HARTA CONŞTIINŢEI

Perspectiva asupra lui Perspectiva asupra

Nivel Log Emoţie Evoluţie-proces
Dumnezeu vieţii
700-
Sinele Este (a fi) Iluminare ↑ Inefabil Conştiinţa Pură
1000
Tot-ceea-ce-este Perfecţiune Pace ↑ 600 Extaz Iluminare
Unitate/Unul Completă Bucurie ↑ 540 Serenitate Transfigurare
Iubitor Benignă, inofensivă Iubire ↑ 500 Veneraţie Revelaţie
înţelept Semnificativă Raţiune ↑ 400 Înţelegere Abstractizare
Milos Armonioasă Acceptare ↑ 350 Iertare Transcendenţă
Inspirator Plină de speranţă Bunăvoinţă ↑ 310 Optimism Intenţie

Satisfăcătoare Neutralitate ↑ 250 încredere Eliberare

Permisiv Realizabilă/fezabilă Curaj ↑ 200 Afirmare întărire

Indiferent Exigenţă Mândrie ↓ 175 Batjocură Infatuare
Răzbunător Antagonică Furie ↓ 150 Ură Agresivitate
Refuză (respinge) Dezamăgitoare Dorinţă ↓ 125 Patimă, lăcomie Înrobire
Punitiv înfricoşătoare Frică ↓ 100 Anxietate Retragere
Dispreţuitor Tragică Durere/doliu ↓ 75 Regret Disperare
Dezaprobator Fără speranţă Apatie ↓ 50 Disperare Abdicare
Blamare
Vindicativ Rea Vinovăţie ↓ 30 Distrugere
(învinovăţire)
Dispreţuitor Mizerabilă Ruşine ↓ 20 Umilire Eliminare
 David R. Hawkins

HARTA CONŞTIINŢEI - o scală

dovedită a energiei conştiinţei
PREFAŢĂ

Prima oară când am văzut Harta Conştiinţei era scrisă de soţul meu cu
creta pe o tablă în holul casei noastre. L-am întrebat: „Ce e asta?” şi el a
răspuns: „A, asta e Harta Conştiinţei”. Mi-a explicat că a făcut-o pentru a-i
ajuta pe oameni să înţeleagă lumea. „Fiecare nivel al conştiinţei are propria
sa viziune despre viaţă, despre Dumnezeu, propria viziune a sinelui, a
emoţiilor şi procesului de evoluţie. Poţi vedea întreaga lume într-un singur
grafic. Îţi arată o cale de ieşire din hăul disperării până sus, în starea
Iluminării.
Imediat ce David mi-a explicat acestea, am înţeles că Harta ar putea
aduce speranţă omenirii. Vreme de câteva decenii a lucrat, ca psihiatru, cu
toate felurile de oameni care sufereau, chiar şi cu cazuri de boli mintale
extreme. Ştia cât de important este să oferi un instrument care să-i inspire
pe pacienţi să iasă din disperarea lor. Aşa a creat Harta, ca instrument de
învăţare, unul care să şi inspire oamenii, I-am spus: „Trebuie să împărtăşeşti
asta cu oamenii!” Mi-a răspuns că nu era sigur că vrea să prezinte public
materialul, aşa că am rostit cuvintele pe care ştiam că nu le-ar fi putut
refuza: „David, această Hartă ar putea ajuta cu adevărat oamenii!” După
aceea, a publicat prima lui carte despre Hartă - Putere versus forţă -
determinanţii ascunşi ai comportamentului uman. Nu ştiam atunci că urma
să ne petrecem următorii 20 de ani călătorind prin Lume pentru a prezenta
Harta Conştiinţei.
Fiind pe scenă cu el, am fost martor al modului în care spunea lucruri
cu atâta putere încât feţele oamenilor se luminau imediat. Înţeleseseră! Era
atât de împlinitor să vezi acel răspuns şi să ştii că viaţa cuiva a fost
schimbată. Pentru Dave, aceasta nu avea niciodată legătură cu el. El doar
purta mesajul şi impactul acestuia asupra altora.
 Avea un simţ al umorului contagios. Era imposibil să nu râzi când
râdea el. Nu-i păsa de cum arată sau să obţină aprobarea altora deoarece el
ştia cine şi ce era.
Beneficiile aduse de Harta Conştiinţei
Harta pe care a creat-o David cuprinde o scală a conştiinţei pornind de
la baza experienţei umane şi până la vârf. A dezvoltat această hartă astfel
încât să putem înţelege de ce există atât energii joase, cât şi energii înalte în
lume, şi de ce unii oameni fac lucruri îngrozitoare, în timp ce alţii sunt buni
şi iubitori. Această scală este logaritmică şi porneşte de la 0 până la 1000.
Dave a angajat un statistician pentru a se asigura că logaritmii erau corecţi.
Apoi a încadrat emoţiile şi alte elemente pentru fiecare nivel al conştiinţei,
astfel încât să înţelegem cum se simte să fii în Ruşine (20) în comparaţie cu
nivelul Iubirii (500). Unii oameni se uită la numere, alţii la cuvinte. Dave
şi-a prezentat lucrarea în diferite moduri pentru a ajunge la oameni cu
diferite stiluri de învăţare.
David voia să îi asigure pe aceia care sufereau că există ceva mai bun
deasupra capului lor. Aşa cum veţi citi mai jos, el însuşi a experimentat
întreaga Hartă, de la cel mai de jos nivel, până la cel mai înalt. A trăit după
această Hartă şi a demonstrat-o în viaţa sa, în conferinţele sale şi cu umorul
său. Nu am întâlnit niciodată pe nimeni atât de determinat, cum era el, să
facă orice putea pentru a-i ajuta pe oameni. De aceea a creat Harta. Şi a
folosit-o ca instrument pentru a-i inspira pe oameni să devină mai buni, mai
iubitori şi mai compasionali.
Aproape în fiecare zi auzeam de cineva care spunea că Harta i-a
schimbat viaţa. Unii oameni au scăpat de uzul heroinei, alcoolului şi de alte
adicţii fără speranţă. Alţii s-au vindecat de diverse boli şi suferinţe
emoţionale. Oricare era problema de viaţă, Harta le-a dăruit o cale de ieşire
din suferinţa lor.
Curajul
Dacă aceasta este prima voastră carte despre acest subiect, nu trebuie
să vă simţiţi intimidaţi. Harta este un instrument simplu, pe care îl poate
folosi oricine şi nu trebuie să fii un geniu ca s-o înţelegi. Următoarele
pagini conţin tot ceea ce aveţi nevoie pentru a avansa în viaţă, explicaţii ale
modului în care funcţionează lumea, de ce se întâmplă lucruri în felul în
care se întâmplă şi cum vă puteţi împlini la maximum potenţialul vostru.
Harta poate explica unele dintre problemele de viată cu care vă confruntaţi
şi, de asemenea, să vă reamintească de cea mai înaltă chemare a voastră.
Citiţi şi vedeţi singuri cum se aplică pentru voi.
Oricine poate folosi Harta, din orice religie sau fără religie. Când eram
la liceu, una din cele mai bune prietene ale mele, care era evreică, m-a
întrebat: „Dacă există un Dumnezeu, de ce avem toate războaiele astea?”
Harta ne răspunde de ce - aşează lumea în perspectivă. Războaiele ucid
milioane de oameni care mor pentru ceva mai mare decât ei înşişi, în clipa
în care au intrat în bătaia gloanţelor, au traversat linia critică a Curajului.
Dave spunea că cea mai mare problemă a noastră, spiritual vorbind,
este ego-ul centrat în jurul său şi că este necesar mult curaj şi dedicare
pentru a-l depăşi. Acesta este curajul pe care-l vedem în soldaţii care-şi
riscă viaţa pentru ceva mai înalt decât ego-ul lor, o fac pentru ţara lor sau
pentru Dumnezeu ori pentru semenii lor. Sportivii fac acelaşi lucru când
caută să câştige un titlu pentru echipa lor sau pentru ţara lor, în loc să-şi
dorească faima pentru ei înşişi. Sau atunci când îşi dedică efortul pentru
cineva care suferă de cancer ori de alte boli. Când dedicăm ceea ce facem
unui scop mai înalt decât şinele nostru, atunci venim dintr-un loc mai înalt.
Harta ne arată că lucruri îngrozitoare precum războiul servesc unui scop -
ne ajută să evoluăm spiritual.

Speranţa
Când oamenii sunt dărâmaţi, au nevoie de speranţă. Harta le dăruieşte
speranţă. Ne arată că dacă ne menţinem jos, dacă ne urâm pe noi înşine şi
nu avem nicio speranţă, ne putem răsuci şi ne putem schimba viaţa dacă
vom ţinti un nivel mai înalt. Observăm acest punct de cotitură în fiecare zi
în grupuri precum Alcoolicii Anonimi, în grupuri de recuperare din adicţii.
De la totala disperare, viaţa lor se schimbă complet. Când ating nivelul 200
din Hartă, nivelul Curajului, acela este punctul din care viaţa se schimbă
deoarece şi-au găsit curajul de a spune adevărul despre ei în Loc să blameze
pe altcineva. Dincolo de acel punct, următorul important este nivelul
Bunăvoinţei (310). Acesta este nivelul celui care este dispus, are bunăvoinţa
de a învăţa, dorindu-şi să-i ajute pe alţii, dorindu-şi să crească, să fie bun, să
lucreze cu sine.
 Întotdeauna există speranţă, chiar şi în cele mai îngrozitoare zile. Unele
zile sunt dificile şi îmi spun: „Nu vreau să se mai repete vreodată ziua
asta!” Harta ne ajută să ştim că o zi proastă nu este sfârşitul vieţii. Cum
spunea Scarlett O'Hara în Pe aripile vântului, „O să mă gândesc la asta
mâine!” Harta ne arată că noi toţi suntem într-o călătorie. Doar pentru că nu
ne place peisajul unde ne aflăm acum, nu înseamnă că întreaga călătorie o
să arate rău. Peisajele frumoase se află în faţa noastră dacă avem bunăvoinţa
de a ne încrede în proces.

Depăşirea dificultăţilor
Oamenii spun că Harta îi ajută să simtă compasiune pentru omenire.
Înţeleg că mare parte a lumii trăieşte în nivelurile joase ale conştiinţei, în
Vinovăţie, Frică şi Furie, aceasta însemnând că asemenea oameni nu pot să
se abţină de la a minţi, a omorî, a fura. Fiecare nivel are propria sa realitate.
Dacă trăieşti într-un nivel al Fricii sau al Furiei, atunci exact aşa te
comporţi. Simplul fapt de a şti acestea ne ajută să nu-i judecăm pe cei care
acţionează în moduri care nouă ni se par străine.
Chiar şi dacă vă aflaţi la nivelul Curajului sau mai sus, dar este foarte
probabil că nu vă menţineţi acolo permanent. Vine ceva şi vă testează.
Fiecare trece prin episoade care îi conduc în nivelurile joase. De exemplu,
după moartea unei persoane iubite, aţi putea avea mult de procesat din
suferinţa pierderii ori frica de necunoscut. În cazul unui divorţ, aţi putea trăi
furia şi mânia o perioadă de timp, până când vine asupra voastră înţelegerea
că, de fapt, sunteţi mai bine fără persoana şi situaţia aceea.
Cum scria Dave în cartea aceasta, viaţa ne dă încercări. Trecem prin
dificultăţi pentru un motiv, cu un scop. E greu de înţeles semnificaţia când
te afli în mijlocul unei încercări, aşa că trebuie să avem încredere că există
un scop general care o cuprinde şi pe aceasta. David m-a învăţat că putem
întreba: „Care este scopul acestui lucru?” Ajungem să aflăm că nu suntem
singuri în asta, că există o Putere Superioară care are grijă de noi şi ne ajută
să creştem. Cum ar fi, de exemplu, atunci când ne dorim ceva foarte mult şi
nu-l obţinem, dar mai târziu ajungem să înţelegem şi să spunem: „Sunt aşa
bucuroasă că nu am obţinut acel lucru!”.
Deseori Dave spunea: „Iubirea aduce la suprafaţă opusul ei”. Aceasta
înseamnă că atunci când ne angajăm să devenim mai buni şi mai iubitori,
viaţa ne va scoate în faţă oameni dificil de iubit! Fiecare acţiune
declanşează o reacţie egală şi de sens opus. Sunt testată în fiecare zi de
oameni şi de situaţii. Dave m-a învăţat că nu-i poţi mulţumi pe toţi şi că
aceasta este o lecţie greu de învăţat. Uneori este necesar să spui nu. Alteori,
când cineva se răsteşte la tine, e mai bine să te îndepărtezi decât să rămâi şi
să te cerţi cu acea persoană negativă. Dacă pleci, le dai şi lor şansa să simtă
impactul negativităţii lor. Acesta poate fi un moment de învăţătură dacă
sunt dispuşi să-l vadă aşa. Este de învăţat în toate momentele vieţii.
Câteodată noi suntem profesorii. altădată suntem studenţii
Acceptă ceea ce eşti
Este un ţel minunat acela de a trăi din nivelul Iubirii (500), dar nu este
deloc uşor. Mulţi oameni vin la mine şi-mi spun: „Eu sunt în 500”. Ei cred
că trăiesc la nivelul Iubirii, dar asta e mai degrabă o fantezie decât o
realitate. Când veţi citi despre acest nivel, veţi vedea că nu este aproape
nimeni care îl trăieşte. Ar trebui să fii ca un sfânt! Dacă vă găsiţi în palierul
400, care este nivelul Raţiunii înalt funcţionale şi căutaţi Adevărul de
dragul adevărului, atunci staţi bine. S-ar putea să întrezăriţi nivelul mai
înalt, dar este necesară o constantă devotare pentru a trăi în acel nivel, şi
nimeni nu vă poate „duce” acolo. Este posibil să-l experimentaţi, iar apoi să
depuneţi munca interioară pentru a ajunge şi a rămâne acolo. Nu vă puteţi
forţa să „dobândiţi” acel nivel superior. Acela care îşi doreşte asta ar fi ego-
ul. Trebuie să vină din bunăvoinţă, din esenţa şi din inima voastră.
David spune că pura bunătate faţă de alţii joacă un rol major în viaţa de
zi cu zi şi în progresul spiritual. De exemplu, dacă vedeţi o bătrână că are
dificultăţi cu coşul de cumpărături, daţi-i voie să treacă în faţa voastră la
coadă. Poate că a obosit să stea în picioare. Fiţi amabili cu mama
însărcinată şi cu un copil care strigă din căruciorul de cumpărături. În loc
să-i aruncaţi o privire urâtă şi s-o judecaţi că e o „mamă rea”, lăsaţi-o să
treacă înaintea voastră. Ce contează încă 10 minute? Dacă telul vostru este
să evoluaţi, atunci amabilitatea şi bunătatea sunt un instrument vital.
Un alt lucru pe care Dave îl scoate în evidenţă este faptul că nivelul
cuiva nu este mai bun ca nivelul altcuiva deoarece fiecare nivel are propriile
responsabilităţi. Încercaţi să fiţi o persoană pe cât de bună este posibil şi să
trăiţi cu această stare cât de mult posibil. Când ajungeţi la nivelul Acceptării
(350) atunci aţi acceptat cine şi ce sunteţi voi înşivă. Toţi intrăm în viaţă cu
niveluri diferite şi este necesar un angajament total pentru a evolua la un
nivel superior. Purtarea hainelor albe şi rostirea cuvintelor potrivite nu
înseamnă că sunteţi într-un nivel superior, ci doar că ego-ul vostru crede
asta!
Dacă aveţi capacitatea de a fi oneşti cu voi înşivă şi de a nu judeca
nimic a fi „sus” sau „jos”, atunci veţi avea o bună înţelegere a sinelui
vostru, un sentiment interior al nivelului în care vă aflaţi. Dacă doriţi să
progresaţi, căutaţi să vedeţi unde vă puteţi îmbunătăţi. Fiţi sinceri în
legătură cu slăbiciunile voastre. Poate că nu aveţi răbdare şi atunci trebuie
să fiţi mai blânzi. Poate sunteţi ataşat de ceva sau aveţi o dependenţă de
ceva şi aveţi nevoie de curaj pentru a renunţa la acestea. Poate că sunteţi
preş şi aveţi nevoie să opriţi oamenii să vă mai calce în picioare. Îmi place
zicala: „Prima dată, să-ţi fie ruşine. A doua oară, să-mi fie mie ruşine!”
Doar pentru că o persoană este un membru al familiei sau un coleg, nu
înseamnă că trebuie să-i permiteţi să se poarte urât cu voi.
Uneori, oamenii cred că vor evolua dacă se scufundă în câmpuri de
înaltă energie. „Voi asculta doar muzica şi voi citi doar cărţile care se află
cel mai sus în Hartă!” îmi spun. Ei judecă totul în lume ca fiind „mai jos”.
Acesta este ego-ul spiritual, „mai sfânt ca sfinţii”. Dacă ar fi la nivelul la
care se cred a fi, şi-ar înţelege eroarea.
Ego-ului îi place să fie special. El spune: „Eu sunt aici şi tu eşti acolo”.
Nu pentru asta este Harta. Este un instrument pentru ca voi să învăţaţi şi să
creşteţi. Dacă sunteţi sinceri în legătură cu problemele cu care vă
confruntaţi, veţi vedea cum să le depăşiţi şi, automat, să urcaţi într-un nivel
superior din scală.
Dave nu a spus nici o singură dată „eu sunt un învăţător iluminat”, cu
toate acestea l-am văzut la acel nivel. Era foarte smerit şi foarte realist. Nu
se vedea a fi mai bun decât oricine altcineva. El doar ştia că avea
responsabilitatea de a împărtăşi tot ceea ce era şi să ajute lumea în orice fel
putea să o facă. Când eşti iluminat, nu ai nevoie să spui nimic despre tine.
La nivelurile mai înalte, nu ai nici un interes în a te promova. L-am văzut pe
Dave întâlnind oameni care aveau nevoie de ajutorul lui ca medic şi tot ce îi
dădeau pentru serviciul lui era un pachet de cafea. Mi-au trebuit doi ani să
găsesc ceva de făcut cu toată acea cafea după moartea lui!
Această carte este dedicată memoriei lui deoarece viaţa lui ne oferă un
minunat exemplu de slujire altruistă pentru binele omenirii. Sper şi mă rog
ca această carte să fie de folos călătoriei voastre. Cum Dave ne spunea
mereu: „Drumul este drept şi îngust. Nu pierdeţi timpul!”

Susan J. Hawkins
Preşedintele Institutului de Cercetare Spirituală, fondat de Dr. David R.
Hawkins
 INTRODUCERE

Cu câteva luni înainte de a muri doctorul Hawkins, eram în casa lui şi

i-am arătat raftul de cărţi pe care le scrisese. „Cum e să ştii că ai scris toate
aceste cărţi?” „Nu le consider ale mele. Nu a fost un sine personal care a
scris cărţile acestea. Dumnezeu s-a uitat împrejur, căutând o minte care nu
gândea. Am fost doar un canal, un spaţiu gol. Oamenii văd un corp şi o
persoană, şi cred că persoana aceea a scris cărţile. Dar nu a fost aşa. O
vioară nu se poate cânta singură, trebuie să fie cântată. Aşa a fost şi cu
cărţile”. a răspuns dr. Hawkins. A urmat o lungă tăcere. Apoi, a continuat
glumeţ: „M-am oprit din a gândi cu mulţi ani în urmă. Nu am nevoie să
gândesc. Este ca o drujbă... prea mult zgomot!”
Dr. David R. Hawkins („Doc”) a fost o rară combinaţie între geniu şi
smerenie. Viaţa sa a fost neobişnuită. Cine îşi poate imagina o minte goală
de gânduri? Era un „nepotrivit”, un „inadaptat”, cum îi plăcea să spună
despre sine, „un râs din toată inima” (a hearty laugh). Era un joc de cuvinte.
Vorbeam despre mistici şi el spunea: „Da, aşa mă numesc oamenii, unul din
neadaptaţii ăştia”.
După ce s-au petrecut anumite experienţe spirituale care i-au stins
şinele personal, detaliile vieţii personale nu mai erau importante pentru el.
„Prezenţa însăşi este tot ceea ce este în acest moment”. Astfel şi-a început
conferinţa la Institutul pentru Ştiinţe Noetice în 2003. E adevărat că rareori
folosea pronumele personale, un stil de a scrie neobişnuit în timpurile
moderne, dar care este foarte asemănător cu felul în care se exprimau
misticii străvechi. Cum cititorilor din ziua de azi le place să ştie cine este
autorul şi ce a condus la descoperirile dintr-o carte precum aceasta,
următoarea secţiune este o scurtă prezentare a autorului şi mărcii sale
înregistrate, Harta Conştiinţei - Map of Consciousness®.
Despre Dr. Hawkins
Dr. Hawkins s-a născut în anul 1927 în Wisconsin şi a crescut în
perioada Marii Recesiuni. Din punct de vedere religios, familia lui era
episcopaliană, iar el a fost copil de altar şi a cântat în corul de băieţi al
bisericii. Cu toate acestea, experienţele profund spirituale pe care le-a avut
s-au petrecut în afara oricărui context religios.
La vârsta de trei ani, stând într-o căruţă mică, a avut o uluitoare
conştientizare a existenţei. Reflectând asupra acelui moment din copilărie, a
spus unui grup: .Era ca o întunecime totală, o cufundare în uitare, şi, dintr-
odată, s-a aprins o uriaşă lumină care a despicat-o. Am văzut că eram din
nou în corp şi nu eram fericit pentru asta!” A explicat că în vieţile sale
anterioare a fost devotat budismului Hinayana şi a urmat a cale a negării
Vidului („Nimicului”), crezând că acesta era ţelul spiritual suprem. Dar nu a
fost aşa, căci altfel, nu s-ar fi trezit din nou aici, într-un corp! Instantaneu,
odată cu conştientizarea existenţei, s-a manifestat şi teama de inexistenţă
(non-existenţă). A fost o confruntare preverbală cu paradoxul „Nimic”
versus „Totul”, „Totalitatea”, o poartă spiritual înaltă („o enigmă
complicată” erau alte cuvinte pe care le folosea pentru a descrie
confruntarea dintre aparentele opuse) pe care nu a reuşit să o rezolve decât
după câteva decenii. Învăţăturile sale despre Vid reprezintă una dintre cele
mai importante contribuţii pentru aspiranţii spirituali. (Vezi Capitolul 8.)
Deseori glumea despre ciudăţeniile vieţii sale. .Cu o asemenea
copilărie, a fost o viaţă ciudată. Sincer, ceilalţi copii păreau extrem de
plictisitori şi de aceea am evadat în Platon şi Socrate. În timp ce alţi băieţi
se jucau mingea cu băţul, eu citeam Aristotel şi ascultam programul
săptămânal de operă la radio.
Era, de asemenea, foarte harnic. Pe la 12 ani avea cel mai lung traseu
de distribuţie a ziarelor din zonă (27 de km). Fără electricitate pe şosea,
totul era complet negru. Odată, o furtună de zăpadă, însoţită de vânturi
tăioase, la o temperatură sub zero grade, i-a răsturnat bicicleta şi i-a
împrăştiat ziarele. Aşa cum descrie în Capitolul 8, pentru a scăpa de vântul
îngheţat, şi-a săpat cu mâinile un adăpost într-un morman de zăpadă de pe
marginea drumului. Nu după mult timp după ce s-a ascuns în zăpadă, s-a
topit în Prezenţa Infinită a Iubirii. Această experienţă a fost atât de neuitat
încât, 70 de ani mai târziu, când l-am rugat să descrie acea stare de Iubire
Infinită, nu uitase nimic: „Toate emoţiile negative, frica, nerăbdarea,
frustrarea, totul a dispărut. În locul lor nu era altceva decât Radianţa Iubirii
atotcuprinzătoare, eterne, dincolo de timp, şi care nu era diferită de ceea ce
eram eu, de ceea ce sunt”.
Comparat cu această Infinită Iubire, Dumnezeul religiei a devenit
irelevant pentru tânărul David. La vârsta de 16 ani i-a dispărut orice
credinţă religioasă, nu a mai crezut în religie. Într-o zi, pe când se plimba
prin pădure, a fost copleşit de un imens nor întunecat - conştienţa suferinţei
umane din toate timpurile. În acel moment l-a blamat pe Dumnezeu pentru
toată suferinţa din lume şi a devenit ateu.
Cu toate acestea, în ciuda colapsului credinţei religioase în Dumnezeu,
el a avut această continuă nevoie interioară de a ajunge la adevărul
existenţei. „Era acel miez al conştiinţei care era disperat să ajungă la un
adevăr mai mare”.5
Născut cu un IQ excepţional de înalt, a învăţat cu uşurinţă, până la cel
mai înalt nivel, teologia, medicina şi psihiatria. După ce şi-a încheiat stagiul
militar pe un distrugător de mine al Marinei Americane, în timpul celui de-
al Doilea Război Mondial, şi-a completat studiile medicale concomitent cu
trei servicii la care mergea. Curând a devenit şef al secţiei de psihiatrie,
conducând un mare spital din New York şi publicând o mulţime de articole
ştiinţifice bazate pe cercetarea sa clinică. A trecut prin mulţi ani de
psihanaliză cu unul dintre cei mai importanţi psihanalişti freudieni de la
vremea aceea. Era dedicat meditaţiilor zen, petrecând o oră dimineaţa şi o
oră seara în meditaţie. Totuşi, toate aceste cercetări hu i-au adus decât o mai
mare şi mai adâncă disperare. Cu toate că ajunsese pe cel mai înalt vârf al
succesului Lumesc, se confrunta cu o vastă întunecime interioară, fără cale
de scăpare.
Criza a culminat în anul 1965, la vârsta de 38 de ani, când s-a aflat pe
punctul de a muri datorită unei boli care avansa. Toate eforturile sale de a
descoperi adevărul existenţei pe calea intelectului eşuaseră, iar el se afla
într-o stare de suferinţă şi disperare. Fiind pe pragul morţii, l-a străfulgerat
un gând: Dacă exista un Dumnezeu? Cu acest gând a formulat o rugăciune:
„Dacă există un Dumnezeu, îl rog să mă ajute acum”. Apoi s-a predat
complet acelui Dumnezeu care ar fi putut exista, fără să se aştepte la prea
mult. Imediat a intrat în „uitare”, l-au trebuit 30 de ani să poată relata
rezultatul acestei zguduitoare experienţe. „Uitarea a dispărut dintr-odată şi a
fost înlocuită de o Lumină a Divinităţii de o uluitoare splendoare, o lumină
strălucitoare şi radiantă a esenţei Totalităţii”.
Conştiinţa sa a fost transfigurată total şi dintr-odată. Mintea şi tiparele
ei mentale au dispărut pentru totdeauna, înlocuite fiind de Prezenţă, „o
infinită conştienţă, atotcuprinzătoare, care este radiantă, completă, totală,
tăcută şi nemişcată”.7 S-a instalat o stare de linişte şi pace interioară, ca şi
cum nu mai existau imagini, concepte sau gânduri. De fapt, nu mai era o
„persoană” care să gândească. Toate separările, tot ceea ce l-ar fi separat pe
el de restul s-a dizolvat şi a văzut aceeaşi frumoasă şi eternă perfecţiune în
oricine din jurul său: „Din chipul oricui iese o radianţă strălucitoare; toţi
sunt la fel de frumoşi”.8
În această stare de non-dualitate, fiecare lucru viu „este conştient de
celălalt şi toate lucrurile sunt interconectate şi în comunicare unul cu altul,
şi în armonie, prin mijloacele conştienţei şi datorită faptului că împărtăşesc
aceeaşi calitate fundamentală a esenţei existenţei înseşi”. Nimic nu este mai
bun sau mai rău, mai sus sau mai jos decât orice altceva. „Toate fiinţele sunt
egale... Toate lucrurile sunt intrinsec sfinte prin divinitatea creaţiei lor”.
În Putere versus forţă, Dr. Hawkins spune că a început să lucreze la
Harta Conştiinţei în 1965, ceea ce face referire la transfigurarea propriei
sale conştiinţe. S-ar putea să fie prima persoană instruită ca medic care a
trecut prin transformarea denumită în mod clasic, „Iluminare” sau unio-
mistica - şi care să fie, ulterior, capabilă să contextualizeze această stare în
cărţi şi conferinţe. Dacă multi dintre noi avem momente de trecere prin
această „curgere”, prin „flux”, momente de bucurie intensă sau de
autotranscendere în timpul unor momente de vârf ale experienţei noastre
(naşterea unui copil, evenimente sportive, spectacole, munca de creaţie,
căţărarea pe munte sau actul de a face dragoste, ca să numesc câteva) sau
chiar în momente de transformare spirituală (experienţe de moarte clinică
sau viziuni care ne înalţă în beatitudine), dar este extrem de rar să fie
transfigurată conştiinţa unei persoane din- tr-odată, să rămână aşa
permanent, într-o stare non-duală. Din punct de vedere istoric, cei mai mulţi
dintre oamenii care şi-au părăsit corpul sau au rămas într-un „şoc-divin” nu
mai sunt capabili să vorbească despre această stare de disoluţie creat Calea
celor opt adevăruri nobile. Sau la Bill Wilson care, fiind vindecat (de o
revărsare a Luminii asupra lui) de fatalul şi fără de speranţă alcoolism, a
creat 12 Paşi pentru recuperare.
Pe măsură ce Dr. Hawkins aducea dovezi ale procesului de vindecare a
pacienţilor săi în spitalele sale, a observat că vindecarea avea prea puţin de-
a face cu ceea ce prescria ca medic şi mult mai mult cu acea conştiinţă
interioară care radia iubire. Totodată, a observat ca pacienţi ai anumitor
doctori aveau tendinţa să-şi îmbunătăţească starea, în timp ce pacienţii altor
doctori rămâneau la fel sau nu aveau niciun rezultat, chiar şi atunci când li
se aplica acelaşi protocol sau acelaşi medicament în tratament.
Cu ocazia Conferinţei Anuale Landberg de la Universitatea din
California, San Francisco, Centrul de Ştiinţe ale Sănătăţii din 25 aprilie
1997, Dr. Hawkins a amintit câteva observaţii din vremea practicii sale
clinice din New York, când medicii prescriau diverse vitamine ca parte a
tratamentului pentru schizofrenie: „Cantitatea de efecte secundare pe care o
pot avea pacienţii unui medic depinde de conştiinţa doctorului. Nu depinde
de medicament”.15 Pacienţii unui anumit doctor din New Jersey, de
exemplu, manifestau o decolorare a pielii datorată vitaminei B3. Cu toate
acestea, pacienţii altor medici nu aveau niciun efect secundar şi chiar
răspundeau bine la tratament. Care era secretul succesului acelor doctori?
Dr. Hawkins a înţeles că efectul vindecător era legat de nivelul de conştiinţă
al medicilor. Cu cât era mai înalt, cu atât posibilitatea vindecării pacienţilor
era mai mare. Aceasta ar fi avut sens pentru persoanele cu orientări
spirituale. Dar cum să prezinţi asemenea observaţii unei societăţii închise
într-o gândire raţional-liniară? Cum să demonstrezi că acea conştiinţă
interioară este cea care determină rezultatul şi nu acţiunile exterioare?
Descoperiri
Arătând cu degetul înspre sine şi râzând, Dr. Hawkins îşi amintea:
„Acesta a fost întotdeauna un inadaptat şi o entitate ciudată pe planeta asta!
Dintr-odată, fără avertizare, nivelurile conştiinţei au avansat şi nu mai
puteam funcţiona. De aceea a fost necesar să renunţ la practica psihiatrică
din New York. Pur şi simplu am plecat de-acolo pentru că în acea profundă
linişte, nu există nimic pe care să-l poţi spune nimănui. Încarci vechile tale
scule în vechea camionetă şi conduci până într-un mic orăşel din Arizona.
Ai o colibă, o bucată de brânză, o lumânare şi o pisică. Ce altceva ţi-ar mai
trebui? Toată lumea gândea - „ţi-ai pierdut minţile”. Aşa că, atunci când toţi
prietenii tăi îţi spun că ai înnebunit, te afli probabil într-un loc bun”.
Şi-a părăsit uriaşa clinică psihiatrică şi viaţa de multimilionar din New
York şi s-a mutat în mijlocul ţării, în Sedona, un mic orăşel din Arizona.
Timp de mulţi ani a trăit ca un sihastru, detaşat de lume. Această perioadă a
fost crucială, oferindu-i spaţiul necesar pentru a explora natura conştiinţei
din afară şi dinăuntru. Din aceste înţelegeri subiective au apărut
descoperirile care stau la baza Hărţii Conştiinţei şi a următoarei lucrări care
a fost numită Non-dualitate devoţională. Cum scrie în Putere versus forţă,
„Dacă adevărurile înregistrate în această carte au provenit pe cale ştiinţifică
şi au fost organizate obiectiv, ca toate adevărurile, dar mai întâi au fost
experimentate personal”.
Asta este adevărat pentru toţi marii învăţători şi pionieri în domeniul
conştiinţei, nu-i aşa? în istoria recentă, credem că după ce s-a desprins de
Sigmund Freud, faimosul psihiatru elveţian C.G. Jung a petrecut mulţi ani
detaşat de lume, explorându-şi propriile profunzimi, ceea ce a dat naştere
marilor sale lucrări care au dăruit lumii cunoaşterea „umbrei”, a
„arhetipurilor”, „inconştientului colectiv”, „complexelor” (de inferioritate,
de exemplu) şi interpretarea viselor. El a afirmat că lucrarea sa de-o viaţă a
răsărit din acei ani de cercetare lăuntrică a naturii interioare.
În timpul anilor săi de sihăstrie, Dr. Hawkins s-a aflat deseori într-o
stare fără formă, chiar uitând că are un corp. Povesteşte cu umor despre
cum a fost şocat că spiritul lui mergea liber prin casă, trecând prin pereţi şi,
deodată, corpul s-a izbit de perete. Altădată, a zărit puţin dintr-o „persoană”
în oglindă, fiind surprins că mai era cineva în casă, .apoi a realizat că nu era
nimeni altcineva decât el însuşi. Scopul său era de a explora stări ale
conştiinţei pentru a rafina mecanismele de vindecare din cadrul conştiinţei
înseşi şi de a se „perfecţiona” pe sine ca instrument. De exemplu, a
descoperit că „corpul tinde să se supună minţii şi să asculte de ea” şi a fost
capabil să-şi vindece corpul de multe boli grave prin metoda descrisă în
Capitolul 4. Fiind exuberant în urma descoperirilor sale, „conştiinţa din
emisfera dreaptă a creierului” şi „vindecarea celor 15 boli” din corpul său,
i-a trimis o scrisoare faimosului său prieten şi coautor în lucrări ştiinţifice,
Linus Pauling, dublu laureat al Premiului Nobel - premiul pentru chimie
(1954) şi premiul pentru pace (1962).
Dr. Hawkins era stimulat de întrebarea: Care este legătura dintre corp
şi minte, dintre ceea ce este văzut şi nevăzutul care ne scapă?
Marea descoperire
Descoperirea crucială a venit în anii ‘70 când l-a văzut pe psihiatrul
John Diamond la o demonstraţie de kinesiologie comportamentală -
utilizarea răspunsului muscular în evaluarea impactului diferit al stimulilor
pozitivi şi negativi aplicaţi corpului. Metodă larg folosită, testarea
musculară presupune ca pacientul să ţină un braţ întins orizontal în timp ce
medicul apasă uşor pe încheietura mâinii lui. Braţul pacientului (muşchiul
deltoid) nu se clinteşte în prezenţa adevărului şi a stimulilor pozitivi, dar se
lasă în jos instantaneu în prezenţa non-adevărului sau a negativităţii. De
exemplu, în cercetarea doctorului Diamond, un zâmbet provoca oamenii să
fie puternici, ca şi muzica clasică sau afirmaţiile adevărate, adică muşchiul
deltoid rămânea puternic şi braţul rămânea în poziţia orizontală. Stimulii
negativi de genul „te urăsc” sau înregistrări ale politicienilor care comiteau
fapte ce provocau decepţii determinau o slăbire instantanee a muşchiului
deltoid, iar braţul cădea pe lângă corp. „Corpul nu minte”, a concluzionat
dr. Diamond.
Spre deosebire de alţi medici care au înţeles kinesiologia ca fenomen
local, Dr. Hawkins a văzut-o prin lentilele conştienţei sale lărgite ca pe
însăşi interconectarea conştiinţei. „Harta Conştiinţei a apărut deoarece am
participat la un curs de kinesiologie şi am fost martorul explicaţiei oferite
acolo, că răspunsul kinesiologie se datora unei cauze locale. Prin propriile
experienţe am avansat mult dincolo de cauzalitatea locală şi am înţeles că
era răspunsul conştiinţei înseşi, care este non-locală şi non-personală”.
Dr. Hawkins se referea la „baza de date a conştiinţei” ca sursă pentru
cunoaşterea sa dincolo de timp şi spaţiu. Jung denumea aceasta
„inconştientul colectiv”. Cine nu a trăit această experienţă atingând baza de
date prin intuiţie, sincronicitate, vise sau premoniţii? în mod clar există un
depozit de cunoaştere comună, parte şi pachet al conştiinţei noastre
interconectate, la care avem acces în mod diferit de extragerea unei
informaţii prin studiu intelectual. Cum de un câine ştie când stăpânul său
pleacă de la serviciu? înregistrări video arată câinele ducându-se la uşă
exact în momentul în care stăpânul său porneşte spre casă, aflându-se la
kilometri distanţă. Să vă dau un alt exemplu din experienţa mea recentă:
bunicul decedat apare în visul cuiva şi îi spune că o rudă are cancer la gât,
indicându-i locul exact, stadiul bolii şi răspunsul bolnavului, ceea ce s-a
dovedit a fi adevărat.
Dr. Hawkins a văzut în kinesiologie mecanismul prin care se poate
accesa baza de date nevăzută a conştiinţei, „descoperind podul şi zaua de
legătură între minte şi corp”, interfaţa dintre dimensiunea vizibilă a lumii
materiale şi cea nevăzută (şi totuşi foarte reală) a minţii şi spiritului, corpul
uman servind ca instrument al detectării adevărului. Cum putea să
funcţioneze aceasta întotdeauna? Datorită protoplasmei care, pentru
supravieţuire, a făcut diferenţa între stimuli! care susţin viaţa şi cei care o
ameninţă. Corpul devine puternic în prezenţa celor care sprijină viaţa
(adevărul) şi slăbeşte datorită celor care neagă viaţa (neadevăr). Răspunsul
muscular este involuntar, nu este determinat de convingerile sau de
înclinaţiile cuiva.
De exemplu, când conştiinţa noastră se concentrează pe un subiect
benign cum ar fi Maica Tereza, pupilele noastre se contractă şi muşchii se
încordează instant şi involuntar. Nu avem niciun control asupra acestui
lucru, iar sentimentele noastre personale referitoare la domnia sa nu
contează. Unul din colegii doctorului Hawkins, Dr. David McClelland, a
făcut un fascinant studiu împreună cu studenţii săi de la Harvard,
demonstrând că până şi cei care o ridiculizau pe Maica Tereza au arătat
acelaşi răspuns fiziologic de creştere a imunităţii urmărind filmul Mother
Teresa (Maica Tereza), un film care prezenta munca ei zilnică cu cei
săraci.20
Dr. Hawkins a descoperit că „tot ceea ce este în lume, inclusiv
gândurile, conceptele, substanţele şi imaginile, atrage după sine un răspuns
care poate fi demonstrat ca pozitiv sau negativ... Tot ceea ce a existat şi ce
există, fără excepţie, radiază o frecvenţă şi o vibraţie ce se imprimă
permanent în câmpul impersonal al conştiinţei şi poate fi regăsit prin
această testare a conştiinţei”.
Înţelegând că suferinţa lumii izvorăşte din neştiinţă, datorită lipsei de
mijloace necesare deosebirii adevărului de fals, dr. Hawkins şi-a alocat
toată energia cercetării metodei kinesiologice ca instrument pentru
discernerea adevărului. A aplicat procedeul de testare musculară pe mii de
subiecţi, atât individual cât şi în grupuri, de toate vârstele şi din toate ariile.
Rezultatele erau universal identice. Una din demonstraţiile favorite în
conferinţele sale era aceea de a împărţi celor 1000 de participanţi câte 500
de plicuri ce conţineau îndulcitori artificiali şi 500 de plicuri care conţineau
vitamina C organică. Pe plicuri nu scria nimic. Auditoriul se împărţea apoi
în perechi pentru a testa două plicuri, fără să cunoască conţinutul acestora.
Când plicurile erau deschise şi oamenii aflau că toţi au avut un răspuns
puternic la vitamina C organică, dar că musculatura le-a slăbit în prezenţa
îndulcitorului, sala se electriza. Acest mod de experimentare concretă a
metodei este foarte folositor. Deoarece testarea este o metodă non-liniară
care ocoleşte mintea, o persoană obişnuită, care priveşte din afară, ar putea
fi tentată să se îndoiască. Dar dacă braţul îi slăbeşte atunci când ţine în
minte energia plicului închis (şi care ar putea conţine fotografia lui Hitler,
de exemplu), apoi, cu un alt plic (cu fotografia Maicii Tereza, de exemplu)
braţul său rămâne puternic, iar aceste testări se fac de mai multe ori,
modificând conţinutul plicului, atunci persoana va şti că metoda
funcţionează deoarece a trăit experienţa direct, chiar dacă nu înţelege cum
funcţionează. Sunt multe lucruri pe care le folosim zilnic, având deplină
încredere în ele deoarece „funcţionează”, deşi nu avem nicio înţelegere
intelectuală a mecanismelor de funcţionare. De exemplu, cine înţelege
complet cum funcţionează internetul? Cu toate acestea, nu ne bazăm
constant pe el pentru îndrumare?
Aşa cum descrie în Capitolul 1, Dr. Hawkins a descoperit că putea
folosi această metodă pentru a calibra nivelurile conştiinţei. Astfel, pune în
mâinile noastre o „hartă” care ne arată întregul teren al experienţei umane.
Prin multele sale activităţi, ca psihiatru, medic, terapeut, cercetător al
conştiinţei, iubitor de animale şi învăţător spiritual, doctorul Hawkins a
urmărit întotdeauna să uşureze suferinţa. Când i s-a cerut să definească
„funcţia lui în lume”, a răspuns: „Să fiu ceea ce sunt pentru lume şi să
explic asta pe cât de clar posibil astfel încât să facilitez conştienţa spirituală
şi să contribui la uşurarea suferinţei omenirii”.22 Harta Conştiinţei a
devenit instrumentul principal de predare, instrument care facilitează
conştientizarea spirituală, în acest mod uşurând suferinţa.
Spunea că scopul lucrării era să înţeleagă transformarea bruscă a
conştiinţei aşa cum a survenit pentru el, în mod clasic cunoscută sub
denumirea de Iluminare, să integreze această înţelegere cu descoperirea
ştiinţifică şi apoi să o pună într-un format care să poată fi înţeles de creierul
stâng al cititorilor occidentali. „Este tărâmul misticului comunicat emisferei
stângi a creierului”.
Pe scurt, Harta Conştiinţei prezintă întregul spectru al conştiinţei, de la
nivelurile „joase” - Ruşinea, Vinovăţia, Apatia, Suferinţa/Jalea/Doliul,
Frica, Dorinţa, Furia, Mândria, acestea fiind niveluri ale forţei, dominate de
impulsurile egotice - până la nivelurile medii - Curajul, Bunăvoinţa,
Acceptarea, Raţiunea, care sunt niveluri ale puterii dominate de integritatea
personală - şi apoi, până la nivelurile mai extinse - Iubirea, Iubirea
Necondiţionată/Bucuria/Vindecarea, Extazul, Pacea şi Iluminarea. Aceste
câmpuri de energie mai „înaltă” alcătuiesc un val care poartă o imensă
energie a vieţii. Lipsite de orice scopuri personale, aceste niveluri sunt
nivelurile sfinţilor, ale misticilor, arhaţilor şi avatarurilor.
Notă: „mai înalte” şi „mai joase” sunt termeni de convenienţă pentru
mintea liniară şi nu exprimă adevărata realitate, în Realitate, nu există aşa
ceva, „mai jos”, „mai sus” deoarece întreaga viaţă serveşte întregului, prin
ceea ce este. Este un copac înalt mai bun decât unul mai scund? O pisică
mai bună decât o veveriţă? Cum scrie dr. Hawkins: „Totul revelează
miracolul existenţei şi, prin urmare, totul, fără nicio excepţie, este egal cu
orice altceva în virtutea propriei existenţe”.
Căsătoria cu Susan: Harta Conştiinţei prezentată lumii
După ce a alcătuit Harta Conştiinţei, Dr. Hawkins nu era sigur ce să
facă cu ea. A oferit-o unor comunităţi locale de recuperare din dependenţe
(în New York, fusese bun prieten cu Bill Wilson, cofondatorul Alcoolicilor
Anonimi). Dar dincolo de asta, ezita să discute despre hartă deoarece credea
că metoda de testare musculară ar fi putut fi folosită de oricine pentru a afla
adevărul despre orice şi, dacă acest lucru ar fi condus la fapte necinstite?
După mai mulţi ani în care a cercetat acest lucru a descoperit că doar o
persoană integră putea avea acces la adevăr. (Vezi Anexa A pentru detalii
despre metodă.)
Parteneriatul fericit cu soţia sa, Susan J. Hawkins a făcut posibilă
publicarea descoperirilor lui, precum şi a stării sale interioare, prin
intermediul cărţilor şi conferinţelor. „Ea a fost punctul de sprijin”, spunea
de multe ori şi nu s-a urcat niciodată pe scenă fără ea. Capacitatea ei de a
organiza, buna intuiţie şi faptul că era evident că făcea totul cu toată inima
au facilitat interfaţa dintre cunoaşterea interioară a doctorului Hawkins şi
lume. Întrebând-o pe Susan cum a fost să se căsătorească cu el şi apoi să-l
împartă cu mii de oameni din toată lumea, mi-a răspuns: „Simplu. Când
iubeşti pe cineva, îi sprijini destinul. Îmi iubeam soţul şi asta a însemnat că
a trebuit să-l împart cu lumea”. Datorită devotamentului şi capacităţilor ei
avem aceste lucrări. Eu însămi am fost martoră de multe ori la conversaţii
în casa lor când încurajarea pe care Susan i-o oferea era un reazem pentru
el, o încărcare de energie ce conducea la încă o carte, încă o conferinţă, încă
un satsang.
 De-a lungul timpului, oamenii au început să călătorească de la mari
distanţe pentru a participa la conferinţele doctorului Hawkins, pentru a fi în
prezenţa lui, spunând că aura sa avea un efect catalitic şi vindecător asupra
lor. El insista întotdeauna că ceea ce observau alţii la el nu era altceva decât
Sinele lor proiectat în oglindă. Deseori spunea: „Sinele învăţătorului şi cel
al studentului sunt unul şi acelaşi”. Oameni de toate vârstele, din toate
domeniile, veneau din toate continentele. Esenţa, Sinele autentic al fiecăruia
era complet binevenit. O persoană a descris acest lucru astfel: „După o viaţă
întreagă de căutări, sufletul meu s-a simţit, în sfârşit, acasă”. Din experienţa
mea, şi corelat cu binecunoscuta poveste pentru copii, în prezenţa lui
„răţuşca cea urâtă” s-a recunoscut, în sfârşit, a fi „lebădă”. Această
oglindire a sufletului era cea care schimba viaţa persoanei - realizarea
adevărului a ceea ce suntem.
Dr. Hawkins spune că ceea ce predă el nu este diferit de principiile
esenţiale ale religiilor lumii - iubirea necondiţionată, compasiunea,
smerenia şi bunătatea faţă de toate fiinţele: „Fă din viaţa ta un dar şi înalţă
întreaga omenire fiind bun, respectuos, iertător şi compasional cu oricine şi
cu tine însuţi. Acesta este cel mai mare dar pe care îl poate dărui oricine”.
În 1995, editura familiei Hawkins, Veritas Publishing (Sedona,
Arizona) a tipărit primele copii ale cărţii Putere versus forţă: determinanţii
ascunşi ai comportamentului uman, o carte inovatoare care a prezentat
pentru prima oară lumii Harta Conştiinţei. Impactul a fost profund.
Publicată ulterior şi de Hay House, a atins peste un milion de oameni, fiind
tradusă în peste 25 de limbi. Mă număr printre oamenii ale căror vieţi au
fost complet transformate de această carte şi de Hartă.
Opera sa include în prezent 16 cărţi şi mai mult de o sută de înregistrări
ale conferinţelor sale, precum şi nenumărate interviuri. Toate acestea au
apărut în ultima parte a vieţii doctorului Hawkins, când cei mai mulţi
oameni se bucură de pensie şi sunt mai lejeri cu activitatea. De la vârsta de
68 şi până la 84 de ani, a călătorit mult şi a muncit nonstop până la finalul
vieţii. În ultimul an al vieţii sale am Lucrat cu el pentru completarea ediţiei
revăzute de autor a cărţii Putere versus forţă (2012, republicată 2013) şi a
cărţii Letting Go - Calea renunţării. Mergeam acasă la ei să lucrăm şi, în
unele zile era obosit sau nu se simţea bine, dar câteva ceşti de expresso, o
glumă cât să ne facă să râdem şi eram din nou pe cale, lucrând neîntrerupt
multe ore. Am putut vedea de aproape neobosita sa dedicare pentru a-şi
împlini destinul de a-şi ajuta semenii.
Ca profesor universitar, prezint cărţile lui studenţilor mei. Un fapt
interesant este că studenţii remarcă ceva deosebit la cărţile lui, spre
deosebire de cărţile altora: „El exprimă exact ceea ce eu ştiam că este
adevărat, numai că nu ştiam cum s-o spun”. În prefaţa cărţii Putere versus
forţă, dr. Hawkins afirmă că el spune aproape numai ceea ce noi cunoaştem
în adâncul nostru: „Această carte va avea succes dacă la finalul ei veţi
exclama: „Am ştiut asta dintotdeauna!” Ceea ce este conţinut aici nu este
decât o reflectare a ceea ce ştiaţi deja, dar nu ştiaţi cum ştiţi. Tot ce am
sperat să fac a fost să conectez punctele pentru a permite imaginii ascunse
să iasă la vedere”.
Niciodată nu a pretins că a descoperit un cod secret sau că ar fi
dezgropat cine ştie ce mister gnostic „din părul din nasul cămilei” (cum îi
plăcea să glumească). După cum veţi citi în Capitolul 8, el pur şi simplu ne-
a reamintit de „universalitatea” Adevărului, care este „adevărat oricând şi
oriunde, independent de cultură, personalitate sau circumstanţă”. şi ne-a
dăruit o Hartă pentru a-l descoperi. Dincolo de lumina pe care o trimite
asupra căutărilor omului obişnuit - sănătate, artă, mijloace de trai, relaţii,
politică I tarta oferă una dintre primele demarcări ale celor mai înalte
niveluri ale conştiinţei umane (auto-realizarea, vidul, nimicul versus
totalitatea, Iluminarea deplină) şi fenomenele lor distinctive. Eseul
autobiografic de la finalul acestei cărţi demonstrează conştiinţa avansată a
acestui autor. Dr. Hawkins descrie gradaţiile Iluminării la un nivel de
claritate care indică realizarea experienţială a acestora. Nu putem desena o
hartă a unui loc în care nu am fost
Swami Chidatmananda, un foarte respectat profesor al Vedantei din
India mi-a spus că volumele doctorului Hawkins conţin acelaşi adevăr
peren ca şi Upanishadele (Vedanta), numai că este scris într-un limbaj
modern: „Nu e nicio diferenţă între ceea ce a trăit el şi a discutat şi ce a fost
spus de cei mai mari înţelepţi şi sfinţi ai Indiei”.
Despre această carte
Înainte de a muri Dr. Hawkins, în 2012, i-am rugat pe el şi pe Susan să
facă o testare musculară pentru o listă de proiecte viitoare, dacă să fie făcute
sau nu. Pe lista aceea era un „abecedar” al muncii sale. Răspunsul a fost
afirmativ. Cartea pe care o ţineţi acum în mâini este împlinirea acelei
intenţii.
Aceasta este o carte unică în opera sa deoarece oferă cititorului puţin
din „aroma” învăţăturilor dr. Hawkins de-a lungul mai multor subiecte: o
explicare a Hărţii Conştiinţei, legătura noastră cu animalele, evoluţia
conştiinţei, dezvoltare personală, leadership-ul iluminat, vindecarea fizică,
succesul în afaceri, dependenţa, recuperarea, transcenderea barierelor ego-
ului, stările înalt spirituale, pentru a pomeni câteva.
Spre deosebire de celelalte cărţi, expune cititorul la numeroase stiluri
de comunicare: stilul lucrărilor publicate anterior, cel conversaţional şi cel
al conferinţelor. Conţinutul este extras din toate cărţile sale, din câteva
conferinţe şi conversaţii informate. Editarea prezentei cărţi a ţinut să
faciliteze înţelegerea cititorului şi să condenseze materialul într-un manual
elementar. Pentru cititorii noi, cartea este o introducere în opera Dr.
Hawkins şi este o edificatoare recapitulare pentru studenţii vechi. Toate
calibrările din această carte su fost făcute de Dr. Hawkins şi Susan
Hawkins înainte trecerea lui în nefiinţă în 2012. Calibrarea este un termen
pe care Dr. Hawkins l-a folosit pentru a desemna folosirea metodei
kinesiologiei în verificarea nivelului conştiinţei (adică, al câmpului de
energie) a ceva, în Harta Conştiinţei.
Capitolele din această carte sunt menite a completa compilaţia
conferinţelor, de asemenea intitulate „Harta Conştiinţei pe înţelesul tuturor”
(audio, Hay House, 2019) cu grafice incluse astfel încât cei care ascultă să
poată şi vedea la ce se referă programul audio. Referinţele bibliografice nu
sunt incluse. În schimb, găsiţi la finalul cărţii o secţiune a surselor pentru
fiecare capitol. Cititorul care doreşte poate să continue cu cărţile acelea
pentru a descoperi referirile din bibliografia dr. Hawkins. Tot la finalul
cărţii veţi găsi întrebări pentru grupurile de studiu şi un glosar cu termenii
folosiţi.
Fiecare dintre cele trei secţiuni ale cărţii - „Fundamentele”, „Aplicaţii
practice” şi „Progresul Conştiinţei” etalează implicaţiile Hărţii Conştiinţei”:
cum a apărut Harta, care este cercetarea ştiinţifică din spate, ce sunt
nivelurile conştiinţei şi ale câmpurilor de energie, cum se pot calibra
nivelurile conştiinţei, cum a evoluat conştiinţa de-a lungul mileniilor -
acestea sunt câteva întrebări al căror răspuns este cuprins în prima secţiune.
 „Aplicaţii practice” arată cum se aplică Harta Conştiinţei vieţii de zi cu
zi. Dr. Hawkins ne oferă, într-un mod uşor de înţeles, etapele rezolvării
problemelor umane de bază, cum ar fi sănătatea, succesul în problemele
vieţii si depăşirea dependenţelor. Dependenţa, în esenţa sa, este căutarea
fericirii m afara noastră. Deşi Capitolul 6 se adresează în mod special
dependenţei de substanţe, principiile pot fi aplicate oricărui alt tipar de
dependenţă. Recuperarea din dependenţă este importanta datorită şocantei
creşteri a deceselor cauzate de droguri şi alcool din societatea curentă. Dr.
Hawkins corelează Harta Conştiinţei cu metoda 12 Paşi, fiind astfel de folos
atât în contextul dependenţei, dar şi în alte contexte. Dr. Hawkins şi-a
încurajat studenţii ca atunci când se întâlneau în grupurile de studiu să
respecte cele 12 tradiţii ale Alcoolicilor Anonimi ca reguli de respectare a
anonimatului şi în vederea reducerii tendinţei grupurilor spirituale de a face
dintr-o persoană un „învăţător special”.
În cea de-a treia secţiune a cărţii, „Progresul Conştiinţei”, Dr. Hawkins
prezintă caracteristicile învăţătorilor autentici şi ale învăţăturilor lor cu o
excepţională claritate. Până acum, omenirii i-au lipsit asemenea preţioase
standarde prin care să verifice onestitatea învăţătorilor spirituali.
Nenumăraţi căutători spirituali oneşti au atins un nivel al disperării care i-a
împins la moarte sau sinucidere datorită faptului că s-au lăsat în mâinile
unor falşi guru sau mesia. Această secţiune a cărţii oferă indicaţii specifice
despre cum să fie evitate aceste capcane spirituale, la fel şi despre cum îşi
poate dezvolta cineva nivelul conştiinţei. Paşii sunt simpli, şi totuşi, Dr.
Hawkins spune că nu prea mulţi oameni îi fac deoarece ego-ul crede, pe
ascuns, că el „ştie” deja. V-aţi putea întreba: „Sunt gata să renunţ la ceea ce
cred că ştiu?” Dr. Hawkins împărtăşeşte din propria sa experienţă despre
inimaginabilului extaz care îl aşteaptă pe cel care renunţă în profunzime. În
mod paradoxal, călătoria este mai degrabă una a renunţării decât a obţinerii:
„Când norii sunt îndepărtaţi, soarele străluceşte”. Cu alte cuvinte, atunci
când renunţăm la tot ceea ce nu suntem, devenim ceea ce suntem cu
adevărat. Odată mi-a spus: „în mod inerent, tu eşti natura buddhică, atât
doar că încă nu ai înţeles asta”.
Înţelegerea nivelurilor conştiinţei
În 2003, când m-am întâlnit prima oară cu Harta Conştiinţei, eram deja
de mulţi ani un cărturar al misticului şi profesor universitar de studii
religioase. Am recunoscut imediat „nivelurile conştiinţei” doctorului
Hawkins ca fiind etapele clasice al evoluţiei interioare a omului aşa cum
sunt descoperite în literatura sacră a lumii, sugerate de secole de filozofi,
înţelepţi şi mistici din toată lumea. De exemplu, din tradiţia creştină avem
Scara Ascensiunii Divine (The Ladder of Divine Ascent) a călugărului
creştin John Climacus (579 - 649) din deşertul din jurul Muntelui Sinai, în
Egipt, precum şi Castelul Interior (Interior Castle) al misticului catolic
Sfânta Teresa de Avila (1515-1582) din Spania.
Fie că este vorba despre urcarea unei scări a virtuţilor pentru a atinge
cea mai înaltă treaptă care este Iubirea, ori că este călătoria în interior,
pentru a ajunge în cea mai adâncă casă a uniunii divine, cel care caută este
trecut prin multe etape. În tradiţia budistă, cele 10 imagini ale păstoririi
boului ne arată paşii de făcut pe calea trezirii din ignoranţă către Iluminare,
ceea ce este un instrument de învăţare de la începutul apariţiei sale, în
secolul XII, în China. Iar în tradiţia sufi găsim nenumărate descrieri ale
călătoriei interioare ca „staţii”, în renumita alegorie poetică Conferinţa
păsărilor (The Conference of the Birds) a misticului persan Farïd al-Dïn
‘Aţţär (1142-1220) şi în Cele 12 niveluri ale iniţierii (Twelve Levels of
Initiation) evidenţiate de misticul sufi modern, Llewellyn Vaughan-Lee.
Cu toate că pot varia în cuvintele folosite şi context, esenţa acestor
învăţături din diverse religii este aceeaşi: căutătorii Adevărului trec prin
multe etape. Ca experienţă, aceste etape nu sunt liniare, dar, totuşi, în mod
evident există o evoluţie a conştiinţei căutătorilor devotaţi. Faza iniţială se
petrece, de exemplu, atunci când o persoană înţelege că viaţa este mai mult
decât ocupaţiile lumeşti. Întorcându-se către interior, intră în ceea ce Sf.
Teresa denumeşte „castelul interior”. Sau poate este ca „păstorul” care se
opreşte pentru a observa pentru prima oară urmele pe care le lasă boul, un
simbol pentru natura noastră buddhică inerentă. Astfel, persoana devine
conştientă de viaţa sa spirituală şi interesată în a-şi cultiva calităţile
necesare - disciplina, răbdarea, smerenia, concentrarea minţii asupra unui
singur obiectiv, calitatea de a putea fi învăţat şi de a fi de ajutor altora. Mult
mai departe în călătoria sa, dacă continuă pe calea fără cale, care este foarte
dificilă uneori, căutătorului i se dă experienţa realităţii Iubirii. A fost acolo
întotdeauna, dar a fost „comoara îngropată în inimă” (cum spun sufiştii).
Deschiderea inimii este punctul de cotitură deoarece, din acest moment,
căutătorii au trecut de limitările logicii şi au pătruns în tărâmul graţiei
altruiste, sincronicităţilor şi bucuriei.
Deşi am asimilat şi am predat această literatură mistică şi sacră, Harta
Conştiinţei a reprezentat prima mea întâlnire cu o lucrare ştiinţifică care să
confirme aceste niveluri ale vieţii spirituale ca reale, „tipare atractoare”
măsurabile şi „câmpuri de energie”. A fost o uluitoare verificare a intuiţiei
emisferei drepte a creierului prin mijloacele cunoaşterii din emisfera stângă.
Harta Conştiinţei mi s-a părut excepţională în simplitatea sa. Un tabel
de o singură pagină revelează întreaga călătorie. Pe deasupra, este
sofisticată în descrierea procesului emoţional, perspectiva faţă de
Dumnezeu, viziunea despre sine şi despre viaţă pentru fiecare nivel al
conştiinţei. Nu conţine vreo dogmă sau teorie religioasă astfel că oricine îşi
poate găsi propria cale, luminat fiind de studierea Hărţii, indiferent de
credinţa religioasă. Poate că cel mai fascinant aspect şi care intrigă, care
distinge Harta de mulţimea de hărţi ale căilor spirituale prezentate de
mistici de-a lungul istoriei, este verificarea că, cu fiecare nivel al
conştiinţei, „frecvenţa” sau „vibraţia” energiei măsurabile creşte. Cu alte
cuvinte, cu cât devine mai conştientă şi mai iubitoare o persoană, cu atât
este mai mare impactul ei în lume.
Întreaga premisă a operei lui Hawkins rezonează cu bunul simţ.
Negativitatea trage în jos, seacă, pozitivitatea înalţă. Deoarece sunt aliniate
cu energia vieţii înseşi, câmpurile pozitive ale energiei (Curajul,
Bunăvoinţa, Acceptarea, Raţiunea, Iubirea) sunt mult mai puternice decât
cele negative (Ruşinea, Apatia, Frica, Furia, Mândria). Iubirea vindecă,
Frica tensionează. Curajul împinge înainte, Suferinţa/Doliul ţine pe loc.
Mulţi dintre noi ştim de cât curaj este nevoie pentru a renunţa ta jale şi a
iubi din nou după ce ne-am pierdut partenerul iubit, prin deces sau divorţ.
Fiecare câmp de energie reprezintă o perspectivă asupra vieţii care are
sens pentru aceia care se află la acel nivel al conştiinţei. Certuri fără sfârşit
se petrec între oameni cu diferite niveluri (chiar în aceeaşi familie sau la
serviciu) deoarece lumea pe care o văd este literalmente diferită. Dacă
cineva poartă ochelari cu lentile roşii, totul îi va părea roşu, indiferent de cât
de bine îşi prezintă poziţia cei care au ochelari cu lentile verzi. Lumea este
roşie sau verde? Lumea pe care o vedeţi depinde de lentilele prin care
priviţi. O persoană care este blocată în Suferinţă, de exemplu, nu vede
nimic altceva decât trecutul. Vorbeşte despre „cum era”. Multă frustrare se
elimină atunci când cineva înţelege că oamenii nu sunt „răi”, că îşi văd, pur
şi simplu, viaţa în felul în care o văd datorită lentilelor pe care le au. Aceste
lentile sunt nivelul conştiinţei lor.
Unor oameni nu le place o scală liniară de „niveluri” şi chiar ideea de
niveluri care ar putea pune paie pe foc pentru ego. Chiar Dr. Hawkins a
deplâns ce făcea ego-ul cu aceste niveluri, cum ar fi să se gândească La sine
ca fiind în nivelul Iubirii când, în realitate, nu ajunsese încă să atingă
înţelegerea sinelui, inerentă nivelului Acceptării.
Şmecheria este că Harta poate părea liniară, dar nu este. Dr. Hawkins a
oferit o scală numerică şi logaritmică pentru a sprijini mintea noastră logică
şi liniară în procesul de înţelegere a nivelurilor conştiinţei, dar câmpurile
energiei în sine sunt neliniare. Mai degrabă putem spune că sunt câmpuri
atractoare.
L-am întrebat odată: „Care a fost progresia conştiinţei tale în această
viaţă?” A urmat o lungă pauză. Când l-am văzut că-şi lasă capul în mâini
am ştiut că întrebarea mea nu avea nicio realitate...„Nu poate fi descris” a
răspuns el într-un final. „Nu mergi de la un nivel la următorul într-un mod
liniar. Este mai aproape de adevăr să spui că este fazică, ca şi vremea”.
Căutătorii sinceri vor descoperi că Harta este un deschizător de
drumuri. Când se întâlnesc prima oară cu ea, vor fi alinaţi să afle că există o
hartă a călătoriei interioare. Recent, un student de la facultate mi-a spus:
„Mă ajută foarte mult să înţeleg unde este Acceptarea şi unde se petrece
Iertarea. Asta îmi doresc în relaţia mea cu o anumită persoană. În momentul
acesta mă aflu în Furie, păstrând resentimente, dar Harta îmi oferă procesul
de a merge mai departe”.
Căutătorii sunt şi validaţi de Hartă în parcursul lor spre Iubire, ca sursă
şi destin al vieţii spirituale. Mult din istoria religioasă a predicat o doctrină
distorsionată, o doctrină a vinovăţiei, autopedepsirii, austerităţii şi fricii ca
singura cale spre Adevăr. Poate fi o uşurare şi o importantă schimbare a
direcţiei să înţelegi că Vinovăţia şi Frica se găsesc la baza acestei scări, iar
Iubirea şi Bucuria în vârful ei. Doctorului Hawkins îi plăcea să spună că
„Vinovăţia îţi aduce ulcerul, nu Dumnezeu”. Dumnezeu este Iubire, prin
urmare, calea către Adevăr este în şi prin Iubire.
Înţelegând că Raţiunea, cea mai înaltă virtute promovată în cultura
occidentală, este într-adevăr o energie rafinată, dar care păleşte în
comparaţie cu energia inimii, poate fi o informare de folos. Adevărata
cunoaştere este experienţială, provine din lecţiile vieţii, pe care le-am
internalizat în inimile şi în întreaga noastră fiinţă. Altfel, oamenii spun că
„nu e decât un cap care vorbeşte”. Dr. Hawkins spune: „Calea inimii
ocoleşte intelectul şi îşi pune credinţa în perfectarea iubirii mai degrabă
decât în realizările intelectului şi raţiunii. Pentru Iubire, intelectul şi logica
sunt doar unelte. Acestea nu sunt „cine sunt eu”“.
Studiile pe care le-a făcut Dr. Hawkins în dinamicile non-liniare, fizica
cuantică şi matematici avansate au facilitat încorporarea în Harta
Conştiinţei a unor idei care nu se regăsesc în relatările etapelor călătoriei
interioare descrise de alţi mistici. De exemplu, energia vieţii poate fi
asemănată cu circuitul electric. Cu alte cuvinte, putem spune că Divinitatea
este Câmpul Infinit al Puterii care se coboară prin nivelurile conştiinţei
similar cu un transformator electric. Dacă nu s-ar coborî în noi în gradul în
care îi permite sistemul nostru de circuite, sistemul nervos uman şi
protoplasma nu ar suporta imensa energie a Infinitului. Prin analogie,
50.000 de volţi nu ar fi prea folositori într-o gospodărie, dar cu 110V putem
funcţiona. Într-o gospodărie nu judecăm diferitele aparate electrice în
funcţie de capacitatea lor electrică sau de putere. Un frigider nu este „mai
bun” decât o veioză, nu? Similar, diferitele niveluri ale conştiinţei nu indică
mai bine sau mai rău, ci pur şi simplu grade diferite ale energiei, fiecare
dintre ele îndeplinind funcţia sa specifică. Prea multă electricitate poate
„strica” circuitul asociat, dar un circuit cu o capacitate de a suporta un
voltaj mare, poate suporta o putere mai mare. Dalai Lama, de exemplu, are
un câmp energetic sau nivel al conştiinţei expansiv şi suficient de iubitor
pentru a putea suporta imense cantităţi de energie a vieţii, astfel că radiază
niveluri înalte de energie vindecătoare, am putea spune. Starea sa de
Bucurie interioară şi Iubire bolboroseşte la suprafaţă cu umor, bunătate şi
compasiune. Cu toate acestea, cei mai mulţi oameni nu au aceeaşi
capacitate de a suporta şi de a fi conducători de înaltă energie pentru alţii
deoarece atenţia lor este concentrată pe propriile nevoi, gânduri, sentimente
şi agende personale. „Sistemul lor de circuite” interioare este obligat să se
concentreze asupra lor înşişi şi nu este capabil de iubire necondiţionată
pentru Lume. De fapt, unii oameni sunt aproape complet absorbiţi de şinele
lor. Asemenea niveluri negative ale conştiinţei mai degrabă iau, decât să
ofere energie.
 Această carte este o lumină pe calea oricărui individ care doreşte să
devină mai eficient în orice domeniu al vieţii.
Dacă suntem motivaţi de iubire, dacă iubirea ne mişcă, atunci tot ce
atingem şi oriunde mergem şi pe oricine întâlnim va deveni mai bun
datorită faptului că noi am devenit iubitori. Iubirea este puterea tăcută care
inspiră, vindecă, înalţă, încurajează şi îmbunătăţeşte totul. Şi deoarece
Iubirea este o radiaţie din interiorul energiei interconectate a universului,
care este non-locală şi non-liniară, avem impact oriunde ne aflăm şi orice
am face. A iubi fiecare bucată de viată înseamnă a iubi întreaga viaţă,
pentru că totul este interconectat.
Contribuţia adusă de Dr. Hawkins evoluţiei umane este un dar ce nu
poate fi exprimat în cuvinte. Fără această Hartă, comoara nu poate fi găsită.
Această cale este deschisă tuturor celor care o aleg. Fiecare are un punct de
început, şi fiecare dintre noi ţine în mâinile sale frâiele pentru viitor. Fiecare
clipă conţine libertatea de a alege.

Fran Grace, Ph. D.

Dr. Grace, profesor de studii religioase şi instructor fondator al

programului de meditaţie de la Universitatea Redlands din California, este
autorul mai multor cărţi, printre care The Power of Love: A Transformed
Heart Changes the World (Puterea Iubirii: o inima transformata schimbă
lumea) (2019), dedicată doctorului Hawkins, publicată de Inner Pathway
Publishing, organizaţie non-profit pe care a fondat-o în 2008, în acord cu
îndrumarea doctorului Hawkins.
 Partea I Fundamentele

În primele trei capitole, Dr. Hawkins ne oferă substratul, ştiinţa şi

componentele principale al Hărţii Conştiinţei. Două dintre conceptele cheie
sunt câmpul atractor şi câmpul de dominanţa.
Iată o povestire din anii de practică clinică psihiatrică ce ilustrează
aceste concepte arătând că este mult mai puternic (dominant) câmpul
atractor al Iubirii decât cel al Fricii:
„Betty avea 34 de ani, dar arăta ca şi cum ar fi avut mai mult pentru că
pielea ei era subţire şi zbârcită. A intrat în cabinet cu braţele pline de pungi
de hârtie în care, am descoperit mai târziu, erau 56 de borcănaşe diferite cu
preparate pentru sănătate, vitamine, suplimente nutriţionale, plus câteva
pungi cu mâncare specială. Frica ei debutase ca fobie la microbi şi, în scurt
timp, totul în jurul ei îi părea contaminat de microbi. Avusese multe temeri
că va contracta diverse boli contagioase, dar acum progresase la teama de
cancer. Credea orice poveste înspăimântătoare citea, începuse să se teamă
de aproape orice aliment, de aerul pe care îl respira, de soare şi expunerea
pielii sale la soare. Purta haine albe deoarece se temea şi de vopseaua din
materiale.
În cabinet nu se aşeza niciodată pentru că se temea că scaunul ar fi
putut fi contaminat. Oricând avea nevoie de o reţetă, cerea să fie scrisă pe o
foaie de la mijlocul carnetului, o foaie care nu fusese atinsă. Mai mult,
dorea să desprindă pagina din carnet ea însăşi. Nu voia s-o ating, probabil
pentru că exista posibilitatea să fi luat microbi de la pacientul anterior. Purta
mereu mănuşi albe. Până la urmă, a cerut să fie tratată prin telefon deoarece
ajunsese să-i fie frică să mai facă drumul până la cabinet.
Următoarea săptămână mi-a spus la telefon că îi era frică să se ridice.
Mă sunase de-acasă, fiind încă în pat. Acum îi era teamă să iasă pe stradă.
A dezvoltat teamă de hoţi, violatori şi de poluarea aerului. În acelaşi timp, îi
era frică să stea acasă, în pat, şi nu cumva să ajungă să-i fie mai rău, şi, ca o
cuprindere a tuturor fricilor, ajunsese să se teamă că-şi pierde minţile. Se
temea că medicaţia nu o ajuta, că ar putea avea efecte adverse, dar nu era
dispusă să nu o ia, de teamă că nu s-ar simţi mai bine. Acum spunea că se
temea că s-ar putea îneca cu pastilele şi se oprise din a lua chiar şi
suplimentele, cu atât mai puţin medicamentele prescrise.
 Fricile o paralizau într-o asemenea măsură încât orice manevră
terapeutică era obstrucţionată. Nu-mi permitea să vorbesc cu familia ei, se
temea ca ei să afle că mergea la psihiatru pentru că ar fi crezut-o nebună.
Eram complet năucit şi mi-am stors creierii săptămâni la rând să-mi dau
seama cum aş fi putut-o ajuta. Până la urmă, am renunţat. Am simţit imediat
uşurarea eliberării când am acceptat total acest fapt: Nu există absolut nimic
pe care l-aş putea face pentru a o ajuta. Singurul lucru rămas de făcut este
doar s-o iubesc.
Şi asta am făcut. M-am gândit la ea cu iubire, i-am trimis frecvent
gânduri de iubire, l-am dăruit atâta iubire cât puteam când vorbeam la
telefon şi, în sfârşit, după două luni de terapie cu iubire, s-a simţit suficient
de bine încât să vină din nou la cabinet. Pe măsură ce a trecut timpul, starea
i s-a îmbunătăţit şi fricile şi inhibiţiile oi s-au redus, deşi ea nu vedea asta.
Era prea speriată să vorbească despre subiecte din psihologie aşa că, de-a
Lungul lunilor şi anilor de tratament, singurul lucru pe care l-am făcut a fost
s-o iubesc”.
Acest caz ilustrează conceptul că o vibraţie mai înaltă, cum este
Iubirea, are efect vindecător asupra unei vibraţii mai joase, în cazul acestei
paciente, Frica. Această Iubire creează mecanismul reasigurării şi, deseori
putem reduce la tăcere fricile altei persoane prin simpla noastră prezenţă şi
prin această energie a iubirii pe care o proiectăm asupra sa, o înconjurăm cu
ea. Nu este vorba despre ce spunem, ci de simplul fapt de a fi prezenţi -
aceasta are un efect de vindecare.
 Capitolul 1 - Privire de ansamblu

Harta Conştiinţei documentează pentru prima oară calibrarea

nivelurilor conştiinţei. În acest tabel găsim întregul spectru al experienţei
umane şi modul în care ne putem alinia cu cea mai mare fericire şi libertate
supremă. Simpla întâlnire cu Harta este un eveniment de mare şansă,
deoarece anumite informaţii produc salturi în conştiinţa noastră prin însuşi
faptul de a auzi despre ele.
Înţelegerea calibrării conştiinţei
Fiecare persoană se naşte cu un nivel al conştiinţei ce poate fi măsurat,
cu un câmp de energie care este parte din infinitul câmp al conştiinţei. Într-
adevăr, totul din univers creează ramurile unui tipar energetic cu o anumită
frecvenţă, care se păstrează pentru totdeauna, iar acum avem mijloacele de
a măsura aceste câmpuri de energie cu relativa lor tărie, similar cu ceea ce
se întâmplă cu un contor de lumină.
De-a lungul istoriei stratificările conştiinţei au fost bine cunoscute şi
exprimate în diverse desene (cum sunt picturile zen, păstoritul boilor).
Totuşi, aceasta este prima oară când nivelurile conştiinţei au fost măsurate
după puterea lor energetică reală şi corelate cu aspecte specifice ale
experienţei umane. (Apariţia acestei ştiinţe clinice a adevărului este descrisă
în volumul Putere versus forţă - determinanţii ascunşi ai comportamentului
uman).
Tehnica folosită pentru a calibra conştiinţa este ştiinţa testării
musculare, care utilizează sistemul nervos uman şi energia vieţii - cum este
exprimată aceasta prin sistemul energetic de acupunctură - ca instrument
biologic şi sensibil de măsurare. Tehnica nu poate fi replicată de
instrumente ştiinţifice non-vii. În prezenţa adevărului, musculatura corpului
se întăreşte, iar în prezenţa falsului (care este absenţa adevărului, nu opusul
său), musculatura slăbeşte. Acesta este un răspuns rapid care dezvăluie
imediat nivelul adevărului oricărui lucru. Pentru a conduce cu acurateţe un
test este necesară integritatea intenţiei.
Harta Conştiinţei este un ghid de referinţă care prezintă nivelurile
măsurate de energie, la fel cum un termometru măsoară căldura, un
barometru nivelurile presiunii atmosferice şi un altimetru nivelurile
înălţimii. Măsurătorile nu se bazează pe opinia personală ori percepţiile
relative. Datorită faptului că sunt staţionare, formează o scală absolută.
Orice poate fi calibrat în această scală ca număr. Numărul nu este o
evaluare sau o afirmaţie morală. Indică, pur şi simplu, nivelul pe înălţime a
ceea ce este măsurat. O afirmaţie importantă despre câmpul infinit al
conştiinţei este că acesta reprezintă Absolutul în relaţie cu orice altceva este
calibrat în niveluri sau în grade. Calibrările nu stabilesc adevărul, ele doar îl
confirmă.
De exemplu, nu este surprinzător că energia Maicii Tereza (cal.710) era
foarte diferită de cea a lui Adolf Hitler (cal.40). Cei mai mulţi oameni
calibrează între aceste niveluri. Acest lucru a fost cunoscut în mod intuitiv,
iar acum putem să-l verificăm pe o scală. Muzica, filmele, locurile,
sistemele de credinţe, cărţile, liderii politici, poziţiile ideologice, animalele,
intenţiile - întreaga viaţă - totul emite o energie care poate fi măsurată ca
esenţă, grad de iubire şi adevăr.
Fiecare nivel din Harta Conştiinţei este calibrat pe o scală logaritmică
(în bază 10) a puterii energetice, pornind de la 1 la 1000, unde 1 indică
existenţa şi vârful Hărţii, 1000, indică cele mai înalte niveluri care au
binecuvântat planeta. Este energia lui Iisus Hristos, Buddha şi Krishna.
Nivelul Ruşinii (20) se află la baza scării, aproape de moarte, iar nivelul
Curajului (200) este punctul critic al adevărului şi integrităţii. Iubirea (500)
este poarta de trecere spre domeniul spiritual.
Nivelul Curajului (200) marchează trecerea de la energia negativă la
cea pozitivă. Reprezintă energia integrităţii, a onestităţii faţă de sine şi
conferă o reală putere. Nivelurile aflate sub nivelul Curajului sunt împotriva
vieţii (forţa), în timp ce nivelurile aflate deasupra valorii critice (200)
sprijină viaţa (putere). Tindem să căutăm oameni care au un nivel superior
acestui nivel critic (200) şi considerăm că aceştia sunt „sus”, apreciindu-le
energia lor pozitivă. Mediul din jurul lor este sigur şi curat, animalele se
simt atrase de ei. Au un deget magic care influenţează pozitiv pe oricine
atinge. La nivelul Curajului, sentimentele negative nu au dispărut în
întregime, dar există suficientă energie pentru a le administra datorită
reînsuşirii competenţei de autoevaluare. Cea mai rapidă cale de a urca de la
bază către vârful scării este alinierea cu adevărul şi cu iubirea.
Din populaţia totală a lumii, 85% calibrează sub 200, ceea ce explică
vasta suferinţă de pe întreaga planetă. Omenirea este salvată de la
autodistrugere în virtutea faptului că minoritatea, care calibrează în
nivelurile pozitive, contrabalansează masa negativităţii. De exemplu, un
individ la nivelul Iubirii (500) contrabalansează 750.000 de indivizi aflaţi
sub nivelul 200. Însemnătatea evoluţiei interioare a fiecărei persoane devine
astfel evidentă.
O altă descoperire notabilă este că animalele de companie calibrează
între 245 şi 250 şi că natura lor este binefăcătoare, ceea ce înseamnă că
suntem mai în siguranţă cu o pisică sau un câine decât cu majoritatea
oamenilor de pe planetă!
Asemenea descoperiri pot atinge cititorul cu „adevărul lor şocant”,
astfel că vom reveni la aceste informaţii în toate capitolele care urmează,
corelându-le cu diverse contexte ale experienţei umane. Învăţarea se petrece
ca rezultat al familiarizării, fiecare expunere permite integrarea informaţiei
care poate a fost scăpată sau neînţeleasă de prima dată.
O persoană obişnuită (dacă calibrează peste 200, nivelul integrităţii)
poate verifica numerele din scală folosind metoda simplă a testării
musculare. Cineva te poate testa apăsându-ţi braţul în jos în timp ce
rosteşte: „Pe o scală de la 1 la 1000, unde 1000 reprezintă marii avatari,
Curajul/Adevărul este peste 100? Peste 150? Peste 175? Peste 200?” La
200, braţul va deveni puternic. Cum s-a remarcat în publicaţiile anterioare,
aceste calibrări au fost verificate în toată lumea, timp de decenii, în multe
ţări, în laboratoare şi în diverse grupe de vârstă, diverse culturi. (O
explicaţie completă a tehnicii găsiţi în Anexa A.)
Esenţa este uşor de înţeles şi de experimentat. Orice are o energie peste
200 determină întărirea muşchilor voştri şi orice are o energie sub 200 vă
slăbeşte musculatura. Avem la dispoziţie mijloacele prin care să discernem
adevărul de fals. Corpul poate discerne, până în cel mai fin grad, diferenţa
dintre ceea ce sprijină şi ceea ce nu sprijină viaţa.
Nu ar trebui să fim surprinşi de acest lucru. Toate lucrurile vii
reacţionează pozitiv la ceea ce este pro-viaţă şi negativ la tot ceea ce
ameninţă viaţa - acesta este mecanismul fundamental al supravieţuirii.
Capacitatea de a detecta schimbarea şi de a reacţiona corectiv este inerentă
tuturor formelor vii. De aceea copacii sunt mai scunzi la altitudini înalte
unde oxigenul din atmosferă este mai scăzut. Protoplasma umană este mult
mai sensibilă decât aceea a unui copac.
Dacă vă folosiţi corpul ca pendul, veţi descoperi că vă veţi înclina în
faţă atunci când aveţi în minte un adevăr şi corpul se va lăsa spre spate
atunci când în mintea voastră menţineţi un non-adevăr. „Vreau să mă
vindec” este o afirmaţie care se poate testa când o persoană începe o
terapie. O înclinare spre spate indică faptul că încă nu este pregătit pentru
vindecare. Înclinarea în faţă indică adevărul intenţiei sale şi că prognoza
este bună.
Baza de date a conştiinţei
Pentru a-mi reduce teama că, în ciuda tuturor eforturilor mele, cititorul
nu ar putea primi mesajul esenţial al acestui studiu, îl voi scrie acum, la
început: mintea omului este ca un computer conectat la o gigantică bază de
date. Aceasta este însăşi conştiinţa umană. Conştiinţa noastră nu este decât
o expresie individuală ale cărei rădăcini se află în conştiinţa globală a
întregii omeniri. Baza de date transcende timpul, spaţiul şi toate limitările
conştiinţei individuale. Această bază de date este tărâmul geniilor, pentru că
a fi om înseamnă să participi în baza de date. Fiecare, în virtutea naşterii
sale, are acces la geniu. Informaţia nelimitată conţinută în baza de date
poate fi acum accesată şi este la dispoziţia oricui în câteva secunde, oricând
şi oriunde. Aceasta este o descoperire senzaţională ce are puterea de a
schimba vieţi, atât individual cât şi colectiv, într-un grad niciodată anticipat.
Marele psihanalist elveţian, C.G. Jung (cal.520) observând
omniprezenţa modelelor arhetipale şi a simbolurilor, a dedus „inconştientul
colectiv” - o piscină fără fund a subconştientului tuturor experienţelor trăite
de întreaga rasă umană. Ne-am putea gândi la aceasta ca la o ascunsă şi
vastă bază de date a conştienţei umane, caracterizată de tipare de organizare
universale şi puternice. Marea promisiune a bazei de date - pătrunderea în
tot ceea ce s-a experimentat oriunde în timp - este capacitatea sa de a „şti”
aproape orice în momentul în care este „întrebată”.
Această bază de date este originea tuturor informaţiilor obţinute sub-
raţional sau supra-raţional, prin intuiţie sau premoniţie, prin invocare sau
prin vise ori prin „norocoasa” ghicire. Este fântâna spiritului, a geniului,
fântâna inspiraţiei şi sursa „straniei” cunoaşteri psihice. Nu se poate pune o
întrebare fără să existe potenţialitatea unui răspuns deoarece atât întrebarea,
cât şi răspunsul sunt create de aceeaşi paradigmă şi, prin urmare, sunt
perfect concordante. Nu există un „sus” fără să existe un „jos”. Cauzalitatea
apare ca simultaneitate mai degrabă decât secvenţialitate. „Sincronicitate”
este termenul folosit de Dr. Jung pentru a explica acest fenomen din
experienţa umană. Aşa cum înţelegem din examinarea noastră a stărilor
psihice avansate, un eveniment care se petrece „aici” în univers nu
„cauzează” un eveniment care se petrece „acolo”, în univers. Ambele apar
simultan, numai că observaţia perceptuală le aplică o secvenţialitate
cauzală.
Prin analogie, privim cerul nopţii şi ne place să identificăm constelaţia
preferată. Dar, în realitate, nu există asemenea lucruri precum constelaţiile.
Acel tipar familiar pe care îl considerăm a fi format din stele este făcut din
lumină care îşi are originea în complet alte surse care nu au legătură cu
stelele - cu câteva milioane de ani-lumină mai aproape sau mai departe,
unele chiar în galaxii diferite, altele chiar ele însele galaxii. Multe dintre ele
s-au stins sau au murit cu milioane de ani-lumină în urmă. Aceste lumini nu
au o relaţie spaţială sau temporală cu excepţia celor pe care le proiectăm noi
asupra lor. Nu este doar forma unui car, a unui urs sau a unui om, ci este
chiar tiparul de „constelaţie” pe care îl proiectăm pe cer prin ochii noştri.
Atunci, dacă nu este liniara secvenţă newtoniană, cauză-efect, care este
legătura dintre aceste evenimente? Evident, cele două evenimente sunt în
relaţie şi sunt conectate unul cu celălalt într-o manieră vizibilă - dar nu prin
gravitaţie sau magnetism sau vreun vânt cosmic ori eter, ci sunt cuprinse de
un câmp atractor de o asemenea magnitudine încât le include pe amândouă.
În acelaşi mod, când bancurile de peşti înoată sincron sau când păsările
zboară într-o formaţiune în formă de V, fiecare este acolo unde este nu ca un
rezultat al alinierii cu ceilalţi, ci datorită faptului că sunt acordate la acelaşi
câmp atractor.
Astfel, peştele care înoată la marginea bancului se va întoarce imediat,
chiar şi de la câteva sute de metri distanţă, pentru a reveni în sincronicitate
cu semenii săi atunci când fug de un prădător.
Existenţa unei baze de date non-liniare şi interconectate a conştiinţei
poate fi greu de înţeles La început, dar ne vom roti în jurul acestui tărâm în
moduri diferite astfel că, la final, nu doar că veţi înţelege realitatea
conştiinţei, dar şi locul vostru vital în interiorul său.

Baza ştiinţifică a tiparelor atractoare

Dezvoltarea acestei lucrări ce a început în 1965 a fost sprijinită de
evoluţiile din numeroase alte domenii ştiinţifice dintre care trei sunt
deosebit de importante:
 Cercetarea clinică în fiziologia sistemului nervos şi funcţionarea
holistică a organismului uman, aşa cum au rezultat din dezvoltarea, în
anii 70, unei noi ştiinţe, kinesiologia.
În arena tehnologiei, computerele au avansat la capacitatea de a face
operaţii de calcul de ordinul milioanelor în milisecunde, astfel făcând
posibilă apariţia unor noi instrumente ale inteligenţei artificiale. Acest
acces la mase de informaţii, ceea ce era de neconceput în trecut, a
condus la o perspectivă revoluţionară asupra fenomenelor naturale:
Teoria Haosului.
Simultan, printre ştiinţele teoretice, mecanica cuantică a condus La
fizica teoretică avansată. Prin asocierea cu matematicele superioare, a
apărut un cu totul nou studiu al dinamicilor non-liniare care a verificat
că nu există niciun haos în univers, aparenţa dezordinii nu este decât
cel mult o funcţie a limitelor percepţiei.

Atractor este termenul alocat unui tipar neidentificabil care apare dintr-
o masă de informaţii aparent fără sens/înţeles. Există o coerenţă ascunsă în
tot ceea ce pare incoerent. Această coerenţă interioară prezentă în natură a
fost demonstrată pentru prima oară cu câteva decenii în urmă de Edward
Lorenz, matematicianul şi meteorologul de la MIT (Massachusetts Institute
of Technology) care a studiat graficele derivate din tiparele de vreme pentru
o lungă perioadă de timp. Ceea ce la suprafaţă părea a fi un fenomen haotic,
fără legătură, s-a dovedit a conţine, în realitate, tipare coerente observate în
tiparul atractor pe care l-a identificat şi care acum este cunoscut ca
„Fluturele lui Lorenz”.
 Lorenz a demonstrat că inter-relaţionarea dintre fenomene aparent fără
legătură, cum ar fi micile schimbări, poate avea efecte mari. Cum spunea el,
bătaia aripii unui fluture poate deveni o tornadă. Acesta a devenit faimosul
„efectul fluturelui”, o descoperire care a pus la încercare „universul ca un
ceas” al lui Isaac Newton, perspectiva convenţională şi de- terministică
asupra naturii. Descoperirile lui Lorenz au revoluţionat înţelegerea
fenomenelor care apar ca o consecinţă a interacţiunii dintre tiparele
atractoare şi nu datorită cauzalităţii liniare.
Cea mai importantă descoperire pentru studiul nostru este faptul că
unele tipare atractoare sunt foarte puternice (Bunăvoinţa, de exemplu, sau
Iubirea), iar altele sunt mult mai slabe (Vinovăţia sau Furia, de exemplu).
Există un punct critic care diferenţiază cele două clase distincte. Acest
fenomen al conştiinţei este paralel şi este corolarul legăturilor de înaltă sau
slabă energie din matematica legăturilor chimice.
Tiparele de energie înaltă afişează un câmp de dominanţă în modul în
care le influenţează pe cele mai slabe. Aceasta s-ar putea asemăna cu
coexistenţa unor câmpuri magnetice mici în interiorul unuia mai mare şi
mai puternic al unui electromagnet gigant. Universul fenomenologic este
expresia interacţiunii dintre infinitele tipare atractoare ce au puteri diferite.
Cauzalitatea din interiorul lumii observabile aşa cum a fost
convenţional prezentată de paradigma newtoniană presupune că totul
funcţionează în următorul mod:
ABC
Aceasta este o secvenţă liniară deterministică - asemănător bilelor de
biliard care se lovesc succesiv una de alta. Supoziţia implicită este că A îl
determină pe B, care îl determină, la rândul său, pe C. În această schemă a
determinismului material, nimic nu este liber în mod inerent, ci este doar un
rezultat al altui ceva. Este, prin urmare, limitat, iar ceea ce defineşte, de
fapt, acest sistem este lumea forţei. Forţa A rezultă în forţa B care este apoi
transmisă forţei C cu consecinţa D. În schimb, D, devine începutul unei noi
reacţii în serie la infinit. Aceasta este lumea emisferei cerebrale stângi,
mundană şi previzibilă. Ştiinţele convenţionale operează din această
paradigmă newtoniană (cal.450): familiar, controlabil şi necreativ, dar
determinat şi, prin urmare, limitat de trecut. Nu este lumea geniului, dar
multora li se pare sigură. Este lumea productivităţii şi a practicalităţii. Cu
toate acestea, pentru oamenii creativi, aceasta este o lume prozaică, care nu
te inspiră, ci te limitează.
Cercetarea noastră arată că, surprinzător, cauzalitatea operează într-o
manieră complet diferită, una în care tiparul atractor „ABC” se împarte
între „operatorii” săi şi este exprimat de percepţie ca secvenţa „A, apoi B,
apoi C”.

Din această diagramă observăm că sursa (ABC), care nu este un tipar

atractor observabil, devine o secvenţă observabilă, un fenomen observabil şi
măsurabil în lumea tridimensională. Problemele tipice pe care trebuie să le
rezolve lumea există la nivelul observabil A B C . Numai că treaba noastră
este să găsim tiparul atractor inerent, ABC-ul din care pare să se nască A B
C. Această descriere a modului cum funcţionează universul este în
concordantă cu teoriile fizicianului David Bohm (cal. 505), cel care a
descris un univers holografic caracterizat deopotrivă printr-o ordine
invizibilă implicită („învăluită”) şi una manifestată explicit („dezvăluită”).
Înţelegem că acest concept, ABC, care există în universul invizibil şi
înfăşurat, va activa apariţia în lumea vizibilă a secvenţei A B C. Astfel,
lumea vizibilă este creată din Lumea invizibilă şi este, pe cale de
consecinţă, influenţată de viitor. Capacitatea conceptului invizibil de a se
materializa are la bază puterea conceptului original însuşi. Cu cât un ABC
interior este mai aliniat la principiile universale ale vieţii, cu atât va fi mai
eficientă expresia sa, A B C în lume.
În această schemă simplă, operatorii transced atât cele observabile cât
şi cele neobservabile ni-i putem imagina şi-i putem descrie ca pe un
curcubeu care face legătura între domeniile deterministe şi cele non-
deterministe.
Prin urmare, nimic nu apare în lume dacă nu a fost mai întâi creat aici.
Ideea construirii celei mai înalte clădiri din lume a produs un concept
invizibil care, până la urmă, a devenit Empire State Building din lumea
vizibilă. Toate expresiile „acolo, afară” se nasc din întâiul „aici, înăuntru”.
Această descoperire ştiinţifică corespunde cu viziunea înţelepţilor iluminaţi
asupra realităţii, împărtăşită de-a lungul istoriei, cei care au evoluat dincolo
de conştiinţă, în starea de pură conştienţă. Conştiinţa însăşi este cheia către
mult căutata „teoria câmpului unificat care cuprinde tot” (afirmaţia
calibrează la 1000).
Anumite concepte şi valori au o putere mai mare decât altele. Un ABC
poate fi un atractor de înaltă energie sau de joasă energie. Tiparele
atractoare puternice întăresc corpul, iar tiparele joase îl slăbesc. Dacă într-
un test clinic menţineţi în minte iertarea, braţul vostru va fi foarte puternic.
Dacă în mintea voastră este răzbunarea, braţul va fi slab.
Pentru scopurile noastre este suficient doar să recunoaşteţi că puterea
este ceea ce vă face puternici, în timp ce forţa vă slăbeşte. Iubirea,
compasiunea şi iertarea, care, în mod eronat pot fi considerate de unii
oameni drept umilinţă, are, în realitate, un profund efect de împuternicire.
Pe de altă parte, răzbunarea, atitudinea critică şi judecătoare, condamnarea,
vă slăbesc. Prin urmare, indiferent de corectitudinea morală, un fapt clinic
simplu arată că, până la urmă, ce este slab nu poate domina ce este puternic.
Ceea ce este slab cade în conformitate cu propria sa natură.
Toţi marii învăţători din întreaga istorie a speciei noastre au predat
aproape un singur lucru, mereu şi mereu, în orice limbă, în orice timpuri.
Toţi au spus: Renunţaţi la atractorii slabi în favoarea atractorilor puternici.
Atractorii sunt principii organizatoare, iar principiile organizatoare au
diferite niveluri de putere. Acesta este unul din secretele succesului
oamenilor puternici. Vieţile lor sunt organizate automat şi fără efort de
alinierea lor completă şi totală cu principii foarte înalte şi puternice.
Aplicaţii ale atractorilor
Acum înţelegem cum Mahatma Gandhi, un bărbat tăcut, care cântărea
doar de 40 de kg şi care purta doar un dhoti (îmbrăcăminte specifică
indiană, purtată de bărbaţi; un material înfăşurat de aşa manieră încât
seamănă cu nişte pantaloni largi şi bufanţi n.tr.), a înfrânt Imperiul
Britanic. În orice gândea, făcea, simţea şi exprima, Ghandi era complet
organizat de principiul toţi sunt egali în virtutea divinităţii creaţiei lor, cu
drepturi umane intrinseci. Prin comparaţie, Imperul Britanic urmărea
principiul limitat - ceea ce era bun, era bun doar dacă era în avantajul
scopurilor sale politice. Prin urmare, atractorul centrat în jurul său a fost
depăşit în putere de atractorul universal care îl activa pe Mahatma Ghandi.
Ceea ce s-a petrecut în India nu a fost decât o expresie a conformării
atractorului mai slab celui mai puternic (în acord cu „câmpurile de
dominanţă”).
Într-un principiu asemenea iubirii se află foarte multă putere. Noi ştim
acest adevăr din experienţele noastre omeneşti. Din iubire am face lucruri
care ar presupune un mare risc şi care, dintr-un punct de vedere logic, ar fi
de-a dreptul ridicole. Am trecut prin asemenea experienţe în răzbunările
personale. Urâm pe cineva o viaţă întreagă pentru ceva ce întotdeauna
considerăm ca fiind fapte vicioase şi o nedreptate. Apoi, vine o zi când
suntem afară, grădinărim şi, brusc, ne loveşte gândul că e foarte trist că acea
persoană a fost atât de limitată la vremea aceea. Trebuie să fi fost aşa
datorită fricii. Dintr-o dată, compasiunea înţelegerii deschide un atractor
foarte puternic. Într-o fracţiune de secundă, ceea ce părea de nerezolvat este
rezolvat instantaneu. Nu doar că ceea ce era de neiertat s-a iertat, dar
înţelegem că, de la bun început, nu era nimic de iertat, cu excepţia faptului
că persoana era vinovată de omenescul său. Odată ce ne recunoaştem
omenescul, este simplu să ierţi şi omenescul altora. Cu cât facem asta mai
des, cu atât va deveni mai uşor de făcut şi fără efort.
Tiparul atractor care ne domină pe toţi este, evident, tiparul atractor al
vieţii înseşi. La fel cum nimic din universul nostru nu poate scăpa de
influenţa gravitaţiei, şi principiile după care operăm pot sau nu pot coincide
cu tiparul atractor al vieţii. Puterea vine din alinierea cu tiparele atractorului
dominant, care sunt aliniate cu ceea ce sprijină viaţa.
Contemplarea Hărţii Conştiinţei schimbă înţelegerea lumii asupra
cauzei şi efectului. În această privinţă, studierea Declaraţiei de
Independenţă ne poate aduce răsplata. Acest document calibrează foarte
sus, la aproape 700. Dacă parcurgem frază cu frază, sursa puterii sale ni se
descoperă: conceptul că toţi sunt egali în virtutea divinităţii creaţiei lor şi că
drepturile umane sunt intrinseci creaţiei umane şi, prin urmare inalienabile.
Interesant că acelaşi concept a fost sursa puterii lui Mahatma Gandhi. Acest
foarte puternic ABC stă la baza succesului Statelor Unite ca democraţie în
nivelul observabil al A B C-ului. Dacă referirea la Divinitate ar fi eliminată
din document, calibrarea ar scădea considerabil.

Coloanele Hărţii
 Coloana din centru conţine nivelurile conştiinţei pentru fiecare câmp
de energie, alături fiind valorile numerice logaritmice corespondente.
Următorul capitol descrie coloana din centru şi detalii despre esenţa fiecărui
nivel. Secţiunea de faţă prezintă celelalte patru coloane din stânga şi din
dreapta coloanei ce conţine nivelurile conştiinţei. Acestea indică aspectele
cheie din experienţa umană care se corelează fiecărui nivel al conştiinţei:
viziunea despre Dumnezeu, viziunea despre sine, emoţia şi procesul care se
petrece în conştiinţă. O altă secţiune a cărţii va prezenta corelarea dintre
funcţionarea creierului şi rata fericirii cu nivelul conştiinţei.

Coloana din extrema stângă a Hărţii arată viziunea despre Dumnezeu

pentru fiecare nivel de conştiinţă. Fiecare nivel are propria sa
înţelegere, un fapt care explică existenţa atâtor teologii şi credinţe
religioase. Cum îl vede/înţelege cineva pe Dumnezeu nu are nimic de-
a face cu Dumnezeu, ci, mai degrabă, cu nivelul lor de conştiinţă care
determină viziunea despre Dumnezeu.

La baza Hărţii vedem descrierile demonice ale lui Dumnezeu,

proiecţiile antropomorfice ale unui Dumnezeu pedepsitor, capricios, crud şi
înspăimântător. În anumite cărţi ale Bibliei şi în credinţele primitive,
Dumnezeu pare să fie domolit de sacrificările animalelor şi oamenilor. Până
şi-n ziua de azi, predicţiile pentru „sfârşitul timpurilor” descriu evenimente
naturale cum ar fi tsunami, ca dovadă a furiei lui Dumnezeu sau a împlinirii
anumitor predicţii din Biblie. Aceasta este partea negativă a religiei şi
motivul pentru care mulţi oameni devin spirituali şi nu religioşi. Marea
eroare a acestor descrieri ale lui Dumnezeu este evidentă atunci când ne
gândim la tsunami, cutremure şi uragane care s-au petrecut pe această
planetă cu mult înainte de apariţia omenirii! E aproape sigur că un dezastru
natural a şters de pe Pământ dinozaurii. Şi, atunci, a fost Dumnezeu furios
pe dinozauri? Asemenea viziuni despre Dumnezeu sunt în mod evident
nişte proiecţii negative ale ego-ului uman.
La nivelurile înalte ale conştiinţei, Dumnezeu este văzut a fi binevoitor,
înţelept, infinit iubitor şi milostiv. De la aceste niveluri, Dumnezeu este
înţeles a fi sursa iubirii, a unităţii, a tuturor celor ce sunt. Divinitatea însăşi
străluceşte din fiecare lucru, iar Gloria în Excelsis Deo (Slavă lui
Dumnezeu, celui mai înalt) este tot ceea ce se poate spune.
 Harta are şi o coloană care conţine perspectiva asupra propriei vieţi.
Cei de la niveluri mai joase se urăsc pe ei înşişi şi îşi proiectează ura
asupra lumii, văzând răul peste tot. Urcând scara, viziunea despre sine
şi viaţa persoanei devin din ce în ce mai pozitive şi, în sfârşit, se simte
mai confortabil cu sine însuşi. „Fii aşa cum eşti” calibrează la 590,
nivelul conştiinţei lui Joseph Marrick, cel denumit Omul-Elefant
datorită unei boli a oaselor care l-a desfigurat. În ciuda tachinării,
ridiculizării şi respingerii sociale, atitudinea şi conduita lui au fost
descrise ca sfinte. Era blând, iertător, nu reacţiona şi avea compasiune
chiar şi în faţa celei mai crase ignoranţe. Unicitatea lui implică faptul
că viaţa sa singulară simboliza o experienţă spirituală în condiţii
extreme. El a ignorat tentaţia de a-şi plânge de milă, de a fi o victimă şi
de a purta resentimente şi ură faţă de cei care-l chinuiau. La un nivel
calibrat de 590, el a stat la porţile Iluminării şi a fost în pace cu el
însuşi şi cu lumea.

O viziune benignă asupra voastră înşivă este un pas important deoarece

afirmă adevărul că faceţi tot ce puteţi mai bine. În realitate, fiecare om face
tot ce poate mai bine de la o clipă la alta. Nimic altceva nu este posibil cu
excepţia unei mentaţii ipotetice. De la un câmp energetic negativ, oamenii
îşi creează ipoteze ale unor idealuri imposibile pentru ei şi apoi intră în
vinovăţie sau auto-pedepsire dacă nu reuşesc să le îndeplinească.
Neutralitatea (250), nivelul în care suntem mulţumiţi cu noi înşine,
conferă o considerabilă eliberare din conversaţiile negative cu noi înşine şi
îndoielile faţă de sine care ne imobilizează în nivelurile mai joase. Oamenii
care operează de la un nivel mediu integru pot descoperi că există o anumită
arie în viaţa lor care suferă de o viziune negativă despre sine şi poate fi
foarte eliberator să renunţe la rezistenţa pe care o opun. De exemplu, o
femeie care renunţă la imaginea negativă faţă de corpul ei este eliberată de
constanta pierdere pe care o suferă comparându-se cu alte femei. Bărbatul
care depăşeşte frica de a vorbi în public este eliberat în noi arii în cariera sa
şi în exprimarea de sine.

În dreapta nivelurilor sunt emoţiile asociate fiecărui nivel. Acestea

sunt etapele clasice, aşa cum au fost descoperite în filozofia perenă, în
 psihanaliză şi unele tradiţii religioase. Sub nivelul 200 descoperim
ceea ce psihanaliştii denumesc „emoţii de urgenţă”, iar deasupra lui
200 „emoţii pentru bunăstare”. Toate emoţiile joase sunt limitări şi ne
împiedică să vedem realitatea adevăratului nostru Sine.

Dacă opuneţi rezistenţă unei emoţii negative, vă veţi menţine blocaţi.

Dacă doriţi să renunţaţi la emoţiile negative, vă veţi elibera şi veţi urca
scara, trăind experienţe şi sentimente predominant pozitive. Spre vârful
scării are loc realizarea Sinelui şi diferitele niveluri ale Iluminării.
Importanţa principală a acestui lucru este observarea faptului că, pe măsură
ce o persoană urcă mai sus şi devine mai liberă, se petrece şi ceea ce lumea
denumeşte conştienţă spirituală, intuiţie şi elevare a conştiinţei. Ceea ce este
imposibil de văzut sau de experimentat la nivelurile joase ale conştiinţei
devine auto-evident la nivelurile înalte. De exemplu, când cineva se află
prins în corzile Dorinţei (cal.125), nu-şi poate imagina că Serenitatea
(cal.540) ar putea fi vreodată posibilă. Cu toate acestea, pentru persoana
care s-a recuperat din dependenţă, Serenitatea este realitatea zilnică.
Este bine să ne amintim că, într-un individ, corelările emoţiilor cu
câmpurile energetice ale conştiinţei sunt rareori manifestate ca stări pure. O
persoană poate opera de la un nivel într-o anumită arie a vieţii şi din cu totul
alt nivel în altă arie a vieţii sale. Nivelul mediu al conştiinţei unui individ
este suma efectelor tuturor nivelurilor de la care operează în viaţa sa.

La marginea din dreapta ni se arată procesul care se petrece în

conştiinţă. La nivelul Mândriei, de exemplu, procesul care se petrece
în conştiinţă este afectarea/ grandomania, iar acesta, împreună cu
narcisicul „Eu am dreptate” (la ambele capete ale spectrului politic) şi
grandiozitatea ego-ului megalomaniacilor care conduc masele către
propria lor moarte sunt periculoase în societatea noastră. Acest
fenomen poate fi observat în istorie la Napoleon, al cărui nivel a fost la
început chiar înalt, 450, fiind un foarte bun tactician şi un geniu în
matematică, apoi, dintr-odată, când s-a încoronat ca împărat, nivelul
lui a căzut sub 200. Papa a fost cel care a încoronat întotdeauna
conducătorii Europei, dar Napoleon s-a încoronat el însuşi - ultima
fază a grandomaniei. În clipa aceea nivelul său a căzut de la 450 la
175. Când s-a înfruntat cu Ducele de Wellington (cal.420) la Waterloo,
 intenţia lui Napoleon era la 75 şi astfel a fost învins. Acelaşi lucru s-a
petrecut cu Hitler, care a căzut de la 430 la 40. Când megalomania
loveşte un lider, populaţia nu este conştientă de acest fapt. La început,
programele lui Hitler au adus progres societăţii - autobahn şi altele.
Apoi, dintr-odată, s-a prăbuşit şi a început să apară monstrul. Ceea ce
fusese un mare binefăcător, a devenit marele ucigaş al societăţii.

Prin urmare, Harta Conştiinţei pune o nouă lumină pe progresul

istoriei. O distincţie importantă este aceea dintre forţă (energia de sub 200)
şi putere (energia de deasupra nivelului 200). De exemplu, putem cerceta o
epocă istorică ca cea de la sfârşitul colonialismului britanic din India. Cum
am pomenit anterior poziţia Imperiului Britanic la vremea aceea (cal.175)
era de grandoare, interes pentru sine şi exploatare, adică sub nivelul critic
200 din Hartă. Motivaţia lui Mahatma Gandhi (cal.760) a fost aproape de
vârful Hărţii. Gandhi a fost victorios în lupta sa deoarece poziţia sa a avut
mult mai mare putere. El era aliniat cu principiul universal al Adevărului:
toţi oamenii au fost creaţi egali de Dumnezeu, cu dreptul inerent la auto-
determinare. Imperiul Britanic reprezenta forţa şi, oricând forţa se întâlneşte
cu puterea, forţa va fi înfrântă până la urmă.
De-a lungul istoriei, toate marile religii şi disciplinele spirituale ale
lumii s-au preocupat de tehnici pentru ascensiunea acestor niveluri ale
conştiinţei. Multe au afirmat sau au sugerat că a urca această scară este o
treabă foarte grea şi că succesul depinde de a avea un învăţător (sau cel
puţin învăţăturile) care să dea indicaţii clare şi să inspire aspirantul care,
altfel, ar putea dispera datorită incapacităţii sale de a atinge aceste ţeluri
fără ajutor. Din fericire, Harta ne va ajuta în această lucrare umană.
Întrebări şi răspunsuri
Î: Ce determină nivelul de conştiinţă al unui individ?
R: Nivelul conştiinţei unui individ este determinat de principiile la care
s-a aliniat şi cărora li s-a devotat. Pentru a menţine progresul în conştiinţă
nu pot exista abateri de la principiu sau individul va cădea înapoi într-un
nivel inferior. „Scopul scuză mijloacele” nu este niciodată o justificare
adecvată. Dacă este greşit să omori o altă fiinţă umană, acel principiu nu
poate permite nicio excepţie, indiferent de cât de atrăgător ar putea fi un
construct folosit pentru justificarea excepţiei. Gandhi nu s-a abătut de la
principiile sale. Pentru el non-violenţa paşnică a fost atât mijlocul, cât şi
finalitatea şi a menţinut principiul non-violenţei în „gând, vorbire şi fapte”
(vorbele lui Gandhi).

Î: La ce vârstă poate fi măsurat nivelul de conştiinţă al unei

persoane?
R: Conform cercetării noastre, absolut fiecare entitate are deja un nivel
calibrabil al conştiinţei de la momentul concepţiei (spiritul intră în corp, în a
treia lună de sarcină).

Î: Oare Harta Conştiinţei şi calibrările sale nu implică o judecare a

valorii sau a meritului? Nu este nivelul Iubirii (500) mai bun decât
nivelul Raţiunii (400)?
R: Harta nu arată ce este „mai bun decât”, aceasta este o proiecţie a
ego-ului. Harta indică, cel mult, poziţia sau localizarea care, în schimb,
denotă caracteristicile asociate. Un copac mare nu este „mai bun” decât un
copac mic. O cărămidă la baza zidului nu este „mai bună decât” o cărămidă
de la vârful zidului. Nivelurile conştiinţei denotă un locus al curbei de
învăţare şi un stadiu al evoluţiei conştiinţei. Bucuria vieţii vine din
împlinirea potenţialului unui individ în fiecare nivel. Fiecare nivel are
propriile premii şi acestea se simt la fel pentru fiecare persoană. O viaţă
dedicată lui Dumnezeu sau unui scop înalt este auto-împlinitoare pe când,
în contrast, o viaţă devotată câştigului personal este plină de capcane şi
suferinţă.
Orice nivel este potrivit pentru ceea ce este el. Cineva la nivelul 700 nu
este potrivit a fi tâmplar, nu este potrivit pentru a conduce o biserică şi nici
pentru a fi preşedinte. Cei mai mulţi înţelepţi care sunt la nivelul 700 nu pot
funcţiona aşa deloc. Ei doar stau în ashram-ul lor, oamenii vin să-i salute,
iar ei le zâmbesc fericiţi. Cei de la nivelurile 200 şi 300 - constructorii
lumii, muncitorii constructori, muncitorii oţelari, oamenii care merg la
muncă în fiecare zi sunt baza societăţii noastre. Nivelul 400 este nivelul
intelectului cu logica şi raţiunea care domină America. Nivelul Iubirii, la
500, este rar, iar deasupra lui 540, nu este, practic, nimeni. Nu e vorba că
nivelul 500 este mai bun decât 200. Eşti într-un alt spaţiu, la fel cum ai fi
într-un loc diferit pe hartă. Problema ta de a ajunge de aici, acolo este
diferită dacă începi din Albuquerque sau dacă porneşti din Denver. Te afli
într-un loc diferit, prin urmare, cu fiecare lecţie vezi alt teren.
Totul este complet aşa cum este. Nu există nicio deficienţă nicăieri.
Când înţelegi universul, vezi totul de la „complet” la „complet”. Totul este
complet şi perfect chiar acum. Oricine este complet şi este perfecta
manifestare a evoluţiei sale karmice totale, până în acest punct în timp.
Oricine serveşte întregul, indiferent de starea sau de nivelul său.

Î: Ce este calibrarea conştiinţei?

R: Spre deosebire şi în contrast cu modul perceptual, Harta Conştiinţei
ne oferă un mod de a discerne esenţa. De exemplu, să spunem că cineva îţi
spune: „Am venit aici din prietenie”. Dacă îl calibrezi la 190, ar fi o bună
idee să-l verifici. Una spune, altceva urmăreşte. Spune ceva ce pare bun,
dar, în realitate, urmăreşte cu totul altceva. Intenţia lui nu este pentru binele
tău. „Lupul se ascunde în blana oii” este felul în care am putea descrie o
asemenea persoană.
Când calibrăm ceva în raport cu Harta Conştiinţei, noi discernem
nivelul adevărului, iubirii, integrităţii şi bunăvoinţei în acel ceva sau într-o
persoană. Suntem interesaţi să cunoaştem adevărul şi esenţa câmpului de
energie, ceea ce se referă la motiv şi intenţie. Obţinem un răspuns pozitiv
dacă întrebarea are o realitate. Calibrarea conştiinţei depinde de realitatea
echivalentă a întrebării şi răspunsului. Ceea ce este fals nu are nicio realitate
în câmpul infinit al conştiinţei. Conştiinţa înregistrează numai ceea ce există
ca adevăr. Prin urmare, dacă întrebăm despre ceva care nu este adevărat, nu
are o realitate, braţul slăbeşte. Opinia personală sau percepţia celor care
testează este irelevantă. Când utilizăm ştiinţa testării musculare pentru a
măsura adevărul unui lucru conţinut în câmpul infinit al conştiinţei folosim
mecanismul mecanicii cuantice pentru a colapsa funcţia undă din potenţial
în actualitate. Când întrebarea face pereche cu realitatea, obţinem un
răspuns puternic.
Problema este să fim complet detaşaţi de rezultat. Cei mai multi
oameni au un ataşament inconştient faţă de un anumit răspuns, astfel că
testele lor nu au acurateţe. Când testez eu ceva, mie nu-mi pasă care este
răspunsul. Eu vreau doar să cunosc adevărul.

Î: Pot să mă evaluez singur?

 R: Sfătuiesc oamenii să nu-şi măsoare singuri propria conştiinţă
deoarece nu pot fi detaşaţi şi obiectivi. Ar trebui să fii la un nivel mai înalt
decât cel al sfinţilor ca să nu ai un interes legitim în a-ţi afla nivelul
conştiinţei şi, astfel, nu vei fi capabil să obţii un răspuns corect. Dacă
cercetezi Harta, vei observa emoţia dominantă şi felul în care îl vezi pe
Dumnezeu şi aşa mai departe, iar asta îţi va spune multe despre unde te afli.
Dacă îi urăşti pe toţi şi eşti paranoic, cel mai probabil încă nu eşti la nivelul
inimii. De asemenea, poţi afla cam pe unde te afli şi după cum îţi răspund
oamenii, cum te tratează. Dacă oamenii te urăsc, ai o problemă!

Î: Trebuie să crezi în Dumnezeu pentru a face o calibrare a

conştiinţei sau ca să beneficiezi de Harta Conştiinţei?
R: Credinţa în Dumnezeu nu este o cerinţă obligatorie. După cum
aflăm din ştirile cotidiene, aşa-zişii credincioşi fac tot felul de lucruri oribile
în numele lui Dumnezeu şi calibrează chiar jos datorită intenţiei lor care
izvorăşte din ură, vinovăţie, frică, dorinţa de a avea/face dreptate şi din
mândrie. Însuşi Buddha a evitai să se refere la Dumnezeu datorită bagajului
asociat. În schimb, a vorbit despre natura buddhică pe care noi o putem
asocia cu Adevărul. O persoană este devotată adevărului sau nu? Asta este
ceea ce contează în evoluţia conştiinţei.
Am petrecut mulţi ani fiind devotat ateismului, aşa că am înţelegere
pentru ateişti. Eram hotărât să ajung la esenţa adevărului existenţei. Astfel,
apreciez îndoiala autentică datorată onestităţii intelectuale. Dacă, în mod
sincer, nu pot spune că sunt capabil să confirm credibilitatea unei divinităţi,
atunci, cel puţin sunt sincer, iar a fi sincer este prima cerinţă pentru
integritate în Harta Conştiinţei. Ulterior, am trecut de la ateist la agnostic,
ceea ce înseamnă că nu poţi spune da sau nu. Am putea spune că
agnosticismul este mult mai sofisticat şi mai umil deoarece recunoaşte
limitările intelectului şi incapacitatea lui de a transcende cauzalitatea liniară
ca explicaţie a fenomenelor.
Mecanica cuantică este calea de ieşire din domeniul liniar restrictiv al
paradigmei newtoniene- prin intermediul Principiului Heisenberg-în care
găsim o interesantă descoperire, şi anume că observarea unui lucru schimbă
rezultatul final datorită includerii acestui impact pe care îl are însăşi
conştiinţa. Nivelul conştiinţei observatorului are un profund efect asupra a
ceea ce este observat. Cineva nu trebuie să creadă în Dumnezeu pentru a fi
de acord cu acest principiu ştiinţific.
Deseori se întâmplă ca îndoiala şi necredinţa să prezică salturi
importante ale conştiinţei care pot apărea ca o consecinţă a remotivării -
datorată frustrării, calamităţii sau doar maturizării, apariţiei înţelepciunii.
Aceasta s-a observat la mulţi oameni, chiar şi la sfinţi, care au trecut prin
experienţe de majoră conversie, inclusiv experienţe miraculoase. O atare
cale poate implica pierderea credinţei religioase la începutul vieţii datorită
unor circumstanţe catastrofice, urmată de căutarea adevărului confirmabil
ani de-a rândul Asemenea explorare interioară este accelerată de practica
meditaţiei fără o avea asociată un anumit sistem de credinţe. Astfel, pentru
cel necredincios, budismul este practic şi atractiv. Buddha a predat Calea
celor opt adevăruri nobile în absenţa unei credinţe în „Dumnezeu”.
O altă cale potrivită celor care nu cred în Dumnezeu este oferită de
Vede şi Upanişade - care au anticipat descoperirile fizicii cuantice. Acestea
vorbesc şi despre Realitatea Supremă şi de Principiul Absolut, de câmpul
infinit al conştiinţei ca fiind Realitatea primordială care se află dincolo de
iluzia percepţiilor şi, de asemenea, dincolo de orice activitate mentală.
Calea Advaita (non-dualitatea) este bulevardul curat, potrivit căutării
integre a Adevărului, o cale care exclude toate sistemele de credinţă.
(Aceasta a fost descrisă în detaliu în Lucrările anterioare, Ochiul Sinelui şi
Sinele: Realitate şi subiectivitate). Cu toate că non-dualitatea conduce la
Iluminare, studierea Vedantei poate conduce la o implicare exagerată în
diversele şcoli de filozofie indiană, ceea ce se poate transforma în sisteme
de credinţă care distrag.

Î: Evoluţia de la un nivel la altul în timpul unei vieţi este un lucru

obişnuit?
R: Pentru indivizii izolaţi, retraşi, sunt posibile salturi pozitive chiar şi
cu sute de puncte. Totuşi, câmpul energiei calibrat la naştere creşte, în
medie, cu aproape cinci puncte. Majoritatea oamenilor utilizează
experienţele vieţii lor pentru a elabora şi exprima variaţiile câmpului
energetic nativ. Doar rar întâlnitul individ care este motivat poate trece
dincolo de acest nivel. Fără exersarea alegerii, nu poate avea loc niciun
avans. Este posibil, de asemenea, să te „prăbuşeşti” şi la un nivel mai jos,
aşa cum am văzut la Napoleon şi Hitler.
 Acest lucru s-a petrecut în viaţa învăţătorilor spirituali (are s-au
prăbuşit de la niveluri înalte ale conştiinţei ca urmate a erorilor de judecare.
Aceştia nu au fost avertizaţi de entităţile pe care aveau să le întâlnească la
acest nivel: bani, sex, faimă şi puterea asupra altora.
Un element important al Teoriei Haosului, care sprijină înţelegerea
evoluţiei conştiinţei este legea dependenţei sensibile de starea iniţială.
Aceasta se referă la faptul că cea mai mică variaţie într-o perioadă de timp
poate avea efectul producerii unei schimbări profunde, la fel cum un vapor
al cărui curs deviază cu un grad va ajunge la sute de mile distanţă faţă de
destinaţia iniţială. Acest fenomen este esenţialmente mecanismul evoluţiei.
Angajamentul faţă de practicarea chiar şi a unui singur principiu spiritual
poate, în timp, conduce la o schimbare profundă. În mod similar, o singură
eroare sau falsitate, dacă este repetată suficient de des, poate conduce
persoana (sau instituţia ori societatea) către un curs în mod signifiant diferit.
 Capitolul 2 - Nivelurile conştiinţei

Nucleul Hărţii Conştiinţei constă în chiar nivelurile sale, alături de

valorile numerice corespondente în scala calibrată de la 1 la 1000, unde 1
este existenţa, iar 1000 este cel mai înalt nivel al Adevărului care se petrece
pe planetă.
Este foarte important să ne reamintim că cifrele calibrării nu reprezintă
o progresie aritmetică, ci una logaritmică. Astfel nivelul 300 nu este de
două ori amplitudinea nivelului 150, ci este 300 la puterea a 10-a. Prin
urmare, o creştere de chiar şi numai câteva puncte reprezintă un important
avans în putere - pe măsură ce urcăm în scală, rata creşterii în putere este
enormă.
Toate nivelurile sub 200 provin din forţă şi sunt distructive pentru viaţă
atât la nivel de individ, cât şi de societate. Toate nivelurile care se află
deasupra lui 200 sunt expresii constructive ale puterii. Nivelul decisiv 200
este factorul critic, punctul de bază care împarte ariile generale ale forţei
(sau falsităţii) de cele ale puterii (sau adevărului).
Fiecare dintre aceste niveluri are propria paradigmă a realităţii şi
valorilor care definesc ceea ce este acceptabil în propriul domeniu. De
exemplu, câmpurile de energie de sub 200, ura pentru asistenţii medicali,
cumpărătorii care înşeală şi uciderea inamicului, au sens pentru acest
domeniu. Într-adevăr, în anumite subculturi, eşuarea uciderii din răzbunare
poate să-ţi pună propria viaţă în pericol. Cu toate acestea, în câmpurile
energetice superioare lui 200, asemenea acţiuni nici măcar nu s-ar petrece.
În domeniul Raţiunii (nivelurile din grupa 400), iubirea, rugăciunea şi alte
realităţi spirituale nu pot fi probate logic, dar în domeniul grupei 500,
adevărul acestora este convingător, dincolo de orice umbră de îndoială, la
nivel subiectiv.
Nivelul 20 al energiei: Ruşinea
Nivelul Ruşinii este periculos de aproape de moarte ceea ce ar putea
determina sinuciderea conştientă datorată ruşinii sau, mult mai subtil,
alegerea de a nu lua măsurile necesare pentru prelungirea vieţii, cum se
întâmplă în „sinuciderea pasivă”. Moartea datorită unui accident ce poate fi
evitat este comună. Cu totii avem o oarecare conştientă a durerii de a ne
„pierde faţa”, de a fi discreditaţi sau de a ne simţi o „non-persoană”. În
Ruşine, oamenii îşi „bagă capul în pământ” dorindu-şi să fie invizibili.
Exilarea acompaniază ruşinea în mod tradiţional, iar în societăţile primitive,
din care provenim cu toţii, izgonirea este echivalentă cu moartea.
Experienţele de la începutul vieţii, precum abuzul sexual, care conduc
la Ruşine, se rotesc în jurul personalităţii întreaga viaţă dacă nu sunt
rezolvate prin terapie. După cum a afirmat Freud, ruşinea produce nevroze.
Este distructivă pentru sănătatea emoţională şi psihologică şi, ca o
consecinţă a stimei de sine scăzute, predispune persoana la dezvoltarea
bolilor fizice. Personalitatea bazată în Ruşine este una timidă, retrasă şi
introvertită.
Ruşinea este folosită şi ca unealtă a cruzimii, iar victimele sale devin
adesea, la rândul lor, crude. Copiii ruşinaţi sunt cruzi deopotrivă cu
animalele şi cu ei înşişi. Comportamentul persoanelor a căror conştiinţă se
situează abia la nivelul 20 este unul periculos. Ei sunt predispuşi la
halucinaţiile proprii unei naturi acuzatoare, precum şi la paranoia, în vreme
ce alţii devin psihotici sau comit crime bizare.
Unii indivizi marcaţi de Ruşine compensează prin perfecţionism şi
rigiditate, devenind încrâncenaţi şi intoleranţi. Exemple notorii ale acestui
fapt sunt extremiştii morali ce formează grupuri de răzbunători, proiectând
asupra altora (pe care se simt apoi îndreptăţiţi să-i agreseze sau chiar să-i
ucidă) propria lor ruşine inconştientă. Criminalii în serie au acţionat deseori
sub resortul unui moralism sexual, justificat de dorinţa de a pedepsi femeile
„rele”.
Deoarece trage în jos întregul nivel al personalităţii, Ruşinea cauzează
vulnerabilitatea şi în fata celorlalte emoţii negative, generând astfel, de
multe ori, o falsă Mândrie, Furie şi Vinovăţie.
Nivelul 30 al energiei: Vinovăţia
Atât de des folosită în societatea noastră pentru a manipula şi a
pedepsi, vinovăţia se manifestă într-o varietate de expresii, cum ar fi:
remuşcările, auto-incriminarea, masochismul şi întreaga gamă a
simptomelor victimizării. Vinovăţia inconştientă generează tulburări
psihosomatice, predispoziţii la accidente şi comportament înclinat spre
suicid. Multi oameni se luptă toată viaţa lor cu vinovăţia, în timp ce alţii
încearcă cu disperare o evadare din acest cerc vicios prin negarea amorală a
oricărei vinovăţii.
 Dominaţia Vinovăţiei rezultă în preocuparea faţă de „păcat”, o
atitudine emoţională neiertătoare ce este adesea exploatată de demagogii
spirituali în scopuri de coerciţie şi control. Deseori, aceşti misiţi ai
„păcatului şi salvării”, obsedaţi de pedeapsă, îşi proiectează şi-şi manifestă
asupra celorlalţi propriile sentimente de vinovăţie.
Subculturile în care subzistă aberaţia autoflagelării manifestă de multe
ori şi alte forme endemice de cruzime, cum ar fi ritualul public de ucidere a
oamenilor sau animalelor. Vinovăţia provoacă furia, a cărei expresie este,
adesea, crima. Pedeapsa capitală este un exemplu al felului în care uciderea
încântă o populaţie dominată de Vinovăţie.
Nivelul 50 al energiei: Apatia
Acest nivel este caracterizat de sărăcie, disperare şi lipsă a speranţei.
Lumea şi viitorul arată sumbru; patosul este leit-motivul vieţii. Este o stare
a neajutorării; victimelor sale, înconjurate de nevoi, le lipsesc nu doar
resursele, ci şi energia pentru a se salva. În afară de cazul în care energia
exterioară este oferită de îngrijitori, moartea poate surveni prin sinucidere
pasivă. Lipsiţi de voinţa de a trăi, aceşti neajutoraţi privesc în gol, inerţi la
stimuli, până ce ochii încetează să mai clipească pentru ca, în cele din urmă,
să nu mai aibă suficientă energie nici măcar pentru a înghiţi hrana.
Acesta este nivelul celor fără adăpost şi al celor abandonaţi de
societate. Este, de asemenea, destinul multor bătrâni şi bolnavi ce devin
izolaţi datorită bolilor lor cronice sau progresive. Apaticii sunt dependenţi,
dar cei din jurul lor îi percep ca pe o povară.
De prea multe ori, societăţii îi lipseşte motivaţia necesară pentru a fi cu
adevărat de ajutor culturilor şi indivizilor aflaţi la acest nivel şi care sunt
văzuţi ca nişte risipitori inutili ai resurselor. Nivelul Apatiei este cel al
străzilor Calcuttei, unde numai o sfântă asemeni Maicii Tereza şi ucenicilor
săi au avut curajul să intervină. Este nivelul abandonării speranţei şi puţini
au curajul de a privi în faţă aceste lucruri.
Nivelul 75 al energiei: Durerea/Doliul
Este nivelul tristeţii, al pierderii şi descurajării. Cei mai mulţi dintre noi
am trecut prin aceste stări pentru un timp, dar aceia care rămân la acest
nivel trăiesc o viaţă de regrete şi depresii constante. Este nivelul doliului,
deposedării şi al regretelor faţă de trecut. Este, de asemenea, nivelul celor
care s-au obişnuit să piardă şi al jucătorilor cronici, care acceptă ruina ca pe
o parte a stilului lor de viaţă, ajungând adesea până la pierderea slujbelor,
prietenilor, familiei, şansei, cât şi a banilor şi sănătăţii lor.
Pierderile majore suferite în prima parte a vieţii îl fac pe subiect, mai
târziu, vulnerabil la acceptarea pasivă a durerii, ca şi cum suferinţa ar fi
preţul vieţii. Cel aflat în Durere vede suferinţă peste tot: suferinţa copiilor,
tristeţea condiţiei lumii, tristeţea vieţii. Acest nivel îşi pune amprenta asupra
întregii viziuni existenţiale. O parte a sindromului pierderii este noţiunea
ireversibilităţii a ceea ce a fost pierdut sau a ceea ce simboliza aceasta. În
acest punct avem de-a face cu o trecere de la particular la general, astfel
încât pierderea unei fiinţe iubite este echivalată cu pierderea iubirii înseşi.
La acest nivel, atare pierderi emoţionale pot declanşa o depresie serioasă
sau chiar moartea.
Deşi Durerea este cimitirul vieţii, ea are totuşi mai multă energie decât
Apatia. Astfel, când un pacient traumatizat şi apatic începe să plângă, ştim
că starea lui este mai bună. Odată ce începe să plângă, va şi mânca din nou.
Nivelul 100 al energiei: Frica
La nivelul 100 avem la dispoziţie mult mai multă energie a vieţii. Frica
de pericol este, în realitate, sănătoasă. Frica guvernează mult din lumea
noastră, îndemnând la o infinită activitate. Frica de duşmani, de bătrâneţe
sau de moarte, de respingere şi multe alte frici sociale sunt principalii
motivatori în viaţa celor mai multi oameni.
Din perspectiva acestui nivel, lumea este primejdioasă, plină de
capcane şi ameninţări. Frica este instrumentul de control preferat de
agenţiile şi regimurile opresive totalitare, iar insecuritatea este marfa de
schimb a manipulatorilor importanţi ai pieţei. Mass media şi publicitatea se
folosesc de frică pentru a-şi creşte procentul de piaţă.
Proliferarea fricilor este la fel de nelimitată ca imaginaţia umană.
Odată ce frica devine principalul obiectiv al cuiva, nesfârşitele şi
înspăimântătoarele evenimente ale lumii o vor alimenta. Frica devine
obsesivă şi poate lua orice formă. Teama de a pierde o relaţie conduce la
gelozie şi la un nivel cronic de stres. O gândire marcată de frică poate cauza
paranoia sau apariţia structurilor nevrotice defensive. De asemenea, pentru
că este şi contagioasă, Frica poate deveni o tendinţă socială dominantă.
Frica limitează dezvoltarea personalităţii şi favorizează inhibiţiile.
Deoarece este nevoie de energie pentru a depăşi Frica, cei aflaţi sub
imperiul ei nu pot atinge un nivel mai înalt dacă nu sunt ajutaţi. Astfel,
pentru a se elibera din robia Fricii, cel temător va căuta lideri puternici ce
par că şi-au învins propriile temeri.
Nivelul 125 al energiei: Dorinţa
La acest nivel avem de-a face cu încă şi mai multă energie. Dorinţa
motivează multe domenii ale activităţii umane, printre care şi economia.
Cei din sfera publicităţii apasă pe această coardă pentru a ne programa cu
dorinţe legate de pornirile noastre instinctuale. Dorinţa e cea care ne face să
depunem mari eforturi pentru a ne atinge obiectivele sau pentru a obţine
anumite recompense. Dorinţa de bani, prestigiu sau putere e cea care
conduce vieţile multora dintre cei care au reuşit să-şi învingă Frica.
De asemenea, Dorinţa constituie nivelul patimilor şi al dependenţei şi
nu de puţine ori, la acest nivel, dorinţa devine chiar mai importantă decât
viaţa. Victima Dorinţei poate fi inconştientă cu privire la fundamentul
motivelor sale. Unii oameni devin dependenţi de dorinţa de atenţie şi îi
îndepărtează pe ceilalţi cu pretenţiile lor. Dorinţa de acceptare sexuală a
produs o întreagă industrie cinematografică, industria modei
Dorinţa are de-a face cu acumularea şi lăcomia. Dar, de- oarece este un
câmp energetic în mişcare, dorinţa e insaţiabilă, astfel încât satisfacerea
unei dorinţe este imediat înlocuită de o altă dorinţă nesatisfăcută, pentru
altceva. Multimilionarii rămân obsedaţi de dorinţa de a câştiga tot mai mulţi
bani.
Cu toate acestea, Dorinţa e un stadiu mult mai înalt decât Apatia sau
Durerea. Pentru a „primi” trebuie să ai mai întâi energia de a „dori”.
Televiziunea are o influenţă majoră asupra multor oameni oprimaţi,
deoarece le inoculează şi le întreţine dorinţele până la gradul în care
depăşesc Apatia şi încep apoi să caute o viaţă mai bună. Dorinţa ne poate
aduce pe drumul realizării. Ea poate fi, aşadar, o trambulină spre nivelurile
mai înalte ale conştienţei.
Nivelul 150 al energiei: Furia
Deşi Furia poate conduce la crimă şi la război, ca nivel energetic ea se
găseşte mult mai departe de moarte decât nivelurile inferioare ei. Furia
poate conduce atât la acţiuni constructive, cât şi la acţiuni distructive.
Atunci când oamenii lasă în urmă Apatia şi Durerea pentru a-şi depăşi
Frica, ei încep să dorească; Dorinţa conduce la frustrare care, la rândul ei,
conduce la Furie. Astfel, Furia poate fi un punct de sprijin prin intermediul
căruia cei oprimaţi pot fi catapultaţi, în cele din urmă, spre libertate. Furia
împotriva injustiţiei sociale, ca şi cea îndreptată împotriva victimizării şi
inegalităţii au dat naştere unor mişcări importante care au condus la
schimbări majore în structura societăţii.
Dar Furia se exprimă cel mai adesea ca resentiment şi răzbunare, fiind,
astfel, volatilă şi periculoasă. Ca stil de viaţă, Furia este exemplificată de
oamenii iritabili şi explozivi, exagerat de sensibili la glume şi ironii (chiar şi
la cele mai nevinovate), în felul acesta devenind certăreţi, belicoşi şi
procesomani.
De vreme ce Furia izvorăşte din dorinţa frustrată, ea se bazează pe
câmpul energetic imediat inferior ei. Frustrarea provine din exagerarea
importanţei dorinţelor. O persoană mânioasă, asemeni copilului frustrat,
începe să ţipe. Furia conduce lesne la ură, sentiment ce are un efect eroziv
asupra tuturor domeniilor vieţii.
Nivelul 175 al energiei: Mândria
Mândria, care se situează la nivelul energetic 175, are suficientă
energie pentru a pune în mişcare Marina SUA. Acesta este nivelul spre care
tinde majoritatea oamenilor de astăzi. Oamenii încearcă un sentiment
pozitiv atunci când ating acest nivel, spre deosebire de cel pe care-l
experimentează în cazul câmpurilor energetice mai joase. Această înălţare a
stimei de sine constituie balsamul tuturor suferinţelor îndurate la nivelurile
inferioare ale conştiinţei. Mândria arată bine şi ştie acest lucru, defilând
semeţ prin marea paradă a vieţii.
Mândria se află la o suficient de mare distanţă de Ruşine, Vinovăţie sau
Frică încât se poate înălţa, de exemplu, chiar din disperarea unei vieţi trăite
în ghetou până la aceea de a fi membru al Marinei, ceea ce este un salt
enorm. Mândria are, în general, o reputaţie bună şi este încurajată din punct
de vedere social. Cu toate acestea, după cum vedem din schema nivelurilor
conştiinţei, ea este suficient de negativă pentru a rămâne sub nivelul critic
200. Din acest motiv, mândria se simte bine numai dacă este pusă în
contrast cu nivelurile inferioare.
Problema este, aşa cum ştim cu toţii, că Mândria este precursorul
căderii. Mândria este defensivă şi vulnerabilă pentru că depinde de condiţii
exterioare, în lipsa cărora poate reveni la un nivel inferior. Un „eu”
supraevaluat este vulnerabil. Mândria rămâne slabă pentru că poate fi
dărâmată de pe piedestalul ei, devenind Ruşine. Acesta este, de fapt,
pericolul ce alimentează temerile legate de pierderea mândriei.
Mândria este divizibilă şi dă naştere facţionalismului, iar consecinţele
acestui fapt sunt costisitoare. În general, oamenii au murit din raţiuni ce
ţineau de Mândrie. Armatele se măcelăresc cu regularitate pentru un alt
aspect al mândriei, numit naţionalism. Războaie religioase, terorism politic
şi bigotism, istoria teribilă a Orientului Mijlociu şi a Europei Centrale -
toate acestea sunt preţul Mândriei, pe care fiecare societate îl plăteşte.
Partea inferioară a Mândriei este aroganţa, negarea şi refuzul. Aceste
caracteristici blochează dezvoltarea. În Mândrie, refacerea din dependenţă
este imposibilă pentru că sunt negate problemele emoţionale sau defectele
de caracter. De altfel, toată problema negării este legată de Mândrie. Astfel,
Mândria se constituie într-o piedică foarte vizibilă pe drumul dobândirii
adevăratei puteri, care va pune în locul Mândriei adevăratul prestigiu şi
adevărata valoare.
Nivelul 200 al energiei: Curajul
La nivelul 200 apare pentru prima dată puterea. Atunci când testăm
subiecţi la niveluri energetice inferioare pragului de 200, observăm, aşa
cum se poate verifica numaidecât, că toţi încearcă senzaţii de slăbiciune.
Însă toţi devin puternici ca răspuns la câmpurile favorabile vieţii, situate
peste acest prag. Aceasta este linia critică ce distinge influenţele pozitive
ale vieţii de cele negative. La nivelul Curajului are loc accesarea adevăratei
puteri. Prin urmare, avem de-a face, de asemenea, cu un nivel de întărire/
împuternicire. Aceasta este zona explorării, realizării, a tăriei morale şi a
determinării. La nivelurile inferioare, lumea este văzută ca fiind lipsită de
speranţă, tristă, înfricoşătoare sau frustrantă, dar la nivelul Curajului viaţa
este incitantă, provocatoare şi stimulatoare.
Curajul implică disponibilitatea de a încerca lucruri noi şi de a da piept
cu vicisitudinile vieţii. La acest nivel de împuternicire putem să gestionăm
cu adevărat oportunităţile pe care ni le oferă viaţa. Spre exemplu, la nivelul
200 există energia necesară însuşirii aptitudinilor pe care le presupune o
nouă profesie. Dezvoltarea şi educaţia devin obiective realizabile. De
asemenea, există capacitatea de a face faţă temerilor sau defectelor de
caracter şi de a creşte în ciuda acestora. Anxietatea nu ne mai zădărniceşte
aspiraţiile, aşa cum făcea în stadiile inferioare ale evoluţiei. Obstacolele
care înfrâng oamenii a căror conştiinţă se află sub nivelul 200 acţionează ca
stimuli pentru cei care au evoluat în acest prim nivel de adevărată putere.
Oamenii de la acest nivel restituie lumii la fel de multă energie câtă
primesc, în vreme ce, la nivelurile inferioare, populaţiile şi indivizii atrag
energie de la societate fără să ofere nimic în schimb. Deoarece realizările au
ca efect un feed-back pozitiv, stima şi valorizarea de sine devin tot mai
puternice. Aici începe productivitatea; Nivelul colectiv al conştiinţei
omenirii s-a păstrat la valoarea de 190 vreme de multe secole şi, în mod
ciudat, a sărit peste 200 de-abia în anii '80.
Nivelul 250 al energiei: Neutralitatea
Energia devine foarte pozitivă pe măsură ce ne apropiem de nivelul
Neutralităţii. Am numit acest nivel al Neutralităţii pentru că este definit de
eliberarea din poziţionalitatea caracteristică stadiilor inferioare. Sub nivelul
250, conştiinţa tinde spre dihotomii şi poziţii rigide, fapt care constituie un
impediment într-o lume mai curând complexă şi multifuncţională decât una
în alb şi negru.
Abordarea unor atare poziţii creează polarizare care, la rândul ei,
generează opoziţie şi diviziune. Aşa cum se întâmplă şi în artele marţiale, o
poziţie rigidă devine un punct vulnerabil; ceea ce nu se îndoaie este în
pericol să se spargă. Ridicându-se deasupra barierelor sau opoziţiilor ce
disipează energia, condiţia Neutralităţii permite abordarea problemelor într-
un mod flexibil şi realist. A fi neutru înseamnă a fi relativ neataşat de
consecinţe şi eşecuri, neîmplinirea unui drum nemaifiind considerată
frustrantă, înspăimântătoare sau o înfrângere.
O persoană aflată la nivelul Neutralităţii poate spune „Bine, dacă nu
voi reuşi să primesc acest serviciu, voi găsi altul”. Acesta este începutul
încrederii interioare în sine. A simţi şi a înţelege puterea înseamnă a nu te
lăsa intimidat, dar, în acelaşi timp şi a nu dori neapărat să demonstrezi ceva.
Aşteptarea că viaţa, cu suişurile şi coborâşurile ei, va fi, în fond, bună dacă
ne putem adapta, e o atitudine proprie nivelului 250. Oamenii aflaţi la
nivelul Neutralităţii au simţul bunăstării.
Emblema acestui nivel e încrederea în capacităţile necesare pentru a
trăi în lume. Acesta este nivelul Siguranţei. Cu oamenii din acest nivel este
uşor să te înţelegi şi în preajma lor te simţi în siguranţă, pentru că ei nu sunt
interesaţi de dispute, competiţii şi vinovăţie. Ei ne transmit încredere fiind
ei înşişi, netulburaţi din punct de vedere emoţional. Această atitudine evită
judecăţile şi nu conduce la vreo nevoie de a controla comportamentul
celorlalţi. În acelaşi timp, dat fiind că oamenii neutri valorizează libertatea,
ei sunt la rândul lor greu de controlat.
Nivelul 510 al energiei: Bunăvoinţă/Disponibilitate
Acest foarte pozitiv nivel de energie poate fi considerat o poartă spre
nivelurile superioare. Dacă, de exemplu, cei aflaţi la nivelul Neutralităţii se
descurcă bine la locul de muncă, la nivelul Bunăvoinţei avem de-a face cu
excelenţa, succesul în orice încercăm, fiind un lucru obişnuit. Aici
dezvoltarea este rapidă pentru că aceşti oameni sunt aleşi pentru a avansa.
Pe de o parte, bunăvoinţa implică depăşirea rezistenţei interioare în faţa
vieţii şi, pe de alta, disponibilitatea de a lua parte la ea. Sub nivelul 200
oamenii tind să fie limitaţi, dar la nivelul 310 are loc o mare deschidere. La
acest nivel oamenii devin foarte prietenoşi, iar succesul economic şi social
pare să urmeze automat. Spre exemplu, cei binevoitori nu sunt îngrijoraţi de
şomaj; ei vor accepta orice slujbă, ori îşi vor crea propria afacere şi carieră.
Nu se simt înjosiţi de funcţiile de executanţi sau de a porni de jos. Sunt
recunoscători faţă de ceilalţi şi contribuie la binele societăţii. De asemenea,
ei sunt deschişi faţă de problemele interioare şi nu se confruntă cu blocaje
majore în învăţare.
La acest nivel, stima de sine este ridicată, fiind întărită de feed back-ul
pozitiv primit de la societate în forma recunoaşterii, aprecierii şi
recompensei. Cel binevoitor este empatic şi sensibil la nevoile celorlalţi. Ei
sunt cei care construiesc societatea şi sunt principalii contribuitori ai
acesteia. Au capacitatea de a se corija pe ei înşişi, dat fiind faptul că tind să
înveţe din propriile experienţe. Depăşind Mândria, ei sunt dispuşi să-şi
privească în faţă defectele şi să înveţe de la alţii. La acest nivel, oamenii
devin studenţi excelenţi. Ei sunt uşor de instruit şi reprezintă o
considerabilă sursă de putere pentru societate.
Nivelul 350 al energiei: Acceptarea
La acest nivel al conştienţei are loc o transformare majoră în ceea ce
priveşte înţelegerea faptului că sursa şi creatorul experienţei de viaţă ale
unui individ sunt însuşi individul. Asumarea unei atare responsabilităţi este
proprie acestui nivel de evoluţie, caracterizat de capacitatea de a trăi în
armonie cu forţele vieţii.
Toţi oamenii din nivelurile inferioare pragului 200 înclină să fie lipsiţi
de putere şi se privesc pe ei înşişi ca pe nişte victime aflate la cheremul
valurilor vieţii. Acest fapt îşi are originea în credinţa că sursa fericirii sau
cauza problemelor cuiva se află „în afara acestei lumi”. Prin înţelegerea
faptului că sursa fericirii e în noi înşine, acest nivel aduce cu sine un salt
imens. În acest stadiu nu mai atribuim unui ceva „supra-natural” capacitatea
de a ne face fericiţi şi nici dragostea nu mai este privită drept ceva dat şi
apoi luat înapoi de un altul, ci izvorând din noi înşine.
Acceptarea nu trebuie confundată cu pasivitatea, care constituie un
simptom al Apatiei. Forma de acceptare de care ne ocupăm acum permite
angajarea în viaţă şi în circumstanţele acesteia, dar fără a încerca să ne
aliniem viaţa unei planificări. Odată cu acceptarea, dat fiind că am depăşit
negarea, avem de-a face cu o percepţie lărgită şi un calm emoţional. Acum
vedem lucrurile fără a le mai deforma sau înţelege greşit şi, în acelaşi timp,
contextul experienţei ni se lărgeşte în aşa fel încât devenim capabili să
vedem lucrurile în ansamblu, în esenţă, acceptarea implică echilibrul,
măsura şi caracterul potrivit.
Cei aflaţi La nivelul Acceptării nu sunt interesaţi să determine ce
anume este rău sau bun, ci se dedică rezolvării problemelor. Slujbele dificile
nu le creează vreun disconfort şi nici descurajare. Obiectivele pe termen
lung încep să devină prevalente faţă de cele pe termen scurt; autodisciplina
şi stăpânirea domeniului lor de activitate devin şi acestea un loc comun.
La nivelul Acceptării nu mai suntem polarizaţi de conflicte sau
opoziţii; înţelegem că şi ceilalţi oameni au aceleaşi drepturi ca noi şi
respectăm acest Lucru, pentru că punem preţ pe echitate. Dacă nivelurile
inferioare sunt caracterizate de rigiditate, La acest nivel începe să apară
pluralitatea ca o formă de rezolvare a problemelor. Prin urmare, acest nivel
este eliberat de discriminare şi intoleranţă. De asemenea, există o conştienţă
a faptului că egalitatea nu exclude diversitatea., Mai degrabă decât să
respingă, Acceptarea uneşte şi înglobează.
Nivelul 400 al energiei: Raţiunea
Inteligenţa şi raţiunea ies la rampă atunci când depăşim emoţionalitatea
proprii' nivelurilor inferioare. Raţiunea este capabilă să gestioneze cantităţi
mari şi complexe de date şi să ia rapid deciziile corecte; e capabilă să
înţeleagă relaţiile, gradaţiile şi distincţiile şi, astfel, manipularea
simbolurilor ca pe nişte concepte abstracte devine din ce în ce mai
importantă. Acesta este nivelul ştiinţei, al medicinei şi al capacităţii
crescute de conceptualizare şi comprehensiune în general. Cunoaşterea şi
educaţia sunt considerate un capital. Înţelegerea şi informaţia sunt
instrumentele principale ale realizării, care constituie emblema nivelului
400. Acesta este nivelul laureaţilor premiului Nobel, al marilor oameni de
stat, al judecătorilor de la Curtea Supremă. Einstein, Freud şi alte figuri
importante din istoria gândirii se încadrează aici.
Neajunsurile acestui nivel sunt eşecul de a distinge cu claritate
diferenţa dintre simboluri şi ce anume reprezintă acestea şi confuzia între
lumile obiective şi cele subiective, fapt care limitează înţelegerea
cauzalităţii. La acest nivel e uşor să scăpăm din vedere pădurea din cauza
copacilor, să devenim seduşi de concepte şi teorii şi să sfârşim fără să
atingem punctul esenţial. În sine, intelectualizarea poate deveni un capăt de
linie. Raţiunea este limitată prin faptul că nu ne oferă capacitatea de a
discerne esenţa sau punctul critic al unei probleme şi, în general, nu ţine
cont de context.
Raţiunea în sine nu constituie o cale spre adevăr. Oferă o mare cantitate
de informaţii, dar îi lipseşte capacitatea de a rezolva discrepanţele dintre
date şi concluzii. Toate argumentele filozofice sună convingător în felul lor.
Deşi raţiunea este foarte eficientă într-o lume tehnicizată în care domină
metodele logice, tot ea constituie, paradoxal, principalul blocaj în calea
atingerii unor niveluri superioare ale conştiinţei. Depăşirea acestui nivel
este relativ puţin obişnuită în societatea noastră - este întâlnită în doar 4%
din populaţia lumii.
Nivelul 500 al energiei: Iubirea
Nivelul de care ne ocupăm acum nu se referă la iubirea reflectată în
mass-media. Dimpotrivă. Ceea ce este denumit îndeobşte prin iubire nu este
altceva decât o emoţie intensă în care se combină atracţia (deopotrivă fizică
şi emoţională); posesivitatea, controlul, patima, erotismul şi noutatea. Deşi,
de regulă, este imperceptibilă şi fluctuantă, nu de puţine ori, dacă este
împiedicată, această emoţie dă la iveală o furie şi o dependenţă pe care
iniţial le mascase. Că iubirea se poate schimba în ură este deja un loc
comun, dar ceea ce se denumea prin acest termen, iubire, este mai curând
un sentimentalism dependent. Ura îşi are izvorul în Mândrie, nu în Iubire şi,
probabil, într-o relaţie în care iubirea se transformă în ură, nici nu a existat
vreodată iubire adevărată.
Nivelul 500 este caracterizat de dezvoltarea unei iubiri necondiţionate,
neschimbătoare şi permanente. Ea nu fluctuează deoarece sursa ei, aflată în
însăşi persoana care iubeşte, nu este dependentă de factori exteriori. A iubi
este o stare de a fi. Este un mod de a te raporta la lume, unul plin de iertare,
atenţie şi implicare. Iubirea nu este intelectuală şi nici nu provine din minte;
iubirea izvorăşte din inimă. Ea are capacitatea de a-i înălţa pe alţii şi poate
face lucruri mari datorită purităţii motivelor sale.
La acest nivel de dezvoltare, capacitatea de a distinge esenţa devine
prevalentă, miezul unei probleme devine preocuparea de căpetenie.
Raţiunea fiind depăşită, apare capacitatea de a recunoaşte instantaneu
totalitatea unei probleme şi contextul lărgit al acesteia. Raţiunea se ocupă
numai de domeniul particularului, dar iubirea surprinde întregul. Acestă
abilitate, adesea asumată intuiţiei, este capacitatea instantanee de înţelegere
fără a recurge la procesarea succesivă a simbolurilor. Acest fenomen
aparent abstract este, de fapt, unul foarte concret; el este acompaniat de o
însemnată eliberare de endorfină în creier.
Iubirea nu ia nici o poziţie, fiind astfel globală şi mai presus de
separaţia poziţionalităţii. Astfel, este posibil să fim „unul cu celălalt” ca şi
cum nu ar mai exista nicio barieră. Iubirea este, aşadar, incluzivă, lărgind în
mod progresiv semnificaţia sinelui. Iubirea se concentrează asupra binelui
din viaţă, în toate formele de expresie ale acestuia. Ea dizolvă negativitatea,
mai curând recontextualizând-o decât atacând-o frontal.
Acesta este nivelul adevăratei fericiri, dar, deşi lumea este fascinată de
subiectul iubirii şi toate religiile viabile calibrează cel puţin la nivelul 500, e
interesant de notat că numai 4% din populaţia lumii a atins vreodată acest
nivel de evoluţie al conştiinţei şi numai 0.4% a atins nivelul Iubirii
Necondiţionate, respectiv 540.
Nivelul 540 al energiei: Bucuria
Pe măsură ce iubirea devine tot mai necondiţionată, ea începe să fie
percepută ca bucurie interioară. Nu e vorba de bucuria cauzată de o turnură
favorabilă a evenimentelor, ci de un companion constant al tuturor
activităţilor. Mai curând decât dintr-o sursă anume, bucuria izvorăşte din
fiecare moment al existenţei. Nivelul 540 este totodată şi cel al vindecării şi
al grupurilor spirituale de ajutor.
Mai sus de nivelul 540 începe nivelul sfinţilor, vindecătorilor şi al
studenţilor avansaţi. Caracteristică acestui câmp energetic este capacitatea
de a avea o răbdare imensă şi o persistenţă a atitudinii pozitive chiar dacă
suntem puşi în faţa unor adversităţi prelungite. Emblema acestei stări este
compasiunea. Oamenii care au ajuns la acest nivel au un efect notabil
asupra celorlalţi. Ei sunt capabili de perioade lungi de extaz şi visare cu
ochii deschişi, fapt ce le induce o stare de iubire şi pace.
Lumea văzută de cei care au atins nivelul 500 este iluminată de o
neasemuită frumuseţe şi perfecţiune a creaţiei. Totul se întâmplă fără efort,
crin sincronicitate, iar lumea şi orice lucru din ea sunt văzute ca fiind o
expresie a iubirii şi a divinităţii. Voinţa individuală este absorbită în voinţa
divină. Este simţită o prezenţă, a cărei putere facilitează fenomene situate în
afara aşteptărilor convenţionale ale realităţii (pe care observatorul obişnuit
le numeşte miraculoase). Aceste fenomene reprezintă puterea câmpului
energetic şi nu a individului.
Comparativ cu reprezentanţii nivelurilor inferioare, simţul
responsabilităţii faţă de ceilalţi este o altă calitate a celor din acest nivel.
Astfel, există dorinţa de a folosi starea conştiinţei cuiva întru folosul vieţii
înseşi şi nu în beneficiul câtorva indivizi. Această capacitate de a iubi
simultan mulţi oameni este acompaniată de descoperirea că, pe măsură ce
iubim mai mult, creşte şi capacitatea noastră de a iubi.
Experienţele de moarte clinică, care sunt în mod caracteristic
transformatoare prin efectele lor, au permis adesea oamenilor să
experimenteze nivelurile energetice situate între 540-600.
Nivelul 600 al energiei - Pacea
Acest câmp energetic este asociat cu experienţa desemnată prin
termenii de transcendenţă, înţelegerea sinelui şi conştiinţa lui Dumnezeu.
Este un nivel extrem de rar. Când această stare este atinsă, distincţia între
subiect şi obiect dispare, nemaiexistând un punct focal specific de
percepţie. Nu e neobişnuit ca indivizii ce au atins acest nivel să se
îndepărteze de lume, pe măsură ce starea de beatitudine face ca activităţile
obişnuite să-şi piardă sensul. Unii devin învăţători spirituali, alţii îşi
desfăşoară lucrarea de îmbunătăţire a umanităţii în anonimat. Câţiva devin
mari genii în domeniile lor de activitate, aducând contribuţii majore
societăţii. Aceste persoane sunt sfinte şi pot fi chiar canonizate deşi, la acest
nivel, religia formală este de obicei depăşită, fiind înlocuită de
spiritualitatea pură din care izvorăsc toate religiile.
S-a raportat că la nivelul 600 şi mai sus percepţia este uneori lentă,
suspendată în timp şi spaţiu - deşi nimic nu e staţionar, totul e însufleţit şi
radiant. Deşi e vorba de aceeaşi lume pe care o văd şi ceilalţi, ea a devenit o
curgere continuă, surprinsă într-un dans evolutiv în care semnificaţia şi
sursa sunt copleşitoare. Această revelaţie teribilă are loc neraţional,
deoarece în minte este instalată o linişte infinită şi astfel mintea a încetat să
conceptualizeze. Observatorul se dizolvă în peisaj şi devine totodată şi ceea
ce este observat. Cel ce observă devine una cu obiectul observaţiei sale.
Toate lucrurile sunt legate între ele printr-o Prezenţă de o putere infinită, de
o imensă tandreţe, deşi dură ca o stâncă.
Marile opere ale artei, muzicii şi arhitecturii ce se situează între 600 şi
700 ne pot transporta temporar la niveluri mai înalte ale conştiinţei şi sunt
universal recunoscute ca eterne şi inspiratoare.
Nivelurile energetice 700-1000: Iluminarea
Acesta este nivelul Marilor Oameni ai istoriei care au stat la originea
modelelor spirituale pe care mulţimile le-au urmat de-a lungul veacurilor.
Toţi sunt asociaţi cu Divinitatea, cu care adesea sunt şi identificaţi. Este
nivelul inspiraţiei puternice. Aceste fiinţe stabilesc câmpuri energetice de
atracţie care influenţează întreaga umanitate. La acest nivel, experienţa unui
individ nu mai este separată de a celorlalţi, ci, mai degrabă, avem de a face
cu identificarea Sinelui cu Conştiinţa şi Divinitatea. Ceea ce nu este
manifestat este trăit ca Sine, dincolo de minte. Această transcendenţă a ego-
ului serveşte ca exemplu pentru a-i învăţa pe alţii cum poate fi realizată în
cele din urmă. Acest nivel constituie vârful evoluţiei conştiinţei pentru
domeniul uman.
Marile învăţături înalţă masele şi ridică nivelul de conştiinţă al întregii
umanităţi. A avea o atare viziune înseamnă gratie. iar darul adus de aceasta
este pacea infinită, descrisă ca inefabilă, dincolo de cuvinte. La acest nivel
de înţelegere, sensul existenţei transcende toate timpurile şi toate
individualităţile. Nu mai există nici o identificare cu trupul fizic (în sensul
de „eu”), prin urmare, destinul nu mai are nici el vreo importanţă. Trupul e
văzut mai mult ca un instrument al conştiinţei, prin intervenţia minţii,
principala sa valoare fiind comunicarea. Sinele se întoarce înapoi în Marele
Sine. Acesta este nivelul non-dualităţii sau al Unităţii Complete. Nu există
vreo localizare a conştiinţei, conştienţa fiind prezentă pretutindeni în mod
egal.
Marile opere de artă care îi înfăţişează pe indivizii care au atins nivelul
Iluminării au particularitatea de a-l surprinde pe învăţător cu o anumită
poziţie a mâinii, numită mudra, în care palmele radiază binecuvântare.
Acesta este actul transmiterii acestui câmp energetic către conştiinţa
umanităţii. Acest nivel al graţiei divine depăşeşte chiar valoarea de 1000,
cel mai înalt nivel atins vreodată de vreun om ce a trăit în istoria
înregistrată. Aceşti oameni sunt Marile Avataruri, pe care cu adevărat drept
este să îi numim Domnul Krishna, Domnul Buddha şi Domnul Iisus
Hristos.
Exemple din viaţa cotidiană despre felul în care nivelurile conştiinţei
determină comportamentul uman
În Harta Conştiinţei există două puncte de sprijin, puncte critice care
permit o avansare majoră.
Primul este la nivelul 200, nivelul iniţial al împuternicirii. Aici
apare disponibilitatea de a opri blamarea altora şi de a accepta
responsabilitatea pentru acţiunile, sentimentele şi convingerile
proprii. Atâta vreme cât cauza şi responsabilitatea sunt proiectate
în afara sinelui, persoana rămâne în modul lipsit de putere al
victimizării. Singura modalitate de a ne spori fericirea,
prosperitatea şi energia spirituală este, în mod clar, trecerea la un
nivel superior al conştiinţei. Nesfârşitele căutări ale fericirii
undeva acolo, în afară - proprietăţile, aprobarea, premiile,
diplomele şi aşa mai departe - nu aduc niciodată fericirea durabilă.
Fericirea este un sub-produs automat al progresului în conştiinţă.
Al doilea este la nivelul 500, nivel atins prin acceptarea iubirii şi
iertării ca stil de viată, exersarea bunătăţii necondiţionate faţă de
toţi oamenii, lucrurile şi evenimentele fără excepţie. (în grupurile
de recuperare în 12 Paşi se spune că nu există resentiment
justificat. Chiar dacă cineva „ţi-a greşit”, tu eşti liber să alegi cum
răspunzi şi eşti liber să renunţi la resentimente.) Odată ce te
 angajezi să faci astfel şi pe măsură ce percepţiile evoluează, începi
să experimentezi o lume diferită, mult mai bună.
Corelarea nivelurilor conştiinţei şi problemele sociale
Rata Rata fericirii (viaţa
Nivelul ConştiinţeiRata şomajului Rata criminalităţii
sărăciei e OK)
600- 0% 0% 100% 0.0%
500-600 0% 0% 98% 0.5%
400-500 2% 0.5% 79% 2.0%
300-400 7% 1.0% 70% 5.0%
200-300 8% 1.5% 60% 9.0%
100-200 50% 22% 15% 50.0%
50-100 75% 40% 2% 91.0%
<50 97% 65% 0% 98.0%
Să încercăm să înţelegem mai bine efectul determinant al nivelurilor
conştiinţei printr-un exemplu. Imaginaţi-vă un aşa numit vagabond la colţul
unei străzi.
Într-un cartier elegant dintr-un mare oraş, un bătrân îmbrăcat în haine
ponosite se sprijină de un perete placat cu marmură. Priviţi-l din perspectiva
mai multor niveluri ale conştiinţei şi observaţi diferenţele.
La baza scării, la nivelul 20 (Ruşinea), vagabondul este murdar,
dezgustător, dizgraţios. De la nivelul 30 (Vinovăţia) el ar fi blamat pentru
situaţia lui - are ceea ce merită. Probabil este un leneş care ia ajutorul de
şomaj. La 50 (Apatia), situaţia lui precară pare disperată, o dovadă că
societatea nu poate face nimic pentru cei fără adăpost. La nivelul 75
(Durerea), bătrânul arată tragic, fără prieteni şi uitat de lume.
La nivelul 100 (Frica), am putea percepe acest vagabond ca pe o
ameninţare. Poate ar trebui să sunăm la poliţie înainte de a-l vedea că face
vreo crimă. La nivelul 125 (Dorinţa) ar putea reprezenta o problemă
frustrantă - de ce nu face nimeni nimic? La 150 (Mânia), bătrânul poate
părea că ar putea fi violent ori, cineva ar putea fi furios pur şi simplu pentru
că există o asemenea situaţie. La 175 (Mândria), ar putea fi văzut ca o
ruşine ori că îi lipseşte respectul faţă de sine pentru a-şi îmbunătăţi situaţia.
La nivelul 200 (Curajul) am putea fi motivaţi să ne întrebăm dacă nu cumva
există vreun adăpost în apropiere; tot ce are nevoie este un serviciu şi un loc
unde să trăiască.
 La nivelul 250 (Neutralitatea) vagabondul apare bine, poate chiar
interesant. „Trăieşte şi lasă-i şi pe ceilalţi să trăiască”, am putea spune. De
fapt, bătrânul nu face pe nimeni să sufere. La nivelul 310 (Disponibilitatea)
am putea decide să coborâm şi să vedem dacă îl putem încuraja cumva pe
bătrânul din colţ sau să ne angajăm temporar ca voluntari la un adăpost din
apropriere. La 350 (nivelul Acceptării), bătrânul ne stârneşte curiozitatea.
Probabil că are de spus o poveste interesantă; se află aici din motive pe care
poate nu le vom înţelege niciodată. La nivelul 400 (Raţiunea), bătrânul
reprezintă un simptom al bolii economice şi sociale actuale sau poate este
doar un bun subiect pentru un studiu psihologic aprofundat.
La nivelurile superioare, bătrânul începe să pară nu numai interesant,
dar şi prietenos, chiar plăcut. Poate că vom avea curiozitatea să vedem cine
a fost, poate chiar este un om care a depăşit barierele sociale şi s-a eliberat,
un bătrânel vesel, plin de înţelepciunea vârstei care apare pe faţa lui şi de
calmul care provine din indiferenţa faţă de lucrurile materiale. La nivelul
600 (Pacea), el apare ca o expresie temporară a propriului nostru sine.
Atunci când îl vom aborda, vom observa că răspunsurile bătrânului vor
varia în funcţie de aceste niveluri diferite ale conştiinţei. Alături de unii
oameni se va simţi în siguranţă, în vreme ce alături de alţii va fi deprimat
sau înfricoşat. Unii îl vor înfuria, alţii îl vor bucura. În consecinţă, pe unii îi
va evita, iar pe alţii îi va primi cu bunăvoinţă. (De aceea se spune că
întâlnim în viaţă ceea ce oglindim)
Cam atât despre modul în care propriul nostru nivel al conştiinţei
decide ceea ce noi vedem, lumea pe care noi o întâlnim ca observatori
pasivi. Este la fel de adevărat că dacă am aplica această idee la realitatea din
faţa noastră, vom reacţiona în funcţie de nivelul percepţiei noastre.
Evenimentele externe pot defini condiţiile, dar nu pot determina nivelul
conştienţei răspunsului uman. Putem lua în considerare, ca pe un exemplu
sugestiv, şi situaţia sistemului penal actual.
Repartizaţi într-un mediu identic şi extrem de stresant, diferiţii locatari
ai penitenciarelor reacţionează în moduri extraordinar de variate în funcţie
de nivelul conştiinţei lor. Deţinuţii a căror conştiinţă se află la punctul cel
mai jos al scalei încearcă uneori să se sinucidă în închisoare. Alţii devin
psihotici şi amăgiţi de viziuni false. Alţii, în aceleaşi condiţii, se
descurajează, amuţesc şi nu mai mănâncă. Unii stau cu capul sprijinit în
mâini, încercând să-şi ascundă lacrimile incipiente ale durerii. O stare foarte
frecventă este frica, manifestată prin defensivă paranoică. În aceeaşi
închisoare putem observa şi prizonieri cu un nivel energetic mai ridicat,
violenţi, ofensivi şi ucigaşi. Mândria este pretutindeni, chiar şi sub forma
atitudinilor de tip „macho” sau a luptei pentru dominaţie.
Prin contrast, unii deţinuţi găsesc curajul de a înfrunta adevăratul motiv
pentru care sunt acolo şi încep să-şi privească în mod sincer viaţa. Dar vor
exista mereu şi cei care ştiu să rezolve totul cu pumnul. La nivelul
Acceptării, observăm prizonieri care caută sprijin din exterior şi se alătură
unor grupuri de ajutor. Nu este neobişnuit nici faptul ca un deţinut temporar
să înceapă să fie interesat de studiu, de lectură în biblioteca închisorii sau să
devină avocat (unele dintre cele mai bune cărţi ale istoriei politice au fost
scrise în închisoare). Un număr redus de prizonieri trec printr-o
transformare a conştiinţei şi devin iubitori şi generoşi îngrijitori ai colegilor
lor. În plus, nu este nou nici faptul ca un prizonier aliniat la câmpurile
energetice superioare să evolueze profund din punct de vedere spiritual, sau
chiar să caute activ iluminarea.
lată tema de luat acasă din exemplele de mai sus: felul în care
reacţionăm depinde foarte mult de lumea în faţa căreia reacţionăm. Ceea ce
devenim, precum şi lucrurile pe care le vedem, sunt ambele determinate de
percepţie - ceea ce poate fi exprimat simplu: crearea lumii perceptuale şi
experienţiale.
Contemplarea Hărţii Conştiinţei poate transforma înţelegerea
domeniilor principale ale vieţii umane începând cu credinţa în cauzalitate,
care este o barieră majoră în calea avansării. Pe măsură ce percepţia
evoluează odată cu nivelul de conştiinţă, devine evident că ceea ce lumea
numeşte domeniul cauzelor este, în realitate, domeniul efectelor. Nimic
„acolo afară” nu cauzează experienţa vieţii voastre ci, mai degrabă, ceea ce
este „aici, înăuntru”, adică câmpul de energie care acţionează în viaţa
voastră. Prin asumarea responsabilităţii pentru consecinţele propriilor
percepţii puteţi transcende rolul de victimă şi puteţi ajunge la înţelegerea că
„nimic din afară nu are putere asupra voastră”. Nu evenimentele vieţii, ci
felul în care reacţionaţi la ele şi atitudinea voastră în legătură cu acestea
determină dacă evenimentele au un efect pozitiv sau unul negativ pentru
viaţa voastră, dacă sunt experimentate ca o şansă sau ca un stres. Muzica
puternică care creşte tensiunea unei persoane poate fi o sursă de plăcere
pentru altcineva. Un divorţ poate fi traumatic dacă nu este dorit sau poate fi
o eliberare dacă este dorit. Prin urmare, singura cale de a schimba felul în
care vă trăiţi viaţa este să vă creşteţi conştiinţa prin alinierea la tiparele
atractoare de energie înaltă.
Întrebări şi răspunsuri
Î: Cum este posibil ca o persoană să poată trece de la o stare bună la
una proastă în doar câteva secunde?
R: Asta înseamnă să fii om! Cortexul prefrontal, care ne face pe noi
umani, este o adăugire la creierul animal. Creierul reptilian este încă
operativ aşa că, dacă este să-l alegi pe el, ai deveni instantaneu un criminal,
precum dragonul Komodo. Ai învăţat să nu răspunzi acestei părţi a
creierului tău, dar impulsul de a ucide încă apare, ca şi celelalte impulsuri
primitive. Observă-ţi impulsul criminal atunci când îţi taie cineva calea în
trafic!
Mulţi oameni experimentează o mare paletă de emoţii. Nivelul
conştiinţei tale se poate afla într-un palier bun şi atunci tu vei trece brusc
prin Vinovăţie, Ruşine, Durere, Frică, Dorinţă, Furie şi aşa mai departe.
Acestea sunt, însă, efemere. Nivelul general al conştiinţei este acela care
domină, dar nu exclude şirul de emoţii care apar din inconştientul
individului. Unele sunt lucruri pe care le-ai proiectat asupra lumii. Acum,
că-ţi asumi responsabilitatea spirituală, dintr-odată te simţi vinovat pentru
acelea. Dar acesta este un proces de tranziţie a energiei vinovăţiei, nu
înseamnă că s-a scufundat dintr-o dată la nivelul Vinovăţiei!
Un alt motiv pentru care este posibilă această trecere este că, pentru a
creşte şi a asimila un tipar nou, este nevoie de timp. În loc să încerci să
schimbi prea mult şi prea repede, ceea ce te-ar putea sfărâma, este bine să
creşti odată cu tiparul şi să-l laşi să se aşeze. Fiecare persoană creşte în
ritmul său şi în funcţie de capacitatea şi de intenţia sa, în funcţie de cât este
de pregătită, de maturizarea sa karmică. Şi tu nu ştii care este rata sa de
creştere.

Î: Este normal ca o persoană să simtă că urcă şi coboară întreaga scală?

R: Cei mai mulţi aspiranţi traversează diferite stadii care pot oscila de
la disperare la bucurie sau chiar şi extaz. Există şi lungi perioade în care
pare că nu se întâmplă nimic şi ai putea crede că nu ajungi nicăieri. Acestea
sunt presărate cu perioade care par a fi stagnare, frustrare, autoblamare şi
chiar lipsă de speranţă. Toate aceste perioade ale procesului global sunt
normale. Perseverenţa şi dedicarea te ajută să mergi mai departe. Calea este
mai uşoară dacă ai La dispoziţie un învăţător autentic sau un grup dedicat.
Veţi descoperi, de asemenea, că „Iubirea scoate la suprafaţă opusul ei”,
astfel că însăşi intenţia de a iubi necondiţionat îşi prezintă obstacolele sale
ce vor trebui transcense (gelozia, resentimentul, nerăbdarea şi aşa mai
departe). Iubirea şi pacea sunt cele mai mari ameninţări pentru „ego”-ul
care se apără recurgând la poziţionalităţi fortificate ce se ascund în
inconştient. Aceste atitudini neiubitoare au apărut în copilărie din creierul
biologic animal orientat către supravieţuire şi care, datorită presiunilor
părinţilor şi societăţii, a fost obligat să se ascundă prin binecunoscutele
mecanisme psihologice- reprimarea, negarea, suprimarea, formarea reacţiei,
proiecţia şi raţionalizarea. C.G. Jung a creat cuvântul umbra pentru a se
referi la acele părţi respinse ale personalităţii care trebuie recunoscute şi cu
care trebuie lucrat în procesul dezvoltării psihologice.
Când aceste negativităţi erup din inconştient vă pot disturba exact când
aspiraţi să deveniţi mai iubitori! Vă puteţi aştepta să le întâlniţi ca o
consecinţă a angajamentului vostru de a evolua.
Ceea ce este necunoscut aspirantului este karma sa din trecut care este,
de asemenea, un factor ce influenţează. De aceea, nu vă puteţi compara cu
alţii în durata şi detaliile experienţei. Pe măsură ce urcaţi în scală, şi aveţi
acces la energie mai mare, este posibil să vă câştigaţi dreptul de a scoate la
lumină şi a vă curăţa karma. Astfel, s-ar putea să apară perioade de
dificultăţi financiare, boală şi alte încercări neprevăzute. Ceea ce pare a fi
un eşec, este, de fapt, o şansă de a evolua.

Î: Care este cea mai bună cale de a ne înălţa conştiinţa?

R: Constanţa. Strădania spirituală eficientă este o consecinţă a
statorniciei şi persistenţei mai degrabă decât a izbucnirilor de entuziasm.
Fiecare etapă a evoluţiei spirituale este recompensatorie şi completă prin
sine însăşi. Descoperim că momentele anterioare de angoasă şi chin au
meritat efortul.
Şi smerenia. Marile salturi în nivelul conştiinţei sunt întotdeauna
precedate de renunţarea la iluzia că „eu ştiu”. Astfel trebuie să fiţi dispuşi să
renunţaţi la secreta gândire eu ştiu şi să spuneţi „eu nu ştiu”. Deseori,
singurul mod prin care o persoană atinge această bunăvoinţă de a se
schimba este atunci când „ajunge la fund” - adică a mers până la capătul
unei acţiuni pentru a înfrânge un sistem de credinţe inutil. Lumina nu poate
intra printr-o uşă închisă. Partea bună a unei catastrofe poate fi deschiderea
către un nivel mai înalt de conştientă. Dacă viaţa este înţeleasă a fi un
profesor, atunci chiar asta devine. Dacă Lecţiile dureroase ale vieţii nu sunt
transformate, prin smerire, în porţi către creştere şi dezvoltare, atunci sunt
irosite.

Î: Aţi spus că actul în sine de a calibra conştiinţa schimbă

calibrarea unui lucru doar şi numai în virtutea intenţiei. Cum este
posibil?
R: Am descoperit că atunci când oamenii peste nivelul 200 privesc
ceva cu iubire, ei cresc nivelul calibrat al conştiinţei acelui lucru şi aceasta
poate fi măsurat. De exemplu, când considerăm ceva sau pe cineva
adorabil, calibrarea care se afla la 204 sare la 310. Înţelegeţi ce înseamnă
asta? Nu trebuie să ieşi afară şi să faci lucruri sofisticate. Fii doar martorul
sacralităţii întregii existenţe, abordează întreaga viaţă cu reverenţă şi
bunăvoinţă şi, făcând asta, schimbaţi lumea graţie Principiului lui
Heisenberg care spune că observarea unui lucru schimbă acel lucru. Nu ştiu
dacă torsul pisicii era la 500 înainte de a-l fi contemplat noi, dar acum este
acolo.
Cu cât este mai înalt nivelul observării, cu atât este mai mare impactul
asupra celui observat. Am schimbat literalmente nivelurile calibrate ale
conştiinţei şi mult din societate prin pura observare a lucrării pe care o
facem colectiv. Orice privim cu iubire creşte calibrarea sa, chiar şi a
dragonului Komodo. El este doar ceea ce este, un foarte bun dragon
Komodo care poate omorî cu precizie şi te poate mânca dintr-o înghiţitură!
Asta e impresionant şi vedem că gradul de iubire al dragonului este o
expresie a Divinităţii intrinseci procesului de desfăşurare a Creaţiei în care
totul serveşte Celui mai mare şi mai măreţ.
Lumea devine ceea ce menţinem în mintea noastră. Iar dacă ceea ce
păstrăm în minte este susţinut de o intenţie plină de iubire, atunci poate fi
foarte puternic. Uitaţi-vă la toată puterea ce vă înconjoară şi despre care nu
aţi ştiut. Dacă iubim şi iertăm tot ceea ce privim, pentru ceea ce sunt toate
acestea, dacă suntem martorii sacralităţii intrinseci, dacă înţelegem totul ca
fiind o expresie a evoluţiei ce serveşte scopului ultim, atunci observarea
noastră le influenţează.
A privi crocodilii pe canalul TV Nature, ne poate lumina. Urmăriţi
acest canal dacă vreţi să învăţaţi mult despre spiritualitate, deoarece în
natură vedem o lume fără prejudecăţi. Vedem un hipopotam şi un crocodil
pe o plajă şi observăm că hipopotamul manifestă un instinct matern faţă de
crocodil. Cine altcineva ar putea să iubească un crocodil dacă nu
hipopotamul? Toată lumea se teme de crocodili, cu excepţia hipopotamului.
Hipopotamii omoară mult mai mulţi oameni într-un an decât alte animale.
Hipopotamul are grijă de crocodil, ba chiar îl şi linge, asigurându-se că îi
este bine şi se simte confortabil. Cum ar putea avea hipopotamul un instinct
matern faţă de un crocodil? Se pare că s-au împrietenit de-a lungul
mileniilor. Crocodilul se smuceşte puţin şi hipopotamul îl împinge mai
departe până când crocodilul este fericit! Iată iubire şi acceptare! Ar trebui
să fim şi noi ca hipopotamii şi, atunci, să îngrijim tot ceea ce pare inferior în
lume - homo horribilis!
Câteva dintre calibrările pe care le-am făcut în 2004 pentru Adevăr
versus falsitate s-au schimbat puţin ca o consecinţă a faptului că le-am
calibrat noi. Înţelegeţi cum evoluează conştiinţa doar prin simpla noastră
conştientizare a evoluţiei sale? Dorinţa de a cunoaşte adevărul tinde să
împingă adevărul spre noi. Cu cât este mai înalt nivelul conştiinţei, cu atât
este mai mare iubirea şi, astfel, este mai mare impactul observării şi
intenţiei voastre.
 Capitolul 3 - Evoluţia conştiinţei

De vreme ce conştiinţa evoluează prin simpla noastră conştienţă asupra

evoluţiei sale, atunci aducem o importantă contribuţie vieţii observând în
detaliu evoluţia conştiinţei.
A avea - a face - a fi
O privire generală asupra Hărţii Conştiinţei reflectă trei etape ale
evoluţiei: de la a avea, la a face, la a fi.
La nivelurile joase, a avea are valoare şi contează pentru oameni.
Ceea ce are valoare pentru ei este ceea ce au şi le conferă
imaginea de sine şi poziţia în lume. Se îmbracă cu haine de la un
anumit brand şi conduc un anumit tip de maşină ceea ce dovedeşte
importanţa lor în grupul social din care fac parte. Până şi asociaţii
cei mai apropiaţi lor sunt, în principal, simboluri ale statutului
social, astfel că îşi doresc ca iubitul sau iubita de la braţul lor să îi
facă să arate bine în fata altora, vor să fie văzuţi într-o companie
bună. În alte contexte, omoară şi fură pentru a avea un anumit
brand de pantofi de sport sau pentru a controla teritoriul ori pentru
a obţine ceea ce consideră ei valoros a avea în posesiune.
„A avea” este echivalat cu supravieţuirea, competitivitatea,
posesivitatea şi rivalitatea. În jurul valorii 190 se adaugă şi loialitatea faţă
de un grup, cum ar fi haita. „Comunitatea mea, grupul meu, teritoriul meu”.
Odată ce şi-au dovedit lor înşişi că pot avea orice doresc, că
nevoile lor de bază sunt împlinite, că au puterea de a furniza totul
pentru nevoile lor şi ale celor care sunt dependenţi de ei, mintea
oamenilor începe să devină mai interesată de ceea ce fac şi astfel
se mută într-un sistem social diferit, în care ceea ce fac în lume stă
la baza valorii şi a ratingului lor. Care este poziţia şi funcţia
cuiva? Ce titluri academice stau aşezate după numele lor? în câte
consilii sunt membri? Conectează realizarea cu supravieţuirea prin
intermediul securităţii ce apare odată cu aprecierea şi
recunoaşterea la un nivel mai mare. Cooperarea de grup este
considerată folositoare pentru a atinge ţelurile comune precum
supravieţuirea intereselor lor prin activităţi ale comunităţii.
 Pe măsură ce oamenii urcă spre starea de iubire, ceea ce fac are
mai puţină legătură cu autopromovarea şi devine orientat spre a fi
în sprijinul altora. Pe măsură ce nivelul conştiinţei creste, oamenii
trăiesc această stare de a fi de folos altora, care apare din starea de
iubire, având ca rezultat automat şi împlinirea propriilor nevoi.
(Aceasta nu înseamnă sacrificiu. Slujirea altora nu este sacrificiu.
Este împărtăşirea cu alţii din bucuria şi completitudinea
interioare.)

În acest punct nu mai este vorba despre ceea ce fac în lume, ci despre
ceea ce sunt. Aceasta contează. Şi-au dovedit lor înşişi că pot avea ceea ce
au nevoie, că pot face aproape orice prin voinţă, iar acum devine important
ceea ce sunt în interiorul lor şi ceea ce sunt pentru alţii. Oamenii le caută
compania nu pentru ce au, nu pentru ceea ce fac ori datorită etichetelor
sociale, ci pentru ceea ce au devenit. Datorită calităţii prezenţei lor şi
datorită iubirii pe care o manifestă, oamenii îşi doresc să fie în preajma lor.
Descrierea lor socială se schimbă. Nu mai sunt persoana care era în pas cu
moda, care avea un apartament sau o maşină la modă, nu mai sunt etichetaţi
ca Preşedintele Corporaţiei Cutare sau orice alt titlu. Acum sunt descrişi ca
fiind persoane minunate, drept cineva „pe care trebuie neapărat să-l
întâlneşti”.
Acest nivel al firii este tipic pentru grupurile de într-ajutorare
(anonimii) în care nimeni nu este interesat în ce face cineva în lume, ce are
sau care este numele de familie. Sunt interesaţi numai dacă şi-au îndeplinit
sarcinile, dacă şi-au împlinit ţelurile interioare cum sunt onestitatea,
deschiderea, iubirea şi bunătatea, disponibilitatea şi bunăvoinţa de a ajuta,
smerenia şi conştienţa. Sunt interesaţi în calitatea firii lor.
Prin urmare, observăm cum evoluează conştiinţa de la supravieţuire la
iubire - cu alte cuvinte, de la o atenţie concentrată asupra sinelui şi
supravieţuirea sa, la o arie mai mare a interesului ce cuprinde fericirea şi
sprijinirea altora ca fiind importante pentru supravieţuire, şi, în final, la
transcenderea convingerii că supravieţuirea cuiva se datorează vreunei
cauze. În acest punct, omul aparţine însăşi vieţii, dăruind altora iubire fără
să aibă nevoie de ceva la schimb.
Evoluţia de la supravieţuire la iubire
 Pentru a înţelege nivelurile calibrate ale conştiinţei ne este de ajutor să
recapitulăm apariţia conştiinţei pe planetă şi evoluţia sa în regnul animal,
până la expresia sa ca omenire. Obiectivul nostru se concentrează asupra
evoluţiei ego-ului, cu limitările sale înnăscute, ceea ce necesită o înţelegere
compasională.
Un punct important: ego-ul nu este un inamic. Este moştenirea noastră
biologică. Fără aceasta, nimeni nu ar fi viu să se plângă de limitările sale.
Înţelegând originea şi importanţa ego-ului pentru supravieţuire, acesta poate
fi considerat a fi de mare ajutor, dar şi menit să devină de necontrolat şi
cauzator de probleme psihologice, emoţionale şi spirituale dacă nu este
rezolvat sau transcens.
Cum a apărut viaţa pe planetă? Din Nemanifestat la Manifestat, energia
conştiinţei înseşi a interacţionat cu materia şi, ca o expresie a Divinităţii,
din această interacţiune s-a născut viaţa. În formele sale incipiente,
expresiile vieţii ca animale erau foarte primitive şi nu aveau o sursă internă
şi înnăscută de energie. De aceea, supravieţuirea depindea de achiziţia de
energie din exterior. În regnul vegetal, aceasta nu era o problemă având în
vedere clorofila şi transformarea automată a energiei soarelui în procesele
chimice necesare. Viaţa animală trebuia să obţină ce avea nevoie din mediul
său şi, astfel, principiul supravieţuirii a fost stabilit ca esenţă principală a
ego-ului, care încă este implicat, în principal, în activităţile ce îi servesc lui
- în dobândire, în cucerire şi rivalitatea cu alte organisme pentru propria
supravieţuire. Este totuşi important că a avut şi curiozitate, dorinţa de a
căuta şi a descoperi şi, prin urmare, de a învăţa.
Calibrarea sub nivelul 200
Iniţial, viaţa a supravieţuit datorită centrării în jurul său. Ego-ul, care
este miezul acestui impuls de supravieţuire, de-abia făcea ceea ce era
necesar să facă în timp ce viaţa evolua de la bacterie (cal.1) la insecte
(cal.6) şi până la apariţia reptilelor şi a dinozaurilor. Dragonul Komodo,
care calibrează la 40, este un exemplu viu pentru era dinozaurilor. Singura
sa intenţie este „eu” şi pentru ca „eu” să supravieţuiască, este necesar să te
mănânc pe „tine”. Într-adevăr, unele fiinţe umane calibrează la acelaşi nivel
şi sunt conduse de acel câmp de energie şi ale sale tipare. Dragonul
Komodo a dus procesul la perfecţiune. După o singură muşcătură, el se
linişteşte şi te aşteaptă să mori. Apoi se bucură de o cină caldă! Intenţia sa
nu este greşită din punct de vedere spiritual. El are doar intenţia de a
supravieţui mâncându-te pe tine.
Odată cu progresul evoluţiei, mecanismele de supravieţuire au devenit
mai elaborate în ceea ce priveşte calitatea inteligenţei prin care este
dobândită, păstrată, procesată, comparată, integrată, corelată şi stratificată
informaţia. Viaţa are o inteligenţă înnăscută. Această observaţie este baza
teoriei design-ului inteligent (cal.480) care nu are nevoie de vreo
presupunere a existenţei Divinităţii sau a unui Creator.
Ulterior, viaţa a evoluat în forme progresiv mai înalte, iar atunci când
facem o statistică a epocilor evoluţiei, exprimarea sa la nivelul regnului
animal devine evidentă. Este de notat că sub nivelurile 200 (cu excepţia
multor păsări), viaţa ar putea fi descrisă ca rapace. Tigrul este superb de
văzut, dar este rapace când vânează şi-şi ucide prada. Nivelurile sub 200,
fiinţele îşi obţin energia de la alţii, şi, datorită faptului că supravieţuirea se
bazează pe dobândire/achiziţie, îi văd pe ceilalţi drept rivali, competitori şi
inamici. Într-o exprimare modernă, aceştia ar fi numiţi posesivi, rapace,
competitivi, ostili, şi, într-o formă extremă, agresivi şi sălbatici. Observăm
că sub nivelul 200, unii oameni nu sunt foarte diferiţi de acele caracteristici
necesare supravieţuirii pe care le au animalele - sunt duşmănoşi, prădători,
luptători. Toate şmecheriile ego-ului uman pot fi observate în evoluţia de-a
lungul eonilor a regnului animal, înşelarea, rivalitatea, camuflarea şi forţa
au avut grijă de supravieţuire. Observăm că odată cu lupii (cal.190), au
apărut şi formarea haitelor, masculul alpha sau femela alpha dominantă,
teritorialitatea şi folosirea camuflajului pentru apropierea de pradă. Aceste
tipare ale lupului caracterizează toate societăţile din lumea de azi.
Calibrarea peste nivelul 200
La nivelul 200 al conştiinţei, în regnul animal apare un salt către mai
bine. Aceasta înseamnă că, pe lângă carnivore, apar şi animalele ierbivore.
O transformare importantă a fost apariţia animalelor care pasc pe marile
câmpii din Africa şi America de Nord. La nivelul 200, girafa şi zebra pasc,
nu vânează şi nu omoară. Animalele care pasc dau solului un fertilizator
bogat în nitrogen şi astfel susţin viaţa. Împrăştie seminţele prin bălegarul pe
care-l produc, astfel sprijinind propagarea vegetaţiei. Căprioara, elanul,
vaca, elefantul, oaia şi calul calibrează peste 200.
 De la nivelul 200 în sus, natura vieţii devine mai armonioasă deoarece
pentru prima oară apare îngrijirea materna- lă alături de grija pentru alţii,
precum şi începutul a ceea ce, mai târziu, va fi exprimat în natura umană
drept relaţionare, socializare, joc, familie, parteneriatul, cooperarea în grup
în vederea realizării ţelurilor comune cum ar fi supravieţuirea prin
comunitate. Observăm la pasărea mamă grija pentru puiul său. Reptilele nu
se îngrijesc una de alta, reptila mamă depune ouăle şi apoi pleacă. Dar la
pasărea mamă există grija pentru supravieţuirea ouălelor şi pentru puişorii
lor. Odată cu evoluţia vieţii mamiferelor observăm apariţia grijii pentru alţii
în forma iubirii materne. Astfel, Iubirea se prezintă pe planetă mai întâi prin
femininul care exprimă preocuparea şi grija pentru alţii.
În continuarea evoluţiei apar bipedele, având două membre care nu mai
erau necesare locomoţiei. Aceste două membre dezvoltă dexteritatea şi, ca o
consecinţă a dezvoltării degetului mare, îşi face apariţia construirea
uneltelor. Complexitatea crescută a fost facilitată de apariţia părţii din faţă a
creierului şi a cortexului prefrontal ca loc anatomic al inteligenţei umane.
Cu toate acestea, datorită predominanţei insectelor, această inteligenţă a
servit iniţial doar instinctelor primitive. Cortexul prefrontal a devenit
subordonat supravieţuirii animale.
Evoluţia umană
Omenirea primitivă a răsărit ca ramuri ale pomului vieţii începând cu
„Lucy”, cu trei milioane de ani în urmă şi, mult mai târziu cu Neanderthal,
Cro-Magnon, Homo erectus şi alţii, toţi calibrând la aproximativ 80 până la
85. Fiecare nou gen de hominide nu s-a dizolvat unul în altul ci, fiecare
nouă ramură a apărut cu propria sa expresie. Cel mai recent, poate cu sute
de mii de ani în urmă, a apărut în Africa probabilul predecesor al omenirii
moderne, Homo sapiens idaltu, cu un nivel al conştiinţei între 80 şi 85.
Astfel, sub nivelul 200, cortexul prefrontal rămâne sub dominaţia
instinctelor animalice, toate tacticile de supravieţuire tipice animalelor
devenind mai sofisticate. Oamenii nu atacă cu dinţii, dar îşi folosesc
cuvintele şi alte arme. Războiul şi rivalitatea continuă ca de obicei, iar pe
prima pagină a oricărui ziar sunt prezentate aceleaşi evenimente ce pot fi
observate în zona maimuţelor din oricare grădină zoologică. Acest trib de
maimuţe defineşte un trib ca „rău” şi altul ca „bun”, unul se străduieşte să
dobândească dominaţia asupra celuilalt, masculii încearcă pe ascuns să
atragă toate femelele, toţi încearcă să-şi facă stivele lor de bălegar mai
înalte decât cele ale rivalilor şi le vor azvârli în oricine va fi perceput ca o
ameninţare! Vi se pare familiar?
Pe măsură ce conştiinţa evoluează prin om, trecând peste nivelul 200,
tendinţele animalice încep să intre în conflict cu energia puterii spirituale,
adevărul şi iubirea. Înşelătoria ego-ului este isteaţă deoarece îşi amăgeşte
victima să creadă că duşmanul este „în afară” când, de fapt, este în procesul
înnăscut de supravieţuire biologică, adică, „înăuntru”.
Înţelegerea (cal.400) ego-ului şi adoptarea lui ca animal de companie
permite, într-un final, dizolvarea sa. Poate fi văzut ca un animal drăguţ care
are nevoie de supraveghere, altfel s-ar răni pe sine şi i-ar răni pe alţii. Până
la urmă, când cineva îşi conştientizează propriile înclinaţii, devine capabil
să le şi depăşească.
Rareori oamenii evadează din raţiunea palierului 400 evoluând spre
domeniile non-liniare, începând cu nivelul Iubirii (cal.500). Conştiinţa este
transformată în palierul 500. Persoana este mai puţin interesată de lumea
obiectivă, ci trăieşte,
În schimb, din starea subiectivă a Conştienţei, înţelegând că experienţa
vieţii derivă din interior ca domeniu al graţiei ce încă nu este măsurabil,
totuşi este profund perceptibil.
Persistenţa ego-ului primitiv în oameni este cunoscută drept miezul
narcisistic al egotismului care, calibrând sub nivelul 200, indică stăruinţa
interesului pentru sine, ignorarea drepturilor altor oameni care sunt priviţi
ca duşmani şi competitori, în loc să fie consideraţi aliaţi. Pentru securitatea
lor, oamenii s-au unit în grupuri şi au descoperit beneficiile cooperării şi
reciprocităţii, ceea ce a fost un corolar al lumii grupului animal, haitei şi
formării familiilor în regnurile animalelor mamifere şi al pasărilor.
Nivelul conştiinţei oamenilor a evoluat încet. În vremea în care s-a
născut Buddha, conştiinţa colectivă calibra la 90. Apoi, în perioada în care
s-a născut Iisus Hristos, a crescut la 100 şi a continuat să evolueze încet în
următoarele două milenii până la 190, unde a stagnat timp de mai multe
secole, până în 1980. În timpul Convergenţei Armonice de la finalul
deceniului 80 a făcut un salt brusc de la 190 la 204-205. Această trecere
pare să semnifice deschiderea unei noi ere în evoluţia omului - emergenţa
lui Homo spiritus (vezi Sinele: Realitate şi subiectivitate).
 Aproximativ 85% din populaţia lumii se află încă sub nivelul 200, fiind
dominată de instinctele animale, de comportamentele şi motivaţiile
animalice (după cum este reflectat şi de ştirile de seară). Aceste niveluri de
sub 200 indică o încredere în forţă, fie că este emoţională, fizică, socială sau
oricare altă expresie a forţei. Nivelurile peste 200, care avansează
logaritmic, indică nivelurile puterii.
Diferenţele dintre „sub 200” şi „peste 200”
Fiziologia creierului are o mare importanţă deoarece aceasta se
schimbă foarte mult la nivelul 200, care este şi nivelul la care se schimbă
calitatea vieţii nu doar pentru oameni, dar şi în tărâmul animalelor, trecând
de la starea de prădător la o stare benignă. Aceasta este exprimată de
apariţia grijii pentru binele, supravieţuirea şi fericirea altora, mai degrabă
decât doar pentru şinele personal. Beneficiile acestei evoluţii, creşterea
spirituală şi îngrijirea, sunt în mod clar arătate în următoarea diagramă.
Deasupra nivelului 200, apare un creier eteric. Nu este protoplasmatic
sau anatomic, ci energetic. Creierul eteric nu permite doar o mult mai
eficientă procesare a stimulilor, dar şi înregistrează frecvenţe mult mai
înalte la care protoplasma nu este capabilă să răspundă. Acest lucru este
similar cu lumea fizică unde sunt necesare instrumente mult mai rafinate
pentru a discerne câmpurile de energie de înaltă frecvenţă care sunt dincolo
de capacitatea simţurilor fizice (urechea nu poate auzi undele radio).
Creierul eteric (energia) are capacitatea de a cunoaşte non-verbal şi non-
liniar. Dreptacii devin dominaţi de emisfera dreaptă, iar stângacii devin
dominaţi de emisfera stângă. Emisferele non-dominante ale creierului sunt
stimulate de artă, muzică, de altruism şi de filozofiile frumosului.
 Funcţionarea şi fiziologia creierului
Sub 200 Peste 200
Emisfera stângă dominantă la dreptaci Emisfera dreaptă dominantă
Emisfera dreaptă dominantă la stângaci Emisfera stânga dominantă
Liniar Non-liniar
Stres-adrenalină Pace-endorfine
Luptă sau fugi (alertă, rezistenţă, epuizare) Emoţie pozitivă
Stres al glandei timus Sprijin oferit de timus
Anticorpi mai puţini, scade imunitatea Anticorpi în creştere, ca şi imunitatea
Meridian de acupunctură întrerupt Meridian acupunctură echilibrat
Boală Vindecare
Răspuns kinesiologic negativ Răspuns kinesiologic pozitiv
La nivelurile peste 200 unii oameni au nevoie de un
Număr scăzut de neurotransmiţători (serotonina)
aport constant de serotonină
Pupile dilatate Pupile contractate
Activarea emoţiilor de două ori mai rapid decât prin Activarea emoţiilor mai încet decât din cortexul
cortexul prefrontal prefrontal şi cortexul eteric
Atitudini ale minţii inferioare Atitudini ale minţii superioare

Diferenţele dintre cele două grupe sunt mari, aşa cum este evidenţiat şi
în tabelul de mai jos care face distincţia între atitudinile minţii inferioare
versus cele ale minţii superioare.

Mintea inferioară (cal.155) Mintea superioară (cal.275)

acumulare creştere
câştig savoare
amintire reflectare
a menţine a evolua
a gândi a procesa
condus de emoţii, dorinţe condus de raţiune, inspiraţie
a blama a-şi asuma responsabilitatea
neglijent disciplinat
literal, concret abstract, imaginativ
principii morale principii etice
definire-definiţie înţeles, esenţă
nemilos, aspru milostiv
criticare acceptare
scepticism înţelegere profundă
textual, literal intuitiv
control renunţare, încredinţare
competiţie cooperare
design artă
vinovăţie regret
forţă putere
naiv, impresionabil sofisticat, informat
exces echilibru
terminal - definitiv-final germinativ
măsoară-norme/ă evaluează
evită priveşte în faţă şi acceptă
compătimeşte empatizează
vrea alege
doreşte apreciază
copilăresc matur
 atacă evită atacul
condamnă iartă/iertător
zgârcit generos
cinic optimist, cu speranţă
suspicios încrezător
duce lipsă de bani are bani adecvat nevoilor sale
insistă roagă
se grăbeşte „Merge în continuare”
poftă trupească dorinţă
nerecunoscător apreciativ
vulgar, grosier subtil, rafinat
morocănos, îndârjit are simţul umorului, candid

Consideraţii pentru şapte arii ale vieţii

Anumite informaţii pot ieşi în evidenţă tocmai pentru a deveni
conştienţi de ele. lată câteva descoperiri rezultate în urma calibrării
conştiinţei, un studiu care sporeşte înţelegerea diferitelor sectoare ale vieţii.
Însuşi faptul că viaţa este evolutivă conferă speranţă. Chiar şi perioadele
foarte dificile pot fi înţelese ca parte din pachetul procesului de creştere.

1. Animale
Nivelurile calibrate din regnul animal reprezintă media unei populaţii
întregi, în care întâlnim variaţiile individuale şi, de asemenea, variaţii în
nivelurile comportamentelor. De exemplu, „jocul” calibrează la aproximativ
zece puncte mai sus decât nivelul mediu al funcţiei, fapt pe care-l
considerăm semnificativ atât pentru animale, cât şi pentru oameni.
Un alt punct de interes este faptul că, odată ce o familie umană adoptă
un animal, nivelul de conştiinţă al acestuia creşte cu până la 5-10 puncte. În
special anumite păsări şi animale care au experimentat o interacţiune
prelungită cu oamenii calibrează chiar la nivelul 400. Koko, gorila
antrenată, care a demonstrat surprinzătoarea capacitate pentru vorbire şi
iubire maternă (a adoptat şi a pus nume unui pui de pisică), calibrează la
405. Acest nivel indică nemijlocit capacitatea de gândire şi raţiune. Astfel,
nivelul calibrat ne ajută să rezolvăm controversa ştiinţifică privitoare la
existenţa capacităţii de raţionare la anumite animale. O descoperire unică
este faptul că torsul pisicii, cântecul păsărilor şi datul din coadă al câinelui
calibrează foarte înalt (500) — chiar mai sus de nivelul unei mari părţi a
omenirii. Nivelul 500 este energia inimii. Faptul că animalele de companie
au capacitatea de a interacţiona şi de a emana Iubire indică existenţa unei
zone menite cercetărilor viitoare pentru a descoperi motivul pentru care
aceste animale sunt capabile de iubire - ele prezintă o dezvoltare
semnificativă a „chakrei inimii,, şi sunt recunoscute ca având un efect
terapeutic asupra unei varietăţi de maladii umane.

2. Impactul Iubirii
Iubirea a apărut recent pe planetă, prima sa apariţie înregistrându-se în
iubirea maternală a pasărilor şi a animalelor mamifere. Ne este de ajutor să
ştim că grija pentru alţii, şi mai puţin pentru mediul înconjurător şi calitatea
vieţii, este extrem de recentă în evoluţia conştiinţei de-a lungul mileniilor.
Acest fapt solicită aprecierea prezenţei iubirii în era curentă, însăşi
această apreciere având efectul de a spori iubirea.
Orice lucru făcut cu iubire îi creşte nivelul, după cum este observat în
mâncarea pe care o mâncăm în fiecare zi. Pâinea făcută de maşinile dintr-un
supermarket local calibrează la nivelul 188-200, iar cea făcută în casă urcă
la 209, dar atunci când este binecuvântată, nivelul ei creşte la 215. Pâinea
făcută de maşini, şi pe care o găsim într-un supermarket, calibrează la
nivelul 188, dar dacă este făcută în raionul de brutărie al aceluiaşi
supermarket, calibrează la început la valoarea 203 şi chiar peste acesta dacă
este binecuvântată. Fursecurile făcute pentru familie calibrează la 520.
Aceste diferenţe în calibrări sunt o demonstraţie unică, analogă cu
Principiul Heisenberg în sensul în care, introducerea conştiinţei şi intenţiei
umane alterează câmpul. Dovedeşte, de asemenea, că rugăciunea însăşi este
mai mult decât o gândire încărcată de dorinţă şi speranţă. Astfel, urmează să
aducem mai multă iubire în vieţile noastre prin simpla concentrare
conştientă la prezenţa iubirii în viaţa de zi cu zi. Acest lucru poate fi
observat în prepararea cu iubire a cinei pentru familie, în curăţarea litierei
pisicii sau mersul la serviciu pentru a plăti facturile. Treburile obişnuite
făcute din iubire poartă o mare putere. Calibrarea conştiinţei confirmă
adevărul afirmaţiei Maicii Tereza: „Fă lucruri mici cu mare iubire”.

3. Leadership-ul societal
Câmpurile cu energie înaltă în Leadership-ul societal sunt rare, dar,
exemple din istoria recentă aduc dovezi ale puterii acestora de a depăşi
aparent imposibilele divizări ale societăţii şi de a conduce la importante
realizări pe cale paşnică mai degrabă decât prin forţă. Insistând că „finalul
justifică mijloacele”, forţa compromite libertatea de dragul eficacităţii.
Forţa oferă soluţii rapide şi uşoare. În putere, mijloacele şi finalitatea sunt
unul şi acelaşi, însă „finalităţile” puterii solicită o mai mare maturitate,
disciplină şi răbdare pentru a fi duse la îndeplinire.
Marii lideri ne inspiră să avem încredere şi credinţă datorită puterii
integrităţii lor absolute şi alinierii lor cu principii inviolabile. Asemenea
personalităţi înţeleg că nu este posibil să compromiţi un principiu şi să
menţii puterea. Winston Churchill (cal. 510) nu a avut nevoie niciodată să
folosească forţa cu poporul britanic. Gandhi (cal. 760) a învins Imperiul
Britanic fără să ridice o mână, fără mânie. Nelson Mandela (cal.505) a
trecut printr-o profundă transformare interioară în cel de-al 27 -lea an
petrecut în închisoare, în perioada apartheid-ului, trecând de la Luptătorul
tribal la un vizionar care a inaugurat cea dintâi democraţie în Africa de Sud.
Mihail Gorbaciov (cal.500) a adus revoluţia totală în cel mai mare monolit
politic al Lumii fără să tragă un glonte, în numai câţiva ani, prin inspiraţia şi
viziunea sa.
Una dintre trăsăturile forţei este aroganţa. Puterea este caracterizată de
smerenie.
Forţa este încrezută, deţine toate răspunsurile. Puterea este modestă.
Stalin, care a instaurat supremaţia militară, a rămas în istorie ca un mare
criminal. Spre deosebire de el, umilul Mihail Gorbaciov, care purta un
costum simplu şi îşi recunoştea greşelile, a fost răsplătit cu premiul Nobel
pentru pace.
În ciuda erorilor şi defectelor, adevărata măreţie este recunoscută peste
tot în lume ca un compus de tărie, caracter şi virtuţi, aşa cum sunt
exemplificate de liderii din diverse domenii ale activităţilor umane (cal 460-
760):
 • Abraham Lincoln • Eleanor şi Franklin D. Roosevelt
• Maica Tereza • Susan B. Anthony
• Benjamin Franklin • Martin Luther King Jr.
• Helen Keller • Winston Churchill
• Nelson Mandela • Ronald Reagan
• Mahatma Gandhi • Oprah Winfrey
• Parks Reece • C.G. Jung
• Michelangelo • Joe DiMaggio
• Beethoven • Rachel Carson
• Mozart • Louis Armstrong
• Nijinsky • Lily Tomlin
• Astronauţii • Mary Oliver

... şi mulţi alţii. Aceştia toţi exemplifică prestanţa şi alianţa lor cu

integritatea, excelenţa, frumosul şi valoarea.
Nivelurile joase ale conştiinţei atacă de obicei marii lideri. Istoric, toţi
preşedinţii, în special cei din timpul războiului (Abraham Lincoln, de
exemplu) au fost subiectul atacurilor critice, defăimării extreme sau chiar şi
victime ale asasinatelor, şi au fost nevoiţi să treacă printr-un calvar moral
agonizant, aşa cum s-a întâmplat cu decizia dureroasă a lui Truman, în
situaţia lansării bombei atomice în Al Doilea Război Mondial. Decizia sa
calibrează la 475. A fost o dificilă situaţie de triere în care a avut de cântărit
impactul moral al uciderii celor 180.000 de civili pentru a preveni moartea
estimată a cinci până la şapte milioane de oameni.

4. Realism
Evoluţia conştiinţei ne descoperă că este o mare eroare să credem că
alţii împărtăşesc aceleaşi valori cu noi. Din diagrama fiziologiei creierului
observăm că oamenii care calibrează sub 200 şi cei care calibrează peste
200 sunt literalmente două feluri diferite de oameni din punct de vedere al
felului în care percep şi procesează informaţia şi modul în care reacţionează
în lume. Aşa cum am menţionat anterior, 85% din populaţia lumii se află
sub nivelul 200 şi este motivată de lăcomie, ură, mândrie şi alte scopuri
centrate în jurul eului. Aceştia nu sunt nici oameni de nădejde, nici nu pot fi
educaţi, astfel că este naiv să credem că au aceeaşi integritate ca şi noi.
Am văzut costul naivităţii de-a lungul istoriei. Zeci de milioane de vieţi
sunt pierdute ca rezultat al decenţei celor care îşi proiectează propria
decenţă asupra altora, astfel ratând să discearnă „lupul din blana de oaie”.
Lupul, ce calibrează puţin sub 200, este inteligent, capabil de multe şi are o
încredere agresivă în haita lui pentru a vâna şi a ucide prăzi mai mari decât
el. Lupii folosesc camuflajul (înşelătoria) pentru a se apropia de prada lor
care nici nu bănuieşte că este o pradă. Oaia, care calibrează la 210, are o
energie foarte diferită. Este paşnică, un ierbivor care nu vânează, ci paşte.
Oamenii, şi chiar întregi societăţi, calibrează la 190, fiind maeştri ai
camuflajului, ascunzându-şi intenţiile reale în „blana de oaie” a
agreabilului, binevoitorului, ba chiar şi a „împăciuitorului”. Calibrarea
conştiinţei descoperă instantaneu esenţa lupului ascunsă sub aparenţa unei
oi.
Calibrarea „lupului în blană de oaie”, la 120, e mai rău decât era de
aşteptat, la fel şi multe metode politice care calibrează în jurul valorii 190
(egotismul marcat de mândrie). Calibrarea la 120 înseamnă că este extrem
de important să devenim mai rafinaţi şi să înţelegem că esenţa şi percepţia
sunt două lucruri complet diferite. A percepe greşit este o eroare gravă, nu
una minoră. A crede că sunteţi în siguranţă cu dragonul Komodo doar
pentru că sunteţi „umanitari” şi „iubitori de animale” nu înseamnă că puteţi
intra în cuşca lui încălţaţi în sandale. Dezavantajul civilizaţiei occidentale
este că acţionează din convingerea că „trebuie să ne purtăm frumos cu toţi
dragonii Komodo şi să-i invităm aici pentru că sunt nişte animale drăguţe”.
Această greşeală este chiar gravă.
A fost o eroare a primului ministru al Regatului Unit, Neville
Chamberlain, care, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, s-a întâlnit
cu Adolf Hitler să semneze un tratat de pace şi s-a întors mândru la Londra
proclamând „pacea pentru timpurile noastre”. Hitler şi-a bătut joc de
„prostia” lui Chamberlain. Semnând Acordul de la München, Hitler i-a
promis lui Chamberlain că, dacă îi dă anumite teritorii, nu le va invada pe
altele. În mai puţin de un an, bombele cădeau ca ploaia peste UK, iar
Chamberlain a devenit prostul tuturor datorită lipsei sale de realism.
Bineînţeles că Hitler jucase Lupul în haina de oaie şi nu avusese niciodată
intenţia să onoreze acordul. Lipsa de realism a Lui Chamberlain (185) a
condus la eşec în apărarea ţării sale. Intenţia lui Chamberlain a fost
virtuoasă (500), dar capacitatea lui a fost slabă.
Dinamici similare au Loc şi în vremurile recente în care liderii politici
cred cu naivitate în buna intenţie a naţiunilor care, de fapt, au toate intenţiile
de a folosi armele nucleare pentru a ne distruge. Reducerea terorismului
calibrează la nivelul „minţii inferioare” (155) şi este văzut de terorişti ca o
slăbiciune sau un semn de laşitate. Pentru prădători, raţele care stau
„merită” ce obţin, ca şi proprietarii maşinilor care-şi lasă cheile în maşinile
neîncuiate. „Toleranţa” (cal.190 ca slogan) este o eroare a apologeţilor
„stângii extreme” care, fără să ştie, şi demonizând evaluările corecte ale
factorilor de risc înalt, urează bun venit calului troian. La fel cum o haită de
lupi simte slăbiciunea pradei, la fel şi agresorii profită de avantajul
idealismului naiv american.
Calibrarea conştiinţei arată adevărul oricărui conflict diplomatic sau
politic, precum şi intenţia din spate pentru fiecare dintre părţi. În Lista
ţărilor din cartea Adevăr versus falsitate, anumite ţări şi/sau Liderii Lor
calibrează La un nivel care garantează discernământul, în special dacă
acestea deţin arme nucleare sau sunt în curs de a dobândi capacitate
nucleară. Statele Unite, la 421, abordează capacitatea sa nucleară cu raţiune
şi reţinere, valori înalte care sunt ridiculizate drept „slabe” de nivelurile
inferioare ale conştiinţei.

5. Protecţii
Un studiu asupra civilizaţiei occidentale indică faptul că, în prezent,
nivelul mediu al conştiinţei este în scădere, astfel că nici măcar educaţia
formală nu mai este o protecţie împotriva zgomotoasei non-integrităţi şi
falsităţilor grosiere ce penetrează media şi domeniile academice.
Cele mai practice contramăsuri sunt:
• Alinierea spirituală cu adevărul (ceea ce facilitează o schimbare
favorabilă în chimia creierului)
• Emanciparea intelectuală prin familiarizarea cu Marile cărţi ale
lumii occidentale
• Conştientizarea Hărţii Conştiinţei
• Progresul nivelului individual urmărind şi practicând învăţături
spirituale verificate şi principiile discernământului (vezi Cap.8 şi Cap.9)
 6. Compasiunea
Trebuie să mulţumim tenacităţii ego-ului pentru că încă mai suntem în
viaţă şi putem citi această carte. Analizând ego-ul din perspectiva evoluţiei
de-a lungul mileniilor, apare o înţelegere care face loc compasiunii. Ego-ul
nu este „duşmanul” nostru ci, mai degrabă, un „animal de companie” pe
care trebuie să-l supraveghem. În loc să-l tratăm cu ură şi vinovăţie, să-l
condamnăm, modalitatea prin care îl putem dezenergiza este să-l privim
obiectiv, aşa cum este şi pentru ceea ce este cu adevărat - o rămăşiţă a
originilor noastre evoluţionare. În mod paradoxal, ego-ul este reîntărit de
condamnare, iar etichetarea lui ca „păcat”, pocăinţa, purtarea hainelor din
pânză de sac, bălăcirea în vinovăţie, mai degrabă atacă ego-ul şi, astfel, îl
reîntăresc.
Din vinovăţie, aşa cum a descoperit Freud, reprimăm natura noastră
animală pe care apoi o proiectăm asupra altora sau asupra unei zeităţi
despre care pretindem că are aceleaşi defecte de caracter ca cei mai răi
oameni. Ego-ul nu este dizolvat prin denunţarea lui sau prin ura de sine,
care sunt expresii ale ego-ului, ci de acceptarea nemoralizatoare şi de
compasiunea care se naşte din înţelegerea originii şi a naturii sale intrinseci.
Deşi vinovăţia şi pocăinţa pot avea o oarecare utilitate pragmatică pentru
scurte perioade de timp în evoluţia spirituală a unei persoane, examinând
Harta Conştiinţei trebuie să reţinem că Vinovăţia, Ura (ura de sine),
Regretul, Deznădejdea şi toate asemenea pozitionalităţi negative se află la
baza scării, în timp ce Iertarea, Iubirea, Acceptarea şi Bucuria sunt sus şi
acestea conduc spre Iluminare.
Harta Conştiinţei relevă faptul că Lumea oferă o infinită panoramă şi
că, atunci când ne jucăm rolul de a fi ceea ce suntem, îi slujim pe alţii.
Fiecare dintre noi serveşte altora prin simpla sa existenţă aici. Oamenii din
nivelurile joase ale conştiinţei hu sunt „răi” pentru că sunt ceea ce sunt. Ei
ne slujesc pe noi forţându-ne să recontextualizăm realitatea şi valoarea lor.
Sfârşim prin a-i respecta pe toţi. Pe cât de „greşiţi” i-am putea considera a
fi, îi respectăm pentru că-şi sacrifică viaţa pentru ţară, pentru Dumnezeu sau
pentru orice altă credinţă ce îi determină s-o facă.
Războiul în sine serveşte evoluţiei conştiinţei oferind modul prin care
milioane de oameni, trecând prin grindina de gloanţe în numele unui
principiu înalt, pentru Dumnezeu, ţară, rege sau familie, trec de la Laşitate
la Curaj. Războiul este modul în care bărbaţii, în rolul Luptătorului, au
traversat linia critică a nivelului 200. Femeile au făcut acelaşi pas prin
naşterea copiilor, riscându-şi viaţa, şi deseori pierzându-şi-o, pentru a aduce
o viaţă nouă în lume. Prin urmare, nimic din evoluţia conştiinţei nu trebuie
judecat sau condamnat deoarece fiecare expresie a servit întregului în
virtutea a ceea ce a fost la vremea aceea.

7. Contrabalansarea
Calibrarea conştiinţei arată că aproximativ 92% din problemele
societăţii apar de la oameni care calibrează sub nivelul 200, iar costurile
financiare globale pentru cetăţeni sunt mult prea mari pentru a fi calculate.
Astfel, o societate care este prea permisivă sau care sprijină non-integritatea
plăteşte un preţ astronomic nu doar pentru ceea ce înseamnă calitatea vieţii
şi în oricare arie a acesteia, dar şi pentru siguranţa fizică zilnică.
Deoarece în mod obişnuit indivizii integri nu înţeleg faptul că ei chiar
sunt minoritatea, trebuie să repetăm că numai 15 procente din populaţia
lumii se află deasupra nivelului critic 200. Cu toate acestea, puterea
colectivă a acestor 15 procente trebuie să contrabalanseze negativitatea
celorlalte 85 de procente ale populaţiei lumii. Pentru că scala puterii
avansează logaritmic, un singur avatar la nivelul 1000 poate şi, în fapt, chiar
înfăptuieşte contrabalansarea negativităţii colective a întregii omeniri.
Testarea kinesiologică arată că:
• Un individ la nivelul 700 contrabalansează 70 milioane de indivizi
sub nivelul 200
• Un individ la nivelul 600 contrabalansează 10 milioane de indivizi
sub nivelul 200
• Un individ la nivelul 500 contrabalansează 750.000 de indivizi sub
nivelul 200
• Un individ la nivelul 400 contrabalansează 400.000 de indivizi sub
nivelul 200
• Un individ La nivelul 300 contrabalansează 90.000 de indivizi sub
nivelul 200
• 12 indivizi la nivelul 700 echivalează cu un Avatar la nivelul
1000.
 Dacă nu ar exista aceste contrabalansări, omenirea s-ar autodistruge
datorită masei de negativitate căreia nu i se opune nimic. Totuşi, diferenţa în
putere dintre un gând iubitor şi unul de frică este enormă, atât de mare încât
este peste capacitatea imaginaţiei umane de a o înţelege. Putem înţelege din
analiza de mai sus că şi numai câteva gânduri de iubire în timpul unei zile,
prin însăşi pura lor putere, contrabalansează mai mult decât toată
negativitatea celorlalte gânduri ale noastre.
Singura modalitate pentru ca puterea unui individ în lume să crească
este creşterea integrităţii, a capacităţii sale de a fi înţelegător şi de a avea
compasiune. Dacă diversele populaţii ale omenirii pot fi aduse la această
înţelegere, supravieţuirea societăţii umane şi fericirea tuturor membrilor săi
vor fi mai sigure. Simpla cunoaştere că o creştere în nivelul conştiinţei unui
individ reduce negativitatea în lume este un factor motivator pentru intenţia
de a urca mai sus pe scară.
Intenţia: evoluţia dincolo de cauzalitate
Aspirantul sincer trebuie să ştie numai câteva lucruri. Şi, numai dacă
doar aude de ele sau le citeşte, deja începe procesul. Cel mai important
lucru de ştiut este că totul se petrece de la sine. Nimic nu este „cauzat” de
altceva. Toate fenomenele sunt consecinţa automată a câmpului infinit.
Câmpul are o putere invizibilă, infinită, omnipotentă. Cuprinde totul, ca un
câmp electromagnetic gigant, fără a avea un început şi un sfârşit în spaţiu
sau în timp, mereu şi pentru totdeauna prezent. Prezenţa sa este excepţional
de blândă şi de puternică. Este astfel încât întreaga potenţialitate este
activată pentru a deveni actualitate.
Dintr-o stare de conştiinţă pură, suntem martorii faptului că toate
lucrurile se petrec spontan în virtutea infinitei puteri a câmpului Divinităţii.
Totul se întâmplă în şi din propria sa natură ca o consecinţă a ceea ce este,
nu ca o consecinţă a ceea ce face, ceea ce ar implica dualitatea unui
executant în acţiune.
Ceea ce lumea consideră evoluţie este, în realitate, observare-suntem
martorii creaţiei care este continuă. Nemanifestatul devine Manifestat de
Providenţa Divină ca Totalitate a Creaţiei şi apare fără efort. În interiorul
câmpului, potenţialitatea este adusă în actualitate de intenţie. Drept
consecinţă, fiecare lucru apare manifestându-şi moştenirea karmică. Karma
sa este potenţialul său înnăscut şi atunci când condiţiile sunt potrivite,
atunci potenţialitatea devine o realitate, în şi din sine, ca o consecinţă a
puterii infinite a câmpului.
Câmpul este atât de puternic încât, dacă cineva menţine un gând în
mod continuu, acesta va apărea ca manifestare. Altfel, nimeni nu ar deveni
iluminat. Prin urmare, intenţia este atotputernică. Ego-ul este foarte deştept.
Pe măsură ce potenţialitatea începe să se manifeste, ego-ul consideră că este
meritul său. Dacă cineva ia o foarfecă şi taie creanga unui măr, egoul crede
că el a produs căderea mărului pe sol! Ego-ul ignoră gravitaţia, dar acesta
este felul în care toate lucrurile se petrec. La fel cum oamenii nu sunt
conştienţi de gravitaţie, în absenţa căreia am cădea toţi în afara globului,
oamenii nu sunt conştienţi de Divinitate - câmpul infinit al puterii fără de
care nicio existenţă nu ar fi posibilă.
Intenţiile apar din corpul eteric - nu din mintea ego-ului, cum ne-ar
putea face să credem paradigma newtoniană a cauzalităţii. În momentul în
care decideţi că doriţi să vă mişcaţi, mişcarea s-a petrecut deja. Am
descoperit această realitate la vârsta de 16 ani când un iepure a sărit în faţa
maşinii. Piciorul a apăsat instantaneu frâna, iar eu mi-am surprins ego-ul că-
şi aroga meritul, gândind „Eu am apăsat frâna pentru a salva viaţa
iepurelui”.. Nu, frâna era deja apăsată înainte ca mintea să fi procesat
mental acest lucru. Miezului „experimentator” al ego-ului îi trebuie 100 de
microsecunde pentru a se deplasa de la fenomen la subiectiva afirmaţie.
Ego-ul este monitorul care înregistrează ceea ce s-a întâmplat în 0.0001
secunde după ce realitatea s-a petrecut. Astfel, percepţia este cu 0.0001
secunde în urma a ceea ce este esenţa. Este un şoc atunci când
monitorizarea ego-ului se opreşte iar conştientizarea şi experientizarea sunt
simultane. Percepţia, prin urmare, este motivată în mod personal şi selectiv.
Prin contrast, esenţa este starea de martor impersonal a totalităţii. Ea
înregistrează totul, dar o face pasiv, fără a căuta.
Pentru emisfera dreaptă a creierului, care învaţă prin familiarizare şi
prin revenire asupra subiectului, e necesar să repetăm că trebuie să ştim un
singur lucru: totul se petrece de la sine, prin ordinea divină, pe măsură ce
Nemanifestatul devine Manifestat în şi din sine datorită puterii infinite a
câmpului Divinităţii şi din niciun alt motiv. Ceea ce se petrece este că
mintea, în acea o sută de microsecunde, îşi proclamă dreptul de autor asupra
acţiunii. Dacă cineva este în mod strict şi radical onest, ceea ce este în afara
capacităţii celor mai mulţi oameni, atunci ar putea fi cumva capabil să
învingă acea sută de microsecunde şi să se predea Realităţii faptului că toate
lucrurile se petrec prin Providenţa Divină, din voia lui Dumnezeu şi nu
pentru oricare alt motiv. Singurul oponent al acestei înţelegeri este ego-ul.
Treaba ego-ului este să reclame că este Dumnezeu şi face asta foarte bine de
mai multe milenii ale evoluţiei biologice.

Adevărul şi câmpul infinit

Premiza fundamentală a acestui câmp infinit este că recunoaşte
instantaneu adevărul. Câmpul infinit al conştiinţei înregistrează tot ceea ce
s-a întâmplat vreodată în timp. Fiecare gând, fiecare sentiment, fiecare
mişcare, fiecare acţiune este înregistrată pentru totdeauna. Nu există un
asemenea lucru ca personal-privat-intimitate. Totul radiază o energie care
poate fi citită mii de ani mai târziu. Avem acces la toate informaţiile care
există în interiorul unei secunde! Atât de mult durează să descoperim orice
secret din univers.
A discerne instantaneu adevărul de fals este un dar incredibil.
Necunoaşterea diferenţei dintre adevăr şi fals a târât omenirea prin
nesfârşite războaie, sărăcie, sălbăticie, boală, agonie, suferinţă şi moarte.
Durerea şi suferinţa umană s-au datorat ignoranţei, neştiinţei. Toţi marii
avatari, Krishna, Hristos şi Buddha, au spus că nu există decât un singur
„păcat”, o singură problemă şi că aceasta este ignoranţa. Nu am avut nicio
modalitate de a discerne adevărul de fals, cu excepţia cuvintelor marilor
învăţători spirituali. Acum avem la îndemână un dar care reprezintă
consecinţa avansării conştiinţei umane de-a lungul timpului.
Avansarea adevărului nu înseamnă neapărat ape liniştite. De fapt, s-ar
putea să deranjeze lucrurile pentru o perioadă de timp. Oamenii spirituali
proiectează un viitor al inimilor şi al florilor, posibilitatea ca pacea să se
instaureze ca rezultat al marşurilor păcii şi al altor activităţi. Vom avea pace,
în regulă, dar s-ar putea ca aceasta să necesite câteva mii de ani! Nu are
niciun rost să fim nerăbdători faţă de evoluţia conştiinţei. Cel mai bun mod
de a contribui este lucrarea tăcută şi sârguincioasă pentru a deveni noi, în
interiorul nostru, o persoană responsabilă de sine, mai bună şi mai iubitoare.
Doar simplul fapt de a şti că toate Lucrurile se petrec de la sine, fără o
cauză externă, începe să dezasambleze iluzia dualismului care presupune
existenţa unui înfăptuitor. Pentru cei mai mulţi studenţi spirituali
dificultatea constă în faptul că sunt blocaţi în paradigma newtoniană a
realităţii în care există un „ceva” care cauzează un „altceva”. Acest sistem
dualistic de convingeri este esenţa ego-ului şi este însăşi sursa gândirii că
exista un „eu” individual şi separat.
Nu există un „eu” separat, personal care vorbeşte acum, aici. Deoarece
există un public sau un public cititor, câmpul, care este Prezenta, se
adresează sie însuşi, vorbeşte cu sine ca sine, iar „eu” este un vorbitor sau
un scriitor care nu are nimic de-a face cu aceasta. Sinele personal a dispărut
cu mulţi ani în urmă, iar mintea a devenit tăcută, o stare ce continuă şi în
ziua de azi. Infinita Prezenţă este atât de puternică încât face sa dispară
orice nu este Prezenţa însăşi.
Întrebări şi răspunsuri
Î: Cum pot să-mi înţeleg viaţa fără un „eu”?
R: Nu încerca! Te vei bloca într-un concept pe care-l numeşti „non-
dualitate”.
Adevărul nu este un concept, ci o înţelegere. Şi numai dacă auzi că
totul apare spontan în virtutea a ceea ce este, şi nu ai nimic altceva de făcut
decât să începi să observi acest lucru. Nu trebuie să te gândeşti sau să
încerci să-ţi dai seama de înţelesul său. Pur şi simplu începe să observi că
totul se întâmplă spontan în virtutea a ceea ce este şi că nimic nu cauzează
ceva.
În starea de pură conştiinţă toate proiecţiile încetează şi totul este
descoperit a fi exact ceea ce este. În Realitate înţelegi că sensul şi înţelesul
oricărui lucru este ceea ce este. Acesta este înţelesul său. Înţelesul este ceea
ce este. Care e înţelesul unei girafe? înţelesul unei girafe este să fie o girafă.

Î: Aţi afirmat că evoluţia şi creaţia sunt unul şi acelaşi lucru. Cum

este posibil acest lucru?
R: Ceea ce observă cineva este potenţialitatea care apare în mod
continuu drept creaţie. Religia tradiţională a separat evoluţia şi creaţia în
două, implicând faptul că Dumnezeu a croit într-o săptămână creaţia şi apoi
a spus „Pa, pa. Ne vedem în ziua judecăţii!”. Religia susţine că Dumnezeu a
creat universul, a aruncat mingea şi a spus: „Succes! Sper că veţi reuşi!” în
Realitate, creaţia este continuă, ceea ce înseamnă că potenţialitatea din
interiorul creaţiei devine actualitate şi tu eşti martorul acestei apariţii. Tu
nici măcar nu eşti martorul „schimbării”. Aceasta este o altă iluzie,
deoarece „schimbarea” are nevoie de timp, iar în Realitate nu există timp.
Toate acestea nu sunt decât mentalizări. Dacă întreb un iepure „cât e
ceasul?”, nu ar şti despre ce vorbesc. Timpul este o mentalizare pe care ego-
ul o proiectează asupra experienţei. Evoluţia, ca secvenţă liniară în timp,
este o mentalizare. În Realitate nu vezi timpul sau secvenţa ori schimbarea,
ci continua apariţie a potenţialităţii care devine o actualitate.
Pentru oamenii care au fost peste tot, au făcut totul şi au ascultat pe
toată lumea marea barieră a Iluminării este principiul cauzalităţii, explicaţia
că toate lucrurile au o cauză şi o secvenţă liniară, că există un „acesta” care
cauzează un „acela”. Atâta vreme cât crezi că există un „acesta” care
cauzează un „acela”, vei avea un prădător şi o victimă, un ego şi un spirit,
un sine şi un Sine, şi astfel rămâi blocat. Principiul cauzalităţii calibrează în
jur de 460, la fel şi Teoria evoluţiei a lui Darwin. Publicul tipic care
participă la conferinţele Veritas calibrează în jur de 420, astfel că 460 le
pare erudit, numai că de la nivelul 550 în sus, toate acestea par ridicole! Cel
mai înalt adevăr este că totul intră în existenţă în virtutea Prezenţei
Divinităţii. Nimic altceva nu conţine în interior puterea de a-şi crea propria
existenţă. Geneza (Facerea -cal.600) afirmă că din Capul lui Dumnezeu a
radiat Lumina şi că din această Lumină şi-au făcut apariţia viaţa şi
universul. Viaţa provine din evoluţia spontană a Dumnezeirii. Totul apare
spontan din potenţialitate în actualitate în virtutea infinitei Puteri a
Prezenţei lui Dumnezeu. Ceea ce minţii îi pare secvenţial şi cauzal, nu se
petrece deloc într-un mod secvenţial şi cauzal. Tu şi eu suntem spontan ceea
ce suntem în acest moment în Câmpul Infinit.

Î: Dacă lumea apare graţie Prezenţei lui Dumnezeu, a cărui natură

se spune că este Iubirea, atunci de ce se întâmplă lucruri rele oamenilor
buni?
R: „Bun” sau „rău” este percepţia ta. Adversitatea poate fi văzută chiar
ca un dar. Mulţi supravieţuitori ai cancerului îţi vor spune: „Este cel mai
bun lucru care mi s-a întâmplat” Divinitatea este omniscientă, iar tu nu eşti.
Percepţia ta nu este Realitatea. Ceea ce tu percepi a fi „nedrept” s-ar putea
să fie chiar instrumentul eliberării. Ceea ce vrei tu să ştii este dacă există în
lume o justiţie intrinsecă şi dacă întâmplările din lume apar în mod just şi
drept. Da, aşa apar. Viaţa umană este dreaptă în mod karmic, complet şi
total. Fiecare îşi vâsleşte propriul canoe. Iubirea este Legea Supremă a
universului (afirmaţia calibrează la 750) şi atunci fiecare persoană este
născută în cele mai potrivite circumstanţe pentru beneficiul maxim spiritual.
Ca ceva să fie „nedrept”, universul ar trebui să fie capricios şi
accidental. Nimic nu este întâmplător şi Divinitatea nu este capricioasă. De-
a Lungul timpului, domeniul non-liniar al Puterii Infinite, Divinitatea, este
ca un câmp electromagnetic de o infinită dimensiune, infinit în putere, un
câmp în care fiecare părticică de fier se aliniază automat după felul
„sarcinii” sale. Tot ceea ce are o existenţă karmică are o polaritate, o
sarcină. În domeniul Divinităţii totul este aliniat în interiorul câmpului după
propria sa moştenire karmică, prin urmare Justiţia lui Dumnezeu este
instantanee. Nicio pilitură de fier nu poate fi în altă parte decât acolo unde
este.
Prezenţa lui Dumnezeu este o Putere infinită fără părţi, poziţii, mişcări,
fără proiecţii antropomorfice, fără sentimente, goală de probleme
psihologice şi vreo minte inconştientă! Divinitatea nu este capricioasă, nu
este mânioasă, perturbată emoţional sau răzbunătoare. Şi nu are nevoie de
psihanaliză şi terapie! Divinitatea este un Câmp Infinit al Puterii şi, în
consecinţă, al necesităţii care nu are diviziuni. Este precum gravitaţia, un
câmp invizibil in interiorul căruia fiecare dintre noi suntem alintaţi în
funcţie de moştenirea noastră karmică care, pe un anumit nivel este suma
totală a tuturor celor cărora le-am spus „da”, fie că ne amintim asta sau nu.
Întotdeauna există libertatea de a alege, prin urmare, în fiecare moment
luăm o decizie. Putem descrie această lume ca şansa maximă necesară
pentru evoluţia conştiinţei cuiva. Aceasta este o dimensiune unde alegerea
este nelimitată, pornind de la cea mai înspăimântătoare şi oribilă, până la
cea mai fericită şi dătătoare de extaz.
„Lumea este o şansă karmică” calibrează la 600 şi este învăţătura lui
Buddha care arată că toate experienţele în lume sunt o ocazie pentru
evoluţia spirituală: „Este rar să te naşti om. Şi mai rar este să fi auzit de
Iluminare. Şi cel mai rar este să cauţi să realizezi Iluminarea”.
Î: Pot înţelege că mintea proiectează cauzalitatea acolo nu există şi,
apoi, inconştient, tinde să ignore toate informaţiile contrare. Pentru a
discerne cu adevărat cauza oricărui lucru, ar trebui să ştiu tot ceea ce
s-a întâmplat vreodată în timp deoarece totul este conectat cu orice
altceva. Este corect?
 R: Eşti conştient de limitarea intelectului. Scăparea din această
închisoare a intelectului este umilitatea, smerenia. Intelectul este capabil să
îndeplinească doar anumite sarcini într-un anumit domeniu şi, dincolo de
acesta, este doar o piedică. Intelectul slujeşte domeniului liniar, ci nu celui
non-liniar. Nu ai folosi un ciocan pentru a deschide o conservă cu supă. Nu
poţi folosi intelectul pentru a pricepe realitatea spirituală.
Observăm marea valoare a intelectului pentru lume în interiorul lumii
liniare a fizicalităţii şi medicinei. Când mi-am început profesia, ca doctor,
eram şeful unui mare spital unde oamenii mureau frecvent de boli care
acum nici nu mai există! Poliomielita aproape că nu mai există. Beneficiile
palierului 400 au fost extraordinare şi noi respectăm intelectul. A fost un
mare binefăcător al societăţii. Odată cu avansarea nivelului conştiinţei, o
persoană devine din ce în ce mai benefică pentru lume, iar cei din palierul
400 au un mare impact. Lumea ştiinţei a transformat vieţile noastre de la
boală, suferinţă şi mizerie, la operaţii, naşteri şi recuperări din multe
afecţiuni aproape fără durere. Intelectul şi ştiinţa sunt unelte pentru care
suntem extrem de recunoscători. Noi nu am ucis intelectul. Noi ne mândrim
cu el deoarece, dacă nu ar exista un intelect, niciunul dintre noi nu ar fi
acum, aici! Este pur şi simplu o chestiune de acceptare că intelectul este
limitat, că nu este Dumnezeu.

Î: Ce este lumea şi cum serveşte ea evoluţiei conştiinţei?

R: Sunt nenumărate viziuni despre lume şi acestea pot fi calibrate după
nivelul lor de adevăr:
• Viziunea despre lume este o consecinţă a nivelului conştiinţei
observatorului: 485.
• De fapt, lumea este un loc al ocaziilor, al şansei pentru salvare şi
mântuire: 575.
• „Eu am inventat lumea pe care o văd”: 350.
• Lumea şi universul sunt doar iluzii trecătoare create de ego pentru
a se menţine separat de Dumnezeu: 220.
• Viaţa umană este o expresie a Voinţei lui Dumnezeu prin care
Dumnezeirea împlineşte aducerea în actualitate a infinitei potenţialităţi:
560.
• Omenirea descinde din stele şi a căzut din ceruri: 160.
• Omenirea descinde din maimuţe: 160.
 • Lumea şi omenirea au fost create de Dumnezeu şi, prin urmare,
sunt inspirate de divin şi sunt intrinsec sfinte: 545.
• Lumea este mai degrabă un produs fizic al universului fizic: 190.
• Viaţa şi, în consecinţă omenirea, sunt produse pur accidentale ale
evoluţiei biologice darwiniene (reducţionismul mecanic): 190.
• Supravieţuirea se datorează selecţiei naturale - supravieţuieşte cel
mai potrivit: 440.
• Lumea şi viaţa umană sunt consecinţele căderii lui Adam şi Evei,
datorită neascultării şi alunecării în tentaţia curiozităţii. Viaţa este, prin
urmare, o penitenţă pentru păcatul originar: 190.
• Lumea este o comedie, o tragedie, un joc politic şi mai mult: 240.
• Aceasta este o lume purgatorială a suferinţei şi greutăţilor, de
aceea este în căutarea paradisului: 350.
• Lumea este o rară şansă pentru o creştere şi o evoluţie spirituală
maximă prin desfacerea karmei rele şi câştigarea meritelor spirituale: 510.
• Lumea ca exploatatoare: 180.
• Lumea este nedreaptă: 200.
• Lumea este o expresie a karmei: 575.
• Lumea este o şansă karmică: 600.

Î: Cum se leagă evoluţia personală cu lumea în general?

R: Un beneficiu nevăzut al lucrării spirituale şi al evoluţiei este
influenţa sa pozitivă asupra nivelului colectiv al conştiinţei. Fiecare
persoană devotată evoluţiei spirituale contrabalansează efectul negativ al
unui mare număr de oameni situaţi la un nivel al conştiinţei considerabil
scăzut. În ciuda aparenţelor, cercetarea calibrării conştiinţei dezvăluie că
nivelul general al conştiinţei colective a omenirii merge în sus. În felul
acesta este garantată o viziune optimistă. O persoană poate fi
recunoscătoare că s-a născut cu potenţialul uman infinit în folosul karmei.
Cineva poate fi de asemenea recunoscător pentru că a auzit de Iluminare şi
a ales s-o caute, deoarece asemenea indivizi sunt chiar rari. Cum am mai
spus, statistic, probabilitatea de a alege Iluminarea ca scop principal al vieţii
este de unu la zece milioane.
Simpla dorinţă de a deveni o persoană iubitoare şi de a-ţi alinia intenţia
cu câmpurile de energie de la vârful Hărţii înseamnă să fii în slujba lumii în
general. Modul de a şterge negativitatea lumii nu este atacând falsitatea, ci
devenind atât de prietenos şi de iubitor pe cât este posibil în propriul
domeniu al vieţii. O persoană prietenoasă (255) este mai puternică decât
cinci fiinţe ostile (125).

Î: Ce valoare autentică poate deriva din viaţa lumească?

R: Lumea poate fi înţeleasă ca un stimul optim pentru creşterea
lăuntrică, tot aşa cum nu este mai mult decât o proiecţie a ego-ului în făţişa
şi dramatica sa expresie. Cel mai bine este să învăţăm de la ea, mai degrabă
decât să fim seduşi de iluziile ei şi să ne lăsăm prinşi în capcane prin
identificare sau ataşament. Panorama lumească reflectă întreaga scală a
nivelurilor conştiinţei în cea mai făţişă afişare a sa. Panorama este ca o
şcoală a discernământului unde extremele servesc dezvăluirii esenţei care se
află în spatele aparenţei. Toate aparentele evenimente oferă ocazii pentru a
învăţa.

Î: Atunci, cum am putea relaţiona în cel mai bun mod cu lumea?

R: A fi „în” ea, dar nu „a/al ei”. Lumea este un mijloc şi nu un final.
 Partea a II-a Aplicaţii practice

În această secţiune Dr. Hawkins aplică Harta Conştiinţei în trei arii de

interes vital pentru om: sănătatea fizică, succesul şi recuperarea din
dependenţe. O învăţătură importanta este: .Ceea ce menţinem în minte
tinde să se manifeste.” O alta învăţătura este practicarea curtoaziei faţă de
alţii despre care spune ca o cultivam în acest mod: „în trafic, lasaţi-i
întotdeauna pe alţii sa vă taie calea.” în aceasta, promite autorul, stă
secretul puterii succesului!
În Capitolul 6 - despre recuperarea din dependenţe - beneficiem de
experienţa clinica de câteva decenii a doctorului Hawkins cu cei 12 Paşi şi
lunga sa prietenie cu Bill Watson, co-fondatorul Alcoolicilor Anonimi.
Tradiţii precum „unanimitatea ca fundament spiritual”, „principiile
înaintea personalităţilor” şi „atracţie, nu promovare” păstrează un grup în
aliniamentul corect. Sugerează, de asemenea, că Cei 12 Paşi pot fi aplicaţi
oricărei probleme umane, inclusiv pentru depăşirea dependenţei de ego.
În general, drumul vindecării este acela al renunţării la energiile
negative care blochează expresia fericirii şi bucuriei noastre interioare.
„Când norii sunt daţi la o parte, soarele străluceşte.” Este una dintre
axiomele preferate ale doctorului Hawkins, lată o poveste pe care o spune
ca exemplificare a acestui proces:
Cu cât renunţăm mai mult, cu atât mai iubitori devenim. Vieţile noastre
vor fi petrecute făcând din ce în ce mai mult lucrurile pe care iubim să le
facem, împreună cu oamenii pentru care simţim o iubire din ce în ce mai
mare. Pe măsură ce se întâmplă aşa, vieţile noastre devin transformate.
Iubirea este cea mai puternică dintre toate vibraţiile energiei emoţionale.
Pentru iubire oamenii vor merge până în pânzele albe şi vor face lucruri pe
care altfel nu le-ar face pentru nicio sumă de bani. Când blocajele negative
şi „eu nu pot” sunt îndepărtate, cu totul noi arii ale vieţii ni se deschid.
Să luăm exemplul unei tinere femei care avea mult talent muzical nativ
şi care şi-a petrecut cel mai mult timp într-un serviciu plictisitor de care
simţea că trebuie să rămână ataşată din motive financiare. Ceea ce-i plăcea
cu adevărat să facă când era singură acasă era să cânte la instrumente
muzicale. Era ceva ce făcea doar pentru bucuria sa personală. Datorită lipsei
de încredere în sine, rareori cânta pentru alţi oameni, inclusiv pentru
prieteni.
 După ce a început să renunţe la limitările sale interioare - toate
sentimentele cu energie joasă care-i blocau exprimarea de sine - abilităţile şi
încrederea au crescut atât de repede încât a început să cânte public pe la
întâlniri. Talentul său era bine primit şi astfel a început o carieră muzicală
plină. A făcut înregistrări profesionale care au avut atât succes încât a
trebuit să renunţe la serviciul ei de opt ore, reducându-l la jumătate de
normă, apoi a început să aloce mai mult timp şi energie în ceea ce, acum,
devenise cariera ei înfloritoare ce-i aducea mare bucurie şi satisfacţie. Cu
toate că nu ştia nimic despre afaceri, în prezent şi-a deschis propria afacere
şi, într-un an, şi-a distribuit discurile în toată ţara, apoi chiar şi în Europa.
Spre încântarea ei, a descoperit că avea un asemenea succes făcând
ceea ce-i plăcea cel mai mult. Vitalitatea şi fericirea ei în creştere erau
evidente pentru toată lumea, iar succesul s-a răspândit şi în alte arii ale
vieţii sale.
Succesul izvorăşte din a face ceea ce ne place cel mai mult, dar cei mai
mulţi oameni sunt legaţi de ceea ce-şi imaginează că trebuie să facă. Când
limitările sunt părăsite, cu totul alte noi căi de expresie şi creativitate devin
disponibile. Din exemplul muzicianului care şi-a dorit să renunţe la frica sa
şi la îndoiala de sine, puteţi înţelege cum această simplă schimbare
interioară i-a deschis viaţa în feluri pe care nu şi le-ar fi putut imagina
vreodată.
 Capitolul 4 - Sănătatea şi fericirea

Din principiile discutate până acum este clar că adevărata schimbare se

petrece în interior, pe măsură ce devenim proprietarii propriei puteri prin
alinierea cu câmpurile atractoare puternice ale Curajului, Acceptării, Iubirii
şi Generozităţii. Aceasta are efect asupra „ABC-ului” vieţii noastre -
principiile de organizare, atitudinile interioare şi intenţia generală - din care
apar experienţele noastre. Prin urmare, nu există decât o singură cale pentru
a ne spori sănătatea, fericirea sau succesul şi aceasta este creşterea nivelului
conştiinţei noastre. Dacă încercăm să ne facem viaţa mai bună schimbând
factorii externi, A B C, sfârşim prin a fi frustraţi. Această abordare
superficială se întrevede în vorba populară „e ca şi cum ai rearanja scaunele
pe puntea Titanicului” şi totuşi, exact aceasta este strategia pentru cei mai
mulţi oameni. Lucrează să schimbe elementele exterioare vieţii lor fără să
privească în arena interioară din care toate izvorăsc.

Vestea bună este că aliniindu-te cu un singur adevăr puternic, aceasta

poate face o mare diferenţă în viaţa ta.

În ceea ce priveşte sănătatea, acest adevăr puternic este trecerea de la

Eu sunt un corp la Eu am un corp. O persoană obişnuită este preocupată de
corpul său, funcţionarea, performanţa, înfăţişarea şi supravieţuirea lui. De
obicei oamenii identifică corpul cu „eu” şi, în consecinţă, toarnă mult din
atenţia lor în felul în care se mişcă şi arată corpul şi care îi sunt măsurile.
Acesta este un nivel al conştiinţei foarte limitat. Este o falsă identificare
datorată unei marcante îngustimi a conştiinţei, la fel cum, având un coş pe
nas crezi că toată lumea se învârte acum în jurul acelui coş şi îţi petreci ziua
păstrând în minte în special acest coş.
Corpul se supune minţii
Trebuie înţeles dictonul fundamental care spune că trupul se supune şi
urmează minţii. Prin urmare, corpul tinde să manifeste ceea ce mintea
crede. Convingerea poate fi menţinută în mod conştient sau inconştient în
minte. Acest dicton este urmare a legii conştiinţei care afirmă: Suntem
supuşi doar acelora pe care le menţinem în minte. Singura putere pe care o
poate avea ceva asupra noastră este puterea credinţei pe care i-o acordăm
noi. Prin „putere” ne referim la energie şi la voinţa de a crede.
 Dacă privim Harta Conştiinţei este uşor să înţelegem de ce mintea este
mai puternică decât corpul. Câmpul de energie al Raţiunii (cal.400), cu
convingerile şi conceptele minţii, este mult mai puternic decât câmpul de
energie al corpului fizic (cal.205). Astfel, corpul va exprima convingerile
păstrate în minte, fie în mod conştient, fie inconştient. Una din sarcinile
conştiinţei este de a îmbrăţişa aparenţa voastră personală (oricare ar fi
aceasta) fără să vă omoare.
Predilecţia noastră către acceptarea convingerilor negative depinde, în
primul rând, de cât de multă negativitate conţinem. O minte pozitivă va
refuza să accepte gândurile negative şi, pur şi simplu, le va respinge ca
neadevărate pentru sine. Există un refuz de a crede ideile negative ce sunt
reţinute de obicei. Ştim cât de uşor este să „vinzi” auto-condamnarea unei
persoane conduse de vinovăţie sau cât de uşor „vinzi” frica de oarece boală
unei persoane fricoase.
De exemplu, ideea că virozele se iau este un bun exemplu. Gândul că
toată lumea ia viroza va fi crezut de o persoană care conţine suficient de
multă vinovăţie, frică şi este naivă în ceea ce priveşte legile conştiinţei.
Datorită vinovăţiei inconştiente, o persoană simte inconştient că „merită” o
viroză. Corpul se supune convingerii minţii că răceala se datorează
virusurilor, care „se iau” şi este contagioasă. Astfel, corpul, care este
controlat de convingerile minţii, manifestă viroza. Persoana care renunţă la
energiile negative ale vinovăţiei şi fricii nu are o minte înspăimântată care
crede că „umblă o viroză, probabil o s-o iau şi eu ca toţi ceilalţi”. În multe
din cazurile în care „umblă viroza”, treaba e că mulţi nu o „iau” chiar dacă
au fost expuşi aceluiaşi mediu la care au fost expuşi şi cei care au viroză.
Gândirea (cal.400) este puternică deoarece are o vibraţie mai înaltă
decât fizicalitatea (cal.205). În realitate, un gând este un lucru şi are un tipar
energetic. Cu cât dăm mai multă energie unui gând, cu atât mai mare este
puterea lui de a se manifesta fizic. Acesta este paradoxul al mult pomenitei
educaţii pentru sănătate. Efectul paradoxal este că gândurile pline de frică
sunt reîntărite şi li se dă multă putere astfel că epidemiile sunt practic create
de media (de exemplu, gripa porcină). „Avertismentele” despre pericolele
pentru sănătate care sunt bazate pe frică creează, în realitate, un mediu
mental în care chiar lucrul de care ne temem se va întâmpla. Cum se poate
asta? Suprapus corpului fizic se află corpul energetic, a cărui formă este
foarte mult asemănătoare cu forma corpului fizic şi ale cărui tipare
controlează de fapt corpul fizic. Intenţiile şi gândurile influenţează aceste
tipare. Aşa cum a arătat fizica cuantică, simpla observare influenţează
particulele subatomice de înaltă energie.
Puterea minţii asupra corpului a fost demonstrată de cercetările clinice.
De exemplu, într-unul din studii, unui grup de femei i s-a spus că urma să li
se administreze o injecţie cu hormoni şi aceasta le va aduce menstruaţia cu
două săptămâni mai repede. În realitate, li s-a administrat o injecţie cu ser
fiziologic. Cu toate acestea, peste 70% din femei au avut simptomele fizice
şi psihologice tipice premenstruale.
O altă demonstraţie clară a acestei legi a conştiinţei se observă în
persoanele cu tulburări disociative: personalităţi diferite prezente în acelaşi
corp au diferite probleme fizice. Sunt schimbări în undele creierului
înregistrate în electroencefalograme, schimbări în felul în care scriu de
mână, au dureri diferite, răspunsul electric al pielii diferit, IQ-ul, data
menstruaţie!, emisfera cerebrală dominantă diferită, abilităţi lingvistice,
accent diferit şi vedere diferită. Astfel, atunci când personalitatea care crede
în alergii este prezentă, persoana este alergică. Dar când este prezentă o altă
personalitate în corp, alergiile dispar. O personalitate ar putea avea nevoie
de ochelari, alta nu. Aceste personalităţi diferite au diferenţe notabile în
presiunea intraoculară şi în alte măsurători fiziologice.
Aceste fenomene fizice se schimbă, de asemenea, şi sub hipnoză la
oameni care nu au tulburări disociative. Pot să apară sau să dispară alergii
prin simpla sugestie. Indivizii care în stare hipnotică primesc sugestia de a
fi alergici la trandafiri, vor strănuta când vor fi scoşi din transă şi vor vedea
o vază cu trandafiri pe biroul doctorului, chiar şi în situaţia în care
trandafirii sunt artificiali.
După o viaţă de cercetare, Sir John Eccles, laureat Nobel, a afirmat că
a devenit clar că nu creierul este originea minţii, aşa cum ştiinţele şi
medicina credeau, ci exact opusul. Mintea controlează creierul care
acţionează ca o staţie de recepţie (ca un radio), gândurile fiind similare
undelor radio, iar creierul fiind aparatul de recepţie.
Creierul este un sistem de recepţie, un tablou de distribuţie care
primeşte unde-gând pe care le traduce apoi în acţiuni neuronale şi în
depozite de memorie. De exemplu, până de curând se credea că mişcările
involuntare ale muşchilor îşi aveau originea în cortexul motric. Dar acum,
Eccles a afirmat că simpla intenţie de a mişca este înregistrată în aria
motrice suplimentară care se află aproape de cortexul motric. Creierul, prin
urmare, este activat de intenţia minţii şi nu vice-versa.
Observăm acestea în multe studii care folosesc imagini ale creierului
oamenilor care se află în stare de meditaţie. Cercetarea dr. Richard
Davidson de la Universitatea Wisconsin at Madison a demonstrat că
meditaţia asupra compasiunii şi bunătăţii a crescut activitatea în lobul
prefrontal stâng al cortexului (locul emoţiilor pozitive cum ar fi fericirea) şi
producţia de unde gamma de înaltă amplitudine în sincron (un semn al unei
conştienţe extinse, prezenţă şi insight). Ceea ce este păstrat în minte are
puterea de a altera activitatea creierului şi neuroanatomia.
Sistemele corpului nostru sunt supuse multor feluri de efecte ale
convingerilor inconştiente şi conştiente pe care le conţine mintea. Acestea
includ convingerile noastre despre presupusele efecte ale diverselor
alimente, alergeni, tulburări la menstruaţie şi menopauză, infecţii şi tot felul
de alte boli asociate cu anumite sisteme de convingeri care se cuplează cu
predilecţia la stres datorată prezenţei sentimentelor negative suprimate.
Norman Cousins, editor şef la Saturday Review timp de trei decenii, a
demonstrat acest principiu când s-a vindecat de boli grave doar prin
intermediul râsului. A scris „Anatomia unei boli”, o carte despre experienţa
lui cu recuperarea din- tr-o boală artritică luând doze mari de Vitamina C şi
râsul indus de filmele Fraţilor Marx. A descoperit că râsul are un efect
anestezic care îi putea alina durerile timp de două ore. Râsul este o metodă
de a renunţa la câmpurile de energie negativă. Cu ajutorul râsului, Cousins a
continuat să renunţe la presiunea emoţională şi să anuleze gândurile
negative. Rezultatul a adus schimbări foarte pozitive şi benefice în
interiorul corpului lui şi i-a facilitat ulterioara recuperare.
Depăşirea programelor negative
Felul în care ne putem schimba corpul este schimbându-ne gândurile şi
sentimentele, prin renunţarea la ideile,
Apoi, aflând adevărul despre esenţa omului, întregul tipar a fost
dezvăluit. Ceea ce este menţinut în minte tinde să se manifeste - inclusiv
convingerile inconştiente. Vinovată nu era lumea, ci mintea. Toată
programarea negativă şi condiţionarea prin frică erau în minte, iar corpul se
supunea minţii. Această lege a conştiinţei a inversat paranoia ce se rotea în
spirală. Odată cu conştientizarea şi abandonarea fiecărei credinţe, toate
reacţiile negative ale corpului, bolile şi simptome- le au dispărut. Cu alte
cuvinte, nu erau frunzele de iederă care cauzau o reacţie alergică, ci credinţa
minţii că acea iederă era un alergen. Pe măsură ce mintea renunţa, îşi
abandona programarea, reacţiile corpului au dispărut.
Procesul autovindecării
Ce este procesul autovindecării? Care sunt tehnicile conştiinţei pe care
le putem aplica pentru a începe inversarea stării de boală? începem prin a
renunţa la a mai opune rezistenţă senzaţiilor pe care le trăim şi renunţăm să
le mai etichetăm. De exemplu, nu putem trăi experienţa unui „ulcer
duodenal” sau a „astmului”. Acestea sunt doar etichete, construcţii mentale,
programe elaborate şi sisteme de convingeri. Intrăm în experienţa interioară
a senzaţiilor şi abandonăm rezistenţa. De fapt, aliniindu-ne cu ele şi
neopunând rezistenţă trăirii senzaţiilor, le vom face să „dispară” la un
moment dat. În acelaşi timp, în mintea noastră anulăm orice etichetă. Ne
oprim din a numi „ulcer” ceea ce simţim şi, în loc să denumim, pătrundem
în interiorul senzaţiei. Acea senzaţie interioară poate fi o presiune sau o
arsură. Chiar şi cuvintele acestea, arsură, presiune, sunt tot etichete. Le
anulăm şi pe acestea şi pătrundem mai adânc, în miez, în esenţa absolută a
ceea ce experimentăm fizic, apoi renunţăm să ne opunem experienţei.
Paşii pentru autovindecare
Simplu spus, tehnica conştiinţei adevărului fundamental pentru
vindecarea unei anumite boli are cinci paşi:
1. Renunţarea la opunerea rezistenţei faţă de experienţa senzorială a bolii.
2. Nu mai punem nume sau etichete celor ce le simţim.
3. Nu folosim niciun cuvânt atunci când primim şi ne deschidem
experienţei senzaţiilor interioare.
4. Anulăm eticheta mentală, forma gând şi sistemul de convingeri,
înlocuindu-le cu adevărul: Eu nu mai cred în asta. Eu sunt o fiinţă
infinită şi nu mă supun acestui lucru. Eu sunt subiectul numai acelora
pe care le menţin în minte.
5. Alegerea câmpului de energie a Iubirii, care vindecă.

Dacă analizăm fizica elementară a energiilor implicate şi păstrăm în

minte că Harta Conştiinţei este o scală logaritmică, putem înţelege de ce
Frica (cal.100) este depăşită în putere de Iubire (cal.500), pentru că acestea
sunt niveluri exponenţiale. Prin urmare, puterea Iubirii este reprezentată de
10 la puterea 500, în timp ce Frica este 10 la puterea 100 - o foarte mare
diferenţă. Să ne amplasăm în câmpul energiei Iubirii Necondiţionate, la
540, înseamnă să ne vindecăm automat, până la cel mai profund nivel.
Alegerea de a deveni o persoană iubitoare are drept urmare eliberarea de
endorfine din creier, ceea ce are un profund efect asupra sănătăţii corpului şi
fericirii (vezi diagrama Funcţionarea şi fiziologia creierului din capitolul
anterior).
Alinierea religioasă/spirituală cu credinţa este capabilă să reducă
nivelurile fricii în general. Energia spirituală schimbă dominanţa creierului
într-un sistem de procesare mai benign, în care hormonii de stres sunt
înlocuiţi de endorfine şi sunt optimizate nivelurile de serotonină şi ai altor
neuro- transmiţători.
Totuşi, alinierea spirituală nu înseamnă o imunitate totală la perioade
de stres emoţional sau la tipare karmice. Depresia, de exemplu, afectează
biochimia unui larg segment al populaţiei. Se estimează că cel puţin o
treime din adulţi vor avea, la un moment dat al vieţii lor, depresie într-un
grad moderat sau sever. Ar putea fi minoră, în forma regretului, sau gravă,
în forma pierderii unei persoane iubite, a unui dezastru financiar, divorţ şi
aşa mai departe. Depresia este însoţită de schimbări majore în fiziologia
creierului şi în scăderea nivelurilor neurotransmiţătorilor importanţi, cum ar
fi norepinefrina şi serotonină. Predilecţia pentru depresie include factori
genetici puternici şi factori karmici şi se regăseşte, de obicei, în familie.
Din punct de vedere clinic, depresia are nevoie de ajutor profesionist.
Depresiile grave pot fi tratate în condiţii adecvate, dar este clar indicată
implicarea unui medic psihiatru sau a unui alt profesionist care să poată
oferi ajutorul, precum şi protecţia şi sprijinul său. Odată cu depresia,
pierderea speranţei şi a dorinţei de a trăi se întâlnesc deseori la indivizii
retraşi, singuratici sau izolaţi, la bătrâni, la oameni obişnuiţi care au trecut
printr-o afectare psihologică datorată stresului sever, cum ar fi pierderea
serviciului, divorţul, pierderea unei persoane dragi şi însuşi procesul de
doliu. Suicidul este cauza principală a morţii la adolescenţi.
Toate lucrurile sunt fizice, mentale şi spirituale. La nivel fizic, unii
depresivi s-au recuperat prin simpla evitare a zahărului. Majoritatea răspund
bine la antidepresive. În starea de depresie, apare pierderea
neurotransmiţătorilor esenţiali în anumite părţi ale creierului. Prin urmare,
este posibil să se amelioreze simptomul prin antidepresive. În general,
tratamentele medicamentoase cu antidepresive sunt sigure pentru
majoritatea pacienţilor, atâta vreme cât se află sub supraveghere clinică
îndeaproape, în special la copii şi adolescenţi. Farmacologic, ei iau
persoana de la baza Hărţii şi o urcă la un nivel mai înalt, astfel încât să
devină capabilă să răspundă la psihoterapie sau consiliere spirituală în
vederea atenuării stărilor care au declanşat această vulnerabilitate. Riscurile
farmacologiei trebuie cântărite atunci când este vorba de riscul de
sinucidere, în special când un depresiv apatic devine agitat (persoana are
acum suficientă energie pentru a acţiona în sensul sinuciderii).
Fericirea apare din bunăvoinţa de a renunţa la ceea ce este negativ şi a
permite iubirii să-i ia locul în conştiinţă deoarece, dacă nu este deteriorată,
natura esenţială a conştiinţei este iubirea. Vedem în inocenţa copilului că
iubirea este expresia esenţei naturii umane. Copilul nu a fost încă programat
să intre în frică, îndoială sau limitare.
Când analizăm mecanica acestor lucruri înţelegem că ceea ce
menţinem în minte începe să se manifeste în planul fizic. Chiar şi un gând
relativ neutru poate avea consecinţe importante. De exemplu, gândul Eu
cred că voi merge în Hawaii energizează instantaneu planurile şi finanţele
unei persoane pentru următoarele şase luni, pregătind-o pentru excursie.
Ceea ce menţinem în minte tinde să se manifeste. Pe calea
autovindecării, una dintre dificultăţile de depăşit este disponibilitatea de a
accepta adevărul acestei afirmaţii. Există o parte în noi care preferă să fie o
victimă a bolii, care se bucură de atenţia pe care o primeşte ca bolnav, care
nu vrea să creadă în puterea minţii sau să-şi asume responsabilitatea pentru
ea. Dar dacă vrem cu adevărat să ne vindecăm, nu putem lăsa neînfruntat
niciun gând negativ. Ne putem auzi pe noi înşine spunând „am diabet” şi să
lăsăm aşa. Un asemenea sistem de convingeri este atât de puternic încât,
doar crezând că „am diabet” este suficient să potenţezi boala. Trebuie să
anulăm acest gând şi să spunem: Eu sunt o persoană care a crezut cândva
acest lucru, dar eu mă supun doar lucrurilor pe care le menţin în minte. Eu
sunt o fiinţă infinită şi nu sunt un subiect al diabetului. Afirmând adevărul,
ne înălţăm deasupra nivelului 200, linia integrităţii, în specificul unei boli.
Compasiunea faţă de sine
 Care este atitudinea noastră faţă de noi înşine în întreaga experienţă?
Pe măsură ce înaintăm în decizia de a fi iertători şi compasionali, de a fi
ceea ce sprijină şi hrăneşte viaţa în loc de a o condamna şi de a fi moralişti
faţă de „ce e greşit”, renunţăm la a ne ataca pe noi înşine pentru că suntem
bolnavi. Unii oameni, care sunt implicaţi în lucrarea spirituală sau în studii
metafizice, vor împrejmui problema considerând că ei au „greşit” cu ceva
pentru că au o boală fizică. Este de folos să avem disponibilitatea de a
accepta orice este exprimat la nivel fizic, să privim înăuntrul conştiinţei
noastre, să înţelegem ce ne este adus în atenţie şi să înţelegem că orice se
petrece în viaţa noastră are drept scop vindecarea.
În loc să fim ruşinaţi că suntem cercetători spirituali şi avem o boală
fizică, trebuie să devenim recunoscători şi să spunem: „Aha! Apare ceva ce
trebuie vindecat!” Putem vedea asta ca pe un semn al progresului şi să fim
fericiţi că avem şansa de a vindeca aceste lucruri care, paradoxal, sunt
aduse în experienţă chiar de un progres spiritual important sau rapid
(aceasta este karma). Când suntem dedicaţi unui adevăr înalt cum ar fi
Iubirea Necondiţionată, intenţia însăşi atrage opusul său în viaţa noastră,
ceva ce vrea să fie vindecat şi îmbrăţişat în iubire. Cum am spus, dedicarea
faţă de Iubire „aduce opusul” său. Cei mai mulţi dintre marii mistici ai
istoriei au avut multe boli fizice (căutaţi în Enciclopedia Britanică
începuturile Sfintei Teresa de Avila şi Sf. Hildegard din Bingen).
O boală este conştiinţa noastră care ne solicită atenţia pentru ceva ce
are nevoie să fie cercetat, în legătură cu care ne simţim vinovaţi, speriaţi sau
avem o altă emoţie negativă. Există un sistem de credinţe pe care le păstrăm
şi la care trebuie să renunţăm sau să le anulăm. Există ceva care trebuie
iertat şi ceva din interiorul nostru care trebuie iubit. Aşa că, în loc să ne
judecăm pe noi pentru boală, îi mulţumim că ne-a adus ceva în conştienţă.
Spunem: „Mulţumesc, ulcerule. Înţeleg. M-ai forţat să privesc felul în care
mă condamnam în loc să mă iubesc. Mulţumesc, hipoglicemie, pentru că
mi-ai arătat cât de mult am trăit în frică”. Mulţumim tuturor bolilor noastre
pentru că ele ne-au adus la disponibilitatea şi la acceptarea de a avansa în
câmpul iubirii şi al bucuriei de a înţelege acum, din compasiune, că acesta
este modul în care corpul îşi aduce autovindecarea.
Pe măsură ce renunţăm la toate fricile legate de corp, anulând sistemele
de convingeri şi reafirmând că natura Sinelui nostru cel adevărat este
infinită şi nu este subiectul vreunei limitări, avansăm într-o stare mai înaltă
a sănătăţii, bunăstării şi a energiei vitale. Un mod de a pune acest lucru în
cuvinte este: „Eu sunt o fiinţă infinită, nu sunt subiectul”... În locul
punctelor de suspensie punem oricare ar fi boala ori substanţa pe care
mintea o păstrează, fiind programată să vadă acestea ca pe un posibil
„pericol” pentru noi.
Starea de libertate interioară
Persoana care a renunţat la sistemele de convingeri limitative poate
mânca orice, poate merge oriunde şi nu mai este subiectul fricilor de
contaminare, poluanţi, curenţi de aer, microbi, frecvenţe electromagnetice,
covoare, fum, praf, păr de animale, iederă otrăvitoare, polen, vopseluri
alimentare şi aşa mai departe. Persoana a renunţat la Frică, Vinovăţie şi
Mândrie şi la toate sistemele de convingeri limitative care funcţionează în
câmpurile cu energie negativă. Percepţia faţă de corpul lor se schimbă şi
acum corpul le pare că este o păpuşă sau un animal de companie. Această
schimbare de percepţie este de la Eu sunt corpul la Eu am un corp.
În mod progresiv, devine din ce în ce mai evident că nu corpul se
trăieşte pe sine, absolut deloc. În absenţa minţii, lumea exterioară sau cu
corpul, emoţiile şi mintea. Cu această conştienţă apare şi starea de totală
libertate. Sinele interior a fost descoperit. Starea tăcută a Conştienţei care
stă la baza tuturor mişcărilor, activităţilor, sunetului, sentimentelor şi
gândurilor este descoperită a fi o dimensiune atemporală a păcii. Odată
identificaţi cu această Conştienţă, nu mai suntem susceptibili a trăi efectele
lumii, ale corpului sau ale minţii şi, odată cu această Conştientă se
instalează şi calmitatea interioară, nemişcarea şi un sentiment profund al
păcii. Înţelegem că aceasta căutam dintotdeauna, dar nu am cunoscut-o
deoarece ne-am pierdut în labirint. Am crezut că noi eram toate fenomenele
vieţii noastre înfierbântate - corpul şi experienţele sale, obligaţiile, serviciul,
titlurile, activităţile, problemele, sentimentele şi aşa mai departe. Dar acum
înţelegem că suntem spaţiul fără de timp în care toate aceste fenomene se
petrec. Nu suntem imaginile pâlpâitoare care îşi joacă drama pe un ecran de
proiecţie, ci suntem ecranul însuşi - un martor care nu judecă desfăşurarea
filmului vieţii, fără început şi fără sfârşit, infinit în potenţialul său. Aceste
înţelegeri progresive despre adevărata noastră natură pregătesc terenul
pentru Ultima înţelegere a identităţii Conştiinţei - ca fiind una cu însăşi
Divinitatea, sus, în vârful Hărţii Conştiinţei.
 Vom vedea că principiile succesului sunt esenţialmente aceleaşi, fie că
este vorba despre o căutare a naturii spirituale (Realizarea Sinelui) ori a
succesului profesional.
 Capitolul 5 „- ABC -ul succesului în 10 paşi

Gradul în care nu ne-am îngăduit să trăim realitatea Sinelui nostru celui

adevărat este reprezentat de resentimentele noastre faţă de cei care chiar au
realizat aceasta. Ne displace vioiciunea lor în domeniile în care noi ne
simţim incapabili. Când venim dintr-un nivel al câmpului de energie aflat
sub 200 în Harta Conştiinţei, ne displace, criticăm şi devalorizăm tot ceea
ce calibrează mai sus. Măruntul sine caută faimă şi avere prin subminarea
altora, lată o poveste care demonstrează această tendinţă negativă:
Un bărbat care mergea pe plajă se întâlneşte cu un pescar care avea o
căldare plină de crabi. Acesta îi spune pescarului:
- Ai face bine să pui un capac peste căldarea aia dacă nu vrei să iasă toţi
crabii de-acolo.
- A, nu, spuse bătrânul pescar. Nu e nevoie de asta. Vezi tu, când un crab se
urcă pe peretele găleţii ca să iasă afară, ceilalţi crabi îl apucă şi-l trag jos,
înapoi. Aşa că, nu e nevoie de niciun capac.
Devenind mai liberi şi mai fericiţi, vom înţelege că natura lumii este ca
o găleată cu crabi şi apoi vom încerca să depăşim atracţia pentru negativ
îmbrăţişând o atitudine interioară şi un stil de viaţă care recunoaşte măreţia
din noi şi din alţii. Adevăratul succes nu vine din atacul asupra unui aşa-zis
inamic, ci din hrănirea succesului în noi înşine şi în oricine din jurul nostru.
Carierele tragice ale multor indivizi de geniu, după ce au fost
descoperiţi şi onoraţi astfel de public, ilustrează existenţa succesului şi a
Succesului. Primul pune în pericol viaţa, cel de-al doilea îmbunătăţeşte
viaţa. Adevăratul Succes înviorează şi sprijină spiritul. Nu se referă la
reuşite izolate, ci la a avea succes ca persoană, în totalitate, cu un stil de
viaţă care nu te serveşte doar pe tine, ci pe toţi cei din jurul tău. Micul şi
măruntul sine se aliniază cu tipare atractoare slabe (cum este mentalitatea
crabului). Sinele adevărat este aliniat cu câmpuri de energie de înaltă putere
(cum este Iubirea).
În loc să invidieze sau să urască succesul, cel cu adevărat de succes îl
imită, îl copiază, se identifică cu el şi dezvoltă acele tipare. A-şi asuma
responsabilitatea pentru propriile acţiuni şi consecinţele acestora este, în
sine, extrem de puternic şi creşte aproape instantaneu nivelul calibrat al
conştiinţei peste 200. O înţelegere extrem de valoroasă, învăţată de-a lungul
dezvoltării lor de toţi indivizii evoluaţi spiritual, arată conştiinţa personală
ca factor ce are o influenţă decisivă în determinarea celor ce se petrec în
viaţa lor.
Cel care are cu adevărat succes se identifică cu ABC. Înţelege că este
un canal prin care se creează succesul în lumea dimprejur. În măsura în care
se identifică cu sursele reale ale succesului şi nu doar cu efectele, nu va
avea nicio grijă că le-ar putea pierde. Poate pierde averea sau poziţia şi să o
recreeze imediat, deoarece totul vine din ABC-ul lui, care este puterea
interioară. Spunem despre asemenea oameni că „orice ating, se transformă
în aur”. Dar alţi oameni, care îşi văd succesul într-un tărâm exterior, de tipul
A B C vor fi întotdeauna nesiguri, îngrijoraţi pentru că ei cred că sursa este
„în afară”.
Adevăratul succes apare ca o consecinţă automată a alinierii vieţii
voastre cu tiparele energetice de înaltă putere şi a parcurgerii anumitor paşi.
Succesul real nu este legat doar de serviciu, o afacere sau de banii din
bancă. Este vorba despre cine eşti tu ca persoană în întregime, un câmp de
energie care inspiră, înalţă şi înfrumuseţează indiferent de ce faci.
Adevăratul succes vine din a fi aliniat cu energia vieţii.
Pasul 1: Intenţia
Examinează-ţi ABC-ul înainte de a face orice pentru A B C.
Principiul original fundamental din care operezi tu are caracteristica
unui atractor universal? Ar putea să subscrie oricine, cu toată inima, fără
niciun dubiu, dacă le-ar fi prezentat? Dacă nu, succesul este automat limitat,
de la bun început.
Putem analiza exemplul Germaniei naziste care, pentru o perioadă de
timp a părut că poartă însemnele învingătorului. A asamblat cea mai
impresionantă forţă militară de pe planetă, aşa cum nu mai fusese vreodată.
Şi totuşi, s-a dus pe apa sâmbetei. Care a fost sloganul ei? Deutschland über
Alles - Germania mai presus de orice nu este chiar cel mai atractiv
principiu, nu-i aşa? Cu greu ar putea capta inimile belgienilor, francezilor,
englezilor sau a oricui altcuiva. Este o propoziţie câştig-pierdere: noi
câştigăm, ei pierd!
Dacă motivul iniţial este să câştigi un premiu, să vinzi mai multe
maşini decât alt dealer auto din oraş sau să te îmbogăţeşti şi să devii faimos,
întreprinderea nici măcar nu va trece de linia de start către adevăratul
succes. Faptul că ar trebui să fii cel mai bun în ceva sau să devii bogat şi
faimos poate să fie atrăgător pentru tine, dar este de interes pentru
altcineva? Nu. Dacă ai o atitudine şi oferi un serviciu care îi ajută pe alţii
să-şi îndeplinească ţelurile lor, atunci ai o întreprindere de interes universal.
Succesul nu se obţine doar cu ambiţie. Dar dacă scopul tău este să faci
lumea asta mai bună pentru toţi sau să sporeşti gradul de siguranţă ori
bucuria şi frumuseţea vieţii, atunci oricine poate să subscrie la asta. Când
provine dintr-un principiu universal înseamnă că provine din putere. Când
vine din interesul propriu, vine din forţă şi conduce la apariţia unei contra-
forţe.
Dintr-un anumit punct de vedere, Harta Conştiinţei poate fi înţeleasă ca
o scală a ego-ului, unde nivelul 200 este punctul de la care egoismul începe
să se întoarcă spre altruism, iar nivelul 500 este punctul în care altruismul a
devenit însăşi dedicarea interioară a omului. Marca adevăratului succes este
un motiv (de tipul ABC) care calibrează peste 200 şi cu cât este mai înalt,
cu atât este mai puternic datorită atracţiei extinse dincolo de egoismul
personal.
Observăm această diferenţă dintre niveluri la competiţiile olimpice.
Consecinţele dezastruoase, atât în viaţa publică, cât şi în cea privată, ale
motivaţiilor care emană de sub nivelul 200 sunt în mod clar ilustrate de
scandaluri. Zelul excesiv de a pune mâna pe o medalie olimpică sau de a-şi
învinge adversarul prin orice mijloace posibile, a condus la abandonarea
puterii principiului etic şi a alunecat până la cel mai grosier nivel al forţei.
Nu e nimic rău, în mod intrinsec, cu anumite manifestări ale mândriei.
Noi toţi putem fi mândri când sportivul nostru câştigă medalii la olimpiade,
dar acesta este un fel de mândrie diferit de egotism - provine din inimă. Este
onorarea unei realizări umane care depăşeşte mândria personală. Olimpiada,
una dintre cele mai mari opere ale străduinţei umane, inspiră competitorul
să-şi depăşească mândria personală, avansând la respectul şi stima de sine
ca expresii ale iubirii necondiţionate, care, în acelaşi timp, onorează şi
adversarul pentru dedicarea sa faţă de aceleaşi principii elevate.
Adevăratul succes, ca putere sportivă, se caracterizează prin graţie,
sensibilitate, o linişte interioară şi, paradoxal, o nobleţe în viaţa de dincolo
de competiţie a celor mai fioroşi competitori. ABC-ul care aduce împlinire
este dedicarea pentru ceva mai mare decât şinele (care poate fi echipa,
coechipierii, Dumnezeu, ţara ş.a.m.d.), ceea ce este energia transcenderii
sinelui şi calibrează înalt în Harta Conştiinţei. Onorăm asemenea campioni
deoarece recunoaştem că ei şi-au depăşit ambiţia personală prin sacrificiu şi
dedicându-se unui principiu mai înalt. Cel mai bun devine legendar atunci
când îi învaţă pe alţii prin exemplul său. Nu este ceea ce are sau ce face, ci
ceea ce a devenit, deoarece aceasta atrage reverenţa în faţa dedicării
altruiste din interiorul fiecăruia dintre noi.
Pasul 2: Plăcerea
Reflectează: Este ceva ce-ţi place să faci?
Odată ce eşti sigur că intenţia ta are o atracţie universală, întreabă-te
dacă întreprinderea ta este ceva ce-ţi place să faci. Vedem oameni care se
forţează să meargă la serviciu în fiecare dimineaţă pentru că s-au convins pe
ei înşişi că trebuie să facă un anumit lucru, dar inima lor nu este acolo.
Calea de a avea succes este să faci ceea ce-ţi place să faci, să te bucuri de
ceea ce faci şi, astfel, în mod natural, să faci tot ce este mai bine după
capacităţile tale şi să trăieşti bucuria care provine din a da tot ce ai mai bun.
lată un exemplu de la un pacient care a venit la clinică deoarece se simţea
mizerabil, deşi avea totul în viaţa sa:
Pacientul s-a plâns: „Mi-am pierdut interesul faţă de viaţa mea. Urăsc
să merg la serviciu în fiecare dimineaţă. Am tot ce mi-aş putea dori - maşini
Cadillac, case frumoase, titluri impresionante, milioane de dolari, o familie
minunată şi, sunt deprimat. Nu înţeleg sensul tuturor acestora. Nu primesc
niciun fel de compătimire de la prietenii mei. Toţi mă invidiază”. „Ce ai
vrea să faci? Ai un hobby care-ţi place?” „Doc, asta s-ar putea să sune a
nebunie pentru tine, dar mie îmi place foarte mult să construiesc case de
păpuşi pentru copiii, nepoţii şi nepoatele mele”. „Ai vândut vreodată o
asemenea casă de păpuşi?” „O, nu m-am gândit niciodată la asta!” a răspuns
el. „Depun atât de mult efort şi timp pentru a le face încât nu aş putea face
vreodată bani din vânzarea lor”. I-am făcut o simplă sugestie: „Ei bine, dar
măcar aşa, de distracţie, de ce nu stabileşti un preţ pentru cea la care lucrezi
acum, îi pui o etichetă şi o duci într-o consignaţie care ar primi-o, dar nu
într-un magazin de jucării unde se va pierde şi nu va fi văzută printre toate
celelalte jucării”.
Şi exact asta a făcut. În mod surprinzător, ştia pe cineva care avea o
afacere de feronerie şi care a fost bucuros să pună casa păpuşilor în vitrina
magazinului lui, folosind-o pentru a vinde scări (căsuţa păpuşilor avea şi o
scară). Casa păpuşilor s-a vândut imediat. Următoarea a fost expusă doar ca
„exponat pentru comenzi” şi aşa au început comenzile. Curând, pacientul
care se simţea mizerabil intrase fericit în afacerea caselor de păpuşi,
vânzându-le imediat ce le termina, ba chiar a şi angajat pe alţii pentru o
parte din muncă.
Erau absolut adorabile căsuţele făcute de mână şi aduceau multă
bucurie în inimile copiilor. Acesta a fost ABC-ul de unde a pornit când a
afirmat „Vreau să aduc bucurie în inimile copiilor”. Acesta este un principiu
universal pe care nimeni nu-l poate contrazice. Unul din testele principiului
universal este verificarea dacă se adresează inimii. Dacă produsul sau
serviciul tău se adresează doar capului, va avea un succes limitat. Ar putea
fi chiar profitabil, dar marile succese în lume sunt acele lucruri pe care ţie
îţi place să le faci şi în care crezi şi care schimbă vieţile oamenilor.
Pasul 3: Capacitatea de a servi
Analizează: Ceea ce vrei tu să faci este cu adevărat necesar pentru
cineva? Este un serviciu pentru lume?
Vrei să fii sigur că în ceea ce vrei să te arunci nu este doar un proiect
de jucărie sau o preferinţă personală. Sosul de salată din zmeură şi oţet
poate fi ideea unui bucătar şef din haute cuisine, dar gustul personal nu va fi
neapărat împărtăşit de mulţi dintre clienţii care ar putea intra în restaurant o
dată sau de două ori de curiozitate, dar nu ar reveni deoarece ei chiar Îşi
doreau un sos obişnuit pentru salată care nu exista nici măcar ca opţiune.
Observăm că această afacere, ca şi consecinţă, poate să devină una pentru
turişti şi să nu se adreseze localnicilor dat fiind faptul că cererea este
limitată. Nu serveşte o reală necesitate, nu alta decât ideea de a fi drăguţ,
unic sau diferit. Putem aplica acest pas în oricare arenă a vieţii întrebându-
ne: îmi impun propria preferinţă sau este doar ceva ce serveşte nevoile
oamenilor cu care relaţionez eu?
Pasul 4: Estetica
Verifică toate modurile senzoriale şi pe cele străine de personalitatea
ta consultându-te cu oameni care sunt experţi în domeniul acela.

Ce înseamnă aceasta? Cercetările programării neuro-lingvistice (NLP)

au demonstrat că oamenii procesează experienţele vieţii lor în primul rând
la nivel senzorial, printr-un simţ sau altul. Unii sunt vizuali, alţii simt.
Bineînţeles, mirosul şi simţul tactil sunt, de asemenea, importante.
 Să analizăm un restaurant care atrage mulţi clienţi. Femeia care îl
conduce este o persoană vizuală. Când oamenii se uită la restaurant observă
decorul foarte frumos. Ea face o treabă bună şi în ceea ce priveşte mâncarea
şi preţurile. Dar acustica este insuportabilă. Oamenii de-abia îşi pot auzi
gândurile, d-apăi să se audă într-o conversaţie. Muzica este prea tare,
nepotrivită ca stil şi cântă non-stop, fără nicio pauză. Evident, este ceea ce-i
place ei. Totuşi, asta este ceea ce-i goneşte afară pe clienţi.
Dacă eşti inversul acestei situaţii, dacă nu-ţi pasă prea mult cum arată,
de vreme ce simţi că este bine, atunci ai putea să chemi câteva persoane din
cercul tău, care sunt vizuale şi să le ceri părerea. Putem şti cum procesează
oamenii informaţia după felul în care vorbesc. Oamenii care spun „Văd ce
înseamnă asta. Cum îţi pare ţie?” sunt, cel mai probabil, procesatori vizuali.
Oamenii care spun „Simt că nu e bine. Nu simt că asta e în regulă”, sunt, în
mod evident, persoane care simt. Persoanele care procesează auditiv vor
spune „Asta nu sună în regulă pentru mine”. Simpla atenţie la aceste chei ne
va ajuta să ştim modurile de procesare a informaţiilor.
Trebuie să te asiguri că acoperi toate modurile senzoriale care nu sunt
punctul tău forte. Nu ia mult timp, doar o oră cu un expert în domeniu
pentru a-ţi etala ideea. Un restaurant a crescut de la faliment la succes în
special datorită faptului că a schimbat muzica de la un volum mare şi stilul
funky, la un baroc liniştitor la un volum moderat, ceea ce i-a adus clienţi
loiali şi care plăteau mult.
Oamenii vor să se relaxeze la cină. Vor să aibă feţe de masă, şervete
din pânză, o muzică potrivită şi lumini potrivite. Luminile fluorescente
puternice şi în culorile primare pot să fie bune pentru mic dejun sau prânz,
dar vor ucide o cină. Cu toate că lanţurile fast-food ar putea părea că ignoră
aceste lucruri, dar oamenii vor realmente demnitate în viaţa lor. Te vor
aprecia şi răsplăti pentru că le oferi mijloacele prin care să obţină acea stare.
Orice prezinţi, asigură-te să fie prezentat în cel mai bun stil posibil, pentru
toate modalităţile senzoriale şi care să mulţumească pe cât mai mulţi cu
putinţă. Merită din plin să depui efortul suplimentar.
Pe Lângă modurile senzoriale menţionate anterior, un mare procent al
populaţiei pune confortul foarte sus în lista lor. Potenţiali clienţi ies din
magazine pentru simplul fapt că Le-a fost greu să găsească un scaun pe care
să se aşeze. Multor oameni Le trebuie mai mult timp să se gândească, să
cântărească până să se decidă dacă cumpără ceva şi fac asta doar atunci
când stau aşezaţi. Clienţii apreciază acest tip de grijă.
Pasul 5: Atracţia
Bazează-te pe atracţie, mai degrabă decât pe promovare.

Ţine minte că promovarea agresivă, marketingul în forţă, publicitatea

şi anunţurile de reduceri sunt direcţionale în afară, iau mult timp, bani şi
energie. Atracţia, pe de altă parte, nu ia timp, energie, efort sau bani.
Promovarea vine din forţă. Regula universului este că forţa se
întâlneşte cu o contraforţă. Persuasiunea se întâlneşte cu rezistenţa. Cu cât
cheltuieşti mai mulţi bani pe promovare, cu atât mai mari sunt şansele să
trebuiască să măreşti preţul. Deci, până la urmă, vei crea un plafon înalt al
preţului şi vei îngusta distanţa dintre produsul tău şi cel al concurentului
tău.
Ce atrage şi construieşte succesul tău fără să cheltui timp, energie sau
efort? Reputaţia ta. Reputaţia nu este o imagine falsă pentru care angajezi
vreo firmă de marketing să ţi-o fabrice, ci este adevărata ingenuitate a
întreprinderii tale, care străluceşte şi este evidentă tuturor, în tot ceea ce
faci. Chiar numele sau emblemele unor companii evocă un sentiment bun în
noi deoarece ei chiar s-au dovedit de-a lungul timpului furnizori ai
produsului sau serviciului bine realizat, de încredere şi unic, cu un serviciu
pentru clienţi receptiv la client. Reputaţia acestora este efectul unei energii
pozitive ABC. În timp ce multe corporaţii calibrează în jurul valorii 200
(cum sunt şi birourile guvernamentale sau administrative), acest tip de
companii calibrează în palierul 300, indicând rezonanţa lor cu emoţiile
umane.
ABC-ul pe care îl menţinem în minte este magnetul care are puterea de
atracţie şi nu ne costă nimic. Dacă faci o treabă bună, oamenii te vor căuta.
Aceasta nu înseamnă că nu ar trebui să faci nimic pentru a-i înştiinţa că
exişti şi ce servicii oferi, care sunt ofertele speciale săptămâna asta şi care
sunt orele de program. O veche axiomă din domeniul afacerilor spune că un
client mulţumit este cea mai bund reclamă. Toată lumea dă din cap şi spune
„o, da, ştiu asta” şi apoi continuă s-o ignore.
O bună regulă de urmat este să te întrebi dacă tentaţia de a lua o
anumită scurtătură merită riscul de a-ţi ruina afacerea. Analizează aparent
neimportantele exemple ale „gogoşilor de ieri”. La închiderea zilei, încă
mai ai o duzină de gogoşi. Următoarea zi le pui la un loc cu gogoşile
proaspete de azi. Dacă, în schimb, le-ai fi etichetat „Gogoşi de ieri”, cu un
preţ redus, le-ai vinde pe toate şi ai evita orice risc. Clientul nu ar avea
nemulţumiri pentru că erau etichetate „gogoşi de ieri”. Dacă le pui într-o
vitrină şi le vinzi ca gogoşi proaspete, de azi, s-ar putea să faci un dolar în
plus. Dar atunci când clientul se plânge familiei „nu ştiu, e ceva în neregulă
cu gogoşile astea. Nu sunt ca de obicei”., ţi-ai ruinat reputaţia în faţa unei
întregi familii. Familia aceea are rude şi prieteni.
Nu o lua niciodată pe o scurtătură care urmează să-ţi afecteze reputaţia.
Dacă doar îţi asumi că cumpărătorul tău ştie ce se petrece, atunci vei
proceda corect. În realitate, oamenii chiar ştiu ce se petrece, chiar dacă nu
pot exprima în cuvinte. Îndepărtarea de calitate îşi are originea în forţă în
asemenea citate precum „Ce nu ştiu, nu le poate face rău”. Asta e adevărat.
Dar cu siguranţă te va vătăma pe tine! Ei nu vor şti conştient, dar cu
siguranţă ştiu inconştient. Aceasta este adevărat în oricare arie a vieţii.
Pasul 6: Încrederea
Oferă consecvenţă şi încredere.

Unul din cele mai importante ingrediente ale succesului este ca

oamenii să ştie că se pot baza pe tine în multe feluri. Un simplu Lucru ca
schimbarea orelor de program, închiderea mai devreme, de exemplu, şi poţi
să-ţi pierzi toţi clienţii. Aceştia apreciază confortul şi respectarea timpului
Lor. Când vii dintr-un nivel al integrităţii (în Harta Conştiinţei), te preocupi
de fericirea altora. La nivelul Bunăvoinţei (cal.310), de exemplu, intenţia ta
este să fii de încredere şi să fii prietenos
cu fiecare client. Te pui în pielea lor şi faci tot ce poţi pentru a le face
experienţa cât mai frumoasă cu putinţă.
Este important să eviţi toate micile opriri - robotul telefonic care nu
funcţionează, un angajat nepoliticos, coada lungă până la singurul casier,
mocheta murdară dintr-un restaurant sau semnul „Plecat în pauza de masă”.
Întreabă-te, cât de dispusă este afacerea mea să ofere ceea ce este necesar
lumii? Multe afaceri se reduc deoarece sunt deschise doar în timpul
săptămânii şi închid la ora 17. Când consiliam tinerii doctori care se
pregăteau să-şi deschidă un cabinet, întotdeauna le spuneam: „începe prin a
cere onorarii pe care oamenii pot să le plătească şi să fii disponibil serile şi
sâmbetele”.
Cât valorează confortul pentru oameni? Răspunsul este: foarte mult.
Pasul 7: Nobleţea
Reţine că există un singur client şi acela este natura umană însăşi.

Nu poţi face vreo greşeală dacă păstrezi în minte regula de bază că ai

un singur client de servit, un client de mulţumit şi că numele acelui client
este natura umană. Indiferent a cui piele o poartă, este acelaşi client
înăuntrul ei. Întreabă-te doar ce calităţi cauţi tu într-un produs, la aminte că
e vorba de calităţi. Niciun preţ nu ni-l va vinde dacă nu are calităţile pe care
le căutăm noi în produsul respectiv.
În această zonă trebuie să urmăreşti cu atenţie tendinţa minţii de a se
agăţa de slăbiciunile de caracter ale oamenilor. Dacă serveşti negativitate, s-
ar putea să existe un profit. S-ar putea să supravieţuieşti chiar bine. Totuşi,
nu vei avea niciodată succes. A nu te combina cu ceea ce este bolnav şi
pervertit nu este a fi un om bun, ci a fi realist. Poţi să păcăleşti universul
vreodată? După cum spune kinesiologia, nu. Chiar dacă oamenii nu au o
conştientă cunoaştere a întregului subiect, vom descoperi că dacă se
concentrează asupra unui lucru în care integritatea este absentă, muşchii lor
vor slăbi.
În univers totul este conectat cu orice altceva. Când vom înţelege acest
fapt pentru prima oară, vom fi puţin paranoici pentru o perioadă, dar aceasta
va fi o paranoia terapeutică. Dacă cineva a construit o păpuşă căreia i se pot
scoate maţele, se vor găsi destui oameni ciudaţi care s-o cumpere, să
finalizeze actul cu un cuţit hara-kiri, să scoată intestinele ce par reale, să
audă ţipătul electronic şi să vadă sângele plastic pre- lingându-se. Cineva va
şi profita de pe urma aceasta.
Costul pentru mijlocirea acestor gusturi este enorm. Nu este vizibil
pentru ei, dar este vizibil pentru oricine altcineva. Ceea ce am descris în
ultimele două paragrafe nu este natura umană ci natura inumana. Ne
păcălim pe noi înşine dacă credem că putem să oferim asta celor ce sunt
slabi şi noi să rămânem neslăbiţi. Este contagios.
Cei care violează decenţa umană şi par să facă profit din asta, pot să
pară bine pentru moment. Cu toate acestea, când analizăm vieţile lor în
detaliu şi pe toată durata lor, ne ia ameţeala când înţelegem devastarea lor.
Cucerim un lucru opunându-ne lui? Nu. Calea de a cuceri este să creştem şi
să ne îndepărtăm de el. Când ne devine clar că ceva în viaţa noastră este
anti-viaţă, imatur şi superficial, aceasta este vanitatea mascată. Când
descoperim că nu există nici iubire sau bunăvoinţă, ar trebui să ne simţim
vinovaţi pentru acest lucru, să ne pedepsim sau să devenim reformaţi? Nu.
Rezolvarea este mai degrabă maturizarea şi înţelepţirea. Conştiinţa noastră
evoluează dincolo de acest nivel atunci când nu renunţăm la evoluţie sau nu
ne opunem ei. Pe măsură ce devenim mai conştienţi, a ucide raţe pur şi
simplu nu ne mai atrage. Trecem la ţânţari. Păsările care zboară în formaţie
V şi măcăne se îndreaptă spre sud pentru a supravieţui şi a creşte un nou
stol pentru anul următor.
Odată, vizitând un orăşel, am întrebat proprietarul unui magazin local:
„Unde e toată lumea?” „Păi”, a spus el, „azi s-a deschis sezonul
veveriţelor”. Aparent, toţi bărbaţii orăşelului au fugit să omoare urşi, lei de
munte, râşi, elani, porci mistreţi, oi, căprioare, castori, vulpi, mustangi,
lebede, raţe, porumbei şi orice altceva care mişcă. Acum ajunseseră la
veveriţe. Oribilitatea pe care o armă de vânătoare ar fi putut s-o producă
micuţului corp al unei veveriţe este de neînţeles. Vânătoarea de porumbei şi
veveriţe calibrează la 65.
Care este costul pentru o persoană care ucide viaţa în mod voluntar
pentru un câştig monetar sau pentru o emoţie de moment? Care este costul
pentru o persoană care vinde negativitate altora? în cazurile cercetate, pe
lungă durată, costul este enorm. Asemenea oameni nu au o putere personală
reală sau magnetism. Aceste persoane nu au puterea de a transforma situaţia
doar fiind ceea ce sunt.
Oamenii care au putere interioară au capacitatea de transforma situaţia
prin simpla lor prezenţă. Doar prezenţa lor face toată diferenţa. Când ţi-ai
însuşit puterea interioară, nu contează ce ai sau ce faci. Contează cine eşti.
Contează ceea ce ai devenit. Puterea este măreţie. Măreţia este statură.
Statura este prezenţă. Prezenţa vine din ABC-ul pe care îl deţii în interiorul
tău. Nu poate fi cumpărat. Nu poate nici măcar să fie câştigat. Este
inspirator pentru alţii care vin să experimenteze ceea ce este cel mai bun în
ei înşişi prin simpla şi în virtutea prezenţei măreţiei ce validează nobilitatea
lor interioară şi le hrăneşte potenţialul ascuns. Lumea recunoaşte prezenţa
acestei puteri interioare doar pentru că „este”.
 Nelson Mandela este un bun exemplu. Începând de la a-i păsa de toţi
sud-africanii şi nu doar de cei din grupul său rasial, a adus la suprafaţă un
spirit unificator suficient de puternic pentru a dezasambla un sistem inuman
care dura de mult: apartheid.
Pasul 8: Calitatea
Hotărăşte-te în privinţa calităţii pe care intenţionezi să o oferi altora şi
fii conştient că ceea ce oferi tu altora este exact ceea ce vei aduce la lumină
din interiorul tău.
Extragi din tine ceea ce oferi. Este imposibil să slujeşti la doi stăpâni.
Nu poţi deveni puternic făcând catering cu slăbiciunea umană. Devii
puternic sprijinind tăria. Devii dinamic când tu sprijini dinamica vieţii în
alţii. Devii măreţ când sprijini măreţia altora. Devii frumos când sprijini
frumuseţea vieţii. Dacă vine cu adevărat din inima ta, nu trebuie să te
îngrijorezi pentru succes. Lumea te va iubi, îţi va fi loială, te va sprijini şi îţi
va ierta tot felul de greşeli.
Pentru a demonstra aceasta, putem analiza un exemplu de măreţie:
Maica Tereza (cal.710) este una dintre poveştile de succes ale timpurilor
noastre. Era o femeie de numai 40 de kg, care nu a cheltuit niciun ban pe
reclame, strategii de piaţă sau promovări şi nu a avut o echipă de vânzări,
nici creatori de imagine din Madison Avenue şi nici vreun scriitor de
cuvântări. Cu toate acestea, tot ce trebuia să facă era să-şi mişte degetul mic
şi aduna multe milioane. Mulţimea o urma. Oamenii călătoreau şi mii de
kilometri, stăteau în soare şi în ploaie, cu picioarele obosite, ore întregi
pentru a o zări puţin.
Care era magia ei? Pentru că era o celebritate? Pentru că era faimoasă?
Nu. Acesta este doar A B C-ul. Oamenii sperau să o întrezărească sau să fie
câteva clipe în prezenţa ei mai degrabă pentru a trăi ABC-ul ei. Ce doreau
ei era să trăiască „prezenţa” ei. Fără publicitate, marketing, imagine - deşi
multe cărţi s-au scris despre ea. Avea fani care o urmăreau peste tot în lume.
Era câştigătoarea unui Premiu Nobel şi era recunoscută la nivel mondial ca
unul din marii oameni ai timpurilor noastre.
Măreţia Maicii Tereza şi puterea ei s-au înălţat datorită faptului că ea s-
a adresat celor mai nobile calităţi din natura umană - iubirea necondiţionată
şi compasiunea non-judecătoare. Şi-a arătat inima tuturor inimilor chiar
dacă era scundă, uscată, aplecată, fără bani sau alte posesiuni personale. Era
o lungă listă de aşteptare pentru a te alătura ei. De fapt, oamenii trebuiau să
treacă printr-o perioadă de testare de opt ani, teste şi muncă grea pentru a
vedea dacă erau calificaţi să se alăture organizaţiei sale.
Evident, ea era la nivelul maestrului, l-a depăşit pe toţi. Cum s-a
întâmplat asta? Prin caritate? Mulţi oameni fac acte de caritate în lume. Prin
facerea de bine? Nu. Sunt suficient de mulţi oameni care fac bine, dar ei nu
primesc Premiul Nobel. Prin bunătatea ei? Nu. Sunt mulţi oameni buni în
lume. De ce avea ea capul şi umerii deasupra tuturor? Datorită alinierii sale,
angajamentului, dedicării şi sacrificiilor personale a atins un nivel care
poate fi descris doar ca devoţiune. Când cineva îşi dedică viaţa pentru a se
îngriji de principiul adevărului universal, acea persoană devine magnetică.
Dezvoltă o putere de atracţie. Ce au şi ce face este secundar celor ce sunt.
Aceea este calitatea pe care lumea o recunoaşte şi pe care o denumim
succes.
Ce recunoştea Maica Tereza în alţii, şi, făcând acest lucru aducea la
lumină în ea însăşi într-un mod magnific astfel încât să vedem noi toţi?
Când avea grijă de sărăcii, bolnavii şi muribunzii din Calcutta, încerca să-i
salveze de la moarte? încerca să strângă fonduri pentru săraci? Nu. Ce
preoţea ea şi aducea la cunoştinţă era adevărul intrinsec uman al demnităţii,
valorii, nobilităţii, calităţii de a fi iubiţi şi măreţiei oamenilor. Aceste calităţi
sunt intrinseci, în fiecare fiinţă umană, indiferent de cât de abisală poate fi
situaţia în viaţa lor externă.
Ea deţinea pentru ei şi recunoaştea pentru ei ceea ce ei nu deţineau în
ei înşişi. Pe cale de consecinţă, ea acţiona ca o oglindă pentru ei. Privind-o,
ei vedeau înapoi reflectarea a ceea ce negau - grandoarea existenţei fiinţei
lor. Chiar şi cel mai de jos merită respectul recunoaşterii demnităţii
intrinseci de a fi o fiinţă umană. Împărtăşirea experienţei umane este
transformatoare. Văzând asta în ei înşişi, fiind martorii acesteia, şi
cunoscând adevărul care se reflecta din ochii ei, au murit cu un zâmbet pe
chip, într-o stare de beatitudine. Aceasta este putere adevărată.
Pasul 9: Împărţirea
Recunoaşte că modul de a fi un. succes este prin împărţirea lui cu alţii.
Neîmpărţind succesul tău cu alţii îi lipseşti de motivarea de a-ţi sprijini
succesul. Dacă recunoşti importanţa pe care au avut-o alţii în succesul tău,
aceştia ţi se vor alătura şi te vor sprijini şi vor sărbători succesul tău. Modul
de a-ţi face un duşman pe viaţă este să faci pe cineva să contribuie şi apoi să
refuzi să-i recunoşti aportul. Atât de mulţi oameni fac asta cu soţii şi soţiile
lor şi eşuează să recunoască rolul pe care inspiraţia şi efortul acestora l-au
avut în dobândirea succesului.
Multe afaceri au probleme deoarece patronii refuză să împartă succesul
cu angajaţii lor şi cu atât mai puţin cu clienţii lor. Angajaţii lucrează cu un
salariu pe oră, sunt angajaţi de o corporaţie impersonală. Cam asta pare că
este situaţia când mergem acolo. Nu le pasă de noi. Ei vor face aceeaşi
sumă de bani chiar dacă ne dau pe spate pe noi sau nu, iar ei ştiu asta.
Motivaţia a fost redusă la zero. Fundamentul pentru lucrarea, pentru
strădania omenească a fost eliminat. Au refuzat demnitatea şi valoarea ca
indivizi. Ei sunt mecanici, fără bucurie, angajaţi care se mişcă. Sunt
mâncăruri mecanice servite de oameni mecanici în locuri mecanice, într-o
manieră fără nicio distincţie, pentru un preţ. Deşi este aşa-zis ieftin, de fapt
este foarte scump când compari dolarii noştri cu ceea ce obţinem în
schimbul lor. Experţii în eficienţă şi computerele au ajuns să dezumanizeze
întreaga experienţă.
Prin contrast, când mergem într-un magazin local vedem că angajaţii
zâmbesc, an de an. Clienţii stau la rând zâmbind şi glumind cu casierii.
Clienţii vârstnici stau aşezaţi la măsuţe în faţa magazinului vorbind şi
petrecându-şi după amiaza acolo,
În compania prietenilor, ca la un club. Sus, în biroul managerului, se
află un premiu gravat pe o placă. Surprinzător. Ce scrie pe placa aceea? Este
premiul anual Familia Prieteniei. Acest premiu nu recunoaşte doar un
individ, ci o familie. Recunoaşte că este nevoie de mai mult de o persoană
implicată în performanţa aceasta. Premiul nu merge la angajatul cu cele mai
mari vânzări, ci la cel mai prietenos. Nu este extraordinar?
Cât timp este necesar pentru a deveni un succes? Răspunsul este fix o
secunda. Secunda în care decizi să „fii” într-un anume fel, şi deja ai obţinut.
Succesul este al tău în clipa în care ai înţeles că nu este „undeva, acolo,
afară”, că nu este ceea ce ai, că nu este nici măcar ceea ce faci. A face
contribuie doar şi a avea împodobeşte doar. Ceea ce eşti creează succesul.
Să decizi să fii într-un anumit fel, asta este tot ce e nevoie. Nu diplome de
master, nu cursuri prin corespondenţă, conferinţe plictisitoare sau
workshop-uri.
 Odată ce ai decis să fii într-un anumit fel, începi să ai o nouă
importanţă şi semnificaţie pentru oameni. Nu ce faci sau ce spui atrage
oamenii, ci însăşi „prezenţa” ta. Dacă eşti în viaţa lor sau nu, pentru ei nu
este nicio diferenţă. Oamenii se simt mândri că lucrează pentru tine. Încep
să se poarte în aşa fel încât să arate că este o onoare pentru ei să te
cunoască. Calităţile pozitive umane sunt contagioase.
Succesul ţine de un anumit principiu care operează constant, 24 de ore
zilnic, chiar şi când nu îl exprimi conştient. În acest punct, nu mai tinzi
către acel câmp de energie mai înaltă din Harta Conştiinţei, îl trăieşti.
Pasul 10: Bunăvoinţa
Conştientizează că viaţa este o buclă de feedback-uri.

Viaţa este bucla ta de feedback-uri. Întăreşti în tine lucruri identice cu

cele pe care le întăreşti în alţii. Acest fapt clinic are enorme implicaţii. Prin
urmare, concluzia evidentă este că vei face bine dacă vei sprijini constant
ceea ce este pozitiv în alţii.
Spunem că unii oameni sunt negativi şi alţii sunt pozitivi, de parcă asta
ar fi ceva involuntar. Nu este deloc întâmplător sau involuntar.
Demonstraţia faptului clinic menţionat este uşor de observat. Dacă ascultăm
conversaţiile oamenilor, vom auzi că unii oameni se angajează în bârfe
negative, descriind toate faptele negative pe care le pot spune despre vieţile
altor oameni sau despre evenimentele lumii. Ceea ce nu realizează aceştia
este că ei întăresc în ei înşişi exact aceleaşi lucruri.
Când eram foarte tânăr, bunica mea, care era descrisă de cei din jurul ei
ca fiind o sfântă, obişnuia să spună: „Dacă nu ai ceva bun de spus despre
cineva, atunci nu spune nimic”. M-am gândit la asta mulţi ani. De-abia după
ce am devenit un psihiatru cu experienţă am putut înţelege rezultatele
acestor principii în acţiune şi am început să înţeleg ce voia să spună bunica.
Acesta este următorul principiu: sprijină succesul altora în orice fel
crezi că o poţi face. Aceasta înseamnă să le şi recunoşti succesele, de
asemenea, ceea ce tinde să reîntărească pozitivul nu doar în interiorul lor,
dar şi în tine însuţi. Nu vorbim despre flatarea manipulativă, ci de o
autentică apreciere pentru caracteristicile pozitive ale fiecărei persoane pe
care o întâlneşti, inclusiv pentru angajaţii magazinului, servitori, colegi,
membrii familiei, prieteni, musafiri, cunoştinţe întâmplătoare şi oamenii pe
care îi întâlneşti doar în trecere. Acesta este un bun antrenament care te
învaţă să cauţi pozitivul.
Această metodă te împinge către o atitudine de „dăruitor” mai degrabă
decât de „obţinător”. Oricine din jurul nostru reacţionează inconştient în
mod diferit la diverse atitudini. Oamenii ştiu, la nivel conştient sau
inconştient, când cineva caută să „obţină” ceva de la ei. Sunt în gardă,
precauţi, opun rezistenţă. Dacă până şi animalele pot detecta asta, atunci
putem fi siguri că fiinţele umane, care sunt mult mai evoluate, detectează de
asemenea.
Mulţi oameni opun rezistenţă în adoptarea unei atitudini darnice,
generoase deoarece au această ecuaţie în minte, că „a da înseamnă a
pierde”. Nu înţeleg acest mecanism de feedback, prin urmare nu încearcă
suficient de mult timp să descopere că întotdeauna primim înapoi mai mult
decât dăruim. Succesul tinde să se amplifice de la sine, în mod automat.
Este ca un bulgăre de zăpadă care se rostogoleşte şi se măreşte în
dimensiune fără niciun efort, pe măsură ce alunecă la vale. De fiecare dată
când creezi un sentiment bun în alţii, ei simt recunoştinţă şi dezvoltă o
atitudine pozitivă faţă de tine, ceea ce schimbă complet natura vieţii tale.
Spunem că unii oameni par să ducă o viaţă fermecată. Uităm că aceasta
se datorează faptului că ei au fost fermecători cu alţii. „Fermecătoria” este o
atitudine interioară. Nu este oportunistă sau manipulativă ori făcută pentru a
câştiga. Nu încearcă să ne farmece pentru a le da noi ceva. În schimb, este o
autentică reflexie a naturii acelor oameni.
Pentru a înţelege această calitate, nu faceţi nicio favoare nimănui,
niciodată. De ce? Pentru că a face o favoare înseamnă a manipula. Este un
târg în care voi aşteptaţi ceva în schimb. Dacă după ce aţi făcut ceva pentru
cineva simţiţi că persoana aceea este obligată, atunci aţi ratat întregul sens.
A dărui înseamnă a nu avea aşteptarea de a primi ceva în loc.
Această din urmă afirmaţie are o importanţă crucială. Vom observa cu
uşurinţă că ceea ce vor să facă cu adevărat cei mai mulţi oameni este să
cumpere aprobarea altora sau să-i manipuleze să facă o datorie. „Am făcut
asta pentru tine, acum trebuie să faci şi tu asta pentru mine”. Această poziţie
manipulativă, de târguială sfârşeşte prin apariţia resentimentelor pe care le
auzim deseori - „după tot ce am făcut pentru el”. Cine mai doreşte îngrijire
stomatologică gratuită dacă ştie că va trebui să aibă grijă de câinele
stomatologului cât este acesta plecat în vacanţă?!
 Când faci ceva cu adevărat pentru altcineva, o faci fără nicio aşteptare
de răsplată în nicio formă, nici măcar
recunoaştere sau recunoştinţă. O faci pentru că îţi pasă de alte fiinţe
umane, pentru că contribui la calitatea vieţii înseşi. Acesta este un secret la
care ajungem numai după o profundă înţelegere a faptului că atunci când
sprijinim viaţa, viaţa ne sprijină şi ea pe noi. Asta sună filozofic, dar este un
truism la care vom ajunge prin introspecţie şi experienţă.
Practici zilnice pentru succes
Practica simplă care conduce la această conştienţă şi care poate fi
încercată zilnic de oricine este interesat să devină cu adevărat înfloritor/
învingător/prosper este aceasta: lasă-i întotdeauna pe alţii s-o ia înaintea ta
în trafic. Pare o nebunie? în această practică stă ascunsă puterea secretă de a
deveni o persoană prosperă/de succes. Pe măsură ce practicaţi această
tehnică, veţi descoperi, până la urmă, plăcerea de a deveni o persoană cu
adevărat curtenitoare. Veţi trece de la satisfacţia de scurtă durată de a-i
bloca pe alţii, la conştienţă de lungă durată care izvorăşte din ajutorarea
altora.
Dacă îi laşi pe alţii s-o ia înaintea ta în trafic te vei simţi nobil şi
generos. Vei vedea că cei pe care îi laşi să treacă te vor saluta de mulţumire.
Viaţa ta va deveni plină de mulţumiri, bunătate, recunoştinţă, rezultate de
tipul câştig-câştig pentru că acestea sunt principiile în care crezi şi după
care trăieşti.
Următoarea practică este: întotdeauna creşte ceva. În birou, în
apartament, acasă sau în grădină. Pot să fie roşii în fereastră sau un bonsai,
un cactus sau orice altceva. Ar trebui să fie ceva pentru care să-ţi asumi
responsabilitatea chiar şi dacă asta înseamnă să uzi muşcatele de la
fereastră. Merită să reţinem că Nelson Mandela, chiar şi când era în
închisoare, a crescut roşii într-un coş de gunoi şi a oferit fructele muncii
sale gardienilor de la închisoare şi familiilor lor.
Alinierea busolei
Capacitatea de a avea succes există în oricine. Oricare dintre noi poate
să-i facă pe alţii să se simtă bine cu ei înşişi. Făcând asta, începem să ne
simţim bine şi noi cu noi. Începe procesul de curăţare şi îndreptare a busolei
într-o direcţie din ce în ce mai pozitivă, în care succesul este aproape un
efect automat a ceea ce am devenit noi.
 Cercetări avansate au demonstrat că în toate întâmplările din univers
discernem un tipar şi un principiu de organizare. În realitate, dacă nu ar
exista principiul de organizare, nu ar fi posibil niciun univers. Principiile
organizatoare au diferite niveluri de putere. Acum deţinem unul dintre
secretele succesului oamenilor puternici. Viaţa lor, în întregime, este în mod
automat şi fără efort organizată de o totală aliniere cu principiile foarte
înalte puternice şi, totodată, cu un angajament faţă de acestea. Aşa a învins
Mahatma Gandhi Imperiul Britanic.
Puterea vine din alinierea cu acele tipare atractoare dominante care
sprijină viaţa. Observăm această orientare în graţia şi prietenia pe care o
arată adevăraţii oameni care au succes. Ei doresc să-i ajute pe alţii, să le fie
bine. Chiar ingenuitatea şi naivitatea lor sau neîndemânarea fac parte dintr-
un context al graţiei. Este ca şi cum, inconştient, ei ştiu când este cel mai
graţios să fii ciudat. Acea ciudăţenie este ceea ce-i ajută pe alţii să se simtă
confortabil. Cât de des ne gândim în urmă, la un moment în care, dintr-
odată, am pretins că am uitat ceva sau că eram ameţiţi când, de fapt,
singurul scop era de a uşura situaţia celeilalte persoane? Acesta este un
exemplu care ne asigură că, consideraţia noastră pentru alţii naşte automat
graţia care rezolvă nevoile din acel moment.
Succesul nu este nici ceva pe care îl avem şi nici ceva ce facem. Este o
consecinţă automată a ceea ce suntem. Vieţile noastre şi tot ceea ce realizăm
în lume sunt doar rezultate a ceea ce suntem cu adevărat în interiorul nostru
şi ceea ce am hotărât să slujim. Acest adevăr este ceea ce ne face munca
uşoară.
Când conducem un vas, dacă schimbăm direcţia doar cu un singur grad
pe busolă, după câteva zile de navigat ne vom trezi sute şi sute de mile mai
departe de locul unde ar fi trebuit să fim dacă nu am fi schimbat cursul cu
acel mic grad. Prin urmare, o mică schimbare în atitudinea noastră
interioară are consecinţe enorme în viaţa noastră. Poate că nimeni nu ştie
asta mai bine decât o persoană care s-a recuperat din alcoolism sau droguri.
 Capitolul 6 Eliberarea de dependenţe

Nu suntem dependenţi de substanţe, ci de experienţa adevăratului

nostru Sine - o stare de pace interioară şi iubire pentru întreaga viaţă.
Clasicul film Lost Horizon ne prezintă călătoria spre trezirea la un
nivel mai înalt de conştiinţă şi chemarea de a-l căuta cu orice preţ. Ronald
Coleman joacă eroul, Robert Conway, care supravieţuieşte în urma
prăbuşirii unui avion în Himalaya şi ajunge, în final, în minunata vale
Shangri-La (o stare în afara timpului şi o iubire necondiţionată care
calibrează în jur de 600). Când Conway se întoarce la viaţa lui obişnuită din
Anglia (o viaţă care calibra la 200), el trăieşte succesul, dar nu poate găsi
nicio satisfacţie, în comparaţie cu acea pace profundă pe care o trăise în
Shangri-La. Asta dă naştere dorinţei de a se întoarce la acea stare a
conştiinţei interioare cu orice preţ. Îşi riscă viaţa să găsească portalul prin
care să se poată întoarce la Shangri-La (pe care filmul o descrie ca fiind un
loc, dar despre care noi ştim că, de fapt, se află în interiorul conştiinţei).
De aceea alcoolicii beau, dependenţii de droguri iau droguri sau oricare
dintre noi ne complăcem în orice alt mod pe care l-am descoperit că ne
ajută să ne „simţim mai bine”. Încercăm să ne schimbăm nivelul conştiinţei
de la unul scăzut la unul înalt. Când suntem paralizaţi de Frică (cal.100)
mare este descoperirea că putem lua o pastilă sau să dăm pe gât o băutură şi
astfel să trăim imediat Bucuria interioară (cal.540), să ne simţim fericiţi şi
liberi şi chiar să devenim sufletul petrecerii. Făcând orice pentru a ne „simţi
sus”, nu facem altceva decât să încercăm să găsim portalul din interiorul
nostru către Shangri-La.
Adevărul despre adicţie
Când suntem sinceri în legătură cu ce dorim să experimentăm, ce este
aceasta? Nu este substanţa sau orice altceva exterior nouă. Acestea sunt
doar mecanisme care blochează temporar emoţiile noastre joase şi ne permit
să experimentăm Şinele Superior intrinsec, ceea ce, până la urmă, este ceea
ce suntem. De fapt, mulţi oameni îşi petrec ziua căutând plăcere sau, cel
puţin, un mod de a-şi altera starea interioară. Drogurile şi alcoolul sunt o
rezolvare rapidă pentru că, în câteva secunde putem ajunge în starea de
ameţeală şi extaz.
La început, funcţionează. Dacă nu ar fi adevărat, nimeni nu ar face
asta. Dar eliberarea este doar momentană. Operăm asupra memoriei, aşa că
este necesar un timp pentru a înţelege că nu funcţionează. Dar, de-a lungul
timpului, deoarece este o experienţă artificială şi indusă a fericirii, a creat şi
un opus - îndatorarea. Universul ştie când este înşelat. Durerea sau
disconfortul sau neliniştea sunt doar amânate, nu rezolvate. Anxietatea sau
durerea ori resentimentul au fost date la o parte doar pentru moment, dar ne
vom socoti cu ele mai târziu. Folosirea mijloacelor artificiale pentru a urca
în Harta Conştiinţei nu funcţionează. Transcedeţi nivelurile joase având
curajul de a le înfrunta şi de a lucra cu ele, apoi câmpul de energie devine o
undă purtătoare pentru cei care doresc eliberarea.
Aici este punctul crucial: să nu-ţi fie niciodată ruşine pentru că eşti în
căutarea unei stări mai înalte a conştiinţei şi să nu te ruşinezi niciodată de
metodele diverse pe care le foloseşti pentru a experimenta aceasta. Ţelul pe
care-l urmărim prin folosirea drogurilor şi alcoolului nu conţine nimic
pentru care să-ţi fie ruşine. întreaga lume spirituală caută acea înaltă stare a
conştiinţei. Este cea mai mare aspiraţie de care suntem capabili, să trăim
Şinele Superior şi cele mai înalte niveluri ale conştiinţei. Iar aceasta, după
multe religii, necesită multe vieţi chiar şi numai pentru a ajunge să-ţi doreşti
ceea ce este trezirea spirituală de a merge dincolo de lumea materială.
Adicţia este o cale a trezirii spirituale. Pentru unii oameni aceasta se
petrece prin alte moduri de pierdere a puterii - pierderea unui copil sau a
unei persoane iubite, diagnosticarea unei boli terminale, prăbuşirea în
disperare. Şinele Superior este isteţ şi ne va arunca în hăul de care avem
nevoie pentru a ne trezi. Dintr-o autentică stare de lipsă de speranţă
ajungem la a renunţa, iar din renunţare ajungem la smerenie şi mergem
înapoi în starea înaltă pe care am crezut că am pierdut-o pentru totdeauna,
numai că, acum, fără droguri, astfel că este mult mai stabilă şi cu adevărat
eliberatoare. Deoarece ego-ul a slăbit, când ne aşezăm să medităm sau să ne
rugăm (fie că e vorba despre un ateu sau nu, nu are nicio importanţă) şi
cerem să ajungem la ceva mai înalt, exact asta se întâmplă. Când ajungem
la fund, ego-ul crapă, se fisurează şi exact aceasta ne permite accesul la acel
spaţiu în care ajungeam înainte prin alcool şi droguri, deşi acum este infinit
mai bine deoarece nu există niciun efect negativ. învăţăm că ceea ce căutam
prin droguri sau alcool era dintotdeauna înăuntrul nostru. Ni se revelează
fără să ne chinuim. Curăţând toate negativităţile, dintr-odată, frumuseţea
tuturor străluceşte.
 Câmpurile de energie şi adicţia
Acum putem înţelege ce se petrece într-o experienţă cu alcool sau
droguri. Acest câmp energetic al bucuriei, care este puternic atractiv, care
este câmpul energiei a însăşi vieţii, este ca soarele care străluceşte
întotdeauna. Câmpurile joase de energie sunt precum norii care blochează
experienţa acelui soare interior. Un drog sau alcoolul blochează experienţa
câmpurilor de joasă energie şi permite experienţa unui câmp de energie
înaltă. Dacă am putea bloca toate câmpurile de sub nivelul 560, am
experimenta doar ceea ce rămâne, adică energia Extazului. Există chiar şi
un drog numit Ecstasy (Extaz), creat special pentru a bloca energia
câmpurilor de sub 560. Prin drog, ceva s-a blocat pe cale farmaceutică şi a
permis experimentarea neobstrucţionată a unui câmp înalt. Astfel, la finalul
zilei, persoana care este încărcată de frică, durere, regret, anxietate se
opreşte să bea două pahare de vodcă şi, deodată şi temporar, sare deasupra
nivelurilor de joasă energie, mutându-se în cele din jurul lui 500, ceea ce se
poate numi „ameţeală”.
Ameţeala este acel câmp de energie în care simţim iubirea pentru
oricine şi suntem dispuşi să iertăm pe oricine. Suntem generoşi şi foarte
toleranţi. Toţi copiii ne iubesc când suntem în starea aceea. Aducem jucării
copiilor şi flori soţiilor. Această stare de înaltă energie este căutată în
droguri deoarece blochează nivelurile joase de energie. Cum am spus
înainte, acestea sunt experienţe care dau dependenţă deoarece odată ce ai
trăit starea aceea, mintea va vrea să se întoarcă La ea.
Când îi cerem unei persoane care a avut o problemă cu alcoolul sau cu
drogurile să caute să afle ce căuta de fapt, să analizeze experienţa care a
devenit habituală şi la care dorea să se întoarcă mereu şi mereu, indiferent
de cost, descoperim că nu căuta altceva decât o stare interioară a conştiinţei.
În realitate, nici măcar nu-i păsa de drog. Drogul este doar ceva mecanic,
singurul mod pe care-l cunoşteau atunci pentru a accesa acea stare. Este un
anumit fel de a-şi experimenta propria fire şi este şi o stare plăcută şi super
energizantă. Aceasta este ceea ce caută şi, dacă drogul nu blochează
câmpurile de energie joasă, împiedicând astfel trăirea stării de extaz, atunci
nu mai este folosit sau apreciat. Înţelegem că adicţia nu este faţă de droguri
sau alcoolul în sine, ci faţă de un nivel mai înalt de conştiinţă.
Anumite explicaţii psihologice ale adicţiei încearcă să o prezinte ca
fuga dependentului de alcool sau droguri de experienţa fricii sau a
depresiei. Există câteva medicamente excelente care elimină anxietatea sau
depresia, dar nu declanşează şi dependenţa deoarece nu există un „high” - o
stare de extaz, bucurie, plăcere, generozitate, îngăduinţă. Prin urmare,
alinarea depresiei, anxietăţii, fricii sau a mâniei este bine rezolvată
farmacologic de medicamente alopate care nu sunt considerate substanţe
adictive deoarece nu blochează câmpul de energie într-un asemenea nivel
încât să permită oamenilor trăirea unei stări înalte.
Putem înţelege că persoana este dependentă de însuşi câmpul de
energie, de acea stare înaltă a conştiinţei care creează şi dorinţa de revenire
la ea. Acea persoană este dispusă să plătească preţul deoarece mintea începe
să-i ceară să se întoarcă la acea experienţă, indiferent cât costă.
Disponibilitatea de a plăti creşte în timp astfel că, până la urmă, va ajunge
chiar la corp: „Dacă vei continua să bei în felul ăsta, o să mori în câteva
săptămâni sau luni”. Ştiţi ce face persoana în legătură cu asta? Merge
vizavi, la vechiul său prieten, barmanul, îi comandă o vodcă şi-i spune: „Ce
crezi că mi-a spus doctorul azi?” în momentul acela barmanul tocmai îi dă
băutura şi, îşi iau La revedere de la corp. Vedem care este preţul pe care
sunt dispuşi să-l plătească pentru această adicţie faţă de o stare a conştiinţei.
Oamenii care nu au accesat acest nivel de conştiinţă prin droguri rămân
perplecşi. Dependentul de alcool sau droguri doreşte să sacrifice orice
pentru a se întoarce în acel câmp de energie pe care îl numim Pace sau
Extaz, în acea Shangri-La interioară. Lost Horizon ne spune motivul
adicţiei arătându-ne disponibilitatea de a sacrifica viaţa pentru o anumită
stare a conştiinţei.
Afirmarea adevărului despre ceva schimbă negativul în pozitiv. La
nivelul Curajului (200), o persoană începe călătoria împuternicirii
conştiinţei sale şi a sinelui. Pe neaşteptate, curajul de a spune adevărul
aduce cu sine tot ajutorul necesar. Acest lucru nu este cunoscut de persoana
înspăimântată să dea piept cu adevărul. De cum a manifestat curajul de a
înfrunta adevărul, care înseamnă a spune „da” energiei vieţii înseşi, viaţa îi
va spune „da” şi îi va oferi ieşirea din această problemă. Dar adevărul cere
modestie şi renunţarea la negare şi mulţi dependenţi mai degrabă mor decât
să facă acest pas.
Goana de a atinge această stare este validată în alcoolic şi în
dependentul de subtanţe. Persoana este dependentă de experienţa propriei
stări de conştiinţă înaltă şi a demonstrat această enormă dorinţă de a atinge
stări înalte punându-şi viaţa în pericol şi renunţând la orice pentru asta.
Ţelul este valid şi nobil. Este vorba de a schimba, pur şi simplu, tehnica şi
de a înţelege că acea stare interioară de pace nu trebuie să fie căutată, ea
este întotdeauna înăuntru, tot aşa cum soarele este întotdeauna prezent, doar
ego-ul acţionează ca un nor. Când norii sunt îndepărtaţi, soarele străluceşte
din nou. Recuperarea este acel proces al eliminării norilor disperării,
vinovăţiei, ruşinii, fricii, furiei, mândriei - depăşind toate nivelurile de joasă
energie, recunoscându-le şi apoi renunţând la ele.
Când o persoană caută tratament pentru adicţia sa se află, de obicei, la
baza Hărţii Conştiinţei - este plină de ură de sine, regret şi deznădejde.
Câmpul de energie al Apatiei (50), cu disperarea şi lipsa sa de speranţă este
unul în care persoana nu se poate ajuta pe sine. Chiar asta înseamnă a fi fără
speranţă. De exemplu, preşedintele unei asociaţii de avocaţi a murit
literalmente de foame deoarece locuia singur într-o casă închiriată. Era
dependent de o combinaţie de Valium şi alcool. Nu a pus mâna pe telefon să
sune pe nimeni pentru ajutor. O persoană de acest calibru are mulţi prieteni,
şi toţi ar fi renunţat la orice pentru a-l ajuta, însă el a simţit că nu mai avea
niciun sens să sune pe cineva deoarece nu mai exista speranţă. Acea lipsă
totală de speranţă este deseori exprimată prin afirmaţii de genul „Tu s-ar
putea să te recuperezi din asta, dar cazul meu este fără speranţă”..
În nivelul Apatiei, Dumnezeu este mort pentru respectiva persoană şi
tot ce putem face este să turnăm energie în ea. Procesul care se petrece în
conştiinţă este acela al pierderii energiei. Persoana este dezenergizată, nu
gândeşte nimic şi este complet golită de orice entuziasm. Răspunsul este să
turnăm energie în această persoană prin grija noastră faţă de ea, iubire,
prezenţă fizică, hrană şi orice altceva este posibil astfel încât s-o ajutăm să
urce la următorul nivel, Durerea.
Durerea (75) are de-a face cu trecutul şi atunci când persoana iese din
acea stare de blocaj, ca o stare de şoc, începe să plângă şi să regrete
pierderea suferită prin adicţie. Apare regretul laolaltă cu un sentiment de
compătimire de sine şi tristeţe pentru faptul că se află într-un centru de
reabilitare sau oriunde altundeva a adus-o adicţia. Este tristă pentru viaţa sa
şi pentru dependenţele sale şi se simte complet abandonată de Dumnezeu.
La acest nivel se manifestă regretul pentru trecut, astfel că mutăm
câmpul energetic al persoanei la următorul nivel care este Frica (100). În
acest punct, persoana începe să se sperie de dependenţa sa, frică ce este
sprijinită şi de anxietate. Frica are legătură cu viitorul. Persoana nu mai este
într-o exagerată stare de negare, dimpotrivă, acum este golită. Lumea pare
înspăimântătoare şi se poate simţi pedepsită de Dumnezeu pentru păcatele
din trecut. Înţelege greşit adicţia ca pe o pedeapsă şi se teme de mai multe
pedepse şi alte pierderi în viitor. Înţelegem cum energia fiecărui nivel, dacă
lucrează cu ea, o poate ajuta să avanseze în următorul nivel. Persoana
transcende Frica de adicţie prin actul de a-şi dori ceva mai bun (Dorinţa,
125). Odată ce a obosit să fie o victimă a poftelor şi dorinţelor, va urca în
Furie.
Furia (150) are mult mai multă energie decât Frica sau Dorinţa şi astfel
poate fi foarte folositoare - nu acea formă a furiei înseşi, ci energia în care
persoana se înfurie pe situaţia critică în care se află şi pe faptul că este o
victimă. Această furie poate fi folosită într-un mod constructiv ca punct de
răscruce de unde se poate îndepărta de defetism. Mândria (175) o scoate din
starea de lipsă de speranţă şi o conduce spre a face ceva .din mândrie”,
astfel începe să urce spre a se îngriji de sine şi de situaţia sa şi aşa urcă spre
următorul câmp de energie, cel al Curajului (200).
Curajul de a spune adevărul este pasul crucial în recuperare. Observăm
efectul puternic al primului dintre Cei 12 Paşi la Alcoolicii Anonimi -
recunoaşterea faptului că este lipsit de putere în raport cu alcoolul sau
drogurile - ceea ce, acum, permite capacitatea de a privi adevărul, de a-i
face faţă şi de a se comporta adecvat. Reprezintă reîmputernicirea. Lumea
este văzută acum ca o şansă şi, pentru prima oară, există beneficiul unei
minţi deschise, iar adevărul are, acum, o cale de a intra în minte. Mândria
(175) poate fi utilizată pentru a împinge persoana spre Curaj (200) şi a privi
realitatea. Aceasta oferă încurajarea de a urca spre următoarea poziţie,
Neutralitatea (250), care înseamnă renunţarea la opunerea rezistenţei faţă de
realitate şi eliberarea din această rezistenţă pentru a începe un alt mod de a
vedea lumea ca pe un loc „ok”.
Această eliberare interioară permite persoanei să trăiască libertatea de a
explora, a creşte şi apoi de a urca spre Bunăvoinţă/Disponibilitate (310),
pentru a spune „da” şanselor vieţii, a porni în explorarea ei şi a se alinia cu
aceasta. în Disponibilitate, persoana dezvoltă capacitatea de a vedea
întregul proces al recuperării într-o lume care este prietenoasă şi vede
Alcoolicii Anonimi şi alte programe de recuperare ca promiţătoare şi
aducătoare de speranţă. Persoana se simte optimistă şi, da, se va recupera.
 Acceptarea (350) este un câmp cu o energie foarte puternică unde
dependentul îşi descoperă puterea interioară de a lua aceste decizii.
încrederea, un sentiment că totul este adecvat, şi transformarea apar odată
cu experientizarea lumii ca armonioasă. Pe de-o parte viaţa i-a înfăţişat
persoanei o problemă, dar, pe de cealaltă parte i-a oferit şi soluţia. Un
Dumnezeu milos îi dă soluţiile astfel că, chiar dacă încă mai este
dependentă, dar sunt sute de mii de oameni în jurul său care au găsit
răspunsurile şi sunt dispuşi să ajute. Persoana urcă astfel la nivelul Raţiunii
(400), iar energia sa este revărsată în educaţia necesară pentru a înţelege
ştiinţa adicţiei şi impactul acesteia asupra sănătăţii mintale, încorporând
multe informaţii medicale şi filozofii folositoare înţelegerii sinelui său.
Odată cu renunţarea la concentrarea intelectului asupra dobândirii
cunoştinţelor, persoana începe să-şi aprecieze propria existenţă, şi un câmp
al energiei iubirii (500) îşi face apariţia, ceea ce este o paradigmă complet
diferită a spiritualităţii, gratitudinii şi a trăirii din inimă. Alăturându-se
grupurilor în 12 Paşi, a căror energie este intrinsec vindecătoare, persoana
s-a devotat unui câmp de energie care vindecă. (AA calibrează la 540.)
Disponibilitatea persoanei de a se alinia cu acest câmp şi de a accepta
vindecarea sunt esenţiale. Din acea disponibilitate vine apoi şi acceptarea
realei necesităţi de a fi într-un câmp de energie care are grijă de persoană, o
sprijină, o înţelege şi o iubeşte necondiţionat. în acel câmp oamenii ştiu că
sunt într-un spaţiu sigur şi că rămânând acolo le este asigurată abţinerea de
la alcool şi, astfel, supravieţuirea. Cu această experienţă apare Bucuria şi
începutul experientizării unei seninătăţi interioare şi înţelegerea perfecţiunii
şi a unităţii câmpului de energie din care persoana face acum parte integral.
Cei 12 Paşi: eliminarea blocajelor
Cum am spus, câmpurile de energie joasă sunt precum norii care
blochează soarele - „lumina soarelui spiritului”, cum este denumit în AA.
Acel soare străluceşte întotdeauna. Este necesară doar eliminarea norilor
care îl ascund, iar 12 Paşi este un proces al eliminării.
Cei 12 Paşi ai Alcoolicilor Anonimi au fost folosiţi pentru orice
problemă umană cu un efect miraculos. Poate fi foarte benefică aplicarea
aceloraşi paşi în depăşirea dependenţei faţă de orice. De exemplu, în Pasul
1, cineva înlocuieşte cuvântul alcool cu ego. În acest capitol aplicăm Cei 12
Paşi la Harta Conştiinţei şi prezentăm procesul recuperării.
 Cei 12 Paşi ai Alcoolicilor Anonimi
• Pasul 1: „Admitem că nu avem nicio putere asupra alcoolului, că
viaţa noastră a devenit incontrolabilă”.
• Pasul 2: „Am ajuns să credem că o Putere mai mare decât noi ar
putea să ne readucă sănătatea psihică”.
• Pasul 3: „Am luat hotărârea să ne punem voinţa şi viaţa în grija lui
Dumnezeu aşa cum L-am înţeles”.
• Pasul 4: „Am cercetat şi am făcut un curajos inventar moral
personal”.
• Pasul 5: „Am recunoscut lui Dumnezeu, ne-am recunoscut nouă
înşine şi unui alt om natura exactă a greşelilor noastre”.
• Pasul 6: „Suntem complet pregătiţi pentru ca Dumnezeu să
elimine toate aceste defecte de caracter din noi”.
• Pasul7: „Cu smerenie i-am cerut Lui să elimine neajunsurile
noastre”.
• Pasul 8: „Am făcut o listă cu toate persoanele pe care le-am rănit
şi suntem gata să ne cerem iertare tuturor”.
• Pasul 9: „Am cerut iertare în mod direct acelor persoane, oricând a
fost posibil, cu excepţia situaţiei în care acest lucru le-ar putea răni pe ele
sau pe alţii”.
• Pasul 10: „Am continuat să ne inventariem şi atunci când am
greşit, am recunoscut asta imediat”.
• Pasul 11: „Am căutat să ne îmbunătăţim relaţia conştiinţei noastre
cu Dumnezeu, aşa cum L-am înţeles, prin rugăciune şi meditaţie, rugându-
ne doar pentru cunoaşterea Voii Sale pentru noi şi pentru puterea de a o
îndeplini”.
• Pasul 12: „Deoarece în urma acestor paşi ne-am trezit spiritual, am
încercat să transmitem acest mesaj alcoolicilor şi am practicat aceste
principii în toate treburile noastre”.

Primul pas din acest program în 12 Paşi este disponibilitatea unei

persoane de a recunoaşte adevărul că nu are nicio putere asupra alcoolului
sau drogurilor şi că acestea îi fac viaţa imposibilă, de necontrolat.

Al doilea pas devine foarte important deoarece refacerea stării de

sănătate psihică este făcută de o putere mai mare decât cea personală. Prin
urmare, ego-ul se predă lui Dumnezeu (micul ego se predă puterii Sinelui
Superior). Harta ne arată câmpurile de energie mai înaltă, Iubirea, Bucuria
şi Pacea care încep la 500 şi urcă până la 600. Aceste câmpuri sunt ca un
electromagnet foarte puternic care atrage persoana înapoi în dorinţa de a
retrăi aceste înalte stări din interiorul conştiinţei. Drogul sau alcoolul le-a
oferit temporar experienţa acestor energii mai înalte. În consecinţă, pentru a
putea face faţă, este necesar ca ceva, cu o putere egală cu a experienţei
oferite de drog sau alcool, s-o înlocuiască. Energia câmpului unui grup AA
(cal.540) şi a altor grupuri 12 Paşi pune la dispoziţie câmpul de energie care
menţine persoana magnetizată de experienţa Sinelui Superior în forma sa
cea adevărată. De fapt, unii oameni se referă la grupul lor AA ca la Puterea
Superioară (de exemplu, GOD (Dumnezeu) devine un acronim pentru
„Group of Drunks” (Grup de beţivi). Al doilea pas este chiar cunoaşterea
intuitivă că este nevoie de ceva mai mare decât ego-ul sau şinele limitat şi
mărunt pentru a manevra atracţia faţă de un atât de puternic câmp de
energie.
Cel de-al treilea pas este decizia care se naşte din acesta, respectiv
predarea şi disponibilitatea de a-şi încredinţa viaţa lui Dumnezeu, „aşa cum
îl înţelege”. Din această disponibilitate, Dumnezeul înţeles de persoană a
devenit deja un prieten, un Dumnezeu sensibil, milos şi promiţător.
Disponibilitatea de a avea încredere este sursa elementului credinţei, astfel
că pasul al treilea, al profundei renunţări, chiar mută persoana în aliniament
cu câmpul de energie 540 şi mai sus de atât. Acum, restul paşilor au sens
din perspectiva Hărţii Conştiinţei. Când o persoană se aliniază cu câmpul
atractor puternic al nivelului 540, ABC-ul Iubirii Necondiţionate,
vindecarea nivelului extern al A B C devine, în timp, inevitabilă.
Cel de-al patrulea pas îi spune persoanei să privească cu onestitate în
sine însăşi pentru a descoperi orice defecte de caracter şi pentru a-şi face un
inventar moral, ceea ce atrage după sine disponibilitatea de a cerceta şi a-şi
recunoaşte tot ce era negativ în viaţa sa, precum şi impactul pe care l-a
produs.
Apoi urmează cel de-al cincilea pas, un pas vindecător prin
recunoaşterea naturii greşelilor faţă de sine, faţă de Dumnezeu şi în faţa
altei fiinţe umane. Cei care fac acest pas se eliberează de impactul durerii
asupra lor înşişi încredinţându-şi cele mai adânci secrete altei persoane,
cum ar fi un sponsor din programul 12 Paşi. Când le rostesc cu voce tare,
toate cele pentru care le-a fost ruşine amuţesc. O persoană poate suferi 20
de ani pentru un singur incident, având o stimă de sine distrusă, dar atunci
când mărturiseşte, totul se schimbă şi se transformă în „aşa, şi”.
Mărturisirea schimbă câmpul de energie eliminând energia negativă din el.
Această eliminare a negativului nu schimbă trecutul, dar felul în care este
păstrat s-a schimbat prin faptul că ceea ce avea capacitatea să corodeze şi să
distrugă nu mai are efect.
Bill Wilson, co-fondatorul AA, obişnuia să spună că atitudinea corectă
faţă de trecut este una a „regretului decent”, ceea ce este foarte diferit de ura
de sine, ruşinea sau chiar scăldatul în vinovăţie. În schimb, persoana
abordează trecutul din inimă. AA este limbajul inimii, care vindecă cu
umorul său, cu acceptarea, lumina şi bunăvoinţa de a vindeca trecutul.
După pasul 5 începe vindecarea care se exprimă în paşii 6-9, paşi cu
adevărat reparatori. În aceşti paşi, persoana îşi asumă responsabilitatea de a
face în mod concret ceva pentru a repara orice pagubă care este reparabilă,
să îndrepte orice gard ar fi de reparat, aşa că, nu e vorba doar de exerciţiu
mental intelectual. În funcţie de capacităţile sale, persoana merge în lume şi
încearcă să repare daunele în măsura în care sunt reparabile. Vindecarea
devine reală în viaţa oricui şi eliberarea de vinovăţia pentru ceva ce a făcut
în trecut.
Pasul 10 spune că asumarea responsabilităţii pentru conţinutul
conştiinţei şi manifestarea disponibilităţii de a o curăţa devine un mod de
viată zilnic. Inventarul zilnic urmăreşte ceea ce lipseşte din punct de vedere
al integrităţii, unde ar fi putut face mai bine persoana şi unde ar fi putut fi
mai iubitoare. Pasul 10 înseamnă însuşirea responsabilităţii pentru procesul
progresului spiritual şi angajamentul faţă de acest progres spiritual ca mod
de viaţă.
Pasul 11 este interesant deoarece spune că dacă cineva a parcurs cu
atenţie paşii de La 1 la 10, atunci persoana se va reconecta cu acel ceva care
era căutat de la bun început prin droguri şi alcool. Mai spune că rugăciunea
şi meditaţia vor „spori contactul conştient” cu Dumnezeu - aşa cum este
înţeles de persoană, „cerând doar să cunoască voinţa Lui şi puterea de a o
îndeplini”.
Este de remarcat că pasul 11 nu spune că „începe”, ci că „sporeşte” şi
presupune că acel contact conştient s-a întâmplat deja. Se întâmplă datorită
predării şi determinării oneste faţă de iubire ca stil de viaţă. Cineva se
conectează cu Dumnezeu prin inimă deoarece, ceea ce este divin, ce este
Dumnezeu şi ceea ce este Iubire sunt unul şi acelaşi lucru. Prin
angajamentul ca iubirea să fie un stil de viaţă, un mod de a fi în lume, la cel
mai înalt nivel cu putinţă al individului, acesta se reconectează cu
experienţa de bucurie interioară ce este similară cu ceea ce a căutat prin
alcool şi droguri de la bun început.
Pasul 12 descoperă ce este acest întreg proces de dependenţă şi care
este natura sa în câmpul conştiinţei. Pasul 12 spune că am avut o trezire
spirituală ca urmare a parcurgerii acestor paşi, ceea ce confirmă că a deveni
conştient este un rezultat al întregii experienţe a adicţiei. Cei care au urmat
procesul cu integritate şi dedicare au acum capacitatea de a purta şi de a
transmite acest mesaj şi altora, exprimându-l în orice arie a vieţii lor.
Cel de-al doisprezecelea pas spune că întregul scop al procesului
adicţiei este de a trezi persoana şi a o muta într-un nivel superior al
conştiinţei; de a merge de la starea de a fi adormit şi inconştient, la a fi
treaz, informat şi conştient; mutarea de la starea de a fi inconştient,
iresponsabil şi o victimă neajutorată, la a-şi asuma responsabilitatea
spirituală pentru fericirea şi succesul în viaţa sa. Aceasta împiedică plasarea
sursei fericirii în afara sa. În schimb, va înţelege că sursa fericirii este
aceeaşi cu sursa vieţii şi provine din asumarea responsabilă, ca persoană
conştientă spiritual.
Adicţiile sunt boli fatale progresive şi singurul mod de recuperare din
acestea este ca dependenţii să devină în mod progresiv informaţi spiritual şi
mult mai conştienţi. Viaţa însăşi depinde de a fi conştient - prin intermediul
unor majore confruntări ale sinelui cu ceea ce Sinele Superior al fiecărei
persoane a ales pentru a o forţa să crească - deoarece nu este cale de
întoarcere. Singurele opţiuni sunt renunţarea, încredinţarea voinţei
personale lui Dumnezeu (acelui ceva care este mai înalt decât ego-ul) sau
înnebunirea şi moartea. Nu există nicio altă reprogramare a celulelor
creierului odată ce au fost programate. Odată intrată în procesul adicţiilor,
persoana este ca un spânzurat şi nu are nicio cale de întoarcere. Nu există
altceva decât confruntarea cu dobândirea adevărului despre sine.
Recuperarea depinde de acceptarea procesului, de a intra cu bucurie în el şi
de a fi recunoscători.
Puterea vindecătoare a unui grup iubitor
 Câmpul de energie al grupurilor 12 Paşi este Iubirea Necondiţionată
(540). Ieşirea din groapă este preocuparea pentru altcineva. Urcăm mai sus
cu fiecare act de iubire, cu fiecare intenţie din iubire şi cu bunăvoinţa de a
ne ierta pe noi şi pe alţii. Iubirea necondiţionată nu este un sentiment care
urcă şi coboară şi care depinde de altcineva, de ce face sau nu face
altcineva. Iubirea este o decizie interioară pe care o luăm şi care este o stare
a conştiinţei pe care ne dorim să o alegem tot timpul. De la acel nivel,
oamenii nu pot face nimic să ne oprească din a-i iubi.
Cei aflaţi în recuperare descoperă că Iubirea este comunicabilă şi o
trăiesc prin osmoză - adică stând alături de oameni iubitori. În jurul şi prin
corpul fizic există un corp energetic care vibrează cu frecvenţa acelei
energii. Cu cât este mai înaltă vibraţia, cu atât este mai mare puterea.
Vibraţiile la nivelurile înalte din Harta Conştiinţei au mult mai multă putere
decât vibraţiile nivelurilor sub 200. Nu este necesar să crezi în Dumnezeu.
Tot ceea ce este necesar este să stai într-o cameră cu oameni care transmit
energia vindecătoare şi vei culege energia Iubirii. Prin analogie, dacă stăm
la soare, nu putem să nu ne încălzim!
Este o experienţă obişnuită să mergi la o întâlnire 12 Paşi simţindu-te
deprimat sau „jos” în legătură cu milioanele de probleme şi să pleci de
acolo săltat la un nivel superior, fără ca măcar să-ţi fi spus problemele.
Energia grupului este Iubirea Necondiţionată şi aceasta ne înalţă într-un
spaţiu în care „nici nu mai ştiu de ce eram supărat”. Descoperim că
realităţile vieţii nu mai înseamnă nimic. Este doar felul în care ne simţim
noi în legătură cu acestea şi asta ne face să le dăm viaţa noastră, iar felul în
care simţim depinde de perspectiva noastră, care este determinată de nivelul
conştiinţei noastre. Astfel, fiecare problemă este eliminată prin schimbarea
perspectivei - adică, trecerea la un nivel superior al conştiinţei. Nu trebuie
să rezolvăm probleme, ci să evoluăm dincolo de ele.
„A obţine prin osmoză”
Marele avantaj al asocierii în grupuri care sunt iubitoare este că stai
alături de oameni care poartă forme-gând evoluate. Tehnica pentru a ieşi din
apatie, depresie şi alte negativităţi este alegerea de a fi cu alţi oameni care
au rezolvat problema cu care te chinui tu. Aceasta este una din marile puteri
ale grupurilor de ajutor. Când ne aflăm într-o stare negativă, am hrănit
formele-gând negative cu multă energie, iar cele pozitive sunt slabe. Aceia
care sunt într-o vibraţie înaltă sunt eliberaţi de energia gândurilor lor
negative şi au energizat gândurile pozitive. Chiar şi numai să fii în prezenţa
lor şi este benefic. În unele grupuri 12 Paşi, aceasta se numeşte „a sta cu
învingătorii”. Beneficiul este la nivelul psihic al conştiinţei. Se petrece şi un
transfer de energie pozitivă şi iluminarea formelor-gând latente din noi.
Asta se numeşte „a obţine prin osmoză”.
Gândurile au o anumită formă a energiei electromagnetice. Când stăm
în prezenţa unor oameni care au rezolvat problemele cu care ne confruntăm
noi, realizarea lor interioară ne influenţează non-verbal, astfel că energia
noastră de nivel jos este înlocuită de o formă-gând mai înaltă. Acea for- mă-
gând vede problema ca o şansă extraordinară. Ceea ce înainte de întâlnire
vedem ca pierdere, acum înţelegem că este un câştig datorită acelei
transmisii non-verbale. Evenimentele nu s-au schimbat, dar s-a schimbat
felul în care vedem situaţia datorită acelui salt al nivelului conştiinţei
noastre. Saltul nu s-a petrecut datorită cuvintelor vorbite, ci datorită
prezenţei aurei acelor oameni iubitori, al căror câmp de energie poartă o
înţelepciune mai înaltă. Simplu spus, suntem influenţaţi fie pozitiv, fie
negativ de compania în care ne aflăm. Este puţin probabil să rezolvăm o
problemă dacă alegem să fim în compania altor oameni care au aceeaşi
problemă.
Iubirea vine dintr-o abundenţă de energie pe care o putem împărţi cu
alţii. Când ne ocupăm de negativitatea noastră, atunci vom avea o
abundenţă de iubire şi putem s-o împărţim cu alţii. Când energia noastră
este legată de emoţii negative, nu avem ce să împărţim cu alţii. De fapt, alţii
nici nu există pentru noi deoarece suntem complet concentraţi asupra
noastră. Doar atunci când suntem plini şi dăm pe dinafară putem începe să
împărţim cu alţii. Modul de a ne simţi bine foarte rapid este intrăm în aura
cuiva iubitor. Stăm aproape de persoană, o îmbrăţişăm, dormim cu ea, ne
punem braţul pe ea, suntem cu ea. A fi în aura unei persoane iubitoare este a
fi înălţat automat şi vom vedea totul diferit. Până la urmă, vom deveni
acelaşi canal de ajutor pentru alţii.
Recunoştinţă, graţie şi serenitate
Acum este de înţeles de ce vorbitorii în grupurile 12 Paşi spun că sunt
recunoscători că sunt alcoolici sau dependenţi. Pentru cel nou venit, aceasta
sună, într-adevăr, a nebunie. Recunoscător? Cum ar putea fi cineva
recunoscător pentru că a devenit un dependent de droguri sau un alcoolic?
Deoarece boala şi suferinţa i-a împins să crească şi să devină conştienţi. I-a
forţat să se trezească şi, în consecinţă, să fie recunoscători pentru întreg
procesul. La început, au respins şi au opus rezistenţă procesului, apoi l-au
acceptat şi au fost de acord cu el. Au început să iubească şi să trăiască
bucuria şi, în final, au dobândit acea stare numită Seninătate, care era şi
rugăciunea lor la aproape fiecare întâlnire:

Doamne, acordă-ne Seninătatea de a accepta lucrurile pe care nu le

putem schimba,

Curajul de a schimba lucrurile pe care le putem schimba şi

Înţelepciunea de a şti să le deosebim.

Recunoştinţa lor conţine o cunoaştere lăuntrică a faptului că acesta era

destinul lor - modalitatea de a realiza asta şi că această cale a fost aleasă -
ceea ce are ca rezultat conştienţa că nici nu ar fi putut să atingă această
mare înţelegere pe orice altă cale. Unii dintre noi trebuie să experimenteze
pe calea aceasta. Ego-ul trebuie să atingă fundul pentru a se preda şi a-l
descoperi pe Dumnezeu. Pentru aceia care au atins fundul şi s-au predat,
urmează o profundă recunoştinţă şi o mare înţelegere a naturii conştiinţei
înseşi. Am călătorit prin întreaga Hartă a Conştiinţei, de la Ruşine la Pace şi
acum putem confirma din propria noastră experienţă: cei care se predau lui
Dumnezeu primesc darurile Lui.
 PARTEA A III-A - Conştiinţa avansată

În această secţiune dr. Hawkins arată cum avansează conştiinţa. Din

extraordinara sa experienţă, ca cineva care a parcurs întregul teren al acestei
hărţi, Dr. Hawkins ne oferă principiile de urmat, practicile cu care să lucrăm
şi capcanele pe care să le evităm. Mulţi călători s-au pierdut pe cale. Fără
călăuzirea unui marinar încercat care a reuşit să traverseze marea, cum ar
putea reuşi un marinar începător? Dr. Hawkins nu ne-a dat doar o hartă, ci
şi detalii pentru lucrurile la care trebuie să fim atenţi pentru fiecare milă a
călătoriei şi cum să navigăm atunci când ne întâlnim cu anumite încercări.
Dr. Hawkins ne spune că, în mod surprinzător, ego-ul se agaţă de ceea
ce este „familiar” şi se opune schimbării, chiar şi dacă aceasta ar fi
minunată şi păşeşte împreună cu noi pe calea eliberării din micimea ego-
ului. Compasiunea pentru ego şi limitările sale este crucială, spune Dr.
Hawkins. Dacă condamnăm ego-ul în noi înşine sau în alţii, atunci îi dăm
mai multă putere.
Bariera pe care o pune ego-ul, chiar şi una pe care ai avut-o o viaţă
întreagă, poate fi depăşită instantaneu dacă există voinţa spirituală de a
renunţa. Pentru a ilustra acest lucru, iată o poveste din cartea Letting Go -
Cartea renunţării în care ni se arată cum o singură descoperire te poate trece
prin toată Harta. Bărbatul din această poveste era blocat în Apatie: „Nu pot
dansa” însemna, de fapt, „Nu vreau să dansez”, ceea ce exprima refuzul de
a încerca măcar, refuz datorat extremei conştienţe de sine. În acest pasaj, Dr
Hawkins foloseşte tehnica renunţării la Apatie şi Frică şi îmbrăţişează
renunţarea pentru a deschide poarta către Extaz:
Ilustrativă pentru acest progres este experienţa unui bărbat de vârstă
mijlocie, inteligent, cu o carieră profesională de succes, care nu fusese în
stare să danseze niciodată în viaţa lui. Îşi dorise foarte mult să danseze, s-a
înscris chiar şi la cursuri de dans de mai multe ori, dar de fiecare dată se
dovedea că era rigid, înţepenit, stângaci şi foarte conştient de sine. Reuşise,
de câteva ori, să facă câteva mişcări în ringul de dans dintr-o pură voinţă,
dar nu s-a bucurat de ele niciodată, nesimţindu-se în largul lui. Mişcările
sale erau rigide şi calculate şi întreaga experienţă era văduvită de satisfacţie,
neajutând cu nimic încrederii în sine.
După aproape un an de lucru cu mecanismul de renunţare, s-a dus la o
petrecere împreună cu cineva care a insistat că în seara aceea trebuia să
danseze. „Ştii că nu pot să dansez”, a spus el. „Hai, încearcă!,, l-a implorat
ea. „Uită de picioarele tale, uită-te la mine şi fă ceea ce fac eu”. a continuat
ea să insiste. Deşi nu avea încredere, bărbatul a acceptat, continuând
procesul de renunţare La sentimentele lui de opoziţie şi de anxietate.
Pe ringul de dans a renunţat complet. Într-o clipă, sentimentele au urcat
scala de la apatie la iubire şi, spre surpriza lui, a început dintr-odată să
danseze exact aşa cum îşi dorise întotdeauna s-o poată face. Înţelegerea că
„pot s-o fac!” l-a izbit puternic şi, de la iubire, a ajuns la bucurie şi chiar la
extaz, încântarea radia peste tot în jurul său. Prietenii s-au oprit să-l
privească. De la o stare de mare bucurie, a intrat în experienţa unimii, a
deplinei uniuni cu partenera sa. Dintr-odată şi-a văzut propriul Sine
privindu-l prin ochii ei şi a înţeles că nu era decât acest singur şi unic Sine
care exista în spatele tuturor celorlaţi „sine” individuali. El şi ea au devenit
conectaţi telepatic. Ştia fiecare mişcare a ei cu o fracţiune de secundă
înainte ca ea s-o facă, erau într-o armonie perfectă şi au dansat ca şi cum ar
fi dansat împreună de ani de zile. De-abia putea conţine atâta bucurie!
Dansul a devenit atât de uşor, fără de vreun efort şi se desfăşura de la sine,
fără să existe vreun gând conştient. Cu cât dansau mai mult, cu atât energia
pe care o simţea era mai mare.
A fost o experienţă care i-a schimbat viaţa. În seara aceea s-a dus acasă
şi a dansat în continuare. Dansul disco îl îngrozise întotdeauna, mai mult
decât orice alt fel de dans, pentru că nu exista nicio regulă pe care ar fi
putut-o memora. Erau necesare spontaneitatea şi o trăire liberă, adică exact
ceea ce el nu putuse experientiza înainte. Acasă, a dat drumul la muzică
disco şi a dansat ore întregi. Se privea în oglindă fascinat de corpul său, de
felul în care se încredinţase şi de sentimentul interior de libertate.
Deodată, a început să-şi amintească o viaţă anterioară în detaliu.
Fusese un mare dansator în acea viaţă, iar acum îşi amintea toate sfaturile
pe care le primise atunci de la profesorii săi de dans. Când a început să
urmeze acele instrucţiuni, rezultatele au fost uluitoare. A descoperit că în
interiorul corpului său exista un ax vertical gravitaţional al echilibrului şi a
început să se rotească în jurul lui într-un echilibru perfect. Mişcarea nu
necesita niciun efort, iar el a devenit practic doar un martor al dansului. Nu
mai exista senzaţia unui „eu”, nu existau decât bucuria şi dansul. În acel
moment a înţeles pe deplin dansul dervişilor Sufi. Capacitatea lor de a se
roti, de a se învârti fără să ameţească şi fără să obosească - acea stare
specifică de conştiinţă rezulta din renunţarea la şinele individual.
Progresul important pe care l-a făcut acest om pe ringul de dans s-a
transferat apoi în multe alte domenii ale vieţii sale. Oriunde exista limitare,
acum se manifesta o rapidă expansiune. Aceste schimbări erau evidente
prietenilor şi familiei sale, iar feedback-ul lor pozitiv a produs o creştere a
respectului şi aprecierii de sine şi a dorinţei de a continua procesul de
renunţare la sentimentele şi gândurile negative care îi blocaseră trăirea
bucuriei în viaţa sa.
Această experienţă a fost menţionată în detaliu pentru un număr de
motive. Ilustrează Harta Conştiinţei. Timp de 50 de ani, acest bărbat s-a
aflat la cel mai jos nivel din această scală în acest domeniu al vieţii sale,
însoţindu-l convingerea că „nu pot”. Această inhibiţie i-a scăzut stima de
sine şi s-a concretizat în evitare. Ani de zile a reuşit să evite întâlnirile
sociale unde s-ar fi putut dansa. Era furios pe sine pentru această inhibiţie şi
s-ar fi supărat dacă cineva ar fi încercat să-l convingă să danseze. În numai
câteva minute, a trăit fiecare emoţie din Harta Conştiinţei şi a urcat până în
vârful scalei. În acel moment, a apărut o conştiinţă mai înaltă însoţită de o
conştienţă spirituală bruscă, de un înalt nivel. Odată cu această conştienţă
mai înaltă s-a petrecut şi eliberarea unei abilităţi psihice (comunicarea
telepatică, sincronicitatea şi amintirea unei vieţi anterioare). Drept rezultat,
viaţa i-a înfăţişat o schimbare a comportamentului şi acest moment a
eliminat o serie întreagă de blocaje şi limitări. Răspunsul social pozitiv şi
feedback-ul au împuternicit motivarea creşterii ce era deja în desfăşurare.
 Capitolul 7 - Transcenderea barierelor înspre conştiinţa superioară

Cunoaşterea „despre” Harta Conştiinţei este un lucru, iar realizarea/

înţelegerea sa experienţială este alt lucru. Căutătorii se simt adesea
„blocaţi” la o barieră pentru lungi perioade de timp, ceea ce poate aduce
disperarea spirituală. Au „citit totul, au fost peste tot, au încercat totul” şi
totuşi, se trezesc în fiecare zi în aceeaşi scenă. „Mintea mea ca un burete, a
absorbit toate informaţiile dar eu sunt în continuare blocat în acelaşi loc!”
Voinţa spirituală
Cum te eliberezi de tiparele fricii care sunt în tine de-o viaţă şi cum să
accezi la o stare înaltă? Cum să transcenzi barierele care par imposibile?
În virtutea informaţiei referitoare la evoluţia conştiinţei şansele de a
deveni iluminat sunt acum de 1000 de ori mai mari decât în trecut, numai că
nu este suficientă doar informaţia. Voinţa Spirituală are funcţia cea mai
importantă dintre toate funcţiile lucrării spirituale. Relativ puţină atenţie a
fost acordată Voinţei Spirituale în raport cu extrema sa importanţă - aceasta
adresează o invitaţie Divinităţii pentru a interveni.
Iată un exemplu puternic care poate fi de folos pentru a lumina această
etapă. Poate că cel mai des întâlnit şi cel mai frapant este exemplul
veteranilor celui de-al Doilea Război Mondial în care experienţa atât ca
grupuri, cât şi cea a combatanţilor individuali a fost îngrozitoare până la cel
mai înalt grad. După încheierea războiului, majoritatea foştilor inamici s-au
iertat repede unul pe altul, ba chiar s-au şi salutat şi au sărbătorit sfârşitul
conflictului. Si-au dat mâinile într-un respect mutual reînnoit. Au existat
piloţi kamikaze care au distrus nave, le-au omorât camarazii, au rănit şi i-au
lăsat pe mulţi handicapaţi. De cealaltă parte, americanii au trimis bombe
atomice care au omorât mii de civili. La sfârşitul războiului, o ciudată
acceptare că totul se sfârşise şi că totul a fost „doar despre război” .îi
acoperea pe toţi aproape ca o pătură. Unii foşti combatanţi au devenit chiar
prieteni apropiaţi şi s-au vizitat periodic. Exista acea înţelegere că soldaţii,
din ambele tabere, au fost în mod egal integri în ceea ce au făcut şi au
crezut că era cerut de la ei să facă pentru a-şi împlini rolul în societate sau
obligaţia lor faţă de Dumnezeu, ţară, familie sau pentru oricare alt scop au
luptat.
Şovăiala în a ierta este o consecinţă nu doar a absenţei disponibilităţii
de a renunţa la „sucul” egoului, al injustiţiei pe care o percepe, ci, de
asemenea, a iluziei că alţii „nu merită” iertarea. În realitate, cel care iartă
beneficiază cel mai mult şi nu cel care este iertat. Scopul acestui exemplu
este demonstrarea faptului că până şi cele mai drastice condiţii pot fi
depăşite, dar numai printr-un act al voinţei şi disponibilităţii de a renunţa la
hrănirea urii şi răzbunării.
Cineva s-ar putea întreba cum este posibilă o asemenea transformare,
aproape sfântă, având în vedere circumstanţele oribile de ambele părţi,
inclusiv închiderea în lagărele de exterminare, tortura, cruzimea înfiorătoare
şi carnagiul. De fapt, şi psihologic, ego-ul/mintea nu ar fi putut face asta
deloc deoarece îi lipseşte puterea necesară atunci când este prins într-un
câmp de energie a Vinovăţiei/Urii care calibrează doar la 30. Prin urmare,
sursa puterii transformatoare nu îşi poate avea originea în mintea sau în
personalitatea denumită „eu”. Puterea necesară rezidă în calitatea non-
liniară a conştiinţei denumită „Voinţă” şi care, ea singură, poate deschide
porţile puterii necesare pentru a dizolva poziţionalitatea ego-ului.
Rolul Graţiei
Când este invitat, în virtutea prezenţei puterii vindecătoare a Graţiei,
Duhul Sfânt transformă înţelegerea noastră. Ceea ce ego-ul nu poate ridica
cu toată grandoarea lui, este ca un fulg de pană pentru Graţia lui Dumnezeu.
Ca o consecinţă a procesului, nu se transformă doar felul în care îi vedem
pe alţii, de la o atitudine de ură la una a bunăvoinţei, dar şi felul în care ne
vedem pe noi înşine. Cum am subliniat anterior, aceasta se petrece cu cei
care sunt prinşi în tiparele dependenţei şi care renunţă complet,
încredinţându-şi viaţa unei puteri mai mari decât ei înşişi.
Asemenea transformări bruşte confirmă adevărul învăţăturii Zen:
„Cerul şi iadul se află la o distanţă de 2 cm unul de altul”. Ne putem afla la
baza Hărţii, într-o agonie fără sfârşit şi, apoi, după cererea adresată Voinţei
Spirituale-„dacă există un Dumnezeu, îl rog să mă ajute acum” - să se
petreacă o transformare şocantă şi Gloria lui Dumnezeu să strălucească din
întreaga existenţă. Pentru unii oameni, ego-ul se predă doar atunci când a
ajuns în cele mai adânci hăuri ale iadului şi în disperare absolută, chiar
aproape de o moarte iminentă.
Graţia lui Dumnezeu îi aşteaptă pe care cei care o cer în mod sincer.
Divinitatea nu forţează pe nimeni să evolueze. Fiecare răspunde universului
şi este subiect al Justiţiei Divine prin însăşi dinamica universului însuşi. Ca
o plută pe mare, fiecare suflet pluteşte la propriul nivel al flotabilităţii, ceea
ce nu se datorează vreunei acţiuni arbitrare a mării. Nu există nicio mână pe
plug în afara mâinii personale, aceasta este totala libertate oferită vieţii de
Dumnezeu. Nimeni nu greşeşte decât pe propria mână. Chiar şi aşa-zisele
„accidentale” întâmplări nu sunt decât o percepţie. Nu există accidente în
univers, accidentele nu sunt nici măcar o posibilitate. „Accident” înseamnă,
pur şi simplu, ceva care este impredictibil sau de neînţeles pentru ego-ul
liniar şi limitarea sa la paradigma newtoniană a cauzei şi efectului, care
calibrează la 450.
Oamenii se adună în grupuri deoarece se aliniază aceluiaşi câmp
atractor. „Cine se aseamănă, se adună” este zicala des întâlnită. Fiecare, la
nivel individual, urmăreşte un câmp ca un magnet, care este, la rândul său,
subiectul unui câmp atractor următor şi mai înalt, şi aşa mai departe până la
Divinitate.
Deşi conflictele pot părea imposibil de rezolvat, rezolvarea lor poate fi
surprinzător de simplă prin aderarea la uneltele dovedite ale procesării
spirituale şi anume disponibilitatea de a se încredinţa lui Dumnezeu şi de a
renunţa la opunerea rezistenţei prin invocarea puterii Voinţei Spirituale
(cal.850) pentru a cere ajutorul Divinului. Cineva poate cere ajutor de la
Sfântul Duh, admiţând adevărul că „Eu însumi (ego-ul) nu sunt capabil să
realizez acest pas de unul singur”. Din punct de vedere operaţional, aceasta
este o cerere pentru a înţelege şi contextualiza situaţia diferit şi, astfel, a
dizolva aparentele paradoxuri. „Conflictul” sau „bariera” se dizolvă imediat
ce ne schimbăm şi ne lărgim perspectiva, ceea ce este darul Graţiei - prin
revelaţie şi recontextualizare.
Voinţa personală va opera doar la nivelul calibrat al persoanei într-un
moment al evoluţiei sale şi care, deseori este, prin urmare, prea slab pentru
a obţine schimbarea dorită. Eforturile de a se schimba din trecut, folosind
mecanismele ego-ului, se pot concretiza în îndoială, lipsa de încredere în
sine însuşi şi un refuz de a vedea problemele care provin din defetism.
Aceasta este exprimată în mod obişnuit prin „am încercat”, ceea ce este real
- micul sine a încercat. Aceasta, deseori, nu este decât o dorinţă şi nu o
acţiune decisivă.
Intenţiile bune se zbat pe pietrele voinţei personale ce este frecvent
folosită ca o cârjă morală care, în continuare, va trezi vinovăţia şi auto-
blamarea. Adevărata şi profunda încredinţare lui Dumnezeu sau unei Puteri
Superioare nu poate avea loc fără renunţarea la iluzia unei „voinţe
personale” şi fără a o înlocui cu o decizie declarativă. Ego-ul se opune
acestei renunţări la control deoarece controlul îi conferă plăcerea şi
satisfacţiile oricărei poziţionalităţi în care se găseşte blocat. Prin urmare,
ego-ul creează rezistenţă în forma fricilor, se aşteaptă la un disconfort,
pierderi în urma schimbării sau frica de eşec. Totuşi, acestea reprezintă
mândria spirituală la care, de asemenea, trebuie renunţat.
Pentru a depăşi o barieră este de ajutor a se declara un slujitor al lui
Dumnezeu şi a se devota lucrării spirituale în numele lui Dumnezeu, ceea
ce plasează intenţia de a evolua într-un câmp de infinită putere, cerând
Graţiei ajutor pentru renunţarea la ataşamente, aversiuni şi la răsplata
aşteptată de ego, care este ceea ce menţine fiecare nivel în locul său.
Experimentatorul: prova ego-ului
Oamenii întreabă: „De ce nu pot trece dincolo de asta? Mă simt
blocat”. Această stare de blocaj se datorează faptului că fiecare nivel are
propriile retribuţii pentru atitudinile înrădăcinate ce apar din originea
animală. Dacă nu ar exista nicio plată, nimeni nu ar mai rămâne acolo.
Pentru a evolua, trebuie să ştii un singur lucru: ce te ţine pe loc este „sucul”,
retribuţia şi satisfacţia pe care o obţii fiind acolo. Cum se spune de obicei,
„să stoarcem până la ultima picătură”. Dacă eşti dispus să renunţi la
retribuţiile pe care le încasează egoul fiind acolo unde este, barierele se
dizolvă.
Pentru a transcende orice poziţionalitate a ego-ului, locul de început
este cel al „experimentatorului”, vârful de atac al ego-ului. Este un fel de
probare a unei informaţii, întotdeauna caută o informaţie, întotdeauna caută
o retribuţie, întotdeauna caută un câştig. Pentru ca viaţa să supravieţuiască,
experimentatorul ego-ului trebuie să obţină constant informaţii precum
„comestibil/non-comestibil” sau „prieten/inamic”. În loc să ne îngrijorăm
pentru întreaga structură a ego-ului, ne concentrăm asupra vârfului său de
atac care este experimentatorul.
Experimentatorul este procesorul care determină constant ce este bun,
ce este otrăvitor, cine este inamicul, cine este prietenul, şi asta foarte rapid.
Într-o zecime de miime de secundă, procesează enorme cantităţi de
informaţie. Nicio combinaţie a computerelor nu ar putea să facă asta. Este
mult prea complex deoarece include valoare, sens, semnificaţie, prioritizare.
Un computer nu poate face asta deoarece nu apreciază un lucru a fi mai
valoros decât altul. Un computer nu se gândeşte mai apreciativ faţă de un
bit de informaţie în comparaţie cu altă informaţie, dar procesorul ego-ului
tău face asta.
Experimentatorul este eliminat din realitate pentru o zecime de miime
de secundă. Prin urmare, ego-ul nu experimentează ce este, ci
experimentează experienţa sa a ceea ce este. Prin analogie, nu
experimentează ceea ce se înregistrează, ci înregistrarea care a fost
înregistrată anterior cu o zecime de miime de secundă. Asta ar putea părea
că nu e foarte important, dar, calitatea se schimbă complet. În această parte
a zecimii de miimii de secundă, copacii arată a copaci şi florile arată a flori.
Pe cealaltă parte a acelei zecimi de miimi de secundă, copacii şi florile
radiază Divinitate! Iluminarea este evitarea experimentatorului.
Experimentatorul dispare brusc. Nu devine din ce în ce mai slab, ci pur şi
simplu dispare. Apoi, mintea rămâne în tăcere şi veneraţie.
În cele din urmă, oamenii sunt dependenţi de propria lor experienţă de
a experimenta. De aceea tot schimbăm canalele, pornim muzica, ne jucăm
jocuri, mâncăm o bucăţică din aia, o bucăţică din cealaltă. De ce suntem
prinşi de această experienţă? Pentru că, aşa cum reiese din evoluţie,
animalul a supravieţuit experimentând. Experimentarea ţine ego-ul în viaţă
pentru că nu are nicio sursă interioară de energie spirituală.
Are numai energia animală. În consecinţă, din orice experienţă trebuie
să extragă „sucul” care are drept sursă existenţa animală. De exemplu, ego-
ul obţine „sucul” din bucuria faţă de suferinţa altora, din a avea dreptate şi a
câştiga: „A încasat-o, xxxxx ăla, şi a meritat-o!”
Experimentatorul slăbeşte când are de-a face cu o satisfacţie
narcisistică. Încearcă să deghizeze „sucul” ca „resentiment justificat”, libera
exprimare, victima îndreptăţită şi altele. Dar dacă facem un inventar onest
asupra noastră, vom descoperi că orice negativitate care ne deranjează, ne
deranjează pentru că obţinem o retribuţie din asta. Aţi putea spune: „Nimeni
nu şi-ar dori să simtă autocompătimirea”. Dar, de fapt, mulţi oameni
savurează martiriul, să fie nedreptăţiţi şi să fie aduşi într-o stare
neconfortabilă. Acestea nu sunt veşti noi pentru terapeuţi, psihiatri şi
asistenţi sociali care ascultă declaraţiile victimelor de dimineaţa până seara.
Se schimbă lumea pentru că cineva se simte inconfortabil cu felul în care
este? Ego-mania şi narcisismul acestui lucru sunt evidente. „Mă face să mă
simt inconfortabil”. Indivizii narcisişti caută să schimbe lumea în loc să se
schimbe pe ei înşişi. Dacă numele lui Dumnezeu scris deasupra unui
tribunal te face să nu dormi noaptea, trebuie să schimbăm arhitectura veche
doar pentru ca tu să dormi mai bine? Soluţia pentru a transcende nivelurile
conştiinţei este ca tu să vrei să te schimbi pe tine mai degrabă decât să ai
nevoie să se schimbe alţi oameni sau să schimbi societatea. Odată ce te
schimbi pe tine, atunci îi vei experimenta pe alţii în mod diferit.
Singurul lucru pe care ai nevoie să-L ştii despre orice barieră este ce
obţine ego-ul din asta. Care este „sucul” pe care experimentatorul îl obţine
din acea poziţionalitate, din acea negativitate, din acel blocaj.
Dualităţile ego-ului: atracţii şi aversiuni
Cartea Transcenderea nivelurilor conştiinţei: scara spre Iluminare
pătrunde adânc în fiecare nivel şi în modul în care poate fi depăşit prin
renunţarea la anumite dualităţi. Aici vom prezenta atracţiile şi aversiunile
generale ale ego-ului, astfel încât cititorul să poată intui cum funcţionează
procesul în psihicul uman. Perechile atracţie-aversiune, evidenţiate mai jos,
se pot aplica la toate programele ego-ului şi tuturor nivelurilor conştiinţei.

Atracţie Aversiune
Familiaritate, securitate Schimbare, nesiguranţă
A se agăţa de ceva Frica de nou
Uşurinţă Efort

Experimentatorul este întotdeauna atras de ceea ce îi este

familiar/cunoscut. Primul lucru pe care îl facem când intrăm într-o mulţime
de oameni este să ne uităm în jur căutând o faţă cunoscută. Aversiunea este
faţă de nesiguranţă. Ne îngrijorăm. „Dacă mă duc acolo şi nu este nimeni
dintre cunoscuţi?” Prin urmare, ne agăţăm de ceea ce ştim şi suntem speriaţi
de viitor. Trecutul este o certitudine, viitorul o incertitudine, iar ego-ului îi
place să fie sigur, aşa că se agaţă de ceea ce ştie, îi este familiar. Mai
degrabă alegem să ne simţim confortabil, chiar şi atunci când greşim. Aţi
încercat vreodată un traseu nou spre casă? Foarte curând, vă întoarceţi la
vechiul traseu. Ne place familiarul, ne place obişnuitul şi nu ne place
schimbarea, cu excepţia situaţiei în care o alegem din atracţia
experimentatorului faţă de noutate (vezi mai jos).
Ego-ul vrea să se agaţe de iluzia homeostaziei mai degrabă decât să
facă o schimbare şi să se simtă dezechilibrat temporar. Prin urmare, oamenii
vor rămâne pe căile, în relaţiile şi serviciile negative şi chiar distructive,
deoarece pentru a le schimba este nevoie de efort.
Experimentatorul este atras de ceea ce este uşor şi are aversiune faţă de
efort. Este mai uşor să rămâi pe calea cea veche decât să depui efort de
dragul schimbării. Deci, cum poţi depăşi aversiunea aceasta faţă de efortul
necesar pentru o schimbare pozitivă? înţelegând că, de fapt, nu este necesar
chiar aşa de mult efort deoarece atenţia, ea singură, începe procesul de
diminuare a unui obicei în mod automat.
Să spunem că doreşti să reduci numărul de fursecuri pe care-l mănânci
zilnic deoarece ai mâncat mult prea multe prăjituri în ultimii 20 de ani. Îţi
spui: „O să renunţ la fursecuri, cândva”. Te minţi pe tine. Ai mâncat peste
50 de fursecuri pe zi, timp de 20 de ani şi acum o să renunţi brusc?
Exercitarea voinţei nu face nimic decât să scoată la suprafaţă sentimentele
de vinovăţie şi eşec. Secretul nu stă în efortul tău ci în atenţia ta. Începe
doar prin a număra fursecurile pe care le mănânci în fiecare zi, dar nu
încerca să faci nimic împotriva acestui lucru. Etalează fursecurile şi, la
sfârşitul zilei, numără câte ai mâncat. „Luni, 68 de fursecuri. Marţi, 64. Joi,
72”. Acum, important este să nu încerci să faci nimic în legătură cu
fursecurile. Doar pune-ţi atenţia asupra lor. Tot ce trebuie să faci este o
notiţă mentală şi una pe un calendar: „Luni, 63 de fursecuri. Marţi, 18
fursecuri. Ooo, wow! Miercuri, ca de obicei, 58 de fursecuri”.
Ce se va întâmpla este că, în virtutea intenţiei şi fără efort, Principiul
lui Heisenberg va începe să funcţioneze - observarea unui lucru îl schimbă.
Aşa şi conştienţa însăşi începe să diminueze atracţia pentru fursecuri. Până
la sfârşitul lunii vei fi redus cu 14 fursecuri. La sfârşitul unei alte luni sau
două luni, vei ajunge la 6 fursecuri. Dintr-odată, vei spune: „Ce naiba, nu-
mi trebuie fursecuri”. Totul s-a întâmplat fără efort! Nu este necesar să te
lupţi cu tine, să te tai în bucăţi sau să te manipulezi prin vinovăţie. Dacă pur
şi simplu observi, fără efort, Principiul Heisenberg se va aplica asupra
acelui lucru observat astfel că, prin intenţia ta, în loc să te bazezi pe forţa
ego-ului, vei rafina puterea câmpului.
 Schimbarea şi renunţarea la ceea ce este familiar este uşor de făcut, dar
o eviţi pentru că ego-ului îi pare un efort. Doar pare un efort dacă o iei pe
calea cea grea, forţându-te, încercând să te extragi din curelele care te
înconjoară. Orice nu-ţi place la tine - că te enervezi pe oameni, că înjuri sau
ce altceva ştii tu - poate fi depăşit prin simpla urmărire şi notare de câte ori
faci asta pe zi. Trebuie să începi să fii atent şi să urmăreşti. Oricine poate
observa, nu este necesar niciun efort, doar atenţie.

Atracţie Aversiune
Mândrie Modestie/smerenie
Câştig Pierdere

Atracţia mândriei se manifestă prin convingerea că tu eşti mai bun

decât alţii, eşti cel invincibil. Modestia este înţeleasă ca pierdere a poziţiei,
astfel că nu poţi să dai în retragere pentru că ai pierde teren. Avem mândrie
în toate poziţionalităţi- le noastre, iar aversiunea este faţă de umilitate care,
deseori, este confundată cu umilirea. Persoana cu adevărat umilă nu poate fi
umilită. Persoana sinceră şi umilă îşi cunoaşte deja propriile defecte, astfel
că nu poate fi rănită, insultată sau dispreţuită. Nu se simte agresată doar
pentru că cineva nu este de acord cu ea.
Dacă te simţi rănit cu uşurinţă, aşează-te şi fă o listă cu toate defectele
la care te poţi gândi, apoi imaginează-ţi-i pe cei mai grozavi comici ai
tuturor timpurilor discutând problema ta. Actorii de comedie sunt cei mai
mari terapeuţi ai omenirii deoarece ne fac să râdem de noi înşine. Unde am
crescut eu, în Wisconsin, ne puneam porecle. În armată, pe mine m-au
poreclit Shorty (Scundul), dar în ziua de azi, o persoană sensibilă ar spune
că poreclirea îi violează drepturile prin discriminarea înălţimii. „Nu te lua
chiar aşa în serios!” este unul din cele mai grozave motto-uri în grupurile 12
Paşi, ceea ce înseamnă să ai o atitudine deschisă şi tolerantă.
Observăm că ego-ul confundă furia cu tăria şi pasivitatea cu
slăbiciunea. Furia oferă un plus de energie artificial, ca şi cum ai fi mai
puternic decât eşti cu adevărat. De fapt, o persoană furioasă este mult mai
slabă, după cum bine ştim din karate şi alte arte marţiale. Odată ce
adversarul se înfurie, priveşte în sus cu mânie şi atunci vei şti că poţi să-l
surprinzi cu uşurinţă şi cu o singură mişcare.
 Animalul se umflă cu furie pentru a-i intimida pe alţii deoarece frica
este percepută ca pasivă sau slăbiciune. În anumite culturi, să fii văzut ca
slab sau pasiv îţi aduce moartea, în anumite cartiere, ultimul lucru pe care
ţi-l vei aminti este disecarea ta.
Prin urmare, realitatea deasupra nivelului 200 este total diferită de cea
de sub 200. Este o naivitate să presupui că alţi oameni sunt aşa cum eşti tu.
Nu sunt. De fapt, sunt chiar opusul tău. Tu crezi că este o idee bună să-ţi
plăteşti facturile, în timp ce ei cred că eşti un idiot pentru că faci asta. Crezi
că să spui adevărul sau să-ţi ceri iertare este un lucru integru, iar ei cred că
eşti prost. Sub 200, este important să răspunzi furiei cu furie, o persoană
câştigă, cealaltă pierde („şi ar fi bine ca aceea să nu fiu eu”). Este o
mentalitate „câştig-pierdere”, fără nicio conştiinţă de tip „câştig-câştig”.
Deasupra nivelului 200 se deschide o viziune diferită. Înţelegi că
pierderea ego-ului este, de obicei, câştigul spiritului şi vice-versa. Karmic, o
pierdere poate fi cel mai mare câştig al vieţii tale, deoarece lumea este, de
fapt, locul optim pentru asemenea plăţi pentru karma negativă şi câştigarea
karmei pozitive. Prin urmare, a dori să schimbi lumea, nu prea are mult
sens. Toate îndemnurile „fă-fapte-bune” ar putea condamna oamenii la o
continuare a karmei negative. Ceea ce pare a fi o pierdere sau o tragedie
este, de fapt, un câştig enorm în sensul în care deschide uşa graţiei şi
libertăţii supreme.

Atracţie Aversiune
Importanţă Un „nimeni”
Câştig Pierdere
Bani Sărăcie
Entuziasm Plictiseală

Ego-ul vrea să fie important şi este terorizat de perspectiva de a fi un

nimeni. Ego-ul trebuie să fie observat şi admirat de ochiul public. La un
nivel mai înalt, te simţi eliberat să fii un nimeni, recunoscător că eşti un om
comun, salvat de toată fanfara.
Ego-ul se agaţă şi vrea să aibă totul deoarece vrea controlul. În clipa în
care gândeşte „este al meu”, se umflă în pene de cât de special este. Nu era
decât „un” ceas, dar acum a devenit ceasul „meu”, este special şi
sentimental precum „ceasul bunicului”. În momentul în care adaugi „al
meu”, ego-ul se umflă şi eşti blocat. Adevărul este că nimic nu-ţi aparţine.
Toate lucrurile aparţin lui Dumnezeu. Tu nu ai decât o temporară custodie,
ca păstrător şi îngrijitor al acestor lucruri, inclusiv corpul fizic. Este „un”
corp şi este „o” minte şi atunci când te opreşti din a le mai denumi „al
meu”, „a mea”, îşi pierd calitatea de a atrage investiţia ego-ului.
„În mod sigur”, vei spune „gândurile din capul meu sunt ale mele!”.
De fapt, nu, nu sunt. A fi hipnotizat de minte înseamnă a crede că gândurile
ei sunt „ale mele”. În realitate, gândurile emană dintr-un câmp impersonal
al conştiinţei. Fiecare nivel al conştiinţei are propriul câmp predominant al
gândirii. În momentul în care te conectezi cu un anumit nivel al conştiinţei
eşti conectat cu un câmp atractor. Acel câmp atractor a avut aceleaşi
gânduri de mii de ani. Nu e nimic nou în legătură cu conţinutul gândurilor
tale. Eu vreau să fiu primul - şi gândeşti că tu ai inventat acel gând?
Ego-ul, cu importanţa de sine specifică, este construit să vrea câştigul
şi are o mulţime de gânduri despre câştigul monetar şi cum asta o să-i aducă
fericirea. Interesant este că cercetarea noastră a descoperit că fericirea este
corelată cu nivelul conştiinţei şi nu cu bogăţia sau cu sănătatea. O persoană
poate să fie încântată neavând nimic. De fapt, la un anumit nivel, cu cât ai
mai puţin, cu atât mai bine! Poţi trăi cu un pat, o pătură pe care ai luat-o de
la magazinul de uz casnic, o cutie cu o lumânare, un măr, o bucată de
brânză şi şase conserve de Pepsi. Şi, pentru a-ţi adăuga şi locuinţa cerească,
ai o pisică. Ai nevoie de ceva de citit? Nu. Ai nevoie de televizor? Nu. Ai
nevoie să fii la curent cu ştirile? Nu.
Experimentatorul ego-ului se teme de plictiseală şi omite energia care
îl scoate din entuziasm. Cum se depăşeşte spaima de plictiseală? Pur şi
simplu permiţându-vă să fiţi plictisiţi şi investigând motivul pentru care vă
simţiţi plictisiţi şi ce emoţie este aceasta. Dacă vrei să descoperi ce face
experimentatorul, permite-ţi, în loc de a te complace în escapism, să fii
plictisit şi doar să contempli: Ce este plictiseala şi ce este ceea ce
experimentez? De ce am o aversiune împotriva acestui lucru? Aceasta este
o cale foarte rapidă de a afla exact ce este experimentatorul, ce face şi cui
serveşte. Apoi, întreabă: Ce este ceea ce este plictisit? Care aspect al meu
este plictisit şi se plânge? De ce se plânge? „Nu se întâmplă nimic
interesant”. Ce obţin din chestiile care sunt interesante? „Un sentiment de
viaţă şi entuziasm”. Viaţa aceea este a spiritului sau a ego-ului? Descoperim
că este micul animal din tine care vrea constant distracţie. Este înspăimântat
de plictiseală pentru că plictiseala seamănă cu moartea.

Atracţie Aversiune
Dorinţă Să nu obţin
Status /poziţie socială Un „nimeni”
Remarcat Ignorat
A avea opinii A fi obişnuit
A tânji A fi frustrat
Control Acceptare
Salvează lumea Predă-te

Ego-ul prosperă pe baza dorinţelor. Se teme că nu va „obţine”. Devine

determinat şi insistent să obţină ce vrea. Paradoxal, aşa cum este descris în
Letting Go - Calea renunţării, chiar această stare de a dori respinge ceea ce
este dorit. De exemplu, când punem presiune pe alţi oameni pentru a obţine
ce ne dorim, automat ei vor opune rezistenţă deoarece încercăm să punem
presiune cu toate cererile şi aşteptările noastre conştiente sau inconştiente.
Cu toţii am trăit acest fenomen când cineva vine la uşa noastră şi vrea să ne
vândă ceva. Cu cât ne presează mai mult, cu atât vom opune mai multă
rezistenţă. Robert Ringer, antreprenor American, a denumit asta „teoria
fată/băiat”. (Băiatul se întâlneşte cu o fată. Imediat ce ea înţelege că el o
doreşte, fata devine foarte greu de obţinut. Atunci, dacă băiatul decide să se
retragă, fata va dori băiatul, dar, în schimb, el se va depărta.)
Soluţia pentru a renunţa la dorinţă este înţelegerea că toate atracţiile
sunt o proiecţie a acelei energii denumite „fascinaţie” (atracţie/miraj) aşa
cum este descrisă de Alice Bailey în cartea Glamour: A World Problem
(Fascinaţia - o problemă a lumii), una dintre cele mai folositoare cărţi din
câte s-au scris vreodată. Ego-ul proiectează specialul şi strălucirea asupra
unui obiect care astfel devine impregnat de atractivitate. De obicei, oamenii
cred că acea atracţie există în obiect, cum ar fi într-un cheeseburger. Dar,
evident, atracţia nu stă în cheeseburger-ul însuşi, pentru că mulţi oameni
nici dacă ar fi foarte înfometaţi şi nu ar mânca unul. Pentru ei, cheeseburger
poate fi chiar dezgustător: „Este came. Carnea te va ucide. Carnea este
cauza pentru gazul metan şi încălzirea globală. Să devenim cu toţii
vegetarieni ca să răcim pământul!” Asa că, modalitatea de a ieşi din dorinţă
este să renunţăm La proiectarea fascinaţiei asupra oricărui lucru după care
tânjeşte experimentatorul. Aceasta se aliniază şi cu învăţăturile lui
Buddha, că primul pas este să nu mai fii condus de ataşamentele ego-
ului faţă de plăcerile senzoriale.
Experimentatorul caută un status, o poziţie socială şi se teme să fie un
nimeni. Vrea să fi remarcat şi se teme să fie ignorat. Vrea să-şi exprime
părerile despre orice şi este înspăimântat de perspectiva de a fi doar
obişnuit. Vorbirea liberă este circul ego-ului din zilele noastre. Într-o zi, un
bun prieten mi-a spus: „Tocmai am făcut cea mai uluitoare descoperire. Nu
trebuie să am o părere despre orice. Nu mă simt chemat să-mi exprim
părerile, să iau atitudine şi să ies cu pancardă. Nu am trăit niciodată o
asemenea libertate!”
Asta este necesar pentru a înţelege valoarea lui a fi doar comun şi a nu-
ţi exprima părerea despre orice. A fi un om obişnuit îţi salvează viaţa. Când
un criminal urmăreşte cu puşca să omoare pe cineva, merită să te amesteci
în mulţime. „Hei, tu, cu mustaţa roz şi părul roşu, care stai acolo!” Bang!
Ego-ul dispreţuieşte să fie comun, dar cunoaşteţi un om obişnuit care a fost
asasinat de curând? Calea de a supravieţui este să fii obişnuit şi paşnic.
Dacă eşti agresiv, inviţi agresivitatea. Când înţelegi siguranţa pe care o
conferă comunalitatea, poţi renunţa la dorinţele arzătoare ale ego-ului de „a
fi cineva”.
Ego-ul vrea să fie remarcat, să aibă o opinie, tânjeşte după lucruri şi să
fie în control. Vrea să-i controleze pe alţii şi să controleze lumea, în loc să
privească înăuntrul său. Vrea să schimbe lumea în loc să se schimbe el.
Dacă nu ne place lumea aşa cum este, să facem lumii o favoare privind în
noi înşine şi schimbându-ne pe noi. Toţi marii făcători de bine, marii
monarhi sunt morţi. Dinastiile lor au căutat să pună bazele celei mai mari
naţiuni de pe Pământ şi toţi sunt acum morţi. Dacă cuvântul Dumnezeu
înscris deasupra tribunalului ne face să ne simţim inconfortabil, atunci
trebuie să ne întrebăm: de ce?
Una dintre cele mai importante renunţări este renunţarea la dorinţa
noastră de a controla lucrurile. Problema cu lumea nu este felul în care este
ci, mai degrabă, orbirea noastră şi lipsa de viziune. Dacă ne deschidem
viziunea, înţelegem că lumea evoluează după un model pe care nu l-am
făcut noi. Noi romantizăm cum ar putea şi ar trebui să fie, îi criticăm pe cei
care nu sunt de acord cu noi. Pentru a ieşi din acest criticism putem face
următoarea foarte simplă afirmaţie: „Doar pentru că ţie îţi place vanilia nu
înseamnă că trebuie să urăşti ciocolata. Şi doar pentru că iubeşti ciocolata,
nu înseamnă că trebuie să urăşti vanilia”. Ne putem bucura de preferinţele
noastre fără să fie nevoie să defăimăm preferinţele altora. Atunci acceptăm
că conştiinţa evoluează într-un anumit fel şi nu mai încercăm să controlăm
lucrurile pe care cineva crede că le cunoaşte mai bine decât Dumnezeu.
Înţelepciunea este să încredinţăm lumea lui Dumnezeu, (cal.535)
Ego-ul spiritual doreşte să salveze lumea. De ce anume să fie salvată?
Toţi marii învăţători au spus acelaşi lucru: singura problemă care există în
lume este ignoranţa, necunoaşterea. Aşa că, dacă doriţi să faceţi ceva pentru
lume, cel mai bun lucru pe care îl puteţi face este să depăşiţi ignoranţa prin
educaţie, începând cu voi înşivă şi cu faptul că lumea aşa cum o vedeţi nici
măcar nu există. Ignoranţa ego-ului este prezumţia sa egocentrică că lumea
pe care o vede este felul în care lumea chiar este. Ego-ul vede injustiţie, dar
asta din poziţia sa dualistă care determină acest fel de viziune. Din altă
poziţie, acelaşi lucru poate fi perfecta justiţie.

Atracţie Aversiune
Noutate Plictisitorul „totul e la fel”
Fior, emoţie Ratat
Agresiune Pasivitate
Bârfă: „în” „afară”
La modă (ţinută) Ponosit

Ego-ului îi place noutatea, urăşte plictiseala şi rutina, se teme să nu

piardă ceva şi devine dependent de emoţii puternice, risc şi pericol. Sunetul
curselor de motociclete - vruuum, vruuum - îi comunică: „Haideţi, băieţi, la
adrenalină şi distracţie! Riscaţi, daţi piept cu pericolul!”. Oamenii merg
până la extreme ameţitoare, cum este francezul care are o compulsie de a
urca pe cele mai înalte clădiri din oraşele mari ale lumii. Este ca o muscă
umană. Se urcă pe peretele de marmură al clădirilor şi poliţia îl aduce jos şi-
l arestează. Dar, imediat ce este eliberat, se întoarce la treaba lui. Aceasta
este o adicţie faţă de emoţii de senzaţie.
Atracţia ego-ului este să fie agresiv şi are o aversiune faţă de pasivitate.
Vrea să fie „în” şi îi bârfeşte pe alţii ca să nu fie „lăsat pe dinafară”. Ar intra
şi în pericol doar să fie cu grupul. Ego-ul vrea să fie implicat şi nu singur, să
fie îmbrăcat la modă şi nu ponosit. Vrea să fie „în”, indiferent de condiţii.

Atracţie Aversiune
A avea dreptate A greşi
Superior Obişnuit, comun
Expunerea părerilor Tăcere
încăpăţânare Renunţare
Faimos Anonimitate

Şi, bineînţeles, este foarte necesar pentru ego să aibă dreptate! De fapt,
a avea dreptate este mai important chiar decât viaţa însăşi. Oamenii îşi dau
viaţa cu zecile de milioane - întregi generaţii, societăţi, culturi şi întregi
naţiuni - mai degrabă decât să admită că s-au înşelat sau au greşit. Ego-ul
urmăreşte să te omoare! „Mai bine să ai dreptate şi să mori decât să greşeşti
şi să trăieşti!” Acum înţelegem cine este adevăratul criminal. Nu este
undeva, în exterior, ci „aici, înăuntru”.
Având dreptate, ego-ul se simte superior; pentru că îl înspăimântă să fie
comun. Dacă puteţi renunţa la frica de a fi comun, de a fi ignorat sau de a
nu fi special, atunci puteţi renunţa la o mulţime de poziţionalităţi în care v-
aţi prăbuşi în picaj. Dacă acceptaţi anonimitatea, „comunalitatea” şi a fi „un
nimeni”, v-aţi salvat de o mulţime de dificultăţi.
Experimentatorul ego-ului doreşte să spună tot, să strige şi să fie auzit,
nicidecum să rămână tăcut. Acest tip de egocentrism este chiar declinul
dreptului la liberă exprimare în Statele Unite, dat fiind faptul că cele mai
multe discursuri sunt non-integre datorită opiniilor narcisiste. Dacă
verificaţi nivelul exprimării libere ca şi concept, calibrează la 340. Dacă îi
verificaţi nivelul aşa cum este practicat în Statele Unite acum, este 187.
Oamenii vorbesc despre dreptul la liberă exprimare ca şi cum ar fi cea mai
înaltă realizare a civilizaţiei, dar oare chiar este cea mai înaltă realizare a
civilizaţiei faptul că orice persoană poate apărea la televiziune sau în
blogosferă ca să trăncănească? Ar trebui să murim după asta? A fi tăcut este
o anatemă pentru ego care este încăpăţânat, plin de opinii şi dornic de a fi
faimos.
Avem o aversiune faţă de valorile spirituale din societatea noastră în
care, libera exprimare a devenit adorată ca fiind idealul cel mai înalt al
omenirii, numai că, în realitate, este un egotism deghizat. De ce? Pentru că
dă voce în egală măsură şi erorii şi falsităţii. Aşa cum a fost subliniat
anterior, media spune că este „imparţială şi echilibrată”, ceea ce înseamnă,
atunci, că dacă invită un membru al societăţii Pământului plat, ar trebui să
ofere şi o declaraţie a „celeilalte părţi” care susţine că Pământul e rotund.
Dacă aplicăm acelaşi principiu în alte arene, absurditatea este expusă
instantaneu. Când este vorba de o operaţie pe creier, neurochirurgul face
vreun sondaj de opinie, întreabă oamenii ce păreri au? „Crezi că ar trebui să
blochez artera stângă cerebrală? Este toată lumea de acord?”
Dezavantajul societăţii noastre este că noi spunem că putem vota cu
adevărat. Dacă această eroare nu este corectată, va deveni distrugerea
civilizaţiei noastre, la fel cum a prezis Socrate în anul 350 I.Ch. El a spus că
dacă dai fiecărei persoane dreptul la vot, în mod egal, pentru a determina
adevărul, cei non-integri vor distruge societatea. Ca exemplu, Wikipedia
calibrează la 280, la o mare distanţă de Enciclopedia Britanică ce calibrează
la 460, indicând un evident mai înalt standard al adevărului.
Pentru consemnare istorică, spunem aici că decăderea acestei civilizaţii
a apărut când o acţiune a fost definită Legală ca exprimare simbolică. Dacă
acţiunea este exprimarea simbolică într-o ţară liberă, poţi spune orice
doreşti şi nu există nicio constrângere. Orice poate fi interpretat ca vorbire
simbolică - arderea steagului în public, ritualurile Ku Klux Klan, pedofilia.
Acţiunea simbolică este acum eliberată de orice constrângeri. Nu răspunde
nimeni, nu-şi asumă responsabilitatea nimeni, iar rezultatul este anarhia:
„Am dreptul să fac ceea ce vreau pentru că este exprimare liberă
simbolică”. Atunci, adevărul nu are niciun rost pentru că falsul are un merit
egal.
Cum să fim senini cu asemenea perspectivă? Acceptăm că aceasta este
potenţialitatea karmică a omenirii. Nu suntem aici să punem la îndoială
scopul lui Dumnezeu în crearea vieţii umane în această lume. Dificultăţile
acestei lumi par să fie consecinţă a aruncării tuturor diferitelor niveluri de
dezvoltare evoluţionară simultan, ceea ce are ca rezultat turbulenta socială.
În acelaşi timp, totuşi, faptul că avem la dispoziţie un asemenea spectru larg
de opţiuni ne permite cea mai mare oportunitate de creştere. În loc de a
respinge, putem fi recunoscători că această lume este una a şansei maxime
spirituale pentru evoluţia conştiinţei.

Atracţie Aversiune
Rezistenţă Acceptare, predare, încredinţare
Apărare Cedare
Succes Nereuşită
Special Comun, obişnuit
Mai mult Mai puţin
„A deţine” A administra
Atractiv Simplu
Unic Comun
Schimbă lumea Se schimbă pe sine

Ego-ul este atras să-şi apere poziţia mai degrabă decât să cedeze,
pentru că a ceda este acelaşi Lucru cu a renunţa la a avea dreptate, iar ego-
ul echivalează succesul cu a avea dreptate şi a obţine tot ce-şi doreşte. Orice
decide ego-ul că vrea - mai multi bani, mai mult sex, mai multă atenţie -
acela este „succesul” pentru el. Vrea mai mult şi se teme să aibă mai puţin.
Calea de ieşire din asta este să vezi cât de minunat ar fi să ai mai puţin. Este
o uşurare să ai mai puţine posesiuni şi, prin urmare, mai puţine asigurări de
plătit şi niciun sistem de pază pentru protejarea „valorilor”. În realitate, nu
suntem proprietarii a nimic, niciodată. Tot ce avem este o custodie
temporară.
Aceasta se aplică şi diferenţei dintre dragostea nebună (cal.145) şi
Iubire (cal.500). Când eşti îndrăgostit nebuneşte trebuie să ai şi să posezi
persoana deoarece este extrem de atractivă, specială şi unică, aşa cum ai
proiectat tu asupra sa în entuziasmul unui anticipat „concurs”. Viaţa ta este
perturbată temporar de dorinţa foarte puternică, ceea ce conduce la obsesie
şi insomnie. Dacă flirtează cineva cu obiectul dorinţei tale, devii înnebunit
de gelozie, capabil chiar şi de crimă. Dacă persoana nu este interesată de
tine, apare depresia, mâhnirea, chiar şi gândul suicidal. Emoţionalitatea
tipică îndrăgostirii pasionale eliberează adrenalină şi hormoni sexuali, ceea
ce ne descoperă că originea sa se află, în principal, în instinctul animal de
împreunare (rut). Disperarea, lipsa de control este o reflectare a felului în
care natura îşi propagă speciile şi, foarte des întâlnit, după o împerechere
temporară, cuplul se desparte, cu toate că anumite specii, precum lebedele,
se împerechează pe viaţă. Societatea recunoaşte îndrăgostirea pasională ca
pe o nebunie temporară („îndrăgostit nebuneşte”) cu pierderea simţului
realităţii.
Nivelul Iubirii, prin contrast, este însoţit de eliberarea endorfinelor.
Este non-posesiv, rezistă în faţa schimbării şi dificultăţilor, îţi îmbunătăţeşte
viaţa în loc s-o perturbe. Gratitudinea, starea de înălţare, bucurie, bunăstare,
reciprocitate şi împlinire sunt caracteristicile acestei legături şi acestui
parteneriat în câmpul energiei Iubirii. Se manifestă o aliniere consensuală a
Sinelui pe măsură ce partenerii în iubire împărtăşesc reciproc intenţia de a
servi relaţiei şi nu dorinţelor ego-ului personal.

Atracţie Aversiune
Realitate distorsionată Adevăr
Condamnă Iartă
Responsabil Învinovăţeşte/acuză
Ţine/păstrează/se agaţă de Renunţă/îi permite să fie
Domină Cedează
Conţinut Câmp/context
Abundenţă Frugalitate (puţin, simplu)
Martir Acceptă
Victimă Responsabilitate
Răzbunare Iertare
Urăşte Are compasiune
Acuză/blamează Acceptă/iartă
 După cum observăm în fiecare seară la televizor, ego-ului îi place să
răsucească evenimentele şi nu-i place adevărul. Intervievatorul pune o
întrebare iar persoana nu răspunde niciodată la acea întrebare, o ocoleşte şi
foloseşte această ocazie pentru a-şi oferi opinia despre cine ştie ce alt
subiect. Prin calibrarea conştiinţei obţinem rezultatul că oamenii mint în
majoritatea timpului.
Condamnarea altora este mult mai plăcută ego-ului decât iertarea.
Populaţia are o teamă, aproape o panică emoţională în situaţia în care există
posibilitatea ca o persoană vinovată de ceva ar putea scăpa „basma-curată”.
Dar aceasta este numai lumea perceptuală, pentru că nimeni nu scapă de
karma celor pe care le fac sau le spun. Prin urmare, putem ierta şi-i putem
lăsa în karma lor.
Cum putem ierta strigătoarele la cer violări ale adevărului? înţelegând
că ego-ul, neabătut, este dependent de a avea dreptate, de a învinge şi nu are
nicio altă opţiune decât manipularea adevărului. După cum spunea Socrate,
fiecare persoană alege doar ceea ce crede ea că este bine în acel moment, iar
binele în acel context înseamnă să câştige. Prin urmare, îi iertăm pe
politicieni pentru că ne mint, chiar şi cu mâna pe Biblie. Despre asta este
vorba în politică - pervertirea faptelor, a realităţii. Este înţelept să fim
realişti în privinţa aceasta şi să nu credem tot ce auzim doar pentru că este
prezentat la ştiri sau în emisiunile tv. Conform calibrării conştiinţei,
jumătate (50%) din materialele din internet sunt eronate.
Ego-ul doreşte abundenţa şi îi displace frugalitatea. Dacă nu poate
câştiga, dar atunci măcar se poate bucura de starea de a fi martirul şi
învinsul. Cel mai bine dintre toate, în fruntea listei popularităţii, este să fie
victimă. Eşti mai bine victimă decât să fii responsabil. „A cui e vina?”
Acesta este primul lucru pe care îl spune cineva care anunţă un eveniment
catastrofic. Podul Brooklyn s-a prăbuşit şi acum ei se întreabă: „A cui e
vina? Pe cine acuzăm?” Pornirea de răzbunare a ego-ului caută instantaneu
vinovatul astfel încât să poată ridica degetul acuzator spre acesta, să se
răzbune, să pedepsească şi să urască. Blamarea este jocul preferat al ego-
ului. Iubeşte să blameze pe cineva doar pentru că, acum, poate urî acea
persoană fără să se simtă vinovat, poate căuta răzbunarea şi electrocutarea
persoanei chiar dacă a fost dovedit faptul că pedeapsa capitală nu previne
crimele.
 Atracţie Aversiune
Conflict Pace
Trecut Prezent
Frică Acceptarea morţii
Se scuză Este responsabil
Neagă Admite/recunoaşte
Devine nerăbdător Aşteaptă

Ceea ce iubeşte ego-ul este conflictul, iar pacea este ceea ce-i displace.
Experimentatorul prosperă din conflict. Dacă este un moment de pace,
oamenii vor spune ceva sau vor face ceva pentru a stârni drama. Regiuni
întregi sunt dependente de conflict. În Orientul Mijlociu, dacă este vreo
perioadă paşnică, se va încheia imediat datorită revoltelor instigate. De ce?
Pentru că pacea ar fi sfârşitul sensului existenţei instigatorilor. Pe de altă
parte, avem grupuri precum Doctori fără Frontiere (cal.500) care nu ţin
partea nimănui. Dacă vine cineva rănit, îi repari piciorul, nu contează de
partea cui a luptat.
Ego-ul iubeşte să stea agăţat de trecut şi evită prezentul. Se agaţă
realmente de frică deoarece aceasta este baza supravieţuirii în înţelegerea
sa. Nu înţelege că până şi simpla planificare a viitorului este suficientă sau
că prevederea este singurul lucru de care are nevoie pentru a face faţă celor
mai multor situaţii precum traversarea în siguranţă a străzii. De ce să stai pe
margine tremurând de frică?
Ego-ul caută să se scuze de responsabilitate şi urăşte să fie responsabil.
În consecinţă, îi place să nege mai degrabă decât să-şi recunoască greşelile.
Este nerăbdător şi urăşte să aştepte. Vrea ceea ce vrea acum.
Devenim conştienţi de fiecare dintre aceste, atracţii şi aversiuni care
operează în viaţa zilnică atunci când suntem sinceri cu noi înşine. Depăşirea
barierelor se petrece automat dacă suntem dispuşi să renunţăm la
recompensele pe care le obţinem din a fi unde suntem.
De la Ruşine la Mândrie
 Pe Lângă atracţiile şi aversiunile generale care menţin ego-ul în viaţă,
există şi unele specifice fiecărui nivel. Transcenderea unui nivel este
automată atunci când se abandonează atracţia şi se renunţă la aversiune.
Ruşinea este o consecinţă a negării realităţii atât a sinelui, cât şi a
Sinelui. Atracţia este pentru a te pedepsi, a te judeca, a te înjosi, a fi negativ,
a rămâne deprimat, a fi ferm şi inflexibil, a te ascunde şi a te auto-
condamna. Aversiunea este faţă de iertarea de sine, a fi aşa cum eşti, a
recunoaşte darul vieţii tale, a alege să ai valoare, a te onora, a avea grijă de
corpul tău şi de a-ţi îmbrăţişa capacitatea înnăscută de a fi iubit.
Vinovăţia şi Ura izvorăsc din plăcerea secretă a ego-ului care derivă
din negativitate. Renunţarea la vină şi ură aduce beneficii în toate palierele
vieţii, la fel cum poziţionalităţile ego-ului sunt corozive pentru sine şi
pentru alţii. Atracţia este pentru a blama un vinovat (pe sine sau pe altul ori
societatea), melodramatica indulgenţă a penitenţei („sacul şi cenuşa”) şi
ciudata mândrie din „uite ce păcătos sunt eu!” - toate acestea menţinându-te
blocat în vinovăţie şi ură de sine. Penitenţa tinde să fie episodică. Creşterea
spirituală este permanentă. Aversiunea este faţă de a ierta şi a avea
compasiune pentru sine şi pentru alţii, a primi mila lui Dumnezeu, a renunţa
la a avea dreptate şi disponibilitatea faţă de asumarea responsabilităţii şi
voinţa de a face o schimbare.
Apatia este în mod clasic contrabalansată de „credinţă, speranţă şi
caritate”. Beneficiul născut din ajutorarea altora este bine demonstrat în
societate, fie că vine din propria alegere, inspiraţie sau, uneori, chiar şi prin
coerciţie (serviciul în slujba comunităţii ordonat de tribunal). Atracţia este
pentru auto-compătimire, lipsa de speranţă şi de ajutor. „Lenea” (trândăvia)
este un „păcat capital” în creştinism deoarece neagă darul divin al vieţii
tale. Recompensa ego-ului este să te vezi pe tine însuţi ca lipsit de valoare şi
că nu meriţi efortul, să fii pasiv mai degrabă decât activ, să respingi ajutorul
şi să spui „nu pot, sunt incapabil”. Aversiunea este faţă de a acţiona, a cere
ajutorul, a arăta interes faţă de viaţă şi a nu te izola.
Deseori, simpla îngrijire a animalelor poate servi ca un foarte bun
început. Observăm aceasta în programele de dresaj al câinilor, care au avut
foarte mare succes la puşcăriaşii recidivişti, unii dintre aceştia alegând să
rămână în puşcărie după ce le-a expirat pedeapsa doar pentru a-şi finaliza
lucrarea cu câinele care le-a fost încredinţat. Pacienţii geriatrici apatici se
înviorează dacă căminul în care locuiesc le pune la dispoziţie câini. Studii
recente arată că simplul fapt de a deţine un animal de companie reduce
nivelurile depresiei şi hipertensiunii şi are un efect pozitiv asupra sănătăţii
în general. Prin urmare, este terapeutic să ai grijă de alte fiinţe, aşa cum
arată şi alcoolicii fără speranţă atunci când încep să-i ajute pe nou-veniţi, şi
sportivii descurajaţi care se recuperează dintr-o atitudine defetistă prin
simplul act al încurajării altor membri ai echipei.
Durerea/suferinţa/doliul se agaţă de trecut şi refuză să se bucure de
viaţa din prezent. Atracţia este pentru recompensa trăirii în trecut, a
obţinerii compătimirii, „sucul” pierderilor, agăţarea de resentimentele faţă
de pierderi, a te simţi trist şi gol pe dinăuntru. Aversiunea este faţă de a
vedea fericirea ca ceva interior, mai degrabă decât exterior, a depăşi
pierderea şi a o accepta lucrând cu sentimentele sale şi de a vedea
perfecţiunea vieţii umane în sine, viaţă care include impermanenţă,
schimbare şi inevitabila moarte fizică.
Frica este tolerarea isteriei, dramatizarea, luarea în tragic şi
emoţionalitatea în faţa unui pericol real, hiperanxietate faţă de întâmplările
unei zile obişnuite, cum ar fi programarea la stomatolog, întâlnirea cu
oameni noi şi aşa mai departe, ceea ce poate fi paralizant şi se poate
concretiza în fobii de tot felul. Atracţia este faţă de entuziasmul pericolului,
emoţionalitate puternică, tendinţa de a considera totul o catastrofă, auto-
victimizare, ascunderea în spatele convingerii că minimizarea aceasta
serveşte supravieţuirii. Aversiunea este faţă de a rămâne liniştit, a te ruga, a
renunţa la frică şi la nevoia de a controla, a înfrunta dezaprobarea şi a-ţi
însuma convingerea că nimic care este „acolo, în afară” nu are putere
asupra ta. Precauţia este diferită de frică. Precauţia înseamnă a gândi ceva şi
a anticipa fără vreo reacţie emoţională.
De vreme ce Frica vede viaţa strict fizică, cu suprema frică de moarte a
corpului, folosim tehnica „Şi apoi, ce?”. Funcţionează cu orice fel de frică.
Să luăm următoarea frică: „Mă tem că îmi voi pierde maşina. Aşa, şi apoi,
ce? Atunci n-o să mai am un mijloc de transport. Aşa, şi? Apoi îmi voi
pierde serviciul. Şi apoi? Nu există niciun alt serviciu ca acela. Aşa, şi? Nu
voi mai avea bani. Aşa, şi apoi? Voi fi sărac. OK, deci eşti sărac, şi apoi ce?
O să mor de foame. La baza fiecărei frici se află frica de moarte. Astfel,
procesul este „să mori înainte să mori”, cum apare scris în multe tradiţii
religioase. Aceasta înseamnă că, odată ce stai faţă-n faţă cu moartea ta
certă, acea frică reprimată nu te mai conduce. Nimic nu te mai sperie. Frica
este o mare stivă şi la baza ei se află frica de moartea fizică. Odată ce ai
acceptat moartea fizică, dispar majoritatea celorlalte frici.
Dorinţa este câmpul de energie care deranjează pe cei mai mulţi dintre
oameni, în majoritatea timpului, deoarece este atracţia faţă de a câştiga, faţă
de bani, de a dobândi controlul, de a obţine aprobarea şi validarea altora,
succesul, faima, proprietăţi, concursuri şi, bineînţeles, de a avea dreptate.
Oamenii sunt dispuşi să moară în dreapta şi în stânga pentru a avea
dreptate. Ar muri cu dreptatea în mână mai degrabă decât să fie umili şi să
recunoască o greşeală. Acesta este motorul unei adicţii care te va duce în
mormânt, nu-ţi va permite să renunţi la o substanţă pe care ego-ul o crede a
fi sursa experienţei sale. În istoria recentă, milioane de oameni au murit
urmărind această iluzie, mai degrabă decât să recunoască că era o greşeală.
Planul economic pentru agricultură a lui Mao a condus la înfometarea a
milioane de oameni. Credinţa în Mao (cal.185) a condus la una dintre cele
mai mari foamete din lume, din toate timpurile. După aceea, marxismul
(cal.130) ar fi putut fi considerat o ideologie problematică. În schimb, a fost
adoptat şi răspândit şi mai mult în lume, şi astfel înţelegem incapacitatea de
a învăţa datorată mândriei ego-ului. Aceasta este dorinţa ego-ului, de a avea
dreptate, de a controla, de a obţine aprobarea - toate acestea fiind cunoscute
şi parte din viaţa de zi cu zi. Avem teama de eşec şi de a părea pasivi, slabi,
obişnuiţi şi plictisitori. Atracţia este faţă de gratificarea imediată, de a fi
special şi de a ieşi în evidenţă mereu. Observăm extremele până la care sunt
oamenii capabili să ajungă doar pentru a fi observaţi. Vor spune orice,
indiferent cât de scandalos, atâta vreme cât vor fi filmaţi. Aversiunea este
faţă de a aştepta, de a fi „nimeni”.
Furia este, în mod evident, o formă de apărare, după cum observăm în
lumea animală. Atracţia este pentru a te simţi mai mare şi mai puternic
decât eşti în realitate. Animalului din tine îi este frică să pară slab, astfel că
grohăie şi îşi arată dinţii, încearcă să câştige prin intimidare. Aversiunea
este faţă de calm, de a fi în pace, de a renunţa. Nu vrea să vadă că
„personajul rău” pleacă liber. Vrea să fie chit şi batjocoreşte învăţăturile lui
Buddha despre faptul că nimeni nu trebuie să se străduiască să fie chit cu
inamicii săi deoarece aceştia se vor prăbuşi singuri. Prin calibrarea
conştiinţei afirmăm adevărul acelei învăţături mereu.
Mândria, ca mândrie spirituală este diferită de stima de sine care se
dobândeşte şi, prin urmare, nu este o inflamare a ego-ului. Mândria este o
proiecţie care îţi aduce status, te ajută să fii observat şi să-ţi permiţi să fii
superior. Este vanitatea gândirii, a mentaţiei, conceptelor, convingerilor,
ideologiilor şi opiniilor. Atracţia este faţă de „eu ştiu”, faţă de a fi superior,
special, cel ales şi unul din interiorul unei elite. Înalta moralitate este o
superioritate morală şi calibrează la 190, fie că apare de la „stânga” sau de
la „dreapta” sistemelor de convingeri. Dacă eşti „politically correct”, atunci
ajungi să fii deasupra oamenilor comuni care sunt „incorecţi”. Acest fel de
mândrie este o inversare paradoxală a egalitarianismului (toţi oamenii au
valoare în mod egal) deoarece afirmă că „noi suntem mai buni decât alţii
pentru că suntem mai egalitariani decât oricine altcineva”. Aversiunea este
faţă de „nu ştiu”, faţă de modestie şi faţă de a fi un om obişnuit. Cea mai
mare aversiune este faţă de a greşi sau a nu avea dreptate.
În toc de a refuza recunoaşterea unei erori, din mândrie, putem accepta
că viaţa umană este un proces de descoperire. Dacă ceea ce observăm ca
martori este evoluţia conştiinţei, în care creaţia se desfăşoară spontan,
atunci ceea ce vedem drept greşeală este, în realitate, un succes deoarece
demonstrează rezultatul unei greşeli ce poate fi corectată. Dacă milioane de
oameni mor de foame datorită unui sistem de convingeri marxist, aceasta
este o demonstraţie automată a falsităţii, care serveşte scopului de a
discerne şi de a înţelege adevărul.
De aceea nu putem prezice viitorul. Nu a fost încă creat deoarece noi
toţi contribuim, prin evoluţia conştiinţei, clipă de clipă, după cum spunem
„da” unor anumite opţiuni şi „nu” altora. Nu este în posibilitatea noastră să
prezicem viitorul deoarece viitorul încă nu are nicio realitate. Este doar un
potenţial care aşteaptă să devină actualitate prin intenţie şi alegere. Dacă am
putea prezice viitorul, aceasta ar confirma că totul este deja predestinat.
Dacă predestinarea ar fi o regulă a universului, vieţile noastre nu ar avea
nicio valoare. Nu am fi nimic mai mult decât nişte automatoni.
De la Curaj la Extaz

Nivel Ispită
Curaj Bravadă, mândrie exagerată masculină, risc
Neutralitate Indiferenţă, retragere
Bunăvoinţă Prea devotat, prea implicat
 Acceptare Eşecul de a acţiona adecvat
Raţiune Intelectualism, blocat în cauză şi efect
Seducţie, exploatare, identificare eronată ca
Iubire
personală
Bucurie/Extaz Raţionament slab

Curajul are motivaţia, puterea şi tăria de a depăşi rezistenţele, de a face

faţă încercărilor şi de a lucra cu acestea cu determinare şi tărie morală. Ca
experienţă, cea mai comună încercare pentru curaj este anxietatea, îndoiala
de sine şi frica de nereuşită. Frica de eşec este diminuată prin înţelegerea că
eşti responsabil pentru intenţia şi efortul tău, nu pentru rezultat care este
dependent de multe alte condiţii şi factori care sunt non-personali. Ispitele
care recurg la bravadă în faţa fricii şi acţiuni riscante ale tipului „macho”
derivă din nou dobândita putere şi încredere în sine.
Neutralitatea permite flexibilitatea şi o evaluare realistă şi neacuzatoare
a problemelor. A fi neutru înseamnă a fi relativ neataşat de rezultate. Ispita
este de a fi indiferent şi de a opune rezistenţă unei atitudini active,
prietenoase şi care contribuie la viaţa din jurul tău. Atitudinea prietenoasă
conţine căldura şi capacitatea de conectare şi deschide porţile iubirii.
Bunăvoinţa este veselă, de ajutor şi voluntară în entuziasmul său de a
împlini nevoile altora în moduri care sunt binevoitoare, reciproc benefice şi
blânde, în acord cu Regula de Aur: „Fă altora ceea ai vrea să-ţi facă ei ţie”.
Limitarea acestui nivel este creditarea eforturilor proprii şi personalităţii în
timp ce, în realitate, succesul şi creşterea ta se datorează radiantei Sinelui.
Ispita este o prea multă angajare în prea multe pentru a-i ajuta pe alţii
deoarece crezi că şinele tău personal este sursa acestor îmbunătăţiri.
Acceptarea trăieşte în armonie cu forţele vieţii şi permite angajamente
după condiţiile vieţii, fără să încerce să le facă conform unui plan. Această
energie nu poate face rău deoarece nu judecă, nu controlează, nu schimbă şi
nu-i domină pe alţii şi nu caută să „salveze lumea” sau să condamne
multitudinea expresiilor sale. Ispita este să eşuezi în a acţiona potrivit atunci
când situaţia o cere - de exemplu, lipsa de integritate la locul de muncă ori
în alte arii ale vieţii care solicită discernământ şi apărarea adevărului.
 Raţiunea este nivelul ştiinţei, medicinei, teologiei şi capacităţii de a
raţiona care se află într-o creştere generală, nivelul conceptualizării şi
comprehensiunii. Astfel, cunoaşterea şi educaţia sunt mult preţuite. La acest
nivel este uşor să pierzi din vedere pădurea de copaci, să devii dominat de
concepte, idei, cunoştinţe şi teorii şi să sfârşeşti prin a pierde punctul
esenţial. Ispita este de a te identifica cu mintea, iar intelectualizarea devine
un sfârşit prin şi în sine. Să ştii „despre” este un lucru şi nu este acelaşi
lucru cu a „fi” acel lucru.
Iubirea nu porneşte de la minte. Iubirea emană din inimă. Ca un mod
de a fi în lume, care sprijină, îngrijeşte şi iartă, Iubirea expandează simţul
sinelui care radiază cu un efect înălţător şi asupra altora. Ispita este să
înţelegi energia Iubirii ca venind din tine mai degrabă decât din Divinitate
şi, prin această personalizare, să consideri că este meritul tău pentru efectul
acelui câmp de energie. Pericolul este să fii sedus în mod inconştient de
slava pe care ţi-o închină alţii şi de proiecţiile lor.
Bucuria/Extazul sunt stări cuprinse la mijlocul intervalului 500-600 în
care perfecţiunea inerentă şi frumuseţea uluitoare a tuturor celor ce există
strălucesc ca o radianţă luminoasă. În mod subiectiv, curgerea energiei
spirituale este simţită ca o excepţional de rafinată dulceaţă în întreg corpul,
iar energia are capacitatea de a facilita vindecări miraculoase ale altora,
dacă este potrivit din punct de vedere karmic. Deoarece oricine este văzut în
perfecţiunea sa înnăscută interioară, dezavantajul este un raţionament slab
în a vedea doar ceea ce este cel mai bun în oameni şi propunerile lor. Astfel,
este de ajutor să ai un însoţitor de încredere care să fie atent ca un păzitor al
porţilor.
Calea renunţării
În final, transcenderea nivelurilor conştiinţei se petrece renunţând. În
loc să încerci să forţezi schimbarea în tine, nu este necesar decât să permiţi
Divinităţii s-o facă renunţând până în profunzime la control, la opunerea
rezistenţei şi iluzia pierderii sau a câştigului. Nu este necesar să distrugi sau
să ataci iluziile, ci doar să le permiţi să se prăbuşească pe măsură ce renunţi
la „recompense”. Nu este necesar sau folositor să foloseşti forţa prin
mecanisme precum vinovăţia, nici nu este necesar să încerci să obţii sau să
propulsezi evoluţia spirituală deoarece aceasta avansează automat, în
propriul său ritm, atunci când se renunţă la obstacole şi la rezistenţa la
iluzii.
Puterea Adevărului este o calitate a Iubirii Divine care, în infinita sa
milostivire, dizolvă poziţionalităţile în Realitatea Sinelui. Este necesar să
accepţi că timpul depinde de Sine, nu de sine, deoarece numai Sinele este
capabil să incorporeze calităţi neştiute karmice. Astfel, renunţăm la opiniile
noastre despre cum ar trebui să fie lumea, Iisus, Buddha şi fiecare mare
maestru au spus că lumea este perfectă aşa cum este - pentru bogata
diversitate a opţiunilor, de la nivelul sadistic până la cel angelic, lumea
oferă oportunitate maximă evoluţiei spirituale pentru toţi.
Infinitul, non-liniarul câmp al conştiinţei nu este doar omniprezent şi
omniscient, dar şi omnipotent. Spiritul este înălţat ca o consecinţă a calităţii
a ceea ce a devenit prin acord cu liberul său arbitru. Compasiunea pentru
sine este un atribut al Sinelui. Astfel, ultima mare rezistenţă la care trebuie
renunţat este rezistenţa la Iubirea mereu prezentă a lui Dumnezeu.
 Capitolul 8 - Adevărul spiritual, învăţători şi învăţături

Renunţarea este mai posibilă atunci când integritatea unei învăţături

sau a unui învăţător a fost verificată. Calibrarea conştiinţei distilează şi
verifică adevărul spiritual în esenţa sa şi identifică caracteristicile
învăţătorilor integri. Ar trebui verificat orice şi oricine căruia doreşti să-ţi
încredinţezi sufletul. Lista de mai jos serveşte ca standard al integrităţii
spirituale.
40 de caracteristici ale învăţătorilor integri şi ale învăţăturilor integre:

1. Universalitate: Adevărul este adevărat în orice moment şi în orice loc,

indiferent de cultură, personalităţi sau circumstanţe.
2. Non-exclusiv: Adevărul este atotcuprinzător, nu conţine secrete şi este
non-sectar.
3. Disponibilitate: Este deschis tuturor, este non-exclusiv. Nu există
secrete care trebuie dezvăluite sau ascunse, vândute, nici formule
magice sau „mistere”.
4. Integritatea scopului: Nu există nimic de câştigat sau de pierdut.
5. Non-sectar: Adevărul nu reprezintă expunerea limitării.
6. Independent de opinie: Adevărul este neliniar şi nu face subiectul
limitărilor intelectului sau ale formei.
7. Lipsit de poziţionalitate: Adevărul nu este „anti” nimic. Falsitatea şi
ignoranţa nu sunt duşmanii lui, ci reprezintă doar absenţa lui.
8. Fără exigenţe sau solicitări: Nu sunt necesare: calitatea de membru,
taxe, regulamente, jurăminte, reguli sau condiţii.
9. Nu controlează: Puritatea spirituală nu este interesată de viaţa
personală a aspiranţilor, nici de haine, stil de îmbrăcăminte, modă,
viaţă sexuală, economie, modele familiale, stil de viaţă sau obiceiuri
alimentare.
10. Nu forţează sau intimidează: Nu există spălare a creierului, adorare a
conducătorilor, ritualuri de instruire, îndoctrinări sau intruziuni în viaţa
privată.
11. Nu există lucruri obligatorii: Nu există regulamente, legi, edicte,
contracte sau obligaţii.
12. Libertate: Participanţii sunt liberi să plece şi să vină în lipsa oricărui
fel de persuasiune, constrângere, intimidare sau consecinţe. Nu există
 ierarhie: există, în schimb, îndeplinirea de bunăvoie a necesităţilor
practice şi a îndatoririlor.
13. Caracterul comun: Recunoaşterea este o consecinţă a ceea ce a devenit
cineva, mai degrabă decât un rezultat al titlurilor decernate,
adjectivelor şi însemnelor.
14. Inspiraţional: Adevărul ocoleşte şi evită fascinaţia, seducţia şi teatralul.
15. Nematerialist: Adevărul este lipsit de nevoia lumească de îmbogăţire,
prestigiu, fast sau edificii.
16. Autoîmplinit: Adevărul este deja întreg şi complet şi nu are nevoie de
prozelitism sau de câştigarea de adepţi, discipoli sau de „membri
semnatari”.
17. Detaşare: Nu există implicare în problemele lumii.
18. Benign: Adevărul este identificabil de-a lungul unui gradient
progresiv. Nu are „opus” şi, prin urmare, nu are „duşmani” care să îl
pedepsească sau care să i se opună.
19. Nu este intenţionat: Adevărul nu intervine şi nici nu are o agendă
pentru a propune, a aplica sau a promulga ceva.
20. Non-dual: Totul este dezvăluit în virtutea înclinaţiei intrinseci
(karmice) din domeniul în care potenţialitatea se manifestă ca
actualitate, mai degrabă decât „cauză şi efect”.
21. Linişte şi pace: Nu există „probleme” sau subiectivitate. Nu există
dorinţa de a-i schimba pe ceilalţi sau de a se impune în societate.
Efectul energiilor mai înalte este înnăscut şi nu este dependent de
propagare sau efort. Dumnezeu nu are nevoie de ajutor, mai mult decât
are nevoie gravitaţia de ajutorul unui măr care să cadă dintr-un copac.
22. Egalitate: Aceasta este exprimată prin reverenţă faţă de întreaga viaţă,
în toate expresiile sale şi, în general, evită ceea ce este dăunător mai
degrabă decât să i se opună.
23. Atemporalitate: Viaţa este înţeleasă ca fiind eternă, iar tot ce este de
natură fizică este înţeles ca fiind temporar. Viaţa nu face obiectul
morţii.
24. Mai presus de orice dovadă: Ceea poate fi „dovedit” este liniar, limitat
şi un produs al intelectualizării şi al gândirii. Realitatea nu necesită
încuviinţare. Realitatea nu este o achiziţie, ci o înţelegere pur spontană
şi subiectivă în care poziţionările eului dual sunt abandonate.
25. Mistic: Originea adevărului este o strălucire spontană, o radiaţie şi
iluminare care reprezintă Revelaţia ce înlocuieşte iluzia unui sine
individual separat, eul şi gândirea acestuia.
26. Inefabil: De nedefinit. Subiectivitatea radicală este experienţială. Este
o condiţie care o înlocuieşte pe prima. Astfel, în cadrul acestui
eveniment, contextul înlocuieşte conţinutul- lipsit de temporalitate şi
situat în afara timpului. Realitatea nu există în timp, nu este constituită
din el, nu este superioară lui sau în afara lui şi nu are nici o legătură cu
tot ceea ce se numeşte născocire a gândirii. De aceea, este superioară
tuturor substantivelor, adjectivelor sau verbelor, tranzitive sau
intranzitive.
27. Simplu: Se poate observa frumuseţea şi perfecţiunea intrinsecă a tot
ceea ce se află mai presus decât înfăţişarea şi forma.
28. Afirmativ: Adevărul este superior opiniei şi demonstrabilului.
Confirmarea are loc, pur şi simplu, prin cunoaşterea sa subiectivă; el
este, totuşi, identificabil prin tehnicile de calibrare a conştiinţei.
29. Neoperativ: Adevărul nu „face” ceva şi nu „cauzează” ceva. El este
totul.
30. Invitător: în contrast cu promoţionalul sau persuasivul.
31. Non-predictiv: Deoarece realitatea este neliniară, nu poate fi localizată
sau codificată prin restrângerea formei, ca, de pildă, mesaje secrete,
coduri, numere şi inscripţii, ori ascunsă în rune, pietre, dimensiunile
piramidei, ADN sau în perii din nările unei cămile. Adevărul nu are
secrete. Realitatea lui Dumnezeu este omniprezentă şi superioară
codificărilor sau exclusivităţii. Codurile sunt dovezi ale imaginaţiei
omului, nu ale capriciilor Divinităţii.
32. Non-sentimental: Emoţiile sunt bazate pe percepţii. Compasiunea
rezultă din discernerea adevărului.
33. Non-autoritar Nu există reguli sau ordine care trebuie urmate.
34. Non-egoist: învăţătorii sunt respectaţi, dar ei resping adorarea propriei
persoane sau ideea de a fi speciali.
35. Educaţional: Oferă informaţii în diferite formate şi asigură
disponibilitatea lor.
36. Independent: Nici mercantil nici materialist.
37. De-sine-stătător: Este complet fără a fi dependent de autorităţile
exterioare sau istorice.
 38. Natural: Lipsit de stări modificate de conştiinţă induse, sau de
manipulări ale energiei prin mijloace artificiale, postură, respiraţie sau
ritualuri de dietă (adică fără bizuire pe formă sau fizicalitate; nu invocă
entităţi sau pe „alţii”).
39. Complet: Lipsit de exploatare sau câştig.
40. Non-violent: Nu este coercitiv, este benign, nu ameninţă.

Adevărul spiritual este universal. Acelaşi adevăr esenţial a fost predat

de misticii iluminaţi, de sfinţii, înţelepţii şi avatarii care au apărut de-a
lungul istoriei în diferite religii şi culturi, separate de diferite zone ale
globului şi de-a lungul a multor secole. Nicio persoană sau religie ori grup
nu este singurul posesor sau furnizor al adevărului. Un adevăr este adevărat
în toate timpurile, în toate locurile, independent de cultură, obiceiuri, opinii,
personalităţi sau circumstanţe.
Un profesor adevărat nu pretinde că este special, ci mai degrabă îl
îndrumă pe cel care caută să înţeleagă acelaşi adevăr din interiorul său. Se
spune că Sinele studentului este acelaşi cu Sinele profesorului a cărui stare
de realizare a Sinelui serveşte pentru activarea trezirii interioare a
studentului. Adevăraţii învăţători recunosc cu smerenie că acea stare divină
este un dar al Graţiei şi, prin urmare, nu oferă învăţături spirituale contra
cost, nu cer mai mult decât să-şi acopere cheltuielile necesare pentru
diseminare.
Învăţătorii integri şi organizaţiile nu sunt interesate să controleze
vieţile personale ale studenţilor, să se promoveze, să câştige adepţi care să-i
urmeze sau să distreze oamenii cu prezentări teatrale. Integritatea le cere să
împărtăşească darul Realizării ce le-a fost dăruit cu capacităţile unice ce le-
au fost dăruite, dar nu sunt ataşaţi de răspuns. Ce fac oamenii cu darul
acesta este treaba lor. Oamenii sunt Liberi să vină şi să plece după cum
doresc.
Este de reţinut că spiritualitatea pură nu cere nimic, nu impune
obligaţii, dependenţe, ataşamente sau alte dovezi de a fi speciali, nici nu
impune controlul prin jurăminte, garanţii financiare sau înregistrarea
membrilor pentru cursuri ori „training-uri”. Angajamentul este faţă de
esenţa adevărului însuşi, nu faţă de persoana învăţătorului, iar pura
spiritualitate este liberă de seducţia prozelitismului sau a secretismului. Tot
ce este necesar este curiozitatea şi atracţia faţă de adevăr care este complet,
total şi autosuficient.
Învăţătorii, învăţăturile sau grupurile care sunt atractive sau importante
depind de propensităţile karmice şi de evoluţia căutătorului spiritual în
fiecare moment. Profesori diferiţi şi învăţături diferite vor atrage studenţi
diferiţi şi vor fi potrivite pentru diferite sarcini în viaţă. Ceea ce este cel mai
bine pentru o persoană sau pentru o situaţie ar putea fi nepotrivit pentru
alta. Doar pentru că o învăţătură calibrează la 600 sau mai sus nu înseamnă
că este cea mai potrivită sau de ajutor. Ceea ce contează este ca învăţătura
sau învăţătorul să calibreze peste 200, nivelul integrităţii.
Educaţia spirituală
Este norocos căutătorul care nu a fost condus departe de calea dreaptă
şi îngustă a adevărului spiritual prin diversiuni şi atracţii popularizate.
Oamenii petrec multe vieţi căutând învăţăturile autentice şi sunt deviaţi de
la adevăr de aberaţii seducătoare, atractive şi fermecătoare. Acestea se
dovedesc a fi ficţionale sau poveşti romantizate care atrag naivul copil
interior. Poveştile spirituale abundă şi îi impresionează pe credulii pentru
care orice este etichetat „spiritual” este impregnat cu o strălucire magică.
Este ca o rutină trecerea prin acea etapă a explorării, cu entuziasmul necritic
de la început.
Problema principală iniţială este lipsa de conştienţă a diferenţelor
dintre adevărata realitate spirituală şi domeniile astrale, paranormale sau
supranaturale. Celui naiv, aceste din urmă alternative îi par impresionante şi
uluitoare. O „citire psihică” este într-adevăr impresionantă pentru un
novice. Majoritatea cărţilor best-seller presupuse a fi spirituale sunt pură
ficţiune, iar nivelul mediu de adevăr la care calibrează este 190, acelaşi
nivel fiind valabil şi pentru revistele care prezintă fermecătoare fantezii din
„alte dimensiuni” şi altele. Paradoxul este că naivul căutător, care nu a
reuşit să stăpânească această dimensiune, este atras de asemenea fanteziste
dimensiuni pe care, cu atât mai puţin le poate stăpâni.
„Puterile” mistice autentice nu sunt arătate, cu atât mai puţin
promovate sau vândute pentru un preţ. Imitaţiile celor reale sunt o
diversiune care a înşelat şi a deviat multi studenţi spirituali, ba chiar şi
ramuri ale marilor religii (sexul tantric şi altele). După cum rezultă din
simplul fapt că cineva este atras de acestea datorită strălucirii şi calităţii
speciale a neobişnuitului şi unicităţii, mijloacele artificiale inflamează ego-
ul. Chiar şi când sunt cultivate prin antrenament, asemenea fenomene nu
sunt altceva decât abilităţi căutate de dragul de a le avea şi reflectă vanitatea
spirituală, acest lucru fiind dovedit de promovarea lor.
Dacă darurile de la Dumnezeu pot fi imitate, dar falsificarea nu este
autentică. Acest lucru poate fi cunoscut prin calibrarea conştiinţei.
Autenticele siddhis (de exemplu, clar-vederea, claraudiţia, psihometria,
telepatia şi altele) încep să apară de la nivelul 540 şi devin predominante în
nivelul 570. Imitaţiile promovate calibrează de la 155 până în etajul inferior
al nivelului 400. Este de reţinut că niciun avatar sau mare învăţător nu a
recomandat vreodată căutarea supranaturalului care apare firesc şi în acord
cu Voinţa Divină.
Vindecările miraculoase şi alte fenomene sunt non-volitive apar
spontan în câmpurile superioare nivelului 540. Este important de reţinut că
nu există niciun „vindecător” sau un „făcător” al miracolelor de acest fel.
Acestea apar spontan din câmpul impersonal ca o consecinţă a înclinaţiilor
karmice şi a condiţiilor locale. Imitaţiile miraculosului sunt uşor de
remarcat deoarece pun accentul pe persoană şi pe aşa-zisul vindecător.
Copilul inocent din interior este cu uşurinţă fermecat de imitaţiile
autenticului. Este înţelept să ne păzim de metodele liniare care promit
accesul către stările non-Liniare cum ar fi stările induse conştiinţei,
îmbrăcăminte specială, diete ciudate şi alte practici riguroase, tehnici de
manipulare a energiei, programe şi workshop-uri pentru iluminarea
instantanee sau puteri psy (de obicei cu un preţ), păstrarea unor poziţii
ciudate pentru lungi perioade de timp, purificarea sângelui sau a corpului,
purgative exotice sau exerciţii de respiraţie şi aşa mai departe. Stările
alterate nu sunt acelaşi lucru cu stările divine. Antrenamentele cu unde alfa,
de exemplu, sunt terapeutice, dar nu sunt stări spirituale.
Există tărâmuri astrale şi universuri fără număr, fiecare cu proprii săi
învăţători, maeştri, ierarhii spirituale şi sisteme de convingeri. Multe sunt
chiar surprinzătoare. Cel neglijent/ nepăsător poate fi uşor prins în capcană
de aceste fascinante doctrine esoterice. Cu toate acestea, cel care caută
Iluminarea îşi va aminti că starea supremă nu poate fi atinsă prin niveluri
ale formei. Întregul adevăr este înăuntru şi este disponibil prin mijloace
obişnuite, fără a avea nevoie să fie accesate prin intermediul unui
vindecător, medium sau psychic, numerologie sau vreo entitate care
vorbeşte printr-un om (channel-ed).
Auto-revelarea Sinelui şi iluminarea misticului
Adevăraţii mari învăţători şi învăţăturile lor radiază din stări ale
conştiinţei de la nivelul 600 în sus. În istoria religioasă, misticul a fost atât
adulat, cât şi persecutat. Autoritatea misticului izvorăşte din Prezenţă, din
divinul „EU” al Sinelui. Acest lucru a fost înţeles ca fiind un sacrilegiu de
religiile autoritariste ale căror credinţe şi convingeri sunt limitate numai la
un Dumnezeu transcendent. Astfel, misticii au fost trataţi ca eretici, au fost
închişi, excomunicaţi, arşi pe rug, decapitaţi sau chiar crucificaţi de
autorităţile religioase. Cei mai mulţi dintre mistici s-au retras din societate.
Unii, în virtutea unui mare efort, s-au întors în lume dar nu vorbesc despre
starea lor interioară. Câtorva mistici le sunt dăruite capacităţile de a scrie şi
de a-i învăţa pe alţii aceste rare stări existente dincolo de dualităţile ego-ului
şi de identificările sale cu forma.
Starea misticului nu este o realizare obţinută. Nu este nici măcar o
persoană, deşi ne referim, de obicei, la un mistic ca la o persoană. Este o
stare a conştiinţei dincolo de domeniul persoanei deoarece în acea stare, nu
mai există un „eu”. Misticul foloseşte pronumele personal la persoana întâi
rareori şi atunci doar pentru a-i ajuta pe alţii care nu pot înţelege limba fără
pronume personale. O persoană obişnuită spune „Ieri m-a plouat/a plouat pe
mine”. Misticul spune „Ieri a plouat”.
Detaşarea este prezentă deoarece sunt descrise fenomene din
perspectiva martorului. Martorul observă şi apoi raportează observaţia fără
să judece sau să evalueze ceea ce este observat. Prin analogie, spaţiul dintr-
o cameră nu are nicio părere despre aşezarea mobilei sau ce se petrecere în
interiorul său. Martorul observă în tăcere toate lucrurile din interiorul unei
stări de nemişcare, tăcere şi pace.
În acea stare, plimbându-se prin pădure poate deveni conştient că
pomii sunt conştienţi. Întreaga viaţă licăreşte venerând prezenţa Divinităţii,
fiind foarte conştientă de aceasta. Universul este conştient. Copacul este
conştient de faptul că se află în prezenţa Divinităţii. Datorită naturii sale,
datorită sursei creaţiei sale, care este aceeaşi sursă ca şi cea a creaţiei
proprii, copacul îşi cunoaşte propria sursă deoarece viaţa venerează viaţa.
 Tehnic, această stare începe la nivelul 600, starea Păcii infinite. În
sanscrită este denumită Satcitananda. Stările premergătoare sunt acelea ale
Iubirii, Bucuriei şi Extazului. Când cineva renunţă la orice ataşament faţă
de aceste stări, care sunt excelente, apare starea de infinită, fără de timp
pace, iluminare, nemişcare şi completitudine. Pacea (cal.600) este o stare a
revelaţiei, o stare ce include totul şi este intrinsecă deoarece izvorăşte din
interior. Odată cu apariţia şi dezvăluirea esenţei Divinităţii, o revărsare care
cuprinde totul, starea devine lipsită de mişcare. Este tăcută şi fără cuvinte.
Transfigurat, misticul realizează că această nemişcare a Păcii este adevărata
identitate a cuiva, identitate care nu este liniară şi este în armonie cu
întreaga viaţă. Nu are vreo localizare deoarece este totalitatea. Unificatoare,
dincolo de vreo descriere, nu există niciun „eu” separat de „tu”. Separarea
dispare în Revelaţia Radianţei Unităţii (Oneness).
Ceea ce lumea denumeşte „Iluminare” este o stare în care identitatea
personală anterioară, şi tot ceea ce s-a crezut despre aceasta, a fost ştearsă,
îndepărtată, transcensă şi dizolvată. Particularul a fost înlocuit de universal,
calităţile au fost înlocuite de esenţă, liniarul a fost înlocuit de non-lini- ar,
iar distinctul a fost înlocuit de nelimitat. Timpul a devenit „Eternitate”.
Intenţia a fost înlocuită de spontaneitate, iar percepţia limitativă a dualităţii
a fost îndepărtată deoarece Radianta Unităţii iluminează Realitatea şi
Adevărul non-dualităţii. Esenţa Divinităţii rămâne prezentă în auto-
revelarea Sinelui. Gândirea, a încetat şi, în Linişte, Cunoaşterea
Omniscienţei radiază fără să fie cerută. Emoţia a fost înlocuită de Pace.
Mintea obişnuită este mintea care gândeşte şi face asta prin percepţii,
raţionamente şi definiţii. Are pronume, al meu, a mea, delimitează şi
împachetează totul din perspectiva sa duală a separării. Educaţia religioasă
implică mintea care gândeşte, învăţarea şi însuşirea cunoştinţelor.
Informaţiile devin ulterior integrate şi o persoană poate petrece o viaţă
întreagă în studiul istoriei religiilor şi teologiei. În starea mistică,
înţelegerea vine într-o complet diferită modalitate, non-liniară. Nu apare ca
un rezultat al raţiunii. Mai degrabă, înţelegerea este o revărsare, o revelaţie
care nu necesită gândirea deloc şi nici vreo cunoaştere religioasă.
Experienţa mistică
În cărţile Sinele: realitate şi subiectivitate şi Ochiul Sinelui, de care
nimic nu se poate ascunde sunt descrise stări neobişnuite ale conştiinţei ce
au fost experimentate în această viaţă. Sunt remarcate anumite întâmplări
deoarece acestea pot înfăţişa caracteristici ale misticului. Un eveniment
major pentru mine a fost experienţa din adolescenţă, din zăpadă. În
copilărie eram chiar religios, dar religia nu a avut nimic de-a face cu
fenomenul mistic pe care l-am trăit. Poţi memora întreaga literatură
spirituală a lumii, dar când se petrece o experienţă mistică, aceasta nu are
nimic de-a face cu orice ai învăţat într-o viaţă.
S-a petrecut în timpul unui mare viscol, în nordul statului Wisconsin,
când am fost surprins foarte departe de casă, în traseul meu de distribuire a
ziarelor, lung de 27 de km, pe care-l făceam pe bicicletă. Vântul s-a înteţit şi
s-a făcut foarte frig, imense grămezi de zăpadă de peste 3 metri se înălţau
de-o parte şi de alta a şoselei. Pentru a scăpa de vânt, mi-am săpat o mică
peşteră în interiorul unui morman de zăpadă. Aveam suficientă energie
fizică şi nu a fost o experienţă de moarte clinică. Voiam doar să scap de vânt
şi de frig. Am intrat în interiorul acestei mici peşteri şi am încercat să mă
relaxez.
Apoi, brusc, de nicăieri, a apărut această profundă Infinită Radianţă a
Iubirii, dincolo de orice s-ar putea imagina, dincolo de orice iubire umană,
fără de timp, eternă, fără început şi fără sfârşit. Îmi era mai apropiată decât
propriul sine, mai apropiată de ceea ce crezusem vreodată despre mine,
despre identitatea personală sau despre mine. Acea Iubire Infinită era esenţa
a ceea ce eram eu şi aşa fusese dintotdeauna. Era un etern întotdeauna.
În acea stare înţelegi că ceea ce eşti este Eternă, Infinită Iubire.
Realitatea a ceea ce eşti nu este diferită de Infinita, absolut perfecta Iubire,
fără de început şi fără de sfârşit. Aceasta este Revelarea Adevărului propriei
existenţe. Acesta este adevărul existenţei fiecăruia. Ceea ce eşti este Iubire
Infinită, care a existat dintotdeauna şi care nu are început şi sfârşit. Tot ce ai
nevoie acum este să înţelegi tu asta!
Starea s-a petrecut spontan, fără gând, fără pronume, fără vreo
avertizare. În lumea de azi, oamenii citesc asta şi apoi încep să caute un
morman de zăpadă pentru a trăi şi ei experienţa, de parcă locul ar fi „cauzat-
o”. Sau construiesc un morman de zăpadă „sfântă” în locul unde s-a
petrecut. (Zăpada s-a topit, aşa că, mulţumesc că nimeni nu poate să pună o
pancardă acolo!) A fost o foarte profundă înţelegere, dincolo de toată
învăţătura, neavând nimic de-a face cu religia sau teologia. Nu există nicio
legătură între domeniul liniar al religiei şi cel non-liniar al misticului.
Primul implică gândirea, al doilea este dincolo de gândire.
Starea mistică este aceea a renunţării şi predării Sinelui, capacităţii
Divinităţii din lăuntru de a se revela. Şi se revelează atunci când este karmic
propice să se petreacă acest lucru, nu neapărat atunci când vrei tu să se
întâmple. Se poate întâmpla în momente chiar foarte nepotrivite. Poţi să fii
complet incapacitat, să stai pe o piatră într-o stare de extaz, incapabil să te
ridici, să te mişti sau să pleci. Poate să vină poliţia şi să te ia de-acolo cu
targa, să te ducă la spital, dar în acea stare nu ai nicio părere, nimic de spus.
Misticul care a realizat Sinele şi apoi rămâne în lume pentru a sluji ca
învăţător este cunoscut ca înţelept. Auto-realizarea-Sinelui cuprinde
nivelurile de la 700 în sus în Harta Conştiinţei unde, Ramana Maharshi şi
Nisargadatta Maharaj sunt exemple de astfel de înţelepţi. În acea stare,
cineva înţelege lumea în esenţa ei.
Înţeleptul îţi spune: „Lumea pe care o vezi nu există”. Această
afirmaţie produce confuzie minţii obişnuite care
presupune că percepţiile sale despre lume sunt exact aşa cum este
lumea. Dar înţeleptul vede dincolo de percepţia care are la bază iluzia
separării. Înţeleptul este martorul unităţii tuturor fenomenelor. Expresiile
ploii pot apărea ca picături separate de ploaie, cu toate acestea ploaia este
una singură.
La nivelul percepţiei duale obişnuite apare nevoia de a exista „acesta”
care cauzează „aceea”. Întotdeauna există o victimă şi un făptaş. Ce ar mai
fi politica fără victimă şi făptaş? Poveştile vieţilor celor mai mulţi oameni
se transformă în dramele „ei mi-au făcut asta mie”. Există întotdeauna un
opresor care face rău unui inocent. Din contră, misticul înţelege şi vede
unitatea şi adevărul dincolo de cauzalitate, dincolo de percepţie, adică prin
apariţie/ivire. Ivirea înseamnă că nu există niciun conflict între evoluţie şi
creaţie deoarece creaţia se exprimă pe sine ca evoluţie. Câmpul Infinit, din
care toate fenomenele apar în existenţă, este câmpul conştiinţei înseşi, care
este compasională şi justă în mod inerent deoarece „Iubirea este Legea
Supremă a Universului” (afirmaţia calibrează la 750). Câmpul şi
fenomenele sunt un întreg dinamic, simultan creaţie şi evoluţie. Câmpul
conştiinţei, în altă terminologie, este denumit Natura Buddhică.
Câmpul, Natura Buddhică, starea Iubirii Infinite este întotdeauna
prezent, aşteptând ca tu să-l cunoşti. Este întotdeauna complet. Nu
evoluează de la incomplet la complet. Este complet de la bun început. Când
stăteam în zăpadă, starea era completă, instantaneu, odată şi pentru
totdeauna. Nu a început, nu a devenit mai puternică şi mai puternică. Din-
tr-odată, de nicăieri, am fost într-un tărâm total diferit şi era beatific.
Singurul motiv pentru care am părăsit acea stare a fost să alin agonia tatălui
meu. Venise cu maşina noastră, un vechi model Ford A, să mă caute, pe
urmele ziarelor distribuite de mine. Mă aflam în această stare de beatitudine
când am conştientizat că tatăl meu îmi scutura glezna: „Dave! Dave!”. Am
putut vedea că ar fi fost zdrobit dacă nu aş mai fi respirat. S-ar fi putut
acuza pe sine pentru moartea mea. Aşa că, din dragoste pentru el, am
respirat şi mi-am redobândit corpul.
Singura alternativă la acea stare de Iubire Infinită a fost, deci, o altă
formă de iubire, iubirea personală pe care am pus-o în faţa Iubirii Divine.
Starea interioară a misticului nu poate fi descrisă. Transfigurează
întreaga viaţă ca o Lumină care apare şi Luminează întreaga existenţă, iar
Radianţa face dificilă funcţionarea. Să trăieşti cu această stare într-un mod
semi-normal se învaţă. Cu ajutorul concentrării, cineva îi poate păcăli pe cei
mai mulţi oameni, de cele mai multe ori, privindu-i cu respect şi spunându-
le, „O, da, îhm. Aşa e. Da. Hmmm”... Cei mai mulţi oameni nu sunt
conştienţi că sunt în prezenţa a ce sunt, la fel cum nu sunt conştienţi de
Sinele lor interior.
Contrar abordării intelectuale din educaţia religioasă, ceea ce descriem
aici este calea interioară. Apare dinăuntru. O educaţie religioasă poate să-i
pregătească terenul, dar nu o cauzează/determină. Cineva poate studia
teologia de dimineaţă până seara, dar studiul acela nu îi va grăbi realizarea
spirituală. Cu toate acestea, dacă există un interes în religie şi, în plus, o
anumită motivare, calea interioară devine activată. Marii sfinţi ai
creştinismului demonstrează că studiul scripturilor, adorarea şi devotarea
religioasă pot să rezulte în conştienţa interioară mistică. Cuvintele se
dizolvă dintr-odată în Realizarea Adevărului interior. Ei denumesc acest
lucru Unio Mistica, uniunea mistică dintre sine şi Divinitate, o stare de
Iubire Divină.
Stări divine
Subiectivitatea extremă s-ar putea descoperi pe sine ca Agape, ceea ce
este iubirea pentru întreaga existenţă. Totuşi, înainte de a ajunge la Agape
este starea de Iubire Necondiţionată, care calibrează la 540. Se înfăţişează
ca iubire pentru natură, pentru toţi oamenii, o sensibilitate la frumuseţea
tuturor celor ce există şi iubire pentru toate fiinţele din regnul animal.
Iubeşti un animal la fel de uşor cum iubeşti un altul. Este o iubire pentru
întreaga viaţă şi toate expresiile sale. Dumnezeu este sursa a tot ceea ce
este, fără excepţie (calibrează ca „adevărat”). Totul şi toţi sunt o creaţie a lui
Dumnezeu. Nu există nimic care să nu fie o creaţie a lui Dumnezeu. Pe
măsură ce conştiinţa evoluează, Stările Divine sunt calibrate după cum
urmează:

Dumnezeu Infinitate
Creatorul Infinitate
Divinitate Infinitate
Arhanghel 50.000+
„Eu” ca esenţă a creaţiei 1250
„Eu” ca Realitate Supremă 1000+
Hristos, Buddha, Krishna, Brahman 1000+
Avatar 985
Totalitate 855
Dumnezeu (Sinele) ca Logos 850
Vidul 850
Nimicul 850
Unitatea 850
Omnişţienţă 850
Omniprezenţă 850
Omnipotenţă 850
Realitatea ca Conştiinţă 850
Realitatea ca Conştientă / ! 850
Sinele dincolo de existenţă sau non-existenţă 840
 învăţătorul Iluminării 800
Arhat 800
„Eu”/Sinele - Divinitatea ca Totalitate (viziune
750
beatifică)
înţelept-Sinele ca Dumnezeu manifestat 700
Sinele ca Existenţă 680
„Eu Sunt” 650
Iluminare 600
Realitatea ca martor/observator 600
Sfinţi 575

Citind despre asemenea stări se naşte în mod natural interesul pentru a

le experimenta. Harta Conştiinţei poate fi înţeleasă ca o hartă a călătoriei
către destinul final al omului care este, în ultimă instanţă, o cale interioară.
Conceptele şi învăţăturile care calibrează mai jos de 600 sunt
comprehensibile pentru majoritatea oamenilor, iar cele care calibrează în
marja lui 500 (Iubirea) au o influenţă majoră. Cu toate că perfecţiunea
Iubirii de la nivelul Iubirii Necondiţionate este atinsă la nivelul 540, dar
numai de 0.4% din totalul populaţiei lumii, este înţeleasă ca o posibilitate
experienţială reală şi mulţi indivizi excepţionali continuă să evolueze mai
sus de nivelul 500, aceştia fiind numiţi „sfinţi” servind, prin urmare, ca
modele şi ţeluri practice pentru omenire. Extazul spiritual de la marginea
superioară a palierului 500 este documentat (Ramakrishna, Baal Shem Tov,
Sf. Francisc de Assisi şi alţii), astfel acordându-i-se credibilitate şi
acceptarea că este o posibilă realitate pentru aceia care sunt excepţional de
motivaţi sau sunt hăruiţi.
La nivelul 500 apare o schimbare majoră a paradigmei. Procesarea
mentală lasă loc intuiţiei, cauzalitatea liniară se dă la o parte din calea
sincronicităţii non-liniare, iar efortul exterior dispare în prezenţa înţelegerii
subiective. De La nivelul 600 în sus realitatea spirituală este descrisă ca
inefabilă sau mistică. Calitatea sa non-duală („fără minte” sau „Minte”) face
ca o asemenea stare să fie dificil de exprimat prin limbaj sau
conceptualizată şi, de aceea, este limitată ca posibilitate experienţială reală.
Studenţii avansaţi sunt familiarizaţi cu scrierile marilor înţelepţi ale căror
lucrări sunt caracterizate de termenii din sanscrită Advaita şi Vedanta,
despre care există considerabil de multă informaţie în scrierile bine-
cunoscuţilor învăţători moderni precum Ramana Maharshi sau Nisargadatta
Maharaj. La un nivel similar se află şi scrierile marilor mistici ai tuturor
religiilor, precum Sufi, Kabbala sau Zohar. De o importanţă majoră sunt
învăţăturile lui Buddha, ale înţelepţilor Hindu şi adepţilor Zen. Credinţa, ca
realitate a Iluminării este sprijinită de o literatură vastă despre asemenea
stări, lucrări scrise de cărturari bine-cunoscuţi, precum William James şi
recenţii cărturari ai tradiţiei Zen precum D.T. Suzuki şi Alan Watts.
Dificultatea în descrierea sau explicarea acestor stări se datorează pur
şi simplu faptului că nivelul intelectului este limitat la palierul 400 şi
include supoziţia cauzei şi efectului. Deşi descrierile sunt liniare, stările
sunt non-liniare, astfel că se poate face aluzie la ele dar nu pot fi descrise cu
acurateţe într-un limbaj familiar. În ciuda limitării descrierii lor cu acurateţe
realitatea acestor stări este recunoscută universal şi, recent, am confirmat
Realitatea stărilor iluminate prin calibrările conştiinţei. Deşi statistic sunt
rare, asemenea stări avansate sunt inspiraţionale şi recunosc potenţialul
pentru evoluţie al conştiinţei umane.
Faptul că o stare iluminată nu este comprehensibilă, explicabilă sau o
„achiziţie” a minţii/intelectului descurajează aspiranţii spirituali. Astfel,
asemenea stări pot părea de neatins şi, prin urmare, nu sunt prea practice ca
scop de urmărit. Dimpotrivă, în realitate, stările avansate sunt puternic
experienţiale datorită faptului că acestea confirmă Realitatea şi o reflectă,
acesta fiind deja un fapt consecutiv realităţii evidente care deja există.
Astfel, fiecare student spiritual a împlinit deja această cerinţă şi nu este
necesar decât să adauge motivaţia şi angajamentul. Prin urmare, singurele
cerinţe sunt: mai întâi, să exişti, apoi să fi auzit de Iluminare, iar apoi să o
transformi într-un ţel realizabil. Ceea ce o face să pară atât de dificilă este
simpla informaţie şi clarificare, pentru că, experienţial, calea este simplă în
mod intrinsec, deşi din când în când pare primejdioasă. Această carte
conţine informaţii care clarifică paşii importanţi.
Un alt motiv pentru care atingerea stării de Iluminare pare
impracticabilă este acela că mintea conceptualizează în termenii cauzei şi
efectului, iar studenţii se imaginează ca fiind conduşi de acest ţel (ceea ce
implică puterea voinţei interioare şi altele) în loc de a fi atraşi de destinul
lor viitor precum pilitura de fier este atrasă de magnet.
Încrederea poate deriva din realitatea verificabilă că rarii indivizi care
sunt atraşi de Iluminare ca scop al vieţii lor, sunt aşa datorită faptului că este
destinul lor (calibrează ca adevărat). Din acelaşi motiv, doar viitori jucători
de golf vor lua lecţii de golf.
Întrebări şi răspunsuri:
Î: De unde începe cineva să caute adevărul spiritual, auto-
realizarea Sinelui şi Iluminarea?
R: Este simplu. Începe cu întrebarea cine şi ce sunt eu. Întregul adevăr
se descoperă înăuntrul acestei întrebări.

Î: Cum diferă calea interioară de ritualul religios tradiţional?

R: Accentul este pus pe înţelegerea subiectivă experienţială interioară
şi validarea interioară a adevărului spiritual. Prin contrast, deseori religiile
cer memorarea doctrinelor ecleziastice, învăţarea despre originile şi sursele
lor istorice sau mitologice împreună cu citarea autorităţii, precedentului,
figurilor ilustre şi celor care au contribuit. Există tendinţa de a avea diverse
reguli, cum ar fi cele care se referă la stilul de viaţă, îmbrăcăminte şi păr,
precum şi reguli pentru căsătorie, procreere, activităţi sociale şi sexuale care
se bazează pe doctrina ecleziastică, corelate cu datinile şi culturile etnice
sau tribale specifice, limitate în timp şi geografie. În plus, sunt cerinţe
impuse sau explicite cum ar fi prezenţa la slujbe, înscrierea ca membru şi
angajamentele faţă de grup. Deseori, acestea au drept rezultat includerea
sau excluderea socială sau din grupuri (de exemplu, credincioşi versus
necredincioşi), în domeniul religiei, cei care calibrează cel mai sus sunt
misticii, în virtutea realizării lor directe şi interioare a Adevărului.

Î: Care sunt trăsăturile de personalitate favorabile?

R: în mod caracteristic, devotaţii tind să fie introspectivi, gânditori,
reflectivi, curioşi, responsabili şi atenţi. De obicei se manifestă aversiunea
faţă de violenţă, cruzime, non-integritate, vulgaritatea, fanfaronada şi drama
strălucirii fascinante. Se manifestă atracţia pentru învăţătură de dragul şi în
beneficiul personal şi plăcerea de a descoperi premizele fundamentele,
precum şi capacitatea de a fi în mod riguros sincer cu sine.
 Î: Şi despre viaţa de zi cu zi?
R: Devotarea spirituală este un stil de viaţă continuu care incorporează
constanta conştienţă care urmăreşte totul cu atenţie. Procesul este unul auto-
compensator şi, paradoxal, rezultatul este o mai mare bucurie şi beneficii
mai bune chiar şi în participarea la practicile religioase formale. Reflectările
adevărului sunt peste tot, gata să fie văzute şi recunoscute în multitudinea
expresiilor sale. Prin observarea interioară se dezvoltă o înţelepciune
interioară care facilitează compasiunea şi comprehensiunea spirituală mai
degrabă decât o disciplină bazată pe „trebuie să”. Odată cu această
conştienţă interioară, vinovăţia religioasă şi preocuparea pentru păcat se
diminuează şi, în loc, alegi opţiunile pozitive mai degrabă decât să fii
controlat de programele negative care rezultă în ruşine, frică şi vină. Este
bine să reţinem că nivelul Vinovăţiei se află la baza Hărţii, iar cel al
Bucuriei La vârful său. Împlinirea potenţialului este răsplătitoare şi
îmbucurătoare ceea ce alimentează progresiv motivaţia. Sinceritatea şi
onestitatea cu sine aduce o mai mare libertate interioară, precum şi
expertiza, o mai bună capacitate de adaptare şi flexibilitate. Nu este necesar
să te retragi din lume, ci, în schimb, să recontextualizezi lumea. Evoluţia
spirituală are drept rezultat o mai mare capacitate în general, care urmează
şi se datorează avansului conştiinţei. Este o chestiune de motivaţie. Nu este
necesar să intri într-un ordin monastic, cu toate că s-ar putea să existe
perioade în care acest lucru ar putea fi benefic.

Î: Lucrarea spirituală interioară pare să aibă anumite cerinţe

precum disciplină şi strădanie.
R: Aceste cerinţe sunt activate de intenţie. Lucrarea interioară devine
alimentată de un neaşteptat avânt, pe măsură ce fiecare pas pozitiv îi
antrenează şi uşurează pe ceilalţi, ca un bulgăre de zăpadă care se
rostogoleşte la vale. Iertarea unei persoane uşurează şi sporeşte posibilitatea
de a ierta o alta, şi o alta.

Î: Cum transcenzi ego-ul?

R: începi pin a renunţa la dorinţa de a controla aversiunile şi atracţiile.
Renunţi la tot ce-nseamnă a dori. În felul acesta, până la urmă vei
transcende experimentatorul, pe cel care trăieşte experienţa şi care este
miezul ego-ului. Totul se întâmplă spontan graţie câmpului de infinită
putere care este Divinitatea. Dar vei observa că într-o fracţiune de 10.000
din- tr-o secundă, ego-ul va sări şi va pretinde că este opera lui, că el este
autorul experienţei. Transcenderea acelei fracţiuni de secundă este ceea ce
se întâmplă atunci când reuşeşti, în sfârşit, să depăşeşti limitările şi
identificarea cu un ego personal. Apoi vei vedea că nimic nu se întâmplă în
secvenţa liniar-cauzal. Nimic nu cauzează nimic altceva, totul apare spontan
odată cu potenţialitatea care devine actualitate/realitate graţie puterii
câmpului. Nu există niciun „acesta” care cauzează o „aceea”. Acesta este
doar ego-ul, cel care percepe, proiecţia.
Devii martorul emergenţei vieţii în fiecare moment. Nu tu eşti cauza.
Nu tu eşti „făcătorul”. Tu nu eşti făptaşul. Tu nu eşti victima. Tu renunţi la
toate conceptele. Tu nu eşti nimic din toate lucrurile astea. Este uşor să
devii conştient că tu eşti martorul fenomenelor. Din acea stare este uşor să
te muţi în tărâmurile Luminii, Iubirii şi Radianţei Sinelui în care totul se
petrece spontan. Acestea sunt stările iluminării. Tot ceea ce există
străluceşte ca Radianţă a Divinităţii. În acel punct, mintea s-a prăbuşit uluită
în tăcere.

Î: Spuneţi că doar câţiva oameni trec de nivelul Raţiunii şi că

mintea este cel mai mare blocaj în calea Iluminării. Ce recomandaţi
pentru a trece dincolo de ea?
R: Vestea bună este că mintea este deja 99% tăcută. Dacă cele 99 de
procente nu ar fi tăcute, nici măcar nu aţi şti ce gândiţi. Datorită liniştii
pădurii putem auzi cântecul păsărilor. Pădurea este 99% tăcută şi 1% este
„păsărească”. Deoarece asculţi acel 1% pădurea poate părea zgomotoasă.
Eşti hipnotizat de acel 1%. Conţinutul minţii este o transă hipnotică astfel
că ceea ce faci este să treci la contextul liniştii din care izvorăşte conţinutul.
Ego-ul se identifică cu conţinutul. Spiritul este contextul, care este linişte.
Mintea este ca un stadion imens de fotbal de unde a plecat toată lumea
şi ai rămas doar tu în întregul stadion. Undeva, într-un colţ, se află un mic
aparat de radio care este pornit şi tu te concentrezi asupra radio-ului şi spui
„Ce stadion zgomotos!”. Tu crezi că mintea este gălăgioasă pentru că te
concentrezi asupra acelui procent pe care îl crezi că este tu. Nu mintea este
o obstrucţie în faţa Iluminării, ci identificarea ta cu lucrarea minţii ca „eu”.
Gândeşti „asta sunt eu”. Acel 1% are diverse mecanisme care să te menţină
hipnotizat. Îi place să politizeze, moralizeze, analizeze, romantizeze, critice,
idealizeze, emoţionalizeze, dramatizeze, teologizeze, fantasmizeze,
catastrofizeze, să creeze presupuneri şi aşa mai departe. Acesta este întreg
conţinutul minţii. Liniştea este contextul. Munca spirituală este relaţia
dintre conţinut şi context. În stil meditativ sau contemplativ, renunţi
constant la tot conţinutul, pe măsură ce apare. Ne încredinţăm lui
Dumnezeu. Şi facem asta în interesul contextului.

Î: în afară de stările iluminării şi ale autorealizării Sinelui aţi

descris şi starea „Nimicului” cunoscută sub denumirea de „Vid”. Există
vreo pregătire pentru aceasta?
R: Interpretările eronate ale învăţăturilor lui Buddha au identificat
greşit înţelesul „Vidului” şi au identificat Nimicul/ Vidul ca fiind suprema
stare, ceea ce în mod cert nu este, aşa cum a reieşit atât din studiul calibrării
conştiinţei, cât şi din experienţa subiectivă.
Într-un limbaj spiritual tradiţional, fiecare dintre aceste etape avansate
este „păzită” de „dragonii” dualităţii. Acest lucru este în mod special
adevărat la nivelul 850, unde limitarea care se prezintă şi trebuie depăşită
este enigma aparentelor opuse/alternative ale supremei Realităţi care este
Totalitatea versus Nimicul sau Existenta versus Non-Existentă.
Vidul Nimicului calibrează la 850 şi este punctul final al căii negării
care neagă realitatea oricărui lucru (adică forma liniară sau ataşamentul faţă
de existenţa lucrurilor). Eroarea ce urmează este presupunerea că
transcenderea tuturor formelor este singura condiţie pentru a fi în starea de
Buddha. Aceasta este o greşeală uşor de făcut deoarece, experienţial, starea
de Vid este extrem de impresionantă. Odată ce se dezvăluie, aceasta este
inefabilă, infinită, lipsită de timp. Este unitate, atotcuprinzătoare, nemişcată,
tăcută şi inclusivă, „conştienţa şi non-conştienţa” care precede existenţa,
fiind inclusă ei. Experienţial, această stare este în mod sigur, fără dubiu,
dincolo de dualitate. Nu există nici subiect, nici obiect. Nu a rămas nimic de
renunţat şi nimeni care să renunţe. Astfel, pare, într-adevăr, a fi suprema
stare. La acest nivel, o altă dificultate este că nu există învăţători pe care să-
i consulţi, cu care să împărtăşeşti sau de la care să primeşti confirmări, cu
atât mai puţin instrucţiuni deoarece această stare este cu adevărat splendidă
şi nevoia de a avea indicaţii ori confirmări nu pare a fi necesară.
Dacă starea Vidului (Nimicului) ar fi suprema realitate, ar fi o stare
permanentă şi nu ar mai exista nicio entitate să raporteze despre ea. Totuşi,
nu este şi, prin urmare, mai devreme sau mai târziu, Vidul este părăsit şi te
întorci la existenţa conştientă. Urmează, apoi, fenomenul experienţei
subiective a intrării bruşte în Existenţă, ieşirea din uitarea din Vid. (în
această viaţă, pentru mine s-a petrecut la vârsta de 3 ani, aşa cum este
descris în secţiunea Despre autor. Dintr-odată, din Nimic şi non-conştienţă,
a apărut şocul nu doar al Existenţei, dar şi al descoperirii fizicalităţii şi a
faptului că un corp însoţeşte întoarcerea din Nimic în Fiinţare. Astfel, în
această viaţă, dilema care calibra la nivelul 850 a fost prezentată într-un
mod puternic la începutul vieţii, apoi a revenit mai târziu, la acea vreme
fiind respinsă şi depăşită. Au fost necesari 38 de ani pentru a o rezolva.)
Cunoaşterea necesară pentru a depăşi acest nivel este Iubirea Divină
care este non-liniară şi fără subiect, obiect, formă, condiţionări sau
localizare. Limitarea (incompletitudinea) Vidului este ca o consecinţă a
intensei dedicări faţă de calea negaţiei. Cu toate acestea, când lipseşte
înţelegem că acea Iubire este calitatea primordială a Divinităţii care este, de
asemenea, non-liniară, şi că acea iubire spirituală nu este un ataşament.
Eroarea căii negării este să identifice greşit şi să refuze Iubirea deoarece în
experienţa generală şi obişnuită umană există această limitare şi un
ataşament între „eu” şi „tu” sau „ceva”.
Prin contrast, Iubirea Divină este predominantă, puternică şi
copleşitoare şi este calitatea fundamentală sau esenţa Prezenţei. Este
profundă şi fără condiţii, fără subiect sau obiect. Nu este o emoţie, ci o stare
eliberatoare. Vidul (cal.850) este comparabil cu spaţiul infinit, gol şi
conştient. Dimpotrivă, Prezenţa Divinităţii este ca inima soarelui. Nu o poţi
confunda deoarece Iubirea este înţeleasă ca miezul, esenţa însăşi a Sursei
Sinelui iniţial/principal/primordial.

Î: Care este ultima treaptă?

R: Până la urmă, renunţând şi încredinţând fiecare stare lui Dumnezeu,
intri într-un spaţiu dincolo de toate celelalte anterioare spaţii. Fii pregătit să
experimentezi o şi mai înaltă dimensiune pe măsură ce apare fiecare etapă.
Există o stare dincolo de toate stările anterioare, o stare a purei austerităţi.
Am vorbit despre aceasta - Marea Trecătoare - şi o detaliez aici deoarece
cititorii acestei cărţi se vor confrunta cu aceste stări. Când ai încredinţat
totul lui Dumnezeu prin meditaţie sau contemplare şi ai renunţat la toate
ataşamentele şi aversiunile, ajungi la Marea Trecătoare unde nu se află
nimeni. Ai renunţat deja la ataşamentele faţă de detaliile vieţii, bani, putere,
prestigiu, entuziasm şi emoţii. Nu mai există nimic cu excepţia vieţii tale.
Ai renunţat la tot ce apreciază lumea aceasta, ai predat totul lui Dumnezeu.
Acum, la ce mai ai a renunţa? Ce mai ai de încredinţat lui Dumnezeu? Chiar
viaţa ta. În acel moment înţelegi: Nu a mai rămas nimic, nu mai am nimic.
Ţie, Doamne, îţi dăruiesc viaţa mea!
Aici apare teribila frică de moarte. Când trăieşti agonia morţii, ştii că te
afli în locul potrivit. Aceasta este agonia prin care ai fost de acord să treci.
Tot ceea ce ai crezut că eşti, în toate aceste vieţi până înapoi la eternitate,
practic până la nivelul bacteriei, la toate acestea trebuie să renunţi. La tot
ceea ce ai crezut că este chiar esenţa existenţei tale în întreaga evoluţie a
conştiinţei, la tot trebuie acum să renunţi.
Frica de non-existenţă apare din nou. Apoi apare ştirea că este în regulă
să-ţi dăruieşti viaţa lui Dumnezeu deoarece vei avea acea cunoaştere
interioară că „Toată frica este doar o iluzie. Mergi drept înainte, orice ar fi”..
Acea ştire trebuie să apară cu o absolută certitudine, aceea a celor care au
trecut prin această trecătoare înainte. De aceea vă spun eu asta acum. „Toată
frica este iluzie”. Îţi aşezi viaţa, renunţi la ea, o încredinţezi lui Dumnezeu.
Apoi, Splendoarea Divinităţii străluceşte ca Tot Ce Există acum şi pentru
totdeauna. Aceasta este ultima poartă către Totalitatea Divinităţii. Prin
aceasta ai dobândit propria divinitate.
Din acel punct încolo, nu mai ai niciun control asupra vieţii. Îl slujeşti
pe Dumnezeu slujindu-ţi semenii şi întreaga viaţă. Iubindu-i şi slujindu-i pe
alţii îl slujeşti pe Dumnezeu, iar ei nu sunt diferiţi de Dumnezeu, pentru că
Dumnezeu este în tot.

Î: Care este avantajul studierii unor învăţături care par

incomprehensibile în acel moment?
R: Doar intelectului îi par obscure. Învăţăturile plantează sămânţa, aura
spirituală a aspirantului incorporează câmpul de energie transmis de aura
învăţătorului. Asemenea informaţie este transformaţională prin sine însăşi.
Expunerea la adevăruri înalte iniţiază o dorinţă în psihicul omului. Buddha
a observat acest lucru când a spus că odată ce o persoană a auzit de adevărul
iluminat, nu va mai fi mulţumită cu nimic mai puţin de atât, chiar dacă îi
vor fi necesare multe vieţi pentru a-l atinge.
 Este foarte important să înţelegem că orice student spiritual devotat
poate fi, dintr-odată, la un nivel extrem de înalt fără vreo avertizare
prealabilă a acestei avansări. Astfel, toţi studenţii ar trebui să fie informaţi
dinainte astfel încât să poată face faţă stărilor foarte avansate. Zicerea că
raiul şi iadul nu sunt decât la o miime de milimetru distanţă nu este vreo
propoziţie interesantă, ci chiar este posibil, în realitate, să ajungi din
adâncurile iadului în cele mai înalte şi extrem de avansate stări.
Unul din motivele întârzierilor, ce par nesfârşite, pe calea către
Iluminare este îndoiala, la care ar trebui renunţat. Este o rezistenţă. Este
important să ştim că, de fapt, este extrem de rar pentru un om să fie devotat
adevărului spiritual până în gradul în care să caute Iluminarea cu toată
seriozitatea, iar aceia care se angajează pentru asta, o fac pentru că, de fapt,
sunt destinaţi s-o facă.
În această perioadă, evoluţia spirituală continuă într-un ritm uluitor de
rapid, iar informaţiile spirituale care nu au mai fost niciodată disponibile
sunt acum accesibile. Progresul studentului spiritual de azi este deja
accelerat şi sprijinit de accesul la informaţiile spirituale care, în vremurile
trecute, erau limitate la câţiva aleşi.
Progresul spiritual nu se încadrează în paşi convenabili, definibili şi
progresivi aşa cum ar putea părea că se implică în Harta Conştiinţei şi
nivelurile sale progresive. Calea nu este liniară. Pot apărea mari salturi, pe
neaşteptate, oricând, şi toţi studenţii ar trebui să aibă avantajul de a
cunoaşte informaţiile necesare în anumite locuri ale căii. Cunoaşterea de
care este nevoie la „final” este esenţială chiar de la „început”.
Punerea în practică a oricărui principiu spiritual în mod consecvent
poate avea rezultate într-un important şi neaşteptat salt în niveluri
neanticipate. În acel moment, memoria poate să nu mai fie disponibilă şi, în
locul său, Cunoaşterea Adevărului Spiritual se prezintă tăcut. Studenţii
spirituali ar trebui să accepte realitatea că ei sunt deja hăruiţi. Cu greu ar
putea fi altfel un cititor serios al unei cărţi precum aceasta. Divinitatea îi
cunoaşte pe ai săi. Prin urmare, acceptarea acelui adevăr înseamnă că deja
poţi simţi bucuria. Netrăirea bucuriei, după ce s-a înţeles asta, înseamnă că
se opune rezistenţă bucuriei. Această conştientizare este reîntărită de
înţelegerea că, contrar dualistei paradigme newtoniene a realităţii, noi nu
suntem consecinţa trecutului. Dimpotrivă, poziţia noastră prezentă se
datorează atracţiei potenţialităţii deoarece atât trecutul, cât şi viitorul sunt
iluzii. Prin urmare, angajamentul faţă de Iluminare devine acum ca un
magnet care ne atrage către Iluminare, iar ritmul evoluţiei depinde de
disponibilitatea fiecărui individ de a renunţa la rezistenţele sale.
Iluminarea nu este o stare de obţinut, ci este doar o certitudine căreia
ne predăm, pentru că Sinele este deja Realitatea sinelui. Sinele este cel care
atrage persoana către informaţii spirituale.
 Capitolul 9 - Ghid pentru aspiranţii spirituali

A căuta Iluminarea înseamnă să cauţi să te aduni cu cele mai puternice

tipare atractoare. Atracţia faţă de un anumit câmp de energie din Hartă,
similară cu atracţia gravitaţională, înseamnă, pur şi simplu, că persoana se
află sub influenţa acelui câmp. Când se află sub nivelul 200, atracţia are un
efect distructiv. Acest lucru a fost observat clinic la dependenţii de cocaină
care eşuează din a se recupera dacă continuă să asculte muzică rap violentă
sau heavy-metal. Se poate scăpa de atracţia unui câmp energetic negativ
numai printr-o expunere consecventă la energia unui câmp superior, aşa
cum se spune „doar continuă să revii şi vei reuşi prin osmoză”. Dependenţii
recuperaţi care părăsesc câmpul de energie al programelor de ajutor sunt cei
care recad în dependenţă deoarece nu mai există o energie care să
contrabalanseze obiceiurile lor negative. Presupunerea lor că ar putea să
meargă mai departe singuri este un simptom recunoscut al aroganţei ego-
ului şi Mândriei, ce calibrează la 175, ceea ce este inferior puterii câmpului
necesar vindecării.
Pe de altă parte, aspiranţii spirituali caută să se alinieze cu câmpurile
de energie puternică ce îi poate ridica din obiceiurile ego-ului. Cheia este
voinţa, un act al alegerii repetat constant. Teoria haosului, principiul
dependenţei sensibile de condiţiile iniţiale (în timp, o mică schimbare poate
avea un impact major) oferă o explicaţie ştiinţifică a modului tradiţional al
progresului spiritual. În toate disciplinele spirituale, cheia care descuie
avansarea conştienţei este descrisă ca „bunăvoinţă/disponibilitate”. Istoria
arată ceea ce a fost cunoscut pe cale clinică: disponibilitatea consecventă şi
persistentă este un declanşator care activează un nou câmp atractor care
facilitează începutul renunţării la vechiul drum. Am putea vizualiza un
câmp mai slab apropiindu-se de unul cu putere mai mare. În acest punct,
introducerea celui de-al treilea element (cum ar fi liberul arbitru) creează
dintr-odată o conexiune (un „model de şa”) şi astfel se petrece schimbarea.
Când cineva trece de la influenţa unui câmp atractor inferior la cea a
unui câmp superior, acest lucru este deseori numit miracol. Nefericitul
verdict al experienţei umane este că doar puţini reuşesc să scape din
câmpurile de energie care, treptat, ajung să le domine comportamentele. Un
program spiritual foarte popular, Curs de Miracole, menit să faciliteze
această evadare este Caietul de lucru al studentului (Culegerea de exerciţii
pentru studenţi) care calibrează la 600. Scopul acestui curs de psihologie
spirituală este să pună bazele necesare precipitării unui salt brusc în
conştiinţă prin încurajarea unei totale schimbări de percepţie. Într-o formă
mai tradiţională, rugăciunea şi meditaţia oferă asemenea puncte de plecare
pentru înălţarea din câmpurile de energie joasă către cele mai înalte.
În disciplinele spirituale asiatice este acceptat faptul că aspirantul, de
unul singur, neajutat de un guru sau de un învăţător, are foarte mici şanse să
progreseze prea mult. Este necesară îndrumarea. Experienţa AA (Alcoolicii
Anonimi) este că un dependent de droguri sau un alcoolic nu este capabil să
se recupereze fără ajutorul unui sponsor. În sport, marii antrenori sunt
căutaţi pentru că influenţa lor inspiră la maximum de efort. Cei devotaţi pot
căuta ajutor pentru propriul progres prin simpla concentrare asupra unui
învăţător avansat şi astfel se aliniază cu energia câmpului său. În testele
noastre ni s-a arătat în mod repetat că păstrarea în minte a imaginii unui
Învăţător iluminat întăreşte subiectul foarte mult, indiferent de
convingerile personale ale sale.
Direcţia spirituală
Este folositor să ne amintim că nici Adevărul, nici Iluminarea nu sunt
ceva ce trebuie găsit, căutat, căpătat, dobândit, câştigat sau posedat. Ceea ce
este Prezenţa Infinită este prezent întotdeauna, iar realizarea acesteia se
petrece de la sine atunci când sunt îndepărtate obstacolele din calea acestei
realizări. Prin urmare, nu este necesar să studiezi adevărul, ci doar să
renunţi la ceea ce este fals.
Soarele străluceşte când norii au fost îndepărtaţi. Mutarea norilor nu
cauzează strălucirea soarelui ci, pur şi simplu, arată ceea ce era ascuns.
Lucrarea spirituală, prin urmare, constă în primul rând din renunţarea la
presupusul cunoscut în favoarea necunoscutului, cu promisiunea altora, care
au făcut asta anterior, că, în final, efortul este mai mult decât recompensat.
La nivel terestru, aurul nu este creat, ci pur şi simplu se revelează pe sine
prin cojirea a ceea ce îl ascunde.
Unul dintre cele mai importante instrumente spirituale este intenţia,
care setează priorităţile şi creează o ierarhie a valorilor ce energizează
eforturile persoanei. Munca spirituală este un angajament şi, în acelaşi timp,
o explorare. Calea a fost deschisă de cei care au mers înainte pe ea şi au
setat această posibilitate în conştiinţă, astfel că şi alţii o pot urma. Biologul
Rupert Sheldrake a demonstrat influenţa câmpurilor morfogenetice
(câmpurile M) ceea ce înseamnă că atunci când cineva avansează într-o
anumită arie, acest succes creşte posibilitatea ca restul speciei să facă la fel.
Tot aşa cum alergătorul Roger Bannister a străpuns câmpul M al celor 4
minute/milă, depăşindu-l, la fel şi fiinţe avansate în conştiinţă au lăsat
marcajele lor pentru alţii să le urmeze.
Orice avans am face în conştienţa noastră, acesta serveşte unei
multitudini nevăzute şi întăreşte următorii paşi ai altora. Fiecare act de
bunătate este observat de univers şi este păstrat pentru totdeauna. Atunci
când este înţeleasă pentru ceea ce este, gratitudinea înlocuieşte ambiţia
spirituală. În budismul tradiţional, o persoană căută Iluminarea pentru
binele întregii omeniri. Toate darurile se întorc la sursa lor.
În timp, intenţia spirituală şi concentrarea asupra obiectivului ajung să
înlocuiască ambiţiile şi dorinţele lumeşti. Este ca şi cum cineva este atras
progresiv în Sine, ca şi cum ar exista o gravitaţie spirituală care acţionează
prin atracţie. Un fel de ştire înlocuieşte raţionamentul şi logica, iar
conştienţa intuitivă se concentrează asupra esenţei vieţii şi activităţilor sale
mai degrabă decât asupra scopurilor sau detaliilor formei. Percepţia începe
să se schimbe, iar frumuseţea creaţiei literalmente străluceşte din toate
persoanele şi obiectele. O scenă simplă poate deveni pe neaşteptate
copleşitor de frumoasă, ca şi cum s-ar descoperi într-un film 3D tehnicolor.
Întrebări şi răspunsuri
Î: „Trăieşte-ţi viaţa ca o rugăciune” ne sfătuiţi. Asta înseamnă să
ne concentrăm asupra anumitor activităţi spirituale, nu-i aşa?
R: Prin intenţie, întreaga ta viaţă devine una devoţională. Tu însuţi
devii rugăciunea. În virtutea acestui lucru, Divinitatea este invocată şi apoi,
prin inimă, prin acea devoţiune, prin alinierea cu Divinitatea, întreaga
omenire este împuternicită. Nu e nicio valoare în a păstra un scor cu tine:
cât de departe am ajuns? Cât de mult au avansat alţi oameni? Singura
persoană căreia trebuie să-i răspunzi eşti tu însuţi. Când faci tot ce poţi
pentru a-ţi împlini potenţialul, ştiind că tu răspunzi pentru cine eşti şi ce ai
făcut cu el, până şi greşelile tale îţi sunt sanctificate. Să ştii că motivaţia de
a-l căuta pe Dumnezeu este chiar Dumnezeu este o asigurare. Datorită
Graţiei lui Dumnezeu eşti interesat de adevărul spiritual. Nimeni nu-l caută
pe Dumnezeu decât aceia care sunt sub influenţa Divinităţii deoarece, lăsaţi
cu aparatele lor, oamenii nu s-ar gândi niciodată la asta.

Î: Ce este „progresul” spiritual?

R: Abordarea progresului spiritual nu este una de urmărire, „să ajungi
undeva”, precum nu este niciun „undeva” de ajuns. În schimb, învăţăturile
spirituale autentice te îndrumă să transcenzi ego-ul şi toate iluziile astfel
încât Adevărul să fie revelat. Munca este în a surmonta şi transcende
greşelile comune umane, inerente structurii ego-ului uman. Oricare defecte
ai avea, nu sunt personale. Nu sunt doar ale tale ci, de fapt, sunt problema
ego-ului uman însuşi. Însuşi ego-ul nu este personal. Ai vrea să crezi „eu şi
progresul meu” sau „eu şi păcatele mele” sau „eu şi problemele mele”, dar,
de fapt, tot ceea ce spui nu este şinele personal. Problema este ego-ul în
sine, pe care l-ai moştenit odată ce ai devenit o fiinţă umană. Ego-ul este un
produs al creierului şi al funcţiilor creierului, detaliile despre cum se
exprimă pe sine diferă în funcţie de karma din trecut.

Î: Spuneţi că ego-ul nu este „rău” că cel mai bine este să-l tratăm
ca pe un mic „animal de companie” ceea ce aduce umorul în acest
proces. Puteţi elabora?
R: Umorul este unul dintre cele mai valoroase instrumente spirituale,
despre care, istoric vorbind, s-a spus foarte puţin. Ieşim şi ne îndepărtăm de
jocul egoului atunci când râdem de melodrama lui. Comedia se naşte ca
rezultat al comparaţiei dintre percepţie şi esenţă. De exemplu, comicul
spune: „Ce este un adept new-age?”. Pauză. „Cineva care merge la magazin
şi cumpără toate Capcanele lui Venus (plante carnivore care se hrănesc cu
muşte, furnici, insecte - n.tr) pe care le găseşte în magazin pentru a le
convinge să devină vegetariene!” înţelegem absurditatea acestei încercări de
a convinge carnivorele plante să devină vegetariene. „îţi plac castraveţii,
nu-i aşa, draga mea? Uite, încearcă roşia asta!” Gluma ne ajută să râdem de
naivitatea şi imaturitatea ego-ului care-şi doreşte ca alţii să-i confirme
idealurile sale spiritualizate şi moralitatea.
Umorul este foarte diferit de ridiculizare sau maliţie deoarece umorul
are compasiune în acceptarea limitărilor şi slăbiciunilor umane intrinseci.
De aceea ne sprijină în „purtarea lumii ca pe o haină subţire”, explicând că,
fiind ca trestia care se îndoaie în bătaia vântului, supravieţuieşti - neluând
totul în foarte serios, neîngrijorându-te, nu te rupi datorită rigidităţii.
Capacitatea de a râde de tine însuţi este esenţială pentru o stimă de sine
pozitivă. Să răspunzi la orice de parcă ar fi extrem de important este un
rezultat al vanităţii esenţei narcisiste a ego-ului (de exemplu, să fii foarte
sensibil sau ofensat). „Nu te lua chiar aşa în serios” este un sfat înţelept.
Umorul este o expresie a libertăţii, veseliei şi bucuriei şi este
vindecător. Dacă în secolele trecute s-a pus accentul pe vinovăţie şi
penitenţa „sacului şi cenuşei”, dar observăm în Harta Conştiinţei că acestea
calibrează chiar jos. Dumnezeu este de găsit în vârful scalei, nu la baza ei.
Credinţa, Iubirea şi Bucuria sunt în susul drumului. Judecata de Apoi şi
întunericul conduc la tristeţe şi deznădejde. Ura de sine orbeşte, nu permite
vederea şi conştienţa Sinelui ca reflectare a Creaţiei Divine.

Î: Ce ne puteţi spune despre diete, ritualuri, exerciţii, tehnici de

respiraţie, mantre şi alte simboluri?
R: Nimic din toate acestea nu este necesar. Este de folos să recunoşti
că religiile au propriile lor limitări şi agende.
Calea spirituală către Iluminare este unică. Nu este acelaşi lucru cu
practica religioasă. Religiile tind să scoată în evidenţă evenimente istorice,
alianţelor lor politice cu locuri geografice şi culturi din trecut. Iluminarea se
petrece în momentul prezent şi este în afara timpului, istoriei sau geografiei,
care, prin urmare, sunt irelevante. Teologia este preocupată de nivelurile din
palierul 400 al conştiinţei. Iluminarea este interesată de nivelurile din
palierul 600 şi mai sus de atât.

Î: Dar despre muzică, frumuseţea arhitecturală, tămâie?

R: Acestea inspiră şi sprijină o atitudine şi o stare spirituală de
reverenţă, ajutând îndepărtarea concentrării atenţiei de la conţinutul
gândirii. Frumuseţea înalţă şi calibrează în palierul 500, care este înrudit cu
perfecţiunea.

Î: Care este riscul cunoaşterii spirituale?

R: Dezavantajele unei educaţii spirituale constau în dezvoltarea
vanităţii lui „eu ştiu” şi în devalorizarea oamenilor care „nu sunt spirituali”.
Ego-ul îşi asumă creditele pentru înţelegerea spirituală în loc să realizeze că
capacitatea de a se înţelege pe sine este un dar spiritual de la Dumnezeu.
Gratitudinea este antidotul mândriei. Dacă cineva acumulează informaţii şi
se simte recunoscător pentru asta, atunci mândria spirituală nu câştigă prea
mult teren.
Orgoliul spiritual poate funcţiona în două sensuri: fie prin augmentarea
vanităţii, fie prin, paradoxal, luarea atitudinii de a fi mai rău decât alţii.
Atitudinea „eu sunt un vierme fără nicio valoare” nu este decât vanitatea
îmbrăcată în zdrenţe în loc de robe.

Î: Există vreun moment crucial în munca spirituală?

R: Odată ce ai trecut de linia critică a Curajului, la nivelul 200, restul
devine accesibil. Cu cât avansezi mai mult, cu atât creşte posibilitatea de a
avansa şi mai mult. Şi cu cât avansezi de la a dori să avansezi, cu atât mai
avansat ajungi să fii! Odată ce devii interesat de subiecte spirituale, te afli
deja pe drum şi nu e nevoie să te îngrijorezi. Nimeni nu ar fi interesat într-o
carte ca aceasta dacă nu ar fi destinat adevărului ei, nu mai mult decât a lua
lecţii de scufundare dacă nu ai avea intenţia de a face scufundări. Buddha
spunea că odată ce ai auzit de Iluminare, nu vei mai fi satisfăcut de nimic
mai puţin. Doar să fi auzit de Iluminare şi deja acest lucru se imprimă în
conştiinţa ta.
Cele mai valoroase calităţi şi atitudini ale aspirantului spiritual
Oamenii întreabă deseori: care sunt calităţile şi atitudinile necesare
pentru a progresa în conştiinţă?
Începe prin certitudinea şi sentimentul de siguranţă în locul îndoielii de
sine sau a timidităţii. Acceptă fără rezerve că meriţi şi asigură-te că eşti
total încredinţat căutării adevărului despre Dumnezeu. Adevărurile care
trebuie acceptate fără rezervă sunt simple şi puternice. Încredinţându-te lor,
un enorm avans spiritual va urma.
12 Adevăruri Spirituale
1. Dovada vie a iubirii şi voii lui Dumnezeu pentru tine este chiar darul
existenţei tale.
2. Nu este nevoie să te compari cu alţii în ceea ce priveşte „sfinţenia”,
meritul, bunătatea, cât de mult meriţi, cât de fără de păcat eşti şi altele.
Acestea sunt noţiuni omeneşti, iar Dumnezeu nu este limitat de
noţiunile omeneşti.
 3. Conceptul „fricii de Dumnezeu” este ignoranţă (necunoaşterea).
Dumnezeu este pace şi iubire şi nimic altceva.
4. Descrierea lui Dumnezeu ca „judecător” este o idee falsă a ego-ului,
care apare ca proiectare a vinovăţiei rezultate din pedepsele din
copilărie. Înţelege că Dumnezeu nu este un părinte.
5. Învăţătura lui Hristos era de a evita, pur şi simplu, negativitatea
(calibrată mai jos de 200), iar ţelul învăţăturii Lui era ca cei care îl
urmează să atingă Iubirea Necondiţionată (cal.540). El ştia că odată
atins nivelul Iubirii Necondiţionate, soarta sufletului după moarte era
certă, iar sufletul era în siguranţă. Aceasta este esenţialmente aceeaşi
concluzie predată de cele mai mari religii ale lumii, cum este
Buddhismul Tărâmului Pur.
6. Mântuirea şi Iluminarea sunt teluri oarecum diferite. Mântuirea cere
purificarea ego-ului, Iluminarea cere completa lui disoluţie. Telul
Iluminării este mai radical şi solicită mai mult.
7. Nu personalul „tu” caută Iluminarea, ci o calitate impersonală a
conştiinţei care este motivatorul. Inspiraţia spirituală şi dedicarea duc
munca mai departe.
8. Confortul înlocuieşte nesiguranţa atunci când înţelegi că cel mai
important ţel a fost deja atins. Acel ţel este de a fi pe drumul dedicării
spirituale. Dezvoltarea spirituală nu este o realizare, ci un mod de
viaţă. Este o orientare care vine cu propriile sale premii şi ceea ce este
important este sensul motivelor tale.
9. Fiecare pas înainte aduce beneficii tuturor. Dedicarea ta şi munca ta
spirituală este un dar adus vieţii şi iubirii pentru întreaga omenire.
10. Nu există un orar sau o rută prescrisă către Dumnezeu. Cu toate că
traseul fiecăruia este unic, terenul pe care trebuie să-l parcurgă este
relativ comun tuturor. Detaliile diferă în funcţie de karma trecutului.
11. Rugăciunea intensă augmentează dedicarea şi inspiraţia ce facilitează
progresul.
12. Graţia lui Dumnezeu este la dispoziţia tuturor. Rezistenţa ego-ului
poate fi formidabilă şi, în absenţa ajutorului fiinţelor spirituale
superioare, ego-ul nu se poate transcende pe sine. Din fericire, puterea
conştiinţei fiecărui mare învăţător sau avatar care a trăit pe Pământ
rămâne. Din punct de vedere istoric, „Graţia Marelui înţelept” este
disponibilă aspirantului spiritual devotat. A te concentra asupra unui
 învăţător şi a învăţăturilor sale prin meditaţie face ca puterea şi energia
acelui învăţător să devină disponibilă. Dorinţa oricărui înţelept autentic
iluminat este ca fiecare student să reuşească, nu doar membrii unui
anumit grup. La fel cum aspirantul individual aduce beneficii întregii
omeniri, la fel şi Iluminarea învăţătorilor îi ajută pe aspiranţi. Nu există
nici cereri, nici obligaţii.
14 Principii Spirituale
Evoluţia din Harta Conştiinţei este ajutată de anumite principii
spirituale care, de-a lungul timpului, dezvăluie percepţia ego-ului: Felul în
care văd eu lumea este exact aşa cum este ea. „Felul” progresului spiritual
este, în realitate, simplu şi necomplicat.
1. Priveşte viaţa nu ca pe un loc unde ai de câştigat, ci ca pe o
oportunitate de a învăţa, care abundă chiar şi în cele mai mici detalii.
Calitatea spirituală principală este cu adevărat una a atitudinii
generale. O atitudine spirituală determină o persoană să fie
prietenoasă, bună şi bine intenţionată faţă de tot ce înseamnă viată. Ne
descoperim păşind cu grijă să nu călcăm o furnică nu din obligaţie sau
datorită vreunei reguli religioase, ci dintr-o mai mare conştienţă a
valorii vieţii. Toate animalele vor fi descoperite a fi, în realitate,
entităţi individuale care răspund la respect şi atenţie. Chiar şi plantele
sunt conştiente atunci când le iubeşti şi le admiri.
2. Dezvoltă umilitatea, smerenia prin conştientizarea limitărilor minţii
şi a caracteristicilor sale. Devii din ce în ce mai conştient că viaţa este
filtrată de percepţii şi că lumea la care asişti este formată, în principal,
din atitudini şi percepţii mai degrabă decât din realităţi de sine-
stătătoare, existente şi exterioare. Fiecare „întâmplare” este o
consecinţă a nenumărate condiţii, nevăzute şi de necunoscut, deoarece
„cauza” oricărui lucru este totalitatea universului până în acel moment.
Numai cineva care este omniscient ar putea fi capabil să stabilească
semnificaţia acelei întâmplări. Astfel, din smerenie, îţi recunoşti lipsa
de omniscienţă. „Eu ştiu” lasă loc lui „Eu nu ştiu”.
3. Fii dispus să treci cu vederea şi să ierţi. Această disponibilitate
permite studentului spiritual să renunţe la îndatoririle pe care şi le-a
impus - de a fi cel care judecă, corectează, controlează, conduce şi
schimbă lumea şi îşi exprimă părerile despre orice. Un student spiritual
 serios nu mai este obligat să continue asemenea treburi. În schimb, le
predă justiţiei divine. La fel de mult cum mintea nu are nicio idee
despre ce este Realitatea, eliberându-se de asemenea îndatoriri pune
capăt şi unei mari cantităţi de vinovăţie. Prin urmare este chiar de folos
să renunţe la „cauze” şi mitinguri pentru cei oprimaţi, asupriţi, alte
victime şi sentimentalităţi. Fiecare persoană îşi împlineşte propriul
destin. Permiteţi-i s-o facă. Cu detaşare, se va observa că cei mai mulţi
oameni îşi găsesc plăcerea şi bucuria în melodrama vieţii lor.
4. Observă oamenii cu compasiune. Observarea descoperă faptul că
aspectul fizic este foarte înşelător. Majoritatea oamenilor arată ca
adulţi, dar nu sunt deloc adulţi cu adevărat. Emoţional, majoritatea
sunt încă copii. Emoţiile şi atitudinile care domină la grădiniţă şi în
locurile de joacă continuă în viaţa adultă, dar sunt ascunse sub o
terminologie care sună mult mai onorant. În cei mai mulţi oameni
există un copil care pur şi simplu mimează că este un adult. „Copilul
interior”, despre care auzim atât de mult vorbindu-se, nu este, de fapt,
interior deloc. Este chiar „exterior”.

Pe măsură ce cresc, oamenii îşi asumă diverse identificări şi copiază

ceea ce concep ei ca fiind comportamente şi stiluri mature. Cu toate acestea,
nu adultul caută să facă acest lucru, ci copilul. Prin urmare, ceea ce vedem
în viaţa de toate zilele sunt oameni care acţionează şi se comportă conform
programelor şi scenariilor cu care se identifică de copii. Copilul, ca şi
majoritatea animalelor, manifestă curiozitate, autocompătimire, gelozie,
invidie, competitivitate, crize temperamentale, izbucniri emoţionale,
resentimente, ură, rivalitate, competiţie, încăpăţânare şi nervozitate.
Atribute ale copilului sunt căutarea de a ieşi în evidenţă, de a fi admirat,
aruncarea vinei asupra altora, respingerea responsabilităţii, acuzarea altora
pentru greşeală, căutarea favorurilor, colectarea de „lucruri” şi dorinţa de a
se da mari, şi multe altele.
Dacă privim activităţile zilnice ale celor mai mulţi adulţi înţelegem că
nimic nu s-a schimbat, de fapt. Această înţelegere vine în sprijinul unei
înţelegeri compasionale, ci nu a unei condamnări. Încăpăţânarea şi
opunerea, care sunt caracteristice copilului de doi ani, continuă să domine
personalitatea până la vârste înaintate. Ocazional, oamenii reuşesc să treacă
de la copilărie la adolescenţă în ceea ce priveşte personalitatea lor şi să
devină căutători ai senzaţiilor tari şi provocărilor sorţii. Sunt preocupaţi de
corp, muşchi, flirt, popularitate şi concursuri romantice şi sexuale. Apare
tendinţa de a deveni drăguţi, ademenitori, atrăgători, seducători, strălucitori,
eroici, tragici, teatrali, dramatici şi histrionici. Acestea sunt impresiile
copilului care trece prin adolescenţă. Copilul interior este naiv şi
impresionabil, uşor de programat, de sedus şi de manipulat.

5. Cultivă curiozitatea pentru natura conştiinţei şi familiarizează-te

cu aceasta. Astfel, oprirea reactivităţii interioare, precum şi exterioare
faţă de oameni devine mai uşor de realizat. Chiar şi în cele mai bune
circumstanţe, viaţa umană este foarte dificilă. Frustrările, întârzierile,
golurile de memorie, impulsurile şi stresul tuturor formelor pun
stăpânire pe orice individ. Solicitările deseori îi depăşesc capacităţile,
iar viaţa îi este mereu sub presiunea timpului. Veţi observa că ego-ul
este aproape la fel pentru toţi.

Mintea este o moştenire şi are un creier care funcţionează după genele

moştenite şi are un „model” de personalitate determinat genetic. Cercetările
arată că multe dintre trăsăturile de personalitate importante sunt prezente
deja la momentul naşterii. În realitate, puţini oameni pot fi diferiţi de ceea
ce sunt, doar acea minoritate care caută autodezvoltarea sau creşterea
spirituală. Indiferent de autocritica lor, cei mai mulţi oameni chiar cred în
secret că modul lor de viaţă este probabil cel corect. Ei cred că sunt bine aşa
cum sunt şi că toate problemele sunt cauzate de egoismul altor oameni, de
lipsa altora de corectitudine şi de lumea exterioară, în general.

6. Caută să dăruieşti iubire mai degrabă decât s-o primeşti.

Majoritatea oamenilor cred că iubirea este ceva ce primeşti, că este o
emoţie, că trebuie să fie meritată şi că, cu cât dai mai multă iubire, cu
atât mai puţină vei avea. Adevărul este chiar opusul. Să fii iubitor este
o atitudine care ne transformă experienţa lumii. Devenim recunoscători
pentru ce avem, în loc să fim mândri de asta. Ne exprimăm capacitatea
de a fi iubitori atunci când îi recunoaştem pe ceilalţi şi contribuţiile
acestora la viaţa şi confortul nostru. Iubirea nu este o emoţie, ci un
mod de a fi şi un mod de a relaţiona cu lumea.
 7. Evită să-ţi creezi „duşmani”. Oamenii cad în capcana dorinţei de a fi
chit sau de a face remarci care „apasă butoanele”. Îşi creează duşmani
şi dau naştere animozităţilor. Acestea împiedică o viaţă paşnică.
Nimeni nu are nevoie de duşmani. Aceştia se pot răzbuna în multe
feluri nevăzute şi astfel pot genera consecinţe nefericite. Nu există un
asemenea lucru precum câştigarea unui conflict. Acesta nu poate avea
alte rezultate decât ura celui care pierde. Acceptarea responsabilităţii
întotdeauna, pentru toate greşelile făcute şi evitarea căderii în capcana
autovictimizării serveşte progresului spiritual. Dintr-o perspectivă mai
înaltă, nu există victime. Nimic din lumea aparenţelor nu are puterea
de a cauza ceva, orice.

8. Alege un rol pozitiv şi o perspectivă pozitivă a vieţii. Punctele de

vedere drastice nu sunt favorabile unei creşteri spirituale. Chiar şi
atunci când sunt „corecte” sau „justificate”, un aspirant spiritual nu şi
le poate permite. Trebuie să renunţe la luxul răzbunării sau să se
bucure că „s-a făcut dreptate” atunci când este executat un ucigaş. Un
aspirant spiritual nu poate viola principiile spirituale fundamentale fără
să plătească un preţ. Aspirantul vede prin iluzie şi astfel renunţă la
rolul de juriu sau de judecător. Nimeni nu scapă cu faţa curată după
cum protestează oamenii indignaţi. Prin kinesiologie, putem afirma
rapid că universului nu-i scapă niciun fir de păr. Literalmente, fiecare
fir de păr este numărat, chiar şi cele căzute sunt notate. Niciun cuvânt
bun nu scapă nenotat. Totul este înregistrat pentru totdeauna în câmpul
conştiinţei.

9. Renunţă la vinovăţie. Vinovăţia este o încercare de a cumpăra

mântuirea, de a-l manipula pe Dumnezeu şi de a cumpăra iertarea prin
suferinţă. Aceste atitudini răsar din interpretarea greşită a Lui
Dumnezeu ca fiind un mare pedepsitor. Noi credem că vom potoli
mânia lui Dumnezeu prin durerea şi penitenţa noastră. Nu există decât
o singură „penitenţă” pentru toate relele făcute şi aceasta este
schimbarea. În loc să condamnăm negativul, să alegem pozitivul.

Cine doreşte să progreseze şi să se schimbe pe sine are nevoie de un

efort mai mare decât acela de a se simţi vinovat. Reţinem din Harta
Conştiinţei că Vinovăţia se află jos, în scală, pe când Dumnezeu este sus, în
vârf. În consecinţă, văicăreala în vinovăţia de la fundul câmpului conştiinţei
nu va conduce pe nimeni în vârful său.

Umilitatea sau a fi umili înseamnă să ne privim propria viaţă ca

evoluţie a conştiinţei spirituale. Învăţăm din greşeli. „Părea o idee bună la
vremea aceea” este poate cea mai folositoare sintagmă pentru revizuirea
oricărui comportament din trecut. Bineînţeles, mai târziu, retrospectiv se
recontextualizează şi dacă observăm şi înţelegem eroarea, atunci urmează şi
înţelepciunea. Suntem cu toţii în mod intrinsec inocenţi deoarece aceasta
este natura conştiinţei.

Împreună cu renunţarea la vinovăţie este foarte folositor să renunţăm şi

la „păcat” ca fapt real. Eroarea se poate corecta. Păcatul (ceea ce este de
fapt necunoaştere) este o greşeală şi poate fi iertat. Cei mai multi oameni
numesc păcatul un ataşament, o emoţionalitate care izvorăşte din copilul
interior. Chiar este copilul care minte, fură, înşeală, înjură şi loveşte alţi
oameni. Prin urmare, păcatul este de fapt imaturitatea şi necunoaşterea
adevăratei naturi a Realităţii şi natura conştiinţei. Pe măsură ce valorile
spirituale le înlocuiesc pe cele lumeşti, tentaţia se diminuează şi eroarea
este puţin probabil să mai apară.

10. Renunţă la rezistenţă şi descoperă bucuria în dăruirea 101%.

Bunăvoinţa este piatra de temelie pentru orice progres spiritual,
precum şi pentru succesul lumesc. Ceea ce este neplăcut este rezultatul
rezistenţei, şi atunci când se renunţă la opunerea de rezistenţă,
neplăcerea este înlocuită de sentimentul puterii, tăriei, încrederii şi
bucuriei.

În orice strădanie a noastră există un punct al rezistenţei care devine un

blocaj. Când acesta este depăşit, strădania devine lipsită de efort. Deseori
sportivii trec prin această descoperire, la fel şi muncitorii care fac munci
fizice. Apare dintr-odată o eliberare a unei enorme energii, o emergenţă
într-o aproape stare iluminată în care totul se întâmplă de la sine. Este o
pace, o serenitate şi o linişte. Balerina epuizată sau muncitorul sunt mai
aproape de descoperirea prezenţei lui Dumnezeu decât cred. Conştientizarea
prezenţei lui Dumnezeu este precedată de renunţare. Deseori ego-ul cedează
doar când ajunge în culmea disperării, astfel că toate crizele pot fi
transformate în oportunităţi pentru descoperiri spirituale.

11. Înţelege că „Adevărul” este dependent de context. Tot adevărul este

adevărat doar din interiorul unui anumit nivel al conştiinţei. De
exemplu, a ierta este recomandat, numai că mai târziu, într-o altă
etapă, cineva poate înţelege că, de fapt, nu este nimic de iertat. Nu
există vreun „altul” care trebuie iertat. Ego-ul fiecăruia este la fel de
nereal, inclusiv cel personal. Percepţia nu este realitatea.

12. Practică non-ataşamentul, care este o atitudine de retragere a

încărcăturii emoţionale din treburile lumeşti. Conduce către o stare de
serenitate şi pace a minţii. Este sprijinit de refuzul seducţiei emoţionale
a problemelor şi supărărilor altora. Implică, de asemenea, bunăvoinţa
de a permite lumii să-şi rezolve singură problemele şi destinul.
Implicarea reactivă şi intervenţia în lume pot fi lăsate oamenilor care
au o menire diferită.

O persoană „bună” este un lucru, Iluminarea este altceva. Eşti

responsabil pentru efortul tău şi nu pentru rezultatul care depinde de
Dumnezeu şi de univers.

Non-ataşamentul nu este acelaşi lucru cu indiferenţa sau detaşarea.

Neînţelegând acest lucru înseamnă că dezvoltarea detaşării ar fi o cerinţă,
ceea ce adesea ajunge să devină platitudine sau Apatie. Prin contrast, non-
ataşamentul permite participarea deplină în viaţă fără a încerca să controlezi
rezultatele.

13. Acceptă că totul serveşte unui scop. Acceptarea este marele

vindecător al violenţelor, conflictului şi supărării. Corectează, de
asemenea, principalele dezechilibre ale percepţiei şi împiedică
dominanţa sentimentelor negative. Modestia înseamnă că nu vom
înţelege toate evenimentele şi întâmplările. Acceptarea nu este
pasivitate ci non-poziţionalitate. Dezvoltarea unui ego spiritual poate fi
evitat de înţelegerea faptului că progresul spiritual este rezultatul
Graţiei lui Dumnezeu şi nu al strădaniilor noastre personale.
 14. Evită-i pe falşii guru. Acest lucru nu poate fi supra- subliniat. Este
uşor de înşeuat iniţiatul spiritual naiv, influenţat de reputaţia şi de
carisma personalităţilor spirituale care au adunat mulţi adepţi. În
absenţa conştienţei spirituale a stărilor de conştiinţă avansată, cel care
caută evoluţia spirituală nu are mijloace de călăuzire, iar popularitatea
îi întunecă raţiunea.

În acest moment din istoria omului, nu ne putem încrede în niciun alt

ghid decât testul kinesiologic care poate calibra nivelul conştiinţei unui
învăţător, al unei organizaţii sau al unei învăţături. Cei naivi sunt
impresionaţi de pietatea exprimată vizibil şi care pretinde puteri
supranaturale, trăsături paranormale şi titluri fandosite, haine „spirituale”
speciale. Studenţii serioşi sunt încurajaţi să verifice fiecare profesor sau
fiecare învăţătură conform listei „Caracteristicile învăţătorilor integri şi ale
învăţăturilor integre” (Cap.8).
Întrebări şi răspunsuri
Î: Care este valoarea de a fi în prezenţa fizică a conştiinţei unui
învăţător?
R: în aura ta se află mult din tot ce ai învăţat în această lume, multe
dintre acestea fiind nonverbale, pe care nu le poţi împărtăşi. Nu ai suficient
timp să stai şi să descrii tuturor tot ce ai cunoscut despre viaţă într-un mod
liniar. Întreaga ta viaţă, înţelepciunea colectivă şi experienţa există ca câmp
de energie. Când împărtăşeşti altora ceea ce ai devenit, prin simpla prezenţă
împreună, ei captează câmpul de energie al întregii cunoaşteri.
În felul acesta învăţătorul spiritual transmite starea Iluminării printr-un
câmp de energie. Aura învăţătorului realizat conţine în sine înţelepciunea
colectivă din toate timpurile. Nu există nicio cantitate de timp lumesc în
care toate acestea să poată fi împărtăşite într-o manieră liniară, printr-un
curs sau o conferinţă. Ai putea extrage câteva principii, dar principiile sunt
doar cele de bază. Ce îţi vorbeşte ţie acum este acumularea influenţei
tuturor învăţătorilor până în trecut, la Buddha. Astfel, câmpul energiei lui
Buddha este aici, acum la dispoziţie (calibrează ca adevărat). Ceea ce îţi
vorbeşte ţie acum este împuternicit de toţi marii învăţători care au trăit
vreodată. Orice mare învăţător care a trăit cândva îşi lasă puterea câmpului
în conştiinţa colectivă a omenirii. De aceea progresează omenirea. Altfel,
dacă fiecare generaţie ar trebui s-o ia de la zero, omenirea nu ar fi unde este
astăzi.

Î: Ce se datorează învăţătorului?
R: Nimic. Interesul ascultătorului este mai mult decât suficient.
Singura obligaţie pe care ar trebui s-o accepţi este obligaţia faţă de şinele
tău de a asimila înţelepciunile ce ţi-au fost predate şi de a le practica pentru
a transcende ego-ul. Respectă profesorul, dar păstrează reverenţa doar
pentru Dumnezeu.

Î: Cum ar putea cineva numi sau caracteriza învăţăturile şi calea

pe care o reprezentaţi?
R: Este calea misticului şi reprezintă „non-dualitatea devoţională”.

Î: Putem folosi acest termen pentru a desemna învăţăturile?

R: Da, este corect. Este calea adevărului radical.

Î: Sunt posibile salturi mari în conştiinţă?

R: Salturile mari în conştiinţă sunt rezultatul încredinţării sinelui lui
Dumnezeu. Acestea se observă în societatea noastră la oamenii care au atins
fundul fundului. Se renunţă la Dorinţă şi Mândrie şi aşa se petrece
transformarea. Paradoxal, dar din hăul iadului, raiul e aproape. Observăm
aceste salturi şi la aşa-zisele conversii, când un condamnat se transformă
într-o persoană paşnică, iubitoare, aproape ca un sfânt. Prizonierii trec
deseori prin importante înţelegeri şi se transformă în chiar opusul a ceea ce
au fost înainte. Aceste revelaţii bruşte se petrec de asemenea şi în
experienţele de moarte clinică, în felul acesta pot fi transcense dintr-odată
multe niveluri ale conştiinţei. Aceste situaţii sunt deseori precedate de lungi
perioade de agonie interioară. O autentică conversie este coroborată cu un
salt major în nivelurile calibrate ale conştiinţei.
Când oamenii orientaţi către spiritualitate sunt expuşi informaţiilor
oferite aici, ei prezintă o elevare a conştiinţei ce poate fi măsurată. După
fiecare seminar, nivelul calibrat al publicului participant arată o creştere cu
10 până la 40 de puncte, în medie, a grupului ca întreg. La nivel individual
poate varia de la 4 puncte până la sute de puncte. Datorită „maturităţii
karmice”, în interiorul grupului apar mari variaţii. Dat fiind faptul că
majoritatea oamenilor avansează cu numai 5 puncte în timpul unei vieţi,
atunci cifrele sunt chiar semnificative.

Î: Ce este un aspirant „avansat”?

R: Un aspirant mai avansat a auzit că nu există niciun „acolo, în afară”
sau „aici, înăuntru” şi de aceea îşi asumă responsabilitatea pentru tot ceea
ce se întâmplă. Apare conştienţa că tot ceea ce pare să se petreacă
reprezintă chiar ce este păstrat în ceea ce era considerat înainte a fi
„înăuntru”. Astfel, tendinţa de a proiecta este desfăcută. Poziţionalitatea de
„victimă inocentă”, împreună cu toată prefăcuta sa „inocenţă” sunt
dezvăluite.
Adversitatea este văzută ca rezultat al celor ce au fost negate anterior şi
reprimate în inconştient. Privind înăuntrul tău, descoperi sursa dificultăţilor
astfel că le poţi analiza. Convingerile tale determină ce trăieşti ca experienţă
a ta. Nu există „cauze” externe. Descoperi secreta răsplată care este obţinută
din proiecţiile secrete ale inconştientului. Programele tale, care se află
dedesubt, pot fi descoperite prin simpla scriere a litaniei tale de plângeri şi
nenorociri şi apoi, pur şi simplu, le răstorni în opusele lor.
„Oamenii mă urăsc” izvorăşte din propria ta ură interioară. „Oamenilor
nu le pasă de mine” răsare din faptul că eşti absorbit de narcisista ta fericire
şi câştigul personal în loc de fericirea altora. „Nu primesc suficientă iubire”
răsare din nedăruirea iubirii tale altora. „Oamenii sunt nepoliticoşi” cu mine
vine din lipsa ta de cordialitate faţă de alţii. Astfel, dacă tu îţi asumi
responsabilitatea de a fi autorul lumii tale, te apropii de sursă şi acolo o poţi
corecta.
Fiind iubitor faţă de alţii descoperi că tu eşti înconjurat de iubire. Când
tu sprijini viaţa fără să ai aşteptarea vreunui câştig, viaţa te sprijină pe tine.
Când abandonezi câştigul ca raţiune, viaţa îţi răspunde cu o neaşteptată
generozitate. Când percepi în felul acesta, miraculosul începe să-şi facă
apariţia în viaţa ta. Armonia se manifestă ca o neaşteptată descoperire,
coincidenţa întâmplătoare şi norocul dispar şi, în sfârşit, se petrece
înţelegerea că acestea sunt doar efectele undelor care se întorc înapoi la tine
din scaunul conştiinţei.

Î: Ce se întâmplă dacă cineva presupune că trăieşte la un nivel

superior celui la care este?
 R: Suplimentar prezumţiei ego-ului/minţii că „ştie” ceva doar pentru
că a auzit despre acel Lucru (citirea unei cărţi despre golf, nu te face jucător
de golf), se adaugă eroarea amestecului nivelurilor adevărului sau
abstractizarea. Uneori, studenţii spirituali au o imagine în mintea lor despre
cum ar arăta stările mai înalte şi atunci ego-ul încearcă să producă, să joace
acea stare ca un actor. Asta e foarte diferit de a fi cu adevărat în acea stare.
Realităţile aparente ale unui anumit nivel nu sunt în mod necesar şi ale
altui nivel, aşa cum este indicat numeric în nivelurile conştiinţei. Ca
exemplu, o persoană ar putea cita binecunoscuta zicere a lui Ramana
Maharshi: „nu are niciun rost să încerci să salvezi lumea, pentru că lumea
pe care o vezi nici măcar nu există”. Acesta este adevărul şi realitatea
experienţială a conştiinţei calibrate la nivelul 720, dar nu este o realitate
experienţială a nivelurilor de mai jos. Cel mai bine este „să fii aşa cum eşti”
şi să fii sincer cu realitatea care este adevărată şi validată experienţial la
nivelul tău de dezvoltare.
Fiecare nivel are şi capacităţile sale concordante, precum şi limitările
sale care sunt chiar diferite. De exemplu, poate că Ramana Maharshi ar
putea merge cu ochii închişi pe o şosea şi să fie în siguranţă, dar acest lucru
este puţin probabil să se întâmple unei persoane obişnuite care, cel mai
probabil, nu este capabilă să imite acelaşi comportament fără să fie călcată
de maşini.

Î: Munca spirituală ajută lumea?

R: A te strădui să evoluezi spiritual este cel mai mare dar pe care îl
poţi oferi lumii. Înalţă realmente întreaga omenire datorită naturii însăşi a
puterii. Puterea radiază şi este împărtăşită, pe când forţa este limitată, se
apară pe sine şi este evanescentă. Întreaga societate este influenţată
subliminal şi subtil de orice fel de gând iubitor, cuvânt sau faptă. Fiecare
iertare este un beneficiu pentru toată lumea. Universul observă şi
înregistrează fiecare acţiune şi îi răspunde cu bunătate. Fiecare act de
bunătate este pentru totdeauna.

Î: Este corect să spunem că „fiirea” noastră este mai eficientă

decât „făcutul” nostru?
R: Povăţuirea moralistă şi căutarea „dreptăţii” aduc opusele lor, ca o
contraforţă, pe când atitudinea iubitoare radiază puterea care nu are niciun
opus. Odată cu smerenia apare şi bunăvoinţa de a opri încercarea de a
controla sau de a schimba alţi oameni ori situaţii de viaţă ori evenimente,
chipurile „pentru binele Lor”. A fi un aspirant spiritual serios înseamnă că
renunţi din necesitate la dorinţa de „a avea dreptate” sau La valoarea
imaginară a societăţii. De fapt, ego-ul ori sistemele de convingere ale
nimănui nu au vreo valoare pentru societate. Lumea nu este nici bună, nici
rea, nici defectă, nici în nevoie de ajutor sau modificare deoarece aparenţele
ei sunt doar o proiecţie a minţii. Nicio asemenea lume nu există.
Înţelegerea acestei realităţi absolute şi a adevărului absolut este cel mai
mare dar pe care îl poate face cineva lumii şi omenirii. Munca spirituală, în
esenţa sa, este, prin urmare, un serviciu dezinteresat şi o predare în Voia lui
Dumnezeu. Pe măsură ce sporeşte conştienţa ta, puterea acelui câmp al
conştiinţei creşte exponenţial, o logaritmică expansiune care, în şi prin sine
realizează mai mult decât toate eforturile sau încercările noastre de a uşura
suferinţa lumii. Toate aceste eforturi sunt zadarnice deoarece sunt călăuzite
greşit de falsităţile şi iluziile funcţiei perceptuale a ego-ului însuşi.
Puterea spirituală şi integritatea interioară a fiecărui individ ajută
înălţarea mării şi astfel, toate vasele de pe mare se vor înălţa. Deoarece totul
este conectat, ceea ce devii tu, automat înalţă întreaga viaţă.
Dacă te consideri un dar al lui Dumnezeu făcut lumii, atunci tu eşti un
dar de la Dumnezeu pentru lume. Dacă te încadrezi pe tine ca fiind un
vierme nenorocit, atunci tu eşti un nenorocit de vierme deoarece tu devii
ceea ce spui că vei fi. Pentru binele lumii, fiecare trebuie să-şi recunoască
dimensiunea infinită a ceea ce este. Când ne încredinţăm lui Dumnezeu ne
ţinem de mâini cu Dumnezeu şi ne însuşim Divinitatea din noi. Ceea ce este
înăuntrul nostru este Sursa mântuirii şi salvării întregii omeniri, pentru care
„îţi mulţumim Ţie, Doamne. Amin”.

Î: Care sunt rugăciunile folositoare?

R: Cere să fii un slujitor al Domnului, un vehicul al Iubirii Divine, un
canal al Voii lui Dumnezeu. Cere călăuzire şi sprijin şi renunţă la tot ce
înseamnă voinţă personală prin devoţiune. Dedică-ţi viaţa slujirii lui
Dumnezeu. Alege iubirea şi pacea înaintea tuturor celorlalte. Angajează-te
ţelului de a iubi necondiţionat şi de a avea compasiune pentru tot ce are
viaţă în toate expresiile sale, renunţă la toate judecăţile tale, încredinţează-i-
le lui Dumnezeu.
 Concluzii - Esenţa Căii

Esenţa tuturor marilor învăţături spirituale şi a tuturor învăţătorilor

poate fi sumarizată în câteva afirmaţii simple. (Tehnic şi practic, acestea
toate se supun avertizării de a evita ceea ce, kinesiologic, vă slăbeşte şi de a
urma ceea ce vă face puternici!)

- Alegeţi să fiţi calmi, pozitivi, iertători, compasionali şi să iubiţi

necondiţionat viaţa în toate expresiile sale, fără excepţie, inclusiv pe voi
înşivă.
- Concentraţi-vă atenţia pe slujirea neegoistă şi dăruirea iubirii, respectului
şi consideraţiei pentru toate fiinţele. »
- Evitaţi negativitatea şi deşertăciunea lumească, lăcomia pentru plăceri şi
posesiuni.
- Daţi uitării opiniile, raţionamentul corect versus greşit, vanitatea de a avea
dreptate şi capcana „dreptăţii”.
- Căutaţi să înţelegeţi mai degrabă decât să condamnaţi.
- Veneraţi învăţătorii acestor principii fundamentale şi ignoraţi-i pe toţi
ceilalţi.
- Puneţi în practică aceste principii în felul în care vă vedeţi pe voi înşivă,
precum şi în felul în care îi vedeţi pe alţii.
- Aveţi încredere în iubirea, mila şi infinita înţelepciune şi compasiune a
Divinităţii care vede toate erorile şi limitările umane, şi fragilitatea umană.
- Evitaţi descrierile negative ale lui Dumnezeu - că e gelos, furios,
distructiv, că este părtinitor, răzbunător, nesigur, vulnerabil, contractual şi
aşa mai departe - ca eroare antropomorfică. Înţelegeţi că frica de judecată
şi condamnare izvorăşte din ego. Puneţi-vă credinţa şi încrederea în
iubirea lui Dumnezeu care este a-toate-iertător.
- Înţelegeţi că, precum soarele, iubirea lui Dumnezeu străluceşte în mod
egal pentru toţi.
Unelte simple şi de mare valoare pentru călătoria spirituală
Vă puteţi alege un instrument de bază plus încă câteva, dar prea multe
nu sunt necesare.
Uneltele simple, folosite constant, vor avea drept rezultat revelarea
adevărurilor spirituale care nu trebuie dobândite intelectual deoarece se
prezintă cu o mare claritate. În plus, acestea se prezintă singure doar atunci
când este potrivit şi de folos şi pentru că nu sunt achiziţii ale minţii, nu
sfârşesc în a deveni vanitate spirituală.
Câteva unelte de bază, încercate şi dovedite a fi adevărate şi aducătoare
de rezultate impresionante de-a lungul secolelor sunt:
1. Fii bun cu oricine şi orice, inclusiv cu tine însuţi, tot timpul, fără nicio
excepţie.

2. Venerează întreaga viaţă, în toate expresiile sale, orice ar fi, chiar dacă
nu o înţelegi.

3. Nu presupune că te poţi încrede în nicio cunoaştere despre ceva. Cere-I

lui Dumnezeu să-ţi arate înţelesul.

4. Manifestă-ţi intenţia de a vedea frumuseţea ascunsă în tot ce există.

Apoi, aceasta se va arăta pe sine.

5. Iartă tot ce ai văzut şi ai experimentat, orice ar fi. Aminteşte-ţi că

Hristos, Buddha şi Krishna au spus că întreaga eroare se datorează
ignoranţei. Socrate a spus că toţi oameni pot alege doar ceea ce cred ei
că este bun.

6. Abordează viaţa cu smerenie şi fii dispus să renunţi la toate

poziţionalităţile şi argumentele mentale/emoţionale ori la câştig.

7. Fii dispus să dai uitării toate percepţiile referitoare la câştig, dorinţă

sau profit şi, în consecinţă, să fii în slujba vieţii în toate expresiile sale.

8. Fă-ţi viaţa o rugă vie prin intenţie, aliniere, smerenie şi încredinţare.

Adevărata realitate spirituală este un mod de a fi în lume.

9. Verifică şi confirmă nivelurile conştiinţei şi adevărul spiritual pentru

toţi învăţătorii, învăţăturile, grupurile spirituale şi literatura cu care
intenţionezi să te aliniezi sau să-i devii student.

10. Acceptă că prin declararea, angajarea şi predarea ta, apare şi ştirea,

care oferă sprijinul, informaţia şi tot ce este necesar pentru întreaga
călătorie.
 Cel mai puternic instrument care există este devoţiunea. Astfel, nu doar
adevărul spiritual, dar şi gradul devotării tale te împuterniceşte să te
transformi. Un mare clasic care demonstrează eficacitatea şi simplitatea
devoţiunii este Fratele Lawrence şi Practica Prezenţei lui Dumnezeu (1692),
volum care calibrează la 575 şi pune accentul pe importanţa consecvenţei.
Motivul stabileşte valoarea spirituală. A-ţi dedica acţiunile ca serviciu
în slujba iubirii vieţii înseamnă a le sanctifica şi a le transforma din motive
personale în daruri dezinteresate. Chiar şi cel mai mic serviciu poate fi
înţeles că serveşte binele comun şi, dacă este privit în acea lumină, toate
străduinţele devin înnobilate.
Fiecare are şansa de a contribui la armonie şi frumuseţe prin bunătatea
faţă de alţii şi, astfel, prin ajutorarea spiritului uman. Ceea ce este dăruit
vieţii se întoarce înapoi la noi deoarece suntem parte din acea viaţă. Precum
undele apei, fiecare dar se întoarce la cel care l-a dăruit. Ceea ce
recunoaştem în alţii, recunoaştem, de fapt, în noi înşine.
Pe măsură ce progresezi spiritual, acest lucru aduce valoare tuturor.
Datorită conştiinţei colective, absolut fiecare persoană care se dezvoltă pe
sine ajută elevarea nivelului conştiinţei omenirii. Pe măsură ce acesta se
înaltă, incidenţa războiului, suferinţei, ignoranţei, cruzimii şi bolii se
diminuează. Când avansezi tu, îi ajuţi pe toţi şi pe toate. Apreciază că
fiecare pas înainte aduce beneficii tuturor. Într-un univers holografic,
realizările fiecărui individ contribuie la avansarea şi bunăstarea întregului.
 ANEXA A - CALIBRAREA CONŞTIINŢEI

Istorie şi metodologie
Fundamentul acestei lucrări este cercetarea realizată într-o perioadă de
20 de ani, care a implicat milioane de calibrări pe mii de subiecţi, de toate
vârstele, din orice domeniu şi având tipuri de personalitate diverse. Studiul,
prin structura sa, a fost clinic ca metodă şi astfel are implicaţii pragmatice
întinse. Deoarece această metodă de testare este validă în aplicarea sa
oricărei forme a expresiei umane, calibrările au fost realizate cu succes şi
pentru literatură, arhitectură, artă, ştiinţă, evenimente mondiale şi
complexităţile relaţiilor umane. Spaţiul testat pentru determinarea acestor
date este totalitatea experienţei umane în toate timpurile sale.
Mental, subiecţii testului au variat de la ceea ce lumea numeşte
„normal”, până la pacienţi cu boli psihiatrice severe. Subiecţii au fost testaţi
în Canada, Statele Unite şi Mexic, în America de Sud şi în Europa de Nord.
Aceştia aveau diferite naţionalităţi, moşteniri etnice diferite, religii diferite,
iar vârstele au fost de la copii, la bătrâni de 90 de ani, acoperind un larg
spectru al sănătăţii fizice şi emoţionale. Subiecţii au fost testaţi individual şi
în grupuri, de foarte mulţi examinatori şi grupuri de examinatori. În general,
rezultatele au fost identice şi reproductibile, astfel împlinind cerinţele
metodei ştiinţifice: reproductibilitate experimentală perfectă.
Subiecţii au fost selectaţi aleatoriu şi testaţi într-o largă arie de cadre
fizice şi comportamentale: pe vârful muntelui, pe malul mării, la petreceri şi
în timpul unei zile de muncă, în momente de bucurie şi în momente de
tristeţe. Niciuna dintre aceste circumstanţe nu a afectat rezultatele testării,
care s-au dovedit a fi universal reproductibile, indiferent de factorii din
afară, cu singura excepţie a metodologiei procedurii de testare în sine.
Datorită importanţei acestui factor, metoda de testare va fi descrisă în
detaliu mai jos.
Tehnica de testare
Sunt necesare două persoane. Una acţionează ca subiect testat,
menţinându-şi un braţ ridicat lateral, paralel cu solul. A doua persoană,
examinatorul, folosind două degete presează uşor în jos pe încheietura
mâinii braţului întins şi spune: „Rezistă”. Subiectul opune rezistenţă
presiunii cu toată puterea sa. Asta este tot.
 Poate fi făcută o afirmaţie de oricare dintre părţi. În timp ce subiectul
menţine în minte o afirmaţie, este verificată tăria braţului său prin aplicarea
presiunii de către examinator. Dacă afirmaţia este negativă, falsă sau
reflectă o calibrare sub nivelul 200 (vezi Cap.3), subiectului testat îi va slăbi
rezistenţa. Dacă răspunsul este „da” sau calibrează peste 200, subiectul va
deveni puternic.
Pentru a demonstra această procedură se poate folosi imaginea lui
Abraham Lincoln, pe care subiectul s-o menţină în minte în timp ce este
testat şi apoi, să se verifice cu imaginea lui Adolf Hitler. Acelaşi efect poate
fi demonstrat păstrând în minte pe cineva care este iubit în contrast cu
cineva de care îi este teamă sau pe care îl urăşte sau cineva faţă de care
simte un regret puternic.
Fiind solicitată o scală numerică (vezi mai jos), se poate ajunge la o
calibrare afirmând: „Acest obiect (cum ar fi această carte, o organizaţie,
motivul unei persoane şi altele) calibrează peste 100”, apoi „peste 200”,
apoi „peste 300”, până când se obţine un răspuns negativ. Măsurarea poate
fi rafinată: „Este peste 220? 225? 230?” şi aşa mai departe. Examinatorul şi
subiectul pot face schimb de locuri şi se vor obţine aceleaşi rezultate. Odată
ce o persoană se familiarizează cu tehnica, aceasta poate fi folosită pentru a
evalua companii, filme, indivizi, evenimente din istorie şi poate fi de
asemenea folosită pentru a diagnostica problemele vieţii curente.
Cititorul va observa că procedura testării constă în testarea musculară
pentru a distinge adevărul de falsitatea unei declaraţii afirmative. Dacă
întrebarea nu este pusă în această formă se vor obţine răspunsuri nesigure.
Nu se poate obţine un răspuns sigur nici pentru o încercare de cercetare a
viitorului. Numai afirmaţiile care conţin condiţii existente în prezent sau
evenimente din trecut ori prezent vor produce răspunsuri reproductibile.
Este necesar ca în timpul procedurii să fiţi impersonali, să evitaţi
transmiterea de sentimente pozitive sau negative. Acurateţea creşte dacă
subiectul închide ochii şi în spaţiul unde se desfăşoară verificarea nu există
lucruri care l-ar putea distrage sau muzică.
Deoarece testarea este înşelător de simplă, este bine ca cei care
cercetează să verifice mai întâi acurateţea acesteia. Răspunsurile pot fi
verificate prin examinare încrucişată. Toţi cei care fac cunoştinţă cu tehnica
se gândesc la şmecherii care să-i ajute să aibă încredere în tehnică. Se
descoperă că acelaşi răspuns este observat la toţi subiecţii, că nu este
necesar ca subiectul să aibă vreo cunoştinţă în domeniul corelat întrebării şi
că răspunsul va fi întotdeauna independent de opiniile personale ale
subiectului în legătură cu întrebarea.
Am descoperit că este de folos ca, înainte de a verifica ceva, să fie
verificată afirmaţia „Am permisiunea să pun această întrebare”. Este analog
cu accesarea unui calculator şi, ocazional, se va obţine un răspuns negativ.
Acesta indică faptul că ar trebui să lăsaţi deoparte acea întrebare sau să
verificaţi cu atenţie motivul negării permisiunii de a o pune. Poate cel care
pune întrebarea ar fi trecut printr-o stare de stres psihologic în urma unui
răspuns sau a implicaţiilor acelui răspuns la momentul respectiv, ori pentru
alte motive necunoscute.
În acest studiu, subiecţilor testaţi li s-a cerut să se concentreze asupra
unui anumit gând, sentiment, atitudine, amintire, relaţie sau situaţie de
viaţă. Testarea s-a realizat frecvent în grupuri mari de oameni. În scopul
demonstrării, am stabilit mai întâi o linie de referinţă cerând subiecţilor să
ţină ochii închişi şi să menţină în mintea lor amintirea unui moment când au
fost furioşi, supăraţi, geloşi, deprimaţi, vinovaţi sau speriaţi. În acel moment
toţi, universal valabil, au avut un răspuns de slăbire a musculaturii. Apoi le-
am cerut să menţină în minte o persoană iubită şi toţi au avut o reacţie de
întărire. Un murmur de surpriză se răspândea printre cei prezenţi la
înţelegerea implicaţiilor celor descoperite.
Următorul fenomen demonstrat a fost că simpla păstrare în minte a
imaginii unei substanţe producea acelaşi răspuns cu ţinerea respectivei
substanţe în contact cu corpul. Ca exemplu, arătam un măr care fusese tratat
cu pesticide şi ceream celor prezenţi să-l privească în timp ce făceam
testarea. Slăbeau toţi. Apoi le puneam în faţă un măr cultivat organic, fără
insecticide şi alte substanţe chimice şi, odată ce se concentrau asupra lui,
imediat deveneau puternici. Pe lângă faptul că nimeni din public nu ştia
care cum erau, nici nu au putut anticipa ceva, astfel că fiabilitatea metodei a
fost demonstrată spre satisfacţia tuturor.
Pentru a obţine rezultate pe care ne putem baza, trebuie reamintit că
oamenii procesează experienţa în mod diferit. Unii oameni adoptă în
principal modul simţirii, alţii sunt mai mult auditivi şi alţii mai mult vizuali.
Prin urmare, întrebările ar trebui să evite formulări de genul „Cum te
simţi?” referitor la o persoană, situaţie sau experienţă ori „Cum arată asta?”,
„Cum îţi sună asta?”. În mod obişnuit, dacă cineva spune „Păstrează această
situaţie (sau persoană, loc, lucru, sentiment) în minte”, subiecţii vor alege în
mod instinctiv propriul mod cel mai potrivit.
Ocazional, poate chiar inconştient, în efortul lor de a masca răspunsul,
subiecţii vor selecta un mod de procesare impropriu lor şi vor da un răspuns
fals. Când examinatorul obţine un răspuns paradoxal, întrebarea ar trebui
reformulată. De exemplu, un pacient care se simte vinovat pentru furia faţă
de mama lui, ar putea menţine în minte o fotografie a ei şi să aibă un
răspuns puternic. Cu toate acestea, dacă examinatorul ar reformula
întrebarea, cerându-i subiectului să păstreze în minte atitudinea lui din
prezent faţă de mama sa, subiectul ar slăbi instantaneu.
Pentru a menţine acurateţea testării sunt necesare alte precauţii ce
includ îndepărtarea ochelarilor, în special dacă au rame metalice, a
pălăriilor, şepcilor (pe capul oricui, materialele sintetice produc o slăbire),
îndepărtarea bijuteriilor, şi în special a ceasurilor care conţin cuarţ, de pe
braţul testat. Când apare un răspuns anormal, se cercetează şi, până la urmă,
cauza sa va fi descoperită. Examinatorul, de exemplu, poate că poartă un
parfum la care subiectul are o reacţie adversă şi acest lucru produce
răspunsuri fals-negative. Dacă un examinator întâmpină multe şi repetate
eşecuri în încercarea sa de a obţine răspunsul adevărat, atunci ar trebui
evaluată vocea sa şi impactul ei asupra subiecţilor. Unii examinatori pot
exprima prin vocea lor o energie suficient de negativă, cel puţin în anumite
momente, ceea ce va afecta rezultatele testării.
Un alt factor de luat în considerare în situaţia răspunsului paradoxal
este perioada de timp a amintirii sau a imaginii implicate. Dacă un subiect
menţine în minte o anumită persoană şi relaţia cu aceea, răspunsul va fi
dependent de perioada reprezentată de acea amintire sau poză. Dacă îşi
aminteşte relaţia cu fratele lui din perioada copilăriei, s-ar putea să obţină
un răspuns diferit faţă de relaţia cu fratele aşa cum este în prezent.
Întotdeauna întrebările trebuie să fie foarte clar delimitate şi formulate.
O altă cauză a răspunsurilor paradoxale este starea fizică a subiectului
testat, stresul sau diminuarea funcţiei glandei timus care apare atunci când
se întâlneşte un câmp de energie foarte negativă. Glanda timus este
controlorul central al sistemului de acupunctură din corpul uman şi când
energia acesteia este scăzută, rezultatele testărilor sunt neprevăzute. Acest
lucru poate fi remediat cu uşurinţă, în câteva secunde, prin- tr-o tehnică
simplă descoperită de Dr. John Diamond, pe care a denumit-o „thymus
thump” - lovirea glandei timus. Această glandă este localizată imediat în
spatele osului pieptului. Cu pumnul strâns, loviţi uşor şi ritmic, de câteva
ori în acest loc, în timp ce zâmbiţi şi vă gândiţi la cineva pe care îl iubiţi. La
fiecare lovitură spuneţi: „Ha-ha-ha”. O retestare va arăta reluarea activităţii
glandei timus, iar rezultatele testării vor fi normale.
Folosirea procedurii de testare în acest studiu
Tehnica de testare descrisă este cea recomandată de Dr. Diamond în
cartea Kinesiologie Comportamentala. Singura schimbare pe care am
introdus-o în studiul nostru este corelarea răspunsurilor cu o scală
logaritmică pentru a măsura puterea relativă a energiei diferitelor atitudini,
gânduri, sentimente, situaţii şi relaţii. Datorită faptului că testul este rapid,
şi nu ia mai mult de 10 secunde, este posibil să procesăm o cantitate enormă
de informaţii despre o largă varietate de subiecte într-un timp foarte scurt.
Scala numerică a fost spontan extrasă din subiecţi de la 1, simpla
existenţă fizică, până la nivelul 600 din tărâmul lumesc, care este vârful cel
mai înalt al conştiinţei comune, apoi de la 600 în sus, tărâm care include
stări avansate ale Iluminării. Răspunsurile în forma simplă da-nu determină
măsurarea subiectului. De exemplu, „Dacă simpla existenţă este 1, atunci
puterea Iubirii se află peste 200”. (Subiectul devine puternic, indicând un
„da”.) „Iubirea este peste 300”. (Subiectul este încă puternic.) „Iubirea este
peste 400”. (Subiectul rămâne puternic.) „Iubirea este 500 sau mai sus de
atât”. (Subiectul este încă puternic.) în acest caz, Iubirea calibrează la 500,
acest număr fiind dovedit a fi reproductibil indiferent de numărul
subiecţilor testaţi. Testările repetate, folosind fie indivizi, fie grupuri de
indivizi, au scos la iveală o scală ce se corelează bine cu experienţa umană,
cu istoria şi opinia generală, precum şi cu descoperirile psihologiei,
sociologiei, psihanalizei, filozofiei, medicinii şi cu faimosul Marele lanţ al
fiinţei. Se corelează, chiar exact, cu filozofia perenă a straturilor conştiinţei.
Examinatorul trebuie să fie atent şi prevăzător cunoscând că, totuşi,
anumite răspunsuri la anumite întrebări pot avea un efect perturbator asupra
subiectului. Tehnica nu trebuie folosită iresponsabil, iar examinatorul
trebuie să respecte întotdeauna bunăvoinţa subiectului de a participa. Nu
trebuie folosită niciodată ca o tehnică confruntativă. În situaţii clinice,
subiectului nu i se adresează niciodată o întrebare personală dacă aceasta nu
este pertinentă din punct de vedere medical, cu scop terapeutic. Totuşi, este
posibil să-i pui o întrebare care împiedică implicarea personală din partea
subiectului testării care funcţionează, în acel moment, ca un simplu
indicator al scopurilor studiului calibrării.
Răspunsul testării este independent de puterea fizică reală a
subiectului. Este des întâlnită şi uluitoare reacţia de slăbire musculară a
sportivilor foarte musculoşi, aceeaşi slăbire pe care o manifestă oricine
altcineva la un stimul dăunător. Examinatorul poate fi o femeie slabă, care
cântăreşte mai puţin de 50 de kg, iar subiectul să fie un jucător profesionist
de fotbal care cântăreşte mai bine de 100 de kg şi ea, cu două degete, să
facă braţul lui puternic să cadă.
Discrepanţe
Este posibil să obţinem calibrări diferite de-a lungul timpului sau să
difere calibrările realizate de cercetători diferiţi dintr-o varietate de motive:
situaţii, oameni, politică şi atitudini care se schimbă de-a lungul timpului.
Dacă nu este folosită o scală specifică de referinţă, numerele obţinute
vor fi arbitrare. Toate calibrările din această carte au fost făcute în raport cu
Harta Conştiinţei. De exemplu: „Pe o scală de la 1 la 1000, unde 700
reprezintă Iluminarea, acest calibrează la “... Dacă nu este specificată o
anumită scală, examinatorii pot obţine numere peste 1000 şi din ce în ce
mai mari. În această scală, nicio persoană care a existat vreodată pe această
planetă nu a calibrat mai sus de 1000, valoarea tuturor marilor avatari.
Oamenii tind să folosească diferite moduri senzoriale atunci când
menţin ceva în mintea lor, respectiv vizual, senzorial, auditiv sau emoţional.
„Mama ta” ar putea fi aşa cum arăta ea, cum era simţită, auzită şi aşa mai
departe. Sau „Henry Ford” ar putea fi calibrat ca tată, ca industriaş pentru
impactul său asupra Americii sau pentru antisemitismul lui.
Puteţi specifica contextul şi să rămâneţi fideli unei modalităţi. Aceeaşi
echipă, folosind aceeaşi tehnică, va obţine rezultate care sunt consecvente
intern. Expertiza se dezvoltă odată cu practica.
Cea mai bună atitudine este aceea a detaşării clinicianului, punând o
întrebare care să fie precedată de: „în numele binelui suprem, ... calibrează
ca adevărat”. Peste 100? Peste 200”? şi aşa mai departe. Contextualizarea
„în numele binelui suprem” creşte acurateţea deoarece transcende interesele
şi motivele personale.
 Totuşi, există unii oameni care nu sunt capabili de o atitudine
ştiinţifică, detaşată, sunt incapabili de a fi obiectivi şi pentru care metoda
kinesiologică nu va fi exactă. Trebuie să se acorde prioritate dedicării şi
intenţiei de a afla adevărul în
faţa opiniilor personale şi încercarea de a le dovedi ca fiind cele
„corecte”.
Limite
Aproximativ 10% din populaţie nu este capabilă să folosească tehnica
testării kinesiologice din motive încă necunoscute. Testul este corect numai
dacă subiecţii testaţi calibrează ei înşişi peste 200 şi dacă intenţia folosirii
testării este integră şi calibrează peste 200. Cerinţa este ca persoana să aibă
obiectivitate detaşată şi să fie aliniată cu adevărul mai degrabă decât cu
opinia subiectivă. De asemenea din motive încă necunoscute, câteodată
cuplurile căsătorite nu pot folosi tehnica, nu se pot folosi unul pe altul ca
examinator şi subiect, şi ar fi necesar să găsească o a treia persoană ca
partener pentru testare.
Descalificări
Atât scepticismul (cal.160), cât şi cinismul calibrează sub 200 deoarece
reflectă o prejudecată negativă. În contrast, o autentică cercetare necesită o
minte deschisă şi onestitatea golită de vanitatea intelectuală. Studiile
negative ale kinesiologiei comportamentale calibrează toate sub 200 (de
obicei la 160) şi la fel şi autorii lor.
Poate părea surprinzător unei persoane obişnuite că până şi profesori
universitari renumiţi pot şi chiar calibrează sub 200. Astfel, studiile
negative sunt o consecinţă a prejudecăţilor negative. Ca exemplu, studiul lui
Francis Crick care a condus la descoperirea modelului structurii dublu-
spiralate a ADN-ului calibra la 440. Ultima sa cercetare, care intenţiona să
demonstreze că conştiinţa este doar un produs al activităţii neuronale
calibrează la 135.
Eşecul cercetătorilor care, ei înşişi sau datorită eronatei scheme a
cercetării, calibrează sub 200 confirmă chiar adevărul metodologiei pe care
încearcă s-o infirme. Ar „trebui” să obţină rezultate negative şi obţin, ceea
ce, paradoxal, dovedeşte acurateţea testului în detectarea diferenţei dintre o
integritate lipsită de prejudecăţi şi non-integritate.
 Orice nouă descoperire poate supăra şi poate fi văzută ca o ameninţare
la status quo-ul sistemelor de convingeri care domină. Faptul că a apărut o
ştiinţă clinică a conştiinţei, care validează Realitatea spirituală, poate,
bineînţeles, să precipite rezistenţa, deoarece este o directă confruntare a
miezului narcisic al ego-ului ce este, intrinsec, arogant şi are părerile sale.
Sub nivelul 200 al conştiinţei, înţelegerea profundă este limitată de
dominaţia minţii inferioare, capabilă să recunoască adevăruri, dar încă nu
este capabilă să înţeleagă la ce se referă cuvântul adevăr (confundă res
interna cu res externa) şi că acel adevăr are însoţitori fiziologici diferiţi de
cei ai falsului. în plus, adevărul este intuit-, aşa cum a fost evidenţiat de
analiza vocii, studiul limbajului corporal, răspunsul papilar, schimbările din
creier înregistrate prin EEG, fluctuaţiile în respiraţie şi tensiune, răspunsul
electric al epidermei, măsurarea cu ansa şi chiar şi tehnica Huna de
măsurare a distanţei până la care radiază aura corpului. Unii oameni
folosesc o tehnică foarte simplă care foloseşte corpul stând în picioare pe
post de pendul (dacă se înclină în faţă este adevărat, dacă se înclină spre
spate este fals).
Dintr-o contextualizare mult mai avansată, principiile care domină sunt
că Adevărul nu poate fi infirmat de falsitate aşa cum nici lumina nu poate fi
infirmată de întuneric. Non-liniarul nu se supune limitărilor liniarului.
Adevărul are o paradigmă diferită de logică, astfel neputându-se „dovedi”,
pentru că ceea ce este dovedibil calibrează numai în palierul 400.
Cercetarea conştiinţei prin kinesiologie operează la nivelul 600, care este
interfaţa dintre dimensiunile liniar şi non-liniar.
 ANEXA B - LISTE DE CALIBRÂRI PENTRU ASPIRANŢII SPIRITUALI

Nota editorului: Pentru a sluji ca îndrumător pe calea adevărului

spiritual Dr. Hawkins a calibrat nivelurile conştiinţei pentru învăţători
reprezentativi, literatura spirituală, practici şi experienţe spirituale. Din
motive practice, aceste liste sunt reprintate aici din cartea Transcenderea
nivelurilor conştiinţei, dar o listă mult mai amplă poate fi găsită în Adevăr
versus Falsitate şi în The Book of Slides (carte ce conţine prezentările
PowerPoint folosite de autor în conferinţe - n.tr.).
Este important să ne amintim că numerele calibrării nu au valoare de
judecare. O calibrare la 970 nu este mai bună decât una la 610. în realitate,
un învăţător sau scrierile sale la nivelul 605 (sau 310) este foarte posibil să
fie de mai mare ajutor celor mai mulţi oameni în comparaţie cu cele de la
nivelul 970. Mintea este serios limitată de natura sa dualistă şi îşi
proiectează propriul raţionament al mai binelui versus mai răului asupra
unui simplu număr, ignorând contextul general care este non-liniar. Ca o
comparaţie, cineva nu ar trebui să spună că cea mai mare înălţime
înregistrată de un altimetru este „mai bună decât” altă înălţime. Dacă un
avion trebuie să aterizeze sau să evite o turbulenţă, va fi ghidat de un pilot
înţelept la orice altitudine pe care o cere situaţia respectivă. La fel este
adevărat şi în medicină. Medicii înţelepţi ştiu medicamentul potrivit (şi în
doza potrivită) pentru o maladie. în multe cazuri, au grijă să nu prescrie cel
mai puternic medicament deoarece pacienţii nu l-ar putea suporta. Fiecare
câmp de energie serveşte perfect într-un anumit context. Nu există niciun
câmp de energie „bană” sau „rea”. Există doar înţelepciunea necesară
pentru a discerne care energie este cea mai potrivită pentru fiecare situaţie.
Dr. Hawkins mi-a spus de multe ori: „Mulţi oameni nu pot suporta iubirea,
aşa că e mai bine să le dai altceva”.
Dacă scala de la 1 la 1000 este prezentată liniar pentru a ajuta mintea
să înţeleagă existenţa tiparelor atractoare ale diferitelor grade ale puterii,
domeniul general al Hărţii Conştiinţei este unul non-liniar în care tot ce se
află în interiorul său este egal ca valoare. Un copac nu este mai bun decât
o pasăre, nici o pasăre nu este mai bună decât vântul. Fiecare îşi aduce
contribuţia vitală pentru evoluţia vieţii.
Întocmai şi fiecare din învăţători şi scrierile lor din listele de mai jos
îşi aduc contribuţia lor. Ei toţi calibrează de la rar întâlnite niveluri 600 şi
mai sus în Harta Conştiinţei, dincolo de dualism, şi, prin urmare, transmit
îndrumări spirituale de încredere. Faptul că o scriptură este la 600 sau
700, mai degrabă decât la 900 ar putea indica că anumite pasaje care
conţin descrieri antropomorfice ale lui Dumnezeu, justificări ale violenţei
şi/sau practici socio-culturale moştenite din anumite perioade istorice au
fost incluse în acel „canon”. Un student înţelept al literaturii spirituale ştie,
de exemplu, că Predica de pe Munte a lui Iisus Hristos calibrează la un
nivel mai înalt decât multe alte versete din Noul Testament. Ne-am putea
asuma faptul că o calibrare a unei lucrări scrise este un compus al tuturor
versetelor sale. Unele versete, chiar şi unele capitole pot calibra sub 200.
O importanţă a următoarelor liste este aceea că adevărul spiritual este
de găsit în toate marile religii. Această afirmaţie este într-un puternic
contrast cu pretenţia fundamentaliştilor (calibrează la 130 sau mai jos) că
numai religia lor este „cea corectă”.
Nivelul calibrat al unor învăţători şi al unor scrieri din palierul 600

Învăţători
Abhinavagupta 655
Aurobindo 605
Karmapa 630
Kasyapa 695
Magdeburg 640
Muktananda 655
Satchidananda 605
Towles, J 640
Tzu, Lao 610
Vivekananda 610

Scrieri
Abhinavagupta 655
Curs de miracole (caietul de lucru) 600
Aggadah 645
Geneza (versiunea Lamsa) 660
Evanghelia după Luca 699
Evanghelia după Toma 660
Kabala 605
Midrash 665
Noul Testament (din Biblia Regelui James) 640
Psalmii (versiunea Lamsa) 650
învăţăturile lui Lao-Tzu 610
Vijnana Bhairava Tantra 635

Nivelul calibrat al unor învăţători/învăţături din palierul 700

Învăţători
Bodhidharma 795
Charya, Adi Sankara 740
de Leon al Granadei, Moise 720
Dogen 740
Eckhart, Meister 705
Gandhi, Mahatma 760
Nisargadatta, Maharaj 720
Maharshi, Ramana 720
Patanjali 715
Plotin 730
Shankara 710
Sf. Teresa de Avila 715
Maica Teresa 710
 Notă. Scrierile disponibile ale lui Plotin calibrează la nivelul 503, dar
autorul lor a atins la sfârşitul vieţii nivelul 730.

Învăţături
Koran 700
Norul necunoaşterii 705
Rig Veda 705
Yoga Sutras (Patanjali) 740
Sutra Diamantului 705
Sutra Inimii 780
Sutra Lotusului 780
Noul Testament (versiunea King James, fără Apocalipsa) 790
învăţăturile Zen (Bodhidharma) 795
Ramayana 810

Nivelul calibrat al unor învăţători şi scrieri situate peste nivelul 850

Vede 970
Upanishade 970
Bhagavad Gita 910
Zohar 905
Crezul de la Niceea 895
Biblia Lamsa (fără Apocalipsă ş Vechiul Testament, cu 880
excepţia Genezei, Psalmilor şi Proverbelor)
Învăţăturile Zen (Huang Po”) 850

Notă: învăţăturile Zen ale lui Huang Po sunt problematice pentru că

descriu Calea Negaţiei şi declară în mod eronat Starea de Vid (calibrată la
nivelul 850) ca pe o condiţie ultimă a stării Buddhice (calibrată la nivelul
1000). Dincolo de aceste consideraţii clasice despre Vid, Huang Po însuşi a
depăşit limitarea şi a atins nivelul 960 în ultima parte a vieţii sale. Prin
urmare, negaţi doar liniarul, dar nu negaţi Realitatea non-liniară a Iubirii.
Negaţi doar ataşamentele speciale şi personale, care reprezintă o limitare
emoţională. Iubirea Divină e o calitate universală şi un context non-liniar
care e înnăscut ca Radianţă a contextului general.
Practici şi experienţe spirituale
Calibrarea conştiinţei produce o listă a practicilor spirituale
reprezentative şi a experienţelor spirituale integre şi, prin urmare, benefice.
Toate acestea denotă devoţiune şi sunt comune tuturor religiilor autentice.
Prin intenţie, devotatul se sanctifică atât pe sine, cât şi pe alţii, precum şi
locurile de rugăciune. Datorită intenţiei, toate stilurile de rugăciune şi
binecuvântare sunt calibrate peste 500, iar efectul colectiv al acestora poate
impacta într-un mod ce nici nu poate fi măsurat nivelul general al
conştiinţei colective a omenirii.
Nivelurile calibrate nu indică un nivel a fi „mai bun” ca altul, ci doar
diferenţa dintre acestea, la fel cum selectăm crosele atunci când jucăm golf,
în funcţie de felul în care o crosă serveşte unei Lovituri uşoare, alta pentru
lovitură la distanţă mare sau una cu care doar ciupim. Drept urmare,
eficacitatea este rezultatul intenţiei şi nu doar o tehnică în sine. Mulţi
studenţi spirituali au explorat o mare varietate a acestor abordări şi au
raportat un beneficiu pragmatic şi experienţial. Simpla citire a listelor oferă
asigurări că eşti pe drumul cel bun.
Practici

Aum (mantra) 210

Botezul 500
Baia în Gange 540
Confirmarea 500
Acte devoţionale 540
Arderea devoţională a tămâiei 540
Mătăniile 540
Regula de aur 405
Cânturi Gregoriene 595
Hajj (pelerinajul la Mecca) 390
Japa 515
Rugăciunea lui Iisus 525
Kirtan (psalmodiere yoghină) 250
Îngenuncherea pentru rugăciune 540
Riturile de înmormântare 500
Rugăciunea Domnului 650
Om (pronunţat oom -silabă repetată în yoga) 740
Om Mane Padme Hum 700
Om Namaha Shivaya 630
Împreunarea mâinilor pentru rugăciune 540
Rugăciunea lui Jabez 310
Rugăciunea Sfântului Francisc de Assisi 580
Acte de bunătate aleatorii 350
Recitarea Rozariului 515
Shanti Shanti Shanti 650
Abandonarea voinţei (în interior) în faţa lui Dumnezeu 850
Abandonarea lumii pentru Dumnezeu 535
Roţile de rugăciune 540
Cele 12 trepte ale Alcoolicilor Anonimi 540
Meditaţia Transcendentală 295
Vizualizarea (vindecare) 485
Zidul Plângerii 540
Parcurgerea Labirintului din Catedrala din Chartres 503
Gândurile menţinute în minte tind să se manifeste 505
Experienţe
Natura Buddhică 1000+
Conştiinţa Christică 1000+
Supremul 1000+
Moarte clinică 520+
Satori 585
Iluminarea 600+
Comuniunea creştină 700
Paştele evreiesc 495
Festivalul Durga Puja 480
Hanuka 515
Ramadan 495
 Ceremonia saunei 560
Ceremonia de curăţire 520
Sunetul goarnelor budiste din Tibet 320
Nirbija Samadhi 800

Aspirantul este sfătuit să evite explorarea experienţelor spirituale care

calibrează mai jos de linia integrităţii (200) chiar şi numai din curiozitate.
Dacă ceva este etichetat „spiritual”, aceasta nu înseamnă că poţi avea
încredere şi, în fapt, poate fi chiar o importantă distragere de la drumul
spiritual. De exemplu, „ocultismul” calibrează între 135 şi 185, tablele de
divinaţie la 175 şi transmiterea printr-un medium la 190.
Felul în care se aplică principiile spirituale la multe dintre dilemele
umane este recunoscut a fi eficace, chiar şi atunci când nu există o
motivaţie iniţială conştientă, cum e cazul alcoolicilor fără speranţă care,
după ce li s-a impus prin ordin judecătoresc să meargă la întâlnirile
Alcoolicilor Anonimi se recuperează miraculos şi devin ei înşişi o inspiraţie
pentru alţii prin practicarea principiului spiritual „dă mesajul mai departe”
care înseamnă să împărtăşeşti fără să faci prozelitism.
Integritatea spirituală se manifestă prin speranţă, încredere, caritate şi
capacitatea de a-i inspira pe alţii prin exemplu. Organizaţiile spirituale
integre care menţin porţile deschise prin atracţie, mai degrabă decât prin
promovare nu au o dogmă. Încrederea în puterea câmpului este
recomandată experienţelor de grup în care oamenii „primesc prin osmoză”,
în locul intelectualizării informaţiilor.
 NOTE BIOGRAFICE SI AUTOBIOGRAFICE

Rezumat biografic
După încheierea celui de-al Doilea Război Mondial şi eliberarea din
armata americană, Dr. Hawkins a absolvit Colegiul Medical Wisconsin în
1953. Următorii 25 de ani a locuit în New York unde şi-a început cariera ca
psihiatru, munca sa aducând mari descoperiri clinice în tratarea
schizofreniei, în mod special, dar şi a alcoolismului. Descoperirile sale au
fost publicate în jurnale medicale, reviste de ştiinţă şi psihanaliză. Ca
director al Centrului pentru sănătate mintală North Nassau (North Nassau
Mental Health Center) între anii 1956-1980 şi director al departamentului
de cercetare din spitalul Brunswick din Long Island (1968-1979) Dr.
Hawkins a fost doctorul cu cel mai mare număr de pacienţi din New York.
A servit, de asemenea, în calitate de consilier psihiatric unor mănăstiri
catolice, protestante şi budiste. În 1973 a devenit co-autorul lucrării
Psihiatria Ortomoleculară, alături de laureatul Nobel, chimistul Linus
Pauling, lucrare ce a deschis un nou domeniu în psihiatrie şi a condus la
participarea sa ca invitat în cadrul unor emisiuni de televiziune, Today
Show, interviuri cu Barbara Walters şi The MacNeil/Lehrer NewsHour.
Dr. Hawkins şi-a petrecut ultimele trei decenii din viaţă în Arizona,
lucrând pentru corelarea domeniilor presupus separate, ştiinţa şi
spiritualitatea. În 1983 a înfiinţat Institutul pentru Cercetare Spirituală (The
Institute for Spiritual Research), organizaţie non-profit dedicată cercetării
conştiinţei. În anii '80 conferinţele sale în cadrul evenimentelor precum
Prima Conferinţă Naţională dedicată Adicţiilor şi Conştiinţei (First National
Conference on Addictions and Consciousness), 1985, şi Expoziţia „întreaga
Viaţă” (Whole Life Expo), 1986, ambele ţinute în California, au
recontextualizat adicţia aducând la lumină motivaţia spirituală din spatele
ei, şi anume căutarea păcii interioare, şi cum poate fi cultivată aceasta fără
substanţe. În anii '90 a fost şeful medicilor de la Centrul de tratament
Mingus Mountain (Mingus Mountain Estate Residential Treatment Center)
pentru adolescentele din Prescot Valley şi a fost consultant psihiatru pentru
multe din centrele de recuperare din Arizona.
În 1995, la vârsta de 68 de ani, a obţinut un doctorat în servicii de
sănătate umană. În acelaşi an şi-a publicat cartea Putere versus forţă,
tradusă în 25 de limbi, cu peste un milion de volume vândute. Volumul a
primit aprecieri de la persoane remarcabile precum Maica Tereza şi Sam
Walton. Cartea prezintă Harta Conştiinţei, marcă înregistrată de dr.
Hawkins, folosită acum de profesionişti din sănătate, profesori universitari,
oficiali guvernamentali şi directori executivi ai companiilor din toată lumea.
Multe alte cărţi au urmat.
Din 1998 până în 2011 Dr. Hawkins a călătorit în lume şi a ţinut
conferinţe în toată America, cu săli pline, despre ştiinţa conştiinţei şi
autenticele stări spirituale avansate. A vorbit la Oxford Forum şi
Westminster Abbey, la Harvard University, Universitatea Buenos Aires,
Universitatea Notre Dame, Universitatea Fordham şi Institutul de Ştiinţe
Noetice. A susţinut Conferinţa Anuală Landberg la Universitatea California,
Facultatea de Medicină din San Francisco. Ultima sa conferinţă, despre
„Iubire”, a avut loc în septembrie 2011, la care au participat 1700 de oameni
veniţi din toată lumea.
Dr. Hawkins a primit numeroase premii, recunoaşteri ale contribuţiilor
sale ştiinţifice şi umanitare, inclusiv Huxley Award pentru o „Inestimabilă
contribuţie în alinarea suferinţei umane”, premiul pentru merite medicale -
Physicians Recognition Award - decernat de Asociaţia Medicală Americană
(American Medical Association), premiul pentru 50 de ani de activitate
excepţională - 50-Year Distinguished Life Fellow - oferit de Asociaţia
Psihiatrică Americană (American Psychiatric Association), Orthomolecular
Medicine Hall of Fame, Who’s Who în the World şi o nominalizare pentru
prestigiosul premiu Templeton Prize care recunoaşte progresul în ştiinţă şi
religie. Pentru recunoaşterea contribuţiilor sale aduse omenirii a primit titlul
de cavaler al Ordinului Suveran al Ospitalierilor Sf. Ioan (Sovereign Order
of the Hospitallers of St. John - fondat în 1077) prin autoritatea stăreţiei
Regelui Valdemar cel Mare. În anul 2000 a primit titlul „Tae Ryoung Sun
Kak Tosa” (învăţător al Iluminării) în Seoul, Korea. A fost, de asemenea,
consultant în diplomaţia internaţională pentru guverne străine şi a avut o
contribuţie esenţială în rezolvarea unor conflicte de lungă durată care erau o
gravă ameninţare la adresa păcii mondiale.
Dr. Hawkins a participat într-o largă gamă de întreprinderi civice şi
profesionale, deseori în rolul conducător. În calitate de medic a fost co-
fondator sau consilier medical pentru multe organizaţii, printre care
Fundaţiile Schizofrenia (Schizophrenia Foundations) din New York şi Long
Island, Centrul de vindecare comportamentală (Attitudinal Healing Center)
din Long Island, Asociaţia centrelor de sănătate holistă (New York
Association of Holistic Health Centers) din New York şi Academia de
Psihiatrie Ortomoleculară (Academy of Orthomolecular Psychiatry). A fost
co-director la Galeria Maeştrilor Artelor Frumoase (Masters Gallery of Fine
Arts). Născut cu un IQ excepţional, a devenit membru al Mensa
International în 1963. În tinereţe a fost atras de budism şi s-a alăturat
Institutului Zen din Statele Unite. A fost membru al Bisericii Episcopale St.
Andrews vreme de mulţi ani, până la moartea sa. A fost primul preşedinte al
clubului de dans Country and Western Dance Club din Sedona şi membru al
VFW, Legiunea Americană, şi Sedona Elks Lodge. A fost şi arcaş, tâmplar,
fierar, muzician (cânta la vioară, pian şi cimpoi), designer-ul premiului
pentru arhitectura romanescă franceză a secolului XVI şi un iubitor de
animale.
La nivel internaţional, Dr. Hawkins a fost fondatorul Non-dualităţii
Devoţionale (2003), o cale spirituală care aplică adevărurile esenţiale din
toate marile tradiţii: bunătatea şi compasiunea pentru întreaga viaţă
(inclusiv pentru sine), iubirea necondiţionată, umilitatea, cercetarea naturii
existentei, renunţarea şi auto-realizarea Sinelui. Din anul 2002, grupuri de
studiu Hawkins au răsărit în multe oraşe din lume, de la Los Angeles la
Seoul, Cape Town şi Melbourne. Grupurile studiază şi practică principiile
din cărţile lui, unul dintre acestea fiind „Schimbăm lumea nu prin ceea ce
spunem sau facem, ci ca o consecinţă a ceea ce am devenit”.
Nota autobiografică
Dacă adevărurile redate în această carte au fost derivate ştiinţific şi
organizate în mod obiectiv, ca toate adevărurile de altfel, ele au fost, în
primul rând, experimentate personal. O succesiune de stări intense ale
conştiinţei, începute la o vârstă tânără, la început au inspirat şi apoi au
direcţionat procesul înţelegerii subiective care avea să ia, în cele din urmă,
forma acestei cărţi.
La vârsta de trei ani a survenit pe neaşteptate o conştientizare completă
a existenţei, o înţelegere non-verbală - dar completă - a semnificaţiei că
„Sunt” - urmată imediat de revelaţia înfricoşată a faptului că ar fi putut
foarte bine să nu exist deloc. Era vorba, fără îndoială, de o trezire bruscă din
uitare, de o accedere la conştienta fiinţării înseşi. În acel moment, şinele
propriu s-a născut şi în conştiinţa mea subiectivă şi-a făcut intrarea
dualitatea între „Este” şi „Nu este”.
De-a lungul copilăriei şi adolescenţei, paradoxul existentei şi întrebarea
referitoare la realitatea sinelui m-au însoţit constant. Uneori, şinele propriu
aluneca înapoi într-un Sine mai mare, impersonal, iar temerea încercată
iniţial în faţa non-existenţei, teama fundamentală de Neant, revenea.
În 1939 eram „băiatul cu ziarele” în Wisconsin, „beneficiind” de o rută
de 27 de km. Într-o noapte întunecată de iarnă am fost surprins de furtună şi
viscol la mare distanţă de casă, în condiţiile unei temperaturi de -20 grade.
Bicicleta a alunecat pe gheaţă, iar viscolul mi-a împrăştiat ziarele,
aruncându-le pe câmpia acoperită de zăpadă şi gheaţă. Am izbucnit în
lacrimi de frustrare şi extenuare. Hainele mele erau îngheţate bocnă. Pentru
a mă feri din faţa vântului, am spart crusta de gheaţă şi am săpat un adăpost
în zăpadă, unde m-am ascuns. Curând, tremuratul s-a oprit şi i-a luat locul o
căldură delicioasă, apoi o stare de pace aflată dincolo de orice încercare de
a o descrie. Aceasta era acompaniată de o imensă revărsare de lumină şi de
o prezenţă a unei iubiri infinite, fără început şi sfârşit, şi care, în acelaşi
timp, nu era diferită de propria mea esenţă. Pe măsură ce conştienta mea se
amesteca cu această stare iluminată şi atotprezentă, am început să uit de
prezenţa propriului meu corp fizic, ca şi de lucrurile din jurul meu. Mintea
mi se liniştise, toate gândurile încetaseră. Percepeam acut că singurul lucru
real era o Prezenţă infinită, dincolo de timp şi de posibilitatea de a o
descrie.
După o perioadă nedefinită şi aproape sustrasă timpului, am fost readus
la cunoştinţă de cineva care îmi scutura genunchiul, apoi am zărit faţa
înspăimântată a tatălui meu. Nu vroiam deloc să mă întorc în corp şi în tot
ce însemna acel lucru, dar pentru că îl iubeam mult pe tatăl meu şi vedeam
că suferă, Spiritul meu a ales totuşi să o facă. Într-un fel, am empatizat cu
teama lui în faţa morţii mele deşi, în acelaşi timp, ideea de moarte mi se
părea a fi absurdă.
Nu am discutat cu nimeni despre experienţa mea subiectivă, neexistând
niciun context în care să o pot descrie. Nu auzisem niciodată de experienţe
spirituale, altele decât cele din vieţile sfinţilor. Dar, după această experienţă,
realitatea acceptată a lumii a început să mi se pară doar provizorie,
învăţătura religiilor tradiţionale pierzându-şi semnificaţia şi, paradoxal, am
devenit agnostic. În comparaţie cu Lumina Divinităţii pe care o simţisem eu
scăldând întreaga existenţă, divinitatea religiei tradiţionale pălise. În acest
fel, spiritualitatea a înlocuit religia.
În timpul celui de-al doilea război mondial am fost repartizat la un
serviciu riscant, pe un distrugător de mine, fiind deseori aproape de moarte.
Dar, spre deosebire de ceilalţi membri ai echipajului, nu mă temeam de ea.
Era ca şi cum moartea îşi pierduse autenticitatea pentru mine. După război,
fascinat de complexitatea minţii şi dorind să studiez psihiatria, m-am înscris
la facultatea de medicină. Psihanalistul care mă îndruma, profesor la
Universitatea Columbia, era, de asemenea, agnostic. Amândoi ne-am însuşit
o viziune întunecată asupra religiei. Lucrurile au mers bine, ca şi cariera
mea, eu începând să cunosc succesul.
Totuşi, calea mea nu s-a rezumat la progresele din viaţa profesională.
Am căzut pradă unei boli progresive şi fatale, ce nu răspundea nici unui
tratament existent. La vârsta de 38 de ani, maladia avansase la o stare
extremă, eu fiind în tot acest timp conştient de faptul că eram pe moarte.
Nu-mi păsa de corp, dar spiritul meu se afla într-o stare de suferinţă şi
disperare extremă. Pe măsură ce momentul final se apropia, mi-a trecut prin
minte un gând: „Şi dacă, totuşi, Dumezeu există?” Aşa am început să mă
rog: „Dacă există un Dumnezeu, atunci îl rog să mă ajute acum”. M-am
abandonat lui Dumnezeu, oricare ar fi fost el, am căzut în inconştienţă şi
când m-am trezit, am constatat că avusese loc o transformare de o asemenea
forţă, încât eram paralizat de veneraţie. Persoana care fusesem nu mai
exista. Nu mai exista nici vreun sine sau eu personal, ci doar o Prezenţă
Infinită, înzestrată cu o putere atât de nelimitată, încât mă ocupa cu totul.
Această Prezenţă a înlocuit ceea ce fusesem „eu”; corpul meu şi acţiunile
sale erau controlate numai de Voinţa Infinită a Prezenţei. Lumea era
iluminată de claritatea unei Unităţi Infinite, ce se exprima pe sine prin
revelarea tuturor lucrurilor, în frumuseţea şi perfecţiunea lor infinită.
Această linişte a continuat să dureze. Nu mai aveam o voinţă a mea,
proprie, iar corpul fizic îşi vedea de treabă sub controlul voinţei deopotrivă
infinit de puternică, dar şi extrem de tandră a Prezenţei. În această stare, nu
exista vreo nevoie de a mă gândi la ceva. Toate adevărurile erau
autoevidente, nefiind necesară (şi dealtfel nici posibilă), nicio
conceptualizare. În acest timp, sistemul meu nervos era extrem de
suprasolicitat, de parcă ar fi transportat mai multă energie decât era
proiectat s-o facă.
 Efectiv eram inapt de a funcţiona în lume. Odată cu toate temerile şi
anxietatea, dispăruse şi orice motivaţie obişnuită. Nu era nimic de făcut,
totul era perfect. Faima, succesul şi nevoie de ochelarii pe care-i purtam de-
o viaţă. Ocazional, simţeam o energie extraordinar de plăcută; o Iubire
Infinită începea să radieze pe neaşteptate din inimă, spre scena unei
nenorociri. Odată, conduceam pe autostradă când acea energie extraordinară
a prins să radieze din pieptul meu; când am ajuns la o curbă, am văzut că
acolo avusese loc un accident, roţile maşinii răsturnate se mai învârteau
încă. Energia amintită a trecut cu mare intensitate în pasagerii maşinii
lovite, apoi s-a oprit singură. Din nou, cu altă ocazie, în timp ce mă
plimbam pe străzile unui oraş ciudat, energia a început să curgă spre blocul
din faţa mea. Ajuns curând în faţa unei scene de bătaie de stradă, am
constatat că „beligeranţii” au dat înapoi şi au început să râdă. Atunci,
energia s-a oprit.
Schimbări profunde ale percepţiei au survenit pe neaşteptate şi în
împrejurări improbabile. Pe când cinam singur în Long Island, la
restaurantul Rothman's, Prezenţa s-a intensificat pe neaşteptate până ce
orice lucru şi persoană care părea separată în percepţia obişnuită s-a
contopit într-o universalitate şi unitate atemporală. În Tăcerea absolută şi
lipsită de orice mişcare, am înţeles că nu există „evenimente” sau „lucruri”
şi că, de fapt, nimic nu se întâmplă, pentru că trecutul, prezentul şi viitorul
sunt numai artefacte ale percepţiei, cum este de altfel şi iluzia unui „eu”
separat, obiect al naşterii şi morţii. Pe măsură ce şinele limitat şi fals se
dizolva în Sinele universal al adevăratei sale origini, încercam o senzaţie de
confort, de întoarcere acasă, o stare de pace absolută şi de izbăvire de toate
suferinţele. Pentru că numai iluzia individualităţii este originea oricărei
suferinţe. Atunci când înţelegem că universul este unul, complet şi una cu
tot ceea ce este, etern şi fără sfârşit, nicio suferinţă nu mai este posibilă.
Îmi veneau pacienţi din toate ţările lumii, unii dintre ei fiind total lipsiţi
de speranţă. Înfăşuraţi în cearceafuri albe, pe patul suferinţei lor, ei veneau
după ce colindaseră prin toate spitalele, spre a găsi tratamentul şi speranţa
vindecării din psihoze şi tulburări mentale incurabile. Mulţi erau muţi de
ani de zile. Dar în fiecare pacient, dincolo de aparenţa zdrobită, bolnavă şi
nevolnică, am văzut clar esenţa radiantă a iubirii şi frumuseţii, probabil că
atât de ascunsă de suferinţă şi de imaginea obişnuită a acesteia, încât acel
pacient sau pacientă era complet privat de iubire în această lume.
 Într-o zi, o femeie mută a fost adusă la spital în cămaşă de forţă. Avea
o dereglare neurologică severă şi nu putea sta în picioare. A intrat în spasme
zbătându-se pe podea, ochii i se dădeau peste cap. Familia ei era destul de
bogată şi, prin urmare, fusese consultată de nenumăraţi medici de-a lungul
anilor - unii dintre ei fiind specialişti celebri în toată lumea. Fusese încercat
orice tratament posibil şi profesia medicală renunţase în cele din urmă ca la
un caz lipsit de speranţă. Am privit-o şi am întrebat non-verbal: „Doamne,
ce vrei să fac cu ea?” Am înţeles apoi că tot ce trebuia să fac era să o
iubesc; atâta tot. Sinele ei interior i-a strălucit în ochi şi eu m-am conectat
cu această esenţă iubitoare. În aceeaşi secundă, ea s-a vindecat prin
cunoaşterea propriei sale realităţi; ce s-a întâmplat cu mintea şi corpul ei
nemaiavând vreo importanţă nici măcar pentru ea.
În esenţă, acelaşi lucru s-a petrecut în cazul a nenumăraţi pacienţi. Unii
s-au recuperat în ochii lumii, alţii nu, dar însănătoşirea clinică n-a mai avut
importanţă pentru aceşti pacienţi. Agonia lor interioară luase sfârşit;
deoarece se simţeau iubiţi şi împăcaţi interior, chinul lor se sfârşise. Acest
fenomen poate fi explicat doar prin a spune că realitatea fiecărui pacient a
fost recontextualizată de Compasiunea Prezenţei, astfel încât el sau ea a
experimentat vindecarea la un nivel ce transcendea lumea şi aparenţele
acesteia.
Pacea interioară a Sinelui ne-a cuprins pe amândoi, dincolo de timp şi
identitate.
Am înţeles că orice chin şi suferinţă provine exclusiv de la eu şi nu de
la Dumnezeu. Acesta era un adevăr pe care l-am comunicat în tăcere
minţilor pacienţilor mei. Atunci când am intuit acest blocaj mental în cazul
altui pacient (ce suferea de muţenie şi nu vorbise de mulţi ani) şi i-am spus
prin
Experienţele excepţionale şi subiective ale adevărului - domeniul
mistic ce afectează toată omenirea, pentru că transmite energia acestui nivel
în conştiinţa colectivă - nu pot fi înţelese de către majoritatea oamenilor (cu
excepţia căutătorilor spirituali), şi sunt, prin urmare, reduse la o
semnificaţie limitată. Încercam să mă reîntorc la normalitate, pentru că, în
sine, a fi normal şi obişnuit constituie o expresie a divinităţii. Adevărul
sinelui nostru real poate fi descoperit pe drumurile vieţii de zi cu zi. Tot
ceea ce trebuie să facem pentru aceasta este să trăim înconjuraţi de atenţie şi
amabilitate faţă de ceilalţi. Restul se revelează de la sine, după un anumit
timp necesar. Dumnezeu şi lucrurile obişnuite nu sunt deloc noţiuni
incompatibile.
Şi astfel, după o lungă şi circulară călătorie a spiritului, m-am întors la
cea mai importantă muncă - aceea de a încerca să aduc Prezenţa măcar cu
puţin mai aproape de înţelegerea şi atingerea semenilor mei.
Prezenţa e tăcută şi transmite o stare de pace, care constituie spaţiul în
care şi prin care totul există şi primeşte experienţa. Este infinit de tandră şi
totuşi dură ca o stâncă. Alături de ea, orice teamă dispare. Bucuria spirituală
se petrece la un nivel liniştit de extaz inexplicabil. Deoarece experienţa
timpului încetează, nu mai există aprehensiune ori regret, nici suferinţă, nici
anticipare; sursa bucuriei e nesfârşită şi mereu prezentă. Neexistând început
şi sfârşit, nu mai există nici pierdere, durere sau dorinţă, nimic nu trebuie
făcut, totul este deja perfect şi complet.
Atunci când timpul se opreşte, toate problemele dispar, ele nu sunt
altceva decât artefacte ale unui punct al percepţiei. Deoarece Prezenţa este
acolo, nu mai există vreo identificare ulterioară cu mintea sau corpul.
Atunci când mintea se linişteşte, gândul „eu sunt” dispare şi el la rândul
său, iar Conştienţa Pură străluceşte întru iluminarea a ceea ce suntem, am
fost şi vom fi întotdeauna, dincolo de toate lumile şi universurile, dincolo
de timp şi prin urmare, fără început ori sfârşit.
Oamenii se miră: „Oare cum pot unii să atingă această stare a
conştienţei”, dar puţini urmează etapele necesare, poate tocmai pentru că
sunt atât de simple. La început, dorinţa mea de a atinge această stare era
intensă. Apoi am înţeles că am nevoie de disciplină pentru a putea acţiona
cu o calitate constantă a iertării şi tandreţii, fără excepţie. Cine vrea să
atingă această stare, trebuie să simtă compasiune pentru tot ceea ce există -
inclusiv pentru propriul său sine şi pentru propriile sale gânduri. Apoi
survine disponibilitatea de a ţine dorinţele în suspensie şi de a abandona
voinţa personală în fiecare moment. Deoarece fiecare gând, simţire, dorinţă
sau acţiune a fost abandonată lui Dumnezeu, mintea a devenit din ce în ce
mai liniştită. La început, am reflectat îndelung asupra multor istorii, volume
şi paragrafe, apoi asupra ideilor şi conceptelor. Pe măsură ce renunţăm la
dorinţa de a poseda respectivele gânduri, ele nu mai ajung la o asemenea
elaborare, ci se fragmentează pe parcurs. În cele din urmă, am putut analiza
însăşi energia ce se află în spatele gândului, chiar înainte ca acesta să devină
gând.
 Sarcina menţinerii acestei fixităţi şi constanţe a concentrării (fără a-mi
permite nici măcar un singur moment de distragere de la meditaţie), a
continuat şi în timp ce-mi vedeam de activităţile obişnuite. La început, acest
lucru părea foarte dificil dar, pe măsură ce trecea timpul, a devenit obişnuit,
automat, reclamând din ce în ce mai puţin efort pentru ca, în cele din urmă,
să poată fi realizat complet fără efort. Procesul se aseamănă cu o rachetă ce
părăseşte pământul. La început, ea are nevoie de o putere enormă, apoi, pe
măsură ce părăseşte câmpul gravitaţional al Pământului, de tot mai puţină,
pentru ca, în cele din urmă, să se deplaseze prin spaţiu sub propria sa
inerţie.
Dintr-odată, pe neaşteptate s-a petrecut o schimbare în conştientă,
Prezenta fiind acolo, inconfundabilă, neîndoielnică şi atot-cuprinzătoare.
Au existat câteva momente (puţine) de nelinişte şi teamă, atunci când şinele
a murit, apoi absolutul Prezenţei a inspirat o străfulgerare de veneraţie.
Această
această apocalipsă ultimă a sinelui, în disoluţia singurei dualităţi
rămase - cea a existenţei şi non-existenţei - însăşi identitatea se dizolvă în
Divinitatea Universală, nemaiexistând nici o conştiinţă individuală. Apoi,
pasul ultim, suprem, este făcut de Dumnezeu.

David R. Hawkins
Gloria în excelsis Deo!
 GLOSAR

Atractor straniu: Termen creat de Ruelle şi Takens în 1971 într-o

teorie ce susţinea că tot ceea ce e necesar pentru a produce întreaga
complexitate a modelelor non-linia- re ale universului sunt numai trei
mişcări independente. Un atractor straniu este un model din cadrul unui
spaţiu de fază. Modelul este trasat de punctele dinamice în timpul unui
sistem dinamic. Punctul central al unui câmp de atracţie este similar
centrului unei orbite. Atractorii sunt fractali şi au deci o lungime infinită.
Reprezentarea grafică a acestora este descrisă de secţiunea transversală a
unei aşa-numite hărţi Poincare. Forma topografică a spaţiului de fază
creează un atractor asemeni unui profil semirotund, de o formă
asemănătoare cu aceea a unei gogoaşe îndoite.

Câmp de energie/energetic: în acest studiu, câmpul energetic este un

interval fixat de parametrii spaţiului de fază al unui câmp de atracţie, al
cărui sistem operează în cadrul unui câmp energetic de conştiinţă mai larg şi
este observabil prin efectele sale caracteristice asupra comportamentului
uman. Puterea câmpurilor energetice este calibrate asemenea tensiunii unui
sistem electric sau puterii câmpurilor magnetice sau gravitaţionale.

Câmpuri M: Sau câmpuri morfogenetice, sunt analoage modelelor de

atracţie. În ipoteza prezentată de Rupert Sheldrake, câmpurile
morfogenetice fac parte din teoria cauzării formative, conform căreia
câmpurile energetice ale formei evoluează şi se consolidează unul pe altul.

Conştiinţă: Conştiinţa este substratul ireductibil al existenţei, lipsit de

formă şi totuşi incluzând toate formele. Este infinită, fără început şi fără
sfârşit. În alte terminologii, câmpul conştiinţei este natura buddhică sau
Mintea lui Dumnezeu. Poate fi asemănată cu un puternic, absolut, câmp
electromagnetic. Fiecare lucru are locul său în interiorul acestui câmp,
similar cu pilitura de fier - unde te afli în acest câmp depinde de „sarcina” ta
care are la bază deciziile pe care le-ai Luat. Când spui „Voi ierta acea
persoană”, te muţi mai sus în câmp. Dacă spui „o să mă socotesc eu cu
persoana aia rea - o să fim chit”, cobori în câmp. Este clar că nu se poate
pune vina pe Dumnezeu sau pe oricine altcineva.
 Context: Totalitatea câmpului de observaţie susţinut de un punct de
vedere. Contextul include toate fenomenele caracteristice ce definesc
semnificaţia unui eveniment sau ale unei afirmaţii. Informaţiile sunt lipsite
de sens atâta timp cât contextul nu este definit. A „scoate din context”
înseamnă a distorsiona caracteristicile unei afirmaţii prin eşecul de a
identifica acele condiţii ce ar putea califica deducerea semnificaţiei.
(Aceasta este o strategie juridică obişnuită, prin care un avocat încearcă să
distorsioneze declaraţia unui martor cerând acestuia să răspundă numai prin
„da” sau „nu”. Prin acest procedeu se elimină unele afirmaţii ce ar putea
schimba implicaţiile respectivei depoziţii.)

Convecţie: Un fenomen ilustrat de principiul sincronizării. Când un

număr de pendule sunt aşezate la distanţe mici unele de altele, bătăile lor se
vor sincroniza. În biologia umană acest lucru se manifestă atunci când
grupuri de femei îşi sincronizează progresiv ciclul menstrual. Este un
fenomen similar cu acela în care un diapazon aşezat lângă un altul va începe
să vibreze în ritmul şi sub impulsul primului diapazon. Acelaşi proces e cel
care face ca grupurile de soldaţi să rupă cadenţa la traversarea unui pod.
Creaţie: Un proces continuu, fără început sau sfârşit, prin care
universul manifestat, de formă şi materie, este produs prin iteraţie, pornind
de la trei puncte esenţiale care, cu ajutorul fractalilor, pot forma o varietate
infinită de forme. (Acest lucru este ilustrat de către deja familiarul plan
complex al „Mulţimii Mandelbrot”). În limba sanscrită cele trei aspecte ale
creaţiei se numesc Rajas, Tamas şi Satva. Ele sunt simbolizate de zeităţile
hinduse Shiva, Vishnu şi Brahma. În creştinism acestea sunt reprezentate de
Sfânta Treime.

Dualitate: Lumea formei, caracterizată de separarea vizibilă a

obiectelor (reflectată în dihotomiile conceptuale de genul „acesta/aceasta”,
„aici/acolo”, „atunci/acum” sau „tu/ eu”). Această percepţie a limitării este
generată de simţuri, din cauza restricţiei implicate de un punct de vedere
imobil şi determinat. Ştiinţa a depăşit în cele din urmă dihotomia artificială
între cel ce observă şi ceea ce este observat (caracteristică dualităţii
Carteziene a secolului al XVII-lea), pornind acum de la premisa că acestea
sunt de fapt unul şi acelaşi lucru. Universul nu are centru, ci se extinde
continuu, în mod egal şi simultan din orice punct al său. Teorema lui Bell a
ajutat la demonstrarea faptului că avem de-a face mai degrabă cu un univers
al simultaneităţii decât cu sistemul Newtonian al cauzei şi efectului într-un
cadru temporal artificial. Atât timpul, cât şi spaţiul, sunt pur şi simplu
rezultatele măsurabile ale unei ordini implicite superioare.

Ego (sau sine cu s mic): Ego-ul este imaginarul făcător din spatele
gândirii şi acţiunii. Se crede că este necesar pentru supravieţuire. Poate fi
asemuit cu un set de obiceiuri fortificate ale gândirii, care sunt rezultatul
atracţiei câmpurilor energetice invizibile ce domină conştiinţa umană.
Acestea sunt reîntărite prin repetiţie şi prin consensul societăţii. O întărire
suplimentară provine din limbajul însuşi. A gândi într-o limbă este o formă
de autoprogramare. Folosirea pronumelui „eu” ca subiect şi, prin urmare se
exprimă pe sine ca percepţie manifestată, dezvăluită şi explicită a formei.
Aceste forme nu au, în realitate, o existenţă intrinsecă şi independentă, ci
sunt produsul percepţiei (i.e. omul experimentează pur şi simplu conţinutul
propriei sale minţi). La nivelul non-dualităţii există observaţie dar nu şi
observator, deoarece subiectul şi obiectul sunt una. Tu şi Eu devin un singur
Sine, experimentând tot ceea ce există ca pe aspecte ale divinului. La
nivelul 700 putem spune numai că „Totul există”, starea este una de
Existentă; totul este conştiinţă, care este viaţă, care e infinită, care este
Dumnezeu, ce nu are nici început şi nici sfârşit. Corpul fizic constituie o
manifestare a Singurului Sine care, experimentând această dimensiune şi-a
uitat temporar propria sa realitate, permiţând astfel iluzia lumii
tridimensionale. Corpul este numai un mijloc de comunicare; a indentifica
şinele cuiva cu acest corp, în sensul de „Eu”, reprezintă destinul celor ce nu
au atins iluminarea, a acelora care deduc apoi, în mod eronat, că sunt
muritori şi astfel supuşi morţii. Moartea însăşi este o iluzie bazată pe falsa
identificare cu corpul în sens de „Eu”. În non-dualitate, conştiinţa se
experimentează pe sine atât manifestată, cât şi nemanifestată, totuşi cel care
Lipseşte este cel ce experimentează. În această Realitate, unicul lucru ce are
un început şi un sfârşit este însuşi actul percepţiei. În lumea iluzorie, ne
asemănăm unui nebun ce crede că lucrurile îşi încep existenţa în momentul
în care deschide el ochii şi încetează să mai existe atunci când îi închide.

Non-liniar: Nepredictibil, neregulat în timp, „perturbator”, neperiodic,

aleatoriu, probabil. Ilustrat de seriile matematice de genul ecuaţiilor
probabilistice evolutive de forma dx(t)dt=F(xt)=w(t), unde w(t) este
termenul de perturbaţie al procesului probabil. Termenul descrie, de
asemenea, şi matematica semnalelor haotice, precum şi analiza statistică a
seriilor dinamice pentru sistemele non-liniare deterministice. Prin non-liniar
se înţelege ceva haotic, difuz, ce nu e în conformitate cu teoria sau analiza
probabilistică logică sau matematică şi nu poate fi rezolvat cu ajutorul
ecuaţiilor diferenţiale. Acestă temă constituie subiectul noii ştiinţe a Teoriei
Haosului, ce a dat naştere unei întregi analize matematice non-newtoniene.

Paradigmă: Dimensiunile unui context sau ale unui câmp, limitat de

parametri ce prezic în mod inerent percepţia cuiva asupra realităţii. În
general vorbind, o paradigmă este o definiţie a percepţiei cuiva asupra
realităţii în conformitate cu propriile Limite ale respectivei persoane.
Reţea neurală: Modele integrate ale neuronilor ce interacţionează în
cadrul sistemului nervos.

Sinele (scris cu S mare): Sinele este dincolo de şi totuşi inerent în

toate formele, fără de timp, fără început şi fără sfârşit, nu se schimbă, este
permanent şi nemuritor. Din el apar conştienţa, conştiinţa şi o stare infinită
de „ACASĂ”. Este suprema subiectivitate din care apare sensul de „eu”.

Spaţiu de fază: O hartă ce permite condensarea datelor referitoare la

timp-spaţiu într-un model multidimensional. O hartă Poincare este o
descriere grafică a unei porţiuni printr-un model multidimensional ce
demonstrează punctul de atracţie ce stă la baza acesteia.

Stocastic: Aleatoriu, nepredictibil, non-liniar, accidental,

„perturbator”, haotic.

Ştiinţific: Metodă de a cerceta natura, specific organizată pentru a

deriva legi predictibile ale proprietăţilor fizice. Teoria ştiinţifică modernă s-
a născut în secolul al XVI-lea, odată cu apariţia Lucrării lui Descartes
„Discurs asupra metodei”, urmată apoi de lucrarea Lui Francis Bacon
„Investigaţia inductivă” şi, mai târziu, de „Principiul” lui Newton. John
Locke este primul care a folosit termenul „ştiinţific”, susţinând că
certitudinea în ceea ce priveşte interacţiunea evenimentelor fizice se baza
pe informaţiile obţinute prin senzaţii fizice. Aceste concepte au rezultat într-
un model al unui univers mecanic, predictibil, dar această viziune a fost
pusă în umbră de teoria modernă a fizicii cuantice, ce susţine că la nivel
subatomic legile probabilităţii înlocuiesc legile deterministe.
De-a lungul istoriei s-a observat că ştiinţa nu avansează prin extensia
unei teorii stabilite, ci printr-o schimbare a paradigmelor. în consecinţă,
ştiinţa nu este decât o reflexie a unui punct de vedere şi nu există o separaţie
reală între observator si obiectul observaţiei sale. Teoria relativităţii susţine
că materia este energie, în funcţie de punctul de referinţă. Mai târziu,
Modelul Holografic al lui Bohm afirmă existenţa unei ordini explicite
bazate pe una implicită. Forma devine consecinţa raţionamentului, spaţiul şi
timpul nefiind localizate, neexistând nici „aici” sau „acolo” (nonlocalizarea
întregului cuantic). Universul descris astfel conţine un număr infinit de
dimensiuni şi de realităţi superioare dimensiunilor.
Teoria haosului: Ştiinţa procesului (ca opus al stării). Această teorie a
generat descoperirea unor modele în cadrul unor condiţii de
impredictibilitate. Viziunea pe care o propune discerne mai curând
posibilităţi globale decât evenimente locale şi implică un sistem topologic
ce foloseşte modele şi forme pentru a vizualiza forma de bază a unui sistem
complex care, deşi impredictibil la nivel Local, este stabil din punct de
vedere global. Teoria haosului recunoaşte capacitatea unui sistem complex
de a da naştere simultan atât la turbulenţă cât şi la coerenţă.
La sfârşitul anilor 1800, Henri Poincare a observat că fizica
newtoniană era corectă din punct de vedere matematic atâta vreme cât
interacţiunile studiate se petreceau numai între două corpuri, dar că
adăugarea unui al treilea element făcea ecuaţiile newtoniene nesigure -
putând fi obţinute numai aproximări. Această non-liniaritate implica faptul
că orice sistem putea deveni, în timp, prin feedback şi repetiţii,
impredictibil. Fluxul Determinist Non Periodic a lui Lorenz din 1963 a
creat o nouă paradigmă a ştiinţei, numită de către James Yorke teoria
haosului, în celebrul său articol „Period Three Implies Chaos”. Teoria
haosului ia în discuţie subiecte ca perioadă, dublare, iteraţie, fractali şi
bifurcaţii şi recunoaşte că în cadrul unui spaţiu finit există un număr infinit
de dimensiuni. Prima conferinţă pe tema teoriei haosului a avut loc în 1977
la Academia de Ştiinţă din New York, iar în 1986 a avut loc la aceeaşi
academie prima conferinţă referitoare la aplicaţiile teoriei haosului în
medicină şi biologie.
 Univers: Se pare că Universul nostru are un număr infinit de
dimensiuni. Universul tridimensional al consensului convenţional cu care
suntem familiarizaţi este unul singur, nefiind altceva decât - pur şi simplu -
o iluzie creată de simţurile noastre. Spaţiul dintre corpurile planetare nu este
gol, ci umplut de o mare de energie; se poate spune că energia potenţială
dintr-un singur centimetru pătrat este la fel de mare ca aceea a întregii mase
a universului fizic. David Bohm a propus modelul învăluit/dezvăluit al
stărilor fiinţei, cu o ordine explicită, respectiv implicită a realităţii
comparabilă cu stările manifestate/nemanifestate ale realităţii ce au fost
descrise de-a lungul secolelor de toţi aceia ce au ajuns la iluminare şi au
experimentat non-dualitatea.
În modelul de cauzalitate:

A B C reprezintă universul formei: dezvăluit, explicit, manifestat,

sesizabil. Modelul ABC reprezintă potenţialul învăluit, implicit,
nemanifestat, dincolo de care se află matricea lipsită de formă, infinită, atât
a formelor cât şi a celor lipsite de formă - ce este omnipotentă, omniscientă
şi omniprezentă.
 RESURSE PENTRU CONTINUAREA STUDIULUI

Capitolul 1:
Putere versus forţă, determinanţii ascunşi ai comportamentului uman
Vindecare şi recuperare
Letting Go-Calea renunţării
Success Is for You

Capitolul 2:
Putere versus forţă
Letting Go-Calea renunţării

Capitolul 3:
Transcenderea nivelurilor conştiinţei, scara spre Iluminare
Adevăr versus falsitate, cum să le diferenţiem
Realitate, spiritualitate şi omul modern
Book of Slides

Capitolul 4
Vindecare şi recuperare
Transcenderea nivelurilor conştiinţei
Letting Go-Calea renunţării

Capitolul 5:
Success Is for You

Capitolul 6:
Vindecare şi recuperare
Putere versus forţă

Capitolul 7
Transcenderea nivelurilor conştiinţei
Book of Slides

Capitolul 8
Descoperirea Prezenţei lui Dumnezeu, non-dualitate devoţională

Capitolul 9
Şinele: Realitate şi Subiectivitate
Ochiul Sinelui
Transcenderea nivelurilor conştiinţei
Descoperirea Prezenţei lui Dumnezeu
Book of Slides

Concluzii:
Transcenderea nivelurilor conştiinţei
 GHID PENTRU CITITOR - Întrebări pentru studiul in grup

Prefaţă
1. Susan (Hawkins) spune că Harta Conştiinţei ne ajută să avem
compasiune pentru cei care suferă, inclusiv pentru noi înşine, datorită
unor stări negative. Care ar fi un exemplu din viaţa ta?
2. Susan spune că Harta oferă speranţă oamenilor disperaţi. Cum este
acest lucru adevărat pentru tine?
3. Ce altceva îţi spune ţie Prefaţa?

Introducere
4. Ai aflat ceva care te-a făcut curios sau te-a emoţionat din viaţa
doctorului Hawkins? Fran spune că întâlnirea sa cu Harta Conştiinţei a
fost un punct de cotitură în viaţa ei. A fost la fel şi pentru tine?
5. Fran spune că Harta ne oferă o imagine vizuală liniară, dar călătoria
însăşi nu este o progresie liniară. Cum ai observat acest lucru în viaţa
ta?
6. Ce altceva ţi-a atras ţie atenţia din Introducere?

Capitolul 1
1. În Harta Conştiinţei Iubirea este mult mai puternică decât Frica. Ai
experimentat acest lucru vreodată?
2. Dr. Hawkins spune că Harta inversează înţelegerea lumii asupra cauzei
şi efectului. Ne prezintă această imagine deosebită pentru a arăta cum
se petrec de fapt fenomenele: un tipar atractor (ABC) este sursa
oricărui eveniment observabil (A B C). Cum ai putea aplica asta în
viaţa ta?
3. Când priveşti perspectiva asupra lui Dumnezeu şi a vieţii din primele
coloane ale Hărţii, ce iese în evidenţă pentru tine? Ce poţi să spui
despre evoluţia propriilor tale perspective? De ce viziuni reziduale
negative ai dori să te eliberezi?
4. Dr. Hawkins spune: „Harta Conştiinţei nu indică un „mai bun decât”
care nu este altceva decât o proiecţie a ego-ului”. Ce trezeşte acest
lucru în tine?
5. Ce altceva ţi-a atras ţie atenţia din acest capitol?

Capitolul 2
1. Cum te afectează întâlnirea cu Nivelurile Conştiinţei?
2. Curajul este factorul critic, punctul în care ne spunem adevărul despre
noi înşine. Aici apare bunăvoinţa de a ne opri din acuzarea altora şi de
a accepta responsabilitatea pentru propriile acţiuni, sentimente şi
convingeri. Care a fost experienţa ta în legătură cu asta?
3. Care este nivelul negativ (sub 200) care încă te încearcă? (Aminteşte-ţi
că şi dacă poate am calibrat la un nivel pozitiv, noi încă lucrăm pentru
a renunţa şi a ne elibera de energiile joase.)
4. Deşi Dr. Hawkins spune că este extrem de rar ca cineva să calibreze la
nivelul Iubirii (500) şi mai sus de atât, spune şi că mulţi oameni au
întrezărit stările superioare. Care a fost momentul din viaţa ta când ai
avut asemenea viziuni despre tărâmul Iubirii, al Bucuriei sau al Păcii?
5. Ce altceva ţi-a atras ţie atenţia din acest capitol?

Capitolul 3
1. Care ar fi un exemplu de „a avea-a face-a fi” din viaţa ta?
2. „Ego-ul nu este un inamic”. Cum explică dr. Hawkins acest lucru?
Cum ar fi pentru tine să pui în aplicare necondiţionat acest adevăr în
viaţa ta?
3. „Nu are niciun rost să nu ai răbdare cu evoluţia conştiinţei. Cel mai
bun mod de a contribui este liniştea, munca susţinută pentru a deveni o
persoană mai iubitoare, mai bună şi responsabilă de sine”. În contrast
cu punctele de vedere populare, Dr. Hawkins afirmă că putem aduce
contribuţii mai mari societăţii făcându-ne munca noastră interioară
decât prin activismul manifestat în exterior. După cum spunea Gandhi,
„fii schimbarea pe care vrei să o vezi în lume”. Care este lucrarea ta cu
tine în acest moment? Care este schimbarea în interiorul tău cu care
doreşti să contribui la binele lumii?
4. Dr. Hawkins spune că viaţa apare perfect conform Voinţei Divine care
este justă şi compasională în mod intrinsec. Am putea întreba: „Atunci
de ce oamenilor buni Li se întâmplă lucruri rele?” Dr. Hawkins
răspunde: „Bun şi rău este doar percepţia voastră. De fapt, adversitatea
poate fi înţeleasă chiar ca un dar”. (într-adevăr, studii recente
demonstrează că oamenii care au întâlnit dificultăţi şi necazuri în viaţa
lor au rate de satisfacţie a vieţii, bunăstare şi rezilienţă mai înalte.)
Care a fost experienţa ta cu acest „dar” al necazurilor?
5. Ce altceva ţi-a atras ţie atenţia din acest capitol?

Capitolul 4
1. Dr. Hawkins spune: „Vestea bună este că simpla aliniere cu un adevăr
puternic poate face o mare diferenţă în viaţa ta”. În domeniul sănătăţii,
acest adevăr puternic este schimbarea de la eu sunt un corp la eu am un
corp. „ Există un domeniu în viaţa ta în care ai dori să faci această
schimbare? Felul în care arăţi, sexualitatea, îmbătrânirea, imaginea de
sine, mâncarea şi sau alte domenii ar putea fi un exemplu.
2. „Ceea ce este menţinut în minte tinde să se manifeste”, inclusiv
convingerile inconştiente. Dr. Hawkins spune că acesta este „adevărul
esenţial” şi „legea conştiinţei” care descurcă proiecţia fricii noastre în
lumea de afară. Pe măsură ce renunţăm la convingerile noastre că ceva,
de acolo, de afară ne va răni, reacţiile corpului nostru se vor şterge. Ce
exemple de „convingeri inconştiente” care au operat în viaţa ta sau a
familiei sale poţi găsi? Se întâmplă ceva de felul acesta în prezent care
ţi-ar putea solicita să descoperi o convingere inconştientă?
3. încearcă „Paşii pentru auto-vindecare”. Cum funcţionează?
4. Pentru a ne elibera de convingerile inconştiente, Dr. Hawkins ne
sfătuieşte să folosim expresia „Eu sunt o fiinţă infinită, nu sunt un
subiect al... „ punând în locul punctelor de suspensie boala sau
substanţa pe care mintea noastră ne-a programat să vedem ca un
pericol. Ce alte lucruri ai putea pune în locul punctelor de suspensie?
5. Ce altceva ţi-a atras ţie atenţia din acest capitol?

Capitolul 5
1. Citeşte din nou povestea de la începutul celei de-a doua părţi, povestea
muzicianului care a făcut schimbarea de la „eu nu pot” la curajul şi
bunăvoinţa de a-şi împărtăşi talentul său muzical cu alţii. Citeşte din
nou şi povestea bărbatului
1. care s-a aruncat în construirea caselor pentru păpuşi şi în vânzarea lor.
Ce-ţi apare în minte după ce ai reconsiderat aceste poveşti? Este ceva
ce-ţi place să faci dar încă nu faci cu adevărat? Care ar fi „pasul” pe
care l-ai putea face în direcţia împlinirii acelei arii a vieţii tale?
2. Care au fost paşii care ţi-au adus ţie succes? Descrie-ţi experienţa
pentru că acest lucru ar putea aduce putere şi speranţă altora.
3. Care au fost etapele în care ai greşit? Descrie-ţi experienţa pentru ca
alţii să înveţe din greşelile tale.
4. Care este experienţa ta în privinţa celor două „practici pentru succes”?
5. Ce altceva ţi-a atras ţie atenţia din acest capitol?

Capitolul 6
1. Procesul de recuperare este: când renunţăm la energiile negative (sub
nivelul 200), fericirea noastră intrinsecă, creativitatea, bucuria şi
iubirea apar şi strălucesc. Ce experienţe ai avut tu cu procesul
renunţării la negativitate?
2. De care substanţă, obicei intern (mental) sau extern eşti dependent în
prezent? Care este pasul pe care trebuie să-l faci pentru a te elibera?
3. în pasul 5 din AA - să împărtăşim cuiva natura exactă a greşelilor
noastre - este un punct de răscruce. Dr. Hawkins spune: „împărtăşirea
schimbă câmpul de energie deoarece elimină încărcătura negative din
el”. „Secretul” nu mai are capacitatea să erodeze şi să distrugă. Care
este experienţa ta? Există ceva în acest moment pe care îl păstrezi doar
pentru tine? Eşti dispus să-l împărtăşeşti cu o altă persoană (sponsor,
prieten, consilier psihologic, duhovnic)? Dacă ai făcut asta deja, cum a
fost?
4. „Calea de ieşire din groapă este să fii preocupat de altcineva. Urcăm
mai sus cu fiecare act de iubire, cu fiecare intenţie iubitoare şi
bunăvoinţa de a ne ierta pe noi înşine şi pe alţii”. spune Dr. Hawkins.
A fost adevărat acest lucru pentru tine? Data viitoare când te afli „în
gropi”, ai putea încerca să foloseşti metoda domniei sale de a fi bun cu
alţii?
5. Ce altceva ţi-a atras ţie atenţia din acest capitol?

Capitolul 7
1. Ce ai realizat citind introducerea din Partea a III-a - bărbatul care a
renunţat la „nu pot dansa” şi a urcat până în vârful scalei? Unde eşti
„blocat” şi opui rezistenţă în viaţa ta? Care este „răsplata” de a rămâne
acolo? (Aminteşte-ţi că Dr. Hawkins sintetizează călătoria spre
eliberare astfel: „Singurul lucru pe care trebuie să-l ştii despre orice
barieră este: care este răsplata ego-ului. Care este sucul pe care
 experimentatorul îl obţine din acea poziţionalitate, acea negativitate,
acel loc al „blocajului”?)
2. Reţine că, rezultatul renunţării la un singur „eu nu pot” a schimbat
întreaga viaţă a omului. „Inerţia” rezultată din acea singură renunţare a
eliminat o serie nesfârşită de blocaje şi limitări. Ai trăit vreo experienţă
similară, când renunţarea la o singură barieră te-a eliberat de multe
altele?
3. Care este diferenţa dintre voinţa personală şi voinţa spirituală, aşa cum
o afirmă Dr. Hawkins? Ai un exemplu din viaţa ta care să ilustreze
această afirmaţie?
4. Ce iese în evidenţă pentru tine pe măsură ce parcurgi lista „Atracţii şi
Aversiuni”?
5. Ce altceva ţi-a atras ţie atenţia din acest capitol?

Capitolul 8
1. Pune în aplicare, în propria ta călătorie secţiunea despre
„Caracteristicile învăţătorilor integri şi ale învăţăturilor integre”.
Există vreun „indicator roşu” pentru un grup de care aparţii sau o
învăţătură pe care o urmezi?
2. Dr. Hawkins spune: „Problema principală iniţială este lipsa de
conştienţă a diferenţelor dintre adevărata realitate spirituală şi
domeniile astrale, paranormale sau supranaturale”. „Paradoxul este că
naivul căutător, care nu a reuşit să stăpânească această dimensiune,
este atras de aceste fanteziste dimensiuni pe care, cu atât mai puţin le
poate stăpâni”. Care a fost experienţa ta în privinţa discernerii
autenticei realităţi spirituale de cele „fanteziste”? Care sunt indicatorii
pe care trebuie să îi cauţi în fiecare dintre acestea?
3. Ce îţi vine în minte, cum este pentru tine când citeşti mărturiile făcute
de Dr. Hawkins despre stările de Iluminare, Autorealizare şi Infinită
Iubire? Ce încurajare extragi tu din ceea ce împărtăşeşte?
4. Dr. Hawkins afirmă: „. Nu mintea este o obstrucţie în faţa Iluminării,
ci identificarea ta cu lucrarea minţii ca „eu”. În ce fel eşti conştient că
te identifici cu Lucrarea mintii?
5. Ce altceva ţi-a atras ţie atenţia din acest capitol?

Capitolul 9
1. „Lucrarea spirituală, prin urmare, constă în primul rând din renunţarea
la presupusul cunoscut în favoarea necunoscutului”. Cum se aplică
acest lucru pentru tine, acum?
2. Citeşte încet „Cele mai valoroase calităţi şi atitudini ale aspirantului
spiritual”, poate chiar Luând pe fiecare în parte şi contemplând asupra
sa o zi întreagă. Există vreo anumită calitate pe care ţi-e greu s-o
internalizezi?
3. „Bunăvoinţa este piatra de temelie pentru orice progres spiritual,
precum şi pentru succesul lumesc”. În grupurile 12 Paşi, când simţim
că opunem foarte multă rezistenţă, suntem încurajaţi - „cel puţin te poţi
ruga pentru bunăvoinţa de a fi binevoitor”! Există ceva în viaţa ta care
aşteaptă bunăvoinţa ta?
4. Care este calitatea sau atitudinea pe care simţi că ai putea s-o cultivi
din secţiunea „Cele mai valoroase calităţi şi atitudini ale aspirantului
spiritual”?
5. Ce altceva ţi-a atras ţie atenţia din acest capitol?

Concluzii
1. Care dintre afirmaţiile fundamentale ale marilor învăţături şi învăţători
simţi că ţi se adresează ţie acum?
2. De care dintre uneltele din „Unelte simple şi de mare valoare pentru
călătoria spirituală” te simţi atras acum? Străduieşte-te să pui în
practică continuu, fără excepţie şi împărtăşeşte-ţi experienţa.
3. Ce altceva ţi-a atras ţie atenţia din acest capitol?
 CUPRINS
PREFAŢĂ
Beneficiile aduse de Harta Conştiinţei
Curajul
Speranţa
Depăşirea dificultăţilor
Acceptă ceea ce eşti
INTRODUCERE
Despre Dr. Hawkins
Descoperiri
Marea descoperire
Căsătoria cu Susan: Harta Conştiinţei prezentată lumii
Despre această carte
Înţelegerea nivelurilor conştiinţei
Partea I Fundamentele
Capitolul 1 - Privire de ansamblu
Înţelegerea calibrării conştiinţei
Baza de date a conştiinţei
Baza ştiinţifică a tiparelor atractoare
Aplicaţii ale atractorilor
Coloanele Hărţii
Întrebări şi răspunsuri
Capitolul 2 - Nivelurile conştiinţei
Nivelul 20 al energiei: Ruşinea
Nivelul 30 al energiei: Vinovăţia
Nivelul 50 al energiei: Apatia
Nivelul 75 al energiei: Durerea/Doliul
Nivelul 100 al energiei: Frica
Nivelul 125 al energiei: Dorinţa
Nivelul 150 al energiei: Furia
Nivelul 175 al energiei: Mândria
Nivelul 200 al energiei: Curajul
Nivelul 250 al energiei: Neutralitatea
Nivelul 510 al energiei: Bunăvoinţă/Disponibilitate
 Nivelul 350 al energiei: Acceptarea
Nivelul 400 al energiei: Raţiunea
Nivelul 500 al energiei: Iubirea
Nivelul 540 al energiei: Bucuria
Nivelul 600 al energiei - Pacea
Nivelurile energetice 700-1000: Iluminarea
Întrebări şi răspunsuri
Capitolul 3 - Evoluţia conştiinţei
A avea - a face - a fi
Evoluţia de la supravieţuire la iubire
Calibrarea sub nivelul 200
Calibrarea peste nivelul 200
Evoluţia umană
Diferenţele dintre „sub 200” şi „peste 200”
Consideraţii pentru şapte arii ale vieţii
1. Animale
2. Impactul Iubirii
3. Leadership-ul societal
4. Realism
5. Protecţii
6. Compasiunea
7. Contrabalansarea
Intenţia: evoluţia dincolo de cauzalitate
Adevărul şi câmpul infinit
Întrebări şi răspunsuri
Partea a II-a Aplicaţii practice
Capitolul 4 - Sănătatea şi fericirea
Corpul se supune minţii
Depăşirea programelor negative
Procesul autovindecării
Paşii pentru autovindecare
Compasiunea faţă de sine
Starea de libertate interioară
Capitolul 5 „- ABC -ul succesului în 10 paşi
Pasul 1: Intenţia
Pasul 2: Plăcerea
 Pasul 3: Capacitatea de a servi
Pasul 4: Estetica
Pasul 5: Atracţia
Pasul 6: Încrederea
Pasul 7: Nobleţea
Pasul 8: Calitatea
Pasul 9: Împărţirea
Pasul 10: Bunăvoinţa
Practici zilnice pentru succes
Alinierea busolei
Capitolul 6 Eliberarea de dependenţe
Adevărul despre adicţie
Câmpurile de energie şi adicţia
Cei 12 Paşi: eliminarea blocajelor
Cei 12 Paşi ai Alcoolicilor Anonimi
Puterea vindecătoare a unui grup iubitor
„A obţine prin osmoză”
Recunoştinţă, graţie şi serenitate
PARTEA A III-A - Conştiinţa avansată
Capitolul 7 - Transcenderea barierelor înspre conştiinţa superioară
Voinţa spirituală
Rolul Graţiei
Experimentatorul: prova ego-ului
Dualităţile ego-ului: atracţii şi aversiuni
De la Ruşine la Mândrie
De la Curaj la Extaz
Calea renunţării
Capitolul 8 - Adevărul spiritual, învăţători şi învăţături
40 de caracteristici ale învăţătorilor integri şi ale învăţăturilor integre:
Educaţia spirituală
Auto-revelarea Sinelui şi iluminarea misticului
Experienţa mistică
Stări divine
Întrebări şi răspunsuri:
Capitolul 9 - Ghid pentru aspiranţii spirituali
Direcţia spirituală
 Întrebări şi răspunsuri
Cele mai valoroase calităţi şi atitudini ale aspirantului spiritual
12 Adevăruri Spirituale
14 Principii Spirituale
Întrebări şi răspunsuri
Concluzii - Esenţa Căii
Unelte simple şi de mare valoare pentru călătoria spirituală
ANEXA A - CALIBRAREA CONŞTIINŢEI
Istorie şi metodologie
Tehnica de testare
Folosirea procedurii de testare în acest studiu
Discrepanţe
Limite
Descalificări
ANEXA B - LISTE DE CALIBRÂRI PENTRU ASPIRANŢII
SPIRITUALI
Nivelul calibrat al unor învăţători şi al unor scrieri din palierul 600
Nivelul calibrat al unor învăţători/învăţături din palierul 700
Nivelul calibrat al unor învăţători şi scrieri situate peste nivelul 850
Practici şi experienţe spirituale
Practici
Experienţe
NOTE BIOGRAFICE SI AUTOBIOGRAFICE
Rezumat biografic
Nota autobiografică
GLOSAR
RESURSE PENTRU CONTINUAREA STUDIULUI
GHID PENTRU CITITOR - Întrebări pentru studiul in grup