Despre agresivitatea la copiii de 2-3 ani

Copilul meu mă lovește și/sau mă mușcă atunci când nu-i convine ceva: când plecăm de la locul
de joacă, când trebuie să ne pregătim de culcare sau când oprim televizorul. Ce e în neregulă
cu el? Până de curând lucrurile mergeau bine dar de o vreme lovește și alți copii și pare că
orice il poate înfuria. Unde am greșit și ce se va întâmpla cu el dacă de mic a început așa?
Înainte să te îngrijorezi exagerat pentru semnele de agresivitate pe care le observi la copilul tău,
te invit la o scurtă reflecție privind factorii implicați în agresivitatea copiilor până la 3 ani.
 În acest articol vei descoperi ce se ascunde în spatele comportamentului agresiv al copilului
tău și vom vedea diferiți factori care influențează acest comportament. Îți vom oferi și câteva
sfaturi practice care să te ajute să gestionezi situațiile dificile, iar spre final vom vorbi despre
momentul când ar trebui să iei în calcul consultarea cu un specialist.
Care pot fi sursele agresivității?
Creșterea și dezvoltarea copiilor în primii ani de viață este foarte rapidă, înregistrând salturi
semnificative în intervale scurte de timp. Câteva cunoștințe despre lucrurile care nu se văd cu
ochiul liber te pot ajuta să înțelegi mai bine agresivitatea copilului de 2-3 ani
Relația de atașament
Factorul cel mai important va rămâne întotdeauna tipul de relație pe care o creezi cu copilul tău. 
Același comportament poate însemna lucruri diferite în funcție de tipul de atașament. De
exemplu, într-o relație marcată de atașament anxios, agresivitatea poate ascunde diferitele temeri
ale copilului,  într-o relație de tip securizant, agresivitatea poate indica frustrarea copilului atunci
când nu îi înțelegi nevoile iar, într-o relație de atașament dezorganizat, agresivitatea poate
reflecta modelul de relaționare pe care un copil îl vede între tine și partenerul tău ori între alți
membrii ai familiei.
Accelerarea procesului de independență
Pe măsură ce își dezvoltă abilitățile motrice tot mai mult, copilul începe să-și cucerească
independența în raport cu părinții. Activitatea de explorare devine tot mai intensă și copilul
descoperă adrenalina de a se îndepărta fizic din ce în ce mai mult de baza sigură a părintelui
pentru a încerca și a testa lucruri noi. Momentul în care tu, ca părinte/îngrijitor, îi întrerupi
explorarea, poate fi extrem de frustrant și îi poate activa multă furie pe care ți-o comunică instant
prin țipete, lovituri din mâini și din picioare, tras de păr sau alte manifestări fizice (ex: după
multe străduințe a reușit să cucerească înălțimea mobilei, se simte mare și puternic acolo sus,
iar tu vii ca un vârtej și-l iei într-o secundă jos, pentru că ți-a stat inima în loc când l-ai văzut
unde s-a cățărat…cum ar putea să nu fie supărat?).
De asemenea, tot în cadrul acestui proces de individualizare, copilul începe să devină conștient
că este o ființă separată de tine și începe să aibă propriile lui dorințe, inițiative și face tot ce poate
să le pună în aplicare.  Acele situații în care inițiativele lui nu pot fi realizate (nu reușește singur
sau există un pericol, ori este ora pentru alte rutine importante etc.) îi activează un val de trăiri
negative pe care nu și le poate încă liniști de unul singur.
Nivelul de dezvoltare al limbajului
La 2-3 ani, limbajul verbal nu este foarte bine structurat și copiii nu reușesc să se exprime
întotdeauna eficient; de aceea ei continuă o bună perioadă de timp să se bazeze pe limbajul
corpului lor pentru a-ți ”spune”nevoile și dorințele lor.  Din acest punct de vedere, o lovitură, o
îmbrâncitură, o mușcătură sau o pișcătură poate că îți comunică Sunt supărat! sau Ești prea
aproape de mine, dă-te mai încolo! sau Vreau să ma joc și eu cu jucăria ta! sau Nu mai
pot! ori Am pierdut controlul și nu mai reușesc să mă opresc singur, ajută-mă, te rog!
Dificultăți de autocontrol și reglare a emoțiilor
Una dintre cele mai importante sarcini ale părinților este aceea de a-i învăța pe copii care sunt
modalitățile acceptabile și lipsite de agresivitate prin care își pot comunica atât nevoile cât și
emoțiile negative. Aceasta este o sarcină care necesită mult timp și răbdare și se va întinde până
la vârsta maturității copiilor. Perioada 2-3 ani poate fi înșelătoare deoarece deși copilul înțelege
regulile și limitele pe care i le stabilești, nu înseamnă că și are capacitatea de a-și controla
impulsurile pe care le are constant (copilul știe să îți spună că nu e voie să lovească sau să
muște dar când îl năvălește un val de emoții puternice îi este foarte greu să se oprească din a-l
mușca pe copilul care tocmai i-a luat cartea preferată din mână). Din acest punct de vedere,
actele lor agresive (lovituri, îmbrăncituri, tras de păr, pișcat etc.) apar adesea în situații stresante
sau pe fondul unor trăiri dificile pentru aceștia, cum ar fi gelozia, furia, rușinea sau frica. În astfel
de momente, micuții au nevoie de ajutor pentru a se liniști înainte de a fi pregătiți să învețe
modalitatea acceptabilă de reacție. În plus, felul în care tu ca părinte reacționezi la episoadele lui
de agresivitate îi arată în mod concret ”cum se rezolvă lucrurile”.
Particularitățile sistemului nervos
 La fel ca și în cazul altor trăsături, când ne uităm la  agresivitate, este important să luăm în
considerare particularitățile temperamentale ale fiecărui copil și să admitem că există o mare
variabilitate între aceștia (ex: copiii reactor vs. copii mai liniștiți și răbdători). Există copii al
căror prag de sensibilitate la stimuli este foarte scăzut și reacționează mult mai repede la sunete,
lumină sau alți factori din exterior, în timp ce în cazul altor copii, acest prag este mai ridicat,
ceea ce corespunde unei toleranțe mai mari vis-a-vis de factorii exteriori. Aceste trăsături sunt
înnăscute, înscrise în informația genetică a fiecărui copil, de aceea toate tipurile de copiii au
nevoie să fie iubiți, acceptați și ajutați să se adapteze mediului.
Dacă ai un copil reactiv, și te simți copleșit uneori, gândește-te că în curând copilul tău poate
deveni un atlet performant, un om de afaceri întreprinzător sau un profesor energic. Iar dacă ai un
copil mai calm și liniștit, imaginează-ți că poate ajunge un cercetător minuțios, un contabil atent
sau orice altă profesie în care rabdarea este un factor de bază.
Modelul familiei de a gestiona frustrările
Copiii imită tot ceea ce văd la părinții lor, de aceea, felul în care se comunică nevoile și în care se
gestionează frustrările, constituie un model pentru fiecare copil în parte. În momente de agitație
sau când se află la limită, copilului i se activează cele mai familiare modalități de reacție, adică
cele pe care le vede în fiecare zi la părinții săi sau la frații mai mari.
Ce poți face pentru a ameliora comportamentul agresiv al
copilului tău?
Cel mai important lucru este să te asiguri că folosești lentilele corecte atunci când te uiți la
comportamentele și acțiunile copilului tău.  Fiecare comportament ne comunică o nevoie sau
anumite trăiri pe care acesta le are. Fă-ți timp și reflectează: În ce situații tinde copilul meu să
se manifeste agresiv? Ce se întâmplă cu el atunci? Felul în care reacționez eu la agresivitatea
lui îl ajută sau duce la escaladarea agresivității?
Validează emoția din spatele comportamentului agresiv al copilului și pune în cuvinte
pentru el ceea ce tocmai se întâmplă.
Ex: ”Văd că ești foarte supărat acum pentru că nu mai putem rămâne în parc. Hai, stai unpic la
mine în brațe să ne liniștim și apoi să plecăm spre casă”, ”Știu, nu vrei să te îmbraci acum în
pijamale. E greu să te oprești din joacă și să mergi la culcare”.
Stabilește limite clare adecvate fiecărei etape de vârste și fii consecvent în respectarea
acestora
Ex: ”Tu vrei să mai stai la desene și ești supărat că acum trebuie să închidem TV. Ai voie să fii
supărat, dar nu ai voie să o lovești pe mami. Lovitura doare.”
Păstrează-ți calmul mai ales când micuțul tău se află în mijlocul unei furtuni
emoționale. Nu uita că tu ești întotdeauna adultul și copilul are nevoie că tu să nu-ți
pierzi controlul. El se bazează pe tine că știi mereu ce e cel mai înțelept de făcut: să vă
îmbrățișați, să vorbiți despre emoții, să învățați ceva nou, să vă jucați sau să respectați
cu seriozitate regula.
Recunoaște-i ori de câte ori este posibil emoțiile și inițiativele  pe care vezi că le are, chiar
dacă nu îi poți permite de fiecare dată să facă sau să obțină ce vrea. 
”Te văd cât ești de curajos că vrei să te urci acolo sus, dar nu te pot lăsa singur pentru că te poți
lovi, hai să căutăm un loc unde te poți urca tu singur”.
Comunică cu el atât prin cuvinte, cât și prin gesturi, astfel încât să aveți o conexiune care
să-l facă să se simtă în siguranță. Cu o voce fermă, dar blândă în timp ce îi așezi mâinile pe
lângă corp poți spune: ”Fără lovituri, loviturile dor”, ” Ce ai avea nevoie acum să facă tati/mami
pentru tine ca sa te simți mai bine?”
Încearcă să-i distragi atenția atunci când pare că nu funcționează altceva.
Păstrează simțul umorului cât de mult poți, pentru că așa vei destinde chiar și cele mai
tensionate momente.
Oferă-i copilului alternative acceptabile atunci când ceea ce își dorește el nu se poate
realiza. În loc să se joace cu mingea prin casă, dă-i niște mingi din burete cu care se poate juca
fără să distrugă lucruri.
Apreciază-l sincer ori de câte ori reușeste să demonstreze autocontrol. Un copil care se simte
apreciat și iubit va învăța echilibrul emoțional mai repede decât un copil care este frecvent
criticat și se simte respins de părinți.
Ex: ”Am văzut cât de furios ai fost că Matei ți-a smuls lopățica..sunt bucuroasă că nu l-ai lovit.
Hai să mergem să vorbim cu el și să-l rugăm să ne-o dea înapoi”.
Oferă-i cu iubire ghidaj până învață diferența dintre un pupic și o mușcătură, dintre o atingere
și o lovitură, dintre a înghionti și a împinge. Copiii mici nu-și cunosc încă forța fizică aflată
oricum într-o continuă schimbare, de aceea uneori ne pot răni fizic fără a intenționa asta.
”Hai să-ți arăt cum să mângâiem cățelul/obrazul lui tati fără să-i facem rău”, ”Mângâierea se
simte bine, lovitura doare”, ”Atinge încet, uite, așa”.
Reflectează și la atitudinea ta față de agresivitate
Ce mesaje ii transmit copilului despre agresivitate atât prin ce spun cât și prin ceea ce fac? Sunt
și eu agresiv cu partenerul meu sau cu copiii în momentele de frustrare și tensiune? Mă aude
copilul povestind cu haz prietenilor despre agresivitatea lui?
O doză minimă de agresivitate este firească între 0 și 3 ani, întrucât aceasta indică
activitatea intensă de dezvoltare a copilului pe toate planurile.
E nevoie de curaj, de forță și de inițiativă să te descurci într-o lume cu mulți uriași și cu multe
necunoscute, fără să-ți dai încă seama pe deplin de forța cu care prinzi, apuci sau împingi lucruri.
Cu toate acestea, există cazuri în care agresivitatea unui copil devine o trăsătură și atunci este
 indicat să consulți un specialist. Mai jos sunt câteva idei care te-ar putea ajuta să decizi dacă e
momentul să ceri ajutor:
 Comportamentele agresive îl împiedică să relaționeze cu alții în moduri pozitive;
 Copilul tău este atât de agresiv încât ai ajuns să eviți participarea la anumite activități sau
întâlniri;
 Copilul pare că nu simte frică de nimic și explorarea lui este dusă la extrem (nu reușește să
respecte spațiul personal al altor oameni, foarte des distruge obiecte etc);
  Pare că este atras de situații care să îl suprastimuleze senzorial (ex: caută jucării sau obiecte
care produc zgomote puternice, vrea să se cațere pe toboganul cel mai înalt, aleargă până la
epuizare/este mereu în mișcare etc);
 Lovește ”din senin” sau strică jocurile altor copii chiar și în situații în care nu este provocat
fățiș;
 Este atras de jocuri, obiecte sau desene animate cu tematică agresivă;
 Agresivitatea copilului a apărut în urma unui eveniment traumatic trăit de copil/familie.
Dacă ai îndoieli sau întrebări, adresează-te cu încredere unui specialist în dezvoltarea copilului
care va explora împreună cu tine comportamentele îngrijorătoare și te va ajuta să faci schimbările
necesare pentru a putea fi alături de copilul tău în orice situație. 
Bibliografie:
1. Introducere în psihologia copilului, Schaffer, 2010
2. Cum să crești un copil sigur de sine, Hoffman, Cooper și Powell, 2017
3. DC: 0-3 Clasificarea diagnostică a sănătății mentale și a tulburărilor de dezvoltare ale
copilăriei timpurii, 2010
4. Repere fundamentale în învățarea și dezvoltarea timpurie a copilului de la naștere la 7 ani, dr.
Mihaela Ionescu (coord.), Carmen Anghelescu, Cristiana Boca, 2010
5. https://www.zerotothree.org/resources/12-helping-young-children-channel-their-aggression
6. https://www.zerotothree.org/resources/233-coping-with-aggression-and-teaching-self-control