Motivarea elevilor – reuşita lecţiilor

Motivarea elevilor – reuşita lecţiilor

Motivaţia constituie un factor esenţial pentru obţinerea rezultatelor de înaltă calitate în
orice domeniu de activitate. Din această perspectivă motivaţia învăţării şcolare este o resursă de
optimizare a procesului didactic, o provocare pentru toţi actorii educaţionali: elevi, profesori,
părinţi. În acest context, profesorii trebuie să stimuleze întregul potenţial al elevilor săi şi să-i
orienteze spre succes, să promoveze o învăţare interactivă şi să manifeste un comportament
deschis, pozitiv şi reflexiv.
Valorile, dorinţele, nevoia de a obţine performanţe diferă de la elev la elev. Unii elevi
sunt entuziasmaţi atunci, cînd învaţă o lecţie nouă, dar alţii aşteaptă de la profesori să-i inspire,
sa-i activizeze. De aceea, stimularea şi menţinerea încrederii în sine, independenţei şi curiozităţii
cognitive sunt componente indispensabile ale activităţii didactice moderne, în caz contrar elevii
pot rămîne nemotivaţi.
Didactica modernă la chimie promovează învăţătura centrată pe elev şi anume pe
dezvoltarea personalităţii ce reprezintă subiectul actului de învăţare calitativă. Rolul
profesorului este de a găsi o modalitate optimă de stimulare a elevilor pentru un efort în
activitatea individuală. În liceu la profilul umanist se observă tendinţa elevilor de a acorda atenţie
sporită disciplinelor de profil, considerînd că disciplinele reale sînt secundare, prea complicate şi
fără importanţă pentru viitorul lor. Analiza motivelor de învăţare a disciplinelor reale denotă
problema lipsei interesului pentru învăţarea chimiei la majoritatea elevilor profilului umanist sau
o motivaţie insuficientă pentru a obţine performanţe.
În liceu la profilul umanist se observă tendinţa elevilor de a acorda atenţie sporită
disciplinelor de profil, considerînd că disciplinele reale sînt secundare, prea complicate şi fără
importanţă pentru viitorul lor. Analiza motivelor de învăţare a disciplinelor reale denotă
problema lipsei interesului pentru învăţarea chimiei la majoritatea elevilor profilului umanist sau
o motivaţie insuficientă pentru a obţine performanţe. Există o contradicţie profundă între dorinţa
mare a elevilor de a avea note înalte la chimie şi nivelul scăzut de competenţe specifice
acumulate în gimnaziu. Cum putem motiva elevii să înveţe din pasiune, fără a fi forţaţi de
împrejurări? Suntem preocupaţi de motivarea elevilor de a studia chimia anume în clasa a X-a,
profil umanist, cînd elevii abia încep treapta liceală, deoarece unii elevi subestimează importanţa
chimiei, iar pentru formarea personalităţii integre rolul chimiei este incontestabil. Aceasta este
ştiinţa, care oferă elevilor oportunitatea de a-şi forma competenţa de lucru inofensiv cu diverse
substanţe, de a investiga proprietăţile compuşilor şi fenomenele chimice, de a rezolva probleme
de mediu, şi a comunica utilizînd un limbaj ştiinţific abstract – simboluri, formule, ecuaţii, de a-
şi dezvolta gîndirea logică, creativă, critică, etc. Motivarea elevilor pentru învăţare şi formarea
personalităţii competente reprezintă principalele coordonate ale procesului educaţional modern,
în care învăţarea se sprijină pe corelaţia: a şti – a şti să faci – a şti să fii – a te schimba – a
schimba societatea.
In activitatea lor de predare profesorii folosesc o multitudine de procedee, prin care
captează atenţia şi interesul elevilor pentru o lecţie sau alta. Captarea atenţiei elevilor şi trezirea
interesului lor pentru noul subiect, care le va fi propus reprezintă aspectul de început al oricărei
lecţii. Ideală este- desigur- situaţia în care la sfârşitul acestei “secvenţe” cu care debutează orice
lecţie, elevii să-i solicite profesorului să le arate cum se face un lucru, sau cum se explică un fapt,
ori să iniţieze spontan o acţiune care li se pare captivantă. Dintre multiplele procedee utilizate de
către profesori în aceste scopuri cele mai importante par a fi următoarele:
motivarea prin introducerea unor activităţi cu caracter de joc;
motivarea prin crearea unei stări de competiţie sau de cooperare;
motivarea prin crearea situaţiilor problemă;
motivarea prin mărirea valenţelor afective ale activităţilor;
motivarea prin menţionarea performanţelor şcolare care urmează să fie atinse ş.a.
 În acest context, identificarea strategiilor didactice optime rămîne o problemă deschisă la
nivelul cercetărilor pedagogice angajate în contextul politicilor educaţionale
reformatoare. Avînd ca temă de cercetare pedagogică anume problema stimulării
motivaţiei de învăţare a chimiei la elevii din clasa a X-a, profil umanist, am aplicat în cadrul
temei ,, Modelul nuclear al atomului. Nucleu, proton, neutron, electron, nivel energetic” la
reflecţie tehnica cubului, care este o tehnică didactică, ce vizează: descrierea, comparaţia,
asocierea, analizarea, aplicarea, argumentarea atunci cînd se doreşte explorarea unui subiect nou
sau unul cunoscut din mai multe puncte de vedere:
1. DESCRIE (albastru) din ce este format atomul, părţile componente ale atomului, din ce este
format nucleul atomic, cele mai importante caracteristici ale componentelor atomare.
2. COMPARĂ (roşu) caracteristicile nucleului cu ale electronilor şi a protonilor cu ale
neutronilor.
3. ASOCIAZĂ (verde) modelul nuclear, propus de savantul fizician englez E. Rutherford numit
şi planetar al atomului cu sistemul solar.
4. ANALIZEAZĂ (galben) masa căror particule din componenţa atomului constituie masa
atomică:
a) masa electronilor;
b) masa neutronilor + masa protonilor + masa electronilor;
c) masa neutronilor + masa protonilor
5. APLICĂ CUNOŞTINŢELE DOBÎNDITE (violet) la estimarea numărului de electroni, protoni
şi neutroni în atomii cu diferite numere atomice.
6. EXPLICĂ /ARGUMENTEAZĂ (portocaliu) dependenţa dintre numărul nivelului energetic şi
puterea cu care sînt atraşi electronii de nucleu.
La tema ,,Repartiţia electronilor atomilor elementelor chimice din perioadele I–IV pe
nivele energetice” am aplicat o activitate motivaţională ,,Călătorie misterioasă”
Etape:
1. Organizarea pe grupuri-elevii s-au împărţit în patru echipe
Cate un grup, pe rand, devine ghidul calatoriei.
2.Prezentarea sarcinii didactice:
Fiecare grup primeşte sarcina să călătorească prin sistemul periodic, ca itinerar avînd
o anumită perioadă, pe care o analizează din punct de vedere a structurii
atomilor elementelor ei şi apoi să facă popas în căsuţa unuia dintre elemente – la
decizia grupului şi să descrie ,,Gazda” , adică structura atomului şi repartizarea electronilor pe
nivele energetice. De asemenea elevii au la dispoziţie cartea ,,Elementele chimice în viaţa
omului” şi Sistemul Periodic cu specificarea domeniilor de utilizare a elementelor chimice şi
ca să întregească prezentarea atomului unui element chimic, folosesc şi informaţiile din aceste
surse.

3.Activitatea in grupuri – elevii în rezultatul colaborării prezintă pe un

poster rezultatul ,,călătoriei „ lor, apoi invită colegii din alte grupe să
călătorească
împreună cu ei.

4.Evaluarea activităţii în grup se face reciproc de către echipele participante.

O motivaţie optimă este stimulatoare pentru obţinerea unui randament şcolar superior.
Raportat la finalitatea procesului instructiv-educativ, nivelul motivaţional optim se obiectivează
într-o motivare reuşită a elevilor în activitatea şcolară, prin comportamente adecvate scopurilor
educaţionale, în desfăşurarea unei activităţi de învăţare eficiente, în obţinerea unor performanţe
ridicate în învăţare atît sub aspect cantitativ, cît şi sub aspect calitativ.
În toate tipurile de activitate, fie ele de joc, de învăţare, de muncă sau de creaţie, elevii
doresc să atingă un anumit nivel de performanţă pentru a obţine satisfacţie personală, pentru
îmbunătăţirea sau menţinerea nivelului imaginii de sine. Bineînţeles, că fiecare din aceste forme
de activitate are particularităţile ei în ceea ce priveşte motivaţia atingerii performanţei.
Metodele interactive sunt modalitaţi moderne de stimulare a invăţării, sunt instrumente
didactice care favorizeaza interschimbul de idei, de experienţe, de cunoştinţe. Interactivitatea
presupune o invaţare prin comunicare, prin colaborare, produce o confruntare de idei, opinii si
argumente, creaza situaţii de invăţare centrate pe disponibilitatea si dorinţa de cooperare a
copiilor, pe implicarea lor directă si activă.
Numai implicînd elevii în diverse activităţi prin varierea modalităţilor de prezentare a
materialelor de studiu, utilizînd filme, prezentări, proiecte etc., metodelor folosite - apelînd la
problematizare, joc de rol, studiu de caz, învăţarea prin cooperare şi implicînd elevii la variate
activităţi - ascultare, scriere, comunicare, dezbatere, experimentare, rezolvare de probleme,
creaţie vom putea înlătura monotonia, apatia, plictiseala şi spori motivaţia elevilor faţă de
activitatea de învăţare a disciplinei chimia.
În pregătirea demersului educaţional mă frămîntau următoarele întrebări : „De ce unii elevi se
angajează în realizarea sarcinilor şcolare şi perseverează pînă la atingerea scopului, în timp ce
alţii se descurajează la primul obstacol şi abandonează activitatea propusă de profesor? De ce
unii vin cu dorinţa de a studia şi a cunoaşte chimia, pe cînd alţii din obligaţiune?”.Cercetînd,
mi-am dat seama că aceste întrebări trebuie căutate în domeniul motivaţiei. Efectuînd sondaje cu
elevii, rezultatele au demonstrat ca obiectul „chimia” este considerat de elevi greu de
însuşit.Astfel mi-am propus ca obiectiv să dezvolt la elevi dragostea şi interesul faţă de obiect şi
să motivez necesitatea însuşirii lui. Pornind de la problemă mi-am ales tema de cercetare: „
Aspecte practice în vederea formării de competenţe şi dezvoltării motivaţiei la elevi în cadrul
orelor de chimie”, cu următoarele obiective :
 formarea cunoştinţelor şi dezvoltarea personalităţii elevilor în domeniul cognitiv, afectiv şi
psihomotor
 formarea şi înţelegerea relaţiilor cauză-efect la studierea chimiei
 formarea şi dezvoltarea motivaţiei elevilor pentru sporirea calităţii instruirii
 formarea interesului şi consolidarea încrederii în sine, care apare în viaţa de zi cu zi.
 formarea obiectivelor atitudinale a pricepilor de a aplica cunoştinţele în viaţa cotidiană.
Motivaţia reprezintă o condiţie importantă în activitatea şi reuşita şcolară a elevului şi
consider că este o temă actuală ce are ca scop de a spori eficienţa procesulu de învăţămînt şi de a
investiga categoriile motivaţionale capabile să-i confere potenţial scopurilor învăţării. Motivaţia
este o sursă de activitate şi, de aceea, este considerată „motorul” personalităţii. Ea energizează şi
facilitează procesul de învăţare prin intensificarea efortului şi concentrarea atenţiei elevului, prin
crearea unei stări de pregătire pentru activitatea de învăţare. Elevii motivaţi sunt mai perseverenţi
şi învaţă mai eficient. Atît profesorul cît şi familia trebuie să sprijine toate formele de motivaţie
ale elevilor şi să promoveze permanent pe cele mai valoroase. Formarea motivaţiei este un
proces de lungă durată, dar nu este un fenomen unitar. Elevii nu numai că au grade diferite de
motivare, dar sînt sensibili la diferite tipuri de motivaţie. În cadrul orelor predate am observat că
un elev poate fi motivat să-şi facă o anumită temă pentru acasă pentru că este „impus” de
curiozitate sau interes pentru cunoaştere, în timp ce altul pentru că doreşte să obţină aprecierea
profesorului, colegilor sau părinţilor. Am observat din contingentul de elevi din clasă că unii
elevi pot să-şi realizeze sarcinile puse din obligaţie pe cînd alţii o fac conştiincios, depunînd un
efort cognitiv şi voliţional, iar alţii o fac doar din plăcere, sentimentul fiind сel de satisfacţie şi
încîntare şi nici de cum сel de efort. Am cercetat cum să găsesc modalitatea cea mai potrivită de
a motiva elevii din clasă, ţinînd cont de faptul că acestea au personalităţi diferite, stiluri diferite
de învăţare sînt mai sensibili la forme diferite de motivare.
Studiind literatura de specialitate am constatat că există două categorii opuse ale motivaţiei
învăţării : motivaţia intrinsecă şi extrinsecă.
 Motivaţia intrinsecă îl determină pe elev să participe la o activitate pentru plăcere şi
satisfacţie fără a fi constîns de factorii exteriori. Unii autori vorbesc în acest caz, de
motivaţie ,,izvorîtă din caracterul atractiv al scopului urmărit” (Winnefeld).
Unele forme de bază a acestui tip de motivaţie sunt :
1. Curiozitatea- exprimă nevoia de a şti, de a – şi lărgi şi îmbogăţi orizontul de cunoaştere.
2. Autoeficienţa – puterea de a gîndi pozitiv. Autoeficienţa este, de fapt, ceea ce psihologii
descriu prin „ încrederea în propriile forţe” şi „ prezenţa convingerii de reuşită”.
Motivaţia extrinsecă este accea a cărei sursă se află în exteriorul elevului şi al activităţii
desfăşurate. Acest tip de motivaţie este însoţit de trăiri emoţionale negative ( teamă de eşec,
pedeapsă) sau de trăiri pozitive (recompense materiale, note bune, laude) etc.
O motivaţie extrinsecă poate da naştere unei intrinseci, un elev care a învăţat la început
pentru note bune, sau pentru a face plăcere părinţilor, pe măsură ce asimilează cunoştinţe şi
dobîndeşte capacităţi şi competenţe ce –i provoacă o anumită satisfacţie poate ajunge să înveţe
din interes şi pasiune.
Motivaţia a fost definită de Al. Roşca : „ totalitatea mobilurilor interne ale conduitei, fie
că sunt înnăscute sau dobîndite, conştientizate sau ne – conştientizate, simple trebuinţe
fiziologice sau idealuri abstracte”.
Aş dori să menţionez termenul „ a fi motivat la învăţătură” care exprimă o stare
diomogenă mobilizatoare spre atingerea unor scopuri. Este vorba de acele elemente stimulatoare
pe care le numim „ impuls către...”, dorinţă, interesat de...etc. În acest caz elevul va fi profund
implicat în sarcinile de învăţare.
La celălalt pol se află termenul „ a nu fi motivat pentru învăţare „ caracterizat de absenţa
„ absorbirii”, prin pasivitate, concentrare foarte lentă şi greoaie. Implicarea elevului este adesea
ezitantă şi fără randamentul dorit.
Profesorul va avea un nivel optim de formare şi dezvoltare a motivaţiilor atunci cînd îl va
obişnui pe elev să aprecieze corect dificultatea sarcinii didactice cu care se confruntă şi dacă va
lua în consideraţie particularităţile psihologice individuale aplicînd strategiile didactice adecvate.
În vederea soluţionării şi ameliorării motivaţiei elevilor am dedus paşii următori pe care îi
fac pe parcursul activităţii didactice :
1. Încerc să explic elevilor mai puţin interesaţi care nu înţeleg ce trebuie să facă sau ce ar
trebui să facă la lecţie, de ce învăţăm ceea ce învăţăm, de ce o anumită activitate este
importantă.
2. Remunerez elevii care nu au consolidat un set motivaţional intrinsec de a învăţa dar pot fi
ajutaţi prin motivaţi extrinsecă.
3. Implic elevii în activităţi astfel încît ei sa se simtă utili, în rezultatul căreia activităţile
sporesc stima de sine a elevilor şi să intensifice motivaţia acestora pentru studierea
chimiei.
4. Utilizez emoţiile pozitive pentru a creşte productivitatea şi motivaţia. Astfel elevii învăţă
mai bine atunci cînd învăţarea este „ acompaniată” de emoţiile plăcute.
5. Satisfac nevoile elevilor cu scopul de a menţine interesul elevilor faţă de obiect şi a stării
lor de bine.
6. Identific nevoile cele mai importante pentru fiecare elev şi ţin cont de aceasta.
Un alt factor ce mă ajută la formarea de competenţе şi dezvoltarea motivaţiei elevilor
sînt tehnologiile didactice.În cadrul lecţiilor folosesc următoarele metode :
 Metoda „ Făuritorii” – o folosesc la finele unui capitol în toate clasele în care
profesez ,metoda constă în evaluarea cunoştinţelor acumulate la sfîrşitul unui modul.
 Modelarea – folosesc la : „ Chimia organică – cl. XI”, „Formula chimică - cl. VII”,
„Structura atomului cl. VII”. Ea îmi permite să-i motivez pe elevi, ca aceştia să
lucreze individual. Astfel elevii îşi dezvoltă aptitudinile de a explica mai corect
 noţiunile chimice, însuşesc mai eficient conţinutul temei, au satisfacţie cînd privesc la
relevanţa muncii lor .
 G.P.P. – aplic la rezolvarea problemelor şi a exerciţiilor. Din practică am observat că
dificultatea rezolvării problemelor treptat dispare la majoritatea elevilor.
 Ciorchinele –aplic această metodă la cl. XI studierea chimiei organice la recapitularea
claselor de compuşi organici, sau în clasa XII la tema „Reacţiile chimice” .
 Diagrama Venn – o folosesc la clasa studierea compuşilor organici. „ Hidraţii de
Carbon”, „Hidrocarburi, ,,Compuşii oxigenaţi şi azotaţi”.
 Experimentul – îmi permite să urmăresc procesul de relizare, obţinerea unui produs
precum şi atitudinea elevilor , astfel sînt motivaţi şi interesaţi în studierea disciplinei,
mai ales atunci cînd sînt puşi în rolul de veritabili experimentatori.