Relația dintre stilul parental hipertolerant

și performanțele școlare ale elevului

Stilul parental hipertolerant se caracterizează printr-un grad înalt de disponibilitate afectivă

şi un grad scăzut de control din partea părinţilor. Caracteristicile pot fi: copiilor le sunt îndeplinite
toate dorinţele şi nu le sunt interzise comportamentele neadecvate, părinţii manifestă căldură şi
interes faţă de tot ceea ce face copilul, se consultă cu acesta când iau o decizie care îl priveşte,
libertatea de expresie se află pe primul plan. Modul de gândire şi comportamentul părintelui tolerant
sunt: copilul trebuie să aibă libertate totală şi astfel se va dezvolta în ritmul său, sensibilitate
crescută privind drepturile celorlalţi, poate fi „cu capul în nori”, nu suportă regulile; este foarte
comunicativ, avantajele acestui stil parental nu sunt de neglijat dar există şi dezavantaje majore:
acest stil permite dezvoltarea unei identităţi distincte şi originale a copilului, a creativităţii,
capacităţii decizionale şi autonomiei, adultul se va simţi important, special, „cineva”, determinând
creşterea stimei de sine, copilul, dar şi adultul se vor confrunta cu dificultatea de a înţelege şi
respecta regulile (normele, legile), dezvoltând un tip de comportament, considerat cel puţin ca fiind
neadecvat. Lipsa graniţelor, limitelor, poate genera un Eu slab; de asemenea, vor putea exista
probleme de intimitate, nefiind în stare să respecte nevoile, dorinţele şi intimitatea celorlalţi.
Adultul va putea avea o nevoie permanentă de a deţine controlul în orice situaţie şi asupra tuturor.
Există posibilitatea ca un astfel de copil să fie considerat obraznic, problematic, devenind un adult
cu tulburări majore de comportament. Copiii crescuţi astfel, de multe ori nu se integrează în
grupurile de la grădiniţă şi şcoală, dezvoltând ca adulţi: frică de respingere, invidie, gelozie sau
chiar ură.
Parintii permisivi vor instaura foarte putine reguli sau vor renunta total la ele. Oricum, copiii
nu-i vor asculta niciodata. Nu vor impune restrictii, pentru ca nu suporta rutina – isi doresc copii
care sa se dezvolte in afara ingradirilor de orice fel. Indiferent de comportamentul celor mici, au
tendinta de a fi calzi si apropiati si de a accepta tot ce vine dinspre nazdravani, fie ca e o fapta buna
sau o traznaie. Parintii toleranti isi indeamna copiii sa faca singuri alegeri, chiar daca acestia nu au
uneori capacitatea de a alege ceea ce e bine. De multe ori se simt depasiti de situatie sau pur si
simplu aleg sa nu se implice. Pentru ca exista foarte putine reguli, cereri si asteptari, copilul crescut
de parinti toleranti are de multe ori probleme in a-si gasi si impune singur propriile limite. Din
pacate, acest lucru este greu pentru un copil - iar mai tarziu, in adolescenta de exemplu - poate fi cu
adevarat o provocare - atat pentru copil cat si pentru parintii in cauza.
Majoritatea parintilor urasc ideea de a provoca suparari propriilor copii. Ei nu doresc sa le provoace
copiilor accese de furie si, cu siguranta, nu vor ca odraslele lor sa fie suparate pe ei. Nu am
experimentat cu totii aceste sentimente? In plus, este foarte greu sa stim daca cerintele noastre pot
urma o dezvoltare rezonabila. Dorintele celor mici se identifica cu nevoile lor. Insa, odata cu
trecerea timpului, aceasta se schimba. Dorintele copiilor mici sunt in contradictie directa cu nevoile
lor de dezvoltare si de siguranta pe termen lung.
Atunci cand parintii nu fac acest pas catre dezvoltare si nu invata sa stabileasca limite, copiii
lor nu isi dezvolta abilitatea de a tolera frustrarea sau de a se stapani pe ei insisi. Alte persoane ii
numesc pe acesti copii “rasfatati”. Cercetarile au descoperit ca atunci cand nu stabilim anumite
limite, copiii au mai putine sanse de a dezvolta auto-disciplina. Asadar, consider ca cei mici au
nevoie de limite pentru o sanatoasa dezvoltare emotionala. Nu vorbim despre limite nerezonabile, ci
ne referim la puternice limite empatice in contextul unei stranse legaturi parinte-copil, insa copiii au
nevoie de limite adecvate. Iata ce se intampla atunci cand parintii nu stabilesc limite. Parintii promit
indeplinirea unor dorinte ce nu ar trebui implinite, avand consecinte daunatoare, precum statul pana
tarziu seara in mod regulat, ceea ce duce la epuizarea copilului si la un comportament capricios,
acesta neputandu-se ridica la asteptarile corespunzatoare varstei sale. Nu numai placerea de a locui
impreuna cu un astfel de copil scade, ci si stima de sine a copilului are de suferit deoarece el nu isi
poate indeplini datoriile asa cum o fac ceilalti copii de varsta sa. O sora sau un frate, parintele,
restaurantul la care a mers familia sa serveasca cina, etc. Pe langa impactul asupra fratelui/ sorei,
restaurantului sau parintelui, acest lucru dauneaza copilului. Ea invata ca intotdeauna obtine ceea ce
isi doreste, ceea ce ii va ingreuna procesul de imprietenire cu alte persoane sau, in cele din urma, ii
va fi greu sa fie multumita intr-o relatie romantica. Acesta este motivul pentru care ne gandim la
copiii crescuti permisivi ca la niste persoane “ rasfatate” si “egoiste”.
Atunci cand isi da seama ca parintii ei fac aproape totul pentru a nu o lasa sa experimenteze
dezamagirea. Apoi, ea isi va petrece restul vietii facand tot ceea ce este necesar pentru a evita
trairea acestor sentimente de care se teme ca sunt nesuportabile. Alungarea dezamagirii va necesita
savarsirea unor lucruri care se dovedesc a fi distructive pentru ea – de exemplu, ar putea include,
evitarea tuturor riscurilor, incapatanarea fetei ca ea trebuie sa-si urmeze propria ei cale, sau castigul
prin inselaciune. Deoarece nu invata niciodata sa se simta comfortabil cu simtamintele din ce in ce
mai provocatoare, ea are o scazuta inteligenta emotionala. Aceasta fiind o importanta aptitudine a
vietii de adult, chiar si a vietii de liceean. Ea nu isi va dezvolta niciodata aptitudinea numita auto-
disciplina, iar aceasta nu se inscrie in categoria ‘goluri’, o parte necesara in crearea unei vieti
fericite. Asadar, parintii permisivi saboteaza capacitatea copilului de a se realiza in viata. Copilul nu
va invata niciodata ca fericirea nu deriva din starea de belsug si din indeplinirea pe rand a tuturor
dorintelor si ca, de fapt, fericirea poate fi mentinuta in fata dezamagirilor. Este foarte posibil ca el sa
isi petreaca viata urmarind indeplinirea fiecarei dorinte despre care crede ca ii va aduce fericirea,
insa astfel va descoperi ca fericirea ii scapa din maini.Parintii permisivi fac in mod constant
compromisuri in privinta lucrurilor care sunt importante pentru ei. De exemplu, ei isi pot lasa
copilul sa ii trateze urat. Sau isi pot lasa copilul supra-rasfatat sa isi manifeste dependenta fata de
micul ecran, in loc sa se focuseze pe temele de la scoala, desi acesti parinti stiu ca saboteaza
invatarea academica a copilului lor. Aceste compromisuri fac procesul de educatie mult mai lipsit
de satisfactii, deoarece parintele isi sacrifica asteptarile care sunt importante pentru el si ar fi
benefice pentru copil.

Totusi cand un copil cu afectiuni grave si chinuit de nenumarate probleme de sanatate, greu
acceptat de societate si fara un viitor real in tara noastra, beneficiaza de un stil parental
hipertolerant consider ca e doar o incercare a acestora de a acoperi raceala celor din jur cu dragostea
celor care il accepta si il iubesc cu adevarat: familia.