MODIFICAREA COMPORTAMENTALĂ ÎN ZILELE NOASTRE

Această atitudine care nu reușește să satisfacă mai întâi nevoile emoționale ale copilului,
ci doar să aibă o slabă reacție la comportamentul copilului, este însăși esența behaviorismului. O
mare problemă la ora actuală este că behavioriștii au un cuvânt greu de spus în filozofiile
educaționale, acest lucru fiind și mai evident în cazul cercurile creștine. Ca urmare, s-a ajuns la o
mare confuzie și la un adevărat conflict referitor la modul în care ar trebui educați copiii.
Recunosc că modificarea comportamentală este uneori eficientă și adecvată, dar niciodată nu
poate fi principala modalitate de abordare a copilului.

Majoritatea behavioriștilor, inclusiv cei creștini, nu afirmă deschis că de fapt sunt pentru
modificareacomportamentală. Stilul de lucru al acestora este unul foarte convingător. Prin
intermediul cărților și programelor lor i-au convins pe părinții interesați să utilizeze metodele
comportamentale—fără să mărturisească faptul căbei sunt behavioriști, pentru că această situație
nu ar fi fost acceptată în majoritatea cercurilor religioase. Unul dintre behavioriștii pe care îi
respect este dr.Ruth Peters, autoarea cărții Don,t Be Afraid to Discipline (Nu vă temeți de
disciplină). Ea este unul dintre puținii behavioriști sinceri care-și recunoaște punctul de vedere în
cartea sa.*Dr. Peters vorbește astfel despre iubire:

A iubi înseamnă a fi dispus să-ți asumi riscuri pentru a-ți ajuta copiii să-și dezvolte
standardele și comportamentele cu care să te mândrești atât tu cât și ei. Aceasta este esența unei
bune păreri de sine. Fără capacitatea de a distinge binele de rău, părerea copilului despre sine
este în mare primejdie. Să iubești înseamnă să fii dispus să stabilești anumite limite care ar putea
supăra sau dezamăgi copilul în momentul de față, dar l-ar putea ajuta să se dezvolte la un nivel
înalt în privința moralei care-l va însoți de-a lungul vârstei adulte.**

Peters are dreptate atunci când spune că este extrem de important să te simți iubit pentru a
avea o bună părere despre sine. Să iubești un opil presupune să fii format în acest sens. Înainte
însă ca pregătirea necesară să și funcționeze, astfel încât copilul să se dezvolte la cote maxime, el
trebuie să se simtă iubit. Behaviorismul pune foarte puțin accent pe iubire față de copil—
respectiv mențnerea unui rezervor plin de iubire emoțională. Recomand călduros cartea lui Peters
pentru ideile și sfaturile în privința tehnicilor referitoare la explicarea consecințelor unui
comportament,dar nu ca principală soluție de stabilire a unei legături cu copilul respectiv. Atunci
când părinții înțelepți se concentrează pe o relație plină de afecțiune cu copilul, el va reacționa
mult mai bine la ceea ce se numește un control comportamental.

1
Ross CAMPBELL, Educația prin iubire, Editura Curtea veche, București 2007,pp 29, 30
 Behaviorismul se concentrează aproape în exclusivitate asupra comportamentului și
presupune că respectivul copil se va simți iubit pur și simplu pentru că părintele încearcă să îi
corecteze comportamentul. Această presupunere este total greșită.

În scrierile behavioriste am găsit numeroase exemple despre felul în care să pedepsești

copilul și să îi oferi o imagine a consecințelor comportamentului său, dar aproape mai nimic
despre felul în care îi poți transmite iubirea sufletească de la părinte la copil. Peters ridică în slăvi
alte cărți cu mesaje similare celor din lucrarea sa. De exemplu, ea definește drept o „carte
clasică” The New Dare to Discipline (Noul curent îndrăzneț în privința disciplinei) de James
Dabson. Tragic este faptul că multe cărți care se ocupă de educația copiilor sunt behaviosiste, dar
nu o mărturisesc. Ca urmare, părinții creștini presupun că respectivele scrieri sunt profund
„creștine” în conținut, pentru că au u2n limbaj religios și pentru că autorii sunt creștini.

22
Ross CAMPBELL, Educația prin iubire, Editura Curtea veche, București 2007,p. 31