Sinodul I Ecumenic

In Biserica ortodoxa au fost 7 Sinoade Ecumenice care au pus bazele

credintei adevarate impotriva erecticilor.
„Caci El Insusi [-Cuvantul lui Dumnezeu-] S-a inomenit pentru ca noi
sa fim indumnezeiti.”1
„Sfantul si Marele” Sinod reunit la Niceea2 in anul 325 reprezinta
modelul primordial al Sinoadelor Ecumenice ale Bisericii Ortodoxe.Desi
Actele Sinodului nu s-au pastrat , se pare totusi ca a existat o hotarare
(horos) semnata de Parintintii participanti.3Dintre documentele autentice
transmise pana la noi , Simbolul de Credinta sau Crezul adoptat de
Parintii de la Niceea ramane pentru traditia dogmatica a Bisericii cea mai
de pret mostenire, piatra de temelie a doctrinei crestine.4
La elaborarea Sinodului de credinta niceean a fost determinata de
criza ariana, de la numele preotului Arie din Alexandria , care contesta
deplina dumnezeire a Fiului si provoca Biserica sa raspunda la intrebarea:
„Cum este posibil ca, in interiorul sistemului monoteist mostenit de catre
Biserica de la evrei , pastrat in Biblie si pe buna dreptate aparat i,potriva
paganilor , sa fie mentinuta unitatea lui Dumnezeu in timp ce se insista pe
dumnezeirea Unuia Care este distinct de Dumnezeu-Tatal”5? Simbolul sau
Marturisirea de la Niceea din 325 reprezinta incununarea eforturilor
Parintilor participanti la Sinodul I Ecumenic de a respinge doctrina
arienilor si de a expune invatatura revelata despre divinitatea deplina a
Logosului intr-o formula clara , concisa , normativa si obligatoriepentru
intreaga Biserica.6

Arianismul

1 Sfantul Atanasie Cel Mare , De incarnatione Domini , 54, 3 (PG 25, 192B). Pentru traducerea in limba romana
a se vedea: Tratat despre intruparea Cuvantului , in: Sfantul Atanasie Cel Mare , Scrieri, Partea I , trad. Intr. Si
note de Pr. Dumitru Staniloaie , PSB 15 (serie veche) , EIBMBOR , Bucuresti , 1987 , p. 151.
2 Astazi Iznik, in Turcia

3 Cf. Nicolae Chifar, „Formularea si aprobarea Crezului niceean la Sinodul I

Ecumenic” , in:Anuarul Faculatii de Teologie Ortodoxa din Bucuresti ,

Editura Universitatii din Bucuresti, 2010 , pp.113-114
4 Hotararile dogmatice ale celor sapte Sinoade Ecumenice , Pr. Sorin Selaru (coord.) , Viorel Coman , George
Gherga , Editura Basilica , Bucuresti , 2018 , pag.21
5 Cf. George L.Prestige , God in Patristic, Thought , S.P.C.K. , London , 1952 , p. 76; prima editie a acestei lucrari

a aparut in 1936
6 Hotararile dogmatce ale celor sapte Sinoade Ecumenice , Idem , Editura Basilica , Bucuresti , 2018 , pag.22-23
 Influentat de interpretarea istorico-literala a Sfintei Scripturi
promovata de Scoala din Antiohia si de principiile gnostico-filozofice ale
gnosticismului alexandrin , sustinut de Basilide si Valentin , preotul Arie
din Alexandria a incercat sa explice cu mijloace filozofice taina intruparii
Logosului , acreditand teoria unui monoteism rationalist , cu scopul de a
castiga elita lumii greco-romane la conceptia despre un /dumnezeu
pluralist (summus Deus). Conform acestei teorii , numai Dumnezeu-Tatal
este principiul necreat si nenascut, avand intaietate si superioritate fata
de Fiul: „Tatal este mai mare decat Mine” (Ioan 14, 28).
Acest verset de la Ioan 14, 28 arata ca Mantuitorul Iisus Hristos cat
timp a fost pe pamant a dat dovada de smerenie pana la moartea Sa.
Fiul este creat prin vointa prin vointa Tatalui , nu din fiinta Lui , ci
din nimic , ca prima Sa creatura , dar nu din vesnicie: „Fiul Meu esti Tu,
Eu astazi Te-am nascut” (Psalmul 2,7;1,5) si „Domnul m-a zidit la
inceputul lucrarilor Lui; inainte de lulucrarile Lui cele mai de mult”
(Proverbe 8,22). Deci, pentru Arie, Fiul are un inceput si, fiind o creratura
a Tatalui , El nu poate fi deofiinta cu Tatal. Fiul are o fiinta schimbatoare,
marginita, imperfecta si capabila de a pacatui. Totusi , Lui i se cuvine
cinstea cea mai mare , deoarece prin El Dumnezeu a creat totul , inclusiv
timpul. Scopul crearii Fiului a fost crearea universului , cand El a primit
maretia si puterea creatoare a Tatalui. Fiul poate fi numit Dumnezeu caci,
datorita harului dumnezeiesc primit de la Tatal , a devenit „Fiul adoptiv al
Tatalui”. Divinitatea Fiului nu este identica cu a Tatalui , pentru ca este o
divinitate imprumutata. Dupa Arie, Fiul nu era Dumnezeu prin fiinta, ci
prin participare.
In concluzie, Arie afirma ca „Dumnezeu n-a fost intodeauna Tata, ci
a devenit in timp; Fiul n-a existat din vesnicie Fiul n-a existat din vesnicie,
caci nu era inainte de a se naste; El nu este din Tatal , ci din nimic. Nu
este propriu fiintei Tatakui, caci este o crestura. Hristos nu este
Dumnezeu adevarat, caci este o creatura. Hristos nu este Dumnezeu
adevarat , ci s-a indumnezeit prin participare” (Sf. Atanasie cel Mare ,
Contra arienilor I, 9, citand din lucrarea Thalia lui Arie).7 Astfel s-a ajuns
la negarea egalitatii Fiului lui Dumnezeu-Tatal si a dumnezeirii Lui,
sustunandu-se teoria subordinationista in Sfnanta Treime , potrivit careia
Fiul ar fi mai mic decat Dumnezeu-Tatal.
Arie, initiatorul acestie erezii , a studiat la scoala teologica a
preotului Lucian din Antiohia , care a fost pana in anul 303 adept al
antitrinitarismului dinamic sau suborddinationismului promovat de

7Istoria Bisericii Universala, vol.I , Coordonator: Pr. Prof. Dr. Viorel Ionita, Editura Basilica , Bucuresti , 2019 ,
pag . 384
episcopul Pavel de Samosata , condamnat ca eretic de un sinod tinut la
Antiohia in anul 268. Revenind in Egipt , Arie s-a stabilit in Alexandria ,
unde s-a remarcat ca om de cultura, cunoscator al Sfintei Scripturi si
talentat orator. Datorita acestor calitati, el a fost numit de episcopul
Achilas (cel care l-a hirotonit preot) paroh al bisericii Baucalis una dintre
cele mai insemnate biserici din oras. Incepand cu anul 318 , Arie si-a
propagat public invatatura gresita , castigand multi adepti printre preotii,
diaconii si calugarii din Alexandria.8

Sinodul I Ecumenic

Pentru ca sinodul sa intruneasca episcopii din iintreg Imperiul

Roman, imparatul Constantin cel Mare si-a asumat responsabilitatea
convocarii lui. De asemenea, imparatul a facilitat deplasarea sigura a
episcopilor, punand la dispozitia lor posta publica ( cursus publicus sau
evectivo) si le-a asigurat cele necesare drumului. Din considerente
practice si strategice , imparatul a decis ca sinodul sa se tina la Niceea ,
oras situat aproape de Nicomidia , capitala Imperiului. Astfel, era
asigurata prezenta imparatului la sedintele importante ale sinodului si
supravegherea atenta a discutiilor teologice si deciziilor dogmatice, care
trebuiau sa fie in concordanta cu invatatura Bisericii , pentru a se evita in
viitor orice fel de contestatii si interpretari diferite.
Dupa afirmatiile istoricului Eusebiu de Cezareea , la sinod au
participat episcopi din toate provinciile imperiului si chiar din afara lui, ca
de exemplu doi episcopi din Armenia Mare , un episcop din Caucaz,
episcopii Ioan al Persiei TEofil al Gothiei si Cadmos de Bosfor (Crimeea),
deci de acolo de granitele imperiului. Tot Eusebiu face precizarea ca „nici
scitulș nu lipsea din ceata”, adica din adunarea eppiscopilor.Majoritatea
cercetatorilor sunt de parere ca aceasta expresie facea referire la un
episcop din Schytia Minor (Dobrogea de msi tarziu) , unii identificandu-l
pe acesta cu episcopul Marcu al Tomisului. Desi nu era episcop Atanasie,
diaconul si apoi succesorul episcopului Alexandru al Alexandriei, a avut o
contributie remarcabila la clarificarea adevarului de crediinta privind
dumnezeirea Fiului si egalitatea Lui cu Tatal.Papa Silvestru I al Romei

8 Ibidem , pag. 386

(314-335) n-a putut participa la sinod din cauza batranetii si a fost
reprezentat la Niceea de preotii Vitus si Vicentius, carora li s-a incredintat
misiunea de a participa la lucrarile sinodului, condamnand arianismul in
numele episcopatului apusean.
Nu se cunoaste exact numarul participantilor la acest sinod,
traditia bisericeasca retinand 318 episcopi. De asemenea, nu se poate
afirma cu certitudine cine a prezidat lucrarile sinodului. Din relatarile
istoricilor, se poate deduce ca imparatul Constantin cel Mare era
presedinte de onoare la sedintele la care a participat direct, presedentia
efectiva fiind exercitata de episcopul Eustatie al Antiohiei.Lucrarile
sinodului s-aui desfasurat in sala mare a palatului imperial din Niceea,
fiind deschise la 20 mai 325, in prezenta imparatului Constantin cel Mare,
care considera „episcop pus de Dumnezeu pentru treburile din afara ale
Bisericii”. In cuvantarea sa de deschidere a sinodului, imparatul a
subliniat faptul ca disputele din interiorul Bisericii sunt pentru imperiu mai
periculoase decat orice razboi.De aceea imparatul i-a indemnat pe
episcopi sa faca tot ceea ce era posibil pentru realizarea unitatii de
credinta placuta lui Dumnezeu.9

Titulatura sau denumirea Sinodului

In documentele emise de acest Sinod, anume scrisoarea sinodala

adresata Bisericilor din Alexandria, Egipt, Libia si Pentapole, ca si
Canoanele 14 , 17 si 18, adoptate la acest Sinod, denumirea folosita
pentru descrierea intrunirii respective a fost de „Sfantul si Marele Sinod”,
exspresie care produce in mod evident denumirea pe care au dat-o
acestui Sinod tocmai episcopii prezenti la Niceea. Dupa o perioada de
aproximativ 14 ani Eusebiu de Cezareea mentioneaza, in lucrarea sa
inchinata vietii Imparatului Constantin, ca acesta „s-a hotarat sa adune
intreaga oaste a lui Dumnezeu intr-un Sinod Ecumenic”, astfel ca mare
istoric Bisericesc se numara printre primii autori, care au definit Sinodul
din 325 ca „Sinod Ecumenic”.
Cel care a dat insa un sens eclesiologic termenului „Ecumenic” al
Sinodului din 325 a fost Sf. Atanasie cel Mare,care sraduindu-se sa
contracareze incercarile arienilor de a aduna semnaturi pe declaratiile lor
de credinta, sublinia, spre exemplu, in Scrisoarea circulara de catre
episcopii din Egipt si Libia, din anul 356, ca daca arienii ar detine credinta
cea adevarata, atunci ei ar fi de acord cu formula de credinta adoptata la
Niceea de „intregul Sinod Ecumenic”. Astfel, Sinodul de la Niceea din anul

9 Ibidem , pag. 387-388

325 a ajuns sa fie considerat, mai ales incepand din secolul al V-lea ,
Sinodul model pentru celelalte sase Sinoade Ecumenice care au urmat.

Combaterea erezie ariene

Cea mai importanta problema discutata la Niceea a fost erezia

ariana.u se poate stabili cu certitudine daca Arie a fost prezent la
discutiile sau numai la cele premergatoare sinodului.Desi avea multi
sustinatori, chiar unii episcopi cu influenta la Curtea imperiala,
anume Eusebiu de Nicomidia si Eusebiu de Cezareea Palestinei,
erorile dogmatice ale lui Arie au fost respinse de sinodali.De la acest
sinod nu s-au pastrtat acte, dar hotararile luate atunci au fost
reproduse in scrisorile adresate tuturor Bisericilor, in unele scrisori
al imparatului sau ale unor sinodali, cum a fost diaconul Atanasie.
Cea mai importanta hotarare a Sinodului de la Niceea a fost
Simbolul de credinta niceean, prin care a fost combatuta punct cu
punct erezia ariana.
Prin hotararea lor, Parintii sinodali au marturisit dumnezeirea
Fiului si egalitatea Lui cu Tatal.Fiul nu este o parte din Dumnezeire,
ciu Tatal si Fiul sunt impreuna un singur Dumnezeu intr-o fiinta, dar
in doua fete sau ipostasuri.Dintre argumentele scripturistice folosite
de ei retinem urmatoarele: „La inceput era Cuvantul si Cuvantul era
la Dumnezeu si Dumnezeu era Cuvantul”(Ioan 1,1);El este „unul-
Nascutdin Tatal, plin de har si de adevar”(Ioan1,14), „prin Care
toate S-au facut”(Ioan 1,3); El este Un ul-Nascut, Care este in sanul
Tatalui”(Ioan 1,18); „Eu si Tatal una suntem”(Ioan 10,30); „Precum
Ma cunoaste Tatal, si Eu cunosc pe Tatal”(Ioan 10,15).
Aceste argumente si dezbaterile care au avut loc au convins
pe sinodali ca Iisus Hristos este Fiul lui Dumnezeu-Tatal, Dumnezeu
adevarat si deofiinta cu Tatal.Arie si adeptii invataturii lui au fost
declarati eretici si anatematizatiLa alcatuirea simbolului de credinta
, care sa afirme intr-o forma scurta si precisa dumnezeirea Fiului,
egalitatea Lui cu Tatal, sa explice sensul si scopul intruparii Fiului lui
Dumnezeu si semnificatia jertfeiLui pentru rascumpararea si
mantuirea tuturor, uni sunodali au avut retineriu fata de folosirea
termenului deofiinta(homoousios), motivand ca nu este intalnit in
Sfanta Scripturasau ca ar reactiva antitrinitarismul subordinationist,
promovat de Pavel de Samosata , primul care a folosit acest termen
in sens eretic. Dimpotriva, Sfantul Atanasie a considerat ca este cel
 mai potrivit termen, care inlatura orice fel de interpretare ariana
si,impreuna cu Marcel de Ancyra, Eustasie al Antiohiei si episcopii
occidentali, a demonstarat ca acest termen a fost folosit in sens
ortodox de Parintii si scriitori bisericesti, cum ar fi Clement
Alexandrinul, Origen, Dionisie al Alexandriei, Tertulian, Dionisie al
Romei s.a.In final S-a ajuns la un consens general.10
Pe parcursul discutiilor s-au profilat trei directii: o majoritate
in frunte cu eoisciopii Alexandru al Alexandriei, Osius de Cordoba si
dioaconul Atanasie, care sustinea dumnezeirea Fiului si egalitatea
Lui cu Tatal;un gruop de peste 20 de episcopi in jurul lui Secundus
de Ptolemaida si Theomasde Marmarica, sustinand invatatura lui
Arie; iar a treria grupare era formata in jurul lui Eusebiu de
Nicomidia, alcatuita din cativa eppiscopi, pledand pentru o formula
intermediara intre ortodoxie si arianism, conform careia Mantuitorul
Iisus Hristos ar fi asemanator dupa fiinta cu Tatal si nu deofiinta cu
Tatal;aceasta invatatura a fost numita mai tarziu
semiarianism.Eusebiu de Cezareea a prezentat si el o formula
proprie care trada un subordinationism moderat. In urma
confruntarilor teologice foarte aprinse, sinodalii au respiuns toate
icercarile de a diminua dumnezeirea Fiului si au marturisit ca El este
Dumnezeu adevarat si om adevarat, egal si consubstantial cu
Tatal.Aceasta marurisire de crediinta a fost expusa in 7 articole de
credinta care formeeaza Simbolul de credinta niceean:

„Credem intr-unul Dumnezeu,Tatal Atotputernic, Facatorul

tuturor celor vazute si nevazute.
Si intr-unul Domn Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu,Unul
nascut care din Tatal, adica din fiintaTatalui, Dumnezeu adevarat
din Dumnezeu adevarat, nascut, nu facut, deofiinta cu Tatal, prin
Care toate s-au facut, cele din Cer si cele de pe pamant.
Credem in Cel Care pentru noi oamenii si pentru mantuirea
noastra S-a pogorat din Cer si S-a intrupat si S-a facut om si a
suferit si a inviat a treiazi;S-a suit la Cer si vine ca sa judece pe cei
ce trtaiesc si pe cei morti.
Credem si in Duhul Sfant”.

10 Ibidem , pag.389-390
 Observam ca termenii ipostas si fiinta nu erau inca bine
definiti, fiind folositi atunci chiar ca echivalenti.Acest lucru a creat
mari dificulati in timpul disputelor hristologice incepand cu secolul al
V-lea.
Simbolul de credinta niceean, sau hotararea dogmatica a
acestui sinod, care in prima partre marturiseste dumnezeirea Fiului
si egalitatea Lui cu Tatal, iar in a doua parte anatematizeaza ideile
principale ale ereziei lui Arie, constiuie primul document scris care
trebuie respectat si crezut, dupa Sfanta Scriptura, pentru ca
prezinta adevarul revelat de Dumnezeu intr-o forma precisa si
concisa.Traditia orala ibncepe sa devina Traditie scrisa, prin expresii
mai precise, despre adevarul revelat in Sfanta Scriptura.Astfel
formulat, Simbolul de credinta trebuia sa fie pecetluit cu
semnaturile episcopilor.Imparatul Constantin cel Mare a hotarat ca
cei care nu au semnat acest document, indiferent de treapta
clericala pe care o detineau, sa fie exilati, incredintand lui
Philoumenos puterea in aplicare a acestui ordin.
Arie si cei doi episcopi egipteni, impreuna cu alti preoti si
diaconi depusi din functii pentru ca sustineau aceasta erezuie, au
fost exilati in illyricul Occidental, in apropiere de
Singidunum(Belgrad), unde au reusit sa atraga la arianism pe
episcopii Ursacius de Sigidunum si Valens de Mursa(Oseic).Acesti
episcopi au avut un rol important in disoputele ariene din Illyric in
secolul al IV-lea.11

Data Pastilor

Sarcina a doua stabilita de Imparatul Constantin cel Mare a fost

sa gaseasca o solutie pentru a celebra Praznicul Invierii Domnului la
o singura data de catre toti crrestinii.La inceput crestinii sarbatoreau
Invierea Domnului o data cu Pastele evreilor.Evreii sarbatoreau
atunci Pastele in amintirea trecerii poporului lui Israel prin Marea
Rosie si a eliberarii sale sub conducerea lui Moise din robia
fanarionilor, incepand din seara zilei de 14 Nisan(Leviticul 23,5),
care era prima luna din calendarul evreiesc , era fixata cu inceputul

11 Ibidem, Pag.391-392
 primaverii.Aceasta traditie a durat mai multe secole.Crestinii din
Grecia,Egipt,Africa de Nord si din Occident sarbatoreaau Invierea
Domnului dumnica, in prima dumicia dupa 14 Nisan, potrivit
calendarului evreiesc era ziua de duminica.
Parintii Bisericii din primele secoile crestine anume Ipolit al
Romei si Dionisie al Alexandriei , s-au ocupat de aceasta problema a
fixarii datei Pastilor , au considerat ca dupa daramarea Ierusalimului
de catre romani in anul 70 d.Hr. , deci inclusiv pe vremea
Mantuitorului, evreii sarbatoreau Pastele dupa echinoctiul de
primavara fiind primul punct de reper pentru calcularea datei
Pastilor crestine cu mult inaintea Sinodului I Ecumenic.Crestinii au
observat ca, dupa daramarea Ierusalimului, evreii nu au maiu
calculat cu precizie inceputul primaverii, astfel ca data de 14 Nisan a
ajuns sa cada in unii ani inainte de echinoctiul de primavara, iar in
alti ani, dupa acest moment astronomic, evreii si crestinii ajungeau
sa celebreze in unmii ani , respectiv intre doua perioade de
echinoctiu, de doua ori Pastele, iar in anukl urmator
niciodata.Crestinii au inceputy sa calculeze Pastele independent fata
de calendarul evreilor , tinand coont de data acestei sarbatoriu sa
cada intodeauna dupa echinoctiul de primavara.Pe langa acest punct
de reper crestinii au mai luat in calcul si faptul ca Invierea
Mantuitorului a avut loc dupa ziua de 14 Nisan, lunile calendarului
evreiesc incepeau intodeauna cu luna noua, de aceea ziua de 14
Nisan a fost o zi cu luna plina.asa a apoarut un al doilea criteriu
decisiv pentru calcularea datei Pastilor crestine si anume prima luna
plima dupa echinoctiul de primavara.12
La 25 iuliue 325, cu prilejul implinirii a 20 de ani de domnie,
imparatul Constantin cel Mare a oferit parintilor sinodali un fastuos
ospat cu daruri bogate.Unii istorici sunt de parere cas acest ospat ar
fi fost unit cu festivitatea de inchidere a sinodului.Cei mai multi insa
cred ca sedinta festiva de inchidere a avut loc la 25 august 325,
cand imparatul, in discursul sau impresionant, i-a indemnat inca o
data pe episcopi sa respecte cele hotarate la Niceea si sa evite
discutiile si neintelegerile dintre ei.13

12 Ibidem, 393-394
13 Ibidem, pag. 398
 Bibliografie

1. Hotararile dogmatice ale celor sapte Sinoade Ecumenice , Pr.

Sorin Selaru (coord.) , Viorel Coman , George Gherga , Editura Basilica ,
Bucuresti , 2018
2.Biblia , Editura intitutului Biblic si de Misiune al Bisericii Ortodoxe
Romane, Bucuresti-2005
3.Istoria Bisericii Universale Vol. I, Coordonator: Pr. Prof. Dr.Viorel
Ionita