VIATA SOCIALA IN BISERICA PRIMARA

2. Koinonia sau Frățietatea / părtășia în biserica primară: definire etimologică, cele 2 planuri :
vertical și orizontal; cele 2 niveluri: individual și comunitar și cele 4 dimensiuni (invățătura
apostolilor, părtășia, frângerea pâinii = euharistia, rugăciunea).

Termenul prin care este redată comuniunea bisericii primare (model de viețuire socială
desăvârșită) este cel de koinonia. El provine din limba greacă, koinos însemnând “comun”, iar koinoo
“a pune împreună”. Koinonia se referă la acţiunea de a avea ceva în comun, a împărtăşi, a participa la
o realitate comună. Echivalentul latin este communio1. Termenul își are rădăcinile în Vechiul Testament
-legământul dintre Dumnezeu şi poporul său era expresia angajamentului reciproc (Ieremia 24,7).
În Noul Testament koinonia este fundamentală și ea cuprinde 2 planuri : vertical (comuniunea cu Iisus
Hristos) și orizontal (comuniunea cu semenii). Frățietatea (Fraternitatea -și azi folosim termenul de „frate”
pentru cei de aceeași credință cu noi) se realizează pe 4 dimensiuni: învățătura apostolilor (didaxe), viaţa
împreună ( koinonia: Fap 2,42,44,47) / a avea toate în comun ( 2,44), frangerea pâinii (=euharistia), și nu în
ultimul rând: rugăciunea.
Cuvântul koinonia este unul fundamental deoarece implică ambele planuri: vertical și orizontal. Astfel
stau lucrurile și în binecuvântarea apostolică (2Cor13,13): “Harul Domnului nostru Iisus Hristos şi dragostea
lui Dumnezeu şi împărtăşirea-  Sfântului Duh să fie cu voi cu toţi!” .
Principalele caracteristici ale koinoniei sunt:
– Koinonia în plan orizontal are ca model comuniunea trinitară
– koinonia nu este o realizare uamană, ci un Dar al Duhului Sfânt
– Botezul este temeiul și sursa koinoniei
– koinonia realizată prin Botez este susţinută de Euharistie. Prin Euharistie Biserica devine koinonia.
– koinonia ţine împreună dimensiunea verticală, sursa dumnezeiască, cu cea orizontală, adunarea
văzută a poporului lui Dumnezeu.
– koinonia nu este niciodată parţială, ci angajează Biserica în totalitate, în toate aspectele, dimensiunile
şi manifestările ei. Ea implică universalitate, integralitate şi sobornicitate. O Biserică locală nu este o
parte a koinoniei, este manifestarea sa deplină într-un loc anume.

1
MOȘOIU, Nicolae Viorel, „Domnul de-viaţă-făcătorul - Duhul theognosiei, al comuniunii fraţeşti -koinonia şi al
sfinţirii/îndumnezeirii omului” https://maariogg.files.wordpress.com/2018/01/domnul-de-viata-facatorul.pdf

p1
 – chiar dacă este o realitate prezentă aici şi acum, koinonia are şi o dimensiune eshatologică: doar în
eshaton se va realiza deplin(1Cor 9,23; 1In 3,2). Prin urmare, koinonia este o realitate care se
dezvoltă mereu2.

La nivel individual, koynonia se realizează sub forma comuniunii cu Hristos (participarea în Hristos:
sf. Apostol Pavel: „nu eu traiesc, ci Hristos trăiește în mine”) și cu semenii (care reprezintă mădulare ale
trupului lui Hristos). Pavel a privit Biserica (eklesia) ca: 1„trupul lui Hristos” și 2. „un trup cu Hristos” 3 :
„precum trupul unul este, şi are mădulare multe, iar toate mădularele trupului, multe fiind, sunt un trup, aşa
şi Hristos . Pentru că într-un Duh ne-am botezat noi toţi, ca să fim un singur trup, fie iudei, fie elini, fie robi,
fie liberi, şi toţi la un Duh ne-am adăpat. Şi dacă un mădular suferă, toate mădularele suferă împreună; şi
dacă un mădular este cinstit, toate mădularele se bucură împreună. Iar voi sunteți trupului Hristos și
mădulare fieacre în parte. ” (1 Corinteni, 12, 27-28).
Relatiile familiale -soț și soție - reprezintă un alt mod de koinonie (fraternitate). Ele sunt redate de
apostol ca o uniune tainică a celor doi (cei 2 formează un trup). „Familia creştină, în perspectiva paulină,
întrupează realitatea valorii celeilalte persoane, prin respect reciproc şi iubire sacrificială”4
Reflectarea familială a relaţiei dintre Hristos şi Biserică se extinde şi asupra relaţiei dintre părinţi şi
copii (Efes. 6: 1-4) dar și relațiilor dintre stăpâni şi sclavi din acel context cultural (sclavii fiind consideraţi
parte a familiei) (Efes 6: 5- 9). Astfel, „perspectiva lui Pavel aduce o nouă lumină asupra întregii idei de
familie şi comunitate, în contextul tradiţiilor elenistă şi evreiască. …. Pavel a înţeles profund nu numai
semnificaţia evenimentului hristic, ci de asemenea consecinţele îmbrăţişării lui Hristos prin credinţă”. În
acest fel, verticalitatea şi orizontalitatea koinoniei se intersectează „depăşind marea divizare dintre sacru şi
profan.” 5
În plan politic, Biserica este caracterizată de același spirit comunitar, de koinonie, de părtășie. În acest
sens, ea contrastează flagrant cu practicile politice și sociale ale vremii în special (dar nu exclusiv) cele
romane. Astfel, în locul opresiunii (care domina în vremea sa și încă mai domină lumea), în biserică există
iubire şi ajutor reciproc, şi chiar eliberarea sclavilor. Biserica este dominată de un spirit de iertare reciprocă

2
Ibidem
3
Daniel G. OPREAN, „Koinonia ca participare în Hristos şi în Trupul lui Hristos”, Comuniune şi participare. Reflecţii teologice
cu privire la dimensiunea spirituală a existenţei, Editura Marineasa, Timişoara , 2011, p.49
4
Daniel G. OPREAN, op.cit., p.55
5
Ibidem, p.56.

p2
şi acceptare ; în locul egocentrismului (egoismului), în Biserică există hristocentrism, cu consecințele
acestuia: lepădare (renunțare) de sine și sacrificiu pentru ceilalți6 , mai ales pentru cei în nevoi.

3. Susțiunerea financiara a bisericii primare și asistența socială în biserica primară

Organizarea economică a bisericii primare era dată - după cum reiese din Faptele Apostolilor - în
primul rând de punerea în comun de către frați a tuturor bunurilor posedate, privite ca daruri ale lui
Dumnezeu din care toți trebuie să se împărtășească. Exemplu pozitiv avem pe Barnaba cel milostiv, care își
vinde terenul punând toți banii la picioarele apostolilor. Exemple negative (generozitate falsă/nesinceră):
soții Anania și Safira, care dosesc o parte din bani și ascund acest lucru de apostoli, mințind astfel Duhului
Sfânt (fiind pedepsiți de Acesta cu moartea, ceea ce arată gravitatea păcatului celor doi). Greșeala celor doi
nu este că au oprit din bani, fiind proprietari, aveau tot dreptul să dea cât vor, deci nu toată suma, greșeala
lor a fost mințirea în Biserică (înșelătoria).
Aceasta practică a bunurilor comune pare să se fi inspirat din cea a esenienilor 7, cu deosebirea
fundamentală că în biserica creștină primară ea era voluntară, benevolă, nu obligatorie (ca la esenieni).
O altă problemă de organizare economică din timpul Bisericii primare este dată de plângerea de către
eleniști că văduvele lor sunt neglijate (în favoarea celor evreiești), ceea ce determină pe apostoli să
desemneze drept colaboratori cei 7 diaconi, printre care și Ștefan, diaconi care aveau nu doar misiunea de a
veghea la o corectă tratare a săracilor (prima formă de asistență socială), ci și de a propovădui Evanghelia.
(Ulterior, apostolii vor reglementa deplin ierarhia bisericeească: prin numirea, în afara diaconilor, de:
episcopi, succesorii apostolilor, prezbiterii și alți clerici colaboratori.)
Ideea egalității principiale dintre oameni și mila față de cei sărmani a stat / și stă la baza asistenței
sociale a Bisericii încă de la începuturi. Biserica a jucat rol social hotărâtor nu doar în vremuri de pace, ci și
în vremuri de persecuție. E drept că asistența socială organizată a luat o mare amploare după Edictul de
toleranţă din 313 d.Hr. al Sfântului împărat Constantin cel Mare. Personalitatea centrală a asitenței sociale
organizate a Bisericii o reprezintă Sfântul Vasile cel Mare, a cărei activitate filantropică a devenit
proverbială numită scurt: „vasiliada” (concretizată în numeroase așezăminte de bătrâni, bolnavi, orfani,
săraci etc.). Desigur, şi ceilalţi Sfinţi Părinţi au avut preocupări legate de asistenţa socială.

6
Ibidem, p.57.
7
Jean DANIELOU, op.cit.

p3
 În veacul apostolic, asistenţa socială se realiza sub trei forme:
1 – ofranda, se aducea pâine, vin şi apă.
2 – colecta – în bani sau bunuri - exemple de colecte: cea din anul 44 d. Hr organizată de Biserica din
Antiohia (unde pentru prima dată credincioșii au fost numiți „creștini”) pentru Biserica din Iudeea cuprinsă
de foamete mare (F.A. 11, 27-30); colecta pentru sfinții din Ierusalim cuprinși de foamete (2 Corinteni).
3 – agapa – „ ofranda şi colecta existau şi la iudei, agapa este specifică creştinilor deoarece temelia acesteia
este făcută de Însuşi Iisus Hristos, care a instituit Sfânta Euharistie la o masă comună”;

Asistența socială presupune slujire: „Deşi sunt liber faţă de toţi, m-am făcut rob al tuturor, ca să
dobândesc pe cei mai mulţi” (I Cor. 9, 19) spune Sfântul Apostol Pavel, arătând prin aceasta că libertatea
creştină implică responsabilitate. „Adevărata diaconie, slujire şi asistenţă socială este insuflată de
Mântuitorul Iisus Hristos şi Biserica Sa ca rezultat al activităţii şi învăţăturii Sale pe pământ”.
Astfel, „cei care se întreabă astăzi „Biserica de ce nu se implică?” demonstrează că nu-şi cunosc istoria
propriei Biserici”. Cei care critică azi Biserica pe motiv că este insuficient angajată social, trebuie să fie
nemulţumiţi în primul rând de ei înşişi, care, ca adevăraţi creştini, nu au făcut nimic pentru aproapele. 8

8
George Istodor, „Implicarea socială a bisericii – prioritate a misiunii interne contemporane”, http://fto.ro/altarul-reintregirii/wp-
content/uploads/2019/10/6.-George-Istodor-supliment-2-2015.pdf.

p4