Dumitru Liviu, Anul I, Semestrul I

Master Teologie pastorală și viață liturgică

Disciplina: Proiecte catehetice moderne

Predici la înmormântare

În numele Tatălui, al Fiului și al Sfântului Duh, Amin!

Preaiubită familie, preacucernici părinți, binecuvântată adunare!

"Îndrăzneste, scoala-te! Te cheama!" (Marcu 10, 49)

Cuvintele acestea reprezintă, de fapt, întreaga Evanghelie a Mântuitorului nostru Iisus
Hristos! Oricare dintre paginile Sfintei Evanghelii este o chemare, este un îndemn la încredere,
este un îndemn la o viață mai presus de viața obișnuită. Ai încredere pentru ca te cheama! Fii
cu încredințare în viața pe care o trăiești, căci te cheamă Domnul Hristos.
Dintre toate vieţuitoarele existente pe pământ, omul este „coroana creației“ lui
Dumnezeu, este de fapt, o plăsmuire a iubirii lui Dumnezeu sau, mai simplu spus, este legătura
dintre Dumnezeu şi pământ. Mircea Eliade în „Istoria ideilor şi credinţelor religioase“ spunea:
„A fi om, sau mai degrabă a deveni om, înseamnă în primul rând, a fi religios“. Dar nici el nu
ne descoperă sensul vieţii. Mihai Eminescu, marele nostru poet, spunea: „Ne naştem spre a
muri şi murim spre a ne naşte“. Dar cel care defineşte scopul existenţei umane este un sfânt,
Sfântul Serafim de Sarov, care zicea: „scopul vieții noastre creștine este mântuirea!“.
Se vorbeşte astăzi de medic de familie, de avocat de familie, de psiholog. De preot de
familie nu vorbeşte nimeni. Şi preotul este cel mai important, pentru că el ne botează, el ne
cunună religios şi tot el ne înmormântează. Deci, în cele trei mari momente esenţiale ale vieţii
noastre, preotul trebuie să fie lângă noi, el fiind o „călăuză duhovnicească“ în drumul către
Hristos, căci fără acest „mijlocitor“ - preotul - cu siguranţă nu ne putem mântui. Însuşi Hristos
a spus: „Duceţi-vă şi arătaţi-vă preoţilor“ (Luca 17:14).
Lumânarea aprinsă pe tot parcursul slujbei are un rol deosebit, am vrut ca prin aceasta
să vă aduc aminte de un moment de lumină al Bisericii. Desigur, cu toții știm că, în noaptea
cea binecuvântată a învierii, pe când Uşile Împărăteşti ale Altarului sunt deschise, luând lumină
de la candela de pe Sfânta Masă, preotul iese pe ușile împărătești, zicând cu glas înalt: Veniţi

1
de luaţi Lumina! Şi-n cântarea ce vesteşte că aşteptarea s-a curmat şi că pot să răsară zorii
Paştelui, Biserica întreagă se găteşte să aducă răspunsul răspunsurilor la strigătul de biruinţă
care vesteşte învierea.
La Învierea Mântuitorului Hristos, și cerul și pământul strigă deodată ”Hristos a
înviat!”, deci se bucură și oamenii și îngerii. O să spuneți poate că vorbim de înviere la un
moment în care vă despărțiți de un om drag sufletului vostru, pentru unii parte din familie,
pentru alții un prieten drag, pentru fiecare a însemnat ceva aparte că acesta este și motivul
pentru care vă aflați aici. Ei bine, vorbim despre înviere și nu despre moarte pentru că ne aflăm
față în față cu Hristos în acest moment și știm bine că trupul este atins de moarte, dar sufletul
nu. Ce înseamnă aceasta? Înseamnă că sufletul trăiește în veșnicie, că sufletul nu trece prin
această suferință a bolii aducătoare de moarte. Că moartea - care dintâi, prin boală şi-a făcut
simţită prezenţa - poate atinge alcătuirea de carne, dar nu şi pe cea de duh.
Spunea Părintele Constantin Necula că pe una din crucile din cimitirul orașului său erau
însemnate cuvintele: ” Pâmântule gelos, atât de puţin ai pus în noi / Şi-atât de grabnic eşti să-ţi
iei puţinul înapoi.” Așadar, pământul a răpit un om drag vouă, dar foarte important este că a
plecat la întâlnirea cu Hristos după ce s-a împărtășit cu Sfintele și întru tot de viață făcătoarele
Taine ale lui Hristos și știm că cine se învrednicește de acestea nu va vedea moartea, ”ci s-a
mutat din moarte la viață”.
Sigur că parte din cei prezenţi l-aţi văzut în vremea cununiei lui, la vremea naşterii
pruncilor săi, v-aţi bucurat cu bucuria lui şi aţi plâns la întristarea lui. Sigur că parte din clipele
vieţii voastre s-au împletit cu secundele vieţii sale. De aceea, aţi pus azi inimă lângă inimă, ca
să mărturisiţi lui Dumnezeu că l-aţi iubit, că l-aţi respectat, că nu v-a fost indiferent.
Vă îndemn să păstrați această iubire vie prin rugăciune pentru sufletul său și prin
pomenirea la Sfânta Liturghie. Aceste acțiuni vor fi ca un pansament pentru sufletele voastre
și pentru cel iubit care a plecat dintre noi este o mare binecuvântare să lase în urma sa oameni
cu o iubire atât de curată, oameni care să se roage pentru sufletul său și care să contribuie astfel
la bucuria veșnică a lui. Priviți dincolo de moartea trupească, știu că este greu, că pare nefiresc,
dar priviți în sus, priviți spre cer și vedeți că dincolo de trupurile noastre, care sunt ca niște
mașini în care călătoresc sufletele în această lume, duhurile noastre trăiesc fără avea această
limită a timpului și a spațiului.
Dumnezeu să îl odihnească dar, cu drepţii, pe cel adormit, iar nouă să ne dea credință
în Dumnezeu, iubire neîntreruptă care să se manifeste prin rugăciune și pomenire la Sfânta
Liturghie. Amin!

2
 Bibliografie:

1. Părintele Constantin Necula, De ce ești trist, popor al învierii?, Editura Agnos

2. Mircea Eliade, Istoria ideilor şi credinţelor religioase, Editura Științifică, 1991
3. Mihai Eminescu, Poezii, Editura Litera
4. Sfânta Scriptură, Noul Testament.