...

inca de la nasterea copilului, parintii trebuie sa ia numeroase decizii in ceea ce il priveste, decizii care la varsta scolara graviteaza in jurul unor dileme legate de scoala, activitati pentru timpul liber, relatii de prietenie etc. Solutiile la astfel de intrebari sunt importante, dar ceea ce influenteaza profund modul de educare si socializare al copilului este atitudinea generala si stilul parintilor de a relationa. Modul in care adultii fac fata micilor provocari ca si parinti, afecteaza procesul de dezvoltare al copilului. Asadar, este vorba de un anumit tip de comportamente manifestate de catre parinte, comportamente care definesc un anumit stil de parentig. In identificarea tipurilor de comportamente pe care parintii le manifesta in raport cu copiii lor, cercetatorii au pornit de la o serie de trasaturi ale copiilor: independenta, maturitate, incredere in sine, curiozitate, sociabilitate, orientarea spre rezultate. Au fost intervievati parintii unor astfel de copii pentru a verifica ce aspecte ale procesului de educare intaresc aceste calitati. Astfel, au fost identificate doua mari directii:

receptivitate, caldura si sprijin exigenta si control.

In functie de aceste dimensiuni au fost identificate mai multe tipuri de comportamente ale parintilor in relatia cu copiii lor: 1. Comportamente de tip autoritar Acest tip de comportamente se exprima cel mai adesea prin faptul ca parintele ia decizii in locul copilului. Considera ca el face cele mai bune alegeri si stie intotdeauna ce este mai bine pentru copil. Independenta copilului nu este permisa, fiind considerata o atitudine rebela, iar greselile sunt sanctionate rapid si deseori disproportionat. Nu exista un echilibru intre sanctionarea si incurajarea copilului. n relatia cu copilul, parintele exprima mult mai frecvent furia decat grija fata de el. Din cauza acestui comportament, copilul va deveni lipsit de initiativa si nu va fi apt sa ia decizii, deoarece s-a obisnuit ca parintele sa hotarasca mereu in locul sau. Atitudinea dominatoare il face pe copil sa ii asculte mereu pe parinti. Este posibil insa ca in absenta adultilor comportamentul sau sa se schimbe radical. El va fi riguros si perfectionist, dominat de teama ca ar putea gresi. 2. Comportamente de tip hiperprotector Parintii care manifesta astfel de comportamente iau frecvent decizii in locul copiilor, ferindu-i de orice consecinta negativa pe care ar putea sa o aiba comportamentele acestora din urma. Orice situatie prin care trece copilul este apreciata in mod exagerat ca prezentand un potential pericol. Astfel de parinti vor evita sa implice copiii in activitati noi, neplanificate. Ca urmare a acestui tip de comportamente parentale, copilul nu va invata cum sa depasesca situatiile dificile, deoarece nu s-a confruntat cu astfel de situatii. El va fi dependent de cei din jurul sau si incapabil sa ia decizii de unul singur. Separarea de parinti ii provoaca neliniste, iar in grupul de covarstnici este retras si fara initiativa. 3. Comportamente de tip permisiv Parintii care manifesta astfel de comportamente nu formuleaza reguli si limite

pentru copil, sau, daca sunt formulate, nu sunt puse in aplicare. Copilul nu experimenteaza urmarile (consecintele) logice si naturale ale propriilor comportamente. Recompensele sunt impredictibile si sunt oferite fara a fi legate de un comportament dezirabil al copilului. Adultul evita sa adreseze copilului orice fel de cerinta. Din aceste motive, copilul nu accepta reguli si are o rezistenta scazuta la frustrare. El nu isi cunoaste limitele si poate prezenta crize de furie sau chiar comportamente agresive daca nu i se face pe plac. 4. Comportamente de tip perfectionist Parintele care manifesta astfel de comportamente isi critica frecvent copilul, dar are numeroase plangeri si la adresa adultilor din jur (colegi de serviciu, vecini, persoane publice etc.). ndeplineste el sarcinile copilului deoarece doreste ca totul sa fie realizat repede si bine. si compara adesea copilul cu altii, exprimand asteptari nerealiste fata de el. Impun copilului reguli stricte de comportament. In acest context, copiii incearca se faca lucrurile cit mai bine pentru a evita critica, dar si pentru a atrage atentia parintilor si pentru a se simti acceptati. Acesti copii nu au incredere in sine si sunt in permanenta nelinistiti ca nu se ridica la inaltimea asteptarilor parintilor. 5. Comportamente de tip democratic Aceste comportamente se exprima prin faptul ca parintele stabileste limite si se bazeaza pe faptul ca copilul va invata din consecintele greselilor pe care le face. El va explica de ce regulile sunt importante si trebuie urmate. Asadar discuta cu copilul si ii asculta punctele de vedere chiar daca nu este de acord cu acestea. Copilul va fi independent, isi va exprima parerile si nemultumirile, ii va respecta pe cei din jurul sau si va accepta criticile, invatand din greseli. In concluzie, copiii adaptati sunt cei ai caror parinti sunt capabili sa stabileasca un echilibru intre asteptarile pe care le au de la copil si respectul pentru autonomia acestuia, element dublat de caldura si sustinere emotionala. Atat parintii autoritari, cat si cei care manifesta un stil democratic exprima asteptari fata de copiii lor si folosesc controlul, dar cei autoritari se astepta sa nu le fie puse la indoiala opiniile, in acest mod libertatea de opinie a copilului fiind redusa considerabil. Acesti copii se supun autoritatii, iar spontaneitatea lor este redusa. Dimpotriva, parintii care permit copiilor suficienta libertate de exprimare ii ajuta sa-si dezvolte spiritul de independenta. Parintii permisivi formuleaza putine cerinte fata de copii, iar acestia vor avea dificultati sa isi controleze impulsurile, sa se maturizeze si sa isi asume responsabilitati. Procesul prin care copiii invata sa respecte o serie de reguli sau prin care invata ceea ce este cinstit si corect, incepe inca din primii ani ai copilariei. Dezvoltarea treptata a capacitatilor cognitive si emotionale ii permit copilului sa invete ceea ce este bine si ceea ce este rau si sa se comporte in consecinta. in acest proces de invatare ei au nevoie de ajutorul adultilor, in primul rand de al parintilor. Dar parintii trebuie sa faca fata nu numai responsabilitatilor de familie, ci si celor pe

care le implica locul de munca. Petrecerea timpului cu copiii lor pare a fi o mare provocare pentru parinti. Pe de o parte, scade durata de timp pe care parintii pot sa o petreaca cu copiii, pe de alta parte, influentele sociale negative sunt tot mai puternice. Astfel, tot mai multi parinti se afla in situatia de a nu sti cum sa procedeze cu copiii lor. in acest context, nevoia de sprijin acordat parintilor devine tot mai mare. Studiile au demonstrat ca stilurile de parenting isi pun amprenta asupra succesului scolar al copiilor. Stilul democratic care pune accent pe incurajare, sprijinirea initiativelor copilului si pe comunicare este asociat cu rezultate scolare mai bune decat strategiile caracterizate prin pedepsirea greselilor si descurajarea initiativelor proprii ale copiilor (Baumrind, 1989; Pianta and Nimetz, 1991). De asemenea, s-a dovedit si faptul ca frecventa comportamentelor problematice este mai mica in cazul copiilor care beneficiaza de un stil parental democratic, decat in cazul celor care beneficiaza de un stil autoritar sau permisiv. in plus, rezultatele scolare slabe se asociaza cu un mediu familial caracterizat prin relatii ostile. Ceea ce doresc majoritatea parintilor pentru copiii lor este ca ei sa fie fericiti, sa aiba succes si realizari la scoala, sa aiba prieteni pe care sa se poata baza. Dar aceste lucruri nu se intampla de la sine, pe masura ce copiii cresc, ci parintii trebuie sa actioneze intr-un anumit fel. Sondaje realizate in SUA au aratat faptul ca, in prezent, parintii considera ca este mult mai greu sa iti cresti copilul bine decat acum 20 de ani (Donahue 1998). Doi din trei parinti simt ca nu este bine ceea ce fac. Iar 75% dintre ei spun ca ar incerca sa faca lucrurile altfel, dar nu stiu ce trebuie sa faca, in contextul in care schimbarile rapide din jur sunt percepute ca fiind coplesitoare. Asadar, rolul de parinte implica foarte multe cunostinte si abilitati necesare zi de zi. Problema este ca aceste cunostinte si abilitati nu sunt innascute si nu apar atunci cand o persoana devine parinte. Fiecare invata sa fie parinte de la cei din jurul sau, de la parintii sai, din informatiile auzite sau citite. Uneori insa ceea ce invata interactionand cu ceilalti nu este suficient pentru a fi parintele de care copilul are nevoie pentru a se dezvolta si pentru a creste sanatos fizic si mental. De multe ori, parintii au intrebari la care nu au raspunsuri sau observa comportamente ale copilului lor la care nu stiu cum sa reactioneze.