„Cei mai mulţi oameni cred în Învierea lui Hristos, dar foarte puţini sunt cei ce o au şi

o văd în chip curat; cei ce n-au văzut-o însă nici nu se pot închina lui Iisus Hristos ca
unui Sfânt şi Domn”

Iubiţi fraţi şi surori împreună-rugători,

Hristos a înviat!

În ciuda bucuriei pe care ar trebui să o avem, spaimele, frica, nesiguranţa şi

singurătatea ne locuiesc, în aceste vremuri de încercare, parcă mai intens decât realitatea
luminii Învierii lui Hristos. Le simţim parcă mai aproape de viaţa noastră decât bucuria şi
nădejdea care izvorăsc din Învierea lui Hristos.

Mulţi poate sunteţi trişti că nu puteţi fi cu noi, slujitorii Bisericii, la această

slujbă unică din cursul anului bisericesc. Şi aveţi motive să fiţi mâhniţi. Nu ştiu dacă simţiţi
vreo mângâiere sau se micşorează cu ceva tristeţea dumneavoastră, când vă mărturisim, cu
maximă certitudine şi fără lamentaţii gratuite, că nici nouă nu ne este uşor fără
dumneavoastră. Biserica nu suntem doar noi, slujitorii şi cântăreţii bisericeşti, ci toţi formăm
frumuseţea şi unitatea Trupului lui Hristos: episcopi, preoţi, diaconi, monahi, cântăreţi şi
credincioşi. Acum, în starea de faţă, dacă mă pot exprima în felul acesta, funcţionăm
incomplet. Este ca şi cum la o nuntă frumoasă şi plină de veselie constaţi că dispare
instantaneu mireasa. Nu pentru o jumătate sau o oră, ci pentru câteva luni bune.

Nu cred că păcătuiesc dacă vă spun că pe planul credinţei pandemia s-a

dovedit a fi mai malefică şi mai vicleană decât orice regim totalitar prin care au trecut
înaintaşii noştri. Comunismul a avut tentaţia luciferică de a-L fura pe Dumnezeu din inimile
oamenilor. Criza coronavirusului nu îşi propune să Îl fure pe Dumnezeu, ci pe cei care nu
credeam că pot fi furaţi vreodată: credincioşii. Bisericile s-au golit fără niciun pact sau vreo
agresiune umană. Aşa ne-am trezit că nu vă mai avem în bisericile dumneavoastră – nu ale
noastre, ale slujitorilor. Totul a fost unilateral: virusul invizibil şi nemilos a decretat stare de
urgenţă, iar credincioşii au trebuit să dispară din calea lui. Noi doar am încuviinţat. Probabil
din prudenţă, din frică, din maximă responsabilitate, şi mai ales din grijă conştientă faţă de
sănătatea semenilor noştri, inclusiv a celor vârstnici sau suferinzi, care sunt cei mai
ameninţaţi. Deoarece sănătatea este unul dintre cele mai minunate daruri din partea lui
Dumnezeu. Şi cum ştim fiecare în parte, de daruri este bine şi indicat să avem deosebită
grijă. Nu să le lasăm în calea nimicitorilor.
Dragii mei,

Praznicul Învierii în vreme de molimă ne învaţă că mormântul spaimelor, al neliniştilor, al

nesiguranţei poate deveni locul biruinţei luminii asupra întunericului, a binelui asupra răului,
a bucuriei asupra tristeţii şi a profunzimii asupra superficialităţii, a prezenţei asupra absenţei.

Dacă inima noastră va fi ca o biserică, unde vrem să aprindem candela

dorinţei de a trăi viaţa lui Hristos, a binelui, a comuniunii, a solidarităţii, a grijii faţă de cei
sărmani, a dragostei, dar şi a mărturisirii cu demnitate în faţa celor care încă sunt îmbătaţi de
nebunia şi aroganţa că Îl pot ucide pe Dumnezeu, negreşit vom auzi în adâncul conştiinţei
noastre chemarea: „Veniţi să primiţi lumină”. Iar cântarea pascală „Hristos a înviat”, sursa
noastră de bucurie deplină, va face minunea „să ne trezim ca nişte copii, ca nişte
convalescenţi, în lumina Paştilor – şi aceasta este prima dimineaţă a lumii – ca un migdal
care înfloreşte printre ruine şi Dumnezeu ne redă viaţa şi ne iartă”.

Să ne iertaţi pentru toate nedesăvârşirile şi păcatele noastre, ale

slujitorilor. Să ne iertaţi că în această perioadă de criză, vă transmitem credinţa şi bucuriile ei
prin mediile digitale, care niciodată nu vor putea înlocui frumuseţea nemijlocită şi
inepuizabilă a întâlnirii personale dintre noi. Este o stare de excepţie, nu de normalitate.

În vremuri dificile este esenţial să nu abandonăm Liturghia, slujirea

Tainei Sfintei Euharistii, care este unica raţiune de a fi a Bisericii. Fără Împărtăşanie, aşa
cum ne spune Hristos în Evanghelie, nu avem cum să moştenim viaţa veşnică, care este
îndumnezeirea noastră. Să ne ierte toţi oamenii în vârstă, care nefiind familiarizaţi cu
consumul de medii digitale, sunt pur şi simpli blocaţi în casele lor, desigur spre binele lor,
dar poate în multe situaţii vulnerabili în faţa unor stări depresive, pentru că sunt privaţi de
unica lor bucurie sufletească: de a participa, dimineaţa şi seara, la slujbe, de a se întâlni şi a
mai schimba o vorbă de duh şi încurajare între ei.

Fie-vă sărbătorile luminoase, paşnice, liniştite, în preajma celor dragi şi

cu gândul la toţi cei care sunt singuri sau în suferinţă, la românii noştri din diaspora care sunt
departe de casa, de familiile lor, fără bani şi fără muncă, cu gândul la îngerii sănătăţii
noastre, care sunt medicii, asistenţii medicali, infirmierii şi tot personalul auxiliar din spitale
şi ambulanţe, şi la toţi cei care, ştiuţi sau neştiuţi, ne ajută să trecem cu bine de această
perioadă, şi ridicând împreună rugăciuni către Preasfânta Treime, către Maica Domnului,
către Sfânta Cuvioasă Parascheva, ocrotitoarea parohiei noastre, şi toţi sfinţii care pururea se
roagă pentru noi.

Fie-vă viaţa plină de adevărul salutului pascal: Hristos a înviat!

Cu nădejdea unor vremuri mai bune şi cu mai multă linişte, al vostru părinte, frate şi prieten
de tot binele voitor şi rugător către Hristos cel Înviat,

preotul Mihail