PARENTINGUL MODERN
VERSUS METODELE
CLASICE DE EDUCAŢIE
- "Educația nu este pregătirea pentru viață, educația este
însăși viața."
John Dewey

- Meseria de părinte este considerată cea mai grea meserie

din lume.
- Copiii reprezintă viitorul și viitorul stă în mâinile
părinților.
CE SUNT METODELE CLASICE DE
EDUCAŢIE?
 Când spunem metodele clasice  de educație sau parentingul
tradițional ne gândim la cum se făcea educația acum 30-40 de ani,
vreme în care pentru parintii nostri lucrurile păreau relativ simple,
copilul trebuia să asculte de părinte, care prin prisma experienței
sale știa ce este mai bine pentru copil, ce drum este mai bun de
urmat și ce alegere era mai bine sa fie făcută, de cele mai multe ori
părintele era cel care alegea viitoarea meserie a copilului. Buna
creștere a copilului se măsura prin nivelul de politețe, ascultare,
supunere, într-un cuvant prin ceea ce numeam “cumințenie”.
Metodele folosite pentru a obține această "cumințenie"erau
pedepsele și recompensele, uneori agresiunea fizică și verbală,
intimidarea, rușinea sau vinovăția.
 CE ESTE PARENTINGUL
  MODERN?
 Parentingul modern reprezintă o nouă metodă de
educație care își propune să educe copiii cu blândețe, mai
exact în noul context al parentingului modern limitele
trebuie să fie ferme, dar impuse cu blândețe, fără violențe
fizice, emoționale sau pedepse, studiile arătând că până și
cei mai înverșunați oameni au o atitudine pozitivă dacă
sunt tratați cu blândețe.
 Tipuri de parenting

 Primele idei privind parentingul apar în anii 1930, fiind

mai degrabă practici specifice parentingului, în jurul anilor
1960 Diana Baumrind a făcut trecerea de la trăsături și
domenii la stiluri de parenting, astfel s-au conturat trei
direcții în ceea ce privește tipurile de parenting:
parentingul autoritativ sau pozitiv, parentingul autoritar
și parentingul permisiv sau indulgent. În anii 1980 cu
ajutorul lui Maccoby și Martin s-a adăugat un nou stil de
parenting, cel neimplicat sau neglijent.
 Parentingul autoritativ sau pozitiv

 Parentingul autoritativ sau pozitiv este  Stilul autoritativ este considerat ca

caracterizat prin reguli și limite impuse cu fiind cel dezirabil, copilul crescut
blândețe, în cadrul căruia copilul este într-un stil autoritativ, la vârsta
încurajat să fie independent și să își adultă, va obține cele mai multe
rezolve singur problemele. Părinții acordă
performanțe academice, va avea cele
atenție dorințelor și nevoilor copiilor,
oferă afecțiune și iubire necondiționată,
mai bune abilități sociale și cele mai
copilul poate să își exprime liber opiniile, puține tulburări psihice sau de
i se permite să ia decizii sau este consultat comportament.
în luarea deciziilor, este iubit și respectat,
dar în același timp există limite bine
stabilite în legătură cu comportamentul
copiilor.
 Parentingul autoritar
 Parentingul autoritar, este stilul de
parenting în cadrul căruia nevoile
copilului sunt ignorate, acesta neputând
să-și exprime părerile sau nevoile.
Susținerea emoțională este scăzută,
părinții fiind mai puțin preocupați de
nevoile afective ale copiilor, regulile
sunt strice, nu sunt negociabile, părinții
așteaptă supunere din partea copiilor,
supunere care poate fi obținută prin
pedepse sau intimidare. Copilul
îndeplinește o acțiune pentru că i se
cere să o facă, o realizează mai mult de
teamă, nu i se explică importanța
îndeplinirii acesteia, nici pașii pe care
trebuie să
îi parcurgă, deseori nu este susținut și
încurajat pe parcursul realizării acesteia.
Acest stil se bazează pe importanța
controlului parental asupra copilului și
este adesea practicat de părinții
protectori care consideră că știu mai bine
ce i se potrivește copilului. Intențiile
părinților sunt bune, dar riscă să afecteze
dezvoltarea personală a copilului, acesta
putând să dezvolte stări psihice negative
sau chiar depresie, stimă de sine scăzută,
abilități de comunicare reduse, rezultate
academice slabe, comportament negativ
și poate crește riscul consumului de
substanțe psihoactive.
PARENTINGUL PERMISIV SAU INDULGENT
Parentingul permisiv sau indulgent: după cum
spune și titlul, în cadrul acestui stil de parenting
părintele este permisiv și îngăduitor cu orice dorință
a copilului, încercând să îi facă tot timpul pe plac
copilului și să nu îl supere, scopul părintelui fiind
fericirea permanentă a copilului. Părintele permisiv
nu stabilește limite și reguli, nu are așteptări în ceea
ce privește succesul academic sau sportiv al
copilului, totodată fiind cald și responsiv la nevoile
copilului. Se naște un cerc vicios, copilul obține prin
plâns sau prin alte comportamente de acest tip ceea
ce își dorește, lucru care îl determină să repete
comportamentul ori de câte ori își dorește să obțină
ceva, părintele cedează și îi oferă doar pentru a face
copilul fericit, acesta controlând astfel programul,
dispoziția și viața părintelui.
 Părintele tinde să devină prietenul
copilului, însă trebuie să ținem seama
că rolul părintelui este de a educa și
disciplina, copilul crescut în această
manieră va avea probleme la vârsta
adultă, fiind nepregătit, îi va fi greu
să facă pe cont propriu toate
lucrurile, să își asume
responsabilități, să ia decizii sau sa
întreprindă acțiuni. Pot apărea chiar
probleme de adaptare socială, acesta
refuzând compania sau contactul cu
persoanele care nu îi fac pe plac.
 Parentingul neimplicat sau neglijent
 Stilul neimplicat sau neglijent: în
cadrul acestui stil de parenting părintele
nu are așteptări prea mari, dar nici nu
este responsiv la nevoile și dorințele
copilului, acestuia nu i se cere și nu i
se comunică nimic, părinții nu discută
deciziile importante, nu au un plan sau
o structură în ceea ce privește educația
copilului, practic stilul de parenting
devine aproape inexistent. Rezultatul
acestor acțiuni va fi debusolarea
copilului, acesta se adaptează fiecărui
părinte, dar comunicarea proastă sau
defectuoasă determină copilul să nu
reușească să facă diferența dintre bine și
rău și să nu aibă repere pe care să le
urmeze.
Din lipsă de timp sau pur și simplu
dezinteres părintele nu se implică, copilul
fiind astfel nevoit să se descurce pe cont
propriu, însă consecințele nu vor întârzia
să apară.  Copiii și adolescenții crescuți
într-un stil neglijent pot avea probleme
mari de comportament, dificultăți de
reglare a emoțiilor, nivele mai crescute de
tulburări psihiatrice, consum de substanțe
psihoactive și delicvență.
 CUM NE ALEGEM STILUL DE PARENTING?
 În ziua de astăzi există acestă nevoie socială de a fi un părinte mai
bun, de a crește copiii într-un mod echilibrat pentru a deveni un
adult responsabil, cu stimă de sine crescută, fără a manifesta
agresiune fizică sau verbală. Informațiie despre stilurile de parenting
sunt valoroase și ne pot ghida privind felul în care alegem să ne
creștem și educăm copiii, dar nu constituie o rețetă perfectă sau
general valabilă. În luarea acestei decizii, privind adoptarea stilului
de parenting potrivit nouă și copilului nostru trebuie să ținem cont
de mai mulți factori, printre care cei mai importanți sunt ereditatea
și mediul social. Un alt factor care ne influențează alegerea stilului
de parenting este maniera în care am fost noi ca părinți educați.
Întotdeauna este dificil să găsești o cale de mijloc, dar informându-
ne și ghidându-ne de instinctele de părinți găsim soluțiile.
 
Bibliografie:
 
KOHN, Alfie, Parenting necondiționat, 2005
JUUL, Jeper, Adolescența. Când educarea nu mai este posibilă, Univers,
2021
MACOVEICIUC, Ioana- Chicet, Te iubesc orice ai face, DPH, 2021
Parenting dimensions and styles: a brief history and recommendations for
future research. Thomas G Power. Pubmed