Pâinea- pe lângă faptul că ea constituie o parte important din hrana noastra zilnică,

pâinea ca și element liturgic este foarte important, fiind folosită la Sfânta Litughie, la slujba litiei
și nu în ultimul rând la slujba inmormântării și al parastasului.
În cadrul Sfintei Liturghii pâinea a fost rânduită de Mântuitorul Nostru Iisus Hristos,
care, la Cina cea de Taină a îndemnat pe Sfinții Apostoli zicându-le: „Iar pe când mâncau ei,
Iisus, luând pâinea și binecuvântând, a frânt și, dând ucenicilor, a zis: Luați mâncați, acesta este
trupul meu„(Matei 26, 26).
În operele Sfinților Părinți și nu în ultimul rând în Sfânta Scriptură, Hristos ne este arătat
drept pâinea cea cerească coborâtă din cer, care se arată în trup ca într-o pâine văzută ce a venit
să hrănească pe toți oamenii în calitate de pâine cerească.
În opoziție cu celelalte materiale euharistice, pâinea, are o particularitate, și anume, este
menită să se prefacă în Însuși Trupul Domnului. În acest sens Părintele Dumitru Stăniloaie ne
spune că: „Se poate spune cu multă preciziecă Împărtășirea a fost instittuită anume penteu timpul
acela când Domnul se va depărta din lume prin Înălțare și când, în consecință, trupul și sângele
Lui nu vor mai fi în lume. De acee, cu atât mai mult împărtășirea, așa cum a fost în trecutm așa
cum a fost la Cina cea tainică, în particular pâine și vin”1.
Mărturia cea mai veche cu privire la utilizarea pâinii euharistice, se află frumos explicat
de către Sfântul Apostol Pavel în Epistola către Corinteni. Epistolă scriesă după anul 53, ne
spune, făcând totodată amintirea evenimentul Cinei Domnului astfel: „ Căci eu de la Domnul am
primit ceea ce v-am dat și voua: Că Domnul Iisus, în noaptea în care a fost vândut, a luat pâinea,
și mulțumind, a frânt și a zis: mâncați, acesta este trupul Meu care se frânge pentru voi. Aceasta
să o faceți spre pomenirea Mea„ ( I Corinteni 11, 23-24).
Pe lângă cele arătate observăm menționat paragraful„ aceasta să o faceți spre pomenirea
Mea„ este porunca pe care Domnul a lăsat-o Bisericii prin slujitprii Lui, poruncă care trebuie
îndeplinită de fiecare slujitor, iar noi suntem invitați să fim părtași ai Lui Hristos.
Pelângă cele menționate, este de folos să amintim faptul că, în primele secole creștine,
ritualul euharistic era foarte sumar, el constând în câteva elemente de bază, care pe aprcurs s-au
mai adăugat. Întru început se aducea pâinea și vinul, iat slujitorul aducea rugăciuni de laudă și de
mulțumire , iar mai apoi se amintea despre Patimile și de Moartea Mântuitorului, fiind mai apoi

1
Pr. Prof. Dr. Dumitru Stăniloaie, Spiritualitate și Comuniune în Liturghia Ortodoxă, Editura Institutului Biblic şi de
Misiune a Bisericii Ortodoxe Române, 2004, pp. 178-180.
pronunțate cuvintele pe care și Hristos odinioară Le-a spus la Cina cea de Taină, urmând
binecuvântarea, frângerea și în final împărtășira2.
În secolele imediat următoare, Sfinții Părinți au atribuit o atenție deosebită, în a aminti și
a scrie despre utilizarea pâinii euharistice, și nu în ultimul rând folosul de care se bucură cel care
se împărtășește. În secolele următoare V-VI, aducea și pregătirea Sfintelor Daruri la
Proscomidiar a cunoscut o formă mult mai complex, astfel ajungându-se ca pentru momentul
frângerii să nu se mai folosească toată prescura, urmânda ca numai o parte să fie scoasă,
delimitată în timp de un grafic, și care poartă denumirea de „ Agneț„, trecându-se ușor ușor de la
simplu ritual al aducerii pâinii înaintea liturghisitorului, la un ritual mai complex care poartă
numele de: ritualul scoaterii și pregătirii Sfântului Agneț.
În rânduiala actual a Proscomidiei, sunt utilizate pentru pregătirea Agnețului și a
miridelor, mai multe pâini, de regulă cinci, purtând denumirea de prescuri care înseamnă:
orandă, jertfă, aducere, făcute din Făină de grâu și dospite, având diferite forme3.
Importanța și esența pâinii, utilizată ca materie liturgică în cultul creștin este diferit față
de cel utilizat în cultul mosaic, al Vechiului Testament. Cultul mosaic utilize pâinea sub formă
de azimă, nedospită, ca simbol al nedesăvârșirii și prefigurării, ce urma a se împlini în Legea cea
Nouă prin prefacerea ei în Trupul lui Hristos: „Prin pâinea pe care ne-a frânt-o Domnul, a
dispărut pâinea nedospită, din care, mâncând cei ce mâncau, mureau”4.
Aceasta reprezintă, un argument pentru care noi, creștinii, folosim pâine dospită, faptul că
mâncând din aceasta, nu mori, ci Însuși Hristos trăiește prin tine. De-a luncul veacurilor uzul
pâinii dospite, a fost cunoscut constant în Biserica veche. Azima a rămas încă în utilizarea
ereticilor iudaizanți, iar mai târziu de creștinii din Apus. Practica Romano-catolică de a utilize
azima în loc de pâine dospită reprezintă o inovație liturgică, fără temei scripturistic și patristic,
fiind introdusă târziu în Biserică, abia prin secolul VII.
În ceea ce privește pâine euharistică, în credințele populare luând din unele referințe
biblice, în care se vorbea despre „pâine vieții, sau pâinea cea vie„ privesc pâine mereu ca pe o
ființă vie sau văd în ea negreșit pe Dumnezeu, fiind deseori privată de conotații negative. În
fiecare familie pâinea o găsim de fiecare dată la loc de cinste, învelită cu șergar alb și curat, de

2
Pr. Petre Vintilescu, Încercări de Istoria Liturghiei, în „Strudii Teologice„ , anul I ( 1929), nr. 1-2, pag. 200.
3
Pr. Dr. Lucian Petroaia, Liturghierul tezaur de cultură și spiritualitate ortodoxă, Studiu asupra edițiilor în limba
română, Editura Arhiepiscopiei Dunării de Jos, Galați, 2014, pag. 167.
4
Pr. Prof. Dr. Dumitru Stăniloaie, Spiritualitate și Comuniune în Liturghia Ortodoxă, Editura Institutului Biblic şi
de Misiune a Bisericii Ortodoxe Române, 2004, pag. 196.
regulă având rolul de a simboliza bunăstarea și protecția familiei. În aceste credințe, nu putea fi
vorba de a se arunca pâinea sau de a fi uitată de undeva sau mai rău, de a fi călcată în picioare,
ceea ce însemna un sacrilegiu.
Când vorbim de pregătirea pâinii, pâna să ajungă se fie pusă făina pe masa, trebuie să
amintim de truda agricultorului, iar atunci când ajunge la procesul de cernere, plămădire și
coacere, tocmai atunci reprezintă actul sacramental în sine. S-a păstrat tradiția conform căreia,
pâine ce era pregătită pentru euharistie, cât și celelalte, erau făcute numai de o femeie
considerată „curată„ fizic și spiritual, iar în acele momente cei ai casei se abțineau de la ceartă. În
timpurile străbune „pâinea cerea din partea oamenilor o atitudine de respect și pietate”5
Privind sub aspect materia, efortul obținerii pâinii este unul complex și îndelungat, fiind
utilizate etape vaste, cu atât mai mult cel spiritual, prin care se obține pâinea cea duhovnicească
„spre ființă„ este cu atât mai elaborat. Materia pâinii se transformă din produs al pământului și
hărniciei omului, prin binecuvântare, în Trupul Mântuitorului Hristos, Cel care S-a jertfit pentru
mântuirea cel vii și a celor adormiți.
În contrast cu hrana care asigură doar viața pământească, Biserica a văzur și a afirmat
încă din momentul Nașterii Domnului că: „ pâinea coborâtă din cer, care se arată în trup ca într-o
pâine văzută, plină de Dumezeirea Lui... Trupul Lui e tocmai mijlocul prin care Se dă El ca
pâinea cea cerească și era firesc ca acest trup să ni se dea sub chipul pâinii, pentru a reprezenta
cât mai adecvat pâinea cerească”6.în acest sens însăți Locul nașterii Domnului- Betleem,
reprezintă „ Casa Pâinii„ fiind vorba despre pâinea euharistică, ce avea să ni se dea ca trup jertfit
pe Cruce”7.
În pâinea euharistică, stă mijlocit prin prezență ipostatică și substanțială Hristos, lucru
exprimat prin Sfânta Scriptură a Noului Testament, în care ni se prezintă pâinea Noului
Legământ care este indentificat cu Trupul Său real. Acest lucru este mărturisit astăzi prin
rugăciunea rostită de către preot în cadrul Sfintei Liturghii, înainte de împărtășirea credincioșilor:
Încă cred că acesta este Însuși Preacurat Trupul Tău”8.
Prefacerea elementelor euharistice în Trupul și Sângele Domnului vizează transfigurarea
întregii lumi, a întregului cosmos. Prin intermediul ei, pâinea și vinul, hrana și toată materia
5
Ivan Evseev, Dicționar de Simboluri și Arhetipuri culturale, Editura Amarcord, Timișoara, 1994, pp. 361-362.
6
Pr. Prof. Dr. Dumitru Stăniloaie, Spiritualitate și Comuniune în Liturghia Ortodoxă, Editura Institutului Biblic şi
de Misiune a Bisericii Ortodoxe Române, 2004, pag. 180.
7
Ibidem. pag. 180.
8
Liturghierul ”!!
cosmosului, sunt ridicate și scoase din lumea aceasta, dvenind cerul și pământul plin de slava lui
Dumnezeu.