Acum - 11. Cuvinte - Parinti - Arh. Emilianos Simonopetritul

04.
02
Links
http://www.doxologia.ro/autor/laura-enache
http://www.doxologia.ro/search/luceneapi_node/Arhimandrit%20Emilianos
%20Simonopetritul
Nu putem s nelegem sobornicitatea Bisericii, dac nu trim

ntr-un mod personal taina, care este Hristos n noi
traducere i adaptare: Laura Enache
sursa: Arhimandrit Emilianos Simonopteritul, Despre via. Cuvnt despre
ndejde, Indiktos, Athena, 2005
Nu putem s nelegem sobornicitatea Bisericii, dac nu trim ntr-un

mod personal taina, care este Hristos n noi. Cel care s-a mbrcat n
Hristos, cu puterea Duhului Sfnt, devine om nou.
n epoca noastr, cea a renvierii sentimentului religios, poate chiar i global, ca

s evitm piedica i ispita unui mesianism intramundan, merit s accentum
aceast dimensiune eschatologic esenial a vieii noastre biserice ti.
Eschatologia nu este numai un capitol care pecetluiete dogmatica ortodox, nu
privete numai criza final, ci este i chintesena, Alfa i mega ale credinei
noastre ortodoxe. Se identific cu eclesiologia noastr. Este aerul pe care l
respirm i ne face ceteni ai Ierusalimului celui de sus, n oameni interesa i nu
numai de bunurile pmnteti, ci i de cele dttoare de via, de vreme ce,
potrivit Sfntului Macarie al Egiptului, Duhul Sfnt este pentru
credincios foc dumnezeiesc, vemnt, sla, hran, desftare de zi
cu zi.
Cu adevrat Duhul Sfnt l formeaz pe Hristos n noi, recreeaz i nu

nceteaz niciodat s remodeleze n noi chipul lui Hristos, prin taine, prin
virtui, prin tinderea ochiului nostru luntric, pn ce ajungem la brbatul
desvrit, la msura vrstei deplintii lui Hristos[1].
Lepdm, aadar, pe omul cel vechi i czut i mbrcm o nou via n Biseric,
nencetat prefacere, o adevrat metamorfoz, o ndumnezeire sau mai
curnd o theanthropizare.
De aici se nelege i ntreaga strdanie a Sfinilor isihati din veacul al 14-lea s
arate aceast dimensiune eshatologic a tradiiei noastre eclesiastice, fiindc
mntuirea s-a fcut i viaa noastr este ascuns mpreun cu Hristos ntru
Dumnezeu[2].
Nu putem s nelegem sobornicitatea Bisericii, dac nu trim ntr-un mod
personal taina, care este Hristos n noi[3]. Cel care s-a mbrcat n Hristos, cu
puterea Duhului Sfnt, devine om nou.
(Arhimandrit Emilianos Simonopteritul, Despre via. Cuvnt despre ndejde,
Indiktos, Athena, 2005)
[1] Efes. 4, 13.
[2] Col. 3, 3.
[3] Col. 1, 27.
Limbile de foc peste fiecare dintre apostoli au restabilit

unitatea neamului omenesc
sursa: Arhimandrit Emilianos Simonopteritul, Despre via. Cuvnt despre ndejde,
Indiktos, Athena, 2005
Limbile de foc peste fiecare dintre apostoli[2] au restabilit unitatea neamului

omenesc, care a fost amestecat la zidirea Turnului Babel, i astfel a fost nnoit
n Duhul Sfnt - o unime de cuget, o armonie, o nou realitate eshatologic.
Atunci s-a nscut Biserica, noul Israel al lui Dumnezeu, neam ales, preo ie
mprteasc, neam sfnt, popor agonisit de Dumnezeu[3], adic popor
afierosit lui Dumnezeu.
Cuvnttorii de Dumnezeu profei au prevestit, chiar cu primejdia vie ii lor, ntoarcerea

neamurilor la adevratul Dumnezeu, neamuri care vor constitui un popor nou n
Ierusalimul cel nnoit, Cetatea lui Dumnezeu. Fi-va n zilele cele de pe urm c muntele
Domnului va fi la vedere i casa lui Dumnezeu pe nlimile munilor i se va nl a mai
presus de coline i vor veni la el toate neamurile[1]. Atunci se vor aduna toate popoarele n
jurul mpratului Dumnezeu. Sionul va fi numit mam i vor cnta ntr-un glas cntare
nou Mntuitorului Dumnezeu.
Strigtele profetice i ateptarea venirii lui Mesia vor rennoi epoca mesianic n Ierusalimul
cel nou.
Ateptarea aceasta este legat de viziunea restaurrii neamului, n special, dup robia
babilonian. Aveau ndejdea c epoca mesianic va fi mai degrab o restaurare socialpolitic a nenorocitului Israel, sau o oarecare schimbare a lumii la un alt nivel de existen ,
mai duhovnicesc. Evreii i cretinii continu i acum s aib o n elegere intramundan
despre Mesia, ateptndu-L pe El ca pe izbvitorul tuturor problemelor acestei lumi. Aceast
confuzie a ateptrilor i ndejdilor ebraice a avut drept rezultat i moartea pe cruce a
Domnului.
Hristos a ntemeiat mpria Lui, Biserica
Mesia ns, El nsui mprat, Noul David, Acelai, mpria cea a teptat, a venit i a
ntemeiat mpria Lui, Biserica, nnoit prin venirea Duhului Sfnt, n ziua
Cincizecimii. Limbile de foc peste fiecare dintre apostoli[2] au restabilit unitatea neamului
omenesc, care a fost amestecat la zidirea Turnului Babel, i astfel a fost nnoit n Duhul
Sfnt - o unime de cuget, o armonie, o nou realitate eshatologic. Atunci s-a nscut
Biserica, noul Israel al lui Dumnezeu, neam ales, preo ie mprteasc, neam sfnt, popor
agonisit de Dumnezeu[3], adic popor afierosit lui Dumnezeu.
ns evenimentul Cincizecimii nu este delimitat temporal, ci este o experien eshatologic a
credinciosului care triete zilnic n Biseric viaa lui Hristos. Vorbind astfel despre Biseric
ne referim ca la un fapt eshatologic, ca la o Cincizecime permanent.
[1] Is. 2, 2.
[2] Fapte, 2, 3.
[3] I Petru, 2, 9.
Atunci cnd vrea, nevoitorul rugciunii se tocete i se cle te

Astfel c, atunci cnd vrea, nevoitorul rugciunii se toce te i se cle te.

Atunci el nsui devine n sine tot o minune i o senintate, i ndrznire,
i iubire, i dulcea, i veselie, i ncredere n toate, lips de griji, i
bucurie, minunat odihn a Duhului Sfnt, negrit participare n
Dumnezeu i tnjire a inimii.
n nnoirea [Duhului][1] petrecei[2]

Am venit fiecare de la mnstirile noastre de la Muntele cu Sfnt nume. Cndva
btrnii erau n principal cei ce ineau Sfntul Munte care oferea toate
posibilitile i jertfele lui pentru harul Aprtoarei Doamne, conductoarea
otirilor noastre, Nsctoarea de Dumnezeu.
Marele Moise, cnd trebuiau israeliii s cltoreasc, el i-a luat cu evlavie pe
umerii si lucrurile sfinte ale celor ce slujeau[3]. Iar profetul Isaia i-a nlat
minile i fiii israeliilor au fost adui pe brae, iar fiicele lor au fost purtate pe
umeri[4].
nct de aici, prin binecuvntarea dumnezeiasc, astzi, vin n fiecare zi, n
general, la toate mnstirile aghiorite mulime de tineri ca monahi nceptori, ca
s amestece tmia, smirna, uleiul de Cassia, aloe, nardul, moscul,
multpreioasele miruri, o mreie, o ntreag bogie duhovniceasc, ca s fie
una cu ceilali monahi, fii cuvioi, fii ai unei vieuiri nnoite.
Sufletul omenesc, care prin fire este ntors ctre Dumnezeu prin diverse strdanii
i nevoine caut din strfunduri comuniunea cu El i, desigur, el caut
rugciunea att cea personal, ct i cea svrit n Biseric. Calea sfin itoare a
omului prin darul ceresc al meteugului rugciunii este cea care nva mulimea
rugtorilor ndrgostii i a celor ce le este dor de persoana Domnului prin
sfintele lor legminte.
Astfel c, atunci cnd vrea, nevoitorul rugciunii se toce te i se cle te. Atunci
el nsui devine n sine tot o minune i o senintate, i ndrznire, i iubire, i
dulcea, i veselie, i ncredere n toate, lips de griji, i bucurie, minunat
odihn a Duhului Sfnt, negrit participare n Dumnezeu i tnjire a inimii.
Zice Sfntul Grigorie Teologul c admirnd pe Dumnezeu, sufletul l dore te i
mai mult; dorind, se curete; curat, devine asemenea cu Dumnezeu, i, odat
devenii astfel, Dumnezeu le vorbete ca alor Si...Vezi minunia unirii? Cci
Dumnezeu, zice, se unete cu dumnezeii...[5].
Omul nu poate s triasc, dac nu simte semnele lui Dumnezeu, ba nc i
ncercrile i necazurile poporului celui ales al Su. Dumnezeu niciodat nu
umbl n cer sau pe pmnt, fr numai pentru a uni lumea cu El n veac. Acesta
este Dumnezeu cel venic, Cel ce este.
[1] Rom. 7, 6.
[2] Filip. 1, 27.
[3] V. Num. 7, 9.
[4] Is. 49, 22.
[5] Kallistos Katafyghiotul, Despre dumnezeiasca unire i viaa contemplativ ,
90, PG 147, 933D-936A.
Duhul cel Sfnt pune nluntrul nostru suspinele Lui

Duhul cel Sfnt pune nluntrul nostru suspinele Lui. Viaa lui Dumnezeu ncepe s
ptrund nluntrul nostru i acum Dumnezeu vorbete i ascult, dei mi se pare c
eu ascult. Vorbeti tu, iubeti tu, te hrneti tu. Totui fiindc eu te iubesc, mi se
pare c eu vorbesc, eu iubesc, eu m hrnesc. Exact aa se ntmpl i cu Duhul
Sfnt, Care a ptruns nluntrul nostru i ne iubete, suspin pentru o convieuire cu
noi pe mai departe permanent, dinuitoare i noi simim negritele Lui suspine.
Comuniunea cu Dumnezeu
Am vorbit la nceput despre durerea sufletului. i acum ncheiem cu suspinul
nevzut. Care este acesta? V amintii c Duhul Sfnt, n lupta noastr, se roag
pentru noi cu suspine negrite, cu suspine care nu se spun, care nu se exprim n
cuvinte, care sunt nevzute i ascunse. Duhul cel Sfnt pune nluntrul nostru
suspinele Lui. Viaa lui Dumnezeu ncepe s ptrund nluntrul nostru i acum
Dumnezeu vorbete i ascult, dei mi se pare c eu ascult. Vorbeti tu, iubeti tu, te
hrneti tu. Totui fiindc eu te iubesc, mi se pare c eu vorbesc, eu iubesc, eu m
hrnesc. Exact aa se ntmpl i cu Duhul Sfnt, Care a ptruns nluntrul nostru i
ne iubete, suspin pentru o convieuire cu noi pe mai departe permanent,
dinuitoare i noi simim negritele Lui suspine.
Zice un printe: Dac nc nu ai primit harisma rugciunii, pune-te pe rugciune i o
vei primi[1]. Dar tu, zice, nu cumva ai primit o asemenea rugciune? Dar este
pcat, fiindc este att de uor. Dac niciodat pn acum, nici chiar n visul tu, nu
ai primit aceast harism, pune-te pe rugciune i o vei primi. ezi acolo, i roagL pe Duhul Sfnt. Te va auzi i vei primi darul. Aceasta nseamn rugciunea, aceasta
nseamn comuniunea cu Dumnezeu, deoarece comuniunea este o primire continu

de la Dumnezeu i nu un dar ctre El.
Cnd ajungem n acest punct i nelegem c aceast comuniune cu Dumnezeu este
att de uoar, c Dumnezeu nu este nu numai transcendent, ci i cuprins n noi ntrun mod att de simplu, ca o cuminectur pe care o prefaci, cum spune
Apocalipsa[2], atunci se ntmpl urmtorul lucru: i pierzi i mai mult voia proprie.
ngduii-mi s v redau aceasta ntr-un mod mai expresiv, pentru c este ceva
duhovnicesc. Aa cum stai i vorbeti cu Dumnezeu, la un moment dat i vine s
fugi. Te duci i te nsingurezi. Totui, i se pare c oamenii te urmresc i te duci s
te ascunzi. Eti numai tu i cu Dumnezeu. Deschizi minile tale, hai s o spunem cu
cuvinte omeneti, ridici minile tale i vezi c nu i ndrepi ctre El sinele tu,
picioarele tale, mintea ta, inima i sentimentele tale. Toate sunt inundate, toate au
devenit strine, ai pierdut cu totul controlul asupra ta, ai pierdut voia ta. Tu, omul
liber, nu mai eti acum liber. Ai predat libertatea ta lui Dumnezeu, ai devenit aternut
picioarelor lui Dumnezeu, eti sub voia lui Dumnezeu, i-ai unit voia ta cu voia lui
Dumnezeu, s-a fcut unirea celor dou voine. Dumnezeu te conduce. Tu nu mai eti
stpn pe tine nsui, nu mai tii ce faci. i se pare c i fuge mintea, ca i cum i sar suci, ca i cum ar zbura. Dar nu poi nelege ce se ntmpl. Vei nelege mai
trziu. Cnd i revii, te ntrebi: Ce-am fcut? Eu am fcut? Am vrut eu aa? Nu am
vrut? Mi s-a sucit mintea, Dumnezeule al meu? Nu cumva am luat-o razna? Ce se
ntmpl acum? Ce sunt? Vei vedea atunci cum mintea ta urc mai sus pentru a se
duce pe alt nlime inteligibil i de acolo s cheme toat fptura[3] ca s laude pe
Dumnezeu. Vei ncepe, cu minile ridicate, s priveti n jurul tu i s strigi: Venii
voi, pomilor, venii voi, psrilor, dai fuga voi, rurilor, venii voi, mrilor, toate
mpreun, toat fptura, s laude pe Domnul. i aa cum spunea Evanghelia la
sfrit s-au minunat toi c vorbit surdo-mutul i a zis: Cu adevrat, toate cu
nelepciune le-a fcut: i pe surzi i-a fcut s aud, pe mui, s vorbeasc. Pentru
ce atunci s nu se minuneze oamenii i de dezlegarea surzeniei i mueniei noastre,
de vreme ce Hristos ne-o druiete cu atta uurin?
[1] Sfntul Nil Ascetul, Cuvnt despre rugciune, 87, Filocalia greac, vol. I, p. 184.
[2] Apoc. 10, 9-10.
[3] Ps. 150, 6.
S simim pe Dumnezeu cu toate simirile noastre, cu tot

zumzitul existenei noastre
Cel care nainteaz cu adevrat lupt s fie desvrit unit cu toi oamenii, pentru
aceea i simte nluntrul lui un tremur pentru mntuirea ntregului neam omenesc, o
tnjire de a iubi i de a mbria tot ceea ce exist, chiar i viermii, macii sau crinii.
Vrea s se nfieze la Dumnezeu mpreun cu toi. Nu ndrznete s fie singur.
n acest punct ncep s aud n mintea mea v aducei aminte de surdo-mutul din
Evanghelie cele dinti bti din aripi ale ngerilor. ngerii vin ca la Daniel, ca la cei
trei tineri, ca la Tobit, ca la toi sfinii. Atunci neleg mai mult c Dumnezeu a devenit
Tatl meu i m recunoate drept fiu al lui. Eu mai nainte l recunoscusem ca Tat al
meu i El m recunoate i pe mine acum drept fiu al Lui. Am aadar o conversaie
cu Tatl meu.
n acest punct, fraii mei, avem ultimul stadiu al ipostasului nostru omenesc:
comuniunea noastr cu sfinii, pe care o simim la ceasul rugciunii. Nu exist
rugciune n singurtate, cum spuneam, ci numai rugciune n Duh i adevr. Omul
care se roag astfel, omul care comunic n Duh i n adevr cu Dumnezeu,
dobndete o mare sensibilitate, o mare subirime un om grosolan oricum nu se
roag niciodat Lui care l face s nu vrea s ntristeze pe nimeni. Dac va ntrista
pe vreun om, dac va supra pe cineva, dac va uita pe cineva, simte imediat c
alearg n zadar, c era mincinoas pornirea i urcuul lui.
Cel care nainteaz cu adevrat lupt s fie desvrit unit cu toi oamenii, pentru
aceea i simte nluntrul lui un tremur pentru mntuirea ntregului neam omenesc, o
tnjire de a iubi i de a mbria tot ceea ce exist, chiar i viermii, macii sau crinii.
Vrea s se nfieze la Dumnezeu mpreun cu toi. Nu ndrznete s fie singur.
Vrea s se izoleze i s rmn el singur cu Dumnezeu, dar dei desprit de toi, s
fie unit cu toi[1]. i cuprinde pe toi n el nsui, i mbrieaz pe toi i descoper
c dragostea nu este ceva care iese din inima lui, ci hai s o spunem omenete
din inima lui Dumnezeu i ptrunde n mintea lui, n inima lui, i de acolo se revars
ctre cellalt, ca s se nale iari la Dumnezeu.
Cnd ajunge i la acest stadiu i va simi unirea lui, comuniunea cu El i mbriarea
Lui i nfrirea lui cu toi oamenii, atunci mai mult i druiete Dumnezeu
comuniunea n simire. Acesta nseamn c deja se simte unit cu Dumnezeu. Mai
nainte vorbise cu Dumnezeu, acum l aude. V amintii c spuneam: descoper c
vorbete cu El ca un copil cu tatl lui. Discut cu Dumnezeu. Mai nainte i dezlegase
limba, acum i se deschid urechile i ascult. nelege c a vorbit cu Dumnezeu i i
rspunde. Acum ascult.
Din acest motiv spun prinii s ne ndemnm mintea la simirea rugciunii i nu
doar simplu la auzirea ei. S simim pe Dumnezeu cu toate simirile noastre cu tot
zumzitul existenei noastre i cu toat deplintatea vieii noastre. S ias
dinluntrul nostru apa fgduit de Dumnezeu, rurile acelea de ap vie[2] la care
se refer Scriptura. Atunci neleg ce nseamn eti teolog[3]. Atunci devin teolog,
adic l descopr i l cunosc pe Dumnezeu. Atunci mi vorbete Dumnezeu
Theologos atunci mi vorbete Cuvntul i dobndesc nematerialnica cunotin a
lui Dumnezeu. Atunci se deschid ochii mei, devin ieiri din sine ale cerului, fr ca
duhul meu s ias din mine. Atunci cunosc c viaa mea este via adevrat.
Atunci, fraii mei, avem aa numitele ncredinri[4] de la Dumnezeu. Ceea ce voiesc,
Dumnezeu mi ncredineaz. Ce nseamn c am ncredinarea lui Dumnezeu? Mai
nti, am neles c m-am umplut de Dumnezeu. tiu c sunt plin de Dumnezeu, mam umplut de Cuvntul lui Dumnezeu. Sunt plin nc i de cutarea unei prezene
mai profunde a lui Dumnezeu. Prin urmare, ncredinarea este o umplere care
provine dintr-o cutare mai adnc i o ateptare a lui Dumnezeu. Aceast
ncredinare sfrete ntr-un suspin nevzut.
(Arhimandrit Emilianos Simonopteritul, Despre via. Cuvnt despre

ndejde, Indiktos, Athena, 2005)
[1] Sfntul Nil Ascetul, Cuvnt despre rugciune, 124, Filocalia greac, vol. 1, p.
187.
[2] In. 7, 38.
[3] Sf. Nil Ascetul, Ibidem, 61, p. 182.
[4] joc de cuvinte intraductibil. Tot fragmentul care urmeaz se construiete pe o
etimologie popular a cuvntului , cuvnt compus din adjectivul i
verbul . Cuvntul nseamn n greaca veche, ncredinare, certitudine, deplin
asigurare, prin etimologie popular care combin cele dou sensuri ale elementelor
componente, , plin, deplin, stul, satisfcut, i verbul , a purta a duce,
cuvntul ajunge s aib i acest sens de a se face plin, a se stura, a se umple,
poate chiar a satisface, ceea ce i permite autorului un joc de cuvinte cu verbul
, care are sensul propriu de a umple, cnd spune c s-a umplut de
Dumnezeu. n neogreac, termenul nseamn doar informaie.
M rog nu nseamn vorbesc. M rog nseamn c urc la

Dumnezeu
ncep s vreau s m rog curat. Ce nseamn curat? Spunem cas curat, i
nelegem prin aceasta o cas pe care am pregtit-o, pe care am golit-o de tot ceea
ce era de prisos, i am deschis-o ca s primim n ea pe cel invitat. Aa este i locaul
sufletului nostru, curat, adic deschis i gol, gata pentru tronul lui Dumnezeu. ncep
s m simt curat, dar i neptima, adic fr nici o alt inspiraie a minii mele sau
inimii mele.
Ai vzut cum pe toate le rnduiete Duhul Sfnt? De cum ptrunde n minte, i
ncepe s ndemne spre dragoste. ncearc s atrag duhul, ca s-l fac s urce el
singur, singur s vrea s zboare ca s ajung la Duhul. Duhul ns este deasupra lui,
este mpreun cu el. Cu ct duhul omului simte deasupra lui Duhul Sfnt, cu att
simte o nefric n faa neantului i atunci urc. Dar cu ct se nal, vede c Acela
urc i El mai sus i astfel se aprinde dragostea i urcuul devine i mai abrupt,
desvrit vertical.
Duhul Sfnt, aadar, ndeamn la iubire i, n consecin, duhul meu dobndete
prima experien a vieii duhovniceti. Pn acum eram pmntesc, cu viaa mea
nefericit, cu rzboiul meu nevzut. Tot urcuul meu i unirea mea cu Dumnezeu
erau numai n mintea mea. Dar eu nu sunt numai minte, ci sunt i trup i suflet,
sunt un ntreg, un tot, aa cum m-a plsmuit odinioar Dumnezeu i El m cunoate
aa de bine, chiar cnd sunt n ntunericul meu. Acum Dumnezeu Se pleac mai mult
asupra vieii mele i neleg c apropiindu-Se, cltorete mpreun cu mine,
cltorete n mine[1]. Mi se pare c urc mpreun cu mine, dar n realitate neleg
totui c El cltorete n mine, fiindc eu nu am vzut nc nimic.
Cnd neleg c Duhul Sfnt cltorete n mine, atunci ajung la penultima mea trire
a comuniunii mele cu Dumnezeu care se numete starea unirii sau co-existena mea
cu Dumnezeu. Se mai numete i starea de rugciune, fiindc rugciunea i

comuniunea cu Dumnezeu este acelai lucru. M rog nu nseamn vorbesc. M
rog nseamn c urc la Dumnezeu. Aceast trire la care am ajuns acum la nceput
doar cu mintea, dar apoi cu ntreaga mea fiin este o deprindere neptima,
adic o ntoarcere, o obinuin care are loc n viaa mea, nct mi vine foarte uor
acum s fiu neptima. M ntorc adic exclusiv i cu putere, cu dragoste i
intensitate ctre Dumnezeu. Nu mai am nici o aplecare spre altceva, fiindc orice
altceva imediat mi va crea o ndulcire.
Prin urmare, starea de rugciune este o stare neclintit, nu numai a minii mele, ci a
vieii mele ntregi. Cnd comunic cu Dumnezeu n viaa mea de zi cu zi, aceast
tindere iubitoare ctre Dumnezeu devine o experien a mea, devin mpreunvorbitor cu Dumnezeu. M plimb, m duc n grdin, m duc n livad, alerg la casa
mea, n pat, la mas, la birou, n chilie, oriunde ..., ca mpreun-vorbitor cu
Dumnezeu. Acum am trirea restaurrii mele dup cdere.
Am vorbit la nceput despre amintirea primei bucurii a subcontientului. Acum
restaurarea relaiilor mele cu Dumnezeu a izbutit n contiin i n voin i n
cunotin i n toat simirea mea i devin mpreun-vorbitor cu Dumnezeu. ncep
s am bucuria pruncului care l regsete pe tatl lui care se ascunde de el. Am
aceast bucurie inedit i primordial, descopr c umblu mpreun cu Dumnezeu.
Devin acum un om mai srbtoresc, un suflet care prznuiete. Dobndesc o evlavie
diferit, care este consecina tririlor mele i, prin urmare, acum am ceva mai
puternic i mai adevrat.
Dobndesc, de asemenea, lacrimile cele de-a doilea, care izvorsc din toat fiina
mea duhovniceasc i nu numai din lucrarea dumnezeiasc. Am tendina de a voi s
fug din via, s dispar. ncep s-mi recunosc pcatul meu, s am cunoaterea
vinoviei mele i s vreau s m pociesc naintea lui Dumnezeu, dar nc mai am
drum naintea mea pn s m pot poci.
ncep s vreau s m rog curat. Ce nseamn curat? Spunem cas curat, i
nelegem prin aceasta o cas pe care am pregtit-o, pe care am golit-o de tot ceea
ce era de prisos, i am deschis-o ca s primim n ea pe cel invitat. Aa este i locaul
sufletului nostru, curat, adic deschis i gol, gata pentru tronul lui Dumnezeu. ncep
s m simt curat, dar i neptima, adic fr nici o alt inspiraie a minii mele sau
inimii mele. ncep s simt i s m rog i s triesc cu blndee. Ce nseamn cu
blndee? Potrivit chipului, asemenea lui Dumnezeu, mai bine zis, cu dumnezeiasc
cuviin. ncep s triesc mpreun cu Dumnezeu, aa cum i Dumnezeu petrece cu
omul. Prin urmare, ncep s simt dor s m rog, s triesc i s umblu mpreun cu
Dumnezeu curat, neptimitor i binevoitor.
[1] Sf. Nil Ascetul, Cuvnt despre rugciune, 66. Filocalia greac, vol. 1., p. 182.
Postul, o rnduial foarte veche

sursa: IPS Symeon Koutsas, Postul Bisericii. Pentru ce, cnd i cum postim,
Apostoliki Diakonia, Atena, 2011
Ali cretini - uneori din ignoran, alteori din prejudecat

subapreciaz valoarea postului i nu l in. Al ii, iar i, poate l in ntr-o
oarecare msur, o fac la ntmplare. Nu au ntotdeauna o cunoatere
necesar pentru un sens mai profund al lui, nici nu au i cuno tin a
tuturor acelor elemente care privesc postul i pe care ar trebui s le
cunoasc orice cretin contient. Astfel, inerea postului e ueaz ntr-o
lucrare tipicar, care nu corespunde unui con inut mai profund pe care l
d rnduielii postului credina i exeperiena Bisericii.
Nu se poate nchipui via cretin fr ascez. Adic fr acea ncercare, pe

care i-o asum credinciosul cluzit i ntrit de harul Sfntului Duh, de a se
elibera de sub jugul pcatului i din stpnirea patimilor i s urmeze cu
lepdare de sine voia Domnului. S triasc n Hristos i s devin mdular viu al

trupului Lui care este Biserica. n aceast ncercare ascetic, un loc cu totul
special l ocup postul. Postul constituie una dintre armele cele mai eficiente ale
luptei noastre duhovniceti. Acest lucru l mrturisete nsui cuvntul lui
Dumnezeu. Acest lucru ni-l descoper viaa Sfinilor. Acest lucru l crede i l
nva Biserica noastr, considernd postul ca fiind unul dintre cele mai sfinte i
mai vechi rnduieli ale ei.
Totui alte rnduieli ale Bisericii, ca i postul, n special, n zilele noastre, risc
s-i piard sensul i s ajung la nentrebuinare. Acest lucru se ntmpl din
nefericire i printre muli cretini, care se presupune constituie o categorie
aparte de oameni care pstreaz cu rvn i ndeplinesc cu acribie rnduielile
bisericeti.
Ali cretini - uneori din ignoran, alteori din prejudecat subapreciaz
valoarea postului i nu l in. Alii, iari, poate l in ntr-o oarecare msur, o fac
la ntmplare. Nu au ntotdeauna o cunoatere necesar pentru un sens mai
profund al lui, nici nu au i cunotina tuturor acelor elemente care privesc postul
i pe care ar trebui s le cunoasc orice cretin contient. Astfel, inerea postului
eueaz ntr-o lucrare tipicar, care nu corespunde unui coninut mai profund pe
care l d rnduielii postului credina i exeperiena Bisericii.
Rndurile care urmeaz au drept scop s-i ajute pe fraii notri ortodoci s
neleag mai deplin adevratul sens al postului i s contientizeze
nsemntatea lui major pentru viaa noastr duhovniceasc i s tie cnd i
cum trebuie s posteasc.
Postul, o rnduial foarte veche
Cuvntul , post, este un cuvnt compus din particula negativ i verbul
, i care nseamn mnnc. , primul cuvnt care s-a format
nseamn cel ce nu mnnc. Din acest cuvnt, provine verbul i
substantivul corespunztor , care iniial nsemna deplina renunare la
hran i butur, adic lipsirea cu totul de hran i ap.
Mai trziu, cu trecerea timpului i cu modificarea treptat a rnduielii postului,
postul nu a mai nsemnat numai deplina renunare la hrana uscat sau la ap, ci
i o renunare parial, adic numai de la anumite mncruri, i nfruptarea din
altele. Astfel avem o distincie ntre diferite mncruri, ntre mncruri de post
() i mncruri de dulce (). , nseamn a
condimentez, adic gtesc o mncare folosind condimente.
n aceast deosebire, mncruri de post sunt considerate pinea, legumele,
fructele, i mai ales cele uscate i altele. Mncrurile de dulce, sunt dimpotriv,
diferitele mncruri pe care le gtim cu folosirea untdelemnului sau untului[1] i
a diferitelor condimente. De aceast distincie a mncrurilor n mncruri de
post i de dulce este legat nc un termen pe care l folosim n limbajul
bisericesc: mncarea uscat. Aceasta nseamn mprtirea de hran negtit i
este echivalent cu o semnificaie mai dezvoltat a postului.
Att n Sfnta Scriptur, ct i n tradiia noastr bisericeasc (textele Sfin ilor

prini i imnografia bisericeasc) ntlnim foarte des i termenul
(nfrnare). Este vorba despre un termen care are un coninut mai larg
i nseamn, am putea spune, ntreaga lupt duhovniceasc pe care o duce
cretinul. Totui se folosete destul de des ca s arate i nevoina postului.
Postul constituie o rnduial bisericeasc foarte veche. Totui ca fenomen religios
el a preexistat Bisericii cretine. i nu-l ntlnim numai printre israelii, ci i la
alte popoare vechi, n special n Orient. Aflm postul i la vechii greci i romani.
Concepia comun a tuturor acestor popoare vechi era c prin post ar putea s-i
mbuneze pe zei i s le ctige bunvoina i s izbuteasc n lupta lor moral i
n nlarea lor spiritual.
(IPS Symeon Koutsas, Postul Bisericii. Pentru ce, cnd i cum postim, Apostoliki
Diakonia, Atena, 2011)
[1] Lactatele, oule, carnea.
Dialogul unui ucenic cu btrnul su, printele Efrem

Katounakiotul
sursa: http://anavaseis.blogspot.ro/2010/12/h.html
- Aaaaa. Ai lsat rugciunea, fiule. Te-ai luat cu vorba i nc vorb cu cel ce

i s-a artat a fi clugr, dar, de fapt, nu era clugr, ci era diavolul. Dac nu
i-ai fi vorbit, acum coul ar fi plin cu ap. Acum ns c i-ai vorbit i ai lsat
rugciunea, a curs toat apa. Ai vzut, aadar, ct timp ai zis rugciunea
coul a reinut apa. Cnd te-ai oprit din rugciune i ai nceput a vorbi n
deert, a curs apa.
Printe Efrem, gheronda, spun rugciunea Doamne, Iisuse Hristoase, miluiete-m,

dar nu neleg nimic.
- Nu nelegi tu care spui rugciunea, dar o nelege diavolul care se arde i fuge... Ei
bine, fiule, vrei s vezi o minune de la aceast rugciune?
- Mai ncape vorb! Bineneles c vreau!
- Bine, i zice gheronda, m voi ruga lui Dumnezeu s-i arate o minune, ca s
nelegi ct putere are rugciunea, aceast rugciune Doamne, Iisuse Hristoase,
miluiete-m, la care se refer toate crile noastre patristice i, bineneles, n mod
special, Filocalia. A fcut btrnul rugciune, a inut post, post de trei zile, numai
cu puin ap.
- Vino, fiule, s vezi acum, i zice ucenicului dup trei zile. I-a dat un co de rafie
mpletit, tii ce fel de co, i i zice:
- Du-te i l umple cu ap.
- Gheronda, iart-m. Sunt n toate minile, am mintea ntreag, cum s umplu un

co de rafie cu ap ? St oare apa n coul de rafie ? De udat se ud, da, dar s-l
umpli cu ap ?
- Pi bine, fiule, i zice, nu voiai tu s vezi o minune?
Zice i el:
- Desigur.
- E, i s vezi ce putere are rugciunea? Doamne, Iisuse Hristoase, miluiete-m,
ce putere are? Fiindc atotputernicia rugciunii o primete de la atotputernicul
Dumnezeu, fiindc Domnul nostru Iisus Hristos este i Mntuitorul lumii, dar este i
Dumnezeu adevrat, din Dumnezeu adevrat. Nu vrei s vezi?
- Cum, cum, cum?
- E, atunci f ceea ce i spun, dar vei spune rugciunea, toat rugciunea o vei
spune tot timpul. Te vei duce i te vei ntoarce fr s o ntrerupi deloc. Vei spune n
continuu Doamne, Iisuse Hristoase, miluiete-m pe mine pctosul
- Fie binecuvntat!
Se duce aadar, pe drum, ndreptndu-se spre locul n care era apa
- Doamne, Iisuse Hristoase, miluiete-m, Doamne, Iisuse Hristoase, miluiete-m!
i pune coul la gura izvorului. i coul se umple cu ap! i apa nu curge! Nu iese
ap nici pe de lturi, nici pe dedesupt, nici o pictur de ap. ns nu ntrerupe deloc
rugciunea i o zice nencetat.
- Doamne, Iisuse Hristoate, miluiete-m, Doamne Iisuse Hristoase, miluiete-m!
Se nelege, desigur, c btrnul lui, Efrem Katunakiotul, n chilioara lui se ruga ca
s-i arate Dumnezeu o minune ucenicului su nceptor. S-a umplut coul. De cum a
vzut aa, alearg repede s i-l arate lui gheronda. S-i spun adic: Gheronda coul
s-a umplut cu ap i nu curge!
Mergnd, aadar, pe drum ca vreo 50 de metri, hopa, i se arat diavolul, dar cu chip
de om. Ca un clugr. i zice:
- Clugre, unde te duci?
- M duc la gheronda.
- Cum te cheam?
- Gheorghe.
- i ci ani ai de cnd eti pe aici?
- Vreo cinci ase, zice.

- i ce ascultare faci? Ce lucrezi?
- Facem pecei.
Dar pe msur ce vorbea, coul se tot golea i apa toat s-a scurs pe dedesubt.S-a
luat cu vorbria n deert i a lsat rugciunea. S-a dus la gheronda cu coul gol.
- Ce s-a ntmplat, fiule? De ce mi aduci coul gol?
- Gherondauite, ampit aa i aa.
- Aaaaa. Ai lsat rugciunea, fiule. Te-ai luat cu vorba i nc vorb cu cel ce i s-a
artat a fi clugr, dar, de fapt, nu era clugr, ci era diavolul. Dac nu i-ai fi vorbit,
acum coul ar fi plin cu ap. Acum ns c i-ai vorbit i ai lsat rugciunea, a curs
toat apa. Ai vzut, aadar, ct timp ai zis rugciunea coul a reinut apa. Cnd te-ai
oprit din rugciune i ai nceput a vorbi n deert, a curs apa. Rugciunea, metanierul
cu Doamne, Iisuse Hristoase, miluiete-m, adic milostenia duhovniceasc,
fiindc rugciunea Doamne Iisuse Hristoase, miluiete-m, este milostenie
duhovniceasc, ea biruiete mila lui Dumnezeu. Nici un pcat nu este mai mare dect
aceast mil a lui Dumnezeu (adic mila lui Dumnezeu poate s tearg orice pcat).
Mila lui Dumnezeu este mare. Gheronda Iosif, cuviosul, ne spunea c nu numai cu
dumnezeiasca Liturghie, ci i cu metanierul, cu rugciunea minii Doamne, Iisuse
Hristoase..., poi scoate suflete din osnda iadului i s le aezi n Rai. Se ruga
gheronda Iosif de destul vreme pentru un suflet i la sfrit, cum ne-a spus, a vzut
o vedenie n care sufletul acela i-a spus Mare este ziua aceasta pentru mine, fiindc
acum m duc la noua mea cas i aceasta i-o datorez ie. Aa s-a ncredinat c s-a
mntuit sufletul acela.
Omul adeseori n viaa lui are sentimentul c este prsit de

Dumnezeu i de oameni
Omul adeseori n viaa lui are sentimentul c este prsit de Dumnezeu i de oameni.
Cnd ai acest sentiment al prsirii eti neputincios pentru orice. Omul care triete
prsirea, trebuie s se nchid n el nsui, ca s se descopere pe sine i s ridice
aceast distan, fiindc, n esen, este o distan luntric, este o ruptur luntric
i nu ruptur de Dumnezeu sau de oameni. Trebuie s se reuneasc cele sufleteti
ale lui care sunt desprite, ca s poat mintea lui, duhul cel simplu s urce la
Domnul.
Cnd mintea, partea cea mai elevat a existenei tale, partea cea mai duhovniceasc
a persoanei tale, ajunge la aceast nlime n urcuul ei tainic ctre Dumnezeu,
atunci descoperi c patimile tale, defectele tale, i, mai nainte de toate, rdcinile
adnci care te chinuiau, au fost eliminate. n timp ce te afli acolo i-L priveti pe
Dumnezeu te ntrebi: Unde este oare mnia mea? Unde este egoismul meu? Unde
au disprut toate celelalte patimi ale mele? Au disprut. Ce lucru important! Tu ai
ncercat s le scoi afar, patimile tale. Dar nu vei fi izbutit. Numai Dumnezeu poate
s le scoat. Este cu neputin ca cineva care este legat de patimi s urce. Cel legat
este pironit. Va trebui mai nti s-i dezbrace patimile care sunt legturi nfricoate.
Aceast treab i-o asum Dumnezeu. Ajut, aadar, Dumnezeu s se produc
lepdarea de toate, dezlegarea din legturile patimilor, curirea fiinei mele, mai
nti a minii mele, dar n continuare i a inimii mele i a contiinei mele.
Atunci cad ntr-o ignorare a toate. Nu-mi amintesc nimic, nu tiu nimic. Tot ceea ce
am nvat mi se pare un petec de hrtie vrednic de rupt. De aceea nici nu mai vreau
mcar s cunosc. Vreau atunci s evit orice ispit. Trebuie totui s iau aminte foarte
mult la ce amintiri pot s am. Orice amintire, orice gnd, orice neles m va arunca
iari n vguni ntunecate i voi fugi de pe nlimea pe care m gsesc.
Mai nainte de toate, fraii mei, trebuie s iau aminte la orice sentiment de prsire.
Ce nseamn prsire? Omul adeseori n viaa lui are sentimentul c este prsit de
Dumnezeu i de oameni. Cnd ai acest sentiment al prsirii eti neputincios pentru
orice. Omul care triete prsirea, trebuie s se nchid n el nsui, ca s se
descopere pe sine i s ridice aceast distan, fiindc, n esen, este o distan
luntric, este o ruptur luntric i nu ruptur de Dumnezeu sau de oameni. Trebuie
s se reuneasc cele sufleteti ale lui care sunt desprite, ca s poat mintea lui,
duhul cel simplu s urce la Domnul. Cnd sufletul se ntoarce de la orice neles i
neag orice adevr cu privire la prsire i la izolare, atunci st precum Avvacum n
nchisoarea lui[1]. Vede tot pmntul i tot cerul. Mintea ncepe s-i simt libertatea
i vrea s-i fac lepdrile ei, cnd intr n urmtorul stadiu al urcuului lui ctre
Dumnezeu. Acest stadiu este unul dintre cele mai frumoase ale vieii noastre
duhovniceti.
Ia gndete-te s ai bucurii i s nu o tii. S ai o comoar i s nu o tii. S ai
oameni care te iubesc i care te ateapt, iar tu s socoteti c eti o trestie n cmp.
nfricotor lucru! Mintea acum percepe c nu este aa. Percepe c iat! acolo sus
m ateapt Dumnezeu. i cu puterea i cu ajutorul Lui, Care d rugciunea celui ce
se roag i ridic neputina noastr i ntrete lipsa noastr de voin, ncepe s
urce. Nu coboar mintea ta la osnda pcatului? Nu fuge mintea ta la persoanele pe
care le iubeti? Exact aa poate i s urce mintea la Dumnezeu.
Mintea ncepe s urce n duh i n adevr, care nseamn c numai n mod inteligibil,
numai cu simire duhovniceasc i numai sub oblduirea i atracia Duhului poate s
urce. Duhul atrage ca un magnet duhul nostru, fiindc este un purttor exclusiv de
adevr. Prin urmare, prsind orice nelare a mea, tot ceea ce adic ne ngroap, tot
ceea ce ne abate, tot ceea ce are nceput i va avea sfrit, prsind n adevr i n
duh sinele meu, care a nceput cndva viaa lui i va muri, prsind prerea mea,
mnia mea, adic tot ceea ce cred eu de cnd triesc i tiu i este agonisita care nu
se poate lua a voinei mele, ceea ce pentru mine este n definitiv adevrul, prsind
aadar i partea mea poftitoare, sentimentele mele, prsind deci toate aceste
minciuni i nelri fiindc acestea trec i se schimb, aa cum schimb vrtejul
vntul duhul meu ncepe s urce. Urcnd, vede c urc prin atracia Duhului, avnd
n paralel i propria lui atracie.
Care este elementul pe care l atrage Duhul? Cea mai nalt dragoste. Duhul nostru,
aflndu-se pe nlimea aceea cu fric fiindc st n gol i urcnd, este cuprins de
cea mai nalt dragoste. Este rpit mintea la o nlime inteligibil, care nu este
distan de viaa omeneasc, fiindc ar fi i aceasta deart i mincinoas i nu n
duh i adevr. Este rpit la ceva ce gndeti, dar nu o realizezi tu nsui.
n timp ce mintea urc atras, dintr-odat vede c a fost rpit de Duhul Sfnt,
Care, venind, cum zice Cuviosul Nil Ascetul, ndeamn la dragoste[2].
[1] Avvac. 2, 1.
[2] Cuvnt despre rugciune, 63, Filocalia [greac], tom. 1, p. 182.
Ceea ce nu poate face omul, face Dumnezeu

Privii ns, fraii mei. Ceea ce nu poate face omul, face Dumnezeu. Ce suntem noi,
oamenii? Cu totul neputincioi. ncepem ceva i nu numai c nu l ducem la bun
sfrit, dar nici nu ne mai amintim ce am nceput. Hotrm ceva i puin dup aceea
ncepem ceva nou, ca i cum nici n-ar fi fost vorba mai nainte de vreo hotrre.
Venim la Dumnezeu i uitm pentru ce am nceput. Ce lucru ciudat este omul! Este
ceva care numai se mpleticete, nu umbl.
Cnd omul primete primul mesaj [al lacrimilor], atunci nelege c, fr s ncerce,
exist o gndire adnc. Adic mintea lui unete ntru sine pe cele desprite i
creeaz numai o distan lung suitoare. Mintea lui urc precum o sgeat i nu se
teme de nimic. Cu ct vede neantul n raport cu nlimea la care trebuie s urce, cu
att mai mult se nspimnt, cu att mai mult se nedumerete, cu att mai mult se
minuneaz, se entuziasmeaz, nct nu o mai oprete nimic. Totui, stnd nc singur
numai cu Dumnezeu nevzut, este cuprins de o fric. tie c este la ciucurii
picioarelor Lui. n biseric avem ciucurii Lui, care sunt alctuii din tunicile cu franjuri
ale tuturor sfinilor. n aceast cltorie a noastr avem prezena lor tainic, dar
foarte adevrat. Acesta este modul nesfrit al comuniunii cu Dumnezeu i a
nsuirii fgduinei Lui: Iat, Eu voi fi cu voi ntru toi vecii. n toi vecii este cu noi,
dar nu este cu mine, dac nu am aceste prezene tainice naintea mea.
Mintea mea este deci cuprins de o fric, fiindc am neles taina c picioarele mele
pesc pe ciucurii Lui i stau cu fric s nu pesc ceva. Atunci sunt cuprins n mod
instinctiv, am spune, fiindc nu o simim de o a doua trire, strpungerea inimii ca
o pregustare a unei alte triri, c acest nfricotor Dumnezeu este Domnul i
Dumnezeul meu. Este Tatl meu, pe care pn acum nu L-am simit, dar care nu
nceteaz s fie Tatl meu. M strpung la inim n faa aplecrii Lui, n faa iubirii
Lui printeti i am tendina s-i mrturisesc pcatele mele. i spun pcatele mele,
fr totui s simt c sunt pctos. Le iubesc nc, pcatele mele, le vreau, le
gndesc, nu m-am hotrt s m deprtez de ele. O tiu c sunt piedic i vreau s
strig, departe de mine. Cu toate acestea inima mea nu o spune. Mintea mea o
simte, fiindc pregust venirea lui Dumnezeu i tie c Dumnezeu nu poate s intre
n comuniune cu pcatele mele. Vine aadar strpungerea, care, de asemenea, este
un dar al lui Dumnezeu.
Privii ns, fraii mei. Ceea ce nu poate face omul, face Dumnezeu. Ce suntem noi,
oamenii? Cu totul neputincioi. ncepem ceva i nu numai c nu l ducem la bun
sfrit, dar nici nu ne mai amintim ce am nceput. Hotrm ceva i puin dup aceea
ncepem ceva nou, ca i cum nici n-ar fi fost vorba mai nainte de vreo hotrre.
Venim la Dumnezeu i uitm pentru ce am nceput. Ce lucru ciudat este omul! Este
ceva care numai se mpleticete, nu umbl. Picioarele lui s-au rupt. Este un bolnav
nspimnttor. n aceast neputin vine Dumnezeu i l ntrete. l ntreab:
- Ce vrei?
- Vreau asta.
- Poftim, ia-o.
- Ce altceva vrei?
- Vreau lucrul acela.
- Ia-l.
- Poate vrei i altceva?
- Da.
- Ia i pe acesta.
Totui nu simt acest dialog, fiindc sufletul meu este att de infirm, nct nu poate s
vorbeasc. n ciuda acestui fapt, mintea nelege, simte, cunoate mai dinainte,
ncepe s se adnceasc i aa se nfiripeaz acest dialog tainic, chiar fr voina
mea, fr prerea mea, fr simirea mea. Este dialogul care se nfiripeaz din
pricina lacrimilor, este dialogul subcontientului nostru, care i amintete preistoria
lui, cum atunci n Rai umbla mpreun cu Dumnezeu i i vorbea i l cuta.

Dumnezeu rspunde i eu sunt nedumerit, vznd darurile Lui. Dup fric i
strpungere, am o alt paradoxal trire. Simt c Dumnezeu Se bucur n mine. De
multe ori avem impresia c am dat bucurie cuiva. Nu tim de ce, o simim totui. l
vedem pe altul c se apropie de noi i zicem: Privete-l e mulumit mpreun cu
mine. Aa i eu acum ncep s neleg c Se bucur de mine Dumnezeu i aceasta
odrslete n mine o pregustare a bucuriei, o mreie luntric, un mesaj c undeva
pe-aproape este Dumnezeu. n acelai timp, odrslete i o mulumire. Mai nainte
de a lua darurile lui Dumnezeu, vd c El a nceput s le scoat din buzunarele Lui i
s mi le dea.
Simirea c Dumnezeu este nc departe
Odat cu bucuria vine i o alt trire nencetat, unit cu ea: durerea sufletului, a
unui suflet att de bogat i n acelai timp att de srac, a unui suflet care n faa
milostivirii lui Dumnezeu i nelege mpietrirea lui i tragicul lui eec, nfricotoarea
lui stare i micimea lui i ncepe s se ndurereze. Aceast durere a lui provine, mai
nainte de toate, din simirea c Dumnezeu este nc departe. De aceea strig cu
durere: Pentru ce, Dumnezeule, eti att de departe? Dei mi trimii
bucurii, pentru ce nu Te neleg? Dei tiu c Te bucuri de mine, de ce nu Te
pot mbria? Eu sunt aici i Tu cine tie la cte mii de metri deprtare Te afli fa de
mine. Se ndurereaz sufletul pentru starea lui, pentru surghiunul lui.
Cnd ajunge n acest punct, atunci intr n cea mai important aren a comuniunii cu
Dumnezeu, pe care Sfinii Prini o numesc nelegere nalt[1].
Inelegerea nalt
Ce este nelegerea nalt? Este ca i cum ai sta ntr-un punct nalt de unde este cu
putin s cazi n haos, dar de acolo poi s vezi toate. Ajungnd la nelegerea
nalt, ai o recunoatere. Simi ca i cum cineva te rpete i te urc, de parc ai fi
ntr-un avion i ai nevoie s priveti jos, ca s vezi abisul judecilor tale i al
cderilor tale. Aa cum din aerostat priveti pmntul, la fel te priveti i pe tine
nsui, sinele tu pe care l lai jos, n timp ce mintea urc la nlimea extrem.
Aa cum eti n acest punct nalt, te temi s priveti altceva, de aceea evii orice
neles, orice coninut al minii, orice lucrare care const n a gndi, orice simire,
orice fraz. Fiindc orice ai spune este din lumea aceasta. i dac mulumeti lui
Dumnezeu, i dac l rogi, i dac I te mrturiseti i dac l implori, toate acestea
sunt din lumea aceasta, fiindc i tu eti din lumea aceasta.
Urci i, pe msur ce urci, dobndeti nelegerea nalt, nelegerea celei mai nalte
fiine, a Unuia Dumnezeu, care este o simire exclusiv a minii. Aceasta nseamn c
mintea ta i toat fiina ta, leapd toate i rmi tu singur pe acea nlime.

[1] Sf. Nil Ascetul, Cuvnt despre rugciune, 35, Filocalia greac, tom. 1, p. 180.
Surzi i mui ne nfim naintea lui Dumnezeu n fiecare zi

Mi se pare c noi toi suntem surzi i mui naintea lui Dumnezeu. Ci dintre noi pot
s spun c au vorbit cu Dumnezeu i El i-a auzit? Ci dintre noi pot s spun c au
primit n urechile lor auzul, adnca impresie a cuvintelor lui Dumnezeu? Ci dintre
noi au urechile lor deschise ctre Domnul, ca s aud i limba lor dezlegat? Surzi i
mui ne nfim naintea lui Dumnezeu n fiecare zi.
Este, fraii mei, simpatic n mod cu totul special omul care se aduce azi naintea
Domnului, aa cum l nfieaz Sfnta Evanghelie ce s-a citit[1]. Un om surd i
mut. Un suflet care nseta i cuta comuniunea persoanelor, care n ciuda acestui
fapt, nu putea nici s primeasc vreo reprezentare sonor, nici s redea sau s-i
exprime gndurile, s se prezinte naintea Domnului n faa Cruia a aprut.
Ct dreptate avea Domnul Care, n faa acestei mari nenorociri un suflet s nu
poat vorbi Mntuitorului lui a suspinat cum spune Evanghelia. A suspinat
cnd s-a aflat n faa lui Lazr, cel mort de patru zile[2], suspin i acum naintea
surdului i mutului. Prin ce difer cel mort i ngropat de cel care nici s vorbeasc
Domnului nu putea, nici s aud glasul Lui.
De aceea Domnul i-a spus acel unic cuvnt effatha, deschide-te. Deschidei-v
urechi, ca s auzii, deschide-te gur, ca s vorbeti. i ndat a vorbit surdo-mutul.
S-a deschis gura lui, legtura s-a rupt, urechile lui au nceput s primeasc undele pe
care le trimitea Dumnezeu, Care sttea naintea lui.
O! Frailor, socotii poate c este foarte departe de noi faptul acesta? Mi se pare c
noi toi suntem surzi i mui naintea lui Dumnezeu. Ci dintre noi pot s spun c
au vorbit cu Dumnezeu i El i-a auzit? Ci dintre noi pot s spun c au primit n
urechile lor auzul, adnca impresie a cuvintelor lui Dumnezeu? Ci dintre noi au
urechile lor deschise ctre Domnul, ca s aud i limba lor dezlegat? Surzi i mui
ne nfim naintea lui Dumnezeu n fiecare zi.
S vedem totui cum zice acel effatha ctre noi Dumnezeu i cum pot nodurile
noastre gordiene s se dezlege i s ne aflm comunicnd cu El.
Cnd stm naintea lui Dumnezeu ca s-L ascultm i s-I vorbim, trebuie s avem o
conversaie personal cu El pe care poate s o fac numai mintea noastr. Fiindc
Dumnezeu este Duh i prin urmare numai n chip gndit este cu putin s comunice
cu omul. Gura noastr cnd strig, o aude Dumnezeu, fiindc n realitate primete
undele pe care le trimite mintea noastr i care ies din gura noastr. Mintea totui
poate s-i trimit undele ei i fr gur. Ceea ce are importan este ca mintea s
vorbeasc cu Dumnezeu.
Ce nseamn vorbesc? Pentru ce oamenii discut ntre ei? Fiindc vor s comunice,
vor s devin unul prta prerii, gndirii, simirii, vieii altuia. Vorbesc cu Dumnezeu
nseamn s comunic cu Dumnezeu i s m unesc cu El. Ca s vorbeasc totui
mintea cu Dumnezeu, trebuie s fie ntoars ctre El. Mintea noastr este ceva care
se ntoarce fie ctre cele de sus, fie spre cele de jos. Nu spunem c mi-a zburat
mintea? Sau ntrebm: Unde este mintea ta? Mintea zboar.
Prin urmare, conversaia cu Dumnezeu este ieirea minii ctre Acela Care a insuflato, din snurile Cruia a ieit, ctre Acela ctre Care se nal. A vorbi cu Dumnezeu
are sensul m ntorc ctre Dumnezeu, mintea mea tinde ctre Dumnezeu i prin ea,
toat fiina mea tinde ctre El. Vorbirea cu Dumnezeu este aadar o revrsare a
ntregului meu suflet, o aplecare a minii mele asupra lui Dumnezeu. Nu spun plecare
a inimii mele, fiindc inima noastr, de obicei, ne neal. Se pleac spre ceea ce ne
satisface. Mintea ns caut ceea ce este asemenea ei, caut prototipul ei.
Comunic cu Dumnezeu nseamn tind mintea mea, o slobozesc, ca dintr-o pratie,
s se duc direct la Dumnezeu, fr s aib vreo rtcire pe drum. Mintea mea este
liber i neprta oricrui gnd, simiri sau nchipuiri, oricrui cuget, oricrui neles
sau a oricrui alt lucru, care poate s o absoarb, s-i strneasc interesul i s o
fac s se abat.
M ntorc ctre Dumnezeu nseamn, tind spre Dumnezeu cu struin, fiindc eu
sunt jos pe pmnt, n timp ce El este n cer. Eu nu pot s urc, trebuie ca El s Se
coboare, ca s m gseasc. Trebuie ca n acest ceas cnd vreau s i vorbesc i
s-L primesc, s prseasc iari cerurile, s Se dearte pe Sine, ca s-mi cedeze
existena Lui i s devin aceasta schimbare, nct s intru eu la El i El la mine.
Devotndu-m lui Dumnezeu, primesc numai o distragere n viaa mea, distragerea
lui Dumnezeu.
Pentru ce folosesc, precum Prinii, cuvntul distragere? Fiindc att de mult am
mptimit mintea noastr, att de mult am fcut-o s aib o fals trire, nct s
considere c triete atunci cnd se ntoarce ctre sine nsui. Trebuie s fie distras
de la sine nsui i s se ntoarc numai ctre Cel ce este cu adevrat, ctre
Dumnezeu. Prin urmare, comunicarea cu Dumnezeu este o stare neclintit,
neabtut naintea Lui. Ceva care nu se zdruncin i nu se ntoarce de aici dincolo.
Harisma lacrimilor este primul mesaj c ne-a auzit Dumnezeu

Cnd vei ntoarce duhul tu, adic mintea ta, n acest chip ctre Dumnezeu, vei
vedea un fapt neobinuit. n timp ce tu erai n negura sufletului tu, n
ntunericul pcatelor tale, n timp ce nici nu- i nchipuiai, vei vedea c

ochii ti ncep s verse lacrimi. Aa cum ai deschide un robinet i curge
apa, la fel de natural, la fel de simplu, la fel de bogat vor vrsa ochii ti
lacrimi. i te vei ntreba: cum s-a ntmplat aceasta? Dar este simplu. Aceasta este
crja pe care ne-o d Dumnezeu, ca s ne sprijinim n cltoria noastr spre unirea
cu El. Harisma lacrimilor este primul mesaj c ne-a auzit Dumnezeu. Prin
urmare, fr ca eu s urmresc acest lucru, fr s agonizez ca s izbndesc,
fr s m sforez, fr s m nv, fr s lupt, Dumnezeu singur de la Sine
mi va trimite primul mesaj, El va suna primul soneria ca s-mi spun:
Iat-L! Coboar i vine. Cnd vin lacrimile, atunci tiu c am primit ajutor,
c undeva pe-aproape este Dumnezeu.
[1] Mc. 7, 31-37.
[2] In. 11, 38.
Surzi i mui ne nfim naintea lui Dumnezeu n fiecare zi

Mi se pare c noi toi suntem surzi i mui naintea lui Dumnezeu. C i

dintre noi pot s spun c au vorbit cu Dumnezeu i El i-a auzit? C i
dintre noi pot s spun c au primit n urechile lor auzul, adnca
impresie a cuvintelor lui Dumnezeu? Ci dintre noi au urechile lor
deschise ctre Domnul, ca s aud i limba lor dezlegat? Surzi i mu i
ne nfim naintea lui Dumnezeu n fiecare zi.
Este, fraii mei, simpatic n mod cu totul special omul care se aduce azi naintea
Domnului, aa cum l nfieaz Sfnta Evanghelie ce s-a citit[1]. Un om surd i
mut. Un suflet care nseta i cuta comuniunea persoanelor, care n ciuda acestui
fapt, nu putea nici s primeasc vreo reprezentare sonor, nici s redea sau si exprime gndurile, s se prezinte naintea Domnului n faa Cruia a aprut.
Ct dreptate avea Domnul Care, n faa acestei mari nenorociri un suflet s nu
poat vorbi Mntuitorului lui a suspinat cum spune Evanghelia. A suspinat cnd
s-a aflat n faa lui Lazr, cel mort de patru zile[2], suspin i acum naintea
surdului i mutului. Prin ce difer cel mort i ngropat de cel care nici s
vorbeasc Domnului nu putea, nici s aud glasul Lui.
De aceea Domnul i-a spus acel unic cuvnt effatha, deschide-te. Deschide i-v
urechi, ca s auzii, deschide-te gur, ca s vorbeti. i ndat a vorbit surdomutul. S-a deschis gura lui, legtura s-a rupt, urechile lui au nceput s
primeasc undele pe care le trimitea Dumnezeu, Care sttea naintea lui.
O! Frailor, socotii poate c este foarte departe de noi faptul acesta? Mi se pare
c noi toi suntem surzi i mui naintea lui Dumnezeu. Ci dintre noi pot s
spun c au vorbit cu Dumnezeu i El i-a auzit? Ci dintre noi pot s spun c
au primit n urechile lor auzul, adnca impresie a cuvintelor lui Dumnezeu? C i
dintre noi au urechile lor deschise ctre Domnul, ca s aud i limba lor
dezlegat? Surzi i mui ne nfim naintea lui Dumnezeu n fiecare zi.
S vedem totui cum zice acel effatha ctre noi Dumnezeu i cum pot nodurile
noastre gordiene s se dezlege i s ne aflm comunicnd cu El.
Cnd stm naintea lui Dumnezeu ca s-L ascultm i s-I vorbim, trebuie s
avem o conversaie personal cu El pe care poate s o fac numai mintea
noastr. Fiindc Dumnezeu este Duh i prin urmare numai n chip gndit este cu
putin s comunice cu omul. Gura noastr cnd strig, o aude Dumnezeu,
fiindc n realitate primete undele pe care le trimite mintea noastr i care ies
din gura noastr. Mintea totui poate s-i trimit undele ei i fr gur. Ceea ce
are importan este ca mintea s vorbeasc cu Dumnezeu.
Ce nseamn vorbesc? Pentru ce oamenii discut ntre ei? Fiindc vor s
comunice, vor s devin unul prta prerii, gndirii, simirii, vie ii altuia.
Vorbesc cu Dumnezeu nseamn s comunic cu Dumnezeu i s m unesc cu El.
Ca s vorbeasc totui mintea cu Dumnezeu, trebuie s fie ntoars ctre El.
Mintea noastr este ceva care se ntoarce fie ctre cele de sus, fie spre cele de
jos. Nu spunem c mi-a zburat mintea? Sau ntrebm: Unde este mintea ta?
Mintea zboar.
Prin urmare, conversaia cu Dumnezeu este ieirea minii ctre Acela Care a
insuflat-o, din snurile Cruia a ieit, ctre Acela ctre Care se nal. A vorbi cu
Dumnezeu are sensul m ntorc ctre Dumnezeu, mintea mea tinde ctre
Dumnezeu i prin ea, toat fiina mea tinde ctre El. Vorbirea cu Dumnezeu este
aadar o revrsare a ntregului meu suflet, o aplecare a minii mele asupra lui
Dumnezeu. Nu spun plecare a inimii mele, fiindc inima noastr, de obicei, ne
neal. Se pleac spre ceea ce ne satisface. Mintea ns caut ceea ce este

asemenea ei, caut prototipul ei.
Comunic cu Dumnezeu nseamn tind mintea mea, o slobozesc, ca dintr-o
pratie, s se duc direct la Dumnezeu, fr s aib vreo rtcire pe drum.
Mintea mea este liber i neprta oricrui gnd, simiri sau nchipuiri, oricrui
cuget, oricrui neles sau a oricrui alt lucru, care poate s o absoarb, s-i
strneasc interesul i s o fac s se abat.
M ntorc ctre Dumnezeu nseamn, tind spre Dumnezeu cu struin, fiindc
eu sunt jos pe pmnt, n timp ce El este n cer. Eu nu pot s urc, trebuie ca El
s Se coboare, ca s m gseasc. Trebuie ca n acest ceas cnd vreau s i
vorbesc i s-L primesc, s prseasc iari cerurile, s Se de arte pe Sine, ca
s-mi cedeze existena Lui i s devin aceasta schimbare, nct s intru eu la El
i El la mine. Devotndu-m lui Dumnezeu, primesc numai o distragere n via a
mea, distragerea lui Dumnezeu.
Pentru ce folosesc, precum Prinii, cuvntul distragere? Fiindc att de mult am
mptimit mintea noastr, att de mult am fcut-o s aib o fals trire, nct s
considere c triete atunci cnd se ntoarce ctre sine nsui. Trebuie s fie
distras de la sine nsui i s se ntoarc numai ctre Cel ce este cu adevrat,
ctre Dumnezeu. Prin urmare, comunicarea cu Dumnezeu este o stare neclintit,
neabtut naintea Lui. Ceva care nu se zdruncin i nu se ntoarce de aici
dincolo.
Cnd vei ntoarce duhul tu, adic mintea ta, n acest chip ctre Dumnezeu, vei
vedea un fapt neobinuit. n timp ce tu erai n negura sufletului tu, n
ntunericul pcatelor tale, n timp ce nici nu-i nchipuiai, vei vedea c ochii ti
ncep s verse lacrimi. Aa cum ai deschide un robinet i curge apa, la fel de
natural, la fel de simplu, la fel de bogat vor vrsa ochii ti lacrimi. i te vei
ntreba: cum s-a ntmplat aceasta? Dar este simplu. Aceasta este crja pe care
ne-o d Dumnezeu, ca s ne sprijinim n cltoria noastr spre unirea cu El.
Harisma lacrimilor este primul mesaj c ne-a auzit Dumnezeu. Prin urmare, fr
ca eu s urmresc acest lucru, fr s agonizez ca s izbndesc, fr s m
sforez, fr s m nv, fr s lupt, Dumnezeu singur de la Sine mi va trimite
primul mesaj, El va suna primul soneria ca s-mi spun: Iat-L! Coboar i vine.
Cnd vin lacrimile, atunci tiu c am primit ajutor, c undeva pe-aproape este
Dumnezeu.
[1] Mc. 7, 31-37.
[2] In. 11, 38.
Cuvnt la prznuirea Sfntului Iacob, ruda Domnului (23

octombrie), Arhim. Emilianos Simonopetritul
Posted by Laureniu Dumitru
Dup cum tii, Sfntul Iacob a fost fiul tmplarului Iosif i prin urmare, frate cu
Hristos. Era att de ales, att de drept i de sfnt nct iudeii se simeau inferiori,
nefericii c nu exista altul n neamul lor, precum Iacob. Astfel, pentru c acesta i
critica aspru deoarece nu L-au primit pe Hristos ca Messia, din revolt i invidie, l-au
urcat pe aripa templului i l-au aruncat de acolo, ns el nu a murit. Au alergat atunci
cu rutate i l-au ucis.
Pentru noi are importan nu numai faptul c era superior pentru credina sa, pentru
virtutea i realizrile sale jertfelnice, ci i faptul c era de o mare noblee. Am putea
spune c era un model de noblee social, artnd adic, felul n care s stabilim
relaii cu oamenii, cum s i stpnim i cum s ne supunem lor. De asemenea, cum
s fim iubii, cum s fim o icoan, un cort, o cas, o inim, o iubire. Deoarece era
att de fin, att de nobil, att de dulce, nu se gsea un om n Biserica din Ierusalim
care s nu l iubeasc i s nu aib ncredere n el. Dumnezeu vrea ca n viaa de zi
cu zi s fim astfel, nct s ne iubesc ceilali i s ne gseasc plcui. S poat
relaiona cu noi, s-i spun bucuria, tristeea, problemele. S simt c suntem inimi
ce trim una alturi de cealalt i c ne putem ajuta unul pe cellalt.
Dei existau multe probleme n perioada apostolic, nimeni nu avea nenelegeri cu
Sfntul Iacob. Dimpotriv, i pe cei care erau dezbinai dezbinarea este un vierme
care ptrunde pretutindeni; chiar i n paradis a ptruns!- Sfntul Iacob i unea.
Amintii-v c Biserica primar, dup percepia omeneasc, risca s se dizolve
mpreun cu lucrarea Mntuitorului Hristos. ns, nu era cu putin ca aceasta s fie
distrus, cci Dumnezeu a gsit oameni i astfel a fost salvat acea binecuvntat
conjunctur creat de rstignirea i nvierea lui Hristos.
Dup cum tii, exista un conflict ntre cretinii din rndurile iudeilor i cei din
rndurile elinilor; ei nu puteau convieui. Influenele, ale unora din partea legii, ale
celorlali din partea educaiei eline, le provocau nencetat dificulti n cadrul
comunitii. Cine i-a reunit? Sfntul Iacob, care n final a reuit s convoace Sinodul
Apostolic pe care l-a i prezidat. Nici un alt apostol nu l-ar fi putut prezida cci acesta
tia s tempereze inimile oamenilor, s neleag duhurile i s ajute credincioii fr
a jertfi esena.
Este, de asemenea, cunoscut c l-a mpcat i pe Petru cu Pavel. Relaia lor ajunsese
la paroxism. Apostolul Pavel voia s mearg la Ierusalim. ntrziase ns pentru c se
temea c nu va fi primit. l considerau aproape pgn cci nu inuse rnduiala legii.
Inima lor era plin de suspiciune la adresa lui. Pe de alt parte, Petru, al crui
caracter l cunoatem din faptele vieii lui, era un om spontan i s-ar fi npustit
asupra apostolului Pavel, pe care l verificase n Antiohia din acest motiv. Sfntul
Iacob i-a mpcat.
Sfntul Iacob era foarte srac. Cel mai srac om al acelei perioade. Nu purta haine
scumpe ci o cma uoar i mergea descul. Iar aceasta era o nfiare pe care
evreii nu o puteau nghii. Era i un mare atlet! Primul la ngenuchieri! Genunchii si
ajunseser ca ai cmilei- plini de btturi. Att e mult lucra ziua i noaptea! Ziua
pentru inimile oamenilor iar noaptea, naintea lui Dumnezeu.
Aadar, Sfntul Iacob ne-a dat premisele rafinamentului, ale nobleii i ale
structurilor sociale ale vieii omeneti, pe care le ntlnim mai ales n cea mai veche
i mai organizat form de soicietate- comunitatea monahal.
Fragment din Omilia Printelui Emilianos Simonopetritul, Larnaca Cipru, 23
octombrie 1988
Foto: Dou reprezentri aghiorite ale Sfntului Iacob, ruda Domnului (sus Theofan
Grecul, jos medalion Manuil Panselinos)
Traducere din limba greac de Elena Dinu pentru Blogul Sfntul Munte Athos
Se va prelua cu precizarea sursei Blogul Sfntul Munte Athos
Rugciunea la Sfntul Munte ieri i astzi, Arhim.

Emilianos Simonopetritul
http://sfantulmunteathos.wordpress.com/2013/02/06/rugaciunea-la-sfantulmunte-ieri-si-astazi-arhim-emilianos-simonopetritul/
Arhimandritul Emilianos Simonopetritul

Nimeni nu e nestiutor cu privire la faptul ca rugaciunea e, intr-adevar, o nevoie
primordiala a fiecarui suflet, e un pom al vietii, care hraneste omul si-l face
nestricacios, fiindca ne face partasi ai Dumnezeului Cel vesnic si nestricacios. Asa
cum nu exista om fara suflet, tot asa nu se poate concepe ca cineva este viu, in
Hristos, fara rugaciune.
Rugaciunea mintii e o lucrare neincetata a cetelor ingeresti, painea, viata si limba
acestor fapturi netrupesti, e o expresie a iubirii lor fata de Dumnezeu. Tot asa si
monahii, care-i imita si se lupta in trup, traiesc vietuirea ingereasca, aprind
dragostea lor dumnezeiasca prin neincetata rugaciune a mintii.
De aceea, iarasi si de multe ori, in decursul istoriei, vedem monahi care uita ceasuri
si zile intregi sa manance, uita si de ei insisi, dedicati fiind privirii mintii atintite spre
Domnul. De cate ori nu se batea la usa sfintilor sau nu canta cocosul, iar ei nu
simteau nimic, fiindca mintea (nous) lor se gasea pe inaltimile comuniunii cu
Dumnezeu. Pentru ei rugaciunea e lupta cea mai duhovniceasca, care devine o
relatie cu Tatal si Creatorul lumii, e o incalzire a inimilor lor, un urcus la ceruri; e o

imbratisare desfatata a monahului cu Mirele si Mantuitorul sufletelor noastre.
Biserica noastra traieste prin rugaciune; traieste prin rugaciunile copiilor ei. Desigur,
exista multe feluri de rugaciune. Daca insa am vrea sa vedem care e rugaciunea prin
excelenta a Bisericii care isi pastreaza necontenit vitalitatea in toata vremea si in tot
ceasul, atunci va trebui sa ne adresam copiilor ei cu chip luminos care alcatuiesc
vietuirea monahala. Fiindca, precum spune un Parinte al Bisericii, Sfantul Isaac Sirul,
ea este lauda Bisericii lui Hristos si ea exprima Evanghelia intrupata si traita.
Monahismul este tezaurul ei cel mai sfant, in care se pastreaza intacte dogmele,
evlavia adevarata, cugetul martiric autentic, predania duhovniceasca nealterata,
misiunea ei eficienta si mantuitoare. El continua cantecul ei fermecator prin care
cheama si trezeste pe Hristos Iubitul ei si vaneaza porumbita cea cu totul luminoasa,
Duhul Sfant, Care de la Tatal purcede (cf. In 15, 26).
Ca sa cunoastem cum anume isi pastreaza Biserica in monahism rugaciunea, aceasta
voce dumnezeiasca a ei, nu e nevoie sa alergam departe spre Rasarit si Apus. Aici, in
vecinatatea noastra, avem Sfantul Munte, depozitul sacru si purtator de Duh al
predaniilor noastre, scandura azvarlita de Dumnezeu, prin care multi se mantuiesc
necontenit din valurile pacatului si se umple imparatia lui Dumnezeu.
Cine nu cunoaste rugaciunea Sfantului Munte? Ea este alcatuita dintr-o mica fraza,
din cateva cuvinte masurate. Prin rasunatorul strigat Doamne preamarim pe
Dumnezeu, maretia Lui slavita, pe imparatul lui Israel, Facatorul a toata faptura
vazuta si nevazuta, Cel de care tremura serafimii si heruvimii.
Prin preadulcea chemare si invocare Iisuse marturisim ca e de fata Hristos,
Mantuitorul nostru, si-I multumim cu recunostinta ca ne-a cinstit cu viata vesnica. Cu
cel de-al treilea cuvant Hristoase teologhisim, marturisim ca Hristos e insusi Fiul lui
Dumnezeu si Dumnezeu. Nu ne-a mantuit un om, nici un inger, ci Iisus Hristos,
adevaratul Dumnezeu.
In continuare, prin cererea intima miluieste-ma ne inchinam si cerem ca Dumnezeu
sa ne fie milostiv, implinind cererile noastre mantuitoare, dorintele si nevoile inimilor
noastre. Iar acel pe mine, ce dimensiuni are! Nu sunt numai eu insumi; sunt toti cei
inscrisi ca cetateni in imparatia lui Hristos, in sfanta Biserica, sunt toti cei ce
alcatuiesc madularele trupului Sau.
Si, in sfarsit, ca rugaciunea noastra sa fie mai deplina, incheiem prin cuvantul
pacatosul, marturisind fiindca toti suntem pacatosi -, precum au marturisit si toti
sfintii, iar prin aceasta marturisire s-au facut fii ai luminii si ai zilei.
Din toate acestea intelegem ca rugaciunea cuprinde o doxologie, o euharistie, o
teologhisire, o chemare si o marturisire. Ce sa mai spunem, asadar, iubitii mei, acum
despre rugaciunea mintii, din moment ce in epoca noastra, slava Domnului, peste tot
se vorbeste despre ea si se editeaza nenumarate carti despre rugaciune? Chiar si
copiii stiu multe despre ea si o rostesc: cei mici si cei mari se mantuiesc prin ea. E
bine acest lucru, chiar si pentru faptul ca in Rasarit religiile mincinoase si falsii lor
misionari isi propun propria lor pretinsa rugaciune, care e insa psihica, mincinoasa
si demonica. Suntem deci obligati sa ne descoperim comoara noastra cea adevarata,
rugaciunea mintii, pomenirea Numelui dumnezeiesc.
De-a lungul veacurilor, Biserica, prin rugaciunea lui Iisus, pe de-o parte vorbeste cu
Dumnezeu, iar pe de alta parte entuziasmeaza si indumnezeieste prin ea pe copiii
sai. Rugaciunea mintii e un lucru care umple intreaga creatie si ajunge pana la noi,
oamenii.
Ingaduiti-mi, inainte de a continua, sa va relatez despre un monah pe care l-am
cunoscut si care asa cum noi toti trecem prin destule greutati a trecut, in
manastirea lui, printr-o perioada extrem de critica. Zile grele! Vrajmasul cel rau ii
aprindea creierul si puteri potrivnice voiau sa-l scoata afara din incinta bisericii si sa-l
prefaca intr-un asa-zis cautator al adevarului. Sufletul lui mugea ca niste valuri
dezlantuite si cauta izbavire din incercarile sale. Si-a adus aminte incetul cu incetul
de aceasta rugaciune, dar ea se inalta neputincioasa, fiindca el nu credea in ea.
Mediul in care traia nu-l ajuta deloc; dimpotriva, era mai degraba negativ. Cat de
nenorocit devine omul atunci cand se confrunta cu asemenea probleme! Dar cine nu
traverseaza asemenea zile infricosatoare, nopti intunecate, incercari tragice?
Asadar, monahul nostru nu stia ce sa mai faca. Plimbarea nu-i aducea nimic. Noaptea
il sufoca. Si intr-o noapte, in sufocarea pe care o simtea, a deschis fereastra chiliei
sale ca sa respire. Era intuneric ca la ceasul al treilea din noapte. Cum era obosit,
s-a sculat sa o inchida, doar s-ar putea odihni putin. Dar, desi in afara totul era in
intuneric, dintr-o data in jurul lui s-a facut lumina! S-a plecat sa vada de unde vine
aceasta lumina! Dar aceasta nu venea de nicaieri. Intunericul cel lipsit de subzistenta
se facuse lumina si inima lui era si ea luminoasa. Cand a intrat in chilia sa, a vazut ca
si aceasta se facuse lumina! S-a uitat sa vada daca nu cumva aceasta lumina era de
la lampa, insa lampa cu petrol nu putea sa faca totul lumina!
La inceput inima lui nu era inca luminoasa, insa avea o nadejde; fara sa inteleaga,
spre uimirea lui si in nadejdea pe care o avea, a iesit in curtea intunecata a
manastirii, care de multe ori i se paruse un loc de osanda; a iesit in tacere, in
noapte Dar lucru ciudat! Toate erau limpezi! Nimic nu mai era ascuns in intuneric.
Toate erau lumina, chiar si grinzile de lemn si ferestrele, biserica, pamantul pe care
pasea, cerul, fantana care izvora neincetat greierii, licuricii, pasarile de noapte:
toate erau prezente acolo, toate! Stelele se pogorau, cerul se pleca, sau mai degraba
toate pamant si cer pareau ca s-au facut un cer! Si toate cantau rugaciunea,
toate spuneau rugaciunea lui Iisus. Si atunci inima i s-a deschis in chip ciudat si a
inceput sa dantuiasca, a inceput si ea sa bata si sa participe fara voie la aceasta
rugaciune, iar picioarele lui nu mai stiau ce sa faca.
N-a inteles nici macar cand anume a deschis usa si a

intrat in biserica, cand s-a imbracat, nici cand un alt batran monah a venit, nici
cand si-a inceput Liturghia, nici cand au venit si ceilalti monahi. Nu stia ce anume se
petrecea. Pierduse simtul lucrurilor, stia numai ca se gasea in fata altarului, inaintea
lui Dumnezeu Care statea de fata in chip nevazut si liturghisea. Si lovind corzile
inimii si altarului, glasul sau rasuna in inalt la altarul cel mai presus de ceruri.
Liturghia se desfasura, biserica se luminase ca de la niste candele preatainice. A
sfarsit Evanghelia. Lumina nu mai era in jurul lui, dar se incuibase in inima lui. Toate
se sfarsisera. insa cantecul ce incepuse in inima lui nu s-a mai sfarsit niciodata. Da,
in extazul sau a vazut cum cerul si pamantul cantau rugaciunea lui Iisus si a inteles
ca, atunci cand salta de rugaciune, monahul traieste si straluceste. E de ajuns numai
sa inceteze a mai exista pentru sine insusi.
Pe drept cuvant spune Psalmistul ca Numele lui Dumnezeu ne da viata (cf. Ps 142,
11 ). Si ce frumos spune Sfantul Grigorie Sinaitul, intelepciunea e focul veseliei,
lumina bine inmiresmata, propovaduire a apostolilor, Evanghelia lui Dumnezeu,
incredintarea inimii, cunoasterea lui Dumnezeu, veselia lui Iisus, bucuria sufletului,
mila lui Dumnezeu, raza soarelui intelegator, harul lui Dumnezeu. Rugaciunea este
Dumnezeu, Cel ce lucreaza totul in toate.
Da, de-a lungul veacurilor, prin rugaciune, Biserica pe de-o parte vorbeste cu
Dumnezeu, iar pe de alta parte entuziasmeaza si indumnezeieste prin ea pe copiii
sai. Ecoul ei umple intreaga creatie si lucrarea ei contribuie la innoirea lumii.
Si acum deci, ce sa spunem despre minunatul dar al harului dumnezeiesc, pe care ni
l-a dat noua? Ce sa spunem despre aceasta rugaciune, care e atat de mult cinstita la
Sfantul Munte? Pentru aceasta sa talcuim intelesul rugaciunii, sa aruncam o privire
asupra istoriei ei, sa vedem si cateva din conditiile duhovnicesti prealabile ei si
cateva constrangeri sociale necesare pentru practicarea acestei rugaciuni.
1. In Vechiul Testament Dumnezeu cere de la israeliti sa sfinteasca Numele Sau. De
exemplu, in Isaia se spune ca pentru Mine sfintesc ei Numele Meu (Is 29, 23). Cu
opt sute de ani inainte de Hristos, Dumnezeu vorbeste prin prorocul Sau: imi vor da
slava si Ma vor marturisi ca pe singurul sfant, chemand Numele Meu cel mai presus
de lauda. Acest cuvant dumnezeiesc este rugaciunea, sfintirea, slava si inchinarea lui
Dumnezeu.
De asemenea, Vechiul Testament spune ca in Numele Sau ne vom lauda (Sir 50,
20 ), ca ne vom marturisi Lui (Sir 51, 1 ), ne vom izbavi prin El (Sir 51, 3 ), ne vom
mantui prin El (Ioil 3, 5 ), ne vom bucura intru El (Ps 88, 17 ), fiindca unde e Numele
Domnului acolo e si prezenta Lui.
Iar in Noul Testament, Domnul ne cere sa ne facem cererile noastre spre Dumnezeu
in Numele Lui, Care e Hristos (In 15, 16 ). Iar Apostolul Pavel, precum va amintiti,
spune ca Dumnezeu I-a dat Fiului Sau un Nume care este mai presus de orice lume,
ca intru Numele Lui sa se inchine Lui toti cei ce se roaga (Flp 2, 9-11 ). Iar
rugaciunea noastra vrea sa fie neincetata (1 Tes 5, 17 ).
Vrand cu atat mai mult ca Numele lui Iisus sa fie in mintea si in inima noastra,
parintele apostolic Herma spune ca trebuie sa ne rugam cu Numele lui Hristos, ca si
cum l-am purta pe noi ca pe o haina, si sa nu o mai dam jos niciodata.
Sfantul Vasile cel Mare cunostea rugaciunea mintii si vorbea despre ea in aceleasi
cuvinte pe care le folosim si astazi; spunea ca e rugaciunea universala a Bisericii. Iar
Sfantul Ioan Hrisostom ne indeamna sa spunem: Din zori si pana-n seara strigati:
Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ne!.
Sa ne aducem aminte acum de cativa Parinti ascetici, care nu accentueaza nimic
altceva atat cat recomanda rugaciunea lui Iisus. Ne este foarte cunoscuta treimea
Sfintilor Ioan Scararul cel deopotriva cu ingerii, Isaac Sirul care te inalta si Simeon
Noul Teolog cel cufundat in Duhul. Ei analizeaza rugaciunea atat pentru cei ce
vietuiesc in pustie, cat si pentru cei ce sunt in manastiri, precum si pentru cei ce se
afla in lume.
Sa ne aducem aminte si de ceilalti vulturi, de cuviosul Nil [Evagrie] care umbla
intru cele inalte, de cuviosii Varsanufie si Ioan cei plini de discernamant, de Diadoh al
Foticeii cel minunat.
Ce sa mai spunem despre Grigorie Sinaitul, care a stramutat din partile Sinaiului
rugaciunea, i-a dat din nou viata si a facut-o sa infloreasca la Sfantul Munte in
secolul XIV? Cu siguranta rugaciunea lui Iisus exista si mai inainte in Munte; dar el a
inconjurat pamant si cer, la Sfantul Munte si pretutindeni, ca sa o transmita si sa faca
din ea o rugaciunea zilnica. Fireste, Sfantul Munte n-a fost lipsit nici inainte niciodata
de atletii rugaciunii care la inceput traiau izolati, fiindca isihasmul era propus drept
calea cea mai desavarsita a vietii duhovnicesti.
Si cine nu cunoaste pe faimosul Maxim Cavsocalivitul, pe marele Grigorie Palama,
care a alcatuit foarte bine invatatura ortodoxa dogmatica si practica despre
rugaciune, pe Sfintii Calist, Isidor, Filotei, patriarhii Constantinopolului, si pe multi
altii ca, de pilda, Teolipt al Filadelfiei, Calist si Ignatie Xanthopol etc, care atat
teoretic, cat si practic au trait, au aplicat si au scris despre rugaciune.
Si ce sa alegem din toate cate a scris si a trait Sfantul Nicodim Aghioritul, acest nou
initiator tainic (mistagog) al oamenilor si al lumii in rugaciune si in cugetul patristic?
Manualul si Filocalia sa sunt calauze clasice pentru intreaga lume.
2. Sa intram intr-o manastire si sa vedem ce relatie este intre rugaciune si viata

monahilor, ca sa intelegem ce relatie poate sa fie intre ea si noi insine. Stim ca
manastirea este o neincetata adunare (synaxis) a fratiei si a intregii Biserici
sobornicesti. Nu ar fi nici o ratiunea pentru existenta manastirilor, daca ele n-ar fi cu
adevarat o adunare de zi si noapte a Bisericii, care inseamna ca Hristos e prezent in
spatiu si timp. De aceea, si centrul vietii monahale e viata liturgica de zi cu zi, si mai
cu seama dumnezeiasca Liturghie. Acolo monahul se familiarizeaza si apoi isi
asimileaza duhul martiric, ascetic si liturgic al Bisericii noastre. Textele liturgice il
adapa si devin experientele sale personale.
Monahii se aduna in biserica stiind ca nu sunt singuri ci impreuna cu toti ingerii si
sfintii, slavind pe Dumnezeu si cinstind pe sfantul sau praznicul din ziua respectiva.
Dumnezeiasca Euharistie si toate slujbele divine le ofera puternica senzatie ca
Dumnezeu e prezent, iar ei se impartasesc de El tainic printr-o lucrare dumnezeiasca.
Si pe cat de nevazut e Dumnezeu, pe atat de adevarata e comuniunea si desfatarea
tainica de El.
Aceasta comuniune cu Dumnezeu in cult, care e primordiala, se continua in chilie si
oriunde altundeva prin rugaciunea lui Iisus (euche). Fiindca rugaciunea lui Iisus
(euche) nu este pur si simplu o rugaciune (proseuche). N-ar fi nici un motiv sa
sedem toata ziua si sa vorbim cu Dumnezeu, daca ar fi numai aceasta, intrucat
Dumnezeu aude pana si maruntaiele noastre atunci cand se misca.
Rugaciunea e un lucru bun, dar inca si mai buna e rugaciunea lui Iisus, care e o
mancare a lui Hristos, Mielul lui Dumnezeu prezent in pomenirea si in chemarea
dumnezeiescului, infricosatorului si preadulcelui Sau Nume. E si o bautura
imbatatoare a harului, care il face pe om sa zboare. Hristos intreg e asimilat si ne
gasim iradiind insusirile lui Dumnezeu, ca niste dumnezei indumnezeiti din
Dumnezeu, aflati in chip tainic sub inraurirea luminarii si lucrarii dumnezeiesti.
Asa cum spun Sfintii Parinti, prin aceasta liturghie a mintii monahul mananca
pururea cu adevarat o mana duhovniceasca. Aceasta e implinirea covarsitoare a
manei pe care Dumnezeu a facut-o sa coboare in chip simbolic, ca prefigurare,
asupra israelitilor, ca sa traiasca cu ea. O numeau mana (Is 16,14-15- 31), ceea ce
inseamna nu pricep ce lucru e acesta. Iar Scriptura spune ca i-a dat un nume
neinteles, ca sa inteleaga ca El era painea simbolica ce se pogora din cer. Asa si noi
am putea spune: Ce lucru mare e aceasta rugaciune! Pomenirea lui Iisus! Aceasta
tainica impartasire de Hristos in fiecare clipa, ca atunci cand din cer cadea mana, iar
poporul manca si se veselea. Aceasta mana, asadar, e rugaciunea lui Iisus, care ne
umple, ne hraneste si ne adapa din cer.
Prin urmare, conditia preliminara fundamentala a rugaciunii mintii e credinta ca ea
nu este pur si simplu o rugaciune (proseuche), ci o adevarata impartasire de
Dumnezeu si temelia indumnezeirii prin lucrarile dumnezeiesti ale neapropiatului
Dumnezeu, Care prin ele coboara pana la noi si Se uneste cu noi pacatosii. Iar avand
pe Dumnezeu, avem pe Tatal si pe Fiul impreuna prin Duhul Sfant. insusi Cuvantul
intrupat, imparatul cerurilor, Care cu un singur deget poate tine intreaga faptura, e
tinut de catre noi! Intra in noi, petrece si umbla in noi. Ca la Marea Tiberiadei, cand
ucenicii au prins o multime de pesti, iar Ioan i-a spus lui Petru: Domnul este! (In
21, 7), asa si noi, cand aruncam navoadele rugaciunii, am putea repeta cu toata
incredintarea: Domnul este!, fiindca Biserica noastra ne incredinteaza ca acolo e El.
Iata! E de fata insusi Dumnezeu!
Ca sa se lumineze insa si sa straluceasca in rugaciune prin prezenta Domnului,

credinciosul trebuie sa bage de seama ca viata lui sa fie pe masura vietii potrivite lui
Dumnezeu. Din clipa in care il vrea pe Dumnezeu, trebuie sa vietuiasca in chip
vrednic de Dumnezeu, sa urmareasca sa fuga de mizeria si soarta omeneasca, sa se
intareasca prin puterea dumnezeiasca, sa se nevoiasca ascetic, sa se faca vas
cuprinzator al harismelor dumnezeiesti. De asemenea, sa doreasca curatirea lui de
orice pacat, incredintat fiind de cuvantul adevarului ca acest lucru poate fi realizat.
Iar cu o vointa activa si cu bunavoirea lui Dumnezeu va putea ajunge si el la
nepatimirea care e cu putinta, si, mai mult, va putea ajunge el insusi in intregime
chip dumnezeiesc.
1. Atunci cand vrem sa ne dedicam rugaciunii lui Iisus, avem insa o problema.
Suntem inchisi in preocuparile noastre, presati, obositi, dezamagiti, traim cu spaima,
nu izbutim sa fim liberi de ganduri, de patimi, de tulburari. Ne ostenim numai ca sa
putem dormi, iar ca sa ne veselim trebuie sa luam o chitara sau sa gasim o alta
distractie. Asta nu e viata! Ne oboseste si nu ne lasa sa ne rugam cat si cum vrem.
De aceea, Parintii ne asigura ca numai cuvintele lui Dumnezeu racoresc sufletul, iar
cuvantul lui Dumnezeu intareste sufletul, asa cum vinul intareste trupul. Cuvantul
lui Dumnezeu e in Scriptura si la Sfintii Parinti. Cand studiem asemenea carti si mai
cu seama cele ale Parintilor ascetici, cand suntem atenti la munca noastra, cand ne
ostenim in viata, necrutandu-ne puterile si gandurile pentru indeplinirea obligatiilor
cotidiene, atunci viata noastra e intr-un fel o asceza cotidiana, atunci aceasta asceza
si studiul netezesc terenul sufletului, ca sa se faca in stare sa urce spre cele de sus.
Ca sa te rogi, trebuie sa ai un element care e neaparat necesar sa-l cultivi. Asa cum
suntem atenti la sanatatea trupului nostru, tot asa trebuie sa fim atenti si la
sanatatea sufletului. E necesar sa fim bucurosi. Atunci cand obisnuim sa ne rugam,
bucuria lui Hristos ne face sa ne bucuram inca si mai mult. Daca atunci cand te rogi,
te necajesti, te simti oprimat, ceva in tine nu merge bine. Sa fim cu bagare de
seama, fiindca adeseori caracterul omul influenteaza mult rugaciunea.
Iata ce frumos se spune despre Sfantul Sava de la Vatopedi care a suferit lucruri
cumplite: se zice ca era foarte vesel in intalniri si privirea lui era foarte dulce si plina
de har. In intalnirile lui zambetul lui era luminos, fata lui prea dulce si era in
intregime plin de har. Cu atat mai mult era in intalnirea lui cu Dumnezeu, la
rugaciune, cand era ca un soare luminos!
Un alt parinte ascetic, cuviosul Nil [Evagrie], noteaza foarte frumos: Rugaciunea e
un vlastar al bucuriei si al multumirii. Vrei sa stii daca rugaciunea ta e adevarata si
smerita? Observa daca produce bucurie si revarsa multumire in inima. Iar atunci
cand stand la rugaciune ajungi mai presus de orice alta bucurie, atunci ai gasit cu
adevarat rugaciunea.
Prin urmare, intrucat e comuniune cu Dumnezeu, rugaciunea e facatoare de bucurie.
Desigur, avem de purtat si lupta noastra impotriva pacatului, impotriva patimilor. Dar
nici acest lucru nu trebuie sa ne intristeze, fiindca ne-am predat lui Iisus Hristos,
Viata noastra. Lupta e necesara, ca viata noastra sa fie binecuvantata. Daca vrem sa
izbandim in ea, sa nu tinem in noi nici o amaraciune impotriva altuia, sa nu ne
amestecam in viata nici unui om, sa nu silim pe nimeni, sa nu ranim pe nimeni, sa nu
suparam pe nimeni, nici sa fim suparati pe altul. Relatiile noastre sociale sa fie firesti
si simple. Sa simtim ca toti ceilalti si cu mine suntem unul si acelasi lucru, socotindune una cu toti, desigur, fara sa ne schimbam cugetul sau viata si petrecerea
noastra. Atunci rugaciunea e usoara. E de ajuns sa-L lasam pe Dumnezeu sa lucreze

in noi, ca taranul care seamana si asteapta ploaia de la Dumnezeu.
Noi sa ne ducem lupta, sa pomenim numele lui Iisus unii cu gura, altii cu mintea,
altii cu mintea in inima, altii cum ii va inspira harul dumnezeiesc; iar cand acesta ii va
vizita, atunci va straluci duhul lor si strigand vor intalni pe Dumnezeu si Dumnezeu
va trimite roua Hermonului in sufletul nostru si ne va face sa fim bucurosi si
adevarati.
Negresit, merita sa ne dedicam mult timp, cat putem, ca sa punem in aplicare
cuvantul patristic: Sileste-te sa faci rugaciuni multe, lasand toate pe seama
Domnului. Dar chiar daca am spune numai o singura rugaciune, si acest lucru are o
mare valoare. Cum spune Sfantul Isaac Sirul: Orice rugaciune, pe care o aduci
noaptea, sa fie mai de pret in ochii tai decat toate faptele zilei. Fiindca rugaciunea
devine inca si mai fecunda atunci cand o aducem in ceasurile noptii.
Lasa toate pe seama lui Dumnezeu, ne spune El insusi fiecaruia. Fa-ti lucrul tau si
mintea ta sa fie la rugaciunea lui Iisus! Si alegeti o buna calauza, care sa te conduca
spre Hristos. 2. Trebuie sa subliniem insa ca in viata duhovniceasca toate le lucreaza
harul lui Dumnezeu si, prin urmare, putem sa fim linistiti.
Numele lui Iisus, rugaciunea mintii, zic

Sfintii Parinti, e ca un flacon cu parfum, il deschizi, il inclini, iar mirul se revarsa si
umple de buna-mireasma locul. Striga Doamne Iisuse Hristoase si buna-mireasma
Duhului Sfant se va revarsa, vei primi arvuna Duhului dumnezeiesc. Fiindca Duhul
Sfant compatimeste impreuna cu noi si ne indeamna degraba spre rugaciunile
duhovnicesti. Mai mult, se roaga El in locul nostru, al celor ce uitam sa ne rugam, si
ia asupra Sa lipsurile noastre, ne-curatiile noastre, saracia existentei noastre. Pentru
ca fiecare dintre noi e un templu al lui Dumnezeu, si atunci cand ne rugam devenim
slujitori sfintiti ai unei mari taine. De aceea foarte frumos spune un Parinte al
Bisericii: Ia o cadelnita sa tamaiezi, fiindca Hristos e aici in inima ta, atunci cand se
inalta rugaciunea Doamne, Iisuse Hristoase. Si iarasi altundeva scrie: Atunci
cand auzim o cadelnita, sa ne aducem aminte ca suntem un templu si sa simtim cu
mintea ca tamaiem pe Hristos Care e in noi si asa sa ne inchinam acestui cort al
Duhului Sfant.
Ganditi-va, inauntrul nostru e imparatia lui Dumnezeu, salasul Lui, unde marginim
in trup pe Cel Netrupesc. De aceea si in noi se savarseste o adoratie a fapturilor
ceresti. Dobandim pe Dumnezeu, iar Dumnezeu e indisolubil legat de toti sfintii.
impreuna cu El sunt toti sfintii, fratii nostri de lapte, care au baut de la sanul Duhului
Sfant. Sunt fratii si prietenii nostri, care ne asteapta, ne iubesc si ne fac fericiti,
precum spune pro-rocul Isaia: Fericit cel ce are rudenii in Ierusalim (Is 31, 9 ).
intr-adevar, dobandim prieteni pe toti acesti sfinti care sunt impreuna cu Hristos, si-i
avem impreuna cu noi si suntem fericiti, fiindca si acolo sus, in Ierusalimul de sus, in
cer, exista prieteni ai nostri, rudenii ale noastre.
Va aduceti aminte ce spunea Hristos: .Adevarat va spun voua, sunt unii care stau
aici, care nu vor gusta moartea, pana cand nu vor vedea imparatia lui Dumnezeu
venind intru putere (Mc 9, 1 ). Acest lucru se aplica si noua. Traim in putere
imparatia cerurilor, daca facem rugaciunea lui Iisus. Atunci cand ne rugam, Duhul ne
invredniceste sa-L intelegem pe Dumnezeu. Si sfintii ajung sa-L cunoasca pe Hristos,
despre Care se spune ca nimeni nu-L vede si nimeni nu-L cunoaste. Si totusi! Prin
rugaciune intelegem continutul neinteles si preastralucitor al Dumnezeului nostru,
pentru ca harul Duhului Sfant face sa tasneasca orice izvor prin care ne invata
frumusetea negraita a lui Dumnezeu. Si chiar daca ajungem acolo, rugaciunea lui
Iisus ne va aduce din nou binecuvantare, mangaiere, multumire, iertare, mantuire,
dupa folos; lucru pe care-I da Dumnezeu.
Daca nu ne-am desfatat de astfel de roade, acest lucru nu inseamna ca ceilalti n-au
gustat din ele. Sfintii au avut de multe ori si vederi ale luminii dumnezeiesti.
Dumnezeu insusi ni S-a aratat ca lumina! Desigur, Dumnezeu e ascuns si nu-L vede
fiecare; de aceea se spune ca e dincolo de nori, dincolo de negura. Dumnezeu insusi
e lumina, dar e nevazut pentru noi. Si totusi sunt cazuri in care atatia si atatia sfinti
ne marturisesc ei insisi ca Dumnezeu li S-a aratat si i-a umplut de lumina
dumnezeiasca, de propria Sa lumina.
Sa privim, iubitii mei, cateva semne din viata Sfantului Sava de Ia Vatopedi, despre
care v-am vorbit mai inainte. Era plin de dorul dumnezeiesc. Si pe neasteptate pe
cand se linistea si inima lui cauta pe Dumnezeu, Dumnezeu ii spune: Sunt de fata!.
Vezi-Ma, Eu sunt! Cat de maret si dumnezeiesc! Si cum S-a aratat? in ce fel? Cum
anume? O lumina a curs pe neasteptate din cer. O lumina care a acoperit tot ce era
acolo si a intrat in el; mai intai a pus stapanire pe mintea lui, mai apoi pe simturile
lui, iar dupa aceea pe toate madularele lui pe care le-a acoperit de lumina.
Si, in continuare, el insusi a fost atat de luminos, atat de inmiresmat, incat oamenii
se revarsau cu miile sa-l miroase si sa se umple de mir, si au facut pe o scandura
cu lemn si culori icoana lui, inca pe cand era in viata. Cu alte cuvinte, l-au
proclamat si l-au cinstit ca sfant, fiindca vedeau sfintenia zugravita pe fata lui. Si
Viata continua: Bagati de seama ca acestea sunt taine ale Stapanului. Sunt insa
adevarate. Dumnezeirea se arata in toata frumusetea, in toata slava si in toata
desfatarea ei negraita pe care o are, si atunci cand lumina il scalda omul se
schimba. Poate vedea si pe Dumnezeu si poate face cele mai presus de ceruri, pe
care ochiul nu le-a vazut.
Dupa care continua: Ranit de sageata preadulce a Stapanului, sfantul a grait catre
Dumnezeu:
- Unde ramai si unde Te odihnesti? Arata-mi slava Ta in chip cunoscut, ca sa Te vad
(Is 33, 13 ); vreau sa Te vad asa cum esti.
Si aude glasul:
Dar, pe masura impartasirii de dumnezeire, ai fost in dumnezeit si tu si trupul tau
impreuna. Nu ai nevoie sa-ti spun unde raman Eu, Dumnezeu -, de vreme ce te-ai
facut si tu dumnezeu, luand de la Mine lumina.
De cate ori, iubitii mei, chiar daca noi pacatosii n-am vazut-o inca, sfintii nostri au
vazut lumina. Spunand rugaciunea lui Iisus, am putea spune unul catre celalalt:
Auzi? Hristos e de fata si vorbeste cu tine (cf. In 11, 28). E de ajuns sa spui acest
cuvant tainic. Acestea sunt izbanzile rugaciunii Sfantului Munte.
La sfarsit, sa vedem si cum e traita in Sfantul Munte rugaciunea. Un ascet athonit
(nu-i spun numele, fiindca traieste) a spus: Ah! douazeci si patru de ore din
douazeci si patru nu-mi ajung ca sa ma rog! Simtiti ce rugaciune face omul acesta?
Intelegeti la ce inaltimi a ajuns? Intelegeti cata dulceata are, dat fiind ca ochii si
inima lui sunt indreptate cu mintea in intregime spre Dumnezeu? Cine a incercat
dulceata lui Dumnezeu, va spune si el ca si acela.
Da, exista rugaciune la Sfantul Munte, in manastiri si in afara de manastiri. Mari
figuri au aparut in ultimii ani, cum sunt Daniil de la Katounakia (+1929), Calinic
Isihastul (+ 1930) si atatia altii
Un monah al nostru, care a adormit in Domnul acum cativa ani, parintele Arsenie cel
binecuvantat, nu mai voia nici macar sa doarma; s-a atarnat cu funii de tavan si se
sprijinea pe un baston, ca sa roage necontenit, asa cum faceau multi monahi.
Cand se ruga si facea metanii, isi lovea capul de dusumea si spunea: Sunt pacatos
si Dumnezeu nu va auzi rugaciunea mea; sa auda macar izbitura capului meu.
Pacatul e atat de mare, incat rugaciunea nu iasa din gatul meu! Si avea bucurie! Se
ruga necontenit. Sa fi vazut fata lui! Daca ati fi vazut cum a murit, ati spune: Cu
adevarat, fericita este moartea cuviosului.
Unui alt ascet din ultimii ani ii trebuiau ore intregi atunci cand savarsea
dumnezeiasca Liturghie, fiindca il vizitau sfintii si slujeau impreuna cu el; de aceea
zabovea si scotea afara calugarii, ca sa fie singur cu oaspetii sai iar ceilalti sa nu fie
uimiti. Si cand sfarsea extazul, deschidea usa si zicea: Sa continuam Liturghia!
Un alt monah, rugandu-se intr-o noapte in timpul slujbei, mintea lui a fugit si a
zburat deasupra marii, a strabatut munti si vai, a imbratisat omul, florile, pestii marii,
muntii, insulele, pamantul si cerul, si a vazut si a auzit ca toate slavesc pe
Dumnezeu. Din ceasul acela n-a mai putut sa se opreasca; si din ochii sai nu s-au
mai oprit lacrimile. A vazut si spunea ca faptura neinsufletita varsa lacrimi inaltandusi slava si doxologia spre Dumnezeu: Si eu, care am suflet, sunt in pacat!
La Sfantul Munte monahii isihasti nu au lipsit niciodata fara intrerupere pana astazi.
Sa amintim aici si pe Sfantul Siluan (t 1938), a carui viata a fost o rugaciune
necontenita si nestavilita.
In ultimii ani un alt ascet, batranul Iosif Isihastul (+ 1959), si-a dedicat viata
rugaciunii launtrice, pe care a sorbit-o adanc, care facea taria lui si pe care a trait-o
cu o traire de dulce desfatare a raiului. Fiii sai duhovnicesti sunt multi pana astazi.
Din Sfantul Munte rugaciunea mintii a fost transmisa pretutindeni. De aici Cuviosul
Paisie Velicikovski (+ 1794) a transmis-o slavilor. Si tot de aici parintele Sofronie,
athonit si el, a transmis-o Europei. Athosul a influentat si pe Sfantul Atanasie de la

Meteore, pe Sfantul Dionisie din Olimp, care au insuflat pe multi altii. Acestia nu pot
fi numarati! Simeon cel descult de la Filoteu, batranul Iacob Noul Mucenic, Sfantul
Teona, colivazii Rugaciunea lui Iisus a strabatut lumea intreaga. Astfel avem Munti
Sfinti si in Rusia, in Serbia si in Romania! Oriunde ar merge cineva intalneste Sfantul
Munte! Astazi avem si in Europa manastiri din athoniti, care nu fac altceva decat sa
transmita dupa putinta rugaciunea mintii.
Epilog
Ce ar fi viata noastra, iubitii mei, fara aceasta rugaciune? Si ce ar fi lumea intreaga
fara rugaciunea lui Iisus? O inima care n-are aceasta rugaciune, mi se pare ca se
aseamana unei pungi de plastic, folosita o vreme pentru a purta felurite lucruri ici si
colo, dar de indata ce se rupe e aruncata. Ceea ce da sens vietii noastre intregi si
existentei noastre, fiindca il da pe Dumnezeu, e rugaciunea noastra.
Se spune ca sfarsitul lumii va veni cand oamenii vor inceta sa se mai roage. Dar e cu
putinta ca ei sa inceteze sa se mai roage? Nu, fiindca intotdeauna vor exista oameni
care-L iubesc pe Dumnezeu. Si cata vreme exista asemenea suflete, lumea nu va
pieri. Rugaciunea neincetata o adapa tainic.
Din contra, candva lumea va fi innoita, si, asa cum pana acum geme si suspina (Rm
8, 22 ) impreuna cu omul din pricina stricaciunii firii, atunci se va face un pamant
nou si ceruri noi (2 Ptr 3, 13 ), si lumea se va bucura de bucuria vesnica si de slava
neamului omenesc in revarsarea luminii dumnezeiesti.
Sa ne rugam, sa avem mereu gata cadelnitele noastre tainice pentru ca, dupa cum
spuneam, oriunde am merge, orice am face, prin rugaciunea lui Iisus in gura si inima
noastra, ne facem numaidecat corturi ale lui Dumnezeu, devenim purtatori de
Dumnezeu.
Spune undeva Solomon ca Dumnezeu, Lumina necreata, a ales ca salas al Sau
soarele, lumina creata, dar l-a lasat! Nu era cu putinta ca soarele cel foarte mare si
prealuminos sa fie salasul marelui Dumnezeu; deci a lasat soarele si a hotarat sa-si
faca drept salas negura (cf. 3 Rg 8, 53 ), adica intunericul, nevederea.
Daca nu putem privi soarele, cum am putea privi Soarele vietii cel luminos si mai
presus de orice zidire, pe Hristos? De aceea se ascunde El in nevedere, ca sa fim
liberi sa credem si sa alegem pe Dumnezeu.
Cand a facut Templul, Solomon, marele barbat, dupa ce a strans aur, argint, pietre
pretioase si orice lucru pretios exista in lume si a cheltuit mai multi bani decat a
cheltuit vreodata un om pentru a face casa lui Dumnezeu, a spus: Eu am gatit lui
Dumnezeu o alta casa, ca sa locuiasca intr-un locas nou (3 Rg 8, 53 ); i-a facut o
casa noua ca sa locuiasca in ea Dumnezeu, iar aceasta e Biserica.
Iubitii mei, si noi avem casa noastra, in inima noastra. Adu-ceti-va aminte ce a spus
Domnul cand s-a inaltat la ceruri? Voi fi pururea impreuna cu voi (Mt 28, 20 ).
Atunci cand slujim dumnezeiasca Liturghie, ultimul act al liturghiei, inaltarea
cinstitului potir, cand preotul spune: Totdeauna, acum si pururea si in vecii vecilor,
ce inseamna oare? inseamna acest lucru: Eu, Hristos, Ma duc acolo de unde am
venit, in intunericul Meu, in nevederea Mea, acum Ma veti pierde din ochi, dar sa va
aduceti aminte ca sunt pururea inaintea voastra, sunt pururea intru voi. Raman
neobservat acolo, in partea ascunsa a altarului, voi fi mancat de preoti, ca si tu sa
Ma poti manca, atunci cand vrei!
Asadar, fratii mei, sa ne gatim cadelnite duhovnicesti, sa gatim arome in sufletele
noastre, fiindca Dumnezeu n-a ales nici n-a iubit cerul, si nu si-a gasit placerea in
templul lui Solomon, facut de acel barbat dumnezeiesc. L-a nimicit! De ce oare?
Fiindca voia ca prin rugaciune casa Lui sa fie inima fiecaruia dintre noi.
O experien marcant a Printelui Emilianos Simonopetritul,

trit n urma unei profunde crize spirituale, pe care
printele o povestete referindu-se la un oarecare monah
http://sfantulmunteathos.wordpress.com/2013/08/28/o-experienta-marcanta-a-parintelui-emilianossimonopetritul-traita-in-urma-unei-profunde-crize-spirituale-pe-care-parintele-o-povesteste-referindu-se-la-unoarecare-monah/
Despre un oarecare monah,

Omilie, Drama, 24 apr. 1983
ngduii-mi s v spun despre un oarecare monah, pe care l-am cunoscut i care

ca toi cei ce ntmpinm attea greuti traversa o perioad hotrtoare n
mnstirea lui; cumplite zile! i aprinsese creierul rul vrma i fore potrivnice
voiau s-l arunce din vrednicia monahiceasc, s-l transforme ntr-un cuttor de
aa-zis adevr. Sufletul lui gemea ca valurile nspumate i cuta scpare din
dificulti. i amintea cnd i cnd de rugciunea lui Iisus, dar aceasta rsuna
foarte slab, deoarece nu credea n ea. mprejurrile nu-l ajutau deloc i erau
potrivnice. Cumplit de nefericit devine omul cnd e copleit de probleme! Cine, ns,
nu trece prin asemenea zile nfricotoare, nopi ntunecate, ncercri dramatice?
Aadar, monahul nostru nu tia ce s fac.

Plimbarea nu-l ajuta cu nimic. Noaptea l sufoca. i, ntr-o noapte, n apsarea pe
care o simea, deschise fereastra chiliei pentru a ptrunde aerul. Era ntuneric- n jur
de 3 dimineaa. i pentru c era obosit, merse s o nchid, gndind c poate va
reui s se odihneasc puin. ns, parc n jurul lui i tot ntunericul de afar s-a
fcut lumin! Se aplec s vad de unde putea veni aceast lumin! Dar nu
(pro)venea de nicieri. ntunericul cel lipsit de proprie existen devenise lumin i
nc i inima i era luminat; chilia lui, ntorcndu-se, a vzut c i ea devenise
lumin. A cercetat lampa creznd c poate aceast lumin era de la ea. ns, nu
putea lampa de gaz s devin i s fac totul lumin!
Dei nainte, inima lui nu era nc luminat, avea o oarecare ndejde; fr s
neleag, n nfricoarea lui i n ndejdea pe care o ntrezrea, iese n curtea neagr
a mnstirii, care de multe ori i pruse un iad; iese n tcere, iese n noapte. Dar
lucru curios! Totul era luminat! Nimic nu era ascuns n ntuneric. Totul era n lumingrinzile de lemn i ferestrele, biserica, pmntul pe care clca, cerul, izvorul care
curgea nencetat, greierii, licuricii, psrile de noapte, toate erau vizibile acolo, toate!
i coborser i stelele, se aplecase i cerul, mai curnd se prea c toate
deveniser cerul i pmntul un Cer! i toate mpreun psalmodiau rugciunea,
toate spuneau rugciunea. Iar inima lui, n mod straniu, s-a deschis i ea i a nceput
s salte, a nceput i aceea s bat i s participe involuntar la aceeai rugciune; iar
picioarele lui abia atingeau pmntul.
Nici n-a realizat cnd a deschis ua i a intrat n biseric, cnd s-a mbrcat, cnd a
nceput s slujeasc, cnd au venit i ceilali monahi. Nu tia ce se ntmplase.
Pierduse irul lucrurilor, tia numai c se afl n faa altarului, n prezena nevzutului
Dumnezeu, liturghisind. i lovind clapele inimii i ale altarului, sunetul ajungea sus,
n altarul cel mai presus de ceruri. Liturghia a continuat n biserica luminat mistic de
candele. S-a ncheiat Evanghelia. Lumina nu mai era n jurul lui, ns aceasta i se
cuibrise n inima. Toate au ncetat; ns cntecul pe care inima lui l-a nceput nu se
sfrete. Da, a vzut n extazul su c pmntul i cerul psalmodiaz
rugciunea i a neles c monahul triete cu adevrat cnd tresalt din pricina
rugciunii. E de ajuns numai s nceteze a tri pentru el nsui.
Arhimandritul Emilianos Simonopetritul
Traducere Elena Dinu
Se va prelua cu specificarea sursei Blogul Sfntul Munte Athos
Video
http://www.youtube.com/watch?v=jB7yOBgiB2Y
Ceea ce m-a salvat, a fost rugciunea Printelui Emilianos

cineva care se afla pe cealalt parte a planetei, n
mnstirea sa, fr s fi pus vreodat piciorul n America,
interviu cu Maica Emiliani de la Mnstirea nlarea Sfintei
Cruci, Teba, Grecia
http://sfantulmunteathos.wordpress.com/2013/09/27/ceea-ce-m-a-salvat-a-fost-rugaciunea-parinteluiemilianos-cineva-care-se-afla-pe-cealalta-parte-a-planetei-in-manastirea-sa-fara-sa-fi-pus-vreodata-piciorul-inamerica-interviu-cu-maica-emil/
Maica Emiliani, Mnstirea nlarea Sfintei Cruci, Teba, Grecia

Interviu cu Maica Emiliani de la Mnstirea nlarea Sfintei Cruci, Teba, Grecia
(n prezent stare la Mnstirea Intrarea Maicii Domnului n Biseric, lng
Washington DC, n.n.), realizat de Teva Regule, aprut n St Nina Quarterly, Vol 3,
Nr 4, septembrie 1999
Teva: nti, vreau s v mulumesc pentru timpul acordat acestui interviu i pentru
c mprtii gndurile dumneavoastr cititorilor revisteiSt Nina Quarterly. Sunte i
de origine din Kansas i ai venit la Boston pentru a urma studiile superioare, la
Universitatea Harvard. n timpul petrecut la Boston, ai fost primit n Biserica
Ortodox. Ne vorbii despre cltoria dumneavoastr ctre Biseric ce v-a atras la

Ortodoxie?
Maica Emiliani: Nu tiam nimic despre Ortodoxie. Eram prieten cu Mary Ford, acum
profesoar la Sf .Tihon (Seminarul Teologic Ortodox Sf. Tihon de Zadonsk
Pennsylvania) prima persoan care mi-a vorbit despre Ortodoxie. Studia teologia i
literatura la vremea aceea i era n msur s mi explice diferenele teologice ce
este teologia ortodox i cum definete Occidentul teologia.
Teologia Ortodox mi-a prut, n mod clar, mai adecvat, fireasc, pur i simplu
adevrat. Erau alte lucruri pe care nu le nelegeam, nu-mi plceau, sau le gseam
respingtoare, dar un lucru pe pare l-am neles era acela c oamenii acetia tiau
totul despre rugciune. tiau despre legtura minii cu trupul. nelegerea acestor
lucruri mi era de ajuns. Aveam o relaie de atracie-respingere cu biserica. A trebuit
s m ntorc pe dos ca s pot intra n Biseric.
T: Putei dezvolta aceast idee?
Maica Emiliani, in prezent stare la Mnstirea Intrarea Maicii Domnului n

Biseric, lng Washington DC
M.E.: Relaionam cu toate conceptele feministe, la mod n vremea aceea, n
educaie i cultur. Am realizat c acestea restricionau mult percepia mea vis-a-vis
de ceea ce vedeam i auzeam n Biseric. De exemplu, m deranja gndul c numai
brbaii pot fi preoi, i intrnd ntr-o biseric, nici mcar nu observam c Maica
Domnului deinea cea mai nalt poziie. Este primul lucru pe care l vedem. Pe
Iconostas i vedem att pe Iisus ct i pe Maica Domnului i sunt de aceeai mrime.
Toi ceilali au dimensiuni mai mici i sunt mai departe. Ea se afl lng Hristos. Nu
auzeam nici rugciunile, care nu se terminau fr a spune pentru rugciunile
Preasfintei Nsctoare de Dumnezeu () miluiete-ne i ne mntuiete. Nici nu
poi rosti o rugciune fr s o chemi, n minte, pe Maica Domnului. Dar nu auzeam
aceste lucruri. Eram prea preocupat de ideile mele despre suprimarea sau onorarea
femeii i alte asemenea.
O alt orbire avea de-a face nu numai cu teoriile mele ci i cu Biserica nsi aa
cum e ea n America. Eram att de preocupat de faptul c femeilor nu le este
permis s intre n altar, pe cnd, de fapt, nimnui nu i este permis s intre n altar
dect cu un motiv ntemeiat i binecuvntarea de a intra. Cnd am mers n pelerinaj
la Sfintele Locuri, am observat c mormntul Maicii Domnului este altarul unei
biserici. Pelerinii trec prin el, n faa lui, srutndu-l. n timpul liturghiei, lucrul acesta
este oprit, pentru ca apoi s continue. Mergi la mormntul lui Hristos, i piatra care
pecetluia mormntul este altarul. Pelerinii trec i se nchin la mormnt, iar n timpul
liturghiei, piatra devine altar. La Bethlehem, altarul este ridicat pe locul n care
steaua inserat n paviment, marcheaz locul Naterii. Nu exist iconostas. Am fost
n peter, la liturghia Crciunului, chiar acolo unde se afl steaua. Nu m separa
nimic de ea. Pelerinii intr, se nchin cznd cu feele la pmnt i se sprijin de
altar pentru a se ridica. Pelerinajul la Sfintele locuri mi-a schimbat total viziunea.
De la Sfintele Locuri am mers n Grecia, unde am vizitat prima mnstire de maici
(aproape c nu existau pe atunci n America). ntr-o mnstire de femei, nu numai
c maicile slujesc n altar, dar vezi maici lund binecuvntare de la stare
asemenea i mirenii, femei i brbai. Chiar i preoii i clugrii iau binecuvntare
de la stare sau de la maici. Am nceput atunci s neleg c toate cele din mintea
mea (cu privire la ierarhie i patriarhat) nu erau valabile, ci erau n mare parte
disproporionate de starea nefireasc a Bisericii n America, reprezentat aproape
integral de parohii, fr, sau cu foarte puine mnstiri.
Asta, pe lng faptul c atunci cnd vorbim despre putere n relaie cu Hristos i
Duhul Sfnt, lucrurile stau tocmai invers. Fericirile sunt inversul tuturor valorilor i
ambiiilor lumeti, a interpretrilor a ceea ce este binele, puterea i tria; supoziiile
seculare i politice despre ceea ce este important, sunt toate pe dos.
n plus, dei fceam parte din Biserica Ortodox, nu aveam tririle pe care le
ateptam de la ceea ce credeam c este o biseric ierarhic i liturgic. Cred c asta
se datora i felului n care este ntrebuinat spaiul n biserica ortodox. Toate
particip. Tmia i icoanele se afl pretutindeni, n spate, n fa, lateral i deasupra
ta. Nu ai o percepie linear sau vertical asupra lucrurilor.
The Hyatt Regency Skywalk Collapse 1981

T: n vara anului 1981, la Hotelul Regency Hyatt din Kansas, s-au prbuit dou
galerii, omornd 114 oameni i rnind muli alii. Ai fost grav rnit, fiind prins
ntre grinzi i drmturi. Chiar m aflam la Boston n vara aceea i mi amintesc c
m rugam pentru cineva pe nume Melanie (Maica Emiliani). N-am crezut c v voi
cunoate vreodat pesonal. Ne povestii despre acea experien i recuperarea

ulterioar?
M.E.: Am avut a treia vertebr lombar fracturat. Mduva spinrii a fost sever
contorsionat i strivit cu buci de os ptrunse n ea. Primele raze au provocat
uimire tehnicienilor cnd au vzut c aveam sim, cci acestea artau o bucat mare
de os chiar n zona mduvei, ceea ce nsemna c era fr ndoial afectat. Nu era
afectat, dar eram paralizat de la bru n jos. Aveam cteva coaste rupte, o fractur
mixt de glezn, un plmn cedase..
T.: i totui, suntei aici astzi.
M.E.: Prima parte a recuperrii a constituit-o scoaterea de sub drmturi. Pentru c
nu au putut fi scoi la timp, muli oameni au murit, dei nu erau rnii att de grav
ca mine. ( Acelai lucru se ntmpl acum n Turcia i n Atena, datorit cutremurelor.
Sunt oameni ngropai de vii, sau strivii i ucii.) Le era imposibil celorlali s ajung
la mine. i era imposibil ca eu sa fiu scoas de acolo la timp pentru a putea
supravieui.
T.: V amintii asta?
M.E.: Da, mi amintesc, n amnunt. mi amintesc c am fost strivit, ndoit, cu faa
ntre genunchi. Nu mi puteam mica nimic n afar de mna dreapt. Nu era loc nici
mcar pentru a respira- aveam aizeci de tone pe mine. Genunchii mi-au rupt
coastele. La un moment dat, sora mea m-a tras de mna dreapt, dar nu m-a putut
mica. Apoi, i-am vorbit ngerului meu pzitor: Unde eti? atunci, am simit c
cineva mi-a prins mna, i fr a trage, m-a scos afar. Eram ntins pe spate,
eliberat complet de sub drmturi. Cineva, necunoscut, m inea i mi spunea c
voi fi bine. Nimeni nu-i amintete s fi vzut aceast persoan.
T.: Cu siguran c aceast experien v-a afectat viaa n multe sensuri. Ce efect a
avut asupra vieii duhovniceti?
M.E.: Naterea feciorelnic, n care Hristos a venit pe lume fr a distruge fecioria,
fr durere; nvierea, n care s-a ridicat din mormnt fr a da la o parte piatra
mormntul era pecetluit pn cnd ngerul a mutat piatra; experiena apostolilor pe
cnd se aflau n foior, cu uile ncuiate, prin care Hristos a ptruns nu ca spirit,
metafor sau nluc, ci cu Trupul Su. A mncat i a but. Apostolii i-au pus
degetele n rnile Lui. Acestea deveniser foarte reale pentru mine. Nu pentru c a
fi fost eu ceva, ci pentru rugciunile acelor oameni sfini care i-au curit inimile prin
afierosire, prin total sinceritate naintea duhovnicului, naintea lor i naintea lui
Dumnezeu, prin smerire total i asemnare cu Hristos umplere cu Hristos! Nu este
altceva dect o mrturie a puterii rugciunii, a puterii dragostei de Dumnezeu, care
este nvierea i Viaa.
T.: Cum v-ai hotrt s urmai calea monahal?
The Hyatt Regency Skywalk Collapse 1981

M.E.: Dei nu contientizam pe moment, ntreaga mea via era la fel de distrus ca
i spatele meu. ntreaga mea via era la fel de paralizat ca i trupul meu. 114
oameni au fost ucii. Deci, ce mai conteaz dup asta? Ce mai poate fi att de
important? Ce se mai poate exprima sau simi att de profund nct s creeze o
legtur venic cu toi aceti oameni, cu toate aceste suflete? Doar a tri pentru ei
i pentru toat lumea. n momentul acela, studiile mele i-au pierdut importana. Mam fcut bine. Puteam face orice s m cstoresc, s am o carier. Dac m-ai fi
vzut la un an dup accident, nu ai fi spus c am fost att de grav rnit. Doctorii
sunt nc total nedumerii i recunosc fi. Le-au spus prinilor mei c nu voi tri,
iar dac triesc, nu voi mai merge niciodat. Iar apoi, am primit Sfnta
mprtanie, la opt zile dup accident, i am micat tot piciorul stng. Atunci au
spus: Nu tim, poate va merge, dar va sta un an n spital, cu proteze i bastoane.
Am prsit spitalul dup trei luni cu o protez pentru corp, dar fr proteze pentru
picioare, i n dou bastoane. Doctorul meu din Kansas a spus i nc susine: N-am
putut s ne explicm niciodat ce s-a ntmplat cu tine, nu putem, i asta e. Puteam
face orice, dar nimic din viaa lumeasc nu avea destul importan pentru mine.
Nimic nu m-ar fi putut salva n clipele acelea nici doctor, nici om de tiin, nici
asistent social, psiholog, membru al familiei, iubit, prieten, nimeni; nici ntreaga
tehnologie de pe planet nu m-ar fi putut salva. Ceilali au murit.
Arhim. Emilianos Simonopetritul

Nou luni mai trziu, m aflam nc ntr-o mare nevoie, dup tot ce se ntmplase,
iar viitorul mi era sumbru. Am venit la Sfnta Cruce (Seminar din Brookline) s m
spovedesc la un Ieromonah din Sfntul Munte, Printele Dionisios (printele fusese
invitat la seminar de ctre PS Iakovos, pe durata Postului mare, pentru ndrumarea
studenilor i a facultii). nc mnnc din pinea duhovniceasc pe care mi-a oferito n acele momente. Cteva luni mai trziu, mi-a trimis o fotografie a Printelui su
duhovnicesc, Arhimandritul Emilianos, Stareul Mnastirii Simonos Petras din Muntele
Athos. Am rmas ocat. I-am recunoscut asemnarea cu cel care m-a scos de sub
tonele de drmturi, dup accident. Atunci am tiut. Ceea ce m-a salvat, a fost
rugciunea Printelui Emilianos cineva care se afla pe cealalt parte a planetei, n
mnstirea sa, fr s fi pus vreodat piciorul n America. Nu exista nici un motiv
pentru care s m fi putut cunoate. Auzisem de el i de fiul su duhovnicesc,
Printele meu duhovnic, Dionisios, dar nu a fi crezut s-i pot cunoate vreodat. Am
aflat apoi, c n ziua accidentului, era ziua sa de nume 18 iulie, prznuirea
Sfntului Martir Emilianos. Atunci am neles n toat fiina mea c rugciunea unei
inimi curate curite! este cel mai puternic lucru din univers.
n calendarul vechi, n Sfntul Munte, era 5 iulie, cnd se prznuiete Sfntul
Athanasie Athonitul, printele monahismului de obte al Muntelui Athos din secolul al
zecelea. De multe ori, facem priveghere de toat noaptea, pentru acest praznic.
ncepem prin a citi despre viaa Sfntului Athanasie. ntotdeauna o parcurgem doar
n parte, att ct ine utrenia sau masa, dac este citit n timpul mesei. Nu am citit
niciodat sfritul. Aceasta se termin cum Sfntul Athanasie Atonitul este ucis de
prbuirea unei cldiri noi.
Am vzut apoi icoana ngerului pzitor (aici, n Boston, la Mnstirea Schimbarea la
fa), n care este scris o rugciune din Ceasuri care spune, ntrete mna mea
cea slab i neputincioas.
Atunci cnd structura lucrurilor este greit sau din ce n ce mai neadecvat, singura
ndejde st n a distruge totul i a pune nceput nou. Printele Emilianos mi-a spus,
cu mult mai trziu, c Dumnezeu pregtete i aduce n viaa fiecrui om, un hiatus
(Hyatt, trimitere la tragedia de la Hotelul Regency Hyatt, nn.), ce reprezint
trecerea ctre o nou via.
T.: Ai mers nti la Ormylia, o mare mnstire din Grecia, sor cu cea din Muntele
Athos aflat sub ndrumarea duhovniceasc a Printelui Emilianos. V aflai ntr-o
ar cu alt limbaj i cultur diferit. Ne putei descrie experiena dumneavoastr
legat de vieuirea i rugciunea din mediul acela?
M.E.: Da. A fost ca n rai. E drept c era mult munc. Era un lucru greu s nv
greaca i toate celelalte. Dar Printele Emilianos mi-a spus: Strintatea este o
lucrare foarte grea. Poi deveni monah sau monahie i fr s emigrezi. Nu trebuie
neaprat s devii un strin n ceea ce privete naionalitatea i cultura. Dar cteodat
este necesar. A spus deci xeniteia strintatea, este o lucrare foarte grea. Iar
cnd m simeam obosit, m gndeam, bineneles c sunt obosit, e firesc, este o
lucrare foarte grea. M-a salvat printele i n sensul acesta, ca n multe alele.
T.: Acum facei parte din obtea unei mnstiri internaionale de maici, din afara
Atenei, Teba Mnstirea nlarea Sfintei Cruci. Sunt n obte femei din multe pri
ale lumii Romnia, Rusia, Anglia, Africa de Sud, Israel, Norvegia, Elveia,
Germania, Grecia i Statele Unite. Ce aport aduce aceast varietate de origini
culturale n viaa de obte?
M.E.: Avem un nencetat praznic al Cincizecimii. Diversitatea limbilor ne arat clar
cum comunicarea nu este total dependent de limbaj, i nici proasta comunicare nu
ine de acesta. ine, n principal, de sinceritate, de curaia inimii, smerenie i msura
sacrificiului al celor implicai n comunicare.
T.: nvai lucruri noi de la ele, avnd n vedere c vin din medii att de diferite?
M.E.: Tot timpul n fiecare zi, n fiecare lun. Este ca un mozaic. Este att de mult
frumusee, attea posibiliti, talent i for ce in de cultur i toate se mbin. Sun
ca un stereotip, dar Starea noastr este germanc i este un foarte bun
administrator. Are o minte de computer, dar nti de toate are inim i spirit. Iar cnd
vezi atta trie, proprie mediului cultural din care provine, cnd pui aceast trie la
dispoziia i sub ndrumarea duhului, a ascultrii i a unei inimi nfrnte i smerite,
atunci obii un lucru minunat. Dac aceast for se afl n slujba inimii, atunci se
ntmpl minuni la orice pas. n mnstirea noastr este imposibil s ne bizuim pe
harismele noastre naturale, pentru c nu ar merge lucrurile nici cinci minute. Dar
dac cineva triete n Duhul Sfnt, smerindu-se i pocindu-se permanent pentru
pcatele sale care constituie lucrul ce-i dezbin pe oameni fcnd imposibil
convieuirea, atunci totul se transform n ceva divin.
T.: Exist avantaje n a fi monahie ntr-o ar ortodox?
M.E.: O, da. Oamenii simpli de la ar ne nva ce i cine suntem, dup ateptrile
lor, dup inimile lor sfinte, dup credina lor impresionant, dup simplitatea lor,
dup recunotina lor mai ales c multe suntem convertite din ri occidentale i nu
am crescut n biseric. Cnd observi reaciile imediate i nemsurata sensibilitate ale
cuiva care poate n-a terminat nici liceul ca s art ceea ce vreau s spun cu
referire la premisele i valorile culturii occidentale atunci rmi uimit i realizezi c

asta rezult dintr-o cultur a rugciunii, din politee, buntate, sensibilitate, date de
secole de vieuire n Biseric. Exist o evlavie fireasc, lipsit de orice afectare. mi
amintesc, de pild, cum, la nceput, pe cnd m aflam ntr-un sat din Grecia, am fost
foarte impresionat de un biat care, mergnd pe bicicleta sa, cu mna stng o
ghida, iar cu dreapta i fcea cruce pentru c trecea pe lng biseric. Era absolut
firesc i fiecare micare i era plin de graie.
T.: n baza experienei dumneavoastr de a ajuta la ridicarea unei noi mnstiri n
Grecia, ce sfat ai avea pentru stabilirea i ridicarea de slauri monahale n S.U.A.
(sau alte ri care nu sunt majoritar ortodoxe?)
Parintii Sofronie Saharov si Emilianos Simonopetritul

M.E.: Acesta este un subiect arztor. Printele Sofronie (un mare printe din Anglia,
un sfnt al vremurilor noastre care iubea foarte mult att pe printele meu duhovnic
Dionisios ct i pe printele acestuia, Emilianos) mi-a spus (dei, pe atunci, nu
aveam experiena necesar nici pentru a formula aceast ntrebare ):Mnstirea
ortodox este strns legat de mprejurimi, astfel c, aceeai Tradiie viaa Duhului
Sfnt n Biseric pentru a-i pstra funcia i a constitui acelai monahism autentic
ortodox, va mbrca forme foarte diferite ntr-o ar ne-ortodox.
Cnd mi-a spus acest lucru, nu tiam cu ce s l relaionez i unde s l aplic.
Pe atunci, Printele Sofronie mergea deja pe nouzeci de ani i era plpnd. n plus,
era iarn. Am fost trimis la el de ctre printele meu duhovnic i el tia acest lucru
i m primise. Cnd a ncetat s m povuiasc a spus: Acum, vom merge la chilia
mea i vom merge aa (la bra). n felul acesta, va ezita s se apropie cineva. Nu
gseam nimic ciudat n lucrul sta. Eram onorat i fericit, cci atunci cnd eti
aproape de un om sfnt, te simi fericit. Am pornit. Pe cnd mergeam, i-am zis: mi
putei da un exemplu pentru cele ce tocmai mi-ai spus, cum c monahismul ortodox
este diferit ntr-o ar ne-ortodox?
i mi spune, uor indignat ca i cum Evident! i pe un ton emfatic: Ei bine, n
Grecia n-am fi putut niciodat merge aa. Nu mai fusesem n Grecia pn atunci. E
adevrat. Aa ceva e cu neputin. i ce nseamn pentru mine acum, acest lucru,
referitor la ntrebarea dumneavoastr, nseamn c nu poi lua o mnstire
greceasc sau ruseasc i aeza, cu toate ale ei, n alt parte. nelesul cuvintelor
Printelui Sofronie este foarte puternic. Dac ai o copie indigo a unui lucru dintr-un
anumit context i o plasezi ntr-un alt context, atunci prin nsui acest act, denaturezi
tradiia. Realizez c aceast idee poate fi considerat radical, dar, nseamn c e
nevoie de preioasa virtute numit diakrisis discernmnt. Poi fi i sfnt i s nu
ai aceast virtute. Totui, numai cu aceast calitate poate fi recunoscut, n Duhul,
ceea ce trebuie respins sau ceea ce exprim, sevete i corespunde Tradiiei vii.
T.: Ca monahie, ce probleme importante credei c ntmpin femeile in biseric,
astzi?
M.E.: La Sfintele Locuri, de pild, devine limpede c a fi cretin semann tot mai
mult cu ceea ce nsemna sa fii cretin la nceputurile Cretinismului. Cred c trebuie
s nelegem Cretinismul ca un contra-curent. Este total diferit. Este o permanent
schimbare a minii, permanent pocin, permanent seriozitate ce pune n discuie
chiar i cele mai actuale i universal acceptate supoziii i valori ale culturii i vremii
noastre. Nu tot ceea ce ne nconjoar poate fi adecvat vieii duhovniceti. Ne spune
Domnul: Nu te teme turm mic. Nu trebuie s ne temem s fim diferii, sa fim
privii de sus, greit nelei, sau chiar ridiculizai ori s suferim pentru c suntem
altfel.
T.: Vreau s v mulumesc nc o dat, pentru c ne-ai mprtit gndurile,
experienele i tririle dumneavoastr. Ne-ai oferit multe subiecte de meditaie.
Sursa: stnina.org. Traducere din limba englez de Elena Dinu.
Se va prelua cu menionarea sursei Blogul Sfntul Munte Athos

Acum - 11. Cuvinte - Parinti - Arh. Emilianos Simonopetritul

Încărcat de

Informații document

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Acum - 11. Cuvinte - Parinti - Arh. Emilianos Simonopetritul

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

04.

Nu putem s nelegem sobornicitatea Bisericii, dac nu trim

Nu putem s nelegem sobornicitatea Bisericii, dac nu trim ntr-un

n epoca noastr, cea a renvierii sentimentului religios, poate chiar i global, ca

Cu adevrat Duhul Sfnt l formeaz pe Hristos n noi, recreeaz i nu

Limbile de foc peste fiecare dintre apostoli au restabilit

Limbile de foc peste fiecare dintre apostoli[2] au restabilit unitatea neamului

Cuvnttorii de Dumnezeu profei au prevestit, chiar cu primejdia vie ii lor, ntoarcerea

Atunci cnd vrea, nevoitorul rugciunii se tocete i se cle te

Astfel c, atunci cnd vrea, nevoitorul rugciunii se toce te i se cle te.

n nnoirea [Duhului][1] petrecei[2]

Duhul cel Sfnt pune nluntrul nostru suspinele Lui

nseamn comuniunea cu Dumnezeu, deoarece comuniunea este o primire continu

S simim pe Dumnezeu cu toate simirile noastre, cu tot

(Arhimandrit Emilianos Simonopteritul, Despre via. Cuvnt despre

M rog nu nseamn vorbesc. M rog nseamn c urc la

cu Dumnezeu. Se mai numete i starea de rugciune, fiindc rugciunea i

Postul, o rnduial foarte veche

Ali cretini - uneori din ignoran, alteori din prejudecat

Nu se poate nchipui via cretin fr ascez. Adic fr acea ncercare, pe

lepdare de sine voia Domnului. S triasc n Hristos i s devin mdular viu al

Att n Sfnta Scriptur, ct i n tradiia noastr bisericeasc (textele Sfin ilor

Dialogul unui ucenic cu btrnul su, printele Efrem

- Aaaaa. Ai lsat rugciunea, fiule. Te-ai luat cu vorba i nc vorb cu cel ce

Printe Efrem, gheronda, spun rugciunea Doamne, Iisuse Hristoase, miluiete-m,

- Gheronda, iart-m. Sunt n toate minile, am mintea ntreag, cum s umplu un

- Vreo cinci ase, zice.

Omul adeseori n viaa lui are sentimentul c este prsit de

Ceea ce nu poate face omul, face Dumnezeu

lui, cum atunci n Rai umbla mpreun cu Dumnezeu i i vorbea i l cuta.

(Arhimandrit Emilianos Simonopteritul, Despre via. Cuvnt despre

Surzi i mui ne nfim naintea lui Dumnezeu n fiecare zi

Harisma lacrimilor este primul mesaj c ne-a auzit Dumnezeu

ntunericul pcatelor tale, n timp ce nici nu- i nchipuiai, vei vedea c

Surzi i mui ne nfim naintea lui Dumnezeu n fiecare zi

Mi se pare c noi toi suntem surzi i mui naintea lui Dumnezeu. C i

neal. Se pleac spre ceea ce ne satisface. Mintea ns caut ceea ce este

Cuvnt la prznuirea Sfntului Iacob, ruda Domnului (23

Rugciunea la Sfntul Munte ieri i astzi, Arhim.

Arhimandritul Emilianos Simonopetritul

relatie cu Tatal si Creatorul lumii, e o incalzire a inimilor lor, un urcus la ceruri; e o

N-a inteles nici macar cand anume a deschis usa si a

2. Sa intram intr-o manastire si sa vedem ce relatie este intre rugaciune si viata

Ca sa se lumineze insa si sa straluceasca in rugaciune prin prezenta Domnului,

noastra. Atunci rugaciunea e usoara. E de ajuns sa-L lasam pe Dumnezeu sa lucreze

Numele lui Iisus, rugaciunea mintii, zic

athonit si el, a transmis-o Europei. Athosul a influentat si pe Sfantul Atanasie de la

O experien marcant a Printelui Emilianos Simonopetritul,

Posted by Laureniu Dumitru

Despre un oarecare monah,

ngduii-mi s v spun despre un oarecare monah, pe care l-am cunoscut i care

Aadar, monahul nostru nu tia ce s fac.

Ceea ce m-a salvat, a fost rugciunea Printelui Emilianos

Posted by Laureniu Dumitru

Maica Emiliani, Mnstirea nlarea Sfintei Cruci, Teba, Grecia

Ortodox. Ne vorbii despre cltoria dumneavoastr ctre Biseric ce v-a atras la

Maica Emiliani, in prezent stare la Mnstirea Intrarea Maicii Domnului n

The Hyatt Regency Skywalk Collapse 1981

cunoate vreodat pesonal. Ne povestii despre acea experien i recuperarea

The Hyatt Regency Skywalk Collapse 1981

Arhim. Emilianos Simonopetritul

referire la premisele i valorile culturii occidentale atunci rmi uimit i realizezi c

Parintii Sofronie Saharov si Emilianos Simonopetritul

S-ar putea să vă placă și