Dezvoltarea unei relaţii

pozitive părinte - copil

Formarea unui ataşament pozitiv
 CE NE DORIM DE LA COPILUL
NOSTRU?

Relaţia părinte – copil este importantă şi se bazează

pe încredere, prietenie, respect. Relaţia trebuie să
fie una sănătoasă şi pozitivă. Iată ce trebuie să ştii
despre ea şi cum o construieşti.
Părinţii iubitori creează copii iubitori. Relaţia
voastră cu copiii şi modul în care sunteţi ataşaţi
indică modul în care copilul va fi în viitor. De
asemenea, afectează forţa sănătăţii lor sociale,
fizice, mentale şi emoţionale.
 Rezultate pozitive
• Copiii care cresc cu un ataşament sigur şi sănătos faţă de
părinţi, au şanse mai mari de a dezvolta relaţii fericite şi
mulţumite cu alţii în viaţa lor.
• Un copil care are o relaţie sigură cu părintele învaţă să
gestioneze emoţiile sub stres şi în situaţii dificile.
• Promovează dezvoltarea mentală, lingvistică şi emoţională a
copilului.
• Ajută copilul să manifeste comportamente sociale optimiste
şi încrezătoare.
• Implicarea sănătoasă a părinţilor şi intervenţia în viaţa
cotidiană a copilului constituie baza pentru o mai bună
aptitudine socială şi academică.
• Un ataşament sigur duce la o dezvoltare socială, emoţională,
cognitivă şi motivaţională sănătoasă.
• De asemenea, copiii dobândesc abilităţi puternice de
rezolvare a problemelor atunci când au o relaţie pozitivă cu
părinţii lor.
 Tipuri de relaţii părinte-copil
Relaţia sigură în care copiii se simt în siguranţă cu părinţii lor şi cred că vor
avea grijă de ei. O relaţie sigură se formează atunci când părinţii răspund în
mod constant nevoilor copiilor lor. Copiii care se bucură de o relaţie
securizată cu părinţii lor sunt mai susceptibili să fie independenţi şi să aibă
încredere în viaţa lor mai târziu. Ei interacţionează bine din punct de vedere
social şi sunt mai în măsură să îşi reglementeze emoţiile.

Relaţia evitantă în care copiii se simt nesiguri, deoarece părinţii nu răspund

nevoilor lor. Ei sunt obligaţi să devină independenţi şi să aibă grijă de ei
înşişi ca şi copii. Un ataşament nesigur de părinte-copil conduce la probleme
de dezvoltare şi ajustare, precum şi la probleme de comportament cum ar fi
muşcăturile, împingerea şi lovirea. Copiii care se confruntă cu această
relaţie au mai multe şanse de a avea abilităţi sociale slabe şi tind să fie
neascultători şi impulsivi. Cu toate acestea, aceasta nu înseamnă că sunt
destinate să nu reuşească în viaţă. Schimbarea se poate întâmpla în mod
sigur pe măsură ce copilul creşte.
Tipuri de relaţii părinte-copil

Relaţia ambivalentă în care nevoile copilului sunt întâlnite uneori. Părinţii

răspund, dar nu în mod consecvent. De exemplu, părintele ar putea să nu
răspundă imediat unui copil care este înfometat sau plânge deoarece este
ocupat cu munca. Dar ei ar putea răspunde după ceva timp. Aceşti copii
vor tinde să se agaţe şi au tendinţa de a fi prea emotivi.

Relaţia neorganizată. În această relaţie, părinţii neglijează nevoile

copiilor, iar copiii învaţă să nu aştepte nimic de la părinţi. În astfel de
cazuri, este posibil ca unul sau ambii părinţi să sufere de afecţiuni
psihologice. Aceşti copii se angajează în activităţi fără sens şi se
comportă neobişnuit. Unii dintre ei au tendinţa de a vorbi rapid şi de a
face dificil pentru cealaltă persoană să înţeleagă discursul sau
comportamentul lor. Pentru a dezvolta o legătură mai bună, trebuie să
urmaţi anumite principii de bază ale părinţilor.
SFATURI:
Interacţionaţi. Trataţi fiecare interacţiune ca o oportunitate de a vă
conecta cu copilul. Structuraţi-vă interacţiunea prin faptul că aveţi reguli,
limite şi consecinţe şi asiguraţi-le că copiii le înţeleg. Fiţi un părinte cald şi
receptiv, care încurajează interacţiunea.
Regulile de bază sunt o necesitate. Regulile de bază le spun copiilor cum să
procedeze şi cum să nu se comporte. Dar având prea multe reguli iar nu este
o idee bună. Indiferent de regulile pe care le aveţi, puneţi-le în aplicare cu
fermitate pentru a modela personalitatea copilului şi creşterea acestuia.
Recunoaşteţi şi empatizaţi cu copilul. Dacă este o situaţie fericită sau
dificilă, recunoaşteţi sentimentele copilului, înţelegeţi-le şi reasiguraţi-le că
pot depinde de tine pentru a rezolva toate problemele lor.
Rezolvaţi conflictele. Când copilul are o problemă, încercaţi să căutaţi o
soluţie în loc să vă pedepsiţi copilul. Pedepsele vă dezorientează copilul, iar ei
pierd încrederea în voi. Atunci când lucraţi cu ei pentru a găsi o soluţie, ei
învaţă.
Îmbrăţişaţi-vă copiii în fiecare zi. Copiii se simt în siguranţă atunci când au
atingerea fizică a părinţilor lor. Experienţa atingerii interpersonale timpurii
este legată de stima de sine, de satisfacţia vieţii şi de competenţa socială în
ultimii ani ai copilului. De asemenea, afectează pozitiv dezvoltarea fizică şi
psihică a copilului. Îmbrăţişaţi-vă copiii când se trezesc dimineaţa şi înainte
de a dormi şi de câte ori puteţi în timpul zilei. Copiilor mai mari s-ar putea să
nu le placă atingerea fizică sau să se simtă jenaţi când îi îmbrăţişaţi în faţa
colegilor lor.
Joacă-te cu ei. Fii copil când joci cu copiii tăi. Acest lucru le permite
să coopereze. Râdeţi împreună. Parentingul nu trebuie întotdeauna să
fie un lucru serios. Făţi timp în fiecare zi pentru a-ţi exprima dragostea
pentru ei, pentru a te juca cu ei şi pentru a face ceva împreună.
Trăiţi momentul. Nu grăbiţi programul zilnic ca şi cum ar fi un lucru
„de făcut”. Fiţi prezent, bucuraţi-vă şi trăiţi fiecare moment al zilei
împreună. Bucuraţi-vă împreună de orice lucru mărunt care vă face
plăcere.
Mai puţine gadgeturi. Când interacţionaţi cu copiii, asiguraţi-vă că
telefonul mobil este oprit sau în modul silenţios, televizorul este oprit
şi alte gadgeturi departe de voi. Acest mic gest arată că îi preţuiţi mai
mult decât alţii şi că puteţi ajuta la întărirea legăturii.
Timpul de culcare. Timpul de somn ar trebui să fie relaxat şi nu
forţat. Ar trebui să fie un timp sigur în care copiii se vor putea
deschide în legătură cu temerile şi îngrijorările lor.
Empatizaţi. Este important să fii atent, să iubeşti şi să vezi lucrurile
din perspectiva copilului. Ajutaţi copiii să-şi exprime emoţiile. Fiţi
empatici şi plini de compasiune şi lăsaţi-i să-şi arate emoţiile. Văzând
lucrurile din perspectiva copilului vă va ajuta să înţelegeţi motivele
comportamentului lor.
Comunicarea cu copilul trebuie să fie corectă, fermă şi prietenoasă.
Fii clară cu privire la aşteptările tale, la ce se pot aştepta de la tine şi
la reguli şi consecinţe fundamentale. În calitate de părinte, trebuie să
rezolvaţi lucrurile în mod matur şi calm.
Implicaţi-vă în viaţa lor. Aflaţi ce se întâmplă cu ei, trebuie să le
cunoaşteţi profesorii şi prietenii. Rămâneţi în contact regulat cu
profesorii. Ascultaţi activ. Când copilul vostru vorbeşte, opriţi ce
faceţi şi îi ascultaţi. Daţi-le atenţia totală, puneţi întrebări sau
reiteraţi ceea ce au spus. Amintiţi-vă să păstraţi contactul vizual în
timp ce vorbiţi cu ei.
Aveţi încredere în copil. Încrederea este temelia oricărei relaţii.
Copilul ar trebui să se poată baza pe tine şi să se simtă în siguranţă.
Câştigaţi încrederea lor, respectând promisiunile, oferindu-le
confidenţialitate păstrându-vă încrederea.
Încurajaţi-vă copilul. Copiii au nevoie de încurajare şi motivaţie
constantă pentru a-şi construi încrederea şi stima de sine. Dacă îi
critici sau corectezi mereu, vor simţi că acţiunile sau opiniile lor nu
sunt evaluate.
Respectaţi-vă copilul. Trataţi-vă copiii ca indivizi şi recunoaşteţi
părerile lor. Sunteţi, într-o oarecare măsură, responsabilă în formarea
convingerilor şi a opiniilor lor. Respectaţi punctele de vedere astfel
încât să vă respecte. Dragostea şi grija pe care le oferiţi copilului
construiesc o relaţie sănătoasă şi pozitivă.