvântarea Sa; înfrângând moartea ne-a dăruit nouă viaţă veşnică”. Iar un alt
tropar al acestei sărbători, care şi-a păstrat în Răsărit solemnitatea liturgică deosebită,
spune: „La Naşterea ta, Preacurată, Ioachim şi Ana au fost sloboziţi de necinstea
nerodirii. Adam şi Eva s-au izbăvit din moarte, iar poporul care cinsteşte naşterea ta s-a
slobozit din robia păcatului şi strigă: Cea care era stearpă naşte pe Maica lui Dumnezeu,
hrănitoarea vieţii noastre sufleteşti”.
Revelaţia Vechiului Testament se împlineşte prin Maica Domnului, care se face
temelie a Bisericii creştine, pentru că Însuşi Capul ei, Hristos-Dumnezeu, se întrupează
din ea. Realitatea acesta miraculoasă, tainică este exprimată cu deosebită fineţe în Slava
stihoavnei care se cântă la această sărbătoare: „Veniţi toţi credincioşii să alergăm către
Fecioara: că iată se naşte ceea ce din pântece mai dinainte a fost rânduită a fi Maica
Dumnezeului nostru. Cămara fecioriei, toiagul lui Aaron, cel ce a odrăslit din rădăcina lui

31
Serghie Bulgacov, Rugul care nu se mistuie-studiu de interpretare dogmatică a unor elemente
ale cultului Maicii Domnului în Ortodoxie, trad. de Boris Buzilă, Ed. Anastasia, Bucureşti, 2001, p. 99-
100.
Iesei; propovăduirea proorocilor, odrasla drepţilor Ioachim şi Ana se naşte şi Biserica cu
a sa cuviinţă se împodobeşte; Biserica cea Sfântă, locaşul lui Dumnezeu, organul
fecioriei, cămara cea împărătească; întru care taina cea preamarită a unirii celei negrăite a
firilor ce s-au adunat împreună desăvârşit s-a lucrat întru Hristos, căruia închinându-ne
acum, lăudăm Naşterea Fecioarei, ceea ce este întru totul fără de prihană”32.
La 21 noiembrie este una din cele mai mari sărbători închinate Sfintei Maria:
„Astăzi este începutul buneivoinţe a lui Dumnezeu şi anunţarea mântuirii oamenilor.
Fecioara este adusă la templul Domnului şi vesteşte astfel pe Hristos Cel ce va să vină. Să
strigăm Maicii şi noi cu strigăt mare: Bucură-te, ceea ce eşti împlinirea hotărârii
Domnului”. Şi tot la Utrenie credincioşii cânta: „Cea care este templu pracurat al
Domnului şi cămara de nunta de mare preţ, comoara adevărată a slavei Domnului, intră
astăzi în casa Domnului primind harul Duhului cel dumnezeiesc. Îngerii lui Dumnezeu o
preaslăvesc, căci ea se face masă cerească”33.
Evenimentul Intrării Maicii Domnului în Biserică, deşi nu apare niciunde în Sfânta
Scriptură, a intrat în conştiinţa Bisericii, în Tradiţia ei 34. Despre această sărbătoare se
aminteşte în secolul al IV – lea. Tradiţiile creştinilor din Palestina ne arată că şi până
acum a fost o biserică veche ridicată în amintirea Intrării în Biserică a Preasfintei
Născătoare de Dumnezeu, de către împărăteasa Elena35. Intrarea în biserică, în Biserica
cea vie a lui Dumnezeu, îmbisericirea Fecioarei Maria va însemna o nouă treaptă de
sfinţire a Maicii Domnului. Templul era unicul loc sfinţit din lume, unde sălăşluia
Dumnezeu Însuşi. Era raiul pe blestematul pământ, blestemul fiind ridicat aici de pe lume
şi de pe creatură graţie sfinţeniei templului.

32
Pr. Prof. N. C. Buzescu, Teotokos şi hristologie în canoanele, stihirile, dogmaticile şi troparele
Octoihului Mare, în „Ortodoxia”, nr. 1, 1977, p. 83
33
Pr.Lect.Drd. Adrian Dinu, Credinţă şi evlavie marială la Sfinţii Părinţi, în Analele științifice al
Universității ”Al I.Cuza” Iași, Teologie Ortodoxă, Tomul VII, 2002, p. 38
34
Lucian Farcaşiu, Teologia imnografică a Praznicului Intrării Maicii Domnului în Biserică, în
"Teologia", nr. 4, 2005, p. 168
35
Prot. Silvestru Bălănescu, Serbătoarea intrarei în Biserică a Pre-Sfintei Născătoarei de
Dumnedeu, în "B. O. R.", nr. 1, 1875, p. 71
 Preasfânta Fecioară a fost întâmpinată de arhiereu şi condusă la Sfânta Sfintelor,
aşa cum au prezis proorocii; tot aici vor pogorî îngerii şi vor vorbi cu ea. De atunci începe
să-şi piardă puterea templul Vechiului Testament ca loc al întâlnirii omului cu
Dumnezeu. Maria devine templul templelor, primind în sine putere de biserică sfinţitoare.
Templul începe să scadă în importanţă, rămânând loc de întâlnire pentru rugăciune, până
când i se va sfâşia catapeteasma pe la mijloc, iar sfinţenia bisericii veterotestamentare nu
va mai exista36.
La templu Sfânta Fecioară a trăit pâna la vârsta de 15 ani. În tot acest timp ea a
fost în strânsă comuniune cu îngerii, prin intermediul cărora îşi primea şi hrana din cer,
acolo în Sfânta Sfintelor. Şi pe măsură ce trecea vremea, sporea şi Sf. Fecioară cu
înţelepciunea şi cu darul. Toate lămuririle acestea pe care imnele liturgice ni le dau, în
legătură cu naştera şi copilăria Sf. Fecioare sunt împrumutate din Protoevanghelia lui
Iacov. Scrierea aceasta face parte dintre apocrife. Şi anume, nu din categoria apocrifelor
alcătuite în scopul de a răspândi prin înşelăciune învăţături eretice, ci din categoria
acelora întocmite în scopul zidirii sufleteşti37.
În luna februarie este Sărbătoarea foarte veche a „curăţirii” Mariei şi Întâmpinării
Domnului la Templu de către dreptul Simeon. În perioada primară, această sărbătoare era
la 14 februarie. Deşi este un praznic împărătesc consacrat în întregime Mântuitorului,
totuşi aspectul marial al sărbătorii s-a păstrat, dovadă fiind cântările Utreniei zilei acestei
sărbători: „Bucură-te, cea plină de dar, Fecioară, Maică a lui Dumnezeu: căci din tine s-a
arătat soarele dreptăţii, Hristos Dumnezeul nostru, Cel ce a adus lumina celor care stateau
întru întunericul morţii. Bucură-te, drepte Simeon, cel ce ai primit în braţele tale pe
Mântuitorul sufletelor noastre”38.
Aducerea Fecioarei la templu, îndreptarea ei spre curăţia vieţii de aici, arată că
finalitatea unei asemenea asceze şi lucrări curăţitoare este de fapt pregătirea Maicii Sfinte
pentru primirea în pântecele ei a lui Hristos Dumnezeu. În sensul acesta, Fecioara, prin

36
Serghie Bulgacov, op. cit., p. 100
37
Prof. Dr. D. I. Belu, Maica Domnului în lumina imnelor liturgice, Caransebeş, 1941, p. 22 - 23
38
Pr.Lect.Drd. Adrian Dinu, Credinţă şi evlavie marială la Sfinţii Părinţi, p. 40
curăţia vieţii ei îl vesteşte încă de pe acum pe Cel pe care-L aştepta. Tocmai de aceea
spunem că prin Maica Curată s-a împlinit rânduiala Ziditorului de mântuire a lumii39.
Buna-Vestire ( Ziua Salutării ) sau popular Blagoveştenie, este praznicul în
amintirea zilei în care Sfântul Arhanghel Gavriil a vestit pe Sfânta Fecioară că ea va naşte
pe Mesia ( Luca I, 26 – 38 ), când s-a şi zămislit dumnezeescul Prunc în pântecele Sfintei
Fecioare, prin puterea Sfântului Duh; de aceea în Apus această sărbătoare era numită şi
Sărbătoarea Zămislirii Domnului. Ea a fost aşezată cu nouă luni înainte de naşterea cu
trup a Domnului, adică la 25 martie40.
Această sărbătoare deschide porţile bucuriei celor ce au aşteptat din veacuri
venirea lui Mesia. Şi cum păcatul a intrat în lume printr-o femeie, tot printr-o femeie s-a
pus capăt întunericului religios. Iar aceasta este Sfânta Fecioară Maria din Nazaretul
Galileii, Maica Mântuitorului nostru41. Bunavestire este praznicul celor ce acceptă cu
convingere nestrămutată şi cu suflet neîntinat să intre în marea familie a lui Dumnezeu,
care este Biserica. Prin această sărbătoare ne amintim şi de începutul refacerii unităţii
spirituale între Ziditor şi creatură, aşa cum arată şi cântătile bisericeşti: S-a amăgit de
mult Adam, poftind să fie Dumnezeu şi n-a fost. Iar Dumnezeu, om se face ca să ridice pe
Adam... Să se bucure făptura şi să salte firea, că Arhanghelul stă cu frică înaintea
Fecioarei, aducându-i veste bună şi prin ea nouă ne dă bucurie în locul întristării...42.
Taina Întrupării, prezentă în Sfânta Fecioară încă de la anunţul Arhanghelului
Gavriil, ca şi consimţământul Mariei nu sunt în chip expres formulate. Unul din
caracterele sublime ale cântării Maicii Domnului este tăcerea asupra ceea ce este esenţial,
discreţia feciorelnică43.
Este momentul când, în mod excepţional, Maica Domnului a făcut dovada acelei
ascultări faţă de Dumnezeu despre care vorbesc autorii care pun atitudinea Evei şi a

39
Lucian Farcaşiu, op. cit., p. 180
40
Pr. Prof. Ene Branişte, op. cit., p. 524
41
Diac. P. I. David, La Bunavestire, în "Mitropolia Ardealului", nr. 3 – 4, 1971, p. 303 - 304
42
Idem., p. 306
43
Prof. Latterner-Stoffel, Măreşte suflete al meu pe Domnul, în "Mitropolia Banatului", nr. 1 – 3,
1974, p. 83
Mariei faţă în faţă cu planul lui Dumnezeu. Evanghelia lui Luca, în care găsim relatarea
Buneivestiri, privind actul de supunere faţă de Dumnezeu, subliniază faptul că Fecioara
din Nazaret este ajutată de har, face dovada credinţei şi totodată îşi angajează întreaga
fiinţă44.
Ea primeşte să fie Maică, deşi era hotărâtă să rămână fecioară. Primeşte să fie
Maică, cu riscul de a nu mai părea oamenilor fecioară, până când se vor convinge, măcar
unii dintre ei, prin Învierea Lui, că El e cu adevărat Fiul lui Dumnezeu, deci s-a născut
din ea pe cale mai presus de fire, păzindu-i fecioria.
Ea primeşte să fie Maică pentru că în conştiinţa ei ştie că rămâne şi Fecioară şi pe
de altă parte are încredere că Dumnezeu va avea grijă ca bătrânul Iosif pe care ea şi-l
luase, ca viitor soţ, pentru ca să-i ocrotească fecioria, să afle că ea, cu toate că se va arăta
purtând în pântece şi născând un Fiu, e totuşi Fecioară. De asemenea va avea grijă ca alte
persoane să-şi dea seama că Cel ce se va naşte sau s-a născut din ea, e Fiul lui Dumnezeu,
Care-i cruţă sau i-a cruţat fecioria ( Elisabeta, magii, Dreptul Simeon, proorociţa Ana,
etc. ). Ea primeşte ceea ce-i cere Dumnezeu cu o încredere totală, dar şi cu o smerenie
care o face să se supună fără clintire voii Domnului45.
Bunavestirea marchează deja împlinirea maternităţii divine. Pogorârea Sfântului
Duh asupra Maicii Domnului şi sălăşluirea Lui în ea, din care a primit putere de zămislire
fără de sămânţă, este suprema împărtăşire cu har care poate fi concepută în raport cu
făptura. Sălăşluirea Sfântului Duh înseamnă deja îndumnezeirea firii omeneşti, în
persoana Maicii Domnului. Totuşi ea nu înseamnă mântuirea ci doar pregătirea ei.
Fecioara Maria a devenit biserică în care s-a sălăşluit Sfântul Duh pentru întruparea lui
Hristos46.
Sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului a rămas în calendarul Bisericii ca o zi de
prăznuire distinctă de cea a Intrării în Templu, ca ziua în care Maica Domnului şi-a dat
obştescul sfârşit. După o tradiţie târzie, cunoscută atât în Apus cât şi în Răsărit, după trei
44
Alexis Kniazev, op. cit., p. 63
45
Pr. Prof. D. Stăniloae, Maica Domnului în proologul Evangheliei de la Luca, în „Ortodoxia”,
nr. 3, 1980, p. 447
46
Serghie Bulgacov, op. cit., p. 101
zile de la adormirea ei Fecioara Maria a fost ridicată cu trupul la cer – după cum arată în
Istoria sa Nichifor Calist47. Căci, cu adevărat, nimic nu o poate despărţi pe Maică de Fiul
ei48.
Icoanele şi slujbele bisericeşti sunt singurele surse bisericeşti pe temeiul cărora se
poate teologhisi pe acest subiect. Se ştie că informaţiile referitoare la prăznuirea
Adormirii Maicii Domnului încep să apară abia în secolul IV, indicii mai vechi de această
dată nu avem în tradiţia bisericească. Totuşi, pe la sfârşitul secolului IV, evenimentul
Adormirii Maicii Domnului este consemnat într-o relatare atribuită lui Meliton de
Sardinia, din care nu lipsesc elementul legendar şi tendinţa de idealizare 49. Absenţei
informaţiilor despre cinstirea Adormirii Maicii Domnului îi corespunde şi lipsa unor
informaţii directe, de ordin general, despre venerarea sa în primele veacuri ale
creştinismului. Ele rămân sub acoperământul unei sfinte discreţii50.
Potrivit tradiţiei bisericeşti, confirmată întru totul de slujbele divine şi de
iconografie, Maica Domnului şi-a încredinţat sufletul Fiului Său, care s-a arătat împreună
cu sfinţii îngeri, pentru a I-l primi în slavă. Ni se oferă prin aceasta o preînchipuire a celei
de a doua slăvite veniri a Mântuitorului, care nu este încă Înfricoşătoarea Judecată,
nefiind vorba de prezentarea în faţa judecăţii, ci de o trecere "de la moarte la viaţă"51.
Sfântul Ioan Damaschin relatează că „moartea Sfintei Fecioare nu este ceva
neslăvit pentru ea, pentru că pe calea aceasta a mers Fiul ei, cu moartea pe moarte
călcând, de aceea moartea ei se numeşte moarte dătătoare de viaţă. Dar proslăvirea Sfintei
Maria nu se face de către sine, ci de către Fiul, ţinând seama de limita firii omeneşti, care-
i sunt proprii şi Sfintei Fecioare. Astfel că moartea ei a fost adevărată şi corpul ei a fost
îngropat după lege. El trebuia să fie îngropat, spre a lăsa ce este muritor şi astfel să se
47
Nichifor Calist, Istoria bisericească, II, 21, P.G., 145, 809 şi XV, 14, P.G., 147, 44, apud. Pr.
Adrian Lucian Dinu, op. cit., p. 238
48
Sf. Ioan Damaschin, Cuvânt de laudă la preacinstita Adormire a Maicii Domnului, Ed.
Apostolikis Diakonias, ediţia a treia, Atena 1995, p. 204 – 223, trad. de Arhim. Siluam Mănuilă, în
„ Altarul Banatului”, nr. 1 – 3, 2005, p. 89
49
Serghie Bulgacov, op. cit., p. 110
50
Idem.
51
Idem., p. 111
îmbrace cu nestricăciunea. Căci precum la naşterea Domnului trupul ei a rămas
feciorelnic, tot aşa nici în moarte nu a fost supus stricăciunii. Precum se întunecă soarele
pentru scurtă vreme de către lună, fără să-şi piardă lumina, aşa a fost şi moartea sfintei
numai o trecătoare întunecare. A fost mai puţin o moarte, ci o mutare la Dumnezeu, căci
sufletul ei nu a ajuns în iad, nici corpul ei nu s-a dat stricăciunii. Acest corp neprihănit n-
a rămas în pământ, ci s-a îndreptat prin mormânt ca printr-un Iordan, către Ierusalimul cel
de sus52.
O parte a imnografiei închinate Adormirii Maicii Domnului nu face decât să
afirme că sufletul Mariei a fost primit după moarte în slava cerească şi că, chiar după ce a
părăsit acest pământ, Maica Domnului nu a părăsit Biserica văzută, continuând să
mijlocească pentru cei credincioşi Fiului ei. Se poate cita troparul sărbătorii: Întru
naşterea ta fecioria ai păzit, întru adormire lumea nu ai părăsit, de Dumnezeu
Născătoare; mutatu-te-ai la viaţă, fiind Maica Vieţii, şi cu rugăciunile tale mântuieşti din
moarte sufletele noastre53.
Starea în care s-a aflat Fecioara Maria în moarte nu se poate asemăna nici cu starea
lui Iisus ( al cărui suflet în moarte era unit cu Trupul în ipostasa Cuvântului ) şi nici cu
starea la care ajung în moarte ceilalţi oameni ( ale căror suflete în moarte se despart de
trupurile supuse putrezirii ). Fecioara Maria – vie prin firea înnoită – era din timpul vieţii
unită cu Dumnezeu. În moarte sufletul ei s-a despărţit de trup dar fiind încă din timpul
vieţii unită în chip nedespărţit cu Dumnezeu, trupul şi sufletul au continuat să fie unite
între ele şi în moarte, prin Dumnezeu. De aceea cea care L-a purtat în pântece şi în braţe
pe Hristos, este ţinută în momentul morţii în braţele Lui, înfăşurată ( după cum arată şi
teologia iconografică ) în Dumnezeirea Lui prin care a rămas vie şi după moarte. Astfel,
sufletul ei îndumnezeit a coborât în iad, pentru ca toţi care au primit mântuirea
nădăjduind în ea să o vadă şi să se plece şi ei tot genunchiul, Mijlocitoarea prin care
Dumnezeu a deschis porţile iadului şi a întors la Sine toată creaţiunea căzută54.
52
Pr. Drd. Constantin I. Duţu, op. cit., p. 22
53
Alexis Kniazev, op. cit., p. 153
54
Pr. Boris Răduleanu, Fecioara Maria – Născătoarea de Dumnezeu, în „Glasul Bisericii”, nr. 9 –
12, 1976, p. 934
 În afara praznicelor împărăteşti, există multe sărbători mai puţin festive dedicate
Maicii Domnului.Unele nu sunt cu dată fixă, cum sunt sărbătoarea Acatistului Maicii
Domnului ( a cincea săptămână din Postul Mare) sau cea a Izvorului tămăduirii ( vinerea
din săptămâna luminată ). Altele, cele mai multe, sunt sărbători cu dată fixă. Cele mai
cunoscute sunt sărbătorile închinate icoanelor venerate, sărbători de mijlocire, precum
Aducerea Veşmântului Născătoarei de Dumnezeu în Vlaherne ( 2 iulie ), Punerea în
Raclă a Brâului Maicii Domnului ( 31 august ) ori sărbătoarea slavă Pokrov (
Acoperământul Maicii Domnului ). Acestea sunt în cea mai mare parte sărbători ale
evlaviei, instituite pentru a cinsti apariţiile Născătoarei de Dumnezeu sau intervenţiile ei
miraculoase în viaţa poporului creştin. Unele sunt strict locale, altele sunt mai mult sau
mai puţin însuşite de întreaga Biserică. Numărul acestor sărbători este practic nelimitat.
Totdeauna pot apărea altele, ele fiind expresia profundei convingeri a Bisericii potrivit
căreia Maica Mântuitorului este asociată, prin Fiul ei, vieţii poporului creştin, căci ea nu
încetează să se roage pentru el şi să-l ajute prin intervenţiile ei miraculoase55.
Cea mai veche dintre ele este Soborul sau Adunarea Prea Sfintei Năsătoare de
Dumnezeu, adică adunarea ( de slujbă ) a crediincioşilor în cinstea Prea Sfintei Fecioare,
care are loc a doua zi de Crăciun ( 26 decembrie ), potrivit regulei după care a doua zi
după marile praznice se face pomenirea acelor persoane sfinte care au fost organe ale
evenimentului sărbătorit ori au luat parte la el. Fiind legată de praznicul Naşterii
Domnului, ea este o sărbătoare cu ţinere, ca o continuare a Crăciunului.
În afară de evenimente care comemorează evenimente din însăşi viaţa Maicii
Domnului, pietatea ortodoxă a aşezat în calendarul ei şi câteva zile ( fără serbare ) în
amintirea unor minuni săvârşite prin puterea Prea Curatei după adormirea ei. Astfel,
avem Acoperământul Maicii Domnului , de la 1 octombrie, în amintirea unei minuni
întâmplate în biserica Maicii Domnului din cartierul Vlahernelor în Constantinopol, când
Sfânta Fecioară s-a arătat în toată mărirea ei cerească, Sfântului Andrei cel Nebun pentru
Hristos, ca ocrotitoare şi mijlocitoare a creştinilor 56. Condacul acestei sărbători cinsteşte

55
Alexis Kniazev , op. cit., p. 18
56
Pr. Prof. Ene Branişte, op. cit., p. 529
pe Sfânta Maria comparând-o cu Biserica: „În această zi Fecioara mijloceşte în Biserică
şi împreună cu cereştile oşti se roagă lui Dumnezeu pentru noi; îngerii şi împăraţii
pământului i se închină; apostoli şi prooroci o preamăresc, căci pentru noi se roagă
Maica Dumnezeului cel veşnic”.
În Vinerea din săptămâna luminată, numită Vinerea Izvorului Tămăduirii,
pomenim de asemenea una din minunile Maicii Domnului. În această zi se face sfinţirea
apei mici, în biserici sau la fântâni şi izvoare, iar în unele părţi preoţii fac şi botezarea
generală a caselor credincioşilor, cu apă sfinţită.
Cu nouă luni înainte de naşterea Sfintei Fecioare, adică la 9 decembrie, noi
prăznuim Zămislirea Sfintei Fecioare ( în calendare şi sinaxare e trecută Zămislirea
Sfintei Ana ), sărbătoare care întregeşte ciclul sărbătorilor Mariei. Cartea
Protoevanghelia lui Iacob, o apocrifă destul de timpurie în Biserică, a furnizat cu
siguranţă „elementele” sau datele acestei sărbători: anunţarea de către un înger a
zămislirii Mariei, alegerea ei încă din casa parintească şi apoi ducerea ei la templu etc.
Sărbătoarea aceasta a dat ocazia meditării la sfinţenia Mariei, acesta fiind de fapt rolul
dogmatic al sărbătorii. Sărbătoarea a intrat în Biserică prin secolele VII-VIII completând
ciclul liturgic marial. Nu se vorbeşte deloc de o inexistenţă a păcatului strămoşesc în
Maria, condacul de la slujba Utreniei întărind acest adevăr: „Lumea întregă serbează
astăzi zămislirea Anei implinind lucrarea Domnului: căci ea a adus în lume pe cea care,
în chip de negrăit, a născut pe Cuvântul lui Dumnezeu”57.
În luna ianuarie nu este o sărbătoare specială dedicată Maicii Domnului, dar slujba
de la sărbătoarea Tăierii împrejur a Domnului conţine cântări speciale adresate Mariei,
subliniind maternitatea ei: „Cine va putea, după dreptate, să cinstească taina mai presus
de minte care s-a săvârşit în sânul tău, Preasfânta Născătoare de Dumnezeu? Căci ai
născut cu trup, o, Preasfânta Maică, pe Dumnezeu, Cel ce dăruieşte mântuire sufletelor
noastre” (Utrenia, cântarea 1). Şi iarăşi: „Celei care a născut pe Hristos, Facătorul a toate,
să-i strigăm: Bucură-te Fecioară ! Bucură-te ceea ce ai strălucit lumina ! Bucură-te ceea
ce ai avut în pântece pe Dumnezeu cel neîncăput” (cântarea 5). Iar la cântarea a 6-a
57
Pr.Lect.Drd. Adrian Dinu, Credinţă şi evlavie marială la Sfinţii Părinţi, p. 38
vedem că Maica Domnului este comparătă cu rugul aprins de pe Sinai: „Rugul cel ce
ardea pe Sinai nu s-a săvârşit de focul cel ardea pe el, închipuindu-te prin aceea o, Maică,
Pururea Fecioară şi Născătoarea Dumnezeului nostru”58.

La 2 iulie prăznuim Punerea cinstitului veşmânt al Maicii Domnului în raclă.

La 31 august prăznuim Punerea brâului Maicii Domnului în raclă.
La 1 septembrie se face, de asemenea, pomenirea unei minuni a Maicii
Domnului59.
Cântările de la slujbele sărbătorilor acestea arăta credinţa creştinilor în Maica
Domnului, modul invocării ajutorului şi ocrotirii ei. În Condacul de la Utrenia zilei de 2
iulie se spune: „Către toţi credincioşii ca un veşmânt (peribolh/n) de apărare ni s-a dăruit
nouă Sfânt acoperământul tău, cel ce acoperea trupul tău preasfânt, o ceea ce eşti
dumnezeiesc acoperământ tuturor oamenilor”. Condacul slujbei Utreniei din ziua de 31
august ajunge la aceleaşi concluzii teologice, imnograful legând dogmele maternităţii
divine a Mariei cu invocarea ei: „Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, scăparea
oamenilor, tu ai dăruit cetăţii tale, ca o puternică apărare,veşmântul şi brâul trupului tău
cel preacurat; ceea ce ai născut fără de sămânţă bărbătească şi eşti preacurată, întru tine şi
noi suntem înnoiţi. Pentru aceasta strigăm: dăruieşte pace ţării noastre şi sufletelor
noastre mare milă”60.
Cuvintele de preacinstire a Maicii Domnului nu lipsesc din nici una din cele şapte
laude bisericeşti. Cu o bogăţie de cuvinte şi expresii, preacinstirea Sfintei Fecioare îşi
găseşte exprimarea în acele slujbe speciale, acatiste şi paraclise, în care pietatea
credincioşilor îmbracă cel mai înalt grad de manifestare şi expresivitate, dând glas tuturor
învăţăturilor care alcătuiesc mariologia ortodoxă. Imnografia mariologică exprimă cu
multă gingăşie şi pietate lauda adusă Sfintei Fecioare rezultată din calităţile ei de Maică
după trup a lui Hristos sau Născătoare de Dumnezeu, de Pururea Fecioară, lauda lucrării

58
Idem., p. 40
59
Pr. Prof. Ene Branişte, op. cit., p. 529
60
Pr.Lect.Drd. Adrian Dinu, Credinţă şi evlavie marială la Sfinţii Părinţi, p. 42
ei de a fi rugătoare şi mijlocitoare înaintea lui Dumnezeu pentru toţi cei credincioşi, lauda
pentru curăţia ei trupească şi sufletească, pentru sfinţenia vieţii ei61.
Alte forme de cinstire a Maicii Domnului au fost zidirea de biserici purtând
numele ei. Cele dintâi biserici închinate Maicii Domnului s-au zidit în Ţara Sfântă, la
Ghetsimani ( secolul V ) şi Ghenizaret, pe locul unde Sfânta Fecioară a primit vestea
naşterii Fiului lui Dumnezeu62. Pe colina Sionului, lângă Ierusalim, exista din secolele
IV-V, Biserica Adormirii Sfintei Fecioare; la Efes exista catedrala care-i purta numele şi
în care s-au ţinut lucrările Sinodului al III- lea Ecumenic; tot din această perioadă era
biserica din Vlaherne ctitorită de împărăteasa Pulheria şi biserica "Sfânta Maria
Diakonissa", ctitorită de împăratul Mauriciu. În Imperiul Bizantin şi mai ales în capitala
sa existau peste 60 de biserici care purtau numele Maicii Domnului: "Panachrantos"
( Preacurata ) sau „Cea plină de har” ( lângă poarta Serai ) şi „Maica Domnului
Împărăteasa cerului” ( lângă poarta Adrianopole ), „Maica Domnului nădejdea cea bună”
( lângă biserica Sfinţii Apostoli ), „Maica Domnului Mângâietoarea”
( „Eleousa” ), „Maica Domnului Pantanassa” sau „Împărăteasa cerului” ( lângă Forum ).
Cultul Maicii Domnului a însemnat şi zugrăvirea de icoane sau imagini ale ei cu
Pruncul Iisus în braţe sau înconjurată de către Sfinţii Apostoli. Venerarea Maicii
Domnului prin imagini sau icoane ale ei era o practică frecventă în Biserică. Numele şi
chipul ei apăreu tot mai des printre creştini, folosirea lor întregind evlavia către Maica lui
Dumnezeu63. Nici o imagine sau icoană a Maicii Domnului nu ne-a păstrat chipul real al
ei. Unele din cele mai vechi chipuri ale maicii Domnului sunt cele din catacombele
Romei ( „Fecioara cu Pruncul”, pictură din secolul III; pictura Sfintei Fecioare Maria din
cimitirul Ostrian )64. Istoricul Theodor Lectorul spune în Istoria bisericească că Sfântul
Evanghelist Luca a zugrăvit cea dintâi icoană a Maicii Domnului, pe care împărăteasa
Pulheria a dus-o în biserica din cartierul Vlahernelor, dar care a fost distrusă de împăratul
61
Pr. Prof. Mircea Chialda, op. cit., p. 336
62
Pr. Prof. Ene Branişte, op. cit., p. 529
63
De Rossi, Imagini scelte della B.V. Maria, tartte dalle Ctacombe Romane, Roma, 1863, p. 148,
apud. Pr. Adrian Lucian Dinu, Maica Domnului în teologia Sfinţilor Părinţi, p. 242
64
Pr. Prof. Ene Branişte, op. cit., p. 531
iconoclast Constantin Copronimul65. Această icoană purta numele de Povăţuitoarea,
arătând că Maica Domnului nu s-a considerat şi nu s-a constituit într-un centru, ci ea,
dintru început, a povăţuit spre Unicul Centru al tuturor celor văzute şi nevăzute, Hristos
Mântuitorul66.
Tot ca o formă a cultului ortodox de supravenerare a Maicii Domnului putem
socoti şi fregvenţa numelor de Marin şi Maria la toate popoarele ortodoxe, dar mai ales la
români, precum şi larga circulaţie în popor a cărţilor de pietate în legătura cu viaţa cu
viaţa şi minunile Maicii Domnului, cele mai multe apocrife, de origine bogomilică: Visul
şi Epistola Maicii Domnului, Călătoria Maicii Domnului la iad, Minunile Maicii
Domnului; deşi nu au girul oficial al Bisericii, ele constituie o dovadă indirectă despre
marea dragoste, încredere şi veneraţie, cu care credincioşii au înconjurat totdeauna
persoana sfântă a Maicii Domnului67.
O formă de manifestare a supravenerării Maicii Domnului o constituie şi Imnul
Acatist. Acest imn, inspirat de Taina Întrupării Mântuitorului, formează o piesă unică în
patrimoniul liturgic al Bisericii. Imnul, care se cântă în a V – a săptămână din Postul
mare, este o rugăciune care arată profunda legătură pe care o are Fecioara Maria cu Fiul
lui Dumnezeu. Admiraţia şi dragostea pentru Fecioara Maria, autorul o transpune liric,
fără a scăpa din vedere marile adevăruri de credinţă: Întruparea şi mântuirea prin Domnul
nostru Iisus Hristos, apoi faptul că ea este Născătoare de Dumnezeu şi Ocrotitoarea
creştinilor68.
Cultul Maicii Domnului, aşa cum este el azi închegat în Biserica ortodoxă şi în
cărţile ei cultice, este opera unei vremi îndelungate şi a multor frământări dogmatice şi
practice. A trebuit să treacă mai bine de cinci veacuri, până când Biserica să împletească,

65
Pr. Adrian Lucian Dinu, Maica Domnului în teologia Sfinţilor Părinţi, p. 242
66
Pr. Conf. Dr. Viorel Sava, Hristocentrismul sărbătorilor mariologice, în „Teologie şi viaţă”, nr.
7 – 12, 2003, p. 134
67
Pr. Prof. Ene Branişte, op. cit., p. 533
68
Pr. Adrian Lucian Dinu, Maica Domnului în teologia Sfinţilor Părinţi, p. 244 - 245
în priveliştea tuturor, măreaţa ei cunună cultică şi s-o aşeze, cu evlavie şi devoţiune, pe
cea mai frumoasă şi curată frunte din lume, pe fruntea «Născătoarei de Dumnezeu»69.
Evlavia ortodoxă pentru Maica Domnului este expresia bucuriei întâlnirii
umanului cu divinul. Dumnezeu a venit în lume şi s-a făcut om. A venit prin om şi a
rămas în om, căci acest Dumnezeu este un Dumnezeu – Om. Şi a venit ca să deschidă
calea Omului- Dumnezeu, cale la capătul căreia cea dintâi a ajuns Maica Domnului.
Cum? Prin naştere, prin viaţa ei fără de păcat, prin iubire, prin trăirea în lumina lui
Dumnezeu70.
Biserica o numeşte pe Maria „mai cinstită decât Heruvimii şi mai preamărită fără
de asemănare decât Serafimii”, adică este considerată superioară oricărei alte făpturi.
„Cultul ortodox, prin frumuseţea şi varietatea lui, este ceva unic în creştinătatea
întreagă”71, iar acest cult, care înseamnă întâi de toate: sărbătorile, cântări, omilii, predici,
icoane închinate Maicii Domnului în epoca patristică sunt o realitate care pare că uneşte
culmile dumnezeirii cu frumuseţea moştenirii creştine72.

CONCLUZII

Prea cinstirea Maicii Domnului constituie în Biserica Ortodoxă un act cult. Ea nu

înseamnă adorare - care se aduce numai lui Dumnezeu - ci o deosebită apropiere a
credinciosului de Maica Domnului, prin rugăciune, pentru a dobîndi de la Mântuitorul
Hristos binefaceri in viața pământească și petrecerea cu aleșii lui Dumnezeu în viața
viitoare.

69
Pr. Dr. Gh. Tilea, Maica Domnului după cărţile noastre de cult, în „Glasul Bisericii”, nr. 1 – 2,
1971, p. 81
70
+Antonie Plămădeală, op. cit., p. 1122
71
Serghei Bulgakov, Ortodoxia, Editura Paideia, Bucureşti, 1994, p. 129, apud. Pr.Lect.Drd.
Adrian Dinu, Credinţă şi evlavie marială la Sfinţii Părinţi, p. 47
72
Idem.
 În Sfânta Scriptură a Vechiului Testament găsim tipuri ale Maicii Domnului,
prefigurări ale sfințeniei vieții ei, dar și profeții cu privire la nașterea Mântuitorului din
Prea Curatul ei Trup. Iar la Noul Testament se descriu acele momente din viața
pământească a Sfintei Fecioare Maria care au avut o însemnătate deosebită pentru
mântuirea lumii. De aceea s-au și subliniat astfel de momente, care au rămas apoi în
memoria Bisericii creștine și au perpetuat prea cinstirea Maicii Domnului din timpurile
apostolice și până astăzi. Cu alte cuvinte, Biserica Ortodoxă nu a introdus o inovație în
cultul ei atunci când, sub diverse forme, a recomandat credincioșilor ei să roage pe Maica
Domnului să mijlocească la Fiul ei și Dumnezeul nostru pentru izbăvirea din primejdii,
pentru îndreptarea celor rătăciți, pentru dobândirea a tot ce este necesar în viața
pământească, și a harului în vederea vieții viitoare.
Cultul Bisericii Ortodoxe dovedește cu prisosință o întemeiată preocupare a
imonologilor de a da expresie celor mai înălțătoare simțăminte pe care credincioșii
ortodocși le-au nutrit și le-au arătat față de Maica Domnului. Aceste simțăminte au fost
îndreptățite de nenumăratele minuni și binefaceri pe care Maica Domnului le-a revărsat
cu milostivire asupra poporului credincios: redobândirea păcii sufletești și trupești,
vindecări minunate, izbânda asupra ispitirilor diavolești. Prea cinstirea Maicii Domnului
este în Ortodoxie o formă specială de a lăuda pe Dumnezeu prin sfinții Lui. Ea se
menține în limitele indicate de Sfânta Tradiție și de Sfinții Părinți ai Bisericii Ortodoxe a
Răsăritului, unde rugăciunea și transfigurarea sunt mijloace de a ne apropia de
Dumnezeu73.
Cinstind pe Maica Domnului, cea plină de har, cinstim şi pe Dumnezeu, respectăm
Sfânta Scriptură şi Sfânta Tradiţie, hotărârile sinoadelor ecumenice, pe sfinţii mucenici,
cuvioşi şi drepţi, cinstim şi respectăm cele poruncite de pravilele noastre bisericeşti.
Cinstim virtutea, familia şi slujirea omului în care Maica Domnului s-a încadrat din
fragedă copilărie, prin cuvântul binecuvântat „fie”: „Fie mie după cuvântul tău”. Cinstim

73
Pr. asist. Alexandru I. Stan, "Îndrumător pastoral", Arhiepiscopia Bucureștilor, 1981, p. 78
spiritul de jertfă şi de dăruire, căci Maica Domnului „a avut ochi binevoitori spre toţi,
mâini gata de ajutor, inimă blândă de mamă, căldură şi delicateţe74”.
Maica Domnului este și va rămâne până la sfârșitul veacurilor ”Maică Ocrotitoare”
spre care vor alerga creștinii tuturor timpurilor însetați de dorul mântuirii și ei i se va rosti
cu buze arse de văpaia păcatelor:

”O! Preasfântă Stăpână de Dumnezeu Născătoare,

Ceea ce ești mai presus decât heruvimii și mai cinstită decât serafimii,
Fecioară de Dumezeu aleasă, bucuria tuturor necăjiților; dă-ne
Mângâiere și nouă celor ce suntem în nevoi, că afară de tine altă scăpare
Și ajutor n-avem. Tu una ești mijlocitoarea bucuriei noastre și ca Maica
Lui Dumnezeu și Maica Milostivirii, stând înaintea prestolului
Prea Sfintei Treimi, poți să ne ajuți nouă”75.

Bibliografie

Pr.Prof.Dr. Petre Semen, Semnificaţia fecioriei şi a maternităţii în gândirea iudaică şi creştină –

Preacinstirea Sfintei Fecioare Maria,în Analele științifice al Universității ”Al I.Cuza” Iași, tom X,
Teologie Ortodoxă, 2005, p. 151
Pr. Asistent Nicolae V. Dura, Maicii Domnului i se cuvine preacinstire, "Studii Teologice", nr. 4,
1987, p.84 – 85
Pr. Drd. Nicolae Alexa, Învăţătura despre Fecioara Maria în cărţile de cult, în "B. O. R.", nr. 9 -
10, 1980, p. 982
Pr. Adrian Lucian Dinu, Maica Domnului în teologia Sfinţilor Părinţi, Ed. Trinitas, Iaşi 2004, p.
223
+Antonie Plămădeală, episcop – vicar patriarhal, Maica Domnului în teologia şi viaţa ortodoxă,
în "B.O.R.", nr. 9 – 10, 1978, p. 1115

74
Pr. Prof. Petru Rezuş, op. cit., p. 556
75
Monahia Semfora Gafton, op. cit., p. 119
 + Mitopolitul Serghie Stragorodski, Venerarea Maicii Domnului după învăţătura Bisericii
Ortodoxe, în "Mitropolia Banatului", nr. 9 – 10, 1974, p. 198-199
Pr. Drd. Constantin I. Duţu, Sfânta Fecioară Maria în opera omiletică a Cuviosului Andrei
Criteanul şi a Sfântului Ioan Damaschin, în „Studii Teologice”, nr. 1 -2, 1980, p. 15
Serghie Bulgakov, Rugul care nu se mistuie, trad. de Boris Buzilă, Ed. Anastasia, Bucureşti
2001, p. 99
Pr. Prof. D. Stăniloae, Maica Domnului ca mijlocitoare, în „Ortodoxia”, nr. 4, 1952, p. 94
Pr. Adrian Lucian Dinu, op. cit., p. 224-225
Diac. mag. Constantin Voicu, Maica Domnului în teologia Sf. Ioan Damaschin, în "Mitropolia
Olteniei", nr. 3 – 4, 1962, 165
Pr. Prof. Ene Branişte, Cinstirea Maicii Domnului în cultul ortodox şi formele ei de exprimare, în
"Ortodoxia", nr. 3, 1980, p. 522
Diac. mag. Constantin Voicu, op. cit., p. 166
Pr. Prof. Mircea Chialda, Preacurata Fecioara Maria, Maica Domnului, în "Studii Teologice",
nr. 5 – 6, 1981, p. 325 - 326
Pr. Asistent Dr. Alexandru Moisiu, Ce învaţă Fericitul Augustin despre Maica Domnului, în
"Mitropolia Ardealului", nr. 3 – 4, 1960, p. 232
Sfântul Ambrozie, De virginibus, II, 2, 7, P.L., 16, 220 B, apud. Pr. Adrian Lucian Dinu, op. cit,
p. 226
Pr. Prof. Ene Branişte, op. cit., p. 523
Pr. Dr. M. Şesan, Despre cinstirea Maicii Domnului, în " Mitropolia Moldovei şi Sucevei", nr. 7
– 8, 1958, p. 603 - 604
Pr. Prof. Nicolae Petrescu, Despre supracinstirea Maicii Domnului şi chemarea ei în ajutor, în
„Mitropolia Olteniei”, nr. 5 – 6, 2000, p. 117
Pr. Conf. Dr. Ilie Moldovan, Învăţătura Sfintei Scripturi despre Preacurata Fecioara Maria şi
implicaţiile ei religios – morale, în „Ortodoxia", nr. 3, 1980, p. 484
Pr. Prof. Dr. Constantin Galeriu, Maica Domnului“ Povăţuitoarea”, în „Ortodoxia”, nr.3, 1980,
p.464
Pr. Prof. Dr. Ion Bria, Dicţionar de teologie ortodoxă, A – Z, E.I.B.M.B.O.R., Bucureşti 1981, p.
248
Drd. Pintea Dumitru, Învăţătura Sfântului Ioan Damaschin despre Maica Domnului, în
„Ortodoxia”, nr. 3, 1980, p. 516.
+Antonie Plămădeală, episcop – vicar patriarhal, op. cit., p. 1121, apud. Pr. Conf. Dr. Viorel
Sava, Învățătura despre Maica Domnului și reflectarea ei în cultul și iconografia ortodoxă, în Analele
Științifice ale Universității ”Al. I. Cuza”, tom IV, Teologie Ortodoxă, 1997 – 1998, p. 65
Prot. Dr. Isidor Todoran, Consideraţii mariologice, în "Mitropolia Ardealului", nr. 3 – 4, 1958, p.
218
Pr. Prof. Nicolae Petrescu, op. cit., p. 117
 Pr. Conf. Dr. Stefan Buchiu , Întrupare și unitare, Restaurarea cosmosului în Iisus Hristos,
Editura Libra, București, 1997, p. 101
Pr. Prof. Ene Branişte, op. cit., p. 523
Livius Ioan Jebelean, Maica Domnului în evlavia credincioşilor ortodocşi, în „Mitropolia
Banatului”, nr. 1, 1986, p. 36
Alexis Kniazev, Maica Domnului în Biserica Ortodoxă, trad. de Lucreţia Maria Vasilescu, Ed.
Humanitas, Bucureşti, 1998, p. 17
Serghie Bulgacov, Rugul care nu se mistuie-studiu de interpretare dogmatică a unor elemente
ale cultului Maicii Domnului în Ortodoxie, trad. de Boris Buzilă, Ed. Anastasia, Bucureşti, 2001, p. 99-
100.
Pr. Prof. N. C. Buzescu, Teotokos şi hristologie în canoanele, stihirile, dogmaticile şi troparele
Octoihului Mare, în „Ortodoxia”, nr. 1, 1977, p. 83
Pr.Lect.Drd. Adrian Dinu, Credinţă şi evlavie marială la Sfinţii Părinţi, în Analele științifice al
Universității ”Al I.Cuza” Iași, Teologie Ortodoxă, Tomul VII, 2002, p. 38
Lucian Farcaşiu, Teologia imnografică a Praznicului Intrării Maicii Domnului în Biserică, în
"Teologia", nr. 4, 2005, p. 168
Prot. Silvestru Bălănescu, Serbătoarea intrarei în Biserică a Pre-Sfintei Născătoarei de
Dumnedeu, în "B. O. R.", nr. 1, 1875, p. 71
Serghie Bulgacov, op. cit., p. 100
Prof. Dr. D. I. Belu, Maica Domnului în lumina imnelor liturgice, Caransebeş, 1941, p. 22 - 23
Pr.Lect.Drd. Adrian Dinu, Credinţă şi evlavie marială la Sfinţii Părinţi, p. 40
Lucian Farcaşiu, op. cit., p. 180
Pr. Prof. Ene Branişte, op. cit., p. 524
Diac. P. I. David, La Bunavestire, în "Mitropolia Ardealului", nr. 3 – 4, 1971, p. 303 - 304
Idem., p. 306
Prof. Latterner-Stoffel, Măreşte suflete al meu pe Domnul, în "Mitropolia Banatului", nr. 1 – 3,
1974, p. 83
Alexis Kniazev, op. cit., p. 63
Pr. Prof. D. Stăniloae, Maica Domnului în proologul Evangheliei de la Luca, în „Ortodoxia”, nr.
3, 1980, p. 447
Serghie Bulgacov, op. cit., p. 101
Nichifor Calist, Istoria bisericească, II, 21, P.G., 145, 809 şi XV, 14, P.G., 147, 44, apud. Pr.
Adrian Lucian Dinu, op. cit., p. 238
Sf. Ioan Damaschin, Cuvânt de laudă la preacinstita Adormire a Maicii Domnului, Ed.
Apostolikis Diakonias, ediţia a treia, Atena 1995, p. 204 – 223, trad. de Arhim. Siluam Mănuilă, în
„ Altarul Banatului”, nr. 1 – 3, 2005, p. 89
Serghie Bulgacov, op. cit., p. 110
Idem.
Idem., p. 111
Pr. Drd. Constantin I. Duţu, op. cit., p. 22
 Alexis Kniazev, op. cit., p. 153
Pr. Boris Răduleanu, Fecioara Maria – Născătoarea de Dumnezeu, în „Glasul Bisericii”, nr. 9 –
12, 1976, p. 934
Alexis Kniazev , op. cit., p. 18
Pr. Prof. Ene Branişte, op. cit., p. 529
Pr.Lect.Drd. Adrian Dinu, Credinţă şi evlavie marială la Sfinţii Părinţi, p. 38
Idem., p. 40
Pr. Prof. Ene Branişte, op. cit., p. 529
Pr.Lect.Drd. Adrian Dinu, Credinţă şi evlavie marială la Sfinţii Părinţi, p. 42
Pr. Prof. Mircea Chialda, op. cit., p. 336
Pr. Prof. Ene Branişte, op. cit., p. 529
De Rossi, Imagini scelte della B.V. Maria, tartte dalle Ctacombe Romane, Roma, 1863, p. 148,
apud. Pr. Adrian Lucian Dinu, Maica Domnului în teologia Sfinţilor Părinţi, p. 242
Pr. Prof. Ene Branişte, op. cit., p. 531
Pr. Adrian Lucian Dinu, Maica Domnului în teologia Sfinţilor Părinţi, p. 242
Pr. Conf. Dr. Viorel Sava, Hristocentrismul sărbătorilor mariologice, în „Teologie şi viaţă”, nr.
7 – 12, 2003, p. 134
Pr. Prof. Ene Branişte, op. cit., p. 533
Pr. Adrian Lucian Dinu, Maica Domnului în teologia Sfinţilor Părinţi, p. 244 - 245
Pr. Dr. Gh. Tilea, Maica Domnului după cărţile noastre de cult, în „Glasul Bisericii”, nr. 1 – 2,
1971, p. 81
+Antonie Plămădeală, op. cit., p. 1122
Serghei Bulgakov, Ortodoxia, Editura Paideia, Bucureşti, 1994, p. 129, apud. Pr.Lect.Drd.
Adrian Dinu, Credinţă şi evlavie marială la Sfinţii Părinţi, p. 47
Idem.
Pr. asist. Alexandru I. Stan, "Îndrumător pastoral", Arhiepiscopia Bucureștilor, 1981, p. 78
Pr. Prof. Petru Rezuş, op. cit., p. 556
Monahia Semfora Gafton, op. cit., p. 119