Erezia ariană și

problematica termenului

„homoousios”

COORDONATOR:
STUDENT:
Prof. Eugen-Marian Bărăian Elena
Panaite
Monahia Mina
Specializare: Artă Scară
Anul I

Alba Iulia
2021
Erezia ariană și problematica termenului homoousios UAB

„Este imposibil ca Dumnezeul universului

să nu coexiste din veşnicie împreună cu chipul Său,
care străluceşte atemporal, şi să nu aibă legătura cu El nu numai dincolo de timp,
dar şi de toate veacurile.
Căci pentru aceea, într-adevăr, se spune că este strălucire,
ca să ne facă să înţelegem această legătură,
şi că este pecete a ipostasului ca să ne înveţe deofiinţimea (ὁµοουσίος)”.
(Sfântul Vasile cel Mare,  Contra lui Eunomie, I, 20).

2
Erezia ariană și problematica termenului homoousios UAB

CUPRINS

Cuprins.................................................................................................................... p. 3
Introducere............................................................................................................. p. 4
..... p. 5
Cap. I Despre erezii – generalități........................................................................ p. 7
Cap. al II-lea Arianismul sau erezia lui p. 13
Arie…………………………................ p. 17
Cap. al III-lea Problematica termenului p. 18
„homoousios”......................................
Concluzii.................................................................................................................
Bibliografie.............................................................................................................

3
Erezia ariană și problematica termenului homoousios UAB

INTRODUCERE

4
Erezia ariană și problematica termenului homoousios UAB

CAP. I DESPRE EREZII – GENERALITĂȚI

Potrivit dicţionarului explicativ al limbii române şi înţelegerii dată de

Biserică, erezia sau eresul reprezintă o învăţătură sau credinţă religioasă care ia naştere în sânul
Bisericii, abătându-se de la învăţătura consacrată şi care este condamnată de Biserică1. 
Erezia/eresul (gr. ερις și lat. haeresis = opțiune, alegere, dispută, controversă,
neînțelegere2) este un termen istorico-religios și teologic care desemnează un sistem de gândire
sau credințe contrare unui sistem dominant. Eresul este denumirea populară a cuvântului erezie,
care înseamnă abatere de la dreapta credință, afirmație neconformă cu adevărul stabilit 3. Erezia
este o deviere sau o rătăcire de la dreapta credință, fiind adesea inspirată de duhurile rele4.
Erezii au apărut chiar din primele veacuri în sânul Bisericii creștine și s-au
formulat de-a lungul timpului diverse „concepții particulare fie despre Sfânta Treime, fie despre
dumnezeirea lui Iisus Hristos, sau despre firea Sa omenească, sau despre raportul dintre cele
două firi în ipostasul Său dumnezeiesc, acestea din urmă fiind cunoscute sub numele de erezii
hristologice. Se cunosc și erezii pnevmatologice, întâlnite în teologie sub numele de
subordinaționism pnevmatologic, sau de pnevmatomahie. De asemenea, ereziile care afectează
viziunea corectă asupra Bisericii se numesc erezii eclesiologice”5.
Erezie și eretic sunt cuvintele pe care le folosește Irineu de Lyon în scrierea
sa Contra Haereses (Împotriva tuturor ereziilor) pentru a descrie învățătura și pe cei care se
opun Bisericii creștine, în opoziție cu poziția ortodoxă (de la ortho- „dreaptă”
+ doxa „gândire/credință”) a Bisericii creștine6.

1
DEX
2
De la αιρεομαι, haireomai, „a alege [ceva]”, „a opta [pentru ceva]”, care înseamnă a face o alegere din
tot, a se rupe de totalitate - așadar de întregimea învățăturii celei drepte, și de trupul Bisericii celei
adevărate.
3
Pr. Prof. Ene Braniște și Prof. Ecaterina Braniște, Dicționar de cunoștințe religioase, Sibiu, Ed.
Andreiana, 2010, p. 145.
4
Diacon Dr. Liviu Petcu, Despre credința ortodoxă și despre erezii, Florilegiu Patristic, București, Ed.
Basilica, 2011, p.25.
5
Pr. Prof. Dr. Ioan Bria, Dicționar de teologie ortodoxă, EIBMBOR, București, 1981, p. 152-153.
6
Irineu de Lyon, Împotriva ereziilor, Combatere și răsturnare a gnozei cu nume mincionos, Cartea I,
trad. Din greacă și latină, introducere și note de Petru Molodeț, București, EIBMBOR, 2016, p. 50.

5
Erezia ariană și problematica termenului homoousios UAB

Aceeași filieră etimologică exploatează în zilele noastre teologul grec Christos

Yannaras atunci când spune : „Erezia înseamnă a te opri numai la o parte din întreg și a o
absolutiza, a o lua drept întregul în ansamblul lui. Cred că cea mai bună definiție a ereziei este
aceasta: absolutizarea relativului și relativizarea absolutului”7.
Deși termenul este adesea utilizat pentru a indica orice credință neortodoxă, cum
ar fi chiar și păgânismul, prin definiție, erezia nu poate fi comisă decât de o persoană care se
consideră ea însăși ca fiind creștină, dar respinge învățăturile Bisericii creștine. O persoană care
renunță complet la creștinism nu este considerată eretică, ci apostată8; o persoană care renunță la
autoritatea Bisericii, dar nu la învățăturile sale este o schismatică, în timp ce un individ din afara
Bisericii Ortodoxe care se consideră el însuși creștin poate fi numit heterodox.
De obicei, ereticii nu își definesc învățătura ca fiind eretică. Erezia este expresia
unei vederi din interiorul unui sistem de credință stabilit iar cei care s-au aplecat cu multă
sârguință asupra acestui studiu au remarcat că ereticii, mai cu seamă cei din primele veacuri,
datorează mai mult filosofiei păgâne decât revelației care rezidă în Iisus Hristos9.
A fost necesară fixarea unor „hotare” care să-I protejeze pe credincioșii ortodocși
de conținutul acestor false învățături. Aceste „hotare” – hotărâri sau formulări ale adevărului de
credință sunt dogmele Bisericii, definiții dogmatice ale Sinoadelor Ecumenice sau mărturisiri de
credință, care disting sau delimitează învățătura corectă a Bisericii, de erezie, pentru a-i îndruma
duhovnicește pe credincioși pe calea mântuirii10.

7
Christos Yannaras, Ortodoxie și Occident, București, Ed. Bizantină, 1995, p. 73-74.
8
Pr. Prof. Ene Braniște și Prof. Ecaterina Braniște, Dicționar de cunoștințe religioase, Sibiu, Ed.
Andreiana, 2010, p. 43.
9
Hipolit din Roma, Respingerea tuturor ereziilor, trad. Octavian Cocos, București, Ed. Herald, 2017.
10
Diacon Dr. Liviu Petcu, Despre credința ortodoxă și despre erezii, Florilegiu Patristic, București, Ed.
Basilica, 2011, p. 6.

6
Erezia ariană și problematica termenului homoousios UAB

CAP. AL II – LEA ARIANISMUL sau EREZIA lui ARIE

Am văzut că ereziile, adică învăţăturile mincinoase, s-au ivit de timpuriu în

Biserică. Aceasta formează o parte tristă a istoriei sale pe pământ, dar ştim că apostolul Pavel,
luându-şi rămas bun de la bătrânii adunării din Efes, le-a vorbit despre sforţările pe care le face
Vrăjmaşul pentru a strica credinţa sfinţilor 11. Petru de asemenea spune: „În popor s-au ridicat şi
proroci mincinoşi, cum şi între voi vor fi învăţători mincinoşi, care vor strecura pe furiş erezii
nimicitoare, tăgăduind pe Stăpânul care i-a cumpărat şi aducând asupra lor o nimicire
grabnică”12. Duhul Sfânt căuta să păzească pe cei credincioşi, iar conducătorii turmei trebuiau să
vegheze, ca să nu se strecoare răul în mijlocul lor.
Au existat în istorie mai multe erezii, dar cea care a pricinuit cel mai mare rău în
Biserică, din cauza însemnătăţii şi întinderii ce a luat, este arianismul. Se numeşte astfel de la
Arie, care a fost cel mai înfocat conducător şi cel mai dibaci apărător, întrucât se crede că
aceeaşi învăţătură mincinoasă sau altele asemenea ei au avut loc şi înainte de el.
Despre Arie
Arie, născut în jurul anului 256, în Libia Egiptului, era un preot al Bisericii din
Alexandria, acel mare şi vestit oraş al Egiptului. Și-a început și desăvârșit educația teologică la
școala catehetică a lui Lucian al Antiohiei (240-312), promotorul unei exegeze axate pe sensul
istoric și literal al textului biblic. Arie revine în Egipt la începutul secolului al IV-lea, iar în 313
este hirotonit preot la cea mai însemnată din cele nouă biserici din Alexandria, la Baucalis. Aici,
nu după multă vreme va începe să își expună în mod public convingerile sale trinitare de factură
subordinațianistă.
Se zice că era un om cu o înfăţişare impunătoare, cu obiceiuri curate, având
întinse cunoştinţe, multă înţelepciune, o mare îndemânare în starea de vorbă, vorbind cu uşurinţă
şi expunând vederile sale cu un talent deplin, de asemenea fiind cunoscut și pentru stilul de viata
ascetic, in timp ce influenta sa era sporita de o conduita respectabila si o voce de un farmec
convingator. Dar sub o înfăţişare de smerenie, ascundea o mare trufie şi o ambiţie nespus de
mare. În această privinţă, sunt mari piedici pentru oamenii înzestraţi cu inteligenţă şi talent
deosebit şi, dacă sunt creştini, trebuie să se ferească mult împotriva ademenirilor „celui rău”,
11
FAPTELE APOSTOLILOR 20, 29-30.
12
2 PETRU 2,1

7
Erezia ariană și problematica termenului homoousios UAB

care caută totdeauna cele mai bune unelte pentru a lupta împotriva Adevărului. Aşa a fost Arie.
El era înzestrat cu tot ce trebuie pentru a rătăci, după ce a fost rătăcit el însuşi13.
Inainte sau poate chiar in timpul perioadei sale la Alexandria, Arie a inceput sa
fie chinuit de intrebarea pe care toti crestinii trebuie sa o infrunte :Cine a fost Iisus ? Pe de alta
parte, in timpul lui Arie, crestinii erau nevoiti sa dea acestor credinte o forma sistematica,
categorica si universala. Pentru multi, acest lucru nu era necesar, datorita lucrurilor ce erau deja
scrise in scripturile si cartile primilor crestini, carti care erau impotriva ereziilor precum
Gnosticismul si Marcionismul14. Curand insa, Arie va aprinde un adevarat „foc de paie”
teologic ce va arde timp de saizeci de ani. Punctul de vedere al lui Arie prezentat in studiul sau
asupra Bibliei era sincer. Bazandu-se pe cunostintele sale despre limba greaca (folosita in
scrierea Noului Testament), el a inceput sa se indoiasca de lucrurile puse pe seama naturii lui
Hristos. La ce se referea pasajul din Biblie in care Hristos este numit singurul nascut al Tatalui  ?
Trebuie aceasta expresie inteleasa raportandu-ne la sensul sau strict ? Daca este asa, atunci
sintagma „Fiul lui Dumnezeu”, si „Primul nascut din toata Creatia”  face referire la conditia sa
de fiinta creata ? Pe de alta parte, daca el a fost creat, cum ar fi putut fi in acelasi timp,
Creatorul ? Daca Iisus ar fi o fiinta creata, atunci cum ar ramane cu statul de divinitate ?
La toate aceste frământări el a conchis ca Hristos era creatia perfecta, insa nu era
nemuritor, si intr-o oarecare masura, mai putin decat Dumnezeu și în aceste condiții el a decis sa
isi consacre viața acestei convingeri din ce in ce mai arzatoare, până la sfârșitul zilelor,
indiferent de consecințele nefaste care au urmat.
Arie, începând sa isi predice cunostintele despre Iisus, multumita persuasivitatii
argumentelor sale, a castigat in Egipt, o multime de adepti. Concluziile sale rationale ofereau o
explicatie simpla pentru nesiguranta si confuzia ce planau in jurul misterului legat de caracterul
umano-divin al lui Iisus.
In anul 319, Episcopul Alexandriei de atunci, Alexandru, a observat miscarea
ariana din cadrul parohiei sale, iar ingrijorarea sa a crescut. Acest lucru l-a determinat sa ii ofere
lui Arie, in particular, o serie de sfaturi cu rolul de a-l convinge sa se caiasca pentru invataturile
sale diferite, insa preotul a refuzat sa il asculte. Episcopul a staruit in convingerile sale fata de
ideile lui Arie, de data aceasta invitandu-l pe acesta  la o dezbatere alaturi de alti teologi, si chiar
l-a rugat public sa renunte la predicarea invataturilor sale eretice, insa si de data aceasta s-a lovit
de refuzul preotului care a continuat sa isi raspandeasca credinta. 
Arianismul,  invocând unele texte biblice, susţinea că fiinţa lui Dumnezeu este
unică şi că Fiul nu are o natură identică cu Tatăl. În concepţia lui, Fiul este prima creaţie a

13
2 TIMOTEI 3,13
14
Hipolit din Roma, Respingerea tuturor ereziilor, trad. Octavian Cocos, București, Ed. Herald, 2017.

8
Erezia ariană și problematica termenului homoousios UAB

Tatălui, schimbabil, mărginit şi chiar capabil de a păcătui. Scopul pentru care Dumnezeu a creat
pe Fiul face parte din planul de creare a lumii, fiindcă Dumnezeu nu putea crea universul
material decât cu ajutorul unei fiinţe intermediare. Dumnezeu nu se poate atinge el însuşi de
materie, căci s-ar întina. Arie mai susţine că a fost o vreme când Dumnezeu nu a fost Tată, până
la crearea Fiului, deci a fost singur și astfel, Îl făcea pe Fiul mai mic decât Tatăl şi supus Tatălui.
Separând firea Tatălui de cea a Fiului, Arie făcea o diferenţă între născut şi creat, de unde şi
inferioritatea Fiului. Fiul e Dumnezeu, nu în mod adevărat, prin naştere, ci este ulterior creat, de
aceea Fiul are un început. „A fost un timp când Fiul nu era”, adică Tatăl a existat înainte şi fără
Fiul. Fiul nu este de aceeaşi natură cu Tatăl, dar se deosebeşte de celelalte creaturi terestre. El e
cea dintâi dintre creaţii, înţelepciunea creată sau chipul lui Dumnezeu, instrumentul prin care
Tatăl a creat celelalte făpturi.
Cu alte cuvinte, principiile ereziei ariane se pot sintetiza în câteva puncte
principale:
1. Dumnezeu-Tatăl este singurul principiu necreat și nenăscut – αγεννητος;
însăși denumirea Acestuia de „Tată” implică întâietate și superioritate în raport cu Fiul.
2. Cuvântul sau Logosul divin nu există din veșnicie alături de Dumnezeu-
Tatăl; prin urmare, a fost un timp când fiul lui Dumnezeu nu exista.
3. Logos-ul a fost adus la exsitență prin voința Tatălui, dar nu din ființa
dumnezeiască, ci din nimic sau neant, ca și restul creației.
4. Fiul este întâia și cea mai desăvârșită creatură a lui Dumnezeu-Tatăl;
primind măreția din puterea creatoare a Tatălui, Logosul poate fi numit Dumnezeu.
5. După natură, Fiul este însă supus schimbării, mărginit, imperfect și
inferior Tatălui.
6. Fiul a fost adus la existență de Dumnezeu-Tatăl pentru crearea
universului.
Din cele studiate aflăm că, controversa ariana a luat nastere la finele secolului al
III-lea si s-a extins pana in secolul al IV-lea și că în ea erau implicati majoritatea reprezentatilor
Bisericii, preoti, calugari, dar si episcopi, imparati si membrii ai familiei imperiale ale Romei.
Evident ca un asemenea scandal nu putea sa ia amploare in timpul celui de-al III-lea si al IV-lea
secol, fara implicarea unor figuri istorice importante in realizarea bazei doctrinei ariane.
În mod evident, doctrina ariană nu a apărut într-un vacuum teologic. Din contră,
concepția lui Arie despre Fiul lui Dumnezeu este înrădăcinată, continuă și dezvoltă o serie de
curente hristologice eretice care s-au consolidat în Biserică în secolele precedente crizei ariene.
În primul rând, arianismul preia indirect din speculațiile unor teologici și scriitori a căror gândire

9
Erezia ariană și problematica termenului homoousios UAB

fusese influențată de sistemul gnostic15, infiltrat în creștinism în secolul al II-lea16, iar în al doilea
rând, arianismul își găsește originile directe în teologia cercurilor antiohiene17.
Arie introduce principiul timpului în viața Sfintei Treimi. Influențat de filosofia
platonică, conform căreia a) doar „unul” nu participă la timp, nici nu s-a făcut vreodată, nici nu a
devenit (Parmenide 14e) și b) doar acest „unu” este nemișcat și, ca nemișcat, este și neschimbat
(Timaios 37e-38a), Arie echivalează „nenăscutul” cu „neschimbatul”. Prin urmare, de vreme ce
Fiul nu este nenăscut, nu este nici neschimbat. Despre Fiul spune: „a fost cândva când Fiul nu
exista” (h)=n pote o(/te ou)k h)=n) și, mai mult, a fost creat din voința lui Dumnezeu din cele ce
nu există e)x ou)k o)/ntwn). Conjugată și cu principiul neoplatonic, conform căruia existența este
structurată ierarhic și ființele emanate sunt inferioare ființelor care emană, această idee a
inferiorității esențiale, de natură a Fiului era în concordanță cu mentalul filosofic al epocii. Iar
într-un climat filosofic ca cel din Alexandria, o astfel de idee putea fi destul de ușor acceptată.
Arie nu face altceva decât să apere singurătatea absolută a lui Dumnezeu: adevăratul Dumnezeu
nu poate să fie decât unul, adică singur. Atanasie combate ideea existenței vreunui interval
(dia/sthma) în sânul Treimii; în Treime nu există un „înainte” și un „după” (pro/teron kai
u(steron). Timpul este inerent creaturii, este o categorie a creatului, nu a lui Dumnezeu, Care
este necreat. Dacă Fiul este născut, înseamnă acest lucru că este și creat? Evident nu, spune
Atanasie. Nașterea nu înseamnă creare, ci e doar un mod prin care Dumnezeu Tatăl comunică
ființa Sa Fiului. Prin urmare, atunci când filosofii păgâni și Arie împreună cu ei înțeleg crearea
ca naștere prin voința lui Dumnezeu, Atanasie contrapune acestei înțelegeri ideea nașterii Fiului
din ființa lui Dumnezeu, or tocmai pentru că este din ființa lui Dumnezeu, este și veșnică, altfel
s-ar presupune schimbare în ființa lui Dumnezeu, dacă ar exista un moment când această naștere
sar produce, iar schimbarea ar însemna că Dumnezeu nu este Dumnezeu cu adevărat. Faptul
nașterii după fire presupune identitatea firii Celui care naște cu Cel care Se naște. Atanasie
respinge ideea nașterii Fiului din voința lui Dumnezeu, pentru că voința se manifestă în timp.
Nașterea după fire precede voința: „faptul de a fi după fire este mai presus și precede faptul de a-
și manifesta voința” (Împotriva arienilor III) (vom vedea că Grigorie reia această idee a nașterii

15
Concepția acestui sistem filosofic despre divinitate postula existența unui Dumnezeu suprem și
inaccesibil și a unei serii de ființe emanate din Principiul absolut, dar inferioare acestuia.
16
Hipolit din Roma, Respingerea tuturor ereziilor, trad. Octavian Cocos, București, Ed. Herald, 2017.
17
Subordinațianismul lui Lucian din Antiohia și doctrina monarhismului (din gr. Μονος: „unic” + αρχη:
„început” dinamic sau adopțianist, o mișcare eretică din secolele al II-lea și al III-lea, care insista pe
unicitatea lui Dumnezeu și nega natura divină a Logosului sau Cuvântului. Pavel de Samosata (200-277),
unul dintre cei mai reprezentativi exponenți ai curentului monarhianist, a fost episcop al Antiohiei și se
pare că a exercitat o influență considerabilă asupra tânărulu Arie în timpul studiilor acestuia la școala
catehetică din capitala Siriei antice. Potrivit lui Pavel din Samosata, Logosul nu este decât o putere sau
însușire inerentă lui Dumnezeu, fără personalitate proprie. În aceste condiții, Mântuitorul Iisus Hristos
este și rămâne un simplu om, peste care, la momentul nașterii sale din Fecioara Maria, Se sălășluiește
Logosul divin, oferindu-i calitatea de fiu adoptiv al lui Dumnezeu.

10
Erezia ariană și problematica termenului homoousios UAB

Fiului din voința lui Dumnezeu și o dezvoltă suplimentar). Așa cum soarele există întotdeauna
împreună cu raza și cu lumina, la fel și Tatăl, fiind veșnic, are din veșnicie pe Fiul.
Prima reacție împotriva doctrinei lui Arie a apărut, după câte se știe, în anul 318,
când episcopul Alexandru al Alexandriei l-a sfătuit pe Arie, într-o dezbatere publică, să renunțe
la răspândirea învățăturii conform căreia Logosul dumnezeiesc ar fi inferior Tatălui și de o
natură diferită de a Acestuia. Confruntat cu refuzul lui Arie, Alexandru al Alexandriei a fost
nevoit să convoace, în 320, sinodul episcopilor din Egipt și Libia, care l-a excomunicat pe Arie
și pe cei care îi împărtășeau învățătura greșită. În urma deciziei acestui sinod, Arie a părăsit
Alexandria și a găsit refugiu la episcopul Eusebiu al Cezareei Palestinei, prietenul și colegul său
din anii de studiu petrecuți în Antiohia. Ulterior, Arie se va îndrepta către Nicomidia, unde, sub
protecția acestui din urmă episcop, va redacta principala sa lucrare, Thalia sau Banchetul, și va
reuși organizarea unui sinod local favorabil doctrinei sale.
Atanasie, devenit mai apoi episcopul Alexandriei, în lucrarea sa „Trei cuvinte
împotriva arienilor” face referire de mai multe ori la scrierea lui Arie, rezumând învăţăturile
cuprinse în ea: „Dumnezeu nu a fost pururi Tată. Ci a fost cândva când Dumnezeu a fost singur
şi nu era încă Tată. Dar s-a făcut mai pe urmă Tată. Şi nu a fost pururi Fiul. Căci toate făcându-
se din nimic şi toate creaturile şi făpturile fiind făcute, Cuvântul lui Dumnezeu a fost făcut şi el
din nimic. Şi a fost odată când nu era. Şi nu a fost înainte de a se face. Ci a avut şi el un început
al creării. Căci a fost, zice, singur Dumnezeu; iar Cuvântul şi Înţelepciunea încă nu erau. Apoi
voind să ne creeze pe noi, a făcut pe unul oarecare şi l-a numit pe El Cuvântul şi Înţelepciune şi
Fiul, ca să ne facă pe noi prin El. Deci spunem că sunt două înţelepciuni, una proprie şi existând
împreună cu Dumnezeu; iar Fiul a fost făcut de această înţelepciune şi împărtăşindu-se de ea a
fost numit El singur Înţelepciunea şi Cuvântul. Căci Înţelepciunea, zice, a existat prin
înţelepciunea şi voinţa lui Dumnezeu. Astfel spunem că mai există şi alt Cuvânt decât Fiul cel
din Dumnezeu şi cel ce s-a împărtăşit de El s-a numit şi el Fiul, adică Fiul şi Cuvântul după
har”18.
În anul 324, Constantin cel Mare devenind singurul împărat al întregului imperiu
Roman, prin înfrângerea lui Licinius și conflictul dintre Arie și Alexandru luând amploare în
chip atât de semnificativ încât amenința pacea și stabilitatea din zona răsăriteană. Pentru a pune
capăt acestor neînțelegerile și nu numai, Constantin cel Mare a hotărât convocarea Sinodului
genral de la Niceea, în anul 325.
Astfel, principala controversă de natură dogmatică ce a condus la întrunirea celui
dintâi Sinod ecumenic și la elaborarea Simbolului de credință niceean a fost determinată de criza

18
Atanasie cel Mare, Trei cuvinte împotriva arienilor I, 5 (vezi şi I, 2, 4, 6, 7, 8, 10;
II, 37), PSB 15, p. 160.

11
Erezia ariană și problematica termenului homoousios UAB

ariană, care contesta deplina dumnezeire a Fiului și provoca Biserica să răspundă la întrebarea:
„cum este posibil ca, în interiorul sistemului monoteist moștenit de către Biserică de la evrei,
păstrat în Biblie și pe bună dreptate apărat împotriva păgânilor, să fie menținută unitatea lui
Dumnezeu în timp ce se insistă pe dumnezeirea Unuia Care este distinct de Dumnezeu-Tatăl”19?
Deşi a fost apărat de Eusebiu, episcop de Nicomedia, Arie a fost criticat de
episcopii Alexandru şi Atanasie din Alexandria iar Sinodul I Ecumenic formulează răspunsul
împotriva tezei ariene sub diverse expresii: „care din Tatăl s-a născut mai înainte de toţi vecii”,
„născut, iar nu făcut”, „cel de o fiinţă cu Tatăl”.
Esenţa Fiului este identică (homoousios) cu a Tatălui, iar naşterea sa din Tatăl ar
fi dintotdeauna, ceea ce înseamnă că Tatăl n-a existat vreodată fără Fiul. Disputa ariană nu s-a
sfârşit cu Sinodul I Ecumenic, deoarece arianismul a fost adoptat de către urmaşii împăratului
Constantin cel Mare, Constanţiu (353-362) şi Valens (364-378) care i-au combătut pe partizanii
Crezului de la Niceea.

Pr. Sorin Șelaru (coordonator), Hotărârile dogmatice ale celor șapte Sinoade Ecumenice, București, Ed.
19

Basilica, 2018, p. 22.

12
Erezia ariană și problematica termenului homoousios UAB

CAP. AL III – LEA PROBLEMATICA TERMENULUI „HOMOOUSIOS”

După cum spuneam mai sus, pentru combaterea ereziei ariene a trebuit convocat
un Sinod, la Niceea, în anul 325, care să lămurească problemele de dogmă apărute în sânul
Bisericii la acea vreme. Rezultatul final al acestui Sinod a fost formularea Simbolului de
credință, în 8 articole, în care să se afirme în mod precis și lămurit Dumnezeirea Fiului,
egalitatea și consubstanțialitatea Sa cu Tatăl20. În afară de formularea de bază a Crezului, au
fost formulate și patru anateme explicite la adresa arienilor. Toți episcopii de la Sinod au semnat
Crezul, cu excepția a doi dintre ei, Teona de Marmarica și Secundus de Ptolemaida, care au fost
ulterior depuși din treaptă de Biserică și exilați21 de către împărat împreună cu Arie, care a
refuzat și el să accepte decretele Sinodului.
Piatra de temelie a crezului este termenul ὁμοούσιος („Fiul lui Dumnezeu, Unul-
Născut, care din Tatăl s-a născut, adică din esenţa Tatălui; Dumnezeu din Dumnezeu, Lumină
din Lumină, Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat, născut nu făcut, consubstanţial
Tatălui”), introdus în crez la îndemnul împăratului, probabil la iniţiativa consilierului său Hosius
din Cordoba sau a diaconului Athanasie, teolog profund, care mai târziu va deveni episcop al
Alexandriei22.
Ne vom opri aici doar asupra unuia dintre cele două23 expresii teologice noi și ne-
scripturistice24 formulate pentru respingerea doctrinei ariene: „născut, nu creat, deoființă
„homoousios”25 cu Tatăl”.
Termenul grecesc ὁμοούσιος, homoousios = de o fiinţă, consubstanţial; este
compus din adjectivul homos, -e, -on = identic, comun; şi substantivul ousia = fiinţă, substanţă 26.
Termen nebiblic, folosit pentru a exprima raportul dintre natura lui Hristos şi natura divină (a
Tatălui), în secolul al III-lea al erei creştine a fost folosit atât de heterodocşii gnostici, cât şi de
20
Pr. Prof. Dr. Ioan Rămureanu, Istoria Bisericească Universală, București, EIBMBOR, 1992, p. 126.
21
După toată probabilitatea au fost exilați la cotul Dunării, la sud de Singidunum (Belgrad), unde au tras
la arianism doi tineri episcopi sud-dunăreni, Valens de Mursa și Ursacius de Singiduum (Belgrad).
22
Pr. Prof. Dr. Ioan Rămureanu, Istoria Bisericească Universală, București, EIBMBOR, 1992, p. 139.
23
Cealaltă expresie este „adică din ființa Tatălui”.
24
Contra termenului „deoființă cu Tatăl”, unii părinți au obiectat pe seama faptului că nu se găsește în
Scriptură, dar diaconul Atanasie și majoritatea episcopilor au demonstrat că formula nu este inventată de
ei, căci a fost folosită și înaintea lor de Clement Alexandrinul, Origen, Dionisie al Alexandriei, Tertullian,
Dionisie al Romei, ș.a.
25
Termenul deoființă (din gr. ὁμοούσιος, homoousios) este un concept teologic care desemnează unitatea
de ființă (consubstanțialitatea) dintre Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt, cele Trei Persoane ale Sfintei Treimi.
Termenul a fost introdus de Sinodul I Ecumenic de la Niceea (325) care a condamnat
astfel arianismul, erezie care susținea că Fiul este doar o creatură a Tatălui.
26
A. Bailly, Dictionnaire grec-francais, Hachette, p. 1378 ; Ion Bria, Dicţionar de teologie ortodoxă,
Bucureşti, Editura I.B.M.B.O.R., 1994, p. 189; Constantin Voicu, Problema „homoousios” la sfântul
Atanasie cel Mare, în „Mitropolia Olteniei nr.1-2/1963”, p. 3.

13
Erezia ariană și problematica termenului homoousios UAB

unii teologi ai Bisericii, mai mult sau mai puţin controversaţi, de Pavel de Samosata, cel mai
important reprezentant al monarhianismului dinamic şi probabil că a fost utilizat şi de
susţinătorii monarhianismului modalist (sau cel puţin l-i s-a atribuit în secolul IV folosirea lui),
iar în secolul al IV-lea avea să fie considerat iniţial termenul care reprezintă cel mai bine
concepţia ortodoxă, fiind introdus în crezul primului conciliu ecumenic al Bisericii, dar după
zeci de ani de aprigi controverse asupra lui, chiar dacă se impune, la al doilea conciliu ecumenic,
într-o situaţie similară, cu referire la Duhul Sfânt, este ocolit cu multă dibăcie.
Termenul „homoousios” înlocuia formula lui Arie, „homiousios” (ὁμοιούσιος') -
de fiinţă asemănătoare, în sensul că Iisus ar fi primit o fiinţă  asemănătoare cu a Tatălui, iar
nu  aceeaşi fiinţă și a fost folosit, în mod curios, de niceeni, deși el fusese mai înainte utilizat de
ereticii sabelieni (și în special de Paul de Samosata) în cursul secolului al III-lea d.Hr., în timpul
disputei lor cu Sfântul Dionisie cel Mare.
Prin folosirea termenului ὁμοούσιος se sublinia identitatea de substanţă a Tatălui şi
a Fiului, afirmându-se astfel divinitatea completă a Fiului, cât şi eternitatea Sa, toate acestea fiind
infirmate de Arie.
Practic, la sinodul de la Niceea, în ce priveşte raportul dintre substanţa Fiului şi
a Tatălui, episcopii s-au împărţit în mai multe categorii cei mai mulţi, în frunte cu Alexandru
al Alexandriei, Hosius al Cordobei şi diaconul Atanasie au susţinut termenul ὁμοούσιος cu
toate implicaţiile lui. Arie, împreună cu adepţii lui susţineau termenul anomoios = neasemănător,
susţinând că Hristos deţine o substanţă diferită, neasemănătoare cu a Tatălui, el fiind o creatură a
Tatălui. O altă grupare, în frunte cu Eusebiu de Nicomedia susţineau o variantă mai
temperată, raportul dintre Tatăl şi Fiul fiind definit prin termenul homoiousios, care avea să
evolueze între semnificaţiile de esenţă (fiinţă, substanţă) asemănătoare, asemenea (Tatălui) în toate
privinţele, de esenţă similară, din aceeaşi esenţă.

Împotriva termenului deoființă cu Tatăl (ὁμοούσιος τῳ πατρί), ereticii arieni au

propus câteva formule alternative: arienii moderați sau „semiarienii” au propus formula „de
ființă asemănătoare cu Tatăl” (homiousios - ὁμοιούσιος τῳ πατρί), în sensul că Iisus ar fi primit o
fiinţă asemănătoare Tatălui şi nicidecum aceeaşi fiinţă. Semiarienii mai erau numiți și
„omiusieni” datorită acestei formule, arienii extremiști foloseau formula conform căreia Fiul
„seamănă” cu Tatăl (homoios - ὅμοιος), de unde și denumirea acestora de „omieni”. Această
expresie declara practic că Fiul se aseamănă „în genere” cu Tatăl, fiind o îndepărtare chiar și de
la formula „de ființă asemănătoare”, iar arienii cei mai riguroși au adoptat un termen și mai
extrem, zicând că Fiul este „cu totul neasemenea” cu Tatăl (anomoios - ἀνόμοιος), de unde și
denumirea acestora de „anomei”.

14
Erezia ariană și problematica termenului homoousios UAB

Ca în cazul multor altor termeni filosofici, Sfinţii Părinţi au preluat

termenul ὁμοούσιος și i-au dat un sens nou, ortodox. Conceptul a fost propus pentru prima dată
la Niceea de Osius sau poate chiar de Constantin însuși, fiind mai apoi susținut de „un mic grup
de teologi îndrăzneți și luminați care au înțeles că nu era suficientă o simplă condamnare a
lui Arie, ci era nevoie și de o cristalizare a Tradiției Bisericii prin folosirea unui termen clar27”.
Conform teologului și istoricului italian Manlio Simonetti, termenul ὁμοούσιος
este cel mai semnificativ din punct de vedere anti-arian, iar alți teologici și cercetători au
concluzionat, având în vedere dezbaterile teologice intense pe care această formulă le-a provocat
atât în cadrul Sinodului, cât și în deceniile următoare, că afirmarea deoființimii sau
consubstanțialității Fiului cu Tatăl rămâne „punctul nevralgic și piatra de poticnire” din
Simbolul de la Niceea. Acest termen a fost primit cu reticență și a declanșat o serie de alte
conflicte între niceeni și arieni în perioada dintre Sinodul I Ecumenic și întrunirea Sinodului al
II-lea Ecumenic de la Constantinopol din anul 381.
În primul rând, expresia ὁμοούσιος τῳ πατρί nu era de proveniență biblică,
termenul ὁμοούσιος neregăsindu-se în vocabularul nici unui autor al cărților ce alcătuiesc Sfânta
Scriptură. Fără a insista pe detaliile apariției și evoluției termenului în limbajul filosofic și
teologic preniceean, putem totuși menționa faptul că acest cuvânt se conturează în vocabularul
grecesc abia prin scrierile gnostice din spațiul alexandrian al sec. al II-lea și al III-lea, fiind
preluat de filosofi precum Plotin și Porfir. În scrierile gnostice și filosofice, conceptul de
ὁμοούσιος, așa cum remarcă L. Perrone, păstrează un caracter destul de general, chiar vag, și se
referă la formele de existență care aparțin ontologic aceleiași clase sau împărtășesc același
conținut28. Termenul va pătrunde în vocabularul creștin prin scrierile lui Clement Alexandrinul și
Origen, fiind folosit inițial cu același sens general. Către mijlocul secolului al III-lea, conceptul
de ὁμοούσιος începe să dobândească treptat în creștinism un sens destul de tehnic, referindu-se
la identitatea ontologică dintre Fiul și Tatăl.
În al doilea rând, dat fiind faptul că termenului ουσια avea în anumite sisteme
filosofice un înțeles cu conotații materiale, nu puține erau vocile celor care considerau că prin
introducerea conceptului de ὁμοούσιος în textul Simbolului de credință se promova o înțelegere
mai puțin spirituală a divinității. În acest sens, Fiul și Tatăl apăreau ca segmente diferite ale
aceleiași substanțe, fiiința dumnezeiască împărțindu-se în două prin nașterea Logosului divin.
În al treilea rând, având în vedere faptul că termenii ουσια și υποστασις vor
dobândi precizie terminologică abia către finalul secolului al IV-lea, noțiunea de ὁμοούσιος
putea fi înțeleasă în sens sabelian. Sabelie, cel care a răspândit această erezie în Roma în secolul
27
http://www.revistateologica.ro/articol.php?r=76&a=4700
28
Constantin Voicu, „Problema homoousios la Sfântul Atanasie cel Mare” în: Mitropolia Olteniei, vol.
15, nr. 1-2/1963, Craiova, 1963, pp. 3-20.

15
Erezia ariană și problematica termenului homoousios UAB

al III-lea și a fost condamnat de papa Calist I, considera că Tatăl, Fiul și Duhul nu sunt decât
diferite moduri de manifestare ale unui singur Dumnezeu, și nu trei Persoane distincte. Astfel,
Cel care Se întrupează și pătimește pe Cruce este Dumnezeu-Tatăl sub aspectul Fiului, de aceea
erezia a mai fost numită și patripasianism (Pater pasuus est).
În al patrulea rând termenul ὁμοούσιος care fusese întrebuințat de Pavel de
Samosata într-un sens monarhianist în secolul al III-lea, a fost condamnat la Sinodul din
Antiohia din 268. Făcând obiectul criticii Sinodului antiohian, conceptul își găsea astfel mai greu
susținători în contextul Sinodului de la Niceea.
Aceste conflicte au apărut chiar în cadrul dezbaterilor celui dintâi Sinod, dar, cu
toate acestea, Părinții de la Niceea au reușit să răspundă tuturor obiecțiilor ridicate împotriva
conceptului ὁμοούσιος și vor introduce după cum am vazut, termenul în textul Simbolului de
credință. Chiar dacă acest cuvânt nu era de proveniență biblică, așa cum este cazul celorlalte
expresii folosite în Simbol, s-a considerat că acest termen exprimă cu fidelitate hristologia
Sfintei Scripturi și nu contrazice adevărul biblic despre dumnezeirea și egalitatea Fiului cu Tatăl
în cadrul Sfintei Treimi. În plus, noțiunea ὁμοούσιος nu a fost întrebuințată cu sens materialist.
Dimpotrivă, conceptul era folosit într-un sens spiritual și pentru a exprima faptul că Fiul nu are
nici o asemănare cu creaturile, care au fost aduse la existență din nimic. Spre deosebire de
acestea, Fiul sau Logosul provine din Ființa Tatălui și este egal cu Acesta.

CONCLUZII

16
Erezia ariană și problematica termenului homoousios UAB

BIBLIOGRAFIE

17
Erezia ariană și problematica termenului homoousios UAB

A. IZVOARE
SURSE
1. Biblia sau Sfânta Scriptură, Ediție jubiliară a Sfântului Sinod, versiune diortosită
după Septuaginta, redactată și adnotată de Bartolomeu Valeriu Anania, București,
Editura Institutului Biblic și de Misiune a Bisericii Ortodoxe Române, 2001.

DICȚIONARE, MANUALE
2. BRANIȘTE, Ene și BRANIȘTE, Ecaterina, Dicționar de cunoștințe religioase, Sibiu,
Ed. Andreiana, 2010.
3. BRIA, Ion, Dicționar de teologie ortodoxă, EIBMBOR, București, 1981.
4. RĂMUREANU, Ioan, Istoria Bisericească Universală, București, EIBMBOR, 1992.
IZVOARE PATRISTICE
5. ATANASIE CEL MARE, Trei cuvinte împotriva arienilor I, PSB 15, trad. din lb. greacă,
introducere și note de Pr. Prof. Dumitru Stăniloaie, Bucureşti, Editura IBMBOR, 1987.
6. EUSEBIU DE CEZAREEA, Viaţa lui Constantin cel Mare III, 4, PSB 14, traducere și note de
Radu Alexandrescu, Bucureşti, Editura IBMBOR, 1991.
7. HIPOLIT DIN ROMA, Respingerea tuturor ereziilor, trad. Octavian Cocos, Ed. Herald,
2017.
8. IRINEU DE LYON, Împotriva ereziilor, Combatere și răsturnare a gnozei cu nume
mincionos, Cartea I, trad. Din greacă și latină, introducere și note de Petru Molodeț,
București, EIBMBOR, 2016.
9. IRINEU DE LYON, Împotriva ereziilor, Combatere și răsturnare a gnozei cu nume
mincionos, Cartea a III-a, trad. Din greacă și latină, introducere și note de Petru
Molodeț, București, EIBMBOR, 2018.
10. PETCU, Liviu, Despre credința ortodoxă și despre erezii, Florilegiu Patristic,
București, Ed. Basilica, 2011.

B. LITERATURA SECUNDARĂ
STUDII și ARTICOLE

18
Erezia ariană și problematica termenului homoousios UAB

11. CHIFĂR, Nicolae, Formularea și aprobarea Crezului niceean la Sinodul I Ecumenic

în Anuarul Facultății de Teologie Ortodoxă din București, București, Ed.
Universității, 2010.
12. CHIFĂR, Nicolae, Istoria Creștinismului I, Iași, Ed. Mitropoliei Moldovei și
Bucovinei, 1999
13. YANNARAS, Christos Ortodoxie și Occident, București, Ed. Bizantină, 1995.

14. POPOVICI, Eusebiu, Istoria bisericească universală și statistica bisericească,

Cernica, Editura Cărților Bisericești, 1926.
15. STĂNILOAIE, Dumitru, Teologia Dogmatică Ortodoxă, vol. II, București, EIBMBOR,
2003.
16. ȘELARU, Sorin (coordonator), Hotărârile dogmatice ale celor șapte Sinoade
Ecumenice, București, Ed. Basilica, 2018.
17. VĂLEAN, Daniel Nicolae, Erezii, controverse și schisme în creștinismul sec. I-XI,
Cluj-Napoca, Ed. Limes, 2009.
18. VOICU, Constantin, Problema homoousios la Sfântul Atanasie cel Mare în:
Mitropolia Olteniei, vol. 15, nr. 1-2/1963, Craiova, 1963.

C. SURSE WEB

1. BARNES Patrick, Intrebuintarea termenului eretic, articol disponibil la

https://www.crestinortodox.ro, accesat la data de 23.12.2020.

2. STEREA, Tache Portretul ereticului si al schismaticului dupa Sfintii Parinti, articol

disponibil la https://www.crestinortodox.ro, accesat la data de 29.12.2020.

3. Ereziile iudaizante, articol disponibil la https://www.crestinortodox.ro, accesat la

data de 29.12.2020.

4. Erezii periculoase, articol disponibil la https://www.mythologica.ro, accesat la data

de 30.12.2020.

5. Vechile Biserici Orientale, articol disponibil la https://www.crestinortodox.ro,

accesat la data de 31.12.2020.

19