Despre rugaciune

Rugciunea curat
Posted on 4 octombrie 2007 by prieteniisfmunteathos

de Printele Dumitru Stniloae Sfntul Grigorie Palama cunoate ca o treapt superioar teologiei negative un apofatism mai deplin i mai existenial, realizat prin rugciunea curat. E un extaz al tcerii interioare, o oprire total a cugetrii n faa misterului divin, nainte de a cobori, n mintea astfel oprit de uimire, lumina dumnezeiasc de sus. Deci nainte de a ne ocupa cu treptele superioare ale cunoaterii lui Dumnezeu prin tcere complet i prin vederea luminii dumnezeieti, trebuie s ne oprim asupra rugciunii curate. Rugciunea, ea nsi are mai multe trepte, fiecare corespunznd uneia dintre treptele urcuului duhovnicesc pe care se afl omul. Cci rugciunea trebuie s nsoeasc permanent pe om n urcuul su. Fcnd abstracie de rugciunea care cere bunuri materiale si care este o rugaciune inferioara, am putea judeca progresul in rugaciunea vrednica de lauda dupa doua criterii: dupa obiectul ei si dupa concentrarea mai mult sau mai putin desavarsita, si dupa starea de liniste a sufletului ce se roaga. In ce priveste primul criteriu, Evagrie recomanda ca mai intai sa te rogi ca sa te curatesti de patimi, al doilea, ca sa te izbavesti de nestiinta si uitare; al treilea, de toata ispita si parasirea. In generalitatea lor, aceste trei feluri de rugaciuni deosebite dupa cuprinsul lor ar corespunde cu cele trei faze ale urcusului duhovnicesc: a purificarii, a iluminarii si a unirii. In ce priveste al doilea criteriu, pe orice treapta rugaciunea adevarata trebuie sa tinda a tine mintea nefurata de vreun gand, ori vreo grija; in masura in care reuseste sa alunge mai deplin si pentru mai multa vreme gandurile, e o rugaciune tot mai desavarsita. Rugaciunea cu

adevarat desavarsita este rugaciunea curata, adica aceea pe care o face mintea cand a ajuns la capacitatea de a alunga usor si pentru multa vreme orice ganduri in vreme ce se roaga. Dar la aceasta capacitate ajunge omul numai dupa ce a dobandit libertatea de patimi, nici macar gandurile nevinovate nu mai trebuie sa tulbure mintea in vreme ce se roaga, in vremea rugaciunii desavarsite. De aceea, rugaciunea curata se face numai dupa ce mintea s-a ridicat de la contemplarea firii vazute si de la lumea conceptelor, cand mintea nu-si mai face nici o imagine si nici un concept. De aceea, socotim ca rugaciunea curata se cunoaste si dupa faptul ca nu mai are vreun obiect, ci, dupa ce a trecut peste toate in ordinea valorii lor tot mai inalte, mintea nu mai cere decat mila lui Dumnezeu, simtindu-L ca Stapanul de a Carui mila atarna. S-ar mai putea adauga inca doua criterii cu care se masoara progresul rugaciunii: imputinarea cuvintelor si inmultirea lacrimilor. Pe culmile sale, rugaciunea e rugaciune curata prin faptul ca nu mai are nici un obiect si nu mai foloseste nici un cuvant, ci mintea adunata din toate este constienta ca se afla fata in fata cu Dumnezeu; de aceea se mai numeste si rugaciunea mintii. Desigur, nici pe cele mai inalte culmi ale vietii duhovnicesti nu se poate afla mintea tot timpul golita de orice continut, chiar si de idei simple, nepatimase ale lucrurilor. Daca totusi i se cere celui ce se straduieste dupa desavarsire sa-si faca rugaciunea tot mai neintrerupt, aceasta e propriu-zis o pomenire tot mai neincetata a numelui Iui Dumnezeu sau al lui Iisus, insa nu cu excluderea ideilor nevinovate, ci paralel cu ele, ca un mijloc de mentinere a sa in curatie. Deci rugaciunea neincetata este altceva decat rugaciunea curata sau mintala, in vremea careia mintea nu mai are nici o idee, nici un gand, afara de gandul fara forma la Dumnezeu. Desigur, intre rugaciunea neincetata si rugaciunea curata sau mintala este o stransa legatura. Aceleasi putine cuvinte le foloseste si una, si alta. Pe urma, nu poate ajunge cineva dintr-o data la rugaciunea desavarsita, care este rugaciunea curata, daca nu s-a obisnuit sa aiba mereu pe Dumnezeu in cuget, daca nu i-a devenit o dulceata gandul la Dumnezeu. De aceea rugaciunea curata nu e decat flacara care se ridica din ce in ce mai des din focul rugaciunii neincetate. In general spiritualitatea rasariteana recomanda urmatoarele conditii pentru ca mintea sa ajunga la starea rugaciunii curate:

1) Ca mintea sa se intoarca de la lucrurile din afara in launtrul sau, spre inima sa, parasind orice obiect. Prin minte se intelege desigur lucrarea mintii, revarsata spre lumea sensibila, cum explica Sfantul Grigorie Palama, iar inima, spre care trebuie sa se intoarca, nu e decat centrul sau, unde aflandu-se nu mai priveste in afara, spre lucruri, ci spre Dumnezeu. Mintea, intorcandu-se in inima, se intoarce acasa, se spune in Metoda lui Nichifor din Singuratate. Diadoh zice acestui centru, cand camarile mintii, cand adancul inimii. Iar cand prin minte intelege lucrarea ei, atunci centrul ei este numit inima, si cand prin minte intelege fiinta mintii, atunci centrul este numit adancul mintii, sau camarile inimii etc. 2) Sa mentina in preocuparea ei numai cateva cuvinte adresate lui Iisus, adica pomenirea Lui staruitoare, ca mijloc care o ajuta sa se stranga din imprastiere si o indrumeaza spre tinta cea unica la care trebuie sa ajunga, o data ce chiar si rugaciunea cea mai curata tot trebuie sa pastreze gandul prezentei lui Iisus. La Diadoh al Foticeii aceste cuvinte se reduc numai la doua, adica la strictul esential pentru a tine gandul la Iisus ca stapan al nostru: Doamne Iisuse. Mai tarziu la aceste cuvinte s-au mai adaugat cateva. Prin ele nu se exprima o cerere partiala, caci aceasta ar da mintii un obiect, o forma definita, ci numai cererea generala a milei lui flristos, sau simtirea necesitatii milei Lui. Iata cuprinsul obisnuit al acestei scurte rugaciuni: Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ma pe mine pacatosul. Ele cuprind, deodata cu constiinta prezentei lui Iisus, constiinta pacatoseniei proprii si a trebuintei de a fi miluit de Iisus. Ele exprima un raport al dependentei omului nu de o forta impersonala, ci de mila iubitoare a Persoanei supreme. Aceasta simtire nu are trebuinta de concepte pentru a fi traita, ci creeaza si sustine o stare unitara, simpla, existentiala, e umilinta in fata milostivului Iisus. Prima cerinta se leaga in mod necesar de a doua. Daca mintea poate renunta la imagini si la concepte, nu poate renunta in general la o lucrare si la o simtire oarecare afara de scurte momente de tacere sau de rapire interioara obtinute la capatul rugaciunii. De aceea, daca i se taie mintii iesirile in afara si e silita sa se intoarca spre centrul sau, spre inima, trebuie sa i se dea un alt continut; adica acel continut unic in care vrem sa se adune. De aceea spune Diadoh: De patima molesitoare si aducatoare de toropeala vom scapa de ne vom tine cu tarie cugetul nostru intre hotare foarte inguste, cautand numai la pomenirea lui Dumnezeu. Caci numai intorcandu-se mintea la caldura ei va putea sa se izbaveasca fara durere de acea imprastiere. Cand ii inchidem mintii toate iesirile cu

pomenirea lui Dumnezeu, ea cere o ocupatie care sa dea de lucru harniciei ei. Trebuie sa-i dam pe Doamne Iisuse. Prin intoarcerea mintii, adica a lucrarii ei, in inima, sau in adancul ei, avand ca preocupare necontenita scurta rugaciune adresata lui Iisus, se obtin mai multe lucruri: a) Mintea (lucrarea ei), nemaipetrecand in privirea lucrurilor externe, nu mai e primejduita sa fie furata de ganduri patimase. Astfel, mintea isi biruie nestatornicia si imprastierea, devenind unitara si concentrata sau simplificata. b) Prin aceasta concentrare si prin numele lui Iisus isi fereste si launtrul sau de ganduri pacatoase. Uneori se spune ca trebuie pazita inima, ca sa nu intre in ea ganduri patimase, sau trebuie curatita de gandurile ce o stapanesc. Dar Diadoh al Foticeii a explicat ca aceasta inima in care pot intra ganduri patimase nu e inima propriu-zis, ci regiunile din preajma inimii, deci, in general, interiorul sufletului. in el cauta sa patrunda duhurile de jos, cum zice Sfantul Grigorie Palama, din subconstientul patimas. Pazirea inimii, in acest sens, inseamna sa nu lasi nesupravegheata vreo parte a sufletului, sau vreo miscare a trupului. in alt sens, pazirea inimii inseamna in fond pazirea mintii, ca ea sa nu plece din inima. c) Dar, chiar daca nu pot intra in inima insasi, gandurile acestea, ingramadindu-se in jurul ei, nu o mai lasa sa se deschida. Punandu-se ca un nor de jur imprejurul ei, ea pierde obisnuinta de a mai privi deschis spre cer. Acesta a devenit pentru ea o simpla virtualitate, care nu-si mai face simtita existenta. De aceea, la inceput, mintea ce vrea sa se intoarca spre inima gaseste anevoie locul ei. Trebuie sa lupte mult cu gandurile din jurul ei, ca sa-si faca drum spre ea si s-o deschida. Adica mintea isi recastiga greu obisnuinta de a privi prin inima spre Dumnezeu, de a se preocupa cu El, de a-si redeschide ochiul a carui functiune este sa vada cele spirituale. Cand lucrarea mintii obisnuita sa se ocupe cu cele exterioare si-a recastigat obisnuinta de a se preocupa cu Dumnezeu, cand s-a intors adica deplin in interior, in inima, deschizand-o pe aceasta, atunci ea se intalneste acolo fata in fata cu Dumnezeu, fara ca sa-L vada prin vreo imagine, sau sa-L cugete printr-un concept, ci traind prezenta Lui direct, sau simtindu-se in prezenta Lui. Patrunzand in inima, da de Iisus Hristos aflat acolo de la Botez. Cu alte cuvinte, lucrarea constienta a mintii patrunde in supra-sau trans-constientul nostru, in care se afla harul lui Iisus Hristos, si pune in lucrare marile comori de acolo si capacitatea de a sesiza realitatile dumnezeiesti.

Caci se pune intr-o comunicare vie cu Hristos insusi, Izvorul tuturor puterilor si intelesurilor mai presus de fire. Rugaciunea curata sau mintala nu mijloceste o cunoastere a lui Dumnezeu prin fapturi, ci prin adancurile sufletului propriu, prin inima. Aceasta e propriu-zis o simtire directa a Lui, caci omul uita si de inima atunci cand, adunat in ea, se simte in prezenta lui Iisus Hristos, in atmosfera imparatiei cerurilor, aflata in launtrul sau. Sfantul Isaac Sirul spune ca atunci inceteaza din minte chiar si miscarea rugaciunii, caci e rapita de dumnezeirea si de maretia Stapanului, a Carui prezenta minunata e simtita. El spune: Deci rugaciunea se intrerupe in vremea rugaciunii din miscarea ei si mintea e prinsa si scufundata in uimirea rapirii si uita de dorinta din cererea ei. d) Starea aceasta se mai numeste deschidere a inimii si pentru faptul ca ea este strabatuta de dragostea fata de Iisus. Si pana nu incepe sa simta mintea o placere de a pomeni staruitor numele lui Iisus, cautand totodata spre cele din launtru, e semn ca inca nu a aflat inima, sau ca aceasta nu s-a deschis. Dar ajunge ca mintea sa faca acest efort de intoarcere in sine si de pomenire a numelui lui Iisus in mod staruitor. Caci facand asa, insusi Domnul da la o parte zidul inimii si Se arata, atragand mintea la Sine, sadind in ea iubirea fata de El. Sau: Harul insusi cugeta atunci impreuna cu sufletul si striga impreuna cu el: Doamne Iisuse Hristoase. Caci numaidecat avem trebuinta de ajutorul Lui ca, unind si indulcind El toate gandurile nostre cu dulceata Sa, sa ne putem misca din toata inima spre pomenirea lui Dumnezeu si Tatal nostru. Pentru ca cele doua cerinte esentiale mai sus amintite, care se potrivesc oarecum si rugaciunii neincetate, sa poata fi realizate mai usor, s-a cautat in lumea monahismului rasaritean sa se gaseasca si anumite metode, care constau intr-o sprijinire a efortului mintii de a se intoarce in interior prin anumite procedee in care e angajat si trupul. Aceste procedee se bazeaza in general pe interdependenta sufletului cu trupul, sau pe unitatea miscarilor lor. Precum starile sufletesti se prelungesc in atitudinile exterioare si in miscari trupesti, asa gesturile si pozitiile exterioare, daca sunt insotite de concentrarea gandului asupra lor, au o influenta considerabila asupra starilor sufletului. Un suflet smerit face trupul sa ingenunche, dar si o ingenunchere insotita de concentrarea gandului la Dumnezeu provoaca o stare de smerenie in suflet. Spiritualismul abstract al unei parti a crestinismului apusean, manifestat pe terenul practicii religioase, e nefiresc. El a fortat atitudinile lui, realizandu-se numai printr-o

oprire silita a valului de simtire care, nascandu-se in suflet, porneste spre trup, sau, nascandu-se printr-o atitudine trupeasca, se intinde asupra sufletului.

IV. ndreptar celui lipsit de ndrumtor

Capitolul precedent Urmatorul capitol

Povatuitor de nu vom putea nsa afla, se cade atunci cu durere a cauta. Si numai de nu vei putea n nici un chip a-l afla, cheama pe Dumnezeu ntru nfrngerea duhului tau si cu lacrimi, precum si nstrainarea, de la dragostea de lucruri si lepadndu-te de toate si rugndu-L mereu pe Acela, fa cum ti zic: Sa-ti fie mai nti viata linistita, straina de orice griji desarte si n sine cu mpaciuire fata de toti. Intrnd apoi n camara ta, ncuie-te pe tine nsuti si seznd ntr-un ungher mplineste pe acestea pe care ti le spun: Tu cunosti suflarea pe care noi o sorbim. Aceasta vazduh este. Iar organul prin care noi nfaptuim aceasta suflare nu este altceva dect inima. Inima ne este pricinuitoarea vietii si a fierbintelii noastre de trup. Inima, prin urmare, trage spre sine duhul ca sa-si potoleasca prin rasuflare arsura din sine. ntradevar, pentru ca viata sa dainuiasca este nevoie ca vapaia caldurii sa fie scazuta cu mpreunarea racorelii: asa nct vazduhurile acestea cel ncins n adncul inimii si cel racoros ce vine din afara unul prin altul sa se potoleasca potrivindu-si astfel un stadiu prielnic de caldura care sa poata fi purtat. Pricina acestei primeniri de vazduhuri, sau mai nimerit a zice, mijlocitorul ei, este plamnul, care fiind ntemeiat de catre Ziditorul ales, asemenea unor foale, face sa intre si sa iasa aerul nconjurator. n acest chip inima si are folosul, tragnd spre ea prospetimea si dnd afara arsita si pastreaza astfel credincios ordinea, rnduiala aceasta pentru care a fost ea rnduita spre statornicia fapturilor noastre vii. Prin urmare tu, asezndu-te jos, si linistindu-ti sufletul, aduna-ti laolalta mintea. Mna-o launtric aceasta minte a ta, prin trecatoarea aceea anume a nasului, pe unde duhul dumnezeiesc al mintii patrunde n inima. Cu imbold aducnd-o astfel pe aceasta, sileste-o sa se pogoare mpreuna cu duhul sorbit acolo nlauntru. Folosul ndeletnicirii acesteia este mare, fiindca venirea acestui oaspete ntru tine, o vei simti ca pe o rodire negraita. Mintea, odata intrata aici, ceea ce urmeaza din aceasta nu poate fi dect nveselire si dulceata. Asemenea acelui barbat plecat de acasa si care daca se va ntoarce din calatorie, nu va sti ce sa faca de bucurie fiindca s-a nvrednicit sa-si vada copiii si sotia. Tot asa si mintea de se va mpreuna cu sufletul se va umple de nepovestita desfatare si bucurie. Tu, frate al meu, deprinde-ti dar mintea ta sa nu iasa de aici cu grabire si srguitoare fa-ti inima ta, ca sa staruie ntr-o atta de folositoare liniste si sa nu se nvoiasca n nici un chip, ca tu sa te desprinzi de acolo. nvinge primejdia nceputului prin focul sufletului tau rvnitor de mbelsugare. Deoarece astfel, semnele de plictiseala grozava si de temere ce se ivesc la nceput, din pricina acestei ncuieri la launtrul mintii, precum si din oarecare alte strmtori si ispite, le vei birui prin aceasta virtute viteaza. Atunci, usoare si limpezi, dintr-odata se vor arata, de ndata de-ti vei agonisi astfel de obisnuinta.

Srguinta ta se va preschimba pe de-a-ntregul n ndulcire, asa nct nici una din dorintele tale nu va avea dragostea sa petreaca n zadarnicile risipiri din afara, fiindca ntr-adevar, mparatia Cerurilor nlauntrul nostru este. Pe care mparatie, prin rapirea cea de gnd, contemplarea adica si cautnd a o ajunge prin rugaciune curata ca ea sa-ti fie ceva propriu si vesnic al tau, atunci toate cele ce te mpresoara din afara le vei socoti drept vrednice de scrba si urte. Cauta, prin urmare, numai asa precum ti-am spus, ca sa patrunzi la cea dinti intrare si sa te silesti nlauntrul, sa te apropii de fundul cel mai adnc si mai tainuit al inimii tale. Iar daca tu vei ajunge cu mintea ta acolo la locul pe care ti l-am descoperit tie, slava si multumita sa fie data! Preamareste-L si salta si Domnului da lauda! Si lipeste-te pe tine nsuti cu totul de ndeletnicirea aceasta, staruind n ea fara contenire; iar ea te va nvata pre tine si toate, toate celelalte pe care tu acum nca nu le stii din necunostinta ta. Se cade nsa ca tu sa stii nca si acestea: Mintea ta daca a patruns la locul inimii, tu nu trebuie sa te pastrezi n tacere si ncremenire, ci sa ai ca lucrare si nencetata nvatare a strigatului acesta: Doamne, Iisuse Hristoase, miluieste-ma pe mine si pururea-pururi sa nu te curmi de la aceasta. Fiindca, asa, cu aceasta neclintire n Dumnezeu, chemarea aceasta a ta, pastrndu-ti mintea atintita si nevatamata, tu vei ridica vrajmasilor mntuirii tale orice nadejde de biruinta si vei ajunge ca ntru liniste neatinsa de asupririle lor sufletul tau sa se bucure de o preafericita pace, suind din zi n zi mai mult n dragostea si dorirea Domnului. Iar daca, o, fratele meu, potrivnic ostenelilor tale, tu nu vei izbuti sa patrunzi n tinutul inimii tale, dupa sfatul ce ti l-am dat, atunci fa nca tot ce ti-am spus si vei afla tot ceea ce cauti, Dumnezeu dimpreuna cu tine lucrnd. Tu stii ca puterea gnditoare, la tot omul, se afla n pieptul sau, fiindca buzele noastre cnd sunt pecetluite tacerii, noi nlauntru pieptului acolo gndim si ne chibzuim cu noi nsine si rugaciuni rostim acolo si psalmi, precum si alte asemenea. Pe aceasta putere cugetatoare, deci, dezleaga-o de tot gndul, si aceasta o poti face daca vei voi si singur acest lucru porunceste-i sa lucreze, adica sa-ti daruiasca tie mereu cuvintele: Doamne Iisuse Hristoase, miluieste-ma. Si sileste-o pe ea, ca n loc de orie alta icoana de gnduri, numai pe acest chip sa-l tinteasca, strignd nlauntrul tau de-a pururi, numai zicerea aceasta. Aceasta daca vei izbndi, fara ndoiala, prin toate straduintele voii tale, ti se va deschide tie intrarea inimii, cu strigarea aceasta si din adncul ei, adnc al ostenelilor tale, tot asa cum prin ncercata noastra traire ni s-a facut cunoscuta si ne-a nvatat si pe noi nsine de a putea mpartasi si altora. Iar cu aceasta prea dulce si att de dorita srguinta a trezviei tale, ti se va adauga si tot alaiul virtutilor, dragostei, bucuriei, pacii, precum si celelalte prin care vei avea mplinite si toate cererile tale cele ntru Iisus Hristos. Cu care si Tatalui si mpreuna si Duhului Sfnt, slava, putere, cinste si nchinaciune naltam, acum si pururea si n vecii vecilor, Amin! http://www.youtube.com/watch?v=PKdma4SC-uQ http://en.wikipedia.org/wiki/Trisagion

Despre rugaciune
de Pr. Teofil Paraian
Sfantul Marcu Ascetul spune:

"Cand iti aduci aminte de Dumnezeu inmulteste rugaciunea, ca atunci cand il vei uita Domnul

sa-si aduca aminte de tine". Ii tare fain! Mam gandit de multe ori la cuvantul acesta si fac o legatura

intre el si ceea ce-mi spunea mama cand mergeam la scoala departe de casa: " u-ti uita de

Dumnezeu, nuti uita de rugaciune". arca ar fi fost un cuvant din ilocalie. In Scara Sfantului

Ioan Scararul se spune: "#ugaciunea este intarirea lumii", deci oamenii care se roaga intr-un fel

sustin lumea aceasta. $i Il fac pe Dumnezeu milostiv fata de lumea aceasta. Sigur ca Dumnezeu,

daca a creat lumea aceasta, vrea sa fie milostiv fata de lume si s-o intareasca, dar contri%uim si

noi la intarirea lumii cu rugaciunea pe care o facem, rugaciunea fiind nu numai un mi&loc de

im%unatatire personala, ci si un mi&loc de im%unatatire a societatii in care traim. #ugaciunea are

foarte mare importanta pentru lume in general, ca si pentru persoanele singuratice, in

special' pentru cei sanatosi si in %una stare, ca si pentru cei %olnavi si in suferinta. umai ca nu

tre%uie sa ramanem doar la rugaciune cand e nevoie de mai mult decat de rugaciune. In

ateric se spune ca un parinte, care era mai mare peste o o%ste de zece insi, se ruga lui Dumnezeu ca si

in viata de dincolo de mormant sa fie si ucenicii impreuna cu el. Conditia pentru aceasta a fost

sta%ilita prin minune dumnezeiasca: "Sa fie ucenicii la masurile parintelui"' si atunci vor putea

fi impreuna in vesnicie. In viata aceasta pamanteasca sa constatat ca ucenicii nu erau la masurile

parintelui, caci ei n-au a&utat pe un %olnav pe care l-au gasit pe cale, pe cand parintele, cu toate ca era

singur, si-a dat toata silinta sa-l a&ute pe acel %olnav, care de fapt nu era un %olnav o%isnuit, ci era

ingerul lui Dumnezeu, inc(ipuit intr-un %olnav fara a&utor. $ste interesant de o%servat ca cei

zece ucenici ai parintelui, desi erau cu totii impreuna, nu sau simtit indemnati sa faca ceva

concret pentru cel ce se intamplase a le fi in cale, in timp ce parintele, singur fiind, s-a gandit

sa-l transporte in spate si sa nu-l lase acolo unde il intalnise. e mine, de la prima lectura a

acestui pasa& din ateric, ma surprins felul cum a intampinat %olnavul de pe cale constatarea

celor zece ucenici, ca n-au ce sa faca cu el. )olnavul, ca si cum ar fi fost de acord cu ei, ca intr-adevar

n-au cum sa-l a&ute, a zis: "Duceti-va si rugati-va pentru mine". Mie, acest cuvant a continuat sa-mi

ramana in minte ca o ironie. )ineinteles, are si rugaciunea rostul ei, dar ea nu inlocuieste si nu suplineste

ceea ce s-ar mai putea face si ceea ce ar mai tre%ui facut, adica mila, a&utorul material efectiv.

#ugaciunea in care nu-ti pui inima pentru aproapele nu-i rugaciune, ci formalitate si profesionalism.

You're reading a free preview. Pages 2 to 7 are not shown in this preview. Read the full version

umai la rugaciune putem sa stim ce legatura avem cu Dumnezeu, ce

legatura avem cu oamenii. In rugaciune ne apar fel de fel de ganduri care arata cine suntem si ce

suntem. Sfantul Ma*im Marturisitorul de pilda, in dialogul intre un %atran si un frate, a raspuns

la intre%area cum Sfantul Apostol avel care avea atatea gri&i pentru a propovadui si pentru a a&uta

)isericile spune totusi "neincetat sa va rugati", cum se ruga el neincetat+ Si Sfantul Ma*im Marturisitorul,

raspunzind la aceasta intre%are, nu spune ca Sfantul Apostol avel zicea mereu:

"Doamne, Iisuse ristoase iul lui Dumnezeu, miluieste-ma pe mine pacatosul", ci

spune altceva. ice ca: "#ugaciunea neincetata este sa ai mintea pururea lipita de Dumnezeu

cu multa dragoste si cu dor, sa atarni cu nade&dea de Dumnezeu si sa te increzi in $l in orice ai face

si ti s-ar intampla". Acesta este raspunsul Sfantului Ma*im Marturisitorul

din care intelegem ca de fapt rugaciunea nu e de fapt o simpla repetare a unei formule de rugaciune, ci

este o atitudine de rugaciune, o anga&are spre slu&irea lui Dumnezeu, sa simti ca esti lipit de

Dumnezeu cu gandurile tale, sa simti ca atirni de $l si sa ai nade&de in $l si sa te increzi in

Dumnezeu in orice ai face si ti s-ar intampla, si atunci aceasta stare sufleteasca ti se primeste de

Dumnezeu ca o rugaciune. conceptie la fel cu aceasta a Sfantului Ma*im Marturisitorul o

avea si un pustnic despre care se spune in ateric ca a fost vizitat de un oarecare strain care la

plecare si-a cerut iertare de la parintele ca la retinut de la rugaciunea lui, de la programul lui. Si parintele

respectiv a raspuns asa: "#ugaciunea mea, frate, este sa te primesc pe tine si sa te petrec cu drag".

Cine Ii slu&este lui Dumnezeu prin ceea ce face si isi face datoria in viata aceasta, acela, daca da un sens

religios vietii, prin tot ceea ce face Ii slu&este lui Dumnezeu. De altfel, Cuviosul Dorotei spune

ca: "A te tine de o singura fapta %una inseamna a zidi un singur perete si nu o casa intreaga". #ugaciunea

neincetata nu tre%uie inteleasa ca o simpla repetare continua a unei formule de rugaciune, ci

mai degra%a ca o stare de rugaciune' constiinta permanenta a prezentei lui Dumnezeu,

constiinta din care izvoraste, in mod necesar, preamarirea lui Dumnezeu. In ateric se spune ca este

necesar ca rugaciunea sa fie unita cu faptele, adica lucrurile pe care le cerem de la Dumnezeu sa le

urmarim si cu fapta. Adica, traim o viata de nepasare si apoi sa cerem de la Dumnezeu niste lucruri pe care

le-am vrea, dar pe care, intr-un fel, am putea sa le castigam si noi insine+ )iserica nu ne cere o singura

metoda de anga&are in rugaciune, ci ne cere o rugaciune vie, o anga&are ca intr-un fel de

rugaciune in tot ceea ce facem noi pozitiv in aceasta lume. De aceea este foarte important sa-si gaseasca

omul si munca pe care o face, ca munca pe care o poate %inecuvanta Dumnezeu si pe care o

%inecuvinteaza Dumnezeu.

You're Reading a Free Preview

Page 2 is not shown in this preview. Download

$ foarte important cuvantul acesta: "#ugaciunea este oglinda sufletului". /-

am putea lua ca o lozinca sau ca un principiu. Cel care se roaga isi manifesta sufletul in

rugaciune in raport cu Dumnezeu, in raport cu lumea, in raport cu oamenii, in raport cu

%inele lui, cu nade&dea pe care o are, pentru ca rugaciunea, zice undeva in Scara Sfantul Ioan

Scararul, este "aratarea nade&dii si secure impotriva deznade&dii". Cum ti-e

rugaciunea asa ti-e si sufletul. In Scara Sfantului Ioan Scararul, despre rugaciune se spune ca este

0udecata si &udecatorie si scaunul &udecatorului inainte de &udecata viitoare". Deci,

ce-i rugaciunea+ 0udecata, &udecatorie si scaunul &udecatorului inainte de

&udecata viitoare. Ce inseamna asta+ Inseamna ca mai ales la rugaciune ne aratam cine

suntem noi din punct de vedere al raportului cu Dumnezeu. #ugaciunea e rascolitoare si de %une si de

rele. Cine nu are inima curata acela proiecteaza din necuratia lui asupra Mantuitorului

nostru Iisus ristos propriile sale necuratii. Marturisesc multi dintre credinciosii

nostri ca la rugaciunile pe care le fac au imagini necuviincioase, si ca in rugaciunile pe

care le fac nu se intalnesc cu Domnul ristos, ci se intalnesc cu propriile lor necuratii. De ce

se intampla asa ceva+ entru ca rugaciunea este oglinda sufletului, rugaciunea este masura la care

se gaseste sufletul. #ugaciunea inainte de a ne face sa ne intalnim cu Dumnezeu,

inainte de a ne aduce constiinta legaturii cu Dumnezeu, ne aduce intalnirea cu noi insine, ne descopera pe

noi insine noua insine. Si cum ne descopera+ #ascoleste adancurile sufletului nostru. oate

stiti ca parintii cei du(ovnicesti spun ca "rugaciunea este oglinda sufletului". Ce inseamna asta+

Ca in cadrul rugaciunii si in actiunea de a ne ruga ne cunoastem masura la care suntem. Si sa

stiti ca masurile mele au fost scazute tare. Mam intalnit cu furtuni de gand. Si zicand eu "Doamne,

Iisuse ristoase iul lui Dumnezeu, miluieste-ma pe mine pacatosul" am simtit niste rascoliri de

gand. Ma gandeam ca toata lumea le are dar nu le spune. u mam consultat cu nimenea, ca

nici nu stiam ca tre%uie, nici nu stiam sa ma consult, au mers asa lucrurile de la sine. Si a fost

%ine ca n-am pus niciodata rascolirile de gand in legatura cu rugaciunea, ca poate as fi renuntat la

rugaciune. am renuntat, si a fost %ine ca n-am renuntat. Asta a fost, sa zicem, cunoasterea de

sine prin rugaciune. Miam dat seama de inclinarile negative, mi-am dat seama de agoniselile

negative, pentru ca sa stiti ca la incarcatura negativa cu care venim in lumea aceasta se adauga si

negativele pe care le acumulam, in sensul ca %agam in noi fel de fel de impresii, fel de

fel de informatii, fel de fel de lucruri cu care nu ne putem prezenta oriunde si oricand, si

aceasta si intamplator si de multe ori si voit. De e*emplu cineva care citeste un roman e*citant,

isi %aga el in suflet negative, niste lucruri care dupa

You're Reading a Free Preview

Page 3 is not shown in this preview. Download

aceea il urmaresc. Sfantul Ioan Scararul spune ca rugaciunea poate fi intinata

sau spurcata, poate fi furata, poate fi pierduta si poate fi curata. /a rugaciune curata a&ung

cei care au rezolvat in ei intinaciunile. Dar Sfantul Ioan Scararul nu spune ca daca ai

rugaciune spurcata sa nu te mai rogi, ci prin rugaciune progresezi in rugaciune. u tre%uie sa te

sperii niciodata de ce-ti vine in minte, nici din cele ce le-ai vazut, nici din cele ce le-ai adus din

strafunduri de e*istenta, important este sa vrei sa nu lai. Si atunci, pentru ca noi nu suntem

capa%ili prin noi insine sa ne facem randuiala, cerem a&utorul lui Dumnezeu. Mantuirea, am

zis, vine prin Mantuitoml. Si cerem a&utorul Mantuitorului: "Doamne, Iisuse ristoase iul

lui Dumnezeu, miluieste-ma pe mine pacatosul". Se spune despre Sfanta Maria $gipteanca ca

12 ani a trait in desfranare si ca tot 12 ani i-au tre%uit ca sa-si faca randuiala in minte. Deci lucrurile

tre%uie luate in serios. Acuma sa stiti ca nu sunt un rugator din acela care e coplesit de rugaciune in asa

fel incat sa-mi vina numai ganduri e*traordinare in rugaciune' imi mai vin si ganduri

o%isnuite. Dar nu-mi pare rau niciodata, daca imi vine in gand un %inefacator il pun inaintea lui

Dumnezeu in atmosfera de rugaciune si zic: Doamne, a&uta-l pe cutare, ca uite m-a a&utat si el

pe mine, sau imi vine in minte o poezie frumoasa, o spun si cand ma rog, si zic: asa-i Doamne ca-i

fain+ Asta inseamna im%unatatire de viata, sa a&ungi la niste ganduri care sa le poti prezenta

si sa le poti invalui in rugaciune. Cum esti, asa ti-e rugaciunea, cum te porti, asa te rogi. u

te rogi, scazi in rugaciune, te rogi, inaintezi in rugaciune. C(iar e*ista un indemn: "#oaga-te cum

poti, ca sa a&ungi sa te rogi cum tre%uie!". 3n cuvant vrednic de a fi retinut si urmat este acela

ca: "#ugandute, inveti sa te rogi". umai rugandu-te mereu poti inainta in rugaciune. Cine

renunta la urgaciune, renunta la progresul in ea. Cat trebuie sa se roage omul ca sa-l

miluiasca Dumnezeu? M-am intre%at si eu: de cate ori tre%uie sa zica cineva "Doamne

miluieste-ma" ca sa-l miluiasca Dumnezeu+ Si m-am gandit la fiul risipitor. iul risipitor

cand s-a intors si-a facut intii o socoteala: "Ma voi duce la tatal meu si voi spune: tata, am gresit la cer si

inaintea ta, nu sunt vrednic sa ma numesc fiul tau, primestema ca pe unul din slu&itorii tai". Si cand s-a

apropiat de casa, tatal l-a vazut de departe si a alergat inaintea lui si a cazut pe grumazul lui si

l-a sarutat. Deci nu l-a pus in studiu, sa zica: sa vedem ce face acum cand se intoarce, sa vedem ce zice.

u l-a pus in studiu pentru ca nu era cercetator stiintific, ci era tata, si inima de tata il ing(esuia

sa-l primeasca. oi credem ca Dumnezeu e 4atal nostru. Cand l-a primit a inceput sa zica: "4ata, am

gresit la cer si inaintea ta nu sunt vrednic sa ma numesc fiul tau". u a mai zis si "primestema ca pe unul

din slu&itorii tai", cum isi facuse el socoteala. Si

de Pr. Teofil Paraian

Sfantul Marcu Ascetul spune: "Cand

iti aduci aminte de Dumnezeu inmulteste rugaciunea, ca atunci cand il vei uita

Domnul sa-si aduca aminte de tine". Ii tare fain! M-am gandit de multe ori la cuvantul

acesta si fac o legatura intre el si ceea cemi spunea mama cand mergeam la scoala

departe de casa: " u-ti uita de Dumnezeu, nu-ti uita de rugaciune". arca ar fi

fost un cuvant din ilocalie. In Scara Sfantului Ioan Scararul se spune: "#ugaciunea

este intarirea lumii", deci oamenii care se roaga intrun fel sustin lumea aceasta. $i Il

fac pe Dumnezeu milostiv fata de lumea aceasta. Sigur ca Dumnezeu, daca a creat

lumea aceasta, vrea sa fie milostiv fata de lume si s-o intareasca, dar

contri%uim si noi la intarirea lumii cu rugaciunea pe care o facem, rugaciunea fiind nu numai

un mi&loc de im%unatatire personala, ci si un mi&loc de im%unatatire a societatii in

care traim. #ugaciunea are foarte mare importanta pentru lume in general, ca si

pentru persoanele singuratice, in special' pentru cei sanatosi si in %una stare, ca si pentru

cei %olnavi si in suferinta. umai ca nu tre%uie sa ramanem doar la rugaciune

cand e nevoie de mai mult decat de rugaciune. In ateric se spune ca un parinte, care

era mai mare peste o o%ste de zece insi, se ruga lui Dumnezeu ca si in viata de dincolo de

mormant sa fie si ucenicii impreuna cu el. Conditia pentru aceasta a fost sta%ilita prin

minune dumnezeiasca : "Sa fie ucenicii la masurile parintelui"' si atunci vor

putea fi impreuna in vesnicie. In viata aceasta pamanteasca s-a constatat ca ucenicii nu

erau la masurile parintelui, caci ei n-au a&utat pe un %olnav pe care l-au gasit pe cale,

pe cand parintele, cu toate ca era singur, si-a dat toata silinta sa-l a&ute pe acel

%olnav, care de fapt nu era un %olnav o%isnuit, ci era ingerul lui Dumnezeu, inc(ipuit intr-

un %olnav fara a&utor. $ste interesant de o%servat ca cei zece ucenici ai

parintelui, desi erau cu totii impreuna, nu s-au simtit indemnati sa faca ceva concret pentru

cel ce se intamplase a le fi in cale, in timp ce parintele, singur fiind, sa gandit sa-l

transporte in spate si sa nu-l lase acolo unde il intalnise. e mine, de la prima lectura

a acestui pasa& din ateric, m-a surprins felul cum a intampinat %olnavul de

pe cale constatarea celor zece ucenici, ca nau ce sa faca cu el. )olnavul, ca si cum ar fi

fost de acord cu ei, ca intradevar n-au cum sa-l a&ute, a zis: "Duceti-va si rugati-va

pentru mine". Mie, acest cuvant a continuat sami ramana in minte ca o ironie.

)ineinteles, are si rugaciunea rostul ei, dar ea nu inlocuieste si nu suplineste

ceea ce s-ar mai putea face si ceea ce ar mai tre%ui facut, adica mila, a&utorul

material efectiv. #ugaciunea in care nu-ti pui inima pentru aproapele nu-i rugaciune, ci

formalitate si profesionalism .

You're reading a free preview. Pages 2 to 7 are not shown in this preview. Read the full version

umai la rugaciune putem sa stim ce legatura avem cu Dumnezeu, ce

legatura avem cu oamenii. In rugaciune ne apar fel de fel de ganduri care arata cine suntem si

ce suntem. Sfantul Ma*im Marturisitorul de pilda, in dialogul intre un %atran si un frate, a

raspuns la intre%area cum Sfantul Apostol avel care avea atatea gri&i pentru a

propovadui si pentru a a&uta )isericile spune totusi "neincetat sa va rugati",

cum se ruga el neincetat+ Si Sfantul Ma*im Marturisitorul, raspunzind la aceasta

intre%are, nu spune ca Sfantul Apostol avel zicea mereu: "Doamne, Iisuse

ristoase iul lui Dumnezeu, miluieste-ma pe mine pacatosul", ci spune altceva.

ice ca: "#ugaciunea neincetata este sa ai mintea pururea lipita de Dumnezeu

cu multa dragoste si cu dor, sa atarni cu nade&dea de Dumnezeu si sa te increzi in $l in orice ai

face si ti s-ar intampla". Acesta este raspunsul Sfantului Ma*im Marturisitorul

din care intelegem ca de fapt rugaciunea nu e de fapt o simpla repetare a

unei formule de rugaciune, ci este o atitudine de rugaciune, o anga&are spre slu&irea

lui Dumnezeu, sa simti ca esti lipit de Dumnezeu cu gandurile tale, sa simti ca atirni de $l si

sa ai nade&de in $l si sa te increzi in Dumnezeu in orice ai face si ti s-ar intampla, si

atunci aceasta stare sufleteasca ti se primeste de Dumnezeu ca o rugaciune.

conceptie la fel cu aceasta a Sfantului Ma*im Marturisitorul o avea si un pustnic

despre care se spune in ateric ca a fost vizitat de un oarecare strain care la plecare si-a

cerut iertare de la parintele ca l-a retinut de la rugaciunea lui, de la programul lui.

Si parintele respectiv a raspuns asa: "#ugaciunea mea, frate, este sa te primesc pe

tine si sa te petrec cu drag". Cine Ii slu&este lui Dumnezeu prin ceea ce face si isi face

datoria in viata aceasta, acela, daca da un sens religios vietii, prin tot ceea ce face Ii

slu&este lui Dumnezeu. De altfel, Cuviosul Dorotei spune ca: "A te tine de o singura

fapta %una inseamna a zidi un singur perete si nu o casa intreaga". #ugaciunea

neincetata nu tre%uie inteleasa ca o simpla repetare continua a unei formule

de rugaciune, ci mai degra%a ca o stare de rugaciune' constiinta permanenta a

prezentei lui Dumnezeu, constiinta din care izvoraste, in mod necesar, preamarirea

lui Dumnezeu. In ateric se spune ca este necesar ca rugaciunea sa fie unita cu faptele, adica

lucrurile pe care le cerem de la Dumnezeu sa le urmarim si cu fapta. Adica, traim o

viata de nepasare si apoi sa cerem de la Dumnezeu niste lucruri pe care le-am

vrea, dar pe care, intr-un fel, am putea sa le castigam si noi insine+ )iserica nu ne cere o singura

metoda de anga&are in rugaciune, ci ne cere o rugaciune vie, o anga&are ca intr-un fel

de rugaciune in tot ceea ce facem noi pozitiv in aceasta lume. De aceea este foarte

important sasi gaseasca omul si munca pe care o face, ca munca pe care o poate

%inecuvanta Dumnezeu si pe care o %inecuvinteaz a Dumnezeu.

You're Reading a Free Preview

Page 2 is not shown in this preview. Download

$ foarte important cuvantul acesta: "#ugaciunea este oglinda

sufletului". /am putea lua ca o lozinca sau ca un principiu. Cel care se roaga isi manifesta

sufletul in rugaciune in raport cu Dumnezeu, in raport cu lumea, in raport cu

oamenii, in raport cu %inele lui, cu nade&dea pe care o are, pentru ca rugaciunea,

zice undeva in Scara Sfantul Ioan Scararul, este "aratarea nade&dii si secure impotriva

deznade&dii". Cum ti-e rugaciunea asa ti-e si sufletul. In Scara Sfantului Ioan

Scararul, despre rugaciune se spune ca este 0udecata si &udecatorie si scaunul

&udecatorului inainte de &udecata viitoare". Deci, ce-i rugaciunea+ 0udecata,

&udecatorie si scaunul &udecatorului inainte de &udecata viitoare. Ce inseamna

asta+ Inseamna ca mai ales la rugaciune ne aratam cine suntem noi din punct de

vedere al raportului cu Dumnezeu. #ugaciunea e rascolitoare si de %une si de rele. Cine nu

are inima curata acela proiecteaza din necuratia lui asupra Mantuitorului nostru Iisus

ristos propriile sale necuratii. Marturisesc multi dintre credinciosii nostri ca la

rugaciunile pe care le fac au imagini necuviincioas e, si ca in rugaciunile pe care le fac nu

se intalnesc cu Domnul ristos, ci se intalnesc cu propriile lor necuratii. De ce se intampla

asa ceva+ entru ca rugaciunea este oglinda sufletului, rugaciunea este masura

la care se gaseste sufletul. #ugaciunea inainte de a ne face sa ne intalnim cu

Dumnezeu, inainte de a ne aduce constiinta legaturii cu Dumnezeu, ne aduce

intalnirea cu noi insine, ne descopera pe noi insine noua insine. Si cum ne descopera+

#ascoleste adancurile sufletului nostru. oate stiti ca parintii cei du(ovnicesti

spun ca "rugaciunea este oglinda sufletului". Ce inseamna asta+ Ca in cadrul

rugaciunii si in actiunea de a ne ruga ne cunoastem masura la care suntem. Si sa stiti ca

masurile mele au fost scazute tare. M-am intalnit cu furtuni de gand. Si zicand eu

"Doamne, Iisuse ristoase iul lui Dumnezeu, miluieste-ma pe mine

pacatosul" am simtit niste rascoliri de gand. Ma gandeam ca toata lumea le are dar nu le

spune. u mam consultat cu nimenea, ca nici nu stiam ca tre%uie, nici nu stiam sa

ma consult, au mers asa lucrurile de la sine. Si a fost %ine ca n-am pus niciodata rascolirile de

gand in legatura cu rugaciunea, ca poate as fi renuntat la rugaciune. am renuntat,

si a fost %ine ca n-am renuntat. Asta a fost, sa zicem, cunoasterea de sine prin

rugaciune. Miam dat seama de inclinarile negative, miam dat seama de agoniselile negative,

pentru ca sa stiti ca la incarcatura negativa cu care venim in lumea aceasta se

adauga si negativele pe care le acumulam, in sensul ca %agam in noi fel de fel de

impresii, fel de fel de informatii, fel de fel de lucruri cu care nu ne putem prezenta

oriunde si oricand, si aceasta si intamplator si de multe ori si voit. De e*emplu

cineva care citeste un roman e*citant, isi %aga el in suflet negative, niste

lucruri care dupa

You're Reading a Free Preview

Page 3 is not shown in this preview. Download

aceea il urmaresc. Sfantul Ioan Scararul spune ca rugaciunea

poate fi intinata sau spurcata, poate fi furata, poate fi pierduta si poate fi

curata. /a rugaciune curata a&ung cei care au rezolvat in ei intinaciunile. Dar Sfantul

Ioan Scararul nu spune ca daca ai rugaciune spurcata sa nu te mai rogi, ci prin

rugaciune progresezi in rugaciune. u tre%uie sa te sperii niciodata de ce-ti vine in

minte, nici din cele ce le-ai vazut, nici din cele ce le-ai adus din strafunduri de e*istenta,

important este sa vrei sa nu lai. Si atunci, pentru ca noi nu suntem capa%ili prin noi insine sa

ne facem randuiala, cerem a&utorul lui Dumnezeu. Mantuirea, am zis, vine prin

Mantuitoml. Si cerem a&utorul Mantuitorului: "Doamne, Iisuse ristoase

iul lui Dumnezeu, miluieste-ma pe mine pacatosul". Se spune despre Sfanta Maria

$gipteanca ca 12 ani a trait in desfranare si ca tot 12 ani i-au tre%uit ca sa-si faca randuiala in

minte. Deci lucrurile tre%uie luate in serios. Acuma sa stiti ca nu sunt un rugator din

acela care e coplesit de rugaciune in asa fel incat sa-mi vina numai ganduri e*traordinare

in rugaciune' imi mai vin si ganduri o%isnuite. Dar nu-mi pare rau niciodata,

daca imi vine in gand un %inefacator il pun inaintea lui Dumnezeu in atmosfera de rugaciune

si zic: Doamne, a&uta-l pe cutare, ca uite m-a a&utat si el pe mine, sau imi vine in

minte o poezie frumoasa, o spun si cand ma rog, si zic: asa-i Doamne ca-i fain+ Asta

inseamna im%unatatire de viata, sa a&ungi la niste ganduri care sa le poti prezenta si sa

le poti invalui in rugaciune. Cum esti, asa ti-e rugaciunea, cum te porti, asa te rogi.

u te rogi, scazi in rugaciune, te rogi, inaintezi in rugaciune. C(iar e*ista un indemn:

"#oaga-te cum poti, ca sa a&ungi sa te rogi cum tre%uie!". 3n cuvant vrednic de a fi retinut

si urmat este acela ca: "#ugandu-te, inveti sa te rogi". umai rugandu-te mereu poti

inainta in rugaciune. Cine renunta la urgaciune, renunta la progresul in ea.

Cat trebuie sa se roage omul ca sa-l miluiasca Dumnezeu? M-am intre%at si eu:

de cate ori tre%uie sa zica cineva "Doamne miluieste-ma" ca sa-l miluiasca

Dumnezeu+ Si m-am gandit la fiul risipitor. iul risipitor cand s-a intors si-a facut intii o

socoteala: "Ma voi duce la tatal meu si voi spune: tata, am gresit la cer si inaintea ta, nu

sunt vrednic sa ma numesc fiul tau, primestema ca pe unul din slu&itorii tai". Si cand s-

a apropiat de casa, tatal l-a vazut de departe si a alergat inaintea lui si a cazut pe

grumazul lui si l-a sarutat. Deci nu l-a pus in studiu, sa zica: sa vedem ce face acum

cand se intoarce, sa vedem ce zice. u l-a pus in studiu pentru ca nu era cercetator

stiintific, ci era tata, si inima de tata il ing(esuia sa-l primeasca. oi credem ca Dumnezeu

e 4atal nostru. Cand l-a primit a inceput sa zica: "4ata, am gresit la cer si inaintea

ta nu sunt vrednic sa ma numesc fiul tau". u a mai zis si "primeste-ma ca pe unul din

slu&itorii tai", cum isi facuse el socoteala. Si