Depresia

S1

Încă de la începutul secolului al XX-lea s-au făcut multe încercări de a explica depresia,
în practica clinică, se pare că explicaţiile lui Freud se potrivesc la 80% din pacienţii întâlniţi.
Freud a identificat depresia ca pe o furie îndreptată spre interior, în cadrul terapiei individuale
sau de grup, pacienţii sunt de obicei şocaţi atunci când terapeutul le prezintă această observaţie,
deoarece ei sunt obişnuiţi să creadă că astfel de tulburări psihologice sunt ezoterice şi complexe.
De fapt, majoritatea pacienţilor vor încerca să işi vindece depresia cu ajutorul produselor chimice
psihoactive, cum ar fi alcoolul sau orice medicamente pe care le pot obţine, considerând că
depresia este o problemă cu rădăcini adânci pe care nu o pot rezolva prin propriile eforturi şi
înţelegere.

În aceste zile în care se pune mare preţ pe satisfacţia imediată, majoitatea pacienţilor sunt
dezamăgiţi atunci când medicamentele psihoactive nu înlătură imediat senzaţia de depresie.
Destul de interesant este faptul că una din nemulţumirile cel mai des formulate de pacienţii
deprimaţi este aceea că medicamentul care li s-a prescris nu acţionează suficient de repede.
Repet, această nemulţumire nu este neobişnuită pentru ogeneraţie de indivizi care aşteaptă să
scape de durere imediat. De fapt, pentru a avea eficacitate maximă, majoritatea medicamentelor
antidepresive au nevoie de mai multe zile, adesea până la zece zile sau trei săptămâni. Speranţele
deşarte şi realităţile terapiei medicamentoase nu fac decât să sporească depresia pacientului.

Într-o societate în căutare de satisfacţii, o altă soluţie-oficială sau neoficială-pentru

depresie este hedonismul. Pacienţilor li se sugerează adesea să îşi cumpere ceva nou: o maşină, o
casă, o ambarcaţiune. Alte soluţii propuse ar fi: să manânce la restaurant, să caute să se distreze
şi să îşi sporească activitatea sexuală. Aceste tratamente, care sunt în concordanţă cu tendinţa
omului modern de a considera numai soluţiile pe termen scurt, sunt, în cele din urmă, sortite
eşecului. Asemenea medicamentelor, ele tratează numai anumite simptome, fără a se adresa
cauzelor ascunse ale depresiei.

Consider că este esenţial să vedem de unde vine depresia şi să o tratăm din punct de
vedere etiologic, ceea ce înseamnă să aflăm de unde vine şi cum se manifesta şi să o legăm de o
cauză.1

1
Arhiepiscopul Hrisostom de Etna, Elemente de Psohologie pastoral Ortodoxă, Ediţia a II a revăzută,Editura
Biserica Ortodoxă, Galaţi, 2003, p. 45-46
 Un exemplu clasic de depresie cauzată de furia îndreptată spre interior este cazul unei
fete de nouăsprezece ani care a fost internată în spitalul unde lucrez şi eu, într-o stare extrem de
gravă, aproape catatonică. Trauma ei era rezultatul unui conflict brusc, neaşteptat cu tatăl său şi
al respingerii ei de către acesta. Timp de mai multe zile, pacienta nu a putut să vorbească şi nici
chiar să meargă. Am observat că, în timp ce stătea în scaunul cu rotile, ea avea privirea aţintită
spre piept. Când am întrebat-o ce caută de ce se uită acolo, jos, mi-a răspuns că ,,priveşte
ura’’(faţă de tatăl său). Tratamentul ei, care a reuşit, a constatat în sprijinul acordat pentru a
elimina această furie ,,de gheaţă’’ şi pentru a i face să renunţe la această ură care se resfrângea şi
asupra ei.

Pentru acest tip de depresie, cel mai eficient traament este cel în care distingem atenţia
pacientului de la caracteruldepresiv al bolii, concentrându-i-o asupra furiei pe care o simte.
Această furie trebuie analizată, înţeleasă şi exprimată într-o formă adaptată (separată de ura de
sine), controlată şi, desigur, în cele din urmă, eliminată. Este posibil ca eliminarea acestei furii să
presupună o restructurare totală a vieţii emoţionale a pacientului, modificări ale mediului
familial, modificări ale modului în care pacientul percepe relaţiile interumane şi altele
asemănătoare. Această terapie poate dura şi poate presupune mai multe luni, chiar ani, de
îndrumare atentă. Ea ajunge totuşi la rădăcinile sindromului depresiv, acordându-se atenţie mai
mare decât tratării sindromului.

Vom sublinia că numai un procent redus de simtome depresive sunt rezultatul unor
dezechilibre biochimice, înclinaţii mentale şi atitudini negative, disperare existenţială şi abuz de
medicamente.

Aş dori să adaug observaţiilor mele actuale o explicaţie suplimentară pentru acei

credincioşi care, în scrisorile lor către mine, mi-au cerut informaţii mai detaliate despre aşa-
numitele ,,auto-tratamente’’ sau ,,tratamente la domiciliu’’ care se fac în cazul anumitor tulburări
psihice. As dori să accentuez faptul că astfel de tratamente nu sunt nici etice, nici profesionale şi
depăşesc sfera preocupărilor mele profesionale. Fără îndoială că unele persoane au presupus că,
în calitate de psiholog ortodox, cred că ortodocşi ar trebui să evite tratamentul psihiatric şi
psihologic, în general- un punct de vedere împărtăşit de mulţi ortodocşi- şi că voi prescrie
tratamente alternative.2

2
Arhiepiscopul Hrisostom de Etna, Elemente de Psohologie pastoral Ortodoxă, Ediţia a II a revăzută,Editura
Biserica Ortodoxă, Galaţi, 2003, p. 47
 Aşa cum arhiepiscopul Hrisostom a subliniat în numeroasele sale scrieri. Biserica
Ortodoxă nu se alătură sub nici o formă celor care susţin că ştiinţele psihologice nu au nici o
valoare. Abordând sănătatea mentală a creştinilor ortodocşi, acesta asemenea mie, şi-ampropus
totdeauna să prezinte aceste ştiinţe din perspectiva credinciosului, în încercarea de a reface
legătura dintre problemele spirituale şi cele psihologice, pe care psihologia seculară le ignoră sau
nu le accentuează suficient de mult. Rolul acestei încercări este unul descriptiv, şi nu prescriptiv.
Acest aspect am dorit să-l evidenţiez foarte clar în tot ceea ce am scris despre oerodoxienşi
psihologie.

Acum câţiva ani, am început să scriu despre cauzele depresiei din punct de vedere al
psihologiei. Arhiepiscopul (pe atunci, arhimabdritul) Hrisostom a completat scrierile mele cu
câteva studii de-ale sale, împreună am ajuns la concluzia, în această primă etapă de studiu a
depresiei, că majoritatea cazurilor de depresie pot fi descrise corect de conceptul freudian clasic
al furiei îndreptate spre interior. Şi, aşa cum arhiepiscopul a subliniat în unele din scrierile sale,
nu este nevoie să îmbrăţişezi punctul de vedere freudian asupra omului pentru a recunoaşte că
multe din observaţiile sale clinice sunt competente şi utile. Din punct de vedere statistic, totuşi,
aproximativ 20% din cazurile pe care le întâlnim în practica clinică indică în mod clar alte
cauze. Să analizăm acum câteva dintre aceste cauze alternative ale depresiei psihice.

O cauză foarte des întâlnită este obiceiul dobândit de a privi numai aspectele negative ale
vieţii sau numai anumite ipostaze ale acesteia. Aceasta este un obicei căpătat fie printr-o
abordare neadecvată a problemelor, fie prin imitare – chiar şi copiii continuă adesea tiparul de
răspuns negativ al părinţilor sau rudelor lor. În timpul embargoului pe petrol din anii ’70 un
pacient a venit la clinică plângându-se de modul în care el şi ţara sa erau exploataţi de lăcomia
celorlalţi. Pacientul a devenit atât de preocupat de ceea ce spunea încât a atins o stare depresivă
de agitaţie continuă. Tratamentul nostru a pus accentul pe încercarea individului de a
conştientiza posibilele efecte pozitive ale embargoului, cum ar fi îndepărtarea consumului
excesiv de petrol şi conservarea acestuia, reducerea poluării şi a dependenţei naţionale de sursele
de energie străine. A fost nevoie de o perioadă mare de timp pentru a rezolva integral această
problemă, dar modul în care el a început să privească problema, cu un echilibru între aspectele
pozitive şi cele negative, a condus la aplicarea generală a acestui echilibru la celelalte probleme.
3

3
Arhiepiscopul Hrisostom de Etna, Elemente de Psohologie pastoral Ortodoxă, Ediţia a II a revăzută,Editura
Biserica Ortodoxă, Galaţi, 2003, p. 48-49
 Trebuie remarcat faptul că printre numeroasele păcate menţionate de Părinţii Sfinţii
Bisericii ca fiind contraproductive în viaţa spirituală se numără păcatul nagativităţii. Părinţii ne
cheamă permanent să acordăm atenţie marilor pericole care pândesc omenirea, care, aşa cum ne
spune Antonie cel Mare, este plină de capcanele Necuratului. În acelaşi timp, ei ne spun că nu
trebuie să subestimăm niciodată forţele pozitive şi folositoare care există. Din nou, viaţa
Sfântului Antonie cel Mare ne oferă dovada acestei lecţii. Ni se spune că orice armată de demoni
îndreptată împotriva noastră păleşte în faţa cetelor de îngeri care ne ajută în viaţa duhovnicească.
Acest echilibru al punctelor de vedere spirituale reprezintă tocmai ceea ce încearcă să obţină un
bun terapeut, atunci