TEHNICI DE CRESTERE A MOTIVATIEI PENTRU INVATARE

Prof. Vîjă Daniela Ramona

Prof. Pîngă Corina

Motivaţia pentru învăţare influențează procesul de învăţare în sine şi,

implicit, rezultatele acestui proces. Sintagmele și etichetările negative, precum
elevii nu mai sunt interesați să învețe, n-au drag de carte, nu sunt motivați să
învețe,sunt aspecte des intalnite la majoritatea profesorilor din țara noastră și o
problemă actuală, la care specialiștii din domeniul științelor educației, dar și
practicienii au încercat să caute soluții.
Specialiștii au încercat să identifice pârghiile prin care se declanșează
motivația pentru învățare, dar și acele tehnici și strategii prin care adulții din
școală – în principal profesorii și directorii – pot crește gradul de motivare a
elevilor.
Foarte multi profesori reproseaza elevilor faptul ca nu fac eforturile
necesare pentru a invata si ca nimic nu-i motiveaza. Orice profesor care doreste
stimularea motivatiei elevilor pentru activitatea de invatare trebuie sa inceapa
prin a-si analiza si autoevalua propria motivatie, precum si modul in care isi
desfasoara activitatile de predare-invatare-evaluare.
Nivelul competentei profesorului, ca si gradul lui de implicare in
activitatea didactica, entuziasmul, pasiunea cu care isi face meseria influenteaza
profund dinamica motivationala a elevilor. Lipsa de motivatie a profesorului
este o problema la fel de grava ca si incompetenta sa. Exista profesori care nu
manifesta nici un interes pentru profesiunea lor.
De asemenea, profesorul trebuie sa-si indrepte atentia catre activitatile de
predare invatare. Multa vreme activitatea esentiala a elevilor in clasa a constat in
a asculta in mod pasiv expunerea magistrala a profesorului.
O activitate didactica cu adevarat motivanta trebuie insa sa-i implice pe
elevi in mod activ si sa le capteze interesul. Cadrul didactic trebuie sa fie capabil
sa starneasca curiozitatea elevilor prin elemente de noutate, prin crearea unor
conflicte cognitive, prin utilizarea studiului de caz ori prin antrenarea elevilor in
realizarea unor proiecte de echipa.
Conform majoritatii specialistilor motivatia se referă la un ansamblu de
forţe care provocă sau mobilizează individul în a se angaja într-un
comportament dat:
• forţe interne (de personalitate sau intrinsecit trebuinţa conştientizată
de a cunoaşte cât mai mult, de a înţelege lumea care te înconjoară, de a
descoperi, precum şi nevoia de autocunoaştere)
• forțe externe (de mediu sau extrinseci).
În pofida amplelor teoretizări, stimularea motivaţiei elevului rămâne o
artă, care ţine
• Nivelul competenţei profesorului,
 • gradul lui de implicare în activitatea didactică,
• entuziasmul,
• pasiunea cu care îşi face meseria
E nevoie de deprinderea unor competenţe în vederea creşterii nivelului
motivaţiei în diferite situaţii de învăţare prin:
• crearea unui climat pozitiv pentru învăţare;
• clarificarea obiectivelor învăţării;
• organizarea resurselor de învăţare;
• realizarea unui echilibru între componenta intelectuală şi
emoţională a învăţării.
Marile probleme legate de motivarea elevilor spre învăţătură sunt
condiţionate de variabilele:
• plictiseală,
o aplicaţii anoste
o Soluții
§ a aduce informaţii interesante şi relevante
§ identificarea resurselor de pe internet
§ organizarea informaţiei
• tensiune psihică negativă,
o note date la întâmplare sau cu scop punitiv
o abuzul emoţional
o obedienţă şi disciplină impusă
o soluții
§ stare de spirit pozitivă
§ libertate în a întreba şi a interveni cu propria experienţă
§ posibilitatea de a-şi manifesta curiozitatea.
• monotonia informaţiei,
Cea mai monotonă situaţie de predare este citirea informaţiei din carte
sau din power point-uri
Elevii reţin;
90 % din informaţiile pe care şi le transmit între ei,
75% din informaţia obţinută prin experiment direct,
50% din informaţia obţinută prin discuţii de grup,
30% din demonstraţii,
20% din materiale audio-vizuale,
10% din ceea ce citesc
5% din ceea ce li se citeşte de către altul.
Soluții:
o a se cere părerea elevilor despre diversele subiecte sau probleme
apărute,
o elevii află unii de la alţii diferite informaţii şi să contribuie cu
propria viziune şi experienţă
• irelevanţa sau neaplicabilitatea informaţiei primite,
 o informaţii abuzive sunt generatoare de o scădere abruptă a stimei de
sine a elevilor
o soluții:
§ învăţarea prin descoperire (valorizarea experienţei personale
permite analizarea teoretică a acesteia)
• competiţia artificială cu un singur învingător la final,
o concursurile încheiate de către învingători cu diplome concentraza
atenţia asupra diplomei nu asupra dezvoltării personalităţii prin cunoaştere
o Sistemul condiţionează intrarea în formă superioară de educaţie cu
bursă prin rezultatele la concursuri şi are următoarele vicii de structură: elevii nu
mai studiază nimic înafara programelor de concurs ceea ce reduce la zero timpul
acordat dezvoltării de pasiuni profesionale proprii
o elevii care au pierdut locul pe podiumul competiţiei şi nu sunt
învingători, se consideră din start învinşi ceea ce conduce la demotivarea lor pe
termen lung şi tendinţa de fraudare la concursuri.
o Sistemul poate fi înlocuit prin altul conectat pe descoperirea şi
dezvoltarea individuală a calităţilor, abilităţilor naturale şi rolului social al
fiecărui copil sau tânăr şi educarea individualizată a acestora.
• mediul impropriu de învăţare,
o La nivel administrativ problema se poate rezolva prin programe
variate şi punctuale de educaţie
• lipsa unui traseu de carieră identificabil,
o tinerii văd că nu există nici o corelaţie între performanţa şcolară şi
nivelul de succes de pe piaţa muncii.
Diploma de absolvire nu îi ajută pe tineri în angajare, nu concluzionează
şi faptul că acel tânăr are şi abilităţile necesare pentru viaţa socială şi pentru
piaţa muncii.
o Soluția:
§ liberalizarea totală a educaţiei,
§ concurenţa dintre şcoli ce vor oferi programe mai atractive
§ crearea unei platforme dintre şcoli şi piaţa muncii pe care să se
poată negocia curricula necesară acesteia.
§ firmelor angajatoare pot impune standardele de angajare a unui
tânăr
§ acest lucru va permite redefinirea traseelor de carieră şi remotivarea
tinerilor către anumite programe şcolare
o traseului de carieră se traduce prin evaluarea pozitivă a calităţilor şi
rezultatelor deosebite ale elevilor şi orientarea lor către domenii de pasiune,
• lipsa unui sistem de atractori pe pasiunea cunoaşterii pentru elevi,
o casa pionerilor pe timpul comuniștilor
o azi ONG-uri ce dezvoltă programe pentru cultivarea pasiunilor
artistice sau cognitive.
 o formarea de pasiuni profesionale pe diverse domenii de cunoaştere,
artă, tehnologie, sport etc este la baza dezvoltării competenţelor profesionale ale
elevilor
• inexistenţa unor trasee compensatorii ce pot acorda o a doua şansă,
o educare individualizată conform caracteristicilor de învăţare ale
elevilor (elevul nu manualul fiind prioritar în actul predării.)
• inexistenţa unor senzori calitativi privind dinamica mentală a
elevilor în
şcoală,
§ Dinamica mentală a elevilor curinde
o căutări şi interogări asupra unui subiect,
o ipoteze proprii şi cecetări pe un domeniu,
o validări pe domenii conexe ale unor ipoteze
o extinderi ale unor concluzii ce trebuie confirmate,
o aflarea domeniului de aplicabilitate ale unor concluzii sau reguli de
lucru
• inexistenţa unor direcţii alternative de creştere a competenţelor
elevilor,
• inexistenţa învăţării prin experiment direct şi schimb reciproc de,
informaţii între elevi,
o Statisticile mondiale făcute la capitolul dorinţei tinerilor de educaţie
precizează că 80% din tinerii interogaţi doresc să înveţe prin experimentarea
directă
o Alternative: muzee tematice, contacte cu firme şi laboratoare de
cercetare, evenimente educaţionale ce rup monotonia predării în clasă
• inexistenţa dezbaterilor asupra unor probleme,
o Sistemul de învăţare –reproducere s-a dovedit atât ineficient cât şi
vicios pentru formarea personalităţii,
o Discuţiile de grup şi dezbaterile
§ au componenta afectiv-emoţională, componenta aplicativă sau pe
cea volitivă mult mai puternice
§ mobilizează
• capacitatea de analiză a elevilor
• curajul expunerii unui punct de vedere propriu şi motivaţia găsirii
de argumente pertinente
• inexistenţa unor idealuri înalte şi a unui sistem complex de valori pe
care să-l promoveze şcoala,
o şcoala ce promovează doar oportunismul promovării şi obţinerii
unei diplome conduce la formarea de personaje oportuniste şi fără valori morale
sociale sau etice umane.
o Punerea în aplicare a sistemelor de valori complexe sociale creează
cadrul cel mai propice dezvoltării de competenţe necesare ridicării educaţionale
a unei ţări şi ieşirii din crizele curente
 • inexistenţa unor instrumente de lucru care să dea feedback privind
problemele de sensibilitate, sau procesare asupra unui domeniu la elevi ce
determină abilităţile mentale ale acestora,
§ Sistemul bazat pe învăţare-reproducere este departe de creştere
naturală şi nu dă feedback elevilor asupra propriei lor dinamici mentale.
• inexistenţa unor programe alternative care să dea ruperi de simetrie
şi să aducă alte puncte de vedere asupra unor subiecte,
§ Ruperile de simetrie pot fi provocate prin vizite la anumite surse de
informare directă şi neprelucrată unde elevii pot face observaţii proprii,
• inexistenţa unor alternative de programe care să asigure ruperile de
ritm de învăţare şi accelerare sau decelerare a acestuia în funcţie de importanţa
sau esenţialitatea unor informaţii
§ flexibilizarea traseelor de educare accelerată a elevilor ce sunt
pasionaţi de un anumit domeniu şi au cunoştinţe avansate în acel domeniu,
§ cursurile de calificare şi specializare ale marilor companii tind să
capteze din ce în ce mai mult atenţia elevilor, aceştia concentrându-se asupra
posibilităţii de angajare pe funcţie bine plătită şi nu pe finalizarea ciclului de
educaţie finalizat cu diplomă de studii ce nu acoperă abilităţi profesionale sau
cunoştinţe deosebite.
• inexistenţa problemelor deschise fără răspunsuri perfecte în care
elevii să-şi poată aduce contribuţia,
o Problemele deschise incită mintea şi dezvoltă inteligenţa,
o lipsa evaluărilor cantitative şi a notării dezvoltă iniţiativa,
o atenţia asupra detaliilor calitative şi corelative dezvoltă capacităţile
de identificare a semnificativului şi a recunoaşterii de patern-uri
o demonstraţia nu poate înlocui trăirea fenomenologică şi
descoperirea legilor ce trebuie cunoscute la o anumită etapă
• inexistenţa unui schelet de instrumente de gândire ce transced
diferite
domenii în jurul căruia se organizează curricula,
• inexistenţa unor preocupări privind conţinutul hărţii mentale a
elevilor şi îmbogăţirea acesteia,
o cunoştinţele predate trebuie să fie relaţionate la hartă mentală a
elevilor că să fie absorbite, mai mult trebuie să vină că soluţii la dilemele şi
problemele specifice create de inconsistenţa hărţii mentale moştenite cultural.
• inexistenţa unor preocupări privind stilul de învăţare al elevilor şi
modul în care stilul de predare al profesorilor poate influenţa performanţele
elevilor şi dezvoltarea personalităţii acestora.
o Stilul clasic bazat pe învăţare-reproducere este acceptabil doar
pentru 20% dintre elevi, anume secvenţialii ce utilizează cu prioritate emisfera
stângă,
 o vizualii gândesc în imagini spre deosebire de secvenţiali ce gândesc
în cuvinte, kinestezicii ce gândesc în mişcări, sau senzitivii ce gândesc în stări
de spirit şi emoţii
o profesorul trebuie să transmită nu doar cunoştinţe repetabile, ci şi
emoţii pozitive, imaginea sau filmul acţiunii, trăirea fenomenului descris, starea
de spirit indusă,
Tehnici de stimulare a motivației
• a stârni curiozitatea elevilor prin
o elemente de noutate, prin crearea unor conflicte cognitive
(paradoxuri sau opinii opuse ale savanţilor, sau contradicţii vizibile faţă de
bunul-simţ comun,)
o prin utilizarea studiului de caz
o prin antrenarea elevilor în realizarea unor proiecte de echipă.
• A apela, la impulsul de autoafirmare al elevului, arătându-i că
învăţarea unei discipline îi deschide perspective profesionale într-o serie de
domenii prestigioase. (D.Ausubel)
• să realizeze un profil motivaţional al elevului printr-o evaluare a
o Intereselor
o atracţiilor şi respingerilor pentru o disciplină sau alta,
o a perspectivelor de viitor pe care şi le-a conturat,
o a valorii pe care o acordă activităţii de învăţare.
o percepţiile cu privire la competenţa şi gradul de control pe care
acesta estimează că le are în îndeplinirea diferitelor sarcini de învăţare.
• Profesorul poate să-i sensibilizeze pe elevi, stabilind legături între
materia predată şi domeniile de interes ale acestora ori iniţiind o discuţie cu
toată clasa despre utilitatea practică a materiei predate.
• Utilizarea judicioasă a competiţiei între elevi cultivă autoformarea (
motivaţia de autorealizare- nevoie de a fi în competiţie, de a fi mai buni decât
ceilalţi.) Studiile au arăta că cei care au un nivel ridicat al acestui tip de
motivaţie sunt mult mai puţin anxioşi atunci când întâmpina un eşec şi
profesiunile alese sunt cele în care au şanse să înregistreze succesul.
• A apela la ”efectul Pygmalyon ” : cu cât sunt mai mari aşteptările,
faţă de un om, cu atât acesta va obţine o performanţă mai mare. Nimic nu poate
fi mai motivant, pentru o persoană, decât aşteptările sale şi ale celorlalţi de la el
• strategiile de predare în funcţie de cunoştinţele pe care trebuie să le
transmită elevilor(Rolland Viau)
o Pentru cunoştinţe declarative (ansamblu de informaţii teoretice şi
abstracte ce trebuie învăţate pe de rost),trebuie:
§ începeţi predarea printr-o anecdotă, o istorioară insolită legată de
teoria ce urmează a fi predată sau printr-o problemă de soluţionat;
§ chestionaţi elevii asupra cunoştinţelor lor anterioare în legătură cu
fenomenul ori teoria ce urmează a fi explicate;
 § prezentaţi planul cursului sub formă de întrebări (acest mod de a
prezenta materia îi obligă pe elevi să-şi focalizeze atenţia asupra aspectelor
importante şi să caute să afle răspunsurile la întrebările puse);
§ organizaţi cunoştinţele sub formă de scheme, care permit
evidenţierea legăturilor dintre concepte;
§ daţi exemple care să îi intereseze pe elevi;
§ utilizaţi analogiile (astfel îi determinăm pe elevi să stabilească
legături între un domeniu pe care îl cunosc bine şi altul nou
o Pentru cunoştinţele cunoştinţele procedurale, Viau recomandă ca
profesorii să-i obişnuiască pe elevi să conştientizeze paşii ce trebuie parcurşi în
rezolvarea unei probleme, indiferent de domeniu
Evaluarea poate avea, de asemenea, efecte asupra motivaţiei elevilor.
Profesorii care pun accent pe travaliul cognitiv în învăţare, şi care totodată
recompensează predilect acest efort şi mai puţin abilităţile, au un impact
superior asupra motivării elevilor în învăţare în comparaţie cu cei care marşează
doar pe ideea prezenţei unor abilităţi potenţiale.
• actul evaluativ să se centreze mai mult
o pe progresul elevilor,
o pe recunoaşterea efortului pe care l-a depus fiecare pentru
îmbunătăţirea propriilor performanţe, şi nu doar să constate nivelul
cunoştinţelor.
Aprecierea evoluţiei elevilor trebuie să se facă în termeni pozitivi (lauda,
încurajare, evidenţiere), deoarece dezaprobarea este mai puţin eficientă în
stimularea motivaţiei învăţării.
Atât recompensele, cât şi pedepsele trebuie folosite cu discernământ, mai
ales atunci când se urmăreşte creşterea motivaţiei învăţării
• Recompensele pot avea un efect pozitiv pe termen scurt, dar pe
termen lung ele dăunează motivaţiei.
• în urma unor cercetări efectuate cu scopul de a vedea efectul
recompenselor asupra motivaţiei elevilor, Pelletier şi Vallerand au ajuns la
concluzia că o serie de recompense, precum banii sau premiile, provoacă la unii
elevi o scădere a interesului faţă de o activitate pe care, la început, au considerat-
o interesantă
• Alte cercetări au arătat că elevii care au o opinie bună despre
competenţa lor în rezolvarea unor sarcini de învăţare au fost decepţionaţi atunci
când au fost recompensaţi pentru activităţi pe care ei le considerau facile
Pentru elevi cu stimă de sine scăzută (percepţiile elevului cu privire la
competenţa sa în a îndeplini o activitate şi în gradul de control pe care crede că îl
exercită asupra acelei activitat), Rolland Viau recomandă următoarele strategii
de intervenţie:
• profesorul trebuie să-i înveţe pe elevi să gândească pozitiv atunci
când se află în faţa unei activităţi dificile („este greu, dar sunt capabil să
reusesc');
 • profesorul trebuie să-i obişnuiască pe elevi să-şi stabilească în
mod realist standardele de reuşită, să se raporteze la reuşitele lor anterioare şi să
nu se compare în permanentă cu ceilalţi colegi;
• profesorul trebuie să-i lase pe elevi să-şi definească ei înşişi
obiectivele învăţării; aceste obiective este bine să fie precise, pe termen scurt şi
să ţină seamă de capacităţile elevilor;
• profesorul poate să-i ceară elevului să verbalizeze operaţiile pe care
le execută; în felul acesta, va putea lua cunoştinţă de procedurile care sunt bine
executate, dar şi de cele care mai necesită exerciţii
• profesorul trebuie să-l obişnuiască pe elev să nu se judece prea
sever şi să nu se culpabilizeze atunci când greşeşte.
• profesorul trebuie să conceapă activităţi de învăţare care să nu fie
nici prea facile (pentru că nu mai reprezintă o provocare pentru elevi), dar nici
prea dificile (pentru ca elevii se descurajează rapid şi abandonează).
În practică educaţionala s-a constatat că profesorii comunică puţin cu
elevii slabi şi nemotivaţi, se mulţumesc cu răspunsuri incomplete ale acestora la
lecţie, sunt tentaţi să-i critice frecvent şi manifestă dispreţ faţă de ei atunci când
eşuează.
În faţa unor astfel de comportamente, elevii percepuţi ca slabi şi
nemotivaţi nu fac nici un efort pentru a învăţa, deoarece ei ştiu că profesorii îi
solicită foarte rar şi că lor li se adresează doar pentru a le face observaţii.
Faţă de elevii consideraţi slabi şi nemotivaţi, profesorul ar trebui să adopte
următoarele comportamente:
• să-şi exprime încrederea în capacitatea lor de a reuşi;
• să le acorde aceeaşi atenţie ca şi elevilor buni;
• să evite crearea de situaţii competitive în care ei nu pot decât să piardă;
• să nu le facă observaţii în faţa colegilor;
• să evite a-şi exprima dispreţul atunci când ei eşuează;
• să manifeste interes pentru reuşitele lor.
Alte soluții:
o Începerea lecţiei prin a da elevilor un motiv de-a fi motivat
o Expectanţe clare
o Fixarea unor obiective pe termen scurt
o Aprecierea verbală şi scrisă
o Stimularea descoperirii, explorării, curiozităţii epistemice
o varierea stimulilor are efecte motivatoare. Utilizarea aceluiaşi ton,
aceloraşi structuri gramaticale, lipsa gesticii acompaniată de o mină încremenită
nu susţine motivaţia pentru învăţare; Stimulii noi, surprinzători, complecşi sau
ambigui crează un fel de “trezire cognitivă” numită curiozitate epistemică
o schimbarea canalului de comunicare; folosirea cât mai multor
registre diferite de comunicare: oral, vizual, acţional precum şi recursul în
timpul expunerii la anumite scheme, desene, grafice şi la unele mijloace
auxiliare: retroproiector, diapozitive, etc. cresc motivaţia;
 o utilizarea umorului, ameliorează comprehensiunea şi creează o
atmosferă favorabilă menţinerii interesului
o formularea de întrebări; observaţiile sistematice realizate de
Silverman (1985) în mediul şcolar susţin că profesorii, ce adresează întrebări
elevilor renunţă la a oferi doar un flux permanent de cunoştinţe.
o Utilizarea unor materiale familiare pentru exemple

Conform teoriei SDT(Self-Determination Theory) care descrie motivaţia

elevului ca pe un continuum de la demotivare, trecând prin diferite etape de
motivare extrinsecă, la motivarea intrinsecă, un anumit comportament şcolar
poate fi descris de la lipsa motivaţiei sau resentiment, prin acceptarea pasivă,
până la acceptarea activă şi implicarea personală.
Mai jos este prezentat un set de strategii de intervenţie specific fiecărei
etape de motivare:
• Demotivare – perceperea sarcinii ca fiind fără sens, existența
convingerii că elevul nu are abilităţi pentru realizarea sarcinii:

• Utilizarea de material didactic şi mijloace tehnice variate;

• Propunerea de sarcini ţinând cont de tipul de inteligenţă al
elevilor(inteligențe multiple);
• Accentuarea rolului învăţării în clasă;
• Reglare externă – sub ameninţarea pedepsei sau sub atracţia
recompensei, elevul se decide să se supună şi să realizeze sarcina şcolară:

• Propunerea de sarcini/teme la alegere, creându-le sentimentul

controlului;
• Oferirea de recompense stimulative, centrate pe munca elevului şi
nu pe sine însuşi;
• Integrare – elevul descoperă că realizarea unei sarcini îi asigură
aprecierea din partea celorlalţi(colegi, profesor):
• Aprecierea progreselor se face în termeni pozitivi;
• Evitarea exprimării scepticismului cu privire la reuşita viitoare,
folosind sintagme de genul:”Am încredere…”, “Ştiu că poţi”;
• Identificare – comportamentul şcolar în sine începe să devină
important:
• Identificarea aspectelor de unicitate ale fiecărui elev, crearea unei
identităţi valorizate (“spiritul critic al clasei”, “rezolvitorul logic”, etc)
• Gratificarea activităţilor extraşcolare;
• Interiorizare – elevul interiorizează obiectivele propuse, noul
comportament devenind parte a propriei personalităţi:
• Implicarea elevilor în predare prin metoda”profesor pentru cinci
minute”;
 • Implicarea în activităţi extracurriculare în care să se manifeste în
funcţie de interesele proprii;
Concluzii

• nu există un comutator magic al motivaţiei, care să determine

oamenii să dorească să înveţe, să lucreze mai mult, să acţioneze într-o manieră
mai responsabilă.
• , Facilitarea şi nu controlul ar tebui să ne ghideze ideile, când
încercăm să schimbăm anumite comportamente în şcoală
• eforturile de-a motiva elevii într-o anumită direcţie vor avea un
succes mai semnificativ, dacă relaţia profesor – elev este considerată una de
colaborare între persoane ce pot, sau nu să împărtăşească aceleaşi sentimente,
expectanţe şi scopuri
• intervenţiile motivaţionale ce nu respectă scopurile, emoţiile şi
convingerile unei persoane legate de o anumită situaţie pot produce efecte pe
termen scurt, dar pe o perioadă mai mare de timp aceste intervenţii pot să
eşueze.