DR.

ȘTEFAN ODOBLEJA
ÎN PUBLICISTICA VREMURILOR

1
2
 DR. ȘTEFAN ODOBLEJA
ÎN PUBLICISTICA VREMURILOR
Culegere alcătuită și îngrijită, note și indici de
Tudor Rățoi și Ștefan Odobleja jr.

DR. ȘTEFAN ODOBLEJA

(13 oct. 1902 – 4 sept. 1978)

Editura PUBLICITARIA
2020

3
Culegere computerizată: Victoria Rățoi

Editura PUBLICITARIA
Tel.: , Fax:
Editura office@publicitaria.ro

Descrierea CIP a Bibliotecii Naționale a României

Dr. Ștefan Odobleja – în publicistica vremurilor

Documente / culegere alcăt. și îngrij., note și indici de Tudor

Rățoi și Ștefan Odobleja jr. 2020
ISBN

I. Tudor Rățoi
II. Ștefan Odobleja jr.

4
 SCURTĂ MOTIVARE

De circa o jumătate de veac, doctorul Ștefan Odobleja ține treaz în

jurul numelui său un interes larg. Contradictoriu în ansamblu și venit
destul de târziu față de ceea ce ar fi meritat purtătorul numelui, acest
interes a cuprins de-a lungul intervalului menționat categorii profesionale
diverse, de la specialiștii recunoscuți în domeniul pe care l-a ilustrat
Ștefan Odobleja, continuând cu presa și terminând cu un public nu
tocmai avizat în problematica aferentă, dar stârnit de mesajele venite
dinspre mass media scrisă românească începând cu anii ʼ70 ai secolului
trecut.
Astăzi, Ștefan Odobleja încă mai captează atenția multora, însă, ca
și altădată, nu la nivelul așteptărilor și nu la nivelul celor clamate în
diverse ocazii mai mult sau mai puțin oficiale și oficioase.
La atâta timp scurs de la declanșarea cazului Odobleja și după două
volume oferite tiparului conținând corespondența fondatorului
ciberneticii generalizate1, am socotit că e vremea să ne reamintim
împreună în ce condiții s-a născut dezbaterea din jurul lui Ștefan
Odobleja, al Psihologiei consonantiste și al ciberneticii apelând la cele ce
s-au scris și s-au spus în publicistica vremurilor cu privire la acest caz.
În mod evident, cele ce vor putea fi găsite în paginile care urmează
nu sunt lucruri inedite și nici nu cuprind tot ce s-a publicat pe aceste
subiecte. Ele au apărut în timp, începând cu anii ʼ70 ai secolului trecut și
până de curând, scopul lucrării de față fiind acela de a strânge într-un
singur loc majoritatea – nu totalitatea – materialelor care pot să depună
mărturie cu privire la acest caz.
Covârșitoarea majoritate a textelor (re)aduse în atenție sunt
materiale de presă, apărute în unele reviste ale timpului sau în ziare.
Alături de acestea sunt și unele articole, studii, referințe etc. cu caracter
științific și cvasiștiințific publicate în reviste de cultură, având ca autori

1
Ștefan Odobleja, Corespondență. Vol. I. Ediție alcătuită de Tudor Rățoi și Cristian
Anița. Cuvânt înainte de Ileana Roman, Editura MJM, Craiova, 2002, 273 p.; Idem,
Corespondență, vol. II. Ediție alcătuită de Tudor Rățoi și Ștefan Odobleja jr., Editura
Terra Griphonis, 2018, 279 p.

5
specialiști în materie, personalități care s-au ocupat nemijlocit și au
studiat cu atenție opera lui Ștefan Odobleja.
Nefiind cazul și nici nevoie de intrat în fondul problemelor, cum cu
siguranță se știe și cum era, de altfel, firesc în împrejurările date, cei care
s-au pronunțat în chestiune au făcut-o încercând să dea răspuns la
întrebările care s-au născut în jurul lui Odobleja: Este, într-adevăr, el
fondatorul ciberneticii? Este psihologia consonantistă cartea de căpătâi a
ciberneticii? Erau justificate revendicările omului de știință severinean în
raport cu N. Wiener? Îl plagiase acesta din urmă pe Odobleja sau măcar îi
cunoscuse lucrarea lui fundamentală? etc.
Parcurgând cele apărute se poate vedea cu claritate, cum bine
observa la timpul respectiv unul dintre cunoscători, că Odobleja a fost
întâmpinat cu neîncredere de către forurile academice, în timp ce pe alt
plan și–a făcut prieteni și admiratori, dar și adversari neînduplecați. Și
unii, și alții, direct sau indirect, i-au trezit îndârjirea și în aceste condiții
au început să apară în presă tot mai insistente semnalări, comentarii și
interviuri. S-a observat, de asemenea, că adepții lui Odobleja se
diferențiau, unii considerându-l creatorul de fapt al ciberneticii, într-o
formă generalizată, alții un precursor al ciberneticii, alături de alți doi
români, medicul D. Danielopolu și inginerul Paul Postelnicu.
În câmpul ostilităților, punctele de vedere cel mai pertinente,
echilibrate și nuanțate au venit, firește, din partea specialiștilor: acad.
Mihai Drăgănescu, prof. Pantelimon Golu, prof. Mihai Golu, viitorul
acad. Alexandru Surdu, dr. Victor Săhleanu, prof. N. Mărgineanu, dr. Al.
Olaru, prof. Ion Stroie, prof. Ion Irimie, dr. ing. Marius Guran ș.a.
Din lectura textelor se vede însă că presa a avut o forță de percuție
infinit mai puternică decât orice. Chiar oamenii de știință au recunoscut
cu franchețe în numeroase rânduri că dacă presa n-ar fi exercitat o
presiune atât de intensă, n-ar fi fost imposibil ca un caz Odobleja să nu fi
apărut niciodată, cel puțin la dimensiunile la care s-a înfățișat acesta în
anii 1974-1978 și mai departe până după 1980. Reviste precum
“Flacăraˮ, ˮTribuna“, “Magazinˮ, ˮSăpătămâna“, ˮOrizont“ ș.a. au
susținut o acerbă campanie pro Odobleja, cu impact major în mediul
public și chiar științific. În paginile lucrării figurează, de pildă, două
mese rotunde organizate de “Flacăraˮ și ˮMagazin“ la care au participat
oameni de știință cunoscători ai operei odoblejiene și care au exprimat cu
onestitate opiniile lor, nu întotdeauna integralmente de partea lui
Odobleja, la problemele ridicate de redacții.
Ar fi de adăugat, de asemenea, interviurule găzduite de publicațiile
vremii/vremurilor cu unii dintre cei mai îndreptățiți să se pronunțe cu

6
privire la cazul Odobleja. La acest capitole, sunt de semnalat, în primul
rând, interviurile luate de Liviu Petrina, în anii 1980 și 1981, profesorului
dr. ing. Paul Postelnicu, respectiv acad. Ștefan Milcu, acesta din urmă,
coleg de liceu și de facultate cu Odobleja, iar mai târziu, când autorul
Psihologiei consonantiste își va revendiva recunoașterea paternității
ciberneticii, unul dintre cei cu rol foarte important prin poziția lui
evazivă, la adăpostul obiectivității științifice, în respingerea de facto și de
jure a susținerilor fostului său coleg mai puțin favorizat de soartă.
În afara acestor interviuri, nu lipsesc nici convorbirile purtae chiar
cu cel în jurul căruia se derulau discuțiile, doctorul Odobleja. Una dintre
ele, însoțită de povestea împrejurărilor în care s-a desfășurat, este prima
discuție care a fost dată publictății, în iulie 1973, în revista “Tribunaˮ de
la Cluj, avându-l ca inițiator pe poetul Valeriu Armeanu, cel care poate fi
considerat unul dintre deschizătorii dosarului Odobleja. Sunt apoi apoi
interviul dramatic și tragic în același timp al lui Em. Valeriu, luat
savantului cu puțin timp înainte de săvârșirea din viață și publicat în
ˮFlacăraˮ, și interviul pe care i l-a luat Aristide Buhoiu în primăvara
anului 1978, dar difuzat de Televiziunea Română abia în anul 1982.
Apoi… alte interviuri, cu fiul și moștenitorul savantului, ing. Ștefan
Odobleja jr., ori cu alte perosnalități și personaje care s-au aflat la o
distanță mai mare sau mai mică de cel aflat în centrul atenției.
E de subliniat că, privite în ansamblu și deopotrivă individual,
producțiile mass media apărute de-a lungul vremii sunt extrem de inegale
ca valoare. În foarte multe privințe ele sunt, redundante, totodată, unele
aproape superficiale, reluând aproape obsesiv date și elemente de
biografie și chiar de operă, eludând, din motive subînțelese, aspectele de
profunzime și de substanță. Însă chiar și așa, ele nu sunt cu totul de
neglijat, fiindcă au născut și au întreținut o atmosferă în jurul unui caz
autentic, circumscris în mod cert istoriei științei românești și univerale.
În acest climat, au apărut demersuri de înțelegere și interpretare
originale din partea unor oameni de condei precum Cezar Apreotesei, Ion
Stroie, Ion Străchinaru, Gabriel Iosif Chiuzbaian ș.a., care și astăzi pot fi
citite cu interes.
Acestora trebuie să li se adauge jurnaliști devotați cauzei lui
Odobleja, plini de empatie, patetism și onestitate, care s-au apropiat de
omul de știință severinean cu comprehensiune și perseverență timp de ani
buni. Dintre aceștia, Ștefan Odobleja însuși a nutrit o prețuire specială
pentru Liviu Timbus, secondat de Liviu Petrina, Cornel Nistorescu,
Ovidiu Ioanițoaia, Cici Iordache și, în general, toată echipa de la

7
ˮFlacăra“, iar de pe plan local Valeriu Armeanu, Ion Stroe-Oancea, Gelu
Negrea și Constantin Negreanu.
Dintre cei de specialitate și bine introduși și familiarizați cu
problematica psihologiei consonantiste și ciberneticii, inginerul Stelian
Bajureanu de la Pitești pare să-i fi fost foarte apropiat și un devotat
necondiționat. Cu el savantul a purtat o întinsă corespondență și, după
cum e bine știut, Bajureanu l-a reprezentat la Congresul Internațional de
cibernetică și sisteme de la Amsterdam, din 1978, unde, după spusele
delegatului român, Ștefan Odobleja a obținut și consacrarea
internațională. Un rol asemănător celui asumat de Stelian Bajureanu i-a
revenit profesorului Ioan Cristescu din București, care l-a susținut pe
Odobleja în periplurile sale bucureștene, ocazionate de participările
savantului la manifestările științifice din Capitală, organizate în 1974-
1975 și 1977, inclusiv la Congresul Internațional de cibernetică și sisteme
din 1975.
Luate ca un tot, textele reunite în cele de față permit, în același
timp, o judecată critică a ceea ce s-a spus și mai ales s-a angajat de-a
lungul timpului că se va face în favoarea lui Odobleja. Dacă pe această
bază s-ar trage o linie de bilanț, s-ar constata probabil că s-a înfăptuit
foarte puțin, mai cu seamă în ultimele trei decenii. Este paradoxal, dar se
pare că, împins de la spate sau cu de la sine voință, regimul comunist a
fost mai darnic cu părintele psihologiei consonantiste. Căci lucrările
importante pe marginea operei odoblejiene atunci s-au realizat: tipărirea
versiunii românești a operei capitale a consonantismului, apariția – e
drept întârziată – a celor două lucrări, “Psihologia consonantistă și
cibermetica“ și “Logica rezonanțeiˮ, la care, se poate, eventual, alătura și
versiunea în regim anastatic a ˮPsihologiei consonantiste“, tipărită de
Iosif Constantin Drăgan în străinătate. Nu pote fi omis din această serie
monumentul funerar executat de Adrian Curcan la cripta lui Ștefan
Odobleja și care, din păcate, se știe că a fost furat.
După 1990, înfăptuirile majore au fost puține. Printre cele care vor
rămâne se numără alegerea lui Ștefan Odobleja ca membru post mortem
al Academiei Române și refacerea casei memoriale din satul care astăzi îi
poartă numele savantului, acest nou nume de localitate fiind el însuși un
fapt demn de menționat, dar și el și casa memorială sunt rezultatul
perseverenței și dăruirii inginerului Ștefan Odobleja jr. Autoritățile – și
cele județene și cele locale – au tratat, din păcate, mai degrabă cu
indiferență proiecte majore de tipul celui propus cu câțiva ani în urmă de
același Adrian Curcan, pentru ridicarea unui monument impozant

8
simbolizând consonantismul pe una din arterele principale ale
Severinului.
Simpozioanele anuale desfășurate sub genericul “Ștefan Odobleja –
Eternitate la timpul prezentˮ se înscriu și ele în aria înfăptuirilor, dar la
rândul lor sunt expresia eforturilor inginerului Șt. Odobleja prin fundația
omonimă, care a luat naștere pe locul lăsat gol prin desființarea
Academiei Internaționale de Cibernetică Generalizată cu sediul la
Lugano și a filialei sale de la Oradea, după moartea lui Iosif Constantin
Drăgan (în 2008) și, respectiv, a rectorului Universității din Oradea,
Teodor Maghiar (în 2012).
Demersuri de cercetare și publicare semnificative pornind de la
consonantism în general și de la psihologia consonantistă și logică în
particular au fost continuate de către acad. Alexandru Surdu, iar mai nou
de către dr. Nicolae Popescu din Drobeta-Turnu Severin, care, de câteva
decenii, este preocupat în mod special de opera lui Ștefan Odobleja, în
legătură cu care, singur sau în colective din care au făcut parte și alți
cercetători cu specializare medicală, a publicat articole și cărți:
Psihosomatica consonantistă – Contribuția doctorului Ștefan Odobleja
adusă conceptului de psihosomatică (2 ed.), Universitaria Craiova (2016,
versiunea în lb. rom.); Consonantist Psychosomatics – Contribution of
doctor Stefan Odobleja to the concept of psychosomatics, LAMBERT
Academic Publishing, Saarbrϋcken (2015, versiunea în lb. germ., în
colab.); Fonoscopia - O nouă metodă de explorare clinică, dr. Şt.
Odobleja, prefaţă: dr. Nicolae Popescu, coord. dr. Nicolae Popescu şi ing.
Ştefan Odobleja jr., Universitaria (2011), Consonantism şi
multidisciplinaritate - ,,Corelaţii psihosomatice în kinetoprofilaxia
primară şi secundară”, Universitaria (2006).
Recitind aceste texte, nu e prea greu de ajuns la concluzia că
posteritatea are încă mari datorii față de Ștefan Odobleja. Una dintre ele a
revenit adesea în referirile celor care s-au considerat îndreptățiți să ia
atitudine în cazul Odobleja, semnalând nevoia sinonimă cu obligația
subînțeleasă de a continua studiul celor câteva zeci de mii de file
document ce compun fondul arhivistic personal de la Arhivele Naționale
Mehedinți. Aceste documente sunt demult prelucrate arhivistic, mai mult
sunt chiar microfilmate în cea mai mare parte în vederea asigurării și
prezervării ca arhivalii cu valoare specială. Ele își așteaptă demult
cercetătorii, numai că, din motive necunoscute, ei întârzie să apară. Pare
să nu se confirme încă previziunea lui Constantin Noica conform căruia
manuscrisele lui Ștefan Odobleja “ar putea să contribuie la înnoirea
perspectivelor și punctelor de vedere ale culturii științifice de astăzi…

9
Dacă el nu a putut să le valorifice până la capăt, suntem siguri că, în
cultura română cel puțin, ele vor trezi, prin noutatea și cutezanța lor, mari
vocații creatoare, de care avem nevoie pentru calificarea noastră în
cultura lumiiˮ.
Consolarea ar putea veni din împrejurarea că în știință timpul are
alte dimensiuni și din convingerea că această (re)întâlnire a multora cu
părintele psihologiei consonantiste și al logicii rezonanței nu numai că nu
va fi ultima, dar le va redeștepta interesul pentru un cerc de probleme și
reflecții cu consecințe atât de interes propriu cât și în favoarea unei cauze
care n-ar trebui considerată nicicând periferică sau pierdută.
Ori poate o fi adevărat ceea ce savantul îi spunea lui Valeriu
Armeanu în 1973, anume că din iubire prea mare pentru idei, la un
moment dat îți este/ne este indiferent ce se întâmplă cu ele. Poate tocmai
pentru faptul că le iubim prea mult, “Pe urmă, când le vezi în casă la
altul, te apucă teama. Da, eu am trăit cu teama - spunea Odobleja în acel
interviu - de a nu perturba un întreg și de bune impresii pe care snobismul
le-a întreținut și le mai întreține încă în privnița lui N. Wiener. Nu le-am
divulgat originea indigenă, ca nu cumva să nu li se acorde aceeași
importanță ca până aici. Și uite așa se împacă soarta cu viațaˮ.

Tudor Rățoi,
Ștefan Odobleja jr.

10
CEZAR APREOTESEI

Cibernetică, Guvernare, Chivernisire

1. Apariția numelui Odobleja între Ampère și Wiener pe

frontispiciul unei cărți2 sugerează nu numai prezentarea contribuției
românești la constituirea ciberneticii, dar și o incursiune în istoria ”Celei
mai influente științe a secolului al XX-lea.
După opinia lui Norbert Wiener termenul Cibernetică datează din
vara anului 1947 ”…ne-am văzut nevoiți să elaborăm un termen
artificial neogrec pentru a umple golul existent. Am hotărât să
numim întregul domeniu al teoriei comenzii și comunicației în mașini
și în organismele vii cu termenul de cibernetică, de la cuvântul
grecesc kibernitis, adică cârmaci”.
De fapt, cuvântul fusese utilizat cu mai bine de un secol înainte, în
două lucrări scrise de Ampère (1838) și S. Trentowski (1843) cu aceeași
semnificație: știința sau arta cârmuirii societății. Or, tocmai acesta este
primul sens al termenului cibernetică pe care-l consemnează ultima
ediție a Dicționarului de neologisme (1978): ”parte a politicii care se
ocupă de mijloacele de guvernare, potrivit clasificării lui Ampère”. (Cel
de-al doilea sens redă, în esență, clasica definiție wieneriană).
Subliniind că va folosi termenul cibernetică și în referirile la
perioadele anterioare dezvoltării acestei științe, N. Wiener stabilește o
legătură etimologică între cuvântul grecesc și termenul englez de origine
latină governor: ”prima lucrare importantă despre mecanismele cu feed-
back a fost articolul despre regulatoare publicat de Clark Maxwell în
1868; termenul governor cu care Maxwell denumea regulatorul provine
de la traducerea latină a lui kibernitis”. Din greacă, cuvintele kibernao,
kibernitis au fost preluate în latină cu aceleași sensuri: guberno („a
cârmui, a conduce”) și gubernatrix.
2. Se pune, firesc, întrebarea: când, pe ce cale și cu ce sensuri au
pătruns cuvintele lăstărite din etimonul grecesc în română? O sumară
cercetare etimologică demonstrează că gr. kibernao (cu derivate sau
variante ale sale) a pătruns în limba română, direct sau prin filieră, sub
șase forme, în trei etape istorice.
a) Primele atestări datează din secolul al XVIII-lea, împrumuturile
fiind foarte apropiate de modelele grecești: ”Iar ca un măestru
chivernitoriu o chiverniia – (Dosoftei). Evident, nu este vorba aici de o
2
Odobleja between Ampère and Wiener (Ed. Academiei R.S.R., București, 1981)

11
știință constituită, ci de o activitate empirică, de ”arta” conducerii,
cârmuirii (care bineînțeles, nu excludea cunoștințe generalizate pe baza
practicii, la nivelul epocii respective). În onomastică de pildă, întâlnim
numele: Chivernaru.
b) Ulterior o largă răspândire capătă verbul a chivernisi, care
dezvoltă o polisemie bogată și formează numeroase derivate -
chiverniselnic, (ne)chivernisit, chivernisător, chiverniseală,
chivernisire etc.
La origine cuvântul semnifică o bună cârmuire, guvernare,
conducere (a unei corăbii, a unei cetăți sau țări, a treburilor obștești sau
proprii). În fond menirea cârmaciului era de a conduce corabia la liman,
ocolind stâncile, înfruntând cu îndemânare și pricepere intemperiile. O
sarcină similară, de mare răspundere, revenea și celor care se aflau la
cârma societății. Cu aceste înțelesuri este întâlnit cuvântul în textele
vechi: ”Buni chivernisitori și credincioși dregători” (Cantemir), într-un
manuscris din Transilvania (1680), în Biblia din 1688, la I. Neculce,
Antim Ivireanu, Anton Pann, I. Văcărescu ș.a. Tudor Vladimirescu se
proclamase: ”chivernisitor în treaba cererii dreptății”.
Treptat, cuvântul primește conotații negative, astfel că, în perioada
interbelică (în ”Dicționarul universal al limbii române” al lui L.
Șăineanu), îl găsim înregistrat cu sensurile: Chivernisi 1. (odinioară), a
administra, a conduce trebile țării (…). 2. azi (mai mult ironic): a pricopsi
pe cineva, dându-i o funcțiune (mai ales o sinecură), a-l pune în pâine; 3.
a se pricopsi, a se înavuți (sens datând din epoca fanariotă când
funcționarii se înavuțiau prin abuzuri și jafuri).
c) În a doua etapă, cuvântul în discuție a fost preluat prin filieră
latină, de unde a pătruns în limbile slave (gubernator, gubernija), și
occidentale (franceză, engleză ș.a.). în română alături de chivernisitor,
apare dubletul sinonimic gubernator: a orânduit gubernatori sau
chivernisitori eparhiilor ce stăpânea (Văcărescu).
d) Cea mai mare răspândire au cunoscut-o împrumuturile provenite
din franceză: a guverna (fr. gouverner), cu numeroase derivate,
guvernamental, guvernământ, guvernant, guvernantă, guvernator,
guvernor (”educatorul unui copil”) etc.
e) În epoca contemporană, mai exact după apariția cărții lui N.
Wiener Cybernetics (Paris 1948), denumirea noii științe pătrunde în
limba română mai întâi prin filieră rusă sub forma: kibernetica, primind,
sub influența dogmatismului, o definiție-rechizitoriu (”pseudo-știință
reacționară…” etc.).

12
 f) Traducerea în limba română a acestei lucrări cu titlul
Cibernetica (1966) a consacrat termenul și definiția sa (”Cibernetica va
rămâne așa cum a numit-o Norbert Wiener”, scria Ștefan Odobleja,
fondatorul ciberneticii generalizate, prin impunătoarea sa: Psychologie
consonantiste, Lugoj, 1938-1939).
Progresul omenirii impune desființarea bazei sociale a exploatării și
profitului, a ”căpătuielii și procopsirii” pe seama maselor muncitoare,
restabilirea sensului originar, pozitiv al chivernisirii, pentru a asigura
bunăstarea popoarelor printr-o guvernare înțeleaptă, a conducerii
științifice a societății, pe baza celor mai noi cuceriri ale ciberneticii.

Cezar Apreotesei
ˮMagazin“, 1980.

VALERIU ARMEANU

Un pionier al ciberneticii: Dr. Ștefan Odobleja

În satul Valea Izvorului din Mehedinți, unde s-a retras dr. Ștefan
Odobleja:
- Nu crezi că mă obligi să fac un lucru peste inimă? De ce îmi
răvășești povara anilor? M-am retras aici la matca liniștii, fiindcă, într-un
fel, satul mi-a mântuit rănile pe care le-am căpătat în lupta cu viața. Chiar
dacă sunt cicatrizate, ele rămân ca niște decorații de care îmi amintesc
mereu. O, dacă s-ar da decorații celor învinși! Celor care pierd războaie!
Eu cred că ar fi o virtute. Nu gândești?
- Desigur, desigur, dar pe mine mă interesează mai mult
originea acestor ”războaie” pierdute.
- Bine, fie!... După ce am absolvit Facultatea de Medicină din
București, am funcționat ca medic la diferite garnizoane din țară. Apoi a
venit războiul, pe care l-am trăit ca pe un blestem sau ca pe un coșmar
dacă vrei. Am purtat cu mine nu numai teama pe care ți-o toarnă în sânge
plumbii, dar și o imensă descumpănire. Acea descumpănire a omului care
toată viața n-a făcut nimic. Care are sentimentul inutilității.
- De ce?
- În 1935, am publicat la Editura ”Gaston Doin” din Paris, La
Phonoscopie. Un studiu asupra diagnosticării unor boli prin propagarea
sunetului în corp. Cartea s-a bucurat de aprecieri elogioase. Trei ani mai

13
târziu, în 1938, aveam să public în Editura ”Maloine” lucrarea de căpătâi:
Psihologia consonantistă.
- Și?
- A fost un eșec!
- Pentru carte?
- Și pentru mine. Crezusem în adevărurile ei. S-au găsit unii care s-
o eticheteze drept ”aventură științifică”. E groaznic să crezi diabolic în
ceva și, deodată, cineva să-ți spună că e zero, că nu face nici cât o ceapă
degerată.
- Față de fonoscopie, ce aducea nou acest din urmă studiu?
- Pe lângă dihotomie, descopeream procesul ciclic, pe care eu îl
numeam deseori reversibilitate. Consideram că are o importanță
covârșitoare în activitatea psihică. La aceste două elemente de bază se
adăugau acordul și dezacordul (milenara identitate și contradicție, atât de
bine puse în evidență de către logicieni).
- Iar rezultatul?
- Reacționam contra unei exagerate atenții care se dădea pe vremea
aceea mecanicii elementare ca mijloc explicativ al fenomenelor psihice.
Ajungeam la concluzia că acest subtil fenomen se apropie mai mult de
energiile superioare ale fizicii. Alegeam ca prototip fenomenele
electromagnetice, astfel concepeam eu psihicul în chip fizicist și mă
refeream la ”mașina psihică naturală”, precum și la mașina de gândire
artificială, a cărei realizare o întrevedeam pe curând.
- Ce s-a întâmplat mai târziu cu ideile dumneavoastră?
Realitatea s-a apropiat sau s-a îndepărtat de destinul lor?
- În ciuda scepticismului multor confrați, au primit o strălucită
confirmare. Cu numai șapte ani mai târziu, cam prin 1945, au început să-
și facă apariția mașinile electronice de calcul, bazate pe electronică,
reversibilitate și binaritate (dihotomie), adică pe trei din cele mai
caracteristice principii ale cărții mele. Pe de altă parte, multe din aceste
idei au fost preluate și ”înfiate” de către matematicianul american
Norbert Wiener, care le-a făcut cunoscute lumii întregi prin lucrarea sa
Cibernetica, apărută în 1948, exact la zece ani după apariția Psihologiei
consonantiste.
- În fond, e vorba de o pastișă, dacă înțeleg bine, și în acest caz
nu găsesc că e nimerit să umblăm cu menajamente.
- Te previn însă, nu e vorba de o pastișă în litera legii, ci mai mult
de o identitate de idei. O stranie identitate.
Despre sensul evolutiv al studierii mașinilor psihice, spuneam:
”Sensul evolutiv al psihologiei este de la mecanic la energetic, de la

14
politomie la dihotomie. Natura mecanismului psihic nu este mecanică ci
energetică” (Psihologia consonantistă, vol. I, pag. 18, 24, 59, apărută în
anul 1938).
Norbert Wiener: ”… programul de constituire a mașinilor de
calculat prevedea un proces treptat de la sisteme mecanice la cele
electrice, de la sistemul zecimal la cel binar, de la releul mecanic la cel
electric” (Apariția ciberneticii, cap. introductiv din Cibernetică, înserat
în Dialectica marxistă și științele naturii, vol. 4/1963, pag. 22).
În primul și al doilea volum al cărții mele propuneam fizica drept
bază și studiu introductiv pentru psihologie și științele biologice.
Șt. Odobleja: ”Vom conchide, deci că introducerea la psihologie
va consta de acum înainte într-o repetare succintă a noțiunilor de fizică;
aceasta este cu mult mai necesară decât introducerea de anatomie.
Trebuie insistat, mai ales asupra fenomenelor și legilor, fiindcă
dinamismul este acela care contează cel mai mult” (Psihologia
consonantistă, vol. 1, pag. 66).
”Necunoscutul biologic este totdeauna reductibil la cunoscutul
fizico-chimic” (Psihologia consonantistă, vol. 2, pag. 616).
N. Wiener: ”De aceea presupunerile mele în domeniul științelor
biologice preconizează nu numai asimilarea lor treptată de către fizică, ci
și procesul invers – asimilarea treptată a fizicii de către biologie” (din
Materialismul dialectic și științele naturii, vol. 9/1964, pag. 134).
De asemenea, în sociologie, despre generalizarea reversibilității.
Șt. Odobleja: ”Există reversibilitate și reciprocitate de interese
între individ și societate se stabilesc adesea cercuri vicioase, bune sau
rele” (Psihologia consonantistă, vol. 2, pag. 622-623).
N. Wiener: ”Sistemul social este și el un tot organizat, el are o
dinamică în care procesele circulare de conexiune inversă joacă un rol
important” (Apariția ciberneticii, pag. 33).
Am combătut localismul și am susținut participarea întregului
creier la fiecare act de gândire.
Șt. Odobleja: ”Există în psihologie un curent foarte la modă care
vrea să așteptăm ca lumina să vină din afară. Fascinați de cele câteva
localizări cerebrale stabilite, adepții acestei concepții cred că pot vedea în
histologie sursa de unde urmează să țâșnească toate adevărurile
psihologiei” (Psihologia consonantistă, vol. 1, pag. 28).
N. Wiener: ”În trecut, medicina a avut o mare tendință de a gândi
în termeni de localizare. Îndeosebi acesta a fost cazul creierului, unde
pentru aproape fiecare arie a cortexului sau suprafață a emisferelor sale s-
au descoperit sau s-a postulat câte o funcție separată. Însă tendința de a

15
pune accentul pe localizare a condus la subordonarea problemelor
generale ale organizării față de fenomenele atomice localizabile. Mi se
pare că cercetările aparatului de comandă pe care le-am întreprins ne
oferă o cunoaștere mai bună a modalităților în care aceste fenomene
locale se constituie în procese mari care cuprind în întregime creierul,
respectiv, întregul corp uman” (Sunt matematician, pag. 277).
Combătând excesul de periferism, preconizăm o atenție mai mare
studierii psihicului central.
Șt. Odobleja: ”Psihologia fizică a debutat mai mult ca doctrină
generală… Ea se reducea la a studia relațiile dintre senzații și excitanți,
ea era fizica aplicată teoretic și experimental la periferia psihicului. Sub
inspirația acestei doctrine s-au realizat în secolul trecut mari progrese în
fiziologie și psiho-fiziologia simțurilor. Însă, dacă psihologia periferiei
psihicului evolua spre energetism, aceea a centrului, aceea a adevăratului
psihic, rămânea mecanicistă și înapoiată față de progres, așa cum se
găsește și astăzi. Energetismul cărții de față tinde să umple această gravă
lacună în gândirea psihologică contemporană (Psh. C., vol. I, p.3-4).
N. Wiener: ”O bună parte din vechea psihologie s-a dovedit în
realitate a nu fi altceva decât fiziologia organelor de simț. Dar ideile
introduse de cibernetică în psihologie se referă în mod direct și la
fiziologie și anatomia regiunilor corticale cu o înaltă specializare, legate
de aceste organe de simț” (Apariția cib. P. 26).
Eu priveam binaritatea, dihotomia și celelalte aspecte ale dualității
ca o modalitate esențială de funcționare a mașinii psihice naturale
”creierul”, precum și a mașinilor de gândire artificială.
Șt. Odobleja: ”Toate speciile geometrice și aritmetice sunt
divizibile dihotomic: fiecare categorie posedă o antiteză. Dihotomia, se
regăsește peste tot în științele matematice. Procesul psihic al adunării este
totdeauna dihotomic: nu se pot totaliza decât două cifre în același timp.
Soluția unei probleme constă în a împărți dihotomic și din ce în ce mai
mult până la a le face concrete diferitele clase rezultate, după care se
trece la procesul invers” (Psh. Cons., vol. II, p. 607-608).
N. Wiener: ”Transmiterea informației este posibilă numai ca
transmitere a unei alternative… Excitarea neuronilor conform
principiului – tot sau nimic, este strict analogă alegerii unice făcute în
determinarea fiecărui ordin al unui număr binar…
După cum am spus, o mașină cifrică zecimală face o alegere între
zece posibilități, pe când o mașină binară alege între două alternative”
(Apariția cib., p. 17, 21, sunt mat.. p. 222).

16
 - De două decenii, stați cu mâinile în sân. De ce? Nu credeți că
ați plătit un bir prea greu pentru sfânta liniște a satului?
- Într-adevăr, n-am știut să mă bat pentru ideile mele. Am crezut că
voi răzbi singur. N-a fost așa. Apoi mi-a fost indiferent ce se întâmplă cu
ele. Poate tocmai pentru faptul că le-am iubit prea mult. Pe urmă, când le
vezi în casă la altul, te apucă teama. Da, eu am trăit cu teama de a nu
perturba un întreg și de bune impresii pe care snobismul le-a întreținut și
le mai întreține încă în pivnița lui N. Wiener. Nu le-am divulgat originea
indigenă, ca nu cumva să nu li se acorde aceeași importanță ca până aici.
Și uite așa se împacă soarta cu viața.

Dialog consemnat de Valeriu Armeanu

ˮTribuna“din 19 iulie 1973

L-au cunoscut pe Ștefan Odobleja3.

Poetul Valeriu Armeanu : Povestea unui interviu

Era într-o toamnă, cam prin 1972, când l-am cunoscut pe Ștefan
Odobleja; mic de statură, ochi vioi, pătrunzători, mai mult tăcut decât
vorbăreț, îmbrăcat modest, chiar foarte modest. Avea un pardesiu gri,
ponosit, în picioare niște teniși decolorați, care, probabil, fuseseră albaștri
când îi cumpărase din magazin. Nu mai știu dacă afară era o seară
frumoasă de toamnă ori o seară cu burniță, cu ploaie și frig. La urma
urmei ce importanță ar avea acest amănunt? Știu doar că ne aflam
împreună la ședința cenaclului literar ”Danubius” din localitate, unde
distinsul om de știință fusese invitat să vorbească despre cartea sa,
”Psihologia consonantistă”. Era tare încurcat în seara aceea de faptul că
trebuia să ne spună într-o oră ceea ce gândise într-o viață. Ce făcea, nu
intra în obișnuința casei, cum se spune. După ce s-a terminat ședința,
cineva ne-a apropiat, ne-am strâns mâinile. Spre rușinea mea, nu auzisem
până atunci de cărțile sale. Din acea seară ne-am întâlnit mereu: prin
piață, la teatru, la ședințele cenaclului, ori pe stradă.
Să fi trecut două săptămâni, poate trei, de când nu ne mai văzusem.
L-am întâlnit întâmplător și în cursul unei scurte promenade mi-a
spus: Crezi că mi-a fost ușor când am văzut că truda mea de-o viață este
pusă la stâlpul infamiei și scuipată de tot felul de nătărăi care nu știau
bine nici tabla înmulțirii? De felul meu am fost un copil necăjit, părinții
3
Articol publicat sub genericul Tezaur de gândire prioritară românească (n.n.).

17
mei erau oameni săraci, n-am avut bonă și nu m-am născut în casă cu
pian și bibliotecă. Ne-am despărțiți la un colț de stradă, eu cu un gust
amar în gură, doctorul cu promisiunea că mâine la ora zece ne vedem în
fața Casei de cultură pentru a realiza interviul.
Interviul a mers destul de greu din cauza firii sale dificile și mai
ales a faptului că nu reușise să își pună ordine în hârtiile cu care venise.
Din câte îmi amintesc, plictisit și hărțuit de întrebări, mi-a propus chiar să
renunțăm la acest interviu care ”presimte că îi va aduce numai necazuri”.
Până la urmă a cedat rugăminților mele de a continua. După ce pusesem
pe două coloane citatele din ”Cibernetică” și ”Psihologia consonantistă”,
abia atunci am avut revelația deplină a unui mare savant. Odată scris și
bătut la mașină am convenit cu redactorul șef al revistei ”Tribuna”,
scriitorul D.R. Popescu, să-l trimit respectivei publicații pentru a fi
găzduit într-unul din numerele sale. S-a publicat abia după câteva luni.
Așa se face că am așteptat până în vară, când într-o zi de vineri, ducându-
mă la chioșcul de ziare din colț, nu mică mi-a fost bucuria, răsfoind
revista clujeană, care din acea zi avea să pună în circulație numele unui
mare om de știință pe care l-a dat universalității un sat mic din Oltenia,
Ștefan Odobleja. Am cumpărat mai multe exemplare pe care i le-am dus
acasă într-un suflet. Nu-i mai trecusem niciodată pragul casei, de fapt nici
nu o văzusem, decât de vreo două-trei ori, în treacăt; o casă mică,
țărănească, năpădită de bălării. Am bătut la ușă. De undeva mi-a răspuns
o voce, ca dintr-o cavernă. I-am spus cine sânt și a deschis. I-am întins
două exemplare și am strigat, victorie. Nu-i venea să creadă. Se bucura ca
un copil care primise un dar pe care și-l dorea de mult. Cu o anume
șovăială, pe care abia peste câteva clipe aveam s-o înțeleg, mi-a făcut
semn să intru în casă. În prima încăpere câteva lăzi vechi, sparte, pe jos
pământ, un ghidon de bicicletă, ruginit, hârtii îngălbenite de vreme,
cârpe, cărți, șoșoni, teniși rupți, o roată, niște pantofi purtați, o haină
ruptă, trântită peste un sac cu rumeguș și multe alte lucruri aruncate de-a
valma. În cea de-a doua cameră în care locuia și în care scria, lucrurile nu
stăteau deloc pe roze: un pat, un fel de-a spune pat pentru că în realitate
era o improvizație de patru țăruși înfipți direct în pământ (pe jos același
pământ galben, ca și în camera de alături) pe care înșirase cum se
pricepuse niște scânduri, o saltea de paie, o pătură cazonă, o pernă. Spre
peretele dinspre sud al camerei avea un taburet, o spirtieră, o lampă cu
petrol, hârtii, multe hârtii. Am observat că nu avea în casă nici un bec la
care să-și scrie gândurile. Mi-a spus că de mai mulți nai încearcă să tragă
două fire dar la cererile sale insistente nu a primit nici un răspuns. E
destul de neplăcut, îmi spune cu părere de rău, uneori simt nevoia unei

18
mâncări calde. Nu o am. Din când în când îmi mai permit ”luxul” de a
servi prânzul pe la câte un bufet expres. De foarte mulți ani trăiesc la
periferia evenimentelor, duc viață de pustnic.
Dar redescoperirea lui Ștefan Odobleja abia începuse și aici e locul
să amintesc că cei care au semnalat în repetate rânduri destinul tragic al
savantului severinean, relevând în cadrul unei veritabile campanii de
presă marea importanță a Psihologiei consonantiste, au fost în mod
constant redactorii revistei ”Flacăra”. Prin mijlocirea acestora, începând
cu primăvara lui 1974, doctorul Ștefan Odobleja a ajuns să cucerească
interesul specialiștilor din România, care au început să studieze și să
revendice prioritatea ei absolută în domeniul ciberneticii.
O zi cu semnificație aparte a fost și aceea din vara anului 1975,
când l-am întâlnit întâmplător pe stradă. Era îngândurat și chiar supărat în
acea zi. Mi-a spus că vine de la redacția ziarului local ”Viitorul”, unde
dusese un articol în care critica manualul de psihologie care se preda în
licee. Părea dezamăgit. Printre altele mi-a spus că ”specialistul” redacției
în probleme de psihologie și pedagogie, care în acea perioadă era student
la f.f. în anul III, i-a spus că nu e posibil ca manualul respectiv să aibă
erori, întrucât este elaborat de oameni deștepți. În fața unui asemenea
argument, Șt. Odobleja nu a mai avut nimic de spus. În anul următor,
Editura ”Scrisul românesc” de la Craiova, l-a prins în planul de lucru cu o
carte care se vrea o sinteză a gândirii sale. Din motive al căror mister nu
l-am dezlegat niciodată, apariția acestei lucrări a fost amânată până în
anul 1978. Trei ani. Neîngăduit de mult. Exasperat de faptul că este dus
cu vorba, savantul m-a întrebat într-o zi dacă nu cumva editura face
glume pe seama lui. Nu am știut ce să-i răspund, însă acum când
conturile s-au încheiat, vin și spun cu mâna pe inimă că Șt. Odobleja
merita mai multă osteneală din partea acestei instituții. Este dureros să
afli că nici măcar pe patul de moarte nu i s-a pus în palmă cartea-semnal.
1978, vara e pe sfârșite. Câte-o pală de vânt dinspre Dunăre miros de
iarbă trecută. Mă întâlnesc cu Șt. Odobleja jr., care îmi spune că bătrânul
a fost țintuit la pat de o boală gravă, că a întrebat de mine și că ar vrea să
mă vadă. A doua zi m-am înființat la poarta casei, am bătut la ușă dar nu
mi-a răspuns nimeni. Fusesem avertizat că nu se poate scula din pat, așa
că am intrat în liniște, am crăpat și ușa de la camera în care un om mic,
uscat de boală și suferință, zăcea întins pe același pat improvizat și
insalubru. Era galben ca o lămâie. Dormea. Am închis ușa cu grijă, să nu-
l trezesc și am plecat. Peste vreo patru sau cinci zile a sosit Em. Valeriu
de la revista ”Flacăra”, care m-a rugat să-l însoțesc până la casa marelui
om de știință, fiindcă ar vrea să stea de vorbă cu el. Auzise că e bolnav. A

19
mai binevoit să ne însoțească și ziaristul Ion Șerban Drincea de la ziarul
local. Datorită faptului că Șt. Odobleja nu mai primea pe nimeni în ultima
vreme, din motive lesne de înțeles, i-am lăsat în curte pe oaspeți și am
intrat în casă pentru a-i cere permisiunea să-i primească pentru cel mult
jumătate de oră. Când m-a văzut a tresărit. Ce bine că te văd, domnule.
Am vrut să-ți mulțumesc pentru tot ce ai făcut pentru mine. După cum
vezi, mai am foarte puțin de trăit, probabil două sau trei săptămâni. Am
cancer la ficat. Mi s-a distrus celula hepatică, firește, mi-am dat seama că
totul e pierdut. Ce vorbe de încurajare poți să mai spui unui om care își
calculează până și moartea? În sfârșit, îl fac să înțeleagă că afară așteaptă
Em. Valeriu de la revista ”Flacăra” și o cunoștință comună. Îmi spune că
nu îi poate primi, că ziariștii se lungesc la vorbă și se simte epuizat. Îi dau
asigurări că nu va dura mai mult de jumătate de oră.
Întrevederea nu a durat mai mult și nici musafirii nu l-au obosit cu
întrebări, dându-și seama că nu e bine să îl sâcâie. S-au mulțumit mai
mult să noteze în fugă ceea ce interlocutorul spunea. Începuse, la un
moment dat, să ne povestească anumite întâmplări din război, destul de
interesante prin dramatismul lor. Ne-a destăinuit o întâmplare când a fost
la un pas de a fi împușcat, scăpând cu goana printr-o porumbiște. Am
fugit desculț prin zăpadă, ne spunea, cam vreo cinci-șase kilometri. Nu
știu cum am putut să fac atâta efort. Am crezut că voi muri, dar n-am avut
nimic.
Am părăsit camera, deși doctorul ar mai fi vrut, probabil, să ne
povestească încă multe peripeții din viață. În drum spre hotel am hotărât
să povestim totul tovarășului prim-secretar, Iulian Ploștinaru. Ceea ce am
făcut în aceeași zi.
A doua zi dau piept în piept cu profesorul Fl. Vlădica. E supărat foc
pe mine dar mai ales pe Em. Valeriu, căruia îi atribuie cuvinte pe care
hârtia n-ar putea să le suporte, oricât de aspră ar fi ea. Ni se impută că i-
am scurtat viața lui Șt. Odobleja cu două săptămâni. Încerc să-i explic
cum au stat lucrurile, dar el nimic, tună și fulgeră despre impertinența lui
Em. Valeriu de a teroriza ceasuri întregi un muribund. Pleacă de lângă
mine cu un cortegiu întreg de amenințări. Nu știu ce să mai zic. De altfel
n-am înțeles niciodată optica acestui Fl. Vlădica. N-am înțeles de ce
ajunsese până acolo încât să pună monopol pe publicitatea Șt. Odobleja.
Cu aproape un an înaintea morții, vrând să mai scriu câte ceva despre
ideile acestui om de știință, savantul mi-a spus că i-a interzis tov. Fl.
Vlădica să mai dea vreo relație, întrucât în presă se face prea mult
scandal. ”Dumnealui a promis că o să-mi rezolve situația pe cale oficială,
fiindcă presa nu a făcut decât să supere niște oameni care ar fi putut să

20
mă ajute”. Mă întreb, ce interes a avut Fl. Vlădica să speculeze naivitatea
și buna credință a acestui om, al cărui nume, să fim serioși, tot presa
română l-a scos din praf și mucegai și nu referatele și promisiunile lui Fl.
Vlădica. Ce-ar fi să recunoaștem deschis că fără dăruirea, împinsă uneori
până la patimă, a poetului Adrian Păunescu, astăzi numele lui Șt.
Odobleja ar fi fost în continuare necunoscut publicului. Pesemne ar mai fi
trecut câteva generații până când opera sa ar fi fost pusă în drepturi, așa
cum se cuvine. Și nimic nu mă nedreptățește să cred că ar fi fost tot atât
de posibil ca numele său să rămână un strigăt în pustiu.
Șt. Odobleja s-a stins din viață în toamna anului 1978. A plouat
mult în ziua aceea, dar de ploi și de moartea acestui admirabil om, nu
vreau să-mi mai amintesc.
*
P.S. Am citit de curând că într-un oraș din apusul Europei, pare-mi-
se Lugano, se va înființa o academie care va purta numele lui Ștefan
Odobleja. Lecția merită toată atenția din partea noastră, dacă ne gândim
că în orașul în care a trăit o viață, nici măcar o stradă nu-i poartă numele.
De altfel nu e singurul păcat pe care îl purtăm în privința lui Odobleja. Să
nu uităm, există indivizi care au intrat în Academie, însăilând povești
despre cibernetică, în vreme ce fondatorul ei nu a călcat nici măcar pragul
acestei instituții.

“Flacăraˮ nr. 14 din 9 aprilie 1982

Ștefan Odobleja, tată și fiu

- Dragă Fănică, atât gurile rele cât și gurile bune spun că tu ești
fiul marelui savant Ștefan Odobleja. Tu ce crezi?
- Dacă gurile rele spun așa, înseamnă că este adevărat. Dar eu
credeam, dragă Valeriule, că pentru a ști atâta lucru nu era nevoie să
asculți toate gurile. Ești primul om care a repus în circulație numele
tatălui meu. Lăsând la o parte gluma, dă-mi voie să-ți mulțumesc pentru
tot ce ai făcut. De altfel, numele tău a stat mereu la loc de cinste în casa
noastră și chiar în manuscrisele celui care a fost Ștefan Odobleja.
- Îți mulțumesc, dar vizita mea se datorează altui fapt. De pildă,
aș vrea să realizăm o discuție despre anumite întâmplări, mai mult
sau mai puțin hazlii, din viața lui Ștefan Odobleja. Este un subiect
care mi se pare că a scăpat până acum ziariștilor.
- Din câte ți-am povestit, cu ce crezi că am putea începe?

21
 - Păi, eu zic să începem cu ceva de sezon.
- De acord. Eram mic, să fi avut vreo cinci sau șase ani, când tatăl
meu se dezbrăca până la brâu în plină iarnă și își freca bustul cu zăpadă.
Același tratament mi-l aplica și mie, după care mă ștergea cu o bucată de
pânză aspră. Îmi spunea că această metodă este după Müller și Kneip.
Afirmația o fac mai mult pentru a preciza că tatăl meu își călea
organismul în mod științific și nu spărgând gheața cu toporul și plonjând
în copcă în fața sătenilor, cum a spus nu de mult un ”entuziast” la un
simpozion. Firește, le-am taxat ca simple aberații și nimic mai mult. O
asemenea întâmplare ar fi putut foarte bine să fie pusă pe seama lui Mike
Mouse, în nici un caz pe seama lui taică-meu.
- Lasă asta. Spune-mi cum te-a învățat să dormi în pat?
- Văd că ții cu tot dinadinsul să mă faci de râsul lumii. Bine, fie.
Întâmplarea ține tot de copilărie. Ne mutasem la oraș, adică, la Severin.
Datorită unei situații mai vitrege, tata a fost nevoit să doarmă o noapte cu
mine în pat. Casa pe care o știi și pe care abia o terminase de tencuit, nu
avea decât o cameră în care se putea locui cât de cât civilizat. Cred că
acum e momentul să spun că tata n-a putut să doarmă cu nimeni în pat.
- Așa că ”îndoiala” mea asupra paternității, are, totuși, un
suport.
- Nu fii răutăcios, lasă-mă să continui. Deci, fiind nevoit să doarmă
cu mine în pat, n-a pierdut prilejul să-mi atragă atenția: ”Fii atent,
băiatule, este pentru prima oară când accept să dorm cu cineva în același
pat. Te rog să nu dai din picioare că mă trezești și s-ar putea să iasă rău
pentru tine”. Spre nenorocul meu, noaptea am dat din picioare și l-am
deranjat. M-a trezit imediat și m-a dus în camera alăturată unde m-a pus
să improvizez un pat pe picioare de cărămizi nezidite.
- Cu alte cuvinte, vrei să mă faci să cred că totul a decurs în
liniște. Nu ți-a adresat nici un ”compliment”?
- Știam că asta te interesează, tocmai de aceea am evitat. Am vrut
să văd dacă nu cumva te-ai răzgândit, dar nu mă menajezi deloc.
- Stimate tovarășe ing. Ștefan Odobleja jr., fii bun și
mărturisește și cititorilor revistei Flacăra, ce ți-a spus bătrânul după
ce l-ai trezit?
- Nu-mi dai voie nici să respir. Mă ții numai în pas alergător și cu
masca pe figură, ca la infanterie. Ei bine, am să-ți fac această plăcere.
După ce m-a trezit în noaptea aceea, mi-a spus: ”Ai dat din picioare. Te-
ai purtat ca un bovis. N-o să mai dormi în același pat cu mine niciodată”.
Dar să revin unde rămăsesem. Spunea că acel pat era din cărămizi
nezidite, din care cauză la cea mai mică răsucire se prăbușea, astfel că

22
eram obligat să îl refac de câteva ori pe noapte. Ce să-ți mai spun, a fost
un chin.
- Că refăceai patul de câteva ori pe noapte, am priceput, dar
nu-mi dau seama cum îți depista ”infracțiunea”?
- Avea o cutie de conservă pe masă pe care o legase cu o sfoară.
Celălalt capăt al sforii era legat de patul meu. Mecanismul era simplu: în
momentul în care patul se prăbușea, trăgea de sfoară și cutia de conservă
cădea pe podea. Tata se trezea, aprindea lampa, venea la mine în cameră
și fără nici un cuvânt îmi arăta ce am de făcut. Cam după o săptămână de
coșmar, ajunsesem să am un somn foarte liniștit. Pe care parte mă așezam
de cu seara, pe aceeași parte mă trezeam dimineața. Și uite-așa…
- Ai învățat să dormi în poziție de drepți.
- Drepți, drepți, dar pe orizontală.
- Mai dă-ne ceva picant.
- Dau, dar pentru asta trebuie să părăsesc copilăria.
- Faci cum vrei.
- Eram student. În vacanța de iarnă am venit și eu pe-acasă. Purtam
blugi și-mi lăsasem plete.
- Vroiai să rupi inima târgului?
- Pe-a târgului am rupt-o, n-am rupt-o, dar pe-a lui taică-meu am
făcut-o praf. După câteva zile s-a apucat și a scris o scrisoare decanului,
care suna cam așa: ”Stimate tovarășe decan, în preajma vacanței de iarnă
a apărut în curtea mea o arătare care abia după ce s-a apropiat, mi-am dat
seama că e fiul meu. Pe deasupra, se mai laudă că e student. Vă rog
respectuos să-mi răspundeți dacă este adevărat, întrucât eu consider că
așa ceva nu e posibil”.
- De unde știi conținutul?
- Mi-a citit decanul scrisoarea.
- Și cum ai ieșit din încurcătură?
- Nu prea elegant. I-am spus decanului că nu recunosc scrisul.
Posibil să fie al vreunui vecin.
- Stai să-mi revin.
- Ce să-ți mai revii, acum te țin eu în pas alergător. Când am venit
din armată, îmi lăsasem mustață. Într-o zi l-am întrebat pe taică-meu
dacă-mi stă bine. Întreabă pe altcineva, mi-a răspuns, că eu nu pot să mă
uit la tine. După cum vezi, nici cu mustața n-am reușit să-l dau gata.
Apropo de mustață. Nu de mult, la un simpozion, cineva a adus un tablou
în care un bătrânel respectabil, cu o mustață de țârcovnic, ne privea cu
destulă îngăduință pe fiecare. Am întrebat cine este și mi s-a spus că e
tata. Bine, dar tata, am îngăimat eu stupefiat, n-a purtat niciodată mustață.

23
 - Poate că mustața l-ar fi ajutat să iasă din anonimat?
- Să fim serioși!
- Acum îmi ceri să fiu serios, după tot ce mi-ai povestit?
- Și încă n-am terminat. La câtva timp după moartea tatei, mă aflam
în cimitir cu sculptorul A. Curcan, pe care îl ajutam să finiseze
monumentul pe care acesta i l-a dedicat. Monumentul se compunea dintr-
o sferă și un cub, vrând să simbolizeze lumea științei. Cum spuneam, în
timp ce îl ajutam să finiseze lucrarea respectivă, s-au apropiat de noi doi
bătrâni, simpatici, de altfel, care după ce ne-au dat bună ziua, unul din ei
a făcut următoarea remarcă. Dar mai înainte, nu vreau să omit un
amănunt, fără de care remarca bătrânului nu ar avea nici o savoare. Cu
câteva zile în urmă murise un fotbalist local, un oarecare Pițurcă. Poate
că asta l-a și derutat pe acel bătrân, altfel n-ar fi spus: ”Săracul, bietul
Pițurcă, bine că s-au gândit să-i facă și lui un monument. Este adevărat, a
dat și goluri, dar a dat bine și cu zarul”.
- Să-ți stea inima, nu alta!
- Inima nu mi-a stat, dar Curcan era cât pe-aici să-și smulgă barba
de furie.
- Cu ce ne mai dezmierzi în continuare?
- Cu nimic. Adică nu, înainte de a încheia acest dialog cu tine,
vreau să-i mulțumesc din inimă poetului Adrian Păunescu pentru toată
afecțiunea pe care i-a arătat-o tatălui meu. Vreau să-i mulțumesc pentru
dăruirea cu care s-a luptat de a aduce în prim plan personalitatea și
gândirea unui om care ajunsese să nu mai creadă în nimic.
Tata a avut întotdeauna cuvinte de laudă și respect la adresa sa. I-a
dedicat și un poem în care revista Flacăra este comparată cu o zână
ocrotitoare, ca să nu mai spun că numele poetului Adrian Păunescu, era
pentru tata un nume așezat lângă inimă. Îi mulțumesc și-i doresc să
trăiască în sănătate lângă cei doi copii ai săi pe care am auzit că-i iubește
tare mult.
Valeriu Armeanu

Omagiu

Zânei mele ocrotitoare

Flacără vie, far luminos, zâna mea cea bună,

salvatoare a naufragiaților aruncați peste bord;
tu mi-ai dat mâna și m-ai scos din furia valurilor
care mă cotropeau, jucându-mă ca pe o pleavă.

24
Nici nu-mi vine să cred, dar sunt, totuși, în picioare pe nisipul plajei
și pot ridica iar privirea
ca să pot contempla lumea, pământul și cerul.
Ce templu să-ți ridic, Zeița mea?
Ce jertfe să-ți aduc?
Mi-ai sugerat să-ți fac ofrandă o Logică
și m-am pus pe lucru,
dar cine mă va apăra, vai, cine
de furia zeităților din Olimp
care vor sări-n sus și își vor da cu turul de pământ
când vor auzi că după ce m-au legat de un american,
(auziți Dumneavoastră, de un american și încă ce american
- înrudit cu Rockfeller)!
Mă mai leg acum și de un grec de-al lor
care de 2300 de ani domnea
ca suveran în logică?
Toți zeii din Olimp se vor înrola în Eteria de răzbunare
și vor porni cu flota spre Drobeta să mă prindă și –
după prostul lor obicei din vechime –
să mă dezbrace în pielea goală
și să mă lege de-o stâncă
apoi, cu ochii în soare, ca să râdă de mine
toate nerușinatele lor de zeițe!
ȘTEFAN ODOBLEJA

ˮFlacăra“

CONSTANTIN ATANASIU

Plouă dintr-un curcubeu

Un bărbat.
Din marginea Turnu Severinului.
Frământat de idei ce aveau să nască o nouă știință.
Vecinii îl văzuseră mai tot timpul singur, îngrijindu-și grădina ca pe
sufletul său ce voia să treacă sinuozitățile acestui secol. El, grădinar al
lumii, își stropea la ceas de taină înaltele gânduri ce pulsau psihologia
consonantistă.

25
 Ei, vremurile în care el făcuse foame ca să-și tipărească sinele
zămislit de știința spiritului!
Văzuse soldații Lumii, așijderi înfometați, în consonanță
psihologică printre mărăcinii și sârma ghimpată a teatrului de
operațiuni…
Și m-au întrebat prietenii despre stingerea acestei făclii abia
cunoscută în ecuația universului – lacrimă pură.
La Congresul de cibernetică de la Amsterdam (1978), savantul
englez P.H. Rudall spunea: ”Aveți un om de aur, îi trebuie o statuie de
aur!”
Dr. ing. M.R. Mantz din Olanda se exprima: ”Psihologia
consonantistă o consider a fi cartea cea mai deschizătoare de epoci pe
care am citit-o; este o operă cu virtuți imense atât de folositoare viitorului
omenirii…”
Rândurile-mi cele dintâi la opera sa nu l-au putut (prea singulare la
acea dată) catapulta acum aproape jumătate de veac în atenția lumii.
Nici cele trei articole ale sale apărute în modesta mea revistă ”Spirit
Militar Modern” nu și-au găsit în restriștea epocii marii lectori.
Fără încurajare, savant retras, disprețuind laudele și focurile de
artificii, ar fi împlinit în această toamnă bogată 80 de ani!
Viața se continuă. Plouă dintr-un curcubeu.
Cerul și pământul țării sale sunt în consonanță cu el. S-a statornicit
întru știință, piatră de unghi a sufletului românesc.
…Spiru Haret, Vuia, Blaga, Brâncuși, Enescu, Odobleja…
O, mărturia maldărului rămas de pagini scrise cu sângele și virtutea
sa…
Dunărea, vestonul, vermorelul, lăsate în tinda sfârșitului de mileniu,
întreabă: ”Cina va mai stropi copacii cibernetici ai omenescului
lăuntric?”
În anul când pleca în neant, m-am repezit la Biblioteca Ministerului
Apărării Naționale și am dat peste cele două volume neșterse de
Psihologie consonantistă, lăsate moștenire prin testament. Singura sa
avere! Aureolă în simfonia ciberneticii…
Îl văd în aburii unei cafele, la măsuța de șah, fără dialog!

Constantin Atanasiu

ˮFlacăra“ nr. 43 din 29 octombrie 1982

26
 STELIAN BAJUREANU

Psihologia consonantistă și cibernetica4

Apariția lucrării ”Psihologia consonantistă și cibernetica” a

doctorului ȘTEFAN ODOBLEJA, la Editura Scrisul românesc” de la
Craiova marchează un moment de mare însemnătate pentru viața
științifică românească. De remarcat, totodată, că tipărirea are loc exact
după patruzeci de ani de la publicarea primei cibernetici teoretice
generale intitulate – după unii neinspirat – Psihologia consonantistă
(ȘTEFAN ODOBLEJA, Psychologie Consonantiste, Paris, Libr.
Maloine, vol. I, 1938, vol. II, 1939, 804 pagini, 300 figuri, 700 referințe
bibliografice). Lucrarea postumă datorată regretatului savant severinean –
”Psihologia consonantistă și cibernetica” – are evident un pronunțat
caracter polemic.
Pentru a cunoaște și mai bine importanța dialogului deschis de
lucrarea savantului român este bine să arătăm că cibernetica generală
teoretică a dr. Ștefan Odobleja cuprinde aproape în întregime
ciberneticile ulterioare anului 1938. În acest sens Ștefan Odobleja a adus
o precizare deosebit de importantă în cadrul unei comunicări prezentate
la Congresul de la Amsterdam, demonstrând actuala criză a ciberneticii
prin îndepărtarea acesteia de la cibernetica generală teoretică din 1938.
Pentru a ajunge din nou la unitate – a precizat Ștefan Odobleja –
este necesar să cântărim tot ce s-a creat până acum și prin actul de sinteză
superioară a elementelor existente, să facem noi pași în lumea fascinantă
a acestei științe interdisciplinare.
În unicul interviu pe care dr. Odobleja l-a acordat Televiziunii
Române, înainte de a ne părăsi pentru totdeauna, el ne-a spus că, dacă
vom acorda atenția cuvenită logicii și legii selectivității prin rezonanță, în
următorii cincisprezece-douăzeci de ani vom putea asista la nașterea unor
mașini cu mult mai surprinzătoare decât calculatoarele zilelor noastre.
Această previziune a dr. Odobleja ne pune în situația de a rezolva și
o altă problemă: este necesar să folosim conceptele de CONSONANȚĂ
și DISONANȚĂ (laturi ale consonantismului) care sunt fericit asociate
fenomenelor de rezonanță – atât de importante pentru cibernetică – sau să
utilizăm în continuare noțiunilor de ANTIENTROPIE și respectiv
ENTROPIE adoptate ulterior?
O altă problemă viu disputată și despre care părerile sunt împărțite
este conceptul de informație. Conform concepției și metodologiei
4
Articol scris sub genericul Moștenirea Ștefan Odobleja (n.n.).

27
elaborate de Ștefan Odobleja, conceptul de informație este mistic și
idealist. Într-adevăr, care este caracteristica comună a noțiunilor
”senzație”, ”semnal de măsură sau de comandă”, ”idee”, ”judecată”,
”veste”, ”mesaj” etc., cuprinse în acest ”flogiston modern” cunoscut sub
numele de informație? Este această noțiune o abstractizare ce reflectă
corespunzător realitatea?
Se cunoaște că ”informația” este introdusă, între anii 1925 și 1928,
de transmisioniștii de la Bell (Nyquist și Hartley) ca o măsură liniară a
stărilor unui sistem de transmisie a mesajelor. Iar în această privință două
lucruri sunt certe: transmisia semnalelor ce codifică mesajele nu se poate
face în afara unui suport material iar această transmisie în sine nu are nici
o valoare sau dacă nu provoacă consonanța dintre cel puțin două sisteme
conectate în ”cerc vicios” (feed-back). Shannon a aprofundat ulterior
(1945) această ”măsură liniară” a stărilor pentru comunicații și
automatică. Cunoscând lucrarea lui Odobleja, cât și pe cele ale
transmisioniștilor, Norbert Wiener a înlocuit noțiunea de ”material
psihic” (folosită de Odobleja care are un conținut material, palpabil) cu
noțiunea de ”informație” pe care a încărcat-o cu sensuri care nu au nici o
legătură cu măsura liniară-volumetrică a stărilor sistemelor. Această
”descoperire” nu reprezintă – după părerea noastră – nimic nou ca idee.
Unii afirmă, din contră, că tocmai această înlocuire de către Wiener a
noțiunii de ”material psihic”, folosită de Odobleja, cu noțiunea de
”informație”, introdusă de transmisioniști ar reprezenta piatra de hotar a
ciberneticii. Or, după părerea noastră, noțiunea ”informație” nu poate ține
locul conceptului de ”material psihic” care are o acoperire materială
concretă și este esențialmente diferit de aceasta.
Da, se simte nevoia unui salt calitativ în acest domeniu, a unor
sinteze și abstractizări noi pentru a face ordine în ”materialul psihic” al
lui Odobleja și a-l determina printr-o altă noțiune.
Iată numai câteva din motivele pentru care afirmam la începutul
acestei cronici că apariția lucrării PSIHOLOGIA CONSONANTISTĂ ȘI
CIBERNETICA a doctorului Ștefan Odobleja este un fenomen important
în viața noastră științifică. Rămâne ca viitorul să rezolve această dispută
fierbinte dintre conceptele și metodologiile care au dus la nașterea și
dezvoltarea ciberneticii.

Stelian Bajureanu

ˮFlacăra“ nr. 10 din 8 martie 1979

28
 Moștenirea ODOBLEJA5

Este o mare binefacere, o mare bucurie și mândrie, este o mare

șansă pentru noi românii că regina științelor contemporane s-a născut pe
pământul patriei noastre, pe pământul României socialiste.
Această știință a științelor, filozofie a filozofiilor, cheie a cheilor,
visată încă din antichitate de omenire, a fost creată de un român, dr.
Ștefan Odobleja, fiu demn al meleagurilor Olteniei.
Și nu întâmplător un român a ajuns să dezlege această enigmă mult
dorită de omenire. O să ne convingem mai târziu că ea este un rezultat al
circularității, al legăturii inverse ridicată și fundamentată ca lege
universală pentru prima dată de către dr. Ștefan Odobleja.
Această naștere a ciberneticii pe pământurile românești
demonstrează clar, și pentru cei mai înrăiți sceptici, că o țară mică,
”eminamente agricolă”, împilată secole de-a rândul, este în stare, are
capacitatea de sine stătătoare de a se ridica încrezătoare spre culmile mult
visate ale libertății, prosperității și demnității umane.
Dar Odobleja nu este un caz izolat, el a avut o mulțime de înaintași
care s-au ridicat pe culmile cunoașterii omenești și înainte de toate geniul
acestui popor, creatorul ”Mioriței” și al baladelor…
Odobleja este un titan al gândirii omenești, care printr-un efort
uriaș, susținut și metodic, a reușit să forțeze barierele cunoașterii folosind
ca model, ca obiect de cercetare, cea mai minunată mașină creată de
natură, creierul omenesc.
Odobleja are sute de precursori pe care i-a citat și ale căror rezultate
le-a cercetat și folosit pentru dezlegarea enigmelor psihicului omenesc;
cheia succesului său în a clarifica și chiar descoperi multe din legile reale
care guvernează psihicul omului a fost metodologia sa originală și
concepția sa materialistă despre lume.
Dar Odobleja nu s-a oprit aici. El a descoperit că legile care
guvernează psihicul nu sunt niște legi particulare specifice, ci legi
universale ale materiei.
Ridicarea acestor legi, în majoritate cunoscute mai dinainte, la
rangul de legi universale și aplicarea lor la studiul a 18 domenii și
discipline științifice, anticiparea folosirii lor practice, pentru omenire, la
construirea mașinilor de gândit și inventat și a altor mașini și mai
minunate și surprinzătoare care urmează a se realiza în următorii 30-40
de ani, constituie saltul formidabil făcut de Odobleja pentru cunoașterea
umană.
5
Articol scris sub genericul Oameni ai acestor meleaguri (n.n.).

29
 Cine mai înainte de Odobleja a făcut acest salt? După cunoștințele
noastre, nimeni!
Acest rezultat al efortului de cunoaștere, Odobleja l-a numit
”psihologie consonantistă”. Ulterior el a fost numit ”cibernetică”. Nu-i
nimic rău în aceasta. Și ”America” se numește America după numele
”vulgarizatorului” ei și nu după cel al descoperitorului ei; important este
ca generațiile care vin să nu iute originea ciberneticii care este psihologia
și modelul său, creierul animalelor (în care este inclus și omul, pentru a
nu ne îndepărta nu numai de adevăr, ci de sursa sa îndepărtată care, în
anumite circumstanțe, poate fi chiar fatală speciei umane). Dacă
presupunem, prin reducere la absurd, că omenirea n-ar ști cine a
descoperit realmente America, ce s-ar întâmpla? Nimic deosebit în afară
de faptul că asemenea cazuri de ”uitare”, de ”pierdere” în necunoscut a
adevăraților descoperitori vor mai apărea și în viitor.
Uitarea descoperitorilor nu înseamnă numai uitare alor în sine ci și
pierderea izvoarelor descoperirilor lor, la care omenirea trebuie să se
adape neîncetat dacă dorește să progreseze.
Să nu uităm nici o clipă că cibernetica din 1948 pretinde a se fi
născut după modelul mașinilor create de om, ”după modelul creației sale
în care omul s-a imitat pe sine însuși”. Să nu uităm că însăși conducerea
nu este un scop în sine ci un mijloc.
Folosind mașina, o creație imperfectă a omului, drept model pentru
a găsi legile universale după care se conduce lumea materială, inclusiv
omul, putem ”conduce” pe acesta inclusiv pe căile distrugerii sale.
Or, Odobleja propune ca model în ghidarea noastră, cel mai
fantastic model creat de natură, cel mai mare laborator posibil, creierul
uman (nu ca histologie, nu ca anatomie, nu ca fiziologie), ca psihologie.
Folosind acest model, Odobleja propune să transferăm psihologia
animalului (în care se va include omul) mașinilor și să învățăm să folosim
mașina pentru cunoașterea mai bună a animalului.
Odobleja propune să umanizăm mașinile și nu să mașinizăm omul
și să-l îndepărtăm de la esența naturii sale.
Iată de ce este necesar să nu uităm pe creatorul adevărat al
ciberneticii. Iată de ce trebuie să ne adaptăm cu toată vigoarea la
izvoarele sale și la ”tava cu jeratec”.
Odobleja a creat cibernetica teoretică, cibernetica generală, care va
trebui să rămână mereu știință de sine stătătoare, care se adapă prin
legătura inversă de la rezultatele practice ale aplicațiilor preconizate de
ea, care se va adăpa de la cuceriri ale aplicațiilor preconizate de ea, care
se va adăpa de la cuceririle ciberneticilor specializate, de la toate ramurile

30
științei și tehnicii. Să remarcăm îndemnul dr. Odobleja că în viitorul
apropiat este necesar să ne inspirăm cu precădere de la psihologie și
logică și să folosim cu precădere legea consonanței selective dacă dorim
ca în următorii 15-20 de ani să vedem realizate, de către om, mașini și
mai minunate, și mai surprinzătoare decât mașinile de gândit și inventat
preconizate de el în 1939.
Toate bune și la locul lor. Dar vom fi întrebați de marele public și
în primul rând de mehedințeni, de olteni, cine a ajuns la aceste concluzii
și câtă încredere le putem acorda acestora?
Primul care a ajuns la concluzia că cibernetica s-a născut în Oltenia,
în județul Mehedinți, pe malul Dunării, este însuși creatorul ei, dr.
Odobleja. Dureros, dar meritele descoperirii creatorului ciberneticii
aparțin tot dr. Odobleja! Acum cinci ani, când încă nu-l cunoscusem pe
creatorul ciberneticii, acesta scrisese cartea ”Psihologia consonantistă și
Cibernetica”, pe care am așteptat-o patru ani să apară la Editura ”Scrisul
românesc” de la Craiova. Pentru a ne convinge de aceasta, considerăm,
elocvente întrebările pe care și le punea Odobleja în legătură cu această
problemă într-o pagină a manuscrisului intitulată ”Zidul inerțiilor”,
răspunsurile la aceste întrebări aflându-se în cartea recent apărută. O altă
dovadă sunt cuvintele sale din introducerea aceleiași cărți: ”După ce am
așteptat 25 de ani pentru ca alții să observe și să releve cibernetismul
psihologiei mele și psihologismul ciberneticii, vin tot eu să împlinesc
această lacună. Tot ciobanul, el însuși este cel care își cunoaște oile mai
bine decât alții. Și, tot el este cel care și le va recunoaște când,
întâmplător sau neîntâmplător, ele s-au împreunat, și amestecat cu oile
altora.”.
Semnatarul acestor rânduri este numai un constatator al acestor
fascinante descoperiri, un modest cercetător în domeniul sistemelor
cibernetice tehnice, un prieten care încearcă să bea cu nesaț din izvorul cu
nestematele gândirii lui Odobleja, fără să fi făcut ceva deosebit pentru
acest drept pe care Odobleja l-a lăsat, fără să fi obținut absolut nimic în
schimb, tuturor românilor, umanității.
Numărul celor care l-au înțeles pe dr. Odobleja este în creștere și va
fi cu atât mai mare cu cât mesajul lui va fi transmis mai multor oameni.
Trebuie să spunem cu regret, că ciberneticienii noștri recunoscuți ca
atare, profesorii Edmond Nicolau, Constantin Bălăceanu și mulți alții (la
care s-a alăturat și academicianul Mihai Drăgănescu), îl consideră pe dr.
Ștefan Odobleja un precursor, iar unii chiar mai puțin.

31
 Câtă prețuire i s-a dat acestui precursor, este dovada grăitoare că în
nici o carte de cibernetică scrisă de dumnealor, Odobleja n-a fost nici
măcar citat ca bibliografie.
Nu se pun probleme de competență sau de înfruntări pe planuri
străine științei. Se pune problema că atât cei ce-l consideră pe Odobleja
precursor sau chiar nici precursor, cât și cei ce-l consideră creatorul de
fapt și de drept al ciberneticii, să aibă posibilități egale în a-și demonstra
punctele de vedere. S-a scris nu de mult în presă că recunoașterea lui
Odobleja a fost îngreunată de însuși Odobleja, care a alunecat pe panta
greșită a revendicărilor la adresa lui Wiener.
Așa cum i s-a dat posibilitatea lui Wiener să aibă tradusă în limba
română cibernetica sa, cât și comentariile la ea, tot așa trebuie să i se dea
și lui Odobleja dreptul de a se traduce cartea sa integral în limba română,
mai ales după publicarea lucrării ”Psihologia consonantistă și
cibernetica”. Cu atât mai mult Odobleja are acest drept, pentru că el este
sânge din sângele acestui pământ. Prin aceasta înțelegem nu numai
dreptul la cuvânt al lui Odobleja și al celor care s-au convins că de
dreptatea sa, dar mai ales așteptăm o dezbatere publică, elevată, în care
primii care trebuie să ia cuvântul să fie oponenții lui Odobleja și anume
ciberneticienii noștri, care susțin că Odobleja este un precursor sau nici
atât; ciberneticienii noștri care susțin că a fost perfect posibil să se nască
două cibernetici în timp diferiți (1938 și 1948) și în locuri diferite
(România și S.U.A.).
În acest articol omagial, dorim să mai relatăm următoarele: La
Congresul ținut la Amsterdam în august 1978, unde am avut onoarea să
prezint lucrarea dr. Odobleja ”Unitate și diversitate cibernetică”, am
căpătat un plus enorm de convingere a validității și imensei importanțe a
ideilor dr. Odobleja.
La Congres s-a stabilit prin vot sau în mod oficial că dr. Odobleja
este creatorul ciberneticii. La Congres însă s-a acordat un timp neobișnuit
de mare (aproape 45 min. față de 10-15 min.) pentru prezentarea lucrării
sale și s-au purtat discuții un timp tot atât de mare. La Congres am aflat
de la oameni de știință renumiți păreri mai mult decât măgulitoare despre
opera savantului român. (Un exemplu este scrisoarea dr. Mantz, din
Anglia, publicată în acest număr omagial).
Trebuie să spun spre rușinea mea, că tot la Congres mi-am dat și
mai mult seama de imensa valoare a operei lui Odobleja, în primul rând
pentru noi românii, pentru societatea, economia și apărarea țării noastre.
Este o datorie de onoare pentru mine de a releva că în ciuda poziției
de ostracizare a dr. Odobleja din partea multor ciberneticieni ai noștri,

32
prietenii săi apropiați nu l-au părăsit. Mehedințenii, în frunte cu organele
de partid, au fost alături de dr. Odobleja încurajându-l permanent și mai
ales, fiind singurii care l-au ajutat material în ultimii ani, când bătrânețea
și boala nu puteau fi amăgite doar cu declarațiile de simpatie, cu
consolările, lamentările sau teribilismele interviurilor de aiurea.
Am convingerea că inițiativa înființării unei societăți cibernetice
pentru valorificarea ”moștenirii științifice Odobleja” va porni tot de pe
meleagurile mehedințene.
Cele peste 30.000 pag. de manuscris reprezintă o comoară imensă,
care trebuie valorificată sub conducerea directă a organelor de partid,
fiind vorba de probleme care interesează în cel mai înalt grad economia
țării, dezvoltarea științei românești, apărarea patriei.

Ing. Stelian Bajureanu

ˮȘcoala Mehedințiului“, 1979, p. 121-123.

ANDRADA BONEA

Deși Norbert Wiener este cel creditat pentru invenția ciberneticii, a

existat un om care a pus bazele acestui domeniu cu 10 ani înainte: Ștefan
Odobleja. După cum spune despre el și Dumitru Constantin Dulcan,
autorul lucrării „Inteligența materiei”, „istoria lui Ştefan Odobleja ca
precursor al ciberneticii este aceea a omului de geniu născut într-o lume
nepregătită să-l recepteze”.
Odobleja s-a născut într-o localitate din Mehedinți în 1902 și şi-a
făcut studiile liceale la Drobeta - Turnu Severin, iar ulterior a urmat
cursurile Facultăţii de Medicină la Bucureşti. După ce și-a terminat
studiile, a profesat în domeniu în numeroase oraşe şi sate din România,
iar în cea mai mare parte a timpului a trăit în sărăcie.
Odobleja era, însă, pasionat și de scris, în special de psihologie, și
și-a dedicat mult timp scriind despre cunoașterea umană. A publicat o
lucrare în 1929 și o alta în 1932, dar prima sa operă cu adevărat relevantă
a fost „Psihologia consonantistă”, redactată inițial în franceză și publicată
în 1938 și 1939, în două volume.

O minte sclipitoare redusă la tăcere de un regim totalitar

Poate că numele sună ambiguu și nu transmite prea multe pentru

cineva fără cunoștințe avansate în domeniu, dar lucrarea de 900 de pagini

33
a marcat, pentru prima oară, elemente fundamentale ale domeniului pe
care astăzi îl cunoaștem sub numele de „cibernetică”. Lucrarea avea, din
păcate, și un defect considerabil: se baza doar pe teorie, fără ca Odobleja
să explice cum ar putea fi aplicată cibernetica în viața de zi cu zi. 10 ani
mai târziu, meritul pentru punerea bazelor acestui domeniu i-a fost
atribuit lui Norbert Weiner, care, într-adevăr, a dat un scop practic
acelorași noțiuni despre care vorbise Odobleja în lucrarea sa.
Constantin Bălăceanu-Stolnici, unul dintre pionierii români ai
neurociberneticii, care l-a întâlnit pe Ştefan Odobleja în anii ‟70, le-a
explicat celor de la “Jurnalulˮ valoarea „Psihologiei consonantiste”:
„Odobleja, în lucrarea lui, a avut câteva idei fundamentale ale
ciberneticii, printre care cea mai importantă a fost aceea de feedback.
Feedback-ul era de mult intuit de către neurofiziologi, chiar şi Danielopol
la noi a intuit foarte bine încă din anii ‟20, în sistemul nervos vegetativ,
circuitele acestea cibernetice. Meritul lui Odobleja este foarte mare. Este
acela de a fi introdus în psihologie principiul conexiunii inverse al
sistemelor circulare. Şi de a fi creat o teorie, teoria consonantistă a
psihologiei. El spunea despre cartea lui că este doar un rezumat şi că vrea
să scrie un tratat în mai multe volume. «Psihologia consonantistă» este şi
rămâne un lucru extrem de interesant, care însă nu a găsit ecou foarte
mare în literatura străină”.
Constantin Bălăceanu-Stolnici şi-l aminteşte drept „un om simplu,
modest, un bătrânel care semăna mai mult cu un bunicuţ, solitar, a dus o
viaţă singuratică. Din păcate, avea aspectul unui om sărac, ceea ce nu
merita. Intrase într-un con de umbră, pentru că îmbătrânise şi pentru că
autorităţile l-au lăsat în mizerie cu o pensie de medic militar din care trăia
într-o căsuţă destul de modestă”, potrivit ˮJurnalul“.
În „Psihologia consonatistă”, savantul nota că ”afectivitatea este un
cerc vicios subordonat direct marelui cerc vicios: viaţa. Cunoaşterea este
un mic cerc vicios subordonat nemijlocit afectivităţii şi, prin intermediul
acesteia, vieţii”. În aceeaşi lucrare, Odobleja se arată preocupat de
problema creaţiei: „Marile invenţii au fost făcute de savanţi care erau în
acelaşi timp erudiţi. Cu simple incursiuni nu se poate reuşi mare lucru.
Trebuie atacat pe un front larg. Numai într-o asemenea manieră se va
putea produce o străpungere mai importantă în frontul inamic al
necunoscutului… Nu pierde timpul pentru a descoperi praful de puşcă
sau ceea ce este cunoscut”. De asemenea, oferă și sfaturi cititorului „Să
speri întotdeauna. Să nu descurajezi niciodată. Dacă prezentul nu oferă
recompense, renunţă să te mai gândeşti la aceasta: trăieşte în viitor…
Răspunde durerilor, suferinţelor, persecuţiilor, aux deboirs, dublând

34
elanul creator… Criticilor, nedreptăţilor, atacurilor, răspunde prin
intelect”.
După publicarea lucrării sale, Odobleja începe şi trimite exemplare
ale cărţii sale la numeroase universităţi din Roma, Lisabona, Madrid,
Londra, Stockholm, Amsterdam, Tokyo, Shanghai, Buenos Aires, Los
Angeles şi New York. Din nefericire, atenția asupra lucrării sale a fost
distrasă de izbucnirea celui de-Al Doilea Război Mondial. Mai mult decât
atât, prin activitatea sa științifică, și-a atras ostilitatea regimului comunist,
iar spre sfârșitul vieții s-a aflat sub supravegherea organelor de securitate.
În 1948, la trei ani de la sfârşitul războiului, la Paris este publicată
lucrarea “Cibernetică: Controlul şi comunicarea în animal şi maşină”, în
care filosoful şi matematicianul Norbert Wiener explică unele rezultate
practice obţinute pe parcursul războiului, atunci când a avut rolul de a
crea un sistem automat care să regleze tirul artileriei de pe avioane.
Practic, lucrarea lui Wiener a reluat ideile lui Odobleja, dar a avut un
succes considerabil mai mare, obținându-i titlul de „părinte al
ciberneticii”.
Un avantaj al lucrării a fost publicarea ei după război, când dorința
de cunoaștere era mai mare. În plus, un merit care nu îi poate fi imputat
lui Wiener este acela că a reușit să explice practic rolul ciberneticii, spre
deosebire de Odobleja. În 1966, savantul român a descoperit o versiune
în limba română a lucrării lui Wiener. Intrigat de numele acesteia, a
identificat multe asemănări cu lucrarea sa. Wiener murise cu doi ani în
urmă, astfel că cei doi nu au putut dezbate direct problema.

Cibernetica s-a născut în România

În 1938, Odobleja i-a trimis lui W.S. Bainbridge cinci exemplare

ale cărții. Acesta din urmă l-a cunoscut pe Wiener atunci când marina
americană a cerut celor de la MIT să construiască dispozitive anti-raid
împotriva tunurilor instalate pe navele de război inamice. Wiener ar fi
intrat atunci în posesia cărţii lui Odobleja, folosindu-se de informațiile
din ea pentru a redacta propria carte despre cibernetică. Ajungând la
această concluzie, despre care nu știm nici astăzi dacă e corectă, Odobleja
a făcut tot ce i-a stat în putință pentru a-i fi recunoscute meritele.
Eforturile sale sunt confirmate și de o scrisoare publicată de
Adevărul, trimisă pe 11 mai 2006 lui Leon Dănăilă de Stelian Bajureanu,
autorul primului „Dicţionar Enciclopedic de Consonantică şi Cibernetică
Consonantistă“, secretar general al Academiei „Odobleja”, membru în
Consiliul Ştiinţific al Asociaţiei Internaţionale de Cibernetică şi un

35
apropiat al lui Ştefan Odobleja. Scrisoarea, pe care o puteți citi aici în
întregime, arată cât de greu s-a mișcat regimul comunist pentru a reabilita
o astfel de personalitate:

LEON DĂNĂILĂ
Dragă Leon,
Acad. Ștefan Odobleja mi-a cerut să dau Psihologia sa
Consonantistă, ție și lui Constantin Noica. Tu locuiai atunci pe Stoian
Militaru. Te-am găsit foarte repede întrucât eu am stat pe acea stradă
când am făcut practică de student în București. Apartamentul vostru era
la ultimul etaj într-un bloc cu patru nivele. Pe Noica l-am cunoscut la
Câmpulung. A locuit în casa unor prieteni de ai noștri. L-am găsit relativ
ușor. Necazul era că dădeau târcoale mulți bărbați și așteptau să se
întoarcă acasă. Mi-a deschis Doamna lui și mi-a spus că nu-i acasă. M-a
recunoscut și m-a întrebat ce doresc. I-am spus că am un exemplar din
Psihologa consonantistă pe care trebuie să-l dau ”Domnului Profesor”.
Așa era cunoscut întrucât prepara elevi la matematică și fizică. De îndată
a apărut Constantin Noica. I-am dat cărțile. Le-a răsfoit. Erau fără nici o
dedicație. M-a întrebat dacă sunt sigur de la Odobleja. I-am confirmat cu
o listă scrisă de Odobleja și o scrisoare trimisă mie de acesta. A dispărut,
bucuros ca un copil, în apartament, iar doamna s-a îndreptat spre ușa de
la ieșire cu mulțumiri. I-am spus că nu plec până nu scriu dedicația.
”Profesorul” s-a întors de îndată dar numai cu primul volum. Am scris
dedicația. După ce am mai răspuns la niște întrebări curioase mi-am luat
rămas bun de la gazde.
Este adevărat că eu m-am lăudat cu tine lui Odobleja, dar el te
cunoștea ca și pe dr. Arsene. El dorea de la voi, ca chirurgi,
histologicieni, o reacție potrivnică ideilor sale exagerat fiziologice. Cu
Noica (deși acesta era ”idealist”) a avut afinități metodologice. Odobleja
și Noica au avut darul de a coborî multe categorii din cerurile serafice ale
filozofiei în lumea prozaică a științei. Am în vedere – în primul rând –
noțiunile de sistem și model!!
Trebuie să îți mărturisesc că la prima citire a prefeței lui
Constantin Noica la Introducere în Logica rezonanței a lui Ștefan
Odobleja, aleasă, îngrijită și publicată de acad. Alex. Surdu la Scrisul
românesc Craiova, mulți au spus că este o blasfemie să afirmi că Logica
lui Odobleja va avea mai mare importanță pentru știință, în general,
decât ca logica propriu-zisă. Iată că nu este așa! Acum când ne apropiem
cu pași repezi de anul 2008 când vom sărbători 70 de ani de la apariția
Psihologiei consonantiste (în particular a Consonanticii, a Ciberneticii

36
Consonantiste) a acad. Ștefan Odobleja, acest Dicționar de
Consonantică și Cibernetică Consonantistă arată că întreaga operă a
lui Odobleja (nu numai Logica) este punctul de pronire a unui salt
formidabil față de lumea clasică a idealului (fictivului!) continuu,
nedetrminist, modernist (lumea aproximațiilor prin liniarizări, lumea
feedbackului și a inteligenței artificiale).

Din 1972, când a intrat în posesia autobiografiei lui Norbert

Wiener, Ştefan Odobleja a fost foarte determinat să demonstreze că
rădăcina ciberneticii se află în psihologie şi că „cibernetica s-a născut în
România în anul 1938”, odată cu lucrarea „Psychologie Consonantiste”.
În această idee, a scris cartea „Psihologia consonantistă și cibernetică”,
publicată în 1978, anul morții sale. La patru ani după moartea savantului,
la Bucureşti apare şi prima ediţie în limba română a cărții “Psihologia
consonantistă”.
Meritele îi sunt recunoscute așa cum ar fi trebuit abia după căderea
regimului comunist. A devenit membru de onoare postum al Academiei
Române în 1990, iar alte trei lucrări ale sale au fost publicate în România
în perioada 1993-2003: “Odobleja – Apariția ciberneticii pe pământ
românesc, o evaluare făcută de Iosif Constantin Drăgan”, “Introducere în
logica rezonanței: scrieri inedite” şi “Psihologia consonantistă și
cibernetică”.
„Ce va rămâne oamenilor din opera lui Odobleja doar timpul va
decide. Aş spune că este deja condamnată la istorie pentru că, trebuie
spus cu durere, pe plaiul nostru mioritic nicio valoare n-a fost şi nu este
luată în seamă, ca şi cum n-am avea nevoie de minţi creatoare, capabile
să ne exprime în faţa lumii, ca şi cum mediocritatea ar fi postura noastră
ideală, ca şi cum Dumnezeu a lăsat pe lume acest popor numai pentru a fi
în admiraţia tâmpă a tot ce este exotic şi a trata cu dispreţ tot ceea ce este
autohton. În mod cert, dacă Odobleja ar fi trăit într-o lume normală, în
stare să aprecieze tot ceeac e a scris, în loc să fie expediat la «Dealul cu
mărăcini», şi ar fi lucrat într-un centru ştiinţific cu preocupări similare
sau cel puţin receptiv la ideile sale, astăzi întreaga omenire ar fi ştiut că a
existat”, a mai spus neurologul Dumitru Constantin Dulcan despre opera
lui Ştefan Odobleja.

https://playtech.ro/2016

37
ARISTIDE BUHOIU

Interviul luat doctorului Ștefan Odobleja

la Hotel “Trumfˮ (primăvara anului 1978)

Încercați să vă imaginați acum, în toamna anul 1982, o

confruntare a celebrilor scriitori de literatură științifico-fantastică de
altădată, cu realitățile contemporane. Într-o lume ce părea neverosimilă,
fie că era vorba de geniul anticipativ al lui Jules Verne sau al altui
scriitor, au apărut în zilele noastre lucrări, fapte, acțiuni care depășesc
cu mult imaginația autorilor nu foarte vechilor cărți până mai ieri
socotite îndrăznețe. Iată, roboții există, se diversifică, preiau o parte din
munca omului în acțiunile sale.
Rămâne să ne punem o întrebare: ar fi fost posibile toate acestea
fără cibernetică? Știința care are ca obiect, printre altele, studiul
matematic al legăturilor, al comenzilor și controlului în sistemele
tehnice. Desigur că nu poate fi vorba de lumea roboților fără această
știință de sinteză care împinge omenirea pe un imens salt pe scara
istoriei.
Probabil că, între victoriile cele mai spectaculoase ale științei și
tehnicii din acest secol XX, astronautica figurează alături de
extraordinarele descoperiri din fizică, medicină, chimie.
Privirile omului au devenit mai pătrunzătoare. Mintea și mâinile
lui au pătruns cu adevărat în spațiul interplanetar, unde altădată doar
lumea modestă a lui Galilei ne îngăduia să aruncăm o simplă privire.
Desigur, numai prin studiul matematic al sistemelor de autoreglaj, prin
relații de comandă și control, s-a putut ajunge aici, sau altfel zis,
folosindu-ne știința ˮcârmaci“, ca să revenim la originea cuvântului
grecesc ce i-a dat numele, adică la cibernetică, oamenii au făcut acest
uriaș pas dincolo de Terra.
Ei bine, gândindu-ne la toate acestea, va trebui să evocăm o
pătrunzătoare minte românească, Ștefan Odobleja, care a propus în
urmă cu 45 de ani conceptul ce stă la baza ciberneticii, sau cum afirma
prof. univ. dr. doc. Mihai Drăgănescu,“Ștefan Odobleja este cel care
elaborează pentru prima oară ideile unei cibernetici generalizateˮ.
A tipărit ˮPsihologia Consonantistă“ în două volume, 1938 și
1939, care continuă să suscite interesul specialiștilor. Punctul de plecare
ar putea fi situat în anul 1939, când a apărut prima recenzie în România,
dar și în 1941, când este prezentată această carte într-o revistă

38
americană. Urmează apoi un gol imens de patru decenii, după care cazul
Odobleja se reia cu succes.
Ne facenm, evident, o datorie de onoare din aceasta.
Părerile autorizate indică aceeași concluzie, anume că Ștefan
Odobleja nu este doar un precursor al ciberneticii, ci are prioritatea
mondială a ideii unei cibernetici generalizate.
Deși cu mare întârziere, este reconsiderat astăzi ca un mare om de
știință și gânditor, opera sa de bază, “Psihologia consonantistăˮ, nu este
doar o lucrare de cibernetică, ci și o operă de gândire. O filozofie a
proceselor mintale și a științei.
Există încă multe lucruri enigmatice care apar de-a lungul vieții
sale. Coincidențe stranii, contestări, care la vremea respectivă nu i-au
acordat onorurile ce i se cuveneau fostului medic din Armata Română.
Va trebui să știm într-o zi mai mult despre cei care din interes sau din
ignoranță au barat drumul acestui român de geniu. Televiziunea se
mândrește că deține un document cinematografic unic, filmat în 1978, cu
puțin înaintea morții savantului, o peliculă cu valoare istorică, singura
de acest fel care ne-a rămas de la Odobleja.

Redăm mai jos interviul realizat de Aristide Buhoiu.

Aristide Buhoiu: Se pare că Ștefan Odobleja este primul om din

lume care, pe baze științifice, a propus primele mașini gânditoare.
Aceasta se întîmpla în anul 1938. Ne-ar interesa să știm, cum au fost
primite ideile dvs. atunci?
Ștefan Odobleja: Mulți specialiști, chiar și din marele public, le-au
privit drept idei științifico-fantastice. Nu prea au fost luate în serios.
Totuși, câțiva dintre specialiștii noștri, printre care aș cita pe prof.
Gheorghe Zapan, prof. Lothar Rădăceanu, prof. Bagdasar au luat în
considerație și li s-a părut că sunt destul de realiste așa cum erau
documentate acolo, în cartea aceea.
Aristide Buhoiu: Unde ați elaborat lucrarea?
Ștefan Odobleja: Lucrarea am elaborat-o la Lugoj.
Aristide Buhoiu: Locuiați la Lugoj?
Ștefan Odobleja: Da, eram medicul Regimentului 17 Infanterie
din Lugoj.
Aristide Buhoiu: Și care au fost principalele idei pe care vi le-ați
propus în această lucrare?
Ștefan Odobleja: Sunt vreo 40-50 idei importante, care rezultau și
pentru care militam în această lucrare și printre ele aș putea cita:

39
mecanizarea și fizicizarea gândirii, binaritatea, circularitatea, rezonanța,
acordurile și propunerea ca să se treacă la aplicații practice în această
direcție.
Aristide Buhoiu: Și cartea ați tipărit-o la Lugoj în limba franceză?
Ștefan Odobleja: Da, am tipărit-o la Lugoj, după aceea am propus-
o editurilor din Paris și am aranjat contracte cu Editura Librairie Maloine
din Paris, care a editat-o și a difuzat această lucrare.
Aristide Buhoiu: În momentul respectiv, deși era 1938, dvs.
anticipați care vor fi aplicațiile practice ale ideilor pe care le propuneați?
Ștefan Odobleja: Da, am întrevăzut toate aceste aplicații și
bineînțeles s-au concretizat așa cum s-au realizat, dar îmi permiteți să vă
citez din lucrarea mea, chiar la pag. 733, eu scriam următorul lucru: ˮEste
o consecință a legii reversibilității care ne permite să mecanizăm
gândirea, să realizăm gândirea instrumentală. Gândirea tehnică sau
tehnicizată. Gândirea artificială și provocată. Grație reversibilității psiho-
fizice noi putem să materializăm și mecanizăm actul creației. După
mecanizarea simțurilor și a observației de către aparate detectoare și
înregistratoare, după materializarea memoriei prin cărți și biblioteci, după
substituirea secrețiilor prin produse fabricate, iată rândul eleborării de a fi
mecanizată“. Mai jos scriam: “fără îndoială mașina de inventat nu este
încă inventată dar noi putem să întrevedem crearea ei peste puțin timpˮ.
Aristide Buhoiu: Și acestea, peste puțin timp, au devenit destul de
repede, 15-20 de ani. În 1948, deci la 10 ani de la lucrarea dvs., apare
lucrarea care fondează cibernetica. Cum se explică tăcerea dvs. atăția ani
de zile?
Ștefan Odobleja: Războiul m-a concentrat asupra temelor de
război. Nu m-am mai putut ocupa în timpul acesta de știință și de teoriile
mele. După terminarea războiului am rămas retras în satul natal, așa că
am rupt egăturile cu cercurile științifice și, foarte târziu, am aflat despre
cibernetică și de altfel am aflat despre ea pe căi ocolite și ideile care erau
de fapt și în cartea mea din 1938, erau, de data aceasta, redate într-un
mod diferit, sub termeni schimbați și de multe ori redate într-un stil
ermetic, greu de înțeles, după moda care se instalase ulterior.
Aristide Buhoiu: Dar, aflăm că dumneavoastră continuați ceea ce
ați început în anul 1938. Și la ce lucrați în acest moment?
Ștefan Odobleja: N-am putut să mă despart de pasiunea ce mă
cucerise, așa că, în continuare, în ciuda vicisitudinilor și a împrejurărilor
contrarii, am continuat ca o distracție, ca o muncă, sau ca o deprindere,
elaborării în direcția acestei psihologii care era, de fapt, în mare parte o
logică. Am continuat, deci, un fel de perfectare a unei logici pe care aș

40
putea să o redactez, care se găsește în câteva lăzi de concepte scrise la
repezeală, pe care ar trebui să le redactez pentru publicare, care cred că ar
prezenta un interes poate egal cu cel al psihologiei consonantiste. Aștept
însă să termin acest litigiu cu cibernetica, aștept să apară cartea de la
Craiova, după care m-aș dedica definitiv acestei logici pe care intenționez
să o elaborez și să o dau tiparului.
Aristide Buhoiu: Astăzi cibernetica are implicații aproape în toate
domeniile. Dar cum vedeți dvs. prezența ei în anii care urmează, în
secolul XXI, poate, chiar?
Ștefan Odobleja: În anii care urmează, după părerea mea, eu cred
că cibernetica va face pași tot atât de impresionanți, ca cei pe care i-a
făcut între anii ʼ38 și ʼ78 și, după părerea mea, pentru ca să realizeze acei
pași, cibernetica, ciberneticienii vor trebui să se inspire din nou de la
psihologie și logică și să mecanizeze, să fizicizeze, să mașinizeze și alte
principii pe care încă nu au reușit să le mașinizeze. Printre ele aș putea să
citez principiul acordului și rezonanței, principiul selectivității prin
rezonanță. Vor apărea atunci niște mașini și mai miraculoase decât acelea
pe care le-am enumerat acum de curând.

Interviu difuzat de Televiziunea Română în anul 1982.

MIHAI BURACU

Savantul Ștefan Odobleja, victim unui rapt științific

Sintagma „românul s-a născut poet" impune aproape obligatoriu

consecutiva retorică: moare el și poet?, și ea, la rându-i, ridică
năucitoarea întrebare: cel născut român, tot român își dă obștescul sfârșit?
Știut fiind că sunt milioane de români, care n-au murit ca români,
identitatea națională se clatină sub semnul interogației de sine.
Dacă se pune problema așa, atestarea calității de român se cuvine
cu precădere celor ce au intrat in eternitate, dăruind viața veșnică etniei
căreia-i aparțineau. Când simți nevoia unei reînvieri spirituale, coborârea
în infernul uitării devine obligatorie.
Locul proletculturnicilor comunismului internaționalist a fost luat
de bănetculturnicii liberalismului globalist, tot așa cum în locul cenzurii
comuniste s-a instituit indexarea postdecembristă, având drept țel final
imediat așternerea prafului tăcerii și a pulberii uitării asupra a tot ceea ce
nu este pe placul ocultei, care a preluat acum pe lângă pârghiile puterii
economice și militare și pe cele ale culturii, aflate în prezent pe cele mai

41
înalte trepte în topul aprecierii internaționale. Nimic sau cât mai puțin
despre dr. Nicolae Paulescu, George Manu, Mircea Vulcănescu, Nae
Ionescu, Nichifor Crainic, Radu Gyr etc., interdicție venită din partea
organismelor promotoare ale gândirii/ă antitradiționaliste și
antiromânești.
Cu mult timp în urmă, într-o emisiune televizată regretatul
academician, dr. Nicolae Cajal, făcând un top pe etnii al celui mai
prestigios premiu internațional, Premiul Nobel, afirma cu îndreptațită
mândrie că locul întâi îi revine propriei etnii.
Ceea ce a uitat însă să spună, sau nu a fost, poate, momentul să o
facă, că două asemenea premii de o excepțională valoare științifică au
fost furate modestei (?) culturi române. E vorba de doctorul Nicolae C.
Paulescu, descoperitorul insulinei, și dr. Ștefan Odobleja a cărui
Psihologie consonantistă stă la baza ciberneticii, epocala descoperire a
secolului trecut.
Am fost, așadar, prin rapt, excluși din locul mai mult decât legitim
de a deține, ca națiune, proprietatea asupra unei culturi recunoscute pe
plan universal.
Nu voi face referire la oamenii de mare și aleasă cultură pe care i-
am întâlnit în temnițele și lagărele comuniste. Dumitru Berciu,
Constantin Oprișan, Dan Mizrahi, Raoul Șorban, Gr.
Popa, Lucian Valea etc., nume de prestigiu în domeniul căruia îi aparțin:
știință, filosofie, literatură, artă, pentru a acorda un spațiu mai larg
doctorului Ștefan Odobleja, personalitate de vrednică și veșnică
pomenire, pe care l-am cunoscut într-o perioadă de cernită aducere
aminte.
Se vorbește tot mai mult despre miturile lumii moderne si unul
dintre acestea este mitul uitării aruncat asupra a ceea ce nu convine mai
marilor lumii acesteia.
Revista Amfitrion din Turnu Severin a dedicat în 2002, cu prilejul
centenarului nașterii marelui savant, un număr omagial, din care voi
reproduce cateva texte edificatoare pentru problematica acestei
comunicări, și în primul rând, pentru ilustrarea succintului istoric al
drumului de la psihologia consonantistă a lui Ștefan Odobleja la teoria
ciberneticii a lui Norbert Wiener.
Doctorul militar Ștefan Odobleja a publicat la Lugoj, în limba
franceză, în două volume, în anii 1938-1939 Psychologie consonantiste,
avand copyright-ul Librariei „Maloine" din Paris.
„A se vedea cum timp de un secol nici un român nu a primit mult
râvnitul Premiu Nobel, deși savanți prioritari într-ale științei a avut. În

42
cazul lui Ștefan Odobleja s-a găsit ca principal vinovat războiul din
pricina căruia s-a întrerupt receptarea capodoperei.
(...) 150 de exemplare le-a trimis autorul în aceiași ani, 1939-1942,
la persoane și biblioteci din marile orașe europene, dar și din America și
Asia, fiind conștient de valoarea în premieră a operei sale, scrisă de aceea
într-o limbă de circulație universală. Într-adevar, războiul a întrerupt
circulația cărtii, dar dupa aceea? În străinătate a apărut o singură recenzie,
cea semnată de S.M.Strong în revista „Psyhological Abstracts", ianuarie
1941. În țară, la fel, o singură recenzie semnată de C. Atanasiu în revista
„Spirit militar modern" din ianuarie 1939."
Se cuvine să menîionez aici spusele lui Ștefan Odobleja, care, în
discuțiile purtate cu domnia sa, a făcut referire la un congres internațional
al medicilor militari, la care au luat parte și doi medici americani, și unde
a distribuit participanților cartea sa.
Ulterior, în timpul războiului, stranie coincidență, cei doi medici au
făcut parte dintr-o echipă de cercetători aflată sub conducerea lui Norbert
Wiener.
„Ștefan Odobleja, părintele ciberneticii, și-a trăit ultimii ani de
viață cu sentimentul că a fost jefuit de opera vieții sale și nu o operă
oarecare.
Când încerca, cu mijloace mai mult decât modeste, să-și revendice
paternitatea ideilor, l-am însoțit în scurte peripluri prin centrul orașului,
fiind martor al dramaticelor sale frământări.
Tocmai apăruse în timpul acela (1968-1972) în revista Tribuna un
articol semnat de Nicolae Margineanu, în care autorul îi acorda
"Psihologiei consonantiste" calitatea de cel mai bun tratat de psihologie
din cultura română. Am încercat să-l consolez făcând referire la aceasta
recunoaștere. ăsau s-a rostogolit printre lacrimi abia reținute: „E prea
puțin".
Liviu Petrina reproduce din cartea apărută la Craiova, post-mortem:
„Buchetul de idei al ciberneticii apărute între 1948-1978 se aseamănă
până la confundare cu buchetul de idei al Psihologiei consonantiste din
1938".
Am fost martorul luptei savantului, care nu era în grațiile puterii
politice, pentru afirmarea ideilor sale, care au premers principiile
ciberneticii lui Norbert Wiener. Cele mai grele confruntări le-a purtat în
ultimii ani de viată cu savanții români, precum acad. Ștefan Milcu, acad.
Bălăceanu Stolnici, prof. Edmond Nicolau, Nicolae Mărgineanu etc.,
aflați în vârful lumii stiințifice ale acelor vremuri. Aceștia s-au străaduit
să-l convinga pe Ștefan Odobleja să renunțe la revendicarea

43
primordialității operei sale. Întâmplător sau nu, câțiva dintre aceștia erau
masoni.
Trăia în condiții greu de imaginat. Locuia într-o căsuță facută din
chirpici, cu frica că, potrivit planurilor de sistematizare, locuința îi va fi
demolată. Umbla îmbracat mai mult decat modest. Părea complet străin
de bunurile materiale și exteriorul lui trăda de fapt, drama unei
personalități neînțelese, lăsând impresia unei ființe înstrăinate de sine
însăși.
Nici vorbă de a avea posibilitatea de a publica în paginile presei
locale. De frica de a nu-i fi confiscate exemplarele ce le mai poseda,
savantul a rupt din cartea sa paginile despre socialism și comunism în
care a arătat mersul satanic al celor două ideologii de stânga.
„În fine, s-a pierdut mult timp cu încercările de a atrage atenția
forurilor academice (și de partid), cu rezultate timide, așa cum s-a
întâmplat și la Congresul ciberneticienilor de pretutindeni, ținut la
Bucuresti îaugust 1975, când lui Ștefan Odobleja i s-a cenzurat
comunicarea, luându-i-se și acest prilej de a argumenta întăietatea
ideilor.(...). Au mai trecut apoi încă trei ani
până a se lua hotarârea, oficial, de a se difuza Psychologie consonantiste,
cele 600 de volume ținute de autor într-o ladă dintr-un șopron. Totul era
grăbit, tot ce nu se facuse în cei 10 ani de când autorul își începuse noua
aventură cu destinul, părea a se îngrămădi acum într-o lună, acea luna
august a anului 1978.
Am participat și la acest febril travaliu: am smuls din volumul II
foile cu pricina despre comunism". „E drept, dupa moartea lui Ștefan
Odobleja (1978) (...) a fost publicată versiunea românească a Psihologiei
consonantiste (1982) sub îngrijirea acad. Mihai Drăgănescu, s-a constituit
Academia Ștefan Odobleja, la Lugano (1980), au fost publicate actele
Simpozionului internațional, ținut la Lugoj (1982-1983), iar regretatul
Constantin Negreanu a editat în 1986, la Scrisul românesc un volum
cuprinzand producții literare selectate din manuscrisele savantului (...) iar
Directia Județeană Mehedinți a Arhivelor Statului a selectat de curând
corespondența, editând-o într-un volum (273 pagini) proaspăt apărut la
Editura MGM din Craiova" (6).
Târziu, mult prea târziu, a putut să înceapă bătăalia pentru
recunoașterea valorii operei sale, avându-i alături pe Bajureanu Stelian,
dr. Al. Olaru, acad. Drăgănescu, prof. Golu, acad. Ioan Ioviț Popescu,
Liviu Petrina si mulți alții.
Evocarea omului de stiință au făcut-o și o fac de peste două decenii
cercetători devotați care s-au aplecat cu acribie asupra operei sale

44
încercând să o pună în valoare. Eu mă voi referi la Ștefan Odobleja, pe
atunci (1968-1976) membru al cenaclului literar de pe lângă casa de
cultură din Turnu Severin. Trăia prin anii „60-‟72 într-o mare izolare,
într-o mare tristețe.
Știa că are de spus semenilor săi lucruri de o valoare fundamentală,
dar nu avea condițiile de a comunica aceste lucruri. Și tocmai de aceea
frecventa sedințele de joi seara ale cenaclului literar.
Aducea cu sine mari planșe de desen pe care erau reprezentate
scheme și grafice, care să facă accesibile tinerilor săi auditori esența
gândirii sale. Tinerii veneau însă la aceste întâlniri atrași de poezie, fiind
ei înșiși fluturi ai versurilor rostite la vârsta inocenței, dar și a
îndrăznelilor. Reacțtia savantului a fost incredibilă și cu consecințe faste.
Nu după mult timp a început să-ăi versifice gândurile profunde,
grele, de o bogăție fabuloasă. A ales calea meșteșugului poetic pentru a
se face înțeles. Ceea ce a fost la început o joacă de-a rima și de-a ritmul a
devenit cu timpul stare poetică (...).
Și încă o mărturie: o fostă elevă de la Liceul din Strehaia, Crina
Bratiloveanu, a terminat la Iași cu calificativul maxim Facultatea de
filologie-limba franceză. A fost încadrată la catedra de limba franceză a
Facultății de Medicină din Iași. Dupa un an de activitate didactica a simțit
că e timpul de a se afirma și în planul cercetării știintifice.
A venit la Turnu Severin cu rugămintea s-o ajut să-și gasească tema
unei comunicări care să aibă tangență cu profilul facultății unde preda
limba franceză. La vremea aceea tocmai găsisem într-o bibliotecă
prafuită Descantecele lui Artur Gorovei. I-am propus subiectul.
Am întrezărit apoi că mai potrivită ar fi o comunicare despre opera
savantului Ștefan Odobleja. Am fost acasă la domnul doctor și, văzând
entuziasmul nostru, s-a arătat dispus să ne ajute la redactarea
comunicării, văzându-ne stângăcia în tratarea unei opere, care ne depășea
capacitatea de a o înțelege la justa ei valoare.
Sesiunea de comunicări a Facultății de Medicină din Iași a inclus în
program lucrarea despre dr. Odobleja, dar în ultimul moment a fost retras
acordul. Crina Bratiloveanu a încercat să publice lucrarea în revista
Cronica, dar s-a lovit de aceeaăi lipsă de înțelegere.
A apărut apoi interviul lui Valeriu Armeanu în revista Tribuna care
a marcat ieșirea din anonimat a unei opere, care între timp a devenit
celebră. (...) Extrag cateva idei din scrisoarea adresată semnatarului
rândurilor de mai sus de catre Crina Bratiloveanu, expediată din Iași la
data de 6.III.1972:

45
 Am anunțat lucrarea în catedră la o sedință la care a participat
tovarășul prorector. Dânsul mi-a spus să îi dau lucrarea să o vada și dacă
este bună o va publica în revistă. Șefa mea de catedră l-a informat și pe
șeful catedrei, care s-a arătat foarte interesat să vadă numaidecât lucrarea.
Sper să ajungem în cele din urmă la un liman și să se rezolve în
modul cel mai fericit această problemă. A fost prima încercare de a pune
în circuitul public opera marelui savant, soldată cu un esec. N-a fost
primul"
Iată și o mărturie a unui puști de 15-16 ani, atunci membru al
cenaclului, devenit ulterior poet apreciat, autor al catorva cărțti de poezie.
„Prezența unui om de 70 de ani în mijlocul unor puști de 15-16 ani părea,
îmod obligatoriu, menită să urzească ițele unui ritual de a cărui fatală
rigurozitate mă îndoiam a o înțelege, necum a o menține (...) Ne urmărea.
Ne urmărea cu fața blandă de trandafir galben și cu privirea sa care
exista parcă fără și dincolo de ochi".
O precizare. Intervenția brutală a securității care m-a supus unei
anchete, greu de înțeles și suportat, pe parcursul a patru ani, 1972-1976,
m-a determinat/obligat să-mi dau demisia din funcția de președinte al
cenaclului în 1972 și la retragerea definitivă din acest cenaclu.
La o dorită vitrină a scrierilor fundamentale ale culturii române își
asteaptă locul cuvenit cartea dedicată lui Ștefan Odobleja, de fapt, cea pe
careși-a autodedicat-o genialul consonantist/cibernetician.

Prof. Mihai Buracu

HotNews.ro din 28 noiembrie 2005

EMANUELA BUȘOI

Idei pedagogice în opera lui Ștefan Odobleja

Problemele pedagogiei sunt abordate de Șt. Odobleja în strânsă

legătură cu concepția sa fundamentală privitoare la ”unificarea completă
și definitivă a tuturor științelor”6 (75). Așa cum subliniază autorul
Psihologiei consonantiste, acest vechi deziderat al cercetărilor tuturor
timpurilor a eșuat datorită nivelului scăzut ale științelor în general.
Dezvoltarea fără precedent a științelor și tehnicii în secolul XX i-a permis
lui Șt. Odobleja să realizeze această unitate pe baza ”claselor, criteriilor și

6
Șt. Odobleja Psychologie consonantiste, Paris, 1938. Între paranteze sunt indicate
paginile.

46
categoriilor comune și comparabile, – comandate de legi comune și
derivabile” (75).
Îndrăzneala încercării o putem sesiza și mai bine dacă alăturăm
părerea unuia dintre cei mari gânditori ai secolului XX, J. Piaget cu
privire la epistemologia relațiilor interdisciplinare7 în cadrul unei
comunicări ținute în 1970: sesizând trei nivele în conexiunea științelor:
multidisciplinar, interdisciplinar și transdisciplinar, J. Piaget
caracterizează ultima categorie în felul următor: ”etapă care nu se va mai
mulțumi să rezume la interacțiuni sau la reciprocitate între aceste
cercetări specializate, ci va situa aceste legături în interiorul unui sistem
total, fără frontiere stabile între discipline. Este vorba încă de un vis care
nu pare însă realizabil…”8.
Sesizând legătura necesară dintre psihologie și celelalte științe, Șt.
Odobleja afirmă că psihologia poate să ofere pedagogiei ”cheia cea mai
practică și cea mai universală” (23). Ideea cercetării pedagogice în
strânsă legătură cu psihologia nu este nouă, primele încercări situându-se
pe la începutul sec. XX. Șt. Odobleja a reușit însă să depășească faza de
început oferind soluții practice în capitolele: ”Pedagogia”, ”Arta de a
crea”, ”Diagnosticul psihic, psihometria”.
Lectura operelor celor mai reprezentativi pedagogi: J. Rousseau, H.
Spencer, W. Förster, Claparède, M. Montessori, Thorndike, Dewey i-a
facilitat cunoașterea problemelor ardente ale pedagogiei care se străduia
să depășească dogmatismul medieval ce mai stăruia încă în școli pentru a
se ancora într-o ordine nouă, liberă și democratică. Aderând la conceptele
noi, sănătoase, privitoare la metode, la conținutul învățământului, la
relațiile profesor-elev, Șt. Odobleja își devansează epoca cerând:
”Mecanizarea, materializarea, mașinizarea, automatizarea
învățământului;
Înlocuirea profesorului cu cărți;
Înlocuirea școlilor cu biblioteci;
Înlocuirea memorării cu formulare (ajutoare de memorie);
Înlocuirea calculelor cu mașini de calculat;
Înlocuirea examinatorului cu aparate psiho-tehnice;
Înlocuirea examenului oral cu examenul scris (779) și a «examenului de
memorie cu examenul de inteligență»”(812).
Prin diviziune dihotomică (dihotomia este în concepția sa un
principiu esențial în unitatea științelor) reușește să surprindă adevărata
lacună a învățământului tradițional: verbalismul. Dar să dăm cuvântul
7
J. Piaget nu se referă la științele propriu-zise ci la disciplinele studiate în școală
8
Apud Revista de pedagogie, nr. 1/1971, p. 117.

47
autorului: ”incompletă și parțială, unilaterală și exclusivistă, inegală și
dezechilibrată, ea (școala) nu se ocupă decât de psihic, neglijând prea
mult fizicul. În fizic neglijează acțiunea (reacția, tehnica) în favoarea
recepției; în recepție se neglijează afectivul în favoarea inteligenței, în
inteligență neglijează procesele (dinamismul) în favoarea memoriei
(staticul), în memorie favorizează verbalismul în detrimentul ideilor”
(768). Cu acest citat am ajuns și la scheletul primitiv al procesului numit
mai târziu conexiune inversă sau feed-back (”în psihic neglijează
acțiunea reacția, tehnica, în favoarea recepției”).
Șt. Odobleja ne atrage atenția asupra consecințelor sistemului de
învățământ, asupra implicațiilor sale morale, conturându-ne, uneori, puțin
exagerat, portretul tânărului credul, ratat, fără voință, fără ambiție,
cultivând poze, forma, minciuna, dezgustat de școală și cărți.
Învățământul tradițional este supus unei analize riguroase care-i
permite să descopere o serie de neajunsuri: excesul de autoritate,
inexistența preocupărilor de individualizare a învățământului, devenit
sedentar și inactiv dar, mai ales, rupt de realitate. Materialist, punând la
baza întreprinderilor sale materia în mișcare și transformare, autorul
detestă lipsa de suport real a școlii care ”umple capul elevului cu
cunoștințe pure (termen care vrea să însemne goale, inutile, fără interes)”
(767).
Toate cunoștințele elevului sunt subordonate unui singur scop:
pregătirea pentru examene și concursuri prin folosirea excesivă a
memoriei.
Cine sunt beneficiarii acestui sistem de învățământ? ”Profesorul –
gramofon” și ”capul de ceară”. Lipsit de preocuparea surprinderii
conexiunilor între fapte atât în interiorul unei singure științe cât și între
științele diverse, fără să sistematizeze cunoștințele elevului, ”profesorul –
gramofon” are un singur rol: să introducă în capul elevilor cunoștințe
inutile (”… corpuri străine”). Plastic și sarcastic dezvăluie autorul esența
procesului de învățământ tradițional. Profesorul vehiculează ”idei-
obiecte, idei-marfă pe care le-a cumpărat pentru a le vinde elevilor pe un
preț cât mai scump posibil” (769).
Soluția adoptată pentru transformarea conținutului învățământului
nu este una dintre cele mai originale. Asemenea mai tuturor pedagogilor
vremii, Șt. Odobleja găsește că învățământul particular este cel mai în
măsură să ofere elevului condițiile necesare studiului. Autorul nu
părăsește însă definitiv ideea transformării în conținut a școlii subliniind
necesitatea unei educații morale și sociale în cadrul colectivului,
posibilitatea unor noi relații profesor-elev.

48
 Rolul esențial al profesorului nu va fi acela de ”a injecta în detaliu
fiecare cunoștință în capul elevului” (774) ci, mai degrabă, el va fi un
sfătuitor care va căuta prin toate mijloacele ca elevul ”să meargă pe
propriile picioare” (773), orientându-l unde să caute și ce să caute.
Desigur, profesorul va fi nu numai sfătuitor ci și judecător,
controlor, examinator, director, manager, dicționar enciclopedic,
teoretician, practician.
Din multitudinea de aspecte ce vor fi luate în considerație pentru
buna desfășurare a muncii profesorului, Șt. Odobleja pune în evidență pe
aceea de autor. Iată reliefându-se o relație mai puțin întâlnită în istoria
pedagogiei, elev creator – profesor creator! Muncă creativă la alții dar și
la sine.
Legătura necontenită dintre teorie și practică, vulgarizarea
științelor, simplificarea terminologiei tehnice, un bogat material faptic –
filme, fotografii, scheme, hărți, picturi, sculpturi vor constitui baza
lecțiilor despre lucruri și nu despre cuvinte.
Alături de educația științifică, profesorul va avea grijă să dezvolte
la elevi gustul pentru frumos printr-o prezentare artistică, prin vizitarea
expozițiilor, muzeelor, grădinilor botanice și zoologice, prin dezvăluirea
poeziei fiecărei materii. Astfel, în predarea istoriei va fi pusă în valoare
poezia trecutului, măreția întinderilor temporale, în filozofie, mirajul
necunoscutului, în astronomie poezia gigantescului iar în fizică poezia
microcosmosului.
Părerea autorului este că se învață prea puțin în școală: ”20-30 de
materii pe când ar trebui predate 200-300”9 (768). Cum va fi posibil acest
lucru? Începând studiul diverselor materii din primii ani de școală,
constituindu-se încă din copilărie în fiecare domeniu de educație sau de
instrucție ”miezul primitiv care va juca rolul de germen creator” (784).
Buna pregătire profesională și legătura necesară și continuă dintre
teorie și practică constituie garanția unei lecții reușite. Lecția este în
același timp un act critic dar și un act creator. Criticând opiniile
învechite, prejudecățile, superstițiile privitoare la subiectul studiat,
profesorul nu va rămâne la expunere, oricât de riguroasă ar fi ea, ci se va
întoarce necontenit la ideea că ”știința este experiență gândită” (22). În
subcapitolul Arta lecției, Șt. Odobleja surprinde activitatea predării nu în
mod static, rigid, ci ca pe un proces, în continuă mișcare, subordonat
celor două legi: dualitatea (care se referă, mai ales la procesele psihice) și

9
Este o idee care va face carieră în anii ce vor veni. Elevii noștri au început deja studiul
unor materii noi: ecologia, biochimia, rezistența materialelor, organe de mașini etc.

49
circularitatea (care se raportează la strategia didactică folosită). Iată cum
funcționează ultima lege în cadrul lecției : ”Trebuie să alternăm metodele
în lanț ciclic… Se poate începe cu expunerea faptelor dar nu vom încheia
cu prima concluzie ce decurge. După această primă concluzie trebuie să
urmeze o nouă colecție de fapte care antrenează o a doua concluzie.
Rezultă că nu contează dacă lecția începe cu faptele sau cu teoriile
trebuie să se succeadă de mai multe ori într-o alternanță riguroasă” (792).
Dacă alăturăm problemelor prezentate și alte aspecte abordate de autor:
opțiunea profesională, detectarea aptitudinilor, relația cultură generală –
specializare, scopul educației, individualizarea învățământului, putem
concluziona că ”Psihologia consonantistă” ne dezvăluie nu numai un
strălucit om de știință, psiholog, filozof, logician ci și un reprezentant de
seamă al pedagogiei românești.
Prof. Emanuela Bușoi

ˮȘcoala Mehedințiului“, noimbrie 1979, p. 128-130.

MARIANA CENEA

TECHNIQUES FOR IMPLEMENTING AFFECTIVE

CONSONANCE – CASE STUDY

AUTHORS:
Mariana Cenea, Nicolae Popescu

ABSTRACT
The case study supports the ideas of Stefan Odobleja on affectivity and its
influence on the entire psychological life of the individual, i.e.
personogenesis according to maternal (affective) and paternal
(authority) models. Affective sensations and images are subjected to the
laws of resonance, resulting in positive thoughts (consonance) and
negative thoughts (dissonance). The law of equilibrium confers
psychotherapy the possibility to recover lost balance by cognitive-
behavioural-type interventions. Psychotherapy, from a consonantist point
of view, may become a new way for regaining human bio-psycho-social
balance.
Key words: consonance-dissonance, affectivity, psycho-somatic,
resonance, reversibility, bio-psycho-social.

50
 INTRODUCTION

Lately, is has become increasingly clear that psychological sufferance

may generate not only psychic but also somatic diseases. The pathogenic
action of psychological factors may cause psychosomatic disturbances
and diseases upon the body (soma) by psycho-neuro-endocrine-
vegetative and immune mechanisms but the somato-psychological
rebound of disease must be mentioned as well.
Psychosomatics also includes numerous methods for cognitive-
behavioural psychotherapeutic intervention which may be found in the
work of Stefan Odobleja “Psihologia Consonantista” (Consonantist
Psychology), in the form of laws and concepts which regain actuality.
Childhood and family play an important role in the life of an adult. The
psychological balance of the two models: maternal – expressing
affectivity and paternal – expressing authority, the methods used, their
level of education, culture, environmental adaptation, pose an impression
upon the child. They contaminate the psychic of the future adult and,
unconscientiously, repress in various moments, affecting his family life,
relations and communication. This is what Stefan Odobleja explains by
the laws of affectivities and psychotherapeutic laws. According to him,
there is an affective selection (choice) in the same manner in which there
is a cognitive selection. We may have positive thoughts which generate
pleasant emotions or negative thoughts which depress us. Affective
sensations and images are also subject to the laws of resonance. Affective
resonance phenomena overlap those of cognitive resonance: their
parallelism is perfect. Affective selection is in its turn either positive –
effect of consonance, or negative – effect of dissonance. In fact,
affectivities are disbalances. Pleasure is a disbalance in favour of the
individual (a relative balance), pain is a disbalance against him. The
radiation of pleasure and pain is a manifestation of the energy
propagation phenomenon but also of consonance. Great pleasures cause a
general sensation of voluptuousness. Intense pains cause a general state
of sufferance: they generalize. Pleasures will be fulfilled by momentary
exercise, in the same way in which they will fade in time by frequent
repetition. After an initial increasing phase – due to training – pleasures
gradually decrease, each present pleasure being thus lower than the
previous one. This progressive diminishing continues up to total
disappearance of pleasure. Pains also fade and decrease by prolonged
persistence and repetition. We become used to pain and pleasure alike.

51
“Habitude is, thus, a very general law. The extraction of the first tooth is
more painful than those which fallow”.
According to Odobleja, affectivity is compensated by knowledge. The
less instructed, the more emotional we are. Psychotherapy does not
function chaotically, but according to laws identical to those which, in
their turn, are identical to universal laws. The law of balance confers
intensive stimulation of healthy parts of the psychic in order to
compensate the problematic part. According to Odobleja, compensatory
mechanisms are: tolerance, understanding or even replacement. The law
of reversibility is approached in a interesting manner, Odobleja stating
that, in fact, the awareness of the disease, of a pathological state is
supporting disease and makes it resistant to the best treatments, whereas
the idea of health, representations evoking health, contribute to healing.
Here, he clearly explains the role of the psychotherapist to convince, to
calm down, to encourage, to increase moral, to give back hope, optimism
and self confidence. Haw? Simply, apparently: “the attention of the
patient must be diverted and we must make him forget about his disease
and its morbid cause, not feeling illness symptoms. We must entertain
him, occupy his time, and create derivations. We must determine the
patient to stop thinking about his disease, to forget about it in some way.
To anesthetize, to calm, and to make his pains numb. This excludes
unfavourable vicious, maladive circles and allows creation and
engagement of favourable, curative circles.” All these, complying with
the rules of the law of training, i.e. by continuous training sessions with a
gradual increase of intensity, which will only stop after health is
recovered. Only when the law of consonance acts, when synthesis,
harmony, agreement, homogeneity, unity come into place. The case study
to be presented and the psychotherapeutic technique, the results, will
support the ideas of Odobleja on affectivity and its influences on the
entire psychological life of the individual, as well as on the influences of
psychic on somato-psychological aspects.

CASE PRESENTATION

B. E. – 43 years old, female patient, married, two children; medium

training level – high school and accountant training course, with a steady
professional career, being an accountant for 25 years in the same
institution. She was raised in a hostile, disfavoured environment: her
natural mother was an alcoholic and constantly agitated, even aggressive.
As a child, she was always stressed that she would find her beaten when

52
returning from school. She kept thinking about that during classes.
Almost daily, she found her mother in a dreadful mess and she had to
clean her up. The patient considers that this is the reason for which, at
present, she feels repulsion towards drinking. The mother used to neglect
her home, the patient being her total opposite, exaggerating with tidiness.
She remembers that she used to feel the same repulsive feelings towards
drinking, towards her mother as well. Despite all this, when the father – a
very balanced, serious and responsible man, gave up hope that the
mother would quit drinking and made her leave, the patient felt
abandoned because the mother refused to take her and her younger sister.
She was only 10 at the time. One year later, the mother came to see her in
school but she did not even kiss her. As a consequence, the affective level
was seriously disturbed. In the absence of a balanced mother figure, the
patient did not have a childhood, she only had responsibilities. The father
worked and she had to take care of the home and of the younger sister.
She enjoyed studying (law of compensation) and for this reason she felt
constantly stressed. She felt stress as a permanent time crisis, as a slight
depression, a trend to be isolated from other children her age, she
communicated less. Body reaction soon occurred, especially at a somatic
level: she was a feeble child, easily catching colds. Everything turned for
the better when she was 13. Her father remarried, the patient
experiencing an excellent relation with the entire family. Nevertheless,
the evil had been done. The fact that the patient did not know how to
activate those cognitive mechanisms to balance her organism, she
perceived things in a catastrophic manner, the traumatizing events in her
childhood created intra-psychological complexes which started to
manifest during childhood by somatic reactions, discretely during
adolescence by an isolation trend, reduced communication, bursting in a
rather violent manner at maturity by multiple hormonal disturbances. All
these indicate affective-behavioural dysfunctions which the patient only
detected after psychotherapy sessions. Her sex life has been a disaster
since the beginning of her marriage. Sexual intercourse has been
regarded as bondage. The patient describes another traumatic event in her
life which she considers as the main cause of her sexual inappetence: she
was raped. She met her husband in a period during which she and her
boyfriend were apart. She agreed to come to his birthday party and to
stay overnight. Regrets caused partly by lack of education and by social
moral principles, together with a fragile affective background, made her
change her mind. The partner only acted according to his own feelings.
The law of abuse, described by Odobleja, acted: any affectivity which is

53
being abused produces, as a reaction, after a certain time, an opposite
(contrary, antagonistic) affectivity. The patient regretted that she started
her sexual life in a moment of weakness, when she was not prepared,
with a partner whom she did not know well enough. Regrets were due to
the acknowledgement of the fact that she had failed her own expectations
but also those of her own expectations but also those of her father who
hoped she could continue her studies, to achieve more in life, considering
she had been a good pupil. In order to avoid being judged by society, she
married her “rapist”. Time healed regrets, the law of compensation acted:
she gave birth to two sons; she restricted the life of the couple to raising
the children and to housekeeping activities, to expressing feelings only
towards the children. She constantly manifested indifference towards sex
life, leaving her partner to think he was repulsive to her. He manifested
understanding during the first years of marriage but never understood the
causes and, as a consequence, he did not know how to help her. During
some periods of the marriage he even lost his patience, accusations
began, continued by infidelity. The husband admits he loved her and that
he still does, because otherwise he would have divorced her. The
marriage went on by itself, life as a couple being compensated for them
by the idea of partnership and by the evolution and needs of their
children.
Therapy underlined that, in fact, this has been the perception of the
patient towards the first sexual intercourse, a perception distorted by the
fragility of her affective level, by her lack of psycho-affectivity as a
consequence of childhood trauma, of repulsion caused by the emptiness
and misery of the maternal model. The patient would have never been
ready for her first sexual intercourse and, regardless of the man she
would have married she would have had the same problems because all
would have come down to perceiving sex as a shameful act. This is why
she is very rigid, she is afraid to openly express her feelings for her
husband. This has been the reason for which the husband insisted on her
seeing a psychologist. The idea was supported by her endocrinologist
who had been treating her from the age of 35 (8 years). She was then
diagnosed with bilateral fibrocystic mammary dysplasia and
hyperthyroidism, followed by a long list of diseases: ovarian cysts,
uterine fibroma, decompensated tetany, culminating with an anxious-
depressive syndrome at the beginning of 2006. She was treated with
Stilnox, Stimuloton and Halex.

54
 TECHNIQUES USED, RESULTS, DISCUSSIONS

Rational emotional and cognitive-behavioural type therapy started in mid

April 2006 and aimed at determining the patient to become aware that not
all events in life produce consequence and symptoms, but the negativist,
catastrophic way in which she perceives these events does induce
negative states. The moment she became aware of this and found a
rational manner of approaching each event, the symptoms would cease to
manifest. In parallel with this type of therapy, relaxation and directed
imagination techniques were applied with the purpose of detensioning the
organism and to allow the subconscious catch positive suggestions better
and faster. Mentally, the patient was transposed into various critical
situations and was educated to become aware of irrational beliefs and to
replace them with rational ones aiming at energizing her organism.
Sessions occurred weekly, for four months. The patient came with an
obvious state of advanced nervousness, internal agitation, excessive
worry, zero tolerance to frustration and to the most insignificant daily
problems, and continuous insomnia. Anxiety associated with
demoralization were also detected by the tree test (first drawing),
expressing insecurity, fear and hesitation to settle down (absence of roots,
few and thin branches). At the same time, the drawing reveals possible
stereotypes, obsessions (levels set in a tidy manner, at even distances) –
the patient acknowledges the obsession for cleanness, but not enough to
affect her life (without rituals or manifestations of psycho-asthenia), as
well as the wish to valorize, to demonstrate she is alive (the presence of
leaves), that she wishes to continue (branches directed upwards). The
significant element of the drawing is the general orientation on the left of
the paper which expresses introversion (tendency to isolate, an affected
level of communication), but also complexes linked to the past, to the
mother. Anxiety is also revealed by the Luscher's colour test, with yellow
as second best and rejection of blue (seventh position). The “+” group,
including the colours green – yellow indicates the presence of an acute
need of recognition and ambition, to be noticed, to make a good
impression. The patient admitted the fact that she does not feel valued
enough at her workplace, that she works a lot for her salary. She hopes to
leave but does not feel able to take an exam. The colour test reveals the
rigidity and incapacity of the patient to express wishes, emotions –
aspects she acknowledgments. Thus, rejection of blue and yellow reveals
a series of emotional dissatisfaction, perceiving life situations as
unsatisfactory, but she feels incapable of changing the situation. The fact

55
that she tries to hide this incapacity, to hide her wishes represents the
main cause of her depression and affects her capacity to focus.
Because she was troubled, almost incoherent, the ABC model was used
(events, perceptions, consequences). Thus, the first step in therapy
consisted of filling in a list with all the symptoms: insomnia, lack of
appetite associated with weight loss (around 7 kg in 2 months),
depressive states (especially in the morning), associated with the lack of
interest in things which used to interest her, abundant sweating, difficulty
to focus, headaches, difficult swallowing, sometimes visual disturbances,
chest pain, dry mouth, impatience, excessive wariness.
Because the list of symptoms was large enough, the patient was asked
what was the predominant symptom which she would be most eager to be
relieved of. She chose insomnia as her whole professional life was
threatened (she cannot focus at work, she is constantly tired). In order to
properly follow the psychotherapeutic evolution of the patient, she was
recommended to gradually quit sleeping pills. She agreed. As she could
not clearly express her thoughts during sleepless nights, the patient was
given the psychological task to permanently write down in a notebook all
her thoughts and symptoms and to discuss these during the following
sessions (Odobleja also recommends the diary). Gradually, the patient
observed that, the moment she writes down her thoughts, these disappear
being replaced by sleep. From the early notes of the patient:
•25.04.2006 – hour 21.00 – I am obsessed with the idea that I have
nervous disease and for this reason I cannot sleep. I cannot focus on
watching TV.
•26.04.2006 – 06.30 in the morning – I feel a heavy weight on my heart,
on my soul. I am afraid I will not be able to fulfill my duties at work. I
think I cannot sleep without sleeping pills. Hour 17.00 – I came home
from work an entirely new person, I charged my batteries and I am
content I did a very good job.
•27.04.2006 – hour 22.00 – I am afraid to go bed because I think I cannot
sleep. I take a Nitrazepam. At 01.00 in the night I wake up and cannot
sleep any more. I briefly fall asleep and wake up again.
•28.04.2006 – I wake up in the morning feeling more tired than when I
went to bed. Working on the computer, my thoughts fly to problems.
Still, I am glad that my appetite is back. The idea that constantly troubles
me is that I cannot sleep. Hour 21.15 – I am very impressed by TV
images about the floods in the country, especially in the area of my
childhood. 01.00 at night – I wake up. I fall asleep a little until the

56
morning. The idea that I cannot sleep got into my head and it erodes me. I
am afraid I am losing my mind.
•The notes clearly show insomnia, its effects as well as its causes – the
idea of nervous disease, the fear of becoming mentally ill. The patient
was advised to keep on taking notes. She was also taught to change her
perception towards the symptom, to look for s rational manner such as:
“it is normal to have insomnia because I am worried; the moment I shall
relax, sleep will come”. Suggestions under relaxation also aimed at
eliminating causes: “Trust your own forces… You are strong, healthy …
You feel good about yourself… Your fears are gone… You are able to
cope whit all daily events with calm and patience…You are strong and
healthy…”.
The next step consisted of making a list with events which she thought
triggered her symptoms: sudden cessation of treatment for hormonal
disturbances, lack of involvement of family members in household
problems, the presence of the mother in law who lives with them and is
disabled, the exams of the two sons, her exam for changing the
workplace (fear of failure). The consequences (effects) were established
for each event. Hormonal treatment which could support psychotherapy
was considered as a priority. The treatment is homeopathic and the
patient thinks her disturbances are a cause for the impatience and
agitation she feels: ”Because I suddenly stopped the treatment for
hormonal disturbances. I feel I am not aware, I see everything in black, I
want to isolate myself, I worry constantly – in connection to the lack of
money, my eldest son failing his licence exam, my youngest failing his
capacity examination, I have insomnia”.
After set of questions and answers, the strategy to be adopted was
established together with the patient, a strategy meant to determine the
patient to identify the causes and consequences of the event, to become
aware that her approach was wrong, that there are solutions which she
herself must find. The method avoids the patient becoming dependent on
the therapist:
Question: why was treatment suddenly stopped?
Answer: I did not have money. It was very expensive.
Question: Since you stopped the treatment has your health become
aggravated, has your work performance decreased? Do you think the only
solution was to give up treatment because of the money?
Answer: Clearly not. I lost much more. I spent a lot of money and I am
still not well.
Question: What should be done in this situation?

57
Answer: I should start again the hormonal treatment.
Question: Do you think this is enough?
Answer: I do not know.
Question: Don't you think you should reanalyze your priorities and
establish them better?
Answer: I do not understand.
Question: For instance, shouldn't your health be your top priority? Don't
we always say that we must be healthy in order to cope with everything?
Answer: Yes, it is true. I made a mistake but I will never neglect my
health again. In order to strengthen her belief, a balance was designed
with disadvantages on one side (spending money, ill health, tiring
symptoms) and advantages on the other (regaining hormonal balance,
better emotional state, higher behavioural equilibrium, better focus etc.).
Analysis of the other events was done similarly and the patient was left
with the feeling that she found the adequate solutions by herself. For
example, for the event: “No one helps me at home”, the patient became
aware that she never asked for help, even though all family members
mean well and are eager to help her. This is why on of the psychological
tasks was that of communicating with the two sons and the husband, of
asking for their support in order to heal, by explaining how important
their involvement was. At the same time, they formulated individual
household tasks for all. The patient stopped behaving as if “all days were
over” and understood that she must organize her work and allow herself
time to relax, her psychological task being to start with 10 minutes of
relaxation a day, continuing up to 20 minutes a day.
The patient also became aware of the fact that the sate of nervousness
makes her lose patience with her old mother in law which leads to a
deteriorated relation. Their relation will change if the patient will know
how to relax. The educational principle was used, concerning
psychological aspects which characterize the elderly (old people need
affectivity, attention, increased patience, involvement in various activities
in order to decrease their feeling of uselessness etc.).
Worrying events were analyzed: the exams of the two sons and her exam
for changing the workplace. The patient realized that it is necessary to
have more confidence in the work power of her two sons, in her own
forces, that nerves are natural, they help everybody mobilize, she realized
that, regardless of the results of the exams, solutions would be found.
This way she would help her sons grow up, allowing them to take care of
themselves, to make decisions even if they make mistakes.

58
The notes of the patient from the night prior to the exams of her sons
(both on the same day) clearly show that the patient was receptive to
therapeutic sessions, finding internal resources to fight, seeking solutions
to overcome problems by the use of psychological tasks she had learned:
“It is two o'clock in the night. I feel a heavy burden on the back of my
neck, especially on the side. There is something in my head which I
cannot clearly define, exactly the same as it was in the beginning of my
disease. I tried to relax but I cannot focus. I feel I need Mrs. X (the
psychologist). I realize it is normal to be nervous because tomorrow both
my boys have an exam but still, I cannot sleep. I am aware this is not a
tragedy but I cannot focus not even to watch TV. I told my boys that I
have confidence in them, that they would succeed and all would be well.
We all talked, they understood me, they helped me but I think the nerves
about my exam in Craiova disturbed me. (…) I think I am beginning to
feel better since I started to write. Hwo right Mrs. X (the psychologist)
was. I passed the exam, I am happy, but how can I overcome the stress
about exams? I am aware that if Alexandru does not pass the exam this is
not the end of the world but still… and I am so sleepy and I am
convinced that I shall fall asleep eventually. This is what Mrs. X advised
me and I am confident that this is going to happen because I shall be born
again by leaving the company. I have always wanted to work in a public
institution and now I succeeded to fulfill my dream. I am convinced my
sons will pass the exam because they studied hard. I admit I pushed them
and transmitted my nerves onto them. I am sleepy and I feel very tired,
exhausted… I shall make it because I am a fighter and my children
showed me that they love me and support me. My husband is a little more
distant and more nervous but I know he loves me. I have a great need for
his love (…). Now I feel more relieved as if I do not have that burden at
the back of my neck (…)”.
The last problem solved was that connected to sexual life, to the need of
free expression of feelings, the patient managing to disinhibit herself.
Mental work has been done, by transposing the patient in all sorts of
tenderness and sexuality games. Much later, after 14 psychotherapy
sessions, when the patient changed her perception on sexual intercourse,
on the life of the couple, when she dis-inhibited herself and started to
express her feelings, she admitted that, if she were to start living again,
she would choose the same partner. As a consequence, the thought of
rape disappeared as it was rationally approached, and it was replaced by a
rational belief: “What happened was not a tragedy. It was regrettable but
it may be overcome because a family with two sons and many material

59
accomplishments resulted. My husband deserves my attention; he
deserves to enjoy my feelings”. Insomnia also disappeared.
The tree test, applied again after 16 sessions of psychotherapy reveals
improvements in the personality structure of the patient, but maintaining
a sensitive structure. The patient adds new elements to the drawing (a
more determined drawing style, presence of roots, presence of the soil
line the trunk composed of two lines – double contoured crust, one bolder
and continuous covering the dotted one) indicating overcoming of
anxiety, acceptance and clear delimitation from the past, a wish for a life
in a protected and organized environment, the need for protection,
enhanced defensive mechanisms. The drawing maintained its dominant
placement on the left of the sheet as well as the upward branch
orientation. The crown also kept its slightly flattened shape. The trend
was to sketch a landscape. The presence of flowers, on the sun express
the euphoria experienced after her own achievements and after those of
her two sons, but also clear elements of regression, of the fact that,
unconsciously, she really wishes to cut herself off from her childhood. It
is as if she wishes to come back to life, especially in order to correct her
mistakes. The tree test shows that anxiety may return in case of sudden
changes of the environment and of the day-to-day schedule – these
aspects have been discusses with the patient who, once she learned how
to approach events, was advised to continue with relaxation techniques,
self suggestion and to form rational conceptions for each event, in order
to facilitate adaptation to the environment.
It is interesting that, once psychological balance has been achieved, the
endocrinologic examination indicated a favourable evolution of the
disease, with non-evolutive or even decreasing cysts. The Papanicolaou
test does not indicate not indicate special gynechologic disorders. The
patient's state visibly improved, she began to gain weight. A thing which
is not quite good is that she went back to an older habit: smoking.
Therapy will continue until tests indicate the absence of anxiety and full
internal balance, until the patient feels able to cope with unexpected
events of life, until affective consonance occurs.

CONCLUSIONS

•Psychotherapy is a way to intervene in the restructuring and

development of the person, a way to regain bio psycho-social health, by
accessing the nature of self transformation and of inter-human relations,

60
by its positive values which support understanding, exploration and
assistance of the human being.
•The conception and way of approach have been holistic, seeking self
harmonization and harmonization with the family.

“Medicine in Evolutionˮ, XV, Nr. 1, 2009, Timisoara, Romania, p. 23-

30.

ROMULUS COJOCARU

Odobleja și apoi Wiener și nu invers

Ștefan Odobleja s-a născut la 14 octombrie 1902, în satul Valea

Izvorului, comuna Livezile, Mehedinți. Studii; Liceul ”Traian” din
Drobeta-Turnu Severin, Institutul medico-militar din București. Doctor
în medicină. Din lucrări: articole în numeroase reviste; cărți: ”Un nou
semn în pleurezie”, ”Percuția cordului”, ”Percuția și fonoscopia
ficatului”, ”Semnul banului”, ”La phonoscopie” (într-o editură
franceză), ”Improvizări și substituiri”, ”Psychologie consonantiste”
(1938), carte care-i conferă prioritatea în cibernetică și care în curând,
va fi retipărită, într-o viziune polemică, de Editura ”Scrisul românesc”
din Craiova. La Amsterdam, în Olanda, la cel de-al IV-lea Congres
internațional de cibernetică, recent, savanți de renume mondial s-au
exprimat în favoarea ideilor și priorității lui Ștefan Odobleja în
cibernetică.
În dimineața zilei de 7 septembrie a.c., în curtea modestului imobil
din strada Decebal nr. 72, unde se afla depus corpul neînsuflețit al
savantului de reputație mondială dr. Ștefan Odobleja, primul descoperitor
al principiilor ciberneticii din lume, se adunaseră câteva sute de oameni,
rude, prieteni, oameni de știință și cultură, numeroși locuitori ai județului
în care s-a născut și-n care, în ultimii ani ai vieții, a așteptat cu speranță
recunoașterea meritelor sale. Veniseră să-l conducă pe ultimul drum pe
cel care, înaintea americanului Norbert Wiener răsplătit cu premiul
Nobel, descoperise acest vast și încă nedescifrat domeniu – cibernetica –
și care, datorită, poate, greoaielor proceduri birocratice sau lipsei de
solicitudine din partea unora s-a stins în dimineața de 4 septembrie a.c.
fără să-și fi văzut recunoscută prioritatea și meritele. Om de o
neimaginată modestie, a bătut, împovărat de bătrânețe, pe la multe uși,
căutând sprijin sau povață, dar, se vede, atunci când un premiu Nobel

61
încununează fruntea cuiva e greu să-i contești laurii. Chiar și postum,
avem datoria față de spiritualitatea românească, față de adevăr, să
demonstrăm prioritatea lui Odobleja. Discuțiile pe care le consemnăm în
josul acestei pagini au fost purtate în clipele imediat următoare
momentului în care Ștefan Odobleja, intrat în neființă, fusese înhumat.

Stelian Bajureanu, inginer la Institutul de Reactori Nucleari Energetici

din Pitești.
- Vă rog să precizați dacă înainte de acest dureros moment l-ați cunoscut
pe dr. Ștefan Odobleja?
- Da, cu ani în urmă, citind în revista ”Flacăra” un articol despre opera dr.
Odobleja, în care se comunica ideea priorității acestuia în descoperirea
ciberneticii, m-am deplasat în orașul unde aflasem că trăiește. Mi-a oferit
un exemplar din ”Psihologia consonantistă”, tipărită în limba franceză și
difuzată prin Librăria pariziană ”Maloine”. Mi-a vorbit despre
frământările lui, despre anii lucrați la redactarea acestei cărți, despre
bibliografia parcursă, despre întortocheatele drumuri întreprinse pentru a-
și afirma pionieratul în acest domeniu. Lucrarea pune bezele unei
cibernetici atotcuprinzătoare, surprinzătoare sub aspect metodologic,
materialistă în esența sa. Cunoaștem cu toții că mai mulți ani s-a păstrat
tăcere asupra acestui domeniu – cibernetica – considerată fiind un atentat
la personalitatea umană, personalitate luată în complexul ei. Scrisă în
1938 (de fapt, în anii care au precedat momentului 1938) ea-și află astăzi
valabilitatea. Aș vrea să precizez că astăzi se vorbește de mai multe
cibernetici, dar cibernetica lui Ștefan Odobleja este cea mai
cuprinzătoare.
- Referitor la Wiener, puteți formula în câteva cuvinte opinia
specialiștilor în legătură cu cei doi savanți și cu prioritatea unuia sau a
celuilalt în cibernetică?
- Mărturisesc cu un ușor sentiment de regret că, la început, fenomenul
Odobleja a surprins, dar, în scurt timp, a fost dat uitării, un număr mic de
cercetători români păstrându-l în atenție. Mă așteptam ca, din mândrie
patriotică, mai mulți cercetători, în primul rând din țara noastră, să se
aplece asupra operei lui Odobleja. Dar personalități științifice de renume
din țara noastră și-au manifestat o dezarmantă îndoială în legătură cu
ideea de a-l considera pe Odobleja creator de cibernetică. Evident
spiritele științifice sunt și trebuie să fie rezervate, dar atunci când forța
argumentelor ajută, e regretabil să rămâi neutru într-o chestiune care

62
înseamnă în primul rând afirmarea deschisă a spiritului științific
românesc. E posibil ca acest neutralism să provină din necunoașterea
operei lui Odobleja, din modestia care ne caracterizează pe noi românii,
chiar și atunci când meritele ne cheamă să fim altfel. El a fost sprijinit de
academicianul Burghelea, de dr. Săhleanu, care au obținut acordul
Academiei Române asupra aprecierii că lucrarea ”Psihologia
consonantistă” a lui Odobleja e o monumentală lucrare materialistă și
conferă dreptul la prioritate în domeniu. Îmi amintesc de o relatare a
marelui dispărut, dr. Odobleja, în legătură cu cererea academicianului
Edmond Nicolau ca acesta să renunțe la ideea de a se considera un
creator în cibernetică. Modest cum era, bătrân și subminat de o boală
care, până la urmă, i-a adus sfârșitul, Odobleja nu a renunțat, bătându-se
cu ”slabele-i mijloace”, pentru a dobândi un drept pe care de mult trebuia
să-l aibă. A cerut în sprijinul celei mai depline onestități ca lucrarea să-i
fie tradusă, iar prin intermediul ei oamenii de știință și opinia publică să
ia cunoștință de ideile lui și să se pronunțe dacă se poate vorbi sau nu de
pionierul Odobleja în cibernetică. A fost încurajat în încercările sale de
doi entuziaști ai domeniului, cercetători cu reale aptitudini, George Botez
și dr. Olaru.
- E tot ce a întreprins Academia?
- Nu! A fost chemat de mai multe ori să-și expună lucrarea și ideile, ba
chiar i s-a făcut propunerea de a fi primit membru corespondent al
Academiei Române, dar a refuzat acest lucru. Cum adică, membru
corespondent al unui forum științific care manifesta încă îndoieli asupra
meritelor lui?
- Dumneavoastră ați participat, ca delegat al țării noastre, la cel de-al
patrulea Congres Mondial de Cibernetică și Sisteme unde ați susținut
lucrarea ”Unitate și diversitate în cibernetică”, de fapt o prezentare în
viziunea dr. Odobleja a ciberneticii. De ce tocmai dumneavoastră?
- Fiindcă dr. C.V. Negoiță care trebuia să o susțină, ocupat cu alte lucrări
deosebit de importante, n-a avut posibilitatea de a participa. Aș vrea să
spun că în secțiunea a patra a Congresului, ”Informatică și educație”,
lucrarea a stârnit un deosebit interes, participanții fiind de acord, în
majoritatea lor, că denumirea ”Cibernetica generalizată” propusă de
Odobleja în locul ”Psihologiei consonantiste” oferă largi perspective în
acest moment în care se pare, cibernetica se află în criză. S-a afirmat
chiar că Congresul trebuia să aniverseze patru decenii și nu trei de la
crearea ciberneticii, să-l omagieze pe Odobleja și nu pe Wiener. S-a spus
chiar (e vorba savantului olandez de mondială reputație, Rudall) ”aveți un
om de aur, merită o statuie de aur”.

63
- Puteți, pe scurt, să enumerați ideile încorporate de dr. Odobleja în
comunicare?
- Se știe că în domeniul ciberneticii s-a ajuns la un impas, au apărut mai
multe cibernetici și, cum s-ar spune, nu se mai cunoaște exact raportul
dintre acestea. Este necesară o intervenție urgentă pentru unificarea lor
într-o sinteză superioară, altfel spus o cibernetică atotcuprinzătoare. Prin
comunicarea sa, dr. Odobleja propune soluția necesară pentru unificarea
tuturor definițiilor; el consideră cibernetica o știință a transferului
psihologiei animale (evident și a omului) către mașini, cât și transferul
”psihologiei mașinilor” prin legătură inversă, către animale. El consideră
cibernetica o sinteză a două feluri de psihologii – una tehnică și o
tehnologie psihologică. Prima, evident, determinând-o pe a doua și a
doua capabilă de a o determina pe prima. Cât privește metodologia
cibernetică, Odobleja o consideră ca derivând în mod natural și direct din
psihologia tehnică. Sau, cum el însuși se exprima, ”cibernetica este un
centaur modern, jumătate om, jumătate mașină, jumătate psihologie,
jumătate tehnologie”. Ea este îmbogățire a tehnicii cu ajutorul
psihologiei, corelată cu acțiunea rodnică a tehnicii asupra psihologiei.
Cibernetica este psihologia omului – psihologia creatorului – plus
psihologia creației sale, în care omul încearcă să se imite pe sine însuși,
ca o mașină. Cibernetica, susține Odobleja, este știința ghidării la animal
și mașină născută nu din studiul gândirii inferioare, rudimentare, ci din
investigarea gândirii superioare, a inteligenței naturale, cu scopul de a
obține o inteligență artificială. Ea s-a născut la nivelul inteligenței
superioare și nu la nivelul reglărilor produse de feed-back. Ea a fost
construită din cap până în picioare și nu de la picioare la cap. Ea este
”psihologia consonantistă” a dr. Odobleja, ce-i dă o dimensiune umană
surprinzătoare.
- Puteți trece în revistă și alte opinii ale participanților?
- Au fost prezenți la Congres J. Rose, președintele Organizației Mondiale
de Cibernetică și Sisteme, prof. T.C. Helvey, prof. C. Bilciu, dr. B.J.
Rudall, dr. Mr. Mantz. Conducătorul secțiunii, dr. Rudall, a acordat ”timp
nelimitat” pentru susținerea lucrării lui dr. Odobleja. Au discutat cu mai
mulți participanți, în majoritate referindu-se la generalitatea codului oferit
de cibernetica lui Odobleja și la măsura în care ea cuprinde celelalte
cibernetici.
Dr. Mantz a concluzionat că soluția propusă de Odobleja pentru
unificarea ciberneticienilor este de mare actualitate și reprezintă calea
principală de rezolvare a impasului la care s-a ajuns. Foarte mulți delegați
sunt interesați în obținerea lucrării dr. Odobleja și, în acest sens, au

64
propus traducerea integrală a operei în limbile de circulație
internațională, iar J. Rose, adresându-i în scris câteva cuvinte lui
Odobleja s-a angajat să facă totul pentru traducerea lucrării sale în limba
engleză și publicarea acesteia sub auspiciile Organizației Mondiale de
Cibernetică și Sisteme. Dorea chiar să-l întâlnească într-un viitor apropiat
pe Odobleja dar… e prea târziu.
- S-au pronunțat cumva alăturat numele lui Odobleja și Wiener?
- Da, desigur, și mai important s-a afirmat faptul că toate ciberneticile
sunt cazuri particulare ale psihologiei consonantiste, propusă de
Odobleja. S-a spus că Odobleja a folosit conceptul de ghidare la animal și
mașină și a ajuns la conceptul de cibernetică generalizată. Așadar, putem
afirma cu deplină certitudine că în domeniul ciberneticii mai întâi trebuie
considerat Odobleja și apoi Wiener. În nici un caz invers. Dacă avem în
vedere că, înainte de Wiener cu zece ani, Odobleja și-a tipărit ”Psihologia
consonantistă” și a difuzat-o la principalele biblioteci din lume: China,
Japonia, S.U.A.!
- În legătură cu cibernetica, dr. Odobleja mai avea în proiect alte
lucrări?
- Era obsedat de cibernetică. Lucrarea intitulată ”Logica geometrică”
lămurește sub aspect semantic elementul informație. Cartea se găsește în
manuscris. Ea aduce completări ”Psihologiei consonantiste”. Are zeci de
mii de pagini de manuscris. Aceste pagini ar trebui adunate și tipărite,
puse la îndemâna cercetătorilor. Ele reprezintă o avere națională.
- Lucrările dr. Odobleja au construit puncte de plecare pentru
practicieni. Puteți exemplifica?
- Citez următoarele lucrări: ”Gruplexul de invenții Superfelix” aparținând
colectivului pluridisciplinar condus de Titus Dumitrescu, lucrările dr.
Olaru și lucrările colectivului pe care-l conduc. Ideile lui Odobleja se
concretizează în producția de inteligență artificială – calculatoarele
electronice.
”De fapt și de drept, Odobleja este părintele ciberneticii”
Titus Dumitrescu, coordonator științific la Întreprinderea pentru
întreținerea și repararea utilajelor de calcul, șeful colectivului
pluridisciplinar pentru construirea noului calculator românesc Superfelix.
- Este o legătură între cibernetica lui Ștefan Odobleja și creierele
artificiale pe care dumneavoastră le produceți, calculatoarele?
- Aceste utilaje de calcul sunt un reflex concret al ciberneticii propriu-
zise, o materializare a proiectului cauză-efect.
- Pentru că nu am ajuns la noțiunea de cibernetică, găsiți o asemănare
între aceasta și cea întrebuințată de Odobleja ”consonanță?”

65
- Cuvintele sunt deosebite, dar enunțul fundamental este același.
”Consonanță”, ca sferă semantică și conținut științific, este mai larg decât
cel de cibernetică. Dacă ne gândim că această lucrare a fost tipărită în
1938 dar scrisă după câte știu încă din 1935, de dăm seama de uriașul
aport al omului pe care astăzi l-am condus pe ultimul drum, în domeniul
ciberneticii.
- Ca practician, puteți preciza câteva domenii în care Odobleja îi inspiră
pe confrații dumneavoastră?
-O senzațională materializare a ideilor lui Odobleja, respectiv ideea
creării inteligenței artificiale o constituie calculatoarele electronice de
diverse generații, un produs al minții omenești. O alta e reprezentată de
comanda numerică, folosită la mașinile unelte perfecționate produse de
întreprinderile specializate din cadrul M.I.C.M. Psihologia consonantistă
a lui Odobleja este un izvor de idei pentru proiectarea unor creiere
artificiale, a căror perfecțiune să vizeze incredibilul.

Romulus Cojocaru

“Tribunaˮ, septembrie 1978.

GABRIEL IOSIF CHIUZBAIAN

abc
Ștefan Odobleja

Neîndoielnic, aria de aplicabilitate a ciberneticii generalizate este

deosebit de întinsă, ea neavând alte limite decât cele ale acțiunii și
cunoașterii umane însăși. Funcțiile gnoseologice ale ciberneticii
(incluzând cibernetica generalizată sau psihologia consonantistă, cum o
denumea Ștefan Odobleja, cât și ciberneticile particulare desprinse, în
mai mare sau mai mică măsură din prima), posibilitățile sale de
investigare amplifică și potențează arsenalul științific, dobândind, pe
planul cercetării și al practicii, rolul unui eficient instrument de
cunoaștere. Multiplele sale aplicații au contribuit în mod hotărâtor la
optimizarea conducerii, organizării și dezvoltării societății, privită ca
sistem. Preluând și valorificând, prin mijloace specifice, rezultatele
obținute în diverse domenii ale cunoașterii umane, cibernetica a imprimat
valențe noi, superioare, investigării și stăpânirii proceselor și
fenomenelor din natură și societate. Nimic mai firesc, câtă vreme, noua

66
știință (al cărui fundament teoretic a fost pus de savantul român Ștefan
Odobleja în lucrarea sa ”Psihologia consonantistă”) a reușit să stabilească
și să studieze principii și legi universale cu o inestimabilă valoare
practică privind sistemele dinamice din antură și societate.
Universalitatea legilor și principiilor de bază ale ciberneticii este
dată de profilul său inter și multidisciplinar, de caracterul său sistemic, de
aria sa largă de aplicare, precum și – nu în ultimul rând – de
complexitatea și diversitatea metodelor și instrumentelor sale de
investigare cum sunt: teoria sistemelor, cercetarea operațională,
modelarea și optimizarea, sistemele informatice, tehnicile de prognozare
etc.
Subliniind valoarea aplicativă a ciberneticii, care ”precumpănește
ca importanță utilitară”, Odobleja nu omite să reamintească împrejurarea
că ”în realitate, cibernetica este o construcție unitară care nu poate fi
lipsită de bazele ei teoretice”. Odobleja pledează, așadar, pentru unitate
în cibernetică, într-un moment în care, noua știință se fragmentase în tot
atâtea variante câte definiții, fiecare variantă râvnind la hegemonie, ba
mai mult, chiar ”la exterminarea variantelor rivale” și pretinzând că ea
reprezintă ”adevărata cibernetică”.
Iată de ce, Odobleja se alătură acelor autori care au propus drept
corectiv o sistematizare a diverselor concepții și definiții emise și
unificarea lor într-o sinteză superioară, mai cu seamă că ”deși multe, ele
nu sunt contradictorii, ci complementare”, (excepție făcând, desigur, o
minoritate dintre ele, disonante, neviabile și caduce). Un motiv în plus ca
savantul român să considere că este ”preferabil să-i acceptăm pe toți și
să-i împăcăm pe toți sub egida unei definiții totalizante”, folosind ca
numitor comun noțiunea de conducere, care, de altfel, a fost hotărâtoare
și la alegerea denumirii de cibernetică.
Aceste propuneri generoase și de excepțională însemnătate pentru
viitorul ciberneticii au fost prezentate în numele savantului român (aflat
pe patul de moarte) la Congresul de la Amsterdam – 1978, în
comunicarea atât de sugestiv intitulată ”Diversitate și unitate
cibernetică”.
Numitorul comun găsit pentru această necesară unificare își află
sorgintea în concepția lui Odobleja că cibernetica (atât de plastic intuită
de savant drept ”o simfonie intelectuală – o simfonie a ideilor și
științelor”), ”nu este numai studiul conducerilor rudimentare de tipul
automatelor sau reflexelor, ci ea este și studiu al conducerilor
superioare specializate – al conducerii inteligente”.

67
 Comunicarea de la Amsterdam a constituit una din primele ieșiri pe
arena științifică internațională a savantului român după aproximativ
patruzeci de ani de tăcere conjuncturală. Interesul stârnit în rândurile
specialiștilor, prezenți la congres, de concepțiile lui Odobleja, de
propunerile sale, de unificare în câmpul ciberneticii, i-a alertat pe unii
partizani exclusiviști ai ciberneticilor particulare și consecințele se
cunosc.
Gabriel Iosif Chiuzbaian
ˮSăptămâna“, 1979.

S-au împlinit acum câteva zile, opt decenii de la nașterea savantului

român Ștefan Odobleja (1902-1978).
Momentul aniversar prilejuiește o redescoperire a savantului pe
care îl putem considera, fără teama de a greși sau de a exagera, drept
creatorul uneia dintre cele mai influente științe ale acestui veac, o
adevărată ”știință a științelor” și care prin lucrarea sa ”Psihologia
consonantistă”, ne oferă cea mai completă sinteză a științelor prin
stabilirea și cercetarea comprehensivă a tuturor structurilor și legilor
universale valabile pentru majoritatea științelor.
Deși cibernetica este considerată o știință nouă, ea are o evoluție
îndelungată. Prima oară conceptul a fost definit încă de Platon, care
folosește termenul de Kibernitis (e locul să ne amintim de cuvântul
românesc chivernisire) în sensul de ”cârmuire sau guvernare a cetății”,
iar mai apoi Ampère, care într-o lucrare de sinteză a științelor ”Essai sur
la philosofie des sciences”, 1834) consideră cibernetica drept o
”Adevărată artă de a guverna și de a alege în fiecare caz atât ce poate
fi făcut, cât și ce trebuie făcut”.
Desigur, în cazul celor doi gânditori avem de-a face cu precursori ai
ciberneticii ei formulând doar unele premise ale acesteia.
Printre precursori nu trebuie să-i omitem, apoi, pe românii Spiru
Haret, Danielopolu sau A. Periețeanu, dar după cum vom vedea,
Odobleja se situează pe o cu totul altă treaptă de evoluție a noii științe.
Destinul operei fundamentale a lui Odobleja ”Psihologia
consonantistă” (denumirea dată de savant ciberneticii generalizate), se
aseamănă, în mare măsură, cu experiența încercată de un alt mare om de
știință român, Nicolae Paulescu, care, așa cum se exprimă profesorul
Alberti, a avut insulina în mâinile lui cu ani de zile înaintea lui Banting
și Best, dar publicarea rezultatelor sale a fost întârziată de primul război
mondial. ”Deși în final publicațiile sale au precedat pe ale lui Banting

68
și Best – arată Alberti – acestea au fost făcute într-o revistă franceză
puțin consultată de cercetătorii de limba engleză” și astfel primul și
adevăratul descoperitor al insulinei a fost vitregit de premiul Nobel.
Lucrarea lui Odobleja (”La Psychologie consonantiste”, tipărită la
Lugoj în 1938 și 1939 și difuzată la Paris prin librăria ”Maloine”) a
apărut tot în limba franceză după ce în 1935, autorul publicase în editura
pariziană G. Dion lucrarea ”La phonoscopie” distinsă cu premiul ”Medic
general Alexandru Papiu” și în care erau sintetizate principiile de
consonanță și reversibilitate aflate la baza ciberneticii generalizate.
În cazul lucrării lui Odobleja, cercetătorii de limbă engleză nu mai
puteau invoca însă imposibilitatea cunoașterii ei, câtă vreme, încă în
ianuarie 1941 (deci cu 7 ani înaintea apariției ”Ciberneticii! Lui N.
Wiener), omul de știință american S.M. Strong publicase în cunoscuta
revistă ”Psychological abstracts” ce apărea în S.U.A. o recenzie asupra
”Psihologiei consonantiste” care, de altfel, fusese expediată marilor
biblioteci ale lumii, inclusiv universităților americane.
Nimic mai firesc, așadar, ca ciberneticienii dr. A. Rosenblueth,
neurofiziolog, Kurt Lewin, psiholog, precum și Norbert Wiener,
matematicianul reprofilat după 1938 în psiholog și neurofiziolog, să
dețină informații cel puțin sumare, despre psihologia consonantistă,
ceea ce desigur, în calitatea lor de oameni de știință aplecați asupra
respectivului domeniu de cercetare, trebuia să le stârnească interesul de a
consulta lucrarea lui Odobleja în original. Nu era ceva peste puterile lor,
câtă vreme Wiener conferenția în limba franceză chiar în patria lui
Voltaire, iar Rosenblueth își făcuse studiile medicale în Franța.
Dar să nu uităm că încă în iunie 1937, cu prilejul celui de-al IX-lea
Congres Internațional de Medicină Militară, autorul Psihologiei
consonantiste a distribuit participanților un prospect tipărit ce prezenta
sintetic ideile de bază ale lucrării. După cum ne informează savantul
român, cel mai interesant și cel mai entuziast dintre participanți s-a
manifestat dr. William Seaman Bainbridge, șeful delegației de medici din
Departamentul Marinei Americane, care pe tot timpul congresului i-a
acordat o ”măgulitoare atenție”.
Tot de la Ștefan Odobleja aflăm că o vie simpatie l-a determinat ca
în noiembrie 1938 să-i expedieze doctorului Bainbridge cinci exemplare
din Psihologia consonantistă, iar acesta, prin scrisoarea de confirmare îl
asigură că le va plasa în locurile cele mai avantajoase.
Cunoscând aceste date, nu ne va mai mira faptul că specialiștii din
Departamentul Marinei Americane, unde activa dr. Bainbridge, au fost
printre primii care s-au preocupat de curentul de idei cibernetice, pornind

69
o campanie pentru mașinizarea gândirii. Și aceasta s-a realizat în strânsă
colaborare cu specialiștii de la Universitatea Harvard, unde funcționa
în cadrul facultății de medicină nimeni altul decât dr. Arthure
Rosenblueth, neurofiziologul care ”l-a inițiat pe Wiener în abecedarul
ciberneticii” și alături de care, la Institutul de cardiologie din Mexic
finanțat de Fundația Rockefeller, acesta din urmă și-a scris cartea sa de
mare răsunet, în anul 1948.
Curios e faptul că în bibliografia lucrării lui Wiener, apărută în
1948, Psihologia consonantistă nu este pomenită. Să fie doar o simplă
omisiune? Să nu fi citit totuși Wiener cartea lui Odobleja? Sau, nu
cumva, în spatele acestei ”scăpări” se ascundea cu totul altceva?
Unii s-au întrebat sau se mai pot întreba, cum de Odobleja nu a
făcut după 1948 (anul apariției ”Ciberneticii” lui N. Wiener) nici un
demers pentru a-și revendica prioritatea? Pentru cine ajunge să cunoască
datele problemei, îi va fi ușor să-și dea singur răspunsul. Se știe că în
multe țări ale lumii, între care din păcate și România, o viziune
dogmatică și o ignoranță incalificabilă au determinat ca noua știință
cibernetică să fie privită mulți ani drept o știință reacționară, antiumană,
cum s-a întâmplat de altfel cu atâtea alte domenii ale vieții spirituale. În
condițiile date, autorul Psihologiei consonantiste nu are prilejul să
cunoască lucrarea lui Wiener decât la mult timp de la apariție. Dar
oricum, chiar dacă ar fi reușit mai devreme să parcurgă lucrarea lui
Wiener și să realizeze (ceea ce s-a întâmplat mult mai târziu) că între
cartea savantului american și Psihologia consonantistă există
nenumărate similitudini, fapt evidențiat de Odobleja în ”Psihologia
consonantistă și cibernetica” apărută postum în 1978, situația nu s-ar fi
schimbat, întrucât orice demers din partea lui ar fi fost de prisos, ba mai
mult, cu siguranță i-ar fi adus numai necazuri, periclitându-i libertatea.
Astăzi, prioritatea lui Odobleja în domeniul ciberneticii a fost pe deplin
dovedită, chiar dacă mai sunt voci interesate care să-l plaseze doar în
categoria (demnă și ea de stimă, de altfel) a precursorilor noii științe.
Începutul reconsiderării lui Odobleja, în momente grele pentru el și
rușinoase pentru istoria științei (să nu uităm că ani în șir savantul a fost
nevoit să-și scrie o parte din ”Logica rezonanței”, astăzi în curs de
apariție, pe fragmente de ziar sau, culmea, pe hârtie de ambalaj) s-a
datorat în mare măsură unor prieteni devotați printre care trebuie să-i
enumerăm pe inginerul cibernetician Stelian Bajureanu – care a și
prezentat ultima comunicare științifică a savantului la Congresul
Internațional de Cibernetică și Sisteme, Amsterdam, 1978, Liviu
Petrina, dr. Pavel Suian și Florian Vlădica.

70
 O importantă contribuție au avut C.N.S.T. precum și ziarele și
revistele România liberă, Flacăra, Săptămâna, Tribuna, în care au
apărut evocări sau exegeze valoroase.
Nu trebuie să-i uităm pe oamenii de știință care s-au aplecat asupra
creației savantului român, chiar dacă unii, din motive conjuncturale sau
pur obiective, au fost mai reținuți în aprecieri: generalul Constantin
Atanasiu (care a scris în 1939 prima recenzie privind Psihologia
consonantistă și în a cărui revistă ”Spirit militar modern” Odobleja a
publicat numeroase articole și studii științifice de referință), Mihai
Drăgănescu, Manea Mănescu, Paul Postelnicu, Stelian Bajureanu, Al.
Olaru, Pantelimon Golu, Edmond Nicolau, I.M. Ștefan, Al. Surdu,
precum și cercetătorii străini Robert Mantz sau J. Rudall.
Redescoperirea lui Odobleja – cum bine spunea cineva – constituie
unui dintre cele mai surprinzătoare și dramatice momente din întreaga
istorie a științei românești, care nici până astăzi nu a putut fi scrisă
integral și cu deplină obiectivitate.
Vorbind despre prioritatea lui Ștefan Odobleja în domeniul
ciberneticii, de adevărul că savantul român este creatorul ciberneticii
generalizate, nu vom încerca să-l așezăm în rivalitate cu Wiener, pentru
că un astfel de demers nu ar folosi nimănui. A afirma că Odobleja a
publicat cu 10 ani înaintea lui Wiener rezultatul cercetărilor sale,
stabilind și studiind toate legitățile generale ale ciberneticii teoretice, nu
înseamnă același lucru cu a contesta contribuția pe care savantul
american a avut-o la dezvoltarea noii științe, fiind el însuși creatorul unei
cibernetici particulare. Ar fi și dificil câtă vreme discipolii și partizanii
acestuia din urmă, foarte bine organizați și finanțați, au știut cu abilitate
(și când folosim acest cuvânt avem în vedere întâi de toate crearea și
modalitatea de distribuire a medaliei de aur memoriale, în 1978, într-un
moment dificil pentru creația wieneriană) să-l așeze pe un piedestal
excelent păzit.
Chiar și atunci când, dincolo de serioase indicii deținute în prezent,
vor exista dovezi concludente privitoare la filiația de idei dintre cele două
lucrări, faptul nu va avea o semnificație ieșită din comun câtă vreme
Odobleja este creatorul unei cibernetici generalizate prin care a reușit să
integreze opt legi universale, în timp ce Wiener este creatorul unei
cibernetici particulare la care partea originală o reprezintă teoria
informației. Sistemul savantului român este pentru integrarea științelor
același lucru ca și sistemul lui Einstein pentru fizică. Dacă încercăm să
plasăm teoria lui Odobleja pe scara nivelelor de evoluție ale lui Boulding
– precizează în acest sens omul de știință olandez dr. Robert Mantz,

71
prezent și la manifestarea de la Lugoj – ea are gradul VII în timp ce
cibernetica lui Norbert Wiener doar gradul III. Important de reținut că
același om de știință olandez, a denumit Psihologia consonantistă, deci
cibernetica generalizată, drept ”regina tuturor științelor, știința
viitorului”.
Să nu uităm, apoi, că însuși Norbert Wiener a recunoscut (și iar
trebuie să ne gândim la abilitate) că multe din ideile ciberneticii sale erau
deja elaborate sau ”pluteau în aer”, ceea ce înseamnă desigur că
paternitatea acestora nu poate fi atribuită integral autorului ”Ciberneticii”
din 1948, nașterea lor trebuind cutată în altă parte. Tot savantul american
recunoaște că el nu a făcut decât să sistematizeze și să se obiectiveze
rezultatele unui efort de gândire și creație colectivă.
Bazându-se pe o amplă bibliografie științifică, în lucrarea sa,
apărută postum în 1978, Ștefan Odobleja reușește să reconstituie fidel
îndelungatul proces de apariție și evoluție al ideilor cibernetice și trece în
revistă printr-o substanțială analiză critică numeroase definiții date
ciberneticii, pe care le consideră ca fiind unilaterale și incomplete.
Explică acest fenomen prin aceea că mulți specialiști înțeleg eronat
raportul dintre cibernetica generalizată și cea aplicată (particulară)
precum și raportul dintre cibernetică și științele particulare.
Odobleja a realizat o inovație metodologică, folosind ca model de
referință creierul uman (de unde și denumirea de psihologie
consonantistă) având astfel posibilitatea să verifice în detaliu care anume
dintre legi și clase pot fi ridicate la rangul de legi sau clase universale în
așezarea temeliei noii științe. În viziunea sa, cea mai importantă lege a
noii științe (acționând în natură și ca atare în lumea tuturor științelor)
este legea consonanței.
Această lege interesează în mare măsură și filozofia și în primul
rând filozofia românească. Nimic mai firesc, câtă vreme – așa cum
remarca pe bună dreptate cineva – acest principiu odoblejian al
consonanței reprezintă o permanență a cugetării românești regăsindu-se
la Vasile Conta, Blaga și Noica, el ajutându-ne la o ”neîntreruptă
comunicare cu lumea ce ne înconjoară și cu noi înșine”.
Ce este de fapt psihologia consonantistă sau cibernetica
generalizată? Să-l lăsăm pe autorul ei să ne dezvăluie: ”o știință a
științelor. O știință teoretică fundamentală, descriptivă și explicativă și nu
numai normativă și aplicativă. O știință a conexiunilor și sistemelor. Ea
este o psihologie născătoare de tehnică și nu o tehnică generatoare de
psihologie și logică. Ea este o știință teoretică și aplicată a conducerilor
simple și complexe a animal și la om, la ființe și a mașini, la individ și la

72
societăți, la organism și la minte – cu toate concluziile teoretice și
practice care decurg”. Și într-un alt loc, Odobleja face o precizare
deosebit de prețioasă: ”Cibernetica este psihologia omului, a creatorului,
plus psihologia creațiilor sale, prin care omul a căutat a se imita pe el
însuși sub chip de mașină”.
Rezultă și din aceste câteva idei că cibernetica teoretică
generalizată nu poate fi confundată în nici un caz cu cibernetica aplicată
și că nici una dintre ramurile particulare (aplicate) nu poate fi confundată
cu cea generalizată.
O idee de mare preț reținem de la autorul Psihologiei consonantiste
și anume că progresul viitor al ciberneticii va depinde mult de modul cum
se va reuși să se coreleze planul cercetărilor aplicative cu planul studiilor
generalizatoare.
La fel de valoroasă este și ideea lui Odobleja privitoare la
caracterul multi și interdisciplinar al ciberneticii generalizate și a funcției
sale integratoare și sintetizatoare în relație cu restul științelor.
O importanță aparte are în acest sens demonstrarea erorii de a
identifica cibernetica fie cu matematica, fie cu teoria și tehnica
ordinatoarelor electronice, sau cu oricare altă disciplină particulară.
Valabilitatea acestei demonstrații ne este dată în primul rând de
faptul că ideile fundamentale ale ciberneticii pot exista și pot fi expuse și
fără ajutorul matematicii, în limbaj obișnuit.
Pentru că, neîndoielnic, matematica, chiar dacă reprezintă ”idolul
zilei”, constituie doar un limbaj oarecare și, cum afirmă Odobleja, ea
”valorează numai în raport cu ideile pe care reușește să le traducă, să
le vehiculeze”. A matematiza înseamnă a traduce, iar traducerea nu-l
transformă pe traducător în autor. Savantul român nu contestă, însă,
valoarea matematicii, acordându-i , dimpotrivă, ”o mare prețuire nu
însă nelimitată, din moment ce există și acolo erori”, care sunt de
multe ori mai greu de decelat. Odobleja nu așează nici o barieră
teritorială în calea matematicii, cu condiția să dea rezultate eficiente, să
se confirme practic și să nu fie folosită în scopuri diversioniste ori de
pură fanfaronadă. ”Logica matematică nu a dus la desființarea logicii
clasice, care continuă a ființa alături și mai presus de logica
matematică, pe care o înglobează ca pe o variantă ș nu este
exclusivist. El recunoaște că matematica este indispensabilă în
cibernetica tehnică. ”Ea poate fi aplicată și celei dintâi (ciberneticii
generale, teoretice – n.n.) dar aici ea nu mai este obligatorie”. Dovadă
și opiniile altor ciberneticieni care consideră că matematica nu este
esențială pentru cibernetică. Astfel A.I. Gutstein afirmă, fără umbră de

73
echivoc, că: ”nu aparatul matematic formal constituie conținutul
fundamental al ciberneticii, ci aparatul conceptual, ideile, abordările
și tezele care caracterizează gândirea cibernetică”. De aceeași părere
sunt și specialiștii români Edmond Nicolau și C. Bălăceanu.
Să nu-l uităm nici pe ciberneticianul polonez H. Greniewski, care
își intitulează ostentativ o lucrare ”Cibernetica fără
matematică”(1960).
Interesant de reținut că tocmai un inginer și un matematician – l-am
numit pe L. Conffignal – scria despre această carte: ”și dovada este bine
făcută, conform titlului acestei lucrări, că cibernetica poate fi
înțeleasă și prin urmare poate fi folosită fără matematici”.
Să nu uităm, apoi, că aparatul matematic întrebuințat azi nu este
întotdeauna suficient de adecvat fenomenului modelat, mai cu seamă
când ne găsim, spre pildă în fața unor procese psihice sau sociale. Este
tocmai motivul pentru care s-a propus la un moment dat utilizarea
conceptului de variabile vagi.
Oricât ar părea de paradoxal, printre cei ce și-au manifestat îndoiala
cu privire la posibilitatea principală a formalizării depline a proceselor și
a fenomenelor sociale, a fost, nimeni altul, decât Norbert Wiener: ”fie că
investigațiile noastre în științele sociale sunt statistice, fie dinamice –
și ele ar trebui să fie și una și alta – ele nu pot fi niciodată bune decât
pentru câteva zecimale în plus și, pe scurt, niciodată nu ne pot da o
cantitate de informație semnificativă, verificabilă, care începe să se
compare cu aceea pe care ne-am învățat s-o așteptăm în științele
naturii, nu ne putem permite să le neglijăm, dar nici nu ne putem
clădi speranțe exagerate despre posibilitățile lor. Fie că ne place, fie
că nu ne place, există multe lucruri pe care trebuie să le lăsăm în
grija metodei narative ne«științifice» a istoricului de profesie”.
Din păcate, această interesantă și importantă remarcă a lui Wiener a
rămas subapreciată de către unii discipoli ai savantului american care, în
exclusivismul lor tehnic și matematic, au devenit mai catolici chiar decât
propriul lor magistru, uitând sau trecând sub tăcere faptul că cibernetica
este o știință multi și interdisciplinară.
S-a întâmplat ceva asemănător cu situația în care s-a găsit la un
moment dat tracologia, asupra căreia unii arheologi și lingviști au
încercat să instituie un monopol absolut, ignorând caracterul de sinteză
al noii științe, aplecată asupra unui domeniu unui domeniu vast de
cercetare multidisciplinară, în care anumite adevăruri se cereau
reformulate prin coroborarea mai multor grupuri de izvoare: arheologice,

74
lingvistice, mitologice, juridice, etnografice, sociologice, folclorice,
numismatice etc.
Și, oricum, în cazul unor asemenea științe inter și multidisciplinare
este firesc să asistăm la un schimb util de instrumente de cercetare, de
metode și de tehnici. Astfel, unele noțiuni trec dezinvolt dincolo de
frontierele științei care le-a dat naștere, fertilizând gândirea științifică în
interiorul altor discipline. Și în acest mod încălcările de alte teritorii au
devenit obișnuite, nemaifiind privite cu rezervă și suspiciune. Cel mai
grăitor exemplu este în acest sens cazul ciberneticii generalizate. .
sugestive sunt însăși cuvintele lui Odobleja: ”între psihologie și celelalte
științe se efectuează împrumuturi reciproce, acțiuni și reacții
reciproce; rând pe rând psihologia dă și primește; rând pe rând ea
este tributară sau plătește tributul său; rând pe rând ea este centru
sau este o anexă”.
Psihologia consonantistă, deci cibernetica teoretică, generalizată,
apare aidoma unei ”științe releu”, la baza ei stând corelarea celor mai
importante dintre științele particulare din momentul apariției sale și nu
numai.
Consonanța, în sensul în care a elaborat-o dr. Odobleja, reprezintă o
interacțiune cu caracter regulator, mai întâi, între diferitele subansamble
în interiorul aceluiași sistem, iar mai apoi, între sistem și mediul ambiant.
Odobleja formulează pentru prima oară schema logică a modelului de tip
interacțional, care este fundamental în cibernetică. Comportamentul
sistemului este tratat de autorul Psihologiei consonantiste prin corelarea
celor două verigi principale (pur cibernetice) și anume cea de intrare și
cea de ieșire, care, din păcate, a fost atribuită fără discernământ altor
ciberneticieni, deși, încă din 1938, Odobleja folosește expres termenii de
intrare și ieșire.
Relația de tip circular între cele două verigi a fost definită de
Odobleja ca lege a reversibilității (feed-back): ”Reversibilitatea este
un cerc vicios între cauză și efectul ei. Ea este o asociație între două
stări care se determină alternativ una pe cealaltă”.
Fenomenele ce au loc în cercurile vicioase sau rezonatorii ale lui
Odobleja nu sunt efecte instantanee cu cauzele lor, așa cum se consideră
în mai toate ciberneticile particulare. Efectele sunt distanțate în timp de
cauzele lor. Echilibrul, în viziunea lui Odobleja, constituie un
”dezechilibru în continuă echilibrare”.
Tocmai de aceea ciberneticianul Stelian Bajureanu, răspunzând
celor ce l-au criticat pe Odobleja că a elaborat un concept generalizat
fără o tratare matematică, remarca pe bună dreptate că: ”nu s-a născut

75
încă matematica structuralistă a imaginilor care să ne permită
punerea pe note sau structurarea cercurilor vicioase”. Opera lui
Odobleja – arată același autor – reclamă ”nu tratarea matematică, ci
matematica prin care să fie tratată”.
Împreună cu legea consonanței și legea reversibilității (feed-back)
în Psihologia consonantistă găsim integrate și alte legi universale: legea
echivalenței, legea compensației (devenită esențială pentru dinamica
organizării sistemice), legea echilibrului (înțelegând un echilibru
dinamic), legea reacției, legea ciclicității, legea transformării și legile
finalității (care semnifică tendința internă a sistemului de a ajunge la un
echilibru optim).
Toate la un loc realizează cea mai amplă integrare a științelor într-o
cibernetică teoretică generalizată, ce nu poate fi confundată cu nici una
din ciberneticile particulare care i-au urmat Psihologiei consonantiste.
Și dacă seria integrărilor parțiale a științelor, începută în 1948 cu
Cibernetica lui Wiener a continuat și continuă și astăzi, în ciuda faptului
că exista deja o sinteză deplină născută încă în 1938 în România, vinovați
se fac cei care au ignorat sau nu au înțeles opera marelui cibernetician
român.
Oricum, astăzi, prioritatea lui Odobleja în domeniul ciberneticii
este greu să mai fie contestată (chiar și de către cei ce vor căuta cu orice
preț să descopere unele limite firești ale lucrării, datorate studiului de
evoluție al științelor din momentul respectiv) câtă vreme este un fapt
dovedit, majoritatea ideilor cuprinse în ciberneticile particulare ce s-au
născut începând din anul 1948 au fost gândite, cel puțin cu 10 ani înainte,
de o minte românească, ele fiind sintetizate în Psihologia consonantistă.
Iată doar câteva idei ce ne îngăduie să înțelegem esența operei lui
Ștefan Odobleja într-o viziune cât mai largă și mai unitară și să
desprindem totodată, fără echivoc și fără nici o reținere, concluzia că
Psihologia consonantistă, apărută în 1938, reprezintă o lucrare de
fundamentare a ciberneticii generalizate, care posedă – cum ar spune
chiar autorul ei – o ”prioritate categorică asupra ciberneticilor
ulterioare al căror lung șir începe abia în anul 1948”.

Gabriel Iosif Chiuzbaian

“Săptămânaˮ, octombrie 1982.

76
 Euristica în concepția lui Odobleja

Redescoperirea lui Odobleja constituie, neîndoielnic, unul dintre

cele mai surprinzătoare și dramatice momente din istoria științei
românești. O importantă contribuție în restituirea acestei majore
personalități a științei românești și mondiale au avut Consiliul Național
pentru Știință și Tehnologie […], Academia de Științe Sociale și Politice,
Academia R.S. România, presa, care a publicat evocări și exegeze
valoroase și desigur, nu în ultimul rând, oamenii de știință care s-au
aplecat cu competență și dăruire asupra creației savantului: Mihai
Drăgănescu, Manea Mănescu, Paul Postelnicu, Cezar Buda, Stelian
Bajureanu, Pantelimon Golu, Edmond Nicolau, I.M. Ștefan, Alexandru
Giuculescu, Constantin Atanasiu, Alexandru Surdu etc. În acest context
trebuie să subliniem și contribuția unor oameni de știință străini la
valorificarea pe plan internaționala creației lui Odobleja: dr. ing. Robert
Mantz (Olanda), prof. dr. David Székely (Israel), prof. dr. H. El.
Shirbeeny (Irak), prof. dr. H. Frank (R.F. Germania) sau prof. dr. N.
Tzannes (Grecia), care sunt și vicepreședinți ai Academiei Internaționale
de Cibernetică Generală ”Ștefan Odobleja” de la Lugano, întemeiată în
1982. Grație recunoașterii internaționale a valorii creației lui Odobleja,
principalul amfiteatru al unei universități europene îi poartă astăzi
numele.
Studiile și cercetările din ultima vreme, făcute în țară și peste
hotare, au pus în evidență valoarea inestimabilă a operei științifice lăsată
de Odobleja, contribuția sa deosebită pe plan gnoseologic, pragmatic și
euristic. Nu întâmplător, Odobleja consacră un capitol special euristicii
(”Arta de a crea”). Cât de concisă și instrumentală este definiția dată de
Odobleja artei de a crea, pe care el o consideră ca fiind ”știința de a mări
artificial capacitatea inteligenței prin stimulente și prin substituiri”. Pe
bună dreptate el ne îndeamnă să nu cădem în greșeala de a adopta viziuni
unilaterale, deformante cu privire la creație, care de pe poziții de
intoleranță, pot împiedica înțelegerea adevărată și plenară a lumii și
implicit a actului de creație sau a personalității unui creator.
Complexitatea procesului de creație, în care se interferează, de la caz la
caz, spontanul și conștientul, raționalul și afectivul, empiricul și
teoreticul, pledează cu tărie în favoarea acestei idei.
O lungă perioadă de timp literatura de specialitate de la noi a
ignorat opera sa de referință ca și a altor gânditori români cum ar fi C.
Rădulescu-Motru spre pildă. Ciudat este că uneori și acolo unde ne putem
simți egali, dacă nu chiar superiori, în unele cazuri, în deschideri de

77
orizont, în creșterea de curiozități și în asimilarea de tehnici noi, ne aflăm
intimidați când trebuie să ne referim la valorile spiritualității românești.
Interesant de reținut că, în capitolul menționat al ”Psihologiei
consonantiste” Odobleja, anterior unor cunoscuți autori străini (Osborn,
Guilford, Gordon, Parnes, Torrance etc.), a făcut – încă în anii ‚30 –
distincția între gândirea creativă, productivă, care descoperă noul în
planurile ideilor și lucrurilor, și gândirea logică, care filtrează, verifică,
justifică și ordonează ceea ce este deja descoperit. Valabilitatea acestei
distincții s-a verificat în ultimele decenii inclusiv prin nenumăratele
programe experimentale de dezvoltare a potențialului creativ. Dar, nici
unul dintre autorii citați nu abordează atâtea aspecte privind definirea
capacității creatoare, ca Odobleja. El anticipează ideea creativității ca
dimensiune generală a personalității și activismului uman, care stă la baza
majorității cercetărilor experimentale din ultima vreme și care animă
mișcarea educațională.
După Odobleja, știința creației nu poate ea însăși să nască
inventatori, artiști, savanți etc., dar având în vedere frecvența mai mare
decât se presupune a vocațiilor și aptitudinilor nerecunoscute, ea este,
adeseori, hotărâtoare, putând contribui la mărirea considerabilă a
posibilităților lor intelectuale. Gânditorul român intuiește posibilitatea
fortificării potențelor intelectului natural prin ceea ce se numește astăzi
intelect artificial, un întreg arsenal de procedee și mijloace logice,
materializate în mecanisme fizice, instrumentale, electronice. Odobleja
pledează deci pentru crearea mai întâi a mecanismului activității
intelectuale, care este implicat, la rândul său, ca mecanism generativ, în
celelalte tipuri de creație. Este firească această pledoarie, întrucât creația
presupune în calitate de fundament psihologic, o întreagă gamă de calități
și poziții ale creatorului: efortul de informare, perseverența, pasiunea,
planificarea, continuitatea gândirii, elaborarea minuțioasă a premiselor
din care poate să decurgă efectul creativ. Deci, creația nu este decât o
specie a muncii, iar creatorul, considerat chiar și în ipostaza lui cea mai
înaltă, nu este decât ”o îndelungată răbdare” canalizată spre a descoperi,
prin învățare, cum se poate crea. Autorul oferă un veritabil ghid al muncii
intelectuale, care nu se reduce la operativitatea mentală pură, ci implică
apelul la fișier, memorator, formular, și desigur la calculator, el
preconizând printre primii căile de trecere, prin modelare tehnică, de la
inteligența naturală la cea artificială. Odobleja pune un accent aparte pe
gândirea în imagini, fără cuvinte, proprie în special creației artistice.
Așezând, însă, gândirea conceptuală la loc de cinste, Odobleja
subliniază rolul cuvântului în gândire ca purtător al conceptului. Dar se

78
pronunță pentru concizie, claritate și precizie repugnându-i verbalismul,
opulența metaforei în creația științifică.
Odobleja s-a aplecat și asupra distincțiilor ce se impun cu privire la
nivelurile de creativitate umană. Nimic mai firesc, întrucât, însăși viața
spirituală are diferitele ei niveluri, ”de la viața culturală a poporului, la
viața culturală a păturilor intelectuale și apoi a creatorilor”. Nivelul
respectiv depinde, în general, de existența unor mari creații în știință,
filozofie, artă etc. Aceste valori – cum precizează Mihai Drăgănescu –
”se realizează cu anumite dispozitive mintale, pentru a numi astfel mintea
unor oameni, dar aceștia au nevoie de un suport și înțelegere în
societate”.
Știința despre arta de a crea l-a preocupat pe Odobleja și în timp ce
elabora ”Logica rezonanței”. În esență, caracteristicile logicii sale sunt
similare cu cele ale psihologiei consonantiste, savantul punând și în acest
caz accentul pe productivitatea gândirii, pe creativitate. Nimic mai firesc,
câtă vreme pe Odobleja îl interesa gândirea ”în faza de producere”,
”gândirea gândindă”, când ea este creativă prin excelență și câtă vreme el
era în permanentă căutare ”de baze noi spre o cibernetică a viitorului”.
Or, logica rezonanței este tocmai o logică cibernetică, menită, în viziunea
autorului ei, să stea la baza adevăratelor ”mașini de gândit” creative.
”Introducere în logica rezonanței” anunță ”un program teoretic
grandios al mecanizării gândirii concepute ca activitate creativă”, ceea ce
pledează cu tărie pentru editarea integrală a acestui manuscris.
După cum am putut vedea, Odobleja s-a preocupat atât de o artă a
creației, cât și de o știință despre arta de a crea, care, în concepția sa, este
susceptibilă de a fi însușită prin învățare. Este o idee pe cât de valoroasă
pe atât de actuală pentru întregul sistem educațional.
Putem spune, deci, că prin euristica sa, înțeleasă într-o viziune cât
mai largă și mai unitară, Ștefan Odobleja a reușit să devanseze gândirea
științifică din domeniul respectiv cu aproape 50 de ani. Deși opera sa,
dintr-un motiv sau altul, nu a avut ecoul meritat în timpul vieții, viitorul,
în care Odobleja a avut atâta încredere, îi face încet, încet dreptate,
așezându-l, cum este și firesc, printre personalitățile de răspântie
creatoare în istoria științei românești și universale.

Gabriel Iosif Chiuzbaian

“Tribunaˮ, 1982.

79
IOAN CRISTESCU

Ce nu trebuie să uităm despre dr. Ștefan Odobleja (I)

Moartea biologică a savantului nostru – modestul fără de seamăn,

care a fost medicul militar Ștefan Odobleja – permite acum în tihnă, celor
care i-au cunoscut zbuciumul din ultimii patru ani de viață, de când a
luptat în fiecare clipă pentru recunoașterea priorității românești în
cibernetică, să organizeze reconsiderarea lui postumă, până la ultimele
sale mențiuni în problema în care era demiurgul…Dar ar fi nedrept să nu
reconsiderăm acum, când amintirile sunt proaspete, și faptul că, la fel ca
în toate începuturile, proiectarea adevărului pe care-l susținea Ștefan
Odobleja a fost grea, și că bătrânul savant mai avea, chiar în 1974, nevoie
de oameni de nădejde, desigur în primul rând printre concetățenii săi
pentru a putea răzbi să-și comunice ideile…
Un prim contact cu ”problema Odobleja” ne-a prilejuit la București
universitarul luminat și omul de aleasă simțire Constantin Calițoiu, care
se făcea mesagerul lui Ștefan Odobleja remițându-ne o scrisoare deschisă
a acestuia adresată mehedințenilor și severinenilor deveniți bucureșteni,
și prin câteva volume trimise de bătrân din monumentala sa Psihologie
consonantistă a șocat pe mulți – și, în fața orbitoarei lumini de spirit pe
care o iradia această carte, mulți, închideau ochii. Unii, însă, numai
pentru a o putea relua pentru a i se descifra mesajul greu, ale cărui
principii și teoreme erau la fiecare pas demonstrate așa cum procedează
orice operă fundamentală de creație științifică.
Nu se terminase primăvara lui 1975 și, prin grija unei femei
inimoase, ale cărei inimă și minte s-au încălzit la vibrația incandescentă a
gândirii lui Ștefan Odobleja, această fiică a Severinului, asistenta
medicală Florica Drăghici, au început să ne ajungă noi scrisori de-ale
bătrânului savant. O primă astfel de scrisoare ne ”mobiliza” pentru o
discuție la Secția de Istorie a Științelor de pe lângă Academia R.S.R. Cu
scrisul său adolescentin, Ștefan Odobleja ne asigura că la o asemenea
discuție ”nu e nevoie să fie specialiști în cibernetică pentru ca să vadă și
să judece unde e adevărul”. Ne-am așezat de aceea la un studiu de fixare
a acelor direcții din opera lui Ștefan Odobleja în care este implicată
istoria științelor. Știam că în diferite momente ale istoriei științei s-au
desprins unele științe cu o vocație unificatoare prin principiile, mai ales
metodologice, pe care le propuneau tuturor celorlalte științe. Or,
Psihologia consonantistă, cibernetica anilor 1938-1939, se constituia ca

80
un autentic moment unificator! Acest aspect trebuia să fie subliniat, după
credința noastră, în atenția participanților la dezbatere.
Cunoștința cu Ștefan Odobleja avea să ne impună prin chiar figura
lui de țăran hâtru, bine înțepenit în pământul vetrei sale, cu o vorbire
condescendentă, dar neșovăitoare, ușor vetustă, dar profundă și
cuprinzătoare, fermă când exprima convingerile, dar deschisă, luminată
de o curiozitate ingenuă când ascultă părerile celorlalți. Când se
convingea că are de-a face cu oameni care gândesc, reflectând
dificultățile acestui sublim act uman, Ștefan Odobleja se simțea nu numai
dispus, dar într-un fel dator să se încredințeze judecăților de valoare în
noile iluminații ale științei. Nu o dată recunoștea cu o plăcută liniște a
spiritului că el nu deține secretele ”diplomației” științei contemporane, și
este un fapt că simțea nevoia unui ”echilibru de opinii” pentru a-și putea
expune ideile sale fundamentale, care trebuiau să surmonteze handicapul
de patru decenii în judecățile unor oameni prea comozi pentru a reevalua
în termenii științei contemporane momentul pe care l-a reprezentat
Psihologia consonantistă, ca primă aproximare a celor mai fundamentale
principii ale ciberneticii. În astfel de împrejurări se putea spune, mai în
glumă, mai în serios, că bătrânul savant era mai bine apărat de alții, decât
putea s-o facă singur. Nu este aceasta o impietate la adresa lui, ci mai
degrabă o recunoaștere a conveniențelor absurde pe care a trebuit să le
înfrunte, de care nu o dată a fost răpus, dar pe care dacă le-a surmontat,
aceasta se datorește unor oameni ai noștri care, fiecare dintre ei – unii cu
competența, alții cu sprijinul material, alții cu un gând de bunăvoință și
cu o disponibilitate notabilă de a se face folositori – l-au încurajat și l-au
propulsat spre destinul pe care i-l asigurase opera. Ar fi imposibil, și
pentru că nu-i cunoaștem pe toți și pentru că numai el, Ștefan Odobleja,
ar fi putut spune ce și cât datorează fiecăruia, să-i enumerăm. Este de
presupus că aceste rânduri se vor constitui cândva într-un fel de Apel al
”consonantiștilor”. Cele mai pregnante contribuții ni se par privite de aici
acelea ale severinenilor, în cenaclul cărora Ștefan Odobleja și-a susținut
pentru prima oară vederile în public, încălzind mințile și sufletele unor
tineri și vârstnici, care au făcut ecou, fiecare cum s-a priceput, ideilor
Psihologiei consonantiste, prima cibernetică pe care a cunoscut-o istoria
științei.
Dr. Ioan Cristescu

ˮViitorul“, octombrie 1978.

81
 Ce nu trebuie să uităm despre dr. Ștefan Odobleja (II)

Dac-ar fi să expunem fie și pe scurt desfășurarea ședinței cercului de

Istoria științelor din 24 aprilie 1975, găzduite de Academia R.S.R., la
care Ștefan Odobleja, prezenta, în cel mai autentic limbaj academic, ceea
ce el considera ”prioritățile mele în cibernetică”, ar fi necesare multe
pagini. S-ar putea să fie cândva util să se cerceteze documentele acestei
discuții. Acum important este să consemnăm doar că n-a fost, cum se
spune, ”o ședință ușoară”. Glasul lui Ștefan Odobleja era din ce în ce mai
mult handicapat de altercațiile care vroiau să-l scoată din încăpățânarea
cu care își așternea, fără grabă și fără menajamente, argumentele
priorității sale. Au încercat unii să-l susțină declarându-l un fel de
monument național, au încercat alții să-l consacre ca inspirator al unor
proiecte și soluții tehnice. În cel mai bun caz, i se sugera lui Ștefan
Odobleja că descoperirea Psihologiei consonantiste este și așa de-ajuns
de însemnată pentru a mai fi nevoie și de prioritatea în cibernetică. Totul
aștepta un ”mai presus de Cicero și mai presus de Demostene” – cum va
fi scriind după ședință bătrânul savant. Ni s-a relevat de aceea că trebuie
puse, strigate chiar, Academiei – cu claritate și cu fermitate – probleme
de cea mai stringentă urgență pentru ca măcar în aceste ceasuri târzii să
se instituționalizeze în serviciul științei naționale ”fenomenul Odobleja”.
La acea memorabilă ședință de la Academia țării, s-a propus să se acorde
medicului Ștefan Odobleja titlul de doctor în medicină, cu convingerea că
acesta va antrena întreg șirul de consacrări științifice pe care le cuprind
reglementările în vigoare. Tot atunci s-a propus să se instituie un curs
universitar – fie și facultativ – de Psihologie consonantistă la trei
facultăți, care mai direct sau mai puțin direct erau implicate în
cunoașterea de la surse și cu maximă urgență a acestei istorice cuceriri a
științei românești; se indicau medicina, filosofia și cibernetica. În seara
zilei de 24 aprilie 1975, Cercul de Studii al Comitetului pentru Istoria și
Filosofia Științelor de pe lângă Academia R.S.R. asculta un renascentist
care arunca, cu un gest sublim prin simplitatea expresivității sale, în
balanța cunoștințelor celor care-l ascultau, un summum de știință și de
conștiință, de demnitate și de răspundere în fața istoriei, a
contemporanilor și a posterității. Să nu uităm: în psihologia consonantistă
germinează, după expresia autorului său, 20-30 de cărți pe care acesta n-a
putut să le scrie, dar pe care cineva dintre noi trebuie să le scrie. În acea
seară de neuitat s-a arătat că prin psihologia consonantistă gândirea
științifică românească își demonstrează prioritatea în abordarea,
formularea expresă și cuprinzătoare a fundamentelor gnoseologice ale

82
ciberneticii. A fost relevant un fapt uluitor nu numai pentru deceniul al
patrulea, dar chiar pentru zilele noastre, și anume capitolul consacrat de
Ștefan Odobleja, euristicii în cel de-al doilea volum al Psihologiei
consonantiste (p. 715-762), în care vedeam un clasic al problemei prin
percutanța, permeabilitatea și pregnanța îndeosebi a spiritului său
anticipativ – mai ales când (la p. 733), imagina posibilitatea inventării
mașinii de creație. În sfârșit, dar numai pentru a urmări un anume șir al
lucrurilor, s-a remarcat că Psihologia consonantistă se constituia ca o
adevărată mică enciclopedie în materie, fie și numai pentru faptul, el
însuși rar, chiar și pentru mari enciclopedii, ca fiecare pagină scrisă să
aibă un corespondent într-o referință de aparat științific (circa 720 de
titluri de bibliografie pentru circa 850 de pagini tipărite!), ceea ce
recomandă opera savantului român ca pe o veritabilă sinteză a
inteligenței creatoare a timpului său. Dar cine poate măsura la fel
originalitatea cu care a îmbogățit gândirea, ca act uman definitoriu,
psihologia consonantistă? Cine se va apuca, vreodată să valorifice
bogăția de idei, care atunci se etalau doar pentru a fi testate și
experimentate? Și aici, într-adevăr, este și rămâne pe mai departe rolul
tehnicienilor să dovedească nu numai valoarea euristică și logică, dar
valoarea operațională a psihologiei consonantiste. Era acest Ștefan
Odobleja un profund îndatorat acelora care, în fond, își făceau doar
datoria de conștiință de a recunoaște că-i foloseau, ca argumente teoretice
sau ca temei pentru realizări practice, descoperirile! Știa el, ca nimeni
altul, să-și cinstească prietenii de idei – la fel cum nimeni altul știa să
drapeze în discreție, în gentilețe și în generozitate revolta față de cei care-
l nedreptățeau, fiind convins că efemerele patimi omenești vor fi până la
urmă purificate de flacăra vie, veșnică, a gândirii raționale! Așa ni s-a
relevat la acel adevărat proces științific din aprilie, savantul între savanții
români Ștefan Odobleja.
Dr. Ioan Cristescu
“Viitorulˮ, octombrie 1978.

Ce nu trebuie să uităm despre Ștefan Odobleja (III)

A urmat în vara aceluiași an, 1975, Congresul internațional de

cibernetică și sisteme, pentru care, Ștefan Odobleja și deja mai mulți
sprijinitori din Drobeta – Turnu Severin, cât și din București, au avut de
dus grele lupte cu greutăți (la propriu – cu sute de exemplare care
trebuiau cărate din tren la căminul unde era găzduit savantul, din cămin la

83
sala Congresului, apoi la mulți congresiști, mai ales străini pe care dorea
să-i sensibilizeze; dar mai ales la figurat – cu îndărătniciile or manageri
prea puși să execute fidel ordine de ostracizare sau măcar de intimidare).
Dar Ștefan Odobleja a știut să transforme Congresul într-un prilej de a
cunoaște savanți străini nepătați de reaua credință a apologeticii
wieneriene, ca și savanți de origine română, dintre care de neuitat a fost
întâlnirea cu celebrul economist-matematician de la Universitatea din
Vanderbilt, Nicolas Georgescu-Roegen. La Congres, Ștefan Odobleja a
vorbit în franceză, dar prietenii săi din București, îi asiguraseră ”pe
genunchi” o traducere – pentru eventualitate – în engleză, a textului
comunicării. Ce păcat, însă, că prezidiul secției la care fusese programat a
folosit cravașa timpului protocolar pentru a-l împiedica pe bătrânul
savant să-și desfășoare pe larg argumentele. Parcă presimțea că era pentru
ultima oară când se putea apăra personal în fața conștiinței științifice a
lumii împotriva frustrării wieneriene și postwieneriene! A urmat un lanț
nesfârșit de șicane pe care editorii volumului cu extrase din materialele
Congresului i l-au făcut lui Ștefan Odobleja, ruinându-i sănătatea – și așa
șubrezită de vârstă și de mizeriile îndurate în război, după război, în anii
până a ieșit adevărul la lumină! Spre norocul lui însă noi și noi discipoli
ai lui și chiar discipoli ai discipolilor lui îi ieșeau înainte, nu numai cu
pâinea și sarea ospeției, dar și cu harul inimii și minții. Și conștiința că
este prețuit și înțeles l-a făcut pe Ștefan Odobleja să scrie frenetic: sute și
sute de pagini se întruchipau într-un compendiu de psihologie
consonantistă, pe care vom avea plăcerea să-l vedem editat în editura
craioveană Scrisul Românesc, și într-o logică inspirată de psihologia
consonantistă, de a cărei soartă ar merita să se intereseze responsabilii cu
gândirea științifică și responsabilii cu arhiva de aur a orașului, a județului
și a țării pentru a o remite acelui muzeu imaginar al inteligenței speciei
noastre. Pentru că prin 1976 Ștefan Odobleja se întreba cu inocența-i
caracteristică, ce ar putea face el pentru ca lucrarea să-i apară, să-i apară
mai repede și, pentru numele lui Dumnezeu, în tirajul pe care-l merită!
Era conștient că alerga, uneori, după himere, dar nu ceda tentațiilor
”realiste”! făcea, bietul, însă, tot ce depindea de el pentru a-și apăra
cireșele de atentatori lacomi, pentru a le putea dărui cu noblețea-i
caracteristică acelora pe care și-i considera dragi. (Ar fi fost capabil să
facă un colet pentru a trimite câteva kilograme de cireșe prietenilor la
București, cum reiese, din scrisoarea de sfârșit de mai 1976…).
În viforoasa lună ianuarie 1977 i-a fost dat lui Ștefan Odobleja să se
rostească în fața confraților săi de breaslă – medicii și farmaciștii
constituiți în cercul de Istoria medicinii de la IMF București. Era ultima

84
sa apariție în public. O ședință de rutină a acestui cerc, cu o participare
redusă concentrase în bătrânul savant atâta ardoare încât uitasem gerul
de-afară. Depusese atâta minuție ca să-și alcătuiască planșe multe și tot
mai sugestive, se supunea cu atâta delicatețe judecății celor din jur asupra
a ceea ce ar fi bine să expună și asupra a ceea ce ar trebui lăsat de o parte
ca și cum ar fi avut conștiința că e ultimul prilej ce i se oferea. Dar, de
fapt, nu i s-a oferit decât un nou prilej de amărăciune: confrații erau și ei
tributari conveniențelor prowieneriene și se dădeau bătuți în lupta cu
inerția de gândire. I s-a refuzat până și dreptul de a mulțumi celor cu
care se întreținuse, i s-a refuzat și însoțitorului lui chiar și înscrierea la
cuvânt: nu era din cerc!
1977 a fost un an al succeselor poate mărunte, dar certe în
recunoașterea meritelor lui Ștefan Odobleja. Efortul celor din București,
Pitești, Cluj – se convertise în recunoașteri care onorau orașul în care
trăia Ștefan Odobleja. Iar Ștefan Odobleja nu mai contenea să-și arate
îndatorirea față de contribuțiile active ale unuia și altuia. Și împărțea ca
un Mecena bucuria sa cu cei care îl iubeau și-l stimau. Cu un an înaintea
trecerii sale din viața pământeană, figura lui Ștefan Odobleja era
omagiată, cum a scris el, o dată cu ”românitatea ciberneticii”, în Drobeta-
Turnu Severin.
…Ultimul semn al prieteniei lui Ștefan Odobleja, rămas pe masa de
lucru, este o modestă felicitare pentru Anul Nou 1978 pe care ni-l dorea
cu sănătate și bucurii. Dar lui, lui i-a lipsit sănătatea pentru a merge la
Congresul de la Amsterdam, unde i se va fi proiectat măcar soclul pentru
monumentul de întemeietor al ciberneticii. I-a dăruit însă viața pe acest
pământ bucuria – nu de a vedea – ci de a auzi, în ultimele clipe ale vieții
recunoașterea lumii. Semn că ideile comunicate prin și printre
concetățenii săi de bună-credință răzbăteau. Acum țara știe că el a fost,
este și rămâne demiurgul ciberneticii, care în ajunul morții lui Ștefan
Odobleja sărbătorea 40 de ani de viață. Omul a murit în cea de-a 40-a
aniversare a operei sale: el se ducea în 1978 în neființă pentru ca opera
sa să poată trăi în neființa noastră, celor care, ca și el, suntem veșnici aici
prin civilizația noastră materială și prin civilizația spirituală, în care
psihologia consonantistă, cibernetica pe numele ei românesc, ocupă un
loc de cinste. Ceea ce se considera cândva uitat, acum nu trebuie să se
mai uite…
Dr. Ioan Cristescu
ˮViitorul“, noiembrie 1978.

85
PAULA DOBROIU

Biologia în viziunea consonantistă a lui Ștefan Odobleja

Știința reprezintă în viziunea lui Odobleja capitalul spiritual al

individului sau al societății, este cunoașterea consonantizată; totalitatea
cunoștințelor brute sau elaborate.
Știința poate fi definită prin generalitate și prin valabilitate; știința
ar fi ”totalitatea ideilor celor mai valabile asupra domeniului celui mai
extins și care completează și îmbogățesc cel mai mult experiența”.
Știința ar mai fi înlănțuirea regulată a cunoștințelor referitoare la o
aceeași specie de obiecte în așa fel încât ele să alcătuiască un tot. Există
atâtea științe câte sensuri, puncte de vedere, criterii există.
Din punct de vedere al sursei lor de receptare și de însușire, există
științe introspective (psihice, umaniste) și extrospective (fizica, biologia,
matematica, chimia). După organele senzoriale, biologia face parte din
grupul științelor mixte (simț exterior).
După metoda de însușire a lor, biologia aparține științelor de
observație, iar din punct de vedere al vieții este știință a regnului
însuflețit, știința despre ființe.
Există o biologie statică (neospeologie, anatomie) și una dinamică
(fiziologie).
Există o biologie a prezentului (actuală) și una a trecutului
(istorică).
Există o biologie animală (zoologie) și una vegetală (botanică) etc.
După ce definește biologia ca știință a vieții, el prezintă următorul
comentariu în privința definiției vieții.
Ea a fost definită prin echilibrare (sublinierea lui Ștefan Odobleja)
”viața este un echilibru instabil; echilibrare între interior și exterior; efect
de echilibrare al unui interior împotriva cauzelor de dezechilibru în
afară”.
Ea poate fi definită în special prin reversibilitate ”viața este un cerc
vicios de acțiuni și reacțiuni reciproce, o reversibilitate complexă de
fenomene fizico-chimice”.
Odobleja afirma puternic: ”viața nu poate exista fără feedback”.
Aplicând legea reversibilității în biologie el scrie: ”Acțiunile în cerc
vicios, atât de frecvent întâlnite în psihologie sunt la fel de frecvent
întâlnite în biologie”. Fiecare din frazele următoare ne arată la ce înălțime
a ajuns gândirea sa cibernetică.

86
 ”Este funcțiunea care creează organul și organul care creează
funcțiunea”.
De asemenea, comentariul – ”Mediul acționează asupra
organismelor vii, care la rândul lor acționează asupra mediului. Orice
funcțiune acționează asupra oricărei alte funcțiuni: toate funcțiunile unui
organism se influențează reciproc una pe cealaltă” – ne arată că
interacțiunile de care vorbește sunt interacțiuni prin reversibilitate (cerc
vicios, feedback).
În ”Psihologia consonantistă” Odobleja semnifică capitolul dedicat
biologiei cu o singură figură în care se schițează viața vegetală (înțeleasă
ca ”cerc vicios”) la care se leagă cu o porțiune comună, de tangență, viața
animală (de asemenea un ”cerc vicios”).
O astfel de figură întărește încă odată rolul pe care îl acorda
feedback-ului în concepția sa asupra vieții și organismelor vii.
De subliniat că aici se găsesc elementele de principiu ale
biociberneticii, sub forma lor cea mai generală, și în același timp o
ilustrare a nivelului în care Odobleja a fructificat gândirea sa asupra legii
reversibilității, adică gândirea sa cibernetică.
În aceeași viziune cibernetică sunt descrise aspecte ale legii
echilibrului. Problemele echilibrului și dezechilibrului sunt prezentate
într-un mod care prefigurează o recentă și valoroasă lucrare românească
”Echilibru și dezechilibru” Ed. Științifică și Enciclopedică, 1978. Ștefan
Odobleja spunea ”Viața este un continuu dezechilibru, în continuă
echilibrare” sau ”Toate procesele organice și psihice sunt dezechilibre
tinzând către echilibru”. Conform legii echilibrului în viziunea lui
Odobleja ”Între ființe și mediu se stabilește un echilibru de forțe; mediul
influențează ființele care i se vor adapta; ființele influențează mediul,
care este în parte modificat de acțiunile lor. Adaptarea atât de meticulos
pusă în evidență de către transformiști – este o nivelare sau un echilibru.
Deci, echilibrul organismelor și psihicului este posibil datorită
retroacțiunilor, cercului vicios, legii reversibilității care este prezentă în
interpretarea tuturor domeniilor abordate.
Astfel, Odobleja observă cum creierul este un organ al cercurilor
vicioase și spune printre altele ”Exercițiul intelectual dezvoltă creierul și
dezvoltarea creierului incită la exercițiul inteligenței. Orice maladie
funcțională este un cerc vicios care tinde să persiste, să se perpetueze, să
trăiască și să evolueze”.
În concluzie:
Necunoscutul biologic este totdeauna reductibil la cunoscutul
fizico-chimic. Nu cunoaștem fenomenele biologice decât reducându-le

87
unele la altele, la fizicul și chimicul lor. Orice definiție biologică este o
asemănare, o analogie o consonanță, o echivalență, o comparație de idei.
Legile biologice derivă, din legile universale: toate legile biologice
sunt reductibile la ele (inducție): toate legile universale sunt aplicabile la
biologie (deducție)
Bibliografie: Ștefan Odobleja, Psychologie consonantiste.

Prof. Paula Dobroiu,

“Ecouriˮ, revista Liceului Pedagogic ”Ștefan Odobleja” Drobeta-Turnu

Severin, XIII, nr. 13 din decembrie 2010, p. 8.

MIHAI DRĂGĂNESCU

Acțiunea de a pune în valoare trecutul științei în țara noastră nu este

lipsită de anumite frământări, în special privind aspectele insuficient
cunoscute și care abia acum trebuie să fie puse în lumina unei evaluări
obiective. Cât de mare este rolul unui inițiator de școală într-un anumit
domeniu, fără a fi excelat prin lucrări care să-l înscrie printre marile
nume ale științei mondiale? Care este importanța școlii create pentru
cultura și știința românească? Care este poziția unui gânditor original sau
a unui cercetător care se plasează în frontul științei mondiale la un
moment istoric dat? Dar a celui care este un premergător al marilor idei
și al noilor domenii ale științei și tehnicii? Când anume vorbim de
întemeietori, de deschizători de drumuri, de protocroni sau precursori?
Unele dintre întrebările de mai sus pot fi puse și în legătură cu cazul dr.
Ștefan Odobleja. În jurul lucrării sale Psihologia consonantistă (1938-
1939), care prezintă și aspectul interesant al unei viziuni cibernetice
generalizate, se iau diferite atitudini – dar nu numai în jurul lucrării
propriu-zise, ci și al raportului ei cu Cibernetica lui Norbert Wiener,
publicată în anul 1948.
Întâmplarea face ca să-mi fi exprimat părerea despre cibernetica lui
Norbert Wiener în prefața la ediția în limba română a cărții sale Sunt
matematician (Editura Politică, colecția Idei contemporane, 1972, p. 8),
spunând: ”Marele merit al lui Wiener în dezvoltarea gândirii științifice a
secolului nostru este de a fi scos în evidență una din formele cele mai
caracteristice ale interconexiunii universale, modul de tratare matematică
a ei și felul în care poate fi utilizată în înțelegerea, dar și în conducerea
practică a sistemelor”. Această afirmație o susțin și astăzi.

88
 Între timp aveam să constat că idei cibernetice generalizate,
neaduse la împlinirea și forma matematică dată de Norbert Wiener, au
fost elaborate de Ștefan Odobleja încă din anii 1937-1939 (a se vedea
articolul ”Precursori români ai ciberneticii”, în Contemporanul, 16 iunie
1978, p. 8 și studiul ”Ștefan Odobleja – raportul dintre om și mașină” în
Viitorul social, 1978, nr. 2, p.328-334).
Întâmplarea cronologică a mai făcut ca la 4 septembrie 1978 Ștefan
Odobleja să înceteze din viață la Drobeta-Turnu Severin. Ștefan Odobleja
și-a făcut dificilă propria sa recunoaștere prin revendicări la adresa lui
Wiener. Este greșeala sa și a celor care l-au încurajat pe această pantă.
Dar a nu vedea, în același timp, cât de departe și de strălucit a mers în
crearea unei viziuni cibernetice, în legătură cu psihologia omului și pe
care o extinde la toate domeniile, fără excepție, pentru prima oară în
lume, ar fi o nedreptate față de Ștefan Odobleja și istoria poporului
român.
Am afirmat împreună cu V. Săhleanu, C. Bălăceanu, Gh. Ștefan
ș.a., că Ștefan Odobleja este un precursor al ciberneticii. Prin aceasta nu
înțelegem a fi părintele ciberneticii.
Toate ideile celor care sunt precursori ai ciberneticii, din întreaga
lume, își au marele lor merit și nu pot știrbi cu nimic pe Norbert Wiener.
Wiener rămâne marele întemeietor al ciberneticii, la fel cum Maxwell
rămâne întemeietorul electromagnetismului. Dar dacă istoria îl
desemnează pe Faraday ca intuind undele electromagnetice înainte de
Maxwell, de ce să nu-l consemneze și pe Ștefan Odobleja ca intuind și
afirmând o cibernetică generalizată înainte de Norbert Wiener?
Trebuie încă examinat dacă Odobleja a avut vreo influență asupra
lui Wiener sau a unuia dintre specialiștii medici cu care Wiener a
colaborat – având în vedere că lucrarea lui Odobleja a ajuns în S.U.A.
curând după apariția ei. Dar mai mult decât atât nu știm. Și dacă a avut o
influență nu vom face decât să confirmăm cu un argument în plus locul
de precursor al lui Ștefan Odobleja. Ștefan Odobleja știa că cei care s-au
angajat la Academia Română să-i studieze opera nu se puteau baza decât
pe ceea ce este scris în Psihologia consonantistă din anii 1938-1939, iar
în rest numai pe ceea ce poate fi demonstrat riguros. Odobleja nu a folosit
noțiunea de informație și nici teoria informației, de asemenea nici o
formulare matematică, iar lucrarea sa nu a avut impactul științific al
operei lui Wiener. Scădem prin aceasta meritele lui Odobleja? În
încheierea studiului publicat în Viitorul social, subliniam: ”Lucrarea lui
Ștefan Odobleja, Psihologia consonantistă, este în primul rând o operă
de gândire, bazată pe coordonatele metaforice ale energetismului și

89
consonantismului, care, deși nu mai rezistă în fața stadiului de astăzi al
științei, au permis autorului să înalțe pe un suport – construit cu elemente
alese cu subtilitate pentru a se apropia de realitatea psihică – concepția sa
cibernetică generalizată. Aceasta ne apare astăzi ușor de înțeles când
cunoaștem aplicațiile ciberneticii în toate domeniile științei, dar a aduce
din umbrele necunoscutului o asemenea concepție și a insista atât de mult
asupra ei cum a făcut Ștefan Odobleja reprezintă un mare act creator.
Concepția energetistă și consonantistă nu pot să-i diminueze meritele și
dacă ele nu au fost confirmate, trebuie să le înțelegem în raport cu epoca
în care a fost scrisă lucrarea, din necesitatea de a se da un conținut
palpabil palierului psihic. Concepția cibernetică a lui Ștefan Odobleja
depășește energetismul și consonantismul său prin faptul că este mult mai
generală decât acestea, aplicându-se dincolo de palierul psihic întregii
realități materiale. Nimeni nu a avut înainte de Ștefan Odobleja o
asemenea concepție cibernetică generalizată. Pentru acest motiv întregul
moment de gândire oferit istoriei științei și culturii românești, și nu numai
românești, de către Ștefan Odobleja în anii 1937-1939, va căpăta
strălucirea cuvenită marilor idei ale minții umane”,
Decât să pretindem ceea ce nu este cazul, mai bine să arătăm lumii
că un român a avut o concepție cibernetică generalizată înainte de
Wiener, exprimată cu alți termeni, mai vag, dar nu mai puțin meritorie.
Dacă ideea undelor electromagnetice la Maxwell este matură, ideea
undelor electromagnetice la Faraday este adolescentă? Poate, dar de o
adolescență extraordinară, deschizătoare de drumuri. De ce este mai puțin
valoroasă ideea lui Faraday decât a lui Maxwell? Desigur Faraday nu este
protocron în idei cu Maxwell, dar precursor este. De ce ar fi mai puțin
valoroase ideile lui Ștefan Odobleja, scoase din necunoscut de mintea
unuia dintre noi, decât ideile, desigur îmbrăcate în noțiunea de informație
și la o formă matematică desăvârșită, ale lui Norbert Wiener?
Viața lui Ștefan Odobleja ca precursor al ciberneticii abia începe și
avem obligația morală să aducem lumină și din partea a ceea ce este
românesc în istoria acestui domeniu. Nu toți precursorii satisfac criteriile
protocronismului și nici nu este nevoie. Faptul că au fost frământați de
idei la fel de mari ca cei care le-au consacrat riguros este suficient pentru
a ne încadra în dialectica ideilor umane și a scoate în evidență meritul lor
deosebit. Pentru aceasta este însă nevoie de o muncă sistematică, de a
convinge comunitatea științifică românească, în primul rând, de valoarea
ideilor cibernetice ale lui Ștefan Odobleja, iar acest lucru cere timp,
lucrări, dezbateri. Biroul executiv al Institutului Central pentru
Conducere și Informatică luase hotărârea să propună Consiliului științific

90
alegerea lui Ștefan Odobleja ca membru de onoare al Institutului. Din
nefericire, moartea l-a răpit dintre noi înaintea acestei recunoașteri.

Mihai Drăgănescu
ˮContemporanul“, octombrie 1978.

Concepția psihologică și conceptele cibernetice

ale lui Ștefan Odobleja
I. Opera de gândire a lui Ștefan Odobleja intitulată Psychologie
consonantiste, tipărită în limba franceză la Lugoj, în două volume, în
anii 1938-1939 și difuzată prin ”Librairie Maloine” din Paris, avea să
cunoască peste 35 de ani de uitare. Anii celui de-al doilea război mondial
au perturbat nu numai difuzarea cărții, dar mai ales posibilitatea ca
mediile științifice și culturale din Europa să poată s-o cunoască și să
reflecteze asupra ideilor pe care le cuprindea. Ea a fost recenzată numai
într-o publicație românească în anul 1939 (C. Atanasiu, recenzie în
revista ”Spirit militar modern”, ianuarie – februarie 1939, pag. 60) și într-
o revistă americană în anul 1941 (S.M. Strong, ”Abstract” în
”Psychological abstracts”, 1941).
În cadrul acțiunii de cunoaștere și valorificare a gândirii, culturii și
științei românești din trecut, inițiată de conducerea partidului și statului
nostru, se înscrie și apariția ediției în limba română a Psihologiei
consonantiste, prin grija Editurii științifice și enciclopedice, cu sprijinul
Consiliului Național pentru Știință și Tehnologie, Academiei Republicii
Socialiste România și Academiei de Științe Sociale și Politice.
După recenziile din anii 1939-1941, amintite mai înainte, prima
revenire în atenția publicului a lucrării lui Odobleja se datorește lui I.
Oancea-Stroe, prieten al autorului Psihologiei consonantiste, și lui V.
Pîrvănescu, care publică o notă în ziarul județului Mehedinți (I. Oancea-
Stroe; V. Pîrvănescu: Microenciclopedie severineană, Viitorul,
Mehedinți, 12 mai 1972, pag. 1). Apoi dr. Al. Olaru prezintă o
comunicare despre Psihologia consonantistă în anul 1973 (Al. Olaru:
Psihologia consonantistă, comunicare la Consfătuirea pentru istoria
medicinii, București, 30 aprilie 1973), urmată de o serie de articole în
Tribuna (Cluj) și Flacăra. În paralele cu discuțiile din presă, au loc
primele dezbateri și încep să se publice primele studii asupra lucrării lui
Odobleja. Secția de științe medicale a Academiei R.S. România,
prezidată de acad. Ștefan Milcu, ajunge la concluzia, la începutul anului
1975, că se poate lua în considerație calitatea de precursor al ciberneticii

91
a lui Ștefan Odobleja, având în vedere ideile ”reversibilității” din
Psihologia consonantistă, similare celor care au condus la apariția
ciberneticii. În același timp se constată că nu se poate face o legătură de
filiație a ideilor între Psihologia consonantistă și Cibernetica lui
Norbert Wiener, apărută în 1948. Convins de valoarea ideilor sale din
epoca în care a scris cartea, Ștefan Odobleja se adresează Ministerului
Afacerilor Externe, cerând sprijin pentru elucidarea unei priorități
românești și solicită traducerea cărții sale în limba română. Ministerul
Afacerilor Externe transmite dosarul Odobleja spre examinare Consiliului
Național pentru Știință și Tehnologie care, împreună cu Academia
Republicii Socialiste România, își propun să analizeze cu atenție
Psihologia consonantistă. Punctele de vedere exprimate până atunci de
dr. Constantin Bălăceanu (Constantin Bălăceanu: Un pionier al
ciberneticii, românul Ștefan Odobleja, Flacăra, 11 mai 1974, pag. 8),
recunoscut specialist în neurocibernetică și de dr. V. Săhleanu (V.
Săhleanu: D. Danielopolu și Ștefan Odobleja, precursori în
cibernetică, Tribuna, 30 ianuarie 1975), personalitate a vieții noastre
științifice, medic, biolog și antropolog cu preocupări fiziologice
recunoscute, erau încurajatoare, afirmând că Ștefan Odobleja era un
important precursor al ciberneticii. Era necesar în acel moment și punctul
de vedere al unui inginer. Studiul efectuat de asistentul univ. ing. Gh.
Ștefan (Gh. Ștefan: Concepția cibernetică a lui Ștefan Odobleja,
studiu, decembrie 1976, prezentat Institutului Central pentru Conducere
și Informatică), de la Catedra de Dispozitive, Circuite și Aparate
Electronice din Institutul Politehnic București, scoate în evidență
caracterul cibernetic al ”legii reversibilității”, cum numea Ștefan
Odobleja legea circuitelor cu retroacțiune (feedback), pe care le punea în
general, în toate procesele și fenomenele din natură și societate. Aceste
lucrări sunt cuprinse într-un volum editat sub egida Academiei Republicii
Socialiste România (Academia R.S.R. Precursori români ai
ciberneticii).
Alături de C. Bălăceanu, V. Săhleanu, Gh. M. Ștefan, sunt de
menționat și punctele de vedere ale lui Eugeniu Niculescu-Mizil care, în
studii de cibernetică socială și economică, constată, în anul 1975,
pronunțatul caracter cibernetic al Psihologiei consonantiste din anul
1938 (Eugeniu Niculescu-Mizil: în Cibernetica și mediul, Editura Casei
corpului didactic, Deva, 1975, pag. 11; în Interconexiunea matematică-
cibernetică, Automatizare, Management, Calculatoare (AMC),
București, Editura tehnică, 1977, pag. 225-226; în interviul publicat în
revista Orizont (Timișoara), nr. 51 (405) din 19 decembrie 1975, luat de

92
Horia Gligor, în Funcția cantității de informație în stabilirea unui
sistem social, București, Ed. Academiei. Oameni de știință din țara
noastră de diferite specialități atrăgeau, deci, atenția asupra importanței
lucrării lui Ștefan Odobleja. După o primă lectură a Psihologiei
consonantiste în anul 1977, unul din autorii studiului de față considera
că Ștefan Odobleja merită un loc cu totul deosebit în istoria ciberneticii
(M. Drăgănescu: Electronica în societatea contemporană, comunicare
la Academia R.S. România, în sesiunea științifică din 26 ianuarie 1977 –
publicată în volumul Problemele păcii și ale războiului în condițiile
revoluției științifice și tehnice, București, Editura politică, 1977, vezi
pag. 229-230); Ștefan Odobleja și raportul dintre om și mașină
(automat), conferință ținută la Biblioteca județeană Mehedinți, Drobeta –
Turnu Severin 25 sept. 1977, multiplicat la Institutul Central pentru
Conducere și Informatică, București, 1977; Ștefan Odobleja – raportul
dintre om și mașină, ”Viitorul social”, an VII, 1978, nr. 2, pag. 328-344,
dar care nu era ușor de precizat, ținând cont de faptul că însuși înțelesul
noțiunii de cibernetică a comportat și comportă încă diferite puncte de
vedere. Studiul de față își propune să examineze rolul și poziția lui Ștefan
Odobleja ținând cont de această situație particulară a ciberneticii, de a
avea mai multe înțelesuri și, în consecință, mai multe arii de cuprindere,
în raport cu o definiție sau alta. Ceea ce este deosebit de interesant este
faptul că textul cel mai dificil, dar și cel mai actual al ciberneticii îl
reprezintă în ultimul deceniu palierul psihologic al omului, adică tocmai
punctul de plecare al lui Ștefan Odobleja. Este știut că, după apariția
Ciberneticii lui Norbert Wiener în anul 1948, care a avut cel mai
puternic impact asupra întregii gândiri științifice și filosofice din a
doua jumătate a secolului XX, cibernetica s-a aplicat în tehnică,
biologie, economie și sociologie. Anii '50 și '60 ai acestui secol au fost
perioade de apariție a biociberneticii, neurociberneticii, ciberneticii
economice și ai unei viziuni cibernetice a societății, alături de continua
dezvoltare a ciberneticii tehnice. În anii '70 și chiar ceva mai înainte, se
dezvoltă psihologia cibernetică. Este oare Odobleja numai un precursor
sau întemeietor al psihologiei cibernetice, având în vedere titlul lucrării
sale Psihologie consonantistă? Psihologia cibernetică întâmpină multe
dificultăți în explicarea completă a palierului psihologic. Deși inevitabil
necesară, viziunea cibernetică a palierului psihologic explică numai o
parte a funcționării acestuia și ne arată sensul în care trebuie să înțelegem
cibernetica în modul cel mai general cu putință. Or, tocmai pe linia
acestei tendințe actuale de interpretare a ciberneticii viziunea lui
Odobleja capătă o valoare și mai mare. Punctele de vedere asupra operei

93
lui Odobleja prezentate mai înainte (M. Drăgănescu: Precursori români
ai ciberneticii, Contemporanul, 15 iunie 1978, pag. 8; Ștefan
Odobleja, Contemporanul, 13 octombrie 1978, pag. 5; Un précurseur
de la cibérnétique; Ștefan Odobleja, propos recueillis par D. Bianu,
”La Roumanie d'aujourd'hui”, 1979, nr. 3, pag. 49-50; Ștefan Odobleja
elaborează pentru prima oară ideile unei cibernetici generalizate,
Tribuna, 10 ianuarie 1980, pag. 7, vor fi păstrate în continuare.
Rezumând, concluzia acestui studiu este aceea că Ștefan Odobleja nu
poate fi considerat întemeietor al ciberneticii, acest merit revenind fără
îndoială lui Norbert Wiener, însă Ștefan Odobleja nu numai că este un
precursor al ciberneticii, dar are prioritatea mondială a ideii unei
cibernetici generalizate, considerând primul fenomenul buclei închise,
deci cu conexiune inversă ca o lege universală. Din tot ceea ce știm,
nimeni până la el nu a avut o asemenea viziune a rolului general al feed-
back-ului în natură și societate. Odobleja este primul care a încercat să
aplice legea feed-back-ului (legea reversibilității) la cât mai multe
domenii, în principiu la toate domeniile. În acest mod el se delimitează de
toate cazurile particulare în care s-au pus în evidență conexiuni inverse.
Psihologia consonantistă nu este o lucrare de cibernetică sau
numai o teorie a ”legii reversibilității”. Este o operă de gândire, o
filozofie a proceselor mintale și a științei, autorul căutând un număr de
legi generale, care să se aplice tuturor domeniilor, tuturor științelor
naturii inerte și vii, psihologiei și vieții economico-sociale. Dintre
acestea, este adevărat, cea mai puternic scoasă în relief în cartea sa este
legea reversibilității, ilustrată și printr-un număr mare de figuri. Acesta
este și motivul pentru care Ștefan Odobleja a insistat atât de mult în
ultimii ani ai vieții sale asupra aspectelor cibernetice ale operei sale. Ani
de zile, după cel de-al doilea război mondial, a trăit retras,
redescoperindu-se pe sine, odată cu apariția primelor cărți românești de
cibernetică (Edmond Nicolau, Constantin Bălăceanu ș.a.) și publicarea
cărții lui Norbert Wiener în limba română (Cibernetica, București,
Editura științifică, 1966). Autorii acestui studiu au avut multe discuții cu
Ștefan Odobleja. Deși punctele de vedere au fost de multe ori diferite,
autorii acestui studiu, neînsușindu-și multe din afirmațiile lui Odobleja
din noua sa carte (Ștefan Odobleja: Psihologia consonantistă și
cibernetica, Scrisul românesc, 1978), trebuie remarcat că autorul
Psihologiei consonantiste a cunoscut concluziile la care a ajuns și nu a
căutat în nici un moment să impună sau să oblige adoptarea punctului său
de vedere. Odobleja și-a dat seama mai târziu de valoarea operei sale, știa
că a descoperit singur o cibernetică generalizată, că a pierdut șansa de a

94
primi acel feedback din partea unei comunități științifice care să-l
determine să se dedice construirii ciberneticii ca știință. Dar, ceea ce a
realizat reprezintă un moment important al gândirii, științei și culturii
românești și nu numai românești.

Mihai Drăgănescu, Pantelimon Golu

Studiul introductiv la ediția în limba română a Psihologiei consonantiste

de Ștefan Odobleja.

Conceptele cibernetice ale lui Ștefan Odobleja

[…] Odobleja afirmă puternic: viața nu poate exista fără feedback.

El scrie mai departe, aplicând legea reversibilității la biologie (pag. 616):
”Acțiunile în cerc vicios, atât de frecvent întâlnite în psihologie, sunt la
fel de frecvente și în biologie”. Fiecare din frazele care urmează acestei
afirmații ne arată la ce înălțime a ajuns gândirea sa cibernetică: ”Este
funcțiunea care creează organul și organul care creează funcțiunea” (pag.
616).
Această exprimare care poate fi coroborată cu altele din lucrare ne
arată că Odobleja a văzut nu numai rolul feedback-ului în funcționarea
unui organism, în păstrarea integrității sale, dar și-a dat seama de rolul
unui feedback extins pe scara evoluției viețuitoarelor și care astăzi este
recunoscut de știință.
În continuare se arată: ”Mediul acționează asupra organismelor vii,
care la rândul lor, acționează asupra mediului. Orice funcțiune acționează
asupra oricărei alte funcțiuni: toate funcțiunile unui organism se
influențează reciproc una pe cealaltă” (pag. 616). Acest text este scris în
cadrul unui paragraf intitulat ”Legea reversibilității”, în cadrul
capitolului dedicat biologiei, ceea ce ne arată că interacțiunile de care
vorbește sunt interacțiuni prin reversibilitate (cerc vicios, feedback).
Acest capitol este ilustrat cu o singură figură (fig. 279, pag. 612), în care
se schițează viața vegetală (înțeleasă ca ”cerc vicios”), la care se leagă,
cu o porțiune comună de tangență, viața animală (de asemenea un ”cerc
vicios”). Figura întărește încă odată rolul pe care îl acordă feedback-ului
în concepția sa asupra vieții și organismelor vii. Trebuie să subliniem că
aici găsim elementele de principiu ale biociberneticii, sub forma lor cea
mai generală și în același timp o ilustrare în care Odobleja a fructificat
gândirea sa asupra legii reversibilității, adică gândirea sa cibernetică.

95
 De aceea, deși cartea debutează cu un accent deosebit asupra
consonantismului, viziunea cibernetică câștigă treptat în amploare, până
la o apropiere din ce în ce mai puternică între consonantism și
reversibilitate. Către sfârșitul cărții nici nu mai menționează separat legea
consonanței și legea reversibilității, ci le înscrie împreună (pag. 809:
”Legea consonanței și a reversibilității”).
Consonanța în percepția lui Odobleja se produce între ceea ce se
aseamănă, între ceea ce se selectează reciproc, între ceea ce există
rezonanțe; pe plan psihologic consonanța reprezintă importanță pentru
asemănarea dintre modelul mintal, psihologic, și realitatea obiectivă
externă.
Odobleja spune:”Consonanța (isocrania, euritmia, asemănarea de
gen și de frază între curenții endogeni) este ipoteza cea mai acceptabilă
și cea mai satisfăcătoare în momentul de față” (pag. 527, în capitolul
”pseudo-neurologie”). Apropierea de conceptul de model intern este
destul de mare și în acest sens teoria consonanței prezintă un interes
istoric real. O imagine psihologică este în consonantă cu realitatea
obiectivă, conceptul este un ansamblu consonant de imagini. Între ceea ce
consonează funcționează mecanisme de feedback. Acest punct de vedere
coincide cu teoria psihologică contemporană a modului intern care este
permanent confruntat cu realitatea iar prin mecanisme de feedback este
continuu corectat. Pentru Odobleja (pag. 322) există ”1) consonante
centro-periferice, permițând diverselor influxuri de a călători pe o aceeași
fibră nervoasă, grație unei specificități funcționale care să existe o
rezonanță selectivă între un anumit centru cerebral și un anumit organ
periferic de excepție; 2) consonanțe centro-centrale… ”Din punct de
vedere consonantist, Ștefan Odobleja, gândirea este o înlănțuire
complexă și variabilă de consonanțe cognitivo-afective” (pag. 337).
Desigur, consonanța nu este înțeleasă numai cibernetic, însă rolul
feedback-ului este major. Legea consonanței începe a fi definită printr-o
suită de reacții mutuale de întărire (pag. 434), iar apoi spune în mod
direct: ”Manifestările legii reversibilității pot să fie considerate ca un
corolar al consonanței” (pag. 680).
Feedback-ul, cercul vicios, apare pentru prima oară în lucrarea lui
Odobleja la pag. 35 și este interesant de urmărit, în continuare câteva din
formulările punctelor sale de vedere în această problemă. Astfel la pag.
35, el notează: ”Observarea, elaborarea și aplicarea se stimulează, se
succed și se întrajutorează reciproc, în cerc vicios”, pentru ca la pagina
37 să precizeze: ”Între psihologie și toate celelalte științe există
împrumuturi reciproce”, apoi la pag. 39: ”Psihologia este știința

96
acțiunilor reciproce, exercitându-se prin stimulare, adaptare sau
ajutorare și răspuns între un organism și mediul său”, la pagina 53:
”psihicul este un cerc vicios de energii, o reversibilitate, ca și viața însăși,
și suprapusă acesteia”, iar la pagina 55: ”Psihicul este un cerc vicios
secundar și suprapus marelui cerc vicios al vieții vegetative”.
Deci, nu numai viața este imposibilă fără feedback, dar nici psihicul
nu este posibil fără feedback, consideră Ștefan Odobleja. Aceste lucruri
sunt enunțate de Odobleja încă din prima parte a lucrării sale. Lucrarea sa
conține două volume: primul (pag. 1-498) cuprinde partea generală, în
care accentul este pus pe psihologie care, în concepția autorului, este o
știință între științe; al doilea volum este dedicat aplicațiilor, este știința
explicativă a legilor generale, prezentate în primul tom.
În primul volum, studiul fenomenelor fundamentale (la pag. 139)
debutează din nou cu viziunea fenomenelor reversibilității, prin figura 96,
intercalată în textul paginii. Această figură și legenda care o însoțește
prezintă un deosebit interes. Un ”cerc vicios” mare cuprinde succesiunea
excitație-senzație, înregistrare-reacție-excitație etc. Pentru Odobleja
excitațiile, senzațiile și reacțiile sunt fenomene fundamentale. Reacția
este înțeleasă ca fenomen fizic produs de un organism (pag. 148). Numai
declanșarea reacției este un fenomen psihic. Reacția este, deci, acțiunea,
spre exemplu motoare, a unui organism asupra mediului înconjurător.
Excitația provoacă senzația care poate declanșa o reacțiune asupra
mediului înconjurător, fie direct, adică fără reflectare, gândire, fie prin
intermediul elaborării, al reflectării. Iar elaborarea (gândirea) este
reprezentată printr-o îmbinare de bucle cibernetice! (pag. 147). După cum
arătam mai înainte, pe ”cercul vicios” mare găsim etapa ”înregistrare”.
Care este semnificația termenului ”înregistrare”? autorul n-o spune în
mod explicit, însă, alături de faptul că între senzație și reacție el vorbește
de o etapă a reflectării, gândirii, iar la figura 96 ”înregistrarea” face parte
și dintr-un cerc vicios mic, care conține un arc al ”reproducerii”,
continuat cu un arc al ”imaginii”, după care urmează din nou
”înregistrarea”, rezultă că înregistrarea este un proces mintal. Într-
adevăr, din celelalte figuri din acest capitol (fig. 105, 106, 108, 110, 111,
114, 115, 116, 122, 123, 124, 125) rezultă bogăția și varietatea înțelegerii
situațiilor de stimul-răspundere pe care le întâlnim în natura fizico-
chimică, în organismele vii și în organismele cu palier psihologic. Există
situații în fizică și chimie, când la acțiune, la excitație, spune Odobleja,
urmează imediat o reacțiune. Există situații când se produc acte reflexe
fiziologice ale organismelor vii, dar și cazuri când intervine activitatea
intermediară a psihicului. Din acest ultim punct de vedere el aduce o

97
critică ”behaviorismului”. Voind a suprima interiorul, behavioriștii
suprimă, fără să-și dea seama, intermediarul între excitant și reacție –
suprimă psihicul” (pag. 156). Se știe că behaviorismul a fost corectat
exact în modul subliniat de Odobleja. ”Înregistrarea”, aflăm din legenda
figurii 108 (pag. 140), sunt senzațiile înregistrate în creier, într-un fel,
reprezintă capturarea realității exterioare după funcționarea buclei
cibernetice mici, după crearea unei imagini care poate fi menținută și
reprodusă în creier. Figurile 96 și 118, ne arată că Odobleja, a fost foarte
aproape de noțiunea de structură cognitivă sau de model intern cognitiv.
De altfel, Odobleja folosește termenul de reprezentare cognitivă (fig.
122, pag. 155). El scoate în evidență faptul că orice reacțiune și orice
acțiune este controlată de organism prin mecanisme de feedback, ceea ce
rezultă fără nici o îndoială din fig. 122, pag. 155. Putem spune că în
capitolul ”Fenomenele fundamentale” (pag. 134-138), Ștefan Odobleja
caută să adâncească procesele psihice și comportamentul prin interpretări
cibernetice înaintea lui Norbert Wiener, și nu putem să nu observăm că,
în linii generale, ceea ce spune Ștefan Odobleja este corect și că el a
utilizat din plin și cu subtilitate fenomenul reversibilității (buclelor
cibernetice) pentru a arăta calea explicării comportamentelor
organismelor vii și a organismelor cu psihic. Se poate constata că
metoda cibernetică, a cercului vicios, este ferm stabilită în concepția lui
Odobleja privind procesele psihice și organismele vii, odată cu încheierea
capitolului ”Fenomenele fundamentale”. Rămâne numai ca ea să fie
aplicată și generalizată la rangul unei legi universale.
Reacțiunea unui organism ca palier psihologic nu este însă
totdeauna numai fizică. Există și o reacție psihică pe planul afectivității,
astfel încât afectivitatea (emoția) și reacția ei ”se cheamă una pe alta în
cerc vicios” (fig. 136, 137, 138, pag. 173). Deși formularea este vagă, în
esență Odobleja caută să explice afectivitatea ca proces, iar ca proces
psihic ea trebuie să utilizeze, să se mențină prin feedback. Se conturează
astfel, la Odobleja, o psihologie cibernetică cu mult înainte ca psihologia
să-și fi însușit cuceririle ciberneticii.
O scădere a ”ciberneticii” lui Odobleja o constituie, după cum am
mai menționat, lipsa noțiunii de informație. Pentru ceea ce se petrece în
lumea mintală, imagini, limbaj, caracterul informațional al acestora a fost
evident întotdeauna, inclusiv pentru Odobleja. Greutatea provine la
interfața cu substratul sistemului nervos și de aici cu lumea exterioară. Ce
”circulă” prin buclele reversibilității lui Ștefan Odobleja? Șt. Odobleja
consideră că factorul comun al tuturor acestor procese este energia. Astfel
și spune: ”Excitațiile sunt cauzele dinamice ale senzațiilor și cauzele

98
imediate ale psihicului. Ele sunt energii fizice apte să se transforme și în
energie psihică” (pag. 135). Și mai departe, descrie astfel de transformări:
””transformarea unei energii externe în energie internă psiho-
neurologică; … transformarea excitanților fizici în imagini psihice” (pag.
136-137).
Am arătat în altă parte (M. Drăgănescu: Ștefan Odobleja –
raportul dintre om și mașină, ”Viitorul social”, anul VII, 1978, nr. 2,
pag. 328-334) că Odobleja a folosit metafora energetică în explicarea
palierului psihic al organismelor vii. Metafora energetică ținea locul, cu
un anumit succes, modelului informațional de astăzi și explicarea
psihicului. Astăzi, pentru comportamentul și funcționarea psihicului
putem utiliza modelul unui program de calcul, adică al unor structuri
informaționale, fiind probabil destul de aproape de adevăr, pentru o serie
întreagă de fenomene psihice. Aceste structuri informaționale acționează
prin intermediul substratului fizic care le găzduiește, dar reprezintă un
palier în sine al realității, reprezintă cel puțin o parte din psihicul omului.
Dar, în locul informației, Odobleja folosește energia, pe care o înțelegea
ca nesubstanță și îi permitea să respingă interpretarea mecanicistă a
psihicului. Fără îndoială că energia nu este substanță, dar nici nu poate
căpăta structurile care să explice palierul psihic. În absența noțiunii de
informație, energia era singura soluție care îi rămânea lui Odobleja pentru
interpretarea materialistă, fizică, a psihicului. Influența concepției
filosofice materialiste a lui Vasile Conta asupra sa este evidentă,
Odobleja citind principalele lucrări ale acestuia și față de care a păstrat
toată viața o deosebită admirație. A doua mare influență o datorește lui C.
Rădulescu-Motru, de la care preia ideea că psihicul are un specific
propriu și în același timp este realizat fizic sub formă energetică (C.
Rădulescu-Motru, Personalismul energetic, București, Editura Casei
școalelor, 1927). C. Rădulescu-Motru, la rândul lui, a preluat
energetismul fizicianului Ostwald, ale cărui lucrări au fost citite și de
Ștefan Odobleja. Dar, spre deosebire de Ostwald, al cărui energetism era
un idealism fizic, pentru care psihicul este o manifestare a energiei,
Rădulescu-Motru vede în psihic ceva deosebit, care se înscrie într-un
suport energetic, dar care la Odobleja funcționează în strânsă legătură cu
substratul sistemului nervos. Energia joacă, la Rădulescu-Motru și la
Ștefan Odobleja, rolul programelor informaționale și din acest punct de
vedere momentul energetic din gândirea acestor reprezentanți ai culturii
românești reprezintă tot ceea ce se putea imagina mai îndrăzneț înainte de
apariția calculatoarelor electronice. Energia era suficient de materială și
suficient de invizibilă pentru a oferi sediul palierului psihic, exact în

99
sensul programului informațional de astăzi. Odobleja caută să intre în
detalii, să descifreze mecanismele energetice ale psihicului, dar evident
totul nu rămâne decât un model metaforic. În schimb, a căutat
transformările energetice în lungul circuitelor ”reversibilității” este foarte
rezonabil și singurul lucru posibil în absența noțiunii de informație.
Acesta este și motivul pentru care el a renunțat la termenul de ”cerc
vicios” pe care îl păstrează numai pentru că era cunoscut sub această
denumire și îl înlocuiește cu ”reversibilitatea”. Reversibilitatea
energetică, în esență, permite închiderea buclelor cibernetice atât de
heterogene din punct de vedere fizic. La pag. 144 el arată că prin
reversibilitate înțelege ”transformarea reversibilă de energie – în sens
invers celui al senzației” iar într-un paragraf dedicat fenomenelor de
reversibilitate (pag. 188-189) arată că există reversibilități psiho-fizice și
psiho-psihice. Pentru a explica reversibilitatea recurge la analogii
mecanice, dar are grijă să mențină: ”Această analogie mecanică, grosieră
și foarte imperfectă, va face să se înțeleagă mai bine acest grup de
fenomene, care este, în realitate, mult mai complex și de o natură cu totul
diferită” (pag. 189).
Iată, deci, că buclele cibernetice, cercurile vicioase, funcționează
datorită transformărilor energetice, reversibilității; fără reversibilitate nu
pot exista asemenea interacțiuni. Energia este factorul comun care putea
închide o buclă cibernetică. Este interesant cum, la un moment dat,
Odobleja apropie foarte mult noțiunile de autoreglaj, reversibilitate și
consonanță. Astfel interpretând fenomenul atenției el, scrie (pag. 352).
”Prin reglaj: atenția este un autoregulator de energie psihică, un
distribuitor automat și selectiv… Prin reversibilitate: atenția este un cerc
vicios între senzație sau imagine și mișcările (sau secrețiile) reflexe,
tinzând să mărească, să rețină, să conserve, să clarifice obiectul focalizat.
Prin consonanță: atenția este o amplificare prin rezonanță, evoluând rapid
până la un maximum pentru a diminua, după aceea, până la dispariție,
prin efectul oboselii, al reacției sau al concurenței compensatoare al altor
consonanțe în ascensiunea evolutivă…”.
Acest pasaj este caracteristic pentru gândirea lui Ștefan Odobleja,
pentru modul în care consonantismul său este de o cibernetică veritabilă.
Fără îndoială că noțiunea de informație este esențială în cibernetica
lui Norbert Wiener și în cibernetica contemporană. Întrebarea este, însă,
dacă putem să găsim fenomene cibernetice care nu utilizează informația.
Unii exclud posibilitatea ca asemenea fenomene să fie considerate
cibernetice. În realitate, există fenomene cibernetice pe scăderilor
concepțiile lui Odobleja, din cauza lipsei noțiunii de informație, lucrurile

100
nu sunt chiar atât de grave. Mult mai important este faptul că Odobleja a
văzut buclele cibernetice manifestarea unei legități generale.

Mihai Drăgănescu, Pantelimon Golu

“Tribunaˮ, 1982.

DUMITRU ELIADE

Academia internațională de cibernetică generală ”Ștefan Odobleja”

Simpozionul internațional de cibernetică generală organizat de

Fundația europeană Drăgan cu prilejul trecerii a 80 de ani de la nașterea
lui Ștefan Odobleja urma să aibă loc între 22 și 24 octombrie la Lugoj și
trebuie început prin a spune că, deși era pe cale să fie amânat, el chiar la
Lugoj și chiar între 22 și 24 octombrie și-a desfășurat lucrările. În ședința
de deschidere, participanților la simpozion li s-a comunicat că
posibilitatea de a se întâlni la locul și la timpul stabilit se datorează
sprijinului direct al președintelui Nicolae Ceaușescu și al tovarășei
academician doctor inginer Elena Ceaușescu. Acest fapt confirmă cu
acuitate, am zice, câtă dreptate avea Ștefan Odobleja să spună: ”primul
gând ce-l are gândul e gândirea să-ntâlnească”.
Scopul principal al simpozionului a fost înființarea Academiei
internaționale de cibernetică generală Ștefan Odobleja, care-și propune
prin statutul ei misiunea de a face cunoscută în lume opera ilustrului
român de al cărui nume se leagă meritul elaborării conceptului de
consonanță a științelor ce-i aparțin în exclusivitate și incontestabil. Sediul
acestei noi asociații științifice va fi la Lugano (Elveția) și ea își va înființa
filiale oriunde va exista un interes și o necesitate. O filială va fi chiar la
Lugoj.
În prima ședință a Consiliului de administrație s-a hotărât editarea unui
buletin și a unei reviste de cibernetică generală. Președintele de onoare al
Academiei Ștefan Odobleja, prof. dr. Iosif Constantin Drăgan, arăta
totodată că pentru cinstirea moștenirii lui Ștefan Odobleja va fi necesară
organizarea unor mese rotunde, seminare, simpozioane și congrese,
precum și inițierea unor doctorate în anumite materii. Profesorii Robert
Mantz (Olanda) și El Hosseiny Shirbeeny (Irak), vicepreședinți ai
asociației, au propus stabilirea unor legături temeinice cu alte instituții
culturale internaționale, editarea unui glosar în care să fie explicată
terminologia folosită de Odobleja și organizarea unor acțiuni de

101
cercetare, chiar implicarea membrilor asociației în rentabilizarea unor
întreprinderi. La rândul său, profesorul Paul Postelnicu, președintele
executiv al asociației, a spus că trebuie grăbită apariția primului număr al
revistei care este necesar, după opinia sa, să cuprindă o prezentare a
operei lui Ștefan Odobleja și a academiei nou înființate, această revistă
urmând să fie trimisă în special asociațiilor internaționale de cibernetică.
Trebuie, adăuga prof. dr. Iosif Constantin Drăgan, ca primele acțiuni ale
asociației să-și propună cunoașterea operei lui Ștefan Odobleja, care din
păcate se află în situația multor opere clasice, aceea că se vorbește despre
ele dar nu sunt citite. Pentru a putea fi citită, cunoscută, ea trebuie tradusă
în câteva limbi de circulație internațională. După cum am aflat, Fundația
Drăgan a luat deja inițiativa de a traduce în engleză ”Psihologia
consonantistă”, din ale cărei 800 de pagini au fost traduse până acum
300. Și pentru că nu este nici un secret, opera lui Odobleja nu este
cunoscută prea bine nici la el acasă, apare lăudabilă desigur traducerea
din franceză a ”Psihologiei consonantiste” și apariția ei la Editura
științifică și enciclopedică. Directorul acestei edituri, dr. Mircea Mâciu
spunea chiar în cadrul simpozionului de la Lugoj că va da tot sprijinul
pentru tipărirea unor lucrări valoroase, inspirate din gândirea savantului
român. Asemenea lucrări există, fără îndoială, și cea mai bună dovadă că
ele există a fost dată chiar de comunicările prezentate în cadrul
simpozionului de către prof. dr. Paul Postelnicu, ing. Ștefan Bajureanu,
dr. Ion Pușcaș, dr. Vasile Vetișanu, prof.dr. Cezar Buda, general dr.
Constantin Atanasiu, prof.dr. Cezar Apreotesei, prof.dr. Ion Străchinaru,
dr. Alexandru Surdu, prof. Vasile Pîrvănescu, prof. Florian Vlădica, prof.
Liviu Petrina, prof. Ion Stroie și alții.
Reîntorcându-ne la cele discutate în prima ședință pe care Consiliul de
administrație al Academiei de cibernetică generală a ținut-o chiar în ziua
alegerii lui, vom aminti aici și cuvintele generalului dr. Constantin
Atanasiu, autorul uneia dintre cele două recenzii care semnalau apariția
”Psihologiei consonantiste”, cealaltă aparținând, precum se știe, unei
reviste americane: ”În legătură cu publicația care se va edita: încă de la
primele ei numere, această revistă trebuie să fie de nivel european. Eu nu
zic să nu cuprindă și amintiri sau corespondența lui Odobleja, dar trebuie
să legăm conținutul acestei reviste de problemele mari ale lumii, de
probleme de substanță, de pildă de asaltul acesta al tehnicii care schimbă
profilul uman. Trebuie, vreau să spun, ca revista să nu găzduiască
improvizații. Să fie o revistă bună, să și-o smulgă oamenii din mâini.
Astfel străinătatea ne va respecta”. Un punct de vedere la care au subscris
toți cei prezenți,, căci ”suntem într-o polemică”, așa cum pe bună

102
dreptate arăta unul dintre participanții la simpozion, și se cuvine ca
asociația nou înființată să-și lămurească mijloacele prin care va determina
recunoașterea din partea cercurilor științifice internaționale a acestei
valori a gândirii românești prioritare reprezentată de Ștefan Odobleja,
care a pus bazele ciberneticii generale și prin ”Psihologia consonantistă”
a creat, de fapt, o știință a științelor, fundamentele științelor.
Spunea Ștefan Odobleja într-una din scrisorile adresate unor prieteni și
unor neprieteni, unor cunoscuți și unor necunoscuți: ”Am trăit să văd ce-
ar fi făcut cu mine magnații științei dacă n-aș fi trăit”. Evocăm de aceea
cu satisfacție înființarea Academiei internaționale de cibernetică
generală, care-i poartă numele, mai cu seamă că revista noastră își face
un titlu de onoare din faptul de a fi contribuit la recunoașterea geniului lui
Ștefan Odobleja. Am fost și, ca să reluăm cuvintele unuia dintre
participanții la simpozionul de la Lugoj, rămânem pe ”șantierul
Odobleja”.
Dumitru Eliade

ˮFlacăra“ nr. 43 din 29 octombrie 1982.

“FLACĂRAˮ, revistă

Memorial științific

FONDUL DR. ȘTEFAN ODOBLEJA. Zilele trecute a apărut

CONDINF '81, lucrare editată de Laboratorul de Informatică și
Conducere din Cluj-Napoca. Publicația se recomandă și de data aceasta
printr-o tematică bogată și variată. Semnalăm ca foarte utilă publicarea de
către Cornel Țăranu a Fondului Ștefan Odobleja, grupaj dedicat acestui
inestimabil tezaur științific și din care revista publică în premieră
absolută titlurile mai multor manuscrise elaborate de Ștefan Odobleja.
Manuscrisele întregului fond documentar, reamintim cititorilor noștri,
sunt adăpostite actualmente de Arhivele Statului – Filiala județului
Mehedinți din municipiul Drobeta-Turnu Severin. Este vorba de concepte
ale primei lucrări de cibernetică din lume (Psihologia consonantistă,
tipărită de savantul severinean la Paris în 1938), manuscrise
dactilografiate, însemnări, note de lector, impresionante biografii,
corespondență, în total aproximativ 2700 pagini. Publicația clujeană
prezintă, de asemenea pentru întâia oară, în facsimil, reclama publicitară
a Editurii Maloine din Paris consacrată cărții ”Psychologie

103
consonantiste”, lucrare difuzată în Europa și America în mii de
exemplare.

ˮFlacăra“, nr. 26 din 25 iunie 1981

ODOBLEJA INEDIT

”De ce am scris «Psihologia consonantistă» în limba franceză”

Prin bunăvoința inginerului Ștefan Bajureanu, unul din puținii

prieteni apropiați ai doctorului Ștefan Odobleja, ne-a parvenit de
curând un manuscris redactat și semnat în original de savantul
severinean. Sunt pagini de memorialistică ce dovedesc odată mai
mult destinul tragic al marelui nostru om de știință, lovit pe nedrept
încă din tinerețe de invidia și nerecunoștința unor colegi de breaslă,
de repetate hotărâri arbitrare, ce l-au obligat pe autorul ”Psihologiei
consonantiste”să-și scrie lucrarea capitală în limba franceză și să o
publice într-o editură pariziană. Manuscrisul pe care îl încredințăm
tiparului a fost redactat în perioada 1975-1977.

Sunt bucuros să constat că, în urma acțiunii mele de revendicări

cibernetice, specialiștii noștri au făcut descoperirea că nu numai eu, ci și
profesorul Danielopolu a sesizat în fiziologia sistemului nervos aspecte
circulariste, respectiv: cibernetice. Mai înainte ca eu să arunc acea piatră
în baltă, tulburând liniștea și odihna specialiștilor, - timp de 26 de ani de
la apariția ciberneticii și după 46 de ani de la cercetările lui Danielopolu –
faptul trecuse aproape neobservat. Mi se datorează mie, deci, că i-am
făcut pe specialiștii noștri să-l observe. Prin aceasta am contribuit la o
reconsiderare a ilustrului nostru savant.
Aș avea de adăugat că, pe lângă această contribuție directă și
personală, prof. Danielopolu a mai contribuit la cibernetică și pe o cale
indirectă: el este acela care m-a provocat a mă îndârji, până la ultimele
extreme, în cercetare – ceea ce m-a făcut să descopăr unele din secretele
subtile ale acestei arte – și tot lui îi datorez ideea năstrușnică de a publica
lucrări în limba franceză. Și iată cum.
În ultimul an de facultate (1927) am descoperit o metodă clinică de
explorare care înlocuia cu succes” semnul banului” al lui Pîtros, studiat
de Danielopolu și care era descris – cu reproducerea cuvintelor

104
profesorului român – în cartea de semiologie cea mai apreciată pe acele
vremuri a profesorului francez Emile Sergent.
După verificări riguroase pe numeroase cazuri, am redactat un
articol pe care să-l public într-o revistă medicală. Fiind vorba de un
procedeu înrudit cu semnul banului, și întrucât acesta fusese cercetat de
către prof. Danielopolu, am trimis articolul la ”Revista științelor
medicale” – revista lui Cantacuzino și Danielopolu. Cine putea să
aprecieze mai bine aportul meu și valoarea contribuției mele decât
savantul care se ocupase îndeaproape cu semnul banului?
Așteptând să-mi apară articolul, visam adeseori un succes răsunător
– visam să fiu chemat, felicitat, poate chiar invitat la vreo colaborare în
clinica sa, de către ilustrul profesor. Dar – decepție; articolul nu apărea,
publicarea lui era respinsă. Am mai trimis încă vreo două articole – și
mai bine redactate, și mai puse la punct, dar rezultatul a fost la fel de
negativ. Ceva mai mult: ca un fel de răspuns indirect și ca o provocare, a
mai apărut și o teză despre semnul banului, a domnului Mareș Eugen (azi
profesor) în care erau reeditate vechile concluzii ale lui Danielopolu, fără
ca, cel puțin, să fi fost corectate erorile pe care eu le semnalasem. Fapt
semnificativ: teza era prezidată de prof. Danielopolu.
Am mers într-o zi la secretarul de redacție al revistei, dr. Nicolau
(ulterior profesor) și, abia stăpânindu-mi revolta, l-am asigurat de
seriozitatea cercetărilor mele și de adevărul celor expuse în articol – la
care asigurări el mi-a răspuns jenat:
-Ei, d-le doctor, parcă dumneata nu înțelegi… Adevărul e că până
atunci nu înțelesesem și nici nu voiam să concep o astfel de atitudine din
partea unui mare cercetător, care știa prin el însuși ce înseamnă munca de
cercetare și cât efort, câtă sudoare se cere pentru o descoperire chiar
neînsemnată.
Am rămas profund mâhnit. Dar n-am dezarmat. Dacă profesorul nu
vrea să-mi recunoască munca și rezultatele de bunăvoie, am să-l fac să le
recunoască de nevoie: am să fac o comunicare la Societatea medicilor din
București (președinte Danielopolu), o comunicare demonstrativă și
convingătoare, care va fi bine primită de către mulțimea medicilor de față
și care va trebui să-i schimbe și atitudinea profesorului.. M-am înscris și
am fost programat. Din păcate profesorul lipsea din țară. A prezidat
profesorul N. Lupu.
Sigur pe mine și sigur pe victorie, am făcut și gestul provocator al
aruncării mănușii: în locul profesorului am ținut să am pe elevul său în
”semnul banului”, așa încât am mers la spitalul Brâncovenesc și l-am

105
anunțat pe doctorul Mareș (și el medic militar) ca să vină să-și susțină
părerile.
Comunicarea mea – mai ales prin demonstrația practică pe bolnav,
în ședință, din care rezulta cu evidență marea simplitate și deosebita
precizie a metodei mele – s-a bucurat de un deplin succes: medicii
participanți au rămas convinși și mulți din ei chiar entuziasmați.
S-a întâmplat însă, la urmă, ceva neașteptat și extrem de trist.
Doctorul Mareș, pe care eu îl invitasem la o întrecere cavalerească și
academică, a găsit cu cale să-mi dea o replică destul de puțin academică.
El și-a recrutat o gașcă de partizani, pe care i-a pus în rândul din fund,
unde era și el, și după ce eu am terminat – în momentul când prof. Lupu a
întrebat ”cine vrea să ia cuvântul” – ciracii lui Mareș au început să bată
din picioare.
Neavând argumente științifice, cerebrale, adversarul meu
argumenta cu picioarele. După vreo două minute de vacarm, s-a ridicat,
din mijlocul huliganilor, doctorul Mareș, vociferând: ”Nu e adevărat,
cum zice doctorul Odobleja, cum zice profesorul Danielopolu e
adevărat!”
După care a stat jos.
S-a iscat o reacție extraordinară de stigmatizare a gestului
necavaleresc și neacademic: foarte mulți din sală și-au arătat simpatia
pentru mine, mi-au luat apărarea și au lăudat metoda. Prof. Noica – om în
genere foarte potolit – zbiera în gura mare și mă încuraja să nu mă las
(mi-a trimis și la Lugoj o entuziastă scrisoare în care mă îndemna să
perseverez în ”focul sacru”).
Când prof. N. Lupu mi-a dat apoi cuvântul în replică, eu am spus că
în fața unor astfel de comportări nu mai am nimic de spusși că doresc să
prind trenul spre Lugoj. Am plecat înainte de terminarea ședinței. M-am
frământat, tot timpul, singur, în tren – aici revoltat și furios, aici încântat
și încrezător în cei mulți care-mi luaseră apărarea cu atâta însuflețire –
mulți din ei cu totul necunoscuți de mine. Când am coborât din tren la
Lugoj, eram liniștit și încântat: luasem o hotărâre mare – să public o
lucrare în limba franceză. Dacă în țară – nici la București – n-am putut
avea succesul scontat, îl voi avea în străinătate. În noaptea aceea am
adormit în fericirea acelui vis frumos.
Așa s-a născut la ”Phonoscopie” – prima mea lucrare în limba
franceză, apărută în 1935 în editura Doin, Paris.
Odată antrenat spre zări de mare respirație, nu puteam să nu-mi
încerc forțele într-o altă lucrare de și mai mare anvergură. Așa s-a născut
”cibernetica” mea din 1938, pe care, bineînțeles, nu puteau accepta să

106
apară decât tot în limba franceză și tot într-o ediție pariziană, la ”Librairie
Maloine” sub numele de ”Psychologie consonantiste”.
Dacă profesorul Danielopolu mi-ar fi acceptat articolele și dacă
discipolul său mi-ar fi dat replica sa cu capul și nu cu picioarele,
niciodată nu mi-ar fi trecut prin minte să scriu în limba franceză. Aș fi
publicat-o, probabil, în românește. Și atunci n-ar mai citit-o americanii,
n-ar mai fi citit-o inginerii constructori de mașini de calcul, n-ar mai fi
citit-o nici matematicianul Norbert Wiener cu inginerul Bigelow și cu
doctorul Rosenblueth și nu ar mai vorbi azi nimeni de cibernetică.
Câteodată răul este binele și nu rareori adversarul îți face mai mult
bine decât prietenul. Așa gândeam și în 1939, când mi-am terminat cartea
– drept care am mers să ofer un volum omagial ilustrului profesor. Era
ocupat, în laborator. M-a întâmpinat dr. C. Dimitriu (ulterior profesor): i-
am spus ce doresc și l-am întrebat dacă nu cumva profesorul o fi supărat
pe mine (semnalasem, în cartea mea, erorile de principiu și de tehnică ale
metodei sale în ”semnul banului”). M-a asigurat că nu – că profesorul
este un om de un caracter superior. Am înțeles că aflaseră deja de
lucrarea mea.
Cum ar fi putut să prevadă profesorul Danielopolu că, în mod
involuntar și prin angrenajul unui determinism fatal, el mă ajuta pe mine
să ajung cibernetician – și că la rândul meu, eu îl voi ajuta pe el să fie
înregistrat printre precursorii ciberneticii?
Curioase surprize mai oferă conexiunea inversă!

ˮFlacăra“ nr. 48 din 26 noiembrie 1981

Memoriu al lui Ștefan Odobleja10

Ne-a parvenit abia acum, prin mijlocirea colaboratorului

nostru inginerul Ștefan Bajureanu din Pitești, acest memoriu adresat
da savantul Ștefan Odobleja, revistei noastre în toamna anului 1977.
Din motive pe care nu le cunoaștem, documentul nu a fost expediat și
a rămas până de curând în posesia inginerului Ștefan Odobleja, fiul
doctorului Odobleja.
Memoriul a fost scris pe patul de suferință, în ultimele zile ale
savantului, ceea ce explică unele inabilități și incoerențe de redactare,

10
Articol publicat sub genericul Nu de nou trebuie să ne temem, ci de stagnarea în
gândire (n.n.).

107
improprii celorlalte scrieri ale doctorului Odobleja, caracterizate
prin limpezime, fluiditate și acuratețe stilistică.

La 29 august 1975 am făcut o comunicare, la Congresul

Internațional de Cibernetică și Sisteme, care a avut loc la București la
A.S.E., organizator principal – străin – fiind John Rose (Anglia), Director
general al Organizației Mondiale de Sisteme Generale și Cibernetică, iar
organizatori români fiind C. Bilciu, Edmond Nicolau, C. Bălăceanu și
alții.
La congres a fost distribuită participanților cartea cu Rezumatele,
în care, la pag. 118, eram trecut și eu, cu 4 rânduri în care afirmam, în
engleză, că: Psihologia consonantistă era o cibernetică integrală, prima
cibernetică din literatura științifică mondială. Deci nu am fost cenzurat
acolo.
În ședință, la 29. VIII, orele 16, nu am fost combătut. Deci cele
afirmate de mine au fost luate în considerație de cei prezenți (circa 70
persoane).
Urma să fie publicată cartea cu ”Actele congresului”, unde
comunicarea mea avea să apară in extenso – 10 pagini dactilografiate
(foarte puțin față de alte lucrări minore și care au fost acceptate și având
20-40 pagini).
Mă așteptam la obstacole și eventual la o sustragere – la
nepublicare – dat fiind că unii ciberneticieni români din a treia generație
se manifestă contra mea
1.Cartea mea (Psychologie consonantiste) a fost respinsă de la
Expoziția de cărți și a fost reprimită ulterior, după intervenția energică a
unor buni români, printre care menționez pe ing. C.V. Negoiță.
În ședință am calculat 5 minute (din cele 15 minute la care aveam
dreptul) spre a putea distribui cartea și materialul documentar, dar dr. C.
Bălăceanu, vicepreședintele român la secția a 7-a, m-a împiedicat și abia
am putut oferi un mic material Președintelui Masturzo (Italia), pe care dr.
C. Bălăceanu zicea să nu i-l dau, nici pe acela, că îl dau degeaba că nu
știe românește.
Pe ziua de 30 ianuarie 1977 am primit o scrisoare de la A.S.E.
Secția laboratoarelor de cibernetică economică, Calea Dorobanți, 15 – 17,
telefon 12 91 15, semnată de tov. C. Bilciu, datată din 26.01.1977, prin
care eram chemat la București ”în vederea discutării unor amănunte
legate de observațiile coeditorului șef, dr. J. Rose”, asupra lucrării
mele (99 la sută din lucrări fuseseră deja culese la tipografie, doar alte
câteva erau încă în așteptare).

108
 Am mers la București la 1.II.1977. La A.S.E. am fost pus la curent
cu situația, de către tov. C. Bilciu și tov. Ing. Zamfirescu, de la Editura
Tehnică. Mi s-a spus că din 10 pagini să las numai 5-6 pagini, să suprim
tot ce se referă la prioritatea Psihologiei consonantiste asupra ciberneticii
lui Wiener; să nu mai repet de 3-4 ori că Psihologia consonantistă e o
cibernetică, ci să spun o singură dată, la sfârșitul enunțărilor atributelor
justificative; să accept suprimarea celor 25 indicări de pagină din textul
meu. Mi s-a cerut și suprimarea unor citate din cartea mea, importante
pentru problemă, dar după multe pertractări s-a renunțat la acea pretenție.
S-a spus că dacă nu accept condițiile impuse, comunicarea mea nu va mai
fi publicată în carte. Mi s-a spus că dr. J. Rose e suveran asupra editării,
că el e ”proprietar” al cărții, care nu are nici o legătură cu congresul; că el
nu e obligat să comunice toate comunicările din congres.
Mi-au arătat că dr. J. Rose a corectat personal articolul meu și a
făcut unele suprimări. Totuși el nu-mi suprimase textul relativ la
prioritatea mea.
Mi s-a spus că J. Rose a observat că ideea priorității mele nu e
validată în țară de forurile superioare. Mi s-a spus că în acest scop a
fost consultată Academia R.S.R., Consiliul Național pentru Știință și
Tehnologie și Direcția Presei.
Mi s-a arătat referatul acad. Ștefan Milcu, în care propunea să refac
textul ca fond și ca formă, iar în concluzie indica să fie consultat prof.
Edmond Nicolau. Mi s-a arătat referatul ambiguu – deci defavorabil – al
prof. Edmond Nicolau. Mi s-a arătat referatul de la C.N.S.T., care era
favorabil mie, și în care se arăta că am publicat cu 10 ani înaintea lui
Wiener.
Ing. Zamfirescu a spus la un moment dat că eu urmăresc să mă
impun în țară cu atestate de peste hotare (?) și mi-a reproșat că în cartea
mea am atacat teoria lui Einstein ”admisă de toți”.
Eu consider că am fost forțat în mod ilegal să-mi modific textul
meu. Consider că aceasta a fost o ingerință nepermisă, o nedreptate, o
încălcare a libertății de exprimare la congres, o jignire a demnității
personale și mai ales o jignire a demnității noastre naționale.
Rog să fiu ajutat pentru a se repara pe alte căi interdicția impusă.
Rog să se tipărească o broșură (40-50) pagini) în engleză în care să
fie expusă întreaga problemă, succint, cu concluzia ce decurge în mod
natural. Broșura respectivă ar putea semnată de un alt autor decât mine
(sau fără semnătură ca operă a editurii).
Rog a se interveni la Editura ”Scrisul românesc”, Craiova, spre a se
mări tirajul cărții mele: ”Cibernetica și Psihologia consonantistă”, cu

109
câteva mii de exemplare, dat fiind că acea carte are un pronunțat caracter
de afirmare națională.
3.Întrucît s-a insinuat că prioritatea mea nu e validată de forurile
academice din țară, rog să mi se dea putința de a expune toate
argumentele mele, în câteva ședințe special întrunite, urmând a se valida
(sau corecta, sau invalida) această prioritate revendicată.
4. Să se intervină la Editura Tehnică, spre a se admite
reintroducerea în text a indicațiilor de pagini, care au fost puse, ca o
batjocură, la urmă, după biografie.
5. Să mi se trimită corectura fiindcă mă tem că au de gând să-mi
facă suprimări sub pretext de grabă.
Ștefan Odobleja

ˮFlacăra“, nr. 1 din 7 ianuarie 1982

Recunoașterea priorităților unui savant român

- Stimate tovarășe Mihai Drăgănescu11, înainte de a intra în

subiect, permiteți-ne să vă facem o scurtă prezentare, alegând câteva
date dintr-o fișă mai amplă pe care stă scris, între altele, profesor
doctor docent, șef al Catedrei de dispozitive, circuite și aparate
electronice din I.P.B., director general al Institutului Central pentru
Conducere și Informatică, membru corespondent al Academiei
R.S.R. etc., etc. Ați publicat până acum, singur sau în colaborare, o
mulțime de cărți, după socotelile noastre 14 la număr, iar recent ați
îngrijit apariția ”Psihologiei consonantiste” a lui Ștefan Odobleja,
care a văzut lumina tiparului în cadrul Editurii științifice și
enciclopedice. Exact despre asta am dori să discutăm, stimate
tovarășe profesor, despre ”Psihologia consonantistă” și despre
contribuțiile lui Ștefan Odobleja la întemeierea ciberneticii. Vă
ascultăm.
- Se impune, cred o precizare. Cartea la care vă referiți, la editarea
căreia am lucrat alături de conferențiarul doctor Pantelimon Golu, nu
reprezintă altceva decât traducerea în limba română a operei de gândire a
lui Ștefan Odobleja intitulată ”Psychologie consonantiste”, tipărită în
franceză, la Lugoj, și difuzată prin celebra librărie ”Librairie Maloine”

11
Prof. dr. doc. Mihai Drăgănescu, editorul ”Psihologiei consonantiste”: ”Sper că nu-i
departe ziua în care meritele excepționale ale lui Ștefan Odobleja vor fi unanim
recunoscute“.

110
din Paris. Difuzată e, din păcate, un fel de-a zice, căci declanșarea
războiului a împiedicat răspândirea celor două volume, scoase în 1938 și
1939. Sunt convins că altul ar fi fost destinul operei lui Odobleja dacă
mediile științifice și culturale ale Europei ar fi putut, la vremea
respectivă, s-o cunoască și să reflecteze asupra ideilor pe care le conținea.
Așa, în ciuda câtorva recenzii, una din ele apărută chiar într-o revistă
americană, ”Psychological Abstracts”, peste valoroasa contribuție a lui
Ștefan Odobleja s-a așternut uitarea, trebuind să treacă 35 de ani până la
readucerea ei în discuție.
- O spunem cu mândrie, ”Flacăra” s-a aflat, de la bun început,
în prima linie a luptei pentru reconsiderarea meritelor medicului
severinean. Exagerăm făcând o astfel de afirmație?
- Cu nimic. Încă în 1974, ”Flacăra” a ridicat problema, după care a
militat pentru ea cu energie, cu consecvență. Între alte merite, ”Flacăra” îl
are și pe acela de a-i fi făcut cunoscut pe Ștefan Odobleja marelui public,
luptând totodată, cu armele sale, pentru recunoașterea priorităților
medicului severinean.
- Când l-ați întâlnit prima oară pe Odobleja, cu ce prilej?
- În toamna anului 1975, pe când lucram la C.N.S.T, doctorul
Odobleja a venit la noi, aducând și o adresă din partea Ministerului de
Externe, prin care eram rugați să-i cercetăm opera, cele două volume de
”Psychologie”, și să constatăm eventualele priorități în cibernetică. Mi-a
spus, din primul moment, că n-are încredere în mine, dar trebuie să
recunosc că, la vremea aceea, nici eu n-aveam încredere în revendicările
sale.
- Ce motive avea Ștefan Odobleja să vă privească, dintru
început, cu rezerve?
- Devenise, poate firesc, bănuitor, iar rezerva față de mine era legată de
faptul că, în 1972, publicasem o prefață la cartea lui Wiener ”Sunt
matematician”. Odobleja, sfios cum îl știți, era, taciturn, mi-a atras chiar
atenția: ”sunt convins, tovarășe profesor, că aveți deja o părere formată
despre Wiener și că nu veți renunța la ea”. Nu m-am supărat. I-am promis
că-i voi examina lucrarea cu toată atenția și l-am rugat să-mi acorde un
răgaz. Până la urmă, discuția noastră s-a încălzit și, la plecare, Ștefan
Odobleja mi-a încredințat și manuscrisul viitoarei sale cărți ”Psihologia
consonantistă și cibernetica”, tipărită mai târziu, în 1978, la Editura
”Scrisul românesc”. O carte, o spun deschis, ale cărei idei nu m-au
încântat în totalitate.
- Chiar cu riscul de a brusca cronologia, am fi tentați să vă întrebăm
de ce?

111
 - Am mai spus-o și o repet, e o greșeală, o întreprindere sortită
eșecului, să-l așezi pe Odobleja în rivalitate cu Wiener, să zici că primul a
făcut totul și celălalt nimic?! Wiener trebuie considerat întemeietorul
științei ciberneticii și el e cel care a influențat, în cea mai mare măsură,
gândirea științifică a celei de a doua jumătăți a acestui secol. Independent
de Wiener și, de reținut acest aspect, înaintea lui cu 10 ani, Wiener și-a
publicat lucrarea în 1948, Ștefan Odobleja a reușit să descifreze ca idee,
legitățile generale ale ciberneticii.
- Asta e mult, stimate tovarășe profesor Drăgănescu?
- E enorm. Ștefan Odobleja a fost, fără discuție, premergător al lui
Wiener și am să repet aici o comparație la care am recurs și în Studiul
introductiv al ”Psihologiei”. Raportul lui Odobleja față de Wiener e acela
al lui Faraday față de Maxwell în privința undelor electromagnetice.
Ultimul a dat formularea matematică, valabilă și azi, a undelor respective,
dar cel care a exprimat, pentru prima dată ideea existenței fizice a undelor
electromagnetice a fost Faraday.
- Bine, dar Faraday e prezent în toate cărțile de fizică, numele
lui e cunoscut și respectat! Altfel se pune, nu-i așa, problema cu
Odobleja!
- Va veni, sper, o zi când și meritele lui Odobleja, excepționale în
ciuda unor limite firești, limitele timpului, vor fi recunoscute. Cum bine
scria ”Flacăra”, chiar săptămâna trecută, prioritățile lui Odobleja sunt în
recurs. Personal, sunt încrezător în șansele acestui câștig.
- V-am întrerupt mai devreme, ne cerem scuze. Cum a decurs,
în continuare, prima dumneavoastră întrevedere cu Odobleja?
- Asta a fost tot, și-a plecat. Am întors cele două volume din
”Psychologie” pe-o parte, le-am întors pe cealaltă și m-am îndoit încă
odată. De ce, m-am întrebat, să studiez eu o carte de psihologie?! L-am
chemat pe unul dintre cei mai destoinici asistenți ai mei, pe Gheorghe
Ștefan, și l-am rugat s-o analizeze, să-mi spună dacă are elemente de
cibernetică. După câteva săptămâni, Ștefan mi-a spus, entuziasmat, că
lucrarea lui Odobleja e un adevărat tezaur de gândire și că ea conține și
multe elemente de cibernetică. Mi-a prezentat, ulterior, și un studiu,
”Concepția cibernetică a lui Ștefan Odobleja”, care a fost și tipărit. M-am
apucat atunci, serios de studiu și cartea a însemnat pentru mine o
adevărată revelație. Am trecut, hotărât, de partea lui Odobleja și, în
septembrie 1977, i-am făcut savantului o primă bucurie. Am mers la
Turnu Severin și am ținut acolo, în orașul său natal, o comunicare privind
prioritățile sale. Între timp, mutându-mă la Institutul Central pentru
Conducere și Informatică, am informat Consiliul științific despre

112
importanța gândirii medicului severinean și l-am propus, în cadrul
aceluiași for, ca membru de onoare al institutului. Din păcate, dispariția
lui Ștefan Odobleja a împiedicat îndeplinirea intenției noastre.
- Susțineți că după ce ați citit cartea, ați trecut, cu totul, de
partea lui Odobleja. Ce a hotărât această poziție?
- Am descoperit, rezumând, că multe din ideile lui Norbert Wiener
au fost gândite mai înainte de o minte românească. Toți cei care, până la
Wiener, au merite în cibernetică au constatat o parte mai mică sau mai
mare de adevăr, cazuri particulare. Primul care și-a dat seama de legitatea
generală a feedbackului, a conexiunii inverse, a fost Ștefan Odobleja. El a
previzionat apariția inteligenței artificiale, rolul său, de precursor, fiind
de excepțională importanță.
- Asta e opinia dumneavoastră, ați vorbit în acest sens, ați scris
în acest sens, care e însă părerea oamenilor de știință, împărtășesc ei
un astfel de punct de vedere?
- Unii da, alții nu, dar numărul celor din urmă mi se pare în scădere.
Recenta apariție a cărții a șocat, generând reacții dintre cele mai diverse.
Totul e ca și cei prudenți, ca și cei neîncrezători, cei mai mulți situați într-
o astfel de rezervă din necunoștință de cauză, s-o citească. Citind-o, cred
că se vor convinge și vor deveni și ei, adepți ai priorităților lui Odobleja.
Îmi dau însă seama că până la o recunoaștere unanimă mai e mult. E
vorba, cum ziceam, de un proces care va mai dura, în țară, și, deopotrivă,
în străinătate.
- O clipă, stimate tovarășe profesor. Odobleja pretindea că
Wiener s-ar fi inspirat din cartea sa, excludeți o asemenea
posibilitate?
- N-o exclud dar, ca om de știință, vreau dovezi. Și dovezi, deși am
căutat, n-am. Am căutat, de pildă, în câteva biblioteci din Washington, la
indicațiile exprese ale lui Odobleja, n-am găsit nimic. Poate că timpul va
elucida și această problemă. Odobleja era un om modest. El era convins,
e adevărat, de prioritatea lui asupra lui Wiener, dar nu încerca să-și
impună punctul de vedere. Nedreapta uitare de care a avut parte, până
prin 1973-1974, îl făcuse circumspect.
- Vorbeați despre o recunoaștere oficială. Cine ar trebui să dea tonul
în această direcție?
- În mod normal, Academia R.S.R. Numai că, așa cum ziceam, părerile
sunt încă împărțite. Anul trecut, de exemplu, am înaintat o lucrare
privitoare la prioritățile lui Odobleja celui de-al XVI-lea Congres
internațional de istoria științei și, după ce mi-a fost acceptată, a fost
exclusă din program?! Am protestat în scris, dar la ce mi-a folosit, un

113
moment prielnic a fost ratat. Impunerea, mai ales în străinătate, a ideilor
lui Ștefan Odobleja seamănă cu cucerirea unei redute. E nevoie și de
strategie, Wiener e privit ca un titan, nu-i simplu să-i alături un precursor,
de timp. De răbdare. În acest sens, mă străduiesc să pătrund pe unde pot.
Am primit din Danemarca o carte, de la Universitatea tehnică din
Lyngby, i-am trimis în schimb, reputatului profesor O.I. Franksen o
”Psihologie”. Mi-a răspuns imediat că-l interesează. Franksen a mușcat,
cum se zice, deci el poate fi câștigat de partea cauzei. Am procedat la fel
cu japonezii, cu americanii de la Asociația pentru promovarea științei,
aștept semne și din partea lor. Acest recurs la istoria științei, cum bine a
scris ”Flacăra”, e în curs, iar probele lui sunt, după opinia mea, tot mai
concludente.
- Vă mulțumim, tovarășe profesor Mihai Drăgănescu, și vă
urăm succes în câștigarea recursului de care aminteați. Locul lui
Ștefan Odobleja e chiar acolo, în panteonul marilor descoperitori, și
suntem siguri că, mai devreme sau mai târziu, și-l va ocupa. Nu se va
face atunci o favoare, ci un act de justiție. Vă mulțumim încă odată.

“Flacăraˮ nr. 39 din 1 octombrie 1982

Momentul dreptății

Pentru știința românească, dar și pentru cea mondială, sfârșitul de

an 1982 a însemnat și retipărirea ”Psihologiei consonantiste”,
monumentala operă datorată savantului severinean Ștefan Odobleja,
părintele legitim al ciberneticii, omul care a elaborat, în 1938, o lucrare
ce se impune atât ca precursoare a ciberneticii cât și ca operă mereu
actuală, reprezentând un imens tezaur de gândire, cu o largă deschidere
spre cunoaștere în chiar fabulosul univers al informaticii actuale.
Retipărită după 40 de ani și prezentată publicului larg în limba
maternă a savantului, tradusă după versiunea franceză a celor două
volume apărute în Librairie Maloine din Paris, ”Psihologia
consonantistă” se constituie astăzi într-un veritabil moment recurs la
istoria științei. Este un mare câștig al gândirii mondiale și o mare bucurie
pentru ”Flacăra”, publicație care a luptat în mod constant, încă din
primăvara lui 1974, pentru reconsiderarea marilor merite ale doctorului
Ștefan Odobleja, pentru ca opera sa să fie adusă în atenția omului de
știință, iar autorul ei să fie smuls din conul de umbră al anonimatului.
Este momentul, credem, să amintim că apariției volumului îi preced mulți

114
ani de dezbateri, evaluări și reconsiderări – o mare parte a lor găzduite și
în paginile revistei noastre – ce au acreditat în timp ideea că autorul
”Psihologiei consonantiste” a devansat cu un deceniu ideile lui Norbert
Wiener, fiind considerat astăzi ca precursor al ciberneticii și ca
descoperitor al ideii unei cibernetici generalizate.
Evenimentul editorial vine în fapt să marcheze doar un moment din
ceea ce va însemna pentru știința mondială opera integrală a savantului
mehedințean, obiect de studiu și meditație pentru colective
pluridisciplinare de cercetători și, în primul rând, pentru cei ce își vor
consacra investigațiile în cadrul Academiei ”Ștefan Odobleja”, înființată
recent la Lugoj.

“Flacăraˮ, decembrie 1982

GHEORGHE FLORESCU

SCHIȚĂ DE PORTRET12
– SAVANTUL ÎN TINEREȚE –
ȘTEFAN ODOBLEJA (1902-1978)

Prin anii '70 în Turnu Severin putea fi văzut adesea un bătrân

liniștit, într-un trenci ponosit, călcând ușor în tenișii comozi, purtând pe
cap o pălărie care-l proteja de razele fierbinți ale soarelui de vară. Nu
prea înalt, se făcea totuși remarcat prin prezența sa între oamenii printre
care umbla. Îi făcea plăcere să stea de vorbă, dar nu cu oricine. Intra, fire

12
”Ideile lui Ștefan Odobleja, …în cultura română cel puțin, ele vor putea trezi, prin
noutatea și cutezanța lor, mari vocații creatoare, de care avem nevoie pentru calificarea
noastră în cultura lumii” (Constantin Noica).
”Poate unul dintre cei mai dotați creatori, savantul din Drobeta a lucrat singur,
asemenea marilor solitari ai gândirii. A redescoperit multe, făcând uz de un singur
instrument – inteligența lui înnăscută” (acad. Al. Surdu (București).
”Aveți un om de aur, merită o statuie de aur” (B.N. Rudall, Olanda)
”…Ștefan Odobleja este primul gânditor care smulge naturii secretul general al
buclelor ciberneticii, rolul lor în explicarea procesului din organismul uman, care
cuprinde și psihicul. Aplicând conceptele la viața socială, la economie, la sociologie,
Ștefan Odobleja afirmă universalitatea conceptului cibernetic al circuitelor cu reacție, al
buclelor închise. Pentru acest motiv, întregul moment unic oferit istoriei, științei și
culturii românești – și nu numai românești – de către Ștefan Odobleja în anii 1938-1939
capătă strălucirea cuvenită marilor idei ale minții umane” (acad. Mihai Drăgănescu,
București).

115
curioasă, la spectacolele tinerești de la Casa de cultură, mânca, uneori în
”lacto-vegetarian” (un restaurant, azi duioasă amintire, cu meniu ieftin,
sănătos și civilizat), iar săptămânal, câțiva ani la rând, era nelipsit de la
cenaclul literar de joia. Așa era doctorul Ștefan Odobleja, sub forma sa
lumească, în anii când începuse să pătrundă în conștiința publică, sau mai
exact să fie cu adevărat cunoscut în lumea culturală românească și
mondială. Așa l-am cunoscut și eu, fără să fi citit pe atunci lucrarea sa
capitală, însă prea puțin cunoscută și astăzi, dar admirându-i
originalitatea unor păreri despre cele ce ni se întâmplau pe atunci. Eu
eram un tânăr care studiam filosofia, față în față cu un om despre care
puțini se încumetau să spună că este un savant.
Dar cum era adolescentul și tânărul Odobleja? Până se va încumeta
cineva să realizeze un studiu monografic amplu, în care vor fi adunate și
interpretate izvoarele documentare existente, încercăm în rândurile
următoare să creionăm un portret al savantului în tinerețe.
Cele cinci clase primare, cum era organizat învățământul nostru
primar la începutul secolului, Ștefan Odobleja le-a urmat în satul natal
obținând în fiecare am premiul I. Apoi, la Liceul ”Traian” din Turnu-
Severin, își proiectează un mod personal de studiu, printr-o lectură
autoselectată, cărți din diferite domenii, în română, franceză și germană,
împrumutând, după cum mărturisise ulterior și câte 30 cărți deodată.
”Metoda prin care am învățat franceza – se confesează Odobleja –
m-a condus spre metodologie și cibernetică. În clasa a III-a, profesorul V.
Chiriac (…) ne-a pus să aruncăm manualele și să ne cumpărăm în schimb
dicționare și cărți franceze, pe care să le traducem singuri. Această
metodă de învățare mi-a folosit mult și am practicat-o cu entuziasm,
reușind, în acest timp, să-mi însușesc multe cuvinte. În clasă, profesorul
nostru organiza o întrecere de viteză și calitate: el scria pe tablă câteva
fraze, pe care elevii le traduceau. Am participat cu mult elan la aceste
întreceri”.
Datorită războiului și posibilităților materiale limitate, susține în
particular examenele pentru clasa a IV-a de liceu și urmează restul
claselor V-VIII ca elev la fără frecvență.
Prietenii din copilărie își amintesc cum venea cu ghetele în mână până la
intrarea în Turnu-Severin, acolo se încălța și apoi se prezenta la
examenele anuale, pe care le promova cu mult succes.
”Am trăit șa țară – își amintește Odobleja în anii senectuții – și am
umblat desculț până la vârsta de 20 de ani, adică până ce am devenit
student al Facultății de Medicină, cu excepția a trei ani pentru primele trei

116
clase de liceu, urmate la zi. Aceasta ar fi destul pentru a lămuri care erau
tendințele, sentimentele și interesele mele”.
Lecturile intense, învățătura pentru examene alternează cu munca fizică
în satul natal; în momente de răgaz își consemnează simțămintele,
tensiunile intelectuale, pulsiunile creației, conturând preocupările pentru
”găsirea unei metode cât mai eficiente pentru acumularea de cât mai
multe și mai variate cunoștințe”.
În septembrie 1921, odată cu trecerea în ultima clasă de liceu,
Odobleja începe o experiență nouă, devenind învățător suplinitor în satul
Puținei-Halânga, până în martie 1822, apoi în trimestrul al III-lea în
insula Ada-Kaleh.
Precaritatea situației materiale a familiei a fost una din cauzele care
l-au determinat pe tânărul Odobleja să urmeze cursurile Facultății de
Medicină, ca bursier al Institutului Militar Medico-Legal din București.
În aceeași perioadă studiază în paralele fizica și frecventează zece
biblioteci mari unde citește, după propria mărturisire, lucrări de filozofie,
etică, drept, teatru, estetică, literatură etc.
Curiozitatea sa, ca stare permanentă de spirit, l-a determinat pe
Odobleja să se preocupe, încă din anii de liceu, de cele mai variate
domenii și să consemneze cele mai neașteptate gânduri. În însemnări
adolescentine apar preocupări de la ”soarta popoarelor” la ”cina înaintea
culcării” sau ”legi ale legilor”, de la ”evoluția limbii” la ”misterul
protoplasmei”, ori ”învățătura – stimulent fiziologic”.
Studiul operei lui Ștefan Odobleja presupune înțelegerea
semnificațiilor laboratorului germinativ ideatic din adolescență și
tinerețe, din anii liceului și studenției. Metoda de studiu pe care și-a
construit-o l-a condus spre ”enciclopedism”, o caracteristică anacronică și
nefuncțională pentru savantul modern, dar la Odobleja funcționează
pentru că este un ”enciclopedism” original, subordonat unei concepții în
cel mai înalt grad specializate: descoperirea unei legi a legilor,
unificatoare a cunoașterii și ființării umane în primul rând.
Originalitatea structurală a personalității sale este premisa
fundamentală a îndrăzneței creații de maturitate sintetizată în teoria
”ciberneticii generalizate”.
Schițarea portretului spiritual al tânărului Odobleja am dori să fie
de folos celor care își asumă curajul și tenacitatea de a-i studia opera
publicată, dar mai ales voluminoasele manuscrise existente în arhive.
Opera sa este produsul personalității sale, iar personalitatea lui Ștefan
Odobleja are semnificație datorită operei sale. De aceea vom sintetiza
personalitatea savantului Ștefan Odobleja astfel:

117
 1. A avut vocația universalității, ceea ce numai marilor
personalități ale culturii universale le este propriu, iar legile
consonantismului vizează totul existențial.
2. A fost un erudit. Argumentul cel mai important este diversitatea
domeniilor pe care le-a prospectat și, ca fapt concret, cele 704 titluri ale
bibliografiei folosite în elaborarea ”Psihologiei consonantiste”.
3. A fost un creator prin excelență, fiind autorul unei metode și
concepții care a impus era ciberneticii.
4. Este un îndrumător pentru tineri, prin metoda tehnicii
intelectuale pe care a recomandat-o și prin atitudinea sa spirituală pe tot
parcursul vieții.
5. A fost un luptător, impunându-și convingerile și ideile,
argumentându-și prioritatea, în mod onest și tenace, până în ultimele
clipe ale vieții.
6. Nimic din ceea ce e omenesc nu i-a fost străin, fiind om, adică
vizionar, dovadă opiniile sale fertilizând știința contemporană, dar și un
supus al greșelii, prin idei discutabile, hrănitoare și pentru cercetătorii
onești și pentru oportuniști.
7. A fost atins de aripa geniului, pentru că a întemeiat o știință
nouă ”cibernetica generalizată”, cu mult avansată peste epoca în care a
elaborat-o.
Este emblematic îndemnul său, reflex structural al unei
personalități culturale de primă mărime: ”Să speri întotdeauna, să nu
descurajezi niciodată. Dacă prezentul nu oferă recompense, renunță
să te mai gândești la aceasta: trăiește în viitor…cultivă elanul,
aspirația către scopurile mari”.
Pilduitoare cuvinte, pilduitoare fapte!
Gheorghe Florescu

“Caligrafˮ, revistă de cultură, II, nr. 10 (20), octombrie 2002

ION GHEORGHE

Un fapt – un om
Precursor al ciberneticii

În toate lexicoanele tehnice ale lumii, în dreptul noțiunii de

cibernetică figurează numele savantului american Norbert Wiener,
considerat drept inițiator – în 1948 – al acestei științe.

118
 Puțini știu, însă, că în vara anului 1938 apărea și se difuza la
Paris, prin intermediul librăriei ”Maloine”, lucrarea ”Pshychologie
consonantiste”, în două volume, însumând 884 de pagini, însoțită de 300
figuri în text, semnată de doctorul român ȘTEFAN ODOBLEJA.
Lucrarea avansa, pentru întâia oară, deci cu zece ani mai înainte ca
savantul Wiener să-și fi tipărit ”Cibernetica” sa, primele fundamente
teoretice într-un domeniu cu totul nou – descoperirea principiului și legii
circularității integrale, precum și aplicarea acestora în știință și tehnică,
mai cu seamă în tehnica viitoarelor ”mașini de gândit” (creiere
electronice).
Cine este, așadar, acest aproape necunoscut pionier al ciberneticii,
domeniu pe care, astăzi, se sprijină aproape întreaga evoluție a științelor
tehnice noi. Fără de care omul – să dăm un singur exemplu – n-ar fi putut
ajunge pe Lună?
Ștefan Odobleja s-a născut la 14 octombrie 1902 în comuna Valea
Izvorului, din județul Mehedinți. Urmează liceul la Drobeta Turnu –
Severin (unde îl va avea timp de doi ani coleg pe viitorul academician
profesor doctor Ștefan Milcu), după care se înscrie, ca bursier, la
Facultatea de Medicină din București, absolvind-o în 1928. În calitate de
medic militar este mutat din garnizoană, până la pensionarea sa în anul
1946.
Mai importantă, însă, decât cariera militară – a avansat până la
gradul de locotenent-colonel – este pasiunea sa pentru știință manifestată
de timpuriu, încă de pe băncile liceului, când și-a uimit profesorii prin
vastitatea și profunzimea lecturilor sale (”În clasa a VII-a, își amintește
dr. Odobleja, deja citisem și conspectasem Logica lui John Stuart Mill”).
În timpul studenției, publică numeroase articole de medicină în revistele
de specialitate, efectuează minuțioase lucrări experimentale de laborator
ca, în 1935, să tipărească la Paris o carte despre fonoscopie, pentru care
în țară i se acordă un premiu.
Dar sinteza preocupărilor sale, cu preponderență în domeniul
psihologiei, logicii și lingvisticii, o reprezintă ”Psychologie
consonantiste”, considerată de unii specialiști drept ”cea mai
voluminoasă și mai originală lucrare de psihologie care a fost scrisă până
astăzi de un român” (prof. Victor Săhleanu, 1975), o adevărată
enciclopedie, prin care autorul ei, medicul Ștefan Odobleja, se impune ca
întâiul precursor al ciberneticii.
Războiul însă, mărturisește doctorul Odobleja, a întârziat mult
răspândirea și cunoașterea studiului meu în lumea științifică a vremii.
Între timp, a apărut ”Cibernetica” lui Wiener, care reia multe din ideile

119
mele. Fapt pe care l-am demonstrat și la recentul Congres de cibernetică
și sisteme de la București, unde am fost invitat să susțin o comunicare.
Deci, un concurs fatal de împrejurări – războiul – precum și
modestia excesivă a eminentului medic l-au împins pentru o vreme în
uitare. De curând însă, Academia Română, în cadrul Secției de Istorie a
Științei și Filosofiei, a dedicat o ședință specială personalității doctorului
Ștefan Odobleja – fapt care confirmă interesul din ce în ce mai crescând
pe care l-a stârnit excepționala sa contribuție într-un domeniu cu urmări
aplicative dintre cele mai valoroase și folositoare pentru umanitate.
Suntem siguri că nu va mai trece mult până la recunoașterea
unanimă a meritelor științifice ale doctorului în medicină, românul Ștefan
Odobleja – de fapt, primul fondator al ciberneticii.
I. Gheorghe

ˮTribuna României“, IV, nr. 71 din 15 octombrie 1975)

CRISTIAN GHINEA

ADEVĂRATUL PĂRINTE AL CIBERNETICII

GENERALIZATE, ȘTEFAN ODOBLEJA,
TREBUIE REPUS ÎN DREPTURI

Interviu cu academicianul Mihai C. Demetrescu13

13
Academicianul Mihai C. Demetrescu s-a născut la Târgoviște, în 28 septembrie 1923.
A absolvit Liceul Al. Lahovary din Râmnicu Vâlcea, apoi în 1945, Facultățile de
Filozofie și Drept ale Universității din București. Ulterior, își începe studiile economice
la Academia Comercială București. În 1947, devine doctor în Științe Politice al
Universității din București. Activitatea științifică și-o inaugurează în 1956, odată cu
crearea primului Oficiu de Studiere a Pieței din România. Desfășoară mai târziu o
bogată activitate și pe plan extern, prezentând 51 de rapoarte la diverse congrese
internaționale. Publică numeroase articole și studii de presă cu profil economic din țară,
dar și în străinătate (Le Monde du Developement” – Franța, ”Industrial Marketing” –
Marea Britanie, ”Il Milimetro” – Italia, publicațiile Universității Rutgers – New Jersey,
SUA) etc. Este vissiting professor la universități din Franța, Italia, Spania, Anglia și
SUA. În colaborare cu prof. dr. Josif C. Drăgan, a publicat, în țară și străinătate, studii și
monografii despre Ștefan Odobleja – părintele ciberneticii generalizate și despre
Nicholas Georgescu-Roengen, pionier al bioeconomiei. Este autor al unui impresionant
număr de volume (18) despre marketing, două dintre acestea apărând în Italia. În
prezent dl. M. Demetrescu este membru al Academiei de Științe din New York,
Academiei de Științe Comerciale din Paris, Academiei Europene de Marketing din
Bruxelles și face parte din echipa editorială a unor prestigioase reviste, ca Journal of
Transnational Management Development, Journal of Global Marketing, Journal of

120
 - Domnule academician Mihai Demetrescu, ce ne puteți spune
despre Congresul Internațional de Cibernetică și Științe Economice,
recent încheiat la Universitatea Europeană Drăgan din Lugoj? Ce
semnificație are o astfel de manifestare?
- Congresul are o semnificație întreită. În primul rând este pusă în
evidență personalitatea dl. prof. dr. Josif Constantin Drăgan, care a
facilitat introducerea României în circuitul mondial teoretic și științific
de marketing. Dl. profesor Drăgan a creat o prioritate pentru țara noastră,
fiind primul stat socialist cu învățământ de marketing. Chiar eu am
obținut unul dintre primele doctorate de marketing, în 1971. Repet, a fost
o premieră într-o țară socialistă.
Pe lângă evocarea dimensiunilor de marketing și management,
pentru că cele două discipline sunt conexe, am dorit să sărbătorim și
cibernetica prin persoana medicului căpitan dr. Ștefan Odobleja, care l-
a cucerit pe prof. Drăgan prin originalitatea gândirii sale. Drept urmare,
dânsul a republicat lucrarea fundamentală a lui Odobleja Psihologia
consonantistă, în anul 1982.
Știm că în 1938 și 1939, Odobleja și-a publicat lucrarea originală la
Editura Maloine din Paris, dar datorită războiului, întregul tiraj a intrat în
obscuritate totală. În anii care au urmat după război, cibernetica s-a
dezvoltat în America dar în necunoștință de cauză față de contribuțiile lui
Odobleja. Ori, prin republicarea lucrării de bază a lui Odobleja, chiar în
limba franceză, de către profesorul Drăgan, pionierul ciberneticii
generalizate a fost repus în circuitul ideilor contemporane. Chiar mai
mult, profesorul Drăgan a creat o Academie de Cibernetică Ștefan
Odobleja, pe care a înregistrat-o la Lugano, în Elveția, obținând
aprobarea ca să funcționeze și în România, la Oradea.
Ștafeta organizării manifestărilor de cibernetică a fost preluată deci, de
Universitatea din Oradea, rectorul acesteia, prof. dr. ing. Teodor Maghiar,
devenind președinte executiv al academiei. În această calitate, a organizat
patru mari congrese de cibernetică la Băile Felix, în condiții absolut
excepționale.
În al treilea rând, s-a evocat aici personalitatea lui Nicholas
Georgescu-Roegen, pionierul român al biochimiei, numit ”economistul
Mileniului III”.

Euromarketing. Este vicepreședinte al Academiei de Cibernetică ”Ștefan Odobleja“ cu

sediul la Lugano (Elveția) și Oradea și președinte al Asociației Europene de Studii
Bioeconomice din Milano.

121
 - Aș vrea să revenim la Odobleja. Am înțeles demersurile d-lui
profesor Drăgan pentru punerea în valoare, la adevărata statură, a
personalității lui Odobleja. În ce măsură, la ora actuală, este
acceptată în lume ideea că Ștefan Odobleja este adevăratul părinte al
ciberneticii generalizate, și nu Norbert Wiener, care a preluat toate
tezele din lucrările românului?
- Domnule, noi am mai avut un așa caz, cu insulina, descoperită de
profesorul Paulescu. Însă descoperirea lui a fost ignorată, iar Premiul
Nobel pentru aceasta a fost acordat la doi cercetători străini. Evenimentul
a fost un veritabil scandal și tot blamul a căzut pe autoritățile românești,
care nu au manifestat nici un fel de interes, cum nu au manifestat nici un
fel de interes nici pentru Blaga, și el foarte apropiat de Premiul Nobel, la
un moment dat. La fel, autoritățile de atunci s-au împotrivit Premiului
Goncourt, care fusese acordat lui Constantin Virgil Gheorghiu, pentru
opera lui, Ora 24, după care s-a făcut și un film extraordinar.
Deci autoritățile românești, n-au încurajat deloc cibernetica, ceea
ce a făcut ca majoritatea congreselor noastre de atunci să se desfășoare în
străinătate, cele din țară având mai puțină penetrare pe plan mondial, în
sensul afirmării priorității lui Odobleja în gândirea ciberneticii.
- Prin continuarea acestor acțiuni sperăm ca ideea să prindă tot
mai mult în mediile științifice internaționale. Au mai fost și alte
cazuri de savanți români nedreptățiți? Vă întreb asta pentru că
suntem în preajma comemorării lui Traian Vuia, căruia i s-a negat,
fără nici un temei, calitatea de pionier al aviației mondiale.
- Este drept, cu Nicholas Georgescu-Roegen, s-a întâmplat ceva
asemănător. Este vorba de aplicarea entropiei în economie și științele
sociale. Deși pentru aceasta i se cuvenea Premiul Nobel, savantul român
a murit fără să-l primească. Ideile lui fac mare carieră astăzi, iar gloria lui
Georgescu-Roegen crește mereu, cum crește și gloria lui Brâncuși sau a
lui Mircea Eliade.
- O ultimă întrebare: cum considerați că se va face intrarea
definitivă a Universității Europene Drăgan în mișcarea academică
internațională?
- Este evident, prin intermediul Fundației Europene Drăgan, dar și
prin două mari ”bulevarde”: ciber-spațiul și bioeconomia în apărarea
planetei.
- Domnule academician, vă mulțumesc pentru amabilitatea
acordării acestui interviu.
- Cu plăcere și sper să ne revedem la Lugoj la viitorul congres
internațional de cibernetică în anul 2001.

122
 Cristian Ghinea

ˮRedeșteptarea“, 2000

OVIDIU IOANIȚOAIA

Prea lunga așteptare a doctorului

La mai bine de cincisprezece luni de la publicarea de către revista

noastră a articolului ”Cu zece ani înaintea lui Norbert Wiener un român
fundamentează legile ciberneticii și preconizează construcția creierelor
electronice”, l-am revăzut deunăzi, pe doctorul în medicină Ștefan
Odobleja, despre care reportajul amintit nota că a anticipat realizarea
computerelor și elaborat legi și principii ale ciberneticii, publicând la
Paris în 1938, lucrarea intitulată ”Psychologie consonantiste”, Librairie
Maloine, 858 pagini, 300 figuri, carte care a precedat cu zece ani
”Cibernetica” savantului american Wiener, socotit astăzi drept părintele
disciplinei respective.
Reîntorcându-ne acum la personalitatea și lucrările doctorului
severinean Ștefan Odobleja, nu ne propunem, așa cum nu ne-am propus
nici prima oară, să luăm în discuție paternitatea ideilor cuprinse în
”Cibernetica”, ci ne propunem numai să readucem în actualitate numele
și munca medicului român, convinși că – precursor sau nu al lui Wiener –
Ștefan Odobleja merită oricum din partea noastră, a contemporanilor săi,
mai multă atenție și interes.
L-am reîntâlnit pe doctorul pensionar, astăzi în vârstă de 73 de ani,
păstrați bine și cu demnitate, la București, unde a sosit ca invitat la cel
de-al treilea Congres internațional de cibernetică și sisteme, reuniune de
mare prestigiu științific în cadrul căreia a susținut o comunicare la
Secțiunea a 7-a a congresului, desfășurată sub președinția cunoscutului
savant italian A. Masturzo. Deși foarte scurtă, comunicarea, la care am
avut cinstea de a asista, a suscitat un deosebit interes, invitând la discuții
și controverse, ideea de bază a expunerii, preluarea de către Wiener a mai
multor concepte din ”Psihologia consonantistă”, găsind adeziunea pe
alocuri reținută a auditoriului. Această atitudine i se pare doctorului
Odobleja firească. Scepticismul oamenilor de știință, spune dânsul,
provine dintr-un legitim sentiment de prudență, dar aceasta nu mă
împiedică să cred și să-mi propun să demonstrez că dreptatea este de
partea mea.

123
 Lăsând deoparte dificila problemă a surprinzătoarelor și
evidentelor similitudini dintre cele două cărți, asupra căreia vom reveni
către finalul acestui articol, să vedem ce s-a întâmplat cu lucrarea
doctorului român după apariția îndemnului despre care aminteam în
încheierea reportajului tipărit la 23 martie 1974, îndemn adresat
specialiștilor cu competență și drept la opinie. Au existat, desigur, păreri
contradictorii, dar mulți oameni de știință români, de cunoștințele și
probitatea profesională cărora nu avem nici un motiv să ne îndoim s-au
pronunțat favorabil, socotindu-l pe necunoscutul – până la 23 martie 1974
– Ștefan Odobleja drept unul dintre pionierii ciberneticii mondiale,
specialist care a limpezit multe poteci în disciplina respectivă, precursor
teoretic al unei etape din civilizația umană apreciată astăzi ca tulburătoare
prin orizonturile pe care le deschide. Pentru a nu lungi vorba, permiteți-
ne să cităm câteva opinii referitoare la contribuția recunoscută a
doctorului Odobleja în domeniul fundamentării legilor ciberneticii:
”Apoi am găsit (n.n. în Psihologia consonantistă) … o serie de idei
și principii care sunt astăzi fundamentale în cibernetica sistemului
nervos… De asemenea lucrarea utilizează pe larg metoda modelării, deși
la epoca respectivă era sporadic folosită și nu era încă fundamentată de o
teorie” (Dr. C. Bălăceanu).
”Din cele relatate sumar în prezentarea de față … reiese limpede
contribuția teoretică a psihologiei consonantiste la apariția ciberneticii,
atât prin afirmarea principiului și legii circularității integrale, considerată
sub toate aspectele, aplicată în toate domeniile, în știință și tehnică, mai
ales în tehnica viitoarelor mașini de gândire, a căror apariție și realizare a
fost întrevăzută și preconizată de creatorul consonantismului” (Dr. Al.
Olaru).
”Opera lui Șt. Odobleja este, indiscutabil, cea mai voluminoasă și
mai originală lucrare de psihologie care a fost scrisă până astăzi de un
român” (Prof. dr. V. Săhleanu).
Așa stând lucrurile, este clar ca lumina zilei că specialiștii cei mai
autorizați privesc cu respect lucrarea doctorului, tipărită la Lugoj și
publicată la Paris, pe care numai momentul neprielnic al apariției, în prag
de război, a împiedicat-o să capete acea recunoaștere internațională pe
care o merita, judecând după noutatea extraordinară a conținutului și
după vastitatea expunerii, ”Psihologia consonantistă” încheindu-se cu
menționarea a peste 700 de poziții bibliografice, ceea ce-i conferă, după
cum ne declara profesorul Victor Săhleanu, caracterul unei adevărate
enciclopedii. Chiar dacă oamenii de știință chemați să-și spună părerea au
manifestat unele rezerve în ceea ce privește directa primordialitate a

124
teoriilor lui Ștefan Odobleja în raport cu cibernetica lui Wiener, atitudine
izvorâtă din prudența de care amintea medicul severinean, aceiași
specialiști au căzut de acord că ”Psihologia consonantistă” este o lucrare
de excepțională importanță, un tratat care merită o soartă mult mai bună,
în ideea popularizării lui și a unei răspândiri pe măsura deosebitelor
contribuții pe care le aduce prin el însuși, prin noutatea informației și
universalitatea gândirii, renunțând chiar la orice vanitate de comparație
cu părintele ciberneticii.
Cu toate acestea, deși citatele găzduite mai sus sunt culese din
lucrări publice și deși Academia a dedicat o ședință specială
personalității doctorului în medicină Ștefan Odobleja, la 24 aprilie 1975,
în cadrul Secției de Istoria a Științei și Filozofiei, acordând prețuirea
datorată de un for științific și de un popor unui eminent deschizător de
drumuri, interesul în jurul ”Psihologiei consonantiste“ nu pare încă
reactivat corespunzător. Reevaluarea activității și meritelor științifice ale
medicului severinean, modest și prea puțin cunoscut precursor al
ciberneticii, se impune ca o întreprindere pe care o justifică deopotrivă
studiile sale cât și opiniile publicate în chiar această pagină, păreri
autorizate care pun într-o altă lumină contribuția compatriotului nostru la
fundamentarea legilor ciberneticii sau, luând în considerație punctele de
vedere mai sceptice, la întocmirea celui mai amplu tratat de psihologie
scris vreodată de un român. Cartea publicată la Paris, în urmă cu 37 de
ani, este insuficient răspândită în aria culturii românești, ea fiind puțin
sau deloc cunoscută de psihologi, după cum ne declara, cu o doză
firească de tristețe, profesorul Săhleanu. Traducerea ei în limba
maternă a autorului întârzie din rațiuni pe care nu le înțelegem.
După cum spuneam, zilele trecute ne-am întreținut cu doctorul
Odobleja. Deși ajuns la o vârstă respectabilă, tinerețea lui spirituală îl
face să nutrească proiecte îndrăznețe. Se pregătește să înainteze unei
edituri manuscrisul de vreo 600 de pagini al unei lucrări, prin intermediul
căreia speră să convingă lumea științei de primordialitatea ideilor sale în
privința fundamentării legilor ciberneticii cu zece ani înainte de Norbert
Wiener. ”Va fi un studiu, mărturisește, pe care vreau să-l las ca moștenire
neamului românesc, ca o dovadă, că un medic din Severin a putut să
preceadă o descoperire științifică de extraordinară importanță”. De
asemenea, lucrează la un al doilea volum, un fel de completare a
”Psihologiei” pe linie de logică, o aprofundare pe care speră s-o
tipărească cât mai curând, în măsura în care forțele sale, tot mai
împuținate de vârstă, vor primi ajutorul altora.

125
 Așa cum am procedat și în încheierea primului reportaj dedicat lui
Ștefan Odobleja, vom găzdui în finalul acestui articol câteva texte
comparate din ”Psihologia consonantistă” și ”Cibernetica” lui Wiener,
texte inedite, puse la dispoziție de autorul primei lucrări, comparații pe
care le supunem atenției specialiștilor, cei mai în măsură să se pronunțe și
să facă lumină.
”Psihologia a debutat de mai mult ”O bună parte din vechea psihologie s-
timp, ca doctrină generală… Ea se a dovedit, în realitate a nu fi altceva
reducea la a studia relațiile dintre decât fiziologia organelor de simț, dar
senzații și excitanți: ea era fizica ideile introduse de cibernetică în
aplicată – teoretic și experimental – la psihologie se referă în mod direct și la
periferia psihicului. Sub inspirația fiziologia și anatomia regiunilor
acestei doctrine s-au realizat în secolul corticale cu o înaltă specializare,
trecut mari progrese în fiziologie și în legate de aceste organe de simț”
psihofiziologia simțurilor. Însă, dacă (Wiener, 1948 – 2, 26).
psihologia periferiei psihicului evolua
spre energetism, aceea a centrului –
aceea a adevăratului psihic - rămânea
mecanicistă și înapoiată în raport cu
progresul, așa cum este și azi
(Odobleja, 1938 – 9,3).
”Fenomenele psihice se învârtesc în ”Împreună cu d-l Bigelow am ajuns la
cerc vicios: ele sunt roți învârtitoare concluzia că un factor excepțional de
angrenându-se ca roțile unui ceas. important în activitatea conștientă este
Mișcările psihice sunt mișcări jumătate fenomenul care în tehnică a căpătat
circulare, jumătate în linie dreaptă. denumirea de conexiune inversă”
Marca lor distinctivă este (Wiener, 1948 – 2,12).
reversibilitatea. Ele fac parte din seria ”Astfel am găsit o confirmare extrem
ciclică”(Odobleja, 1938 – 9, 134 fig. de semnificativă a ipotezei noastre cu
96). privire la natura activității conștiente
sau, în orice caz, a unor tipuri ale
acestei activități” (Wiener, 1948 – 2-
14).
”Unele activități dintre cele mai
caracteristice ale sistemului nervos
sunt explicabile numai ca procese
ciclice (subl. n.)… Trebuie menționat
că acest punct de vedere obișnuit, e
răspândit printre neurofiziologi… De
aceea am socotit să scriem și să
publicăm un articol în care să
expunem acest nou punct de vedere”
(Wiener, 1948 – 2, 14 sau 3, 30).

126

”Este o consecință a legii
reversibilității care ne permite să
mecanizăm gândirea instrumentală,
gândirea tehnică sau tehnicizată,
gândirea artificială sau provocată.
După materializarea psihicului static
(memoriei), iată mijlocul de a
materializa și de a fiziciza însuși
procesul psihicului dinamic, gândirea
și mecanismele sale intime, - grație
reversibilității psihofizice noi putem să
mecanizăm actul creației. Noi putem
crea în mod instrumental și artificial”
(Odobleja, 1939 – 9,753).
Evident, terminologia este alta, dar cât ne putem da noi da seama
ideile sunt aceleași, o oarecare înrudire între cele două lucrări fiind ușor
de detectat.
”Dacă un inginer vrea să proiecteze un
robot, aproximativ asemănător în
comportament cu un organism viu, el
nu va încerca să-l facă din proteine și
alți coloizi. El îl va construi probabil
din piese metalice, ceva dielectrice și
multe tuburi cu vid. Mișcările
robotului pot fi (făcute) cu ușurință
mult mai iuți și mai puternice decât
acelea ale organismului original.
Totuși învățarea și memoria ar fi fost
foarte rudimentare” (Wiener, 1943 –
1, 2).
Vorbind despre Leibnitz:
”De aceea nu este surprinzător că
același impuls intelectual care a dus la
dezvoltarea logicii matematice a dus,
totodată, la mecanizarea ideală sau
actuală a proceselor gândirii” (Wiener,
1948 – 2, 19).
”În realitate, Lee și cu mine am
încercat – în 1935, în China, n.n. – să
mergem pe urmele lui Bush, pentru a
construi o mașină de calcul analogic,
dar astfel încât să funcționeze cu
marea viteză a circuitelor electrice…
Principiul era destul de judicios; de
fapt, el a și fost realizat de alții mai
târziu. Ceea ce ne lipsea nouă era o
înțelegere deplină a problemelor de
proiectare a unui aparat la care
mișcarea de la ieșire să fie legată din
nou de la începutul procesului, ca o
nouă intrare. Acest fel de aparate sunt
binecunoscute acum și le vom numi
aici și de acum încolo mecanisme cu
feedback (mecanisme cu conexiune
inversă)” (Wiener, 1956 – 4, 179).
127
 Este rândul specialiștilor să se pronunțe, cu acea urgență pe care
contribuția lui Ștefan Odobleja și vârsta sa o justifică până la capăt. Este
de neconceput, gândim, ca într-o țară ca a noastră, care este a
adevărurilor și a lucrurilor spuse răspicat, o lucrare de covârșitoare
importanță cum este cea a medicului pensionar din Drobeta-Turnu
Severin să aștepte la infinit dreptatea care – se pare – i se cuvine.

Ovidiu Ioanițoaia
“Flacăraˮ din 6 septembrie 1975

Ce mai face Ștefan Odobleja?

Considerat de mulți drept un precursor de marcă al ideilor expuse

de americanul Wiener în celebra sa ”Cibernetica”, socotită drept punctul
de plecare al unei discipline astăzi foarte importantă, medicul severinean
Ștefan Odobleja face bine și face rău. Face bine pentru că a lucrat mult
peste iarnă, predând zilele trecute Editurii ”Scrisul românesc” din
Craiova peste patru sute de pagini dactilografiate, cu titlul ”Psihologie
consonantistă și cibernetică”. Lucrarea se vrea, după mărturisirile
autorului, o aprofundare și o extindere a punctelor de vedere expuse în
cartea sa de căpătâi, ”Psychologie consonantiste”, tipărită la Paris, în
1938, la prestigioasa Librairie Maloine, volum asupra căruia revista
noastră a zăbovit în mai multe rânduri, subliniind originalitatea și
îndrăzneala ideilor enunțate multe dintre ele putând fi socotite, numai
prin simpla comparație a textelor, ca premergând pe cele ale lui Norbert
Wiener, considerat astăzi drept părintele ciberneticii. Noul tom,
încredințat de puțină vreme editurii craiovene, înseamnă, după cuvintele
lui Ștefan Odobleja, o încercare de a lămuri lucrurile și de a le limpezi,
fără exagerări și fără atribuirea unor merite străine, așa cum, din păcate,
s-a mai întâmplat în vremea din urmă, din prea mult zel sau din
necunoștință de cauză.
A lucrat încet, ne-a mărturisit, evitând polemica târzie și căutând să
explice, după scurgerea atâtor ani, deci cu altă experiență de viață și cu
altă viziune asupra evenimentelor, în ce a constat cu exactitate contribuția
sa la deschiderea drumului în cibernetică.
Face rău, cum ziceam, căci o iarnă aspră și un reumatism rebel l-au
împiedicat să se dedice muncii sale așa cum ar fi vrut. L-au mai supărat și
alte rele, dar Ștefan Odobleja nu pare să fi pus prea mult la inimă

128
diversele beteșuguri, susținând că la vârsta sa, va rotunji la toamnă 74 de
ani, e aproape în firea lucrurilor ca trupul să nu se mai supună ca altădată.
Dacă iarna grea și durerile l-au oprit să circule, a făcut numai câteva
drumuri până la Craiova, la editură, nu l-au oprit în schimb să-și vadă de
lucrările sale, intenții mai vechi sau mai noi, pe care le încheagă, cu
perseverență și cu ajutorul organelor locale, la un birou strâmt pe care a
îngrămădit cu migală și respect, publicații și scrisori, cărți dintre cele mai
noi și un vraf de ciorne. Ciorne care vor deveni dacă puterile nu-l vor
lăsa, o extindere a concepțiilor din ”Psychologie consonantiste” pe planul
logicii, întreprindere mai veche a medicului severinean, ajunsă de-acum
în a doua sa parte. Având ocazia să discutăm cu dânsul despre lucruri
concrete, cu prilejul vizitei pe care a făcut-o recent, la București, ca
invitat al Consiliului Național pentru Știință și Tehnologie, am aflat că a
încheiat cu ajutorul mai multor profesori de limba franceză de la școlile
din Drobeta-Turnu Severin, traducerea volumului apărut la Paris, în
1938, act de restituire către știința românească a unei lucrări de deosebită
însemnătate, a cărui necesitate a fost subliniată în repetate rânduri de
revista noastră.
Dacă n-a făcut vizite peste iarnă, în schimb a primit vizite,
ciberneticieni și informaticieni din diverse orașe ale țării găsind răgazul
să-i deschidă ușa și să-i ceară părerea autorizată, ca o recunoaștere
implicită a stimei de care se bucură în lumea științei românești. Numele
multora dintre vizitatori, de-o zi sau numai de-o oră, le-a uitat, dar n-a
uitat pe cel al inginerului Titus Dumitrescu, autorul unor brevete de
invenții în materie de calculatoare.
La 73 de ani, medicul severinean ne-a părut deosebit de activ,
nutrind vaste planuri de viitor și convins că pentru a ajunge să le închege
trebuie, înainte de toate, să muncească din răsputeri. Conducându-se
după acest crez, de la care n-a abdicat niciodată, Ștefan Odobleja merge
înainte, sfidând bolile și sfidând vârsta, zăbovind la masa de lucru fără să
mai știe dacă afară este lumină sau întuneric.

Ovidiu Ioanițoaia
ˮFlacăra“, nr. 20 din 29 mai 1976

CICI IORDACHE

Un om pentru eternitate: savantul severinean

ȘTEFAN ODOBLEJA14
14
Articol publicat sub genericul Inteligența românească în acțiune (n.n.).

129
 S-a împlinit de curând un an de la moartea marelui om de
știință român, doctorul Ștefan Odobleja, creatorul de drept și de fapt
al ciberneticii. Un an în care, mai mult decât într-o viață de om,
opera savantului severinean s-a bucurat de cinstirea cuvenită, de
atenția și interesul cercurilor de specialitate, din țară și străinătate.
Prizonierul unui destin tragic, ce l-a urmărit timp de o viață, medicul
Odobleja a aflat chiar în preziua morții sale despre marele succes
înregistrat de comunicarea sa la cel de-al IV-lea Congres
internațional de cibernetică de la Amsterdam. Ulterior i-a apărut
lucrarea polemică ”Psihologia consonantistă și cibernetica”, iar în
cursul acestui an opera sa a prilejuit numeroase dezbateri de
specialitate și a constituit chiar punctul de plecare în realizarea unor
calculatoare de concepție nouă. Am aflat de asemenea cu bucurie că
Editura științifică și enciclopedică din București pregătește
traducerea integrală a celei mai importante lucrări pe care o
datorăm genialului cercetător mehedințean: ”Psihologia
consonantistă”.
Rândurile care urmează nu se doresc în primul rând
comemorative, și nici nu-și propun în mod expres de a fixa prin noi
argumente locul pe care îl ocupă savantul român în istoria mondială
a ciberneticii. Și asta deoarece opera lui Ștefan Odobleja – lucrările
tipărite și miile de pagini rămase în manuscris – reprezintă pentru
cercetătorul avizat o continuă redescoperire. Mereu actuală prin
profunda ei originalitate, gândirea românului Ștefan Odobleja va
constitui tocmai de aceea, așa cum anticipează numeroși specialiști, o
adevărată revoluție în conceptele și realizările de ordin practic ale
ciberneticii.
La masa rotundă organizată de redacția noastră și-au dat
concursul (în ordine alfabetică):
•Inginer STELIAN BAJUREANU, cercetător la Institutul de
Reactori Nucleari Energetici, Pitești.
•TITUS DUMITRESCU, Întreprinderea pentru Întreținerea și
Repararea Utilajelor de Calcul (I.I.R.U.C.)
•MIHAI GOLU, conferențiar universitar doctor, Universitatea
București.
•Doctor inginer MARIUS GURAN, director general adjunct al
Institutului Central pentru Conducere și Informatică (I.C.I.)
•Profesor doctor ION IRIMIE, Universitatea Babeș-Bolyai Cluj
Napoca.

130
•Doctor docent VICTOR SĂHLEANU, șeful Laboratorului de
Antropologie, membru al Comitetului Român de Istoria și Filozofia
Științei.
•Doctor ION STROE, Universitatea București.
•Doctor ALEXANDRU SURDU, cercetător principal, Institutul de
Cercetări Pedagogice și Psihologice.

REDACȚIA: Tovarășe Titus Dumitrescu, prin locul dumneavoastră de

muncă – Întreținerea pentru Întreținerea și Repararea Utilajelor de Calcul
I.I.R.U.C. – precum și în calitate de autor a mai multor brevete de
invenții privind tehnica electronică de calcul și utilizarea ei cu maximum
de randament și eficiență economică, sunteți un practician al ciberneticii.
Cum considerați, prin această prismă, importanța actuală a studiilor lui
Ștefan Odobleja, ”impactul” lor asupra ciberneticii? Dar mai întâi,
spuneți-ne dacă l-ați cunoscut personal?
TITUS DUMITRESCU: Din păcate, eu, ca și mulți alți specialiști, nu am
aflat despre lucrările lui Odobleja decât din paginile revistei ”Flacăra”.
Nu e o situație prea normală, dar asta a fost situația. ”Psihologia
consonantistă” tot prin revistă am obținut-o. După ce am studiat-o cu
nesaț, am plecat de îndată la Drobeta-Turnu Severin, dorind să-mi clarific
unele probleme, spre a-mi fi de folos în activitatea mea practică.
REDACȚIA: Ce v-a frapat în discuțiile cu Ștefan Odobleja?
TITUS DUMITRESCU: Vivacitatea ideilor, gândirea sistemică,
ardoarea juvenilă într-un corp tot mai șubred. Nu pierdea timpul nici
măcar o secundă, cu vorbe goale, mergea mereu pe idee. Mai precis,
pleda. Mai precis, pleda pentru ideea consonanței, într-o concepție
sistemică, mă îndemna să disting în combinările unor elemente aparent
foarte diferite strânsa lor interdependență. O viziune dialectică…
REDACȚIA: În ce constă, după părerea dumneavoastră, actualitatea lui
Odobleja?
TITUS DUMITRESCU: E greu de rezumat în câteva cuvinte. Autorul
dezvoltă o gândire globalistă, el ”intră” în științele conexe prin poarta
psihologiei. Dar pentru ele aceasta din urmă rămâne, repet, doar o poartă.
După ce o deschide, el abordează o serie de probleme de bază ale
ciberneticii, știință care, pe vremea lui, nici nu fusese constituită.
Deosebit de actuală răsună insistența lui Odobleja asupra rodniciei
abordării interdisciplinare, principiu cvasiunanim acceptat azi în știință,
dar nu în 1938! Savantul român stabilea atunci relații nebănuite între
psihologie și alte științe. În volumul II al ”Psihologiei consonantiste”,
apărut în 1939, o serie de principii universal valabile sunt prezentate prin

131
prisma intercondiționării lor, fiind aruncate punți de legătură între
domenii particulare ca fizica, logica, medicina și economia. În fine,
trebuie subliniat că Odobleja a întrevăzut, cu decenii în urmă,
posibilitatea fizicizării psihicului, a mecanizării gândirii, care se
realizează azi mulțumită calculatoarelor electronice, minunate auxiliare
neînsuflețite ale gândirii omenești. Și o ultimă remarcă: când îl
”judecăm” pe Odobleja, să nu se uite că, spre deosebire de Wiener și alți
deschizători de drumuri, el nu a beneficiat de munca în echipă complexă,
a fost nevoit să lucreze și să se zbată singur.
REDACȚIA: Cum vă explicați condițiile grele din ultimii săi ani de
viață?
TITUS DUMITRESCU: Odobleja mi-a povestit că a fost invitat la
diverse discuții cu foruri științifice din București, dar totul s-a rezumat la
schimburi de opinii, nu i s-au creat condiții mai favorabile pentru studiile
sale. Nu cunosc detaliile, dar constat: din păcate, uneori ne recunoaștem
înaintașii în ale științei abia după ce au murit. Important este să nu se mai
repete greșeala și cu alții. Față de Odobleja, singurul lucru pe care-l mai
putem face este să-i valorificăm cum se cuvine moștenirea științifică.
ION IRIMIE: Cinstind și recunoscând meritele științifice ale savantului
Ștefan Odobleja, îmi permit să-mi exprim unele rezerve în legătură cu
modul în care se face reconsiderarea operei sale capitale ”Psihologia
consonantistă”.
În numele cerinței formulate mai sus, considerăm mai întâi că esențialul
în cibernetică îl reprezintă conceptul de informație, noțiunile și
enunțurile care mai apropiat sau mai îndepărtat gravitează în jurul lui.
În lucrarea Sunt matematician, N. Wiener revine asupra procesului
intelectual care l-a dus la opțiunea ”Cybernetics”. El mărturisește că ”la
început am căutat un cuvânt grecesc care să însemne mesager”, care să
surprindă, adică fenomenul mesajului, actul comunicării, purtării de
informație. Acest câmp sau dimensiune a conținutului teoretic al lucrării
lui Wiener trebuia, potrivit căutărilor de ”început”, să fie prinse în chiar
titlul ei. Numai după nereușita acestor demersuri s-a recurs la un cuvânt
care să designeze ”domeniul comenzii” și s-a ajuns la ”kubernêtês” (vezi
p. 306). Acest amănunt pledează, credem noi, pentru afirmația că
esențialul în cibernetică ține de teoria fenomenelor de ordin
informațional, de descrierea și explicarea manifestărilor lor.
Dacă acceptăm un asemenea esențial, atunci locul și rolul lui N. Wiener –
cu toată munca colectivă pe care o recunoaște –, aporturile lui la
elaborarea câmpului de cunoaștere pe care-l denumim cibernetică devin
greu de pus sub semnul îndoielii.

132
Din optica unor idei subordonate conținutului esențial, raporturile
Wiener-Odobleja se pot pune în alți termeni. Unele din noțiunile și
afirmațiile ”Psihologiei consonantiste (”mașină psihologică”,
”circularitate”, ”dihotomie” etc.) pot fi puse în corespondență cu unele
noțiuni și afirmații ale Ciberneticii (”mașină de calcul”, ”conexiune
inversă”, ”sistem binar” etc.). În lucrarea savantului român sunt unele
produse de gândire care ulterior și-au găsit o formulare precisă și o
consacrare plenară în domeniul ciberneticii. În și prin asemenea produse,
în măsura circulației lor, în măsura influenței lor în gândirea timpului,
”Psihologia consonantistă” a contribuit, fără îndoială, la pregătirea acelui
climat intelectual, acelei stări de spirit care a dus la apariția ciberneticii.
Dar teza nașterii ciberneticii în 1938 și nu în 1948, a apariției ei în și prin
”Psihologia consonantistă” și nu în și prin ”Cybernetics” ni se pare
nedemonstrată și nedemonstrabilă. Presupunerea că N. Wiener ar fi
cunoscut lucrarea lui Șt. Odobleja și că s-ar fi inspirat masiv din
conținuturile ei rămâne extrem de probabilă. De altfel, chiar dacă Wiener
ar fi cunoscut direct și integral lucrarea în discuție, aceasta nu l-ar fi putut
inspira decisiv.
În concluzie, detașându-ne de pretențiile formulate de Șt. Odobleja în
”Psihologia consonantistă și cibernetica”, de toți cei care le îmbrățișează
și le cultivă, ne alăturăm acelor autori care văd în moștenirea teoretică a
compatriotului nostru o operă de ”precursor”. Și din unghiul de vedere al
unei asemenea aprecieri, credem noi, avem suficiente motive să revenim
asupra acestei moșteniri, s-o supunem unei consistente valorificări, să
cinstim cum se cuvine memoria autorului ei.
REDACȚIA: Tovarășe inginer Bajureanu, dumneavoastră care l-ați
cunoscut atât de bine pe savant, i-ați studiat opera și i-ați împărtășit
ideile, la ce concluzie ați ajuns?
STELIAN BAJUREANU: Personal, nu sunt de acord – și n-am să fiu
niciodată – cu părerea că Ștefan Odobleja a fost un precursor al
ciberneticii. Măcar post-mortem să-i investigăm cu atenție și grijă opera
și să-l așezăm pe locul ce i se cuvine în cultura noastră și universală.
Compatriotul nostru nu e un precursor al ciberneticii, e în realitate
primul ei întemeietor, cel ce a descoperit și formulat legile generale și
universale ale consonanței, reversibilității, circularitatea, feed-back-ul.
Oricine îi studiază cu seriozitate ”Psihologia consonantistă”, în spiritul
drept, obiectiv, nepărtinitor al științei nu poate să nu le constate și să nu-i
recunoască prioritatea. Și eu am ajuns la ”Psihologia consonantistă”,
această lucrare monumentală și fundamentală de cibernetică, prin
intermediul și datorită revistei ”Flacăra”. În 1974 când semnala pentru

133
prima dată numele și personalitatea lui Ștefan Odobleja îmi terminasem
de redactat referatele pentru doctorat. Credeam pe atunci într-o nouă
abordare teoretică – personală – a stabilității și calității, elaboram criterii
noi de calitate și stabilitate. Ipostazele de la care am pornit se contrazic
cu o serie de premise și concepte ale lui Norbert Wiener. Dintr-o dată aud
(citesc) că un om, un român, cu 10 ani înaintea savantului american a
scris o Cibernetică. Trebuie să mă duc neapărat să-l cunosc pe acest om!,
mi-am zis, și chiar a doua zi am plecat la Severin. Am fost uluit. În
mizeria fizică în care l-am găsit, strălucea o minte genială. A fost una din
cele mai frumoase întâmplări pe care le poate trăi un om. I-am fost – și i-
am rămas – și mi-a fost părtaș de idei, de idei științifice până în ultimele
clipe ale vieții sale. I-am spus ce descoperiri am făcut în domeniul
sistemelor tehnice și până la urmă mi-am dat seama că nu descoperisem
nimic. Ceea ce eu aveam convingerea că este o descoperire proprie, era o
observație practică, o confirmare practică a ceea ce formulase cu 40 de
ani în urmă omul, savantul Ștefan Odobleja. I-am citit cartea, i-am
ascultat gândurile. Conceptul său, legea consonanței, nu se referă doar la
ceea ce cred oamenii în mod obișnuit, la disonanță și consonanță, e mult
mai mult, e un fenomen mult mai complex, care împreună cu
circularitatea, reprezintă – cum spunea dr. Odobleja – o treaptă
superioară în gândirea românească, dincolo de treptele binare. Pentru
mine, din punct de vedere tehnic, își au o explicație foarte clară. Pentru
cei ce se pricep la automatică și teoria sistemelor, asta ar însemna, de
exemplu, crearea unor traductoare de măsură a mărimilor aleatorii,
traductoare sub forma unor bucle de reglare care să aibă pe partea de
reacție mijloace de creat mărimi aleatorii.
REDACȚIA: Prin urmare ”Psihologia consonantistă” nu este o operă cu
valabilitate încheiată, depășită, care a spus ceva doar pentru momentul în
care a fost concepută?
STELIAN BAJUREANU: Discutam îndelung cu Odobleja despre
perspectivele ciberneticii și avea idei extraordinare. În ultimul său
interviu – de altfel, cine l-a citit își amintește poate –, spunea că folosirea
legilor cunoscute ale ciberneticii, a consonanței și a logicii, dar a unei
logici noi, va putea duce în următorii ani la crearea de mașini cu mult mai
surprinzătoare decât actualele computere. Stafford Beer în cartea lui
Cybernetics and Management spune la un moment dat că, deși noi
avem impresia că e foarte simplă legătura inversă, ea ascunde totuși o
dificultate care nu permite să fie înțeleasă de către foarte mulți oameni,
ceea ce îngrădește folosirea ei în sistemele economice și sociale. De
asemenea, în legătură cu rezonanța și fenomenele oscilatorii, acad.

134
sovietic A.A. Andronov a sesizat că și în acest domeniu există un prag
asemănător cu cel sesizat de Beer. Or, Odobleja indică soluții teoretice
generale tocmai pentru depășirea acestor două praguri și din acest motiv,
cum mi-a mărturisit, a dat el denumirea cărții de consonantistă. Am
apelat la aceste exemple pentru a convinge că noi n-am studiat încă
destul, în profunzime, ”Psihologia consonantistă”, nu i-am decantat încă
marea ei valoare teoretică și practică și deplina ei valabilitate azi și în
perspectivă, ca a oricărei opere creatoare, fundamentală pentru toate
științele. Ea își așteaptă exegeții și exegezele. Și aplicațiile. Teoria
consonantismului are o mare importanță, după părerea lui, pentru
dezvoltarea tuturor științelor și o demonstrează. Ca oameni de știință nu
avem voie să nu cercetăm acest fapt, să nu ne convingem, este o etică
elementară.
ION STROE: Ani în șir s-a acreditat ideea eronată că cibernetica a apărut
în S.U.A., Norbert Wiener fiind considerat părintele ei. Ștefan Odobleja
în lucrarea ”Psihologia consonantistă și cibernetica” face o demonstrație
menită să spulbere un mit cu atâta grijă apărat de oameni fie complexați
intelectual, fie din lene de gândire, fie din, să zicem, tot soiul de interese.
Dar mitul, ca orice mit, nu are ce căuta în domeniul cercetării libere, cu
atât mai mult în domeniul cel mai avansat al cunoașterii și metodologiei:
cibernetica.
Ștefan Odobleja subliniază faptul că: ”istoria ciberneticii americane
începuse abia după ce istoria ciberneticii românești lua sfârșit și punea
punct cercetărilor prin publicarea rezultatelor” – Psihologia
consonantistă, 1938, Paris, 884 pagini, 2 volume. Prin urmare, ideile
cibernetice sau cibernetica-mamă, cum o numește Ștefan Odobleja, au
apărut într-o limbă de cea mai internațională circulație la data respectivă:
franceza. Dovezile sunt zdrobitoare în defavoarea părerilor că cibernetica
s-a născut în S.U.A. și că părintele ei ar fi Norbert Wiener. Părintele ei
adevărat insistă asupra relațiilor dintre cibernetica generală și
ciberneticile particulare. Subliniind raportul dintre propria sa cibernetică
(1938) și cea a lui Wiener (1948), ambele apărute la Paris, ambele în
limba franceză, Odobleja arată în paragraful ”Precursori, realizatori și
succesori” că ”În ceea ce privește succesorii, cibernetica din 1938 rămâne
o lucrare modestă față cibernetica generală care se va putea scrie în anul
1978, precum și față de ansamblul ciberneticilor apărute din 1938 până
azi, considerate ca totalitate. Nu însă față de cea din 1948 – succesoarea
imediată a ciberneticii din 1938” (p. 261). Concluzia lui Odobleja este că
cibernetica lui Wiener nu este decât: ”un moment al anunțării acesteia,

135
moment al atragerii atenției asupra unei științe noi, moment al continuării
și tratării ei sub un anumit unghi” (p. 261).
Textele paralele din această lucrare reprezintă, dacă mai era nevoie, încă
o serie de dovezi care atestă că Odobleja este părintele ciberneticii, că
aceasta este rodul unor preocupări de ordin metodologic specifice
spiritului științific românesc din deceniile 3 și 4 ale veacului nostru. Sunt
o dovadă a maturității științei și filozofiei românești. Influența gândirii
filozofice asupra creatorului ciberneticii a fost exercitată, considerăm noi,
în special de lucrarea lui C. Noica ”Concepte deschise în istoria
filozofiei”, ca și alte lucrări ale diferiților filozofi români”.
Poziția lui Constantin Noica față de cibernetică este, credem, poziția față
de o etapă a ciberneticii, a acelei etape care nu se reclamă ferm de la un
concept global dinamic. Numai făcând această precizare considerăm
întemeiată obiecția pe care el o aduce ciberneticii, anume de a se afla pe
cea de-a paisprezecea treaptă a realului, din cele 27 câte consideră autorul
că trebuie să parcurgă conștiința în lucrarea ”Douăzeci și șapte de trepte
ale realului” (1969).
Prin natura sistemului său epistemologic, cibernetica este o disciplină
teoretică nouă față de toate disciplinele care au premers-o. modelul său
epistemologic este unul constructivist, în esența lui dialectic. Din această
cauză conceptele cibernetice sunt deschise. Dar deschiderea lor este
reglată de o lege mai profundă cunoscută sub numele de conexiune
inversă. În esență, această lege arată că închiderea și deschiderea sunt
proprietăți relative ale sistemelor, deci aflată în relație genetică,
dialectică.
Cibernetica generală nu-și oglindește printr-un act pur pasiv legile
realului cibernetic. Admițând poziția epistemologică neconstructivistă în
explicarea ciberneticii se ajunge, de fapt, la negarea ei. Și aceasta pentru
că toate conceptele ei s-ar închide și s-ar săpa o prăpastie de netrecut
între cibernetica generală și ciberneticile particulare. Mai mult,
cibernetica generală ar fi situată într-un univers analog universului ideilor
platonice, iar ciberneticile particulare într-o lume a umbrelor, a
accidentalității.
În această situație, geneza permanentă a ciberneticii, dialectica legilor ei
ar fi imposibil de explicat.
Odobleja arată că Wiener a făcut două codări. Prima a constat în
înlocuirea conceptului de psihologie prin cel de conducere sau comandă.
El arată că luând ideea de conducere ca punct de plecare pentru
reconstrucția psihologiei, el ar fi putut folosi acel cuvânt nu ca substantiv
pentru cuvântul ”psihologie”, ci doar ca adjectiv care să specifice noua

136
calitate a variantei sale de psihologie. În acest fel, considerăm noi, s-ar fi
subliniat limpede originea modelului ciberneticii generale în psihologie,
iar nu în tehnică. Era lăsată în acest fel deschisă poarta spre tot felul de
interpretări și în primul rând spre cea care nega contribuția psihologiei în
apariția ciberneticii. A doua codare a fost traducerea termenului
conducere într-un termen din vechea greacă.
”Psihologia consonantistă și cibernetica” reprezintă un mare eveniment
cultural al ultimelor decenii, un eveniment științific menit să spulbere un
mit: mitul paternității ciberneticii.
Considerăm că este necesară publicarea în editurile noastre în limba
română și în alte limbi de circulație a lucrării ”Psihologia consonantistă”.
Precizăm: traducerea integrală. De asemenea, considerăm că este
necesară o amplă popularizare a concepției lui Ștefan Odobleja atât în
țară cât și în străinătate. Procedând astfel nu am face decât să continuăm
acțiunea de punere în lumină a adevărului despre gândirea științifică și
filozofică românească.
Propunem un congres național de cibernetică organizat de forurile
competente. Ar fi un minunat prilej de evidențiere a contribuției
românești la dezvoltarea științei moderne.
MARIUS GURAN: L-am cunoscut pe Ștefan Odobleja în anul 1975, cu
ocazia celui de-al 3-lea Congres internațional de cibernetică și sisteme
(25-28 august, București), prin comunicarea făcută cu această ocazie.
Apoi l-am întâlnit de două ori la sediul C.N.Ș.T., în 1975 și 1976, într-o
perioadă când se realiza valorificarea operei sale, în contextul evoluției
conceptelor care au dus la fundamentarea ciberneticii ca știință. Am avut
ocazia să văd și să parcurg originalul lucrării de bază elaborată de Șt.
Odobleja (”Psychologie consonantiste”, apărută în 1938 și 1939, difuzată
prin Librairie Maloine, Paris), precum și unele articole, comunicări sau
studii apărute în ultimul timp despre personalitatea și opera lui Șt.
Odobleja.
Având pregătirea de bază ca electronist și automatist și specializare în
tehnica de calcul și informatică, domenii în care au apărut, iar ulterior s-
au valorificat și în care se dezvoltă unele concepte ale ciberneticii, am
rămas surprins de profunzimea gândirii lui Ștefan Odobleja, care s-a
dovedit a fi un prim gânditor în lume cu o viziune cibernetică
generalizată și care, ca om de știință, a formulat o psihocibernetică, cu o
serie de legități generale ale domeniului (legea reversibilității, legea
consonanței, legea oscilației, legea echilibrului) care au la bază concepte
specifice ciberneticii: model, reacție inversă, autoreglajul. De asemenea,

137
Ștefan Odobleja a propus o serie de modele fizice ale activității creierului
uman, anticipând conceptul actual de inteligență artificială.
REDACȚIA: Ce se întreprinde concret la Institutul Central pentru
Conducere și Informatică pentru cunoașterea și fructificarea operei
științifice a savantului Odobleja?
MARIUS GURAN: Ca o recunoaștere a meritelor lui Ștefan Odobleja de
gânditor original și om de știință profund, care a dovedit existența unor
legi comune tuturor domeniilor de cercetare care se referă în special la
comportamentul sistemelor, institutul nostru, printr-o hotărâre a Biroului
executiv, l-a propus în 1977 membru de onoare al institutului, iar în
prezent participă la pregătirea unei sesiuni de comunicări dedicate lui
Ștefan Odobleja. De asemenea, se va realiza o ediție în limba engleză a
unei lucrări despre opera lui Ștefan Odobleja.
REDACȚIA: tovarășe doctor docent Victor Săhleanu, l-ați cunoscut
personal pe Odobleja și știm cât de mult îi apreciați opera. De asemenea,
nu ignorăm că față de unele idei ale sale v-ați exprimat rezerve, desigur
fără a contesta, în ansamblu, excepționala valoare științifică a operei. O
masă rotundă ca a noastră presupune însă, prin definiție, dezbatere,
ciocnire de păreri. Așadar, vă ascultăm.
VICTOR SĂHLEANU: Dacă nu mă înșeală memoria, primul contact cu
Ștefan Odobleja s-a realizat prin scris. El îmi mulțumea pentru faptul că
sprijineam, după puterile mele, luarea în considerație a neglijatelor sau
chiar uitatelor sale contribuții din ”Psihologia consonantistă”. Ulterior ne-
am întâlnit la București, cu diverse ocazii. Trebuie să mărturisesc că nu
am fost de acord cu stăruințele sale de a fi considerat ca adevăratul
întemeietor al ciberneticii. Dezacordul meu pornea din mai multe
considerente, dintre care amintesc:
• în concepția sa, cibernetica însemna inteligență artificială în timp ce,
după părerea mea, ea însemna un nou punct de vedere asupra sistemelor
materiale; în afara celor care se axau pe aspectele de ”substanță” și de
”energie”, cibernetica adăuga punctul de vedere al ”informației”;
• în concepția sa, cibernetica reprezenta o nouă fundamentare materialistă
a psihologiei, în timp ce opinia la care mă raliam punea accentul pe
legăturile prin semnale și semne, care fac posibile desfășurările automate
în general;
• după Odobleja, extinderea ciberneticii la sisteme fără psihism însemna
un abuz de limbaj inspirat de psihologie, în timp ce eu căutam o
fundamentare fizică a conexiunilor de tip informațional, psihologia
reprezentând un caz special.

138
M-am convins însă fără întârziere că Odobleja a fost un precursor al
ciberneticii, alături de alții care, în acea epocă, sesizaseră principii de
reglare și comandă în sectoare particulare, cu încercări de a generaliza.
REDACȚIA: Deci îl situați pe Odobleja printre precursorii români ai
ciberneticii. Ce considerați însă că rămâne valabil și actual în opera sa?
VICTOR SĂHLEANU: ”Psihologia consonantistă” este și va rămâne o
carte admirabilă, o adevărată enciclopedie a psihologiei, care ar trebui să
se găsească în biblioteca oricărui psiholog. Odobleja este un mare
psiholog care ne-a dat o monumentală sinteză. El rămâne în continuare,
un inspirator potențial.
MIHAI GOLU: După părerea mea pot aprecia ca psiholog, în ciuda
titlului, că opera doctorului Ștefan Odobleja din 1938-1939 nu este, așa
cum susține Victor Săhleanu, o lucrare de psihologie propriu-zisă. Prin
conținutul și modul de tratare a problemelor, prin obiectivul său final,
supraordonat, aceasta înfățișează scheletul unei discipline științifice noi,
căreia i se prescrie drept obiectiv principal: studiul similitudinilor și
analogiilor dintre fenomenele mecanico-fizice, biologice, psihice și
sociale, al proceselor de adaptare, organizare și evoluție prin prisma unor
legi generale (comune): legea consonanței, legea circularității, legea
echivalenței, legea echilibrului, legea binarității, legea finalității etc.
Faptul că dr. Ștefan Odobleja și-a intitulat lucrarea sa Psihologia este
explicabil, dacă avem în vedere că în desfășurarea demersului său
realitatea psihică umană a constituit atât punctul de plecare, cât și ”nodul-
releu” de trecere și de legătură între sistemele fizice, sistemele biologice
și sistemele sociale. Acest lucru avea să-l recunoască și N. Wiener,
subliniind că, în măsura în care centrală în cibernetică este problema
comenzii și controlului, psihologia trebuie să rămână pentru cibernetică
atât o sursă permanentă de ”inspirație” cât și un cadru de referință,
întrucât tocmai la nivelul organizării psihice procesele de comandă-
control se realizează în forma lor cea mai înaltă.
Desigur ar fi exagerat să considerăm psihologia consonantistă o lucrare
completă, exhaustivă de cibernetică. (De altfel, o asemenea condiție n-o
satisface nici lucrarea lui N. Wiener din 1948 cu toate că este intitulată
”Cibernetica”). Dar că ea trasează conturul și pune bazele metodologice
ale ciberneticii generale și aplicat este un fapt incontestabil.
Într-adevăr, modul cibernetic de abordare a realității a dobândit
viabilitate și consistență după elaborarea conceptului de informație, pe
care nu-l întâlnim în psihologia consonantistă. Nu împărtășesc nici
părerea exprimată de dr. Șt. Odobleja în ”Psihologia consonantistă și
cibernetica” (1978), că informația este ”materia psihică fizicalizată și

139
extrapolată”. Dar aceasta nu mă împiedică să susțin că Psihologia
consonantistă apărută în 1938 (vol. I) și 1939 (vol. II) schițează scheletul
conceptual-metodologic al ciberneticii, dar trasează și un vast program de
cercetare ulterioară în ceastă direcție, care-și păstrează în bună măsură
actualitatea. De aceea, valorificarea ei nu poate fi redusă la simpla
popularizare a conținutului, ci impune și includerea în planul viu al
cercetării a problemelor care le ridică.
REDACȚIA: Stimate tovarășe Mihai Golu, sunteți un cercetător avizat al
”Psihologiei consonantiste”. Cum explicați faptul că și în prezent această
operă monumentală continuă să rămână insuficient cunoscută și
apreciată?
MIHAI GOLU: Dacă și astăzi, după ce în bună măsură a fost decodificată
semnificația metodologică reală a ”Psihologiei consonantiste”, mai există
încă oameni care continuă să o respingă, aceasta nu mai poate fi explicată
decât prin reaua credință a acestora.
REDACȚIA: Tovarășe Alexandru Surdu, am căutat să reunim, la masa
noastră rotundă, specialiști de profile destul de diferite. Cum apare unui
logician din 1979 opera lui Odobleja? Nu a ”îmbătrânit ” ea?
ALEXANDRU SURDU: Și astăzi, după 40 de ani, ”Psihologia
consonantistă” uimește prin aspectul ei cu totul particular. Odobleja
fundamentează psihologia cu mijloace logico-clasice. Mecanismul actului
de creație științifică se realizează în conformitate cu modul specific de
acțiune al unor legi comune (de echivalență, compensație, reacție,
reversibilitate, consonanță). Din această perspectivă, ceea ce se numește
astăzi cibernetică nu constituie decât o aplicație restrânsă a ideilor emise
de Odobleja în 1938, un caz particular al procesului de mecanizare a
activității de creație, a cărei justificare teoretică se găsește în lucrarea mai
sus-menționată.
REDACȚIA: Cum vă explicați recunoașterea atât de tardivă a operei lui
Ștefan Odobleja?
ALEXANDRU SURDU: Faptul că meritele sale au fost recunoscute abia
după intervenția unor forțe extra științifice denotă o deficiență serioasă a
modului de atestare a valorilor științifice. Cazul său nu este unic, din
păcate, și nu este legat neapărat de reaua-voință sau ignoranța unor
membri ai instituțiilor științifice cărora el li s-a adresat. Există, în genere,
o reticență la noi a specialiștilor consacrați față de ”amatori”, inclusiv
autorii cu titluri universitare, dar care nu creează în sfera strictei
specialități. Îndrăznesc să afirm că lucrările acestora sunt, de regulă,
respinse fără a fi citite. Nu este cazul să insistăm asupra faptului că
știința datorează așa-zișilor amatori multe descoperiri și că azi, mai mult

140
ca oricând, contactul nemijlocit dintre științe și însăși universalitatea
tehnicii impun ”amatorismul”, respectiv studiul serios și cercetarea în
domeniile unor discipline complexe – fiindcă prin amator nu înțeleg și
nu trebuie să înțelegem ignorant. Este firesc ca amatorii să aibă multe
lucrări nesemnificative (ca și consacrații, de altfel!), dar acest lucru
trebuie mai întâi stabilit, dovedit. Or, pentru confirmarea valorii lor ar
trebui să existe o procedură bine reglementată, independent de
intervenția, de altfel salutară, a unei reviste ca a dumneavoastră. Ce e de
făcut acum, în cazul de față? Lucrarea lui Odobleja nu a fost încă tradusă
în românește și, după câte știu, de la el au rămas mai multe manuscrise,
printre care și o lucrare de logică. Ele zac pe undeva sigilate. Poate se va
găsi cel puțin acum un for, academic sau nu, care să le pună la dispoziția
celor interesați. Aceasta s-ar putea face, cred, și fără obișnuitele
ciocănituri la porțile la care până nu demult a bătut și Ștefan Odobleja.
Ce-ar mai fi de făcut?
…Acesta este titlul unei scrisori-testament adresate de doctorul Odobleja
unui prieten apropiat. Savantul severinean își exprima cu acel prilej
temerile în legătură cu modul în care vor fi ocrotite și studiate după
moartea sa lucrările rămase în manuscris. Mergând pe urmele acestor
gânduri, am poposit zilele trecute la Drobeta-Turnu Severin. Prima
constatare: la Filiala Mehedinți a Arhivelor Statului se află în siguranță
cea mai mare parte din manuscrisele savantului. Un om care își cunoaște
bine meseria, dar nu numai atât, care e convins și pătruns de realitatea că
Odobleja a fost un mare creator și inovator în știință, Nicolae Chipurici,
directorul filialei, s-a ocupat personal și a prelucrat arhivistic fondul de
manuscrise. ”Din nefericire, spune, n-a ajuns la noi tot ceea ce a aparținut
ca documente, ca instrument de lucru, savantului. O parte a rămas în casa
defunctului și aparține fiului acestuia. O alta, mai ales corespondența –
mai veche și mai nouă – se află la tovarășul Vlădica Florian”. Îmi
încredințează spre lectură procesul-verbal de prelucrare a documentelor.
N-am înțeles nici eu, răspunsul a fost echivoc, ocolit, de ce tovarășul
Vlădica Florian le reține asupra-i și nu le predă acolo unde trebuie să se
afle, respectiva corespondență nefiindu-i măcar adresată (!?!). ea aparține
patrimoniului cultural național. ”Intenționăm ca, anul viitor, când vom
avea o clădire nouă, continuă directorul Chipurici, să organizăm un
cabinet documentar Odobleja. Cu manuscrise și lucrări mai importante,
dar și cu obiecte care i-au aparținut și pe care le vom achiziționa de la
succesor, să recreăm o atmosferă de lucru apropiată de cea a savantului.
Posibilități de amenajare a unei case memoriale nu sunt, sau în orice caz

141
e de viitor mai îndepărtat”. Merg mai departe, la Biblioteca județeană ”I.
G. Bibicescu”, instituție care a intrat în posesia celor câteva sute de
exemplare din ”Psihologia consonantistă”. Directorul acesteia, prof.
Vasile Pîrvănescu, îmi pune la îndemână un dosar, ”Fondul de cărți
Odobleja”, , cu numeroase confirmări de primire și borderouri de
expediție a cărților, către 71 biblioteci din țară. ”Pentru trimiterea în
străinătate au fost înmânate Ministerului Afacerilor Externe și după câte
am cunoștință a fost de mult împlinită această dorință a savantului.
Suntem în curs să-i achiziționăm și biblioteca, să recuperăm cărțile care l-
au înconjurat, pe care le-a ținut la căpătâi, pe care le-a iubit. Sunt vreo
300 de volume de literatură medicală, de știință. Am invitat o specialistă
de la Anticariatul din Craiova, să le evalueze pentru a le putea prelua de
la succesor”.
De la prof. Vlădica Florian, azi director al Liceului pedagogic din
Drobeta-Turnu Severin, aflăm că, în zilele de 2-3 noiembrie a.c., cu
prilejul inaugurării, în capitala Mehedințiului, a unui Centru județean de
calcul va avea loc o sesiune de comunicări științifice ”Ștefan Odobleja și
contribuțiile sale în domeniul ciberneticii”. Citesc titlurile comunicărilor,
ale expozeelor anunțate de către numeroși și străluciți oameni de știință
români din toate centrele universitare și de cultură ale țării. Studii
minuțioase, plurivalente, edificatoare. Se pare, așadar, că valorificarea
moștenirii Odobleja este pe calea cea bună. Se pare că, și fără atestarea sa
oficială de către o serie de reprezentanți ai Academiei Republicii
Socialiste România, strălucitul om de știință intră, pătrunde în conștiința
națională. Ca un bun câștigat al științei și filozofiei. ”Și totuși, până
acum, nimeni nu s-a interesat de manuscrisele sale, măcar de ”Logica”
sa. E o lucrare de imense proporții și interes științific. Odobleja nu ne mai
aparține doar nouă, mehedințenilor, este convingerea mea”, spune cu
mult adevăr directorul Filialei Arhivelor Statului din Drobeta-Turnu
Severin. ”Valorificarea unui fond de aproape 30000 manuscrise, susține
ing. S. Bajureanu, cercetarea tratatului de logică, rămas în manuscris, a
celorlalte lucrări mai recente de cibernetică, eseuri, memorii,
corespondență, noi dezvoltări ale ”Psihologiei consonantiste”… - nu e o
chestiune de diletant. Trebuie un colectiv pluridisciplinar, bineînțeles cu
probitate științifică și morală, care să ordoneze cele scrise, să îngrijească
publicarea lor, recenzarea și explicitarea lor”. Să nu se întâmple cu noile
lui cărți ceea ce s-a întâmplat cu ”Psihologia consonantistă și
cibernetica”, apărută recent la Editura ”Scrisul românesc” din Craiova.
Un tiraj ca pentru o carte de debut, al unui necunoscut scriitoraș – 5030
exemplare, doar 500 legate, restul ca o cenușăreasă, broșate. Or, toată

142
lumea știe, cărțile mari apar între coperte de carton, sunt destinate să
dăinuie, să se păstreze, să trăiască, să supraviețuiască. Să fie eterne!

Masă rotundă realizată de

Cici Iordache, Lionel Nițescu, Liviu Timbus

ˮFlacăra“, nr. 40 (1269) din 4 octombrie 1979.

ION JIANU

Academia de Cibernetică și Sistemologie ”Odobleja”

Fiul savantului Ștefan Odobleja, deținător al certificatului de

moștenitor al tuturor drepturilor de autor ale tatălui, intenționează
să înființeze Academia de Cibernetică și Sistemologie ”Ștefan
Odobleja” în România, deoarece Academia ”Odobleja” înființată de
profesorul I.C. Drăgan la Lugano (Elveția) s-a desființat din cauza
dezinteresului soției lui I.C. Drăgan după decesul acestuia. În acest
week-end, 11-12 iulie15, la Drobeta-Turnu Severin se desfășoară
ediția a IV-a a simpozionului internațional ”Ștefan Odobleja –
Eternitate la timpul prezent”.
Ion Jianu: Stimate domnule Ștefan Odobleja jr., în perioada 11-12 iulie,
în organizarea Fundației ”Ștefan Odobleja” – pe care o conduceți de la
înființare – se desfășoară la Drobeta-Turnu Severin Simpozionul
internațional ”Ștefan Odobleja – Eternitate la timpul prezent”. Ce
noutăți aduce această ediție, a IV-a? cu ce veți surprinde auditoriul la
acest simpozion?
Ștefan Odobleja jr.: Va fi o ediție interesantă, cu comunicări inedite.
Noutățile se pot afla la simpozion, presa este invitată să participe și în loc
de cancanuri să scrie și despre acest savant român, încă singur printre alții
– ca să-l parafrazez pe Marin Sorescu. Dacă Sorescu a fost ”Singur
printre poeți”, Ștefan Odobleja este încă … ”Singur printre savanți”. Nu
intru în detalii, am tot ”strigat” de mulți, mulți ani că Ștefan Odobleja
trebuie repus pe treapta de sus a ciberneticii, dar cei în măsură s-o facă se
mărginesc doar să-mi dea dreptate. Se comentează pe ici, pe acolo, mai
apar articole, chiar comunicări, dar prioritar ar trebui să rămână…
prioritatea operei tatălui meu față de cea a lui Wiener. Punct!

15
2015 (n.n.)

143
La simpozionul care începe în această sâmbătă la Drobeta-Turnu Severin
(11 iulie), voi prezenta comunicarea ”Ștefan Odobleja, prezent și viitor”.
Titlul vorbește de la sine despre conținutul prelegerii mele. Nu vreau să
surprind pe nimeni cu nimic, ci doar să readuc în actualitatea zilei
subiectul Ștefan Odobleja…
I.J.: În vara anului 2012, mi-ați vorbit de un proiect privind
(re)construirea Casei Memoriale ”Ștefan Odobleja” și edificarea unei
Școli de Vară (tip Vălenii de Munte). Din câte am înțeles, aceste proiecte
sunt tot în faza de… proiecte, deși dumneavoastră mi-ați mărturisit că
refacerea Casei Memoriale ar fi demarat…
Ș.O. jr.: În ceea ce privește construirea Casei Memoriale ”Ștefan
Odobleja” în satul natal al savantului din județul Mehedinți (numele
inițial al satului a fost Valea Hoțului, apoi Valea Izvorului, iar în prezent
Ștefan Odobleja, din comuna Izvorul Aneștilor – n.r.): am depășit starea
de proiect. Sunt în faza de execuție… La ora la care mă intervievați, iulie
2015, au început lucrările de turnare a betoanelor la fundația casei
memoriale. Conform bugetului pe care Fundația ”Ștefan Odobleja” l-a
obținut, în acest an ne rezumăm la realizarea fundației clădirii, cea mai
anevoioasă lucrare. Reamintesc, casa în care s-a născut tatăl meu a fost
incendiată imediat după Congresul de Cibernetică din anul 1975.

Anumite date din auto(biografie) o să deranjeze unele persoane

I.J.: Ați terminat cartea despre biografia reală a tatălui dumneavoastră,

așa cum ați declarat în urmă cu câțiva ani?
Ș.O. jr.: V-am trimis la Gazeta de Sud două fragmente din modulele
biografiei savantului Odobleja, biografie care respectă autobiografia
tatălui meu, scrisă de el. Mi-ați spus însă că spațiul tipografic al unui
cotidian nu permite reproducerea integrală a textelor. Și am înțeles, așa
cum fac de ani și ani atunci când încerc să ofer mass-media documente
despre istoria reală a lui Ștefan Odobleja… vreau să vă precizez că
autobiografia este scrisă olograf (de tata). Anumite date din
(auto)biografie o să deranjeze unele persoane, mai ales pe urmașii
acestora. E vorba de persoanele care au ”jucat” diferite roluri în viața și
cariera tatălui meu. Eu nu fac altceva decât să respect adevărul crud bazat
pe documente.
I.J.: Dintre manuscrisele tatălui dumneavoastră încă nepublicate, câte
volume s-au publicat de la ultimul simpozion dedicat acestuia și până în
prezent?

144
Ș.O. jr.: Țin să precizez că Fundația ”Ștefan Odobleja” are activitate
permanentă. La simpozioane participă diferiți specialiști care susțin
comunicări foarte interesante despre opera lui Ștefan Odobleja, despre
impactul acesteia în întreaga lume ș.a.m.d. Chiar și auditoriul este alcătuit
din oameni interesați de opera științifică a tatălui meu. De altfel, în
ultimul timp au apărut multe lucrări și chiar comunicări ale unor
academicieni din România și din străinătate despre opera inedită a lui
Ștefan Odobleja.
I.J.: E o recunoaștere în plus a viabilității operei savantului Odobleja…
Ș.O. jr.: Într-adevăr, opera lui Ștefan Odobleja este comentată din ce în
ce mai mult de specialiști care, mulți dintre ei, recunosc că ideile tatălui
meu sunt viabile și azi, dar, mai ales, sunt aspecte care se vor confirma
într-un viitor apropiat.

Amnezia soției lui I.C. Drăgan

I.J.: Există colaborare între Fundația ”Odobleja” – pe care o conduceți

dumneavoastră la Drobeta-Turnu Severin – și Fundația ”Odobleja” de
la Lugano (Elveția)? Mai există fundația de la Lugano?
Ș.O. jr.: Întrebarea dumneavoastră aduce în discuție publică un subiect
destul de delicat… După dispariția profesorului I.C. Drăgan (august
2008), nu s-a mai putut lua legătura cu Fundația Europeană Drăgan, deși
am făcut multe încercări, căutând s-o contactăm pe soție, Daniela
Veronica Gușă De Drăgan, fiica generalului Ștefan Gușă, moștenitoare a
imperiului financiar al profesorului dispărut. Din răspunsurile interpușilor
săi, actuala doamnă Drăgan nu își mai aduce aminte că profesorul I.C.
Drăgan s-a ocupat și de probleme culturale… Probabil că această
amnezie se datorează diferenței mari de vârstă dintre cei doi soți – 55 de
ani… Și probabil că doamna este preocupată de creșterea celor trei copii
pe care îi are cu I.C. Drăgan… Motivul contactării noastre a fost
reactivarea Academiei de Cibernetică ”Ștefan Odobleja”, cu sediul la
Lugano (Elveția), academie care a funcționat și în România, la
Universitatea din Oradea, pe timpul cât a fost rector profesorul Teodor
Maghiar (decedat în 2012). Filiala academiei din Oradea a încetat să mai
funcționeze după ce a decedat și profesorul M.C. Demetrescu, un
apropiat al lui I.C. Drăgan și care a predat cursul de marketing într-o
perioadă în care în România noi nu înțelegeam prea bine sensul acestui
cuvânt.

145
I.J.: Având în vedere lipsa de comunicare cu soția lui I.C. Drăgan și
dispariția filialei de la Oradea, ce aveți în vedere prin Fundația
”Odobleja” de la Turnu Severin?
Ș.O. jr.: Fiind unic și direct moștenitor al operei savantului Ștefan
Odobleja (eu fiind deținător al certificatului de moștenitor al tuturor
drepturilor de autor), în urma consultării unor avocați de drept civil,
intenționez înființarea Academiei de Cibernetică și Sistemologie ”Ștefan
Odobleja”. Aceasta va fi înființată după concepții moderne și va avea
colaboratori din întreaga lume prin intermediul internetului. Se vor
publica lucrări on-line în reviste New Letters. Alte amănunte vor apărea
după desfășurarea acestui simpozion internațional de la Drobeta-Turnu
Severin din aceste zile.

SIMPOZION ”ȘTEFAN ODOBLEJA – ETERNITATE LA

TIMPUL PREZENT”

Pe 11 și 12 iulie, la Drobeta-Turnu Severin, în organizarea Fundației

”Ștefan Odobleja” (coordonată de ing. Ștefan Odobleja jr.), în parteneriat
cu primăria din orașul de pe Dunăre, și a CMI, este programat
simpozionul internațional ”Ștefan Odobleja – Eternitate la timpul
prezent”. Manifestarea de ținută științifică, cu abordare multidisciplinară,
a ajuns la ediția a IV-a și este dedicată marelui savant oltean Ștefan
Odobleja, medic militar român, filosof, scriitor, precursor mondial al
ciberneticii generalizate pe care el însuși a denumit-o ”psihologia
consonantistă”. Datorită contribuțiilor sale remarcabile, îndelung ignorate
și nerecunoscute, dr. Ștefan Odobleja a fost ales post-mortem, după 1989,
membru al Academiei Române. Cele două zile de comunicări vor avea
loc la Colegiul Național ”Traian” din Turnu Severin, cu participarea unor
personalități din România, printre care academicianul Alexandru Surdu,
prof. univ. dr. Liviu Sofonea, prof. univ. dr. Ioan Bradu Iamandescu.
prof. univ. dr. Traian Stănciulescu, prof. univ. dr. Dumitru Constantin-
Dulcan și alții. Vor susține comunicări și prof. univ. dr. Mario
Michelangelo Stromillo (Italia) și prof. univ. dr. Aurel Popa-Wagner
(Germania).
Fiul marelui savant, ing. Ștefan Odobleja jr., mentorul acestor patru ediții
ale simpozionului, va prezenta lucrarea ”Odobleja, prezent și viitor”. Cu
ocazia manifestării, va fi vizitat, printre altele, și fondul ”Ștefan
Odobleja” de la Arhivele Statului din Drobeta-Turnu Severin.
Ion Jianu

146
ˮGazeta de Sud“, Cotidianul oltenilor de pretutindeni, nr. 6179 din 11-12
iulie 2015.

CORINA MACAVEI

Un monument pentru savantul Ștefan Odobleja

Un monument pentru savantul Ștefan Odobleja. Proiectul are

nevoie de sprijin. În Drobeta-Turnu Severin nu există în momentul de
față un monument închinat memoriei savantului Ștefan Odobleja,
creatorul psihociberneticii și părintele ciberneticii generalizate, născut în
satul mehedințean Valea Hoțului.
Sculptorul Adrian Curcan și-a manifestat disponibilitatea de a
realiza un monument în cinstea savantului, iar Fundația ”Ștefan
Odobleja” din Drobeta-Turnu Severin urmează să facă demersurile
necesare la Primăria municipiului pentru obținerea autorizației. Foarte
important este însă faptul că acest amplu proiect are nevoie de sprijin
financiar pentru a putea prinde formă, astfel că, orice ajutor este
binevenit. Potrivit proiectului semnat de Adrian Curcan ”soclul are trei
trepte pe axa străzii pietonale pentru a se trece prin lucrare, atingând
cubul cu mâinile-simbol al rațiunii umane în dialog cu sfera – simbol al
perfecțiunii naturii, al datului primordial de la atom la stea, din care se
cioplește cubul prin conștiința existenței umane, dar și a simbolului
reversibilității formelor cub-sferă în sistem feed-back”. Dimensiunile
lucrării (din tablă de alamă șlefuită pe schelet de oțel) sunt următoarele:
H = 5,70 m x 4,20 m x 1,00 m + soclul în trunchi de piramidă (placat în
marmură roșie sau granit) H = 0,80 m x 4,00 m x 2,00 m. De altfel,
sculptorul Adrian Curcan este cel care a realizat în 1979 un alt monument
pentru ”Dr. Ștefan Odobleja” numit ”CONSONANȚĂ”, din marmură și
bronz, care a fost amplasat la mormântul savantului din cimitirul ortodox
din Turnu Severin (din păcate, monumentul a fost furat). Monumentul ar
urma să fie amplasat în centrul Severinului între cafeneaua Ada-Kaleh și
parcul central și cu siguranță ar constitui un punct de atracție al orașului.
De exemplu tinerii care își unesc destinele s-ar putea căsători aici
aidoma celor din Târgu Jiu la ”Poarta sărutului”.
Corina Macavei

Adevărul.ro, Turnu Severin, 12 mai 2013

147
 Savantul Ștefan Odobleja, părintele ciberneticii, și comuniștii:
”Dacă ar fi trăit într-o lume normală,
azi întreaga lume ar fi știut că a existat”

”Adevărul” a intrat în posesia unei scrisori care aduce la cunoștință

informații inedite referitoare la epoca în care a trăit și a luptat pentru
recunoașterea meritelor sale marele savant Ștefan Odobleja, părintele
ciberneticii generalizate, originar din Mehedinți.
Expeditorul scrisorii din 11 mai 2006 este Stelian Bajureanu –
autorul primului ”Dicționar Enciclopedic de Consonantică și Cibernetică
Consonantistă”, secretar general al Academiei ”Odobleja”, membru în
Consiliul Științific al Asociației Internaționale de Cibernetică și un
apropiat al lui Ștefan Odobleja.
Destinatar este academician prof. univ. dr. Leon Dănăilă, coleg și
prieten din copilărie cu autorul acestei scrisori, cunoscut publicului din
România și din lumea largă ca fiind unul din cei mai mari neurochirurgi
ai tuturor timpurilor, descoperitor împreună cu neurobiologul Viorel Păiș
a unor celule noi în creier denumite ”cordocite-protectocit”, ce vor
revoluționa în curând tot ce se știa despre creier.
Scrisoarea ne-a fost pusă la dispoziție prin bunăvoința cunoscutului
kinetoterapeut severinean Dan Alexoae – cel care, la rândul său, a primit-
o de la dr. Leon Dănăilă – spre a fi prezentată la Simpozionul organizat la
Drobeta-Turnu Severin în cinstea marelui savant Ștefan Odobleja.
Din scrisoare reiese limpede cât de greu s-a mișcat regimul
comunist pentru a elibera o asemenea personalitate, dar sunt prezentate și
câteva dintre secretele culiselor unui sistem politic pe care Odobleja l-a
urât din tot sufletul. ”Ce va rămâne oamenilor din opera lui Odobleja
doar timpul va decide. Aș spune că este deja condamnată la istorie pentru
că, trebuie spus cu durere, pe plaiul nostru mioritic nici o valoare n-a fost
și nu este luată în seamă, ca și cum n-am avea nevoie de minți creatoare,
capabile să ne exprime în fața lumii, ca și cum mediocritatea ar fi postura
noastră ideală, ca și cum Dumnezeu a lăsat pe lume acest popor numai
pentru a fi în admirația tâmpă a tot ce este exotic și a trata cu dispreț tot
ceea ce este autohton. În mod cert, dacă Odobleja ar fi trăit într-o lume
normală, în stare să aprecieze tot ceea ce a scris, în loc să fie expediat la
«Dealul cu mărăcini», și ar fi lucrat într-un centru științific cu preocupări
similare sau cel puțin receptiv la ideile sale, astăzi întreaga omenire ar fi
știut că a existat”, spunea neurologul Dumitru Constantin Dulcan (autorul

148
celebri cărți ”Inteligența materiei”), făcând referire la opera lui Ștefan
Odobleja.

Fragment din scrisoare:

”Prima și ultima aniversare la Academia Română a Psihologiei

Consonantiste a fost făcută la 50 de ani se la apariția sa. Și aceasta s-a
datorat unor bărbați precum domnul Manea Mănescu (n.r. șef al Secției
Știință și Cultură al PCR). Am fost numit să mă ocup de această
aniversare. Eugeniu Niculescu-Mizil (n.r. – rectorul Școlii Superioare de
Partid ”Ștefan Gheorghiu”), de altfel un om onest, s-a opus acestei acțiuni
declarând public: «Dacă Bajureanu ne-a păcălit la aniversarea de 45 de
ani, acum la 50 de ani, o va face numai dacă trece cu tancul peste corpul
meu». Ministrul Mihai Florescu (n.r. – ministru secretar de stat la
Consiliul Național pentru Știință și Tehnologie): «Nu știu nimic despre
Psihologia Consonantistă și despre Ștefan Odobleja». La ședința în care
s-a stabilit să aibă loc această aniversare la Academia Română am
prezentat un scurt raport unde am arătat cele scrise mai sus. Reacția
domnului Manea Mănescu a fost că a coborât de la prezidiu și a spus:
«Tovarășe Bajureanu, foarte bine că m-ai ascultat cu ocazia fiecărui
congres din țară și străinătate, l-ai informat, în afară de director, și pe
tovarășul Florescu. Dacă nu-l informai acum ar fi știut și ce lapte ai supt
de la mama dumitale». După aceasta domnul Mănescu s-a dus în fața
scaunului d-lui Mizil, unde acesta stătea comod, și s-a rugat de domnia sa
să fie de acord cu această aniversare. Domnul profesor Mizil a recunoscut
că este adevărat ce am spus eu și că nu este de acord să aniversăm la
Academie apariția Psihologiei Consonantiste”.

Odobleja s-a născut în Mehedinți

În 1938, Ștefan Odobleja stabilește temele de bază ale ciberneticii

în lucrarea Psihologia consonantistă, publicată la Paris. Această lucrare a
apărut cu zece ani înainte de tipărirea ideilor americanului Norbert
Wiener – care este cunoscut ca inițiator al ciberneticii.
Medicul Ștefan Odobleja, creatorul psihociberneticii și părintele
ciberneticii generalizate, s-a născut la 13 octombrie 1902, în satul
mehedințean Valea Hoțului. A făcut liceul la Drobeta-Turnu Severin și
facultatea la București ca bursier al Institutului Medico-Militar. Ca medic
militar, și-a exercitat funcțiile profesionale în diferitele garnizoane din
Brăila, Turnu Severin, Lugoj, Lipcani, Dorohoi, Turda, Târgoviște,

149
Cernavodă, București și Dej. El ia parte la cel de-al doilea război mondial
ca medic de regiment și șef de ambulanță. După război el se va retrage
din activitate și va trăi ca pensionar până la moartea sa survenită în 1978.
Ștefan Odobleja a publicat în 1929 studiul ”Metodă de transsonanță
toracică” în Buletinul medico-terapeutic în care el enunță pentru prima
oară legea reversibilității prin care înțelegea retroacțiunea generalizată. O
lucrare a lui Ștefan Odobleja ”La phonoscopie”, apărută la Paris (Editions
Gaston Doin, 1935), a obținut premiul ”General Doctor Papiu
Alexandru” acordat celor mai de seamă studii scrise de medicii militari.
Un alt eveniment important în viața lui Ștefan Odobleja a fost
participarea lui la Congresul Internațional de Medicină Militară din
București, 8-12 iunie 1937, la care a prezentat un raport pe tema
fonoscopiei și a distribuit un prospect în care anunța apariția operei sale
capitale ”Psychologie Consonantiste”. La Congres a participat și o
delegație de medici ai marinei americane condusă de William Seaman
Bainbridge care, ca și alți participanți, a acordat o atenție specială
comunicării și, mai ales, demonstrațiilor practice ale lui Odobleja.

Cibernetica s-a născut în România

”Psychologie Consonantiste” a apărut la Editura pariziană Maloine,
dar din cauza accelerării încordării internaționale europene și izbucnirii
războiului, editura nu a mai apucat să se ocupe de difuzare. Odobleja a
reușit să expedieze circa 20 de exemplare la bibliotecile universitare și
medicale din lume și 20 de exemplare la o serie de specialiști străini. Lui
Bainbridge, Odobleja i-a trimis cinci exemplare, iar medicul american l-a
asigurat că le va plasa în cele mai indicate locuri. Lucrarea monumentală
a savantului român a fost prezentată în Psychological Abstracts din
ianuarie 1941, sub semnătura lui S.M. Strong, dar în general a avut foarte
puține recenzii și a fost practic ignorată multă vreme.
Ștefan Odobleja și-a continuat cercetările mai ales în direcția unei
logici din care au rămas în stadiu de manuscris zeci de mii de pagini.
Începând din anul 1972, când a citit autobiografia lui Norbert Wiener,
Ștefan Odobleja s-a consacrat demonstrării ideii că originea ciberneticii
se află în psihologie și că ”cibernetica s-a născut în România în anul
1938” prin lucrarea sa ”Psychologie Consonantiste”. În acest sens, pentru
a-și marca paternitatea, el a publicat o lucrare specială, care a apărut în
chiar anul morții sale: “Psihologia consonantistă și cibernetica”, cu o
substanțială prefață a lui Mihai Golu.

150
 Scrisoarea trimisă de Stelian Bajureanu academicianului
Leon Dănăilă

LEON DĂNĂILĂ
Dragă Leon,
Acad. Ștefan Odobleja mi-a cerut să dau Psihologia sa
Consonantistă, ție și lui Constantin Noica. Tu locuiai atunci pe Stoian
Militaru. Te-am găsit foarte repede întrucât eu am stat pe acea stradă
când am făcut practică de student în București. Apartamentul vostru era
la ultimul etaj într-un bloc cu patru nivele. Pe Noica l-am cunoscut la
Câmpulung. A locuit în casa unor prieteni de ai noștri. L-am găsit relativ
ușor. Necazul era că dădeau târcoale mulți bărbați și așteptau să se
întoarcă acasă. Mi-a deschis Doamna lui și mi-a spus că nu-i acasă. M-a
recunoscut și m-a întrebat ce doresc. I-am spus că am un exemplar din
Psihologa consonantistă pe care trebuie să-l dau ”Domnului Profesor”.
Așa era cunoscut întrucât prepara elevi la matematică și fizică. De îndată
a apărut Constantin Noica. I-am dat cărțile. Le-a răsfoit. Erau fără nici o
dedicație. M-a întrebat dacă sunt sigur de la Odobleja. I-am confirmat cu
o listă scrisă de Odobleja și o scrisoare trimisă mie de acesta. A dispărut,
bucuros ca un copil, în apartament, iar doamna s-a îndreptat spre ușa de
la ieșire cu mulțumiri. I-am spus că nu plec până nu scriu dedicația.
”Profesorul” s-a întors de îndată dar numai cu primul volum. Am scris
dedicația. După ce am mai răspuns la niște întrebări curioase mi-am luat
rămas bun de la gazde.
Este adevărat că eu m-am lăudat cu tine lui Odobleja, dar el te
cunoștea ca și pe dr. Arsene. El dorea de la voi, ca chirurgi,
histologicieni, o reacție potrivnică ideilor sale exagerat fiziologice. Cu
Noica (deși acesta era ”idealist”) a avut afinități metodologice. Odobleja
și Noica au avut darul de a coborî multe categorii din cerurile serafice ale
filozofiei în lumea prozaică a științei. Am în vedere – în primul rând –
noțiunile de sistem și model!!
Trebuie să îți mărturisesc că la prima citire a prefeței lui
Constantin Noica la Introducere în Logica rezonanței a lui Ștefan
Odobleja, aleasă, îngrijită și publicată de acad. Alex. Surdu la Scrisul
românesc Craiova, mulți au spus că este o blasfemie să afirmi că Logica
lui Odobleja va avea mai mare importanță pentru știință, în general,
decât ca logica propriu-zisă. Iată că nu este așa! Acum când ne apropiem
cu pași repezi de anul 2008 când vom sărbători 70 de ani de la apariția
Psohologoeo consonantiste (în particular a Consonanticii, a Ciberneticii
Consonantiste) a acad. Ștefan Odobleja, acest Dicționar de

151
Consonantică și Cibernetică Consonantistă arată că întreaga operă a
lui Odobleja (nu numai Logica) este punctul de pronire a unui salt
formidabil față de lumea clasică a idealului (fictivului!) continuu,
nedetrminist, modernist (lumea aproximațiilor prin liniarizări, lumea
feedbackului și a inteligenței artificiale).
Corina Macavei
“Adevărulˮ.ro

“MAGAZINˮ, revistă

[……………………………………………………………………]
Despre viața și opera ilustrului om de știință român Ștefan
Odobleja, fondatorul ciberneticii generalizate, au vorbit prof. dr. I.C.
Drăgan, om de știință de origine română, membru de onoare al
Academiei de științe sociale și politice din România, și prof. Vasile
Pîrvănescu, directorul Bibliotecii județene Mehedinți.
În programul simpozionului16 s-au aflat înscrise comunicări privind
contribuțiile lui Ștefan Odobleja la elaborarea teoriei generale a
ciberneticii, psihologia consonantistă și fundamentele științelor,
cibernetica generalizată și pedagogia și alte teme despre creația novatoare
și inventivitatea savantului român. (Agerpres)

*
Un nume care greu a reușit să se impună pe deplin lumii științifice:
Ștefan Odobleja. Cei mai mulți nu l-au citit, alții încă nu-l
înțeleg…Afirmarea unei priorități nu este un lucru simplu. Trebuie să te
lupți cu oamenii, cu prejudecățile dar și cu timpul nemilos. Uneori, din
păcate, nici o viață de om nu-i suficientă. Așa i s-a întâmplat și lui
Odobleja care abia în ultimele sale clipe a putut afla de începutul
recunoașterii sale internaționale, a unei priorități științifice românești:
cibernetica generalizată.
Născut în 1902 în comuna Izvorul Aneștilor din județul Mehedinți,
Ștefan Odobleja a fost medic militar, s-a distins prin abnegație și
devotament pentru țară, în timpul ultimului război mondial, dar va
rămâne în istoria științei prin ”Psychologie consonantiste” – opera sa de
gândire. Cuprinsă în două volume, ”Psihologia consonantistă” a fost
tipărită la Lugoj, în 1938-1939 și difuzată prin cunoscuta ”Librairie

16
Este vorba despre simpozionul de la Lugoj din 22-24 octombrie 1982, consacrat
operei și personalității dr. Ștefan Odobleja (n.n.).

152
Maloine” din Paris. Cu excepția a două semnalări, una în România și alta
în S.U.A., până în momentul de față nu se cunosc (deși ele ar putea
exista) alte luări de poziție, înainte de război. Cu sprijinul entuziast al
unor prieteni, cartea este readusă în discuția lumii științifice, după mai
bine de 40 de ani de nedreaptă tăcere, stârnind vii polemici.
Revendicările dr. Odobleja sunt, fie admise fără rezerve, fie respinse cu
inexplicabilă înverșunare.
Cazul ”dr. Odobleja”, un caz de prioritate românească există încă.
Se scriu articole, au loc dezbateri publice. În această vastă campanie
națională de valorificare a gândirii originale românești, de puternică
afirmare, de situare obiectivă pe o scară mondială de valori culturale se
situează și manifestarea de la Lugoj, care formează scheletul dosarului
”Magazin”17 din care publicăm astăzi o parte.

Primul gânditor care smulge naturii

secretul general al buclelor

Prof. dr. MIHAI DRĂGĂNESCU, membru corespondent al

Academiei Republicii Socialiste România: Prin observare și meditație,
omul de știință Ștefan Odobleja a căutat să desprindă adevăruri despre
mintea umană și despre procesele care o înconjoară și pe care ea le
reflectă. Treptat ajunge la structurarea unei psihologii pe care el însuși o
definește, în lucrări ulterioare, ca fiind binară, circularistă, analogică,
similaristă. Consonanță însemnând armonie, psihologia consonantistă
devine, după expresia autorului, o logică a armoniei, sau, în alți termeni,
o știință a organizării și autoreglării. Pornind de la această logică,
Odobleja schițează, în partea a doua a lucrării, un amplu tablou aplicativ,
obținut prin derivare și proliferare din consonanța psihologică. Un tablou
care nu se rezumă la descoperirile psihologice, ci care se extinde spre

17
În pagina dedicată Ciberneticii generalizate, ziarul prezintă fotografia coperții
”Psihologiei consonantiste”, versiunea românească, însoțită de următorul text explicativ:
MONUMENTALA RESTITUIRE, Editura științifică și enciclopedică, într-o continuare
firească, dar de mare semnificație a programului său de ”cunoaștere și valorificare a
gândirii, culturii și științei românești”, a tipărit versiunea în limba română a
”Psihologiei consonantiste” de Ștefan Odobleja, accesibilă până în octombrie 1982
doar prin intermediul atât de rarei ediții franceze din 1938-1939. Pentru contribuția
majoră la înțelegerea exactă a concepției lui Ștefan Odobleja care a deschis seria
marilor lucrări contemporane de cibernetică printr-o operă absolut unică, subliniem
amplul studiu introductiv semnat de prof.dr. Mihai Drăgănescu – membru corespondent
al Academiei Republicii Socialiste România și de conf. dr. Pantelimon Golu căruia îi
aparțin notele.

153
biologie și sociologie, economie politică și morală, terapeutică și
pedagogie.
Se obține, astfel, o viziune psihologică și generalizată, un fel de
panpsihologism, o modelare a tuturor științelor pe calapodul fenomenului
psihic. În toate domeniile speciale tronează aceleași legi generale –
echilibrul, compensația, reacția inversă, alternanța, reversibilitatea – cu
funcția lor unificatoare. Se regăsesc aceste legi în psihofiziologie, în
psihopatologie și psihiatrie, în interpsihologie (ramură a ceea ce numim
astăzi psihologie socială), în științele matematice, în biologie, în
sociologie, în economie politică, în filozofie, în morală, în pedagogie.
Nimic nu este univoc în toate aceste domenii de cunoaștere: totul
este reversibil, retroactiv. În ”Psihologia consonantistă” Ștefan Odobleja
întrevede și exprimă – desigur, în limbaj natural – principiul comenzii și
controlului, propriu tuturor sistemelor, fie acestea vii sau nevii, principiu,
care se știe, este central astăzi în cibernetică. Iată de ce ni se par absolut
întemeiate discuțiile înflăcărate și uneori polemicile care se duc în
legătură cu paternitatea ciberneticii, cu geneza ideilor și a faptelor care au
dus la conturarea ei ca știință.
Întrebarea care se pune, în primul rând, este aceea cum se situează
viziunea cibernetică a lui Ștefan Odobleja în raport cu cibernetica lui
Norbert Wiener. Apoi trebuie să delimităm cu precizie contribuția
originală a românului. Spațiul nu-mi permite să reiau aici o demonstrație
deja făcută (vezi ”Studiul introductiv” la traducerea în română a
”Psihologiei consonantiste”, elaborat împreună cu conf. dr. Pantelimon
Golu, larg utilizat și pentru aceste rânduri), dar pe baza datelor acumulate
putem afirma că Ștefan Odobleja este primul gânditor care smulge naturii
secretul general al buclelor cibernetice, rolul lor în explicarea proceselor
din organismul uman care cuprind și psihicul. Aplicând conceptele
cibernetice la viața socială, la economie, la sociologie, Ștefan Odobleja
afirmă universalitatea conceptului cibernetic al circuitelor cu reacție, al
buclelor închise. Pentru acest motiv, întregul moment unic de gândire
oferit istoriei științei și culturii românești – și nu numai românești – de
către Ștefan Odobleja în anii 1938-1939 capătă strălucirea cuvenită
marilor idei ale minții umane. Dar pe lângă prima cibernetică
generalizată, Odobleja are și meritul elaborării primei psihocibernetici
din lume. Toate aceste sublinieri au rolul incitant de a ne arăta la ce
înălțime a reușit să se ridice gândirea unui român căruia nu mai putem să-
i aducem alt omagiu decât acela de a contribui ca să i se acorde locul care
i se cuvine în istoria științei universale.

154
 O disciplină de graniță
între știință și filozofie

Prof. dr. ing. PAUL POSTELNICU: Încercări de depășire a

limitelor ciberneticii lui Wiener, de generalizare a acesteia, în primul
rând prin lărgirea conceptului de conexiune inversă (ca sens și domeniu
de aplicare) apar aproape imediat după 1948, îndeosebi prin lucrările lui
W. Ross Ashby, Ducrocq, von Bertalanffy. În acest mod, conceptul de
conexiune este ridicat la rangul de principiu sau lege sistemică universală
și, asociat cu alte legi universale, este aplicat atât în procesele de reglaj,
cât și în cele evolutive. Aceste generalizări ce apar îndeosebi în perioada
1950-1965 erau însă cuprinse în două scurte lucrări, scrise și trimise spre
publicare în 1944, de P. Postelnicu (”Teoria” și ”Ipoteza” sistemelor de
conexiune inversă – în terminologia actuală) ca și în monumentala
lucrare ”Psihologia consonantistă” a lui Ștefan Odobleja (1938-1939).
Mai mult, în această carte este formulat și aplicat un mănunchi de legi
universale. Ea este prima și cea mai vastă, cea mai cuprinzătoare dintre
ciberneticile generalizate, îndeosebi cea a conexiunii inverse și cea a
consonanței, caută să explice mecanismul intern al evoluției, al
autodezvoltării, al transformărilor cantitative și calitative.
Dacă matematica este un instrument general de cercetare,
indispensabil aproape în toate științele, cibernetica generalizată oferă o
metodologie și modele generale, utile în aproape toate disciplinele și în
același timp, o viziune sintetică, cu o puternică tentă filozofică, asupra
tuturor categoriilor de sisteme. În felul acesta, cibernetica generalizată își
depășește caracterul de știință interdisciplinară, devenind o știință
generală, ca și matematica sau logica. În același timp, ea se constituie ca
o disciplină de graniță între știință și filozofie. Față de teoria generală a
sistemelor, ea ne apare ca o filozofie – în sens larg – a sistemelor.
Deși Ștefan Odobleja a lucrat izolat, de unul singur, așa cum se
cunoaște, opera sa nu este deloc izolată. Ea se încadrează în gândirea
românească și universală, în eforturile făcute de oameni de-a lungul
vremurilor și pe toate meridianele pentru o mai bună cunoaștere și
înțelegere a Universului în care trăim, pentru a ne cunoaște mai bine pe
noi înșine.
Adânci rădăcini în cultura europeană

Prof. ALEXANDRU GIUCULESCU: Apariția în anii 1938-1939

a cărții ”Psychologie consonantiste” a lui Ștefan Odobleja a însemnat un
moment remarcabil în istoria științei românești și a gândirii universale…

155
A doua jumătate a secolului nostru va sta sub semnul unui nou curent de
gândire ce va acoperi toate zonele activității științifice. În ciuda impresiei
de noutate pe care o prezenta cibernetica, ea s-a dovedit a avea adânci
rădăcini în cultura europeană. Istoria acestei științe trebuie să înceapă cu
însuși termenul ”cibernetică” a cărui semnificație în greacă era legată de
arta navigației și – prin extindere – de arta de a conduce oamenii.
Conceptele fundamentale ale ciberneticii – conexiunea inversă și
informația – se regăsesc fie exprimate explicit în scrieri din antichitatea
greco-romană, fie implicate în realizarea unor dispozitive tehnice, fie
descoperite și descrise ca atare în anumite procese din organismele vii
sau din practica umană.
Un loc aparte în istoria ciberneticii ocupă A.M. Ampère, care într-o
amplă încercare de sistematizare a tuturor cunoștințelor umane (1838 și
1843) a atribuit unei științe numite de el ”Cibernetică” studiul conducerii
politice a națiunii în vederea garantării progresului și prosperității.
Tendința de a asigura ciberneticii, sub acest nume sau altul, un
statut de știință independentă va înregistra de-abia în secolul nostru
rezultate semnificative. Opera din 1938-1939 a lui Ștefan Odobleja, pe
care o avem astăzi sub ochii noștri în limba în care a fost gândită, este
prima sinteză unificatoare. Doi ani mai târziu, Hermann Schmidt propune
o știință generală a sociologie, pentru a se putea depăși domeniile proprii
de investigare, în vederea găsirii formei matematice a legilor generale
care să permită apoi rezolvarea problemelor particulare. Paul Postelnicu
propune, în 1944, interpretarea conexiunii inverse ca explicație a originii
vieții, a stărilor sufletești, a comportamentului uman și chiar a originii
Cosmosului. Tot în această perioadă echipa de cercetători americani
grupată în jurul lui Rosenblueth și Wiener întreprindea cercetări
interdisciplinare în care conceptul de conexiune inversă juca rolul central,
așa cum rezultă și din articolul publicat de aceștia, împreună cu Bigelow,
în 1943. Lucrarea monografică a lui Norbert Wiener din 1948 va stimula
pe toate meridianele cercetările de cibernetică, fiind urmată curând de
alte teorii tot atât de ambițioase, precum teoria automatelor a lui John von
Neumann sau teoria generală a sistemelor a lui Ludwig von Bertalanffy.
Este încă prea devreme să evaluăm perspectivele ciberneticii, dar
avem toate temeiurile să considerăm că, în raport cu progresele
incontestabile realizate de ceea ce putem numi ciberneticile particulare,
contururile ciberneticii generalizate sunt încă puțin definite. Opera lui
Odobleja oferă în această privință o contribuție esențială. Viitorul ne va
arăta dacă această operă va reuși să genereze o nouă disciplină, care se va

156
revendica în întregime de la ea și care se va putea numi, eventual,
consonantică.

15000 de file sau ”Logica rezonanței”

în manuscris

Dr. ALEXANDRU SURDU: Implicațiile teoriei fundamentale create de

Ștefan Odobleja, căci ”Psihologia consonantistă” este în primul rând o
lucrare de fundamentare a științelor, depășesc cu mult cadrul oricărei
cibernetici, chiar generalizate. Perspectiva, de exemplu, universalistă pe
care o acordă psihologiei ca disciplină care studiază prin excelență
activitatea gândirii umane, mai precis gândirea umană în act, îi oferă lui
Odobleja, printre altele și posibilitatea unei interpretări creativiste a
gândirii logice (respectiv a formelor logice ale gândirii). Această
interpretare are, în mod evident, implicații directe în logică și psihologie,
dar prin intermediul acestora, și implicații teoretice în domeniul
ciberneticii.
Odobleja a fost conștient de acest lucru și, la fel ca în cazul
”Psihologiei consonantiste”, prin care încerca o fundamentare unică, fără
precedent a tuturor științelor, a încercat să elaboreze o logică a rezonanței
(cum îi spune el însuși), o teorie a gândirii logice creative care să fie în
rezonanță cu toate domeniile științifice. Mecanizarea acestei gândiri
creative ar însemna, dintr-o nouă perspectivă, cibernetică, construcția
unor mașini de gândit creativ, deci efectiv, în chimie, fizică, dar și în
etică și sociologie, în orice știință, în măsura în care toate științele nu sunt
altceva decât sisteme conceptuale, gânduri sistematizate…
Procesul realizării acestor mașini ar presupune patru etape,
corespunzătoare clasificării legilor generale din ”Psihologia
consonantistă” (legi spațiale, legi ale duratei, legi ale succesiunii și legi
ale rezonanței). Acestora le corespund patru discipline logice: logica
geometrică, logica cinematică, logica dinamică și logica mecanică.
Aceasta era, simplist vorbind, planul unei lucrări vaste, pe care
Odobleja a numit-o ”Logica rezonanței”. Grandoarea planului ne
amintește de proiectele nerealizate ale lui Descartes și Leibniz.
Cu o tenacitate demnă de admirat, în condiții mai mult decât
vitrege, Odobleja nu se rezumă la enunțarea ideilor, la proiecte (care
însumează, totuși, sute de file), ci lucrează efectiv. Rezultatele? Un
manuscris impresionant de circa 15000 de file, din cei 10 metri liniari de
manuscrise ale lui Odobleja – apreciabili la peste 50000 de file, care se
găsesc la Arhivele Statului.

157
 Am avut ocazia să cercetăm aceste manuscrise. Timpul de care am
dispus însă și condițiile în care am lucrat ne-au permis să descifrăm și să
întreprindem doar o primă selecție de texte din partea introductivă a
manuscrisului, care conține 4070 de file. Am selectat doar capitolele
parțial redactate de către autor, mărginindu-ne la 250 de pagini dactilo.
Acestea însoțite de o scurtă prezentare și note referitoare la situația
manuscrisului, au fost predate, în anul 1981, Editurii ”Scrisul românesc”
din Craiova, sub titlul ”Introducere în logica rezonanței”. Tipărirea
lucrării, ca de obicei, întârzie în mod nejustificat.
Această ”Introducere” reprezintă, desigur, foarte puțin, atât față de
manuscrisul existent, cât și față de proiectul lui Odobleja. Considerăm că
publicarea ei ar putea să stimuleze interesul pentru valorificarea ideilor
acestui savant român și chiar pentru continuarea lor.
*
Culegerea făcută din manuscrisele despre logică ale lui Ștefan
Odobleja reprezintă – independent de interesul lor pentru întregirea
”Psihologiei consonantiste” – o interesantă contribuție la formarea
gândirii logice…
Socotim necesară tipărirea acestei lucrări, mai puțin ca o contribuție
directă la înnoirea logicii, cât ca una indirectă la înnoirea perspectivelor
și punctelor de vedere ale culturii științifice de astăzi, o cultură în cadrul
căreia ideile originale emise de Odobleja nu pot fi nesocotite. Dacă el nu
a putut să le valorifice până la capăt, suntem siguri că, în cultura română
cel puțin, ele vor putea trezi, prin noutatea și cutezanța lor, mari vocații
creatoare, de care avem nevoie pentru calificarea noastră în cultura lumii.

Constantin Noica
București, 1982

Chei pentru arta de a gândi și inventa

Prof. dr. IOAN IOVIȚ-POPESCU: Dedicată memoriei lui Ștefan

Odobleja, lucrarea mea ”Creativitatea și fizica” (1980) prin titlul său
simetric sugerează, sper, o relație complexă, deschisă: nu numai de la
”creativitate” înspre ”fizică”, dar și invers prin aportul fertil al
conceptelor fizicii la progresul științei creației, căci a crea este și artă,
este și știință – în același timp.
Definind conceptul de creativitate, Ștefan Odobleja scria: ”Euristica
este știința introspecției gândirii. Arta de a crea. Știința cercetării și
descoperirii de noi adevăruri sau de noi lucruri. Arta de a gândi și

158
inventa. Știința percepției sau creației de noi consonanțe între idei sau
între idei și lumea fizică… Știința este cunoaștere consonantizată…”
Plasată pe asemenea coordonate, tentativa noastră trebuie privită și
ca o primă valorificare a operei lui Ștefan Odobleja în domeniul
euristicii, al științei și al artei creației, prin sublinierea valențelor sale
contemporane. În acest domeniu, a cărui importanță mi se pare inutil a o
mai sublinia, două lucrări fundamentale se disting cu strălucire, acoperind
cu autoritate trei sferturi din secolul nostru: ”Psihologia consonantistă” de
Ștefan Odobleja și ”Structura revoluțiilor științifice” de Thomas Kuhn
care analizează fenomenul cu ajutorul conceptului de paradigmă,
reductibil însă la câteva legi de bază: asemănare, consonanță, echilibru.
Semnificativ este că și la Odobleja, dar cu aproape patru decenii mai
înainte, creația este cercetată tot prin prisma unor legi fizice generalizate
în care echilibrul și asemănarea, consonanța joacă un rol central.
Prin ”Psihologia consonantistă”, marele cercetător român Ștefan
Odobleja a cărui recunoaștere ca unul dintre părinții științelor cibernetice
nu mai poate fi pusă la îndoială, este – după părerea noastră – autorul
unei opere cu mult mai vaste, de o excepțională importanță pentru teoria
științei, pentru arta și știința gândirii în general.

Noi sensuri găsite în cercetările moderne

Dr. CONSTANTIN ATANASIU, general-maior (r): Pe Odobleja l-am

cunoscut personal prin 1935. După război ne-am redescoperit doar prin
1977. Atunci, într-o scrisoare, Ștefan Odobleja îmi amintea de lucrarea sa
”Psihologia consonantistă”: ”Dv. ați cunoscut-o încă din fașă și ați
relevat-o cel dintâi în recenzia din ianuarie 1939”. Într-adevăr, la acea
dată, în revista mea ”Spirit militar modern” și la care colaborau Nicolae
Iorga, Rădulescu-Motru, Ștefănescu-Goangă și alții, apărea sub
semnătura lt. Col. Constantin Atanasiu o notă, prima și singulara
atitudine în valorificarea creației unui om neînțeles, în contextul epocii
din ajunul celui de-al doilea război mondial. Ea își păstrează valabilitatea
și astăzi, după mai bine de 40 de ani, dar trebuie să-i adăugăm noile
sensuri găsite în cercetările moderne pentru că, la vremea respectivă, deși
în lucrare se vorbea de o mașină a psihicului, n-am întrevăzut o știință a
inteligenței artificiale. Totuși, gândirea adâncă și atotcuprinzătoare a
autorului a însemnat o deschidere de drumuri în sensul de premergător al
unei noi științe. La sfârșitul veacului nostru când conexiunea științelor
umaniste cu matematica și fizica a devenit o realitate, trebuie să mergem
mai departe folosind această deschidere spre mai mari orizonturi.

159
 Dosar realizat de Daniel Cocoru

ˮMagazin“ nr. 1308 din 30 octombrie 1982.

SEBASTIAN MANOLEA

Ștefan Odobleja
”Psihologia consonantistă”

În 1938 (deci cu 10 ani înaintea lui N. Wiener, considerat

întemeietorul ciberneticii) Ștefan Odobleja a publicat PSYCHOLOGIE
CONSONANTISTE (Librairie Maloine, Paris, 1938) – carte care, deși a
reprezentat o excepțională importanță principală pentru întemeierea și
dezvoltarea ulterioară a ciberneticii, nu a fost niciodată citată de Wiener,
ceea ce nu înseamnă însă că autorul american a ignorat ideile lui
Odobleja, pătrunse pe diferite căi în America încă de prin anul 1940.
Dimpotrivă, cine cunoaște ”Cibernetica” și ia apoi contact cu
”Psychologie consonantiste” sau citește textele paralele din lucrarea
recent apărută la editura Scrisul românesc are surpriza descoperirii unor
similitudini de conținut ce merg până la identificare. Pornind de aici și
sprijinindu-se pe un noian de date revelatoare, autorul mehedințean
demonstrează că cibernetica s-a născut nu în 1948 în America, ci în
perioada 1925-1938 în România și că ea se află conținută sub toate
aspectele în ”Psihologia consonantistă”.
Pătrunzând în universul de idei al acestei cărți ni se impune cu tărie
concluzia că Ștefan Odobleja a fost un remarcabil deschizător de
drumuri. Gândirea sa îndrăzneață și originală, întărită de o logică
impecabilă a parcurs distanța de la fiziologie și psihologie până la
mașinile de gândit (calculatoarele de mai târziu), formulând în același
timp o multitudine de principii și utilizând o serie de metode,
revoluționare pentru epoca sa, în absența cărora multe din științele
actuale (cibernetica în primul rând) nu și-ar putea justifica existența.
Astfel, el a formulat pentru prima dată schema logică a modelului de tip
interacțional (care este central în cibernetică) și s-a situat pe pozițiile unei
gândiri sistemice ridicându-se până la nivelul înțelegerii dialectice a
raportului parte-întreg. În plus, pe lângă principiul consonanței –
disonanței și legea reversibilității, în ”Psihologia consonantistă” este
inclus un mănunchi de legi întregitoare care, de asemenea, se regăsesc în

160
structura actuală a ciberneticii. Este vorba de legea echivalenței, a
echilibrului, compensației, reacției ciclicității (esențială pentru
înțelegerea dinamicii tuturor tipurilor de sisteme), legea transformării și
legile finalității (tendința sistemului spre un echilibru optim). Poate fi
apreciată ca epocală aplicarea în interpretarea atât a sistemelor fizice cât
și a celor biologice și biopsihologice, a principiului analizei binare, unul
din principiile operaționale fundamentale ale ciberneticii. De aceea, dacă
spunem că aceste valoroase idei constituie ”sâmburele rațional” al
ciberneticii este puțin spus după cum, considerându-l pe Ștefan Odobleja
doar un precursor, comitem o flagrantă nedreptate.

Sebastian Manolea
ˮViitorul“, 1978.

NICOLAE MĂRGINEANU

Comentarii asupra interviului cu doctorul Odobleja

Am citit cu mult interes interviul luat doctorului Odobleja de V.

Armeanu. Aceasta cu atât mai mult cu cât lucrările doctorului Odobleja
îmi erau cunoscute. D-sa a avut amabilitatea de a le prezenta Institutului
de Psihologie al Universității din Cluj îndată după apariția lor. Doream
atunci să le comentez, dar izbucnirea războiului mi-a anulat planul. O fac
acum când încerc satisfacția de a reîntâlni numele D-sale.
Asemănările dintre unele fraze ale lucrărilor doctorului Odobleja
și o seamă din frazele operelor lui Norbert Wiener confirmă încă odată
legea sincronismului științific, verificată în cazul altor multe invenții și
idei. Teoria James-Lange asupra emoțiilor – de care se ocupă și doctorul
Odobleja în lucrarea sa – a fost publicată în același an de James și de
Lange, fără ca unul din ei să cunoască cercetările și concluziile celuilalt.
Teoria a rămas sub numele ambilor savanți, care s-au stimat reciproc,
întrecându-se fiecare cu aprecierile elogioase asupra celuilalt. Nu aceeași
eleganță a caracterizat totuși pe cei doi titani din pragul gândirii moderne,
Newton și Leibniz, care au descoperit simultan, dar independent unul de
altul, calculul infinitesimal. Un cercetător american, D.S. Thomas,
profesor de sociologie la Universitatea Pennsylvania din Philadelphia,
arată, într-o lucrare a sa, că în istoria omenirii numărul descoperirilor
simultane, făcute de cel puțin doi cercetători, se ridică la 527!

161
 Să fie acesta cazul cu Norbert Wiener și doctorul Odobleja, așa
cum interviul lasă să se întrevadă? Pentru rațiunile care urmează, această
ipoteză e puțin probabilă.
Între frazele doctorului Odobleja și acelea ale lui N. Wiener nu este
vorba de-o identitate de ”idei”, cum se pretinde, ci doar de o
”asemănare”. În logica formală, identitatea este simbolizată prin 1.00, iar
lipsa oricărei asemănări prin 0.00. În logica probabilității asemănările
încep cu 0.01, 0.02, 0.03 … și termină cu 0.99. Gradul de asemănare
dintre propozițiile celor doi autori urcă cel mult la jumătatea drumului.
Dovada identității de idei, pe de altă parte, nu se poate face numai
prin câteva fraze, desprinse din contextul lor, ci prin confruntarea
lucrărilor, luate în întregimea lor. Din acest punct de vedere, însă,
evoluția științifică a celor doi autori este cu totul diferită. Cibernetica lui
N. Wiener nu este lucrarea cu care el începe, ci doar sinteza lucrărilor
sale premergătoare, apărute între cele două războaie în revistele de
specialitate. Originalitatea descoperirilor sale nu poate fi pusă la îndoială,
iar prioritatea în susținerea lor îi revine.
Atari asemănări pot fi găsite, apoi nu numai între lucrările lui N.
Wiener și acelea ale doctorului Odobleja, ci între multe altele. Asupra
problemelor de bază ale științei apar azi anual sute de lucrări. Scopul lor
este același, adâncirea și lărgirea de orizont a gradului de adevăr asupra
lor. Pentru una și aceeași problemă sunt folosite apoi aproximativ
aceleași metode experimentale, matematice și logice. Nu e astfel nici o
mirare că între diversele lucrări ale unora și acelorași probleme
asemănarea este mai mare decât deosebirea. În fond, știința nu urmărește
interpretarea personală a Adevărului, cum se procedează în artă cu
trăirea Frumosului. Ea se zbate pentru interpretarea cea mai obiectivă și,
astfel, cât mai impersonală. De aceea asemănările dintre lucrările
diverșilor cercetători sunt un argument în plus că drumul e bun.
La metodele comune de ordin experimental, matematic și logic,
se adaugă, apoi, comunitatea de idei a veacului, care ne explică
sincronismul ideilor și invențiilor, despre care am amintit mai sus.
Din aceste motive originalitatea însăși nu poate fi totală, ci numai
parțială. Thurstone nu putea elabora metoda analizei factoriale multiple
fără ca, înaintea sa, Spearman să descopere analiza simplă. Asupra
aceleiași probleme au scris, apoi, sute de alți cercetători. La fel stau
lucrurile și în cazul lui N. Wiener și doctorului Odobleja. Problemele
cercetate de ei au fost abordate de mulți alții.
Valoarea cu totul deosebită a contribuțiilor lui N. Wiener în
domeniul logicii matematice, a computerelor și a ciberneticii, pe care el a

162
fondat-o, este prea cunoscută, pentru ca să ne ocupăm de ea și în această
discuție care privește, în primul rând, lucrările doctorului Odobleja.
Asupra lucrării doctorului Odobleja, Psihologia consonantistă, câteva
cuvinte sunt necesare, deoarece ea a rămas necunoscută.
Lucrarea a apărut în două volume, scrise în limba franceză și
totalizează 884 pagini. Ea militează pentru o interpretare a fenomenelor
psihice, precum și a celor biologice, prin cele fizice. Anume prin acelea
din electromecanică, nu din mecanica clasică, cum s-a încercat în veacul
trecut. Volumul prim se ocupă cu argumentarea teoretică a reducțiunii
fenomenelor psihologice și biologice la cele fizice, iar volumul al doilea
abordează consecințele practice ale acestei reducțiuni pentru sociologie,
pedagogie, logică, filozofie etc. Astfel lucrarea nu are numai un caracter
psihologic, ci ea este o adevărată enciclopedie științifică a cunoștințelor
din fizică, chimie, biologie, psihologie, sociologie, pedagogie, estetică
etc. foarte bogată este și bibliografia, chiar dacă ea e numai în limba
franceză, germană și română. Ea cuprinde, însă, nu numai lucrările din
actualitatea epocii, când lucrarea a fost scrisă, ci și altele mai vechi, cu
interes mai mult istoric decât cele de actualitate, alături de lucrările de
bază sunt, apoi, date și altele de o importanță minoră.
Pentru un medic vastele cunoștințe din cărți sunt, fără îndoială, un
titlu de mândrie. Aceasta cu atât mai mult cu cât doctorul Odobleja a
activat ca medic militar în diferite garnizoane din provincie și nu s-a
putut bucura de avantajele unei biblioteci de specialitate. Faptul că, din
salariul său, nu a pregetat să-și cumpere atâtea cărți, iar ulterior să
publice pe cheltuiala sa vasta lucrare, dovedește nu numai o excepțională
vocație pentru știință, ci și o aleasă noblețe sufletească.
Nu este mai puțin adevărat că, angajându-se în susținerea unei teze
atât de vastă, cu un material științific documentar din aproape toate
disciplinele, D-sa, în mod inevitabil, nu a mai putut satisface competența
de specialitate, cerută azi în mod atât de exigent în tratarea problemelor
științifice.
Că fenomenele psihice sunt determinate și de cele fizice, aceasta,
desigur, este adevărat. Ele, sunt, de asemenea, determinate și de cele
biologice. Cu atât mai mult intră ele sub imperiul determinismului
economic-social-politic și cultural. Între determinismul lor fizic, chimic
și biologic, venit dinspre infrastructura corpului și între cel economic,
social-politic și cultural, ajuns dinspre suprastructura societății din care
omul face parte, se interpune, însă, determinismul psihologic propriu-zis,
care este cel mai important. Despre o reducere a tuturor determinismelor
la cel fizic, azi nu mai poate fi vorba. De aceea și insistența lui N. Wiener

163
asupra faptului că cibernetica se aplică numai proceselor biologice,
psihologice și sociologice comune cu mecanismul diverselor mașini. Ea
nu are sub nici un motiv pretenția de a se aplica și proceselor biologice,
psihologice și sociologice propriu-zise, care – în lumina științei din
veacul nostru – își au coeficientul lor de autonomie. Acest coeficient
justifică legitatea lor proprie, ireductibilă la cea din infra- sau supra-
structură. Doctorul Odobleja procedează invers și merge pe urmele lui A.
Comte și H. Spencer, cu deosebirea numai că dânsul încearcă să
înlocuiască modelul mecanicii clasice cu acela al electromecanicii. Dar și
în atare condiții, D-sa pledează o cauză pierdută. De aici și lipsa oricărui
ecou al pledoariei D-sale în evoluția psihologiei de la apariția lucrării
sale.
Este iarăși adevărat că în știință o seamă de cauze pierdute au fost
ulterior câștigate. Dar în acest caz cercetarea a valorificat noi metode
logice și matematice de interpretare. Atare avantaje oferă, însă, numai un
institut de cercetare științifică, dotat la zi atât cu aparatura de specialitate
cât și cu specialiștii din metodologia experimentală, logică și matematică,
cu care un cercetător dintr-un anumit domeniu de specialitate este avizat
să se consulte mereu.
Unele din ideile dezbătute în lucrarea doctorului Odobleja sunt
totuși în spiritul veacului, iar proba în favoarea acestui argument o
constituie chiar asemănările cu o seamă din tezele lui N. Wiener.
Este, de asemenea, cazul să observăm că aceste idei se înscriu în
spiritul dialectic al vremii, combat misticismul și alte interpretări mai
mult sau mai puțin iraționaliste. Aceasta, chiar dacă, repet, doctorul
Odobleja a lucrat în condiții atât de vitrege și grele!
Lucrarea sa este, poate, o ”aventură științifică”. Dar aceasta nu e o
apreciere pejorativă. Triada încercare-eroare-reușită este nu numai o lege
a învățării la copii și animale, ci și legea de bază a cercetării științifice,
așa cum susține Cl. Hull, o autoritate de prim ordin în domeniul învățării,
interpretată axiomatic pe bază de logică matematică.
Pe de altă parte, unul din cei mai mari gânditori ai veacului nostru,
A.N. Whitehead – întâmplător și dascălul lui Wiener în logica
matematică și al modestei mele persoane în filozofie – a intitulat una din
cărțile sale Aventura ideilor.
O aventură a ideilor, făcută cu onestitate de cuget și dragoste curată
din inimă, este și cartea doctorului Odobleja, chiar dacă, după modesta
mea părere, ea a pledat o cauză pierdută. Ceea ce nu înseamnă că o parte
din idei, anume acelea asemănătoare cu ideile lui N. Wiener și ale altora,
nu se înscriu în spiritul pozitiv al veacului pe care-l trăim.

164
 Nicolae Mărgineanu
“Tribunaˮ din 19 iulie 1973.

CONSTANTIN MUSTAȚĂ

Cu Ștefan Odobleja jr. despre cibernetică și părintele său (I)

•Odobleja? Un autentic nume românesc, a cărui genealogie se

pierde în străvechimea neamului nostru; •Dumitru Odobleja, fratele
cel mare, a fost primul care a intuit sclipirea de inteligență a
viitorului savant; •Primul loc de muncă: învățător suplinitor pe
insula Ada-Kaleh; •Ștefan Odobleja ca medic militar la Brăila,
Turnu Severin, Dej, Lugoj, Cernavodă, Dorohoi, Turda, București,
Lipcani ș.a. •Incendiul din 1973 a mistuit la Izvorul Aneștilor
documente ce ar fi netezit mai devreme drumul spre restabilirea unei
priorități științifice evidente; •Viața sa era marcată de o idee:
Scrisul! Scria și citea foarte mult.
Sunt aproape 10 ani de când poetul Valeriu Armeanu –
neobosit căutător al valorilor mehedințene (el a scris primul și despre
doctorul Ștefan Neagoe), pe care n-a contenit, harnic și activ, să le
scoată la lumină – a făcut în ”Flacăra” cea dintâi însemnare despre
doctorul Ștefan Odobleja și 5 de când savantul severinean și-a
început peregrinările pe Câmpiile Elizee. Un semideceniu de când în
jurul moștenirii sale discuțiile cunosc o extraordinară amploare:
restabilirea adevărului științific a devenit o cauză comună a tuturor
forțelor intelectuale, oneste, lucide și corecte!
Continuând să fim alături de această luptă, până la victoria
deplină a adevărului, vom publica începând cu numărul de astăzi un
interviu cu fiul savantului, inginerul Ștefan Odobleja, cel căruia, prin
testament, i-a lăsat în grijă opera sa, întinsă pe zeci de mii de pagini
de manuscris.

- Cu ce ocazie la Cluj-Napoca, Ștefan Odobleja jr.?

- De câtva timp lucrez în domeniul informaticii ca analist la Centrul
de Calcul Electronic din Drobeta-Turnu Severin. La Cluj urmez un curs
postuniversitar inițiat de Institutul Central pentru Conducere și
Informatică. Am ales Clujul din două motive: aici a-nceput de fapt cu un
deceniu în urmă lupta pentru reconsiderarea părintelui meu, luptă căreia

165
sunt hotărât să-i dedic toată viața, și tot aici, și-n celelalte municipii ale
județului, tata și-a desfășurat o parte din activitatea de cercetător și medic
militar…
- S-o luăm sistematic: cine a fost, de fapt, dr. Ștefan Odobleja?
- Tatăl meu s-a născut pe 13 octombrie 1902, în Valea Izvorului,
un sat frumos din Mehedinți, la mai puțin de 20 km de Drobeta-Turnu
Severin. Erau trei copii, iar familia destul de săracă. Primul care i-a intuit
sclipirea de inteligență a fost fratele său cel mare, Dumitru, căruia în
semn de mulțumire pentru bunătatea lui și de regret pentru moartea lui
prea timpurie petrecută în război, i-a și dedicat peste ani prima sa carte:
La Phonoscopie, tipărită la imprimeria ”Corvin” din Lugoj în anul 1935
și difuzată prin librăria Gaston Doin din Paris. La insistența lui a devenit
elev al Liceului ”Traian” din Turnu Severin. A făcut tot liceul purtând
aceiași pereche de bocanci; mergea desculț până la marginea orașului, cu
traista de merinde în spate, și numai aici încălța bocancii! Vorbea foarte
frumos despre părinții săi: tatăl său era un om muncitor și mereu vesel,
iar mama, o femeie cu suflet bun, fermecătoare și uimitor de energică…
- Ați avut curiozitatea să studiați originea numelui?
- Da. E un nume foarte rar întâlnit. Curiozitatea de a-i studia
genealogia a avut-o însă tatăl meu, care a scris chiar și o monografie a
satului. Primul Odobleja despre care există informații a fost un călugăr
care s-a pripășit în apropierea unei păduri, într-o chilie. Se știe apoi
despre Manea Odobleja, un haiduc intrat în legendele și cântecele locului
pentru vitejia sa în luptele cu turcii. Există chiar și un loc Valea Manii.
Am avut în studenție și o întâmplare amuzantă. Unii colegi mă suspectau
și dădeau fel de fel de interpretări numelui, până într-o zi când m-au și-
ntrebat dacă sunt român. I-am scris tatălui meu, care mi-a răspuns foarte
indignat, trimițându-mi și o schiță a arborelui familiei dinspre bunici și
străbunici care se pierde în străvechimea neamului nostru românesc…
- Și după liceu?
- Avea 19 ani și-și țesuse o mulțime de vise. În 1921, toamna – mai
sunt și azi elevi de-atunci care și-l amintesc în această postură! – pentru
un timp a devenit învățător pe insula Ada-Kaleh. A fost însă o perioadă
scurtă dar extrem de fertilă. Aici a-ncolțit în mintea tatălui meu ideea
medicinei. Și tot aici, concomitent cu școala, a-nceput să-nvețe. Foștii săi
dascăli de la Liceul ”Traian” din Turnu Severin, între care și profesorul
Theodor Costescu, îl sfătuiseră să meargă la medicina militară, unde
cheltuielile erau suportate de către stat. Și așa a fost. La 1 decembrie
1922 a intrat prin concurs la Institutul Sanitar Militar, ca bursier.. timp de
șase ani va fi preocupat – la cea mai înaltă intensitate! – de cercetări

166
clinice în domeniul neurologiei și al transmiterii sunetelor în organismele
vii. La terminarea facultății, în anul 1928, avea gradul de locotenent.
Firea sa dinamică, fermă, intransigentă și preocupările sale științifice i-au
creat destule conflicte cu șefii direcți obligându-l la dese peregrinări ca
medic prin garnizoane militare: la Brăila, Turda, Dej, Turnu Severin,
Lugoj, Dorohoi, Târgoviște, Lipcani, Cernavodă, București și altele, unde
a trebuit însă să îndeplinească funcții cu totul necorespunzătoare
pregătirii, motiv pentru care abia în 1938 devine căpitan, iar abia în 1945
a avansat la gradul de maior. Un an mai târziu, cere să fie pensionat și se
retrage pentru un deceniu și jumătate în satul natal, înaintat la gradul de
locotenent-colonel. Îl istoviseră peregrinările, războiul, invidia unor
oameni și spera regăsirea echilibrului acolo, în Izvorul Aneștilor, pe
meleagurile copilăriei. Voia să-și vadă satul ca pe un mic rai: să aibă o
bibliotecă, să înființeze un bazin de înot, o școală, să întâlnească numai
oameni buni… Și s-a luptat pentru aceste vise. Biblioteca a fost prima
înființată, cu cele 500 de volume pe care le-a donat ”don' doctor”.
Celelalte au rămas doar în imaginea idilică a tatălui meu, dezamăgire care
probabil a accelerat plecarea noastră spre oraș, la Turnu Severin. Își
cumpărase acolo mai demult un loc de casă, construise și o locuință
modestă, dar de locuit, a continuat să locuiască tot în comuna natală.
Mutarea definitivă la Turnu Severin a provocat-o însă un incendiu
petrecut în 1973, când s-au mistuit în flăcări documente de mare
valoare…
- Incendiu? Dar cine l-a provocat?
- Un vecin. Se zice că urcându-se în podul șopronului aflat lângă
casa noastră, să ia ouă din cuibar, a uitat acolo… lumânarea aprinsă! Tata
nu era acasă. Vestea incendiului a primit-o a doua zi dimineața, la Turnu
Severin. Nu-l îngrijora nimic decât cărțile. Și a fost fericit când a aflat că
cele mai multe au fost salvate, motiv pentru care a și renunțat la
despăgubiri. S-a întrebat totuși cu umor: înțeleg să-ți fi uitat căciula, chiar
și ouăle, dar… lumânarea?!
Din nefericire însă tot ce a existat în pod a ars. Multe din enigmele
de azi își aveau cu siguranță acolo răspunsuri. Se aflau acolo câteva
geamantane cu corespondență. Le cercetasem și eu întâmplător în anii de
liceu, dar nu pentru valoarea lor științifică, ci pentru a lua timbrele
străine, în vederea schimburilor filatelice ce mă pasionau atunci. Erau
acolo scrisori cu antete în toate limbile și în toate formele. Convingerea
mea e că ele erau, de fapt, mărturii ale valorii și circulației Psihologiei
Consonantiste, iar lupta pentru impunerea unui adevăr științific, limpede,
n-ar fi cunoscut un drum atât de întortocheat…

167
 Constantin Mustață
“Flacăraˮ, 1984.

Cu Ștefan Odobleja jr. despre cibernetică și

despre părintele său (IV)
Un tezaur spiritual autentic își revelează necontenit resursele

Publicăm astăzi continuarea dialogului purtat cu ing. Ștefan

Odobleja jr., pe tema ”Moștenirea Odobleja”, a vieții savantului
mehedințean și a paternității Ciberneticii, prioritate românească,
pentru care Flacăra militează de aproape un deceniu!
Savantul român lt. Col. dr. Ștefan Odobleja (1902-1978) a lăsat
o valoroasă moștenire, cifrată la câteva zeci de mii de pagini. După
Psihologia consonantistă editată în 1938 în două volume și difuzată
prin librăria pariziană ”Maloine”, reeditată tot în limba franceză în
anul 1983 de către editura Nagard a Fundației Europene Drăgan și
tipărită pentru prima oară în limba română în anul 1982, alte lucrări
între care și Logica rezonanței, își așteaptă valorificarea.
- Când a luat cunoștință Ștefan Odobleja despre Cibernetica lui
Norbert Wiener?
- În orice caz, târziu, spre 1960. De citit, prima ediție a Ciberneticii
n-a ajuns s-o citească decât după 1965. Cert este că a citit-o la Biblioteca
americană de la București. Citise inițial ”Introducerea în Cibernetică”
și aflase și despre însemnările autobiografice ale lui Wiener, strânse în
două volume și publicate sub titlul ”Sunt matematician”. Abia aștepta să
le cunoască, fapt petrecut târziu, după 1972, dată care poate fi considerată
ca certitudine a confirmării mai vechilor sale bănuieli…
- Le putem sintetiza?
- Practic, atunci când a intrat în posesia ediției a II-a a Ciberneticii,
a constatat că multe din ideile sale din Psihologia consonantistă erau pur
și simplu parcă decupate și aranjate într-o altă carte, sub o altă grafică și,
evident, cu alt titlu. Conspectele de-atunci s-au transformat apoi în ideea
cărții de analiză profundă, paralelă, a celei de-a doua lucrări: Psihologia
consonantistă și Cibernetica…
- …apărută postum!
- Cu puțin timp înaintea morții a văzut-o totuși gata paginată, în
așteptarea ”B.T.”- ului. Și asta l-a încurajat. Se prelungise prea mult

168
publicarea la ”Scrisul românesc” din Craiova și-l întristase gândul că ar
putea să nu mai apară.
- Ați discutat vreodată despre locul pe care i-l stabilise
Odobleja lui Wiener?
- Voi răspunde cu cuvintele tatălui meu: ”Cibernetica va rămâne
Cibernetică, așa cum a numit-o Norbert Wiener – după cum
America a rămas Americă, după numele vulgarizatorului ei. E bine
totuși să se știe cine a descoperit, de fapt, America și cine a elaborat
și , de fapt, Cibernetica”. Vedeți? Tata a fost neclintit în aceste
convingeri, a fost gata oricând pentru un dialog lucid, sincer, deschis,
cinstit cu argumente științifice! Mi-a mărturisit de multe ori, ca pe una
din marile neîmpliniri ale vieții sale faptul că n-a avut prilejul să poarte
un dialog public, academic, cu Norbert Wiener. Dar poate și mai mult l-a
durut și l-a rănit faptul că la o manifestare științifică desfășurată sub
cupola Academiei Române, a fost oprit la un moment dat să vorbească
despre opera sa…
- Cum?! Cine a putut face așa ceva?
- Cine? Mi-a spus-o cu lacrimi în ochi tatăl meu, pe-atunci bine
trecut de 70 de ani! ”Eroul” acestei cumplite injustiții a fost un oarecare
C. Bilciu, individ care nici nu știu prin ce colț de rai își poartă azi
meritele și onorurile științifice! Ce s-a întâmplat? După 5 (cinci!!!)
minute, l-a oprit să mai vorbească, deși era clar ce are de spus, iar cei mai
mulți oameni de știință urmăreau cu interes intervenția sa. În tristețea și
supărarea lui firească, Ștefan Odobleja considera că C.B. era pe-atunci
sabia unui anume grup potrivnic adevărului (nu numai atunci!). am mai
întâlnit, peste ani, în 1979, încă un caz revoltător, când cineva, dintr-o
universitate, a venit valvârtej la un simpozion desfășurat la Drobeta-
Turnu Severin, pentru a împroșca în termeni neacademici și deloc în
spiritul pertinent, științific, onest, al lui Ștefan Odobleja, cartea sa de
căpătâi, în fond cartea de căpătâi care constituie geneza Ciberneticii
generale…
- În introducerea la Psihologia consonantistă și cibernetica,
Pantelimon Golu apreciază că lucrării lui Ștefan Odobleja îi lipsește
un singur concept spre a fi declarată Cibernetică completă: cel de
informație!
- Discuția noastră nu cred că poate fi epuizată printr-o întrebare.
Voi răspunde totuși, citând o foarte recentă și interesantă cercetare a
doctorului în filozofie, profesorul clujean Ion Horotan. Este vorba de
comunicarea științifică ”Informație și Sonanță”, susținută public în ziua
de 16 noiembrie 1983 în cadrul unui simpozion științific desfășurat la

169
Muzeul de Artă din Cluj-Napoca și integral în Decada Culturii clujene.
Ulterior această comunicare a fost publicată în Tribuna. Bun cunoscător
al Psihologiei consonantiste și în același timp un analist profund, prof.
dr. Ion Horotan din Cluj-Napoca, după ce evidențiază concepția clar
materialistă a lui Ștefan Odobleja, apreciindu-l drept un partizan
înflăcărat al ideii că va fi posibilă crearea gândirii artificiale, implantată
nu numai mașinilor de calcul care existau la vremea respectivă, ci și
mașinilor de inventat, de filosofat, de definit, conchide că Ștefan
Odobleja se situa pe coordonate foarte apropiate înțelegerii aspectelor
calitative ale informației. Referindu-se la lipsa noțiunii de informație, Ion
Horotan consideră că acest aspect trebuie privit nuanțat și nu mecanic,
propunând, în acest sens, ca un ”distilat metodologic” introducerea între
conceptele specifice ale Psihologiei consonantiste, alături de consonanță,
rezonanță, disonanță ș.a. și a celui de sonanță. Evident, conceptul
acesta nu este un implant exterior, ci un extract din opera savantului Șt.
O. Gândul lui Ion Horotan de a introduce această noțiune este legat de
definirea elementelor de informație, așa cum sunt ele prezentate în
Psihologia consonantistă…
- Cum definește ion Horotan conceptul de sonanță?
- Citez: ”Sonanța s-ar putea defini ca formă existențială, nici
substanță, nici energie, care asigură legăturile în procesul de
consonantă dintre stările psihicului și dintre acestea și realitatea
exterioară lor, are valori antientropice, se poate depozita în memorie,
poate fi produsă și prelucrată și pe cale artificială”.
Sigur, e una din cercetări. Dar în momentul de față multe altele sunt
pe rol. Că Cibernetica lui Wiener are conceptul de informație clar, e
indiscutabil! Dar nu trebuie uitat că din 1938 s-au scurs până în 48 totuși
10 ani, deci un deceniu de evoluție! Și încă ceva, azi, în 1984 nici
conceptul lui Wiener n-a mai rămas același. A evoluat. Credința mea este
însă că aprecierile asupra paternității ciberneticii sunt încă departe de a fi
definitive. Poate chiar și Logica rezonanței ne va aduce noi dezvăluiri…
- Să revenim la Drobeta-Turnu Severin: ce se-ntâmplă cu
”Moștenirea Odobleja”?
- A fost integral preluată de Arhivele Statului, unde (de ce oare nu
la Academia Română?1) s-a amenajat Cabinetul și Fondul ”Ștefan
Odobleja”. Știu că în momentul de față Arhivele intenționează să
colecteze și scrisorile care ar putea face mai completă corespondența sa,
ce urmează să fie publicată împreună cu studiile biografice. Despre
Logica rezonanței v-am spus: primul din cele aproximativ trei volume se
află de peste doi ani la Editura ”Scrisul Românesc” din Craiova. Tot la

170
această întrebare, voi aminti și jurnalul ținut cu o deosebită meticulozitate
de tatăl meu, nici el îndeajuns de studiat până în momentul de față! E,
apoi, în proiect, și publicarea în ”Albatros”, a unui volum de poezii.
O inițiativă frumoasă privind valorificarea ”Moștenirii” științifice a
părintelui meu, aparține Fundației Europene Drăgan, care a înființat la
Lugano, în Elveția, Academia Internațională de Cibernetică Generală
”Ștefan Odobleja”. Primele manifestări au și avut loc: o masă rotundă și
un simpozion cu participare internațională. Altele câteva sunt programate
în acest an. Voi aminti apoi o altă inițiativă internațională, cea a Editurii
Nagard, care, nu demult, a reeditat în limba franceză, într-o excelentă
ținută grafică, ediția din 1938 a Psihologiei consonantiste, asigurându-i
astfel o largă circulație internațională…
- S-a scris în presa noastră și despre înființarea la Drobeta-
Turnu Severin în cadrul Universității cultural-științifice a secțiunii
”Ștefan Odobleja…”.
- E încă o reflectare a prețuirii de care a început să se bucure – din
păcate atât de târziu – opera lui Ștefan Odobleja! Și prima hotărâre care
s-a luat la constituirea acesteia a fost una deosebit de înțeleaptă:
organizarea unei baze de date privind ”Fondul Odobleja”! Dar
Universitatea și-a propus să fie concomitent cu locul de cunoaștere a
operei și un puternic forum cultural, înmănunchind astfel cum nu se poate
mai bine idealurile părintelui meu…
Putem consemna cu satisfacție încă un fapt de cultură împlinit la
Drobeta-Turnu Severin în ultimele săptămâni ale anului 1983: s-a trecut
la amenajarea Casei memoriale ”Ștefan Odobleja” încă din acest an,
deci, în circuitul științific și turistic severinean, va intra un obiectiv de
mare interes național! Str. Decebal nr. 72! Am aflat, totodată, cu emoție
și satisfacție și despre dorința autorităților comunale din Izvorul Aneștilor
de a reconstrui casa părintească și de a aduna din sat, de la cetățeni, tot ce
a mai rămas din urma incendiului din 1973.
Voi încheia semnalând însă un proiect realizat cu largul sprijin al
autorităților locale și al informaticienilor din Drobeta-Turnu Severin:
sculptorul severinean Adrian Curcan a finalizat un frumos monument
funerar, care are ca simbol consonanța, iar pe piatra funerară este gravat
următorul text: ȘTEFAN ODOBLEJA – PĂRINTELE
CIBERNETICII GENERALE…

Constantin Mustață
ˮFlacăra“, 1984.

171
 Cu Ștefan Odobleja – jr. despre cibernetică și părintele său (V)

•O vioară Stradivarius în ”Casa Odobleja”? •Prin ”Arhiva

sentimentală” de la Radio-Cluj; •Când înflorea cireșul doctorului
Odobleja… •Clujul și ”Moștenirea Odobleja”; •O emoționantă
invitație la Strehaia; •Ciudata omisiune a unui cibernetician român!
•Confesiunile primului recenzent al Psihologiei consonantiste, Gl.
Mr. (r) Constantin Atanasiu

Lt. Col. dr. Ștefan Odobleja (13 octombrie 1902 – 4 septembrie

1978), s-a născut la Izvorul Aneștilor (jud. Mehedinți), a urmat liceul
la Drobeta-Tr. Severin, iar apoi Institutul Sanitar Militar din
București (1922-1928). A fost medic militar în numeroase garnizoane
timp de 18 ani. În 1946 s-a pensionat la cerere, a fost înaintat la
gradul de locotenent-colonel și s-a retras în satul natal unde a
continuat să scrie o altă operă monumentală, ”Logica rezonanței”,
întinsă pe multe mii de pagini de manuscris, peste 15000!
Continuând dialogul cu ing. Ștefan Odobleja – jr., fiul
savantului, în prezent analist de sisteme informatice la Centrul
Teritorial de Calcul Electronic Drobeta-Tr. Severin, răspunzând
interesului deosebit al cititorilor noștri, vom încerca să conturăm și
alte aspecte mai puțin cunoscute din activitatea dr. Ștefan Odobleja.

- A revenit des în dialogul nostru ”Logica rezonanței”.

Cunoscând povestea ”Psihologiei consonantiste” și aflând despre
existența acestui manuscris, mulți cititori ne-au întrebat de ce se
tărăgănează publicarea…
- De ce? Sincer să fiu, nu știu! Și nici nu înțeleg.
- Au trecut totuși 6 (șase) ani de la definitivarea
manuscrisului…
- Așa este, din nefericire! Aud însă în ultima vreme tot mai multe
voci din afara țării ce dau târcoale manuscriselor. De aici vine
îngrijorarea mea: mă tem ca-ntr-o bună zi să nu aflu că pe nu știu ce, s-a
mai născut un… Wiener! Nu de alta, dar s-au găsit și prin preajmă
sprijinitori.
- De pildă?
- Voi exemplifica. Se știe că în Istoria filozofiei românești, opera
lui Ștefan Odobleja nu este consemnată. Nimic suspect. A apărut într-o
vreme când Ștefan Odobleja nu revendicase încă fireasca repunere în

172
drepturile științifice ce i se cuveneau. Dar ce trebuie să gândim despre un
articol apărut vreo 8 ani mai târziu în ”Forum”, în care un reputat
cibernetician român îl ”uită” pe Odobleja, probabil din cauza celor vreo
80 de nume înșiruite pe-acolo, nemairămânându-i spațiu tipografic…
- Apropo de Wiener. Ce știți despre colaborarea cu
Rosenblueth?
- Aș răspunde altfel la această întrebare: se știe că ne-a vizitat țara
nepotul lui Rosenblueth, din Mexic. El este de altfel chiar președintele
Asociației de Cibernetică din Mexic. La Amsterdam, la al IV-lea Congres
al Organizației Mondiale pentru Sisteme și Cibernetică, a și prezentat o
foarte interesantă comunicare, susținând și argumentând că Cibernetica
aparține unchiului său. Și e foarte mult adevăr în asta: Rosenblueth are
merite incontestabile în ”zidirea” Ciberneticii! De la el, Wiener a
cumpărat pur și simplu manuscrisul cu partea ce conținea ”feed-back-ul”.
Numai că la aceste elemente se impune o precizare rezultată din
investigațiile făcute până în prezent: încă din anii 1939-1940, medicul
mexican, dr. Rosenblueth, a fost primul care l-a înțeles pe Odobleja,
studiindu-l cu toată atenția, deoarece în cele 884 de pagini ale Psihologiei
consonantiste întrezărea un orizont nou în știință! Cât despre colaborarea
cu Wiener, sigur, ea a existat. Adică a profitat în cel mai înalt grad de
munca și inteligența lui Rosenblueth, ca de altfel și a lui Bigelow, a lui
Shannon, a lui Walter Pitts și a câtor altora! și peste toată truda lor s-a-
ncoronat Rege al Ciberneticii!
- La masa rotundă organizată la Lugoj de către Fundația
Europeană ”Drăgan”, care a beneficiat și de participare
internațională, apropiatul colaborator al savantului Ștefan Odobleja,
ing. Stelian Bajureanu, afirma că a trecut vremea discuției despre
”prioritate”!
- Dacă această discuție mai continuă totuși, părerea mea că ea se-
nvârte în jurul unor amănunte insuficient de clar elucidate. De pildă,
există destule prezumții că Wiener a studiat cartea tatălui meu: Psihologia
consonantistă s-a difuzat la Paris, pe-atunci indiscutabil capitala culturii
europene, spre care gravitau cercetători din toate țările lumii. E apoi
consemnarea-recenzie din revista americană ”Psychological Abstracts”
apărută în 1941 sub semnătura lui S.M. Strong. Vine apoi momentul
București 1937, când medicul șef al Marinei americane William Seaman
Bainbridge a prezidat Congresul Internațional de Medicină Militară.
Atunci și acolo s-a distribuit tuturor participanților prospectul Psihologiei
consonantiste. Atunci și acolo, înaintea difuzării la Paris, cartea a devenit
bun internațional. Și rețineți: Bainbridge nu era un novice! A-nțeles bine

173
și clar sensul cercetărilor lui Ștefan Odobleja de vreme ce în cadrul
departamentului din care făcea parte se înfiripaseră deja cercetări pentru
mașinizarea gândirii, la care aportul principal l-au avut medicii. Și mai
adăugați la toate acestea și faptul că Psihologia consonantistă a fost
difuzată în cea mai internațională limbă a anului 1938: franceza! Ce mai
lipsește? Eu zic că nimic. Poate doar din orgoliu, căutăm o confirmare
scrisă de însuși Wiener. Eu zic că trebuie să existe și așa ceva. Ar trebui
poate pentru asta o cercetare mai amănunțită a arhivelor vremii.
- Știu că v-ați întâlnit și cu generalul maior (r) dr. Constantin
Atanasiu, autorul celei dintâi recenzii a Psihologiei consonantiste…
- A fost o mare satisfacție pentru mine această întâlnire. Generalul
Atanasiu l-a cunoscut pe tatăl meu în anul 1935. Era pe-atunci redactor
șef al revistei ”Spirit militar modern”, în care Ștefan Odobleja avea să
publice trei articole. Primul Teoria și practica (1938) în care aducea
argumente pentru întărirea școlii, astfel încât teoria să susțină practica,
spre a conduce mai repede și mai bine la efectele dorite. Al doilea,
Cantitate și calitate (1939), e cu valabilitate de lungă bătaie: calitatea
implică pregătire; Teoria e practică în stare potențială; Cantitatea e o
simplă măsură, în timp ce calitatea e un sens. Acestea sunt principalele
idei ce le-a transmis și le-a dezvoltat. Cel de-al treilea articol, Simetria și
dualismul care a fost publicat în anul 1941, reia o idee de mare valoare
conținută de Psihologia consonantistă: principiul binarității, afirmând că
orice întrebare are două posibilități de răspuns – da, nu, iar orice noțiune
are și o contranoțiune. Peste ani, prin 1977 când Ștefan Odobleja s-a
reîntâlnit cu generalul dr. Atanasiu, și-au propus să-nceapă o interesantă
colaborare, cu gândul la întocmirea unui amplu studiu asupra
consonantismului, privind teoretic activitatea psihică a omului. Dar
întâlnirile acestea însemnau deplasări la București, însemnau cheltuieli.
Iată ce-i scria tatăl meu generalului Atanasiu: ”Eu trăiesc singur,
modest,, dar nu spun că în «mizerie», fiindcă în mizerie cu adevărat
am trăit în război…”. ”Fac ce pot, dar să nu vă închipuiți că mai pot
ca în 1938…”. ”Mi-e tare greu să vin la București. O deplasare
înseamnă pentru mine să cheltuiesc mica mea pensie pe două luni”.
- Dar în recenzia apărută în ”Spirit militar modern”, în anul
1939 ce scria generalul dr. Atanasiu?
- Apropo de ”izolare”. Primea multe vizite în str. Decebal 72?
- Foarte multe! Veneau cunoscuți și necunoscuți din toate părțile
țării. În general, toate vizitele îl bucurau. Țin minte vizita dr.
Stănciulescu-Mehedinți, un apropiat prieten al său, care în anul apariției
la Paris a Psihologiei consonantiste se afla chiar acolo! Ce extraordinar ar

174
fi fost, zicea dânsul, să fi avut intuiția să urmărească destinul parizian al
cărții! Era luna aprilie și discutau împreună sub cireșul din grădină. La
despărțire, dr. Stănciulescu-Mehedinți i-a mărturisit că dorește cât mai
curând să-l revadă pe Odobleja, spre sfârșitul lui mai, când va susține o
nouă conferință la Drobeta-Turnu Severin. Când a auzit de sfârșitul de
mai, tata a făcut imediat o corelație cu… natura, pe care o iubea enorm:
”poate până atunci se coc cireșele mele”… Dar poate cea mai
impresionantă vizită pentru savantul Ștefan Odobleja a fost cea a unui
dascăl din Strehaia, profesorul Protopopescu. Venise să-l invite la Liceul
din Strehaia, spre a se întâlni cu profesorii și elevii, spre a discuta despre
Cibernetică și Psihologia consonantistă.
- Și a fost la Strehaia?
- Da, iar cu acel prilej, foarte emoționant pentru părintele meu, la
Liceul din Strehaia s-a constituit Societatea ”Ștefan Odobleja”, care are
numeroase activități, între care și organizarea unor sesiuni științifice
anuale, la care participă elevi și profesori. Cu prilejul aniversării a 80 de
ani de la nașterea sa, în cadrul unei sesiuni omagiale, la Strehaia a fost
invitat și unul din apropiații săi colaboratori, ing. Stelian Bajureanu, cel
care a susținut la Amsterdam comunicarea tatălui meu ”Unitate și
diversitate în cibernetică”.
- Se vorbește mult despre pasiunile savantului dr. Odobleja, iar
în jurul acestor discuții s-a auzit și despre vioară…
- Stradivarius!...
- Exact. Care este adevărul?
- O cumpărase în război cu bani grei. Ținea mult la vioara aceasta, ce-l
întovărășea în lungile sale clipe de meditație. Avea într-adevăr și o
inscripție ”Stradivarius”. În preajma morții m-a rugat să am multă grijă
de ea. Am avut totuși curiozitatea să știu adevărul și am supus-o unei
expertize specializate. Adevărul este că vioara a fost construită la
Cremona în anul 1713 și are vechimea lemnului și rezonanța de calitate
excepțională.
- De la viori și de la Cremona să ne apropiem de Arhivele
sentimentale ale Clujului. Mai întâi aș vrea să vă-ntreb dacă știți
despre invitația adresată în 1976 dr. Ștefan Odobleja de a participa
la Simpozionul ”Informatica și conducerea” organizat anual la Cluj
pentru a susține punctul de vedere privind paternitatea Ciberneticii.
Necunoscându-se la acea dată adresa, invitația a fost adresată
Direcției sanitare județene cu rugămintea de a fi înmânată lui Ștefan
Odobleja. Era o inițiativă a dr. Vasile Peteanu, președintele
comitetului de organizare a prestigiosului simpozion clujean…

175
 - În orice caz invitația n-a ajuns niciodată la tatăl meu, care cu toată
situația materială pe care o avea, ar fi participat cu mare dragoste. Știu
însă că în anul 1978 a primit de la Cluj, prin intermediul unor oameni de
bine, un Almanah de informatică, ale cărui pagini aveau să găzduiască
ediție de ediție ”Dosarul Odobleja”.
Constantin Mustață
“Flacăraˮ, 1984.

GELU NEGREA

Este Ștefan Odobleja întemeietorul ciberneticii?18

Despre medicul severinean Ștefan Odobleja și activitatea sa, gazeta
noastră (și nu numai ea) a publicat în repetate rânduri aprecieri
măgulitoare în materiale privind precursoratul său și, implicit, prioritatea
românească în constituirea unuia din domeniile fundamentale ale științei
contemporane: cibernetica. După cum se știe, în 1938 (deci cu aproape 10
ani înainte de apariția lucrării savantului american Norbert Wiener,
considerat aproape pretutindeni părintele ciberneticii) Ștefan Odobleja a
publicat la Paris ”Psihologia consonantistă” (2 volume), în care sunt
formulate bazele teoretice și direcțiile esențiale de dezvoltare și aplicare a
noii discipline. Datorită unor împrejurări nefavorabile (războiul,
posibilități insuficiente de informare asupra literaturii de specialitate etc.)
medicul severinean nu și-a putu dovedi imediat aportul hotărâtor la
apariția ciberneticii ca știință, ulterioarele sale demersuri fiind privite cu
destule rezerve, date fiind, în principal, notorietatea și autoritatea de care
se bucura Norbert Wiener. Totuși întrebarea: suntem sau nu noi, românii,
pionierii acestei unanim apreciate științe rămânea și pentru elucidarea ei
organele de partid și de stat au depus eforturi susținute. De curând, o
scrisoare expediată de conducerea Academiei R.S. România purtând
semnătura președintelui acestui suprem for științific, dr. Teodor
Burghele, a venit în întâmpinarea dorinței tuturor celor interesați de
stabilirea adevărului cu toate implicațiile ce decurg de aici. Adresa
menționează, printre altele: ”Vom face demersurile necesare pentru
publicarea în limba română a lucrării ”Psihologia consonantistă” și a unui
volum de studii ”Precursori români ai ciberneticii”. Aportul lui Ștefan
Odobleja la constituirea ciberneticii va fi, de asemenea, consemnat în
lucrarea de sinteză ”Istoria creației științifice și tehnice românești”.

18
Articol scris sub genericul Se conturează un răspuns la întrebarea: (n.n.).

176
 Se remarcă, pe lângă recunoașterea implicită a valorii creației lui
Ștefan Odobleja, faptul notabil că, prin publicarea în românește a
”Psihologiei consonantiste”, specialiștii vor avea la îndemână
instrumentul prim al efectuării comparațiilor apte să lămurească definitiv
legitimitatea precursoratului reclamat de medicul severinean.
Adăugăm la toate acestea faptul că în prezent forurile județene
competente întocmesc documentația în vederea acordării titlului de ”Om
de știință emerit” lui Ștefan Odobleja – binemeritată răsplată pentru acest
bătrân de 74 de ani a cărui posibilă reabilitare (mai bine mai târziu decât
niciodată…) ar constitui un gest de nobilă echitate.
Gelu Negrea
ˮViitorul“, 1976.

”40 de ani de la fundamentarea ciberneticii generalizate”19

Organizat în cadrul ediției a III-a a Festivalului național ”Cântarea

României”, circumscris unui amplu ciclu de manifestări dedicate
Congresului al XII-lea al P.C.R., simpozionul Odobleja a depășit condiția
unui circumstanțial gest omagial, transformându-se așa cum plastic
formula în mesajul său prof. Ion Cristescu (București) ”într-un fapt de
știință și de conștiință în același timp”.
Simpozionul a fost deschis de tovarășa Elena Catrina, secretar al
Comitetului județean Mehedinți al P.C.R.. în prima zi au fost prezentate
următoarele comunicări și referate: ”Șt. Odobleja elaborează pentru
prima oară ideile unei cibernetici generalizate” (prof. univ. dr. docent
Mihai Drăgănescu, membru corespondent al Academiei R.S.R.),
”Fundamentarea principiilor ciberneticii în Psihologia consonantistă”
(conf. univ. dr. Mihai Golu – Universitatea București), “Ștefan Odobleja ,
creatorul ciberneticii generalizate” (conf. univ. dr. Ion Spânulescu –
Universitatea București), ”Dr. Ștefan Odobleja – creatorul de fapt și de
drept al ciberneticii teoretice generalizate” (ing. Stelian Bajureanu –
Institutul de Reactori Nucleari Energetici Pitești), ”Contribuția lui Ștefan
Odobleja la metodologia științei psihologice” (conf. univ. dr. Pantelimon
Golu – Universitatea București), ”Conceptele metodologice și
epistemologice ale dr. Ștefan Odobleja” (prof. Ion Cristescu –
București), ”Considerații generale privind integrarea sistemelor” (ing.
Titus Dumitrescu – București), “Ștefan Odobleja – precursor, creator sau
continuator de cibernetică” (ing. Ionel Chiriță – Pitești), ”Teoria
19
Articol publicat sub genericul Simpozionul jubiliar (n.n.).

177
circularității neuropsihice și individualizarea învățământului” (Gelu
Duimovici – București și Ion Străchinaru – Iași), ”Îndrăzneala omului de
știință” (conf. univ. dr. Minerva Bocșa – Timișoara), ”Particular și
general în cibernetica lui Ștefan Odobleja (dr. Ion Stroie – Universitatea
București), ”Realizări românești de vârf pe plan mondial și tradiționala
modestie românească” (lect. univ. Liviu Petrina – București),
”Psihoterapia în concepția psihologiei consonantiste” (conf. univ. dr. Al.
Olaru – Craiova), ”Din corespondența inedită a fondatorului ciberneticii
teoretice generalizate” (prof. Cezar Apreotesei – Timișoara), ”Gândirea –
un abstract sau un mod” (ing. Ovidiu Tinei – Pitești).
În ziua a doua au prezentat comunicări prof. univ. dr. C. Bălăceanu
– Institutul Național de Gerontologie și Ggeriatrie București (”Ștefan
Odobleja un moment important în istoria psihologiei științelor”), ing. Ion
Pleniceanu – Oficiul de Calcul Teritorial Electronic (”Materializarea
conceptelor cibernetice ale dr. Ștefan Odobleja în sistemul informatic de
la Porțile de Fier”), conf. univ. dr. O. Schiau și N. Fuiorea (”Șt. Odobleja
în periodicele românești”), ing. Ionel Chiriță (”Abordarea sistemică a
centralelor nucleare electrice” și ”Fisiunea și fuziunea prezentate în
viziune cibernetică”), prof. N. Chipurici (”Fondul documentar Ștefan
Odobleja – stadii și perspective de valorificare”), Bernard Bruno
(”Elemente stohastice pentru un studiu de structură Odobleja asupra unei
definiri a proprietăților ADN-ului”), prof. Ovidiu Vișan (”Șt. Odobleja –
o conștiință, un stil”), prof. Fl. Vlădica (”Mărturii despre Ștefan
Odobleja”), prof. V. Sahagia (”Multitudinea conceptelor din opera
savantului Ștefan Odobleja”), prof. dr. Joji Bonis – Institutul Politehnic
București (”Metoda sistemică – metodă consonantistă”), I. Schinteie
(”Cum l-am cunoscut pe Ștefan Odobleja”), Ilarie Hinoveanu – directorul
Editurii ”Scrisul românesc” – Craiova (”O relevantă și inedită colaborare
editorială”). În încheierea fiecăreia din cele două zile au avut loc discuții,
s-au formulat propuneri interesante.
Asupra importanței și semnificației operei științifice a lui Șt.
Odobleja – așa cum a rezultat ea din lucrările simpozionului – vom
reveni într-un număr viitor.

Gelu Negrea
“Viitorulˮ din 11 noiembrie 1979.

178
 Simpozionul ODOBLEJA
”Un fapt de știință și de conștiință”

În zilele de 2-3 noiembrie a.c., Comitetul județean Mehedinți de

Cultură și Educație Socialistă, Oficiul Teritorial de Calcul Electronic,
Consiliul județean al sindicatelor, Filiala Arhivelor Statului, Casa
Corpului Didactic, filiale județene ale societăților de filologie și
matematică au organizat la Drobeta-Turnu Severin primul simpozion
științific ”Ștefan Odobleja” de anvergură națională, care, prin participarea
unor oameni de știință de mare reputație, prin seriozitatea și profunzimea
comunicărilor și dezbaterilor s-a constituit, după aprecierile generale,
într-un moment important, decisiv în cunoașterea și valorificarea
inestimabilei moșteniri științifice lăsată posterității de genialul fiu al
Mehedințiului, reprezentând un ”autentic fapt de știință și conștiință”, ca
să preluăm și să cităm încă o dată plastica și sugestiva formulare din
scrisoarea dr. Ioan Cristescu de la Universitatea din București.
Prin ce își justifică simpozionul aprecierea de ”fapt și știință”?
Așa cum am menționat în numărul trecut al gazetei, în cele două
zile ale prestigioasei manifestări, au fost prezentate 31 de comunicări și
referate aparținând unor nume de rezonanță ale contemporaneității
științifice românești – un membru corespondent al Academiei R.S.R.,
profesori universitari, filozofi, medici, psihologi, ingineri, cercetători,
lingviști etc., fiind îndreptățiți să considerăm simpozionul, în deplin
consens cu opinia conf. univ. dr. Pantelimon Golu de la Universitatea din
București, ”drept un veritabil colocviu științific, în măsură să dezbată pe
laturi diferite opera lui Șt. Odobleja, realizând ceea ce el însuși dorea și
visa, prefigurând în lucrarea sa : o întâlnire inter și multidisciplinară”.
Un alt motiv de satisfacție îl reprezintă faptul remarcabil – subliniat
ca atare și de prof. univ. dr. doc. Mihai Drăgănescu, membru
corespondent al Academiei R.S.R. – că ”punctele de vedere ale
participanților au fost extrem de convergente”, … motiv pentru care
”Drobeta-Turnu Severin, noiembrie 1979” va constitui un moment de
referință în recunoașterea lui Șt. Odobleja pe plan național și un punct de
pornire fertil pentru acțiuni în vederea recunoașterii sale pe plan
internațional”.
Spicuim câteva dintre opiniile exprimate de participanți, fie în
comunicările prezentate, fie în discuțiile pe care le-am purtat în cadrul
unei mese rotunde realizate de semnatarul acestor rânduri. ”Cu toții am
fost de acord că Șt. Odobleja este cel care a emis pentru prima oară
ideile unei cibernetici generalizate, a elaborat primul mod de gândire

179
cibernetică și a scris cea dintâi carte de cibernetică generală” (prof. univ.
dr. doc. M. Drăgănescu); ”Ștefan Odobleja este primul om care a ridicat
la rang de legi și de structuri universale, legile și structurile ciberneticii”
(ing. Stelian Bajureanu, Institutul de Reactori Nucleari Energetici
Pitești); ”Îl consider pe Șt. Odobleja nu un simplu precursor, ci ca pe
omul care a pus pentru prima oară bazele ciberneticii actuale, întrucât el a
realizat acea integrare, dintr-o perspectivă specifică, supraordonată, nu
îngust particulară, a unor concepte, dând acestei sinteze, acestei
sistematizări o destinație epistemologică precisă: aceea de instrument de
interpretare, de explicare și înțelegere a tuturor domeniilor concrete –
adică misiunea epistemologică a ciberneticii teoretice generale” (conf.
univ. dr. Mihai Golu – Universitatea București); ”Consider opera lăsată
de Șt. Odobleja un produs autentic românesc, de mare originalitate, o
expresie a genialității românului, a spiritului de creație științifică
românesc” (conf. univ. dr. Pantelimon Golu); ”Sistemul de gândire din
Psihologia consonantistă – aflat în total consens cu posibilitățile lui de
aplicare – este o construcție teoretică general-valabilă, o sferă
armonioasă, fără nici o fisură, care îl recomandă decisiv pe autor ca pe
fondatorul și nu ca precursor al ciberneticii” (conf. univ. Al. Olaru –
Craiova); Odobleja a avut nu doar intuiții geniale, el a formulat și
demonstrat legi fundamentale ale ciberneticii, întreaga teorie a sistemelor
se află încorporată în lucrarea sa, după cum claritatea expunerii, utilizarea
originală a imaginilor și chiar mânuirea cu dexteritate a limbii franceze
în care era, din câte știu, un autodidact, dovedind limpede că avem de-a
face cu o minte excepțională” (prof. univ. dr. C. Bălăceanu, Institutul de
Gerontologie și Geriatrie, București); ”Cibernetica generală are în Șt.
Odobleja pe adevăratul ei creator” (conf. univ. dr. Ion Spînulescu,
Universitatea București); ”Impresionează la dr. Odobleja viziunea
totalizantă precum și faptul că el a realizat trecerea de la gândirea
cibernetică preexistentă cu mult înaintea lui și a lui Wiener, la modul de
gândire cibernetic” (dr. Ion Stroie, Univ. București). Și citarea unor astfel
de opinii autorizate, întemeiate pe argumente solide și analize
amănunțite, ar putea continua.
De ce considerăm simpozionul ca pe un ”fapt de conștiință”?
Pentru că a trece peste prejudecăți și automatisme de gândire, a
cerceta faptele în lumina lor reală, a căuta adevărul dincolo de inerții și
rutină este un fapt de conștiință. Pentru că a descoperi între compatrioții
tăi un om de mare valoare și a lupta pentru afirmarea acestei valori este
un fapt de conștiință. Pentru că a discerne între contribuții majore la
progresul și dezvoltarea științei mondiale ceea ce ne aparține de drept și

180
de fapt și a pune acest adevăr în lumină cu probitate, este, de asemenea,
un fapt de conștiință.
Simpozionul de la Drobeta-Turnu Severin nu a tranșat definitiv
problema priorității românești în geneza ciberneticii, dar a fost și va
rămâne ca atare, un moment important în această direcție. Esențial este
faptul că un prim pas decisiv este deja făcut și că, fără îndoială, vor urma
alții. Sigură este apariția la Editura științifică și enciclopedică a traducerii
integrale în limba română a ”Psihologiei consonantiste”, editarea cu
ocazia Congresului mondial de istoria științei din 1981 a unui volum în
limba engleză intitulat ”Șt. Odobleja între Ampére și Wiener” cu un
amplu și aprofundat studiu introductiv aparținând prof. univ. dr.
Pantelimon Golu, dar, suntem convinși, acțiunea de valorificare a
moștenirii științifice Odobleja și de recunoaștere a valorii sale pe plan
național și internațional va continua…
Gelu Negrea
“Viitorulˮ din 13 noiembrie 1979.

CONSTANTIN NEGREANU

Învinsul victorios20

Au trecut doar 4 ani din viața eternă a savantului Odobleja și, în

acest răstimp, opera sa a realizat ceea ce nu reușise să înfăptuiască omul
în ultimii săi 40 de ani de viață pământeană. A început să acționeze acea
mult dorită consonanță între cibernetica odoblejiană și receptarea ei. Sunt
convins că bibliografia Odobleja – pentru că este imperios necesar să se
alcătuiască un asemenea instrument de referință – va ocupa spațiul unui
tom masiv. Trebuie semnalat, în acest context, actul de justiție
reparatorie, pe care îl constituie tipărirea în traducere românească, a
operei sale de excepție ”Psihologia consonantistă”. Este marele merit al
Editurii științifice și enciclopedice de a fi pus la dispoziția românilor de
pretutindeni această carte, într-o frumoasă prezentare grafică. Cu prilejul
recentului simpozion de cibernetică generalizată de la Lugoj, dr. Mircea
Mâciu, directorul Editurii științifice și enciclopedice, ne-a scris pe un
exemplar din această excepțională apariție editorială, următoarele:
”Psihologia consonantistă”, întreaga operă a lui Ștefan Odobleja vor fi
înțelese cu adevărat și așezate în Pantheonul științei universale numai

20
Articol scris sub genericul Ștefan Odobleja – 80 de ani de la naștere (n.n.).

181
peste 5-10 ani. Să nu mire pe nimeni aceste gânduri, astăzi se discută
despre ele în afară, și în interior, iar dr. Al. Surdu, cel care a îngrijit o altă
creație odoblejiană, deschizătoare de drumuri – este vorba de Logica sa, –
care vedea lumina tiparului la Editura Scrisul românesc, preciza: ”Poate
unul dintre cei mai dotați creatori, savantul din Drobeta, a lucrat singur,
asemenea marilor solitari ai gândirii. A redescoperit multe și a inventat și
mai multe, făcând uz de un singur instrument – inteligența lui înnăscută”.
Primul recenzent, din țara noastră, al Psihologiei consonantiste, general
dr. C. Atanasiu, amintindu-și cu dragoste de anii prieteniei cu savantul
severinean, arăta că prin acest simpozion ”ne-am alinat durerile și poate
de acolo de pe celălalt tărâm ne veghează să fim uniți și să-i continuăm
opera”.
”Popoarele rămân în istorie și dăinuie în lume prin monumentele
spirituale pe care le ridică, iar Ștefan Odobleja se numără printre creatorii
de mari monumente ale spiritualității românești” nota prof. univ. dr. Ion
Străchinaru de la Iași. Un gând asemănător aparține colonelului dr. Ion
Pop Tohăneanu, coleg de promoție cu savantul: ”un mare gânditor de
profunzime universală”.
În încheiere, ca o concluzie a celor de mai sus, vom aminti
cuvintele prof. dr. Iosif Constantin Drăgan, președintele de onoare al
Academiei Internaționale pentru Cibernetică Generală “Ștefan Odobleja”
(Lugano – Elveția) care vede în marele savant un ”Socrate al științelor
timpurilor noastre – lipsit de premiul Nobel”.
Prof. dr. C. Negreanu

“Viitorulˮ din 9 noiembrie 1982.

Odobleja despre strămoșii săi

Preocupat de istoria satului său, Odobleja va încerca, în clipele de

liniște și de răgaz, atunci când, după 1946, s-a retras la Valea Hoțului, să
redacteze o micromonografie a satului natal.
În primul capitol, intitulat Preistorie și istorie, ne întâmpină
numeroase considerații referitoare la posibilitatea existenței unor locuitori
pe aceste meleaguri.
Aflându-se la 5 km de Dunăre, se pare că ei au fost printre primii
care au dat piept cu armatele romane, după trecerea acestora pe podul de
la Drobeta.

182
 Situat pe șoseaua care leagă Valea Blahniței de Valea Bistriței,
satul Valea Hoțului – unde s-a născut Odobleja – se afla în calea tuturor
”furtunilor și răutăților” – cum ar spune cronicarul.
Este interesantă motivația pe care Odobleja o dă contribuției
strămoșilor săi la înjghebarea unor formațiuni statale românești: ”ca unii
ce se aflau în apropiere de Severin; ca unii ce se găseau între drumul
dintre Craiova și Severin; ca unii ce-și aveau și ei, la rându-le, «cetatea»
lor, o cetate naturală constituită din dealuri abrupte și acoperite cu păduri;
ca unii care, din vârful cetății lor naturale priveau ca în palmă Cetatea
Severinului și Banovița, și Dunărea până la Gruia, dacă nu chiar până la
Calafat, - ba chiar și ținuturile de dincolo de Dunăre până la munții
Balcani!”
Locuitorii satului Valea Hoțului au fost cunoscuți de Mihai
Viteazul, pe când acesta era ispravnic de Mehedinți, cu reședința la
Cerneți (pe la 1580). Primul Odobleja, despre care există informații, a
fost un călugăr care s-a pripășit în apropierea pădurii Bistriței, într-o
chilie. Se știe, apoi, despre Manea Odobleja, un haiduc intrat în legendele
și cântecele locului pentru vitejia sa în luptele cu turcii. Există chiar și un
loc numit Valea Manii.
La revoluția lui Tudor Vladimirescu (1821), se pare că au luat parte
numeroși locuitori din Valea Hoțului, între care și unii membri ai familiei
Odobleja. Argumentele aduse de Odobleja, în micromonografia amintită,
fac plauzibile această ipoteză: majoritatea pandurilor erau mehedințeni;
Tudor Vladimirescu făcuse slujbă la Cerneți, unde avea și o vie; Tudor s-
a apropiat de Izvoru Aneștilor prin faptul că în tinerețe a fost în serviciu
la clucerul Nicolae Glogoveanu, boier mare din Craiova, care avea o
moșie (pădurea de la Valea Hoțului), păzită până târziu, spre mijlocul
secolului trecut, de arnăuți. De asemenea, este de bănuit că unii din
locuitorii apăruți după 1821 la Valea Hoțului să fi fost panduri care au
fugit pe-aici ca să scape de pedeapsă”.
Pe la mijlocul secolului trecut, în marea familie a Odoblejenilor, a
trăit un anume Mihai Odobleja, care era scriitor al satului. O serie de acte
scrise de acesta în anul 1858 erau cunoscute de Ștefan Odobleja. Mihai a
fost un timp dascăl la biserica satului Valea Hoțului.
Într-o genealogie alcătuită chiar de Odobleja, acesta merge cu
investigațiile până la străbunicul său ION ODOBLEJA, care a trăit la
începutul secolului trecut. Acesta – își amintește strănepotul de poveștile
bătrânilor satului - ˮse specializase în vânătoare de turci. Îi pândea când
treceau cu convoaiele cu prăzi, le ținea calea în pădure, pe la trecătorile
bine cunoscute de el. Îi ataca fulgerător, iar prada o împărțea cu frații săi

183
de codru. N-am putut afla de unde era de fel. În satul nostru a venit ca să-
și piardă urma, aici între păduri, în locuri prea puțin umblate de oameni și
de turci”. ION ODOBLEJA a avut patru copii între care NIȚU (1837-
1879), bunicul său. Trei dintre copiii străbunicului au avut familii
numeroase de la trei până la șase copii. Este interesant de reținut că, în
fiecare familie, unul din copii se numea ȘTEFAN. Pe bunicul său nu l-a
cunoscut dar, din arhiva nescrisă a familiei, aflase multe lucruri despre el.
Casa bunicilor fusese construită sub vârful dealului, din rațiuni practice.
”De acolo de sus se vedea până departe, de jur împrejur. Se vedeau
câmpurile, pădurile, Dunărea și dincolo de Dunăre până hăt departe. La
scăpătat de soare se puteau vedea, pe fond înroșit, coastele Balcanilor. Cu
ochii lor cei ageri ar fi putut vedea și fesurile turcilor care ar fi încercat să
dea năvală peste ei. De aceea, bieții oameni se cocoțaseră pe dealuri,
risipiți și ascunși acolo de sus se vedea până departe, de jur împrejur”.
Din poveștile celor în vârstă, micul Ștefan își îndrăgise atât de mult
bunicul, încât atunci când se simțea nedreptățit obișnuia să-și verse
necazul, adăstând în tăcere la mormântul acestuia.
Constantin Negreanu
Ștefan Șt. Odobleja

CORNEL NISTORESCU

Eveniment Ștefan Odobleja:

Introducere în logica rezonanței21

Ștefan Odobleja începe să devină un mit în istoria științei

românești, un mit pornit din povestea de toată frumusețea a vieții unui om
atins de aripa geniului sau măcar a gândirii neobișnuite. A studiat enorm
și a rămas un țăran desăvârșit, a fost medic militar și a renunțat la
onoruri. A studiat enorm și a rămas un țăran desăvârșit, a fost medic
militar și a renunțat la onoruri după ce a făcut războiul în linia întâi, acolo
unde victoria își alegea morții și fericiții, a publicat cărți și comunicări
științifice în România și în marea metropolă culturală a lumii, Parisul, ca
să se întoarcă în sat, convins că pentru a revoluționa medicina are nevoie
de aparatură și laboratoare și, revenit la pământ, în lumea cea fără de
tulburări, a început să revoluționeze gândirea. Când totul era schematizat,
un incendiu i-a cuprins casa și o mare parte din operă și a trebuit s-o ia de
la capăt, rămânând și țăran, un țăran ciudat pe care ceilalți ba îl admirau,

21
Articol scris sub genericul Inteligența românească în acțiune. Valorificarea unui
volum imens de manuscrise (n.n.).

184
ba nu-l înțelegeau și el scria, își cultiva porumbul și-l nega pe Aristotel.
S-a mutat în Drobeta-Turnu Severin și într-o casă obișnuită a scris o nouă
logică, și-a propus să își ridice altă casă dar devenirea spiritului omenesc
îl fascina mai mult decât introducerea curentului electric sau o întemeiere
într-o curte. Odobleja trăia cu sentimentul că întemeiază în gândire și nu
ținea neapărat ca toți ceilalți să-l creadă și să-l înțeleagă, avea lumea lui și
trăia demn și frumos, ca un țăran care conduce un imperiu al gândirii, și
scria pe hârtie de împachetat, pe coperte de caiet, mă mir cum de n-a scris
pe pereți și cum de nu a scris pe brațe și pe coaja bătrânului corcoduș care
îi umbrea intrarea în clădire. A lăsat după el o operă și este nevoie de
oameni de nădejde care să descifreze cei 10-15 metri liniari de
manuscrise legate pachet și puse în rafturile Arhivelor Statului din
Drobeta-Turnu Severin.
Mai zilele trecute, în Mehedinți a avut loc un mare eveniment
Odobleja: Lansarea volumului Introducere în logica rezonanței de Ștefan
Odobleja. Scrieri inedite într-o ediție îngrijită cu studiu introductiv și note
de Alexandru Surdu și o prefață de Constantin Noica. Cu acest prilej a
avut loc o reuniune și la ea s-a repetat cam tot ce știam despre acest
Savant, în plus apărând această noutate covârșitoare, Introducere în
logica rezonanței, tipărită prin grija Editurii Scrisul românesc din
Craiova. Cartea reprezintă o valorificare a impresionantului volum de
manuscrise, circa 50000 de pagini, dintre care 15000 se referă la logică,
existent la Filiala Arhivelor Statelor din Drobeta-Turnu Severin. Prin
strădania celor de la Arhive, în sediul Filialei a fost amenajat un ”Cabinet
Odobleja”, în care pot fi consultate manuscrisele, cărțile și studiile
publicate de savant. Amenajarea cabinetului Odobleja la Arhive a
prilejuit și o interesantă expoziție permanentă, cu un stand de obiecte,
ediții și fotografii ale părintelui ciberneticii.
Ilarie Hinoveanu, directorul Editurii Scrisul românesc, referindu-se
la evenimentul lansării unei cărți de Ștefan Odobleja sublinia importanța
întregii opere a savantului ca și nevoia publicării ei, alături de
importantele contribuții ale unor savanți cu importante contribuții în
domeniu, D. Danielopolu și Paul Postelnicu.
Cercetătorul Alexandru Surdu, cel care a îngrijit ediția și este unul
dintre oamenii cu deosebite merite în reconsiderarea operei acestui om cu
un straniu și nefericit destin, l-a încadrat pe Ștefan Odobleja în contextul
logicii contemporane. Există logici clasice, matematice și dialectice.
Lucrarea lui Ștefan Odobleja nu poate fi încadrată în nici una dintre
acestea. Ca obiect al cercetării logica lui Odobleja se aseamănă cu logica
clasică, de tip aristotelic, în care se tratează despre noțiuni, judecăți,

185
silogisme, despre formele gândirii uzuale, dar diferă de aceasta prin
faptul că nu tratează aceste forme ca rezultate ale gândirii, ca forme
constituite, ci urmărește să le surprindă în însuși actul gândirii. În acest
sens, orientarea lui Odobleja este psihologistă, el considerând gândirea ca
act psihic, așa cum o considerase și în Psihologia consonantistă.
Odobleja utilizează în permanență metoda modelării nu numai
geometrice, ci și fizice. El consideră că, pentru a mecaniza gândirea, este
necesară mai întâi reprezentarea ei geometrică, spațializarea ei în
proiecție plană. Dar mecanizarea gândirii presupune și modele fizice
cinematice și dinamice, care urmează ulterior să fie automatizate. Din
perspectiva acestor tipuri de modelare, logica rezonanței are patru părți,
geometria logicii, cinematica logicii, dinamica și mecanica. Este vorba de
un plan grandios, de un proiect comparabil numai cu al lui Leibniz despre
”characteristica universalis”.
La reuniunea de la Drobeta-Turnu Severin, Alexandru Surdu a
subliniat faptul că proiectul lui Odobleja, ca și cel al lui Leibniz, n-a fost
realizat, ceea ce nu-i scade însă din importanță. Cele 15000 de file ale
manuscrisului de logică dovedesc faptul incontestabil că Odobleja a
luptat din răsputeri pentru realizarea lui. Din păcate nu tot materialul
poate fi valorificat prin publicare. Ar mai putea fi publicate, aprecia
Alexandru Surdu, cel puțin două volume referitoare la geometria și,
respectiv, fizica logicii. Odobleja nu era un înger. El nu construia mașini
de gândit. El le concepea. Dar manuscrisele sale dovedesc cu prisosință
că era capabil să emită idei originale, de mare valoare, care trebuie să ne
pună pe gânduri, înainte de a-i combate tezele sau chiar de a le lua în
derâdere. Să nu uităm că în timpul vieții Ștefan Odobleja s-a înfățișat la
câteva notabilități științifice ale vremii și unele l-au îndrumat să se
prezinte la o editură care publică lucrări științifico-fantastice. Este
incontestabil, a subliniat Alexandru Surdu, că Odobleja nu este infailibil,
că în urma unei construcții, cu cât este mai grandioasă, cu atât rămâne
mai mult moloz. Dar este molozul despre care vorbea Perpessicius,
editorul lui Eminescu, care moloz alături de măreția edificiului dă
grandoare operei.
Despre prețuirea operei lui Ștefan Odobleja a vorbit prof. dr. Paul
Postelnicu, președintele Asociației internaționale ”Cybernetics Academy
Odobleja” și membrii acestei asociații Stelian Bajureanu, Titus
Dumitrescu, Constantin Nechifor și Nicolae Istodor.
Valorificarea moștenirii Odobleja a început. Fără îndoială ea va
scoate la iveală o operă și locul ei în istoria științei se va stabili mai greu
sau mai ușor. Dar și mai fascinantă este povestea vieții acestui om, care a

186
ajuns pe culmile succesului, a căzut în umbroasa vale a nimicului și acolo
și-a păstrat demnitatea și a gândit curajos, încercând să revoluționeze
gândirea. Și în chiar ceasul sfârșitului să se înalțe iar, viața să-l readucă
pe culmi. Acum numele lui circulă. Cercetările și studiile despre
Odobleja se înmulțesc. Cine știe în câți ani analiza operei va depăși
volumul manuscriselor. Au apărut oamenii de bine care continuă
valorificarea operei sale. Revista Flacăra a deschis o cale și a lăsat drum
liber tuturor oamenilor de bună credință. Odobleja este o victorie în
primul rând a lui Odobleja, și mai apoi a celorlalți. Căci acum, când
opera omului este în vogă, au apărut tot felul de inși, gata a se socoti
”odoblejiști” pentru a mânca o pâine mai bună, gata să se socotească
altceva pentru o pâine mai bună. Odobleja a început să facă literatură și
epigoni și, mai presus de toate, a început să însemne un tezaur de gândire.
Opera se cucerește greu.
Povestea vieții acestui om se citește ca o sublimă lecție de
înfrângere și victorie.
Cornel Nistorescu

ˮFlacăra“, 1984.

VICTOR NIȚĂ

”Ne îmbolnăvesc nu doar microbii și toxinele, ci și informațiile!” 22

Am citit o carte al cărei titlu nu-mi vine să cred că m-ar fi atras

vreodată: ”Elemente de patologie informațională” de Adrian Restian,
publicată la Editura ”Dacia” din Cluj-Napoca, colecția Discobol, 1977.
După cum se vede chiar și din titlul articolului nostru, ne aflăm în
fața unei premiere editoriale mondiale.
Cu foarte mulți ani în urmă, regretatul savant român Ștefan
Odobleja publica prima carte de cibernetică din lume, carte care, din
motive de neexplicat, a trecut aproape neobservată. După cum se știe,
după un prelungit comentariu, care a durat aproape patru ani, revista
noastră a reușit să-l prezinte publicului larg și specialiștilor pe Ștefan
Odobleja, căruia i s-au recunoscut, în sfârșit meritele morale și științifice
ale pionieratului său. Nu aceeași soartă o va avea, suntem convinși,
contribuția medicului Adrian Restian, despre care se cuvine, încă de la
bun început, să menționăm că nu este un savant de renume, ci un simplu
22
Articol publicat sub genericul Inteligența românească în acțiune (n.n.).

187
medic de circă din cadrul Dispensarului întreprinderii ”Tractorul” din
Brașov. Amănuntul vrea să aducă, zicem noi, o lumină mai aparte, aceea
a pasiunii și perseverenței cu care medicul Adrian Restian și-a întocmit,
timp de aproape 20 de ani, cartea în discuție. Un alt amănunt, tot de
coloratură, ar mai fi acela că, încheiată în anul 1975, cartea a trebuit să
aștepte doi ani până când s-au încumetat câțiva specialiști să-și expună
punctul de vedere, altfel sus, referatele necesare publicării. Nu aducem,
desigur, nici o acuză nimănui, dimpotrivă, calde și sincere cuvinte de
laudă pentru editori și referenți, care, să reluăm ideea, au fost puși în fața
unei afirmații și a unei demonstrații riguros științifice, redate succint de
autor chiar în motoul lucrării: ”Oricât de vastă ar părea, medicina
actuală nu cuprinde totuși decât două treimi, și anume cea substanțială și
cea energetică, din medicina care, pentru a fi mai completă, ar trebui să
cuprindă și treimea informațională care nu este decât sugerată și pentru
care, chiar cu riscul unor greșeli inerente complexității problemelor și
oricărui început, ne propunem să pledăm în această carte”. Așadar,
sintetizând o serie de lucrări de matematică, cibernetică și de medicină,
bazându-se deci pe impunătoare bibliografie, beneficiind de cele mai
recente cercetări și concluzii la nivel mondial, privind activitatea
biochimică intracelulară, dar mai ales pornind de la propriile sale
observații în legătură cu multitudinea cauzelor unor boli cum ar fi, de
exemplu, hipertensiunea arterială sau ateroscleroza, medicul Adrian
Restian susține și demonstrează, negru pe alb, că majoritatea bolilor au
un pronunțat și decisiv aspect informațional.
Interesant ar fi fost, în acest sens, să ne fi oprit ceva mai mult, dacă ne-ar
fi îngăduit spațiul tipografic, asupra diagnosticului pe care, pentru prima
dată în lume, l-a formulat medicul Restian: sindromul de agresiune
informațională. Respectivul sindrom a fost comunicat literaturii
științifice mondiale prin revista ”Agressologie” numărul 2, din 1969, și a
fost preluat și acceptat de toți cercetătorii. Să notăm, amintind numele
revistei ”Agressologie”, că medicul Adrian Restian, extrem de puțin
cunoscut publicului mai larg, scrie în mod curent în aproape toate
revistele noastre de specialitate și este solicitat, mai exact spus, ”curtat”,
de numeroase reviste de prestigiu din străinătate, numele său sub un
articol fiind, pentru mulți editori, o garanție a calității și noutății în
comunicările din domeniul atât de nou al ciberneticii medicale. Am făcut
aceste precizări pentru a se subînțelege că medicul de circă Adrian
Restian, pe adresa căruia în Brașov, sosesc scrisori din toată lumea, din
partea unor adevărate somități medicale, este totuși un nume recunoscut
chiar dacă nu-l putem numi, deocamdată, un savant.

188
[…………………………………………………………………………]

Victor Niță
“Flacăraˮ nr. 21 (1250) din 24 mai 1979

DR. ȘTEFAN ODOBLEJA

Aspecte neobișnuite ale ciberneticii din 1948

Dr. Ștefan Odobleja

Istoricii ciberneticii – începând cu Norbert Wiener – prezintă

nașterea acestei științe ca pe un eveniment cu totul în afară din comun,
înțesat cu peripeții din cele mai neașteptate și de fapte ce trezesc
admirația unanimă.
Nașterea neobișnuită. ”Cibernetica” nu s-a născut pe căile naturale,
ci pe o cale cât se poate de neobișnuită, din discuții:
”Această carte «Cibernetica» a fost elaborată într-un mod destul de
neobișnuit; este interesant de urmărit acest lucru, pentru înțelegerea
profundă a însăși esenței ciberneticii. Cu aproximativ 10 ani înainte de
apariția cărții lui Norbert Wiener, fiziologul american Dr. Arthuro
Rosenblueth conducea întâlnirile lunare ale unui grup format din :
medici, psihologi, fizicieni și matematicieni. Membrii acestui grup își
propuseseră să se ocupe de problemele generale ale științei” (Guiașu,
Theodorescu – 32.8-9).
”Chiar din introducere, reiese că lucrarea sa «Cibernetica» este
rezultatul unor discuții purtate timp de peste 10 ani de autor – care este
matematician – cu medicul și fiziologul Arthuro Rosenblueth și cu alte
persoane, printre care și un număr de studenți” (Nicolau, Bălăceanu –
10,6).
”Vorbind despre geneza ciberneticii, creatorul ei arată că noua
știință s-a născut tocmai din schimbul de păreri dintre fiziologi,
automatiști și matematicieni” (Niculescu Mizil – 14,19).
”Cineva prezenta un referat”, ne spune Wiener (2,5), după care
urmau întâmpinările, discuțiile și criticile participanților la întrunirile
lunare.
Naștere cu medici. Deși Norbert Wiener era matematician,
cibernetica sa nu s-a născut printre matematicieni, cu concursul
matematicienilor și al matematicii. Și deși el funcționa de 19 ani ca

189
profesor de matematică la un Institut de tehnologie, cibernetica lui nu s-a
născut între ingineri sau cu concursul acestora. Ci, contrar tuturor
așteptărilor, ea s-a născut între medici și cu concursul medicilor. Grupul
de studiu care a făcut din matematicianul Wiener un cibernetician, era
format – inițial din medici: ”în special oameni de știință tineri de la
Facultatea de medicină a Universității Harvard” (Wiener – 2,5).
Conducătorul grupului era tot medic și anume: neurofiziolog –
specialitate strâns înrudită cu psihologia cu care, pentru mulți, se și
confundă pe o bună porțiune, sub numele de ”neurofiziologie cerebrală
superioară”.
Naștere cu medici psihologi. Grupul de studiu, deși era constituit
din medici, nu se ocupa cu probleme de medicină, nici cu probleme de
neurofiziologie sau de fiziologie, ci cu probleme de psihologie și
metodologie – ”probleme ale metodei științifice” (Wiener – 2,5).
Medicii care activau în acel grup erau mai mult psihologi decât
medici.
Naștere fără eforturi și fără munci. Cibernetica nu s-a născut în
urma unor cercetări laborioase – în urma unor experimentări îndelungate
în laboratoare sau printr-o documentare exhaustivă în biblioteci – ci s-a
născut din conversații și discuții în timpul cinei – ”la banchet” ca pe
timpul lui Socrate și Platon: ”Ne adunam să cinăm în jurul unei mese
rotunde la Vanderbilt Hall” (Wiener – 2,5). Nu se năștea o știință mică
oarecare, ci se năștea o știință mare. Ceea ce face să ne apară și mai de
admirat această naștere a ei ușoară, și ”fără dureri”.

LEGENDA CIBERNETICII

Pe baza celor enumerate mai înainte, i s-a creat ciberneticii și

descoperitorului ei o aureolă legendară. Cibernetica a intrat în istorie ca o
știință legendară, descoperită pe căi legendare, de către un personaj
legendar. S-a vorbit despre ”legenda Norbert Wiener” (Dorel Dorian,
ˮMagazin“, 25 oct. 1975, p. 5). O știință miraculoasă cu un istoric la fel
de miraculos, la legendă a contribuit, pe lângă admirația discipolilor,
chiar Norbert Wiener însuși, care, cu entuziasmul care îl caracteriza, a
prezentat noua știință în mod spectaculos, și în culori cât mai atrăgătoare.
Cei dispuși să-l admire au găsit că aceste relatări de fapte extraordinare
erau un motiv în plus pentru a mări meritele ”părintelui ciberneticii”.
Oamenii de știință – în genere prudenți, rezervați și înarmați cu o
apreciabilă doză de scepticism – s-au grăbit să aplaude și să subscrie la

190
legendă. Norbert Wiener a devenit ”părintele unanim recunoscut” al
ciberneticii.
Rezerve și nedumeriri. Nu toți au luat drept bune relatările lui
Norbert Wiener despre nașterea ciberneticii. Ceea ce trezește, în genere,
admirația, trezește uneori și atitudini de sens contrar – mirare,
neîncredere și suspiciune. Norbert Wiener nu a fost scutit de ele.
Modalitățile senzaționale dar, totodată, și paradoxale ale unor descoperiri
ale sale au făcut pe unii să se îndoiască nu numai de felul cum au fost
descoperite, ci chiar și de descoperirea în sine și de faptul de a fi fost
descoperite cu adevărat.
Toate sunt posibile în principiu și posibilă e și nașterea ciberneticii
”ca jucărie”, fără studii serioase, fără muncă multă, fără prea mult efort,
fără adâncire a unor materii sau idei, prin simple discuții stimulate la câte
un banchet copios. Posibilă ar fi fost și nașterea ei într-o noapte, în urma
unui vis. Întrebarea este: ce șanse – cât la sută probabilitate – i se pot
acorda acestei seducătoare versiuni? Câte științe și care s-au mai născut
din discuții? Este cibernetica o simplă bagatelă care să fi putut rezulta pe
căi atât de frivole și atât de neobișnuite?
Ușurința declarată a acestei nașteri este cum nu se poate mai
senzațională și ea contribuie să mărească mult prestigiul descoperitorului
în ochii credulilor: descoperitorul ”s-a jucat” cu descoperirea lui. Aceeași
ușurință, duce, însă, la întrebarea: nu cumva descoperitorul ”fără efort” s-
a folosit de munca unui prealabil ”descoperitor de efort”? Nu cumva
descoperirea este o preluare sau o însușire – mai mult sau mai puțin
ilicită? Dacă chiar un mare inventator ca Edison nu putea realiza
descoperirile lui decât cu multă trudă și sudoare, de ce am admite o
excepție de favoare pentru descoperirea ciberneticii? Dacă descoperitorul
ciberneticii se bucura de atâta ușurință în a descoperi idei noi sau științe
noi, pentru ce nu și-a manifestat el acea prețioasă însușire și mai înainte
de a fi împlinit vârsta de 45 de ani? De ce n-a realizat și în specialitatea
lui de bază – în matematică – descoperiri la fel de valoroase ca acelea pe
care le-a făcut în studiul sistemului nervos, adică în specialitatea altora?
Care sunt și unde sunt acele presupuse păduri virgine ale științei,
decretate de către Rosenblueth și Wiener? Pe ce se bazează această
viziune senzațională? Dacă ele există și dacă ei le-au văzut, de ce nu le-
au indicat, de ce nu le-au numit, de ce nu le-au concretizat și
exemplificat? Cine ne asigură că această viziune nu este încă una – una
în plus – adăugată la sutele de himere și viziuni spectaculoase ale
filozofiei? Există oare, cu adevărat, acele teritorii virgine, acele terenuri
virane și necultivate dintre diferite științe clasice cunoscute? Nu e cumva

191
o simplă iluzie ? cum ne explicăm că în câteva mii de ani de când
oamenii cultivă științele, nimeni nu le-a putut vedea până azi, și că abia
Wiener cu Rosenblueth au reușit să le vadă, și numai ei? Și cine le mai
vede acum după ei?
Acele domenii neexplorate există în extensiune și la modul
geografic (ca unele regiuni încă neexploatate din Africa, de exemplu) sau
există numai în intensiune, în comprehensiune, ca un nou mod de a le
privi, ca noi încercări și metode de a le modela, ca noi încercări de a
asocia și combina științele cunoscute, ca noi acțiuni de transpunere de
metode și concepte de la o știință la alta? Iar dacă ele nu există decât sub
această a doua formă – ca noi modalități dinamice, ca noi prelucrări
logice – atunci cu ce temei au putut Wiener cu Rosenblueth să comită
confuzia de a vorbi de ele ca despre niște adevărate și reale teritorii?
Dacă viziunea lor e falsă, n-au făcut atunci ei un mare rău științei,
lansând-o drept adevărată, ba încă și miraculoasă, inedită și promițătoare
de mari realizări?
În ultimul timp au apărut o mulțime de științe noi, dar care și câte
din ele sunt cu adevărat științe de graniță, științe intercalare sau
intermediare? Științele obținute prin altoiri și hibridări pot fi ele
considerate științe de graniță? Confirmă ele teoria lui Wiener și
Rosenblueth? Intră ele în clasa vidă, imaginar construită și prestabilită a
acestor pretinși exploratori de jungle științifice?
Cum și-a demonstrat Wiener teoria sa în practică? După ce a dat
proclamația solemnă de pornire în expediție, pentru cucerirea teritoriilor
nimănui (2,7) a nimerit el, oare, într-un teritoriu al nimănui? A explorat el
atunci o pădure virgină, neumblată de către nimeni înainte de el? După
declarația de pornire în expediție, pentru ocuparea unor teritorii
nestăpânite de nimeni, îl găsim pe Wiener studiind sau ”ocupând”
sistemul nervos central mai exact: psihologia, sau, și mai precis,
psihologia fizicistă. Dar era oare sistemul nervos un domeniu neexplorat?
Era oare psihologia în general – sau psihologia fizicistă, în special – un
teritoriu al nimănui?
Doctrina despre ”teoriile nimănui” nu este cumva, doar o
stratagemă de ”invadator” o justificare a invaziei și a incursiunii în
”teritoriul cuiva”, o adormire a vigilenței victimei, o scamatorie morală
prin care un gest de agresiune, imoral, este înveșmântat în aparențe de
moralitate și de inocență – procedeu folosit de către invadatorii din toate
timpurile?
Cum a fost posibil ca Wiener cu Rosenblueth să fi fost ani la rând
obsedați de dorința de a unifica știința, dacă ei nu unificaseră până atunci

192
nimic, dacă nu începuseră nici o cercetare și nici o muncă în acest sens,
dacă nu posedau încă principiul unificator și nici măcar vreo idee asupra
acestuia, dacă acel principiu le-a apărut, salvator și ca o surpriză, abia
după 4 ani de visare în gol, fără obiect, fără perspective și fără nici o
șansă? În asemenea împrejurări nu era oare absurd ca ei să meargă cu
visul lor fără substrat până la ”înființarea unui institut al științei unificate”
(2,8)?
Cum se face că o viață întreagă – timp de 48 de ani – Norbert
Wiener ignorează, desconsideră și nu vede procesul ciclic (care, după
cum nu se spune acum, exista din abundență în jurul lui, și la animale și
la mașini) și apoi deodată începe să-l vadă și-l vede pretutindeni, îl vede
repede, îl vede cu ușurință, îl vede în toate felurile? Cum se face că
același Norbert Wiener, care nu reușise să vadă procesul ciclic în 1935
(4, 179) devine după 1943 un mare specialist în acest proces? Cum se
face că îl vede mai întâi în sistemul nervos – mai exact: în psihologie (în
activitatea conștientă)? (Când ar fi fost mai degrabă de așteptat ca el să-l
fi descoperit, mai întâi, la mașinile în mijlocul cărora trăia de 23 de ani).

CRITICI ȘI ADVERSITĂȚI

Norbert Wiener a fost acuzat de ”goana după senzațional” (4, 255).

Deși el dorea (și merita cu prisosință) ca pe timpul războiului să lucreze
în sectorul mașinilor de calcul (care era și sector al mecanizării gândirii),
nu i s-a acceptat cererea sa, fundamentată pe judicioasele lui recomandări
către ingineri, subestimate de către inginerul Bush. I s-a dat ca obligație
militară o misiune de ordin secundar (aparatul de ochire). Când a fost la
Madrid, i s-a impus să nu vorbească despre biologie (despre sistemul
nervos) – îngrădire destul de jignitoare, abuzivă și nedreaptă, deși poate,
într-un fel, explicabilă, dat fiind că spaniolii se pot mândri de a fi avut pe
cel mai mare specialist din lume în materie de sistem nervos (Ramon y
Cajal). Deși incursiunile sale în psihologie și neurofiziologie au fost
rodnice, nu i s-a iertat restructurarea ca (medic) neurofiziolog și psiholog
nici în S.U.A.
Wiener a avut și el destui adversari – așa cum se înțelege din
autobiografia sa în care se referă la cel înclinat să-l critice (4, 16).

REPLICA LUI N. WIENER

Oarecum și ca răspuns la criticile care i s-au adus, Norbert Wiener

își scrie autobiografia, în două volume (”Ex Prodigy” și ”Sunt

193
matematician”) – motivat de dorința de a arăta că ”atât ca individ, cât și
ca om de știință a fost în stare să facă o treabă ce nu se încadrează în
activitatea sa obișnuită” (4, 16). Caracterul cu totul neobișnuit,
senzațional și aproape miraculos al descoperirilor lui în studiul sistemului
nervos, în psihologie și în cibernetică, în general, fusese relevat și
denunțat. Norbert Wiener căuta, deci, să se apere arătând că la el
”neobișnuitul” era ceva ”obișnuit”.

“Școala Mehedințiuluiˮ, 1978, p. 85-87.

ALEXANDRU OLARU

Psihoterapia în concepția psihologiei consonantiste

Noua orientare psihologică numită consonantism este construcția

teoretică a medicului român dr. Ștefan Odobleja (n. 1902), expusă în cele
două volume intitulate PSIHOLOGIA CONSONANTISTĂ, Libr.
Maloine, Paris, 1938 și 1939. Surprinzătoare e tendința că conținutul
acestei lucrări l-a îndemnat pe autor să o considere ”o tablă de materii, un
repertor sau dicționar de psihologie, un plan general pentru un mare
Tratat de psihologie, care ar trebui să conțină XX-XXX de volume” (II,
858).
1. Ce este consonantismul ? O elaborare teoretică de explicație a
vieții sufletești umane, pe temelii strict materialiste, mai precis fondată pe
datele fizice, considerând psihologia: fizică cerebrală. Într-adevăr,
transgresând conceptul fundamental al fizicii vremii sale: energetismul
electromagnetic, consideră viața sufletească ca supusă legilor universale
ce guvernează existența. Astfel, pentru a explica relația dinamică și
permanentă dintre periferia și centrul sistemului nervos, substratul
material al vieții psihice, împrumută din fizică noțiunea de rezonanță,
explicând elaborarea centrală un fenomen de rezonanță între senzație și
reacție. Psihicul, expresia permanentă a unei contradicții dinamice,
implică fenomenul de circularitate, sau de reversibilitate. Conceptul de
rezonanță psihologică conține două elemente antagoniste consonanța sau
rezonanța propriu-zisă și disonanța. Consonanța fizică, implicit
psihologică, este definită de următoarele caracteristici: asemănare,
selectivitate și mișcare, fiind în același timp și efect selectiv produs de
asemănare, deci efect și cauză ale asemănării. Așadar autorul
consonantismului consideră rezonanța fenomenul de bază, fundamental al

194
gândirii și al vieții psihice la toate nivelele. În procesul dinamic și
continuu de informație și de decizie, transmisia și retransmisia
consonanței se efectuează conform legii reversibilității ”fiecare
consonanță – efect, devine o consonanță – cauză” (I, 196). Norbert
Wiener a preluat conceptul reversibilității, la distanță de un deceniu de la
publicarea lui, dându-i denumirea de conexiune inversă sau feedback.
Insist asupra dualității și reversibilității fenomenelor psihice, atât
pentru posibilitățile teoretice explicative, dar mai ales pentru premizele
aplicative ce au oferit dezvoltării ciberneticii și mai cu seamă
disciplinelor antropologice, medicinii în general și științei de integrare a
diferitelor specialități ale acesteia – psihiatria. Un principiu teoretic
fundamental, ce nu se sustrage legilor ce dirijează universul, enunțat
astfel: ”psihicul este o formă de energie specifică, atât cantitativ cât și
calitativ, cu potențial autoreglator bivalent“ sau, mai precis, citându-l pe
autor: ”Pentru energetiști, psihicul este un cerc vicios de energie, -
reversibilitate, ca și viața însăși și suprapusă acesteia – un transformator
de energie în dublu sens…” (I, 53), constituie o premisă teoretică
deosebit de fertilă pentru terapeutică în general și pentru psihoterapie în
special.
2. Terapeutica – Este considerată știință complementară și
finalitate a patologiei în scopul recuperării sănătății. Știința terapeutică
are un aspect fundamental prin studiul agenților terapeutici, al legilor
terapeutice și farmacodinamice și un aspect aplicativ, o artă terapeutică,
ce constă în indicarea și aplicarea legilor terapeutice. Arta terapeutică
este o repetiție în sens invers a principiilor științei terapeutice, reversul
acestora, însă o reversibilitate integratoare. Schițează principiile generale
ale terapeuticii așa cum se desprind din datele aplicative ale
consonantismului, pe care le consideră adevărata terapeutică în contrast
cu falsa terapeutică (V.II, 660). Fiecărei legi a concepției consonantiste îi
corespunde o regulă terapeutică. Legii echivalenței consonantiste îi
corespunde regula reducerii la minimum a medicamentelor identice sau
chiar înlocuirea acestora prin procedee fizioterapeutice și de regim. Legii
echilibrului, în virtutea căreia se aplică o medicație simptomatică,
răspunde regula terapeutică a individualizării și oportunității (după
reacția optimă și toleranța individuală, în funcție de stările fiziologice), a
ideologiei și simulării resurselor generale ale organismului (diminuarea
cauzei exterioare și fortificarea terenului. Legii compensării îi răspunde
regula derivației (cum este revulsia, care sporind extensiunea scade
intensitatea procesului maladiv), provocarea unei boli care să vindece
alta, ceea ce facem noi psihiatrii prin terapia convulsionată sau prin

195
malarioterapie, prin durere, printr-un tratament general, persistent prin
toate mijloacele ce secționează prin compensare și ”derivație a curentului
energetic și al atenției biologice” (II, 662). Legii reacției urmează regula
favorizării reacțiilor naturale ale organismului, a provocării acestora pe
cale medicamentoasă, prin regim etc., și de a combate efectele
vătămătoare ale unor medicamente. Legea alternanței este condusă de
regula alternării repaosului cu activitatea, a chimioterapiei cu fizioterapia,
a supraalimentației cu postul etc. Legea reversibilității are drept regulă de
urmat ruperea cercurilor vicioase defavorabile, normalizarea funcțiilor
oprind procesul leziunilor și invers, îndepărtând leziunile se produce
echilibrarea funcțiunilor și crearea unor circuite favorabile. Legii
consonanței îi răspunde regula corectării sensibilității globale și a celei
speciale, adică a corelațiilor centrale, organice și periferice.
3. Doctorul Ștefan Odobleja consideră psihoterapia supusă legilor
terapeutice, identice legilor psihologiei și fizicii, moralei și pedagogiei
etc., adică legii universale. Creatorul consonantismului afirmă că nu
poate apare în mecanismul terapeutic, indiferent prin ce se realizează, cât
ar aparține psihicului și cât reacției generale, psihoterapia însoțind
factorii terapeutici medicamentoși. Altfel zis, mecanismele psihologice
se intrică și complică astfel ecuația tratamentelor fiziologice” (II, 668).
Consecventă concepției consonantiste, afirmația asupra
psihoterapiei merită o atenție sporită. Citez: ”Înainte de a afirma despre
un procedeu terapeutic dacă este pur fizic sau chimic, trebuie să vedem
dacă el nu este în același timp un mecanism psihic (ceea ce este de
asemenea fizic, însă printr-o acțiune indirectă și complicată)” (II, 668).
Apreciez considerația autorului ca perfect valabilă, deoarece terapeutica
excitantă sau calmantă își exercită aceste efecte printr-o acțiune în final
psihică și, ca atare psihoterapeutică, indiferent de medierea biochimică ce
se interpune în acest proces. Majoritatea medicamentelor fiziologice,
inclusiv psihotropele ultimului pătrar de veac, acționează asupra
organismului prin senzațiile – într-o terminologie modernă, prin
informațiile pe care le generează. Arta terapeutului caută în a prescrie
doza de echilibrare, legată și aceasta de reactivitatea individuală proprie.
În acord cu miezul psihologiei consonantiste în care se află
conceptele dualității aflate într-o interdependență psihică, în psihoterapie
se confruntă doi factori: exercițiul și repausul, acțiunea și inacțiunea.
Autorul consideră că un exercițiu interesează substratul (memoria) și altul
procesele (elaborarea), unul cunoașterea și altul afectivitatea, că există un
exercițiu al receptării și altul al reactivității, că există un exercițiu

196
reflectat voit (prin sine însuși, autosugestia) și unul impus din afară (prin
altul, sugestiv).
Legile consonantismului se aplică psihoterapiei. Conform legii
echilibrului, psihoterapia este o acțiune de normalizare a echilibrului
pierdut, realizată prin moderarea hiperactivităților și stimularea
hipoactivităților psihice.
Legea compensației se aplică în normalizarea unei hiperfuncții
psihice printr-o substituire funcțională, printr-o înlocuire compensatoare
de activități distractive, de destindere, practică, filantropică, studiu etc.,
excitând prin aceasta în mod intensiv resturile sănătoase ale psihicului.
Recomandările autorului depășesc cu mult activitățile compensatoare ale
ergoterapiei medicale, ai căror campioni sunt însă psihiatrii.
Exemplificările privind legea reversibilității sunt valabile în ceea ce
privește psihoterapia suferinței nevrotice și chiar a celei psihotice, aflată
într-un stadiu evolutiv prețios. Autorul consideră că internarea într-un
ospiciu ar fi un mijloc ”de a ateriza nebunia”.
Afirmația amplificării și complicării bolii este valabilă în acest caz
pentru bolnavul nevrotic. Conștiința bolilor întreține suferința unui
psihotic, recomandând în acord cu același fenomen al reversibilității
sugerarea ideii de vindecare. Recomandă un mediu agreabil corelativ
stării de sănătate, curățenie, muzică etc., tot ceea ce evocă necesități
prealabile avantajoase ale sănătății. Însăși medicația să fie administrată
într-o formă agreabilă, cu gust. Abaterea preocupării de boală prin
distracții, ocupații și activități menite să rupă cercul vicios ale suferinței,
creând circuite favorabile. Evitarea tratamentelor dureroase și înlocuirea
lor prin altele, pe cât posibil agreabile.
Legea antrenamentului își are un loc aparte în psihoterapie. În
programul reeducării funcțiilor slăbite trebuie să se urmărească umplerea
timpului bolnavului cu procedee terapeutice – desigur progresiv,
individualizat cu pauze. Totuși continuitatea tratamentului nu trebuie mai
întreruptă, a cărei combinație și organizare să fie lăsată preferinței
bolnavului și situațiilor petentului.
Legea consonanței, care este expresia integrării armonioase și
echilibrate, este echivalentă sănătății pe care, pentru a o menține dă
indicații de psihoigienă: conduita interioară a vieții, adaptarea la realități
și posibilități, meditația, introspecția, sinceritatea, adaptarea la idealul
situației și posibilităților.
În concluzie: 1. Concepția psihologică a consonantismului este o
construcție teoretică unitară, în ciuda aparenței de mecanicism,
întemeiată pe cuceririle științelor pozitive ale celui de-al patrulea

197
deceniu al secolului nostru. Armonia sistemului este comparabilă cu
aceea întâlnită la marii filozofi: Spinoza și Leibnitz.
2. Dacă terminologia pare oarecum depășită de progresele biologiei
și ale celorlalte științe pozitive, ideile ce-i stau la bază sunt actuale și
valabile atât pentru psiholog cât și pentru medic în general, dar mai ales
pentru psihiatru, căruia îi revine sarcina sintezei în medicină și, poate
mai mult, a unei sinteze interdisciplinare.
3. Principiile psihoterapeutice ale consonantismului vizează
mecanismul de reechilibrare, de autoreglare a unei defecțiuni mai mult
sau mai puțin manifestă a perfectului mecanism biologic uman, prin orice
mijloace terapeutice, care, în final, acționează prin intermediul factorului
psihic, identificat de autor ca o expresie materială, ca o fizică cerebrală.
Material prezentat la Academia R.S.R. – Secția de Istorie și
Filozofia Științei, la 24.IV.1975.
Dr. Al. Olaru

Ștefan Odobleja

Când a murit, în toamna anului 1978, doctorul Ștefan Odobleja din

Drobeta-Turnu Severin lăsa în urma sa o operă care avea să deschidă noi
și nebănuite căi ale științei. În timpul vieții a fost un mare nedreptățit,
căruia nu i s-a relevat total meritul gândirii originale, Ștefan Odobleja
fiind recunoscut azi ca un precursor al descoperirii științei conducerii în
organismele vii și în mașini, denumită cibernetică. El rămâne însă
arhitectul grandiosului edificiu ce poartă numele de Psihologie
consonantistă, în centrul căruia a fixat concepte fiziciste, energetice,
propunând modele din fizica superioară în locul acelora din mecanica
elementară, concepte ce se regăsesc la temelia teoriei cibernetice.
Lucrarea lui Ștefan Odobleja Psychologie consonantiste a apărut la Paris
în anii 1938-1948, iar lucrarea lui Norbert Wiener, Cibernetics or
Control and Communication in the animal and the machine apare tot la
Paris în editura Hermann, în limba engleză, în anul 1948. Ceea ce trebuie
remarcat dintru început este marea asemănare de idei și principii din cele
două lucrări, despărțite între ele doar printr-un deceniu. Lucrarea
autorului român nu s-a bucurat însă de o largă răspândire, fiind tipărită în
țară și difuzată într-un număr redus de exemplare prin editura pariziană
Maloine. Avem, însă, certitudinea semnalării sale în America, la
începutul anului 1941, în vreme ce lucrarea lui N. Wiener s-a răspândit
cu o mare rapiditate și într-un număr mare de exemplare în întreaga lume.

198
Ștefan Odobleja s-a născut la 14 octombrie 1902 în comuna Izvorul
Aneștilor, satul Valea Izvorului, județul Mehedinți, unde a urmat școala
elementară. În condițiile dificile ale primului război mondial a urmat la zi
trei clase liceale la Liceul Traian din Drobeta-Turnu Severin. Restul
claselor le-a efectuat în particular la același liceu. A fost apoi studentul
Facultății de Medicină din București, ca bursier al Institutului Medico-
Militar, între anii 1922-1928. Pleiada marilor profesori ce au contribuit la
formarea sa științifică-medicală a fost alcătuită de: Fr. Rainer, N.
Paulescu, E. Juvara, A. Teohari, V. Babeș, Gh. Marinescu, D.
Danielopolu, I. Cantacuzino, I. Nanu-Muscel, Al. Obreja și alții, aproape
fără excepție, savanți de talie sau cu reputație mondială. A efectuat stagii
la Spitalul Militar Central din București având ca îndrumători savanți de
aceeași dimensiune: D. Noica și D. Bagdazar.
Construcția sistemului său filosofico-științific l-a obligat să
aprofundeze temeinic psihologia, neurologia, psihiatria, patologia în
general, să studieze științe umaniste și social-economice.
Ca orice medic militar, supus disciplinei și ordinelor superioare, a
funcționat rând pe rând la Brăila, Turnu Severin, Lugoj etc. După ce a
trecut prin focurile războiului, s-a retras, din anul 1946, în comuna natală,
pentru ca, spre sfârșitul vieții, să se stabilească la Drobeta-Turnu Severin
ca medic pensionar. Acolo, într-o simplitate de sihastru, a dus o viață de
studiu și meditație, continuându-și elaborarea concepției pe baza
ultimelor date ce i le ofereau descoperirile științifice, luptând, cu aceleași
arme ale logicii, pentru a evidenția o prioritate românească de gândire,
aceea a ideilor consonantiste, ce au îmbrăcat pe parcurs alte haine și o
denumire nouă, cibernetica. Pentru psihologia actului creator, din orice
domeniu, merită a fi amintite paginile despre ”Cum am ajuns la psiho-
cibernetică”, din lucrarea Psihologia consonantistă și cibernetica. Iată ce
scria savantul român despre inspirație: ”În luna mai 1935, în cursul unei
plimbări a la Hogaș, în cadrul feeric primăvăratec de pe dealurile
împădurite de la Bocșa Montană, după o intensă trăire a unui adevărat
extaz, întovărășit de o puternică efervescență de idei, am decis să trec la
redactarea unei psihologii de un tip nou. Hotărârea m-a urmărit apoi cu o
neclintită intensitate până la realizarea scopului propus, în ciuda unor
piedici serioase întâlnite pe parcurs”.
Opera lui Ștefan Odobleja asupra consonantismului psihologic este
precedată de o lucrare privind modalitatea de transmitere a sunetelor în
organism, expusă în lucrarea La Phonoscopie, editura G. Dion, Paris,
1935, unde întâlnim formulate pentru prima dată ideile de consonanță și

199
de reversibilitate privind această metodă de examinare clinică
(fonoscopia și transsonanța toracică).
Ce este consonantismul? La baza activității psihice se află un
substrat material, fizic, electromagnetismul, element psihic ce explică
fenomenele energetice ale fizicii. Psihicul este considerat o varietate a
fizicului, concepția fizicistă fiind conservată în întreaga lucrare: ”Psihicul
este de aceeași natură ca și lumea exterioară”… ”Psihicul este un
mecanism printre celelalte mecanisme ale vieții… psihologia este o fizică
psihologică”… ce studiază ”mașina psihică”, …”Psihicul dinamic, în
mișcare – în activitate: fizică cerebrală”. Așadar, consonantismul este o
psihologie materialistă ce transpune datele fizicii în domeniul activității
psihice. Pentru a explica interacțiunea dintre periferie și centru, în mod
dinamic, Odobleja introduce din fizică noțiunea de rezonanță,
fenomenele de elaborare centrală, fiind fenomene de rezonanță între
senzație și reacție. Activitatea psihică, fiind dominată de o opoziție
permanentă, de dinamica unei contradicții între fenomenele sufletești,
Odobleja introduce și noțiunea de circularitate sau de reversibilitate.
Astfel, rezonanța este formată din două fenomene contrarii: consonanța
sau rezonanța propriu-zisă și disonanța, contrariul acesteia. Consonanța,
conceptul definitoriu al acestei concepții psihologice, este un fenomen
fizic ce se află la temelia vieții psihice, caracterizat prin asemănare,
selectivitate și mișcare, dar și efect selectiv produs de asemănare, deci
efect și cauză ale asemănării. Progresele fizicii: telegrafia fără fir,
telefonul, radioul, televiziunea, mașinile de calcul etc. au permis să se
considere rezonanța drept cauză a gândirii și a vieții psihice la toate
nivelele. Transmisia și retransmisia consonanței se efectuează conform
legii reversibilității: ”fiecare consonantă-efect devine o consonantă-
cauză”. Este fenomenul de reversibilitate, reluat de N. Wiener, sub
denumirea de conexiune inversă, de feed-back. ”Gândirea este, – după Șt.
Odobleja – o înlănțuire complexă și variabilă de consonante cognitiv-
afective”. Consonanța implică totdeauna reversibilitatea și dualitatea,
aceasta din urmă sub formă de bivalență, bipolaritate, dihotomie,
riguroasă și cu dublu sens, dualitatea făcând astfel legătură cu
reversibilitatea. Punând semnul identității între psihologie și fizică,
consonantismul nu se poate sustrage legilor generale ce guvernează
universul, legilor fizico-chimice și matematice. În ceea ce privește
aplicabilitatea și practica consonantismului, savantul român a întrevăzut
consecințele mecanizării și mașinizării gândirii, dar și verificarea acestei
concepții prin știință și tehnică, mai ales a viitoarelor mașini de gândire.
În volumul al doilea al Psihologiei consonantiste sunt indicate direcțiile

200
de aplicare a acestei concepții în diversele ramuri ale științelor medico-
sociale și umaniste.
Volumul Psihologia consonantistă și Cibernetica, 1978, este o
istorie a ciberneticii care a pornit de la psihologia consonantistă și a ajuns
la datele și formulările ciberneticii wieneriene, o adevărată istorie
polemică, de justă revendicare a unei priorități teoretice românești, a unei
opere de pionierat, de contribuție românească la știința universală.
Lucrarea cuprinde o introducere în care se evidențiază aspecte
ignorate ale ciberneticii, încercându-se o prezentare a fondului și
limitelor acesteia într-o viziune unitară și coerentă, apelându-se la
descinderea acesteia din psihologia consonantistă născută în România
între 1925-1937. Un tabel cronologic începând cu anul 1748, când La
Mettrie a publicat lucrarea Omul mașină și până în anul 1975 când
Odobleja a făcut o comunicare în care arăta legătura dintre consonantism
și cibernetică la Congresul internațional de cibernetică. Urmează un
capitol în care se răspunde întrebării – Ce este cibernetica?, subliniindu-
se caracterul ei interdisciplinar, în care predomină modelarea psihologiei
pe tehnică și apoi modelarea tehnicii pe psihologie. ”Cibernetica este o
simfonie intelectuală – o simfonie a ideilor și științelor”. Pentru
elucidarea controversatei probleme a descinderii ciberneticii din
psihologia consonantistă, autorul dă un număr remarcabil de texte
paralele extrase din psihologia consonantistă (1938) și din ciberneticile
lui Wiener și ale epigonilor săi. Urmează un foarte interesant capitol
despre istoria ciberneticii, unde asistăm la confesiunile autorului privind
drumul parcurs până la psiho-cibernetică, indicând, pentru respectul
adevărului, recenzia contribuției sale publicată în revista americană
”Psyhological abstracts”, din ianuarie 1941. În continuarea acestei istorii
a ciberneticii, autorul arată evoluția, după anul 1943, a ciberneticii în
America. În final, se indică problemele ciberneticii actuale, care se găsesc
foarte bine conturate și aproape complet dezbătute în cele două volume
ale Psihologiei consonantiste, din anii 1938-1939.
Dr. Ștefan Odobleja a făcut parte din acea grupă rară de oameni
care nu au pretins nimic pentru ei, dar au dăruit altora, patriei lor, totul.
Cum notam cu alt prilej, putem parafraza enunțul filozofului englez J.
Locke, ”Nihil est in cibernetica, quod non prius fuerit in consonantica”.

Conf. univ. dr. Al. Olaru

ˮRamuri“, nr. 5 (179), mai 1979

201
CRISTINA OLARU

PRIORITĂȚILE LUI ȘTEFAN ODOBLEJA ÎN GÂNDIREA

CONTEMPORANĂ ȘTIINȚIFICĂ ȘI FILOSOFICĂ

În rândurile de față, am dori să evidențiem măsura în care dr-ul

Ștefan Odobleja – recunoscut în plan mondial ca părinte al ciberneticii –
a intrat și în atenția oamenilor de știință din țara noastră, fiindu-i
recunoscute meritele. Nici într-un caz, nu presupune un mare efort să
constatăm (și în mod cert, ne vom mai izbi și pe mai departe de această
ignoranță) că despre savantul militar, și nu în ultimul rând, autorul
monumentalei lucrări Psihologia consonantistă, prea multe nu se
cunosc, deși genialitatea sa l-a situat, pe bună dreptate, deasupra multor
personalități, al căror nume este rostit deseori.
În acest sens, vom readuce în atenția potențialilor lectori imaginea
omului de știință, Ștefan Odobleja, prin referire la unul dintre momentele
de marcă, consacrate aniversării a 80 de ani de la nașterea celui care, la
acea dată (anul 1982), deja fusese considerat ”fondatorul ciberneticii
generale”; în intervalul 16-18 februarie 1982, Biblioteca Județeană ”I. G.
Bibicescu” din Drobeta-Turnu Severin a organizat Simpozionul
Național: 80 DE LA NAȘTEREA SAVANTULUI ȘTEFAN
ODOBLEJA, CREATORUL CIBERNETICII GENERALIZATE ȘI
AL LOGICII REZONANȚEI, ed. a II-a, ultimul, se pare, din seria
evenimentelor demne de reținut și prin care, într-o formulă aleasă cu
dibăcie de către cei implicați (poate că nu este cunoscut îndeajuns faptul
că, la acea vreme, o parte a operei lui Odobleja nu se putea expune), s-a
evidențiat gradul de receptare a gândirii științifice odoblejiene în rândul
celor cu preocupări în domeniile respective. Comunicările prezentate de
personalități, precum : prof. dr. ing. Paul Postelnicu, președinte al
Academiei Internaționale de Cibernetică ”Ștefan Odobleja”, prof. dr. ing.
Silviu Pușcaș, rector la acea dată al Universității din Craiova, dr. ing.
Cezar Buda, prof. la Institutul Politehnic Iași, general-maior, C-tin
Atanasiu, ing. Stelian Bajureanu, secretar general al Academiei ”Ștefan
Odobleja” etc. au conturat spiritul sclipitor al celui omagiat și mai ales
rolul și locul cercetărilor sale în evoluția științei și perspectivele de
aplicare în practică a principiilor și legilor ciberneticii generale (aceste
aspecte pot fi deduse în urma parcurgerii referatelor susținute de
participanți).
Însă, spre o conștientizare adecvată a însemnătății, nu doar a
momentului, readus în prim-plan, dar și a conținuturilor ce au vizat

202
aproape în totalitate demersul științific al savantului (datele biografice
fiind doar într-o foarte mică măsură detaliate), vom nota câteva dintre
titlurile lucrărilor pe care, sperăm ca, într-o bună zi, să reușim a le
publica în întregime, astfel oferind posibilitatea studierii de-a lungul
vremurilor, ca generația actuală, dar mai ales cea viitoare să dovedească
astfel de disponibilități: Generalitatea principiului reversibilității în
opera lui Șt. Odobleja (Legea reversibilității), prof. dr. doc. Mihai
Drăgănescu, membru corespondent al Academiei Republicii Socialiste
România; Rețea de control inteligent distribuit al unor procese din
tehnologia de fabricație a combustibilului nuclear pentru centrale de tip
CANDU, ing. V. Neagu, Institutul de Reactori Nucleari Energetici,
Pitești; Cibernetica, informație și pregătirea astronauților și Implicații
consonantiste în dinamica ansamblului ”om – stimulator spațial”, privit
ca sistem cibernetic, conf. dr. ing. Florin Zăgănescu, secretar științific al
Comisiei de astronautică a Academiei R.S. România; Precursori, pionieri
și creatori ai ciberneticii; Observații privind generalitatea conceptului de
conexiune inversă, Paul Postelnicu; Psihologia consonantistă și
cibernetica tehnică, Cezar Buda; Concepția lui Ștefan Odobleja în chimia
glucidelor, G. Balica, C. Voiculescu, I. Dimitriu, G. Mocanu, S.
Avrămoiu – Facultatea de Medicină Craiova, Spitalul Clinic nr. 1,
Craiova, Policlinica pentru sportivi, Craiova; Circularitatea și modelarea
temperamentului creativ, Gelu Cristian Duimovici, M. I. Chimice –
T.C.M.R.I.C. București; Îndrăzneala omului de știință și Premisele
modelării matematice a consonanței, conf. dr. Minerva Bocșa,
Universitatea din Timișoara; Consonantismul – model interdisciplinar de
gândire, Victor Isac, Hunedoara; Sisteme cibernetice cu aplicații în
transportul aerian, Eugeniu Alexandru; Odobleja și Piaget, prof. Stamp
Hans Otto, Liceul Pedagogic Sibiu; Considerații asupra sistemelor tip
”Flux de date”, ing. Bogdan Zaharia, Institutul de Reactori Nucleari
Energetici, Pitești; Metoda de comunicare între microcalculatoare, ing.
D. Ciobanu, Institutul de Reactori Nucleari Energetici, Pitești; Ștefan
Odobleja și psihologia creativității: ”cele 10 arte logice” raportate la
datele experimentate din ultimele trei decenii, dr. Grigore Nicola,
București; Model matematic de diagnostic automat în boli psihice
folosind concepte cibernetice din ”Psihologia consonantistă” a lui Șt.
Odobleja, Anca Vișan; Feedback-ul în concepția lui Ștefan Odobleja,
Gh. M. Ștefan și multe altele ce sintetizează vastitatea și complexitatea
aspectelor supuse cercetării de către modestul și, totodată, eminentul
Ștefan Odobleja.

203
 Dată fiind formația noastră, ne-am arătat disponibilitatea spre a
nota câteva considerente, referitoare la un singur aspect, dintre multele
intrate în atenția reprezentanților domeniului științific românesc, și
anume cel privitor la fenomenul creativității (abordat cu rigoare la acest
eveniment de către Gelu Cristian Duimovici – M.I. Ch. – T.C.M.R.I.C. –
București – în referatul intitulat Circularitatea și modelarea
temperamentului creativ, și alcătuit ca urmare a unui studiu responsabil
și riguros întreprins asupra cercetărilor/considerațiilor odoblejiene). În
acest sens, referirile la concepte, precum: circularitate, ritmicitate, stări
psihofuncționale, corespondentele fazelor tehnologice, se fac privitor la
interiorul unui act de creație sau proces creativ. Se pare că autocontrolul
asupra dispozițiilor de care dispune un individ în momentul unui proces
creativ înlesnește utilizarea eficientă a tuturor resurselor intelectuale în
vederea obținerii unui randament continuu în procesul aflat în
desfășurare.
Definind creativitatea ca pe o formă superioară de adaptare, ca
fenomen specific omului, și de obținere a unor avantaje ce vizează chiar
și o proiecție îndepărtată dintr-un ciclu de viață, nu doar imediatul, se
observă că aceasta are în vedere, nu în ultimul rând, mijloacele
inteligenței umane (proces evoluționist, circularist și reversibil, potrivit
lui Th. Ribot, Problemes de psychologie affective, Alean, 1924), motiv
pentru care, s-ar cere infirmarea existenței în limitele normalului a unei
gândiri noncreative. La prima vedere, raportând la sporirea mijloacelor de
informare în toate domeniile lumii științifice, nu ni se par, poate,
spectaculoase anumite considerații odoblejiene (doar printr-un efort
intelectual imens, se poate, eventual, constata, în ce măsură teoriile
cunoscute de noi prin variate căi, au totuși ca bază de pornire demersurile
savantului român; ne este greu să credem că intelectualii vor ajunge
vreodată să cunoască totalitatea preocupărilor și, de ce nu, brevetărilor
odoblejiene). Astfel, actul creativ pare a fi un fenomen circular, modelat
și de dorința individului de a-și forma o personalitate, de cele mai multe
ori, așa cum ne arată exemplele din realitatea, aflată în opoziție cu
tendințele conservatoare: cenzura, tipul autoritar etc. S-a observat de-a
lungul timpului că oricât s-ar crede că aceste tendințe obstrucționiste au
puterea de a se constitui în piedici în calea progresului, totuși, practica a
arătat contrariul; noul nu poate fi stopat în întregime, așa că potențialele
neajunsuri pot foarte ușor deveni elemente utile ale procesului în
discuție. Mecanismele de funcționare ale eului pot fi suprapuse cu acelea
care acționează mijloacele de realizare a procesului de creație și care
trebuie, mai întâi, investigate, în vederea realizării unui acord armonios.

204
Acționând asupra acestor mecanisme, putem ridica nivelul unor aptitudini
generale sau speciale sau chiar să modificăm structuri de origine ale unei
persoane. Evident, subiecții cu preocupări permanente în domeniul
creației confirmă acest fapt prin calitățile practice. Așadar, în consens cu
ideile odoblejiene, înțelegem prin creativitate, procesul de regăsire și
activare a unor structuri care, de altfel, se află în stare latentă în individ și
care pot fi canalizate atât de stimuli interiori, dar și exteriori. Potrivit
demonstrațiilor medicului Odobleja, inteligența nu reprezintă o suficiență
pentru elaborarea unui act creativ; cognitivul subordonându-se
conativului (nu toți avem predispoziție pentru științe, ci deschiderea
fiecăruia pentru o latură rigidă sau umanistă ținând, uneori, și de
moștenirea primită). Evident, considerațiile pe marginea acestui subiect
sunt multiple, dar asupra lor trebuie făcută o cercetare profundă și
conștientă. Ne propunem, totodată, așa cum anunțasem în rândurile de
mai sus, să reușim să dăm spre publicare aceste materiale complexe,
realizate de oameni pe măsură, și care ar putea fi studiate.. și pentru că tot
am amintit de cunoscuta Psihologie consonantistă, se merită să
consemnăm aspecte inedite, surprinse de-a lungul timpului, când a
suportat anumite modificări spre a putea fi difuzată. Se știe că această
lucrare i-a adus savantului recunoașterea deplină. În 1973, sub titlul
Ștefan Odobleja, Cibernetica Generală. Psihologia Consonantistă.
Știința Științelor, s-au retipărit la Milano, în Editura Nagard, a
profesorului dr. Iosif Constantin Drăgan, în limba franceză, cele două
volume ale Psihologiei consonantiste (tipărită inițial, la Lugoj, în limba
franceză). Acest titlu avea menirea a atrage atenția lumii științifice din
țară, dar mai ales din străinătate. Cartea se deschide cu un avertisment al
autorului către cititori: ”Acest volum reprezintă reproducția fotografică
integrală a primei ediții a operei capitale a lui Șt. Odobleja, apărută la
Paris în 1938, 1939, la Editura Maloin. Textul original, noi l-am însoțit
de un studiu introductiv, ”Ștefan Odobleja: omul și opera sa istorică”,
(semnat de prof. univ. dr. I. C-tin Drăgan, președinte de onoare al
Academiei Odobleja, și prof. dr. ing. Paul Postelnicu de la București,
președintele Academiei Odobleja, recent creată).
Ediția aceasta este urmată de traducerea în limba română a operei la
Editura Științifică și Enciclopedică, fapt care corespundea necesității de a
face cunoscută omenirii gândirea autorului primei cibernetici generale. C-
tin Drăgan anunța odată cu acest eveniment și faptul că, la editura sa, se
afla, într-o fază avansată, traducerea în limba engleză a cărții. Un
exemplar din tomul ce reproducea integral opera lui Odobleja se află și
astăzi la Tr. Severin, în biblioteca profesorului Vasile Pârvănescu,

205
directorul de atunci al Bibliotecii Bibicescu (instituția care celebrase, sub
forma unui Simpozion Național, cei 80 de ani de la nașterea savantului,
eveniment anunțat în prima parte a studiului de față) și membru al
Academiei Odobleja, participant, la invitația prof. univ. dr. I. C-tin
Drăgan, la Congresul dedicat lui Odobleja în anul 1983, la San Marino și
în cadrul căruia se lansează acest volum. Odobleja reușise înainte de
război să răspândească un anumit număr de volume, însă, din cauza
acestui eveniment istoric devastator, cca 400 dintre acestea rămăseseră în
posesia sa. După terminarea războiului, dictatura comunistă îi îngrădise
dreptul de a-și mai difuza opera, date fiind sesizarea și consemnarea
gravelor erori, pe care avea să se construiască sistemul comunist, nou
înființat. Nu puține au fost persecuțiile din partea sistemului totalitar,
datorate curajului său de a rosti un adevăr, care pentru România, avea să
devină atuul inculților și al unei evoluții artificiale. Profesorul Pârvănescu
a luat cele 400 de volume de la locuința lui Odobleja pentru a le distribui
la bibliotecile din țară, însă, ca distribuirea operei să nu fie iarăși oprită
de către comuniști, Odobleja pusese o nepoată să rupă filele 711 și 712,
care cuprindeau Morala economico-socială pentru cunoașterea ideilor
cibernetice ale lui Odobleja, față de învățământ, cultură, educație, în
general, logică, arta de a crea/euristica. Odobleja așeza pe două coloane
particularitățile definitorii ale sistemelor de educație liberal și socialist. În
rândurile următoare, vom reda câteva dintre diferențele notate de
Odobleja.

Școala liberală: Școala socialistă:

- individualistă (individul este totul) - colectivistă
(societatea este totul)
- libertate - dirijare
- libera concurență, emulație - reglementaritate,
solidaritate
- evoluție naturală - evoluție artificială

Rupând aceste foi, Odobleja lăsase, însă pagina 710, Morala

economico-socială, în care se dădea definiția socialismului: ”Doctrina de
abolire a proprietății individuale, a funcționarismului generalizat la
toți indivizii, funcționalizarea umanității, egalizarea condițiilor de
viață, uniformizarea mijloacelor de existență, standardizarea
umanității… sistem automatic, ideal de dragoste, de fraternitate, de
solidaritate, de altruism, de egalitate”. Printre ultimele cuvinte, ce au
reprezentat o concluzie generală, regăsim: ”Dictatura majorității.

206
Anomalie complexă. Dictatura inculților. Dictatura neghiobilor.
Dictatura mediocrităților”.. de fapt, paginile rupte adânceau cu exemple
aceste definiții.
(Bibliografie: Ștefan Odobleja, Psychologie consonantiste,
Editions Nagard, 1983)
Ne oprim, însă, aceste consemnări referitoare la subiectul atins, cu
speranța că, pe mai departe, o să avem în vedere multitudinea nebănuită a
preocupărilor savantului, și să revenim, spre popularizare, cu noi
elemente ale operei sale, spre a fi conștienți că îi cinstim așa cum se
cuvine memoria celui care, pentru noi, profesorii și elevii acestui liceu,
reprezintă părintele spiritual. Am început acest demers cu ceva timp în
urmă, participând la Concursul-proiect Național ”Rolul patronului
spiritual în definirea identității școlii, implementat de Colegiul Național
Emanoil Gojdu din Oradea. Cu acest prilej, profesori și elevi ne-am simțit
motivați să aflăm mai multe date despre Ștefan Odobleja, despre
Psihologia Consonantistă, dar și despre cibernetică, de ce nu.
Încheiem cu speranța că și această rubrică va căpăta statut
permanent în interiorul revistei noastre.
Prof. Cristina Olaru

ˮEcouri“, Revista Liceului Pedagogic ”Ștefan Odobleja” Drobeta-Turnu

Severin, XIII, nr. 13 din decembrie 2010, p. 5-7.

VASILE PÂRVĂNESCU

Crearea Academiei de Cibernetică Generală23

Cu prilejul împlinirii a 8 decenii de la nașterea savantului

Ștefan Odobleja, în municipiul Lugoj, în care, cu 44 de ani în urmă s-
a tipărit ”Psihologia consonantistă”, una dintre operele sale
fundamentale, s-au desfășurat timp de 3 zile (22-24 octombrie a.c.)
lucrările primului simpozion internațional de cibernetică generală
care a reunit numeroși oameni de știință din țară și de peste hotare.
În intervențiile lor de înaltă ținută științifică, vorbitorii români
și străini – ingineri, medici, juriști, pedagogi, oameni de cultură și
artă, gazetari, au subliniat în unanimitate, după expresia prof. dr.
I.C. Drăgan, ”valoarea incontestabilă a operei lui Ștefan Odobleja
pentru o mai bună înțelegere a societății, a Universului în care trăim,
23
Articol scris sub genericul Ștefan Odobleja – 80 de ani de la naștere (n.n.).

207
pentru rezolvarea problemelor complexe, apărute în acest frământat
sfârșit de mileniu, în care filozofia, știința și tehnologia trebuie să
caute răspunsuri și soluții”.
În unanimitate, participanții la simpozion au pus bazele
Academiei de Cibernetică Generală ”Ștefan Odobleja”, cu sediul la
Lugano în Elveția și la Lugoj, cu scopul valorificării pe plan
internațional a operei lui Ștefan Odobleja, precum și a altor creații
științifice românești, având în vedere că cibernetica generală
realizează o sinteză profundă între diferite științe tradiționale.
Președinte de onoare al Academiei de Cibernetică Generală
”Ștefan Odobleja” a fost ales prof. dr. I.C. Drăgan, iar președinte
activ, prof. univ. ing. dr. Paul Postelnicu. În prima ședință a
Consiliului de administrație s-au făcut numeroase propuneri pe linia
valorificării operei lui Ștefan Odobleja. Reținem dintre acestea:
editarea unei reviste și a unui buletin de informare, a unui dicționar
de terminologie, manifestări științifice, traducerea în engleză a
”Psihologiei consonantiste”.
Vasile PÂRVĂNESCU
“Viitorulˮ din 9 noiembrie 1982

LIVIU PETRINA

Ștefan Odobleja

Una din cele mai temerare bătălii ce o poartă omenirea astăzi este
cea împotriva imperialismului, a gustului stupid de acaparare și
dominație. Este bătălia destinată apărării valorilor naționale și afirmării
contribuției fiecărui popor – mare sau mic – la civilizația lumii.
Cum vremea coloniilor a fost sfârtecată de lupta pentru eliberare a
popoarelor, ciracii nesătui ai zeului Egoism și-au transferat activitatea pe
alte teritorii – dominație economică, dominație științifică și tehnică,
dominație pe planul informației și propagandei.
O victimă a acestei impertinențe morale de a fi mereu deasupra, cu
orice preț, este savantul român Ștefan Odobleja. Fiul unor țărani olteni,
Odobleja – expresie a geniului creator al românilor – pune, în 1938,
bazele științei secolului nostru: consonanța cibernetică. Numai că
războiul și vremurile grele, invidia și lașitatea unor concetățeni, mizeria
statului burghez antebelic, în primul rând au îngropat sub valul uitării
gândul aurit al lui Odobleja. Opinia publică mondială n-a fost în măsură

208
să identifice în cele două volume ale tratatului publicat de românul
Odobleja în 1938-1939 (Psychologie Consonantiste, Librairie Maloine,
Paris) construcția magistrală a unei noi științe; dar oamenii de specialitate
au putut să o facă. După zece ani de străduințe au dat, în altă limbă, într-
un stil mai complicat și mai obscur, pentru publicul larg, un alt nume
psihologiei consonantiste – i-au spus cibernetică (americanul N. Wiener
în 1948). Mașina de propagandă – ce umflă de obicei pânzele de la
bărcile imperiale în tendința lor de a se autoimpune cu orice preț – a
pornit la lucru și lumea nu a mai auzit decât de wieneriști…
Omul a murit în septembrie anul acesta, curând după ce la
Congresul de cibernetică de la Amsterdam (august 1978) lumea științifică
internațională a fost zgâlțâită de letargica-i ignorare și a aflat că
Odobleja este părintele ciberneticii, și nu Wiener. Savantul olandez
Rudall a spus românilor prezenți la congres: ”aveți un om de aur, merită
o statuie de aur”. (A doua zi după ce i s-a relatat momentul, Odobleja
pleca dintre cei vii).
Numai că – așa cum s-a mai întâmplat pe la noi, cum n-ar trebui să
se mai poată întâmpla în vremea noastră, vine unul și altul – concetățeni
de-ai noștri (nu din alte țări!), și se fac și se prefac a nu fi auzit de
Odobleja. Vine Edmond Nicolau și – trecând senin pe lângă adevăr (și
dânsul a participat la congresul amintit) – ne povestește din nou despre
cibernetică, în fraze generale și lipsite de substanță, și ne spune că a fost
un savant Ampère, dar mai ales au fost Wiener și … Nicolau care au
creat cibernetică. Nimic despre Odobleja! Nici un cuvânt!!
Oare E.N. nu a citit articolul profesorului Mihai Drăgănescu din
”Viitorul social” (anul VII, nr. 2, 1978, p. 328-334) în care reputatul
specialist spune: ”Cartea lui Ștefan Odobleja … oferă o viziune
cibernetică generalizată, prima în literatura mondială”; Odobleja este
primul gânditor care smulge naturii secretul general al buclelor
cibernetice”; ”Nimeni n-a avut înainte de Ștefan Odobleja o asemenea
concepție cibernetică generalizată”.
E.N. nu a citit alte articole apărute în presa română pe această
temă? Dar, oare, nu a citit cele două volume ale tratatului lui Odobleja?
Atunci? De ce ignorează pe savantul român și-l ridică mereu în slăvi pe
N. Wiener, ale cărui merite reale nu le contestă nimeni?!
Trebuie să-i spunem clar lui E.N. și altora care, prin modul cum
tratează valorile românești, jignesc bunul simț și adevărul, că un
specialist nu trece cu vederea peste meritele colegilor săi de specialitate
din ignoranță, ci din rea-credință. Iar reaua-credință este o buruiană ce

209
trebuie plivită și tratată așa cum se tratează corpurile străine rătăcite în
aurul grâului muncit din greu.
Da, Părintele ciberneticii este un român, fiul unor țărani români.
În acest an jubiliar – se împlinesc patru decenii de la fondarea
ciberneticii – este de neimaginat ca cineva să-și permită să semneze într-
o prestigioasă publicație a țării un articol în care – prin trecere sub tăcere
– este jignit geniul acestui popor român mult prea răbdător cu cei care
uită că s-au născut și trăiesc pe aceste meleaguri de el înnobilate.

Liviu Petrina
“Flacăraˮ, <post septembrie> 1978

O personalitate care își așteaptă recunoașterea24

ȘTEFAN ODOBLEJA

La 4 septembrie 1978 s-a stins din viață ȘTEFAN

ODOBLEJA – om de știință al cărui renume începe a se consolida în
țară și peste hotare. Publicăm în această pagină două puncte de
vedere asupra operei savantului român – puncte de vedere
divergente dar nu opuse – alăturându-ne pledoariei cuprinse,
implicit sau explicit, în ambele articole, pentru retipărirea și
traducerea, cât se poate de curând, a operei de o excepțională
importanță a lui Ștefan Odobleja.

CONTRIBUȚIA adusă de români la tezaurul universal al științei

și tehnicii ne dă dreptul să stăm cu fruntea sus, alături de celelalte
popoare, fie ele mici sau mari. Oamenii acestor pământuri carpatine
binecuvântate au de-a lungul secolelor multe ”priorități”, prea multe
pentru a le enumera aici, fie și sumar.
Opinia publică românească și străină a aflat în ultimii ani –
treptat, dar tot mai stăruitor și convingător – că însăși această regină a
științelor secolului nostru, cibernetica, a văzut lumina zilei pe pământ
românesc! Cartea care pune bazele consonanței cibernetice – Psihologia
consonantistă – a savantului român Ștefan Odobleja, a fost tipărită în
România, la Lugoj (1938-1939) și difuzată doar prin editura pariziană
Maloine. Autorul cărții – feciorul unor țărani olteni – și-a trăit toată viața
în România, n-a călătorit prin țări străine… O singură dată ar fi vrut să se

24
Articol scris sub genericul Orizont științific (n.n.)

210
afle pentru câteva ore, pentru câteva minute, departe de țară: la recentul
congres de cibernetică de la Amsterdam (august 1978); boala îl țintui însă
la pat, și de-abia în preziua morții află de la un coleg participant la
congres că lumea științifică internațională a luat cunoștință, în fine, că
cibernetica s-a născut cu zece ani mai înainte de momentul N. Wiener, iar
adevăratul său părinte începe să fie considerat românul Odobleja.
Cine este Ștefan Odobleja?
S-a născut la 13 octombrie 1902 în satul Izvorul Aneștilor, județul
Mehedinți, în familia unor țărani. Școala primară a făcut-o în satul natal,
liceul la Drobeta-Turnu Severin, iar Facultatea de medicină (1922-1928)
la București. A profesat medicina militară, colindând România prin
diverse garnizoane. Cercetarea științifică a fost însă dimensiunea de
bază, permanentă, a vieții sale. După ce publică mai multe studii
remarcabile, în 1935 îi apare lucrarea La phonoscopie, nouvelle
méthode d'exploration clinique (Editura G. Dion, Paris) – distinsă cu
premiul ”Medic General dr. Papiu Alexandru”. Aceasta prefigurează
tratatul Psychologie consonantiste, tipărit la Lugoj și difuzat prin editura
pariziană Maloine (volumul întâi, 1938, p. 1-497; volumul al doilea 1939,
p. 499-880). Este opera sa capitală, una din cele mai îndrăznețe și solide
construcții științifice realizate vreodată de un român, strălucită contribuție
a geniului nostru la cultura umanității.
Procedând la ”fizicizarea” totală a psihicului și gândirii, Odobleja
inaugura în anii treizeci psihocibernetica, precum și noua știință a
consonanței cibernetice. De la analiza gândirii naturale în sens mașinist
ajungea la ideea sintezei ei și la oportunitatea realizării gândirii
artificiale. El realiza un salt important în studiul feed-back-ului – piatra
de temelie a ciberneticii – îl analiza, îi distingea circa 20 forme variate pe
care le ilustra în 70 figuri geometrice, îl generaliza la toate științele, îl
ridica la rang de lege universală și îl preconiza drept cel mai ridicat
mijloc pentru mecanizarea gândirii. Insista în mod deosebit și asupra
binarității, asupra dihotomiei, acordurilor, selecției prin acorduri, asupra
memoriei electromagnetice și gândirii electronice, asupra automatismului
– elemente ale ciberneticii care, împreună cu procesul ciclic, au contribuit
substanțial la apariția inteligenței artificiale și automatizării. Preconizează
folosirea în gândire și cercetare a analogiilor și modelelor, a influențelor
interdisciplinare, a generalizărilor, a sintezelor și ipotezelor îndrăznețe, a
unificării științelor etc. – care, botezate ulterior ”metode cibernetice”, au
determinat o importantă revoluție în științe. Lucrarea conține germenii
unei științe noi, ”consonantiste”, la elaborarea căreia a lucrat Odobleja în
ultimii ani ai vieții. Ea a fost, între 1938 și 1948 singura cibernetică din

211
literatura mondială și a apărut cu zece ani înaintea Ciberneticii lui N.
Wiener – care de altfel nu o depășea nici ca idei noi, nici ca sistematizare
și claritate; aceasta din urmă e doar un caz particular al psihologiei
consonantiste.
Cartea a fost cunoscută și studiată în străinătate imediat după ce a
apărut, este suficient să menționăm că, în ianuarie 1941, I.M. Strong, de
la Universitatea Harvard, S.U.A., insera în revista ”Phychological
Abstracts” o recenzie. Este cu deosebire semnificativă mențiunea
semnatarului recenziei ”orginal not seen” (”originalul nu a fost văzut”)
din care reiese clar că, prin anii 1939 sau 1940, s-au publicat în alte
reviste prezentări ale tratatului scris de Odobleja, prezentări care au stat
la baza recenziei menționate.
Ignorată zeci de ani, din motive obiective dar, mai ales, subiective,
opera lui Odobleja se impune tot mai stăruitor ca moment de referință al
științei românești și universale.
Este de așteptat ca Editura științifică și enciclopedică să urgenteze
retipărirea în franceză și tipărirea în românește a tratatului integral. S-ar
cuveni ca Academia să purceadă, în sfârșit, la recunoașterea meritelor lui
Odobleja.
În fine, specialiștii sunt chemați să pună în lumină ideile din tratat,
să valorifice zecile de mii de pagini de manuscris rămase de la savantul
Odobleja.
TRANSCRIEM mai jos aprecierile recente ale unor specialiști
despre opera lui Ștefan Odobleja:

Ing. Gh.M. Ștefan:

Institutul Politehnic din București
”…autorul Psihologiei consonantiste pune în evidență caracteristica
esențială a sistemelor cibernetice. Ar fi fost suficient numai această idee
pentru a putea spune că această lucrare este fundamentală pentru apariția
și dezvoltarea ciberneticii ca știință”.
Dr. ing. Ioan A. Popescu:
”Una dintre primele științe care a prefigurat viziunea sistemică a fost
biologia, iar apoi psihologia. O contribuție cu totul remarcabilă aparține
omului de știință român Șt. Odobleja, care, în anul 1938 – deci cu un
deceniu înaintea lui N. Wiener – a dezvoltat o originală abordare
cibernetică”.
B.H. RUDALL:
Savant cibernetician olandez
”…aveți un om de aur, merită o statuie de aur”.

212
 Ing. Stelian BAJUREANU:
Institutul de Reactori Nucleari Energetici din Pitești
”Românul Ștefan Odobleja este creatorul de fapt și de drept al ciberneticii
și nu un precursor al ei”. ”Trebuie să înțeleagă toți românii că Psihologia
consonantistă și cele câteva zeci de mii de pagini în manuscris rămase
de la dr. Odobleja sunt un nou mesaj pe care trebuie să ne străduim să-l
folosim, să-i adăugăm noi valențe și să-l facem cunoscut lumii”.
Titus DUMITERSCU:
Coordonatorul științific al colectivului pluridisciplinar ”Super Felix”
Odobleja ”trebuie să rămână adevăratul creator a ceea ce numim astăzi
cibernetică, așa cum o dovedește negru pe alb lucrarea vieții sale
Psihologia consonantistă, apărută cu zece ani înaintea Ciberneticii lui
Norbert Wiener”.
Dr. ing. M.R. Mantz, Olanda:
”Psihologia consonantistă o consider a fi cartea cea mai deschizătoare
de epoci pe care am citit-o”; este o operă ”cu virtuți imense…atât de
folositoare pentru viitorul omenirii”.

“Contemporanulˮ, octombrie 1978.

În istoria universală a științelor,

poporul român “are un loc de cinste”

În volumul Precursori români ai ciberneticii (apărut la Editura

Academiei R.S. România în 1979 sub îngrijirea unui colectiv format
din Mihai Drăgănescu, membru corespondent al Academiei, Victor
Săhleanu, Constantin Bălăceanu, Alexandru Giuculescu, Gheorghe
Ștefan și Petre Mocanu) se subliniază că în perioada 1920-1945 în
mintea a trei dintre fiii poporului român au încolțit idei cibernetice de
valoare incontestabilă; sunt numiți D. Danielopolu, Șt. Odobleja și P.
Postelnicu.
Cartea vine să probeze clar că momentul Odobleja, din 1938-
1939, când marele savant pune bazele ciberneticii generalizate, nu
este rodul unei întâmplări; opera lui Odobleja face parte dintr-o
școală românească solid constituită.
Dintre cei trei savanți este în viață, printre noi, Paul Postelnicu,
profesor la Institutul Politehnic din București – Catedra de telefonie-
telegrafie (sisteme de transmisiuni telefonice).
I-am făcut o vizită în toamna lui 1979, revenind apoi, de-a
lungul acestui an – întâlnirile cu profesorul oferindu-ne o mai bună

213
înțelegere a condițiilor în care Odobleja a elaborat tratatul său.
Domniei sale ne-am adresat cu câteva întrebări; răspunsurile vin să
pună în lumină atât propria-i contribuție, cât și opera lui Odobleja,
căruia profesorul Postelnicu îi aduce un călduros omagiu. Iar acest
omagiu vine din interiorul acestei științe a ciberneticii.
- L-ați cunoscut personal pe Ștefan Odobleja?
- Nu l-am cunoscut personal și regret acest lucru. De lucrarea sa
Psihologia consonantistă, am aflat destul de târziu, deoarece nu era
menționată în revistele tehnice sau în lucrările de cibernetică. Primele
informații le-am avut din revista Flacăra. În toamna anului 1978, într-o
conferință privind ”Contribuții românești în cibernetică”, am prezentat
lucrarea lui Ștefan Odobleja, pe baza excelentului articol (atunci în
manuscris) – apărut mai târziu în cartea ”Precursori români ai
ciberneticii” - scris de ing. Gheorghe Ștefan, deoarece nu aveam la
dispoziție cartea lui Odobleja.
- Cum apreciați contribuția lui Ștefan Odobleja privind
cibernetica și în ce raport de idei se află cu propria dv. contribuție?
- Lucrarea Psychologie consonantiste, publicată de Ștefan
Odobleja în 1938-1939, reprezintă, în mod neîndoielnic, prima
lucrare pe plan mondial în care sunt formulate, analizate și aplicate o
serie de legi generale sau concepte fundamentale, printre care și cel
al conexiunii inverse, ce sunt comune și reprezintă esența în ceea ce
privește funcționarea sistemelor complexe, cu automatisme mai mult
sau mai puțin pronunțate, indiferent de natura lor (sisteme biologice,
sociale, tehnice etc.).
Deși referirile principale la aceste legi (legea reversibilității, a
consonanței, a echilibrului etc.) privesc în primul rând psihologia, ele
sunt prezentate ca legi sistematice absolut generale.
Lucrarea lui Odobleja se caracterizează prin bogăția de idei
extraordinară, care acoperă în mare parte domeniul ciberneticii,
depășindu-l totodată prin viziunea sistemică, cu totul generală, asupra
universului în care trăim.
Odobleja a plecat de la un model destul de complex, de la sistemul
cel mai complex: neuropsihic.
În cele două lucrări ”Teoria complexului vicios” și ”Ipoteza
complexului vicios” trimise spre publicare în 1944 și 1945 la reviste din
țară, eu plecam de la unul din cele mai simple sisteme și cel mai bine
studiat în ceea ce privește conexiunea inversă: sistemul electronic cu
reacție, cuprinzând o lampă amplificatoare. O primă generalizare o

214
făceam în domeniul tehnicii, arătând că ”orice motor și orice mașină este
în general un complex vicios” (un sistem cu conexiune inversă).
Plecând de la sistemele tehnice (electronice, electrice sau
mecanice) în care conexiunea inversă joacă un rol esențial (atât în
procesele evolutive, cât și în cele de funcționare, de stabilitate sau reglaj),
am generalizat conceptul de ”reacție” (conexiune inversă) sub denumirea
de ”ciclu vicios” la sistemele biologice, la procesele psihice, sociale,
economice, cosmogonice etc.
Deși modelele de plecare sunt cu totul diferite, se constată o mare
convergență de idei între lucrarea lui Odobleja și cele două articole ale
mele, care apare ca firească, dacă se ține seama că amândoi urmăream
același scop: o mai bună înțelegere din punct de vedere sistemic a
Universului.
- Lucrarea lui Odobleja și lucrările dumneavoastră au avut un
destin asemănător, în sensul că a trebuit să apară cartea
”Cibernetica” a lui Norbert Wiener și să treacă un număr bun de ani
până la recunoașterea valorii lor. Cum explicați acest lucru?
- Dacă aplicarea conceptului de conexiune inversă în fiziologie, ca
în lucrările lui D. Danielopolu și alții, a fost considerată ca un pas
important în această știință, generalizarea acestui concept, între sisteme
de natură diferită, ceea ce reprezintă un nou mod de a gândi în știință și
tehnică, o nouă metodologie de cercetare științifică, au fost greu
acceptate.
Ideile ciberneticii s-au impus îndeosebi după dezvoltarea
spectaculoasă a mașinilor ”cibernetice”, a tehnicii de calcul sau de o
comandă automată.
Este însă de remarcat faptul că în 1944-1945, persoanele cele mai
receptive la ideile din lucrările mele au fost doi mediciniști (V. Săhleanu
și D. Postelnicu) și tânărul fizician Gheorghe Moisil.
Procesul de recunoaștere a acestor lucrări, care a culminat cu
apariția cărții Precursori români ai ciberneticii și cu Simpozionul
jubiliar: 40 de ani de la fundamentarea conceptului ciberneticii
generalizate, Drobeta-Turnu Severin 1979, a cunoscut și o serie de
dificultăți sau deficiențe subiective. Este destul de regretabil că savantul
român Șt. Odobleja a trebuit să-și revendice mai întâi el prioritatea în
cibernetică, așa cum a făcut-o îndeosebi, în cartea Psihologia
consonantistă și cibernetica (apărută postum), cu deosebită competență,
meticulozitate, obiectivitate și bună-credință. Desigur, multe din
elementele problemei nu le cunoștea decât el. Este însă jenant, ba poate
chiar umilitor, ca cineva să-și revendice meritele, indiferent de natura

215
acestora. Este o datorie socială și de sentiment patriotic a tuturor să ne
apărăm savanții noștri de aceste situații, aducându-ne contribuția la
recunoașterea realizărilor românești.
Trebuie însă subliniate meritele presei și ale unui grup de
cercetători și publiciști entuziaști, prezenți prin contribuții importante și
la simpozionul amintit, care au reușit să pună în evidență, atât în țară, cât,
într-o oarecare măsură, și peste granițe, locul important pe care-l ocupă
opera lui Odobleja în gândirea umană și prioritățile acesteia pe plan
mondial..
Desigur că sunt mai multe de făcut pentru valorificarea și cuvenita
recunoaștere pe plan mondial a multor contribuții românești în știință și
tehnică, mai vechi sau mai noi.
Este mai mult decât demnă de laudă inițiativa și activitatea prof. dr.
M. Drăgănescu în această direcție. În afară de cartea ”Precursori români
ai ciberneticii” și de articole publicate, referitoare la această problemă, a
publicat anul acesta o lucrare privind contribuțiile – iarăși prioritate pe
plan mondial - ale savantului român Augustin Maior și inventarea
telefoniei moderne.
În legătură cu problema stimulării și recunoașterii contribuțiilor
naționale, deosebit de semnificativă este o scrisoare pe care am primit-o
de la profesorul José Blasco Llopis, de la Universitatea din Madrid,
delegatul în Spania al Asociației Internaționale de Cibernetică și
președintele Organizației Internaționale de Cosmocibernetică, înființată
în 1977 în capitala Spaniei.
Exprimându-și aprecierea pentru lucrările pe care le-am publicat în
revista ”Cibernetica – Namur” (Belgia) spune, de exemplu, referindu-se
la lucrarea mea din 1944: ” Așadar, dacă ați fi redactat-o în engleză și ați
fi publicat-o în Statele Unite, atunci ați fi fost în competiție cu Norbert
Wiener… S-a stabilit părerea că numai Statele Unite au fost și rămân
întotdeauna înaintea tuturor națiunilor în știință. Este clar că și alte țări au
savanți și creieri ca dumneavoastră, dar din nefericire…”
Din păcate profesorul José Blasco Llopis ca și mulți oameni de
știință de peste hotare încă nu au luat cunoștință de opera lui Odobleja și
mulți nici nu au auzit de ea. Este o datorie a noastră să înlăturăm această
lacună.
În ”Omagiu savantului severinean Ștefan Odobleja”, pe care l-
ați adresat cu ocazia simpozionului de la Drobeta-Turnu Severin, din
noiembrie 1979, spuneați:
”Înarmat cu o temeinică pregătire profesională, cu o vastă cultură
generală și dotat cu o excepțională intuiție științifică, Ștefan Odobleja s-a

216
ridicat în 1938-1939 prin opera sa ”Psihologia consonantistă” la marile
înălțimi ale gândirii umane, de unde se zărește zarea nesfârșită. Din
păcate, el nu a mai putu fi observat sau urmărit de oamenii de știință ”cu
picioarele pe pământ”. Desigur, norii sumbri ai războiului și-au adus aici
nefasta lor contribuție.
Lucrarea Psihologia consonantistă are un orizont de idei mai larg
decât Cibernetica lui Norbert Wiener, însă nu are în bună parte haina
matematică pe care ilustrul matematician a dat-o operei sale în 1948. Este
însă de observat că haina matematică – adică baza teoretică generală
necesară ideilor ciberneticii – era deja elaborată, îndeosebi de specialiști
în electronică și telecomunicații, ca H. Nyquist (1932), H.S. Black
(1934), R.V.L. Hartley (1928), C.E. Shannon (1948) și alții. Această
haină matematică nu avea nevoie pentru a îmbrăca ideile ciberneticii
decât de unele adaptări sau ajustări, care puteau fi elaborate de orice
inginer din domeniul electronicii și telecomunicațiilor cu preocupări
științifice sau un matematician dotat cu o profundă intuiție a fenomenelor
și având cunoștințe cu totul generale asupra sistemelor tehnice și
biologice, cum a fost de fapt Norbert Wiener.
Desigur, dacă Psihologia consonantistă ar fi avut în 1938-1939
ecoul cuvenit, ingineri și matematicieni ar fi elaborat cu ușurință
îmbrăcămintea matematică necesară acestui valoros nou-născut în lumea
științelor, aprofundându-se în același timp analogia dintre sistemele
tehnice și cele biologice, pe baza conceptelor de conexiune inversă de
informație”.
- Cum puteți argumenta sau ce observații aveți de făcut privind
aceste afirmații?
- În primul rând, după părerea mea, ceea ce este esențial în lucrarea
lui Wiener sunt ideile. În lucrările de cibernetică ce au apărut după 1948
sunt citate sau menționate în primul rând aceste idei. Nu cunosc nici o
lucrare în care să se citeze formule sau rezultate matematice din această
carte, care să aparțină lui Wiener și să fie esențiale pentru știința
ciberneticii.
Acest fapt nu diminuează cu nimic valoarea deosebită a hainei
matematice pe care Norbert Wiener a dat-o operei sale în 1948.
Instrumentul matematic a permis o mai bună cunoaștere, analiză și
aprofundare a ideilor.
Afirmațiile pe care le-am făcut s-au bazat îndeosebi pe propria
experiență.
În lucrările din 1944 am utilizat foarte puține elemente din tehnică
și matematică, nu numai datorită limitării numărului de pagini de către

217
reviste, dar și faptului că ele se dresau în primul rând biologilor și
medicilor.
Desigur, sunt multe de spus în problema raportului idee-haină
matematică în știință, dezbătută de altfel mult în lumea științifică. Eu
cred că ceea ce este esențial și prioritar sunt ideile… Odobleja și în
măsura în care am făcut-o și eu am venit cu idei.
- În lucrarea ”Precursori români ai ciberneticii” se dau unele
date biografice ale dv. Ce ați dori să mai adăugați? Ne-ar interesa să
ne vorbiți și despre activitatea dv. la conferințe sau congrese
internaționale, menționată în carte.
- Ca elemente autobiografice privind familia mea, care poate ar
prezenta interes, ar fi următoarele:
- Străbunicul, Nedea Postelnicu, a luptat în 1821 alături de Tudor
Vladimirescu, împreună cu un văr al său din aceeași comună (Belitori,
jud. Vlașca). Prinși de turci, vărul străbunicului a fost jupuit de viu (de
unde numele comunei), iar străbunicului i s-a dat o pedeapsă mai ușoară,
deoarece avea mai mulți copii; i s-a tăiat capul, de față fiind și aceștia…
Fiul său, Dumitru, făcând comerț cu Brașovul, și-a luat numele Dumitru
Brașoveanu, fiindcă așa-l numeau oamenii. Deoarece în comună mai
exista un alt Dumitru Brașoveanu, și-a schimbat numele în Dumitru
Nedelcovici (de la Dumitra sin Nedea Postelnicu).
În anul 1937, pe baza actelor ce se găsesc la Arhivele Statului, tata a
cerut și obținut corectarea numelui de familie din Nedelcovici în
Postelnicu prin redobândire de nume.
Activitatea mea în conferințele sau congresele internaționale de
comunicații s-a desfășurat mai ales în cadrul Uniunii Internaționale de
Telecomunicații (U.I.T.) și a Comitetului Consultativ Internațional
Telegrafic și Telefonic (C.C.I.T.T.) din cadrul acestei uniuni.
Prima dată am participat la o adunare plenară a C.C.I.T.T. în 1951,
la Florența. La sosirea noastră, cu mare întârziere, directorul C.C.I.T.T.
ne-a spus: ”Nu este nici o pagubă că ați întârziat. Ați fi spus și dv. în
ședințe: Delegația română susține propunerile…”
Într-o perioadă relativ scurtă am reușit să schimb complet această
situație. Despre aceste realizări este mai bine să las, în primul rând, pe
alții să vorbească, citind, de exemplu, dintr-o scrisoare pe care am primit-
o de la ing. Gustav Vodnansky, ce a participat de multe ori în calitate de
șef al delegației cehoslovace la aceste conferințe: ”…Eu am apreciat în
același timp modul nobil în care dl. Postelnicu a participat la discuții și a
supus eventuale propuneri. Intervențiile sale, totdeauna bine fondate, i-au
adus o mare reputație și de aceea foarte adesea a fost ales în diferite

218
funcțiuni, fie în comisii, fie în grupele de lucru. El s-a bucurat de o
reputație extraordinară în Conferința Telegrafică și Telefonică (Geneva
1959). Am apreciat, în afară de calitățile sale profesionale, calitățile sale
umane, echilibrul său, modestia și cinstea sa”.
Mi-am permis să citez din această scrisoare, deoarece scrisori
similare s-au primit la Ministerul Poștelor și Telecomunicațiilor sau la
foruri superioare.
La Conferința Telegrafică și Telefonică din 1958, menționată,
problema cea mai disputată au format-o taxele telegrafice de tranzit.
După discuții, uneori chiar violente, între cei care susțineau scăderea
taxelor, ce erau mult prea mari față de prețul de cost, și cei care susțineau
păstrarea prevederilor din Regulamentul Telegrafic Internațional (statu
quo) și care au durat mai bine de două săptămâni, s-a adoptat, prin vot,
statu quo. Taxele telegrafice de tranzit ridicate favorizau îndeosebi marile
companii radiotelegrafice (monopoluri internaționale) și erau contrare
interesului publicului și dezvoltării normale a rețelei de telecomunicații.
Am reușit să răstorn această hotărâre a conferinței: în final s-a adoptat o
propunere românească prin care se micșorau taxele amintite cu 40%, ceea
ce a adus avantaje valutare importante, nu numai țării noastre, ci și altor
țări cu mijloace de telecomunicații mai modeste.
Unii participanți la conferință au afirmat că ar fi fost cel mai
răsunător succes pe care un delegat l-a avut, în istoria U.I.T.
Pentru realizările mele în producție (inovații, invenții) și pentru
activitatea la conferințele internaționale mi s-au acordat de două ori
Medalia muncii (1950, 1955) și Ordinul Muncii clasa a III-a (1958).
- În ce mod ați reluat preocupările dv. privind cibernetica,
după apariția cărții lui Wiener?
- Am reluat și dezvoltat vechile idei, dintre care unele nu fuseseră
epuizate, în mai multe articole publicate în țară sau străinătate.
În decembrie 1978 am predat Editurii Științifice și Enciclopedice
manuscrisul cărții Cibernetica și conexiunea inversă.
În legătură cu ideile privind rolul conexiunii inverse în procesul de
apariție și evoluție a vieții, este de subliniat faptul că ideea asupra căreia
insistam mai mult în vechea lucrare (1944), privind procesul de apariție și
evoluție a vieții, reluată și dezvoltată și în lucrări mai recente, a fost
strălucit confirmată în amplele lucrări ale lui Manfred Eigen (premiul
Nobel pentru biochimie) și Peter Schuster : ”The Hypercycle. A Principle
of Natural Self Organisation”, publicate în trei articole, în revista ”Die
Naturwissenschaften” (1977-1978).

219
 Desigur, există o diferență mare în ceea ce privește elaborarea și
fundamentarea științifică între ceea ce spuneam eu în 1944-1945 și
lucrările savanților germani din 1977-1978, datorită în primul rând
pașilor giganți pe care i-a făcut biologia moleculară în acest răstimp.
Ideea din lucrarea mea referitoare la ”ciclul vicios elementar” și cea de
hiperciclu sunt însă foarte apropiate sau poate chiar identice.
În unele publicații, articolele lui Manfred Eigen și Peter Schuster
sunt apreciate ca fiind printre cele mai remarcabile lucrări ale secolului în
care ne aflăm (vezi revista Lumea nr. 23-27, 1978). Se pune și problema
dacă nu cumva există o prioritate românească…
Îmi exprim speranța că realizările românește – trecute și viitoare –
vor beneficia de o soartă mai bună ca până în prezent, li se vor recunoaște
meritele în timpul vieții autorilor. În primul rând noi, între noi, la noi
acasă. Apoi în lumea științifică internațională.
Într-o istorie universală a științelor, elaborată obiectiv și în
respectul adevărului, poporul român va avea un loc de cinste, cu nimic
mai prejos de al altor popoare.
Liviu Petrina

ˮFlacăra“, nr. 49(1330) din 4 decembrie 1980

“În istoria universală a științelor,

poporul român are un loc de cinste.
Reconsiderarea tezaurului de gândire prioritară româneascăˮ25
Dosarul Odobleja – Wiener

Sunt șapte ani de când, prin mijlocirea unui articol publicat în

”Flacăra” (mai, 1974), opinia publică din țara noastră a fost invitată
să aprecieze locul și importanța pe care ar trebui să le ocupe în
patrimoniul științei mondiale opera medicului mehedințean Ștefan
Odobleja. La data respectivă, nefericitul și nedreptățitul nostru
compatriot trăia retras și uitat într-o bojdeucă de pe strada Decebal
din Drobeta-Turnu Severin, bătrân, bolnav, înconjurat doar de un
cerc restrâns de prieteni și supus unor cutremurătoare privațiuni
morale și materiale.
Articolul publicat în ”Flacăra” a avut de îndată un ecou
favorabil, captând atenția și interesul cercurilor științifice din
România. Relatarea noastră a stârnit însă și neașteptate adversități,
dar nu puțini dintre cei care au pus atunci la îndoială meritele
25
Articol publicat sub genericul Inteligența românească în acțiune (n.n.).

220
savantului severinean îi cinstesc astăzi memoria și recunosc uriașa
valoare teoretică și practică a lucrărilor sale. În clipa de față nici un
om de bună credință nu se mai poate îndoi că cibernetica s-a născut
în România și că părintele și creatorul ei legitim este doctorul Ștefan
Odobleja, așa cum o demonstrează negru pe alb cele două volume
ale ”Psihologiei consonantiste”, publicate în 1938 la Paris în editura
Maloine, operă monumentală ce anticipează cu zece ani mai devreme
decât ”Cibernetica” lui Norbert Wiener apariția creierelor
electronice.
Ștefan Odobleja a murit în toamna anului 1978, la foarte
puțină vreme după succesul înregistrat de comunicarea sa prezentată
la cel de-al IV-lea Congres de cibernetică de la Amsterdam. Mai
amintim cititorilor noștri că Editura ”Scrisul românesc” din Craiova
a publicat opera postumă a doctorului Ștefan Odobleja, ”Psihologia
consonantistă și Cibernetica” lucrare cu caracter polemic, dar că, din
păcate, nici până astăzi nu a fost prezentată în traducere românească
opera sa reprezentativă, ”La Psychologie consonantiste”, cu toate că
ea constituie obiect de studiu pentru numeroși oameni de știință, așa
cum o dovedește între altele și interviul alăturat încredințat revistei
noastre de către unul din colegii de studii ai savantului severinean,
academicianul dr. Ștefan Milcu.

ACAD. ȘTEFAN MILCU

Acum să revenim la motivul care v-a adus aici la mine: nu știu ce ați dori
de la mine în legătură cu Odobleja?

LIVIU PETRINA

Știu că l-ați cunoscut, de-a lungul anilor pe omul Ștefan Odobleja. Am

aflat acest lucru chiar de la Odobleja. Despre Odobleja s-a vorbit, se
vorbește cu tot mai multă insistență. Mă gândesc că prezintă interes
pentru oamenii de știință, pentru publicul larg să se știe cât mai multe
despre viața lui. Mai ales că nu și-a făcut autobiografia. Vă rugăm să ne
spuneți, din perioada când l-ați cunoscut, ce reprezintă omul acesta? Ce
impresie v-a făcut?
Ș. M. – M-am uitat aici, în cartea pe care ați adus-o cu dv. (Ștefan
Odobleja, Psihologia consonantistă și Cibernetica, Scrisul românesc,
Craiova, 1978), și mă gândesc ce pot să vă spun și să vă intereseze în
același timp. Vedeți dv., el a murit acum 2 ani și jumătate la Turnu
Severin. Unde s-a născut? În ce sat?

221
L. P. – În Hoțu (Izvorul Aneștilor), lângă Drobeta-Turnu Severin, într-o
familie de țărani.
Ș. M. – Îmi cereți să mă întorc cu o puternică încărcătură emoțională în
trecut – mai mult de o jumătate de secol. Din fericire, creierul a păstrat cu
fidelitate o serie de date ce vă pot interesa privitor la Odobleja. Ne-am
întâlnit prima dată în 1914, ca elevi în clasa I a liceului ”Traian” din
Turnu Severin. Mi-l amintesc, atât timp cât imaginile nu se estompează,
ca pe un copil îmbrăcat în haine țărănești, de talie mijlocie, mai mult
scund, slab, cu fața prelungă, mai mult osoasă. Poate o imagine de mai
târziu îmi dădea impresia de ceva disproporționat, un cap și o față
disproporționate în comparație cu fragilitatea corpului. Era un tânăr mai
mult retras, tăcut, care nu se antrena prea mult în cercurile noastre, dar
foarte disciplinat la cursuri. Era ceea ce se cheamă un școlar bun. Nu îmi
reamintesc despre elevul Odobleja că s-ar fi detașat cu ceva deosebit, în
afară de un fapt care m-a impresionat și-l țin foarte bine minte și azi.
Când am început cursurile de limba franceză și germană, în clasa a II-a,
profesorul ne-a recomandat să folosim dicționarul ca element ajutător. A
făcut senzație în clasă când Odobleja a spus: ”Dar bine, eu n-am să stau
cu dicționarul după mine în ghiozdan, o să mă apuc să îl învăț pe de rost”.
Vedeți, o notă foarte originală a unui tânăr de 10-12 ani. Nimeni din
școală nu s-ar fi gândit să învețe pe dinafară un dicționar. Este o trăsătură
cu un element anecdotic, dar cred că ce s-a întâmplat cu Odobleja ulterior
arată atâta originalitate, neconformism! Ce să stea și să-l consulte în
fiecare zi?! Nu cred că a reușit în această operație. Mai târziu, deoarece
venea dintr-un mediu țărănesc într-o atmosferă intelectuală, s-a retras de
la școală, s-a pregătit și a dat liceul în particular!
L. P. – Când vi s-au reîntâlnit drumurile?
Ș. M. – A doua etapă: ne întâlnim la examenul de intrare în Institutul
Medico-Militar în noiembrie 1922, ca studenți la medicină. Atunci nu se
dădea examen de admitere, se cerea numai bacalaureatul. Deci, Odobleja
avea bacalaureatul.
L-am revăzut schimbat. Mi se păreau mai accentuate expresia deosebită a
ochilor, trăsăturile foarte ferme ale feței. Dârzenia care l-a caracterizat. Și
aici, la institut, s-a comportat așa cum l-am cunoscut și reținut încă din
liceu, la Severin: modest, muncitor, corect, retras. Părea un om preocupat
de o anumită problematică. În învățământul preclinic l-am văzut regulat,
în fiecare zi. Mergeam adeseori împreună (Institutul și atunci ca și acum
se afla amplasat în zona Gării de Nord). La un moment dat, între noi,
între studenți, a circulat un fel de informație că Odobleja are un regim
mai special, că nu se prea duce la cursuri, că stă mai mult prin bibliotecă

222
etc. Că are niște puncte de vedere speciale, că a descoperit niște sunete
speciale la percuție. A circulat ideea, în acei ani, că el și-a făcut un fel de
program al lui pentru studiul medicinei. A spus pe undeva că el și-a
adunat material și a avut niște idei despre problema consonantică,
mergând prin biblioteci și cercetând.
L. P. – ”Psychologie consonantiste” a început cu mult înainte de '37.
Ș. M. – Aici transcriu informațiile date de Odobleja despre anii facultății:
”când am început Facultatea de Medicină la București, în 1922, îmi
făurisem deja o metodă personală, de studiu, într-un mod destul de
aparte. Dimineața cutreieram 2-3 spitale (10-15 servicii) după cazuri noi
și instructive, căutând a asista la cât mai multe operații. După masă mă
afundam în biblioteci pentru a citi în legătură cu cazurile concrete intuite.
Nu am studiat în ordinea programei oficiale, ci după un plan al meu,
abordând, încă din primul an, cam toate materiile, inclusiv cele din
ultimul an, unde figura și psihiatria. Citeam, sistematizând pe centri de
interes momentan și periodici, în raport cu cazurile cercetate și în raport
cu lecturile care mă cucereau prin datele informative, prin claritate sau
talent de expunere. Amintesc astfel Chirurgia de urgență a lui Lejars,
Hematologia lui Naegeli etc. Aveam 10 biblioteci mari în Capitală. Cel
mai mult am beneficiat de Biblioteca studenților de medicină, unde
cărțile erau grupate pe specialități, iar eu abordam câte o specialitate sau
câte o temă oarecare până la epuizarea interesului, confruntând autorii și
diferitele păreri, urmând a face fie o alegere, fie o îmbinare – o sinteză –
iar alteori o simplă punere în problemă”. Cunoașteți lucrarea lui Odobleja
La Phonoscopie. Nouvelle Méthode d'exploration clinique, ed. G.
Doin, Paris, 1935?
Ș. M. – Este realizată în perioada studenției. Este exact cartea, care
circula în anii noștri.
L. P. – Lucrarea este distinsă cu premiul ”Medic general Papiu
Alexandru”.
Ș. M. – Da, aceasta este lucrarea care circula. Explica reacția bolnavului
la percuție, o serie de aspecte referitoare la fenomene fizice care se
petreceau în percuție. Cartea aceasta a fost făcută în timpul studiului
medicinei în București. El prin cultura dobândită prin studierea fizicii a
văzut altfel această posibilitate. Ar fi foarte interesant de știut mai multe
despre geneza lucrării.
L. P. – Cartea este dedicată ”Memoriei fratelui meu”. L-ați cunoscut?
Ș.M. – Nu. Așa după trecerea doctoratului, drumurile noastre s-au
despărțit. Eu din anul V de facultate am intrat în munca de cercetare. El,
ca medic militar, a trecut la o unitate și am aflat că această cale a fost

223
pentru el un mijloc de câștigare a existenței. Preocupările lui erau mult
superioare celor proprii unui medic militar. Acest om nu trebuia să fie
reținut într-un centru oarecare, ci la un spital unde ar fi posibilități și mai
multe de valorificare. Mare greșeală că nu a putut să-și pună în practică
ideile.
Odobleja a văzut o direcție aparte a unui fenomen pe care el l-a observat;
numai el. Nu știu mai mult. Absolut este o fizică a sunetului aplicată în
acustica semiologică. A studiat o serie de aspecte ale sunetului, a ceea ce
putea spune acesta. Or, asemenea materiale documentare nu le putea
întâlni decât în biblioteci din București. El a adunat, probabil, materialele
și a reflectat asupra lor. În orice caz, toate lucrările lui dovedeau în final o
deplină maturitate.
L. P. – Deci, aici s-ar încheia a doua etapă în care ați fost în preajma lui
Odobleja. Cum au evoluat drumurile dv.?
Ș. M. – Cu totul diferit. Ne-am separat complet. Ultima dată când ne-am
văzut, apare cu o scrisoare pentru mine, când era deja la pensie și locuia
la Turnu Severin.
L. P. – În ce an?
Ș. M. – Acum 10 ani. Eu am scrisoarea.
L. P. – Este foarte emoționant. Am și eu foarte multe scrisori de la
Odobleja în care se referă la o serie întreagă de demersuri făcute către
diverse personalități, nu le am acum în minte…
Ș. M. – Probabil și una în care mă citează pe mine, că a făcut demersuri
la Academie într-o scrisoare ce mi-a fost adresată. Mi se pare că e vorba
de 1970.
L. P. – Deci în toată această perioadă până în 1970, nu v-ați mai văzut?
Nu ați mai avut întâlniri semnificative?
Ș. M. – În perioada anilor '37 - '38 - '39, când i-au apărut cărțile lui
Odobleja, mi-a trimis și mie două din ele și mi-a spus: vezi ce este cu ele.
Eu nu le-am citit atunci. Le-am frunzărit numai și am văzut că este un
domeniu care nu intra în preocupările mele și care avea foarte multe
aspecte teoretice de elaborație fizicală. Poate tocmai pentru că nu mă
interesau, nu le-am citit, în acea perioadă, vorbesc. Când a apărut
problema Odobleja, în 1970, la Academie (eram vicepreședinte), m-am
întrebat…de ce, atunci, psihologii români nu au sesizat această carte? Și
această concepție? De ce nu au spus ceva despre ea?
L. P. – Absolut nimic; nici negativ, nici pozitiv. O atitudine măcar…
Ș. M. – Nimic.
L. P. – Cum vă explicați?

224
Ș. M. – Cu atât mai ciudat apare acum această carte publicată în perioada
anilor '38 - '39 - '40 - '41. Eu am venit în contact cu școala românească de
psihologie, cu Nestor, Motru, care aveau comunicări și participau la
congrese de psihologie.
Și această lucrare de psihologie consonantistă a trecut pur și simplu
neobservată.
L. P. – V-ați oferit vreo explicație?
Ș. M. – Poate și acum, ca adeseori în multe alte cazuri, s-a întâmplat
același lucru: întâmpinarea cu indiferență a propriilor noastre creații, care
a făcut pe mulți români să piardă prioritatea, și nu numai în știință. Vedeți
dv., această indiferență este mai rea decât a spune nu.
L. P. – Ignorare? Nu era prea nouă abordarea lui Odobleja, încât inhiba?
Ș. M. – Să fi fost în discordanță cu ideile din acea vreme…Mentalitatea
era de a adopta fenomenul psihologic și explicația fiziologico-materială a
fenomenelor fiziologice, Odobleja, folosind fizica foarte mult, a mers pe
unele explicații mecaniciste despre aceste sisteme. Or, opera lui dacă nu
m-a interesat atunci în mod deosebit, eu nu am citit-o. Ea nici nu a
circulat, el nu a adus-o într-un fel sau altul în circulație. Odobleja a făcut
o greșeală mare că nu a publicat cartea aici în țară. Și numai ca să îți
publici o lucrare, nu este suficient. Trebuie dusă o luptă ca pe urmă să
faci cunoscută descoperirea, și luptând să o faci admisă. În anul 1974
apare un articol în ”Flacăra”. Eu vă repet, atunci, problema, descoperirea
lui Odobleja, nu m-a interesat în mod deosebit, mai aveam și problemele
mele. În Flacăra” s-a pus problema traducerii cărții. El spunea acolo că
Wiener l-a plagiat. Pe urmă mi s-a adresat și mie la Academie.
L. P. – Când vi s-a adresat, practic?
Ș. M. – Nu pot da data precisă. Aici trebuie puțin căutat în arhivele din
Academie. Aproximativ acum vreo 10 ani.
L. P. – Când v-a cerut prima oară să publice în limba română lucrarea lui
din '38 - '39 ?
Ș. M. – Nu mi s-a adresat mie pentru acest lucru, ci în problema
priorității în cibernetică. Eu i-am răspuns că cel mai bine în situația asta,
ar fi ca eu să îi facilitez la Academie o ședință de prezentare a problemei
în care să susțină problema priorității față de Wiener. Eu am organizat
această ședință.
L. P. – Când a avut loc?
Ș. M. – Nu mi-am notat toate chestiunile astea! Am organizat această
ședință la nivelul Academiei sub egida Comitetului Român de Istoria și
Filozofia Științei. I-am spus atunci că nu poate veni la Academie cu
această problemă a priorității fără să și-o susțină mai clar, pe exemple

225
concrete. Pe simple afirmații nu își poate revendica dreptul priorității în
cibernetică.
L. P. – Am aici mențiunea dintr-o scrisoare: ”Am cerut Academiei, lui
Ștefan Milcu și prof. E. Nicolau, să fiu ajutat pentru a se traduce în limba
română cartea «Psychologie consonantiste», cât și sprijin pentru
publicarea lucrării, care ar fi trebuit să apară de 4 ani”. Scrisoare datată
24 aprilie 1975.
Ș. M. – A fost invitat Odobleja să prezinte argumentele lui în sprijinul
priorității sale față de Wiener. Au fost invitați E. Nicolau și Bălăceanu –
ambii recunoscuți în cibernetica mondială. Au primit să vină la această
ședință. Eu am prezidat-o și s-a desfășurat în sală cu toată deferența
posibilă.
Și Odobleja a venit cu o serie de grafice, a făcut o prezentare, pe cât îmi
aduc aminte, practică. Nouă nu ne-a lăsat nici un document în scris legat
de această prezentare.
După aceasta a urmat o discuție, mai multe întrebări, și puse în special de
E. Nicolau, cel mai versat în această problemă, și de Bălăceanu.
Odobleja nu a putut să susțină într-un mod corespunzător, convingător,
pentru că s-a situat pe poziția din '38 - '39 a cărților sale. Or, după 1939
problema s-a schimbat. Wiener a făcut o prelucrare matematică pe care
Odobleja nu a făcut-o. Deci, Wiener ar fi dovedit conceptul cibernetic.
Odobleja ar fi afirmat că există.
Eu nu sunt cibernetician. Eu am aplicat elemente din acesta în sistemul
endocrin, nu în medicina generală.
Am lăsat ca Odobleja să se confrunte așa cum este strict obligatoriu în
știință.
L. P. – Nici eu nu sunt cibernetician, dar mă gândesc, eu nu am participat
la acea ședință din 1974, dv., conducând acest comitet, mă gândesc, din
punct de vedere practic, dacă se susține o ipoteză cu argumente și,
ulterior, vine altcineva și dovedește valabilitatea ipotezei tot prin
argumente, experții cui îi mai acordă prioritate asupra ideii respective?
Primului sau celui de-al doilea?
Ș. M. – ”Premiul Nobel” se acordă pentru cel care dovedește, nu pentru
idee. Ideile sunt foarte numeroase și la noi au venit mulți cercetători cu
idei. Atunci concluzia ședinței a fost că nu se poate susține prioritatea
părerii cu care a venit Odobleja că Wiener l-a plagiat și, ca atare, că
Academia nu îl poate susține.
Și după materialul prezentat reieșea că i se poate recunoaște lui Odobleja
calitatea de precursor. Asta au spus ei, eu nu pot susține punctul de
vedere într-un fel sau altul.

226
 Liviu Petrina
ˮFlacăra“ nr. 26 din 25 iunie 1981

Reconsiderarea tezaurului de gândire prioritară românească26

Dosarul Odobleja – Wiener (II)

Publicăm în acest număr partea a doua a interviului acordat ”Flăcării” de

către acad. Prof. dr. Ștefan Milcu. Reamintim cititorilor noștri că eminentul om
de știință român a fost coleg de studii încă din anii liceului cu doctorul Ștefan
Odobleja, marele și nedreptățitul savant severinean, căruia omenirea îi
datorează elaborarea primului tratat de cibernetică generală.

L. P. – Comisia pe care o conduceți, și care are competența să stabilească

prioritatea, cum rezolvă asemenea cazuri? Se adresează două persoane
acestei comisii. Cum se încheie lupta, modul de mediere, cine trage
concluziile?
Ș. M. – Cei care sunt competenți.
L. P. – Odobleja susținea ”A”, și colegii ”B”. Cine pune degetul pe
purtătorul adevărului?
Ș. M. – E. Nicolau, omul cel mai competent, decide la nivelul acestei
ședințe. Odobleja a fost nemulțumit complet atunci, la încheierea
ședinței.
Apoi, a mai venit după doi ani, în 1975, când a avut loc Congresul
mondial de teorie a sistemelor cibernetice de la București.
L. P. – A făcut o comunicare atunci.
Ș. M. – Nu știu cum a fost primită și ce a comunicat.
L. P. – Wiener se ocupase de cibernetică în general sau de un sector
anume?
Ș. M. – Wiener a fost matematician în primul rând și a elaborat
conceptul; termenul de cibernetică este mult mai vechi.
E. Nicolau spunea că Wiener a dat o demonstrație matematică. Atunci s-a
intrat în această problemă foarte disputată a priorității. Este o problemă
care mă depășește. Nu m-am preocupat de această prioritate. În
cercetările mele am susținut punctul de vedere că sistemul endocrin
funcționează după un model cibernetic, cu particularitățile lui.
L. P. – Folosiți ”cibernetica lui Wiener” sau ”consonantismul lui
Odobleja”?

26
Articol publicat sub genericul Inteligența românească în acțiune (n.n.)..

227
Ș. M. – Folosesc cibernetica generală, recunoscută, care circulă în lume.
E. Nicolau, cu ”Contribuția românească în cibernetică”, scoate o carte
pentru congresul din toamnă de la București.
L. P. – Ar fi interesant să vedem locul lui Odobleja.
Ș. M. – Mie mi-a cerut E. Nicolau să îi prezint o sinteză a lucrării mele în
sistemul endocrin. Vor fi acolo diverși specialiști români care au
contribuții în cibernetică. Lui E. Nicolau i-am dat o sinteză a lucrării mai
ales în sistemul cibernetică-endocrinologie, și nu în medicina generală.
L. P. – În cei doi ani care au trecut de la moartea savantului, Academia a
publicat deja Descoperiri științifice ale secolului XX, Ed. Ion Creangă,
București 1979, Odobleja figurează…
Ș. M. – Da, pe drept merită să figureze.
L. P. - …Figurează înaintea lui Edmond Nicolau; între Wiener și
Edmond Nicolau…
Dv. ce credeți, Odobleja ar merita să fie primit în Academie post-
mortem?
Ș. M. – Nu se mai primesc. S-au mai făcut propuneri și pentru alți
oameni de știință și s-a dat răspuns negativ. Alegeri post-mortem s-au
făcut în 1948 – la înființarea Academiei R.P.R. Dacă se revine asupra
acestui punct de vedere și se hotărăște ceva în acest sens…Odobleja
trebuie reconsiderat. Chiar în condiții foarte vitrege s-a străduit să
gândească și să realizeze ceva care rămâne valabil și care constituie un
exemplu tragic al unei concepții excepționale, nesusținută și primită cu
multă indiferență.
L. P. – Dv. ce părere aveți? Odobleja spune că la baza ciberneticii este
creierul uman.
Ș. M. – Da, fără nici o îndoială.
L. P. – Wiener are o altă opinie. Pleacă de la mașină și ajunge la
cibernetică. El începe cercetările după ce Odobleja și-a publicat tratatul.
Ș. M. – Wiener a lucrat într-o echipă cu medici și biologi, nu a elaborat el
singur teoria. Suntem de acord cu Odobleja: creierul funcționează după
modelul cibernetic.
L. P. – Eu am sentimentul, poate să vi se pară trivial, că modelul
cibernetic… imită creierul.
Dv. sunteți și un antropolog de valoare. Ați introdus metoda de
investigare medico-socială.
Ș. M. – Da, medico-socială și culturală.
L. P. – Are legătură cu cibernetica?

228
Ș. M. – Da. Prof. Rainer m-a format în antropologie. Antropologia nu se
putea reduce numai la partea fizică și trebuia introdus punctul de vedere
social-cultural și medical.
L. P. – V-ați ocupat de Paulescu?
Ș. M. – Numai în problema insulinei.
L. P. – În anul 1921 după ce Paulescu ținuse deja comunicări și publicase
rezultatele cercetărilor sale, abia apoi echipa canadiană își începe
cercetările.
O fi o coincidență?...Anul în care se anunță mari descoperiri românești
coincide cu începerea unor cercetări în alte părți din lume. Ce
semnificație are acest lucru?
Ș. M. – Ce pot să spun, este foarte greu de dat un răspuns. Sunt factori
evolutivi în fiecare știință și coincidențe.
L. P. – Am auzit că și profesorul Parhon l-a cunoscut pe Odobleja și l-ar
fi apreciat, încă pe când era student, coleg cu dv.
Ș. M. – Nu l-am auzit pe profesorul Parhon vorbind de Odobleja. După
mine Odobleja a făcut o eroare publicându-și lucrarea numai în limba
franceză. Trebuia să o prezinte și în țară, să lupte pentru impunerea
lucrării sale.
Ș. M. – Dar ce vreau eu să spun este tocmai faptul că lucrarea sa nu a fost
suficient cunoscută și pe plan național.
Și în știință trebuie să lupți ca să dovedești ceea ce ai descoperit, să
demonstrezi, să convingi și în final să impui realitatea sau interpretarea
fenomenelor.
L. P. – Vă citesc din cartea apărută la Craiova, post-mortem, un text în
care Odobleja spune: ”buchetul de idei al ciberneticilor apărute între
1948 și 1978 se aseamănă uneori până la confundare, cu buchetul de idei
al Psihologiei consonantiste din 1938”.
Ș. M. – Acesta este punctul de vedere care a creat cea mai mare
rezistență.
Pentru că la acea ședință din 1974 punctul de vedere al ciberneticienilor a
fost că Odobleja nu a dat demonstrația, explicația matematică a
fenomenelor.
Nu îmi permit să am un punct de vedere propriu în această privință. Sunt
un om de știință care respectă adevărul. Această problemă nu o cunosc.
Pentru mine cibernetica era un vector. Când spui că nu știi ceva,
înseamnă că știi totuși ceva; deci nu mă pronunț categoric.
L. P. – Este pertinentă observația dv.
Ș. M. – Ca student și-a făcut facultatea în felul lui. După ce a ieșit din
constrângerea primilor doi ani, a dat examenele la facultate cu materiile

229
care se cereau la profilul respectiv și după aceea a făcut o serie de
investigații și de studii și a cules acea bibliografie pentru cartea sa. Ca
elev și ca student a dat dovada unei foarte originale, deosebite inteligențe
și nu a unui om oarecare. Păcat că a fost așa de retras și de
necomunicativ.
L. P. – Poate părea așa, retras, pentru că avea un mare avans față de alții,
care nici nu puteau înțelege ce comunica el.
Ș. M. – Era ceva deosebit în el, purta ceva deosebit în el.
L. P. – Lucrurile au trecut, omul a murit, Opera va rămâne. Cred că va
primi locul cuvenit în spațiul creației spirituale românești. Știm că există
multă reținere la oameni care trebuie să facă totul pentru a clarifica
lucrurile. Odobleja putea să facă mai mult. Au făcut alții cât trebuia?
Ș. M. – Nu l-au cunoscut…
L. P. – Cum, când în '70 a venit și a spus: Oameni buni, eu am
descoperit, am făcut ceva în 1938, luați seama, pentru asta sunteți
președinți de comitete și comisii!
Ș. M. – El a spus că Wiener l-a plagiat și că el este creatorul ciberneticii.
I-au spus că nu i se poate recunoaște acest lucru.
L. P. – Venea cu argumente, când susținea acest lucru?
Ș. M. - Acelea care sunt comunicate în cartea lui; nu au depășit cu nimic
argumentele din '74 pe cele din cartea publicată în 1978.
Dar în cibernetică aceste argumente nu s-au dovedit suficiente. În
gândirea lui Danielopol recunoaștem o serie de elemente de ordin
cibernetic. Danielopol, care și el s-a ocupat de cibernetică, l-a chemat pe
Odobleja și i-ar fi spus: ”Ce te bagi în problemele de care mă ocup eu?”
probabil se referea la analogia dintre mecanismul circular al lui Odobleja
și cercul vicios al lui Danielopol.
L. P. – Mă faceți curios. Când a avut loc discuția? Înainte sau după 1938?
Ș. M. – Nu pot preciza. Odobleja mi-a declarat-o.
L. P. – După cum știți, prof. Postelnicu, alt precursor al ciberneticii, a
vorbit foarte frumos – într-un interviu găzduit, recent, de revista
”Flacăra” – despre Odobleja.
Ș. M. – Păcat că Odobleja nu a fost ajutat într-o perioadă când o ducea
atât de greu. A murit la Turnu Severin, locuind într-o cămăruță cu lampă
cu gaz… Am auzit și eu, nu știu dacă este așa.
L. P. – Ce să mai spunem?...
Ș. M. – Ar fi interesantă o analiză științifică a operei sale.
L. P. – Prof. Drăgănescu împreună cu prof. Golu, în ”Tribuna” la Cluj-
Napoca, au început o muncă frumoasă și au publicat, într-o serie de
studii, o analiză ce confirmă definitiv valoarea de excepție a lui Odobleja.

230
Ș. M. – Din punct de vedere științific, să se ia și să se treacă dincolo de
afirmații, observații generale, să fie cunoscut neapărat fenomenul văzut
de Odobleja în 1938, care era punctul de vedere al celorlalți în acea
perioadă. Trebuie să dovedești, afirmația nu este suficientă în știință.
L.P. – La Paulescu nu aveți nici o îndoială în ceea ce privește prioritatea
sa în descoperirea insulinei?!
Ș. M. – Nici o îndoială. După ce s-au cercetat toate documentele
respective, a reieșit clar prioritatea lui Paulescu.
L. P. – Nu v-ar surprinde dacă ar reieși clar și prioritatea lui Odobleja?...
Nu v-ar surprinde?
Ș. M. – Trebuie venit cu documente, cu opinia unor oameni autorizați,
trebuie studiat pe documente și pe epocă. Vedeți dv., la Paulescu cu tot ce
am dovedit noi, unii încă tot nu îi recunosc prioritatea.
L. P. – Deci trebuie dovedit zilnic și pentru fiecare, mereu. Unde
ajungem?
Ș. M. – În cele din urmă vor fi siliți să recunoască. Cei de la Premiul
Nobel au recunoscut prioritatea lui Paulescu. Elegant ar fi să renunțe la
Premiul Nobel cei care l-au luat. Best a recunoscut că, necunoscând
limba franceză, a interpretat greșit. A recunoscut, totuși nu a dat premiul
înapoi.
L. P. – Uneori se pare că oamenii de știință, valoroși în domeniul lor de
activitate, nu reușesc să fie pe toate planurile ”valoroși”.
Și într-un caz și în altul, observați că este vorba de niște coincidențe, este
vorba de valorificarea unor ”descoperiri” românești, ca să nu spun
”excepționale”.
Ș. M. – Paulescu a pornit pe un drum. Materialul de cercetare al lui
Paulescu a fost cel utilizat și de canadieni. Premiul Nobel se dă după un
regulament elaborat de fondator. Se mai lasă să treacă niște ani, să se
vadă dacă rezultatele sunt confirmate, abia după aceea se acordă premiul.
Or, în cazul de față s-a acordat la un an după descoperire. Foarte repede,
trebuie să recunoaștem.
Banting – medic undeva într-un orășel canadian – citește un articol și are
sugestia că ligatura analelor pancreasului ar permite izolarea insulinei. Se
prezintă la dr. MacLeod și îi propune să lucreze împreună. Acesta,
urmând să plece în concediu, îi propune să îi dea în ajutor pe unul din
studenții săi, care făcea practica, stagiul la el în laborator.
Cum a ajuns Best să lucreze? O pură întâmplare! Cu ce a contribuit
MacLeod? A pus laboratorul la dispoziție. Iar Banting? A citit un
articol… Și în istoria științei au ajuns să fie recunoscuți, de către unii…
L. P. – Chiar și dicționarele noastre avuează fenomenele astea.

231
Ș. M. – Vă cred și mie mi s-a adresat cineva cu ”Ce te bagi în chestiunea
cu Paulescu, domnule? Nu ai dreptate!” așa că să nu ne mai mirăm de
străini. Când mergi pe afirmații, spui da sau nu. De ce s-au distrus cărțile
de lucru ale lui Paulescu? Succesorul lui, Nițescu, profesor de filozofie,
este și el mort. Arhiva lui Paulescu a fost distrusă. Dv., presa, aveți un rol
foarte important în impunerea adevărului.
L. P. – Dv., la Comitetul Român de Istoria și Filozofia Științei, aveți
cadrul c el mai bun în care puteți acționa susținut pentru a identifica și
apăra prioritățile românești.
Ș.M. - Lui Odobleja în cibernetică. Comitetul promovează interesul
pentru știință și filozofia științei, promovează instituțiile, personalitățile și
realizările românești.
În fiecare an ținem o sesiune științifică în luna noiembrie și cea de anul
trecut a fost extrem de interesantă.
În prezent se editează o istorie a științelor pe serii.
L. P. – Paulescu?
Ș. M. –Este prins în seria medicină la capitolul fiziologie.
L. P. – Dar o serie tehnică sau cibernetică aveți? Va fi și Odobleja?
Ș. M. – Mă întreb dacă Odobleja ar intra la tehnică?
L. P. - Poate chiar o secție anume. Cibernetica. Va fi bine dacă veți pune
în lumină locul lui Odobleja în cibernetică.
Ș. M. – De ce nu găsiți o cale de discuție cu Edmond Nicolau și alții?
L. P. – Cântarul pentru adevărul Odobleja îl ține în mână dumnealui,
poporul român, care a început deja să-i deschidă savantului Ștefan
Odobleja largi porți spre stima sa. Eu cred că ar fi important dacă dv. ați
găsi scrisorile, corespondența cu Odobleja. Să le dăm publicității.
Ș. M. – Să căutăm cu toții să facem ceva pentru Odobleja!
L. P. – Niciodată nu-i târziu, dar uneori e timpul cel mai potrivit.

Liviu Petrina
“Flacăraˮ nr. 27 din 2 iulie 1981

NICOLAE POPESCU

DOCTOR ȘTEFAN ODOBLEJA

(1902-1978)

În anul 1968, am văzut acasă la colegul meu de liceu, Radu Câlțea,

cele două volume în original, ”Psychologie consonantiste”, tipărite în
limba franceză la Lugoj, prin contribuție proprie, în anii 1938-1939 și

232
difuzată prin ”Librairie Maloine” din Paris, pe care le primise tatăl
acestuia, dl. Constantin Câlțea, de la vecinul său din strada Decebal nr.
72, Dr. ȘTEFAN ODOBLEJA.
La acea vreme, nu m-am gândit că voi ajunge să scriu un articol
despre ”omul și cazul Șt. Odobleja”. Meritul este al dl. prof. dr. Mircea
Ancuța, care la o discuție, eu fiind severinean, mi-a sugerat acest lucru.
În anul 1981, la Institutul Medico-Militar, în cadrul muzeului
marilor personalități ale medicinei militare românești, și-a găsit locul pe
deplin meritat cel care a avut prima viziune cibernetică generalizată și a
elaborat prima psihologie cibernetică, loc la care am contribuit cu
fotografii reprezentând momente din viața și activitatea sa.
Ștefan Odobleja s-a născut la data de 13 octombrie 1902 în comuna
Izvorul Aneștilor, sat Valea Hoțului, din județul Mehedinți, fiind fiul
unor țărani săraci.
Urmează clasele primare în satul natal, iar cursurile liceale la
Liceul ”Traian” din Drobeta-Turnu Severin.
În anul 1922 devine student al Facultății de Medicină din București
ca bursier al Institutului Medico-Militar.
În anul 1928 susține teza de doctorat intitulată ”Accidentele de
automobile”, lucrare elaborată la Institutul Medico-Legal, obține titlul de
doctor în medicină și chirurgie prin prezentarea lucrării în fața unei
comisii prezidată de prof. dr. Mina Minovici.
Ca medic militar, funcționează prin diferite garnizoane (Brăila, Tr.
Severin, Lugoj, Dorohoi, Turda, Târgoviște, Cernavodă, București și Dej
– unde o cunoaște pe soția sa Eva-Elisabeta, născută Ilieș), publică o serie
de lucrări de medicină în revistele de specialitate ale vremii. O parte din
aceste lucrări se referă la metode de ascultare a organismului, rezultatele
sale fiind prezentate într-un volum intitulat ”La Phonoscopie”, 205 pag.,
Editura G. Doin, Paris, distinsă cu premiul ”Medic general Dl. Papiu
Alexandru”. În 1937 participă la al IX-lea Congres internațional de
medicină militară din București. Comunicarea a fost primită cu mult
interes de dr. W.S. Bainbridge, șeful delegației americane. Distribuie cu
acest prilej participanților la congres, un prospect în limba franceză –
anunțând apariția lucrării ”Psychologie consonantiste”. În lista lucrărilor
sale medicale se poate observa întreruperea între anii 1936-1940,
explicabilă prin lucrul intens la Psihologia consonantistă. În anul 1939
prezintă o comunicare asupra consonantismului, la București, în fața
Societății Științifice a Medicilor Militari. Odată cu venirea războiului este
trimis pe front ca medic militar și ia parte la război ca medic șef al unei
ambulanțe.

233
 În anul 1946 este pensionat și locuiește în casa părinților săi din
Valea Hoțului. Despărțit de soție, își crește primul copil, Ștefan, azi
inginer silvic. În anul 1964 se mută cu locuința la Drobeta-Turnu Severin.
Opera de gândire a lui Ștefan Odobleja a fost recenzată numai într-o
publicație românească în anul 1939 și într-o revistă americană în 1941.
Războiul a perturbat nu numai difuzarea cărții, dar mai ales
posibilitatea ca mediile științifice și culturale din Europa să poată s-o
cunoască și să reflecteze asupra ideilor pe care le cuprindea.
Din anul 1951 începe să facă demersuri pentru publicarea lucrării
prin adresa nr. 155847 din 11.08.1951 a Sfatului medical științific din
cadrul Ministerului Sănătății, cu care ocazie i se cer toate titlurile și
lucrările științifice, demersuri nefinalizate.
Prin anii 1968 se încearcă o revenire în atenția publicului și a lumii
medicale din Tr. Severin a lucrării lui Șt. Odobleja, prin contribuția
apropiaților săi: I. Oancea-Stroe, dr. Câlțea Constantin, V. Pîrvănescu.
Dr. Al. Olaru prezintă o comunicare despre Psihologia
consonantistă în anul 1973, urmată de o serie de articole în “Tribunaˮ
(Cluj) și ˮFlacăra“.
Abia în 1975, deci după 24 de ani, Academia R.S.R. ajunge la
concluzia că se poate lua în considerație calitatea de precursor al
ciberneticii a lui Șt, Odobleja, având în vedere ideile ”reversibilității”,
similare celor care au condus la apariția ”ciberneticii” lui Norbert
Wiener, în 1948.
Cu toate că opera sa a fost studiată și de alte personalități științifice,
precum dr. Constantin Bălăceanu, recunoscut specialist în
neurocibernetică, asistent universitar ing. Gheorghe Ștefan și Eugen
Niculescu-Mizil, specialist în cibernetica socială și economică, ea a fost
tradusă și a apărut în Editura Științifică și Enciclopedică abia în anul
1982, după trecerea în neființă, la 4 septembrie 1978 a doctorului Șt.
Odobleja.
Pe ultimul drum a fost condus de reprezentanți ai Institutului de
Informatică București și de salariații Centrului Teritorial de Calcul
Electronic Drobeta-Turnu Severin.
A fost prezent și reprezentantul nostru la Congresul de la
Amsterdam – Stelian Bajureanu.
De ce au trecut 31 de ani de la primele demersuri și până la apariția
”Psihologiei consonantiste”? Nu era vorba numai de o traducere a unei
lucrări apărute la Paris, ci și de unele idei clare ce intrau în contradicție
cu tezele materialismului dialectic:

234
 -”… asociaționismul nu este o teorie științifică, deoarece nu
urmărește o analiză a fenomenelor psihice într-un scop practic; ceea ce
le-a generat este speculația și el a fost utilizat în scopuri speculative, ca
un argument în favoarea tezei materialiste și a teoriei evoluționiste” (pag.
187).
Boala l-a reținut să participe la al IV-lea Congres internațional de
cibernetică de la Amsterdam, din august 1978, unde comunicarea sa
”Diversitate și unitate în cibernetică” a fost citită de Stelian Bajureanu.
B.H. Rudall, de la University of Wales, care a prezidat sesiunea,
spunea: ”Lucrarea dr. Odobleja a fost foarte bine primită… S-a exprimat
un mare interes și apreciere față de lucrarea anterioară” (Psihologia
consonantistă).
După 1982 nu s-a mai scris nimic, iar după 1989 aproape că a fost
uitat.
Psihologia consonantistă nu a fost o lucrare care urmărea să fie o
carte de cibernetică. Dar printre legile fundamentale care, după Odobleja,
guvernează fizicul și psihicul, se află legea reversibilității. În termenii de
astăzi, ea poate fi numită legea conexiunii inverse sau a feedback-ului.
Acesta este marele merit al lui Șt. Odobleja, de a fi descoperit caracterul
general al feedback-ului și a fi încercat să-l pună în evidență în cele mai
variate procese și fenomene.
Limitele operei lui Odobleja se datorează în special lipsei noțiunii
de informație, care ar fi împins cu mult înainte viziunea sa cibernetică,
inclusiv trecerea la o tratare matematică. Dar lipsa noțiunii de informație,
nu modifică în esență viziunea sa cibernetică generală, care rămâne
perfect valabilă în contextul dezvoltării ciberneticii. Deci locul său în
istoria ciberneticii este de drept între Ampère și Wiener. Dacă se poate
constata cu siguranță că Wiener nu a cunoscut lucrarea lui Ampère, nu
același lucru putem spune despre Wiener, dacă a studiat sau nu
Psihologia consonantistă.
Concepția psihologică a lui Ștefan Odobleja este un fel de
panpsihologism, o modelare a tuturor științelor pe calapodul fenomenului
psihic.
Dacă ne oprim la medicină și parcurgem bibliografia publicațiilor
medicale apărute în ultimii 20 de ani, care tratează relațiile de interferență
dintre medicină și psihologie, ne întrebăm cu ”stupoare” de ce nu sunt
făcute referiri la Psihologia consonantistă, care cuprinde capitole precum:
1.Psihofiziologia
-”Definiție: psihofiziologia este studiul repercusiunilor reciproce
(interreacțiilor) între centru și periferic, între fizic și fiziologic, între

235
moral și corp, între creier și restul viscerelor, între general și local, între
întreg și părțile sale” (pag. 245)
-”Între fizic și psihic, între corp și suflet există o influență
reciprocă: fiecare este, la rândul lui, cauză și efect” (pag. 247)
-”Creierul – organul psihicului – este, pe rând față de periferie:
- un organ de echilibru, coordonator, normalizator și nivelator;
- un organ de concentrare, care pompează într-o singură direcție
toate energiile pe care le retrage din alte direcții;
- un organ de dispersie, care distribuie tuturor organelor energie
acumulată într-un singur organ” (pag. 438)
2.Psihopatologia
- ”Chiar dacă este perceptibilă, leziunea poate fi secundară. Dacă
există maladii fizice, viscerale, datorate moralului (cauzate de psihic), de
ce să negăm cauzele psihice în psihopatii?” (pag. 439)
- Diviziune. Psihopatiile pot fi divizate în…”Exogene (1. mecanice,
2. toxice, 3. infecțioase) sau endogene (1. somatogene și 2. psihogene)”
(pag. 442)
3.Interpsihologia (ramură numită astăzi psihologie socială)
- ”Definiție: Interpsihologia se ocupă cu studiul acțiunilor reciproce
ale psihicelor între ele; cu studiul transmisiilor (propagări, comunicații)
de la un creier la altul; al acțiunilor (influențelor) intermentale. Psihologie
inter-cerebrală – psihologie colectivă sau socială” (pag. 451)
4.Biologia
- ”Viața … a fost definită prin echilibrare: viața e un echilibru
instabil; o echilibrare între interior și exterior; un efect de echilibrare a
unui interior contra cauzelor de dezechilibru din afară.
Ea poate fi definită, mai ales, prin reversibilitate” (pag. 481)
-”…factorul psihic = mediator (subl. Ns.) între fizic și biologic, pe
de o parte, și sociologie, pe de altă parte”. (pag. 491)
5.Psihoterapia
-”Trebuie să evocăm imagini plăcute corelative stării sănătății:
poezie, muzică, curățenie, eleganță, culori, aranjament, arte; …Să-i
creăm (bolnavului) o stare de voie bună, să-l facem să râdă…” (pag. 520)
-”Legea consonanței. Consonanța (sinteza, armonia, acordul,
omogenitatea, unitatea) înseamnă sănătate; disonanța (conflictul,
dezacordul, eterogenitatea, multiplicitatea) înseamnă boală.
Ideile enumerate mai sus sunt gândite de Ștefan Odobleja și puse pe
hârtie între anii 1936 și 1939 și se regăsesc în medicina actuală care se
îndreaptă spre o orientare psihologică, atât în privința aprecierii factorului
psihic ca agent etiologic (factor de risc sau trigger), cât și în cea a

236
considerării lui ca agent ”furnizor de sănătate” (psihoterapie). Circuitele
psiho-somato-psihice pot fi ilustrate în medicina occidentală de către
tehnicile binecunoscute de bio-feedback.
Conceptul de boală statuat de Engel în 1974 sub forma modelului
bio-psiho-social este și el prezent în opera lui Ștefan Odobleja.
Chiar dacă descrie în mod eronat sistemul nervos vegetativ, prin
”critica teoriei vago-simpatice” și nu se pot ignora nici unele limite ale
concepției sale psihologice, Ștefan Odobleja trebuie considerat un
precursor al psihosomaticii, ramură a Psihologiei Medicale, alături de
Psihologia Sănătății și Medicina Psihosocială (Iamandescu, 1998).
Pentru a-i găsi locul în istoria psihosomaticii, am folosit tabelul
reprodus după dr. Liliana Diaconescu:
- Unitatea psyho-soma – subliniată încă din antichitate (Hipocrat);
- Filozofii din sec. XVIII – Descartes, Spinoza, Leibniz – relația
minte-corp (dualism);
- Johann Christian Heinroth (1773-1843) – inventatorul termenului
”psihosomatic”;
- 1885 Freud – Instanțele personalității, nivelele de conștientizare
ale proceselor psihice, etapele dezvoltării instinctuale, transfer,
psihanaliză;
- 1889 Pavlov – influența emoției asupra proceselor fiziologice,
reflexele condiționate;
- 1912 Adler – Locus minoris resistentiae;
- 1922 Deutsch – Nevroze de organ;
- 1938, 1939 Dr. Ștefan Odobleja – Psychologie consonantiste;
- 1943 Fl. Dunbar – Profiluri de personalitate specifice pentru
fiecare BPS;
- 1946 Selye – Sindromul general de adaptare (S.G.A.);
- 1950 Alexander – Specificitatea conflictului;
- 1957 Hinkle, Wolff – Factori de mediu = rol determinant;
- 1963 Von Uexkull – diferențierea tulburărilor de conversiune;
- 1966 Schafer – Sociopsihosomatica;
- 1973 Sifneos, Nemiah – Alexitimia;
- 1974 Bateson – Teoria generală a sistemelor;
- 1981, 1985 Locke Besedovsky – Implicarea SP în funcționarea
sistemului imunitar (psihoneuroimunologie).
În lucrarea lui Andrei Athanasiu, ”Elemente de psihologie
medicală”, 1983, la pagina 16, subcapitolul ”Perspectiva cibernetică în
psihologie” se spune: ”În ultimii 30 de ani, în neurologie, în psihologie și
în psihiatrie și-au făcut loc punctele de vedere cibernetic și informațional.

237
Pentru cibernetician (N. Wiener), funcționarea organismului, ca și a
sistemului nervos central poate fi studiată cu ajutorul automatelor…”
Întrebarea care se pune: de ce nu este lângă Wiener și Ștefan
Odobleja?
Din examinarea lucrărilor lui Pieron, prof. univ. dr. Mihai
Drăgănescu și conf. univ. dr. Pantelimon Golu, nu pot spune că, înainte
de 1983, Henri Pieron a construit o viziune cibernetică consistentă asupra
psihicului, iar C. Georgiade afirma că: ”… Pieron a deschis un drum care
duce de la psihologie la cibernetică”. De aceea Odobleja rămâne nu
numai primul gânditor care a avut o viziune cibernetică generalizată dar,
din ceea ce se știe, a fost primul om de știință care a formulat o
psihocibernetică.
În Micul dicționar enciclopedic Ediția a II-a, Editura Științifică și
Enciclopedică, București, 1986, pag. 1206, se menționează: ”…Autor a
primei variante a concepției cibernetice generalizate, încercând să explice
fenomenele din natură și, în particular, cele din cadrul biologiei și
psihologiei cu ajutorul conexiunii inverse (legea reversibilității) …
sesizează și pune în evidență, prin intermediul conexiunii inverse,
fenomenul adaptării organismelor vii, la condițiile de mediu” – o altă
dovadă a legăturii sale cu psihosomatica și modelul bio-psiho-social al lui
Engel.
Gânditor profund, logician de talie universală, Ștefan Odobleja a
fost și un subtil poet al ideilor. Iată-l pe filozoful-poet în acest distih:
”Primul gând ce-l are Gândul
E Gândirea s-o-ntâlnească”.
N. Popescu

“Medicina în evoluțieˮ nr. 1, 2001, p. 7-11.

CENTENAR ȘTEFAN ODOBLEJA

13.10.1902 – 13.10.2002

Șt. Odobleja jr., N. Popescu

În revista ”Medicina în evoluție” nr. 1/2001, apare pentru prima

dată într-o publicație medicală un referat despre omul și cazul Ștefan
Odobleja.
Medic militar prin profesie, autodidact prin formațiune, filozof
pătruns de fizică și tehnică, ”autor al primei variante a concepției

238
cibernetice generalizate, primul gânditor care smulge naturii secretul
general al buclelor cibernetice, rolul lor în aplicarea proceselor din
organismul uman, cuprinde și psihismul, ”…creator al primei psiho-
cibernetici din lume” (acad. Mihai Drăgănescu), a avut parte în acest an,
de cele mai ample manifestări științifice de omagiere, care au compensat
o parte din vicisitudinile cu care s-a confruntat savantul Ștefan Odobleja
și în același timp a marcat o recunoaștere pe deplin meritată a omului de
știință cu care românii se pot mândri.

Preocupări, contribuții științifice, recunoașteri

Își susține doctoratul în anul 1928, cu o teză referitoare la

accidentele de automobil, în fața unei comisii prezidată de prof. dr. Mina
Minovici. Studiază în continuare și publică o serie de articole, dintre care
unele referitoare la metodele de ascultare a organismului.
Devine colaborator al Revistei Sanitare Militare, în paginile căreia
sunt găzduite două studii și anume: ”Procedeu practic pentru a împiedica
aburirea oglinzilor laringoscopice”, în nr. 11-12 din anul 1928, și
”Aplicațiile gravitării în terapeutică”, în numărul 4 din anul 1929. Cel de-
al doilea studiu era o dezvoltare a cercetărilor sale care făcuseră obiectul
tezei susținută de el public, în București, în vara anului 1928 și care
fusese intitulată ”Atitudinea corpului și secreția sudorală”.
Tot în anul 1929, publică studiul intitulat: ”Metodă de transsonanță
toracică”, în care formulează așa numita lege a reversibilității (Buletinul
medico-terapeutic, 1 mai 1929.
În anul 1935, după ce a editat la Lugoj lucrarea ”La Phonoscopie
nouvelle methode d'exploration clinique”, care plasează fonoscopia
printre cele mai eficiente metode de diagnosticare, o tipărește și la editura
Gaston Doin din Paris. Ulterior, dezvoltă unele dintre ideile cuprinse în
lucrare, într-un studiu publicat în Revista Sanitară Militară, numărul 2 din
1936, sub titlul ”Fonoscopia și semiologia acustică”. Fonoscopia a fost
distinsă cu premiul ”Medic general dr. Papiu Alexandru”.
În anul 1937 participă la cel de-al IX-lea Congres Internațional de
Medicină și Farmacie Militară, care a avut loc la București, cu
comunicarea: ”Demonstration de phonoscopie”, primită cu mult interes
de dr. W.S. Bainbridge, șeful delegației americane. Distribuie cu acest
prilej, participanților la Congres , un prospect în limba franceză, anunțând
apariția lucrării: ”Psychologie consonantiste”.

239
 Între anii 1937-1938, se remarcă prin preocupările savantului,
dorința de a contribui la îmbunătățirea structurii și activității instituției
militare românești din care făcea parte. În acest sens publică o serie de
studii în revista Spirit Militar Modern, precum ”Teoria și practica”, așa
cum era intitulat studiul său publicat în numărul 1/1938 al revistei
amintite, abordând problematica definirii celor două noțiuni și a
interdependenței lor obiective (2). Într-un alt articol, publicat în numărul
5-6 al aceleiași reviste, sub titlul ”Cantitate și calitate”, el analizează
raportul dintre cele două noțiuni și rolul lor în selecționarea cadrelor
militare.
Studiile sale de psihologie militară au fost continuate până la
izbucnirea războiului, printre acestea numărându-se și cel publicat sub
titlul: ”Simetria și dualismul războiului”.
Lucrarea sa de referință ”Psychologie consonantiste” apare în două
volume la Paris, Librairie Maloine, 1938-1939, totalizând 880 de pagini.
După război, dorind să se consacre activității de cercetare, se
retrage din armată în anul 1946. Începe redactarea unei lucrări de mari
proporții, pe care nu va reuși să o definitiveze – ”Logica rezonanței”.
În anul 1975, la al treilea Congres Internațional de Cibernetică,
desfășurat la București, a prezentat comunicarea ”Cibernetica și
Psihologia consonantistă”, tipărită în lucrările Congresului (Springer
Verlag, 1977), pregătind și o carte pe această temă, publicată postum
(Editura Scrisul Românesc, Craiova, 1978). Trimite o nouă comunicare la
al patrulea Congres Internațional de Cibernetică de la Amsterdam (21-25
august 1978) și obține recunoașterea internațională de precursor al
ciberneticii.
Academia Română îi acordă un rol important în istoria ciberneticii,
consacrându-i un studiu special în lucrarea ”Cibernetica” din colecția
”Istoria științelor din România”, apărută sub egida Comitetului Român de
Istoria și Filozofia Științei (Editura Academiei Române, București, 1981).
În același an, de data aceasta, în mod special pentru străinătate, Academia
Română publică lucrarea ”Odobleja between Ampère and Wiener”,
precizând locul pe care îl merită Ștefan Odobleja între doi savanți de
recunoaștere mondială.
În anul 1982 apare ”Psihologia consonantistă” cu un studiu
introductiv realizat de: prof. univ. dr. Mihai Drăgănescu, conf. univ. dr.
Pantelimon Golu, București, Editura științifică și Enciclopedică.
Tot în anul 1982 este înființată Academia Internațională de Cibernetică
”Ștefan Odobleja” (91 membri fondatori), având ca președinte de onoare

240
pe prof. dr. I.C. Drăgan și un birou executiv condus de prof. dr. Paul
Postelnicu, iar din 1986 de prof. dr. Cezar Buda.
În anul 1983, apare ”Cybernetique generale; Psychologie
consonantiste; Science des sciences, Editions Nagard, Montreal – Paris –
Lugoj – Roma – Pelham N.Y., care este de fapt o reproducere fotografică
integrală a primei ediții a Psihologiei consonantiste, publicată la Paris,
Librairie Maloine, 1938-1939.
După ce a studiat o parte din manuscrisele referitoare la logică, care
se găsesc în Arhivele Naționale din Drobeta-Turnu Severin, fond
personal Ștefan Odobleja (50.000 de file, respectiv 10 metri liniari de
manuscrise), acad. Alexandru Surdu realizează o culegere din aceste
manuscrise intitulată ”Introducere în logica rezonanței” prefațată de
Constantin Noica și publicată la Editura Scrisul Românesc din Craiova în
anul 1984.
Savantul român avea o concepție originală în domeniul logicii.
Logica rezonanței este o logică cibernetică. Ea oferă baze noi, neutilizate
încă, pentru o cibernetică a viitorului, a mileniului trei. Este vorba de
baze teoretice, de justificarea teoretică a posibilității principale de
construcție a unor ”mașini de gândit” care să nu se mărginească la
operații logice, mecanizate, asupra gândurilor gata construite (ceea ce
poate fi garantat pe plan teoretic prin logica matematică), ci să fie extinse
și la activitatea de producere, de creație a acestor gânduri, pe care își
propune să o garanteze logica rezonanței.
Acestea au fost principalele motive pentru care i s-a acordat lui
Ștefan Odobleja, în anul 1990, titlul de membru post-mortem al
Academiei Române.
I.C. Drăgan, o personalitate marcantă a lumii științifice românești,
președinte al Academiei Internaționale de Cibernetică ”Ștefan Odobleja”,
cu sediul la Lugano – Elveția și cu secretariate la Lugoj și Milano, a avut
și are o contribuție remarcabilă în demersurile făcute pentru
recunoașterea internațională a operei savantului.
În anul în care se împlinesc 100 de ani de la nașterea omului de
știință, încă o instituție de învățământ îi va purta numele. Pe 13
septembrie 2002, în prezența premierului Adrian Năstase este inaugurat
în București, Liceul Teoretic ”Ștefan Odobleja”, o dovadă de
recunoaștere deplină.

Manifestări omagiale – 2002

241
 Manifestările omagiale au avut loc în București și în mai multe
reședințe de județe, fiind onorate de prezența unor reprezentanți ai
Guvernului României, administrațiilor locale, oameni de știință
contemporani ai marelui savant, care l-au sprijinit personal, sau au
contribuit într-un fel sau altul la susținerea și recunoașterea pe plan
național și internațional, a grandioasei sale creații de o viață.
Așa cum era și firesc, seria momentelor aniversare a debutat la
Drobeta-Turnu Severin, în perioada 10-14 octombrie, cu zilele Liceului
pedagogic ”Ștefan Odobleja”, unde, printre personalitățile prezente
amintim pe: Petre Daia – secretar de stat în Ministerul Agriculturii, ing.
Stelian Bajureanu – reprezentantul țării noastre la Congresul Internațional
de Cibernetică de la Amsterdam, 1978, cel care i-a adus pe patul de
moarte vestea recunoașterii internaționale, prof. Vlădica Florian, ing.
Ilarie Hinoveanu de la Editura Scrisul Românesc din Craiova, prof.
Constantin Protopopescu, I. Lascu și alții. În alocuțiunea sa, ing. Stelian
Bajureanu a afirmat: ”…Ștefan Odobleja a sistematizat întreaga
cunoaștere într-o sinteză aparte care va condiționa viitorul în mileniul
trei”.
Pe data de 13 octombrie, la Liceul de informatică ”Ștefan
Odobleja” din Craiova, momentele aniversare s-au bucurat de prezența
unor personalități de prestigiu precum: prof. univ. dr. Pantelimon Golu,
prof. univ. dr. Ion Ceapraz, prof. Mihaela Bărbuț, prof. Camelia Cizmaru.
În București, la Muzeul tehnic ”Prof. ing. Dimitrie Leonida”, în ziua de
16 octombrie a fost comemorat și așezat la loc de cinste, alături de alți
mari savanți români precum Henri Coandă, originar tot din județul
Mehedinți.
Medicina militară românească a omagiat la loc de cinste,
personalitatea medicului militar Ștefan Odobleja, în cadrul zilelor
Spitalului Militar de Urgență ”Ștefan Odobleja” din Craiova.
Manifestările care au avut loc în perioada 16-18 octombrie au fost
organizate de către un comitet, avându-l ca președinte de onoare pe grl.
mr. prof. dr. Mihai Augustin, șeful Direcției Medicale a M. Ap. N. La
secțiunea dedicată centenarului s-au făcut următoarele comunicări:
”Locul lui Ștefan Odobleja alături de marii creatori români de sisteme
filozofice” – acad. Alexandru Surdu; ”Ștefan Odobleja, un destin de
luptător” – col. dr. Nicolae Cheiță, directorul spitalului; ”Opera
academicianului Ștefan Odobleja” – ing. Ionel Chiriță; ”Dimensiunea
umanistă a personalității dr. Ștefan Odobleja” – prof. Tudor Rățoi,
directorul Arhivelor Naționale din Drobeta-Turnu Severin;
”Psihosomatica și Psihologia consonantistă” – col. (r) dr. Nicolae

242
Popescu; ”Consonanțe cibernetico-poetice odoblejiene” – prof. Florian
Vlădica; ”Alături de tatăl meu” – ing. Ștefan Odobleja (jr.).
Pe data de 20 octombrie, la Academia Română, în cadrul
manifestărilor științifice, secțiunea ”Locul lui Odobleja în știință” a fost
condusă de acad. Mihai Drăgănescu.
În luna noiembrie a avut loc la București Conferința Națională de
Cibernetică – Centenarul Ștefan Odobleja, ediția a X-a, cu tema: ”Unele
considerații paralele la centenarul a doi români vestiți – dr. Ștefan
Odobleja, precursorul ciberneticii și dr. ing. Ion Basgan, un inventator de
geniu” – comunicare făcută de dr. ing. Ștefan Tudor – comisia de
cibernetică socio-economică.
Seria manifestărilor omagiale se încheie la Oradea – Băile Felix, în
16 noiembrie unde Academia de Cibernetică ”Ștefan Odobleja” și
Universitatea din Oradea au organizat Conferința cu tema: ”Tendințe în
dezvoltarea aplicațiilor cibernetice”. Lucrările au fost conduse de prof.
dr. ing. Teodor Maghiar – președintele academiei mai sus menționate,
prof. dr. Niculae Mihăiță, prof. dr. ing. Victor Șontea, prof. dr. ing.
Nicolae Jula.
În cadrul secțiunii plenare de închidere Gheorghe Nicolaescu de la
Fundația ”Vasile Gușe”, prezintă lucrarea ”Medicul militar Ștefan
Odobleja văzut de contemporani”.
La toate manifestările omagiale a fost prezent ing. Ștefan Odobleja,
fiul marelui savant care a făcut intervenții inedite referitoare la viața și
preocupările pentru știință ale tatălui său. În memoria sa, în anul 1999
înființează Fundația ”Ștefan Odobleja” cu sediul în Drobeta-Turnu
Severin, care are ca scop, studierea în continuare a operei vaste care se
găsește la Arhivele Naționale din Drobeta-Turnu Severin și care, prin
conținutul de idei, teorii și teze ar aduce o contribuție deosebită în diverse
domenii științifice, sau chiar le-ar revoluționa.
Prof. dr. Mihail Scheau de la Facultatea de Medicină din Craiova și
dr. Al. Olaru, unul din principalii susținători ai dr. Ștefan Odobleja, după
ce au studiat lucrările sale referitoare la fonoscopie și semiologia
acustică, în comunicarea prezentată la Simpozionul de la Craiova din
anul 1992, îi conferă calitatea de precursor al metodei de explorare
echografică în medicină. Tot dr. Al. Olaru a prezentat comunicarea
”Psihoterapia în concepția consonantistă” la Simpozionul Jubiliar – 40 de
ani de la fundamentarea conceptului ciberneticii generalizate, Drobeta-
Turnu Severin, 2-3 noiembrie 1979.
De asemenea, dr. Nicolae Popescu, în intervenția făcută în cadrul
comunicărilor de la Craiova, susține că, prin ideile și teoriile savantului

243
legate de modelul bio-psiho-social în strânsă legătură cu latura ecologic-
existențială, poate fi considerat ca inițiator pentru un domeniu atât de
dezbătut astăzi precum psihosomatica. Mai mult, în lucrarea ”Psihologia
consonantistă” (1938-1939), explică fenomenele din natură și în
particular pe cele din cadrul biologiei și psihologiei cu ajutorul legii
reversibilității, sesizează și pune în evidență prin intermediul conexiunii
inverse fenomenul adaptării organismelor vii la condițiile de mediu, fiind
astfel alături de Hans Selye – sindromul general de adaptare (1946).
Un omagiu cu totul special adus marelui Ștefan Odobleja, cu
prilejul aniversării centenarului nașterii sale, îl constituie apariția a două
lucrări care demonstrează clar rolul actual al operei savantului român, în
formarea unei gândiri creatoare – acum, când aceasta a devenit unica
sursă inepuizabilă, regenerabilă și singura care satisface simultan
societatea, omul și natura.
Prima lucrare ”Matematizarea psihologiei consonantiste de Ștefan
Odobleja”, autori: Marcel Voica – președintele Fundației de Studii
Interdisciplinare Matriceale și Ileana Voica, apărută la Editura Matricea,
București, octombrie 2002, reprezintă un ghid pentru studierea
Psihologiei consonantiste în mod tradițional, dar și pentru folosirea sa
informatizată.
În cuvântul introductiv, autorii arată că: ”valoarea științifică a
Psihologiei consonantiste crește pe măsura trecerii timpului și atrage
atenția nu numai prin puterea sa extraordinară de pătrundere și de
previziune a autorului ei, ci în mod deosebit prin faptul că această operă
devine din ce în ce mai mult un instrument de acțiune în condițiile
extinderii folosirii tehnicii electronice de calcul, care amplifică valențele
ei multiple prin racordarea sa la funcțiile cerebrale, ca bunul cel mai de
preț pentru fiecare om”.
”…rezultatele cercetărilor sunt folosite îmbinat nu numai pentru
transpunerea într-o bază de date Matriceală a Psihologiei consonantiste,
dar realizează și o matematizare modernă a acestei opere, relansând-o în
contemporaneitate și proiectând-o în viitor de pe o nouă platformă
informatică. În acest fel…, urmează să fie elaborate programe care vor
constitui mijloace moderne de instruire, învățare, educare și modele de
stimulare a proceselor gândirii, creației, de dezvoltare a unor științe inter
sau transdisciplinare”.
A doua lucrare, ”Corespondențe”, alcătuită de prof. Tudor Rățoi –
directorul Arhivelor Naționale din Drobeta-Turnu Severin și Cristian
Anița, cu sprijinul Ministerului Educației și Culturii, publicată la Editura
M.J.M., Craiova, 2002, a fost lansată la data de 18 decembrie la Drobeta-

244
Turnu Severin. Această lucrare, prin conținutul scrisorilor trimise și
primite de Ștefan Odobleja de la instituții și personalități ale lumii
științifice din țară și străinătate, scoate în evidență într-un mod aparte
personalitatea marelui gânditor român.
Ștefan Odobleja a gândit și a așternut pe hârtie ideile mărețe atât în
fraze cât și în versuri. Iată un exemplu în acest sens publicat postum în
lucrarea ”Pagini inedite”, Editura Scrisul Românesc, Craiova, 1986,
ediție îngrijită și prefațată de Constantin Negreanu:

Anatomie și fiziologie (psihologie)

Știe multe anatomia, dar mai multe nu le știe

Și-i rămasă mult în urmă față de psihologie
E păcat ca aste științe să devină adversare
Când de fapt ele-s sortite numai la colaborare.
E de tristă amintire și-i criminală-ncercarea
Ca științei despre suflet să i se vrea suprimarea.
Nu vrem cu aceeași măsură, nu vrem dinte
pentru dinte.
Nu cerem anatomiei ca, de astăzi înainte,
Să dispară de pe lume, să se autodesființeze
Pentru ca psihologia singură să domineze.
Cerem doar să se supună la a științelor morală
Și cu ea psihologia să fie-n drepturi egală;
Strictă reciprocitate în raporturile externe
Și riguros neamestec în afacerile interne.

Îi cerem anatomiei mai atent să cerceteze,

Iar pe formele văzute cât mai puțin să viseze.
Să nu se mai compromită naiv, să extrapoleze,
Să nu dea drept adevăruri niște șchioape ipoteze,
În știința despre minte să nu se mai erijeze,
Domeniul psihologiei nicicând să nu-l invadeze,
Despre-a minții activitate amplu să se informeze.
Cerem deci anatomiei, scurt, în câteva cuvinte:
Monopolul pus pe creier să nu-l pună și pe minte.

Opinii
”… Aplicând conceptele la viața socială, la economie, la sociologie,
Ștefan Odobleja afirmă universalitatea conceptului cibernetic al

245
circuitelor cu reacție, al buclelor închise. Pentru acest motiv, întregul
moment unic oferit istoriei, științei și culturii românești – și nu numai
românești – de către Ștefan Odobleja în anii 1938-1939 capătă strălucirea
cuvenită marilor idei ale minții umane…”
Acad. Mihai Drăgănescu

”…teoria și opera lui Ștefan Odobleja a fost clasificată pe scara nivelelor

evoluției a lui Boolding la gradul șapte, iar cibernetica lui N. Wiener la
gradul trei. Legile lui Ștefan Odobleja sunt comparabile cu legile
generalizate ale lui Einstein”.
Prof. dr. Josif Constantin Drăgan

”Poate unul dintre cei mai dotați creatori, savantul din Drobeta a lucrat
singur, asemenea marilor solitari ai gândirii. A redescoperit multe și a
inventat și mai multe, făcând uz de un singur instrument – inteligența lui
înnăscută”.
Acad. Alexandru Surdu

”Sistemul lui Odobleja reprezintă, pentru integrarea științelor, același

lucru ce l-a reprezentat sistemul lui Einstein pentru fizică”.
Ing. Stelian Bajureanu

”Să nu uităm că fenomenul Odobleja și omul în sine a avut o viață, un

destin și a creat o implicație morală în știința secolului XX”.
Ion Stroe – Oancea

”Aveți un om de aur, merită o statuie de aur”.

B.H. Rudall – University of Wells

”Ștefan Odobleja ar putea fi considerat nu numai un Socrate al timpurilor

noastre, dar și un al doilea Columb, pentru că a avut același destin să
descopere America științei și până la urmă, această Americă să primească
alt nume, nu al său”.
Prof. de. Josif Constantin Drăgan

”Am lucrat și colaborat cu savantul Ștefan Odobleja cinci ani. Am lucrat

alături de mulți medici, dar Odobleja nu era numai medic, ci și un aparat
Roentgen și un laborator de analize, căci după precizarea unui diagnostic
făcut de el, nu mai era nevoie ca pacientul să meargă la radioscopie sau
analize.

246
Era un om cu un nivel intelectual rar de găsit”.
Dumitru Goagă – oficiant sanitar – Lugoj

Nicolae Popescu
ˮMedicina în evoluție“ nr. 4/2002, p. 6-10

IMPORTANȚA ULTRASONOGRAFIEI
ÎN MEDICINA DE FAMILIE

N. Popescu, M. Fotea

Medicina de familie este primul eșalon într-un sistem de sănătate

modern. La medic se poate prezenta orice bolnav cu orice boală, astfel,
medicina de familie se intersectează cu toate celelalte specialități,
devenind specialitatea cea mai interdisciplinară.
Medicina de familie de astăzi nu mai este aceeași cu cea de ieri, ea
a devenit o specialitate mult mai complicată și mai pretențioasă.
Până nu de mult a fost obligată să apeleze la o metodologie
predominant clinică, în timp ce toate celelalte specialități au apelat la o
tehnologie din ce în ce mai sofisticată, devenind predominant paraclinice;
prin posibilitățile create de a obține diferite competențe, medicul de
familie poate stabili cel mai bine un echilibru între cele două metode,
clinice și paraclinice.
Ultrasonografia este o metodă paraclinică, despre a cărei
importanță se vorbește mai mult în spitale și ambulatorii de specialitate.
Poate că pentru a evita costurile mari ale asistenței medicale în aceste
unități sanitare, era mai bine să fi pornit în același timp la drum, cu aceste
investigații și în medicina de familie.
Pentru a avea succes în acest domeniu, medicul de familie trebuie
să fie un foarte bun clinician, deoarece un diagnostic clinic bine stabilit
este foarte ușor de susținut cu această investigație care la rândul ei
necesită o pregătire complexă. În acest context prof. dr. I. Sporea de la
U.M.F. Timișoara, denumește ecograful ca fiind stetoscopul viitorului.
Dar, un precursor al ultrasonografiei poate fi considerat și dr. Ștefan
Odobleja care numește fonoscopia ca pe o metodă clinică de explorare
semiologică prin evaluarea permeabilității sonore a organismului.
Pornind de la această definiție noi am definit ecografia ca pe o metodă
paraclinică/tehnică de explorare/evaluare a permeabilității sonore a

247
organismului care are ca rezultat vizualizarea neinvazivă a diferitelor
țesuturi și organe.
În medicina de familie, ultrasonografia are o serie de beneficii atât în
favoarea medicului cât și în favoarea asiguratului:
- diagnosticarea unor urgențe medico-chirurgicale în timp util și
trimiterea țintă la specialist (colecistite acute litiazice, hidrops vezicular,
glob vezical, colici renale litiazice etc.).
- posibilitatea elaborării unor studii și cercetări având ca scop ridicarea
prestigiului medicului de familie.
- creșterea adresabilității asiguraților la cabinetul medicului de familie.
- scăderea cheltuielilor din bugetul asiguraților pentru rezolvarea unor
probleme de sănătate (în special la cei din mediul rural).
- posibilitatea deplasării la domiciliul pacienților cu ecografe portabile
ușor de manevrat.
- îmbunătățirea relației medic-pacient și asigurarea stabilității pacienților
înscriși în listele proprii.

“Medicina în evoluțieˮ, nr. 4/2004, p. 92

Professional Stress Factors Possible Occurence of

Psycho-somatic and Behavioural Pathology at Organizational Level

Nicolae Popescu, Maria Cenea, Diana Ciocan, Cornelia Ciuciu

ABSTRACT

The study correlates data obtained by psychological testing with the

prevalence of somatic objective pathology, psychosomatic disturbances
and latent, asymptomatic states. The prevalence index of predominantly
digestive and cardiovascular diseases constituted the starting point for
the hypothesis concerning the prevalence of psychosomatic diseases. The
evaluation of psychosomatic disturbances was made by correlations
between projective tests and psychological status observed in the first
investigated group (restlessness, anxiety, decreased coping capacity,
negative thinking) and the symptomatology observed in the second group,
where non-expressed manifestations were lower. Case studies
demonstrate the research results.

248
Key words: stress factors, stress, psychosomatics, non-expressed latent
states.

INTRODUCTION

In social medicine, a discipline which studies the methodology for

investigating the health status in a community, the assessment of the
psychic factor as etiological agent (risk factor or trigger) in most
contemporary society diseases induces interdisciplinary cooperation
between medicine and psychology, as well new identification methods of
risk factors and of their connection with disease. Social medicine, here
refered to as Psychology Medicine, together with Medical Psychology
and Health Psychology, represent interdisciplinary fields between
medicine and psychology.
Changes which occur in modern society imposed psychosomatics as an
integrative, holistic approach of the healthy or diseased individual, family
of community, according to the bio-psycho-social model. In Romania,
there is a major interest concerning the psychosomatic approach in
modern medicine reflected by creation of medical psychology
departments in medical universities and by the participation of large
numbers of physicians in researches in this field and attendance in
international congresses of psychosomatics. An important contribution
has been made by Dr. Stefan Odobleja by his work „Consonantistic
Psychology” using the consonance-disonance dichotomy with the
meaning of health and disease in correlation with psychological and
physical aspects.

HYPOTHESIS

The profession of border police officer is considered one of most stress-

generating professions due to a very wide range of stress factors which
possibly fragilizes personality structures leading to a favourable ground
for psychosomatic disturbances or diseases.
The prevalence index which, analysed during a long period of time,
showed a mainly psychosomatic pathology.

GOALS

The research addressed two main directions. The first concerns the use
psychological tests as possible screening methods for the identification of

249
professional stress as risk factor in the determinism of clinically manifest
of asymptomatic pathology. The second uses the questionnaire method,
as well as statistical data, in order to evidentiate this pathology which has
been differentiated in latent non- expressed states, psychosomatic
disturbances and objectivated pathology, as well as possible connections
between this pathology and the level of stress.

MATERALAND METHODS

The studied collectivity included 294 subjects, male gender, of whom

operative group 1 included 191 subjects with mean age 34 years, and
group 2 included 103 subjects with mean age 38,6 years. Thus, in the first
group there is a predominance of young subjects belonging to 25-30 and
31-35 years age groups and the second group distribution (Fig. 1 and 2).
By dividing the studied collectivity into two groups, one composed of
persons working in an operative sector and the other of people working in
the administrative sector, we tried to eliminate the difficulty of
composing a control group with “ normal” considering the fact that the
whole staff to specific stress factors.

Had a control group been chosen from outside the institution, the subjects
may have been exposed to stress factors specific to the respective
workplaces. Between the operative group and the non-operative one,
some peculiarities were identified concerning the quantity and quality of
stress factors which act upon the subjects, fact which allowed a
comparative study.

250
In the present research, two transversal epidemiological investigations
were used: The first, a screening which consisted of a battery of
psychological tests including ability tests, personality tests and other
tests, all seeking identification of presumptive premorbide states or
prevalence investigation which analysed the health status of the
collectivity during the mentioned period.
The battery included the following tests, questionnaires, examinations:
ability tests (distributive attention, focus capacity, verbal and non-verbal
intelligence, auditive memory, the “ Raven” intelligence test of the
standard progressive matrix);
personality tests (“Cattel” reduced version which investigates general
anxiety, Eysenk which measures personality by two general independent
dimensions – extraversion, introversion and neuroticism, stability, - and
projective: the “Luscher”colours‟ test, short version and the tree test);
other tests (questionnaires addressing the subjects‟ position towards
alcohol and tobacco “AUDIT”, “Fagerstrom”, “Cornell index” which
investigate psychosomatic manifestations by which identification of
presumptive premorbide states and of a certain degree of stress upon the
subjects has been attempted.

RESULTS AND DISCUSSIONS

Psychological tests reveal the presence of stress in both groups, showing

their reactions, peculiarities and degree of stress experimented by them,
on age groups.
Ability tests indicate a deviation from the professional psychograme,
with decreased values of cognitive-intellectual capacities in all age
groups, as follows:

251
12.1% of group 1 subjects and 11.7% of group 2 subjects have a low
distributive attention (values below the mean level in the “Praga” test)
(Fig. 3 and 4).
27.7% of group 1 and 20.3% of group 2 subjects show difficulties in
establishing logical relations between various data, slow thinking
process, low intellectual performance (values below the mean level in the
“IF1” non-verbal intelligence test); “Raven” test shows a medium-low
intelligence in 12.6% of group 1 and 7.8% of group 2 subjects; the “I1”
test of verbal intelligence show a decrease of this feature in all age groups
– subjects in both groups, but especially in the age group 36-40 years
(14.3%), 41-45 years (13%), 46-50 years (30.8%).

High percentual differences between values obtained by subjects in the

two non-verbal intelligence tests show a particular aspect of the stress
upon the subjects and manifested as adaptation difficulties to new and
unpredictable situations, a possible cause being improper selection;
19.5% of the subjects in group 1 and 7.8% of the subjects in group 2
show difficulties in memorizing and reproducing information (values
below the mean level in the M3 test for auditive memory).

252
Subjects in group 1 – operational staff showed more marked decreases,
generally, in ability tests, as compared to subjects in group 2 – non-
operationale staff, thus particularizing stress in this sector, the main
agents being: hard working conditions such as 12-13 hours daily
exposure to extreme temperatures, working in shifts and frequently
overtime, permanent contact with agressivity – aspects which lead to
psychical fatigue, with effects upon work efficiency, and performance.
Most important decreases in cognitive-intellectual capacities are recorded
in middle age cathegories (31-35 years, 36-40 years). A possible
explanation could be the that these cathegories are most affected by
institutional restructuration and reorganizing, meaning they had no
“option” for escaping the circle of restructuring: the society did not offer
professional reconversion programmes, the institution did not give
information concerning the aim of restructuration and reorganizing these
aspects leading to an increased uncertainty degree about the future of the
institution, concerning the professional career of the subjects, with effects
on their personality structure.
Individualism, egocentrism are very visible at interpersonal level
(agitation, nervousness, relational conflictual situations), and also at
group level (subjects‟ tendency to focus on their own needs, totally
neglecting the needs of the institution concerning modernization and
adjustment to present requirements. The defense mechanism of the
subjects against stress is projection (projection of all negative feelings
upon leaders whom they consider responsible for this uncertainty). In
choosing this defense mechanism, lack of open communication probably
contributed – specific to hierarchic subordination structures.
“Pencil-paper” personality tests, as well as projective ones reveal a
predominance of anxious-depressive personality structures – showing
that a part of the subjects have chosen the easiest way of giving in, by
development of negativism, suspicion and lack of trust, rather than
finding internal adaptation resources. This option may also be a result of
an inadequate professional recruitment policy – staff with a weak
biopsychical constitution who strongly reacted to general stress.
The “Cattell” test for general anxiety shows the fact that 18.3% of the
subjects in group 1 and 26.8% in group 2, show anxiety values over the
medium level. The higher anxiety percent in non-operative staff may be
explained by the institution‟s policy to reorganize the operational sector
by an important staff reduction and reorientation towards the operative
sector, which increases the subjects‟ concern and their fear of the contact

253
with new stress sources, and, on the other hand, by generally appointing
in administrative positions sensitive persons with operational
requirements, fact which supplementary increases the fear of failure (fear
of impossibility to cope with professional requirements) (Fig. 5 and 6).

The presence of anxiety is significant in rather high proportions in young

staff members (age groups between 25-30 years and 31-35 years) in the
non-operative sector – strenghening the hypothesis of collective stress.
Anxiety perceived by the subjects as tension, irritability, lack of self
confidence, reticence to risk, tremor, perspiration and a varied range of
psychosomatic manifestations.

The introversion-extraversion factor (E – Eysenck test)brings new

elements in psychology, namely while ambivalent subjects represent the
most part of the subjects, percentual values obtained by subjects in both
groups decrease in extraversion factor, and percentual values of the
introversion factor increase together with the age of the subjects. This
shows that this factor is influenced by age, by environmental factors, by
life experience of subjects, by their degree of dutifulness facing position
requirements, by the individual need of job performance (Fig. 7 and 8).

254
The neuroticism factor (N – Eysenck test) is present in 3.6% of group 1
subjects and 4.8% of group 2 subjects, percentual values increasing with
age – aspect which correlates with anxiety and introversion. This shows
that the longer a subjects has been in the system the higher his
vulnerability degree.

The AUDIT questionnaire which addreses alcohol consumption reveals

toxicophiliac tendencies in 28.2% of group 1 subjects and 18.5% of
group 2 subjects. Considering the predominance of the anxious-
depressive personality, alcohol consumption may be regarded as a
compensatory element for the negative states experienced by the subjects.
Here, also, percentual values increase with age, showing their reactions
following long exposure to stress sources. The most frequently
encountered is alcohol consumption in 36-40 years, 41-45 years and 46-
50 years age groups.
The “Fagerstrom” test shows medium, strong and very strong tobacco
dependence in 28.2% of the subjects in group 1 and in 20.4% in group 2
– values close to those of alcohol consumption, with severe effects on the
health status of the subjects. We must underline the fact that unlike

255
alcohol consumers, the percent of smokers decreases with age, situation
explained either by onset of conscientiousness status regarding the
adverse effects or by onset of diseases favoured by tobacco smoking.
The presence, especially in younger age groups, of anxiety, introversion,
neuroticism, associated with a decrease of cognitive-intellectual
capacities, with tobacco dependence and exaggerated alcohol
consumption, in higher percents in group 1 – operational staff, as
compared to group 2 – non-operational staff, strengthens the hypothesis
of a collective psychical stress which fragilized personality structures of
the subjects, created favourable conditions for psychosomatic diseases,
especially in the operational sector where stress agents are more active.
The “CI” questionnaire shows the presence of subclinical and clinical
manifestations in increased percents in both groups. Most subclinical
manifestations are being recorded in the 36-49 years age group in group 2
– non-operational staff and in 46-50 years age group in group 1 –
operational staff, showing another peculiarity of stress, namely the
overload of subjects in the operational sector following low physical
resistance occurring with aging and fear of the subjects in the
administrative sector to transfer to operational sector, and to be
confronted with aggressive stress sources.
The identified pathology included digestive diseases (13.6%),
cardiovascular diseases (11.2%), anxious-depressive disturbances (7%),
lombo-sacral pain syndromes (5.4%); the other diseases (pulmonary
diseases, obesity, diabetes mellitus and tegumentar diseases), being
situated between 1 and 4%, but these low percents are also important for
the above mentioned diseases, the psychical factor playing an important
role in their etiopathogeny, thus being labeled as psychosomatic diseases
(Fig. 9).

Even though the frequency of diseases is a few percents lower in group 1

(44%) as compared to group 2 (50.3%), age group analysis shows that in
the 31-35 years age group all studied diseases were observed, with a peak

256
(19.7%) for digestive diseases, probably due to the long term action of an
important number of etiopathogenic stress agents (Fig. 10).
Cardiovascular diseases are present in group 1 subjects in percents which
increase with age in all age groups, with the exception of the 25-30 age
group where, in group 2, they are observed in 19.9%, signifying a
possible increased reactivity of young people. In most cases,
predominantly psychogenic arterial hypertension was observed (Fig. 11)

Pulmonary tuberculosis which was found in comparable proportions in

both groups, probably evolved on a phtysiogenic background marked by
a psychogenical component dominated by vulnerability at psychical
stress.
The comparable percents of LSPS (lumbosacral pain syndrome), 5.7% in
group 1 and 4.8% in group 2, in subjects between 31 and 55 years, values
which increase with age, could explain the action of psychological factors
through stress reaction mediators which trigger changes in the muscular
tonus (contracture) especially in lombosacrate muscle and also influence
pain threshold.
Anxious-depressive disturbances are present in subjects 25 to 41 years
old (32.1%) in group 1, these age groups being subjected to cumulative
action of stress factors, and in group 2, in age groups between 41 and 55
(36.7%), these age groups being constantly subjected to the stress
generated by the lack of transparence in institutional restructuration.

257
Obesity (4.7% in group 1 and 2.9) in group 2), and also type II diabetes
mellitus in a low percent (1%) only in young subjects, show the presence
of chronical stress, as well as of skin diseases (psoriasis, vitiligo) with
uncertain etiology but possibly including psychic elements.
Psychosomatic disturbances (PSD) are present in both studied groups and
age groups in comparable percents showing that we are dealing with
prolonged stress, triggered by various stress factors (Fig. 12).

Evaluation by projective tests (Luscher – Fig. 13 and 14, and the tree test)
brings a confirmation of the results obtained in other psychological tests,
with the presence of stress in all age groups and the onset of
psychological fatigue. The colour blue predominates the preferences of
subjects in both groups, which indicates the need of silence, peace,
harmony, rest and relaxation for recovery, the need for a warm and tidy
environment, free of troubles, the need of harmonious relations with no
controversies. In the area of indifference, the colour brown predominates,
which indicates the onset of general physical fatigue, physical
discomfort, the unfulfilled need of safety, which induces stress. Most
rejected are the coulours grey and black, showing the general trend of
the subjects of not having anything to abandon, their wish to be able to
control their own actions and decisions. These needs are more intensly
felt, as the projective tree test reveals a high degree of relational
conflictuality, rigidity, agressivity, along anxiety, depressive tendencies
and even depersonalization tendencies which prior to this application
were confirmed by the evolution of the subjects and exemplified by case
studies. This non-manifest pathology revealed by projective tests may be
a favourable ground for the development of behavioural disturbances, or
even psychosomatic diseases.

258
 CONCLUSIONS

By dividing the studied collectivity into 2 groups, one including persons

who work in an operational sector and the other with persons in the
administrative sector, we tried to eliminate the difficulty of selecting a
control group with “normal” subjects, considering that the entire staff is
subjected to specific stress factors. Between the operational group and the
non-operational one some peculiarities were identified, concerning the
quantity and quality of stress factors which act upon the subjects, which
allowed a comparative study.
The study has been performed between 2001-2004, period which may be
regarded as a peak during the reforming process of the Border Police,
which generated multiple stress factors, psychical stress being the most
important.
The use of psychological tests as screening methods may be considered
as a new way which could be used in epidemiological investigations in
order to early detect diseases which are determined or favoured by
psychical organizational stress.

ˮMedicine in Evolution“, XV, nr. 1, 2009, Timisoara, Romania.

PSYCHOSOMATICS AND THE PHYSICAL

KINETIC THERAPY

Nicolae Popescu
ABSTRACT

259
Psychosomatics, a field of research and a holistic method of approaching
the healthy and diseased man, together with the physical and kinetic
methods and techniques used in kinesiology actually represents a
constant updating with the scientific multi and interdisciplinary
arguments of the Hippocratic medical vision, according to the bio-
psycho-social model completed by the ecological-existential side. These
techniques and methods develop abilities of physical and psychological
relaxation, reducing the effects of stress, which is a major risk factor for
all diseases and disabilities.
Key word: psychosomatic, kinetology, kinetic therapy, holistic

According to the WHO definition, health is a morpho-functional capacity

which grants the possibility to act in an optimal physical, somatic and
psychological way. In fact, the health status represents the psycho-
somatic equilibrium, with the absence of objective and subjective
complaints and with the impression of physical and psychological well-
being.
Disease is defined and characterized by the following elements:
•Physical and psychological unbalance;
•Organic lesions;
•Altered general state accompanied by physical and psychological
exhaustion;
•Presence of objective and subjective clinical signs.
From a psychological point of view, health is perceived positively and
disease is perceived negatively.
There are increased discussions on psychological orientation nowadays in
medicine, both on the assessment of psychological factors as risk factors
in most multifactor somatic diseases as well as in the sense of
considering the psychological factor as major provider of health (the
International Congress on Psychosomatic Medicine in Waikoloa, Hawaii
– 2003; annual Meeting of the American Psychosomatic Society in
Orlando – 2004;World Congress of Psychosomatics in Kobe – 2005, and
in September 2006 the European Conference of Psychosomatic Research
will take place in Dubrovnik, Croatia).
The relationship between mind (psychology), body (soma) and the
environment (ecological-existential), its balance and unbalance,
constituted a concern during periods of time for scientific fields such as
philosophy, psychology, sociology, biology, physiology, neurology,
cybernetics etc.

260
In the present approach, psychosomatics is a field of research, a way of
approaching the healthy and diseased individual belonging to all
specialties through the bio-psycho-social paradigm of Engel who
considers disease and/or health as a bidirectional interaction of clinical
status with psycho-social factors.
One of the fundamental objectives of psycho-somatic medicine is to
develop diagnose and treatment methods applicable on a general level, as
well as specialized and individualized. The general level refers to
methods which may be applied to all patients, regardless of the
manifestation and location of the problem occurring in the human
organism. The specialized level refers to aspects connected to specific
functional organic dysfunctions, where techniques and methods used in
kinetology have their well deserved place.
This holistic (integrative) approach is imperative in the field of
kinetology.

HISTORY OF PSYCHOSOMATICS

•The psyche-soma-unity-underlined in antiquity (Hippocrates).

•The XVII-th century philosophers – Descartes, Spinoza, Leibniz – the
mind-body relationship (dualism).
•Johann Christian Heinroth (1773, 1843) – inventor of the term
“psychosomatic”.
•1843, Cabanis – relations between physical and moral.
•1885, Freud – personality instances, levels of acknowledging
psychological processes, stages of instinctual development, transfer,
psychoanalysis.
•1892, Fere – on pathology of emotions.
•1899, Pavlov – influence of commotion on physiological processes,
conditioned reflexes.
•1912, Adler – locus minoris resistentiae.
•1922, Deutsch – organ neurosis.
•1938, 1939, Odobleja – Consonantist Psychology.
•1943, Fl. Dumbar – personality profiles specific for each BPS.
•1946, Selye – general adaption syndrome.
•1950, Alexander – conflict specificity.
•1955, EY – psychosomatic medicine and organ neurosis.
•1956, Silva – psychosomatic medicine.
•1956, Kaplan – psychosomatic medicine, importance of psychological
factors in medicine.

261
•1957, Hinkle, Wolff – environmental factors=determinant role.
•1959, Grinker and Robbinns – psychosomatic clinic.
•1963, Von Uexkull – differentiation of conversion disorders.
•1963, Marty, M'Uzan – operational thinking.
•1964, Tzank – general medicine/family medicine (GM/FM) is a true
psychosomatic medicine (63).
•1965, Klotz – psychosomatic medicine is the most elaborate form of
GM/FM (63).
•1966, Schafer – socio-psycho-somatics.
•1969, Scheneider – medical psychology.
•1973, Sifneos, Nemiah – alexitimia.
•1974, Bateson – general theory of systems.
•1979, Von Eieff – neurogenic hypertension.
•1981, 1985, Locke, Besedovsky – involvement of SP in the immune
system (psycho-neuro-immunology).
The enumeration stops in 1985 because, among the great psychosomatics
specialists, St. Odobleja, contemporary of most those mentioned, has
been included. He has been cited along with them, because he has been
acknowledged in the year of his death, September 1978 in Drobeta –
Turnu Severin. Shortly before passing away, he was supposed to present
a paper which had been accepted at the IV-th International Congress of
Cybernetics in Amsterdam, where, Stelian Bajureanu raised in front of
the international scientific community the case of. Dr. St. Odobleja and
the fact that he did not receive enough attention at the III-rd International
Congress of Cybernetics in Bucharest in 1975. The lack of
acknowledgement of is work is possibly due to some assertions
concerning the socialist state which he defines on page 710 as “Dictature
des majorities, Anomalie complexe: dictature des incults, dictature des
fainéants, dictature des mediocrities” (Dictatorship of the majority,
complex abnormality: dictatorship of the uneducated, of the
mediocrities), finally stating that socialism is destined to failure.
Kinetology or kinesiology, term introduced by Dally in 1857, may be
defined in a general context as the science or the study of the movement
of living organisms and of the structures participating in these
movements. Eventually, movement represents the form of state for living
matter which may not be conceived in the absence of movement, in the
same way as movement being unconceivable in the absence of matter.
Kinetotherapy explains in detail the way in which movement must be
used on the three intervention levels for health promotion:

262
•Primary prophylaxis (kinetoprophylaxis) for which movement is a
means of maintaining health and preventing illness;
•Secondary prophylaxis (kinetotherapy), uses movement as a means of
treating, improving or curing diseases;
•Tertiary prophylaxis (recovering kinetotherapy), uses movement as a
way of recovery.
Hippocrates, not only develops the idea and practice of gymnastics but he
is also the first to observe the movement-muscles relations, immobility-
muscular atrophy, as well as the value of physical exercise for recovery
of muscular force. Moreover, he sees in kinetotherapy the best remedy
even for mental illness. Hippocrates may thus be considered the first
physician who had the intuition and applied the notion of functional
recovery.
Kinetotherapy brings movement into discussion, with its two forms,
active and passive, systematized as physical exercises having
prophylactic, therapeutic and recovery purposes. The area, including
medical fields which benefit from the input of kinetic techniques and
means aiming at recovery or maintaining health, is extremely wide,
counter indications applying only to diseases in which the patient is at
vital risk.
Movement is an element of connection within the body and mind
dualism. This aspect has represented the fundament of the holistic
concept of physical kinetic therapy for over a century, meaning the
concept of physical and psychological unity on which assistance
programs of Occupational Therapy were organized. Thus, movement
from the psychosomatic perspective must be a connective element
between body and mind. Psychosomatic must take into account the
problem of promoting beneficial relations between the patient and the
assistance team (physician, psychologist, kinetotherapist), the study of
psychosocial and individual factors with their implication in longevity, as
well as the promotion of active involvement in sanogenesis.
Integrative psychosomatic treatment is based upon the theory of
psychosomatology. Psychosomatology represents the integrative study of
the relation between all the systems of memory and communication in the
human body. The main mutual inter – and intra-communicational
systems are: neuronal (VNS and CNS, endocrine and immune). The other
systems (cardiovascular, muscular etc.) are interconnected through the
network of the main systems.
The psychosomatic inter-reactions as seen by St. Odobleja are
represented in the image below.

263
The continuous communication within and between these systems
represents a condition for the organism's survival and in most cases it
occurs at an unconscious level using biochemical and electromagnetic
languages, unperceivable by humans. All human body systems are
permanently active and all memory and communication systems are
influenced by each disorder. Health is the result of the balance within
various body systems and between these and the environment. Disease is
either the result of acute injury or of a long period of non-economical
energy consumption or of sever communication disorder between various
systems and it may be the result of anything from a physical injury to an
emotional one. It may be expressed somatically (inflammation or
immune suppression, hipo- or hypertension, muscular tension or atony,
hipo- or hyperthyroidism, hypo- or hyperlipidaemia) or psychologically
(anxiety or depression, emotional hypo- or hypersensibility). The same
significance is encountered in the consonance-dissonance dichotomy,
consonance signifying health and balance, and dissonance meaning
disease and disturbances described by St. Odobleja in his paper.
Since the whole organism is involved in all processes, all memory and
communication systems are affected by every disorder and each organ or
function which express disorder depends on a number of bio-psycho-
social factors. This perspective on health and disease states that illness is
mostly the result of a number of feed-back events perceived as stressful
by the human organism.
Techniques and methods used in kinetology may be integrated in the
psycho-somato-psychological circuit, developing capacities of physical

264
and psychological relaxation by decreasing the effects of psychological
stress, a major risk factor for all diseases and disabilities.
Physical exercise acts on the individual through a psychogenic
mechanism. The psychogenic influence is based upon conditioned
reflexes as a result of combining muscular effort with agents signaling
the need for it. These reflexes referred to as cortical positive, trigger the
active participation of the individual in physical exercise, increased by
the fact that, as a patient, the individual's personality suffers essential
changes.
In this context, in the medical assistance team, the kinetotherapist must
become a partner with an integrative thinking in the approach of patients
according to the bio-psycho-social and cultural model.

ˮMedicine in Evolution“, XV, nr. 1, 2009, Timisoara, Romania.

ACADEMY MEMBER DR. STEFAN ODOBLEJA (1902-1978)

ALWAYS OF TOPICAL INTEREST

Nicolae Popescu, Grigore-Alexandru Popescu

ABSTRACT
The Romanian scientist Stefan Odobleja was the first thinker to offer a
universal cybernetic explanation for all domains of human thinking. In
fact, the entire scientific work of Stefan Odobleja contains ideas which
echoed in present and future scientific fields. In medicine, the work
“Fonoscopia – o noua metoda de explorare clinica”(1935) (Phonoscopy
– A New Method of Clinical Investigation), makes him a precursor of
ultrasonography, and with his work “Psihologia consonantista”(1939)
(Consonantist Psychology) he achieved a deep analysis on the influence
of psychological upon somatic factors and by reversibility, feed back,
consonance, binarity he detects and reveals the phenomenon of
adaptation of living organisms to environmental conditions, thus
contributing to the development of the psychosomatic concept.
Moreover, in this work, Stefan Odobleja intuitively states that the
elements on which psychological processes rely are invisible,
energetical, and thus he may also be regarded as a string theory pioneer.
Key words: diagnostic ultrasonography, psychosomatics, consonantist
psychology, strings.

265
 INTRODUCTION

Seventy five years after the publication of La phonoscopie by the editors

Gaston Doin et Cie, Paris, the engineer Stefan Odobleja jr., son of the
Academy Member, saw fit to re-publish the Romanian translation of this
work, thus maintaining the present attention on the scientific work of his
distinguished predecessor. Concomitantly, by creating the “Stefan
Odobleja Foundation”(1999), the study of the extensive scientific works
kept by the Drobeta–Turnu Severin National Archives is intended, as by
its ideas, theories and thesis an important contribution in various
scientific fields may be offered with the possibility of generating
revolutionary changes.
The idea of functionality based upon consonance, antagonism; binarity
was predicted by Stefan Odobleja in the previously mentioned work,
dedicated to the phonoscopic method, even before the publication of
Consonantist Psychology. We make reference to a series of articles such
as: Valoarea comparativă a transsonanței sunetelor de plescăit și frecare
(Comparative value of Transsonance in the Case of Splash and Friction
Sounds), in Buletinul medico-terapeutic, October-November 1930;
Transsonanța sunetului de frecare (Friction Sounds Transsonance), in the
journal Spitalul, December 1930; Percutia cordului (Heart Percussion),
in Buletinul medico-terapeutic, December 1933; Transsonanța sunetelor
de frecare și plescăit la cord (Cardiac Transsonance of Friction and
Splash Sounds), in Buletinul medico-terapeutic, May 1934; Fonoscopia
(Phonoscopy), in Mișcarea medicală română, no. 1-2, 1934; Fonoscopia
în colecțiile pericardice (Phonoscopy in Pericardial Collections), in
Mișcarea medicală română, no. 7-8, 1934; Percuția și fonoscopia
ficatului (Percussion and Phonoscopy of the Liver), in Mișcarea
medicală română, no. 1-2, 1935. The author perceives phonoscopy as a
physical method combining the advantages of a practical, clinical and
objective method meant to evaluate volume and consistency variations in
internal organs by a simple procedure involving finger and ear, by
rubbing or gently tapping the surface of the skin. In this way a sound is
generated which crosses the organ and returns loaded with information.
The gesture triggering the stimulus finds its equivalent in its opposite –
the perception of sound reflected by the organism.
In fact, the entire scientific work of Stefan Odobleja, also included, of
course, ideas which echoed in present and future scientific fields.
Thus, in medicine, professor dr. Scheau from the Craiova Faculty of
Medicine and dr. Al. Olaru, some of the main promoters of the works of

266
the academy member and doctor Stefan Odobleja, who, after stuying his
works on phonoscopy and acustic semiology, in the lecture presented at
the Symposium in Craiova in 1992, labeled him as a precursor of the
ultrasonic investigation method in medicine.
The scientist's ideas and theories are of topical interest for the bio-
psycho-social model closely connected with the ecological-existential
side for which he may be considered as an initiator in a field so discussed
nowadays, namely psychosomatic, a holistic approach in medicine which
explains the source of diseases of the human body. The consonantist
psychology applies to natural phenomena and, particularity, to those in
biology and psychology, with the aid of the reversibility law, it detects
and reveals by inversed connection the phenomenon of adaptation of
living organisms to the environment, thus anticipating the “general
adaptation syndrome” elaborated by Hans Selye in 1946.
The relation between mind (psychic), body (soma) and the environment
(ecological as well as existential), their balance and disbalance
represented throughout previous periods, a constant preoccupation for
scientists contributing to the development of the psychosomatic concept.
Stefan Odobleja in his work Psihologia consonantistă (Consonantist
Psychology), performed a deep analysis of the influences exerted by the
psychological upon the somatic by reversibility, feedback, consonance,
binarity. The following must be mentioned: 1912 – A. Adler, 1922 – F.
Deutsch, 1943 – F.L. Dumbar, 1946 – H. Selye, 1950 – F. Alexander,
1964 – R. Tzanck, 1979 – Von Eieff and others, as well as Romanian
personalities: D. Danielopolu, A. Athanasiu, P. Derevenco, I.B.
Iamandescu etc. the work Matematizarea psihologiei consonantiste by
Stefan Odobleja (Mathematical Approach of Consonantist Psychology by
Stefan Odobleja), authored by Marcel Voica, president of the Fundation
for matriceal Interdisciplinary Studies and Ileana Voica, published by
Matricea Editors, Bucuresti, October 2002, represents a guide for the
traditional study of consonantist psychology and for its informatized use.
The authors underline that the scientific value of consonantist psychology
increases in time. It attracts attention not only by the author's
extraordinary power of penetration and prediction but, especially by the
fact that it increasingly becomes an action instrument with the expansion
of electronic computing technology.
The transposition in a matriceal data base relaunches consonantist
psychology into the future on a novel informatics platform.
On the quantic structure of the mind, the present level of knowledge
allows us to state that the matter has two main forms of manifestation:

267
atomic and quantic, the latter being also known as energy. The hypothesis
is circulated that the cellular anatomic structure is accompanied,
interwaved and interactive with a stable quantic structure. The quantic
structure of the brain is an overstructure and this seems to be the real site
of the mind.
The fundamental components of the universe, identified by phycists until
the present are: electrons, neutrinos, quarks representing a true matter
alphabet. The increasingly circulated strings theory states that there are
fundamental matter particles which have been mathematically but not
practically demonstrated by some physicists, such as: Gabriel Veneziano
– Italian physicist (The European Centre for Nuclear Research), Leonard
Susskid – American physicist, John Schwarz, Michel Green – University
of Cambridge, Edduart Witten – the author of the “M” theory. These
fundamental particles are not punctiform but composed of minute
filaments (strings) which vibrate or oscillate within a single dimension, in
the opinion of the above mentioned physicists.
University Professor Dr. Ion Manzat, the President of the Romanian
Transpersonal Psychology Association states that the psychological
resonance inferred in 1938 by St. Odobleja is a transpersonal energy
vibration explained by extended psychosynergy.
In this context we may undoubtedly state that Stefan Odobleja was also a
precursor of the string theory intuitively discovering their presence. He
states that the true elements on which psychological phenomena and
processes are based are invisible – as are the elements or the material
substrate of physical energies – and analogical it not identical to the
latter… The psychological process… is an extremely fine process, an
energetical one. An energetical microscopy able to identify these
invisible elements has not been invented.
In the chapter Division of psychological processes of the above
mentioned work (p. 130), Stefan Odobleja classifies them according to
vital phases and energy in propagation and transformation processes, the
former being further classified into nervous currents conducted through
fibres and psychological waves wirelessy propagated thus exemplifying
telepathy. This is yet another proof he intuitively discovered the possible
existence of an invisible energetical element which could not be
identified with the technological means available at that moment.
He versified his scientific reasoning as shown by the following poem:

Thinking inside the brain and in the air (thinking and telepathy)
It is proven fact that thinking propagates at long distances

268
This being already clearly and well demonstrated.
A proof that thought propagates in the shape of fine waves.
Similar to the herzian wave, similar to the light wave.
Since it freely, continuously spreads in the air,
Why do we wish to force it in the brain to go through wires?
If it would go through wires in the head, it would do the same outside,
As the thought could not jump off the wire.
Were the thought to travel on a wire, telepathy would be no more,
A thought could not fly over a thousand kilometers
If thinking was wire-based, as some people teach us,
Then television would also propagate on wire.
It is absurd to suppose that thinking would walk
On wire form morphologists, and differently for others.
It is more likely it evenly behaves
And walks as a beam and has no wire at all.
Returning to phonoscopy, a term introduced by Stefan Odobleja, this
must be also considered a precursor of echography which is synonymous
to ultrasonography and to diagnostic sonography, as he considered it was
best suited for the acustic phenomena used in medicine in those days.
Stefan Odobleja defines phonoscopy as a new diagnostic method, an
acustic semiology which must be supplemented and perfected together
with technological processes, by introducing precision instruments
waiting for their inventors, thus intuitively describing the modern
echograph.
The Academy member systematically studies and experiments the way
sound changes its characteristics as crosses the human body, thus
allowing the identification of both shape and consistency of various
organs and certain processes, he did not perform these experiments with
high frequency sounds (ultrasounds) but with low frequencies produced
by “tapping” or “splashing” on various body surfaces. The perception of
the modified sound (echo) was achieved by listening with the ear on the
opposite side. He states that between 40.000-100.000 vibrations/second,
the human ear does not perceive the sounds he calls “ultrasonic”.
Ultrasound investigation was already being used in engineering and for
military applications, long time before their use in medicine by the use of
the echograph.
Regarding the continuation of research in the field in question we must
state that ultrasonic energy was applied for the first time in medicine in
relation to the patient by Dr. George Ludwig in 1940 at the Naval
Medical Research Institute, Bethesda, Maryland.

269
The first purely imagistic application is then achieved by the physician
Karl Theodore Dussik (1942-1947) at the Vienna University, who used a
method which he named “hyperphonography”. Professor John I. Wild at
the University of Cambridge and John M. Reid at the Pennsylvania
University bring important contributions to the type A working method
(1945-1952). Professor Douglass Howary at the Colorado University,
Joseph Holmes and others (1954-1957) invented the first type B
echographic scanner, obtaining bidimensional images. Joseph Holmes is
the one who will work for many years as a member in many research
teams in order to improve the ecograph, bringing it closer to its present
shape.
The most important contributions on the evolution to modern
ultrasonography and implicitely to the modern echograph were brought
during one century by Japanese scientists, but Europeans active in the
field must not be forgotten.
The work La Phonoscopie is composed of four distinct chapters. In the
first one, entitled Semiologia acustica (Acustic Semiology) the qualities
of sound are systematically and thoroughly described, these being found
in modern echography (ultrasonography, diagnostic sonography) as
physical and acustic properties of ultrasounds such as: frequency,
wavelength, period, propagation speed, intensity, reflexion, diffraction,
impedance, amplitude, rigidity or elasticity.
In the second chapter, entitled Fonoscopia (studio general) (Phonoscopy
– General Study), Stefan Odobleja describes a clinical investigation
method by assessing the organism's permeability to sounds.
Ecography is presently defined as an imagistic method using ultrasounds
to visualize subcutaneous body structures and internal organs, oriented to
the identification of various pathologies or lesions. Both phonoscopy and
echography are sound based clinical investigation methods, low
frequencies being used in phonoscopy and high frequencies in
echography.
Stefan Odobleja also describes a method for graphic representation on
paper for various echoes which in ecography are visualized on a screen.
The third chapter, Fonoscopie comparată (valoare comparativă)
(Compared Phonoscopy – Comparative Value), presents percussion
techniques and procedures, sound producing modalities, perception of
percussion induced sounds and the interpretation of symptoms in
comparison with other methods, such as “the coin sing”.
The fourth chapter entitled Applied Phonoscopy includes experiments
and a detailed description of internal organs and the acustic

270
topographical diagnosus of some liquid or pus collections, or tumors,
which suit modern echograpfy. As in echography, he describes
abdominal air as an impediment to phonoscopic examination,
suggestively describing it as the “great concealer”.
At present, there synonyms defining acustic semiology: echography,
ultrasonography and diagnostic sonography. Consecutively, phonoscopy
which, in fact, also means the use of acustic phenomena in medicine, is
synonymous to diagnostic sonography? This includes both the graphic
record resulting from the patient's examination with the aid of a sound
produced by the gentle tapping of the body surface and listening to the
echo, as well as recording sounds produced by the transductor
functioning as generator and receiver of ultrasounds on the monitor of the
oscilloscope.
All these lead to assessing the presented work as a revolution in clinical
semiology, in general, by defining and describing the acustic semiology
resulting as a consequence of deep scientific research, method labeling
the Academy Member Stefan Odobleja among the precursors of
echography.
La Phonoscopie received the “Medic General dr. Papiu Alexandru” prize
which is awarded to the most valuable works written by military
physicians. The auscultation method proposed by dr. Stefan Odobleja
was presented at the IX-th International Congress of Military Medicine
held in Bucharest in 1937 with the title “Demonstration de phonoscopie”
(Phonoscopy Demonstration). The communication was received with
great interest by the foreign participants, especially Dr. W.S. Bainbridge,
head of the American delegation, physician of the military navy.
The scientist Stefan Odobleja who by observation and meditation, tried to
uncover realities of the human mind and the surrounding processes it
reflects… had genious qualities and deserves a place in universal science,
as revealed by the following options of scientific personalities:
“…Applying his concepts to social life, economy, sociology, Stefan
Odobleja states the universality of the cybernetic concept of closed loop
reaction circuits. For this reason, the entire unique moment afferend to
Romanian and international history, science and cultural by Stefan
Odobleja in 1938-1939 receive the brilliance of great ideas of the human
mind…”.
Academy Member Mihai Drăgănescu: “Possibly one of the most gifted
creators, the scientist from Drobeta-Turnu Severin worked alone as did
the great solitary thinkers. He discovered a lot and invented even more,
using a single instrument – his innate intelligence”.

271
Academy Member Alexandru Surdu: “The value of Odobleja's system for
the integration of sciences is similar to Einstein's system in physics”.
Engineer Stelian Bajureanu: “Stefan Odobleja might be considered not
only as a modern Socrates, but also as a second Columbus, for he had the
same destiny of discovering the America of science and eventually this
America did not receive his name but a different one”.
Prof. Dr. Josif Constantin: “You have a golden man deserving a golden
statue”.
B.H. Ruddal – University of Wells.

ˮMedicine in Evolution“, XVIII, nr. 1, 2012, Timișoara, România, p.215-

220.

Ștefan Odobleja, un precursor

Creatorul psihociberneticii și părintele ciberneticii generalizate s-a

născut la 14 octombrie 1902, în satul Valea Hoțului (astăzi îi poartă
numele), comuna Livezile, județul Mehedinți. Urmează școala
elementară în satul natal, apoi Liceul ”Traian” din Drobeta-Turnu
Severin. După absolvirea liceului cu calificativul ”foarte bine”, activează
ca învățător suplinitor la școala din satul Puținei, comuna Halânga, apoi
la școala româno-turcă de pe insula Ada-Kaleh. Urmând sfatul
profesorului Theodor Costescu, directorul liceului, susține examenul de
admitere la Institutul Sanitar Militar. În timpul studenției (1922-1928),
citește mult din diferite domenii științifice, iar în activitățile practice din
spitale face observații și ajunge la anumite concluzii, pe care le publică în
reviste ca: Buletinul medico-terapeutic, Revista sanitară militară,
Mișcarea medicală română. În 1928 susține teza de doctorat la Institutul
de Medicină Legală, cu titlul ”Accidente de automobil” (îndrumător:
prof. dr. Mina Minovici). În același an, este repartizat ca medic de
regiment la Brăila, apoi la Drobeta-Turnu Severin și mai târziu la Lugoj.
Cu sprijinul tipografului Auspitz, publică lucrarea ”La Phonoscopie” în
anul 1935 și o trimite spre difuzare Editurii ”G. Doin” din Paris.
Monografia este prezentată în 1937 la Congresul Internațional de
Medicină Militară de la București, pentru care este distins cu premiul
”Gen. Dr. Papiu Alexandru”, acordat lucrărilor meritorii scrise de medici
militari. Cu această ocazie, Ștefan Odobleja distribuie participanților la
congres un prospect în limba franceză, care anunță apariția lucrării

272
”Psihologia consonantistă”. Primul volum apare în 1938, iar al doilea în
1939, la Editura ”Maloine” din Paris.
Odată cu venirea războiului, dr. Ștefan Odobleja este trimis ca
medic militar, atât pe frontul de Est, cât și pe cel de Vest. Este trecut în
rezervă cu gradul de locotenent-colonel în anul 1946, după care se retrage
în localitatea natală, de unde poartă o corespondență cu diferite
personalități, în legătură cu ideile sale științifice. La Congresul
Internațional de Cibernetică și Sisteme din 1975 de la București, a
susținut lucrarea ”Cibernetica și psihologia consonantistă”, apărută în
volumele cu lucrările congresului. În perioada 21-25 august 1978, are loc
Congresul Internațional de Cibernetică și Sisteme de la Amsterdam, unde
se aniversează 30 de ani de cibernetică și se lansează medalia ”Norbert
Wiener”. Bolnav fiind, Ștefan Odobleja nu s-a putut deplasa la congres,
iar lucrarea sa ”Diversitate și unitate în cibernetică” a fost prezentată de
ing. Stelian Bajureanu. Participanții la congres au recunoscut contribuțiile
lui Ștefan Odobleja la fundamentarea ciberneticii generalizate, cu zece
ani înainte de Wiener.
Începutul reconsiderării lui Ștefan Odobleja s-a declanșat, din
păcate, după moartea sa (4 septembrie 1978) și se datorează unor prieteni
devotați, precum și unor publicații ca: ”România liberă”, ”Flacăra”,
”Săptămâna”, ”Contemporanul” sau ”Tribuna”, în care au apărut evocări
sau exegeze. Numeroși oameni de știință, români și străini, au început să
studieze și să aprofundeze opera lui Odobleja, publicând articole și studii
științifice sau îngrijind ediții ale lucrărilor acestuia. Printre ei s-au
numărat: Constantin Noica (care a prefațat elogios lucrarea postumă
”Introducere în logica rezonanței”, carte îngrijită de acad. Alexandru
Surdu), Mihai Drăgănescu, Pantelimon Golu, Mihai Golu, Paul
Postelnicu, Cezar Buda, Ion Străchinaru, precum și cercetători străini ca
Robert Mantz, J. Rudall, D.L. Szekely sau E. Shirbeeny.
La un an după Amsterdam, la Drobeta-Turnu Severin, în perioada
2-3 noiembrie 1979, are loc simpozionul jubiliar ”40 de ani de la
fundamentarea conceptului ciberneticii teoretice generale”, cu o largă
participare a comunității științifice din țară.
În 1981, Academia Română îi recunoaște rolul important în istoria
ciberneticii, publicând lucrarea ”Odobleja between Ampère and Wiener”,
precizând locul pe care-l merită Ștefan Odobleja între cei doi savanți. În
anul 1982 apare ”Psihologia consonantistă” cu un studiu introductiv
realizat de prof. univ. dr. Mihai Drăgănescu și conf. univ. Pantelimon
Golu, la Editura Științifică și Enciclopedică, București. Ca o recunoaștere

273
deplină a meritelor sale științifice, în anul 1992, lui Ștefan Odobleja i s-a
acordat titlul de membru post-mortem al Academiei Române.

Col. (r) dr. Nicolae Popescu,

Ing. Ștefan Odobleja
“Viața medicalăˮ din 22 martie 2013

Consonantist psychosomatics
Prof. dr. Ioan Bradu Iamandescu

Dr. Nicolae Popescu,

Dr. Grigore-Alexandru Popescu
Editura Lambert, Saarbrucken, Germania, 2015

Doctorul Nicolae Popescu, medic primar de Medicină de familie –

cu preocupări științifice în domeniul psihosomaticii, încununate printr-o
teză de doctorat având ca temă factorii psihosociali de risc pentru
sănătate, specifici activității polițiștilor de frontieră – a editat alături de
fiul său, de asemenea medic chirurg, dr. Grigore-Alexandru Popescu, o
carte semnal, de mici dimensiuni, cu privire la un mare medic savant
român, încă insuficient cunoscut în patria noastră, dar și în străinătate.
Este vorba despre medicul severinean Ștefan Odobleja, a cărui
uriașă personalitate științifică este, în prezent, amenințată de valul uitării,
în ciuda dimensiunii internaționale a unei opere insuficient explorată prin
prisma nu numai a dimensiunii sale, cuprinzând 50.000 de pagini, dar și
trecerii timpului de la data lansării ei esențiale (1938), la Paris.
Lucrarea doctorilor Popescu a apărut în limba engleză în editura de
cercetare academică ”Lambert Academic Publishing” (LAP),
Saarbrucken, Germania. Autorii au dorit a se face cunoscută întregii lumi
vasta operă a doctorului Ștefan Odobleja, ”Psihologia consonantistă”,
care – prin caracterul său multidisciplinar și integrativ, datorat legii
reversibilității (feedback-ului) și fenomenului de rezonanță – are valoare
atât în prezent, cât și în viitor.
Prin această contribuție editorială adresată lumii științifice
internaționale sunt scoase în evidență aplicațiile în medicină ale operei lui
Odobleja, ea putând fi echivalată de către cei doi autori cu un adevărat
tratat de psihosomatică, având un titlu sugestiv ”Psihosomatica
consonantistă”, fiind astfel evidențiată contribuția doctorului Ștefan
Odobleja la conceptul actual de psihosomatică.

274
 Această opinie a autorilor s-a bazat pe studiul lor de tip
observațional care a investigat interrelațiile dintre psihosomatică și
psihologia consonantistă.
Autorii au subliniat faptul că Ștefan Odobleja (1902-1978), medic
militar (devenit academician post-mortem), a fost recunoscut tardiv pe
plan internațional (1978) ca fiind părintele ciberneticii generalizate și
creatorul psihociberneticii, meritând un loc cu totul deosebit în istoria
ciberneticii, dar și a psihosomaticii.
”Psychologie consonantiste” (880 pag.), tipărită în limba franceză
la Lugoj, în două volume, în anii 1938-1939, a fost difuzată prin
”Librairie Maloine” din Paris.
În anul 1978, la Congresul Internațional de Cibernetică și Sisteme
de la Amsterdam, s-au aniversat 30 de ani de cibernetică și a fost lansată
medalia ”Norbert Wiener”. Cu această ocazie i s-a recunoscut lui Ștefan
Odobleja prioritatea mondială a ideii unei cibernetici generalizate, cu 10
ani înainte de N. Wiener, a cărui cibernetică este de fapt aplicația în
tehnică a ciberneticii generale.
În opera sa vastă, ”Psihologia consonantistă”, utilizează nouă legi
universale (echivalenței, echilibrului, compensației, reacției, oscilației,
reversibilității, inerției, consonanței, transformării), având la bază
fenomenul de rezonanță. Este primul care a încercat să aplice legea
feedback-ului (legea reversibilității) în natură și societate, la cât mai
multe domenii științifice: filozofie, biologie, psihologie, sociologie,
economie politică, matematică și chiar medicină (psihoneurologia,
psihofiziologia, psihopatologia, interpsihologia), ceea ce ne ajută să
înțelegem mai ușor interrelațiile dintre factorii biologici, psihologici și
sociali, a conexiunilor dintre psihic și somatic, în practica medicinei
psihosomatice, cu mult înaintea modelului bio-psiho-social al lui George
Engel (1974).
Sintagma ”psihosomatică consonantistă” ne ajută să descifrăm
circuitul psiho-somato-psihic exprimat în plan psihofiziologic și clinic, în
opera lui Ștefan Odobleja.
Este notabil faptul că autorii acestei lucrări succinte, menită să
atragă atenția lumii medicale – de fapt lumii științifice – internaționale,
sunt printre cei mai marcanți și mai activi membri ai asociației științifice
numită ”Academia de Cibernetică și Sisteme Ștefan Odobleja”, reactivată
la Drobeta-Turnu Severin de către ing. Ștefan Odobleja jr., președinte al
Fundației ”Ștefan Odobleja”, fiul savantului, în a cărei componență se
află o serie de personalități din lumea științelor medicale, filozofice,
psiho-sociale, matematice, tehnice etc., din țara noastră și străinătate.

275
Obiectivele principale ale acestui for interdisciplinar sunt studierea în
profunzime a operei lui Odobleja, precum și difuzarea ideilor savantului
în țară și peste hotare.

“Revista Medicală Românăˮ, LXII, nr. 4, 2015, p. 20-21.

De la psihofizică la psihosomatică, în opera lui

Ștefan Odobleja

Col. (r) dr. Nicolae Popescu

Savantul Ștefan Odobleja (1902-1978, medic militar, academician)

este recunoscut la nivel național și internațional ca fiind precursorul
ciberneticii generalizate și creatorul psihociberneticii. Lucrarea sa
”Psihologia consonantistă” – un opus uriaș, însumând peste 800 de pagini
– publicată la Paris, la celebra Editură ”Maloine”, în 1938 volumul I și în
1939 volumul II, este o deschidere spre căutările oamenilor de știință din
zilele noastre, de a afla cine suntem și de unde venim, mai precis, tainele
universului.
Este primul care a încercat și a reușit să aplice legea feedback-ului
(legea reversibilității) în natură, în societate și în cât mai multe domenii
științifice, precum filozofie, psihologie, sociologie, economie politică,
matematică și, nu în ultimul rând, medicină, utilizând nouă legi
universale – ale echivalenței, echilibrului, compensației, reacției,
oscilației, reversibilității, inerției, consonanței, transformării – toate
având la bază fenomenul de rezonanță.
De fapt, Norbert Wiener, care a fundamentat cibernetica, a tratat în
cadrul acestei noi discipline, în anul 1948, doar aplicațiile în tehnică ale
principiilor elaborate anterior de Ștefan Odobleja. Campania de
restabilire a priorității operei doctorului Odobleja – dusă de o serie de
personalități științifice din țara noastră, precum prof. dr. Ioviț Popescu,
ing. Stelian Bajureanu, acad. Alexandru Surdu, acad. Mihai Drăgănescu,
prof. dr. Paul Postelnicu, prof. dr. Mihai Golu, prof. dr. Pantelimon Golu
și alții, dar și din străinătate, precum Robert Mantz, J. Rudall, D.L.
Székely – a reușit să aibă câștig de cauză la al IV-lea Congres al
Organizației Mondiale pentru Sisteme Generale și Cibernetică de la
Amsterdam, în anul 1978, însă Premiul Nobel nu i-a putut fi acordat,
președintele congresului, J. Rose, a hotărât decernarea medaliei de aur
”Norbert Wiener” – 30 de ani de cibernetică lui… Nicolae Ceaușescu.

276
”Psihologia pozitivă” afirma Odobleja, ”a evoluat precum celelalte
științe, materialistă și chimică la început, ea a devenit energetică și fizică
astăzi – și se poate prevedea ca mâine ea va deveni ceea ce va deveni și
fizica”.
Psihologia fizică a debutat demult ca o doctrină generală. Ea a fost
aplicată și verificată de Weber și Fechner. Această aplicare a fizicii în
psihologie era limitată. Ea se reducea la studiul relațiilor între senzații și
excitanții lor; era o fizică aplicată – teoretic și experimental, doar la
periferia psihicului, la parapsihic.
”Dar dacă psihologia periferiei psihicului evolua spre energetism,
aceea a centrului – a psihicului adevărat – ea rămânea mecanicistă și în
urmă față de progres: aici se află și astăzi (…). S-a vorbit, desigur, de
vibrații și de energie psihică – dar toate acestea au rămas niște divagații
metafizice, speculații; nimeni nu a îndrăznit și nici nu a reușit să le
introducă mai adânc în gândirea psihologică”.
Psihofizica este definită ca un curent psihologic care studiază pe
cale experimentală raporturile cantitative dintre intensitatea stimulilor
fizici și intensitatea stărilor psihice. Astfel spus, este o ramură a
psihologiei care încearcă să înțeleagă interacțiunea dintre minte și lumea
fizică. Pentru Odobleja, lumea fizică este natura, lumea exterioară, și
definește fizicul ca fiind ”izvorul psihicului și ultima sa expresie – cauza
– și, adeseori, efectul lui, materialul din care este confecționat psihicul. E
una dintre primele categorii opusă psihicului. Din punct de vedere logic,
fizicul este una dintre jumătățile universului, cealaltă jumătate
constituind-o psihicul: cantitativ, el este de departe porțiunea cea mai
mare a universului”.
În subcapitolul ”Diviziunile fizicului”, Odobleja îl împarte pe
acesta, din punct de vedere biologic, în natură inertă: corpuri
neînsuflețite, fizicul propriu-zis și natură vie – ființele, biologicul. În
continuare, precizează că de natura neînsuflețită se ocupă științele statice
– chimia, geografia, mineralogia, astronomia etc. – și științele dinamice –
fizica, mecanica, mecanica cerească și, adăugăm noi, mecanica cuantică.
De natura vie se ocupă științele biologice, pe care le împarte, de
asemenea, în statice – anatomia, histologia – și dinamice – fiziologia,
evoluția. Din aceste diviziuni pe care le face Odobleja, se poate
concluziona că termenul de fizic este același cu somaticul.
Descrie psihicul ca pe o funcție biologică localizată în creier, care
ar fi energetică, de o natură superioară și mai subtilă decât un act
grosolan de contact fibrilar. Definește ”elementele veritabile ale
fenomenelor fizice ca fiind invizibile – ca elementele sau substratul

277
material al energiilor fizice – și analoge, dacă nu identice, cu acestea din
urmă. Procesul psihic nu mai este un fenomen atât de grosier precum cel
presupus de apropiere mecanică și de îndepărtare a fibrelor neurologice,
ci un proces de o extremă finețe, un proces energetic. Psihologic, este
într-adevăr, fiziologia centrilor nervoși, dar nu este decât partea cea mai
fină, mai intimă, cea mai subtilă a acestei fiziologii: restul e neurologie.
Psihologia este o fiziologie fără anatomie, deoarece anatomia sa
veritabilă, anatomia psihologică propriu-zisă, microscopia energetică nu a
fost inaugurată până în prezent. Noi nu putem, până la noi date, decât să
ne-o imaginăm mintal, imitându-i pe chimiști și fizicieni care fac același
lucru pentru valențele, atomii, cuantele, ionii și electronii lor. Poate că
niciodată omul nu va reuși să vadă și să constate direct cu simțurile sale –
inclusiv cu aparatele care le prelungesc și le măresc – adevăratul substrat
material, anatomic al psihicului său”.
Această ultimă descriere ne face să ne gândim că Odobleja a intuit
ceea ce oamenii de știință fac astăzi pentru a descoperi tainele
universului, mai precis, la Organizația Europeană pentru Cercetări
Nucleare (CERN), care adăpostește acceleratorul (LHC), unde se caută
cea mai mică particulă a universului. Până în prezent, s-a descoperit
penta-quarcul, iar alți fizicieni au lansat teoria stringurilor (corzilor).
Noi experimente și studii efectuate la CERN par să sugereze că
totul este în fapt compus mai mult din energie decât din particule
materiale. Așadar, și noi, oamenii, am fi mai multă energie decât materie.
Cercetătorii care examinează compartimentul particulelor la nivelurile
cuantice au descoperit prin diferite experimente cu acceleratoarele de
particule că blocurile de materie par a fi compuse din energie pură. De
aici legătura cu ceea ce descria Odobleja în lucrarea sa ”Psihologia
consonantistă” (1938-1939), cu aproape 78 de ani în urmă, că elementele
veritabile ale fenomenelor psihice sunt invizibile și energetice.
Făcând aceste legături, putem afirma, fără a greși, că ”Psihologia
consonantistă” este o adevărată lucrare de psihosomatică, care pornește
de la curentul psihologic ce studiază raporturile dintre fenomenele fizice
și psihice, și anume psihofizica. Termenul de somatic aparține și se referă
la corpul organismelor vii, adică natura vie din diviziunea fizicului făcută
de Odobleja din punct de vedere biologic, iar psihosomatica rezultă că
este analogă psihofizicii.
Odobleja definește psihofiziologia ca pe ”studiul repercusiunilor
reciproce (interreacțiilor) între: centru și periferie, fizic și fiziologic,
moral și corp, creier și restul viscerelor, general și local, întreg și părțile
sale. Este studiul reflexelor psihofizice, știința interreacțiilor psihofizice.

278
Există acțiuni interorganice care se realizează prin intermediul centrilor
nervoși, dar există și acțiuni interorganice directe. Fiecare organ are
relații cu toate celelalte organe, inclusiv cu creierul. Creierul este, fără
îndoială, un organ privilegiat, dar el nu deține monopolul comunicațiilor
interorganice”.
Mai mult, când Odobleja descrie influențele psihicului asupra
fiziologicului (n.a. – adică efecte psihosomatice), el spune că acestea
sunt: reversibile (funcționale) – tulburări psihosomatice – și ireversibile
(organicizate) – boli psihosomatice. Iar influențele fiziologicului asupra
psihicului sunt efecte somatopsihice, reversibile sau ireversibile, normale
sau patologice.
Pentru a face o analiză sintetică a legăturii dintre psihologia
consonantistă și cea psihosomatică, am introdus sintagma ”psihosomatica
consonantistă”.
În Drobeta-Turnu Severin există, din anul 1999, fundația ”Ștefan
Odobleja”, al cărei președinte este fiul marelui savant, ing. Ștefan
Odobleja jr. Fundația are ca scopuri principale: aprofundarea cunoașterii
operei savantului, studierea posibilităților de valorificare teoretică și
practică a operei odoblejiene în domeniile de activitate subsumate,
desfășurarea de activități în domeniile științei, învățământului și culturii.
Alături de noi au fost mari personalități ale culturii științifice
românești din țară și din străinătate, precum: acad. Alexandru Surdu –
vicepreședintele Academiei Române, care a studiat manuscrisele despre
logică ale lui Ștefan Odobleja, din care a cules materialul pentru lucrarea
”Introducere în logica rezonanței” (1984), prof. dr. Ioan – Bradu
Iamandescu – președinte onorific și fondator al Societății Române de
Psihosomatică Aplicată și Medicină Comportamentală, prof. dr. Dumitru
Constantin Dulcan și prof. dr. Aurel – Popa Wagner – de la Universitatea
de Medicină Rostock, Clinica de psihiatrie, Germania și Universitatea de
Medicină și Farmacie din Craiova, cel care, inspirat de ideile lui
Odobleja, cercetează ingineria neuronului pentru a fi folosită în scopul
dezvoltării de neuroproteze, prof. dr. Robert Bota – de la Universitatea
din California, UC Irvine Health, care promovează opera lui Odobleja în
SUA, dar și alții.

ˮViața medicală“ nr. 17 (1474), XXX, din 27 aprilie 2018, p. 12.

279
PERSONALITATEA UMANĂ ȘI TRANSPLANTUL DE ORGANE
Human personality and organ transplantation

Dr. Nicolae Popescu, Dr. Grigore-Alexandru Popescu, dr. Ramona

Gîdea
Rezumat

În ultimul timp, au apărut multe studii, informații și întrebări legate

de faptul că organele transplantate poartă personalitatea donatorului. Au
fost lansate o serie de teorii legate de modalitatea cum unele caracteristici
ale personalității donatorului vin și modifică sau se adaugă la
personalitatea primitorului, cum se transmit acestea de la organul
transplantat (inimă, plămân, ficat, rinichi etc.) la cel care primește
organul. Savantul român Ștefan Odobleja a fost printre primii oameni de
știință care a afirmat: ”Există acțiuni interorganice directe; fiecare organ
are relații cu toate celelalte organe, inclusiv cu creierul”, intuind o
analogie între fenomenele psihice și fenomenele cuantice.

ABSTRACT

Lately, many studies, information and question have emerged that

transplanted organs carry the donor's personality. A series of theories
have been launched on how some characteristics of the donor's
personality come and change or add to the personality of the recipient,
how they are transmitted from the transplanted organ (heart, lung, liver,
kidneys etc.) to the organ receiving the organ. Romanian scientist Stefan
Odobleja was among the first scientists to say: “There are direct inter-
organizational action; each organ has relation-ships with all the organs,
including the brain”, intimating an analogy between psychic phenomena
and quantum phenomena.

INTRODUCERE

Personalitatea umană reprezintă unul dintre cele mai complexe

fenomene din Univers. Este o realitate extrem de complexă, deoarece
integrează o varietate de componente diferite ca structură, funcționalitate
și finalitate (biologice, psihologice, sociale, axiologice, istorice). Are și
un caracter dinamic, deși dispune de trăsături relativ stabile, cunoaște o
evoluție în timp, atât pe plan filogenetic, cât și în plan ontogenetic.

280
 Ca urmare a acestui fapt, personalitatea nu poate fi cercetată de o
singură știință, ci necesită o abordare multidisciplinară. Deși ideea de
personalitate are rădăcini foarte adânci în istoria vieții și culturii
omenești, știința despre personalitate, psihologia personalității, este de
dată recentă, deoarece nu este suficient să recunoști manifestările
personalității, ci și să o studiezi riguros, să îi descifrezi structura și modul
de funcționare.
Problema personalității ocupă azi un loc central atât în cercetările
teoretice cât și aplicative. Cu toate acestea, în afară de inteligență, nici un
alt concept al psihologiei nu este atât de complex și nedeterminat precum
cel de personalitate. În anul 1931, G.W. Allport enumera peste 50 de
definiții iar astăzi McClelland găsește peste 100 de definiții ale
termenului.
Se precizează că, la ora actuală, pot fi delimitate cu ușurință cel
puțin 10-12 teorii despre personalitate. Printre cele mai cunoscute se
numără: teoria psihanalitică (S. Freud, A. Adler, K. Jung ș.a.), teoria
factorială (G. Allport), teoria personalistă (C. Rogers), teoria organicistă,
teoria socioculturală ș.a.
Nu știm din ce motive a fost omisă teoria psihofizică expusă de
Ștefan Odobleja (1938) în lucrarea sa monumentală ”Psihologia
consonantistă”.
Dacă, până în prezent, s-au formulat o multitudine de teorii în
definirea personalității, astăzi afirmația că organele transplantate poartă
personalitatea donatorului ne deschid alte provocări în modalitatea de
formare a personalității umane.

OBIECTIVE

Prin această lucrare ne-am propus ca, printr-un studiu de tip

observațional, să analizăm conținutul operei lui Ștefan Odobleja, să
verificăm dacă ideile sale se regăsesc în descoperirile și cercetările
științifice medicale, teoretice și aplicative actuale, în special pe spațiul
fenomenelor cuantice.

DISCUȚII

Personalitate donator-primitor

Până în prezent, au fost lansate o serie de teorii legate de

modalitatea cum unele caracteristici ale personalității donatorului vin și

281
modifică sau se adaugă la personalitatea primitorului, cum se transmit
acestea de la organul transplantat (inimă, plămân, ficat, rinichi) la cel
care primește organul.
În cartea sa ”A change of heart”, Sylvia Claire prezintă câteva
cazuri care parcă țin de domeniul SF. S-a făcut o paralelă între pasiunile
pe care le avea donatorul și ceea ce a devenit, după un transplant,
beneficiarul. Și-a însușit o bună parte din personalitatea donatorului. Fără
să aibă cunoștință de donator, beneficiarul a început să aibă aceleași
preferințe. Cum se poate explica faptul că un beneficiar a fost înainte de
intervenție vegetarian și, după transplant, a revenit la consumul de carne?
S-au constatat schimbări în ceea ce privește personalitatea, gândirea,
concepția despre viață. Cercetătorii de la Universitatea din Arizona au
studiat 300 de subiecți care au fost beneficiarii unei noi inimi.
Cercetătorii susțin că informația și energia sunt transmise
electromagnetic între creier și inimă, creierul fiind capabil să
proceseze prin rezonanță magnetică informația primită de la inima
donatorului.
O altă teorie susținută de cercetători este teoria memoriei
sistemice celulare, care a început să fie studiată după anii '90. Toate
celulele vii au memorie și subsisteme funcționale. Mai mult, recenta
integrare a teoriei sistemelor cu conceptul de energie, numită ”teoria
dinamică a sistemelor energetice”, asigură o logică convingătoare
conform căreia toate sistemele dinamice depozitează informații și
energie, în diferite grade.
Bucle de feedback recurent există în toate sistemele anatomice,
moleculare și celulare, de aceea ar trebui să se găsească în aceste sisteme,
atomice, ale memoriei sistemice celulare. Acest mecanism poate să facă
o precizare, și anume, aceea că beneficiarii sensibili ai transplanturilor de
organe pot experimenta aspecte ale istoriei personale a donatorului,
depozitate în țesuturile transplantate.
O altă teorie – care ar putea explica un mecanism al memoriei
sistemice – este memoria microtubulilor, avându-i ca autori pe
fizicianul Sir Roger Penrose și anestezistul Stuart Hameroff. În urma
unor studii, aceștia au descoperit vibrații cuantice în interiorul unor
structuri intracelulare numite microtubuli din neuronii cerebrali.
Această teorie a fost numită de autori ”orchestrated objective
reduction” (Orch OR), publicată la mijlocul anilor '90, teorie care stă și la
baza explicației originii conștiinței noastre, care reflectă natura existenței
noastre în Univers.

282
 Fundamentarea vizionară a lui Ștefan Odobleja

Toate preocupările pe baza teoriei cuantice a conștiinței încearcă să

explice sufletul uman ca structură fundamentală a universului. Revenind
la Ștefan Odobleja, acesta afirma, încă din 1938, în lucrarea sa, că
psihicul este o funcție biologică localizată în creier și că aceasta este
”fără îndoială, un organ privilegiat, dar el nu deține monopolul
comunicațiilor interorganice”. Definește psihofiziologia ca fiind ”studiul
repercusiunilor reciproce (interreacțiilor) între centru și periferie, între
fizic și fiziologic, între moral și corp, între creier și restul viscerelor, între
general și local, între întreg și părțile sale. E studiul reflexelor psiho-
fizice; știința interreacțiilor psiho-fizice”.
Există acțiuni interorganice ce se realizează prin intermediul
centrilor nervoși (creier etc.). Există însă și acțiuni interorganice directe.
Fiecare organ are relații cu toate celelalte organe, inclusiv cu creierul.
Odobleja afirmă că psihicul aparține fizicului și este energetic, iar
legăturile între organe s-ar face nu numai prin contact fibrilar.
Afirmația pe care a făcut-o în urmă cu 81 de ani se pare că abia în zilele
noastre ar putea fi dovedită. El sublinia atunci că ”elementele veritabile
ale fenomenelor psihice sunt invizibile – ca și elementele sau substratul
material al energiilor fizice – și analoge, dacă nu identice cu acestea din
urmă. Procesul psihic nu mai este un fenomen atât de grosier precum cel
presupus de apropiere mecanică și de îndepărtare a fibrelor neuronice –
dar un proces de extremă finețe, un proces energetic. Psihologia este,
într-adevăr, fiziologia centrilor nervoși, dar nu e decât partea cea mai
fină, cea mai intimă, cea mai subtilă, a acestei fiziologii, restul e
neurologie. Psihologia este o fiziologie fără anatomie, deoarece anatomia
sa veritabilă, anatomia psihologică propriu-zisă, microscopia energetică,
nu a fost inaugurată până în prezent. Noi nu putem, până la noi date,
decât să ne imaginăm mintal, imitându-i pe chimiști și pe fizicieni, care
fac același lucru pentru valențele, atomii, cuantele, ionii și electronii lor.
Poate că niciodată omul nu va reuși să vadă și să constate direct cu
simțurile sale – inclusiv cu aparatele care le prelungesc și le măresc –
adevăratul substrat material (anatomic) al psihicului său. Nu vom aștepta
progresele anatomiei pentru a crea psihologia: fizicienii și chimiștii nu au
așteptat nici ei să vadă ionii pentru a studia electricitatea.

283
 Studii multi și interdisciplinare

În discuția despre modul cum se transmit anumite informații de la

donatorul de organe la beneficiar ar mai putea fi luați în considerație și
feromonii, grupări chimice, moleculare, care, chiar în diluții foarte mari,
au rolul de a transmite semnalele, mesajele diferitelor specii din regnul
vegetal și animal. Termenul de feromon a fost definit de Peter Karlson,
Martin Luscher și Adolf Butenandt. Feromonii sunt percepuți de organul
vomeronazal și transmiși la hipotalamus. Acest organ conține celule
nervoase (aproximativ 15 neuroni), fiind singurul în contact cu mediul
înconjurător. De asemenea, revista ”Scientific American” publică studii
care evidențiază faptul că acești feromoni influențează și starea de spirit a
omului.
Pe lângă posibilele mecanisme de transmitere a unor caracteristici
ale personalităților de la organe la beneficiari, prezentate mai sus, a mai
apărut un aspect: în urma unui transplant pulmonar, beneficiarul a
moștenit de la donator o alergie alimentară (la unt de arahide). Aceasta s-
a întâmplat la Universitatea din California, la San Diego Medical Center,
unde dr. Mazen Odisch, din echipa multidisciplinară care a efectuat
transplantul, a explicat că este o situație extrem de rară (4-5 cazuri de
acest tip) în care beneficiarul unui transplant de organ să dobândească o
reacție alergică.
Alți oameni de știință care au avut preocupări legate de creierul
uman și fizica cuantică se numără profesorul de psihologie și psihiatrie
Karl H. Pribram (1919-2015), de origine austriacă, de la Georgetown
University. Acesta a descoperit capacitatea unică a undelor cuantice de a
stoca enorme cantități de informații în totalitate și în trei dimensiuni, dar
și capacitatea creierului nostru de a citi aceste informații și de a crea
lumea cu ajutorul lor. După Pribram, creierul este un analizator de
frecvențe de mare finețe și a mai dovedit că și alte simțuri ale noastre –
mirosul, gustul, auzul – funcționează prin analiza frecvențelor.
Kunio Yasue, specialist în fizică cuantică din Kyoto, Japonia, a
elaborat formula matematică care ajută la înțelegerea microproceselor
neuronale și mai arată că procesele creierului au loc la nivel cuantic. Mari
Jibu, de la Facultatea de Anestezie a Universității Okayama din Japonia,
a formulat și el teoria că transmiterea mesajelor cuantice din creier
trebuie să aibă loc prin câmpuri vibraționale de-a lungul microtubulilor
din celule. Microtubulii ajută la ordonarea energiei discordante și creează
coerența globală a undelor corpului – un proces numit ”superradianță” –
apoi permite acestor semnale coerente să pulseze prin restul corpului.

284
 Poate cele mai apropiate rezultate ale cercetărilor (1980-1990) din
întreaga lume, de ideile lui Șt. Odobleja (1939), privind mecanismele de
comunicare între organele transplantate și beneficiar, sunt evidențiate de
savanții Vladimir Poponin și Piotr Gariev, care au dovedit că ADN-ul
uman influențează lumea materială, fenomen numit ”ADN fantomă”.
Alți cercetători precum: Fritz Albert Popp, fondator al Institutului
Internațional de Biofizică din Neuss, Germania, fizicienii germani
Grazyana Fosar și Frantz Bludorf, studiind calitățile moleculei ADN, au
lansat ideea ”cipului biologic din celulele noastre”, cercetătorii ruși V.
Kaznacheev, V. Burlakov, V. Budakovski au experimentat transmiterea
holografică de informație morfogenetică; în ultimii ani, dr. Mae-Wan Ho,
specialistă în genetică din Hong Kong, lansează teoria coerenței
cuantice prin sintagma ”jazz cuantic”.

CONCLUZII

1. În fiecare organism viu există două niveluri: unul material și un

altul subtil – energie informațională.
2. Cele două niveluri ale unui organism sunt legate în mod intim
unul de celălalt; energia informațională este nivelul de comandă.
3. Savantul român Ștefan Odobleja (1902-1978) a fot printre primii
oameni de știință care, în opera sa ”Psihologia consonantistă” – a intuit o
lucrare de psihofizică și psihosomatică – a intuit o legătură dintre psihic
și lumea cuantică, utilizând 9 legi universale: ale echivalenței,
echilibrului, compensației, reacției, oscilației, reversibilității, inerției,
consonanței, transformării, având la bază fenomenul de rezonanță. Este
primul care a încercat să aplice legea feed-back-ului în natură și societate.

BIBLIOGRAFIE

1.Iamandescu I. B. Consonanist psychosomatics. Revista Medicală

Română, vol. 62, nr. 4, p. 425-426, 2015.
2. Odobleja Șt. Psihologia consonantistă, Ed. Științifică și Enciclopedică,
București, 1982.
3. Odobleja Șt. La Phonoscopie, nouvelle methode d'exploration clinique,
G. Doin et Cie, Paris, 1935.
4. Popescu N. Psihosomatica consonantistă: Contribuția doctorului
Ștefan Odobleja adusă conceptului de psihosomatic, Ed. Universitaria,
Craiova, 2016.

285
5. Riga S., Riga D., Cap. 27 – Psihiatrie (p. 21-24-2172).
Minimonografia Ștefan Odobleja (p. 2148-2149), în N. Ursea (ed.)
Enciclopedia Medicală Românească, sub egida Academiei Române, vol.
3, secțiunea V (științele medicale), Ed. Universitară Carol Davila,
București.
6. Riga S., Riga D., Repere în cercetarea psihiatrică românească (p. 356-
427), Minimonografia Ștefan Odobleja (p. 358-360), în G. Comițiu (ed.)
Capitole de istorie a psihiatriei românești, Ed. Universității, Oradea,
2013.
7. Simache A. Transplant pulmonar cu adaos de alergie la alune, Viața
Medicală, nr. 2, 11 ianuarie 2019, București.
8. hhttp:// incredibilia.ro/misterul-memoriei-transplant de organe.
9.http://sacciv.Wordpress.co/2015/03/26/video-ce-schimbări-bizare-se-
petrec-cu-primitorul-unui-transplant-de-inimă-ce-i-transmite-donatorul-
si-nu-doar-in-cazul-inimii.
10. http://academiadestiintesiterapiicuantice.ro/creierul-uman-si-fizica-
cuantica.
11. http:// stiintaonline.ro/constiinta-un-efect-al-vibratiei-materiei-
rezonantei
11. http://stiintaonline.ro/misterul-constiintei-si-legatura-dintre-minte-si-
lumea-cuan...

“Revista Medicală Românăˮ, LXVI, nr. 2, 2019, p. 166-170.

TANIA RADU

Recurs la istoria științei27

La închiderea ediției primim de la Editura științifică și

enciclopedică unul dintre primele exemplare ale Psihologiei
consonantiste de ȘTEFAN ODOBLEJA (în traducerea lui P. Iacob),
restituire extrem de valoroasă, ce se înscrie pe linia valorificării
moștenirii științifice, culturale și de gândire a trecutului nostru – una din
preocupările principale ale politicii noastre culturale. Apărută acum
pentru prima oară în limba română, după mai bine de 40 de ani de la
publicarea ei în limba franceză la Lugoj, în 1938-1939, lucrarea
medicului Ștefan Odobleja reintră astfel cu întârziere de aproape jumătate

27
Articol publicat sub genericul Cauze câștigate de gândirea românească, idei pentru
care ”Flacăra” a militat (n.n.).

286
de secol în circuitul valorilor autentificând prin gestul editorial al Editurii
științifice și enciclopedice – cu sprijinul Consiliului Național pentru
Știință și Tehnologie, al Academiei Republicii Socialiste România și al
Academiei de Științe Sociale și Politice, după cum aflăm din Studiul
introductiv al cărții – întâietatea savantului român cu privire la unele
probleme din domeniul ciberneticii. Apariției volumului îi preced
aproape 10 ani de dezbateri, evaluări și reevaluări ale lui – parte din ele
găzduite și în paginile revistei noastre – ce au acreditat în timp ideea că
autorul Psihologiei consonantiste a devansat cu un deceniu unele din
ideile lui Norbert Wiener (recunoscut drept părinte al ciberneticii), fiind
socotit astăzi ca un precursor al ciberneticii și ca descoperitor al ideii
unei cibernetici generalizate.
Într-un documentat Studiu introductiv (semnat de prof. univ. dr.
Mihai Drăgănescu și conf. univ. dr. Pantelimon Golu), care prefațează
volumul, locul cuvenit lui Ștefan Odobleja în întemeierea ca știință a
ciberneticii este cântărit cu obiectivitate, este trecut prin filtrul unei
analize aprofundate, care redă dimensiunile reale ale contribuției sale în
domeniu.
Selectăm pentru cititorii noștri câteva fragmente din acest Studiu
introductiv care deschide drum uneia dintre importantele contribuții
românești la îmbogățirea patrimoniului valorilor universale.

Tania Radu

”Psihologia consonantistă” nu a fost o lucrare care urmărea să fie

o carte de cibernetică. Dar printre legile fundamentale care, după
Odobleja, guvernează fizicul și psihicul se află legea reversibilității. În
termenii de astăzi ea poate fi numită legea conexiunii inverse sau
feedback-ului. Acesta este marele merit al lui Ștefan Odobleja, de a fi
descoperit caracterul general al feedback-ului și a fi încercat să-l pună în
evidență în cele mai variate procese și fenomene”.
”La sfârșitul tomului al doilea al ediției în limba franceză a
Psihologiei consonantiste găsim o autocaracterizare cum nu se poate mai
nimerită a însuși modului de a gândi și de a scrie al lui Ștefan Odobleja
despre psihic, fenomene psihice și alte tipuri de fenomene cu care acestea
se află în legătură - «Prin concizia sa extremă, spune autorul, prin
abrevierile sale, prin numărul limitat de exemple concrete, prin tablourile
sinoptice, această carte este, mai degrabă, o tablă de materii, un repertoriu
sau un dicționar de psihologie, un plan general pentru un mare Tratat de
psihologie care ar trebui să conțină 20-30 de tomuri » (630). Lucrarea se

287
prezintă într-adevăr ca un imens dicționar, în care apar toate noțiunile
unui tratat modern de psihologie, într-o manieră condensată, cu tendințe
de schematizare, peste tot căutându-se un principiu unificator:
consonanța. O viziune preponderent clasificatorie, cu accent pe
dihotomie, reversibil, mișcare în circuit. O lucrare făcută cu intenția,
iarăși după spusele autorului, de a realiza un maximum de sinteză (de
unitate) și un maximum de analiză (de pluralitate)”.
”Privit dinamic, psihicul îi apare lui Odobleja ca un ansamblu de
procese, de stări și funcțiuni. Care sunt acestea? Este oare vorba de cele
trei mari categorii de procese – cognitive, afective, voliționale –
întrevăzute încă de Aristotel și statuate expres în opera lui Christian Wolf
și Immanuel Kant? Odobleja respinge acest punct de vedere, arătând că
împărțirea psihicului în trei felii reprezintă o imitație stereotipică a
trinității teologice, o trihotomie ilogică, sterilă și stupidă. Logică, reală,
adevărată este nu ramificația primitivă a psihicului în trei, ci faptul
existenței unei dihotomii primare, practicată pe direcțiile ”psihic
centripet” și ”psihic centrifug” – cunoaștere, respectiv voință – stând în
dedublarea segmentului centripet în inteligență și afectivitate (…). Ni se
pare de o valoare metodologică deosebită consecvența cu care urmărește
autorul identificarea, în diferite forme de viață psihică, a organizării și
funcționării pe bază de binaritate, paritate, simetrie, bivalență,
alternare”.
”Ștefan Odobleja ajunge treptat la structurarea unei psihologii pe
care el însuși o definește, în lucrări ulterioare, ca fiind binară, circularistă,
analogică, similaristă. Consonanță însemnând armonie, psihologia
consonantistă devine, după expresia autorului, o logică a armoniei, sau
în alți termeni, o știință a organizării și autoreglării.
Pornind de la această logică, Odobleja schițează, în partea a doua a
lucrării, un amplu tablou aplicativ, obținut prin derivare și proliferare din
consonanța psihologică. Un tablou care nu se rezumă la descoperirile
psihologice, ci care se extinde spre biologie și sociologie, economie
politică și morală, terapeutică și pedagogie. Se obține astfel o viziune
psihologică generalizată, un fel de panpsihologism, o modelare a tuturor
științelor pe calapodul fenomenului psihic. În toate domeniile speciale
tronează aceleași legi generale – echilibrul, compensația, reacția inversă,
alternanța, reversibilitatea – cu funcția lor unificatoare”.
”Subliniind aceste merite, nu putem, desigur, ignora nici unele
limite ale concepției psihologice a lui Ștefan Odobleja. Captat de
principiul similitudinii și al analogiei, Odobleja pune îndeosebi accentul

288
pe ceea ce este comun faptului psihic cu alte clase de fapte și acordă mai
puțină atenție surprinderii specificului său calitativ”.
”Fără îndoială că viziunea sa a avut o serie de limite, inerente
timpului la care a trăit. Lipsa noțiunii de informație, nu în sensul
informației din teoria statistică a comunicațiilor, ceea ce ar însemna să
cerem prea mult pentru anii 1938-1939, dar nici în sensul ei cel mai larg,
constituie o deficiență a viziunii cibernetice a lui Ștefan Odobleja. De
asemenea, el nu a făcut o deosebire clară între retroacțiunea pozitivă și
cea negativă, ceea ce constituie o altă deficiență a viziunii sale”.
”O scădere a «ciberneticii» lui Odobleja o constituie, după cum am
mai menționat, lipsa noțiunii de informație. Pentru ceea ce se petrece în
lumea mintală, imagini, limbaj, caracterul informațional al acestora a fost
evident întotdeauna, inclusiv pentru Odobleja. Greutatea provine la
interfața cu substratul sistemului nervos, și de aici cu lumea exterioară”.
”Este interesant cum, la un moment dat, Odobleja apropie foarte
mult noțiunile de autoreglaj, reversibilitate și consonanță. Astfel,
interpretând fenomenul atenției, el scrie (pag.296): «Prin reglaj: atenția
este un autoregulator de energie psihică, un distribuitor automat și
selectiv… Prin reversibilitate: atenția este un cerc vicios între senzație
sau imagine și mișcările (sau secrețiile) reflexe, tinzând să mărească, să
rețină, să conserve, să clarifice obiectul focalizat. Prin consonanță: atenția
este o amplificare prin rezonanță, evoluând rapid până la un maximum,
pentru a diminua, după aceea, până la dispariție, prin efectul oboselii, al
reacției sau al concurenței compensatoare al altor consonanțe în
ascensiune evolutivă…» Acest pasaj este caracteristic pentru gândirea lui
Ștefan Odobleja, pentru modul în care consonantismul său este și o
cibernetică veritabilă”.
”Se poate observa apariția la Odobleja a unor concepte medicale
bazate pe interpretări cibernetice, privind psihiatria. Este iarăși o
devansare a unor concepte care aveau să apară mult mai târziu, în
științele medicale”.
”Ideea de bază a lui Odobleja este aceea că psihicul este o mașină
psihică”.
”Ceea ce s-a împlinit, din viziunea lui Ștefan Odobleja, este
realizarea inteligenței artificiale”…”Trebuie însă să reținem faptul că
Odobleja a preconizat apariția inteligenței artificiale în anii 1938-1939, în
mod clar, pe baza unei concepții filozofice materialiste, și a unei
psihologii cibernetice”.
”Din cele de mai sus se impun două concluzii: că după Ampère,
primul gânditor care conturează o viziune generală a ciberneticii este

289
Ștefan Odobleja, apoi Psihologia consonantistă este prima lucrare de
psihologie cibernetică din literatura mondială, dintr-o fișă mai amplă
indiferent dacă suntem sau nu de acord cu o abordare total cibernetică a
psihologiei”.
”Fără nici o îndoială, Norbert Wiener este întemeietorul științei
ciberneticii, dar independent de Wiener, și înaintea acestuia, Odobleja a
reușit, cu anumite limite, să descifreze ca idee legitățile generale ale
ciberneticii”.
”Norbert Wiener este cel care a influențat în cea mai mare măsură
gândirea științifică a celei de a doua jumătăți a secolului XX. Ștefan
Odobleja a fost premergător al lui Wiener, găsindu-se pe un alt plan, într-
un raport față de Wiener ca acela al lui Faraday față de Maxwell în
privința undelor electromagnetice”.
”Sperăm că studiul de față a reușit să demonstreze că Ștefan
Odobleja a avut geniu, că el merită să fie înscris în știința universală
alături de Ampère și Norbert Wiener în cucerirea conceptului și modului
de gândire cibernetic. André Marie Ampère a previzionat cibernetica ca
știință, Ștefan Odobleja a elaborat ideile centrale ale ciberneticii și modul
de gândire cibernetic, Norbert Wiener a reobținut ceea ce desprinsese în
alte condiții Ștefan Odobleja și a reușit să întemeieze cibernetica ca
știință. A doua jumătate a secolului nostru este marcată de conceptele
ciberneticii, datorită lui Norbert Wiener, dar în spatele său stau, ca în
toate domeniile cunoașterii, mulți oameni de știință, dintre care Ștefan
Odobleja reprezintă unul din momentele cele mai strălucitoare”.

“Flacăraˮ, nr. 38 din 24 septembrie 1982

TUDOR RĂȚOI

O pagină din istoria ştiinţei româneşti:

Ştefan Odobleja şi cibernetica generalizată

Ştefan Odobleja, părintele ciberneticii generalizate, medic, om de

ştiinţă, membru post-mortem al Academiei Române, s-a născut la 13
octombrie 1902 în satul Valea Hoţului (astăzi Ştefan Odobleja), fosta
comună Izvorul Aneştilor, judeţul Mehedinţi, într-o familie de ţărani
modeşti.
Elev premiant în clasele primare din satul natal, viitorul savant a
urmat la Turnu. Severin gimnaziul şi Liceul „Traian”, ultimele clase

290
urmându-le la fără frecvenţă, însă „împrumutând de la biblioteca liceului
câte 30 de cărţi deodată, pe care le devora în liniştea patriarhală a satului
natal”.
După absolvirea liceului şi după un an de suplinire ca învăţător în
satul Puţinei şi în insula Ada Kaleh, în anul 1922 a devenit bursier al
Institutului Militar Medico-Legal, reuşind astfel să urmeze Facultatea de
Medicină din Bucureşti. Tip studios, cu vocaţia lecturii, îşi impusese încă
din liceu o metodă personală de studiu şi de învăţare a limbilor străine,
reuşind să parcurgă imensa bibliografie, proprie devenirii unui uomo
universale.
În studenţie a făcut investigaţii în clinicile bucureştene,
preocupându-l de la început principiul propagării sunetelor în
organismele vii. În 1928 a obţinut titlul de doctor în medicină şi chirurgie
cu teza Accidentele de automobil, după care şi-a urmat serviciul ca medic
militar în diferite garnizoane din ţară (Brăila, Lipcani, Turda, Turnu.
Severin, Dorohoi, Dej, Târgovişte, Lugoj, Cernavodă), căutând linişte
pentru studiu.
Primele cercetări i-au apărut în revistele de specialitate, iar în 1935
şi-a publicat, la Paris, lucrarea La phonoscopie, nouvelle méthode
d’exploration clinique, distinsă de Academia Română cu Premiul
„General dr. Al. Papiu”. În 1937, participând la Congresul Internaţional
de Medicină Militară, ţinut la Bucureşti, îşi anunţa monumentala
Psychologie Consonantiste, operă sistemică şi vizionară ce apărea la
Lugoj în 2 volume (1938-1939), cu copyright-ul de difuzare al Librăriei
Maloine din Paris. Războiul a întrerupt, însă, receptarea acestei opere în
mediile vremii, deşi erau două tomuri de amploare, scoase în limba
franceză, în care autorul fundamenta avant la lettre principiile ştiinţei
secolului XX.
Întors de pe front, dr. Odobleja a căzut după aceea victimă
regimului comunist. I s-a luat dreptul de a mai profesa, fiind obligat să se
retragă în satul natal şi să-şi ascundă opera (peste 1000 de exemplare
rămase nedifuzate după război), întrucât în volumul II autorul demonstra
în câteva pagini aberaţiile şi eşecul sistemului comunist. Instituţii şi
oameni de ştiinţă din ţară şi din străinătate au primit totuşi cele două
volume, rămase nereceptate timp de peste 30 de ani. Cele două referiri
asupra Psychologie Consonantiste apărute în revistele „Spirit militar
modern” (1939, România) şi „Psychological Abstracts” (1941, S.U.A.)
nu au avut ecoul cuvenit, abia mult mai târziu receptându-se valoarea
ştiinţifică paradigmatică a operei odoblejiene, după ce avea să se nască
ştiinţa secolului XX, cibernetica.

291
 În anii '70, creatorul consonantismului descoperea, la rându-i, ideile
sale, în principal legea reversibilităţii sau conexiunea inversă, în
cibernetica lui Norbert Wiener. Încurajat de câţiva scriitori şi de presă,
încă în putere creatoare, a intrat în atenţia oamenilor de ştiinţă,
recunoscându-i-se prioritatea operei în ţară, apoi şi în străinătate, fiind
gratulat „părinte al ciberneticii”, căci opera sa apăruse cu 10 ani mai
înainte de „Cibernetica” lui N. Wiener. Pentru această recunoaştere s-a
cheltuit timp, aproape un deceniu (1970-1978) şi încă postum, iar pe de
altă parte ştiinţa românească a rămas frustrată de încă o operă
fundamentală a savantului român, respectiv Logica rezonanţei. Această
lucrare a fost întreruptă în anii '70 când autorul a fost nevoit să scrie
Psihologia consonantistă şi Cibernetica, volum polemic apărut chiar în
anul morţii savantului, 1978. Mai târziu, în 1982, a apărut traducerea în
româneşte a Psihologiei Consonantiste. Din Logica rezonanţei a apărut
doar „Introducerea” (1984), restul operei rămânând risipit pe mii de file
manuscrise.
În vara anului 1978, deşi grav bolnav de ciroză, savantul a pregătit
o comunicare pentru Congresul ciberneticienilor ce avea loc în luna
august la Amsterdam. Propunea soluţii originale privind aplicaţiile
ciberneticii generalizate pornind de la legi universale, sistematizate în
Psihologia Consonantistă. A doua zi, după ştirea de succes a comunicării
sale la Amsterdam, a plecat în lumea drepţilor, lăsând aici pe pământ o
moştenire care va fi mai preţioasă pentru mileniul trei. Aşa reiese din tot
ce a urmat postum: un recurs la panpsihologismul consonantist, în opera
savantului român găsindu-se paradigmele prin care se explică fenomenele
din natură, natura binară a proceselor biologice, psihologice, cu ajutorul
conexiunii inverse, concept ce implică legea reacţiei şi legea
reversibilităţii în toate celelalte realităţi creatoare, spirituale, materiale.
Destinul operei odoblejiene şi împrejurarea că, în parte, aceasta a
rămas nefinalizată pun în faţa specialiştilor de astăzi (ciberneticieni,
filosofi, psihologi etc.) sarcina de neocolit a continuării studiului acestei
opere şi valorificarea ei completă. Baza studiului poate fi, cu siguranţă,
bogatul fond documentar personal aflat în păstrarea şi administrarea
Arhivelor Naţionale Mehedinţi, însumând 394 unităţi arhivistice,
respectiv 10,00 m.l. documente, cu peste 100000 de file.
Dat fiind prestigiul creatorului său, fondul documentar personal
„Dr. Ştefan Odobleja” conţine un set de valori arhivalistice dintre cele
mai preţioase pentru cercetarea ştiinţifică. Încă de la preluarea sa, în anul
1979, Arhivele Naţionale l-au organizat judicios, pe pachete, în funcţie de
conţinutul arhivaliilor, cuprinzând manuscrise (Logica, Psihologia

292
consonantistă, Psihologia consonantistă şi cibernetica), apoi studii,
articole,comunicări edite şi inedite cu privire la opera odoblejiană,
adnotări ale autorului pe marginea articolelor ştiinţifice din periodicele
medicale studiate, o mare cantitate de corespondenţă primită de dr.
Odobleja de la diverse personalităţi din mediile ştiinţifice şi publicistice
româneşti, documente de istorie locală, fotografii, încercări literare ale
autorului, cărţi şi extrase etc.
Valoarea particulară a fondului şi natura documentelor sale au făcut
ca acestea să fie pregătite pentru microfilmarea de asigurare pe bată de
microfilm, iar în anii 1986-1987 un număr de 55 245 de file document să
fie microfilmate.
După 1990, documentele au rămas în atenţia cercetării istorice,
poate nu în măsura aşteptărilor şi a însemnătăţii lor, în 2002 fiind
publicată cea mai mare parte a corespondenţei, cu prilejul centenarului
naşterii savantului.
De asemenea, recent, a văzut lumina tiparului varianta românească
a lucrării La phonoscopie, un mai vechi proiect şi deziderat al
preţuitorilor operei odoblejiene.
Demersul epistemologic asupra acesteia se cuvine însă continuat,
dacă se va putea, mai intens decât până acum, fiind, cum spuneam, o
sarcină a cunoscătorilor şi specialiştilor în materie, individual dar şi prin
contribuţia unor organizaţii din rândul cărora Academia „Odobleja”,
fundaţia omonimă sau mediul universitar severinean şi din alte părţi ale
ţării nu vor trebui să lipsească.

ˮLimba Română“, Revistă de Lingvistică și Cultură Românească, 2016.

Fondul arhivistic personal Dr. Ștefan Odobleja

de la Arhivele Naționale Mehedinți

După introducerea din numărul trecut al revistei în legătură cu dr.

Ştefan Odobleja, autorul „Psihologiei consonantiste” şi întemeietorul
adevărat, după mulţi cunoscători, al ciberneticii, iată mai jos câteva
consideraţii cu privire la fondul arhivistic omonim, păstrat şi administrat
de Arhivele Naţionale ale României în departamentul lor de la Mehedinţi.
Cantitativ, fondul însumează 11,00 m.l., 394 de unităţi arhivistice şi un
total de circa 100.000 de file, din care 51.400 de file s-au microfilmat.
Preluat în anul 1978 la Arhivele Naţionale şi augmentat în
circumstanţele deja menţionate, fondul a fost organizat aici după principii

293
ştiinţifice specifice, astfel încât să poată deveni accesibil şi utilizabil celor
interesaţi.
În mare, documentele au fost ordonate, organizate şi inventariate pe
pachete, având la bază criteriile decurgând din prevederile normelor
tehnice aplicate la timpul respectiv în teoria şi practica arhivistică
românească. În egală măsură s-a ţinut seama şi de organizarea prealabilă
pe care creatorul fondului, dr. Ştefan Odobleja, o conferise arhivaliilor,
câtă vreme acestea se aflaseră asupra sa, însă fără întocmirea unor forme
de evidenţă.
Pornind de la aceste criterii, fondul a fost deschis cu un set de
documente cuprinzând 21 de pachete ce conţin, în cea mai mare parte,
informaţii de ordin personal cu privire la creatorul de fond (acte de stare
civilă şi familiale, acte de studii, privind activitatea sa ca ofiţer al armatei
române, bunurile mobile şi imobile aflate în proprietatea dr. Odobleja,
corespondenţă despre tipărirea „Psihologiei consonantiste”, cele petrecute
ca ofiţer pe front în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, note
privind activitatea ştiinţifică şi desfăşurarea unor congrese de psihologie
şi cibernetică, cum a fost cel de la Amsterdam din 1978 etc.).
După acest preambul, celelalte documente, covârşitor majoritare în
ordine cantitativă, au fost organizate în pachete, cotate alfa-numeric, pe
următoarele mari secţiuni: A – MANUSCRISE; B – CAIETE ŞI
ÎNSEMNĂRI (ADNOTĂRI) LA ARTICOLELE ŞTIINŢIFICE DIN
PERIODICELE MEDICALE STUDIATE; C – CORESPONDENŢĂ; D –
DOCUMENTE FOTOGRAFICE; E – DOCUMENTE DE ISTORIE
LOCALĂ; F – CĂRŢI ŞI PERIODICE (EXTRASE).
Secţiunea MANUSCRISE a fost organizată, la rândul său, în patru
subdiviziuni: A.I. – Manuscrisul „Logica”, cu 100 de pachete,
numerotate de la 1 la 100; A.II. – Manuscrisul „Psihologia
consonantistă, cu 23 de pachete, numerotate de la 1 la 23; A.III. –
Manuscrisul „Psihologia consonantistă şi cibernetica”, cu 57 de
pachete, numerotate de la 1 la 57 şi A.IV. – Studii, articole, comunicări
edite şi inedite, cu 99 de pachete, numerotate de la 1 la 98 (pachetul
A.IV.78 fiind dublat de A.IV.78 bis).
Axiologic vorbind, primele două manuscrise sunt fundamentale
pentru opera odoblejiană, deşi, foarte probabil, manuscrisul propriu-zis al
„Logicii” s-a pierdut. Cu privire la „Logică”, în fond sunt, totuşi, abordări
vizând un plan de logică, precum şi teme subsumate acestui plan, despre
fiziologism şi fizicism logic, logică şi psihologie, obiectivism, legile şi
principiile logicii(paradoxe logice şi psihologice), concepţii logice,
împărţirea logicii, dualism, introspecţie/extrospecţie, atenţie, creier,

294
memorie, conştiinţă, gândire, limbaj, împărţirea judecăţilor, silogism,
adevăr şi neadevăr, mecanica logicii, modele logice, o introducere la
logica reală etc.
Documentelor preluate iniţial în legătură cu logica, în anul 1979
ing. Ştefan Odobleja, fiul savantului, a predat Arhivelor Naţionale un
manuscris considerat ca fiind „Logica matematică” (geometrică). Din
toate aceste arhivalii, numai o mică parte au ajuns să fie valorificate,
dintr-o lucrare ce ar fi trebuit să primească numele de „Logica
rezonanţei” văzând lumina tiparului doar „Introducerea”, în 1984, restul
uriaşului demers epistemologic consacrat acestei teme rămânând risipit în
mii de file de manuscris.
Cât priveşte manuscrisul „Psihologia consonantistă”, lucrarea care
a declanşat în literatura de specialitate a ultimelor trei decenii ale
secolului trecut o vie polemică asupra priorităţii fundamentării
ciberneticii ca „ştiinţă a ştiinţelor”, 23 de pachete de documente depun
mărturie despre aceasta, aducând în faţa celui interesat capitolele lucrării,
în versiune românească sau franceză, structurate pe subiecte precum
reversibilitatea, relativismul, principiile psihologice şi logice, valoarea
teoriei etc., alături de care sunt prezente şi note şi însemnări ale autorului
din literatura studiată.
În opinia noastră, între altele, acest set de documente este de natură
să asigure continuarea pertinentă a discuţiei pe marginea acestei
controverse netranşate şi, mai mult, marginile dezbaterii pot fi depăşite
spre alte orizonturi ale ştiinţei, de pildă, spre logică, în care contribuţia lui
Odobleja poate fi cel puţin la fel de însemnată ca şi aceea din domeniul
psihologiei consonantiste/ciberneticii.
Manuscrisul „Psihologia consonantistă şi cibernetica”, cu cele 57
de pachete ale sale, prezintă o semnificaţie aparte, întrucât, împreună cu o
bună parte a corespondenţei, este expresia amplului şi costisitorului efort
al dr. Odobleja de a demonstra prioritatea sa în naşterea ciberneticii, după
ce, în anii ‟70, el a descoperit, cu surprindere, conceptul de reversibilitate
sau conexiune inversă în ipostaza feed back-ului ciberneticii lui Norbert
Wiener. Timp de aproape un deceniu (1970-1978), stimulat şi de câţiva
scriitori şi publicişti, dr. Odobleja a cheltuit energie, timp şi sănătate
pentru a scrie „Psihologia consonantistă şi cibernetica”, volum polemic,
marcat de zbucium sufletesc şi chinuitoare demonstraţii, la care a cerut şi
părerea altor cunoscători şi pentru care documentele din fond sunt o
dovadă peremptorie. Apărut postum, în 1978, foarte probabil, volumul l-a
„deturnat” pe autor de la o direcţie poate mai potrivită şi mai productivă

295
pentru integralitatea operei sale, ce s-ar fi putut materializa în finalizarea
Logicii.
Prioritatea în naşterea ciberneticii şi „cazul Odobleja” cu multe
dintre meandrele sale în istoria ştiinţei româneşti şi universale îşi află,
însă, reflexul mai cu seamă în secţiunea de „Corespondenţă”, unde sunt
orânduite alfabetic, în trei serii, câteva sute de scrisori, inegale ca valoare,
desigur, trimise ori primite de dr. Odobleja de la corespondenţi al căror
nume, instituţii publice sau persoane, sunt grăitoare prin simpla lor
amintire: Academia Română, Biblioteca Americană din Bucureşti,
Biblioteca Academiei, Consiliul Naţional pentru Ştiinţă şi Tehnologie,
editurile Dacia, Facla, Editurile Ştiinţifică, Militară, Litera şi Politică,
Ministerul Învăţământului, Institutul Român pentru Relaţii cu
Străinătatea, revistele Flacăra”, “Orizont” , “Ramuri”, “Revista de
filozofie” şi “Revista sanitară militară, dr. Odysseu Apostol, g-ral medic
militar C. Atanasiu, Stelian Bajureanu, dr. G. Brătescu, Mihai Beniuc,
acad. Ştefan Milcu, Ion Biberi, Cezar Buda, I.C. Chiţimia, T. Slama-
Cazacu, Iosif Constantin Drăgan, acad. Mihai Drăgănescu, dr. C.
Enăchescu, prof. Mihai Golu, acad. Eugen Niculescu-Mizil, dr. M.R.
Mantz, J. Neumann, Edmond Nicolau, dr. Al. Olaru, acad. V. Pavelcu,
Liviu Petrina, scriitorii Al. Piru, D.R. Popescu şi Laurenţiu Cerneţ, acad.
D.D. Roşca, prof. Ion Străchinaru, Stela Teodorescu şi mulţi alţi
corespondenţi mai mult sau mai puţin importanţi, cei mai mulţi din ţară,
alţii din străinătate.
Majoritatea acestor scrisori datează din anii ‟70 ai secolului trecut,
după apariţia în presă a primelor articole privind „cazul Odobleja”, şi ele
sunt testimonii cu privire la tipărirea „Psihologiei consonantiste”, la
traducerea în limba română şi difuzarea acesteia, la revendicarea
priorităţii în cibernetică, controversele din jurul operei, drama şi condiţia
creatorului de idei confruntat cu răceala, neîncrederea şi chiar
neînţelegerea – motivată sau nu – a confraţilor, în legătură cu valoarea
operei şi cu împrejurările elaborării, tipăririi şi diseminării ei în lumea
ştiinţifică din ţară şi mai ales din străinătate etc.
Celelalte secţiuni ale fondului de documente întregesc în chip
armonios dimensiunea cantitativă şi de valoare a acestuia, caietele şi
însemnările (cu 62 de unităţi arhivistice) arătând paleta largă a
preocupărilor doctorului Odobleja pentru aspecte din domeniul
medicinei, la fel ca şi secţiunea de extrase din cărţi şi periodice (28 de
unităţi arhivistice). Documentele de istorie locală (9 unităţi arhivistice)
evidenţiază preţuirea dată de savant cunoaşterii trecutului istoric, în
primul rând a celui referitor la satul natal, Valea Hoţului, dar şi unor

296
probleme de ordin mai larg, pentru care a şi colecţionat artefacte
arhivalistice, documentele fotografice conţin un set de 33 de piese, cele
mai multe înfăţişându-l pe dr. Odobleja şi pe unii membri ai familiei, în
timp ce încercările literare însumează trei volume de versuri din care, cu
ani în urmă, au fost selectate şi publicate în volum câteva producţii dintre
cele mai reuşite.
Conclusiv, putem spera că cele câteva sugestii asupra fondului
arhivistic personal al doctorului Ştefan Odobleja de la Arhivele Naţionale
Mehedinţi au putut fi suficient de incitante în a-i sublinia însemnătatea,
iar acestea, dublate de calitatea lui de fond accesibil şi deschis, să
contribuie la creşterea interesului cercetătorilor în jurul său, în folosul
legitim al ştiinţei, în primul rând, dar şi al celui care merită să-şi afle
locul definitiv şi meritat în conştiinţa publică şi în istoria gândirii
româneşti şi universale.

ˮLimba Română“, Revistă de Lingvistică și Cultură Românească,

nr. 24, 2017.

Un nou volum de corespondență Dr. Ștefan Odobleja

La peste 15 ani de la publicarea unui prim volum cu corespondențe

referitore la dr. Ștefan Odobleja, iată-ne, prin cele ce urmează, în fața
unui al doilea volum conținând documente similare.
Dacă volumul precedent a cuprins exclusiv corespondență primită
de dr. Odobleja și aflată în prezent în păstrarea și administrarea Arhivelor
Naționale Mehedinți, cel de față propune, în cea mai mare parte, scrisori
trimise de dr. Odobleja unor persoane fizice și instituții, cu privire la o
diversitate de aspecte în legătură cu opera sa și destinul ei în lume, cu
aspecte de viață și condiția omului de știință în societate etc.
Toate documentele din prezentul volum provin din arhiva personală a
fiului savantului, ing. Ștefan Odobleja jr., pe care acesta le-a obținut sub
formă de copie de la destinatarii scrisorilor.
Sunt și câteva scrisori primite de dr. Odobleja, precum și unele
documente ce nu ilustrează genul corespondenței (programe de
simpozioane, invitații, articole de presă și extrase de articole de presă,
interviuri etc.), arhivaliile publicate având darul de a întregi imaginea ce
s-a conturat de-a lungul vremii cu privire la așa-zisul ˮcaz Odobleja“.

297
Ca primă apreciere asupra acestor documente, din capul locului se cuvine
subliniată valoarea și utilitatea lor incontestabilă, prin problematica adusă
în atenție și nu în ultimul rând prin inedit.
Cronologic vorbind, documentele avându-l ca emitent pe savant se
plasează în ultimii săi trei ani de viață, 1975-1978, când au avut loc și
două mari evenimente, cu impact puternic asupra destinului operei,
asupra vieții etc., respectiv cele două congrese internaționale de
cibernetică, de la București (1975) și Amsterdam (1978).
Un set de alte piese depășește acest interval de timp, din 1978 ajungând
până la zi și depunând mărturie despre posteritatea lui Odobleja.
Cum se cunoaște și din primul volum, unul dintre interlocutorii cu care
dr. Odobleja a întreținut o corespondență intensă a fost ing. Stelian
Bajureanu din Pitești. Și în acest volum un consistent lot de scrisori a fost
expediat lui Bajureanu, care pare să fi fost foarte aproape de savant,
primindu-i cu deschidere opiniile și frământările, consiliindu-l,
sprijinindu-l și arătându-se foarte interesat de promovarea și înțelegerea
exactă și la justa valoare a operei odoblejiene în mediul științific din țară
și din străinătate.
Din aceste scrisori, la începutul lui 1975 îl aflăm pe Odobleja
preocupat de un proiect de logică naturală (psihocibernetică), lăsând
oarecum la o parte sau amânând preocupările privind originile
ciberneticii. Este un fel de-a spune că le lăsa deoparte, fiindcă nu-l lăsau
alții. Chiar în aceeași lună apăruse în presă (în “Magazinˮ) un articol
susținând, exagerat în opinia lui Odobleja, meritele de cibernetician ale
lui D. Danielopolu (cum se întâmplase și în anul precedent în “Flacăra“)
și se impune văzută demonstrația pertinentă și exactă făcută de savant pe
această temă, apelând la bibliografie și la necesara perspectivă
comparativă. Danielopolu avea susținători (V. Săhleanu, de pildă), iar lui
Odobleja îi era teamă de o anumită ocultă, că se continua cu etichetarea
sa ca simplu precursor în cibernetică și că va fi garat pe linie moartă. Or,
el credea cu putere în contribuțiile sale, care însemnau cu mult mai
mult, derivând din împrejurarea că, în 1938, “eu am dat toată cibernetica
– cu toate atributele eiˮ; “nu pretind – îi scria Odobleja lui Bajureanu –
că aș fi dat atunci întreaga cibernetică modernă, atât de amplificată și atât
de specializată“; “pretind că am dat aproape întreaga schemă, așa cum a
redat-o Wiener în 1948, peste 10 ani: puține lucruri a mai adăugat el, și
mai ales: puține esențiale – unele chiar inutile, altele și greșiteˮ.
Tot de pe la începutul anului 1975, în perspectiva Congresului
internațional al ciberneticienilor de la București, dr. Odobleja a început să
fie preocupat de acest eveniment științific la care dorea să participe. Se

298
consulta cu Stelian Bajureanu cum să facă să-și promoveze ideile și
originalitatea operei, opina că ar fi fost ideal dacă ar fi apărut lucrarea de
la Craiova, se gândea cum s-o difuzeze congresiștilor etc. Intenționa, de
asemenea, să prezinte o comunicare pe care n-o vedea interesantă decât
sub aspect istoric și de concepție, nu de ˮinteres practic și aplicativ“. În
1938, Psihologia Consonantistă ar fi avut aceste calități, dar ele “au fost
folosite, utilizate și uzate, consumate, epuizate. Psihologia consonantistă
a dat ce-a avut de datˮ. Se temea că la congres urmau să participe
matematicieni și ingineri, iar aceștia ˮnu se vor grăbi să adopte
concluziile și punctele mele de vedere“.
În martie 1975 va fi anunțat de Academie și cu privire la aprobarea
pe care o primea de a susține o comunicare cu tema ”Cibernetică și
Psihologie consonantistă“, pentru data de 25 aprilie (ulterior va fi anunțat
intempestiv și neașteptat că data susținerii urma să fie 24 aprilie, după ce
savantul făcuse invitații unor cunoscuți și interesați).
Din acest moment comunicarea de la Academie și Congresul au
fost lucrurile care l-au absorbit în chip absolut, aproape obsesiv, motiv
pentru care s-a consultat intens cu Bajureanu asupra a numeroase
amănunte (care să fie cel mai potrivit titlu al comunicării de la congres;
structura și ideile sale de bază; ce planșe și câte să prezinte; cum să-și
expună cărțile la expoziția ce se preconiza a fi organizată la congres; cum
să distribuie lucrările sale participanților din străinătate, ținând cont de
restricțiile impuse de legislația românească de patrimoniu; calitatea
traducerilor textelor ce urmau a fi prezentate la congres; emoțiile
copleșitoare de dinaintea susținerii comunicării de la Academie: “Sunt
slăbit și surmenat – îi scria lui Bajureanu -. Va trebui să mă menajez până
în seara de 24. Merg la București mai mult ca să dormˮ; grija de a se
încadra în termenul de 50 de minute cât i se alocase pentru comunicare și
teama de ˮatitudinea extrem de ostilă a academicienilor, care-și apără cu
dinții și cu cele mai revoltătoare procedee sofistice prestigiul lor și
scaunele lor“; tribulațiile și birocratismul înscrierii la congres, amplificate
de programarea în ultima zi, ultima sală, ultima oră, ultima clipă;
întrebările și aprehensiunile stârnite de includerea în lucrările secției a 7-a
a congresului despre care ar fi trebuit să știe ce teme intrau la ordinea de
zi, ce participanți; dacă la sfârșitul lucrărilor erau discuții, întrebări,
replici, întâmpinări; protocolul de la congres; prezența și atitudinea lui
John Rose, “ultimul arbitruˮ, ˮultimul cenzor“ , care îl putea elimina
dintre participanți “pentru defecte de limbăˮetc.).
Cum prevăzuse, comunicarea de la Academie n-a stârnit aprobări
foarte largi. Punea acest fapt pe seama criticilor aduse lui Freud și unei

299
teorii îmbrățișate de D. Danielopolu. Mai mult, Edmond Nicolau și C.
Bălăceanu Stolnici l-au sfătuit să-l lase în pace pe Wiener. În schimb,
prof. Ioan Cristescu l-a susținut cu aplomb, motiv pentru care, imediat
după ședință, îi mulțumea călduros: ˮAți fost, în seara aceea, mai presus
de Cicero și mai presus de Demostene. După toate celelalte binevoitoare
aprecieri, filipica Dv. a venit fermă, categorică, de o claritate pe care nici
unul n-a egalat-o, ca precizări și cu evidenta competență a celui ce s-a
edificat în problemă“.
În mai 1975 îl anunța pe Bajureanu că a predat lucrarea pentru
congres și că, la jumătatea aceleiași luni, a participat la o conferință a lui
Victor Săhleanu, “Din nou despre psihologia consonantistăˮ, în general
favorabilă, cu multe aspecte evidențiate pozitiv. A fost prezent și acad.
Șt. Milcu, care ˮa avut gentilețea să participe în mod special“, însă
președintele secției medicale a Academiei, C. Botez, a luat o atitudine
“violent contrarăˮ. L-au apărat dr. Geo Săvulescu și Cezar Apreotesei din
Timișoara.
După Congresul internațional de cibernetică, unde Edmond Nicolau
i-a “arătat o cuceritoare considerațieˮ, în timp ce ˮdr. Bălăceanu Stolnici
(Rosenblueth-ul lui)“ s-a “comportat cam ostilˮ, nepermițându-i a
ˮdistribui texte și cărțiˮ după comunicare; a spus că: ˮla urmă“ (dar la
urmă nu prea mai avea nici rost și nici legătură)“, în aria de interes a
savantului au intrat și revenit probleme mai vechi sau mai noi. A încercat
să reia lucrul la logică, iar câteva scrisori trimise inginerului Horia Gligor
din Timișoara vorbesc despre apariția în presa de aici a unor texte privind
opera sa. Odobleja a găsit prilejul să-și amintească cu nostalgie despre
perioada petrecută la Lugoj și despre împrejurările nașterii proiectului
Psihologiei Consonantiste. Cam în același timp a făcut mai multe drumuri
la Craiova în descifrarea șanselor tipăririi lucrării depuse acolo, care se
tot amâna și pe care, la jumătatea anului 1976, a trebuit s-o revadă și să-i
definitiveze încă odată manuscrisul, cum se va întâmpla, de altfel și în
cursul anului următor.
De pe la sfârșitul lui 1976, reține atenția o scrisoare către prof. Ioan
Cristescu în care îi spunea, între altele, că găsise, aproximativ din
perioada când tipărea la Lugoj Psihologia Consonatistă, că tot acolo
tipărise, și ˮla aceeași tipografie, o carte de nuvele, în maghiară, intitulată
ˮReta“, o oarecare lugojană cu numele de Anna Wiener“. Cartea se afla
la Biblioteca Academiei, unde era înregistrată sub cota I 94060. Citind
autobiografia lui Wiener despre copilăria lui, “Ex Prodigyˮ, în care el
spunea că tatăl său emigrase în America din Bialysstock, conchidea că
Anna Wiener Lugojana îi era lui Wiener “verișoară destul de

300
îndepărtatăˮ. ˮAm să mă interesez despre autoare – preciza Odobleja –
deși nu-mi fac prea multe iluzii ca ea să fi servit drept comunicatoare de
informație. Eu nu am cunoscut-o (în ‟38) și ciudat e că pe cartea ei
lipsește data (anul) tipăririi“.
Exceptând starea de sănătate care se înrăutățea progresiv, anul 1977
a început promițător pentru savant. Chemat de Genoveva Georgescu, în
ianuarie a conferențiat din nou la București, la Institutul de Igienă. Cu
prilejul deplasării la București, a fost primit bine de acad. Mihai
Drăgănescu, care l-a și citat într-una din revistele vremii, apoi de
președinții Academiei R.S. România și Academiei de Științe Sociale,
după care, traversând cutremurul din 4 martie, pe la jumătatea anului a
reintrat în emoții, pe măsură ce se apropia vertiginos Congresul de
cibernetică de la Amsterdam. Pe acest fond a intensificat din nou
corespondența cu Stelian Bajureanu pe temele deja cunoscute de la
congresul precedent. Își făcea, de pildă, probleme, în ipoteza că ar fi
participat la congres, cu ce urma să ajungă acolo, cu avionul sau cu
automobilul, preferând a doua variantă, în care-l încuraja și St.
Bajureanu. Se gândea că, dacă nu va ajunge personal, fiind conștient că
boala nu-i va permite, să fie reprezentat de Bajureanu și de Cesar Buda,
primul fiind recomandat de familiarizarea cu opera, cel de-al doilea de
prestigiul personal. L-a preocupat apoi în ce tentă să-și conceapă
comunicarea, hotărându-se să fie inofensiv în text, dar să dea “lupta cea
mareˮ în culise. Evident, se temea și acum că va fi ˮtorpilat“ de cei din
țară care nu-l agreau, motiv pentru care ar fi dorit să fie întocmită o listă a
celor din România care urmau să participe la congres, pentru a putea fi
eventual combătuți. Pe parcurs, din cauza bolii, s-a interesat până la ce
dată să-și predea comunicarea, pe care a intitulat-o ˮDiversitate și unitate
în cibernetică“. A terminat-o, cu greu, până în aprilie 1978, mărturisind
că ˮam fost tot cam slab iar acum sunt de-a dreptul bolnav și serios
bolnav“, trimițând-o după ce a purtat o corespondență personală cu John
Rose, organizatorul congresului, care i-a și scris, de altfel, că lucrarea
propusă era “foarte interesantăˮ. La congres, se știe, n-a putut să
participe, din cauza suferinței, deși Academia îi comunicase că-i aprobase
o diurnă de deplasare de 70 de dolari, sumă cedată lui Stelian Bajureanu,
care i-a prezentat comunicarea.
În timpul tuturor acestor preparative, dincolo de stresul cotidian pe
care Odobleja și l-a amplificat involuntar prin firea-i perfecționistă și nu
foarte optimistă, acesta a avut parte și de momente de satisfacție
intelectuală, dacă nu și de bucurie omenească. La 28 septembrie 1977 s-a
întâlnit la Drobeta-Turnu Severin cu acad. Mihai Drăgănescu, care a

301
conferențiat cu tema ˮȘtefan Odobleja și relația om – mașină“. În aceeași
perioadă a aflat de recenzia lui S.M. Strong din “Psychological Abstractˮ,
iar în martie 1978 a realizat celebrul interviu cu Aristide Buhoiu la
Televiziunea Română.
Câteva documente relevă, de asemenea, teme de interes, aparent,
paradoxale, la om cu firea lui Odobleja, care-l arată în ipostaze absolut
neașteptate, ca de pildă atent la publicitatea din jurul Vioricăi Mihai,
arheolog la Muzeul Regiunii Porților de Fier și care pretindea că
descoperise pe vasele de tip Gârla Mare o scriere necunoscută, interesat
de traseul profesional al unor foști colegi de la liceul “Traianˮ sau de
originile familiei Neumann (din rândul căreia avusese un coleg care trăia
la Paris și se pare că-i cunoștea și prețuia lucrarea de referință), la curent
cu prezența publică a unor persoane de factura actriței Rodicăi Tapalgă,
prețuitor al profilului moral al argeșenilor (dovadă, preocuparea lui
Odobleja în legătură cu dragostea lui L. Rebreanu pentru localitatea
Valea Mare) și al locuitorilor din centrul Transilvaniei pe care-i cunoștea
din periplurile sale ardelene, sau nemulțumit că, din cauza bolii, nu
putuse să-l vadă pe Iosip Broz Tito în 1977, când acesta se aflase la
Drobeta-Turnu Severin. Nu mai vorbim despre pledoaria lui Odobleja
pentru traiul în aer liber și în natură, dovadă teama lui terifiantă de a nu-i
fi demolată casa și mutat la bloc, ceea ce i-ar fi provocat și pierderea
cireșilor sub care lucra de primăvara până toamna și a fructelor acestora
pentru care avea un adevărat cult, recomandându-le pentru valoarea lor
terapeutică, inclusiv fiicei familiei Cristescu.
Din perioada premergătoare morții, volumul publică ceea ce s-a
numit “testamentul științificˮ al lui Ștefan Odobleja, cu sugestii pentru
Stelian Bajureanu privind, în principal, destinul operei. În aceeași ordine
se înscrie și scrisoarea olandezului Robert Mantz, din septembrie 1978, în
care acesta mărturisea că, primind cele două volume ale Psihologiei
Consonantiste de la St. Bajureanu, avusese ocazia să ia contact cu ˮcea
mai epocală lucrare“ pe care o citise vreodată.
În volum sunt și documente referitoare la posteritatea ui Ștefan
Odobleja.
Un set dintre acestea se referă la Academia de Cibernetică Ștefan
Odobleja, inspirată și susținută de Iosif Constantin Drăgan și al cărei
secretar general a fost același Stelian Bajureanu. Văd lumina tiparului
procese-verbale ale ședințelor acesteia, programele de editare și
promovare a operei lui Ștefan Odobleja în lume, precum și programele
simpozioanelor organizate sub egida Academiei în 1986, 1988 și 1991.
Din rândul lor un interes special prezintă programul din 1988, întocmit în

302
două variante, una datorată lui St. Bajureanu, cea de-a doua lui Cesar
Buda. Faptul că s-au întocmit două programe rezulta din scindarea
membrilor Academiei, realitate pusă în lumină de către Bajureanu în
două scrisori, din 26 octombrie 1988 și ianuarie 1991, către profesorul
Cesar Buda, și dintr-o lungă scrisoare a aceluiași, din 4 decembrie 1988,
către Ștefan Odobleja jr. Aceste scrisori arată că o parte dintre membrii
Academiei Odobleja, în frunte cu profesorul Cesar Buda, urmat de prof.
Ioan Străchinaru de la Iași, de Minerva Bocșa de la Timișoara (persoană
cu o poziție extrem de volatilă față se opera odoblejiană) și de alți, le-am
spune oportuniști (Cezar Apreotesei și alții), s-au îndepărtat de scopurile
Academiei cu sediul la Lugano. “Grupul disidentˮ a mers până acolo
încât, în condiții nestatutare, a schimbat conducerea acesteia, înlăturând
vechi, consecvenți și sinceri susținători ai lui Odobleja (ex. Bajureanu),
iar în manifestările științifice organizate în problemă, între linia
wieneriană și cea odoblejiană, au optat pentru promovarea primeia,
minimalizând meritele lui Odobleja, și chiar să impună subtil, în opinia
lui Bajureanu, o a treia linie, prefigurată de simpozionul de la Iași, din
13-15 iunie 1986. Atunci prof. Cesar Buda a decis nepublicarea lucrărilor
care puneau într-o situație jenantă această a treia linie, numită de
Bajureanu noua știință a consonanticii bocșano-străchinăriene, de la cei
doi promotori Minerva Bocșa și Ion Străchinaru. Era pentru prima dată
când se încălca o regulă a Academiei Odobleja de a se publica lucrările
necenzurate și pe răspunderea integrală a autorilor lor. Așa că au fost
reținute numai lucrări care supralicitau calea lui Wiener și calea cea nouă
a lui Bocșa și Străchinaru și care nu aveau nici o legătură cu consonantica
odoblejiană. Iar după această ˮispravă“, a urmat cea din 1988, când, în
loc să se organizeze un singur simpozion Odobleja, la Lugoj, însoțit de
mese rotunde, cu prilejul împlinirii a unei jumătăți de veac de la apariția
Psihologiei Consonantiste, tot din cauza lui Cesar Buda și sub pretexte
subiective, s-a ajuns la două proiecte de program, din cel inițiat de Buda
fiind înlăturați sau marginalizați specialiști ca Vasile Baltag, Alexandru
Surdu, Horia Gligor, Gheorghe M. Ștefan, Pantelimon Golu, Ștefan
Ungureanu, Mihai Voicu, Dan Teodorescu, Nicolae Vlad, Cornel
Tălpălaru etc., în frunte cu Mihai Drăgănescu – care au fost înlocuiți cu
câțiva prezentatori de tehnici la zi de calcul și automatizare, promovate și
desprinse din calea wieneriană.
Posteritatea lui Odobleja este ilustrată, de asemenea, de un interviu
al acad. Mihai Drăgănescu din 1979, publicat sub titlul “Un precursor al
Ciberneticii: Ștefan Odoblejaˮ, de o scrisoare a jurnalistului severinean
Ion Stroe Oancea către Edmond Nicolau (1980), de o ˮbibliografie

303
Odobleja“, conținând tot ce s-a publicat despre savant în anii 1976-1983
în revista “Școala Mehedințiuluiˮ, de o informare a lui Florian Vlădica în
beneficiul organelor locale de partid și de stat privind cele de întreprins
după moartea savantului pentru a nu se pierde nimic din lucrurile rămase
de la acesta, de interesul farmacistului C. Iugulescu pentru personalitatea
și opera lui Odobleja și de două texte cu valențe de sinteză semnate de
Dan Viorel și Mihai Buracu.
O mențiune aparte merită acordată unei informări date de un anume
Marin Almic, după 1980, la solicitarea maiorului Mihail Dinu de la
Miliția Județeană Mehedinți, sub titlul ˮCum l-am cunoscut pe Ștefan
Odobleja“. Marin Almic, zis și Marin Giurescu, se născuse în anul 1909
în satul Schinteești, comuna Izvoru Bârzii, Mehedinți, fiind un personaj
cu o carieră aventuroasă, începută ca muncitor la Depoul C.F.R. Turnu
Severin, continuată ca vaporean pe vasele ce transportau mărfuri spre
Europa centrală, iar apoi ca lucrător în Inspectoratul General al
Jandarmeriei, calitate în care a fost martor și participant la evenimente
importante ale sfârșitului perioadei interbelice (asasinarea lui Armand
Călinescu, rebeliunea legionară, războiul etc.). În această calitate, în
1938-1939 l-a cunoscut pe dr. Ștefan Odobleja, pe când acesta era medic
în garnizoana Lipcani (Cernăuți), unde M. Almic a fost trimis să obțină
informații cu privire la pretinse legături ale viitorului savant cu
organizații subversive din zonă, precum și în legătură cu propaganda
comunistă ce ar fi fost desfășurată de acesta.
Relatarea lui Almic pare să fie un veritabil scenariu de film, din ea
rezultând că, fiind trimis la Cernăuți cu misiunea menționată, a stabilit că,
la Lipcani, dr. Odobleja frecventa zilnic și după orele de program un
farmacist evreu, unde calcula toată noaptea, iar farmacistul îi
dactilografia în mai multe exemplare lucrările la mașină. Moașa care îl
ajuta pe farmacist i-a declarat lui Almic că lucrările dactilografiate erau
scrise în limba franceză, iar copiile ce rămâneau erau trimise în America
și Canada prin evreii care făceau comerț cu piei de miel carakul. Cât
privește pretinsa apartenență a lui Odobleja la organizațiile subversive ale
evreilor din zonă, Almic a stabilit că dr. Odobleja nu făcea parte din
acestea. Și totuși, după ce le-a făcut cunoscute aceste constatări șefilor
structurilor militare și de informații de la Cernăuți, acestea au decis să-i
aresteze pe farmacist și pe Odobleja. Apăsat de faptul că în ședința în
care el își comunicase constatările se hotărâse ca pe drum Odobleja și
farmacistul să fie lichidați, l-a informat în secret pe doctor de ceea ce i se
pregătea, prețuindu-l, între altele, și pentru obârșia lui mehedințeană,
împrejurare în care Odobleja a părăsit garnizoana Lipcani pentru Lugoj,

304
unde cu câțiva ani înainte fusese medic militar. Almic, în schimb, după
un conflict violent cu superiorii pentru divulgare de secret militar, a fost
deferit justiției, din ghearele căreia a reușit, totuși, să scape miraculos.
Nu vom încheia rândurile de față fără a menționa că volumul oferă
luminii tiparului și alte câteva documente semnificative pentru parcursul
în timp al “cazului Odoblejaˮ (textul și rezumatul
comunicăriiˮCibernetica și Psihologia Consonantistă“, recenzia lui S.M.
Strong din “Psychological Abstractˮ, programul Congresul de cibernetică
de la Amsterdam, memoriul lui Odobleja pentru a i se permite difuzarea
cărților la acest congres etc.).
Setul arhivalistic se încheie cu extrasul de presă din 2017 referitor
la finalizarea, de către fiul savantului, a construcției casei natale a lui
Ștefan Odobleja din satul Valea Hoțului.
Summa summarum, subliniem încă odată că volumul de față oferă
un supliment de informații la fel de util ca și primul la cunoașterea
veridică a personalității și operei doctorului Ștefan Odobleja, cu
recomandarea de a fi avut în vedere ca folosirea lui să se facă în oglindă
cu primul, deoarece multe din corespondențele de față își află răspunsuri
la probleme evidențiate de multe dintre scrisorile deja publicate în 2002,
la Centenarul Odobleja.

ˮLimba Română“, Revistă de Lingvistică și Cultură Românească,

nr. 24, 2018.

http://www.Odobleja.ro/Savantul.php

Savantul Ștefan Odobleja

Ștefan Odobleja a publicat în 1929 studiul Metodă de transsonanță

toracică în Buletinul medico-terapeutic (1 mai 1929, p. 158) în care el
enunță pentru prima oară legea reversibilității prin care înțelegea
retroacțiunea generalizată. O lucrare a lui Ștefan Odobleja, La
phonoscopie, apărută la Paris (Editions Gaston Doin 1935), a obținut
premiul ”General Doctor Papiu Alexandru” acordat celor mai de seamă
studii scrise de medici militari. Un alt eveniment important în viața lui
Ștefan Odobleja a fost participarea lui la Congresul Internațional de
Medicină Militară din București, 8-12 iunie 1937, la care a prezentat un
raport pe tema fonoscopiei și a distribuit un prospect în care anunța
apariția operei sale capitale Psychologie Consonantiste. La Congres a
participat și o delegație de medici ai marinei americane condusă de
305
William Seaman Bainbridge care, ca și alți participanți, a acordat o
atenție specială comunicării și, mai ales, demonstrațiilor practice ale lui
Odobleja.
Psychologie Consonantiste a apărut la Editura pariziană Librairie
Maloine din Paris, dar a fost tipărită la Lugoj, primul volum în 1938 iar al
doilea volum în 1939. Din cauza accelerării încordării internaționale
europene și izbucnirii războiului, Editura nu a mai putut să se ocupe de
difuzare, dar Odobleja a reușit să expedieze circa 20 de exemplare la
bibliotecile universitare și medicale din lume și 20 de exemplare la o
serie de specialiști străini. Lui Bainbridge, Odobleja i-a trimis cinci
exemplare iar medicul american l-a asigurat că le va plasa în cele mai
indicate locuri. Lucrarea monumentală a savantului român a fost
prezentată în Psychological Abstracts din ianuarie 1941, sub semnătura
lui S.M. Strong, dar, în general, a avut foarte puține recenzii și a fost
practic ignorată multă vreme. Ștefan Odobleja și-a continuat cercetările
mai ales în direcția elaborării unei logici din care au rămas în stadiu de
manuscris zeci de mii de pagini. Începând din anul 1972, când a citit
autobiografia lui Norbert Wiener, Ștefan Odobleja s-a consacrat
demonstrării ideii că originea ciberneticii se află în psihologie și că
”cibernetica s-a născut în România în anul 1938” prin lucrarea sa
Psychologie Consonantiste. În acest sens, pentru a-și marca paternitatea,
el a publicat o lucrare specială care a apărut în chiar anul morții sale:
Psihologia consonantistă și cibernetica (Editura Scrisul Românesc,
Craiova, 1978, 283 p.), cu o substanțială prefață a lui Mihai Golu.
În 2-3 noiembrie 1979, la un an după decesul lui, la Drobeta-Turnu
Severin a avut loc un simpozion celebrând 40 de ani de la fundamentarea
conceptului ciberneticii generalizate la care au fost prezentate 32 de
comunicări din diferite discipline.
În urma unei ”Mese rotunde” organizată la Lugoj (26-27 iunie
1982), ale cărei lucrări au fost publicate la Editura Nagard sub titlul
Cibernetica generalizată Ștefan Odobleja (1982), a început acțiunea de
înființare a ”Academiei de Cibernetică Generală Ștefan Odobleja”. A
urmat organizarea unui ”Simpozion internațional Ștefan Odobleja”, la 80
de ani de la nașterea întemeietorului ciberneticii generalizate (Lugoj 22-
24 octombrie 1982), la care participanții din țară și străinătate au hotărât
constituirea unei Academii de Cibernetică Ștefan Odobleja, înregistrată în
Elveția, în 1983 lucrările reuniunii au fost publicate tot la Nagard (Actele
Simpozionului internațional Ștefan Odobleja, Lugoj, 1983), președintele
de onoare, prof. J.C. Drăgan, și președintele executiv, prof. Paul
Postelnicu, au prefațat tipărirea integrală în limba franceză a operei

306
capitale a lui Ștefan Odobleja, în Italia, la Editura Nagard într-un singur
volum, însumând 875 de pagini, cu scopul de a o face cunoscută în lume.
În 1981 lucrarea a apărut în limba română la Editura științifică cu
un studiu introductiv semnat de prof. Mihai Drăgănescu și Pantelimon
Golu.
În 13-15 iunie 1986 Academia de Cibernetică Generală Ștefan
Odobleja a organizat un simpozion național la Iași pe tema
”Consonantica în relație cu știința contemporană” ale cărei contribuții au
apărut de asemenea la Editura Nagard în 1989 sub îngrijirea prof. J.C.
Drăgan, președintele de onoare, prof. Cesar Buda, președinte executiv și
prof. Ion Străchinaru, membru în consiliul de conducere al Academiei
Odobleja.
Activitatea curentă a Academiei Odobleja era reflectată în Revista
Newsletter cu sediul la Milano.
Editura Academiei Române a publicat lucrări prestigioase
consacrate lui Ștefan Odobleja datorită în principal prof. Mihai
Drăgănescu care a editat două cărți, prima: ”Precursori români ai
ciberneticii, 1979”, cu colaborarea lui Victor Săhleanu, Constantin
Bălăceanu și Gheorghe M. Ștefan, iar a doua volumul ”Odobleja
Between Ampère and Wiener, 1981” împreună cu Pantelimon Golu,
Alexandru Giuculescu și alți oameni de știință care au republicat studiile
din volumul precedent în limba română.
Lucrarea postumă ”Ștefan Odobleja, Psihologia consonantistă și
cibernetica” (Craiova, 1978) este precedată de un important studiu
introductiv al lui Mihai Golu.
La simpozioanele organizate de ”Academia de Cibernetică
Generalizată Ștefan Odobleja” au participat numeroși oameni de știință
din România inclusiv câțiva oameni de știință străini.
În prima parte a lucrării Psychologie Consonantiste, sunt expuse
următoarele capitole: Introducere, Fizicul, Psihicul, Psihicul static,
Psihicul dinamic, Fenomenele fundamentale, Fenomenele efective,
Fenomenele de reversibilitate, Fenomenele de rezonanță, Fenomenele de
concentrare și dispersie, Fenomenele de inerție și echilibru, Legile
(generalități), Legile universale, Legile psihice, în cea de-a doua parte,
sunt tratate pe capitole distincte Aplicațiile (generalități), Psiho-
neurologia, Psiho-fiziologia, Psiho-patologia, Inter-psihologia, Știința,
Filosofia, Estetica, Morala, Logica, Pedagogia, Psihodiagnostica,
Psihometria, Orientarea și selecția profesională, Inconștientul,
Psihanaliza și freudismul.

307
http://www.Odobleja.ro/Savantul.php
15.10.2012

VICTOR SĂHLEANU

Danielopolu și Șt. Odobleja – precursori în cibernetică

Identificarea unor precursori ai marilor idei științifice este o

operație ingrată, mai cu seamă pentru că trebuie să ne ferim atât de
apropierile superficiale sau parțiale cât și de exigențele exagerate, care
insistă excesiv asupra notelor de originalitate din aceste idei. În
dezvoltarea științei găsim o împletire dialectică a continuității și
discontinuității, iar multe idei majore au un caracter sistemic sau de
”hibridare”, arborele lor genealogic fiind deosebit de complex. În sfârșit,
paternitatea unei idei este atribuită, deseori, în funcție de succesul social
al lucrărilor – și nu, neapărat, în funcție de prioritatea cronologică.
Conștienți de asemenea dificultăți (și lista pe care am dat-o nu
este exhaustivă) vom încerca să situăm – în raport cu ceea ce se înțelege
curent prin cibernetică -, elemente de gândire teoretică a doi medici
români28.
Despre D. Danielopolu ca precursor al biociberneticii, s-a vorbit
în repetate rânduri, în ultimii zece ani. Cel care a adus problema în
discuție a fost, după cunoștințele noastre, prof. I. Hăulică, cel care a
reluat-o și a popularizat-o frecvent a fost Gh. Petrovici29. Noi înșine, într-
un studiu publicat în Revista de filosofie în 1967, am crezut a putea pune
chestiunea ”la punct”30. Astăzi ni se pare, însă, că discuția poate fi
reluată în mod profitabil din unghiuri de vedere complementare. Iată cum
am propune să fie examinată.
1. Dacă prin cibernetică înțelegem știința preconizată și definită de
N. Wiener în cartea sa epocală din 1948, ne vom întreba în ce măsură D.
Danielopolu este un precursor al lui Wiener. La ”activul” operei lui D.
Danielopolu găsim, atunci, ideea mecanismelor circulante în reglare,
afirmarea unor principii de reglaj comune ”Organismului biologic și
organismului social”, ca și o încercare de a distinge căile informaționale
din organism de activitățile sale energetice. De ideea mecanismelor
circulare se leagă conceptul ”bolilor prin sinergism” al unor situații în

28
Textul unei expuneri la Academia R.S.R., Comitetul de Istoria și Filozofia Științei, în
ziua de 4 noiembrie 1974;
29
Cf. “Viața medicalăˮ, XIX (1972), nr. 4, p. 189-191.
30
Cf. ˮRevista de Filozofie“, 14 (1967), nr. 8, p. 931-936.

308
care feed-backul negativ este înlocuit prin feed-backul pozitiv, prin
”cercul vicios”. O astfel de excitație autoîntreținută se întâlnește și ca
fundament al unor stări spastice viscerale; ciclul vicios poate fi suprimat
prin epuizarea energetică a elementului anatomic etc. Analogarea
organismului biologic cu cel social se apropie, la Danielopolu, de o
viziune sistemică – și nu o simplă variantă a organicismului sociologic.
2. Dacă spunem biocibernetică în loc de cibernetică, putem
înțelege prin acest termen știința despre reglare și homeostazia biologică
– și nu aplicarea conceptelor și modelelor ciberneticii la biologie. În acest
sens, problema devine simplă: D. Danielopolu a elaborat, printre primii,
un model amănunțit și cuprinzător al reglării fiziologice – deci nu este un
precursor, ci un întemeietor, alături de I.P. Pavlov sau de W. Cannon, de
exemplu.
3. Perspectiva nouă la care invităm astăzi este următoarea: ne
întrebăm în ce măsură ideile, conceptele și modelele propuse de D.
Danielopolu ar putea servi la o îmbogățire a ciberneticii ”clasice” sau
”actuale”, așa după cum și alți autori din ultimii 25 de ani (ca W. Ross
Ashby, G. Klaus ș.a.) au îmbogățit sau corectat viziunea lui N. Wiener. În
acest sens atragem atenția asupra faptului că la O. Lange, bunăoară,
cibernetica a devenit în primul rând o perspectivă asupra proceselor
evolutive, homeostazia trecând pe al doilea plan.
Conceptul introdus de D. Danielopolu, care ar merita, după noi, o
precizare și o ”analiză modală” este cel de antagonism interstimulent.
Logica viului este, în mare măsură, o logică a antagonismului – după cum
a remarcat, în ample dezvoltări, St. Lupasco31. Independent de aceste
dezvoltări, I. Peatnițchi a elaborat (1969) o teorie dialectică a vitalității,
în cadrul căreia conceptul de redundanță antagonistă, interstimulantă,
joacă un rol însemnat32. Am îndrăzni să ne exprimăm regretul pentru
faptul că Lupasco nu a cunoscut concepția lui D. Danielopolu, că
Peatnițchi nu a făcut cunoștință mai din timpuriu cu logica lui Lupasco și
că în cea mai recentă lucrare a lui Lupasco33 nu s-a ținut seamă de
contribuțiile lui Peatnițchi. De asemenea, contacte intelectuale s-ar fi
realizat, am fi văzut, azi, cu multă probabilitate, o ”logică a viului” mult
mai satisfăcătoare.

31
Cf. St. Lupasco, L'Energie et la matière vivante, Julliard, Paris, 1962.
32
I. Peatnițchi, Dialectica vitalității organismelor, Ed. Academiei R.S.R., București
1969.
33
St. Lupasco, L'Energie et la matière psychique, Julliard, Paris, 1974.

309
 Antagonismul interstimulat nu este identic cu un simplu feed-back,
nu este totuna cu stimularea simultană a antagoniștilor, poate fi un model
de echilibrare a acțiunii dar nu neapărat un model homeostatic etc.
*

În ce privește concepția lui Șt. Odobleja, ea nu a fost, până acum,

supusă unei exegeze sistematice. Scurte comunicări (precum cea a dr.
Al. Olaru, la Consfătuirea de Istoria Medicinei din 1973), articole de
ziar (în Flacăra, de exemplu) au scos în evidență citate sugestive. De
fapt, ne aflăm în fața unui proiect de operă monumentală, intitulat
Psychologie consonantiste. Proiectul se întinde pe 884 de pagini cu 300
de figuri în text; este editat de Librăria Maloine, Paris, 1938, dar tipărit în
România (la Lugoj). Nu ne-a fost posibil să ne dăm seama de gradul de
difuzare a operei, în țară sau în străinătate, în acel an antebelic. Am spus
”proiect”, deoarece, în concluzii, autorul scrie: ”această carte este mai
curând o tablă de materii, un repertoriu sau dicționar de psihologie,
un plan general pentru un mare Tratat de Psihologie care ar trebui
să conțină XX-XXX tomuri” (p. 858). Amintim că și D. Danielopolu
proiectase un vast ratat de explicitare a concepției sale, care ar fi trebuit
să cuprindă circa 30-40 de monografii.
Opera lui Șt. Odobleja este, indiscutabil, cea mai voluminoasă, mai
documentată și mai originală lucrare de psihologie care a fost scrisă, până
azi, de către un român. Pe noi ne interesează, aici și acum, măsura în care
ea vestește înnoirea de mentalitate pe care a adus-o cibernetica, măcar în
psihologie. Numeroase aspecte de interes special Psihologic – cum ar fi
acerba critică adusă psihanalizei – rămân să fie examinate cu alte ocazii.
Psihologia lui Șt. Odobleja este declarat materialistă și
preconizează refundamentarea ei pe științele exacte.
Perspectiva biologică i se pare insuficientă; dintre științele naturii,
care își pot aduce o contribuție esențială la înnoirea psihologiei, fizica
deține prioritatea; urmează fiziologia, anatomia, biologia generală,
patologia, terapeutica, și, în ultimul loc, chimia (p. 49). Fizica ne
luminează cel mai mult, deoarece ne face să înțelegem cel mai mult.
”Tout le psychique este du psychique” – scrie autorul în introducere
(p.7), unde își expune programul ce și l-a propus: sistematizarea tuturor
științelor noologice (inclusiv logica!) în jurul psihologiei; sistematizarea
psihologiei în jurul conceptului de asemănare sau consonanță (prin
opoziție cu sistematizarea tradițională în jurul conceptului de asociație);
sistematizarea sau reducția (sic!) oricărei psihologii subiective la fizică
(prin opoziție cu sistematizarea tradițională de tip mecanic) – în fine,

310
sistematizarea întregii fizici (și deci a tuturor științelor ) în jurul legii
echilibrului. Mai mult, se argumentează (p. 10), cu multă probabilitate, că
orice pas în filosofie necesită, în prealabil, o examinare psihologică,
psihicul fiind instrumentul cunoașterii.
Poziția privilegiată a fizicii derivă din aceea că fizica este o știință a
energiei, a dinamismelor (p. 597). În același spirit, chimia e
caracterizată drept știința materiei sau a substanței, a substratului
energiilor (eod. loco). Într-un anume înțeles, fizica (stricto sensu) este
antiteza psihologiei (p. 50), dar tocmai de aceea legăturile reciproce între
ele sânt profunde; nu întâmplător mari fizicieni au fost și fini psihologi
(p. 597). Există o analogie (homologie p. 76) între legile majore ale
psihologiei și legile majore ale fizicii – analogie pe care se bazează
psihologia consonantistă. Fenomenul rezonanței, cu variantele opuse de
consonanță și disonanță, centrează expunerea. Procedeul uniform
aplicat de dr. Șt. Odobleja este alcătuit, pe de o parte, din grupările și
diviziunile dicotomice, în perechi antagoniste de noțiuni; pe de altă parte,
prezentarea faptelor psihologice – din fiecare capitol – sub rubrica unor
legi generale, cum ar fi legile echivalenței și consonanței, ale
compensării, ale reacțiunii, ale alternanței, ale reversibilității etc.
domeniu lingvistic poate oferi exemplificări ușor de urmărit. Eufonia este
o consonanță substituirea substantivului printr-un prenume. Valoarea
sugestivă a unui cuvânt este în raport invers cu precizia sa: compensație.
Evoluția limbii cunoaște alternanțe între simplificări și complicări etc. (p.
586-590).
La prima lectură, probabil că pagina 70 este cea mai semnificativă
pentru cei impresionați de performanțele ”erei cibernetice”. În lumea
fizicii găsim echivalențe pentru fenomene neuropsihice (cum ar fi
excitația sau oboseala), iar aparate artificiale pot reproduce activități
sensoriale, reacții, aprecieri, memorii, elaborări – ca în mașinile de calcul
clasice; transmisia radio este privită ca o ”consonanță de distanță”;
semnalele de alarmă și declanșatorii sânt echivalați cu afectivitatea! Și dr.
Odobleja își încheie subcapitolul cu cuvintele: ”așadar putem produce
sintetic idei, exact așa după cum am ajuns să producem corpuri
chimice și energii fizice […] în laboratoarele noastre”.
Există și alte apropieri care se impun. De pildă, ceea ce Odobleja
numește ”reversibilitate”, este feed-backul pozitiv, ”cercul vicios”,
cauzalitatea circulară. În psiho-fiziologie, autorul ne oferă (p. 549 ș.a.)
zeci de exemplificări. Cităm: exercițiul intelectual dezvoltă creierul, iar
dezvoltarea creierului incită la exercițiul inteligenței; mânia și
emotivitatea produc gușă exoftalmică, dar aceasta produce, la rândul ei,

311
irascibilitate și emotivitate. Ciclul cauzal psihic este inserat într-o schemă
de ”reversibilitate” mai amplă, care este cea a vieții. (Menționăm că și
ing. P. Postelnicu, în 1944, a schițat o biocibernetică avant la lettre
pornind de la feed-backul pozitiv, cunoscut de mult timp în electronică).
Mai precis (p. 95) afectivitatea îi apare – lui Odobleja – ca un ciclu vicios
direct subordonat ”marelui cerc vicios”, care este viața, în timp ce
cunoașterea este un mic cerc ,”vicios subordonat direct afectivității.
Mai greu ne-a fost să depistăm modelul feed-backului negativ, cel
care joacă rolul de bază în teoria cibernetică a autoreglării și
homeostaziei. El trebuie căutat în paragrafele referitoare la reacțiuni, de
pildă, citim: intoxicația face să crească tensiunea arterială, însă
presiunea arterială crescută face să se accelereze dezintoxicația (p.
549). Este interesant de semnalat că Odobleja respinge teoria vago-
simpatică a lui Eppinger și Hess și constată evoluția concepțiilor
fiziologice către ”amfotropismul” lui Danielopolu (p. 548). Însă spiritul
sistematic al autorului îl face să opună reversibilitățile consonante
(excitare reciprocă) celor disonante (inhibiție reciprocă) (p. 195), trecând
pe lângă împletirea lor în feed-backul negativ; ceea ce ar putea duce la
”diagnosticul” unei carențe în gândirea dialectică. (În adevăr, G. Klaus
Guillaumaud, ș.a., au arătat că ”mașinile” cibernetice sunt dispozitive
dialectice). Concepția filozofică generală a lui Odobleja este un
harmonism: lumea tinde către armonie și repaus; harmonismul ”neagă”
și depășește evoluționismul (p. 646); așadar, este o concepție
predialectică (sau transdialectică). Atunci când se ocupă de fenomene
particulare, Odobleja le descrie, totuși, în dialectica lor; de exemplu:
”asimilația incită la cheltuirea și la dezasimilație (ea o împinge); la
rândul ei, dezasimilația este stimulentul asimilației (ea o aspiră)” (p.
552). Iar creierul – organul psihicului – este privit ca un organ cu
multiple funcții asupra periferiei: de echilibru (coordonator, normalizator
și nivelator), de concentrare și dispersare, de reacțiune (opunându-se
exceselor, dezechilibrelor și bolii) și de antrenare (rezonator, organ al
cercurilor vicioase, amplificând funcția pe care o rezonează) (p. 554).
Din punctul nostru de vedere, discontinuitatea între concepții
precum cele ale lui Odobleja și cibernetica lui Wiener este totuși
pregnantă. Odobleja operează cu diada ”substanță-energie-
informație”34. Tot ceea ce am scris în domeniul biociberneticii, în ultimii
16 ani, a căutat să sublinieze valoarea euristică a conceptului de
informație, după noi, central și definitoriu în biologie35.
34
Cf. V. Săhleanu, Știința și filosofia informație, Ed. Politică, București, 1972.
35
Cf. V. Săhleanu, Eseu de biologie informațională, Ed. Științifică, București, 1973.

312
 Dr. Odobleja este, însă, un energist – și, din acest punct de vedere,
el continuă, în cultura românească, o linie marcată de filosoful și
psihologul C. Rădulescu-Motru. Dacă parcurgem problemele pe care și le
pune autorul în legătură cu ”reducțiile și amplificările” a ceea ce se
recepționează senzorial, ne dăm seama de impasul la care se ajunge fără
conceptele de codificare, de informație structurală etc. (p.533). Cu toate
acestea, locul ”central” acordat psihologiei de către Odobleja, în sistemul
științelor, este un echivalent locului central acordat informației, în
cibernetică. Într-un manuscris recent, dr. Odobleja consideră că
cibernetica este, în fond, de inspirație psihologică (nu: biologică), o
știință care utilizează – abuziv – un limbaj de specialitate antropomorf și
psihomorf.
Vasta bibliografie consultată de autor (peste 500 de volume!)
cuprinde următorii (33) autori români: V. Conta, C. Rădulescu-Motru, E.
Speranția, Nisipeanu, Mărgineanu, Mihăilescu, Cristescu, Teodosiu,
Vaschide, Manoil, Balaban, Drăghicescu, I. Petrovici, Radovici, Nădejde,
Tăbăcaru, Peucescu, Gh. Marinescu, I.T. Niculescu, Disescu, Scraba, Tr.
Brăileanu, Fundățeanu, M. Ralea, P. Cristi, A. Periețeanu, S. Haret,
Găvănescu, I. Eliade-Rădulescu, Aslan, G.G. Antonescu, Al. Roșca,
Ștefănescu-Goangă. Faptul că dintre ei nu lipsesc I. Eliade-Rădulescu, V.
Conta, Rădulescu-Motru și Spiru Haret explică, în parte, structura,
îndrăzneala și orientarea lucrării. ”Echilibrul dintre antiteze”,
”ondulația universală”, ”personalismul energetic”, ”mecanica
socială” – sunt idei doctrinare cu care filosofia românească se poate
mândri. Alături de ele, opera dr. Odobleja nu ne mai apare atât de
singulară și de singuratică.
Victor Săhleanu
“Tribunaˮ, anul XIX, nr. 5(945) din 30 ianuarie 1975

ION STRĂCHINARU

CIBERNETICA ȘI PSIHOLOGIA CONSONANTISTĂ36

de I. Străchinaru

Dezvăluirea rădăcinilor ciberneticii în psihologia consonantistă

înseamnă extinderea ariei identificărilor sale dincolo de datele

36
Articol scris sub genericul Stăruințe de gând românesc: Un român Ștefan Odobleja
stabilește temeiurile ciberneticii cu aproape două decenii înaintea lui Norbert Wiener
(n.n.).

313
neurofiziologiei și ale matematicii. Nu avem în vedere implicarea directă
a psihologiei consonantiste la crearea computerelor, ci rolul pe care l-a
putut juca la modelarea mecanismelor de comandă și control în general.
Încercăm o justificată mândrie știind că unul din creatorii concepției
consonantiste, și încă cel mai de seamă, este un concetățean de-al nostru,
doctorul Ștefan Odobleja. Dacă, așa cum s-a spus, temeiurile ciberneticii
se găsesc în substanța gândirii psihologice românești, cum a fost posibil
să se încetățenească izvoare de altă natură, care doar amintesc de știința
psihologiei? Dacă noua disciplină, cibernetica, este legată de concepția
circularistă pe care savantul român o elabora în deceniul al patrulea al
secolului nostru, cum de am luat cunoștință de ea atât de târziu din surse
care ne ignoră? Cum de s-a așezat tăcerea peste ideile pe care noi,
românii, le sugeram cu 10-20 de ani mai devreme?
Desigur, pot exista mai multe explicații. Niciuna însă nu va putea
invoca ”dificultăți de circulație” legate de necunoașterea limbii române.
Opera capitală a lui Șt. Odobleja, Psychologie consonantiste, a apărut în
limba franceză acum 36 de ani. Ca urmare, Norbert Wiener a putut
dispune de ideile acestei opere. Și, cu atât mai mult cu cât nici un
psiholog român nu le-a preluat, spre a le dezvolta sau răspândi în lumea
cercetătorilor. Faptul, înainte de a fi incriminat, trebuie înțeles. Lucru
perfect posibil dacă ne reamintim de ireducționismul excesiv care
predomină studiile de psihologie de la noi în perioada dintre cele două
războaie.
Pentru această perioadă, tentativa asemănării fenomenelor psihice
subtile cu fenomenele fizice avea un caracter de-a dreptul șocant, oricâtă
suplețe ar fi dovedit procedurile analogice. Nu este însă de mirarea că
savanții americani, stăpâniți de o viziune mașinistă asupra sensului
existenței, au putut găsi, cei dintâi, în perioada pe care o făcea Șt.
Odobleja ”pentru esența și natura electromagnetică a gândirii”, o sugestie
de lucru care până la urmă avea să le formeze convingerea că ființele
sunt niște ”mașini vii”. Evoluția tehnică în perioada interbelică avea să
faciliteze de îndată afirmarea nu atât a concepției fiziciste, susținută încă
de Sollier, cât, mai ales, a concepției recurente sau circulariste ce se
iniția, din mai multe direcții, în știința fiziologiei sistemului nervos
central și în psihologie.
Desigur, drumul spre adevăr poate fi străbătut simultan sau la
oarecare distanță în timp, fără a se pleca numaidecât de la împrumuturi
de idei cu recunoașterea ori nerecunoașterea paternității lor. Problema
care se pune însă nu e de a preciza dacă autorul l-a preluat pe altul în
mod tacit, ci de a releva cine a afirmat un adevăr mai întâi, cine a deschis

314
mai înainte un drum nou omenirii cu implicații nebănuite în evoluția și
destinul ei.
În privința priorității cronologice credem că savantului Șt. Odobleja
i se va recunoaște, onest, dreptul de paternitate asupra consonantismului
psihologic integral, în speță, asupra concepției circulariste: târziu, dacă de
gândim la salturile tehnicii din ultimele decenii; la timp, dacă apreciem
că problema gândirii mașiniste se află în stadiul genezei. În definitiv,
extinderea și perfecționarea computerelor se află la primii pași.
Un fapt rămâne însă neîndoielnic și el constituie esența concepției
consonantiste: știința fizicii clădită pe datele riguroase ale verosimilului
și deschisă pentru noi achiziții în perspectiva ipoteticului poate fi
angajată cu toate potențele ei la elucidarea fenomenelor psihice, enigme
ale creierului. Fizica pătrunde astfel în zonele pentru care părea
inaplicabilă, chiar dacă este nevoită să-și modifice structura după
cerințele pe care le implică natura nonsubstanțialistă a proceselor de
abordat. Acest fizicism psihologic radical și total, excesiv și neconcesiv
susținut de Șt. Odobleja, depășește atât fizicismul periferic, reprezentat
de psihofizica lui Webwe-Fechner, de Helmholtz, Lotze, Hartz, cât și
fizicismul central dezvoltat de Hartley; Priestley, Mill, Taine, Ribot,
Mach, Ziehen, Müller ș.a. Odobleja preciza însă că: ”dacă psihologia
periferică psihicului evolua spre energetism, în schimb, aceea a centrului
– a adevăratului psihic – rămâne mecanicistă și înapoiată față de progres,
așa cum se află până în ziua de astăzi”.
Pornind de la ideea că o concepție fizico-chimică practicată de
medicină nu poate excepta psihicul, doctorul Șt. Odobleja își propune să
explice toate procesele psihice, periferice și centrale, deopotrivă, prin
abordarea lor în maniera fenomenelor pur fizice. Orientarea pe care o
adoptă va fi de natură să anuleze nu numai orice formă de ireducționism,
ci și tentativele de afirmare a materialismului vulgar în psihologie.
”Fenomenele psihice – arată autorul – sunt calități în mișcare, proprietăți
foarte elementare în curs de schimbare”. Ca rezultat al unor fenomene
materiale, procesele psihice, oricât de complexe, sunt supuse acelorași
legi generale, ale naturii. Ele sunt, așadar, susceptibile de o investigație
riguros științifică, în perspectivă determinist-cauzalistă. În fond, ”ceea ce
le caracterizează nu e decât doar locul producerii lor (creierul) și finețea
materiei dezagregate (energia), transformată și deplasată”, iar
mecanismele lor ”sunt analoge și adeseori identice cu acelea ale tuturor
celorlalte fenomene fizice”. Practic, psihicul ”nu-i altceva decât o funcție,
un ansamblu funcțional. Ar trebui să-i spunem totdeauna funcția psihică,
spre a evita confuzia cu organe, obiecte și chiar cu ființe”.

315
 Ideea reductibilității legilor psihice la legile fizice, afirmată de Șt.
Odobleja, relevă aria imensă a raporturilor ce se pot stabili între fizică și
psihologie precum și implicațiile reciproce dintre ele. Legea reacției,
legea compensației, legea reversibilității (a circularității, după Odobleja
sau a conexiunii inverse, după Wiener) sunt comune multor științe, însă
domeniul psihologiei consonantiste nu poate fi restrâns la funcția uneia
sau alteia dintre aceste legi, oricât prestigiu ar dobândi ea la un moment
dat. Conexiunea inversă, de exemplu, reprezintă numai unul dintre
mecanismele aplicabile psihologiei și altor științe. Fizica dispune de mai
multe și psihologia, la fel.
Căutând să identifice modele pentru fenomenele psihice printre
mașinile construite, Șt. Odobleja relevă posibilitatea inversă, aceea a
modelării de mașini după procesele psihice. ”Simțurile – afirmă autorul –
sunt aparate fotografice, cinematografice, fonografice ale mașinii
psihice”. În realitate, procesele psihice nu sunt provocate de către cineva,
ele ”se produc în noi, de la sine, în mod automat …” ”dacă fizica stă la
baza psihologiei, aceasta din urmă, la rândul ei, constituie fundamentul
fizicii”.
Este de înțeles că doctorul Șt. Odobleja nu a urmărit în opera sa
aspectele fiziologice ale raportului dintre diversele categorii de
fenomene, ci aspectele lor concrete, susceptibile de o investigație supusă
exigențelor științei exacte. De aici și valoarea de sugestie de lucru pe care
o are concepția sa. Ignorarea semnificației dinamice și deschise a acestei
gândiri poate determina contrarieri în spiritul cititorului, mai ales când
aceste este dominat de o viziune statică asupra lumii.
În această perspectivă va fi mai ușor de explicat rezerva și
adversitatea psihologilor de acum 30 de ani, care practicau o psihologie
caracterizată prin predominanța punctului de vedere animist, asupra celui
materialist și printr-o indiferență generală față de aspectele lucrative pe
acre le-au relevat laboratoarele psihologiei și aplicațiile acestora în
practica vieții.
Noi credem că autorul psihologiei consonantiste, Șt. Odobleja, nu
va amâna să demonstreze noi aspecte ale concepției sale, relevând
totodată ideile sale deja preluate și aplicate de știință în lume. Însă, lângă
savantul Șt. Odobleja trebuie să se afle, de data aceasta, toți psihologii,
adică toți acei care au fost abandonați de N. Wiener, când după un timp, a
ținut să afirme cu exclusivitate calitatea sa de matematician. Astăzi
psihologia nu mai poate fi stăpânită de teama că ideea de mașinizare a
operațiilor gândirii ar favoriza construirea unor imagini mecanico-statice
despre om, cu ignorarea trăsăturii sale fundamentale: invenția.

316
Semnificația ipotetico-metodologică a acestei idei nu omite creativitatea
în nici un chip. De altfel, spiritul mașinist al epocii noastre demonstrează
el însuși o necontenită perfectare și o nestăvilită invenție.

ˮOpinia studențească“ din septembrie-octombrie 1974.

ION STROE-OANCEA

RESTITUIRI
Unde, când și cum a apărut cibernetica
Un interviu necunoscut rămas de la
regretatul dr. ȘTEFAN ODOBLEJA –

Autorul cărții ”Psihologia consonantistă”, în două volume,

preconizatorul ideilor ce stau la baza ciberneticii, a binevoit să vorbească
cititorilor noștri, și cu osebire specialiștilor mânuitori ai mașinilor de
calcul electronic.
- Stimate dr. Odobleja, nu știu dacă ați citit cartea ”Sunt
matematician” a lui Norbert Wiener, care este nașul Ciberneticii, dar știu
că dvs. ați publicat acum câțiva ani o ”Psihologie consonantistă” la Paris.
Și cum avem date precise asupra nașterii ciberneticii, vă rugăm să ne
spuneți unde, cum și când a apărut cartea asupra acestei
revoluționare științe?
- Cartea mea a apărut în 1938. Trebuie, doar, să facem distincție
între apariția ”Ciberneticii” în mod real și oficial în literatura științifică
mondială sub un alt nume: ”Psychologie consonantiste” sub tiparul
editurii Librairie Maloine, Paris, la Lugoj. Cartea a fost difuzată, ambele
volume, încă din 1939, atât în Europa cât și în America. A fost recenzată
în multe publicații străine și în lumea științifică mondială. Dacă vreți mai
mult, eu vă răspund cu răspunsurile date de către Norbert Wiener, în
1948, din introducerea cărții sale ”Cibernetica”, introducere care a fost
reprodusă în întregime în ”Dialectica marxistă și științele naturii” (vol.
IV, Ed. pol. 1968), ca articol intitulat: ”Apariția Ciberneticii”. Lucrarea
mea – scrie Wiener – reprezintă rezultatul a mai mult de zece ani de
cercetare întreprinse împreună cu dr. Arthur Rosenblueth. Și tot el afirmă
că ”cibernetica a germinat și a pornit de la constatări asupra activității
conștiente”, deci de la psihic și de la psihologie cu tot cortegiul
proceselor ciclice (conexiune inversă) asupra naturii activității conștiente,
deci asupra mecanismelor psihice. De unde a pornit el (cu ai lui

317
Rosenblueth și Bigelow) și din care disciplină a încolțit cibernetica,
totuși? Tot el ne lămurește: ”Cel ce studiază gândirea nu poate uita
sistemul nervos”.
- Cum vă explicați, dr. Șt. Odobleja că ideile dvs. din ”Psihologia
consonantistă” au fost introduse în știința cibernetică, știință care a
cucerit lumea tehnicității?
- Teoria sugerează aplicația, o întrevedere, o prevedere, o
imaginează, o proiectează, o dirijează, îi furnizează principiile și
metodele, legile și mecanismele și tot ea apreciază putința de realizare,
probabilitatea succesului, dându-i executantului nu numai tehnica și
strategia de atac a problemei, precum și speranța, încurajarea, credința în
succesul realizării.
Teoria psihologiei mecaniciste dusese la mașinile de calcul
mecanice. Teoria psihicului electronic și a gândirii electronice urma să
conducă, automat, la ideea mașinilor de calcul electronice, la închipuirea
și proiectarea lor și apoi la realizare. Așa cum s-a și întâmplat. Teoria
psihologiei polivalente și politomice făcuse ca mașinile de calcul să se
fixeze cu fidelitate la sistemul zecimal al matematicii în vigoare. Teoria
psihologiei bivalente, bipolare și dihotomice trebuia să conducă în mod
necesar la încercări de a imagina și construi mașini corespunzătoare
acestei psihologii. Ceea ce s-a întâmplat în 1940, la numai doi ani după
lansarea teoriei noastre, când laboratoarele societății Bell au reușit a
construi o mașină de calcul cu sistem binar. Era prima de acest gen.
- Ce v-a condus la teoria construirii mașinii gânditoare?
- Concepând psihicul ca pe o mașină (vezi pg. 53, 55, 58, 76 din
Psh. Cons.) îl montam și demontam ca pe o mașină (p. 857); îndemnam
la mașinizare, o preconizam și îi întrevedeam apariția cât de curând (p.
735); găseam și propuneam reversibilitatea drept principiu și cel mai
important mijloc de mecanizare a gândirii (p. 505, 733). După ce
teoretizam mecanizarea gândirii o și aplicam în practică, mecanizând
diviziunea logică, dihotomizând toată psihologia și încă alte discipline
științifice (15 la număr). Mecanizam, apoi în mare parte, gândirea în
general, gândirea creatoare în special (p. 717,762). Constructorilor de
mașini nu le rămânea decât să îmbine, să ”asambleze” aceste mecanizări
de detaliu, spre a face din ele mașini de calcul și gândire mai complicate.
În fine, teoria psihologiei reversibiliste urmând a lua loc alături de teoria
sensului unic, trebuia să aibă și ea repercusiunile ei reformatoare, adică
novatoare și reformatoare în tehnica mașinilor de calcul. Așa cum s-a ivit
prin anul 1945, la șapte ani după apariția teoriei. Orice cauză determină
efecte și dacă orice teorie duce la aplicații practice de ce nu am admite că

318
numai în cazul nostru legea cauzalității universale ar fi refuzat să se
aplica? De ce să trebuiască a crede că numai teoria mea n-a determinat
nimic? Mă întreb: teoria noastră din 1938 despre mașina de gândire n-a
avut nici o urmare, nici o consecință asupra mașinilor de calcul sau de
gândire apărute după 1944
- Atunci, dr. Odobleja, care este explicația dvs. cu privire la
însușirea ideilor din Psihologia consonantistă?
- Să ne explicăm: Mașinile electronice de calcul care au apărut la
puțin timp după difuzarea cărții sunt construite pe: electronism,
binaritate, circularitate. Toate trei sunt principiile expuse, argumentate,
demonstrate și figurate (fig. 70, la număr în Psihologia consonantistă), ele
s-au dezvoltat paralel cu cibernetica, pe când N. Wiener era martor la
dezvoltarea acestora, stând permanent în preajma constructorilor lor și
fiind mereu la curent cu fiecare perfecționare a lor. Cibernetica lui
oglindește nu numai situația de fapt a mașinilor în 1948, ci ne dă o
mulțime de lămuriri asupra modului cum au evoluat aceste mașini, asupra
principalelor idei care le-a generat Psihologia consonantistă. În
introducerea lucrării sale, din 1948, N.W. redă clar că ideile respective au
provenit din psihologie, chiar și atunci când el caută să le dea drept
provenite din neurofiziologie. El spune singur precizând că ideea
reversibilității (conexiunea inversă) a provenit din psihologie, dar nu vrea
să spună din care (și din care autor de psihologie) și ce fel de psihologie.
Noi știm că din 1938 și până în 1948 nu a existat decât una singură: acea
apărută în 1938. Reversibilitatea (conexiunea inversă) a fost una din
principalele chei care au deschis calea spre mașinile de calcul electronice.
Acestea au apărut după apariția cărții, Psihologia consonantistă
contribuind în mod convergent și la promovarea altor științe, printre care
și logica matematică tip Boole, care avea în 1938 peste 90 ani de
existență fără să fi încercat, necum să pună în practică construcția
mașinilor de calcul. Iar tuburile electronice aveau, tot în 1938, peste 25
de ani de existență, fără să fi determinat saltul de la mecanic la electronic,
și nici pe acela de la sistemul zecimal la cel binar. Și să ne mai întrebăm
de ce abia prin 1940-1943 s-a început o febrilă întrecere printre inginerii
constructori? Ce le lipsea altceva decât catalizatorul, ”mașina psihică”
apărută în România în 1938?
- În concluzie…
- Așadar, cu trei ani de după 1938 cei doi specialiști n-au reușit să
realizeze ceea ce ulterior, la șase ani după 1938 s-a ”întâmplat” să
reușească. Relevant în acest caz este faptul că specialistul N. W.
recunoaște în 1956 că în anul 1935 a eșuat din lipsa unei teorii. După cum

319
cei ce au lucrat la șase ani după 1938 au reușit datorită acesteia, care la
data aceea apăruse. N. W. susține la pagina 179 în cartea sa din 1956, că
în tehnică existau încă de multă vreme conexiuni inverse. Repetăm:
același Norbert Wiener susține în 1956 că el este cel care a introdus
conexiunea inversă în psihologie, sau cel puțin lasă a se înțelege,
precizând că a luat-o din tehnică. Tehnica ar fi avut deci conexiune
inversă ceea ce în realitate nu este adevărat.
Las cititorului să creadă că Wiener și cu mine am posedat aceste
idei în devălmășie, că le-am ”găsit” împreună, că le-am avut amândoi în
același timp, așa cum a avut el circularitatea psihologică ”împreună” cu
Bigelow…Mașina noastră de gândire nu putea să nu intereseze în mod
direct și în cel mai înalt grad pe acești ambițioși al căror ideal era tocmai
realizarea unor mașini artificiale de gândire și al căror model analogic era
gândirea naturală cu mecanismele ei. Și dacă ei nu au semnalat
contribuția noastră, aceasta nu constituie un indiciu hotărâtor. Exemplul
concret, este că Norbert Wiener era profesor de matematică la Politehnica
unde se construiau mașini de calcul, era prieten intim cu constructorii, le-
a dat acestora idei valoroase, a înaintat lui Busth (șef de secție al acestor
mașini) un memoriu cu propuneri foarte judicioase, deși se plânge că a
fost desconsiderat, se consolează, resemnat: ”Singura satisfacție care îmi
rămâne în prezent este aceea că mi-am expus ideile cu aproximativ zece
ani înainte de a se fi dezvoltat tehnicile care le demonstrau valabilitatea”.
(v. pag. 225 din ”Sunt matematician”). Și dacă celebrul autor al
ciberneticii a avut aceste nemulțumiri ce mai putem pretinde noi? Nu
rămâne decât să ne resemnăm și ca el să zicem: Singura satisfacție care
ne rămâne e că ne-am expus ideile cu … 15 ani înaintea tehnicienilor și
cu zece ani înaintea cărții lui Norbert Wiener. Amintesc cazul lui Gogu
Constantinescu, merele inventator și descoperitor al sonicității, care trăia
la Londra, a devenit cetățean englez, publicase cărți și articole în limba
engleză, și cu toate acestea, în S.U.A. au apărut tratate despre sonicitate
în care descoperitorul român al sonicității nu era nici măcar citat. Să nu
uităm că pe timpul când s-au petrecut transformările ideilor mele în
mașini, țara noastră se afla în stare de război cu Statele Unite ale
Americii.
Interviu realizat de
Ion Stroe-Oancea
“Flacăraˮ, nr. 40 din 1 octombrie 1981

320
 Cercetând un tezaur de manuscrise37

O atenție particulară față de moștenirea Odobleja a dovedit-o în

mod practic prof. dr. doc. Mihai Drăgănescu, directorul Institutului
Central de Informatică care, pe baza unor studii sistematice, a ținut să
formuleze următoarele concluzii: ”Ștefan Odobleja are prioritatea
mondială a ideii unei cibernetici generalizate întrucât este primul om de
știință care a considerat fenomenul buclei cu conexiune inversă ca o lege
universală. Din tot ceea ce știm nimeni nu a avut până la el o asemenea
viziune a rolului general al feed-back-ului în natură și societate..
Odobleja este primul care a încercat să aplice legea conexiunii inverse
(legea reversibilității, cum o numește el) la cât mai multe domenii, în
principiu la toate domeniile. În acest mod el se delimitează de toate
cazurile particulare în care s-au pus în evidență conexiuni inverse. În
opera sa de gândire «Psihologia consonantistă», care este o filozofie a
proceselor mintale și o filozofie a științei, el a căutat să formuleze legi
generale iar dintre acestea cea mai puternic scoasă în relief este legea
reversibilității. Viziunea sa este cibernetică nu numai prin legea
reversibilității, ci și prin modul în care legi universale sunt corelate cu
această lege. Legea echilibrului, legea oscilației, legea consonanței, legea
acțiunii-reacțiunii, sunt legate de legea reversibilității., încât viziunea sa
este chiar mai cibernetică decât poate permite probabil interpretarea
psihicului. În mod evident, punctul de plecare al lui Ștefan Odobleja în
crearea viziunii sale cibernetice a fost psihologia. Cartea lui este prima
carte de psihologie cibernetică din lume. Pentru Odobleja nu numai
psihicul nu este posibil fără feed-back, dar nici viața nu este posibilă fără
feed-back. Biologicul la Ș. O. este, prin definiție, biocibernetic”.
Prof. univ. dr. Mihai Golu a subliniat faptul că ”Odobleja face
metodologie științifică generală”, iar după ce stabilește cele trei categorii
existente în cazul istoriei oricărei științe: precursori, fondatori,
continuatori, a menționat că Odobleja trebuie trecut printre fondatori și
este ”de fapt, primul mare fondator al ciberneticii”. Iar prof. dr. C.
Bălăceanu de la Institutul Național de Gerontologie și Geriatrie, a afirmat
că Șt. Odobleja constituie un moment de seamă din istoria psihologiei
științelor. (Aceste afirmații au fost făcute cu prilejul simpozionului sus-
amintit, publicat în rev. ”Școala Mehedințiului” nr. 6-7, 1981, Editura
Scrisul românesc, p. 152-153). Printre cercetătorii fondului științific
Ștefan Odobleja îi putem enumera apoi pe : prof. Ionel Chiriță de la
Institutul de Reactori Pitești, pe inginerul Ștefan Bajureanu, cel care a
37
Articol publicat sub genericul Tezaur de gândire prioritară românească.

321
prezentat comunicarea savantului severinean la Congresul internațional
de cibernetică de la Amsterdam, inginerul Titus Dumitrescu de la
Întreprinderea de Întreținere și Reparare a Utilajelor de Calcul, București,
prof. univ. Mihai Golu care apreciază opera marelui savant român drept o
”logică psihologică”, conf. univ. Ion Cristescu, care a evidențiat
conceptele metodologice și epistemologice ale gânditorului mehedințean,
prof. dr. Ion Stroie, de la același for universitar București, care s-a referit
în mai multe comunicări și studii publicate la prioritatea gândirii
odoblejiene.
Aceste preocupări sumare asupra priorității în cibernetică a
medicului român Ștefan Odobleja continuă atât pe plan național cât și
internațional. Profesorul Mihai Drăgănescu, membru corespondent al
Academiei R.S.R., este inițiatorul și organizatorul acțiunii de valorificare
a manuscriselor lui Ștefan Odobleja, asupra cărora a fost întreprinsă o
cercetare amănunțită la Arhivele Statului din Drobeta – Turnu Severin de
către un grup de cercetători științifici în frunte cu prof. Al. Giuculescu.
Au participat la aceste investigații și specialiști de la centrele universitare
din București, Cluj – Napoca, Timișoara, Iași și Craiova.
Pe plan internațional, e demn de remarcat interesul dat de
participanții ciberneticieni la congresele din București, Amsterdam și
Mexico City. O întoarcere înapoi este un act de necesitate și nu de
afectivitate - remarca inginerul Ștefan Bajureanu. Explicația sa este criza
acută în care a intrat istoricește cibernetica din 1938. Această criză acută
a ciberneticii este cunoscută acum sub forma de ”unificare în
cibernetică”, începută oficial cu Congresul de la București (august 1975)
și reluată la Amsterdam în august 1978.
Olandezul dr. M.R. Mantz, la aniversarea a 25 de ani a Societății
Generale de Cercetarea Sistemelor din Londra, a făcut propunerea ca
cibernetica actuală să rămână la nivelul tehnologiei, iar pentru nivele
superioare – economie, politică, societate – să se introducă în drepturile
sale ”Psihologia consonantistă” cu denumirea inițială dată de Șt.
Odobleja în 1938, întrucât s-a ajuns la o prea mare diversitate prin
conceptul de informație dat de Wiener. Consonantismul spune savantul
olandez oferă posibilitatea unor aplicații hotărâtoarea în crearea acelor
”mașini cu mult mai surprinzătoare decât computerele actuale”.
În ultimul rând s-a purces la o serie de lucrări de studiu asupra
operelor lui Odobleja. Remarcăm ”Precursori români ai ciberneticii”
(1979, Ed. științifică și enciclopedică) apărută, anul acesta, și în varianta
engleză; ”Tainele creierului uman” de Eugenia Grosu. În încheierea
articolului nostru vom folosi câteva citate din această lucrare: ”indiferent

322
că a fost sau n-a fost încă recunoscut de către lumea întreagă ca precursor
al ciberneticii, să reflectăm puțin asupra câtorva probleme expuse în
cartea amintită (”Psihologia consonantistă” – n.r.). Există o diviziune ”în
umbrelă”, - continuă autoarea, - care, de fapt, este enumerativă, confuză,
falsă, ea negăsindu-se în lumea obiectivă. Aici, în realitate, lucrurile
cunosc o diviziune dihotomică. Despre orice proces sau fenomen putem
spune că el ”este A sau non A”; despre ”non A” putem spune că ”este B
sau non B” (și implicit, în cazul de față non A, deoarece B face parte din
sfera lui non A)…De altfel, observă Ștefan Odobleja, dihotomia se
regăsește peste tot în științele matematice”…Și iată cum ”scheme”
matematice, logice, pot fi regăsite într-un domeniu complex ca
psihologia, ”consonanțe” de acest fel putând fi sesizate ca atare de
creierul omenesc și în alte domenii. În consecință, unele importante
operații ale cunoașterii pot fi explicate prin prisma ”consonanței”;
analiza poate fi considerată – după Odobleja – drept ”disociere prin slabă
consonanță”, iar sinteza ca o ”fuziune prin puternică consonanță”. Grație
”consonanței” care există între categorii de procese și fenomene acestea
pot fi modelate. Modelarea prin sisteme fizice, nu doar mecanice, face
posibilă mecanizarea unei importante părți din activitatea
creatoare…Odobleja, după o demonstrație amplă, riguroasă, originală,
ajunge la importanta concluzie că: ”O bună parte a genialității este de
natură tehnică…”
Ion Stroe-Oancea
ˮFlacăra“ nr. 51 din 17 decembrie 1981

Publicistul Ion Stroe-Oancea: Crâmpeie de viață

Strămoșii lui au coborât din genunchiul carpatic în Țara

Mehedinților.
Se naște în casa tatălui său Ștefan, țăran mijlocaș. La șapte ani avea
să treacă pragul casei părintești cu primele buchi sorbite la școala primară
din satul Valea Izvorului.
Liceul lui Costescu avea să-l boteze în apele vii ale învățăturii.
Absolvă la cursuri de zi clasele gimnaziale.
Lipsit de sprijin material este nevoit să rămână la vatră păscând, cu
cartea-n mână, vitele lui tătâne-său, pe culmea dealului Balotei și pe
rărișul pădurii Bistrița. Se înscrie și apoi termină cursul superior liceal. În
cartea sa ”Psihologia consonantistă și cibernetică” avea să scrie:
”Începând din clasa a 2-a (VI) de gimnaziu am putu citi cărți în limba

323
franceză, ceea ce a contribuit mult la lărgirea orizontului meu de
cunoaștere. Metoda prin care am învățat franceză m-a condus spre
metodologie și cibernetică… Am avut ca profesor pe V. Chiriac. El ne-a
pus să aruncăm manualele și să ne cumpărăm în schimb dicționare și cărți
franceze pe care să le traducem singuri. Această metodă de meditare mi-a
folosit mult și am practicat-o cu entuziasm, reușind, în scurt timp, să-mi
însușesc cuvinte. În clasă, profesorul organiza o întrecere în viteză și
calitate: el scria pe tablă câteva fraze, pe care elevii le traduceau.
Cumulasem, de timpuriu, multe noțiuni de logică și psihologie…”
De la ședințele săptămânale ale cenaclului drobetan ”Vlahuță”,
plecam în doi ca-ntr-o altă dezbatere în prelungire până la casa din
Decebal 72.
Ne aminteam de întâlnirea dintre noi de prin anii 1949-1950.
Eram atunci doi naufragiați ai soartei: el în casa părintească din
Valea Hoțului, eu cel din cerdacul viei Gerveropolului de pe dealul
Balotei.
După 1964 îl surprind la biblioteca ”I.G. Bibicescu” citind sau
scotocind la un teanc de cărți științifice, dar nu mi se destăinuie nici
atunci ca și altă dată că avea lângă cartea sa de căpătâi ”Cibernetica
generalizată”, ”Fonoscopia” și alte importante borșuri tipărite pe cont
propriu, publicații cu caracter științific-profesional. Abia prin 1968 când
îl revăd tot la biblioteca județeană cu două volume în franceză să le
predea directorului V. Pîrvănescu îmi deapănă odiseea ciberneticii sale.
Încă din 1929 ”metoda de transsonanță cu aplicare în toată
semiologia” etala principiul de bază al ciberneticii în medicină. Explica
legile transsonanței și le enumera.
În preajma războiului și-n plină conflagrație (1938-1939) apare
cartea ”Psihologia consonantistă” și este trimisă în țările europene și ale
Americii – primul set din cele două volume. Restul rămase în depozitul
tipografiei lugojene de sub auspiciile editurii pariziene Librairie Maloine,
până la achitarea sumei tiparului.
E de reamintit faptul că în vara anului 1938, fiul tipografului
Schilinger din Lugoj, venit de la Londra să-și petreacă vacanța lângă
părinții săi, fiind economist, i-a plăcut cartea (primul volum),
recomandând-o călduros cercurilor intelectuale londoneze. Iar medicul
Joseph Neumann, de la Paris, originar din Lugoj, cu care dr. Ștefan
Odobleja se consfătuise, în vara anului 1937, după Congresul
internațional de medicină militară, ținut la București, asupra titlului cărții
Psihologia consonantistă, aflată în manuscris, acesta i-a sugerat un
altul… La congresul militar, unde Odobleja prezentase ”Fonoscopia”,

324
obținând premiul ”Dr. general Papiu Alexandru” pe 1935, i s-a promis
transferarea de la Lugoj la Spitalul militar București.
Coșmarul războiului, căderea Austriei, prigoana evreilor, instituții
prăbușite, omenire învălmășită. Doctorul Odobleja prins hainei militare
va trebui să se pregătească pe front. În cinci ani fusese purtat prin
garnizoane: Soroca, Bălți, Rădăuți, apoi Dej, Cluj, Tg. Mureș. Între timp
apar recenzii atât în revistele românești de specialitate cât și în America,
asupra psihologiei consonantiste, recte cibernetica generalizată. Ele,
gândurile, ideile și experimentele din această carte, mocneau în
laboratoarele din Harvard. Ca odată, pustiul războiului să înceteze, ele
renasc sub denumirea de Cibernetică, elaborate (sic!) de către un grup de
specialiști în frunte cu matematicianul Norbert Wiener, în aul 1948.
Târziu, când valul ciberneticii bate dincoace de Atlantic (1966) și-și
vede Odobleja ideile în cartea lui Wiener, autorul Psihologiei
consonantiste, însinguraticul iese din chilia din Decebal 72, rupe crusta
tăcerii. La câteva scrisori adresate unor personalități științifice românești
nu are nici un răspuns. Doar în presă și-au găsit ecoul plângerile sale. Ba
s-a găsit un Nicolae Mărgineanu, fost student al lui Wiener la Harvard,
să-l complezeze și mai mult. Alții să-l deruteze.
Se uitase și de Psihologia consonantistă, recenzată încă din 1938 (la
primul volum) de reviste românești – între care și ”Însemnări ieșene”
IV/1938, vol. X nr. 5, p. 402-403; și străine printre care ”Psychological
Abstracts” (S.U.A.) nr. din ianuarie 1941. p. 50-60, sub semnătura lui
S.M. Strong, cu precizarea că recenzentul deși nu citise lucrarea lui
Odobleja în original, a scris articolul după alte semnalizări recenzuale.
Reflex al zbaterilor lui Odobleja până la Congresul internațional de
cibernetică și sisteme ținut la București în 1975 apare și conținutul unei
scrisori din partea surorii dr. Josef Neumann, anume Marika, profesoară
la Timișoara: ”Vă comunic adresa fratelui meu dr. J.N., 43, rue Gazan
75014, Paris. Fratele meu s-ar bucura, dacă dvs. i-ați scrie. Vara trecută
ne-a povestit de dvs. și mi-a spus că psihologia dvs. a deschis drumul
spre aplicarea metodelor moderne de cibernetică în acest domeniu și că
este prima lucrare în acest sens. Data 3 martie 1975, ss. M. Neumann”.
De asemenea, posedăm o altă scrisoare din partea dr. Ion Negru din
București: ”Mult stimate dr. Odobleja, neamțul din Lugoj, pe numele său
complet dr. Iosif Willer, a fost intelectual muzician pasionat, bine
cunoscut și cu Enescu (e vorba de George Enescu), cu întinse relații în
lumea germană. El semnează cu titlul de doctor articolele sale de critică
și cronică muzicală, dar nu am putut afla dacă a fost medic sau avocat (în
Transilvania și avocații aveau obiceiul să se împodobească astfel: pe

325
timpul ungurilor se spunea că din zece intelectuali aflați la o masă, cinci
erau doctori). Dacă Willer a fost medic este posibil să nu fi luat la
cunoștință de cartea dvs. apărută la Lugoj. Dar chiar dacă nu ar fi fost
doctor (medic) Lugojul cu tipografiile sale (mi se pare că funcționau două
atunci când a apărut cartea dvs.) a fost un centru de iradiere culturală
germană, cu ecou permanent și sigur și în bibliotecile Vienei.
După conferința pe care ați ținut-o la noi la Istoria Medicinii, eu
sunt convins că lucrarea dvs. a ajuns în mâinile ciberneticienilor apăruți
ulterior. Dar din păcate pentru cultura noastră românească (ca și la
Paulescu, cu insulina și la Aurel Babeș, reținem Victor B. n. N. cu
citodiagnosticul cancerului colului uterin) dvs. nu ați avut norocul să
beneficiați de rețeaua de relații și mai ales de propaganda de stil
american, foarte întinsă și foarte bine mânuită de străini. Cu distinsă
prețuire (ss) I. Negru”.
Cu ocazia octogenatului nașterii savantului român despre care prof.
dr. doc. V. Săhleanu scria în ”Flacăra” că la ”vârsta optimă a creației Șt.
Odobleja își tipărea ampla lucrare enciclopedică Psychologie
consonantiste la 36 ani, punând în felul acesta – după cum se știe – bazele
ciberneticii” atât la Lugoj cât și la Drobeta-Turnu Severin s-au deschis o
serie de conferințe, iar simpozionul se va ține în ambele orașe în
septembrie anul acesta.
Ion Stroe-Oancea

ˮFlacăra“ nr. 14 din 9 aprilie 1982

ION STROIE

Din nou despre: MOȘTENIREA ODOBLEJA

Pentru gândirea teoretică românească, anul 1979 reprezintă anul

unui omagiu adus lui Șt. Odobleja care în urmă cu 40 de ani a
fundamentat cibernetica generalizată sub numele de psihologie
consonantistă, nume ce dă titlul lucrării ”Psychologie Consonantiste”, 2
volume, 880 de pagini, Paris, 1938, primul volum; 1939, volumul 2,
Librairie Maloine.
Acest omagiu a avut loc în cadrul Simpozionului jubiliar ”40 de ani
de la fundamentarea conceptului ciberneticii generalizate”, ținut la
Drobeta-Turnu Severin, 2-3 noiembrie.

326
 În cadrul acestui simpozion organizat de Comitetul județean de
Cultură și Educație Socialistă, de Filiala județeană a Arhivelor Statului
etc., și-au adus contribuția un număr de peste 30 de cadre didactice din
învățământul superior, cercetători și specialiști din discipline legate de
cibernetică.
Comunicările pot fi grupate în trei categorii: 1. cele care au analizat
contribuția lui Șt. Odobleja la impunerea conceptelor și legilor
fundamentale ale ciberneticii ca știință interdisciplinară și ca metodologie
a interdisciplinarității; 2. cele care au urmărit aplicarea ideilor lui
Odobleja în diferite discipline teoretice (psihoterapie, psihologie,
lingvistică, geologie etc.) și practice (inginerie, economie etc.); 3. în
sfârșit, cele care au analizat viața și opera savantului român, evocări,
prezentarea unor aspecte inedite privind activitatea din ultimii ani ai vieții
lui Ștefan Odobleja, precum și ecourile adevăratei cibernetici în
conștiința epocii.
În afara comunicărilor, profesor universitar Paul Postelnicu de la
Institutul Politehnic București – cunoscut ca unul din precursorii
ciberneticii pe plan mondial, a transmis simpozionului omagiul său
călduros adus lui Odobleja. El a scos în evidență contribuția decisivă a lui
Șt. Odobleja la fundamentarea ciberneticii ca disciplină de sine stătătoare.
În relatările noastre asupra acestui simpozion ne vom referi în special la
comunicările din prima categorie. Vom proceda astfel deoarece
considerăm că aceste comunicări au reușit să demonstreze teza
priorității cibernetice generalizate în raport cu ciberneticile particulare,
pe de o parte, a priorității ”Psihologiei consonantiste” (1938) în raport cu
”Cibernetica” lui Norbert Wiener (1948) pe de altă parte.
În comunicarea ”Ștefan Odobleja elaborează pentru prima oară
ideile unei cibernetici generalizate” prof. univ. dr. doc. Mihai
Drăgănescu, membru corespondent al Academiei Republicii Socialiste
România, arată, cu toată claritatea, că Ștefan Odobleja este primul care dă
o schemă generalizată a ideilor ciberneticii; că ceea ce s-a mai adăugat la
această schemă este în primul rând aportul matematic fără de care nu este
posibilă funcționarea ciberneticii și conceptul de informație precum și
aportul formal al teoriei informației.
Prof. univ. dr. M. Golu – Universitatea București, în
”Fundamentarea principiilor ciberneticii în Psihologia consonantistă a dr.
Ștefan Odobleja” – arată că dacă se suprapune conținutul psihologiei
consonantiste peste paradigmele ciberneticii generale contemporane, vom
constata coincidențe și concordanțe înalt semnificative. În primul rând,
această lucrare elaborată dintr-o perspectivă metodologică nouă

327
(=sistemic funcțională) ne arată majoritatea conceptelor pe care le
încorporează astăzi cibernetica teoretică sau cibernetica generală.
Precizez eu, în această ordine de idei, că cibernetica este, în zilele
noastre, în gradul cel mai înalt, opusă pretențiilor diferitelor discipline de
a-și substitui imaginea lor particulară celei de ansamblu, care este
adevărul interdisciplinar.
Autorul subliniază tranșant că unele dintre aceste concepte sunt
identice nu numai în conținut, ci și în formă, având aceeași conotație ca și
cele de astăzi, ac de pildă: echilibrul dinamic, intrare, ieșire, dinamică
funcțională, statică funcțională, oscilații analizabile, oscilații întreținute,
regim funcțional periodic etc.
În al doilea rând, deși Odobleja nu folosește termenul de sistem
cibernetic, el elaborează structura conceptului de tip cibernetic la un înalt
nivel de generalizare, indicând drept coordonate de definiție: a. prezența
intrărilor și a mărimilor de intrare; b. prezența ieșirilor și a mărimilor de
ieșire; c. prezența legăturii directe intrare-ieșire; d. prezența legăturii
inverse ieșire-intrare. În al treilea rând, la Odobleja găsim explicit
formulate un ansamblu de principii și legi care definesc esența
ciberneticii.
Ing. Stelian Bajureanu – Institutul de Reactivi Energetici Pitești –
unul dintre prietenii autentici ai savantului, în comunicarea ”Ștefan
Odobleja și geneza ciberneticii generalizate”, aduce argumente din care
rezultă că Odobleja este părintele de fapt și de drept al ciberneticii
generale. Pledoaria sa se constituie ca o mărturie pentru a pune în acord
dreptul cu faptul, adică recunoașterea creatorului ciberneticii și
spulberarea unei erori care continuă să dăinuie și astăzi. Ținem să
precizăm că Stelian Bajureanu are merite deosebite în apărarea priorității
lui Odobleja în cadrul forurilor științifice naționale (în cadrul Academiei
R.S.R.) și internaționale (Congresele de cibernetică).
Conferențiar universitar dr. Pantelimon Golu – Universitatea
București – (”Contribuția lui Ștefan Odobleja la metodologia științei
psihologice”) - a arătat că Odobleja s-a remarcat în critica făcută
diferitelor concepții și curente psihologice: asociaționism, behaviorism,
biologism și spiritualism. El remarcă contribuția lui Odobleja la tratarea
determinist-dialectică, declarat antimecanicistă, antireducționistă a
conștiinței. În concluzie, autorul susține că Odobleja a revoluționat
psihologia, în teorie, concepție și metodă, făcând din ea o știință pivot, o
știință releu în sistemul științelor, deci o bază pentru nașterea viziunii
cibernetice generalizate.

328
 Doctor C. Bălăceanu – Institutul Național de Gerontologie și
Geriatrie, București (”Ștefan Odobleja – un moment important în istoria
psihologiei științelor”) – subliniază că Odobleja este un precursor al
introducerii teoriei sistemelor în psihologie, că acesta a postulat, nu doar
a descris, conexiunea inversă ca principiu de bază al modelului său
interpretativ; că este un precursor al bionicii și al descrierii operaționale,
algoritmice, al fenomenelor psihice.
Între comunicările cu ținută teoretică o menționăm și pe aceea a
prof. dr. Ion Cristescu – Universitatea București (”Conceptele
metodologice și epistemologice ale dr. Ștefan Odobleja”). Ideea centrală
care se degajă din această comunicare este că autorul ”Psihologiei
consonantiste” iese din cadrele viziunii mecaniciste și reducționiste
printr-o epistemologie care vizează relațiile interne, dinamice de
transformare ale sistemului.
În comunicarea ”Particular și general în cibernetica lui Ștefan
Odobleja”, subsemnatul a făcut o analiză a relației dintre precursori,
fondatori și continuatori în cadrul ciberneticii și a conchis că precursorii
ciberneticii au idei care se înscriu în ordinea acumulărilor de tip
cantitativ, că ei nu ridică observațiile făcute în legătură cu anumite relații
până la rangul principiilor; fondatorii transformă cantitatea în calitate,
relațiile particulare desprinse din observații empirice în principii și legi
cu valoare universală, în principii și legi care se instituie apoi ca norme
metodologice și epistemologice de cercetare; Ștefan Odobleja este
fondatorul ciberneticii generalizate nu pornind de la una particulară sau
de la mai multe, ci de la impasul în care se afla cercetarea particulară, de
la criza de ordin metodologic, criză care în mod manifest s-a declanșat în
fizică, în primele decenii ale secolului nostru. Tot aici s-a subliniat
poziția epistemologică, tacită sau explicită, eronată a celor care leagă
maturitatea științei de pătrunderea în corpul ei a aparaturii matematice.
Ciberneticile particulare nu au existat înaintea ciberneticii generale
sau a ciberneticilor generale, și ele au apărut după și din acestea.
Odobleja numește cibernetica generală cibernetică mamă, iar
ciberneticile particulare fiice ale acesteia. Criza ciberneticii despre care
se vorbește astăzi este de ordin epistemologic. În trufia lor, diferiți
ciberneticieni uită prea adesea că viziunea cibernetică este sistemică și
evoluționistă, că eficiența de ordin cibernetic în cadrul acțiunii și gândirii
nu este posibilă decât printr-o permanentă dezvoltare a ciberneticii
generale. Căci cibernetica generală este cârmaciul ciberneticilor
particulare.

329
 Concluzia considerațiilor expuse a fost aceea că dacă structura
universului și a gândirii este cibernetică la ea nu s-a ajuns decât printr-un
proces îndelung de cunoaștere care a culminat cu apariția conceptelor
generale de tip cibernetic; că aceste concepte, tocmai pentru că sunt
cibernetice (=depășiri ale structurilor spontane ale universului și gândirii)
reprezintă, în primul rând, o noutate și din această cauză sursă a noutății.
Aceasta explică, de fapt, cibernetizarea crescândă a acțiunii umane.
Printre lucrările cu caracter de noutate științifică s-a remarcat și
aceea susținută de Titus Dumitrescu de la I.I.R.U.C. – București
(“Consonanța – mecanism fundamental în conducerea sistemelorˮ).
Identificând și explorând noi și importante zone în câmpul științelor
conexe, autorul comunicării a reușit să fixeze, alături de triada substanță-
energie-informație un al patrulea element fundamental privind relațiile
om-mașină: viabilitatea. S-au adus exemplificări concrete pe unele din
sistemele super-felix parametrate în coordonate de ordin social,
tehnologic și economic. Considerăm că prezentarea acestor sisteme
moderne sunt în consonanță cu cibernetica, ele vizând soluționarea
realistă a unor probleme cu caracter social general.
În timpul desfășurării lucrărilor simpozionului, s-a primit telegrama
ciberneticianului olandez Mantz. El a urat succes acestui simpozion
omagial.
Participanții la simpozion au hotărât publicarea comunicărilor într-
un volum special care va fi editat de ”Scrisul românesc”- Craiova. De
asemenea, s-a propus ca strada pe care a locuit dr. Ștefan Odobleja să-i
poarte numele. O altă propunere importantă a fost aceea a instituirii unui
premiu Ștefan Odobleja care să fie acordat lucrărilor marcante de
cibernetică.
Ion Stroie

ˮFlacăra“, noiembrie 1979.

Mi-e prieten Platon, dar adevărul îmi este și mai prieten

Datoria morală a istoriei științei este aceea de a stabili adevărata

paternitate a ideilor științifice în general, a ideilor științifice fundamentale
în special.
Împrejurări diferite au dus, nu o dată, la frustrări și denaturări
flagrante într-un domeniu ca cel al științei, considerat a fi sub semnul

330
absolut al obiectivității. Obiectivitatea în cunoașterea științifică se câștigă
numai când, vorba lui Aristotel, ”dăm precădere adevărului” .
În cazul stabilirii fondatorului ciberneticii apar unele opinii care nu
țin seama de istoria efectivă a ideilor cibernetice, de raportul real dintre
esența generală (=adevăruri generale) și știință. Este limpede că o
știință se constituie în momentul în care se formulează esența ei generală.
Prin urmare, fundamentul oricărei științe coincide cu esența ei pură,
generală, cu esența ei una desprinsă din diversitatea formelor ei
specifice de manifestare. Dacă La Psychologie consonantiste (1938-
1939) evidențiază, pentru prima oară, în mod sistematic o gândire
cibernetică generală, dacă gândirea lui Odobleja conținea esența științei
cibernetice, de ce nu poate fi considerat Odobleja părintele ciberneticii, ci
unul care are ca punct de plecare aspecte cibernetice particulare? Oare
aspectele particulare de la care a pornit Wiener nu au fost puse în
evidență de existența ciberneticii generale? A-i contesta lui Odobleja
paternitatea asupra ciberneticii echivalează cu o abatere de la calea
cunoașterii științifice. Unii istorici sunt mai preocupați de întreținerea
mitului drag lor, iar nu de stabilirea adevărului.
Locul pe care-l ocupă Wiener în cibernetică nu este cel de fondator,
ci cel de continuator. Acest fapt a fost demonstrat magistral de însuși
fondatorul ciberneticii generalizate în ”Psihologia consonantistă și
cibernetica” (1978).
Pe linia realizării ideii ”Wiener fondatorul ciberneticii”, propunem:
1. Apariția rapidă a ”Psihologiei consonantiste” la Editura științifică și
enciclopedică; 2. Traducerea lucrării ”Psihologia consonantistă și
cibernetica” în limbi de circulație.
În legătură cu ultima lucrare a lui Odobleja avem de făcut
următoarea observație: avem informații că această lucrare a fost mult mai
întinsă în varianta trimisă Editurii Scrisul românesc unde a apărut. Va
trebui cercetat Fondul Odobleja de la Arhivele Statului din Drobeta-
Turnu Severin, unde se află numeroase dovezi în sprijinul ideii că
cibernetica s-a născut în România. În legătură cu raportul dintre general
și particular în cibernetică vom reveni.
Afirmând că fondatorul ciberneticii nu este altul decât fondatorul
esenței ei generale, deci Odobleja, nu facem decât să ne supunem logicii
interne a adevărului.
Ion Stroie

ˮFlacăra“, nr. 36 din 3 septembrie 1981

331
 CIBERNETICA GENERALIZATĂ38

La Lugoj s-au desfășurat lucrările ”Simpozionului internațional de

cibernetică generalizată – Ștefan Odobleja”, manifestare științifică
omagială organizată de Fundația Europeană Drăgan, cu prilejul împlinirii
a 80 de ani de la nașterea marelui savant român. La simpozion au luat
parte ciberneticieni, psihologi, filozofi, medici și alți specialiști din
institute de cercetare și de învățământ superior din București, Cluj-
Napoca, Craiova, Iași, Timișoara, din alte centre universitare ale țării,
precum și oaspeți de peste hotare.

Odobleja în istoria științei

O istorie obiectivă a dezvoltării științei nu confirmă faza

acumulărilor cu cea a saltului, deci pe precursori cu creatorii, după cum
nu-i confundă pe cei care aplică legile generale ale unei științe specifice
cu creatorii ei. Cibernetica nu poate fi înțeleasă dacă nu se ținea seama de
rolul decisiv al celui care a formulat, explicit, legile ei, pe de o parte,
modul cibernetic de gândire, pe de alta. Din nenorocire, istoricii
guvernați de spirit partizan au contribuit la denaturarea adevăratei istorii
a ciberneticii. O întâmplare fericită: apariția lucrării ”Psihologia
consonantistă și cibernetica” (1978, Editura Scrisul românesc, Craiova).
Autorul: Ștefan Odobleja. Această lucrare reprezintă prima istorie
științifică a ciberneticii. Ea ne dezvăluie procesul obiectiv al genezei
ciberneticii generale, conceptele ei, raportul dintre cibernetica generală și
ciberneticile particulare, tehnice; ne arată locul pe care-l ocupă
”Psihologia consonantistă” în transformarea ciberneticii în știință. Și tot
în această lucrare este stabilit și locul lui Wiener în istoria ciberneticii.
Deși această lucrare nu reprezintă forma originală, ea fiind ”scurtată” din
”rațiuni editoriale”, ea conține toate datele pentru a îndreptăți procesul
stabilirii lui Odobleja pe adevăratul său loc: creator al ciberneticii
generale. Încă o observație: unii istorici ai ciberneticii iau drept literă de
evanghelie ceea ce se spune în ”Sunt matematician” (Wiener), în timp ce
”Psihologia consonantistă” le trezește spiritul critic fără margini. Ceea ce
nu observă acești istorici este unitatea remarcabilă dintre ”Psihologia
consonantistă” și ”Psihologia consonantistă și cibernetica”, unitatea
ciberneticii în diversitatea ciberneticilor particulare. Când Odobleja a
scris ”Psihologia consonantistă” nu urmărea decât să întemeieze un nou
mod de gândire, unul integral-dinamic, opus celui amator-static,
38
Articol scris sub genericul Priorități științifice românești (n.n.).

332
reducționist. Și a reușit în mod remarcabil. Deci a obținut ceea ce căuta:
cibernetica generală de pe poziția obiectului celui mai general: omul.
Când definește conducerea, Odobleja are în vedere omul integral,
ireductibil la animale sau mașini. Să reținem că Wiener definește
cibernetica drept știința controlului și comunicației la animale și
mașină (=cibernetică – n.n.). ne putem întreba, din perspectiva
ciberneticii (ca A. Ducrocq), omul cum poate fi explicat cu cibernetica
definită de Wiener? Numai printr-o reducție a omului la lumea
animalelor și a mașinilor făcute pe măsura lor. Ce ar rezulta de aici? O
anulare a specificității ireductibile a omului, a gândirii creative, a
creativității umane, a universalității acesteia. Despre o cibernetică a vieții
sociale ar mai putea fi vorba din perspectiva acestei definiții? Nu! Pentru
că modelul propus (=animale și mașini) ne-ar obliga la o reducție a
legilor sociale și la o anulare a unei dezvoltări care se întinde pe câteva
milioane de ani. Prin urmare, definiția lui Wiener nu poate fi considerată
ca definiția ciberneticii generale, ci a unei cibernetici particulare.
Extrapolarea ei la scara întregului univers are drept consecință anularea
legilor dezvoltării. Dar cibernetica s-a născut tocmai din nevoia de a
înțelege dezvoltarea, legile particulare prin cele generale. Cine definește
cibernetica animalelor și mașinilor cibernetice? Definiția lui Wiener nu
ne răspunde. Ne răspunde, în schimb, definiția lui Odobleja. Considerăm
că atunci când C. Noica situa cibernetica pe cea de a paisprezecea treaptă
a realului, iar nu pe a douăzeci și șaptea (unde ajunsese din 1938 prin
”Psihologia consonantistă”), el avea în vedere definiția lui Wiener. Și
acuzația de mecanicism adusă ciberneticii este întemeiată numai în
măsura în care cibernetica este identificată cu cibernetica definită de
Wiener. Odobleja, în formularea modului său de gândire, se situa
explicit, pe pozițiile dialecticii adevărului, ale procesualității cunoașterii,
ale procesualității universale a cunoașterii. Iată ce scrie Odobleja:
”exagerările sistematice și exclusiviste constituie un proces, o metodă
(=metoda metafizică – n.n.) și o etapă necesare în evoluția științei. Pe
rând s-a afirmat că: totul este senzație (sensualiștii); totul este rațiune
(raționaliștii); totul este voință (voluntariștii); totul este asociație
(asociaționiștii); totul este inconștientul (”inconștientiștii”); totul este
introspecție (intuiționiștii); totul incomprehensibil (misticii); totul este
materie (materialiștii); totul este energie (energetiștii). În sfârșit,
concepțiile acestei cărți: totul este asemănare (consonantismul), totul este
armonie (armonismul) nu sunt, poate decât exagerări sistematice care nu
conțin decât o parte a adevărului, și care nu constituie decât introducerea
și pregătirea acestuia. Trebuie, deci, să acordăm întreaga indulgență

333
generalizărilor de acest fel și să nu ne lăsăm orbiți de aceste greșeli: să
știm să observăm, alături de ele, aportul real și partea de adevăr
indiscutabil (s.n.). fiecare eroare este o exagerare a unui adevăr: în
fiecare eroare se află puțin adevăr” (Psihologia consonantistă, p. 61). Am
citit acest pasaj cu valoare epistemologică excepțională pentru a arăta că
gândirea cibernetică a lui Odobleja comunica cu o epistemologie
dialectică ce se constituia în chiar procesul constituirii ciberneticii. Prin
această epistemologie, Odobleja a depășit particularitățile diferitelor
unghiuri absolutizante și absolutizate și a descoperit și elaborat
categoriile generale ale ciberneticii, întemeind cibernetica științifică sau
știința ciberneticii. Consecvent modului cibernetic pe care l-a elaborat,
Odobleja privea conducerea de pe pozițiile gândirii omului, iar nu de pe
acelea ale unei ființe scoase în afara evoluției. De aceea cibernetica
studiază ”conducerea conducerii” și numai după aceea conducerea
ființelor și mașinilor (=cibernetice). Căci omul nu este numai subiect
pasiv, ci și obiect, cel mai dezvoltat în universul pe care-l cunoaștem.
Celor care privesc subiectul numai ca subiect le răspundem: în subiectul
dedublat (=dialectica lui ireductibilă) avem relația dialectică subiect-
obiect, deci subiectul și ca obiect al cunoașterii și ca subiect. De aceea se
justifică definiția ciberneticii ca ”conducere a conducerii”. Odobleja a
pornit, în elaborarea ciberneticii, de la un concept nou de obiect, dialectic
explicit. Moment de vârf al spiritualității românești, Ștefan Odobleja a
depășit particularitățile și rigiditățile gândirii științifice și a elaborat
știința cibernetică. În semn de adâncă recunoaștere a contribuției sale la
elaborarea ciberneticii ca știință, Simpozionul internațional de la Lugoj
(22-24 octombrie, a.c.), care a omagiat 80 de ani de la nașterea sa, s-a
încheiat cu înființarea Academiei de Cibernetică Generală ”Ștefan
Odobleja”. Președintele de onoare al acestei Academii, prof. dr. Iosif
Constantin Drăgan, a subliniat contribuția decisivă a revistei ”Flacăra” și
a poetului Adrian Păunescu la impunerea lui Odobleja în conștiința
științifică pe locul său adevărat: FONDATOR AL ȘTIINȚEI
CIBERNETICE. Știm de la Platon că știința este a universalului, iar de la
Heraclit că este a universalului în devenire. De aceea s-a convenit ca să
se deosebească: cibernetica generală și cibernetici particulare.

Ion Stroie
“Flacăraˮ“, noiembrie 1982

334
 Părintele științei cibernetice39

Numeroasele neînțelegeri apărute în legătură cu locul ciberneticii în

gândirea științifică își au temeiul în necunoașterea adevăratei ei istorii, în
interesele unora de a întreține mituri și prejudecăți. Noutatea adusă de
categoriile și legile ciberneticii a determinat un amplu proces de
regândire a legilor diferitelor științe, a metodelor de cercetare, a unității
cunoașterii etc. O serie de filosofi și ciberneticieni au căutat să integreze
cibernetica în structurile categoriale pe care ea tocmai le depășise pentru
a se putea constitui. Alții au considerat că ea ar fi, încă, tributară
mecanicismului. Astfel, C. Noica vorbea despre mecanicismul
ciberneticii în general, neștiind la data respectivă, de existența ciberneticii
care depășise mecanicismul și se constituise ca teorie a ansamblului
dinamic universal. El situa cibernetica pe cea de a paisprezecea treaptă
a realului, iar nu pe a douăzeci și șapte (adică pe cea în care ni se
dezvăluie dialectica realului). El avea dreptate în măsura în care viza
cibernetica descrisă de definiția lui Wiener. Un fapt este sigur în legătură
cu cibernetica lui Wiener: ea nu poate da seamă de dinamicitatea
universului, de dinamicitatea sistemelor. Deși își dădea seama de
necesitatea de a lua în considerare aspectele dinamice ale lumii obiective.
Wiener definea cibernetica drept știința controlului și comunicației la
animale și mașini.
Cineva făcea observația, neîntemeiată, că la Odobleja găsim legile
ciberneticii și obiectul ei, dar nu găsim metoda. De aceea considera că
întemeietorul ei este Wiener pentru că acesta ar fi elaborat metoda ei cu
ajutorul matematicii. Dar celui care a făcut observația de mai sus nu i-a
părut ca firească următoarea întrebare: cum pot fi determinate obiectul și
legile științei în afara metodei. O analiză epistemologică consecventă ne
dezvăluie faptul că ciberneticii lui Wiener îi lipsește obiectul general și
legile lui și din această cauză el nu poate fi considerat fondatorul
ciberneticii ca știință, ci ca unul care a aplicat legea reversibilității (feed-
back) la cazuri particulare. Îi lipsește ciberneticii lui Wiener nu orice
obiect, ci obiectul general. Dar dacă ciberneticii lui îi lipsește (definiția
lui limitativă ne spune explicit acest lucru), lui Odobleja nu-i lipsește. Și
nu-i lipsește întrucât el pornește de la om, de la universul lui ireductibil.
În legătură cu legile celor două cibernetici observăm o deosebire
esențială. Legile (o lege, feed-back-ul) ciberneticii lui Wiener sunt
valabile în lumea animalelor și a mașinilor cibernetice. A extinde aceste

39
Articol publicat sub genericul Moștenirea Odobleja – Un tezaur insuficient valorificat
(n.n.).

335
legi dincolo de domeniul indicat de Wiener în definiția dată ciberneticii
înseamnă a proceda nepermis. Găsim, în schimb, legile generale ale
ciberneticii în ”Psihologia consonantistă” a lui Ștefan Odobleja. Iată ce se
afirmă în Studiul introductiv la ”Psihologia consonantistă” (Mihai
Drăgănescu, Pantelimon Golu): ”Pentru Wiener cibernetica reprezenta
știința controlului și comunicației la animale și mașini. Esențialul în
viziunea lui Wiener îl constituia însă noțiunea de ”feed-back”
(”Psihologia consonantistă”, Editura științifică și enciclopedică,
București, 1982, p. 34). Prin urmare, ”esențialul” pentru feed-back-ul,
adică, adăugăm noi, legea care separă domeniul nou al ciberneticii ca
domeniu specific al cunoașterii. Dar istoria ne arată cum stau lucrurile cu
”Esențialul” ciberneticii numai în cibernetica generală. Căci ”esențialul”
”Ciberneticii” lui Wiener (1948) a fost ESENȚIALUL unei alte
cibernetici și pe alte baze: al ”Psihologiei consonantiste”, care a apărut în
două volume (I, 1938, II, 1939). Să mai reținem că ambele lucrări au
apărut în limba franceză și au fost difuzate la Paris. Referindu-ne la
articolul ”Behavior, purpose and teleology”, articol apărut în 1943 și
semnat de A. Rosenblueth, N. Wiener, J. Bigelow, autorii ”Studiului
introductiv” consideră că aceasta ”reprezintă primul efort de generalizare
a buclelor cibernetice cunoscut în istoria științei până la redescoperirea
operei lui Ștefan Odobleja cuprinzând neurofiziologia și automatele
inginerești. Trebuie să arătăm că lucrarea lui Ștefan Odobleja în ceea ce
privește conceptele cibernetice se plasează deasupra acestei lucrări, prin
cuprinderea unei arii mult mai largi…, iar în multe privințe cu detalii și
analize mai aprofundate” (Ibid. p. 35). Concluzia este întemeiată: ”Este
deci evidentă prioritatea lui Odobleja în formularea ideilor de bază ale
unei cibernetici generalizate” (ibid.). Însuși Odobleja a arătat cu toată
claritatea acest lucru când a scris că istoria ciberneticii românești se
încheia (1938-1939), în timp ce istoria ciberneticii americane abia
începea. Simpozionul Internațional de la Lugoj (22-24 octombrie 1982),
care a culminat cu înființarea Academiei de Cibernetică ”Ștefan
Odobleja”, a furnizat date asupra firelor care duc din volumul I al
Psihologiei consonantiste spre cibernetica americană. Nu discutăm acum
acest lucru, dar trebuie să le spunem scepticilor că Psihologia
consonantistă nu a fost în afara marilor biblioteci ale lumii științifice.
Prof. dr. Nicola (Craiova) a prezentat dovezi ferme în acest sens. El a
arătat, de pildă, la Simpozionul de la Drobeta-Turnu Severin – Orșova
(noiembrie 1982), situația ”Psihologiei consonantiste” în marile biblioteci
americane. Solicit cu această ocazie, revistei ”Flacăra” de a pune la
dispoziția prof. Nicola paginile ei spre a dezvălui rezultatul laborioaselor

336
și revelatoarelor sale investigații la fața locului. Este important acest
aspect pentru o istorie netrucată a ciberneticii. Și pentru a arăta că
viziunea odoblejiană asupra ciberneticii duce spre universalitatea legilor
ei, Mihai Drăgănescu afirmă răspicat și convingător : ”Ștefan Odobleja
este… primul gânditor care smulge naturii secretul general al buclelor
cibernetice, rolul lor în explicarea proceselor organismului uman care
cuprinde și psihicul. Aplicând conceptele cibernetice la viața socială, la
economie și sociologie, Ștefan Odobleja afirmă ”universalitatea
conceptului cibernetic al circuitelor cu reacție, al buclelor închise”.
(”Ștefan Odobleja – raportul dintre om și mașină”, ”Viitorul social”, an
VII, 1978). Și cu toate că Odobleja afirmă universalitatea conceptului
cibernetic al circuitelor cu reacție, întemeietor al ei este considerat
Wiener. Iată ce afirma în ”Studiul introductiv”: ”André Marie Ampère a
previzionat cibernetica ca știință. Ștefan Odobleja a elaborat ideile
centrale ale ciberneticii și modul de gândire cibernetic, Norbert
Wiener a reobținut ceea ce desprinsese în alte condiții Ștefan Odobleja
și a reușit să întemeieze cibernetica ca știință” (p. 43). O primă întrebare:
de ce o știință nu o întemeiază cel care îi elaborează ideile centrale și
modul de gândire (modul de gândire este decisiv în cazul ciberneticii
prin noutatea sa metodologică și epistemologică), ci cel care reobține
ceea ce s-a obținut înainte. Cu zece ani. În plus, nu reobține totul pentru
că îi lipsește modul de gândire asupra totalității. Este limpede că a
”reobține” este mai puțin, (prea puțin) decât ”a elaborat ideile centrale ale
ciberneticii și modul de gândire cibernetic”. Metoda lui Odobleja poartă
numele de Consonantism. Consonantismul este metoda generală care ne
deschide drumul spre dinamismul autentic al gândirii, drum blocat de
concepte inspirate de metodologii unilaterale, reducționiste. Dar să-l
lăsăm pe Odobleja să argumenteze el avantajele metodologice și
epistemologice ale consonantismului: ”Consonantismul ne furnizează cel
mai bun mijloc actual, poate singurul (definitivul și adevăratul) care
permite racordarea și joncțiunea psihologiei subiective cu psihologia
obiectivă și celelalte științe obiective și naturale… El restituie gândirii
caracterul ei fundamental – dinamismul ei” (ibid. p. 188). Accentul
gândirii odoblejiene cade pe un nou concept asupra psihicului și din
această cauză vom vedea în Psihologia consonantistă o psihologie
diferită de psihologiile de până la ea, o psihologie nouă, o psihologie
elaborată în perspectiva consonantismului elaborat și definit de Odobleja,
o psihologie care comunică cu legile universului, o psihologie în care se
integrează, dialectic, dinamica psihicului și dinamica universului, o
psihologie în care psihicul ia act de dinamicitatea sa dialectică.

337
Psihologia consonantistă este chiar CIBERNETICA GENERALĂ.
ȘTIINȚA CIBERNETICĂ. Știința cibernetică s-a constituit prin Metoda
CONSONANTISTĂ elaborată de Ștefan Odobleja. OBIECTUL,
LEGILE și METODA fac un TOT organic, dialectic numai în cibernetica
lui Odobleja. De aceea cibernetica generală o aflăm în Psihologia
consonantistă. Iată ce scrie Odobleja în legătură cu geneza ciberneticii:
”Real și autentic, cibernetica s-a născut atunci când au apărut ideile ei,
atunci când ele au apărut toate odată, strâns îmbinate și specific
structurate într-un buchet asortat, atunci când a început să fie viabilă și
eficientă, atunci când a apărut gândul înfăptuirilor și aplicărilor. Acest
lucru s-a petrecut o dată, în 1938. Alții pretind că faptul s-ar mai fi
petrecut și altă dată, ceva mai târziu, ca un ecou cu întârziere de zece ani
de la nașterea ei în 1938. După ce s-a născut pe căile naturale, au
intervenit încercări de reconstituire a nașterii ciberneticii pe alte căi. Cea
mai cunoscută încercare de acest fel este aceea a medicului psihiatru Ross
Ashby. Istoria ciberneticii înregistrase cu elogii eforturile
matematicianului Norbert Wiener de a deveni medic neurofiziolog și
chiar psihiatru, pentru a fundamenta știința cea nouă pentru studiul
sistemului nervos. Istoria urma să înregistreze și o încercare de sens
contrar, la fel de curioasă. Un medic psihiatru face eforturi să nască
cibernetica din mecanică, după ce se născuse din psihologie, atât de
apropiată de psihiatrie. S-a creat apoi un puternic curent pentru
dezantropomorfizarea ciberneticii, după ce se născuse antropomorfic.
Cert este că în 1938 a apărut o cibernetică și anume una integrală, din
moment ce nu-i lipsea nici unul din atributele considerate necesar
specifice și definitorii. O cibernetică ce îndeplinea toate condițiile de
omologare stabilite mai târziu și enunțate în numeroasele definiții ce au
fost stipulate. Era prima cibernetică apărută în literatura universală,
prima, schițare sau însăilare. Realizare modestă, dacă o considerăm în
raport cu o cibernetică generală ce s-ar putea scrie în 1977”.
După cinci ani de la moartea marelui savant român Ștefan Odobleja
(octombrie 1978), ideile sale cuprinse în monumentala operă ”Psihologia
consonantistă” au reușit să fie recunoscute ca definitorii pentru
cibernetica generală. Trebuie să amintim că bătălia pentru impunerea lui
Odobleja ca părinte al ciberneticii ca știință nu a fost ușoară și nici
încheiată. În primele rânduri ale acestei bătălii s-a situat revista ”Flacăra”
în coloanele căreia și-au găsit locul toate luările de poziție în favoarea
priorității lui Odobleja. În țara noastră au fost ținute două simpozioane
naționale (noiembrie, 1979, noiembrie, 1982 la Drobeta-Turnu Severin)

338
și Simpozionul Internațional de la Lugoj (octombrie 1982) care a
culminat cu înființarea Academiei Cibernetice ”Ștefan Odobleja”.

Ion Stroie
“Flacăraˮ, 1983

PAVEL SUIAN

Moștenirea Odobleja

Psihologia consonantistă 1938; Cibernetica 1948; Super Felix

1978

……………………………………………………………………....

Da, mi-a răspuns omul care cobora din vagon. Ne-am împrietenit
repede. Am găsit un punct comun după primele discuții. Mi-a spus că a
trăit mulți ani într-un oraș din Transilvania, unde eu am făcut liceul.
De atunci ne-am văzut de mai multe ori. Nu vorbea prea mult, dar
încet, am aflat multe despre viața lui, căutările și cercetările sale. L-am
vizitat și în casa din Drobeta-Turnu Severin unde și-a petrecut ultimii ani
de viață. Era o casă extrem de modestă, aș putea spune chiar
sărăcăcioasă, fără lumină electrică și încălzită cu lemne. Avea însă o
curte frumoasă cu câțiva pomi. Îi plăcea mai ales în această curte să stăm
de vorbă. Îi era parcă jenă de mobila puțină din casă, de lipsa de scaune.
… Eu nu lucrez la masă, mi-a explicat el. Stau pe pat cu o pernă la
spate și scriu pe o scândură pe care o țin pe genunchi. M-am obișnuit așa
de când am fost bolnav. În casă e rece și de aceea lucrez mai bine în pat.
Trăia singur și deși bolnav continua să lucreze.
- O idee mai veche, îmi spunea, pe care aș dori să o duc până la
capăt. O lucrare de logică.
În toată comportarea lui nu era nimic nefiresc. Nici emfază, nici
mândrie, nici orgoliu, nici îngâmfare, nici exaltare și nici chiar mânie sau
revoltă. O umbră de tristețe și de dezamăgire cobora însă din când în
când pe chipul lui. Această supărare nu era cauzată numai de
nerecunoașterea priorității românești în punerea bazelor ciberneticii, ci
mai ales îl durea singurătatea lui în lupta pentru adevăr.
Psihologia consonantistă, cartea lui Ștefan Odobleja, în care se
formulează legile de bază ale ciberneticii, se arată posibilitatea preluării
de către mașini a proceselor de gândire, a fost publicată în 1938, iar
339
lucrarea lui Norbert Wiener a apărut numai după zece ani, adică în 1948.
Zece ani sunt totuși zece ani. Fiind publicată în franceză, Psihologia
consonantistă a circulat în cercurile științifice ale acelor vremuri, fiind
recenzată și comentată în reviste străine. Odobleja spunea că are dovezi
că înainte de 1938 atât Wiener cât și cei din jurul lui nu au avut
preocupări în domeniul, azi denumit, cibernetică. Cei care au cules laurii
cuveniți pe drept savantului român aveau cu totul alte preocupări în jurul
anului 1938. Încă nu s-a făcut dovada când americanii au citit prima dată
cartea difuzată de o editură din Paris la care colabora un misit care trăise
în România o anumită vreme și care i-a propus lui Odobleja și în perioada
mai apropiată de noi să-i preia și publice în Franța manuscrisele contra
unui procent însemnat din drepturile de autor. Și nici nu credem că
trebuie făcută această dovadă. Avansul de un deceniu al ideilor românești
este suficient pentru a legitima prioritatea absolută a lui Ștefan Odobleja
în fundamentarea ciberneticii.
Cel de-al patrulea Congres internațional de cibernetică care a avut
loc la Amsterdam în august 1978 și la care Ștefan Odobleja nu a putut
participa din cauza bolii sale a luat act că nașterea ciberneticii trebuie
datată nu în 1948 ci în 1938, data tipăririi lucrării în două volume, care e
adevărat, nu folosea cuvântul cibernetică dar punea bazele acestei științe,
enunța principiile pe acre astăzi se bazează întreaga industrie a
computerelor.
Acum că acest om minunat a plecat dintre noi se impune ca
memoria lui să fie cinstită și cultivată. Fotografii, cărți și articole ar trebui
să analizeze pe larg viața și opera lui Ștefan Odobleja. Academia
României ar putea să înființeze un premiu.
Modestia unor oameni ca Odobleja, austeritatea vieții lui, pasiunea
pentru știință, dedicarea sa totală trebuie cultivată cu toată dragostea.
Cartea de aur a neamului românesc trebuie ca, alături de capitolele
Teclu, Babeș, Racoviță, Vuia, Vlaicu, Petrache Poenaru, Gogu
Constantinescu, Coandă, Paulescu etc., să mai adauge unul dedicat lui
Ștefan Odobleja.
P.S.
Duminică 24 septembrie 1978 Televiziunea Română a prezentat
post-mortem un interviu luat lui Odobleja. E bine că l-a dat și după 6
luni, dar oare nu se puteau găsi 15 minute în 5 luni și jumătate cât a mai
fost în viață marele savant? Editura din Craiova întârzie mai mult de trei
ani publicarea unei noi cărți a lui Odobleja, iar lucrul cel mai straniu, într-
un articol despre cibernetică apărut la 22 septembrie 1978 și semnat de
Edmond Nicolau nici nu pomenește numele lui Odobleja, iar alții,

340
încercând să banalizeze cazul, ne trimit la Vechiul Testament!? În
contrast cu cele de mai sus se cuvine menționată grija și atenția cu care
Comitetul județean de partid Mehedinți l-a tratat în ultimii ani ai vieții
sale pe Ștefan Odobleja.
Pavel Suian

“Tribunaˮ (Cluj-Napoca), 1978.

ALEXANDRU SURDU

ȘTEFAN ODOBLEJA
Definiția conceptelor logice

Ștefan Odobleja (1902-1978) s-a născut în comuna Izvorul

Aneștilor (județul Mehedinți). Fiu de țăran sărac, este nevoit să urmeze
ultimele clase de liceu la ”fără frecvență”. După relatările unor foști
colegi din acea perioadă, s-a manifestat de timpuriu ca elev original, iar
ca student al Facultății de Medicină din București, bursier al Institutului
Medico-Militar, s-a pregătit după o metodă proprie, experimentând și
studiind intensiv. Își susține doctoratul în 1928, cu o teză referitoare la
Accidentele de automobil. Funcționează apoi ca medic militar în diferite
garnizoane din țară. Studiază în continuare și publică o serie de articole,
dintre care unele referitoare la metodele de ascultare a organismului. În
anul 1929 publică studiul intitulat Metodă de transsonanță toracică, în
care formulează așa-numita lege a reversibilității (”Buletinul medico-
terapeutic”, 1 mai 1929). În 1935 publică lucrarea La Phonoscopie
(Gaston Doin, Paris), distinsă cu premiul ”Medic general dr. Papiu
Alexandru”. În 1937 participă la Congresul internațional de medicină
militară de la București cu comunicarea Démonstration de phonoscopie.
În acest timp lucrează intens la o carte voluminoasă, în care, pornind de
la ideea posibilității de a studia un fenomen (cum sunt stările
organismului animal) prin alte fenomene (cum sunt cele fonice) ajunge la
concluzia că, de fapt, între toate fenomenele și, respectiv, între toate
științele corespunzătoare acestora există aspecte consonante. Lucrarea
apare în două volume, totalizând 880 de pagini (Psychologie
consonantiste, Librairie Maloine, Paris, I, II, 1938-1939).
În ultimii ani, n-a mai lucrat la Logică. Citind traducerea
românească a lucrării lui N. Wiener, Cibernetica, a fost frapat de
asemănările dintre ideile fundamentale ale psihologiei consonantiste și

341
cele ale ciberneticii, apărute cu zece ani mai târziu decât ale sale. În
1975, la al III-lea Congres internațional de cibernetică, care a avut loc la
București, a prezentat comunicarea Cibernetica și psihologia
consonantistă, tipărită în lucrările Congresului (Springer Verlag, 1977).
Pentru a-și susține întâietatea, a început o serie de demersuri către foruri
academice, instituții și personalități științifice, specialiști și presă. A
pregătit între timp o lucrare intitulată Psihologia consonantistă și
cibernetica, apărută după moarte (Scrisul românesc, Craiova, 1978).
Forurile academice nu i-au dat crezare. Își face între timp prieteni și
admiratori, dar și adversari neînduplecați. Și unii, și alții, direct sau
indirect, i-au trezit îndârjirea. Încep să apară în presă, tot mai insistente
semnalări, comentarii, interviuri.
Adepții lui Odobleja se diferențiază. Unii îl consideră creatorul de
fapt al ciberneticii, într-o formă generalizată, alții un precursor al
ciberneticii, alături de alți doi români (medicul D. Danielopolu și
inginerul Paul Postelnicu).
La al IV-lea Congres de cibernetică și sisteme (21-25 august 1978)
trimite comunicarea Diversitatea și unitatea cibernetică (apărută în
lucrările congresului – Springer Verlag, 1978). Muribundul desfigurat
așteaptă cu disperare vești. Îi este frică să nu moară înainte de sosirea
emisarului său. Ca medic își prevăzuse atât diagnosticul, cât și durata
vieții, pe care o depășise însă. ”Nu putea, Domnule, să moară”, ne-a
declarat prietenul său Ion Stroie-Oancea. Și n-a murit. A apucat
întoarcerea de la Amsterdam a inginerului Stelian Bajureanu (cel mai
entuziast dintre admiratorii săi). Comunicarea a avut succes.
Se zice că Odobleja ar fi murit apoi liniștit…
S-a crezut că este vorba despre o lucrare terminată, pregătită pentru
tipar. Au fost persoane care au declarat că au văzut lucrarea, altele că știu
unde s-ar găsi. Lucrarea nu s-a găsit și a sfârșit prin a fi considerată
pierdută. Cu aceasta spiritele s-au liniștit. Se pare că lucrarea nici n-a
existat. Ceea ce există realmente este MANUSCRISUL. Titlul este
simplu: LOGICA (în curs de apariție la editura ”Scrisul românesc”).

Al. Surdu

“Ramuriˮ nr. 12 (210) din decembrie 1981

***

342
 Ce sunt concepțiile logice? (cum trebuie concepute concepțiile
logice).
Ca importanță, ele sunt baza, temelia, fundamentul, rădăcinile
științei logice, - fondul sau canevasul pe care vin apoi să se brodeze
detaliile faptelor logice.
Din alt punct de vedere diametral opus, concepțiile sunt, din contră,
vârful, acoperișul, porțiunea cea mai înaltă a edificiului științei logice,
baza fiind, în acest mod, de a vedea constituită de către totalitatea
faptelor logice.
Considerate din punct de vedere al adevărului, concepțiile logice
sunt aproximații de adevăr, adevăr relativ, adevăr x %, adevăr
aproximativ.
Au fost concepute, de asemenea, ca fiind adevăruri unilaterale,
fețe ale adevărului, porțiuni de adevăr, adevăruri parțiale, aspecte,
aparențe, vederi din anumite puncte de vedere, viziuni sau vizionări
parțiale ale realității.
Din punct de vedere euristic, ele sunt apropieri de adevăr, jaloane
spre adevăr, tatonări în jurul adevărului, puncte de ochire înspre adevăr,
indicatoarele direcției spre adevăr. Ele sunt schele, scări sau trepte spre
cheile adevărului logic, cheile logicii.
În lipsa adevărului adevărat, în lipsa adevărului verificat și
indiscutabil, concepțiile sunt substituite de adevăr, locțiitoare ale
acestuia, înlocuitoare de adevăr, adevăr-surogat.
Concepțiile sunt adevăruri în stare născândă, adevăr în stare de
cruditate, adevăr în fașe, adevăr nematurizat și incomplet confirmat,
adevăr nesigur, adevăr presupus sau bănuit, adevăr închipuit.. După
raporturile față de știință și față de neștiință, concepțiile sunt calea ce
conduce de la neștiință la știință, drumul ce duce de la ignoranță la
adevăr, o punte între prostie și minte. Confundându-se cu bănuiala sau
ipoteza, concepția logică nu este încă adevărul întreg, ci numai jumătate
de adevăr, calea jumătate spre adevăr, jumătatea drumului spre adevăr.
Privite spre fața lor de incertitudine și nesiguranță, concepțiile logice pot
fi, pe bună dreptate, considerate drept niște închipuiri, niște iluzii,
ficțiuni, fantoșe, fantezii, creații imaginare, imaginațiuni, păreri,
aiureli, aparențe înșelătoare.
Metodologic, ele sunt bănuieli, presupuneri, ipoteze.
Din punct de vedere sensorial, concepțiile sunt un fel de vederi –
vederi ale spiritului, vederi interioare, vederi prin diferite prisme,
apercepțiuni, imagini interioare.

343
 Față de fapte, concepțiile logice sunt puncte de convergență ale
faptelor, focare de lumină spre care se îndreaptă ca niște raze
luminoase toate faptele logice, fapte condensate sau concentrate.
Concepțiile sunt fapte legătoare, legătura snopului de fapte logice, un
fapt oarecare încercând să le îmbrățișeze pe toate celelalte, un fapt
logic tinzând să le domine pe toate celelalte fapte logice.
Concepția este înlocuitorul faptelor, esență da fapte, fapte
concentrate, un fapt unic substituit unor fapte multiple. În locul a o mie și
o sută de fapte, noi punem o concepție, care le echivalează, care le ține
locul, care le concentrează, care le conține în potență, care se deduce din
ele și din care, apoi, ele (faptele) se deduc.
Concepția este nucleul din care se deduc faptele, căci el este acela
care conține ființa vie cu toate însușirile ei anatomice și fiziologice. După
cum orice ființă are, ca să zicem așa, doi poli (ființa adultă, celălalt pol:
sămânța sa) tot astfel și orice ființă are doi poli: la unul din poli sunt
faptele, la celălalt pol fiind concepția. Concepția este un magnet, un fapt
magnetizat din care diverg și spre care converg liniile de forță pe care
sunt înșirate, ca mărgelele pe ață, faptele. Concepția magnetizează toate
faptele și le face să graviteze în jurul său și să se lipească de dânsa, ca
pilitura de fier în jurul polilor unui magnet. Concepția este cristalul
organizator al faptelor logice; este ceea ce dă logicii forma și structura.
Concepția este o idee, o ipoteză, dar o idee care coincide exact faptelor
(sau mai bine zis, ar vrea să coincidă, pretinde a coincide, ar trebui să
coincidă).
Concepția este o idee, dar o idee luată din fapte: un fapt particular
ridicat la rang de fapt general, un fapt crucial, un fapt mărunt devenit un
fac-totum.
Concepția este o sfoară de aliniere pentru fapte – un sistem de
aranjament al faptelor – un plan de construcție, arhitectura construcției al
cărui material îl construiesc faptele (logice, în speță).
În esența lor intimă, concepțiile logice nu sunt altceva decât
concepte, sinteze, clasificări. Ele sunt conceptele fundamentale ale
științei logice, clasa cea mai înaltă în care se încearcă a se introduce
toate celelalte clase și toate faptele logice – summum genus. Concepția
ne apare astfel ca un ambalaj general sau ca un vas comun în care trebuie
să intre toată logica.
Matematic considerate, concepțiile logice sunt niște egalizări,
ecuații, egalități, între un domeniu științific oarecare și domeniul logic.
Geometric, concepțiile sunt niște paralele, idei logice paralele unor
idei din alte științe; linii trase în logică după modelul unor linii din afară

344
de logică. Acustic și muzical, concepțiile sunt niște armonizări logice,
acordarea logicii după diapazonul altor științe.
Substanțialist și mecanicist, concepțiile sunt adaptări, potriveli,
mulaje, tragere la calapod.
Fizicește vorbind, ele sunt niște puneri în acord, punere în
rezonanță – rezonanțe.
O concepție logică este o definiție a fenomenelor logice în general
(sau a unor fenomene logice în particular). Și, deoarece definițiile
posibile sunt numeroase, tot numeroase sunt și concepțiile posibile,
concepțiile acceptabile.
O concepție logică este un element al descrierii logice, fiecare
concepție descriind ceva, o porțiune anumită, a fenomenului logic.
Concepțiile logice sunt, deci, descrieri. Concepțiile sunt însușiri logice
(atribute, calități, proprietăți) obiectivitate, substantivizate. Așa de
exemplu, una din însușirile minții este și aceea de a fi oglinditoare a
lumii fizice; de unde a luat naștere concepția că mintea este o oglindă.
Am înșirat aici o mulțime de definiții sau concepțiuni asupra
concepțiunilor. Aceste definiții sau concepții sunt relative, parțiale,
imperfecte. Unii vizează o definiție unică și desăvârșită – una și bună.
Dar acesta e un vis irealizabil. Definiția ideală, exclusivă și perfectă, care
să poată fi substituită tuturor definițiilor noastre, aceasta nu există și nici
nu poate exista. Vrând-nevrând, trebuie să ne mulțumim deci cu mai
multe și mai puțin desăvârșite. Astfel, lipsa de calitate este, în parte,
compensată prin cantitate.
Fapte și concepții în genere, descoperirea de noi fapte determină
ivirea unei noi concepții. ”Fapte noi” și ”concepții noi” alternează astfel
un timp definit. Alte fapte, alte concepții. Concepțiile se primenesc astfel
necontenit.
(…) Va veni, cu siguranță, vremea când psihologia va fi mai faptică
decât azi. Dar azi știința sufletului se găsește în această fază de încercare,
de căutare, de presupuneri, ipoteze și concepții.
În zadar acuză unii această stare de fapt, căci concepția sau ipoteza
n-o impunem noi, ci ea ni se impune nouă de la sine, în mod natural și
automat. Zadarnic am vrea noi să avem azi ceea ce nu vom putea avea
decât mâine. Degeaba vrem să fugim de concepții, căci trecerea prin ele
este obligatorie și inevitabilă. Ne aflăm împresurați din toate părțile de un
cerc de ipoteze sau concepții, ca de un cerc de foc. Vrând-nevrând, dacă
dorim să încercăm o ieșire din încercuire, dacă vrem să părăsim domeniul
pustiu și steril al neștiinței pentru a pătrunde în domeniul fertil al științei,
atunci trebuie să trecem prin cercul interpus al concepțiilor.

345
 Orice concepție este un fapt. Orice concepție derivă din anumite
fapte.
Orice concepție conduce spre anumite alte fapte.
Așadar: concepția este un fapt succedând altor fapte și precedându-
le pe altele. Ea este rezultanta unor fapte anterioare și sursa din care
decurg alte fapte ulterioare.

“Ramuriˮ nr. 12 (210) din decembrie 1981

Centenar ȘTEFAN ODOBLEJA40

Acad. Alexandru Surdu

Ștefan Odobleja (1902-1978) s-a născut în comuna Izvorul

Aneștilor (județul Mehedinți). A studiat medicina la București, ca bursier
al Institutului medico-militar. A obținut doctoratul în 1928 cu o teză
referitoare la accidentele de automobile. A funcționat ca medic militar în
diferite garnizoane din țară. În 1929 publică studiul intitulat Metodă de
transsonanță toracică, în care formulează așa-numita lege a reversiblității
(Buletinul medico-terapeutic, 1 mai 1929).
În 1935 publică lucrarea La phonoscopie (Gaston Doin, Paris),
distinsă cu premiul Medic general dr. Papiu Alexandru. În 1937 participă
la Congresul Internațional de medicină militară de la București, cu o
comunicare intitulată Demonstration de phonoscopie. În scurt timp,
redactează o lucrare în care, pornind de la idea posibilității de a studia un
fenomen (cum sunt stările organismului animal) prin alte fenomene (cum
sunt cele fonice), ajunge la concluzia că între toate fenomenele și
respectiv toate științele corespunzătoare acestora există aspecte
consonante. Lucrarea apare în două volume, totalizând 880 de pagini
(Psychologie consonantiste, Librairie Maloine, Paris, vol. I, 1938, vol. II,
1939).
În timpul războiului a funcționat pe front ca medic militar și medic-
șef al unei ambulanțe. După război, intenționând să se consacre activității
de cercetare, se retrage din armată (1946). Nu reușește să obțină nici un
serviciu corespunzător pregătirii și dorințelor sale, rămânând beneficiarul
unei pensii modeste. Continuă să mediteze asupra problemelor dezbătute
în psihologia consonantistă și ajunge la convingerea că este în posesia
unei concepții originale asupra logicii, diferită atât de cea tradițională,
40
Articol publicat sub genericul Aniversări (n.n.).

346
aristotelică, cât și de cea modernă, matematică. Începe să redacteze o
lucrare de logică, pe care o abandonează după 1973. Este vorba de
perioada în care cunoaște lucrarea lui N. Wiener Cibernetica și constată
numeroase asemănări cu ideile sale din psihologia consonantistă, pe care
Odobleja le susținuse cu zece ani mai înainte acestuia. În 1975, la al
treilea Congres Internațional de Cibernetică, desfășurat la București, a
prezentat comunicarea Cibernetica și psihologia consonantistă, tipărită în
lucrările congresului (Springer Verlag, 1977). Pentru a-și susține
întâietatea, a pregătit pentru tipar lucrarea intitulată Pisijolgia
consonantistă și cibernetica, apărută postum (Editura Scrisul Românesc,
Craiova, 1978).
În 1978, Odobleja trimite la Amsterdam, la al IV-lea Congres de
cibernetică și sisteme, comunicarea Diversitate și unitate în cibernetică
(apărută în lucrările congresului, la Editura Springer Verlag, 1978),
ocazie cu care îi este recunoscută calitatea de precursor al ciberneticii.
La un an după moarte, în 1979, apare lucrarea colectivă Precursori
români ai ciberneticii (Editura Academiei Române), în care sunt
recunoscute, la nivel academic românesc, meritele lui Ștefan Odobleja.
Acestea sunt consemnate și în lucarea Cibernetica, din colecția Istoria
științelor în România, apărută sub egida Comitetului român de istoria și
filosofia științei (Editura Academiei Române, București, 1981). În același
an, Academia Română îi consacră culegerea de studii Odobleja beetwen
Ampére and Wiener (Editura Academei Române. București, 1981), în
care este situat între doi savanți de talie mondială.
Ulterior apare lucrarea lui Ștefan Odobleja Introducere în logica
rezonanței, ediție îngrijită de Alexandru Surdu, cu o prefață de
Constantin Noica, Craiova, 1984. Ea reprezintă editarea unei părți a
introducerii în lucrarea de logică a lui Ștefan Odobleja selectată din
primele 4.000 de file ale manuscrisului, care conține mai mult de 15.000
de file. Totalitatea manuscriselor rămase de la Ștefan Odobleja depășește
50.000 de file (circa 10 metri linairi de manuscrise). Ele au rămas, după
cunoștința noastră, până astăzi, nu numai nepublicate, ci și necitite și, ca
atare, nevalorificate. Acesta este motivul pentru care este necesar să
reamintim ideile principale din manuscrisul logica pe care am avut ocazia
să-l parcurg.
Este vorba, în fond, de continuarea temelor din psihologia
consonantistă, care, într-o formă sau alta, se regăseau în cibernetica
incipientă din 1948, când apare lucrarea lui Wiener. Aceasta indiferent de
presupunerea vreunei filiații. A fi precursor al unei teorii nu înseamnă
neapărat preluarea directă sau indirectă a ideilor cuiva în teoria

347
respectivă. De fapt, cum s-a și apreciat, psihologia consonantistă ar
reprezenta concepția unei cibernetici generale cu o sferă mult mai
cuprinzătoare decât cibernetica wieneriană. Ar fi vorba chiar de o lucrare
de fundamentele științelor în genere și, prin intermediul celor fizico-
mecanice, de aplicațiile tehnice ale acestora, care ar conduce, prin
construcția lor efectivă, pe care Odobleja doar a sugerat-o, la obținerea
mult visatelor “mașini de gânditˮ.
Odobleja încearcă fundamentarea științelor pe baza psihologiei,
ceea ce justifică și denumirea de ˮpsihologie“ a lucrării sale. Este o idee
originală față de încercările de fundamentare a științelor din acea
perioadă, care se bazau pe logica matematică sau ligvistică.
În măsura în care orice știință se bazează pe activitatea creativă a
gândirii umane, ea este în același timp o activitate psihică. Dar nu una
obișnuită, ci elevată logico-psihică. În această privință, Odobleja se
asemănă cu psihologii de la jumătatea secolului al XX-lea, pe care îi și
citează, care studiau în mod special psihologia gândirii și logica, dar se
distanțează de logicienii matematicieni. Acesta este motivul pentru care
concepția lui Odobleja precede ideile ciberneticii, ale unei tehnici a
gândirii în genere și nu numai ale mecanizării calculului matematic. Dar
Odobleja se și deosebește de psihologii obișnuiți, căci încearcă elborarea
unei psihologii logice, adică redusă la elementele sale raționale.
Într-un anumit sens, după Odobleja, logica propriu-zisă, mai precis
activitatea gândirii la care se referă logica, face parte din psihologie, dar
și invers, logica se aplică la studiul psihologiei, la definirea conceptelor și
a legilor sau principiilor psihologice. Trebuie remarcat aici, drept
caracteristică fundamentală a întregii concepții a lui Odobleja, care
determină în mare măsură carcaterul particular al lucrării, teza
reductibilității conceptelor la imagini vizuale, spațializate, geometrizate.
Acetea au o dublă semnificație: explicativ-ilustrativă și analogic-
consonantistă. Conceptele ca atare, în formă lingvistică, precum și legile
(ca raporturi între conceptele fundamentale) sunt diferite, dar
reprezentările lor geomertice se dovedesc identice sau de același tip.
Reprezentările geometrice utilizate de Odobleja sunt numite curent
modele geomtrice.
Dacă modelarea geometrică a conceptelor și a legilor este de natură
general-metodologică, definirea lor este logică, dar nu de tip clasic (gen
proxim+diferența specifică). El înțelege prin definiție traducere,
echivalare, rezumare, analogie și, în mod special, actul de creație al
conceptului respectiv. Un concept nedefinit este un simplu cuvânt fără
semnificație operativă.

348
 Tot logicii îi revine sarcina de a efectua diviziunea și clasificarea
conceptelor. Diviziunea și clasificaea oferă surprinderea relațiilor
esențiale dintre concepte, exprimabile sub forma legilor.
Pe scurt, analiza logică a psihologiei constă în modelarea
geometrică a conceptelor, în definirea și clasificarea lor și în stabilirea
raporturilor legice dintre ele. Rezultatul analizei psihologice îl constituie
suprinderea actelor psihice ca fenomene ale reversibilității, ale rezonanței
și ale câtorva legi corespunzătoare acestora, printre care și legile de
consonanță.
Structurată astfel logic, psihologia se poate aplica la studiul oricărei
științe, și respectiv la fundamentarea ei prin 1) stabilirea conceptelor ei de
bază; 2) modelarea lor geometrică; 3) definirea; 4) diviziunea și
clasificarea lor și 5) stabilirea legilor lor comune.
Stabilind relațiile de consonanță dintre științe, conconanța multiplă
(spațială, fizică, logică și psihologică), Odobleja postulează posibilitatea
mecanizării gândirii, concepută ca act creativ. Totul se bazează pe
consonanța proceselor psihice cu cele fizice, pe posibilitatea
spațializării, fizicizării și mecanizării acestor procese. În felul acesta s-ar
obține o gândire instrumentală, tehnică sau tehnicistă, artificială și
provocată.
Acestea sunt consecințele tehnico-cibernetice ale fundamentării
logico-psihilogice a științelor, pentru care Ștefan odobleja a fost
considerat ca precursor al ciberneticii.
Dar Odobleja nu este numai un precursor al ciberneticii, el are și o
viziune originală în acest domeniu, referitoare nu numai la mecanizarea
și automatizarea gândirii constituite, repetitive, ci și a gândirii autentice,
creative. El își imaginează nu numai mașini de gândit, ci și mașini de
creat, de inventat, de filosofat. Numeroasele manuscrise de logică se
referă tocmai la această posibilitate, care presupune, în prealabil, nu
numai o psihologie deosebită, cibernetică, ci și o logică deosebită, pe care
a numit-o logica rezonanței.
Punctul de plecare al acestei investigații îl constituie considerarea
gândirii raționale a omului ca fiind creativă. Este vorba de gândirea în
accepție clasico-tradițională, ale cărei forme de bază sunt noțiunea,
judecata și raționamentul. Ele urmează să fie investigate cu mijloace
metodologice ale psihologiei consonantiste, adică prin modelarea lor
geometrică, prin definirea, deviziunea și clasificarea lor și, respectiv, prin
găsirea legilor care să le pună în consonanță sau rezonanță cu alte
domenii ale științei și ale tehnicii, în special ale fizicii și ale electronicii.

349
 Din această perspectivă logica rezonanței se compune din mai
multe discipline care constituie și trepte de realizare a procesului de
mecanizare și automatizare a gândirii creative. Prima ar fi etapa de
geometrizare, căreia îi corespunde logica geometrică. Urmează logica
fizică, diferențiată, și ea, în modele cinematice și modele dinamice. În
fine, ultima etapă se referă la rezonanța tehnică, mecanică, automată a
legilor gândirii fizicalizate și construcția efectivă, prin logica mecanică, a
gândirii artificiale creative.
Toate acestea sunt expuse pe larg în manuscrisele lui Odobleja și
așteaptă să fie valorificate. “Ele, cum spunea Constantin Noica în prefața
la Introducerea în logica rezonanței, ar putea să contribuie la înnoirea
perspectivelor și punctelor de vedere ale culturii științifice de astăzi…
Dacă el nu a putut să le valorifice până la capăt, suntem siguri că, în
cultura română cel puțin, ele vor trezi, prin noutatea și cutezanța lor, mari
vocații creatoare, de care avem nevoie pentru calificarea noastră în
cultura lumiiˮ.
Acestea sunt motivele pentru care Ștefan Odobleja a fost ales
membru post mortem al Academiei Române (1990).

ˮAcademica“. Revistă de știință, cultură și artă editată de Academia

Română, XIII, nr. 8, noiembrie 2002.

Ştefan Odobleja - logica rezonanţei

Acad. Al. Surdu

Logica este cea mai veche dintre ştiinţe şi se credea că - asemenea

zeiţei Pallas Athena, care s-a născut din capul lui Zeus în platoşă, cu
scutul şi suliţa în mâini - ea s-a ivit desăvârşită din mintea lui Aristotel.
Immanuel Kant, în 1781, mai considera încă logica drept o ştiinţă fără
istorie, care în cursul timpului n-ar fi făcut nici un pas înainte. Realitatea
este însă alta, şi chiar Immanuel Kant se numără printre cei care au adus
contribuţii importante la dezvoltarea logicii. Cert este însă faptul că sunt
puţini aceia care au reuşit astfel de performanţe. La începutul secolului
nostru, de predominanţă a raţionalismului, a ştiinţelor şi a tehnicii, a
apărut chiar o nouă disciplină a logicii, logica matematică. Spre ea se
orientează astăzi majoritatea logicienilor. Este deci un fapt remarcabil că
savantul român Ştefan Odobleja a încercat elaborarea unei teorii logice
deosebită atât de cea tradiţional-aristotelică, cât şi de cea modernist-

350
matematică. Este vorba de logica rezonanţei - lucrare neterminată, rămasă
într-un manuscris impresionant. Din cadrul ei a fost editată de curând, la
„Scrisul Românesc" din Craiova, Introducerea în logica rezonanţei.
Acesta este un prilej potrivit pentru a ne referi pe scurt la premisele şi
scopul acestei logici, ca şi la perspectivele ei de valorificare.
În Psihologia consonantistă Odobleja încercase o fundamentare a
ştiinţelor pe baza psihologiei. Nu era vorba însă de o psihologie în sensul
curent al cuvântului, ci de una redusă la elementele sale esenţiale,
referitoare, în primul rând, la componentele ei raţionale. Încă de pe
atunci, Odobleja, supunând psihologia unei analize riguroase, ajunsese la
concluzia că logica ocupă un loc privilegiat: ea este atât parte a
psihologiei, ca teorie a gândirii, cât şi metodă de studiu al acesteia, că ea
merită, cu alte cuvinte, o atenţie specială. În Psihologia consonantistă
Odobleja se referă pe larg şi aplică operaţiile logice: definirea, analiza şi
sinteza, clasificarea şi diviziunea. Se remarcă însă modul original în care
le utilizează. Definirea, de exemplu, nu se face în stil clasic, prin gen
proxim şi diferenţă specifică, dar nici prin echivalenţa de tip logico-
matematic. Cu ajutorul acestor operaţii, Odobleja ajunge la stabilirea
relaţiilor esenţiale dintre conceptele ştiinţifice, exprimabile sub forma
legilor - a cunoscutelor legi de rezonanţă sau consonanţă. Acestea erau,
pe scurt vorbind, premisele logice ale psihologiei consonantiste.
Posibilitatea mecanizării proceselor gândirii, concretizate în domeniile
ştiinţifico-consonante, era o consecinţă firească a analizei lor logico-
psihologice.
Independent însă de interpretarea psihologiei consonantiste drept
cibernetică (generală sau nu), cât şi de rezultatele practice ale ciberneticii
actuale, pe care Odobleja nu le-a cunoscut, după terminarea celui de-al
doilea război mondial, când este nevoit să se retragă în satul natal, fără să
dispună de nici un mijloc de informare (îi lipsea până şi hârtia de scris),
Odobleja meditează în continuare la ideea sa fundamentală: posibilitatea
mecanizării gândirii, de data aceasta nu a gândirii concretizate într-una
sau mai multe ştiinţe consonante, ci a gândirii ca atare, mai mult, a
gândirii concepută ca act creativ. Prin aceasta, Odobleja se deosebeşte de
toţi logicienii actuali, care, apelând la formalizarea de tip logico-
matematic, reduc gândirea la rezultatul ei. Prin aceasta se deosebeşte ele
asemenea şi de toţi ciberneticienii actuali, care utilizează logica
matematică şi teoria informaţiei. În sensul lui Odobleja, lucrul cel mai
important nu este transmiterea informaţiei, ci producerea ei. În termeni
economici, pe Odobleja, nu-l interesa atât de mult circulaţia mărfurilor şi,
respectiv, reglementarea ei, pe bază de cerere şi ofertă (comandă şi

351
control etc), cât procesul de producere al bunurilor materiale care,
ulterior, pot deveni mărfuri sau nu. Degeaba ai mijloace de transport dacă
n-ai ce căra cu ele!
Odobleja nu era un adversar al ciberneticii clasice, al cărei
inventator se şi considera, dar pe aceasta o socotea secundară, derivată,
inferioară, faţă de „cibernetica viitorului". Pentru această „cibernetică a
viitorului", considera savantul severinean este necesară „căutarea de baze
noi", este necesară „o nouă metodologie" (vezi Introducere în logica
rezonanţei, p. 22) şi deci o nouă logică. E uşor, fireşte, să proclami
necesitatea unei noi ştiinţe. Mai greu este însă de realizat. A reuşit
Odobleja această performanţă? Până în momentul de faţă nu se poate
spune decât că, în orice caz, a încercat s-o facă. Dovada? Un manuscris
imens de 15.000 de file. Trebuie spus însă că, independent de măsura în
care a reuşit Odobleja să-şi finalizeze ideea, aceasta rămâne valoroasă în
sine, asemenea marilor proiecte ale lui Leibniz sau Descartes. La „ideea"
acestei logici ne vom referi în continuare.
Comparând-o cu logica tradiţională şi cea matematică, constatăm
că Odobleja îşi defineşte obiectul de studiu (formele clasice ale gândirii:
noţiunea, judecata, silogism) în sens tradiţional, dar metoda (modelarea
geometrică şi fizică) în sensul ştiinţelor fizico-matematice. Logica
rezonanţei urma să aibă, după Odobleja, patru discipline subordonate:
geometria logicii, cinemateca logicii, dinamica logicii şi mecanica logicii.
Formele gândirii deci, concepute în act, în procesul exercitării lor
(logico-psihologic) urmau să-şi găsească o reprezentare geometrică
(spaţializată). Aceasta crea premisele corporalizării gândirii, întruchipării
ei în tiparele schiţelor geometrice. Dacă geometria logicii sau logica
geometrică, cum îi zicea uneori Odobleja, reprezenta momentul exterior,
pictural-schematic al gândirii, logica cinematică trebuia să constituie
momentul sculptural, corporal-rigid al acesteia. Dinamica logicii ar
reprezenta însufleţirea acestui golem inert, care n-ar fi altceva decât
gândirea artificială, modelată după chipul şi asemănarea celei naturale, cu
deosebirea că ea nu s-ar putea desfăşura de la sine decât într-un ultim
moment, acela al automatizării. Acesta era proiectul lui Odobleja, proiect
al cărui grandoare este evidentă.
Principial vorbind, o astfel de logică este, prin definiţie, cibernetică.
Dar, în mod evident, opusă logicii matematice curente, numită şi algebră
a logicii sau logică simbolică, deci logicii care se aplică în cibernetica
actuală. Dar ceea ce se opune algebrei logice, respectiv geometria logicii
a lui Odobleja, nu este decât o primă parte a logicii rezonanţei. La algebra
logicii s-a lucrat dinainte de mijlocul secolului trecut, obţinându-se

352
rezultate noi până în zilele noastre. La geometria logicii n-a lucrat decât
Ştefan Odobleja. Se zice că ar fi reuşit să-i dea o formă publicabilă. Noi
n-am găsit decât manuscrise parţial-redactate. Ce-i drept, geometria
logicii este partea cea mai întinsă din manuscrisele lui Odobleja. Pe
această linie, el a avut predecesori în istoria logicii. Sunt cunoscute
reprezentările geometrice ale raporturilor noţionale pe bază de sferă
(incluziuni, intersecţii etc), aplicabile şi în cazul structurilor judicative şi
al celor silogistice. Nimeni nu s-a gândit însă să facă din aceste
reprezentări un domeniu de investigaţie, tocmai pentru faptul că lucrurile
păreau să se oprească aici. O geometrie a logicii nu are sens decât în
contextul logicii rezonanţei. Fundamentul este aici conceptul de
„rezonanţă". Geometria logicii este rezonanţa geometrică a logicii. Or,
Odobleja este cel care a descoperit legile rezonanţei sau ale consonanţei
în genere, dintre care cea mai importantă este legea sau principiul
reversibilităţii. Din această perspectivă, modelele geometrice ale logicii
nu vor mai fi nişte simple desene ilustrative, cum sunt bilele, pietricelele
sau degetele pentru numărătoare (strămoşii calculatoarelor de azi), ci
trebuie să devină modele rezonatorii ale gândirii. Principiul
reversibilităţii, al circularităţii, alături de celelalte dau consistenţă
modelării geometrice care devine astfel interesantă pentru sine. Odobleja
a schiţat mii de modele geometrice, citind pe ele particularităţile gândirii
care o fac aptă pentru viitoarea ei reproducere artificială.
Circularitatea revine la Odobleja în mod obsedant, iar tema ar
merita o investigaţie specială atât în legătură cu conexiunea inversă, cât şi
cu semnificaţia ei logico-filosofică.
Logica rezonanţei a lui Ştefan Odobleja reprezintă o revenire
asupra temei circularităţii, care se dovedeşte că plutea în atmosfera
ştiinţifică a ultimelor decenii din prima jumătate a secolului nostru - o
revenire de o anvergură neobişnuită, pe tărâmul logicii, în care
circularitatea poate fi surprinsă în pura sa esenţialitate.
În ciuda monumentalităţii sale, logica rezonanţei a rămas neterminată.
Introducerea, tipărită de curând, este un rezumat al unei prime părţi, cea
mai puţin întinsă. Continuarea publicării şi fireşte, studiul manuscriselor
lui Odobleja vor oferi prilejul reconsiderării acestui gânditor care, de-abia
de curând a fost numit precursor al ciberneticii. Dacă dialectica însăşi
este circulară, cum zice Noica, şi ideea unei logici dialectice de acest tip
mai este de actualitate, iată-l şi precursor al acesteia, ceea ce, cum o
spuneam la început, este un lucru cu totul remarcabil.

353
 “Art Emisˮ din 1 mai 2013 (după revista ˮClipa“, reprodus cu
acordul lui Dinu Săraru).

DAN ȘALAPA

”Ștefan Odobleja – eternitate la timpul prezent”41

La evenimentele desfășurate atât în incinta liceului ce poartă

numele marelui savant cât și în cimitirul severinean au participat, alături
de familie, o serie de oameni de știință ce astăzi conduc instituții ce
poartă numele lui Ștefan Odobleja. Printre aceștia s-au numărat col. dr.
Constantin Cheiță, fost comandant al Spitalului Militar ”Ștefan Odobleja”
din Craiova, Daniel Viorel, din partea Academiei Oamenilor de Știință,
dar și academicianul Alexandru Surdu, președintele Secției Filozofie-
Logică din cadrul Academiei Române. De fapt, celor trei le-au fost
înmânate și brevete și medalii centenare ale marelui savant român, Ștefan
Odobleja.

Monument dezvelit cu onoruri militare

Ceremonia dezvelirii monumentului dedicat marelui savant s-a

desfășurat în prezența unei gărzi de onoare și a drapelului de luptă al
unității de jandarmi din Severin, dar și a fanfarei militare. La eveniment,
pe lângă cei enumerați mai sus, au participat și o serie de personalități și
politicieni ce s-au născut sau au trăit în satul unde a văzut lumina zilei
marele savant. Nu au lipsit nici elevii Liceului Pedagogic ”Ștefan
Odobleja”, dar nici membrii Fundației ”Ștefan Odobleja”, aceasta fiind
condusă de fiul savantului, Ștefan Odobleja jr. ”Comemorăm împreună
un eveniment ce trebuia să se întâmple cu mult timp în urmă. Părintele
ciberneticii, Ștefan Odobleja, a fost reînhumat în acest cimitir, la locul de
cinste pe care îl merita. Pe viitor, doresc să dau numele tatălui meu mai
multor unități de învățământ din județ”, a declarat Ștefan Odobleja jr.
”Am intrat cu emoție în acest liceu ce poartă numele lui Ștefan Odobleja.

41
Sub această egidă s-au desfășurat în zilele de 13 și 14 noiembrie a.c., în incinta
Liceului Pedagogic ”Ștefan Odobleja”, dar și în Cimitirul Ortodox ”Sfântul Gheorghe”,
lucrările primului Simpozion Național legat de viața și opera marelui savant
mehedințean. Totul a fost posibil datorită reînhumării părintelui ciberneticii în cimitirul
severinean, pe Aleea Eroilor Neamului, acolo unde a fost dezvelit și un monument
ridicat în cinstea lui.

354
Este un moment foarte frumos să evocăm figura unui savant de renume
mondial ce a trăit în acest oraș. Din partea Academiei Române aduc un
călduros salut inițiativei de a acorda post-mortem cinstea care i se cuvine,
aceea de a fi MEMBRU POST-MORTEM AL ACADEMIEI
ROMÂNE”, a declarat academicianul și totodată patronul acestui
simpozion, Alexandru Surdu.

Ștefan Odobleja – părintele ciberneticii

Născut în 1902 în comuna Izvorul Aneștilor, județul Mehedinți,

Ștefan Odobleja, după studiile liceale la Liceul ”Traian” din Turnu
Severin, urmează, ca bursier, cursurile Facultății de Medicină din
București, devenind doctor în medicină și chirurgie în anul 1928 cu o teză
privind accidentele de automobil – subiect de actualitate pe atunci. În
perioada 1928-1946 funcționează ca medic militar în diferite garnizoane
și are preocupări științifice legate de profesia sa, publicând lucrări
referitoare la investigarea bolnavilor prin transsonanță toracică (1929).
Publică la Paris, în 1935, o lucrare privind Fonoscopia – această din urmă
lucrare fiind distinsă cu premiul ce se acorda celor mai bune lucrări de
medicină militară. Opera sa fundamentală rămâne însă ”Psihologia
consonantistă”, care nu este numai o lucrare de psihologie, ci și una de
gândire științifică, fiind vorba de o prezentare filozofică a proceselor
mintale și a științei. Aici, autorul caută să stabilească un număr de legi
generale, pe care le aplică tuturor domeniilor, tuturor științelor – adică
atât științelor naturii inerte, cât și științelor lumii vii, psihologiei și
fenomenelor economico-sociale. Dintre aceste legi, este scoasă în
evidență legea reversibilității. Ștefan Odobleja definește viața ”prin
reversibilitate: viața este un cerc vicios de acțiuni și reacțiuni reciproce.
O reversibilitate complexă de fenomene fizico-chimice… Un cuplu
reversibil de acțiuni și reacțiuni. Un fenomen complex unde fiecare
fenomen parțial este, succesiv, când cauză, când efect…”. Tocmai aceste
afirmații dovedesc puterea de pătrundere a gândirii lui Odobleja, care
vede în această înlănțuire de cauze și efecte, principiul general al tuturor
fenomenelor pe care le întâlnim – și aceasta indiferent de domeniu. În
desprinderea acestui principiu general rezidă principalul merit cibernetic
al lui Odobleja. În istoria științei mondiale, lucrarea ”Psihologia
consonantistă” elaborată de savantul român Ștefan Odobleja și publicată
în limba franceză, la Lugoj, în anii 1938-1939, ocupă o poziție aparte. În
această lucrare, se expune pentru prima dată ideea cibernetică a
consonantismului, adică a ceea ce numim azi reacție pozitivă. În lucrare,

355
Ștefan Odobleja își exprimă intenția de a sistematiza psihologia în jurul
noțiunii de consonanță, ca și dorința de a reduce psihicul la fizică. El
scrie cu claritate că știința va ajunge să creeze idei în laborator.

Casa părintească nu mai este

Și pentru ca acest material să fie cât mai complet, am vizitat și casa

unde s-a născut și a trăit marele savant Ștefan Odobleja. De la jumătatea
localității Bistrița și până în satul natal al savantului este o distanță de nici
patru kilometri. Ei bine, drumul este de-a dreptul criminal, neasfaltat și
cu multe gropi. De fapt, țara este în criză, iar banii necesari pentru
asfaltarea unui drum de nici patru kilometri ce duce în satul
PĂRINTELUI CIBERNETICII, nu se găsesc! Nu sunt bani nici măcar
pentru o TĂBLIȚĂ la intrarea în sat, pe care să fie trecut numele
ȘTEFAN ODOBLEJA, numele satului ce s-a numit Hoțu și Valea
Izvorului. Cât despre casa părintească, aceasta nu mai există, ea căzând
pradă flăcărilor în urmă cu câțiva ani. ”Trăim aici mai rău ca în evul
mediu. Am dat telefoane și am fost în audiență atât la prefect cât și la
Consiliul județean, pentru a-i ruga pe mai marii județului să ne asfalteze
și nouă acest drum. Degeaba. Parcă am fost uitați de lume. Păcat, că aici
nu poate ajunge nici un turist să viziteze locul natal al marelui savant”,
ne-a declarat un sătean din Ștefan Odobleja. De cealaltă parte, fiul
marelui savant, Ștefan Odobleja jr., susține că locul natal al părintelui său
va deveni, nu peste mult timp, o adevărată atracție turistică. ”Doresc să
preiau atât Școala Generală cât și Căminul Cultural, să le transform în
puternice centre culturale și de învățământ în amintirea tatălui meu. Casa
părintească va fi reconstruită și transformată în muzeu. De altfel, vom
face o solicitare către autoritățile locale pentru ca tatălui meu să i se
confere titlul de CETĂȚEAN DE ONOARE” a mai declarat Ștefan
Odobleja jr.
D.S.
ˮMehedințeanul“, VIII, nr. 367 din 15-21 noiembrie 2010

”ȘTEFAN ODOBLEJA ESTE FONDATORUL CIBERNETICII”

Sub genericul ”Ștefan Odobleja – Eternitate la timpul prezent”,

timp de două zile, 13 și 14 noiembrie a.c.42, în municipiul Drobeta-Turnu
42
Este vorba despre anul 2010 (n.n.).

356
Severin s-au desfășurat manifestările din cadrul unui simpozion național,
conceput pentru a marca strămutarea rămășițelor pământești ale
savantului ȘTEFAN ODOBLEJA în sectorul Eroilor din Cimitirul
Ortodox ”Sf. Gheorghe”. Gestul a surveni grație unui proiect mai vechi
susținut de asociațiile de ofițeri în rezervă și ale veteranilor de război, cu
implicarea municipalității severinene și a familiei fiului savantului, ing.
Ștefan Odobleja jr.
Comemorarea din dimineața zilei de 13 noiembrie a inclus un
ceremonial militar în execuția plutonului de gardă al garnizoanei
Drobeta-Turnu Severin, cu steagul de luptă al unității și o fanfară.
Ceremonialul militar a fost urmat de cel al dezvelirii monumentului
amplasat la locul de veci, intitulat ”Consonanțe”, aparținând sculptorului
Adrian Curcan, imaginând o elipsă, ca un simbol al retroacției (astăzi
feed back), concept ce stă la baza psihologiei consonantiste, elipsă ce
conține un cub, simbol al materiei, și o sferă, simbol al spiritualității. S-
au depus coroane și jerbe de flori din partea mai multor instituții și
organizații, dar și din partea celor din satul natal al savantului, astăzi
Valea Izvorului. Printre participanții la ceremonial au fost invitații de la
simpozion, în frunte cu academicianul Alexandru Surdu, apoi deputații
Cornel Ghiță și Viorel Palașcă, fostul senator Ion Sârbulescu, prof.
Gheorghe Florescu, membru al Fundației ”Odobleja”, împreună cu Mac
Cojocaru și George Bordea, la fel, prof. Florian Vlădica, unul dintre cei
care s-au aplecat cu osârdie asupra operei celui evocat promovând-o nu
doar în țară, ci și în mediile științifice din afara ei, în special în Canada,
decanul baroului Mehedinți, avocat Pompiliu Drăghici, comandantul
Garnizoanei Drobeta-Turnu Severin, col. Vasile Erceanu, comandantul
Centrului Militar Mehedinți, col. Laurențiu Mandocescu, reprezentantul
ISU ”Drobeta”, maior Florentin Dragomir, cadre didactice și elevi de la
Liceul pedagogic ”Ștefan Odobleja, veterani de război, ofițeri în rezervă,
oameni de afaceri, grupuri de severineni care au ținut să participe la
ceremonial, numeroși jurnaliști.
Dezvelirea monumentului a fost oficiată de academicianul
Alexandru Surdu, fanfara și garda de onoare prezentând onorul. Ștefan
Odobleja a fost colonel, medic militar în Armata Regală Română,
combatant pe frontul celui de al Doilea Război Mondial, primit post
mortem în 1990, în rândurile Academiei Române.
În aceeași zi, 13 noiembrie a.c., însă, de la orele 10, la Liceul
Pedagogic, avându-le ca amfitrioane pe prof. Nicoleta Bălu, consilier
educativ și prof. Rodica Câtu, șefa catedrei de Științe socio-umane, iar ca
moderator pe prof. Dan Șalapa, s-a desfășurat un emoționant moment

357
omagial dedicat marelui savant, când, printre altele, s-au rostit alocuțiuni
și s-a semnat în Cartea de Aur, document pus la dispoziție de Filiala
Mehedinți a Arhivelor Statului. Înainte de plecarea delegațiilor spre
Cimitirul Ortodox, s-au depus flori la bustul savantului amplasat în parcul
din fața liceului-gazdă a evenimentului de către un grup de elevi, de către
participanții la omagiere.
Ziua de duminică, în același cadru oferit de instituția liceală, a
consemnat câteva discuții solid argumentate pe marginea operei lui
Ștefan Odobleja și a valorificării operei sale. Concluzia predominantă a
lor a fost aceea că opera savantului trebuie reintrodusă în circuitul public
avizat, dar și a celui orientat spre studiu, inclusiv în mediile școlare și
studențești, cu mare pertinență, prin cursuri, concursuri tematice, atât
pentru tineret cât și pentru adulți, inclusiv realizarea unui site dedicat
savantului și operei sale, cadru de lansare a unor dezbateri sau postări de
comentarii și studii pe marginea lucrărilor sale. Reeditarea operei este un
alt proiect al Fundației ”Ștefan Odobleja”, coordonată de fiul savantului,
dar și stimularea cercetării documentelor încă neatinse de lumea
științifică, valorificarea acestei moșteniri uriașe în interesul științei și
culturii române, iar de aici, în cel al culturii universale. S-a impus în
timpul discuțiilor și ideea de a se vorbi despre Ștefan Odobleja ca fiind
CREATORUL CIBERNETICII, iar nu precursorul ei, ca până acum,
ipostază nedreaptă care-i știrbește nepermis savantului din întâietatea
asupra acestui domeniu, al inteligenței artificiale, robotica, numită
cibernetică – de la kibernetikos, în limba greacă, denumind conducătorul
de navă, cârmaciul, în sens larg tehnic, de coordonator al unui întreg – de
către americanul Norbert Wiener, profesor de matematică, zece ani mai
târziu după publicarea ”Psihologiei consonantiste”, lucrarea lui Ștefan
Odobleja, care include datele inteligenței artificiale, ale gândirii
mecanice. Cibernetica nu este decât o aplicație a unei părți din
”Psihologia consonantistă”, de altfel plină de multe alte idei care pot
revoluționa știința și tehnica actuală, prin cercetare atentă și aplicare
consecventă! De altfel, recunoașterea întâietății și importanței operei sale,
a lui, personal, ca înainte-mergător în domeniul inteligenței artificiale, a
fost consfințită încă din 1977, la Amsterdam, în cadrul unui congres
internațional rezervat cercetătorilor în domeniul acesta de specialitate.
Simpozionul Național ”Ștefan Odobleja – Eternitatea la timpul
prezent” a marcat, ne-a declarat fiul savantului, un moment important în
relansarea ideii valorificării cu mai mare curaj a operei rămasă moștenire
patrimoniului național și universal de la marele nostru înaintaș, datoria
noastră fiind aceea de a o păstra în integralitatea ei și de a stimula

358
necontenit o cercetare autorizată, capabilă să o evidențieze dincolo de
cadrul ei strict teoretic.
Prof. Dan Șalapa

“Obiectiv mehedințeanˮ, XII, nr. 553 din 17 noiembrie 2010

DUMITRU ȘONEA

Un portret pentru eternitate

… Avea o statură miniaturală care părea să-l ascundă în spetele

marilor întrebări ale științei și în ochi albastrul liniștit al răbdătorului
căutător de adevăr; vestimentația – modestă și cenușie ca praful adunat pe
scoarțele tomurilor din vechile biblioteci; mersul obosit, dublat de ieșirea
din contingent spre tărâmul profundelor gânduri; vorba – liniștită dar
înțepătoare, condimentată cu umor și îndrăzneață până la înălțimea
idealului științific; zâmbetul – cald și deschis, nișă către inima
atotcuprinzătoare în care vechile dureri se topeau în optimismul
speranțelor. Sub neînsemnata mască a anonimului, dr. Ștefan Odobleja
ascundea un spirit măreț, multilateral și cu adâncimi nebănuite, un
simțământ ales, având ca fundament patriotismul cel mai pur.
Nu-l putem evoca decât în cadrul său preferat, devenit mediu sine
qua non: în după amiezele toride ale vreunui august, într-un colțișor de
grădină năpădită de vegetație, la umbra nucilor și merilor; o tăblie
improvizată îi servea drept masă de lucru, lumina cernută prin frunziș –
drept lustră de birou, vântul abia simțit – drept instalație de aer
condiționat. Modesta sa reședință, ignorând voit toate atributele
confortului contemporan, se scălda în verdele intens, vegetal, oferindu-i
condiții pentru neostoita sa muncă: așternea un scris citeț, mare și spațiat,
pe coalele albe, pătate cu cenușiu de umbra frunzelor.
Din fruntea aceea de paloarea soarelui de noiembrie a izbucnit, în
1938, ideea care, tradusă concret în limbajul victoriilor științei
contemporane, va prelungi gândirea omului cu precizia mașinii, ideea
care a devenit astăzi etalonul progresului rapid, emblema veacului nostru.
Simplitatea omului răsărit dintr-un colțișor de Mehedinți (îi plăcea,
uneori, făcând aluzie la pretențiile nobiliare ale confraților săi de peste
hotare, să-și atribuie, ironic, titlul ”von Valea ……“.

Prof. Dumitru Șonea

359
“Școala Mehedințiuluiˮ, noiembrie 1979, p. 130.

VICTOR ȘONEA

ȘTEFAN ODOBLEJA
sau Idealul Cunoașterii

”Oamenii nu sunt mulțumiți să vadă

evenimentele fără legături și inexplicabile.
Ei doresc cu ardoare înțelegerea
ordinii fundamentale a lumii”.
Stephen W. Hawking

Pășind pragul Școlii Normale ”Ștefan Odobleja”, elevii își

imaginează numele și ființa mentorului acestui liceu în funcție de
semnificație pe care o are termenul de ”personalitate” pentru fiecare
dintre ei.
Profesorii liceului care au avut privilegiul să-l cunoască personal,
să-i asculte gândurile, să-i citească scrierile, nu vor uita nicicând
fascinația pe care el o transmitea interlocutorilor ușurința cu care îi ajuta
pe aceștia să pășească în universul operei sale.
”La Psychologie Consonantiste”, tipărită în 1938, este un sistem de
cunoaștere, o ordonare de date impresionante ca volum și diversitate,
expuse într-un stil clar, stilizate în definiții selectate dintr-o bibliografie
incredibil de bogată.
Punctul de pornire al cercetării sale este modelul psihicului uman,
ca expresie supremă a ordinii funcționale. Pentru Ștefan Odobleja,
psihicul este un fenomen energetic, caracterizat prin reversibilitate și
rezonanță.
Reversibilitatea, definită în acest context, îi conferă autorului o
prioritate mondială: prezentarea conexiunii inverse mai târziu numită
feed-back, drept lege universală (atât a fenomenelor psihice, dar și a
lumii materiale în general) ale cărei componente sunt: ”binaritatea,
paritatea, simetria, bivalența, alternarea, dihotomia, mișcarea clasică”
făcând posibilă comunicarea în dublu sens , într-o armonie pe care Ștefan
Odobleja o numește consonanță. Binaritatea devine, câțiva ani mai târziu,
principiul de bază al limbajelor de calcul, alternanța între 0 și 1.

360
 Rezonanța este un fenomen întâlnit în definirea noțiunii de câmp.
Așa cum o atestă bibliografia la ”Psihologia consonantistă”, Ștefan
Odobleja era la curent cu preocupările lui Albert Einstein precum și cu
teoria cuantică (p. 663, cap. Fizică).
O intuiție genială îl conduce pe savant spre căutarea unei legi
unificatoare, aceea a armoniei dinamice spre care tinde sistemul complex
pe care îl numim existență și care este explorat prin cunoaștere.
I s-a reproșat ulterior autorului că nu a folosit termenii de
informație, câmp, cibernetică. Și totuși, acești termeni sunt virtual
prezenți, apariția lor este iminentă, modelul cunoașterii în viziunea lui
Odobleja îi caută, îi atrage. În fond, ca medic, el era mai puțin preocupat
de crearea de terminologie. Principala sa grijă era de a anunța clar o lege
fundamentală pe care o întrezărea: aceea conform căreia cunoașterea,
alături de spațiu și timp, este o categorie fundamentală a existenței și că,
prin cunoaștere, omul se poate adapta și supraviețui.
El nu era preocupat numai de cercetarea, corelarea și ordonarea
datelor, ci și de modul în care se transmit, fenomen pe care îl numește
conducție (p. 410), termenul actual fiind inducția, proprietate a câmpului
(electric, magnetic, bioenergetic etc.).
Autorul își considera el însuși opera ”o logică a armoniei, o știință a
organizării și autoreglării” având ca scop ”învățarea”, adică acea
conduită de răspuns care generează progresul.
”Inteligența și cultura sunt o avuție comparabilă cu oricare altă
avuție. Memoria este un capitol, o punere în rezervă” (p. 493).
Ideea ”mașinii gânditoare” este frecvent evocată.
Azi, toate domeniile cărora Ștefan Odobleja le-a aplicat legile
consonanței: psiho-neurologia, psiho-fiziologia, lingvistica, matematica,
fizica, chimia, biologia, sociologia, economia politică, filozofia, etica,
dreptul, logica, pedagogia și altele, utilizează ordinatorul, ca mod de
documentare și chiar în procesul de creație.
Deși era medic militar prin formație, trăind într-o epocă răsunătoare
de zgomotul armelor, deși cunoscuse oribila experiență a celor două
conflagrații mondiale ale secolului, deși colindase prin diverse
garnizoane, domeniul militar este exclus din preocupările sale, dovedind
astfel o trăsătură importantă a omului de geniu – umanismul.
Destinul său nu infirmă cu nimic soarta omului de geniu. El și-a
dus la bun sfârșit opera, în condiții de o modestie materială extremă, a
tipărit ”Psihologia consonantistă” într-o limbă de circulație pentru a o
face mai ușor accesibilă, a depășit obstacole diverse.
Cu perseverență și curaj, și-a susținut ideile până în ultima clipă.

361
 Alte voci, în consonanță cu a sa, vor continua să-i afirme
cercetările.
Numele lui Ștefan Odobleja acordat unui liceu de pe plaiurile natale
– Școala Normală din Turnu Severin – este, cu siguranță, cea mai
completă recunoaștere a meritelor sale și astfel memoria sa va continua să
fascineze generațiile de tineri.

Prof. Victor Șonea

Retrospectivă a Școlii Normale ”Ștefan Odobleja”, 25 noiembrie 1994

LIVIU TIMBUS

Cu zece ani înaintea lui Norbert Wiener un român

fundamentează legile ciberneticii și preconizează
construcția creierelor electronice

Rândurile de față sunt adresate specialiștilor. Lucrarea medicului

Ștefan Odobleja reprezintă o simplă ipoteză de lucru. Cum explicați
totuși, stimați specialiști, derutanta similitudine dintre tratatul lui Wiener
și volumele severineanului Odobleja?
La Drobeta-Turnu Severin, pe o străduță aruncată în hotarul
orașului, într-o căsuță mai mult decât modestă trăiește un bărbat în vârstă
de 71 de ani pe nume Ștefan Odobleja. Astăzi, aproape singur pe lume,
chiar și de ai săi, fostul medic militar Ștefan Odobleja – un nume aproape
necunoscut în cercurile științifice românești – publica la Paris, în 1938, o
lucrare intitulată ”Psychologie consonantiste”. Cartea, editată în două
volume, însumează 884 de pagini și reprezintă în fapt primul tratat de
cibernetică din istoria științei mondiale. Cu 10 ani înaintea lui Norbert
Wiener, un român anticipa realizarea computerelor, folosindu-se de un
imens bagaj informațional și demonstrând prin argumente strict științifice
oportunitatea creierului artificial, elaborând în acest scop legi principale
și principii ale ciberneticii, această precursoare teoretică a celei mai
fantastice și tulburătoare etape din istoria civilizației contemporane.
Iată, așadar, o afirmație care pune la grea cumpănă seriozitatea
profesională a celui chemat să o probeze prin fapte. Nu e în intenția
noastră de a discuta aici activitatea marelui savant severinean și de a
atribui paternitatea ideilor cuprinse în ”Cibernetica” (lucrare apărută în
1948) unui severinean pe nume Ștefan Odobleja. Avem prea puține

362
cunoștințe în acest domeniu și – credem noi – destul simț al măsurii și
ridicolului. Tocmai de aceea ne avertizăm cititorii că nu am pornit într-o
aventură a condeiului, ci pur și simplu, ne vom mărgini să relatăm o
situație de fapt, un prim pas în descifrarea unui adevăr cutremurător.
Următorii – suntem siguri – vor beneficia de girul și concluziile omului
de știință, matematicianului, biologului și psihologului, specialistului
capabil de a dovedi în ce măsură există sau nu identitate, similitudine sau
convergență între cele două lucrări pomenite mai sus.
Dar iată faptele:
Ștefan Odobleja s-a născut într-un sat din județul Mehedinți, dintr-o
familie de țărani, a urmat liceul la Drobeta-Turnu Severin și facultatea de
medicină la București. Cei care i-au fost colegi sau l-au cunoscut în
această perioadă ni l-au descris ca pe un tânăr deosebit de înzestrat,
îndrăgostit până la absurd de medicină, psihologie și fizică, un permanent
al sălilor de lectură, un pasionat polemist în cadrul cercurilor științifice,
pornit de a-și susține ideile personale chiar și la examene când, nu odată a
avut curajul de a susține contrariul celor afirmate în cursuri de dascăli de
renume. Încă de pe băncile facultății, Ștefan Odobleja critică vehement
teoriile psihologiei la modă, condamnând în mod deosebit, ne
mărturisește domnia sa, ”anatomismul și pretențiile teoriei actului
reflex”. El își expune cu curaj primele sale păreri privind actul gândirii,
stabilind o filiație strânsă între fenomenele fizice și cele ale sistemului
nervos considerat de el ca o mașină electromagnetică.
În 1935 tipărește la Paris la Editura ”G. Doin” prima sa lucrare ”La
Phonoscopie, nouvelle méthode d'exploration clinique” (Fonoscopia,
nouă metodă de explorare clinică), care conținea în germen câteva dintre
principiile viitoarei sale ”Psihologii consonantiste”, lucrare ce va vedea
lumina tiparului în 1938. Cum era de așteptat, cele două volume stârnesc
nedumerire și discuții. Pentru prima oară un om de știință vorbește cu
convingere despre mecanizarea gândirii instrumentale, tehnică sau
tehnicizată, propunând elaborarea creierului artificial, a unor mașini
învestite cu memorie, logică, apte de a stoca informații și de a judeca
omenește. Lucrarea a fost taxată drept fantezistă și irațională, aidoma
povestirilor fantasmagorice de anticipație. Pe urmă a venit războiul și
nimeni n-a mai avut timp și chef să cerceteze îndeaproape lucrarea
medicului român. Nimeni sau aproape nimeni, deoarece așa cum s-a
dovedit ulterior, ”Psihologia consonantistă” a constituit, se pare, un
serios obiect de studiu pentru un grup de savanți americani. Pentru
medicul militar Ștefan Odobleja au urmat însă ani dramatici care nu s-au
sfârșit nici după sfârșitul conflagrației mondiale. Vom aminti cititorilor

363
noștri doar faptul că cibernetica (și în special construcția roboților) a fost
multă vreme etichetată drept o disciplină absurdă, dezumanizantă, menită
să potențeze conflicte interumane. Inventarea primelor mașini de calcul
electronice a constituit apoi un prim și revelator succes al principiilor
ciberneticii, și Ștefan Odobleja le-a salutat cu multă bucurie, văzând în
ele întruchiparea visurilor sale din tinerețe. La ora respectivă medicul
severinean era ferm convins că știința mondială oferea un nou exemplu
concludent al faptului că spre una și aceeași invenție sau descoperire pot
ajunge în paralel cercetători de pe toate meridianele globului, chiar dacă
unii pot ajunge la rezultatul scontat cu mult timp înaintea altora. Câțiva
ani mai târziu, medicul Odobleja constată însă cu stupoare, citind
cibernetica lui Norbert Wiener, că între lucrarea savantului american și
tratatul de psihologie consonantistă există nu numai puncte de
convergență, idei și principii asemănătoare, ci pur și simplu o frapantă și
derutantă similitudine. Iată pe scurt, extrem de succint, un tablou
comparativ revelator:
În lucrarea citată cercetătorul român consideră memoria și
înregistrările cerebrale drept un fenomen electromagnetic. Idem Norbert
Wiener.
În psihologia consonantistă se acordă un rol considerabil
fenomenelor de rezonanță și se recurge pe scară largă la analogii psiho-
fizice. Idem N. Wiener.
Medicul român stabilește legile generale comune psihicului și
fizicului (omului și mașinilor), demonstrând importanța reacției,
competenței, circularității și inerției. Propune ca analiza gândirii să fie
urmată (la fel ca în chimie) de sinteza acesteia pe cale tehnică, artificială.
Idem, N. Wiener.
Se propune unificarea logicii cu psihologia, ambele cu fiziologia
cerebrală și toate trei cu fizica. Idem N. Wiener.
Se pledează pentru obiectivarea subiectului și pentru reducerea lui
la entitate fizică sau tocmai ceea ce în 1938 se aprecia drept ireal,
neștiințific. Idem N. Wiener.
Cercetătorul român detectează și analizează fenomenul de
circularitate (relevând eficiența circularității complexe, etajate,
angrenate) pe care-l numește proces ciclic și proces reversibil. N. Wiener
îl enunță și el, numindu-l feed-back (conexiune inversă).
Același Ștefan Odobleja descoperă circularitatea în matematică și o
propune ca metodă pentru mecanizarea gândirii, pentru introducerea ei în
terapeutică și psihoterapie. Idem N. Wiener.

364
 Anticipează pe baza unor demonstrații amănunțite, posibilitatea
construirii mașinilor de gândit. Idem N. Wiener.
Simple, surprinzătoare și nevinovate similitudini? Două drumuri
paralele spre una și aceeași țintă? Pensionarul Ștefan Odobleja ne-a
asigurat că este oricând dispus să dovedească prin probe indubitabile
contrariul. Suntem cu alte cuvinte constrânși să constatăm cu durere că
ignoranța, neștiința, invidia sau reaua-credință ale unor contemporani pun
în umbră realizările și activitatea pasionată ale unui compatriot? Din nou
un exemplu care demonstrează că descoperirile unui român au precedat
pe cele anunțate cu surle și trâmbițe în alte părți ale globului?
Este Ștefan Odobleja sau Norbert Wiener părintele de drept și de
fapt al ciberneticii, osatura teoretică și virtuală a marilor înfăptuiri în care
suntem cu toții martori și beneficiari? Un lucru e sigur: lucrarea
medicului român a văzut lumina tiparului cu un deceniu înaintea
celebrului tratat elaborat de savantul american. O situație de fapt care
impune de urgență reevaluarea activității și meritelor compatriotului
Ștefan Odobleja, acest modest și necunoscut creator al ciberneticii,
obligat să-și ducă bătrânețile ignorat de contemporani și supus unor
privațiuni materiale și spirituale. O îndreptățită responsabilitate civică ne
îndeamnă să spunem fără ocol aceste adevăruri triste, care, sperăm, vor
rămâne în atenția celor în drept. Considerăm apoi că retipărirea lucrării
medicului român, și odată cu aceasta, a unui studiu prin care Ștefan
Odobleja demonstrează pe sute de pagini originalitatea și primordialitatea
creațiilor sale ar aduce lumina mult așteptată. Aveți cuvântul, stimați
specialiști.
Norbert Wiener (1894-1964), autorul celebrei lucrări ”Cibernetica
sau control și comunicație la animal și mașină”, apărută în 1948.
Cu zece ani mai devreme, în 1938, severineanul ȘTEFAN ODOBLEJA
încredințează tiparului un studiu în două volume, intitulat ”Psihologia
consonantistă”, prima lucrare de cibernetică din istoria științei mondiale.
Tratatul medicului Ștefan Odobleja a apărut la Paris în 1938.

CÂTEVA TEXTE COMPARATE DIN ”PSIHOLOGIA

CONSONANTISTĂ” ȘI ”CIBERNETICA”

Șt. Odobleja: ”Sensul evolutiv al psihologiei este de la mecanism la

fizicism, de la mecanic la energetic, de la politomie la dihotomie. Natura
mecanismului psihic nu este mecanică, ci energetică (Psihologia
consonantistă, vol. I, p. 18, 24, 59, apărut în anul 1938).

365
 N. Wiener: ”… programul de constituire a mașinilor de calculat
prevedea un program treptat de la sisteme mecanice la cele electrice, de
la sistemul zecimal la sistemul binar, de la releul mecanic la cel electric”
(Apariția ciberneticii, cap. introductiv din Cibernetică, înserat în
Dialectica marxistă și științele naturii, vol. 4/1963, p. 22).
Șt. Odobleja: ”Vom conchide deci că introducerea la psihologie va
consta de acum înainte într-o repetare succintă a noțiunilor de fizică:
aceasta este cu mult mai necesară decât introducerea de anatomie.
Trebuie insistat, mai ales, asupra fenomenelor și legilor, fiindcă
dinamismul este acela care contează cel mai mult”. (Psihologia
consonantistă, vol. I, p. 66).
N. Wiener: ”De aceea, presupunerile mele, în domeniul științelor
biologice preconizează nu numai asimilarea lor treptată de către fizică, ci
și procesul invers – asimilarea treptată a fizicii de către biologie” (Din
Materialismul dialectic și științele naturii, vol. 9/1964, p. 134).
Șt. Odobleja: ”Există reversibilitate și reciprocitate de interese între
individ și societate. Între individ și societate se stabilesc adesea cercuri
vicioase, bune sau rele”. (Psihologia consonantistă, vol. 2, p. 622-623).
N. Wiener: ”Sistemul social este și el un tot organizat, el are o
dinamică în care procesele circulare de conexiune inversă joacă un rol
important”. (Apariția ciberneticii, p. 33).
Șt. Odobleja: ”există în psihologie un curent foarte la modă care
vrea să așteptăm ca lumina să vină din afară. Fascinați de cele câteva
localizări cerebrale stabilite, adepții acestei concepții cred că pot vedea în
histologie sursa de unde urmează să țâșnească toate adevărurile
psihologice”. (Psihologia consonantistă, vol. I, p. 28).
N. Wiener: ”În trecut medicina a avut o mare tendință de a gândi în
termeni de localizare. Îndeosebi acesta a fost cazul creierului, unde
aproape pentru fiecare arie a cortexului sau suprafață a emisferelor sale
s-au descoperit sau s-a postulat câte o funcție separată. Însă tendința de a
pune accentul pe localizare a condus la subordonarea problemelor
generale, ale organizării de fenomenele atomice localizabile. Mi se pare
că cercetările aparatului de comandă pe care le-am întreprins ne oferă o
cunoaștere mai bună a modalităților în care aceste fenomene locale se
constituie în procese mari care cuprind în întregime creierul, respectiv
întregul corp uman”. (Sunt matematician, p. 277).

Liviu Timbus
“Flacăraˮ din 23 martie 1974.

366
 Moștenirea Odobleja

Psihologia consonantistă 1938; Cibernetica 1948; Super Felix

1978

O convorbire cu tovarășul Titus Dumitrescu, coordonatorul

științific al colectivului pluridisciplinar ”Super Felix”.
- Dr. Ștefan Odobleja – ne spune interlocutorul nostru – a murit în
pragul vârstei de76 de ani și cu puțin timp înaintea recunoașterii depline
a meritelor sale științifice. Posteritatea, sunt sigur, va fi mult mai
generoasă cu acest bărbat de seamă, asigurându-i locul în panteonul
științei mondiale.
- Când și în ce împrejurări l-ați cunoscut pe dr. Odobleja?
- Spre marele meu regret, mult prea târziu, în 1976 la puțină vreme
după apariția în ”Flacăra” a articolului dedicat acestui mare gânditor
român, deci imediat după producerea redescoperirii dr. Ștefan Odobleja.
L-am cunoscut la Drobeta –Turnu Severin, întrevederile dintre noi având
ulterior un caracter periodic când, în urma discuțiilor pe care le-am
purtat, am înțeles foarte curând că aveam în fața ochilor pe unul dintre cei
mai de seamă oameni de știință români, un cercetător înzestrat cu o forță
de analiză proprie doar gânditorilor și cercetătorilor de excepție. Acest
om a fost și a rămas până la sfârșitul vieții sale timid, puțin comunicativ,
nepriceput în diplomația vieții și posedat cu totul de pasiunea
preocupărilor sale. Problemele consonanței psihologice, dualitatea și
circularitatea ca teorie generală aplicată la mașini și biosisteme, l-au
preocupat de timpuriu și în mod absolut. Doctorul Ștefan Odobleja
trebuie să rămână adevăratul creator a ceea ce numim astăzi cibernetică,
așa cum o dovedește negru pe alb lucrarea vieții sale: ”Psihologia
consonantistă”, apărută cu zece ani înaintea ”Ciberneticii” lui Norbert
Wiener.
- V-am ruga să prezentați pe scurt aceste lucrări deoarece suntem
siguri, publicul cititor ar fi interesat să afle, în acest sens, opinia
autorizată a unui creator de modele interdisciplinare.
-”Psihologia consonantistă” și ”Cibernetica” sunt lucrări de o
amplă sinteză științifică care au încercat în perioade de timp diferite să
previzioneze proiectarea și realizarea unor mașini gânditoare, care să
prelungească mult posibilitățile psihofiziologice ale omului. ”Psihologia
consonantistă” este însă opera unui singur om, în vreme ce Norbert
Wiener a beneficiat de colaborarea unor reputați oameni de știință ai

367
timpului. Cu toate acestea, din concepția lui Wiener lipsesc o serie de
aspecte fundamentale privind integrarea științelor. Asemănarea celor
două lucrări, așa cum s-a arătat în mai multe articole apărute în presa
noastră, ne dă dreptul să apreciem că Wiener a cunoscut lucrarea lui
Ștefan Odobleja. Din motive pe care ne este greu să le precizăm astăzi,
Norbert Wiener nu a preluat, cu toate acestea, multe elemente din tratatul
compatriotului nostru. Nu le-a înțeles sau nu le-a considerat importante?
Greu de spus. Lucrarea postumă, datorată savantului severinean, în curs
de apariție la Editura ”Scrisul românesc” din Craiova, va oferi, cred,
răspunsuri în această privință.
- Care este, în esență, contribuția originală a savantului român?
- Lucrările lui Ștefan Odobleja pot fi apreciate prin prisma
volumului impresionant de date asupra procesului de reglare prin
retroacțiune, fenomen de circularitate ce poate fi considerat element
fundamental pentru asigurarea unui echilibru sistemic.
- Ce reprezintă cercetările ”Super Felix”?
- De la bun început vă spun că cercetările ”Super Felix” se
circumscriu în câmpul științelor conexe, oferind, în timp util, soluții
interdisciplinare care să contribuie la rezolvarea unor probleme insolubile
pe plan mondial. Beneficiind de orientările excepționale formulate de
secretarul general al Partidului Comunist Român, tovarășul Nicolae
Ceaușescu, care a enunțat idei fundamentale privind tratarea științifică a
modelelor de conducere a economiei naționale, cercetările ”Super Felix”
generează astăzi un amplu complex de invenții ce constituie o bază certă
de rezolvare a problemelor definite a avea caracter economic prioritar.
- Vorbiți-ne despre această realizare prioritară a științei și tehnicii
naționale.
- Complexul de invenții ”Super Felix” reprezintă rezultatul
efortului depus de un colectiv pluridisciplinar și se bazează pe o nouă
concepție, profund originală, în domeniul proiectării și utilizării
tehnicilor de calcul. Analizele de model ce stau la baza complexului de
invenții arată că țara noastră beneficiază astăzi de condiții și posibilități
privind realizarea unor obiective concrete specifice definirii revoluției
științifice contemporane.
- În ce stadiu și ce probleme își propune să rezolve complexul de
invenții ”Super Felix”?
- Întrucât complexul de invenții ”Super Felix” este în momentul
actual brevetat și în stadiul în care este capabil să admită lansarea
oportună a unui sistem care cuprinde în sfera lui elemente concludente
pentru a fi considerat de o deosebită utilitate, ne permitem să-i informăm

368
pe cititorii revistei că primul obiectiv pe care îl vom aborda este
reglementarea transportului în comun. Din respect și prețuire a memoriei
marelui nostru înaintaș, ultimele patru lucrări le-am denumit în mod
simbolic ”Procedee consonantist-cibernetice”. Pentru actualul stadiu de
cercetare ne simțim obligați a mulțumi tuturor personalităților care au
avut amabilitatea de a ne acorda în timp util sprijinul necesar abordării
corespunzătoare a tuturor problemelor pe care ne-am propus să le
soluționăm științific.
Liviu Timbus

ˮTribuna“ (Cluj-Napoca), 1978.

Românul Ștefan Odobleja, părintele legitim al ciberneticii 43

Dispare un om, rămâne o operă

Săptămâna trecută, la Drobeta-Turnu Severin, a murit în pragul

vârstei de 78 de ani medicul Ștefan Odobleja, creatorul și părintele
legitim al ciberneticii. Suferind de mai multă vreme, trăind sub osânda
bătrâneții, marele cercetător s-a stins cu foarte puțin timp înainte de a se
bucura de deplina consacrare a activității sale științifice. O boală
nemiloasă l-a smuls din mijlocul nostru la numai câteva zile după
succesul de răsunet înregistrat de comunicarea sa la cel de-al IV-lea
Congres internațional de cibernetică și cu puțin timp înainte de apariția
ediției românești revizuite a lucrării sale ”Psihologia consonantistă și
cibernetica”.
Modest și puțin sociabil, uitat și ignorat multă vreme, aproape
necunoscut înainte de război și mult timp după aceea, Ștefan Odobleja a
fost redescoperit cu pasiune în ultimii ani, mulțumită grijii permanente
pe care țara noastră o acordă oamenilor de știință, activității lor trecute și
prezente. Înconjurat cu dragoste și prețuire de confrați, chemat să-și
prezinte lucrările în cadrul unor înalte foruri științifice, Ștefan Odobleja a
fost invitat adesea să părăsească lumea singurătății sale și să-și dezvăluie
plenar marile sale disponibilități în domeniul studiilor și cercetărilor de
psihologie și cibernetică.
Beneficiind de multă înțelegere și solicitudine în numeroase centre
științifice ale țării, Ștefan Odobleja a cunoscut, din păcate, o mai modestă
prețuire în orașul său de baștină, aici unde organele locale ar fi trebuit să

43
Articol publicat sub genericul Spiritul revoluționar în știința românească

369
manifeste o mai atentă preocupare pentru traiul de toate zilele și
activitatea acestui creator de excepție.
Medicul Ștefan Odobleja s-a născut dintr-o familie de țărani la 14
octombrie 1902, în comuna Valea Izvorului din județul Mehedinți.
Urmează liceul la Drobeta-Turnu Severin și facultatea de medicină la
București. Cei care i-au fost colegi și l-au cunoscut în acea perioadă ni l-
au descris – așa cum am avut prilejul să o spunem – ca pe un tânăr
deosebit de înzestrat, pasionat până la absurd de medicină, psihologie și
fizică, un permanent al sălilor de lectură, un temut polemist în cadrul
cercurilor științifice.. Încă de pe băncile facultății, Ștefan Odobleja critică
vehement psihologia la modă, condamnând în mod deosebit anatomismul
și simplismul asocianismului, precum și marele tam-tam iscat în jurul
teoriei actului reflex. El își va expune cu curaj primele sale păreri în
legătură cu actul gândirii, stabilind o filiație strânsă între fenomenele
fizice și cele ale sistemului nervos, considerat de el ca o mașină
electronică. Interesant de remarcat că printre dascălii săi s-a numărat și
profesorul universitar Nicolae Paulescu, celebrul medic și filolog – an alt
mare nedreptățit al sorții – creatorul pancreinei, viitoarea insulină,
descoperire prioritară atribuită ulterior, pe nedrept, unui cercetător
american.
După terminarea studiilor universitare, Ștefan Odobleja lucrează ca
medic militar în mai multe garnizoane din București, Brăila, Lugoj, și
Drobeta-Turnu Severin. Cercetările militare întreprinse în această
perioadă îl fac să încredințeze tiparului câteva comunicări științifice de o
deosebită originalitate: ”Un nou semn de pleurezie”, ”Percuția cordului”
(metoda de diagnosticare bazată pe consonanța sunetelor), ”Percuția și
fonoscopia ficatului”. În 1935 publică la Paris în editura ”G. Dion”
lucrarea ”La Phonoscopie, nouvelle méthode d'exploration clinique”, care
conținea în germen câteva din principiile viitoarei sale ”Psychologie
consonantiste”, lucrare cu peste 800 de pagini tipărită la Lugoj și difuzată
prin ”Librairie Maloine” din Paris.
Unică la vremea respectivă, lucrarea a stârnit, cum era de așteptat,
numeroase controverse. Pentru întâia oară în lume un om de știință
vorbea despre mecanizarea gândirii, despre realizarea gândirii
instrumentale, propunând elaborarea unor mașini învestite cu memorie
logică, apte de a stoca informații, de a judeca omenește. O amplă viziune
cibernetică îl conduce la ideea posibilității realizării complete a
”Psihicului” pe cale artificială. ”Este o consecință a legii reversibilității
care ne permite să mecanizăm gândirea, să realizăm gândirea
instrumentală, gândirea tehnică sau telenicizată, și gândirea artificială și

370
provocată (Psychologie consonantiste, vol. 2, pag. 733). Savantul român
prevede și apariția creierelor artificiale și importantele lor consecințe
pentru societatea umană, precizând între altele că acest soi de inteligență
fabricată va însemna ”o creștere considerabilă a randamentului gândirii, a
cărei productivitate și eficacitate se va însuti” (op.cit. pag. 734).
Dar a intervenit cea de-a doua conflagrație mondială și nimeni n-a
mai avut răgazul necesar pentru a cerceta îndeaproape lucrarea medicului
român. Nimeni sau aproape nimeni, deoarece, așa cum s-a dovedit
ulterior, ”Psihologia consonantistă” a format un serios obiect de studiu
pentru un grup de cercetători americani. În 1948, deci la zece ani după
publicarea acestei cărți, apare sub semnătura lui Norbert Wiener, în
Statele Unite, celebra lucrare ”Cibernetica sau control și comunicație la
animal și om”. În prefața volumului, autorul indică și unele surse
bibliografice, dar ”uită” cu desăvârșire să o pomenească și pe cea
aparținând medicului român. În lume apar primele creiere artificiale, și
abia apoi Ștefan Odobleja, ajungând în situația de a cunoaște în mod
direct cartea lui Norbert Wiener, constată, consternat, că între lucrarea sa
și cea a savantului american există nu numai puncte de convergență, nu
numai idei și principii asemănătoare, ci pur și simplu, similitudini
frapante și derutante. Dar, la data respectivă, Ștefan Odobleja se afla în
imposibilitatea de a angaja o dispută polemică. Este de ajuns să amintim
numai faptul că, nu puțină vreme, cibernetica a fost etichetată în unele
țări drept o disciplină absurdă, dezumanizantă.
Primele articole consacrate autorului de drept și de fapt al
ciberneticii au fost scrise, paradoxal, nu de către oameni de știință, ci de
gazetari. Primul a apărut în revista ”Tribuna” din Cluj, iar următorul în
”Flacăra”. S-a scris, în primul rând, despre importanța ”Psihologiei
consonantiste” și mai puțin despre autorul lor, omul, bărbatul și marele
savant Ștefan Odobleja.
Am avut prilejul de a-l cunoaște în primăvara anului 1974, când
mai multe persoane ne-au semnalat destinul tragic al ”Psihologiei
consonantiste”. L-am vizitat atunci în unica sa căsuță, aruncată în hotarul
orașului, și l-am găsit singur ca de obicei, bucuros și nedumerit de
prezența noastră deloc așteptată. Era un om mic de statură, amabil și
prietenos, purtând toată vremea în lumina ochilor căldura și naivitatea
dulce a oamenilor predispuși la pentru visare și meditații solitare. Vorba
repezită și gesturile sale rupte îi trădau excesiva timiditate. Și, în general,
dificultatea de a susține o conversație fluentă în afara problemelor strict
științifice. Tiranizat de foarte timpuriu de ideea lucrărilor sale, Ștefan
Odobleja s-a dovedit dintotdeauna inactiv și neștiutor în diplomația vieții,

371
generos cu alții și neatent cu sine însuși, naiv și credul, direct și
neprotocolar, tot atâtea trăsături proprii adesea firilor alese, omului de
creație, închis în laboratorul minții sale, hărăzit să-și călăuzească destinul
pe pistele accidentate ale ideilor novatoare. Am înțeles apoi cunoscându-l
mai bine, că după o viață zbuciumată și ingrată, își mutase sufletul său
mare într-o lume născută și hrănită numai prin muncă pasională și planuri
sacre.
Articolul nostru a avut darul de a suscita atenția unor cercuri de
specialiști, care au făcut, totuși, extrem de puțin pentru cercetarea atentă,
metodică a operei sale monumentale.
E adevărat, în câteva rânduri, Ștefan Odobleja a fost chemat pentru
a participa la întrunirile științifice organizate de Academia Republicii
Socialiste România, cucerind simpatia și interesul unor personalități ale
vieții noastre științifice. Recent, profesorul Mihai Drăgănescu, într-un
articol publicat în ”Contemporanul”, închinat unor precursori români ai
ciberneticii, ținea, între altele să precizeze: ”Importanța lucrării lui Șt.
Odobleja pentru gândirea științifică și filozofică nu mai poate fi trecută
cu vederea, cu atât mai mult cu cât putem pretinde că el a elaborat
pentru prima oară în lume o viziune cibernetică generalizată. Nu a
elaborat cibernetica ca știință conturată, dar nu cunoaștem înainte de
Norbert Wiener un moment mai semnificativ în istoria ciberneticii”.
Aflăm cu târzie bucurie că la Editura ”Scrisul românesc” din
Craiova urmează să apară lucrarea lui Ștefan Odobleja ”Psihologia
consonantistă și cibernetica”, studiu polemic în care autorul probează cu
argumente indubitabile paternitatea ciberneticii, și care prin forța
aceluiași destin tragic va apărea postum.
Printre cei care au cercetat îndeaproape opera savantului severinean
și i-au recunoscut deopotrivă marea ei valoare și utilitatea practică, se
numără și cercetătorii Stelian Bajureanu, inginer la Institutul de Reactori
Nucleari Energetici din Pitești, și Titus Dumitrescu, coordonator științific
al colectivului pluridisciplinar pentru construirea noului calculator
românesc ”Super Felix”. Convorbirea pe care am avut-o cu acesta din
urmă va forma obiectul unui interviu pe care îl vom publica într-un
număr viitor al revistei noastre.
Printre cei care au avut cinstea și dramaticul prilej de a vorbi cu
Ștefan Odobleja până în ultimele clipe ale vieții acestuia s-a aflat și
inginerul Stelian Bajureanu. El mi-a mărturisit că a ajuns să cunoască
opera medicului severinean prin mijlocirea articolului publicat în
”Flacăra”, că, apoi, folosindu-l pentru lucrarea sa de doctorat, a putut
constata, nu fără stupoare, că, ”Cibernetica” lui Norbert Wiener este

372
departe de a întruni virtuțile și însemnătatea mondială ale tratatului scris
de savantul român.
- Mai ales aflăm că între 21 și 25 august, anul acesta, medicul
Odobleja urma să susțină o comunicare la cel de-al IV-lea Congres
internațional de cibernetică de la Amsterdam, dar, țintuit la pat, a fost
nevoit să rămână în țară. Misiunea a revenit inginerului Stelian
Bajureanu.
- Precizarea comunicării ”Unitate și diversitate în cibernetică” – ne
mărturisește inginerul Bajureanu – a produs senzație de îndată. Într-un
moment în care cibernetica a ajuns la un impas, ”cibernetica
generalizată” (noua denumire dată de Odobleja psihologiei consonantiste)
oferea soluții neașteptate, în special prin elaborarea conceptului de
ghidare. Numeroși participanți și-au exprimat dorința de a cunoaște în
traducere lucrările compatriotului nostru. Foarte mulți și-au dat seama că
congresul trebuia să aniverseze nu 30 de ani, ci 40 de ani de la nașterea
ciberneticii. Savantul olandez Rudall, șeful secțiunii, a ținut să încheie cu
aceste cuvinte: ”… aveți un om de aur, merită o statuie de aur”.
Prin același joc teribil al hazardului, al unui destin tragic și
neomenos, savantul Ștefan Odobleja a aflat despre marele succes
dobândit de lucrarea sa la Amsterdam în preziua morții. ”E bine, dar e
prea târziu…”. Au fost ultimele sale cuvinte.
Destinul tragic care a urmărit timp de o viață activitatea
cercetătorului Ștefan Odobleja rămâne, așa cum am ținut să o scriem, un
caz singular cu totul străin actualelor condiții de muncă și de viață
asigurate de statul și partidul nostru oamenilor de știință, de neconceput
în situația în care țara noastră investește sume considerabile pentru
prosperitatea cercetării științifice, când, mai mult ca oricând, se întreprind
eforturi statornice pentru restituirea valorilor autentice, pentru repunerea
în drepturi a unor creatori urgisiți în anii trecutului, pentru fructificarea și
cinstirea întregii moșteniri științifice și culturale ale poporului nostru.
Posteritatea va judeca, desigur, meritele capitale ale savantului
român, dar să nu uităm că opera postumă datorată lui Ștefan Odobleja
cuprinde nu numai lucrarea în curs de editare, ci, deopotrivă, zeci de
pagini în manuscris. Cercetarea și publicarea acestui uriaș tezaur de
gândire va fi ultima îndatorire omagială pe care o datorăm celui care a
fost și va rămâne veșnic în patrimoniul științific universal, românul
Ștefan Odobleja, creatorul de drept și de fapt al ciberneticii.

Liviu Timbus

373
“Flacăraˮ, nr. 37 din 14 septembrie 1978

Ciudatele hiatusuri de memorie ale unui dascăl

Profesorul Vlădica Florian și-a manifestat de mai multe ori

nemulțumirea în legătură cu unele dintre relatările reporterilor noștri
contestându-le autenticitatea unor informații privind destinul tragic al
doctorului Ștefan Odobleja. Într-o ultimă intervenție, încredințată
publicației periodice ”Școala Mehedințiului”, vigilentul dascăl ține să-și
exprime dezaprobarea față de o amplă evocare dedicată marelui savant
severinean (”Flacăra”, 4 octombrie) în cuprinsul căreia colega noastră
Cici Iordache s-a simțit îndreptățită să constate cu regret și consternare că
medicul Odobleja a fost tratat cu dezinteres și lipsă de înțelegere tocmai
de către cei ce i-au fost conjudețeni vreme îndelungată.
Amendând în mod expres aceste rânduri și deșertând pe hârtie un
sac de contraargumente, autorul articolului se face luntre și punte în a
demonstra că doctorul Ștefan Odobleja s-a bucurat începând cu anul
1974 (și rugăm cititorii noștri să rețină această precizare) de o largă
solicitudine din partea unor instituții și persoane particulare din
municipiul Drobeta-Turnu Severin, care, se susține, ar fi făcut mult
pentru a însenina viața nefericitului și nedreptățitului nostru compatriot,
iar aceasta, în mod concret, prin ajutoare materiale și intervenții la
diferite foruri științifice.
E adevărat, că nici un om de bună-credință și în cunoștință de cauză
nu poate nega sprijinul și răzlețele mărturii de stimă și prețuire de care s-a
bucurat marele om de știință în ultimii ani ai vieții sale. Suntem de
asemenea de acord – așa cum ține să precizeze semnatarul articolului – că
în această privință o contribuție notabilă aparține organelor de partid și de
stat ale județului Mehedinți. Dar iată că, deosebit de sensibilizat de aceste
dovezi de târzie recunoștință, profesorul Vlădica Florian, indicând anul
ce marchează suita acestor acte de gratitudine, uită în mod straniu să
precizeze că toate acestea au survenit abia după publicarea articolelor din
”Flacăra” și ”Tribuna”, prin care opinia publică din țara noastră era
informată pentru întâia oară despre soarta tragică a creatorului legitim al
ciberneticii.
Dar până atunci? Care au fost condițiile de muncă și viață ale
savantului severinean vreme de aproape trei decenii, deci în perioada
maximei sale capacități intelectuale și vigori fizice? Cum se explică
faptul că meritul redescoperirii operei sale capitale, ”Psihologia

374
consonantistă”, revine nu oamenilor de știință și nici celor care i-au fost
conjudețeni, ci unor gazetari din București și Cluj?
Cum a fost posibil, în sfârșit, ca un om de talia doctorului Ștefan
Odobleja să trăiască uitat și ignorat și în condiții de viață de o precaritate
cutremurătoare - caz singular și cu totul străin actualului statut al omului
de știință din România, de neconceput în situația în care partidul și statul
nostru investesc sume considerabile pentru afirmarea cercetării științifice
și când, mai mult ca oricând, se întreprind eforturi statornice pentru
restituirea valorilor autentice, pentru cinstirea și fructificarea moștenirii
științifice a poporului nostru?
Acestor întrebări încredințate tiparului și cu altă ocazie, profesorul
Vlădica Florian se străduie să afle răspunsuri, prezentând în cadrul
articolului amintit argumente de o inconsistență penibilă. Se încearcă
astfel acreditarea ideii potrivit căreia doctorul Odobleja, boem prin
vocație, ar fi fost victima unei structuri dificile, adept al solitudinii și
dușman al confortului urban, că ar fi refuzat cu încăpățânare ajutoarele
prietenilor, simțindu-se în largul său într-o viață sugrumată de privațiuni,
în bojdeuca sa mizeră, lipsită de cele mai elementare atribute ale
civilizației.
L-am cunoscut și noi pe doctorul Odobleja și nu ne-a fost greu să-i
remarcăm firea aleasă, atât de deosebită de cea a insului comun. Închis în
laboratoarele minții sale, inactiv și neștiutor în diplomația vieții, el a fost
constrâns, într-adevăr, la o viață solitară, dar asta tocmai fiindcă, vreme
de decenii, apelurile sale au rămas fără răsunet, tocmai deoarece cei ce
aveau datoria să-l ajute și să-l înțeleagă l-au tratat cu o totală indiferență,
tocmai fiindcă a fost ignorat, desconsiderat și uneori suspectat de idei
antiștiințifice chiar în orașul unde a trăit o bună parte a vieții sale. Despre
toate acestea ne-a vorbit, atunci când l-am cunoscut, chiar Ștefan
Odobleja, nouă și celor care i-au fost colaboratori și prieteni până în
ultima clipă a vieții sale..
Iată de ce gloria postumă a celui care a fost și va rămâne
întemeietorul de drept și de fapt al ciberneticii teoretice reprezintă nu
numai un tardiv și necesar act justițiar, ci, deopotrivă, din păcate, și
dovada unui destin tragic, posibil nu prin dictatul fatalității, ci tocmai prin
lipsa de omenie și îndatorire cetățenească a celor ce l-au cunoscut cu mult
timp înaintea pomenitelor articole apărute în presă. O situație care, iată,
ne obligă să urmărim cu multă strângere de inimă rapoartele sentimentale
prin care unii se trudesc să se disculpe în fața posterității, cădelnițând
smeriți în jurul statuii marelui dispărut.

375
 Liviu Timbus

ˮFlacăra“, nr. 52 din 27 decembrie 1979.

Un savant mexican despre lucrările doctorului Ștefan Odobleja

CONCEPTELE SAVANTULUI ROMÂN DIN

„PSIHOLOGIA CONSONANTISTĂ”
VIN SĂ ADUCĂ IMPORTANTE
DESLUȘIRI ȘI SĂ COMBATĂ GRAVE ERORI

În septembrie anul acesta se vor împlini doi ani de la moartea

doctorului Ștefan Odobleja, creatorul și părintele legitim al ciberneticii
teoretice. Puțin cunoscut în timpul vieții sale, savantul severinean se
bucură din ce în ce mai mult de interesul și atenția unor cercuri de
specialiști din lumea întreagă. Sunt tot mai mulți cei care, studiind
”Psihologia consonantistă” și ultima lucrare a doctorului Odobleja
”Psihologia consonantistă și cibernetica”, recunosc în ele pe
întemeietorul de drept și de fapt al ciberneticii, al unor concepte de o
uluitoare profunzime și viabilitate, mereu actuale și capabile de a aduce
în continuare o contribuție de esență în dezvoltarea mondială a acestei
discipline de vârf.
De data aceasta vă prezentăm părerile și considerațiile unui eminent
om de știință din Mexic, profesorul universitar López Jiménez Elohim,
președintele Asociației Mexicane pentru Cibernetică și Sisteme și șeful
compartimentului de inginerie a sistemelor din cadrul Institutului
Politehnic din Mexico.
- Cititorii noștri, stimate domnule profesor, sunt interesați, bănuim,
de a cunoaște când și cu ce prilej ați cunoscut lucrările compatriotului
nostru, medicul Ștefan Odobleja
- Primele și de altfel singurele informații privind opera doctorului
Odobleja mi-au parvenit cu ocazia celui de-al IV-lea Congres de
cibernetică și sisteme, desfășurat la Amsterdam în vara anului 1978. Din
păcate, n-am avut posibilitatea de a cunoaște în mod direct ”Psihologia
consonantistă”, ci doar prin mijlocirea comunicării prezentate la congres
de către domnul inginer Ștefan Bajureanu, colaborator și prieten apropiat
al medicului Odobleja. La data respectivă, după cum se știe, autorul
”Psihologiei consonantiste” se afla țintuit la pat de o boală nemiloasă, iar
după scurtă vreme a și încetat din viață. Sunt dictatele nemiloase ale

376
destinului împotriva cărora nu avem arme de luptă. Ei bine, din
compendiul prezentat de domnul Bajureanu am reținut câteva idei ce mi
s-au părut de o deosebită importanță și actualitate, iar când am aflat că ele
aparțin unei lucrări publicate cu patru decenii în urmă, am fost pur și
simplu înmărmurit. Conceptele și soluțiile propuse de Ștefan Odobleja
soseau de altfel și într-un moment în care cibernetica și teoria sistemelor
traversau un moment de criză.
- Ce înțelegeți prin criza ciberneticii?
- Un fenomen la care asistăm și în clipa de față. Există în lume
prea multe școli și curente în acest domeniu, constituite în veritabile
doctrine, prea multe concepte și limbaje încifrate care împiedică
unificarea datelor într-o concepție generală și care, tocmai de aceea,
prejudiciază cibernetica sub raport teoretic și practic. Or, Ștefan Odobleja
propunea tocmai integrarea diferitelor domenii ale științei, iar aceasta
încă de acum 40 de ani, ceea ce mi s-a părut cu totul remarcabil. Și încă
ceva. În cibernetică există în prezent două căi. Una propune să pornim de
la cuceririle fizicii și tehnologiei spre elaborarea inteligenței artificiale,
sau ceea ce mi se pare fals. Cea de a doua propunere, la fel ca Ștefan
Odobleja, să extindem cunoștințele de biologie și psihologie asupra
domeniilor fizicii și tehnologiei. Creierul artificial este un produs al
gândirii vii. Or, în această privință, conceptele savantului român, pe baza
cărora sunt structurate mai multe capitole ale ”Psihologiei
consonantiste”, vin să aducă importante deslușiri și să combată grave
erori.
- Intenționați să prezentați publicului mexican lucrările lui Ștefan
Odobleja?
- Doresc să traduc cele două opere tipărite. Din fericire pentru
mine, ”Psihologia consonantistă” a fost publicată în limba franceză, o
limbă pe care o cunosc și o vorbesc.”Psihologia consonantistă și
cibernetica” a văzut lumina tiparului într-o editură din România. Limba
română mi se pare ușoară, având în vedere asemănarea ei cu limba
spaniolă, dar cred ca va trebui totuși să recurg la un traducător autorizat.
De fapt important este nu să efectuăm o traducere literală, ci una prin
care să deslușim și să prezentăm cât mai fidel gândirea lui Ștefan
Odobleja.
- Ați venit în România în mod special pentru a cunoaște nemijlocit
opera compatriotului nostru?
- Periplul meu european a cuprins până în prezent câteva scurte
popasuri la Viena, Cracovia, Praga și Budapesta, unde am fost interesat
să mă informez asupra unor probleme particulare privind dezvoltarea

377
ciberneticii și teoriei sistemelor. În România, da, am venit special pentru
Ștefan Odobleja. Ultimele exemplare din ”Psihologia consonantistă”,
tipărite acum 40 de ani la Paris, se găseau numai în țara dumneavoastră.
E adevărat, aș fi izbutit, poate, să mi le procur și pe alte cale, dar am
socotit că o întrevedere cu specialiștii români, cei mai autorizați
cunoscători ai operei lui Odobleja, îmi va fi de mare folos. Am dorit apoi
să cunosc activitatea ciberneticienilor români și să aflu, totodată, ce
probleme a pus organizarea celui de-al III-lea Congres de cibernetică și
sisteme, desfășurat la București în 1975, deoarece Mexicul dorește să fie
gazda celui de-al V-lea Congres de cibernetică și sisteme. Pe noi, în
Mexic, ne interesează foarte mult modul de extindere a ciberneticii la
studiul fenomenelor economice și sociale. La ora actuală țara mea se
confruntă cu probleme foarte complicate. Între acestea aș aminti
fantastica explozie demografică. Populația Mexicului a atins 70 de
milioane de locuitori, iar după estimările specialiștilor ea se va cifra în
anul 2000 la aproximativ 110 milioane. În prezent jumătate din populația
țării nu depășește vârsta de 15 ani. Va trebui să facem eforturi
considerabile pentru a crea școlile necesare, pentru a avea suficiente
cadre pentru învățământul elementar, liceal și universitar. Iată deci tot
atâtea probleme care reclamă aportul calculatoarelor, al ciberneticianului,
dar al unei cibernetici vii. Sunt sigur că lucrările lui Odobleja ne vor fi de
un real folos în crearea unor sisteme cibernetice viabile. Odobleja
pornește de la om și se întoarce la om.
- Ce ați vizitat în România?
- Șederea mea în România va fi scurtă. Am fost la Pitești pentru a-l
întâlni pe domnul Bajureanu și la București, unde am avut o întrevedere
cu domnul Mihai Drăgănescu, directorul Institutului Central de
Informatică și Conducere. România este o țară foarte frumoasă și sper să
o revăd și să o vizitez fără să mă uit la ceas. Dar acum sunt presat de
timp. Am plecat din Mexic pe 4 aprilie și mai am de făcut un popas la
München pentru a lua parte la un colocviu. Consider ca și Odobleja că
trebuie să pornim de la tot ceea ce viu și adevărat. În sfârșit, un popas la
Londra pentru a discuta cu domnul John Rose, președintele Organizației
mondiale de cibernetică și sisteme, despre viitorul congres din Mexic.
Apoi mă voi întoarce acasă. Voi ține însă o legătură permanentă cu
specialiștii români, așa că, dacă socotiți necesar, revista dumneavoastră
va avea la timp toate informațiile privind drumul lucrărilor lui Ștefan
Odobleja pe pământul și în conștiința poporului mexican.
Liviu Timbus

“Flacăraˮ, nr. 20 (1301) din 15 mai 1980.

378
 Cum este valorificată creația lui Ștefan Odobleja?44

Suntem astăzi în măsură să aducem noi amănunte în legătură

cu proiectul de înființare, la Lugano, în Elveția, a unei academii care
să poarte numele compatriotului nostru, medicul Ștefan Odobleja.
Amănuntele ne sunt comunicate de către un apropiat prieten și
colaborator al regretatului om de știință severinean, inginerul Stelian
Bajureanu. Reamintim cititorilor noștri că inginerul Stelian
Bajureanu a prezentat la cel de-al IV-lea Congres de cibernetică de
la Amsterdam ultima comunicare a doctorului Odobleja, la o oră
când acesta se afla țintuit la pat de o boală nemiloasă. În prezent,
interlocutorul nostru se numără printre cei mai activi cercetători ai
fondului de manuscrise și ai operei tipărite rămase după moartea
savantului.
Înființarea în străinătate a unei Academii ”Ștefan Odobleja”
reprezintă nu numai un pios omagiu adus creatorului de drept și de
fapt al ciberneticii, Academia se va constitui într-un activ for de
specialitate ce-și propune un larg și judicios program de cunoaștere
și cercetare. Amănunte în interviul ce urmează:

Un proiect la care se lucrează:

Academia internațională Ștefan Odobleja

- Când și cine a avut ideea înființării la Lugano a unei Academii ”Ștefan
Odobleja”?
- Crearea unei Academii Internaționale de Cibernetică Generalizată, care
să poarte numele compatriotului nostru și care să aibă sediul în Elveția,
constituie o mai veche idee și inițiativă a prof. dr. Iosif Constantin
Drăgan. Personal, am avut onoarea și bucuria de a mă număra printre cei
invitați să facă propuneri pentru desemnarea membrilor fondatori.
- În 1978, după câte ne amintim, profesorul dr. John Rose, directorul
Organizației Mondiale de Sisteme Generale și Cibernetică, a pus bazele
unei academii generale de cibernetică. Ne întrebăm, în această situație,
care este rațiunea înființării unei a doua academii?
- Într-adevăr, în 1978, a fost înființată o Academie Internațională de
Cibernetică, formată din 25 mari personalități ale lumii științifice
contemporane între care și șapte laureați ai Premiului Nobel. Dar această
academie are în vedere numai ciberneticile wieneriene și postwieneriene
(Wiener, Ashby, Holstein, Glușcov etc.) ceea ce reprezintă doar o mică
44
Articol publicat sub genericul Tezaur de gândire prioritară românească (n.n.)..

379
parte din cibernetica generalizată a doctorului Odobleja. Noua academie
ar avea ca obiect de studiu și cercetare cibernetică generalizată, sau
știința integrării generale a tuturor științelor, ”Știința științelor”, cum a
denumit-o cercetătorul Alexandru Surdu, ”Știința unificată” (cum a
propus dr. Szekely din Israel), sau ”Știința cultivării sistemelor” (cum a
fost denumită de către savantul Robert Mantz din Olanda) etc.
- Cibernetica lui Norbert Wiener este o știință a controlului și comunicării
la animal și mașină. Ce este cibernetica generalizată?
- Vă voi răspunde citându-l pe doctorul Odobleja care vede în cibernetica
generalizată un anume fel de psihologie: ”Este știință a științelor, știință a
conexiunilor și sistemelor. Este o psihologie care a născut tehnică și nu
tehnică care a realizat psihologie și logică. Cibernetica este o mixtură și
hibridare, obținută prin colaborare multidisciplinară și îndeosebi prin
colaborare între științele spiritului și științele materiei. Centaurul este un
taur modern, jumătate om, jumătate mașină, jumătate psihologie,
jumătate tehnologie, o fecundare a psihologiei prin tehnică, corelată cu o
fecundare a tehnicii prin psihologie. Cibernetica este psihologia omului, a
creatorului, plus psihologia creațiilor sale, prin care omul a căutat a se
imita pe el însuși în chip de mașină. În concluzie: cibernetica este știința
care se ocupă cu transferul psihologiei animalului la mașină, combinată
cu transferul psihologiei mașinilor la animal. Ea este o sinteză a acestor
două feluri de psihologie. Ea este, pe de o parte, o psihologie tehnică,iar
pe de alta o tehnologie psihologică. Prima o determină pe a doua și
invers.
- Care vor fi în principal preocupările Academiei de cibernetică
generalizată ”Ștefan Odobleja”?
- În primul rând, valorificarea imensei opere lăsată de Ștefan Odobleja. În
al doilea rând, cercetarea va urmări și finalizarea proiectelor schițate de
Ștefan Odobleja în legătură cu ”minunatele mașini cu mult mai
cuprinzătoare decât cele mai sofisticate computere actuale”. Mașini care
să ridice omul din condiția de sclav al mașinilor la cea de stăpân al
acestora. În particular, noua academie va încerca să pună bazele studiului
sistemelor, folosind în locul echilibrului clasic, echilibrul consonantic.
Aceasta înseamnă folosirea unui nou limbaj matematic corespunzător
noii concepții a ”dezechilibrului în continuă echilibrare” (Odobleja) și a
legilor pragurilor minime, optime și maxime a desfășurării proceselor.
Se va încerca de asemenea crearea de noi baze pentru studierea
sistemelor în raport cu variația timpului în care circulă semnalele utile, pe
anumite bucle sau cercuri vicioase ale acestora și nu în raport cu variația
formelor semnalelor și cu teoria informației a lui Wiener. În locul

380
”ordinei” lui Wiener se va încerca introducerea consonanței, iar în locul
”dezordinei entropice” (Wiener) se vor folosi legile disonanței
(Odobleja). Informația se va dezvolta în sensul ei semantic și nu
wienerian. Se va crea o nouă știință: metrologia materialelor psihice. În
sfârșit, în locul logicii, clasice, se va utiliza logica fizică, creată de
doctorul Odobleja, absolut indispensabilă pentru studiul sistemelor. La
Congresul de la Amsterdam, unde am prezentat o comunicare în legătură
cu conceptul echilibrului consonantic și al legilor pragurilor de
sensibilitate, reprezentantul lui ”Bel”, dr. Thomas A. Hyde, a ținut să
remarce de îndată: ”Iată un exemplu extrem de simplu care dovedește că
teoria informației lui Wiener nu poate fi aplicată nici în tehnică”.
- Cum va fi structurată Academia ”Șt. Odobleja”?
- Profesorul Iosif Constantin Drăgan ne-a vorbit despre ea ca despre o
instituție cu structuri cât mai libere, care să permită introducerea
climatului de creație stabilit prin însăși euristica lui Odobleja. Ea va fi
mai degrabă o academie a speranțelor și împlinirilor viitoare, o academie
a consacrărilor și nu a unor consacrați. Academia urmează să-și deschidă
porțile în vara anului viitor, iar inaugurarea va fi precedată de
simpozioane și festivități ce vor avea loc la Lugoj, orașul în care a fost
gândită și tipărită ”Psihologia consonantistă”, la Drobeta – Turnu
Severin, localitatea în care a trăit și a murit marele nostru savant, și la
Lugano, sediul viitoarei academii.
Liviu Timbus

“Flacăraˮ nr. 51 din 17 decembrie 1981.

Ștefan Odobleja, părinte al ciberneticii

În toamna anului 1978, la cel de-al IV-lea Congres mondial de

cibernetică de la Amsterdam, o delegație de ingineri români prezenta o
comunicare de o factură și importanță particulară în cadrul dezbaterilor
de specialitate ale reuniunii. Lucrarea se intitula ”Unitate și diversitate în
cibernetică” și purta semnătura savantului severinean Ștefan Odobleja, ea
a cucerit de îndată atenția și largul interes al asistenței, aducând, în
același timp, dovada că autorul ei (la ora respectivă țintuit la pat de o
boală nemiloasă) a elaborat principii și legi ale ciberneticii cu mult timp
înainte ca această disciplină să se fi constituit și să fie cunoscută și
recunoscută oficial. Cei prezenți au fost astfel informați – și faptul a
produs deopotrivă mirare, senzație și consternare – că prima lucrare de

381
cibernetică a fost elaborată de un român în 1938, deci cu zece ani înainte
de apariția ”Ciberneticii” lui Norbert Wiener. Comunicarea făcută la
Amsterdam a constituit prima confirmare internațională a meritelor
științifice ale compatriotului nostru, dar, după cum se știe, Ștefan
Odobleja, urmărit o viață de un destin potrivnic și nemilos, avea să afle
vestea exact în preziua morții sale.
Fiu al unor țărani săraci din comuna Valea Hoțului (azi Valea
Izvorului), din județul Mehedinți, Ștefan Odobleja s-a născut la 14
octombrie 1902. A urmat liceul la Drobeta-Turnu Severin și apoi secția
de medicină internă a Facultății de Medicină din București.
Studios și deosebit de activ în răstimpul studiilor universitare,
Ștefan Odobleja se remarcă în mod special ca un permanent al
bibliotecilor și cercurilor științifice, unde se distinge ca un aprig polemist
în combaterea unor teorii la modă în medicină, psihologie, fizică.
Colaborează la ”Gazeta Medicală” și publică pe cheltuială proprie, în
broșură mai multe studii de specialitate, între care amintim ”Un semn de
consultație asupra pleureziei”, ”Percuția cordului”, ”Fonoscopia și
percuția ficatului”. După terminarea studiilor superioare este numit medic
militar. În 1937 obține premiul ”Alexandru Papiu” pentru lucrarea ”La
Phonoscopie”, tipărită în editura ”G. Doin” din Paris. În sfârșit, în 1938,
își difuzează la Paris, prin librăria ”Maloine”, lucrarea sa capitală, tipărită
la Lugoj: ”La Psychologie consonantiste”. Cartea, așa cum avea să ne
declare autorul (care în ultimii ani de viață ne-a vizitat de mai multe ori la
redacție) a fost expediată prin poștă la toate marile biblioteci ale lumii,
deci și la Universitatea din Harvard, prima recenzie consacrată lucrării
apărând, de altfel, într-o revistă din S.UA.
Urmează războiul, iar după încheierea lui, pentru Ștefan Odobleja,
alți ani grei și nedrepți. Lucrările sale sunt uitate sau ignorate. Apariția
”Ciberneticii” lui Wiener, în 1948, nu schimbă situația, deoarece noua
disciplină este apreciată în multe țări ale lumii, între care și România,
drept o știință reacționară și antiumană. În această situație doctorul
Odobleja nu izbutește să cerceteze ”Cibernetica” lui Norbert Wiener
decât după mulți ani de la apariția acesteia. Când acest moment are totuși
loc, compatriotul nostru trebuie să constate stupefiat și îngrozit că între
lucrarea de-acum celebrului savant american și Psihologia consonantistă
există nu numai unele vagi asemănări, ci chiar similitudini de fraze, fapt
pe care, în repetate rânduri, revista ”Flacăra” l-a înfățișat cititorilor,
prezentând – prima – prioritatea savantului severinean. Acest lucru a fost
probat prin numeroase cercetări exegetice, iar doctorul Odobleja a
elaborat în acest sens chiar un studiu amplu intitulat Psihologia

382
consonantistă și Cibernetica. Lucrarea are un pronunțat caracter polemic
și a apărut postum.
Opera doctorului Ștefan Odobleja, care cuprinde în afara lucrărilor
citate numeroase studii de specialitate rămase în manuscris, formează la
ora actuală obiect de studiu pentru numeroși specialiști din țară și
străinătate. Revista noastră a publicat, în repetate rânduri, opiniile
acestora, semnalând de asemenea, interesul manifestat pentru lucrările
compatriotului nostru în diverse țări ale lumii.
Redescoperirea lui Ștefan Odobleja, a monumentalei sale opere,
reprezintă, fără îndoială, unul dintre cele mai neașteptate și dramatice
momente din întreaga istorie a științei românești. Astăzi, nici un
cercetător de bună-credință nu mai poate tăgădui faptul că cibernetica s-a
născut în România, că primul tratat de cibernetică generală a fost creat de
un român, iar acesta a fost doctorul Ștefan Odobleja, nefericitul și
nedreptățitul savant mehedințean.
Prioritatea lui Ștefan Odobleja în domeniul ciberneticii este
evidență ca lumina zilei. El publică în 1938, deci cu zece ani înaintea lui
Norbert Wiener, cele două volume intitulate ”Psihologia consonantistă”,
în care se preconizează, pentru întâia oară, construcția creierelor
artificiale. Filiația de idei dintre cele două lucrări este și ea evidentă, așa
cum au demonstrat-o studiile exegetice. Psihologia consonantistă – cum
s-a aflat prin solicitudinea unor specialiști din străinătate – a stat ani la
rând pe masa de lucru a lui Norbert Wiener. Aceste adevăruri vor deveni
cu atât mai evidente după reeditarea lucrării lui Odobleja și traducerea ei
în mai multe limbi de mare circulație.
După Babeș și Paulescu, Ștefan Odobleja este cel de-al treilea om
de știință român privat de drepturile sale legitime asupra unor descoperiri
prioritare. Dar așa cum au prevăzut mai mulți oameni de știință, operele
savantului severinean, atât lucrările tipărite cât și cele rămase în
manuscris, pot aduce în continuare imense servicii științei mondiale,
deoarece concepția lui Ștefan Odobleja e un punct de vedere asupra
căruia specialiștii sunt tot mai de acord, este lipsită de lacunele și
greșelile ”Ciberneticii” lui Norbert Wiener.

Liviu Timbus

383
 Ștefan Odobleja. Zgomot și uitare45

Prin deceniul șapte a existat aievea, în România, o ”modă”

Odobleja. La declanșarea ei am contribuit și eu, semnatarul acestor
rânduri, și mărturisesc că am făcut-o din motive sentimentale și de etică
profesională. Dar, după câțiva ani de tam-tam publicitar, de înjghebare în
furie a unor cercuri de neofiți, după declarații patetice, partizane,
atmosfera incendiară s-a stins treptat și peste focurile de artificii s-a
așternut lespedea uitării. Azi, sunt sigur, puțini dintre compatrioții mei
mai știu câteva ceva despre opera și viața gânditorului severinean.
Medicul militar Ștefan Odobleja s-a născut într-o familie de țărani,
la 14 octombrie 1902, într-o comună mehedințeană. În 1938 a publicat la
Paris, în limba franceză, o lucrare de 800 de pagini, intitulată ”La
Psychologie consonantiste”, în care vorbește despre mecanizarea gândirii
și realizarea gândirii instrumentale, anticipând apariția ciberneticii. Dar a
urmat războiul și intrarea României în noaptea comunistă. Deblocat din
armată, urmărit și anchetat de Securitate pentru vederile sale
anticomuniste, cercetătorul s-a retras, uitat de lume, în comuna sa natală.
A fost redescoperit în 1974 de ziariști ai revistei ”Tribuna” din Cluj,
pentru ca apoi un articol din ”Flacăra” să-l aducă în atenția cercurilor
științifice și a fostului Consiliu pentru Știință și Tehnologie.
L-am cunoscut în primăvara lui 1974 în bojdeuca sa din Turnu
Severin. Era un bărbat mic de statură, amabil, prietenos, purtând în
lumina ochilor căldura și naivitatea oamenilor predispuși pentru visare și
meditații solitare. Vorba repezită, gesturile rupte îi trădau excesiva
timiditate. Trăia fără speranțe, uitat de lume, într-o cumplită paragină
socială.
Ștefan Odobleja a fost convins până la sfârșitul vieții sale
(septembrie 1978) că este victima unui odios rapt intelectual.
În opinia sa, autorul fărădelegii era chiar matematicianul Norbert
Wiener (1894-1964) sau cel căruia știința îi atribuie până azi paternitatea
ciberneticii. Acesta, mai credea Odobleja, profitând de izolarea
României, și-ar fi însușit ideile și demonstrația din Psihologia
consonantistă. Medicul mehedințean și cercul de susținători au adus chiar
dovada plagiatului, punând față în față fraze din ”Psihologia
consonantistă” și ”Cibernetica”, lucrarea savantului american.
Din păcate, cazul ”Odobleja” n-a cucerit interesul reprezentanților
de frunte ai școlilor de matematică și cibernetică din România. Aceștia,
45
Articol scris sub genericul Bursa negoțului cu iluzii (n.n.).

384
mulți dintre ei, au manifestat pasivitate sau chiar atitudini rebarbative.
Motivele pot fi doar bănuite. Fie că scientiștii noștri au văzut în bătrânul
cercetător un intrus incomod, fie că i-au subapreciat opera, fie că au
adoptat o atitudine de indiferență din spirit de frondă față de C.N.S.T. și
publicația condusă de Adrian Păunescu.
Dar de atunci au trecut mai bine de două decenii! Nu e oare
momentul să reconsiderăm cu ochi lucizi, eliberați de patimă și suficiență
patriotardă, opera și destinul învățatului severinean? A fost cu adevărat
medicul Odobleja un năpăstuit al soartei? Poate fi considerat și el un
mare nedreptățit, prin nerecunoașterea meritelor sale științifice, la fel ca
alți români, privați de paternitatea unor descoperiri prioritare? Un
specialist obiectiv și de mare suprafață intelectuală, mânuind tehnica
analizei exegetice, ar fi în stare să ofere răspunsurile pe care le datorăm și
azi istoriei naționale, științei universale. Opera compatriotului nostru ar
dobândi astfel atestatul profesional în ierarhia valorilor științifice. La
vârful piramidei, sau spre poala ei, oricum numai și numai unde îi este
locul.
Liviu Timbus

“România liberăˮ

GHEORGHE ȚIGĂNELE

Centenar Ștefan Odobleja

În acest octombrie mohorât s-au împlinit o sută de ani de la

nașterea celui neprețuit în timpul zbuciumatei sale vieți, dar pe care
posteritatea l-a numit ”Părintele ciberneticii generalizate”. Plecat din casa
unor țărani nevoiași de neștiutori de carte din sătucul mehedințean Valea
Hoțului, după ce a absolvit cursurile Liceului ”Traian” din Drobeta-
Turnu Severin și ale Facultății de Medicină din București, viitorul savant
și-a petrecut întreaga viață ca medic militar în garnizoanele din Brăila,
Târgoviște, București, Tr. Severin, Dej ori Lugoj, dar și în universul
cărților. Puțini, prea puțini, întrezăreau atunci că în acea făptură zace un
geniu, că omul acela, după cum îl caracteriză Victor Rusu în cartea
intitulată sugestiv ”Centenar Ștefan Odobleja”, ”… scund, dar vânjos, cu
debit verbal precipitat și tot soiul de ticuri în gestică (…) marcat de jeturi
demolatoare de acuzații la adresa întregii lumi…” este cel care a lăsat
omenirii geniala lucrare științifică ”Psihologia consonantistă” încă din

385
anul 1938. Dar care, în România, după atâtea și atâtea opreliști, avea să
vadă lumina tiparului abia în anul 1982. Citim în Studiul Introductiv al
lucrării semnate de prof. dr. Mihai Drăgănescu și conf. univ. Pantelimon
Golu: ”Ștefan Odobleja a avut geniu, el meritând să fie înscris în elitele
științei universale alături de Ampère și Wiener, în cucerirea conceptului
modern de gândire cibernetică”. Cu precizarea: ”Odobleja a elaborat
ideile centrale ale ciberneticii și modul de gândire cibernetică”. După
moartea savantului, în 1978, s-au scris multe despre moștenirea științifică
ce ne-a lăsat-o, s-au organizat manifestări evocatoare, s-a înființat
Academia Internațională ”Ștefan Odobleja”, cu sedii la Lugano (Elveția)
și Lugoj, prin care s-a elaborat traducerea și în limba engleză a celebrei
sale lucrări. Apoi, Editura Scrisul Românesc din Craiova a tipărit
”Introducere în logica rezonanței”, în care sunt selectate o parte din
manuscrisele despre logică ale autorului. În prefața lucrării, întâlnim
emoționante aprecieri din partea lui Constantin Noica, care precizează:
”…O interesantă contribuția la formarea gândirii logice ce poate trezi
mari vocații creatoare de care avem nevoie în calificarea noastră în
cultura lumii…”. Numele savantului e purtat azi de câteva școli și de
Spitalul Militar din Craiova. În rest, mai sunt încă multe de făcut pentru
redescoperirea chipului geniului de la Valea Hoțului – unde un incendiu,
întâmplător sau provocat, a mistuit modesta casă în care s-a născut, a
copilărit și a creat o bună parte din monumentala sa operă – față de care
fostul regim a avut mereu o atitudine ostilă, supunându-l, chiar și la
venerabila-i vârstă și măcinat de boală, la numeroase șicane și persecuții.
În viziunea lor strâmbă, marele savant era ”dușman al poporului”.
Regretabil, dar și condamnabil în același timp, că și astăzi chiar și
mehedințenii lui își aduc aminte de ”părintele ciberneticii generalizate”
doar la ceas aniversar. Fără comentarii.
Gheorghe Țigănele

ˮRomânia liberă“, vineri 18 octombrie 2002

EMANUEL VALERIU

Ultimul interviu al savantului Ștefan Odobleja46

Cititorii se vor întreba, desigur: de ce un interviu postum?

Răspunsul poate părea ciudat, deși el este cât se poate de real și de
46
Articol publicat sub genericul Spiritul revoluționar în știința românească (n.n.).

386
justificat: starea în care l-am găsit pe savantul român din Drobeta-Turnu
Severin era atât de neobișnuită, încât redarea unei convorbiri axate
exclusiv pe probleme științifice, fără relatarea condițiilor mai mult decât
precare în care acest om de excepție își trăia ultimele săptămâni de viață,
ar fi fost o impietate cel puțin profesională… Inevitabilul însă s-a produs,
doctorul Odobleja lăsând în urma sa uriașe regrete și mișcând numeroase
conștiințe, chiar și dintre acelea care, atâta vreme cât trăise, nu se
simțiseră încărcate de responsabilitate în fața geniului său.
Ne facem o parte a datoriei noastre reproducând scurta convorbire
purtată cu medicul mehedințean, savantul Ștefan Odobleja.
Întrebat despre vârstă, savantul răspunde într-un fel ciudat,
anticipându-și apropiatul sfârșit, pe care-l presimțea: ”În octombrie, dacă
trăiam, aș fi împlinit 76 de ani”. Răspuns tragic, apropiat de realitate,
moartea sa producându-se în luna septembrie.
- Cum puteți vorbi cu atâta degajare despre propria dumneavoastră
existență?
- Nu sunt un emotiv. Calculez totul la rece. Pe front era să mor de
mai multe ori. Deci viața de care m-am bucurat de atunci a fost un
supliment gratuit. N-am de ce să mă plâng…
- Cum priviți editarea operei dumneavoastră capitale ”Psihologia
consonantistă” în limba română?
- Mai întâi o precizare: preocupările mele în această materie au fost
luate în evidență de către specialiștii români și străini, cu multe rezerve.
Era, acum îmi dau seama perfect, prea devreme pentru ei. În plus, numele
meu nu inspira destulă încredere… Întreaga atenție a lumii științifice, mă
refer la domeniul pe care l-am cercetat, se axa în special asupra altui
fenomen, cunoscut sub numele de ”Feed-back”, care se bazează pe ceea
ce se numește ”circularitate”. Prioritatea mondială i-a fost recunoscută,
până la urmă, în cibernetică, lui Norbert Wiener. În mod unanim, adică și
de către compatrioții mei. (Între timp, la Congresul de la Amsterdam,
ținut în ajunul decesului doctorului Ștefan Odobleja, lumea științifică a
corectat acest punct de vedere recunoscându-i medicului român o parte
din imensele sale merite, n.n., E.V.).
- Chiar toată suflarea științifică a fost nereceptivă în ceea ce vă
privește?
- În cea mai mare parte. Profesorul dr. inginer Mihai Drăgănescu a
preluat comunicarea mea, dar n-aș mai vrea să-l deranjați. Au făcut-o
poate prea mulți și mă tem de un abuz. La 24 aprilie 1975, Academia
Republicii Socialiste România mi-a consacrat o ședință specială, unde m-
am explicat. Eram ca un om căruia i se cere să se apere. Deși trecuseră

387
anii, am rămas cu impresia că cei care mă ascultaseră își formaseră
impresia că eram prea îndrăzneț. Atunci mi-am dat încă o dată seama, cu
putere, că există o rezistență. Poate nu în ceea ce mă privește personal.
Poate pentru că noul se impune foarte greu, mai ales când el capătă un
caracter revendicativ, după ce în conștiința oamenilor pătrunsese ideea
priorității marelui savant american Norbert Wiener. Presa m-a susținut,
din când în când.
- De unde, în acest caz, atâta rezistență?
- De unde nu mă așteptam. Un fost coleg de liceu și de facultate, azi
academician, a cerut să nu se scrie despre mine. În privința atitudinii
adoptate, față de mine, am observat mai multe lucruri. De pildă, nu numai
reținere, ci chiar ostilitate. Referința îl privește pe un profesor care a
încercat să-și mascheze reaua voință în diplomație, afirmând că
cibernetica nu provine din psihologie. Premisele, susțineau opozanții, nu
au nimic cu concluziile. Opinia mea a fost că ședința de la Academie s-a
făcut nu pentru o lămurire a cercurilor științifice, ci pentru închiderea
”cazului” Odobleja. Tot atunci, am remarcat că se ridicau tot felul de
supoziții, ca cea a dr. Danielopolu, privind, în special mecanismul
circular, în fapt discutându-se problema mea, însă pe ocolite… Mi s-a
recunoscut ”generalizarea” în materie. Curios mi s-a părut că această,
numită de dânșii ”generalizare”, se produsese cu 10 ani înaintea
descoperirii atribuite lui Wiener! Ce ziceți? Interesant ori curios? Când
veți merge acasă, vă rog să deschideți lucrarea mea la pagina 211 și veți
întâlni acolo toate atributele ciberneticii. Nu lipsește nici unul din cele
40-50. Dar hai să trecem peste această concurență, deși este incorectă.
Cred că nu oamenii sunt de vină, ci lipsa lor de a pute a înțelege ideile
exprimate de mine. Eu mă bucur sincer că profesorul la care m-am referit
vorbește și scrie mult despre cibernetică, fiind un promotor în materie de
popularizare a acestei științe, dar privitor la obiecțiile sale, socot că ar fi
fost interesant să știe că nici Wiener nu a devenit ceea ce se zice că a
devenit, adică ”părintele” ciberneticii ca matematician, nici ca profesor
între ingineri, ci după ce, poate din întâmplare, s-a rătăcit într-un cerc de
doctori care țineau o ședință la Boston într-un… restaurant! Hai să-i
cităm pe Socrate și pe Platon, ca lista să fie aproape completă. Dr.
Rosenblueth, fiziolog, a colaborat cu medicina, într-un mod, dacă vreți
improvizat, psiholog era, în totul un element excepțional, care la 17 ani
își dăduse doctoratul, un copil precoce care a înțeles filosofia de la o
vârstă foarte fragedă. O să vă întrebați pentru ce pledez? O să reiasă
îndată. Știți care sunt primele cuvinte cu care începe cibernetica lui
Wiener? Să vi le spun: ele se referă al colaborarea și studiul întreprinse

388
cu Rosenblueth. Cibernetica este o operă de colaborare între cei doi. Cât
despre cartea aflată acum în tipar la Craiova, ea va fi o legătură între
psihologie și cibernetică, pe înțelesul mai larg. Am vrut să scriu o
psihologie foarte simplă, cu observații personale, dar m-a reținut teama
că pentru psihiatri originalitatea este un semn de nebunie… Cât despre
”Psihologia consonantistă”, scrisă pe când eram medic militar la
Regimentul 17 Infanterie din Lugoj, eram conștient că aduc unele lucruri
noi, poate nu absolute, dar noi, în orice caz. Ele au putut fi cunoscute și
de alții chiar din timpul tipăririi care, deși executată în țară, a aparținut,
ca editură, unei firme franceze. Încă în 1938, după 1 august, lucrarea mea
circula la Paris fiind oferită unor edituri. Îmi amintesc cu nostalgie și
umor… întârziat, că lucrarea fusese proiectată să aibă un singur volum,
dar, la 1 mai 1938, fusesem avansat – după 11 ani! – căpitan și apoi mutat
disciplinar la o garnizoană foarte izolată, suspectat de a fi comunist
deoarece aveam convingeri materialiste. Astfel am câștigat un timp
prețios pentru studiu și pentru amplificarea lucrării. Cartea apărea, la acea
vreme când Petrache Lupu făcea ”minuni” la Maglavit, ca ultra-
materialistă și piva rău în acea atmosferă mistică susținută și oficial. Vă
dați seama că, gânditor fiind, nu mă puteam apăra de… materialism.
Volumul 2 al ”Psihologiei consonantiste” l-am trimis tiparului prin poștă.
Cam asta a fost istoria.
- Actuala lucrare, în curs de apariție, a avut o istorie la fel de
agitată?
- Știu eu ce să zic? Am predat-o acum 4 ani editurii, după ce
tatonasem toate argumentele adversarilor mei, elaborând un studiu
comparativ între psihologia consonantistă și cibernetica așa cum este ea
cunoscută din 1948. Acum, editura mă ajută din toată inima. A aflat,
probabil, că nu mai am mult de trăit. Subliniez însă că în noua lucrare mă
rezum la un studiu comparativ și că nu-mi revendic paternitatea
ciberneticii. S-o facă alții, dacă vor crede de cuviință. De altfel,
cibernetica a căpătat multe definiții. E concepută în diverse moduri. Am
încercat să le expun pe toate, am demonstrat, cred convingător, că nu sunt
contradictorii, ci complementare. Fiecare dintre coautori a văzut o altă
fațetă a aceleiași probleme. Fațete reale și care se impuneau a fi
înglobate într-o definiție cât mai cuprinzătoare, care să le unifice într-un
tot unitar. Observ însă că tocmai acest aspect, al generalizării tuturor
cunoștințelor și exprimărilor cunoscute, converg spre psihologia mea.
- De unde atâta putere de muncă, o astfel de capacitate de
documentare?

389
 - Am fost șoarece de bibliotecă. Nici nu vă imaginați unde se pot
găsi informații! Chiar și într-o umilă bibliotecă dintr-un sat îndepărtat,
prin casele oamenilor și chiar prin cărțile uitate în rafturile unui regiment
de infanterie… Să nu vă surprindă, dar mai am încă șapte lucrări
nepublicate. Am umblat, în tinerețe, prin clinici mari românești. Am
urmat cursuri cu profesorul Bagdasar, l-am audiat pe Noica. Am avut
înclinație spre neurologie dar am ajuns medic internist. Să nu uit: un om
care a contribuit la popularizarea ciberneticii și care nu m-a uitat a fost
dr. Victor Săhleanu.
- De când sunteți bolnav și de ce vă aflați aici și nu pe un pat de
spital, iertați-mi indiscreția…
- M-am îmbolnăvit tocmai când mă făcusem sănătos, adică după ce
scăpasem de reumatism la un genunchi. Probabil mi s-a mutat acum la
ficat. Vă dați seama că glumesc, nu? Am fost internat la Spitalul militar
central din București, dar nu m-am acomodat cu tratamentul care mi se
aplicase și m-am întors aici. Cei din jurul meu, inclusiv băieții mei, sunt
ocupați cu ale lor. Eu am nevoie de liniște, ca să gândesc și să scriu.
Aici s-a oprit convorbirea cu dr. Ștefan Odobleja, după mai puțin
de 20 de minute, deși acest om era capabil să povestească zile întregi.
Dar, în camera sa, cu o ”scenografie” pe care nici cel mai îndrăzneț pictor
n-ar fi putut-o imagina (un ”pat” foarte înalt, de fapt o cutie de lemn,
suspendată pe patru pari nedați la rindea, cu o scăriță tot din scânduri, cu
două trepte, pe care bolnavul putea coborî, cu o masă acoperită cu tot ce
vrei și nu vrei, manuscrise, cu un fir de sârmă venind de afară și la
capătul căruia atârna un bec de 40 wați, apăruse pe lângă poeții Ioan
Șerban și Valeriu Armeanu – cel dintâi gazetar care a scris, acum câțiva
ani în ”Tribuna” din Cluj-Napoca, despre dr. Șt. Odobleja, cu care
venisem aici – vechiul ziarist mehedințean Ion Stroe-Oancea, prieten
apropiat al medicului Odobleja, aducându-i într-un șervețel de hârtie, o
pereche de crenvurști, poate cel mai contraindicat aliment în starea de
comă hepatică în care se afla, evident, marele savant. Ce să-i faci? Se
întreba Ion Stroe-Oancea. M-a rugat să-i aduc crenvurști, că i s-a făcut
poftă. Nu puteam să-l refuz.
Amănunt care spune multe despre atenția ce i se acorda, pe plan
local, acestui om de excepție care a fost și va rămâne medicul român
Ștefan Odobleja.

Emanuel Valeriu

390
 NOTA REDACȚIEI

Nu este mai puțin adevărat că nici reporterul nostru Emanuel

Valeriu nu era trimis de redacție la marele savant pentru a asista
cum i se aduc doi crenvurști. Reporterul trebuia să știe că rolul
gazetarului comunist e altul. În orice caz nu acela de a culege
răspunsuri pentru un interviu postum, în orice caz nu acela de a
asista neputincios și complice la mizeria în care mai târziu vine să
spună cititorilor că se zbătea o minte de geniu. Și dacă revista
Flacăra are dreptul să se mândrească, și-și va păstra acest drept, că
se află la originea descoperirii și susținerii unor oameni valoroși din
această țară, nu e nici un titlu de mândrie pentru noi, din contră, un
titlu de intensă tristețe, că un reporter al nostru aflat în vecinătatea
unei stări rele de lucruri, nu a sesizat și nu a luptat din toate puterile
pentru ca acea stare să înceteze. Nu suntem vânători de erori ale
altora, ci trebuie să încercăm mereu a îndrepta răul când mai este cu
putință, a-l demasca și a lupta pentru eradicarea lui fără milă atunci
când el păgubește valori ale tuturor. De aceea la fraza ultimă a
reporterului ”care spune multe despre atenția ce i se acorda pe plan
local acestui om de excepție care a fost și va rămâne medicul român
Ștefan Odobleja” mai avem de adăugat și că o atenție concretă, reală
și pătrunsă de un adevărat spirit umanist revoluționar s-ar fi cuvenit
să acorde reporterul informându-și atunci redacția și cititorii și
luptând atunci pentru ca viața marelui Odobleja să fie cât mai lungă
și trecerea cât mai demnă.
Adrian Păunescu
“Flacăraˮ, octombrie 1978.

“VIITORULˮ, ziar

Doctor ȘTEFAN ODOBLEJA

În dimineața zilei de 4 septembrie 1978, în urma unei boli

prelungite și necruțătoare, a încetat din viață unul dintre cei mai valoroși
oameni de știință pe care județul nostru i-a dat spiritualității românești –
savantul de reputație mondială dr. ȘTEFAN ODOBLEJA.
Născut la 14 octombrie 1902 în Valea Izvorului, comuna Livezile,
el a absolvit cursurile Liceului ”Traian” și apoi ca bursier Institutul
Medico-Militar din București. A fost colaborator frecvent la numeroase
reviste de specialitate și a publicat pe cont propriu începând cu anul 1929,

391
numeroase cărți și broșuri printre care: ”Un nou semn în pleurezie”,
”Percuția cordului”, ”Percuția și fonoscopia ficatului”, ”Semnul banului”,
”La Phonoscopie” (într-o editură franceză), ”Improvizări și substituiri”,
”Clismele evacuatoare” etc. Și-a adus o contribuție excepțională la
dezvoltarea științei mondiale prin publicarea primei cibernetici din lume
”Psychologie consonantiste” (1938), realizată în spirit materialist și
fondată pe teoria consonanței.
Corpul său neînsuflețit se găsește în imobilul din strada Decebal nr.
72. Funeraliile vor avea loc joi 7 septembrie a.c.

ˮViitorul“ din 5-6 septembrie 1978.

Opinii despre genialul creator47

Încercăm o justificată mândrie știind că unul din creatorii

ciberneticii, și încă cel mai de seamă, este un cetățean de-al nostru,
doctorul Ștefan Odobleja… Dacă noua disciplină, cibernetica, este legată
de concepția circularistă pe care savantul român a elaborat-o în deceniul
al IV-lea al secolului nostru, cum de am luat cunoștință de ea atât de
târziu din sursele care ne ignoră? Cum de s-a așezat tăcerea peste ideile
pe care noi, românii, le sugerăm cu zece, douăzeci de ani mai devreme?
Prof. dr. I. STRĂCHINARU, Iași

Deși Ștefan Odobleja a lucrat izolat, de unul singur, așa cum se

cunoaște, opera sa nu este deloc izolată. Ea se încadrează în gândirea
românească și universală, în eforturile făcute de oameni de-a lungul
vremurilor pentru o mai bună cunoaștere a universului în care trăim,
pentru a ne cunoaște mai bine pe noi înșine.
Prof. dr. ing. Paul POSTELNICU
București

Ștefan Odobleja este primul gânditor care smulge naturii secretul

general al buclelor ciberneticii, rolul lor în explicarea proceselor din
organismul uman care cuprind și psihicul. Aplicând conceptele la viața
socială, la economie, la sociologie, Ștefan Odobleja afirmă
universalitatea conceptului cibernetic al circuitelor cu reacție, al buclelor
închise. Pentru acest motiv, întregul moment unic oferit istoriei, științei și

47
Grupaj realizat de ziarul ˮViitorul“ sub genericul Ștefan Odobleja – 80 de ani de la
naștere (n.n.).

392
culturii românești – și nu numai românești – de către Ștefan Odobleja în
anii 1938-1939 capătă strălucirea cuvenită marilor idei ale minții umane.
Dar, pe lângă meritul de a fi realizat prima cibernetică generalizată,
Odobleja are și meritul elaborării primei psiho-cibernetici din lume.
Toate aceste sublinieri au rolul incitant de a ne arăta la ce înălțime a
reușit să se ridice gândirea unui român căruia nu mai putem să-i aducem
alt omagiu, decât acela de a contribui ca să i se acorde locul care i se
cuvine în istoria științei universale.
Prof. dr. doc. Mihai DRĂGĂNESCU, București

Ștefan Odobleja ar putea fi considerat nu numai un Socrate al timpurilor

noastre, dar și un al doilea Columb, pentru că a avut același destin: să
descopere America științei și până la urmă, această Americă să primească
alt nume, nu al său.
Prof. dr. I.C. DRĂGAN,

”…aveți un om de aur, merită o statuie de aur”.

RUDALL,
Olanda

“Viitorulˮ din 9 noiembrie 1982

ANDRONIE VIȘAN

ȘTEFAN ODOBLEJA
Omagiu creatorului ciberneticii generale48

Împlinirea a opt decenii de la nașterea savantului român de

reputație mondială, medicul Ștefan Odobleja, creatorul uneia dintre cele
mai tinere științe a secolului nostru – cibernetica generală - a fost
marcată prin numeroase manifestări științifice, desfășurate în întreaga
țară. În cadrul acestora a fost omagiată memoria reputatului om de știință,
originar de pe meleagurile noastre, au fost relevate contribuțiile majore
pe care le-a adus în domeniile ciberneticii, legii rezonanței, medicinei,
matematicii, fizicii, chimiei și a altor științe. În acest context se
integrează organizarea și desfășurarea, la Drobeta-Turnu Severin și
Orșova, în intervalul 6-7 noiembrie, sub egida Consiliului județean de

48
Articol scris sub genericul Ștefan Odobleja – 80 de ani de la naștere

393
Educație Politică și Cultură Socialistă, a celui de-al doilea simpozion
național de cibernetică generală și logica rezonanței. Au participat la
această manifestare științifică colective de cercetători și cadre didactice
de la institutele de cercetări și universitățile din București, Iași, Cluj,
Timișoara, Craiova, activiști de partid și de stat, reprezentanți ai unor
organizații de masă și obștești, lucrători ai instituțiilor mehedințene de
învățământ și cultură, un numeros public. Simpozionul – așa cum au
subliniat numeroși participanți – a avut menirea de a marca împlinirea a
80 de nai de la nașterea lui Ștefan Odobleja și a unui deceniu de febrilă
activitate pentru valorificarea operei savantului și recunoașterea priorității
acestuia pe plan mondial în fundamentarea principiilor ciberneticii
generale și logicii rezonanței.
În cuvântul rostit la deschiderea prestigioasei manifestări științifice,
tovarășul Virgil Marcoșanu, prim-secretar al Comitetului județean
Mehedinți al P.C.R., a evidențiat contribuția de excepție a savantului
Ștefan Odobleja în domeniul științei ciberneticii, subliniind că
manifestarea organizată la Drobeta-Turnu Severin și ajunsă la a doua
ediție se înscrie în preocupările constante ale partidului și statului nostru,
ale tovarășului Nicolae Ceaușescu personal, de afirmare a contribuției
românești la îmbogățirea patrimoniului național și mondial de valori, la
dezvoltarea științei și tehnicii. Din numărul mare al comunicărilor
prezentate – peste 50 – consemnăm câteva teme: ”Generalitatea
principiul reversibilității în opera lui Ștefan Odobleja” (prof. univ. dr.
doc. Mihai Drăgănescu, membru corespondent al Academiei R.S.R.);
”Cibernetica generală, disciplină de graniță între știință și filozofie” (prof.
univ. dr. ing. Paul Postelnicu, Institutul politehnic București); ”Constanța
omenescului” (general C. Anastasiu); ”Ce este cibernetica teoretică
generalizată sau integrală?” (ing. Stelian Bajureanu, IRNE Pitești);
”Cibernetica și terminologia” (conf. dr. Cezar Apreotesei, Universitatea
din Timișoara); ”Armonismul în concepția lui Odobleja” (prof. dr.
Alexandru Giuculescu, Institutul Central de Conducere și Informatică);
”Problema creativului în opera lui Ștefan Odobleja” (prof. dr. Pantelimon
Golu); ”Pe urmele genezei ciberneticii”(conf. dr. Ion Stroe, Universitatea
din București).
Participanții la simpozion au avansat numeroase propuneri vizând
omagierea memoriei savantului, cunoașterea îndeaproape a contribuției
acestuia la dezvoltarea patrimoniului științific național și universal. Cu
acest prilej s-a hotărât înființarea pe lângă Biblioteca județeană a unei
secții a Universității cultural-științifice severinene, de cibernetică
generală și logica rezonanței, în cadrul căreia vor fi organizate cursuri de

394
matematică-fizică, tehnica muncii intelectuale, calculatoare, cu sprijinul
unor cunoscuți oameni de știință din țară. Simpozionul s-a remarcat prin
înalta ținută științifică a comunicărilor și referatelor, printr-o ireproșabilă
organizare.
Andronie Vișan

ˮViitorul“ din 9 noiembrie 1982

FLORIAN VLĂDICA

Am beneficiat de privilegiul fericit de a fi fost prietenul apropiat al

dr. Ștefan Odobleja, savant mehedințean de reputație mondială a cărui
contribuție la fundamentarea ciberneticii a constituit, în ultimii ani,
obiectul a numeroase studii, comunicări ale oamenilor de știință din țară
și din străinătate. Nu vreau ca în următoarele rânduri să polemizez cu
cineva, ci doar să clarific anumite probleme referitoare la ecoul operei
sale. De pildă, despre Șt. Odobleja și ”Psihologia consonantistă”, despre
contribuția lui la crearea ciberneticii se vorbește nu doar din septembrie
1978, cum s-a scris undeva, adică post-mortem, ci de mai mulți ani, mai
ales începând de prin 1972-1973 când cibernetismul operei sale
fundamentale a început să formeze obiectul unor comunicări, reuniuni
științifice ale specialiștilor, ale unor articole în literatura de specialitate,
în revistele de largă circulație. Considerăm nu numai anacronică, ci de-a
dreptul jenantă afirmația unui specialist cibernetician român care, deși a
citit ”nenumărate publicații de specialitate”, a stat de vorbă cu ”mulți
ciberneticieni în cadrul unor congrese internaționale din diferite țări ale
lumii”, totuși nicăieri nu a auzit de ”acest nume”. Menționez că despre
”acest nume”, dar mai ales despre ”Psihologia consonantistă” s-a publicat
prima recenzie încă din 1939, în revista ”Spirit militar modern”, ianuarie-
februarie 1939, valoroasa lucrare fiind consemnată în 1941 într-o
succintă recenzie, elogiativă și într-o publicație de largă circulație din
S.U.A. (Strong S.M. – Odobleja S., ”Psychologie consonantiste”, 1938;
recenzie în revista ”Psichological Abstracts”, ianuarie 1941, editată de
W. Hunter, Lancaster). Despre valoarea cibernetică excepțională a ”P.C.”
nu doar despre ”specificul medical”, cum se exprima cineva, au prezentat
semnificative expuneri, comunicări, începând din 1973, oameni de știință
precum: V. Săhleanu la Comitetul Român de Istorie și Filozofia Științei,
Academia R.S.R., 4 mai 1974; Academia R.S.R., ședința din 15 mai
1975; M. Drăgănescu, la Academia R.S.R., sesiunea științifică din 21

395
ianuarie 1977; Al. Olaru la Consfătuirea pentru istoria medicinii,
București, 30 aprilie 1973 și alții. S-au scris numeroase studii, articole
semnate de: C. Bălăceanu ”Un pionier al ciberneticii, românul Șt.
Odobleja”: ”Flacăra” din 11 mai 1974, N. Mărgineanu ”Tribuna” din 19
iulie și 19 octombrie 1973, Roșca și M. Bejat (Istoria științelor în
România, Ed. Academiei, Buc., 1976, pag. 112), M. Drăgănescu
”Electronica în societatea contemporană” din ”Problemele păcii și ale
războiului în condițiile revoluției științifice și tehnice, Ed. Politică, Buc.,
1977, ”Ștefan Odobleja și raportul dintre om și mașina automat”, studiu
apărut în 1977 prin grija Institutului Central pentru Conducere și
Informatică publicat și în ”Viitorul social” nr. 2 din aprilie-iunie 1978,
”Omul și inteligența artificială”, ”Contemporanul” din 17 februarie 1978,
G. Brătescu, ”Dicționar cronologic de medicină și farmacie”, Ed.
științifică și enciclopedică, București, 1975, V. Săhleanu ”D. Danielopolu
și Ștefan Odobleja, precursori ai ciberneticii”, ”Tribuna”, 30 ianuarie
1975, L. Timbus ”Cu zece ani înaintea lui Norbert Wiener, un român
fundamentează legile ciberneticii”, articol apărut în ”Flacăra” din 27
martie 1974 și ”Tribuna României”, 1 mai 1974, Ov. Ioanițoaia ”Prea
lunga așteptare a dr. Odobleja”, ”Flacăra” din 6 septembrie 1975 ș.a.m.d.
Reamintesc, de asemenea, că, la 14 aprilie 1975, la Academia R.S.R. s-a
organizat o discuție specială a mai multor oameni de știință în legătură cu
”Psihologia consonantistă”, autorul însuși fiind prezent, ca și în alte
împrejurări, la nivelul aceluiași for pentru a-și explica opera, recunoscută
de majoritatea celor prezenți ca o primă cibernetică teoretică,
generalizată.
Pe baza acestor recunoașteri, Șt. Odobleja a fost invitat și a
prezentat o comunicare la Congresul de cibernetică de la București din
august 1975, primită cu deosebit interes, consemnată și în documentele
acestui Congres apărute ulterior, în limba engleză, în trei volume sub
patronajul reputatului savant englez Rose, din partea căruia a primit
invitația de participare și la Congresul de cibernetică de la Amsterdam
din vara trecută.
Această lucrare ”P.C.” – conchide M. Drăgănescu în studiul ”Șt.
Odobleja – raportul om-mașină”, menționat mai sus – oferă o viziune
cibernetică generalizată, prima în literatura mondială, după cunoștința
noastră, sub forma legii reversibilității, a buclelor închise, aplicată relației
organismului cu mediul, relației substrat nervos psihic și psihicului
însuși, deci explicând în principiu și uneori cu anumite detalii, psihicul și
comportamentul omului pe baze cibernetice. Ca lege universală, legitatea
cibernetică, după Șt. Odobleja se aplică tuturor proceselor din natură și

396
societate și deci tuturor științelor. Menționăm că pentru adâncirea și
extinderea acestor cercetări, în lunile viitoare, în municipiul Drobeta-
Turnu Severin, va fi organizată o sesiune de comunicări omagiale pe
tema ”40 de ani de la apariția Psihologiei consonantiste a dr. Șt.
Odobleja”.
Florian Vlădica

“Ramuriˮ, nr. 5 (179), mai 1979

Însemnări despre dr. Odobleja

În articolul ”Dispare un om, rămâne o operă” apărut în Revista

”Flacăra” nr. 37 (1214) din 14 septembrie 1978, evocându-se
personalitatea dr. Ștefan Odobleja, pe drept cuvânt considerat ”părintele
legitim al ciberneticii”, alături de o serie de informații și aprecieri corecte
și semnificative, a fost înserată și următoarea precizare ce contravine
flagrant realității: ”Beneficiind de multă înțelegere și solicitudine în
numeroase centre științifice ale țării, Ștefan Odobleja a cunoscut, din
păcate, o mai modestă prețuire în orașul său de baștină, aici unde
organele locale ar fi trebuit să manifeste o mai atentă preocupare pentru
traiul de toate zilele și activitatea acestui om de excepție”.
Cunoscând îndeaproape viața și preocupările dr. Odobleja, relațiile
acestuia cu diversele instituții și persoane, bucuriile și necazurile care i-
au luminat sau umbrit ultimii ani de viață, sprijinul real pe care l-a primit
din partea mai multor prieteni apropiați, a Comitetului județean de partid
ca și promisiunile de ajutor neonorate, indiferența chiar și ostilitatea unor
personalități sau foruri științifice (există și câteva fericite excepții), am
considerat de datoria noastră să corectăm inadvertențele evidente ale
aprecierii de mai sus, din respect pentru adevăr, pentru masa de cititori.
Evident, nu vom insista, nici nu ne vom angaja într-o discuție
polemică, pe seama condițiilor de viață, adeseori absolutizate sau
răstălmăcite, din necunoaștere sau rea credință, de reporteri grăbiți,
tentați să braveze prin inventarea, ”dramatizarea” unor false probleme,
diminuând și desconsiderând ironic grija celor ce i-au fost atât de
apropiați, până la detalierea conformațiunii patului sau identificarea unei
”perechi de crenvurști” ca simboluri absolute ale unei stări de fapt.
Ne simțim datori să precizăm că doctorul Odobleja Ștefan a fost
cunoscut și prețuit totdeauna în municipiul Drobeta-Turnu Severin și în
județul Mehedinți de numeroși foști colegi și prieteni adevărați iar din

397
anul 1974, organul județean de partid i-a asigurat acestuia un sprijin
prețios atât pentru rezolvarea unor cerințe de ordin material cât și pentru
reconsiderarea meritelor științifice deosebite, pentru înlesnirea continuării
activității de cercetare și publicistice. Amintim astfel demersurile repetate
făcute în ultimii 4-5 ani de la nivelul Comitetului județean de partid la
conducerea Academiei R.S.R., a Ministerului Educației și Învățământului
etc., în vederea evaluării contribuției doctorului Ștefan Odobleja la
fundamentarea ciberneticii, soldate cu organizarea unor dezbateri, a unor
întâlniri ale mai multor specialiști cu autorul ”Psihologiei consonantiste”;
sprijinirea cu ajutorul unor prieteni severineni apropiați și a unui grup de
profesori din Drobeta-Turnu Severin, a acțiunii de traducere din limba
franceză a operei fundamentale, ”Psychologie consonantiste”, în vederea
tipăririi acesteia în limba română; sprijinul material efectiv în realizarea
și pregătirea pentru tipar a volumului ”Psihologia consonantistă și
cibernetica” apărut în toamna trecută la Editura ”Scrisul românesc” din
Craiova; publicarea în periodicul local al cadrelor didactice ”Școala
Mehedințiului” în numerele 1-4 (1976-1979) a unui serial de patru
articole ale doctorului Odobleja în care acesta a demonstrat cu argumente
incontestabile că ”Psychologie consonantiste” a fost prima cibernetică;
organizarea mai multor întâlniri ale doctorului Odobleja cu elevii unor
licee din județ (la Liceul de matematică-fizică ”Traian” din Drobeta-
Turnu Severin și la liceul industrial din Strehaia s-au creat din această
toamnă cercuri și societăți științifice denumite ”Ștefan Odobleja” ale
tinerilor ciberneticieni), cu membrii unor filiale județene ale societăților
științifice; organizarea unor expoziții cu cărți și documente privind
activitatea și viața doctorului Odobleja (inițiative aparținând Bibliotecii
județene); preluarea de către Secția de propagandă a Comitetului județean
de partid, la rugămintea dr. Odobleja, a unui stoc personal de câteva sute
de exemplare din ”Psihologia consonantistă, cărora li s-a adăugat un
prolog explicativ al autorului (devenit ultima scriere a acestuia, în iulie
1978) după 40 de ani, o parte din acestea fiind trimise recent, pe baza
aprobărilor de rigoare, către marile biblioteci din străinătate, iar o altă
parte repartizându-se pentru cele mai importante biblioteci din țara
noastră; pregătirea din timp, în detaliu, a deplasării și prezentării
doctorului Odobleja Ștefan la cel de-al patrulea Congres internațional de
cibernetică de la Amsterdam, deplasare care în cele din urmă nu s-a mai
putut realiza din cauza agravării bolii acestuia; recuperarea și
conservarea, în vederea valorificării – în perspectivă, – sub controlul
direct al organului județean de partid, tot la rugămintea doctorului
Odobleja, a bogatului fond de manuscrise, studii, corespondențe ale

398
acestuia pentru care Filiala locală a Arhivelor Statului va amenaja o
secție specială. Menționăm, de asemenea, măsurile luate în vederea
acordării, inițial pe plan local, ulterior la Spitalul militar din București, a
îngrijirilor medicale în încercarea (din păcate zadarnică) de a-l trata în
vederea unei eventuale însănătoșiri.
Într-un program de măsuri special, aprobat de Secretariatul
Comitetului județean de partid încă din vara trecută, s-a prevăzut și
organizarea, în următoarele luni, în municipiul Drobeta-Turnu Severin a
unei sesiuni științifice deschise pe tema ”40 de ani de cibernetică”,
ocazionată de aniversarea apariției ”Psihologiei consonantiste”, pentru
care așteptăm deja înscrieri.
În ce privește condițiile de viață, față de hotărârea statornică a
doctorului Odobleja de a-și petrece anii bătrâneții numai în intimitatea
propriei locuințe, singurul loc unde a considerat că poate studia și lucra în
liniște, s-au luat în ultimii ani unele măsuri de îmbunătățire a dotării
gospodărești necesare, a hranei zilnice.
Menționăm că în acest sens electrificarea casei realizată de mai
mulți ani, gratuit și complet, în toate încăperile interioare cât și în exterior
(ci nu printr-o unică sârmă improvizată, cu un bec de 40 wați, așa cum a
fost ispitit să metaforizeze E.V. în articolul ”Ultimul interviu al
savantului Ștefan Odobleja” publicat în ”Flacăra” din 12.X.1978),
asigurarea, în ultimii ani, la domiciliu și gratuit, a hranei zilnice, a
inventarului gospodăresc strict necesar, a combustibilului pentru iarnă
ș.a. Pentru cei care i-au fost prieteni și l-au cunoscut îndeaproape este
bine de știut faptul că în repetate rânduri dr. Odobleja a fost rugat
insistent să accepte primirea unei locuințe noi (garsonieră sau
apartament), confortabile însă refuzul a fost de fiecare dată categoric și
definitiv, el limitându-se ferm doar la casa modest mobilată, la curtea cu
cireși și nuci umbroși sub care, vara, își așternea pătura și scria, studia, își
ordona vechi manuscrise.
Este evident că dacă pentru asigurarea unor condiții de viață și de
muncă s-au făcut, totuși, ani la rând, anumite eforturi, acestea s-au
realizat exclusiv de prietenii și tovarășii cei mai apropiați, conjudețeni
dezinteresați care, zilnic, l-au ajutat să-și rezolve eventualele greutăți, l-
au încurajat și sprijinit permanent, material și moral, l-au protejat și
îngrijit când era bolnav, i-au insuflat încredere în momentele de
slăbiciune, l-au înconjurat cu dragostea și respectul care s-au constituit
într-un suport moral solid, reconfortant.
Trebuie menționat că dr. Odobleja nu a ajuns niciodată să trăiască
din mila altora, el a avut o pensie – e drept destul de modestă – iar în

399
ultima vreme a fost zilnic îngrijit și de fiul și nora sa din Drobeta-Turnu
Severin. Conducerea Editurii ”Scrisul românesc” din Craiova s-a
preocupat de asigurarea, din timp, a unui avans substanțial din drepturile
bănești cuvenite pentru volumul ”Psihologia consonantistă și
cibernetica”. Acești bani au fost primiți și folosiți personal de dr.
Odobleja în ultimele luni de viață. Trebuie să fi trăit timp îndelungat în
preajma dr. Odobleja ca să-i cunoști gândurile, resorturile intime ale
sufletului său, comportamentul și reacțiile, adeseori surprinzător de
neobișnuite, stranii chiar, ceea ce pe unii dintre foștii colegi, rude,
prieteni sau vremelnici admiratori i-a determinat să-l considere ursuz,
dificil, să-l evite, să-l clevetească uneori. Astfel, deși a dispus de
mijloacele bănești necesare, oferindu-i-se în repetate rânduri și sprijinul
material dezinteresat, gratuit din partea autorităților și a prietenilor care i-
au rămas devotați, în ciuda permanentelor insistențe, el nu a admis nici
terminarea lucrărilor de finisare la cea de a doua cameră a casei, nici
procurarea unui mobilier confortabil în camera de locuit sau folosirea
aparaturii electrice casnice, electrificarea însăși a casei fiind permisă
numai după îndelungi insistențe ale prietenilor ca și curățenia periodică
în interioare și exterioare, când manifesta o profundă neliniște cu privire
la securitatea miilor de manuscrise stivuite sau legate în pachete masive
prin camere, în hol, pretutindeni. Chiar nouă, care i-am fost cei mai
apropiați prieteni, ne-a destăinuit abia în ultimele luni de viață că dispune
încă de o importantă rezervă de volume din ”Psihologia consonantistă”
pe care ne-a rugat s-o valorificăm punând-o la dispoziția specialiștilor, a
bibliotecilor mai importante.
S-ar putea adăuga multe alte aspecte cu privire la firea complexă,
uneori contradictorie a conjudețeanului nostru pentru care simplitatea
rosturilor materiale, aparenta dezordine a lucrurilor, refuzul confortului în
nici un caz nu s-au constituit într-o ”scenografie” a mizeriei, așa cum a
încercat să dramatizeze și să romanțeze același reporter bucureștean,
ofensând în ultimă instanță chiar singurele persoane care s-au îngrijit, cât
a fost posibil, de viața de toate zilele a dr. Odobleja (De altfel, ”ultimul
interviu” luat dr. Odobleja s-a realizat în condiții improprii, când ”Coma
hepatică” nu numai că îl făcea incapabil ”să povestească zile întregi” –
cum încerca să motiveze E.V., dar nu-i mai permitea nici să se poată
concentra asupra unei discuții).
Hotărât sa-și folosească întregul timp pentru studiu, doctorul
Odobleja a preferat viața solitară, compania doar a prietenilor sinceri și
apropiați, a respins vehement pe acei căutători de autografe și interviuri

400
care i-ar fi oferit șansa înșelătoare a unei popularități ieftine, fără
acoperire, acre în anii trecuți i-au pricinuit deja multe necazuri.
Pentru sprijinul prețios primit în ultimii ani din partea organului
județean de partid, a unor conjudețeni, prieteni și oameni de știință care l-
au înțeles și pe care s-a bizuit cu folos în dificila întreprindere de
reconsiderare a priorității în întemeierea ciberneticii, doctorul Odobleja
și-a exprimat totdeauna o sinceră recunoștință, regretând în același timp
expectativa, neîncrederea sau indiferența, ostilitatea chiar a altora care nu
și-au putut depăși propriile prejudecăți. Pentru a nu lăsa loc unor
speculații, unor răstălmăciri cu privire la ultimele clipe de viață ale
conjudețeanului nostru, considerăm semnificativ să precizăm că cele din
urmă cuvinte ale acestuia au fost de mulțumire pentru tot ceea ce s-a
făcut și se va mai putea face în continuare, în vederea confirmării
priorității românești la fundamentarea ciberneticii.
Modest și cuviincios, chiar timid și stângaci în viața de toate zilele
însă dârz și tenace, consecvent până la încăpățânare, riguros ferm, amplu
documentat în susținerea opiniilor, dispunând de o inteligență
excepțională și o mare capacitate de muncă, ferit de primejdia
popularității ieftine, doctorul Ștefan Odobleja și-a folosit din plin ultimii
ani de viață studiind, scriind, explicându-se contemporanilor,
specialiștilor (din păcate prea puțini interesați cu bună intenție în această
problemă) prin forța unor judecăți și argumente care l-au impus și vor
continua să-i pună în evidență tot mai mult marea personalitate.
Este neîndoielnic că acele ”numeroase centre științifice” la care se
referea cu excesivă generozitate Liviu Timbus (ziarist pentru care
doctorul Odobleja a dovedit un deosebit și justificat respect), acele foruri,
instituții și personalități de specialitate dintre care s-au desprins inițial
doar câțiva entuziaști și susținători, spre cinstea lor și a științei românești,
nu vor întârzia să înțeleagă necesitatea imperioasă a aprofundării și
evaluării complete, mai întâi aici, în cetatea științei românești, a
contribuției excepționale a aceluia cea fost nu un simplu pionier, un
precursor oarecare ci adevăratul fondator, ctitorul ciberneticii. Este o
îndatorire patriotică și nobilă, în spiritul marilor comandamente politice
ale epocii socialiste pe care o trăim. Este, totodată, un motiv de cinste și
mândrie pentru știința românească faptul că ”În realitate – așa cum
preciza doctorul Ștefan Odobleja – cibernetica nu s-a născut la
Massachusetts, ci în Mehedinți, și a apărut în anul 1938, odată cu cartea
”Psychologie Consonantiste”, lucrare a unui medic român de pe aceste
meleaguri (”Între Massachusetts și Mehedinți – originile ciberneticii” de
Șt. Odobleja, Revista ”Școala Mehedințiului”, vol. I, 1976). Ne

401
îndeplinim o obligație morală față de regretatul nostru conjudețean
reamintind statornica-i recunoștință exprimată până în ultimele clipe de
viață față de toți prietenii și cunoscuții care l-au înțeles și ajutat cu
adevărat, față de conducerile liceelor ”Traian” și de construcții, a
Bibliotecii din Drobeta-Turnu Severin, față de Casa corpului didactic și
Inspectoratul școlar județean, Centrul județean de calcul, Comitetul de
cultură și educație socialistă, Filiala județeană a Arhivelor Statului, de
asemenea față de Editura ”Scrisul românesc” din Craiova care i-au
acordat un sprijin permanent și dezinteresat.
Sunt lăudabile inițiativele conducerilor unor reviste, publicații
(Viitorul social, Flacăra, Tribuna, Contemporanul, Săptămâna), care
reactualizează discuția în legătură cu moștenirea științifică de
excepțională valoare a savantului Ștefan Odobleja, acestor inițiative
adăugându-li-se eforturile asidue ale Comitetului județean de partid
Mehedinți, ale celor mai apropiați prieteni, ale fiului marelui savant
dispărut în vederea recuperării și punerii în siguranță a imensului material
manuscriptic, documentar al acestuia. Se impune ca doar factorii
răspunzători de destinele științei românești, cercetătorii români de
specialitate, să-și îndrepte atenția cu răbdare și bună intenție asupra
acestui tezaur de preț ce trebuie valorificat neîntârziat. Marelui
nedreptățit nu i-au lipsit hrana și așternutul ci înțelegerea, dreapta și
cinstita recunoaștere a meritelor științifice excepționale, materializate
într-o operă monumentală care se numește ”Psihologia consonantistă”, de
fapt, ”o primă cibernetică teoretică generală integral constituită cu o
prioritate de 10 ani asupra Ciberneticii lui Norbert Wiener”, cum preciza
autorul însuși într-o scrisoare (trimisă și fără răspuns), trimisă cu câțiva
ani în urmă președintelui Academiei R.S.R.
Apariția, foarte recentă, la Editura ”Scrisul românesc” din Craiova,
a amplului studiu comparativ ”Psihologia consonantistă și cibernetica”
realizat de dr. Odobleja în ultimii ani de viață, constituie un pas important
și îndrăzneț în cunoașterea nemijlocită a valorii și semnificației
excepționale a moștenirii științifice a ilustrului savant, pentru care, din
păcate, specialiști reputați, redactori ai unor reviste și publicații
prestigioase ani la rând n-au putut fi îndeajuns sensibilizați să i-o
evalueze (În repetate rânduri regretatul nostru conjudețean și-a exprimat
mâhnirea pentru faptul că se manifestă rezerve față de ”Psihologia
consonantistă” ca și față de articolele trimise unor redacții, față de care
autorul a rămas doar în stadiul unui simplu subiect de interviuri;
răspunsurile scrise tergiversatoare ale unor foruri sau redacții o
confirmă). Pașii următori ar putea și s-ar impune să fie realizați prin

402
traducerea în limba română a ”Psihologiei consonantiste” și în limba
engleză (sau franceză) a recentei apariții ”Psihologia consonantistă și
cibernetica”, organizarea, în lunile viitoare, a unei sesiuni de comunicări
pe tema ”40 de ani de cibernetică” ocazionată de aniversarea apariției
”Psihologiei consonantiste”.
Prof. Vlădica Florian

“Școala Mehedințiuluiˮ, noiembrie 1979, p. 123-126

VARIA

Universitatea Europeană Drăgan

Școala elitelor de azi și de mâine

O idee mai veche a profesorului Josif Constantin Drăgan a fost

aceea a înființării unui institut de învățământ superior în orașul nataal –
Lugoj, însă autoritățile comuniste ale vremii au împiedicat această
inițiativă. După 1990, când România s-a angajat pe drumul democrației,
calea spre împlinirea acestui deziderat a fost deschisă. Piatra de temelie la
Cetatea Universitară Drăgan a fost pusă pe 21 aprilie 1993. La baza
fundației viitoarei clădiri a Universității Europene Drăgan a fost îngropat
un tub de oțel inoxidabil, conținând un mesaj semnat de prof. dr. Josif
Constantin Drăgan, președintele Fundației Europene Drăgan și a
primarului de atunci al Lugojului, Virgil Turcan.
”În centrul spațiului spiritual al traco-dacilor lui Zamolxis și
Deceneu, pe locul vechii cetăți a Lugojului, căzută în 1241, ridicatu-s-a
această Cetate Universitară a științei, gândită la 1991, a cărei piatră
fundamentală pusu-s-a astăzi 21 aprilie 1993, la aniversarea a 2746 de ani
de la fondarea Romei (21 aprilie 753 a. U.c).
Edificiul s-a dăruit generațiilor mileniului III prin voința și spesele
istoricului Josif Constantin Drăgan, doctor în Drept de Roma, cu
concursul Primăriei Municipiului, cu osebire al primarului, inginer Virgil
Turcan.
Opera este creația arhitectului Radu Radoslav și a inginerului Ioan
Berariu, realizată de constructorul inginer Sorin Neagoe.
Lugoj, 21 aprilie 1993 e.n.”
Prof. dr. Josif Constantin Drăgan a spus: ”Astăzi este o zi istorică,
prin punerea primei pietre la fundamentul clădirii Cetății noi,
universitare, a Lugojului, a cărui veche cetate a căzut la 1241. După 750

403
de ani, facem o cetate nouă. Ieri a fost cetatea de apărare fizică a
neamului, azi este cetatea de apărare a spiritului, de contribuție la știința
universală”.
Primarul de atunci al Lugojului a adăugat: ”Peste o sută de ani,
când nici unul dintre noi nu va mai fi, martor va rămâne acest edificiu. Ca
orice lucrare mare, deschizător de drumuri, și această lucrare s-a născut
cu sacrificii, în ciuda unor interese mărunte și contradictorii ale
contemporaneității. Singură posteritatea va evalua această lucrare la
adevărata sa statură.
Mulțumesc celor care au înțeles că trebuie să facă ceva pentru
acest oraș. Trebuie să ieșim din acest provincialism și din anonimat. Veți
vedea ce efecte extraordinare va avea Universitatea asupra vieții sociale a
orașului nostru, care va fi plin de viață, de nou, de tinerețe. Dumnezeu să
ne ajute!”
Universitatea Europeană Drăgan (UED) este astăzi o clădire
modernă, cu un impresionant hol de marmură în suprafață de 644 m.p.
Universitatea mai dispune de: patru amfiteatre cu câte 200 de locuri,
fiecare având 188 m.p., două amfiteatre cu 58 de locuri, fiecare cu 64
m.p. și Aula Magna, o sală de dimensiuni remarcabile – 450 de locuri și o
suprafață de 470 m.p., dotată cu instalație de traducere simultană, ce
poate asigura, din cabine separate, traducerea în trei limbi prin
intermediul căștilor. La UED mai există 10 săli de seminar cu câte 20 de
locuri (în suprafață de 57 m.p. fiecare) și o sală de criminalistică, de 20
de locuri. Subsolul adăpostește o mare sală de lectură (350 m.p. și 200 de
locuri), biblioteca foarte bine dotată, cu peste 40.000 de volume,
depozitul de carte și Cercul de presă al studenților.
În total, UED dispune de un spațiu de 1952 m.p. destinat ca utilitate
exclusivă pentru învățământ și cercetare.
Universitatea Europeană Drăgan, înființată din inițiativa și cu
sprijinul material al prof. dr. Josif Constantin Drăgan, ca investiție în
educație, este un factor strategic al dezvoltării și modelării
multidimensionale a ființei umane. Activitatea didactică la Universitatea
Europeană Drăgan a început în 1992, în cadrul a două facultăți: Drept și
Științe Economice. Instituțional, Universitatea Europeană Drăgan din
Lugoj a fost acreditată prin Legea 100/2003, publicată în Monitorul
Oficial partea I, nr. 184/25 martie 2003.
La UED s-au publicat peste 80 de volume în domeniul dreptului,
științelor economice, statisticii și științelor umaniste. La acestea se
adaugă peste 500 de articole și studii publicate în reviste de specialitate
din țară și de peste hotare. 20 de studenți ai UED au participat la

404
schimburi de experiență și stagii de pregătire efectuate la nivel universitar
în Italia, Franța și Marea Britanie.
Universitatea Europeană Drăgan dispune de două publicații proprii:
”Analele UED Seria Economică. Științe economice” (șapte volume
editate până în prezent) și ”Analele UED Studium Legis” (două volume).
De-a lungul anilor, Universitatea Europeană Drăgan a organizat patru
sesiuni de comunicări științifice cu participare națională (în domeniile
științe economice, drept și medicină legală) și trei sesiuni de comunicări
științifice studențești. De referință este Conferința Internațională ”Noi
tendințe în Cibernetică și Științele Economice” desfășurată la Lugoj în
perioada 15-17 iunie 2000.
Cu acest prilej academicianul Mihai C. Demetrescu, una dintre
somitățile științifice prezente la Conferință, spunea: ”Datorită
profesorului Josif Constantin Drăgan, avem în România disciplina
marketing, începând din anul 1970. Țara noastră a fost prima din estul
Europei în care a penetrat această disciplină. Continuând potențarea
valorilor românești, avem și o academie de cibernetică ”Ștefan
Odobleja”. Prin această academie, înscrisă în străinătate, consacrată
personalității lui Odobleja, pe drept ignorată istoricește, este posibilă
atingerea obiectivului de revendicare a paternității românești în domeniu.
Alături de marketing, alături de identificarea izvoarelor identității
românești arhaice – adică tracologia – a fost impulsionată, de asemenea,
cercetarea cibernetică. Prezența Fundației Europene Drăgan se remarcă și
în ceea ce privește valorificarea gândirii celui mai mare economist
român, anume Nicholas Georgescu-Roengen, care a implicat pentru
prima dată în gândirea economică și, în sens mai larg, în științele sociale,
principiile termodinamicii, cu consecința practică a teoretizării
ecologismului. Mișcarea ecologică este universală, se manifestă foarte
puternic, inclusiv politic, intră în guverne și parlamente, dar n-a avut
până la acest român de excepție o fundamentare teoretică. Pentru
dezvoltarea filonului acesta de creativitate românească, profesorul
Drăgan a publicat cărți, a organizat congrese internaționale și a inițiat
asociații. Avem nevoie ca universitățile noastre să devină centre naționale
de cercetare și afirmare a valorilor proprii, pentru a nu ne limita doar la
seriile de manifestări din Italia, Spania, Statele Unite și alte țări”.
Universitatea Europeană Drăgan a dat până în prezent circa 4000 de
absolvenți în domeniul științelor juridice și 1560 în domeniul științelor
economice. Majoritatea sunt astăzi magistrați, avocați, consilieri juridici,
economiști, finanțiști, lucrători bancari. Unii și-au înființat societăți
particulare proprii, iar o parte au devenit cadre didactice universitare.

405
406
INDICI

407
 CUPRINS

Scurtă motivare (Tudor Rățoi, Ștefan Odobleja jr.)………………….......5

Cezar Apreotesei:
Cibernetică, Guvernare, Chivernisire………………………….....11
Valeriu Armeanu:
Un pionier al ciberneticii: Dr. Ștefan Odobleja………………….13
L-au cunoscut pe Ștefan Odobleja. Poetul Valeriu Armeanu:
Povestea unui interviu……………………………………………17
Ștefan Odobleja: tată și fiu…………………………………….....21
Omagiu…………………………………………………………...24
Constantin Atanasiu:
Plouă dintr-un curcubeu…………………………………………..25
Stelian Bajureanu:
Psihologia consonantistă și cibernetica…………………………..27
Moștenirea Odobleja…………………………………………….. 29
Andrada Bonea:
O minte sclipitoare redusă la tăcere de un regim totalitar………..33
Cibernetica s-a născut în România……………………………….35
Aristide Buhoiu:
Interviul luat doctorului Ștefan Odobleja la Hotel ˮTriumf“
(primăvara anului 1978)………………………………………….38
Mihai Buracu:
Savantul Ștefan Odobleja, victima unui rapt științific……………41
Emanuela Bușoi:
Idei pedagogice în opera lui Ștefan Odobleja…………………….46
Mariana Cenea, Nicolae Popescu:
Technique for implemnting affective consonance – case study….50
Romulus Cojocaru:
Odobleja și apoi Wiener și nu invers……………………………..61
Gabriel Iosif Chiuzbaian:
a b c Ștefan Odobleja……………………………………………..66
Euristica în concepția lui Odobleja……………………………….77
Ioan Cristescu:
Ce nu trebuie să uităm despre dr. Ștefan Odobleja (I)……………80
Ce nu trebuie să uităm despre dr. Ștefan Odobleja (II)…………..82
Ce nu trebuie să uităm despre dr. Ștefan Odobleja (III)…………83
Paula Dobroiu:
Biologia în viziunea consonantistă a lui Ștefan Odobleja……….86
Mihai Drăgănescu:
Concepția psihologică și conceptele cibernetice ale lui Ștefan
Odobleja…………………………………………………………91
Conceptele cibernetice ale lui Ștefan Odobleja………………….95
Dumitru Eliade:
Academia internațională de cibernetică generală “Ștefan
Odoblejaˮ……………………………………………………….101
ˮFlacăra“, revistă:
Memorial științific………………………………………………103
Odobleja inedit…………………………………………………..104
Memoriu al lui Ștefan Odobleja………………………………...107
Recunoașterea priorităților unui savant român………………….110
Momentul dreptății……………………………………………...114
Gheorghe Florescu:
Schiță de portret – savantul în tinerețe – Ștefan Odobleja (1902-
1978)…………………………………………………………….115
Ion Gheorghe:
Un fapt un om. Precursor al ciberneticii………………………...118
Cristian Ghinea:
Adevăratul părinte al ciberneticii generalizate, Ștefan Odobleja,
trebuie repus în drepturi…………………………………………120
Ovidiu Ioanițoaia:
Prea lunga așteptare a doctorului………………………………..123
Ce mai face Ștefan Odobleja?…………………………………..128
Cici Iordache, Lionel Nițescu, Liviu Timbus:
Un om pentru eternitate: savantul severinean Ștefan Odobleja…129
Ion Jianu:
Academia de cibernetică și sistemologie “Odoblejaˮ…………...143
Simpozion ˮȘtefan Odobleja – Eternitate la timpul prezent“…...146
Corina Macavei:
Un monument pentru savantul Ștefan Odobleja………………...147
Savantul Ștefan Odobleja, părintele ciberneticii și comuniștii….148
“Magazinˮ, revistă:
Primul gânditor care smulge naturii secretul general al buclelor.153
Sebastian Manolea:
Ștefan Odobleja - ˮPsihologia consonantistă“…………………..160
Nicolae Mărgineanu:
Comentarii asupra interviului cu doctorul Odobleja……………161
Constantin Mustață:
Cu Ștefan Odobleja jr. despre cibernetică și părintele său (I)…..165
Cu Ștefan Odobleja jr. despre cibernetică și părintele său (IV)…168
Cu Ștefan Odobleja jr. despre cibernetică și părintele său (V)….172
Gelu Negrea:
Este Ștefan Odobleja întemeietorul ciberneticii?..........................176
40 de ani de la fundamentarea ciberneticii generalizate………...177
Simpozionul Odobleja “un fapt de știință și conștiințăˮ………...179
Constantin Negreanu:
Învinsul victorios………………………………………………..181
Odobleja despre strămoșii săi…………………………………...182
Cornel Nistorescu:
Eveniment Ștefan Odobleja: Introducere în logica rezonanței….184
Victor Niță:
Ne îmbolnăvesc nu doar microbii și toxinele…………………...187
Ștefan Odobleja:
Aspecte neobișnuite ale ciberneticii din 1948…………………..189
Alexandru Olaru:
Psihoterapia în concepția psihologiei consonantiste……………194
Ștefan Odobleja…………………………………………………198
Cristina Olaru:
Prioritățile lui Ștefan Odobleja în gândirea contemporană științifică
și filozofică……………………………………………………...202
Vasile Pârvănescu:
Crearea Academiei de Cibernetică Generală……………………207
Liviu Petrina:
Ștefan Odobleja…………………………………………………208
O personalitate care își așteaptă recunoașterea: Ștefan Odobleja 210
În istoria universală a științelor poporul românˮare un loc de
cinste“…………………………………………………………...213
Dosarul Odobleja – Wiener……………………………………..220
Nicolae Popescu:
Ștefan Odobleja…………………………………………………232
Centenar Ștefan Odobleja……………………………………….238
Importanța sonografiei în medicina de familie………………….247
Proffesional stress……………………………………………….248
Psychosomatics and the physical kinetic therapy……………….259
Academy Member Dr. Ștefan Odobleja………………………...265
Ștefan Odobleja un precursor…………………………………...272
Consonantist psychosomatics…………………………………...274
 De la psihofizică la psihosomatică în opera lui Ștefan Odobleja.276
Personalitatea umană și transplantul de organe… .……………..280
Tania Radu:
Recurs la istoria științei…………………………………………286
Tudor Rățoi:
O pagină din istoria științei românești…………………………..290
Fondul arhivistic personal Dr. Ștefan Odobleja………………...293
Un nou volum de corespondență Ștefan Odobleja……………...297
http://www.Odobleja.ro/Savantul.php.:
Savantul Ștefan Odobleja……………………………………….305
Victor Săhleanu:
Danielopolu și dr. Șt. Odobleja – precursori în cibernetică…….308
Ion Străchinaru:
Cibernetica și psihologia consonantistă…………………………313
Ion Stroe-Oancea:
Restituiri………………………………………………………...317
Cercetând un tezaur de manuscrise……………………………...321
Crâmpeie de viață……………………………………………….323
Ion Stroie:
Din nou despre moștenirea Odobleja……………………………326
Mi-e prieten Platon, dar adevărul îmi e și mai prieten…………..330
Cibernetica generalizată…………………………………………332
Părintele științei cibernetice……………………………………..335
Pavel Suian:
Moștenirea Odobleja…………………………………………….339
Alexandru Surdu:
Ștefan Odobleja: Definiția conceptelor logice…………………..341
Centenar Ștefan Odobleja……………………………………….346
Ștefan Odobleja – logica rezonanței…………………………….350
Dan Șalapa.
Ștefan Odobleja – eternitate la timpul prezent…………………..354
Ștefan Odobleja este fondatorul ciberneticii…………………… 356
Dumitru Șonea:
Un portret pentru eternitate……………………………………...359
Victor Șonea:
Ștefan Odobleja sau Idealul cunoașterii………………………...360
Liviu Timbus:
Cu zece ani înaintea lui Norbert Wiener………………………...362
Moștenirea Odobleja…………………………………………….367
Românul Ștefan Odobleja, părintele legitim al ciberneticii……..369
 Ciudatele hiatusuri de memorie ale unui dascăl………………...374
Un savant mexican despre lucrările doctorului Odobleja……….376
Cum este valorificată creația lui Ștefan Odobleja?... …………...379
Ștefan Odobleja, părinte al ciberneticii………………………….381
Ștefan Odobleja. Zgomot și uitare………………………………384
Gheorghe Țigănele:
Centenar Ștefan Odobleja……………………………………….385
Emanuel Valeriu:
Ultimul interviu al savantului Ștefan Odobleja…………………386
“Viitorulˮ, ziar:
Doctor Ștefan Odobleja…………………………………………391
Opinii despre geniul creator……………………………………..392
Andronie Vișan:
Ștefan Odobleja: omagiu creatorului ciberneticii generale……...393
Florian Vlădica:
Însemnări despre dr. Odobleja…………………………………..397
Varia…………………………………………………………………...403
INDICE
A Adler, A: 237, 261, 267, 280
Academia Comercială din
București: 120
Academia Europeană de
Marketing din Bruxelles: 120
Academia Internațională de
Cibernetică Generalizată de la
Lugano: 9, 21, 35, 44, 77, 101,
103, 115, 121, 143, 145, 148,
171, 182, 186, 202, 205-208,
241, 243, 275, 293, 302, 303,
306, 307, 334, 336, 339, 379,
380, 386
Academia Oamenilor de Știință:
354
Academia Română: 8, 37, 63,
77, 80, 82, 89, 91-93, 109, 113,
120, 125, 142, 146, 149, 153,
169, 170, 176, 179, 203, 212,
213, 224-226, 228, 234, 240,
241, 243, 266, 273, 274, 279,
287, 290, 296, 299, 301, 303,
308, 340, 347, 350, 354, 355,
357, 372, 387, 388, 395, 398,
402
Academia de Studii Economice
(A.S.E.): 108, 109
Academia de Științe Comerciale
din Paris: 120
Academia de Științe din New
York: 120
Academia de Științe Sociale și
Politice: 77, 91, 152, 287, 301
ˮAcademica“, revistă: 350
Ada Kaleh, insula: 117, 165,
166, 272, 291
“Adevărulˮ, publicație: 35, 147,
148, 152
Africa: 192
Agerpres: 152
Alberti, prof.: 68, 69
Alexander, F.: 237, 261, 267
Alexandru, Eugeniu: 203
Alexoae, Dan: 148
Allport, G.W.: 280
Almic, Marin zis Marin
Giurescu: 304, 305
America: 30, 43, 104, 160, 169,
198, 271, 300, 324, 325, 393
“Amfitrionˮ, revistă: 42
Ampére, André Marie: 11, 156,
181, 209, 240, 273, 289, 290,
307, 337, 386
Amsterdam: 35, 61, 68, 322, 342
Ancuța, Mircea: 233
Andronov, A.A.: 135
Anglia: 32, 108, 120
Anița, Cristian: 5, 244
Anticariatul Craiova: 142
Antonescu, G.G.: 313
Apostol, Odysseu: 296
Apreotesei, Cezar: 7, 11, 13,
102, 178, 300, 303, 394
Arhivele Naționale Mehedinți: 9,
44, 103, 141, 142, 146, 157, 170,
179, 185, 241, 243, 244, 266,
292, 295, 297, 322, 327, 331,
358, 399, 402
Aristotel: 185, 331, 350
Armeanu, Valeriu: 7, 8, 10, 13,
17, 21, 24, 161, 165, 390
Arseni <Constantin>, prof.: 36,
151
“Art Emisˮ, revistă: 354
Ashby, W. Ross: 155, 309, 338,
379
Asia: 43
Aslan: 313
Asociația Europeană de Studii
Bioeconomice din Milano: 121
Asociația Internațională de
Cibernetică: 35, 148, 216
Asociația Mexicană pentru
Cibernetică și Sisteme: 376
Asociația Română de Psihologie
Transpersonală: 268
Auspitz, tipograf: 272
Austria: 325
Avrămoiu, S.: 203
Atanasiu, Andrei: 237, 267
Atanasiu, Constantin: 25, 26, 43,
71, 77, 91, 102, 159, 172, 174,
182, 202, 296, 394
B Berciu, Dumitru: 42
Babeș, Aurel: 326
Babeș, V.: 199, 326, 340, 383
Bagdasar, prof.: 39, 199, 390
Bainbridge, William Seaman:
35, 69, 150, 173, 233, 239, 271,
306
Bajureanu, Stelian: 8, 27, 28, 33,
35, 44, 62, 70, 71, 75, 77, 102,
104, 107, 130, 133, 134, 142,
148, 149, 151, 173, 175, 177,
180, 186, 202, 213, 234, 235,
242, 246, 271, 273, 276, 296,
298-303, 321, 322, 342, 372,
373, 376, 377, 379, 394
Balaban: 313
Balica, G.: 203
Balota, deal: 323, 324
Baltag, Vasile: 303
Banovița: 183
Banting: 68, 231
Basgan, Ion: 243
Bateson: 237, 262
Băile Felix: 121, 243
Bălăceanu-Stolnici, Constantin:
31, 34, 43, 74, 89, 92, 94, 108,
124, 178, 180, 189, 213, 226,
234, 300, 307, 321, 329, 396
Bălu, Nicoleta: 357
Bălți: 325
Bărbuț, Mihaela: 242
Beer, Staford: 134, 135
Bejat, M.: 396
Belgia: 216
Belitori, comună, jud. Vlașca:
218
Bell: 28
Beniuc, Mihai: 296
Berariu, Ioan: 403
von Bertalanffy, Ludwig: 155,
156
Besedovsky, Locke: 237, 262
Best: 68, 69, 231
Bethesda – Maryland: 269
Bianu, D.: 94
Biberi, Ion: 296
Biblia din 1688: 12
Biblioteca Academiei: 296, 300
Biblioteca Americană din
București: 168, 296
Biblioteca Județeană Mehedinți:
93, 142, 152, 202, 206, 324, 394,
402
Biblioteca Ministerului Apărării
Naționale: 26
Bigelow: 107, 126, 156, 173,
318, 320
Bilciu, C.: 64, 108, 109, 169
Bistrița, comuna: 355
Bistrița, pădure: 183, 323
Black, H.S.: 217
Blaga <Lucian>: 26, 72, 122
Blasco Llopis, José: 216
Bludorf, Frantz: 285
Bocșa, Minerva: 178, 203, 303
Bocșa Montană: 199
Bonea, Andrada: 33
Bonis, Joji: 178
Bordea, Gheorghe: 357
Boston; 388
Bota, Robert: 279
Botez, C.: 300
Botez, George: 63
Boulding: 71
Brașov: 187
Bratiloveanu, Crina: 45
Brăila: 149, 165, 167, 199, 233,
272, 291, 370, 385
Brăileanu, Tr.: 313
Brătescu, G.: 296, 396
Brâncuși <Constantin>: 26, 122
Bruno, Bernard: 178
Bruxelles: 120
București: 8, 11, 13, 33, 36, 37,
61, 80, 83, 84, 105, 106, 115,
119, 120, 123, 129, 130, 132,
138, 150, 158, 165, 167, 168,
172-174, 177, 199, 211, 223,
224, 227, 228, 233, 239, 241,
242, 244, 267, 271-273, 285,
291, 296, 298, 299, 301, 305,
309, 312, 322, 324, 325, 332,
336, 341, 346, 347, 363, 370,
375, 378, 382, 385, 390-392,
394, 396
Buda, Cezar: 77, 102, 202, 203,
241, 273, 296, 301, 303, 307
Budakovski, V.: 285
Budapesta: 377
Buenos Aires: 35
Buhoiu, Aristide: 7, 38-41, 302
“Buletinul medico-terapeuticˮ,
publicație: 150, 239, 266, 272,
305, 341
Buracu, Mihai: 41, 46
Burghele, Teodor.: 63, 176
Burlakov, V.: 285
Bush: 127, 193
Bușoi, Emanuela: 46, 50
Butenandt, Adolf: 284
Byalistock: 300
C
Cabanis: 261
Cajal, Nicolae: 42
Calafat: 183
ˮCaligraf“, revistă: 118
Calițoiu, Constantin: 80
Canada: 357
Canon, W.: 309
Cantacuzino <Ion>: 105, 199
Cantemir <Dimitrie>: 12
Casa Corpului Didactic
Mehedinți: 179, 402
Casa memorială “Ștefan
Odoblejaˮ: 144, 356
Catrina, Elena: 177
Călinescu, Armand: 304
Câlțea, Constantin: 233, 234
Câlțea, Radu: 232
Câmpulung <Muscel>: 36, 151
Câtu, Rodica: 357
Ceapraz, Ion: 242
Ceaușescu, Elena: 101
Ceaușescu, Nicolae: 101, 276,
368, 394
Cenea, Mariana: 50, 248
Cernavodă: 150, 165, 167, 233,
291
Cernăuți: 304
Cerneț, Laurențiu: 296
Cerneți: 183
Cetatea Severinului: 183
Cheiță, Constantin: 354
Cheiță, Nicolae: 242
China: 65, 127
Chipurici, Nicolae: 141, 178
Chiriac, V.: 116, 324
Chiriță, Ionel: 177, 178, 242,
321
Chițimia, I.C.: 296
Chiuzbaian, Gabriel Iosif: 7, 66,
68, 76, 79
Chivernaru, nume: 12
ˮCibernetica-Namur“, revistă:
216
Cicero: 82, 300
Ciobanu, D.: 203
Ciocan, Diana: 248
Ciuciu, Cornelia: 248
Cizmaru, Camelia: 242
Claire, Sylvia: 282
Claparède: 47
ˮClipa“, revistă: 354
Cluj-Napoca: 7, 103, 165, 170,
172, 175, 176, 187, 234, 322,
325, 332, 371, 375, 384, 390,
394
Coandă, Henri: 242, 340
Cocoru, Daniel: 160
Cojocaru, Mac: 357
Cojocaru, Romulus: 61, 66
Colegiul Național Emanoil
Gojdu Oradea: 207
Columb: 271, 393
Comitetul Consultativ
Internațional Telegrafic și
Telefonic: 218
Comitetul pentru Istoria și
Filosofia Științelor: 82
Comitetul Județean de Cultură și
Educație Socialistă Mehedinți:
179, 327, 394, 402
Comițiu, G.: 286
Comte, A.: 164
Conferința Telegrafică și
Telefonică: 219
Conffignal, L.: 74
Congresul Internațional de
Cibernetică de la Amsterdam: 8,
26, 27, 32, 61, 63, 67, 70, 85,
130, 173, 175, 209, 211, 221,
234, 235, 240, 242, 262, 273,
275, 292, 298, 301, 322, 340,
342, 347, 358, 373, 376, 379,
381, 382, 387, 396, 398
Congresul Internațional de
Cibernetică de la București: 8,
83, 108, 120, 123, 137, 144, 227,
240, 262, 273, 298, 325, 342,
347, 378, 396
Congresul Internațional de
Cibernetică și Sisteme Ciudad de
Mexico: 378
Congresul Internațional de
Cibernetică și Științe Economice
Lugoj: 121
Congresul Internațional de
Istoria Științei: 113, 181
Congresul Internațional de
Medicină Militară: 69, 150, 173,
239, 271, 272, 291, 305, 324,
341, 346
Congresul Internațional de
Psihosomatică de la Kobe: 260
Congresul Internațional de
Psihosomatică de la Waikoloa
(Hawai): 260
Consiliul Național pentru Știință
și Tehnologie: 71, 77, 91, 92,
109, 111, 129, 137, 149, 287,
296, 384, 385
Constantinescu, Gogu: 320, 340
Conta, Vasile: 72, 99, 313
ˮContemporanul“, revistă: 89,
94, 273, 372, 396, 402
“Corvinˮ, tipografie Lugoj: 166
Costescu, Teodor: 166, 272, 323
Cracovia: 377
Crainic, Nichifor: 42
Craiova: 5, 9, 18, 27, 31, 36, 41,
43, 44, 59, 61, 109, 128, 129,
142, 151, 158, 169, 170, 180,
183, 185, 221, 229, 240-242,
244, 245, 267, 279, 285, 299,
300, 306, 307, 322, 330, 332,
336, 340, 342, 347, 351, 354,
368, 386, 389, 394, 398, 400,
402
Cremona: 175
Cristescu: 313
Cristescu, Ioan: 8, 80, 81, 83, 85,
177, 179, 300, 322, 329
Cristi, P.: 313
Croația: 260
“Cronicaˮ, revistă Iași: 45
Curcan, Adrian: 8, 24, 147, 357
D 146, 152, 182, 205-208, 241,
Daia, Petre: 242
Danemarca: 114
Danielopolu, Daniel: 6, 34, 68,
92, 104-107, 185, 199, 213, 215,
230, 267, 298, 300, 308-310,
312, 342, 388, 396
ˮDanubius“, cenaclu literar: 17
Dănăilă, Leon: 35, 36, 148, 151
Dej: 150, 165, 167, 233, 291,
325, 385
Demetrescu, Mihai C.: 120, 121,
145, 405
Demostene: 82, 300
Departamentul Marinei
Americane: 69
Derevenco, P.: 267
Descartes: 157, 237, 261, 352
Deutsch: 237, 261, 267
Deva: 92
Dewey, J.: 47
Diaconescu, Liliana: 237
Dicționar Enciclopedic de
Consonantică și Cibernetică
Consonantistă: 35, 37, 148, 151
Dimitriu, C., dr.: 107
Dimitriu, I.: 203
Dinu, Mihail: 304
Direcția Presei: 109
Disescu: 313
Dobroiu, Paula: 86, 88
Dorian, Dorel: 190
Dorohoi: 149, 165, 167, 233,
291
Dosoftei: 11
Dragomir, Florentin: 357
Drăgan, Iosif Constantin: 8, 9,
37, 101, 102, 120-122, 143, 145,
246, 271, 296, 302, 306, 307,
334, 379, 381, 393, 403-405
Drăgănescu, Mihai: 6, 31, 38,
44, 71, 77, 79, 88, 91, 93-95, 99,
101, 110, 112, 114, 115, 153,
177, 179, 180, 203, 209, 213,
216, 230, 238-240, 243, 246,
271, 273, 276, 287, 296, 301,
303, 307, 321, 322, 327, 336,
337, 372, 378, 386, 387, 393-
396
Drăghicescu: 313
Drăghici, Florica: 80
Drăghici, Pompiliu; 357
Drobeta-Turnu Severin: 9, 22,
25, 33, 42, 45, 61, 80, 83, 84, 88,
89, 93, 103, 112, 115, 119, 125,
128, 129, 131, 134, 141, 143-
149, 165-167, 169-172, 175,
179, 181-183, 185, 186, 198,
199, 202, 205, 211, 215, 216,
220-222, 224, 230, 233, 234,
241-243, 245, 262, 271-273,
279, 290, 301, 306, 326, 331,
336, 338, 339, 354, 357, 362,
363, 367, 370, 374, 381, 382,
384, 385, 387, 393, 394, 397-
400, 402
Dubrovnik: 260
Ducrocq, A.: 155, 333
Duimovici, Gelu: 178, 203, 204
Dulcan, Dumitru Constantin: 33,
37, 146, 148, 279
Dumitrescu, Titus: 65, 129-132,
177, 186, 213, 322, 330, 367,
372
Dunăre: 19, 31, 146, 182, 184
Dunbar, Fl: 237, 261, 267
Dussik, Karl Theodor: 270
E 129, 131, 133, 143, 165, 168,
“Ecouriˮ, revistă: 88, 207
Eigen, Manfred: 219, 220
von Eieff: 262, 267
Einstein <Albert>: 109, 361
Eliade, Dumitru: 101, 103
Eliade, Mircea: 122
Eliade-Rădulescu, I.: 313
Elveția: 101, 121, 143, 182, 208,
241, 379, 386
Eminescu <Mihai>: 186
Enăchescu, C.: 296
Enescu <George>: 26, 325
Engel: 237
Eppinger: 312
Erceanu, Vasile: 357
Eteria:25
Europa: 21, 104, 111, 234, 304
F
Facultatea de Drept din
București: 120
Facultatea de Filologie Iași: 45
Facultatea de Filozofie din
București: 120
Facultatea de Medicină din
București: 13, 33, 117, 119, 199,
211, 223, 291, 341, 355, 370,
382, 385
Facultatea de Medicină din
Craiova: 203, 243, 266
Facultatea de Medicină Iași: 45
Faraday: 89, 90, 112, 290
Fechner: 277, 314
Fere: 261
ˮFlacăraˮ, revistă: 6-8, 19, 22,
25, 26, 28, 62, 71, 91, 103, 104,
107, 110, 111, 114, 115, 128,
171, 176, 187, 210, 214, 220,
225, 232, 234, 273, 290, 296,
298, 310, 320, 323, 326, 330,
331, 334, 336, 339, 366, 371,
372, 374, 376, 378, 381, 382,
384, 391, 396, 397, 399, 402
Florența: 218
Florescu, Gheorghe: 115, 118,
357
Florescu, Mihai: 149
Förster, W.: 47
Fosar, Grazyana: 285
Frank. H.: 77
Franksen, O.I.: 114
Franța: 69, 120, 340, 405
Freud, Sigmund: 237, 261, 280,
299
Fuiorea, N.: 178
Fundația Europeană Drăgan:
101, 102, 122, 145, 168, 171,
173, 332, 403, 405
Fundația Rockefeller: 70
Fundația ˮȘtefan Odobleja“:
143-147, 266, 275, 279, 357,
358
Fundația “Vasile Gușeˮ: 243
Fundățeanu: 313
G 273, 276, 287, 303, 307, 336,
Galilei, <Galileo>: 38
Gariev, Piotr: 285
Gaston Doin, Paris, editură: 13,
69, 106, 150, 166, 199, 211, 223,
233, 239, 266, 272, 285, 305,
341, 363, 370, 382
“Gazeta Medicalăˮ, publicație:
382
ˮGazeta de Sud“, publicație:
144, 147
Găvănescu: 313
Gârla Mare, cultură arheologică:
302
Geneva: 219
Georgescu, Genoveva: 301
Georgescu-Roegen, Nicolae: 83,
120-122, 405
Georgetown University: 284
Georgiade, C.: 238
Germania: 77, 274, 279, 285
Gheorghe, Ion: 118, 120
Gheorghiu, Constantin Virgil:
122
Ghinea, Cristian: 120, 123
Ghiță, Cornel: 357
Giuculescu, Alexandru: 77, 155,
213, 307, 322, 394
Gîdea, Ramona: 280
Gligor, Horia: 93, 300, 303
Glogoveanu, Nicolae: 183
Glușcov: 379
Goangă, Dumitru: 247
Golu, Mihai: 6, 130, 139, 140,
150, 177, 180, 273, 276, 296,
306, 307, 321, 322, 327
Golu, Pantelimon: 6, 44, 71, 77,
95, 101, 110, 153, 154, 169, 177,
179, 181, 230, 238, 240, 242,
386, 394
Goncourt, premiu: 122
Gordon: 78
Gorovei, Artur: 45
Grecia: 77
Green Michael: 268
Greniewski, H.: 74
Grinker and Robbins: 261
Grosu, Eugenia: 322
Gruia: 183
Grupul de invenții ˮSuperFelix“:
65, 213, 339, 367, 368, 372
Guilford: 78
Guillaumaud, G. Klaus: 312
Guran, Marius: 6, 130, 137, 138
Gușă de Drăgan, Daniela
Veronica: 145
Gușă, Ștefan, general: 145
Gutstein, A.I.: 73
Guvernul României: 242
Gyr, Radu: 42
H Institutul de Igienă din
Hameroff, Stuart: 282
Haret, Spiru: 26, 68, 313
Hartley, R.V.L.: 28, 217, 314
Hartz: 314
Hawai: 260
Hawking, Stephen W.: 360
Hăulică, I.: 308
Health, Irvine: 279
Heinroth, Joahnn Christian: 237,
271
Helmholtz: 314
Helvey, T.C.: 64
Heraclit: 334
Hess: 312
Hinkle, Wolf: 237, 261
Hinoveanu, Ilarie: 178, 185, 242
Hippocrate: 263
Ho, Mae-Wan: 285
Holmes, Joseph: 270
Holstein: 379
Hong Kong: 285
Horotan, Ion: 169, 170
Howary, Douglas: 270
Hull, Cl.: 164
Hyde, Thomas A.: 381
I Iorga, Nicolae: 159
Iacob, P: 286
Iamandescu, Ion Bradu: 146,
237, 267, 274, 279, 285
Iași: 45, 178, 182, 303, 322, 332,
392, 394
“Industrial Marketingˮ,
publicație: 120
Institutul Central pentru
Conducere și Informatică: 90-93,
112, 138, 165, 234, 394, 396
București: 301
Institutul Internațional de
Biofizică din Neuss: 285
Institutul Medico-Farmaceutic
București: 83
Institutul Medico-Militar: 61,
117, 149, 166, 172, 199, 222,
233, 272, 291, 341, 346, 391
Institutul Național de
Gerontologie și Geriatrie: 178,
180, 321, 329
Institutul Naval de Cercetări
Medicale Bethesda: 269
Institutul Politehnic București:
92, 110, 178, 212, 213, 327, 394
Institutul Politehnic Iași: 202
Institutul Politehnic din Mexic:
376
Institutul de Psihologie din Cluj:
161
Institutul de Reactori Nucleari
Pitești: 62, 177, 170, 203, 213,
321, 394
Ioanițoaia, Ovidiu: 7, 123, 128,
129, 396
Ionescu, Nae: 42
Iordache, Cici: 7, 129, 143, 374
Ioviț Popescu, Ioan: 44, 158, 276
Irak: 77, 101
Irimie, Ion: 6, 130, 132
Isac, Victor: 203
Israel: 77 Kaznacheev, V.: 285
Istodor, Nicolae: 186 Klaus, G.: 309
Italia: 108, 120, 146, 405 Klotz: 262
Iugulescu, C.: 304 Kneip: 22
Ivireanu, Antim: 12 Kobe: 260
Izvoru Aneștilor: 144, 152, 165, Kuhn, Thomas: 159
167, 172, 183, 199, 211, 222, Kyoto: 284
233, 290, 341, 346, 355
Izvoru Bârzii: 304 L

Î Laboratorul de Informatică și
“Însemnări ieșeneˮ, revistă: 325
Întreprinderea pentru
Întreținerea și Repararea
Utilajelor de Calcul (I.I.R.U.C.):
131, 322, 330
J Liceul Al. Lahovary Rm.Vâlcea:
James-Lange, teorie: 161
Japonia: 65, 284
Jianu, Ion: 143, 146
Jibu, Mari: 284
Journla of Euromarketing: 120
Journal of Global Marketing:
120
Journal of Transnational
Management Developement:
120
Jula, Nicolae: 243
Jung, K.: 280
ˮJurnalul“, publicație: 34
Juvara, E.: 199
K Lipcani: 149, 165, 167, 291, 304
Kant, Immanuel: 288, 350
Kaplan: 261
Karlson, Peter: 284
Conducere din Cluj-Napoca: 103
Lange, O.: 309
Lascu, I.: 242
Leibniz: 157, 161, 186, 198,
237, 261, 352
Lejars: 223
Lewin, Kurt: 69
120
Liceul de Informatică ˮȘtefan
Odobleja“ din Craiova: 242
Liceul Pedagogic ˮȘtefan
Odobleja“ Drobeta-Turnu
Severin: 88, 142, 207, 242, 354,
357, 360, 362
Liceul Strehaia: 45, 175, 398
Liceul Teoretic “Ștefan
Odoblejaˮ București: 241
Liceul “Traianˮ: 61, 116, 146,
166, 199, 222, 233, 272, 290,
302, 323, 355, 385, 391, 398,
402
ˮLimba Română“, revistă: 293,
297
Lisabona: 35
Livezile: 61, 272, 391
Locke, John: 201
Londra: 35, 320, 322, 324
Lopez, Jimenez Elohim: 376
Los Angeles: 35
Lotze: 314
Ludwig, George: 269
Lugano: 44, 77, 101, 121, 143,
145, 171, 182, 208, 241, 303,
379, 381, 386
Lugoj: 39, 40, 42, 72, 91, 101-
103, 106, 110, 115, 122, 124,
149, 152, 165, 167, 171, 173,
181, 199, 204, 207, 208, 210,
211, 233, 239, 241, 247, 272,
275, 286, 291, 300, 306, 310,
317, 324, 325, 326, 332, 336,
339, 370, 381, 382, 385, 403-
405
“Lumeaˮ, revistă: 220
Lupasco, St.:309
Lupu, N., dr.: 105, 106
Lupu, Petrache: 389
Luscher, Martin: 284
M Mărgineanu, N.: 6, 43, 161, 165,
Macavei, Corina: 147, 152
Mach: 314
MacLeod: 231
Madrid: 193
ˮMagazin“, revistă: 6, 13,152,
153, 160, 190, 298
Maghiar, Teodor: 9, 121, 145,
243
Maglavit: 389
Maior, Augustin: 216
Maloine, editură: 14, 27, 40, 42,
62, 69, 91, 103, 107, 110, 114,
119, 121, 123, 128, 137, 150,
153, 160, 168, 194, 198, 205,
209, 210, 211, 221, 233, 240,
273, 275, 276, 291, 306, 310,
317, 324, 326, 341, 346, 370,
382
Mandocescu, Laurențiu: 357
Manoil: 313
Manolea, Sebastian: 160, 161
Mantz, M. R.: 26, 32, 64, 71, 77,
101, 213, 273, 276, 296, 302,
322, 330, 380
Manu, George: 42
Marcoșanu, Virgil: 394
Marea Britanie: 120, 405
Mareș, Eugen: 105, 106
Marinescu, Gh.: 199, 313
Maryland: 269
Marty MʼUzan: 262
Massachusetts: 401
Massachusetts Institute of
Technology: 35
Masturzo, A.: 108, 123
Maxwell: 89, 90, 112, 290
Maxwell Clark: 11
Mănescu, Manea: 71, 77, 149
313, 396
Mâciu, Mircea: 102, 181
Mânzat, Ion: 268
McClelland: 280
“Medic general Papiu
Alexandruˮ, premiu: 69, 211,
223, 233, 239, 271, 272, 291,
305, 325, 341, 346, 382
ˮMedicina în evoluție“, revistă:
61, 238, 248, 259, 261, 265, 271
“Mehedințeanulˮ, publicație:
356
Mehedinți: 13, 31, 33, 61, 103,
119, 142, 144, 148, 149, 152,
166, 172, 183, 185, 199, 211,
233, 242, 272, 290, 293, 304,
324, 341, 346, 363, 370, 374,
382, 401, 402
La Mettrie: 201
Mexic: 70, 173, 376, 378
Mexico City: 322
Mihai, Augustin: 242
Mihai, Viorica: 302
Mihai Viteazul: 183
Mihăilescu: 313
Mihăiță, Niculae: 243
Milano: 121, 204, 241
Milcu, Ștefan: 7, 43, 91, 109,
119, 221-232, 296, 300
ˮIl Milimetro“, publicație: 120
Ministerul Afacerilor Externe:
92, 111, 142
Ministerul Industriei
Construcțiilor de Mașini
(M.I.C.M.): 66
Ministerul Învățământului: 296,
398
Ministerul Sănătății: 234
Minovici, Mina: 233, 239, 272
ˮMișcarea Medicală Română“,
revistă: 266, 272
Mizrahi, Dan: 42
Mocanu, G.: 203
Mocanu, Petre: 213
Moisil, Gheorghe: 215
ˮLe Monde du Developement“,
publicație: 120
Montessori, M.: 47
Montreal: 241
Müller: 22, 314
München: 378
Munții Balcani: 183, 184
Mustață, Constantin: 165, 168,
171, 176
Muzeul de Artă din Cluj: 170
Muzeul Regiunii Porților de
Fier: 302
Muzeul Tehnic “Prof. ing.
Dimitrie Leonidaˮ: 242
N
Naegeli: 223
Nanu-Muscel, I.: 199
Nădejde: 313
Năstase, Adrian: 241
Neagoe, Sorin: 403
Neagoe, Ștefan: 165
Neagu, V.: 203
Nechifor, Constantin: 186
Neculce, I.: 12
Nedelcovici, Dumitru (vezi
Dumitru Postelnicu
Brașoveanu): 218
Negoiță, C.V.. 63, 108
Negrea, Gelu: 8, 176, 177, 178,
181
Negreanu, Constantin: 8, 44,
181, 182, 184
Negru, Ion: 325, 326
Nestor: 225
Neumann, familie: 302
von Neumann, John: 156, 296
Neumann, Joseph: 324, 325
Neumann, Marika: 325
Neuss, Germania: 285
“New Lettersˮ, publicație: 146,
307
Newton <Isac>: 161
New York: 35, 120
Nicola, Grigore: 203
Nicola <Tiberiu>: 336
Nicolaescu, Gheorghe: 243
Nicolau, Edmond: 31, 43, 63,
71, 74, 77, 94, 108, 109, 189,
209, 226-228, 232, 296, 300,
303, 340
Niculescu, I.T.: 313
Niculescu-Mizil, Eugen: 92,
149, 189, 234, 296
Nisipeanu: 313
Nistorescu, Cornel: 7, 184, 187
Niță, Victor: 187, 189
Nițescu: 232
Nițescu, Lionel: 143
Nobel, Premiul: 42, 61, 69, 122,
182, 226, 231, 276, 379
Noica Constantin: 9, 36, 72, 115,
136, 151, 158, 185, 273, 335,
347, 350, 386
Noica, D.: 106, 199, 390
Nyquist, H.: 28, 217
O Organizația Europeană pentru
ˮObiectiv mehedințean“, ziar:
359
Obreja, Al.: 199
Odish, Mazen: 284
Odobleja, Dumitru: 165, 166
Odobleja, Eva-Elisabeta (n.
Ilieș): 233
Odobleja, Ion: 183, 184
Odobleja, Manea: 166, 183
Odobleja, Mihai: 183
Odobleja, Nițu: 184
Odobleja, Ștefan, dr.: 5-11, 13,
15-21, 25-53, 61-73, 75-104,
106-108, 110-154, 156-187, 189,
194, 196, 199-218, 220-247,
249, 260-281, 283, 285-342,
346-402, 405
Odobleja, Ștefan jr.: 5, 8-10, 19,
21, 22, 143-146, 165, 168, 172,
184, 234, 266, 267-269, 274,
275, 279, 297, 303, 305, 354,
357
Oficiul de Studiere a Pieței din
România: 120
Olanda: 26, 61, 77, 101, 213,
380, 393
Olaru, Alexandru: 6, 44, 63, 65,
71, 91, 124, 178, 180, 194, 198,
201, 234, 243, 266, 296, 310,
396
Olaru, Cristina: 202, 207
Olimp: 25
Oltenia: 18, 29, 31
ˮOpinia studențească“, revistă:
317
Oprișan, Constantin: 42
Oradea: 9, 121, 145, 146, 207,
243, 286
Cercetări Nucleare (CERN): 277
Organizația Internațională de
Cosmocibernetică: 216
Organizația Mondială de
Cibernetică și Sisteme: 64, 65,
108, 276, 379
“Orizontˮ, revistă: 6, 92, 296
Orlando: 260
Orșova: 336
Osborn: 78
Ostwald: 99
P
Pallas Atena: 350
Palașcă, Viorel: 357
Pann, Anton: 12
Papanicolau test: 60
Parhon, C.I.: 229
Paris: 13, 27, 35, 40, 42, 69, 103,
106, 111, 114, 119, 121, 123-
125, 128, 129, 135, 137, 149,
150, 153, 160, 166, 173, 176,
184, 194, 198, 199, 205, 209,
211, 221, 223, 233, 235, 239-
241, 272-276. 285, 291, 302,
305, 306, 309, 310, 317, 325,
326, 340, 341, 346, 355, 362,
363, 365, 370, 378, 382, 384
Parnes: 78
Paulescu, Nicolae: 42, 68, 122,
199, 229, 231, 232, 265, 326,
340, 370, 383
Pavelcu, Vasile: 296
Pavlov, I.P.: 237, 261, 309
Păiș, Viorel: 148
Păunescu, Adrian. 21, 24, 334,
385, 391
Pârvănescu, Vasile: 91, 102,
142, 152, 205, 206, 207, 208,
234, 324
Peatnițchi, I.. 309
Penrose, Roger: 282
Periețeanu, Al.: 68, 313
Perpessicius: 186
Peteanu, Vasile: 175
Petrina, Liviu: 7, 43, 44, 70, 102,
178, 208, 210, 220-232, 296
Petrovici, Gh.: 308
Petrovici, I.: 313
Peucescu: 313
Philadelphia: 161
Piaget, Jean: 47
Pieron, Henri: 238
Piru, Al.: 296
Pitești: 8, 62, 84, 107, 177, 213,
298, 378
Pitts, Walter: 173
Platon: 190, 330, 334, 388
Pleniceanu, Ion: 178
Ploștinaru, Iulian: 20
Poenaru, Petrache: 340
Pop Tohăneanu, Ion: 182
Popa Gr.: 42
Popa-Wagner, Aurel: 146, 279
Popescu, D.R.: 18, 296
Popescu, Grigore-Alexandru:
265, 274, 280
Popescu, Ioan A.: 212
Popescu, Nicolae: 9, 50, 232,
238, 243, 244, 247, 248, 259,
274, 276, 280, 285
Poponin, Vladimir; 285
Popp, Fritz Albert: 285
Postelnicu, D.: 215
Postelnicu, Dumitru zis
Brașoveanu: 218
Postelnicu, Nedea: 218
Postelnicu, Paul: 6, 7, 71, 77,
102, 155, 156, 185, 186, 202,
203, 205, 208, 213, 214, 218,
230, 241, 273, 306, 312, 327,
342, 392, 394
Praga: 377
Priestley: 314
Probram, Karl H.: 284
Protopopescu, C.A.: 175, 242
ˮPsychological Abstracts“,
revistă: 43, 69, 91, 111, 150,
173, 212, 291, 301, 305, 306,
325, 395
Pușcaș, Ioan: 102
Pușcaș, Silviu: 202
Puținei-Halânga: 117, 272, 291
R
Racoviță <Emil>: 340
Radoslav, Radu: 403
Radovici: 313
Radu, Tania: 286, 287
Rainer, Fr.: 199, 229
Ralea, M.: 313
Ramon y Cajal: 193
“Ramuriˮ, revistă: 201, 296,
342, 346, 397
Rădăceanu, Lothar: 39
Rădăuți: 325
Rădulescu-Motru, C.: 77, 99,
159, 225, 313
Rățoi, Tudor: 5, 10, 242, 244,
290
Rebreanu, Liviu: 302
“Redeșteptareaˮ, publicație: 123
Regimentul 17 Infanterie Lugoj:
39, 389
Reid, John M.: 270
Restian, Adrian: 187, 188
“Revista de Filozofieˮ, 296, 308
ˮRevista Medicală Română“,
publicație: 276, 285, 286
ˮRevista Sanitară Militară“: 239,
272, 296
“Revista Științelor Medicaleˮ:
105
Ribot, Th.: 204, 314
Riga, D.: 286
Riga S.: 286
Rm. Vâlcea: 120
Rockfeller: 25
Roma: 35, 241
Roman, Ileana: 5
România: 18, 29, 32, 33, 37, 38,
61, 70, 76, 120, 121, 145, 148,
150, 153, 160, 184, 201, 206,
210, 220, 221, 249, 265, 301,
306, 310, 331, 340, 375, 377,
378, 384, 386, 403
ˮRomânia Liberă“, ziar: 71, 273,
385, 386
“La Roumanie dʼaujourdʼhuiˮ,
revistă: 94
Rose, John: 64, 65, 108, 109,
276, 299, 301, 378 379, 396
Rosenblueth, A.: 69, 70, 107,
156, 173, 189, 191, 192, 300,
317, 318, 336, 388, 389
Rostock: 279
Roșca și M. Bejat: 396
Roșca: 313
Roșca, D.D.: 296
Rousseau, J.: 47
Rudall, P.H.: 26, 63, 64, 71, 115,
209, 212, 235, 246, 271, 273,
276, 373, 393
Rusu, Victor: 385
S
Saarbrucken: 274
Sahagia, Viorel: 178
San Diego Medical Center: 284
San Marino: 206
Săhleanu, Victor: 6, 63, 89, 92,
119, 124, 125, 131, 138, 139,
213, 215, 298, 300, 307, 308,
312, 313, 326, 390, 395, 396
“Săptămânaˮ, revistă: 6, 68, 71,
76, 273, 402
Săraru, Dinu: 354
Săvulescu, Geo: 300
Sârbulescu, Ion: 357
Schafer: 237, 262
Scheau, Mihail.: 178, 243, 266
Schintee, I.: 178
Schinteești: 304
Schillinger, tipograf: 324
Schmidt, Hermann: 156
Schneider: 262
Schuster, Peter: 219, 220
Schwarz John: 268
“Scientific Americanˮ, revistă:
284
Scraba: 313
Selye, Hans: 237, 244, 261, 267
Sergent, Emile: 104
Shanhai: 35
Shannon, C.E.: 28, 173, 217
Shirbeeny, H. El.: 77, 101, 273
Sifneos, Nemiah: 237, 262
Silva: 261
Simache, A.: 286
Slama-Cazacu,T.: 296
Societatea Americană de
Psihosomatică: 260
Societatea Generală de
Cercetarea Sistemelor din
Londra: 322
Societatea Medicilor din
București: 105, 233
Societatea Română de
Psihosomatică Aplicată și
Medicină Comportamentală: 279
Socrate: 190, 271, 388, 393
Sofonea, Liviu: 146
Sorescu, Marin: 143
Soroca: 325
Spania: 120, 216, 405
Spânulescu, Ion: 177, 180
Spearman: 162
Spencer, H.: 164
Speranția, E.: 313
Spinoza: 198, 237, 261
ˮSpirit Militar Modern“, revistă:
26, 43, 91, 159, 174, 240, 291,
395
Spitalul Brâncovenesc: 105
Spitalul Militar Central: 199,
390, 399
Spitalul Militar de Urgență
ˮȘtefan Odobleja“ Craiova: 242,
354, 386
Sporea, I.: 247
Stamp, Hans Otto: 203
Stănciulescu-Mehedinți, dr.:
174, 175
Stănciulescu, Traian: 146
Stockholm: 35
Străchinaru, Ion: 7, 102, 178,
182, 273, 296, 303, 307, 313,
392
Strehaia: 172, 175, 398
Stroe-Oancea, Ion: 8, 91, 234,
246, 303, 317, 320, 323, 326,
342, 390
Stroie, Ion: 6, 7, 102, 131, 135,
178, 180, 322, 326, 330, 331,
334, 339, 394
Stromillo, Mario Michelangelo:
146
Strong, S.M.: 43, 69, 91, 150,
173, 212, 302, 305, 306, 325,
395
Stuart Mill, John: 119, 314
S.U.A.: 32, 65, 69, 89, 120, 135,
153, 193, 216, 279, 320, 382,
405
Suian, Pavel: 70, 339, 341
Surdu, Alexandru: 6, 9, 36, 71,
77, 102, 115, 131, 140, 146, 151,
157, 182, 185, 186, 241, 242,
246, 272, 273, 276, 279, 303,
341, 342, 346, 347, 350, 355,
357, 380
Susskid, Leonard: 268
Szekely, David: 77, 273, 276,
380
Ș Timbus, Liviu: 7, 143, 362, 366,
Șalapa, Dan: 354, 355, 357, 359
Șăineanu, Lazăr: 12
“Școala Mehedințiuluiˮ,
publicație: 33, 50, 194, 304, 321,
359, 374, 398, 401, 403
Școala Superioară de Partid
ˮȘtefan Gheorghiu“: 149
Șerban Drincea, Ion: 20, 390
Șonea, Dumitru: 359
Șonea Victor: 360
Șontea, Victor: 243
Șorban Raoul: 42
Ștefan, Gh.: 89, 92, 112, 213,
214, 234, 307
Ștefan, Gh. M.: 203, 212, 303
Ștefan, I.M.: 71, 77
Ștefănescu-Goangă: 159, 313
T 120, 396
Taine: 314
Tapalagă, Rodica: 302
Tăbăcaru: 313
Tălpălaru, Cornel: 303
Televiziunea Română: 7, 27, 39
41, 302, 340
Teodorescu, Dan: 303
Teodorescu, Stela: 296
Teodosiu: 313
Teohari, A.: 199
Tg. Jiu: 147
Tg. Mureș: 325
Thomas, D.S.: 161
Thorndike: 47
Thurstone: 162
369, 373, 376, 378, 381, 383,
385, 396, 401
Timișoara: 61, 92, 178, 259,
265, 300, 303, 322, 325, 332,
394
Tinei, Ovidiu: 178
Tito, Iosip Broz: 302
Tîrgoviște: 120, 149, 167, 233,
291, 385
Tokyo: 35
Torrance: 78
ˮTractorul“, întreprindere: 187
Transilvania: 12, 302, 339
Trentowski, S.: 11
ˮTribuna“, revistă: 6, 7, 17, 18,
43, 66, 71, 91, 92, 94, 101, 165,
170, 230, 234, 273, 313, 341,
369, 371, 374, 384, 390, 396,
402
“Tribuna Românieiˮ, revistă:
ˮTriumf“, hotel: 38
Tudor, Ștefan: 243
Turcan, Virgil: 403
Turda: 149, 165, 167, 233, 291
Tzank: 262, 267
Tzannes: 77
Ț
Țăranu, Cornel: 103
Țigănele, Gheorghe: 385, 386
U
von Uexhull: 237, 261
Ungureanu, Ștefan: 303
Uniunea Internațională de
Telecomunicații: 218
Universitatea din Arizona: 281
Universitatea din București: 120,
177, 179, 180, 327, 329, 394
Universitatea din California:
279, 284
Universitatea din Cluj: 161
Universitatea Colorado: 270
Universitatea din Craiova: 202
Universitatea Europeană Drăgan
Lugoj: 121, 122, 403, 404, 405
Universitatea Harvard: 70, 190,
212, 325, 382
Universitatea din Madrid: 216
Universitatea Okayama: 284
Universitatea din Oradea: 9, 121,
145
Universitatea Pennsylvania: 161,
270
Universitatea Rutgers – New
Jersey: 120
Universitatea Tehnică din
Lyngby: 114
Universitatea Timișoara: 203,
394
Universitatea Vanderbilt: 83
Universitatea de Medicină
Rostock: 279
Universitatea de Medicină și
Farmacie Craiova: 279
U.M.F. Timișoara: 247
University of Cambridge: 268,
270
University of Walles: 235, 246,
271
Ursea, N.. 286
V
Valea Bistriței: 183
Valea Blahniței: 183
Valea Izvorului (fost Valea
Hoțului, actualmente Ștefan
Odobleja): 13, 61, 119, 144, 147,
149, 166, 182, 183, 199, 222,
233, 234, 272, 290, 296, 305,
323, 324, 355, 357, 370, 382,
385, 386, 391
Valea, Lucian: 42
Valea Mare: 302
Valeriu, Emanuel: 7, 19, 20,
386, 390, 391, 399, 400
Vanderbilt Hall: 190
Vaschide: 313
Văcărescu. I.: 12
Veneziano, Gabriele: 268
Verne, Jules: 38
Vetișanu, Vasile: 102
“Viața Medicalăˮ, publicație:
274, 279, 286, 308
Viena: 326, 377
Vienna University: 270
“Viitorulˮ, 18, 81, 83, 85, 161,
177, 178, 181, 182, 184, 208,
391, 392, 395
“Viitorul socialˮ, revistă: 89, 93,
99, 209, 337, 396, 402
Viorel, Dan: 354
Vișan, Anca: 203
Vișan, Andronie; 393, 395
Vișan, Ovidiu: 178
Vlad, Nicolae: 303
Vladimirescu, Tudor: 12, 183,
218
Vlaicu <Aurel>: 340
Vlașca, județ: 218
Vlădica, Florian: 20, 21, 70, 102, Wolf, Christian: 288
141, 142, 178, 242, 243, 304,
357, 374, 375, 395, 397, 403 Y
Vodnansky, Gustav: 218
Voica, Ileana: 244, 267 Yasue, Kunio: 284
Voica, Marcel: 244, 267
Voicu, Mihai: 303 Z
Voiculescu, C.: 203
Voltaire: 69 Zaharia, Bogdan: 203
Vuia <Traian>: 26, 122, 340 Zamfirescu, Ing.: 109
Vulcănescu, Mircea: 42 Zapan, Gheorghe: 39
Zăgănescu, Florin: 203
W Zeus: 350
Ziehen: 314
Waikoloa (Hawai): 260
Washington: 113
Weber: 277
Webwe-Fechner: 314
Whitehead, A.N.: 164
Wiener, Ana: 300
Wiener, Norbert: 6, 11-17, 28,
32-35, 37, 42, 43, 61, 62, 65, 69-
72, 74, 76, 88-94, 98, 107, 109,
111-115, 118, 119, 122, 123,
125-128, 132-136, 139, 143,
149, 150, 154, 156, 160-164,
168-170, 172-174, 176, 180,
181, 189-195, 198, 200, 201,
209, 211-213, 215-217, 219,
221, 225-228, 234, 235, 238,
240, 273, 275, 276, 287, 290,
292, 295, 298, 300, 303, 306,
308, 309, 312-315, 317, 319,
320, 322, 325, 327, 331-333,
335-338, 340, 341, 347, 358,
362, 364-368, 371, 372, 379-
384, 386-388, 396, 402
Wild, John I.: 270
Willer, Iosif: 325, 326
Witten, Edduart: 268