Crizele de furie nu mai sunt făcute oriunde și cu oricine, 

ci sunt îndreptate împotriva unei singure

persoane sau apar doar intr-un anumit context. Este foarte obișnuit ca un copil să fie cuminte la
grădiniță dar să facă crize acasă. Din păcate, cum deja copilul este capabil să
simtă vinovăție și rușine, crizele de furie de la această vârstă duc la apariția complicațiilor și
a cercurilor vicioase între părinte și copil. 
Deja, nu mai putem vorbi despre inocența crizelor de vârste mici. Copilul începe să își dea seama ce
se întâmplă după o criză de furie și mai ales își dă seama dacă aceasta funcționează. Ce înseamnă
că funcționează? Adică în urma ei copilul reușește să obțină ceva sau să
evite ceva. Prin ceva mă refer la cele mai variate lucruri: persoane, atenție, timp, obiecte,
activități, experiențe, emoții.
Așadar, la această vârstă crizele de furie sunt în general strategii defectuoase de a obține sau de a
evita ceva și se mențin pentru că funcționează pentru copil.

Copiii au accese de furie pentru că nu ştiu să facă faţă

anumitor situaţii
Această perspectivă porneşte de la observaţia că micuţii nu fac crize de furie tot timpul, ci doar în
situaţiile în care nu cunosc alte moduri mai potrivite de a se comporta. În acele situaţii, oricât de mult
se străduiesc să fie cuminţi şi să le facă pe plac părinţilor, copiii tot nu ştiu cum să îşi manifeste
nemulţumirea altfel decât prin ţipete, plâns, agitaţie sau comportamente agresive. Micuţii vor putea
înlocui crizele de furie cu reacţii mai potrivite doar după ce vor învăţa alte căi de face faţă situaţiilor
dificile.
Iată câteva dintre cele mai frecvente dificultăţi ale copilului care pot determina crize de furie:
 Copilul nu ştie cum să tolereze frustrările. Frustrările pot apărea când el nu primeşte ceea ce
vrea, când trebuie să amâne o activitate plăcută sau când i se interzice ceva. Ele sunt mai
pronunţate la copiii obişnuiţi să primească imediat ceea ce îşi doresc. Cu cât toleranţa la frustrare
este mai scăzută, cu atât este mai probabil că accesele de furie să apară mai des.
 Nu îşi poate stăpâni impulsurile. Deşi impulsivitatea este o trăsătură în mare parte înnăscută, ea
poate fi modelată de educaţie. Controlul propriilor reacţii se deprinde treptat, pe măsură ce copilul
creşte, însă el are nevoie de ajutor şi din partea adultului. Criza de furie este o dovadă a lipsei de
control a copilului asupra propriilor reacţii negative.
 Nu are capacitatea de a se exprima verbal într-un mod corespunzător. Fie că are un vocabular
sărac, fie că are inhibiţii în a spune ce îşi doreşte sau ce îl nemulţumeşte, copilul nu ştie altă cale de
a-și comunica nemulţumirile decât într-un mod primitiv: prin plâns, ţipăt, etc.
 Gândirea în extreme (alb/negru). Unor copii le vine foarte greu să facă compromisuri, şi pentru ei
tot ce e diferit faţă de ce vor ei este rău. Gândirea în extreme duce la catastrofizarea situațiilor în
care lucrurile nu se întâmplă aşa cum își doresc. Rigiditatea specifică gândirii de tipul alb/negru îl
poate face pe copil să aibă crize de furie în multe situaţii neutre, dar pe care el le interpretează ca
fiind insuportabile. De asemenea capacitatea de a negocia cu ceilalţi scade. În acest fel şi şansele
de a ajunge la un comun acord cu adulții sunt mai mici.
 Micuțul nu ştie cum să îşi descarce tensiunile. Atunci când copilul
este foarte încărcat de o emoţie negativă şi nu ştie alte modalităţi de a
se linişti, este probabil să se descarce prin accese de agitaţie şi de
furie.
 Dificultăţi în a persista într-o sarcină de lucru dificilă. Când îşi pierd răbdarea, atenţia, sau când
sarcina li se pare prea grea, mulţi copiii devin irascibili, încercând în felul ăsta să încheie activitatea.
În cazul în care copilul observă că accesele de furie îl ajută să scape de sarcina de lucru, el va apela
la ele ori de câte ori vrea să abandoneze activitatea.
 Nu se simte bine în situaţii incerte. Pentru mulţi copii este important
să urmeze o anumită rutină şi să trăiască într-un mediu previzibil.
Schimbările de planuri, implicarea în situaţii pe care nu le pot controla,
pot declanşa adevărate furtuni în interiorul acestora. Furia
 semnalizează în acest caz încercările copiilor de a se opune
schimbărilor şi imprevizibilului.
 Cheia schimbării este să descoperi situaţiile concrete în care copilul tău
are accese de furie şi să îţi dai seama ce dificultăţi întâmpină el în acele
situaţii. Odată cunoscute dificultăţile copilului, este mai ușor să îl ajuți
să treacă peste ele.

Copilul trebuie pregatit pt schimbare

1. Ce lucruri se vor schimba pentru copil și ce lucruri vor rămâne la fel

2. Cine se va ocupa de nevoile copilului de acum încolo

2. Chiar dacă bunicul nu mai e, o să continuăm să mergem în vacanță la căsuța lui.

3. Mami și tati în continuare vor avea grijă de tine și te vom proteja, chiar dacă tati nu mai stă cu
noi.
4. Indiferent că vei avea un frate, noi te iubim la fel de mult și vom fi atenți la nevoile tale.
5. Precum vezi, copilul are nevoie să cunoască rețeaua de sprijin în caz de nevoie. Rețeaua
socială funcționează ca o plasă de siguranță pentru copil și deci e important să îl faci conștient
de ea.
6. A-i aminti copilului despre rețeaua socială este cu atât mai important cu cât, dacă e vorba de
pierderea cuiva, copilul își va pune implicit și întrebări de genul: Dacă pleacă și cei dragi? Ce
se întâmplă dacă mami și tati vor muri? Dacă mor și eu? Faptul că i se reamintește că nu e
singur pe lume îi calmează și aceste anxietăți. 
3. Răspunde la toate întrebările pe care ți le pune copilul.

7. Dacă cineva a murit e posibil să mor și eu?

8. Ce se întâmplă după ce moare cineva?
9. Cei morți se pot întoarce înapoi?
10. Cei morți ne văd? Sunt periculoși?
11. Dacă părinții se despart că nu se mai iubesc, e posibil să nu mă mai iubească nici pe mine în
viitor?
12. Ce se întâmplă dacă tatăl va găsi pe altcineva?
13. Oare dacă apare un nou frate mă vor mai iubi? Oare va fi mai frumos/bun ca mine?