5 mai 2022, Sf.

Liturghie, Târca
În Numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh. Amin!
Hristos a înviat!

Preacucernici părinți și iubiți frați creștini, așa, ca într-un fel de ”Înviere după Înviere”,
prăznuim în această noapte pe unul dintre ocrotitorii acestui sfânt locaș, pe Sfântul Efrem cel
Nou. Unul dintre sfinții care au apărut mult în ultima vreme în evlavia credincioșilor. Sunt
convins că această evlavie a credincioșilor este doar un răspuns al faptului că Efrem, cuviosul
Mucenic, mort în timpul turcilor, omorât de către turci pentru credința sa, acest Cuvios Efrem s-
a arătat grabnic ajutător, de multe ori, tuturor. Inclusiv în țara noastră, el fiind grec de neam.
Mucenicia este de multe ori invocată de către oameni, de către credincioși. Am auzit
lucrul acesta, preot de spital fiind, că ”boala a adus-o ca o mucenicie” sau că cine știe ce
greutate din familie, din mediul în care a trăit acolo, l-a făcut pe acela mucenic. Sau că cei care
au murit pentru o cauză dreaptă, sunt mucenici; eroii, soldații, ostașii, ar fi mucenici. Trebuie
însă să facem o distincție netă. Mucenic este cel care moare pentru dreapta credință. Mucenic
este cel care ar putea să scape cu viață dacă s-ar lepăda de credință și ar dobândi ca atare
viața în lumea aceasta, dar preferă să-și sacrifice viața în lumea aceasta. Și să o sacrifice, chiar
asta înseamnă: să o sfințească sau să o aducă sacrificiu, să-și sfârșească viața din lumea
aceasta în chinuri, decât să se lepede de Credința cea adevărată în Hristos. Deci cel bolnav de
o boală cruntă, care și-o duce cu răbdare, este și el răsplătit de Dumnezeu.
Ostașul, eroul, care moare pe câmpul de luptă, este și el răsplătit de Dumnezeu. Dar nu
sunt mucenici, pentru că nu au altă variantă de a scăpa. De aceea este așa de măreață
mucenicia! Că ți se pune în față o alegere, ce prefer: să trăiesc în concret, să scap de chinuri,
să scap de orice durere și de suferință și să trăiesc mai departe în concretul acesta pe care îl
vezi, pe care îl simți... Sau să îți dai viața pentru ceva pentru care nu simți? De care cel mai
adesea, chinuitorul, cel care torturează, tiranul, își bate joc pentru că nu-l vede și nu-l simte. De
multe ori, mucenicii sunt puși la această încercare și nu numai ei, și noi suntem puși la această
încercare. ”Unde este Dumnezeul tău acum? Acum vreau să-l văd că te ajută și atunci voi crede
în el”. Este exact cuvântul care I s-a spus și Mântuitorului: ”Dă-te jos de pe cruce și vom crede
în tine. Să vină Ilie să-l ajute”. ”Lasă, să vedem dacă vine Ilie să-l ajute”... De multe ori. De
multe ori, credința noastră este călcată în picioare chiar de cei apropiați ai noștri, de cei care ne
sunt dragi într-un fel, dar care nu ne înțeleg această dorință a noastră de a ne apropia, de a trăi
cu Hristos și pentru Hristos, de a trăi în chip nevăzut, acoperiți de Duhul Sfânt. Simțind într-un
chip de nespus, tainic, mângâierea aceasta pe care Dumnezeu Tatăl ne-o face prin Duhul
Sfânt. Aceasta este cheia vieții noastre!
Să dăm deoparte cele văzute, să nu ne îndulcim de acestea, să nu ne înfricoșăm de
acestea. Și să trăim cu adevărat în legătură cu cele nevăzute, cu cel nevăzut - Dumnezeu. Nu
doar să ne închipuim! De multe ori și ușor este să ne închipuim ce frumos ar fi să fim mucenici.
Ce bine ar fi să fi mucenici. Ce repede mucenicul își câștigă Împărăția Cerurilor. Nu este deloc
așa! Aceste închipuiri ale noastre nu ne ajută. Sunt niște fantasme care nu ne ajută în viața
duhovnicească, nu ne ajută să ne apropiem cu adevărat, să ne apropiem de Hristos cel viu.

1
Momentul în care suferă aceste chinuri... Să știți că sfântul Efrem cel Nou, ca și cei mai mulți
dintre ceilalți sfinți mucenici, simt în carnea lor și în adâncul lor aceste chinuri. Și totuși, cu cât
simt mai tare aceste chinuri, cu atât mai mult se înflăcărează inima lor după Hristos și această
flacără ajunge să le acopere și chinurile. Nu înseamnă că nu le mai simt! Înseamnă doar că își
dau seama, cumva, prin mila lui Dumnezeu, prin darul lui Dumnezeu, că este Hristos mai
important decât suferința pe care o duc ei în clipa respectivă. Și o duc pentru Hristos.
De ce este Sfântul Efrem cel Nou, în mod special cinstit de către noi? Nu știu să vă spun.
Îmi este clar că după Revoluție, de când am început și eu să cunosc cât de cât această viață
duhovnicească, au fost mai mulți sfinți care au venit și ne-au ajutat de-a lungul timpului. Sfântul
Ioan Iacob de la Neamț a fost primul, după părerea mea, din câte-mi aduc aminte. Apoi a venit
Sfântul Ioan Rusu, apoi a fost Sfântul Nectarie din Eghina. Și iată că acum, Sfântul Efrem cel
Nou. Nu înseamnă că sfinții ceilalți tac, nu înseamnă că sunt ceilalți, nu ne mai ajută. Nu
înseamnă că sfinți ceilalți nu mai sunt mijlocitori. Dar este evident, statistic vorbind, că asta se
întâmplă.
Oamenii, din când în când simt nevoia să se închine mai degrabă unui sfânt decât a
altuia. Avem aici ca ocrotitori pe Sfântul Mare Mucenic Mina, pe care bine îl cunoașteți cu toții. Îl
avem pe Sfântul Ierarh Mucenic și el, Teodosie de la Brazi, pe care prea puțini dintre noi îl
cunoaștem. Tocmai pentru că este al nostru. Ce vreau să țineți minte în această noapte, când îl
cinstim pe Sfântul Efrem, că sfinții ne sunt mijlocitori pe calea mântuirii. Că ei au avut un dar
aparte acești mucenici, de la Dumnezeu. Că, dacă va fi nevoie, și pe noi Dumnezeu ne va
ocroti. Dar nădăjduim ca mai degrabă să nu fim puși în această situație de ”mucenicie fizică”
pentru a ne apăra credința.
Aș vrea să remarcați de asemenea, acesta este un cuvios mucenic. Știți că cei mai mulți
dintre mucenici la care avem noi evlavie au fost militari: Sfântul Gheorghe, Sfântul Dimitrie,
chiar și Sfântul Mina, Sfântul Teodor Tiron, Sfântul Teodor Stratilat, Evstachie, Polieuct, Artemie
Mercurie. Au fost militari. Bineînțeles că avem și Sfinte Mucenițe. Sofia cu fiicele sale, Sfânta
Mare Muceniță Ecaterina și atâția alții. Sfânta Muceniță Cecilia... Avem și ierarhi mucenici,
Ciprian. Avem și iată, călugări mucenici și preoți, mucenici și preotese mucenițe. Avem tot felul,
și copii, și bătrâni, și maturi. Mucenicia este un dar care nu ține cont de statutul social, nici de
starea în care te afli în biserică. Adică, dacă ești arhiereu, dacă ești din clerul inferior sau dacă
ești dintre mireni, dacă ești bărbat sau femeie, dacă ești tânăr sau bătrân. Mucenicia este un
dar pe care Hristos îl dă unora. Trebuie să-i cinstim pe aceștia pentru că au primit acest dar și
pentru că împreună au lucrat cu acest dar. Să ne angajăm și noi pe calea aceasta muceniciei?
Greu cuvânt! Dacă e să o luăm la modul serios, foarte greu! Mai degrabă să ne rugăm la
Dumnezeu să ne ferească de a fi noi, fiecare dintre noi, puși în fața unei asemenea încercări,
cum a fost Sfântul acesta Efrem. ”Leapădă-te de Hristos”. ”Crezi într-un Dumnezeu, crezi în
Allah al nostru și îți voi da, îți vom da drumul”. ”Nu mai asocia lui Allah, pe Dumnezeu, pe fiul,
pe Isus. Îl avem și pe noi, pe Isus în Coran, Isa îi spunem și îl numim chiar Mesia, o avem pe
Maica Domnului. Avem o sură care este dedicată și numită ca atare Maica Domnului, singura
femeie numită în Coran. De ce nu ești cu noi împreună? Tot un Dumnezeu! Ce mare lucru te
deosebește de noi?”

2
 Iată că Sfântul Efrem arată că este mare lucru! Această Învățătură de credință nu este
doar un cuvânt. Nu sunt doar niște teorii ale unora de demult care n-au avut ce face. Ci este
Învățătura care ne dă viață și viață veșnică! Să credem cu adevărat în Tatăl, în Fiul cel Unul
născut, care pentru noi oamenii S-a făcut Om, rămânând în același timp Dumnezeu, în Duhul
Sfânt, care lucrează în biserică prin Sfintele Taine și prin Harul Său.
Să credem în Sfânta Treime! Este fundamental pentru noi. Nu vă lăsați amăgiți de cei
care ne spun că același Dumnezeu este! Nu este același Dumnezeu. Este același Dumnezeu,
pentru că este peste toți, dar nu toți se închină aceluiași Dumnezeu! Nu putem să negociem
această Învățătură de Credință. Dacă începem să o negociem, atunci suntem pierduți.
Indiferent de argumentele care ni se aduc... ”Că sunt oameni sfinți în alte religii, sunt oameni
sfinți și la musulmani...” Da, sunt oameni evlavioși și cucernici și la musulmani. Nu toți se
aruncă în aer, ca disperații. Sunt oameni evlavioși și în iudaism. Sunt oameni evlavioși și în
iudaism! Nu toți sunt doar niște ipocriți și farisei. Dar asta nu înseamnă că credința lor este
adevărată. O singură credință este adevărată și mântuitoare! Aceasta pe care o avem noi prin
mila lui Dumnezeu, în care ne-am născut noi. Și pe care suntem datori să o păstrăm și să o
transmitem copiilor noștri, celor dragi ai noștri. Așa încât și ei, încetul cu încetul, să înțeleagă că
Dumnezeu este viu în viața lor.
Dumnezeu este viu în viața noastră. Și nu orice Dumnezeu, ci acesta al Bisericii noastre
ortodoxe: Dumnezeu -Tatăl, Dumnezeu -Fiul, Dumnezeu -Duhul Sfânt. Să înțelegem, lucrul
acesta este esențial în aceste vremuri tulburi în care suntem atacați în tot felul. Ba prin frici, prin
frică cum că ne vom pierde viața aceasta. Ca și cum pentru noi Hristos nu ar fi murit și Înviat! ca
și cum pentru noi viața aceasta ar fi totul. Este totul, prin prisma mântuirii, nu prin prisma
plăcerii și prin prisma supraviețuirii. Nu vom avea altă viață ca să ne mântuim. Dar viața
aceasta trebuie să o folosim și trebuie să ne legăm de ea pentru ca să ne mântuim în ea, să
dobândim pocăința cea adevărată.
Să trecem de la învățătura despre Dumnezeu la cunoașterea autentică a lui Dumnezeu.
Așa încât, încetul cu încetul, adâncul nostru, adâncul inimii noastre să fie cu adevărat locuință,
casă, biserică aleasă a Tatălui, a Fiului și a Sfântului Duh.
De asemenea, sunt alte voci amăgitoare care încearcă să ne convingă că tot ce am spus
eu acum despre învățătura de credință ”sunt niște aiureli și niște amețeli, sunt lucruri
secundare. Importantă e evlavia, important e omul să fie bun, să fie moral”. Nu! E important să
fie moral și bun, dar nu este suficient! Dacă ar fi fost suficient, atunci Hristos Dumnezeu -
Cuvântul nu s-ar fi întrupat și n-ar mai fi murit pe cruce pentru noi. Dacă ar fi fost suficient ca
omul să fie moral toți acești mucenici care au murit pentru ca să păstreze dreapta credință și
mărturisind dreapta credință, înseamnă că au murit degeaba.
Este important să trăim moral. Bineînțeles, aceasta să fie o consecință văzută a credinței
noastre celei adevărate. Este important să ne smerim în fața lui Dumnezeu. Să-i cerem lui
Dumnezeu să ne ajute să ne întărească, să ne ferească de ispitele pierderii dreptei credințe. Să
ne ferească, așa cum ne rugăm lui Dumnezeu, să ne ferească de ispite din viața noastră, nu
cumva să trăim imoral. La fel de important este să nu pierdem dreapta credință. Pentru aceasta
să vă rugați Sfântului Efrem! În primul rând pentru aceasta. Acestui sfânt Efrem cel Nou, că mai

3
este și Efrem Sirul, cuviosul de demult, pe care de prea multe ori îl lepădăm. Îl uităm, îl lăsăm
acolo undeva, îl ținem minte în Postul Mare și cam asta e totul.
Dar, iată, Efrem cel Nou, Sfântul Mucenic, să ne rugăm în primul rând lui, ca să
mijlocească pe lângă Dumnezeu, să ne păstreze în dreapta credință. Și de asemenea în
dreapta viețuire, cele care ne duc, acestea două împreună ne duc la Învierea cu Hristos. [Abia]
Apoi să ne rugăm și pentru nevoile noastre de zi cu zi. Pentru că Dumnezeu, Domnul și
Dumnezeul și Mântuitorul nostru Iisus Hristos le spune ucenicilor Săi că ”... Eu sunt viața și
Învierea!”
El este prezent tainic și în viața aceasta. Dar trebuie să găsim calea de a ne apropia de
El, să găsim calea prin care rugăciunea noastră nu este doar o înșiruire de cuvinte și de vorbe
goale, cu mintea împrăștiată și cu inima plină de alte patimi. Ci rugăciunea noastră este curată!
Dacă reușim să găsim această cale, atunci vom simți că Hristos este viu în viața noastră și că
viața noastră nu mai este doar viața noastră! Este viața noastră și a lui Hristos. Și vom simți
atunci că crucea pe care o avem de dus nu o mai ducem singuri, ci o ducem cu Hristos. Vom
simți că suferințele pe care le trecem prin viața aceasta au un sens, acela de a ne apropia de
Hristos.
Să-i cerem aceasta Sfântului Efrem! Să ne ajute să-L simțim pe Hristos viu în viața
noastră. Și repet, și închei: Să rugăm pe Sfântul Efrem să ne ajute să trăim cu Hristos Cel
Înviat! Hristos a înviat!
Adevărat a înviat!