Sunteți pe pagina 1din 26

ZANFIR CLAUDIA NICOLETA

Liceul Tehnologic „Nicolae Bălcescu” Alexandria

FISE DE LUCRU
MANAGEMENTUL CLASEI DE ELEVI

ANEXA 1 – Aplicații

1. În managementul clasei de elevi sunt implicate mai multe tipuri de resurse.


Numiți cel puțin trei dintre acestea.

Resurse valorice: idealul educațional, normativitatea socială


Resurse materiale: spațiul de învățământ al sălii de clasă, mobilier școlar, materiale
didactice și mijloace de învățământ
Resurse financiare: bugetare (cheltuieli materiale, burse), extrabugetare
(autofinanțări, sponsorizări)
Resurse umane: capacitatea de muncă a cadrului didactic, capacitatea de muncă a
elevilor, competențe manageriale ale cadrului didactic, resursele comunității școlare a clasei,
structura familială a colectivului de elevi, climatul școlii.

2. Managementul clasei este călăuzit de câteva principii. Enunțați cel puțin două
dintre ele.

- îmbunătățirea condițiilor învățării


- prevenirea stresului profesorilor și elevilor
- creșterea timpului petrecut în sarcina de învățare
- implicarea elevilor în activități care să le solicite participarea activă.

3. Completați afirmația: Potrivit literaturii de specialitate se disting trei modele


de predare ți strategii didactice:

 Modelul spontan, care se referă la strategii tradiționale utilizate de profesori, și


constau în selecția unor cunoștințe, transmiterea acestora într-o formă orală și
solicitarea elevului să reproducă aceste cunoștințe.
 Modelul de transmitere prin reproducere este axat mai ales pe îndrumarea
elevului de a ajunge la cunoștințe.
 Modelul transformării ce pornește de la principiul că elevul dorește să învețe și
se află în căutarea cunoștințelor.

4. Dezvoltați afirmația de la punctul 1.

5. Realizați un referat pornind de la informațiile din capitulul Deprinderile


manageriale ale procesului educativ.

1
Managementul ritmului se referă la modul în care profesorul/învățătorul
coordonează și direcționează ritmul activităților în timpul orei:
- evitarea discontinuității
- evitarea încetinirii ritmului
Promovarea activităților în grup se referă la capacitatea profesorului/învățătorului
de a capta și a menține atenția grupului pe parcursul activităților din timpul orei coordonarea
structurii grupului.
a) Profesorul/învățătorul poate face apel la o gamă variată de reacții pentru a suscita și
a menține atenția grupului pe parcursul orei.
b) Coordonarea graduală a responsabilităților: profesorul/învățătorul creează
sentimentul că fiecare este responsabil de ceea ce se întâmplă la nivel de grup, prin creșterea
nivelului de interacțiune și feedback pentru toți elevii. Astfel, elevii vor încerca un sentiment
de împlinire și de responsabilitate, pentru că se simt importanți în interiorul grupului; în felul
acesta crește receptivitatea.
c) Menținerea atenției prin mișcările profesorului/învățătorului în clasă, gestică,
modulații vocale, contact vizual.
Evitarea saturației se referă la abilitatea profesorului/învățătorului de a reduce la
minimum plictisul care poate interveni în timpul unei activități în clasă. Aceasta se poate
realiza prin abordarea progresivă a activităților, prin crearea varietății și prin provocarea
elevilor.
a) abordarea progresivă a materialului de studiu – restructurarea programei când nu se
înregistrează progrese în procesul instructiv, fie din cauza refuzului manifestat de elevi în
raport cu o anumită tematică, fie din cauza oboselii acestora.
b) varietatea – stârnirea interesului și implicarea elevilor în activități care solicită
spiritul de cercetare și interesul.
c) provocarea – utilizarea de materiale și antrenarea în activități care îi provoacă pe
elevi să iasă din rutina școlară.
Prezentarea succesivă a activităților și integrarea activităților instructive
suplimentare:
Coordonarea recapitulării zilnice a materiei: ședințele recapitulative zilnice pot
furniza un punct de plecare pentru învățarea unor noțiuni noi. Acestea constituie o metodă
bună de cuantificare a responsabilității, dar nu trebuie să fie plictisitoare sau repetitive. Pentru
a menține interesul elevilor pentru recapitulare, profesorul/învățătorul trebuie să evalueze
noua lecție și să adapteze recapitularea la specificul acesteia. De exemplu, prezentarea
„recitativă” a unei informații factuale se poate face prin tehnica jocului, în timp ce pentru
activitățile în grup și rezumate se pot utiliza tabla și creta.
Coordonarea recapitulării prezentărilor/ lecțiilor propriu-zise: Profesorul/învățătorul
îi poate ajuta pe elevi să învețe cum să asculte și să ia notițe cu ajutorul unor strategii. Prin
raportarea lecției noi la cunoștințele anterioare îi va ajuta pe elevi să-și mențină atenția. De
asemenea, o lecție poate fi predată într-un mod mai atractiv prin utilizarea mijloacelor audio-
vizuale și a unor materiale suplimentare scrise, prin mișcarea profesorului/învățătorului prin
clasă și schimbarea distanței dintre profesor și elev, prin invocarea numelor elevilor din clasă

2
în exemplele date („Să presupunem că Mary a cumpărat...”). În timpul unei expuneri sau
prezentări, gradul de receptare a materialului predat trebuie verificat permanent.
Coordonarea lucrului individual în clasă:
- prezentarea sarcinilor de lucru
- monitorizarea performanței
- evaluarea.
Coordonarea temelor pentru acasă:
Profesorul/învățătorul discută cu elevii pretențiile pe care le are în legătură cu tema
dată, exemplificând prin teme bine efectuate din orele anterioare. Volumul temelor variază în
funcție de nivelul clasei și de obiectivele lecției; se preferă teme reduse cantitativ, dar
regulate, precum și teme care apelează la gândire. Se verifică temele.
Coordonarea discuțiilor în clasă: discuțiile vor fi încurajate și printr-o dispunere
specifică a scaunelor în clasă, astfel încât elevii să se poată vedea unul pe altul. Profesorii
trebuie să planifice tipul de discuție în clasă, să comunice aceste metode elevilor și să le
revizuiască periodic.
Coordonarea proiectelor și a învățării prin problematizare: Pentru aceasta, elevii vor
primii intervale de timp în care să reflecteze asupra problemei(lor) în chestiune. Durata
intervalului de gândire și gradul de dificultate al chestiunilor supuse reflecției cresc progresiv
pe parcursul anului școlar. În timpul intervalului „de gândire” elevii își pot nota, într-o formă
scurtă, ideile proprii. Profesorul/învățătorul poate prezenta stadiul în care se află rezolvarea
problemei(lor) respective, astfel ca elevii să poată urmări întregul proces. În felul acesta,
elevii pot aborda problemele din diverse perspective și pot formula concluzii la sfârșitul unei
astfel de lecții.
Abordarea de către profesor a problemelor colaterale disciplinei procesului
instructiv:
Angajarea în activități nesolicitate de sarcina de lucru intervine în timpul orelor de
lucru individual în clasă și se referă la angajarea elevilor în activități care nu au legătură cu
sarcina de lucru.
Vorbitul fără permisiunea profesorului/învățătorului (în timpul procesului de
predare). Pentru a remedia acest comportament, Profesorul/învățătorul trebuie să stabilească
în mod explicit coordonatele comportamentului elevilor în timpul predării (ex.: interdicția de
a interveni verbal fără anunțarea prealabilă prin ridicarea mâinii și fără a fi primit permisiunea
profesorului/învățătorului în acest sens). Dacă problema persistă, profesorul/învățătorul
trebuie să apeleze mai energic la simțul responsabilității individuale, utilizând, după caz,
consecințele pozitive și negative ale comportamentului – cele negative se referă la „timpul
datorat” și la intervale de eliminare.
Refuzul de a ridica mâna. Este util ca profesorul/învățătorul să stabilească un interval
al lecției în care elevii urmează să-și anunțe răspunsul prin ridicarea mâinii și intervale în care
nu este cazul s-o facă. După stabilirea acestor distincții, profesorul/învățătorul ignoră pe cei
care răspund fără să se anunțe în prealabil și îi solicită pe cei care ridică mâna.
Incapacitatea de a asculta discursul profesorului/învățătorului și refuzul de a
îndeplini indicațiile verbale ale acestuia. Mai întâi, se stabilește o regulă generală cu privire
la modul în care discursul profesorului/învățătorul trebuie urmărit de către elevi, care trebuie

3
să includă și consecințele pozitive și negative. Este util ca profesorul/învățătorul să aprecieze
efortul elevilor de a-și păstra atenția și de a urmări indicațiile pe parcursul orei.
Prezentarea cu întârziere sau incompletă a temelor și sarcinilor de lucru. Se
planifică din timp modul de abordare a temelor pentru acasă prin prezentarea unui sistem de
evaluare coerent și ferm, astfel încât elevii să cunoască cerințele pentru obținerea
notei/calificativului minim (pentru promovare). Se aduc la cunoștința părinților cerințele și
natura temelor și sarcinilor de lucru. Se acordă elevilor timp de reflecție în clasă atunci când
primesc o sarcină de lucru/temă nouă sau dificilă.
Întârzierea la ore și absenteismul. Se adoptă sisteme de evaluare care acordă puncte
pentru participarea la oră și efortul depus de elevi. Ca să încurajeze participarea la oră,
profesorul/învățătorul poate întâmpina elevii la ușă, salutându-i pe fiecare în parte, pe măsură
ce aceștia intră în clasă. Lecția va debuta imediat după începutul orei. Elevii trebuie să fie
înștiințați asupra măsurilor ce vor fi luate când întârzierea devine un obicei.
Lipsa (refuzul) motivației/ inactivitatea. Pentru rezolvarea acestei probleme,
profesorul trebuie să dispună de informații corecte cu privire la nivelul elevilor și să ia în
considerare toate cauzele care pot duce la lipsa/refuzul motivației. Profesorul/învățătorul
trebuie să fixeze un nivel standard de succes, pe care să-l discute cu elevul(ii) în cauză,
stabilind împreună cu acesta/aceștia nivelul pe care își propun să-l atingă.
Profesorul/învățătorul trebuie să fie calm și să susțină efortul celor în cauză.
Frauda (copiere etc.). Pentru evitarea acestei probleme, elevii trebuie să deprindă
tehnicile minimale de lucru în grup, de dozare a timpului. Profesorul/învățătorul trebuie să fie
atent pentru că frauda poate interveni în orice moment și trebuie să monitorizeze clasa pentru
evitarea acestui fapt (securizarea testelor, aranjamentul scaunelor, eliberarea mesei și a
spațiului din jurul acesteia de orice materiale, păstrarea contactului vizual cu clasa, deplasarea
prin clasă).
Teama față de formele de testare. Unii elevi intră în panică atunci când sunt testați.
Profesorul/învățătorul îi poate ajuta urmărind și înregistrând comportamentul acestor elevi la
test, modul de abordare a testării, recomandându-le apoi alte modalități de abordare a testării
care să elimine teama. Testările frecvente și mai scurte pot contribui la reducerea stresului
cauzat de examene. Dacă este cazul, profesorul/învățătorul poate discuta cu părinții și poate
apela la ideile și sprijinul acestora.

EVALUARE
1. Analizați comparativ într-un eseu cele două concepte: management educațional și
managementul clasei de elevi.

Ca disciplină pedagogică, managementul educațional studiază tehnicile științifice prin


care activitatea educațională se poate proiecta, organiza, coordona, regla, conduce cu scopul
creșterii eficienței sale, pentru modelarea personalității umane complexe, autonome și
creative.
Un concept subordonat managementului educației este managementul clasei de elevi
definește managementul clasei de elevi ca: domeniul de cercetare în științele educației care
studiază atât perspectivele de abordare ale clasei de elevi (didactică și psihosocială) cât și
structurile dimensionale ale acesteia (ergonomică, psihologică, psihosocială, normativă,

4
relațională, operațională și creativă) în scopul facilitării intervențiilor cadrelor didactice în
situații de criză „microeducațională” (indisciplină, violență, non-implicare) și a evitării
consecințelor negative ale acestora, prin exercițiul microdeciziilor educaționale.
Analizând comparativ cele două concepte, constatăm:
Managementul educațional Managementul clasei de elevi
se referă la întreg sistemul educațional, la Se referă la clasa de elevi, la coordonarea
toate nivelele instituționale, la relația dintre tuturor resurselor umane, materiale și
instituțiile educaționale, la relația dintre financiare ale acesteia cu scopul creșterii
actorii implicați în contextul educațional; eficienței educaționale;
Cele două tipuri de management sunt intercorelate, managementul clasei de elevi fiind parte
componentă a managementului educațional;
Din punct de vedere epistemologic, ca discipline pedagogice interdisciplinare, ambele sunt
la intersecția dintre știință, tehnologie și artă;
Criteriul eficiență educațională constituie nucleul celor două tipuri de management.
Eficiența managementului educațional La nivelul clasei de elevi, deciziile
depinde de viziunea sistemico– contextuală educaționale depind de situația concretă,
asupra proiectării, organizării, coordonării, descriptibilă, actorii implicați (profesori,
consilierii, conducerii, evaluării activității elevi, părinți), sistemul educațional în
didactice și educaționale. ansamblul său.
Managementul educațional se raportează la Managementul clasei de elevi este eficient
resursele umane, materiale și financiare ale prin activismul său, prin descentralizarea
clasei de elevi. reală, prin situarea elevului în centrul
activității educaționale, prin motivarea
adecvată a profesorilor și elevilor, prin
îmbinarea rolurilor profesorului cu funcțiile
sale manageriale.

ANEXA 2 – Aplicații

1. Clasa de elevi este o structură complexă, care integrează mai multe dimensiuni.
Menționați cel puțin trei dintre aceste dimensiuni.

a) Dimensiunea ergonomică.
Dispunerea mobilierului în sala de clasă. Din punct de vedere ergonomic, mobilierul
școlar este realizat corespunzător caracteristicilor psiho-somatice ale elevilor și adecvat
spațiului de clasă, în timp ce dintr-o perspectivă didactică, acesta trebuie instalat și reglat după
obiectivele instructiv-educative ale activității. Atributele moderne ale mobilierului sălii de
clasă sunt: simplitatea, funcționalitatea, durabilitatea instrucționalitatea și modularitatea.
Specialiștii în ergonomie școlară sunt preocupați în momentul de față de realizarea
unui mobilier al sălii de clasă după standarde care poate să ofere elevului atât autonomia
funcțională cât și posibilitatea de organizare a activității educaționale pe grupuri de elevi.
Un subiect predilect al preocupărilor privitoare la ergonomia spațiului de învățământ -
clasa - este cel al modularității mobilierului școlar, astfel încât, acesta să poată fi organizat și
reorganizat, compus și descompus, în funcție de sarcina didactică fundamentală și de stilul
5
educațional al cadrului didactic. Spre exemplu, o dispunere a mobilierului în manieră
tradițională, favorizează mai ales expunerea cadrului didactic și atitudinea pasivă a elevilor și
se pretează la activități educaționale de tip predare-învățare, prelegere. Din contra o dispunere
a mobilierului pe sistem semicerc sau chiar oval, schimba accentul interpersonal al relației
educaționale, favorizând și încurajând interacțiunile permanente și activismul elevilor.
Vizibilitatea. Este o constantă ergonomică, apropiată de igiena școlară și presupune
adaptarea spațiului școlar al clasei, inclusiv al mobilierului la necesitățile somato-fiziologice
și de sănătate ale elevilor. Totodată, vizibilitatea este condiționată de dispunerea mobilierului
în clasa de elevi (variabilă spre exemplu în funcție de orientarea după anumite surse de
lumină) și de starea de sănătate a elevilor. La acest nivel avem în vedere copiii cu deficiențe
de vedere, cu deficiențe de auz, cu deficiențe structurale ale scheletului precum şi copiii care
din punct de vedere fizic sunt variabili după înălțime.
Amenajarea sălii de clasă. Analizele de nivel managerial nu exclud variabilele de
mediu cultural-estetic ale clasei de elevi. Cadrul didactic trebuie să respecte din punct de
vedere managerial ideea că, clasa, ca grup organizat, poate să se identifice la nivelul culturii
manageriale prin intermediul unui element de individualizare (o mascotă, spre exemplu) și să-
și eficientizeze structura grupală interioară prin intermediul unui spațiu (pereții sălii de clasă,
alte piese de mobilier decât cele strict școlare) amenajat după legile instructiveducative,
estetice dar, nu în ultimul rând, și după cele manageriale.
Concretizarea structural-integrativă a capacității de muncă în cazul elevilor, în legătura
directă cu managementul clasei de elevi cuprinde:
✓ capacitatea de învățare (învățarea normativă);
✓ trăsăturile de personalitate (competențe socio-relaționale)
Structura capacității de asimilare este condiționată de:
✓ nivelul dezvoltării biopsihosociale
✓ starea de pregătire la nivel de abilități, cunoștințe în raport cu un conținut
predeterminat
✓ componenta motivațională asimilată cu atenția și interesul.
b) Dimensiunea psihologică
Elementele centrale ale dimensiunii psihologice sunt reprezentate de cunoașterea,
respectarea și exploatarea particularităților individuale ale elevilor. Studiile de psihologia
muncii și cele de randament profesional utilizează conceptul de capacitate de muncă drept
factor central al dimensiunii psihologice.
Concretizarea structural-integrativă a capacității de muncă în cazul elevilor, în legătura
directă cu managementul clasei de elevi cuprinde:
✓ capacitatea de învățare (învățarea normativă);
✓ trăsăturile de personalitate (competențe socio-relaționale)
Capacitatea de învățare. Pentru a stabili momentul optim când elevii pot lua contact
cu sarcina de învățare, sunt necesare câteva informații despre:
✓ stadiul dezvoltării psihologice a copiilor;
✓ concepția despre învățare și asimilare;
✓ analiza logico-cognitivă a conținutului de învățat (socio-moral);

6
Structura capacității de asimilare este condiționată de:
✓ nivelul dezvoltării biopsihosociale
✓ starea de pregătire la nivel de abilități, cunoștințe în raport cu un conținut
predeterminat;
✓ componenta motivațională asimilată cu atenția și interesul.
Capacitatea de învățare a elevilor este structurată pe următoarele tipuri de resurse:
✓ resurse intelectuale: informația stocată în memoria de lungă durată, algoritmi de
operare cu informația, strategii de gândire;
✓ resurse reglatorii: trebuințe de diferite niveluri, motive de diferite intensități și
forme, interese și însușiri ale voinței (calități);
✓ resurse comportamental - instrumentale: deprinderi, comportamente, conduite.
Resursele învățării anterior prezentate pot fi exploatate în plan managerial de cadrul didactic,
care prin cunoașterea și distribuirea rațională a sarcinilor de învățare (intelectuale sau social-
valorice), în mod echilibrat pe obiective și genuri de activități, pe diferite perioade ale zilei și
ale anului școlar, le poate converti într-o condiție decisivă a eficientizării activității cu clasa
de elevi.
Trăsăturile de personalitate. Activitatea educațională generează rol - status-urile
membrilor grupului - clasă ca și dinamica acestora. În evoluția sa, clasa se structurează treptat,
devenind grup atunci când ajunge să îndeplinească seria de criterii care se referă la
apartenența percepută la grup a membrilor săi:
✓ orice membru al grupului trebuie să cuprindă în câmpul său psihologic ansamblul
celorlalți membri considerați în calitate de grup;
✓ membrii grupului trebuie să fie uniți unii cu alții printr-un sistem de interacțiuni
dinamice determinate de relațiile orizontale și verticale, chiar de apariția subgrupurilor.
Managementul clasei de elevi are funcții de inter-cunoaștere, de modelare și corectare
a comportamentelor elevilor și profesorilor, de realizare a climatului socio-afectiv optim
pentru desfășurarea activității educaționale și obținerea performanțelor.
c) Dimensiunea inovatoare.
Dimensiunea inovatoare reprezintă o condiție esențială a optimizării interacțiunilor și a
micro-deciziilor educaționale în universul grupului.
Independența atitudinală și de intervenție a cadrului didactic în situații de criză este
dependenta de capacitățile inovatoare ale acestuia. Inovarea în planul relațional al clasei de
elevi nu este numai rezultatul presiunii forțelor sociale inovatoare ci și presiunile elevilor care
acționează din interior.
In ceea ce privește deciziile inovatoare este de menționat necesitatea păstrării și a
identificării unor spații pentru eventuale decizii secundare, suplimentare, în decursul fazei de
intervenție și de execuție (spre exemplu în cazul unei intervenții corecționale, pedeapsa,
reacția elevului la momentul respectiv poate determina o schimbare atitudinală a cadrului
didactic). Decizia în acest caz devine un purtător de inovație prin:
- fundamentarea sa informațională;
- coeficientul de noutate realizat;

7
2. Alături de activitatea propriu-zisă de predare și evaluare, cadrul didactic
îndeplinește la clasă o serie de funcții manageriale. Numiți cel puțin patru astfel de
funcții.

Funcția de organizator al învățării


Funcția de educator
Funcția de membru al corpului profesoral
Funcția didactică

3. Una dintre aceste funcții se poate concretiza, între altele, în demersul de


stabilire a regulilor clasei. Respectivele reguli ar trebui să îndeplinească anumite cerințe.
Enumerați cel puțin șase astfel de exigențe.

Regulile care guvernează situația normală dintr-o clasă trebuie să satisfacă anumite
criterii, cum ar fi:
✓ Relevanța - pentru a fi relevante, regulile trebuie să evite extremele, să presupună o
anumită ierarhie, să fie compatibile între ele, să fie flexibile
✓ Transparența – pentru a se obține acest lucru regulile trebuie să fie negociate, să fie
necesare și să fie clare
✓ Pozitivitatea – este de preferat să spunem „lucrați în liniște” decât „să nu vă mai aud
că vorbiți”.
Importantă în acest sens este realizarea unei ascultări active din partea elevilor. Pentru
realizarea acestui deziderat trebuie avute în vedere câteva elemente ce susțin ascultarea activă:
✓ Nu vorbiți despre dumneavoastră.
✓ Nu schimbați subiectele.
✓ Nu dați sfaturi, nu diagnosticați, nu criticați, nu hărțuiți.
✓ Nu vă gândiți înainte la ceea ce veți spune
✓ Nu ignorați sau nu negați sentimentele celuilalt
✓ Urmăriți comunicarea nonverbală
✓ Nu pretindeți că ați înțeles ce vrea să spună dacă, de fapt, nu l-ați înțeles.
✓ Întrebați-l despre nevoile, preocupările, anxietățile și dificultățile lui.
✓ Confirmați că l-ați înțeles.

4. Descrieți cele 4 tipuri de climate școlare dezvoltate în funcție de conducerea


școlii.

Climatul deschis. Trăsăturile sale distinctive sunt cooperarea și respectul. Directorul


este deschis și ascultă sugestiile profesorilor, face aprecieri frecvente și sincere la adresa
acestora, le respectă competența, le oferă o largă autonomie, îi sprijină și evită un control
strict birocratic. Relațiile dintre profesori sunt colegiale și prietenești.
Climatul angajat este marcat de comportamentul rigid și autoritar al directorului, care-
i împovărează pe profesori cu tot felul de activități suplimentare și-i frustrează printr-un

8
control strict. Nu-l interesează și nu respectă profesionalismul cadrelor didactice. În aceste
condiții, profesorii își construiesc o lume a lor, paralelă cu cea a conducerii. Profesorii dau
dovadă de un înalt profesionalism, întrețin relații deschide, se respectă, se sprijină și
cooperează, prețuiesc școala și-l ignoră pe director. Corpul profesoral este unit, devotat și
deschis.
Climatul neangajat este opusul celui angajat. Directorul are un comportament deschis,
orientat spre profesori și preocupările lor, sprijinindu-i permanent. Încearcă să-i stimuleze să
aibă inițiativă, îi ocrotește în raport cu obligațiile împovărătoare de tip administrativ. Cu toate
acestea, profesorii sun orientați mai degrabă negativ față de director, nu-l acceptă și nu-l
sprijină, sabotându-l adesea. Profesorii nu se respectă nici între ei, gradul lor de angajare
instituțională fiind minim.
Climatul închis. Atât directorul, cât și profesorii desfășoară activitățile mai mult din
obligație. Rutina, lipsa de interes și de implicare, stările de frustrare și suspiciune, absența
cooperării și a respectului sunt aspectele cele mai importante. Acest climat e caracterizat de
directori autoritari, inflexibili, dar ineficienți și de profesori intoleranți, apatici și lipsiți de
angajare.

5. Profilul psihologic al profesorului manager include o serie de atitudini din care


nu pot să lipsească. Descrieți-le.

Profilul psihologic al profesorului manager include o serie de atitudini din care nu pot
să lipsească: raționalitatea, înlocuirea controlului cu participarea, stimularea elevilor, opțiunea
strategică pentru comunicare, formare, motivare.

EVALUARE:
1. Realizați un eseu de max 2 pagini pornind de la afirmația: “Managementul
clasei de elevi se preocupă de învățarea în plan socio-relațional și normativ”.

Ca grup social, clasa de elevi poate fi privită din trei perspective: structurală,
funcțională si procesuală.
Mărimea colectivului de elevi are în vedere numărul de elevi care compun grupul. Una
dintre problemele cele mai mari în ceea ce privește o eficiență crescută a actului educațional
este identificarea mărimii optime a clasei de elevi. Această problemă a suscitat foarte multe
discuții deoarece s-a constatat că în cazul în care colectivul de elevi este prea mare crește
tendința de subdiviziune, iar în cazul în care acesta este prea mic crește tendința de
subiectivizare a membrilor clasei de elevi. La toate acestea se mai adaugă presiuni specifice
managementului educațional constând în probleme de natură economică sau în dificultatea de
a constitui clase peste un anumit număr de elevi în zonele izolate. Ca urmare, în învățământul
românesc este situată între 10-15 și 40-45 de elevi (25-30 în cazurile cele mai frecvente, 30-
45 în cazurile cele mai inoportune și 20-22 în cazurile cele mai fericite).
Cele mai importante funcții ale clasei de elevi sunt cele de învățare, socializare și
integrare a elevilor în colectiv, în grup. Ele sunt cele care deosebesc grupul reprezentat de
clasa de elevi de celelalte grupuri primare.

9
Clasa de elevi este un grup angajat în activități educaționale având scopuri și obiective
specifice, de învățare, formare și dezvoltare. Trebuie făcute deosebiri între scopurile
colectivului de elevi în ansamblu (comune) care ar trebui să urmărească eficiența și evoluția
grupului, de cele de subgrup (care se pot referi la activități comune, de genul cercurilor) și de
cele individuale (care în general, se referă la cariera personală a fiecăruia). În funcție de
sistemul educațional sunt dezvoltate predominant un anumit gen de obiective.
Managementul clasei de elevi se preocupă de învățarea în plan socio-relațional și
normativ.
Pentru a stabili momentul optim când elevii pot lua contact cu sarcina de învățare, sunt
necesare câteva informații despre:
✓ stadiul dezvoltării psihologice a copiilor;
✓ concepția despre învățare și asimilare;
✓ analiza logico-cognitivă a conținutului de învățat (socio-moral).
Elementul primordial al capacității de învățare îl reprezintă determinarea stării de
pregătire a elevilor asimilată ca "nivel de dezvoltare psiho-educațională care face posibilă
abordarea cu succes a unor obiective sau sarcini de învățare" Aceasta este o precondiție pentru
succesul actului de învățare.
Structura capacității de asimilare este condiționată de:
✓ nivelul dezvoltării biopsihosociale,
✓ starea de pregătire la nivel de abilități, cunoștințe în raport cu un conținut
predeterminat;
✓ componenta motivațională asimilată cu atenția și interesul.
Capacitatea de învățare a elevilor este structurată pe următoarele tipuri de resurse:
✓ resurse intelectuale: informația stocată în memoria de lungă durată, algoritmi de
operare cu informația, strategii de gândire;
✓ resurse reglatorii: trebuințe de diferite niveluri, motive de diferite intensități și
forme, interese și însușiri ale voinței (calități);
✓ resurse comportamental - instrumentale: deprinderi, comportamente, conduite.
Resursele învățării anterior prezentate pot fi exploatate în plan managerial de cadrul didactic,
care prin cunoașterea și distribuirea rațională a sarcinilor de învățare (intelectuale sau social-
valorice), în mod echilibrat pe obiective și genuri de activități, pe diferite perioade ale zilei și
ale anului școlar, le poate converti într-o condiție decisivă a eficientizării activității cu clasa
de elevi.
Structural, elementul motivațional care coagulează întreaga teorie privitoare la
fundamentarea psihologică a competentelor socio-relaționale, este convingerea ca element
psihologic complex, cognitiv, afectiv și volițional.
Dacă primele două elemente sunt clare şi cunoscute mai îndeaproape cadrelor
didactice, cel de-al treilea, voința reprezintă în planul practic al formarii şi consolidării sale,
un adevărat exercițiu de măiestrie pedagogică și managerială.
Problema voinței este foarte importantă în cadrul educației morale. Elevii înțeleg de
obicei fundamentul bun al regulilor stabilite de părinții și educatorii lor și acceptă principiile
morale dar, dacă voința lor nu este suficient de puternică, la un prim șoc, la un prim obstacol,

10
va apărea abandonul. Voința, reprezintă din punct de vedere psihologic, capacitatea ființei
umane de a depăși obstacole care o împiedică atingerea unui obiectiv fixat. Conținutul
comportamentului voluntar este foarte complex. dacă elevul (copilul) nu este dotat cu o forță
voluntară considerabilă, prin intermediul unor intervenții educaționale această (voință) poate
fi exersată și consolidată. Rolul colaborării cu părinții în această întreprindere este
incontestabil și se impune ca profesorul să cultive această relație (profesor – părinte – elev) în
educația voinței.
Clasa de elevi întrunește atributele necesare calificării sale drept „grup”, motiv pentru
care, în definirea colectivului de elevi se pot folosi drept punct de reper caracteristicile
specifice grupului mic, restrâns sau primar considerându-l drept genul proxim iar diferența
specifică subliniază scopul urmărit de către acest grup: învățarea. Pornind de aici, colectivul
de elevi a fost definit ca un grup de muncă specific, formativ, compus dintr-un număr de
membri având aceleași drepturi și obligații (omogenitate), elevii și un animator, profesor, ale
căror raporturi sunt reglementate oficial, de tipul sarcinii și de normele de funcționare.
Într-o abordare analitică a caracteristicilor grupurilor umane observăm:
✓ creșterea gradului de organizare a grupului pe măsură ce se trece de la mulțime la
grupul primar și secundar,
✓ evoluția relațiilor dintre indivizi de la cele emoțional-primitive specifice mulțimii
spre cele afectiv-superioare și funcționale, specifice grupului primar și secundar,
✓ nivelul maxim de dezvoltare al conștiinței la grupul primar și posibil la cel
secundar,
✓ acțiuni înnoitoare la grupul primar şi planificate la grupul secundar.
Activitatea educațională generează rol - status-urile membrilor grupului - clasă ca și
dinamica acestora. În evoluția sa, clasa se structurează treptat, devenind grup atunci când
ajunge să îndeplinească seria de criterii care se referă la apartenența percepută la grup a
membrilor săi:
✓ orice membru al grupului trebuie să cuprindă în câmpul său psihologic ansamblul
celorlalți membri considerați în calitate de grup;
✓ membrii grupului trebuie să fie uniți unii cu alții printr-un sistem de interacțiuni
dinamice determinate de relațiile orizontale și verticale, chiar de apariția subgrupurilor
Managementul clasei de elevi are funcții de inter-cunoaștere, de modelare și corectare
a comportamentelor elevilor și profesorilor, de realizare a climatului socio-afectiv optim
pentru desfășurarea activității educaționale și obținerea performanțelor.

2. Descrieți la alegere unul dintre cele 5 tipuri de stiluri manageriale elaborate de


Blake si Mouton.

Preocupatul: îi pasă de oameni, vrea să fie agreat de colaboratori și de subordonați,


evită conflictele deschise. Ajunge să-i flateze pe ceilalți pentru a obține rezultate, are tendința
să conducă bazându-se pe comportamentul subordonaților, este dispus să acorde o mână de
ajutor.

11
ANEXA 3 – Aplicații

1. Plan de intervenţie - studiu de caz - pentru ameliorarea unei situaţii de criză


(inadaptarea şcolară)
Prezentarea cazului
Elev clasa a IX-a: - înregistreaza rezultate slabe la învăţătură, atingând cu greu standardele
minimale de performanţă;
- lipsa de respect faţă de mama, dezinteres faţă de activitatea şcolară,
nervozitate, agitaţie, tulburări de comportament.
Datorită faptului că tata este plecat în Italia el rămânând în grija mamei, aceasta
având grave probleme cu alcoolul , acesta a profitat de lipsa de interes a acesteia pentru
evoluţia sa şcolară şi ca urmare au început să se manifeste tulburări de comportament şi de
învăţătură.
Cauze generatoare
– elevul este tot timpul deprimat, nu are prieteni şi nu socializează cu elevii din clasă;
- are numeroase absenţe nemotivate.
Comportamentul:
- nu vorbește în clasă decât atunci când i se aderesează o întrebare;
- răspunde ezitant, cu o voce nesigură, abia auzită, se înroșete la față și evită să privească în
ochi profesorul cînd i se cere să răspundă oral în fața colegilor;
- când trebuie să lucreze individual în clasă nu-şi termină niciodată activitatea, nu rămâne
liniştit şi îşi deranjează colegii.
- are putini prieteni și începe foarte rar o conversație
- rămâne singur în timpul recreațiilor, ceilalți îl ocolesc, pentru că are de multe ori, un
comportament violent.
- spune că, acasă nimeni nu-l bruschează, dacă este liniștit
Dialog cu elevul:
Elevul pare la prima vedere un baiat liniştit care evită să vorbească
El declară că acasă face numai ceea ce vrea el. Dacă mamei lui nu-i place ce face el la
un moment dat, el se supară, iar ea il lasă în pace.
“Când trebuie să răspund cu voce tare în clasă, mi-e teamă că vor râde ceilalţi copii de
mine dacâ voi greşi.” Dacă cineva îi zice ceva, imediat, în pauză, sare la bătaie, devine
violent.
Dialog cu mama:
Mihai este un alt copil acasă.
Mama ne spune că îi este greu de când a plecat tatăl in Italia, că lui Mihai îi este dor de
tatăl lui, că băiatul îi simte lipsa. De la plecarea tatălui are din ce în ce mai multe probleme cu
ceilalţi şi de multe ori refuză să meargă la şcoală, dacă nu vorbeşte cu tatăl său la telefon,
dimineaţa, înainte de a pleca
Are un comportament ostil şi agresiv faţă de sora lui. Vorbeşte urât, de multe ori sare
la bătaie, dacă sora lui îi atrage atenţia că nu vorbeşte frumos.
Mama nu-l pedepseşte, pentru ceea ce face, considerând că va veni timpul cănd V. işi
va da seama că greşeşte şi nu va mai fi violent, iar când tata se va întoarce, totul va intra în
normal.
Analiza datelor și stabilirea ipotezelor

12
Inadaptarea. la şcoală este atat expresia certitudinii că el nu este capabil să reuşească,
cât şi expresia adevărului conform căruia ”Cine sunt ei să râdă de mine?”
Problemele copilului în legătură cu terminarea activităţilor la şcoală pun în lumină
problema de motricitate fină şi de motivaţie
Dacă va avea un număr mai mare de probe orale şi va fi încurajat să le rezolve în timp
util, el constata că va reuşi în ciuda problemelor sale motorii.
Cu toate acestea există o contradicţie între comportamentul băiatului de acasă ( închis
în sine şi ostil) şi de la şcoală (agresiv şi ostil) aceste comportamente îi permit să stăpânească
ambele situaţii.
Crearea unui program de schimbare
Fixarea obiectivelor:
Obiective pe termen lung:
- elevul va frecventa regulat toate orele.
- la şcoală va lua parte la discuţiile structurate şi nestructurate cu toţi colegii.
- activitățile scrise vor fi terminate în timp util.
Obiective pe termen scurt:
- va fi implicat în a-şi spune părerea la toate discuţiile din clasă alături de colegii săi.
- i se vor da sarcini precise, fiind implicat în diverse acţiuni, pentru a fi resposbilizat.
Metode și strategii
Conceperea şi punerea în practică a unor metode coerente de lucru cu el.
O strânsă legătură cu familia, astfel încât prezenţa sa la şcoală să fie de aproape 100%.
Ajutarea elevului. de a depăşi teama de a participa la ore, spunându-şi părerea în faţa
colegilor săi, printr-un sistem de sprijin şi încurajare din partea profesorilor.
Mai puţină exigenţă din partea profesorilor în materie de teme scrise.
I se va da ocazia să-şi măreasacă încrederea în sine şi să-şi îmbunătăţească aptitudinile
în situaţiile în care interacţionează cu grupul de elevi (clasa), prin responsabilizarea sa în
competiţii, cocursuri.
Se va cere ajutorul consilierului școlar, dată fiind natura cronică a problemelor
elevului.
Aplicarea programului de schimbare
Va lucra o dată pe saptamană cu consilierul şcolii.
În timpul activităţilor de grup, elevul va avea ca sarcină să dirijeze sau să coordoneze
planul de acţiune după o consultare cu profesorul care trebuie să spună ce să spună şi ce să
facă în rolul respectiv.

2. Caracterizați, prezentați beneficiile activității didactice pentru elev și profesor,


dați exemple de activități într-o clasă disciplinată/indisciplinată.

Beneficiile pentru învățător / profesor și pentru elev din faptul că lucrează / învață într-
o clasă disciplinată:
- Elevii și cadrul didactic se simt confortabil să lucreze împreună și folosesc la
maximum relația didactică;
- Performanța academică a elevilor este favorizată de un mediu pozitiv de învățare;

13
- Elevii și cadrul didactic învață sau își exersează abilități diverse de viață
independentă;
- Se dezvoltă o relație de încredere și respect între învățător / profesor și elev.
Pentru a dezvolta și a menține o clasă disciplinată este important ca prin activități să
avem în atenție și să ne asigurăm că:
* Se dezvoltă / încurajează rutini eficiente ale clasei, pentru aspectele administrative.
Acestea asigură un mediu clar și nu lasă prea mult loc situațiilor ambigue sau problematice.
Exemplu: Copiii:
- își verifică lucrurile din ghiozdan la ieșirea din clasă;
- se asigură că banca a rămas curată;
- salută;
- ies din clasă în rând etc.
Astfel de rutini sunt monitorizate și încurajate de învățător.
* Există reguli privind comportamentul în clasă.
* Metodele de disciplinare sunt ferme și corecte, și transmit un mesaj pozitiv copiilor.
* Programul de disciplinare îi învață pe elevi autodisciplina, astfel încât să nu fim
nevoiți să corectăm același comportament problematic la nesfârșit, ci să ne bazăm pe
capacitatea elevului de a-și gestiona propriile comportamente. Acest obiectiv ne orientează
spre metode care îi învață pe elevi ce să facă, și nu doar îi sancționează pentru ceea ce nu fac
bine.
* Suntem “înarmați” cu timp, efort și răbdare; un program de gestionare a
comportamentelor este un proiect pe termen lung.

3. Evidențiați rolul temelor pentru acasă în activitatea de învățare.

- În învățământul primar, gimnazial și liceal temele pentru acasă au misiunea de a


consolida materialul didactic studiat la lecție, contribuind la formarea competențelor-cheie ale
elevului.
- Temele pentru acasă și explicarea lor fac parte integrantă din lecție, contribuie la
realizarea obiectivelor urmărite, sunt o continuare firească a lecției, asigură utilizarea
creatoare a capacităților dobândite pe parcursul lecției.
- Rolul efectuării temelor pentru acasă rezidă în consolidarea rezultatelor învățării,
dezvoltarea abilităților de organizare a timpului de învățare și obținerea unor efecte durabile
ale învățării în traseul dezvoltării personale a elevului.
- Temele pentru acasă contribuie la consolidarea imaginii de sine a elevului, la
stimularea motivației, curiozității și responsabilității elevului, dezvoltându-i încrederea în
forțele proprii și manifestarea inițiativei în realizarea sarcinilor.
- Temele pentru acasă au rolul de a dezvolta deprinderile de lucru de sine stătător ale
elevului, precum și de a-l pregăti pentru evaluările finale la discipline.
- Temele pentru acasă au menirea de a consolida parteneriatului școală-familie, școală-
comunitate prin respectarea principiului de șanse egale, creșterea încrederii familiei în școală,
motivarea elevului pentru autodezvoltare și implicare în activități de voluntariat etc.

14
4. Dați exemple de bună practică sau eșecuri privind evitarea discontinuității și
încetinirea ritmului din activitatea la clasă.

Evitarea discontinuității:
- schimbarea bruscă a tipului de activitate – profesorul/învățătorul intervine brusc într-
o activitate în desfășurare fără a anunța acest fapt și oferă sugestii pentru o altă activitate.
- abandonarea temporară a unui tip de activitate – profesorul/învățătorul lasă o
activitate suspendată, trece la alta și revine la activitatea inițială.
- abandonarea aparentă a unui tip de activitate și revenirea bruscă după un interval de
timp – variantă a tipului anterior de discontinuitate: profesorul/învățătorul termină în aparență
o activitate, începe alta și revine pe neașteptate la prima.
- abandonarea unui tip de activitate înainte de finalizarea acesteia –
profesorul/învățătorul abandonează o activitate, trece la alta și nu revine la prima.
Evitarea încetinirii ritmului:
- supraîncărcarea – intervine când profesorul/învățătorul este prea plictisitor.
- supraîncărcarea prin exces de explicații - profesorul/învățătorul acordă prea mult
timp indicațiilor și explicațiilor.
- supraîncărcarea prin exces de amănunte - profesorul/învățătorul devine excesiv de
preocupat de detalii, în detrimentul ideii principale.
- încetinirea ritmului prin utilizarea excesivă a materialului și echipamentelor aferente
- profesorul/învățătorul utilizează materiale didactice și echipamente în mod excesiv,
distrăgând atenția elevilor de la conținutul comunicat.
- fragmentarea inutilă a activității – o activitate este prezentată fragmentat, deși natura
ei nu implică acest tip de abordare.

5. Participarea insuficientă a elevilor la oră, menționați tehnici de contracarare a


acesteia.

Modalități de încurajare a participării elevului


Motivația de a participa la activitățile clasei crește atunci când elevii se simt
împuterniciți. Acest lucru nu înseamnă că profesorii ar trebui să predea elevilor controlul
clasei.
Înseamnă, mai degrabă că este nevoie de a ajuta elevii să își asume o responsabilitate
mai mare pentru procesul lor de învățare.
În varianta tradițională a predării, un învățător stă în fața clasei și transmite informația
elevilor aflați în bănci; elevii parcurg manualul și caietele auxiliare, memorează informația și
fac exercițiile corespunzătoare lecției predate.
Foarte rar își părăsesc locul și nu pot vorbi decât dacă sunt numiți de profesor.
În varianta modernă de predare, din fericire, lucrurile se întâmplă diferit.
Spațiul în  clasă poate fi aranjat în funcție de cum consideră mai potrivit profesorul
împreună cu elevii; toată lumea se poate mișca, așeza în grupuri, discuta, împărți și folosi
resurse comune pentru o activitate sau un proiect.

15
Renunțarea la rigiditatea tradițională se traduce într-o clasă mai vie, asemănătoare cu
viața dincolo de școală, fapt ce îi face pe elevi să se simtă mai în largul lor, crescandu-le
implicit motivația de a participa la activitățile desfășurate.

6. Particularizați principalele roluri/comportamente la clasă ale cadrului didactic


așa cum intervin ele din activitatea dumneavoastră curentă.

Categoriile de roluri generale în îndeplinirea oricărei activități :


- de receptor al diferitelor mesaje;
- de emițător de mesaje variate;
- de participant în activitățile specifice;
- de realizator, organizator, responsabil al unor acțiuni;
- de proiectant de acțiuni, strategii, programe, planuri;
- inițiator de idei, ipoteze, modele, relații;
- de agent de soluții – consilier, mediator de situații, conflicte, cazuri;
- de discriminator, transmițător de idei, soluții, conținutului;
- de decizie, în selecția obiectivelor, conținuturilor, strategiilor, resurselor;
- de sursă de informare, model de comportament, purtător de valori;
- de consiliere, ghidare;
- de apărare, protecție.

7. Identificați trei situații educaționale specifice la nivelul clasei de elevi în care


ignorarea este mai profitabilă decât alte strategii de intervenție.

Profesorul/învățătorul trebuie să ignore un elev care poate reacționa negativ la


admonestarea verbală blândă sau al cărui comportament neadecvat nu lezează desfășurarea
orei. Profesorul/învățătorul trebuie să găsească ocazii pentru a da exemple de comportamente
responsabile și iresponsabile, să interacționeze pozitiv cu elevul și să ignore constant limbajul
verbal sau corporal neadecvat.

8. Eseu - Tehnici de menținere a atenției.

Dezvoltarea atenției la școlari sau copii în general este o problemă care necesită o
abordare multimodală, pe mai multe planuri. Nu este vorba doar de a lucra cu copilul din
punct de vedere al stimulării intelectuale sau senzoriale. Este vorba și de gestionarea cu
succes a autocontrolului adulților care lucrează cu copii, a mediului în care aceștia învață, a
comportamentelor de grup și în cadrul grupului, a comunicării cu părinții care pot asigura un
mediu educațional propice dezvoltării atenției și în afara mediului școlar.
Fenomenul lipsei de atenție pornește de la incapacitatea celor mici de a se concentra
pe o anumită activitate pentru o perioadă de timp rezonabilă. De fapt se observă că aceștia
sunt atenți numai la anumite momente izolate sau stimuli care le suscită interesul pentru un
moment și nu la o înlănțuire de momente așa cum se prezintă majoritatea activităților.

16
Gestionarea cu succes a lipsei de atenție trebuie să pornească de asemenea de la
gestionarea autocontrolului adulților implicați în activitățile cu copiii. Ridicarea vocii sau
folosirea unui ton neadecvat față de cei mici provoacă mai degrabă teamă, afectarea stimei de
sine sau încăpățânare – creșterea vigilenței lor în a se feri de pedeapsă sau de starea de iritare
a adultului. Astfel, cu cât adulții investesc mai multă răbdare în acest proces, cu atât
rezultatele sunt mai bune din partea copiilor, care au nevoie de timp pentru a începe să țină
minte câte puțin cerințele formulate.
Capacitatea copilului de a fi atent are la bază interesul pe care îl suscită la un moment
dat un stimul sau o colecție de stimuli. Din acest punct de vedere, o tehnică bună de antrenare
a atenției se bazează pe încurajarea manifestării atenției sale ori de câte ori este atras de o
activitate care este interesantă pentru el. De aceea este utilă concentrarea atenției adultului pe
activitățile care plac și angrenează copiii. Copiii pot ajunge progresiv să experimenteze
concentrarea pe o activitate anume atunci când aceasta le face plăcere și îi captivează. Astfel,
în mod natural, copiii vor avea atenția captată și vor manifesta progresiv o putere de
concentrare din ce în ce mai mare.
Sarcinile mai mari sau mai dificile pot fi împărțite în sarcini mai mici care să poată fi
gestionate mai ușor de către copii. O sarcină mai mare și mai complexă necesită în majoritatea
cazurilor un nivel de concentrare și disciplină mai mare, ceea ce determină la nivelul copilului
o posibilă senzație de copleșire. De asemenea, avantajul sarcinilor mai mici este acela că se
creează copiilor senzația că au parte de o evoluție, de un progres, ceea ce din nou le poate
crește motivația în raport cu finalitatea sarcinii mai mari.
Un alt element important care poate contribui la menținerea atenției este reprezentat de
reducerea factorilor care le pot distrage atenția. În cadrul instituțiilor școlare acest lucru este
relativ ușor de realizat având în vedere specificul amenajării locațiilor destinate procesului de
învățare. Trebuie însă ca și în mediul familial, elevii să aibă parte de o atenție specială din
partea părinților care să le asigure un mediu de învățare la fel de bine realizat din perspectiva
lipsei stimulilor care să îi distragă.
Dezvoltarea obișnuinței de a respecta un program, un orar de lucru pentru copii este și
ea extrem de importantă. Dacă elevii sunt angrenați constant în jurul aceleiași ore în activități
intelectuale care presupun atenție și concentrare, își dezvoltă obișnuința de a deveni mai atenți
și se pot concentra mai ușor.
Implicarea alternativă în activități fizice de genul jocurilor sportive are de asemenea
efecte benefice asupra dezvoltării atenției și menținerii concentrării pentru sarcinile de lucru.
Copiii se pot relaxa activ și își pot astfel consuma surplusul de energie care uneori îi
împiedică să fie atenți.
În completarea activităților sportive, copiii pot fi angrenați și în activități de genul
jocurilor de memorie sau care le solicită concentrarea într-un mod distractiv (puzzle,
detectivul etc).
Pentru stimularea atenției și dezvoltarea capacității de concentrare optime, copiii au
nevoie și să fie angrenați în activități care să nu depășească o anumită perioadă de timp sau un
anumit nivel de intensitate. Angrenarea într-un număr mult prea mare de sarcini sau cu o
complexitate ridicată nu face altceva decât să demobilizeze copiii și să îi determine să se
refugieze în alte activități care să le ofere plăcere. De aceea se impune ca sarcinile de lucru să
fie intercalate cu activități distractive specifice jocului.

17
Nu în ultimul rând, dozarea efortului necesar pentru îndeplinirea sarcinilor trebuie
gândită în funcție de potențialul elevului și adaptată nevoii de odihnă a acestuia. Copiii
necesită un anumit timp de odihnă noaptea, dublat de un program de somn zilnic, care să le
ofere posibilitatea de refacere completă din punct de vedere biologic.
Odată angrenați în diferitele sarcini curente, pentru managerizarea cu succes a atenției,
este necesară și stabilirea unui interval de timp pentru efectuarea unei anumite sarcini.
Redarea timpului cerut trebuie să se aloce, se recomandă a se realiza cu ajutorul unui număr
de obiecte concrete utilizate și ele în cadrul sarcinii în cauză (creioane, cuburi etc). Limita de
timp trebuie aleasă în așa fel încât să nu perturbe liniștea copiilor, în așa fel încât aceștia să nu
devină agitați și obsedați doar de trecerea timpului.
Trecerea de la o sarcină la alta trebuie să se realizeze progresiv, oferindu-se un timp de
adaptare, de acomodare cu noua sarcină. Astfel, sunt binevenite pauzele în care cu ajutorul
copiilor se poate reamenaja locul de învățare și pot fi pregătite detaliile noii sarcini care
urmează să fie implementate. Ca o regulă generală, copiii trebuie lăsați să termine sarcina
curentă, mai ales în cazul în care aceasta este vizibil că le face plăcere.
În arsenalul pedagogic care poate fi utilizat pentru creșterea gradului de atenție al
elevilor un loc important îl ocupă și utilizarea tehnicilor de relaxare. Deprinderea acestor
tehnici este extrem de utilă pentru un copil deoarece îi poate oferi nu numai un surplus de
odihnă activă dar și o capacitate sporită de concentrare. Tehnicile de relaxare vor avea la bază
exercițiile de respirație profundă, combinate cu exerciții simple de vizualizare.

9. Gestionarea problemelor disciplinare. Există mai multe modalități de


gestionare a stărilor conflictuale. Precizați care sunt acestea.

10. Plan de intervenție privind gestionarea unei situații de criză


Vancea Alexandru 17 ani, clasa a X-a
Inadaptarea școlară manifestată prin următoarele:
- elevul înregistrează rezultate slabe la învățătură, atingând cu greu standardele
minimale de performanță;
- absenteism;
- lipsa de respect față de membrii familiei sale, dezinteres față de activitatea școlară,
nervozitate, agitație, tulburări de comportament.
Din cauza faptului că ambii părinți sunt plecați în Spania, elevul prezintă tulburări de
comportament și de învățătură. Elevul a rămas în grija bunicilor, dar aceștia nu au nici
autoritatea necesară pentru a-i impune un comportament adecvat, nici nu pot să-l înțeleagă,
intervenind adesea acele “conflicte între generații”. Elevul se simte abandonat, neînțeles și,
drept urmare, dezvoltă comportamente care nu coincid cu cerințele școlare sau sociale.
Crearea unui program de schimbare
- Fixarea obiectivelor
- Obiective pe termen lung
- Obiective pe termen scurt
- Metode și strategii

11.Matricea de rezolvare a unei situații


18
Nr. Obiective specifice / Cuvinte Cauze / factori/ Soluții Efecte
crt. cheie întrebări posibile / aștepate /
Ipoteze/ Consecințe
Dificultăți
1.
2.
...

12.Diagrama de analiza a unui caz


PREZENTAREA CAZULUI : Eleva L. M.- Copil de etnie rromă
Problema educativă a elevei L.M. ține de inadaptarea școlară , manifestată prin
atitudini respingătoare față de cerințele școlii, prin sfidarea învățătorului și a colegilor de
clasă. Menționez că are și un număr mare de absențe nemotivate. Din punctul de vedere al
dezvoltării intelectuale, eleva are capacități reduse de abstractizare și generalizare în raport cu
vârsta. Are o pregătire școlară precară cu mari lacune în cunoștințe și deprinderi acumulate
din clasele anterioare, este submotivat pentru învățătură , acești factori explicând în mare
parte și situația școlară foarte slabă. Gradul de maturizare psihică este scăzut, copilul are
dificultăți de adaptare atât la mediul școlar cât și la cel familial.
ISTORICUL EVOLUŢIEI PROBLEMEI
Lipsa de afecțiune din partea părinților, dezinteresul total al acestora față de cei trei
copii, lipsa supravegherii parentale si maternale (părinții alcoolici, plecați la muncă în sat,
lipsind zile și nopți de lângă copii); condiții materiale insuficiente, majoritatea timpului și-l
petrece cerșind de la vecini lipsind de la școală aproape jumătate din anul școlar 2008- 2009,
au dus la repetenție. Lipsa motivației de învățare s-a observat din primele clase și are la bază
în cea mai mare parte indiferența părinților față de educația copiilor în general. Astfel situația
școlară s-a menținut în zona mediocrității spre slab, eleva mulțumindu-se că a promovat clasa.
Elevul U. A. a urmat cursurile claselor I și a II-a, după care a rămas repetent, fiind
preluat în anul școlar 2009-2010, în clasa a II-a la aceeași școală.
Provine dintr-un mediu familial cu potențial intelectual scăzut. Părinții, necăsătoriți
legal, au în îngrijire doi copii: pe U.A. și o fată de 5 ani, care nu frecventează cu regularitate
grădinița. Tatăl și mama se angajează ca muncitori sezonieri, neavând un loc de muncă stabil,
și nici un fel de calificare. Beneficiază de ajutor social. Preocuparea pentru situația școlară a
fiului lor este aproape nulă, acestuia i se asigură doar adăpost, hrană, îmbrăcăminte și
rechizitele necesare la școală.
Elevul nu a reușit să se integreze în colectivul clasei, având o fire suspicioasă, puțin
comunicativă, chiar agresivă. Nu știe să citească și să scrie, întâmpină dificultăți la calculul
oral și scris. În timpul orelor îi necăjește pe colegi, fapt care a determinat apariția unei situații
de criză în clasa de elevi.
Diagrama de analiză a unui caz

Evaluare
1. Eseu liber pe tema „Gestionarea situațiilor de criză în clasa de elevi”

19
Nu puține sunt situațiile în care cadrul didactic se confruntă cu unele situații aparent
insolvabile, un obstacol pentru bunul mers al activităților din clasă. O privire ofensivă, o
replică depreciativă sunt capabile să determine un conflict.
Situația de criză educațională poate fi definită ca un eveniment sau complex de
evenimente inopinate, neașteptate, neplanificate, generatoare de periculozitate pentru
climatul, sănătatea sau siguranța clasei și membrilor acesteia. Mecanismele de a prevedea,
delimita, defini, controla și soluționa o situație de criză presupune efort, strategii de
intervenție ferme, consum de energie, cu șanse de a determina consecințe greu de evaluat în
planul echilibrului psihic al persoanelor implicate.
Deoarece oamenii trăiesc și muncesc împreună este important că trebuie să se
înțeleagă unii cu alții. Chiar dacă s-au stabilit de la început reguli ale clasei, rutine, o relație
foarte deschisă cu elevii, este normal să apară și comportamente problematice. Chiar și într-un
mediu pozitiv de învățare adulții stabilesc limite care nu sunt pe placul elevilor.
Fiecare cadru didactic poate identifica cu ușurință probleme de disciplină, precum
agresivitate, refuz, sfidare, ignorare, care împiedică desfășurarea optimă a activității și
eficiența învățării. De multe ori soluționarea acestora este dificilă deoarece sub denumirea
acestor probleme se „ascund” mai multe aspecte care trebuie gestionate.
Operația de gestionare a crizelor, este o inițiativă managerială prin excelență care se
organizează, se conduce și se desfășoară după legități, principii și funcțiuni cu o solidă
specificitate managerială.
1. Identificarea şi cunoaşterea situaţiilor de criză:
Ce fenomene școlare în interiorul clasei de elevi, pot constitui adevărate crize:
conflicte și situații relaționale greu controlabile între:
- elevi: certuri injurioase, bătăi soldate cu traume fizice şi psihice (rănirea elevilor)
care au implicat mai mulți elevi ai clasei și au condus la divizarea grupului; prezența și
infiltrarea unor grupări delicvente, implicarea mai multor elevi ai clasei în asemenea acțiuni:
furturi, consum de droguri, abuzuri sexuale, tentative de sinucidere, omor;
- profesori-părinți: conflicte care pot impieta incomensurabil coeziunea organizației
clasei și a echilibrului atitudinal al cadrului didactic; denigrări; mituiri;
- inter-clase: prin exacerbarea stărilor de emulație în diverse împrejurări, prin conflicte
deschise între membri marcanți ai celor două colective, toate însă cu proiecții ample în planul
relațiilor ori a stabilității organizației clasei și identificabile prin scăderea eficienței
activităților educaționale.
2. Etiologia situației de criză: necesitatea cunoașterii profunde a situației, dar și a
cauzelor acesteia constituie o a două etapa în procesele de gestionare a crizelor școlare.
3. Decizia reprezintă selectarea unui anumit curs al acțiunii dintr-un număr de
alternative, hotărând astfel declanșarea anumitor acțiuni care conduc la realizarea obiectivelor
stabilite.
4. Program de intervenție: înainte de a trece la măsurile imediate de soluționare e
necesar să se alcătuiască un set de operații planificate în funcție de parametrii de definiție ai
crizei.
- Aplicarea măsurilor – e bine să se alinieze strategic intervențiile prin ajustarea lor
permanentă la situație, la oameni, la caracteristicile momentului ales.

20
– Controlul trebuie să însoțească orice demers acțional. Importanța acestuia constă în
grija pentru localizarea cât mai fidela a fenomenului, evitarea şi prevenirea altor efecte ale
crizei sau chiar micro-crize paralele.
– Evaluarea: are în vedere măsurarea și aprecierea stării finale a clasei în urma
încheierii demersurilor rezolutive. Un obiectiv esențial al etapei evaluative îl constituie
concluziile inferate în urma impactului cu starea de criză și angajarea tuturor celor implicați în
acțiuni de cunoaștere și de prevenire a viitoarelor situații de acest gen.
Strategii de intervenție. Un cadru didactic trebuie să aibă în vedere următoarele
aspecte:
- Să înțeleagă cum se explică apariția și menținerea comportamentelor dezirabile sau
cele problematice ale elevilor;
- Să dezvolte o atitudine profesională asupra problemelor de disciplină care să susțină
aplicarea metodelor și principiilor gestionării clasei de elevi;
- Să anticipeze răspunsurile comportamentale ale elevilor și să-și adapteze propriul
comportament acestora;
- Să adopte o poziție strategică în situațiile de disciplinare întâlnite la clasă astfel încât
să promoveze succesul, dezvoltarea socială și emoțională a elevilor;
- Să dobândească metode practice de acțiune pe care să le folosească imediat în situații
concrete de management al comportamentului;
- Să identifice soluții de rezolvare a unor probleme disciplinare întâlnite zi de zi.
Pe parcursul acestui demers vă vor susține câteva principii de bază ale psihologiei
copiilor:
- Copiii sunt diferiți, de aceea e important să tratăm fiecare elev în mod diferit;
- Comportamentele copiilor se învață, adică îi putem învăța pe elevi noi
comportamente sau putem diminua frecvența comportamentelor negative;
- Comportamentele se pot explica(au o cauză) și pe baza acesteia putem găsi metodele
cele mai eficiente de a interveni;
- Un comportament problematic al copilului este un semnal pe care trebuie să-l
analizăm și să intervenim asupra lui.
Trebuie  adoptate strategii diferite pentru rezolvarea unor asemenea situații. Fiecare
strategie ocupă locul său și nu trebuie să existe o singură metodă de rezolvare. Se poate alege
o strategie sau alta, în funcție de situație.

2. Realizați un plan de schimbare a comportamentului (definirea problemei,


formularea comportamentului dorit, stabilirea regulilor, identificarea recompenselor și
a pedepselor).

3. Studiu de caz:
Andei S., elev în clasa a-V-a, se confrunta cu dificultăți în stabilirea relațiilor cu
colegii de clasa, datorita anxietății sociale și timidității – care îl făceau să se simtă foarte
stânjenit în momentul în care era în centrul atenției. Era deosebit de preocupat de felul în care
ceilalți îl percep și acest lucru îl împiedica să-și afirme propriile puncte de vedere, mai ales
atunci când erau diferite de ale colegilor si deseori devenea ținta ironiilor din partea acestora.

21
La ora de educație fizică sau în pauze evita să joace fotbal cu colegii – din dorința de a se
proteja de atitudinile și remarcile răutăcioase.
În spatele acestor manifestări se afla o fragilitate a imaginii de sine, determinată de o
slabă încredere în forțele proprii. Tendința spre perfecționism de care dădea dovadă sugera
faptul că el dorea cu orice preț să exceleze pentru ai convinge pe ceilalți că este valoros și că
merită cu adevărat atenție. Realizați diagrama de analiza a acestui caz.

ANEXA 4 – Aplicații

1. Eseu cu tema: ”Omogenitate și eterogenitate în alcătuirea clasei de elevi”

O caracteristică a grupului școlar, care pare să marcheze în mod fundamental


comportamentul elevilor, o constituie omogenitatea sa. Într-adevăr, spre deosebire de alte
tipuri de grupuri sociale, grupul educativ are o compoziție relativ omogenă, cel puțin din
vedere al vârstei, statutului, nevoilor, intereselor și aspirațiilor.
Totuși, există calități ale membrilor ce pot funcționa drept criterii pentru alcătuirea
claselor, putându-se astfel asigura omogenitatea sau eterogenitatea colectivelor de elevi.
Capacitatea și apartenența sexuală a elevilor au constituit astfel de criterii, iar rezultatele
obținute au format obiectul unor dispute rămase, în bună măsură, netranșate.
Se cuvine să remarcăm că formarea unor clase școlare omogene sau eterogene din
punctul de vedere al capacității elevilor are importante consecințe psihologice și sociale.
Problema fundamentală în această privință este legată de succesul sau eșecul școlar al
elevilor, dar și de eficiența profesorului. Prezintă clasele omogene mai multe avantaje decât
cele eterogene? Multă vreme, profesorii au răspuns afirmativ la această întrebare. Totuși,
rezultatele cercetărilor realizate de psihologi și pedagogici n-au confirmat niciodată în mod
hotărât această opinie.
Avantaje ale omogenității:
- Organizarea omogenă a colectivelor de elevi presupune, evident, existența unor clase
cuprinzând elevi foarte buni și altora cu elevi slabi sau foarte slabi. O astfel de organizare
înlesnește, în cazul claselor cu nivel superior, predarea și, în general, comunicarea
profesorului cu grupul elevilor.
- Pentru copii, ea reprezintă avantajul că expunerea profesorului și discuțiile din clasă
au loc la un nivel accesibil tuturor.
- Un aspect ce nu poate fi neglijat în luarea deciziei cu privire la modalitatea de
grupare a elevilor îl constituie stima de sine. În clasele omogene, aceasta este protejată, căci
elevilor slabi, ce ar avea de suferit de pe urma comparațiilor cu cei buni, nu li se oferă prilejul
unei astfel de confruntări.
Concluzia este că omogenitatea nu devine eficientă decât pentru elevii foarte dotați și
numai dacă se combină cu programe intensive de instruire.
Avantaje ale eterogenității:
- În privința receptării mesajelor profesorului, ceea ce este un avantaj pentru clasele
cuprinzând elevi cu succese școlare se poate transforma într-un handicap pentru clasele slabe
– căci elevii din astfel de clase nu vor ajunge niciodată să discute chestiuni dificile și vor avea
de pierdut în fața celor buni.

22
- Din punctul de vedere al interacțiunii elevilor, atât în cadru formal, cât și informal,
clasele eterogene sunt în mod hotărât mai eficiente. Interacțiunea elevilor buni cu cei mai
puțin buni aduce foloase nu numai ultimilor, dar și celor dintâi.
- Pe de altă parte, ei pot ajunge să înțeleagă că fac parte dintr-o clasă slabă și că au fost
repartizați astfel întocmai pentru că nivelul cunoștințelor și abilităților lor nu este suficient
pentru a fi trimiși într-o clasă bună.
S-a arătat, de exemplu, că, în grupurile incluzând elevi cu același nivel al rezultatelor
ce rezolvă probleme de matematică, o întrebare adresată altuia este mai probabil să rămână
fără răspuns decât în grupurile eterogene (Weinstein, 1991).
În ultimul timp, gruparea în manieră eterogenă a elevilor este inclusă în multe
programe de reformă educațională, deși s-a demonstrat că profesorii, din comoditate sau din
alte rațiuni, preferă clasele omogene.

2. Realizați o comparație între învățarea individuală (tradițională) și învățarea


prin cooperare.

Elevii prezintă particularități psiho-individuale, astfel încât se impune utilizarea unei


game cât mai ample de metode de predare care să le valorifice potențialul. Semnificația
metodelor depinde, în cea mai mare măsură, de utilizator și de contextul în care este folosită.
Literatura de specialitate oferă o imagine fidelă asupra antitezei care se creează între
metodele tradiționale și cele moderne utilizate în predare. Metodele tradiționale au
următoarele caracteristici:
- pun accentul pe însușirea conținutului, vizând, în principal, latura informativă a
educației;
- sunt centrate pe activitatea de predare a profesorului, elevul fiind văzut ca un obiect
al instruirii, așadar comunicarea este unidirecțională;
- sunt predominant comunicativ;
- sunt orientate, în principal, spre produsul final, evaluarea fiind de fapt o reproducere
a cunoștințelor;
- au un caracter formal și stimulează competiția;
- stimulează motivația extrinsecă pentru învățare;
- relația profesor-elev este autocratică, disciplina școlară fiind impusă.
Aceste metode generează pasivitate în rândul elevilor. La polul opus, metodele
moderne se caracterizează prin următoarele note:
- acordă prioritate dezvoltării personalității elevilor, vizând latura formativă a
educației;
- sunt centrate pe activitatea de învățare a elevului, acesta devenind subiect al
procesului educațional;
- sunt centrate pe acțiune, pe învățarea prin descoperire;
- sunt orientate spre proces;
- sunt flexibile, încurajează învățarea prin cooperare și capacitatea de autoevaluare la
elevi, evaluarea fiind una formativă;
- stimulează motivația intrinsecă;

23
- relația profesor-elev este democratică, bazată pe respect și colaborare, iar disciplina
derivă din modul de organizare a lecției.
Prin metodele moderne, se încurajează participarea elevilor, inițiativa și creativitatea.
Din toate cele menționate, rezultă faptul că profesorul trebuie să-și schimbe concepția
și metodologia instruirii și educării, să coopereze cu elevii, să devină un model real de
educație permanentă, să se implice în deciziile educaționale, să asigure un proces didactic de
calitate.
Pregătirea managerială a profesorului, însușirea culturii manageriale, nu numai cea
tradițională psihopedagogică și metodică, pot asigura înțelegerea și aplicarea relației
autoritate-libertate, ca nou sens al educației, prin predare-învățare și rezolvarea altor situații
din procesul educațional școlar.

3. Comentați zicala Vorba dulce, mult aduce. Dați exemple din activitatea
dumneavoastră în care această zicală s-a adeverit.

O comunicare eficientă și corespunzătoare este cheia succesului. Comunicarea


eficientă constă în faptul că mesajul transmis atât la nivel individual către un singur partener
de discuție, cât și la nivel de masă către publicul larg, trebuie să-și atingă scopul și astfel să
avem câștig de cauză iar rezultatul să fie cel așteptat. Atunci când începem o discuție,
dezbatere sau chiar și o ceartă trebuie să fim pregătiți pentru a ne susține cauza cu argumente
puternice și clare pentru a nu ne pune oponentul în poziția de a ne „bate cu propriile noastre
arme”.

4. Testul sociometric aplicabil elevilor.

Testul sociometric este considerat instrumentul principal și punct de plecare în


cunoașterea diferitelor aspecte a procesului de interacțiune ce se manifestă în colectiv. El
oferă doar materialul brut în legătură cu aspectele relaționale ale elevului și ale grupului în
totalitatea sa. Ulterior acest material se va prelucra și numai pe baza celor rezultate vom putea
cunoaște aceste aspecte.
Toate aprecierile, interpretările și rezultatele obținute în urma prelucrării sunt
dependente de fidelitatea datelor oferite de test. Fidelitatea depinde de sinceritatea
răspunsurilor la întrebările testului, sinceritate care la rândul ei este determinată de felul în
care a fost întocmit testul și de modul în care a fost aplicat.
Testul sociometric constă în formularea unor întrebări prin intermediul cărora se
solicită fiecărui elev să-și exprime simpatiile și antipatiile față de ceilalți colegi ai săi. Foarte
important este ca întrebările să aibă la bază criterii atent alese, care să fie în concordanță cu
interesele, preocupările și aspirațiile tuturor elevilor, dar și cu interesele cercetării. Este
necesar să li se ofere elevilor suficiente motive pentru a răspunde cât mai sincer.
Etapele aplicării testului sociometric:
a) membri grupului primesc motivări, li se explică scopul cercetării:
- fiecare își va cunoaște mai bine locul în grup,
- în repartizarea anumitor sarcini se va ține cont și de preferințele interpersonale,
- se va ține cont de relațiile socio-preferențiale și în structura formală a grupului;

24
b) se obține încrederea subiecților în caracterul confidențial al răspunsurilor la
întrebări;
c) se distribuie membrilor grupului formularele cu întrebări ce urmează a fi completate
și se explică clar modul de completare;
d) se precizează caracteristicile situației:
- grupul în cadrul căruia se fac alegerile și respingerile;
- sensul fiecărei întrebări;
- limitarea la un anumit număr de răspunsuri, se recomanda 3 sau 5 răspunsuri în
funcție de mărimea grupului;
- se explică faptul că poate răspunde atât cât corespunde preferințelor sale dar să nu
depășească numărul maxim indicat;
- se precizează faptul că ordinea preferințelor este o ordine valorică, cel de pe locul
întâi să fie cel mai preferat, iar următorii în ordine descrescătoare;
- nu se impune o limită de timp pentru completare.
e) se recoltează răspunsurile.

Evaluare:

1. Eseu - Importanța relațiilor și interacțiunilor educaționale în clasa de elevi.

Existența umană ar fi greu de conceput în afara relațiilor sociale, variate, multiforme și


care acționează în planuri diferite. Un caz aparte al relațiilor sociale îl ocupă relațiile
interpersonale.
Apariția, dezvoltarea și funcționarea relațiilor interpersonale este dependentă de
simultaneitatea acțională, de prezența concomitentă a tuturor celor trei caracteristici definitorii
ale relațiilor interpersonale.
    Ponderea elementelor anterior prezentate este influențată de specificul situației sociale
respective, fără a influența în vreun fel existența relației interpersonale respective.
    Toate ramificațiile relaționale din clasa de elevi formează în plan psiho-social o
categorie aparte de relații interpersonale. Acestea sunt și în cazul grupului clasa o mixtură
între social și psihologic, între componenta lor obiectivă și componenta lor subiectivă. În
cazul clasei de elevi relațiile interpersonale îmbracă și un nou caracter constitutiv, cel etic,
moral, având în vedere obiectivul educativ implicit al acestora, de a forma, dezvolta și
consolida componenta axiologică a personalității copilului. Implicit, din exploatarea ultimei
fraze poate fi identificat și un alt caracter al relațiilor interpersonale, caracterul formativ,
motivat de aportul major al acestor manifestări sociale în construcția personalității.
Elevul, în condițiile vieții școlare, nu trăiește izolat, ci într-un angrenaj social, viața sa
afectivă, activitatea intelectuală și nu mai puțin cea profesională desfășurându-se în interiorul
și în interdependență cu mediul socio-școlar înconjurător sau în condițiile date de acesta.
Copilul stabilește relații interpersonale încă din frageda copilărie, cu mama, cu familia
sa, în timp ce pe măsura dezvoltării sale procesul de socializare (acceptata ca sporire a
capacității de adaptare la mediul social și stabilire a unor relații diversificate cu mediul social)
se amplifică. Relațiile copilului cu grupurile sociale în care se va integra de-a lungul existenței
sale (în cazul nostru clasa de elevi) vor exercita o importanță deosebită, atât asupra evoluției

25
sale, ca persoană în permanentă devenire, cât și asupra randamentului activității desfășurate
(în cazul de față, învățarea).
În ceea ce privește interacțiunea educațională, aportul etnometodologiei în abordarea
acestui subiect este majoritar.
   Activitățile instrucționale, presupun atât o organizare de tip secvențial (întrebări,
răspunsuri, evaluare) cât și o organizare de tip ierarhic (deschidere, desfășurare, încheiere) în
a căror dinamică elevul se integrează prin strategii interacționale diferențiate. Structura de
adaptare dezvoltată de elevi în asemenea situații este competența socială a elevului acceptat ca
o capacitate a acestuia de a surprinde logica socială din clasă, în mod diferit față de logica
didactică (strategia elevului de a decripta expectanțele profesorului. Originile competenței
sociale se regăsesc în familie, când se pun bazele inteligenței sociale, însă consolidarea
acesteia este validată în contextul socio-relațional al clasei de elevi.
    În opinia mea, această formă grupală oferă tinerilor ce o compun posibilitatea de a
stabili relații și interacțiuni atât în plan școlar cât și extrașcolar. În aceste contexte elevul se
comportă diferit sau constant față de membrii grupului pe care are ocazia să-i cunoască și să-
și formuleze elementele unei posibile judecăți de valoare asupra acestora.

26