Pâinea și vinul, simbol complex al creștinismului

Nu știu dacă alt simbol a avut un impact mai mare in creștinism decât cel al
euharistiei. Poate doar crucea sau botezul… Botezul este un act unic în viață, crucea prin
suprasolicitare pare a se fi demonetizat.
Însă Pâinea si Vinul , prin repetarea periodică și prin actul pregătitor al introspecției
eventual asociată cu spovedania, își păstrează încă vie puterea simbolică.
Cum s-a născut acest act neuitat de milenii? Ce ii dă vitalitate?
În seara dinaintea arestării, judecării nedrepte si răstignirii Sale, Mântuitorul Și-a a
adunat ucenicii în camera de sus pentru a sărbători Paștele. Să-l lăsăm pe eruditul evanghelist
Luca să relateze evenimentul:
Când a sosit ceasul, Iisus a şezut la masă cu cei doisprezece apostoli.
El le-a zis: „Am dorit mult să mănânc Paştele acesta cu voi înainte de patima Mea;
căci vă spun că de acum încolo nu le voi mai mânca, până la împlinirea lor în Împărăţia lui
Dumnezeu.”
Şi a luat un pahar, a mulţumit lui Dumnezeu şi a zis: „Luaţi paharul acesta şi
împărţiţi-l între voi; pentru că vă spun că nu voi mai bea de acum încolo din rodul viţei,
până când va veni Împărăţia lui Dumnezeu.”
Apoi a luat pâine; şi, după ce a mulţumit lui Dumnezeu, a frânt-o şi le-a dat-o,
zicând: „Acesta este trupul Meu care se dă pentru voi; să faceţi lucrul acesta spre
pomenirea Mea.”
Tot astfel, după ce au mâncat, a luat paharul şi li l-a dat, zicând: „Acest pahar este
legământul cel nou, făcut în sângele Meu care se varsă pentru voi…”1
Mântuitorul a încărcat cu semnificație doua dintre bucatele obișnuite de pe masa de
Paste. Dar nu a făcut-o arbitrar. Atât pâinea, cât si vinul erau asociate in cultura iudaică unor
adevăruri revelate.
Pâinea nu era doar aliment de bază într-o societate agrară. In cazul esraeliților era
simbolul poporului înaintea lui Dumnezeu. Atunci când Yahweh (Domnul) a dat legea
profetului Moise, pe muntele Sinai, i-a inspirat si planul Cortului Întâlnirii - locul sacru, plin
de simboluri, calea prin care omul se putea apropia de divinitate. Alătur un plan schematic al
acestei arhitecturi spirituale.2 (fig. 1)

1
Biblia, traducerea Dumitru Cornilescu, 1921, Luca 22v14-20
2
Adaptat după http://biblelight.net/KeyofDavid.htm

1
 Acest spațiu slujit de neamul leviților si de preoți cuprindea un altar al jertfelor, un
lighean al curățirilor si un cort al închinării. Cel ce dorea să se apropie de Dumnezeu venea
pe calea jertfei, mărturisindu-și păcatul si exprimându-și recunoștința. Apoi actul său
închinător era completat de mijlocirea preotului, care curățit în apă intra in cortul - locuință a
Domnului. Acolo, după cea dintâi perdea se afla o masă luminată de cele șapte candele ale
sfeșnicului mereu aprins. Pe masă erau 12 pâini, care simbolizau cele 12 seminții ale
poporului ales, ce se bucurau de binecuvântarea și vegherea ochilor lui Dumnezeu.
Următoarele obiecte simbolice erau altarul tămâierii despărțit prin perdeaua dinăuntru
de chivotul cu heruvimi, scaunul de domnie al Domnului. Dacă cea dintâi asociere (sfeșnic –
masa pâinilor) accentuează grija lui Dumnezeu pentru om, cea de-a doua asociere (altar –
perdea – chivot) surprinde căutarea ne-deplină a omului după Dumnezeu3.
Din acest tablou complex vreau sa decupez doar semnificația pâinii – poporul,
comunitatea. Frământată din făina multor boabe, puse în același aluat si în același cuptor,
pâinea simbolizează astfel comuniunea. Sfântul apostol Pavel le scrie Corintenilor,
comentând despre pâinea euharistiei:

3
În pictura din Capela Sixtina, unde Michelangelo înfățișează crearea lui Adam, mâna lui Dumnezeu este
întinsă, dar mâna omului - deși ridicată - este relaxată, leneșă. Degetele sunt aproape, dar nu se ating.

2
 Având în vedere că este o pâine, noi, care suntem mulţi, suntem un trup; căci toţi
luăm o parte din aceeaşi pâine.4
Imaginea unității creștine este tributară metaforei trupului. Probabil inspirată din
ilustrarea polisului lui Aristotel, aceasta metaforă este aplicată comunității în care fiecare
organ lucrează în armonie cu celelalte pentru a asigura buna funcționare a întregului
organism. Fără orgolii si dorință de supremație, ci in dăruire de sine și interes altruist.
Iar despre vinul aceleași taine, tot apostolul scrie:
Paharul binecuvântat, pe care-l binecuvântăm, nu este el împărtăşirea cu sângele lui
Hristos? Pâinea pe care o frângem, nu este ea împărtăşirea cu trupul lui Hristos?5
Mai mult decât să apeleze la tradiția lor iudaică, Mântuitorul și Învățătorul lor le
atrage atenția spre jertfa Sa și importanța inegalabilă a acesteia pentru reconcilierea omului
cu Dumnezeu. Frângerea trupului Său pe lemnul crucii, jertfirea sângelui Său avea să
împlinească rostul tuturor jertfelor animale de până atunci, făcând o ispășire definitivă a
păcatelor omenirii. Actul simbolic instaurat după căderea din Eden (când Dumnezeu jertfește
animale pentru a acoperi goliciunea descoperită a primilor oameni) se sfârșește prin jertfa
fără de cusur a Celui ce putea satisface dreptatea divină - El, Cel fără de păcat moare în
locul celor păcătoși, pentru ca aceștia să poată beneficia de o viață nouă, în pace cu
Dumnezeu. Însă identificarea cu jertfa lui Iisus Hristos nu este doar una obiectivă, statutară,
ci si una subiectivă, de empatie cu suferințele Mântuitorului, cu scopul acestora de a produce
viața în armonie cu Dumnezeu. Astfel credinciosul închinător este (re)motivat spre Imitatio
Cristi, devenind nu doar sol fertil pentru Cuvântul virtuții, ci și ambasador al minunii iertării
si reconcilierii cu Dumnezeu.
Dacă vinul simbolizează jertfa si sângele vărsat, totuși nu putem uita asocierea
acestuia cu bucuria si sărbătoarea. Căci iată ce spune împăratul David, intr-un psalm al
recunoștinței:
Tu faci să crească iarba pentru vite, şi verdeţuri, pentru nevoile omului, ca pământul
să dea hrană: vin, care înveseleşte inima omului, untdelemn, care-i înfrumuseţează faţa, şi
pâine, care-i întăreşte inima.6
Și acest aspect întregește imaginea Pâinii si Vinului – căci ar fi insuficient să privim
doar la durerea sacrificiului, daca nu am privi și la rodul bucuriei adus de acesta. Căci Hristos
nu a suferit degeaba, cum anticipează profetul Isaia:

4
Biblia, traducerea Dumitru Cornilescu 1921, 1 Corinteni 10v17
5
Ibidem, v16
6
Idem, Psalm 104v14-15

3
 Domnul a găsit cu cale să-L zdrobească prin suferinţă… Dar, după ce Îşi va da viaţa
ca jertfă pentru păcat, va vedea o sămânţă de urmaşi, va trăi multe zile, şi lucrarea
Domnului va propăşi în mâinile Lui.
Va vedea rodul muncii sufletului Lui şi Se va înviora. Prin cunoştinţa Lui, Robul
Meu cel neprihănit va pune pe mulţi oameni într-o stare după voia lui Dumnezeu şi va lua
asupra Lui povara nelegiuirilor lor.7
Rodul suferinței este mântuirea, de care vor beneficia multe suflete8.
Acel act, născut din mâinile Mântuitorului, într-o odaie, împreună cu cei 12 ucenici ai
Săi a fost practicat două milenii de toate cultele creștine. Semnificația lui a fost dezbătută pe
larg, dar parcă niciodată pătrunsă îndeajuns. Biserica Catolică afirmă transsubstanțierea
(conform căreia, preotul, prin oficierea liturghiei, transformă literalmente pâinea si vinul in
Trupul si Sângele Mântuitorului), cea Ortodoxă afirmă consubstanțierea, adăugând slujbei
clericale și credința laicului, care face posibilă o astfel de transformare. Bisericile protestante
au reevaluat aceste pretenții si s-au rezumat la puterea simbolului… Intr-o lume tributară
științei si obiectivizării ipotezelor, am putea crede că o analiză de laborator poate elucida
aceste controverse, însă operăm într-un spațiu al sacrului, în care amprenta spirituală lăsată în
viața credinciosului este mai importantă decât procesul chimic presupus.
Desigur, momentul împărtășaniei, al cinei, este unul de introspecție. Tot marele
apostol Pavel întărește acest aspect in conștiința corintenilor, care transformaseră actul
euharistic intr-o banală masă împreună, uneori însoțită de excese:
De aceea, oricine mănâncă pâinea aceasta sau bea paharul Domnului în chip
nevrednic, va fi vinovat de trupul şi sângele Domnului.
Fiecare să se cerceteze, dar, pe sine însuşi, şi aşa să mănânce din pâinea aceasta şi
să bea din paharul acesta.
Căci cine mănâncă şi bea îşi mănâncă şi bea osânda lui însuşi, dacă nu deosebeşte
trupul Domnului.9
Momentul de reflecție al celui ce se împărtășește este profund datorită puterii
integrative a acestui simbol. Aș dori să reașez cele afirmate mai sus, conturând cadrul în care
credinciosul este chemat la introspecție:
- privind in urmă,
- privind înăuntru,

7
Idem, Isaia 53v10-11
8
Iată și ”sterlicii de miere”, văzuți de Vasile Voiculescu in lirica sa religioasă , “In grădina Ghetsemani”
9
Biblia, traducerea Dumitru Cornilescu, 1 Corinteni 10v27-29

4
 - privind in jur,
- privind înainte.
Mai întâi, este un moment al reamintirii morții răscumpărătoare a lui Iisus, care a zis
,,Aceasta este spre pomenirea Mea". Pomenirea este o ceremonie în cadrul căreia se
comemorează amintirea unei persoane decedate sau a unui eveniment din trecut 10. Cina
Domnului este o pomenire aşa cum a fost Paştele o pomenire a exodului din Egipt. Este prilej
de evocare a crucii si a evenimentelor petrecute în jurul ei – sacrificiul de sine, moartea si
învierea, prețul plătit pentru vindecarea relației noastre cu Dumnezeu. Este astfel momentul
recunoștinței și închinării.
Apoi in fața tabloului mântuirii obiective, oferite de Dumnezeu în Iisus Hristos,
credinciosul privește spre sine, evaluând gradul în care a răspuns ofertei divine. Cât a adoptat
efectiv din aceste valori. Este momentul mărturisirii, a înnoirii deciziilor.
Însă creștinul nu este singular. El face parte din comunitatea celor credincioși, care
sunt un trup, prin același legământ al sângelui. El îi poate valoriza pe cei din jurul său, cu
care împarte aceeași bucată de pâine, ca pe cei deopotrivă beneficiari ai jertfei Mântuitorului.
Momentul cinei, este așadar unul al altruismului.
Dar nu ne putem opri la ce există acum și aici. Creștinismul aduce nădejdea vieții
veșnice alături de Dumnezeu și poporul înnoit al Său, într-un cer nou, fără păcat și suferință.
Acolo vom sta la masa Mântuitorului, căci va fi venit împărăția lui Dumnezeu. Este
momentul speranței și al revelației escatologice.

Astfel, născut în simplitatea unei mese, simbolul Pâinii și Vinului (căci cele două
elemente se completează și se contopesc în semnificații) unește dogme cheie ale credinței
creștine, făcându-le accesibile senzorial, emoțional și intelectual celui ce dorește împlinire
spirituală.

10
DEX, Dicționarul explicativ al limbii române