Temele pentru acasa

Tema pentru acasă a format în rândul elevilor, dar mai ales a părinților două tabere: una
pro-temă , cea care solicită cât mai multe teme și una contra-temă, cea sătulă de teme, cea care
nu are și nu dorește să-și petreacă timpul cu teme pentru acasă.
Problema esențială este a modului în care profesorul gestionează tema pentru acasă, importanța
pe care i-o acordă calității și cantității acesteia.
Auzim mereu în jurul nostru dezbătută problema temei pentru acasă, ba că e prea multă, ba prea
puțină, ba prea grea, că li se fură copiilor copilăria etc. Deși importanța temelor pentru acasă este
susținută de majoritatea părinților și a profesorilor, există voci ce sunt împotriva lucrului
individual acasă. O serioasă întrebare se impune astăzi: cât de eficientă este tema pentru acasă,
asigură ea o creștere a calității în pregătirea elevilor? Cât de implicați sunt părinții în efectuarea
temelor pentru acasă? Cât și ce trebuie să constituie o temă pentru acasă pentru a avea efectul
așteptat? Cât cerem copiilor să lucreze acasă? Care este raportul dintre activitatea în clasă şi cea
propusă acasă? Ce aşteptăm de la elev atunci când efectuează tema: lucru independent sau
implicare nemijlocită a părintelui? Or, o meditare asupra aspectelor enumerate mai sus a fiecărui
cadru didactic va constitui un pas spre calitatea în managementul temelor pentru acasă.
Definite drept „sarcini încredinţate elevilor de profesorii/ învăţătorii de la şcoală spre a fi
îndeplinite în timpul orelor din afara şcolii”, temele pentru acasă declanşează percepţii şi
atitudini variate la elevi, părinţi sau învăţători: unii le supraapreciază, alţii le resping, unora le
produc fericire, altora suferinţă.
Bineînțeles că toți, învățători și părinți deopotrivă, sunt conștienți că temele pentru acasă
fac parte din procesul de învățare și rolul lor este de a consolida achizițiile dobândite la școală,
dar nu toți își doresc implicarea lor în acest proces.
Cei care solicită temele pentru acasă le privesc sub două aspecte: temele îmbunătățesc
rezultatele școlare ale elevului și reprezintă un mod eficient de a-și petrece o mare parte din
timpul de după orele de curs, ”îl ține ocupat”. Acești părinți consideră că temele pentru acasă
conţin elemente învăţate de elevi în ziua respectivă şi sunt impuse tocmai pentru o mai bună
înţelegere a noţiunilor. Aceste teme îl determină pe elev să aplice partea teoretică într-o
problemă de ordin practic. Astfel partea teoretică va fi înţeleasă mai uşor şi nu în mod mecanic.
Rezolvarea temelor pentru acasă va conferi elevului o creştere a nivelului de inteligenţă
aacestuia, ceea ce va duce la obţinerea de rezultate mai bune la şcoală, dar şi în viaţă mai târziu.
Tot în acest fel copilul va căpăta mai multă încredere în modul de a raţiona. Impunerea temelor
pentru acasă reprezintă, de asemenea, o modalitate satisfăcătoare de a-l împiedica pe copil să se
implice în alte activităţi care s-ar putea să nu fie benefice pentru educaţia lui.
În partea opusă sunt părinții care simt ei înșiși ca pe o povară tema pentru acasă, pentru
care probabil copilul îi cere ajutorul. Sunt acei părinți care consideră că e de ajuns ceea ce copilul
face la școală, cei care își doresc mai mult timp liber pentru ei, nu să fie nevoit să se implice în
pregătirea copilului, ”că doar de aia îl dau la școală”.
În şcolaritatea mică, dependenţa copilului de familie pune problema rolului pe care
atitudinile părinţilor faţă de tema pentru acasă îl joacă în formarea atitudinii copilului faţă de
şcoală, o atitudine negativă fiind transmisibilă şi copiilor. Aceste relaţii evidenţiază necesitatea
implicării învăţătorului în ameliorarea atitudinilor părinţilor faţă de tema pentru acasă, ca mijloc
de influenţare a relaţiei copilului cu şcoala.
Momentul în care elevii trebuie să-şi facă temele este acel moment care va scoate la
iveală cel mai bogat repertoriu de emoţii negative ale acestora. Este bine ca părinţii să-i ajute să-
şi exprime sentimentele şi abia după aceea să treacă la rezolvarea temelor propriu-zise într-o
atmosferă emoţională mult mai relaxantă. Se mai constată că, pentru unii copii rezolvarea
temelor nu înseamnă doar munca în sine , ci înseamnă să te pregăteşti în vederea rezolvării
temelor, să verifici dacă totul a fost bine făcut. Unii copii sunt foarte dezorganizaţi. Îşi pierd
caietele, fac tot felul de lucruri în ultimul moment, amână pentru mai târziu începerea efectuării
temelor, iar când, în sfârșit , se aşază la birou să-şi facă temele, fie nu au la îndemână cartea sau
caietul care le trebuie, fie nu le scrie stiloul, fie și-a uitat la școală ceva, ori nu știe ce are de făcut
ori masa e prea înaltă, ori scaunul prea jos, îi trebuie apă sau vrea la toaletă, iar rezultatul final nu
e tocmai cel aşteptat. Nu e de mirare că părinţii se întreabă care este problema şi ce este de făcut?
În general elevii buni şi foarte buni, elevii care învață la toate materiile îşi fac
întotdeauna temele la fiecare materie şi se achită de sarcini, dar aceştia sunt în genere sprijiniţi şi
controlaţi în permanenţă de părinţi. Aceștia sunt părinții care solicită învăţătorului să dea
copilului său mai mult de lucru, să-l scoată mai des la răspuns, să-l antreneze mereu în
activități. Elevii mediocri, elevii mai comozi, cei care speculează mai mult, îşi fac temele
singuri sau le copiază de la un coleg, părinţii fiind prea ocupați ca să- i intereseze această
chestiune. Când vine vorba de elevii slabi, aici intrând copiii dezinteresaţi, copiii cu un nivel de
inteligenţă mai scăzut şi nu în ultimul rând copii care nu sunt deloc controlaţi de părinţi sau chiar
sunt încurajaţi de aceştia în a se complace în situaţia existentă, aici constatăm ca tema de orice
fel nu este făcută decât în clasă, sub supravegherea educatorului sau foarte rar din proprie
iniţiativă. De aici și cele două tabere: pro și contra temelor pentru acasă, cei care solicită și cei
care se plang că au de le făcut.
Mai există un aspect al managementului temelor pentru acasă care merită evidențiat , și anume,
cantitatea și calitatea temei pentru acasă.
Suntem într-o concurență continuă pentru mult, pentru asimilarea de multe cunoștințe,
pentru a face multe într-o lecție. Avem impresia că volumul acoperă totul, dar, în această goană
după multe, uităm de diferențiere, de profunzime, și uneori chiar de calitate.
De obicei, plasat în faţa unui volum mare de teme, elevul va ignora unele dintre ele.
Insuccesul este asigurat. De aceea, tema aleasă trebuie să fie de nivel mediu pentru toată clasa și
pentru cei pregătiți pentru performanță școlară date teme suplimentare, de nivel mai ridicat și
fără caracter de obligativitate.
Alt aspect privește refuzul copilului de a face tema pentru acasă pentru că nu o înțelege
sau i se pare prea grea pentru capacitățile sale. De aceea, tema pentru acasă trebuie explicată
indiferent dacă aceasta, după părerea noastră, nu este atît de dificilă. Elevii fac cunoştinţă imediat
cu volumul de lucru, se orientează dacă au nevoie de o sursă oarecare pe care o pot lua de la
biblioteca şcolii, pun întrebări în clasă, dacă este cazul, învaţă să-şi organizeze timpul. Etapa de
explicare a temei este obligatorie şi nu este una de alegere.
Aşadar, timpul liber al elevilor poate fi gestionat de către părinte implicând copilul în
acvtivități sportive, în acțiuni familiale sau chiar comunitare care orientează şi pregăteşte elevul
pentru viaţa privată, poartă caracter de socializare, are şi un rol de responsabilitate; toate acestea
generate de interes şi motivaţie. Se poate sugera activități de genul: lectură în familie, spălatul
vaselor, curăţarea încălţămintei, aranjarea mesei, ajutor dat celor din jur etc.
 Raspundere, resposabilitate, resonsabilizare in educatie

A fi responsabil ca parinte inseamna in primul rand a-ti asuma responsabilitatea

de a avea un copil. Poate ca pare doar un simplu cuvant dar in realitate simbolizeaza
mai mult decat am putea crede. Ganditi-va ca este o schimbare ireversibila in viata
dumneavoastra si odata facut acest pas ati apucat-o pe un drum greu dar presarat si cu
multe satisfactii. E ca un joc de sah in care trebuie sa ganditi atent fiecare miscare
deoarece copilaria este un capitol din viata ce pune bazele personalitatii de mai tarziu.
In functie de cum se face primul pas depinde si succesul dumneavoastra ca parinte de
mai tarziu.
A fi responsabil ca parinte inseamna in primul rand a-ti asuma raspunderea
sanatatii fizice si psihice a copilului. A-i asigura o familie, un camin si nu in ultimul rand
caldura si afectiune. Cred ca sunt multi cei care-i condamna pe parintii ce aduc pe
lume copii fara a avea minimele resurse financiare de a-i intretine. Lumea ii arata cu
degetul si pe buna dreptate. Asadar, nu fiti unul dintre acestia. Daca v-ati decis sa faceti
acest pas important, nu uitati ca aduceti pe lume o fiinta cu drepturi cel putin egale cu
ale dumneavoastra si care are nevoie de sprijin.
A fi responsabil presupune efortul de a-ti respecta copilul chiar daca pe multi,
varsta sau neputinta copiilor lor ii fac sa nu-si tina promisiunile si deseori sa-i
pacaleasca. Nu uitati ca orice comportament se invata! Asadar vegheati! Daca promiteti
un cadou, atunci faceti-l si daca impuneti anumite conditii si se respecta, atunci tineti-va
din nou de cuvant. Daca veti recidiva in astfel de initiative este posibil sa nu prea aveti
succes cu educatia micutului. Chiar daca sentimentele primeaza este bine ca atunci
cand stabiliti termenii unui "contract" cu el, ambele parti sa-i respecte. In acest fel
copilul observa ca este respectat si cuvintele dumneavoastra nu vor fi gresit
interpretate.
A fi responsabil implica o comunicare sincera cu cel de langa dumneavoastra
chiar daca este mic si pare ca nu intelege. Maiestria unui parinte sta in flexibilitatea
acordarii sale la vocabularul si intelegerea propriului copil. A-i raspunde la intrebari
arzatoare pentru el inseamna mai mult decat v-ati putea imagina. Nu evitati
momentelede joaca impreuna cu el deoarece acesta este un mod eficient de a
comunica si de a-l invata sa-si asume "responsabilitatile" jocului. Regulile orelor de
recreatie sau de joaca au si ele noima lor si trebuie sa indreptati copilul catre
respectarea partenerilor de joaca sau sa-l faceti sa accepte asa cum trebuie infrangerea
si victoria. Foarte multi dintre noi omitem aceste aspecte dar sunt asa de importante
incat de multe ori comportamentele de joc sunt adoptate ca un stil de viata ce mai
tarziu se poate dovedi a nu fi cel optim unei integrari eficiente in grupuri si in societate
In concluzie nu uitati ca dumneavoastra sunteti cel mai important educator al
propriului copil. Nu traiti cu iluzia ca angajati o guvernanta si totul va fi bine.
Receptivitatea copilului la persoanele straine s-a dovedit a fi mult mai redusa. Asadar,
nu fugiti de munca si nu pasati obligatiile altora (partener, parinti, guvernanta) ci fiti un
parinte responsabil si invatati-va copilul cum sa sa-i respecte pe ceilalti dar mai ales pe
dumneavoastra. Asa cum il educati asa il aveti!
 Dorinta de performanta. Exercitiile suplimentare

Uneori ii dam copilului sa munceasca suplimentar : ,,sa faca 2 pagini cu liniute din alea
mici, ca doar nu va pati nimic ". Gresim ! Gresim !! Gresim !! “(Anton, parinte) Decizia de a da
sau nu teme suplimentare copilului pleaca de la dorintele si asteptarile parintilor sau de la
modul in care ei apreciaza ca cel mic nu stie “suficient”.
De ce dau parintii teme suplimentare copiilor?
Temele suplimentare devin, in viziunea parintilor:
• un mod de a “suplini”, “inlocui” sau “ajuta” invatatorul,
• un mod de a “ajuta”copilul sa atinga un anumit nivel,
• o necesitate atunci cand copilul se pregateste pentru participarea la un concurs.
In acest caz insa, temele trebuie stabilite impreuna cu invatatorul.
De cele mai multe ori, “tema suplimentara” poate fi respinsa de catre copil si oricat i-ar
explica parintele necesitatea ei, relatia lor are de suferit, deoarece timpul pe care ar fi putut sa
il petreaca impreuna este ocupat de aceste teme:
“Mama imi da mereu teme suplimentare, dar eu as vrea sa ne distram atunci cand
suntem impreuna!” – iata vorbele unui copil de clasa a II-a.
Cum s-ar putea imbina dorinta parintelui ca cel mic sa aiba nivelul dorit si dorinta
copilului de a petrece timpul in mod placut cu parintii lui?
• Vorbeste cu copilul despre temele suplimentare si despre munca in plus.Sunt copii
care reusesc de mici sa aprecieze propriile rezultate si care sunt dispusi sa lucreze mai mult
cand nu au inteles anumite concepte.
• Gaseste o modalitate mai relaxanta pentru a repeta acele lucruri care nu au fost
intelese, a le pune in legatura cu altele, a crea niste modalitati practice de a le invata. Pentru
copii, temele sunt uneori atat de neplacute pentru ca ei nu le vad utilitatea. In schimb, daca
este vorba sa scrie o lista de cumparaturi, copilul nu va manifesta aceeasi aversiune fata de
scris!
• Analizeaza asteptarile si cerintele pe care le ai de la copilul tau in privinta
performantelor sale scolare. Deseori, copiii nu pot avea acelasi nivel la toate materiile, astfel ca
este important sa-i incurajezi abilitatile si aptitudinile reale, precum si interesul fata de
disciplinele care ii plac.
• Cere sfatul cadrului didactic atunci cand te gandesti daca sa dai sau nu teme
suplimentare copilului tau.
Atentie!
1. Temele suplimentare nu-si au rostul atunci cand cuprind exercitii sau probleme pe care
copilul le stapaneste deja.
2. Tema suplimentara nu trebuie sa fie o pedeapsa!
3. Atunci cand o materie il pasioneaza pe cel mic, poti solicita invatatoarei sa-i dea teme
suplimentare care sa-i stimuleze interesul si poti cauta si tu activitati suplimentare legate de
aceasta pasiune.
4. Daca deja copilul se plange ca are prea multe teme pentru acasa, evita sa ii ceri sa realizeze
si teme suplimentare.

Oricare ar fi decizia pe care o iei in legatura cu temele suplimentare, este bine sa ai ca principal
criteriu atitudinea copilului fata de teme si lucrul suplimentar si sa fii deschis si la alte modalitati
de a-i imbunatati si completa cunostintele.
 Dozarea efortului intelectual

Copilul creste si se educa dupa principii rationale de viata, atat in familie cat si in
colectivitate. Intre aceste principii exista unul dupa care se stabileste un echilibru rational intre
activitatea zilnica depusa de copil, pe de o parte, si odihna (activa) si somn, pe de alta parte.
Volumul si intensitatea activitatilor zilnice variaza in functie de varsta copilului si de
preocuparile sale particulare; de aceste considerente trebuie tinut cont in organizarea odihnei si a
timpului sau liber.
Prin activitatile pe care le desfasoara in timpul unei zile, scolarii depun atat efort fizic, cat
si efort intelectual.
Efortul fizic
la care este supus un copil, daca nu este bine dozat, duce la oboseala prematura, la diminuarea
pana la disparitia poftei de mancare, la tulburarea somnului, iar daca starea de suprasolicitare
fizica se prelungeste timp indelungat, duce la intarzierea dezvoltarii armonioase, psihice si fizice
a copilului.
Privit ca modalitate de petrecere a timpului liber, jocul trebuie dirijat de adulti astfel incat
copin nu trebuie lasati sa se joace pana la epuizarea resurselor fizice.
Organizarea judicioasa a timpului liber le creeaza elevilor ragaz si pentru practicarea unor
activitati sportive. Exercitiile fizice antreneaza atat corpul, cat si mintea. Sunt antrenati muschii
si incheieturile, marindu-se astfel mobilitatea organismului. Orice tip de miscare este foarte
benefic, de la simplul mers pe jos pana la exercitii fizice complexe, efectuate cu sau fara aparate
speciale, jocuri si intreceri desfasurate in sali de sport si in aer liber sau in apa. Gimnastica de
dimineata intretine sanatatea si frumusetea corpului.
Sportul il ajuta pe fiecare copil sa-ti intareasca organismul, devenind mai rezistent la boli,
ii confera pofta de viata si-l face mai increzator in fortele sale. Prin sport se dezvolta vointa, se
creeaza buna dispozitie, se relaxeaza sistemul nervos, eliminandu-se stresul.
Un loc aparte in dozarea efortului fizic la scolarul mic il ocupa drumul de acasa la scoala,
precum si purtatul ghiozdanului. Greutatea unui ghiozdan, judicios incarcat si purtat corect pe
ambii umeri, nu-i dauneaza scolarului mic, dupa cum nici o servieta de marime si greutate
acceptabila nu-i dauneaza scolarului mai mare.
Efortul intelectual se refera la activitatile intelectuale pe care le desfasoara elevii: citit,
scris, calculat, memorat etc. Scolarii depun efort intelectual atat la scoala, cat si acasa prin
efectuarea temelor. Activitatea de invatare le solicita gandirea, atentia, memoria, care produc un
grad de incordare a organismului. Activitatea intelectuala, rational organizata, reprezinta un
mijloc de promovare a sanatatii mintale a elevului.
Copilul scolar din primii ani de invatamant desfasoara o activitate fizica si intelectuala
usoara sau medie. Cu toate acestea, efortul depus zilnic este resimtit de sistemu1 nervos si de
aparatul sau locomotor, asa incat, dupa masa de pranz, 1-2 are de somn sunt binevenite si
suficiente pentru refacerea fortelor sale in vederea reluarii activitatii cotidiene (invatamant,
joaca, plimbare). Dupa efectuarea lectiilor, fie ca aceasta activitate se desfasoara in cursul
diminetii, fie dupa-amiaza, urmeaza alta perioada de odihna, dar de data aceasta sub forma unor
lecturi usoare (basme, poezii) sau a unor jocuri, in casa sau in aer liber. Seara pot urmari la
televizor unele emisiuni pentru copii, dupa care culcarea in jurul orelor 21-22 asigura odihna
necesara inceperii unei noi zile de activitate scolara.
Durata medie a timpului alocat de elev efectuarii lectiilor acasa variaza de la o clasa la
alta, de la un ciclu scolar la altul si de la caz la caz. In general, copilul din clasa intai isi poate
termina lectiile intr-o ora, cel din clasa a IV-a in 2 ore, incepand din clasa a V-a , timpul creste
de la 3 la 4-5 ore.
Capacitatea de munca este mai mare in timpul zilei decat noaptea. De asemenea si in
timpul zilei ea este diferita: intre orele 7 si 9 dimineata capacitatea este mai redusa, intre 9 si 12
se inregistreaza cea mai marea putere de munca din tot parcursul zilei, scade din nou intre 13 si
15, urmand sa creasca intre 16 si 18, iar dupa ora 20 capacitatea fizica si intelectuala scade
semnificativ.
Nerational si in cele din urma daunator este excesul de preocupari intelectuale care le sunt
impuse elevilor, din dorinta gresita a parintilor de a vedea proprii copii realizand performante
intelectuale care sa-i situeze deasupra semenilor lor, de varsta sau scolarizare asemanatoare.
Ziua de munca a copilului trebuie sa se incheie intotdeauna cu un binemeritat somn, in
vederea refacerii organismului si in special a sistemului sau nervos.
Dupa recente observatii medicale, efectuate asupra unui numar foarte mare de copii, s-a
ajuns la concluzia ca durata somnului variaza in functie de varsta astfel:
1 intre 3 si 7 ani sunt necesare 11-l2 ore de somn;
2 intre 7 si 14 ani sunt suficiente 8-9 ore pe zi;
3 intre 14 si 18 ani sunt de ajuns 7-8 ore de somn.
Analizand cifrele de mai sus se poate constata ca nevoile de somn ale copilului sunt cu atat
mai mari cu cat varsta lui este mai mica. Astfel, daca un nou-nascut doarme 2/3 din zi, la 3 ani
durata somnului se reduce la 1/2 din zi, la 14 ani la 1/3 din zi, iar dupa aceasta varsta la 1/4 din
zi.
Studii recente arata ca perioada de somn a copiilor a scazut in ultimul timp in atie cu cei
din din generatiile trecute; aceasta se explica prin maturarea precoce a sistemului nervos,
precum si prin posibilitatile nebanuite de refacere a organismului dupa efortul zilnic.
Pentru un somn bun si odihnitor trebuie create conditiile favorabile de microclimat si
acestea constau in aerisirea camerei seara inainte de culcare, caldura optima (19° -22°), intuneric
sau semiobscuritate in camera, liniste si imbracaminte de corp curata, lejera si
calduroasa. Somnul copilului depinde si de masa de seara care trebuie sa contina alimente cat
mai usor de digerat, sa fie lipsita de condimente si de alimente care au efect excitant asupra
sistemului nervos (ciocolata, cacao).
Una dintre modalitatile de relaxare si recreere, deci de odihna, este muzica. Dupa un efort
fizic sau intelectual sustinut, a asculta o muzica placuta si la o intensitate sonora moderata, este
o binefacere. Muzica moderna, mult indragita de tineretul scolar, dar si muzica simfonica, prin
efectul ei linistitor si relaxant asupra ascultatorului, pot constitui alternative placute pentru
petrecerea timpului liber al elevilor.
Odihna, sub o forma sau alta, trebuie sa urmeze in mod obligatoriu unor eforturi psihice
sau fizice sustinute, depuse de scolari. Prea mult efort urmat de prea putina odihna duce la
oboseala, surmenaj, iar prea multa odihna duce la trandavie.
Refacerea capacitatilor fizice si psihice ale copilului se poate realiza in mod spontan, in
conditiile unui efort de intensitate medie, cand timpul dintre doua activitati este destul de mare
pentru a permite revenirea organismului, sau dirijat, potrivit in toate cazurile, cand intensitatea
efortului este mai mare si se repeta la intervale mai scurte de timp.
In pastrarea echilibrului rational intre activitate si odihna, rolul familiei si al scolii este
hotarator si de realizarea acestui deziderat depinde in mare masura sanatatea psihica si fizica a
generatiilor tinere. Moderatia si rationalul se impun in dozarea efortului fizic si psihic la copii ca
doua laturi obligatorii, de altfel in formarea si educarea lor.