Ce stil parental ai și cum îți poți îmbunătăți relația cu copilul

Scris de: Psiholog Andra Zaharia

  
Un stil parental nefuncțional poate fi transformat într-unul echilibrat
 UNDE GREȘIM?
 CE ESTE UN STIL PARENTAL
 PĂRINȚII AUTORITARI
 PĂRINȚII PERMISIVI
 PĂRINȚII NEIMPLICAȚI
 UN STIL PARENTAL DEMOCRATIC
 CUM NE ÎMBUNĂTĂȚIM RELAȚIA CU COPILUL

În teorie, fiecare dintre noi și-a definit niște valori și direcții, creionându-și un stil parental
constructiv și eficient. Însă atunci când vine vorba de a-l pune în practică, se poate întâmpla să
realizăm că „socoteala de acasă nu se potrivește cu cea din târg”, că ceea ce gândeam și
credeam a fi o strategie validă nu dă rezultatele pe care le preconizam și le așteptam. Lucru
care ne poate aduce multă frustrare, tensiune și conflicte, atât la nivel interior, cât și în relația
cu copilul.

Când ne întrebăm unde greșim…

Într-o eră în care timpul se scurge cu o viteză amețitoare și suntem veșnic pe fugă, în care „a trăi
pe pilot automat” este noul „a fi”, unde tehnologizarea și digitalizarea sunt din ce în ce mai
prezente și ocupă un loc important în viețile noastre, a fi părinte și a dezvolta o relație
armonioasă și echilibrată cu copiii noștri pare una dintre cele mai mari provocări ale vieții adulte.

Deseori, ajungem să ne întrebăm ce anume nu funcționează. Ce face ca stilul nostru parental să

devină ineficient? Să fie faptul că suntem prea permisivi? Să fie faptul că punem prea multe
limite? Să fie faptul că, în încercarea de a le oferi tot ceea ce e mai bun, devenim supraprotectivi
și sufocanți cu copiii noștri?

Pentru a ne răspundem la aceste întrebări este necesar să identificăm stilul parental pe care îl
manifestăm și să vedem ce este de ajustat, de îmbunătățit sau de adăugat pentru a remedia și a
echilibra relația cu copiii noștri.

Ce înțelegem prin stil parental

Un stil parental poate fi definit ca un tipar de creștere și educare a copilului care are la bază
comportamentele și emoțiile pe care părinții le au față de copii și le manifestă în relația cu
aceștia.

Eficiența stilului parental constă în combinația echilibrată dintre căldură emoțională a părintelui
– capacitatea lui de a fi prezent în relație, de a fi atent și de a satisface nevoile emoționale ale
copilului - și gradul de autoritate și control pe care le impune prin stabilirea unui sistem de reguli
și limite.

1
Literatura de specialitate a identificat patru stiluri parentale: autoritar, permisiv, neimplicat și
democratic.

Părinții autoritari

Stilul autoritar corespunde unei educații stricte, rigide și restrictive, în care severitatea

și pedepsele, inclusiv cele corporale, sunt prezente și sunt mereu folosite „spre binele copilului”.

Părintele autoritar este rece, distant, impunător, lipsit de empatie și înțelegere, afișând un stil
dictatorial și dominator în relația cu copilul. Nevoia mare de control a adultului va fi adesea
manifestată prin reguli stricte și restrictive a căror nerespectare va atrage după sine pedepse
severe, acesta fiind convins că „bătaia e ruptă din Rai”.

Comunicarea dintre părinte și copil este unidirecțională, copilul jucând rolul de executant, fără
dreptul de exprimare sau ripostă, dar cu foarte multe obligații de îndeplinit, reguli de urmat și
standarde de atins.

„Câteva dintre celebrele replici ale părinților mei îmi vor suna mereu în minte: «Să nu aud
comentarii!», «Nu ne tragem de șireturi», «Eu te-am făcut, eu te omor», iar referitor la bătăile
administrate de tata… «Dacă urli o încasezi și mai rău». Practic, la zece ani, trebuie să mănânc
bătaie cu demnitate, să nu stric imaginea familiei în fața vecinilor. Am avut părinți autoritari la
modul extrem… au fost abuzivi. Nu m-am simțit protejat ci am trăit cu frică întreaga copilărie. Ei
făceau echipă împotriva mea, nimeni nu era de partea mea. Contam doar dacă luam note mari și
se puteau mândri cu rezultatele mele care, considerau ei, li se datorau. Lor și educației stricte.
Încă am multe răni de vindecat. Unele, nici nu cred că se vor închide vreodată complet. Mi-a luat
mult timp să învăț că nu meritam ce mi s-a întâmplat și nu a fost vina mea. Problema este că
ajungi să crezi că asta meriți. Chiar și în prezent, în relațiile mele sunt reticent și neîncrezător.
Cred că undeva, în adâncul meu, sunt încă un băiețel «disciplinat» de părinții lui”, povestește
Andrei, 37 de ani.

Copilul crescut într-un stil parental autoritar va fi un copil supus, ordonat și disciplinat, dar cu un
spirit critic interior foarte dezvoltat, cu tendințe accentuate spre perfecțiune și o stimă de sine
scăzută, cu capacități reduse de comunicare și relaționare autentice.

Toate acestea vor conduce către construirea unui tip de personalitate retrasă, închisă, lipsită de
încredere atât în sine, cât și în ceilalți.

Părinții permisivi

La polul opus stilului autoritar se află stilul permisiv și stilul neimplicat.

În stilul permisiv avem de-a face cu un nivel crescut de afecțiune, dar cu o lipsă acută a
controlului parental.

Părinții permisivi sunt calzi, afectuoși, oferind copiilor înțelegere, deschidere, libertate de
comunicare și de dezvoltare în timpul și în ritmul său, însă fără a trasa limite de siguranță și reguli.

2
Acest stil parental libertin îi va oferi copilului posibilitatea să-și dezvolte autonomia și inițiativa, îi
va întări încrederea în sine și  în forțele proprii. Însă va veni la pachet și cu o serie de dezavantaje,
deoarece copilul va crește înțelegând că poate face orice dorește oricând dorește, că totul i se
cuvine, că lumea trebuie să fie întotdeauna la dispoziția sa, gata pentru a-i satisface dorințele,
că viața este doar despre sine și deloc despre ceilalți.

Acest tablou este departe de a fi în acord cu realitatea, fapt care poate genera copilului multă
frustrare și dezamăgire, dar și dificultăți de integrare, de înțelegere și respectare a regulilor, de
comunicare și relaționare atât în copilărie, cât și în viața adultă.

Părinții neimplicați

În ceea ce privește stilul parental neimplicat, după cum îi spune și numele, se caracterizează

prin neimplicare, printr-o absență a rolului parental, părintele considerând că este suficient să
asigure copiilor nevoile de bază, fără prea multă implicare emoțională.

Copilul este liber, fără ghidaj și fără reguli, și învață că trebuie să se descurce pe cont propriu, însă
acest lucru nu îl va face mai puternic, așa cum ne-am aștepta, ci, din contră, îi va întări
convingerea că este nedorit, neimportant pentru ceilalți, că este „în plus”.  

În acest context de viață, copilul va dezvolta complexe de inferioritate și o stimă de sine scăzută,

o teamă de eșec și abandon și un sentiment de neapartenență constante, trăind cu certitudinea
că singura persoană pe care se poate baza și în care poate avea încredere este el însuși.

Se va construi ca adult sensibil, temător, nesigur, vulnerabil, complexat, purtând cu sine un imens

gol emoțional, pe care va încerca tot timpul să-l umple prin relaționarea cu ceilalți.

Stilul parental democratic înseamnă parenting echilibrat

Între toate stilurile parentale extreme, există și un echilibru, regăsit în stilul parental democratic.

Părintele democratic este atât afectuos, cât și autoritar. El este conștient că rolul său nu este
acela de a fi prietenul copilului său, ci de ghid, de educator și se comportă ca atare, oferind
afecțiune, înțelegere, respect, libertate de comunicare, deschidere, dar în același timp trasând cu
fermitate limite de siguranță pentru o dezvoltare echilibrată și armonioasă.

Copilul crescut cu acest stil parental va aborda viața cu deschidere și încredere, va ști că este egal
cu ceilalți, că este independent și poate să-și aleagă drumul în viață, dar că este întotdeauna
responsabil pentru alegerile și faptele sale. Se va contura ca adult autonom, cu o identitate de
sine bine definită, cu stimă și imagine de sine pozitive.     

Cum îmbunătățim relația cu copilul în funcție de stilul parental manifestat

Cu siguranță ne-am dori ca modul nostru de a fi părinte să fie unul ideal, însă acest lucru este
valabil doar în teorie. Pentru că în realitate preluăm diferite caracteristici din aproape toate
stilurile parentale, amprenta cea mai puternică fiind lăsată de modul în care noi înșine am fost
crescuți și educați, adică de stilul parental pus în practică de părinții noștri, dar și de tipul de
personalitate și atașament ale părintelui, tipul de atașament și temperament ale copilului.

3
Astfel că, oricât am încerca să atingem perfecțiunea, vom înțelege că acest lucru este practic
imposibil. Însă dacă devenim atenți la stilurile parentale pe care le manifestăm în mod constant,
devenim conștienți de impactul pe care acestea îl au în creșterea și educarea copiilor, dar și de
modul în care vor modela viitorul adult.

Odată avute aceste conștientizări vom putea începe să schimbăm și să transformăm un stil
parental nefuncțional în unul echilibrat, în care, prin implicare emoțională și fermitate, să oferim
copiilor un cadru sigur de dezvoltare unde să poată regăsi libertatea de exprimare, înțelegerea,
ascultarea, empatia, libertatea de a alege și a se contura ca persoană, precum și libertatea de a
greși, de a fi iertat, de a învăța din propriile greșeli și de a se corecta, de a deveni mai buni.  

Cu siguranță nu vom reuși să dăm totul de la început, vom mai greși, vor mai exista conflicte,
lucruri de reproșat de ambele părți pentru că schimbarea nu vine peste noapte. Însă cu fiecare
schimbare, cât de minoră, vom fi tot mai aproape de a fi părintele perfect pentru copilul nostru.