Rugăciunea şi Importanţa ei.

Rugăciunea şi Importanţa ei.

Etimologia cuvântului rugăciune.Definiţie.Felurile Rugăciunii.Rugăciunea în Noul şi Vechiul

Testament.

Sensul cuvântului rugăciune este dat de: rogaţio, - nis= rugă, stăruinţă; rogaţionem; rogo, -are,
aviatum= a ruga cu stăruinţă.Rugăciunea este actul esenţial, fundamental al vietii noastre religioase,
este mijlocul de a ne pune în legatură directă cu Dumnezeu prin înălţarea gândului, a inimii, a voinţei
noastre, spre El. Rugăciunea a fost numită de către Sfinţii Părinţi ( Sfântul Ioan Gură de Aur, Sfântul
Grigorie de Nyssa) : convorbire cu Dumnezeu şi Înălţarea minţii catre Dumnezeu sau cererea celor ce
se cuvin de la Dumnezeu.
Rugăciunea este după cuvântul Sfintei Scripturi o forma de înţelepciune, care ne ajută să
întelegem voia lui Dumnezeu, indiferent daca este făcută la Biserică ( rugăciune publica sau
obştească) sau în faţa icoanei, acasă ( rugăciune particulară), recomandată de Mântuitorul Iisus
Hristos: Tu însă cand te rogi, intră în cămara ta…( Matei 6, 6).
Rugăciunea publică ( obştească) este rugăciunea liturgică sau bisericească, săvârşită prin
intermediul preoţilor, la vreme determinată; este rugăciunea oficială a Bisericii, încadrată în cult şi
rânduită în cărţile de cult.După conţinut, rugăciunea poate fi: de laudă, de slăvire a lui Dumnezeu;
avem exemplu, Doxologia, prin care sunt rostite de către preot cuvintele: Slavă Ţie Celui ce ne-ai
arătat lumină; doxologia sau rugăciunea teologică, ca prima parte a anaforei liturgice, avea din
vechime caracterul unui imn de laudă închinat Sfintei Treimi: Mărire Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh:
de mulţumire ( euharistică), cum sunt formulele de binecuvântare de la începutu slujbelor şi formulele
de ecfonis de la sfârşitul rugăciunilor ( Că Milostiv şi iubitor de oameni Dumnezeule eşti, şi Ţie slavă
înălţăm: Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh…) ; rugăciunea de pocăinţă, de umilinţă, de credinţă în
bunătatea şi iertarea lui Dumnezeu, credinciosul cerând îndurare pentru iertarea păcatelor sale;
rugăciunea de cerere, care este cea mai frecventă şi în cult şi în particular. O sinteză a rugăciunii de
cerere a Bisericii, este Ectenia.

Morală Creştină 2011. 2

 Rugăciunea şi Importanţa ei.

O rugăciune de înaltă spiritualitate şi pe care creştinul trebuie să o rosteasca în fiecare zi este:

Împărate ceresc- prin ea cerem; luminarea minţii, curăţia inimii, ajutorul harului divin, har atribuit
Sfântului Duh.Echivalent acestei rugăciuni este la catolici : Veni, Sancte Spiritus! Rugăciunea mode, cu
origine în Sfânta Scriptură, şi izvor al tuturor rugăciunilor întrebuinţate din cea mai adâncă vecime a
Bisericii este rugăciunea Tatăl nostru.Este model pentru că Mântuitorul Iisus Hristos a rostit-o ca să-i
învete pe ucenicii Săi cum să se roage.Catehumenii o învătau înainte de a se boteza.Se rosteşte şi în
timpul Sfintei Liturghii a credincioşilor1.
Din punct de vedere istoric, deja în Vechiu Testament rugăciunea este împreunată cu milostenia,
un element esenţial al pietăţii interioare personale care este mai importantă decât ritualul exterior
( Luca 18,11).În rugăciune, profeţii şi drepţii Vechiului Testament obţin putere dumnezeiască ( Iesire
32,11) . Sfinţii Noului Testament, rămân în atitudine faţă de rugăciune înaintea Mielului Eshatologic
( Apocalipsă 5, 7 ) . Mântuitorul Iisus Hristos, rezumă întreaga Sa viaţă de rugăciune în rugăciunea
sacerdotală ( Ioan 17, 1- 26) .Pentru Sfinţii Apostoli, rugăciunea şi slujirea cuvântului fac parte din
propria lor slujire. Din primele zile ale Bisericii, rugăciunea este nedespărţită de viaţa creştină, cea
personală şi comunitară (Coloseni 4, 2 ). Ea însoţeşte totdeauna cultul în duh şi în adevar, care poate să
includă şi alte forme de pietate, în care se exprimă creştinii, în mod personal, retras.Interpretând
îndemnul Sfântului Apostol Pavel: Rugaţi-vă neîncetat ( I Tesaloniceni 5, 17 ), Origen consideră
întreaga viaţă a credinciosului ca o întreruptă şi mare rugăciune, dintre care ceea ce numim noi în mod
obişnuit rugăciune, nu este decât o părticică 2.În Noul Testament sunt cuprinse numeroase exemple de
rugaciune: a) rugăciunea Mariei- măreşte suflete al meu pe Domnul ( Luca 1, 45-55); b) Rugăciunea
lui Zaharia- Binecuvântat este Domnul Dumnezeul lui Israel ( Luca 1, 68-79) ; c) Rugăciunea lui
Simeon- Acum liberează pe robul Tău ( Luca 2, 29-32) ; d) Rugăciunea îngerilor- Sfânt Sfânt Sfânt
( Apocalipsă 7, 8 cf. Isaia 7, 3 ).
La începutul secolului al II- lea, Sfântul Policarp al Smirnei, în Scrisoarea către Filpeni,
aminteşte de rugăciune, ca constitutivă a ritualului creştin.Învatătura celor 12 Apostoli sau Didahia,
recomandă ca rugăciunea să se rostească de trei ori pe zi de către fiecare creştin.Rugăciunea Tatăl
nostru, începând cu secolul al IV- lea intră in ritualul Sfintei si dumnezeieşti Liturghii.În tradiţia
1
Ecfonisul ei se găseste în Evanghelia de la Matei: Deci voi aşa să vă rugaţi: Tatăl nostru Care eşti în ceruri..( Matei 6, 9-
13). Pr. Prof. Dr. Ene Branişte, Prof. Ecaterina Branişte, Dicţionar Enciclopedic de cunoştinte religioase, Tipărit cu
binecuvântarea Prea Sfinţitului Laurenţiu- Episcopul Caransebeşului, Editura Diecezană a Caransebeşului, anul 2001.
2
Origen, Despre Rugăciune, Volumul 7 în Părinţi şi Scriitori Bisericeşti.Pr.Prof. Dr. Ion Bria, Dicţionar de Teologie
Ortodoxă, A-Z, Tipărit cu binecuvântarea Prea Fericitului Părinte Teoctist, Ediţia a II- a revizuita şi îmbunătăţită, Editura
Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, anul 1994.

Morală Creştină 2011. 3

 Rugăciunea şi Importanţa ei.

liturgică, se gasesc numeroase texte de rugaciune, în care se invocă harul Persoanelor Sfintei Treimi
sau mijlocirea Maicii Domnului. De exemplu: Împarate Ceresc Mângâietorule, Împărăteasa mea Cea
Preabună, Slavă intru cei de sus lui Dumnezeu, Lumină Lină, Sub mijlocirea Ta scăpăm, Doamne al
puterilor, Cred Doamne şi mărturisesc.

Rugăciune şi cunoaştere în învătătura ortodoxă.

Singurul mijloc de legătură directă între creaturile raţionale şi Creatorul lor este
Rugăciunea3.Sfântul Grigorie de Nissa, spune despre rugăciune că este vârful corului virtuţii, cu alte
cuvinte rugăciunea este împletirea tuturor virtuţilor şi a faptelor bune, deoarece fără rugăciune, noi nu
ne putem completa virtuţile şi nu putem trăi cum se cuvine în faţa lui Dumnezeu.În ceea ce priveşte
rugăciunea, nu o putem numii o metodă de cunoaştere.O metoda presupune desfăşurarea unui process
de mijloace definite care determină, prin esenţa lor, o teză, o concluzie sau o cunoaştere.Prin rugăciune
se cere cele de trebuinţă pentru sufletele noastre, către Creatorul nostru şi se aduce laudă sau se
mulţumeste lui Dumnezeu.Nu este o cheie cu care se eschide o uşă, ci mai degrabă o bataie în usă,
aşteptând deschiderea; se mai poate spune că este o cale de cunoaştere, a desăvârşirii.
Întreaga existentă duhovnicească ortodoxă, s-a desfăşurat la Muntele Sinai, ca şi în Egipt, în
Athos, la Constantinopol şi Ierusalim, în Rusia sau la noi, în climatul şi în respiraţia rugăciunii.Dupa
Sfinţii Părinţi, rugăciunea este formată din mai multe trepte, fiecare treapta având o anumită experienţă,
iar cand înaintăm în parcurgerea acestor trepte avem senzaţia ca suntem la prima treaptă, deoarece
învătăm ceva nou.Sfântul Părinte Ava Alonie spune că de dimineaţă până seara ajunge în măsură
dumnezeiască; pentru a putea ca noi să înaintăm pe cât mai multe trepte, trebuie să practicăm
rugăciunea în fiecare moment al vieţii noastre, niciodată sa nu uităm de Dumnezeu.

Rugăciunea lui Iisus.

Aceasta rugăciune a lui Iisus, trebuia să se numească Rugăciunea către Iisus, dar adevărul este
că în această rugăciune către El , întâlnim rugăciunea adresată de Iisus Însuşi Tatălui, în care
descoperim latimiditatea de nepătruns şi tainică ce există între Ei.Întâlnim, astăzi în Occident, tendinţa

3
Sfântul Grigorie Palama în lucrarea sa  .Studii Teologice, Revista Institutelor Teologice din Patriarhia
Română, Magistr. Ierom. Antomie Plămădeală, Rugăciune şi cunoaştere în învătătura ortodoxă, numărul 3- 4, seria a II- a,
MARTIE- APRILIE, anul 1958.

Morală Creştină 2011. 4

 Rugăciunea şi Importanţa ei.

de a obiectiva această rugăciune, cu metodele împrumutate din Orientul necreştin ( cum ar fi de exeplu,
dihiker-ul musulman, yapa-yoga hindusă, nembustu japonez), adică, mai pe scurt, intâlnim tendinţa de
a o scoate din contextual ei eclezial şi ascetic, acela al isihasmului.Acest cuvânt provine din isihia, care
în limbajul călugărilor, desemnează liniştea, pacea unirii cu Dumnezeu.Isihia este în fond sinonim cu
quies, pacea adâncului inimii, atât de importanta in tradiţia benedictiană.
Rugăciunea lui Iisus este doar un aspect a unei arte a artelor şi ştiinţă a ştiinţelor, a căror
abordare nu este înlesnită de Jean Gouillard şi care alcătuiesc Mica Filocalie a rugăciunii
inimii4.Aceste texte sunt extrase din Filocalia părinţilor niptici5, vasta culegere de scrieri ascetice şi
mistice, realizata la sfârşitul secolului al XVIII- lea, de Mitropolitul Corintului Macarie, şi prezentata
de un bătrân călugăr din Athos, Sfântul Nicodim Aghioritul.Aceasta mare Filocalie greaca a fost
publicată în 1782 la Veneţia, apoi tradusa în slavonă, în rusă şi în română.Ea constituie un lucru
deosebit de important, deoarece a stat la baza reînoirii vieţii monahale din Biserica Ortodoxă, in secolul
al XIX- lea, atât în lumea greacă, cât şi în cea ruă şi în Tările Române.
Anumiţi călugări, fie semi- eremiţi, fie trăind în deplină recluziune, ajung la un dar special al
rugăciunii, neieşind din tacerea lor.Rugăciunea lui Iisus pentru ei, este una din faţadele unei asceze
metodice şi riguroase. Aceşti oameni se transformă încetul cu încetul în mijlocitori, stâlpi de rugăciune,
în părinţi duhovnicesti pe care tocmai această retragere din lume, de care departându-se, se nevoiesc
neştiuţi în înaintarea continuă în viaţa trinitară, îi face capabili de o minunată îninte- vedere.Exemplu îl
avem pe părintele din pustia Gaza, din secolul al VI- lea, Sfântul Varsanufie, care s-a inchis cu totul în
chilia sa, trăind in simţirea smerită a prezenţei lui Dumnezeu şi nesuferind nici o întâlnire cu
oamenii.Dar când ucenicii săi îi scriau, cerându-I sfatul, el răspundea stareţului mânastirii cu o
desavârşire înţelegere a vietii de obşte.Minunându-se de aceasta, călugării s-au gândit că Varsanufie
nici nu există şi că stareţul însuşi, din smerenie închipuise un sfătuitor.Atunci Bătrânul ieşi din
sihăstrie, fară a ieşi însă din tăcerea lui, veni în mânastire, unde spălă picioarele fraţilor, şi apoi se
reîntoarse în pustie, dupa ce-I încredintase de existenţa sa.
Dacă se face cu inimă smerită, Rugăciunea lui Iisus, poate fi practicata si nesistematic, de multe
ori ea fiind adaptata acestui scop.Călugării îmbunătaţiţi au răspândit-o adesea printre creştini şi Sfântul
Grigorie Palama a socotit această răspândire ca îndreptăţita şi plină de folos.Acest lucru se întâmpla
chiar şi astăzi, în ceea ce priveşte Europa Occidentală, prin mijlocirea discretă şi plină de roade a
4
Mica Filocalie a rugăciunii inimii este tradusăsi prezentata de jean Gouillard ( Cahiers du Sud, Paris, 1953).Iar ca
traducere în limba română, apare în volumul al VIII- lea al Filocaliei Româneşti, Bucureşti, 1979.
5
Filocalia părinţilor niptici este Filocalia sau culegere din scrierile Sfinţilor Părinţi care arată cum se poate omul curătii,
lumina şi desavârşi. Reeditare în cinci volume, din 1956 până în 1963, La Editura Astîr din Atena.

Morală Creştină 2011. 5

 Rugăciunea şi Importanţa ei.

Mărturisirii Maldon, în care se continuă tradiţia duhovnicească a stareţului Siluan de la muntele

Athos.S-ar putea spune chiar, că Rugăciunea lui Iisus, făcuta cu inimă smerită, este potrivită în chip
deosebit pentru oamenii din zilele noastre, care se plâng ca nu au timp să se roage.Daca dorim să ne
dedicăm acestei rugăciuni, descoperim că avem pentru ea mai mult timp decât ne-am fi putut
închipui.Căci şi voua vi se întâmplă să veghea- ţi, spune pe curând un mare duhovnic contemporan din
Athos, Paisie; când va treziti noaptea ca să alina-ţi pruncii voştri.Un călugăr din Biserica de Răsarit
scria: Chemarea numelui lui Iisus este la îndemâna credinciosilor celor mai simpli şi totuşi ea ne
conduce la tainele cele mai adânci.Ea se poate face oriunde şi oricând, la munca de pe cămp, di
fabrica, la birou, la treburile gospodăreşti6.Vedem căt de mare şi de profunda este această rugaciune a
lui Iisus, noi trebuie doar să ne gândim în inima noastră şi să cerem cele ce ne sunt de folos; însă un
lucru trebuie retinut, întdeauna sa îl avem pe Dumnezeu în inima şi niciodată sa nu îl uităm, sub nici un
motiv sau foră, mintea noastră trebuie să fie alimentată cu aceasta Rugăciune a Mântuitorului Iisus
Hristos, şi numai aşa vom putea dobândii pacea.

Caracterul scial al Rugăciunii Domneşti.

Rugăciunea Domneasca este scurta, dar observa Tertulian, ca cât are mai puţine cuvinte, cu atăt
este mai cuprinzatoare, în ceea ce priveste întelesul.Caci ea nu cuprinde numai ce este propriu unei
rugaciuni- adică cinstirea lui Dumnezeu, şi cererea din partea oamenilor- ci aproape întreg cuvântul lui
Dumnezeu, întregul conţinut al învăţăturii…un breiar al întregii Evanghelii.Dupa spirit şi litera, dupa
vibraţia interioara şi tendinţele ei fundamentale, Rugăciunea Domneasca ne destăinuie un character
profund social.Când rostim această rugăciune, zice Sfântul Ciprian, o facem nu în numele unuia, ci în
numele tuturora, deoarece toţi una suntem.
Astfel chiar de la început, Muitorul Iisus Hristos, ne aminteste că nimeni nu poate revednica pe
Dumnezeu ca Tată, numai pentru sine.Învătându-ne sa zicem Tatăl nostru, nu Tatăl meu, Domnul a vrut
pe de o parte să înăbuşe în germen tendinţa extrem de puternică de a căuta şi obţine numai pentru viţa
proprie binele si fericirea; iar pe de alta să trezească şi să dezvolte conştiinţa apartenenţei comune la
marea familie a neamului omenesc, precum şi conştiinţa datoriei de a ne cauta binele şi fericirea, nu in
potriva şi în dauna celorlalti, ci în cadrul binelui şi fericirii obştesti.Nu ne este ingăduit să fim rupţi de
ceilalţi şi în vrăsmăşie, deoarece nu ne putem înfaţişa inaintea Tatalui Ceresc.Prin cuvintele Tatăl
nostru, Mântuitorul a arătat clar şi odată pentru totdeauna adevarul fundamental cum că oamenii

6
Lev Gillet, Un călugăr din Biserica Răsaritului.

Morală Creştină 2011. 6

 Rugăciunea şi Importanţa ei.

indifferent de naţionalitate, vârstă,sex sau rasă, sunt frati unii cu ceilalti, alcatuind o singura şi mare
familie, comunitatea.
Unitatea familiei omeneşti se realizează nu numai prin faptul obărşiei comune, ci şi prin ideea
scopului final comun.Scopul acesta constă in sfinţirea, în proslăvirea numelui lui Dumnezeu, indicate
în prima cerere a Rugăciunii Domneşti.Prin cuvintele sfinţească- Se numele Tău, noi încercam să
omorâm pofta noastra cea pământească şi să ne curăţim de patimile cele aducătoare de stricăciune şi
astfel să dobândim virtuţile şi faptele bune, astfel ca oamenii văzându-ne, să preamărească din Pricina
noastră pe Tatăl cel ceresc 7.Nu poate fi vorba de o viaţă virtuoasă fără o prealabila eliberare interioară
de sub tirania impulsurilor egoiste.Şi nu se poate vorbi de o adevărată eliberare interioară fara sfinţirea
lui Dumnezeu, fără fixarea centrului de gravitate al vieţii proprii în sfera izvorului celui nesecat al
vieţii: în Dumnezeu.

Rugăciunea în viziunea Sfântului Grigorie Sinaitul:

Mişcarea de reînoire pornită în Sfântul Munte Athos în secolul al XIV- lea, sub numele de
isihasm este dominată de: Sfântul Grigorie Sinaitul ( 1255- 1346) şi Sfântul Grigorie Palama ( 1296-
1359); este interesant faptul că cei doi promovează acest current al isihasmului, dar izvoarele nu
menţionează vreo legăură directă între ei.Sfântul Grigorie Sinaitul este confundat la un moment dat cu
Sfântul Grigorie cel Mare.A trăit alături de uceniciii săi la Magula timp de doi ani; este foarte interesant
că acest loc, Magula era foarte aproape de Glosia unde vieţuia Sfântul Grigorie Palama, dar aceştia nu
aveau contact, în ciuda acestui fapt.Pe la 1326- 1327, cei doi părăsesc Muntele Athos din cauza turcilor,
şi vin la Salonic, Grigorie Palama împreună cu 11 prieteni iar Grigorie Sinaitul, cu ucenicii săi, între
care se numără Calist şi Isidor, viitori Patriarhi de Constantinopol.În anul 1330 se întorc din nou la
Muntele Athos ( după doua luni, Grigorie Sinaitul se întoarce la Ierusalim si Salonic, împreuna cu
Calist, iar Grigorie Palama rămâne la Salonic cu Isidor).Sfântul Grigorie Palama, nu îl pomeneşte pe
Sfântul Grigorie Sinaitul ca susţinător al său, deoarece acesta din urmă nu vrea să i se facă public
numele.Sfântul Grigorie Sinaitul, rămâne un mare îndrumător practic al mişcării isihaste;şi- a petrecut
o viaţă ascunsă, de retragere, de practica duhovnicească între ucenicii săi; această retragere s-a

7
Matei V, 16. Noul Testament, Tiparit cu binecuvântarea Prea Fericitului Părinte TEOCTIST, Versiune revizuită, redactată şi
comentată de Bartolomeu Valeriu Anania, sprijinit pe numeroase alte osteneli, Editia a II-a , revizuită şi îmbunatăţită,
Editura Institutului Biblic şi de Misiune a Bisericii Ortodoxe Romăne, Bucureşti, anul 1995.

Morală Creştină 2011. 7

 Rugăciunea şi Importanţa ei.

accentuat în anul 1335, prin asezarea lui în Paroria ( munţii Traciei ), unde moare în anul 1346 la un an
înainte ca Sfântul Grigorie Palama să fie ridicat pe scaunul de Mitropolit al Salonicului.
Sunt două feluri ale unirii, mai bine zis cîte o intrare din fiecare parte la rugăciunea minţii, care
se lucrează prin Duhul în inimă.Sau mintea o ia înaintea ei, lipindu- se acolo de Domnul ( 1 Corinteni
6, 17), cum zice Sfânta Scriptură, sau mişcându-se mai întîi lucrarea în chip treptat atrage mintea în
locul veseliei şi o leagă de chemarea Domnului Iisus şi în unire cu El.Căci deşi Duhul lucrează deosebit
în fiecare, precum voieşte, cum zice apostolul ( 1 Corinteni XII, 11), dar odată premerge una, altă dată
alta, în cele doua fluri pomenite mai înainte .Uneori lucrarea se iveşte în inimă, se întelege, după
împuţinarea patimilor, prin chemarea contină a lui Iisus Hristos, care face să se arate caldura
dumnezeiască; căci Dumnezeul nostru este foc ce mistuie patimile, cum zice Sfânta Scriptură
( Deuteronom 4, 24).Rugaciunea este la începători, ca un foc al veseliei, izbucnind din inimă; la cei
desăvârşiţi ca o lumină lucrătoare bine mirositoare.Sau, iarăşi rugaciunea este propovăduirea
Apostolilor, lucrarea credinţei, mai bine zis credinţa nemijlocită, ipostasul celor nădăjduite, dragoste
lucrătoare, mişcare îngerească, puterea celor netrupeşti, fapta şi veselia lor, Evanghelia lui Dumnezeu,
încredinţarea inimii, nadejde de mântuire, semn de curăţie, simbol al sfinţeniei, cunostinţa lui
Dumnezeu, arătarea Botezului, pecetea lui Hristos; prin urmare toate câte am spus până acum, se
rezumă la cuvintele: Rugăciunea este Dumnezeu care lucrează în toate şi în toţi, deoarece una singură
este lucrarea, a Tatălui şi a Fiului şi a Sfântului Duh, care lucrează toate în Hristos Iisus8.

Cum trebuie să se facă rugăciunea?

Dimineaţa sa semeni samânţa ta, zice Solomon, adică sămânţa rugăciunii.Iar seara să nu
înceteze mâna ta, ca nu cumva sa fie o vreme care să despartă rugăciunea ta continuă şi sa nu nimereşti
ceasul în care rugăciunea ta să nu fie auzită.Părintele Grigorie Sinaitul ne îndruă ca intotdeauna sa ne
rugăm lui Dumnezeu, şi ziua şi noaptea;rugăciunea noastre trebuie să izvorască din inimă si din gânduri
smerite, numai aşa ne putem face auziţi în faţa lui Dumnezeu.Tot timpul trebuie să avem in minte
rugăciunea inimii: Doamne Iisus Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste- mă! Mult folositoare şi
dătătoare de hrană duhovnicească este rugăciunea aceasta.Ioan Scărarul, ne dă o povaţă plină de curaj:
8
În rugăciunea Bisericii dreptcredincioase, se cuprinde, în starea de foc curăţitor şi de lumină şi ca o prezenţă a Mirelui
Hristos, tot cunţinutul fructificat şi lucrător al propovaduirii apostolice; ea este credinţa nemijlocită arătata în trăirea ei, ne
exprimata theoretic, sau mijlocit; în rugăciune, cele mărturisite sunt trăite, cele nadajduite sunt prezente în ipostasul lor, în
realitatea lor consistentă.Rugăciunea este mişcarea curată a minţii catre Dumnezeu, asemenea celei a îngerilor.În rugaciune
se arată rodul Botezului.Ea este aratarea lui Dumnezeu în putere.Ea este Dumnezeu Însuşi, în lucrarea Sa cu sufletele.

Morală Creştină 2011. 8

 Rugăciunea şi Importanţa ei.

Biciuieşte pe vrăjmaşi cu numele lui Iisus, fiindcă ne e armă mai puternică decât aceasta, în cer şi pe
pământ.Cu alte cuvinte ne îndrumă la cea mai mare poruncă pe care Dumnezeu a dat-o oamenilor:
Dragostea, deoarece: Atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, încât L-a dat pe Fiul Său Cel Unul Născut,
ca oricine crede în El să nu piară ci să aibă viaţă veşnică…!

Morală Creştină 2011. 9

 Rugăciunea şi Importanţa ei.

Bibliografie:

1.Anania, Valeriu, Bartolomeu, Noul Testament, Tipărit cu binecuvântarea Prea Fericitului Părinte
TEOCTIST, Ediţia a II- a revizuită şi îmbunătăţită, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii
Ortodoxe Române, Bucureşti, anul 1995.
2.Branişte, Ene, Preot Profesor Doctor, Branişte Ecaterina, Dicţionar Enciclopedic de cunoştinţe
religioase, Tipărit cu binecuvântarea Prea Sfinţitului Laurenţiu, Episcopul Caransebeşului, Editura
Diecezană, Caransebeş, anul 2001.
3.Bria, Ion, Preot Profesor Doctor, Dicţionar de Teologie Ortodoxă, A- Z, Tiparit cu binecuvântarea
Prea Fericitului Părinte TEOCTIST, Ediţia a II- a revizuită şi îmbunătăţită, Editura Institutului Biblic şi
de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, anul 1994.
4.Belea, Dumitru, Preot Profesor, Caracterul social al Rugăciunii Domneşti, Studii Teologice, Revista
Institutelor Teologice din Patriarhia Română, numărul 9- 10, Seria a II-a, Noiembrie- Decembrie, anul
1951.
5.Clement, Oliver, Rugăciunea lui Iisus, Studii Teologice, Revista Facultăţilor de Teologie din
Patriarhia Română, numărul 4- 6, seria a II-a, iulie- decembrie, Bucureşti, anul 1995.
6.Plămadeală, Antonie, Rugaciune şi cunoastere în învăţătura ortodoxă, Studii Teologice, Revista
Institutelor Teologice din Patriaria Română, numărul 3- 4, seria a II- a, martie- aprilie, anul 1958.
7.Stăniloaie, Dumitru, Preot Profesor Doctor, Filocalia sau culegere din scrierile Sfinţilor Părinţi care
arată cum se poate omul curăţi, lumina şi desăvârşi, Volumul al VII- lea, Editura Institutului Biblic şi
de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti,anul 1977.

Morală Creştină 2011. 10