Elevii cu tulburări emoționale și de

comportament

INTEGRARE ȘI INCLUZIUNE LA VÂRSTE MICI

PROIECT REALIZAT DE – ONUȚAN DIANA PETRUȚA,
DRAGOȘ DENISA , BOCSI RENATA ȘI MATIOC BIANCA.
Ce sunt tulburările comportamentale?

Comportamentul este latura

observabilă a caracterului fiecăruia
dintre noi, pentru că dacă setul de
atitudini – valori ce formează
structura caracterială reprezintă baza
subiectivă, invizibilă a acestuia, felul
în care ne exteriorizăm, în care
interacționăm cu ceilalți, îl
obiectivează.
Motivele posibile pentru care un elev este dificil sunt
următoarele:

- are dificultăți de învățare

- are tulburări comportamentale (fie ca entitate

psihiatrică, fie ca urmare a unei educații
familiale deficitare)

- ADHD/ADD

- este nemotivat să învețe, pentru că mediul

familial nu îl încurajează în acest sens.
Cauzele comportamentelor
problemă trebuie identificate,
pentru că raportarea la elev și
predarea vor trebui (pe cât posibil)
individualizate.De asemenea,
trebuie implicați părinții (acolo unde
este posibil), ori consilierul școlar
sau logopedul (unde există).Dacă
aveți o suspiciune puternică a
existenței unei patologii (în baza
experienței dvs de cadru didactic),
sugerați trimitere către un consult
la un psiholog clinician.
Dificultățile de învățare
• Este vorba despre tulburări observate pentru prima oară în procesul
acumulării cunoștințelor școlare – scrisul, cititul, calculul matematic și
învățarea regulilor gramaticale.Manifestările descrise anterior în cadrul
acestor entități erau denumite dislexii, disgrafii, discalculii, termeni despre
care unii autori consideră că denumesc o simptomatologie instalată brusc la
o persoană care a achiziționat deja limbajul scris, citit. Alți autori îi consideră
în continuare adecvați și pentru copilul aflat în procesul dezvoltării ariilor de
învățare a cititului, scrisului etc.
Criterii:

A. Dificultăți în învățare și în folosirea abilităților academice, așa cum

indică prezența a cel puțin unuia dintre următoarele simptome,
prezent pentru cel puțin 6 luni și care a persistat în ciuda
eventualelor intervenții.

1. Incorectitudine sau ritm foarte lent și cu mare efort în citire (ex –

lent, ezitant, greșește frecvent cuvintele etc)

2. Dificultăți în a înțelege ceea ce citește

3. Dificultăți în ortografiere

4. Dificultăți ale expresiei grafice – multiple erori de gramatică,

punctuație, proastă organizare a paragrafelor etc

5. Dificultăți în a stăpâni sensul numerelor, calculul matematic etc

6. Dificultăți cu raționamentele matematice.

Dislexia apare ca fiind o tulburare caracterizată printr-un deficit important al
achiziționării cititului și care nu are o cauză demonstrabilă la nivel senzorial, o
tulburare emoțională sau întârziere mentală, dar nici cauze externe precum
dezavantajele economice sau culturale.

În general, acești copii pot prezenta și dificultăți motorii de coordonare fină

sau asociază și alte tulburări de învățare (disgrafia, discalculia etc).Dată fiind
prezența acestui deficit, copiii pot avea dificultăți și în dobândirea altor
deprinderi școlare.

Un rezumat al cercetărilor (privind cauzele) arată următoarele:

- există evidențe clare pentru ipoteza că dislexia poate fi determinată de

factori ereditari;

- studiile genetice au confirmat caracteristicile neurobiologice ale abilităților

fonologice;

- dificultățile de citit au un pronunțat caracter familial;

- studii centrate pe importața factorilor sociali – în familiile cu statut economic

înalt și cu interes pt citit, frecvența acestei afecțiuni este mai mică.
Disgrafia – caracteristici

Este o importantă tulburare de învățare a comunicării prin scris care nu este atribuită
întârzierii mintale sau unor boli senzoriale, neurologice, tulburărilor emoționale,
dezavantajului economic, cultural sau instrucției inadecvate. Din punct de vedere
neuropsihologic implică

- dificultăți în integrarea vizuo – motorie. Copilul poate să vorbească și să citească

dar nu poate executa corect operațiile motorii necesare pentru a desena simboluri
grafice precum literele.

Copilul are dificultăți în revizualizare (poate să citească și să recunoască cuvintele

dar nu poate să revizualizeze literele și să scrie corect după dictare)

Dezvoltarea analizatorului mio – artro – kinetic este întârziată iar copilul este incapabil
să deseneze corect simbolurile grafice.

Există deficiențe în formulare și sintaxă (poate copia corect simbolurile grafice dar nu
le poate organiza într-o exprimare bogată cu valoare de comunicare).
Trăsătura esențială a acestei tulburări constă în incapacitatea de a
compune un text scris. Copilul face greșeli de exprimare, gramaticale, de
punctuație și de organizare a frazei, de asemenea are o grafică
defectuoasă cu literele prost desenate.Sintaxa este simplificată, primitivă,
lipsită de nuanțări.Compoziția relatării este săracă, la fel și organizarea
paragrafelor. Deseori, prezintă asociat și alte tulburări de învățare, adesea
putând dezvolta secundar trăiri depresive/anxioase ca urmare a
conștientizării deficitului.
Discalculiile – tulburări de învățare a calculului
matematic
Se caracterizează printr-o afectare în
dezvoltarea și dobândirea deprinderilor
școlare, respectiv a capacității de calcul
aritmetic, suficient de severă ca să fie
observată și să devină un factor deranjant în
activitatea școlară.

Debutul acestei condiții nu este foarte precis,

părinții acestor copii observă treptat aceste
dificultăți, educatorii reclamă că nu-i place
matematica, deși la alte materii se
descurcă.Acestor copii le este dificil să facă un
calcul matematic – au nevoie să numere pe
degete, să scrie una sub alta, să folosească
ciorna etc.
Neuropsihologic prezintă:
- dificultăți în învățarea denumirii numerelor, scrierea lor, înțelegerea
conceptelor de combinare și separare, în folosirea semnelor și operarea
cu ele

- dificultăți în înțelegerea conceptului de valoare

- dificultăți în alinierea numeralelor, în menținerea ordonării lor

- fac mereu greșeli, au un anume pattern pentru eroare, o inacuratețe a

calculului, socotesc cu multă greutate în minte, au probleme cu
reprezentarea grafică a informației.
În general, pentru tulburările de învățare nu există un
tratament specific, doar instrucția individuală
A doua etapă a presupune stabilirea unui program
- se identifică ariile de disfuncționalitate
adecvat de învățare pe baza observațiilor anterioare,
astfel se poate adecva instructajul la ariile deficitare.
- se evaluează dificultățile de limbaj sau
deficitele senzoriale, ori de coordonare
De ex, pentru acalculie se va învăța treptat abilitatea de a
vizuo – motorie care agravează deficitele
grupa obiecte, de a le clasifica, apoi se vor efectua
operații concrete, inițial cu obiecte, apoi cu conceptul de
- se evaluează problemele de atenție sau
număr.
memorie care agravează simptomatologia
Pentru familie – explicarea naturii tulburării, a felului în
- se evaluează reacțiile/tulburările afective
care trebuie realizată învățarea, a reducerii presiunilor
secundare – anxietate/depresie, dar și
asupra copilului (tot sprijinul, da, dar nu presiune!)
gradul de frustrare.
Tulburările comportamentale
Acestea sunt - Tulburare opoziționist sfidătoare (2 – 9 ani)
și Tulburarea de conduită (după 9 ani)
Prezența tulburărilor • Îngrijirea copilului a fost asigurată de o
comportamentale la un succesiune de persoane, care au aplicat
copil ne vorbește, de inconsecvent anumite reguli.În unele cazuri, nu
obicei ȘI despre un mediu s-au formulat reguli deloc.În altele, deși au fost
familial patogen.Ca în
cazul oricărei formulate, încălcarea lor nu a avut nici un fel de
trăsături/oricărui repercusiuni, ori recompensele sau pedepsele
comportament avem de-a au fost disproporționate. Copilul nu a interiorizat
face cu o împletire a un cadru de referință clar pentru
factorilor genetici comportamentele lui – ce este/ce nu este
(structura și funcționarea dezirabil, ce se așteaptă de la el? la ce se poate
creierului) cu cei care țin aștepta de la ceilalți?
de mediu.
Educația din primii ani de viață are ca prim obiectiv socializarea,
deprinderea unor reguli de conviețuire. Respectarea acestora va face ca un
individ să fie acceptat și plăcut în grupul social în care va intra. Copilul cu
tulburări comportamentale nu și-a format un atașament sănătos și nu simte
nevoia să facă pe plac adultului. Nu i-au fost impuse anumite norme de
comportament, deci nici nu le va internaliza.

Sunt conștientă că (re) educarea unui asemenea copil este foarte dificilă și
cere multă muncă. Porniți de la ideea că nu este el vinovatul pentru ceea ce
trăiește și pentru modul în care se comportă (deja îl veți privi altfel). Chiar și
atunci când nu înțeleg foarte mult, copiii simt cum sunt priviți. La
resentiment, vor răspunde cu resentiment, la violență verbală, la fel.
Prima regulă în lucrul cu el este bunăvoința și acceptarea. De
aceea, etichetele nu ești bun de nimic, ești rău, ...sunt interzise.
Comportamentul se taxează, nu copilul.

Deci...NU

ești rău

ci

Ai făcut un lucru rău

Copilul are nevoie de reguli

Paradoxal, deși simțul comun ne spune că nici unui copil nu îi plac

regulile, dezvoltarea lor armonioasă și echilibrul emoțional de mai
târziu, depind de ele. De altfel, sisteme care au încercat să nu
impună nici un fel de reguli (vezi cel scandinav), s-au dovedit, pe
termen lung, eșecuri educaționale.Acest elev, care nu are un cadru
de referință pentru comportamentele lui, are nevoie chiar mai mult
decât ceilalți de aceste limite.

Școala ar trebui să fie locul unde se impun limite, cu consecvență dar

cu blândețe, unde se aplică reguli în mod constant, iar încălcarea
acestora este prompt sancționată. Evident, nu vorbim despre un
sistem despotic și discreționar, ci de un mediu în care lucrurile sunt
explicate clar și pe înțelesul copiilor, împreună cu consecințele
pozitive ale respectării unei norme, dar și cu sancțiunile pe care o
conduită rebelă le presupune.
• Construiți o imaginea de sine pozitivă copilului.

• Deși nu pare interesat de părerea pe care o produce, uneori este arogant

și pare foarte sigur pe sine, copilul cu tulburări comportamentale este
nesigur și singur în interiorul lui.
• Grupul îl exclude (pentru că se teme de el, adeseori)
• Adulții îl ceartă
• Părinților nu le pasă
• El nu este recompensat de nimeni și va continua să fie tot mai ofensiv.
Imaginea de sine este un concept important în psihologie, mai ales prin
prisma faptului că ea mediază relațiile cu ceilalți, performanța fiecăruia
dintre noi și starea de bine cu privire la tine însuți. Ca indivizi sociali, sigur
că ne interesează felul în care ceilalți ne privesc și ne evaluează. De altfel,
există teorii în psihologia socială care arată că ne construim imaginea de
sine bazându-ne nu doar pe realizările obiective pe care le avem, ci mai
ales pe feed-back-urile pe care ni le oferă ceilalți oameni. Ei funcționează
ca niște oglinzi care ne reflectă.

Încă și mai important este faptul că vom ajunge

să interiorizăm aceste percepții și să acționăm
conform lor. De aceea etichetarea este
periculoasă. Tot de aceea, faptul că cineva ne
laudă, încurajează, consideră valoros, va genera
niște efecte spectaculoase, nu doar în plan
intern, subiectiv, ci și al performanței. Este ceea
ce se numește efect Pygmalion. Practic, este
vorba despre faptul că atunci când te aștepți ca
elevii tăi să fie buni, inteligenți, creativi și le-o
spui, când vii cu această atitudine față de ei, în
mod real performanța lor va crește, ei încercând
să se conformeze așteptărilor.
Acest efect nu se referă doar la performanța cognitivă, ci la orice fel de
așteptări – deci și pe linie coportamentală – avem de la ceilalți.

Încercați să le spuneți:

Știu că te poți stăpâni, am încredere că nu vei întrerupe ora (sau pe colegii tăi),
am văzut ce progrese poți face...etc

Cunoscând efectul Pygmalion în clasă, îndreptați-vă spre elevii

dvs. cu toată deschiderea, cu așteptări pozitive, cărora ei vor
începe, în scurt timp, să se conformeze.

Elevii cu imagine de sine bună vor avea mai mult scces în

activitatea școlară și vor depune efort spre a-l obține. Gratificarea
astfel obținută le va crește atașamentul și față de dascăl, dar și
față de școală și acest fapt va putea să opereze ca factor protectiv,
reducând astfel riscul de abandon școlar.
Descoperiți-i vocația!

Prea puțini dintre noi suntem homo universalis, adică avem aptitudini în
toate domeniile. În fapt, fiecare dintre noi are un set unic de capacități,
abilități, interese. Având înclinație spre un domeniu – tehnic, artistic,
sportive etc – aceasta ne va motiva să muncim, să perseverăm, să
continăm și în cele din urmă, să ajungem la performanță.

Din păcate, mult timp sistemul nostru de învățământ a mizat pe această

universalitate artificială, copilul bun la învățătură fiind cel care, în fapt,
memora cel mai bine la toate materiile. Nu a interest pe nimeni ce aptitudini
are în fapt, ce înclinații, ce se poate dezvolta, care ar fi nișa lui specifică.
Desigur, au existat și excepții, fie părinți care au fost atenți la aceste aspect,
fie dascăli cu vocație care le-au descoperit și cultivat talentele. Excepțiile nu
fac, însă, decât să confirme regula.
Ipoteza pe care o avansez aici și pe care am testat-o în practica de la
catedră este aceea că avem o importantă pârghie motivațională pe care
rareori o folosim: înzestrarea naturală a copilului, a elevului nostru.

Desigur, trebuie să ne preocupe acest aspect, să încercăm să vedem nu

ce IQ are X? ci ce fel de inteligență are? este mai mult vizual sau auditiv?
găsește plăcere în cuvântul scris ori vorbit sau se descurcă bine cu
numerele? are talent la muzică sau înclinații sportive? este foarte
îndemânatic și ar putea deveni un excelent meseriaș sau este un tip
foarte pragmatic, care eventual ar putea să fie antreprenor?

Nu trebuie să fii psiholog sau expert în orientare vocațională, nu este

neapărat nevoie să posezi baterii sofisticate de evaluare aptitudinală.
Este de ajuns să te intereseze, să fii atent la ceea ce poate face bine și
cu plăcere elevul tău.

De ce ar fi aceasta o importantă pârghie motivațională? Pentru că

lucrurile pe care le facem cu plăcere și talent vor conduce spre succes,
ori succesul este poate cel mai bun motivator.
Nu în ultimul rând, este de subliniat faptul că tulburările comportamentale
pot ascunde o patologie depresivă. În multe familii din zone defavorizate,
din cauza unor factori cumulați ca sărăcia, șomajul, migrația forței de
muncă și preluarea sarcinii îngrijirii copiilor de către rude (uneori prea
puțin interesate de dezvoltarea minorului), climatul familial este departe
de a fi securizant pentru copil. Aceste familii nu doar că nu pot asigura
nevoile esențiale (fizice și fiziologice) ale copiilor lor, dar nu se preocupă
deloc de nevoile lor psihologice, printre care nevoia de stabilitate, de
siguranță.
Comportamentul lui turbulent este, în multe cazuri, un
semnal de alarmă și o încercare (nereușită) de a cere
ajutor.
• Interesați-vă de situația lui, arătați-i că vă pasă. Dacă nimeni nu-l
așteaptă acasă pentru a-l întreba cum i-a fost ziua, dvs. puteți
compensa această lipsă de inters.

• Arătați-le că sunteți acolo – ca o figură de blândă autoritate –

atunci când au nevoie de un sfat, de îndrumare, chiar de un
avertisment că ceea ce au făcut nu este bine. S-ar putea ca
nimeni să nu le-o fi spus.

• Fiți pentru ei deopotrivă, dascăl și părinte și probabil vă veți simți

îmbogățit de afecțiunea pe care vă o vor întoarce.
CUM NE COMPORTĂM CA DASCĂL CU COPIII
AGRESIVI
Gasiti impreuna o solutie
Atunci cand este mic,
copilul nu are, inca,
abilitatea de a se exprima
intr-o formula care nu este
violenta. Copiilor le plac
jocurile de rol. Si in aceste
momente de calm, in care
copilul nu este intr-o
emotie puternica, poti
simula o situatie prin care
sa-l inveti cum sa
reactioneze.
• Vei avea si mai mare succes daca stii
care sunt factorii principali ce ii
declanseaza criza de furie, pentru a
lucra intocmai pe aceasta problema.
• Simularea unui moment in care copilul
ar reactiona cu pumni si tipete il va
ajuta sa observe lucrurile din afara,
avand calmul si amuzamentul situatiei
de partea lui. Copiii oricum invata prin
joc si prin observare, astfel ca este un
truc pe care il poti folosi cu succes.
Exersati impreuna ce poate sa spuna
Pentru ca nu stie cum sa reactioneze, de asemenea, nu va sti nici ce sa spuna. Astfel, ofera-i tu
instrumentele potrivite pentru a-si exprima verbal furia. Incurajeaza copilul furios sa utilizeze
cuvintele pentru a-si face cunoscute sentimentele:

Ca sa inteleg ce ai nevoie, foloseste cuvintele.

Data viitoare cand simti ca te superi tare vino la mine.
Învata-l cum sa se linisteasca, nu cum sa se agite mai mult
Atat la adulti, cat si la copii, tehnica respiratiei adanci este un instrument foarte
eficient de calmare. Deseori, insa, chiar si noi, adultii, uitam sa-l folosim. O
metoda eficienta de a invata copilul furios cum sa se linisteasca este de a-ti
pune mana pe piept si de a respira adanc. In momentul in care observi copilul
ca incepe sa se agite, pune mana pe piept si respira adanc. Pe de o parte, te
va ajuta pe tine sa te linistesti.

Dar, cel mai important, va deveni un semnal pentru copilul furios sa

constientizeze ca este suparat si ca se poate linisti prin respiratie. In timp, va
reprezenta un semnal vizual pe care copilul si-l va insusi rapid. Este mult mai
eficient in acest fel, deoarece este o tehnica insotita de un element vizual, pe
care copilul il identifica si il retine mult mai usor decat recomandarea verbala de
a respira adanc.
Explica-i legatura dintre faptele sale si efectele pe care le
genereaza
Este imposibil sa avem pretentia din partea unui copil furios, de 3-4 ani,
sa gandeasca in perspectiva si sa analizeze consecintele viitoare
generate de comportamentul sau. Tocmai de aceea este recomandat
ca parintii sa le explice copiilor (indiferent de varsta lor) care sunt
urmarile comportamentului lor.

De exemplu, in situatiile in care copilul (te) loveste sau musca: Poti sa

fii suparat, dar nu poti lovi. Daca ma lovesti, eu voi iesi din camera.
Sunt alaturi de tine, te iubesc, dar nu te pot lasa sa ma lovesti.

Sau in situatiile in care copilul isi lasa jucariile aruncate prin toata casa
si iti spune tie sa i le strangi: Esti obosit si nu vrei sa iti strangi jucariile.
Eu nu sunt dispusa sa pierd timpul liber strangand aceste jucarii. Prefer
sa avem timp sa facem lucruri amuzante impreuna. Dar te pot ajuta cu
mare drag sa le strangi.
Controleaza-ti furia
Primul si cel mai important exemplu pentru copil este chiar adultul
de langa el: mama, tata, bunicul, bunica etc. Astfel, daca acestia
sunt agresivi unii fata de altii, chiar si doar verbal, copilul primeste
OK-ul ca acest comportament este normal si acceptabil. Doar este
validat de un adult, nu?
De cele mai multe ori, furia sau agresivitatea verbala la adult este
dusa cu usurinta de copil la agresivitate fizica. Si, oricat mult ne
displace, agresivitatea este un comportament care se invata si nu
este unul nativ.
Este o ironie, dar un copil furios sau agresiv il face pe parinte sa-si
piarda rabdarea, ceea ce conduce la un cerc vicios.
In momentul in care parintele observa la copil un comportament
agresiv, trebuie sa ia masuri cat mai repede: sa ii vorbeasca
copilului pe un ton calm, sa il ghideze sa utilizeze cuvintele pentru
a-si exprima furia, sa descopere factorii declansatori si apoi sa-l
invete pe copil cum sa gestioneze acele momente.
Furia este o emotie normala, insa agresivitatea este, deja, un
comportament ce nu trebuie tolerat. Pe final, nu uita ca, pentru a
primi scuze de la copil, trebuie ca si adultul sa aiba exercitiul de a-
si constientiza greselile si de a-si cere scuze.
Tine experimentele sub control
Copil furios din curiozitate? Uneori, copiii mici
experimenteaza cu agresivitatea pentru a
vedea ce se intampla si cum se simte: cum se
simte o muscatura, ce senzatie are in palma
atunci cand loveste, cum se simte atunci cand
varful degetelor ciupesc bratul cuiva etc. Iar
acesta etapa de experimentare este normala.
Pentru a-i raspunde acestei nevoi de
cunoastere, apeleaza la jocuri, cu mentiunea
ca aceste jocuri sa fie doar ale voastre (sa nu
le repete cu alti copii): bate-ti palma mai tare,
ciupiti-va in gluma. Iar atunci cand va doare,
explicati-i acest lucru: Ne jucam, dar fara sa
ne doara.
De cele mai multe ori, copilul nici nu
constientizeaza pragul de durere al celorlalti.
Aceste jocuri la limita dintre amuzament si
durere sunt in regula, pentru ca reprezinta un
pretext pentru parinte sa-i repete indemnul:
joaca nu inseamna durere!
 SFÂRȘIT !
MULȚUMIM PENTRU VIZIONARE!

BIBLIOGRAFIE
https://www.dementia.org.au/sites/default/files/helpsheets/Helpsheet-ChangedBehaviours01-
ChangedBehaviours_romanian.pdf
https://e-psihiatrie.ro/resurse-pentru-public/tulburarile-de-sanatate-mintala/
,,TULBURARI DE COMPORTAMENT “ DE VIOLETA ENEA, ADELA MOLDOVAN,RALUCA
ANTON.