Vezi:

În jurul Sinodului I Ecumenic, în Altarul Banatului , nr. 9-10, 1990, p. 28.

Convocarea Sinoadelor Ecumenice, în Mitropolia Moldovei , nr. 7-8, 1979, p. 478
Sinodul I Ecumenic de la Niceea. Condamnrarea ereziei lui Arie. Simbolul , în Studii Teologice,

nr. 1-2,1977, p. 15.

Aici ai articole

ZIARUL LUMINA

Dezbaterile sinodale cu privire la Simbolul credinţei

Anul Crezului Ortodox şi al Autocefaliei Româneşti

pr. conf. dr. Daniel BENGA

Miercuri, 24 noiembrie 2010

Dezbaterile sinodalilor nu s-au mărginit doar la doctrina ariană, ci au privit şi alte probleme practice
din viaţa bisericii, cărora trebuiau să le dea o rezolvare. În cele ce urmează nu vom trata discuţiile şi
deciziile niceene referitoare la stabilirea datei Paştilor, la reprimirea lapsilor în Biserică, precum şi la
reprimirea novaţienilor sau a meletienilor schismatici din Egipt, ci ne vom concentra doar asupra
discuţiilor purtate pe marginea Simbolului credinţei.

În Vita Constantini, Eusebiu de Cezareea descrie în mare desfăşurarea lucrărilor din palatul imperial al
Niceei. Şedinţa de deschidere a avut loc într-una din sălile palatului, în prezenţa împăratului - intrarea
sa fiind prezentată sub forma unui adventus augusti, "asemeni unui înger trimis de Dumnezeu din cer.
Constantin era îmbrăcat în veşminte atât de strălucitoare, că aruncau în jur talazuri de fulgere înfocate,
cărora li se adăuga orbitoarea sclipire a aurului şi a pietrelor nestemate" (Eusebiu de Cezareea, Viaţa
lui Constantin, III, 10, 1) - în iunie 325, sinodul încheindu-se la 25 iulie 325, odată cu Vicennalia.
Episcopii l-au aşteptat aşezaţi pe scaune, s-au ridicat, l-au întâmpinat, iar apoi au şezut cu toţii,
episcopul "cel ce şedea primul în partea din dreapta" (Eusebiu de Cezareea, Viaţa lui Constantin, III,
11) rostind un cuvânt de bun-venit, după care împăratul a rostit cuvântul său către sinodali în limba
latină, tradus concomitent în greacă, în centrul căruia s-a aflat dorinţa după pace şi unitate în imperiu
(cf. Eusebiu de Cezareea, Viaţa lui Constantin, III, 12, 1-5). Am amintit toate aceste amănunte
deoarece este vorba de unul dintre cele mai impresionante momente ale istoriei Bisericii, când
episcopii de la Niceea, până atunci persecutaţi şi maltrataţi de autorităţile imperiale, sunt trataţi cu
respect şi demnitate de însuşi împăratul imperiului. Ce mare bucurie trebuie să fi fost în sufletul lor!

Receptarea deciziilor

Împăratul a prezidat şedinţele la care a participat, iar în lipsa lui, un funcţionar de la palat, pe nume
Filomenus, după istoricul Filostorgius, veghea asupra discuţiilor şi număra voturile exprimate. Cu
toate acestea, Constantin nu a intervenit în lucrările teologice ale sinodului, ci abia după încheierea
acestuia s-a implicat în receptarea deciziilor. Discuţiile s-au purtat în greacă, iar uneori în latină, dat
fiind faptul că majoritatea covârşitoare a sinodalilor veneau din lumea greacă. Cercetătorii au propus
trei episcopi care ar fi condus discuţiile teologice, anume Alexandru al Alexandriei, Eustaţiu al
Antiohiei şi Osius de Cordoba.

Controversa trinitară

Se pare că primul punct al agendei sinodului l-a constituit controversa teologică trinitară. Din puţinele
izvoare ce relatează direct despre dezbaterile în jurul Simbolului credinţei, pot fi refăcute unele
aspecte fundamentale. După primele discuţii purtate asupra învăţăturii trinitare, partida cu simpatii
ariene, formată după Filostorgius din 22 de episcopi, iar după Ghelasie din Cyzic din 17 episcopi, a
prezentat o primă formulare a credinţei (pierdută până azi) prin Eusebiu de Nicomidia, dar aceasta a
fost respinsă de sinod. Pentru aceasta posedăm mărturia directă a lui Eustaţiu al Antiohiei, redată de
istoricul Teodoret de Cyr: "Când se cerceta felul credinţei ereticilor s-a prezentat ca dovadă evidentă
scrisoarea blasfemiei lui Eusebiu. Fiind citită în faţa tuturor, a produs imediat o durere profundă
auditorilor faţă de decăderea acestui om, care a scris-o şi i s-a făcut o aspră mustrare" (Teodoret
Episcopul Cirului, Istoria Bisericească I, 8, 1-2, traducere de pr. prof. Vasile Sibiescu, PSB vol. 44,
Editura IBMBOR, Bucureşti, 1995, p. 42).

Procedura de lucru

Din această mărturie reiese că procedura de lucru consta în citirea textelor în faţa sinodului, căreia îi
urmau dezbaterile necesare pe marginea acestora. După respingerea acestei variante eretice,
dezbaterile au continuat. Un punct important l-a constituit dezbaterea asupra termenilor ce urmau a fi
folosiţi în formula de credinţă. Din unele scrieri ale Sfântului Atanasie (Despre hotărârile Sinodului de
la Niceea 19 şi 20; Scrisoarea către episcopii africani 5 şi 6) reiese că sinodalii au hotărât să folosească
numai expresii scripturistice pentru exprimarea adevărului doctrinar, dar arienii au reuşit să folosească
expresiile biblice în aşa fel, încât să confirme şi doctrina lor. În cele din urmă nu a mai rămas decât
varianta introducerii expresiilor nebiblice "din fiinţa Tatălui" şi "deofiinţă cu Tatăl", pentru a exprima
fără echivoc credinţa în dumnezeirea şi egalitatea ontologică a Fiului cu Tatăl (cf. John N.D. Kelly,
Altchristliche Glaubensbekenntnisse..., pp. 212-213).

Crezul baptismal de la Cezareea

Eusebiu de Cezareea a propus ca variantă de lucru Simbolul de credinţă al Bisericii sale. Eusebiu
fusese condamnat la Sinodul din Antiohia, 324, iar acum trebuia să-şi justifice poziţia teologică. Din
Scrisoarea trimisă comunităţii din Cezareea Palestinei imediat după încheierea sinodului, în care se
justifică în faţa acesteia că a semnat Simbolul de la Niceea, reiese că Eusebiu a prezentat crezul
baptismal din Cezareea sinodalilor, un text doctrinar moştenit de la episcopii de Cezareea de dinaintea
lui. Acest simbol, redat de noi în capitolul anterior, păstra subordinaţianismul Fiului faţă de Tatăl, iar
prin aceasta era compatibil cu doctrina ariană. Eusebiu ne lasă să înţelegem, în continuarea epistolei
sale, că formula sa de credinţă a fost admisă atât de împărat, cât şi de sinodali, fiindu-i adăugat doar
conceptul deofiinţă: "Când am propus această formulă de credinţă, nu s-a găsit nimic de zis împotrivă.
Împăratul nostru, preaiubit de Dumnezeu, a mărturisit cel dintâi că era foarte bine alcătuită şi că o
ţinea şi el, sfătuindu-i pe toţi ceilalţi să o semneze, adăugându-i doar cuvântul deofiinţă" (Socrate
Scolasticul, Istoria Bisericească, I, 8).

"Deofiinţă"

Eusebiu de Cezareea ne mijloceşte prin scrisoarea trimisă comunităţii din Cezareea în 325 şi alte
detalii privitoare la dezbaterile sinodale: "Când părinţii au redactat această formulă de credinţă că Fiul
este "din fiinţa Tatălui" şi este "deofiinţă cu El", noi n-am lăsat să treacă aceasta fără cercetare. S-au
făcut deci întrebări şi răspunsuri cu privire la sensul acestor termeni. Părinţii au mărturisit într-adevăr
că "din fiinţa Tatălui" înseamnă că Fiul este din Tatăl, dar nu există ca o parte a Tatălui Însuşi. Ni s-a
părut şi nouă că e bine să acceptăm acest sens, fiind o învăţătură pioasă că Fiul este din Tatăl, nu însă
ca o parte a fiinţei Sale. De aceea şi noi am fost de acord cu acest înţeles şi nu respingem chiar
termenul "deofiinţă", având în vedere pacea şi dorinţa de a nu ne depărta de gândirea cea dreaptă"
(Socrate Scolasticul, Istoria bisericească, I, 8 - traducere preluată şi prelucrată după pr. prof. dr. Ioan
Rămureanu, Sinodul I Ecumenic de la Niceea de la 325..., p. 42).

Din fragmentul citat, precum şi din alte locuri ale epistolei lui Eusebiu, reiese că părinţii au asigurat pe
toţi cei prezenţi că omoousios nu trebuie înţeles în sens materialist, iar în al doilea rând conceptul
înseamnă că Fiul nu are nici o asemănare cu creaturile şi nu provine din vreo altă substanţă sau fiinţă
decât cea a Tatălui.

" Când am propus această formulă de credinţă, nu s-a găsit nimic de zis împotrivă. Împăratul nostru,
preaiubit de Dumnezeu, a mărturisit cel dintâi că era foarte bine alcătuită şi că o ţinea şi el, sfătuindu-i
pe toţi ceilalţi să o semneze, adăugându-i doar cuvântul deofiinţă."

Sfinţii Părinţi de la Sinodul I Ecumenic

„Luceferii mult luminători ai cerului duhovnicesc“
Documentar
Alexandru BRICIU
Joi, 9 iunie 2011

Sinodul I Ecumenic a fost convocat de Sfântul Împărat Constantin cel Mare în anul 325, la Niceea
(astăzi Iznik, Turcia), pentru a rezolva o serie de probleme doctrinare ce tulburau liniştea imperiului.
Între Părinţii sinodali se numără sfinţii Eustatie al Antiohiei, Alexandru al Alexandriei, diaconul său
Atanasie, Osius de Cordoba, Cecilian de Cartagina, Macarie al Ierusalimului, Leonţiu de Cezareea
Capadociei, Marcel de Ancyra, Pafnutie al Tebaidei, Spiridon al Trimitundei şi Nicolae al Mirelor
Lichiei.

O listă completă a sinodalilor prezenţi nu s-a păstrat, numărul lor fiind prezentat diferit în documente.
Listele sinodale păstrate indică între 250, 270, 300 şi 318 episcopi, preoţi şi diaconi. Numărul de 318
nu este exact, ci simbolic şi a rămas în tradiţia Bisericii prin scrierile Sfinţilor Atanasie cel Mare,
Ambrozie al Milanului şi Hilarie de Poitiers, având însemnătate biblică: 318 slugi ale Patriarhului
Avraam, cu care l-a eliberat din robie pe Lot (Facere 14, 14). Acest număr a fost împământenit prin
receptarea Crezului elaborat la Niceea drept "Simbol al celor 318 Părinţi". Vreme îndelungată,
referirile la Crezul ortodox se făceau fie prin sintagma "Simbolul celor 318 Părinţi de la Niceea", fie
prin "Simbolul celor 150 Părinţi de la Constantinopol".

Eusebiu de Cezareea, biograful Sfântului Împărat Constantin şi autor al unora dintre puţinele izvoare
contemporane sinodului, descrie amploarea evenimentului: "S-au adunat acolo, trimişi de toate
Bisericile (care cuprindeau Europa întreagă, Libia şi Asia), cei mai de seamă slujitori ai lui Dumnezeu.
În una şi aceeaşi casă de rugăciune au putut încăpea şi sirieni şi cilicieni şi fenicieni şi arabi şi
palestinieni (de parcă Însuşi Dumnezeu ar fi făcut-o deodată mai încăpătoare), iar odată cu aceştia:
egipteni, tebani, libieni şi trimişi veniţi tocmai din Mesopotamia; era de faţă şi un episcop al Persiei;
nu lipsea din ceată nici cel al sciţilor; Pontul, Galatia, Capadocia şi Asia, Frigia şi Pamfilia îşi aveau şi
ele trimişii lor; la fel cu tracii şi cu macedonenii, cu aheenii şi cu epiroţii, precum şi cu celelalte
neamuri, aflate încă şi mai departe". Important pentru istoria Bisericii Ortodoxe Române este faptul că
Eusebiu de Cezareea numără între sinodali pe "cel al sciţilor", probabil episcopul de Tomis.

"O mulţime de martiri strânşi la un loc..."

Acelaşi autor arată experienţa ierarhilor participanţi la sinod: "Din rândurile slujitorilor lui Dumnezeu,
unii străluceau prin graiul lor plin de înţelepciune, alţii prin străşnicia vieţii pe care o duceau şi prin
îndelungatele lor privegheri, alţii prin modestie. Unii erau admiraţi pentru vârsta lor înaintată, alţii
străluceau prin tinereţe şi vioiciunea sufletului, iar unii intraseră de curând pe calea slujirii".

Contextul convocării Primului Sinod Ecumenic de la Niceea, din 325, găsea Biserica abia ieşită din
valul de persecuţii. Prigoanele împotriva creştinilor lăsaseră urme adânci asupra episcopilor, după cum
descrie Teodoret de Cyr: "Erau mulţi care se distingeau prin harismele apostolice, iar mulţi purtau
stigmatele Domnului Iisus pe trup... Pavel, episcopul Neocezareei, a fost lovit de furia lui Liciniu;
ambele mâini i-au fost legate, folosindu-se la aceasta fierul roşu, zgârcindu-se astfel şi omorându-i-se
nervii de mişcare a articulaţiilor. Altora le-a fost scos ochiul drept, iar alţii aveau genunchiul drept
mutilat. În numărul acestora era şi Pafnutie Egipteanul. ş…ţ Într-un cuvânt, se putea vedea aici o
mulţime de martiri strânşi la un loc...".

Dezbaterile au avut loc într-o sală aflată chiar în centrul palatului imperial de la Niceea. Prezent la
şedinţa de deschidere din 20 mai 325, Constantin a intrat în sala sinodală "îmbrăcat în veşminte atât de
strălucitoare că aruncau în jur talazuri de fulgere înfocate, cărora li se adăuga orbitoarea sclipire a
aurului şi a pietrelor nestemate". A fost întâmpinat cu un cuvânt de binecuvântare rostit de un episcop,
"cel ce şedea primul în partea din dreapta". La rându-i, împăratul a rostit o cuvântare cuprinzătoare,
numindu-i pe sinodali "dragi prieteni" şi mărturisindu-şi "dorinţa cea mai arzătoare" de a se bucura,
cândva, de prezenţa lor, pentru liniştea Bisericii şi a imperiului. La sărbătoarea vicennaliei
(sărbătorirea a douăzeci de ani de domnie a lui Constantin, n.r.), din 25 iulie 325, a avut loc şedinţa
festivă de închidere a Sinodului I Ecumenic, în prezenţa împăratului fiind proclamată învăţătura
ortodoxă de credinţă cu privire la Sfânta Treime. Împăratul a trimis o scrisoare către toate Bisericile
imperiului, în care comunica hotărârile luate la sinod, iar decretelor sinodale le-a dat puterea de legi
ale statului: "Constantin Biruitorul, Măritul şi Augustul, către Biserici. […] Socotit-am că cea mai
frumoasă ţintă pe care mi-aş putea-o pune în viaţă ar fi să fac aşa încât fericitele mulţimi intrate în
Biserica universală să poarte în ele o singură credinţă, o dragoste neîntinată, precum şi cuvioşia cea
într-un singur gând în faţa lui Dumnezeu, stăpânul nostru, al tuturor".

Sărbătoare instituită la cererea poporului

Pomenirea Sfinţilor Părinţi participanţi la Sinoadele Ecumenice, care au stabilit adevărata învăţătură
de credinţă ortodoxă în faţa provocărilor eretice, a fost făcută la cererea poporului. În secolul al VI-lea,
creştinii din capitala imperială Constantinopol au insistat pe lângă patriarhul Ioan al II-lea să proclame
"comemorarea Părinţilor". Astfel, la 16 iulie 518, s-a săvârşit Sfânta Liturghie solemnă de proclamare
a sărbătorii Sfinţilor Părinţi de la Sinoadele I şi II Ecumenice.

"Tipiconul Marii Biserici" din Constantinopol, într-un manuscris al Mănăstirii Sfântului Ioan Teologul
din Insula Patmos, datat la sfârşitul secolului al IX-lea, aminteşte pomenirea Sfinţilor 318 Părinţi de la
Sinodul I Ecumenic în Duminica dinaintea Cincizecimii. Cuviosul Nicodim Aghioritul notează tradiţia
din secolul al XVIII-lea de a prăznui separat sărbătorile sinoadelor ecumenice în mănăstirile athonite,
Sfinţii 318 Părinţi de la Niceea fiind pomeniţi în duminica după Înălţarea Domnului.

Cinstirea Părinţilor în cultul Bisericii

În rânduiala cultică, la sărbătoarea Sfinţilor Părinţi de la Sinodul I Ecumenic din Penticostar se

observă prezenţa Paremiilor, citiri biblice la Vecernia Mare a praznicelor închinate Mântuitorului,
Maicii Domnului sau sfinţilor importanţi. Între cele trei citiri vechi-testamentare rânduite se aminteşte
de eliberarea lui Lot din robie de către Avraam împreună cu cei 318 slujitori, de binecuvântarea lui
Melchisedec, regele Salemului, dar şi rânduirea Judecătorilor peste poporul ales.

În cântările de slujbă, se săvârşeşte "pomenirea de fiecare an a purtătorilor de Dumnezeu Părinţi,

adunaţi din toată lumea în strălucita cetate a Niceei", ca "păzitori credincioşi ai apostoliceştilor
predanii". În glas de rugăciune se rezumă cele întâmplate în anul 325, la Niceea: "Astăzi strălucita
cetate a niceenilor a chemat la sine de peste tot pământul trei sute optsprezece arhierei, împotriva lui
Arie, celui ce grăia blasfemii şi micşora pe Unul din Treime, Care este Fiu şi Cuvânt al lui Dumnezeu.
Şi, pe acest Arie surpându-l, credinţa au întărit". Pentru stabilirea învăţăturii de credinţă ortodoxă,
Părinţii sinodali au fost numiţi: "Dumnezeiască tabără, ostaşi grăitori de Dumnezeu ai oştii Domnului;
luceferi mult luminători ai cerului duhovnicesc; turnurile cele de nesurpat ale Sionului celui tainic;
florile raiului cele cu mireasma Mirului; gurile cele cu totul de aur ale Cuvântului; lauda Niceii,
podoaba lumii". Biserica a rânduit ca Sfinţii Părinţi de la Sinodul I Ecumenic să fie pomeniţi în
Duminica a VII-a după Sfintele Paşti. Cartea de slujbă a Penticostarului prezintă slujba Duminicii
"celor trei sute optsprezece Părinţi de la Sfântul Întâiul Sobor din Niceea (325)".

Sfântul Împărat Constantin cel Mare, alături de Sfinţii Părinţi

Documentar
Alexandru BRICIU
Miercuri, 25 august 2010

Se împlinesc astăzi 1.685 de ani de la şedinţa festivă de închidere a Primului Sinod Ecumenic,
convocat de Sfântul Împărat Constantin cel Mare la Niceea. Lucrările au avut loc în palatul imperial,
între 20 mai şi 25 august, având drept finalitate formularea învăţăturii de credinţă ortodoxă şi
alcătuirea primelor şapte articole ale Crezului ortodox.

Convocarea Primului Sinod Ecumenic de la Niceea şi atitudinea Sfântului Împărat Constantin faţă de
ierarhii întruniţi sunt descrise de istoricul Eusebiu de Cezareea în lucrarea "Viaţa lui Constantin cel
Mare". Şedinţele au avut loc în sala de recepţie a Palatului Imperial din Niceea, astăzi oraşul Iznik
(Turcia). Iniţial, Ancira fusese aleasă drept loc pentru întrunirea sinodului, însă apropierea cetăţii
Niceea de reşedinţa imperială din Nicomidia facilita prezenţa bazileului roman în mijlocul ierarhilor
convocaţi.

318 Sfinţi Părinţi, pomeniţi de Biserică

Tradiţia bisericească a consemnat numărul de 318 Sfinţi Părinţi prezenţi la Sinodul I Ecumenic,
Biserica închinându-le cea de-a VII-a Duminică după Învierea Domnului. Printre ierarhii prăznuiţi se
numără Sfinţii Alexandru al Alexandriei, Atanasie cel Mare, Eustaţiu de Antiohia, Macarie al
Ierusalimului, Marcel de Ancira, Nicolae al Mirelor Lichiei, Spiridon al Trimitundei, Leonţiu de
Cezareea sau Cecilian de Cartagina. Întrucât Eusebiu aminteşte că "nu lipsea din ceată nici cel al
sciţilor", cercetătorii l-au identificat în persoana episcopului Marcu Tomensis Scitanul. Cel de-al
doilea ierarh de pe teritoriul ţării noastre prezent la Primul Sinod Ecumenic a fost Teofil, episcopul
goţilor, cu reşedinţa în zona judeţului Buzău.

Prezenţa împăratului la Sinod

În inima Palatului Imperial din Niceea se afla o sală "care părea că le depăşeşte pe toate celelalte ca
mărime". În această sală, ierarhii "au şezut cu toţii în aşteptarea împăratului (care trebuia să apară
dintr-o clipă în alta)", timp în care "s-a aşternut, stăpână, tăcerea". Iată cum descrie istoricul bizantin
intrarea Sfântului Împărat Constantin cel Mare în sala sinodală: "În fine, a apărut din suita împăratului
mai întâi unul, pe urmă încă unul, apoi şi un al treilea bărbat. Pe urmă au început să se înşire şi alţii, nu
însă aparţinând oastei sau obişnuiţilor soldaţi din gardă, ci numai dintre cei ce-i erau prieteni apropiaţi.
La un semn - vestind apropierea lui Constantin - s-a ridicat întreaga adunare. Atunci a intrat şi
împăratul, pătrunzând până chiar în mijlocul lor, aidoma unui înger trimis de Dumnezeu din cer".

Intrarea triumfală a bazileului bizantin în sala sinodală constituie un veritabil tablou descriptiv:
"Constantin era îmbrăcat în veşminte atât de strălucitoare, că aruncau în jur talazuri de fulgere
înfocate, cărora li se adăuga orbitoarea sclipire a aurului şi a pietrelor nestemate. Or, (spre deosebire
de impunătoarea) înfăţişare a lui Constantin, se vedea cât de colo că el se îngrijise să-şi înveşmânteze
sufletul cu podoabele fricii lui Dumnezeu şi ale cucerniciei: dovadă privirile sale plecate, roşeaţa
aşternută în obraji, felul cum păşea, şi - de altminteri - întreg felul său de a fi (chiar dacă înălţimea lui
îl făcea să-i depăşească pe toţi cei aflaţi în preajma sa); dovadă, frumuseţea lui, ţinuta lui atât de
impunătoare, vigoarea de nebiruit a trupului; şi toate aceste calităţi, concurate de blândeţea şi de marea
sa bunătate, făceau ca extraordinara-i limpezime de cuget să nici nu poată fi redată în cuvinte".

Şedinţa de deschidere

La 20 mai 325, împăratul Constantin, "cătând spre ei cu ochii săi limpezi, cu privirea lui senină,
adunându-şi gândurile, cu glas liniştit, cu vorba dulce", a rostit cuvântarea de deschidere a Primului
Sinod Ecumenic. Se adresa episcopilor asemenea unor "dragi prieteni", mulţumind mai întâi lui
Dumnezeu pentru toate: "Îmi voi mărturisi făţiş recunoştinţa înaintea Împăratului întregii lumi pentru
a-mi fi hărăzit, pe lângă atâtea alte faceri de bine, să-mi pot bucura ochii şi de lucrul pentru mine mai
presus decât oricare altul, acela de a vă putea găzdui pe toţi laolaltă; căruia-I vor adăuga mulţumirea
de a vă vedea mânaţi de un singur cuget şi stăpâniţi de acelaşi duh". Neînţelegerile din Biserică erau
pentru fericitul împărat mai grave decât orice război purtat: "După mine, vrajba ascunsă în sânul
Bisericii lui Dumnezeu este mai înspăimântătoare decât războiul sau decât o bătălie, oricât ar fi ea de
grea; ea-mi pare mult mai de temut decât o primejdie ameninţând de undeva din afară".

Şedinţa festivă la 20 de ani de domnie a Sfântului Constantin cel Mare

La 25 iulie, "împlinea douăzeci de ani de domnie", iar cu acest prilej, "în toate provinciile s-a adunat
lumea în sărbătoare; dar pentru slujitorii lui Dumnezeu, împăratul a rânduit el însuşi un ospăţ",
consemnându-se că "de la această masă dată de împărat n-a lipsit nici unul dintre episcopi", iar "ce s-a
petrecut acolo nu poate fi redat prin cuvinte". Cei prezenţi au fost acoperiţi cu daruri, iar pentru cei ce
nu au participat, Constantin a formulat o scrisoare în care mărturisea: "Socotit-am că cea mai frumoasă
ţintă pe care mi-aş putea-o pune în viaţă ar fi să fac aşa încât fericitele mulţimi intrate în Biserica
universală să poarte în ele o singură credinţă, o dragoste neîntinată precum şi cuvioşia cea într-un
singur gând în faţa lui Dumnezeu".

Hotărârile Sinodului

Discuţiile Părinţilor sinodali au dus la stabilirea dreptei credinţe în faţa provocării ereziei ariene, care
punea în discuţie dumnezeirea Fiului, pe Care Îl numea prima dintre creaturile Tatălui. Totodată, s-a
stabilit data prăznuirii Învierii Domnului în prima duminică după luna plină ce urmează echinocţiului
de primăvară, cu condiţia să nu cadă în aceeaşi zi cu Paştile iudeilor. Învăţătura formulată în Sinod a
fost redactată într-un Simbol de credinţă având şapte articole, al optulea având doar mărturisirea
credinţei în Duhul Sfânt. Simbolul de credinţă niceean a devenit "digul de apărare al Ortodoxiei,
precum şi cea mai precisă şi expresivă formulare a dreptei credinţe".

Şedinţa festivă de închidere a Sinodului

Şedinţa festivă de închidere a Primului Sinod Ecumenic a avut loc la 25 august, în prezenţa Sfântului
Împărat Constantin cel Mare, care a confirmat şi promulgat hotărârile în întreg Imperiul Roman.
Întrucât documentele sinodale s-au pierdut în negura vremii, rămân edificatoare scrierile istoricilor
vremii, în special cele semnate de Eusebiu de Cezareea. În această şedinţă, împăratul i-a îndemnat pe
ierarhi "să se poarte unii cu alţii în duh de pace", fiindcă "nu există lucru mai de preţ ca armonia şi
buna-înţelegere". Cu îndemnul "să înalţe lui Dumnezeu prisos de rugăciune pentru sine", împăratul şi-
a luat rămas-bun, "s-a despărţit de ei, lăsându-i să plece fiecare într-ale sale". Sfinţii Părinţi s-au întors
la scaunele de reşedinţă "plini de bucurie, călăuziţi de un singur gând (la care ajunseseră de faţă cu
împăratul)", cel al dreptei credinţe.