Sunteți pe pagina 1din 385

Teodor N.

Ţîrdea,
Petru V. Berlinschi, Anatol I. Eşanu, Didina U. Nistreanu,
Vitalie I. Ojovanu

DICŢIONAR
de Filosofie şi Bioetică

1
Chişinău - 2003
MINISTERUL SĂNĂTĂŢII AL REPUBLICII MOLDOVA
UNIVERSITATEA DE STAT DE MEDICINĂ ŞI FARMACIE
“NICOLAE TESTEMIŢANU” DIN REPUBLICA MOLDOVA

Teodor N. Ţîrdea,
Petru V. Berlinschi, Anatol I. Eşanu, Didina U. Nistreanu,
Vitalie I. Ojovanu

DICŢIONAR
de Filosofie şi Bioetică

Chişinău – 2003
Editura……………………

2
CZU 1/14:17(075.8)

Teodor N. Ţîrdea, Petru V. Berlinschi, Anatol I. Eşanu, Didina U. Nistreanu, Vitalie I.


Ojovanu. Dicţionar de Filosofie şi Bioetică. Chişinău,
2003, 324p

Aprobat de Consiliul Metodic Central a USMF “Nicolae Testemiţanu” din RM. Pr. Nr. 4 din 20
februarie 2003.

Recenzenţi:
Dumitru Caldare, doctor habilitat în ştiinţe filosofice, conferenţiar USM din RM
Petru Rumleanschi, doctor habilitat în ştiinţe filosofice, profesor universitar ASEM din RM
Larisa Spinei, doctor habilitat în ştiinţe medicale, profesor universitar USMF “Nicolae
Testemiţanu” din RM

În Dicţionarul de Filosofie şi Bioetică, care include circa 1522 de articole, se


elucidează probleme de bază ale filosofiei, bioeticii, sociologiei, problemelor filosofice
ale medicinii, sinergeticii, informaticii, ciberneticii, psihologiei etc. Un număr impunător
de articole sunt dedicate personalităţilor de vază ale filosofiei universale şi naţionale.
Majoritatea materialelor sunt ilustrate cu exemplificări din diferite domenii ale ştiinţei
contemporane
Este destinat înainte de toate studenţilor, magisteranzilor, doctoranzilor,
specialiştilor în filosofie, bioetică, medicină. Poate fi utilizat cu succes de reprezentanţii
diferitor specialităţi, cît şi de publicul larg de cititori.

Descrierea CIP a Camerei Naţionale a Cărţii


Teodor N. Ţîrdea, Petru V. Berlinschi, Anatol I. Eşanu, Didina U. Nistreanu, Vitalie I.
Ojovanu.
Dicţionar de Filosofie şi Bioetică.
Chişinău, 2003, 324 p

Redactor responsabil Redactori-adjuncţi


Teodor N. Ţîrdea Petru V. Berlinschi
Vitalie I. Ojovanu

ISBN……….. ©Ţîrdea T.N., 2003


© Berlinschi P.V., 2003
© Eşanu A.I., 2003
© Nistreanu D.U., 2003
© Ojovanu V.I., 2003

Editura

3
Chişinău - 2003

Bibliografie
Dicţionar de filosofie. - Oxford / Trad. din engl. - Buc., Univers enciclopedic, 1999. –
469 p.
Dicţionar de filosofie şi logică / Trad. din engl. - Buc.: Humanitas, 1996. – 365 p.
Dicţionar enciclopedic. – Buc.: Ed. Enciclopedică. – Vol. I. (A-C) 1993. –
509 p.; Vol. II (P-G) 1996. – 529 p.; Vol.III (H-K) 1999. – 502 p. Vol. IV (L-N) 2001.
– 649.
Dicţionar explicativ al limbii române. Ed. a II-a. – Buc.: Univers enciclopedic, 1998.
– 1192 p.
Didier Julia. Dicţionar de filosofie. Larousse / Trad. din franc. - Buc.: Univers
enciclopedic, 1996. – 374 p.
Ţîrdea Teodor N. Informatizarea, cunoaşterea, dirijarea socială. Eseuri filosofice.
- Chişinău, Ştiinţa, 1994. – 214 p.
Ţîrdea Teodor N. Introducere în sinergetică. – Chişinău, 2003. – 90 p.
Ţîrdea Teodor N. Filosofie şi Bioetică: istorie, personalităţi, paradigme. – Chişinău,
2000. – 215p.
Ţîrdea Teodor N. Filosofie socială şi sociocognitologie. – Chişinău, 2001.- 90 p.
Дикционар де филозофие. – Ед. a 4-a. / Трад. дин русэ. – Кишинэу: Ред.
принчип. а ЕСМ, 1985. – 440 п.
Краткий психологический словарь. – М.: Политиздат, 1985. – 432с.
Краткий словарь по социологии. – М.: Политиздат, 1988. – 479с.
Мик дикционар де филозофие. / Трад. дин русэ. – Кишинэу: Картя
Молдовеняскэ, 1990. – 393 п.
Современная западная философия: Словарь. - Политиздат, 1991. – 141 с.
Словарь по этике. - Изд. 6-е. – М.: Политиздат, 1989. – 448с.
Философский словарь. – Изд. 6-е, перераб. и доп. – М.: Политиздат, 1991. – 560
с
Философский энциклопедический словарь. – 2-е изд. – М.: Сов. энциклопедия,
1989. – 815с.
Цырдя Ф. Н. Социальная информация: философский очерк. - Кишинэу:
Штиинца, 1978. – 144с.
Цырдя Ф.Н. Информатика ши пргресул сочиал. - Кишинэу: Картя
Молдовеняскэ, 1989. - 110п.
Цырдя Ф. Н., Берлинский П.В. Философия (C курсом биоэтики). – Кишинэу:
Медичина, 2002. – 551 с.

4
DE LA AUTORI

Dicţionarul de Filosofie şi Bioetică este o lucrare de


amploare, autorii căreia (acad., d.h.ş.f., prof.univ. Teodor N.
Ţîrdea, conf., d.ş.f. Petru V. Berlinschi, conf., d.ş.f. Anatol I.
Eşanu, conf., d.ş.f. Didina U. Nistreanu, conf., d.ş.f. Vitalie I.
Ojovanu) au înfăptuit investigaţiile de rigoare pe o perioadă de
circa 6 ani în cadrul catedrei Filosofie şi Bioetică a USMF
“Nicolae Testemiţanu” din RM. Ideea alcătuirii “Dicţionarului de
Filosofie şi Bioetică” reiese din necesitatea stringentă cauzată
de lipsa unui atare material în spaţiul nostru naţional. Pe
parcursul ultimilor 10 ani la noi au fost difuzate diverse
dicţionare şi enciclopedii de filosofie, traduse din alte limbi
(engleză, franceză, rusă) dar care nu pot fi de un real folos atît
pentru studenţii şi doctoranzii Universităţii de Stat de Medicină
şi Farmacie, cît şi pentru alte categorii de populaţie din cauza
neadaptării conţinutului lor la exigenţele specifice a unui atare
dicţionar la condiţiile noastre sociale. Totodată majoritatea
articolelor din dicţionarele deja publicate au un limbaj prea
academizant, ori diverse deficienţe de altă natură în redarea
materialului. Afară de aceasta, în literatura de specialitate
actualmente lipsesc ediţii de acest gen în domeniul bioeticii.
Circa 40% din articolele dicţionarului sunt recent absolut
noi (preponderent cele ce ţin de bioetică, sinergetică,
informatică socială, de filosofia medicinei, de noosferologie,
sociocognitologie etc.). Conţinutul a circa 50% din articole cu
denumiri tradiţionale a fost totalmente înlocuite ţinîndu-se cont
de realizările recente ale filosofiei, ştiinţei, medicinei etc.
Conţinutul restului articolelor a fost adaptat la noile exigenţe ale
timpului, programelor de studii, profilului profesional. Ideile
expuse în conţinutul articolelor respectă pluralitatea de opinii,
nu se plasează pe o poziţie oarecare conceptuală partinică
(politică, ideologică, religioasă etc.).
Dicţionarul, conţinînd circa 1500 articole, s-a expus sub
formă de termeni, categorii, personalităţi (cu analiza
concepţiilor şi aportului), denumiri de domenii ori perioade,
toate acestea expuse în ordine alfabetică. Un număr impunător
de articole sunt dedicate personalităţilor de vază ale filosofiei
universale şi naţionale. Majoritatea materialelor sunt ilustrate cu
exemplificări din diferite domenii ale ştiinţei contemporane. Din

5
Republica Moldova au fost incluşi doctorii habilitaţi în ştiinţe
filosofice, deasemenea autorii lucrării recente şi şefii catedrei de
filosofie a USMF “Nicolae Testemiţanu” din toate timpurile.
Articolele se referă la istoria filosofiei, la domeniile
filosofiei, bioeticii, informaticii sociale, informaticii medicale,
eticii medicale, deontologiei, logicii formale, psihologiei,
sinergeticii, ecologiei, noosferologiei, politologiei etc. Dicţionarul
este destinat înainte de toate studenţilor pentru a fi utilizat în
cadrul cursului “Filosofie şi Bioetică”. Cu succes el poate fi
utilizat la cursurile “Istoria şi filosofia culturii universale şi
naţionale”, “Politologie”, “Filosofia ştiinţei şi tehnicii” (pentru
doctoranzi şi competitori), la alte cursuri cu profil teoretic
medical etc. În acelaşi timp dicţionarul poate satisface şi
necesităţile filosofice, ştiinţifice şi culturale ale diferitor categorii
de populaţie.

A şi devine condiţia ei preliminară.


(Înţeleg pentru a crede). A.P. a fost şi
unul din fondatorii metodei
ABELARD PIERRE (1079-1142) -
scolastice. În domeniul logicii a
filosof, logician şi teolog, poet
comentat lucrări de Porphyrios,
francez. Fiind elevul lui Roscelin şi a
Aristotel şi Boethius, precum a creat
lui Guillaume de Champedux ulterior
o lucrare a sa “Dialectica”.
devine adversarul doctrinelor
Op.pr.: ”Povestea nenorocirilor
acestora - respectiv al
mele”; “Dialectica”; ”Introducere în
nominalismului şi realismului,
teologie”; “Pro şi contra”; “Scito te
formulînd o teorie proprie cu unele
ipsum” (Cunoaştete pe tine însuţi);
trăsături ale concepţiei aristotelice,
“Da şi nu”.
denumită conceptualism. El se şi
consideră întemeietorul
ABORDARE DE SISTEM - orientare
conceptualismului în scolastică -
metodologică în ştiinţa şi în practica
concepţie filosofică intermediară
socială la temelia căreia se află
între nominalism şi realism, care
cercetarea obiectului ca sistem. A.
recunoaşte existenţa mintală a
de s. e o concretizare a metodologiei
generalului (a “conceptelor”). Totuşi
universale, a principiilor dialecticii
la general a avut o poziţie
folosite la studierea, proiectarea şi
antirealistă. La el universaliile nu
construirea obiectelor ca sisteme. A.
dispun de realitate independentă,
de s. include în sine un ansamblu de
real existînd doar lucruri aparte. Însă
metode de cercetare şi construire,
universaliile capătă realitate în sfera
moduri de descriere şi explicare a
mintală în calitate de noţiuni. La baza
obiectelor complexe în dezvoltare,
cunoaşterii stă reprezentarea
care au o structură ierarhică cu
senzorială. În actul contemplării
multe niveluri, cu autoreglare, cum
senzoriale omului i se dă numai
sunt, de ex., sistemele biologice,
singularul. Ideile există numai în
psihologice, sociale, sistemele om -
gîndirea divină. În conceptul lui A.P.
maşină ş.a. Obiectul care se supune
raţiunea se separă parţial de credinţă
studierii e privit ca o interacţiune

6
dintre elemente ce alcătuiesc o nouă relaţiile sale, ca un tot întreg,
calitate cu noi însuşiri. Însuşirile dezvoltat. Procesul cunoaşterii e
întregului nu sunt o sumă a însuşirilor alcătuit din două etape. Prima - de la
elementelor. În condiţiile C. ca obiect de studiu care există în
informatizării sociumului apar noi afara noastră, obiectiv, la A. în
sisteme, inclusiv sistemele de experţi gîndire şi a două etapă, de la
în medicină, care contribuie la abstract în gîndire la concret tot în
perfecţionarea activităţii în domeniul gîndire. De ex., procesul de stabilire
ocrotirii sănătăţii şi la rîndul său a diagnozei începe de la omul real,
devine obiect al A. de S. concret. În rezultatul unui şir de
abstractizări în conştiinţa medicului
ABSOLUT (din lat. absolutus - se formează o totalitate de abstracţii
necondiţionat, independent) - termen (temperatură, puls, durere, raluri,
în filosofia tradiţională pentru slăbiciune şi a.) în care dispare omul
desemnarea unui subiect veşnic, concret cu toate relaţiile,
infinit, necauzat, perfect şi imuabil. El contradicţiile sale. Bazîndu-se pe
constituie un întreg perfect şi nu aceste noţiuni medicul face
depinde de nimic altceva, el însuşi concluzie abstractă, că omul e
conţinînd şi creînd tot ce există. bolnav. Ulterior are loc procesul de
Acest termen desemnează obiectul concretizare a acestui A. pînă la
metafizicii, similar cu “universul”, coincidenţa cît mai precisă a
“totul”, “realitatea”. Datorită folosirii cunoştinţelor medicului cu boala
lui de către postkantieni, termenul a pacientului, cu alte cuvinte, a
fost asociat cu o interpretare concretului imaginar cu cel
idealistă a naturii Universului. A senzorial. Cea mai importantă etapă
figurat în mai multe ipostaze: e a doua, de la abstract în gîndire la
“Unul”(eleaţii), “Binele” (Platon), concret în gîndire, deaceea metoda
“Dumnezeu” - (creştinism), “Eul se numeşte metoda de ascensiune
absolut” (Fichte), “Ideea absolută” de la A. la C.
(Hegel), “Voinţa” (Schopenhauer),
“Intuiţia” (Bergson). Termenul ABSTRACŢIE (din lat. abstractio -
“Absolut” a fost folosit pentru prima abstragere, distragere) - procesul cît
oară către sfîrşitul sec. XVIII de către şi rezultatul formării imaginilor
M.Mendelssohn şi F.Jacobi, însă realităţii prin abstractizarea de la o
folosit în largă circulaţie de către serie de proprietăţi, trăsături
F.Schelling. distinctive ale obiectelor şi de
raporturi dintre ele, de asemenea
ABSTRACT ŞI CONCRET – categorii evidenţierea, depistarea unui raport
filosofice care reflectă diferite laturi a sau proprietăţi. Orice cunoaştere
obiectelor şi fenomenelor. A. (din lat. este legată de procesul abstracţiei.
abstracţio - abstragere, abstractizare, Abstractizarea evidenţiază
abatere) - metodă general-ştiinţifică esenţialul, scoţîndu-l la iveală din
care reproduce imaginar o însuşire, o complexul secundarului,
relaţie, un aspect al obiectului, îl incidentului. De exemplu, în cadrul
simplifică, îl priveşte unilateral, formării noţiunii “arbore” prin
nedezvoltat. C. (din. lat. concretio - abstracţie se trece cu vederea peste
condensare) e o metodă contrară A. însuşirile speciale, individuale,
Ea cere să privim obiectul incidentale (culoarea, înălţimea,
multilateral, cu toate însuşirile şi grosimea, specia etc.) păstrîndu-se

7
numai cele esenţiale (rădăcină, neoplatonismului în sec. IV-V. În 529
tulpină, ramuri). În rezultatul a fost închisă de către împăratul
examenului medical omul concret se Justinian, acest fapt marcînd formal
transformă în date abstracte: puls, sfîrşitul istoriei filosofiei antice.
temperatură, tensiune arterială etc.
Prin A. scade conţinutul noţiunii, iar ACCIDENŢĂ (din lat. accidenţia -
sfera ei se măreşte, devenind tot mai întîmplare, ceea ce se întîmplă) -
generală, mai abstractă. Contrarul termen filosofic ce exprimă o
abstractului este definiţia. În ştiinţă însuşire accidentă, neesenţială,
de cel mai dezvoltat sistem de secundară, provizorie a unui lucru.
abstractizare dispune matematica, Termenul a fost introdus de Aristotel
dar fiecare ştiinţă dispune de în “Metafizica” şi “Fizica”, a fost
procedeele proprii de abstractizare. răspîndit în scolastică şi filosofia
Abstractizarea este o metodă secolelor XVII-XVIII, de asemenea se
universală de cunoaştere. întîlneşte la Kant, Fichte, filosofii sec.
XVIII-XIX. A. este contrar “esenţei”,
ABSURD (lat. absurdus – lipsit de sens) – ceea “esenţialului”, “substanţialului” (vezi
ce contrazice logicii, legilor naturii şi societăţii, şi “Substanţă”)
contrar bunului-simţ. Reprezentanţii
existenţialismului (Kierkegaard, Jaspers, ACORDUL (consimţămîntul) INFORMAT
Heidegger, Sartre, Camus) consideră că lumea – mod de abordare antipaternalist al relaţiilor
este lipsită de sens şi numai retrăirea A. este dintre medic şi pacient. A.I. constituie o
existenţa autentică. paradigmă a bioeticii conform căreia pacientul
acceptă benevol tratamentul sau procedura
ACADEMIA PLATONICĂ - şcoală terapeutică după punerea la dispoziţia lui a
filosofică întemeiată de Platon (c. 387 informaţiei medicale adecvate. Prin urmare
î.e.n.) la Atena în grădina lui acest proces prevede două componente de
Academos (erou în mitologia greacă). bază: acordarea informaţiei şi acceptarea
Fiind în esenţă idealistă se opunea consimţămîntului. Conform A.I. medicul e
materialismului antic. După moartea obligat să informeze pacientul despre
lui Platon doctrina şcolii se schimbă caracterul tratamentului indicat, despre riscul
pe parcurs. În istoria ei de aproape ce poate apare în procesul de lecuire şi
un mileniu a avut mai multe etape ce alternativele terapiei propuse. În A.I. noţiunea
se caracterizau prin influenţa cîtorva de tratament alternativ devine o categorie
curente idealiste. Astfel perioada fundamentală. Medicul propune bolnavului
Academiei antice (sec. IV-III î.e.n.) a cea mai accesibilă şi justificată variantă de
jucat un mare rol în dezvoltarea tratament, însă decizia finală, definitivă o ia
matematicii şi astronomiei, se pacientul, reieşind din valorile sale morale.
intensifică înrîurirea pitagorismului; Volumul şi calitatea informării pacientului
perioada Academiei medii (sec. III ţine de nivelul de cultură şi de dezvoltare a
î.e.n.) s-a aflat sub influenţa asistenţei medicale, de standardele de
scepticismului; perioada Academiei apreciere a relaţiilor “medic-pacient”. În
noi (sec. II-I î.e.n.) aprofundînd literatura actuală se evidenţiază trei criterii în
scepticismul i-a atitudine împotriva ceea ce priveşte evaluarea cantităţii şi calităţii
doctrinei despre adevăr a stoicilor. În informaţiei oferite pacientului: a) “criteriul
perioadele următoare Academia profesional” (medicul e obligat să ofere
uneşte în mod eclectic platonismul, pacientului un aşa volum de informaţie pe
stoicismul, aristotelismul şi alte şcoli. care majoritatea colegilor lui l-ar fi propus
Trece definitiv pe poziţiile bolnavului în aceleaşi condiţii); b) “persoană
judicioasă” (pacientul trebuie să fie asigurat

8
cu întreaga informaţie pentru a lua decizia Op.pr.: “Despre caracterul
potrivită, referitoare la tratament); c) muritor al sufletului omenesc”,
“standardul subiectiv”, care cere ca medicii pe “Exemplu al unei vieţi omeneşti”.
măsura posibilităţilor să adapteze informaţia la
interesele şi particularităţile concrete ale ACTIVITATE - mod de atitudine
fiecărui pacient în parte. În viziune bioetică activă, specific umană faţă de lumea
acest criteriu este cel mai acceptabil, deoarece înconjurătoare, care constă în
el se bazează pe principiul protejării transformarea şi subordonarea
autonomiei bolnavului. Actualmente în practica acestei lumi scopurilor umane prin
medicală sunt atestate două modele de bază a producerea bunurilor materiale şi
acordului informat: static şi procesual. În spirituale, transformarea condiţiilor
primul model formularea şi acceptarea deciziei şi relaţiilor sociale, dezvoltarea
reprezintă un eveniment cu limite temporale omului însuşi, a capacităţilor,
bine stabilite. După aprecierea stării deprinderilor şi cunoştinţelor lui. A. e
pacientului medicul stabileşte diagnoza şi un proces, în care omul devine
elaborează un plan de lecuire. Concluziile şi subiectul activ, care transformă în
recomandările medicului inclusiv informaţia mod creator natura, iar fenomenele
despre risc, despre avantajele tratamentului naturii devin obiectul A., care din
propus şi/sau alternativele eventuale se pun la materialul A. se transformă în
dispoziţia pacientului. Accentul se pune pe produsul ei. A. umană poartă un
informarea deplină şi precisă oferită caracter conştient. Ea include în sine
pacientului în momentul luării deciziei. scopul A., mijloacele, rezultatul şi
Modelul procesual al A. i. se bazează pe ideea procesul activităţii. Se cunosc mai
că acceptarea deciziei medicale constituie un multe clasificări a formelor de A.: A.
proces îndelungat, iar schimbul de informaţie materială şi spirituală; de producţie
trebuie să aibă loc pe tot parcursul timpului (practică) şi teoretică; reproductivă
interacţiunii medicului cu pacientul. În modelul (obţinerea rezultatului cunoscut prin
procesual bolnavul joacă un rol mai activ în mijloace cunoscute) şi productivă,
comparaţie cu rolul relativ pasiv din modelul creatoare, cînd se elaborează
static (fragmentar). Condiţiile create de al scopuri noi cu mijloace
doilea model sunt mai favorabile pentru corespunzătoare lor, sau se ating
realizarea autodeterminării pacientului. Acest
scopuri cunoscute prin mijloace noi.
model permite de a exclude comportarea
formală a medicului faţă de bolnav şi de a
ACTIVITATE MEDICALĂ – varietate a
limita substanţial recidivele paternalismului
activităţii profesionale a medicilor ce are un
Respectarea autonomiei, autodetrminarea
şir de particularităţi: 1. Specificul obiectului
pacientului este o valoarea fundamentală şi
de muncă. Obiectul medicinei (omul,
asistenţa medicală nu trebuie să o neglijeze.
sănătatea şi boala) este foarte complicat. În
activitatea vitală normală şi patologică a
ACOSTA URIELI (c. 1585-1640) -
omului se manifestă şi subordonează toate
filosof olandez, reprezentantul
formele de mişcare a materiei, unitatea
raţionalismului. În opera sa “Exemplu aspectului biologic şi social. 2. A. m. are un
al unei vieţi omeneşti” A.U. dezvoltă caracter contradictoriu, complex, în care se
probleme de etică. El susţine că intercalează factorul obiectiv şi subiectiv,
dragostea reciprocă dintre oameni e conştient şi spontan, necesar şi întîmplător.
o lege a naturii, care e proprie Bolnavul este şi obiect şi subiect al medicinei.
oamenilor din născare. Anume ea le În A. m. predomină factorul subiectiv.
ajută lor să deosebească binele de Metodele de examinare a organismului uman
rău. sunt în majoritate subiective, deoarece
rezultatul acestor metode depind de experienţa

9
şi calificarea medicului. 3. Medicul are de a acestea, p. este puterea sau
face cu informaţia despre pacient care este capacitatea de a efectua schimbări,
“codificată” în diferite simptome şi sindrome şi stări etc. În filosofia lui Husserl A.
trebuie descifrată şi interpretată. înseamnă existenţă în timp şi spaţiu
Diagnosticarea medicală actuală s-a şi e opusă posibilităţii. În psihologie
transformat dintr-o formă deosebită a activităţii actualitatea susţine că esenţa
medicale într-o disciplină ştiinţifică sufletului se află în acţiune, nu în
(semiologia). 4. Gîndirea clinică a medicului substanţă cum susţine teoria
are un caracter ambiguu: capacitatea de a fixa substanţialităţii; reprezentanţi:
cunoscutul (generalul) şi de a medita asupra Hume, Kant, Fichte, Hegel, Wundt,
specificului. 5. Specificul A.m. constă în Rădulescu-Motru. Adepţii teoriei A. în
unitatea abordării ştiinţifice şi valorice în filosofie sunt: Heraclit, Plotin, Fichte
studierea omului. O trăsătură distinctivă etc.
importantă a practicii medicale este orientarea
ei axiologică. Omul cu sănătatea lui este ACTUALIZARE (din lat. actualis -
valoarea supremă şi aceasta determină activ) - noţiune care reflectă
caracterul relaţiilor subiect-obiect în medicină. trecerea existenţei din posibilitate în
6. Medicina de azi trece treptat de la sistemul realitate. În filosofia lui Aristotel, şi
binar “medic – pacient” la sistemul din trei mai apoi, în scolastica medievală A.
elemente “medic – tehnica – pacient”. era legată cu recunoaşterea lui
Informatizarea medicinei contribuie la Dumnezeu ca forţă motrice
creşterea competenţei şi profesionalismului universală, externă de existenţă,
medicilor, se îmbunătăţeşte calitatea care contribuie la transformarea
diagnosticării, se exclude unilateralitatea şi posibilităţii în realitate. În concepţia
subiectivismul în procesul activităţii medicale. dialectică (Hegel, Marx ş.a.) A. e
Mijloacele tehnice şi computerele, fiind surse determinată de lupta contrariilor,
de informaţie despre bolnav, funcţionează pe trecerea schimbărilor cantitative în
baza programelor formal-logice şi deaceea sunt calitative şi negarea calităţii vechi
într-o măsură oarecare limitate, ne dau de una nouă.
concluzii probabile despre mai multe boli
posibile. Deaceea lucrul principal de
ACŢIUNE DE REZONANŢĂ – noţiune
argumentare şi diferenţiere a diagnozei trebuie
sinergetică ce reflectă modul de reacţionare a
să-l facă personal medicul (şi nu maşina).
sistemelor neliniare. În orice proces neliniar
Computerizarea şi informatizarea sferei
există un anumit domeniu de parametri sau un
medicale nu poate înlocui complet metodele
stadiu unde sistemul neliniar este deosebit de
clasice de diagnosticare, medicul trebuie să
sensibil faţă de acţiunile coordonate cu
posede atît metodele clasice, cît şi metodele noi
proprietăţile lui interne (acţiuni de rezonanţă).
de diagnosticare şi tratament. Pentru asta se
Acţiunea de gestionare a proceselor de
cere o pregătire profesională a medicilor mai
dezvoltare a sistemului neliniar deschis va
amplă, care presupune şi o cultură filosofică, o
avea eficienţă doar atunci, cînd ea v-a fi de
pregătire logico-metodologică.
comun acord cu proprietăţile interne ale
acestui sistem, adică cînd este prezent
ACTUALITATE ŞI POTENŢIALITATE
fenomenul de rezonanţă.
(din lat. actualis - activ şi potentia -
putere) - termeni filosofici ce ADAPTARE (din. lat. adapto -
marchează contrastul între ceea ce adaptez) - noţiune care desemnează
este activ, în acţiune şi ce e forţă, capacitatea organismelor vii de a
capabilitate, posibil. A. este modul în obţine o structură morfofiziologică în
care un lucru poate produce alte acord cu mediul exterior şi a celui
lucruri sau poate fi produs de interior, asigurînd în acelaşi timp

10
reproducerea şi supravieţuirea absolute se referă la unele laturi,
organismului, speciei sau a aspecte, însuşiri, manifestări
populaţiei. A. se realizează prin particulare ale lumii. Paradigma
acomodare, aclimatizare şi dialectică afirmă, că cunoaşterea
naturalizare. A. este interpretată ca este un proces infinit, deaceea
rezultatul creaţiei divine sau ca omenirea niciodată nu va atinge
consecinţă a acţiunii unei forţe nivelul adevărului absolut în ultimă
spirituale (entelehia), în darwinism - instanţă. Cea mai mare parte a
rezultatul luptei pentru existenţă şi a cunoştinţelor umane poartă un
selecţiei naturale. În cibernetică A. caracter relativ.
contribuie la reacţionarea raţională a
sistemului complicat autonom la ADEVĂR CONCRET - adevărul în
condiţiile variabile ale mediului anumite condiţii şi în anumit timp.
înconjurător. Adevăr abstract nu există. Orice teză
a ştiinţei, orice judecată despre lume
ADECVAT (din lat. adaequatus - va fi adevărată numai fiind privită ca
potrivit, adecvat cu ceva) - nimerit, o reflectare a existenţei temporal -
corespunzător, echivalent. Contrar: spaţiale concrete.
ne (in) adecvat, nepotrivit. În teoria
cunoaşterii acest termen filosofic ADEVĂR DUBLU - noţiune apărută
serveşte pentru desemnarea în evul mediu. Ea cuprinde în sine
reproducerii veridice în recunoaşterea existenţei separate a
reprezentările, noţiunile şi judecăţile două adevăruri - adevărurile
legăturilor şi relaţiilor obiective ale filosofiei, ştiinţei şi adevărurile
realităţii. În acest sens adevărul se teologiei, religiei. Adepţii teoriei
defineşte ca adecvitatea gîndirii faţă adevărului dublu (Averroes, D.Scott,
de existenţă. La Spinoza şi Locke W.Okkam, în epoca Renaşterii -
adecvate sunt acele reprezentări Pomponazzi, G.Galilei ş.a.). în felul
care corespund pe deplin obiectelor acesta încercau să elibereze ştiinţa
lor. de sub influenţa religiei.

ADEVĂR - categorie filosofică care ADEVĂR OBIECTIV - categorie


vizează corespunderea adecvată a filosofică, care vizează cunoştinţele,
imaginii cu obiectul, a cunoştinţelor conţinutul cărora e determinat de
cu realitatea obiectivă. obiectul cunoaşterii şi independent
de subiect. Adevărul se referă la
ADEVĂR ABSOLUT ŞI RELATIV - cunoştinţele noastre despre lume şi
categorii filosofice, care oglindesc nu la însăşi lume. Cunoştinţele sunt
procesul dialectic al cunoaşterii de la subiective după formă şi obiective
cunoştinţe incomplete la cele după conţinut. Adevărul se referă
complete (vezi: A. absolut, A. relativ). numai la conţinutul cunoştinţelor.
Principiul fundamental în aprecierea
ADEVĂR ABSOLUT - categorie veridicităţii cunoştinţelor este
filosofică ce vizează coincidenţa principiul gnoseologic al
completă, exactă a imaginii cu corespondenţei imaginii cu obiectul.
obiectul reflectat. Aceste cunoştinţe Adevărul nu e determinat de
nu depind de dezvoltarea cunoaşterii numărul de voturi. De exemplu, din
şi practicii sociale de aceea sunt faptul, că ideea indivizibilităţii
adevăruri eterne. Adevărurile atomului pînă la finele secolului XIX

11
era susţinută de majoritatea neaditive (emergente) determină
oamenilor, nu rezultă, că ea era specificul acestor obiecte şi
adevărată. integralitatea lor. Prezenţa relaţiilor
neaditive e condiţionată de modul
ADEVĂR RELATIV - categorie de legături şi interacţiuni dintre
filosofică care reflectă coincidenţa părţile întregului şi pentru studierea
incompletă a imaginii cu obiectul. acestui întreg nu e suficient să se
Adevărul relativ nu cuprinde toate cunoască părţile ci e necesar de
laturile, aspectele obiectului reflectat, apelat la metoda abordării de
ceva rămîne necunoscut. În procesul sistem.
cunoaşterii are loc trecerea treptată
de la A.R. la cel absolut. Adevărul ADLER ALFRED (1870-1937) – medic şi
absolut poate fi înţeles ca o sumă a psiholog austriac, întemeietorul psihologiei
adevărurilor relative. Iar în A.R. se individuale. Fiind elevul lui S.Freud neagă
conţin elemente ale adevărului interpretarea freudiană a visurilor, explicarea
absolut (aceea ce se păstrează şi se dereglărilor psihice prin factorii sexuali,
completează ulterior). Adevărurile respinge concepţia libidoului şi complexului
absolute şi relative sunt dialectic Oedip. El considera că psihologia umană nu
legate între ele, exprimînd diverse poate fi redusă la procesele fiziologice şi
aspecte ale unui şi acelaşi adevăr biologice. Omul trăieşte în societate şi este
obiectiv. determinat de factorii sociali şi culturali, care
limitează tendinţele lui. Individul înţelege
ADIAPHORA termen aplicat în etică slăbiciunile sale şi tinde să le depăşească prin
şi sociologie pentru a exprima mecanismele superiorităţii şi dominaţiei.
lucrurile indiferente, fără valoare Nevroticul este acel care nu dovedeşte să se
morală. La stoici A. erau bunurile adapteze cu aceste mecanisme, el se opune şi
pămînteşti: onoarea, averea, protestează la orice încercări de constrîngere
sănătatea, chiar şi viaţa după trup. din partea societăţii. Tratarea neurozelor prin
psihanaliză.
ADITIV ŞI NEADITIV (lat. additivus - Op.pr.: “Temperamentul nevrotic”,
suplimentar, obţinut prin adunare) - “Practica şi teoria psihologiei individuale”,
noţiuni care desemnează tipurile de “Cunoaşterea omului”, “Psihologia şcolarului
relaţii dintre întreg şi părţile lui greu educabil”, “Sensul vieţii”.
componente. Relaţiile de aditivitate
se exprimă prin forma: “întregul este ADORNO, WIESENGRUND
egal cu suma părţilor”. De ex., masa TEODOR (1903-1969) - filosof,
organismului e egală cu suma sociolog, muzicolog german,
maselor părţilor lui componente. membru al şcolii de la Frankfurt.
Întregul care-i alcătuit din însuşiri Împreună cu alţi adepţi ai acestei
aditive se numeşte întreg sumar. şcoli a dezvoltat o filosofie pesimistă
Orice obiect material posedă însuşiri referitor la istorie. El a supus criticii
aditive. În obiectele complexe pe cultura vest-europeană şi societatea
lîngă proprietăţile aditive sunt şi în întregime, susţinînd că istoria
proprietăţi neaditive. Relaţiile de omenirii nu este altceva decît istoria
neaditivitate se exprimă prin forma: individualizării, înstrăinării continue
“întregul este mai mare decît suma a omului. Ca reprezentant al
părţilor (superaditivitate)” şi “întregul dialecticii negative A. elaborează o
este mai mic decît suma părţilor metodologie a negării totale, bazată
(subaditivitate)”. Anume însuşirile pe absolutizarea momentului de
distrugere, descompunere a tot ce

12
există. Un rol important în protestul poziţii nu se poate rezolva definitiv
contra ordinii sociale A. îi acordă nu numai problema veridicităţii
artei. El a lăsat nefinisată o teorie cunoaşterii realităţii existente, dar nu
estetică de o mare valoare. se poate cunoaşte practic, nici chiar
Op. pr.: “Dialectica raţiunii”, existenţa lui Dumnezeu. A. sub
“Filosofia muzicii noi”, “Despre diferite forme se întîlneşte în
metacritica teoriei cunoaşterii”, etc. decursul istoriei filosofiei, dar cei
mai de seamă reprezentanţi au fost
AFECT (din lat. affectus - tulburare în Anglia epocii victoriene. Termenul
sufletească) - excitare emotivă a fost introdus de T.H.Huxley în
puternică de scurtă durată. Persoana 1869. Formă clasică A. a căpătat
aflată în stare de A. este complet datorită ideilor gnoseologice a lui
stăpînită de cele trăite, datorită cărui D.Hume şi I.Kant. Reprezentanţii
fapt se încalcă desfăşurarea agnosticismului se numesc agnostici,
proceselor intelectuale şi slăbeşte de ex. Ch.Darwin, Hamilton,
controlul asupra comportării sale. Spencer. Elemente de A. se întîlnesc
Afectul stenic este bucuria, în multe teorii de orientare
încîntarea, însufleţirea etc., iar cel scientistă din prima jumătate a
astenic este de exemplu disperarea, secolului XX - de la pragmatism pînă
frica, remuşcarea. la realismul critic. În curentele
filosofice recente ale filosofiei ştiinţei
AJIVIKA - şcoală neortodoxală din termenul dat se întîlneşte de regulă
India antică (înc. primului mileniu în context istorico-filosofic.
î.e.n. - sec.XIV-XV e.n.) care nega
existenţa unui început atît material ALEGORIE (din lat. allegoria) -
cît şi spiritual. Conform acestei procedeu care constă în exprimarea
doctrine tot ce există este alcătuit din unei idei abstracte prin imagini
aşa elemente ca Pămîntul, apa, focul, vizuale, simbolice. Se aplică frecvent
aerul şi o oarecare forţă vitală. În în artă, literatură, ştiinţă, filosofie cu
lume are loc transformarea un bogat şi expresiv diapazon de
permanentă a existenţei dintr-o exprimare.
formă în alta fără a i se schimba
esenţa. Toate schimbările posibile nu ALGEBRĂ LOGICĂ - domeniu al
depind de mediul exterior ci sunt logicii matematice care include în
determinate de natura fenomenelor sine sistemul de metode algebrice,
şi proceselor, de soarta lor. A. nu folosite la rezolvarea problemelor
recunoştea legea carmei fiind în fond logice şi acele probleme, care se
o doctrină realistă. Ea şi-a manifestat rezolvă cu metodele logice. În A.L.
influenţa asupra budismului, enunţurile sunt analizate din punct
jainismului şi altor şcoli filosofice de vedere al veridicităţii lor. Fiecare
indiene. din enunţuri posedă una din două
valori de adevăr: adevăr sau fals.
AGNOSTICISM (din gr. a - negare şi Enunţurile cu gradul egal de
gnosis - cunoaştere - ceea ce nu este veridicitate se numesc echivalente.
accesibil cunoaşterii) - doctrină şi
curent filosofic care neagă complet ALGORITM - totalitatea de operaţii
sau parţial posibilitatea cunoaşterii şi instrucţiuni care fiind folosite într-
lumii; omul nu poate cunoaşte cauza o anumită succesiune duc la
ultimă a existenţei. Potrivit acestei rezolvarea unei probleme ori

13
demonstrarea imposibilităţii rezolvării alogismul este principiu de bază. În
ei. Descrierea şi realizarea A. în aceste teorii, spre deosebire de
computere este programarea. În cunoaşterea raţional-logică, se
condiţiile informatizării societăţii, afirmă înţelegerea intuitivă a
inclusiv şi a sferei ocrotirii sănătăţii, adevărului. În metafizica lui
sporeşte considerabil importanţa Schopenhauer temelia lumii este
formulării A. unui cerc cît mai larg de voinţa alogică, năzuinţa oarbă,
probleme pentru a putea fi modelate iraţională.
şi rezolvate cu ajutorul MEC-urilor şi a
tehnologiilor informaţionale ALTERNATIVĂ (din lat. alternus - pe
avansate. rînd, unul după altul) - în logică,
filosofie şi sociologie termenul ce
ALIENARE (înstrăinare, latinescul desemnează: I. Alegerea anevoioasă
lienus înseamnă pur şi simplu între două posibilităţi, judecăţi. A.
“celălalt”, “străin”). Termenul sunt acelea, care pot fi schimbate
aparţine unor registre diverse ale fără ca să se schimbe înţelesul lor. 2.
limbajului (medical, juridic, teologic Sistemul de două propoziţii în care
etc.). Alienarea mintală, nu mai are în adevărul uneia antrenează falsitatea
prezent un sens psihologic ci unul celeilalte şi invers. 3. Necesitatea de
social desemnînd privaţiunea în sens a alege între două sau cîteva
social, imposibilitatea de a duce o posibilităţi ce se exclud reciproc.
viaţă normală. Termenul, în sens
clinic, care desemnează un “nebun” nu ALTRUISM (din lat. alter - altul) -
evocă altceva decît caracterul de termen filosofic pentru marcarea
“străin” de normalitate şi de principiului moral care constă în
obiceiurile sociale care ne sunt consacrarea, servirea dezinteresată
proprii. În filosofie şi în sociologie, îl altor oameni, în sacrificarea
întîlnim la J.J.Rousseau.: intereselor personale pentru binele
şi fericirea lor. A. este contrar
ALINIARITATE – noţiune principală a egoismului. Drept principiu moral a
sinergeticii. În matematică ecuaţiile aliniare au fost proclamat de către budism şi
cîteva soluţii. De aici şi sensul fizic calitativ al creştinism. Ideile altruiste au fost
aliniarităţii: mulţimii de soluţii ale ecuaţiei dezvoltate de către Francisc d'Assisi,
neliniare îi corespund o mulţime de căi de A.Shaftesbury, F.Hutcheson,
evoluţie a sistemului, descris de această D.Hume, J-J.Rousseau, I.Herder,
ecuaţie. A. în cazul cel mai general poate fi I.Goethe, G.Leibniz, A.Schopenhauer.
analizată cu ajutorul ideii polivariantităţii sau Termenul A. a fost introdus în
alternativităţii căilor de evoluţie, ideii alegerii filosofie de către A.Comte prin
din alternative. formularea principiului “a trăi pentru
alţii”.
ALOGISM (din gr. a - negaţie şi logos
- raţiune) - mod, proces de gîndire, AMBIVALENŢĂ (lat. ambo - ambii şi
care neagă ori micşorează rolul valenţia - forţă) - termen formulat de
gîndirii logice ca mijloc de obţinere a psihologul elveţian E.Bleuler pentru
adevărului; opunerea faţă de metoda a desemna dualitatea trăirilor
logică a intuiţiei, credinţei, revelaţiei. contrare, provocate de unul şi
Începînd cu sfîrşitul secolului XIX în acelaşi obiect: ex., dragoste şi ură,
unele teorii intuitiviste a filosofiei, simpatie şi antipatie, plăcere,
logicii, esteticii şi matematicii neplăcere şi a. A. apare drept

14
rezultat al atitudinii diferite a omului pe baza generalizării cunoştinţelor se dezvoltă
faţă de lume şi a caracterului mai multe ştiinţe, medicina, farmacia,
contradictoriu al sistemului de valori. navigaţia maritimă, oamenii se învaţă a
prelucra mai bine pămîntul, a creşte plante şi
AMNEZIE (din gr. a - negare şi animale, a dobîndi şi prelucra metalele.
amnesis - amintire) - termen folosit în
psihologie, psihiatrie, psihanaliză ANALIZĂ (din gr. analysis -
etc., marchează starea de slăbire, descompunere) - procedeu de
pierdere parţială sau totală a descompunere pe cale raţională
memoriei, uitare. A. poate fi (mintală) a obiectului (fenomenului,
provocată de diverse cauze; cea procesului), calităţile lui, relaţiile
provocată de un şoc necesită pentru între obiecte în părţi (semne, calităţi,
reabilitare un contraşoc emoţional, în relaţii). În funcţie de caracterul
general, însă, e necesară analiza obiectului cercetat, analiza se
psihologică a asociaţiilor de idei, manifestă sub diferite forme.
adică psihanaliza. Termenul A. se Descompunerea întregului în
foloseşte la figurat atunci cînd unii elemente permite evidenţierea
autori, creînd opere proprii “uită” structurii lui; descompunerea
ceva intenţionat (fapte, evenimente, fenomenului în elemente face
date, idei etc.) posibilă sesizarea esenţialului,
reducerea la simplu; analiza face
AMORALISM (gr. a - fără, lat. posibilă clasificarea obiectelor,
moralis - moral) - negarea moralei, fenomenelor şi proceselor. Astfel, în
imoralism, ignorarea conştientă a activitatea analitică raţiunea umană
regulilor, normelor, principiilor şi parcurge calea de la compus la
legilor morale, propaganda simplu, de la divers la identic şi
inumanismului, a dispreţului faţă de unitar, de la întîmplător la necesar.
conştiinţă, cinste şi onoare. Scopul analizei este cunoaşterea
părţilor componente ca elemente a
AMFILOHIE HOTINIUL (1735-1800) – unui întreg. A. permite de a
mare savant şi filosof, Episcop al Hotinului, evidenţia anumite trepte ale
adept al iluminismului. Îşi face studiile la o proceselor. De ex. în cazul bolilor
şcoală mănăstirească şi la Academia din Kiev. infecţioase se separă cîteva
Cunoştea limbile română, latină, greacă, perioade evolutive. Procedeul
italiană, slavonă şi rusă. Avea cunoştinţe contrar analizei este sinteza, ce
profunde în domeniul filosofiei, istoriei, reprezintă un proces de unire într-un
matematicii, geografiei, fizicii, astronomiei ş.a. întreg a părţilor, proprietăţilor,
Era cunoscut cu lucrările lui Democrit, raporturilor separate; sinteza
Pitagora, Platon, Socrate, N.Kopernik, J.Bruno, completează şi se află cu A. într-o
R.Descartes. A.Hotiniul afirma materialitatea unitate indisolubilă.
lumii şi cognoscibilitatea ei. Populariza
concepţia heliocentrică a lui N.Kopernik. ANALIZĂ STRUCTURAL-FUNCŢIO-
Încearcă să concilieze realizările ştiinţei cu NALĂ - metodă de analiză a
religia, manifestîndu-se ca deist moderat. În sistemelor, în primul rînd a celor
lucrarea sa “Despre filosofie” evidenţiază sociale, ca nişte integrităţi, în care
esenţa, scopul şi rolul filosofiei. Consideră că fiecare element structural are o
filozofia constă din două părţi: învăţătura anumită destinaţie funcţională. În
despre etică şi învăţătura despre natură. societate A. s.-f. înseamnă
Apreciind înalt rolul filosofiei în activitatea evidenţierea domeniilor, aspectelor
practică a oamenilor, A.Hotiniul menţiona, că

15
şi altor componente structurale şi a reaminteşte în această lume în care
rolului (funcţiei) unuia faţă de trăieşte cele văzute anterior în
celălalt. Adeptul A. s.-f. în sociologia “cealaltă” lume. Adică cunoaşterea
occidentală contemporană este ideilor se bazează pe reamintirea
sociologul T.Parsons, care în calitate sufletului de ideile văzute în
de componente structurale ale preexistenţă, dar uitate în viaţa
sistemului social evidenţiază nu pămîntească. Acest termen se
structurile social-economice, ci foloseşte pe larg în medicină şi
valorile şi normele existente, care prezintă expunerea în scris de către
reglează activitatea umană şi sunt medic a relatărilor bolnavului despre
orientate preponderent la păstrarea maladie.
mecanismelor, care asigură pacea şi
buna înţelegere în societate. ANARHISM (grec. anarchia - lipsă
de conducere, lipsă de putere) -
ANALIZA ŞI SINTEZĂ (grec. mişcare social-politică apărută în
analysis - descompunere şi synthesis sec. XX în Europa Occidentală
- unire) - metode general-ştiinţifice (M.Stirner, P.Proudhon, M.Bakunin)
interdependente, care în procesul care neagă rolul şi autoritatea
cunoaşterii şi a activităţii practice se statului şi a oricărei puteri politice în
completează reciproc. Vezi: Analiza şi administrarea societăţii. A. are drept
Sinteza. scop de a elibera omul de orice
putere politică, economică,
ANALOGIE (din gr. analogia - spirituală. Ca forţă conducătoare în
corespundere) - asemănarea, societate se recunoaşte numai
similitudinea, corespunderea voinţa personalităţii.
elementelor, coinciderea unor
proprietăţi ori oarecare alte raporturi ANAXAGORA (ANAXAGORAS) din
între obiecte (fenomene ori procese) Clazomene (în Asia Mică) (c. 500 -
neidentice în ceea ce priveşte unele 428 î.Hr.) - filosof şi savant grec
laturi, însuşiri, raporturi. antic. A elaborat concepţia conform
Raţionamentul prin analogie constă căreia toate lucrurile existente sunt
în faptul că dacă două lucruri formate din îmbinarea unei
(fenomene ori procese) se asemănă diversităţi infinite de elemente
în multe privinţe, e probabil ca ele să primare divizibile la nesfîrşit
se asemene şi în alte privinţe. (“seminţele lucrurilor”); ulterior
Silogismul analogic trage concluzia cunoscute sub denumirea
dintr-o cunoscută asemănare a aristotelică de homeomerii. Lumea la
lucrurilor (fenomenelor ori început era o masă amorfă
proceselor) pentru o altă asemănare nemişcată, alcătuită din particule
în alte condiţii. Formula A. este: M. foarte mici, invizibile “seminţele”
are însuşirea lui P. S. seamănă cu M tuturor lucrurilor. La un moment dat,
în însuşirile a, b, c. Prin urmare şi S sub influenţa unui imbold din
va avea însuşirile lui P. exterior “nous” (inteligenţă, spirit),
amestecul acesta a început o
ANAMNEZĂ (din gr. anamnesis - mişcare de rotaţie rapidă. “Nous-ul”
reamintire) - termen din filosofia lui e acea forţă motrice care determină
Platon ce marchează starea sufletului unirea şi separarea particulelor
uman (care este nemuritor şi se elementare. Evoluţia lumii este
reincarnează în alte organisme). El îşi rezultatul rotaţiei provocate de

16
“nous” - “cel mai subtil şi mai curat transformat în foc. Ele sunt
dintre toate lucrurile”. Vîrtejul cosmic implantate în bolta cerească ca nişte
încetinind se manifestă ca rotaţie a cuie. A. afirma că aerul cuprinde în
cupolei cereşti. A. primul dintre sine totul, ţine legate atît sufletele
savanţi a dat o explicaţie veridică oamenilor cît şi lumea. Prin urmare
eclipselor de soare şi de lună. el sugerează ideea despre unitatea
organică a tot ce există.
ANAXIMANDROS DIN MILET (cca.
610-546 î.Hr.) - naturfilosof, ANIMISM (din lat. anima - suflet,
dialectician spontan, naturalist şi spirit) - credinţă în spirite, suflete,
geograf al Greciei antice, cel de al duhuri ca realităţi distincte de corp
doilea reprezentant al şcolii existente în imagini supranaturale,
milesiene, succesorul şi discipolul lui extrasenzoriale şi care acţionează în
Thales. A. e autorul primei lucrări întreaga natură influenţînd viaţa
filosofice din Grecia antică “Despre oamenilor, animalelor, obiectele şi
natură”. El considera că principiul fenomenele. Animismul este prezent
primordial al lumii este materia ca element component în toate
nedeterminată şi infinită - apeironul. religiile. Este considerat de
Din apeiron i-a naştere pămîntul, specialişti ca o primă formă a
aerul, focul, apa şi toate lucrurile. religiei. Termenul a fost impus de
Totul ce apare din apeiron se află în E.B.Tylor, etnograf englez, în 1871.
permanentă mişcare şi cînd moare se
întoarce din nou la infinit. A. a ANOMALIE (din lat. şi fr.) - lipsă de
elaborat primul model geometric al regulă, de lege; abatere de la
Universului, punînd temelia ipotezei normal, de la regulă. Termen folosit
geocentrice, a întocmit prima hartă practic în toate domeniile în sensul
geografică în Grecia antică, a acesta. În filosofie se utilizează în
construit primele cadrane solare. Tot cazul aprecierilor diferitor concepţii
el, primul în istorie, a înaintat ideea analizate în acelaşi cadru ori de pe
evoluţiei, conform căreia primii poziţii conceptual-metodologic
oameni au luat naştere din fiinţe de opuse.
alt fel, pentru că în timp ce
majoritatea se întreţin singure, omul ANOMIE (în fr. anomie - lipsă de
are nevoie de alăptare şi îngrijire lege, de organizare; din gr. a -
prelungită. negare şi nomos - lege) - noţiune
filosofică şi sociologică ce exprimă
ANAXIMENES DIN MILET (cca 585- starea societăţii caracterizată prin
525 î.Hr.) - filosof din Grecia antică, lipsa de norme, legi sau prin
discipolul lui Anaximandros, ultimul existenţa unor norme contradictorii,
reprezentant al şcolii milesiene. A. care face dificilă sau imposibilă
susţinea că principiul primordial al orientarea acţiunii umane şi
tuturor lucrurilor este aerul. Lumea a integrarea individului în
apărut din aer prin condensarea sau colectivitate. A. exprimă şi relaţia
rarefierea lui. În rezultatul indivizilor faţă de normele şi valorile
condensării aerului la început a morale a sistemului social existent.
apărut pămîntul plat, care atîrnă în Termenul a fost introdus de
aer, apoi s-au format mările, norii şi sociologul pozitivist francez Emil
a. Stelele au apărut din aerul rarefiat, Durkheim în anul 1897 în studiul său
care ridicîndu-se în sus s-a “Sinuciderea”.

17
religioase (lupta binelui şi răului), în
ANSELM DE CANTERBURY (1033- sistemele filosofice ale lui Kant,
1109) - teolog şi filosof medieval, Schopenhauer ş.a.
reprezentant al scolasticii timpurii. S-
a născut la Aosta (Italia), devenind ANTILOGIE (din gr. anti - contra şi
apoi episcop de Canterbury (1083- logos - raţiune) - contradictoriu, opus
1109). Este considerat de unii că a logicului. În logică antilogismul
fost părintele scolasticii, deoarece exprimă incompatibilitatea
printre primii filosofi medievali a premiselor unui silogism categoric
aplicat logica aristotelică, moştenită cu negarea concluziilor lui.
prin Boethius, la definirea propriilor Antilogismul este o variantă a
doctrine filosofice. A iniţiat silogisticii (în logică).
fundamentarea dogmaticii catolice
prin idealismul platonic. Ca şi ANTINOMIE (din gr. anti - contra,
Augustin susţinea că credinţa trebuie nomos - lege; antinomia -
să fie mai presus de raţiune, însă ea contradicţie în lege) - contradicţie
(credinţa) poate fi fundamentată între două judecăţi sau teze care se
raţional. A demonstrat existenţa lui exclud reciproc şi care fiecare în
Dumnezeu prin argument ontologic. parte, în mod logic, pot fi
Raţionalismul lui era subordonat demonstrate la fel de concludent în
fideismului. În disputa despre cadrul unui sistem conceptual
universalii stătea pe poziţiile (teorii). Antinomie este un sinonim
realismului scolastic, opunîndu-se pentru “paradox” sau “contradicţie”.
nominalismului lui Roscelin. De un În antichitate era adesea denumită
deosebit interes filosofic sunt “aporie”. Se întîlneşte mai ales în
investigaţiile referitor la sensurile filosofia lui Platon şi Aristotel. O
multiple ale adevărului, problema esenţă filosofică mai desăvîrşită
liberei acţiuni, analiza lingvistică în capătă noţiunea de antinomie la
rezolvarea unor aporii conceptuale Kant în lucrarea sa “Critica raţiunii
etc. pure”. Prin A. Kant fundamentează
Op.pr.: “Solilocviu”; “Discurs”; teza de bază a filosofiei sale,
“Adevărul”; “Despre liber arbitru”; conform căreia nu poate depăşi
“Despre căderea Satanei”; “Despre limitele experienţei senzoriale şi nu
omul învăţat”; “De ce Dumnezeu s-a poate cunoaşte “lucrul în sine”. În
făcut om?”. aşa caz apare contradicţia în
raţiunea omului între noţiunea de
ANTAGONISM (gr. antagonisma - absolut, infinit (teza) cînd se aplică
dispută, luptă) - o formă a la practică unde domină finitul şi
contradicţiilor dintre forţele şi faptele condiţionate (antiteza). Adică
tendinţele duşmănoase care se raţiunea se împotmoleşte cînd
caracterizează printr-o luptă acută, încearcă să cuprindă necuprinsul. El
intransingentă. A. se rezolvă sub formulează patru A. ale raţiunii pure:
diverse forme în dependenţă de 1) Lumea este finită şi infinită; 2)
condiţiile concret existente. Noţiunea fiecare substanţă complexă constă
de A. în sens de luptă a forţelor şi din lucruri simple şi nu există nimic
tendinţelor contrare se foloseşte în simplu; 3) în lume există libertate şi
biologie, medicină (lupta domină determinismul; 4) există o
organismului cu agentul patogen), în cauză a lumii (Dumnezeu) şi nu
matematică, în diverse sisteme există o cauză primă.

18
ANTROPOGENEZĂ (gr. anthropos -
ANTISTENE (ANTISTHENES) DIN om şi genesis - origine, provenienţă)
ATENA (a. 435-370 î.Hr) - filosof - concepţie, categorie, care reflectă
grec, întemeietorul şcolii cinice, elev procesul apariţiei şi dezvoltării
al lui Socrate, profesor al lui omului, de asemenea a societăţii.
Diogenes din Sinope. În tinereţe a Adepţii concepţiei A. au stabilit
învăţat retorica. Adversar al doctrinei evoluţia anatomo-biologică a omului.
idealiste a lui Platon despre existenţa Dar pînă în prezent rămîne actuală
de sine stătătoare a ideilor. A. afirma problema apariţiei omului cu raţiune,
că independent există doar lucrurile care transformă lumea, trăieşte în
particulare. Acordînd o mare atenţie societate, se supune anumitor
problemelor etice A. recomanda şi norme şi reguli de comportare. În
prin propriul exemplu învăţa pe ştiinţa contemporană s-au format
oameni să renunţe la plăceri, să-şi două concepţii referitor la începutul
limiteze pînă la minimum istoriei omenirii. Prima concepţie
necesităţile, unicul izvor al plăcerilor evidenţiază în evoluţia omului două
îl vedea în muncă. A. a propagat momente de cotitură:
idealul fugii de cultură şi de confecţionarea uneltelor primitive de
societate, critica civilizaţia şi toate muncă şi trecerea de la turma
realizările ei, afirma că în viaţa animalelor spre treapta de formare a
socială înţeleptul se conduce nu de colectivităţilor oamenilor. “Omul
legile unanim acceptate ci de legile dibace” (homo habilis) s-a format pe
virtuţilor. parcursul a mai mult de 2 mln. ani.
În următorii 100 mii ani omul s-a
ANTITEZĂ (din gr. antitesis - ridicat pe picioare - “omul
opunere, antiteză, opoziţie - termen drept”(homo erectus), apare “omul
folosit în logică şi filosofie pentru raţional”(homo sapiens). Mai
afirmarea contrară. 1. În logică departe omul a încetat de a
reprezintă judecata opusă tezei. 2. În evoluţiona biologic. S-a început
filosofie, la Hegel, în lucrarea dezvoltarea lui socială pe baza
consacrată filosofiei moralei şi progresului uneltelor de muncă, a
politicii “Filosofia dreptului” cunoaşterii lumii, a moralei, artei
constituie momentul al doilea al ş.a.m.d. Adepţii celei de a doua
triadei: teză - antiteză - sinteză (adică concepţii (B.F.Porşnev şi a.) afirmă,
corespunzător: dreptul abstract, că istoria umană propriu-zis, a
moralitatea şi etica). Aceasta nu este apărut cu 40 mii ani în urmă. Ei
altceva decît etapele oricărui proces susţin, că aşa-numita “muncă” a
de dezvoltare, reprezentînd schema predecesorului omului purta caracter
dezvoltării dialectice, a “ideii instinctiv, iar prezenţa uneltelor de
absolute”. muncă nu vorbeşte despre existenţa
raţiunii şi a relaţiilor sociale. Apariţia
ANTROPOCENTRISM (din gr. şi dezvoltarea omului înseamnă
anthropos - om şi lat. centrum - concomitent şi apariţia societăţii ca
centru) - concepţie filosofică potrivit un sistem integru de relaţii reciproce
căreia omul este centrul şi scopul dintre oameni. Iar limba, munca şi
universului, interesele omului au un gîndirea apar ca elemente ale
caracter prioritar. acestor relaţii. Omul numai în
calitate de fiinţă socială a putut să
se evidenţieze din natură.

19
A.Gehlen, E.Rothacker,
ANTROPOLOGIE (din gr. anthropos - E.Hengstenberg, M.Lendemen ş. a.
om şi logos - studiu) - ştiinţă care Esenţa abordării antropologice a
studiază originea, evoluţia şi existenţei în A.f. constă în încercarea
diversele tipuri fizice ale omului şi de a defini temelia şi domeniile
rasele umane pe bază anatomică, existenţei umane propriu-zise, a
fiziologică, psihologică, istorică, individualităţii omului, a
sociologică, filosofică, arheologică, posibilităţilor lui creatoare, din el şi
filologică. S-a constituit ca ştiinţă la prin el să explice atît natura lui
mijlocul secolului XIX. Diverse proprie, cît şi sensul şi importanţa
aspecte antropologice întîlnim la lumii înconjurătoare. Pe baza unor
personalităţile filosofice şi ştiinţifice sau altor particularităţi ale omului se
din cele mai vechi timpuri. În stăruie să se determine modul de
antichitate aceştia au fost Herodot, abordare şi de soluţionare a tuturor
Hippocrate, Aristotel ş.a. În epoca problemelor filosofice, antrenînd în
modernă - C.Linne, I.Kant, Ch.Darwin, acest proces emoţiile, instinctele,
E.Haekel, Th.Huxley. Astăzi întîlnim atracţiile, cu alte cuvinte, iraţionalul.
mai multe tipuri de antropologii: Pînă la urmă în cadrul A.f. s-au
antropologie socială şi culturală, constituit cîteva teorii independente
antropologia filosofică, care studiază - biologică, culturală, religioasă,
esenţa şi perspectivele omului pe pedagogică ş.a., care se deosebesc
baza generalizării rezultatelor atît prin metodele de cercetare cît şi
cercetării disciplinelor despre om prin conceperea caracterului şi
(antropologia, psihologia, etnografia, destinaţiei.
sociologia, lingvistica etc.);
antropologia teologică ce este o ANTROPOMORFISM (din gr.
concepţie constituită pe baza anthropos - om şi morphe - formă) -
hristologiei, soteriologiei, doctrinei atribuirea de însuşiri şi înfăţişări
despre creaţie şi afirmă originea omeneşti unor lucruri, fenomene şi
divină a omului; antropologia procese din natură, corpuri cereşti,
criminală (sau legală) este domeniul animale şi plante de asemenea
ce studiază aspectul biologic al divinităţii, duhurilor, zeilor. A. este
infractorilor. propriu majorităţii religiilor - de la
cele primitive pînă la cele
ANTROPOLOGIE FILOSOFICĂ (gr. contemporane. Forme antropomorfe
antropos - om, logos - noţiune, se întîlnesc în literatură, publicaţiile
cuvînt, lege) - în sens larg învăţătura ştiinţifice şi tehnice, artă. A. a fost
despre natura şi esenţa omului. combătut în antichitate de filosoful
Problema fundamentală a acestei eleat Xenofanes şi de stoici.
filosofii este omul. Noţiunea A.f. a
fost formulată de ca un ANTROPOSOCIOLOGIE - teorie
compartiment al filosofiei, care care consideră că starea socială a
studiază problema autonomiei diferitor oameni şi grupuri sociale e
omului. În sens îngust - curent în determinată de indicii lor anatomo-
filosofia germană occidentală de la fiziologici (înălţimea, forma şi
prima jumătate a secolului XX, mărimea craniului, culoarea părului
apărută pe baza ideilor filosofiei vieţii ş.a.). Întemeietorul A. G. V. de
şi a fenomenologiei. Reprezentanţii Lapouge (1854-1936) dezvolta teoria
A.f. sunt M.Scheller, H.Plessner, despre superioritatea arienilor drept

20
o rasă aristocratică. El interpreta care se marchează dependenţa noii
mişcările sociale ca o luptă dintre percepţii de experienţa anterioară a
rase. Pentru a linişti masele agitate omului şi de starea psihică în timpul
G. de Lapouge recomandă folosirea percepţiei. Acest termen a fost
diverselor metode ale ingineriei folosit pentru prima dată de Leibniz, la
genelor. care apercepţia era legată de
conştiinţa de sine sau de trăirile
APARENŢĂ - manifestare exterioară lăuntrice, spre deosebire de
a esenţei obiectelor sau a unor “percepţie” care desemnează
însuşiri ale lor care pot fi percepute conştiinţa lumii exterioare. Unele
nemijlocit cu ajutorul organelor de poziţii contemporane expun sensul
simţ. În aparenţă esenţa pare a fi apercepţiei ca asimilarea
alta, decît e în realitate (abdomenul cunoştinţelor, care astfel devin
acut poate masca forma abdominală proprietatea “eu” - lui nostru.
a atacului de cord, creionul cufundat
parţial în apă pare a fi frînt ş.a.). Dar APERCEPŢIE TRANSCENDENTALĂ
această reprezentare eronată a - noţiune introdusă în filosofie de
esenţei este determinată de anumiţi I.Kant pentru a viza conştiinţa
factori obiectivi şi în procesul “pură”, apriorică, invariabilă,
cunoaşterii omul trebuie să cunoască specifică omului de la bun început,
şi să explice cum are loc care există înaintea experienţei, nu
manifestarea lor în A. Cunoaşterea A. depinde de ea, ci dimpotrivă,
cere de la subiect cunoaşterea organizează experienţa, este o
esenţei, fără de care A. este condiţie a unităţii lumii fenomenelor,
imposibilă. În filosofia lui Hume şi a introducînd în ea anumite forme şi
lui Kant A. i se atribuie un caracter prescriindu-i anumite legi. Kant
iluzoriu. Aceea ce este exterior, deosebea A. transcendentală şi A.
aparent se rupe de la esenţă şi se empirică. Astfel, după Kant la
trage concluzia că omul în mod temelia unităţii cunoştinţelor
principial nu este în stare să cunoască empirice stă unitatea A.t.
esenţa lucrurilor. În realitate însă,
procesul cunoaşterii are loc de la APODICTIC (din gr. apodeiktikos -
fenomen, aparenţă la esenţă, de la convingător, demonstrabil) - termen
esenţa primului nivel la esenţa filosofic pentru desemnarea unor
nivelului doi ş.a.m.d. cunoştinţe absolut autentice
exprimînd cea mai înaltă treaptă de
APEIRON (gr. apeiron - nemărginit, veridicitate logică; marchează ceea
nelimitat) - noţiune folosită în Grecia ce este logic întemeiat, dovedit în
antică de Anaximandros pentru a viza mod necondiţionat, nediscutabil,
principiul iniţial al lumii, materia care exprimă raporturi necesare
primară. Anaximandros defineşte A. în între fenomene. Prin acest termin
tradiţia pitagorist-platonistă. A. există Aristotel denumeşte dovada strict
numai în legătură cu contrariul sau necesară, care reiese prin deducţie
finitul, fiind precursorul învăţăturii lui din premise absolut veridice. Astfel,
Aristotel despre materie şi formă. silogismul el îl consideră instrument
al cunoaşterii apodictice. Judecata
APERCEPŢIE (din lat. ad - la şi apodictică la Kant exprimă o
percepţia - cunoaştere) - noţiune necesitate logică. De ex.: în patrat
aplicată în filosofie şi psihologie prin toate laturile trebuie să fie egale.

21
Acest termin defineşte contradictoriu al mişcării, deoarece
raţionamentele necesităţii spre pentru a se mişca corpul trebuie
deosebire de raţionamentele simultan să se afle şi să nu se afle în
posibilităţii (problematice) şi de locul dat. Dar deoarece această
raţionamentele realităţii (asertorice). contradicţie este imposibilă, Zenon
trage concluzia că muşcarea este de
APOLINIC (din gr. Apolo - zeul neconceput. În acestea şi alte A. ale
soarelui şi al armoniei) - termen din sale Zenon a ridicat încă o problemă
filosofia lui Nietzsche care marchează foarte importantă: despre caracterul
spiritualul, tot ce este canalizat într-o relativ şi contradictoriu al noţiunilor
gîndire riguroasă şi într-o formă în care se descrie mişcarea. Un sens
definitivă. Este contrar Dionisiacului cu adevărat filosofic A. au obţinut în
ce se abandonează cu frenezie şi concepţiile lui Platon şi îndeosebi a
patimă impulsurilor şi elanurilor sale. lui Aristotel care a ajuns la concluzia
că A. sunt o “egalitate a unor
APOLOGETICĂ (din gr. apologhitikos concluzii contrare”. A. au servit în
- care apără) - ramură a teologiei calitate de predecesori ai
sistematice care are ca scop antinomiilor lui Kant.
apărarea şi justificarea credinţei
creştine împotriva adversarilor prin APOSTERIORI ŞI APRIORI (din lat.
probe raţionale sau argumente a posteriori - din ceea ce urmează;
logice. A. se încadrează în sistemul apriori - dinainte dat) - noţiuni
teologiei catolice şi ortodoxe; filosofice care marchează
protestantismul respinge apologetica cunoaşterea bazată pe experienţă
reieşind din primatul credinţei asupra sau provenită prin senzaţii. Apriori -
raţiunii. A fost iniţiată în sec. 2-3 de cunoaştere la care nu se ajunge prin
către Iustin martirul şi filosoful, senzaţii, ci pe cale pur intelectuală.
Origen, Tertulian, Irineu, Lactanţiu, I.Kant afirmînd că toate cunoştinţele
Minuciu Felix etc. despre obiectele concrete au un
caracter empiric, şi deci sunt
APOLOGIE (din lat. apologia; gr. aposteriori, le condiţionează însă de
apologhia - laudă exagerată adusă formele apriori, care precedă şi fac
unei persoane, idei etc.) - scriere, posibilă cunoaşterea aposteriori.
discurs, concepţie în care se
urmăreşte apărarea, justificarea sau APRECIERE MORALĂ - aprobarea
elogiu unei persoane, doctrine, opere sau dezaprobarea diverselor acţiuni
etc. ale oamenilor în dependenţă de
importanţa lor morală. A. M. poartă
APORIE (gr. a - fără, poros - fără un caracter concret-istoric, se
ieşire, dificultate) - noţiune care schimbă concomitent cu schimbarea
vizează o problemă greu de rezolvat, cerinţelor, normelor, principiilor
generată de contradicţia dintre morale şi se execută cu concursul
realitatea obiectivă şi reflectarea ei în categoriilor de bine şi rău. A. M. se
conştiinţa oamenilor, paradox. Cele bazează pe cunoaşterea valorii
mai cunoscute sunt aporiile sociale a acţiunilor oamenilor. Ea
(paradoxurile) lui Zenon din Eleea joacă un rol important în
despre imposibilitatea mişcării. A. reglementarea comportării
“Dihotomia”, “Ahile”, “Săgeata”. Prin oamenilor în societate.
A. sale Zenon a descoperit caracterul

22
ARGUMENT (lat. argumentum) - constituit din două principii - materie
raţionament, orice probă menită să şi formă. La temelia universului se
dovedească sau să respingă ceva (o află “prima materie” - un substrat
teză, idee, teorie etc.). În logică - 1) pasiv, nederminat. Materia e numai
orice judecată sau un sistem de o posibilitate a lucrurilor, care se
judecăţi care se aduc pentru transformă în realitate unindu-se cu
confirmarea veridicităţii altei judecăţi forma activă, imaterială. A.
sau teorii; 2) premisă a demonstrării, recunoaşte şi existenţa formei
denumită altfel temelie sau probă, tuturor formelor, a formei pure - a
dovadă a demonstrării. Uneori prin A. divinităţii, care e unică şi veşnică şi
se denumeşte toată demonstrarea e motorul lumii. A. formulează patru
luată în ansamblu. “începuturi” sau cauze ale
substanţei: 1) forma realitate a ceea
ARISTIP DIN CIRENE (c. 435-350 ce în materie e dat ca posibilitate; 2)
î.Hr.) - filosof din Grecia antică, materia sau posibilitatea pasivă a
întemeietorul şcolii cirenaice devenirii, substratul; 3) izvorul
(hedoniste). Atras de gloria lui Socrate mişcării sau începutul “creator” şi 4)
în Atena el devine discipolul lui. În scopul. Pentru a cunoaşte natura
teoria cunoaşterii A. se manifestă ca trebuie să cunoaştem toate cauzele.
senzualist. El afirmă că omul poate A. afirmă că cunoaşterea se bazează
cunoaşte numai senzaţiile, iar pe simţuri. El îi critică pe eleaţi
obiectul care le provoacă este pentru faptul că negau mişcarea şi
incognoscibil. În etică A. propagă prin urmare şi cunoaşterea mişcării
hedonismul. Scopul suprem al vieţii care atrage după sine
după A. este desfătarea, dar omul nu incognoscibilitatea naturii. A.
trebuie să devină robul plăcerilor. A. susţine că toate fiinţele vii sunt
susţine că bogăţia îl împovărează pe dotate cu suflet. Sufletul este forma
om, de aceea el trebuie să posede corpului. Omul este un animal
minimum de avere. Înalt apreciază A. politic, care spre deosebire de alte
libertatea personală. El afirmă că tot animale, tinde spre bine, spre viaţă
ce există acţionează pentru bine sau intelectuală. Familia apare odată cu
rău de aceea unica realitate demnă apariţia proprietăţii private, iar statul
de atenţie sunt valorile - binele şi este rezultatul contradicţiilor de
răul. neîmpăcat dintre clasele care luptă
între ele şi nu-i altceva decît un
ARISTOTEL (384-322 î.Hr.) - filosof, organ de asuprire a unei clase de
savant-enciclopedist din Grecia către alta. A idealizat statul
antică, întemeietorul şcolii sclavagist considerîndu-l ca cea mai
peripatetice, a logicii şi altor ramuri perfectă şi veşnică formă de
ale ştiinţei. A supus criticii teoria cîrmuire. A. a încercat să
ideilor lui Platon. Deoarece ultimul a construiască un sistem unic de
separat esenţa de lucru, atribuind cunoştinţe din toate domeniile de
generalului (noţiunii) o existenţă activitate ale acelei perioade. El a
aparte, separată de obiect şi a creat împărţit ştiinţele în teoretice (unde
paralel cu lumea reală, senzorială o cunoaşterea are loc de dragul ei),
altă lume, suprasenzorială, ideală. În practice (care conţin idei
realitate însă, conform spuselor lui A., călăuzitoare la comportarea omului)
ideea (forma) şi obiectul sunt şi creatoare (unde cunoaşterea are
inseparabile. Fiecare obiect e ca scop obţinerea folosului sau

23
realizarea faptelor frumoase). generalizare a realităţii într-o formă
Filosofia e împărţită de A. în două concret-senzorială spre deosebire de
părţi: prima filosofie ca ştiinţa despre ştiinţă, care o generalizează în
esenţă, despre principiile generale noţiuni abstracte şi legi. Imaginea
ale existenţei şi filosofia a doua, care artistică poate fi reprezentată în
studiază însuşirile mai concrete ale formă realistă, alegorică
existenţei - fizica, matematica etc. (personajele fabulelor), simbolică şi
Constituind logica ca ştiinţă de include în sine o anumită atitudine a
unealtă, instrument de cercetare autorului faţă de obiectul reflectat,
(organon), A. a formulat categoriile de aceea în imaginea artistică e
logice, formele şi legile gîndirii prezent nu numai momentul obiectiv
corecte, în concordanţă cu realitatea dar şi cel subiectiv.
obiectivă.
Opera lui A. include cca 146 ASCETISM (din gr. askesis -
lucrări. Cele mai importante din ele exerciţiu, faptă eroică, ispravă) -
sunt: “Metafizică”; “Fizică”; “Despre mod de viaţă, principiu de
suflet”; “Etica”; “Politica”; comportare, atitudine religioasă
“Categoriile”, “Topica”; “Analiticele practică. Este o tehnică spirituală de
prime”; “Analiticele secunde”; curăţire a patimilor prin post,
“Despre cer”; “Despre originea abstinenţă, rugăciune şi meditaţie
animalelor”; “Prelegeri de fizică”; pentru obţinerea unei desăvîrşiri
“Despre somn”; “Despre insomnie” morale şi prin aceasta, a unei
ş.a. apropieri faţă de divinitate. A. mai
poate fi şi doctrina religioasă sau
ARTĂ - una din formele conştiinţei morală care preconizează un mod de
sociale şi a culturii, formă specifică viaţă extrem de auster, restrîngerea
de activitate, în procesul căreia se la maximum a satisfacerii nevoilor
creează imagini artistice şi se materiale etc. Pe parcursul istoriei A.
personifică atitudinea estetică a a fost caracteristic unor şcoli
omului faţă de lume; unul dintre filosofice (cinicii, yoga, monahismul
procedeele principale de însuşire în diferite religii etc.).
estetică a lumii. Există diverse genuri
de A.: literatura artistică, arta ASERTORICĂ (din fr. asertorique -
cinematografică, teatrul, pictura, care are caracterul unei aserţiuni,
sculptura, grafica, care reproduc afirmaţii) - despre o propoziţie sau
fenomenele din viaţă direct şi enunţ (în logică şi filosofie) care
muzica, coregrafia, designul, afirmă pozitiv sau negativ că ceva
arhitectura, arta decorativă-aplicată, este sau nu este cazul. Termenul se
care exprimă starea ideologico- aplică pentru a contrasta propoziţiile
emoţională a artistului, generată de de acest fel (asertorice) cu cele
fenomenele din viaţă. Genurile de modale (problematice sau
artă se deosebesc prin structura apodictice). Judecata este A. atunci
specifică a imaginii artistice. Obiectul cînd un subiect de fapt afirmă sau
A. este întreaga realitate cu calităţile neagă ceva. Formula ei este: S este
şi însuşirile ei estetice. Forma P, sau S nu este P. De exemplu cerul
specifică de reflectare a realităţii este este senin, sau cerul nu este senin.
imaginea artistică, care exprimă
existenţa prin prisma patimilor şi ASOCIAŢIONISM (din lat. associatio
emoţiilor umane. A. este modul de - unire) - este doctrina care reduce

24
viaţa spirituală la un mecanism al Babilon şi Egipt) şi în Evul Mediu. Ea
proceselor psihice, care se leagă, se a dus la dezvoltarea astronomiei, cu
asociază una cu alta cu o necesitate care s-a confundat mult timp.
mecanică. A. porneşte de la asociaţii Aristotel învaţă că aştrii sunt fiinţe
adesea repetate prin experienţă din înzestrate cu inteligenţă
care derivă legile fundamentale ale supraomenească şi influenţează
spiritului. Întemeietori ai A. sunt viaţa pămîntească. În a doua
Hartley şi Priesteley, aderenţi au fost: jumătate a sec. XX A. a căpătat o
Hume şi St.Mill. A. este de fapt o deosebită popularitate fapt cauzat şi
teorie “empiristă” a cunoaşterii. de informatizarea şi mediatizarea tot
Bergson a criticat A. care, după el, mai insistentă a societăţii, şi de valul
ignora intuiţia. stărilor de spirit mistice a unei părţi
a populaţiei ţărilor civilizate.
ASPECTELE BIOETICII – categorii ce
prezintă conţinutul bioeticii. O analiză ATARAXIE (gr. ataraxia -
profundă a eticii vieţii este posibilă prin imperturbabilitate) - stare de linişte,
evidenţierea aspectelor acestui fenomen. În de seninătate sufletească. Termenul
acest caz delimităm patru aspecte principale: A. a fost introdus de Democrit şi apoi
sociofilosofic, axiologic, juridic şi medical. dezvoltat de Epicur şi adepţii lui. Prin
Aspectul sociofilosofic rezidă în caracterul această noţiune ei înţelegeau starea
general-uman al bioeticii care este o varietate a spirituală ideală spre care trebuie să
activităţii intelectuale şi a practicii sociale. Prin tindă fiecare. Căile de atingere a
el se evidenţiază cele mai actuale probleme acestui scop sunt diferite; izolarea
sociale, dezvoltarea concepţiei despre Homo de societate şi afacerile statului,
Sapiens ş.a. Aspectul axiologic constă în mărginire a necesităţilor şi a
contribuţia bioeticii la formarea unui nou plăcerilor, izbăvirea de frică în faţa
sistem valoric în societate cu perspectiva zeilor, a morţii şi a lumii de apoi, în
soluţionării celor mai stringente probleme de faţa fenomenelor necunoscute ale
ordin social-moral. Aspectul juridic reprezintă naturii ş.a. Concomitent, A. a fost
bioetica drept o formă de protecţie a drepturilor ridicată în rang de principiu moral şi
omului, inclusiv şi dreptul la viaţă prin ideal al doctrinelor morale în
reglementarea juridică a relaţiilor omului cu stoicism şi scepticism.
biosfera, a societăţii cu natura. Aici se
sesizează două stiluri de gîndire: 1) legal, ATEISM (din gr. a - negare şi Theos
normativ; 2) filosofic. Aspectul medical - Dumnezeu, zeu) - doctrină bazată
exprimă manifestarea umanismului în pe respingerea, refuzul sau negarea
medicină, rezolvarea diverselor probleme lui Dumnezeu şi al zeilor, ca şi a
medicale şi social-medicinale. oricăror elemente divine sau
supranaturale. Ateismul antic a fost
ASTROLOGIE (din gr. astron - stea şi afirmat rareori clar, deoarece şi
logos - cuvînt, învăţătură) - practică teismul nu era formulat clar; s-a
cu pretenţii ştiinţifice (considerată şi afirmat cu consecvenţa în epoca
pseudoştiinţă, paraştiinţă ori chiar modernă cu două forme: raţionalist,
ştiinţă propriu-zisă), care prezice cu originile în Renaştere şi
destinele individuale ori colective pe iluminismul sec. XVIII şi romantic, un
baza studierii poziţiei aştrilor, a protest radical antidivin susţinut de
constelaţiilor sau a unor fenomene poeţi şi prozatori. Unind aceste două
cereşti şi influenţa lor asupra omului forme de ateism L.Feuerbach a
şi popoarelor întregi. A. apare şi e încercat să transforme teologia într-
practicară în antichitate (în Asiria,

25
o antropologie, explicîndu-l pe ATRIBUT (din lat. attribuo - atribui,
Dumnezeu drept proiecţie a spiritului dotez, înzestrez) - însuşire esenţială,
uman. Aceeaşi temă este reformulată inseparabilă fără de care un lucru nu
de S.Freud în termeni psihologici şi poate nici să existe, nici să fie
de K.Marx, care face din religie o conceput; calitate a unei substanţe.
problemă ideologică. Ateismul Aristotel deosebea atributul continuu
romantic este reluat de Nietzsche pe de stările întîmplătoare, de
fondul “nihilismului”: Dumnezeu accidente. Descartes vedea în
devine un concept nedeterminat, atribut principala însuşire a
desemnînd lumea ideilor şi a substanţei: atributul unei substanţe
idealurilor. În sec. XX se constituie fizice este întinderea, iar atributul
ateismul bazat pe principiile ştiinţei, substanţei spirituale - gîndirea. La
care consideră că Universul este Spinoza gîndirea şi întinderea sunt
alcătuit exclusiv din materie. atribuite unei substanţe unice şi
infinite, numite Dumnezeu sau
ATOM (gr. atomos - indivizibil) - natură. Materialiştii francezi din sec.
noţiune din filosofia Greciei antice XVIII considerau drept atribut al
formulată de Leucip, care prin A. materiei întinderea şi mişcarea iar
înţelegea cele mai mici şi indivizibile Diderot şi Robinet - şi gîndirea. Acest
unităţi ale existenţei din care sunt termen este larg folosit în filosofia
constituite toate obiectele. Ca şi contemporană.
Leucip, Democrit susţinea că totul e
alcătuit din atomi (asemănători cu ATTRACTOR (vezi: Sinergetica, Noţiunile
mişcarea firicelelor de praf în aer), şi Mecanismele ei)
care calitativ sunt identici şi se
deosebesc între ei numai prin figură, AUGUSTIN (Aureliu Augustinus
mărime, aranjare în spaţiu şi mişcare Fericitul, Augustin din Hippona,
incontinuă. Noţiunea A. a fost Sfîntul Augustin) - (354-430) -
împrumutată de la Democrit de teolog, filosof şi scriitor latin. Cel mai
Epicur şi Lucretius Carus, iar în sec. mare dintre părinţii Bisericii latine,
XVII-XIX concomitent cu dezvoltarea ulterior canonizat. Născut în nordul
chimiei şi fizicii s-a transformat într-o Africii, A. fost filosof neoplatonic,
noţiune naturalist - ştiinţifică care stă datorită cărui fapt dintr-un adept al
la temelia concepţiei materialiste maniheismului şi scepticismului
despre lume. devine adversarul acestora. În
lucrările sale a încercat să concilieze
ATOMISM – concepţie filosofică conform creştinismul cu neoplatonismul.
cărei materia, realitatea obiectivă este compusă Teoria sa despre predestinaţie şi
din atomi (ca cele mai mici particule graţia divină a influenţat ulterior
indivizibile). A. a fost întemeiat de Leucip, calvinismul, jansenismul, scolastica
Democrit (sec. V î.e.n.), dezvoltat mai departe timpurie şi gîndirea religioasă a
de Lucreţiu şi Epicur. Este o încercare de a Reformei despre om. La A. sarcina
combina reprezentările noastre despre lume ca raţiunii constă în elucidarea unor
neschimbătoare şi invariabilă cu schimbările lucruri deja acceptate prin credinţă
lucrurilor şi fenomenelor concrete. Conform A. ca revelaţie divină - fapt ce a fost
lucrurile apar şi se schimbă datorită rezumat mai tîrziu în formula: Credo
combinaţiei de atomi. Odată cu dezvoltarea ut intelligam (cred, pentru ca să pot
ştiinţei se schimbă şi reprezentarea despre înţelege). În opera sa “Cetatea lui
atomi ca nivel structural al realităţii obiective. Dumnezeu” a dezvoltat concepţia

26
creştină despre istoria universală, pe AUTOORGANIZARE - noţiune cibernetica
care o concepe în mod fatalist. şi sinergetică. A. constituie un proces pe
“Cetăţii pămînteşti” (statului laic) el îi parcursul căruia se creează, se reproduce sau
opune “Cetatea lui Dumnezeu” se perfecţionează organizarea sistemelor
(supremaţia mondială a Bisericii). deschise dinamice. Acest termen a fost
Între aceste două “cetăţi” se introdus în vocabularul ştiinţific în a. 1947 de
manifestă conflictul dintre către savantul englez W.R.Ashby Procesele de
comunitatea celor ale căror fapte autoorganizare pot avea loc doar în sisteme
sunt inspirate de harul divin, ce tind dezechilibrate (complicate) cu un număr
la valori eterne şi a celor copleşiţi de extrem de mare de elemente, conexiunile
ataşamentul faţă de cele temporale. cărora au un caracter de probabilitate (nu pur
La fine va triumfa cetatea lui determinat). Proprietăţi de autoorganizare
Dumnezeu. posedă obiectele de diversă natură: celula,
Op.pr.: “Cetatea lui organismul, populaţiile biologice,
Dumnezeu”; “Confesiuni”; “Despre biogeocenozele, colectivele de oameni etc.
Trinitate” ş.a. Cunoaşterea principiilor de autoorganizare a
sistemelor neliniare ne inspiră speranţe,
AUTOMATIZARE - folosirea anumitor deschide noi direcţii în cercetarea modelelor
dispozitive tehnice pentru unele de gestionare a acestor sisteme.
operaţii manuale şi intelectuale
executate anterior de om în procesul AUTORITATE (lat. autoritas -
de obţinere, transformare, putere, forţă, influenţă) - în sens
transmitere şi utilizare a energiei, îngust una din formele de exercitare
materialelor ori informaţiei. a puterii (A. legii, normelor, regulilor
Deosebim A. parţială, cînd sunt recunoscute de oameni asupra
efectuate de către maşini numai cărora se răspîndesc ca necesare);
unele operaţii ori procese şi A. totală în sens larg - influenţa neformală
cînd se îndeplineşte tot ciclul de unanim acceptată a unei persoane
operaţii. A. este un mijloc de sau organizaţii în toate domeniile
raţionalizare a activităţii umane. vieţii sociale, bazată pe cunoştinţe,
experienţă, calităţi morale sau alte
AUTONOMIE (din gr. autonomia - merite. A. a apărut şi există pînă în
independenţă) - în filosofie faptul de prezent din necesitatea oamenilor
a se supune legilor, normelor proprii de a aprecia raţional şi a se orienta
(de ex. autonomie relativă a just în problemele complicate,
fenomenelor suprastructurale, a generate de însăşi complexitatea
conştiinţei etc.), de a dispune liber de realităţii. În filosofia occidentală s-au
propria voinţă, independenţă. Kant format două concepţii în
atribuie raţiunii dreptul de a-şi crea interpretarea A.: autoritarismul -
singură legile. Iar A. voinţei raţiunii practică antidemocratică şi
practice el o consideră ca singura antijuridică de guvernare exprimată
temelie a legilor morale; ea este prin recunoaşterea infailibilităţii
mîndria omului. Contrarul A. este absolute a purtătorului A.
eteronomia. Sistemul moral autonom (despotism, tiranie, fascism,
află temelia datoriilor morale în comunism de cazarmă şi a.); şi
individ (morala); sistemul moral anarhismul, care neagă orice A.,
eteronom află temelia legilor morale propagă libertatea absolută a
în autoritatea externă (Dumnezeu). individului de societate, autonomia
personalităţii. A. nu are nimic comun
cu cultul personalităţii care la rîndul

27
său este incompatibil cu respectarea ca conţinutul experienţei interne şi
normelor democratice în domeniul externe. În teoria cunoaşterii A. se
politic. bazează pe învăţătura lui Kant
despre rolul experienţei în procesul
AUTORITATEA MEDICULUI - categorie a cunoaşterii dar înlătură din
eticii medicale ce reflectă pregătirea experiment materia, “lucrul în sine”.
profesională şi presupune un anumit prestigiu, Elaborînd teoria idealistă a
reputaţie, faimă a medicului. Se manifestă prin “experienţei pure” A. a formulat
cunoştinţe şi diferite capacităţi: profesionalism teoria coordonării principiale dintre
clinic, măiestria de a diagnostica corect boala subiect şi obiect, eu şi non-eu
şi a acorda ajutor calificat bolnavului. A. M. (mediu) şi teoria introecţiei care de
depinde de posedarea intuiţiei, care joacă un asemenea sunt o manifestare a
rol foarte important în recunoaşterea proceselor idealismului subiectiv.
patologice. În unele specialităţi (chirurgia, Op. pr.: “Critica experienţei
traumatologia, stomatologia, pure”.
otorinolaringologia) o deosebită semnificaţie o
are tehnica manuală şi diferite deprinderi. AVERROES (vezi: Ibn Rushd)
Pentru medic nu mai puţină importanţă o are
măiestria comunicării şi rezolvării corecte a AVERROISM - orientare în filosofia
multor probleme referitoare la interacţiunea cu medievală, care are la temelia sa
pacienţii. A. M. depinde şi de vocaţia lui. Fără doctrina lui Averroes (Ibn Rushd) şi a
pasiune pentru medicină, fără entuziasm, fără adepţilor săi. Reprezentanţii A.
atitudine creatoare faţă de profesia aleasă, fără susţineau că materia şi mişcarea
o muncă productivă şi enormă nu poţi deveni sunt veşnice, că în sînul materiei se
medic de forţă majoră. Profesia medicală este nasc formele ei concrete, că toate
incompatibilă cu duritatea, apatia, indiferenţa fenomenele naturale se află într-o
pentru oameni. Pentru medic atitudinea legătură cauzală universală. Prima
formală faţă de obligaţiunile sale, atitudinea cauza a tot ce există este
nepăsătoare faţă de bolnav şi încrederea lui este Dumnezeu, că totul ce există pe
ceva nefiresc. Obţinerea încrederii pacientului Pămînt, inclusiv viaţa socială,
este o condiţie absolut necesară pentru evoluţia statelor şi corpurile cereşti
activitatea rodnică a medicului. Autoritatea se supun necesităţii naturale. Adepţii
medicului produce un efect psihoterapeutic A. negau nemurirea sufletului pe
puternic şi de aceea nu-i pur şi simplu o care îl considerau o substanţă
chestiune personală a lui. Scăderea autorităţii nematerială unică, care se manifestă
morale a medicilor subminează bazele relaţiilor ca ceva multiplu şi individual. A.
de încredere între bolnav şi medic,
susţinea teoria adevărului dublu,
posibilităţilor de vindecare, a tratamentului în
despărţind filosofia de teologie.
genere. Autoritatea este strîns legată cu aşa
categorii general-etice ca cinstea, demnitatea.
AVICENNA (vezi: Ibn Sina)
AVENARIUS RICHARD (1843 -
AVORTULUI PROBLEMA – subiect al
1896) - filosof elveţian, idealist
bioeticii şi medicinei. Problema avortului a
subiectiv, unul din întemeietorii
fost întotdeauna discutabilă. În unele timpuri
empiriocriticismului. Noţiunea
era interzis, în altele – legalizat. După
fundamentală a concepţiei sale
“Abortion Act” de la 17 octombrie 1967 în
filosofice este noţiunea de
Anglia şi vestita hotărîre a judecătoriei
experienţă. A. nu recunoaşte supreme a SUA “Roe versus Wade” de la 2
contradicţia principială dintre materie ianuarie 1973 se declara, că fătul nu este
şi spirit, fizic şi psihic interpretîndu-le personalitate juridică, apărată de Constituţia

28
SUA, majoritatea ţărilor din occident au este o încălcare a drepturilor fundamentale şi
legalizat întreruperea artificială a sarcinii, demnităţii omului, atentat la viaţa lui. Altă
demult legalizată în ţările comuniste. Şi din problemă cînd avortul se produce după
punct de vedere moral deasemenea sunt pro şi indicaţii medicale. Există două tipuri de avort
contra. În realitate noi ne ciocnim cu un număr – curativ şi eugenic. Avortul curativ ori
foarte mare de avorturi, realizate atît legal, cît terapeutic are loc atunci cînd apare
şi ilegal. Legile statale, care permit efectuarea contradicţia dintre viaţa mamei şi fătului, cînd
avorturilor, nu numai că nu-s în stare să graviditatea negativ poate acţiona asupra
micşoreze numărul de avorturi criminale, dar şi sănătăţii mamei, cînd există unele boli care se
provoacă unele persoane să încalce limitele agravează în perioada gravidităţii (tuberculoză
legale. Există mai multe păreri despre avort. pulmonară, diferite anemii, patologia
Toate controversele se axează în jurul a cîtorva rinichilor, ficatului, pancreasului, felurite
momente: statutul embrionului uman, tumori). Avortul eugenic este legat cu
consecinţele avortului, avortul terapeutic, îmbunătăţirea diagnosticării prenatale şi se
eugenic şi avortul criminal. În dependenţă de produce cu scopul de a preîntîmpina naşterea
înţelegerea acestor momente este şi atitudinea copiilor cu diferite patologii (monstruozităţi,
către problema avortului. Unii consideră, că defecte). Ultimul este justificat nu numai din
avortul este o problemă excesiv personală, o punct de vedere a moralităţii.
problemă intimă, care se referă numai la
femeie şi în care nu trebuie să se implice AXIOLOGIE (din gr. axios - valoros,
nimeni. Aceasta este o intervenţie medicală şi preţios şi logos - cuvînt, teorie,
ca fiecare operaţie chirurgicală se rezolvă de învăţătură) sau Timologie - teoria
către medic şi pacient. Cu alte cuvinte, avortul valorilor. Mai exact, A. constituie studiul
este o problemă medicală. Dar din punct de filosofic al valorilor preponderent
vedere medical avortul întotdeauna are etice, estetice şi religioase. Apariţia
consecinţe negative asupra sănătăţii femeii şi noţiunii “valoare” începe cu sfîrşitul
funcţiei ei reproductive. Altă părere că avortul secolului XIX şi e legată de ilustrul
jigneşte sentimentul moral, că este o problemă filosof I.Kant, care a opus sfera
morală foarte delicată. Pînă a veni la medic moralităţii (libertăţii) sferei naturii
femeia soluţionează o problemă morală: viaţa (necesităţii). Valorile însăşi n-au
ori moartea viitorului om. Chiar şi după existenţă, ele au numai semnificaţie:
consultarea cu medicul conţinutul moral al ele sunt esenţa cerinţei adresate
acestei probleme nu numai că nu dispare, dar şi voinţei, scopului pus. O învăţătură
se complică. În soluţionarea acestei probleme desfăşurată despre valori pentru
se include a treia persoană şi dacă el îşi prima oară o găsim către mijlocul
îndeplineşte funcţia sa ca medic, atunci el este secolului XIX la logicianul german
participant la acest omor. Adversarii avortului R.Lotze. Ulterior A. a fost dezvoltată
consideră, că acesta nu-i pur şi simplu o de către reprezentanţii Şcolii de la
intervenţie medicală. Spre deosebire de Baden H.Rickert şi W.Windelband. În
intervenţia chirurgicală avortul are alt scop – filosofia neclasică contemporană
de a distruge viaţa, de a omorî fiinţa umană. problemele axiologice sunt tratate
Bioetica consideră fundamentate ambele păreri, îndeosebi în următoarele şcoli
că problema avortului nu-i pur şi simplu o filosofice: neokantianismul,
problemă medicală moral indiferentă, că ea fenomenologia, neotomismul,
include în sine diferite coliziuni morale. intuitivismul, pozitivismul logic,
Rezolvarea acestei probleme trebuie să fie de emotivismul, marxismul etc. Pînă în
pe poziţiile raţiunii şi avînd în vedere situaţia prezent patrimoniul filosofic mondial
concretă. Reieşind din aceea că embrionul a acumulat numeroase lucrări
uman are o esenţă individuală şi persoană consacrate diferitor aspecte ale A. În
umană este clar, că avortul provocat artificial
spaţiul nostru au fost abordate şi

29
întreprinse valorificări referitoare la medici, atunci şi unii chirurgi sunt
domeniile de manifestare ale valorilor medici. La figurat - dacă S este P,
(social, etic, estetic, religios, politic apoi şi unii S sunt P.
etc.), diferenţierile noţionale (valoare,
orientare valorică, stare valorică, AXIOMATICĂ (din fr. axiomatique) –
normă valorică şi normă propriu-zisă, disciplină sau teorie care se ocupă cu studierea
calităţii, principiu etc.), de investigaţii şi aplicarea axiomelor. Teoria A. se
teoretice privitor la clasificarea formulează în aşa fel ca descrierea obiectelor
valorilor după anumite criterii - şi corelaţiei dintre ele să fie dedusă din
temporal, tipologic, ierarhic, axiome pe baza principiilor logice.
sistematic, funcţional, medial,
efectiv, dinamic, semantic etc. AXIOMĂ (din gr. axioma - teză
Cercetările domeniului axiologic acceptată) - adevăr care n-are
rămîne a fi la orice etapă istorică o nevoie de nici o dovadă, ce posedă
problemă de actualitate. claritate nemijlocită, el însuşi servind
drept temelie de argumentare
AXIOLOGIE MEDICALĂ – o nouă ramură pentru alte adevăruri; propoziţie
a axiologiei contemporane ce studiază valorile (afirmaţie) care se acceptă fără a fi
medicale, semantica, procesul apariţiei şi demonstrată şi din care se deduc
anturajul viabilităţii lor. O trăsură specifică a celelalte propoziţii servind la
A.m. constă în strînsa legătură cu practica fundamentarea şi demonstrarea
medicală. Implementarea tot mai evidentă a teoremelor. În antichitate sub A. se
principiilor şi problemelor bioeticii în înţelegea propoziţia acceptată de
domeniul medical creează noi premise de una sau două persoane la începutul
dezvoltare a A.m. dialogului. În evul mediu şi în
perioada modernă s-au întreprins
AXIOMA SILOGISMULUI - principiu încercări de a găsi baza generală a
de bază al silogismului, formulat de A. Sensul contemporan al A. se
Aristotel în felul următor: “Dacă ceva datorează lui D.Hilbert (1862-1943)
se enunţă despre altceva, ca despre care a axiomatizat cu o stricteţe logică
un subiect, atunci totul ce se geometria euclidiană. Interpretarea
vorbeşte despre predicat se va vorbi actuală a metodei axiomatice
şi despre subiect”. A.s. admite atît impune A. îndeplinirea numai a unei
interpretarea intensivă (din punctul singure condiţii: să servească teză
de vedere al conţinutului) cît şi iniţială pentru deducerea cu ajutorul
extensivă (din punctul de vedere al regulilor logice acceptate a tuturor
volumului). În logica formală celorlalte propoziţii sau teoreme ale
tradiţională A.s. se manifestă în teoriei date.
operaţia de reducere a tuturor
silogismelor la silogismele primei AYER ALFRED (1910-1989) - filosof
figuri. În logica formală englez, reprezentantul filosofiei
contemporană A.s. iese în evidenţă în analitice. În cartea sa “Limbaj,
contextul axiomatizării silogisticii. adevăr şi logică” (1936) s-a
A.s. are următoarea formulare: “Tot manifestat drept un adept fidel şi
ce se afirmă (sau se neagă) cu privire propagator al ideilor Cercului de la
la o întreagă clasă de obiecte, se Viena. Concepţiile sale
afirmă (sau se neagă) şi cu privire la neopozitiviste au evoluat de la forma
o parte din această clasă”. De ex., ortodoxală a pozitivismului logic spre
dacă afirmăm ca toţi chirurgii sunt filosofia lingvistică, în care

30
cercetează problemele legate cu abstractă); 3) a ştiinţei neclasice,
teoria cunoaşterii (despre pentru care sunt caracteristice
autenticitatea cunoaşterii, raportul negarea adevărurilor absolute,
dintre corpurile materiale şi datele caracterul deschis pentru orice fel de
senzoriale ş.a.) şi rolul limbii în experimente de dezminţire şi
procesul cunoaşterii. El se ocupa cu concomitent - capacitatea sintetică
analiza noţiunilor şi formularea lor de generalizare a noilor fapte
clară din punct de vedere logic. empirice, descoperirea conexiunilor
Op.pr.: “Limbaj, adevăr şi logică”; noi dintre diverse domenii, forme şi
“Bazele cunoaşterii empirice”; structuri ale cunoştinţelor. În
“Raţiunea şi sensul”; “Problema estetică acorda o mare importanţă
cunoaşterii” imaginaţiei.
Op.pr.: “Noul spirit ştiinţific”;
B “Materialismul
“Raţionalism aplicat”.
raţional”;

BABII ALEXANDRU I. (n. 1927) – d.h.ş.f.,


BACON FRANCIS (1561-1626) -
profesor universitar, specialist în domeniul
filosof englez, reprezentantul
istoriei filosofiei şi a gîndirii social-politice din
materialismului şi a ştiinţelor
Moldova. După absolvirea Universităţii din
Cernăuţi (1953) şi doctoranturii (1957) experimentale din epoca Modernă. A
activează ca pedagog, iar din 1956 colaborator dezvoltat filosofia şi ştiinţa,
ştiinţific, şef de sector în secţia Filosofie şi stăruindu-se să le despartă de
Drept la AŞ din Moldova. Teza de doctor scolastica medievală. El a elaborat o
“Lupta dintre materialism şi idealism în concepţie materialistă asupra
România în primul sfert al sec. XX” (1960), naturii, susţinînd că toate lucrurile
teza de doctor habilitat “Libera cugetare şi materiale sunt alcătuite din particule
ateismul în istoria Moldovei” (1974). În sfera şi posedă diverse calităţi, iar
intereselor ştiinţifice ale lui B.A. intră mişcarea este indispensabil legată
problemele ce ţin de domeniul istoriei gîndirii cu lucrurile. B. acorda o mare
filosofice şi estetice din Moldova. A publicat 8 atenţie cunoaşterii ştiinţifice. El
monografii, 4 broşuri şi 260 articole ştiinţifice. afirma ca sarcina principală a
Op.pr.: “Dimitrie Cantemir”; “Istoria filosofiei constă în a întemeia o
filosofiei în URSS”; “Istoria esteticii” vol. 4, ştiinţă experimentală nouă, care în
ş.a. cel mai scurt timp ar da omenirii
forţe colosale pentru a făuri o nouă
BACHELARD GASTON (1884-1962) societate înfloritoare. A aplicat
- filosof francez, întemeietorul metoda experimentală şi a elaborat
neoraţionalismului. B. şi-a pus ca metoda de inducţie ca principala
scop de a crea o filosofie, care să metodă în ştiinţă. Omul trebuie să se
corespundă nivelului de dezvoltare a sprijine pe cît mai multe fapte
ştiinţelor naturale contemporane lui. posibile. O sarcină importantă a
El a acordat o mare atenţie problemei filosofiei este de a elibera conştiinţa
interacţiunii dialectice dintre raţional oamenilor de unele erori specifice
şi empiric, dintre teorie şi practică. B. (idoli sau fantome), care stau în
considera că ştiinţa ca un sistem calea cunoaşterii adevărate: idolii
foarte complex şi contradictoriu, în tribului, peşterii, pieţii şi teatrului. B.
dezvoltarea sa trece prin cîteva a fost întemeietorul paradigmei
etape: 1) preştiinţifică (empirismul empirismului în filosofia epocii
pur); 2) ştiinţifică (gîndirea Moderne. El supraaprecia rolul

31
experimentului în cunoaştere, dar nu experienţei şi are drept consecinţă
nega şi importanţa raţionalului, cunoştinţe transcendentale, cu alte
susţinînd necesitatea unităţii cuvinte necesare şi generale.
senzorialului şi a gîndirii abstracte. B. Obiectul de studiu al acestor
este adeptul teoriei adevărului dublu. cunoştinţe sunt valorile general-
El nu se exprima deschis împotriva obligatorii, cu care cunoştinţele
religiei ci se stăruia să argumenteze trebuie să corespundă pentru a
dreptul ştiinţei la existenţa obţine adevărul. Astfel, filosofia
independentă, alături de religie. Înalt devine ştiinţa despre valori.
aprecia rolul filosofiei pentru medicină. El Reprezentanţii ş. B.: Windellband şi
sublinia că medicina trebuie să se bazeze pe o Rickert împărţeau toate ştiinţele în
filosofie justă şi efectivă. Dacă ea nu se ştiinţe despre natură (ştiinţe
bazează pe aşa filosofie, atunci medicina nu cu naturale) şi ştiinţe despre cultură
mult se deosebeşte de practica vrăjitorilor. (istorice). O mare atenţie ş.B. acorda
Op. pr.: “Noua Atlantidă”; “Noul problemei metodei în formarea
Organon” noţiunilor. Ei recunoşteau metoda
nomotetică (generalizatoare) care
BACON ROGER (1214-1292) - filosof elaborează legile generale şi metoda
şi naturalist englez din evul mediu. B. ideografică (individualizatoare) care
a supus criticii deducţiile scolastice descrie un fenomen istoric
din acea perioadă, supunerea oarbă individual. În anii 20 o parte din
în faţa autorităţilor, cunoştinţelor reprezentanţii ş. B. au evoluat spre
abstracte, care nu pot fi verificate, şi neohegelieni.
s-a exprimat pentru cunoaşterea
bazată pe experimente şi observaţii. BAGDASAR NICOLAE (1896-1971) -
El susţinea că anume cunoştinţele filosof român, profesor de istorie a
adevărate îi vor ajuta omului să-şi filosofiei moderne, metafizică şi
sporească puterile asupra naturii. teoria cunoaşterii la Universitatea
Înalt aprecia B. importanţa din Iaşi (1942-1949), administrator
matematicii pe care o interpreta ca al Casei Şcoalelor şi consilier la
“uşa şi cheia” pentru alte ştiinţe. B. a Institutul de Istorie şi Filosofie al
manifestat un viu interes pentru Academiei, coordonator al operei în
instrumentariul ştiinţific. El cerea să cinci volume “Istoria filosofiei
se dezvolte optica, mecanica, moderne” (1937-1941); fondator al
aparatura pentru observările Editurii filosofice de pe lîngă
astronomice asupra cerului, Societatea română de filosofie,
aparatele de zbor etc. Pentru traducător a operelor lui Kant.
concepţiile sale el a fost eliberat din Op.pr.: “Istorie a filosofiei
postul de profesor al Universităţii din româneşti”; “Filosofia contemporană
Oxford, iar în 1278 a fost închis la a istoriei”; “Din problemele culturii
închisoarea monahală. europene”; “Teoria cunoştinţei”;
“Teoreticieni ai civilizaţiei”.
BADEN (şcoala), şcoala din Freiburg -
orientare în neokantianism, care BANCĂ DE DATE (eng. data bank) –
interpretează învăţătura lui Kant într- sistem informaţional automatizat
un mod “transcendental - psihologic”. creat în scopul păstrării şi utilizării
Conform ş. B. cunoaşterea este un mai raţionale a informaţiei. Este
proces psihic la baza căruia stă compus din mai multe baze de date.
“diversitatea extensivă” a

32
BAUER BRUNO (1809-1882) - filosof cunoaştere este îndoiala. Universul e
german, tînăr hegelian. El a înlocuit compus dintr-un număr infinit de
ideea absolută a lui Hegel prin substanţe independente una de alta,
autoconştiinţa absolută. L-a care posedă raţiune. El susţinea că
caracterizat pe Hegel ca ateist şi între morală şi religie nu poate fi
revoluţionar. Referindu-se la vre-o legătură. Pentru a schimba
societate B. susţinea, că forţa morala e necesar de schimbat legile
motrice în istorie este activitatea statului. Nefiind ateu Bayle
spirituală a personalităţilor critice. manifesta un indiferentism religios.
Spre sfîrşitul vieţii a devenit adeptul Op. pr.: “Dicţionar istoric şi
lui O.Bismark. critic”.

BAUMGARTEN ALEXANDER BAZĂ DE DATE (eng. data base) –


GOTTLIEB (1714-1762) - filosof totalitatea de date organizată după
german, întemeietorul esteticii ca anumite reguli în scopul optimizării
disciplină filosofică. În teoria păstrării, distribuirii şi folosirii
cunoaşterii sub influenţa lui Wolf şi acestora. Este un model
Leibniz deosebea două feluri de informaţional al unei discipline, parte
cunoaştere - superioară, intelectuală, componentă a sistemelor
ca obiect al logicii şi inferioară intelectuale, sistemelor expert. B.D.
(senzorială), numită de el “estetica”. se clasifică după structură (de
Astfel, B. pentru prima dată a documente, bibliografice,
introdus termenul “estetica” prin referative), predestinaţie (informaţie
care înţelegea şi teoria frumosului, economică, socială, comercială,
deoarece perceperea senzorială a medicală etc.) şi modul de acces la
perfecţiunii, exprimată în imagini ea (accesibilă prin reţea, locale,
artistice, era legată la el cu savurarea multiplicate pe CD-ROM).
frumosului. Perfecţiunea sau
frumuseţea fenomenului la B. era BAZĂ ŞI SUPRASTUCTURĂ -
exprimată prin armonia dintre noţiuni ale filosofiei marxiste, care
conţinut, ordine şi exprimare. B. a reflectă structura societăţii la fiecare
adus un aport considerabil în treaptă concret-istorică de
dezvoltarea terminologiei filosofice, dezvoltare, numită formaţie social-
folosind pe larg noţiunile de economică. B. include în sine
“subiectiv” şi “obiectiv”, “în sine” şi totalitatea relaţiilor de producţie
“pentru sine” ş.a. dintre oameni, care se formează în
Op.pr.: “Meditaţii filosofice corespundere cu un anumit nivel de
despre unele probleme referitor la dezvoltare al forţelor de producţie.
opera poetică”; “Estetica”. Relaţiile de producţie sunt primare şi
obiective, nu depind de conştiinţa şi
BAYLE PIERRE (1647-1706) - voinţa oamenilor. Ele formează
eminent publicist, critic şi filosof structura economică a societăţii. În
sceptic francez, reprezentant al ultimă instanţă ele determină
Iluminismului. B. susţinea ideea celelalte aspecte şi niveluri ale
incompatibilităţii ştiinţei şi religiei şi relaţiilor sociale. Noţiunile “bază” şi
afirma posibilitatea existenţei unei “relaţii de producţie” au unul şi
societăţi alcătuite numai din atei. În acelaşi conţinut, dar baza
teoria cunoaşterii ca şi Descartes caracterizează relaţiile de producţie
susţinea că unica metodă de nu în raport cu forţele de producţie,

33
ci în legătură cu suprastructura. S. natura socială a psihicului uman,
include în sine: 1) idei, teorii, relaţii inclusiv al conştiinţei.
ideologice, instituţii şi organizaţii - Neobehaviorismul (anii 1930) a
politice, juridice, religioase. S. introdus în schema de bază a B.
determină specificul vieţii spirituale a “stimulent - reacţie” un inel
fiecărei formaţii. Astfel, fiecare mijlocitor - diferiţi factori
formaţie social-economică e alcătuită gnoseologici ş.a.
din baza economică şi o anumită
suprastructură care-i corespunde. BELL DANIEL (n. 1919) – politolog şi
Noţiunile B. şi S. sunt corelative. Cu sociolog american. Este unul din autorii
trecerea de la o formaţie social- societăţii postindustriale şi concepţiei
economică la alta se schimbă radical deideologizării. Consideră că în această
B. şi ca consecinţă se transformă şi societate (postindustrială) rolul principal
suprastructura. B. şi S. suferă îndeplineşte ştiinţa, ea devine “ideologie”.
anumite schimbări şi în limitele unei După părerea lui B. societatea este compusă
formaţii fără a schimba esenţa, din trei sfere independente: structura socială,
principalul, totodată ambele posedă o economică şi culturală. Aceste sfere sunt
anumită interdependenţă. dirijate de principii axiale contradictorii: sfera
socială – de principiul egalităţii, economia –
BEHAVIORISM (eng. behaviour - de principiul efectivităţii, cultura - de
comportament) - unul din principalele principiul autorealizării personalităţii.
curente în psihologia americană Argumentează transformarea capitalismului
contemporană. Întemeietorul B. a sub influenţa PTŞ într-un nou sistem social
fost psihologul american E.Thorndike, liber de antagonismele sociale şi lupta de
iar termenul B. îi aparţine lui Watson clasă.
(1913). Reprezentanţii B. neagă Op.pr.: “Sfîrşitul ideologiei”;
existenţa conştiinţei ca însuşire a “Devenirea societăţii postindustriale”;
creierului. Ei identifică conştiinţa “Contradicţiile capitalismului în sfera
omului cu comportamentul, iar culturii”; “Reîntoarcerea sacralului?”;
fenomenele psihice se reduc la “Argumente în folosul viitorului religiei”,
reacţiile fiziologice ale organismului “Socialismul marxist în Statele Unite”; “A
ca răspuns la acţiunile mediului treia revoluţie tehnologică şi consecinţele ei
exterior (stimulent). Omul trebuie socio-economice posibile”.
cercetat ca oricare alt animal.
Psihologia trebuie să studieze BENTHAM JEREMY (1748-1832) -
comportamentul omului ca un filosof, moralist şi jurist englez,
ansamblu de conexiuni dintre stimul întemeietorul utilitarismului etic. B. a
şi reacţie. La naştere omul posedă un supus criticii teoria dreptului natural.
număr mărginit de scheme de La temelia eticii sale el a pus
comportare înnăscute (respiraţia, principiul utilităţii. Ca şi hedoniştii, B.
înghiţirea şi altele). Dar în procesul susţinea că toate faptele morale le
vieţii, sub influenţa stimulenţilor la el provoacă oamenilor plăceri, iar
se formează un şir de reacţii plăcerea la rîndul său este utilă.
concrete, care se păstrează şi se Folosul este unicul scop şi normă de
reproduc. În rezultatul multiplelor comportare, este temelia fericirii
repetări reacţiile se automatizează. umane. Societatea în viziunea lui B.
Reacţia dată la stimulentul dat se e interpretată ca o sumă a
alege conform principiului “probelor indivizilor, iar interesele obşteşti ca
şi greşelilor”. În felul acesta B. neagă o sumă a intereselor personale. De
aceea B. declară drept ideal moral

34
satisfacerea interesului individual ca
condiţie “a celei mai mari fericiri BERGSON HENRI (1859-1941) -
pentru cel mai mare număr de filosof idealist francez, reprezentant
oameni”. Această fericire poate fi al intuitivismului şi filosofiei vieţii. La
calculată matematic (“aritmetica temelia existenţei B. pune viaţa
morală”), avînd ca bază o scară a interpretată ca o integritate iniţială
plăcerilor şi suferinţelor, elaborată de autentică care se deosebeşte radical
B. de materie şi spirit. Materia şi
Op.pr.: “Introducere în temeliile spiritul sunt considerate de B. ca
moralităţii şi legislaţiei”; produsele de descompunere a
“Deontologia, sau ştiinţa despre procesului vital. Esenţa vieţii poate fi
morală”. cunoscută numai cu ajutorul intuiţiei,
care este interpretată ca o
BERDEAEV NIKOLAI ALEXAND- înţelegere a vieţii de sine însuşi.
ROVICI (1874-1948) - filosof rus, Viaţa pentru el este un proces
reprezentant al personalismului. cosmic, o răbufnire vitală creatoare.
Expulzat în 1922 din Uniunea Pe măsura liniştirii viaţa se
Sovietică pentru motive ideologice. descompune şi se transformă în
După aceasta se stabileşte în Franţa. materie, în substanţa neînsufleţită.
Filosofia sa este o meditaţie asupra B. recunoaşte existenţa a două tipuri
eliberării şi realizării fiinţei umane în de societate: închisă şi deschisă. Cea
lumina credinţei creştine. Concepţiile închisă se conduce de morală,
sale se caracterizează ca o variantă a orientată spre păstrarea genului,
existenţialismului religios şi interesele colectivului se consideră
constituie o formă a fundamentării şi mai presus de interesele
apologiei concepţiei religioase despre personalităţii, iar adevărul e înlocuit
lume. După părerea sa natura şi cu folosul. În societatea deschisă
istoria sunt forme ale manifestării interesele personalităţii se consideră
realităţii prime pe care o numeşte superioare intereselor păstrării
început spiritual-iraţional, libertate genului. Omul e interpretat de B. ca
necreată. Această libertate se o fiinţă creatoare, iar creaţia vine de
dovedeşte a fi izvorul răului în lume. la intuiţie, care ca un dar de la
Dumnezeu se revelează lumii dar nu Dumnezeu o posedă numai aleşii.
conduce cu ea. Pentru a se salva, Astfel B. ajunge la înţelegerea
omul are nevoie de Dumnezeu, dar şi caracterului elitar al culturii şi
Dumnezeu are nevoie de om. Istoria creaţiei în genere. B. nega
generînd conştiinţa creştină cunoaşterea ştiinţifică deoarece
mesianică duce la un sfîrşit după care cunoştinţele omul le exprimă prin
apare o altă lume spirituală, veşnică, noţiuni, iar intuiţia nu poate fi
liberă. B. a fost adversar înverşunat exprimată în noţiuni.
al marxismului şi ideolog al Op.pr.: “Datele directe ale
anticomunismului. Ideile sale au conştiinţei”; “Materie şi memorie”;
influenţat mult dezvoltarea “Evoluţia creatoare”; “Cele două
existenţialismului francez şi izvoare ale moralei şi religiei” ş.a.
personalismul.
Op.pr.: “Filosofia libertăţii”; “Un BERKELEY GEORGE (1685-1753) -
nou ev mediu”; “Experienţa filosof englez, idealist subiectiv,
metafizicii escatologice”; episcop, care a prelucrat în mod
“Autocunoaşterea” ş.a. idealist senzualismul şi empirismul

35
lui Locke. B. considera, că obiectele
înconjurătoare nu există obiectiv, BERTALANFFY LUDWIG VON
independent de om, ci sunt nişte (1901-1972) - biolog şi filosof
senzaţii (idei) ale omului. Obiectele austriac, unul din întemeietorii
există numai în măsura în care sunt teoriei generale a sistemelor. B. a
percepute. A exista înseamnă a fi pus temelia cercetării fiinţelor
perceput (esse est percipi). Logica lui biologice ca sisteme dinamice
B. e logica solipsismului, conform organizate, a formulat teoria
căreia în lume există numai subiectul sistemelor biologice deschise care
care percepe, iar realitatea obiectivă, au însuşirea ecvifinalismului
inclusiv şi oamenii, nu există decît în (capacitatea de a atinge starea
conştiinţa “eului” care percepe. finală independent de dereglările
Pentru a evita concluzii solipsiste B. e condiţiilor iniţiale ale sistemului). A
nevoit să treacă pe poziţiile elaborat teoria generală a
idealismului obiectiv şi să sistemelor, formulînd principiile
recunoască, că lucrurile sunt o generale (integrităţii, organizării,
combinaţie ale senzaţiilor (ideilor), iar ecvifinalismului, izomorfismului) şi
izvorul senzaţiilor este Dumnezeu. legile comportării sistemelor
Prin urmare, lumea nu este o indiferent de tipurile lor, de natura
reprezentare a “eului” ci consecinţa elementelor constituante şi a
unei cauze spirituale supreme. relaţiilor dintre ele.
Concepţiile lui B. au fost dezvoltate Op.pr.: “Biologia teoretică”;
ulterior în machism, pragmatism şi “Imaginea despre lumea biologică”;
alte numeroase şcoli idealiste. “Roboţii, oamenii şi raţiunea”;
Op.pr.: “Studiu privitor la o “Teoria generală a sistemelor”;
nouă teorie a viziunii”; “Tratat asupra “Fundamentare, dezvoltare,
principiilor cunoaşterii umane”; “Trei aplicare”.
dialoguri între Hilas şi Philonus”.
BHUTAVADA (ELEMENTARISM) -
BERLINSCHI PETRU V. (vezi: Date concepţie filosofică din India antică,
selective despre autori, p …) varietate a locaiatei. Conform teoriei
B. toate obiectele sunt formate din
BERNAL JOHN DESMOND (1901- îmbinarea elementelor materiale şi
1971) - fizician şi sociolog englez. deosebirea dintre obiecte e
Este unul din întemeietorii ştiinţei determinată de îmbinarea lor
despre ştiinţă, e autorul unor opere diferită. Conştiinţa e tot o îmbinare
fundamentale în care analizează specială a elementelor materiale
istoria dezvoltării ştiinţei, caracterul care sunt în stare să-şi reproducă
ei contradictoriu în societăţile îmbinări identice cu ea însăşi. În
scindate în clase antagoniste, rolul teoria cunoaşterii adepţii B. erau
ştiinţei în istoria omenirii, folosirea senzualişti, iar în etică - hedonişti.
realizărilor ştiinţei pentru binele şi
progresul omenirii. B. a înaintat BIBLIE (Sfînta Scriptură, Vechiul şi
concepţia revoluţiei tehnico- Noul Testament); (denumirea
ştiinţifice. provine de la cuvîntul de origine
Op.pr.: “Funcţia socială a greacă biblion, care înseamnă carte;
ştiinţei”; “Ştiinţa şi societatea”; la plural - biblia) - constituie o
“Ştiinţa în istoria societăţii”; “Lumea colecţie de cărţi pe care Biserica
fără război”. creştină le acceptă şi le venerează

36
ca Sfînta Scriptura (scriere), pe BINE ŞI RĂU - cele mai
motivul că în ele s-a scris, sub fundamentale categorii etico-morale
inspiraţia Duhului Sfînt, cuvîntul lui prin care se exprima aprecierea
Dumnezeu. B. este cartea sacră a morală a condiţiei, acţiunilor şi
creştinismului. Ea este constituită din faptelor atît a fiecărui om în parte cît
două părţi: “Vechiul Testament” şi a colectivelor, grupurilor, claselor
(redactat între sec. 13-2 î.e.n., precum şi a diverselor evenimente
acceptat şi de religia mozaică) şi sociale. Noţiunile de B. şi R. poartă
“Noul Testament” (sec. 1-4 e.n.). un caracter concret - istoric,
Conţinutul eterogen cuprinde mituri, conţinutul lor a variat pe parcursul
doctrine religioase, texte rituale, dezvoltării istorice. Pe parcursul
rugăciuni, adevărul lui Dumnezeu istoriei în noţiunile de B. şi R. s-a
despre creaţie şi mîntuire, eseuri cimentat ceva comun ce permite de
filosofice, meditaţii şi coduri de a deosebi moralul de amoral
morală practică, folclor, literatură în (imoral). B. este aceea ce societatea,
proză şi versuri, coduri juridice, colectivul, consideră acceptabil,
sfaturi medicale etc., aparţinînd mai aceea ce recomandă pentru ea şi
multor autori. Vechiul Testament pentru fiecare om, aceea ce aprobă
cuprinde revelaţia lui Dumnezeu, din comportarea oamenilor în trecut,
făcută prin Moise şi profeţi conţinînd prezent şi recomandă de făcut în
39 cărţi canonice şi 14 cărţi viitor. Moral (bine) e ceea ce
deuterocanonice; descrie corespunde intereselor,
evenimentele de la facerea lumii şi necesităţilor, aspiraţiilor oamenilor,
pînă în ajunul venirii Mesiei. Noul amoral (rău) e ceea ce vine în
Testament are 27 cărţi: 4 evanghelii contradicţie cu ele.
(de la Matei, Marcu, Luca, Ioan), o
carte istorică (Faptele Apostolilor), BIOCENOZĂ (gr. bios - viaţa şi
cărţile cu conţinut didactic koinos - comun) - un sistem dinamic
(Epistolele) şi o carte profetică alcătuit dintr-un ansamblu de plante,
(Apocalipsa). Aici se cuprind animale şi microorganisme, care
evenimente ce încep cu puţin înainte locuiesc în comun pe un anumit
de naşterea lui Iisus Hristos şi se teritoriu, sau într-un bazin de apă şi
termină cu Apocalipsa lui Ioan care interacţionează între ele şi se
Teologul, unde într-o formă alegorică, acomodează la condiţiile mediului.
convenţională şi simbolică se Orice schimbare cantitativă a
tratează destinul lumii. În creştinism, elementelor B. duce la dispariţia
mai concret în Ortodoxie şi Catolicism echilibrului şi a stării normale a
(cu excepţia Protestantismului) B. acestui sistem. Noţiunea de B. a fost
(Sfînta Scriptură) se îmbină armonios formulată de K.Mobius (1877).
cu Sfînta Tradiţie formînd o
integritate dogmatică, liturgică şi BIOCENTRISM – principiu conform
ritualică. Ideile biblice au impulsionat cărui orice vietate este o valoare în
continuu gîndirea filosofică formînd sine, orientarea etică de a interpreta
diverse curente, şcoli şi direcţii tot ce e viu, omul şi omenirea ca
filosofice. parte componentă a biosferei.

BIFURCAŢIE (vezi: Sinergetică, Noţiunile şi BIOENERGETICĂ - compartiment al


Mecanismele ei) biologiei, care studiază mecanismele
şi legităţile de transformare a

37
energiei în procesul activităţii vitale a Ababii şi dl prim vice - rector prof. univ. Petru
organismelor. Galeţchi, se face un mare pas în afirmarea B:
din 12 iulie 1999 catedra Filosofie se
BIOETICA ÎN REPUBLICA MOLDOVA. reorganizează în catedra Filosofie şi Bioetică
Primele prelegeri dedicate B. au fost ţinute în - prima catedră de acest gen din spaţiul ex-
aulele universitare, inclusiv la USMF sovietic şi chiar din Europa de Răsărit.
“N.Testemiţanu”, de către profesorul italian Corespunzător se modifică radical programa
Pietro Cavasin (n. 12.02.1930) începînd cu analitică şi se formează o disciplină nouă
anul 1995 (unul dintre organizatorii primului “Filosofie şi Bioetică”. Din septembrie 1999
Institut de B. din Italia, cu sediul la Veneţia). la catedră se inaugurează magistratura în
Aceste prelegeri au trezit un viu interes în “Bioetică“. Dar ascensiunea continuă şi în
mediul doctoranzilor, studenţesc şi profesoral anul 2000 are loc Conf. a V-a şt. internaţ. (19-
din USMF. Chiar de la început s-a sesizat 20 aprilie) “Bioetică, filosofie, medicină
necesitatea stringentă a implementării în practică: prob. de existenţă şi supravieţuire a
mediul profesional şi social a B. Datorită omului”. Unele rezultate ale investigaţiilor la
eforturilor insistente ale şefului Catedrei acest capitol au fost expuse şi la Conf. a VI-a
Filosofie a USMF acad. prof. univ. Teodor N. şt. internaţ. “Progresul tehnico-ştiinţific,
Ţîrdea s-a pus o bază reală de implementare a bioetica şi medicina: prob. de existenţă
B. în diverse planuri de activitate, mai ales în umană” (25-26 aprilie 2001). Rezultatele
cel ştiinţific şi didactic. Discuţii şi publicaţii şt. cercetărilor în domeniul bioeticii au fost
dedicate B. au fost deja prezente la ce-a de-a II- expuse şi la la Conf. a VII-a şt. internaţ.
a Conf. şt. internaţională “Omul, “Ştiinţa, tehnica, medicina şi bioetica în
informatizarea, sănătatea: aspecte filosofice şi strategia de existenţă umană: probleme de
etico-medicale” din 27-28 martie 1997, interacţiune şi interconexiune” (24 aprilie
organizată sub egida acad. prof. univ. T. Ţîrdea 2002) şi la Conf. a VIII-a şt. internaţ.
pe suportul Catedrei Filosofie a USMF. “Bioetica, filosofia, economia şi medicina în
Ulterior au urmat încă şase conferinţe strategia de supravieţuire a omului: probleme
ştiinţifice internaţionale la care au fost abordate de interacţiune şi interconexiune” (23-24
probleme ale B.: a III-a “Problema aprilie 2003). Pînă în prezent s-a înregistrat un
supravieţuirii omenirii: aspecte socio- număr impunător de publicaţii ştiinţifice
filosofice, economico-juridice, politico- referitoare la B., s-a elaborat materiale
informaţionale şi etico-medicale” (15-16 metodice şi didactice, de asemenea manualele
aprilie 1998); a IV-a “Filosofie, Medicină, “Filosofie şi Bioetică” (autor T. Ţîrdea) şi
Ecologie: probleme de existenţă şi de “Философия (С курсом биоэтики)” (autori
supravieţuire ale omului” (7-8 aprilie 1999). T. Ţîrdea, P. Berlinschi). La 16 martie 2001 s-
Între timp, perspectiva afirmării B. în spaţiul a constituit “Asociaţia de Bioetică din
nostru naţional şi în cadrul medical, academic- Republica Moldova”. Conform ordinului Nr.
medical, în special, se conturează tot mai mult. 10 din 14.01.2002 a Ministerului Sănătăţii al
Membrii Catedrei Filosofie a USMF abordează Republicii Moldova este constituită Comisia
cu succes problemele B. la prelegeri şi lecţii Naţională de Etică pentru Studiul Clinic al
practice, publică materiale ştiinţifice. Tematica medicamentelor. La 10 octombrie 2001 a avut
B. e abordată în referatele doctoranzilor şi loc susţinerea primei teze de magistru în
competitorilor, la conferinţele studenţilor şi bioetică de către R. Gramma. La 29 noiembrie
doctoranzilor, la şedinţele cercului filosofic, în 2001 a avut loc conferirea titlului de “Doctor
presa republicană. B. se predă de către acad. honoris causa” lui Pietro Cavasin (Italia). La
prof. univ. T. Ţîrdea la cîteva facultăţi şi la 17 octombrie 2002 prima oară s-a organizat o
Universitate a de Stat din Moldova. Drept “masă rotundă” cu altă catedră clinică privitor
rezultat al căutărilor şi eforturilor depuse de la problemele bioeticii – catedra Obstetrică şi
acad. prof. univ. T. Ţîrdea şi de conducerea Ginecologie şi catedra Genetică şi biologie
USMF, în mod special de dl rector acad. Ion Umană. Între 10-12 noiembrie reprezentanţii

38
catedrei pentru prima oară participă la un for elaborează noi norme şi chiar coduri
internaţional pe bioetică: Conferinţa normative morale, care îmbogăţesc
internaţională UNESCO pe bioetică în Vilnius, conţinutul eticii medicale şi a
Lituania. deontologiei în cele mai diverse
V.Ojovanu domenii ale activităţii medicale. De
aceea B. devine şi un institut social
BIOETICĂ (gr. bios - viaţă şi ethos - cu o mulţime de comitete etice la
obicei, caracter moral) - ştiinţă cele mai diverse niveluri - atît la cel
complexă, care se află la hotarul al clinicilor cît şi la nivel naţional şi
dintre filosofie, etică, biologie, internaţional. În sens larg B. poate fi
medicină ş.a. Termenul B. a fost interpretată drept etica vieţii în
introdus în ştiinţă de biologul genere. Privită sub acest aspect ea
american Wan Potter în cartea sa depăşeşte cadrul eticii profesionale
“Bioetica - o punte spre viitor”. medicale şi se apropie mai mult de
Autorul formulează B. drept o îmbinare etica ecologică pentru ca unindu-şi
a cunoştinţelor biologice cu valorile forţele să elaboreze aspectul etico-
umane. B. a apărut în anii 60 ai sec. filosofic al problemelor viitorului
XX-lea ca o reacţie la noile probleme omenirii şi a tot ce e viu pe Pămînt.
legate cu viaţa şi moartea, cu
sporirea interesului oamenilor faţă de BIOETICĂ: ORIGINI ŞI TENDINŢE. Este
drepturile lor, inclusiv şi referitor la recunoscut faptul că B. apare în SUA şi nu
propria lor existenţă corporală şi numai prin Potter, care i-a dat numele şi i-a
spirituală, drept reacţia societăţii la conferit o anumită semnificaţie. El sublinia că
pericolul existenţei vieţii pe Pămînt, B. trebuie să constituie o nouă disciplină care
generat de acutizarea problemelor să combine cunoaşterea biologică cu cea a
globale ale omenirii. În prezent B. sistemului valorilor umane. Potter specificase
poate fi privită sub două aspecte. În într-adevăr pericolul cel reprezenta pentru
sens îngust ea este o parte a eticii supravieţuirea întregului sistem o ruptură între
medicale profesionale, care a apărut două domenii ale cunoaşterii – cel ştiinţific şi
în legătură cu dezvoltarea medicinii cel umanist, care pune în primejdie omenirea
pe baza progresului tehnico-ştiinţific. şi supravieţuirea ei. Din acest motiv el va
Sarcina principală a B. constă în numi B. ştiinţa supravieţuirii. Dar există şi alte
înţelegerea etico-filosofică a origini ale B. Tot în acei ani un impuls
situaţiilor problematice limitrofe aşa puternic a fost dat de obstetricianul de origine
ca eutanasia, folosirea noilor criterii a olandeză Andre Hellegers fondatorul Kennedy
morţii (“moartea creierului”), Institute of Ethics. El a fost primul care a
ingineria genetică, transplantarea introdus termenul B. în lumea universitară şi
organelor de o importanţă vitală, considera, că obiectul acestei discipline
implantarea organelor artificiale, constituie aspectele etice implicate în practica
experimentele clinice (inclusiv şi pe clinică. B. este o disciplină specifică capabilă
embrionul uman), avorturile, să sintetizeze cunoştinţele medicale şi etice.
intervenţiile psihochirurgicale, Meritul lui Hellegers că a subliniat caracterul
autoidentificarea sexuală a omului, interdisciplinar al B. preconizînd că
noile tehnologii ale naşterii copiilor specialistul bioetician în clinică ar fi mai
ş.a.m.d. Problemele B. cer o expert decît moralistul tradiţional. Noul
permanentă analiză teoretico- termen de B. este adoptat în locul celui de
filosofică. B. pe de o parte păstrează “morală medicală”, chiar şi pentru a o
funcţiile eticii normative, iar pe de diferenţia de aceasta. Dar cu cîţiva ani
altă parte, concomitent, devine ca un înaintea lui Potter şi Hellegers faimosul
laborator de creaţie în care se Hastings Center prin aportul filosofului

39
Daniel Callahan şi psihiatrului Willard Gaylin totalitate de fiinţe vii (biocenoză) şi
deja se ocupă de studierea şi formularea condiţiile lor de viaţă (partea
normelor etice în domeniul cercetării şi inferioară a atmosferei, partea
experimentării biomedicale. Ei au reunit superioară a litosferei, energia
oameni de ştiinţă, cercetători, filosofi pentru a solară ş.a.) care interacţionează
discuta aceste probleme şi au fondat Institutul reciproc şi în procesul căreia are loc
Social de Etică şi Ştiinţă (pe banii proprii). schimbul de substanţă, energie şi
Acest institut de cercetare independent, laic, informaţie. Noţiunea B. a fost
non profit a manifestat o valoroasă activitate formulată în anul 1940 de savantul
educativă. Pe lîngă Georgentown University V.N.Sukaciov. În prezent se foloseşte
din iniţiativa lui Hellegers a fost înfiinţat (cu ca sinonim al ecosistemului cu toate
sprijinul familiei Kennedy) Institutul de Etică că sensul acestor noţiuni nu coincide
Kennedy, directorul cărui a fost marele complet.
bioetician american Ermund D.Pellegrina. Aici
se iniţiază primele publicaţii – “Enciclopedia BIOLOGIC ŞI SOCIAL – categorii ce
de Bioetică” în 5 vol., “Principiile de Etică caracterizează structura individului uman.
biomedicală” ş.a. La Universitatea din Omul ca fenomen specific al lumii materiale
Melbourne îşi desfăşoară activitatea Centrul are o existenţă unicală, el se găseşte într-un
Uman de Bioetică condus de P.Singer, care sistem de relaţii şi legături atît naturale, cît şi
este şi co-director al revistei Bioethycs – organ sociale. El este o fiinţă biosocială cu o
oficial al International Association of structură compusă din două subsisteme –
Bioethycs. În Europa B. a apărut mai tîrziu biologică ţi socială. Ca organism viu omul
datorită diferenţei sistemului sanitar şi apare pe baza proceselor biologice şi se
universitar faţă de SUA, precum şi prezenţei supune legităţilor biologice. Firesc că lui sunt
puternice a deontologiei profesionale predată caracteristic principalele trăsături biologice a
de medicii legişti. În Spania în anii 1975-76 pe organismelor vii: metabolismul, autoreglarea
lîngă facultatea de Teologie a Universităţii din proceselor vitale, ereditate şi variabilitate,
Barcelona este creat seminarul de studii în capacitatea dezvoltării individuale. La
diferite domenii ale B., apare Institutul de structura biologică a omului se referă
Bioetică, iar din 1993 funcţionează Societatea genotipul cu legităţile sale, calităţile
de Investigaţii în Bioetică. La Bruxelles din individuale ca statura, forma, culoarea,
iniţiativa profesorilor de la Universitatea deasemenea sexul, vîrsta, constituţia, tipul
Catolică a fost creat “Centru de studiu sistemului nervos. Factorul B. joacă un rol
Bioetic”. Institut de bioetică a fost fondat şi la important în adaptarea organismului la mediul
Maastricht în 1985. În Anglia din 1975 se ambiant, în transmiterea prin ereditate a
publică Jurnal de etică medicală. În Italia în mecanismelor naturale de protecţie. Dar
1985 apare Centrul de Bioetică la Universitatea această adaptare biologică nu este
Catolică de la Sacro Cuore, comitetul acestui determinantă. La o anumită etapă de evoluţie
centru condus de rectorul universităţii include apare o nouă formă de organizare a vieţii –
jurişti, medici, biologi, filosofi, teologi, socială (munca, producţia, relaţiile de
moralişti ş.a. În multe oraşe ale Italiei există producere). Din această perioadă activitatea şi
centre de politică şi bioetică, economie şi comportamentul oamenilor este determinată
bioetică, instruirea are un caracter teologic. B. nu de factorul B., ci de cel S. B. reflectă
a devenit un imperativ al ştiinţei contemporane calitatea specifică a viului, totalitatea de laturi,
în mai multe ţări. Vezi şi B. în Moldova. structuri şi funcţii a organismelor vii. S.
reflectă calitatea specifică a omului şi
BIOGEOCENOZĂ (gr. bios - viaţă, societăţii umane, modul de interacţiune cu
geo - Pămînt, koinos - comun) - un natura – activitatea de muncă. S. semnifică
anumit teritoriu de pe suprafaţa totalitatea relaţiilor în societate, caracterizează
Pămîntului care cuprinde în sine o totalitatea fenomenelor specifice vieţii în

40
comun a oamenilor. S. prezintă calităţile pur studiază natura din punct de vedere a
umane – gîndirea abstractă, vorbirea articulată, relaţiilor ei cu societatea şi acelor principii pe
conştiinţa, capacitatea de muncă. El care se bazează aceste relaţii. Biologia tot mai
caracterizează omul ca fiinţă activa, mult interacţionează cu ştiinţele despre om şi
transformatoare de sine însăşi şi a mediului societate ce reflectă tendinţa de apropiere a
ambiant. Individul este purtătorul material al lor. Dar nu numai biologia acţionează asupra
socialului. S. există şi se realizează prin B., el ştiinţelor despre om şi societate, dar şi invers,
este esenţa omului. S. nu trebuie de conceput ştiinţele socioumaniste influenţează biologia.
numai ca mediul social ori numai ca relaţiile Deci B. este rezultatul a două procese
interpersonale, tot aşa şi biologicul – el este nu contrare – socializarea şi umanitarizarea
numai în jurul nostru, ci şi în interiorul nostru. biologiei şi biologizarea ştiinţelor
B. şi S. nu există în om ca ceva paralel, ele socioumaniste. Datorită B. se schimbă
interacţionează unul cu altul, formează un aliaj. reprezentările noastre despre om şi societate.
S. se realizează prin B., iar B. poartă amprenta Multe probleme sociale au o componentă
S. Interacţiunea biologicului şi socialului biologică pronunţată. Acestea sunt creşterea
trebuie privite din următoarele puncte de accelerată a populaţiei, schimbarea structurii
vedere: corelaţia biologic şi social la nivelul populaţiei (îmbătrînirea ei), problemele
individului; la nivelul supraindividual de ingineriei genetice, problemele biomedicale,
integrare a viului; în raportul natură – societate. poluarea mediului, distrugerea biosferei ş.a.,
care necesită anumite cheltuieli şi acţiuni
BIONICĂ - disciplină care se ocupă politice. Lumea contemporană este zguduită
cu studierea particularităţilor şi de o mulţime de conflicte sociale şi politice,
activităţii vitale a organismelor, destul de răspîndite sunt conflictele
principiilor biologice ce pot fi folosite interetnice, ia amploare agresivitatea socială
în construirea noilor maşini şi sisteme şi terorismul. B. trebuie să-şi aducă aportul
tehnice. Cunoaşterea sistemelor său la rezolvarea lor. Se evidenţiază
biologice, principiilor şi legităţilor următoarele orientări a cercetărilor
funcţionării lor ne dau posibilitatea de biopolitice, ca crearea teoriei politice biologic
a le folosi după analogie în diferite fundamentată, aspectul comportamental al
domenii ale activităţii umane. Spre activităţii politice, parametrii fiziologici a
exemplu, particularităţile zborului comportamentului politic, elementele
păsărilor şi insectelor se utilizează la evoluţioniste a statului şi societăţii umane ş.a.
proiectarea aparatelor de zbor, B. apare în anii 60-70 a sec. XX. Primele
particularităţile structurii plantelor se publicaţii ştiinţifice pe B. apar în 1968, 1972
folosesc în proiectarea clădirilor ş.a. (A. Somit). Prima monografie “Biopolitica”
este publicată sub redacţia lui T. Thorson în
BIOPOLITICĂ - orientare ştiinţifică 1970 (în SUA). Centre şi şcoli biopolitice se
interdisciplinară, o sinteză a concepţiilor formează nu numai în SUA (L.Caldwell, A.
biologice şi filosofico-umanistice ce au scopul Somit, Peterson, Masters), dar şi în Germania
de a cunoaşte şi proteja viaţa în toate aspectele (Flohr, Tonnesmann), Rusia (Oleskin, Gusev,
ei. B. are drept obiect studierea influenţei Zub, Sideakina, Butovskaya), Olanda ş.a. În
factorilor biologici în comportamentul politic a aceste centre ştiinţifice colaborează biologi,
omului şi rolului politic a biologiei în lumea filosofi, jurişti, politologi. Din 1985 în Grecia
contemporană. Apariţia B. a fost condiţionată sub conducerea Agni Vlavianos-Arvanitis
de progresul tehnico-ştiinţific şi succesul funcţionează centrul pentru problemele
ştiinţelor medico-biologice. Un rol deosebit îi biopoliticii, bioeticii şi bioculturii. B. ca orice
revine etologiei, sociobiologiei, ecologiei, ştiinţă are principiile sale. Cele mai
neurofiziologiei şi psihofarmacologiei, importante sunt principiul biosferocentrist,
geneticii şi biotehnologiilor. Obiectul B. ca şi coevolutiv şi moralităţii. Principiul
biologiei este viaţa, vietatea, natura. Însă B. diversităţii biologice poate fi aplicat şi la

41
sistemele politice cu pluralismul lor tehnologii. Încă din antichitate
(diversitatea politică). Datorită acestora B. va oamenii foloseau diferite
contribui la protejarea biosferei, biodiversităţii, microorganisme pentru producerea
a tot ce e viu şi la supravieţuirea nu numai a pîinii, băuturilor alcoolice, brînzei.
biosferei, ci şi a omenirii. B. are scopul de a Datorită PTŞ, realizărilor în genetică
crea o societate care maximal ar corespunde şi succeselor în ingineria genetică se
cerinţelor şi posibilităţilor omului ca fiinţă dezvoltă noi B. ce propun
biopsihosocială. Ea reiese din aceea că orice producerea controlată a unor fiinţe
formă de viaţă este o valoare în sine. În aceasta noi in vitro în interesul umanităţii.
B. se ajustează cu bioetica. B. şi bioetica Ele pot fi rezultatul manipulărilor la
trebuie să schimbe mentalitatea oamenilor nivelul molecular, genic ori celular.
(conştiinţa politică şi morală), iar aceasta va B. contemporane vor revoluţiona
duce la schimbarea paradigmei activităţii şi industria, medicina, agricultura,
convieţuirii lor. alimentaţia ş.a.

BIOSFERĂ (gr. bios - viaţă şi sphaira BIROCRAŢIE (fr. bureau - birou,


- sferă, domeniu) - domeniul vieţii cancelarie şi gr. kratos - putere,
active, care cuprinde în sine partea forţă, stat) - formă specifică de
inferioară a atmosferei, hidrosfera şi organizare a societăţii. Esenţa
partea superioară a litosferei. B. e un constă în formarea unui strat
sistem dinamic integru alcătuit din privilegiat de funcţionări ce
organismele vii şi mediul lor de trai, efectuează puterea în organizaţie,
care sunt legate organic şi care se ridică deasupra maselor
interacţionează reciproc. Noţiunea de populare şi sunt rupţi de ele. B. este
B. a fost formulată de geologul crearea unui sistem impersonal de
austriac E.Suess în anul 1875. administrare, cînd “nimeni nu
Savantul biogeochimic V.I.Vernadski răspunde de nimic”, în ruperea
în anul 1926 a elaborat învăţătura puterii executive de cea legislativă şi
despre B. ca despre un înveliş activ al de voinţa şi hotărîrile majorităţii
Pămîntului, care s-a format membrilor organizaţiei sau a
concomitent pe toată suprafaţa societăţii în întregime. B. poate fi
planetei, unde au existat condiţii conceput ca crearea unui sistem de
favorabile pentru viaţă şi în care dependenţă funcţională, ce duce la
activitatea tuturor organismelor dominaţia formei asupra
(inclusiv şi a omului) se manifestă ca conţinutului, în subordonarea
un factor geologic şi fizico-chimic regulilor şi sarcinilor de funcţionare
specific de o importanţă şi proporţii a organizaţiei scopurilor menţinerii şi
planetare. B. se schimbă sub consolidării poziţiilor verigii ei
influenţa activităţii omului, mai ales conducătoare. Formele şi metodele
în condiţiile progresului tehnico- de luptă cu B. depind de condiţiile
ştiinţific, iar astăzi a compiuterizării şi social-economice şi politice
informatizării sociumului. Apare concrete. Odată cu informatizarea
necesitatea transformării B. într-o relaţiilor administrative, spirituale
stare calitativ nouă numită ş.a.m.d., cu crearea societăţii
“noosferă“. informaţionale va fi posibilă
dezrădăcinarea fenomenelor
BIOTEHNOLOGIE - studierea birocratice, care frînează progresul
proceselor biologice fundamentale şi omenirii.
folosirea lor în scopuri practice şi
industriale, în crearea noilor

42
BIT (eng. bit de la abreviaţiunea pe om de animale, e existenţa lui în
“binary digit”) – unitate de măsură a lume şi tendinţa de a se autopăstra.
informaţiei în sistemul de numeraţie Al doilea mod de existenţă, diferit de
binar, presupunînd două evenimente cel al animalelor, care îl transformă
cu probabilităţi egale de realizare. Se din “preom” în “om deplin”, e
exprimă prin combinaţia cifrelor 0 şi existenţa omului în arealul
1. misterului, încercarea lui de a
înţelege acest mister, necătînd la
BÎRLIBA CONSTANTIN M. (1917- acele “cenzuri transcendente”, pe
1994) – d.ş.psihol. şi d.h.ş.f., profesor care le impune Marele Anonim.
universitar, specialist în problemele Mijloacele, prin care omul aspiră să
educaţiei tineretului. Absolveşte cîştige o viaţă mai superioară decît
şcoala polivalentă (1940) şi cea a animalului, demnă de mîndrie
doctorantura la Institutul de şi satisfacţie sufletească, după B.,
Psihologie a AŞ din URSS (1963). sunt miturile, viziunile religioase,
Activează ca profesor în şcoală, din concepţiile metafizice, teoriile
1963 - şef al Cabinetului metodic a ştiinţifice, operele de artă şi de
Ministerului Învăţămîntului, din 1964 civilizaţie. În opera sa “Experimentul
- la catedra de filosofie a USM ca şi spiritul matematic” (editată
lector superior, conferenţiar, profesor postum, 1969) B. a evidenţiat în
universitar. Teza de doctor în dezvoltarea ştiinţelor exacte trei
psihologie “Analiza psihologică a etape: aristotelică, galileo-
formării acurateţei la elevii din newtoniană şi einsteiniană, făcîndu-
clasele primare” (1964), teza de le şi o analiză filosofică.
doctor habilitat în filosofie “Formarea Op.pr.: “Trilogia valorilor”;
culturii de gîndire şi a conştiinţei “Filosofia stilului”; “Fenomenul
etice” (1989). A publicat multe originar”; “Despre conştiinţa
articole ştiinţifice în revista «Вопросы filosofică”; “Eonul dogmatic”,
психологии», este autor al manualului “Trilogia culturii”; “Religie şi spirit”;
de logică şi al monografiei “Morala: “Trilogia cosmologică”.
esenţe şi noţiuni”.
BOALĂ - noţiune bioetico-medicală ce
BLAGA LUCIAN (1895-1961) - reflectă tulburarea activităţii vitale normale a
scriitor şi filosof român. Sub influenţa organismului în urma acţiunii dăunătoare a
filosofiei lui Hegel şi a operelor lui factorilor interni sau externi şi care duce la
Nietzsche şi Bergson B. a elaborat scăderea adaptabilităţii organismului,
sistemul său filosofic în patru trilogii: capacităţii de muncă şi a activităţii vitale.
Trilogia cunoaşterii, Trilogia culturii, Filosofia şi bioetica abordează această noţiune
Trilogia valorilor, Trilogia cosmologică. din mai multe considerente. Importantă este
Problema principală în filosofia lui B. problema naturii bolii ca componentă a vieţii
este problema existenţei omului în omului şi rolul ei în existenţa lui. Altă
Univers. La baza lumii B. pune un problemă se referă la definiţia bolii ca noţiune
“produs mistic-filosofic” al ştiinţifică. În medicină predomină înţelegerea
imaginaţiei omului, numit Mare biologică a bolii (ca tulburare, dereglare,
Anonim, pe care-l înzestrează cu deviere de la normă ş.a.). De aceea
calităţi divine şi demonice. B. teoreticienii consideră, că definiţia bolii nu
remarcă la om două moduri de poate fi dată de pe poziţiile numai factorului
existenţă: primul, care constituie biologic, trebuie de avut în vedere şi aspectul
baza vieţii umane şi care îl apropie sociologic, psihofiziologic şi clinic.
Deasemenea se cere o abordare sistemică

43
avînd în vedere corelaţia dialectică a un suport metodologic şi vocabular.
biologicului şi socialului. Bioetica abordează Joacă un rol important în
aspectul valoric referitor la reabilitarea fizică, transmiterea către Evul Mediu a
psihică şi socială a omului bolnav. filosofiei antice pentru care este
apreciat ca “ultimul roman şi primul
BODIN JAN (1530-1596) - politolog, scolastic”.
sociolog şi jurist francez. B. afirmă, că Op.pr.: “Mîngîierile filosofiei”;
societatea ca o sumă de uniuni, “Comentariu la Porphyrios”; “Contra
bazate pe rubedenie de sînge şi lui Eutihie şi Nestorius” ş.a.
gospodărire în comun, s-a forat sub
influenţa mediului natural. După B. BOEHME JACOB (1575-1624) -
natura se mişcă într-un cerc, pe cînd filosof german, panteist, care susţine
societatea se dezvoltă progresiv. El a că natura şi Dumnezeu formează un
fost adeptul monarhiei, limitată de tot întreg. Lumea în genere şi fiecare
legi, recunoştea dreptul poporului de obiect în parte, conform lui B., au o
a-l ucide pe tiran. La temelia diferitor natură contradictorie, care este
răscoale politice, conform lui B. se izvorul dezvoltării lor. În operele lui
află inegalitatea averii. B. observaţiile profunde asupra
naturii se îmbină cu miturile biblice,
BOETHIUS, Anicius Manlius iar caracterul contradictoriu al
Severinus (c.480-524) - filosof, lucrurilor şi-a găsit o exprimare
teolog, poet şi om de stat roman. A originală atît prin imagini poetice
fost un reprezentant formal al literare cît şi prin simboluri
neoplatonismului. În cele mai astrologice, alchimice, cabalistice şi
originale tratate ale sale sunt lucrări creştine.
de matematică, logică, muzică şi Op. pr.: “Aurora sau luceafărul
teologie. E de apreciat aplicarea de dimineaţă”.
logicii clasice la revelaţia creştină. A
fost influenţat de operele platonice, BOLTZMANN, LUDWIG (1844-1906),
aristotelice şi stoice, ale căror idei a fizician şi matematician austriac. Prin metode
încercat să le îmbine cu principiile statistice a fundamentat teoria cinetică a
creştinismului. Căuta să vadă în gazelor şi principiul al doilea al
credinţă şi în raţiune două mijloace termodinamicii.
distincte prin care să poată da o
explicaţie valabilă a Universului. B. a BOOLE GEORGE (1815-1864) -
fost un distins traducător ale operelor matematician şi logician englez,
lui Aristotel, mai ales lucrările de întemeietorul logicii matematice,
logică (“Analiticile prime”, “Analiticile care mai tîrziu a obţinut denumirea
secunde”, “Topica” şi “Respingerile de algebra logicii. Cercetările lui B.
sofistice”). A mai tradus şi comentat în domeniul logicii au fost
“Întroducerea la categoriile lui determinate de analogia dintre
Aristotel” de Porphyrios devenită algebră şi logică, descoperită de
ulterior text standard în învăţămîntul savant.
medieval de logică. Principala sa Op.pr.: “Analiza matematică a
operă “Mîngîierile filosofiei” a fost logicii”; “Cercetare asupra legilor
cea mai populară carte după Biblie gîndirii”.
timp de un mileniu în Europa
Apuseană. Întreaga sa creaţie BRAHMANISM (din fr.) - sistem
constituie pentru filosofia medievală religios din India antică întemeiat pe

44
Vede, format în sec. 6-5 î.e.n. evidenţia trei etape: sensibilitatea,
Brahma era zeul suprem. Această intelectul şi raţiunea. Dar el
religie consideră că lumea are un contrapunea sensibilitatea raţiunii,
caracter iluzoriu, singura realitate afirmînd că orizontul sensibilităţii e
fiind substanţa impersonală, extrem de limitat, nu e capabil să
acorporală a universului (brahman), conceapă infinitul. B. mergea mai
în care lumea se revarsă periodic prin departe decît Cusanus în înţelegerea
reîncarnări pînă la eliberarea dialectică a coincidenţei contrariilor.
sufletului, scutit de alte reîncarnări. Dacă Cusanus aducea exemple de
Doctrina morală a brahmanismului, coincidenţă a contrariilor aproape
care prevedea răsplată postumă exclusiv din matematică, atunci
după felul cum fiecare şi-a îndeplinit Bruno le găseşte în toate domeniile
în viaţă datoria, stă la baza regimului naturii şi activităţii umane.
castelor. Principalele virtuţi se Op.pr.: “Expulzarea prostiei
considerau: supunerea neclintită triumfătoare”; “Despre cauză, principiu
brahmanilor, divinizarea puterii şi unitate”; “Despre infinit, univers şi
împărăteşti, îndeplinirea ritualurilor lume”.
prescrise varnei proprii. Acestea
creează o carmă benefică şi duce la o BUCKLE HENRI THOMAS (1821-
reîncarnare reuşită, iar în ultimă 1862) - istoric şi sociolog - pozitivist
instanţă - la contopirea cu absolutul englez, reprezentant al
suprem - Dumnezeul - Creator- determinismului geografic. B.
Brahma, deoarece toate fiinţele vii considera că societatea ca şi natura
sunt părţi componente ale Lui. se dezvoltă după propriile sale legi,
care sunt mai complexe şi
BRUNO GIORDANO (1548-1600) - multilaterale. B. supraaprecia
filosof italian din epoca Renaşterii, importanţa condiţiilor geografice, a
oponent a filosofiei scolastice. Pentru factorilor naturali în dezvoltarea
ideile contrare concepţiei teologice progresivă a societăţii. Însă el nu
despre lume a fost ars pe rug. nega şi importanţa activităţii,
Filosofia lui B. purta un caracter energiei omului, pe care o considera
panteist. Universul este unic, alcătuit nemărginită în comparaţie cu
dintr-un număr infinit de lumi. Spre caracterul mărginit al resurselor
deosebire de Kopernik, Bruno afirmă naturale. Fiind reprezentant al
că Soarele nu este centrul absolut al pozitivismului B. ca şi Comte atribuia
Universului şi că în genere nu există progresului intelectual şi
un astfel de centru. Soarele e centrul cunoştinţelor practice rolul principal
relativ al sistemului nostru planetar. în dezvoltarea ascendentă a
B. împărtăşea poziţiile hilozoismului. societăţii. Concomitent el nega
El susţinea că natura în ansamblu posibilitatea progresului moral şi
este însufleţită şi alte lumi în univers susţinea ideea egalităţii naturale a
sunt populate. Lui B. îi aparţine ideea oamenilor.
despre omogenitatea fizică a tuturor Op.pr.: “Istoria civilizaţiei în
lumilor, care sunt alcătuite din cinci Anglia”.
elemente - pămînt, apă, aer, foc şi
eter ca element de legătură. Omul în BUDISM (Buddha din sanscrită -
opinia lui B. e o parte inalienabilă a iluminat) - religie apărută în India în
naturii, un microcosm. În procesul sec. 6-5 î.e.n., a cărei întemeiere
cunoaşterii, ca şi N.Cusanus, B. este atribuită lui Buddha, fiinţa care

45
suprimînd toate dorinţele se ridică la filosofiei lui B. a fost ideea
cunoaşterea perfectă a adevărului şi întruchipării lui Dumnezeu.
se eliberează de orice acţiune în Dumnezeu şi lumea creată de el
privinţa atingerii scopului ultim al sunt legate intern şi se manifestă în
existenţei - nirvana. Acest nume se Sofia (înţelepciunea Dumnezeiască).
atribuie întemeietorului tradiţional al Sofia există şi în om, în lume, de
budismului, Siddhartha Gautama, aceea ei sunt legaţi de Dumnezeu.
înţelept al tribului Sakya (Sakya Conform concepţiei lui B. cultura şi
Muni) după ce a ajuns la “iluminare”. întregul ansamblu de relaţii sociale
Şi-a predicat doctrina la Benares şi în trebuie să fie restructurate şi
Sud-Estul Indiei. B. a apărut ca formă apreciate de pe poziţiile religiei, iar
de protest împotriva religiei filosofia, ştiinţa şi religia trebuiesc
brahmane, contra complicatelor unite între ele şi subordonate
ritualuri ale cultului zeilor şi credinţei. B. a scris un şir de eseuri
sacrificărilor. El căuta izbăvirea de estetice şi opere istorico-filosofice
suferinţe doar în perfecţiunea morală. despre gînditorii ruşi şi străini.
În sec. 3-1 î.e.n. ideea lui Buddha cu Op.pr.: “Filosofia gospodăririi”,
privire la izbăvire a căpătat o tratare “Probleme de bază ale teoriei progresului”,
filosofică în doctrina despre lume şi “Lumină neserală”, “Despre omenire
despre personalitatea umană sub dumnezeiască”, “Filosofia numelui”.
formă de şuvoi de elemente ale
materiei şi conştiinţei - dharme. BULGARU MARIA (n. 1949) – d.h.ş.f.,
Eliberarea poate fi obţinută prin profesor universitar. A absolvit Facultatea de
înnăbuşirea “neliniştii” dharmelor. În Filosofie a Universităţii de Stat
primele secole ale e.n. începe cultul “M.V.Lomonosov” din Moscova (1974). Din
lui Buddha zeificat. Această religie 1977 deţine diverse funcţii în cadrul USM –
presupune egalitatea oamenilor în asistent, lector superior, conferenţiar, şef al
faţa suferinţei şi dreptul tuturora de a Catedrei de Sociologie şi Asistenţă Socială.
curma suferinţa şi de a ajunge la Teza de doctor “Idei sociologice şi filosofice
nirvana, prin efort propriu. A evoluat în operele iluminiştilor moldoveni din prima
în trei mari direcţii: hinayana sau jumătate a sec. XIX”(1978), teza de doctor
“micul vehicul”, fidel învăţăturii lui habilitat “Gîndirea iluministă în Moldova
Buddha; mahayana sau “marele (sec. XVIII - XIX)” (1995).Domeniile
vehicul”; vajrayana sau “vehiculul intereselor ştiinţifice ale B.M. sunt: Istoria
tantric. E una din cele trei mari religii filosofiei universale; Metodologia cercetării
a lumii. Răspîndită în China, Japonia, gîndirii filosofice naţionale; Probleme
SriLanka, Coreea, Mongolia, fundamentale ale sociologiei şi asistenţei
Thailanda, Vietnam. sociale. Este autoarea a circa 80 de lucrărişi
articole în domeniul filosofiei, sociologiei,
BULGACOV SERGHEI NICOLAEVICI demografiei şi asistenţei sociale.
(1871-1944) - filosof, economist şi Op.pr.: “Gheorghe Asachi”; “De la
teolog rus. Concepţia filosofică a lui iluminismul moderat la democratismul
B. a evoluat de la critica revoluţionar”; “Iluminismul: societatea şi
narodnicismului de pe poziţiile statul”; “Concepte fundamentale ale asistenţei
“marxismului legal” la critica sociale”; “Copiii străzii din oraşul Chişinău”;
materialismului istoric şi teoriei “Gîndirea iluministă în Moldova: opinii şi
marxiste a progresului şi s-a încheiat realităţi”; “Metode şi tehnici în asistenţa
socială”.
cu trecerea pe poziţiile filosofiei
mistico-religioase. Ideea principală a

46
BUN SIMŢ - totalitatea de idei, CABANIS PIER JAN GEORGES
păreri, deprinderi despre lume şi om, (1757-1808) - filosof materialist,
care se formează spontan, sub medic, om politic francez. Dezvoltă
influenţa vieţii practice de zi cu zi a senzualismul cu o înclinaţie în
oamenilor, orientîndu-le în activitatea materialismul vulgar. Recunoştea
lor practică şi de comportare morală. existenţa lumii obiective, afirma
În filosofie noţiunea B.s. se foloseşte primordialitatea naturii, a omului în
în opoziţie cu cunoştinţele abstracte, comparaţie cu morală, conştiinţa ca
rupte de la viaţa practică. Odată cu factor secund, derivat. Considera că
progresul tehnico-ştiinţific, cu conştiinţa, gîndirea sunt procese
apropierea teoriei ştiinţifice de fiziologice, că creierul produce
practica socială se schimbă şi gîndirea, cum ficatul produce fierea.
parametrii B.s. care se apropie tot Înalt aprecia fiziologia şi medicina,
mai mult de cunoaşterea ştiinţifică. În considera că cunoştinţele medicale
morală B.s. se identifică cu pot schimba moralitatea omului,
înţelepciunea morală practică care se perfecţiona societatea. Concepţiile
formează la om în procesul vieţii filosofice a lui C. au contribuit la
cotidiene şi-i permite să se orienteze dezvoltarea fiziologiei şi medicinei.
în diverse situaţii, să deosebească Op.pr.: ”Raporturile dintre natura
binele de rău, dreptul de nedrept şi fizică şi cea morală a omului”.
să găsească măsura corectă a
comportării. B.s. coincide cu CALCUL LOGIC - ansamblu de
modestia, delicateţea şi liniştea reguli şi operaţii logice cu ajutorul
sufletească. căror se rezolvă anumite probleme.
Logica formală foloseşte diferite
BUNURI - categorie filosofică pentru simboluri pentru termeni, cuvinte de
desemnarea valorilor pozitive a legătură, operaţii logice ş.a., care
capacităţii diverselor lucruri şi înlocuiesc obiectele şi procesele
fenomene naturale şi sociale, concrete. Noi putem opera cu aceste
materiale şi spirituale de a satisface simboluri fără a ţine cont de
necesităţile oamenilor, de a le fi de conţinutul lor. C.l., care este
folos şi a le aduce fericire. realizarea operaţiilor logice,
Corespunzător se deosebesc B. considerabil măreşte posibilitatea
naturale şi B. sociale; B. materiale şi raţiunii umane. Se foloseşte pentru
B. spirituale. Termenul B. poartă un deducerea unor concluzii,
caracter relativ, concret-istoric. demonstrarea şi dezminţirea
judecăţilor, exprimarea formelor
BYTE – unitate de măsură a logice ş.a. C. l. este o analiză strictă
informaţiei în computere egală în a actului demonstrativ şi are loc pe
vector binar cu opt componente. baza anumitor reguli.
Utilizatorii de informaţie folosesc
unităţi mai mari – Kilo - , Mega - şi CALCULUL ENUNŢURILOR -
Gigabyte. algoritm care formalizează enunţuri.
C.e. se ocupă cu stabilirea
veridicităţii ori falsităţii enunţurilor
C compuse pe baza analizei
enunţurilor simple. Pentru redarea
enunţurilor simple se folosesc
literele A, B, C ..., iar pentru

47
cuvintele de legătură - diferite personalităţii, perceperea şi înţelegerea
semne, care se numesc negaţia, situaţiilor reale. C. m. se manifestă nu numai
conjuncţia, disjuncţia, implicaţia, ca trăsături ale conştiinţei, dar şi ca
echivalenţa ş.a. Folosind anumite particularitate tipică a comportamentului. Ele
reguli stricte, C.e. ne arată că caracterizează corelaţia conştiinţei şi
veridicitatea enunţurilor compuse comportamentului, subiectului şi obiectului,
depinde de veridicitatea ori falsitatea manifestîndu-se prin stabilitate în activitate,
enunţurilor simple. comunicare şi formîndu-se ca trăsături ale
caracterului. În C. m. se acumulează şi
CALITATE ŞI CANTITATE - categorii consolidează aceea ce-i determinat de factorii
filosofice care reflectă anumite laturi sociali şi aceea ce constituie rezultatul
a realităţii obiective. Cal. este individualităţii, particularităţilor mediului
totalitatea stabilă de însuşiri, concret. Experienţa morală căpătată, ulterior
trăsături, elemente a obiectului, care- joacă rol de prismă specifică prin care se
l caracterizează ca ceva specific, ca realizează percepţia lumii înconjurătoare.
atare, ce ne dă posibilitatea de al Omul care a asimilat anumite noţiuni tinde de
deosebi de alte obiecte. Cal. este o a compara cu ele tot ce nimereşte în sfera
determinantă internă care coincide atenţiei sale. Omului îi este caracteristic de a
cu obiectul. Obiectul există ca atare “cerne” prin conştiinţa personală impresiile
atît timp, cît există cal. lui ca noi, selectînd din ele acele care armonizează
determinantă stabilă. Dacă se cu reprezentările despre viaţă de acum
schimbă cal. - se schimbă şi obiectul. constituite. Formarea personalităţii umane este
Cal. se manifestă prin o mulţime de un proces de interacţiune permanentă a
însuşiri, dar nu se reduce la ele. individului şi mediului, proces de asimilare a
Însuşirea este reflectarea unor experienţei sociale, de transformare a ei în
trăsături ori laturi a obiectului, pe experienţa personală, structurarea şi
cînd cal. este o caracteristică restructurarea experienţei individuale. C. m.
integrală, relativ stabilă a obiectului. ale personalităţii sunt forme de consolidare a
Can. este caracteristică obiectelor şi acestei experienţe şi în acelaşi timp reprezintă
relaţii stabile ale personalităţii cu mediul
fenomenelor după gradul lor de
ambiant. Cele mai universale calităţi morale
dezvoltare ori intensivitatea
ale personalităţii sunt colectivitatea şi
manifestării însuşirilor lor, ce se
umanitatea, bunătatea, amabilitatea, prietenia,
exprimă prin mărime şi număr. Can.
simplitatea, modestia, sinceritatea etc. Omul
este determinanta externă,
devine fiinţă morală întrucît el este gata să
indiferentă către obiect. Ea poate să
accepte cerinţele morale sociale drept reguli
devieze într-un diapazon foarte larg,
admisibile pentru comportamentul său
iar obiectul rămîne ca atare, nu se
întruchipate în obiceiuri, tradiţii, norme.
schimbă. Cal. reflectă relaţiile de Totodată el este capabil de a percepe
identitate şi deosebire, iar can. - aprecierile morale din partea opiniei publice, a
relaţiile de egalitate şi inegalitate. C. lua în seamă “vocea” conştiinţei, de a se
şi c. au o utilizare foarte largă - ca conduce de sentimentul datoriei, de a avea
trepte ale dezvoltării realităţii grijă de binele comun, de a fi uman în
obiective, ca puncte nodale în comunicare cu alţii. Lipsa acestor calităţi
procesul cunoaşterii şi momente în necesare pentru viaţa normală se numeşte
dezvoltarea gîndirii. individualism.
CALITĂŢI MORALE - trăsături ale CALITĂŢI PRIMARE ŞI
caracterului, însoţite de anumite orientări ale SECUNDARE - noţiuni formulate de
activităţii, dirijate şi reglementate de conştiinţa către J.Locke pentru evidenţierea

48
însuşirilor obiectelor după criteriul de idei naturfilosofice, social-politice,
obiectivităţii. Aceste idei nu chiar atît astrologice şi mistice.
de clar formulate se întîlnesc şi la Op.pr.: “Filosofia demonstrată
Democrit, Galilei, Descartes, Hobbes. prin simţuri”, “Cetatea soarelui”.
C. p. sunt însuşiri inseparabile a
corpurilor ce pot fi socotite obiective - CAMUS ALBERT (1913-1960) -
întinderea, forma, mişcarea, filosof existenţialist, prozator,
impenetrabilitatea. C. s. sunt trăsături dramaturg francez. A primit Premiul
care produc în noi senzaţii şi pot fi Nobel pentru literatură (1957).
interpretate ca subiective - culoarea, Concepţia lui C. sa format sub
gustul, mirosul, sunetul. Dacă Locke influenţa lui Kierkegaard, Nietzsche,
socotea secundare, subiective numai Husserl, Dostoevski şi
unele calităţi, atunci Berkeley afirma existenţialiştilor germani şi se referă
că toate însuşirile obiectelor şi la sensul existenţei umane. El
fenomenelor sunt secundare, analizează omul contemporan, inclus
subiective. în societatea birocratică, plină de
contradicţii şi nedreptate, care
CALVIN JEAN (1509-1564) - teolog şi chinuitor îşi caută sensul existenţei
jurist francez, promotorul reformei sale. C. conchide, că omul în lumea
catolicismului. În centru concepţiei lui asta se simte străin, iar existenţa lui
C. stă ideea despre predestinaţia este absurdă. Ultima abordează aşa
divină. Sistematizează ideile lui probleme ca posibilitatea (sau
Luther M. şi altor reformatori şi necesitatea) sinuciderii şi
întemeiază o variantă a atotpermisului moral. Numai în faţa
protestantismului - calvinismul. morţii omul se simte liber şi fericit.
Libertatea conştiinţei şi tălmăcirii Dar C. neagă filosofia suicidului
Bibliei o înţelegea ca libertate de deoarece asta nu-i revoltă, ci
catolicism. Pentru C. era caracteristic supuşenie soartei. El se stăruie să
intoleranţa religioasă faţă de găsească răspuns la următoarele
adversarii doctrinei sale şi ştiinţă. Din întrebări: Cum omul poate fi şi
ordinul lui a fost ars pe rug savantul rămîne om? Ce trebuie să facă el
M. Servet. pentru a instaura echitatea şi
Op.pr.: “Principiile creştine”. dreptatea, pentru a găsi adevărul,
pentru a insufla speranţă oamenilor
CAMPANELLA TOMMASO (1568- în triumful binelui şi frumosului? C. a
1639) - filosof, poet, om politic italian, vrut să elaboreze un umanism nou,
călugăr dominican. Exprimă idealul care ar uni oamenii şi le-ar aduce
comunist-egalitarist şi descrie o libertate. Umanismul lui este
societate, în care se abrogă familia, orientat spre al face pe om fericit,
proprietatea privată, copii sunt conştient şi liber de orice iluzii şi
educaţi de stat, toţi sunt obligaţi să superstiţii politice şi ideologice.
muncească, ştiinţa joacă rolul Frumosul şi libertatea, contribuind la
dominant ş.a. Argumentează perfecţionarea spirituală, morală şi
necesitatea cunoaşterii nemijlocite a intelectuală a oamenilor poate să-i
naturii, dezvoltă ideea despre scoată din impas şi să restabilească
”dubla” revelaţie (a naturii şi cărţilor echitatea socială.
sfinte). Pentru aceste idei el a fost Op.pr.: “Străinul”, “Moarte
persecutat de inchiziţie. În întregime fericită”, “Mitul despre Sisif”,
concepţia lui C. prezintă o împletire

49
“Ciuma”, “Caligula”, “Omul revoltat”, dispariţia unor ţări ori imperii - apar
“Căderea”. altele. Progresul societăţii depinde
de cultură, morală. Operele lui C. au
CANTEMIR DIMITRIE (1673-1723) - contribuit la extinderea
filosof, scriitor, om de cultură şi umanismului.
politic de formaţie enciclopedică, Op.pr.: “Imaginea de nedescris
reprezentant al umanismul românesc a ştiinţei sacrosancte”, “Divanul, sau
din sec. 17-18. În 1714 a fost ales gîlceava înţeleptului cu lumea”,
membru al Academiei din Berlin. A “Interpretarea naturală a
desfăşurat o largă activitate ştiinţifică monarhiilor”, “Istoria imperiului
în diferite domenii (logică, filosofie, etică, Otoman”, “Descrierea Moldovei”,
literatură, istorie, politică, geografie, “Sistemul religiei mahomedane” ş.a.
orientalistică, muzică ş.a.). Concepţia
lui C. despre lume s-a format sub CAPITALISM - orînduire socială ori
influenţa teologiei ortodoxe, filosofiei formaţiune social-economică bazată
stoicismului şi scolasticii medievale. pe proprietatea privată asupra
A încercat să elaboreze o doctrină mijloacelor de producţie, pe spiritul
amplă ce ar cuprinde fizica, de întreprinzător şi relaţiile de piaţă.
metafizica şi etica. C. a fost primul Relaţiile capitaliste se consolidează
savant care a formulat o terminologie definitiv în Europa Occidentală către
filosofică română. La baza lumii, după începutul sec. 19. K.Marx analizînd
părerea lui, stau patru elemente - apa, modul de producţie capitalist a ajuns
aerul, focul, pămîntul. Obiectele şi la concluzia că C. se bazează pe
fenomenele sunt combinaţia atomilor exploatarea muncitorilor salariaţi, pe
şi celor patru elemente. Materia a fost obţinerea şi folosirea plusvalorii.
“insuflată” supranatural de
Dumnezeu, dar mai departe ea se CARACTER - ansamblu de trăsături
dezvoltă după legile sale proprii. psihice stabile a personalităţii ce
Analizează noţiunile filosofice de determină comportamentul,
timp, spaţiu, mişcare, necesitate ş.a. atitudinea lui faţa de alţi oameni şi
Fenomenele şi obiectele sunt cauzal sine însăşi. Conţinutul caracterului
determinate. În teoria cunoaşterii se manifestă în diferite relaţii şi
afirma unitatea senzorialului şi acţiuni. În dependenţă de acestea
raţionalului, rolul experienţei şi deosebim personalităţi cu C. activ şi
practicii în dezvoltarea ştiinţei. pasiv, comunicabil şi necomunicabil,
Recunoştea teoria adevărului dublu - puternic şi slab. Cunoaşterea C. ne
că există adevăruri a credinţei şi permite de a aprecia individul dat şi
ştiinţei, pleda pentru separarea pronostica comportamentul lui.
ştiinţei, filosofiei de teologie.
Interpretează omul ca unitate a CARNAP RUDOLF (1891-1970) -
trupului şi sufletului, el se deosebeşte filosof şi logician austriac, unul
de alte fiinţe din natură prin dintre întemeietorii pozitivismului
spiritualitatea sa. Explică fenomenele logic şi conducătorul cercului vienez.
sociale în conformitate cu anumite Bazîndu-se pe ideile lui Wittgenstein
legi. La baza dezvoltării societăţii a formulat un model neopozitivist a
pune factorii interni, materiali. Afirmă cunoştinţelor ştiinţifice. La baza lor
caracterul ciclic al dezvoltării, că se găsesc propoziţiile protocolare,
toate ţările trec anumite etape - care sunt absolut veridice şi exprimă
apariţia, maturizarea şi pieirea, după retrăirile subiective a individului, ele

50
descriu direct experienţa sau de la Marburg. El dezvoltă mai
fenomenele date. Expresiile şi departe criticismul sistemului
raţionamentele trebuie să fie reduse kantian, metoda transcendentală,
la propoziţii protocolare, iar ultimele care este orientată nu asupra
trebuie verificate cu datele obiectelor, realităţii, ci asupra
experienţei pure. După părerea lui C. relaţiilor şi legăturilor acestora. Noi
filosofia tradiţională este lipsită de cunoaştem nu realitatea obiectivă,
sens, iar unica funcţie a ei este dar acele forme cu ajutorul căror
analiza logică a limbajului ştiinţei şi conştiinţa exprimă această realitate.
curăţirea ei de expresii fără sens. C. a Cunoaşterea este o formă a gîndirii
abordat un şir de probleme logice ce simbolice. C. foloseşte teoria
se referă la teoria deducţiei, sintaxei neokantiană nu numai la cunoaştere,
şi semanticii logice, teoria şi ci şi la analiza limbajului, mitului,
construcţia limbajelor artificiale. religiei, artei şi ştiinţei, culturii în
Op.pr.: “Structura logică a genere. Concepţia filosofică a lui C.
lumii”, “Sintaxa logică a limbajului”, evoluează de la filosofie ca teorie
“Fundamentele logice ale unităţii speculativă la filosofia ştiinţei şi
ştiinţei”, “Introducere în semantică”, culturii, iar de la ele la antropologia
“Semnificaţie şi necesitate”, ş.a. filosofică. Omul, după părerea lui C.,
trăieşte într-un univers simbolic,
CARNEADE DIN CIRENE (214-129 laturile căruia sunt limbajul, mitul,
î.Hr.) - filosof grec, şeful noii academii arta, religia ş.a. Simbolul este
platonice. Dezvoltă mai departe modificarea formelor apriori
filosofia sceptică în care kantiene. Filosofia trebuie să se
argumentează imposibilitatea ocupe cu regulile funcţionalismului
cunoaşterii veridice şi lipsa criteriului simbolic.
adevărului. Orice cunoaştere se Op. pr.: ”Problema cunoaşterii
poate reduce cel mult la o oarecare în filosofia şi ştiinţa timpului
afirmaţie probabilă. C. sa manifestat modern”, “Filosofia formelor
cu o critică a concepţiilor stoicilor şi simbolice”, ”Cunoaştere şi realitate”,
altor şcoli eline. “Viaţa şi învăţătura lui Kant”.

CARTEZIANISM (de la Cartesius - CATASTROFISMELOR TEORIA -


numele latinizat a lui Descartes) - concepţie formulată de G.Cuvier
teoria filosofică a lui Descartes şi a (1769-1832) conform căreia apariţia
adepţilor săi, ce se caracterizează unor specii de animale şi dispariţia
prin raţionalism, mecanicism şi altor în trecutul geologic al
dualism. Linia idealistă a fost Pămîntului este legată de diferite
prezentată de La Forge (medic), cataclisme şi catastrofe. Concepţie
G.Cordemoy, N. Malebranche ş.a. metafizică asemănătoare dezvoltă la
Linia materialistă a fost dezvoltată de începutul secolului XX savantul
A. Le Roy, La Mettrie, Cabanis ş.a., belgian Gugo de Fris - apariţia
care este o punte de la Descartes şi speciilor de animale şi plante se
Spinoza la materialiştii francezi a sec. datorează unor mutaţii neaşteptate,
XVIII. cu caracter brusc.

CASSIRER ERNST (1874-1945) - CATEGORIE - noţiunea cea mai abstractă şi


filosof german neocantian, unul din universală, care exprimă condiţiile generale
cei mai de vază reprezentanţi a Şcolii ale existenţei. Datorită categoriilor filosofice
noi cunoaştem relaţiile şi legăturile dintre

51
obiecte, esenţa lor. Fenomenele şi obiectele ne lui Aristotel şi impune teologiei
apar nouă nu ca un haos, ci în formă de legitate concepte filosofice particulare:
şi necesitate. Deosebim categorii particular- (“transsubstanţiere”); sinteza
ştiinţifice, general-ştiinţifice şi filosofice. tridentină, care introduce în dogma
Categoriile particular-ştiinţifice se folosesc problematica medievală teoria
într-o ştiinţă, reflectă trăsăturile, satisfacţiei aplicată dogmei
particularităţile şi legităţile acestei ştiinţe (ex. - răscumpărării; primatul papei şi
element chimic, valenţă, reacţie, forţă, energie, infailibilitatea lui în materie de
boală, sănătate ş.a.). Categoriile general- dogmă şi de morală; Filioque;
ştiinţifice prezintă noţiuni generale ce se existenţa purgatoriului; marianismul;
întîlnesc şi sunt obiectul mai multor ştiinţe celibatul clerului ş.a
(informaţie, algoritm, structură ş.a.). Pe baza
noţiunilor ştiinţifice apar categoriile filosofice, CAUZALITATE (din lat. causa -
care se folosesc în toate ştiinţele şi se găsesc cauză, pricină) - categorie filosofică
într-o anumită corelaţie cu categoriile pentru a arată legătura genetică
particular-ştiinţifice şi general-ştiinţifice. necesară dintre fenomene. Ea
Categoriile filosofice se referă la toate constă în faptul că în cadrul acestei
fenomenele realităţii, reflectă existenţa şi în legături una este numită cauză şi se
acelaşi timp sunt trepte în dezvoltarea află în interdependenţă de alta,
cunoaşterii, gîndirii. Cu alte cuvinte ele numită efect (vezi şi Cauză şi efect).
îndeplinesc funcţia ontologică, gnoseologică, C. reprezintă doar una dintre
metodologică, axiologică ş.a. formele legăturii universale a
fenomenelor. La cele mai importante
CATEGORIILE DE BAZĂ ALE ETICII
tipuri de legături se referă legile
MEDICALE – noţiuni ale eticii profesionale
naturii şi societăţii. Noţiunea de lege
în medicină. Ca şi alte domenii ale eticii,
e mai largă decît noţiunea de C.
inclusiv diversele variante ale eticii
Dacă C. include numai o cauză şi
profesionale, etica medicală dispune de
efectul ei, atunci legea poate uni nu
categoriile sale specifice. Cele mai
numai cauzele cu efectele lor ci şi
reprezentative sunt: “autoritatea profesională a
diferite efecte a unei cauze, diferite
medicului”, “încrederea pacientului”, “erorile
laturi ale aceluiaşi efect, alte
medicale”, “taina profesională (medicală)”.
legături, etc. Dezvoltarea continuă şi
CATOLICISM (romano - catolicism, progresivă a ştiinţei descoperă noi
creştinismul occidental de rit latin) diversităţi de forme ale legăturilor
(din gr. katholikos - universal) - cauzale ale fenomenelor. C. a
varietate (confesiune) creştină al devenit una dintre cele mai
cărei sistem doctrinar exprimă reprezentative categorii de
teologia latină şi tradiţia Bisericii cercetare ştiinţifică. C. este opusă
romane cristalizate în forma sa Indeterminismului (vezi). A se
clasică în perioada Contra-reformei compara şi cu Determinismul (vezi).
prin folosirea metodei scolastice
tomiste. C. se deosebeşte atît de CAUZĂ EFICIENTĂ (din lat. causa
Ortodoxie, de tradiţia teologică a effi-ciens - cauză eficientă (activă)) -
Bisericii răsăritene, de care s-a motiv de acţiune, punctul de plecare
separat în 1054, cît şi de al schimbării. C. e. este cea prin care
Protestantism, (doctrina bisericilor un eveniment are loc. Ea este
ieşite din Reformă în sec. XVI) prin totdeauna gîndită a fi agent
cîteva elemente principale: metoda substanţial şi nu un eveniment. C. e.
tomistă, care aplică credinţei logica (utilizată cu desăvîrşire în filosofia şi

52
ştiinţa contemporană) se întîlneşte Teologia scolastică medievală
prima dată (alături de cea materială, încerca să rezolve cazurile de
formală, finală) în doctrina conştiinţă prin subtilităţi logice,
aristotelică a celor patru cauze devenită ulterior sofistică.
(“Metafizica”). La Aristotel cauza
eficientă dezvăluie sursa mişcării şi a CARVACA (CEARVACA,
transformării posibilităţii în realitate. LOCAIATA) - concepţie filosofică
materialistă din India antică (sec. 4-2
CAUZĂ ŞI EFECT - categorii î.e.n.). Numirea provine de la “cear”
filosofice care exprimă caracterul - patru şi “vac” - cuvînt, principiu,
determinativ a conexiunii universale doctrină care pune la baza lumii
a fenomenelor şi obiectelor. C. este patru elemente - aerul, focul, apa şi
un fenomen care precedă şi provoacă pămîntul. Concepţia C. mai este
alt fenomen - efectul. Cauzalitatea cunoscută şi sub denumirea locaiata
este aşa interacţiune a unui obiect ce înseamnă învăţătură populară,
asupra altuia, cînd schimbările părere a oamenilor simpli, concepţie
primului obiect (cauza) precedă şi ce recunoaşte numai lumea aceasta.
duc inevitabil la schimbările altuia C. critica autoritatea vedelor,
(efect). În realitatea obiectivă există concepţia religioasă brahmanistă şi
un lanţ infinit de legături cauzale. alte orientări religioase, idealiste.
Rezultatul unei cauze poate fi cauză
pentru un alt fenomen, iar ultimul la CĂLDARE DUMITRU (n. 1945) – d.h.ş.f.,
rîndul său poate fi cauză pentru alte conferenţiar universitar, specialist în domeniul
fenomene ş.a. C. şi e. au un caracter filosofiei sociale, istoriei filosofiei universale
obiectiv, universal. Legătura dintre C. şi naţionale. A absolvit Universitatea de Stat
şi e. are un caracter genetic, din Moldova (1971) şi doctorantura la catedra
determinativ, necesar, ireversibil, Filosofie a USM (1977). Teza de doctor:
univoc. Una şi aceiaşi cauză în unele “Însemnătatea revoluţiei ştiinţifico-tehnice
şi acelaşi condiţii întotdeauna pentru aprofundarea cunoaşterii sociale”
produce unul şi acelaşi efect. Pentru (1979) şi de doctor habilitat - “Gîndirea
activitatea practică important este filosofică în cronografia românească din sec.
evidenţierea cauzei fenomenelor. XVI – mijlocul sec. XVIII” (2001). Un rol
Dacă nu cunoaştem C., atunci nu însemnat în activitatea ştiinţifico-metodică şi
putem pătrunde în esenţa didactică a lui C. D. revine traducerilor. A
fenomenelor (dacă nu cunoaştem tradus din limba rusă lucrări şi manuale,
cauza bolii, atunci nu putem “Dicţionarul filosofic”. A publicat 67 de
diagnostica şi trata această boală). lucrări ştiinţifico-metodice, inclusiv 4
monografii.
CAZUISTICĂ (din lat. casus - Op. pr.: Revoluţia ştiinţifico-tehnică şi
întîmplare; în fr. casuistique) - cunoaşterea societăţii; Omul şi poziţia sa în
examinarea cazurilor concrete în societate; Din istoria gîndirii filosofice
legătura lor cu principiile generale (în româneşti; Omul şi societatea (îndrumări
morală, drept ş.a.). În etică metodice); Elemente ale culturii tradiţionale în
reprezintă rezolvarea cazurilor de operele cronicarilor moldoveni Gr.Ureche,
conştiinţă, adică a problemelor M.Costin şi I.Neculce; Umanismul în operele
morale suscitate de împrejurări de cronicarilor moldoveni Gr.Ureche şi
viaţă particulare, concrete. În M.Costin.
teologia morală analizează limitele şi
măsura păcatului în diferite situaţii. CERC ÎN DEMONSTRAŢIE -
greşeală logică care apare atunci

53
cînd teza se întemeiază pe expresii care pot fi exprimate şi
argumente, iar argumentele se analizate în propoziţii protocolare
întemeiază cu ajutorul tezei. Spre despre fenomenele observate. După
exemplu, omul este bolnav fiindcă părerea lor filosofia trebuie să se
are febră, iar el are febră de aceea că ocupe cu clarificarea expresiilor
este bolnav. C.î.d. se observă uşor limbajului. Reprezentanţii C.V. au
cînd avem un discurs relativ scurt şi contribuit la dezvoltarea logicii
poate să rămînă neevidenţiat cînd simbolice, limbajului ştiinţei, au
demonstraţia constă dintr-un şir de pregătit terenul pentru trecerea la
raţionamente. programare şi computerizare.

CERCETĂRI SOCIOLOGICE CERTITUDINE (din lat. certitudo) –


CONCRETE (sondaje sociologice) - siguranţă, convingere, încredere deplină. În
studierea proceselor sociale, relaţiilor psihologie este o stare de spirit a unui subiect
interumane, instituţiilor sociale uman care aderă fără rezerve la o poziţie ori
pentru rezolvarea diferitor probleme afirmaţie. În teoria carteziană a cunoaşterii C.
sociale (dirijare, planificare, are un rol deosebit de important. Descartes
preîntîmpinare). Obiectul C.s.c. sunt afirma că C. se cere suplimentată prin
diferite activităţi, fapte, indubitabilitate, care e un criteriu al
comportamente a oamenilor, cunoaşterii.
rezultatele activităţii umane şi
deasemenea reflectarea realităţii CHINTESENŢĂ (din lat. quinta
sociale în conştiinţa oamenilor (opinia essenţia - esenţa a cincea). 1) În
publică, aprecieri şi atitudini). În fizica aristotelică, cosmologia greacă
sociologia contemporană dependent şi indiană din antichitate era al
de obiectul de studiu şi scopurile cincilea element constitutiv al
cercetării se folosesc mai multe corpurilor cereşti pe lîngă cele patru
metode de C.s.c., printre care - apa, aerul, focul şi pămîntul. Se
chestionarea, anchetarea, considera că acest al cincilea
intervievarea, observaţia, analiza element este cel mai fin element
documentelor, generalizările şi material al realităţii şi se găseşte
interpretările datelor empirice ş.a. sub forma latentă în cele patru
(eter). Alchimiştii din Evul Mediu,
CERCUL VIENEZ - grupare de identificînd C. cu materia
intelectuali (filosofi, logicieni, primordială, au încercat de a o
fizicieni) formată în 1922 de către distila din celelalte elemente. 2)
şeful catedrei de filosofie a Aceea ce alcătuieşte esenţa,
Universităţii din Viena Moritz Schlick. principalul unui lucru.
Membri a acestui cerc au fost
R.Carnap, O.Neurath, Ph.Frank, CIBERNETICĂ (gr. kybernetike -
K.Godel, A.Ayer, H.Reichenbach, măiestria dirijării) - teoria despre
E.Nagel ş.a. Prin lucrările sale au procesele dirijării în sistemele
contribuit la apariţia complicate, bazate pe autoreglare.
neopozitivismului, pozitivismului C. ca ştiinţă a apărut în legătură cu
logic, atomismului logic şi altor lucrările savantului american
curente de orientare pozitivistă. Ei N.Wiener şi a fost posibilă ca rezultat
îmbină empirismul cu interpretarea al unor realizări a tehnicii şi ştiinţei
convenţionalistă a cunoştinţelor, (teoria reglării automate,
consideră că au sens numai acele radioelectronica, teoria

54
probabilităţilor şi logicii matematice, prietenie”, “Despre natura zeilor”
teoria algoritmurilor şi fiziologia ş.a.
sistemului nervos, teoria
homeostazei). Deosebim sisteme CINICII (din gr. kynos - cîine,
cibernetice naturale, tehnice şi kynikos - cîinesc) - adepţi ai şcolii
sociale. Toate sistemele cibernetice filosofice din Grecia antică,
funcţionează pe baza informaţiei. Ele întemeiată de Antistene (elevul lui
recepţionează, memorizează, Socrate) în sec. IV î.e.n. Cei mai
prelucrează, transformă, emit vestiţi reprezentanţi au fost Diogene
informaţia sub forma diferitor din Sinop şi Menip. Reprezentanţii C.
semnale care şi dirijează aceste manifestau dispreţ faţă de cultură şi
sisteme cibernetice. Sistemele normele morale, care le socoteau
cibernetice sau maşini de calcul străine naturii umane, renunţau la
electronice - MEC sunt modele bogăţie, glorie, pledau pentru
funcţionale ale creierului uman şi au independenţa absolută a indivizilor
o aplicare largă în toate domeniile de societate şi reîntoarcerea la
sferei sociale. Dezvoltarea C. şi starea “naturală” a omului, la
folosirea MEC au contribuit la apariţia animalitate.
noilor orientări în ştiinţă şi activitatea
practică ca informatica, cognitologia, CINISM (de la lat. cynismus -
intelectul artificial şi social, învăţătura cinicilor). Se exprimă
sistemelor cognitive artificiale. printr-o atitudine nihilistă faţă de
patrimoniul cultural general-uman,
CICERO MARCUS TULLIUS - (106- mai ales faţă de morală, faţă de
43 î.Hr) filosof, scriitor, om politic ideea demnităţii umane, uneori şi
roman, teoretician al retoricii. faţă de dogmele oficiale ale
Concepţiile lui filosofice aveau un ideologiei dominante, exprimate în
caracter eclectic. Populariza filosofia formă de luare în rîs ori batjocură.
greacă, dîndu-le unor categorii Cinismul în comportări şi convingeri
filosofice o versiune latină. Atrage este caracteristic pentru oamenii ce
atenţie problemelor etice, care le tind să-şi atingă cu ori ce preţ
interpreta în spiritul stoicismului. scopurile egoiste. C. mai exprimă şi
Considera că omul trebuie să trăiască o veche concepţie de viaţă care
în corespundere cu legile naturii, să caută fericirea într-un trai animalic.
se conducă de raţiune. Fiecare
trebuie să se perfecţioneze CIORAN EMIL (1911-1995) - filosof
permanent în conformitate cu cele român. Susţine teza de licenţă pe
patru virtuţi principale: înţelepciunea, filosofia lui Bergson. Din 1937 se
echitatea, bărbăţia, moderaţia. stabileşte cu traiul la Paris.
Realizarea intereselor individului Concepţiile lui C. au fost puternic
trebuie să ţină cont de interesele influenţate de filosofia lui
societăţii. C. socotea că cea mai bună Schopenhauer, Nietzsche,
formă de dirijare statală este forma Kierkegaard şi Dostoevski.
mixtă, care presupune îmbinarea Abordează diferite probleme din
elementelor democraţiei, aristocraţiei perspectiva viziunii pesimiste asupra
şi monarhiei. omului, care trăieşte într-o lume
Op. pr.: “Dialoguri”, “Despre absurdă şi în descompunere.
stat”, “Despre legi”, “Despre datorii”, Op.pr.: “Pe culmile disperării”,
“Despre bătrîneţe”, “Despre “Cartea amăgirilor”, “Schimbarea la

55
faţă a României”, “Lacrimi şi sfinţi”, C.i. este caracteristic utilizarea largă
“Amurgul gîndurilor”, “Istorie şi a computerelor, inclusiv şi
utopie” ş.a. personale, în toate sferele sociale,
mijloacelor contemporane de
CIRENAICII - reprezentanţii şcolii telecomunicaţii, crearea produselor
filosofice din Grecia antică întemeiată şi serviciilor informaţionale, băncilor
de Aristipp, elevul lui Socrate. Şcoala de informaţii şi accesul liber la ele.
apare în sec. 4 î.e.n. C. negau C.i. este aşa societate care dirijează
cunoaşterea lumii şi vedeau unicul cu resursele informaţionale ce
scop în viaţă plăcerea (hedonism). determină dezvoltarea socială. Baza
Fericirea constă în realizarea plăcerii. principală a dezvoltării social-
Bogăţia în sine nu-i încă binele, ci economice este industria
numai mijloc pentru căpătarea scientofagă şi tehnologiile
plăcerilor. Înţeleptul este acela care informaţionale. Informaţia este
nu numai alege binele, ci şi care evită domeniul prioritar în comparaţie cu
răul, se stăruie să trăiască fără dureri alte resurse, producerea şi utilizarea
şi suferinţe. informaţiei în dimensiuni globale
este caracteristica specifică a C.i.
CIVILIZAŢIE (lat. civilis - cetăţenesc) Revoluţia computerială şi
- fenomen socio-cultural, un anumit informatizarea societăţii duce la
nivel de dezvoltare a societăţii bazat schimbarea locului şi rolului omului
pe un tip specific de cultură, un mod în lumea contemporană, ea trebuie
de realizare a valorilor spirituale şi să realizeze maximal principiile şi
materiale a societăţii. C. este aşa idealurile umanistice.
nivel de dezvoltare a societăţii care
permite de a realiza libertatea pentru CIVILIZAŢIE NOOSFERICĂ – treapta
toţi ori majoritatea cetăţenilor. superioară de dezvoltare a societăţii ce
Societatea civilizată este bazată pe urmează după societatea industrială,
idealurile raţionalităţii, echităţii, informaţională, ecologică. Ea este
respectării drepturilor omului, orientată spre scopuri mult mai umane şi
folosirea maximală a realizărilor evident ecologice – informatizarea,
ştiinţei şi tehnicii. Putem evidenţia intelectualizarea, democratizarea,
următoarele civilizaţii: agrară, umanizarea şi axiologizarea societăţii.
industrială, informaţională ş.a. Unii C.n. se bazează pe tehnologii
filosofi contrapun noţiunea de cultură performante, scientofage, pe modul de
şi civilizaţie. Degradarea şi interacţiune intensiv-coevolutiv. Aceasta
dezintegrarea culturii se regenerează este o civilizaţie cu o cultură, morală şi
în civilizaţie. C. este o activitate conştiinţă înalt dezvoltată, factorul
mecanică ce exclude creaţia, este raţional (conştiinţa noosferică) determină
însoţită de procesele de masovizare în întregime existenţa şi funcţionarea
şi reproducere a culturii maselor. societăţii. Principiile C.n. sunt valabile nu
doar pentru planeta noastră, ci şi în
CIVILIZAŢIA INFORMAŢIONALĂ - o dimensiuni cosmice. Ea se va constitui
etapă în procesul social-istoric de doar atunci cînd rolul conştiinţei şi în
dezvoltare a omenirii, concepţie special al intelectului social va deveni
filosofico-sociologică care reiese din calitativ diferit de cel din societatea
divizarea istoriei în etape ori stadii marcată de o dezvoltare stihiinică,
bazate pe anumite tehnologii (agrară, indurabilă.
industrială, informaţională). Pentru

56
CLASĂ LOGICĂ (din lat. classis - grupă) - filosofiei lui Auguste Comte”,
totalitate (mulţime) de obiecte care au semne “Cunoaştere şi suflet”.
comune. Obiectele pot fi unite în clase după un
semn ori mai multe semne comune. Element al CLEMENT DIN ALEXANDRIA (Titus
clasei este aşa obiect al mulţimii date care are Flavius Clemens) (c. 150 - c. 215) -
semnele reflectate în conţinutul noţiunii date. filosof, teolog şi scriitor creştin grec.
Deosebim clase finite îi infinite, nedeterminate Originar din Atena, convertit la
şi nule. creştinism a fost conducătorul
renumitei şcoli catehetice din
CLASĂ SOCIALĂ - mari grupuri de oameni Alexandria. C. este primul gînditor
care au caracteristici sociale comune, situaţia care încearcă să unească dogma
cărora depinde de dreptul la proprietate, creştină cu filosofia greacă şi să
relaţiile cu puterea, locul în sistemul diviziunii determine raporturile dintre credinţă
muncii. Concepţia marxistă socotea C.s. şi raţiune, adică ce a făcut filosofia
elementul principal în structura socială care ca să pregătească lumea pentru
determină esenţa societăţii date. Specificul revelaţia creştină şi cum trebuie să
civilizaţiei contemporane, fenomenele de se folosească de ea ca să schimbe
cooperare, integrare şi globalizare a societăţii, datele acestei revelaţii într-o
schimbă structura socială a societăţii deaceea e teologie ştiinţifică. În scrierile sale
foarte greu de evidenţiat şi divizat societatea în tratează religia creştină în mod
clase sociale. Ar fi raţional de evidenţiat sistematic, bazîndu-se pe dovezi din
grupuri social-profesionale, colective, filosofia greco-romană. Operele lui
comunităţii ş.a. constituie un preţios izvor al istoriei
filosofiei antice. Multe postulate ale
CLASIFICARE (din lat. classis - clasă şi gîndirii sale au regenerat filosofia
facere - a face) - operaţie logică în procesul umanismului creştin din perioada
căreia are loc repartizarea obiectelor în grupuri renascentistă. A fost dascălul lui
şi clase după anumite criterii. C. este un caz Origen.
particular a diviziunii noţiunii. C. ne dă Op.pr.: “Pedagogul”,
posibilitate de a pătrunde mai profund în esenţa “Stromata”, “Protreptikos”.
obiectelor şi fenomenelor, de a evidenţia
deosebirile şi asemănările esenţiale ce au o
CLERICALISM (din lat. clericalis -
importanţă cognitivă. Deosebim C. naturală,
bisericesc) - orientare politică, care
artificială şi auxiliară.
se stăruie să instaureze dominaţia
bisericii şi clerului în viaţa politică şi
CLAUDIAN ALEXANDRU (1898-
culturală a societăţii. Pentru întărirea
1962) – filosof, poet şi publicist
predominaţiei bisericii se creează
român. Activează ca profesor
partide, uniuni sindicale, de tineret,
secundar, iar apoi ca colaborator la
feminine ş.a.
catedra de sociologie la institutul
Social Român (1928-29), profesor la
CLON (gr. klon – crenguţă, rămurică) –
Universitatea din Iaşi. Îşi face
succesiune rezultată dintr-un singur individ
doctoratul la Paris (1937-38). A
prin înmulţire asexuală, înmulţire celulară
predat diferite cursuri de istorie a
rezultată prin diviziune dintr-o celulă iniţială.
filosofiei, sociologie, filosofie, etică,
Spre exemplu, înmulţirea plantelor prin butaşi,
logică. Multe cursuri au rămas în marcotaj. Membrii unui clon sunt identici
manuscris. genetic, au acelaşi genotip.
Op.pr.: ”Cercetări filosofice şi
sociologice”, “Colectivismul în opera
lui Platon”, “Originea socială a

57
CLONĂRII PROBLEMA – subiect al Homo Sapiens. Clonarea omului trebuie să fie
bioeticii. Clonarea este reproducerea precisă a condamnată şi din punct de vedere a ignorării
organismelor vii în mai multe copii. Se dreptului omului la autoidentificare. Ea
subînţelege că aceste copii au o informaţie trebuie să fie condamnată şi din cauza
genetică identică şi provin de la un “părinte”, manipulării corpului uman (crearea organelor
spre deosebire de înmulţirea naturală care şi hibrizilor) şi consecinţelor imprevizibile.
presupune combinarea materialului genetic a Clonarea se acceptă numai în scopuri de
ambilor părinţi. Embriologul Ian Vilmoot din cercetare a genelor şi scopuri curative. Pot fi
Edinburgh în 1997 a realizat clonarea mioarei clonate ţesuturi şi organe pentru transplantare,
Dolli, care este copia precisă a oiţei de la care pot fi clonate animalele. Clonarea se acceptă
s-a luat materialul genetic (celula din glanda pînă atunci, pînă nu se creează risc pentru
mamară). Entuziasmul a fost mare fiindcă specie.
această descoperire ştiinţifică poate contribui la
rezolvarea multor probleme. Însă nimeni nu a CLUBUL DE LA ROMA - organizaţie
atras atenţia la faptul că rezultate pozitive sunt nonguvernamentală internaţională a
1 la 236 de probe. savanţilor şi oamenilor politici din
Credinţa că progresul tehnico-ştiinţific este mai multe ţări a lumii. A fost fondat
nelimitat este atît de puternică, că se scapă din în 1968 de către economistul şi
vedere altă problemă – corectitudinea morală a bussinesmanul italian A.Pecei. Astăzi
problemelor ştiinţifice. Dacă clonarea primii oi include reprezentanţii a 52 ţări.
a necesitat circa 250 experimente, atunci pentru Activitatea C.d.l.R. este orientată de
clonarea primului copil vor trebui nu mai puţin cercetarea problemelor globale a
de 1000 de încercări. Ce să facem cu contemporaneităţii şi formarea
exemplarele nereuşite, cu diferite opiniei publice în favoarea rezolvării
monstruozităţi care apar în procesul lor. Din iniţiativa C.d.l.R. a fost realizate un
experimentelor? Aplicarea asupra omului şir de proiecte ştiinţifice cu genericul
cercetărilor ştiinţifice metodologic “Limitele creşterii”, “Omenirea la punctul
neargumentate este amoral. Manipulările în crucial”, “Scopurile omenirii”,
codul genetic al omului poate să ducă la “Microelectronica şi societatea” ş.a.
consecinţe imprevizibile. În SUA a fost Activitatea riguroasă a C. a generat
declarat moratoriu la cercetările clonării noi orientări în cercetarea ştiinţifică
omului şi se gătesc legi ce ar limita aceste cum ar fi: modelarea globală,
cercetări. Şi asta din cauza predominării existenţa omului în lumea
tehnicii asupra eticii. Există păreri, că despre contemporană, valorile vieţii şi
progresul tehnic nu se discută, că tehnica poate perspectivele omenirii ş.a.
totul şi în aceste condiţii mai puţin se conduc
de morală. Ba mai mult ca atare – tehnica COEVOLUŢIE (din lat. “co” – împreună,
stabileşte criteriile morale. Cu dezvoltarea paralel şi “evoluţie” – desfăşurare, dezvoltare)
tehnologiilor avansate a înmulţirii artificiale tot - dezvoltare armonioasă paralelă,
mai puţin se ia în vedere embrionul şi dreptul concomitentă, concordată a diferitor
lui la viaţă, se devalorizează viaţa. Embrionul componente a unui ecosistem. Exemplu poate
este considerat ca material de laborator. servi sistemul “plante – omizi”. Plantele
Deaceea clonarea omului este cea mai produc contra omizilor substanţe toxice,
atrăgătoare problemă. omizile, la rîndul lor, se acomodează, devin
Bioetica reiese din aceea, că principiile morale insensibile şi chiar acumulează aceste
trebuie acceptate nu la descoperirile ştiinţifice, substanţe toxice pentru a se proteja de păsări.
ci la modurile şi metodele de realizare a lor. La C. se foloseşte pentru caracteristica dezvoltării
ce poate să ducă clonarea? Clonarea omului diferitor forme a existenţei - mediului şi
trebuie să fie condamnată din punct de a fiinţelor vii, a naturii şi societăţii. Se schimbă
scopului – atentat asupra integrităţii speciei mediul – se schimbă fiinţele vii şi invers, dacă

58
se schimbă natura - societatea se acomodează. cunoaşterea este un proces
Se schimba societatea - natura se acomodează, complicat şi infinit.
î-şi restabileşte forţele sale. C. este un principiu
al bioeticii şi biopoliticii care prevede o COHEN HERMAN (1842-1918) -
interacţiune şi o interconexiune armonioasă filosof german, reprezentant a şcolii
dintre societate şi natură, dintre om şi biosferă. neokantiene din Marburg. El a
Acest proces unic de autoorganizare a realităţii încercat să depăşească dualismul
unii savanţi îl numesc evoluţionism global care “lucrului ca atare” şi “fenomenul” în
cuprinde toate formele de manifestare a direcţia dezvoltării de mai departe a
materiei şi spiritului. transcendentalismului kantian. În
rezolvarea acestei probleme trebuie
COGNITOLOGIE SOCIALĂ – disciplină ce de început de la noţiunea de
se ocupă cu mecanismele de creaţie a cunoştinţe ştiinţifice. Ele sunt o
cunoştinţelor sociale, funcţionarea intelectului realitate absolut sinestătătoare şi
colectiv. Modificarea radicală a bazei permanent în autodezvoltare în care
conceptuale a ştiinţelor socio-umaniste, se manifestă toate relaţiile dintre
elaborarea unei paradigme noi a progresului subiect şi obiect, cunoaştere şi
social a contribuit la producerea unui viraj realitate. Filosofia după părerea lui
colosal ce poate fi numit “revirimentul C. poate exista numai ca
cognitiv”. Cotitura cognitivă nominalizată metodologie a ştiinţelor concrete.
constituie trecerea la examinarea societăţii şi Atribuie prioritate raţiunii practice
subdiviziunilor ei în ansamblu drept sisteme asupra teoreticului, afirmă
autogestionare axate pentru realizarea unui prioritatea eticii asupra ştiinţei.
anumit scop de nivel intelectual. Intelectul, ca Cunoaşterea teoretică, după C. este
element primordial creativ al progresului, fundamentul culturii şi condiţie a
reprezintă un apanaj nu doar al individului libertăţii, scop a dezvoltării istorice.
izolat dar şi al oricărui socium, fie că e
societatea în întregime sau o componenţă a COMBATEREA - operaţie logică prin
acesteia (naţiunea, partidul, întreprinderea care demonstrăm falsitatea sau lipsa
etc.). Apare problema ce vizează intelectul de temei a unei teze. A demonstra
colectiv, care devine la etapa contemporană falsitatea unei teze înseamnă a
factorul principal în supravieţuirea şi progresul
demonstra concomitent adevărul
civilizaţiei, în dezvoltarea durabilă a acestea.
tezei contrare. C. este un caz
Obiectul principal al cognitologiei sociale este
particular al demonstraţiei şi se
studierea intelectului colectiv drept forţă
foloseşte în legătură cu apărarea. C.
motrice a evoluţiei progresului social, a
constă din teză, argumente şi
dezvoltării noosferice, a salvării omenirii.
procedeu de combatere. Teza este
Gognitologia socială are obiectul său propriu
judecata care trebuie combătută.
de studiu şi anume – mecanismele de creaţie a
Argumentele sunt judecăţile prin
cunoştinţelor în societate, adică studiază
care combatem teza. Procedeu de
intelectul colectiv.
combatere numim forma logică,
după care construim C. C. poate fi
COGNOSCIBILITATEA LUMII
îndreptată împotriva tezei,
principiu a teoriei cunoaşterii
argumentelor şi demonstraţiei.
conform căreia realitatea poate fi
cunoscută. Acest principiu se
COMIC (gr. Komikos - vesel, hazliu) -
bazează pe următoarele concluzii: 1)
noţiune estetică care exprimă acele
recunoaşterea existenţei lumii
reacţii umane, acte, situaţii,
obiective; 2) că această lume în
moravuri ori personaje care
principiu este cognoscibilă; 3) că

59
provoacă rîsul. C. este un fenomen reciproc şi descriu situaţii
social şi rezultă din contrastul contradictorii, dar împreună
flagrant dintre nou şi vechi, din epuizează toată informaţia
discordanţa dintre conţinut şi formă, determinabilă. C. sa dovedit a fi
scop şi mijloace, acţiune şi valabilă şi în alte domenii ale ştiinţei
împrejurări, esenţa reală a omului şi - biologie, sociologie, psihologie ş.a.
părerea lui despre sine însăţi. C. are
diverse forme: ironia, satira, umorul COMPUTERIZARE - procesul
ş.a. folosirii pe scară largă a
calculatoarelor electronice
COMITETE BIOETICE - organe obşteşti pe (computerelor) în diferite domenii
lîngă instituţiile curative cu împuterniciri ale activităţii sociale. Astăzi practic
speciale ce funcţionează în majoritatea ţărilor nu sunt aşa domenii unde nu s-ar
din Europa Occidentală, SUA, Canada, folosi computerele. C. este un
Australia. C.B. iau decizii în caz de conflict catalizator al progresului tehnico-
moral; acordă ajutor în luarea deciziilor şi în ştiinţific şi condiţie necesară pentru
cazul proceselor judiciare. În C.B. sunt incluşi informatizarea societăţii. În legătură
medici curativi, reprezentanţii personalului cu C. se schimbă caracterul şi
medical şi administraţiei, bioeticianul, preotul, condiţiile muncii, creşte
lucrătorii serviciului de asigurare socială, productivitatea ei, se schimbă locul
jurişti. La dispute participă, de asemenea şi şi rolul omului în sistemul relaţiilor
rudele pacientului. În ipostază bioetica se sociale. De la specialist se cere o
manifestă ca un institut social. Pînă în prezent pregătire profesională mai înaltă şi o
s-au constituit două modele de funcţionare a mentalitate mai creatoare. C.
C.B. – american şi european (primul exercită influenţează formarea concepţiei
funcţii sau sancţionare, al doilea are atribuţii despre lume, abordează un şir de
preponderent consultative). C.B. îşi exercită probleme social-filosofice legate de
funcţiile la cîteva nivele (vezi: nivelurile schimbările în procesul muncii,
bioeticii). pregătirii şi reciclării cadrelor ş.a. În
ultimul timp tot mai mult se
COMPARAŢIE - este un procedeu în vorbeşte despre realitatea virtuală
cunoaştere; operaţie logică în (computerială) creată cu ajutorul
rezultatul cărei se evidenţiază computerului şi practic puţin se
trăsăturile asemănătoare şi deosebeşte de realitatea obiectivă.
neasemănătoare a obiectelor şi
fenomenelor. C. este o premisă a COMTE AUGUSTE (1798-1857) -
generalizării, trecerii de la singular la filosof şi sociolog francez,
general. întemeietorul pozitivismului. El
afirma, că progresul social este
COMPLEMENTARITATE (teoria determinat de dezvoltarea
complementarităţii) - concepţie intelectuală. A formulat “legea celor
formulată de fizicianul N.Bohr pentru trei stadii” ale dezvoltării spiritului
interpretarea şi descrierea uman: stadiul teologic, metafizic şi
microobiectelor. Ele nu pot fi descrise pozitiv, sau ştiinţific. C. privea
“clasic” prin determinarea simultană pozitivismul ca concepţie ce se
a coordonatelor (timp, spaţiu) şi găseşte între empirism şi misticism,
caracteristicile lor dinamice (impuls, iar ştiinţa nu ca mod de cunoaştere
energie). Pentru redarea integrităţii a esenţei, ci doar a fenomenelor. A
acestor fenomene pot fi folosite formulat o clasificare liniară a
diferite noţiuni care se exclud

60
ştiinţelor în dependenţă de gradul lor societatea bazată pe proprietatea
de abstractizare. C. este creatorul privată, cu clase asupritoare şi
noţiunii de “Sociologie”. asuprite apar contradicţii
Op.pr.: “Curs de filosofie antagoniste, de nerezolvat care duc
pozitivă”, “Catehism pozitivist”, la acutizarea luptei de clasă şi
“Sistem de politică pozitivă”. revoluţiile sociale. Ultimele, conform
ideilor lui Marx, duc inevitabil la
COMUNA PRIMITIVĂ - formă societatea fără clase şi exploatare,
primară de existenţă a omenirii şi bazată pe proprietatea obştească în
treaptă a dezvoltării societăţii. Se care domină un umanism perfect.
caracterizează prin nivelul foarte
scăzut al dezvoltării forţelor de COMUNITATE - aceea ce este
producţie, diviziunea naturală a comun mai multor lucruri ori fiinţe,
muncii, se baza pe relaţiile de ce formează un ansamblu, un întreg.
rudenie, pe proprietatea obştească şi În filosofie şi sociologie vorbim
repartiţia egală a produselor muncii. despre comuna primitivă, C. istorică
de oameni şi C. ca grup de oameni
COMUNICARE - manifestare care au interese, credinţe, norme de
specifică a vieţii sociale, procesul viaţă comune, sau totalitatea
schimbului de idei, sentimente, locuitorilor unei localităţi, unei ţări.
experienţă, deprinderi între oameni
în activitatea lor. Se manifestă ca CONCEPT (lat. conceptum - cugetat,
relaţii social-economice, politice, gîndit) 1) formulă, imagine mintală,
juridice, morale ş.a. caracteristice gînd general, noţiune. 2) în
pentru societatea dată. În ultima semantica logică - sensul unui nume,
instanţă ele sunt conţinutul cuvînt.
comunicării. C. se realizează la
diferite niveluri (individ, colectiv, CONCEPTUALISM - orientare în
ţară), direct sau indirect. Ea filosofia scolastică medievală, care
îndeplineşte următoarele funcţii: ocupă un loc intermediar între
informaţională, reglementară, nominalism şi realism. C. demonstra
afectivă. După conţinut şi scop că noţiunile generale, universaliile
deosebim următoarele forme de nu există real, ca atare, independent
comunicare: anonimă, formală, de lucrurile individuale (cum afirmau
neformală şi familial-intimă. Relaţiile realiştii), că universaliile nu sunt pur
medic - pacient constituie o şi simplu nume, cuvinte (cum
modalitate de comunicare formală. afirmau nominaliştii), ci sunt forme
logice specifice de cunoaştere a
COMUNISM - concepţie socială realităţii. Aceste forme C. le
despre o societate fără clase, bazată înţelegea ca noţiuni generale apriori,
pe proprietatea obştească în care se concepte, ca esenţe ideale ce se
pun în comun toate bunurile, se găsesc iniţial în raţiunea omului. C. a
realizează echitatea şi egalitatea fost reprezentant de filosoful francez
socială a tuturor membrilor societăţii. P.Abelaard şi englezul W.Occam.
Primele idei despre modul de trai în
comun le întîlnim în operele lui CONCEPŢIE DESPRE LUME -
Platon, Th.Morus, T.Campanella, sistem de cunoştinţe despre natură,
Owen, Saint-Simon, Fourier ş.a. societate, om şi raportul lui (omului)
K.Marx a formulat ideea că în faţă de ele. Ea este baza formării

61
tabloului general al lumii şi ne dă categoriilor, teoriilor, argumentelor
cunoştinţe generalizate despre şi dovezilor logice.
conţinutul, structura, esenţa,
legităţile apariţiei şi dezvoltării lumii CONCLUZIE - judecată care rezultă
înconjurătoare. C.d.l. nu-i numai logic din alte judecăţi, numite
cunoştinţe despre realitate, dar premise şi care conţine cunoştinţe
presupune şi cunoştinţe despre om, noi. C. care cu necesitate reiese din
locul lui în această lume şi atitudinea premise se mai numeşte consecinţă
lui faţă de ea. Ea include în sine logică. C. este deasemenea şi
diferite cunoştinţe, idealuri, procesul de formulare a
convingeri, principii a cunoaşterii şi cunoştinţelor noi sau procesul de
activităţii, orientări valorice. Omul îşi raţionare în întregime. Există
organizează activitatea sa şi concluzii nemijlocite, care rezultă
determină scopurile sale în nemijlocit din transformarea unei
dependenţă de C.d.l. Omul îşi singuri judecăţi şi mijlocite.
desfăşoară activitatea sa în
dependenţă de reprezentările lui CONCRET (vezi: Abstract şi Concret)
despre bine, rău, datorie, idealuri, iar
caracterul acestor reprezentări
depinde de cunoştinţele despre sine, CONDILLAC ETIENNE BONNOT
natură şi societate. Orice C.d.l. tinde (1715-1780) - filosof iluminist
să răspundă la următoarele întrebări: francez, preot catolic, membru al
1) ce prezintă lumea înconjurătoare? Academiei germane şi franceze.
2) pentru ce noi trăim? 3) cum Dezvoltă mai departe senzualismul
trebuie de trăit? Fiecare om nu numai lui J.Locke, însă consideră că senzaţia
că trebuie să aibă o C.d.l., dar ea este unicul izvor al cunoaşterii, că în
trebuie să fie bine fundamentată, conştiinţă, gîndire nu se conţine
argumentată. Filosofia este nucleul nimic în afară de senzaţii şi
C.d.l. şi procesul de formare a ei. modificările lor. Negînd raţionalismul lui
Deosebim următoarele tipuri Descartes şi Leibnitz, teoria ideilor
principale de C.d.l.: mitologică, înnăscute, C. afirma că toate
religioasă şi filosofico-ştiinţifică. În capacităţile omului depind numai de
mitologie nu exista o deosebire clară experienţă şi antrenament. A
dintre om şi natură, gînduri şi explicat activitatea psihică a omului
realitate, ideal şi material, obiectiv şi prin senzaţii şi combinaţia lor, este
subiectiv, lipsea cauzalitatea. Lumea unul din întemeietorii psihologiei
era însufleţită, antropomorfizată, iar asociative. Trecerea de la senzaţie la
omul zoomorfizat. Miturile erau gîndire este un proces continuu,
elementele principale în explicaţia care nu conţine nimic principial nou.
lumii, serveau ca paradigme a Senzaţia, care se transformă în
activităţii umane. Concepţia atenţie, comparaţie, judecată,
religioasă afirmă că supranaturalul devine gîndire, reflexie. C. pune
determină şi gestionează realitatea. problema formalizării şi calcului
Concepţia filosofico-ştiinţifică se logic ca bază a gîndirii.
formează pe baza generalizărilor Op.pr.: “Eseu asupra originii
diferitor cunoştinţe ştiinţifice, cunoştinţelor omeneşti”, “Tratat
formelor activităţii spirituale şi despre sisteme”, “Tratat despre
practice. Ea se formează cu ajutorul animale”, “Logica”, ş.a.

62
CONDIŢIE - categorie filosofică ce microbii ca cauze a proceselor
reflectă o formă a conexiunii patologice. Cauzalitatea se confunda
universale dintre obiecte şi fenomene cu microbul, se afirma că este destul
fără care ele nu pot exista. C. este de a găsi microbul ca să-l socotim
mediul ambiant în care realitatea cauză a bolii. Într-adevăr microbul
există şi se dezvoltă. Este important poate fi considerat ca cauză a bolii,
de a nu confunda condiţia cu cauza. însă conţinutul procesului patologic
Dacă cauza determină nemijlocit depinde nu numai de microb, ci şi de
apariţia unui obiect ori proces, atunci condiţiile interne şi externe a
C. niciodată singură nu generează organismului. Unul şi acelaşi microb
acest obiect, efectul. C. numai poate provoca diferite boli. Spre
contribuie la desfăşurarea legăturii exemplu, bacilul lui Koch poate
cauzale, accelerează ori frînează produce tuberculoză pulmonară, a
manifestarea cauzei, modifică cauza organelor interne, la oase. Deci
şi respectiv apariţia efectului. cauzalitatea trebuie privită ca
Deosebim condiţii necesare şi interacţiunea dialectică a cauzei şi
suficiente. C. necesare sunt condiţiilor.
fenomene, care au loc fiecare dată,
cînd apare acţiunea respectivă. C. CONDORCET JEAN ANTOINE
suficiente sunt acele fenomene, care (1743-1794) - marchiz, filosof-
neapărat provoacă acţiunea dată. iluminist, matematician, economist,
sociolog, om politic francez. A
CONDIŢIONALISM ŞI MONOCAU- colaborat la “Enciclopedia” lui
ZALISM - abordare unilaterală, D.Diderot. În filosofie era adept al
metafizică a legăturilor cauzale. deismului şi senzualismului. A
Cauzalitatea se realizează prin o încercat de a stabili legităţile
mulţime de condiţii interne şi dezvoltării societăţii, forţelor motrice
externe. În dependenţă de condiţii ale procesului istoric. În studierea
una şi aceiaşi cauză poate să producă fenomenelor sociale atribuia un rol
diferite efecte, iar diferite cauze pot important culturii şi moralităţii. C.
genera unul şi acelaşi efect. C. este unul din întemeietorii concepţiei
ignorează rolul cauzei şi progresului istoric la baza căruia se
absolutizează condiţiile, nu face pune dezvoltarea raţiunii umane.
deosebirea dintre cauză şi condiţie, le Considera că inegalitatea socială
confundă, socoate că efectul depinde este naturală şi inevitabilă în
numai de condiţie. Trebuie de avut în dezvoltarea societăţii.
vedere că condiţia este aşa fenomen Op. pr.: “Schiţa unui tablou
care singură niciodată nu generează istoric al progresului spiritului
efectul, ea numai contribuie la omenesc”(1794).
desfăşurarea cauzalităţii, modifică
apariţia efectului. Conţinutul efectului CONECTIV - cuvînt de legătură cu
este determinat de cauză, care se ajutorul căreia din variabile separate
răsfrînge prin condiţiile interne sau se formează expresii, propoziţii noi.
externe. M. absolutizează rolul cauzei Ca C. servesc aşa cuvinte de
şi neagă specificul condiţiilor, legătură ca “şi”, “sau”, “nu”, “dacă, .
consideră că cauza pe deplin . . atunci” ş.a. Propoziţiile simple le
determină efectul, cum îi cauza - aşa exprimăm simbolic folosind litere
este şi efectul. Acest curent a apărut mari (A,B,C), iar C. tot pot fi
atunci cînd au fost descoperiţi simbolizate (∧- conjuncţia, V -

63
disjuncţia,  - negarea, → - implicaţia oameni, familie, societate şi stat.
ş.a.). În sistemele formalizate C. Principiul acestor relaţii trebuie să
îndeplinesc anumite funcţii şi uneori fie: “Aceea ce nu doreşti sie, nu fă la
se mai numesc operatori, functori. alţii”. În dirijarea socială şi statală C.
pleda pentru metode nonviolente.
CONFORMISM (lat. conformis - Pledă pentru educaţie, instruire şi
asemănător, corespunzător) - autorperfecţionare.
orientare social-psihologică care
constă în adaptabilitatea, acceptarea CONJUNCŢIE (din lat. conjunctio -
pasivă a stării de fapte existente, legătură) - operaţie de creare a unui
concepţiilor şi opinilor dominante. C. enunţ compus din mai multe
înseamnă lipsa poziţiei şi deciziei enunţuri simple cu ajutorul
personale, lipsa autonomiei conjuncţiei logice “şi” (simbolic ∧).
personale în interacţiunea cu Spre exemplu, “A căzut zăpada şi
colectivul, acceptarea necritică şi totul în jur a devenit alb”. Aici avem
supunerea standardelor şi modelelor două judecăţi simple care se unesc
de comportament şi activitate. A se cu ajutorul conjuncţiei şi (A ∧ B).
deosebi de reacţiile psihologice de Judecata conjunctivă este adevărată
conformare. numai atunci, cînd ambele judecăţi
simple sunt adevărate.
CONFUCIUS - numele latinizat a lui
Kong Fuzi (551-479 î.e.n.) - om politic CONSECINŢĂ LOGICĂ - concluzia
şi filosof chinez, întemeietorul unei care rezultă în mod necesar din alte
concepţii filosofice, etice şi social- judecăţi, ori premise. C.l. reiese din
politice cu idei originale umaniste. El aşa necesitate, care are caracter
se ocupă cu problemele moralei, logic şi depinde nu de caracterul
familiei, dirijării statului. Ideea conţinutului, ci de legăturile formale
principală în concepţia lui C. este dintre premise şi concluzie. În
cultul cerului şi soartei. Cerul este nu raţionamentele deductive (ori
numai o parte a naturii, dar şi o forţă necesare) în care gîndirea se
spirituală supremă care determină desfăşoară de la general la
viaţa naturii şi omului. Viaţa şi particular (sau singular) concluzia
moartea sunt condiţionate de soartă, rezultă din premise în mod necesar
bogăţia şi nobilimea depinde de cer. şi este un adevăr cert. În aşa cazuri
Valorile morale sunt baza ordinii noi vorbim despre C.l. ca lege logică.
sociale şi politice. Toţi trebuie să se Iar în raţionamentele inductive
conducă de legea morală (Dao) şi concluzia este un adevăr verosimil,
tradiţiile culturale. Respectarea ce nu rezultă ca C.l. din premise.
moralei şi însuşirea culturii pot să
evite diferite conflicte în societate şi CONSECVENT (log.) (din lat.
să formeze un anumit ideal social. consequens - consecinţă, concluzie
Acest ideal este “omul perfect” - care urmează) - al doilea component
omul care se conduce de anumite al unei judecăţi condiţionale.
virtuţi, respectă etichetul, are aşa Judecata condiţională (ipotetică)
calităţii morale ca bunătatea, este compusă din două judecăţi
echitatea, simţul datoriei, simple, din care prima semnifică
amabilitatea, buna credinţă şi condiţia şi se numeşte antecedent,
prietenia. Omenia trebuie să se iar a doua este consecinţa primei şi
bazeze pe legitate în relaţiile între se numeşte consecvent. Spre

64
exemplu, “Dacă voi fi liber, atunci interiorul individului, ci din
plec la discotecă“. interacţiunea cu alţi oameni, din
posibilitatea de a se privi pe sine
CONSTANTĂ (din lat. constans - însăşi din exterior. C. este legată cu
constant, invariabil) - element al activitatea omului şi prezintă latura
limbajului formalizat, mărime ideală a activităţii sale. Ea permite
invariabilă care are una şi aceiaşi de a transforma realitatea în mod
semnificaţie în enunţul dat, rămînînd ideal, în gîndirea abstractă, în
neschimbată în procesul imaginaţie şi fantezie. În procesul
transformărilor logice. C. este un dezvoltării conştiinţei un rol
nume care are un singur denotat, important îl joacă munca, limba,
spre deosebire de variabile care are cultura şi comunicarea. Problema
mai mulţi denotaţi posibili. C. sunt conştiinţei este analizată în filosofie
semnele operaţiilor logice (∧,V, → şi din punct de vedere a
ş.a.), cuantori (∀,∃ , ş.a.). următoarelor aspecte: 1. Aspectul
ontologic, care priveşte C. ca o
CONSTRUCTIVISM - concepţie realitate specifică - realitate
filosofică în gnoseologie (I.Kant, subiectivă, ideală. 2. Aspectul
G.Hegel, Şcoala de la Marburg) şi gnoseologic priveşte C. din punct de
logică matematică (L.Brouwer, vedere a conţinutului ei - ca
A.Heyting). Potrivit C. se afirmă reflectare a realităţii obiective într-o
caracterul activ, creator al gîndirii şi multitudine infinită de cunoştinţe,
subiectului cunoscător în formularea legături şi relaţii. 3. Aspectul de
obiectelor abstracte şi ideale ale substrat analizează C. din punct de
gîndirii, ale concretului logic. Obiectul vedere a mecanismelor realizării
ca fragment a realităţii există ca procesului de reflectare, acestea
atare atunci cînd este asimilat de sunt fenomenele neurofiziologice a
subiect şi exprimat în construcţii ale creierului. 4. Aspectul social-istoric
gîndirii, cînd este formulat în noţiuni ori genetic în care se concretizează
şi cuvinte. apariţia şi esenţa conştiinţei ca
produs obştesc. Structura C.
CONŞTIINŢA - cel mai înalt nivel de reprezintă o totalitate de procese
realizare a fenomenelor psihice prin psihice cognitive, afective, volitive.
limbaj, cunoştinţe, simboluri, valori, Nucleul conştiinţei este gîndirea,
norme specific fiinţei umane. C. este intelectul. C. este imposibilă fără
capacitatea omului de a se evidenţia cunoştinţe. Gîndirea umană are un
pe sine însăşi din lumea caracter abstract, generalizat, ea se
înconjurătoare, de aşi da seama exprimă prin noţiuni. Deosebim C.
despre lumea sa internă şi atitudinii individuală şi socială. C. individuală
sale către alţi oameni şi societate. C. este totalitatea proceselor psihice a
prezintă conţinutul lumii spirituale a individului, care îi permit de a se
omului, cunoştinţele, convingerile, înţelege pe sine însăşi, lumea
dorinţele lui, voinţa, demnitatea, înconjurătoare şi locul său în această
speranţa, credinţa, dragostea. Ea este realitate. C. socială este raţiunea
esenţa personalităţii, este o realitate colectivă ca sinteză complexă a
specifică - realitate ideală, subiectivă. conştiinţelor individuale şi prezintă
C. este un fenomen social ce reflectă totalitatea de idei, concepţii, viziuni,
raporturile dintre oameni. “Eul” convingeri care reflectă existenţa
nostru personal se naşte nu din socială. C. socială există prin C.

65
individuală, iar C. individuală se personalitate şi se manifestă nu
constituie prin asimilarea de către numai prin distincţia sa de alţii şi
individ a ideilor şi concepţiilor mediul înconjurător, dar şi
conştiinţei sociale. aprecierea sa ce se manifestă prin
aşa noţiuni ca ruşinea, cinstea,
CONŞTIINŢA DE MASĂ - totalitatea demnitatea, datoria ş.a. Este
de cunoştinţe, reprezentări, norme, important de a avea în vedere
valori a unei mase de indivizi ce se succesiunea dezvoltării C.d.s. şi
formează în procesul comunicării şi respectiv personalităţii pentru a
activităţii comune între ei. Ea se înţelege ordinea şi complexitatea
formează ca rezultat a conştiinţei dezvoltării procesului patologic.
obişnuite şi teoretice. C.d.m. este un Aceea, ce în procesul filogenezei şi
caz particular a conştiinţei sociale, ontogenezei se formează în ultimul
este conştiinţa de facto, conştiinţa rînd, în caz de patologie se distruge
anumitor mase, pe cînd conştiinţa primul. Spre exemplu, la bolnavi cu
socială are un caracter general patologie psihică în primul rînd se
uman. C.d.m. nu e ceva omogen, ci o dereglează aşa calităţi ca cinstea,
mulţime de diferite concepţii, viziuni, demnitatea, ruşinea, pe urmă se
atitudini despre diverse probleme şi tulbură orientarea în timp, spaţiu şi
aspecte ale vieţii sociale. Ea poate fi lumea înconjurătoare, iar în ultimul
caracterizată după diferite criterii, rînd se dereglează percepţia la
componente, probleme, în nivelul corporalităţii.
dependenţă de subiecţii acestei
conştiinţe (mase, grupuri, comunităţi, CONŞTIINŢA MORALĂ - latura
clase). C.d.m. poartă amprenta subiectivă a moralei (spre deosebire
societăţii respective. Ea poate fi de activitatea şi relaţiile morale, ce
studiată prin opinia publică. reprezintă latura obiectivă a
moralităţii) care prezintă totalitatea
CONŞTIINŢA DE SINE - capacitatea de idei, noţiuni şi principii morale ce
individului de a se înţelege şi aprecia formează idealul moral. C.m. reflectă
pe sine însăşi ca subiect cunoscător, activitatea şi relaţiile morale, ce se
simţitor şi activ. Formarea conştiinţei formează în procesul vieţii sociale,
în genere începe de la C.d.s, de la formulează principiile şi cerinţele
reflectarea propriei sale existenţe care au un caracter normativ şi
corporală, psihică, socială. În reglementează comportamentul
dezvoltarea individului ea se începe a oamenilor. Ea este cunoaşterea
forma de la vîrsta de 3 ani şi valorilor morale, datoriilor şi modului
presupune anumite etape de cum trebuie să le îndeplinim. Ea este
cunoaştere pe sine însăşi. Deosebirea capacitatea de a promulga, impune
sa de alţii se începe de la însuşirea şi sancţiona legile morale. C.m.
numelui său, corporalităţii sale, poate fi privită ca vocea conştiinţei.
dispoziţiei şi stărilor sufleteşti, În structura C.m. deosebim
acţiunilor sale şi calităţilor personale. următoarele componente: norme,
Următoarea etapă este evidenţierea reguli, principii, orientări valorice
sa din lumea înconjurătoare, morale, motivarea, aprecierea şi
orientarea şi înţelegerea locului său autoaprecierea, conştiinţa de sine şi
în această lume, înţelegerea sa ca datoria.
reprezentant a anumitului grup
social, colectivităţi. Etapa superioară CONŞTIINŢĂ NOOSFERICĂ – nivelul cel
este legată de apariţia eului ca mai înalt de dezvoltare a conştiinţei

66
individului şi societăţii ce caracterizează înconjurătoare. C. teoretică prezintă
relaţiile cu biosfera, natura. Ea analizează nivelul superior de reflectare a
raportul dintre om şi natură în viziunea unui realităţii în diferite concepţii şi teorii,
nou sistem de valori, în lumina paradigmei este rezultatul unor generalizări şi
noosferice, prin prisma noosferologiei. C.n. se elaborări a specialiştilor. Formele
deosebeşte substanţial de C. individuală şi cea C.s. reflectă diferite laturi a vieţii
socială, de C. de masă şi cea ecologică, ea este sociale şi se deosebesc prin obiectul
rezultatul sintezei şi armonizării conştiinţelor reflectat, modalitatea cum reflectă,
individuale. Ea este nu doar C. elitei, ci C. particularităţile dezvoltării lor, rolul
omenirii în întregime, este un fel de şi funcţiile lor sociale. Toate formele
supraconştiinţă planetară a universului unic şi conştiinţei sociale interacţionează
cugetător (în terminologia lui R. Teilhard de unele cu altele, au un caracter
Chardin – spiritul Terrei). C.n. se bazează pe sistemic. Unele forme (politica,
intelectul noosferic care reprezintă intelectul dreptul) sunt nemijlocit legate cu
social în proporţii globale şi care este încadrat viaţa materială şi relaţiile economice
în soluţionarea problemelor dezvoltării a societăţii. Altele (morala, arta,
durabile şi devenirii sferei raţiunii, adică în filosofia) se găsesc mai departe,
realizarea noosferogenezei. Pentru C.n. este acţionează intermediar asupra
caracteristic sporirea nivelului de înţelepciune relaţiilor materiale. Morala, arta,
a omenirii în întregime şi anticiparea existenţei religia se manifestă mai mult la
de către conştiinţă. Aceasta duce la modificări nivelul conştiinţei obişnuite, filosofia
în domeniul politicii, dreptului, eticii, esteticii, şi ştiinţa - la nivelul conştiinţei
psihologiei ş.a. Pentru prima dată în istoria teoretice.
civilizaţiei categoriile tradiţionale – bine şi rău,
responsabilitate şi datorie, echitate şi inechitate CONTA VASILE (1845-1882) -
utilizate pentru caracteristica relaţiilor dintre filosof român. Abordează mai multe
oameni, se extind şi asupra domeniului de probleme - despre existenţă,
relaţii dintre om şi tot ce-i viu, dintre societate cunoaştere, materie, mişcare, timp,
şi natură. Apar deci noi domenii ale ştiinţei – spaţiu, determinism, dezvoltare,
bioetica, bioestetica, biopolitica ş.a. C.n. evoluţie ş.a. Consideră că lumea
devine instrumentul principal al omului în materială se găseşte în permanentă
lupta sa pentru existenţă şi progres, pentru
mişcare şi dezvoltare. Concepe
supravieţuirea civilizaţiei.
evoluţionist natura vie. Formulează
CONŞTIINŢA SOCIALĂ - categorie teoria ondulaţiei universale ca teorie
filosofică pentru desemnarea laturii generală a dezvoltării lumii. C.
spirituale a vieţii societăţii, totalitatea explică cunoaşterea ca proces de
de idei, concepţii, viziuni, reflectare a realităţii, ca proces de
reprezentări ce reflectă existenţa “întipărire” de gradul I (senzaţii şi
socială. În structura C.s. deosebim pe percepţii) şi gradul II (gîndire).
verticală: conştiinţa obişnuită şi Teoria sa fatalistă este o variantă a
teoretică, psihologia socială şi determinismului, pe care o aplică
ideologia, cît şi pe orizontală diferite referitor fenomenelor fizice,
forme ale ei: politica, dreptul, morala, biologice, spirituale şi sociale. El
religia, arta, ştiinţa şi filosofia. C. considera, că toate fenomenele lumii
obişnuită este nivelul cel mai simplu sunt reglementate de legi fireşti şi
a C.s., apare pe baza activităţii nestrămutate. Nu există voinţa
practice cotidiene şi conţine diferite liberă şi întîmplare. C. a adus un
cunoştinţe, viziuni, reprezentări aport considerabil în dezvoltarea
empirice despre lumea filosofiei româneşti.

67
Op.pr.: “Teoria fatalismului”, unitatea dintre ontogeneză şi
“Teoria ondulaţiunii universale”, filogeneză, ereditate şi variabilitate,
“Încercări de metafizică”, “Bazele asimilare şi dezasimilare ş.a.
metafizicii” ş.a.
CONTRACULTURĂ (lat. contra -
CONTEMPLARE VIE - treapta iniţială contra şi cultura - cultivare,
a cunoaşterii, bazată pe activitatea prelucrare) – totalitate de dispoziţii
cotidiană a oamenilor. C.v. este socioculturale ce contrazic
nemijlocit legată de treapta principiilor fundamentale a culturii
senzorială a cunoaşterii, dar nu se dominante, formă de manifestare a
reduce numai la ultima. C.v. protestului spirirtual contra culturii
presupune şi unele elemente de societăţii contemporane, ce capătă o
abstractizare şi generalizare, deci răspîndire în rîndurile tineretului din
este o cunoaştere elementară. Occident în anii 60-70. Apare ca
reacţie la cultul tehnocratic,
CONTINGENŢĂ - noţiune filosofică birocratizarea relaţiilor sociale,
pentru a marca posibilitatea de a fi şi masovizarea societăţii şi înstrăinarea
altfel; proprietatea de a nu exista, fi personalităţii. Se exprimă prin
ori produce cu necesitate. negarea directă a valorilor sociale,
Contingenţa este supusă Necesităţii. normelor şi idealurilor societăţii
În filosofia medievală se spunea existente stereotipurilor culturii de
uneori că existenţa divinităţii nu este masă, modului de trai orientat.
ceva contingent care poate fi pus la Această negare se manifestă printr-o
îndoială. Duns Scotus vorbeşte formă extravagantă de gîndire,
despre contingenţa individualităţii. simţire, comunicare, afişarea
Indeterminiştii susţin contingenţa deschisă a relaţiilor intime, abuzul
forţelor voinţei, iar Kant vorbeşte de narcotice.
despre contingenţa raţiunii.
Contingenţa lumii constă, după CONTRADICŢIE - categorie
părerea lui Leibnitz, în faptul că filosofică ce exprimă unitatea,
lumea aceasta nu există în mod interacţiunea şi lupta contrariilor ca
necesar, că ea este una din izvor al mişcării şi dezvoltării. C. este
nenumăratele posibilităţi. modul de existenţă a laturilor,
trăsăturilor, tendinţelor obiectelor şi
CONTINUITATE ŞI DISCONTI- fenomenelor realităţii ce se
NUITATE - noţiuni importante care condiţionează şi se exclud reciproc.
reflectă trăsăturile interne Orice C. ca forţă motrice a mişcării şi
contradictorii a obiectelor şi dezvoltării este un proces, care
fenomenelor. C. reflectă structura şi presupune următoarele etape:
succesiunea neîntreruptă, infinitatea unitate şi identitate, deosebire,
legăturilor şi trecerea lentă de la o contrariu şi contradicţie ca treapta
treaptă la lata. D. reflectă caracterul superioară de interacţiune a
întrerupt al structurii şi succesiunii în contrariilor. Rezolvarea
timp şi spaţiu, caracterul discret şi contradicţiilor duce la schimbarea
gradul de diferenţiere calitativă. Spre radicală, calitativă a fenomenelor şi
exemplu, lumina, particulele proceselor. Însă procesul dezvoltării
elementare posedă în acelaşi timp cu asta nu se termină - rezolvarea
însuşiri ondulatorii (continue) şi unor contradicţii duce la apariţia
corpusculare (discontinue); procesele altora ş.a.m.d. C. dialectice au un
biologice şi fiziologice există ca caracter obiectiv şi universal, există

68
în toate obiectele şi fenomenele CONŢINUT - totalitatea însuşirilor
realităţii. Deosebim contradicţii esenţiale specifice unei noţiuni. C.
interne şi externe, esenţiale şi noţiunii se dezvăluie prin operaţia
neesenţiale, antagoniste şi logică care se numeşte definiţie.
neantagoniste. Spre exemplu, C. noţiunii “boală”
cuprinde aşa însuşiri esenţiale ca
CONTRADICŢIEI LEGEA - una din tulburare a activităţii vitale a
cele patru legi a logicii formale organismului, dereglări funcţionale şi
(împreună cu legea identităţii, morfologice, scăderea adaptabilităţii,
terţului exclus şi raţiunii suficiente) capacităţii de muncă şi activităţii
conform căreia nu pot fi adevărate şi vitale. C. noţiunii se determină în
nici false două judecăţi contradictorii raport cu volumul ei.
despre unul şi acelaşi obiect în unele
şi aceleaşi condiţii. Această lege se CONŢINUT ŞI FORMĂ – categorii
referă numai la judecăţi filosofice care exprimă legăturile structurale
contradictorii, care se exclud ale obiectelor şi fenomenelor. C. este
reciproc. Spre exemplu “Această totalitatea elementelor, laturilor, trăsăturilor,
hîrtie este albă“ şi “Această hîrtie relaţiilor, tendinţelor şi contradicţiilor
este ne-albă”. Pe cînd judecăţile obiectelor. F. este modul de organizare,
contrare, care sunt incompatibile dar exprimare şi manifestare a conţinutului.
presupun şi posibilitatea existenţei Conţinutul organismelor vii este activitatea
ceva a treia, nu pot fi ambele vitală, metabolismul, multitudinea de funcţii
adevărate, dar pot fi ambele false. C. fiziologice legate de structurile organice.
l. a fost formulată de Aristotel. Conţinutul şi forma dialectic interacţionează –
conţinutul este format, iar forma are conţinut.
CONTRAPOZIŢIA PREDICATULUI - Totodată trebuie de avut în vedere, că
operaţie logică în procesul căreia conţinutul este mai activ, dinamic, conţinutul
schimbăm calitatea judecăţii determină forma. Conţinutul bolii este
(obversiune), iar apoi judecata totalitatea procesului patologic, ansamblu
modificată o inversăm (S devine P, iar schimbărilor fiziologice şi morfologice.
P devine S). “Toţi oamenii sunt fiinţe Forma bolii este modul de manifestare a ei –
care raţionează“ se transformă în acută ori cronică, forma uşoară ori grea.
“Nici un om nu este fiinţa care nu
raţionează“. Ultima judecată o CONVENŢIONALISM (lat. conventio
inversăm - “Nici o fiinţă care nu - tratat, convenţie, înţelegere) -
raţionează nu este om”. Există două concepţie filosofică conform căreia
feluri de contrapoziţie - parţială şi legile şi principiile ştiinţei nu reflectă
totală. realitatea obiectivă, nu-s decît
simboluri ori convenţii, formulate de
CONTRARIU - categorie filosofică ce oameni în mod întîmplător, din
reflectă una din treptele dezvoltării motive de comoditate a gîndirii. A
contradicţiei şi prezintă laturile, fost formulată de H.Poincare şi
trăsăturile, tendinţele obiectelor şi dezvoltată mai departe de E.Mach.
fenomenelor ce se condiţionează şi
se exclud reciproc. Unitatea şi lupta CONVERSIUNE (sau inversie) -
contrariilor este o lege generală a operaţie logică cu ajutorul căreia
realităţii şi cunoaşterii care explică subiectul judecăţii se transformă în
izvorul dezvoltării. predicat iar predicatul în subiect
păstrîndu-se calitatea judecăţii.
“Toate stelele (S) sunt sori (P)” -

69
“Toţi sorii (S) sunt stele (P)”. Dacă legilor logicii formale. C. constă în
ambii termeni - S şi P sunt distribuiţi respectarea anumitor principii
complet atunci avem conversiunea logice. Ca gîndirea să fie corectă
simplă. Dar dacă ambii termen nu ideile trebuie să fie clare şi distincte,
sunt distribuiţi complet, atunci avem să nu fie contradictorii, să fie
conversiunea prin limitare: “Toate suficient întemeiate. Nerespectarea
stelele sunt corpuri cereşti”, “Unii acestor principii duce la apariţia
corpuri cereşti sunt stelele”. erorilor logice. Dacă C. este
corespunderea gîndirii cu principiile
COORDONARE PRINCIPIALĂ - logice, atunci adevărul este
concepţie formulată de către coincidenţa concluziilor căpătate cu
R.Avenarius, conform căreia între realitatea obiectivă. Deci C. se
subiect şi obiect există o legătură subordonează adevărului, fiindcă nu
indisolubilă, în rezultatul căreia unul orice enunţ corect este şi adevărat,
nu poate exista fără altul. Avenarius dar orice enunţ adevărat este în
nega diferenţierea dintre fizic şi acelaşi timp şi corect.
psihic în favoarea unui sistem unic al
experienţei pure care este constituit CORELAŢIE - raportul dintre două
din eul şi mediul înconjurător. noţiuni, doi termeni care depind unul
Această alianţă, C. p. dintre eu şi de altul, conţinutul unuia se
mediu, subiect şi obiect este condiţia determină prin conţinutul altuia
necesară a cunoaşterii. (conţinut - formă, cauză - efect, scop
- mijloc ş.a.). C. există şi ca relaţie
dintre diferite fenomene şi procese,
COPERNICUS NICOLAS (vezi: ca dependenţă reciprocă (sistemul
Kopernik) respiratoriu şi cardiovascular).
COPULĂ (din lat. copula - legătură) -
COSMOGONIE (gr. kosmos - lume,
component logic al judecăţii care
univers şi goneia - naştere) -
realizează legătura dintre subiect şi
tendinţa de a explica mitic, filosofic
predicat şi se exprimă prin cuvîntul
sau ştiinţific originea Universului;
“este”, “sunt”.
compartiment a astronomiei care se
CORAN - (Alcoran) - cartea sacră a ocupă cu studierea apariţiei şi
religiei islamice cuprinzînd, conform evoluţiei corpurilor şi sistemelor
tradiţiei musulmane, cuvîntul lui Allah cosmice. În antichitate existau
transmis prin revelaţie şi numai în diferite concepţii mitologice şi
limba arabă profetului Mahomed. A religioase care explicau apariţia
fost fixat în scris între anii 632-655. planetelor şi stelelor prin actul de
Este alcătuit din 114 diviziuni, numite creaţie din anumite elemente
sure, care cuprind concepţii primordiale. Thales şi Platon
metafizice, cosmologice, încearcă să construiască o C.
escatologice, precum şi diferite filosofică. Însă o cosmogonie bazată
precepte religioase, etice şi juridice. pe ştiinţă apare în perioada
C. este baza întregii civilizaţii activităţii lui Kopernik, Newton, Kant,
islamice. Laplace, O.I.Schmidt.

CORECTITUDINE - însuşire a gîndirii, COSMOLOGIE (gr. kosmos - lume,


desfăşurare a ideilor într-o anumită univers şi logos - idee, teorie, ştiinţă)
ordine, care corespunde regulilor şi - ramură a astronomiei, care se

70
ocupă cu studierea Universului ca un antichitate apare reprezentarea
tot întreg. Încă din antichitate au cosmosului senzorial-material care e
apărut idei despre cosmos, bazate pe nu numai o asociaţie unitar-
speculaţiile filosofice, ştiinţele dialectică a tuturor lucrurilor şi a
naturaliste şi observaţiile tuturor ideilor, ci şi principiul lor
astronomice. Aşa concepţii ideal. Părţile (elementele)
sistematizate întîlnim la Platon şi componente ale acestui cosmos nu
Aristotel. Savantul antic grec sunt antrenate în relaţii mecanice, ci
Ptolemeios definitivează această din contra, toate componentele lui
construcţie despre cosmos, conform acţionează ca un instrument al
căreia Pămîntul este centrul imobil al întregului. El n-are ceva mai superior
Universului, încercuit de şapte orbite ca el, deaceea e bazat pe sine
ale corpurilor cereşti mobile. Se însuşi. El e plin de viaţă, suflet,
limitează cosmosul nostru cu sfera cuget, dar n-are nimic personal, nu e
stelelor nemişcate. N.Kopernik un subiect cu voinţă ori acţiuni
formulează teoria heliocentrică, intenţionate. Aici soarta constituie
susţinută de Galilei, că Pămîntul şi principiul măreţ, inconştient şi
planetele se rotesc în jurul soarelui ştiinţific care creează tot ce e
(care este fix) şi că Pămîntul se oportun şi inoportun. Acest cosmos
roteşte în jurul axei sale. Teoria n-are necesităţi, el însuşi îi este
cosmologică contemporană se necesar sineşi. Deaceea el e
bazează pe descoperirile lui Kepler, anistoric şi fiecare lucru necesită
Newton, teoria relativităţii şi altor ideile eternei reîntoarceri. Tipul
date a ştiinţelor naturaliste. acesta de cosmos era absolutul
nicicînd apărut, necreat de nimeni şi
COSMOPOLITISM (gr. kosmos - niciodată nu putea pieri, doar în
lume, univers şi polites - cetăţean) - interiorul lui apăreau, se oformau,
concepţie politică care propagă ori se dezintegrau unele elemente
ideologia cetăţeniei mondiale şi aparte ale devenirii. Cosmosul
ignorează însemnătatea apartenenţei acesta este un cosmos văzut şi
oamenilor la comunităţi naţionale sau auzit, cu pămîntul în mijloc.
statale. Apare încă în antichitate ca deasupra cu bolta cerească şi cu
reacţie la criza oraşelor-state (polise). cerul înstelat, iar în jos cu lumea
Se întîlneşte în activitatea stoicilor, subterană. Acest cosmos e un
sofiştilor, la Socrate, Cicero ş.a. În absolut adevărat, suprem, care se
alte perioade a istoriei C. se promova autoconduce, neexistînd ceva afară
contra separatismului şi egoismului de el, independent. Cauza o are în
naţionalist. O dezvoltare deosebită C. sine, mişcarea e determinată de
capătă în sec. XX în legătură cu sine. Sufletul şi cugetul existent îi
acutizarea problemelor globale. aparţine. De aici reieşea şi
problematica filosofică antică care
COSMOS (vezi: Kosmos) se reducea la dialectica ideii şi
materiei elaborate sub forma
COSMOS SENZORIAL-MATERIAL - cosmosului senzorial-material,
termen filosofic aplicat de renumitul mişcat de sufletul cosmic, dirijat de
filosof rus Alexei Losev (1893-1988) o raţiune cosmică şi creat de o
pentru caracterizarea esenţei unitate supremă (suprem-spirituală
filosofiei antice greceşti şi romane. şi suprem-raţională). Acest concept
Conform viziunii lui Losev, în se dezvoltă frecvent consecutiv prin

71
toate perioadele evoluării filosofice Op.pr.: “Letopiseţul ţării
antice greco-romane, ajungîndu-se Moldovei”; “De neamul
pînă cînd apare sincretismul filosofic moldovenilor”; “Cronica ţărilor
ce a existat cîteva sute de ani ca Moldovei şi Munteniei”; “Viaţa lumii”
trecere de la antichitate la epoca ş.a.
medievală. În el se conturează ideea
tratării drept bază a existenţei nu COSTIN NICOLAE (1660-1712) - fiu
cosmosul senzorial-material ci o a lui M.Costin, cronicar, istoric şi
persoană absolută, ce este mai filosof. Împărtăşea ideile părintelui
superioară decît un oarecare cosmos, sau despre procesul istoric, avea
pe care ea îl creează şi îl conduce - cunoştinţe mai profunde şi
Dumnezeu. sistematizate, îndeosebi în domeniul
istoriei filosofiei. În operele sale dă o
COSTIN MIRON (1633-1691) - analiză a filosofiei din Grecia antică
cronicar, istoric, reprezentant de întreprinde cercetări în legătură cu
vază al umanismului român din sec. războaiele dacice, cucerirea Daciei,
XVII. Ca şi alţi cronicari a încercat de organizarea şi colonizarea ei de
a formula o concepţie filosofică către romani. O idee principală în
despre istorie. Doctrina lui poate fi “Ceasornicul domnilor” este
caracterizată ca o înpletire a proslăvirea păcii între popoare şi
empirismului şi raţionalismului, condamnarea războaielor de
patriotismului şi umanismului. Lumea cotropire. C. pleda pentru
asta este permanent în schimbare şi dezvoltarea şi folosirea ştiinţei,
dezvoltare şi totodată este realizarea literaturii şi artei. Dovedea originea
voinţei lui Dumnezeu. El afirmă ideea comună a locuitorilor tuturor
fatalismului, credinţei în destin care provinciilor româneşti.
reiese din credinţa creştină. În acelaşi Op.pr.: “Letopiseţul Moldovei”;
timp istoria este şi un proces legic, “Ceasornicul Domnilor” ş.a.
pentru a înţelege istoria din punct de
vedere ştiinţific noi trebuie să ne CRATYLOS (sec. V î.e.n.) - filosof din
bazăm pe fapte temeinice. În lucrările Grecia antică, ucenic a lui Heraclit şi
sale C. se pronunţă împotriva celor ce profesor a lui Platon. Afirma
pun la îndoială originea română a caracterul schimbător al obiectelor şi
neamului nostru, demonstrează fenomenelor realităţii, considera că nu
latinitatea limbii noastre, bazîndu-se putem întra nici măcar o singură
pe surse bogate din antichitate. dată în apa unui rîu. C. a făcut
“Viaţa lumii” este un poem de concluzii relativiste şi sceptice din
meditaţie filosofică, primul de acest învăţătura lui Heraclit. Relativismul
gen din literatura noastră. Tema la rîndul său duce la negarea
poemului - meditaţii asupra soartei cunoaşterii lumii ca consecinţă a
schimbătoare, asupra unui schimbării permanente a realităţii şi
dezechilibru cosmic şi dispariţiei lipsei unor calităţi relativ stabile.
universale. Oamenii trebuie să se
preocupe cu cele veşnice şi sfinte, să CREAŢIANISM (din lat. creatio -
aibă grijă de cultivarea sufletului şi creare, facere şi anima - suflet) -
folosirea cu chibzuinţă a raţiunii. doctrină filosofico-teologică potrivit
Fericirea depinde de măreţia faptelor căreia sufletul este creat de
noastre. Dumnezeu şi insuflat în trup în
momentul naşterii, de fiecare dată

72
fiind creat din nimic. Creaţianismul inconştientului (Schelling), ca un
este contrar traducianismului, care “suflu dătător de viaţă al
susţine că sufletul a fost creat de inconştientului” (E.E.Hartmann), ca o
Dumnezeu la crearea primului om intuiţie mistică (Bergson), ca o
Adam iar apoi se transmite de la manifestare a instinctelor (Freud).
părinţi copiilor în momentul
conceperii. Unele concepţii teologice CREDINŢĂ – fenomen psihologic ce
(inclusiv cea ortodoxă) afirmă că reflectă atitudinea omului faţă de un
sufletul nu are un ipostas preexistent fenomen ori lucru, acceptarea
- fiinţa umană primeşte existenţa informaţiei ca întemeiată, fără
după trup ca rezultat al unei naşteri demonstraţii. C. se. bazează pe
din alte trupuri; sufletul este creat din observaţiile cotidiene ori datele
voinţa şi prin suflul divin în timpul ştiinţei (Cred că mîine soarele va
zămislirii, astfel că fiinţa umană răsări). C. ca fenomen psihologic a
apare în lume ca unitate fost obiectul de studii la N.Cusanus,
psihosomatică. I.Kant. Ultimul afirma că omul
apelează la C. cînd are deficit de
CREAŢIONISM (din lat. creatio - act informaţie.
creator, facere, zidire, făurire,
creaţie; în fr. creationisme) - CREDINŢĂ RELIGIOASĂ (din lat.
concepţie conform căreia lumea a credentia - credinţă) - convingere,
fost creată de divinitate din nimic. La siguranţă, certitudine bazată pe
baza creaţionismului religiilor iudaică, puterea sufletească de a accepta ca
creştină şi islamică stă ideea despre adevărate învăţăturile religiei care
crearea naturii nevii şi vii în şase zile. nu pot fi înţelese uneori cu raţiunea
Pe parcursul multor secole sau văzute; este convingerea despre
creaţionismul a fost o parte existenţa lui Dumnezeu, mărturisire
componentă nu numai a doctrinelor a acestei convingeri prin respectarea
teologice şi filosofice ci şi a celor din învăţăturilor Bisericii. Mulţi filosofi-
ştiinţele naturale. idealişti încearcă să armonizeze
credinţa cu ştiinţa (de ex. fideismul).
CREAŢIE (din lat. - creare, facere,
zidire) - acţiunea de a crea, produsul CREŞTINISM (gr. hristianos,
muncii creatoare; operă, lucru creat. hristianismos; din lat. christianus,
În filosofie acest termen poate fi christianismos - discipolii lui Hristos)
interpretat în două sensuri. Primul - cea mai răspîndită religie din lume.
marchează procesul activităţii Alături de budism şi islam constituie
umane, care făureşte valori materiale una din religiile universale. C. este
şi spirituale calitativ noi. Creaţia constituit pe temeiul credinţei în
reprezintă prin sine capacitatea persoana şi scrierile care conţin
omului de a făuri în procesul de cuvintele şi învăţătura lui Iisus
activitate a muncii. Al doilea sens Hristos (Evanghelii). C. se afirmă ca
sugerează actul prin care Dumnezeu religie revelată, de origine divină.
a creat lumea, odată cu spaţiul şi Iisus Hristos, fondatorul, nu este un
timpul, din nimic, prin cuvîntul şi simplu intermediar între Dumnezeu
voinţa lui. În filosofie idealismul şi omenire, ci Dumnezeu însuşi venit
consideră creaţia artistică ca un fel printre oameni în vederea mîntuirii
de obsesie divină (Platon), ca o lor şi pentru a predica iubirea lui
sinteză a conştientului şi Dumnezeu şi a aproapelui. Această

73
credinţă este, după teologie, o decît alte căi de testare a
continuare firească a Vechiului cunoştinţelor, veridicitatea ori
Testament. Apare în sec. 1 e.n. în falsitatea, exactitatea ori
Palestina ce era provincie a inexactitatea cunoştinţelor noastre.
Imperiului Roman. După ce a fost
persecutat de împărăţii romani, “CRITICA PUTERII DE JUDECATĂ”
începînd cu Nero (64 e.n.) pînă la - a treia lucrare a lui I.Kant care
Diocleţian (303). C. a devenit religie duce la bun sfîrşit sistemul
de stat sub Constantin cel Mare idealismului critic. Această lucrare a
(313). În 1054 C. se scindează în apărut în 1790 şi a fost o încercare
ortodoxism, cu centrul la de a face o legătură între “Critica
Constantinopol, şi catolicism, cu raţiunii pure” şi “Critica raţiunii
centrul la Roma. În sec. 16 Reforma a practice”. În C.p.j. se întemeiază
determinat desprinderea de unitatea formelor activităţii de
catolocism a Bisericilor şi sectelor cunoaştere şi activităţii morale,
protestante, a căror divizare se teoria despre judecăţile estetice şi
menţine pînă în prezent. C. este relaţiile estetice referitor la lumea
considerat ca cea mai perfectă înconjurătoare. Dacă în “Critica
credinţă religioasă avînd ca bază şi raţiunii practice” Kant sub noţiunea
propagînd cele mai fundamentale legi de estetică înţelege principiile
şi valori general-umane. Pe parcursul sensibilităţii ca treaptă iniţială a
dezvoltării sale C. a asimilat multe cunoaşterii, atunci în C.p.j. drept
idei din filosofia timpului, mai ales a estetică înţelege de acum critica
celei greceşti şi anume gustului, analiza critică a frumosului
neoplatonismul. Paralel cu teologia se şi sublimului, analiza critică a
dezvoltă şi filosofia creştină, ocupînd activităţii artistice şi teoria despre
un loc notoriu în patrimoniul filosofiei genurile artei. Lucrarea este
mondiale. compusă din introducere şi două
parţi; critica capacităţii estetice de
CRIME COMPUTERIALE – activităţi judecată şi critica capacităţii
ilegale legate de posibilitatea teleologice de judecată. În
accesului la informaţie prin reţelele introducere Kant face o legătură a
computeriale şi încălcarea regulilor problemelor esteticii cu problemele
funcţionării acestora. gnoseologice şi etice. Capacitatea
estetică de judecată, după Kant, este
CRITERIUL ADEVĂRULUI - mod de posibilitatea de a judeca despre
determinare a veridicităţii ori falsităţii finalitatea formală (subiectivă) a
unui enunţ, ipoteze, construcţii naturii pe baza sentimentului plăcerii
teoretice. În istoria filosofiei au fost ori neplăcerii. Capacitatea
încercate mai multe criterii de teleologică de judecată este
stabilire a adevărului: 1) Cartezian - facultatea de a judeca despre
claritatea şi caracterul evident al finalitatea reală (obiectivă) a naturii
cunoştinţelor; 2) pozitivist - aceia ce pe baza intelectului şi raţiunii.
este general acceptabil, semnificativ; Judecăţile estetice se deosebesc de
3) pragmatic, utilitarist; 4) valoric; 5) judecăţile în procesul cunoaşterii, ele
practica socială, care presupune există ca aprecieri a realităţii
experienţa mai multor generaţii. În reieşind din atitudinea subiectului.
ultimă instanţă practica socială este Judecăţile estetice sunt construcţii
menită să pună în lumină, mai bine apriori care fac legătura dintre

74
finalitatea naturii şi libertatea voinţei lumea lucrurilor ca atare, acolo unde
subiectului, ele dau retrăirilor omul se conduce de idealuri şi
estetice o semnificaţie universală. libertatea voinţei este orientată spre
Frumosul este după părerea lui Kant, a înţelege şi îndeplini datoria
imaginea naturii ideale a subiectului, morală. Libertatea voinţei este
iar sublimul este idealul libertăţii proprietatea voinţei de a fi lege
subiectului. Activitatea estetică este pentru sine însuşi. Legea morală
realizarea simbolică a idealului moral. este posibilă prin libertate. Dacă
C.p.j. a contribuit la dezvoltarea de libertatea este lege pentru sine
mai departe a teoriei artei la însuşi, atunci ea poate fi înţeleasă ca
Schelling şi Hegel. imperativ categoric. Acest imperativ
Kant îl formulează în felul următor:
“CRITICA RAŢIUNII PRACTICE” - a “Acţionează ca şi cînd maxima
doua operă fundamentală a lui I.Kant, acţiunii tale ar trebui să devină, prin
în care el îşi expune concepţia sa voinţa ta, lege universală a naturii”.
morală. Lucrarea a apărut în 1788. În Înţelegerea de a proceda conform
C.r.p. ca şi în alte lucrări necesităţii, legii morale este datoria
(“Întemeierea metafizicii morală. Supunerea datoriei şi
moravurilor”, “Metafizica respectarea legii îi dă posibilitate
moravurilor”). Kant intenţionează de omului de a se ridica asupra sa şi se
a formula o etică ştiinţifică bazată pe transforma într-o personalitate
principii asemănătoare cu principiile liberă, care este scop în sine. Kant
ştiinţelor matematice. El subliniază prioritatea raţiunii
argumentează că morala nu poate fi practice asupra raţiunii teoretice:
dedusă din religie, ci este un cunoştinţele numai atunci au
fenomen independent, autonom. valoare, cînd îi ajută omului să
C.r.p. stabileşte condiţiile apriorice devină mai uman, să realizeze ideea
ale conduitei umane, studiază binelui. Binele suprem este posibil
principiile moralităţii, care se găsesc numai datorită apartenenţei omului
a priori în raţiune. Morala este un la lumea inteligibilă şi admiterii
fenomen a raţiunii practice şi este nemuririi sufletului şi existenţei lui
fundamentată de aşa postulate a Dumnezeu. Concepţia morală a lui
raţiunii practice ca libertatea, Kant este un monument al gîndirii
nemurirea şi Dumnezeu. Acţiunile filosofice.
morale ale omului sunt în
dependenţă de voinţă. Ca să explice “CRITICA RAŢIUNII PURE” - opera
cum poate exista morala, Kant pune fundamentală a lui I.Kant, apărută în
întrebarea în alt mod: cum poate 1781. Lucrarea este consacrată
exista libertatea? Cum este posibilă determinării şi aprecierii izvoarelor,
libertatea fiinţei raţionale în lumea în principiilor şi limitelor cunoaşterii
care fenomenele şi procesele se ştiinţifice. Kant subînţelegea sub
dezvoltă conform necesităţii? denumirea acestei lucrări un tratat
Raţiunea practică la Kant este despre metodă. Această metodă el o
asemănătoare cu noţiunile de numeşte transcendentală sau critică.
libertate şi voinţă pură. Raţiunea C.r.p. este compusă din două părţi
practică ca legislatoare morală nu principale: “Teoria transcendentală a
poate exista fără noţiunea de elementelor” şi “Metodologia
libertate. În lumea fenomenelor omul transcendentală”. Prima parte la
nu-i liber, libertatea se începe în rîndul său se divide în “Estetica

75
transcendentală”, “Analitica capodoperă nemuritoare a filosofiei
transcendentală” şi “Dialectica universale.
transcendentală”. În aceste
compartimente Kant vorbeşte despre CRITICISM (din fr. şi germ.) - curent
trei capacităţi de cunoaştere - în filosofie şi teoria cunoaşterii, care
sensibilitatea, intelectul şi raţiunea. fixează ca scop al filosofiei
Aici prin estetică Kant înţelege nu cercetarea critică şi sistematică a
teoria despre frumos şi formele originii, posibilităţii, valorii şi
expresive, ci principiile sensibilităţii limitelor cunoaşterii. Filosofia
ce trebuie să răspundă la întrebarea: criticistă se începe cu Locke, care
“Cum este posibilă matematica supune cercetării critice noţiunea
pură?”. Sensibilitatea este prima substanţei; se continuă prin Hume,
treaptă a cunoaşterii şi care supune cercetării critice
fundamentează matematica pură. noţiunea cauzalităţii; îşi atinge
Spaţiul şi timpul sunt condiţii apogeul prin doctrina lui Kant, care
subiective şi formale ale pune analiza riguroasă a valorii şi
subiectivităţii. În analitica limitelor capacităţii de cunoaştere
transcendentală Kant se ocupă cu a drept condiţie prealabilă a oricărei
doua facultate de cunoaştere, cu cercetări filosofice. Ulterior o serie
intelectul care este o funcţie de de concepţii prezintă criticismul
cunoaştere spontană, activă, spre drept orientare şi obiect al propriilor
deosebire de sensibilitate care cercetări: empiriocriticismul,
îndeplineşte o funcţie receptivă. realismul critic, Şcoala din Frankfurt,
Analitica transcendentală trebuie să raţionalismul critic. Ca direcţie în
răspundă la întrebarea: “Cum este filosofie se constituie prin anii 30 ai
posibilă natura ca obiect de sec. XX în cadrul criticii
experienţă?”. Categoriile au o neopozitivismului şi evoluează în
provenienţă subiectivă ca şi intuiţiile procesul discuţiilor cu reprezentanţii
de timp şi spaţiu, care sunt funcţii direcţiei istorice din filosofia ştiinţei.
apriori ale facultăţilor noastre de
cunoaştere. În Dialectica CROMOZOM (din fr. chromosome format
transcendentală Kant se ocupă de o din gr. kroma – culoare şi soma - corp) în
altă facultate - raţiunea. Dacă genetică şi biologie reprezintă un corpuscul al
intelectul are de a face cu ceea ce nucleului celulei, unitate genetică, structurală,
este dat intuitiv, iar categoriile lui purtător al caracterelor ereditare. C. se
sunt unităţi sintetice ale sensibilităţii, autoreproduce (se formează) în procesul
atunci raţiunea se ocupă cu diviziunii celulei fiind variabil ca formă la
judecăţile intelectului, cu fiecare specie. Este compus din acizi nucleici
raţionamentele lui. Raţiunea tinde să DNA, RNA şi substanţe proteice. Se disting
cunoască suprasensibilul - sufletul, C. de sex ce determină sexul organismului şi
lumea ca tot întreg şi Dumnezeu. C. somatic, adică C. unui organism, cu
Dacă el se rupe de sensibilitate, excepţia celor de sex.
atunci raţiunea cade în paradoxuri şi
antinomii. În “Metodologia CUANTORI (lat. quantum - cît) -
transcendentală” se analizează simboluri ori operatori, care se
metodele, scopurile, idealurile folosesc în logica matematică ori
cercetării filosofice - disciplina, logica predicatelor, leagă variabilele
canonul, arhitectonica şi istoria libere, dau naştere la noi enunţuri.
raţiunii pure. C.r.p. este o Deosebim două feluri de C.:

76
universal ∀ şi existenţial ∃ . Aceşti C. său este determinată de sublimul şi nobleţea
schimbă calitatea judecăţii. C. idealului căruia omul şi-a consacrat viaţa sa.
universal se foloseşte în judecăţile
universale (“toţi”, “nici unul”), iar C. CULTURA TRATAMENTULUI -
existenţial - în judecăţile particulare totalitatea de cunoştinţe, deprinderi şi acţiuni a
(“ există unii”). lucrătorului medical care-şi exercită
activitatea sa profesională. Ea depinde de
CULTURĂ AUDIOVIZUALĂ – fenomen a pregătirea profesională a medicului, de
culturii sec. XX referitor la tehnologiile orientarea lui conceptuală şi morală, de
contemporane de înregistrare şi transmitere a calităţile morale ale lui, de cultura şi
imaginii şi sunetului (cinematograful, experienţa medicală acumulată de mai multe
televiziunea, video). C.A. este un mod de generaţii. C.t. se bazează pe următoarele
existenţă a culturii (cultura de ecran), o principii: Primul caracterizează rolul
alternativă a comunicării verbal-scrisă, progresului tehnico-ştiinţific, informatizării
dominantă pînă în prezent. Practic pătrunde în societăţii, tehnologiilor informaţionale în
toate sferele sociale, dar mai puternic în formarea noilor trăsături psihologice ale
instruire, distracţie ş.a. Devine un mijloc medicului contemporan. Nu poţi trata cu
principal în mass-media, în funcţionarea adevărat fără optimism profesional, fără o
culturii. După conţinut este o predominare a profundă credinţă în succesele apropiate şi
senzorialului asupra intelectualului şi se cele mai îndepărtate ale medicinei, în aceea că
realizează ca fenomen a culturii de masă. (vezi: mîine vor apărea noi metode de diagnosticare
Cultura Informaţională) şi tratare capabile de a salva viaţa bolnavului.
De aici reiese obligaţia medicilor de a urmări
CULTURA COMPORTAMENTULUI - sistematic evoluţia cunoştinţelor, de a
totalitatea formelor conduitei cotidiene a cunoaşte tot ce a apărut nou în ştiinţa
omului (în muncă, trai, comunicare cu alţi medicală. Al doilea ţine de atitudinea
oameni) în care îşi găseşte expresia exterioară medicilor faţă de cea mai nouă tehnică
normele morale şi estetice ale acestui medicală de diagnosticare. Medicul trebuie să
comportament. Dacă normele morale cunoască bine diagnosticarea instrumentală şi
determină conţinutul purtării, prescriu ce de laborator la nivelul realizărilor ştiinţei
anume trebuie să facă oamenii, atunci C.C. contemporane. Însă rolul primordial în
arată modul concret de realizare a cerinţelor condiţiile informatizării medicinei trebuie să
moralităţii în comportament, care este expresia aparţină gîndirii clinice a medicului, spiritului
exterioară a conduitei omului. C.C. depinde de său de observaţie, facultăţii de a analiza şi de
concepţia despre lume a omului, de calităţile a sinteza simptomele clinice. Al treilea trebuie
lui morale. Pentru acei pentru care morala, să răspundă la întrebarea: de ce tot mai rar
normele şi principiile ei au devenit o întîlnim medici cu profil clinic general şi cu
convingere profundă, o necesitate internă, nu mai multă iscusinţă profesională? După
apare problema cum să procedeze în părerea multor savanţi medicii tineri
împrejurările în cauză ca acest comportament insufucient cunosc anamneza, metodele fizice
să fie cultural şi moral. Orice faptă, conduită a de examinare. Specializarea îngustă purcede
acestui om va fi morală şi culturală. Etica se la subaprecierea integrităţii organismului, la
pronunţă categoric contra culturii ostentative, absolutizarea localului în maladie. Al patrulea
contra făţărniciei în comportament, cînd după o constă în aceea că medicii trebuie maximal să
frază amabilă, mişcare plină de graţie, zîmbet excludă greşelile în diagnostică şi tratament.
fin se ascund brutalitatea, lăcomia, cruzimea. Dar pentru aceasta e necesar a respecta strict
Susţinem părerea că acurateţea şi eleganţa anumite cerinţe în activitatea multiplă a
exterioară ale omului trebuie să fie expresia medicului. Al cincilea se referă la cerinţele
acurateţei şi frumuseţii interne, care la rîndul faţă de formularea, completarea şi păstrarea
documentelor medicale. Al şaselea determină

77
tactica curativă a medicului şi postulatele şi mediatizate; C. în sens de
generale ale tratamentului. Al şaptelea civilizaţie exprimă ansamblul de
principiu are în vedere problemele etice ale activităţi şi modele de
medicinei – deontologie, etică medicală, norme comportament proprii unui grup
de conduită, coduri medicale, care social dat, diferenţiate în funcţie de
reglementează activitatea medicului, atitudinea normele cărora le sunt subordonate
faţă de bolnavi şi rudele lui, atitudinea şi transmise prin educaţie (de ex. C.
medicilor între ei, faţă de societate şi colectiv. occidentală). Astfel O.Spengler
Trebuie perfect cunoscută psihologia consideră civilizaţia ca studiu ultim
bolnavului. Medicul rus M. Mudrov afirma că de decădere şi moarte a culturii, iar
tratamentul se începe de la înfăţişarea noastră, E.B.Tylor, ca un stadiu mai înalt al
de la curăţenia şi onestitatea sufletului nostru, culturii. Prin cultură mai marcăm şi
de la mişcarea corpului, privirilor, cuvintelor ansamblul cunoştinţelor de care
pronunţate etc. Fiecare medic trebuie sî ţină dispune cineva într-un domeniu (C.
cont de principiul “Primum no nocere” (Mai filosofică, juridică, religioasă,
întîi nu dăuna). Medicul dispune de trei medicală etc). În aspect socio-
instrumente: cuvîntul, planta şi cuţitul. Din cele cultural şi istoric formele conştiinţei
trei metode de influenţă asupra bolnavului sociale (filosofia, arta, ştiinţa, religia,
cuvîntul medicului întotdeauna se punea şi se dreptul, morala, politica) sunt forme
pune pe primul plan. Cuvîntul trebuie folosit cu de cultură. În ţările înalt dezvoltate
iscusinţă, în momentele potrivite, ţinîndu-se contemporane se sesizează tot mai
cont de ceea ce se vorbeşte, cui i se vorbeşte, intens o formă nouă de C. - cea
cum se vorbeşte şi vei fi înţeles. ecologică. Noţiunea de C.
întotdeauna păstrează un sens
CULTURĂ (din lat. cultura - cultivare, normativ tinzînd spre o sinonimie cu
prelucrare) - ansamblu de valori umanismul: astfel nu se vorbeşte o
constituite ca modalităţi specific C. barbară (C. antropofagă ori C.
umane de reacţie proiectivă militară, bazată pe violenţă). Ca
atitudinală, preferenţială la lume; fenomen istoric spiritual C. începînd
procesul de creaţie şi de cu antichitatea a fost obiectul de
resubiectivare a valorilor. Despre studiu al diferitor gînditori (purtînd
orice cultură se poate vorbi numai în de-a lungul timpurilor un conţinut
cadru istoric. Într-un sens mai concret semantic corespunzător), ajungînd
se vorbeşte despre C. spirituală azi ca una din cele mai solicitate
(ştiinţa, religia, filosofia, morala, arta, teme de investigaţie filosofică.
literatura etc.) şi materială (valorile
materiale, tehnica, experienţa de CULTURĂ INFORMAŢIONALĂ –
producţie ş.a.). C. generală este un capacitatea personalităţii de a selecta, aprecia
ansamblu de cunoştinţe care satisfac şi utiliza efectiv informaţia, este un nou tip de
nevoile spiritului şi conferă persoanei comunicare ce dă posibilitate personalităţii de
gust estetic şi spirit critic; C. a intra liber şi funcţiona în lumea
individuală constituie un ansamblu informaţională. C.I. caracterizează cultura în
structurat de cunoştinţe şi modele de legătură cu procesele de acumulare, prelucrare
comportament ce sunt utilizate de şi translare a informaţiei. Universalitatea
individ pentru a percepe lumea proceselor informaţionale a contribuit la
exterioară şi realiza aspiraţii proprii; apariţia C.I. Apare ca rezultat al creşterii
C. de masă reprezintă o realitate rolului informaţiei în producţia materială şi
socioculturală specifică ce include procesele socioculturale şi utilizarea
comportamente, atitudini, reacţii, tehnologiilor informaţionale. Conţinutul
reprezentări colective, valori produse informaţiei sociale este legată de experienţa

78
omului, de multipla activitate a lui. La nivelul cunoaşterii are loc interacţiunea
individului informaţia se prelucrează şi se dialectică a două trepte - senzorială
reproduce în memoria omului. La nivelul (cu formele sale - senzaţia, percepţia
societăţii informaţia se acumulează, şi reprezentarea) şi raţională
prelucrează, se transmite prin intermediul (noţiunea, judecata şi
culturii, ea este parte componentă a memoriei raţionamentul). Astăzi, de pe
sociale. C.i. este capacitatea societăţii de a poziţiile cognitologiei sociale, trebuie
folosi efectiv şi raţional resursele de privit cunoaşterea nu numai ca
informaţionale, mijloacele informaţionale de interacţiunea acestor două trepte
comunicare şi tehnologiile informaţionale în (senzorială şi raţională), dar
activitatea sa. C.i. depinde de nivelul de evidenţierea unui nou moment -
dezvoltare a societăţii, infrastructura mediului informaţional, care joacă
informaţională, sistemul de instruire, rolul hotărîtor în procesul
democratizarea societăţii. La rîndul său C.i. cunoaşterii.
este un indice al dezvoltării progresive a
societăţii. CUNOŞTINŢE - rezultatul activităţii
umane, informaţie sau sistem de
CULTUROLOGIE – orientare informaţii dobîndit, prelucrat,
interdisciplinară socioumanitară care studiază asimilat în procesul cunoaşterii. C.
cultura ca fenomen integral şi specific a este expresia ideală sub formă de
existenţei umane, ştiinţa despre esenţa şi semne, formule, noţiuni a
legităţile dezvoltării culturii. Noţiunea C. a fost trăsăturilor şi relaţiilor obiective a
formulată de antropologul american Leslie A. lumii înconjurătoare. În C. se fixează
White. Obiectul C. este experienţa socială a experienţa umană, se formează
oamenilor acumulată, conţinutul, structura, planul ideal al activităţii. După
dinamica şi tehnologiile funcţionării acestei esenţa sa şi modul de funcţionare
experienţe. Cultura este un mecanism specific cunoştinţele sunt un fenomen social.
al activităţii umane şi autoorganizării vieţii Ele formează un sistem complex
sociale. Se pot evidenţia două aspecte ale C.: în care există ca memoria socială şi se
sens îngust ca totalitate de cunoştinţe integrale transmite din generaţie în generaţie
despre fenomenul culturii existent în timpul prin intermediul limbajului şi culturii.
istoric concret şi spaţiu social real şi teoria
Există C. preştiinţifice (obişnuite) şi
culturii ca totalitate de discipline ce studiază
ştiinţifice (care la rîndul lor sunt
diferite subsisteme culturale (cultura politică,
empirice şi teoretice). Ştiinţa este o
economică, religioasă, artistică precum şi
totalitate de C. sistematizate şi
cultura comportamentului, cultura
exprimate în formă de legi şi teorii.
tratamentului etc.).
În afară de aceasta în societate
există C. mitologice, religioase,
CUNOAŞTERE - proces de reflectare
etice, estetice ş.a. care reflectă
în conştiinţă a realităţii existente;
diferite tipuri de activitate.
procesul activităţii creatoare de
acumulare, reproducere şi
CUSANUS NICOLAUS (1401-1464)
funcţionare a cunoştinţelor. C. şi
- filosof, savant, teolog german
cunoştinţele sunt funcţia şi latura
(numele provine de la localitatea
internă a practicii. C. este un
unde s-a născut - Cusa),
fenomen socio-uman complicat, un
întemeietorul noului mod de gîndire
domeniu al raporturilor dintre om şi
din epoca Renaşterii, specific pentru
realitate. Rezultatul cunoaşterii sunt
perioada de trecere de la gîndirea
cunoştinţele în care se fixează
teologică la gîndirea ştiinţifică. Are
experienţa umană. În procesul

79
lucrări atît în teologie (cardinal din sistemului dat, iar procesele ce au
1448), cît şi în filosofie cu o tematică loc în interiorul sistemului nu se
tradiţională pentru timpul sau - cunosc ori nu se iau în vedere.
cunoaşterea lui Dumnezeu, Principiul C.n. se foloseşte în acele
Hristologia, teoria despre unic, cazuri, cînd structura internă nu este
despre crearea lumii, ierarhia cunoscută, ori este foarte
existenţei, trinitate. S-a pronunţat complicată, ori nu prezintă interes
contra scolasticii tomiste. Depăşeşte pentru cercetător.
versiunea creaţionistă despre facerea
lumii din nimic. Interpretîndu-l pe CUVIER GEORGES (1769-1832) -
Dumnezeu în mod panteist, atribuie om politic şi naturalist francez. Avea
naturii capacităţile şi atributele lucrări în domeniul zoologiei,
divine, în primul rînd infinitatea şi anatomiei comparative,
lipsa hotarelor în spaţiu. Dumnezeu paleontologiei ş.a. C. a formulat
este şi centrul şi periferia cosmosului, legea corelaţiei părţilor şi organelor
de aceea universul nu este nici finit, organismului. Folosind această
nici infinit. În Dumnezeu finitul şi metodă el a reconstruit multe
infinitul coincid. Din aceasta animale fosile şi prin aceasta a pus
formulează ideea dialectică despre bazele paleontologiei ca ştiinţă. A
coincidenţa contrariilor. Existenţa clasificat pentru prima dată
este identitatea contrariilor. Din mamiferele, păsările, amfibiile şi
coincidenţa micro-cosmosului şi peştii în grupul vertebraţilor. C. era
macrocosmosului, C. ajunge la adeptul concepţiei creaţioniste
zeificarea omului. Omul ca fiinţă despre lume, apariţia speciilor
corporală este finit şi infinit în lămurea deasemenea şi prin teoria
tendinţele sale spirituale şi catastrofismelor. Negativ se atîrna
posibilitatea atingerii absolutului către ideile evoluţioniste, concepţiile
divin. Cunoaşterea la C. se lui Lamarck şi Sainte-Iller.
formulează ca problema corelaţiei Op.pr.: “Cercetări asupra
credinţei şi raţiunii. Credinţa este osemintelor fosile”; “Prelegeri de
baza oricărei înţelegeri, raţiunea este anatomie comparativă”; “Discurs
orientată de credinţă, iar credinţa asupra revoluţiilor pe suprafaţa
este explicată de raţiune. globului” ş.a.
Cunoaşterea lumii are loc pe fonul
incognoscibilităţii lui Dumnezeu. CVIETISM (vezi: Quietism)
Dumnezeul incognoscibil devine
accesibil raţiunii umane prin
infinitatea potenţială a realităţii. Cu
ideile sale C. a pregătit revoluţia D
kopernikană.
Op.pr.: “Despre ignoranţa
conştientă”; “Despre origine”; D'ALEMBERT JEAN LE ROND
“Despre viziunea lui Dumnezeu”; (1717-1783) - filosof iluminist şi
“Despre existenţa posibilă” ş.a. matematician francez. Împreună cu
Diderot a redactat “Enciclopedia”.
CUTIE NEAGRĂ - principiu de Bazîndu-se pe ideile lui F.Bacon a
cercetare a sistemelor cînd descris istoria apariţiei şi dezvoltării
cercetătorului sunt accesibili procesului de cunoaştere şi a
parametrii la întrare şi ieşire a încercat să facă o clasificare a

80
ştiinţelor. D. recunoştea existenţa acţiune care vine în contradicţie cu
spiritului independent de materie dao duce la insucces şi pieire. În
(dualism), nega teoria ideilor Univers nu se poate de făcut ordine
înnăscute a lui Descartes, era adeptul artificial.
senzualismului materialist
inconsecvent. Spre deosebire de alţi DARWINISM SOCIAL - curent
luminişti francezi D. nega biologizatoric în sociologie din sec.
condiţionarea moralei de către XIX-XX, reprezentanţii căruia
mediul social. încercau să extindă legile biologice
(legea selecţiei naturale, a luptei
DAO - (cale, drum) - una din cele mai pentru existenţă, a supravieţuirii
importante categorii ale filosofiei din celui mai puternic ş.a.) descoperite
China antică. Filosofii materialişti de Ch.Darwin, asupra societăţii,
(Lao-ţze, Van-ciun ş.a.) prin D. reducînd astfel legile sociale la cele
înţelegeau ceea ce este firesc în biologice. Întemeietorul D. s. a fost
ordinea lucrurilor, ultima realitate, H.Spencer. Ideea centrală în D. s.
principiul ordinii în Univers, în este de a argumenta, că structura
comportarea individului, în gîndirea socială a societăţii e determinată de
umană, principiul care dirijează capacităţile biologice, naturale ale
lumea materială veşnică. Succint D. omului. Totul ce se petrece în
înseamnă “căile”, legităţile naturii, societate, orice hotărîre, reguli
“căile” de viaţă a omului şi “căile” primite nu trebuie să vină în
gîndirii umane. În filosofia chineză contradicţie cu legile biologice. Dar
idealistă D. este tratat ca un deoarece interesele şi simpatiile
“principiu ideal”, o “nonexistenţă social-politice ale adepţilor D. s. erau
autentică“ sau o “cale divină“. diferite, prin urmare, şi legile
biologice folosite de ei, şi
DAOSISM (chinez. dao ţzia - şcoala interpretarea lor nu era univocă.
dao) - unul din principalele curente Aceasta a determinat caracterul
ale filosofiei chineze, apărut în sec. variat al D. s., care include în sine o
VI-V î.e.n., care împreună cu mulţime de versiuni, uneori chiar
confucianismul şi budismul alcătuiesc contrare. Unele din ele erau legate
triada filosofico-religioasă, ce a cu rasismul. În prezent D. s. nu are o
determinat viaţa ideologică a Chinei răspăndire atît de largă ca la
pînă în sec. XX. Întemeietorul D. este început, dar ideile lui au evoluat în
considerat Lao-ţze, dar gînditorul sociobiologie, etologie, funcţionalism
principal a fost Cijuan-ţze, printre alţi şi alte teorii.
reprezentanţi se numără Ian Ciju, Le-
ţze ş.a. În D. clasic se îmbinau DARWIN CHARLES (1809-1882) -
materialismul naiv cu elemente ale savant naturalist englez,
dialecticii spontane şi ale misticii. întemeietorul teoriei evoluţioniste
Temelia filosofiei D. o constituie despre originea speciilor prin
învăţătura despre dao - calea, legea selecţia naturală. Acesta a fost
firească cea mai generală de apariţie rezultatul unor cercetări îndelungate
şi dezvoltare a Universului. Toate în timpul expediţiei sale în jurul
lucrurile apar şi se transformă lumii, efectuate în anii 1831-1836. A
conform “căii” sale - dao. Omul activat în domeniul biologiei,
trebuie să trăiască o viaţă firească în zoologiei, geografiei, geologiei,
deplină armonie cu natura. Orice paleontologiei şi a practicii agricole

81
din acea perioadă. Pe D. l-a iar în sistemele idealiste D. e
preocupat şi problema apariţiei concepută ca ceva abstract, în afara
plantelor cultivate şi a animalelor relaţiilor reale, ca produs al
domestice pe calea selecţiei conştiinţei (de ex. imperativul
artificiale, astfel, dezvoltînd ideea categoric la I.Kant).
despre originea speciilor. Mai tîrziu
explică originea animală a omului. DECALOG (din gr. - zece cuvinte
Teoria lui D. a fost apreciată de sau porunci) - cele “Zece porunci”
contemporani ca o revoluţie în religioase şi etice care conform
ştiinţă. Actualmente unele din tezele textului Vechiului Testament al
lui D. vin în contradicţie cu faptele Bibliei au fost revelate de Dumnezeu
ştiinţifice şi, prin urmare, pun sub lui Moise pe muntele Sinai, gravate
semnul întrebării însuşi veridicitatea pe două table de piatră. Textul se
acestei teorii. află în Vechiul Testament (Exod sau
Op. pr.: “Originea speciilor prin Ieşire 20, 1-17 şi Deut. 5, 6-22). În
selecţia naturală, sau păstrarea Noul Testament, Iisus nu anulează
raselor favorizate în lupta pentru Decalogul ci îl desăvîrşeşte
existenţă”; “Animalele domesticite şi accentuînd dragostea ca valoare
plantele cultivate”; “Originea omului morală supremă care constituie
şi selecţia sexuală”; “Exprimarea miezul creştinismului (dragostea fată
emoţiilor la om şi animale”. de Creator şi fată de orice om).

DATORIE - categorie a eticii, care DEDUCŢIE (lat. deductio -


reflectă îndatoririle morale ale deducere) - formă a raţionamentului
omului, îndeplinite din îndemnul şi metodă de cercetare de la general
conştiinţei. În D. îşi găsesc expresie la particular. Metoda deductivă este
cerinţele societăţii faţă de autentică, certă. Dacă premisa
personalitate, şi obligaţiile generală e adevărată, atunci şi
personalităţii în faţa societăţii. concluziile particulare deduse vor fi
Conţinutul şi valoarea D. morale neapărat adevărate. De ex. din
poartă un caracter concret istoric în premisa “Toţi oameni sunt muritori”
funcţie de etapa dezvoltării deducem cu precizie, că fiecare om
sociumului. În noţiunea D. se include în parte e muritor. În paradigma
şi necesitatea îndeplinirii unor norme metafizică se supraapreciază
morale general-umane ale vieţii în importanţa inducţiei (filosofii
comun a oamenilor, care s-au format empirişti F.Bacon, G.Galilei ş.a.) sau
istoriceşte, contribuie la progresul a deducţiei (raţionaliştii Descartes,
general şi dezvoltarea individuală a Spinoza, Leibniz). Concepţia
personalităţii. D. m. poartă caracter dialectică susţine că deducţia se află
imperativ, de constrîngere externă, într-o strînsă legătura cu inducţia
de aceea, înţelegerea conştientă a completîndu-se una pe alta. De ex.
îndatoririlor morale, asimilarea lor ca dintr-un şir de acuze, simptome,
o cerinţă interioara îi ajută omului să urmează concluzia (diagnoza), iar
se orienteze în conduita sa, să-şi apoi cu ajutorul deducţiei poate să
realizeze mai reuşit obligaţiile sale concretizeze şi alte simptome, pe
morale, să respecte cerinţele morale care nu le-a observat la început.
chiar şi în lipsa elementului de
constrîngere. În etica creştină D. m. e DEFINIŢIE (lat. definitio - definiţie) -
determinată de forţe supranaturale, operaţie logică în procesul căreia se

82
dezvăluie conţinutul noţiunii şi noţiunilor ştiinţifice. Una şi aceiaşi
limitele ei. Conţinutul noţiunii noţiune ştiinţifică poate obţine
alcătuiesc notele esenţiale, care cîteva D.o. care vor indica diverse
reflectă însuşirile fundamentale ale situaţii empirice de aplicare a
obiectelor. Dar în D. aproape noţiunii corespunzătoare.
niciodată nu se includ toate notele Absolutizarea importanţei D.o. e
esenţiale, deoarece acest lucru este caracteristică pentru operaţionalism
deseori imposibil. Noţiunea are un - o direcţie subiectiv-idealistă în
conţinut mai bogat decît D. Ea metodologia şi filosofia ştiinţei, care
exprimă într-o formă concisă reduce cunoştinţele teoretice la
principalul, esenţialul din conţinut. D. procedurile empirice de măsurare.
trebuie sa fie clară, precisă,
adecvată, să nu conţină expresii DEIDEOLOGIZARE - concepţie
echivoce, să nu fie contradictorie sau social-filosofică răspîndită în
negativă, să nu conţină tautologie. jumătatea sec. XX, care avea drept
scop justificarea caracterului
DEFINIŢIE INDUCTIVĂ - care obiectiv şi nepartiinic al ştiinţei. La
permite din unele judecăţi ale teoriei temelia D. a fost pusă sociologia
de construit noi judecăţi prin cunoştinţelor lui K.Mannheim (1893-
intermediul folosirii unor operaţii 1947). El susţinea că ştiinţa include
logice. D.i. poate avea loc atunci, cunoştinţe obiective şi adevărate
cînd sunt prezente enunţurile iniţiale despre fapte, iar ideologia e un
sau elementare ale sistemului dat şi sistem de principii şi idei despre
dacă se respectă regulile sau valorile sociale şi morale, care
operaţiile logice, care contribuie la exprimă interesele subiective ale
formarea unor elemente noi ale diferitor clase, pături sociale şi
sistemului pe baza celor existente grupuri fără a lua în consideraţie
deja. D.i. trebuie să fie completă. aprecierea ştiinţifică a realităţii. De
aceea ideologia nu întotdeauna
DEFINIŢIE OPERAŢIONALĂ - reflectă adevărat lumea. Bazîndu-se
definiţia însuşirilor obiectelor prin pe această contradicţie dintre
indicarea operaţiilor experimentale ideologie şi ştiinţă unii filosofi şi
de măsurare cu obiectele, care sociologi occidentali (R.Aron, D.Bell,
posedă aceste însuşiri şi care pot fi K.Popper şi a.) au ajuns la concluzia
nemijlocit observate. Termenul de ca în Occident, odată cu formarea
D.o. a fost introdus în logică de societăţii industriale dezvoltate,
fizicianul şi filosoful american stabilirea coincidenţei intereselor în
P.Bridgman (1882-1962), care plan general naţional şi deminuarea
susţinea, că definiţia noţiunilor conflictelor sociale, ideologia
ştiinţifice trebuie făcută nu prin dispare. Iar funcţiile integrative ale
termenii altor abstracţii ci prin ideologiei în condiţiile RTŞ le va
termenii operaţiilor experienţei. D.o. îndeplini ştiinţa.
joacă un rol deosebit în ştiinţele
naturale matematizate unde valoarea DEISM (lat. deus - Dumnezeu şi fr.
constantelor trebuie permanent deis-me) - concepţie filosofică-
determinată prin intermediul unor religioasă, fondată de Herbert de
anumite operaţii de măsurare. Cherbury (sec. XVII), care respinge
Deseori D.o. se foloseşte la orice dogmă a religiilor oficiale,
interpretarea empirică parţială a reducînd religia la un fenomen ce

83
decurge din însăşi firea omenească. fenomen abstract, separat de viaţa
Existenţa lui Dumnezeu se afirmă socială, numai în relaţie cu afirmarea
numai drept cauză primară a lumii şi individualităţii.
a omului, dar respinge providenţa
divină, negînd şi lucrarea divinităţii în DEMOCRAŢIE (gr. demos - popor şi
lume şi în viaţa omului. Deismul este kratos - forţă, putere, conducere) -
contrar teismului. guvernarea prin popor - formă de
organizare şi de conducere politică a
DEMIURG (gr. demiurgos - societăţii, bazată pe principiul
meşteşugar, creator, făuritor) - participării poporului la conducere,
făcătorul, arhitectul lumii văzute, unde sufragiul universal este
organizator al universului în filosofia exercitat în mod liber şi fără nici o
lui Platon; este una dintre definiţiile constrîngere morală sau fizică.
divinităţii. Acelaşi sens, dar mai Modelul clasic al democraţiei antice
dezvoltat, îl are şi în misticismul s-a cristalizat în Grecia în sec.VII-V
neoplatonicilor. La gnostici D. este î.e.n. Ulterior acesta fu preluat de
supus zeului suprem. Republica romană. D. directă implică
participarea nemijlocită a tuturor
DEMNITATE - categorie a eticii, care membrilor societăţii la decizie şi
exprimă valoarea morală a omului, conducere. D. indirectă
atitudinea lui faţă de sine însuşi şi (reprezentativă) e cea în care
recunoaşterea sau nerecunoaşterea membrii societăţii participă la
de către societate a valorii guvernare prin reprezentanţii aleşi
personalităţii sale. D. este o formă a de ei. Prin D. se marchează şi
autoconştiinţei şi autocontrolului, un sistemul de exercitare a voinţei
mijloc de înţelegere de către om a grupurilor sociale şi profesionale -
responsabilităţii sale faţă de sine democraţie socială, economică,
însuşi ca personalitate morală. industrială, creştină etc. Există trei
Sentimentul D. nu-i permite interpretări ale termenului dintre
personalităţii să săvîrşească fapte care două vizează instituţii şi moduri
morale care nu corespund cu ţinuta şi de guvernare, iar cea de-a treia - un
conduita ce şi-o impune şi în acelaşi concept de egalitate socială: 1) dacă
timp, obligă să respecte D. altor exprimarea voinţei se face “de către
oameni. Astfel, D. contribuie la popor”; 2) dacă se acţionează
perfecţionarea morală a “pentru popor”, adică în interesul lui;
personalităţii. Societatea, la rîndul 3) ”din popor” - dacă oricărui
sau, e obligată sa recunoască şi să membru al societăţii îi sunt
asigure condiţiile necesare pentru accesibile posturi, funcţii, studii etc.
manifestarea D. tuturor membrilor. D. Problema D. constituie una dintre
este un aspect important al libertăţii cele mai abordate probleme din
morale şi sociale a omului. cadrul filosofiei sociale, sociologiei,
Înţelegerea noţiunii de D. a fost economiei, politologie şi teologiei.
diferită în dependenţă de nivelul de
dezvoltare a societăţii şi a DEMOCRIT DIN ABDERA (circa
concepţiilor etico-filosofice. În etica 460-370 î.e.n.) - filosof materialist şi
religioasă D. omului, valoarea lui savant enciclopedist din Grecia
morală e legată cu îndeplinirea de antică, unul din întemeietorii teoriei
către el a unor îndrumări religioase. atomiste. La temelia tuturor
Etica idealistă priveşte D. ca un lucrurilor după D. se află două

84
principii primordiale - atomii şi vidul. catastrofale pentru întreaga lume. De aici
Atomii sunt părticele indivizibile, reiese necesitatea schimbărilor radicale în
invariabile, veşnice care se află în strategia existenţei şi funcţionării civilizaţiei.
permanentă mişcare şi care se Summitul din Rio-de-Janeiro (1992) a
deosebesc între ele numai prin acceptat o nouă paradigmă cu scopul
formă, mărime, poziţie şi ordine, asigurării securităţii ecologice şi demografice.
mişcarea survine la o forţă externă Se are în vedere noosferizarea acestor procese.
necunoscută. Toate corpurile Pentru asigurarea dezvoltării durabile a
existente apar din combinaţia societăţii, evoluţiei optimale a biosferei este
atomilor şi dispar odată cu necesar de a micşora consumul resurselor
despărţirea lor. D. recunoaşte naturale, energiei aproape de 10 ori sau de a
existenţa unui număr infinit de lumi micşora populaţia de 10 ori. Altfel noi ne vom
care se nasc din vîrtejuri de atomi ce pomeni în faţa unei catastrofe globale.
se mişcă în vidul infinit. Aceste lumi Procesele demografice au legităţile sale şi se
apar şi dispar de la sine, pe cale dezvoltă cu accelerare. La începutul sec. XXI
naturală, conform legii necesităţii şi pe pămînt există 6 mld. de oameni. Într-o
nu sunt create de zei. D. secundă pe pămînt se nasc 3 copii, iar în
absolutizează necesitatea şi neagă fiecare an populaţia planetei se măreşte mai
întîmplarea, stabilindu-se pe poziţii mult de 100 mln. de oameni. Încă un aspect al
fataliste. Printre primii în istoria problemei demografice. Cea mai mare
filosofiei D. a creat o teorie a creştere a populaţiei este în Africa, America
cunoaşterii bazată pe evidenţierea Latină şi Asia orientală şi se presupune că în
cunoaşterii senzoriale şi raţionale. viitorul apropiat aici vor locui 80 % din
Perceperea senzorială alcătuieşte populaţia lumii. Deci, dacă procesele
temelia cunoaşterii, dar cunoştinţele demografice iese de sub control (iar ele au aşa
obţinute pe această cale sunt tendinţă), atunci ele pot agrava puternic alte
incomplete, neautentice, probleme globale (alimentară, energetică,
“întunecate”, fiindcă natura resurselor naturale, ocrotirii sănătăţii ş.a.) şi
adevărată a lucrurilor (atomii şi vidul) duce la consecinţe imprevizibile. Trecerea la
poate fi înţeleasă numai cu ajutorul dezvoltarea durabilă cu necesitate impune
schimbări radicale în situaţia demografică.
gîndirii, a cunoaşterii “luminoase”.
Esenţa acestei revoluţii demografice, care
Teoria sa materialist-atomistă a fost
trebuie să se realizeze, constă în noosferizarea
dezvoltată de Epicur şi Lucreţiu.
proceselor sociale, micşorarea raţional dirijată
a populaţiei. Chiar dacă noi am introduce
DEMOGRAFIE (gr. demos - popor şi
tehnologii scientofage, cicluri închise şi
grapho - scriu) - ştiinţă despre
producere fără deşeuri, tot una presiunea
populaţie, care studiază legităţile ei,
antropogenă asupra biosferei se va mări şi
componenţa, structura, răspîndirea
poate duce la schimbări ireversibile în
pe teritoriu şi dinamica în timp.
biosferă, la un posibil colaps ecologic
mondial. Este clar, că numai mecanismele
DEMOGRAFICĂ PROBLEMA – subiect raţionale de noosferizare a proceselor
important al bioeticii. Demografia este ştiinţa demografice sunt ieşirea din situaţie. Savanţii
care studiază legităţile dezvoltării şi şi teoreticienii conştientizează faptul, că
funcţionării proceselor demografice, tendinţele dezvoltarea omenirii este limitată nu de
şi schimbările populaţiei. Dar dezvoltarea resursele materiale şi nu atît de consumul lor,
necontrolată a populaţiei pe planeta noastră şi cît de condiţiile ecologice şi demografice de
dezvoltarea considerabilă a producţiei şi protejare a biosistemelor. Măsurile acceptate
consumului devine o presiune excesivă asupra pînă în prezent n-au dat efectul scontat din
biosferei şi asigurării vieţii. Ritmurile sporite cauza aprecierii neadecvate a mediului
ale dezvoltării populaţiei în unele ţări pot fi

85
ambiant. Principalul aici este populaţia, colectivă a medicinii, e şcoala
creşterea ei sporită, deasemenea creşterea profesionalismului în medicină, e
necesităţilor şi consumului. Reprezentanţii măiestria alegerii celor mai optimale
ideologiei ecogeice consideră, că dacă noi ne mijloace pentru afirmarea
vom conduce de imperativul “1 copil în umanismului medical.
familie”, atunci asta ar corespunde cu 2 % de
scădere a populaţiei anual, ce ar duce în viitor DEONTOLOGIE MEDICALĂ (vezi:
la micşorarea populaţiei de 10 ori. Strategia Deontologie)
demografică globală constă în aceea, că pentru
protejarea biosferei şi societăţii, pentru DEOSEBIRE - categorie filosofică
supravieţuirea omenirii noi trebuie să care reflectă raportul inegalităţii
schimbăm nu atît natura, cît pe sine însuşi, obiectului cu sine însuşi şi cu alte
societatea în întregime. S-a terminat epoca obiecte. D. este etapa iniţială sau
revoluţiilor sociale, s-a început epoca finală în dezvoltarea şi rezolvarea
revoluţiilor socionaturale. Revoluţia ecologo- contradicţiilor. Se cunosc D.
demografică este una din ele. neesenţiale şi esenţiale, interioară şi
exterioară. D. exterioară e o D. a
DEMONSTRAŢIE - raţionament care obiectelor, fenomenelor, proceselor
argumentează adevărul sau falsitatea identice, dar care nu sunt unitare, nu
enunţului denumit teză. Pentru D. e au o legătură interioară. D.
nevoie de argumente şi reguli. Se interioară poate avea loc numai în
deosebesc D. directe şi D. cu ajutorul unitate cu cea exterioară, deoarece
unor presupuneri suplimentare. D. interioare apar în obiecte,
fenomene sub influenţa interacţiunii
DEONTOLOGIE (deontos - datorie şi lor cu alte fenomene şi obiecte.
logos - ştiinţă, cuvînt) - învăţătura
despre datoria morală ca un domeniu DEPĂŞIRE (germ. aufheben -
a eticii. Noţiunea D. a fost întrodusă desfiinţare, anulare şi păstrare) -
în ştiinţă de filosoful-utilitarist englez transformare, care include în sine
J.Bentham cu sensul de ştiinţă a anularea, înlăturarea a tot ce e
moralităţii, teoria moralei în general. vechi, ce şi-a trăit traiul şi în acelaşi
D. în medicină e o ramură a eticii timp, păstrarea a tot ce e nou,
medicale şi bioeticii care pozitiv, progresiv, ce contribuie la
reglementează relaţiile medic - dezvoltarea de mai departe a
pacient, e învăţătura despre datoria fenomenelor şi obiectelor. Noţiunea
profesională şi totodată morală a de D. e una din cele mai importante
medicului. Normele şi aprecierile în filosofia lui Hegel, folosită de el
deontologice generalizează diverse pentru caracteristica procesului de
situaţii clinice de pe poziţiile autodezvoltare a ideii absolute.
îndeplinirii datoriei profesionale de Fiecare treaptă în dezvoltarea
către lucrătorii medicali. Se împarte acesteia, care în ansamblu
în compartimente, corespunzător cu alcătuieşte triada logic-abstractă,
diviziunea muncii în medicină: D. în este o “depăşire” a celei precedente,
pediatrie, terapie, chirurgie, psihiatrie iar sinteza ca cea superioară nu
ş.a.m.d., deontologia surorilor numai nimiceşte antiteza, ci
medicale, a organizatorilor ocrotirii concomitent, păstrează într-o formă
sănătăţii şi a. D.m. e o concretizare şi modificată tot ce s-a obţinut pe
utilizare în practica medicală a parcursul dezvoltării precedente.
principiilor şi normelor eticii medicale Astfel are loc continuitatea, legătura
şi bioeticii, e experienţa morală

86
dintre treptele de dezvoltare, dintre asupra teoriei literare americane
vechi şi nou, apare o nouă calitate, o contemporane. Anexează problema privitor la
treaptă mai superioară în dezvoltare. conceptul epuizării resurselor raţiunii în
Hegel atribuia D. domeniului raţiunii formele caracterizate de orientările filosofiei
şi cunoaşterii, totuşi genial a intuit în clasice şi contemporane. La D. cuvîntul este
ea legitatea obiectivă a dezvoltării considerat drept reper comun al religiei şi
naturii şi societăţii. metafizicii. Totodată îşi focalizează conceptul
pe critica semnului, utilizînd două concepte
DERGACIOV LIDIA PETRU (n. 1927) – cheie – Scriitură şi Diferenţă, pentru a
d.h.ş.f., profesor universitar, specialist în propune o filosofie a “urmei”. Majoritatea
problemele metodologice ale biologiei, specialiştilor consideră ca D. n-a depăşit
geneticii şi ştiinţelor agrare. A absolvit limitele tradiţiei metafizice.
facultatea de istorie (1956) şi filosofie (1961) Op. pr.: “Despre gramatologie”;
Teza de doctor “ Problemele metodologice în “Vocea şi fenomenul”; “Diseminarea” ş.a.
creaţia ştiinţifică a vestitului academician
N.I.Vavilov “ (1968) şi doctor habilitat DESCARTES RENE (1596-1650) -
“Problemele metodologice în creaţia ştiinţifică renumit filosof, fizician,
a biologilor-genetici anilor 20-30 a secolului matematician, fiziolog francez,
XX “ (1975). Este prima femeie doctor habilitat reprezentantul clasic al dualismului
în filosofie din Moldova. Din 1961 activează la şi raţionalismului, unul din fondatorii
Universitatea agricolă în calitate de lector filosofiei şi ştiinţei epocii moderne.
superior, conferenţiar, profesor universitar, şef Spre deosebire de F.Bacon, care
de catedră a filosofiei. Domeniul de cercetări a apela la observare şi experiment, D.
D.L. se referă la metodologia ştiinţei biologice, şi-a îndreptat privirea spre raţiune.
genetice, ecologice şi agrare, fondator al noii şi El afirmă necesitatea elaborării unei
unicii direcţii – Problemele metodologice ale noi metode de cunoaştere a lumii
ştiinţei agrare. I s-a conferit titlul “Lucrător prin cunoaştere raţională. Pentru a
Emerit al învăţămîntului Superior din ajunge la adevăr D. apelează la
Republica Moldova” şi medalia “Meritul îndoială ca metodă de gîndire.
civic”. Are titlul de academician al Academiei Recunoaşte că există gîndul care se
Internaţionale de informatizare (1995) şi îndoieşte şi că acel care se
academician al Academiei internaţionale a îndoieşte, gîndeşte. Acesta este
ecologiei din Sankt-Petersburg (1998). punctul iniţial al filosofiei lui D.
Op.pr.: “Problemele metodologice a exprimat în teza: “Cuget, deci exist”.
ştiinţei despre viaţă”; “Filosofia şi ştiinţa După D., omul există ca o substanţă
despre viaţă”; “Problemele metodologice în raţională. Paralel cu substanţa
creaţia ştiinţifică a academicianului spirituală, care are ca atribut
N.I.Vavilov”; “Filosofia şi ştiinţa agrară, gîndirea, există substanţa materială
problemele metodologice ale imunologiei care are ca atribut întinderea.
plantelor”; “Filosofia în concepţii şi Ambele substanţe au fost create de
personalităţi”; “Filosofia”; “Apariţia şi a treia substanţă - Dumnezeu, care
dezvoltarea gîndirii filosofice în Moldova”; efectuează legătura dintre ele.
“Filosofia clasică germană”; “Teoria Substanţa spirituală, după D. este
sociologică a personalităţii”; “Mecanismul obiectul de studiu al metafizicii, pe
social al dezvoltării personalităţii”; cînd substanţa materială e obiectul
“Personalitatea şi bazele ei morale” ş.a. de cercetare a fizicii. Astfel el a
elaborat un sistem filosofic dualist.
DERRIDA, JACQUES (n. 1930), filosof În teoria cunoaşterii D. este unul din
francez. E considerat întemeietorul fondatorii raţionalismului. Izvorul
deconstructivismului. A avut-o mare influenţă cunoaşterii şi criteriul adevărului le

87
vedea în raţiunea umană. A formulat simptoamelor şi sindroamelor bolilor
metoda deductivă de cunoaştere, ca a trecut la înţelegerea, explicarea
o mişcare a gîndirii de la general la etologiei şi patogenezei lor.
particular, ca o deducere logică a
adevărurilor particulare DETERMINARE (sau definiţie) -
corespunzătoare din noţiunile operaţie logică prin care se poate
generale ale intuiţiei intelectuale. D. distinge, construi un obiect, formula
recunoaşte caracterul înnăscut al importanţa unei noţiuni noi, puse în
unor idei iniţiale (ideea despre circulaţie, sau preciza însemnătatea
Dumnezeu, despre substanţa unui termen ştiinţific vechi. În logică
spirituală şi cea materială ş.a.) se deosebesc un număr mare de
Experienţa de viaţă a oamenilor nu tipuri de D. în dependenţă de ceea
are nici o importanţă în apariţia lor. În ce se determină, de scopurile D.,
concepţia sa filosofică D. a căutat să structura ei logică ş.a. Se deosebesc
împace ştiinţa şi religia. Este D. genetice, semantice, sintactice. În
fondatorul geometriei analitice, prin D. genetice obiectul determinat se
mărimea variabilă, a introdus în construieşte logic prin indicarea
matematică mişcarea şi dialectica. În modului lui de apariţie, formare (de
fiziologie D. a stabilit schema ex. “Boala este un proces patologic,
reacţiilor motorice, care este una din care apare în rezultatul dereglării
primele descrieri ştiinţifice ale arcului echilibrului dinamic dintre organism
reflex. şi mediu”). În D. semantice ceea ce
Op. pr.: “Discurs asupra trebuie determinat este o expresie
metodei”; “Meditaţii metafizice”; lingvistică, iar determinatorul un
“Principii de filosofie”; “Tratat despre oarece obiect (de ex. cuvîntul
lumină”; “Reguli pentru conducerea “febra” înseamnă o mărire a
spiritului” ş.a. temperaturii corpului mai sus de 37
grade”). În D. sintactice
DESCRIERE - procedeu de determinantul şi determinatorul sunt
reproducere a însuşirilor obiectului cu concomitent obiecte sau expresii
scop de a forma imaginea lui în simbolice.
conştiinţa altor oameni. D. poate
avea loc prin intermediul limbajului DETERMINISM (lat. determinare - a
natural, a desenului, cu ajutorul unor determina) - concepţie filosofică conform
noţiuni speciale care caracterizează căreia toate lucrurile, procesele şi fenomenele,
obiectul descris ş.a. În ştiinţă, inclusiv inclusiv acţiunile omului, sunt obiectiv şi legic
şi în filosofie, prin D. se înţelege o determinate de legături şi cauze materiale. D.
etapă relativ independentă a este teoria despre interconexiunea şi
cercetărilor ştiinţifice, care constă în condiţionarea reciprocă a fenomenelor lumii
fixarea rezultatelor observării şi a materiale şi spirituale şi se bazează pe
experimentului cu ajutorul unor principiile cauzalităţii şi legităţii. Chiar şi
sisteme anumite de însemnare, voinţa omului nu e liberă ci determinată.
primite în ştiinţă. D. are loc atît prin Principiul determinismului are două aspecte:
intermediul limbajului obişnuit cît şi a conceptual (de cine sunt determinate obiectele
diverselor mijloace speciale şi fenomenele) şi metodologic (cum sunt
(simboluri, scheme, grafice, matrice determinate ele).Ideile determinismului se
ş.a.), care constituie limbajul întîlnesc încă în filosofia antică, mai
ştiinţific. Medicina s-a transformat în reprezentativă în această privinţă a fost
ştiinţă atunci, cînd de la descrierea concepţia atomismului. Însă ca teorie D. a fost
formulat de P.Laplace (1749-1827), care

88
considera că dacă noi am cunoaşte toate forţele DEZVOLTARE - categorie filosofică
şi relaţiile ce acţionează în univers, atunci noi ce reflectă schimbările ireversibile,
am putea prezice cu precizie viitorul. D. lui orientate, legitime ale obiectelor şi
Laplace se mai numea mecanicist şi avea fenomenelor. D. este mişcarea, care
următoarele neajunsuri: a) toate legăturile şi duce la apariţia unei noi calităţi. De
relaţiile se reduceau numai la legături cauzale, aceea orice D. este o mişcare. Orice
se ignorau condiţiile şi legăturile funcţionale; fenomen, proces, obiect la început
b) cauzalitatea se înţelegea numai ca acţiune trece prin etapa progresivă, apare,
din exterior; c) legătura dintre cauză şi efect se dezvoltă, se perfecţionează, ca
era considerată ca necesară şi legică; d) mai apoi să se învechească, să
deaceea se afirma că totul în lume este necesar, îmbătrînească şi să moară, să se
întîmplarea nu era altceva decît necunoaşterea descompună, să regreseze.
cauzei. D. dialectic explică lumea prin Progresul şi regresul sunt două tipuri
interacţiunea mai multor legături şi relaţii contrare ale dezvoltării. Spre
(cauză, condiţii, posibilitate, realitate, deosebire de materialismul, care
necesitate, întîmplare ş.a.). D. este diametral afirmă, că D. ideilor se află într-o
opus indeterminismului. conexiune strînsă cu D. lumii
materiale, fiind o reflectare a ei,
DEVENIRE - categorie dialectică care idealismul recunoaşte D. ideilor,
desemnează schimbarea obiectelor şi conştiinţei ca fenomen de
fenomenelor, procesul de formare a sinestătător, izolat de lumea
ceva nou, de transformare a lucrurilor. Concepţia dialectică a D.,
posibilităţii în realitate. formulată de Hegel, este opusă celei
metafizice, dominante în ştiinţă şi
DEWEY JOHN (1859-1952) - filosof filosofia materialistă a sec. 16-18.
american, unul din cei mai de vază Hegel, pe bază idealistă, a pus
reprezentanţi ai pragmatismului. temelia înţelegerii D. ca
Filosofia, după D., a apărut din autodezvoltare, sursa căreia se află
stresuri şi stări de tensiune socială. în însuşi fenomen, în contradicţia
La baza filosofiei se află noţiunea internă. Procesul de D. a existenţei
experienţă, în care D. include toate spirituale este obiectul de studiu al
formele şi manifestările vieţii sociale. logicii dialectice.
Sarcina filosofiei constă în a contribui
la reconstrucţia experienţei, în primul DEZVOLTARE DURABILĂ – noţiune
rînd a celei sociale. Ca mijloc de formulată la Summitul din Rio-de-Janeiro în
atingere a acestui scop, serveşte 1992 şi este o strategie de supravieţuire şi
metoda ştiinţei sau a raţiunii prin evoluţie continuă a civilizaţiei. Ea prezintă o
care D. subînţelege metoda astfel de formă de interacţiune a naturii şi
pragmatică. Esenţa acestei metode societăţii, în cadrul căreia se asigură
constă în stabilirea problemei sau a eficaciitatea economică, se protejează
dificultăţii cu care se confruntă omul biosfera, se garantează supravieţuirea omenirii
în procesul experienţei şi căutării şi evoluţia de lungă durată a acesteia
mijloacelor pentru rezolvarea ei. (omenirii). D. d. presupune: recunoaşterea
Op.pr.: “Şcoala şi societatea”; faptului că în centrul activităţii civilizaţiei se
“Democraţia şi educaţia”; situează oamenii, care trebuie să aibă dreptul
“Reconstrucţia în filosofie”; “Logica, la o viaţă sănătoasă şi rodnică în armonie cu
teoria cercetării”; “Problemele natura; protejarea mediului trebuie să devină o
oamenilor”. activitate constituantă inalienabilă a
procesului de dezvoltare; satisfacerea
dreptului la dezvoltare trebuie realizată în aşa

89
mod ca să fie asigurată păstrarea în proporţii DIALECTICĂ (gr. dialegomai -
egale a mediului atît pentru generaţia de azi, cît întreţin o conversaţie, disput) -
şi pentru generaţiile ulterioare; reducerea categorie filosofică, care la origine în
disproporţiei dintre nivelurile diferite de viaţă antichitate înseamnă arta dialogului,
ale popoarelor lumii, lichidarea sărăciei şi măiestria de a ajunge la adevăr în
mizeriei. D. d. este imposibilă fără discuţie prin descoperirea
noosferizarea proceselor demografice, a contrazicerilor în raţionamentul
progresului tehnico-ştiinţific şi al educaţiei oponentului şi prin biruirea acestor
(instruirii). contraziceri. D. filosofilor greci din
acea perioadă purta caracter
DEZVOLTARE NOOSFERICĂ (vezi: spontan şi simplist. Filosofii greci
Noosferică dezvoltare) antici Heraclit, Aristotel ş.a. mai mult
atrăgeau atenţia asupra mişcării şi a
DIACRONIC, termen utilizat în diferite legăturilor dintre lucruri, decît
domenii ale ştiinţei, dar mai cu seamă în asupra a ceea ce se mişcă, se
sociologie şi filosofie, cu referire la metode de transformă şi se leagă. Pînă la finele
studiu, poziţii, puncte de vedere, aprecieri etc. secolului 18, dominantă a fost
care privesc, expun, tratează fenomenele concepţia metafizică în sens de
evolutiv, istoric. metodă despre lume, care o
interpreta ca ceva neschimbat şi
DIAGNOSTIC COMPUTERIZAT – absolut. Excepţie fac unele elemente
stabilirea unităţii nozologice sau a stării de dialectică în filosofia lui
funcţionale a unor sisteme cu ajutorul Descartes, Spinoza, Diderot. Prima
computerului. Pentru D. c. e necesar o breşă în concepţia metafizică a
informaţie completă şi variată despre subiectul făcut-o I.Kant. Un rol determinant în
dat şi programe specializate (sisteme expert). elaborarea D. a avut-o Hegel.
Diagnosticarea medicală (ca recunoaştere a Dialectica lui prezintă întreaga lume
bolii) este un proces de desemnare a bolii pe istorică şi spirituală sub forma unui
baza cunoaşterii simptoamelor şi trăsăturilor ei proces unic în continuă mişcare,
şi găsirea lor la bolnav. Diagnoza este schimbare, transformare, dezvoltare
constatarea unităţii nozologice (anumită formă de la treptele inferioare la cele
a procesului patologic) şi diferenţierea ei de
superioare. Ca izvor şi forţe motrice
alte unităţi nozologice. Implementarea pe larg
ale automişcării şi autodezvoltării
în practica curativă a sistemelor informaţionale
erau considerate contradicţiile
constituie una din cele mai avantajoase
interne. Hegel a formulat legile
orientări în domeniul utilizării MEC în
fundamentale ale acestei dezvoltări
medicină. Medicul de cele mai multe ori
(legea unităţii şi luptei contrariilor,
greşeşte la stabilirea diagnosticului ori
legea trecerii schimbărilor
tratament din cauza că a uitat un oarecare
cantitative în schimbări calitative şi
simptom, n-a recunoscut varianta mai puţin
invers, legea negării negaţiei), a
întîlnită a unei sau altei boli, nu şi-a amintit la
elaborat un sistem de categorii ale
timp un anumit medicament, n-a atras atenţia
cuvenită la unele manifestări secundare a D. (esenţă şi fenomen, conţinut şi
procesului patologic. Computerul posedă o formă, cauză şi efect, necesitate şi
calitate minunată nu numai în capacitatea de a întîmplare ş.a.) prin care a exercitat
culege şi acumula experienţa medicilor, dar şi o mare influenţă asupra gîndirii
de a o transmite lucrătorilor practici ai sferei dialectice ulterioare. După părerea lui
medicale. Hegel, mişcarea, dezvoltarea există
datorită unei idei absolute, unui
spirit universal, care gîndeşte,

90
formulează noţiuni, prin mişcarea fondator şi redactor al
cărora ideea absolută se “Enciclopediei”, scriitor, critic de
autocunoaşte şi în procesul acestei artă. În concepţiile sale filosofice a
mişcări creează natura şi societatea. evoluat de la deism la materialism şi
Ulterior se renaşte D. materialistă, care a ateism. În ansamblu materialismul
sintetizat în ea descoperirile ştiinţifice lui D., ca şi a tuturor materialiştilor
ale epocii, ideile morale, social- francezi din sec. al XVIII-lea purta un
politice şi economice anterioare. caracter mecanicist şi metafizic.
Hegel formula D. gîndirii, D. Afirmă unitatea dintre materie şi
subiectivă ca ceva de sinestătător, pe conştiinţă. Materia dispune de
cînd D. materialistă înţelege D. senzaţii, iar conştiinţa apare în
subiectivă ca o reflectare a D. procesul complicării materiei
obiective. D. materialistă uneşte D., organice. În teoria cunoaşterii D. era
logica şi teoria cunoaşterii, care adeptul senzualismului lui Locke,
rezultă din faptul, că şi lumea critica agnosticismul. A acordat o
obiectivă şi cunoaşterea, şi gîndirea mare atenţie problemelor moralităţii.
umană se supun unor şi aceloraşi D. punea la temelia conduitei morale
legi. Marx şi Engels au formulat D. ca năzuinţa oamenilor spre fericire. În
învăţătura despre cele mai generale operele sale literare şi din domeniul
legi de dezvoltare a naturii, societăţii esteticii D. propaga orientarea
şi gîndirii umane şi ca metodă realistă.
universală de cunoaştere şi Op.pr.: “Cugetări asupra
transformare revoluţionară a interpretării naturii”, “Nepotul lui
realităţii. Actualmente D. e privită ca Rameau”, “Conversaţia dintre
teorie filosofică, ştiinţă, metodă şi D'Alembert şi Diderot”, “Principii
metodologie. Esenţa D. o alcătuiesc filosofice asupra materiei şi
principiile ei fundamentale (principiul mişcării”.
conexiunii universale şi principiul
dezvoltării), care sunt înţelese cu DIHOTOMIE (din gr. dihotomia – a despica
ajutorul sistemului de legi şi în două). Acest termen se utilizează
categorii. preponderent în logică, marcînd diviziunea în
două părţi a unui concept, fără ca această să-şi
DIANOETICĂ - în filosofia aristotelică piardă înţelesul iniţial. Se mai numeşte şi
reprezintă virtutea activităţii drepte a diviziune cu doi membrii după formula
raţiunii din care se naşte: ştiinţa, terţiului exclus.
înţelepciunea, arta, înţelegerea bună.
DILEMĂ (gr. dilemma -
DICTATURĂ (lat. dictatura - putere presupunere, premisă) - o formă a
nemărginită) - termenul care raţionamentului deductiv (silogism
caracterizează sistemul de exercitare disjunctiv-ipotetic) în care două
a puterii în stat. Prin D. se marchează judecăţi sunt ipotetice şi una
şi un mod specific de exercitare a disjunctivă. Se cunosc: 1) D.
puterii de stat prin folosirea afirmative simple şi compuse,
nemijlocită a puterii armate în negative simple şi compuse. D. se
condiţii extraordinare. Dictatura este întîlnesc nu numai în raţionamentele
opusă democraţiei. logicii formale dar şi în viaţa
cotidiană.
DIDEROT DENIS (1713-1784) -
filosof materialist, iluminist francez,

91
DILTHEY WILHELM (1833-1911) - reducînd considerabil influenţa
filosof german, istoric al culturii, mediului exterior. D. susţinea, că
reprezentantul filosofiei vieţii, orice cunoştinţe trebuie să posede o
fondatorul psihologiei înţelegătoare şi orientare etică. Cunoştinţele şi
a şcolii “istoriei spiritului”. Noţiunea educaţia după afirmaţiile lui D. au
centrală în concepţia lui D. este drept scop de al ajuta pe om să se
“viaţa” ca mod de existenţă a omului, întoarcă la natură.
a realităţii cultural-istorice. Omul
însuşi este istoria, care-i dezvăluie ce DIOGENE LAERŢIU (prima jumătate
este el, de aceea omul nu are istorie. a secolului 3) - scriitor grec. D. e
Pe lîngă om există şi lumea naturii. unicul autor al istoriei filosofiei epocii
Filosofia e numită de D. ştiinţa despre antice care cuprinde biografiile şi
spirit, care are ca sarcină de a doctrinele reprezentanţilor filosofiei
înţelege viaţa reieşind din ea însuşi. greceşti pînă la Sext Empiricus
Pentru aceasta D. elaborează metoda inclusiv. Opera sa în 10 cărţi se
înţelegerii care are loc cu ajutorul numeşte “Despre vieţile, doctrinele
introspecţiei (autoobservării) şi şi cugetările filosofilor renumiţi”. Ea
familiarizării. Ulterior D. renunţă la conţine un material bogat despre
metoda de introspecţie şi studiază viaţa şi activitatea renumiţilor filosofi
cultura trecutului ca un proces al antici şi se prezintă drept unul din
“spiritului obiectiv”. cele mai importante izvoare despre
Op. pr.: “Introducere în ştiinţele ei şi şcolile filosofice de atunci.
spiritului”; “Apariţia hermeneuticii”;
“Esenţa filosofiei”; “Construcţia lumii istorice DIOGENES DIN APOLONIA (jum. a
în ştiinţele spiritului”. II-a a sec. 5 î.Hr.) - naturalist şi
naturfilosof din Grecia antică.
DINAMISM (din fr. dynamisme - Universul în concepţia lui D. este
forţă vie şi activă, bogăţie de acţiune, compus dintr-un număr infinit de
de mişcare) - concepţie fillosofică lumi, care apar şi se descompun în
care explică toate fenomenele spaţiul pustiu din condensarea şi
naturale din activitatea forţelor. Ea rărirea aerului în conformitate cu
susţine că elementele materiei sunt structura raţională, condiţionată de
centre de forţe. Teoria gravităţii lui prezenţa raţiunii cosmice.
Newton a consolidat această Naturfilosofia lui D. e o sinteză
concepţie. Aderenţi ai D. sunt: organică, o reacţie monistă la
Leibnitz, Kant, Schopenhauer, sistemele pluraliste ale lui
Hartmann. Empedocles, Anaxagoras şi Leucip.
D. afirma, că acele patru elemente
DIOGENE - CINICUL (circa 400-325 din care este constituită lumea
î.e.n.) - filosof grec din Sinope, care conform lui Empedocles, trebuie să
sosind în Atena a devenit adeptul fie identice după natura lor, în caz
învăţăturii etice a lui Antistene şi a contrar ele n-ar fi putut interacţiona
întemeiat şcoala cinicilor. Denumirea şi trece unul în altul. El dă o
“cinic” provine de la cuvîntul grecesc argumentare teleologică Universului,
“cîine”. Anume astfel era numit D. de reieşind din faptul, că numai prin
către duşmanii săi. El propovăduia prezenţa unui început raţional poate
ascetismul, trăia în butoi, respingînd fi explicată regularitatea ciclurilor
realizările civilizaţiei, se mulţumea cu cosmice şi cea mai bună construcţie
minimul, care-l avea din pomană, a lumii din cele posibile.

92
haosul la micronivel. D. este un proces
DIONISIAC (din gr. Dionisos - zeul necesar ce contribuie la transformarea
vinului şi a viţei de vie) - termen din (aranjarea) structurii regulative într-un mediu
filosofia lui Nietzsche prin care se neliniar deschis (dezechilibrat). Acest fapt
concepe voinţa de a trăi o viaţă plină relevă una din cele mai moderne reprezentări
de pasiuni. Este contrar Apolinicului care nu se încadrează în limitele concepţiilor
ce la Nietzsche e tot ce este spiritual, vechi şi pe care o introduce în ştiinţă
teoretic, referindu-se la ordine, sinergetica. Disiparea stinge, distruge, “arde”
măsură, armonie. toate fluxurile de vîrtej de prisos în mediu şi le
conservează doar pe acelea care formează
DIRIJARE - funcţie specifică a structură.
sistemelor organizate (biologice,
sociale, tehnice) orientată spre DISJUNCŢIE (lat. disjuncţio - a
menţinerea anumitei structuri, separa) - operaţie logică care
susţinerea regimului de activitate, formează un enunţ compus prin
realizarea programelor şi scopurilor unirea a două enunţuri cu ajutorul
acestora. D. socială este acţiunea conjuncţiei logice “sau”. Simbolic se
asupra societăţii cu scopul de a înseamnă A V B (A sau B).
reglementa şi menţine calitatea ei
specifică. D. socială include şi DISTINCŢIE (lat. distincţio -
asigurarea cu mijloace tehnice de deosebire) - act al conştiinţei care
păstrare, prelucrare şi transmitere a reflectă deosebirea obiectivă dintre
informaţiei. Informatizarea societăţii lucruri, fenomene, procese, sau
este o condiţie necesară pentru dintre elementele structurale ale
ameliorarea D. sociale. conştiinţei (senzaţii, percepţii,
reprezentări, noţiuni ş.a.). Noţiunea
DISCURSIV (din lat. discursus - D. a fost formulată în evul mediu de
raţionament, argument) - raţional, reprezentanţii scolastici, care
mijlocit, demonstrativ, logic (spre evidenţiau D. reală, esenţială,
deosebire de senzorial, nemijlocit, cauzală şi a. ca deosebiri obiective,
intuitiv). Este un termen filosofic ce şi D. raţiunii, subiectivă, formală şi a.
exprimă trecerea de la o idee la alta ca deosebiri subiective, mintale. În
în cugetarea noţională din cadrul logică prin D. se înţelege procedeul
procesului cunoaşterii. Contrarul care înlocuieşte definiţia noţiunii.
principal îl reprezintă intuitivul. Încă
la Platon şi Aristotel întîlnim DIVINITATE (din lat. divinus -
“adevăruri nemijlocite”, adică dumnezeiesc, divinitas - divinitate,
intuitive şi “adevăruri mijlocite” dumnezeire) - fiinţa supranaturală,
primite pe baza demonstrării. I.Kant socotită creatoare şi cîrmuitoare a
admite cunoaşterea dublă: intuitivă şi lumii, (universului, kosmosului),
mijlocită. D. are o mare importanţă în Dumnezeu (vezi); esenţa divină.
viaţa cotidiană şi mai ales în ştiinţă.
DIVIZIUNEA MUNCII - separarea
DISIPARE – noţiune sinergetică ce reflectă diverselor forme ale activităţii de
procesele de difuziune (dispersie, împrăştiere) muncă a oamenilor. Istoriceşte acest
a energiei, de transformare a acesteia în forme proces a apărut natural ca o
mai puţin organizate şi anume, în energie de diviziune determinată de sex, vîrstă.
căldură, care-i sunt prezente viscozitatea, Odată cu diferenţierea patrimonială,
frecarea etc. În fond, disiparea constituie sporirea productivităţii muncii ş.a.

93
au avut loc cele trei mari D. sociale dar mai mult corespunde viziunilor
ale M.: separarea vităritului de cu nuanţe de dogmatism şi
agricultură, apoi a meşteşugăritului şi scolastică.
a comerţului în domenii separate de
activitate. Cu apariţia manufacturilor DOGMATISM - tip conservativ de
în capitalism are loc diviziunea gîndire, mod antidialectic de
procesului de muncă în mai multe abordare a problemelor, care neagă
funcţii particulare. Se formează principiul dezvoltării şi caracterul
premise pentru folosirea maşinilor concret al adevărului. Dogmatismul
care mai apoi înlătură producţia analizează şi apreciază problemele
manufacturieră, transformîndu-l pe teoretice sau practice fără a lua în
om într-o anexă conştientă a maşinii. consideraţie realitatea permanent
În filosofia occidentală de la schimbătoare, noile condiţii social-
jumătatea sec. XIX D.m. e privită ca istorice şi cultural-ştiinţifice de loc şi
factorul principal al dezvoltării de timp. Noţiunea D. a fost introdusă
societăţii, ca temelie a relaţiilor de scepticii eleni Pyrrhon şi Zenon,
sociale, a structurii sociale, a pe parcursul secolelor a obţinut
dezvoltării capacităţilor oamenilor, iar diferite tălmăciri. De la Hegel ne-a
consecinţele negative sunt rămas interpretarea dogmatismului
interpretate ca nişte atribute ale ca o gîndire metafizică. D. se
progresului (Comte, Spencer ş.a.). bazează pe abordarea unilaterală a
Există şi concepţii radicale de stînga, adevărului, pe recunoaşterea
adepţii cărora susţin necesitatea unei momentului absolut în adevăr şi
despecializări totale a activităţii. negarea momentului relativ. Astfel,
Perioada contemporană se tezele adevărate în anumite condiţii
caracterizează printr-o specializare se socot adevărate în toate
continuă a formelor de activitate, condiţiile. D. se caracterizează prin
necesare pentru funcţionarea şi ruperea legăturii dintre teorie şi
dezvoltarea societăţii. Specializarea practică. Dogmatizarea învăţăturii
contribuie la perfecţionarea uneltelor marxist-leniniste şi aplicarea ei în
de muncă, a deprinderilor de muncă, diferite condiţii ale fostului lagăr
la sporirea productivităţii muncii. Dar, socialist şi-a adus aportul său la
concomitent, dezvoltarea industriei în acutizarea contradicţiilor în aceste
condiţiile RTŞ, a computerizării şi ţări. Înlăturarea dogmatismului e
informatizării societăţii vine din ce în condiţia necesară pentru
ce mai mult în contradicţie cu D.m. dezvoltarea creatoare în toate
Apare problema înlocuirii domeniile vieţii sociale.
muncitorului parţial, printr-un
specialist dezvoltat multilateral, DOGMĂ (gr. dogma - părere, teză,
capabil să efectueze diferite funcţii învăţătură, soluţie, hotărîre) -
sociale şi să le substituie una pe alta. doctrină, teză abstractă, ruptă de la
viaţă, care se socoate adevăr
DOCTRINĂ (lat. doctrina - incontestabil, neschimbat,
învăţătură) - o învăţătură independent de timp şi condiţii.
sistematizată (filosofică, politică, Dogmele nu sunt verificate şi
ştiinţifică), un ansamblu de principii, argumentate de practică. În dogme
o concepţie coerentă. Termenul D. e se transformă deseori şi unele teze
aproape sinonim al noţiunilor ale ştiinţei, care fiind adevărate într-
“teorie”, “concepţie”, “învăţătură”, un anumit timp şi condiţii se

94
absolutizează şi se folosesc virtuţi teologice, alături de credinţă
neschimbate în alt timp şi alte şi speranţă. Mai mult ca atît, este
condiţii. Un sens aparte îl conţin D. una din datoriile fundamentale (dacă
religioase. Ele nu sunt supuse îndoelii nu chiar cea mai de bază) formulate
deoarece sunt considerate de în poruncile divine din Vechiul
inspiraţie divină. Testament (Lv. 19:18), cît şi în Noul
Testament (Mt. 22-39). Creştinismul
DOMENIILE BIOETICII - reprezintă sfera, e considerat ca religie bazată pe
cadrul, mediul manifestărilor problemelor iubire.
bioeticii. În aspect mai larg evidenţiem
următoarele D.B.: bioetica generală, bioetica DRAMATISM (dramă - acţiune) -
specială şi bioetica clinică. În aspect mai îngust categorie estetică care reflectă
pot fi delimitate şi alte D.B., în corespundere contradicţiile şi conflictele apărute în
cu criteriile respective. relaţiile dintre om şi natură, dintre
om şi mediul social. În tendinţa de a
DRAGOSTE - sentiment de afecţiune reda veridic realitatea prin chipurile
pentru cineva sau ceva; iubire; artistice arta se străduie să pătrundă
sentiment ce se dedă extrem de cît mai profund în D. vieţii sociale, în
dificil unei definiţii formale. D. este complexitatea şi multiplicitatea
adresarea sentimentelor şi voinţei contradicţiilor şi coliziilor ei.
către altă personalitate, comunitate
umană ori idee, însoţită de DREPT - un ansamblu de norme,
necesitatea de a se dărui ori reguli de conduită, decizii şi legi ale
consacra obiectului (subiectului, statului, care reglementează relaţiile
persoanei) îndrăgit şi făcîndu-l, sociale dintre oameni. D. este o
totodată, al său personal, iar în cadru formă a conştiinţei sociale, care
emoţional contopindu-se cu el. include în sine o totalitate de
Importanţa şi complexitatea concepţii, idei morale ale clasei
fenomenului D. se determină prin dominante, care sunt sancţionate de
faptul că în el (ea) se intersectează către stat şi obţin statut de lege.
contraste ale biologicului şi Concomitent D. este şi o formă de
spiritualului, personalului şi socialului, organizare a relaţiilor sociale
intimului şi semnificativului general. (relaţiile juridice), este o instituţie
Ca relaţie interumană D. se juridică. D. şi relaţiile juridice,
caracterizează printr-o intensitate influenţează asupra celor mai
emoţional-spirituală superioară diverse sfere ale vieţii sociale (D.
bazată pe descoperirea unei valori civil, D. constituţional, D.
maximale într-o persoană concretă. administrativ, D. procesual ş.a.). D.
Se iubeşte nu “pentru că”, ci apare odată cu apariţia statului.
“necătînd la nimic”. Rolul deosebit al
D. în purificarea morală, iniţierea la DREPTATE ŞI NEDREPTATE -
adevăratele valori întruchipate în categorii ale conştiinţei morale, de
idei, Dumnezeu ori om au fost drept şi politice. Noţiunea D.
recunoscute de diverse tradiţii caracterizează starea existentă sau
culturale: la ea a indicat Platon, inexistentă a lucrurilor ca o stare
Augustin, creştinismul în general, cuvenită care corespunde cu esenţa
sufismul, romantismul german, omului şi drepturile lui imanente. Ea
Feuerbach, Hegel, Marx. În cere o corespundere dintre rolul
creştinism D. este una din cele trei fiecărui om sau grup în practica

95
socială şi poziţia lor socială, dintre (materie). El avea părerea că în om
drepturi şi îndatoriri, muncă şi procesele fiziologice şi psihice sunt
recompensă, dintre meritele independente. Kant susţinea că
oamenilor şi recunoaşterea lor alături de conştiinţa omului există
publică, faptă şi răsplată, crimă şi “lucruri în sine” - baza obiectivă a
pedeapsă ş.a. Noţiunea D.ş.N. fenomenelor care o considera
caracterizează necorespundere în incognoscibilă. D. este contrar
aceste corelaţii. Categoriile D. ş. N. monismului (vezi) şi pluralismului
poartă un caracter concret-istoric. (vezi).
Înţelegerea D. ş. N. de către oameni
se bazează pe o reflectare instinctiv- DUALITATE UNDĂ-CORPUSCUL -
spontană a legilor obiective ale capacitatea microobiectelor de a
istoriei. poseda însuşiri ondulatorii şi
corpusculare opuse, descrisă de
DREPTUL NATURAL - teorie despre mecanica cuantică. Această D. u.-c.
dreptul indisolubil legat de natura exprimă unitatea lumii, legătura
omului, care poartă un caracter reciprocă dintre macrolume şi
abstract, ideal, veşnic, ce nu are nici microlume şi a fost argumentată
o legătură cu statul, cu relaţiile teoretic în ecuaţiile lui de Broglie.
social-economice concrete. D. n. a Principiul complementarităţii,
apărut încă în antichitate în recunoscînd caracterul obiectiv al
concepţiile sofiştilor, a lui Socrate, însuşirilor undă-corpuscul, subliniază
Platon, Aristotel ş.a., apoi şi-a găsit raportul de complementaritate, care
dezvoltarea în evul mediu în se stabileşte între ele în limitele
învăţătura lui Toma d'Aquino ş.a., microobiectului cărora îi aparţin.
care o interpretau ca o manifestare a
raţiunii divine. Dar ce-a mai largă DÜHRING EUGEN (1833-1921) -
răspîndire teoria D. n. a obţinut-o în filosof, economist, politolog şi jurist
sec. XVII-XVIII, (Groţius, Spinoza, german. Concepţia filosofică a lui D.
Locke, Montesquieu, Hobbes, s-a dovedit a fi o îmbinare al
Holbach, Russo, Kant). În sec. XIX materialismului metafizic cu
teoria D. n. a fost criticată în operele elemente de pozitivism şi
lui Bentham, Comte ş.a. kantianism. Filosofia era definită de
D. ca o învăţătura apriorică despre
DUALISM (lat. duo - doi, dualis - adevărurile veşnice, adevăruri în
dublu) - doctrină filosofică conform ultimă instanţă. După D. lumea are
căreia materialul şi spiritualul sunt început, dar nu va avea sfîrşit. Iniţial
două începuturi ori principii egale şi ea s-a aflat în stare de repaus
deci nu pot fi reduse unul la celălalt. absolut, iar mai apoi, sub influenţa
Aceluiaşi principiu se referă unei forţe mecanice, caracteristice
corporalul şi psihicul (sufletul). materiei, a început să se mişte.
Termenul D. a fost introdus de Mişcarea nu este considerată de D.
filosoful german Ch.Wolff (1679- ca atribut al materiei, iar timpul e
1754) şi exprima recunoaşterea a privit ca ceva independent de spaţiu
două substanţe: materială şi şi materie. În sociologie D. propaga
spirituală. Descartes cu toate că nu a concepţia, conform căreia, cauza
folosit acest termen, diviza existenţa principală a inegalităţii sociale era
în substanţă cugetătoare (spirit) şi socotită violenţa, interpretată în
substanţă ce dispune de întindere mod abstract, ruptă de structura

96
economică a societăţii, inegalitatea Oxford şi Paris. La 23 ani devine
socială, exploatare. profesor de teologie la Oxford şi
Op.pr.: ”Curs de filosofie”; Paris, iar în 1305 - doctor. A fost un
“Istoria critică a economiei naţionale ilustru pedagog şi savant fecund. Şi-
şi socialismului” ş.a. a făcut o slavă drept unul din cei mai
de seamă filosofi ai Evului Mediu.
DUMNEZEU (gr. Theos, Theotes; lat. Interesele sale se refereau la cele
Deus, Dominus Deus - fiinţă supremă, mai subtile probleme ale filosofiei
existenţa divină personală) - numele medievale, deaceea l-a şi numit
impropriu dat fiinţei supreme, Biserica “doctor subtilis” (subtil,
spirituală, personală şi eternă, care pătrunzător). Prin critica ce a făcuto
are plenitudinea perfecţiunilor şi nu tomismului a pregătit dezvoltarea
este condiţionat de nimeni şi de scolasticii. În concepţiile filosofice a
nimic din afara Lui. Conform teologiei fost un gînditor criticist, supunînd
clasice, D. nu poate fi definit şi nici analizei critice postulatele lui
cunoscut în fiinţa şi dumnezeirea Sa Albertus Magnus şi Toma d'Aquino.
decît numai prin lucrările şi Totodată e reprezentantul
manifestările Lui în lume, pe care o individualismului metafizic
creează, o guvernează şi îi poartă de (ontologic). Spre deosebire de
grijă. Numele de D. este tradus în tomism căuta să despartă filosofia
majoritatea limbilor naţionale. de teologie, vizînd în filosofie nu
Principalele religii monoteiste clasice sarcina cugetărilor despre lume, dar
ale lumii - creştinismul, iudaismul, cercetarea concepţiilor altora,
islamul şi budismul, au atributele lor cercetarea modalităţilor de reflecţii
proprii ce caracterizează persoana (cugetări) despre lume. El
divină. În aceste religii D. are numele reprezenta filosofiei subiectul
respectiv de: Sfîntă Treime - adică D. cercetărilor cărora era însuşi
monoteist în trei ipostaze: formele, metodele şi posibilităţile
Dumnezeu-Tatăl, Dumnezeu-Fiul şi gîndirii. A comutat atenţia de la
Dumnezeu-Sfîntul Duh (în conţinutul învăţăturii scolastice la
creştinism); Iahve cu variante ca metoda filosofică. Admitea
Iehova, Adonai, Elohim (în iudaism); dependenţa raţiunii de voinţă.
Allah (în islamism); Buddha (în Dumnezeu, în interpretarea lui, este
budism). Concepţia despre D. ca libertatea absolută. Era nominalist. A
despre ceva personal şi supranatural introdus unele noţiuni şi teze noi în
este indiciul teismului. Contrar logică.
acestuia este panteismul care se Op. pr.: “Opere Pariziene”;
manifestă ca o forţă impersonală “Ordinatio” (“Opera de la Oxford”);
caracteristică naturii ce este chiar “Tractatus de Primo Principio” ş.a.
identică cu ea. În deism divinitatea
este cauza tuturor lucrurilor, DURKHEIM EMILE (1858-1917) -
creatorul lumii, iar apoi lumea se sociolog francez, reprezentantul
dezvoltă după legile ei proprii. Ştiinţa pozitivismului, întemeietorul şcolii
despre divinitate este teologia. sociologice franceze. D. a acordat o
mare atenţie locului sociologiei
DUNS SCOTUS, IOAN (1266-1308) - printre celelalte ştiinţe despre om,
filosof şi teolog scolastic medieval de afirmînd ca ea studiază faptele
origine scoţiană. Intrînd în monahism sociale, existente în afara individului,
în ordinul franciscan, a studiat la care servesc ca forţe de

97
constrîngere pentru el. În filosofice concepţii, aprecieri, idei,
cunoaşterea fenomenelor sociale D. principii ş.a., care pot fi deseori
cerea să fie aplicate metode contradictorii. E. este o selecţionare
obiective şi să se studieze procesele a principiilor filosofice din diferite
sociale propriu zis, dar nu sisteme, ţinînd seamă de
reprezentările despre ele. Interpreta convingerea subiectivă. Termenul a
societatea ca un proces de fost introdus în sec. II de către
complicare, de apariţie a formelor Potamon din Alexandria. Încă în
sociale complexe în rezultatul antichitate concepte de natură
combinării celor mai simple. Încerca eclectică au fost sesizate de Socrate
să explice viaţa socială apelînd la şi Aristotel. E. se manifestă la autorii
formele ei elementare. A folosit sau sistemele care nu depun eforturi
analiza structural-funcţională asupra de armonizare a elementelor
societăţii, reprezentînd-o ca un eterogene, dar poate constitui şi
întreg, alcătuit din părţi baza unui sincretism creator.
interdependente şi, concomitent, ca Reprezentanţi: Cicero, filosofia
o realitate specifică. alexandrină, filosofii germani din
Op. pr.: “Despre diviziunea sec. XVIII Ch.Wolff şi M.Medessohn,
muncii sociale”; “Despre sinucidere”; filosoful francez din sec. 19
“Regulile metodei sociologice”; V.Cousin, E.Dühring, teozofia etc.
“Formele elementare ale vieţii
religioase”. ECOLOGIE (gr. oikos - casă, loc,
locuinţă, sălaş, gospodărie şi logos -
noţiune, cuvînt, ştiinţă) - ramură a
E biologiei care studiază legităţile
relaţiilor reciproce dintre
organismele vii şi mediul lor de trai
ECHIVALENŢĂ (lat. aequivalens - de ca ansamblu de condiţii de
aceeaşi valoare, de aceeaşi existenţă. Termenul E. a fost pus în
însemnătate) - în logică se foloseşte circuit de către E.Hekkel în anul
în două sensuri: 1) Ca operaţie logică 1866. Ca consecinţă a evoluţiei
care constă în folosirea în concluziile îndelungate în natura vie s-a format
logice şi în limba vorbită a legăturilor. un sistem dinamic echilibrat -
E. se exprimă prin implicaţie şi biosfera. E. modernă studiază şi alte
conjuncţie. 2) Ca relaţie dintre două niveluri de organizare a lumii
enunţuri (judecăţi, propoziţii, organice ca populaţiile, biocenozele,
propuneri, formule) care exprimă biogeocenozele, care sunt părţile
faptul, că ele au aceeaşi valoare de componente ale biosferei. Noţiunea
veridicitate. În sensul larg al de E. se întrebuinţează de asemenea
cuvîntului termenul E. desenează pentru desemnarea ştiinţei despre
toate relaţiile de tipul celor de interacţiunea dintre societate şi
egalitate, cu alte cuvinte, a relaţiilor natură, denumită E. socială.
cu proprietăţi de reflexibilitate,
simetrie şi tranzitivitate. ECOLOGIE SOCIALĂ - domeniu al
ştiinţei, care studiază multiplele
ECLECTISM (gr. eklego - aleg) - relaţii dintre societate şi natură,
practică sau principiu de a alcătui o acţiunea directă şi tangenţială a
viziune, concepţie sau teorie activităţii de producţie a oamenilor
împrumutînd din diferite surse asupra componenţei şi însuşirilor

98
mediului înconjurător. E.S. ţine cont de gestiune economică, adică spre economia ce
factorii antropogeni, mai ales a se încheie organic în biosfera Pămîntului şi
configuraţiei geografice urbanizate şi care respectă toate legităţile naturale a acestui
a altor factori ecologici asupra sistem sinergetic. În economia biosferică
sănătăţii fizice şi psihice a omului, mecanismele de piaţă se vor păstra în acea
asupra genofondului populaţiilor măsură în care economia de piaţă va asimila
umane ş.a. Ea cercetează mediul valorile informaţionale şi le va ajuta se devină
natural ca un sistem complex, prioritare în raport cu cele materialo-
elementele structurale ale căruia se substanţiale. Dacă în locul profitului prioritare
află într-un echilibru dinamic. E. s. vor deveni acumularea de noi cunoştinţe,
uneşte mediul înconjurător şi informaţii, apoi forţele peţii vor juca un rol
activitatea omului într-un sistem unic pozitiv şi se vor păstra în viitoarea societate
“natură - societate”, descoperă informaţională. Astfel viitoarea infosferă,
acţiunea omului asupra echilibrului drept primă treaptă a noosferei, va realiza şi
ecosistemelor naturale, pune imperativele ecologice, fiindcă se va forma
problema administrării şi raţionalizării economia biosferică (de protejare a naturii),
relaţiilor reciproce dintre om şi avînd un caracter noosferic raţional.
natură. Toate aceste probleme s-au
acutizat considerabil la etapa actuală ECOSISTEM (din gr. oikos şi
în legătură cu RTŞ, care pe lîngă systema - toţi compuşii) - sistem
acţiunile sale progresive asupra ecologic unitar format din
dezvoltării societăţii a contribuit la interacţiunea totalităţii organismelor
regresul esenţial al naturii. (biocenoză) şi condiţiilor mediului
Transformarea problemei ecologice dintr-un anumit teritoriu (biotop) ce
într-o problemă globală necesită se caracterizează prin structuri
conştientizarea pericolului, legat cu trofice şi circuit de substanţe. E. este
nerezolvarea ei. Dezvoltarea E. s. a o unitate funcţională a biosferei.
contribuit la apariţia noilor valori
umane cum sunt: păstrarea EGALITATE - în logică categoria,
ecosistemelor, atitudinea faţă de care reflectă relaţia substituirii
Pămînt ca faţă de o ecosistemă reciproce a lucrurilor, datorită cărui
unică, atitudinea grijulie faţă de tot fapt ele se socot egale. O asemenea
ce e viu ş.a. A facilitat apariţia înţelegere a egalităţii a fost
bioeticii. formulată de Leibniz. E. presupune
prezenţa relaţiilor de reflexivitate
ECONOMIE BIOSFERICO- (fiecare obiect e egal cu sine însuşi),
NOOSFERICĂ – o nouă paradigmă a de simetrie (dacă a=b, atunci b=a)
activităţii economice contemporane. În şi de tranzitivitate (dacă a=b, iar
condiţiile actuale economia de piaţă neglijează b=c, apoi a=c). E. totdeauna e
posibilităţile biosferii. Scopul ei prioritar relativă.
dintotdeauna a fost obţinerea profitului şi
superconsumului. Omenirea s-a ciocnit cu EGO (EU) – noţiune psihanalitică, formulată
contradicţiile dintre cerinţele crescînde ale de S. Freud pentru desemnarea componentei
oamenilor şi imposibilitatea biosferei să le conştiente a personalităţii, alături de ID (EUL-
satisfacă. În ultimul timp s-a dovedit că ambigen) şi SUPER-EGO (Supra-EUL). E.
relaţiile de piaţă sunt incompatibile cu cerinţele este totalitatea de sentimente şi idei care
ecologice. Deoarece paradigma noosferică de prezintă personalitatea ca atare. El ocupă
supravieţuire a omenirii impune tranziţia spre poziţia intermediară între cerinţele fiziologice
un nou model economic distinct de cel de piaţă, şi necesităţile morale şi sociale (cenzura). E.
şi anume spre tipul biosferico-noosferic de contribuie la echilibrarea, optimizarea

99
satisfacerii tendinţelor instinctive şi respectarea discuţie ştiinţifică, care pledează în
normelor realităţii sociale. Anna Freud folosul recunoaşterii valorii
formulează psihologia Eului (Ego psychology). pluralismului de idei, păreri, moduri
de înţelegere.
EGOISM (lat ego - eu) - principiu
moral conform căruia, omul în ELEAŢI - şcoală filosofică din Grecia
comportarea sa se conduce numai de antică (sec.VI-V î.e.n.), apărută în
propriile sale interese fără a lua în sudul Italiei în oraşul Eleea. Se
consideraţie interesele altor oameni presupune că doctrina filosofică a
şi a societăţii în întregime. E. e o eleaţilor s-a format sub influenţa
manifestare a individualismului şi e ideilor lui Xenophanes (Xenofan) din
caracteristic pentru societatea bazată Colofon, care la bătrîneţe se
pe proprietatea privată. E. e contrar instalează cu traiul în oraşul Eleea.
altruismului. Alţi reprezentanţi: Parmenides,
Zenon din Eleea şi Melissos din
EGOISMUL RAŢIONAL - doctrina în etică insula Samos. Eleaţii primii au
formulată de iluminiştii francezi din sec. XVIII încercat să înţeleagă lumea multiplă
şi revoluţionarii democraţi ruşi din sec. XIX. a lucrurilor ca o integritate,
Această concepţie reiese din recunoaşterea introducînd noţiunile cele mai
determinării sociale a comportamentului generale de existenţă, mişcare.
omului. Morala presupune în primul rînd Conform lui Parmenides existenţa
interesele personale, iar dacă oamenii se este unică, singulară, absolut
conduc numai de interesele personale, atunci constantă. Ea poate fi cunoscută
anarhia acestor interese duce la slăbirea statului numai cu raţiunea, existenţa şi
şi pierirea lui. Omul este înconjurat de alţi gîndirea sunt identice. Prin urmare,
oameni, care tot vor să fie fericiţi, pentru a există numai aceea ce este invizibil,
realiza fericirea sa el trebuie să fie susţinut de imperceptibil. Lumea vizibilă nu
alţii. Interesul înţeles corect duce la altruism. există. Concluzia făcută de
E. r. este înţelegerea corectă a interesului Parmenides: “existenţa este,
personal şi corelaţia lui cu interesele altor inexistenţă nu-i”. Astfel, contrar
persoane, combinaţia optimală a intereselor teoriei filosofilor din Milet şi a lui
personale şi obşteşti. Heraclit din Efes despre baza
primară schimbătoare a lucrurilor,
EINSTEIN ALBERT (1879-1955) - eleaţii au formulat doctrina despre
savant umanist, autorul teoriei esenţa neschimbată a existenţei
relativităţii, cercetător în domeniul adevărate şi despre caracterul
mecanicii statice şi a teoriei cuantice. iluzoriu al tuturor schimbărilor şi
În procesul de creare a teoriei deosebirilor evidente. În aporiile sale
relativităţii E. se află sub influenţa Zenon a încercat să argumenteze că
filosofiei lui Mach. Mai tîrziu a criticat existenţa este unică şi imobilă,
machismul fără al nega complet. În multiplicitatea şi mişcarea nu pot fi
perioada discuţiei cu privire la concepute fără contradicţii şi de
interpretarea mecanicii cuantice E. aceea ele nu-s esenţa existenţei.
apelează la concepţiile filosofice ale Argumentele eleaţilor împotriva
lui I.Kant, iar spre sfîrşitul vieţii sale, dialecticii au jucat un rol important
sub influenţa lui B.Spinoza, devine în dezvoltarea dialecticii antice.
adeptul panteismului. Discuţia dintre Concepţiile filosofice ale eleaţilor au
E. şi N.Bohr pe problemele contribuit la formarea filosofiei lui
interpretării mecanicii cuantice este Democrit, Platon şi Aristotel.
apreciată ca cea mai importanţă

100
două părţi: 1) elita - o minoritate
ELEMENT (lat. elementum - stihie, superioară, privilegiată, care
substanţă iniţială) – parte componentă a efectuează funcţiile administrative şi
unei totalităţi, substanţă primordială. de creaţie în domeniul ştiinţei şi
Conţinutul noţiunii E. poartă un culturii şi 2) majoritatea, masele de
caracter concret istoric şi s-a oameni, incapabile să exercite vre-o
schimbat în procesul dezvoltării influenţă asupra dezvoltării sociale.
cunoştinţelor despre lume. Din Asemenea idei au exprimat Platon,
timpurile străvechi savanţii tindeau Nietzsche dar ca teorie a elitei a fost
să descopere substanţa primară, formulată în sec. XX de Pareto,
iniţială, cele mai simple, indivizibile Mosca ş.a. Se cunosc mai multe
părticele, care stau la baza lumii. teorii ale E.
Astfel o mare parte a filosofilor din
India, China şi Grecia antică EMANAŢIE (din lat. emanatio -
identificau E. cu stihiile iniţiale (apa, scurgere, răspîndire) - noţiune
aerul, pămîntul, lemnul, metalul ş.a.) filosofică elaborată în cadrul
iar mai tîrziu Democrit, Epicur ca E. al neoplatonismului ce marchează
lumii, drept cea mai mică trecerea de la treapta ontologică
“cărămijoară” indivizibilă a superioară şi perfectă a universului
Universului considerau atomul. la trepte mai inferioare (vezi:
Revoluţia în ştiinţele naturii la hotarul neoplatonismul), de la superiorul
secolelor XIX-XX a demonstrat mai general, la inferiorul mai restrîns
inconsistenţa teoriei despre decît generalul. Contrar teoriei
omogenitatea atomului şi a lansat creştine a creaţiei, doctrina
ideea profetică despre neoplatonicilor despre Dumnezeu
inepuizabilitatea şi infinitatea constă în aceea că lumea ea fiinţă
structurală a lumii şi, prin urmare, din el prin emanaţie - eflux, aşa cum
despre imposibilitatea cunoaşterii razele din soare, nu prin creaţie.
absolute a celor mai simple E. La Ordinea emanaţiei reprezintă o
etapa contemporană prin E. în ştiinţă descreştere de la perfect la mai
se desemnează componentul relativ puţin perfect. Cu toate acestea ideea
indivizibil al sistemului, care E. a fost percepută de teologia
păstrează însuşirile lui, de ex. E. creştină, a influenţat misticismul
organismului viu este celula. german (I.Eckhart), concepţiile
Indivizibilitatea este însuşire relativă, panteiste ale lui I.S.Eriugena ş.a.
deoarece ceea ce e indivizibil într-un
sistem, devine divizibil în alt sistem. EMBRIONULUI UMAN PROBLEMA –
E. se află într-o corelaţie dialectică cu subiect al bioeticii. Embrionul este produsul
noţiunea de structură, care este concepţiei în primele trei luni de existenţă.
modul de organizare a elementelor Este el oare om, individualitate ori nu? Unii
sistemului. savanţi socot că embrionul este om şi merită o
atitudine omenească, alţii - dimpotrivă. Cum
ELITĂ (fr. elite - cel mai bun) - că embrionul nu-i om şi cu el se poate proceda
noţiune din sociologia occidentală, neomeneşte. Cînd şi în ce moment al
care desemnează cea mai aleasă dezvoltării gestaţiei embrionul devine om cu
parte a societăţii. Teoria elitei este o toate drepturile omeneşti? În momentul
concepţie referitor la structura fecundării? În prima, a doua sau a treia
socială a societăţii, conform căreia perioadă a gestaţiei? În momentul naşterii?
societatea se divizează inevitabil în Este oare unul şi acelaşi lucru omul şi
embrionul uman? Toate acestea sunt nu

101
probleme medicale, ci morale – despre statutul realitate, iar natura este simbolul
moral al fătului uman. Majoritatea savanţilor spiritului. Principiul suprem al
consideră că embrionul este individ uman. Din existenţei este considerat “supra -
momentul fecundării are toate caracteristicile spiritul” (Dumnezeu) pe cînd sufletul
umane: esenţă specifică biologică cu programa uman nu e altceva decît inelul de
sa de dezvoltare, dinamism intern determinat şi legătură dintre “supra - suflet” şi
ghidat de genom, orientat la dezvoltarea natură. Prin urmare natura este
treptată pînă la formarea omului matur, există însufleţită, e pătrunsă de “supra -
ca organism sinestătător, ca unitate biologică, suflet” (panteism şi panpsihism).
este independent şi singur îşi menţine Rolul hotărîtor în cunoaştere E. îl
funcţionarea structurilor vitale, gametele din acordă intuiţiei, care contribuie la
care el se formează demonstrează apartenenţa pătrunderea nemijlocită în esenţa
lui la specia umană. Embrionul manifestă o lucrurilor. Idealul vital al lui E. constă
dezvoltare autonomă, ce se caracterizează prin în a trăi o viaţă simplă şi înţeleaptă
autoghidare şi autocontrolare. Toate acestea în unitate cu natura, iar idealul etico-
dovedesc, că embrionul uman are toate social - concepţia utopică despre
calităţile personalităţii umane, aceea cum va fi libertatea şi egalitatea socială a
omul matur este de acum pus în embrion şi personalităţii, este determinat de
gata pentru realizare. Însă numai pe baza perfecţionarea morală a
datelor biologice noi nu putem afirma că personalităţii.
embrionul este personalitate umană. Op.pr.: “Natura”; “Experienţa”;
Personalitatea umană este un fenomen “Reprezentanţi ai omenirii”.
existenţial şi există începînd de la nivelul
embrional. Există păreri care pun sub semnul EMOTIVISM (fr. emotion, lat.
întrebării caracterul uman al embrionului în emoveo - a excita, a frămînta) -
primele zile de dezvoltare. Ca argument se concepţie etică a pozitivismului logic
foloseşte faptul, că pînă la opt săptămîni de (o variantă a neopozitivismului).
dezvoltare embrionul n-are expresia omului şi Reprezentanţii principali ai eticii
de aceia nu poate fi considerat om. El va fi om emotiviste sunt: A.J.Ayer, R.Carnap,
atunci cînd va avea forma corporalităţii umane, H.Reichenbach, M.Schlick,
dar pînă cînd este numai om potenţial. Dar Ch.L.Stevenson şi a. Reieşind din
embrionul nu-i un om potenţial, ci un om
faptul, că raţionamentele şi noţiunile
actual şi real. Altă părere – că embrionul este
morale nu pot fi verificate în
fiinţă umană de la zămislire, dar devine
experiment, adepţii pozitivismului
personalitate în procesul dezvoltării ulterioare.
logic le-au declarat nici adevărate,
Conform acestei păreri personalitatea este acea
nici false, ci pur şi simplu lipsite de
fiinţă care are conştiinţă, capabilă de activitate
sens. De aceea E. susţine că
psihologică şi gîndire. Dar fiindcă embrionul n-
normele, perceptele şi judecăţile
are aşa capacităţi, deci el nu poate fi considerat
morale servesc doar la exprimarea
personalitate. Cu aceasta nu putem fi de acord,
stărilor afective, emoţionale.
deoarece dezvoltarea duce nu la schimbarea
naturii embrionului, ci la manifestarea acelor
capacităţi cu care el a fost dotat de la început. EMPEDOCLES din Agrigent (în
Cei care neagă natura umană a embrionului insula Sicilia) (490-430 î.e.n.) - filosof
acceptă practica avortivă. grec, om politic, medic, orator,
discipolul lui Pitagora. El susţinea, că
EMERSON RALPH WALDO - (1803- întreaga diversitate a lucrurilor
1882) - filosof american, poate fi redusă la patru “rădăcini”:
întemeietorul şcolii transcendentale, pămîntul, aerul, apa, focul.
poet şi eseist. După E. spiritul e unica Asocierea şi disocierea elementelor

102
E. explică prin acţiunea a două forţe apriorice” (noţiuni raţionale), care
antagoniste: “dragostea” şi “ura”, cum că ar fi fost introduse ilegal în
“discordia”. A acordat o mare experienţă. Astfel, Mach face
influenţă asupra lui Platon, Aristotel, concluzia, că toate cunoştinţele
Epicur ş.a. Un mare interes pentru filosofice trebuie să se bazeze pe
aceşti filosofi a prezentat şi teoria experienţă, iar în experienţă omul
senzaţiilor a lui E., conform căreia de are de a face cu propriile sale
la obiectul perceput se despart nişte senzaţii. Prin urmare, făcînd o
fluide materiale, care pătrund în analiză procesului cunoaşterii, E. n-
“porii” organelor de simt. Prin au putut evita problema raportului
această teorie E. explică şi procesele dintre conştiinţă şi materie,
fizice, şi cele fiziologice. Importantă reprezentare şi lucru, dar o rezolva
este concepţia cosmogonică a lui E. de pe poziţiile idealismului subiectiv,
despre cele 4 faze de dezvoltare a mascat în noţiuni “ştiinţifice”. Esenţa
Universului, ipoteza despre evoluţia E. (machismului) şi-a găsit expresia
fiinţelor vii în urma selecţiei naturale, “în teoria elementelor lumii”,
explicarea de către el a eclipsei lunii formulată de Mach, şi “teoria
prin trecerea ei între pămînt şi soare, coordonării principiale” a lui
presupunerea despre viteza colosală Avenarius. Filosofia E. îşi trage
a luminii ş.a. rădăcinile teoretice din sistemele
Op.pr.: “Despre natură”; filosofice ale lui Berkeley, Hume şi
“Purificările”. Kant şi a fost nemijlocit legată de
criză în fizică la răscrucea sec. XIX-
EMPIRIOCRITICISM (grec. empeiria XX, fiind o variantă a idealismului
- experienţă şi kritike - arta de a fizic.
examina, de a judeca) - filosofia
“experienţei critice” sau machism, EMPIRISM (gr. empeiria -
curent în filosofia occidentală de la experienţă) - doctrină în filosofie cu
finele sec. XIX - începutul sec. XX, referire la domeniul cunoaşterii ce
varietate a pozitivismului (“al doilea afirmă că experienţa senzorială este
pozitivism”). Fondatorii E. au fost unica sau principala sursă a
Avenarius şi Mach care pretindeau să cunoaşterii. Toate cunoştinţele se
elaboreze o nouă filosofie, numită de bazează pe experienţă sau se
ei “filosofie a ştiinţelor naturale din dobîndesc prin intermediul
sec. XX”. Această filosofie trebuia să experienţei. Conţinutul cunoştinţelor
fie neutră, să evite rezolvarea se reduc direct la experienţă ori este
problemei raportului dintre gîndire şi o descriere a acestei experienţe. În
existenţă, subiect şi obiect şi să dependenţă de faptul ce conţinut se
depăşească opoziţia dintre introduce în noţiunea de experienţă
materialism şi idealism. Ea trebuia să se distinge E. materialist şi idealist.
se bazeze pe natura firească a E. materialist reprezentant de
lucrurilor, pe experienţă. Însă, F.Bacon, Th.Hobbes, I.Locke,
reieşind din principiul “economiei materialismul francez din sec. XVIII
gîndirii”, considerat de Mach ca consideră că sursa experienţei
principiu fundamental al cunoaşterii, senzoriale este lumea exterioară,
adepţii E. “curăţă” experienţa lui care există obiectiv. E. idealist în
Im.Kant de “lucrul în sine”, adică de persoana lui G.Berkeley, D.Hume,
materie, cauzalitate, necesitate, E.Mach, R.Avenarius şi E. logic
considerîndu-le nişte “ apercepţii reduce experienţa la totalitatea

103
senzaţiilor sau reprezentărilor, negînd în cazul dat e vorba de “Enciclopedie
faptul că la baza experienţei se află sau Dicţionarul sistematic al
lumea obiectivă. E. este aproape de ştiinţelor, artelor şi meseriilor” - este
senzualism şi opus raţionalismului. o traducere din engleză a
Contradicţia dintre E. şi raţionalism “Encyclopaedia” lui Chambers
rezidă în faptul că E. deduce încredinţată în 1745 lui Diderot, care
caracterul general şi necesar al fiind ajutat de d'Alembert a făcut
cunoştinţelor nu din minte, ci din numeroase şi originale intervenţii
experienţă. E. subevalua rolul redacţionale şi completări. A fost
abstracţiilor ştiinţifice, negînd publicată între anii 1751 şi 1780
independenţa relativă a gîndirii. constituind în total 35 volume.
Diderot a fost animatorul şi
EMPIRISM LOGIC - continuare promotorul acestei opere. Au
directă a pozitivismului logic ca colaborat la alcătuire peste 150 de
curent al neopozitivismului de la savanţi, filosofi, specialişti în diferite
finele dec. 3- începutul dec. 4 al sec. domenii. Scriind articole originale un
XX-lea. Reprezentanţii de vază: aport colosal au adus Voltaire,
Carnap, Reichenbach, Frank ş.a. au Montesquieu, Rousseau, Helvetius,
păstrat ideile principale ale Condillac, Yvon, Holbach,
pozitivismului logic, apărut pe baza Marmontel, Dumarsais, Turgot. E. a
cercului vienez despre reducerea fost scrisă în spiritul raţiunii lui
filosofiei la analiza logică a limbii. Dar Descartes. În conţinut domină
pe lîngă analiza ei sintactică se spiritul liber, critic şi analitic ce
adaugă şi analiza semantică. Ca şi pornea împotriva moravurilor
pozitivismul logic, E.l. recunoaşte timpului, deschizînd calea spre
imposibilitatea argumentării teoretice dezvoltarea liberă a ştiinţelor şi
a existenţei realităţii obiective. În progres social. Tradiţional
calitate de limbă de bază a colaboratorii (alcătuitorii şi autorii) s-
observărilor, E. l. propune aşa numita au numit Enciclopedişti (vezi).
limbă reală, care să exprime nu
trăirile personale ale subiectului, ci ENCICLOPEDIŞTI - autorii
fenomenele fizice percepute “Enciclopediei sau Dicţionarului
senzorial. Verificarea strictă a fiecărei sistematic al ştiinţelor, artelor şi
afirmaţii ştiinţifice se înlocuieşte prin meseriilor” (1751-1780) redactată
confirmarea parţială şi indirectă. Ei de Diderot şi D'Alembert, avînd ca
înlătură, de asemenea, principiul autori pe Voltaire, Condilliac,
reducerii cunoştinţelor ştiinţifice la Helvetius, Holbach, Montesquieu,
datele empirice, substituindu-l cu Russo, Turgot, Bouffon ş.a. De
principiul posibilităţii interpretării asemenea au participat la apariţia
empirice a sistemelor teoretice. “Enciclopediei” (vezi) savanţi,
Noţiunile ştiinţifice sunt înţelese nu scriitori, ingineri, etc. E. au acordat o
ca reflectări ale însuşirilor comune influenţă mare în pregătirea
necesare, esenţiale şi profunde ale ideologică a Marii revoluţii franceze
realităţii obiective, dar ca nişte forme de la finele sec. XVIII, au contribuit la
comode şi raţionale de organizare a progresul social şi ştiinţific.
faptelor experimentale.
ENERGETISM - variantă a idealismului
ENCICLOPEDIE - în sens direct fizic la răscrucea sec. XIX-XX. Întemeietorul
înseamnă ştiinţă atotcuprinzătoare; E. a fost chimistul şi filosoful german

104
W.Ostwald. E. este o concepţie filosofică, care scrise împreună cu Marx şi în cele
interpretează lumea ca o manifestare a energiei, proprii E. a dezvoltat ideile
că energia este fundamentul şi substanţa lumii, materialismului dialectic şi istoric. El
materia se substituie cu noţiunea de energie. formulează problema fundamentală
Aşa concluzie se făcea din cauza ruperii a filosofiei, argumentează unitatea
mişcării de substratul său material, în inseparabilă dintre materie, mişcare,
recunoaşterea existenţei mişcării pure, a spaţiu şi timp, vorbeşte despre
mişcării fără materie. E. este o manifestare a inepuizabilitatea formelor materiei.
crizei în fizică la sfîrşitul sec. XIX-lea şi Interpretează viaţa ca formă superioară
începutul sec. XX. Toate formele existenţei - de mişcare a materiei, apărută în
natura, societatea şi gîndirea umană, E. le rezultatul evoluţiei naturii
reducea la energie. Mai tîrziu ideile E. au fost neorganice. Pe baza specificităţii
reluate odată cu descoperirea legii legăturii formelor obiective de mişcare a
reciproce dintre masă şi energie, care e materiei a elaborat clasificarea
interpretată de adepţii E. drept o posibilitate de ştiinţelor, remarcînd necesitatea
transformare a materiei în energie şi invers. Ca alianţei dintre filosofie şi ştiinţele
argumente erau aduse descoperirea defectului concrete. E. a acordat o atenţie
de masă şi a fenomenului anihilării materiei deosebită problemelor teoriei
(transformarea perechilor de particule în cuante cunoaşterii şi criticii agnosticismului,
de lumină).În etică E. este o doctrină a contribuit la dezvoltarea unor
morală a lui Friedrich Paulsen (1846- probleme a logicii dialectice. Aduce un
1908), filosof neokantian german. El aport considerabil referitor la problemele
susţine că bunul suprem este însăşi dezvoltării societăţii şi înţelegerea
activitatea vitală, dezvoltarea şi materialistă a istoriei.
realizarea desăvîrşită a tuturor Op.pr.: “Situaţia clasei
virtuţilor şi bunelor aspiraţii. muncitoare în Anglia”; “Anti-
Dühring”; “Dialectica naturii”;
ENESIDEMOS DIN CNOS (sec. 1 “Originea familiei, a proprietăţii
î.e.n.) – filosof sceptic din Grecia private şi a statului”; “Ludwig
antică, adeptul lui Pyrrhon. În Feuierbach şi sfîrşitul filosofiei
lucrarea “Discursurile lui Pyrrhon” E. clasice germane”.
a formulat zece teze-tropuri în care
autorul argumentează imposibilitatea ENTELEHIE (gr. enteleheia – a avea
cunoaşterii adevărate atît cu ajutorul scop) - categorie filosofică introdusă
organelor de simţ, cît şi prin de Aristotel pentru a desemna
intermediul gîndirii. scopul care stă la baza materiei şi
Op.pr.: “Discursurile lui determină procesul dezvoltării ei. E.
Pyrrhon”. la Aristotel e strîns legată cu
noţiunea de formă ca element activ,
ENGELS FRIEDRICH (1820-1895) - care contribuie la transformarea
filosof şi teoretician socialist german, materiei pasive, amorfe în lucrurile
conducător şi învăţător al maselor reale, a posibilităţii în realitate. După
proletare, care împreună cu Marx au Aristotel sufletul este E. corpului
creat învăţătura marxistă, constituită fiindcă el este începutul activ şi-i dă
din filosofia materialismului dialectic viaţă corpului. În scolastică (Toma
şi istoric, teoria comunismului d'Aquino) E. coincide cu noţiunea de
ştiinţific şi economia politică. La act, la Leibniz cu monadele, iar în
Universitatea din Berlin a făcut vitalism E. înseamnă o “forţă vitală”
cunoştinţă cu concepţiile filosofice
ale lui Hegel şi Feuerbach. În operele,

105
mistică, ideală, care constituie izvorul monstruoase, care pot inunda şi dezechilibra
şi temelia vieţii. viaţa socială, pot provoca degradarea
poporului. Ea poate declanşa o catastrofă
ENTITATE - noţiune filosofică ce redă ecologică, spirituală globală, dacă societatea
fiinţa, esenţa unui lucru, ce este el n-o să depună eforturi de a o limita.
(lucrul, obiectul) ca atare, spre Fenomenele E.s. (deformările, dezordinea,
deosebire de altele şi de stările în tendinţa spre haos) au un caracter obiectiv, se
care s-ar putea afla. Această noţiune dezvoltă de sine stătător, iar fenomenele
are o mare importanţă pentru toate antientropice (ordinea, consolidarea,
sistemele filosofice, pentru rezolvarea armonia), dimpotrivă, sunt rezultatul
problemelor din cadrul lor. Esenţa eforturilor subiective orientate spre un anumit
lucrurilor în idealismul obiectiv, spre scop. Ştiinţele filosofice şi socio-umane
exemplu, este interpretată ca ceva trebuie să întreprindă diferite investigaţii care
independent, imuabil şi absolut. Aici le-ar oferi posibilitatea de a efectua o analiză
esenţa constituie o realitate ideală profundă a principiilor şi legităţilor dezvoltării
deosebită care generează toate personalităţii şi societăţii, de a realiza o
lucrurile, obiectele şi le gestionează. dezvoltare durabilă a sociumului. Activitatea
Materialismul dialectic reiese în societăţii, inclusiv a instituţiilor şi organelor
tratarea entităţii din teoria reflectării. de resort, partidelor acestora, a diferiţilor
Idealismul subiectiv priveşte E. drept oameni se reduce, la urma urmei, la limitarea
o creaţie a subiectului proiectată sub creşterii E.s. şi scăderii ei, ceea ce se obţine
formă de obiecte. În istoria filosofiei drept rezultat al guvernării raţionale.
esenţa privită ca idee a unei
posibilităţi de existenţă fixă şi ENUNŢ - propoziţie a unui limbaj
atemporală derivă din concepţiile lui anumit, analizată în raport cu
Aristotel prin interpreţii săi medievali. aprecierea veridicităţii ei (adevărat,
fals) sau modalităţii (probabil,
ENTROPIE (din gr. en - în, interior şi posibil, imposibil, necesar ş.a.),
trope - întoarcere, transformare) - folosită în logica formală
noţiune ce caracterizează gradul de contemporană. Concomitent cu
dezordine şi nedeterminare al unui noţiunea E. se mai utilizează şi
sistem, valoarea cărui se măreşte ca noţiunile “propoziţie” şi
rezultat al unor transformări “raţionament”. Obiectul la care se
ireversibile. Noţiunea E. a fost referă E. se numeşte obiect al E.
formulată în 1865 de R.Clausius
pentru fenomenele termodinamice. E. ENUNŢURI IDENTICO-ADEVĂRATE
se foloseşte productiv în studierea - enunţuri, expresii sau formule ale
ecosistemelor şi proceselor calculelor logice care sunt adevărate
informaţionale. în orice sens al veridicităţii
variabililor acestora. Ca exemplu pot
ENTROPIE SOCIALĂ – mărime ce servi legile logicii formale. Respectiv,
caracterizează gradul de dezordine, enunţurile identico-false ori
nedeterminare, haos a unui sistem social închis. formulele sunt false în orice accepţie
Entropia şi ordinea sunt procese contrare ce a veridicităţii variabililor acestora.
permanent trec una în alta. E.s. este măsura
deformărilor, ireglementării sociale, EPICTET (circa 50-140) - filosof -
necorespunderii posibilităţilor în realizarea stoic roman. În discuţii predica
scopurilor puse. E.s. se manifestă prin diferite morala stoică. Principalul în etica lui
fenomene anomale, deformatoare, E. este învăţătura despre
independenţa internă şi libertatea

106
spirituală a omului în orice condiţii nu socială şi statală, de la griji şi diferite
s-ar afla. Libertatea spirituală primejdii, a obţine independenţă de
lăuntrică nu se obţine prin condiţiile externe.
transformarea lumii, ci prin Op. pr.: “Scrisoare către
schimbarea atitudinii omului faţă de Herodot”; “Scrisoare către
lume, deoarece nu lucrurile îl fac pe Pyphoclus”; “Scrisoare către
om fericit, ci închipuirile despre ele. Menoiceus”; “Gîndurile principale”.
De aceea omul trebuie să împartă
toate lucrurile şi faptele în cele EPICURISM – concepţie etică fondată de
dependente de el, şi cele Epicur care considera că binele suprem este
independente. Fericirea omului întru plăcerea înţeleasă ca lipsă de suferinţe, ea
totul depinde de voinţa lui. Morala poate fi numită şi hedonism. Fericirea este
ascetică a lui E. a avut o mare starea supremă a omului, starea de satisfacţie
influenţă asupra creştinismului. Pînă completă, o linişte netulburată. Filozofia este
la noi au ajuns “Cugetările lui învăţătura despre înţelepciune. Scopul
Epictet” şi alte opere scrise de filozofiei de al învăţa pe om să trăiască, să nu
F.Arrianus. se teamă de moarte. Idealul înţeleptului este
omul care poate controla pasiunile sale, care
EPICUR (341-270 î.e.n.) - filosof din este independent de lumea exterioară, care
Grecia antică, reprezentant al epocii este indiferent către slavă şi onoare.
eleniste. Învăţătura sa o împarte în
trei părţi: “fizica” - învăţătura despre EPIGENEZĂ (gr. epi - după şi
natură, “canonica” - teoria genesis - provenienţă, naştere) -
cunoaşterii şi “etica”. E. este adeptul teorie care susţine că fiinţa nouă se
învăţăturii atomiste a lui Leucip- dezvoltă din germenele celei vechi,
Democrit. El introduce ideea nu este preformată într-acela.
devierilor întîmplătoare ale atomilor Concepţia de E. întîlnim prima dată
(condiţionate de factori interni) de la încă la Aristotel cînd critică ideile
traiectoria lor legitimă, aceea ce fac preformiste ale atomiştilor şi a lui
posibilă ciocnirea lor. Sufletul omului Hippocrate. E. vitalistă aristoteliană
de asemenea este constituit din a fost argumentată în Epoca
atomi foarte fini, dispersaţi prin tot Modernă de W.Harwey care a şi
corpul. Odată cu moartea şi introdus termenul de E. în 1651. În a
descompunerea corpului se doua jumătate a sec. XVII o nouă
descompune şi sufletul. Meditînd argumentare a E. a dat-o Ch. Wolff.
asupra morţii E. afirmă, că moartea În prezent concepţiile pur E. ori
n-are nici o atitudine faţă de noi, preformiste, datorită evoluări ştiinţei
deoarece cînd noi suntem, moartea biologice şi medicale, şi-au pierdut
încă nu este, iar cînd moartea vine, importanţa.
noi nu mai suntem. Scopul filosofiei
E. îl vede în asigurarea calmităţii EPISTEMOLOGIE (gr. episteme -
sufletului, eliberării de frică în faţa cunoaştere şi logos - studiu) - parte
morţii şi a fenomenelor naturii. În a teoriei cunoaşterii care se ocupă
teoria cunoaşterii E. este senzualist. cu cunoaşterea ştiinţifică, cu
La temelia eticii lui E. stă principiul studierea principiilor, metodelor şi
desfătării, înţeles de el ca lipsă a rezultatelor ei. Cunoaşterea
suferinţelor. Cea mai bună metodă de ştiinţifică are specificul său. E.
izbăvire de suferinţe, după E., constă formulează o teorie generalizată a
în a te înlătura de la activitatea ştiinţei, bazîndu-se pe principiul
istorismului şi totodată insistînd să

107
evite extremele raţionalismului şi religios a protestelor sociale a
iraţionalismului, empirismului şi maselor populare împotriva celor
raţionalismului ş.a. O variantă a E. bogaţi, sprijiniţi de biserica catolică.
este E. genetică, formulată de În epoca modernă şi contemporană
J.Piaget, la baza căreia se găseşte E. îşi pierd importanţa lor ca forţă
principiul creşterii invariabilităţii unitară şi se transformă în secte
cunoştinţelor subiectului despre religioase.
obiect sub acţiunea condiţiilor
schimbătoare ale mediului. E. trebuie ERISTICA (gr. eristikos - arta
să evidenţieze acele relaţii şi legături discuţiei) – măiestria discuţiei practicată
dintre subiect şi obiect care se de cofişti. Aristotel a definit E. ca lupta
stabilesc în procesul cunoaşterii în discuţie cu mijloace necinsite. O
realităţii, în procesul creşterii definiţie similară o găsim şi la
cunoştinţelor. Schopenhauer, care susţine că E.
este arta discuţiei sau a scrimei
ERASMUS ROTTERDAMUS spirituale cu scop de a birui.
(pseudonimul literar al lui Gerhard Raţionamentele eristice sunt o
Gerhards) (1466/69-1536) - filosof argumentare cu scop de a convinge
umanist, scriitor, savant olandez, şi a obţine biruinţa în discuţie
unul din cei mai de vază independent de faptul are dreptate
reprezentanţi ai Renaşterii. Ca cel ce discută sau nu. E. e
reprezentant al umanismului creştin cointeresată să analizeze şi să
E. R. încerca să îmbine tradiţiile sistematizeze diverse procedee de
culturii antice cu creştinismul apărare a propriilor afirmaţii şi de
timpuriu. El recomanda să se dezminţire a afirmaţiilor străine
studieze cărţile evanghelice sub pentru a convinge pe alţi oameni în
aspect istoric şi moral. E. R. era justeţea sa, dar nu pentru a
adeptul libertăţii şi clarităţii sufletului, descoperi şi apăra adevărul obiectiv.
a instruirii, a simplităţii şi cumpătării. Raţionamentele eristice sunt înrudite
El n-a primit Reformaţia lui Luther din cu sofismele.
cauza dogmatismului ei.
ERIUGENA, JOHN SCOT (c. 810 - c.
ERESIE (gr. hairesis - doctrină 877) - filosof şi teolog de origine
religioasă deosebită) - abatere cu irlandeză (de unde şi numele -
caracter vrăjmaş sau opoziţionist de scoţianul). În anturajul spiritual
la dogmele doctrinei religioase apusean de atunci E. a fost un
oficiale. Primele E. creştine fenomen singular. Pentru el sursa
(gnosticism, montaism, creştinismul spirituală a fost gîndirea filosofico-
iudaic ş. a) au apărut încă în sec. II - teologică greacă sintetizată în
III în perioada de constituire a patristica orientală şi mai ales
creştinismului şi erau orientate Pseudo Dionisie Areopagitul, căruia
împotriva dogmelor creştine. În sec. i-a tradus operele în latină. De
IV-V s-au format arianismul, asemenea a tradus pe Maxim
nestorianismul, monofizitismul în Mărturisitorul şi Grigore de Nyssa.
opoziţie cu creştinismul ca religie de Cu toate că construcţiile sale
stat a Imperiului Roman. În evul intelectuale au fost străine epocii el
mediu, care se caracterizează prin e considerat primul părinte al
contopirea bisericii catolice cu scolasticii şi unul din întemeietorii şi
feudalii, E. deseori servea ca înveliş exponenţii radicali de seamă ai

108
realismului medieval. Concepţiile sale “Problemele teoriei cunoaşterii în operele
au o oarece afinitate panteistă. gînditorilor moldoveni”.
Diviziunea naturii, despre care
vorbeşte în opera sa principală, are EROARE - iluzie a simţurilor,
un înţeles metafizic. Diviziune cunoştinţă sau idee falsă, inexactă în
înseamnă actul, prin care Dumnezeu raport cu un fapt real sau cu o
se obiectivează, se face cunoscut, normă definitivă. În E. se fixează
producînd o serie ierarhică de fiinţe unele aspecte superficiale ale
ce stau sub el: idei, substanţe obiectelor, nişte trăsături temporare
spirituale şi fiinţe trupeşti. După E., interpretate ca absolute şi eterne.
filosofia are datoria ca adevărul, pe De acea E. nu este pur şi simplu o
care-l posedă credinţa învelit în haina iluzie. Personalitatea inclusă în
tradiţiei (biblice şi ecleziale), să-l asemenea condiţii în practica socială
descopere de sub această haină şi nu-i în stare sa perceapă critic
prin teoretizări să-l ridice la înălţimea realitatea. E. trebuie delimitată de
conştiinţei. minciună, care e o denaturare
Op. pr.: “Despre predestinare”; conştientă a adevărului şi de
“Despre diviziunea naturii”; greşelile condiţionate de acţiunile
”Comentarii la operele lui Dionisie şi incorecte ale individului.
Maxim Mătrurisitorul” ş.a.
ERORI LOGICE - greşeli
ERMURATSKI VASILE N. (1905-1984) – condiţionate de expunerea eronată a
d.h.ş.f., profesor universitar, Om emerit în gîndurilor într-un raţionament. E. l.
ştiinţă, specialist în domeniul istoriei filosofiei sunt consecinţele: 1) înţelegerii sau
şi gîndirii social-politice a Moldovei. A utilizării incorecte a judecăţilor în
absolvit facultatea de filosofie a Institutului de calitate de premise ale
cadre profesorale roşii (1936), activează ca raţionamentului corespunzător (de
pedagog, ocupă diferite posturi în organele de ex. o judecată veridică în anumite
partid a Moldovei. Din 1955 conduce sectorul condiţii e interpretată ca absolut
de filosofie, catedra de filosofie a AŞ RM. A veridică); 2) încălcării regulilor
pus temelia ştiinţei istorico-filosofice din demonstraţiei; 3) interpretării
Moldova. Primul a început studierea greşite a unei judecăţi în calitate de
concepţiilor filosofice a multor gînditori concluzie a raţionamentului, care în
moldoveni: Gr. Ureche, N. Milescu-Spătaru, realitate nu este concluzia acestui
Amfilohie Hotiniul, B.P.Haşdeu, V.Laşcu, raţionament. Se deosebesc erori
C.Stamati-Ciurea, ale savanţilor-naturalişti conştiente şi erori neintenţionate
A.Grosul-Tolstoi, M.Nerucev, I.Crasilşic, (paralogisme).
A.Bîrlădeanu ş.a. E.V. a pus începuturile
cercetărilor sociologice în Moldova, organizînd EROS (gr. eros - dorinţă puternică,
ample investigaţii în diferite localităţi. Publică iubire) - termen filosofic folosit în
un şir de monografii, broşuri, articole şi teze filosofia grecească antică. Forma
ştiinţifice. personificată a Eros-ului este Eros
Op.pr.: “Concepţiile social-politice ale sau Erot - zeul dragostei (care la
lui Dimitrie Cantemir”; ”Dimitrie Cantemir – romani, în latină este egalat cu Amur
gînditor şi om de stat”; “Istoria filosofiei” ori Cupido). În teocosmogoniile
(vol.4 – coautor); “Istoria filosofiei în URSS” mitoepice E. e o străpotenţă cosmică
(vv. 1, 2, 3, 4, 5 – coautor); “Din istoria care pune în acţiune mecanismul ce
gîndirii social-politice şi filosofice din naşte lumea (cosmosul, universul).
Moldova”; “Problemele teoriei cunoaşterii”; La Aristotel E. e forţa motrice (alături

109
de Haos ce reprezintă spaţiul şi Nea - proceselor realităţii. E. e conţinutul
promateria), un rol asemănător e în intern, totalitatea de conexiuni,
diferite teogonii şi în poemele relaţii, legi care determină însuşirile
orficilor. La Platon conceptul E. este principale ale obiectului şi tendinţele
expus mai ales în “Banchetul” şi în dezvoltării lui. F. e manifestarea
“Phaidros”. Platon numeşte E. dorul exterioară a E., forma ei exterioară
de a şti, de a cunoaşte. Precum de existenţă. E. ş. F. sunt
îndrăgostitul doreşte obiectul iubirii caracteristici obiective, universale,
sale, aşa şi sufletul însetează după care se dezvăluie în procesul
cunoaşterea ideilor. E. devine o cunoaşterii ca trepte de pătrundere
metaforă de filosofare. În filosofia lui în obiect. E. exprimă principalul,
Platon E. este iubirea frumosului baza obiectelor, cea ce se produce în
spiritual. În şcolile filosofice eleniste interiorul lor, iar F. este expresia
E. e coborît la aşa calificări cum ar fi exterioara a esenţei, formă în care
“pasiune periculoasă” (patos), obiectele se manifestă la suprafaţă.
“apatie ameninţătoare” (la stoici) ori Cunoaşterea este un proces de
“ataraxie” (la epicurişti) ce trebuiau mişcare de la F. la E. tot mai
dezrădăcinate. profundă a lucrurilor. Fără
cunoaşterea E., a legilor este
ESCATOLOGIE (din gr. eschatos - imposibilă activitatea practică a
ultimul şi logos - ştiinţă, cuvînt) - oamenilor. În medicină E. coincide
concepţie teologică despre sfîrşitul cu patogeneza, iar F. cu
(soarta finală) lumii (universului), manifestările bolii, simptoamele şi
omenirii şi destinul omului după sindroamele ei. Cunoaşterea
moarte. După conţinutul şi simptoamelor şi sindroamelor ne
diapazonul acestei concepţii ea a vorbeşte despre esenţa bolii, iar
devenit o problemă filosofică actuală cunoscînd patogeneza putem
în toate timpurile despre ţelul presupune manifestările bolii.
cosmosului şi al istoriei. În formă Sarcina principală a medicinii ca
dezvoltată escatologia este ştiinţă constă în a cunoaşte E.
caracteristică iudaismului, islamului bolilor, deoarece odată cu
şi creştinismului. În creştinism (E. înlăturarea E. dispar şi fenomenele.
particulară) se susţine învăţătura Dar în cazurile cînd E. bolii nu e
despre evenimente legate de sfîrşitul cunoscută se efectuează tratament
vieţii omului pe pămînt şi de simptomatic, paliativ, care doar
mîntuirea lui. E. universală descrie temporar ameliorează starea
realităţile ultime ale sfîrşitului lumii (a pacientului.
doua venire a Domnului, învierea
morţilor, judecata universală, cer nou ESTETICĂ (gr. aisthetikos - care
şi pămînt nou, viaţă veşnică şi simte, senzitiv) - ştiinţa filosofică
chinurile veşnice), cînd lumea va despre frumos şi sentimentul pe
începe din nou avînd ca scop care acesta îl generează în noi.
eternitatea. E. a devenit o temă de Noţiunea E. a fost introdusă în
bază a futurologiei religioase filosofie de A.Baumgarten în secolul
contemporane. XVIII. El afirma că obiectul esteticii
este cunoaşterea senzorială, care se
ESENŢĂ ŞI FENOMEN - categorii manifestă sub formă de percepţie
filosofice care reflectă diferite laturi estetică şi sub formă de artă.
necesare ale tuturor obiectelor şi Ansamblul de probleme, studiat de

110
E. se împarte în două domenii: 1) rolul hotărîtor al statului în
domeniul esteticului drept o dezvoltarea economică şi politică, în
manifestare specifică a raportului asigurarea integrităţii naţionale, a
valoric al omului în raport cu lumea şi independenţei şi suveranităţii ţării.
2) activităţii artistice ale oamenilor.
E. ca ştiinţă, întotdeauna a îmbinat ETICĂ (din. gr. ethos - moravuri) - 1)
funcţia ştiinţific-cognitivă cu cea ştiinţă filosofică ce studiază morala;
orientativ-valorică. Problema teorie a moralei; 2) în sens uzual
principală a E. constituie atitudinea înseamnă acelaşi lucru ca şi morala,
estetică a conştiinţei omului vis-a-vis moralitatea. Apărută încă în
de realitate. Această atitudine vremurile străvechi E. avea menirea
include o latură obiectivă - să rezolve probleme practice morale
proprietăţile estetice ale realităţii, cu ce apăreau în viaţa omului în
alte cuvinte valorile şi antivalorile concordanţă cu normele sociale. E.
(frumos - urît, sublim - josnic se mai numea şi “filosofie practică”.
ş.a.m.d.) şi latura subiectivă - Cercetarea etică vizează principiile
conştiinţa estetică (emoţiile, fundamentale şi conceptele de bază
sentimentele, gustul estetic, idealul ce se regăsesc sau ar trebui să se
estetic şi a.). Perceperea estetică a regăsească în orice domeniu
lumii, capacitatea de a crea în particular al gîndirii şi activităţii
corespundere cu legile frumosului se umane. Fiind o ramură a filosofiei E.
dezvoltă la om în procesul activităţii constituie un studiu teoretic. E.
sale drept fiinţă socială. filosofică şi E. în sens nefilosofic au
ca element comun obiectul lor.
ESTETICĂ MEDICALĂ – disciplina care Filosofia moralei studiază acele
studiază legităţile frumuseţei arhitectonice a sisteme care urmăresc să
corpului uman şi metodele realizării lor călăuzească viaţa oamenilor ca
practice. Are drept obiect implantarea oameni. Întemeietorul E. ştiinţifice a
esteticului în medicină, reabilitarea trăsăturilor fost Socrate. A fost constituită într-o
fizice a corpului uman conform legilor disciplină deosebită de către
frumuseţei. Interacţiunea esteticii şi medicinei Aristotel, care a şi introdus în circuit
are mai multe aspecte, dintre care teoretico- fenomenul de E. Începînd cu stoicii
cognitiv şi estetoterapia sunt principalele. are loc divizarea tradiţională a
Esteticul dezvoltă la om capacitatea filosofiei în trei domenii - logică,
imaginaţiei, intuiţiei, fanteziei, contribuie la fizică (inclusiv metafizică) şi E.
formarea gîndirii clinice, asociative. Această divizare se menţine în
Sentimentele şi emoţiile estetice sunt un factor perioadele ulterioare - Evul mediu,
important în întărirea sănătăţii fizice şi psihice. Renaştere, sec. XVII pînă la Kant. El
Estetoterapia – folosirea artei şi esteticului în o concepe ca o delimitare a
scopuri curative (designul în oformarea învăţăturilor despre metoda, natura
instituţiilor medicale, muzica, dansurile şi libertatea moralităţii. Totuşi, pînă
ritmice, literatura, arta plastică ş.a.). la epoca modernă E. coincidea cu
antropologia filosofică ori se
EŞANU ANATOL I. (vezi: Date selective contopea cu filosofia naturii. Kant a
despre autori, p …)
criticat acest fapt susţinînd că E.
este ştiinţa despre cele ce se cuvine,
ETATISM (fr. etat - stat) - concepţie
dar nu despre ceea ce este şi cauzal
politică care susţine că statul este
determinat. Conceperea E. în stil
scopul şi rezultatul suprem al
kantian a avut o mare rezonanţă în
dezvoltării. E. propagă ideea despre

111
sec. XX. După Kant încoace sau reală a maladiei, examinată drept text, care
constituit o diversitate de curente şi cere a fi lecturat de către pacient şi medic.
concepţii referitor la E. Acest fapt Relaţiile “medic − pacient” în aşa ordine de
demonstrează atît interesul sporit idei (context) constituie relaţii de colaborare,
faţă de E. a celor mai diverse poziţii iar procesul de lecuire se începe nu din
filosofice, cît şi complexitatea momentul determinării diagnozei, dar din
problematicii acestui domeniu. momentul cînd “cititorii” textului maladiei
ajung la un numitor comun. Deci, modul de
ETICĂ BIOLOGICA (vezi: Bioetică) abordare hermeneutic în bioetică, sau etica
interpretativă, etica dialogului spre deosebire
ETICA EVOLUŢIONISTĂ – orientare în de etica paternalistă, etica monologului
etică formulată de filozoful englez H.Spenser, exclude unilaterala apreciere a pacientului ca
dezvoltată de T.Huxley şi A.Espinas, text, iar a doctorului — ca cititor. Ei doar
popularizată de K.Kautsky. Ea concepe morala împreună, în comun şi cu drepturi
ca o fază a evoluţiei biologice, susţine ideea că comparabile pot pretinde la rolurile de
omul moşteneşte şi dezvoltă aceea ce sa format interpreţi a ceea ce s-a întîmplat cu pacientul,
în stadiul animalic. Etica evoluţionistă întîmplare care de altfel i-a unit prin statutul
consideră că adaptarea şi morala (care are de coautori ai istoriei îmbolnăvirii. Modul de
caracter biologic) trebuie să asigure abordare hermeneutic (interpretativ) în
supravieţuirea individului în condiţiile luptei medicină şi bioetică nicidecum nu neagă
pentru existenţă. Adaptarea se consideră unicul doctrina tradiţională paternalistă. Aceste două
criteriu al moralei, iar progresul moral depinde abordări pot fi examinate ca viziuni (atitudini)
de gradul de adaptare a individului la mediul intrecomplementare, căci doar în comun ele
social. pot contribui esenţial în perfecţionarea
relaţiilor “medic — pacient”, în activitatea
ETICĂ INTERPRETATIVĂ (a dialogului) practică medicală, în asigurarea traversării
– abordare bioetică a interacţiunilor medicului spre o medicină veritabil comercializată.
şi pacientului. Esenţa acestui mod de abordare
constituie orientarea antipaternalistă. E.i. ETICĂ MEDICALĂ - ştiinţa care
defineşte bolnavul drept un subiect responsabil studiază morala profesională
şi liber de a lua decizii vital importante şi medicală în trei forme de relaţii:
oportune pentru el însuşi sau cel puţin de a medic - pacient, medic - colectiv
pune la dispoziţie informaţia necesară luării (societate) şi medic – medic (cadru
hotărîrilor. Realizarea în practica medicală a medical). Specificul relaţiilor morale
acestui model poate fi atinsă prin intermediul în medicină sunt determinate de
doctrinei acordului informat şi ideii de caracterul obligaţiilor profesionale
interpretare, adică prin relevarea caracterului ale lucrătorilor medicali, care au de
interpretativ al dialogului medic − pacient. a face cu sănătatea şi boala, durerea
Arta interpretării ca şi acordul informat pot fi şi suferinţele omului şi care
obţinute şi realizate în practică doar pe calea întotdeauna trebuie să acţioneze în
dialogului, prin intermediul comunicărilor. interesele pacientului. E. m. include
Dialogul, la rîndul său, se manifestă ca un în sine atît aparatul categorial al
proces de interpretare (expunere şi eticii în genere, cît şi categorii
comprehensiune) complicat ce se desfăşoară fundamentale proprii (autoritatea
într-un spaţiu şi timp multidimensional. În medicului, încrederea pacientului,
viziunea multor filosofi (F. Schleirmacher, V. secretul medical, greşelile medicale,
Dilthey, H. G. Gadamer, P. Ricoeur şi alţ.) eutanasia, riscul în medicină). Prin
interpretarea şi dialogul constituie temelia intermediul principiilor şi a
hermeneuticii. Prin intermediul dialogului e categoriilor sale E. m.
posibil a prinde sensul, a înţelege derularea fundamentează normele, aprecierile

112
moralei medicale profesionale, eticii profesionale păstrează în sine
cercetează problemele etico-morale principiile generale ale moralei
tradiţionale ale tratamentului cît şi societăţii şi cerinţele morale ale
problemele noi, care apar în fiecărei profesii. E.P. există în acele
rezultatul progresului tehnico- profesii unde avem de a face cu
ştiinţific, al computerizării şi oamenii, care au o importanţă socială
informatizării sociumului, inclusiv şi majoră, însă rezultatul acestei activităţi nu
al activităţii medicale (în prezent ele poate fi controlat nemijlocit. Pentru unele
alcătuiesc problematica bioeticii). feluri de activităţi profesionale (spre exemplu,
activitatea profesională în domeniul ocrotirii
ETICĂ PATERNALISTĂ (a monologului) – sănătăţii, culturii, învăţămîntului, administrării
categorie bioetică ce se referă la modul de statale şi sociale)se avansează cerinţe sporite.
interacţiune a medicului şi pacientului. Acest Dar oferind împuterniciri depline, societatea
model (şi mod de abordare) al bioeticii oferă aplică acestor profesii cerinţe morale sporite.
medicului statut de tutelă a bolnavului, care
“ştie mai bine” ce-i trebuie acestuia şi care este ETOLOGIE (gr. ethos – obicei şi
împuternicit de a lua decizii în privinţa logos - ştiinţă) – ramură a biologiei
diagnosticării, a căilor şi metodelor de contemporane ce se ocupă cu
tratament. Acest mod de abordare (model) în studierea modului de viaţă,
bioetică are cîteva premise de bază: a) deprinderilor şi comportamentului
condiţiile tratamentului, viaţa şi sănătatea organismelor vii în condiţii naturale.
omului sunt incontestabil valori prioritare; b) Noţiunea a fost propusă de
poziţia etică a medicului se formează univoc I.Geoffroy Saint-Hilaire în 1854. E. s-a
conform vechii maxime: “Salus aegroti - extins şi la comportamentul omului, care are
suprema lex” (“Binele bolnavului e o lege scopul să dezvăluie rădăcinile biologice ale
supremă”); c) forma relaţiilor etice e unor comportamente sociale considerate ca
asimetrică, deoarece întreaga (sau aproape determinate sociocultural. Fondatorul
întreaga) răspundere în ceea ce priveşte etologiei este austriacul K.Lorenz (1903-
adoptarea hotărîrilor clinice şi-o asumă 1989) (împreună cu N.Tinbergen şi K.von
medicul. Există două tipuri de paternalism: Frisch obţine în 1973 premiul Nobel pentru
primul cînd medicul “domină” pacientul şi al medicină).
doilea cînd medicul se află sub dominarea celui
din urmă. Atît într-un caz, cît şi în celălalt EU - noţiune filosofică, care
apare pretenţia unei prerogative absolute. Un desemnează subiectul unor acţiuni
astfel de mod de abordare a problemei în cauză conştiente, centrul spiritual al
nu corespunde cerinţelor practicii actuale. Se personalităţii umane, capabil de o
pot evidenţia şi alte tipuri de relaţii atitudine activă faţa de lume, de
paternaliste. Practica medicală contemporană sine însăşi, şi de o anumită
ne vorbeşte despre existenţa modelului responsabilitate pentru acţiunile
paternalist de tip tehnic ori sacral. sale. În istoria filosofiei E. s-a aflat
mai frecvent în centrul atenţiei
ETICA PROFESIONALĂ - ansamblu sistemelor filosofice idealiste, care
de cerinţe, atitudini şi obiceiuri puneau accent pe caracterul activ,
morale specifice, determinate de creator al conştiinţei. Iraţionalismul
particularităţile unor sau altor pune problema pierderii propriului
profesii, meserii sau ocupaţii. E.p. e “EU”, depersonalizării individului. La
ştiinţa despre morala profesională, o S.Freud E. este interpretat doar ca
concretizare a principiilor şi normelor un “cenzor” al pasiunilor, biologice,
morale adaptate la diferite genuri de iar esenţa socială a omului sub
activitate profesională. Principiile denumirea de “supra-eu” e înţeleasă

113
ca o forţă ostilă omului. În filosofia susţineau că scopul final al societăţii
marxistă categoria E. e privită în este fericirea omului. Spre deosebire
legătură cu gradul de dezvoltare a de etica religioasă, care leagă
relaţiilor sociale şi a relaţiilor de fericirea oamenilor de voinţa lui
producţie. Noţiunea de E. este Dumnezeu şi viaţa de apoi, etica
folosită şi drept sinonim al noţiunii de eudemonistă cheamă la obţinerea
conştiinţă (vezi). fericirii pe pămînt şi o leagă cu
eforturile personale ale fiecărui om.
EUCLID (sec. IV - înc. sec. III î. e. n.) -
renumit matematician din Grecia EUGENIE (gr. eu - bine şi genea -
antică care a pus temelia geometriei naştere) – ramură a geneticii ce are
elementare, a teoriei numerelor, a drept obiect analiza posibilităţilor de
teoriei universale a raporturilor şi a ameliorare a caracteristicilor
metodei de definire a suprafeţelor şi morfofiziologice ereditare a
volumelor ş.a. Lui E. îi aparţine animalelor şi omului. Ei afirmă
renumitul postulat, că printr-un punct inegalitatea biologică şi intelectuală
care se găseşte pe o suprafaţă plană, a oamenilor şi raselor umane ce
în afara unei linii drepte, se poate determină inegalitatea social-
trage o singură linie dreaptă care nu economică. Adepţii E. afirma, că
se intersectează cu cea dată. cauza sărăciei şi mizeriei în societate
Geometria întemeiată pe acest e condiţionată de oamenii “inferiori
principiu a fost denumită euclidiană. din punct de vedere biologic” şi
În sec. XIX au fost fondate “neînzestraţi din punct de vedere
geometriile neeuclidiene intelectual”. Dezvoltarea fizică şi
(Lobacevsky, Rieman). E. era iniţiat în intelectuală a oamenilor nu depinde
filosofia lui Platon şi Aristotel. Acestea de condiţiile sociale ale vieţii şi
l-au influenţat, mai ales, asupra activităţii lor, ci e determinată numai
metodei deductive. Pe baza de ereditate, susţine E. Aceste idei
geometriei lui E. s-a format concepţia alcătuiesc temelia teoriilor fasciste
filosofică despre spaţiu, inclusiv şi a despre rase “superioare” şi
caracterului lui aprioric în “inferioare”, despre superioritatea
interpretarea lui I.Kant. raselor ariană şi anglo-saxonă
Op. pr.: “Elementele” în 15 asupra altor rase, despre
cărţi. superioritatea albilor asupra
popoarelor de culoare ş.a. Eugeniştii
EUDEMONISM (gr. eudaimonia - pun problema formării unei “rase
beatitudine, fericire) - principiu noi” de oameni, recomandă metode
moral, conform căruia scopul suprem zootehnice de “îmbunătăţire” a rasei
al moralităţii şi temelia comportării umane, iar varianta contemporană
morale o constituie aspiraţia spre neoeugenia, foloseşte realizările
fericire: personală sau obştească. geneticii, ingineriei genelor ş. a.
Corespunzător se deosebeşte “E. prezentînd un mare pericol pentru
individual” şi “E. social”. Bazele E. au viitorul omenirii.
fost puse încă în Grecia antică în
teoriile etice ale lui Socrate, EURISTICĂ (gr. heurisko - caut,
Democrit, Platon. Pe poziţii descopăr) - ştiinţa despre activitatea
eudemoniste s-au aflat şi unii de creaţie, metodele speciale
materialişti francezi din sec. XVIII (euristice) de rezolvare a
(Helveţius, Diderot ş.a.), care problemelor, organizarea procesului

114
gîndirii productive (creatoare). E. este legislative. Însă mulţi medici, jurişti, savanţi
un domeniu complex al ştiinţei în se pronunţă contra.
centrul căruia se află psihologia
gîndirii creatoare, care studiază EVANGHELIC (gr. euanghelion; lat.
mecanismele psihologice de evangelium - “vestea cea bună”) -
rezolvare a diverselor probleme, privitor la evanghelie, caracteristic
condiţiile de formare a capacităţilor pentru E.; care ţine de Biserica
pentru activitatea intelectuală protestantă şi luterană. Termen
creatoare şi metodele de organizare filosofico-teologic ce se referă la
a ei. Metodele euristice contribuie la analiza conţinutului E. În Noul
accelerarea procesului de rezolvare a Testament prin “evanghelie” se
problemelor. Odată cu accelerarea înţelege “vestea cea bună“ sau
progresului tehnic sporeşte revelaţia lui Dumnezeu în persoana
importanţa E., deoarece creşte şi în lucrarea lui Iisus Hristos,
numărul de probleme ce se cer a fi precum şi mesajul sau conţinutul
rezolvate. Dezvoltarea ciberneticii, acestei descoperiri cuprins în
modelarea activităţii de gîndire, a predica şi în învăţătura sa. La
contribuit la apariţia programării începutul Bisericii creştine prin E. s-a
euristice. Concomitent au apărut şi înţeles întreaga tradiţie orală a
procedee euristice, care limitează predicii lui Iisus Hristos. Cu timpul,
numărul variantelor de rezolvare ce termenul a desemnat forma fixă şi
se examinează şi prin aceasta se definită a acestei tradiţii orale, adică
înlesneşte căutarea variantei colecţia cărţilor Noului Testament.
necesare. Există şi alte tipuri de Noul Testament conţine 4
modele E. de rezolvare a evanghelii: Evanghelie după Matei,
problemelor: modelul căutării oarbe, scrisă între anii 43-44, Evanghelie
modelul structural-semantic. după Marcu (63-64), Evanghelie
după Luca, medic de profesie, scrisă
EUTANASIE (gr. euthanasia – eu, bine şi între 62-63, Evanghelia după Ioan
thanatos, moarte, “moarte uşoară”) – noţiune (vezi şi Ioan Teologul) scrisă între
medico-bioetică care semnifică orice acţiune 96-100. Ultima se deosebeşte de
dezinteresată a medicului orientată spre a lipsi celelalte trei (fiind numite sinoptice)
de viaţă oarecare persoană reieşind din dorinţa printr-un limbaj filosofic deosebit. Ea
ei proprie. Noţiunea de E. a fost folosită încă accentuează dumnezeirea lui Iisus,
de F.Bacon (1561-1626) ca o moarte uşoară fiind numită şi evanghelia dragostei.
medical asistată. Astăzi înseamnă a omorî pe
cineva din milă, un omor a bolnavilor EVOLUŢIE (lat. evolutio -
incurabili ce au suferinţe insuportabile. Există desfăşurare) - termen prin care se
E. activă, adevărată (cînd “ajutăm” bolnavul să marchează procesul dialectic al
moară) şi pasivă (cînd îl lăsăm pe pacient să mişcării în natură şi societate prin
moară, nu întreprindem nimic). În realitate ne schimbări cantitative neînsemnate,
întîlnim mai des cu E. pasivă. E. este legiferată neobservabile, dar necontenite, care
în mai multe ţări – Olanda, unele (cinci) state pregătesc schimbări radicale,
ale SUA, China ş.a. Adepţii E. consideră, că calitative. Termenul E. în cele mai
această procedură este admisibilă în multe cazuri (ca şi în al nostru) se
următoarele condiţii: cererea conştientă şi identifică cu Teoria evoluţionistă
insistentă a bolnavului, imposibilitatea de a potrivit căreia diferitele specii de
lichida suferinţele bolnavului, demonstrarea animale se transformă prin simpla
incontestabilă a imposibilităţii tratării mişcare a E. lor (omul, de ex., ar
bolnavului şi informarea prealabilă a organelor

115
rezulta din maimuţă). Această teorie EXEGETICĂ (gr. exegetikos - ce
fondată de J.B.Lamarck (1744-1829) explică) - compartiment al teologiei
şi Ch.Darwin (1809-1882) prezintă azi (ori disciplină teologică biblică) ce se
diferite incertitudini. Dintre ipotezele ocupă cu interpretarea cărţilor
cele mai avansate pentru explicarea Bibliei pe baza principiilor
E. indivizilor şi speciilor, cele mai hermeneuticii.
importante sunt “lamarckismul”
(influenţa mediului), “darwinismul” EXISTENŢĂ (lat. ex - în afară şi
(selecţia naturală), “mutaţianismul” sistere - a sta) - categorie filosofică
(crearea de noi specii prin mutaţii care marchează tot ce este, fiinţează,
genetice bruşte), “neodarwinismul” există în lume. Problema E. se rezolvă
(care neagă ereditatea caracterelor prin răspunsul la întrebările: ce
dobîndite şi leagă E. speciilor de există? unde există? cînd există? şi
mutaţiile genetice cu caracter cum există? Răspunsul la întrebarea
aleator). Ideea că viaţa e supusă unor ce există? include mai multe forme:
legi naturale care garantează 1. E. obiectelor (corpurilor),
supravieţuirea celor mai bine fenomenelor, proceselor, stărilor
adaptaţi a influenţat ulterior multe naturii şi E. obiectelor, fenomenelor,
teorii etice şi sociologice. proceselor create de om. 2. E.
omului în lumea lucrurilor şi
EVOLUŢIE ŞI REVOLUŢIE (lat. existenţa specific umană. 3. E.
evolutio - desfăşurare şi revolutio - spiritualului (idealului) ca spiritual
cotitură, răsturnare, schimbare) - individualizat (conştiinţa individuală)
noţiuni folosite pentru a de şi spiritual obiectivizat (conştiinţa
asemenea diverse aspecte ale socială). 4. E. socială ca E.
dezvoltării. În sens larg E. e identică individuală (E. omului în societate) şi
cu dezvoltarea. Prin ea se înţeleg E. societăţii. Unde există toate
schimbările cantitative şi calitative aceste forme? Răspunsul concis este
care au loc în natura nevie, vie şi - în spaţiu (aici şi pretutindeni); cînd
care pot contribui la complicarea, există? - în timp(ieri, azi, mîine,
ridicarea nivelului de organizare a veşnic); cum există? - într-o
sistemelor (E. progresivă), sau conexiune universală ca un sistem
dimpotrivă, la scăderea nivelului lor foarte complicat şi în permanentă
de organizare (regres). Este posibilă schimbare, transformare, mişcare,
şi E. cu păstrarea aceluiaşi nivel, (de dezvoltare.
ex., E. limbilor). În sens îngust în
noţiunea E. se includ numai EXISTENŢĂ SOCIALĂ ŞI
transformările cantitative mai mult CONŞTIINŢĂ SOCIALĂ - categorii
sau mai puţin lente, treptate, ale filosofiei marxiste, care reflectă
continue din natură, care se opun R. - latura materială şi cea spirituală ale
schimbărilor calitative, radicale, care vieţii sociale, aflate între ele într-o
au loc în societate prin salturi, conexiune reciprocă. E.s. este viaţa
întreruperi ale continuităţii. În şi activitatea materială a oamenilor
procesele reale de dezvoltare E. ş. R. (în primul rînd producerea bunurilor
sunt componente necesare, raportul materiale) şi relaţiile materiale, care
dintre care exprimă legea trecerii apar în procesul acestei activităţi (în
schimbărilor cantitative în schimbări primul rînd relaţiile de producţie).
calitative şi invers. C.s. constituie viaţa spirituală a
societăţii, activitatea spirituală şi

116
relaţiile spirituale, care se stabilesc în a unor fenomene printr-o acţiune
procesul acestei activităţi. C.s. activă asupra lor. E. este metoda ce
include în sine concepţii şi formează condiţii artificiale pentru
reprezentări, teorii politice, juridice, studierea obiectului natural, ori
etice, estetice, religioase, ştiinţifice, reproduce artificial obiectul în
filosofice, sentimente şi emoţii, iluzii condiţii naturale. E. are prioritate în
şi erori, obiceiuri şi tradiţii, care comparaţie cu alte metode de cunoaştere
reflectă toate laturile, nivelurile şi deoarece ne dă posibilitatea de a studia
formele vieţii sociale. obiectul în stare “pură” (cînd se
exclud factorii secundari), în condiţii
EXISTENŢIALISM sau filosofia extremale şi poate fi repetat de cîte
existenţei - doctrină filosofică ori e nevoie. E. se foloseşte cu scop
iraţionalistă, apărută după primul de cunoaştere, pentru rezolvarea
război mondial în Germania (Jaspers, unor probleme ştiinţifice, verificarea
Heidegger), apoi în Franţa (Sartre, cărorva ipoteze şi în scopuri
Marcel, Camus, Merleau-Ponty) şi alte didactice. După modul de acţiune
ţări. Ca izvoare teoretice ale E. au deosebim E. fizic, clinic, biologic,
servit ideile lui Pascal, Kierkegaard, psihologic, medical, social ş.a. În
Dostoevski, Nietzsche, filosofia vieţii dependenţă de condiţiile în care în
şi fenomenologia lui Husserl. E. care au loc E. se divizează în E. de
apare ca o concepţie opusă tuturor laborator şi natural. E. de laborator
sistemelor raţionaliste. Noţiunea se petrec pe modele materiale
fundamentală în E. este “Existenţa”, (animale, plante, microorganisme
înţeleasă ca un torent de emoţii, ş.a.), ori modele ideale (matematice,
frămîntări ale omului orientate spre informaţionale ş.a.). În medicină E.
viitor, spre moarte, spre Neant, care include în sine intervenţia activă
nu poate fi controlat de conştiinţă. asupra omului, care duce la
Pătrunderea nemijlocită în caracterul schimbarea proceselor fiziologice şi
vremelnic al existenţei sale patologice cu scop ştiinţific ori
transformă viaţa omului în soartă, în curativ. Aprobînd folosirea
ceva irepetabil, îi da un anumit sens. experimentului în medicină,
Problema sensului vieţii E. creştini societatea cere de la medici
(Jaspers, Marcel, Berdeaiev, Şestov) o respectarea anumitor norme
înţeleg în unirea cu Dumnezeu, iar E. juridice, care garantează drepturile
atei (Sartre, Camus, Heidegger, omului, excluderea consecinţelor negative.
Merleau-Ponty) afirmă că viaţa Majoritatea E. trebuie să se deruleze
omului nu are sens, şi atît timp cît în condiţii de laborator, pe modele
trăieşte omul suferă din cauza (vezi şi: bioetica).
inutilităţii sale. După Camus,
problema fundamentală a filosofiei EXPLICAŢIE (lat. explicatio -
este problema sinuciderii. Ideile, lămurire, desfăşurare) - funcţie a
expuse de E., corespund cu starea de cunoaşterii ştiinţifice prin care se
spirit a oamenilor, care se află în dezvăluie esenţa obiectului de
situaţii critice, în perioadele crizelor studiu şi respectiv acea etapă a
sociale, cînd apare frica faţă de viitor. cunoaşterii ştiinţifice în care se
efectuează această funcţie. E. se
EXPERIMENT (din lat. bazează pe faptele obţinute în
experimentum - încercare, procesul descrierii la nivelul empiric,
experienţă) - procedeu de cercetare pe cunoaşterea legilor, cărora se

117
supune obiectul cercetat, pe analiza EXTAZ (din gr. ekstasis – acţiune de a fi în
relaţiilor obiectului dat cu alte afara sa), reprezintă o stare psihică de mare
obiecte, ce determină esenţa lui. E. intensitate, afecţiune nervoasă intensă ce se
include în sine cunoştinţele iniţiale caracterizează prin lipsa aparentă a senzaţiilor,
despre obiect, cunoştinţele care incapacitatea mişcărilor voluntare, idei fixe şi
servesc în calitate de condiţii şi exaltare mintală, euforie. Această stare este
mijloace ale E. şi procesul cunoaşterii rezultatul unor stări excesive de adoraţie,
în care cunoştinţele precedente se veneraţie, copleşirii mistice. La neoplatonici
folosesc la explicarea obiectului E. se dizolvă în Logos (Dumnezeu). Se
cercetat. În ştiinţă se deosebesc E. distinge extazul panteist, mistic, religios,
atributive, substanţiale, genetice, psihologic. În psihologie E. este starea
contragenetice, structurale ş.a. generală de exaltare intensă. Teologia distinge
Conform mecanismului lor se E. natural, E. diabolic şi E. divin. E. ca act de
evidenţiază E. prin intermediul trăire supremă a comuniunii de iubire cu
propriei legi şi E. prin modelare. E. se Dumnezeu se întîlneşte în teologie la Sf.
află într-o strînsă legătură dialectică Semeon Noul Teolog, Ioan al Crucii, Juliana
cu descrierea şi serveşte drept din Norwich ş.a. În unele curente filosofice
temelie în prognozarea ştiinţifică. contemporane E. se foloseşte în sensul
identificării cu actul existenţei.
EXTERIOR ŞI INTERIOR – categorii
filosofice ce reflectă legăturile structurale şi de
interacţiune ale elementelor şi obiectelor. 1. În F
concepţia materialistă sub aspect
gnoseologic E. e interpretat ca o
categorie ce desemnează lumea FACULTATE – aptitudine, capacitate,
exterioară, obiectivă, existentă în posibilitate fizică sau morală. Psihologia
afară şi independent de conştiinţa evidenţiază anumite facultăţi (procese psihice)
noastră, iar I. ca ceea ce reflectă lumea a sufletului – sensibilitatea, inteligenţa,
internă, spirituală, subiectivă. Lumea activitatea, afectivitatea.
exterioară, realitatea obiectivă e
primară, iar lumea interioară, FAILIBILISM (eng. Fallible – nesigur,
realitatea subiectivă e secundară, predispus greşelilor) - concepţie propusă de
depinde de cea exterioară fiind o Peirce şi Popper şi care afirmă că toate teoriile
reflectare ideală, subiectivă, o copie ştiinţifice în principiu sunt predispuse
a ei. 2. În concepţia idealistă lumea greşelilor. Credinţa noastră într-o teorie nu
exterioară şi cea interioară sunt trebuie să fie certă, nu poţi fi sigur, că în viitor
identice. nu vor apărea dovezi care ne-ar obliga să ne
schimbăm părerile. F. se găseşte între
EZOTERIC ŞI EXOTERIC (gr. dogmatism şi scepticism.
esoterikos - interior, exoterikos -
FALSIFICABILITATE (vezi: Principiul
exterior) - noţiunea Ez. desemnează
falsificabilităţii)
teoriile, ideile accesibile numai celor
iniţiaţi. Noţiunea Ex., dimpotrivă, FALSIFICARE (lat. falsus - fals şi
indică ceva ce este accesibil tuturor. facio - a face) - procedură de
Termenul Ez. se mai foloseşte pentru stabilire a caracterului fals a ipotezei
denumirea conexiunilor interioare ale sau teoriei prin verificarea ei
fenomenelor, iar termenul Ex. pentru experimentală ori teoretică. F. nu
desemnarea conexiunilor exterioare. trebuie confundată cu principiul
falsificabilităţii, formulat de filosoful

118
şi sociologul englez K.Popper în exprimat prin limbaj şi înregistrat
calitate de criteriu de demarcare a adecvat. F. ştiinţifice pot fi numai
ştiinţei de cea ce nu e ştiinţă. Popper acele enunţuri, veridicitatea cărora a
susţine că toate enunţurile ştiinţifice fost demonstrată. Sarcina oricărei
în principiu pot fi falsificate şi aceasta teorii ştiinţifice constă în descrierea,
permite a le deosebi de cele explicarea F. şi prezicerea F. noi,
neştiinţifice, care nu pot fi falsificate. necunoscute pînă atunci. Teoria
Principiul falsificabilităţii a fost trebuie să corespundă F. ştiinţifice şi
elaborat de Popper în opoziţie cu să nu vină în contradicţie cu ele. F.
principiul verificării din filosofia confirmă sau combat veridicitatea
neopozitivistă. teoriilor ştiinţifice. În concepţia lui
Hume, în empiriocriticism,
FANTEZIE (gr. phantasia - neopozitivism ş.a. F. sunt
imaginaţie) - procesul psihic de interpretate ca existente în
creare a imaginilor noi, care nu-şi au senzaţiile, conştiinţa omului.
prototipul în realitatea obiectivă. La
temelia F. stă procesul reflectării FARADAY MICHAEL (1791-1867) –
realităţii, cînd în rezultatul combinării savant englez, specialist în fizică şi chimie.
elementelor diverselor chipuri din Este autorul mai multor descoperiri:
memorie se formează o imagine fenomenul inducţiei electromagnetice,
nouă. F. este un moment necesar în paramagnetismului şi diamagnetismului,
efectuarea noilor descoperiri, în contribuţii în electrostatică şi studiul luminii
găsirea noilor căi, metode şi mijloace polarizate, formularea legilor cantitative ale
de rezolvare a problemelor. F. stă la electrolizei, legii conservării sarcinilor
baza tuturor formelor de activitate electrice. A propus noţiunile de ion, catod,
creatoare în diversele domenii. anod, electrod, echivalent electrochimic. De
asemenea a descoperit benzenul. Prin ideile
FAPT (lat. factum - făcut, efectuat, sale a contribuit la formarea concepţiei
realizat, săvîrşit) - categorie ştiinţifice despre lume.
filosofică, care reflectă: I) obiectele,
fenomenele, evenimentele, FATALISM (din lat. fatalism - fatal,
proprietăţile, relaţiile dintre ele şi dinainte determinat; fatum - soartă,
procesele schimbării lor, care poartă destin) - concepţie filosofică care
caracter obiectiv, constituie obiectul analizează fiecare eveniment, faptă
cunoaşterii, sau activităţii practice a ori mers al lucrurilor ca o realizare
oamenilor (F. obiectiv). În medicină, stabilită dinainte de o forţă
de ex., în calitate de F.o. servesc supranaturală. În aşa caz se omite
simptoamele, sindroamele bolii, întîmplarea ori libera alegere. Pot fi
cauzele lor, mecanismele patologice evidenţiate trei tipuri de bază a
ş.a. 2) enunţuri veridice, descrise cu fatalismului: mitologic, teologic şi
ajutorul limbajului, exprimate în raţionalist. Primul tip poate fi
propoziţii, care reflectă F. obiective în constatat începînd cu cele mai vechi
conştiinţa oamenilor (F. ştiinţific). perioade ale istoriei antice pînă la
Exemplu de F.ş. în medicină vor fi astrologia sec. XX. Cel de al doilea
înregistrările făcute zilnic de medic în constă în acea că Dumnezeu a
foaia de observare, rezultatele stabilit soarta fiecăruia încă pînă la
cercetărilor instrumentale şi de naştere. Este răspîndit mai ales în
laborator ş.a. F. obiectiv devine F. islam, în unele erezii medievale, în
ştiinţific numai atunci cînd este calvinism şi jansenism. Nu este
acceptat de ortodoxie şi catolicism

119
care afirmă libertatea de voinţă. Trebuie oare copiii să ştie cine a fost părinţii
Fatalismul raţionalist în formă pură lor (cine sunt donatorii materialului
întîlnim la Democrit, Hobbes, germinativ)? Care trebuie să fie limitele (de
Spinoza, reprezentanţii vîrstă) a procreării medical asistată? Altfel
determinismului mecanicist ş.a. vorbind asta este fecundaţia postmenopauzică.
Multe comitete de bioetică consideră, că
FECUNDARE ARTIFICIALĂ - problemă procrearea medical asistată trebuie să fie în
medico-bioetică extrem de importantă. 10% limitele perioadei reproductive naturale.
din cupluri sunt infertile, însă unii medici Copilul are nevoie de mamă şi nu atît de
consideră că cifra această este cu mult mai bunică. Implantarea de embrioni de altă
mare. În multe ţări se formează anumite specie, implantul de embrion uman la altă
standarde după care trebuie să se ghideze specie, înlocuirea nucleului celulelor
reproducerea umană asistată. La 25 iulie 1978 donatoare cu nucleu de alte specii, utilizarea
în Oldham, Аnglia, s-a născut Louise Brown – embrionilor umani peste vîrsta de 14 zile de la
primul copil zămislit in-vitro (“în eprubetă”). fecundare (după apariţia plăcii primordiale)
În 1982 în Franţa s-a născut Amandine. De reprezintă tehnici reproductive neetice şi
atunci pe lume au apărut mai mult de 14 mii de ilegale şi trebuie controlate strict de instituţiile
copii cu ajutorul acestei metode. Au fost respective. Biserica ortodoxă condamnă F.a. a
elaborate diferite metode de fecundare femeii necăsătorite, fiindcă copilul se va naşte
artificială care au făcut o revoluţie în problema în afara căsătoriei consfinţite, că copilul se va
sterilităţii. Nu mai puţină vîlvă a făcut educa în familie incompletă. Nu este normal şi
clonarea. Aceste două evenimente practic sunt ideea paternităţii anonime. Biserica
unul şi acelaşi lucru – reproducerea artificială a deasemenea este de părerea inadmisibilităţii
embrionului. Procrearea medical asistată F.a. a femeii căsătorite fără consimţămîntul şi
generează un şir de probleme legate nu numai participarea bărbatului. Nesinceritatea şi
de ştiinţă, dar şi de morală. Efectivitatea indecenţa distrug relaţiile conjugale şi pot fi
fecundărilor artificiale nu-i atît de mare – calificate ca infidelitate conjugală. Deci, F.a.,
numai 15% din toate încercările sunt reuşite. cît n-ar fi de promiţătoare, are multe momente
Din toţi copiii născuţi prin această metodă se negative şi nu rezolvă complet problema
nasc sănătoşi 4 –5%. Costul şi riscul este foarte infertilităţii. Practica medicală demonstrează,
mare. Fecundarea in-vitro, deşi teoretic este un că infertilitatea se tratează în jurul la 50 –60
mare succes în tratamentul sterilităţii, în %. Nu trebuie de înlocuit procesele naturale
realitate are un randament foarte mic. Nu se cu tehnologii artificiale. Atitudinea simplistă
respectă drepturile şi demnitatea embrionului. către F.a. duce la o atitudine indiferentă către
În procesul F.a. pierderea embrionilor este embrionul uman, către viaţa umană. Viaţa
foarte mare – 93 –94%. Pentru ca un embrion omului este unicală şi irepetabilă, de aceea ea
să se prindă trebuie de implantat 8-9. Pe urmă trebuie să fie protejată de la fecundare şi pînă
embrionii în plus trebuie să fie eliminaţi, în caz la sfîrşitul ei natural. Tehnica vieţii, care duce
contrar vom avea naşterea a doi, trei, patru şi la moarte – iată paradoxul principal a acestor
mai mulţi copii. Din toţi embrionii conservaţi tehnologii de procreare a omului, începînd cu
numai 3 – 5% pot da naştere copilului. Foarte FIVET şi terminînd cu clonarea. Trebuie de
mulţi embrioni se folosesc ca material pentru refuzat de aceste tehnologii, care sunt gata să
cercetări. Din aceste considerente tehnica păşească peste viaţa omului.
FIVET propagă o ideologie abortivă.
Embrionii conservaţi au o durată de păstrare FEDON – dialogul lui Platon în care se
limitată şi dacă nu se folosesc în această descrie ultimele zile a lui Socrate. Socrate a
perioadă, atunci ei trebuie nimiciţi. Nimeni nu fost condamnat la moarte sub învinuirea că a
apără interesele copilului care trebuie să se vrut să corupă tineretul şi de a fi onorat alţi zei
nască şi încă nu se poate apăra. Procrearea decît pe cei acceptaţi în această societate. În
medical asistată generează şi alte probleme. realitate el a pregătit conştiinţa antică pentru

120
creştinism. Subiectul dialogului lui Platon este fi perceput; Hume identifica
nemurirea sufletului. Socrate bea o cupă cu obiectele cu produsul imaginaţiei;
otravă din cucută şi se stinge din viaţă Mill le interpreta ca un ansamblu de
înconjurat de discipolii săi. senzaţii actuale şi potenţiale, iar
machiştii - ca un complex de
FEDRU – unul din cele mai mari dialoguri ale senzaţii. Acestea sunt forme
lui Platon din perioada de maturitate. Aici extreme ale F., care în esenţă sunt
autorul abordează diferite probleme referitor la concepţii idealiste subiective. F.
retorică, suflet, cunoaştere, iubire şi frumuseţe. moderat recunoscînd existenţa
Prin dialogarea lui Socrate cu Fedru Platon obiectelor în afara senzaţiilor
conturează concepţia sa despre lumea ideilor ca evoluează în materialism
adevărata lume. inconsecvent (Locke) sau în
agnosticism în cazul cînd obiectele
FENOMEN - categorie filosofică care reflectă materiale sunt considerate ca
expresia exterioara a esenţei, formă în care “lucruri în sine”, incognoscibile
obiectele se manifestă la suprafaţă, diferite (Kant, Mill, Spencer). F.
laturi necesare ale tuturor obiectelor şi contemporan, caracteristic pentru
proceselor realităţii. Fenomenele pot fi neopozitivism, vede scopul
percepute nemijlocit cu ajutorul organelor de cunoaşterii în exprimarea activităţii
simţ. Vezi şi Esenţă şi fenomen. practice a oamenilor într-un limbaj
“fenomenologic”.
FENOMEN GENERAL-ŞTIINŢIFIC -
noţiune care reflectă un anumit nivel FENOMENELE SUBTIL–VIBRATILE –
de structurare a cunoştinţelor mecanisme şi structuri fine ce determină
teoretice pe lîngă nivelul concret- dezvoltarea şi funcţionarea societăţii. Evoluţia
ştiinţific şi filosofic (universal). civilizaţiei a determinat apariţia, apoi şi
Fiecare ştiinţă are obiectul sau de dezvoltarea ulterioară a unui nou fenomen - a
studii şi formulează noţiunile şi lumii subtil-vibratile sociale. În studierea lor e
metodele sale concret-ştiinţifice ce se logic a evidenţia trei tipuri de structuri şi
întîlnesc numai în ştiinţă dată. corespunzător trei tipuri de mecanisme:
Datorită proceselor de integrare şi iniţiale (de la care porneşte evoluţia
diferenţiere în ştiinţă astăzi putem sistemelor), obţinute (apărute pe parcursul
vorbi despre apariţia F.g.-ş. care sunt evoluţiei sistemelor). De asupra acestor
obiectul de studii a mai multor fenomene se plasează structurile şi
ştiinţe. La ele se referă noţiuni, mecanismele subtil-vibratile, care sunt foarte
principii, metode, abordări, probleme, sensibile faţă de progres şi pe care revoluţia
legităţi general-ştiinţifice ş.a. informaţional-tehnologică contemporană le-a
lansat pe primul plan, le oferă rolul cheie în
FENOMENALISM - învăţătură, care evoluţia ulterioară a sistemelor sociale. Lumea
susţine că obiectul nemijlocit al subtil-vibratilă include în sine mecanismele şi
cunoaşterii nu este realitatea structurile politice, economice, juridice,
obiectivă ci numai senzaţiile. Adepţii psihologice, morale, spirituale care asigură
F. afirmă că unica realitate, accesibilă protecţia socială şi inviolabilitatea persoanei.
omului este perceperea senzorială, Acestea sunt structurile şi mecanismele
deoarece tot conţinutul cunoaşterii proprietăţii şi pieţii intelectuale
poate fi redus la ea. Existenţa (informaţionale); opiniei publice şi
obiectelor materiale în F. se identifică publicităţii; elita intelectuală; structurile şi
cu observarea lor în experienţa mecanismele conştiinţei de masă, ale bunului
individuală a subiectului. Berkeley, de simţ, potenţialului de creaţie al naţiunii;
ex., susţinea, că a exista înseamnă a structurile şi mecanismele religiei şi

121
moralităţii, simbolicii de stat, memoriei sociale fenomenologiei a fost interpretat
şi tradiţiilor, structurile psihologiei sociale etc. diferit în istoria filosofiei. La Kant
Structurile şi mecanismele subtile sunt legate fenomenologia se ocupă de
de obiectele nemateriale (intelectuale, fenomene şi nu de lucrul în sine. La
spirituale, morale) şi prin aceasta se manifestă Husserl, care a întemeiat o şcoală
“fineţea” lor principală. Instituţiile opiniei proprie, numită fenomenologică,
publice (presa, radioul, televiziunea), religiile, fenomenologia vrea să analizeze
curentele politice şi diverse asociaţii, astfel de fiinţa conştiinţei, bazîndu-se pe
pături specifice ale populaţiei cum ar fi fenomenele acesteia. Metoda
studenţimea, savanţii, scriitorii, pictorii, fenomenologică a lui Husserl în
compozitorii primii se includ în mişcare, încep logică constă într-o analiză a
tot mai puternic “a vibra” în prezenţa înţelesurilor ce le are o noţiune sau o
fenomenelor anomale în socium, tentativelor judecată.
antisociale. În aşa mod structurile remarcate
trezesc din somnolenţă societatea. Cele mai FENOTIP – noţiune propusă de geneticianul
importante particularităţi ale structurilor subtil- danez W.L.Johannsen (1909) pentru
vibratile le constituie esenţa lor spirituală, desemnarea totalităţii de proprietăţi ale unui
intelectuală, mai bine spus conţinutul, tendinţa organism (statura, forma, culoarea,
acestora de a menţine şi dezvolta potenţialul temperamentul ş.a.). F. este rezultatul
intelectual al societăţii, bazele morale ale vieţii. interacţiunii genotipului şi mediului.
A devenit clar că anume aceste structuri şi
mecanisme asigură cele mai avansate niveluri FERICIRE - noţiune a conştiinţei morale ce
ale tehnologiilor informaţionale, bazate pe exprimă satisfacţia deplină a omului faţă de
intelectul artificial, graţie cărora se desfăşoară existenţa sa individuală şi socială, faţă de
pe scară largă informatizarea societăţii. activitatea sa referitor la realizarea idealurilor,
scopurilor şi sensului vieţii. Fericirea este
FENOMENOLOGIA SPIRITULUI – operă conştientizarea satisfacţiei morale pentru
fundamentală a lui Hegel (1806) în care se plinătatea realizării forţelor spirituale şi fizice
descrie dezvoltarea succesivă a spiritului de la a omului la atingerea binelui social şi
certitudinea senzorială la cunoaşterea absolută. personal. F. ca principiu şi scop al vieţii
Lucrarea cuprinde două compartimente. În (eudemonism) se întîlneşte în concepţiile lui
prima se descrie reprezentările conştiinţei Democrit, Epicur, Spinoza, Feuerbach.
(Fenomenologia conştiinţei), a doua cuprinde
experienţele spiritului (Fenomenologia FETIŞISM (din franc. fetiche -
spiritului). După părerea marxismului F.S. talisman, idol, amuletă; port. feitico -
prezintă adevăratul izvor şi mister al filosofiei vrajitorie) - 1) credinţa că în anumite
hegeliene, ea este reproducerea conştiinţei obiecte locuiesc spirite bune sau rele
individuale la diferite trepte de dezvoltare, care sunt cinstite ca divine; 2) formă
privite ca forme prescurtate în dezvoltarea religioasă primitivă, întemeiată pe
conştiinţei umane. credinţa în forţa magică, autonomă
inclusă în diverse obiecte lucrate sau
FENOMENOLOGIE (în traducere din amorfe.
greacă literalmente înseamnă ştiinţa
despre fenomene) - iniţial a fost una FEUDALISM (lat. feudum - feudă) -
din disciplinele filosofice, apoi epocă (sau perioadă) istorică a
direcţie în filosofia idealistă ce tinde omenirii, caracterizată printr-un mod
să elibereze conştiinţa filosofică de de producţie şi o cultură specifică.
obiectivele naturaliste. Temelia relaţiilor economice o
Fenomenologia studiază fenomenele constituie proprietatea funciară.
vieţii spirituale. Conţinutul şi scopul Viaţa spirituală e penetrată

122
accentuat de ideile şi tradiţiile privire la reforma filosofiei”,
religioase. Filosofia poartă un “Principiile filosofiei viitorului”.
caracter vădit religios. Gîndirea
filosofică a Evului mediu european se FEYERABEND PAUL (1924-1994) –
constituie din două mari perioade: filosof american de origine austriacă,
patristica (sec. II-VIII) şi scolastica specialist în filosofia şi metodologia ştiinţei.
(sec. IX-XV). Devine vestit prin critica neopozitivismului şi
raţionalismului critic. Consideră că principiul
FEUERBACH LUDWIG (1804-1872) - raţionalităţii în cunoaştere şi activitate este
filosof materialist şi ateu german. relativ. Este iniţiatorul “anarhismului
Concepţiile filosofice ale lui F. s-au metodologic” – neagă existenţa metodei
format sub influenţa filosofiei lui universale de cunoaştere. După părerea lui F.
Hegel, adeptul înflăcărat al căruia a orice cunoaştere presupune refuzul de la
fost la începutul carierei sale, ca mai metodele vechi, nici o descoperire mare în
apoi să o supună unei critici serioase. ştiinţă nu se face cu metodele vechi. Savanţii
Dar împreună cu idealismul F. a se conduc de principiul “totul este permis”, iar
înlăturat şi dialectica din filosofia conducerea de oricare metode este
hegeliană. Astfel F. trece de la incompatibilă cu gîndirea creatoare.
idealism la materialism şi ateism. Op.pr.: “Contra metodei”; “Schiţă a
Materialismul lui F. purta un caracter unei teorii anarhiste a cunoaşterii”.
antropologic, deoarece drept unicul
obiect al filosofiei F. recunoştea FIABILITATE – însuşirea unui sistem tehnic
problema esenţei omului. Omul era de a fi folosit cît mai mult timp, de a funcţiona
interpretat de F. ca o fiinţă pur sigur şi fără defecţiuni. Teoria fiabilităţii –
biologică, ca un individ abstract. F. s- studiul măsurilor generale ce ar ţine cont de
a pronunţat în calitate de adept al proiectarea, încercarea, fabricarea şi utilizarea
empirismului şi senzualismului, dispozitivelor tehnice, pentru a asigura
afirmînd cognoscibilitatea lumii şi eficienţa maximă a exploatării lor.
criticînd agnosticismul lui Kant. Dar
ca şi materialismul în întregime, FICHTE JOHANN GOTTLIEB (1762-
teoria cunoaşterii lui F. purta un 1814) - filosof german,
caracter metafizic, contemplativ. În reprezentantul idealismului clasic. În
interpretarea fenomenelor sociale F. activitatea filosofică a lui F. pot fi
a rămas pe poziţiile idealismului. El evidenţiate două perioade. În prima
afirma, că orînduirile sociale se perioadă, pînă în anul 1800, F. se
schimbă odată cu schimbarea manifestă ca idealist subiectiv,
formelor religiei, iar societatea este reieşind din noţiunea de “Eu”
doar o comunitate de numeroşi absolut; în a doua perioadă, începînd
indivizi, uniţi între ei prin legături cu anul 1800, F. trece pe poziţiile
naturale. Din înţelegerea abstractă a idealismului obiectiv, la temelia
omului ca fiinţă biologică, reiese şi existenţei pune noţiunea de
caracterul abstract, extraistoric existenţă absolută, identică cu
limitat al moralei sale. Iubirea între Dumnezeu. F. interpretează filosofia
oameni, cultul omului înzestrat într-o ca învăţătura despre ştiinţă,
membrană de “dumnezeire a omului” atribuindu-i rolul de fundament al
a înlocuit la F. cultul religios. ştiinţelor, ce permite de a le uni într-
Op. pr.: “Contribuţii la critica un sistem unic de cunoştinţe. F.
filosofiei hegeliene”, “Esenţa susţine că filosofia trebuie să poarte
creştinismului”, “Teze preliminare cu un caracter critic, să se bazeze pe
conştiinţă şi să deducă întreaga

123
lume cu definiţiile ei din conştiinţă, de origine evreiască, născut la
dar nu din lucruri, substanţă, cum Alexandria, personalitate de frunte a
făceau toate sistemele filosofice comunităţii evreieşti din acest oraş
dogmatice precedente. La temelia contemporan a lui Iisus Hristos. A
sistemului său filosofic F. pune realizat sinteza între gîndirea greacă
autoconştiinţa, “Eul” care creează şi cea iudaică, manifestînd o vastă
lumea şi posedă o activitate infinită erudiţie. Filosofia lui F. A. reiese din
prin care se subînţelege activitatea două principii - transcendentalitatea
morală a conştiinţei. După F., omul absolută a lui Dumnezeu şi
de la natură e ceva schimbător. învăţăturile stoico-platoniene despre
Numai odată cu actul autoconştiinţei idei. Dumnezeu creează lumea şi o
omul se eliberează de determinantele conduce prin mediatorul său -
exterioare şi dă naştere la sufletul şi Logosul, care constituie cea mai
libertatea sa. Începînd cu acest act în mare şi perfectă parte. Omul este
faţa subiectului apare sarcina de a se perceput ca imagine şi asemănare
autodetermina, spre care va tinde cu Logosul, dar, totodată, şi păcătos.
veşnic. Restabilirea curăţeniei spirituale a
Op.pr.: “Bazele teoriei omului se înfăptuieşte prin asceză,
ştiinţifice”, “Despre menirea omului”, autocunoaştere, apatie stoică şi
“Cuvîntări către naţiunea germană”. extaz mistic. A mai scris comentarii
alegorice la Vechiul Testament. S-au
FIDEISM (lat. fides - credinţă) - păstrat peste 30 tratate filosofice
doctrină care dă prioritate credinţei voluminoase. A exercitat o influenţă
religioase în faţa ştiinţei. Adepţii F. directă asupra gînditorilor greci
mărginesc limitele cunoaşterii creştini începînd cu Clement
ştiinţifice reducîndu-le la cunoaşterea Alexandrinul, Origene, a inspirat
fenomenelor, a cauzelor superficiale doctrina părinţilor Bisericii şi
a lucrurilor. Iar izvoarele adînci ale neoplatonismul. A pus temelia
existenţei, principiile primare, filosofiilor iudaice şi islamice
adevărurile obiective conform F. ţin ulterioare.
de domeniul credinţei. Astfel, rolul Op. pr.: “Tratat asupra sclaviei
principal în cunoaşterea lumii F. îl celui smintit”, “Despre libertatea
atribuie credinţei religioase, iar înţeleptului”; “Despre Providenţă”,
datele ştiinţei le foloseşte pentru “Probleme şi soluţii cu privire la
argumentarea dogmelor religioase. F. Geneză şi Exod”, “Despre viaţa
serveşte ca temelie a alianţei dintre contemporană“.
teologie şi diverse direcţii şi şcoli ale
filosofiei occidentale contemporane FILOSOFIE (gr. phileo - iubesc şi
existenţialism, neotomism, sophia - înţelepciune) - domeniu al
personalism ş.a. culturii spirituale; învăţătură despre
principiile fundamentale ale
FILOGENIE - concepţie care încearcă existenţei şi cunoaşterii, concepţie
să lămurească dezvoltarea genului, despre lume şi om în ansamblu,
speciei, familiei de plante şi animale, despre raportul omului faţă de lume;
bazîndu-se pe paleontologie, ştiinţă despre cele mai generale legi
anatomie comparativă şi ontogenie. de dezvoltare a naturii, societăţii şi
gîndirii umane, formă a conştiinţei
FILON (PHILON) ALEXANDRINUL sociale. F. elaborează un sistem
(c. 20 î.e.n. - c. 50 e.n.) - filosof grec generalizat de cunoştinţe teoretice

124
despre lume şi locul omului în lume,
constituind temelia concepţiei. Ea FILOSOFIA ANALITICĂ – totalitate de
cercetează atitudinea gnoseologică, orientări filosofice (pozitivism logic, filosofia
social-politică, morală şi estetică a analizei lingvistice ş.a.) care consideră metoda
omului faţă de lume. Paralel cu analitică principală pentru dezvoltarea
funcţia conceptuală, F. îndeplineşte şi filosofiei. Apare la începutul sec. XX în
funcţiile metodologică, axiologică, legătură cu dezvoltarea empiriocriticismului.
praxiologică, ideologică, etică, Fondatorii F.A. se consideră B. Russell, L.
estetică ş.a. Noţiunea “filosof” a fost Wittgenstein, A. Whitehead şi G.E.Moore.
formulată pentru prima dată de Pentru F.A. este caracteristic reducţionismul
Pitagora, iar interpretarea filosofiei ca lingvistic (reducerea tuturor problemelor la
ştiinţă îi aparţine lui Platon. F. apare problemele limbajului), accentul pe
în sec. VI î.Hr. în societatea problemele semantice şi contrapunerea
sclavagistă odată cu separarea metodei analitice altor metode filosofice. F.A.
muncii intelectuale de cea fizică şi este o filosofie a limbajului, priveşte lumea
apariţia claselor, ca un ansamblu de prin prisma limbii. Filosofia tradiţională s-a
cunoştinţe despre lumea în constituit în rezultatul imperfecţiunii limbii,
întregime. F. era o naturfilosofie, iar limba încurcă gîndirea. Sarcina filosofiei,
primii filosofi erau şi naturalişti. Din după părerea lui L. Wittgenstein, constă în a
necesităţile practicii sociale, începînd formula un limbaj ideal ce ar depăşi
cu secolul XVI, are loc procesul de “pseudoproblemele” filosofiei tradiţionale.
dezmembrare a filosofiei, se
formează ştiinţele concrete şi paralel FILOSOFIA ARABĂ - apare în ţările
se evidenţiază şi obiectul propriu-zis vorbitoare de limbă arabă (sec.VI-XIV). După
al filosofiei ca ştiinţă. Spre deosebire unirea triburilor nomade arabe sub drapelul
de ştiinţele concrete, care cercetează islamului se formează califatul Arab care era
un domeniu separat al realităţii, mai mare decît imperiul Roman şi se extindea
filosofia prezintă un tablou integru al de la Turkestan pînă în Spania. Au existat
existenţei prin prisma raportului cîteva centre culturale ca Mekka, Bagdad,
omului faţă de lume. Pînă la începutul Cordoba ş.a. Filozofia, arta şi ştiinţa în
sec. XIX-lea filosofia ocupă o poziţie occident în această perioadă se dezvoltau
foarte slab, practic se stopează. Se explică
dominantă între celelalte ştiinţe, fiind
aceasta prin nivelul scăzut al modului de
considerată ca ştiinţă a ştiinţelor.
producţie, ruperea cu tradiţiile antichităţii şi
Începînd cu anii 20-30 ai sec. XiX-lea
supunerea deplină intereselor bisericii feudale.
apare pozitivismul, care
De aceea ştiinţa şi cultura europeană rămînea
supraapreciază importanţa ştiinţelor
cu mult în urmă faţă de cea arabă. Datorită
concrete, pozitive, reducînd obiectul
cugetătorilor arabi ştiinţa şi cultura în ţările
filosofiei numai la analiza
arabe depăşea ştiinţa europeană şi după volum
cunoştinţelor ştiinţelor concrete, iar
şi după problematică şi interese. Aproape pînă
funcţia ei la crearea unui sistem
în sec. XIII aici se dezvolta puternic
sintetic de cunoştinţe despre lume. trigonometria, algebra, optica, psihologia,
Categoriile, principiile şi legile astronomia, chimia, geografia, zoologia,
universale cu care operează filosofia botanica, medicina. Filozofia arabă era o
străbat toată pînza cunoştinţelor, punte între filozofia greacă antică şi filozofia
descoperind generalul, esenţialul, europeană scolastică. În ea se dezvoltă mai
necesarul în ştiinţele particulare, care departe ideile lui Platon şi neoplatonismul,
la rîndul său înzestrează filosofia cu concepţiile filozofice ale lui Aristotel referitor
materialul factologic, necesar la ştiinţele naturii şi logică. În F.A. se
concluziilor filosofice. evidenţiază cîteva orientări: mutacallimii

125
(reprezentanţii islamului radical, care de pe ş.a. Se ocupă, de asemenea, şi cu evidenţierea
poziţiile filosofiei argumentau dogmele locului şi rolului problemelor ce le abordează
religioase, erau un fel de scolastici arabo- religia. Ea cuprinde o mulţime de curente şi
islamici); mutaziliţii (concepţiile lor aveau un orientări ce se referă la problema corelaţiei
caracter relativ materialist şi raţionalist) şi credinţei şi raţiunii, ştiinţei şi religiei,
sufismul (care vedeau scopul vieţii în dezicerea posibilităţilor sintezei filosofiei, teologiei şi
de lumea înconjurătoare, practicarea ştiinţei prin rolul determinant a teologiei.
ascetismului şi contemplării mistice). Scopul acestor curente de a demonstra
Principalii reprezentanţi a filozofiei arabe au necesitatea existenţei religiei şi utilitatea ei,
fost medicul Al-Kindi (800-870) – traducătorul acţiunea ei benefică asupra omului etc.
şi comentatorul lui Aristotel, Al-Farabi (870-
950) – succesorul lui Aristotel. Este vestit nu FILOSOFIA MEDICINEI - orientare
numai în lumea arabă medicul Ibn-Sina (980- interdisciplinară ce se ocupă cu problemele
1037) (latinizat Avicenna). El definea filozofia teoretice şi metodologice ale medicinei.
ca ştiinţa despre existenţa absolută care-i Dezvoltarea ocrotirii sănătăţii şi ştiinţei
compusă din trei compartimente: fizica – medicale este imposibilă fără influenţa
învăţătura despre natură, logica – teoria despre metodologică a filosofiei, fără colaborarea
metodele cunoaşterii naturii şi omului, medicilor, filosofilor şi sociologilor.
metafizica – teoria despre cunoaşterea Specificul F.M. constă nu în prelucrarea
existenţei. Actuale sunt şi astăzi operele lui materialului faptic a medicinei (aceasta
Avicenna “Canonul medicinei”, “Cartea trebuie s-o facă medicii), ci în analiza bazelor
tămăduirii”, “Cartea cunoştinţelor” ş.a. teoretice ale medicinei, în evidenţierea
Avicenna recunoaşte existenţa materiei ca ceva modurilor de teoretizare şi formulare a
necreabil, veşnic şi infinit. O atenţie deosebită teoriilor în medicină. Se evidenţiază aşa
el atrăgea dezvoltării formelor logice de probleme a F.M. ca integrarea disciplinelor
gîndire. Dacă Avicenna era patriarhul filozofiei medicale teoretice şi clinice, dezvoltarea noii
şi ştiinţei în orientul arab, atunci aşa figură în concepţii a organismului, formularea teoriei
occident era medicul Ibn Rushd (1126-1196) generale a medicinei, formularea teoriei
(numele latinizat Averroes). El este cunoscut tratamentului bolnavilor cronici, dezvoltarea
ca comentatorul lui Aristotel, a scris “Despre concepţiei gîndirii clinice a medicului,
primul motor”, “Discurs despre raţiune”, concepţia instruirii medicale în universităţi
“Incoerenţa incoerenţei”, “Despre acordul ş.a. Pentru viitorii medici prezintă interes
religiei şi filozofiei”. Ibn Rushd considera, că următoarele probleme filosofice ale
lumea materială este veşnică, infinită, diminua medicinei: interacţiunea filosofiei şi
rolul lui Dumnezeu în calitate de creator al medicinei, corelaţia biologicului şi socialului,
materiei, depăşea “ruptura” aristotelică dintre norma şi patologia, sănătatea şi boala,
formă şi materie, dezvolta teoria cunoaşterii. formularea obiectului medicinei, teoriei
La filozofia arabă medievală se referă şi Al- medicinei, stilul de gîndire în medicină ş.a.
Ghazali (1059-1111) – reprezentantul
misticismului şi scepticismului. El afirma că FILOSOFIA PRACTICĂ – compartiment al
filozofia trebuie să contribuie la dezvoltarea filosofiei care se ocupă cu problemele
religiei, că lumea este creată de atotputernicul activităţii umane. Încă din antichitate
Dumnezeu. cugetătorii evidenţiau filosofia teoretică (ce
prezintă lumea, ce prezintă viaţa, ce prezintă
FILOSOFIA CREŞTINĂ – compartiment al omul) şi filosofia practică (cum trebuie să fie
filosofiei inspirat de creştinism, spre ex. lumea, cum trebuie să fie viaţa, cum trebuie să
filosofia medievală era filosofie creştină. F.C. fie omul). F. P. trebuie să le ajute oamenilor
are drept obiect analiza şi interpretarea să conştientizeze condiţiile lor de viaţă
noţiunilor principale a religiei: credinţa (sociale, economice, politice, morale) şi care
religioasă, Dumnezeu, soartă, păcat, mîntuire sunt căile de a realiza o viaţă mai fericită.

126
Astăzi tot mai mulţi teoreticieni ajung la anumit tip de legături şi relaţii sociale
concluzia că filosofia contemporană trebuie să istoriceşte adecvat determinate. Societatea
fie o filosofie a supravieţuirii. este o formă de existenţă şi de interacţiune
colectivă a indivizilor. F. s. se străduie să
FILOSOFIA RELIGIEI - compartiment al cuprindă viaţa socială în ansamblu, să
filosofiei ce are drept obiect analiza şi examineze în întregime instituţiile sociale şi
interpretarea noţiunilor principale a religiei: esenţa lor. Un aspect important al F. s. este
credinţa religioasă, Dumnezeu, soartă, sensul problema interacţiunii personalităţii şi
vieţii, păcat, mîntuire ş.a. Ea se ocupă societăţii, problema socializării acesteia. În
deasemenea şi de evidenţierea locului şi rolului acest sens F. s. studiază bazele societăţii,
problemelor religioase. F.r. nu-i religie, ci existenţa socială şi acele condiţii ce menţin
filosofie cu o totalitate de principii ontologice, supravieţuirea şi integritatea comunităţii
gnoseologice şi antropologice cu funcţie obşteşti. Ea este un domeniu relativ de sine
esenţialmente apologetică. F.r. se manifestă ca stătător a cunoştinţelor filosofice, consacrat
teorie filosofică a religiei (filosofarea despre conceperii specificului societăţii şi deosebirii
religie) şi teologie filosofică (filosofarea despre ei de natură. Ea studiază viaţa socială din
Dumnezeu). Teoria filosofică a religiei are punct de vedere a problemelor conceptuale,
drept obiect de studiu atitudinea religioasă a scopul şi sensul existenţei acesteia,
omului faţă de realitate şi în primul rînd faţă de perspectiva, orientarea şi legităţile dezvoltării
realitatea divină. Ea studiază latura subiectivă a omenirii. F. s. studiază acele legităţi, conform
religiei, particularităţile diferitor curente cărora în societate se formează grupuri mari şi
religioase şi confesiuni. Ea studiază diferite stabile de oameni, se stabilesc relaţii şi
aspecte ale religiei, inclusiv şi de pe poziţii legături între acestea comunităţi, deasemenea
critice (pe cînd teologia filosofică este orientată se evidenţiază rolul lor în societate.
spre rezolvarea constructivă a problemelor
religioase). Teologia filosofică este orientată FILOSOFIA SUPRAVIEŢUIRII –
spre conceperea constructivă a obiectului orientare a ştiinţei filosofice spre rezolvarea
religiei – realităţii divine. Ea prezintă problemelor contemporaneităţii. Sistemele
rezolvarea problemei raportului dintre filosofie filosofice precedente erau închise şi imuabile.
şi religie, filosofie şi teologie şi îndeplineşte Acesta se întîmpla din cauza dezvoltării
funcţiile explicativă, constructivă şi de relativ lente şi liniare a lumii tradiţionale,
justificare a religiei. Teologia filosofică este lipsei interdependenţei globale spre deosebire
crearea teoriei despre Dumnezeu cu ajutorul de civilizaţia actuală. Pornind de la aceste
mijloacelor filosofice, este tendinţa de a realiza considerente filosofia contemporană trebuie să
sinteza credinţei creştine şi filosofiei. fie un sistem deschis în autodezvoltare,
capabil să asambleze realizările altor curente
FILOSOFIA SECURITĂŢII – compartiment de filosofare. În cele din urmă în filosofie sunt
al filosofiei care se ocupă cu teoria şi practica semnificative nu atît construcţiile doctrinare,
securităţii, examinarea şi elaborarea metodelor cît metodele de interpretare a realităţii.
de soluţionare a problemelor securităţii. (vezi: Obiectul filosofiei contemporane este de a
Securitate, Securitate informaţională) selecta mijloacele de constituire a unor altfel
de sisteme sociale care ar asigura
FILOSOFIA SOCIALĂ - totalitatea de supravieţuirea civilizaţiei, de a conştientiza şi
cunoştinţe ştiinţifice despre cele mai generale cultiva variante alternative de ieşire din criză.
legităţi şi tendinţe ale interacţiunii fenomenelor În această ordine de idei e necesară o
sociale, despre funcţionarea şi dezvoltarea reexaminare a atitudinii anterioare faţă de
societăţii, despre viaţa socială ca proces natură, faţă de aspiraţiile de dominaţie
integral. Societatea este o totalitate de oameni, orientate spre o transformare forţată a lumii
un ansamblu unitar, un sistem organizat bazat înconjurătoare. La acest capitol e nevoie de
pe un anumit mod de producere şi pe un elaborarea noilor idealuri ale activităţii

127
umane, noilor interpretări de perspectivă a lucrările lui J.S.Mill, H.Spencer, A.Comte,
omului. În fine e obligatorie o reflecţie Poincare, E.Mach şi R.Avenarius. În anii 20 a
filosofică a tuturor acestor probleme. Deci, sec. XX apare Cercul de la Viena şi cuprinde
filosofia contemporană trebuie să devină o o mulţime de diverse teorii despre ştiinţă ce au
filosofie a supravieţuirii, un remediu spiritual la bază ideile logice ale lui B.Russel,
al existenţei umane. Premisele pentru o nouă L.Wittgenstein, R.Carnap, M.Schlick,
orientare conceptuală se creează actualmente în N.Reichenbach, G.Ryle, G.Moore, I.Austin,
interiorul civilizaţiei tehnogene, la etapa de A.Ayer ş.a. Ei sînt logicieni, matematicieni,
tranziţie a acesteia spre dezvoltarea durabilă, reprezentanţi ai ştiinţelor naturii. Au încercat
noosferică. În această ordine de idei se pot de a formula o F.Ş. după analogie cu logica cu
evidenţia trei surse de bază ce sporesc un caracter riguros. K.Popper pune problema
substanţial apariţia unei noi atitudini faţă de deosebirii ştiinţei de pseudoştiinţă şi consideră
lume, determinată întru totul de schimbările că teoriile ştiinţifice nu sunt adevărate ci
sociale contemporane: globalizarea omenirii, numai verosimile. El critică intenţiile
scientizarea şi tehnicizarea sociumului, neopozitiviştilor de a apela la experienţă şi
noosferizarea. Cele menţionate mai sus inducţie considerîndu-le insuficiente pentru a
generează o nouă interpretare a problemei deosebi ştiinţa de pseudoştiinţă, arătînd că o
fundamentale a filosofiei şi anume: problema verificare experimentală poate să reziste celor
filosofică posedă statutul de “fundamentală” mai neverosimile prognoze astrologice. Deci
dacă ea contribuie substanţial la soluţionarea criteriul ştiinţei este nu verificabilitatea, ci
chestiunii de existenţă şi supravieţuire a falsificabilitatea – proprietatea unui enunţ ori
omenirii. Dacă filosofia ocoleşte această a unei teorii de a putea fi respinsă de
problemă, nu contribuie la elaborarea experienţă. La mijlocul sec. XX apare
concepţiei durabile de dezvoltare a civilizaţiei - concepţia revoluţiilor ştiinţifice a lui
ea nu poate îngloba în sine înţelepciune şi deci T.S.Kuhn, metodologia programelor de
filosofie în înţelesul veritabil al acestei noţiuni. cercetări ştiinţifice a lui I.Lakatos, concepţia
cunoştinţelor neevidente a lui M.Polanyi,
FILOSOFIE SPECULATIVĂ (lat. concepţiile lui S.E.Toulmin, D.Agassi,
speculatio - contemplare, observare) U.Sellars ş.a. Pentru ele este caracteristic:
- filosofie, bazată pe deducerea îndepărtarea de la logica simbolică şi
cunoştinţelor cu ajutorul reflecţiei, adresarea la istoria ştiinţei; schimbarea
fără a apela la practică. Ideea despre problematicii cercetărilor metodologice (dacă
natura speculativă a cunoştinţelor pozitivismul vedea problema sa principală în
filosofice a apărut încă în antichitate structura cunoştinţelor ştiinţifice şi limbaj,
şi servea ca formă de afirmare a postpozitivismul - în înţelegerea cunoştinţelor
caracterului independent al filosofiei, ştiinţifice), refuzul de la dihotomia strictă
a specificului cunoaşterii filosofice, dintre empiric şi teoretic, ştiinţă şi neştiinţă,
care se deosebea şi de cunoştinţele ştiinţă şi filosofie care sînt caracteristice
cotidiene, şi de cele concret- pentru pozitivism; tendinţa de a se baza pe
ştiinţifice. istoria ştiinţei, pe istoria apariţiei, dezvoltării
şi schimbării concepţiilor ştiinţifice; pun sub
FILOSOFIA ŞTIINŢEI – compartiment al semnul întrebării ideea acumulării
filosofiei care se ocupă cu problemele teoretice cunoştinţelor, ei preferă să vorbească nu
şi metodologice ale ştiinţei. Acestea sunt: despre acumularea cunoştinţelor, dar despre
analiza şi structura teoriilor ştiinţifice, funcţiile schimbarea lor (această idee este dezvoltată
teoriilor ştiinţifice, modalităţile de verificare, mai departe de filosoful american Thomas
confirmare şi respingere a ipotezelor, legilor şi Kuhn, care consideră că evoluţia ştiinţei nu-i
teoriilor ştiinţifice, metodele cunoaşterii altceva decît schimbul paradigmelor).
ştiinţifice, reconstrucţia teoriilor ştiinţifice etc.
F.Ş. apare la mijlocul sec. XIX-lea prin

128
FILOSOFIA VIEŢII - filosofie, care se FINALISM (lat. finalis - final, scop
ocupă cu rezolvarea problemelor final) - doctrină care susţine că toate
existenţei umane, a sensului vieţii, a procesele din lume decurg în
valorilor ei ş.a. Exemplu clasic al vederea unui anumit scop, sau ţinte
abordării raţionaliste a problemei a finale. Lumea se dezvoltă de la
fost marxismul. La finele secolului început pînă la un sfîrşit predestinat.
XIX-lea şi începutul sec. XX-lea a Finalismul este contrar
apărut curentul filosofic iraţionalism. mecanicismului şi concepţiilor
Bazele lui au fost formulate de F. veşniciei lumii ori a dezvoltării ei
Nietzsche şi W.Dilthey în Germania şi ciclice. Concepţia finalistă este
H.Bergson în Franţa. F.V. s-a caracteristică iudaismului,
manifestat drept opoziţie creştinismului, islamului spre
raţionalismului clasic şi ca reacţie la deosebire de induism, budism şi
criza concepţiei mecaniciste în religiei antice. F. poate fi considerat
ştiinţele naturii. Caracteristic pentru ca rezultat al creaţionismului, este
F.v. este interpretarea iraţionalistă a înrudit cu teleologia şi escatologia.
lumii, omului şi istoriei lui şi negarea Se mai manifestă şi în acele
importanţei cognitive a raţiunii. concepţii naturfilosofice ce privesc
Noţiunea fundamentală în F.v. este schimbările din natură ca orientate
“viaţa”, interpretată de adepţii ei ca spre un anumit scop şi cu ţel final.
fenomen biologic (Nietzsche), ori
fenomen social (Dilthey), sau FINIT (vezi: Infinit şi Finit)
fenomen cosmologic (Bergson). În
toate aceste concepţii viaţa şi FIZICĂ (gr. physis - natură) - 1.
purtătorul ei, organismul, sunt Ştiinţa despre natură care studiază
interpretate ca ceva neutru, ca o a materia şi energia, precum şi
treia realitate, care a precedat interacţiunile dintre acestea.
împărţirii în materie şi spirit, Cuprinde mecanica, acustica,
existenţă şi conştiinţă. Adepţii F.v. termica, electricitatea, magnetismul,
susţin, că viaţa este un proces în structura atomului, fenomenele
permanentă devenire, de aceea ea nucleare etc. F. atomică studiază
nu poate fi cunoscută cu ajutorul structura şi proprietăţile atomului,
raţiunii, a ştiinţei care prin activitatea precum şi interacţiunea dintre ei. F.
sa analitică descompune, mortifică moleculară studiază structura
realitatea în categoriile şi noţiunile moleculară a corpurilor în stări
sale. Ştiinţa e capabilă să cunoască diverse, proprietăţile moleculelor.
numai relaţiile dintre lucruri, dar nu şi Fizica nucleară studiază structura şi
lucrurile însuşi. Iar esenţa iraţională a proprietăţile nucleelor atomice.
realităţii vitale poate fi concepută cu Fizica plasmei are ca obiectiv de
ajutorul intuiţiei, a pătrunderii studiu proprietăţile nucleelor
nemijlocite în esenţa lucrurilor atomice, electrice, optice, magnetice
(Bergson, Nietzsche, Spengler) sau a ale plasmei. 2. În filosofie fizica este
înţelegerii (Dilthey). Unele idei ale o ramură (din antichitate pînă la
F.v. au fost ulterior utilizate de Descartes) consacrată studiului
ideologii fascismului, naturii fiind opusă metafizicii. Pe tot
existenţialismului, personalismului şi parcursul dezvoltării fizica (ca
a altor curente filosofice. ştiinţă) a fost strîns legată de
filosofie - pînă în prezent.

129
FIZICALISM – concepţie neopozitivistă care F. poate fi orientare în matematică şi
încearcă să reducă lumea reală la lumea fizică, logică cînd se încearcă să se capete
să unifice toate ştiinţele pe baza unui limbaj soluţionarea problemelor cu ajutorul
universal – al fizicii. Apare în anii 40 a sec. construcţiilor formale axiomatice. F.
XX şi este reprezentat de O.Neurath, R.Carnap. se manifestă ca metodă artistică, la
baza căreia se află absolutizarea,
FIZICOTEOLOGIE - este concepţia estetizarea formei în artă. De ex.:
teologico-filosofică care caută să Herbart şi Zimmerman susţin
dovedească existenţa lui Dumnezeu formalismul estetic, esenţa
din finalitatea naturii. frumosului după ei se află în formă.
În etică F. se prezintă ca principiu.
FLORIAN MIRCEA (1888-1960) – filosof Ca ex. poate servi etica lui Kant, cînd
român, specialist în ontologie şi istoria se consideră că dintr-un postulat
filosofiei, profesor la Universitatea din (imperativ categoric) avînd un
Bucureşti. A formulat o concepţie ontologică caracter absolut formal pot fi deduse
realistă care trebuie să pornească de la “dat” ca toate principiile morale şi toate
atare. A pledat pentru reabilitarea soluţiile bogate în conţinut în raport
raţionalismului, considerînd filosofia cu diferite situaţii.
raţionalistă drept suverană disciplină a vieţii.
Op.pr.: “Îndrumare în filosofie”; FORMAŢIE SOCIAL-ECONOMICĂ -
“Ştiinţă şi raţionalism”; “Metafizica şi categorie fundamentală a filosofiei
problematica ei”; “Antinomiile credinţei”; marxiste ce desemnează o treaptă
“Cunoaştere şi existenţă”; “Reforma logicii”; concret-istorică de dezvoltare a
“Reconstrucţie filosofică”; “Metafizică şi artă”; societăţii, determinată de relaţiile de
“Misticism şi credinţă”. producţie dominante, care a apărut,
funcţionează şi se dezvoltă după
FLUCTUAŢIE - noţiune sinergetica care propriile sale legi. Dezvoltarea
descoperă mecanismul dezvoltării sistemelor progresivă a omenirii se prezintă ca
aliniare. F. este o oscilare, abatere un proces legitim de înlocuire a
întîmplătoare, temporară de la o oarecare stare. următoarelor F.s.-e.: primitivă,
Apariţia ordinii din haos are loc prin fluctuaţie. sclavagistă, feudală, capitalistă şi
F. se amplifică pe contul dezechilibrului, ele comunistă. Fiecare formaţie apare
clatină (zdruncină) structura veche şi purced la pe baza unui anumit mod de
una nouă: din dezordine apare ordinea. producţie, se caracterizează printr-
Proceselor de autoorganizare le sunt proprii aşa un anumit grad de dezvoltare a
tendinţe contradictorii ca indurabilitatea şi forţelor de producţie, căruia îi
durabilitatea, dezorganizarea şi organizarea, corespunde un anumit tip de relaţii
dezordinea şi ordinea. Deci sinergetica afirmă de producţie. Relaţiile de producţie
că F. constituie un principiu constructiv,
constituie baza economică a F.s.-e.
creativ. Ea făureşte lumea, fiindcă posedă
pe care se formează suprastructura
facultatea de a îndeplini rolul acelui mecanism,
societăţii - un ansamblu de idei,
acelei forţe care transferă sistemul în atractor,
relaţii ideologice, instituţii şi
în una din structurile proprii ale mediului, în
organizaţii, care influenţează la
tendinţa internă de organizare a acestuia.
rîndul sau baza economică. În
componenţa formaţiei se includ de
FORMALISM - (lat. formalis - ce se
asemenea tipurile sale specifice de
referă la formă şi din fr. formalisme) -
comunităţi istorice de oameni şi o
noţiune ce redă prioritatea formei
anumită structură de clasă. F.s.-e.
asupra conţinutului ori doctrină ce
este un organism social integru, care
caută să afle esenţa lucrului în formă.

130
apare, funcţionează şi se dezvoltă determinată de caracterul
după anumite legi generale şi conţinutului, reflectat în gîndire. În
specifice (proprii unei formaţii). limbă F.l. se exprimă prin construcţia
Trecerea de la o F.s.-e. la alta are loc gramaticală a expresiilor
pe calea revoluţiilor sociale, care sunt corespunzătoare, iar în logica
generate de contradicţiile interne matematică prin intermediul unor
dintre forţele de producţie noi şi simboluri speciale: ori (V), “dacă...
relaţiile de producţie vechi. atunci” (⊃, →), “toţi” (∀), “unii” (∃ )
ş.a. În logica dialectică F.l. se
FORMĂ (gr. eidos - traducere; în lat. cercetează ca o reflectare în gîndire
forma - formă) - categorie filosofică a realităţii, care se dezvoltă şi a
care reflectă modul de organizare şi cunoaşterii în dezvoltare.
structurare a obiectelor,
interconexiunea laturilor existenţei. FORMELE DE MIŞCARE A
La Platon a cunoaşte F. la ceva MATERIEI - tipuri fundamentale de
înseamnă a înţelege natura acestuia. schimbări, caracteristice pentru
La Aristotel substanţele constau din anumite grupe de obiecte şi procese
materie şi formă. Materia e cea care materiale. Pînă în prezent nu şi-a
are formă, de ex., sufletul omenesc pierdut importanţa clasificarea
este o formă a corpului omenesc, mişcării, elaborată de Engels, care a
care este materie. F. poate fi impusă evidenţiat cinci forme fundamentale
materiei ori imanentă ei. F. imanentă de mişcare a materiei: mecanică,
explică dezvoltarea unui lucru, ea fizică, chimică, biologică şi socială.
este structura lui inteligibilă pe care o Dar în ştiinţa contemporană astăzi
are cînd este dezvoltat deplin iar dominantă e clasificarea formelor de
creşterea lucrului este privită ca o mişcare în trei grupe: în natura
aspiraţie spre actualizarea formei neorganică, în natura vie şi în
sale. Anume de forme imanente societate. Între F. de m.a.m. există o
vorbeau filosofii scolastici cînd legătură dialectică. Formele
caracterizau “formele substanţiale”. superioare de mişcare apar pe baza
Concepţia “formelor substanţiale” a celor inferioare, le includ în sine şi
fost criticată de mulţi filosofi din sec. au o calitate specifică. F. de m.a.m.
XVII (vezi: Conţinut şi formă) pot să treacă una în alt.

FORME LOGICE - moduri de creare, FORŢE DE PRODUCŢIE - categorie


exprimare şi legătură a filosofică care reflectă forţele ce
raţionamentelor şi a unor părţi de participă la dezvoltarea producţiei
raţionamente cu conţinut concret sociale şi care caracterizează
diferit, care se folosesc în procesul raportul dintre societate şi natură. F.
cunoaşterii. F.l. sunt forme de de p. alcătuiesc conţinutul modului
reflectare a celor mai generale de producţie şi sunt constituite din
însuşiri ale realităţii în gîndirea oameni (munca vie, nemijlocită) şi
umană. Ele poartă un caracter mijloacele de producţie (munca
general-uman şi sunt produs al materializată). Munca vie nemijlocită
dezvoltării practicii social-istorice. În este principalul element al F. de p. şi
logica formală se studiază aşa F.l. ca izvorul dezvoltării lor. Munca
noţiunea, judecata, raţionamentul, acumulată, materializată, sau
concluzia, demonstraţia, definiţia ş.a. mijloacele de producţie, sunt
Utilizarea lor în procesul cunoaşterii e alcătuite din uneltele de muncă,

131
obiectul muncii şi mijloacele auxiliare şi păreri, ci înrudirea profundă a structurilor
de muncă. cognitive din perioada respectivă. Începînd cu
anii 60 formulează concepţia arheologiei
FORŢE MOTRICE DE DEZVOLTARE ştiinţei, avînd drept obiect structurile
A SOCIETĂŢII (F.m.) - factori fundamentale, profunde. Acestea sunt
necesari, esenţiali, care contribuie la codurile, sau epistemele ce determină formele
funcţionarea şi dezvoltarea concrete a gîndirii, ştiinţei. În lucrarea
progresivă a societăţii pe o perioadă “Supraveghere şi pedeapsă” el analizează
de lungă durată. În diverse concepţii apariţia penitenciarului şi practicilor
filosofice F. m. sunt interpretate în disciplinare legate de această instituţie.
mod diferit. În sistemele idealiste ele Consideră penitenciarul ca domeniu al
se reduc la nişte impulsuri ideale, la practicii sociale în care ştiinţele despre om,
motivele acţiunilor oamenilor, la nişte metodele normalizării relaţiilor umane se
forţe supranaturale, supraistorice sau aplică înainte de a fi aplicate pe societatea în
la combinarea a mai multor factori (în întregime. Absolutizînd puterea F. M
concepţiile metafizice). Filosofia analizează condiţiile sociale şi materiale a
marxistă pune accentul pe caracterul apariţiei ei. Ştiinţele despre om şi aplicarea lor
material, primar şi determinant al F. contribuie la controlul, constrîngerea şi
m. faţă de cele spirituale, ideale şi “tratamentul” elementelor deviate sociale.
caracterul relativ independent şi activ Consideră că standardele normalităţii se
ale celor din urmă. Astfel F. m. includ găsesc în iraţional şi arbitrar. În “Istoria
în sine contradicţiile sociale ca izvor sexualităţii” se abordează problemele
al automişcării şi autodezvoltării personalităţii, eticii, moralei, libertăţii.
societăţii, activitatea subiecţilor Analizează formarea individului în condiţiile
sociali, şi forţele care stimulează contemporane şi reprezentările noastre despre
aceste activităţi. Forţa motrice personalitate, criteriile despre normă şi
general-istorică principală este patologie. În alte opere F.M. subliniază că noi
contradicţia modului de producţie a devenim anormali, bolnavi, delicvenţi
bunurilor materiale supunîndu-ne cunoştinţelor şi practicii, care
caută anormalitatea, boala şi devierea la alţii.
După convingerea lui în istorie nu există
FOUCAULT MICHEL (1926-1984) – istoric,
subiect uman stabil, nu există stare umană
filosof, culturolog francez. Provenind dintr-o
adevărată. În om nu-i nimic stabil, chiar şi
familie de medici n-a vrut să fie medic. A
corpul lui.
început cariera sa ca psiholog în spitalul de
Op.pr. “Cuvintele şi lucrurile”, “A
psihiatrie unde se ocupă cu ştiinţa şi
supraveghea şi a pedepsi”, “Istoria
acumulează experienţă pentru determinarea
sexualităţii”, “Geneza clinicii”; “Istoria
noţiunilor sănătate şi boală, raţiune şi nebunie,
nebuniei”; “Boala psihică şi personalitatea”
boală psihică. A predat apoi la universităţile
ş.a.
din Europa. A fost şef de catedră de istorie a
sistemelor de gîndire. Gîndirea lui a fost
influenţată de Nietzsche şi Heidegger. F. M. a FOURIER CHARLES (1772-1837) –
abordat probleme a istoriei, culturii, filosofiei, filosof şi economist francez, reprezentantul
psihanalizei, lingvisticii, structuralismului ş.a. socialismului utopist. Pornind de la o
Însă el nu se considera reprezentantul critică profundă şi multilaterală a
structuralismului, prefera să numească metoda societăţii burgheze, a fundamentat
sa de cercetare istorică arheologie. A utilizat necesitatea formării unei societăţi
metodele lingvistice în istorie şi urmăreşte nu socialiste. Fiind adeptul
evoluţia unora sau altora idei, ci structurile materialiştilor francezi despre rolul
profunde în fiecare perioadă istorică. Pe el îl decisiv al educaţiei şi mediului
interesează nu deosebirile superficiale între idei extern în formarea individului, F. a

132
acordat o atenţie deosebită pasiunilor ceea ce este posibil şi admisibil (principiul
omeneşti la satisfacerea cărora realităţii). Dorinţele insistent tind să se
trebuie să contribuie o societate realizeze. Cenzura socială, morala nu
nouă. După părerea lui F. societatea întotdeauna permit realizarea dorinţelor
în dezvoltarea sa a trecut prin cîteva individului. F. S. consideră, că morala
perioade: edemismul (“raiul îndeplineşte o funcţie de constrîngere,
primitiv”), sălbătăcire, barbarism şi represivă faţă de om. Dorinţele şi pasiunile
civilizaţie. În schimbul civilizaţiei nerealizate sunt refulate în inconştient, iar de
trebuie să vină o orînduire socială acolo ele pot să se realizeze şi sub alte forme.
superioară - orînduirea armoniei. Conflictul dintre dorinţe şi posibilităţi duce la
Op. pr.: “Teoria celor patru neuroze, la apariţia bolii. Boala este un fel de
mişcări şi a destinelor generale”, realizare a dorinţelor refulate într-o formă
“Teoria unităţii universale”, “Noua denaturată, într-o altă modalitate. Ideile lui
lume industrială şi lumea socială”. F.S. au influenţat puternic mai multe domenii
ale ştiinţei.
FRACTALII (vezi: Sinergetică, Noţiunile şi Op.pr.: “Introducere în psihanaliză”,
Mecanismele ei) “Interpretarea viselor”, “Totem şi tabu”,
“Psihopatologia vieţii cotidiene”, “Trei eseuri
FREUD SIGMUND (1856-1939) – medic asupra teoriei sexualităţii”.
psihiatru şi neurolog austriac, fondatorul
concepţiei filosofice - psihanalizei. Studiază FREUDISM – teoria lui S.Freud, formulată
medicina la Viena. Face stagierea la Charcot în perioada anilor 1900 – 1938, care formează
(Paris). Începe activitatea ştiinţifică în spitalul baza teoretică a psihanalizei şi metodei
vienez, studiind fenomenul isteriei şi bolile psihoterapeutice. Freudismul este
neurologice. Obţine titlul de doctor în medicină absolutizarea rolului proceselor inconştiente,
(1881), docent (1885) şi profesor universitar recunoaşterea conflictului dintre conştiinţă şi
(1902). A primit premiul Goethe în domeniul inconştient, dintre personalitate şi societate,
literaturii. F. S. formulează o concepţie este concepţie ce dă prioritate pasiunilor în
specifică despre inconştient în care absolutiza motivarea şi explicarea faptelor omului.
inconştientul şi instinctele. Două instincte Esenţa freudismului (psihanalizei) constă în
determină activitatea şi comportamentul analiza raţională a fenomenelor inconştiente
individului – vieţii (Eros) şi morţii (Thanatos). pentru a se debarasa de ele.
După părerea lui psihicul omului este format
din trei niveluri. Nivelul inferior – “Eul- FROMM ERICH (1900-1980) -
ambigen” – aceasta este lumea inconştientului filosof, psiholog şi sociolog germano-
unde totul dictează instinctele. Inconştientul american, reprezentantul
este fundamentul de adîncime al psihicului, neofreudismului şi a şcolii de la
care determină viaţa conştientă a subiectului Francfurt, medic-psihanalitic. F. a
(omului) şi chiar destinele unor popoare. dezvoltat învăţătura lui Freud
Înclinaţiile inconştiente formează conţinutul eliberînd-o de caracterul ei prea
emoţiilor şi trăirilor. Conştiinţa depinde în cea biologizatoric şi apropiind-o de
mai mare măsură de impulsurile refulate de filosofia antropologică şi
inconştient. Al doilea nivel este “Eul” – sfera existenţialism. Trecerea de la
fenomenelor conştiente, autoconştiinţa biologizarea esenţei omului spre
individului. Al treilea nivel “Super-Eul” – sociopsihologism la F. era legată cu
cenzura, lumea normelor sociale şi încercarea lui de a elabora o
interdicţiilor (tabu), morala. Personalitatea se concepţie integrală despre
găseşte permanent sub presiunea personalitate, cu tendinţa de a
contradicţiilor. Individul trebuie să aleagă între înţelege mecanismul de interacţiune
dorinţele şi plăcerile sale (principiul plăcerii) şi dintre factorii psihologici şi cei

133
sociali în formarea personalităţii. Atitudinea faţă de F. este
După F. omul se naşte şi trăieşte într- dezinteresată. Omul nu aşteaptă de
o societate străină lui, de aceea se la fenomenul F. vre-un folos practic
află într-o stare de frică permanentă. nemijlocit.
Acest sentiment reprimă şi împinge
în inconştient acele dorinţe ale FUNCŢIE - (lat. functio - îndeplinire,
individului, care vin în contradicţie cu înfăptuire) - relaţia dintre două
normele dominante în societate. obiecte sau grupuri de obiecte în
Conform ideilor lui F. cea mai care schimbările unuia din ele e
superioară formă de înstrăinare a urmată de schimbările celuilalt. F.
esenţei umane prin “maşinizare”, poate fi privită de pe poziţia
“automatizare”, “computerizare”, consecinţelor - favorabile,
“robotizare” şi “informatizare” în nefavorabile, disfuncţionale şi neutre
condiţiile RTŞ are loc în societatea (afuncţionale), provocate de
contemporană. Încercarea de a găsi o schimbarea unui parametru în alţi
ieşire din situaţia în care se află parametri ai obiectului
societatea bolnavă, iraţională F. o (funcţionalitate), sau de pe poziţia
vede în proiectul utopic al unui interacţiunii diverselor părţi în
socialism umanist comunitar, al unei limitele întregului (funcţionare).
societăţi sănătoase, armonioase, care Noţiunea de F. a fost introdusă în
permite individului de a-şi dezvălui ştiinţă de Leibniz şi treptat s-a
toate potenţele sale naturale infinite transformat într-o noţiune
prin intermediul metodelor “terapiei fundamentală. Prin F. se mai
sociale”, prin “psihanaliza umanistă“ înţelege şi manifestarea exterioară a
şi tratarea “patologiei individuale”. însuşirilor unui obiect în sistemul dat
Op. pr.: “Fuga de libertate”, de relaţii, rolul pe care îl joacă
“Omul aşa cum este el”, “Conceptul obiectul, sistemul dat în raport cu
de om la Marx”, “Revoluţia speranţei. sistemul mai superior organizat. În
Despre tehnica umanistă“, logică şi matematică noţiunea F.
“Conceptul de “Criza psihanalizei”. desemnează operaţia de confruntare
a fiecărui element al unei anumite
FRUMOS - una din cele mai clase, numit domeniu de definiţie a
importante categorii ale esteticii, F. cu un anumit element concret al
care caracterizează fenomenele de o altei clase, numit domeniul de valori
valoare estetica supremă. Ea reflectă ale acestei F. Elementele domeniului
însuşirile fenomenelor naturii, vieţii definiţie a F. se numesc argumentele
sociale şi activităţii umane capabile ei, iar elementele domeniului de
să genereze în om senzaţia unei valori - valori ale F.
delectări estetice, unor sentimente
de bucurie, libertate, sinceritate. F. e
forma principală pozitivă de însuşire
estetică a realităţii, care se manifestă
în opoziţie cu urîtul şi josnicul. În F. îşi
găseşte expresie idealul estetic. Spre
deosebire de valorile morale şi
ştiinţifice care poartă caracter
abstract F. e legat cu o anumită
formă concret-senzorială şi apelează
la contemplare sau imaginaţie.

134
FUNCŢIE ŞI STRUCTURĂ – manifestare viitorului”. De la începutul anilor 70,
specifică a categoriilor conţinut şi forma în odată cu conştientizarea caracterului
biologie şi medicină. F. este modul global al problemelor ecologice,
specific de manifestare a însuşirilor demografice, ş.a., dominantă devine
organismului ori a unei părţi în concepţia inevitabilităţii “catastrofei
interacţiunea lui cu obiectele globale”, purtătorul principal al
înconjurătoare. F. este expresia activităţii căreia este aşa numitul Club de la
şi metabolismului organismului adaptat la Roma. Folosind MEC, reprezentanţii
anumite condiţii şi structuri. S. este acestui Club au iniţiat un şir de
totalitatea legăturilor stabile a sistemelor şi cercetări serioase cu ajutorul
organelor care asigură integritatea şi “modelării globale” a perspectivelor
identitatea organismului cu sine însăşi, de dezvoltare a omenirii. În această
este stabilitatea trăsăturilor principale la privinţă părerile futurologilor s-au
diferite schimbări interne şi externe. despărţit: unii susţin idei pesimiste,
Funcţia determină structura. Hiperfuncţia apocaliptice, legate de o catastrofă
duce la hipertrofia ţesuturilor, organelor, mondială (D.Forrester, D.Meadows
hipofuncţia, invers, la hipotrofie. Boala se ş.a.) iar ceilalţi (A.Toffler, E.Laslo
începe de la dereglările funcţionale, iar ş.a.) argumentează posibilitatea de
dacă acestea nu pot fi compensate, atunci a evita catastrofa. De ex., Toffler
apar schimbări morfologice (structurale). vede ieşirea din criză prin
intermediul revoluţiei
FUNCŢIE BIOLOGICĂ – este modul
informaţionale, care va instaura o
specific de manifestare a însuşirilor unui organ
nouă civilizaţie, ce va depăşi
ori a organismului viu în interacţiunea lui cu
problemele stringente, existente
obiectele înconjurătoare. Deosebim F.B. de
astăzi.
reproducere, nutriţie de relaţii ş.a. Ele sunt
obiectul de studii a fiziologiei. (vezi: Funcţie,
Funcţie şi Structură)
G
FUNCŢIILE UMANE ŞI CREAREA
STRUCTURILOR ARTIFICIALE –
problemă teoretico – cognitivă şi practică GADAMER HANS GHEORG (n.
apărută în medicina contemporană. 1900-2002) - filosof german, unul
Investigaţiile de rigoare se delimitează în două din cei mai de vază reprezentanţi al
aspecte: 1) crearea teoriilor ce ar face posibilă hermeneuticii din sec. XX. G. a
imitarea diferitor aspecte ale comportamentului dezvoltat hermeneutica nu numai ca
omului; 2) crearea organelor artificiale. metodă a ştiinţelor umanitare, ci şi
ca o ontologie specifică. În
FUTUROLOGIE (lat. futurum - viitor concepţiile sale G. s-a bazat pe ideile
şi gr. logos - cuvînt, ştiinţă, filosofului german W.Dilthey, a
învăţătură) - în sens larg - ansamblu întemeietorului fenomenologiei,
de reprezentări despre viitorul autorului teoriei “orizontului” şi a
omenirii; în sens îngust - domeniu al “lumii vitale”, a filosofului german
cunoştinţelor ştiinţifice, care include E.Husserl şi a învăţăturii despre
perspectivele proceselor sociale. limbă a filosofului existenţialist
Frecvent noţiunea F. se foloseşte ca german M.Heidegger. Lui G. îi
sinonim al prognosticii şi prognozării. aparţin un şir de opere pe istoria
Termenul F. a fost introdus de filosofiei, filosofia istoriei şi estetică.
sociologul german O.Flehtheim în Op.pr.: “Adevărul şi metoda”;
anul 1943 pentru a denumi “Filosofia “Istoria conceptului şi limbajul

135
filosofiei”; “Dialectica lui Hegel”; GALILEO GALILEI (1564-1642) -
“Cine sunt eu şi cine eşti tu?”. fizician şi astronom italian,
întemeietorul mecanicii, a cărui
GAJOS VASILE (1928-1997) – operă a avut un efect puternic
d.h.ş.f., profesor universitar, asupra filosofiei şi ştiinţelor. El
specialist în filosofia religiei şi susţinea că universul este infinit, la
ateismului. Absolveşte Institutul temelia lui se află materia veşnică,
Pedagogic din Bălţi (1950). Activează alcătuită din atomi invariabili care se
ca profesor şi director în şcoala supun legilor mecanicii. Natura este
medie. Din 1963 este colaborator cognoscibilă. La baza cunoaşterii
ştiinţific la Secţia de Filosofie a naturii stă experimentul, observaţia.
Institutului de Istorie al AŞ din RM, G. considera experienţa ca unica
din 1967 – lector superior, sursă a cunoştinţelor şi singurul
conferenţiar la catedra de filosofie a criteriu al adevărului. El recunoştea
Institutului Politehnic din Chişinău, primul impuls divin (deism), era
din 1980 şef al catedrei Istoria şi adeptul teoriei adevărului dublu.
Teoria Culturii Universale şi Op.pr.: “Dialog despre cele
Naţionale, din 1986 profesor două sisteme principale ale lumii - al
universitar la Catedra Ştiinţe lui Ptolomeu şi al lui Copernic” şi
socioumane a USM. Doctor în filosofie “Discuţii şi demonstraţii matematice
(1967), teza de doctor habilitat cu privire la două ramuri noi ale
“Particularităţile regionale ale ştiinţei care se referă la mecanică şi
sectarismului creştinesc mişcare locală”.
contemporan şi influenţa procesului
de secularizare asupra evoluţiei GAMET (gr. gametes – soţ ori soţie) - celulă
acestuia” (1986). Este Om Emerit al sexuală sau reproductivă la organismele
Culturii din RM. vegetale ori animale. G. mascul se numeşte
Op. pr: “Particularităţi ale anterozoid la plante şi spermatozoid la
ideologiei iehoviste şi conştiinţa animale şi om. G. femelă la plante se numeşte
sectanţilor”; “Evoluţia sectelor în oosferă, la animale şi om – ovul.
Moldove”; “Educaţia ateistă în şcoala
medie”; “Educaţia ateistă a GASSENDI PIERRE (1592-1655) -
tineretului”; “Borogani (istoria, filosof, astronom şi fizician francez.
economica, cultura)”. Reprezentant al empirismului, reieşea din
experienţa senzorială ca izvor al
GALEN din Pergam (129-199) – medic şi cunoaşterii. A criticat teoria ideilor
filosof grec. Pentru prima dată formulează înnăscute şi raţionalismul lui
ideea integrităţii anatomo-fiziologice a Descartes de pe poziţiile
organismului. A generalizat concepţiile senzualismului materialist. G. a făcut
medicilor antici şi le-a redat într-o formă o analiză profundă problemei
originală. Era reprezentantul empirismului în autenticităţii cunoaşterii, supunînd
medicină, propune vivisecţia şi experimentul unei critici aspre dogmatismul şi
pe animale, a creat primul atlas anatomic. În scepticismul. El susţinea că lumea
explicarea bolii reieşea din dereglarea celor este alcătuită din atomi, iar atomii
patru umori – sîngele, flegma, bila neagră şi sunt creaţi de Dumnezeu. Sufletul
bila galbenă. Concepţia lui G. A influenţat uman este alcătuit tot din atomi. Dar
puternic gîndirea şi medicina medievală şi a pe lîngă el G. recunoaşte şi existenţa
dominat încă multe secole. sufletului “raţional”, imaterial,
Op.pr. “Despre părţile corpului uman”. suprasenzorial. El era de acord cu

136
Epicur că orice plăcere este un lucru
bun în sine, iar orice virtute este un GENETICĂ (din. gr. genetikos -
lucru bun în măsura în care produce referitor la origine) - domeniu al
“seninătate”. ştiinţei biologice şi medicale ce
Op.pr.: “Exerciţii paradoxale studiază legile eredităţii şi
împotriva lui Aristotel”; “Codul variabilităţii organismelor. Obiectul
filosofic”; “Codul filosofiei lui Epicur”. geneticii îl constituie genotipul, care
îndeplineşte funcţia de dirijare a
GEN – unitate taxonomică, grupare biologică sistemului viu. Începutul este legat
de fiinţe inferioară familiei şi superioară de descoperirea de către Mendel în
speciei. De. ex. genul cîine cuprinde mai multe 1865 a legilor eredităţii. Ulterior, prin
specii (lupul, vulpea şi propriu-zis cîinele). noi descoperiri, s-au făcut în acest
domeniu progresări importante.
GENĂ – unitate de bază a eredităţii. Ca factor Actualmente în genetică sunt
ereditar au fost evidenţiate prima dată de numeroase subdiviziunii: genetica
Gregor Mendel în 1865. Noţiunea de G. a fost omului, genetica medicală, genetica
formulată de către W.L.Johannsen în 1909. plantelor şi animalelor, ingineria
T.N.Morgan cu colaboratorii săi (1910) au genică etc. De G. sunt legate şi
stabilit că G. sunt localizate în cromozomi într- unele curente cu tangenţă filosofică:
un lanţ. rasismul, eugenia, neoeugenia,
euthanasia eugenică ş.a.
GENERALIZARE (lat. generalisatio) -
procesul logic de trecere de la unele GENEZĂ (gr. genesis - origine,
fapte, evenimente particulare la apariţie) - noţiune care înseamnă
identificarea lor în gîndire procesul de apariţie şi dezvoltare, ce
(generalizare inductivă); de la un aduce la o anumită stare, înfăţişare,
gînd mai puţin general la altul mai obiect, fenomen. Este folosită la
general (generalizare logică). început în mitologia şi filosofia
Procesul G. se supune anumitor greacă antică, mai apoi în filosofia
reguli şi cerinţe şi e legat cu aşa lui Kant, Hegel şi a. şi în ştiinţele
metode ca abstractizarea, analiza şi naturii în ipoteza cosmogonică a lui
sinteza, comparaţia ş.a. Kant-Laplace, teoria evoluţionistă a
lui Darwin etc.
GENERAŢIE MEC - denumire
comună pentru clasificarea GENIU (lat. genius) - omul, căruia îi
calculatoarelor după ele-mentele de este proprie manifestarea cea mai
bază structurale şi a ordinii apariţiei superioară a capacităţii de creaţie.
lor. Fiecare generaţie MEC se Activitatea G. se caracterizează prin
dezvoltă în mediu 10 ani. Prima crearea unor opere excepţionale,
generaţie (anii 40-50) avea ca baza unicale, care au o importanţă
tuburi electronice, a doua generaţie istorică deosebită pentru omenire,
(a. 50-60) - tranzistoare, a treia (60- prin des-coperirea căilor absolut noi
70) - circuite integrate, a patra de creaţie. În filosofie G. e privit ca
generaţie (70-80) - circuite integrate un om cu facultăţi excepţionale,
pe scară largă. Următoarele generaţii activitatea căruia e determinată de
au la temelie microprocesoare şi condiţiile social-istorice şi care prin
tehnologii electronice moleculare. Pe munca sa titanică contribuie la
baza acestora au apărut computere accelerarea procesului istoric.
micro şi personale cu o memorie şi
capacitate de lucru foarte înaltă.

137
GENOCID (gr. genos – neam şi lat. caedo – a în 1899 de sociologul suedez
omorî) – distrugerea sistematică a unui grup R.Kjellen.
uman, naţional, etnic, religios sau politic care
constă în exterminarea fizică directă acestor GINTĂ - comunitate, grup exogamic
colectivităţi ori crearea anumitor condiţii ce pot de oameni alcătuit din urmaşii
duce la dispariţia acestora. În trecut au fost mai recunoscuţi ai aceluiaşi strămoş
multe cazuri de G.: masacrarea unor populaţii constituind forma fundamentală de
din colonii, distrugerea armenilor de către turci organizare socială în comuna
la începutul primului război mondial, primitivă. Istoriceşte se cunosc două
exterminarea de către nazişti a evreilor în al forme de organizare a G. -
doilea război mondial, distrugerea poporului Matriarhat şi Patriarhat. G. era
kampucian de către regimul lui Pol Poth ş.a. G. independentă din punct de vedere
este considerat drept cea mai mare crimă contra economic.
umanităţii.
GÎNDIRE - formă supremă de
GEOCENTRISM (gr. ge - pămînt, şi cunoaştere, care-i ajută omului să
lat. centrum - centru, mijloc) - pătrundă în esenţa obiectelor şi
concepţie conform căreia Pămîntul fenomenelor; cel mai superior şi
este centrul imobil al lumii, în jurul important element al conştiinţei
căruia se rotesc Soarele, planetele şi umane. G. e un fenomen social-
stelele. Cea mai dezvoltată expresie istoric complex, de aceea este
G. capătă în sistemul lumii elaborat obiectul de studiu al mai multor
de Ptolemeu în sec. 2. G. a devenit ştiinţe. Ele evidenţiază un anumit
principiul central al cosmologiei aspect al G. Filosofia cercetează
creştinismului şi era legat de raportul G. faţă de existenţă, care
antropocentrism. În ştiinţă, datorită într-un şir de sisteme filosofice
autorităţii lui Aristotel şi Bisericii, serveşte drept problemă
geocentrismul a dominat aproape 2 fundamentală. G. poate fi privită ca
mii ani, pînă cînd n-a fost înlocuit de o reflectare activă a realităţii
heliocentrism. obiective, care constă în
cunoaşterea mijlocită, generalizată
GEOMETRIE NEEUCLIDIANĂ - totalitate şi abstractă de către subiect a
de idei dezvoltate de către Lobacevski şi relaţiilor şi conexiunilor esenţiale
Riemann care neagă postulatul paralelelor al dintre obiecte şi fenomene. G. este şi
lui Euclid. Renumitul postulat, afirmă că crearea ideilor noi, prezicerea
printr-un punct care se găseşte pe o acţiunilor şi evenimentelor.
suprafaţă plană, în afara unei linii Substratul biologic al G. este
drepte, se poate trage o singură linie creierul. Apare şi se dezvoltă G. din
dreaptă care nu se intersectează cu necesitatea rezolvării problemelor
cea dată. Lobacevski susţine, că există mai sociale. G. e un fenomen social după
multe asemenea paralele, iar Riemann – că nu origine, modul de funcţionare şi
există nici una. G.N. a contribuit la formularea rezultatele ei. Ea se realizează sub
teoriei relativităţii. formă de noţiuni, judecăţi,
raţionamente, ipoteze, teorii şi etc.
GEOPOLITICĂ (gr. ge - pămînt şi G. se efectuează prin intermediul
politike - arta conducerii statului) - limbajului, care este şi instrument al
doctrină care susţine că politica gîndirii, şi formă de exprimare a
statelor este determinată de situarea gîndurilor, şi mijloc de comunicare,
lor geografică. Termenul a fost creat

138
de transmitere a experienţei, a include totalitatea cronicilor scrise în Moldova
cunoştinţelor acumulate. în sec. XV – XVIII. În evoluţia cronografiei
se deosebesc trei etape. Prima etapă este
GÎNDIREA FILOSOFICĂ LA GETO- cronografia moldo-slavonă din sec. XV –
DACI ŞI ÎN CREAŢIA POPULARĂ - XVI. Letopiseţele din acea perioadă se scriau
cunoaşte o cale lungă de dezvoltare – de la în limba slavonă, în mare parte de către
primele elemente ale realităţii generalizate cărturarii bisericeşti din porunca domnitorilor.
conştient la geto-daci pînă în zilele noastre. Cel mai vechi letopiseţ moldo-slavon –
Veacuri de-a rîndul în Moldova în lipsa unei “Analele curţii lui Ştefan cel Mare” nu s-a
filosofii teoretice, înţelepciunea populară păstrat în original. Analele au fost continuate
reprezenta vechea noastră filozofie. Creaţia de către Macarie, Eftimie şi Azarie. Etapa a
populară, ce constituie o dezvoltare doua ţine de sec. XVII şi este reprezentată de
multiseculară şi multimilenară, constituie letopiseţele lui G.Ureche şi M Costin. Ele se
preistoria gîndirii teoretice. Arta poetică a scriu în limba română, au un caracter mai laic.
poporului oglindeşte în imagini plastice A treia etapă se referă la sec. XVIII şi este
concepţiile lui în diferite epoci ale dezvoltării reprezentată de letopiseţele lui I.Neculce.
istorice. Folclorul constituie un depozit al Toate domeniile conştiinţei sociale, cultura
cunoştinţelor, al cugetelor maselor populare, din această epocă sunt pătrunse de spiritul
este un fel de produs al timpului, esenţa cărora religios creştin. Gîndirea filosofică din această
a fost concentrată în idei filosofice. epocă la fel fiinţa în corelaţie cu religia.
Înţelepciunea populară a servit în trecutul Criteriul principal al filosofiei medievale îl
îndepărtat drept temelie pentru apariţia unor constituie atît categoriile religioase, cît şi
teorii filosofice mai mature. Creaţia poetică “limba religioasă”. O largă răspîndire capătă
populară este o protofilosofie – filosofie ideile umanismului care aveau un caracter
primordială, apărută înainte de existenţa patriotic. Gîndirea progresivă a Moldovei din
filosofiei ca ştiinţă, dezvoltîndu-se sub această perioadă era dominată de ideea
influenţa gîndirii colective. Legendele şi generală de luptă împotriva Porţii şi
folclorul reflectă concepţia populară despre fărădelegilor feudalilor locali. Umaniştii
crearea universului, a omului, lumii animale şi moldoveni au pledat pentru independenţa
vegetale. În creaţia populară se evidenţiază patriei, au luptat împotriva jugului turcesc.
anumite elemente de reflexie filosofică, se Istoria devine un mijloc de exprimare a ideilor
exprimă în formă artistică a convingerii că politice, de trezire a mîndriei poporului pentru
lumea este materială, infinită şi veşnică. trecutul său glorios, pentru originea sa
Concepţia populară reflectă artistic noţiunile română. Interesul pentru originea neamului i-a
despre caracterul obiectiv al lumii, cauzalitatea făcut pe cărturarii români receptivi faţă de
ce domină în ea, determinismul fenomenelor şi cultura umanistă, i-a îndemnat să studieze
obiectelor lumii înconjurătoare. istoria, geografia, filologia şi filozofia clasică.

GÎNDIREA FILOSOFICĂ DIN


GÎNDIREA FILOSOFICĂ ÎN MOLDOVA MOLDOVA sec. XVII-XVIII. Dezvoltarea
MEDIEVALĂ - purta un caracter mitologico- gîndirii social-filosofice din Moldova în
religios şi nu prezenta un tot întreg. secolele XVII-XVIII poate fi sesizată corect
Dezvoltarea gîndirii social-filosofice din doar cunoscînd bine situaţia social-economică,
această perioadă depinde de condiţiile social- politică şi culturală concretă, în care au trăit şi
economice, politice şi culturale. Moldova era au activat învăţaţii, gînditorii şi activiştii
un stat feudal în care domina gospodăria politici. În această perioadă Moldova era o
naturală. Literatura, cronicile bisericeşti şi ţară agrară, în care domina gospodăria
letopiseţele au devenit purtătorii concepţiei naturală. Pămîntul constituia elementul de
despre lume din epoca feudalismului. producţie de bază. Cea mai mare parte de
Letopiseţele sau cronografia moldovenească ţărani căpătau un lot nu prea mare de pămînt

139
pentru care trebuiau să lucreze boierescul şi să popularizarea realizărilor ştiinţifice în
plătească dijmă. Poporul moldovenesc era domeniul filosofiei, fizicii, astronomiei,
asuprit nu numai de către feudalii locali, dar şi geografiei şi al biologiei. Toate acestea,
de către Poarta Otomană. În această perioadă precum şi recunoaşterea materialităţii lumii şi
se manifestă un şir de personalităţi eminente, a cognoscibilităţii ei, atitudinea critică faţă de
care ne-au lăsat moştenire mai multe lucrări superstiţii şi prejudecăţi în explicarea
filosofice. Un loc important în istoria gîndirii fenomenelor naturii îl situează pe A. Hotiniul
social-politice şi filosofice din această perioadă printre înaintaşii culturii Moldovei istorice din
îl ocupă marele cugetător şi naturalist sec, al XVIII-lea.
N.Milescu-Spătaru – om de înaltă cultură şi
vastă erudiţie, autor a mai mult de 30 de GÎNDIREA FILOSOFICĂ DIN
lucrări. Concepţia lui filosofică conţine MOLDOVA sec. XIX. Dezvoltarea
unele elemente materialiste ce se economică a Moldovei din sec. XIX a
împletesc cu idei deist-religioase, constituit o premisă obiectivă a studierii
cuprinde elemente de dialectică spontană.. bogăţiilor naturale ale ţării, dezvoltării ştiinţei
Ideile lui filosofice şi sociologice constituie o şi învăţămîntului, a pregătirii specialiştilor din
mărturie a faptului că la sfîrşitul secolului diferite domenii şi mai ales pentru industrie şi
XVIII în Moldova se desfăşoară un proces de agricultură. Secolul XIX în Moldova este
eliberare a gîndirii de sub tutela ortodoxal- secolul iluminismului. Reprezentanţii lui
ecleziastică, dominante în perioada luptau pentru instaurarea lumii raţionale,
feudalismului. Printre cei mai de vază şi societăţii bazate pe egalitate, libertatea
renumiţi gînditori ai Moldovei din epoca politică şi drepturilor civile. Din iluminişti fac
feudală şi nu numai ai acestei perioade, un loc parte scriitorii Gh. Asachi, C.Stamati,
excepţional îl ocupă savantul, filosoful, C.Negruzzi, A Donici, A Russo, V. Alexandri,
scriitorul şi omul de stat D.Cantemir. El a M Eminescu, A Hîjdeu, M. Kogălniceanu,
desfăşurat o activitate ştiinţifică vastă, a creat B.P.Haşdeu ş.a. În operele sale ei criticau
lucrări de logică, filosofie, etică, literatură, neajunsurile societăţii existente, luptau
istorie, politică, geografie, orientalistică, împotriva feudalismului şi exploatării
muzică, majoritatea dintre care rămînînd naţionale. Lucrările lor conţin idei social-
nepublicate pe parcursul vieţii autorului. politice şi filosofice, gînduri despre om,
Concepţia filosofică a lui poate fi caracterizată natură, locul şi rolul lor în viaţa societăţii,
ca materialistă cu elemente de deism. despre monarhie şi formele guvernării statale,
Activitatea social-politică şi ştiinţifică a lui despre religie şi proceduri juridice ş.a. Idei
D.Cantemir îl caracterizează ca pe un mare democratice dezvoltă narodnicii moldoveni
patriot, care a ştiut să dea glas năzuinţelor M.F.Negrescu, Z.Arbore-Ralli, N.P.Zubcu-
seculare ale poporului său. Militînd pentru Codreanu, V.E.Varzari, V.Dicescu, C.Ursu,
zdrobirea jugului turcesc, el reflectă aspiraţiile L.Frunză şi alţii. Ei propagau concepţii
maselor largi din Moldova istorică. Dintre cei filosofice referitoare la problemele naturii,
mai renumiţi oameni de cultură al Moldovei chemau masele populare la luptă împotriva
din ultimul pătrar al secolului al XVIII-lea ţarismului, exploatării sociale şi naţionale. Un
merită o atenţie deosebită Amfilohie Hotiniul. rol deosebit în dezvoltarea culturii şi
Lucrările lui se referă la problemele din iluminismului l-au jucat cărturarii moldoveni
domeniile geografiei, matematicii, filosofiei. Vartolomei Măzăreanu (1720-1790), Iacov
După părerea lui filosofia constă din două părţi Stamati (1732-1803), Andronachi Donici
– învăţătura despre etică şi învăţătura despre (1760-1829). Spre sfîrşitul sec. XIX –
natură. Conţinutul filosofiei naturii îl constituie începutul sec. XX gîndirea filosofică şi social-
învăţătura despre esenţa substanţei, despre politică se dezvoltă în lucrările naturaliştilor
materie. A. Hotiniul se află pe poziţiile din Moldova: A.I.Grosul-Tolstoi – specialist
materialismului mecanicist, metafizic. Pleda în domeniul agronomiei şi geografiei, A
pentru studierea experimentală a naturii, pentru D.Denghic – savant în horticultură şi

140
pomicultură, Ia.Cihac – doctor în medicină, istorie a filosofiei”(1973), iar N.Mihai publică
Constantin Vîrnav - doctor în medicină, Teodor în 1973 “Critica gnoseologiei
Stamati – savant fizician şi doctor în filosofie neoraţionalismului”. Unele probleme ale
ş.a. Ei au organizat societatea naturaliştilor din materialismului dialectic şi istoric, dominante
Basarabia. Materialismul lor avea un caracter în filosofia din această perioadă sunt reflectate
metafizic şi conţinea elemente de deism. Cu în diverse articole ale lui R.Aronov, în
toate acestea ei au propagat idei ştiinţifice monografia lui P.I.Vizir “Categoriile
avansate, au contribuit la dezvoltarea culturii şi fundamentale ale dialecticii materialiste”
învăţămîntului. (1977). Anumite investigaţii s-au efectuat în
domeniul gnoseologiei, publicate în culegerile
GÎNDIREA FILOSOFICĂ DIN “Problemele teoriei
MOLDOVA sec. XX. În prima jumătate a sec. cunoaşterii”(1972),“Problemele cunoaşterii
XX ideile filosofice se dezvoltau în majoritatea sociale” (1981), într-un şir de publicaţii ale lui
direcţiilor şi curentelor filosofiei. Mai puternic N.T.Cojocaru, D.Căldare, T.N.Ţîrdea,
filosofia se dezvoltă după 1945 cînd în V.A.Ţapoc şi al. Un interes deosebit prezintă
Moldova se formează universităţile şi catedrele examinarea cunoaşterii sociale în raport cu
de filosofie. Dar în această perioadă începe să sistemul socio-informatic (T.N.Ţîrdea,
domine ideologia marxist-leninistă în toate A.D.Ursul etc.). Multă atenţie se acordă
sferele, inclusiv şi în filosofie. Primele studierii problemelor ce ţin de filosofia ştiinţei
cercetări se realizează în cadrul AŞ a RSSM şi şi tehnicii în publicaţiile lui N.Mihai,
catedrelor de filosofie a instituţiilor de A.D.Ursul, T.N.Ţîrdea, P.Rumleanschi şi al.
învăţămînt superior. Se elaborează ciclul Pe problemele filosofice ale fizicii şi biologiei
“Gînditorii Moldovei” în care au fost publicate au fost publicate monografiile “Dialectica
o serie de cărţi cu analiza concepţiilor certitudinii şi incertitudinii” (1976) de
filosofice şi social-politice ale lui G.Ureche, A.D.Ursul şi P.I.Vizir, “Materialismul
M.Costin, N. Costin, I.Neculce, N.Milescu- dialectic şi fizica modernă” (1968) de
Spătaru, D.Cantemir, A.Hotiniul, C.Stamati, N.Mihai, “Materia şi formele de bază ale
A.Russo, M.Eminescu, N.Zubcu-Codreanu, existenţei ei” (1977) de P.Rumleanschi. În
Z.Ralli-Arbore, B.P.Haşdeu şi alţii scrise de anii 70 în gîndirea filosofică a Moldovei apare
D.T.Ursul, V.P.Coroban, E.M.Rusev, o direcţie nouă ce ţine de analiza şi studierea
V.N.Ermuratchi, P.A.Covcegov, V.M.Smelîh, aspectelor filosofice şi metodologice ale
A.I.Babii şi de alţi filosofi. În anii 1970 s-a ciberneticii, informatizării, noosferizării şi
întreprins prima încercare de sistematizare a ecologizării sociumului. O contribuţie
istoriei gîndirii filosofice şi social-politice valoroasă o au lucrările lui A.D.Ursul,
moldoveneşti cu monografia colectivă “Din T.N.Ţîrdea, I.Sîrbu, A.Jolondcovschi, I.S.
istoria gîndirii filosofice şi sociale din Fonari şi al. Menţionăm monografiile lui
Moldova” sub redacţia lui V.N.Ermuratchi. T.N.Ţîrdea “Informatica socială. Eseuri
Pornind de la faptul că marxism-leninismul filosofice” (1978), “Informatica şi progresul
constituia ideologia dominantă cercetările social” (1989), “Informatizarea, cunoaşterea,
filosofice se efectuau în această direcţie. Se dirijarea socială. Eseuri filosofice” (1992), a
acordă atenţie etapei leniniste în dezvoltarea lui A.D.Ursul “Informaţia” (1971), “Problema
filosofiei cu publicaţiile “Unele aspecte ale informaţiei în ştiinţa contemporană” (1975),
moştenirii filosofice leniniste”, “Trăsăturile de “Informatică, cibernetică, intelect” (1988),
bază ale etapei leniniste în filosofie” şi alt. Un “Informatizarea societăţii” (1990), a lui
aport deosebit în analiza istoriei gîndirii I.Sîrbu “Logica ecologiei” (1996) etc. O altă
filosofice din Moldova îl aduc lucrările lui direcţie ştiinţifică extrem de importantă ţine
T.Verţan, M.Bulgaru, S.Coandă, Gh. Bobînă, de examinarea problemei supravieţuirii
A.Babii, D.Căldare şi al. Se studiază omenirii, esenţei noosferologiei,
problemele de istorie a filosofiei occidentale în cognitologiei, de elaborare a noilor paradigme
monografia colectivă “Unele probleme de de existenţă umană. E cazul să menţionăm

141
lucrările lui T.N.Ţîrdea, în special conferinţele cosmosului, perspectivei dezvoltării
ştiinţifice internaţionale organizate de el în civilizaţiei actuale. Evidenţiem următoarele
ultimii ani: Probleme filosofice, de etică, drept lucrări ale lui: “Omenirea, Terra, Universul”
şi tehnico-organizaţionale privind (1977), “Evoluţia, cosmosul, omul” (1986),
informatizarea societăţii. Chişinău, 1995; “Cosmonautica şi activitatea socială” (1986),
Omul, Informatizarea, sănătatea: aspecte socio- “Perspectivele dezvoltării ecologice” (1990),
filosofice şi etico-medicale. Chişinău, 1997; “Calea spre noosferă” (1992), “Strategia
Problema supravieţuirii omenirii: aspecte noosferică de tranziţie a Rusiei spre
socio-filosofice şi etico-medicale. Chişinău, dezvoltarea durabilă” (1997) şi al. Acestea
1998; Filosofie, medicină, ecologie: probleme sunt numai cîteva momente ce ţin de
de existenţă şi de supravieţuire ale omenirii. dezvoltarea filosofiei în Republica Moldova
Chişinău, 1999; Bioetică, filosofie, medicină din a doua jumătate a sec. XX.
practică: probleme de existenţă şi de
supravieţuire ale omului. Chişinău, 2000; GLOBALIZARE (fr. globalization) - proces
Progresul tehnico-ştiinţific, bioetica şi de integrare a omenirii şi sferelor ei de
medicina: probleme de existenţă umană. activitate în epoca contemporană. Se
Chişinău, 2001; Ştiinţa, Tehnica, Medicina şi realizează în diferite planuri: economic,
Bioetica în strategia de existenţă umană: tehnologic, militar, politic, informaţional ş.a.
probleme de interacţiune şi interconexiune. G. constă în intensificarea integrităţii şi
Chişinău, 2002. La acest capitol menţionăm interconexiunii unor ţări şi regiuni care
deasemenea lucrările lui T.N.Ţîrdea şi colab. formează o comunitate umană. În aşa condiţii
“Sinergetică, aliniaritate, autoorganizare. Cale se contrapun şi intră în dialog diverse
spre ştiinţa postneclasică” (1998), “Filosofie- mecanisme şi structuri stabile ale societăţii. În
Etică-Medicină” (1997), “Problema faţa pericolului global omenirea este în
informatizării şi computerizării în sfera căutarea noilor strategii de socializare a
medicală” (1990) etc. Menţionăm aportul omului, de implantare în viaţa spirituală a
filosofilor Republicii Moldova în editarea toleranţei, stimei faţă de performanţele altor
materialelor didactice – “Istoria şi filosofia culturi umane. Creşte rolul consensului şi
culturii” sub redacţia lui Gr. Socolov, mediatizării în soluţionarea problemelor
“Filosofie” autor V.Capcelea, “Filosofie în globale de conflict. În fine, strategia
concepţii şi personalităţi” (1995), “Filosofie şi nonviolenţei constituie nu un vis nobil, dar o
Bioetică: istorie, personalităţi, paradigme” paradigmă fundamentală de supravieţuire a
(2000), “Filosofie (cu cursul de bioetică – în civilizaţiei, a societăţii industriale, ceea ce
lim. rusă)” (2002) sub redacţia lui T.N.Ţîrdea, circumscrie nu doar o revizie a idealului forţei
“Istoria filosofiei” (1999) sub redacţia şi puterii, a supremaţiei asupra mediului, dar
M.Bulgaru, “Istoria şi filosofia culturii şi o meditaţie filosofică contemporană.
naţionale” (1997) autori S.Roşca, R.Roşca ş.a.,
“Filosofie” autori L.Dergaciov, R.Roşca, GNOSEOLOGIE (vezi: Teoria cunoaşterii)
P.Rumleanschi. În domeniul analizei gîndirii
social-politice din Moldova au apărut articole GNOSTICISM (din gr. gnostikos - ce
şi monografii de A.Zavtur, A.Roşca, P.Pascaru, are cunoştinţă) - curent filosofico-
A.Timuş, V.Moşneaga, Gh.Rusnac şi al. O religios sincretist apărut în sec 1-2 în
parte din filosofi au efectuat cercetări ştiinţifice Orientul apropiat - Siria, Samaria,
în domeniul religiei şi ateismului: A.Babii, Alexandria ca o sinteză a diferitor
V.Gajos, L.Grişanov, I.Ţurcanu şi al. Cercetări credinţe orientale (iudaismului,
în domeniul esteticii au efectuat T.Melnic, zoroastrismului, religiilor babiloniene
A.Suslov, I.Cojocaru, G.Vasilescu. Un aport şi egiptene), creştinismului, filosofiei
deosebit în dezvoltarea filosofiei contemporane greceşti şi cultelor misteriale. G. s-a
a adus A.D.Ursul cu investigaţiile lui în manifestat în forme multiple, dar
domeniul analizei problemelor filosofice ale putem evidenţia trei curente

142
principale: G. creştin, păgîn şi constă în aceea că nici într-o altă profesie nu
mandeismul (de la cuvîntul arameic are atît de mare importanţă consecinţele
manda - cunoaştere). Însă greşelilor admise (chiar şi ale celor mai mici)
caracteristica definitorie a gnosticilor sau neglijenţei. G. M. sunt erorile care apar în
a fost credinţa în cunoaşterea lui procesul exercitării îndatoririlor de serviciu
Dumnezeu relevată unor iniţiaţi ale lucrătorilor medicali, prezintă consecinţa
pentru a le permite dobîndirea rătăcirii conştiincioase şi nu conţin elemente
mîntuirii. Se recunoştea constitutive ale delictului sau altor abateri.
incognoscibilul ca principiu-prim Spre deosebire de delict şi încălcare a
spiritual, ce se manifestă prin normelor de serviciu, G.M. nu pot fi prevăzute
emanaţie şi care este opus materiei şi preîntîmpinate de către medic, ele nu-s
ce este sursă a răului. Astfel, făcînd o rezultatul acţiunilor premeditate, atitudinii
distincţie între lumea spirituală neglijente, grosolane ale medicului faţă de
“bună“” şi lumea materială “rea” G. e obligaţiunile sale. Această categorie se
dualist. O trăsătură a gnosticismului foloseşte de obicei la analiza activităţii de
este şi dualismul anticosmic: lumea diagnosticare şi curativă, în procesul
este extrem de îndepărtată de evidenţierii cauzelor nefavorabile, rezultatelor
Dumnezeu şi este antipodul lui. Între apropiate şi îndepărtate ale intervenţiilor
Dumnezeu şi Lume sunt o serie de medicale, care în unele cazuri pot constitui
ipostaze, nu pentru a uni idealul şi obiectul cercetărilor medico-juridice. G. M.
materialul (ca în neoplatonism) ci pot fi clasificate drept tactice (alegerea
invers, pentru a le delimita. incorectă a metodelor de investigaţii,
Reprezentanţi principali: Valentin din aprecierea incorectă a rezultatelor examinării,
Egipt şi Basilides din Siria. greşelile referitor la indicaţii şi contraindicaţii
în privinţa unor sau altor metode de tratament)
GNOZĂ – concepţie filosofico-religioasă care şi tehnice (efectuarea incorectă a intervenţiilor
consideră că cunoaşterea este o revelaţie de diagnosticare şi curative, perfectarea
internă a lucrurilor divine şi tainelor incorectă a documentelor medicale). De
universului pentru cei iniţiaţi. Elemente asemenea deosebim greşeli în diagnosticare,
gnostice întîlnim în ermetismul elenist, în tratament şi profilaxie. Cauzele greşelilor pot
iudaism şi creştinismul timpuriu. G. a fi obiective (30-40%) şi subiective (70-80%).
influenţat eretismul evului mediu şi mistica La cauzele obiective se referă datele
neortodoxală. incomplete ale ştiinţei medicale despre unele
procese patologice, elaborarea insuficientă sau
GRAMSCI ANTONIO (1891-1937) – filosof, lipsa metodelor urgente de investigare,
sociolog şi om politic italian. G. este cel mai dificultăţile şi complexitatea obiectului
renumit interpret al marxismului din sec. XX. cunoaşterii, nivelul dezvoltării ştiinţei şi
Propune un marxism umanist, argumentează tehnicii, inconstanţa unor postulate şi principii
necesitatea educării intelectuale şi hegemoniei ale medicinei teoretice şi practice ce duc la
proletariatului. Pentru activitatea politică a fost schimbarea concepţiilor despre etiologie,
condamnat la închisoare. patogeneză şi tratament. Cauzele şi condiţiile
Op.pr.: “Materialismul istoric şi obiective nu generează în mod fatal greşeli în
filosofia lui B. Croce”; “Intelectualii şi diagnosticare. Ele creează doar posibilităţi. Se
organizarea culturii”; “Literatura şi viaţa realizează greşelile în activitatea subiectului
naţională”; “Caiete din închisoare”. cunoaşterii. Cu alte cuvinte cauzele greşelilor
se găsesc nu atît în complexitatea şi
GREŞELILE MEDICALE – categorie a inepuizabilitatea obiectului cunoaşterii cît în
eticii medicale ce reflectă consecinţele negative caracterul contradictoriu şi complex al
a activităţii medicilor. O particularitate extrem procesului cunoaşterii, în mărginirea şi
de importantă a muncii lucrătorilor medicali unilateralitatea cunoaşterii la fiecare etapă.

143
Printre cauzele subiective sunt lipsa experienţei discuţiile trinitare. A fost canonizat
suficiente a medicului, gîndirea lipsită de ca sfînt. Cuvîntările lui au exercitat
disciplină, dezordonată şi fără un scop bine ulterior o puternică influenţă asupra
determinat, nerespectarea legilor logice. Însă gîndirii creştine: e citat des de Ioan
cea mai considerabilă parte a greşelilor au loc Damaschinul, este admirat de
din cauza lipsei de cunoştinţe ale medicilor Aureliu Augustin. Tradus în latină,
(pregătirea teoretică insuficientă, devine un important izvor pentru
necunoaşterea realizărilor medicinei clinice scolastică.
contemporane). Nu trebuie exclusă şi Op. princip.: “45 cuvîntări şi
specializarea îngustă a medicilor care limitează poezii dogmatice”; “Scrisori
cercul de cunoştinţe şi nu contribuie la teologice”; “Cuvîntare apologetică”;
conceperea integrală a bolii. La greşeli duce “Cele cinci discursuri teologice”;
subestimarea anamnezei, fetişizarea “Despre fugă” ş.a.
investigaţiilor instrumentale şi de laborator,
supraaprecierea posibilităţilor de diagnosticare GRIGORE DIN NYSSA (335-394),
de către unii medici, lipsa succesivităţii filosof, teolog şi scriitor grec. Frate
cuvenite în activitatea diferitor instituţii mai tînăr a lui Vasile cel Mare. A fost
medicale. profesor de retorică, episcop al
Nyssei. Orator strălucit, autor de
GRIGORE DIN NAZIANZ (Teologul) scrieri exegetice, dogmatice,
(c. 329-390), teolog, scriitor şi filosof ascetice şi polemice, una din cele
grec. Reprezentant de vază al mai marcante personalităţi ale
patristicii. S-a născut în Arianz lîngă Bisericii Orientale, a realizat o
Nazianz (Cappadocia). A studiat la sinteză între creştinism şi doctrina
Atena împreună cu Vasile cel Mare cu lui Plotin. S-a remarcat ca logician
care se împrieteneşte. A luptat cu prin numeroasele sale scrieri
succes împotriva arienilor şi a scris teologice şi apologetice fiind numit
numeroase opere teologice, precum “părintele părinţilor” (reprezentant
şi poeme, într-o admirabilă limbă de frunte al patristicii). S-a afirmat
grecească. Orator înnăscut, Grigore a ca cel mai important filosof creştin
fost scriitorul creştin cel mai admirat după Origene. În centrul cugetării lui
în epoca bizantină. Împreună cu Grigore stă omul, făptura lui
prietenii săi Vasile cel Mare şi Grigore Dumnezeu. Lumea se împarte în
din Nyssa aparţine aşa-numitului două sfere: fizică şi spirituală.
“cerc cappadocian”, ce dă teologiei Puntea de legătură între ele o
ortodoxe prima sa formulare. Acest formează omul. Prin el se realizează
“cerc” a preluat metodele dialecticii marea unitate cosmică. Împreunarea
platoniene. Căuta să expună adecvat principiului fizic şi spiritual rămîne o
concepţia creştină a treptelor taină, ce nu poate fi concepută nici
cunoaşterii lui Dumnezeu în termeni exprimată. Definiţia dată sufletului
filosofici. În această cunoaştere face se deosebeşte de cea din filosofia
deosebire între cunoaşterea aristotelică ori platonică. A pus
existenţei şi cunoaşterea fiinţei lui bazele exegeticii creştine. Lasă
Dumnezeu. Cunoaşterea deplină e posterităţii bogate mostre ale
împiedicată de trupul omului. Firea intuiţiei în formă de subtile
trupească nu permite formarea observaţii psihologice. A influenţat
noţiunilor pur spirituale cu care să mult cultura apuseană, operele lui
poată concepe fiinţa pur spirituală a au pătruns aici prin traducerile lui
lui Dumnezeu. Aplică teologia
negativă. A participat activ la

144
Eriugena Scot (sec. IX). A fost Oxford. A utilizat matematica şi experimentul
canonizat ca sfînt. în cercetarea fenomenelor naturii. Dezvoltă
Op. pr.: “Cateheza cea mare”; aristotelismul arab şi ebraic, scrie un şir de
“Despre crearea omului”; “Dialogul comentarii la Etica, Fizica şi Analiticele lui
cu Macrina”; “Viaţa lui Moise”; Aristotel. Formulează o teorie metafizică a
“Despre feciorie” ş.a. luminii.
Op.pr.: “Despre lumină”; “Despre
GRIGORE PALAMA (1296-1359) - mişcarea corporală şi lumină”.
teolog bizantin, susţinător şi
sistematizator al învăţăturii mistice GROTIUS HUGO (1583-1645) – filosof,
isihasmul, dîndu-i o formă filosofică. jurist, istoric şi diplomat olandez,
S-a născut la Constantinopol, după ce întemeietorul dreptului natural. Afirmă că
capătă studii teologice devine dreptul are origine umană, reiese din natura
călugăr la Athos, apoi ales umană. Referitor la clasificarea dreptului G.
arhiepiscop de Tesalonic (1347- evidenţiază dreptul civil şi dreptul natural.
1359). Posedînd o înaltă cultură Dreptul civil apare istoriceşte şi este
teologică a fost un mare predicător şi determinat de situaţia politică. Dreptul natural
scriitor dogmatic şi polemic, adept al este cauzat de caracterul social al omului ce
isihasmului. A fost sanctificat în 1368, condiţionează necesitatea contractului social,
e sărbătorit la 14 noiembrie şi în a care oamenii îl încheie pentru asigurarea
doua duminică din postul mare. În intereselor sale. Considerabil a influenţat
polemica cu reprezentanţii teoria politică din sec, XVII. Relaţiile
raţionalismului teologic de atunci internaţionale trebuie să se bazeze pe
(Varlaam din Calabria şi Grigore respectarea tratatelor.
Akindynos) apără teza conform Op.pr.: “Marea liberă”; “Despre
căreia ascetul isihast în stare de dreptul războiului şi păcii”.
extaz percepe direct emanaţia divină
necreată şi imaterială (lumina GURU (sanscr. – maestru) – în cultura
taborică, pe care apostolii au văzut-o hindusă învăţător ori maestru spiritual,
pe muntele Tabor). A dezvoltat în înţelept, filosof. El are menirea să mijlocească
spiritul dialecticii idealiste a lui contactul cu divinitatea, deseori este înţeles ca
Aristotel învăţătura despre esenţa lui incarnarea divinităţii.
Dumnezeu şi energiile sale: esenţa se
GUST ESTETIC - capacitatea omului
află în sine şi e inaccesibilă, energiile
de a determina valoarea estetică a
străbat lumea şi se fac cunoscute
obiectelor şi fenomenelor, de a
omului însăşi în aşa fel că unitatea
aprecia emoţional diferite proprietăţi
divină rămîne integră şi unitatea
estetice, de a delimita frumosul de
esenţei rămîne unitate în diversitatea
urît. Deosebim G. e. bun, şi G. e.
de energii. În 1351 la Sinodul din
prost. G. e. se formează în procesul
Constantinopol s-a confirmat doctrina
vieţii prin educaţia estetică. La
palamită. S-au publicat şi operele
temelia G. e. se află perceperea
sale.
senzorială nemijlocită a realităţii,
Op.pr.: “Triade în apărarea
practica socială, ambianţa estetică.
sfinţilor isihaşti”; “Un tratat despre
În linii generale G.e. este determinat
Teologia unită şi distinctă”.
de concepţia şi idealurile oamenilor.
Cînd se apreciază o operă de artă,
GROSSETESTE ROBERT (1168-1253) –
filosof al ştiinţei şi medic englez, călugăr G.e. se numeşte gust artistic. Gradul
franciscan, Cancelar al Universităţii din de dezvoltare a G. e. e determinat

145
de profunzimea şi multilateralitatea de productivă în ştiinţele medico-biologice. E
înţelegerii valorilor estetice. vorba aici de examinarea fenomenelor de
autoorganizare în dezvoltarea biologică
GUTENBERG JOHANN (1400-1468) – individuală şi evoluţia viului în ansamblu, în
tipograf german care a inventat tiparul cu litere explicarea proceselor biologice periodice, în
mobile. A editat “Biblia” în l. latină. Odată cu morfogeneză şi în apariţia imunităţii, în
descoperirea tiparului se începe o nouă epocă analiza diverselor aspecte ale funcţionării
în dezvoltarea culturii – cultura organismului uman, ale sănătăţii şi maladiei
gutenberghiană. etc. Pentru funcţionarea optimală a tuturor
sistemelor de activitate vitală a omului este
necesar un oarecare regim intermediar dintre
haos şi ordine, de regimul haosului
H determinat. Respiraţia omului, pulsaţia inimii
lui, ritmurile somnului şi înviorării, ritmurile
hormonale, echilibru psihic - pentru toate
HABERMAS JURGEN (n. 1929) – filosof şi acestea şi alte procese similare este proprie o
sociolog german, reprezentantul Şcolii de la anumită măsură de haos necesară pentru
Frankfurt. A abordat probleme a ştiinţei şi susţinerea sănătăţii omului. În medicina
comunicării. Clasifică ştiinţele în dependenţă teoretică există noţiunea de homeostază care
de raportul dintre cunoaştere şi interesul faţă de reflectă interacţiunea organismului cu mediul
actul cognitiv. Formulează o “teorie critică” înconjurător şi este un echilibru relativ
opusă atât pozitivismului cît şi hermeneuticii. constant al stărilor şi sistemelor organismului.
Op.pr.: “Cunoaştere şi interes”; “Pentru Homeostaza este rezultatul funcţionării
o logică a ştiinţelor sociale”; “Raţiune şi diverselor sisteme ale organismului care
legitimare”; “Teorie şi practică”; “Tehnica şi asigură autonomia şi stabilitatea lui în
ştiinţa ca ideologie”; “Pentru reconstrucţia condiţiile schimbării permanente a mediului.
materialismului istoric”; “Teoria comerţului Homeostaza este o stabilitate dinamică, o
comunicării”. pulsaţie permanentă dintre haos şi ordine.
Boala este aşa stare, cînd organismul încearcă
HAOS, ORDINE - categorii a sinergeticii. să păstreze homeostaza chiar şi prin reacţii
Ultima a descoperit mecanismul apariţiei neadecvate. Aritmia inimii este periculoasă,
ordinii prin fluctuaţie, prin haos. Evoluţia se însă nu mai puţin primejdioase sunt şi bătăile
desfăşoară în conformitate cu sporirea entropiei inimii peste măsură reglementate, care
sistemului (majorarea dezordinii, haosului şi deasemenea ne vorbesc despre patologie. O
dezorganizării). Fluctuaţiile se amplifică pe inimă cu bătăi prea reglementate nu e capabilă
contul dezechilibrului, ele zdruncină structura de a reacţiona flexibil la schimbările
veche şi purced la una nouă: din dezordine condiţiilor externe, capacităţile ei adaptive se
apare ordinea. Proceselor de autoorganizare le micşorează. Savanţii din diferite domenii ale
sunt proprii aşa tendinţe contradictorii cum ar ştiinţelor medico-biologice actualmente au
fi instabilitatea şi stabilitatea, dezorganizarea şi ajuns la concluzia că sănătatea constituie o
organizarea, dezordinea şi ordinea. Întîmplarea balanţă subtilă dintre haos şi ordine. În această
posedă facultatea de a îndeplini rolul acelui ordine de idei mulţi cercetători, folosind teoria
mecanism, acelei forţe care transferă sistemul sistemelor dinamice, intensiv dezvoltă
în atractor, în una din structurile proprii ale noţiunea de “maladie dinamică”. Organismul
mediului, în tendinţa internă de organizare a uman este un sistem care funcţionează pe baza
acestuia. Sistemul neliniar încearcă singur să se proceselor de autoreglare şi autoreproducere.
organizeze, însă aici e necesară prezenţa Teoria haosului în dinamica neliniară joacă
haosului (întîmplării) pentru declanşarea astăzi un rol practic în diagnosticarea şi
mecanismului primar al acestui proces. tratarea maladiilor, în prevenirea acceselor
Paradigma sinergetică s-a dovedit a fi destul acute ale bolilor. Problema aici este

146
următoarea: Cît haos este necesar omului ca el evoluţionistă a lui Darwin. Ca şi Bruno el
să devină sănătos? Cît haos poate rezista considera că în toate lucrurile este prezent un
organismul uman ca el să nu se spirit, că ştiinţa fundamentală trebuie să fie
îmbolnăvească? Cînd oscilaţiile haotice sunt ştiinţa despre spirit. Natura şi cosmosul şi este
normale şi cînd ele sunt periculoase pentru Dumnezeu. Dezvoltă idei valoroase despre
sănătate? Răspuns la aceste întrebări le putem cunoaştere.
găsi prin metodele sinergeticii, prin modurile
de abordare neliniare. Sinergetica actualmente HÎJDEU ALEXANDRU (1811-1874) –
radical influenţează metodele şi mijloacele de cunoscut scriitor, filosof şi filolog. Absolveşte
investigare în ştiinţele medico-biologice. Seminarul teologic din Chişinău (1828) şi
Universitatea din Harcov (1832). A fost
HARTLEY DAVID (1705-1757) - funcţionar la Chişinău, Hotin. În explicarea
medic, psiholog şi filosof englez, unul fenomenelor sociale era idealist, se găsea sub
dintre întemeietorii psihologiei influenţa filosofiei hegeliene. Considera că
asociative. Studiind psihicul uman, H. filozofia în sistemul cunoştinţelor ştiinţifice
a ajuns la concluzia, că în poate fi comparată cu soarele în sistemul
conformitate cu vibraţiile obiectelor planetelor, ca şi soarele ea luminează toate
din exterior, care acţionează asupra sferele ştiinţifice. Subliniind rolul filosofiei el
organelor de simt, în creier se nasc nu nega şi rolul religiei.
senzaţii, idei ce corespund cu
ordinea, direcţia, numărul şi HEDONISM – concepţie morală fondată de
frecvenţa vibraţiilor. Senzaţiile şi Aristip (435-355 î.Hr.) şi Epicur (341-270
ideile au o natură spirituală. H. a î.Hr.) care considerau că binele suprem şi
transformat mecanismul asociaţiei în scopul vieţii este plăcerea, desfătarea. Iar ea se
principiu universal de explicare a realizează prin eliminarea suferinţelor. Epicur
activităţii psihice. Conform lui H. deosebea plăceri fizice (satisfacerea
lumea psihică a omului se formează necesităţilor în hrană, îmbrăcăminte, locuinţă
treptat din nişte elemente psihice ş.a.) şi ale minţii (spirituale, plăceri ce le
primare prin intermediul complicării primim de la cunoaştere, prietenie) şi
lor din asociaţia fenomenelor psihice. considera că noi nu trebuie să ne limităm
Sursa dezvoltării psihicului H. o vede numai la plăcerile necesare (sau naturale) şi
în contradicţia dintre plăcere şi chin, uşor de satisfăcut. El da prioritate plăcerilor
iar noţiunile generale apar din cele spirituale şi afirma că trebuie de evitat
singulare pe calea înlăturării de la plăcerile ce ţin de necumpătare. Epicurismul a
asociere a tot ce e întîmplător şi fost înţeles nu prea corect (ca desfrîu,
neesenţial şi păstrarea a tot ce e libertinaj) de succesorii lui Epicur.
stabil, esenţial, ce se menţine ca
ceva integral datorită cuvîntului. HEGEL GEORG WILHELM
Op. pr.: “Meditaţii despre om, FRIEDRICH (1770-1831) - filosof
structura lui, datoria şi doleanţele idealist şi dialectician,
acestuia”. reprezentantul filosofiei clasice
germane. A creat sistemul
HAŞDEU BOGDAN PETRICEICU (1837- idealismului obiectiv original la
1907) – mare savant, scriitor, publicist, istoric temelia căruia a pus teza despre
şi filolog. Cunoştea mai mult de 20 de limbi substanţă ca subiect, despre
străine, a fost membrul Academiei din Sankt- identitatea dintre existenţă şi
Peterburg (1882) şi Academiei Române (1877). gîndire, despre lume ca o
Ideile sale filosofice le expune în lucrarea “Sic manifestare a ideii absolute. Baza
cogito” (Aşa cuget) în care încearcă să unească lumii o constituie ideea absolută
ştiinţa cu religia, filozofia lui J.Bruno cu teoria (spiritul universal) care după natura

147
sa e intern contradictorie de aceea se ontologic existenţa omului este
află într-o permanentă automişcare, vremelnică, finită. Anume trăirea
autodezvoltare. Iar aceasta la rîndul caracterului temporal al existenţei
său înseamnă autocunoaşterea. În sale, concentrarea atenţiei spre
acest proces ideea absolută, potrivit viitor, spre inexistenţă îi atribuie
lui H., trece prin trei etape: prima e personalităţii o existenţă autentică.
etapa logică, cînd ideea există în Experienţa spirituală a personalităţii,
starea sa pură, înaintea naturii, în care simte irepetabilitatea sa,
“stihia gîndirii pure”; la a doua etapă caracterul momentan al existenţei
ideea absolută se transformă în sale şi inevitabilitatea morţii şi-au
natură, care este o “exteriorizare a găsit expresie la om, după H., în aşa
ideii absolute”, a treia etapă include noţiuni ca frica, conştiinţa, vina, grija
în sine spiritul absolut. La acest nivel ş.a. H. afirmă că existenţa nu poate
ideea absolută neagă natura şi se fi percepută, ea poate fi numai
întoarce din nou în stihia gîndirii, dar ascultată. Existenţa trăieşte prin
nu a celei pure, ci a gîndirii omeneşti. limbă, limba e casa existenţei. În
Sistemul filosofic idealist a lui H., condiţiile tehnicizării, limba devine
creat sub formă de triadă: teză, mijlocul de transmitere a informaţiei
antiteză şi sinteză, poartă un caracter şi în felul acesta moare ca limbă
metafizic, închis, de la idee începe şi autentică, ca ultimul fir, care-l leagă
se sfîrşeşte tot cu idee. Alt moment pe om şi cultura lui cu existenţa. De
în filosofia lui H. este metoda aceea sarcina întregii omeniri constă
dialectică, interpretată de el ca teorie în a se concentra asupra limbii, care
universală a dezvoltării şi conexiunii continuă să trăiască în primul rînd în
universale. H. a formulat legile cele operele poeţilor. Spre sfîrşitul
mai generale ale dezvoltării, activităţii sale H. înclină spre
principiile fundamentale şi categoriile contemplarea mistică a existenţei,
dialecticii. Dialectica lui H. poartă un afirmînd imposibilitatea înţelegerii
caracter idealist, deoarece la temelia raţionale a ei.
dezvoltării şi conexiunii se află ideea Op.pr.: ”Existenţă şi timp”;
absolută. În teoria cunoaşterii H. s-a “Kant şi problema metafizicii”;
manifestat împotriva agnosticismului, “Introducere în metafizică”.
acceptînd cognoscibilitatea lumii.
Op.pr.: “Fenomenologia HEISENBERG WERNER (1901-
spiritului”; “Ştiinţa logicii”; 1976) - fizician german, unul din
“Enciclopedia ştiinţelor filosofice”; întemeietorii mecanicii cuantice,
“Filosofia dreptului”; “Prelegeri autorul teoriei relaţiilor de
despre istoria filosofiei”; “Prelegeri incertitudine, care limitează
despre filosofia istoriei”; “Estetica”. posibilitatea utilizării noţiunilor
mecanicii clasice în mecanica
HEIDEGGER MARTIN (1889-1976) - cuantică, unul din autorii modelului
filosof german, unul din fondatorii structurii nucleului atomar din
existenţialismului. La temelia protoni şi neutroni. A lucrat şi asupra
filosofiei sale H. pune noţiunea de problemelor teoriei cuantice a
existenţă şi problema sensului cîmpului. Concepţia filosofică a lui H.
existenţei, care poate fi înţeles a evoluat de la pozitivism spre
dezvăluind existenţa umană. H. idealismul obiectiv al lui Platon. H. a
afirmă că cea mai esenţială trăsătură supus unui studiu minuţios legătura
a existenţei este timpul, fiindcă dintre fizica contemporană şi ideile

148
filosofice antice, ca şi reprezentanţii Op.pr.: “Despre spirit”;
energetismului susţinea că “Despre om, facultăţile sale
particulele elementare sunt alcătuite intelectuale şi educaţia sa”.
din energie. H. a formulat principiul
observării, a dat o nouă interpretare HENOTEISM (gr. hen - un
principiului cauzalităţii, a introdus (ambigen) şi theos - Dumnezeu) -
noţiunea de teorie izolată, a analizat formă de credinţă religioasă
noţiunea de simplitate a teoriei premărgătoare monoteismului.
ştiinţifice, diverse probleme socio- Propagă credinţa într-un Dumnezeu,
culturale ale ştiinţei şi aspecte ale dar admite şi existenţa altor zei.
concepţiei complementarităţii. După ipoteza emisă de Max Muller în
Op. principale: “Probleme 1878, H. reprezintă o formă de
filosofice ale fizicii atomice”; “Fizica religie primitivă care face trecerea
şi filosofia”. de la politeism la monoteism în care
una din divinităţile adorate devine
HELVETIUS CLAUDE ADRIEN principala divinitate, de tipul celor
(1715-1771) - filosof materialist şi ocrotitoare. De H. putem vorbi
reprezentant al ateismului francez referitor religiei daco-geţilor în cazul
din sec. 18. Susţinea că lumea e zeului suprem Zamolxis.
materială, infinită în spaţiu şi timp, se
află într-o permanentă mişcare, iar HERACLIT (cca. 544-480 î. H.) -
reprezentările şi noţiunile, care apar filosof antic grec, unul din
în gîndirea oamenilor sunt nişte însuşiri întemeietorii dialecticii. Afirmă că
ale materiei, sunt secundare faţă de lumea este unitară, ea n-a fost
ea. Viaţa psihică a omului e creată de nimeni ci a fost, este şi va
dependentă de cea fizică de aceea nu fi un foc veşnic, care se aprinde
e posibilă nemurirea sufletului. În conform măsurilor şi tot conform
teoria cunoaşterii H. porneşte de la măsurilor (legilor) se stinge. După
senzualismul lui Locke, atribuindu-i H., focul (logosul) este principiul
un caracter consecvent materialist. El iniţial, substanţa primordială din
afirma că “tot ce este inaccesibil care, datorită diverselor schimbări,
simţurilor nu poate fi cunoscut nici de are loc transformarea lui în apă şi
raţiune”. Iar senzaţiile sunt provocate pămînt, unicul devine multiplu şi
de acţiunea pe care o exercită totul. Focul este materia, care
obiectele şi fenomenele lumii uneşte tot ce există. H. susţine că
exterioare asupra organelor de simţ universul se află într-o permanentă
ale omului. Prin senzaţii omul mişcare, într-un proces veşnic
cunoaşte lumea autentică. schimbător de apariţie şi dispariţie,
Materialismul lui H. purta un caracter deoarece totul curge, în unul şi
mecanicist, metafizic, contemplativ. acelaşi rîu nu poţi intra de două ori.
Rolul determinant în istorie H. îi La temelia mişcării stă lupta
atribuia conştiinţei umane şi contrariilor din care este alcătuită
patimilor. Acorda o mare importanţă lumea. Concepţia dialectică,
rolului mediului înconjurător asupra formulată de H., poartă un caracter
formării caracterului omului, spontan. Ea este bazată pe
argumenta necesitatea transformării contemplarea vie şi e mărginită
mediului. istoriceşte, deoarece H. înţelegea
mişcarea doar ca o mişcare ciclică a
naturii. În teoria cunoaşterii H. admite

149
existenţa a două niveluri - a celui textelor vechi). H. este un curent în
senzorial şi raţional şi importanţa filosofia contemporană. Iniţial
ambelor în descoperirea treptată a metodele hermeneuticii s-au
esenţei naturii. Logosul poate fi elaborat în cadrul teologiei creştine
cunoscut numai cu ajutorul gîndirii cu semnificaţia de traducere şi
abstracte. tălmăcire adecvată a textelor
biblice. Cea mai veche lucrare de H.
HERBART JOHANN (1776-1841) - biblică este lucrarea “Cheia” de
filosof, psiholog şi pedagog german. Meliton de Sardes (sec. II). Ca
La baza existenţei pune “realele” - interpretare a textelor teoretic
nişte esenţe spirituale, invariabile, fundamentată şi metodic pusă la
eterne, asemănătoare cu “monadele” punct H. a fost dezvoltată în ştiinţa
lui Leibniz. Realele sunt istorico-filosofică din sec. XVIII. La
incognoscibile rămînînd “lucruri în începutul sec. XIX F.Schleiermacher
sine” ca la I.Kant. H. recunoaşte pune bazele H. ca teorie generală a
existenţa celui mai superior şi interpretării, ca metodologie a
desăvîrşit “real” - sufletul. Toate interpretării istorice a operelor de
fenomenele psihice sunt produsul cultură, ca artă a traducerii textelor
sufletului. filosofice. W.Dilthey transformă H.
Op.pr.: “Metafizica generală”; drept bază metodologică a
”Enciclopedie a filosofiei”; “Psihologia cunoştinţelor umanistice. El importă
ca ştiinţă”. şi termenul H. din teologie pentru
filosofia socială spre a denumi
HERDER JOHANN (1744-1803) - disciplina ce are ca obiect
filosof-iluminist german, scriitor şi investigarea şi interpretarea
critic literar. În lucrările sale a compor-tamentului uman, a vorbirii,
generalizat descoperirile naturalist- instituţiilor etc. ca fiind
ştiinţifice şi filosofice contemporane esenţialmente intenţionale.
lui şi, bazîndu-se pe filosofia Evenimentele sociale trebuiesc
senzualistă engleză şi estetica sec. înţelese reieşind din intenţiile
18, a marcat o etapă calitativ nouă în subiective ale personalităţilor. În
dezvoltarea iluminismului în sec. 20 H. se transformă treptat într-
Germania. El s-a exprimat împotriva una din principalele proceduri
raţionalismului unilateral accentuînd metodologice ale filosofiei, iniţial în
importanţa simţurilor, sentimentelor cadrul existenţialismului (ca
în diverse forme ale activităţii cercetare privitoare la sensul
creatoare a oamenilor. În viziunea lui existenţei umane - M.Heidegger),
H. lumea e înţeleasă ca un organism apoi propriu-zis în H. filosofică
unic care se află în continuă (Gadamer - elevul lui Heidegger). La
dezvoltare. Gadamer H. capătă funcţiile de
Op.pr.: “Idei asupra filosofiei ontologie şi de filosofie socială. La
istoriei omenirii”. J.Habermas (Şcoala de la Frankfurt)
H. se manifestă ca un mijloc de
HERMENEUTICĂ (gr. hermeneutikos consolidare a diferitelor curente ale
- ce lămureşte, ce tălmăceşte) - filosofiei contemporane. P.Ricoeur
totalitate de metode şi reguli ce elaborează latura gnoseologică a H.
interpretează, traduce şi lămureşte După ei orice concepere este o
sensul, conţinutul şi rolul operelor tălmăcire de semne şi simboluri,
culturii şi ştiinţei (în primul rînd a incluzînd aici şi textele. Concepţia lui

150
Ricoeur în sensul strict al cuvîntului, HINDUISM - sistem religios şi social
se poate numi pe deplin H. filosofică. autohton al Indiei (majoritatea
În a doua jumătate a sec. 20 diferite populaţiei), constituit în sec. VI-VII
probleme ale H. au mai fost elaborate e.n., care constă dintr-un complicat
de G.Kuhn, K. Apel, E. Coreth. H. e amestec de străvechi credinţe
cercetată, de asemenea, în populare cu elemente din religia
Danemarca, Olanda, SUA. În ţările vedică şi idei brahmane,
anglofone interesul faţă de H. a fost reprezentînd astăzi etapa modernă,
impulsionat de influenţa lui socială şi spirituală a Indiei. H. apare
L.Wittgenstein (1889-1951). H. şi în timpul (menţionat mai sus) cînd în
astăzi continuă să fie dezvoltată în India se răspîndea Islamul, şi “hindu”
cadrul concepţiilor diferitor adică “hindus” se numeau acei care
cercetători. nu l-au primit; hindus e considerat
acela la care cel puţin un părinte
HILBERT DAVID (1862-1943) - este indian şi care nu aparţine de o
matematician şi logician german. În altă religie. H. a păstrat multe
operele sale acorda o mare atenţie elemente din credinţele religioase
problemelor fundamentale ale primitive: închinarea la animale
matematicii şi logicii matematice. sacre, fenomenelor naturale, cultul
Sunt cunoscute cercetările lui H. strămoşilor. Se admite multitudinea
referitor la folosirea metodei de secte şi unor curente: vişnuismul,
axiomatice în cunoaşterea ştiinţifică, şivaismul, sactismul (sacti -
a supus unei construcţii strict manifestarea feminină a lui
axiomatice geometria lui Euclid. Brahma). Printre cele mai venerate
Încercarea lui H. de a fundamenta zeităţi se află trinitatea
matematica prin formalizarea ei brahmanismului: Brahma (creatorul),
completă a avut drept consecinţe Vişnu (ocrotitorul), Şiva
apariţia formalismului şi a unei (concomitent făuritor, ocrotitor şi
despărţituri a matematicii - a nimicitor). Toţi zeii sunt doar
metamatematicii (teoriei reprezentări ale unicului Dumnezeu
argumentelor). Sunt înalt apreciate şi adevărat (Dumnezeu e unul, deşi în
studiile lui H. referitor la calculele multitudine, este unul în acelaşi mod
enunţurilor şi calculele predicatelor. în care umanitatea este una). Acest
Op. pr.: “Fundamentele Dumnezeu este Brahman. Religia
geometriei”; “Bazele logicii (dharma) pentru hinduz a fost
teoretice”; “Fundamentele totdeauna o experienţă de viaţă,
matematicii”. ceva practic, nu teoretic, mai mult
(ceva) subiectiv decît obiectiv.
HILOZOISM (din gr. hyle - substanţă Hinduşii concep viaţa ca o dramă
şi zoe - viaţă) - teorie potrivit căreia nesfîrşită: naştere, moarte şi
întreaga materie ar fi vie, însufleţită, renaştere, moarte şi renaştere... Ei
avînd capacitatea de a gîndi şi a susţin că sufletul a existat
simţi. Termenul a fost pus în circuit în întotdeauna şi va continua să existe
1678 de către Cudworth. Adepţi ai pînă se va uni cu Dumnezeu.
hilozoismului au fost primii
materialişti greci, Bruno şi HINTIKKA JAAKKO (n. 1929) – filosof şi
materialiştii din sec. XVIII. logician finlandez, specialist în filosofia
limbajului şi istoria logicii. Se pronunţă contra
neopozitivismului, formulează concepţia

151
despre informaţia profundă şi superficială, Dar H. nega caracterul obiectiv al
despre caracterul activ al cunoaşterii umane, diversităţii calitative a naturii,
conform căreia adevărurile matematice şi considerînd calităţile senzoriale -
logice prezintă informaţie despre realitatea mirosul, gustul, culoarea ş.a. ca
obiectivă. forme ale perceperii şi nu ca însuşiri
Op.pr.: “Cercetări logico- ale lucrurilor. Drept atribute ale
epistemologice”; “Logica jocurilor lingvistice materiei H. considera întinderea şi
şi informaţia”; “Timp şi modalitate în gîndirea mărimea. Mişcarea era interpretată
antică”; ca o simplă deplasare a corpurilor în
spaţiu, ca mişcare mecanică. Este
HIPNOZĂ – stare de somnolenţă provocată autorul teoriei statului, care apare
artificial prin sugestie. În procesul H. cînd are pe baza unui “contract social”.
loc inhibiţia scoarţei cerebrale, individul nu Op.pr.: “Bazele filosofiei”;
reacţionează la excitanţii exteriori, şi depinde “Despre corp”; “Despre om”;
în întregime de hipnotizator executînd numai “Despre cetăţean”; “Leviathan”.
comenzile lui. 5 - 8% din toată populaţia se
supune lesne H. Se deosebesc cîteva faze de H. HOLBACH PAUL HENRI (1723-
– letargie, catalepsie şi somnambulism. H. se 1789) - unul dintre reprezentanţii de
aplică mai des în scopuri curative. vază al materialismului şi ateismului
francez. Afirmă că materia este “tot
HIPPOCRATE DIN COS (460-377 î.e.n.) – ce acţionează într-un fel oarecare
părintele medicinei. A sistematizat toate asupra simţurilor noastre”. Ea este
cunoştinţele medicale din acea perioadă veşnică şi necreată. Natura este
şi le-a transformat într-o activitate cauza a tot ce există. Materia este
ştiinţifică şi practică. H. a descris multe alcătuită din atomi indivizibili şi
boli, metodele de tratament. Cauza invariabili. Însuşirile primare ale
bolilor considera dereglarea celor 4 materiei sunt: întinderea, mişcarea,
umori: sîngele, flegma, bila neagră duritatea, greutatea ş.a., iar
şi galbenă. Cunoştea bine însuşirile derivate sunt: densitatea,
concepţiile filosofice ale forma, culoarea ş.a. Spre deosebire
contemporanilor săi şi se de materialiştii sec. XVII H. consideră
conducea de ele. H. considera că mişcarea drept atribut al materiei,
şi în filosofie şi în medicină dar o interpretează în sens
importantă este înţelepciunea. mecanicist ca o simplă deplasare a
Medicul filosof se aseamănă cu corpurilor în spaţiu. H. era adeptul
Dumnezeu. Din operele lui s-au determinismului mecanicist, el
păstrat doar fragmente. absolutiza cauzalitatea şi nega
întîmplarea. S-a exprimat împotriva
HOBBES THOMAS (1588-1679) -
idealismului subiectiv a lui Berkeley,
filosof englez, a sistematizat
iar în teoria cunoaşterii a supus unei
materialismul lui F.Bacon, l-a eliberat
critici serioase agnosticismul de pe
de tezele teologice, transformînd
poziţiile senzualismului materialist.
materialismul metafizic în
H. consideră conştiinţa ca o însuşire
materialismul mecanicist clasic. În
a materiei organizate şi o reflectare
opoziţie cu realismul medieval şi
a realităţii, înţeleasă de el ca o copie
idealismul H. afirma, că în afara
pasivă, mecanică a lucrurilor. Afirma
omului există numai corpurile
că conştiinţa şi voinţa
materiale, iar reprezentările şi
personalităţilor proeminente joacă
noţiunile generale sunt doar o
reflectare a lor în conştiinţa umană.

152
rolul hotărîtor în dezvoltarea inversă (biologice, tehnice, sociale),
societăţii. de aceea ea a devenit destul de
Op.pr.: “Sistemul naturii”; frecventă în cibernetică, biologie,
“Creştinismul demascat”; “Dicţionar sociologie, psihologie şi în alte
teologic de buzunar” ş.a. ştiinţe. Cu cît e mai complicat
sistemul cu atît se formează legături
HOLISM (gr. holos - întreg) - filosofia inverse tot mai complexe şi sistemul
“integrităţii”, o variantă a filosofiei devine mai stabil. Dar H. absolută nu
idealiste a “evoluţiei emergente”, poate fi, deoarece organismul viu
întemeiată de Jan Smuts (1870-1950) inevitabil se îmbolnăveşte şi
în lucrarea sa “Holism şi evoluţie” îmbătrîneşte, iar sistemele tehnice
(1926). H. se bazează pe o se uzează.
interpretare proprie a principiului
unităţii şi conexiunii reciproce. HOMOSEXUALITATE – orientare şi relaţii
Afirmînd că întregul nu poate fi redus sexuale dintre persoane de aceleaşi sex (spre
la suma părţilor lui componente şi că deosebire de heterosexualitate - unde
întregul e determinant faţă de părţi, orientarea este spre sexul opus). Este un
Smuts îi atribuie termenului fenomen destul de frecvent (circa 3 – 5% din
“integritate” un sens mistic, idealist. populaţia adultă de ambele sexe). Conform
El afirmă că lumea e guvernată de un opiniei psihanaliştilor şi altor categorii de
proces holistic imaterial, specialişti, majoritatea covîrşitoare ale
incognoscibil - procesul de făurire a cazurilor de H. este consecinţa unei educaţii
unor noi integrităţi, a unei evoluţii deficiente în copilărie ori unor complexe
creatoare. Adepţi ai H. au fost (narcisismului, castrării ş.a.). S. Freud (1905)
Holdein (“Bazele filosofice ale evidenţia trei tipuri de H. – absolută (care
biologiei”, 1931) şi A. Maier-Abih primesc plăcere numai de la persoanele de
(“Ideile şi idealurile cunoaşterii acelaşi sex), bisexuală (pot avea contacte cu
biologice”, 1934). persoanele de ambele sexe) şi contingentă
(întreţin relaţii homosexuale dacă lipsesc
HOMEOSTAZĂ, HOMEOSTASIE gr. persoanele de sex opus, spre ex. în
homoios - asemănător şi stasis - penitenciare). Problema H. este discutată de
stare, nemişcare) - un tip de echilibru pe poziţiile moralităţii şi dreptului H. Este
dinamic, caracteristic pentru categoric respinsă de către creştinismul
sistemele autoreglabile complexe şi tradiţional şi alte sisteme religioase
care constă în păstrarea parametrilor monoteiste.
esenţiali pentru menţinerea
sistemului în limitele admisibile. În HRISIPP (CHRYSIPPOS) (281/277-
fiinţele vii prin H. se înţelege 208/205 î.e.n.) - filosof grec antic, al
capacitatea organismului de a păstra treilea reprezentant al şcolii stoicilor
parametrii şi funcţiile fiziologice în după Zenon din Chition şi Cleanthes.
anumite limite, bazate pe stabilitatea E autorul a mai mult de 705 opere, a
mediului intern al organismului faţă dezvoltat şi a sistematizat învăţătura
de acţiunile revoltătoare ale lui Zenon, a elaborat logica
mediului. Ideea de H. a fost formulată stoicismului. Stoicii împărţeau logica
în a. 1878 de C. Bernard, iar noţiunea în retorică şi dialectică. Dezvoltînd
de H. a fost propusă de biologul W. logica H. a dat definiţia propoziţiei, a
Cannon în a. 1929. În a. 1948 U. R. formulat regulile de împărţire
Ashby a folosit noţiunea de “H.” la sistematică a propoziţiilor simple şi
modelarea sistemelor cu legătură compuse, a dat definiţia
argumentului (concluziei) veridic şi

153
corect şi a demonstraţiei în logica cunoaşterii autentice îl constituie,
propoziţională. după H. obiectele matematicii; toate
celelalte obiecte de cercetare se
HUMBOLT VILHELM VON (1767-1835) – referă la fapte care nu pot fi
filosof, lingvist, om politic german, demonstrate în mod logic, dar care
întemeietorul universităţii din Berlin, membru provin numai din experienţă.
AŞ din S. - Petersburg (1832). Reprezentant al Op.pr.: “Tratat despre natura
umanismului clasic. Este fondatorul metodei umană“; “Eseuri asupra intelectului
comparativ-istorice în lingvistică. Are un şir de uman”; “Eseuri morale şi practice”;
lucrări consacrate problemei clasificării “Anchetă asupra principiilor
morfologice a limbilor, legăturii dintre limbă, moralei”; “Istoria naturală a religiei”;
gîndire şi cultură. În filosofia istoriei abordează “Istoria Angliei”.
probleme referitor la condiţiile politice
necesare pentru dezvoltarea fiecărui individ şi HUSSERL EDMUND (1859-1938) -
popor, despre cultură ca fenomen integral unic filosof german, întemeietorul
şi spiritul popoarelor ce se manifestă în fenomenologiei. Conform lui H.
procesul istoric. filosofia trebuie să fie o ştiinţă strictă
Op.pr.: “Cu privire la diferenţa structurală a pe care să se bazeze toate ştiinţele
limbilor umane şi influenţa ei asupra despre natură şi istorie. O asemenea
dezvoltării intelectuale a umanităţii”. filosofie este fenomenologia drept
ştiinţa despre fenomenele
HUME DAVID (26.4.1711 - conştiinţei. Dar pentru a elabora o
25.8.1776), filosof, istoric, economist asemenea ştiinţă e necesar de
şi publicist scoţian. A formulat eliberat conştiinţa de conţinutul ei
principiile directoare ale empiric. Această curăţire, după H.,
agnosticismului european modern; se petrece cu ajutorul reducţiei, care
precursorul pozitivismului. Teoria în primul rînd trebuie să elibereze
cunoaşterii a lui H. s-a format în filosofia de toate afirmaţiile
rezultatul prelucrării de către el a dogmatice, apărute în rezultatul
empirismului lui Locke şi Berkeley în orientării fireşti, obişnuite a
spiritul agnosticismului şi conştiinţei în raport cu lumea.
fenomenalismului. H. afirmă că Filosoful trebuie să se abţină de la
cunoştinţele noastre nu-s altceva decît o orice afirmaţii. În consecinţă rămîne
totalitate de “impresii”. Iar surselor conştiinţa unică, indivizibilă.
acestora (ale senzaţiilor şi Noţiunea de intenţionalitate la H.
percepţiilor noastre) nu poate fi serveşte ca o punte de legătură
rezolvată, întrucît cunoaşterea nu dintre subiectul şi obiectul
poate depăşi limitele “impresiilor”. cunoaşterii, fiind concomitent şi
Sceptic analiza categoriile cauzalitate şi reprezentantul lumii imanente a
substanţă. Cauzalitatea nu-i altceva conştiinţei umane şi a lumii
decît un fapt obiectiv, ci are un temei transcendentale a existenţei, a
pur psihologic. Experienţa ne arată obiectelor. În ultima perioadă a
numai faptul că un eveniment este activităţii sale H. a renunţat la
urmat de altul. Căutînd originea încercările de a crea o ştiinţă strictă,
noţiunii de substanţă în asociaţiile riguroasă, apropiindu-se, de filosofia
psihologice H. considera că misiunea vieţii.
cunoaşterii constă nu în pătrunderea Op. pr.: ”Cercetări logice”;
existenţei. Ea este o probabilitate “Criza ştiinţelor europene şi
care ne permite să ne orientăm în
viaţa practică. Unicul obiect al

154
fenomenologia transcendentală”; concepţia sa este inspirată din reflecţia asupra
“Prima filosofie”. Coranului. La baza viziunilor sale teologice
stă năzuinţa de distincţie între Dumnezeu
manifestat şi Dumnezeu ascuns. De asemenea
a teoritizat conceptul unităţii existenţei, al
I iubirii devine, al contemplaţiei şi al extazului,
ca trepte spre conştientizarea lui Dumnezeu.
Op. pr.: “Cartea teofaniilor”;
IAMBLICHOS (IAMVLIH) (c. 245- “Interpretul arzătoarelor dorinţe”; “Revelaţiile
330) - filosof neoplatonic, elev, apoi de la Mecca”
oponent a lui Porphyrios, născut pe
teritoriul Siriei. Concepţiile sale s-au IBN RUSHD, Abu'al Walid -
format sub influenţa puternică a (latinizat Averroes) (1126-1198) -
pitagorismului şi oraculelor haldeene, filosof arab, reprezentant al
a unit neoplatonismul cu teurgia aristotelismului oriental. Şi-a
elaborată de el. Neoplatonismul tîrziu petrecut cea mai mare parte a vieţii
începe de la I. Trăsătura distinctivă a în calitate de judecător la Sevilla şi
fost elaborarea lui metafizică, Cordoba. Pe lîngă voluminoasele
exegeza sistematică a textelor scrieri filosofice a elaborat lucrări de
platoniciene şi accentul pus pe jurisprudenţă şi medicină. Prin
teurgie sau magie rituală în locul tratatele sale filosofice a fost cel mai
contemplaţiei intelectuale. Dacă mare aristotelic medieval.
Plotin şi Porphyrios au încercat prin Majoritatea operelor sale filosofice
tălmăcirea filosofică a ideilor reprezintă comentarii la operele lui
religioase păgîne să salveze Aristotel. În cea mai originală lucrare
politeismul în faţa creştinismului, a sa “Incoerenţa incoerenţei” a luat
atunci aceste încercări au fost apărarea filosofiei faţă de atacul lui
intensificate prin filosofia Al-Ghazali. Conform concepţiilor lui
neoplatonică a şcolii siriene Ibn Rushd adevărul este unul şi
conducătorul ei fiind I. Pentru a poate fi atins de filosofii care pot
transforma lumea zeilor în potenţe armoniza cu postulatele filosofice
metafizice a continuat clasificarea orice dogme religioase pe calea
lumii, după cum o făcuse Plotin, interpretării lor alegorice. Respingea
pierzîndu-se într-o mistică exaltată şi concepţia eternităţii sufletului, a
în superstiţii fantastice. A fost emis ideea de dezvoltare treptată
anticreştin. Între prietenii lui a fost şi intelectuală a omenirii. Ibn Rushd a
împăratul Iulian Apostatul. Sub avut o mare influenţă asupra
influenţa lui I. s-au format şcolile dezvoltării filosofiei medievale
neoplatonice din Pergam şi Atena. europene.
Op. pr.: “Codul învăţăturilor Op.pr.: “Incoerenţa
pitagoriene” în 10 cărţi; “Comentarii incoerenţei”; “Comentarii la operele
la Platon şi Aristotel”; “Despre zei”; lui Aristotel”; “Raţionament care
“Despre discursul lui Zeus în emite o rezoluţie referitor la legătura
“Timeea”; “Teologia haldeică”; dintre filosofie şi religie”.
“Teologia platonică”; “Despre
simboluri” ş.a. IBN SINA, Abu'al Husain (latinizat
- Avicenna) (980-1037) - savant,
IBN AL-ARABI (1165-1240) filosof şi teolog filosof şi medic tagic, reprezentant al
mistic arab, reprezentantul cel mai de seamă al aristotelismului oriental. A trăit în
sufismului. Suferind influenţe neopolitice,

155
Asia Mică şi Iran. E privit cu ceea ce este posibil şi admisibil (principiul
precădere ca filosof islamic, dar realităţii). Dorinţele insistent tind să se
trebuie menţionată şi contribuţia sa realizeze. Super-ego, cenzura socială, morala
în domeniul medicinei. A dobîndit o nu întotdeauna permit realizarea dorinţelor
prodigioasă erudiţie în numeroase individului. S.Freud consideră, că morala
domenii pînă la 18 ani, a ocupat apoi îndeplineşte o funcţie represivă, de
funcţii de medic şi vizir la diferiţi constrîngere faţă de om. Dorinţele şi pasiunile
cîrmuitori. A scris în arabă şi în farsi. nerealizate sunt refulate în inconştient, iar de
Filosofia sa continuă tradiţiile acolo ele pot să se realizeze şi sub alte forme.
aristotelismului oriental şi al Conflictul dintre dorinţe şi posibilităţi duce la
neoplatonismului. Conform neuroze, la apariţia bolii. Boala este un fel de
concepţiilor lui, lumea nu are început realizare a dorinţelor refulate într-o formă
în timp. Ea a fost creată de denaturată, într-o altă modalitate.
Dumnezeu. Crearea lumii de către
divinitate se descrie în termenii IDEAL (din gr. idea - ideie, imagine,
învăţăturii neoplatonice despre aspect, reprezentare) - forma cea
emanaţie. În învăţătura despre mai perfectă ce o poate închipui
cunoaştere subliniază legătura omul despre o fiinţă sau despre un
gîndirii abstracte cu experienţa lucru. Existenţa ideală se află în
senzorială. Menţiona necesitatea închipuirea subiectului şi nu
legăturii disciplinelor teoretice cu numaidecît în realitate. Fiind un
practice. A contribuit mult la moment al activităţii umane, idealul
afirmarea gîndirii raţionale şi caracterizează obiectul prin forma
propagarea cunoştinţelor ştiinţifico- (imaginară) şi de asemenea, prin
naturaliste şi matematice. De o largă necesităţile, îndemnurile şi scopurile
popularitate în Occident şi Orient s- omului. Idealul, în devenirea sa,
au bucurat tratatele lui naturaliste şi trece prin două faze. Prima, este
medicale. apariţia idealului şi a doua -
Op.pr.: Lucrarea enciclopedică realizarea, materializarea obiectului,
“Cartea tămăduirii (sufletului)” scopului preconizat. Procesul
prescurtată de el în “Cartea mîntuirii” realizării (depinde de domeniul,
ce constă din 4 compartimente: sfera respectivă) se realizează cu
logica, fizica, ştiinţe matematice, specificul şi cu mijloacele respective
metafizica; “Canonul medicinei” şi în sisteme simbolice diferite -
(enciclopedie medicală în 5 părţi, ce limbă, artă etc. În sistemul culturii şi
constituie rezultatul practicii datorită produselor ei - uneltelor de
medicale ale medicilor greci, romani, muncă, artei, religiei, ştiinţei,
indieni şi celor din Asia Mijlocie). moralităţii, dreptului ş.a. - se
dezvoltă diferite forme ale idealului:
ID (EUL-AMBIGEN) - noţiune psihanalitică, se formează imaginile intelectuale,
formulată de S. Freud, care semnifică schemele şi operaţiile, se constituie
inconştientul ca fundamentul de adîncime al bogăţia de valori şi idealuri. Diverse
psihicului. Aici domină misterul, pasiunile, sisteme filosofice au căutat să
instinctele. I. determină viaţa conştientă a examineze problema idealului.
subiectului (omului) şi chiar destinele unor Materialismul dialectic reiese din
popoare. Înclinaţiile inconştiente formează înţelegerea idealului drept fenomen
conţinutul emoţiilor şi trăirilor. Personalitatea social-istoric şi îl priveşte ca
se găseşte permanent sub presiunea reflectare a lumii materiale în
contradicţiilor. Individul trebuie să aleagă între conştiinţa omului. Idealul în
dorinţele şi plăcerile sale (principiul plăcerii) şi idealismul obiectiv hegelian este

156
tratat ca o activitate a spiritului început “liber” alegic şi alogic ce nu
absolut ori a raţiunii universale. poate fi obiectul înţelegerii ştiinţifice
Idealismul subiectiv priveşte idealul (iraţionalismul). În circulaţie se mai
drept realităţi nemijlocite a întîlnesc teoria “idealismului
conştiinţei individuale transformate în fiziologic” (mijlocul sec. XIX) şi
ceva primar şi iniţial. Învăţătura termenul “idealism fizic” (înc .sec.
despre “lumea a treia” a lui K.Popper XX). Din diversitatea formelor
prezintă idealul drept univers al idealismului contemporan cele mai
ideilor şi teoriilor ştiinţifice, iar originale sunt: Fenomenologia,
realismul critic contemporan şi Realismul critic, Personalismul,
fenomenologia - ca o lume deosebită Pragmatismul, Filosofia vieţii,
a valorilor şi sensurilor. Antropologia filosofică, concepţiile
şcolii de la Frankfurt ş.a.
IDEALISM (din l. gr. idea - idee şi din
l.fr. idealisme) - orientare filosofică IDEALISM ABSOLUT (OBIECTIV) -
opusă materialismului, care reprezintă una din principalele
consideră spiritul, conştiinţa şi varietăţi ale idealismului. Pentru el
gîndirea ca factor primordial, iar este caracteristic admiterea
materia, natura ca factor secund, primordialităţii spiritului în afară de
derivat. Raţionări idealiste în gîndirea conştiinţă şi independent de ea,
filosofică găsim chiar în cele mai materia avînd caracter secundar,
vechi mostre filosofice. Însuşi derivat. Un prototip istoric al
dezvoltarea gîndirii teoretice duce idealismului obiectiv poate fi sesizat
inevitabil la idealizare - în cazul dat la încă în Upanişadele din India Antică.
desprinderea noţiunilor de obiectele Într-o formă conceptuală idealismul
lor ce rezidă de acum în cea mai obiectiv este prezent pentru prima
elementară abstracţie. Însăşi metoda oară în filosofia lui Platon. În filosofia
idealistă a impulsionat mult medievală el este reprezentat de
dezvoltarea celor mai diverse metode realismul scolastic. Iar în epoca
filosofice şi a filosofiei în general. modernă de Leibniz, Schelling,
Pînă în prezent s-au manifestat trei Hegel. Pentru prima dată este
varietăţi principale de idealism: I. dezvoltat pe deplin de Hegel. I.A.
absolut (obiectiv); I. subiectiv; I. este monist, susţinînd că tot ce
transcendental. În istoria filosofiei se există este o formă a spiritului unic
întîlnesc şi diferite variante ale (“Spiritul absolut”). Adepţi mai
acestor sisteme filosofice idealiste, expresivi contemporani ai acestei
determinate de felul cum se varietăţi de I. sunt britanicii
concepea principiul spiritual: ca Th.Green, F.Bradey şi B.Bosanquet.
raţiune universală ori cosmică Pe lîngă varietatea I.A. care
(panlogismul), ori voinţa universală absolutizează unele laturi ale
(voluntarismul), ca o substanţă cunoaşterii raţionale, mai există alta
spirituală unitară (monismul idealist) care consideră ca bază “idealul
ori multitudinea elementelor de bază iraţional” (A.Schopenhauer,
spirituale (monadologia), ca un D.Hartman). În prezent I.A. este
început raţional logic conceput reprezentat mai ales în aşa şcoli
(raţionalismul idealist), ca o filosofice ca neotomismul şi
diversitate de senzaţii percepute personalismul. I.A. reprezintă o bază
(empirismul, senzualismul şi specifică pentru teologie şi religie.
fenomenalismul idealist) ori ca un

157
IDEALISM “FIZIC” - curent filosofic lucrurile însăşi. Cu alte cuvinte se
idealist ce neagă caracterul obiectiv supraestimează faptul că conţinutul
al cunoştinţelor fizicii. Apare la senzaţiilor depinde de
hotarele sec. XIX-XX şi proclamă particularităţile neurofiziologice ale
falimentul materialismului, denunţînd organelor de simţ. Aici senzaţia e
postulatele ştiinţifico-naturaliste tratată nu ca o imagine a lumii
învechite (de exemplu obiective reale, ci ca simbol al
indivizibilitatea şi astructuralitatea acesteia. Astfel, de exemplu, gustul,
atomului ş.a.), tratîndu-le drept timbrul sunetului, culorile, mirosul
postulate fundamentale ale sunt determinate numai de
materialismului în general. particularităţile structurale ale
Reprezentanţii idealismului “fizic” organelor respective de simţ. I.f. a
priveau noile descoperiri din fizică apărut în sec. XIX în legătură cu
(dezagregarea radioactivă a sesizarea experimentală că reacţia
elementelor, schimbarea masei senzorică a organelor de simţ, este
electronului în raport cu viteza ş.a.) specifică şi poate fi provocată nu
ca exemplu de relativitate a ştiinţei. numai de un stimul adecvat, ci şi de
Criza în fizică a evidenţiat două unul neadecvat. A fost dezvoltat în
momente principale în dezvoltarea teoriile lui I.Muller şi H.Helmholtz.
acestei ştiinţe: matematizarea fizicii Reprezentanţii materialismului
şi principiul relativităţii cunoştinţelor, tratează acest fapt drept adaptare a
Acestea au servit drept exemple sistemului nervos la reprezentarea
concludente de “dispariţie a mai divizată şi adecvată a calităţilor
materiei” şi pierdere a obiectivităţii şi obiectelor. În sec. XX apar variante
veridicităţii cunoştinţelor fizicii. În ale I.f. ce caută să fundamenteze
combaterea acestui curent filosofic a drept sursă ultimă a informaţiei cu
contribuit în mare măsură V.Lenin semnificaţie obiectivă despre lume
prin publicarea în anul 1909 a lucrării fie calităţile structurale ale
“Materialism şi empiriocriticism”. creierului, fie particularităţile
Reprezentanţii formei contemporane adaptării muscular-nervoase. Printre
a I.f., reduc, de exemplu, conţinutul naturaliştii contemporani sunt
teoriei relativităţii şi a mecanicii răspîndite unele teorii apropiate de
cuantice la “reglementarea datelor I.f. - psihosomatica, holismul ş.a.
observării”, insistînd asupra
dependenţei fundamentale, a IDEALISM OBIECTIV (vezi: Idealism
conţinutului obiectiv al teoriei fizicii Absolut)
de conştiinţa observatorului. Ei
tratează subiectiv rolul condiţiilor, IDEALISM SUBIECTIV - varietate a
mijloacelor şi activităţii subiectului în idealismului ce se află în opoziţie cu
cunoaşterea din fizica contemporană. idealismul obiectiv ( absolut şi nu
La general aceasta duce la negarea admite vre-o existenţă în afară de
caracterului obiectiv al cunoaşterii. conştiinţa noastră (a subiectului) şi
independentă de ea. În acest caz
IDEALISM FIZIOLOGIC - concepţie lumea pentru subiect reprezintă o
de nuanţă subiectiv-idealistă ce totalitate de senzaţii, dispoziţii, trăiri
consideră drept sursă a conţinutului şi acţiuni ale subiectului sau acestea
şi structurii activităţii de cunoaştere constituie partea esenţială a lumii. I.
însuşirile substratului fiziologic s. a fost dezvoltat în forma sa clasică
(creierul şi organele de simţ), dar nu în operele idealiştilor englezi din sec.

158
XVIII. G.Berkeley şi D.Hume, de o serie de teorii au fost denumite
asemenea de către filosoful german “transcendentale”. (De exemplu:
I.Fichte. Un şir de postulate le-a “Logica transcendentală”, “Estetica
elaborat I.Kant. În filosofia transcendentală” ş.a.).
contemporană idealismul subiectiv
este reprezentat divers incluzînd IDEALIZARE (de la ideal - ideal şi fr.
unele şcoli ale pozitivismului idealisation) - act realizat în procesul
(machismul, operaţionalismul, gîndirii care rezultă în construirea
empirismul logic, filosofia lingvistică imaginară a noţiunilor abstracte
ş.a.), pragmatismul, filosofia vieţii. despre obiectele inexistente şi
(F.Nietzsche, O.Spengler, H.Bergson) nerealizabile în realitate, dar pentru
şi existenţialismul derivat din ea (J.- care sunt prototipuri în lumea reală.
P.Sartre, M.Heidegger, K.Jaspers). În Obiectele idealizate în aşa mod
curentele filosofice contemporane servesc drept mijloc pentru analiza
adesea se şterge hotarul dintre lor ştiinţifică, ca bază pentru
idealismul subiectiv şi cel obiectiv construirea teoriilor acestor obiecte
(absolut). reale. Drept exemple de obiecte
idealizate pot servi noţiunile “linie
IDEALISM TRANSCENDENTAL dreaptă”, “gaz ideal”, “corp absolut
(cuvîntul latin “transcendentalis” negru” ş.a. I. e strîns legată cu
desemna în filosofia medievală abstractizarea şi modelarea şi
scolastică noţiunile situate peste reprezintă un mijloc important de
toate categoriile şi genurile cunoaştere a realităţii.
imaginabile) - reprezintă o varietate
specifică a idealismului elaborată de IDEE (din gr. idea - ceea ce se vede,
I.Kant şi de continuatorii lui. Iniţial imagine) - termen filosofic ce
termenul a fost aplicat de Kant în reprezintă forma conceperii în
teoria sa despre lumea exterioară, gîndire (raţiune) a fenomenelor
teorie ce a fost numită şi idealism realităţii obiective. Include în sine
critic. Conform ei, obiectele conştiinţa scopului şi a proiectării
experienţei noastre, în sensul de cunoaşterii ulterioare şi transformării
lucruri ce există în spaţiu şi durează practice a lumii. I. mai are
în timp, nu sunt decît fenomene, semnificaţia de “esenţă”, “sens”,
neavînd o existenţă independentă în “accepţie”. Din antichitate şi pînă în
afara gîndurilor noastre. Prin prezent în istoria filosofiei a avut
termenul “transcendental” se indică diferite sensuri. Astfel la Platon ideile
temeiurile pe care Kant sprigină sunt prototipuri a lucrurilor,
concepţia sa că anume numai prin existenţă reală. La Democrit idee
acceptarea ei putem explica faptul că înseamnă şi principiu material. În
avem cunoştinţe apriorice despre idealismul obiectiv I. este
obiecte şi fenomene. Această considerată ca esenţă obiectiv
manieră proprie a lui Kant a fost ca o existentă a tuturor lucrurilor (la
reacţie la necesitatea studierii în Hegel I. este sensul şi creatorul
prealabil a condiţiilor şi însăşi lucrurilor). Materialismul dialectic
posibilitatea existenţei adevărurilor priveşte I. ca o reflectare a realităţii
absolut generale şi necesare, obiective. În ştiinţă ideile nu numai
deoarece idealismul precedent studia totalizează experienţa dezvoltării
în mod “dogmatic” învăţătura despre anterioare a cunoaşterii într-un
existenţă. După conceperea kantiană domeniu sau altul, dar serveşte şi

159
drept bază ce sintetizează omul le aplică ca fiind veritabile;
cunoaşterea într-un sistem integru. I. după alţii aceste idei sunt prezente
îndeplineşte rolul de lămurire a doar în calitate de potenţiale
fenomenelor şi căutării căilor noi de aptitudini. La Platon cunoaşterea
rezolvare a problemelor. formelor derivă din i. î. care sunt
accesibile memoriei. El se consideră
IDEE OBIECTIVĂ - noţiune filosofică şi întemeietorul teoriei ideilor
aplicată în idealism şi care înnăscute. La Descartes toate
marchează nu numai o realitate principiile ştiinţei şi ale cunoaşterii
obiectivă, dar determină prin sine se întemeiază pe idei clare şi
existenţa senzorială. După felul cum distincte care sunt înnăscute şi sunt
se concepe raportul unei astfel de date omului de către Dumnezeu.
noţiuni faţă de realitatea obiectivă Leibniz consideră aceste idei însuşiri
întîlnim în istoria gîndirii filosofice trei ale minţii care se dezvoltă datorită
poziţii teoretice principale. Prima este experienţei senzoriale. Concepţia i. î.
reprezentată de fapt ca o poziţie înaintată şi argumentată de
dualistă ce susţine că esenţa Descartes şi Leibniz a fost îndreptată
lucrurilor constituie o realitate ideală împotriva senzualismului şi a
specifică ce n-are nimic comun cu filosofilor empirişti care căutau să
existenţa senzorială; drept dovedească că mintea umană e la
reprezentanţi sunt Şcoala megară şi început o tabula rasa (tablă curată -
Descartes. A doua este teoria în l. lat.) care ulterior o formează şi o
monistă a ideii obiective care susţine îmbogăţeşte experienţa senzorială.
ideea influenţei determinante a lumii Drept idei înnăscute erau
ideale asupra celei senzoriale. În considerate axiomele matematicii şi
acest caz se vorbeşte despre o logicii, principiile filosofice iniţiale.
imitare a ideilor de către lucruri ori Trebuie de deosebit de concepţia
de o influenţă exercitată asupra ideilor înnăscute alte teorii cum ar fi
realităţii de către o lume ideală de cea a universaliilor, unele variante
sine stătătoare(ca la Platon). Hegel ale neorealismului ş.a.
priveşte lucrurile obiective drept
categorii logice în dezvoltarea lor. A IDENTIFICARE (din .lat. identificare
treia se prezintă a fi teoria emanaţiei - a identifica) - termen folosit mai
(Stoicii, Neoplatonismul) care susţine frecvent în sociologie şi psihologie şi
că substanţa primă (“focul creator” la exprimă stabilirea pe baza unor
stoici, “principiul primar” la anumite semne a identităţii diferitor
neoplatonici) se revarsă asupra lumii obiecte. Termenul a fost introdus de
senzoriale, care ea naştere şi se S.Freud. În literatura de specialitate
definitivează cu ajutorul principiului mai exprimă imitarea şi analogia.
primar obiectiv ideal.
IDENTITATE - categorie filosofică ce
IDEI ÎNNĂSCUTE - concepţie exprimă egalitatea, similitudinea
gnoseologică a raţionalismului procesului, fenomenului, obiectului
idealist ce susţine prezenţa ideilor cu sine însuşi ori egalitatea dintre
sau cunoştinţelor aflate în minte cîteva obiecte, fenomene. Datorită
anterior şi independent de experienţa schimbării incontinue a realităţii
senzorială. Conform părerilor unor materiale, obiecte absolut identice
filosofi, ideile înnăscute sunt idei şi nu sunt. În acest sens poate fi vorba
noţiuni constituite definitiv pe care de identitate relativă şi deosebire. În

160
ştiinţă se distinge identitatea divers. Purtătorii ideologiei pot fi
abstractă pentru înlesnirea procesului diferite pături şi grupuri sociale,
cunoaşterii. Mai e necesar să clase, institutele sociale,
deosebim în cadrul identităţii relaţia personalităţi aparte, partide politice,
exprimată în matematică şi logică grupuri etnice. I. poate conţine
prin semnul egalităţii. În expresiile falsuri şi distorsiuni generale de
verbale identitatea se exprimă prin motivaţii mai mult sau mai puţin
cuvintele: “este”, “identic”, inconştiente. Referitor la I. se duc
“echivalent”, “coincide”. I. în filosofie discuţii în filosofia şi sociologia
(filosofia I.) susţine că spiritul şi contemporană. Drept ilustraţie în
corpul de fapt sunt identice, ele se această privinţă poate servi
prezintă numai ca două forme diferite concepţia deideologizării şi cea a
ale aceleiaşi realităţii; reprezentanţi: reideologizării.
Spinoza, Fichte, Hegel, Schelling.
IDOLII MINŢII termen utilizat de Francis
IDENTITĂŢII LEGEA (legea Bacon în opera filosofică Noul Organon
identităţii) - lege a logicii formale prin privitor la supoziţiile şi iluziile false cu
care se dovedeşte faptul că în care se confruntă omul. I.m. constituie
procesul raţionării fiecare noţiune la Bacon a patra sursă de erori ce
necesită să fie folosită în acelaşi copleşesc raţiunea umană, denaturând
sens. În acest caz se aplică semnul = adevărul. Aceşti “idoli” sau erori sunt
şi cuvîntul “este” ori “este totuna de patru tipuri: 1) idolii tribului sau
cu”. Această lege presupune o neamului apar în însăşi natura umană
oarecare idealizare ori simplificare a care prin simţurile sale deformează
obiectului cercetat (a se deosebi de realitatea; 2) idolii peşterii sunt
“identitatea abstracta”, inclusiv şi în denaturările apărute în urma
logică). prejudecăţilor fiecărei persoane; 3)
idolii pieţii sau forului care se formează
IDEOLOGIE (din gr. idea - ceea ce se în relaţiile dintre oameni cînd ei
vede, imagine, idee şi logos - cuvînt, utilizează necorespunzător cuvintele,
noţiune, învăţătură) - sistem de împiedicând o înţelegere adecvată; 4)
concepţii, idei şi norme (politice, idolii teatrului reprezintă teoriile,
juridice, morale, religioase, filosofice, dogmele sau filosofările false.
estetice) care apreciază şi orientează
acţiunea politică şi socială. I. este o IERARHIE (din gr. hieros - sacru şi
parte componentă a conştiinţei arche - putere) - principiu de
sociale şi reflectă lumea de pe organizare structurală a sistemelor
poziţiile intereselor grupurilor sociale, cu multiple niveluri, constînd în
claselor, partidelor. K.Marx numea I. ordonarea relaţiilor pe linie verticală
conştiinţă iluzorie. Ea ocupă un de la superior la inferior.
anumit loc în structura conştiinţei Concomitent ierarhia reprezintă tipul
sociale reprezentînd un alt nivel al ei, relaţiilor structurale şi sistemul de
spre deosebire de psihologia socială. subordonare a funcţiilor polinivelare
Ştiinţa e o formă specifică a (pe baza principiului ierarhic).
cunoaşterii (şi nu ideologie), dar într- Termenul “ierarhie” a fost întrodus
o anumită măsură suportă influenţa în sec. V de Pseudo Dionisie
ideologiei deoarece concluziile ori Areopagitul în tratatul “Despre
descoperirile ştiinţifice pot fi ierarhia cerească” şi “Ierarhie
conştientizate şi interpretate în mod Bisericească” şi care pînă în sec. XIX
se aplica exclusiv numai referitor la

161
organizarea Bisericii creştine. Această teorie a fost criticată de
Actualmente acest termen e folosit V.Lenin în lucrarea sa “Materialism şi
larg în cele mai diverse domenii ale empiriocriticism” de pe poziţiile
ştiinţei contemporane. Noţiunea teoriei reflectării.
“ierarhie” a fost răspîndită în ştiinţă
ca urmare a răspîndirii ideilor şi IISUS HRISTOS (Hrist, Cristos,
principiilor ciberneticii şi a abordării Mesia, Mîntuitorul) - întemeietorul şi
de sistem. Necesitatea aplicării figura centrală a creştinismului.
principiului ierarhic a sistemelor Conform religiei creştine este
complexe este condiţionată de faptul Mîntuitorul, fondatorul Bisericii, Fiul
că dirijarea este legată de lui Dumnezeu (Dumnezeu-Fiul) şi
prelucrarea unor mari masive de Mesia cel prezis de proroci. Numele
informaţie, ce trebuie sintetizată de de Iisus este forma greacă a
la fapte concrete la generalizări. ebraicului Ioşua (care semnifică
Fiecare nivel posedă o anumită “Mîntuitorul” sau “Domnul care
autonomie în cadrul ierarhic. mîntuie”. Hristos este echivalentul
grec al ebraicului “Messiah”, care
IEROGLIFELOR TEORIA (sau teoria înseamnă “Unsul lui Dumnezeu”,
simbolurilor) - concepţie gnoseologică titlu ce se referă la originea şi
conform căreia senzaţiile nu misiunea divină a lui Iisus. Numele,
reprezintă imagini care reflectă persoana, faptele lui I.H. sunt
trăsăturile obiectelor şi fenomenelor fundamentale pentru biserica
ci simboluri, ieroglife, semne creştină. Istoricitatea persoanei lui
convenţionale ce n-au nimic comun I.H. nu este contestată, Josephus
cu aceste fenomene, obiecte ori Flavius, Tacitus, Plinius cel Tînăr,
proprietăţile lor. T. I. a fost elaborată Suetonius, ca şi Talmudul aduc
de fiziologul german H.Helmholtz pe referitor la aceasta diferite
baza ”legii energiei specifice a informaţii. După Biblie şi Tradiţia
organelor pe simţ” formulată de creştină a doua ipostază a
fiziologul I.Müller. Conform acestei dumnezeirii - Dumnezeu-Fiul s-a
legi senzaţiile reprezintă nişte retrăiri întrupat, născîndu-se ca om pentru
de către organism a stărilor propriilor săvîrşirea planurilor divine pe
nervi, iar specificul senzaţiilor pămînt. S-a născut din fecioara
depinde de particularităţile organelor Maria în Betleem. La vîrsta de 30 ani
de simţ. Ştiinţa contemporană afirmă că începe activitatea de predicator.
senzaţia este imaginea subiectivă a lumii Strînge un grup de 12 discipoli
obiective, rezultatul interacţiunii subiectului şi (apostoli). Mesajul său de iubire,
obiectului şi deci conţine ceva de la subiect dreptate şi credinţă găseşte un ecou
(forma reproducerii lumii obiective) şi ceva de entuziast în mase. Este acuzat ca
la obiect (conţinutul senzaţiei). Din aceste blasfemator, condamnat şi executat
considerente nu-i corect de a absolutiza, prin crucificare în anul 33. A treia zi
contrapune aceste momente. Imaginea şi după moarte învie, iar în a
semnul nu pot fi confundate, ele sunt diferite patruzecia se înalţă la cer. Esenţa
lucruri. Imaginea este copia obiectului, ea persoanei sale, activitatea, predicile,
coincide cu obiectul reflectat. Semnul este viaţa - a influenţat puternic viaţa
reproducerea convenţională a realităţii, socială, teologia, filosofia, arta,
structura şi conţinutul semnului nu coincide cu literatura, cultura în general. În
obiectul. Semnul (simbolul) este un fenomen istoria umanităţii începe o nouă eră -
socio-cultural şi principalul în el este era creştină.
semnificaţia (informaţia pe care o poartă).

162
halucinaţie. Există multiple
ILUMINISM (sau Epoca raţiunii, sau modalităţi de tratare a perceperilor
Epoca luminilor) - curent ideologic şi senzoriale - în dependenţă de
social-politic în Franţa sec. XVIII experienţa senzorială privată.
caracteristic prin răspîndirea ideilor Deaceea datele senzoriale alcătuiesc
progresiste şi liberale. Scopul un val al aparenţei în veci de
iluminiştilor (aşa se numeau cei ce nepătruns între oameni şi lumea
împărtăşeau ori propagau aceste exterioară.
idei) era înlăturarea neajunsurilor
societăţii existente, schimbarea IMAGINAŢIE - formă de activitate
moravurilor, politicii, modului de trai mintală caracterizată prin
etc., pe calea propagării ideilor de capacitatea psihică a omului de a
bine, dreptate, a cunoştinţelor crea noi imagini senzoriale ori ale
ştiinţifice. Ideile dominante ale gîndirii pe baza impresiilor căpătate
iluminismului au fost sistematizate şi de la realitate. I. poate fi clasificată
publicate de către Holbach în după gradul de premeditare
“Sistemul naturii”. Aici el (imaginaţie voluntară şi involuntară),
argumentează că oamenii nu sunt de de activitate (reproductivă şi
la natură buni ori răi, ci pot fi creatoare), de generalizare a
modelaţi prin educaţie şi experienţă; imaginilor (concretă şi abstractă),
politica trebuie să fie conformă cu după genurile de activitatea
scopurile societăţii, nu să depindă de (ştiinţifică, artistică, religioasă etc.).
pasiunile celor de la conducere. Foarte mare este rolul imaginaţiei în
Principalii reprezentanţi ai procesul creaţiei artistice.
iluminismului au fost: Voltaire, Activitatea imaginaţiei poate avea
Rousseau, Montesquieu, Herder, un larg diapazon de manifestări de
Lessing, Schiller, Goethe ş.a. I. a la fanteziile spontane infantile pînă
influenţat considerabil procesul la căutările savante. Atitudinea faţă
constituirii concepţiilor sociologice de imaginaţie în istoria filosofiei a
din sec. XVIII. S-a răspîndit şi în alte fost diversă - desconsideratoare (de
părţi ale Europei. În principatele ex. la Platon), ori creatoare,
române şi în deosebi în Moldova dezvoltîndu-se teoretic, importante
ideile iluministe, deşi cu o oarecare fiind şi unele laturi ale ei - Kant,
întîrziere, au început să pătrundă pe Schiller, Schopenhauer, Hegel,
la sfîrşitul sec. XVIII şi au persistat pe Schelling, Sartre, Romantismul ş.a.
întreg parcursul sec. XIX.
IMAGINE ARTISTICĂ - categorie
ILUZIE (din lat. illusio - înşelare, generală din domeniul creaţiei
rătăcire) - termen ce desenează artistice ce exprimă o formă de
perceperea denaturată (înşelătoare) reflectare a realităţii obiective în
a realităţii. În ceea ce priveşte sursa artă; mijlocul şi forma însuşirii de
iluziilor se deosebesc două tipuri: către artă a vieţii. Realitatea cu
cele provocate de condiţiile componentele ei este însuşită şi
exterioare omului şi cele condiţionate prelucrată de imaginaţia, fantezia,
de perceperea subiectivă a lucrurilor talentul şi măiestria artistului. I.A.
din exterior. Aici un rol important exprimă (reflectă) realitatea
reprezintă funcţionarea normală a obiectivă din punct de vedere
proceselor fiziologice şi psihice. subiectiv. Totodată ea este o unitate
Trebuie de distins iluzia de a generalului şi particularului,

163
obiectivului şi subiectivului, un principiu personal (maximă).
necesarului şi întîmplătorului, Imperativul este ipotetic la Kant
personalului şi socialului, conţinutului atunci cînd are valoare
şi formei, necesarului şi accidentului, necondiţionată. Imperativele sunt de
raţionalului şi emoţionalului etc. I.A. interes pentru eticieni şi pentru
poate fi examinată în aspect logicieni.
ontologic, gnoseologic, semiotic şi
estetic. Ea are o imensă înrîurire IMPERATIV CATEGORIC - termen
ideinico-emoţională asupra omului. filosofic introdus în etică de către
Primele tratate teoretice a imaginii Kant pentru a caracteriza legea
artistice se întîlnesc încă la Aristotel. morală. I.C. are scopul de a deosebi
O anumită dezvoltare a avut loc în între călăuzirea acţiunii dată de
antichitate şi Evul mediu, dar s-a morală şi călăuzirea datorată altor
format pe deplin această categorie în tipuri de prescripţii. Poruncile morale
estetica lui Hegel. De la Hegel au formă categorică. Moralitatea
încoace problema I.A. a fost tema este privită ca un ansamblu de
diferitor direcţii în teoria artei, exigenţe obiective, independente de
filosofiei, esteticii. ceea ce un om sau altul ar putea să
vrea. I.C. la Kant sună astfel:
IMANENT (de la lat. immanens, acţionează totdeauna în aşa fel încît să
immanentis - aflat în interior, poţi voi ca maxima acţiunii tale să
caracteristic la ceva sau cuiva) - devină o lege universală.
noţiune ce exprimă însuşirea (ori
legitatea) intrinsecă (interioară) IMPERATIVELE BIOETICII ÎN
proprie unui obiect, proces sau PRACTICA MEDICALĂ: 1. Profesia
fenomen. Termenul pentru prima medicală e necesar să fie exercitată de
dată capătă semnificaţie la Aristotel, persoane cu o înaltă conştiinciozitate, fără
iar literalmente este aplicat în anomalii genetice esenţiale. Personalitatea cu
scolastica medievală. Interpretarea responsabilitate se formează şi se modelează
contemporană o întîlnim la Kant. în perioada studiului medicinii şi în activitatea
Termenul I. este folosit frecvent de profesională. În anumite situaţii ea trebuie să
panteişti pentru a caracteriza modul treacă de la emotivitate la raţionalitate, de la
în care Dumnezeu călăuzeşte în cultura efemeră la valoarea eternă, de la
lumea creată sau se identifică cu ea. opiniile de grup la convingerile proprii etc. 2.
Spinoza susţinea că divinitatea există Personalul medical trebuie să întreprindă o
numai în lucruri. Imanenţa lui activitate morală veritabilă. Acest imperativ
Dumnezeu este panteism. Filosofia derivă din modelul personalist al bioeticii. 3.
imanenţei afirmă că tot ce există se Responsabilitatea morală a medicului trebuie
află în cuprinsul conştiinţei proprii. I. să fie asigurată prin exigenţele etice ale
fiind trăsătura din cadrul unui profesiunii: cumsecădenia, sinceritatea,
domeniu, subiect, conştiinţei, onestitatea, libertatea, bunăvoinţa. În
experienţei, cunoaşterii este contrar conformitate cu principiile sale bioetica cere
transcendentului. de la medici: a se autoeduca multilateral, a-şi
cultiva simţul solidarităţii, a-şi cultiva
IMPERATIV (din lat. imperativus - entuziasmul şi pasiunea pentru reînnoiri,
imperativ, poruncitor) - cerinţă, ordin, progres.
lege. I. numeşte Kant (în lucrarea
“Critica raţiunii practice”) o poruncă IMPLICAŢIE (din lat. implico - leg
de valoare generală, în opunere cu strîns) - operaţie logică în care din
două enunţuri, prin legătura logică:

164
“dacă... atunci”, se formează un bază al existenţei. O caracteristică dinamică a
enunţ compus. Distingem implicaţie inconştientului a fost introdusă de
materială, implicaţie logică, I.Fr.Herbart. Activitatea psihică
implicaţie strictă (iniţiată în forma ei neconştientizată de om a fost cercetată de
modernă de C.I.Lewis) implicaţie domeniul psihopatologic, mai ales de şcoala
formală (introdusă de B.Russell). psihiatrică franceză. O concepţie specifică
despre inconştient a fost dezvoltată de S.
IMPRESIONISM (din fr. Freud, în care absolutiza inconştientul şi
impressionisme) - concepţie filosofică instinctele. Astăzi I. este dezvoltat într-
cu referire la problema cunoaşterii un şir de şcoli, de ex. în
(după Alois Riel) care consideră ca neofreudism, psihosomatică etc.
reale şi adevărate numai impresiile
percepute de senzaţii. I. mai este şi INDETERMINISM (din l. lat. in -
sistemul estetic ale cărui principii de prefix ce înseamnă negaţie şi
creaţie şi de critică sunt bazate pe determinare - a determina) - concept
impresie. În artă I. vede scopul operei filosofic ori poziţie metodologică ce
în redarea fidelă a impresiilor neagă orice legătură între
imediate. fenomene, caracterul universal al
cauzalităţii. În acest cadru omul e
INCONŞTIENT - domeniu al psihicului ce capabil să aleagă şi să acţioneze în
constă dintr-o totalitate de procese, operaţii şi conformitate cu dictatele propriei
stări ce nu sunt reprezentate în conştiinţa sale voinţe. I. tratează voinţa ca o
subiectului. Acest domeniu a concentrat în sine forţă autonomă şi afirmă că
pasiunile, motivele, năzuinţele sensul cărora principiile cauzalităţii sunt
este determinat de cerinţele şi necesităţile inaplicabile faţă de alegerea omului
fiziologice. Nu orice acţiune este orientată şi a comportării lui. În filosofia
conştient. Fenomenele inconştiente nu-s ceva contemporană se întîlnesc diferite
misterios, enigmatic, ci tot aceea activitate a forme ale indeterminismului: Şcoala
sistemului nervos superior care în momentul din Baden a neokantianismului,
dat nu se găseşte în centrul atenţiei conştiente, neopozitivismul, pragmatismul şi
nu se percepe şi resimte de individ. Unele şi personalismul. Problema
aceleaşi procese psihologice pot să-şi schimbe indeterminismului a devenit actuală
modalitatea, ele pot să se transforme din în legătură cu dezvoltarea fizicii
conştiente în inconştient şi invers, între ele nu cuantice. Idei indeterministe întîlnim
există un hotar de netrecut. Din punct de la B.Russell, H.Reichenbach, F.Frank.
vedere fiziologic procesele inconştiente Indeterminismul este opus
îndeplinesc un rol de protecţie a sistemului determinismului (vezi).
nervos, iau sub controlul său acele funcţii care
nu cer atitudinea creatoare şi participarea INDIVID (din lat. individuum -
nemijlocită a conştiinţei (deprinderile, indivizibil, iniţial traducerea latină a
automatismele, motivaţia, predispoziţia, noţiunii greceşti atom pentru prima
hipnoza ş.a.). Concepţia despre inconştient a dată la Cicero, ulterior - marcarea
fost pentru prima dată formulată de G.Leibnitz. singularului vis-a-vis de totalitate,
La el inconştientul era conceput ca o formă masă;) - o fiinţă vie luată aparte, un
inferioară a activităţii spirituale ce stă dincolo om luat aparte - spre deosebire de
de limita reprezentărilor conştientizate. I.Kant colectiv, grup social, societate în
căuta să lege inconştientul de problema întregime. În acest sens opunerea I.
intuiţiei şi a cunoaşterii senzoriale. şi societăţii formează punctul iniţial
A.Schopenhauer şi E.Hartmann au ridicat al diverselor concepţii ale
inconştientul în rang de principiu universal, ca

165
individualismului. I. abordat din particular la general. I. este opusă
perspectiva particularităţilor lui deducţiei (vezi) dar totdeauna apare
specifice nereduse la caracteristici cu ea într-o unitate logică şi
generice şi universale - este dialectică firească (în procesul
sinonimul individualităţii. cunoaşterii). În schema metodei
ştiinţifice expusă de J.S.Mill inducţia
INDIVIDUALISM (din lat. individuum este al doilea moment al cercetării:
- indivizibil, individ, făptură) - observaţia - inducţia - verificarea. La
principiu, doctrină care susţine că elaborarea problemelor inducţiei şi-
individul, persoana este obiect al au adus aportul şi F.Bacon, G.Galilei,
faptei morale. Baza conceptuală a I. I.Newton, cu toate că inducţia
rezidă în recunoaşterea autonomiei şi figurează de acum în lucrările lui
a drepturilor absolute ale omului în Aristotel. Se distinge I. completă şi
societate. I. se manifestă nu numai în incompletă. Noţiunea cea mai
fapte ci şi în diferite concepţii - etice, importantă a logicii inductive este
filosofice, ideologice, politice, gradul de confirmare, adică
teologice. I. poate fi egoist şi altruist. posibilitatea unei sau altei ipoteze,
Pe parcursul istoriei concepţiile cînd există datele empirice. Logica
individualiste au variat de la o epocă inductivă este strîns legată de teoria
la alta, printr-o multitudine de poziţii probabilităţii (vezi).
şi aprecieri. Concepţii individualiste
se întîlnesc la sofişti, Socrate, I.Kant, INFINIT ŞI FINIT - categorii, care
A.Schopenhauer, M.Stirner, desemnează însuşiri fundamentale
F.Nietzsche. ale materiei în mişcare. I. exprimă
natura absolută a materiei,
INDIVIDUALITATE - originalitate proprietatea ei de a fi nelimitată în
irepetabilă a unui sau altui fenomen, spaţiu şi timp, inepuizabilă pentru
a unei fiinţe aparte, a omului. În cunoaştere atît la scara
planul cel mai general I. în calitate de macrocosmosului cît şi a
particular, caracterizează unicitatea microcosmosului. F. exprimă
dată în specificităţile ei calitative. caracterul limitat al lucrurilor,
Este opusă tipicului sau generalului, fenomenelor şi proceselor în spaţiu
caracteristic tuturor elementelor şi timp, faptul că obiectele şi
clasei date sau unei părţi fenomenele individuale au un
considerabile a ei. În biologie I. început şi sfîrşit. Unitatea
caracterizează trăsăturile specifice a contradictorie dintre I. şi F. face
genului, a speciei, a organismului posibilă cunoaşterea I. prin
dat, care constă în specificitatea dezvoltarea generalului şi
combinării însuşirilor generice şi absolutului în însuşirile şi legile
dobîndite. În psihologie problema I. mişcării materiei.
se pune în legătură cu caracteristica
integrală a unui om luat aparte în INFORMATICĂ - ştiinţa despre legităţile de
multitudinea originală a însuşirilor creare, transformare, transmitere, păstrare şi
sale (temperament, caracter etc.). utilizare a informaţiei de toate felurile cu
ajutorul computerelor şi sistemelor
INDUCŢIE (din lat. iductio - computerizate. Apariţia I. ca ştiinţă este
introducere, aducere) - formă de rezultatul creării şi aplicării în masă în
raţionament şi metodă de cercetare practica socială a tehnicii electronice de
care face posibilă trecerea de la calcul, computerelor personale, noilor

166
mijloace ale legăturii informaţionale şi sistemelor informaţionale în medicină şi
tehnologiilor informaţionale. I. este ştiinţa care ocrotirea sănătăţii. I. m. se poate realiza în
studiază interacţiunea cu mediul social al MEC cîteva etape. Prima etapă – elaborarea
şi sistemelor computerizate. Obiectul metodelor de diagnosticare computerizată şi a
informaticii este tehnologiile informaţionale, pronosticării automatizate, automatizarea
mediul informaţional şi resursa informaţională. procesului de diagnosticare şi alegerea
Tehnologiile informaţionale formează tratamentului. A doua etapă – crearea
mijloacele automatizate de elaborare, păstrare, modelelor informaţionale ale diverselor boli.
transmitere şi utilizare a socioinformaţiei sub O modelare similară are un şir de privilegii
aspect de cunoştinţe. Mediul informaţional este faţă de alte metode de studiere maladiilor
acea latură a sferei informaţionale a sociumului umane, întrucît apare posibilitatea în mod
în întregime sau subsistemul lui care e legată nemijlocit în procesul de diagnosticare şi
nemijlocit cu tehnologiile informaţionale, tratare a bolnavului de a introduce corective,
formînd prin asta o integritate determinantă. care să ridice considerabil eficacitatea
Mediul informaţional este un mijloc de tratamentului. A treia etapă – crearea
comunicare între oameni. Resursa sistemelor operaţionale automatizate a
informaţională este informaţia preţuită ca proceselor de diagnosticare şi tratament
marfă. I. este, pe de o parte, o ramură deosebită (sistemele expert). Practica medicală actuală
a economiei naţionale, totalitatea tehnicii şi a dictează două direcţii de bază ale
tehnologiei automatizate informaţionale informatizării sferei medicale: automatizarea
(resursele informaţionale), pe de altă parte – un prelucrării informaţiei medicale cu ajutorul
domeniu de cunoştinţe, disciplină general- MEC inclusiv şi stabilirea diagnosticului şi
stiinţifică, teoria activităţii informaţional- unirea aparatelor medicale cu MEC.
ştiinţifice, ştiinţă care se ocupă cu studierea
informaţiei, însuşirilor ei, criteriilor şi INFORMATICĂ SOCIALĂ - disciplina
structurilor în sociocomunicările care se ocupă cu problemele teoriei şi practicii
informaţionale naturale şi artificiale. I. ca informaţiei sociale. Ea studiază legităţile şi
disciplină general-ştiinţifică şi ramură a tendinţele de interacţiune a societăţii şi
economiei s-a dovedit a fi una din cele mai informaticii, adică a proceselor de
importante forme de intensificare nu numai a informatizare a societăţii şi socializare a
producerii materiale, dar şi a activităţii informaticii. În faţa informaticii sociale stau
ştiinţifice, conştiinţei sociale, a sferei spirituale trei sarcini strîns legate între ele: cercetarea
a societăţii în întregime. consecinţelor sociale ale informatizării,
studierea condiţiilor şi premiselor sociale ale
INFORMATICĂ MEDICALĂ – informatizării, evidenţierea şi cercetarea
compartiment a informaticii care are sarcina de proceselor şi tendinţelor sistemelor
bază informatizarea sferei medicale şi ocrotirii socioinformaţionale om - computer. Noţiunile
sănătăţii, automatizarea şi computerizarea principale ale I. s. sunt memoria socială şi
diagnosticării şi procesului curativ. intelectul social. I. s. este o pîrghie din cele
Dezvoltarea medicinei duce inevitabil la mai principale ale creării şi formării
specializarea îngustă, medicii ocupîndu-se sistemului adecvat al socioinformaţiei în
numai de anumite funcţii, organe ori procese anumite condiţii sociale.
patologice. Asta-i clar deoarece fluxul
informaţional permanent creşte, iar specialistul INFORMATIZARE – proces sistemic de
nu-i în stare să cuprindă toată această activitate, care este orientat spre posedarea
informaţie. Soluţionarea acestor probleme este resursei informaţionale cu scopul făuririi
posibilă prin informatizarea sferei medicale. societăţii informaţionale. I. este
implementarea ştiinţei informaticii în toate
INFORMATIZAREA MEDICINEI - sferele societăţii, este un proces social global
introducerea şi folosirea tot mai largă a de producere şi utilizare tot mai profundă de

167
către societate a informaţiei drept sursă de există într-o formă potenţială drept premisă a
dezvoltare durabilă. I. este o tendinţă stabilă a actualizării ei de către sistemele organice în
dezvoltării sociale, este o interacţiune procesul de aplicare. Capacitatea nu numai de
permanentă a societăţii şi informaticii, care a căpăta informaţia, dar şi a o aplica în mod
presupune două direcţii – de la informatică activ constituie însuşirea fundamentală a
spre socium (informatizarea societăţii) şi de la sistemelor vii şi sociale, de asemenea a
socium spre informatică (umanizarea, instalaţiilor cibernetice. Socioinformaţia are
socializarea informaticii). I. include elaborarea particularităţile sale (transmiterea, prelucrarea,
şi realizarea noilor tehnologii, sistemelor transformarea etc.). Sistemul unic al
comunicaţiei, acumulării şi transmiterii datelor, informaţiei sociale are menirea de a asigura cu
care asigură utilizarea completă şi la timp a informaţie nu numai producţia, dar şi
informaţiei şi cunoştinţelor în diverse genuri de societatea în întregime, deasemenea procesele
activitate a oamenilor. I. constituie o etapă ecologice, social-politice, spirituale ş.a.
generală şi inevitabilă a evoluţiei civilizaţiei
omeneşti, o perioadă de asimilare a tabloului INFORMAŢIE SOCIALĂ - o varietate de
informaţional al lumii, de concepere a informaţie (după formele de reflectare
comunităţii legilor de circulaţie a informaţiei în împreună cu informaţia elementară, biologică
natură şi societate, de realizare intensivă a şi computerizată) ce reflectă procesele şi
industriei producerii informaţiei. I. conţine fenomenele sociale. Pentru dirijarea
cîteva componente – informaţia, industria proceselor sociale e necesar de a crea un
informaticii şi omul. Ea joacă rolul de sistem unic al I.s. Luînd în consideraţie
restructurare intelectual-umanistă a activităţii specificul unor genuri aparte ale I.s. e raţional
vitale a individului pe baza resursei de a crea şapte sisteme ale informaţiei pe
informaţionale cu ajutorul tehnologiilor scară statală generală: economic, tehnico-
informaţionale în scopuri de creare a noilor ştiinţific, politic, etic, familial de trai, cu
civilizaţii, mai ales a societăţii informaţionale. privire la mediul înconjurător şi utilizarea
I. preconizează majorarea cardinală a naturii, cu privire la medicină şi ocrotirea
intelectului social, suficient pentru soluţionarea sănătăţii.
problemei strategice a supravieţuirii şi
dezvoltării civilizaţiei sub aspect umanist şi în INGINERIEI GENETICE PROBLEMA -
ultimă instanţă pentru constituirea noosferei. un aspect important al bioeticii. Ingineria
genetică este un compartiment al biologiei
INFORMAŢIE – o latură esenţială, invariantă care se ocupă cu manipularea materialului
a reflectării, care poate să se materializeze, să genetic. Tehnologiile ingineriei genetice se
se transmită de la un obiect la altul pe parcursul aplică larg în medicină, agricultură, industria
proceselor de reflectare. I. poate fi prezentată chimico-farmaceutică, protecţia mediului ş.a.
ca o diversitate reflectată, reproducerea În medicină aceste tehnologii au dat rezultate
diversităţii unui obiect în alt obiect drept foarte bune – producerea hormonilor
rezultat al interacţiunii lor. I. este un fenomen (insulină, somatostatină), imunomodelatori
obiectiv caracteristic orişicăror formaţiuni (interferoni), vaccinuri eficiente etc. Dar sunt
materiale, care posedă caracteristici calitative oare justificate succesele şi riscul care apar?
şi cantitative. Obiectivitatea şi universalitatea Ce poate aduce genetica folositor şi dăunător
proceselor informaţionale nu exclud, ci pentru om astăzi şi în viitor? Aici apar un şir
dimpotrivă admit particularităţi specifice ale de probleme ce se referă la cercetările
informaţiei pentru diverse niveluri ale materiei. genetice, limitele geneticii, terapia genetică,
Deosebim patru tipuri de informaţie: eugenia ş.a. Terapia genetică mai des este
elementară (în natura anorganică), biologică (în numită medicina secolului XXI. Ea presupune
natura vie), socială şi computerială (în MEC şi implantarea in organism a unor materiale
alte sisteme computerizate). În natura genetice cu scopul curativ. Ea se va folosi tot
anorganică informaţia, aidoma reflectării, mai mult în oncologie, bolile ereditare ş.a.

168
Terapia genetică de asemenea abordează un şir statale au scop de a asigura securitatea
de probleme etice. Oponenţii terapiei genetice biomedicală. În terapia genetică, ingineria
argumentează că această metodă pînă cînd n-a genetică, cercetările genetice, transplantologie
vindecat pe nimeni. Ei cer ca să fie clarificate există o mulţime de pericole şi riscuri. Baza
anumite probleme: care trebuie să fie condiţiile normativo-juridică a acestor activităţi nu e
şi limitele folosirii terapiei genetice? cum lipsită de neajunsuri. Se observă creşterea
trebuie să fie organizate consultaţiile medico- tendinţelor criminale în biomedicină. Iar cel
genetice? cum trebuie de informat bolnavul şi mai principal neajuns este lipsa unui control
rudele lui? în cît de mare este pericolul efectiv.
“geneticizării” societăţii, impunerii ei anumitor
norme genetice? are rost să cheltuim resurse INSTINCT (lat. instructus - impuls,
colosale pentru cercetările genetice ori să le imbold) - formă de activitate psihică,
folosim la tratarea bolnavilor de astăzi? tip de comportament. În sens larg I.
Cercetările genetice, terapia genetică, este opus conştiinţei. I. este o
intervenţia în aparatul genetic trebuie să se structură de comportament stabilă,
realizeze conform principiului acordului înnăscută sau transmisă ereditar şi
informat. Pacientul întră în contact cu nu însuşită sau dobîndită, uniformă
geneticianul, medicul de bună voie, iar şi specifică. I. este un complex de
specialistul este obligat să prezinte pacientului reflexe necondiţionate, format în
într-o formă accesibilă informaţia necesară. cursul dezvoltării filogenetice. La om
Conform Declaraţiei drepturilor omului (1948) I. sunt în general dominate de reguli
există următoarele priorităţi – pe primul plan sociale, marcate de intervenţia
personalitatea autonomă cu drepturile ei, apoi inteligenţei şi nu reapar decît atunci
familia, rudele apropiate şi pe urmă interesele cînd conştiinţa este inhibată (vis,
societăţii. Specialiştii (medicii) trebuie să emoţii, pasiuni, droguri, alcool,
respecte principiul confidenţialităţii maladii mintale). Conceptul de I.
informaţiei. Dreptul la informaţia despre deţine un loc central în teoria
statutul genetic a omului îl are persoana psihologică a lui Freud (vezi).
respectivă, tutorele şi medicul curativ.
Transmiterea informaţiei genetice persoanelor INSTITUŢIE SOCIALĂ (de la lat.
a treia (organelor învăţămîntului public, institutum - organizare, structură,
forţelor de muncă, asigurării sociale, asistenţei construcţie) - element al structurii
sociale) fără consimţămîntul posesorului sociale, forme istorice de organizare
informaţiei este categoric interzisă, fiindcă asta şi reglare a vieţii sociale. Cu ajutorul
poate să ducă la discriminarea individului, la I.s. se orînduiesc relaţiile între
“şovinism genetic”. Consiliul Europei a oameni, activitatea şi
adoptat în 1996 un document foarte important comportamentul lor în societate, se
“Convenţia despre drepturile omului şi asigura stabilitatea vieţii sociale.
biomedicina” în care se reglementează Sociologia studiază I.s. din punct de
cercetările genetice şi intervenţia în genomul vedere static şi dinamic. În
omului. Ultima poate fi efectuată numai în
dependenţă de sferele relaţiilor
scopuri profilactice, curative şi de
sociale se disting I.s. economice,
diagnosticare şi nicidecum să nu ducă la
politice, instituţiile de rudenie,
schimbarea genomului viitoarelor generaţii.
căsătoriei şi familiei, educaţionale, în
Cercetările referitor la genomul omului trebuie
domeniul culturii, religioase
să se efectueze cu acordul pacientului, reieşind
(Biserica).
din interesele sănătăţii pacientului, să se
excludă discriminarea lui. Se interzice
INSTRUMENTALISM - direcţie în
deasemenea selectarea viitorilor copii după
filosofie şi metodologia ştiinţei, care
sex. Adoptarea convenţiei europene şi legilor

169
abordează cunoaşterea în general şi sociale, clase, state. În condiţiile
cunoaşterea ştiinţifică în special ca actuale se dezvoltă tendinţa către o
mijloc de orientare teoretică şi I. economică şi politică globală,
practică a omului în interacţiunea lui avînd diverse forme, metode,
cu natura şi societatea. Ideile ritmuri, represiuni în diferite regiuni
conceptuale şi judecăţile sunt ale globului.
instrumente ce funcţionează în
situaţii trăite şi determină consecinţe INTELECT SOCIAL – capacitatea societăţii
pentru viitor. I. se opune realismului în întregime, sau a uneia din subsistemele
filosofic; el este strîns legat cu sale, de a înţelege, utiliza constructiv
pragmatismul, operaţionalismul şi cunoştinţele, aflate în posesia sa, pentru
convenţionalismul. Interpretări micşorarea entropiei remanente şi
instrumentaliste au întreprins suplimentare, pentru atingerea scopurilor
Berkeley, Hume, Mach, Dewey. propuse în asigurarea existenţei umane,
dezvoltării durabile. Constituie o formă stabilă
INTEGRALITATE - calitatea a activităţii gînditoare în comun a oamenilor.
generalizată a unui sistem de a avea I.S. constituie un sistem deschis, care se
proprietăţi specifice conferite de caracterizează prin structura de reţea,
interacţiunea părţilor lui componente memorie socială, mijloace dezvoltate ale
posedînd o structură internă informaţiei şi comunicării în masă, resursa
complexă (de ex., societatea, informaţională ş.a. De aceea nivelul
personalitatea, populaţia biologică, intelectului social se determină nu de volumul
celula) de cunoştinţe aflate la dispoziţia societăţii,
concentrate în biblioteci, arhive, fonduri de
INTEGRARE (din lat. integraţie - patente etc. ci de entropia lor. Important este
restabilire, întregire, de la integer - nivelul de informatizare interpersonală, de
întreg) - latură a procesului de interacţiune intelectuală. I. s. joacă un rol
dezvoltare legată cu unirea în integru deosebit în dezvoltarea societăţii
a diverselor părţi şi elemente anterior contemporane, în perfecţionarea ei, în
dispersate. Procesele de I. pot să aibă noosferizarea tuturor tipurilor de activitate
loc atît în cazul unui sistem deja umană.
format, cît şi în cazul apariţiei unui
nou sistem. Unele părţi ale sistemului INTELECT ŞI RAŢIUNE - categorii
integrat pot să posede autonomie de constituite în filosofie, care
diferit grad. I. în sistem permite desemnează moduri sau trepte
creşterea volumului şi intensităţii determinante ale gîndirii. Termenul
interconexiunilor şi interacţiunilor I. prezintă în sine traducerea latină a
între elemente, în speţă se noţiunii greceşti nous (minte) şi
suprastructurează noi nivele de după sens este identică ei. Distincţia
dirijare. I. socială semnifică existenţa dintre I. şi R., problema raportului lor
unor relaţii reglementate între au ocupat un loc central în filosofie,
indivizi, grupuri, organizaţii, state etc. începînd cu Aristotel. În scolastică el
În cadrul analizei I. se disting nivelul se utiliza pentru marcarea
sistemelor de I. abordate (I. posibilităţii cognitive supreme. Un
personalităţii, grupului, statului etc.). loc deosebit li se acordă în
I. societăţii sau a unor state poate fi concepţiile a lui Kant şi Hegel. Kant
realizată pe baza constrîngerii, interpretează opoziţia dintre aceste
avantajului reciproc, intereselor, categorii în sens opus dimensiunii
scopurilor diferitor indivizi, grupuri scolastice. I. ca capacitatea de
formare a noţiunilor, iar R. - ca

170
capacitate de formare a ideilor INTELEGENŢĂ – capacitatea de a înţelege
metafizice. Această sferă de lesne şi bine, de a sesiza esenţialul, de a fi
întrebuinţare a cuvintelor a primit o deştept. În psihologie prin I. se înţelege
proliferare în filosofia germană şi s-a aptitudinea generală care contribuie la
constituit definitiv în filosofia lui formarea capacităţilor şi la adaptarea
Hegel prin concepţia sa despre cognitivă a individului în situaţii noi. În
intelect şi raţiune. Dar spre deosebire filosofie I. este capacitatea de cunoaşte şi
de Kant, Hegel încearcă să a înţelege. În sens larg, I. constituie un
evidenţieze unitatea lor dialectică. În ansamblu de funcţii mintale ce au ca scop
psihologie sub I. se înţelege structura cunoaşterea, în sens îngust, I. e concepută
relativ stabilă a capacităţilor mintale ca o cunoaştere raţională şi conceptuală.
ale individului, cercetările multiple
ale căruia, n-au dat pînă în prezent INTELEGENŢĂ ARTIFICIALĂ – este un
rezultate univoce. În unele concepţii domeniu al informaticii în care prin sisteme
I. este identificat cu stilul şi strategiile tehnice evoluate se caută obţinerea unor
de rezolvare a problemelor etc. performanţe cvasiumane, printre care sunt de
menţionat: înţelegerea, modelarea şi
INTELECTUALISM (din lat. previziunea comportării sistemelor vii, crearea
intellectualis - mintal) - teorie care sistemelor – expert, recunoaşterea formelor.
susţine că cunoaşterea se face prin
INTELIGIBIL (din lat. intelligibilis, -
activitatea pură a intelectului şi
raţional, cunoscut, gîndit ce există
izolînd-o de cunoaşterea senzorială şi
numai pentru intelect, ce trece peste
de practică. Astfel contrar I. este
simţuri) termin filosofic ce
empirismul şi senzualismul. Este
marchează un obiect sau fenomen
înrudit cu raţionalismul, în sens mai
conceput numai prin intermediul
îngust I. se opune voluntarismului şi
raţiunii sau a intuiţiei intelectuale.
raţionalismului. Reprezentanţi ai I.
Termenul “inteligibil” este contrar
sunt: şcoala eleată, platonicienii,
termenului “sensibil” (ce se concepe
tomismul, misticii, cartezienii,
cu ajutorul senzaţiilor). Este larg
Spinoza, Leibnitz, Hegel, Kant. Astăzi
aplicat în diferite sisteme filosofico-
I. este reprezentat de pozitivismul
teologice (de ex. în scolastică) şi
logic.
filosofie. La Kant lumea inteligibilă
sau lumea ideilor este lumea
INTELECTUALIZARE - creşterea ponderii
muncii intelectuale în toate sferele producţiei lucrurilor în sine (mundus
sociale, în activitatea spirituală a personalităţii, inteligibilis); lumea sensibilă
majorarea capacităţilor creatoare şi legăturilor (mundus sensibilis) este lumea
informaţionale în societate. I. depinde nu fenomenelor.
numai de nivelul de studii a membrilor
societăţii, nu atît de creşterea puterii memoriei INTENŢIONALITATE – termen utilizat în
sociale (numărul de cărţi şi reviste în filosofie şi psihologie pentru a marca
biblioteci, cantitatea de brevete şi patente ş.a.), caracterul propriu al oricărei stări de
ci de crearea unui mecanism de utilizare conştiinţă de a fi orientată către obiectul său.
raţională a informaţiei şi perfecţionare a În acest caz fenomenele mintale se deosebesc
legăturilor informaţionale. I. nu-i altceva decît de cele fizice, deoarece obiectul atitudinilor
unirea capacităţilor intelectuale a individului cu psihologice poate să nu aibă existenţă reală.
posibilităţile tehnicii informaţional-electronice Pentru prima dată noţiunea I. a fost folosită în
(computere, mijloace de comunicare, mass- filosofia scolastică. Ulterior e frecvent
media ş.a.). întîlnită la Fr. Brentano, E. Husserl, E. Fink.
Termenul este, de asemenea, aplicat în

171
fenomenologie în domeniul intelegenţei după sfera direcţională, după
artificiale, în ştiinţele cognitive. caracterul subiectului, după gradul
de conştientizare, după posibilitatea
INTERACŢIONISM - teoria dualistă de realizare, după raportul faţă de
privind relaţia dintre spirit şi corp, tendinţa obiectivă a dezvoltării
conform căreia evenimentele fizice sociale.
pot cauza evenimente mintale şi
viceversa. Exemple: o emoţie INTERFAŢĂ (eng. interface) –
înteţeşte bătăile inimii, audiţia unei dispozitiv ori echipament folosit
piese muzicale poate suscita o pentru a permite comunicaţia între
amintire dureroasă. diferite obiecte în spaţiul
informaţional. Joacă rolul de
INTERACŢIUNE - formă de adaptare funcţională între diferite
conexiune a obiectelor, manifestată sisteme informaţionale.
prin influenţarea reciprocă. Alături de
legi, cauzalitate, de contradicţie etc., INTERIORIZARE (din fr.
I. se include în sfera interdependenţei interiorisation, de la lat. interior -
universale a fenomenelor. I. înăuntru) – noţiune ce reflectă
corpurilor stă la baza mişcării în trecerea din exterior în interior. În
genere, iar I. permanentă dintre polii psihologie noţiunea I. a intrat în
contradicţiilor interne constituie sursa urma lucrărilor reprezentanţilor şcolii
automişcării obiectelor. Categoria de franceze de sociologie (Durkheim
I. constituie un principiu metodologic etc.), unde ea era legată de noţiunea
important de cunoaştere a de socializare, semnificînd preluarea
fenomenelor naturale şi sociale. principalelor categorii ale conştiinţei
Cunoaşterea lucrurilor înseamnă individuale din sfera reprezentărilor
cunoaşterea I. lor, ea însăşi fiind sociale. O importanţă primordială a
rezultatul I. între subiect şi obiect. primit I. în teoria cultural-istorică a
lui L.Vîgodski. Unul din postulatele
INTERES (din lat. interest - are principale ale acestei teorii constă în
importanţă, important) - categorie aceea că orice formă psihică umană
filosofică, care desemnează veritabilă iniţial se formează ca o
necesităţile ce acţionează ca stimul formă socială externă de comunicare
fundamental al activităţii umane: ele între oameni, şi numai după aceia, în
sunt ca necesităţi ale oamenilor, ca rezultatul I. devine proces psihic al
indivizi şi membrii ai diferitelor unui individ aparte.
comunităţi sociale sau asociaţii şi
colectivităţi. Filosofii francezi din sec. INTERNET – conexiune de reţele,
XVIII Helveţius, Holbach, Diderot, legate între ele în aşa mod, că
întreprind prima tentativă de a fiecare utilizator poate face legătură
explica viaţa socială cu ajutorul I. cu orice alt utilizator şi primi ori
Hegel, urmîndu-l pe Kant sublinia transmite diversă informaţie într-un
nereducerea I. la natura firească a timp foarte scurt. Este o
omului. I. după Hegel este ceva mai infrastructură comunicaţională
mult decît conţinutul intenţiei şi globală deschisă, compusă din
conştiinţei, manifestîndu-se în diferite reţele computeriale ce
rezultatele finale ale faptelor umane. asigură accesul liber şi schimbul de
Clasificarea I. are la bază cîteva informaţie între utilizatori.
criterii: după gradul de comunitate,

172
INTERNETICĂ (eng. - internetics) – istoric ce are la baza sa producţia socială şi se
orientare ştiinţifică aplicativă care dezvoltă pe baza legilor sale proprii. I.M. a I.
studiază însuşirile, legităţile şi reiese din recunoaşterea condiţiilor materiale
modurile de utilizare a reţelelor şi obiective ca factor prim în existenţa şi
computeriale globale în diferite sfere dezvoltarea societăţii. Aceste condiţii se
a activităţii umane. Este o ramură a găsesc în viaţa materială a oamenilor, în
informaticii. Obiectul I. este mediul producţia materială a societăţii. Cauzele şi
informaţional şi însuşirile lui, motivele dezvoltării societăţii trebuie căutate
procesele realizării comunicării în nu în conştiinţă, dar în existenţa socială a
reţelele computeriale globale. oamenilor care determină activitatea şi
comportamentul lor. Conştiinţa, spiritualitatea
INTERNET-PROVIDER (internet nu se neagă, dar se subliniază caracterul lor
servise provider) – companie ce asigură derivat de la existenţa socială, de la condiţiile
utilizatorilor accesul la internet. materiale al vieţii lor.

INTERPOLARE (din lat. enterpolaţio - INTERPRETARE ŞI MODEL (din lat.


schimbare, înnoire): 1) Găsirea unor interpretaţio - tălmăcire, explicare şi
semnificaţii intermediare la un şir de fr. modele – model, prototip) -
date logice sau statistice. Se noţiuni semantice, care joacă un rol
foloseşte în analiză, diagnoză, important atît în matematică şi
prognoză. Vezi extrapolare. 2) Adaos metodologică, cît şi în ştiinţă în
în textul iniţial care nu aparţine genere. Prin I. în sens larg se
autorului. înţelege atribuirea de semnificaţii
expresiilor unui limbaj formal. Orice
INTERPRETARE – (din lat. interpretatio – limbaj poate fi tratat ca un sistem de
tălmăcire, explicare, interpretare), termen simboluri în care propoziţiile şi alte
utilizat în epistemologie, logică şi domeniile categorii de expresii se construiesc
ştiinţei. I. este o acţiune a gîndirii prin care se potrivit anumitor reguli sintactice
comentează şi explică orice activitate spirituală (gramaticale).
umană căreia i se atribuie un sens, o explicaţie.
I. este, de asemenea, ansamblul sensurilor INTROIECŢIE (din lat. intro -
atribuite prin anumite mijloace elementelor înăuntru, interior şi jacio - pune, pun)
teoriilor ştiinţifice sau abstract – deductive. Ca - 1) În gnoseologie - noţiune
modalitate de comentare a textelor I. îşi trage introdusă de Avenarius despre
originea în hermeneutică antică. Exemple de I. plasarea imaginilor obiectelor
în filosofie: I. idealistă a lumii, istoriei, omului percepute în conştiinţa individului,
ş.a.; I. materialistă a lumii, istoriei ş.a.; I. fapt nepermis din punctul său de
axiologică a realităţii etc. În logică I. este o vedere. 2) În psihologie - includerea
operaţie prin care variabilele propoziţionale de către individ în lumea sa
dintr-o formulă sunt înlocuite cu valori interioară a viziunilor, motivelor şi
corespunzătoare. directivelor percepute de el la alţi
oameni şi care constituie
INTERPRETARE MATERIALISTĂ A fundamentul identificaţiei. Contrariul
ISTORIEI - concepţie marxistă ce I. este proiecţia. În psihanaliză
aplică materialismul dialectic la noţiunea de I. a fost introdusă de
fenomenele istorice şi sociale şi care S.Ferenzy.
explică mişcarea istoriei, evoluţia
societăţilor pornind de la realităţile INTUIŢIE (din lat. intueri - a privi
economice. Societatea este forma superioară ţintă, intuitio - contemplare, viziune)
de mişcare a materiei, este un proces natural- - termen care marchează privirea

173
contemplativă nemijlocită, adică Constantinopolului Ioan V (706-735),
capacitatea de a pătrunde nemijlocit luptă împotriva iconoclaştilor. A
adevărul. I. este o formă de compus canoane, tropare şi imnuri
cunoaştere imediată. De obicei se religioase. A fost un polemist şi
distinge Intuiţia empirică care se orator remarcabil. Este primul
raportează la un obiect al lumii, şi sistematizator al învăţăturii creştine
Intuiţia raţională care sesizează un şi ultimul reprezentant al patristicii
raport între două idei. Orice intuiţie răsăritene. A clasificat ştiinţele sub
are caracter de descoperire şi are o egida dogmei creştine şi pe baza
mare importanţă pentru perceperea logicii aristotelice. Ioan Damaschinul
esenţei realităţii. Acest fapt îl avem a pus bazele metodei scolastice, ce
descris la Schelling, Schopenhauer, a fost dezvoltată ulterior la teologii
Bergson. La Descartes axiomele sunt medievali apuseni.
percepute intuitiv, fără demonstrare. Op.pr.: “Dogmatica”; “Sursa
Spinoza consideră I. cel mai cunoaşterii”; “Octoihul”.
important gen de cunoaştere. Metoda
analizei filosofice bazate pe I. e IOAN GURĂ DE AUR
intuiţionismul (vezi). (HRISOSTOM) (347-407) - gînditor,
predicator şi activist de seamă
INTUIŢIONISM 1. (În etică). creştin; reprezentant al patristicii. S-
Concepţie conform căreia adevărul a născut în Antiohia, unde îşi face
judecăţilor morale (sau cel puţin al studiile teologice în cadrul şcolii de
unora dintre ele) nu poate fi exegeză biblică, ce era condusă de
fundamentat nici prin experienţă, nici Diodor de Tars. Tot aici îşi începe
prin raţiune, ci poate fi cunoscut cariera eclezială care se
numai prin intuiţie. I. etic a fost încununează în 397 cu alegerea sa
fondat la începutul sec. XX-lea, ca episcop (patriarh) al
cunoscînd o răspîndire deosebită în Constantinopolului. A fost un
SUA, Anglia şi alte ţări sub forma predicator cu o artă oratorică
orientării axiologice (G.E.Moore, neîntrecută - de aici şi provine
H.Rashdall, J.Laird) sau a celei calificativul “Gură de Aur” ceea ce în
deontologice (H.A.Prichard, greceşte e “Hrisostom”. Din cauza
W.D.Ross, E.F.Carritt). 2. Metodă de intrasigenţei faţă de viciile şi
analiză filosofică, care neagă nedreptăţile sociale, pe care le
autenticitatea cunoaşterii discursive, critică deschis, şi-a făcut adversari în
opunîndu-i intuiţia, concepută ca o eşaloanele superioare ale conducerii
capacitate de a sesiza direct esenţa politice bizantine care au şi insistat
fenomenelor. Reprezentantul cel mai asupra depunerii din funcţia de
cunoscut al acestei metode este episcop în 402. Urmează apoi ani de
H.Bergson. exil unde şi moare. Moaştele sale
(rămăşiţele pămînteşti) se află la
IOAN DAMASCHINUL (c. 675-749) - Vatican. A fost canonizat ca sfînt.
teolog, filosof, poet şi pictor bizantin. Este autorul liturghiei care-i poartă
S-a născut în or. Damasc din Siria, a numele şi a numeroase cîntări
fost în tinereţe înalt funcţionar fiscal. religioase şi liturgice. Biserica îl
Califul Omar II îl obligă să treacă la sărbătoreşte la 13 noiembrie, 27 şi
islamism dar el refuză şi întră în 30 ianuarie. Întreaga sa filosofie
monahism la mănăstirea Sf. Sava. teologică este dominantă de ideea
Prieten cu Patriarhul de sinergie. În etica socială

174
subliniază că iubirea aproapelui e o
adevărată taină. A compus omilii IPOSTAZĂ (din gr. hypostasis -
exegetice asupra tuturor cărţilor esenţă, substanţă) - în sens literal,
Vechiului şi Noului Testament. cuvîntul grecesc indică ceva ce se
Op.pr.: “Despre preoţie”; află dedesubtul anumitor lucruri şi le
“Omilii despre statui”; “17 Scrisori serveşte drept sprijin; temelia unui
către Olympiada”; “Omilii la Matei” adevăr. A ipostazia - a face
etc. independent, a substanţializa. Acest
termen filosofic în sens general
IOAN TEOLOGUL ( ? - c. 100) - înseamnă ridicare la rangul de obiect
autorul a cîteva cărţi (substanţă) de sine stătător a ceea
noutestamentale şi predicator al ce în realitate este doar o însuşire,
creştinismului timpuriu. Originar din un raport a unui obiect. În metafizica
Galileea Palestinei, de meserie lui Plotin I. este una din cele trei
pescar, iniţial ucenic a lui Ioan ordini sau tărîmuri ale realităţii
Botezătorul, apoi se numără printre necorporale. Platon ipostaziază
cei 12 apostoli aleşi de Iisus, fiind cel noţiunile, prezentînd ideile drept
mai tînăr dintre ei. Face activitate fiinţe independente. În creştinism
misionară în Iudeea, Galileea şi divinitatea există în trei ipostaze:
Samaria, ia parte la Sinodul de la Dumnezeu - Tatăl, Dumnezeu - Fiul
Ierusalim şi este socotit unul dintre (Iisus Hristos) şi Dumnezeu - Sfîntul
stîlpii Bisericii creştine. Se mută cu Duh (“Treimea cea de o fiinţă şi
traiul în Efes. Este exilat apoi pe nedespărţită”).
insula Patmos unde, conform
tradiţiei, a avut revelaţia pe care a IPOTETIC 1. Termen utilizat în filosofie şi
expus-o în “Apocalipsă“. Pe Patmos, ştiinţă atît pentru caracterizarea postulatelor,
apoi revenind în Efes, a scris deducţiilor, teoriilor întemeiate pe o ipoteză,
Evanghelia (după Ioan) şi trei cît şi pe acele postulate, deducţii ori teorii
Epistole. Scrierile lui Ioan sunt presupuse, nesigure, prezumtive. 2. În logică
considerate cele mai filosofice (după se referă la enunţuri, care pot fi condiţionale
conţinutul textului lor). A fost sau I. Aceste enunţuri se exprimă utilizînd
supranumit “Teologul” datorită cuvîntul “dacă”. Tot în logică termenul I. se
originalităţii scrierilor sale. În aplică privitor la silogismul valid format din
“Evanghelia” sa (scrisă între anii 96 - două premise, ambele fiind condiţionate, pe
98) se accentuează dumnezeirea lui baza cărora se face o concluzie de asemenea
Iisus, fiind numită şi evanghelia condiţională.
dragostei. “Apocalipsa” a fost scrisă
între anii 94-95 şi în care în formă IPOTEZA NEBULOASELOR (de la
simbolică, apelînd la metafore şi lat. nebula - nebuloasă) –
alegorii, se arătă finalul acestei lumi. presupunere cosmogonică conform
“Apocalipsa” este o recapitulare a căreia corpurile din Univers s-au
istoriei mîntuirii şi vorbeşte de o serie format dintr-o nebuloasă rarefiată. În
de răsturnări şi înnoiri cu caracter teoriile cosmogonice contemporane
istoric şi cosmic. Scrierile sale au îşi găsesc reflectarea ideile lui
impulsionat puternic întreaga gîndire Laplace şi Kant.
teologică, filosofică şi civilă de după
el încoace. IPOTEZĂ (din gr. hypothesis - bază,
Op.pr.: “Apocalipsa”; temelie, supoziţie) - acceptarea unui
“Evanghelia”; “3 Epistole”. principiu verosimil pentru explicarea
unor fenomene asemănătoare. I.

175
reprezintă un sistem de deducţii prin raţionalului) - denumirea comună
care se ajunge la concluzia despre acelor curente în filosofie, care
existenţa unui obiect, fenomen sau susţin că posibilităţile raţionale de
raport. Însă această concluzie nu cunoaştere sunt limitate. Concep ca
poate fi considerată absolut certă. În bază a cunoaşterii ceea ce este
ştiinţă deosebim două aspecte ale I.: inaccesibil raţiunii ori ce e nefiresc
ca metodă de dezvoltare a ei, afirmînd caracterul alogic şi
cunoştinţelor ştiinţifice şi ca element iraţional al însăşi existenţei. I.
structural al teoriei ştiinţifice. Apariţia cuprinde diverse curente, sisteme
ipotezei e legată de etapele ori direcţii filosofice ce pun pe primul
incipiente de dezvoltare a plan unele sau alte aspecte ale vieţii
matematicii în antichitate. Probleme spirituale ale omului: voinţa - în
ale I. au fost dezvoltate în operele lui voluntarism, intuiţia - în intuiţionism,
Platon, Aristotel, Euclid, Arhimede, instinctul - în freudism; de asemenea
Galilei, Newton, Kant, Engels, înseninarea mistică, imaginarea,
Einstein ş.a. I. trebuie neîncetat inconştientul etc. Istoria constituirii
controlată şi înlocuită în momentul iraţionalismului metodic începe în
unei critici motivate. I. este de epoca filosofiei moderne. Treptat se
exemplu principiul evoluţiei regnului constituie concepţii ce
animal şi vegetal şi cel al fundamentează primatul
atomismului. simţămîntului instinctiv, voinţei şi
intuiţiei asupra intelectului. Printre
IRAŢIONAL (din lat. iraţionalis - acestea pe primul loc se situează
neraţional, iraţional) - noţiune filosofia vieţii avînd reprezentanţi pe
filosofică şi teologică ce exprimă F.Nietzsche, H.Bergson, O.Spengler.
ceea ce se află peste limitele raţiunii, Prin anii 30 ai sec. XX apare altă
ce nu este conceput de raţiune, de variantă a iraţionalismului -
gîndire, alogic, incomensurabil cu existenţialismul cu cele două
gîndirea raţională ori chiar opus ei. I. varietăţi principale: religios
este contrar raţionalului. I. poate fi (G.Marcel, K.Jaspers, M.Buber,
considerat ceea ce cunoaştem prin N.Berdeaev, L.Şestov) şi ateu
intuiţie, ceea ce nu este conceptual, (M,Heidegger, J.-P.Sartre, A.Camus).
existenţa raţiunii însăşi. În psihologia I. a fost o sursă de inspiraţie pentru
iraţională se consideră conduita ce numeroase curente şi şcoli filosofice
exprimă o reacţie spontană ce nu şi sociologice contemporane.
purcede dintr-o decizie voluntară,
chibzuită. În conştiinţa religioasă IRITABILITATE - schimbarea stării
iraţionalul e conceput ca ceva pînă la fiziologice a organismului integru, a
raţional, spre deosebire atît de organelor sale, ţesuturilor şi celulelor
raţional, cît şi de supraraţional sub influenţa factorilor exteriori
(mistic, revelaţional). I. este noţiunea numiţi iritanţi. Însuşirea I. se referă
ce caracterizează o serie de direcţii la proprietăţile fundamentale ale
filosofice contemporane ce ţin de sistemelor vii; prezenţa ei serveşte
Iraţionalism (vezi). ca criteriu clasic de existenţă a vieţii
în general. I. organismelor
IRAŢIONALISM (din lat. irrationalis - monocelulare se caracterizează
iraţional, neraţional, ceea ce este printr-o direcţionare anumită a
după sfera raţiunii, inaccesibil în deplasării lor: spre surse de acţiune
cadrul gîndirii logice, opus sau dimpotrivă. I. sau excitabilitatea

176
organelor senzoriale constituie arabii cunoscuseră religii monoteiste
premisa majoră a reflectării de către - iudaismul şi creştinismul (de rit
organism a însuşirilor mediului monofisit şi nestorian). Sub influenţa
ambiant şi care constituie esenţa acestor două religii apare hanifismul
proceselor sensibilităţii. (mişcare religioasă preislamică din
sec.6-7). I. a devenit ca o
ISIHASM (din gr. hesychia - tăcere, manifestare a hanifismului cu
linişte şi concentrare interioară) - împrumuturi şi sub influenţa
doctrină ascetică-mistică de origine iudaismului şi creştinismului. În
monastică (sec.IV-V), care s-a secolele următoare I. s-a răspîndit
organizat în sec.XIII-XIV ca o prin aşa-numitele războaie “sfinte”
adevărată mişcare de renaştere de cucerire. Cartea sacră e Coranul,
spirituală şi teologică. Potrivit care reglementează viaţa religioasă,
isihasmului ascetismul şi extazul socială şi politică a musulmanilor.
constituie instrumentele prin care Sfînta tradiţie a I. e Sunna, care
omul poate să recepteze lumina interpretează şi completează
harului (energia emanată de Coranul. Unul dintre cele mai
Dumnezeu) şi să ajungă astfel la importante principii ale I. este
perceperea ei senzorială. Isihasmului monoteismul strict, care a primit aici
îi este proprie introducerea un caracter absolut şi incontestabil.
“rugăciunii lui Iisus” (rugăciunea Caracteristica doctrinară a I. este
minţii) ca metodă de a produce o mistica fatalistă. Ziua de odihnă este
stare de concentrare şi de pace vinerea. Se împarte în două mari
lăuntrică în care sufletul se deschide ramuri: şiiţii şi sunniţii. În cadrul lor
lui Dumnezeu. Această disciplină sunt curente şi secte. I. a lăsat o
ascetică a fost creată de asceţii amprentă adîncă în cultura ţărilor
egipteni şi sinaiţi ai sec.IV-VII: unde s-a răspîndit (mai ales în ţările
Macarie Egipteanul, Evgarie, Ioan Asiei şi Africii). În general în istoria
Scărarul. Ca mişcare s-a organizat în culturii islamice deosebim 3
sec. XII-XIV la Atos. De la Atos perioade: arabă, persană şi turcă.
isihasmul s-a răspîndit în secolele Actualmente I. e religia a peste 1
următoare în mănăstirile din Bulgaria, mld de oameni.
Serbia, România şi Rusia. În sens mai
îngust sub isihasm se înţelege ISPĂŞIRE – acţiunea de plăţi, curăţi o
învăţătura religioasă-filosofică a lui greşeală, o vină. Acest termen e utilizat
Grigorie Palama (1296-1359) frecvent în filosofia religioasă, soteriologie,
teologie şi religie în general. I. e privită din
ISLAM (islamism, mahomedanism, două puncte de vedere: 1) din partea unei
religie musulmană; în traducere din persoane care a comis greşeli, rătăciri, abateri,
arabă înseamnă supunere) - una din păcate care trebuie să le I. faţă de autorităţile
cele trei mari religii a lumii (alături de civile, ecleziale sau faţă de Dumnezeu; 2)
budism şi creştinism); religie jertfa suferită de Iisus Hristos pentru
monoteistă întemeiată în Arabia de răscumpărarea omenirii.
către Mahomed (570-632) considerat
de I. ca profet unic a lui Dumnezeu ISPITĂ - ceea ce constituie o mare
(Allah). Apare la începutul sec.VII în forţă de atracţie; îndemn (spre rău);
cadrul triburilor arabe ale Arabiei ademenire, seducţie, tentaţie pe
Apusene în condiţiile trecerii la care o suferă cineva cînd este impus
societatea cu clase. Pînă la Mahomed la păcat. Este una din categoriile

177
religioase de bază ce arată ştiinţele naturii, umanitare, tehnice
dependenţa credinciosului faţă de etc. în filosofie dezvoltarea
condiţiile vieţii şi comportarea lui în problemelor are un caracter relativ
realitatea existentă. Ea fixează faptul lent. Ea studiază preponderent acele
pe cît e de consecvent omul în probleme, care au apărut la etapa
respectarea poruncilor divine cărora iniţială a gîndirii filosofice. Astfel
li se opun diferite tentaţii senzitive. spus, majoritatea absolută a
Deaceea I. reprezintă încercarea, problemelor filosofice au un caracter
proba la care este supus cineva spre “veşnic”. Însă în fiecare epocă de
a i se constata credinţa, răbdarea, dezvoltare a civilizaţiei filosofia
dragostea etc. Esenţa socială a ispitei interpretează aceste probleme
se reduce la limitarea tendinţelor, “vechi” de pe diferite poziţii,
necesităţilor, poftelor senzuale ale deoarece evoluează ştiinţa, cultura,
oamenilor, refuzul de la multe bunuri omul. În ceea ce priveşte istoria
materiale, jertfirea de sine, atîrnarea filosofiei, apoi ea reprezintă
faţă de nedreptate etc. ca mijloc de concomitent o ştiinţă filosofică şi o
curăţire şi renaştere. ştiinţă istorică. Studierea ei oferă
posibilitatea de a concepe evoluţia
ISTORIA FILOSOFIEI ŞI FILOSOFIA gîndirii umane, legităţile dezvoltării
– discipline filosofice distincte. E acesteia, a înţelege marea
firesc ca obiectul de studiu al istoriei experienţă de cunoaştere a lumii de
filosofiei să nu se confunde cu cel al către individ. Istoria filosofiei indică
filosofiei în sensul propriu al cum au fost elaborate formele şi
cuvîntului, cum ar fi, spre exemplu, categoriile gîndirii teoretice,
cu obiectul de studiu al istoriei metodele de cunoaştere ştiinţifică
medicinei, care nu poate fi confundat explică stilul de gîndire adecvat, etc.
cu domeniul de studiu al medicinei. În fine, studierea istoriei filosofiei
Filosofia ca doctrină ce vizează constituie nu numai o valoare
înţelepciunea reprezintă o concepţie instructivă, ci şi una spirituală,
despre lume formulată teoretic. educativă. Ea iniţiază omul în
Filosofia constituie teoria generală a cunoştinţele filosofice acumulate de
lumii şi omului în unitatea lor civilizaţie, în posibilitatea de a păstra
dialectică. Ea prezintă un sistem de şi continua tradiţiile gîndirii filosofice
cele mai generale opinii teoretice din întreaga lume. Aşadar, istoria
alături de esenţa lumii, de locul filosofiei include în sine un arsenal
omului în ea, de elucidarea, întreg de cunoştinţe despre
“explicarea” diverselor forme de dezvoltarea diverselor paradigme
relaţii ale omului cu lumea, universul. filosofice, programe, orientări,
Din diversitatea raporturilor “univers curente, sisteme, moduri de
- om” se pot evidenţia trei tipuri de abordare la diferite etape ale istoriei
bază: de cunoaştere, practice şi omenirii. Cu alte cuvinte, istoria
axiologice. De aici şi denumirea filosofiei prezintă istoria apariţiei şi
compartimentelor corespunzătoare dezvoltării sistemelor, orientărilor şi
ale filosofiei: gnoseologia, praxiologia curentelor filosofice, funcţionarea lor
şi axiologia. Filosofia este un concomitentă. Se are în vedere şi că
domeniu specific al cunoştinţelor şi în fiecare în parte dă naştere felurilor
anumite cazuri se distinge în mod sale proprii de viziune ale lumii şi
esenţial de toate celelalte ştiinţe. omului în unitatea lor dialectică, de
Spre deosebire, de exemplu, de asemenea principiile acţiunilor

178
practice ale individului. Apariţia noilor conform căreia în filosofie există
concepţii filosofice nu exclude diverse direcţii şi curente, care se
posibilitatea funcţionării cer a fi completate în permanenţă
paradigmelor “vechi”. Din această reciproc, dar nu a se exclude una pe
cauză istoria filosofiei reprezintă în alta. Suntem de părerea că anume
sine de asemenea un vast ansamblu un astfel de mod de abordare a
de interacţiune, interinfluenţă şi istoriei filosofiei poate aduce la o
concurenţă a diverselor idei şi dezvoltare avansată a gîndirii
concepţii (paradigme) filosofice. Se filosofice.
pot evidenţia trei paradigme
(concepţii) privind istoria filosofiei. ISTORIC ŞI LOGIC - categorii
Prima concepţie aparţine renumitului filosofice, care caracterizează
filosof şi matematician englez corelaţia dintre realitatea obiectivă
B.Russell. În interpretarea lui în continuă dezvoltare istorică şi
întreaga filosofie contemporană reflectarea ei în cunoaşterea
prezintă nu altceva decît nişte teoretică. I. semnifică însuşi procesul
obiecţii juxtaliniare alături de filosofia obiectiv al dezvoltării unui oarecare
lui Platon. Russell nega necesitatea obiect, istoria reală care se
de a examina noi concepţii filosofice, desfăşoară empiric în spaţiu şi timp.
deoarece există filosofia lui Platon. L. constituie reproducerea imaginară
Deşi era înzestrat cu o uimitoare a istoricului prin analiza
putere de gîndire totuşi filosofia interconexiunii şi interacţiunii dintre
acestui cugetător nu cuprindea în laturile generale, necesare ale
sine toate paradigmele filosofice. O obiectului în starea lui dezvoltată. I.
altă concepţie referitoare la problema conţine implicit relaţiile cauzale,
în cauză îi revine lui Hegel. Conform necesare dintre fenomene pe care
opiniei lui fiecare filosof acumulează logicul le explicitează. Hegel are
din tezaurul moştenirii filosofice ce-i meritul de a fi descoperit unitatea
mai valoros, dezvoltînd ulterior dintre I. şi L.
anume aceste momente şi
suprimîndu-le pe cele ce nu ţin de ISTORISM - principiu de cercetare şi
domeniul viziunii lui. Concepţia explicare a realităţii, conform căreia
nominalizată e logic a o desemna obiectele şi fenomenele urmează a fi
drept paradigma negării dialectice. studiate în condiţiile concret-istorice
Pe baza ei a fost fondată şi filosofia de constituire şi dezvoltare a lor.
marxistă, care susţine că Această revendicare este bazată pe
“asimilează” tot cei mai progresist faptul că toate obiectele şi
din moştenirea filosofică, cîte ceva a fenomenele lumii se află într-o
dezvoltat în continuare, însă la un conexiune reciprocă şi schimbare
anumit nivel s-a oprit în evoluţia sa. permanentă. Principiul I. a fost
Conform opiniei marxismului istoria înaintat şi elaborat în sistemele
filosofiei prezintă doar istoria filosofice ale lui Vico, Voltaire,
constituirii, dezvoltării şi luptei Rousseau, Diderot, Fichte, Hegel,
materialismului şi idealismului, Saint-Simon, Marx etc. Termenul de
dialecticii şi metafizicii, ceea ce nu-i I. este utilizat ca desemnare pentru
justificat atît de teorie, cît şi de mai multe concepţii diferite despre
practică. În cele din urmă, e logic a istorie şi societate. Cele mai
evidenţia şi o a treia concepţie - cea importante sunt următoarele: 1.
a complementarităţii (R.Rorty), Doctrinele, potrivit cărora toate

179
sistemele de gîndire şi de cunoaştere contemporană (sec. XIX-XX). I.
trebuie judecate din perspectiva contemporan se prezintă sub trei
schimbării sau dezvoltării istorice. 2. mari tipuri: iudaismul ortodox (c.
Concepţiile privitoare la specificarea 40%), I. reformist (c. 30%) şi I.
cercetării istorice, care pun accentul conservator (c. 30%). Filosofiei
pe înţelegerea empatică şi pe religioase a I. contemporan îi este
interpretarea evenimentelor caracteristică mistica mesianică.
trecutului în ceea ce au particular şi Multe organizaţii religioase iudaiste
unic. 3. Concepţiile despre ştiinţa au acceptat sionismul (vezi).
socială potrivit cărora aceasta are ca
scop descoperirea de “legi ale IUSTIN MARTIRUL ŞI FILOSOFUL
dezvoltării” care guvernează procesul (c. 100 - c. 167) - filosof şi teolog. S-
istoric şi permit anticipări şi predicţii a născut în Sihem, capitala Samariei.
pe termen lung. A studiat filosofia, mai ales cea
platoniană, apoi la vîrstă matură
IUBIRE (vezi: Dragoste) trece la creştinism. A fost martirizat
pentru că răspîndea creştinismul pe
IUDAISM (provine din ebraica veche timpul împăratului Marc Aureliu. A
şi înseamnă iniţial “cel ce se trage scris mai multe opere pentru
din tribul lui Iuda (Yehuda)”, abia în apărarea creştinismului. El e convins
cartea biblică Estera (2,5 şi 5, 13) că raţiunea singură e neputincioasă
acest cuvînt capătă conotaţie faţă de problemele existenţei, iar
religioasă - “cel care aduce slavă lui creştinismul este filosofia sigură şi
Dumnezeu cel unic”) - religie adevărată, pentru că împrumută
monoteistă practicată de evrei şi raţiunii puterea de a descoperi
întemeiată, conform tradiţiei, de adevărul. Această filosofie este şi
Moise la sfîrşitul sec. XIII î.e.n. I. se mîntuitoare fiindcă ea nu arată
mai numeşte şi mozaism, religie numai calea mîntuirii, ci oferă şi
mozaică (de la Moisei). Această mijloacele pentru a ajunge la
credinţă conţine următoarele aceasta. I. întemeiază creştinismul
concepte principale: credinţa într-un umanist prin grandioasa lui doctrină
singur Dumnezeu - Iahve; dogma despre participarea filosofiei antice
despre evrei ca popor ales de necreştine (păgîne) la Logos: filosofii
Dumnezeu; venirea lui Mesia; păgîni pot fi numiţi creştini în
învierea morţilor; originea cerească a măsura în care au filosofat în Logos.
legii; răsplata şi pedeapsa; Moise, ca Prin Logos se susţine continuitatea
cel mai mare dintre profeţi; dintre Vechiul şi Noul Testament.
nemurirea e asigurată celor ce Hristos este Logosul divin veşnic ale
respectă poruncile divine; pedeapsă cărui “seminţe” se găsesc în
pentru cei răi ş.a. Principiile I. sunt în filosofiile precreştine, în profeţiile şi
Vechiul Testament (recunoscut şi de legea vechitestamentală.
creştinism) şi Talmudul (Legea civilă Centralitatea Logosului în creaţie,
şi canonică evreiască, ce constă din istorie, religie şi raţiunea umană
Mişna şi Ghemara, bazată pe este argumentul pentru a susţine
comentariile Vechiului Testament). I. universalitatea creştinismului.
e religia de stat a Israelului. Istoria I. Importanţa generală a activităţii lui I.
cuprinde trei perioade: biblică (sec. este că a aplicat (introdus) filosofia
XIII î.e.n. - sec. IV e.n.), rabino- în creştinism.
talmudică (sec. IV-XIX),

180
Op. pr.: “Apologii”; “Dialogul cu tratamentului depinde şi de pacient. Este
iudeul Trypho”; “Cuvîntări către foarte important caracterul de încredere a
greci”. relaţiilor între medic şi pacient. Datoria
lucrătorilor medicali este de a acorda în orice
IZOMORFISM ŞI OMOMORFISM caz ajutor bolnavului, la care el răspunde cu o
(din gr. isos - egal, homoios - similar încredere deplină. Î. constituie un act de
şi morphe - formă) - noţiuni logico- bunăvoinţă, constituie un fel de realizare a
matematice care exprimă datoriei morale a pacientului faţă de lucrătorul
corespunderea dintre structurile medical, în fine, asta constituie reflectarea
obiectelor. Două sisteme privite în poziţiei morale a pacientului privind
mod abstract, sunt izomorfe unul faţă interacţiunea lui cu medicul. Bolnavul este
de altul dacă fiecărui element din nevoit să se adreseze medicului datorită
primul sistem îi corespunde numai un dezvoltării procesului patologic, care prezintă
element din cele de-al doilea, iar chiar şi pericol pentru viaţă. Nu numai
fiecărei operaţii (raporturi) dintr-un conţinutul anamnezei, dar şi viaţa bolnavului,
sistem îi corespunde o operaţie viitorul lui sunt şi trebuie să fie deschise,
(raport) din celălalt. Noţiunea de I. transparente pentru medic. Dacă pacientul nu
este direct legată cu relaţiile logice manifestă încredere, atunci el nu-i sincer, nu
de identitate de asemănare etc. O povesteşte medicului toate detaliile bolii, iar
generalizare a I. este noţiunea “O” aceasta se reflectă asupra calităţii
atunci cînd corespondenţa este diagnosticării şi tratamentului.
univocă numai într-o direcţie. De
aceea imaginea omomorfă constituie ÎNDOIALĂ reprezintă o stare de spirit
o reflectare incompletă a structurii caracterizată prin incertitudinea de a afirma
originalului. Noţiunile de I. şi O. se sau nega. Această stare este solicitată de date
folosesc pe larg în logica matematică sau de posibilităţi de acţiune neconcordate, ce
şi în cibernetică, în fizică, chimie şi în oscilează între ele, fără a reuşi să se fixeze
alte domenii ale ştiinţei, la analiza definitiv asupra uneia sau alteia. Se disting
transformării informaţiei, pentru două forme distincte de îndoială: 1) I.
caracterizarea noţiunilor de model şi naturală, care însoţeşte absenţa de cunoştinţe
certe; 2) I. filosofică care însoţeşte spiritul
metodă de modelare.
uman cît timp nu se cunoaşte principiul
oricărei cunoaşteri (întîlnite la Platon,
Î Descartes, Fichte). În filosofie se evidenţiază
două obiecte de bază ale I.: 1) privitor la
ÎNCREDEREA BOLNAVULUI – categorie lumea exterioară; 2) la Dumnezeu.
a eticii medicale ce reflectă atitudinea
pacientului faţă de medic. Bolnavul apreciază ÎNDOIALĂ CARTEZIANĂ (metoda
aşa calităţi a medicului ca încrederea în sine, îndoielii) – principiu metodologic la R.
liniştea sufletească, atitudinea serioasă faţă de Descartes prin care se caută un reper absolut
muncă, disciplina, bunăvoinţa, optimismul, sigur al cunoaşterii. Î. metodică asupra tuturor
bărbăţia, amabilitatea. Î. B. susţinută senzaţiilor, cunoştinţelor şi a existenţei în
permanent de calităţile morale înalte ale întregime era opusă dogmatismului scolastic.
medicului este perceput de către bolnav ca
imbold intern, ca o convingere personală în ÎNSUŞIRE proprietate intrisecă a
necesitatea regimului, modului de trai în cauză, unui obiect care se manifestă în
orientat spre restabilirea sănătăţii. Autoritatea raporturile lui cu celelalte. Orice
profesională înaltă a medicului acţionează obiect are Î. esenţiale şi Î.
favorabil asupra tratamentului, este un factor neesenţiale. Sistemul Î. esenţiale ale
terapeutic. Însă efectivitatea diagnosticării şi unui obiect constituie calitatea lui

181
(ex. bimen, raţional, făuritor de substanţă impersonală; totodată
unelte în cazul calităţii de om). Spinoza nu admite libertatea voinţei,
deci este fatalist. J. susţine refugiul
ÎNTÎMPLARE (vezi: Necesitate şi de la cunoaşterea conceptuală la
Întîmplare) credinţă care constituie saltul moral
necesar al raţiunii omeneşti, aşa că
ÎNŢELEPCIUNE (din lat. intellectionem), orice cunoaştere se bazează pe
capacitate superioară de înţelegere şi de credinţă şi revelaţie. Filosofia lui este
judecare a lucrurilor, implicînd o cunoaştere bine caracterizată de următoarea sa
profundă a realităţii, o bogată experienţă expresie: “cu mintea sunt păgîn, cu
personală – echilibru, chibzuinţă. Î. constituie o inima însă sunt creştin”.
valoare fundamentală şi eternă a axiologiei, de Op.pr.: “Despre doctrina lui
asemenea este noţiunea de bază a filosofiei, Spinoza”; “David Hume despre
scopul ei educaţional. Î. este o valoare şi credinţă”; “Despre lucrările
calitate de bază şi în medicină. Subiectul Î. a dumnezeieşti şi revelaţia lor”.
fost abordat în filosofie începînd cu
antichitatea şi pînă în prezent. JAINISM – religie şi şcoală filosofică din
India antică care a fost întemeiată în sec. VI
ÎNŢELES, sens, semnificaţie (a unui lucru, î.e.n. de către Vardhamana, supranumit Jinna
expresii, text, concepţii), înzestrarea acestora (învingătorul). Constituie una din cele trei
cu o funcţie simbolică. Î. se implică în viziunile mari religii ale Indiei. J. este opus
lui W.Quine, H.Grice, D.Davidson ş.a., în brahmanismului. J. a înlocuit concepţia
fenomenologie, teoria modelelor, limbajele brahmanistă despre existenţa unui suflet
formale, pozitivismul logic, semantică etc. universal cu sufletul individual ce migrează
(matempsihoză) Concepţia filosofică a J. este
dualistă: recunoaşte atît existenţa spiritului
J individual, cît şi a materiei necreate, infinită în
timp şi spaţiu, compusă din atomi.

JACOBI FRIEDRICH (1743 - 1819) - JANSENISM (din gr. janseniste -


filosof idealist şi scriitor german. A adept al jansenismului) - curent
fundamentat filosofia sentimentelor neortodoxal în catolicism apărut şi
şi a credinţei. Susţine că unica dezvoltat în Franţa şi Ţările de Jos,
cunoaştere veridică este experienţa cu unele trăsături doctrinare
senzorială, iar realitatea lumii specifice protestantismului. A fost un
înconjurătoare poate fi garantată val al misticismului individualist ce
numai de credinţă, care stă la baza traversa Europa Occidentală în sec.
experienţei senzoriale. Însă 17-18. Impulsul de apariţie a mişcării
sentimentul religios nu poate fi janseniste a fost publicarea în 1640
înţeles de pe poziţia raţionalismului, a cărţii postume a teologului olandez
deaceea ia o atitudine critică faţă de Cornelius Jansen (1585-1638)
raţionalism. El consideră că filosofia “Augustinus”. În ea şi-a expus
raţională este legată cu ateismul. învăţătura despre doctrinele
După părerea lui J. rezultatul oricărei fericitului Augustin, despre liberul
filosofii conceptuale este spinozismul arbitru, predestinaţie şi graţia divină,
care este identic cu ateismul şi care ar fi dată numai anumitor
fatalismul, deoarece la Spinoza oameni de la naşterea lor.
divinitatea nu e înzestrată cu Comunităţile Janseniste desfăşurau o
înţelepciune şi voinţă, ci reprezintă o amplă activitate religioasă şi
pedagogică. Această mişcare a fost

182
condamnată de Scaunul papal în anul
1653. Către mijlocul sec. XVIII JOC DE LIMBAJ – noţiune propusă de
curentul dispare, apoi treptat şi în L.Wittgenstein în “Cercetări filosofice”
Ţările de Jos. În Olanda s-a (1953) şi se referă la conţinutul şi funcţia
transformat într-o biserică de limbajului. În “Tratatul logico-filosofic”
sinestătătoare ce există pînă în (1921) autorul interpretează limbajul ca o
prezent. proiecţie şi reflectare a faptelor (fapt atomar),
iar propoziţia are însuşirea de a fi adevărată
JASPERS KARL (1883-1969) - filosof ori falsă. În “Cercetări filosofice” limbajul
german, unul dintre fondatorii şi este interpretat din punct de vedere a
reprezentanţii de seamă ai pragmaticii, ca raport dintre ascultător şi
existenţialismului. A început situaţia lingvistică reală, limbajul este un joc
activitatea de muncă în calitate de de cuvinte. Nu numai limbajul, dar şi
psihiatru. În fenomenele realitatea care o percepem prin limbaj,
psihopatologice Jaspers vede nu consideră L.Wittgenstein, este un joc .de
decăderea personalităţii ci căutarea cuvinte.
de către om a propriei individualităţi.
Aceste căutări sunt nucleul unei JOLONDCOVSCHI ALEXANDRU (n.
filosofări autentice deaceea orice 1949) - d.ş.f., specialist în filosofia ecologică.
tablou raţional al lumii poate fi privit Absolveşte facultatea de Filozofie a
ca ceva alegoric, ca o “raţionalizare” Universităţii din Rostov pe Don în 1974. Între
a năzuinţelor sufleteşti, ce nu pot fi anii 1974 şi 1989 lucrează profesor de
pătrunse niciodată pînă la capăt: ea filosofie la Institutul de Arte din Chişinău.
este un “cifru al existenţei” ce mereu Devine vice-decan, iar apoi decan la aceiaşi
necesită o interpretare. De aici instituţie. În 1982 susţine teza de doctor pe
problema de bază a filosofiei constă tema: “Aspectul conceptual al politicii
în dezvăluirea acestui “cifru” sau a ecologice”. Pune bazele filosofiei ecologice
face clar faptul că la baza moderne în Moldova. În 1999 este numit
manifestărilor conştiente a omului stă Primvice-ministru al Ministerului Mediului.
activitatea de neînţeles a existenţei. Are numeroase publicaţii ştiinţifice.
Op. pr: “Omul şi natura”; “Aspectul
Existenţa este transcendentă. Prin
conceptual al problemei ecologice”; “Audit
existenţă J. înţelege trei lucruri: 1)
ecologic”; “Turismul ecologic şi rural:
condiţia umană, limitată şi care se
realizări şi perspective”.
dezvăluie prin situaţii ultime de
suferinţe, vinovăţie şi moarte, pe
JUDECATĂ (din lat. judecata), în sens larg
care omul le trăieşte, la care
exprimă capacitatea omului de a gîndi logic
participă şi deaceea nu le poate
sau substituie categoriile raţiune şi
obiectiva; 2) existenţa implică
inteligenţă; în sens îngust este o formă logică
libertatea, iar existentul liber este
fundamentală ce se exprimă printr-o
răspunzător de acţiunile sale; 3) propoziţie, în care se afirmă sau se neagă ceva
existenţa înseamnă comunicare între despre ceva. J. în logică are trei termeni:
existenţi, iar căutarea adevărului de subiectul, predicatul, copula. J. logică a fost
către om devine năzuinţă de aşi formulată iniţial de Aristotel.
transcende existenţa, şi, astfel a
comunica. JUDECATĂ DE APOI – în filosofia
Op. pr.: “Psihologia concepţiei religioasă şi teologie exprimă confruntarea
despre lume”; “Filosofia”, “Raţiune şi omului cu dreptatea lui Dumnezeu la sfîrşitul
existenţă”; “Cifrarea veacurilor, cînd întreaga lume va trece
transcendentului” ş. a. complet sub divină anulîndu-se orice autoriate

183
pămîntească. După învierea morţilor se va fenomenele şi procesele naturii, ci
hotărî soarta fiecărui om: mîntuirea sau osînda cercetarea activităţii de cunoaştere
veşnică. a omului, stabilirea legilor raţiunii
umane şi limitele ei. El neagă atît
senzualismul cît şi raţionalismul,
K care în mod diferit priveau izvorul
cunoştinţelor. K. considera că
cunoştinţele se bazează pe
experienţă, însă nu toate
KANT IMMANUEL (1724-1804) mare
cunoştinţele reiese din experienţă,
filosof şi savant german, fondatorul
există ceva ce precedă experienţa,
filosofiei clasice germane. S-a născut
există pînă la experienţă (a priori). În
şi a trăit toată viaţa în or. Königsberg.
procesul cunoaşterii evidenţiem trei
În 1745 a absolvit universitatea din
etape: 1) sensibilitatea, 2) intelectul
Königsberg. Activează la această
analitic, judecata şi 3) raţiunea.
universitate în anii 1755-1770 ca
Obiectele realităţii acţionează
privat-docent, iar din 1770 pînă în
asupra organelor de simţ, provocînd
1796 - profesor. A citit o mulţime de
o mulţime de senzaţii. Ceea ce noi
cursuri (logica, metafizica, geografia
reflectăm prin senzaţii nu constituie
fizică, etica, antropologia, fizica,
lucrurile ca atare aşa cum sunt în
mecanica, matematica, dreptul ş.a.).
sine, ci numai cum ele ni se dau
În activitatea lui K. deosebim două
nouă. Lucrurile în sine nu pot fi
perioade: “precriticistă” şi (după
cunoscute. K. numeşte lucrul în sine
1770) “criticistă”. În prima el se
“obiect transcendental” ori noumen
ocupă mai mult cu ştiinţele naturii,
(spre deosebire de fenomen pe care
scrie un şir de lucrări în care afirmă
noi îl putem cunoaşte). Intelectul cu
posibilitatea cunoaşterii fenomenelor
ajutorul categoriilor apriorice
naturii ce există ca atare, formulează
grupează şi sintetizează
o ipoteză cosmogonică despre
reprezentările senzoriale într-o
apariţia planetelor sistemului solar
imagine integrală - percepţia. Ultima
dintr-o nebuloasă. În deceniul 60 se
este ceva strict individual şi
începe trecerea de pe poziţiile
subiectiv. Ca să devină universale
raţionalismului dogmatic la
aceste percepţii individuale trebuie
empirismul sceptic şi de la el
să treacă prin gîndire, intelect, care
raţionalismul critic. Concepţia lui
operează cu noţiuni şi categorii.
filosofică este numită încă şi idealism
Intelectul formulează categorii şi
transcendental. Multitudinea de
judecăţi, construieşte obiectele în
probleme ce le abordează K. se reduc
corespundere cu formele apriorice
la 4 principale: 1) ce pot să ştiu? ; 2)
ale gîndirii. Noi cunoaştem numai
ce trebuie să fac?; 3) la ce pot să
aceea ce singuri construim cu
sper?; 4) ce este omul? Răspunsul la
ajutorul intelectului. Însă intelectul
prima întrebare are scop de a preciza
este dirijat de treapta superioară -
posibilităţile şi limitele cunoaşterii
raţiune. Ea operează cu judecăţi şi
umane. A doua întrebare se referă la
raţionamente şi priveşte lumea
problemele naturii moralei. A treia -
fenomenală global. Numai cu
la problemele esenţei religiei. Aceste
ajutorul raţiunii se nasc ideile care
întrebări trebuie să răspundă şi la a
sunt călăuze pentru cunoaştere.
patra - locul şi rolul omului în lume. K.
Deci cunoaşterea, după K. este o
considera că obiectul filosofiei
activitate intelectuală de reflectare
teoretice trebuie să fie nu lucrurile,

184
şi construire a realităţii în construcţii religios, etic, fiziologic, medical.
logice, mintale, după anumite legi După părerea lui Aristotel muzica şi
proprii gîndirii. Concepţia morală a lui tragedia acţionează asupra
K. reiese din convingerea că fiecare psihicului uman, trezind un şir de
personalitate este un scop în sine. emoţii puternice - compătimirea,
Nici o personalitate nu trebuie să fie mila, groaza, entuziasmul ş.a. Ca
mijloc pentru realizarea altor scopuri, rezultat spectatorii primesc o
chiar dacă ele reiese din intenţii purificare a pasiunilor, uşurare
nobile. Baza concepţiei morale o legată cu delectarea şi plăcerea.
constituie imperativul categoric. Efectul K. a fost studiat din punct de
Orice faptă este morală dacă în vedere fiziologic de către psihologul
temelia sa conţine tendinţă spre L.S.Vîgodski. După părerea lui,
fericire, dragoste, simpatie. Fapta obiectele artei provoacă sentimente
devine morală dacă ea se bazează pe puternice şi ca efect are loc
datorie şi stima legilor şi normelor explozia, descărcarea energiei
morale. În caz de conflict moral noi sistemului nervos. În legătură cu
trebuie necondiţionat să ne supunem aceasta K. poate avea un efect
datoriei morale. psihoterapeutic.
Op. pr.: “Istoria generală a
naturii şi teoria cerului”; “Critica KEPLER, JOHANNES (1571-1630),
raţiunii pure”; “Critica raţiunii astronom şi matematician german. Se
practice; “Critica puterii de judecată” consideră drept unul din fondatorii
ş.a. astronomiei moderne. A descoperit refracţia
atmosferică, legile de mişcare ale planetelor
KARMA (în sanscrită - “acţiune”) - elipticitatea orbitelor, viteza areolară fiind
noţiune principală a filosofiei indiene, constantă, iar patratele perioadelor de
recunoscută practic de toate şcolile revoluţie sunt proporţionale cu cuburile
filosofico-religioase (hinduism, semiaxelor mari ale orbitelor plantelor. În anul
budism, jainism ş.a.). K. este 1611 a construit o lunetă astronomică.
concepută ca mod de viaţă şi Op. pr.: “Astronomia Nova”;
principiu moral, lege universală de “Harmonice mundi”; “Dioptrice” ş.a.
răsplată, conform căreia totalitatea
de fapte săvîrşite ori gîndite KIERKEGAARD SÖREN (1813-
determină starea socială, condiţiile 1855) - filosof şi scriitor religios
existenţei şi viitorul individului. K. danez, precursor şi întemeietor al
este una din cele trei căi de existenţialismului contemporan. În
autoperfecţionare şi unire cu primele sale lucrări dă o critică
divinitatea. Există diferite tipuri de concepţiilor obiectiviste ale lui
conştiinţă amorală, ce duc la o K. Hegel, se concentrează la
negativă şi respectiv diferite tipuri de problemele voinţei şi alegerii
conştiinţă ce duc la luminare. Scopul individuale, a trăirilor
individului de a distruge k. prin modul (sentimentelor) subiective şi
de viaţă şi gîndire corectă. posibilităţii formulării unei morale
creştine. Esenţa filosofiei, după
KATHARSIS (din gr. - purificare) - părerea lui K. este de al aduce pe
categorie a filosofiei şi esteticii antice om la realitatea existenţei umane,
greceşti ce caracterizează acţiunea concepută ca plină de nelinişte şi
artei asupra omului. Noţiunea K. era tragedie. Omul trebuie să aleagă
folosită de greci în mai multe sensuri: între îndoială şi nesiguranţă. A alege
înseamnă a face un salt al credinţei,

185
al aduce pe om în faţa lui Dumnezeu. căreia pămîntul se roteşte în jurul
K. formulează trei stadii pe drumul axei sale ce explică schimbul zilelor
vieţii: 1) stadiul estetic sau sensibil, şi nopţilor, el se roteşte şi în jurul
în care omul trăieşte “imediat”, “în Soarelui ce duce la schimbul
moment”; 2) stadiul etic în care anotimpurilor. În centrul universului
individul cade sub povara obligaţiilor se găseşte soarele. Totodată
morale uniformizatoare, ce îl împărtăşea convingerea că lumea
“nivelează” pe om; 3) stadiul religios este finită şi cu toate că Pămîntul a
în care suferinţa este concepută ca încetat de a mai fi centrul
cale spre eternitate, iar existenţa ca universului, în principiu centrul a
experienţă creştină a vieţii. Omul rămas (Soarele). Cosmologia şi
începe să existe prin credinţă. K. a astronomia kopernikană a contribuit
influenţat puternic diferiţi filosofi la formarea unei noi concepţii
existenţialişti şi teologi (M.Heidegger, despre apariţia şi dezvoltarea
K.Jaspers, K.Barth, J.-P.Sartre, Marcel, naturală a planetelor sistemului
Buber ş.a.). solar.
Op. pr.: “Sau - sau”; “Conceptul
de ironie”; “Spaimă şi cutremurare”; Op. pr.: “Despre mişcările de
“Fragmente filosofice”; “Conceptul de revoluţie ale corpurilor cereşti” ş.a.
angoasă“; “Discursuri creştine”;
“Boala aducătoare de moarte”; “Un KROPOTKIN, PIOTR ALEKSEEVICI
discurs înălţător” ş.a. (1842-1921) – filosof, geograf şi geolog rus,
teoretician al anarhismului. După moartea lui
KOGĂLNICEANU MIHAIL (1817-1891) – Bakunin a devenit teoreticianul principal al
om politic, istoric, sociolog, scriitor şi publicist anarhismului. Consideră că ştiinţele despre
român. Prim-ministru al Moldovei şi al natură şi societate trebuie să utilizeze metoda
Principatelor Unite, ministru în diferite inductiv-evoluţionistă. Nu consideră
guverne ale României, academician, preşedinte dezvoltarea socială drept continuă. Toate
al Academiei Române. A editat “Dacia formaţiunile sociale au o tendinţă spre
literară”, “Propăşirea”, “Steaua Dunării”, a stagnare deaceea revoluţiile sunt necesare să
condus teatrul naţional din Iaşi. A pledat pentru înlăture factorii ce împiedică progresul şi
o literatură originală, legată de istoria naţională demoralizează omul: proprietatea privată şi
şi de viaţa poporului. Afirma, că eliberarea puterea statală. Ideile sale au fost răspîndite în
naţională şi socială, prosperarea neamului este ţările Americii Latine, Indiei, Europei
posibilă numai pe baza cunoaşterii istoriei. apusene. Problemele etice erau destul de
Necunoaşterea istoriei e echivalent cu pieirea importante în sistemul său conceptual. Esenţa
neamului. Ca sociolog el încearcă să moralităţii e tratată din punct de vedere
stabilească cauza fenomenelor sociale, biologic, reieşind din observaţiile asupra vieţii
cercetează legităţile schimbării şi dezvoltării naturii. Conform lui K. E util ceea ce duce la
societăţii. Dezvoltînd filosofia istoriei el păstrarea genului, speciei, seminţei. Tindea să
formulează teoria procesului istoric şi teoria creeze o moralitate universală. Se mai
istoriei ca ştiinţă. considera premărgătorul ideilor
sociobiologice.
KOPERNIK (COPERNIC) NICOLAUS Op. pr.: “Anarhia, filosofia şi idealul
(1473-1543) - savant polonez, său”; “Ştiinţa modernă şi anarhismul”;
fondatorul sistemului heliocentric al “Etica”.
lumii. A studiat astronomia, filosofia,
medicina, dreptul ş.a. K. a contribuit KOSMOS (din gr. kósmos - univers;
la crearea unei concepţii naturalist- în lat. mundis - lume) - termen
ştiinţifice despre lume. Conform provenit din filosofia Greciei antice

186
pentru a marca lumea, universul luat de cercetări ştiinţifice unite cu un nucleu
în ansamblu ca un tot întreg comun.
organizat şi armonios ordonat. Op.pr.: “Critica şi dezvoltarea
Conţinutul termenului atît în cunoaşterii”; “Demonstrarea şi respingerea”;
utilizarea sa prefilosofică, cît şi în “Istoria ştiinţei şi reconstrucţia ei raţională”.
perioadele constituirii şi dezvoltării
ulterioare a filosofiei a avut o LAMARCK J-B (1744-1829) -
încărcătură semantică diversă, naturalist şi cugetător francez. Are
păstrînd, totodată, la general lucrări în domeniul botanicii,
conceperea universului ca atare. zoologiei, meteorologiei, fizicii,
Principalii termeni derivaţi din chimiei. ş.a. Este unul din primii
“Kosmos” sunt: Macrocosmos – savanţi care a dat o clasificare
Universul, Microcosmos - omul. sistematică a plantelor şi animalelor.
Kosmologie - ştiinţa despre lume, A fundamentat ideea evoluţiei lumii
Kosmogonie - ştiinţă despre formarea organice sub influenţa factorilor
lumii. interni şi externi. L. era
reprezentantul deismului. Ideile lui
KUHN THOMAS SAMUEL (1922-1996) – au fost înalt apreciate de către
istoric şi filosof american, unul din E.Haeckel, Th. Huxley, Ch.R.Darwin
reprezentanţii filosofiei ştiinţei. Formulează o ş. a.
concepţie originală despre dezvoltarea ştiinţei Op. pr.: “Flora Franţei”;
care presupune două momente. Primul - istoria “Filosofia zoologică”; “Sistemul
ştiinţei nu este proces de acumulare a analitic despre cunoştinţele pozitive
adevărurilor, ci un şir de salturi necumulative a omului” ş.a.
(revoluţii ştiinţifice). Al doilea – noţiunea de
paradigmă, care reflectă totalitatea de LAMARCKISM - concepţie
convingeri, valori şi idei caracteristice pentru evoluţionistă formulată de
comunitatea ştiinţifică şi care servesc drept J.B.Lamarck în opera sa “Filosofia
model pentru interpretarea şi rezolvarea zoologică” (1809), conform căreia
problemelor. Paradigmele au un caracter istoric evoluţia naturii vii are loc sub
şi se schimbă în procesul revoluţiilor ştiinţifice. influenţa mediului ambiant şi
Op.pr.: “Revoluţia Kopernikană”; tendinţa internă a organismelor spre
“Structura revoluţiilor ştiinţifice”; “Tensiunea perfecţionare. Această tendinţă
esenţială”. există ca o “putere”, “impuls” sau
“principiul autoperfecţionării
interne” în fiecare organism şi tinde
L din interior să modifice fiinţele vii la
conţinutul condiţiilor mediului
ambiant. Reprezentanţii L. reiese din
LAKATOS IMRE (1922-1974) – filosof şi teza cum că modificările fenotipice
istoric al ştiinţei din Marea Britanie (de ar deveni ereditare.
provenienţă ungară). Ca şi K.Popper, T.Kuhn,
P.Feyerabend s-a preocupat de problemele LAMETTRIE JULIEN OFFROY DE
filosofiei ştiinţei, este reprezentantul aşa- (1709-1751) - filosof materialist
numitului anarhism metodologic (savanţii se francez, medic, membru al
conduc de principiul “totul este permis”) L. Academiei din Berlin. Recunoştea
formulează metodologia programelor de existenţa lumii obiective ca
cercetări ştiinţifice. Ştiinţa, după părerea lui, manifestare a substanţei materiale.
este o succesiune de schimbări a programelor Materia se găseşte în permanentă

187
mişcare, mişcarea şi materia sunt ordinea, calea, principiul lucrurilor,
inseparabile. Izvorul mişcării se cauza universală a lor. Omul trebuie
găseşte în interiorul materiei. să se conducă de Dao, să se
Formele substanţei materiale fiind contopească cu ea şi să revină la
cele trei regnuri ale naturii: unitatea cu natura. Scopul vieţii este
neorganic, vegetal şi animal. L. a supravieţuirea fizică şi reîntoarcerea
expus într-o formă sistematizată la natură, această înţelepciune duce
materialismul mecanicist. Chiar şi la un calm spiritual şi la un adăpost
omul este interpretat ca o maşină faţă de orice primejdie.
sinestătătoare, asemănătoare cu
mecanismul ceasornicului. LAPLACE PIERRE SIMON DE
Deosebirea dintre om şi animal (1749-1827) - matematician,
pentru el era numai cantitativ în astronom şi filosof francez. El era
mărimea şi structura creierului. În reprezentantul materialismului
teoria cunoaşterii era senzualist. mecanicist, a demonstrat
Gîndirea după părerea lui L. constă în stabilitatea sistemului solar. A
compararea şi combinarea formulat determinismul mecanic
reprezentărilor primite din senzaţii şi (numit laplacian) în care afirma, că
păstrate în memorie. Orice judecată dacă am cunoaşte semnificaţia
este ca o comparaţie a două coordonatelor şi impulsurilor tuturor
reprezentări. În etică se găsea pe obiectelor şi fenomenelor din univers
poziţiile hedonismului, considera că într-un anumit timp dat, atunci am
binele este aceia ce aduce plăcere putea prezice starea acestuia în
omului şi îl scapă de suferinţe. Pleda viitor. L. a formulat şi unele teze în
pentru renaşterea sistemului lui teoria matematică a probabilităţilor.
Epicur. Sa apropiat de ideea Op.pr.: “Expunere a sistemului
evoluţiei. lumii”; “Eseu filosofic asupra
Op. pr.: “Tratat despre suflet”; probabilităţilor”.
“Omul maşină”; “Omul plantă”;
“Sistemul lui Epicur” ş.a. LAURIAN AUGUST TREBONIU
(1810-1881) - lingvist, istoric şi
LANŢ CAUZAL – succesiune de evenimente filosof român. A predat filosofia la
şi fenomene ce se găsesc într-o legătură colegiul “Sf. Sava” (1842-48) unde a
cauzală. Important este de a evidenţia toate ţinut cîteva prelegeri originale:
fenomenele ce pot provoca un proces “Discurs la deschiderea cursului de
patologic, dar principalul constă în a depista filosofie în colegiul naţional de la Sf.
cauza nemijlocită a bolii (de ea depinde tactica Sava” (1842), “Cuvînt academic”
şi strategia tratamentului). (1845). Este autorul a două manuale
de filosofie. A publicat un şir de
LAO-ŢZI (sec.VI-V î.e.n.) - filosof articole în ziarul “Universul” despre
chinez, reprezentant a Platon, Aristotel, Epicur, Zenon,
materialismului naiv şi dialecticii Cicero ş.a. În perioada dintre 1859 şi
spontane, formulează o concepţie 1861 a condus revista “Instrucţiunea
originală despre lume şi destinul publică” unde a publicat articole de
omului. Lumea este necreabilă şi istorie, lingvistică, pedagogie şi
indistructibilă. Omul depinde de legile filosofie (despre Platon şi Proclos,
naturii, natura - de legile Cerului, Scepticismul la greci, Filosofia
Cerul depinde de Dao, iar Dao scolastică, Filosofia modernă,
depinde de sine însăşi. Dao este Descartes, Spinoza, Leibniz etc.)

188
este legic, permanent, infinit. L.n.n.
LEGE MORALĂ – cerinţe morale a fost formulată de către Hegel, care
fundamentale ce au scopul de a reglementa evidenţia în ea trei etape.
comportamentul oamenilor în societate. L.M. Dezvoltarea se începe de la o prima
formulează ceea ce trebuie să fie, are caracterul etapă - teza, ce în procesul de
de poruncă, de imperativ. De ex. cele 10 negare se transformă în partea sa
porunci din Biblie: nu fura, nu ucide etc. contrară - antiteza, iar negarea
antitezei (ori negarea negaţiei) duce
LEGEA - reflectarea legăturilor şi la sinteză. Sinteza este unitatea
relaţiilor dintre obiecte şi fenomene dialectică a contrariilor (tezei şi
care au un caracter intern, stabil, antitezei) şi nu-i altceva decît
repetabil, esenţial. Dacă categoriile reîntoarcerea la etapa iniţială la un
fiecărei ştiinţe formează un sistem de nivel mai înalt. Esenţa l.n.n. constă
noţiuni care exprimă conţinutul ei, în rezolvarea contradicţiilor prin
atunci legile ştiinţei exprimă esenţă negarea dialectică, ce se
ei. Ştiinţa devine adevărată ştiinţă caracterizează prin continuitate,
atunci cînd se formulează legile ei. succesiune, repetabilitate şi
După forma sa legile prezintă caracterul de spirală a dezvoltării. În
anumite judecăţi, enunţuri, care procesul dezvoltării permanent
constau din noţiuni, deci ele sunt apare ceva nou, care n-a existat în
forme logice ale gîndirii, mod de trecut şi este negarea dialectică a
existenţă a cunoştinţelor teoretice. În vechiului. În procesul negării
acelaşi timp legile au şi un conţinut dialectice se neagă nu toate
obiectiv, reflectă realitatea obiectivă. însuşirile şi laturile obiectului, ci
În dialectică deosebim următoarele numai acele care sau învechit, n-au
legi universale: l. trecerii schimbărilor perspectivă, care frînează
cantitative şi calitative, l. unităţii şi dezvoltarea. Noul, pozitivul într-un
luptei contrarilor şi l. negării negaţiei. mod restructurat se transmite în altă
calitate, iar acumularea lor se
LEGEA CONTIGUITĂŢII - a fost formulată manifestă ca continuitate,
de Leibniz, care afirma că în natură nu există succesiune, caracter ascendent al
schimbări discontinue (natura nu face salturi), dezvoltării.
că există ceva apropiat şi comun cu altceva.
LEGEA TERŢULUI EXLUS - lege a
LEGEA EFECTULUI - a fost formulată de logicii formale, care ne arată că din
psihologul american E.L.Thorndike, care două enunţuri contradictorii despre
afirma că acţiunile ce duc la plăcere ori durere unul şi acelaşi lucru în unele şi
au un efect mai puternic în procesul învăţării. aceleaşi condiţii unul este neapărut
adevărat, altul - fals, a treia
LEGEA LUI HUME – afirmă că nu există o posibilitate nu există (terţium non
legătură logică dintre fapt şi valoare. datur). Această lege a fost formulată
de Aristotel. Simbolic această lege
LEGEA NEGĂRII NEGAŢIEI - proces se exprimă prin formula A V Ă (ori A,
a dezvoltării, conform căruia vechiul ori ne A). L.t.e. are importanţă în
este negat de către nou, iar noul la operaţia logică dezminţirea, ori
rîndul său este negat de ceva şi mai respingerea.
nou. Negarea dialectică este o
autonegare, fiecare obiect şi LEGILE DIALECTICII - cele mai
fenomen a realităţii conţine în sine generale legi ale dezvoltării naturii,
propria sa negare. Procesul acesta

189
societăţii şi gîndirii umane. Din L.d. termodinamice).
fac parte legea unităţii şi luptei
contrariilor, legea trecerii LEGITATE - tendinţa obiectivă de
schimbărilor cantitative în calitative dezvoltare a realităţii în
şi legea negării negaţiei. Aceste legi corespundere cu anumite legi,
ne arată diferite aspecte a totalitatea legilor care dirijează şi
dezvoltării. Spre exemplu, legea guvernează dezvoltarea anumitor
unităţii şi luptei contrarilor ne arată domenii a realităţii.
izvorul dezvoltării, care constă în
unitatea şi lupta contrariilor interni LEGITATE STATISTICĂ ŞI
specifici pentru toată realitatea DINAMICĂ - anumit mod de
obiectivă. Legea trecerii schimbărilor legătură dintre diferite determinări a
cantitative în calitative ne arată obiectelor şi fenomenelor. Legitatea
mecanismul dezvoltării, că dinamică reflectă totalitatea de
schimbările cantitative care se procese şi fenomene strict şi univoc
acumulează treptat şi dacă depăşesc determinate, în care stările
limita măsurii duc inevitabil la precedente nemijlocit condiţionează
apariţia noii calităţi ş.a.m.d. Legea stările ulterioare, necesitatea
negării negaţiei ne arată direcţia coincide cu cauzalitatea, iar rolul
dezvoltării. L.d. ne ajută de a înţelege întîmplării practic este egal cu zero.
realitatea obiectivă şi coordona Ea se manifestă în sistemele relativ
activitatea practică. izolate şi stabile. Legitatea statistică
este totalitatea de procese şi
LEGILE MECANICII LUI NEWTON – au fenomene întîmplătoare prin care se
fost formulate în 1687: 1) corpul îşi menţine manifestă necesitatea. Prin
starea de repaus ori de mişcare uniformă şi totalitatea diferitor factori
rectilinie pînă atunci, cînd forţele care întîmplători, care la prima vedere
acţionează asupra lui nu schimbă această stare; practic e greu de înţeles, legitatea
2) variaţia impulsului liniar este proporţională statistica evidenţiază ceva stabil,
cu forţa aplicată şi se desfăşoară în aceeaşi necesar, repetabil. Dacă legitatea
direcţie cu ea; 3) pentru orice acţiune există o dinamică prezice determinarea
reacţiune egală ca mărime şi de sens contrar. obiectelor şi fenomenelor strict şi
univoc, legitatea statistică - prezice
LEGILE TERMODINAMICII – generalizări cu o anumită probabilitate.
ale unui număr mare de observări şi date
experimentale: 1) legea conservării energiei, LEIBNIZ GOTTFRIED WILHELM
aplicată la procesele termodinamice (la (1646-1716) - matematician, jurist,
comunicarea unei cantităţi de căldură diplomat, inginer, filosof german.
sistemului termodinamic are loc creşterea Considera că filosofia are o mare
energiei interne şi acesta efectuează un lucru însemnătate practică, ea poate
mecanic pentru învingerea forţelor exterioare; contribui la rezolvarea problemelor
2) legea creşterii entropiei (într-un sistem teologice şi politice, servi ca bază a
închis entropia fie că rămîne neschimbată, dacă dezvoltării ştiinţei şi matematicii. La
în sistem au loc procese echilibrate, reversibile, baza realităţii L. pune o infinitate de
fie că se măreşte în cazul proceselor monade - substanţe spirituale
neechilibrate); 3) entropia unui sistem fizic indivizibile, independente una de
temperatura căruia tinde spre zero absolut nu altele şi înzestrate cu o forţă activă.
depinde de parametrii sistemului şi rămîne Termenul monadă înseamnă unitate.
neschimbată (zero absolut nu poate fi atins Ea este o microlume, oglindeşte
printr-o succesiune finită de procese

190
întregul univers, fiecare monadă le predominant agrară. Considera
exprimă pe toate celelalte. revoluţia socialistă şi dictatura
Interacţiunea monadelor este proletariatului ca valori absolute ce
prestabilită de monada supremă - n-au alternativă, că scopul scuză
Dumnezeu. Realitatea constă din mijloacele, admitea şi practica
substanţe şi atributele acestora. L. violenţa ca mod de rezolvare a
este cunoscut şi prin realizările lui în problemelor politice şi sociale. În
logică: formulează legea raţiunii condiţiile Rusiei agrare construirea
suficiente, încearcă de a formula o unui Stat socialist înalt dezvoltat a
logică bazată pe folosirea fost imposibil. L. încearcă o nouă
simbolurilor, prevăzînd apariţia logicii politică economică în care îmbină
matematice. Paralel cu Newton şi rolul conducător al partidului cu
independent de el descoperă calcului economia de piaţă, dar n-a dovedit
infinitesimal, ce a jucat un rol să le realizeze.
important în dezvoltarea de mai Op.pr.: “Materialism şi
departe a fizicii şi matematicii. Ideile empiriocriticism”; “Caiete filosofice”;
lui L. au influenţat dezvoltarea “Statul şi revoluţia” ş.a.
filosofiei, în special pozitivismul logic,
personalismul ş.a. LENINISM – totalitatea concepţiilor lui
Op.pr.: ”Meditaţii asupra V.I.Lenin referitor la marxism. V.I.Lenin
cunoaşterii, adevărului şi ideilor”; argumentează posibilitatea transformării
“Discurs asupra metafizicii”; revoluţiei burghezo-democratice în revoluţie
“Corespondenţa dintre Leibniz şi socialistă, posibilitatea biruinţei revoluţiei
Arnauld”; “Noi eseuri cu privire la socialiste într-o ţară slab dezvoltată industrial.
intelectul uman”; “Teodiceea”; De asemenea dezvoltă concepţia despre esenţa
“Monadologia”. şi rolul statului, a ideologiei în transformările
sociale. În filosofie se situează pe poziţiile
LENIN VLADIMIR ILICI (1870-1924) materialismului dialectic şi istoric, permanent
- revoluţionar rus, fondatorul statului critică idealismul şi abaterile de la marxism.
Sovietic, conducătorul partidului Politizarea filosofiei, realizată de Lenin, a dus
bolşevic din Rusia, teoretician la dogmatizarea marxism-leninismului,
marxist. A fost preocupat de autoizolarea de la filosofia mondială. (vezi:
problemele revoluţiei, politicii, Lenin V., Marxism - Leninism)
statului, economiei, reieşind din
interpretarea materialistă a istoriei, LEUCIP (500-440 î.e.n.) - filosof din
propusă de K.Marx şi F.Engels. În Grecia antică care împreună cu
filosofie se situa pe poziţiile discipolul său Democrit a întemeiat
materialismului dialectic şi istoric, iar atomismul. Despre viaţa şi
în rezolvarea problemelor teoretice şi activitatea lui L. practic nu s-a
practice se călăuzea de principiul păstrat nimic, în afară de
partinităţii şi ideologiei reamintirile contemporanilor şi
proletariatului. Divergenţele filosofice succesorilor lui. Se presupune ca L. a
şi teoretice le explica prin lupta scris “Kosmosul mare”, “Despre
partidelor. Dezvoltă mai departe raţiune”. L. afirma că universul
ideile lui Marx despre revoluţie, stat nostru este nelimitat, la baza lumii
ş.a. Argumentează că revoluţiile se găsesc particule indivizibile
sociale sunt “locomotivele istoriei”, (atomii), că atomii se mişcă în vid. El
că revoluţia socialistă poate să biruie a fost primul filosof care a formulat
în ţările subdezvoltate cu o economie principiul cauzalităţii şi necesităţii.

191
LEVY-BRUHL LUCIEN (1857-1939) - structurală”; “Mitologice”; “Omul
sociolog şi psiholog francez, gol”; “Rasă şi cultură”.
cercetătorul culturii primitive. El
considera, că diferitor tipuri sociale le LIBERTATE - concepţie filosofică ce
este caracteristic diferite tipuri de caracterizează esenţa şi existenţa
gîndire. A formulat noţiunea de omului şi constă în posibilitatea de a
“mentalitate primitivă”. L.-B. alege şi proceda în conformitate cu
considera, că gîndirea omului primitiv dorinţele şi voinţa proprie, cu
nu se deosebeşte esenţial de gîndirea formele activităţii vitale. Conţinutul
omului contemporan, că ea este o şi esenţa L. a fost şi este o problemă
gîndire prelogică, ce nu evidenţiază ce a perpetuat tot parcursul istoriei
naturalul de supranatural, în care se omenirii. Despre L. scriu şi discută
ignorau legăturile cauzale şi apelarea Socrate, Platon, Spinoza, Aristotel,
la explicarea în mod magic a Descartes, Kant, Hegel,
realităţii. Concepţia lui L.-B. despre Schopenhauer, Nietzsche, Sartre,
mentalitatea primitivă a trezit discuţii Jaspers, Marx ş.a. L. poate fi
în rîndurile filosofilor. concepută la diferite niveluri:
Op.pr.: “Morala şi ştiinţa biologic, individului, social. După
moravurilor”; “Funcţiile mintale în părerile lui Spinoza, Hegel şi Marx L.
societăţile inferioare”; “Mentalitatea este necesitatea cunoscută. La
primitivă”. nivelul social L. depinde de relaţiile
individului cu societatea, de
LEVI-STRAUSS CLAUDE (1908) - corelaţia libertăţii individuale cu
etnolog, antropolog şi sociolog legile sociale. L. este capacitatea de
francez, întemeietorul analizei a face tot ce nu dăunează altor
structurale şi metodei sociologice oameni. L. în genere, L. abstractă nu
denumite astăzi antropologie socială. există, ea întotdeauna este concretă
Cercetările lui se situează în şi relativă. În existenţialism L. este
problemele mitului, ştiinţei, filosofiei legată de depăşirea existenţei şi
şi culturii, lingvisticii structurale, atingerea transcendenţei.
teoriei informaţiei şi concepţiei
inconştientului. Conştiinţa, după LIBERTATE ŞI NECESITATE -
părerea lui L.-S. este locul intersecţiei noţiuni filosofice, aparent opuse,
diferitor structuri umane care reflectă relaţia dintre
inconştiente. Propune psihanalizarea activitatea şi comportamentul
culturilor începînd cu legendele şi oamenilor şi legile obiective ale
miturile religioase. Mitul este naturii şi societăţii. Conform
conţinutul principal a conştiinţei libertăţii omul e capabil să aleagă şi
colective. L.-S. critică ideea de să acţioneze după propriile sale
mentalitate primitivă (Levy-Bruhl) şi dorinţe, iar conform necesităţii toate
vorbeşte despre gîndirea sălbaticului. fenomenele, evenimentele, inclusiv
El afirma că gîndirii mitologice şi şi activitatea omului, sunt
gîndirii ştiinţifice îi sunt caracteristice predeterminate de legi obiective.
unele şi aceleaşi structuri. Aceste categorii sunt absolutizate şi
Op.pr.: “Analiza structurală în interpretate în diferit mod de
lingvistică şi în antropologie”; voluntarism şi indeterminism,
“Structurile elementare de înrudirii”; fatalism. Filosofia contemporană
“Gîndirea sălbatică”; “Antropologia reiese din interconexiunea dialectică
a libertăţii şi necesităţii.

192
foloseşte în diferite domenii unde este necesar
LIBIDO – atracţie sexuală, manifestarea exprimarea precisă, clară, concisă. La L.A se
tonusului biologic al instinctului sexual, este referă sistemele de simboluri din matematică,
prima şi cea mai importantă latură a vieţii chimie, fizică, logică etc.
sexuale. Teoria despre L. a fost formulată de
S.Freud (1905) care afirma, că atracţia sexuală LIMBAJ FORMALIZAT - totalitatea
sau stimularea sexuală a individului are loc pe de semne convenţionale care se
tot parcursul vieţii şi se manifestă în diferite foloseşte după anumite reguli pentru
acte psihice şi comportamentale. Dezvoltarea a reda mai precis şi adecvat
psihică a individului nu-i altceva decât structura formală a unei teorii sau
desfăşurarea instinctului sexual. Reprezentanţii unui limbaj natural. L.f. este compus
psihanalizei explică numeroase dereglări de din semne ce exprimă variabile,
caracter şi patologii prin fixaţiile durabile ale constante, conectori, reguli de
L. în diverse puncte ale evoluţiei sale ori prin formare şi transformare.
regresiune la unul din aceste stadii.
LIMITARE (determinare) - operaţie
LICEUL - şcoală filosofică întemeiată logică, invers generalizării, care
de Aristotel în anul 335 î.e.n. Se afla constă în trecerea de la noţiuni mai
în grădina publică din Atena lîngă generale, cu volum mai mare şi
templul lui Apollo Likios (spre conţinut mai sărac, la noţiuni cu
deosebire de Academia - şcoală volum mai mic şi cu conţinut mai
filosofică, întemeiată de Platon). bogat. În procesul limitării adăugăm
cîte un semn (notă) la noţiunea
LIMBAJ - totalitate de semne care iniţială pînă ajungem la noţiuni
servesc ca mijloc pentru comunicarea individuale. Spre exemplu,
interumană, pentru înregistrarea, avem noţiunea “boală”. Îndeplinind
prelucrarea, păstrarea şi operaţia logică L. noi trecem la
transmiterea informaţiei. Gîndirea noţiuni mai concrete - “boală a
abstractă, conştiinţa sunt fenomene organelor respiratorii”, “boală a
ideale care pot să existe şi să se organelor respiratorii pneumonie”
manifeste numai prin L. În L. obişnuit, pînă la noţiune individuală
natural aceste semne sunt cuvintele. “bronhopneumonie”.
Ele semnifică şi înlocuiesc obiectele
realităţii. L. este un fenomen social, LIMITĂ - linie pînă la care pot ajunge
apare din necesitatea activităţii în capacităţile intelectuale ale individului. I.
comun şi schimbului de informaţii. L. Kant defineşte filosofia ca gîndire despre
îndeplineşte funcţia de cunoaştere, propriile sale limite.
comunicare şi expresiv-afectivă.
Ultima se foloseşte în procesul LINNE KARL (1707-1778) -
sugestiei şi hipnozei, în medicină, naturalist suedez, întemeietorul
artă. sistematicii plantelor şi animalelor.
Folosind principiul nomenclaturii
LIMBAJ ARTIFICIAL - sistem semiotic binare a creat o clasificare artificială
format din totalitatea semnelor şi regulilor originală a plantelor şi animalelor, a
gramaticale de formare a propoziţiilor şi descris circa 1500 de specii de
frazelor cu sens. În limbajul obişnuit, natural plante. Pleda pentru creaţionism şi
aceste semne sunt cuvintele. Ele semnifică şi invariabilitatea speciilor.
înlocuiesc obiectele realităţii. L.A. este un Op.pr.: “Sistemul naturii”;
metalimbaj, un sistem artificial de semne ce “Filosofia botanicii”
pot fi înţelese pe baza unor convenţii şi se

193
folosesc la prelucrarea informaţiei în
LOCKE JOHN (1632-1704) - filosof, computere, la crearea sistemelor de
pedagog, om politic englez. A programe ce asigură funcţionarea
formulat principiul dreptului natural, MEC. L.c. s-a creat pe baza teoriilor
idealul juridic ce reflecta necesităţile logicii matematice, îndeosebi pe
democratismului în dezvoltare. Ca teoria algoritmilor, teoria
drepturi inalienabile a omului L. demonstraţiei, teoria modelelor, pe
socotea dreptul la viaţă, libertate şi baza logicii constructive şi modale.
proprietate. În filosofie el era La formarea L.c. un anumit aport a
materialist senzualist, formulează adus teoria programării şi cercetările
maxima: “Nimic nu-i în raţiune, ce n- în domeniul intelectului artificial
a fost mai întîi în senzaţii”. Neagă
teoria ideilor înnăscute, socoate că LOGICA DE LA PORT-ROYAL -
omul se naşte cu creierul curat - lucrarea lui A.Arnauld şi P.Nicole
“tabula rasa”. Formulează concepţia “Logica, ori măiestria gîndirii”(1662).
despre calităţi primare şi secundare. Logica este definită ca măiestrie de
L. dezvoltă o teorie a cunoaşterii a folosi corect raţiunea la
empiristă, în care afirmă că cunoaşterea realităţii. Pe timpul cela
cunoştinţele noastre apar din era un manual reuşit.
experienţă cu ajutorul şi prin
intermediul senzaţiilor. A distins trei LOGICA FORMALĂ (de la grec.
feluri de cunoştinţe după gradul lor “logos” care înseamnă cuvînt, idee,
de claritate: cunoştinţe iniţiale, noţiune, raţiune) - ştiinţa despre
nemijlocite; cunoştinţe formele generale a gîndirii umane şi
demonstrative, căpătate prin legităţile căror ea se supune. L.F. se
raţionamente şi cunoştinţe intuitive abstractizează de la relaţiile şi
ca apreciere nemijlocită de către legăturile concrete, evidenţiind
raţiune a ideilor. A fost adept al formele în care se petrece gîndirea.
deismului. În pedagogie reieşea din Ca şi orice ştiinţă L.F. se foloseşte de
rolul hotărîtor al mediului în procesul un limbaj artificial, un limbaj
educaţiei. simbolizat. L.F. utilizează nu numai
Op.pr.: “Eseu asupra un limbaj simbolizat, ci şi un limbaj
intelectului omenesc”; “Cîteva păreri formalizat. Esenţa lui constă în aceia
asupra educaţiei”; “Raţionalitatea că putem opera cu simbolurile sale
creştinismului”; “Două tratate despre după anumite reguli, fără a ţine cont
guvernarea statală”. de conţinutul acestor semne. Iniţial
L.F. se dezvolta în legătură cu
LOGICĂ – ştiinţa care studiază condiţiile, măiestria oratorică. Pentru prima
formele şi legile gîndirii corecte, ştiinţa dată cuvîntul “logic” a fost folosit de
formelor discursului, argumentării corecte. L. Democrit ca teorie despre adevăr şi
este o ştiinţă formală despre noţiuni, judecăţi şi regulile cunoaşterii. Pentru Aristotel
raţionamente. A fost întemeiată de Aristotel L.F. nu era o ştiinţă specială, ci era un
încă în antichitate. S-au format două discipline: instrument al fiecărei ştiinţe. Mai
1) logica formală tradiţională (aristotelică) şi 2) tîrziu lucrările lui Aristotel de logică
logica formală modernă (simbolică). au fost numite de către succesorii lui
“Organon” (instrument a
LOGICA COMPUTERIALĂ - cunoaşterii). Transformarea L. în
denumirea condiţională a totalităţii instrument pentru a găsi adevărul a
de metode, reguli şi principii care se fost dictată de necesitatea de a

194
lupta cu sofistica. Aristotel a formulat deosebire de L. generală care se
teoria despre gîndire care se bazează ocupă cu cunoştinţele empirice.
pe principii obiective stabile (ele se Secolul XIX este semnificativ prin
mai numesc legile logicii formale) - dezvoltarea L. dialectice de către
contradicţiei, identităţii, terţului Hegel ca teorie despre cele mai
exclus. Principiul raţiunii suficiente a generale legi ale dezvoltării gîndirii.
fost formulat mai tîrziu de către Pe la jumătatea sec. XIX G.Boole şi
Leibnitz. Aristotel are meritul că a A.de Morgan au încercat de a aplica
descris formele logice fundamentale în L.F. calculul matematic, care a
ale gîndirii - noţiunea, judecata, revoluţionat această ştiinţă. Alături
raţionamentul şi teoria despre de teoremele propriu-zise logice se
silogisme, care şi astăzi este baza folosesc teoreme şi reguli referitoare
logicii formale. În epoca medievală la sistemul logic (metapropoziţii).
logica este predominată de Deaceea Boole se socoate
scolastică. L. modernă îşi trage întemeietorul logicii simbolice
provenienţa sa încă de pe timpul lui (matematice). I.Venn foloseşte
F.Bacon şi R.Descartes. F.Bacon metoda geometrică a cercurilor în
neagă logica scolastică care este dezvoltarea de mai departe a logicii.
inutilă şi frînează dezvoltarea ştiinţei. Teoria mulţimilor a lui G.Cantor a
Obiectul cercetării ştiinţifice devine contribuit şi mai mult la apropierea
natura, pe primul plan se situează dintre logică şi matematică. Frege
ştiinţa experimentală care constă în perfecţionează calculul propoziţiilor,
folosirea metodei raţionale asupra predicatelor şi construieşte un
datelor senzoriale. Inducţia, analiza, sistem logico-aritmetic. Peano
compararea, observaţia şi perfecţionează simbolismul logic
experimentul sunt condiţiile folosindu-l în expuneri matematice.
principale ale metodei raţionale. În Punctul culminant cercetările
lucrarea sa celebră “Noul Organon” matematice şi metalogice ating în
F.Bacon fundamentează L. inductivă opera lui Whitehead şi Russell
ca ceva nou şi contrar L. deductive a “Principia mathematica” - primul
lui Aristotel. R.Descartes a stimulat tratat de logică matematică. La
cercetările logice în direcţia dezvoltarea logicii (mai ales logicii
simbolismului matematic, meritul lui moderne) au contribuit
este că a fundamentat metoda J.Lucasiewicz, L.E.Post, C.I.Lewis,
deductivo-matematică şi a D.Hibert, Godel, A.Tarschi, R.Carnap,
argumentat aplicarea ei în ştiinţele Wright, Shannon, Şestacov ş.a.
naturii. Intenţiile carteziene au fost
dezvoltate mai departe de către LOGICA SIMBOLICĂ (matematică) -
Leibniz care în mod “matematic” a o parte a logicii moderne care se
formulat un şir de legi logice şi a pus ocupă cu studierea legităţilor
începutul L. matematice simbolice. În operaţiilor logice, regulilor calculului
dezvoltarea logicii formale un rol logic. Ea se ocupă cu folosirea
deosebit îl are I.Kant care a formulat metodelor formale ale matematicii şi
definiţia unor categorii, a elaborat analizei logice în activitatea logică,
teoria despre judecată. El a creat ce considerabil lărgeşte sfera
deasemenea logica transcendentală - cercetărilor formal-logice şi aplicarea
un domeniu ce se ocupă numai cu lor nu numai în raţionamentele
legile intelectului şi raţiunii, care a silogistice. L.s. după analogie cu
priori se referă la lume, spre matematica şi algebra înlocuieşte cu

195
simboluri diferiţi termeni logici, filosofic de către Heraclit din Efes
cuvinte de legătură, operaţii logice. unde L. apare ca un fel de
Dacă logica tradiţională (aristotelică) inteligenţă non-umană ce
folosea simboluri pentru unii termeni organizează elemente discrete ale
şi anumite tipuri de propoziţii, atunci lumii într-un tot coerent, el este
L.s. exprimă simbolic totul: toate etern, universal şi necesar. Aici se
tipurile de termeni, propoziţii, poate face o analogie între
raţionamente, operaţii şi cuvintele de învăţătura lui Lao-Ţzî despre Dao. La
legătură. Logica tradiţională folosea sofişti, Platon şi Aristotel termenul
limbajul natural, L.s. creează un pierde conţinutul ontologic. Sofiştii îl
limbaj artificial, simbolic în utilizează în sens de raţionament
conformitate cu necesităţile ştiinţelor sau conţinutul unui raţionament.
matematizate. Asta a permis Aristotel utilizează L. intern (gînd
elaborarea unor metode şi mijloace încă ne expus) şi (cuvîntul ca gînd
riguroase în acelaşi timp simple de expus). Stoicii identificau L. cu
control asupra corectitudinii divinitatea considerată sursa întregii
operaţiilor logice. L.s. a devenit un raţionalităţi din univers. Sensul
instrument mai puternic decît logica folosirii L. îi creştinism începe cu
tradiţională în rezolvarea problemelor cuvintele introductive ale
logico-formale complicate. Evangheliei lui Ioan Teologul unde
Iisus Hristos e Logos-ul adică
LOGICĂ TRANSCENDENTALĂ – Dumnezeu - cuvîntul. Hristos este
disciplina care studiază gîndirea aplicată la Dumnezeu - Fiul, mijlocitor între
real, concretizîndu-se în metodele ştiinţelor Dumnezeu şi lumea creată de el,
matematice sau fizice. A fost fondată de “glasul lui Dumnezeu şi
I.Kant. înţelepciunea lui Dumnezeu”, a doua
ipostază a Sfintei Treimi. În filosofia
LOGICISM – concepţie filosofică conform lui Hegel L. e o noţiune absolută,
căreia matematica poate fi dedusă din lo