Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
harismatica
Sfantul Nicodim Aghioritul este praznuit pe 14 iulie. După cum, în lumea materială, „stea de stea se deosebeşte în strălucire (1
Cor. 15, 41), tot aşa şi pe cerul duhovnicesc al sfintei noastre Biserici nenumăraţi sfinţi răspândesc raze de lumină dumnezeiască
şi aprind inimile credincioşilor, potrivit cu harismele lor personale prin care s-au sfinţit şi L-au slăvit pe singurul Domn Sfânt.
Sfântul Nicodim, pentru noi, nu este o persoană oarecare, ci Sfântul care ne-a mişcat sufletele din fragedă copilărie. Este o figură
a Bisericii noastre care a salvat Ortodoxia în perioada turcocraţiei şi i-a dat posibilitatea şi dreptul să supravieţuiască în curgerea
vremii. Astfel, dacă astăzi toate rânduielile deviază, iar situaţiile la care am ajuns sunt de aşa natură, încât nimeni nu poate
prevedea unde vor conduce, Grecia are cele mai puternice principii, cele mai duhovniceşti dispoziţii şi cele mai cereşti orientări.
Intr-adevăr, dacă cineva aruncă o privire corectă în istoria ultimelor secole ale Bisericii şi ale poporului nostru, va vedea cât de
Sfântul Nicodim a trăit ascuns de lume şi continuă să rămână tăinuit pentru mulţi. Nu e cel care dă naştere la impresii şi
emoţionează în mod trecător inimile, ci este acela care le susţine, pentru că şi-a întemeiat învăţătura pe piatra cea din capul
unghiului, pe Domnul, şi pe temelia apostolilor. Astfel, Biserica Greciei, dar şi, in general, Sfânta Biserică Răsăriteană
Sfântul Nicodim este un sfânt mare mai cu seamă pentru vieţuirea monahală, pentru trăirea unei vieţi mistice, pentru exprimarea
prin cuvânt a teologiei apofatice, pentru ca omul să poată face saltul spre cele de dincolo şi să se strămute şi să le vadă pe cele
nevăzute şi să le pipăie pe cele de neatins. Este un „ierofant" care deschide inainteanoastră tainele împărăţiei cerurilor şi toate
cele pe care le-au simţit, le-au scris şi ni le-au lăsat sfinţii Bisericii. Viaţa şi lucrarea lui sunt un fulger care a străbătut cerul. Aşa
cum atunci când fulgeră le vedem pe toate, tot aşa şi el le-a văzut pe toate câte sunt în cer şi pe pământ, dându-ne posibilitatea să
vedem si să înţelegem şi noi „tainele cele din veac ascunse“ (Ef. 3, 9), toate câte nu le pot înţelege înţelepţii şi conducătorii, dar le
înţeleg pruncii.
Sfântul Nicodim este, cu adevărat, o personalitate harismatică: teolog iscusit, mare ascet, ungător al noilor mucenici, dogmatist
plin de acrivie, canonişi foarte profund, imnograf neîntrecut, aghiograt unic, scriitor plin de dulceaţă, închinător preaduios al
Fiind în toate privinţele un aghiorit, ne-a adus în comuniune cu mulţimea Părinţilor din vechime şi ne-a dăruit, sintetic, cu o
înţelepciune unică şi desăvârşită, întreaga lor învăţătură mântuitoare. Să mai adăugăm încă ceva? Sfântul Nicodim a fost un om
care a învăpăiat sufletele care au ales modul de viaţă şi de sfinţire monahal. Cine dintre noi nu „a fost înşelat cu înşelăciunea cea
bună“ de către cuviosul nostru Părinte? Cine nu a fost străpuns la inimă şi nu a simţit că mişcările valurilor cereşti ţâşnesc în
inima lui atunci când îi citeau şi îi meditau scrierile dumnezeieşti, mai cu seamă Sinaxarul.
Sfântul Nicodim este pedagogul nostru spre Hristos. Câţi pedagogi spre Hristos nu i-au premers, începând cu apostolii şi până la
ultimii sfinţi! Sfântul Nicodim s-a desfătat în sânul lui Dumnezeu, s-a desfătat de vieţile sfinţilor, şi tot ce a găsit acolo ne-a
predat şi nouă. Astfel, putem să ne apropiem de fiecare sfânt, şi atunci simţim şi propria lui apropiere de Dumnezeu, unirea Iui
adevărată şi personală cu El. Domnul ne-a învrednicit să ne unim cu El potrivit cu personalitatea noastră, cu condiţiile vieţii
noastre, cu îndeletnicirile noastre zilnice. Potrivit cu ce suntem şi cu ce caută fiecare dintre noi, Domnul îşi împarte harismele
tuturor prietenilor Săi, care sunt sfinţii şi cei care îi iubesc pe sfinţi. Sfinţii zidesc Biserica lui Hristos.
Sfântul Nicodim a primit de la Dumnezeu harisma de a fi un mare învăţător. Şi nu numai că a avut harisma învăţăturii, dar a avut
înlăuntrul său harisma Tradiţiei, adică a salvat tot ceea ce ne-a predat Dumnezeu şi tot ceea ce Dumnezeu transmite prin noi
altora. Astfel, prin intermediul sfinţilor, al monahilor şi al celor care cred în Dumnezeu, întreaga moştenire a Sfinţilor Părinţi ni
se transmite şi nouă şi devine propriul nostru element alcătuitor, nu doar ca o posesie, ci ca un conţinut al inimii.
Sfântul Nicodirn l-a trăit pe Dumnezeu intr-o epocă întunecată, barbară, în care copiii lui lisus Hristos erau junghiaţi. Şi totuşi, a
salvat şi propria noastră viaţă prin faptul că a devenit el însuşi Tradiţie, după ce mai întâi s-a identificat cu cugetul, cu râvna şi cu
trăirea sfinţilor. Ca să reuşească aceasta, s-a smerit, s-a făcut monah, şi de aceea insuflă atâţia şi atâţia monahi.
Trebuie să conştientizăm că simţul nostru duhovnicesc, dispoziţia lăuntrică de a ne sui la cer, înălţarea sufletului nostru, ca să
poată să ajungă şi să răpească desfătările cereşti, sunt, toate, o cunoaştere a înălţimii şi adâncimii lui Dumnezeu, Care, pe de-o
parte, este de necuprins cu mintea, dar, pe de altă parte, este cunoscut în cele dinlăuntru ale noastre. Acestea sunt înălţimea şi
adâncimea chemării pe care ne-a făcut-o Domnul. Astfel, Domnul îl face pe fiecare dintre noi un sălaş al harului şi o suflare a lui
Dumnezeu, pentru că El suflă înlăuntrul nostru, respi- n si transmite toate cele pe care le-a primit de la cerescul Tată. „Sufletele
drepţilor sunt în mâna lui Dumnezeu“ (Inţel. Sol. 3, 1), spune una dintre Paremiile care se citesc ia sfinţi. Inimile şi viaţa sfinţilor
şi drepţilor le ţine Domnul in mâna Sa, ca să le înalţe la Tatăl, îşi pune mâna pe capetele noastre, ca să ne binecuvânteze. Astfel,
ne aflăm în fiecare zi „in mâna lui Dumnezeu”, şi Dumnezeu va arăta cândva licăririle sfinţilor tuturor celor care i-au iubit.
De aceea am şi dorit să ne facem monahi, de aceea ne sfinţim, de aceea ne-am botezat, ne-am mirut si de aceea suntem mişcaţi de
mişcările harului dumnezeiesc. Cu adevărat, Dumnezeu ne va da harisme, lupte şi biruinţe atunci când ne vom întoarce privirile
spre El. Ne va da libertatea in Hristos. De obicei omul nu poate să-şi aducă aminte de toate acestea, nici să ie izbutească, dar
Domnul ne va da, la momentul potrivit, toate cele de care are trebuinţă inima noastră, tot ce este necesar ne va da. Propria noastră
călătorie, dar şi a tuturor credincioşilor, este o apropiere de Hristos, iar sfinţii vor străluci ca soarele în plină zi, atunci când îi va
cerceta Dumnezeu (cf. înţel. Sol. 3, 7). Acest fapt, precum şi deschiderea inimii tuturor generaţiilor de oameni, va fi marşul de
Dar Sfântul Nicodim mai este şi un tâlcuitor insuflat de Dumnezeu. Tâlcuitorul este cel care e insuflat direct de Dumnezeu, a
cărui viaţă este o tâlcuire a lui Hristos şi a vieţii Lui. Când ajungem tâlcuitori insuflaţi de Dumnezeu, când purtăm voia
dumnezeiască şi înlăuntrul nostru Se află Dumnezeu, atunci viaţa noastră, inima noastră, cuvântul nostru sunt o prorocie. Se
poate să nu fim învăţători, dar, cu toate acestea, poziţia noastră, mersul nostru şi toate celelalte mărturisesc că suntem fiii lui
Dumnezeu, fiii sfinţilor. Astfel, zi de zi, noi, ceilalţi, înaintăm către sfinţii care ne tâlcuiesc prin Duhul Sfânt, care ne arată
Sfântul Nicodim este un om ceresc, şi nu se cuvine să-l cinstim prin cuvinte, ci cu fapte. Desigur, Biserica nu a făcut niciodată
deosebire între cele cereşti şi cele pământeşti. Numai cine are o concepţie lumească ar putea face o astfel de separaţie. Biserica nu
desparte, adeseori, nici persoana lui Hristos de cea a sfinţilor, cu atât mai puţin nu-i desparte pe sfinţii din cer de noi, care ne
simţim, pe care ne şi numeşte „sfinţi", aşa cum a făcut-o, cel dintâi, Apostolul Pavel.
Nu se poate insă ca cineva să vrea să ajungă sfânt şi să nu-i cinstească pe cei care ostenesc, cu fapta şi cu cuvântul, pentru sufletul
lor. Nu se poate sfinţi cineva fără să-şi dăruiască voinţa unei anumite persoane, nu unui înger, unui sfânt sau lui Dumnezeu, ci
unui om, aşa încât să se smerească, să i se încredinţeze, să-L vadă pe Dumnezeu intr-o persoană văzută. Pentru că Dumnezeu nu
este slujit de cele necreate, ci de persoane însufleţite, este cinstit de către acestea şi slăvit prin acestea. Este închinat în persoane,
pe care s-ar putea să le cunoaştem sau să nu le cunoaştem, care au trăit în colibe sau in peşteri, ca de pildă Sfântul loan Filosoful
Fragmente din diferite omilii rostite de Gheronda Emilianos la praznicul Sfântului Nicodim.
Talcuiri la canoanele monahale ale sfintilor Antonie, Augustin si Macarie; Editura Egumenita