SF.

GRIGORIE DE NAZIANZ
(329-389/390)

1
 Viața
 El s-a născut în anul 329 în Arianz, un sat aproape de Nazianz,
în Capadocia, din părinți nobili.

 Tatăl său se numea Grigorie și a fost mai multă vreme aderentul

unei secte iudeo-păgâne, sectă sincretistă, numită a hipsistarilor
(adoratorii celui preaînalt; venerau și focul, țineau sâmbăta și
privitor la mâncăruri urmau normele iudaice etc.).

 Sub influenta soției sale, Nona, o femeie pioasă și creștină

convinsă, a trecut la creștinism, fiind botezat în anul 325 de
episcopul de Nazianz.

 După moartea acestuia în anul 328, fiindcă dăduse mărturisiri

de bun creștin, Grigorie (tatăl), succede în scaunul episcopal, în
Nazianz, unde a păstorit timp de 46 de ani.
2
 Grigorie (fiul) a primit o educație religioasă aleasă, din partea
ambilor părinți, dar mai ales din partea mamei sale, Nona, care a
avut asupra lui o influență covârșitoare.

 Primele cunoștințe de scris și citit le-a primit în orășelul Nazianz.

Studiile mai înalte le-a făcut la școala din Cezareea Capadociei,
unde l-a cunoscut pe Sfântul Vasile.

 De aici a trecut la Cezareea Palestinei, apoi la Alexandria și în

cele din urmă la Atena, unde a rămas 5 sau 6 ani. A studiat:
gramatica, retorica, matematica, filosofia și poezia.

 În Atena a legat o strânsă prietenie cu Sfântul Vasile, prietenie

care a durat până la moartea acestuia.

 După un răstimp de 5 sau 6 ani petrecuți în metropola

clasicismului, la vârsta de 30 de ani (în 359) părăsește Atena, trece
prin Constantinopol, unde îl întâlnește pe fratele său, Cesarie, -
3
care practica aici medicina -, şi pleacă împreună la Nazianz.
 Aici primește curând botezul creștin, după care, nu după mult timp,
se dedică vieții ascetice, retrăgându-se pe malul râului Iris, unde își
ducea viața monahală și prietenul său, Vasile.

 Cei doi călugări practicau asceza și studiau cu mult suflet Sfânta

Scriptură și alte scrieri creștine, între care, cu prioritate, operele lui
Origen. Din acestea extrag mai multe pasaje alese, pe care le-au
numit Filocalia.

 Situația dificilă care a fost creată tatălui său (de către arieni) a silit
pe Sfântul Grigorie ca în anul 361 să părăsească singurătatea și să se
întoarcă în Nazianz. (Tatăl său semnase un simbol de credință semiarian,
alcătuit la sinodul din Rimini și, din această cauză, a întâmpinat o puternică
opoziție din partea credincioșilor. Sfântul Grigorie reușește prin cuvântările sale să
oprească nemulțumirile opoziției și îndeamnă pe tatăl său să facă o mărturisire de
credință ortodoxă, reușind în acest fel să restabilească liniștea în eparhie. Din acest
moment, credincioșii care îl vedeau pe Sfântul Grigorie ca pe apărătorul credinței
ortodoxe și om al păcii doreau să-l aibă ca preot al lor. )

4
 Sfântul Grigorie este hirotonit preot de către tatăl său, împotriva
voinței sale, probabil la sărbătorile Crăciunului din anul 361;
 Pleacă din nou în singurătate la prietenul său, Vasile, de unde se
reîntoarce numai peste un an, după repetatele stăruințe ale tatălui
său.
 Cu acest prilej tine o cuvântare, Περι φυγής (fugă) Apologeticus de
fuga, despre fuga sa, prin care își justifică fuga sa, arătând astfel
măreția preoției, dar și responsabilitatea ei, afirmând că nu era
pregătit pentru o taină atât de mare ca preoția; (Această cuvântare
este în realitate un adevărat tratat despre preoție a cărui influență se face
simțită în Cele șase cărți despre preoție ale Sf. Ioan Hrisostom, iar prin
traducerea în latină, în Regula Pastorală a lui Grigorie);
 De acum înainte rămâne lângă tatăl său, căruia îi este de mare
sprijin.
 în anul 372, Sfântul Grigorie a fost hirotonit - de către Sfântul Vasile
cel Mare - ca episcop al Sasimei, în Capadocia, o episcopie nou
înființată. 5
 Sfântul Grigorie nu a mers la Sasima, ci a rămas în Nazianz iar după
moartea tatălui său, el preia scau­nul episcopal de Nazianz;

 După numai un an, se retrage la Seleucia în Isauria

dedicându-se vieţii contemplative;
 În primele luni ale anului 379, i se prezintă o delegație care îl invită
să vină la Constantinopol, să se pună în fruntea credincioșilor de
aici și să înceapă lupta pentru restabilirea ortodoxiei prigonite, de
către arienii atotputernici.
 Sfântul Grigorie a îndeplinit cererea constantinopolitanilor și a
venit în capitală. Aici a grupat pe credincioși în jurul său, într-o
capelă numită Anastasis (învierea), căci toate celelalte biserici erau
în mâna arienilor, și în aceasta a început combaterea ereziei ariene,
rostind celebrele sale cuvântări despre divinitatea Fiului, a
Cuvântului lui Dumnezeu, după care a primit numele de Teologul.
(Îndrăzneala ereticilor arieni de împotrivire a mers până acolo, încât odată, pe
când Sfântul Grigorie servea la altar, au pătruns în Biserică, provocând dezordini și
6
batjocorind pe credincioși, iar pe el l-au lovit, rănindu-l.)
 Drept răsplată pentru meritele deosebite și activitatea sa împotriva
ereticilor, împăratul Teodosie cel Mare (379-395), clerul și poporul l-
au ridicat pe Sfântul Grigorie în scaunul de patriarh al
Constantinopolului. Astfel la 27 noiembrie 380 a fost instalat de
Teodosie și de Meletie al Antiohiei ca patriarh al Constantinopolului.
 În anul 381, la Constantinopol, a avut loc al doilea Sinod Ecumenic,
convocat pentru aplanarea unor discuții trinitare și a schismei
antiohiene. Nu mult după deschiderea sinodului, președintele
acestuia, Meletie, moare, iar președinția i-a revenit Sfântului
Grigorie, considerat acum ca primul în rang.
 Intrigile din partea episcopilor din Macedonia și Egipt îl fac să se
retragă la Nazianz, unde va conduce Biserica de aici până la 383, când,
prin sprijinul lui, se alege episcop vărul său, Eulalius.
 Acum se retrage la moșia sa din Arianz, unde petrece ultimele zile ale
vieții, ocupându-se cu compunerea de poeme și cu exerciții ascetice.
Trece la Domnul în anul 390.
7
 Opera

I. Cuvântări
De la el s-au păstrat până în zilele noastre 45 cuvântări,
de conținut variat. Unele sunt ținute la
Constantinopol (379-381), iar altele la Nazianz.

Ele pot fi împărțite în: dogmatice, festive, panegirice,

funebre, de ocazie și morale.

8
Cuvântări Dogmatice
 Cinci cuvântări teologice - rostite în 380,
la Constantinopol, în Capela Invierii, contra arienilor.
 Cuvântarea I -Prima Cuvântare poate fi
considerată ca o introducere și elaborare de
principii fundamentale pentru adevărata teologie.
Celui care vorbeşte despre Dumnezeu i se cere o înaltă puritate
morală. Învăţătura despre Dumnezeu, Sfânta Treime, Întrupare,
Mântuire, Sfintele Taine, e socotită dogmă și asupra ei nu se poate
filosofa. Dar învăţătura despre lume și lumi, despre materie, despre
suflet, despre firile intelectuale superioare (îngerii) și inferioare,
despre răsplată, despre patimile lui Hristos, se poate filosofa.
 Cuvântarea II În această cuvântare se vorbeşte despre
Dumnezeu în Sine: existenţa, firea și atributele Lui. Dumnezeu
nu poate fi cunoscut pe cale raţională (Contra lui Eunomiu).
Despre Dumnezeu se poate cunoaşte cu certitudine că El există;
dar ce este El în Sine însuși depăşeşte posibilitatea noastră de 9
cunoaştere.
 Cinci cuvântări teologice
 Cuvântările III si IV - intră în tema propriu-zisă a teologiei și
tratează despre deofiinţimea celor trei Persoane divine, în special
despre dumnezeirea Logosului și deofiinţimea Logosului cu Tatăl,
combătând obiecţiile și textele biblice opuse de arieni;
 Cuvântarea V - despre Sf. Duh, Care e a treia Persoana a
Dumnezeirii, existând nu prin naștere, ci prin purcedere;

Cuvântări panegirice
-în cinstea sfinţilor: în cinstea Macabeilor, a Sfântului Atanasie,
a lui Ciprian de Antiohia.
În aceste cuvântări, Sfântul Grigorie utilizează toate izvoarele artei
oratorice.

10
Cuvântări-Necrologuri:

 la moartea fratelui său, Cesarie,

 la moartea surorii sale, Gorgonia,
 la moartea tatălui său,
 la moartea Sfântului Vasile cel Mare.

Sfântul Grigorie este primul care in­troduce în literatura Bisericii

genul cuvântărilor funebre, în acest scop folosește normele oratoriei
păgâne, pe care însă le aplică unui fond curat creștin.

Cuvântarea de rămas-bun este predica de despărțire, după

demisia din postul de Patriarh al Constantinopolului, și este ros­tită în
fața celor 150 de ierarhi ai Sinodului II Ecumenic și în fața tuturor
credincioșilor săi.
11
Cuvântări ocazionale:
Despre fugă - prin aceasta, se jus­tifică de ce a fugit de acasă după ce a
fost hirotonit.
 Atitudinea Sfântului Grigorie se justifică prin conștiința adâncă ce
o avea despre sensul și grava răspundere a preoției.
• Ca mister, vocație și pastoraţie, preoția este socotită de el drept o
artă: „Preoția, arta de a conduce pe om - ființa cea mai complexă și
cea mai felurită în gând și în faptă - arta artelor și știința
științelor”.
• Pentru a înțelege măreția preoției, o compară cu medicina:
„știința vindecării sufletelor cu știința vindecării trupurilor”.
• Sfântul Ioan Gură de Aur și Sfântul Grigorie cel Mare, în
cuvântările lor cu același subiect, s-au folosit de ea.

Cuvântări morale: Despre caritate, Despre divorţ ş.a.

Cuvântările lui, prin ideile curat creştine pe care le conţin s-au
bucurat de mare cinste, atât în faţa contemporanilor, cât și a
posterităţii. Multe dintre ele au fost traduse în limbi străine: latină,
armeană, siriacă, arabă, slavonă și, mai nou, în limba română. 12
II. Opera poetică
Datează din ultimii ani ai vieţii lui de la Arianz, între 383-390.
De la el au rămas 408 poeme, care pot fi împărțite în:
1. dogmatice - 38, tratează despre Dumnezeu în Treime: Tatăl, Fiul și
Duhul Sfânt; despre lume; despre Providență; despre îngeri; despre
suflet; despre cele două Testamente și venirea lui Hristos; despre
întrupare;
2. morale - 38, tratează despre feciorie, despre comparația vieţii din lume
și a vieţii duhovnicești sau monahale, despre vir-tute, despre dialogul cu
lumea, despre fragilitatea firii umane și despre firea umană, despre
puţina valoare a omului din afară, despre drumurile vieţii, despre
fericirea diferitelor feluri de viață omenească, despre dorință, despre
moartea celor dragi, despre falșii prieteni, dialog contra celor ce jură des,
contra mâniei, contra iubitorilor de bogății, contra femeilor care se
împodobesc prea mult ş.a. Morala Sfântului Grigorie este o morală
umanistă, strâns legată de viața omenească în general.
3. istorice - despre el însuși - 99, despre alții – 8,
4. 129 de epitafe,
5. 94 de epigrame. 13
 Doctrina

 Teoria cunoașterii lui Dumnezeu (Teognosia)

Legea naturala și privirea noastră asupra lumii ne arată
că există Dumnezeu, Cauza creatoare si susținătoare a
lucrurilor;

 Sf. Treime - este teologul prin excelentă al Sf. Treimi.

El stabilește cel dintâi, definitiv, raporturile dintre
Persoanele Sf. Treimi si specificul fiecăreia din Ele.
Tatăl, Fiul si Sf. Duh au comune: ființa, necrearea și
dumnezeirea; Fiul si Sf. Duh au comun faptul că sunt
din Tatăl; Tatăl are specific nenașterea, Fiul are ca
specific nașterea, iar Sf. Duh are ca specific purcederea.
14
 Hristologie - susține unitatea Persoanei în Hristos.
Acesta S-a golit de ceea ce era și a luat ceea ce nu era. Cele
doua firi: divină și umană ale Mântuitorului sunt unite
nu după har, așa cum susțineau cei ce interpretau greșit
adevărul întrupării Domnului, ci după esență.

 Sf. Fecioara Maria - e Născătoare de Dumnezeu.

 Soteriologie - teoria satisfacției, potrivit căreia Hristos

S-a făcut pentru noi păcatul însuși si blestemul însuși,
întru atât S-a smerit. Deosebirile sociale vin din păcat.
Păcatul a făcut și face ca unii oameni sunt liberi, alții
robi, unii bogați, alții săraci. La început toți oamenii au
fost liberi si egali. Dragostea de aproapele restabilește
starea naturală.
15
El enumera șase feluri de Botez:
     - al lui Moise sau cel din apa;
   - al lui Ioan sau al pocăinței;
     - al lui Iisus sau al Duhului;
     - al martiriului sau al sângelui;
     - al lacrimilor ;
     - al focului in viața cealaltă;

Compară Pocăința cu Botezul lacrimilor.

16
 Citate:
 Ceea ce are omul dumnezeiesc în el este putinţa de
a face binele!

 Mai bine un război vrednic de laudă, decât o pace

care te desparte de Dumnezeu!

 Ferice de cel ce traieşte în sihăstrie şi care, departe

de oamenii legaţi de pământul pe care-l calcă în
picioarele lor, îşi înalţă sufletul către Dumnezeu!

 Să devenim dumnezei din pricina lui Hristos, aşa

cum El S-a făcut om din pricina noastră!
17
 Cine nu iubeşte adevărul, nu l-a cunoscut încă!

 Cerul este, adesea, mai aproape de noi atunci când ne

aplecăm, decât atunci când ne îndreptăm în sus!

 Celor ce iubesc cu adevărat, viaţa întreagă li se pare o

zi!

 Dorinţa de egalitate este aceea care a provocat

prăbuşirea lui Lucifer!

 Dumnezeu ne trimite darurile Sale cu o bucurie mai

mare decât cea cu care le primim noi!

18
 Nimic nu mi se pare mai atrăgător decât dialogul secret
al sufletului cu el însuşi şi cu Dumnezeu!

 Fiţi mica reflexie a unei mari Lumini!

 Prietenia nu subordonează, ci egalează. Ea înseamnă

ridicarea unuia prin celălalt la Dumnezeu!

 A-L înţelege pe Dumnezeu este greu, iar a-L exprima

este cu neputinţă!

 Înalţă-te mai mult prin viaţă decât prin gândire!

 Când aurul vorbeşte, celelalte cuvinte nu mai ajută!

19
 Raţiunea este prima care, prin cele ce se văd, ne-a
călăuzit spre Dumnezeu!

 Este cu neputinţă a dobândi înţelepciunea fără să

trăim într-un mod înţelept!

 În vremea aceasta, mulţi au ales odihna, mai înainte

de-a le-o da lor Dumnezeu!

 Un lucru mic este un lucru mic. Dar credinţa din

lucrurile mici este un lucru mare!

 Dumnezeu ne trimite darurile Sale cu o bucurie mai

mare decât cea cu care le primim noi!
20
 Pentru noi a fost necesar ca Dumnezeu să Se
întrupeze şi să moară, ca să putem trăi din nou!

 Cuvântul lui Dumnezeu s-a întrupat pentru ca eu sa fiu

tot atât de mult Dumnezeu pe cât a fost el om!

 A vorbi despre Dumnezeu este un lucru mare, dar este un

lucru şi mai mare a te curăţi pentru Dumnezeu!

 Astfel, omul a fost creat din ţărână şi suflare după chipul

cel nemuritor, deoarece în acestea două natura spiritului
este supremă. În calitatea mea de pământ sunt legat de
viaţa de aici, de jos, dar fiind şi o părticică divină, port în
sânul meu dorinţa vieţii viitoare!
21