Introducere

Biserica Domnului Hristos reprezintă piatra de temelie a civilizației europene. Valorile

care au inspirat cultura apuseană și răsăriteană, nu pot fi înțelese sau puse în valoare, fără
credința care le-a creat. De la prima comunitate creștină din Ierusalim a primului mileniu
trecută prin focul persecuțiilor, până la Biserica triumfală sub raport instituțional, creștinismul
se dezvăluie sub forma unui imperiu misionar, chemat să educe, să ordoneze și nu în ultimul
rând să sfințescă toată făptura, fiind factor sfințitor, civilizator și stabilizator1. Această
stabilitate religios-socială și politică a fost de multe ori zdruncinată, fie din interior (1054 –
Marea Schismă), fie din exterior (1453 – Căderea Constantinopolului), dar cu toate acestea,
Biserica Domnului Hristos a continuat să fie una vie și lucrătoare indiferent de situațiile
politico-economice și religios-sociale întâlnite în decursul secolelor.
Creștinismul ortodox, în momentul căderii Constantinopolului era deja răspândit în
partea de est a Europei. Anul 1453 reprezintă nu doar o amintire tristă în istoria Ortodoxiei, ci
un adevărat punct de cotitură în evoluția ei. Cu toate aceste neajunsuri, creștinismul ortodox a
continuat să se dezvolte în noile centre locale, mai mult sau mai puțin importante în secolul al
XV –lea, dar care, odată cu trecerea timpului au devenit puncte de reper ale lumii ortodoxe,
înlocuindu-le cu mai mult sau mai puțin succes pe cele dispărute. În același timp, au dezvoltat
un întreg și complex proces de colaborare în spațiul ortodox, dând astfel naștere la o formă
misionară pan-ortodoxă, ce are rol de întrajutorare, rol apologetic și nu în ultimul rând, de
propovăduire prin mărturisire.
În răspândirea creștinismului ortodox în secolele XVIII-XIX, un aport deosebit l-a
avut Imperiul Țarist. Cu toate că se voia a fi unul secular (fapt reușit în esența sa), politica
imperială a colonizării dezvoltă o lucrare misionară de factură extensivă dincolo de Munții
Ural, Lacul Baikal și nu în ultimul rând, de Oceanul Pacific, ajungând în teritoriile nord-
americane. Nu trebuie uitat, rolul eminamete important al acțiunii misionare de factură
intensivă, dezvoltat cu precădere în întreg spațiul ortodox din Europa, Asia Mică și Egipt. Țări
sau principate, independente sau supuse altor imperii, precum țările române, Elada, Sfântul
Munte Athos, Serbia, teritoriul Bulgariei de astăzi și cel al Ucrainei, Constantinopolul,
Ierusalimul, Antiohia, Alexandria și Iviria (Georgia) au dezvoltat o lucrare misionară
intensivă și au reușit să îmbogățească această activitate prin colaborarea activă dintre ele.

1
David Bentley Hart, Frumusețea infinitului – Estetica adevărului creștin, trad: Vlad Dărăban, Editura Polirom,
Iași, 2013, p. 28.

1
 Vizitele canonice, daniile, delegații ale unor clerici – monahi sau mireni – au
contribuit la dezvoltarea relațiilor pan-ortodoxe și au creat adevărate trasee ale tipăriturilor
eclesiale, redescoperind prin traduceri frumusețea scrierilor Sfinților Părinți și punând bazele
viitoarelor tipografii în care s-au dezvoltat și îmbogățit limbile naționale.
Motivația sintetizării lucrării misionare a secolului al XVIII –lea, în vederea creionării
unui profil misionar pan-ortodox, are la baza formarea și înclinația autorului ca teolog și
istoric. Aplecarea către sursele istorice, cercetarea izvoarelor, a bibliografiei aferente în
vederea realizării lucrării de față, are ca punct de plecare, dorința de a înțelege aspectul
motivațional al acțiunilor și gândirii creștinilor ortodocși ai secolului al XVIII –lea.
Coroborarea evenimentelor istorice (politico-militare, social-economice) cu profunzimea
acțiunilor și manifestărilor teologice a creat în decursul anilor o imagine protectoare și
salvatoare a Bisericii Ortodoxe, nu doar din punct de vedere teologic, ci și istorico-cultual. De
referință este secolul al XVIII –lea pentru că, el prezintă similitudini vis-à-vis de situația
actuală a Bisericii, în lupta sa cu ideile și acțiunile persoanelor secularizate și secularizante.
Secolul Luminilor este începutul tuturor întrebărilor raționaliste și mercantiliste. În
acest secol al XVIII –lea, realitatea și apropierea dintre credința ortodoxă și mărturisirea ei s-a
manifestat în mai toate planurile de dezvoltare ale culturii popoarelor ortodoxe. Învățământul,
arhitectura, artele plastice, muzica, literatura ecleziastică și laică, toate au purtat amprenta
culturii teologice a Bisericii Ortodoxe dezvoltându-se, nu în paralel cu aceasta, ci în înteriorul
ei. Această creștere în mod concentric și simultan a dezvoltat aspecte creative ale gândirii,
formând personalități marcante ale secolului și lăsând posterității, adevărate pietre filosofale
prin munca de pionierat realizată.
Elementul de noutate al acestei lucrări, este dat de caracterul ei interdiciplinar. De
faptul că tema dorește să surprindă legăturile conexe dintre bisericile locale ortodoxe,
evidențiind prin aceste acțiuni, proliferarea unei gândiri, a unui raționament creștin-ortodox,
întâlnit atât la nivel de grup (parohie, biserică, episcopie), cât și la nivel de persoană,
valorificat în realitatea imediată prin acțiuni misionare intensive și extensive. Practic, se
dorește înțelegerea lucrării misionare ortodoxe a secolului al XVIII –lea, ca întreg și nu ca
parte a misiunii unei biserici locale. Acest lucru este posibil doar prin înțelegerea unității
dogmatice, canonice și liturgice, care a stat la baza propovăduirii Evangheliei, atât în
teritoriile ortodoxe, cât și în cele necreștine.
Lucrarea misionară a Bisericii Ortodoxe este în genere, într-o strânsă relație de
interdependență, în special cu dezvoltarea culturală a popoarelor aflate în aria de
propovăduire, dar totodată, este implicată în mod direct și în dezvoltarea socială și chiar

2
politico-economică. Poate cel mai important aspect al dezvoltării culturale, sub egida Bisericii
Ortodoxe, este dat de faptul că, Ortodoxia a desființat granițele lumii secolului al XVIII –lea.
Putem vorbi cu ușurință de o liberă trecere – un Spațiu Schengen de astăzi – nu doar a ideilor,
ci a oamenilor care duceau cu ei cărți, manuscrise, utilaje tipografice, ei fiind misionari prin
excelență. Circulația neîngrădită în spațiul ortodox a dezvoltat procesul de aculturație și a
contribuit decisiv la dezvoltarea misionar-spirituală și culturală a bisericilor locale și, odată cu
ele, a comunităților aferente arealului lor de propovăduire.
Studiul lucrării misionare pan-ortodoxe în secolul al XVIII –lea este de actualitate din
cel puțin două motive. În primul rând, problema mărturisirii comune, a ajungerii la un consens
între bisericile locale ale lumii ortodoxe, în ceea ce privește atât relațiile dintre ele, dar și
acțiunea lor comună, exprimată prin vocea ortodoxă a Bisericii, a făcut și face subiectul
discuțiilor și acțiunilor sfârșitului de secol al XX –lea și începutului de secol al XXI –lea.
Anul 2016 a adus în atenția lumii ortodoxe, preliminariile, tratativele și organizarea
unui Sfânt Sinod (Pan-Orotodox) în insula Creta. Caracterul de „pan-ortodox” nu a fost
îndeplinit din cauza lipsei de înțelegere sau poate ale unor ambiții personale și orgolii
naționaliste. Cu toate că nu a fost unul „Pan-Ortodox”, Sinodul din Creta a evidențiat faptul
că, există o unitate canonică, dogmatică și liturgică în Biserica Ortodoxă. Lipsa celor patru
Biserici Autocefale (Patriarhiile Antiohiei, Moscovei, Bulgariei și Georgiei), trebuie pusă pe
seama unor neînțelegeri și nemulțumiri, mai degrabă de ordin administrativ-jurisdicțional.
Caracterul unitar al Ortodoxiei s-a evidențiat în acest secol al XVIII –lea, mai ales,
prin conlucrarea bisericilor locale, întrajutorarea lor, păstrarea și întărirea unității dogmatice,
canonice și liturgice, prin ascultare și raportarea acțiunilor la valorile religios-morale
propovăduite de Sfânta Scriptură. Cu toate că „Secolul Luminilor” nu se caracterizează printr-
o perioadă de pace, au existat anumite intervale de timp prielnice pentru construcții de noi
locaşuri de cult, pentru vizite pastorale ale patriarhilor ecumenici, dar și pentru deschiderea de
noi școli teologice și academii domnești. Acestea din urmă aveau atât rol didactic, cât și
apologetic. În cadrul acestor instituții patronate, parte dintre ele de Biserică și finanțate de un
Domnitor, s-au format noi mărturisitori activi, misionarii ortodocși și sfinți ai Ortodoxiei.
Rolul lor, era cel de a îmbogăți cultura locală și națională și de a răspunde provocărilor
prozelitismului de factură romano-catolică și protestantă și totodată, de a rezista în fața
opresiunii administrației otomane din teritoriile ocupate.
În al doilea rând, studierea lucrării misionar-ortodoxe în secolul al XVIII –lea este
importantă prin prisma faptului că, acest secol, reprezintă momentul de glorie al edificării
Iluminismului. Starea socială, economică și politică a lumii influențează în mod direct și

3
starea religios-morală, atât a unui popor, ca grup de coeziune, cât și a fiecărei persoane în
parte. Trebuie să privim cu responsabilitate spre istorie, pentru că multe din întrebările, ideile
și acțiunile oamenilor de astăzi își au originea în trecutul istoric, iar pentru a putea interpreta
prezentul și clădi viitorul, trebuie să ne cunoaștem atât predecesorii, acțiunile lor, cât și
elementele gândirii lor, cele ce au stat la baza acțiunilor lor. Altfel spus, trebuie să știm de
unde venim, pentru a putea realiza încotro de îndreptăm. Practic, momentul de debut al
procesului de secularizare este secolul al XVIII –lea, iar acest fenomen a rămas peste veacuri
și a îmbrăcat mereu o nouă ideologie, specifică cerințelor fiecărei generații. Rezultatul a fost
mereu același: promovarea ideilor deiste și mercantiliste. Obiectivul declarat fiind
îndepărtarea persoanei umane de la principiile religios-morale și „ferirea” ei de starea
culpabilității dată de păcat.
Lucrarea de față este una interdisciplinară prin definiție. Tema tratează problema
lucrării misionare ortodoxe de factură extensivă și intensivă, parcurgând principalele etape
istorice ale dezvoltării religioase și politico-economice ale secolului al XVIII –lea. În același
timp, se analizează și se expun principalele coordonate ale lucrării misionare din punct de
vedere teologic. Se tratează importanța lucrării misionare, aspecte ale dezvoltării ei, scopul,
sensul, unitatea și caracterul ei dinamic. Lucrarea misionară este prezentată ca fiind a lui
Dumnezeu, pentru că există o singură misiune: Misiunea lui Dumnezeu care este împărtășită
prin harul Lui de către Biserică. Aceasta are două direcții: către însăși Biserica, ad intra și
către lume, ad extra. Misiunea pentru Biserică este necesară pentru ca aceasta să strălucească
în lume, pentru ceea ce este, o comunitate care împărtășește identitatea lui Hristos, ca fiind
trupul Său: „M-am răstignit împreună cu Hristos; și nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăiește în
mine” (Galateni 2, 20). Misiunea pentru lume relevă faptul că Biserica este doar Biserică așa
cum a fost ea numită, pentru a continua lucrarea misionară a Domnului Hristos, de predicare,
slujire și mărturisire a Împărăției lui Dumnezeu în timpuri și locuri noi: „Mergând învățați
toate neamurile....” (Matei, 28 18-20). Doar tratarea din acest punct de vedere al
interdisciplinarității, poate oferi lucrării de față caracterul de „noutate”.
Interesul față de lucrarea misionară a Bisericii Ortodoxe a reprezentat pentru autor o
temă de reflecție încă din perioada studiilor de licență, continuată a fi cercetată la masterat și
aprofundată odată cu studiile doctorale. Îndrumarea oferită de Părintele profesor Gheorghe
Petraru, înclinația spre studiul izvoarelor, participarea la numeroase conferințe și simpozioane
internaționale din țară, cât și din străinătate (Viena, Osijek și Seul) au avut rolul de a oferi o
nouă viziune asupra cercetării problemei lucrării misionare ortodoxe.

4
 Înțelegerea unei acțiuni actuale, a unui fenomen, în speță, problema secularizării, a
noilor forme de mișcări religioase și a apologeticii misionare prin cuvânt și faptă a Bisericii
Ortodoxe, poate fi făcută în profunzime, doar analizând originea ei. Plecând de la deviza
iluministă lansată de I. Kant Sapere aude! (cine are urechi să audă) – îndrăznește să cunoști
sau ai curajul să-ți folosești propria înțelegere2, lucrarea îmbracă dorința de cunoaștere
iluministă, cu ceea ce îi era necesar pentru a putea fi desăvârșită: revelația divină, pentru că
„Dumnezeu este Domnul și s-au arătat nouă” (Psalmi 117, 27). Se dorește o cunoaștere prin
Dumnezeu, în și prin lumina libertății oferite de Domnului Hristos. În acest sens, tratând
problemele secolului al XVIII –lea prin lumina revelației divine, ajungem la descoperirea unui
proces amplu al dezvoltării culturale al societății, cu și prin Biserica Domnului Hristos, prin
mărturisirea credinței ortodoxe și prin acțiunile ei apologetice, toate acestea purtând amprenta
lucrării misionare a Bisericii Ortodoxe.
Teza prezentă are ca scop, prezentarea într-o manieră sistematică și obiectivă a
coordonatelor acțiunilor lucrării misionare ortodoxe din secolul al XVIII –lea, acțiuni ce au
dus la creionarea unui model misionar pan-ortodox, ale cărui caracteristici s-au păstrat în
parte până astăzi. Raportându-ne la aceste considerente, textul de față își propune să răspundă
la întrebări precum: A existat în secolul al XVIII –lea o acțiune unitară din punct de vedere
canonic, dogmatic și liturgic a misiunii ortodoxe?; Ce a stat la baza angrenării credincioșilor
în procesul lucrării misionare?; Care sunt principalele coordonate ale misiunii Bisericii
Ortodoxe în secolul al XVIII –lea?; Cum a contribuit misiunea ortodoxă la dezvoltarea
cultural-religioasă, socială și politico-economică în secolul luminilor? și Cum s-au dezvoltat
și păstrat, coordonatele lucrării misionare din secolul al XVIII –lea până astăzi – sunt ele de
actualitate în contextul dezvoltării economice,a universalizării și a migrației din secolului al
XXI -lea?.
Moștenirea cultural-religioasă și spirituală a secolului al XVIII –lea a stat la baza
formării de mai târziu a noilor state din secolul al XIX –lea. Credința ortodoxă, limba
cultivată și dezvoltată în biserică, sunt factori de coeziune, recunoscuți la nivel internațional în
spațiul politico-economic și au fost invocați de fiecare dată, după cele două mari Războaie
Mondiale, cunoscută fiind aplecarea omului către Dumnezeu după fiecare încercare a vieții.
În secolul al XXI –lea, dimensiunea misionară atinge un nou nivel al dezvoltării ei.
Scopul este același, dar metodele se schimbă în funcție de noile capricii politico-economice și
cultural-religioase. Într-o societate care este și se vrea a fi una seculară, îndeplinirea

2
Jaroslav Pelikan, Tradiția Creștină – o istorie a dezvoltării doctrinei, vol. V., Doctrina creștină și cultura
modernă (de la 1700), trad. Mihai-Silviu Chirilă, Editura Polirom, Iași, 2008, p. 108.

5
„rigorilor” creștin-ortodoxe, pare pentru mulți, dacă nu căzută în desuitudine, cel puțin greu
de îndeplinit, înlocuindu-se din aceste considerente, conștiința scrupuloasă a creștinului cu cea
laxă. Motivul este unul cât se poate de simplu. Eliminarea sancțiunilor morale pentru fapte
imorale reprezintă un scop al societății mercantiliste, unde totul are un preț și este într-o
continuă circulație și schimbare, acest lucru făcându-se fără „amestecul” lui Dumnezeu. Tot
această societatea are și o largă ofertă religioasă, bazată pe sincretism religios, unde oricine își
poate găsi locul oriunde. Problema mântuirii este interpretată după posibilitatea fiecăruia,
devenind accesibilă publicului larg, fără un prea mare concurs al acestuia, și bineînțeles, în
măsura în care societatea mai este interesată de ea.
Întoarcerea la valorile Ortodoxiei, reorganizarea vieții de rugăciune, aprofundarea și
redescoperirea actualității scrierilor Sfinților Părinți și a mesajului evanghelic, iar odată cu
acestea, cunoașterea lucrărilor misionare întreprinse de persoane dedicate slujirii Bisericii
Ortodoxe, în duhul unității de credință și mărturisire (mulți dintre ei, astăzi canonizați),
reprezintă rezolvarea crizei spirituale de astăzi, redescoperirea sufletului Europei și refacerea
legăturii personale cu Dumnezeu a fiecărei persoane în parte.
Teza de doctorat este împărțită în trei capitole, care sunt în același timp, distincte dar și
complementare, fiecare dintre ele tratând în mod sistematic și obiectiv parte a problematicii
subiectului. La rândul lor, capitolele se împart în subcapitole, rolul lor fiind acela de a
sistematiza, de a evidenția și a aduce lămuriri cu privire la o problemă tratată. Acolo unde au
existat păreri contradictorii cu privire la adevărul istoric, am ales să prezentăm toate
variantele, lăsând la latitudinea cititorului ultimul cuvânt. Am ales această variantă de
expunere prin prisma faptului că domeniul de cercetare nu este unul istoric, ci teologic,
accentul căzând pe adevărurile dogmatice și pe unitatea mărturisitoare a credinței ortodoxe.
Cu toate acestea, incursiunea în timpul istoric este una generoasă, notele de subsol având rolul
de a aduce diferite lămuriri cititorului.
Parte din primul capitol este dedicată explicării termenilor pe care îi folosim în lucrare.
S-au adus lămuriri din punct de vedere lexico-semantic și teologico-juridic, precizându-se
etimologia lor. S-a evidențiat evoluția termenilor și a sintagmelor, multe dintre ele căpătând
cu timpul un sens peiorativ, pierzându-se aproape în totalitate sensul lor inițial. Accentul cade
pe termenul „misionar/misionarism”, pe evoluția lui semantică, pe modul în care el este
interpretat și înțeles în creștinism, de diferitele confesiuni, cât și de celelalte religii. Tot primul
capitol tratează, într-un subcapitol aparte, unul din principalele temeiuri ale mărturisirii
creștine – Revelația divină. Dumnezeu ne vorbește încă din Vechiul Testament, iar în Noul
Testament S-a arătat sub semnul Fiului Omului și al Sfintei Treimi, revărsând peste noi,

6
darurile harului Sfântului Duh. Mărturia creștină este lucrarea continuă a Sfântului Duh în
lume, a ceea ce părinții noștri au auzit și văzut, a ceea ce noi vedem și propovăduim astăzi.
Problema înțelegerii parohiei și a vieții de parohie este tratată în ultima parte a
capitolului. Se evidențiază rolul preotului și a importanței slujirii lui, a conștiinței
credinciosului față de apartența sa la parohie și, nu în ultimul rând, a factorilor destabilizatori
ai vieții în comunitatea Bisericii Ortodoxe.
Al doilea capitol al lucrării și cel mai extins din punct de vedere al conținutului,
tratează în linii succinte și obiective situația geo-politică și spiritual-religioasă a principalelor
centre ortodoxe – din punct de vedere al dezvoltării culturale, al numărului de mărturisitori și
al impactului acțiunilor lor la nivel global – din țările române, teritoriul Greciei de astăzi,
Muntele Athos, Imperiul Țarist și din teritoriile cu populație ortodoxă din Imperiul Otoman.
Obiectivul urmărit în acest capitol este acela de a oferi cititorului o imagine clară asupra
situației religios-morale a populațiilor aferente teritoriilor sus-menționate. Se prezintă evoluția
lor cultural-religioasă și se așează în planuri paralele, acțiuni complementare desfășurate de
persoane implicate activ în lucrarea misioanară ortodoxă. Sunt evidențiate acțiunile singulare
sau, mai bine spus, locale, dar care au depășit sfera granițelor unei țări, fiind împărtășite de
întreaga lume ortodoxă și valorificate în folosul mărturisirii comune.
Prezentarea acțiunilor misionare se face atât din punct de vedere cronologic, dar și din
perspectiva importanței lor pentru lumea ortodoxă, urmând modelul: cultură – spiritualitate –
filantropie – slujire socială.
Ultimul capitol al lucrăii este complementar celui anterior. Prima parte a sa fixează din
punct de vedere teologic, principalele coordonate ale lucrării misionare, aduce în atenție idea
lui Bevans privind cele șase contante ale misiunii și evidențiază prezența lor în trei lucrări ale
seolului al XVIII –lea. Chiar dacă sunt din același secol, lucrările prezentate sunt din trei
regiuni diferite: Țara Românească, Rusia și Sfântul Munte Athos și sunt scrise în perioade
diferite: începutul, mijlocul și sfârșitul secolului sus-menționat. Cu toate aceste diferențe
cronologice, culturale și geo-politice, toate cele trei lucrări reliefează prezența celor șase
constante misionare aduse în discuție de Bevans în secolul al XXI –lea.
Missio Dei și centralitatea hristologică a lucrării misionare reprezintă punctele de
referință ale acestei părți. Accentul este așezat pe înțelegerea obiectivă a sensului lucrării
misionare.
Partea a doua a ultimului capitol este dedicată actualizării, transpunerii temei profilului
și specificului pan-ortodox în realitatea imediată a secolului curent. Actualitatea și importanța
profilului misionar pan-ortodox astăzi este dată de faptul că misiunea creștină nu se prezintă

7
ca o acțiune specifică persoanei în parte, mai bine spus a voii ei de a o face sau nu. Ea
reprezintă un dat ontologic, o trăsătură fundamentală a Bisericii mărturisitoare. Devenim
misionari încă din momentul primirii Sfintei Taine a Botezului și, cum toată viața noastră se
desfășoară în Biserică, tot așa suntem mărturisitori în fiecare clipă a vieții noastre, cât și după
aceea. Un exemplu în acest sens îl poate reprezenta un simplu cimitir orotodox care,
reprezintă în esența lui, un amestec de sfințenie și țărână, un loc al amintirii mărturisitoare.
Mărturisirea comună a bisericilor locale reprezintă o problemă de maximă actualitate,
iar încercarea rezolvării ei, prin organizarea Sinodului Ortodox din insula Creta, a avut o
însemnătate deosebită. Rezultatul nu a fost cel dorit, lipsa de coeziune, divergența punctelor
de vedere și urmărirea unor interese personale sau naționale, au făcut ca Sinodul din Creta să-
și piardă mult doritul caracter de „pan-ortodox”.
În elaborarea lucrării am utilizat cu precădere, metoda de lucru cantitativă, analizând
scrierile Sfinților Părinți, documente teologice și istorice, lucrări ale profesorilor și
misionarilor ortodocși, romano-catolici și protestanți, scrieri din epocă, memorialistică și alte
surse istoriografice folositoare creionării unei imagini de ansamblu asupra temei tratate.
Următorul pas a fost cel de a înțelege importanța și acțiunea misionar-ortodoxă în secolul al
XVIII –lea, ca mai apoi să putem formula propria părere, dezvoltând noi direcții de cercetare
pentru alte lucrări și elaborând unele concluzii personale. De un real folos în elaborarea
lucrării a fost folosirea metodei calitative. Experiența participărilor la conferințele naționale și
internaționale, lucrul efectiv cu diverse materiale, tratate de teologie, lucrări ale filosofilor
iluminiști, au creat un mediu favorabil pentru cercetarea îndeaproape a temei.
Analiza și valorificarea fiecărui element component al realizării unui capitol și
subcapitol a fost făcută cu ajutorul metodei de lucru comparative. Întreaga lucrare este una ce
prin comparație, prezintă diferențele, dar mai ales similitudinile între bisericile ortodoxe
locale, scopul fiind acela de a arăta unitatea Bisericii Ortodoxe în ansamblu și nu în parte.
Având în vedere faptul că se abordează o problemă actuală, multi-disciplinară, cu
rădăcini adânci în istorie, al cărui profil este unul cultural-teologic, dar ale cărei implicații
ating, atât probleme sociale cât și politico-economice, bibliografia este una bogată, consultând
pe de o parte scrierile Sfinților Părinți (Colecția Părinți și Scriitori Bisericești și Filocalia vol.
II, respectiv VII ), părerile teologilor ortodocși: Pr. Prof. Dumitru Stăniloae, Ascetica și
Mistica Bisericii Ortodoxe; Teologia Dogmatică Ortodoxă, vol. I și II; Daniel, Mitropolitul
Moldovei și Bucovinei, Dăriure și Dăinuire - raze și chipuri de lumină din istoria și
spiritualitatea românilor, Anastasios (Yannoulatos), Misiune pe urmele lui Hristos – studii
teologice și omilii; Pr. Dr. Gheorghe Petraru, Mergeți în toată lumea și propovăduiți

8
Evanghelia la toată făptura...; Misiologie Ortodoxă, Revelația divină și Misiunea Bisericii;
Teologie fundamentală și misionară. Ecumeninsm; Pr. Dumitru Radu, Autoritatea și
conciliaritatea în practica actuală a Bisericii. Convergențe și tensiuni; Pr. prof. univ. Dr.
Gheorghe Popa, Conceptul teologic de „comuniune” și semnificațiile sale biblice...;Vladimir
Lossky, Introducere în teologia ortodoxă; Ion Bria, Confessing Christ Today. An Orthodox
Consultation, în: „Internaţional Review of Mission; a teologilor catolici Hans Waldenfels,
Manuel de théologie fondamentale; Timothy Ware, The Orthodox Church; Dorothee Sölle,
Thinking about God: An Introduction to Theology; P. Marko Ivan Rupnik, Cuvinte despre om
- I.; Francis Anekwe Oborji, Concept of Mission. The Evolution of Contemporany Missiology
și a celor protestanți: Sebastian Kim and Kirsten Kim, Christianity as a World Religion;
González, Justo L., Christian Thought Revisited: Three Types of Theology; Stephen B.
Bevans, Roger P. Schroeder, Constants în Context – a Theology of Mission for Today;
Stephen Neill, A History of Christian Missions..., cât și lucrări ample de filosofie: Montesque,
Despre spiritul legilor, sociologie și politologie: Pashalis M. Kitromilides, Iluminismul
neoelen – ideile politice și sociale și Lucien Goldmann, The Philosophy of the Enlightenment.
Lucrarea de față își propune să aducă în atenția cititorului câteva elemente distincte ce
au stat la baza creionării unui profil misionar pan-ortodox în secolul al XVIII -lea, elemente
manifestate atât în plan politico-economic, social-cultural, dar în special misionar-spiritual.
Dată fiind perioada generoasă, un secol al Ortodoxiei (1701-1800), ce a reprezentat
subiectul lucrării de față, diverse și diferite aspecte misonar-ortodoxe și cultural-filantropice
nu au putut fi tratate în detaliu, iar unele nu au fost nici amintite, din cel puțin două motive.
Primul dintre ele face referire la importanța tratării unui astfel subiect pentru lucrarea în speță,
de exemplu, subcapitolul dedicat cărților „Karamanlidika” imprimate la București. Al doilea
aspect, are ca motiv faptul că, lucrarea nu își propune tratarea tuturor problemelor misionare
ortodoxe existente în secolul al XVIII –lea, nici nu ar fi avut cum, din cauza complexității
subiectului – a perioadei de timp și a ariei de propagare –, ci evidențiază doar acele aspecte ce
au stat la baza deslușirii a ceea ce am încercat să numim „Profil și specific misionar pan-
orotodox în secolul al XVIII –lea”.
Necesitatea unei astfel de lucrări este dată de faptul că, nu de puține ori, bisericile
locale ce au desfășurat o acțiune misionară intensivă a fost numite biserici non-misionare,
„Biserică non-misionară”. Au existat și momente în istorie când, datorită acestei etichetări

9
abuzive, spațiul ortodox a fost considerat chiar propice pentru misiune „terra missionis”3.
Acesta poate fi și motivul prozelitismului romano-catolic și protestant în mai toate spațiile
ortodoxe – fără a se ține cont că, Ortodoxia în structura ei este o Biserică dinamică misionară.
Întărirea credincioșilor în dreapta credință, propovăduirea cu timp și fără timp a preoților și
monahilor ortodocși, săvârșirea Sfintei Liturghii zilnic în mănăstiri și, spătămânal în parohii
au reprezentat trăsături definitorii ale mărturisirii comune și continue a popoarelor ortodoxe.
Importanța lucrării misionare ortodoxe, sub aspect intensiv, este dată de faptul că,
primele generații convertite la un crez sau o idee, în cazul de față la credința revelată în
Domnul Hristos, sunt aplecate într-un mod mai activ asupra mărturisirii de credință. Un
exemplu concret în acest caz, îl reprezintă primele veacuri ale creștinismului, când
propovăduirea Domnul Hristos era făcută cu prețul sângelui, iar cei ce mărturiseau primeau cu
bucurie moartea. Păstrarea aceluiași zel misionar a fost posibilă și în veacurile următoare,
ajungând până astăzi doar prin această misiune intensivă a Bisericii Ortodoxe. De ce este
important acest aspect? Pentru că, făcând un paralelism cu situația noilor mișcări religioase
ale secolului al XXI –lea, se observă că, generațiile ce au succedat pionierilor diferitelor
confesiuni, au pierdut din elanul mărtusitor al antecesorilor lor, depărtându-se de la ideile lor
inițiale și chiar, de cele mai multe ori, reorientându-se către altă formă de coeziune religioasă,
sau propunând și înființând noi și noi mișcări așa-zis religioase.
Lucrarea misionară extensivă a unor centre locale ortodoxe a fost mereu atât în dialog
cu celelalte biserici locale, de multe ori în strânse relații de colaborare și într-o permanență
unitate dogmatică, canonică și liturgică, acest fapt stând la baza a ceea ce vom numi „Profil
misionar pan-ortodox” și care avea să definească Ordodoxia ca „acasă al creștinismului4”.
Scopul declarat al acestei lucrării este acela de a aduce o contribuție cercetării
misiologice ortodoxe. Se dorește, totodată, demonstrarea existenței unei lucrări misionare
ortodoxe de factură intensivă, la fel de „productivă” ca și cea de factură extensivă, mult mai
des întâlnit în Apus. Dacă analizăm situația creștinismului astăzi, putem conchide că misiunea
Bisericii Ortodoxe a fost și este mai rodnică, pentru că, nu doar păstrează creștinii în duhul
unității dogmatice, canonice și liturgice ci, devine, exemplu pentru alte comunități creștine
sau necreștine, neimpunându-se cu forța, ci doar cu puterea mărturisirii adevărurilor de
credință păstrate în Tradiția și spiritualitatea ortodoxă.

3
Pr. Prof. Gheorghe Petraru, Misiologie Ortodoxă, Revelația divină și Misiunea Bisericii, Editura Pamfilius,
Iași, 2002, p.169.
4
Michel Harper, Lumina cea adevărată. Călătoria unui evanghelic spre Ortodoxie, trad. Elena Tâmpănariu,
Editura Teofania, Sibiu, 2002, p. 15.

10
I. Conceptul de „misiune” – misionar/misionarism și specificul lui în Ortodoxie

Din punct de vedere etimologic termenul misiune provine din limba latină mitto –ere,
corespondentul grecesc al acestuia fiind cel de apostoleo care se traduce prin a trimite. În
dicționarul explicativ al limbii române cuvântul misionar/misionari, -e își are apartenența în
limba franceză missionnaire și desemnează o persoană (de obicei călugăr sau preot) trimisă –
de către o autoritate bisericească – să răspândească creștinismul în teritorii locuite de persoane
cu altă religie dominantă. Din acest motiv, mult timp noțiunea de „misiune” a fost înțeleasă ca
extindere a religiei creștine în spații geo-politice necreștine. Termenul a fost preluat de către
Biserică, iar înțelesul său a căpătat un sens mai larg vorbindu-se de misiune chiar în interiorul
Bisericii. Ortodoxia a valorificat misiunea intensivă subliniind rolul Bisericii în comunitatea
locală – „...unde sunt doi sau trei adunați în numele Meu...” (Matei 18, 20) și aportul ei în
dezvoltarea principiilor religios-morale, ca norme de conduită. În acest sens, activitatea
misionară reprezintă forma vizibilă a iubirii Sfintei Treimi faţă de om, actualizată în cel mai
eficient mod de Domnul Iisus Hristos prin Sfântul Duh şi lăsată ca moştenire Bisericii Sale,
pentru mântuirea omului5.
Teologia ortodoxă folosește cu precauție terminologia misionară conturată în
creștinismul apusean, dat fiind faptul că în decursul secolelor, termenul misiune a fost și este
asociat cu ideea și practica prozelitismului. Din acest motiv, Biserica Ortodoxă face în mod
clar o distincție între misiune, ca sens de vocație apostolică fundamentală a Bisericii de a
proclama Evanghelia și misiuni, ca activități evanghelizatoare ale unei confesiuni sau
denominațiuni într-un spațiu necreștin, activități care de multe ori au fost legate fie de
procesul de colonizare – cazul Americii – fie de opresiune politică și culturală6.
Misiunea creștină reprezintă acțiunea proclamării Evangheliei în lume de către Sfinții
Apostoli și urmașii acestora. Misiunea Bisericii este actul de creștinare, de propovăduire a
Evangheliei Domnului Hristos în lume, o lucrare apostolică prin care împărăția lui Dumnezeu
înglobează spațiul și timpul istoriei umane. Trebuie precizat faptul că în înțelegerea
conceptului de misiune, în context creștin și religios al societății contemporane, este necesară
o analiză biblică, teologică, dogmatică, spirituală și istorică a noțiunii. Aceste lucruri se

5
Vasile-Lucian V. Goldan, Multicultural religious proselitysm or missionary activity in the postmodern
secularized society?, în: Management Intercultural, vol XIX, nr. 38 (1/2017). pp. 28-29.
6
Ion Bria, Martyria-Mission. The Witness of the Orthodox Churches Today, World Council of Churches,
Geneva, 1980, p. 3.

11
datorează la rândul lor faptului că, în contemporaneitate, creștinismul este reprezentat atât de
Biserica primului mileniu creștin, care continuă tradiția apostolică și patristică în Biserica
ortodoxă, cât și de confesiunilie istorice, Biserica romano-catolică, Bisericile Protestante,
cărora se adaugă și sectele creștine apărute în spațiul creștin al Reformei7.
Biserica se transmite și se continuă doar în Biserică, putem vorbi astfel de o
Cincizecime continuă doar în și prin Biserică. În acest sens, credința este cea care trece de la o
generație la alta. Cu privire la acest aspect, Părintele Profesor Dumitru Stăniloae afirmă că noi
n-am putea primi cu convingere adevărurile tradiționale „ale propovăduirii creștine, iar actele
ei sacramentale n-ar mai aduce harul Botezului și al celorlalte taine, fără credința generațiilor
anterioare”8. Caracterul personalist al Revelației și natura dialogică a Sfintei Tradiții a
Bisericii fac ca acestea să fie în permanență supuse unui proces de propunere, nu impunere și,
totodată, de transmitere autorizată al cărei scop este o receptare continuă.
Obiectivul misiunii ortodoxe a fost unul exprimat într-o manieră intensivă, prin
păstrarea poporului în credința ortodoxă și identificarea lui în timp cu aceasta. Ortodoxia a
devenit astfel o trăsătură caracteristică a poporului, a modului lui de exprimare și trăire a
adevărurilor revelate.
Lucrarea misionară ortodoxă se deosebește de cea romano-catolică și protestantă, prin
maniera de lucru. Dacă în Ortodoxie a fost valorificată maniera intensivă, Biserica Romano-
catolică și cea protestantă au folosit cu precădere maniera extensivă, ea fiind specifică
Occidentului. Prin această manieră s-a dorit și de multe ori s-a și reușit, cucerirea și trasarea a
noi granițe creștine, cu implicații politice și evidente motivații de ordin material. Începând cu
secolul al XVIII -lea în Europa Apuseană a fost cultivată speranța că o comunitate mondială
va putea fi organizată numai în baza unei supremații a creștinismului apusean și, implicit, a
culturii apusene conexe asupra întregii lumi9. Această diferență a modului de abordare a
manierei de exercitare a misiunii, intensivă pentru Răsăritul ortodox și extensivă pentru
Apusul romano-catolic și protestant, a făcut ca Biserica ortodoxă să fie considerată pentru o
lungă perioadă de timp, într-un mod cu totul nejustificat ca fiind drept o „Biserică non-
misionară”.

7
Pr. Gheorghe Petraru, Ortodoxie și Prozelitism, Editura Trinitas, Iași, 2000, p. 21.
8
Pr. Prof. Dr., Dumitru Stăniloae, Caracterul permanent și mobil al tradiției în „Studii Teologice”, nr. 3-4, anul
XXV (1973), p. 65.
9
Mitropolit Anastasios Yannoulatos, Ortodoxia și problemele lumii contemporane, trad. Constantin Coman,
Gabriel Mândrilă, Editura Bizantină, București, 2003, p. 17.

12
II. Coordonate ale activității misionare în Bisericile locale

Plenitudinea Bisericii locale, constă în aceea că, posedă în ea însăși tot ceea ce posedă
fiecare Biserică și ce posedă toate la un loc, dar ea păstrează acest conținut plenar, numai în
acord cu alte Biserici10.
Legătura dintre Biserică locală și cea universală, în ceea ce privește Ortodoxia, s-a
afirmat deopotrivă – realitatea Bisericii locale și a celei universale –, considerând că la baza
comuniunii Bisericii locale stă în primul rând mărturisirea aceleiași credințe comune, care se
comunică în comunitatea euharistică11. Există un raport direct între spiritualitate și etica
socială, între fecunditate interioară și eficacitate politică, între asceză și diaconie. Potrivit
concepției teologice orice act cultural și științific creator este un act sacramental, deoarece
energia divină este aceea care subliniază efortul uman12.
Scopul lucrării misionare este acela de a sluji lumea cu iubire și smerenie, acela de a îi
oferi mântuirea. Datorită acestui fapt, nu se poate vorbi despre un simplu aspect de
transmitere a unei învățături religioase, ci este vorba de Întruparea Cuvântului în noi arii
geografice și noi circumstanțe, cu intenția de a așeza și forma noi Biserici. La rândul lor,
acestea vor desfășura o activitate religios-morală și spiritual-civică în comunitatea respectivă,
iar acțiunea se desfășoară atât pe orizontală, într-un mod concentric răspândind învățătura de
credință, cât și pe verticală, realizând prin comuniunea de iubire, transcendența către
Dumnezeu și dialogul oamenilor în comunitate.

10
Pr. Lect. Ioan Mihălțan, Tradiție, Scriptură, Biserică, în: „Ortodoxia” anul XL (1988), nr. 4, p. 68.
11
Diac. I. Bria, Prezența lumii în teologia ortodoxă actuală, în: „Biserica Ortodoxă Română”, 1981, nr. 9-10, p.
1009.
12
Pr. prof. dr. Dumitru Popescu, Biserica și Cultura, în: Pastorație și misiune în Biserica Ortodoxă, Editura
Partener, Galați, 2007, p. 69.

13
 III. Constantele, actualitatea și importanța lucrării misionare

În perioada istoriei timpurii a creștinismului, a existat o diversitate bogată în teologie

și în slujirea Bisericii. Lucrarea misionară a fost efectuată în forme variate în cadrul
contextelor socio-politice, religioase și instituționale. De fapt, fiecare slujire a fost misionară,
deoarece în acest punct, fiecare biserică se vede astfel. Misiunea nu a fost o parte a realității
Bisericii, ci însăși esența acesteia13. Bevans identifică în fiecare context istoric al evoluției
Bisericii, constantele misiunii care, în funcție de perioada de timp și arealul geografic, au
îmbrăcat diferite forme, scopul fiind același, propovăduirea, slujirea și îndumnezeirea
umanității.
Modelul principal al misiunii este Domnul Hristos, dar în funcție de contextul istoric
există și modele secundare. În ordine cronologică, ele sunt reprezentate de evangheliști,
episcopi, apologeți, învățători, martiri, preoți și parte a laicatului.
Biserica devine Biserică doar pentru a răspunde chemării lui Dumnezeu, de a face
misiune și, a face misiune înseamnă, a se actualiza în mod continuu, așa cum mesajul Sfintei
Scripturi este mereu actual, indiferent de diversele contexte pe care le întâlnește. Cu toate
acestea, o asemenea schimbare sau actualizare nu este una arbitrară, pentru că au existat
întotdeauna anumite constante care, în timp ce ele diferă în conținut, sunt prezente
întotdeauna ca un fel de cadru prin care, Biserica se identifică pe sine însăși și, în jurul cărora,
mesajul Evangheliei capătă forme.
Justo L. Gonzáles delimitează trei tipuri ale teologie și anume: conservatoare, liberală
și radicală14. Celor trei tipuri de teologie, Dorothee Sölle le asociază trei paradigme teologice,
fiecare dintre aceste trei tipuri sau paradigme au fost considerate a fi, expresii ale credinței
creștine. Toate trei pot fi urmărite încă din secolele primare ale creștinătății și, toate trei au
supraviețuit, într-o formă sau altă, până astăzi. Dorothee Sölle vorbește despre cele trei
paradigme ca fiind: ortodoxă sau conservatoare, liberală și teologia radicală sau a eliberării15.
Conceptul de paradigmă este definit de Th. Kuhn ca fiind „ansamblul credințelor, valorilor

13
Stephen B. Bevans, Roger P. Schroeder, Constants in Context – a theology of mission for today, Editura Orbis
Books, Maryknoll, New York, 2004, p. 83.
14
Justo L. González, Christian Thought Revisited: Three Types of Theology, Editura Orbis Books, Maryknoll,
New York, 1999, pp. 11-16.
15
Dorothee Sölle, Thinking about God: An Introduction to Theology, SCM Press London, Trinity Press
International, Philadelphia, 1990, pp. 7-21.

14
recunoscute, ale tehnicilor ce sunt comune membrilor unui grup”16, iar David Bosch utilizează
conceptul, în sensul de „cadru al cunoașterii”17.
Cu toate că teologia radicală este cea mai veche dintre cele trei tipuri de paradigme
propuse, atât Sölle, cât și Gonzáles le tratează pe acestea în ordinea în care, ele sunt cel mai
bine cunoscute de creștini. Această ordine reflectă nivelul influenței, pe care, aceste tipuri le-
au avut asupra vieții Bisericii și misiunii sale iar, cel ortodox este primul asupra căruia se
opresc. Toate cele trei tipuri s-au bucurat, chiar dacă nu au fost aprobate în mod deplin de
Biserică, de o toleranță relativă. Este important să conștientizăm contextualitatea de bază a
fiecărei dintre aceste paradigme. Dacă tipul de teologie ortodoxă sau conservatoare a fost
dominant în trecut, s-a datorat faptului că, perspectivele sale au ajutat la articularea
creștinătății în moduri care au oferit, în primul rând înțelegere, iar mai apoi scop, creștinilor și
vieții lor din acele vremuri18. Din perspectivă ortodoxă, nu este posibil ca vechea paradigmă
să dispară total în noul model, pentru că, astfel, s-ar pierde temeiurile, aceasta cu atât mai
mult cu cât este vorba despre spiritualitatea creștină, care este receptată și îmbogățită, aducând
tuturor viața cea nouă și mântuire, celor ce le experiază prin și în Domnul Hristos19.

16
Th. Kuhn, The structure of Science Revolutions, University of Chicago Press, Chicago, 1983, p. 283.
17
David Bosch, Dynamique de la mission chretienne. Histoire et avenir des modeles missionnaires, Haho-
Karthala-Labor et Fides, Lome, Paris, 1995, p. 246.
18
Stephen B. Bevans, Roger P. Schroeder, op. cit, p. 35.
19
Pr. dr. Gheorghe Petraru, Teologie Fundamentală și misionară. Ecumeninsm, Editura Performantica, Iași,
2006, p. 177.

15
Concluzii

Viziunea pan-ortodoxă subliniază lucrarea misionară a Bisericii Ortodoxe. Această

misiune trebuie să reprezinte Ortodoxia în unitatea ei canonică, liturgică și dogmatică, fără să
aducă modificări acestei unități, indiferent de spațiul și timpul desfășurării și dezvoltării ei.
Întâlnim astfel, o unitate a specificului misonar ortodox, în diversitatea spațiului lui de
propagare, a mentalităților și a specificurilor caracteristice fiecărei națiuni ce a îmbrățișat
credința creștin-ortodoxă.
Lucrarea de față a avut ca scop, aducerea unei contribuții documentare, din punct de
vedere teologico-istoric, cu privire la dezvoltarea conceptului de „Profil și specific misionar
pan-ortodox”, concept ce a găsit justificare în acțiunile misiunii Bisericii Ortodoxe. Analiza
echidistantă a evenimentelor istorice legate de activitatea bisericilor ortodoxe locale, prin
aceasta înțelegându-se atât acțiunile unei Patriarhii, cât și traducerile sau trăirea spirituală a
unui simplu monah, au reprezentat dovada vie faptului că, Biserica Ortodoxă a păstrat o
unitate de exprimare, valorificată în teritoriu, prin dezvoltarea cultural-religioasă a popoarelor
care au îmbrățișat crezul ortodox.
Mare parte a misiunii ortodoxe din secolul al XVIII –lea este de factură intensivă, dar
prin vocea Imperiului Rus, armata țarului a adus odată cu administrația sa și credința creștin-
ortodoxă. Între aceste două aspecte ale acțiunii misionare, care par la prima vedere diametral
opuse, a existat o legătură indisolubilă, marcată prin viziunea pan-ortodoxă și exprimată prin
unitatea ei. Chiar dacă cei din insula Kodiak, abia învățau rugăciunea „Tatăl nostru”, sau cei
din arealul fluviului Volga erau botezați de câteva ori, în schimbul unor beneficii 20, iar în
Muntele Athos se ridica problema desei împărtășanii, în timp ce Sfântul Antim își permitea să
trimită utilaj tipografic în Iviria, se poate vorbi, de o legătura dintre acești poli ai extremelor.
Aceasta legătură este dată de același crez, de aceeași mărturisire comună, de propovăduirea și
trăirea Evangheliei Domnului Hristos. Mărturisirea credinței este baza, vârful și centrul
lucrării misionare. Misiunea Domnului Hristos este caracterizată de ambii termeni – atât de
mărturisire, cât și de propovăduire – și fiecare îl explică pe celălalt. Vindecările au fost
parabole în acțiune, iar practica Mântuitorului, prin includerea la marginea societății a
ucenicilor a fost o mărturisire puternică, a garanției și a valabilității învățăturilor Sale.

20
Stephen Neill, A History of Christian Mission, Editura Penguin Books Ltd, Harmondsworth, Middlesex, 1984,
p. 216.

16
 În esență, importanța mărturii comune este mult mai mare, ea depășind simplele și
arbitrarele granițe teritoriale. Vorbind la nivel de persoană, putem concluziona că misiunea nu
este apanajul voinței libere a omului, nu reprezintă o alegere a acestuia. Ea reprezintă un dat
ontologic al fiecărei persoane, iar mărturisirea este a lui Dumnezeu, Cel care Ne-a vorbit nouă
și apoi S-a arătat nouă: „După ce Dumnezeu odinioară, în multe rânduri și în multe chipuri a
vorbit părinților noștri prin prooroci, în zilele acestea mai de pe urmă ne-a grăit nouă prin
Fiul, pe Care L-a pus moștenitor a toate și prin care a făcut veacurile” (Evrei 1, 1-2).
Scopul temei, cel de a arăta prezența unității pan-ortodoxe și dezvoltarea ei în secolul
al XVIII –lea, în contextul internațional dominat de întrebările raționaliste ale filosofilor
iluminiști, a necesitat îndeplinirea mai multor obiective. Pentru început s-a dorit analizarea și
înțelegerea termenilor și a conceptelor utilizate în text. Fixarea acestui temei reprezintă o
condiție sine-qua-non pentru realizarea lucrării de față, pentru a știe exact cu ce termeni
operăm și în ce limite ne încadrăm.
Următorul pas a fost reprezentat, de stabilirea limitelor istorice și geo-politice în care a
fost încadrat subiectul de față. Din acest motiv, am încercat să supunem unei observații
succinte și sistematizate, principalele aspecte ale lucrării misionare extensive și intensive ale
Bisericii Ortodoxe, desfășurate cu precădere în țările române, Sfântul Munte Athos, teritoriul
Greciei de astăzi, Imperiul Țarist și popoarele ortodoxe din Imperiul Otoman. La baza
acțiunilor sus menționate a stat gândirea și voința unor personalități, care la rândul lor au fost
nu doar enumerate ci li s-a evidențiat și activitatea lor misionară. Din această simbioză a
persoanelor și a acțiunilor lor misionare s-a născut imaginea unui profil și specific misionar
pan-ortodox, care a conferit în secolul al XVIII –lea o unitate de exprimare a Bisericii
Ortodoxe și a propagat această unitate, generațiilor următoare până astăzi, printr-o continuă
lucrare și conlucrare cu darul harului Sfântului Duh. Unitatea ortodoxă a fost evidențiată și
prin libera trecere și circulație a idelilor, manuscriselor și persoanelor în secolul al XVIII –lea.
Capitolul al doilea, a avut ca principal obiectiv evidențierea importanței legăturilor
conexe între centrele ortodoxe și bisericilor locale. Aceate legături au fost menținute prin
slujire comună, unitate în rugăciune, prin săvârșirea Sfântei Liturghii, dar și printr-o vie și
continuă circulație a idelor, fie pe cale orală, fie în manuscris, a adevărurilor de credință, a
traducerilor scrierilor Sfinților Părinți și a întrajutorării bisericilor locale. Aspectul ajutorului
mutual este unul foarte important în iconomia misionară a secolului al XVIII –lea, pentru că
asistăm la o perioadă în care ctitorii locașurilor sfinte lasă prin testament dorința neînchinării
lor – cazul Sfântului Antim, al Sfântului Iacob Putneanul – dar nu se opun daniilor de orice fel
către celelalte centre ortodoxe ale lumii, ei înșiși fiind donatori și ctitori. În acest sens, stă

17
mărturia lui Porfirie Uspenski, trăitor în veacul al XIX –lea, care menționează importanța
daniilor facute în special de țările române, către Muntele Athos, Locurile Sfinte și Patriarhiile
Ecumenice. Nu trebuie să omitem și susținerea Sfântului Munte și a Imperiului Rus în această
iconomie misionară bazată pe ajutor mutual. Pe de o parte, Sfântul Munte pregătea profesori,
învățați și trăitori în duhul autentic al Ortodoxiei. Multe dintre personalitățile lumii ortodoxe
și-au făcut ucenicia în Sfântul Munte, recunoscându-i importanța. Pe de altă parte, avem și
donații venite dinspre Est, nu doar către teritoriul grecesc și Patriarhiile Ecumenice, ci și către
țările române și cele din componența impriului Otoman. Daniile rusești au împodobit
bisericile cu odoare și cărți de cult, scrise evident în chirilică.
Cel de al treilea capitol subliniază într-o manieră obiectivă și sistematică rolul
determinat al modelului Sfintei Treimi și al centralității Domnului Hristos în apariția și
dezvoltarea lucrării misionare. Unitatea Sfintei Treimi reprezintă punctul de plecare al
misiunii creștine, misiunea fiind făcută de Domnul Hristos, prin Sfântul Duh, noi fiind invitați
să participăm la împlinirea poruncii mântuitoare.
Identificarea constantelor misionare în trei opere scrise în secolul al XVIII –lea, de
către trei Sfinți, în perioade și locuri diferite, subliniază unitatea dogmatică, canonică și
liturgică a lumii ortodoxe.
Nu a fost trecut cu vederea, modul în care, Ortodoxia s-a facut vizibilă în lume, și
modul în care a fost reperată și înțeleasă de celelate confesiuni creștine, de romano-catolici și
protestanți.
Ultima parte a capitolului are rolul de a evidenția punctele conexe între acțiunea și
gândirea misionară a secolului al XVIII –lea cu cea a realității contemporane. Necesitatea
conturării unui profil și specific misionar pan-orotodox se face simțită și astăzi. Mare parte a
provocărilor lumii actuale își au originea în Secolul Luminilor, iar dorința de exprimare a
unității dogmatice, canonice și liturgice, reprezintă singura cale de a oferi Bisericii Ortodoxe o
poziție la fel de importantă la nivel global, ca cea de acum trei secole.
Tema a conferit o oarecare lejeritate în alegerea unui traseu exponențial, pentru
determinarea factorilor conturării unui profil și specific misionar pan-ortodox. Cu toate
acestea, dată fiind complexitatea ei, atât din punct de vedere teologic, dar și din punct de
vedere istoric, nevoia de sistematizare a informațiilor și restructurarea lor sub forma unei
incursiuni în timpul istoric, din punct de vedere misionar, s-a dovedit a fi o chestiune pe cât de
importantă, pe atât de anevoioasă. Din acest motiv s-au ales a fi prezentate și tratate, doar
unele dintre acțiunile misionare, dintre personalitățile lumii secolului al XVIII –lea și dintre

18
situațiile ce au născut noi maniere de interpretare și abordare, atât a problemelor teologico-
misionare, cât și a celor cultural-spirituale.
Limita tezei a fost fixată de maniera de abordare a subiectului. În aparență, o temă
istorico-misionară, dar în esența ei, lucrarea tratează auspiciile gândirii teologice ale secolului
al XVIII –lea, raportate atât la realitatea timpului respectiv, cât și la celui prezent. Acest fapt
este posibil din cel puțin două motive. Pe de o parte, anumite probleme ale timpului de atunci
sunt prezente și astăzi, bineînțeles, îmbrăcând haina contemporaneității și a post-
modernismului, iar pe de cealaltă parte și poate cea mai importantă, rezolvarea situațiilor de
acest fel se regăsește în același tezaur al Bisericii Ortodoxe.
Lucrarea de față deschide noi direcții de cercetare. Abordarea unor subiecte al căror
caracter este unul inter-disciplinar, reprezintă un real câștig pentru cititor, deoarece se
adresează unui public larg, sau cel puțin mai numeros dar, totodată, ridică ștacheta gradului de
pregătire a autorului și implică mai mult de timp efectiv de lucru. Rezultatul obținut depășește
și compensează efortul depus. Abordarea inter-disciplinară fiind un continuu izvor de
posibilități și reinterpretări în vederea transpunerii realității și mentalităților în funcție de
dorința autorului, dar și de preferințele cititorului.
Teza de față reprezintă ideea unei munci de pionierat, aducând în atenția cititorilor un
nou concept misionar cu valențe teologico-istorice, și anume cel de „profil și specigic
misionar pan-ortodox”.

19
Bibliografie selectivă:

Izvoare:

1. ***, Adresa I.P.S. Mitropolit al Moldovei și Sucevei D.D. Iosif Naniescu catra Sf.
Sinod pentru Sf. Monastire Neamțul, dată în 29 noiembrie 1888, Tipografia Cărților
Bisericești, București, 1888;
2. ***, Filocalia sau culegere din scrierile Sfinților Părinți care arată cum se poate omul
curăți, lumina și desăvârși. Din dumnezeieștile învățături duhovnicești ale cuviosului
părintelui nostru Petru Damaschin, vol. 5, trad. Pr. prof. dr. Dumitru Stăniloae,
Editura Harisma, București, 1995;
3. ***, De veghe în casa Măriei Sale, file de Pateric de la Mănăstirea Putna, Editura
Mitropolit Iacov Putneanul, Putna, 2017;
4. ***, Liturghier, Ediura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române,
București, 2000;
5. ***, Pastorala Sfântului Sinond din Duminica Ortodoxiei din anul Domnului 2017;
6. ***, Relațiile istorice dintre popoarelel U.R.S.S. și România în veacurile XV-începutul
celui de al XVIII –lea. Documente și materiale în trei volume, vol. III, 1673-1711,
ediție biligvă, Editura Știința, Moscova, 1970, p. 328.
7. †Neofit Patriarh al Constantinopolului, Pidalion, Cârma Bisericii Ortodoxe, Editura
„Credința Strămoșească”, Iași, 2007;
8. Burada, Teodor T. Opere, vol I, Editura muzicală a uniunii compozitorilor, București,
1974;
9. Cantemir, Dimitrie, Divanul sau Gîlceava Înțeleptului cu lumea sau giudețul sufletului
cu trupul, trad. Virgil Cândea, Editua Minerva, București, 1990;
10. Enăcénu, Ghenadie, Condica Sfântă a Mitropoliei Ungro-Vlahiei. Publicată după
original, vol. I, București, 1886;
11. Fericitul, Ieronim, Epistola XXI către Damasus, în: „Epistole” vol. I, trad. Ana-
Cristina Halichias, Editura Basilica a Patriarhiei Române, București, 2013;

20
12. Kant, Immanuel, Manifestul Iluminist – Răspuns la întrebarea: Ce este iluminismul?
Ce înseamnă a se orienta în gândire?, trad: Daniel Mazilu, Editura Paralela 45, Pitești,
2011;
13. Mihordea V., Papacostea Ș., Constantiniu Fl., Documente privind relațiile agrare în
secolul al XVIII –lea, vol. I, Editura Academiei Republicii Populare Române,
București, 1961, nr. 322.
14. Montesque, Despre spiritul legilor, vol. II, trad. Armand Roșu, Editura Științifică,
București, 1970;
15. Odobescu, Alexandru, Câteva ore la Snagov, în „Opere alese”, vol. II, Editura
Cugetarea-Georgescu Delafras, București;
16. Paul de Alep, Jurnal de călători în Moldova și Valahia, Editura Academiei Române,
București, 2014;
17. Rosetti, Radu, Conflictul dintre Guvernul României și Mănăstirea Neamțului, extras
din Analele Academiei Române, Seria II – Tom. XXXII, Institutul de Arte Grafice
„Carol Göbl, București, 1910;
18. Sfântul Augustin, Confesiuni, traducere din limba latină Gh. I. Șerban, Editura
Humanitas, București, 2007;
19. Sfântul Antim Ivireanul, Didahii, Editura Basilica, București, 2010;
20. Idem, Opere, Editura Minerva, București, 1997;
21. Sfântul Ioan Damaschin, Dogmatica, trad. Pr. D. Fecioru, București, 1943;
22. Idem, Cuvânt despre dreapta credință*Despre Sfânta Treimi*Despre cântarea
trisaghionului, trad. Laura Enache, Doxologia, Iași, 2015;
23. Sfântul Ioan Gură de Aur, Comentariu la Iov, trad. Laura Enache, Editura Doxologia,
Iași, 2012;
24. Idem, Despre preoție, traducere din limba greacă veche, introducere și note de Pr.
Prof. Dumitru Fecioru, Editura Institutului Biblic și de Misiune Ortodoxă, București,
2007;
25. Idem, Predici la sărbători împărătești și Cuvântări de laudă la sfinți, ediția a II –a,
traducere de Pr. Prof. Dumitru Fecioru, Editura BASILICA, București, 2015;
26. Sfântul Maxim Mărturisitorul, Cele două sute de capete despre cunoștința de
Dumnezeu și iconomia întrupării Filului lui Dumnezeu – Întâia sută, în: „Filocalia”,
vol. II, traducere și note Dumitru Stăniloae, Editura Humatinas, București, 2004;
27. Sfântul Nicodim Aghioritul, Apanthisma, rugăciunile Sfinților Părinți, Editura Σοφία,
București, 2004;

21
 28. Idem, Războiul nevăzut, Editura Bunavestire, Bacău, 2001;
29. Sfântul Paisie de la Neamț, Scrisoare către ucenicii plecați în Rusia pentru mutarea sa
la Neamț, în „Cuvinte și scrisori duhovnicești I”, ediția a II –a, traducere de Valentina
Pelin, prefață Virgil Cândea, Editura Doxologia, 2010;
30. Sfântul Tihon din Zadonsk, Dumnezeu în împrejurările vieții de zi cu zi, trad. Olga
Bersan, Editura Sophia, București, 2011;
31. Idem, Lupta dintre carne și duh, trad: Cristea Florentina, Editura Egumenița – Cartea
Ortodoxă, Galați, 2011;
32. Sfântul Vasile cel Mare, Omilii și cuvântări, în: „Părinți și Scriitori Bisericești”, 1,
trad: pr. Dumitru Fecioru, Editura Basilica, București, 2009;
33. Idem, Scrieri morale și ascetice, în colecția: „Părinți și Scriitori Bisericești”, vol. 5,
traduceri de Isabela Alina Panainte, Florin Filimon, Laura Enache, Octavian Gordon,
Editura Basilica a Patriarhiei Române, București, 2013.

Studii și reviste:

1. ***,
Documente internaționale referitoare la prozelitism, Provocarea prozelitismului și
chemarea la o mărturie comună, extras din Revista „The Ecumenical Review”,
Geneva, 48, nr. 20/1996, Editura Trinitas, Iași, 1998;
2. †Teoctist Mitropolitul Moldovei și Sucevei, Mitropolitul Iacob Putneanul 1778-1798,
Făclier al Ortodoxiei românești, al năzuințelor de unitate națională și de afirmare a
culturii române, în: „Mitropolia Moldovei și Sucevei, anul LIV (1978), nr. 5-8, pp.
458-500;
3. Antonescu, Georgeta, Antim Ivireanul – Angajare și responsabilitate, în revista
„Steaua” nr. 9, anul XLIX (1998), pp. 24-26;
4. Bănică, Mirel, Un „suflet pentru Europa”: dimensiunea ortodoxă, în „Dilema veche”,
anul 2004, nr. 43, p. 12.
5. Bercuș, Constantin I., Semnificația medico-istorică a bolnițelor mînăstirești –
contribuții la problema bolnițelor mănăstirești, în: „Mitropolia Olteniei”, anul XXII
(1970), nr. 1-2, pp. 39-46;
6. Bodogae, Pr. T., Tradiția Sfântului Munte în viața popoarelor ortodoxe, în:
„Ortodoxia”, anul V (1953), nr. 2, pp. 206-2019;

22
7. Bogadan, Damian. P., 240 de ani de la moartea de mucenic a lui Antim Ivireanul –
Viața lui Antim Ivireanul, în: Biserica Ortodoxă Română”, anul LXXIV (1956), nr. 8-
9, pp. 679-689;
8. Idem, P. Viața lui Antim Ivireanul, în „Biserica Ortodoxă Română”, nr. 8-9, anul
LXXIV (1956);
9. Bradea, Magistrand Constantin, Cronicile grecești și situația Bisericii românești în
prima jumătate a secolului al XVIII –lea, în: „Biserica Ortodoxă Română” anul
LXXXIV (1966), nr. 5-6, pp. 574-583;
10. Braniște, Pr. Prof. Ene, Cultul Ortodox ca mijloc de propovăduire a dreptei credințe, a
dragoste, a păcii și a bunei înțelegeri între oameni, în: „Studii Teologice”, anul V
(1953), nr. 9-10, pp. 626-642;
11. Idem, Rolul Athosului în istoria cultului ortodox, în: „Ortodoxia”, anul V (1953), nr.
2, pp. 220-237;
12. Brânzei, Pr. Valerian, Precizare în legătură cu data zidirii bisericiii „Sf. Spiridon” din
Iași, în: „Mitropolia Moldovei și Sucevei”, anul XXXIV (1958), nr. 7-8, pp. 661-662;
13. Bria, Ion, Confessing Christ Today. An Orthodox Consultation, în: „International
Review of Mission, LXIV (1975), nr. 253, pp.66-94;
14. Idem, Contra sectarismului, în: „Ortodoxia”, anul 1990, nr. 3;
15. Idem, Prezența lumii în teologia ortodoxă actuală, în: „Biserica Ortodoxă Română”,
anul XLI (1981), nr. 9-10, pp. 184-186;
16. Bulat, Prof. T. G., <<Tiparnițele>> moldovenești de carte bisericească de la
Mitropolitul Varlaam la Mitropolitul Veniamin Costachi (1641-1803), în: „Mitropolia
Moldovei și Sucevei”, anul XLVII (1971), nr. 5-6, pp. 349-361;
17. Idem, Ioan Comnen, „Iatro-filosoful”, profesor la Academia Domnească și Mitropolit
al Dristei († 1719), în: „Biserica Ortodoxă Română”, anul LXXXIV (1966), nr. 3-4,
pp. 356-368;
18. Bunea, Preot Ioan, Sensul convertirii creștine, în: „Mitropolia Ardealui” anul XV
(1970), nr. 11-12, pp. 847-853;
19. Cardaș, Gh., Teodor Corbea poet și traducător al psaltirii „Vel Pisar I Canțelar” al
Împăratului Petru cel Mare, în: „Mitropolia Olteniei” anul XIX (1967), nr. 1-2, pp.
28-44;
20. Caratașu Mihai, Cernovodeanu Paul, Stoicescu Nicolae, Jurnalul călătoriilor canonice
ale mitropolitului Ungrovlahiei Neofit I Cretanul, în: „Biserica Ortodoxă Română”,
anul XCVIII (1980), nr. 1-2, pp. 243-315.

23
Cărți:
1. Bel, Pr. prof. Valer, Unitatea Bisericii în Teologia contemporană – studiu
interconfesional-ecumenic, Editura Limes, Cluj-Napoca, 2003;
2. Bergoglio Jorge, Skorka Abraham, Despre cer și pământ, ediție îngrijită de Diego
Rosemberg, trad. Dan Munteanu Colan, Editura Curtea Veche, București, 2013;
3. Besançon, Alain Sfânta Rusie, trad. Vlad Russo, Editura Humanitas, București, 2013;
4. Bevans Stephen B., Schroeder Roger P., Constants in Context – a theology of mission
for today, Editura Orbis Books, Maryknoll, New York, 2004;
5. Bodogae, Pr. Prof. Teodor, Începuturile și dezvoltarea monahismului athonit, în:
„Românii și Muntele Athos”, Editura Paralela 45, București, 2002;
6. Boeglin, Jean-Georges, La question de la Tradition dans la théologie catholique
contemporaine, Les éditions du CERF, Paris, 1998;
7. Bogdan-Duică G., Popa-Lisseanu G., Viața și opera lui Gheorghe Lazăr, București,
1924;
8. Bosch, David, Dynamique de la mission chretienne. Histoire et avenir des modeles
missionnaires, Haho-Karthala-Labor et Fides, Lome, Paris, 1995;
9. Braniște, Pr. Prof. dr. Ene, Liturgica generală II. Noțiuni de artă bisericească,
arhitectură și pictură creștină, ediția a III –a, Editura Episcopiei Dunării de Jos,
Galați, 2002;
10. Braudel, Fernand, The Mediterranean and the Mediterranean World in the Ahe of
Philip II, trad: Sian Reynolds, Editura Harper Colophon Books, New York,
Haerstown, San Francisco, 1972;
11. Bria, Ion, Martyria-Mission. The Witness of the Orthodox Churches Today, World
Council of Churches, Geneva, 1980;
12. Idem, Ortodoxia în Europa – locul spiritualității române, Editura Trinitas, Iași, 1995,
p. 103;
13. Buchiu, Preot Ștefan, Întrupare și unitate, restaurarea cosmosului în Iisus Hristos,
Editura Libra, București, 1997;
14. Bulat, T. G., Românismul și creștinătatea orientală, în: „Ortodoxia”, vol. II,
Creștinism și românism”, Tipografia Cărților București, 1943;
15. Bulgakov, Serghei, Ortodoxia, trad. Nicolae Grosu, Editura Paideia, București, 1997;

24
16. Furtună, D., Preoțimea românească în secolul al XVIII –lea – starea ei culturală și
materială, Tipografie și legătorie de cărți „Neamul Romănesc”, Vălenii-de-Munte,
1915;
17. Gaillardetz, Richard R., Ecclesiology for a Global Church. A People Called and Sent,
Editura Orbis Books, Maryknoll, New York, 2008;
18. Gavrilyuk, Paul I., George Florovsky și renașterea religioasă rusă, trad. Adela Lungu,
Editura Doxologia, Iași, 2014;
19. Găleșescu, Al. G., Spătarul Mihai Canatacuzino, întemeietorul mănăstirii și spitalului
Colțea și al mănăstirii Snaia în anul 1695, Tipografia „Gutenberg”, București, 1906;
20. Gherman, A. M., Un umanist român: Teodor Corbea, Editura Casa Cărții de Știință,
Cluj-Napoca, 2010, p. 9.
21. Giurescu, Constantin C., Istoria Românilor, vol. III, Editura ALL, București, 2010;
22. Goldmann, Lucien, The Philosophy of the Enlightenment, Cambridge, Mass. 1973;
23. Gonneau, Pierre, Ortodoxia rusă – monolitism și rupturi (secolele XVI-XVII), în:
„Istoria Creștinismului”, coord. Alain Corbin, trad. Eduard Florin Tudor, Editura
Rosetti Educational, București, 2010;
24. González, Justo L., Christian Thought Revisited: Three Types of Theology, Orbis
Books, Maryknoll, New York, 1999;
25. Gordon, Pr. Prof. Dr. Vasile, Introducere în Catehetica Ortodoxă, Editura Ʃοφια,
București, 2004;
26. Gregersen, Niels Henrik, Dumnezeu într-o lume evoluționistă, trad. Titela Vîlceanu,
Editura Curtea Veche, București, 2007;
27. Hamer, Jerôme, L`Église est une communion, Les édition du Cerf, Paris, 1962;
28. Harper, Michel, Lumina cea adevărată. Călătoria unui evanghelic spre Ortodoxie,
trad. Elena Tâmpănariu, Editura Teofania, Sibiu, 2002;
29. Hart, David Bentley, Frumusețea infinitului – Estetica adevărului creștin, trad: Vlad
Dărăban, Editura Polirom, Iași, 2013;
30. Himicinshi, Pr. lect. Univ. Dr. Mihai, Misune și dialog – ontologia misionară din
perspectiva dialogului interreligios, Editura Reîntregirea, Alba Iulia, 2003;
31. Ică Diac. Ioan I. jr., Stareţul Vasile şi cheile Filocaliei – de la Poiana Mărului în
canonul Ortodoxiei românești și ecumenice, în lucrarea Sfântul Stareț Vasile de la
Poiana Mărului – Introducere în rugăciunea lui Iisus și isihasm, Editura Deisis, Sibiu,
2009;

25
32. Israel, Jonathan, O revoluție a minții. Iluminismul radical și originile intelectuale ale
democrației moderne, trad. Veronica Lazăr, Editura Tact, Cluj-Napoca, 2012;
33. Jaspers, Karl, Texte filosofice, Editura Politică, București, 1986;
34. Jitaru, Mihai Adrian, Istoria Bisericii Ortodoxe Ruse, vol. I, Brăila, 2012;
35. Kasper, Walter, Jesus the Crist, Burns and Oates, London, 1976;
36. Karaisaridis, Konstantinos Viața și opera Sfântului Nicodim Aghioritul, ediția a II –a,
Editura Anastasia, București, 2000;
37. Kim Sebastian and Kim Kirsten, Christianity as a World Religion, Continuum,
London, New-York, 2008;
38. Kitromilides, Pashalis M., Iluminismul neoelen, Ideile politice și sociale, trad: Olga
Cicani, Editura Omonia, București, 2005;
39. Kovach, Michael G., The Russian Orthodox in Russian America, University of
Pitsburg, Pitsburg, 1957;
40. Kuhn, Th., The structure of Science Revolutions, University of Chicago Press,
Chicago, 1983;
41. Lakeland, Paul, Postmodernity: Christian Identity in a Fragmented Ahe (Guides to
Theological Inquiry Series), Fortress Press, Minneapolis, 1997;
42. Larchet, Jean-Claude, Sfântul Maxim Mărturisitorul mediator între Răsărit și Apus,
traducere de Daniela Cojocaru, Editura Doxologia, Iași, 2010;
43. Leb, Ioan-Vasile, Activitatea Misionară a Bisericii Ortodoxe în secolul XX, în:
Misiunea Bisericii în Sfânta Scriptură și în istorie, Editura Renașterea, Cluj-Napoca,
2006;
44. Lemeni, Adrian, Asumarea conștiinței eclesiale în misiunea Bisericii din contextul
actual, în Misiunea sacramentală a Bisericii Ortodoxe în context european,
Simpozion Bruxelles (28 iunie-1 iulie 2011), Editura Basilica, București, 2013;
45. Lemny, Ștefan, Sensibilitate și istorie în secolul XVIII românesc, Ediția a II –a,
Editura Polirom, Iași, 2017;
46. Lossky, Vladimir, Introducere în teologia ortodoxă, trad. Lidia și Remus Rus, Editura
Σοφία, București, 2006;
47. MacCulloch, Diarmaid, Istoria Creștinismului – primii 3000 de ani, trad: Cornelia
Dumitru și Mihai-Silviu Chirilă, Editura Polirom, Iași, 2011;
48. Mantzaridis, Georgios, Globalizare și Universalitate – himer și adevăr, trad: Preot.
Prof. dr. Vasile Răducă, Editura Bizantină, București, 2002;

26
49. Marga, Andrei, Libertate, reformă, integrare europeană (Despre teoria critică), în:
„Aufklärung heute – Iluminismul astăzi”, editori Rainer Schubert și Mihai-Andrei
Todoca, Editura Presa Universitară Clujeană, Cluj-Napoca, 2008;
50. Massie, Robert K., Petru cel Mare, viața și lumea lui, trad. Claudia Roxana Olteanu,
Editura ALL, București, 2015;
51. Pelikan, Jaroslav Tradiția Creștină – o istorie a dezvoltării doctrinei, vol. V., Doctrina
creștină și cultura modernă (de la 1700), trad. Mihai-Silviu Chirilă, Editura Polirom,
Iași, 2008;
52. Petraru, Pr. prof. univ. Dr. Gheorghe, Goldan V. Vasile-Lucian, Aspecte misionare în
„Didahiile” Sfântului Antim Ivireanul, în: Teologie și Pedagogie. Identitate specifică
și responsabilitate comună în actul educației, Editura Doxologia, Iași, 2016;
53. Petraru, Gheorghe, Teologie fundamentală și misionară. Ecumeninsm, Editura
Performantica, Iași, 2006;
54. Rahner, Karl, Anonymous Christians and the Missionary Task of the Church, in:
Theological Investigation 11, Seabury, New-York, 1974;
55. Rogobete, Silviu Eugen, O ontologie a iubirii – Subiect și Realitate Personală
supremă în gândirea părintelui Dumitru Stăniloae, trad: Anca Dumitrașcu și Adrian
Guiu, Editura Polirom, 2001;
56. Rupnik, P. Marko Ivan, Cuvinte despre om. I. Persoana – ființă a Paștelui, trad:
Maria-Corneli Oros, Editura Deisis, Sibiu, 1997;
57. Samarian, Pompei Gh., Medicina și farmacia în trecutul românesc, vol. III, Editura
„Bucovina”, București, 1938;
58. Sandu, Pr. Lect. Dr. Dan, „Cinci cuvinte cu mintea mea”(I Corinteni 14, 19).
Valoarea limbajului în exegeza biblică și experiența liturgică, mijloace de cunoaștere
a lui Dumnezeu, în: „Sfânta Scriptură și Sfânta Liturghie izvoare ale vieții veșnice”,
ediție îngrijită de Pr. Lect. Dr. Mihai Vizitiu, Editura Trinitas, Iași, 2008;
59. Savin, Ioan. G, Creștinismul și cutura română, în: „Ortodoxia, vol. II, Creștinism și
românism”, Tipografia Cărșilor București, 1943;
60. Schmemann, Alexander, The Missionary Imperative in the Orthodox Tradition, în The
Theology of the Christian Mission, Abingdon Press, Nashville, 1961.
61. Scriban, Filaret Stavropoleos, Istoria Bisericească pe scurt, Tipografia D. Gheorghiu,
Iași, 1874;
62. Scrima, André, Duhul Sfânt și unitatea Bisericii *„jurnal” de conciliu, trad. Măriuca
Alexandrescu, ed., Anastasia, București, 2004;

27
63. Sibiescu, Pr. Prof. dr. Vasile Gh, Paisie Velicicovschi viețuitor la schitul Cîrnu (Jud.
Buzău) între anii 1744-1746) în: „Spiritualitate și Istorie la întorsura Carpaților”, sub
îngrijirea Dr. Antonie Plămădeală, vol. I, Editura Episcopiei Buzăului, Buzău, 1983;
64. Sölle, Dorothee, Thinking about God: An Introduction to Theology, SCM Press
London, Trinity Press International, Philadelphia, 1990;
65. Soloviov, Vladimir, Rusia și Biserica Universală, trad: Mioara Adina Avraam, Editura
Institutul European, Iași, 1994;
66. Špidlik, Cardinal Tomáš, Cateheză despre Biserică, trad. Andrei Mărcuș, Editura
Galaxia Gutenberg, Târgu-Lăpuș, 2005;
67. Spindler Marc et Lenoble Annie, Spiritualités missionnaires contemporaines. Entre
charisme et instututiones, Karthala, Paris, 2007;
68. Stamoolis, James, J., Eastern Orthodox Mission Theology Today, Orbis Books,
Maryknoll, New York, 1986;
69. Stăniloae, Pr. Dumitru, Filocalia, vol. IX, Editura Institutului Biblic și de Misiune al
Bisericii Ortodoxe Române, București, 1980;
70. Idem, Ortodoxia, lumina lumii și inima neamului nostru, în : „Cultură și duhovnicie –
Articole publicate în Telegraful Român”, vol. II (1937-1941), Editura Basilica a
Patriarhiei Române, București, 2012;
71. Treadgold, Donald W., The West in Russia and China, Religious and Secular Thought
in Modern Times, vol. I, Russia, 1472-1917, Cambridge at the University Press,
Cambridge, 1973;
72. Tucker, Ruth A., From Jerusalem to Irian Jaya, a biographical history of christian
missions, Academie Books Zondervan Publishing House, Grand Rapids, Michigan,
1983;
73. Vicovan, Pr. Ion, Dați-le voi să mînânce! Filantropie creștină, istorie și spiritualitate,
Editura Trinitas, 2001;
74. Idem, Filantropia Bisericii Ortodoxe Române – repere istorice, în: „Asistență social-
filantropică și medicală organizată de Biserica Ortodoxă în trecu și astăzi”, Editura
Basilica, 2012;
75. Vlachos, Mitropolitul Hierotheos, Psihoterapia Ortodoxă, trad. Ioan Diaconescu și
Nicolae Ionescu, Editura Sophia, București, 2001;
76. Vulcănescu, Mircea, Creștinul în lumea modernă, în: „Gândirea socială a Bisericii,
fundamente – documente – analize – perspective”, Editura Deisis, Sibiu, 2002;

28
77. Waldenfels, Hans, Manuel de théologie fondamentale, trad. în lb. franceză de Claude
Geffré, Editura Les éditions du Cerf, Paris, 1997, p. 250.
78. Walle, W. F. Vande, Introduction, în: „The History of the relations between the low
countries and China in the Qing Era (1644-1911)”, Leuven University Press, Leuven,
2003;
79. Ware, Timothy, Istoria Bisericii Ortodoxe, trad: Alexandra Petrea, Editura Aldo Press,
București, 1999;
80. Idem, The Orthodox Church, Penguin Books, Baltimore, 1963;
81. Wolf, Robert Lee, The Balkans in our time, Editura Harvard University Press,
Cambridge, Massachusetts, 1974;
82. Yannaras, Christos, Adevărul și Unitatea Bisericii, trad. Ierom. Ignatie Trif, Editura
Sofia, București, 2009;

29