Cultul Morților

Sfanta noastra Biserica invata ca toti crestinii, atat cei vii cat si cei morti, alcatuiesc o mare
familie: un trup tainic, al carui cap este Mantuitorul Iisus Hristos (Romani 12, 5). Nu numai cei
ce traiesc, ci si cei ce au murit in credinta crestina stau intr-o stransa legatura cu Hristos. Acest
lucru il arata limpede Apostolul Pavel, cand spune: ,,Caci daca traim, pentru Domnul traim; si
daca murim, pentru Domnul murim.

De aceea, ,,fie ca traim, fie ca murim, ai Domnului suntem” (Romani 14, 8). Deci nu numai cei
vii sunt membri ai Bisericii, ci si cei morti. De aici rezulta ca cei vii au datoria sa ramana in
neintrerupta legatura cu cei morti, asa cum sunt madularele trupului, care nu pot sta despartite
unele de altele. Legatura care ii uneste pe membrii Bisericii este iubirea vie, lucratoare. Iar fata
de cei adormiti aceasta iubire se arata - in primul rand - prin rugaciunile in care cerem lui
Dumnezeu iertarea pacatelor lor. De aceea, Sfintii Parinti, crezand in inviere si marturisind
legatura stransa care exista intre suflet si trup, au hotarat ca Biserica sa faca pomenirea celor
plecati din lumea aceasta, sa se roage pentru ei, mijlocind pentru odihna si iertarea pacatelor lor.

In viata religioasa a tuturor popoarelor si indeosebi la poporul nostru, cultul mortilor - adica
ansamblul ierurgiilor si al randuielilor traditionale prin care Biserica celor vii isi arata grija fata
de cei adormiti - este foarte dezvoltat, constituind una din manifestarile caracteristice si esentiale
ale vietii religioase ortodoxe. Potrivit invataturii crestine, omul nu dispare odata cu momentul
mortii, nu trece in nefiinta - dupa cum se exprima gresit unii semeni ai nostri. Chiar daca trupul
se intoarce in pamantul din care a fost alcatuit, sufletul isi continua existenta in lumea vesniciei,
mergand la judecata. Aceasta judecata pe care Dumnezeu o face fiecarui suflet in parte se
numeste judecata particulara. Spre deosebire de judecata obsteasca sau universala - care se va
face la tuturor la sfarsitul lumii, dupa invierea trupurilor - judecata particulara nu este deplina,
nici definitiva. Nu este deplina, pentru ca la aceasta judecata ia parte sufletul si numai el
primeste acum rasplata faptelor savarsite in timpul vietii pamantesti. In acest interval, care
dureaza de la judecata particulara pana la cea obsteasca, este cu putinta sa intervina o schimbare
in starea celor adormiti. Dar pentru ca sufletul nu-si mai poate ajuta siesi nimic dupa ce s-a
despartit de trup, aceasta schimbare se poate face numai prin rugaciunile celor vii si prin faptele
lor de milostenie savarsite in memoria celor adormiti.

- Marturii biblice:
a) Din Vechiul Testament aflam ca pentru cei morti se facea plangere mare, timp de sapte zile
(Facere 50, 10), se tineau posturi (II Samuel 1, 12) si se impartea milostenie (Tobie 4, 17 ). Toate
acestea erau insotite de rugaciuni speciale pentru usurarea pacatelor celor morti, asa cum
intalnim in cartea Baruh, unde se spune: ,,Doamne atottiitorule, Dumnezeul lui Israel, auzi
rugaciunea celor ce au murit ai lui Israel, si a fiilor celor care au pacatuit inaintea Ta, care n-au
ascultat glasul Tau, Dumnezeul lor… Nu-ti aduce aminte de nedreptatile parintilor nostri, ci adu-
Ti aminte de mâna Ta si de numele Tau… ” (Baruh 3, 4-5). In aceasta privinta este edificator
textul din cartea a-II-a a Macabeilor (12, 39-46), unde se spune ca Iuda Macabeul, dupa o lupta,
s-a rugat, impreuna cu insotitorii pentru pacatele celor morti si a strans doua mii de drahme pe
care le-a trimis la templul din Ierusalim ca sa aduca jertfa pentru iertarea pacatelor celor cazuti
pe campul de lupta.

b) In Noul Testament intalnim numeroase marturii despre binefacerile pe care le au rugaciunile

unora pentru altii. Mantuitorul Insusi a tamaduit pe anumiti bolnavi datorita interventiei altora.
Astfel, El a implinit rugaciunea canaanencei, vindecandu-i fiica bolnava (Matei 15, 2-28). Tot
asa, pentru rugaciunea si credinta altora, a vindecat pe sluga sutasului (Matei 8, 5-10), pe
slabanogul din Capernaum (Marcu 2, 3-12), pe copilul mut (Marcu 9, 17-27) si pe multi altii. De
asemenea, Domnul a facut minuni si asupra celor morti, inviind pe fiica lui Iair la rugamintea
acestuia (Luca 8, 41-42) si sculand din morti pe Lazar, in urma rugaciunii surorilor lui (Ioan 11,
21-22). El ne-a asigurat ca tot ce vom cere cu credinta ni se va da: ,,Cereti si vi se va da, cautati
si veti afla, bateti si vi se va deschide” (Matei 7, 7) sau: ,,Toate cate cereti rugandu-va cu
credinta, veti primi” (Matei 21, 22). Sfantul Apostol Pavel indeamna la rugaciuni si cereri pentru
toti oamenii (I Timotei 2, 1), iar Sfantul Apostol Iacob scrie in epistola sa soborniceasca:
,,Rugati-va unul pentru altul, ca sa va vindecati; ca mult poate rugaciunea staruitoare a dreptului”
( Iacov 5, 16).

- Marturii patristice:
Biserica crestina a facut de la inceput rugaciuni pentru cei morti. Practica aceasta o gasim in cele
mai vechi randuieli de slujba, asa cum sunt liturghiile, unde exista rugaciuni pentru odihna si
iertarea pacatelor celor trecuti in vesnicie. Liturghia Sfantului Iacob, cea mai veche liturghie,
contine o rugaciune pentru morti, avand urmatorul text: ,,Doamne Dumnezeul duhurilor si al
trupurilor, adu-ti aminte de toti dreptii de care ne-am adus aminte de la Abel, pana in ziua de azi.
Da-le lor odihna in locasurile ceresti, in desfatarile raiului, in sanul lui Avraam, al lui Isaac si al
lui Iacov, sfintii nostri parinti, acolo unde nu este durere, nici intristare, nici suspin, unde
straluceste totdeauna lumina fetei Tale”. Sfantul Ioan Gura de Aur arata trebuinta si valoarea
rugaciunilor pentru morti, afirmand: ,,Nu degeaba au randuit Apostolii sa se faca asupra Tainei
infricosate pomenirea celor plecati. Stiau ca mult le foloseste, multa binefacere aduce aceasta
celor morti. Cand sta poporul, plenitudinea preoteasca, cu mainile intinse si in fata sta Jertfa
infricosata, cum nu vor indupleca pe Dumnezeu pentru cei adormiti? Dar aceasta numai pentru
cei plecati in credinta”. Sfantul Atanasie cel Mare, vorbind despre cei morti cu intentia pocaintei,
spune ca Dumnezeu nu-i lasa pe unii ca acestia, ci misca pe cei aproape ai lor, indreapta cugetele
lor, le atrage inimile, le induioseaza sufletele si miscati, acestia se grabesc sa dea ajutor celor
morti, indeplinind ei neajunsurile lor. Iar Sfantul Ioan Damaschin zice: ,,Domnul va trezi dupa
moarte pe apropiatii si pe prietenii lor, carora le indreapta gandurile si le misca sufletele spre
folosul si ajutorul acelora. Iar acestia, miscati de sus si prin atingerea Stapanului de inimile lor,
vor completa lipsurile celor decedati”. - Ierurgii in legatura cu sfarsitul omului si grija pentru cei
adormiti. Pe langa slujbele speciale, adica acea categorie de ierurgii care se savarsesc pentru
morti - slujba la iesirea cu greu a sufletului, panihida, citirea stalpilor si inmomantarea - Biserica
a stabilit si soroacele sau termenele pentru pomenirea mortilor. Aceste termene privesc doua
feluri de pomenire a acestora, si anume pomenirea individuala si cea generala.

In momentul morții ,celui ce moare i se aprinde o lumânare,pentru că lumina este, pe de o

parte, călăuza sufletului pe calea trecerii la cele veşnice, risipind întunericul morţii, iar pe de altă
parte, ea închipuie pe Hristos şi Evanghelia Sa, după cum El Însuşi a spus: „Eu sunt Lumina
lumii. Cel ce-Mi urmează Mie nu va umbla întru întuneric, ci va avea lumina vieţii” (Ioan 8,
12; 2 Corinteni 4, 4, 6).

Având deci lumânarea în mâinile sale, omul care trece la cele veşnice în iubirea lui Hristos are
cu el harul sau „lumina vieţii” celei veşnice, pe care a primit-o ca arvună încă de la Botez. Viaţa
pământească a creştinului începută cu şi în iubirea lui Hristos se sfârşeşte astfel tot în Hristos
Domnul, pentru a se prelungi în ceruri lângă El, în slavă. Lumânarea aceasta ne aminteşte, de
asemenea, și de pilda celor zece fecioare, şi anume de candelele aprinse ale celor cinci fecioare
înţelepte care au întâmpinat pe Mirele lor la miezul nopţii (cf. Matei 25, 1-13).După moartea
unui creștin și în momentul ierurgiei ,la biserica se bat clopotele pentru a vesti şi celorlalţi
membri ai parohiei că unul dintre ei i-a părăsit, să-i îndemne la rugăciune pentru iertarea
păcatelor lui (de aceea toţi zic: «Dumnezeu să-l ierte!») şi să le aducă şi lor aminte că toţi sunt
muritori. Glasul clopotului ne duce deodată cu gândul la trâmbiţa cu care îngerul va vesti
sfârşitul lumii şi scularea din morminte, la înfricoşata Judecată de apoi (Matei 24, 31; I Cor. 15,
52; I Tes. 4, 16).

Urmând pilda celor dintâi creştini (Fapte 9, 37), se spală trupurile răposaţilor, în semn de
curăţire, cu apă curată, care aduce aminte de apa botezului, arătând cu aceasta că cei răposaţi  au
trăit creştineşte. Apoise îmbracă trupurile în haine noi şi curate, închipuind veşmântul cel nou al
nestricăciunii, cu care ele vor învia la ziua judecăţii (I Cor.15, 42-44).Se pune cruce și icoană pe
pieptul mortului,pentru a arăta că creştinul îşi dă duhul în Hristos, întru Care şi Căruia I se
încredinţează la moarte , iar Crucea Lui este scut si armă împotriva îngerilor răi care caută să ia
sufletele morţilor. Se aşază în sicriu, pentru a fi ocrotit de greutatea pământului, înainte de
putrezire, şi pentru a arăta că trupul se află sub acoperământul Celui Prea înalt şi se odihneşte
sub umbra Celui Atotputernic (Ps. 90, 91). Se aşază cu faţa spre răsărit, ca şi la botez, pentru că
dinspre Răsărit ne-a venit Hristos, lumina cea adevărată, şi tot dinspre Răsărit va veni El la
judecata viitoare (Matei 24, 27). Trupul e acoperit cu o pânză albă, arătând că răposatul se află
sub acoperământul lui Hristos570.

La capatul mortului se aseaza sfesnicul in care rudele si cunoscutii care vin pana la
inmormantare aprind lumanari, rostind rugaciunea scurta "Dumnezeu sa-l (sau s-o) ierte!"Atât
lumanarile care se aprind in sfesnic ori se tin in maini de catre cei prezenti, in timpul slujbei, ca
si toiagul care arde pe pieptul mortului simbolizeaza candelele aprinse ori lumina faptelor bune
cu care crestinul va intampina pe Hristos la Judecata de Apoi. Lumanarea este si calauza
sufletului pe calea spre vesnicie, risipind intunericul mortii si apropiindu-se de Hristos Care a
spus: "Eu sunt Lumina lumii: cel ce Imi urmeaza Mie nu va umbla in intuneric, ci va avea lumina
vietii" (Evanghelia dupa Ioan 8, 12).Deasupra usii de la intrarea in casa se aseaza o panza de
doliu (de culoare neagra) care ramane acolo pana la pomenirea de 40 de zile.

PRIVEGHERE SI STÂLPI (CINA)

În zilele de pâna la înmormântare, preotul este chemat de familie, de regula, dupa-amiaza, pentru
a savârsi slujba "Stâlpilor" sau cina. Aceasta slujba este o rugaciune scurta (numita bisericeste
panihida) pentru sufletul celui raposat, la care se adauga citirea unor parti din Sfintele
Evanghelii.

Pentru aceasta, se pregatesc din vreme cadelnita sau catuia în care se aprinde carbune si se pune
tamâie, precum si o coliva (de obicei din fructe, cozonac, biscuiti etc.), un pahar cu vin si pe
alocuri si mâncare, pe care preotul le va binecuvânta la vreme.

Coliva facuta din grâu fiert, îndulcit cu miere sau zahar, închipuie însusi trupul mortului,
deoarece hrana principala a trupului omenesc e grâul. Ea este totodata o expresie materiala a
credintei noastre în nemurire si înviere, fiind facuta din boabe de grâu, pe care Domnul Însusi le-
a înfatisat ca simboluri ale învierii trupurilor: dupa cum bobul de grâu, ca sa încolteasca si sa
aduca roada, trebuie sa fie îngropat mai întâi în pamânt si sa putrezeasca, tot asa si trupul
omenesc mai întâi se îngroapa si putrezeste, pentru ca sa învieze apoi întru nestricaciune (1
Corinteni 15;36). Dulciurile si ingredientele care intra în compozitia colivei reprezinta virtutile
sfintilor sau ale raposatilor pomeniti, ori dulceata vietii celei vesnice, pe care nadajduim ca a
dobândit-o mortul.

În timpul cât preotul savârseste slujba, arde si toiagul asezat pe pieptul mortului.

Despre Convoiul mortuar se aranjaza de obicei astfel (în cazul în care cimitirul se afla în
apropiere de casa decedatului si de biserica): în frunte merge un credincios cu crucea (care va fi
pusa la capatâiul mortului); urmeaza cei ce poarta coliva si vinul, pomul cu darurile ce se împart
saracilor (daca este) – una din traditiile locale (simbol al vietii si al mortii, amintind de Raiul în
care se doreste a ajunge sufletul mortului), cei cu coroanele (daca sunt), purtatorii de sfesnice,
cântaretul si preotul, carul mortuar (automobilul) cu sicriul, rudele mortului si ceilalti
participanti.

Pe drum pâna la biserica si apoi pâna la cimitir, se cânta "Sfinte Dumnezeule" funebru de catre
cor sau credinciosi, sub conducerea cântaretului.

Când convoiul ajunge la anumite raspântii de drumuri ori în locurile legate de viata si activitatea
decedatului sau în dreptul unei biserici, preotul zice în dreptul sicriului ectenia pentru morti.

În timpul slujbei la biserica se va pastra aceeasi atmosfera de liniste si de reculegere.Celor

prezenti li se împart lumânari aprinse (uneori însotite de o batista, o pânza alba sau un prosop,
precum si un covrig, un mar sau un colacel, etc.) de sufletul celui raposat. Cei ce primesc aceste
daruri sunt datori sa spuna "Dumnezeu sa-l ierte" sau "Bogdaproste!" (Cuvant slav, încetatenit la
noi, dar care în traducere înseamna tot "Dumnezeu sa-l ierte!"). Aceste formule înlocuiesc pe cea
obisnuita de "multumesc"care nu se foloseste în asemenea ocazii.

Ajungând la biserică, mortul este așezat în pronaos, cu fața spre altar. Pe masa de la capul
mortului se așază coliva, iar de partea cealaltă se așeza analogul, pe care stau Sfânta
Evanghelie și cartea folosită pentru slujba înmormântării. În cele patru colțuri ale sicriului se pun
lumânări aprinse (dacă există, în niște sfeșnice). Pe pieptul mortului se pune o icoană sau
o cruce. Clericii stau înaintea analogului, cu fața spre cel adormit și spre credincioși, iar rudele
mortului stau de partea dreaptă.

 Preotul dă binecuvântarea de început: Binecuvântat este Dumnezeul nostru...

 Apoi se citește Psalmul 90.
 Slavă... Şi acum... și Aliluia (de trei ori).
  Catisma a 17-a (Psalmul 118) fie în întregime, fie doar cele câteva versete însemnate cu
cruce din acesta. Dacă timpul nu permite citirea acesteia, se omite.
 Binecuvântările morților
 Ectenia pentru cei adormiți și ecfonisul acesteia.
 Troparul : „Odihnește, Mântuitorul nostru, cu drepții pe robul tău...”
 Canonul pentru cei adormiți al Sf. Teofan Mărturisitorul
 Stihirile idiomele ale Sf. Ioan Damaschin.
 Fericirile, urmate de două tropare și prochimen
 Apostolul (I Tesaloniceni 4, 13-17) și Evanghelia (Ioan 5, 24-30). Apostolul poate fi citit
de diacon, dacă este de față, iar Evanghelia de preot.
 Rugăciunile de iertare (se citesc în principiu de către preoții care sunt duhovnici, iar de
nu sunt de față, le pot citi și preoții care nu sunt duhovnici).
 Necrologul, dacă se rostește.
 Sărutarea icoanei sau crucii de pe pieptul mortului; se face mai întâi de clerici, în ordinea
ierarhică, apoi de rudele apropiate și de ceilalți, în timp ce strana intonează stihirile
potrivite (prosomiile): „Veniți, fraților, să dăm mortului sărutarea cea mai de pre urmă...”
 Urmează rugăciunile finale, ectenia și ecfonisul, apoi încheierea arătată în Molitfelnic și
se cântă de trei ori „Veșnica pomenire...”

Dupa încheierea slujbei prohodului din biserica se porneste, în aceeasi procesiune, catre cimitir.
Pe marginea gropii, preotul rosteste ultima ectenie si se cânta "Vesnica pomenire". Înainte de
acoperirea sicriului, cei ce n-au putut sa-si ia ultimul ramas bun, pot sa o faca acum, sarutând
icoana de pe pieptul celui decedat si, dupa caz, mâna acestuia. Preotul apoi savârseste tot ritualul
de îngropare (varsa untdelemn si vin peste cel decedat, pecetluieste groapa) si binecuvânteaza
coliva si darurile care se împart la cimitir.

Masa de pomenire

În Biserica Ortodoxă, pomana sau praznicul pentru cei adormiți își are izvorul în
vechile agape din trecut. Termenul de „agape” implică ideea de sacrificiu. Jertfa de pe Cruce a
Mântuitorului reprezintă iubirea supremă. Iubirea de Dumnezeu și iubirea față de aproapele sunt
coordonatele esențiale ale Bisericii noastre. Prin iubire și milostenie creștinii formează o
comunitate aparte. În acest scop există și astăzi tradiția ca după un eveniment (hram,
înmormântare, parastas) să se dea de pomană celor săraci mâncare, menținându-se caracterul de
mese ale iubirii.
Pomana este un act de milostenie ce se face atât pentru ajutorarea celor vii, cât și pentru sufletul
morților. Pomana pentru morți o fac cei rămași dintre rude, pentru a mijloci îndurarea lui
Dumnezeu. După înmormântare se sfințește pomana, adică lucrurile ce se dăruiesc celor săraci
(mâncare, veșminte, obiecte); slujba specială se numește panihida. Acest ospăț de pomană se dă
îndată după înmormântare, apoi se repetă la 3, 9 și 40 de zile, la o jumătate de an, la un an, la 7
ani după moarte, cât și la diferitele momente de pomenire a morților stabilite de Biserică.

Dar în afară de pomana ce se oferă săracilor în numele celui adormit, tot pomană se numește
darul ce se face celui în nevoie. Se zice adesea în popor: „mi-am făcut pomană și am dat
aceluia...”, în sensul că, din milă pentru cel nevoiaș și totodată ca cerul să primească darul, am
mai dat ce aveam de prisos. Sfântul Apostol Pavel cere să facem milostenie din iubire, ceea ce
este mult mai demn decât cuvântul „pomană”.

Pomana uneori indică superioritatea celui ce dă. Vechii evrei făceau deosebire între aceste două
dăruiri: pomană și milostenie, și aveau două expresii corespunzătoare: „tzedeka” și „gemiluth
khasadim”. „Tzedeka” era ofensatoare. În pomana „aruncată” zdrențărosului de la ușa bisericii
nu intră sentimentul creștinesc, dar dacă am dat din iubire, nu de ochii oamenilor, să nu ne
lăudăm cu cuvântul „pomană”. Evreii în dispreț spuneau „tzedeka”, dar când făceau mila cerută
de lege spuneau: „gemiluth khasadim”, ultimul cuvânt având relație cu cuvântul sfințenie. O
astfel de milostenie era în înțelesul de caritate, înțeles pe care Apostolul Pavel îl ridică până la
înțelegerea de iubire.

Pomana este un act de milostenie pe care-l fac rudeniile în amintirea decedatului, pentru a
mijloci îndurarea lui Dumnezeu. După înmormântare se sfințește pomana, săvârșindu-se, în
unele regiuni, și o sfeștanie. Pomana se face și în sens de milostenie, pentru ca cei prezenți, în
rugăciunile lor, să-și aducă aminte de cel adormit, dar mai ales simbolizează cererea către
Dumnezeu spre a ușura păcatele celui răposat.

Pomană pentru pomenirea morților s-a făcut și se va mai face, dar ele trebuie făcute cu simțul
măsurii, adică evitate exagerările, devierile de la rostul lor inițial și esențial. De asemenea trebuie
să avem grijă cu cine facem pomană, că adesea săracii nu sunt doar cei care stau la ușa Bisericii,
ci și bolnavii de prin spitale, vecinii noștri care trebuie cercetați, toți cei aflați în diferite suferințe
și neajunsuri. Sfântul Ioan Gură de Aur spunea „să transpire bănuțul în mâna voastră până ce
faceți milostenie”, în sensul că trebuie într-adevăr să-l căutăm pe cel cu adevărat sărac.Pomana
trebuie să aibă, în esență, un caracter de rugăciune către Dumnezeu și de pioasă cinstire a
memoriei decedaților, să nu fie prilej de trufie pentru urmași.
 Însemnătatea zilei a treia, a noua şi a patruzecea

Sfantul Macarie Alexandrinul ne comunica descoperirile ingeresti care i s-au facut despre
starea sufletelor mortilor in timpul celor patruzeci de zile de dupa moarte. Cand s-a indeplinit
misterul mortii, sufletul, despartit de trupul sau, locuieste pe pamant inca doua zile si viziteaza
impreuna cu ingerii locurile pe unde a afacut binele; el umbla imprejurul casei unde s-a despartit
de trupul sau si chiar ramane cateodata langa sicriul unde zace trupul sau. Apoi, dupa exemplul
Mantuitorului, Care a inviat a treia zi dupa moarte, tot sufletul trebuie sa se urce la cer, pentru a
slavi pe Creatorul universului. De aceea, Biserica se roaga in acea zi pentru cei morti.

Noi imprumutam din relatarea Sfintei Teodora descrierea ordinii in care vamile se succed. Pe

calea cerului, mergand spre rasarit, sufletul intalneste intaia vama , unde duhurile rele, dupa ce
au oprit sufletul insotit de ingerii cei buni, ii infatiseaza pacatele sale facute prin cuvant (vorbe
desarte, flecareala, cuvinte obscene, jigniri, luare in ras a lucrurilor sfinte, cantece patimase, ras
s.a.m.d.); a doua vama este aceea a minciunii (orice minciuna, calcare de juramant, luarea
numelui lui Dumnezeu in desert, calcarea fagaduintelor facute lui Dumnezeu, ascunderea
pacatelor inaintea duhovnicului); a treia vama este a calomniei (calomnierea aproapelui,
vorbirea de rau, umilirea altuia, jignirea, batjocura unita cu uitarea propriilor sale greseli si
pacate); a patra vama este a lacomiei (betia, obiceiul de a manca intre mese si in ascuns, uitarea
rugaciunii inainte si dupa mese, nepaza postului, imbuibarea, desfatarile, in sfarsit, toate formele
de gastrolatrie); a cincea vama este a leneviei (lenevire la slujbele divine si la rugaciunea
fiecaruia, neglijenta la lucru, lene); a sasea vama este a furtului (tot soiul de furturi, pe ascuns
sau pe fapta); a saptea vama este aceea a zgarceniei si a iubirii de arginti; a opta vama este a
camatariei; a noua vama este a inselatoriei (judecati strambe, masuri false si alte iselatorii); a
zecea vama este a geloziei; a unsprezecea vama e a mandriei (ambitii, mandrie, prea buna
parere de sine, lipsa de respect fata de parinti, cler, superiori, in general neascultari); a
douasprezecea vama este a maniei; a treisprezecea vama este a razbunarii; a paisprezecea
vama este a uciderii; a cincisprezecea vama este aceea a magiei (vraji, amestec de otravuri,
farmece, chemarea demonilor); a saisprezecea vama este a necuratiei (tot ce tine de acest pacat:
ganduri, pofte si fapte necurate, iubirea trupeasca a persoanelor nelegate prin casatorie,
voluptatea, priviri pofticioase, atingeri necurate, visuri la lucruri necurate); a saptesprezecea
vama este cea a adulterului (necredinta in casatorie, caderea in pacat a persoanelor harazite lui
Dumnezeu); a optsprezecea vama este aceea a pacatului sodomit (pasiuni contra firii, incest); a
nouasprezecea vama este a ereziei (false cugetari asupra religiei, lepadarea de credinta
ortodoxa, hula, blasfemia); in fine, ce de pe urma, a douazecea vama este aceea a nemilostivirii
(cruzimea). Trecerea vamilor are loc a treia zi dupa moarte.
Dupa ce sufletul s-a inchinat Domnului, el e purtat prin felurite locasuri ale sfintilor pentru a
privi frumusetile raiului. Aceasta vizitare a locuintelor ceresti dureaza sase zile, in care sufletul
admira si slaveste pe Dumnezeu, a toate Creatorul. In aceasta contemplatie el uita cu totul
scarbele ce le-a avut fiind in trup; dar, cu toate acestea, daca el este impovarat de pacate, se
intristeaza reprosandu-si ca si-a irosit viata in negrija si ca nu L-a slujit pe Dumnezeu dupa
poruncile Sale.

Ispravind vizitarea raiului, a noua zi (dupa despartirea sa de trup), sufletul se urca din nou la
Dumnezeu, pentru a I se inchina. Pentru aceasta Biserica face rugaciuni pentru morti in ziua a
noua.

Dupa a doua inchinare, Domnul porunceste ca sa-i fie aratat acelui suflet iadul. Atunci vede
sufletul suferintele pacatosilor, aude plangerile, gemetele si scrasnirea dintilor. In timpul a 30 de
zile sufletul viziteaza toate cotloanele iadului si tremura de frica sa nu fie condamnat acolo pe
vecie. In sfarsit, intr-a patruzecea zi dupa despartirea sa de trup, se urca pentru a treia oara sa I se
inchine Creatorului. Si atunci, Judecatorul etern hotaraste locuinta ce i se cuvine sufletului, dupa
faptele sale si dupa viata pamanteasca. Astfel, are loc judecata particulara, in a patruzecea zi
dupa moarte; iata pentru ce Biserica se roaga pentru morti in acea zi.

Despre pomenirea mortilor

Biserica Ortodoxă spune că moartea reprezintă despărțirea sufletului de trup. Trupul este dat
pământului, iar sufletul de întoarce la Dumnezeu. Viața omului nu se sfârșește odată cu moartea
trupului, iar acesta este motivul pentru care cei trecuți în neființă sunt amintiți de către cei care
sunt încă pe Pământ. Cei adormiți sunt pomeniți pururea.

Pomenirea are ca scop:

 aducerea odihnei celor care au plecat la Dumnezeu,

 iertarea păcatelor lor,

 dar și aducerea amintirii lor printre cei vii.

Se spune că cei care trec în neființă nu mor, ci adorm, iar sufletul se întoarce la origini, în locul
în care a fost creat.
➢    După ce sufletul părăsește corpul și ajunge în cealaltă lume, urmează judecată particulară,
unde omul se împărtășește de bucurie sau de suferință, în funcție de cum și-a trăit viața.
➢    Nici starea de suferință, nici cea de bucurie nu reprezintă stări eterne deoarece după
judecata particulară are loc judecata universală. Judecata universală reprezintă unul dintre
motivele pentru care creștinii Ortodocși se roagă pentru morți și le fac pomenire. Se crede că prin
pomenire sufletele ajung la judecata universală într-o stare bună. Rugăciunea făcută pentru
persoanele trecute în neființă ajută le sufletele, iar aceasta este completată de fapte bune și mese
care se fac în cinstea pomenirii morților.

Prin pomenirea morților cu fapte bune făcute în numele lor se contribuie la aducerea fericirii lor
în lumea în care au plecat. Ei sunt pomeniți și prin slujbă. Slujba care are loc pentru pomenirea
celor care au adormit se numește parastas.

Ce Este Parastasul

Pentru a nu-i da uitării pe cei care au plecat spre Dumnezeu, aceștia sunt pomeniți pururi și se fac
rugăciuni pentru odihna și iertarea păcatelor lor.
Cei care adorm lasă în urma lor aceste vorbe: …vă rog pe toţi şi cu stăruinţă cer vouă să vă
rugaţi neîncetat lui Hristos-Dumnezeu pentru mine, ca să nu fiu rânduit, după păcatele mele, la
locul de pedeapsă, ci să mă aşeze unde este lumina vieţii. Și astfel cei vii îi pomenesc, iar slujba
care se face pentru adormiți se numește parastas.

Parastas, în greacă parastasis, înseamnă a sta a rând cu cineva sau alături de cineva și reprezintă
rugăciunea de mijlocire la Dumnezeu pentru sufletele celor care au plecat din această lume.

Parastasele se aseamănă într-o oarecare măsură cu o spovedanie. Slujba are loc adesea la
mormântul persoanei adormite, dacă aceasta are loc pentru un individ,, nu pentru mai mulți
decedați. Dacă se pomenesc mai mulți morți sau dacă mormântul unei persoane care a trecut în
neființă este mult prea departe, slujba pentru parastas are loc în biserică.

În timpul slujbei se spun:

 Psalmi

 Imuri

 Rugăciuni

 Ectenii

Ecteniile sunt rugăciuni scurte spuse de diacon sau de preot în numele tuturor celor prezenți la
slujbă, iar în urma lor oamenii rostesc cuvinte precum: . Doamne, miluiește, Dă,
Doamne sau Ție, Doamne.
Când Sunt Soroacele Pentru Pomenirea Morților Și Ce Reprezintă

Parastasele au loc conform datelor de mai jos.

 Prima pomenire a morților are loc la 3 zile după moarte. Această pomenire are loc de
regulă în ziua înmormântării și se aduce cinste Sfintei Treimi şi Învierii din morţi a
Mântuitorului a treia zi de la moartea Sa.

 Următoare pomenire are loc la 9 zile după moarte, ca răposatul să se învrednicească de

părtăşia cu cele 9 cete îngereşti şi în amintirea ceasului al nouălea, când Domnul,
înainte de a muri pe cruce, a făgăduit tâlharului raiul pe care ne rugăm să-l
moştenească şi morţii noştri.

 Parastasul care urmează are loc 40 de zile (sau la şase săptămâni) de la adormire. Această
pomenire se face pentru a amintii de Înălţarea la cer a Domnului, care a avut loc la 40 de
zile după Înviere, pentru ca tot aşa să se înalţe şi sufletul răposatului la cer.

 Următoarele pomeniri au loc la trei, şase şi nouă luni de la deces și se fac în cinstea
Sfintei Treimi.

 La un an după trecerea în neființă se face din nou pomenirea. Aceasta este luată după
exemplul creştinilor din vechime. Aceștia prăznuiau în fiecare an ziua morţii martirilor şi
a sfinţilor, reprezentând ziua de naștere pentru viața de dincolo.

 Ulterior, în fiecare an, până la 7 ani de la moarte se face pomenirea persoanei care a
adormit.

 Ultima pomenire, ce care are loc la 7 ani de la moarte amintește de cele 7 zile în care
Dumnezeu a creat lumea.

Tradiții Care Preced Pomenirea

În urma adormirii unei persoane, familia anunță preotul parohiei din care face parte.
Preotul va oferii informații și va liniștii, pe cât se poate, persoanele îndurerate. De
asemenea, se apelează la servicii de funeralii pentru a obține un pachet cu cele necesare
înmormântării. Pachetul pentru înmormântare se poate achiziționa de aici.
Biserica poate pune la dispoziție o parte din obiectele tradiționale care vor ajuta la
călăuzirea decedatului pe noul drum, iar preotul stabilește slujbele de pomenire, împreună
cu data și ora înmormântării. Clopotarul bisericii este cel care trage clopotele pentru a
îndemna la rugăciune, rugăciune care contribuie la pomenirea persoanei care a decedat și
 la iertarea păcatelor. Cele prezentate mai jos sunt o parte din obiceiuri, preotul fiind cel
care va discuta cu familia decedatului despre toate tradițiile care se respectă în zonă.
 Trupul lăsat în urmă de către persoana adormită este spălat cu apă curată, amintind de apa
botezului.
 Trupul este îmbrăcat cu haine noi și curate, reprezentând hainele în care va învia la ziua
judecății.
 Trupul este pus în sicriu, cu privirea spre răsărit, reprezentând locul din care va veni
Hristos atunci când va avea loc învierea tuturor.
 Deasupra ușii de la intrarea în casă se așează o pânză neagră, care arată doliul, iar aceasta
se păstrează până la pomenirea de 40 de zile.
 Până la prima pomenire, adică până în ziua înmormântării, saluturile sunt înlocuite
de Dumnezeu să-l/s-o ierte!.
 Rudele apropiate ale decedatului sunt îndemnate să poarte o panglică neagră, care
reprezintă doliu, până la parastasul de 40 zile.

Cum Decurge Pomenirea De După Înmormântare

Obiceiurile pot varia în funcție de zonă, însă cele precizate mai jos sunt adesea puse în
practică în toată țara. După ce persoana trecută în neființă a fost transportată la cimitir, iar
preotul a ținut slujba, familia cheamă îi cheamă la masă pe cei care au participat la
înmormântare.
 Toți cei prezenți la masă mănâncă rugându-se pentru persoana care a murit, iar
fiecare Mulțumesc este înlocuit cu Dumnezeu să primească!
 În cazul în care ziua de pomenire cade în post și mâncarea servită trebuie să fie de post.
 În timpul mesei nu se râde, nu se vorbește fără rost, nu se fac glume, iar fiecare mesean
consumă mâncare în cantități modice, în nici un caz ca la nuntă sau zile de sărbătoare.
 Orice urare, precum cea de noroc!, se înlocuiește cu Dumnezeu să-l/s-o ierte!.
 Există obiceiuri precum vărsarea vinului din pahar se jos sau spălarea pe mâini, dar fără
ștergere ulterioară. Acestea sunt mult discutate și trebuiesc prezentate preotului înainte de
a le pune în practică pentru că unele pot fi considerate păgâne.

Cum Decurge Parastasul De 40 Zile

Precedat de pomenirea la 3 și 9 zile, parastasul de 40 de zile este considerat cel mai
important din soroacele de pomenire a morților, acesta reprezentând judecata particulară.
Pentru parastasul de 40 de zile se duce la biserică:
 Vin
 Lumânări
 Colac
 Haine ce vor fi date de pomană
O parte din colac va fi așezată de preot pe icoană, iar bucățele vor fi împărțite rudelor
decedatului.
Hainele vor fi binecuvântate de către preot înainte de a fi date de pomană.
Pentru a pomenii persoana care a adormit, se oferă și mâncare de pomană sau chiar
obiecte de uz casnic.
La cimitir se poate ridica o cruce de piatră, iar dacă nu se face acest lucru la parastasul de
40 zile, se va face la cel de 1 an și de aduc, în ambele cazuri:
 Lumânări
 Colivă
 Vin
 Apă
 Busuioc
 Tămâie
Este bine de știut că trebuie păstrată la mormânt crucea de lemn până când aceasta
putrezește, fie că se ridică cea de piatră, fie că nu.
Parastasul De 6 Luni, 1 An Și 7 Ani
La fel ca la și parastasul de 40 de zile, pomenirea morților la 6 luni, 1 an și 7 ani se face
în urma slujbelor ținute de preot. După ce mâncarea a fost sfințită, mormântul vizitat și
preotul a urmat toate tradițiile necesare, poate să aibă loc pomana, unde rudele și cei
apropiați primesc mâncare, vin și lumânări de la rudele apropiate decedatului, pentru a
pomenii persoana adormită.
Bucatele ce vor fi date de pomană pot fi sfințite de către preot, apoi oferite individual,
fără să se organizeze o masă mare pentru a evita eventuale infectări cu noul virus.
Este bine de știut că în urma parastasului care are loc la 1 an de la deces, cu toate că
acesta va fi mereu prezent în suflet, se poate renunța la doliu.
Printre cele necesare pentru aceste 3 parastase se pot număra:
 Coliva
 Vin
 Prescuri
 Colaci
 Prosoape
 Lumânări
 Pahare și farfurii de unică folosință
De Ce Se Face Pomenirea Morților
Moartea unei persoane dragi provoacă într-adevăr un sentiment greu de descris. Este
totuși important ca rudele și apropiații să aibă în gând faptul că persoana respectivă nu s-a
dispărut, ci s-a întors la Dumnezeu, iar pentru ai ține amintirea vie și pentru ai călăuzi
drumul în noua lume se face pomenirea.

Pomenirea ajută la iertarea păcatelor pe care persoana decedată le-a avut cât timp se afla
pe Pământ și la amintirea acesteia până în momentul în care toți cei adormiți vor învia în
urma marii judecăți. Iar dacă citești acest articol doar pentru a afla informații, fără să te
intereseze partea religioasă, este bine să știi că amintirea celor dragi poate aduce și
bucurie, nu doar suferință, iar un preot bun, alături de cei responsabili pentru serviciile
funerare pot oferi sfaturi pentru a te ajuta să treci peste momentele grele, indiferent de
tradițiile pe care alegi să le respecți sau nu.